Rolul Statului In Promovarea Si Garantarea Statutului Juridic AL Personalitatii

Drept

Rolul Statului In Promovarea Si Garantarea Statutului Juridic AL Personalitatii

Byadmin ianuarie 1, 2024

ROLUL STATULUI ÎN PROMOVAREA ȘI GARANTAREA STATUTULUI JURIDIC AL PERSONALITĂȚII

CUPRINS

ADNOTARE (în limbile: română, rusă, engleză)

LISTA ABREVIERILOR

INTRODUCERE

ANALIZA SITUAȚIEI ÎN DOMENIUL CERCETĂRII ȘI IDENTIFICAREA PROBLEMELOR DE CERCETARE

Tematica statutului juridic al personalității în literatura de specialitate

Problematica rolului statului în garantarea și promovarea statutului juridic al personalității în literatura științifică

Concluzii la capitolul 1

2. REPERE TEORETICO-CONCEPTUALE CU PRIVIRE AL PERSONALITĂȚII

2.1. Statutul juridic al personalității – clarificări terminologice și conceptuale; coraportul său cu alte noțiuni juridice

2.2. Statul ca factor decisiv de influență a statutului juridic al personalității

2.3. Statutul juridic al personalității: conținut, structură, varietăți

2.4. Concluzii la capitolul 2

3. CONSTRUCȚIA JURIDICĂ A STATUTULUI JURIDIC AL PERSONALITĂȚII

3.1. Drepturile și libertățile persoanei – elemente de bază ale statutului juridic al personalității

3.2. Cetățenia și drepturile cetățenești

3.3. Obligațiile juridice – elemente indispensabile ale statutului juridic al personalității

3.4. Principiile statutului juridic al personalității

3.5. Concluzii la capitolul 3

4. MECANISME NAȚIONALE DE GARANTARE ȘI PROMOVARE A STATUTULUI JURIDIC AL PERSONALITĂȚII

4.1. Garanții juridice ale statutului juridic al personalității

4.2. Activitatea de promovare și garantare a statutului juridic al personalității de către organele de ocrotire a normelor de drept în Republica Moldova

4.3. Instituția restrângerii drepturilor și libertăților fundamentale – garanție juridică a respectării statutului juridic al personalității

4.4. Rolul organelor de ocrotire a dreptului în garantarea statutului juridic al personalității la înfăptuirea justiției

4.5. Răspunderea juridică a statului pentru atingerile aduse statutului juridic al personalității de către organele de stat și funcționarii publici

4.6. Concluzii la capitolul 4

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

LISTA ABREVIERILOR ȘI ACRONIMELOR

art. – articol

alin. – aliniat

lit. – literă

CEDO – Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului

CtEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului
CC – Cod civil

CPP – Cod procedură penală

CP–Codpenal

INTRODUCERE

Actualitatea și importanța problemei abordate. A delimita sarcinile statului în protecția omului, individului, a personalității a fost dintotdeauna una dintre marile preocupări ale științei. În societățile democratice contemporane, personalitatea constituie axul central, reperul tuturor acțiunilor statului. Tocmai existența carențelor vizavi de înțelegerea, implementarea, respectarea, promovarea și asigurarea drepturilor și libertăților personalității ne-au determinat să venim cu acest demers științific.

Statul de drept, spre crearea căruia tinde și Republica , poate fi realizat doar prin asigurarea reală și eficientă a drepturilor și libertăților personalității. Iată de ce se impune crearea unui cadru legal și instituțional, menit să asigure realizarea plenară a acestor drepturi și libertăți, lichidarea oricăror îngrădiri în domeniu, iar în caz de violare a acestor drepturi – aplicarea unor mecanisme eficiente de restabilire.

În acest context, problema statului de drept și a drepturilor și libertăților personalității sunt de o importanță deosebită din perspectiva teoriei și practicii dreptului. Pentru știința dreptului categoria de personalitate are o semnificație fundamentală, stând la esența acestei științe. Locul și rolul personalității în sistemul juridic poate fi descris mai complet prin categoria de statut juridic, care permite dezvăluirea poziției reale a aceteia în societate.

Obiect de studiu este statutul juridic al personalității, care, ca una dintre cele mai importante categorii politice și juridice, constituie o direcție științifică independentă în teoria generală a dreptului. De aici – importanța sa, necesitatea dezvoltării și perfecționării. Toate acestea determină relevanța cercetării aspectelor teoretice și practice ale statutului juridic al personalității, a elementelor sale, structurii și a varietăților.

Garantarea și promovarea statutului juridic al persoanei este astăzi un subiect mediatizat și larg discutat de diferite categorii ale societății, în special de factorii decizionali. Această preocupare majoră se datorează, în mare parte, efortului Republicii Moldova de a se integra în cominitatea statelor europeană, ceea ce necesită compatibilizarea anumitor practici, armonizarea legislației, reforme fundamentale structurale, schimbări de mentalitate și multe alte activități susținute. În așa mod, dezvoltarea socială ridică într-un sens nou probleme eterne, inclusiv problema statutului juridic al personalității. În contextul dat, o atenție deosebită urmează a fi acordată modului în care statul asigură protecția drepturilor și libertăților persoanei, circumscrise statutului său juridic. Interesează preocuparea statului de a crea mecanisme viabile de implementare, respectare și fortificare a drepturilor și libertăților persoanei. În sistemul de asigurare și promovare a acestor drepturi sunt antrenați diferiți actori și diferite structuri instituționale ale statului. Astfel că problematica rolului statului în promovarea și garantarea statutului juridic al personalității pare a se desemna într-o controversă importantă a științei contemporane.

Opțiunea pentru cercetarea științifică a temei date rezultă din importanța acestei problematici. Analizând stadiul cercetărilor în domeniul dat, am scos în evidență faptul că problema statutului juridic al personalității este foarte sărac abordată și cu atât mai puțin, dezvoltată, la nivel național. Actualitatea unui astfel de demers științific este justificată de necesitatea:

– precizării conținutului noțiunii „statut juridic al personalității”;

– conturării accepțiunii contemporane a garantării și promovării acestui statut;

– identificării rolului statului în garantarea și asigurarea statutului juridic al persoanlității;

– determinării rolului organelor de ocrotire a normelor de drept în promovarea și garantarea statutului juridic al persoanei;

– concretizării exigențelor cărora trebuie să corespundă aceste organe pentru a-și realiza misiunea.

Demarând de la realitatea Republicii Moldova în asigurarea și promovarea statutului juridic al personalității, am dorit să evidențiem insuficiența cercetărilor științifice autohtone în acest domeniu, dar și lacunele din cadrul juridic național. Ținem să menționăm că, problema misiunii statului și a atribuțiilor organelor de ocrotire a normelor de drept în promovarea și garantarea statutului juridic al personalității trebuie să constituie subiect de cercetare și de reevaluare pentru teoreticienii și specialiștii în materie, fiind necesar de analizat cadrul juridic și practica asigurării drepturilor și libertăților circumscrise statutului juridic al personalității, în vederea identificării lacunelor din legislație, precum și depistării deficiențelor din activitatea practică în domeniul cercetat. În acest efort științific, în viziunea noastră, indispensabil pentru Republica Moldova la etapa actuală, ne propunem să ne implicăm prin intermediul prezentei teze de doctorat, identificând probleme, exprimând concluzii, dar și oferind recomandări corespunzătoare.

Scopul tezei rezidă în cercetarea complexă a statutului juridic al personalității și în elucidarea mecanismelor de garantare și promovare a acestui statut în Republica Moldova, inclusiv și de către organele de ocrotire a normelor de drept.

Pentru realizarea reușită a scopului propus au fost stabilite următoarele obiective:

analiza și sinteza doctrinei științifice privind gradul de investigare a temei propriu zise, precum și gradul de cercetare a componentelor obiectului investigației;

delimitarea noțiunii de personalitate și a conexiunii acesteia cu așa noțiuni ca individ, om, persoană;

clarificarea noțiunii de statut juridic al personalității și determinarea coraportului acestuia cu alte fenomene juridice, care caracterizează persoana fizică ca subiect de drept;

examinarea statului ca factor decisiv de influență a statutului juridic al personalității;

reliefarea conținutului și structurii statutului juridic al personalității, detectarea varietăților acestuia;

analiza drepturilor și libertăților persoanei ca elemente de bază ale statutului juridic al personalității;

cercetarea cetățeniei și a drepturilor cetățenești din perspectiva conexiunii acestora cu statutul juridic al personalității;

evidențierea locului obligațiilor juridice în structura statutului juridic al persoanei;

examinarea principiilor care stau la baza statutului juridic al persoanei;

analiza detaliată și multidirecțională a mecanismelor naționale de garantare și promovare a statutului juridic al personalității;

cercetarea complexității de garanții juridice ale statutului juridic al persoanei;

analiza activității de promovare și garantare a statutului juridic al persoanei de către organele de ocrotire a normelor de drept în Republica ;

examinarea restrângerii drepturilor și libertăților fundamentale din perspectiva garantării statutului juridic al persoanei;

investigarea rolului organelor de ocrotire a dreptului în garantarea statutului juridic al persoanei la înfăptuirea justiției;

cercetarea răspunderii juridice a statului pentru atingerile aduse statutului juridic al persoanei de către organele de stat și funcționarii publici.

Noutatea științifică a rezultatelor obținute este determinată de faptul că această investigație abordează complex două componente: statutul juridic al personalității, precum și mecanismele de garantare și asigurare a acestui statut la nivel național. În acest context, sunt relevante următoarele rezultate științifice:

a fost reliefat conținutul și structura statutului juridic al personalității, constatându-se că acesta include următoarele elemente: principiile generale ale statutului juridic al persoanei, care se reflectă în toate ramurile de drept; drepturile, libertățile și obligațiile fundamentale, care sunt inseparabile de persoana umană și care aparțin oricărui individ, ca caracteristică integrantă a acestuia; drepturile, libertățile și îndatoririle cetățenești, fără de care este imposibilă reglementarea deplină a statutului juridic al personalității în diferite domenii ale vieții publice.

s-a identificat că statutul juridic al persoanei exprimă gradul de determinare socială a libertății individului, poziția lui socială și facultățile obiective. Cu alte cuvinte, statutul juridic fixează normativ totalitatea oportunităților sociale ale persoanei. Odată cu progresul social, statutul juridic este extins în conținutul său, completat cu noi drepturi, libertăți și responsabilități.

s-a realizat o analiză a mecanismelor de protecție și promovare a statutului juridic al persoanei, care reprezintă tehnici juridice și organizatorice, îndreptate spre realizarea unor condiții reale pentru cea mai plenară manifestare a personalității în societate. Calitatea acestor mecanisme este determinată de nivelul dezvoltării sociale, economice și juridice a statului, dar și de instrumentele juridice internaționale.

s-a constatat că funcția statului de garant al asigurării și promovării statutului juridic al persoanei, se materializează în obligația organelor statului și a funcționarilor publici de a respecta drepturile și libertățile persoanei. Atunci, când aceste drepturi sunt încălcate de către subiecții nominalizați, statul este ținut să răspundă conform legii pentru încălcările cauzate. Astfel, acțiunile ilicite ale organelor de stat și funcționarilor publici, prin care sunt lezate drepturile și libertățile persoanei, constituie motiv legal al răspunderii juridice a statului.

sesizarea faptului că o garanție importantă a respectării statutului juridic al persoanei constiturmătoarele elemente: principiile generale ale statutului juridic al persoanei, care se reflectă în toate ramurile de drept; drepturile, libertățile și obligațiile fundamentale, care sunt inseparabile de persoana umană și care aparțin oricărui individ, ca caracteristică integrantă a acestuia; drepturile, libertățile și îndatoririle cetățenești, fără de care este imposibilă reglementarea deplină a statutului juridic al personalității în diferite domenii ale vieții publice.

s-a identificat că statutul juridic al persoanei exprimă gradul de determinare socială a libertății individului, poziția lui socială și facultățile obiective. Cu alte cuvinte, statutul juridic fixează normativ totalitatea oportunităților sociale ale persoanei. Odată cu progresul social, statutul juridic este extins în conținutul său, completat cu noi drepturi, libertăți și responsabilități.

s-a realizat o analiză a mecanismelor de protecție și promovare a statutului juridic al persoanei, care reprezintă tehnici juridice și organizatorice, îndreptate spre realizarea unor condiții reale pentru cea mai plenară manifestare a personalității în societate. Calitatea acestor mecanisme este determinată de nivelul dezvoltării sociale, economice și juridice a statului, dar și de instrumentele juridice internaționale.

s-a constatat că funcția statului de garant al asigurării și promovării statutului juridic al persoanei, se materializează în obligația organelor statului și a funcționarilor publici de a respecta drepturile și libertățile persoanei. Atunci, când aceste drepturi sunt încălcate de către subiecții nominalizați, statul este ținut să răspundă conform legii pentru încălcările cauzate. Astfel, acțiunile ilicite ale organelor de stat și funcționarilor publici, prin care sunt lezate drepturile și libertățile persoanei, constituie motiv legal al răspunderii juridice a statului.

sesizarea faptului că o garanție importantă a respectării statutului juridic al persoanei constituie specificarea legislativă, inclusiv în Constituție, a restrângerii drepturilor și libertăților circumscrise acestui statut. Examinarea conținutului restrângerilor și derogărilor admise de actele internaționale, duce la concluzia că acestea sunt permise dacă: sunt prevăzute de lege; sunt necesare într-o societate democratică; se impun pentru a proteja securitatea națională, ordinea, sănătatea sau morala publică, drepturile și libertățile celorlalți. Ele trebuie să fie aplicate doar pentru scopurile pentru care au fost prevăzute, să fie direct legate și proporționale cu nevoia specifică pentru care au fost create și să nu fie impuse pentru scopuri discriminatorii sau aplicate într-un mod discriminatoriu.

Comportă caracter de noutate științifică concluziile desprinse din analiza efectuată, precum și recomandările cu privire la îmbunătățirea cadrului normativ din Republica .

Problema științifică importantă soluționată rezidă în determinarea conținutului și structurii statutului juridic al persoanei și în elucidarea mecanismelor de protecție a acestui statut în Republica Moldova, prin prizma activității organelor de ocrotire a normelor de drept, demersul științific având drept scop dezvoltarea teoriei generale a statului și dreptului și perfecționarea legislației naționale în domeniu întru sporirea respectării drepturilor și libertăților persoanei.

Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Semnificația teoretică a studiului se explică prin descrierea, analizarea și sintetizarea materiei doctrinare, normative și instituționale privind statutul juridic al persoanei, dar și prin determinarea mecanismelor de protecție a acestui statut, inclusiv reliefarea rolului organelor de ocrotire a normelor de drept în acest domeniu. Poate servi ca suport teoretic, precum și ca un punct de reper, pentru persoanele inițiate în domeniu, dar și pentru publicul larg interesat de cercetarea temei investigate și de toate subiectele tangențiale acesteia. Lucrarea poate fi utilă în cadrul studiilor universitare și postuniversitare – la predarea teoriei generale a dreptului, dreptului constituțional, protecției juridice a drepturilor omului, precum și la propagarea ideilor de protecție a drepturilor persoanei, cu precădere în activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept. Careva idei novatorii pot fi preluate în vederea unor eventuale modificări ale legislației, pentru eficientizarea realizării în practică a statutului juridic al persoanei în Republica Moldova.

Astfel, ideile științifice și concluziile conținute în cuprinsul tezei pot fi utilizate: în plan doctrinar-teoretic, ca material inițial pentru o abordare științifică ulterioară mai aprofundată a problemei analizate; în plan normativ-legislativ, în procesul de reformare a legislației ce reglementează drepturile și libertățile persoanei, în plan juridico-didactic fiind necesare în procesul științifico-didactic, pentru cadrele didactice universitare.

Lucrarea este actuală și pentru dezvoltarea teoriei generale a statului și dreptului din Republica Moldova, care necesită cercetări serioase în domeniul statutului juridic al personalității, drepturilor și libertăților, dar mai cu seamă, a responsabilităților ce-i revin persoanei în democrațiile contemporane.

Aprobarea rezultatelor. Lucrarea a fost prezentată, examinată și aprobată la …

Cele mai însemnate rezultate științifice și concluzii ale tezei sunt reflectate în mai multe publicații și au fost prezentate la conferințe științifice naționale, cu participare internațională, precum Conferința științifico-practică cu participare internațională „Teoria și practica administrării publice”, din 23 mai 2014; Masa rotundă cu participare internațională consacrată aniversării a 65-a de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, din 11 decembrie 2013.

Reperele fundamentale, concluziile și recomandările, inclusiv de lege-ferenda, au fost expuse în cadrul diverselor publicații cu caracter științific și în comunicări la forumuri științifico-practice internaționale. Printre cele mai relevante publicații, menționăm:

Marian Octavian, Drepturile și libertățile omului prin prisma legislației și a procesului legislativ, Legea și viața, publicație științifico-practică, februarie 2014, pp. 8-13.

Marian Octavian, Considerațiuni cu privire la respectarea statutului juridic al persoanei în administrarea justiției, Legea și viața, publicație științifico-practică, mai 2014, pp. 24-34.

Marian Octavian, Cu privire la sistemul de promovare și garantare a statutului juridic al persoanei în Republica Moldova, Закoн и жизнь, mai 2014, pp. 50-58.

Marian Octavian, Drepturile și libertățile persoanei – dimensiuni conceptuale, Legea și viața, publicație științifico-practică, iunie 2014, pp. 16-21.

Marian Octavian, Fundamente și principii ale statutului juridic al persoanei, Закoн и жизнь, iunie 2014, pp. 49-57.

Marian Octavian, Reflecții asupra răspunderii juridice a statului pentru atingerile aduse statutului juridici al persoanei de către organele de stat și funcționarii publici, Jurnalul juridic național: teorie și practică, publicație științifico-practică de drept, iulie 2014, pp. 45-51.

Lupașcu Zinaida, Marian Octavian, Cetățenia și drepturile cetățenești, Legea și viața, publicație științifico-practică, iulie 2014, pp. 10-15.

Negru Boris, Marian Octavian, Statul ca factor decisiv de influență a statutului juridic al personalității, Закoн и жизнь, iulie 2014, pp. 33-38.

Marian Octavian, Restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale – garanție juridică a respectării statutului juridic al personalității, Revista națională de drept, publicație periodică științifico-practică, octombrie 2014, pp. 72-76.

Marian Octavian, Garanțiile juridice ale statutului juridic al personalității, Revista națională de drept, publicație periodică științifico-practică, noiembrie 2014, pp. 54-60.

Marian Octavian, Interesul doctrinar față de rolul statului în garantarea și promovarea statutului juridic al personalității, Legea și viața, publicație științifico-practică, noiembrie 2014, pp. 34-40.

Lupașcu Zinaida, Marian Octavian, Statutul juridic al persoanei în evoluția instituției liberării de răspundere penală, Interferențe universitare – integrare prin cercetare și inovare: Conferința științifică cu participare internațională, 25-26 septembrie 2012: Universitatea de stat din Moldova, Chișinău – 2012, pp. 24-28.

Marian Octavian, Statutul juridic al persoanei: concept, structură și categorii, în Mecanisme naționale și internaționale de protecție a drepturilor omului: Materiale ale mesei rotunde cu participare internațională consacrată aniversării a 65-a de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, 11 decembrie 2013 / com. org.: Oleg Balan [et al.]. – Chișinău : Academia de Administrare Publică, 2014. – 482 p., pp 371-386.

Marian Octavian, Obligațiile persoanei reglementate de constituția Republicii Moldova, Pravovîe reformî v postsovetschih stranah: Dostijenie i problemî, Mejdunarodnaea naucino-practicescaea conferenția, 28-29 martie 2014: Universitatea Slavonă, Chișinău – 2014, pp.67-70.

Marian Octavian, Îndatoririle fundamentale ca element al statutului juridic al persoanei, Teoria și practica administrării publice: Materiale ale conferinței științifico-practice cu participare internațională, 23 mai 2014 / com. org.: Oleg Balan [et al.]. – Chișinău: Academia de Administrare Publică, 2014. – 498 p., pp. 288-291.

Marian Octavian, Obigațiile juridice – elemente indispensabile ale statutului juridic al personalității, Pravovîe reformî v Moldove, Ucraine i Gruzii v contexte evrointegraționîh proțesov, Mejdunarodnaea naucino-practicescaea conferenția, 7-8 noiembrie 2014: Universitatea Slavonă, Chișinău – 2014, pp.15-18.

Marian Octavian, Zinaida Lupașcu, Statutul juridic al personalității prin prisma statului de drept, Integrare prin cercetare și inovare: Conferința științifică națională cu participare internațională, 10-11 noiembrie 2014: Universitatea de stat din Moldova, Chișinău – 2014, pp. 225-228.

Sumarul compartimentelor tezei. Structura tezei reiese din cerințele „Ghidului privind perfectarea tezelor de doctor și a autoreferatelor” și este determinată de problema științifică investigată, de scopul și obiectivele acesteia. Din rațiuni de rigurozitate științifică, lucrarea este alcătuită din adnotarea (în limbile: română, rusă și engleză), lista abrevierilor și introducere, structurându-se în patru capitole și oferind o imagine completă a ceea ce reprezintă statutul juridic al personalității și rolul statului și organelor de ocrotire a normelor de drept în garantarea și promovarea lui în Republica Moldova.

Capitolul 1: Analiza situației în domeniul cercetării și identificarea problemelor de cercetare, reprezintă o trecere în revistă a gradului de cercetare științifică a temei propriu-zise, dar și a componentelor acesteia, în sursele de specialitate autohtone și din alte țări, cât și formularea obiectivelor de cercetare a subiectului selectat. S-a ajuns la concluzia că lucrările publicate, deși îmbrățișază un larg domeniu de investigație științifică la tema abordată, se prezintă mai mult ca analize segmentare, decât sinteze integratoare și totalizatoare, subiectul nefiind cercetat în toată complexitatea sa.

Capitolul 2: Repere teoretico-conceptuale cu privire la statutul juridic al personalității, este consacrat analizaei noțiunii de personalitate și a conexiunii acesteia cu așa noțiuni ca individ, om, persoană. În acest capitol s-a încercat clarificarea noțiunii de statut juridic al personalității și determinarea coraportului acestuia cu alte fenomene juridice, care caracterizează persoana fizică ca subiect de drept, precum capacitatea juridică, cetățenia, principiile și garanțiile drepturilor și libertăților persoanei. Totodată, s-a efectuat examinarea statului prin prisma influenței sale asupra statutului juridic al personalității, ajungându-se la concluzia că problema personalității este problema individului inclus în sistemul de relații sociale, în structura socială. Prin reglementarea relațiilor și proceselor sociale, statul influențează activ limitele și natura libertății personale. În special, prin reglementările sale, statul determină conținutul drepturilor și libertăților persoanei, stabilește limitele acestora. În compartimentul dat s-au analizat conținutul și structura statutului juridic al personalității, s-au detectat varietățile acestuia.

Capitolul 3: Construcția juridică a statutului juridic al personalității, conține o analiză detaliată și complexă a elementelor statutului juridic al personalității. În vederea conturării clare a acestor elemente, s-a clarificat coraportul unor așa noțiuni ca „drepturi ale omului”, „drepturi subiective”, „drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei”, „libertăți publice”, „drepturi cetățenești”. S-a ajuns la concluzia că nivelul de protecție și gradul de realizare a statutului juridic al persoanei depinde crucial de natura principiilor care stau la baza lui: ele pot conduce la o limitare sau, dimpotrivă, la o extindere în beneficierea de drepturile și libertățile persoanei. Statutul juridic al persoanei își găsește fundamentare în așa principii constituționale ca: recunoașterea și garantarea drepturilor omului; libera dezvoltare a personalității; principiul demnității umane; principiului general al protecției constituționale a personalității; principiul legalității; principiul echității și justiției etc. Acestea sunt valori supreme, inviolabile și inalienabile, izvor al drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale constituționale. Totodată, caracterul lor normativ nu poate ﬁ contestat, întrucât Constituția prevede garantarea lor de către stat, astfel încât ele capătă o forță juridică obligatorie.

Capitolul 4: Mecanisme naționale de garantare și promovare a statutului juridic al personalității, analizează cu lux de amănunte așa aspecte precum garanțiile juridice ale statutului juridic al persoanei; activitatea de promovare și garantare a statutului juridic al persoanei de către organele de ocrotire a normelor de drept în Republica Moldova; instituția restrângerii drepturilor și libertăților fundamentale; rolul organelor de ocrotire a dreptului în garantarea statutului juridic al persoanei la înfăptuirea justiției; răspunderea juridică a statului pentru atingerile aduse statutului juridic al persoanei de către organele de stat și funcționarii publici. Se menționează că, la nivel național, principala garanție a statutului juridic al persoanei constituie consacrarea constituțională a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în spiritului normelor de drept internațional. Totodată, pentru asigurarea respectării acestui statut este indispensabilă dezvoltarea legislației ramurale și crearea unor garanții juridice eficiente în baza acesteia. În protecția drepturilor și libertăților persoanei participă toate autoritățile publice, fiecare dintre ele în mod independent și în limita competenței prevăzute de lege.

În finalul fiecărui capitol sunt prezentate concluziile, teza de doctorat finalizându-se cu un compartiment consistent: concluzii generale și recomandări. În cadrul respectivelor recomandări sunt făcute un șir de propuneri privind modificarea și completarea legislației în vigoare cu referire la problematica drepturilor fundamentale ale omului.

ANALIZA SITUAȚIEI ÎN DOMENIUL CERCETĂRII ȘI IDENTIFICAREA PROBLEMELOR DE CERCETARE

În vederea conturării obiectului de studiu al prezentei lucrări de doctorat, precizăm că, reieșind din tematica enunțată – Rolul statului în promovarea și garantarea statutului juridic al personalității, preocuparea noastră urmează să se axeze, în special, pe două coordonate:

cercetarea statutului juridic al personalității – concept, structură, elemente, și

identificarea misiunii statului în garantarea, asigurarea și promovarea statutului juridic al personalității.

În continuare ne propunem să analizăm gradul de cercetare a fiecărui din aceste componente în literatura de specialitate.

Tematica statutului juridic al personalității în literatura de specialitate

Urmare a dezvoltării relațiilor sociale, ideile nu sunt dogme moarte, imuabile și juste în toate timpurile și în orice condiții. Dezvoltarea cunoștințelor în domeniul filosofiei, sociologiei, politologiei sau a științelor juridice modifică diverse concepte, redefinindu-le locul în sistemul doctrinar. La rândul său, și teoria generală a statului și dreptului își dezvoltă conținutul, îmbogățindu-se cu noi teorii, idei, concepte , modele. Printre noile direcții de dezvoltare a teoriei generale a statului și dreptului, se evidențiază concepțiile cu privire la statutul juridic al personalității, care integrează caracteristicile juridice ale personalității ca subiect de drepturi.

În literatura juridică autohtonă statutul juridic al personalității nu a constituit obiect al unor investigații fundamentale. În acest context poate fi menționată doar teza de doctor în drept a autorului Vrabie Corneliu, Statutul juridic al persoanei fizice în dreptul internațional privat [230], care cuprinde o relatare de maximă generalitate asupra statutului persoanei fizice în dreptul internațional privat, cercetarea evidențiind și aspectele esențiale ale evoluției conceptului de statut personal în dreptul privat internațional. În viziunea autorului, statutul personal poate fi privit ca un cumul de consecințe juridice în favoarea ființei umane, ce i le conferă legea și care impun eficacitatea conferită de această lege oricărui stat în care, prin ipoteză, s-ar deplasa persoana respectivă. Autorul consideră că fac parte din conținutul statutului personal starea și capacitatea persoanei fizice, acestea fiind supuse legii naționale.

Autorul român, Tudor Drăganu dezvoltă teoria situației juridice a persoanei, pe care o mai numește și teoria statutului juridic, termen prin care, în opinia autorului, se desemnează un complex de drepturi subiective și obligații ale unei persoane, unite între ele printr-o conexitate specifică [79. p. 188]. În opinia autorilor Arseni A., Ivanov V., L. Suholitco [10, p. 43] noțiunea de statut juridic coincide cu noțiunea de condiție juridică.

Astfel, în literatura de specialitate nu poate fi atestată o viziune unică asupra definirii „statutului juridic” al persoanei. Unii cercetători identifică noțiunea de statut juridic al persoanei cu cea de situație juridică, în timp ce alții le consideră distincte. Această tendință se manifestă și în literatura juridică rusească, unde conceptul de statut juridic este mai dezvoltat.

Spre exemplu, statutul juridic este definit ca fiind situația juridică a persoanei în cadrul societății, reglementată de lege [273, p. 90]. În acest sens, M.S. Strogovici consideră că statutul juridic al persoanei presupune o exprimare și asigurare juridică a situației reale pe care o are omul în cadrul statului și a societății [284, p. 30]. În aceeași ordine de idei, N.V. Vitruk propune realizarea unei distincții între situația (statutul) juridic al persoanei în sens larg – denumită convențional – „situație juridică” și situația (statutul) juridic al persoanei în sens îngust ca „statut juridic”, categorii aflate în conexiunea: general-singular [252, pp. 38-39]. Elemente ale situației juridice a persoanei sunt recunoscute a fi fenomenele juridice, trăsăturile, calitățile și caracteristicile juridice ale persoanei cu ajutorul cărora legiuitorul îi reglementează situația juridică. Din toate fenomenele juridice ce caracterizează situația juridică a persoanei, sistemul drepturilor, libertăților și obligațiilor constituie nucleul, elementul principal. Anume acestea luate în ansamblu lor formează statutul juridic al persoanei [252, p. 40].

O asemenea viiune nu este general acceptată. Unii cercetători nici nu invocă distincția în cauză [292, pp. 469-478; 250, p. 585]. De exemplu, N. I. Matuzov susține că „statutul juridic” și „situația juridică” sunt noțiuni identice [274, p. 58]. A. Iu. Verin consideră că „statutul juridic” și „situația juridică” nu trebuie privite ca categorii distincte. Potrivit Constituției,susține autorul citat, statutul juridic al persoanei este o categorie destul de complexă, care cuprinde asemenea elemente cum ar fi: drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale,atribuirea cetățeniei, capacitatea de a fi subiect de drept, principiile și garanțiile statutului juridic. La rândul său, noțiunea „situație juridică” poate fi utilizată pentru caracterizarea subiectului unui raport juridic concret [251].

Există diferite abordări cu privire la conexiunea dintre capacitatea juridică și statutul juridic al persoanei: unii consideră capacitatea juridică o condiție prealabilă a statutului juridic [275], alții consideră necesar de a o include în statutul juridic ca element constituitor al acesteia [245].Întîlnim și afirmații conform cărora, capacitatea juridică ca o categorie mult mai complexă, include în sine statutul juridic al persoanei [276].În sfîrșit există și autori, care le tratează ca noțiuni identice și nu consideră necesar de a examina statutul juridic ca categorie aparte [247]. Statutul juridic mai este privit și ca categorie ce înglobează în sine capacitatea juridică , drepturile și obligațiile omului prevăzute de lege.Astfel, N.I. Matuzov, analizând coraportul dintre drepturile subiective și capacitatea juridică, ajunge la concluzia că ultima este o condiție prealabilă pentru primele. Capacitatea juridică este calitatea subiectului de a avea și de a pune în aplicare drepturi și responsabilități. La rândul său, statutul juridic nu este o calitate, ci atribuția unei persoane. Acest lucru nu înseamnă că capacitatea juridică a persoanei nu are nici o legătură cu statutul lui juridic :ele sunt categorii diferite. [275]

Această concepție,apărută la mijlocul anilor 60 ai secolului XX, în cele din urmă, a câștigat tot mai mare teren în literatura juridică. Deja în anii 70 categoria de „statut juridic” a devenit subiect de studiu separat și a primit o dezvoltare largă în scrierile juriștilor, care au apreciat capacitatea juridică și statutul juridic ca categorii distincte [272]. V.A. Patiulin definea capacitatea juridică ca calitatea subiectului, recunoscută de către stat, de a fi subiect de drept, susținând că statutul juridic nu poate fi confundat cu capacitatea juridică, care nu este sumă de drepturi și obligații, ci doar proprietatea persoanei de a fi subiect de drepturi și obligații. [281]

În baza aparentei identității a noțiunilor de statut juridic și condiție juridică, unii autori, pe lângă totalitatea drepturilor, libertăților și obligațiilor persoanei, propun a include în statutul juridic asemenea categorii cum ar fi: cetățenia, capacitatea juridică, interesele legitime, garanțiile, răspunderea juridică, etc. [290, pp. 139-150]

Astfel, N.A. Bogdanov, în structura statutului juridic constituțional a oricărui subiect de drept constituțional include următoarele elemente: 1) locul și rolul omului în societate și în stat, scopul socio-politic al acestuia; 2) capacitatea juridică; 3) drepturile și obligațiile (competențele și responsabilitățilepersoanei); 4) garanțiile asigurării și realizării statutului juridic al subiecților de drept constituțional. [245] .În aceiași ordine de idei,autorul Liverovskii A.A. în structura statutului juridic al perspoanei include: drepturile, obligațiile, garanțiile și răspunderea [269, p. 90].

Lista autorilor ce se pronunță asupra structurii statutului juridic al persoanei ar putea continua [282]. E semnificativ doar faptul,că conținutul categoriilor menționate s-ar deosebi doar prin diferite combinații ale acelorași elemente. În acest sens: I.A. Kuznețov [267] scoate în evidență garanțiile drepturilor omului; L.D. Voievodin [254] – capacitatea juridică a persoanei și principiile care o caracterizează; N.I. Matuzov [273, pp. 189-205] – răspunderea cetățeanului față de stat și societate; B.V. Șcetinin – cetățenia [294]; N.V. Vitruk [252, p. 38], A.V. Maliko și V.V. Subocev [271, pp. 120-132] – interesele legitime ale omului etc… Astfel, A.B. Vengherov privește statutul juridic al persoanei ca o totalitate de drepturi, libertăți, îndatoriri ,precum și răspunderea persoanei [250, p. 585]. V.A. Patiulin consideră că statutul juridic al persoanei cuprinde cetățenia, capacitatea juridică generală, drepturile și îndatoririle fundamentale (inclusiv constituționale), principiul constituțional al egalității în drepturi [281, p. 230].

Mulți cercetători consideră, că statutul juridic al persoanei e constituit din totalitatea drepturilor, libertăților și a obligațiilor de care dispune aceasta în baza legii (a legislației naționale și a normelor de drept internațional). Astfel, se susține că statutul juridic al omului și cetățeanului poate fi caracterizat ca un sistem de drepturi și îndatoriri, consacrate legislativ de către stat în constituții sau alte acte normativ-juridice [292, p. 175]. E.V. Ermakova, la rîndul său, precizează că relațiile complexe ce apar între stat și individ, precum și între indivizi sunt fixate juridic sub formă de drepturi, libertăți și îndatoriri, formând în totalitatea lor statutul juridic al persoanei [260].

Dintre autorii străini poate fi menționați P. Donati [78], care tratează cetățenia modernă mai mult ca o sumă de drepturi și obligații. Cetățenia este considerată de autor un ansamblu de interacțiuni („the complex of citizenship“) care unesc prin relații formale, pe de o parte, cetățenii, pe de altă parte, instituțiile politice. În viziunea autorului cetățenia presupune un contract implicit între cetățeni și stat, exprimat prin negocierea continuă a rolurilor și atribuțiilor, prin interferențe, coaliții și jocuri de putere.

Generalizînd cele spuse,putem conchide,că ăn literatura de specialitate din Federația Rusă s-au conturat trei abordări esențiale ale acestei probleme [258, p. 92]:

Într-o primă abordare, construcția juridică a statutului cuprinde un sistem complex de elemente. Astfel, potrivit concepției profesorului N.V. Vitruk, acestea sunt: drepturile și libertățile juridice; obligațiile juridice; interesele legitime ale omului (interese ce nu sunt cuprinse de drepturi și libertăți, dar sunt protejate juridic de către stat); cetățenia, capacitatea juridică; garanțiile juridice [253, pp. 27-34]. Potrivit altor cercetători, structura statutului juridic al persoanei cuprinde: cetățenia; drepturile, libertățile și interesele persoanei; garanțiile drepturilor și libertăților omului; îndeplinirea corespunzătoare de către om a îndatoririlor; răspunderea statului, a autorităților publice, a funcționarilor publici, a colectivelor de muncă, asociațiilor obștești și a cetățenilor pentru neîndeplinirea obligațiilor juridice, pentru lezarea acestora [262].

Într-o altă abordare, drept elemente componente ale statutului juridic al persoanei sunt doar drepturile și obligațiile persoanei. Celelalte elemente sunt privite fie ca premise ale statutului juridic – elemente „prestatutare” (cetățenia, capacitatea juridică generală), fie ca elemente „poststatutare”, secundare, în raport cu primele (de ex., răspunderea juridică). Totodată, se propune ca elementele „prestatutare” și „poststatutare” să fie incluse în noțiunea de „situație juridică” a persoanei [285, pp. 92-93]. Se poate observa, că la baza acestei abordări este pusă delimitarea dintre „statutul juridic” și „situația juridică” a persoanei.

A treia abordare, se bazează pe recunoașterea categoriilor enunțate ca fiind sinonime, precum și nedelimitarea elementelor statutului juridic în principale și secundare. În acest sens profesorul L.D. Voievodin, identifică următoarele elemente ale statutului juridic al persoanei: cetățenia ca fundament al statutului; capacitatea juridică; principiile statutului juridic; drepturile și libertățile fundamentale (constituționale) ale omului, acestea ocupînd locul central în cadrul statutului; obligațiile juridice; garanțiile juridice sau condițiile și mijloacele prevăzute de constituție și legislație pentru realizarea drepturilor și obligațiilor persoanei [255, pp. 30-38].

O viziune distinctă ,în acest sens,este expusă de cercetătorii, care statuează elementele statutului juridic al persoanei în trei nivele: drepturile, libertățile și obligațiile persoanei ca nucleu al statutului; cetățenia, capacitatea juridică și garanțiile juridice, ca condiții de realizare a drepturilor, libertăților și obligațiior; principiile statutului juridic, ce integrează în sine conținutul normativ al drepturilor, libertăților și obligațiilor omului și condițiile de realizare a acestora [258; 277, p. 20].

Tematica nominalizată de noi a fost valorificată și în studiile autorilor ruși precum I.M. Abdulaev (Пpава чeлoвeка и закoн: Иcтopикo-тeopeтичecкиe аcпeкты. Cанкт-Пeтepбypг, 2004), L.I. Gluhareva (Пpава чeлoвeка (coциальнo-филocoфcкиe ocнoвы и гocyдаpcтвeннoe peгyлиpoваниe). Mocква, 2003), Iu.I. Stețovscki (Пpавo на cвoбoдy и личнyю нeпpикocнoвeннocть: нopмы и дeйcтвитeльнocть. Mocква, 2000) .

Din cele expuse spoate de scos concluzia că nu există o unitate în tratarea doctrinară a structurii statutului juridic al persoanei, ceea ce în mare parte justifică demersul nostru.

La cele spuse,menționăm și faptul că,fără a diminua semnificația abordărilor doctrinare din domeniul statutului juridic al personalității,fiecare din ele ocupînd un loc meritoriu,valoros,constatăm,că unele investigații din Federația Rusă nu intotdeauna și nu în toate se localizează la imperativele noastre naționale.

Impresionează și publicațiile științifice din Romănia,consacrate problemelor statutului juridic al personalității.Unele din acestea pernesc de la premisa conform căreia statutul juridic al persoanei este determinat de instituția cetățeniei, adică de apartenența juridică a individului la stat, fapt care condiționează caracterul raporturilor juridico-politice dintre individ și stat. Cetățenia asigură indivizilor un statut juridic deosebit, care constă din ansamblul drepturilor și responsabilităților conferite de stat cetățenilor săi. Opțiunea cu privire la cetățenie ca bază a raporturilor dintre stat și persoană este una omniprezentă în studiile profesorului Ion Muraru.

Astfel,în Drept constituțional și instituții politice, analizează instituția cetățenii, inclusiv evoluția istorică a acesteia. Autorul relatează că locuitorii liberi ai statului roman erau împărțiți în trei categorii: cetățenii romani, latinii și peregrinii. Cetățenii romani aveau deplinătatea drepturilor politice și civile recunoscute de statul roman; „nu exista, în același timp, titlu mai înalt, iar mândria de a fi cetățean al Romei se exprima în formula; civis romanus sum” [161, p. 169].

Tudor Drăganu, analizînd cetățenia în mai multe lucrări concluzionează ,că cetățenia apare ca o situație juridică (un statut), termen prin care se desemnează un complex de drepturi subiective și obligații ale unei persoane, unite între ele printr-o conexitate specifică [79, p. 188].

În aceiași ordine de idei ,I. Muraru consideră că cetățenia este o componentă, un element al capacității juridice, care reprezintă o prerogativă a subiectelor de drept. În funcție de condițiile social-politice, guvernanții stabilesc care sunt elementele ce formează capacitatea juridică, determinând astfel dacă un individ sau un grup de indivizi pot sau nu să fie subiecte ale unor raporturi juridice, al căror conținut îl formează anumite drepturi sau obligații, legislația statelor constatând o restrângere a capacității juridice în anumite categorii de raporturi juridice pentru persoanele străine și apatrizi, acordând o capacitate juridică deplină numai pentru cetățeni [161, p. 177].

Este semnificativ faptul,că pornind de la premisa conform căreia elemente fundamentale ale statului juridic al persoanei, fiind drepturile și libertățile fundamentale ale omului, întîlnim mai multe publicații. În sprijinul acestui subiect și-au adus aportul așa savanți din România ca I. Muraru, Gh. Iancu (Drepturile, libertățile și îndatoririle constituționale, București, 1992), I. Cloșcă, I. Suceavă (Tratat de Drepturile Omului. București, 1999), I. Diaconu (Drepturile Omului. București, 1993), C. Bârsan (Convenția europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole. Vol. I. București, 2005), N. Nicolae-Anghel (Garantarea libertății persoanei. București, 2002), N. Purdă, N. Diaconu (Protecția juridică a drepturilor omului. București, 2011), R.M. Beșteliu, C. Brumar (Protecția internațională a drepturilor omului. București, 2010), G.N. Coca (Interesul general și drepturile fundamentale ale omului. București, 2009), Gh. Iancu (Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale în România. București, 2003.).

Un aport considerabil în studierea problemei investigate de noi și-au adus și savanții din Republica Moldova.

În studiile constituționaliștilor din Republica Moldova A. Arseni, V. Ivanov și L. Suholitco, găsim că este necesar de a concepe interdepen¬dența obiectivă dintre instituția cetățeniei și gradul de realizare a ei în cadrul statutului juridic al cetățeanului. „În acest context, statutul juridic al cetățeanului se studiază ca un fenomen juridico-politic multiaspectual, ca o expresie constituțională prioritară și de con¬solidare, fără de care este imposibilă reglementarea deplină a statutului juridic al personalității în diferite domenii ale vieții publice și de stat. La determinarea acestui statut trebuie să se țină seama, în primul rând, de faptul că oamenii de la naștere sunt liberi și egali, că lor, în virtutea nașterii, le revine un șir de drepturi inalienabile (naturale).” [10, p. 42]

Dintre autorii din Republica Moldova pot fi menționați Gh. Costachi și A. Potîngă (Asigurarea drepturilor omului în lume. Chișinău, 2003), R. Grecu (Stere în luptă pentru drepturile omului. Concepția drepturilor și libertăților omului în opera juridică a lui Constantin Stere. Chișinău, 2009), I. Creangă și C. Gurin (Drepturile și libertățile fundamentale. Sistemul de garanții. Chișinău, 2005), T. Cârnaț și M. Cârnaț (Protecția juridică a drepturilor omului. Chișinău, 2006; Nondiscriminarea în condițiile constituționalismului contemporan în Republica Moldova. Chișinău, 2008), Moroșan I., Gîrbu N. (Reglementarea juridică a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (realizări și dificultăți în Republica Moldova): Studiu monografic. Chișinău, 2003).

Cele menționate ,ne permit de a scoate în evidență un interes deosebit față de problematica statutului juridic al personalității,sub aspecte conceptual și structural,atît în literatura străină,cît ți cea autohtonă.Atragem atenția și la faptul,că obiectul investigațional face parte din problemele vechi,și în același timp,veșnic noi.Vechi,deoarece la diferite etape de dezvoltare istorică a umanității nu a fost trecut cu vederea.Veșnic noi,deoarece nici pînă în prezent nu putem vorbi de o suficientă abordare a problemei statutului juridic al personalității.

Toate acestea determină necesitatea strigentă de a dezvolta concepte științifice, care ar reflecta pe deplin și cu acuratețe toate aspectele condiției juridice ale persoanei ca fenomen juridic real, proprietățile juridice ale persoanei ca subiect de drepturi. Din acest punct de vedere, este important să se clarifice conținutul conceptelor deja cunoscute, nuanțându-se aspecte noi ale statutul juridic al persoanei.

1.2. Problematica rolului statului în garantarea și promovarea statutului juridic al personalității în literatura științifică

Statutul juridic al persoanei este o reflectare a reciprocității raporturilor dintre putere și individ, dintre stat și persoană. Astfel, un subiect, care are tangență nemijlocită cu tematica abordată este problematica statului ca factor decisiv de influență a statutului juridic al persoanei, ca mediu de creare și de influență a acestuia în societățile democratice contemporane.

Filosofia și doctrina politică și juridică au contribuit la elaborarea unei teorii generale a statului, dezvoltând și conceptul statului de drept. Pentru mediul românesc preocuparea în acest domeniu este pe agenda zilei. Spre exemplu, Tudor Drăganu [81, pp. 9-10] analizează organizarea statului în baza principiului separației puterilor statului, în aplicarea căruia justiția dobândește o reală independență. Revenind asupra conceptului statului de drept, autorul remarcă că, urmărind prin legislația sa promovarea drepturilor și libertăților inerente naturii umane, statul de drept asigură respectarea strictă a reglementărilor sale de către ansamblul organelor de stat în întreaga lor activitate. În opinia lui Teofil Pop [181, p. 27], conceptul stat de drept avea să exprime „în primul rând, ideea că orice măsură, acțiune sau dispoziție a puterilor în stat, de la președinție și parlament, guvern, organele judecătorești, până la instituțiile locale, trebuie să se bazeze pe lege. Căci orice măsură luată în afara acestui cadru legislativ, bazat pe constituția țării, constituie o negare a statului de drept și trebuie combătută, sancționată fără ezitare, deoarece asemenea practici duc, în mod direct, la instaurarea abuzului și arbitrariului”. Analize pertinente ale conceptului de stat și stat de drept reprezintă monografia autoarei Sofia Popescu, Statul de drept în dezbaterile contemporane [185], și lucrarea lui Ionescu Steluța, Justiția și marile doctrine privind statul de drept [114], în care pe bună dreptate se consideră că, conceptul statului de drept s-a dezvoltat în cadrul preocupărilor de determinare a unei relații între stat și drept de natură să garanteze exercitarea drepturilor indivizilor la adăpost de abuzurile guvernanților. Căutând permanent o cale de a restrânge puterea și sfera de acțiune a statului în favoarea libertății individului și, implicit, de realizare a dreptului, în sens material, statul de drept se vrea și trebuie privit dincolo de planul pur teoretic. El este mecanismul prin care să se poată asigura primatul dreptului în raport cu politicul.

Este necesar să menționăm și contribuția la dezvoltarea subiectului nominalizat a reprezentanților științei autohtone, și anume: E. Aramă, Ch. Avornic, A. Arseni, D.Baltag, Gh. Costache, I. Guceac, A.Negru,B. Negru, A. Smochină, V. Pușcaș etc.

A.Negru,într-un șir de lucrări fundamentale[163A,163B]menționează faptul,că drept criteriu de delimitare a regimurilor democratice și totalitare servește capacitatea guvernanților de a implementa metode legale de administrare, orientate spre promovarea,protejarea,realizarea și restaurarea drepturilor și libertăților omului și a cetățeanului.Toate aspectele componente sunt orientate spre realizarea acestui criteriu de calitate al regimului politic.Mai mult ca atît,anume criteriul în cauză și se identifică în calitate de scop al statului contemporan democratic.E evidentă concluzia,că rolul regimului democratic contemporan este determinatoriu în procesul de identificare și manifestare a statului de drept contemporan. [1.Negru Andrei,Consolidarea justiției în statul contemporan democratic.Teza de doctor habilitat în drept,Chișinău,2013,264p.]

[2. Negru Andrei,Consolidarea justiției în statul contemporan democratic. Chișinău,2012,240p.]

Autorul Gh. Costache, în Direcții prioritare ale edificării statului de drept din Republica Moldova, tratează problemele ce țin de organizarea, funcționarea, raspunderea și responsabilitatea organelor administrației publice din statul de drept. În lucrare se pune accentul pe recunoașterea și respectarea drepturilor inalienabile ale omului. Un loc aparte revine problemelor legate de răspunderea și responsabilitetea puterii publice ca dimensiune a statului de drept. Autorul formulează ideea că răspunderea și responsabilitatea puterii publice constituie un principiu esențial al statului de drept. Mai mult ca atât, se acordă o valoare deosebită principiului răspunderii reciproce a cetățeanului și a statului în cadrul unui stat de drept și democratic. Autorul apreciează că responsabilitatea statului față de cetățean este recunoscută la nivel constituțional, aceasta fiind garantată potrivit art. 134, alin (3) din Constituția Republicii Moldova. În viziunea autorului, responsabilitatea statului constituie acea legătură necesară între acesta și societate, menită să le aproprie până la contopire într-un sistem socio-statal integru și armonios. [56]

O amplă analiză a tematicii statului de drept găsim în teza de doctor în drept a lui Tutunaru Mircea, Probleme teoretice și practice în edificarea statului de drept [221]. În sinteza rezultatelor investigației, autorul conchide că statul de drept este un concept politico-juridic ce definește o formă a regimului democratic de guvernământ din perspectiva raporturilor dintre stat și drept, dintre putere și lege prin asigurarea domniei legii și a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Autorul conchide că corolarul statului de drept trebuie să îl constituie consacrarea, garantarea și promovarea drepturilor omului la nivelul standardelor internationale, realizarea climatului favorabil manifestării și valorificării persoanei umane; statul și dreptul trebuie să lucreze în mod efectiv pentru om. Statul de drept trebuie să acționeze pe baza dreptului și să respecte forma acestuia ca expresie a voinței generale.

Gheorghe Avornic, în studiu Edificarea statului de drept, efectuiază o analiză pertinentă a conceptului, enunțând teza care ne interesează din perspectiva activității statului ca garant și promovator al statutului juridic al persoanei : pentru un stat de drept este caracteristică responsabilitatea statului față de cetățean și viceversa [14, pp. 14-25].

Problematica garanțiilor oferite de stat este reflectată în lucrarea autorilor I. Creangă și C. Gurin (Drepturile și libertățile fundamentale. Sistemul de garanții. Chișinău, 2005). Paralel cu elucidarea esenței și particularităților drepturilor și libertăților fundamentale de care dispune omul în perioada contemporană, autorii expun garanțiile și mecanismele ce au menirea de a asigura respectarea și apărarea acestora.

Un aspect deosebit de important ce ține de garantarea drepturilor omului îl regăsim în monografia autorului V. Zaharia, Accesul la justiție: concept, exigențe, realizări și perspective [233]. În cuprinsul acestei lucrări, problema accesului la justiție este abordată nu atât din punctul de vedere al funcționalității mecanismului de înfăptuire a justiției, cât din perspectiva justițiabilului, adică care sunt necesitățile de justiție și care este răspunsul mecanismului de înfăptuire a justiției la aceste necesități. Ca urmare, accesul la justiție este cercetat nu numai prin prisma implicațiilor procesuale, ci și a celor funcționale, organizatorice, intreprinse de stat.

Particularitățile și limitele în cadrul cărora statul este în drept să intervină în sfera privată a persoanei pentru a-i restrînge drepturile și libertățile garantate de lege au fost analizate în publicațiile științifice ale unor așa cercetători autohtoni ca: E. Aramă (Repere metodologice pentru studierea și aplicarea dreptului. Chișinău, 2009), Gh. Costachi și I. Moroșanu (Prevederi constituționale privind restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți ale omului. În: Legea și Viața, 1999), T. Cârnaț (Protecția juridică a drepturilor omului. Chișinău, 2006; Drept constituțional. Chișinău, 2010), I. Creangă și C. Gurin (Drepturile și libertățile fundamentale. Sistemul de garanții. Chișinău, 2005).

În special, este de remarcat lucrarea autorului R. Grecu, Stere în lupta pentru drepturile omului. Concepția drepturilor și libertăților omului în opera juridică a lui Constantin Stere [96], care se expune asupra importanței și valorii deosebite a garanțiilor constituționale în materia dată, accentuând necesitatea consolidării acestora și dezvoltării corespunzătoare în legislația ramurală.

O încercare de a trata problemele garantării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului de către organele de urmărire penală, organele procuraturii și instanțele judecătorești la aplicarea măsurilor de constrângere, este lucrarea Protecția drepturilor omului la aplicarea măsurilor procesuale de constrângere juridică [191]. Lucrarea este centrată pe preocuparea de a aborda problema sub un aspect comparativ, realizându-se o paralelă între dispozițiile legislației procesual-penale naționale și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței CtEDO în materia dată.

Dintre autorii din România, care și-au adus aportul la subiectul enunțat necesită a fi menționați G.N. Coca (Interesul general și drepturile fundamentale ale omului. București, 2009), N. Vlădoiu (Protecția constituțională a vieții, integrității fizice și psihice: studiu de doctrină și jurisprudență. București, 2006); D. Micu (Garantarea drepturilor omului în practica Curții europene a drepturilor omului și în Constituția României. București, 1998).

Din cuprinsul acestor studii poate fi desprinsă ideea generală potrivit căreia restrângerea legală a drepturilor și libertăților omului adesea are loc în scopul apărării intereselor generale ale societății, demnității, drepturilor și libertăților altor persoane.

Problema garantării drepturilor omului în procesul aplicării măsurilor de constrângere juridică a fost studiată și în cuprinsul a numeroase articole științifice publicate în diferite ediții periodice, precum și în culegeri de materiale ale conferințelor științifice organizate la nivel național și internațional: Armeanic A. (Jurisdicția constituțională – remediu național al respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului) [8]; Sedlețchi I. (Mecanismul de garantare juridică a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului) [208]; Arseni A., Olteanu C. (Dreptul la libertatea individuală și siguranța persoanei. Reglementare juridică, teorie și asigurare) [9]; Negru B., Gruia G. (Constituția Republicii Moldova și relația dintre reglementările internaționale și cele interne în domeniul drepturilor omului) [166]; Osmochescu N. (Drepturile omului în Republica Moldova: mecanisme naționale de protecție) [173]; Triboi T. (Prevenirea torturii, tratamentului inuman și degradant în activitatea poliției) [219].

Trebuie menționată lucrarea autorului Moroșan I., Garanții juridice privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului în Republica Moldova [158], care cuprinde un studiu detaliat al garanțiilor interne și externe privind exercitarea liberă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În contextul garanțiilor interne, este evidențiat rolul deosebit al Curții Constituționale, al avocatului parlamentar, al autorității judecătorești și al contenciosului administrativ. La categoria garanțiilor externe, cercetătorul studiază rolul Consiliului Europei, al OSCE și al organismelor internaționale jurisdicționale în protecția drepturilor omului.

Lucrarea autorului Zaporojan V., Protecția drepturilor fundamentale în justiția constituțională a Republicii Moldova [235], constituie o abordare interesantă a conceptului și instituției juridice a drepturilor fundamentale ale omului, în care autorul vine cu importante clarificări conceptuale în materie. Practic, în lucrare sunt analizate diferite aspecte ale activității Curții Constituționale a Republicii Moldova prin prisma respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, cea mai proeminentă idee promovată ținând de necesitatea instituirii instituției plângerii constituționale în sistemul nostru de drept.

Funcția statului de garant al respectării și promovării statutului juridic al persoanei, se manifestă prin obligația de a respecta și proteja drepturile persoanelor și se materializează în forma respectării normelor juridice în activitatea conformă dreptului a organelor statului și a funcționarilor publici. Astfel, acțiunile ilicite ale organelor de stat prin care sunt atinse drepturile indivizilor, constituie temei legal al răspunderii juridice a statului. Noțiunea de răspundere juridică a statului a fost enunțată încă din antichitate cu înțelesul de fundament în apărarea drepturilor omului în cazul încălcării lor de către stat, organele de stat și funcționarii publici. Actualmente, unele probleme ce vizează diverse aspecte ale răspunderii juridice a statului sunt atestate în diverse lucrări de specialitate.

În această ordine de idei,se impune prin originalitatea și semnificația teoreticălucrarea fundamental a profesorului universitar D.Baltag-,,Teoria răspunderii și responsabilității juridice,,.Studiu menționat,într-o manieră absolut nouă abordează problematica răspunderii juridice,punînd accent pe rolul statului,ca promovator și garant al drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.Identificănd formele de manifestare a răspunderii juridice,autorul,cu lux de amănunt,inițiază și dezvoltă teoria răspunderii statului față de Om și Personalitate.În lipsa acestei răspunderi ,un stat de drept funcțional e de neconceput.[16A. D.Baltag-,,Teoria răspunderii și responsabilității juridice,,Chișinău 2007,Tipografia central,440p.]

Problematica nominalizată și-a găsit reflectare și în multe alte publicații ale autorului nominalizat [16B. D.Baltag-,,Teoria răspunderii juridice:aspecte doctrinaire,metodologice și practice,,Teza de doctor habilitat, Chișinău 2007, 292p.] .[16C. D.Baltag,Cernega G-C-,,Răspunderea și responsabilitatea judecătorilor în exercitarea justiției,,Chișinău 2012,Centrul Editorial ULIM,228p.]

Autorul O. Chicu, în teza sa de doctorat, analizează răspunderea juridică a statului, menționând nu doar conceptul de răspundere ci și de responsabilitate juridică a statului. Aceasta pentru că statul este întruchipat de organele sale și de funcționari. Atunci, când aceste organe sau funcționari nu activează conform dreptului, ci dimpotrivă îl încalcă, cauzează prejudicii, lezează drepturile persoanelor, statul având obligația de a suporta direct sau indirect consecințele nefavorabile prevăzute de lege pentru încălcările survenite. Statul este garantul respectării drepturilor persoanelor și de aceea este obligat să asigure activitatea eficientă și legală a tuturor organelor de stat și a funcționarilor publici. [33]

În această ordine de idei,poate fi menționată teza de doctorat a autoarei E.Moraru. [86A.Moraru Elena,Răspunderea juridical a statului în dreptul intern(aspect istorice,teoretice și practice)Chișinău,2012 184p.]Studiul nominalizat se caracterizează prin cercetarea multilaterală și complex a fenomenului răspunderii juridice a statuluiși,în baza acesteia,identificarea și definirea,evidențierea modalităților de punere în aplicare amecanismuluiacestui tip de răspundere,pornind de la rolul statului ca garant al drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Idei cu privire la răspunderea statului, inclusiv la răspunderea administrativ-patrimonială, sunt regăsite și în alte lucrări în domeniu. Spre exemplu, cercetările efectuate de autorul V. Cobîșneanu, au inițiat cercetarea în domeniu în știința autohtonă, fundamentând instituirea unei noi instituții a dreptului administrativ – instituția răspunderii administrativ-patrimoniale [36]. Unele aspecte ale problemei vizate au fost abordate și de autoarea M. Orlov, care susține că răspunderea administrativ-patrimonială, pe lângă faptul că este o nouă formă de răspundere în legislația țării noastre, poartă un caracter complex și urmează a fi abordată de știința dreptului administrativ într-o manieră multidirecțională și interdisciplinară. Aceasta ar ușura aplicarea corectă de către instanțele de contencios administrativ a răspunderii respective [172]. Autoarea L. Lavric, consideră că „raporturile de reparare a prejudiciului cauzat persoanei printr-un act administrativ ilicit de către persoana cu funcție de răspundere, din cadrul organului autorităților administrației publice, au natură juridică civilă” [124]. Autorii C. Alexe și A. Boar [2] consideră că răspunderea judecătorilor este o garanție a independenței justiției. În baza separației și echilibrului puterilor în stat, nici o putere nu poate rămâne necontrolată sau absolvită de răspundere. În acest mod se ajunge și ca statutul corpului judiciar să beneficieze de reguli speciale privind răspunderea juridică și condiții concrete de angajare a ei. Ca figură centrală, în statul de drept chemat să asigure echilibrul și domnia legii, judecătorul trebuie, în limitele desemnate prin lege să răspundă pentru modalitatea de exercitare a funcțiilor sale.

De un interes deosebit pentru studiul nostru este lucrarea Promovarea și protejarea drepturilor omului prin mijloace contencioase a autoarei Elena Claudia Marinică [152]. Autoarea prezintă relația dintre cetățean și administrația publică, mijloacele de protecție a drepturilor omului în cazul încălcării acestora de către administrație, analizând conceptul de bună administrare – drept al omului prevăzut în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. O atenție deosebită este acordată în lucrare analizei mijloacelor de promovare și protejare a drepturilor omului, se acordă un spațiu larg promovării și protejării acestora prin instituția contenciosului administrativ, instituție ce se situează în categoria mijloacelor contencioase de protejare a drepturilor omului, reglementările referitoare la aceasta fiind în conformitate cu natura fundamentală a drepturilor de acces la un control independent al legalității actelor administrative, drept recunoscut fiecărui individ. În opinia autoarei, de multe ori, garantarea de către stat a protecției și a promovării drepturilor și libertăților omului este ineficientă, motiv pentru care este necesară constituirea de mecanisme și garanții nonstatale, atât prin instituirea unor mecanisme suprastatale de protecție a drepturilor și libertăților omului dar și prin crearea unor mecanisme infrastatale.

O altă lucrare ce este dedicată unui mecanism de mare importanță în garantarea statutului juridic al persoanei, și anume a dreptului la un proces echitabil, este a autoarei Olga Andreea Urda, Garanții procedurale – egalitatea de arme și principiul contradictorialității [223]. Autoarea enunță că, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a elaborat un principiu cu caracter general, devenit aproape o clauză de stil în domeniu, în conformitate cu care prin intermediul Convenției sunt apărate drepturi ale omului concrete și efective, nu teoretice și iluzorii. Unul dintre aceste drepturi îl constituie dreptul la un proces echitabil având în vedere tocmai locul pe care acest drept îl ocupă într-o societate democratică. În opinia autoarei, cea mai importantă garanție procedurală existentă într-un stat de drept este cea a procesului echitabil.

În viziunea autoarei, din punct de vedere temporal dreptul la un proces echitabil acoperă nu numai perioada de desfășurarea a unui proces ci și perioada anterioară – recunoașterea dreptului de acces la un tribunal – și ulterioară – dreptul de a obține o hotărâre judecătorească cu caracter obligatoriu și care se va bucura de autoritatea lucrului judecat și dreptul de a obține executarea hotărârii. Respectarea dreptului la un proces echitabil nu este, în sine, suficientă pentru a asigura o protecție totală împotriva posibilelor violări, abuzuri sau restrângeri nejustificate exercitate de către stat asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale individului, însă reprezintă piatra de temelie a unei protecții reale și eficiente împotriva puterii statale. Astfel procesul penal echitabil nu poate fi realizat decât în condițiile în care acesta este așezat pe principii fundamentale unanim admise, care asigură echilibrul ce trebuie să existe între interesul general al societății și interesele legitime ale fiecărei persoane.

În albia dreptului la un proces echitabil, autoarea analizează cu lux de amănunte principiul egalității armelor, care este o inovație a jurisprudenței Curții Europene.

O altă lucrare ce dezvoltă dreptul la un proces echitabil este articolul lui Carmen Moldovan, Considerații privind garanțiile generale ale dreptului la un proces echitabil în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului [157]. Dreptul european al drepturilor omului tinde spre realizarea celei mai eficiente modalități de protecție a drepturilor omului; acesta este motivul pentru care se impun a fi respectate o serie de garanții generale și speciale, care sunt expres prevăzute în cuprinsul Convenției sau al protocoalelor adiționale, la care se adaugă garanțiile implicite, care se impun progresiv. Garanțiile generale ale dreptului la un proces echitabil, prevăzute de textul Convenției sunt următoarele: dreptul de a se adresa unui tribunal independent stabilit prin lege, dreptul de a se adresa unui tribunal imparțial, dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, efectuarea unei judecăți publice și echitabile. Protocolul adițional nr. 45 consacră o altă garanție generală, și anume, limitarea constrângerii corporale.

În opinia autorului, independența și imparțialitatea sunt condiții pe care trebuie să le întrunească instanța; acestea sunt și cele mai importante condiții care privesc instanța care este sesizată. Independența judecătorului prezintă mai multe aspecte: independența puterii judiciare în ansamblul său, în raport cu puterea executivă, independența judecătorului, considerat individual, în raport cu puterea executivă, independența judecătorului în raport cu părțile din proces, independența judecătorului în raport cu colegii săi. Imparțialitatea judecătorului este în mod deosebit importantă în domeniul procesului penal, pentru că pune direct în joc onoarea și libertatea persoanelor, ceea ce implică o neutralitate și o credibilitate neîndoielnică a judecătorului.

Dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil reprezintă, în viziunea autorului, o condiție deosebit de importantă pentru existența credibilității în justiție și în eficiența acesteia. Această condiție presupune îndeplinirea unei cerințe de celeritate, desfășurarea lentă a activității de justiție ducând de foarte multe ori la condamnarea statelor pe plan european. Principiul judecării cauzei în ședință publică și în mod echitabil este prevăzut în art. 6 par. 1. Importanța acestei duble garanții este considerabilă, publicitatea și echitatea unei judecăți constituind cerințe esențiale ale unui proces echitabil. Autorul enunță că echitatea judecății impune o apreciere in concreto a cauzei, de așa natură încât respectul scrupulos al garanțiilor formulate de art. 6 nu este întotdeauna sinonim cu noțiunea de proces echitabil; este cazul unor garanții prevăzute pentru materia penală care se pot impune și pentru materia civilă sub riscul apariției inechității procesului. Judecătorii europeni efectuează o apreciere globală pentru a verifica dacă procedura este în conformitate cu exigența echității.

Problema drepturilor și libertăților persoanei, acestea fiind elemente structurale ale statutului juridic al persoanei, a devenit una constantă în doctrina juridică contemporană, cercetătorii lansîndu-se în ample dezbateri științifice în vederea conturării semnificației acestora într-un stat de drept, precum și a identificării principalelor mijloace de asigurare și protecție a acestor valori. Respectiv, au fost supuse studiului diferite mecanisme, instrumente și mijloace cu ajutorul cărora este asigurată respectarea, protecția și apărarea drepturilor omului. Privite în ansamblu, lucrările expuse dezvoltă importante aspecte ale problematicii propuse spre investigare în prezenta teză de doctorat, servindu-ne ca valoroase surse doctrinare. Practic, fiecare din ele au meritul de a ne sugera anumite direcții importante care ne-ar permite să dezvoltăm cît mai complet și plenar subiectul lucrării noastre.

Respectiv, conchidem că problematica în cauză este una destul de complexă, care necesită un studiu interdisciplinar, întrucât se regăsește reglementată în diferite ramuri ale dreptului, fiind vorba atât de drepturile, libertățile și îndatoririle persoanei, ca elemente constitutive ale statutului juridic al persoanei, cât și de mecanismele statale de garantare și promovare ale acestora.

1.3. Concluzii la capitolul I:

Problema rolului statului în promovarea și garantarea statutului juridic al personalității întotdeauna a preocupat găndirea umană.Știința contemporană înglobează în sine răspunsuri și recomandări la cele mai diverse întrebări ale problemei nominalizate.

În același timp,la toate etapele de dezvoltare a societății există multe întrebări,care își mai așteaptă răspunsul.Nu poate fi trecut cu vederea nici faptul,că problematica legată de drepturile și libertățile fundamentale ale omului,în particular,și cea legată de statutul juridic al personalității,în general ,e vizată de ritmul mult mai inalt al transformărilor social –economice,politice,etc.

Accelerarea acestui ritm duce la schimbări importante în dinamica legiferării,în procesiunea sub care lucrează autoritățile legiuitoare.Toate acestea înaintează noi întrebări și necesită,indiscutabil,abordări suplimentare permanente în studiul problemeistatutului juridic al personalității,a rolului statului contemporan în promovarea și garantarea efectivă a acestuia.

Fără a diminua semnificația abordărilor doctrinare și praxiologice din domeniul investigației noastre,fiecare dintre ele ocupînd un loc meritoriu,valoros,considerăm,că nu e cazul să ne limităm la realizarile pe care le-am obținut,ci e nevoie de noi studii investiționale,care ar generaliza conceptele,viziunile,doctrinele existente,și ar promova noi viziuni și modele,care s-ar acorda la procesul internaționalizarii problemei vizate.

În literatura de specialitate din Republica Moldova problemele inițiate de noi pentru dezbatere sunt tratate într-o manieră dispersată, fără a fi evidențiate, lipsind o analiză complexă a tematicii. Dacă ne referim la perspectiva din care tratăm subiectul selectat, concluzionăm că o așa investigație în literatura națională nu a fost obiectul unor lucrări monografice sau teze de doctorat. Nu există un studiu complet, dedicat în mod special statutului juridic al personalității, și nu doar elementelor sale structurale luate separat. Dezvoltarea insuficientă a conceptului de statut juridic al persoanei, conduce la încercarea de a dezvălui conținutul unor așa noțiuni ca cetățenia, capacitatea juridică, situația juridică, adică a unor fenomene juridice cu un caracter substanțial diferit, prin intermediul drepturilor și obligațiilor persoanei. Dar, fenomenele reale, care stau în spatele acestor categorii juridice, se află în planuri conceptuale distincte: cetățenia, capacitatea juridică, drepturile și obligațiile persoanei, deși interconectate, sunt fenomene calitativ distincte, care au propriul lor conținut specific și reflectă diferite aspecte ale condiției juridice ale individului.

Toate acestea determină necesitatea strigentă de a dezvolta concepte științifice, care ar reflecta pe deplin și cu acuratețe toate aspectele condiției juridice ale persoanei ca fenomen juridic real, proprietățile juridice ale persoanei ca subiect de drepturi. Din acest punct de vedere, este important să se clarifice conținutul conceptelor deja cunoscute, nuanțându-se aspecte noi ale statutul juridic al persoanei.

Astfel, gradul de cercetare științifică a tematicii lansate spre analiză în această teză de doctorat nu poate fi considerat suficient. Studiile publicate oferă puține detalii cu privire la esența și structura statutului juridic al persoanei, cu privire la relaționarea acestuia cu alte fenomene juridice ce caracterizează persoana ca subiect de drept, cu privire la responsabilitatea statului și a organelor sale, inclusiv și a organelor de ocrotire a normelor de drept, în garantarea și promovarea statutului juridic al persoanei.

Aceste aspecte, privite în ansamblu, ne permit să concluzionăm că în prezent există o insuficiență de tratare a problematicii abordate în lucrare. În doctrina dreptului așa și nu se cunosc interpretări integrate ale rolul statului și a organelor de ocrotire a normelor de drept în promovarea și garantarea statutului juridic al personalității. În pofida analizelor dispersate la tema de cercetare, o serie de aspecte au rămas neelucidate sau puțin reflectate, investigația de fată venind să completeze cercetările în domeniu.

De aici reiese actualitatea și oportunitatea prezentului demers științific, prin care intenționăm să propunem o nouă abordare și să conturăm o nouă direcție de cercetare în materia asigurării și promovării statutului juridic al persoanei în societatea contemporană. În așa mod, studiul nostru se prezintă ca o încercare de integrare și actualizare teoretico-științifică a subiectului cercetat, cu unele soluții teoretice și practice în domeniu.

Reieșind din actualitatea temei propuse spre investigație, complexitatea și caracterul multiaspectual al problemelor teoretice și practice ridicate, ne-am propus scopul de a efectua o cercetare complexă a statutului juridic al personalității și a elucida mecanismele de garantare și promovare a acestui statut în Republica Moldova, inclusiv și de către organele de ocrotire a normelor de drept.