Rolul Statului In Formarea Profesionala
C U P R I N S
Dezvoltarea Resurselor Umane 1
I N T R O D U C E R E 1
1. REPERE TEORETICE PRIVIND SITUATIA ACTUALA AL POSDRU 2
INFORMATII GENERALE 2
1.1.1 CADRUL STRATEGIC NATIONAL DE REFERINTA 2007-2013 (CSNR) 3
1.1.2 PROGRAMUL OPERATIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE 5
AXE PRIORITARE DIN CADRUL PROGRAMULUI OPERATIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE 8
1.1.3 ROLUL PROGRAMULUI OPERATIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE 13
1.1.4 SPRIJINUL ACORDAT DE FONDUL SOCIAL EUROPEAN 17
2. ASPECTE PROCEDURALE, METODOLOGICE SI FINANCIARE PRIVIND POSDRU 24
2.1 PREGĂTIREA PROFESIONALĂ, SEMNIFICAȚII ȘI METODE DE DOBÂNDIRII A ACESTEIA 24
2.1.1 POLITICA UE ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI ȘI FORMĂRII PROFESIONALE 29
OBIECTIVELE STRATEGICE SI INSTRUMENTALE PENTRU MATERIALIZAREA SISTEMULUI EDUCATIONAL 31
2.1.2 POLITICI IN DOMENIUL CALITATII EDUCATIEI LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE 32
2.1.3 POLITICI PUBLICE ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI 37
2.1.4 REZULTATELE EDUCAȚIEI ȘI FORMĂRII PROFESIONALE PE PIAȚA MUNCII 38
3. ROLUL STATULUI ÎN DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE 41
EFICIENȚA GUVERNĂRII PRIN FINANȚE PUBLICE ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI 41
3.1.1 ROLUL FINANȚELOR 42
COEZIUNEA SOCIALĂ-GENERATOR ȘI REZULTAT AL COMPETITIVITĂȚII MUNCII 44
3.1.2 COMPETITIVITATEA ECONOMICĂ-NUCLEUL PRINCIPAL AL DEZVOLTĂRII 46
STABILITATEA PIEȚEI FORȚEI DE MUNCĂ 47
SUSTENABILITATEA SISTEMULUI DE EDUCAȚIE 48
3.1.3 INVESTIȚIA IN RESURSA UMANĂ 48
3.1.4 INVESTIȚIA IN EDUCAȚIE SI FORMARE PROFESIONALĂ 50
3.1.5 COSTURILE INVESTIȚIEI ÎN EDUCAȚIE ȘI FORMARE PROFESIONALĂ 58
4. STUDIU DE CAZ-FORMARE PROFESIONALA 61
Concluzii și propuneri 78
I N T R O D U C E R E
Lucrarea abordează o temă de mare actualitate în contextul aderării României .
în anul 2007, întrucât politica națională de dezvoltare a României se va racorda din ce în ce mai strâns la politicile, obiectivele, principiile și reglementările comunitare în domeniu, în vederea asigurării unei dezvoltări socio-economice de tip „european” și reducerea cât mai rapidă a disparităților semnificative față de Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană are în vedere în mod special ajutorarea financiară a statelor și regiunilor mai puțin dezvoltate, promovând ceea ce se cheamă o politică de coeziune și stabilind instrumente concrete pentru realizarea acestei politici.
Fondurile structurale sunt instrumente financiare prin care Uniunea Europeană –UE- acționează pentru eliminarea disparităților economice și sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice și sociale.
Programarea financiară pe perioada 2007- vizat să asigure un nivel ridicat de dezvoltare economică și de ocupare pentru toate regiunile și orașele din Uniunea Europeană. Pe parcursul acestui interval se preconizează cel mai amplu proces investițional din istoria Uniunii Europene (la un nivel de 300 de miliarde de euro în prețuri 2004) prin intermediul instrumentelor de coeziune, pentru a sprijini agenda de dezvoltare regională și pentru a stimula procesul de ocupare a forței de muncă.
Primul capitol al lucrării denumit sugestiv „Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane” face o introducere de ansamblu a Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, printr-o prezentare succintă a acestui program și a axelor prioritare. În subcapitolul 1.1 „Rolul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane în educație și în viața economică” este prezentată importanța Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane atât în educație cât și în viața economică prin ilustrarea efectelor benefice pe care le are acest program asupra societății contemporane, iar în subcapitolul 1.2 „Evoluția implementării Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane pentru axa prioritară 1„Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere” sunt analizate atingerea țintelor programate pentru indicatorii axei prioritare 1.
.
REPERE TEORETICE PRIVIND SITUATIA ACTUALA AL POSDRU
INFORMATII GENERALE
Fondul Social European (FSE) este instrumentul principal prin care Uniunea Europeană finanțează obiectivele strategice ale politicii de ocupare. De 50 de ani, Fondul Social European a investit în programe dedicate creșterii gradului de ocupare în statele membre Uniunea Europeană.
Statele Membre și regiunile Uniunii Europene au acces la finanțare din Fondul Social European în cadrul unei perioade de programare de șapte ani. Actualul exercițiu de programare se desfășoară in perioada 2007-2013.
În conformitate cu Agenda de revizuită, Orientările Strategice Comunitare privind Coeziunea 2007-2013, Strategia Europeană de Ocupare, Liniile Directoare Integrate pentru Creștere Economică și Ocuparea Forței de Muncă 2005- fost elaborat Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013(POS DRU), adoptat prin Decizia Comisiei Europene C(2007) 5811/22.11.2007. POS DRU este elaborat în concordanță cu cea de-a patra prioritate tematică din Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013 („Dezvoltarea și utilizarea mai eficientă a capitalului uman din România”) pentru obiectivul „Convergență” și cu politicile și strategiile naționale în domeniul dezvoltării resurselor umane.
Strategia Europeană de Ocupare a fost elaborată la nivel european în anul 1997 (Procesul Luxemburg) ca un instrument principal pentru a asigura orientarea și coordonarea priorităților politicilor de ocupare la care Statele Membre UE trebuie să se alinieze. În cadrul Consiliului European de (martie 2000), Uniunea Europeană și-a stabilit noi ținte strategice pentru următorii 10 ani. Astfel, Strategia Europeană de Ocupare a fost integrată în Strategia de În acest context, Consiliul a stabilit ca obiective generale ale acestor
măsuri, până în 2010, în Uniunea Europeană, creșterea ratei generale de ocupare la 70%, creșterea ratei de ocupare în rândul femeilor la 60% și creșterea ratei de ocupare în rândul vârstnicilor la 50%. În martie 2005, Consiliul European a relansat Strategia de prin comutarea accentului pe creșterea dezvoltării economice și ocupare. Statele Membre UE
elaborează Programe Naționale de Reforme în baza Liniilor Directoare Integrate pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă asupra cărora au convenit în 2005, confirmate și revizuite în cadrul Consiliului European din martie 2008. Strategia utilizează indicatori pentru evaluarea performanțelor Statelor Membre UE în domeniul politicilor de ocupare: acești indicatori asigurând totodată și baza de analiză a Programelor Naționale de Reforme. Fondul Social European reprezintă instrumentul central pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite în cadrul Strategiei Europene de Ocupare.
Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane sprijină Strategia de , îndeosebi în ceea ce privește atingerea obiectivului de ocupare deplină. Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane are în vedere reintegrarea pe piața muncii a populației inactive, a șomerilor, în special a șomerilor tineri și de lungă durată, a șomerilor neînregistrați, în special din mediul rural, precum și a grupurilor vulnerabile (în cadrul cărora populația romă reprezintă grupul principal urmărit a fi atras pe piața muncii). Pentru toate aceste grupuri, precum și pentru populația activă, formarea profesională continuă reprezintă o condiție obligatorie în vederea dezvoltării unui capital uman performant în următorii ani.
CADRUL STRATEGIC NATIONAL DE REFERINTA 2007-2013 (CSNR)
Reprezintă documentul strategic național prin care se stabilesc prioritățile de intervenție ale Instrumentelor Structurale (Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune).
Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013 face legătura între prioritățile naționale de dezvoltare, stabilite în Planul Național de Dezvoltare 2007-2013, și prioritățile la nivel european – Orientările Strategice Comunitare privind Coeziunea 2007-2013 și Strategia Lisabona revizuită.
Pornind de la situația socio-economică actuală și de la nevoile de dezvoltare pe termen lung ale României, Cadrul Strategic Național de Referință are ca obiectiv general utilizarea Instrumentelor Structurale în scopul reducerii disparităților de dezvoltare economică și socială dintre România și statele membre ale Uniunii Europene. În acest sens, au fost identificate patru priorități tematice și o prioritate teritorială:
• Dezvoltarea infrastructurii de bază la standarde europene;
• Creșterea competitivității pe termen lung a economiei românești;
• Dezvoltarea și utilizarea mai eficientă a capitalului uman din România;
• Consolidarea unei capacități administrative eficiente;
• Promovarea dezvoltării teritoriale echilibrate.
Pogramul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane sprijină, de asemenea, Strategia de Dezvoltare a Resurselor Umane promovată în Cadrul Strategic Național de Referință, în cadrul priorității tematice “Dezvoltarea și utilizarea mai eficientă a capitalului uman din România”. Fiind concentrate pe principiul învățării pe tot parcursul vieții, creșterea adaptabilității și a antreprenoriatului, axele prioritare ale Pogramul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane contribuie la atingerea obiectivelor strategice ale Cadrul Strategic Național de Referință, respectiv furnizarea unei educații de calitate, calificări superioare și capacitate de management îmbunătățită și asigurarea corelării educației și formării cu nevoile economiei moderne și în expansiune.
Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- fost elaborat în cadrul unui larg proces partenerial. Prin aceste consultări s-a urmărit:
– Obținerea acordului partenerilor în stabilirea obiectivelor prioritare de dezvoltare;
– Asigurarea transparenței în procesul de elaborare;
– Creșterea angajamentului și implicării partenerilor.
La elaborarea Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 s-a ținut cont de Planul Național de Dezvoltare 2007-2013 și Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013, care au integrat în strategiile lor obiectivele tuturor documentelor relevante în domeniul dezvoltării resurselor umane. Pentru perioadă de programare 2007- 2013, scopul intervențiilor Fondul Social European este de a susține statele membre să anticipeze și să administreze eficient schimbările economice și sociale. Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului nr. 1081/2006 privind Fondul Social European propune domeniile și principiile prin care se poate realiza dezvoltarea resurselor umane în perioada următoare.
Fondul Social European finanțează următoarele priorități:
Creșterea adaptabilității lucrătorilor și întreprinderilor;
Creșterea accesului și a participării pe piața muncii;
Promovarea incluziunii sociale prin lupta împotriva discriminării și facilitarea accesului pe piața muncii pentru persoanele dezavantajate.
Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane stabilește axele prioritare și domeniile majore de intervenție ale României în domeniul resurselor umane în vederea implementării asistenței financiare a Uniunii Europene prin intermediul Fondului Social European, în cadrul Obiectivului Convergență, pentru perioada de programare 2007 – 2013.
Elaborat în contextul Planului Național de Dezvoltare 2007-2013 și în acord cu Prioritățile Cadrului Strategic Național de Referința, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane este un instrument important în sprijinirea dezvoltării economice și a schimbărilor structurale. Mai mult, investițiile în capitalul uman vor completa și vor conferi sustenabilitate creșterii productivității pe termen lung. O forța de munca înalt calificată, cu un nivel de educație ridicat, având capacitatea de a se adapta noilor tehnologii și nevoilor în schimbare ale piețelor, este esențe statele membre să anticipeze și să administreze eficient schimbările economice și sociale. Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului nr. 1081/2006 privind Fondul Social European propune domeniile și principiile prin care se poate realiza dezvoltarea resurselor umane în perioada următoare.
Fondul Social European finanțează următoarele priorități:
Creșterea adaptabilității lucrătorilor și întreprinderilor;
Creșterea accesului și a participării pe piața muncii;
Promovarea incluziunii sociale prin lupta împotriva discriminării și facilitarea accesului pe piața muncii pentru persoanele dezavantajate.
Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane stabilește axele prioritare și domeniile majore de intervenție ale României în domeniul resurselor umane în vederea implementării asistenței financiare a Uniunii Europene prin intermediul Fondului Social European, în cadrul Obiectivului Convergență, pentru perioada de programare 2007 – 2013.
Elaborat în contextul Planului Național de Dezvoltare 2007-2013 și în acord cu Prioritățile Cadrului Strategic Național de Referința, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane este un instrument important în sprijinirea dezvoltării economice și a schimbărilor structurale. Mai mult, investițiile în capitalul uman vor completa și vor conferi sustenabilitate creșterii productivității pe termen lung. O forța de munca înalt calificată, cu un nivel de educație ridicat, având capacitatea de a se adapta noilor tehnologii și nevoilor în schimbare ale piețelor, este esențială pentru o economie competitivă și dinamică.
PROGRAMUL OPERATIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE
A fost elaborat sub coordonarea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse. In timpul consultărilor au fost implicate următoarele instituții: Ministerul Economiei și Finanțelor, Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Munca, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătății Publice, Institutul Național de Statistică, Institutul Național de Cercetare Științifică în domeniul Muncii și Protecției Sociale, Comisia AntiSărăcie și de Promovare a Incluziunii Sociale, Consiliul Național pentru Formarea Profesională a Adulților, Agenția Naționala pentru Egalitatea de Șanse, Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului, Turismului și Profesiilor Liberale, alte ministere de linie și agenții.
Obiectivele și scopul activităților Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane au fost stabilite pe baza analizei dezvoltării resurselor umane în România și au fost definite în concordanta cu următoarele documente:
Documentul Comun de Evaluare a Politicilor de Ocupare a Forței de Munca (JAP 2006);
Planul Național de Acțiune pentru Ocupare 2004 – 2005;
Memorandumul Comun privind Incluziunea Socială (JIM 2006);
Strategia Naționala privind Ocuparea Forței de Munca 2005-2010;
Programul Economic de Preaderare 2005;
Strategia pe termen scurt și mediu privind formarea profesională continua 2005– 2010;
Strategia Națională pentru dezvoltarea serviciilor sociale 2005;
Strategia Națională privind prevenirea și lupta împotriva fenomenelor de violentă domestică 2005;
Strategia Națională privind incluziunea socială a tinerilor peste 18 ani care părăsesc sistemul de stat de protecție a copilului 2006-2008;
Strategia Națională pentru dezvoltarea sistemului de asistentă socială pentru persoanele vârstnice 2005-2008;
Strategia Guvernului pentru îmbunătățirea situației romilor 2001;
Strategia Națională pentru protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități în perioada 2006-2013 “Egalitate de șanse pentru persoane cu dizabilități – către o societate fără discriminare“;
Strategia Naționala pentru egalitate de șanse între femei și bărbați;
Strategia pentru dezvoltarea sistemului de învățământ preuniversitar 2001-2010;
Strategia pentru descentralizarea învățământului 2005;
Liniile Directoare Strategice privind Educația și Cercetarea 2006-2008.
Obiectivul general al Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane îl constituie dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității acestuia, prin conectarea educației și învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii și asigurarea de oportunități sporite pentru viitoarea participare a a 1.650.000 de persoane pe o piață a forței de muncă moderne, flexibile și inclusive.
Obiectivele specifice ale POS DRU sunt:
Promovarea calității sistemului de educație și formare profesională inițială și continuă de calitate, inclusiv a învățământului superior și cercetării (Axe prioritare 1,2,3);
Promovarea culturii antreprenoriale și îmbunătățirea calității și productivității la locul de muncă (Axe prioritare 1,3);
Facilitarea accesului tinerilor și a șomerilor pe piața muncii (Axe prioritare 2,5);
Dezvoltarea unei piețe a muncii moderne, flexibile și inclusive (Axe prioritare 3,4,5,6);
Promovarea (re)inserției pe piața muncii a persoanelor inactive, inclusiv în zonele rural (Axe prioritare 4,5,6) ;
Îmbunătățirea Serviciului Public de Ocupare(Axa prioritară 4) ;
Facilitarea accesului persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile la educație și pe piața forței de muncă.
Intervențiile Fondului Social European în România în domeniul dezvoltării resurselor umane, așa cum sunt stabilite în Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013, vor asigura investiția în capitalul uman, modernizarea sistemelor de educație și formare profesională, creșterea accesului la ocupare și consolidarea incluziunii sociale pentru grupurile vulnerabile.
Necesitatea de a asigura resurse umane pregătite și competitive pe piața europeană a muncii apare din înțelegerea faptului că avantajele competitivității, care determină actuala creștere economică a României, nu pot asigura o dezvoltare durabilă pe termen lung, având în vedere presiunile crescute provocate de procesul de globalizare și introducerea continuă a noilor tehnologii. Numai o forță de muncă flexibilă și superior calificată va putea să reacționeze la modificările constante înregistrate pe piața muncii.
Având în vedere acest context, obiectivul general al Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane îl constituie dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității, prin corelarea educației și învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii și asigurarea de oportunități sporite pentru participarea viitoare pe o piață a muncii modernă, flexibilă și inclusivă a 1.650.000 de persoane. Acest obiectiv reprezintă echivalentul a aproximativ 18% din totalul populației ocupate în 2006.
Pentru îndeplinirea obiectivului general al Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane au fost stabilite următoarele obiective specifice:
Promovarea educației și formării inițiale și continue de calitate, inclusiv învățământul superior și cercetarea;
Promovarea culturii antreprenoriale și creșterea calității și productivității muncii;
Facilitarea inserției tinerilor și a șomerilor de lungă durată pe piața muncii;
Dezvoltarea unei piețe a muncii moderne, flexibile și inclusive;
Promovarea inserției/reinserției pe piața muncii a persoanelor inactive, inclusiv din zonele rurale;
Îmbunătățirea serviciilor publice de ocupare;
Pentru implementarea Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a fost elaborat Documentul Cadru de Implementare a Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (DCI POSDRU), cuprinzând informații detaliate privind activitățile eligibile, categoriile de cheltuieli eligibile, categoriile de beneficiari și grupurile țintă, precum și alte informații relevante pentru fiecare domeniu major de intervenție. Documentul Cadru de Implementare a Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a fost aprobat prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului economiei și finanțelor nr.254/1169/2008, cu modificările și completările ulterioare.
AXE PRIORITARE DIN CADRUL PROGRAMULUI OPERATIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE
Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane finanțează șapte domenii de activitate, cunoscute și sub denumirea de “Axe prioritare”. Fiecare din aceste axe prioritare este împărțită la rândul ei în mai multe subdomenii, denumite și “Domenii majore de intervenție”.
Strategia Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane cuprinde 6 axe prioritare și o axă prioritară dedicată asistenței tehnice, astfel:
Axa prioritară 1 „Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere”
Axa Prioritară 2 „Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”
Axa Prioritară 3 „Creșterea adaptabilității lucrătorilor și a întreprinderilor”
Axa Prioritară 4 „Modernizarea Serviciului Public de Ocupare”
Axa Prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”
Axa Prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”
Axa Prioritară 7 „Asistență tehnică”
Axa prioritară 1 urmărește modernizarea sistemelor de educație și formare profesională prin dezvoltarea de standarde și instrumente specifice la nivel de sistem și de furnizori de educație și formare, crearea condițiilor de dezvoltare a unor rute flexibile de învățare pe tot parcursul vieții, dezvoltarea ofertelor de educație și formare în concordanță cu cerințele pieței muncii, asigurarea calității la toate nivelurile de educație, prin îmbunătățirea competențelor cadrelor didactice, formatorilor și cercetătorilor. În scopul dezvoltării societății bazate pe cunoaștere vor fi susținute activitățile inovatoare, programele doctorale și post-doctorale care să vină în sprijinul competitivității și creșterii economice.
Obiectivul axei prioritare 1 constă în dezvoltarea rutelor flexibile de învățare pe tot parcursul vieții, creșterea accesul educației inițială și continuă, modernă și de calitate, inclusiv învățământul superior și cercetare.
Domeniile majore de intervenție sunt:
Acces la educație și formare profesională inițială de calitate;
Învățământ superior de calitate;
Dezvoltarea resurselor umane din sistemul educațional și de formare profesională;
Calitate în FPC;
Programe doctorale și post doctorale în sprijinul cercetării.
Axa prioritară 2 finanțează activități care urmăresc facilitarea tranziției de la școală la viața activă prin dezvoltarea de programe integrate de orientare și consiliere în carieră și prin sprijinirea parteneriatelor între școli, universități și întreprinderi, prevenirea și corectarea fenomenului de părăsire timpurie a școlii prin programe integrate pentru prevenirea abandonului școlar, încurajarea participării școlare și reintegrarea celor care au părăsit școala timpuriu, creșterea accesului și participării la formare profesională continuă prin diversificarea programelor de formare profesională continuă și sprijinirea participării angajaților la astfel de programe.
Obiectivul axei prioritare 2 îl reprezintă facilitarea accesului la educație, creșterea ocupării și a nivelului educațional al resurselor umane, într-o abordare de tipul "pe tot parcursul vieții", în contextul societății bazate pe cunoaștere.
Domeniile majore de intervenție sunt:
Tranziția de la școală la o viată activă;
Prevenirea și corectarea părăsirii premature a școlii;
Acces și participare
Axa prioritară 3 urmărește promovarea culturii antreprenoriale ca un factor important al creșteri competitivității economice, prin acțiuni de formare pentru asigurarea pregătirii de bază în management a celor care vor să înceapă o afacere, prin îmbunătățirea competențelor manageriale la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii, prin calificare și asistență pentru angajații acelor sectoare afectate de restructurări economice. Totodată, vor fi finanțate acțiuni care vizează îmbunătățirea adaptabilității întreprinderilor, în special a IMM-urilor, dar și a angajaților, față de schimbările intervenite ca urmare a introducerii pe scară largă a tehnologiilor moderne și a soluțiilor organizaționale noi. Va fi susținută dezvoltarea parteneriatului și vor fi încurajate inițiativele pentru partenerii sociali și societatea civilă.
Obiectivul axei prioritare 3 îl reprezintă promovarea culturii antreprenoriale, flexibilității și adaptabilității prin sprijinirea competenței, pregătirii profesionale și adaptabilității forței de muncă și întreprinderii.
Domeniile majore de intervenție sunt:
Promovarea culturii antreprenoriale;
Formarea profesională și sprijin pentru întreprinderi și angajați pentru promovarea adaptabilității;
Dezvoltarea parteneriatului ș încurajarea inițiativelor pentru partenerii sociali și societatea civilă.
Axa prioritară 4 urmărește modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest lucru fi abordat la nivel național, pentru a îmbunătăți calitatea serviciului public de ocupare, a diversifica serviciile de ocupare furnizate, făcându-le mai vizibile și mai accesibile pentru beneficiari – șomeri, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori.
Acțiunile în acest domeniu finanțate prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane vor viza: asigurarea unei mai mari transparențe a oportunităților de ocupare și formare profesională la nivel național și local, în vederea facilitării mobilității geografice și ocupaționale; anticiparea mai bună a nevoilor pieței muncii, inclusiv a deficiențelor și blocajelor pe piața muncii; managementul corespunzător al migrației forței de muncă.
Obiectivul axei prioritare 4 îl reprezintă creșterea calității, eficienței și transparenței serviciilor de ocupare furnizate de Serviciul Public de Ocupare.
Domeniile majore de intervenție sunt:
Întărirea capacității Serviciului Public de Ocupare de furnizare a serviciilor de ocupare;
Formarea personalului Serviciului Public de Ocupare.
Axa prioritară 5 propune măsuri pentru motivarea persoanelor inactive în vederea reintegrării lor pe piața muncii, furnizarea de asistență și consiliere, promovarea mobilității geografice și ocupaționale și eliminarea perioadelor de inactivitate economică. Proiectele ce vor fi lansate vor promova măsurile active pe piața muncii pentru tinerii șomeri și șomerii de lungă durată, precum: formare profesională, servicii de mediere a locurilor de muncă, orientare și consiliere profesională, inclusiv dobândirea de abilități antreprenoriale. În acest sens, vor fi promovate scheme inovatoare de stimulare a ocupării tinerilor și șomerilor de lungă durată și vor fi încurajate măsurile de acompaniere pentru intrarea și menținerea cât mai mult timp pe piața muncii. În ceea ce privește populația din mediul rural ocupată în agricultura de subzistență, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane va urmări atragerea acestei categorii spre domenii de activitate non-agricole (turism, servicii, construcții, alte ramuri ale industriei), pentru care se vor asigura programe integrate vizând conștientizarea cu privire la oportunitățile de ocupare existente în alte domenii, formarea profesională, consilierea și orientarea în carieră, plasarea în muncă, etc.
Obiectivul axei prioritare 5 îl reprezintă facilitarea integrării pe piața muncii a tinerilor și a șomerilor de lungă durată, atragerea și menținerea unui număr mai mare de persoane pe piața muncii, inclusiv în zonele rurale.
Domeniile majore de intervenție sunt:
Dezvoltarea și implementarea măsurilor active de ocupare;
Promovarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce privește dezvoltarea resurselor umane și ocuparea forței de muncă.
Prin axa prioritară 6, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Uman finanțează operațiuni având ca finalitate creșterea incluziunii sociale, prevenirea excluziunii de pe piața muncii și sprijinirea integrării în muncă a grupurilor vulnerabile aflate într-o situație dezavantajată în ceea ce privește accesul la educație și la un loc de muncă. Prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane vor fi finanțate proiecte având ca scop promovarea economiei sociale, ca factor de integrare în societate a persoanelor care întâmpină dificultăți la angajare (populația de etnie romă, persoane cu dizabilități, tinerii peste 18 ani care părăsesc sistemul de stat de protecție a copilului, persoane care au suferit o condamnare etc.). Totodată, vor fi susținute dezvoltarea serviciilor sociale integrate și formarea personalului din sistemul de asistență socială. Vor fi promovate măsuri vizând asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați și vor fi încurajate inițiativele transnaționale în toate domeniile.
Domeniile majore de intervenție sunt:
Dezvoltarea economiei sociale;
Îmbunătățirea accesului și participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii;
Promovarea egalității de șanse pe piața muncii;
Inițiativele transnaționale pe o piață inclusivă a muncii.
Axa prioritară 7 finanțează acțiuni de sprijinire a Autorității de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și a Organismelor Intermediare în implementarea, monitorizarea și evaluarea Programului, precum și pentru informarea beneficiarilor cu privire la domeniile în care poate fi accesat Fondul Social European.
ROLUL PROGRAMULUI OPERATIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE
Educația este perceputa în prezent ca o funcție vitala a societății contemporane deoarece prin educație societatea îți perpetuează existenta, transmițând din generație în generație tot ceea ce umanitatea a învățat despre ea însăși și despre realitate. De la școala contemporană societatea așteaptă astăzi totul: să transmită tinerilor o cunoaștere acumulată de-a lungul secolelor, să-i ajute să se adapteze la o realitate în continua transformare și să-i pregătească pentru un viitor larg imprevizibil. Considerată un factor-cheie în dezvoltarea societății – ea asigură forță de muncă calificată pentru toate sectoarele de activitate, ea favorizează progresul, stimulând curiozitatea intelectuală, capacitatea de adaptare, creativitatea și inovația. Educația constituie unul dintre cele mai puternice instrumente de care dispunem pentru a modela viitorul, sau măcar pentru a ne orienta către un viitor dezirabil. Soluția tuturor problemelor grave și cronice cu care se confruntă societatea contemporană este căutată în educație și școală.
Educația este strâns legată de dezvoltarea economică. Economia actuală are nevoie de fortă de muncă bine pregătită, adaptată. Sectoarele aflate într-o continuă dezvoltare – arta și design-ul, comunicațiile și tehnologiile informaționale, profesiunile din domeniul cultural și al divertismentului – au toate nevoie de fortă de muncă educată. Cultura, educația îi pregătesc și îi inspiră pe inventatorii ce răspund preocupărilor și intereselor unei populații aflată la un anumit nivel intelectual. Educația însasi devine esențială pentru economie. Contribuția educației la progresul economic este subiectul cel mai dezbătut. Educația are o implicație vitală asupra destinderii și liniștii sociale. Cultura, educația sunt cele ce intrețin speranța și își asumă realitatea evadării din cele mai de jos, din cele mai puțin favorizate straturi ale societății spre o condiție superioară.
Pentru fiecare individ, șansa de a accede la o educație de calitate înseamnă șansa de a-și dezvolta la un nivel superior abilitățile, de a beneficia de consiliere și orientare în alegerea unei profesii și de a avea oportunități sporite la angajare.
Creșterea investițiilor în educație și formare profesională inițială generează cele mai importante câștiguri în participarea ulterioară a individului pe piața muncii. În același timp, evoluțiile în timp demonstrează faptul că orice creștere a nivelului de pregătire profesională a forței de muncă constituie un important factor de creștere economică.
În acest context, Fondul Social European sprijină investițiile în educație, la programele finanțate din Fondul Social European putând avea acces și persoanele care au abandonat școala timpuriu, în programe de tip „educația de a doua șansă”, sau cele ale căror performanțe școlare sunt precare, prin programe de tip „școala după școală”.
Un sistem educațional de calitate reprezintă premisa unei performanțe sporite pe piața muncii, în condițiile în care aderarea României și, implicit, la piața unică, impune un nivel crescut al competențelor. Din acest motiv, extinderea și diversificarea formelor de învățare, dar și asigurarea de abilități și competențe care să crească șansele de ocupare și să faciliteze adaptarea rapidă a absolvenților la exigențele locului de muncă reprezintă priorități ale Pogramul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane în cadrul Axei prioritare 1 „Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere” și Axei prioritare 2 „Conectarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”.
Creșterea gradului de ocupare a forței de muncă și reducerea ratei șomajului reprezintă priorități la nivel național, susținute prin acțiuni cu scopul integrării și menținerii lucrătorilor pe piața muncii cât mai mult timp, al creșterii adaptabilității și flexibilității forței de muncă.
Învățarea pe tot parcursul vieții reprezintă o condiție a menținerii capacității de angajare a forței de muncă (ocupabilității), prin îmbunătățirea competențelor și prin creșterea performanței la locul de muncă. Cunoștințele dobândite în procesul de formare profesională continuă asigură condițiile pentru o productivitate a muncii sporită la nivel de întreprindere și permite, totodată, mobilitatea angajaților pe piața muncii, în vederea obținerii unui loc de muncă mai bine plătit, avansarea în carieră sau reorientarea spre un alt domeniu de activitate.
Fondul Social European sprijină acțiunile care au în vedere creșterea participării pe piața muncii, precum și măsurile privind creșterea atractivității locului de muncă, prin promovarea unui mediu de lucru prietenos și îmbunătățirea calității și productivității muncii. Totodată, creșterea adaptabilității forței de muncă presupune promovarea culturii antreprenoriale, cunoscut fiind faptul că un mediu economic dinamic, pregătit să facă față schimbărilor rapide determinate de deschiderea piețelor și extinderea fenomenului globalizării, necesită manageri care știu cum să utilizeze în mod optim oportunitățile existente pe piață și care sunt factorii de succes ai unei afaceri. Aceste tipuri de operațiuni vor fi finanțate în cadrul Axei prioritare 3 „Creșterea adaptabilității lucrătorilor și a întreprinderilor”.
Incluziunea socială a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile, facilitarea accesului lor pe piața muncii și promovarea unei societății inclusive, prin care să se asigure bunăstarea tuturor cetățenilor săi reprezintă un alt obiectiv specific al intervenției Fondului Social European în România. În cadrul Pogramul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, acest obiectiv se realizează în cadrul Axei prioritare 6 „Promovarea incluziunii sociale”.
Atingerea acestui obiectiv în România vizează promovarea tuturor formelor de atragere și reintegrare pe piața muncii a persoanelor care se confruntă cu riscul marginalizării și excluziunii sociale, precum: persoanele cu disabilități, populația romă, tinerii peste 18 ani care părăsesc sistemul de stat de protecție a copilului, femeile, familiile cu mai mult de doi copii (inclusiv cele monoparentale), persoanele care au suferit o condamnare, persoanele dependente de droguri, victimele violenței domestice, persoanele fără locuință etc.
Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane are în vedere nevoia de modernizare și o mai bună adaptare, atât a educației și formării profesionale inițiale, cât și a formării profesionale continue, la nevoile pieței muncii. În cadrul axei prioritare 1„Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere" se urmărește creșterea coerenței între sistemele de educație, formare profesională inițială și formarea profesională continuă, precum și între diferite contexte de învățare. Această axă prioritară abordează sistemele de educație și formare profesională inițială și continuă, la nivel național și într-o manieră integrată: îmbunătățirea și modernizarea sistemelor vor fi susținute prin acțiuni de sistem, urmate de măsuri de sprijin pentru unitățile de învățământ/furnizorii de formare profesională pentru transpunerea efectivă a rezultatelor acțiunilor întreprinse la nivel de sistem și vor fi completate de măsuri specifice de instruire/dezvoltare a personalului implicat.
Acțiunile vizează sistemul (standarde, metodologii, instrumente și dezvoltarea personalului), furnizorii de educație și formare profesională, ofertele de educație și de formare profesională, resursele umane implicate în furnizarea de educație și de formare profesională (sprijin orientat către ofertă). Sistemele de educație și formare profesională vor fi abordate la nivel național, în ceea ce privește asigurarea calității, dezvoltarea de curriculum în sprijinul competitivității, relevanța ofertelor educaționale și de formare profesională pentru piața muncii. Principiul fundamental al acestei priorități îl constituie faptul că învățarea pe tot parcursul vieții reprezintă cadrul general pentru restructurarea și dezvoltarea sistemelor de educație și formare profesională și aigurarea coerenței între contextele de învățare formală, informală și nonformală, în vederea creării condițiilor necesare pentru furnizarea de competențe cheie pe tot parcursul vițeii. Școala trebuie să devină un centru de resurse pentru învățarea continuă, care să ofere nu numai posibilități noi de învățare pentru generațiile tinere, ci și să extindă posibilitățile de învățare continuă în rândul populației adulte. Aceste centre de învățare trebuie să garanteze nivele înalte de calitate prin intermediul unor structuri educaționale modulare și flexibile, articulate printr-un cadru coerent al calificărilor și oferite de un personal calificat.
Axa prioritară 1 urmărește să sprijine dezvoltarea unor traiectorii flexibile de învățare pe tot parcursul vieții și să îmbunătățească accesul la educație și formare profesională prin furnizarea de educație și formare inițială și continuă modernă și de calitate, incluzând învățământul superior
și cercetarea.
Acțiunile promovate în cadrul domeniului major de intervenție 1.1 "Acces la educatie si formare profesionala initiala de calitate" vizează modernizarea și restructurarea educației și formării profesionale inițiale, întro abordare integrată:
acțiuni pentru sistem;
sprijin pentru furnizori;
dezvoltarea personalului;
dezvoltarea și furnizarea ofertelor/programelor de educație și formare profesională inițială;
servicii integrate de sprijin în educație și formare profesională inițială, precum servicii de orientare și consiliere;
acțiuni inovative în vederea asigurării accesului egal la educație și formare profesională inițială de calitate.
În cadrul acestui domeniului major de intervenție 1.1 „Acces la educație și formare profesională inițială de calitate” , vor fi susținute activitățile destinate îmbunătățirii accesului la servicii de calitate furnizate în scoală, fiind vizate, în mod special, serviciile de orientare și consiliere, mediere școlară și alte servicii conexe. Aceste servicii susțin realizarea obiectivului de crestere a participării la educație și îmbunătățirea performanțelor școlare contribuind astfel pe termen lung la îmbunătățirea nivelului de educație al populației.
În vederea asigurării unei mai bune adaptări a educației și formării profesionale inițiale la nevoile pieței muncii și nevoilor individuale de învățare, intervențiile se vor concretiza în acțiuni de dezvoltare de curriculum (curriculum-ul național, precum și curriculum la decizia scolii, auxiliare curriculare etc), corelate cu tehnici de predare centrate pe elev, moduri flexibile de furnizare a educației, inclusiv integrarea și extinderea utilizării TIC în aceste activități și procese.
De asemenea, în cadrul învățământului preuniversitar, programul va finanța, la nivelul
învățământului profesional și tehnic, dezvoltarea și actualizarea calificărilor și standardelor de
pregătire profesională, dezvoltarea de curriculum pentru noile ocupații, flexibilizarea modurilor de furnizare a formării profesionale inițiale, în special prin crearea și consolidarea parteneriatelor, realizarea de analize care să susțină îmbunătățirea proceselor de planificare și management. Învățământul terțiar non-universitar (învățământul postliceal) va constitui o prioritate de finanțare din perspectiva asigurării accesului la furnizarea acestui tip de educație. Pentru a răspunde nevoii de a construi și de a structura un sistem de educație și formare profesională inițială incluziv, vor fi eligibile pentru finanțare din Fondul Social European activitățile destinate integrării practicilor educaționale incluzive, dezvoltarea de sisteme pentru validarea învățării anterioare și pentru dezvoltarea curriculară și evaluarea adecvată a acumulării de competențe cheie și a rezultatelor de învățare, dezvoltarea mecanismelor care să susțină cresterea ratei de tranziție către nivelele superioare de educație – în special în învățământul secundar superior.
Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane sprijină activitățile destinate restructurării și îmbunătățirii învățământului preuniversitar (în conformitate cu structura sistemului de educație în vigoare), în vederea creșterii accesului la educație de calitate și asigurării de competențe cheie și competențe profesionale pentru toți.
SPRIJINUL ACORDAT DE FONDUL SOCIAL EUROPEAN
In cadrul acestei axe prioritare răspunde nevoii de a construi și de a structura un sistem de educație și formare profesională inițială incluziv, care să furnizeze și să asigure competențe cheie și competențe profesionale pentru toți. Măsurile de generalizare a practicilor educaționale incluzive, dezvoltarea și îmbunătățirea mecanismelor și instrumentelor pentru asigurarea accesului la educație de calitate și la competențe cheie și profesionale pentru toți, inclusiv dezvoltarea serviciilor de orientare și consiliere școlară și a altor servicii și instrumente alternative și îmbunătățirea accesului la aceste servicii. Acțiunile de creștere a accesului la educație vor fi completate de măsuri destinate monitorizării participării la educație, precum și de măsurile de dezvoltare, implementare și îmbunătățire de mecanisme și soluții pentru o creștere a ratei de tranziție către nivelele superioare de educație – în special în învățământul secundar superior. Obiectivul de modernizare și de creștere a relevanței educației și formării profesionale pentru piața muncii este susținut prin finanțarea proiectelor destinate îmbunătățirii managementului și capacității unităților de învățământ și furnizorilor de educație și formare profesională inițială de a asigura educație de calitate și calificări relevante pentru nevoile pieței muncii.
Programul Operațional Sectorial Dezvlotarea Resurselor Umane contribuie la cresterea competitivității resurselor umane prin încurajarea inovării și a economiei bazate pe cunoaștere, inclusiv a tehnologiei informației și comunicațiilor. În implementarea obiectivelor și priorităților specifice, Fondul Social European sprijină promovarea și abordarea integrată a activităților inovatoare întreprinse în cadrul proiectelor. În cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, provocarea tehnologică este abordată atât ca o acțiune specifică, cât și ca o prioritate orizontală privind accesul tuturor, indiferent de categoria socială, la societatea informațională. Astfel, proiectele finanțate din acest program urmăresc promovarea unui factor important pentru îmbunătățirea competitivității și pentru crearea de noi locuri de muncă și pentru întărirea potențialului de îmbunătățire a calității vieții. Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane finanțează proiecte care contribuie la dezvoltarea societății informaționale, o societate în care informația și tehnologia informașiei și comunicațiilor se utilizează la scară largă și la costuri reduse, dezvoltarea societății bazate pe cunoaștere, pentru a sublinia faptul că cea mai valoroasă achiziție este investiția în capitalul intangibil uman și social și că factorii cheie sunt cunoașterea și creativitatea. Prin aceasta se pot crea mari oportunități: poate însemna noi oportunități ocupaționale, mai multe locuri de muncă menite să împlinească ființa umană, noi instrumente în educație și formare, acces mai usor la serviciile publice, creșterea incluziunii sociale a persoanelor dezavantajate.
Pentru perioada de programare 2007-2013, principalele obiective specifice identificate în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane pentru restructurarea și îmbunătățirea sistemului de învățământ preuniversitar sunt:
dezvoltarea și implementarea unui sistem eficient de asigurare a calității în învățământul preuniversitar;
planificarea și îmbunătățirea managementului educațional în învățământul preuniversitar;
îmbunătățirea ofertelor din învățământul profesional și tehnic și învățământul postliceal (învățământ terțiar non-universitar); o mai bună corelare a ofertei cu nevoile pieței muncii și ale societății bazate pe cunoastere prin îmbunătățirea procesului de planificare în educație, prin furnizarea de competențe și educație mai bună;
sprijin pentru dobândirea competențelor cheie și profesionale pentru toți, cu accent pe dezvoltarea abilităților personale prin dezvoltarea și furnizarea de programe/oferte de educație și formare profesională inițială;
sprijin pentru cresterea accesului și participării la educație, în special în învățământul secundar superior, o atenție deosebită fiind acordată elevilor din mediul rural, celor provenind din comunitatea romă și altor grupuri vulnerabile, prin crearea de mecanisme, instrumente și servicii specifice;
promovarea culturii antreprenoriale și a cetățeniei active pentru elevii din învățământul preuniversitar.
Pogramul Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane vizează restructurarea și îmbunătățirea învățământului pre-universitar, astfel va fi încurajată o abordare integrată a intervențiilor, formarea și perfecționarea personalului și a actorilor cheie implicați în aceste activități și procese, precum si analiza progreselor/stagnărilor înregistrate prin studii, sondaje, monitorizarea participării la educație, absenteismului și absolvirii studiilor.
În ceea ce priveste planificarea și managementul educațional preuniversitar, asigurarea
calității în educație, sistemele de evaluare și examinare, intervențiile Fondului Social European se adresează atât sistemului, cât si furnizorilor de educație și formare profesională inițială. Astfel, sprijinul acordat la nivel de sistem pentru dezvoltarea de instrumente specifice (ex.metodologii, proceduri, standarde), va fi completat prin sprijinul acordat pentru transpunerea eficientă a acestor instrumente, la nivel de furnizor de educație și formare profesională inițială..
De asemenea, în cadrul învățământului preuniversitar, programul va finanța, la nivelul
învățământului profesional și tehnic, dezvoltarea și actualizarea calificărilor și standardelor de
pregătire profesională, dezvoltarea de curriculum pentru noile ocupații, flexibilizarea modurilor de furnizare a formării profesionale inițiale, în special prin crearea și consolidarea parteneriatelor, realizarea de analize care să susțină îmbunătățirea proceselor de planificare și management. Învățământul terțiar non-universitar (învățământul postliceal) va constitui o prioritate de finanțare din perspectiva asigurării accesului la furnizarea acestui tip de educație.
Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane impune respectarea principiului egalității de șanse. Romii reprezintă una dintre cele mai numeroase minorități etnice din Uniunea Europeană. Se estimează că există 10-12 milioane de romi care locuiesc în diferite state membre, adesea în condiții grele de viață. Acest program urmărește promovarea incluziunii depline a acestora în societate și a participării lor în cadrul economiei, pe piața muncii, în viața culturală și la luarea deciziilor. Incluziunea romilor este nu doar o obligație politică, ci și una morală a UE, precum și o prioritate de ordin economic. Excluderea persoanelor de etnie romă are consecințe economice importante din punctul de vedere al costurilor directe pentru bugetele publice, precum și al costurilor de oportunitate manifestate sub formă de pierderi în ceea ce privește activitatea economică și impozitele.
Incluziunea romilor nu este tratată ca politică separată, ci este „ integrată”, ceea ce înseamnă că se acordă o atenție deosebită situației particulare a romilor în cadrul tuturor politicilor UE care urmăresc îmbunătățirea situației economice, a stării de sănătate, a condițiilor de trai, a oportunităților de angajare, a înțelegerii prin prismă culturală și a educației pentru toți cetățenii europeni. Rolul Comisiei este de a aplica legislația relevantă, de a sprijini și a coordona politicile statelor membre și de a facilita cooperarea dintre toate părțile interesate.
Participarea deplină a romilor în societate este sprijinită prin instrumentele financiare ale Uniunii Europene, cum ar fi Fondul Social European și Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, precum și programele comunitare specifice care susțin politicile naționale. Obiectivul general al proiectelor și al programelor sprijinite din fonduri comunitare este integrarea romilor în procesul de educație, pe piața muncii, în fondul de locuințe și în societate în general.
Datorită Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane precum și a altor programe poate fi prevenită și combătută discriminarea instituțională și socială, păstrarea identității etniei romilor, asigurarea șanselor egale pentru atingerea unui standard decent de viață și stimularea participării etniei romilor la viața economică, socială, culturală, educațională și politică a societății. În pocesul de integrare a copiilor romi, școala are un rol fundamental promovând educația interculturală al cărei obiectiv prioritar este promovarea capacității de conviețuire constructivă în contextul cultural și social variat, îndepărtând și prevenind prejudecăți din trecut și chiar prezente.
Acțiunile avute în vedere în cadrul strategiei Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane sunt în concordanță cu recomandările europene de a se acorda prioritate “utilizării de instrumente, cadre de referință și principii comune în sprijinul reformei și dezvoltării sistemelor și practicilor în formarea profesională, de exemplu în ceea ce privește(…) asigurarea calității (…)”,inclusiv “întărirea legăturilor reciproce între aceste instrumente și creșterea gradului de conștientizare a partenerilor relevanți la nivel național, regional și local din Statele Membre” (…) și “creșterea relevanței și calității formării profesionale prin implicarea sistematică a tuturor partenerilor relevanți la nivel național, regional și local, în special în ceea ce privește asigurarea calității”.
Eforturile întreprinse vor urmări creșterea atractivității educației și formării profesionale inițiale, dezvoltarea standardelor de pregătire profesională, creșterea eficacității parteneriatului în planificarea și furnizarea de formare profesională, creșterea capacității unităților din învățământul profesional și tehnic de a furniza programe de educație a adulților, îmbunătățirea curriculumului din formarea profesională inițială, furnizarea competențelor specifice pentru dezvoltarea carierei și antreprenoriatului, validarea învățării anterioare, dezvoltarea de rute flexibile de transfer și acces către niveluri superioare de educație (în special, accesul în învățământul superior), dezvoltarea unor legături mai strânse cu piața muncii și sprijin pentru creșterea implicării partenerilor sociali în formarea profesională etc. Sunt necesare investiții în vederea creșterii atractivității formării profesionale inițiale/învățământului profesional și tehnic pentru angajatori și pentru participanții la procesele de învățare, pentru transformarea sa întrun instrument important de echipare a tinerilor cu competențe cheie necesare pe tot parcursul vieții, de îmbunătățire a cunoștințelor și competențelor persoanelor cu un nivel de calificare scăzut și pentru reducerea fenomenului de părăsire timpurie a școlii. Activitățile specifice de dezvoltare a unui sistem de formare profesională inițială atractivă și de calitate, vor fi completate prin acțiuni destinate dezvoltării profesionale a profesorilor, instructorilor și formatorilor.
Pe parcursul actualei perioade de programare (2007-2010), proiectele finanțate prin Fondul Social European ajută milioane de cetățeni UE în vederea găsirii unui loc de muncă și îmbunătățirii competențelor proprii. Pentru mulți dintre aceștia, în special pentru grupurile vulnerabile, precum migranții și persoanele cu dizabilități, Fondul Social European reprezintă prima lor șansă reală de acces pe piața muncii. Pe ceilalți, proiectele Fondului Social European îi ajută să își perfecționeze competențele și să deprindă altele noi, astfel încât să-și păstreze locul de muncă și să-și îmbunătățească șansele pe piața muncii. În general, activitățile FSE se referă atât la încurajarea schimbărilor, cât și la adaptarea la acestea.
Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane contribuie la creșterea competitivității resurselor umane prin încurajarea inovării și a economiei bazate pe cunoaștere, inclusiv a tehnologiei informației și comunicațiilor. În implementarea obiectivelor și priorităților specifice, Fondul Social European sprijină promovarea și abordarea integrată a activităților inovatoare întreprinse în cadrul proiectelor. În Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, provocarea tehnologică este abordată atât ca o acțiune specifică, cât și ca o prioritate orizontală privind accesul tuturor, indiferent de categoria socială, la societatea informațională.
Având în vedere cresterea numărului persoanelor vârstnice și rolul lor în societate, necesitatea promovării unor inițiative eficiente de promovare a îmbătrânirii active și asigurarea diferitelor oportunități pentru forța de muncă vârstnică devine din ce în ce mai relevantă. În acest context, Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane finanțează proiecte care contribuie la promovarea îmbătrânirii active. Promovarea și susținerea acestui obiectiv orizontal prezintă beneficii și pentru angajatori, prin: implicarea în echipe mixte a persoanelor cu vârste diferite, care combină avantajele competențelor diferitelor grupe de vârstă – în acest sens, studiile de caz indică creșterea bunăstării, atitudini mai pozitive privind munca și cresterea capacității de ocupare a persoanelor vârstnice. În plus, există un impact pozitiv asupra tuturor angajaților în ceea ce priveste relațiile dintre generații și asupra cunoasterii și atitudinilor față de colegii mai vârstnici
Finanțarea prin Fondul Social European sprijină antreprenorii și persoanele șomere să își înființeze propriile afaceri, oferindu-le consultanță și susținere.
Planul UE de Relansare accentuează în mod clar relevanța politicii de coeziune și prioritățile Fondului Social European în vederea atenuării efectelor crizei economice asupra locurilor de muncă. Din acest motiv, planul implică accelerarea investițiilor pentru susținerea economiei reale. Pentru a atinge acest obiectiv, UE a adus cinci modificări legislative și administrative importante în ceea ce privește fondurile structurale, inclusiv Fondul Social European, care permit Statele Membre UE să încurajeze inițierea de investiții în domeniul ocupării, să reintegreze șomerii pe piața muncii, să prevină șomajul pe termen lung și să ridice nivelul de competențe al lucrătorilor. Aceste măsuri vizează: utilizarea fondurilor care nu au fost cheltuite în perioada precedentă de finanțare, creșterea plăților în avans realizate către Statele Membre UE, flexibilizarea regulilor de co-finanțare, simplificarea procedurilor administrative și de contabilitate și sprijinirea cu sume forfetare a proiectelor de valoare mică.
Figura 1 -Evoluția ratei de absorție pe fiecare program operațional
(http://www.fonduri-ue.ro)
ASPECTE PROCEDURALE, METODOLOGICE SI FINANCIARE PRIVIND POSDRU
2.1 PREGĂTIREA PROFESIONALĂ, SEMNIFICAȚII ȘI METODE DE DOBÂNDIRII A ACESTEIA
ARGUMENT
Corelația între pregătirea profesională și succesul în carieră este una foare strănsă,formând o relație de interdependență.De aceea este foarte important ca fiecare dintre noi să fie pregătit profesional într-un domeniu ce reprezintă un adevărat punct de interes ,dacă nu o pasiune. În acest fel suntem dispuși să ne perfecționăm în mod constant chiar continuu în domeniul respectiv, prin aceasta având șanse foarte mari de a a avea o carieră de succes și a ne pune în valoare aptitudinile.Alegerea profesiei este una dintre cele mai importante decizii din viața unei persoane iar ca urmare a acestei alegeri survine succesul sau insuccesul.
Pregătirea profesională urmată de o dezvoltare profesională continuă trebuie să constituie o prioritate atât pentru organizație, cât și pentru salariat, din dorința comună de a face performantă.
Pregătirea profesională este un proces de instruire pe parcursul căruia participanții dobândesc cunoștințe teoretice și practice necesare desfășurării activității lor prezente. Spre deosebire de pregătire, dezvoltarea profesională este un proces mai complex, având drept obiectiv însușirea cunoștințelor utile, atât în raport cu poziția. actuală, cât și cu cea viitoare.
Existența unor angajați care nu mai reușesc să țină pasul, pe plan profesional, cu mutațiile care au loc în modul de desfășurare a activităților din economia modernă reprezintă o problemă care preocupă tot mai multe firme. Tot mai frecvente sunt cazurile în care salariați considerați ani la rând ca eficienți pe posturile lor își îndeplinesc cu tot mai mare dificultate responsabilitățile, iar performanțele lor sunt tot mai reduse. În toate domeniile de activitate, formarea și perfecționarea salariaților au devenit o cerintă a perioadei în care trăim. Dacă în trecut tinerii care dobândeau o profesie reușeau, pe baza cunoștințelor obținute în timpul școlii, să o exercite pe toată durata vieții, astăzi cunoștințele se perimează foarte rapid. În România, perfecționarea este percepută ca o necesitate, dar nu constituie încă o prioritate. Un program de pregătire profesională va da rezultate numai dacă se bazează pe o analiză atentă a necesităților unei organizații. Succesul programului va depinde de măsura în care se știe ce trebuie predat, de ce, pentru cine și în ce mod.
Obiectivele unui astfel de program rezultă din nevoile interne ale organizației și sunt în concordanța cu obiectivele sale generale. Numai în acest mod formarea și perfecționarea profesională pot fi cu adevărat eficiente, rezolvănd problemele viitorului odată cu cele ale prezentului.
Specialiștii consideră ca orice organizație trebuie să mentină o stare de presiune continuă asupra salariaților săi pentru ca aceștia să fie motivați pentru autoperfecționare, evitându-se astfel uzura cunoștințelor. În acest scop, trebuie întreprinse următoarele acțiuni:
cunoașterea cât mai exactă a cererii de pregătire profesională și a evoluției sale;
informarea celor interesați asupra posibilităților de pregătire profesională;
organizarea unei evidențe clare privind pregătirea profesională a salariaților în fiecare organizație;
motivarea salariaților și sprijinirea celor care doresc să-și îmbunătățească pregătirea profesională;
identificarea preocupărilor pentru aplicarea celor învățate;
realizarea unui control al acțiunilor de pregătire profesională;
coordonarea acțiunilor de pregătire profesională continuă, fără a frâna inițiativele.
Pregătirea profesională se poate organiza sub diverse forme în cadrul firmelor, în unități specializate sau în institute de învățamânt superior.Realizatorul programului va încerca să determine schimbarea în atitudinea cursanților prin utilizarea metodelor de simulare, prin interpretarea de către cursanți a unor roluri, prin studii de caz sau jocuri de întreprindere.
La elaborarea proiectului programului de pregătire profesională este necesar să participe diferite compartimente, în funcție de specificul activității lor. Se vor stabili metodele de învățare, mijloacele de predare, conținutul, locul de predare și alte aspecte necesare. Orice combinație a acestor elemente poate constitui un model de perfecționare profesională. Fiecare model are o serie de avantaje și de dezavantaje de care se va ține seama în alegerea finală.Capacitatea de învățare este influențată de o serie de calități (cunoștințe, nivel general de inteligență, aptitudini specifice, sănătate, vârstă, oboseală, motivație) ale celor care se instruiesc.
Oamenii învață în diferite moduri. Instructorul va ține seama de condițiile concrete în care se face instruirea. Sunt cazuri în care ritmul de asimilare este mai mare la început și apoi încetinește. Dacă se asimilează cunoștințe noi, ritmul va fi mai lent la început și mai rapid după acumularea unui anumit nivel de cunoștințe.
În elaborarea unui program de pregătire profesională se va ține seama de numărul orelor și de lungimea cursului, de nivelul de pornire și de sistemul de apreciere a rezultatelor.
Diversitatea cerințelor de pregătire profesională a salariaților duce la existența unui mare număr de metode de pregătire profesională:
1. Pregătirea profesională la locul de muncă, realizată prin instruire, ucenicie sau prin pregătirea de laborator. Instruirea la locul de muncă permite formarea dexterităților practice specifice fiecărui post și se realizează prin instructaje efectuate de anumite persoane. Pregătirea prin ucenicie la locul de muncă permite combinarea pregătirii teoretice cu cea practică, fiind utilizată, în mod frecvent, în cazul persoanelor care desfășoară activități mesteșugărești. Pregătirea de laborator – unele activități de pregătire pun accentul pe instrucția emoțională și pe formarea unui anumit comportament. Prin această metodă se studiază evoluția comportamentului în cursul procesului de învățare, rezultatele obținute la un moment dat fiind considerate drept punct de plecare pentru pregătirea ulterioară.
2. Pregătirea profesională în scopul îndeplinirii responsabilităților funcției. Pentru angajații care lucrează în cadrul unor compartimente și chiar pentru manageri se pot folosi o serie de metode care constau în participarea angajaților la rezolvarea unor probleme profesionale importante.
Participarea, în grup, la elaborarea de proiecte, lucrări și studii are drept scop confruntarea cursanților cu probleme reale, nemaiîntâlnite de ei până atunci. În felul acesta, au posibilitatea să propună soluții, să elaboreze variante, să aleagă soluția optimă și să o aplice în practică. În acest caz, unul dintre obiectivele urmărite este de a învăța cum s-ar putea aborda, în viitor, problemele similare.
Delegarea sarcinilor. Primind de la șeful ierarhic unele responsabilități, un salariat își poate însuși noi deprinderi și cunoștințe profesionale. Cel care deleagă trebuie să-i explice și să-i demonstreze subalternului diferitele situații cu care s-ar putea confrunta. În cazul folosirii acestei metode, șefii ierarhici trebuie să constituie exemple de urmat atât în ceea ce privește metodele și stilul de muncă, cât și personalitatea.
Înlocuirea temporară a șefului ierarhic se folosește pentru pregătirea profesională a managerilor. Un manager poate fi înlocuit de un subaltern pe o anumită perioadă, în mod voit sau fortuit. În acest caz, subordonatul ramâne singur. Nemaiavând pe cine să întrebe, el va fi obligat să ia singur decizii, să studieze acte normative, lucrări de specialitate, experiența altor manageri de pe posturi similare. Avantajul constă în puternica implicare a cursantului (subordonatului) și în cunoașterea reacțiilor proprii.
3. Rotația pe posturi presupune trecerea unei persoane pe un alt post, din același compartiment sau din compartimente diferite. Această rotație permite stabilirea evoluției posibile a salariatului și identificarea postului în care performanțele sale ar putea fi maxime. Metoda este utilă și pentru pregătirea managerilor.
4. Participarea la grupe eterogene de muncă oferă posibilitatea celor care doresc să-și îmbunătățească pregătirea profesională să învețe de la ceilalți participanți, prin cunoașterea opiniilor și soluțiilor lor. În același timp, ei pot să-și pună în valoare propriile competențe.
5. Participarea ca instructor la programe de pregătire. Alături de cadrele didactice, care au sarcini bine precizate în procesul de perfecționare profesională, la această activitate pot participa și alți specialiști, în calitate de instructori. Aceștia, oricât de bine ar fi pregătiți, au nevoie să-și actualizeze pregătirea și să-și însușească noi cunoștințe. În felul acesta instructorii pot să-și autodetermine cerințele de perfecționare.
6. Participarea la ședințe, considerând ședința ca o activitate în echipă, în cadrul căreia au loc schimburi de informații, de idei și opinii asupra modului de soluționare a problemelor. Participanții au astfel posibilitatea să cunoască și alte domenii decât cele cu care se confruntă în mod curent. Ei își pot forma o imagine mai completă despre firmă și despre problemele cu care aceasta se confruntă.
La o regie autonomă locală există o multitudine de programe de dezvoltare a personalului, dintre care unul, foarte bine pus la punct și cu o eficiență ridicată, are ca scop final introducerea unui sistem de management al resurselor umane bazat pe gestiunea competențelor. Ideea conceperii unui astfel de program a venit chiar de la psihologul regiei, care are o imagine de ansamblu a așteptărilor și aptitudinilor salariaților, furnizând o informație de calitate de care se ține seama în managementul resurselor umane. Obiectivele acestui program constau în:
crearea unor modele standard de competențe pentru diferite familii de posturi;
introducerea unui sistem informatizat de gestiune a competențelor;
dezvoltarea competențelor manageriale.
Motto-ul acestui program poate fi exprimat astfel:
„Formarea continuă a personalului reprezintă una dintre garanțiile succesului firmei într-un mediu economic dinamic".
Corelația între pregătirea profesională și succesul în carieră este una foarte puternică ,a fi bine pregătit într-un domeniu oferă posibilitatea dezvoltării unei cariere de success dar nu o asigură . Succesul în carieră survine unei pregătiri profesionale constante combinate cu un caracter puternic ce presupune stăpânirea unor trăsături precum:
Ambiție
Înainte de toate, trebuie să ne dorim o carieră, pentru propria dezvoltare personală, nu pentru că așa se specifică în cărți. Ambiția se manifestă prin dorința de a fi cu un pas în fața celorlalți, de a-ți construi cariera în fiecare zi: cursuri, traininguri, mentori. În plus, valoarea la care se raportează o carieră ține și de recunoașterea externă : primirea unei oferte de muncă de la o firmă concurentă,obținerea unei promovări,mărirea salariului , acestea sunt dovezi ale ambiției ce a fost pusă în practică.
Informare
În orice carieră, cunoașterea înseamnă putere, așa că trebuie să fim la curent cu toate noutățile din domeniul în care lucrăm.Nu se poate pretinde că ne dezvoltăm cariera făcând același lucru zi de zi. Trebuie să evităm monotonia devenind profesioniști cu o carieră în ascensiune.
Demnitate
Reprezintă un important factor în calea către succes. A ști să răspundem unei provocări respectându-ne pe noi și pe cei din jurul nostru este un mare atu.
Diplomație
Relațiile interumane sunt, de multe ori, o parte foarte importantă a succesului în carieră. Atât timp cât știm cum să interacționăm, să păstrăm contactele și să fim îndeajuns de diplomați, avem toate șansele să ne punem bazele unei cariere axată pe respectul și recunoașterea celor din jur.
Rabdare
Ocaziile și rezultatele apar până la urmă, trebuie să fim îndeajuns de răbdători să ne urmărim planul de carieră.
Promptitudine
În construirea unei cariere trebuie să fim în alertă pentru a nu pierde ocazii prețioase. A lua cuvântul într-o ședință, a propune propriile idei ca soluții, a accepta un job chiar dacă nu ne simțim îndeajuns de pregătiți pentru el – aceștia sunt pașii de zi cu zi în drumul către o carieră de succes.
Brand personal
Felul în care arătăm, ne îmbrăcăm, vorbim, gesturile, toate fac parte din imaginea persoanală iar aceasta este deasemenea un important factor în carieră.
Curaj
Toți oamenii mari au mers, la un moment dat, împotriva curentului. Fiind echilibrați în curajul nostru, cariera se va contura din ce în ce mai pregnant, iar succesul nu va întârzia să apară.
POLITICA UE ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI ȘI FORMĂRII PROFESIONALE
Educația reprezintă o prioritate de prim ordin a guvernelor din toate țările europene, cu toate că structura sistemului de educație diferă considerabil de la țară la țară.
Uniunea Europeană
forum de schimb de idei și bune practici;
nu are o politică comună în ce privește educația;
are rolul de a crea un sistem de cooperare între statele membre, lăsând la latitudinea fiecărei țări modul de organizare și conținutul sistemului de educație și formare profesională;
Cooperarea privind politicile în domeniul educației și formării profesionale a început odată cu adoptarea Cărții Albe privind educația și formarea profesională “A preda și a învăța–către o societate care învață”, prin care Uniunea Europeană se autodefinește ca îndreptându-se spre o societate care învață, bazată pe dobândirea de noi cunoștințe și pe învățarea pe tot parcursul vieții, iar, pentru perioada 2009 – 2013, au avut drept scop:
formularea unor politici bazate pe cunoaștere (inovare, cercetare, educație și formare profesională) care să reprezinte unul din cei patru piloni ai politicilor Uniunii Europene;
să ridice nivelul cunoștințelor și îndemânărilor cetățenilor Europei pentru a promova ocuparea forței de muncă.
Pe baza propunerilor Comisiei și a contribuției statelor membre, Consiliul a adoptat un Raport privind obiectivele concrete viitoare comune ale sistemelor naționale de educație (COM (2001) 59), document care încearcă o abordare coerentă globală a politicilor naționale de educație, având trei obiective:
de a îmbunătăți sistemele de educație și formare profesională;
de a face accesibil tuturor doritorilor procesul de învățare de – a lungul vieții;
de a face sistemele de educație și de formare profesională mai accesibile.
Pentru obținerea unor rezultate concrete și măsurabile ale programului de lucru, acesta a fost împărțit în 5 domenii:
investiții în educație;
prevenirea abandonului școlar;
programe pentru licențiații în matematică, știință și tehnologie;
generalizarea studiilor liceale, promovarea persoanelor cu aptitudini deosebite;
procesul de învățare pe tot parcursul vieții.
Învățarea pe întreg parcursul vieții
Aplicarea conceptului de învățare pe întreg parcursul vieții aduce beneficii societății și persoanelor care ca urmare a creșterii competitivității acestora, a dezvoltării persoanelor și a creșterii potențialului de angajare, mijlocul fiind de a asigura accesul populației de toate vârstele la diferite forme de educație. Pentru conștientizarea publicului cu privire la beneficiile învățăturii pe întreg parcursul vieții și pentru a întări cooperarea dintre structurile de educație și comunitatea oamenilor de afaceri, anul 1996 a fost declarat Anul European al învățăturii pe tot parcursul vieții (Decizia nr. 95 / 2493 / CE).
Urmare a Comunicării “ Să facem ca învățarea pe întreg parcursul vieții sa devină o realitate în spațiul european ”, învățarea pe parcursul vieții a devenit principiul director al dezvoltării politicilor de educație și formare profesională. Învățarea pe tot parcursul vieții ia diverse forme, ea desfășurându-se în sau în afara sistemelor tradiționale de educație și formare, implicând creșterea investițiilor în persoane și cunoștințe, promovarea achiziționării unor calificări și extinderea oportunităților către noi forme de învățare.
Integrarea tehnologiilor informației și a comunicațiilor
Chiar dacă organizarea și conținutul studiilor continuă să fie responsabilitatea statelor membre, Comunitatea, în concordanță cu Articolul 149 al Tratatului uniunii Europene, încurajează învățământul în domeniul noilor tehnologii. Învățarea noilor tehnologii este prioritară într–o societate în continuă schimbare. Comisia a înființat inițiativa “eLearning”:educația de mâine care încearcă să mobilizeze comunitățile educaționale și culturale ca și actorii economici și sociali spre a urgenta schimbările din sistemele de educație și formare profesională spre o societate bazată pe cunoaștere. Inițiativa face parte din planul de acțiune “ eEuropa”, aprobat în 2000.
OBIECTIVELE STRATEGICE SI INSTRUMENTALE PENTRU MATERIALIZAREA SISTEMULUI EDUCATIONAL
Calitatea sistemului de învățământ
Îmbunătățirea sistemelor de educație și formare profesională este una din componentele centrale ale cooperării dintre statele membre, sub forma creării unor rețele academice, vizite de studii sau parteneriate.
Calitatea sistemului de învățământ poate fi evaluată prin aplicarea indicatorilor de calitate. “Raportul european privind calitatea învățământului școlar: 16 indicatori de calitate ” ( mai 2000 ), propune un set de 16 indicatori, împărțiți în patru grupe: participare la cursuri, succes și tranziție, monitorizarea învățământului școlar, resurse și structuri.
Importanța învățării limbilor străine a fost subliniată de Comisie în 1995, în Cartea Albă privind educația și formarea profesională “ Învățarea și predarea: Către o societate care învață” și prin Carte Verde, din 1996: “ Educație, formare profesională, cercetare. Obstacole in calea mobilității transnaționale ”. Prin aceste doua documente se arată că învățarea a cel puțin doua limbi oficiale ala Comunității este necesară cetățenilor pentru a beneficia din plin de oportunitățile oferite de piața unică.
Accesul la educație
Încă din 1976 statele membre s-au exprimat in favoarea implementării unei rețele de schimb de informații și de experiență privind învățământul superior, rețea (“Euridice”) lansată oficial in 1980. Rețeaua este principalul instrument de informare privind structurile, sistemele și dezvoltările în domeniul educației ce au loc la nivel național și la cel al Comunității
Formarea profesională
Pentru a sprijini creșterea accesului tinerilor pe piața forței de muncă, în 1997 Comisia a adoptat Comunicarea “ Promovarea uceniciei în Europa ”, prin care sunt propuse cele cinci măsuri de îmbunătățire a calității învățământului profesional și anume:
extinderea și dezvoltarea unor forme de ucenicie la locul de muncă prin utilizarea tehnologiilor de învățământ la distanță și dezvoltarea de noi ocupații in domeniul serviciilor;
creșterea calității uceniciei la locul de muncă;
încurajarea mobilității ucenicilor, prin recunoașterea perioadelor de formare efectuate în alte state membre;
implicarea partenerilor sociali care să participe la dezvoltarea programelor de pregătire, îmbunătățind astfel statutul ucenicilor;
dezvoltarea unor strategii reale de formare a ucenicilor.
În domeniul educației, formării profesionale și tineretului, România desfășoară politici compatibile cu inițiativele Comisiei Europene și ale statelor membre privind dezvoltarea sistemelor educaționale in vederea îndeplinirii obiectivului prioritar al Uniunii Europene de dezvoltare a unei economii bazate pe cunoaștere. România s-a angajat de asemenea să promoveze politici compatibile cu cele europene privind egalitatea de șanse, asigurarea mobilității în învățământul superior, educația în limbi străine, nediscriminarea pe criterii etnice și rasiale.
POLITICI IN DOMENIUL CALITATII EDUCATIEI LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE
În prezent, suntem martorii unei interacțiuni crescânde, economice și sociale, politice și culturale între națiuni și popoare, care nu ține seama de hotarele geografice. A devenit populară noțiunea de „sat global” care vine să sublinieze interdependențele tuturor locuitorilor de pe Pământ (S. Tiron, 2001).
Evoluția științei și a tehnologiei se produce într-un ritm accelerat. Noile tehnologii de informare și de comunicare au o influență crescândă asupra învățământului, asupra organizării instituțiilor educative.
Impactul mondializării asupra educației și formării profesionale se manifestă în primul rând prin extinderea educației transnaționale, a universităților „virtuale” în care învață astăzi peste un milion de studenți, prin schimbarea relațiilor student-profesor, prin necesitatea cunoașterii mai profunde a cel puțin douã limbi strãine de circulație internaționalã, prin plasarea accentului în educație pe multiculturalism, prin răspândirea învãțãmântului deschis și la distanță și a învățământului pe tot parcursul vieții, prin necesitatea revizuirii curriculei în vederea internaționalizării conținuturilor și proceselor academice (S. Tiron, 2001).
Educația și formarea profesională se desfășoară în condițiile când ia amploare mobilitatea la scară internațională a elevilor, studenților și salariaților, când se resimte tot mai mult impactul noilor tehnologii, când se produce schimbarea radicalã a muncii odată cu apariția unei piețe de muncă europene și a întreprinderilor multinaționale, când instruirea nu se mai poate limita numai la anumite perioade în viața individului, ci trebuie să se desfășoare pe tot parcursul vieții.
Educația pentru o cetățenie activă și conștientă începe la școalã și continuă pe tot parcursul vieții prin promovarea urmãtoarelor valori fundamentale:
inserția, nu excluderea;
toleranța, nu predispoziția pentru conflict;
simțul responsabilității, nu pasivitatea;
rațiunea și obiectivitatea, nu subiectivitatea și iraționalul.
Totuși trebuie sã fim conștienți de faptul că educația nu este un panaceu universal, ea nu poate rezolva de una singură ansamblul de probleme ale societății. Acordurile de cooperare ale Uniunii Europene cu parteneri din întreaga lume includ adesea sprijin pentru programele de infrastructură și cooperare în învățământul superior, precum și cadre pentru dialoguri de politicã în acest domeniu. Cooperarea în învățământul superior este de asemenea marcată cu proeminență în cadrele de cooperare multilaterală precum Uniunea pentru Mediterană, Dimensiunea nordică sau Parteneriatul estic.
Astăzi problema majoră este „ce și cum să înveți?”, precum și problema dezvoltării talentelor fiecăruia. Din acest motiv, în sectorul educativ accentul se pune mai mult pe cerere, decât pe ofertă.
Încadrarea în muncă este primul factor de integrare socială. Astăzi însă piața muncii este mai dinamică și mai flexibilă. Se constată tot mai mult că nu mai există garanția unei încadrări pe viață. Aceste mutații au ca efect nu numai faptul că provoacă dispariția unui mare număr de meserii, dar și faptul că afectează chiar caracterul și organizarea muncii. Piața muncii cere achiziționarea de noi competențe atât la nivel de individ, cât și la scara întreprinderii, ceea ce atrage după sine necesitatea unei actualizări permanente a competențelor.
Astăzi, școala și universitatea nu mai constituie destinația finală pe calea educativă. Ele sunt pe calea integrării într-un sistem de educație și instruire permanentă. În general, se consideră că educația este aceea care trebuie să oprească dezintegrarea socială. Însă toate țările se confruntă în prezent cu problema eșecului școlar și a abandonului prematur al studiilor. După unele sondaje efectuate la scară internațională, procentul abandonului școlar în unele sisteme educative este destul de înalt. Or, nefrecventarea instituțiilor educative și abandonul prematur al studiilor constituie deseori prima formă de ruptură cu structurile sociale și aceste fenomene pot antrena excluderea socială
Este necesară, mai degrabă, o diversificare a educației care ar întări capacitatea fiecărei instituții educative de a răspunde la cerințele particulare ale mediului său social. Se consideră că această diversificare se poate realiza prin:
educație mai puțin academică și mai inovatoare, bazată pe noi metode pedagogice, care favorizează autonomia celui care învață, datorită utilizării noilor tehnologii de informare și de comunicare;
o școală mai „comunitară”, care să știe a îmbina misiunile educativă, culturală, socială, sportivă și altele, în strânsă colaborare cu partenerii externi.
filiere educative diferențiate, cum ar fi instruirea profesională prin parteneriate cu întreprinderile, care prin îmbinarea lucrului în întreprindere și a formării teoretice ar putea atrage tinerii care au părăsit prematur școala sau care riscă să o facă.
Așadar, problema principală este de a garanta că tinerii să nu părăsească școala fără calificările de bază. A doua problemă constă în a oferi suficiente posibilități de a urma studiile fie la nivel superior, fie în cadrul formării profesionale ori permanente și aceasta pentru a spori șansele pe piața muncii.
Fiecare cetățean are dreptul să aibă acces la o educație de înaltă calitate și să beneficieze de aceasta. Cu toate acestea, în materie de educație egalitatea de șanse rămâne o problemă fundamentală.
Pentru integrare în Europa, sunt necesare noi competențe atât persoanelor individuale, cât și societății în ansamblu. Printre aceste competențe, mai importante sunt:
spiritul de întreprinzător;
spiritul de cooperare;
capacități de comunicare, de viață în societate și de participare;
capacitatea de a rezolva problemele;
facultatea de a organiza lucrul propriu în mod autonom;
capacitatea de colaborare cu colegii de origine culturală și națională diferită;
capacitatea de a utiliza noile tehnologii de informare și de comunicare;
competențe lingvistice.
Competențele menționate mai sus trebuie să fie achiziționate în cadrul studiilor generale și în cadrul formării profesionale. Școala și universitatea trebuie, de asemenea, să permită tinerilor să capete competențe antreprenoriale și participative.
Instituțiile de învățământ superior de stat trebuie să facă față concurenței instituțiilor private, prezente pe „piață” și care propun alte filiere educative, dar și fenomenelor de mondializare (universităților„virtuale”), susținute de cererea sporită de formare și de perspectivele oferite de noile tehnologii de informare și de comunicare.
Politica unei organizații și, în special, politica de calitate este legată în mod intrinsec de cultura instituțională a organizației, în timp ce strategia este legată de managementul strategic. Această nuanțare este foarte importantă pentru acele organizații care se caracterizează prin culturi instituționale puternice.
Există diferite abordări privind definirea conceptuală a politicii de calitate a unei universități, în special în raport cu strategia acesteia.
Strategia este ancorată în viitor și definește direcția evoluției organizației. Sistemul valoric cu care operează decidenții în cazul analizei strategice este constituit din două concepte fundamentale: competiție și performanță.
Competiția reprezintă o stare de fapt, o structură operațională care solicită din partea universităților o atitudine dinamică și responsabilă. Este o matrice existențială cu intrări și ieșiri, cu câștigători și mai puțin câștigători. Este o realitate care nu poate fi ignorată, deși sunt încă multe universități care solicită revenirea la egalitarismul din trecut, de fapt la un egalitarism orwellian, în care unii sunt mai egali decât alții.
Performanța este rezultatul valoric care diferențiază, care promovează și mai ales, care validează competiția. Performanța este generată de valorificarea strategică a potențialului de inteligență, creativitate și muncă densificată într-un sistem valoric total diferit de cel cu care am fost obligați să trăim aproape 50 de ani.
Competiția națională și internațională impune abordarea calității în domeniul învățământului superior, iar performanța poate fi realizată numai acolo unde politica de calitate devine esență în viața universității. Cultura mediocritară care a înflorit în unele dintre universitățile românești trebuie înlocuită cu o cultură a excelenței, care să distingă valorile autentice de nonvalori și să le promoveze în noile sisteme ierarhice bazate pe metrica performanței.
Politici stimulative
Politicile stimulative pot fi corelate și cu efortul altor organizații care sunt interesate în îmbunătățirea calității procesului de învățământ din universități. Aceste politici sunt tipice pentru acele sisteme de învățământ în care autonomia universitară este deplină, atât din punct de vedere managerial, cât și financiar. Exemple semnificative, din acest punct de vedere, sunt universitățile din SUA și din Marea Britanie. Asigurarea calității în universitățile americane se încadrează în conceptul american de realizare a calității proceselor și produselor industriale, într-o lume în care se apreciază valoarea umană alături de cea materială prin prisma performanței.
Politici comprehensive
În ultimii ani, reforma din învățământul superior a pus accentul pe descentralizare și autonomie universitară. Construirea unei autonomii universitare reale și funcționale limitează implementarea unor politici entropice de asigurare a calității. În același timp însă, autonomia universitară este insuficient formată și nu dispune de o experiență care să-i confere robustețe și eficiență. Din acest punct de vedere pentru învățământul superior românesc abordarea politicilor stimulative de asigurare a calității este prematură ( C. Brătianu, 2001).
Pentru învățământul superior românesc se impune abordarea unei politici comprehensive de asigurare a calității, respectiv o politică integratoare care să preia elementele necesare atât din politica entropică cât și din cea stimulativă. O astfel de politică există în Suedia și rezultatele aplicării ei confirmă eficiența unei astfel de gândiri.
O politică comprehensivă de asigurare a calității sistemului de învățământ superior înseamnă:
definirea rolului de control al statului și al modului concret de realizare a lui;
folosirea conceptelor și a procedurilor de acreditare și respectiv, de calificare;
folosirea conceptului de autonomie universitară și definirea rolului activ pe care trebuie să-l joace universitatea;
folosirea conceptului de management strategic universitar și corelarea lui cu autonomia universitară;
folosirea conceptului de managementul calității și corelarea lui cu autonomia universitară și managementul strategic;
definirea raportului dintre rolul statului în asigurarea calității și rolul universității în a-și folosi libertatea managerială de organizare a sistemului calității;
dezvoltarea unei culturi instituționale de promovare a excelenței academice și implicit, de promovare a managementului calității.
Programele de cooperare internațională și dialogurile politice cu țările terțe în domeniul învățământului superior înlesnesc transmiterea de cunoștințe într-un mod mai liber, contribuind, de asemenea, la îmbunătățirea calității și a reputației internaționale a învățământului superior european, la stimularea cercetării și a inovării, la sporirea mobilității și a dialogului intercultural, precum și la promovarea dezvoltării internaționale în conformitate cu obiectivele UE în materie de politică externă.
POLITICI PUBLICE ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI
Sistemul educațional din România se află la răscruce. Reforme importane inițiate după căderea comunismului vor trebui continuate pentru îmbunătățirea rezultatelor în educație.
România se află printre ultimile locuri în Europa în ceea ce privește educația. Studii recente arată că performanțele elevilor sunt în continuare scăzute în raport cu standardele UE.
Valorile indicatorilor privind rezultatele la învațătura se apropie de media pe plan internațional, dar se situează sub cele din UE, OCED (Organizatia pentru Cooperare Economică și Dezvoltare). Astfel România a ocupat locul 34 din 42 de țări participante la Programul Internațional de Evaluare a Elevilor (PISA).
Situatia resurselor umane din sistemul educational
România se numără printre țările cu cel mai mic număr de cadre didactice raportat la numărul de elevi și studenți din Europa. Astfel, în anul universitar 2007/2008, fiecărui profesor îi reveneau 28 de studenți, în timp ce la nivel liceal și profesional, raportul era de un profesor la 15 elevi.
Studii recente indică faptul că majoritatea statelor din UE raportează o insuficienta pregătire a cadrelor didactice pentru a face față cu succes noilor provocări din domeniul educației.
În România personalul didactic calificat a înregistrat scăderi în învațământul preșcolar și postliceal și creșteri în învătământul primar, gimnazial și profesional. Cel mai important progres s-a înregistrat în mediul rural.
Ponderea personalului calificat a continuat să scadă ajungând în anul scolar 2007/2008 la 93.5%. În învățămantul superior nu se înregistrează deficit de personal didactic calificat, la acest nivel procentul cadrelor didactice calificate fiind de 100%.
REZULTATELE EDUCAȚIEI ȘI FORMĂRII PROFESIONALE PE PIAȚA MUNCII
La nivelul anului 2008 (trim. IV), distribuția populației active pe niveluri de educație a rămas relativ constantă comparativ cu anul anterior. S-au înregistrat tendințe pozitive în special în cazul persoanelor care au absolvit o formă de învățământ superior (de la 13,7% la 14,6% din totalul populației active) sau studii liceale (de la 33,3% la 33,7%). Ponderea persoanelor cu studii primare sau fără studii a scăzut pentru al patrulea an consecutiv, ajungând pentru prima dată sub 4% din totalul populației active. Scăderi s-au înregistrat și în cazul populației cu studii gimnaziale, profesionale și postliceale (sub 0,5 %.). Se observă o ușoară diminuare a ponderii persoanelor din mediul rural cu un nivel scăzut de educație (fără studii, cu studii primare sau gimnaziale), diferențele pe medii de rezidență în favoarea mediului urban continuând însă să fie importante. O situație asemănătoare se constată și în cazul populației cu studii medii (în special învățământ profesional) din mediul rural.
În cazul populației active cu nivel superior de educație, diferența pe medii s-a accentuat în ultimii ani. Astfel, în 2008, ritmul de creștere a fost de 1,4% în urban si 0,3% în rural, ajungându-se la o diferență de aproape 20 puncte procentuale. Alte diferențe importante în favoarea populației active din mediul urban se observă în cazul persoanelor cu nivel liceal de educație (aproximativ 10 p.p.).
Estimări recente arată ca până în anul 2015, aproximativ 30% dintre locurile de muncă vor solicita studii superioare și aproape 50% cel puțin studii liceale. Se așteaptă, de asemenea, ca locurile de muncă ce solicită un nivel redus de calificare să scadă semnificativ în această perioadă.
Deși populația ocupată a crescut, numărul tinerilor în vârstă de 15 –24 ani care sunt angajați s-a diminuat. Astfel, rata de ocupare a scăzut cu 13 p.p., ajungând la 22,7% la nivelul anului 2008, față de 35,7% în anul 2000. Cele mai scăzute rate de ocupare continuă să se înregistreze în cazul tinerilor cu un nivel redus de educație (învățământ gimnazial – 14,9%, primar sau fără scoală absolvită–17,8%), dar și în cazul celor cu studii liceale (21,2%).
De asemenea se mențin diferențe importante pe medii de rezidență. Astfel, în mediul rural, se înregistrează o rată sensibil mai mare de ocupare în cazul tinerilor cu studii primare/fără studii, gimnaziale și liceale. Rate mai apropiate pe cele două medii de rezidență (ușor în favoarea mediului urban) se înregistrează în cazul absolvenților de învățământ profesional (1 p.p.) și postliceal (peste 3 p.p.), în timp ce tinerii din mediul rural cu studii universitare continuă să aibă o rată de ocupare cu peste 3 p.p. mai mare în comparație cu tinerii cu același nivel de educație din mediul urban.
Tranziția de la școală la viața activă și integrarea în muncă a tinerilor reprezintă o problemă esențială, cu un puternic impact economic și social, fiind, în același timp un important etalon al eficienței externe a sistemului de educație. Din păcate, există mari diferențe pe niveluri de educație în ceea ce privește dezvoltarea și aplicarea sistemelor de monitorizare a absolvenților.
Figura 1.1 Populația școlară, pe niveluri de educație
(http://www.insse.ro )
Infrastructura sistemului educațional
Infrastructura sistemului educațional este depășită, în special în mediul rural. În lipsa unei finanțări decente, infrastructura educației a rămas, uneori, la nivel de evul mediu. Nu există o strategie și proiecte coerente de remediere a acestei situații. Deși după 2005 s-au alocat fonduri pentru remedierea situației, nu se știe, din evaluări independente, la ce rezultate s-a ajuns. Introducerea internetului și a echipamentelor informatice în școlile rurale este calea cea mai sigură și lesnicioasă pentru asigurarea condițiilor de autoformare continuă a resursei umane. Motivarea cu salarii mari, dar și avantaje de alt gen (atribuirea de loturi și locuințe, eventual în campusuri școlare), amplificarea rapidă a construcției de campusuri școlare care să devină centre de educație, formare și cultură, sunt căi de atragere a unor profesori performanți. Împreună cu investiții în entități economice, campusurile școlare pot constitui centre de coagulare a viitoarelor aglomerări urbane și vor atrage cadrele calificate în mediul rural.
Toate programele care finanțează infrastructura educației nu sunt urmate de raportări și evaluări postfinanțare independente, astfel încât contribuabilii să știe dacă banii obtinuți de guvern din taxele și impozitele plătite de ei sunt utilizați. În lipsa rapoartelor postfinanțare, realizate de auditori de terță parte, fără o evaluare a eficienței cheltuirii acestor fonduri, nu se știe dacă banii investiți își produc efectele. Lipsa de transparență, chiar și a celei minimale, cerute de legea 544/2001, face ca suspiciuni mari să planeze asupra corectitudinii licitațiilor, derulării contractelor și achitării facturilor. Procedurile greoaie, complicate și netransparente, alocarea târzie a banilor, au facut ca în noiembrie 2007, 200 milioane de euro destinați infrastructurii din educație, necheltuiți, să se întoarcă la buget.
Se poate afirma că educația îmbunătățește bagajul de cunoștințe și aptitudini al indivizilor. Din acest motiv, ei sunt predispuși să-și găsească un loc de muncă adecvat pregătirii lor, care să le furnizeze un venit corespunzător. În măsura în care găsesc aceste oportunități de muncă în mediul în care trăiesc, își vor desfășura activitatea acolo, contribuind la dezvoltarea economică a zonei respective.
ROLUL STATULUI ÎN DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE
EFICIENȚA GUVERNĂRII PRIN FINANȚE PUBLICE ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI
Într-o economie de piață funcțională, statul trebuie să asigure un climat investițional coerent, transparent și echidistant pentru a asigura manifestarea libertăților și atributelor dreptului de proprietate pentru mediul de afaceri. Astfel, pentru a fi cât mai aproape de nivelul de dezvoltare socio-economic al celorlalte țări membre, aplicarea politicilor va avea în vedere consolidarea unui mediu investițional puternic în noul context al pieței comune concurențiale
În practica economică, investițiile reprezintă elementul central în dezvoltarea unei companii, cu implcații asupra dezvoltării economice a tării, dezvoltării sociale, asigurării bunăstării social-economice a omului, în calitate de investitor sau salariat. Investițiile pot asigura și consolida statutul material, educațional, cultural și de sănătate al unei țări sau al unei persoane privite individual sau la nivel de familie. Prosperitatea unei țări democrate este mai întâi de toate rezultatul dezvoltării economice susținute de un mediu de afaceri performant, apoi putem vorbi de celelalte atribute ale libertății politice și ale democrației.
Manifestarea libertății omului, la nivel individual sau colectiv, în limitele admise, impune crearea și consolidarea unui mediu și a unui climat corespunzător care să asigure echilibrul și performanța activității umane indiferent de domeniul de acțiune. Alături de mediul pe care ni-l creăm prin relațiile personale, spațiul de manifestare fiind extins iar formele de manifestare fiind dinamice avem nevoie de utilități și facilități care să ne ajute în mod direct sau indirect, pe care le putem „accesa” individual, dar care să aparțină comunității. Vorbim aici de bunurile și serviciile publice, care pot fi „folosite” la nivel local sau național. Avem dreptul de utilizare și de folosire a lor, însă nu avem dreptul de proprietate. Dreptul de proprietate și de administrare al bunurilor publice îl are statul. De asemenea, statul are obligația de a pune la dispoziția comunității bunuri și servicii publice. De la infrastructura de transport până la serviciile poștale, de la energia nucleară până la drumurile comunale, statul asigură crearea și punerea în folosință a acestora. Pentru a pune în funcțiune și a asigura aceste bunuri și servicii, statul are nevoie de finanțare. Statul va constitui fonduri, va economisi, va repartiza fondurile în funcție de priorități, le va cheltui și va analiza eficiența cheltuielilor efectuate.
Situația economică a omului depinde într-o proporție considerabilă de mărimea veniturilor, de modul în care cheltuiesc și consumă, precum și de modul în care beneficiază de servicii și utilități publice. Evoluția economiei presupune distribuirea permanentă a veniturilor în scopul asigurării dezvoltării socio-economice a omului, a comunității și a țării. În acest sens pot fi folosite mai multe modalități de distribuire a veniturilor și averii în societate, însă, pentru a se asigura o decență a serviciilor și necesităților unei comunități sau a unei țări, este necesară constituirea anumitor categorii de venituri din care să se poată cheltui gradual și coordonat, în vederea atingerii anumitor obiective de interes local sau național.
Așa cum inginerii construiesc diferite modele pentru a studia caracteristicile unei mașini, economiștii construiesc diferite modele ale economiei pentru a descrie modul de funcționare al acesteia. Așa cum medicii asigură tratament terapeutic sau profilactic așa și în economie sunt elaborate tratamente care asigură corectarea sau eliminarea unor probleme grave în scopul creșterii competitivității economice. Aceste comparații, traduse economic, se regăsesc, în special în elaborarea și aplicarea politicilor publice unde rolul central îl are folosirea eficientă a banilor publici pentru corectarea unor probleme sau atingerea unor obiective importante.
ROLUL FINANȚELOR
Finanțele au un rol primordial în orice activitate. Proiectele, strategiile și obiectivele oricărei activități sunt imposibile fără corelarea lor cu posibilitățile de finanțare. Potrivit unor autori, fără știința finanțelor toate celelalte științe economice nu ar fi decât o sumă de concepte frumoase. Toate ideile încep să aibă un rol în bunăstarea umană doar atunci când pot fi finanțate. Un sistem financiar ce operează fluent irigă cu banii necesari ideile valoroase
Finanțele publice reprezintă fluxurile financiare în cadrul cărora se formează resursele bănești la dispoziția statului destinate finanțării cheltuielilor publice.
Oamenii au nevoi social – economice, culturale, politice, de importanță locală, națională sau internațională. Aceste tipuri de nevoi pot fi satisfăcute din banii publici, administrați și gestionați de instituțiile guvernamentale sau instituții descentralizate locale. Finanțele publice au rolul de a asigura banii necesari pentru satisfacerea nevoilor social – economice, culturale, politice sau de altă natură, de importanță locală sau națională.
Pentru exemplificare, nevoile pot fi:
Asigurarea securității și apărării naționale;
Asigurarea ordinii publice și protejarea față de dezastre;
Asigurarea unei situații sociale decente pentru anumite categorii de persoane;
Asigurarea serviciilor publice de interes comunitar;
Asigurarea serviciilor medicale de urgență, ambulatoriu și tratament;
Asigurarea funcționării instituțiilor administrației publice centrale;
Asigurarea promovării relațiilor internaționale ale unei țări: ambasade, consulate, reprezentanțe economice;
Asigurarea educației naționale și învățământului public etc.
Spre deosebire de bunurile necesare satisfacerii nevoilor individuale, care pot fi procurate prin intermediul pieței, bunurile publice pot fi asigurate doar cu ajutorul instituțiilor publice. Autoritățile publice se preocupă de satisfacerea nevoilor comunității, de interes local sau național, având abilitatea și capacitatea de anticipare și de soluționare a lor.
Pentru satisfacerea nevoilor comunității locale sau ale țării este necesară constituirea unor fonduri importante la nivelul administrației publice centrale sau locale. Fondurile se formează prin transferul de bani de la persoanele fizice și juridice către instituțiile abilitate ale statului.
Finanțele au un rol bine determinat în realizarea unor obiective de importanță publică locală sau națională. Obiectivele realizate prin intermediul banilor publici sunt rezultatul unei analize fundamentate. Acestea nu pot fi realizate decât prin intermediul finanțelor publice, prin folosirea banilor publici.
Resursele din care sunt alcătuite fondurile publice își au baza în produsul intern brut al țării creat în anul considerat, de asemenea în avuția națională și în transferurile de venituri din străinătate. Produsul intern brut reprezintă valoarea bunurilor și serviciilor ajunse în ultimul stadiu al circuitului economic, care au fost produse în interiorul unei țări de către firmele naționale și străine, într-o anumită perioadă de timp, de regulă un an.
Resursele provin din toate ramurile economiei naționale, de unde sunt luate gradual, în funcție de nivelul de dezvoltare al acestora. La constituirea fondurilor publice participă toate sectoarele economico – sociale, în mod proporțional cu capacitatea economico – financiară a fiecărei categorii. Înainte de repartiția fondurilor publice, sunt analizate nevoile socio–economice existente, sunt anticipate nevoi din anul viitor, sunt cuantificate în expresie bănească și sunt ierarhizate și prioritizate în funcție de importanța lor.
Deoarece nevoile socio–economice de interes public care sunt exprimate din punct de vedere financiar prin cererea de resurse de finanțare sunt nelimitate față de resursele limitate exprimate aici din punct de vedere financiar prin oferta de finanțare, este necesar ca structurile administrației publice abilitate să analizeze modul de repartizare a resurselor limitate pentru satisfacerea nevoilor nelimitate.
Distribuirea resurselor financiare înseamnă repartizarea cheltuielilor publice pe anumite destinații, de exemplu:
Învățământ, sănătate, cultură;
Asigurări sociale și protecție socială;
Dezvoltare socio-economică, locuințe, amenajarea teritoriului;
Apărare, ordine publică, siguranță și securitate națională;
Acțiuni economice ale statului;
Achitarea obligațiilor externe și a datoriei publice.
Folosirea eficientă a resurselor financiare publice are rezultate importante asupra dezvoltării societății.
Intervenția statului prin resurse financiare publice urmărește, în principal, următoarele aspecte:
Creșterea competitivității economice și reducerea disparităților de dezvoltare;
Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii naționale și locale;
Protecția și îmbunătățirea calității mediului;
Dezvoltarea capacităților de ocupare a locurilor de muncă, de educație și de asigurare a sănătății;
Asigurarea condițiilor pentru asigurarea și consolidarea democrației și statului de drept, securitate, ordine publică și apărare națională;
Îndeplinirea angajamentelor internaționale asumate de România;
Influențarea pozitivă a activităților economice și diminuarea dezechilibrelor;
Rolul finanțelor publice în viața social – economică diferă de la o țară la alta și de la o perioadă istorică la alta. Abordarea finanțelor publice diferă într-o țară în funcție de programul politic și de guvernare și de doctrina politico – economică a partidului sau partidelor politice aflate la putere. Exercitarea corectă a puterii administrative reprezintă un exercițiu important unde alături de regulile gestiunii politico – instituționale se învață și se aplică regulile unei bune gestiuni economice.
COEZIUNEA SOCIALĂ-GENERATOR ȘI REZULTAT AL COMPETITIVITĂȚII MUNCII
Dacă elementul central al dezvoltării și modernizării României îl reprezintă competitivitatea economică trebuie să conștientizăm, în același timp, că nu se poate vorbi de o creștere economică fără asigurarea condițiilor decente de viață, educație și muncă ale populației. Dezvoltarea economică continuă nu poate avea loc decât cu oameni sănătoși, specializați profesional și salarizați consistent. De asemenea, în această relație dezvoltarea economică contribuie incontestabil la performanța socială și culturală a cetățenilor.
Principalele obiective strategice pentru perioada de post-aderare pe care România trebuie să le urmărească sunt:
Competitivitate economică și socială;
Stabilizarea pieței forței de muncă;
Sustenabilitatea sistemelor de educație și sănatate.
Realizarea acestor obiective strategice depinde de utilizarea eficientă a tuturor resurselor disponibile, atât din fonduri bugetare cât și din fonduri comunitare.
Fondurile structurale și de coeziune pot contribui substanțial la creșetrea competitivității și corectarea disparităților de dezvoltare, practică deja consacrată în UE, pentru echilibrarea nivelului de dezvoltare a regiunilor naționale în raport cu regiunile existente în Uniunea Europeană.
Însă, resursele financiare din FSC-uri nu pot să asigure decât într-o anumită proporție acoperirea nevoilor socio-economice ale țării noastre, necesare atingerii, în timp optim, a unui grad de dezvoltare apropiat de nivelul de trai din tarile UE.
În acest context, deși România este pregătită la nivel guvernamental în gestionarea acestora, trebuie conșientizată importanța folosirii acestora în special pe domenii prezentate, considerate prioritare în perioada imediat următoare.
Cunoscând realitatea economico-socială a României și experiența celorlalte țări în absorbția FSC, considerăm că țara noastră are nevoie de un model propriu de aplicare a politicii de coeziune. Astfel, folosirea fondurilor FSC nu trebuie privită printr-o abordare cantitativă, privind gestionarea și cheltuirea corectă (din punct de vedere financiar-contabil), ci printr-o abordare calitativă, prin utilizarea inteligentă pe baza unei analize continue de eficiență și utilitate economică.
În actualul context al economiei românești, care asigură funcționalitatea tuturor piețelor, precum și a pieței concurențiale interne europene, domeniile consacrate ale dezvoltării se află în interdependență și într-o dinamică continuă, fluctuațiile pe o anumită piață sau evoluția unuia numit domeniu putând afecta pozitiv sau negativ pe celelalte.
În acest sens, cele 3 obiective enunțate pot fi realizate prin folosirea fondurilor structurale, prin orienatarea banilor pe direcții de acțiune care pot contribui la ridicarea altora conexe (dezvoltarea infrastructurii poate asigura creșterea nivelului de dezvoltare în agricultură, schimburile comerciale pe piața comună și turismul), în sectoare economice care pot dezvolta domenii non-economice (ex. dezvoltarea investițională poate conduce la creșterea nivelului de trai ale unei comunități sau la creșterea coeficientului investițional) și în zone care înregistrează perturbații sau scurtcircuite de dezvoltare (migrația forței de muncă spre alte țări europene poate afecta negativ dezvoltarea unor economii).
Astfel, documentele și strategiile guvernamentale agreate sau aprobate de către instituțiile europene pot fi transpuse metodologic ca instrumente de asiguarare a fluidizării absorbției fondurilor europene.
Beneficiarii, prin acțiuni concrete ale guvernului-care va aplica politicile publice orientate spre mediul de afaceri și celelalte medii socio-economice, vor avea posibilitatea de a cunoaște și de a înțelege modalitatea de accesarea și de folosire a fondurilor.
De asemenea, reprezentanții administrației publice centrale și locale pot acționa la corectarea și eliminarea blocajelor ce pot afecta utilizarea eficientă și legală a gestionării fondurilor pe relația beneficiari-autorități publice implicate și invers.
Pentru maximizarea impactului pozitiv al integrării economice și al atingerii unei finalități de dezvoltare pe termen mediu și lung se va asigura întărirea rolului administrației publice.
Gradul de absorbție al fondurilor structurale și de coeziune nu reprezintă doar un indicator al folosirii lor, ci reprezintă măsura în care obiectivele naționale sunt transpuse pentru utilizarea eficientă a acestora.
Competitivitatea economică va fi tradusă la nivel guvernamental ca nucleu al dezvoltării, iar la nivelul comunității ca element principal al bunăstării, creșterii calității vieții și eliminării decalajelor cauzate de subdezvoltarea social-economică.
COMPETITIVITATEA ECONOMICĂ-NUCLEUL PRINCIPAL AL DEZVOLTĂRII
În contextul pieței concurențiale comune, infrastructurii este vitală pentru dezvoltarea oricărui sector. Fără o rețea de căi de acces naționale și internaționale, fără o infrastructură de mediu, comercială și de afaceri nu se poate realiza dezvoltarea tranzacțiilor comerciale între țările membre.
Adoptarea politicii comerciale comune și eliminarea barierelor vamale va determina un flux investițional și comercial din celelalte țări și accesul produselor românești pe piața comună. Infrastructura de transport, comercială și de afaceri trebuie să asigure fluidizare fluxurilor comerciale. Infrastrucura de mediu va constitui un element important al climatului investițional, în special pentru investițiile directe în România, naționale sau străine.
Cunoscând importanța îndeplinirii acestor obiective, fondurile comunitare pentru realizarea lor ar putea fi direcționate și gestionate, astfel:
Infractructura de transport- acest obiectiv se regăsește printre prioritățile stabilite, în detaliu, în Planul Național de Dezvoltare, Prioritatea 2. „Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport”;
Infrastructura de afaceri – acest obiectiv se regăsește printre prioritățile stabilite, în detaliu, în Planul Național de Dezvoltare, mai exact, Prioritatea 1. „Creșterea competitivității economice și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere”;
Infrastructura social-educativă – acest obiectiv se regăsește printre prioritățile stabilite, în detaliu, în Planul Național de Dezvoltare, Prioritatea 4. „Dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării și a incluziunii sociale și întărirea capacității administrative” și Prioritatea 6. „Diminuarea disparităților de dezvoltare între regiuni;
Infrastructura de mediu – acest obiectiv se regăsește printre prioritățile stabilite, în detaliu, în Planul Național de Dezvoltare, Prioritatea 3. „Protejarea și îmbunătățirea calității mediului”.
STABILITATEA PIEȚEI FORȚEI DE MUNCĂ
În contextul legat de libera circulație a persoanelor, România se confruntă cu probleme determinate de dezechilibre legate de relația cerere-ofertă de muncă. Salariile substanțiale din tările membre, dezvoltate economic, atrag o mare parte din populația tânără și activă a României.
Guvernul poate contribui la atragerea investițiilor directe, autohtone sau străine, subliniind importanța atragerii de către investitori a salariaților români.
Acest lucru se poate face prin acordarea de către stat a anumitor facilități economice sau a unor finanțări nerambursabile, în condițiile conștientiăzării de către investitori a importanței stabilității și atragerii salriaților români.
Cunoscând importanța îndeplinirii acestor obiective, este importantă direcționarea fondurilor comnunitare pentru realizarea lor, gestionate astfel:
Educație și formare profesională- acest obiectiv se regăsește printre prioritățile stabilite, în detaliu, în Planul Național de Dezvoltare, mai exact, Prioritatea 1. „Creșterea competitivității economice și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere” și Prioritatea 4. „Dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării și a incluziunii sociale și întărirea capacității administrative”;
Reconversie profesională- acest obiectiv se regăsește printre prioritățile stabilite, în detaliu, în Planul Național de Dezvoltare, mai exact, Prioritatea 1. „Creșterea competitivității economice și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere” și Prioritatea 4. „Dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării și a incluziunii sociale și întărirea capacității administrative”
SUSTENABILITATEA SISTEMULUI DE EDUCAȚIE
Manifestarea libertății omului, la nivel de individual sau colectiv, în limitele admise, impune crearea și consolidarea unui mediu și a unui climat corespunzător care să asigure echilibrul și performanța activității umane indiferent de domeniul de acțiune.
Nivelul de trai și educație a omului depinde într-o proporție considerabilă de mărimea veniturilor, de modul în care cheltuie și consumă, precum și de modul în care beneficiază de servicii și utilități publice.
Pe măsura dezvoltării inteligente a societății și economiei se impune, în România, o regândire a specializărilor din învățământul liceal și universitar. Formarea profesională va avea în vedere pregătirea viitorilor specialiști pe domenii socio-economice consacrate și adaptate la noul context su domenii noi pentru România.
Cunoscând importanța îndeplinirii acestor obiective, este recomandată direcționarea fondurilor comunitare pentru realizarea lor, înspre educație. Acest obiectiv se regăsește printre prioritățile stabilite, în detaliu, în Planul Național de Dezvoltare, mai exact, Prioritatea 1. „Creșterea competitivității economice și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere” și Prioritatea 4. „Dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării și a incluziunii sociale și întărirea capacității administrative”;
INVESTIȚIA IN RESURSA UMANĂ
Investiția în resursa umană – concretizată în stocul, mărimea și calitatea fluxurilor de capital uman, adesea exprimată și prin conceptele de stoc și fluxuri de educație și/sau de cunoștințe – acționează, în fapt, pe întreaga durată de viată a individului, iar la scara societală, pe o perioada îndelungată. Este cauză și efect al dezvoltării economico – sociale, ea predetermină, anticipează pe diverse canale și în multiple forme dezvoltarea viitoare.
Într-o abordare extinsa, investiția în resursele umane nu trebuie redusa numai la achiziția de cunoștințe și calificări, ci trebuie să includă și starea de sănătate a populației și satisfacerea nevoilor nutriționale deoarece asigurarea unui trai decent determina sporirea productivității individuale și generale și, în același timp, fac investiția în resursele umane mai durabilă și mai profitabilă.
Într-o accepție foarte largă, în concordanță cu conceptul de capital uman, investiția în resursele umane ar putea fi definită ca totalitatea cheltuielilor și a activităților destinate să asigure, să garanteze lărgirea, (re)înnoirea, restructurarea și transformarea în condiții de transparență a pachetului de competente (cunoștințe, aptitudini, deprinderi, comportamente) care conferă factorului uman calități/capacități creative, imaginative, productive, participative și de comunicare, etc. Definita astfel, investiția în resursa umana acoperă o zona extinsă de trebuințe, aspirații și interese concordante cu personalitatea individului. Efectele investiției în capitalul uman au fost cercetate în amănunt de către economiști de marca.
Astfel, Th. Schultz laureat al premiului Nobel pentru economie în 1979 – a consacrat termenul de capital uman, subliniind faptul ca ființa umana este o forma de capital ce poate fi dezvoltat. A demonstrat, de asemenea, ca la creșterea economică a unei națiuni nu contribuie numai cantitatea de pământ și de munca utilizată, ci și cunoștințele și calificările pe care le posedă oamenii, multiplicarea acestor achiziții fiind, chiar, una din cele mai semnificative trăsături ale sistemului economic.
Denison demonstrează, în final, că educația și formarea profesională determină creșterea venitului național, calculând inclusiv procentul ce poate fi atribuit educației. Putem să presupunem că Denison a inclus în calculele sale și elemente de educație economică, care susține formarea profesională.
Ambii teoreticieni – T. Schultz, E. Denison – au ajuns la concluzia că investiția în capitalul uman are în vedere cheltuielile curente pentru educație făcute de o persoană, familie, o organizație sau de societate în ansamblu, luându-se în calcul posibilitatea de a obține câștig nu numai în planul performantelor profesionale, al abilităților și priceperii, dar și în eventualitatea obținerii de venituri suplimentare într-un viitor relativ.
INVESTIȚIA IN EDUCAȚIE SI FORMARE PROFESIONALĂ
Abordarea investiției în educație presupune o dublă perspectivă: fie ca decizie de nivel individual, fie din punct de vedere social – pretându-se la analize complexe de tip cost-beneficiu. Ca atare, abordările acestui gen de investiții sunt de nivel micro sau macro-economic. O bună perioadă de timp discursul științific a fost focalizat pe căutarea unui răspuns corect, fiabil la întrebarea: cheltuielile pentru educație și formare profesională sunt cheltuieli de consum, fie el consum de lunga durată, sau dimpotrivă au caracter de investiții? Răspunsul are semnificație pragmatică întrucât Educația economică în România – în prezent și în perspectiva determină componente diferite privind volumul acestor cheltuieli, metodologiile de evaluare și calcul al efectelor lor economice și sociale etc. Din perspectiva economiei resurselor umane, aceasta înseamnă și trecerea de la considerarea omului numai ca forța de muncă, ca factor de producție, la abordarea sa în calitate de capital uman, de resursa umana decisivă pentru dezvoltarea umana durabila.
Odată depășită concepția potrivit căreia cheltuielile de educare și formare profesională nu sunt pur și simplu consum, ci posedă atributul de investiție, de investiție intelectuala cum este adesea denumită, problemele care se pun sunt: ce fel de investiție, care este conținutul și care sunt caracteristicile acestei investiții ce o diferențiază de celelalte tipuri, în speța de cele în capitalul fizic?!
Particularitățile investiției intelectuale
Educația și formarea continuă a resurselor umane, sunt date nu atât sau, poate, nu în primul rând de destinația lor finală. De aceea, în condiții de normalitate și alegeri raționale orice tip de investiție, la scara micro sau macroeconomica vizează:
performanta;
creștere economica sustenabilă;
dezvoltare umana și coeziune sociala;
evitarea fracturilor sociale, a conflictelor majore.
“Competitivitatea unei economii – menționa Edgar Faure în urma cu cca. 30 de ani – depinde de înțelepciunea deciziilor sale în materie de învățământ, de capacitatea de a lua deciziile de reforma necesare, de aptitudinea de a-și asuma sarcinile pe care le implică acest tip de investiție..”.
Cu o premoniție remarcabilă, Edgar Faure menționa în continuare “ în urmatorii 20 de ani, concurența internaționala va fi legată în mare parte, de investițiile de tip intelectual și educația însăși va deveni fără îndoială un bun de schimb internațional, se vor exporta “programe de învățământ” în același timp cu produsele finite”.
Cu atât mai mult în condițiile actuale ale globalizării și/sau mondializării economiilor, ale noii economii informaționale, investiția în resursele umane, în educație și formare continuă devine vector al dezvoltării sustenabile, al echilibrului mondial, al “creării” unei zone de concentrare a performanței economice și performanței sociale cu un set de valori etice și umane corespunzătoare diverselor modele culturale, nevoii de păstrare a identității naționale, care nu poate fi totuși ignorată.
Într-un sens mai restrâns, corespunzător obiectului cercetării noastre, investiția în resursele umane cuprinde totalitatea cheltuielilor și activităților ocazionate de “producerea”
și reproducerea ofertei de forță de munca. Altfel spus, este vorba de ansamblul eforturilor investiționale destinate formării și dezvoltării omului în calitatea sa de forță de munca, de cetățean conștient de valorile și valențele sale în viața societății. Evident, tipologia investiției în resursele umane este complexă.
În funcție de sistemul de criterii folosit, aceasta ar putea fi reprezentata astfel:
a) în funcție de natura cheltuielilor:
investiții pentru dezvoltarea instituțională și infrastructura sistemului de învățământ;
investiții în logistica si tehnologia sistemului de învățare continua (o categorie de cheltuieli extrem de importanta);
investiții în “formarea formatorilor” – o altă componenta cu pondere mare în perioadele de reformare a sistemului de învățământ;
investiții pentru crearea sistemului informațional(bănci de date);
cheltuieli curente de funcționare (materiale și imateriale, inclusiv salarii).
b) în funcție de sursa (agentul) de finanțare (schema nr. 1)
cheltuieli publice din bugetul de stat sau cel public consolidat;
cheltuieli din bugetele locale;
cheltuieli ale agenților economici;
cheltuieli ale familiei (nu numai si nici în primul rând taxele școlare, ci întreaga gama de cheltuieli care sunt acoperite de familie);
cheltuieli din fondul de șomaj și/sau alte fonduri pentru reconversie profesională și perfecționare (pentru măsuri active);
cheltuieli din surse externe (atrase) rambursabile și nerambursabile;
cheltuieli din veniturile proprii realizate de unitățile de învățământ.
c) în funcție de momentul efectuării investiției:
cheltuieli pentru educație economica și formare profesionala inițială;
cheltuieli/investiții pentru educație permanenta suportate de diferiți actori care operează fie pe piața muncii, fie pe cea a educației si formarii profesionale.
d) în funcție de aria de cuprindere a efectelor si natura acestora:
directe;
indirecte;
imediate;
în interiorul sistemului;
în afara sistemului;
amânate/pe termen lung: – directe/indirecte;
interne/externe;
economice;
social – culturale;
educațional – comportamentale (la nivel de individ, familial, comunitar, societal etc.)
Pornind de la aceste clasificări, pentru abordările ulterioare sunt necesare unele precizări:
Educația și formarea profesională, indiferent de agenții finanțatori și/sau de caracteristicile instituțiilor în care se realizează, este prin definiție un serviciu public (realizat de instituții publice și/sau private) pus în slujba asigurării unuia dintre drepturile fundamentale ale omului, dreptul nediscriminatoriu la educație, egalitate de șanse în fața învățământului. Evident, tehnologia și producția sa sunt unele specifice, dar de importantă majoră pentru dezvoltarea societății sub cele mai diverse aspecte. Fără a insista prea mult, din perspectiva istorică, procese ca sporirea duratei învățământului obligatoriu, concomitent cu generalizarea acestuia, gratuitatea învățământului obligatoriu, sporirea impresionantă a ratei de cuprindere în învățământul secundar și în cel superior, sunt unele dintre cele mai puternice semnale ale conștientizării locului și rolului învățământului în dezvoltarea societății;
Cheltuielile, din păcate dificil de cuantificat la nivel global, pentru educația si formarea profesională depășesc cu mult cheltuielile publice. Cunoscut este faptul că eficienta sistemului este dependentă de o serie de factori, între care cei mai importanți sunt: echilibrul dintre diversele surse, având în vedere starea economiei si familiei; articularea surselor interne și externe astfel încât să răspundă concertat unor nevoi; paralelisme și/sau, în unele situații, orientări divergente ale unor fonduri provenite, de exemplu din partea UE sau a Băncii, investiția în educația economică mondială, pot crea blocaje, deruta și, în final, folosirea doar parțială a unora dintre aceste fonduri;
Limitele resurselor se resimt la nivelul fiecărui “operator” pe piața educației și formarii profesionale. Din aceasta perspectivă, atragem doar atenția că în anii ’90, ca urmare a tendinței vizibile, bazată pe opțiuni politice insuficient fundamentate, reducerea duratei învățământului obligatoriu și comprimarea severă a ratei de cuprindere în învățământul secundar (chiar daca aceasta este privita adesea ca “răspuns” la fenomenul de suprașcolarizare(!) la acest nivel în vechiul regim), acompaniate de fenomenul de a transfera o parte importanta a costului educației și formării profesionale asupra familiei, au dat naștere unui proces – pe care-l apreciem ca nociv – de polarizare a învățământului și formării după criteriul forței financiare a familiei și nu după cel al calității formarii. Ori, în condițiile extinderii, diversificării profilelor profesionale și adâncirii sărăciei, ale unei politici de venituri de maxima austeritate pentru marea masa a populației ocupate, necuprinderea în învățământul obligatoriu (cu durata redusa fata de 1989) a 3-5% din numărul copiilor de la 7-14 ani, abandonul școlar, performanțele școlare modeste etc. sunt surse ale analfabetismului tinerei generații, ale creșterii analfabetismului funcțional, ale reducerii speranței de viața școlară și, respectiv ale diminuării competitivității capitalului uman național pe piețele externe ale muncii;
de asemenea, reținem ca restricție, diminuarea până la anulare a interesului și capacității marii majorități a agenților economici de a investi în formarea resursei umane, ca și posibilitățile limitate ale colectivităților locale ca urmare a menținerii unui anumit grad de centralizare a resurselor publice. Iar, ca un factor pozitiv, cu potențial de dezvoltare, participarea agenților economici la pregătirea începerii anului școlar 2002-2003 și următorilor;
cât privește dinamica raporturilor/proporțiilor dintre diferitele categorii de investiții și investitori în formarea/dezvoltarea capitalului uman, după toate probabilitățile în condițiile în care cheltuielile publice, cel puțin în învățământul de gradul I si II vor rămâne prevalente, se va consolida tendința de sporire a investiției fiecărui individ (evident în măsura în care dispune de resursele necesare). Și aceasta deoarece, așa cum remarca Gary Becker, “… fiecare persoana își produce propriul său capital uman, utilizând o parte a timpului și bunurilor sale pentru a urma cursurile unei școli, pentru a beneficia de programe de pregătire la locul de munca etc. Rata de variație a capitalului său este egala cu diferența sa de producție și rata de depreciere a stocului său de cunoștințe”.
Cel puțin trei factori vor impulsiona sporirea investiției individului/familiei pentru continua sa formare și perfecționare:
a) exigențele crescânde în ce privește formarea continuă, a învățării pe tot parcursul vieții, atâta vreme cât proporțiile și rata ocupării forței de muncă sunt direct și puternic corelate cu nivelul de competentă. Și, în acest cadru, cererea pentru competențe noi, specifice societății informaționale este sensibil sporită;
b) viteza accelerată de înnoire, ameliorare și perfecționare a stocului de capital uman. Este de presupus ca pentru tarile în tranziție, candidate la aderarea la UE, rata modificărilor structurale se va menține încă o perioadă de timp și va fi superioară celei din țările membre UE, ceea ce impune cheltuieli comparativ mai mari pentru învățare și formare, pentru corelarea structurilor profesionale și a setului de competențe cu nevoile de calificări/competențe ale pieței muncii
c) procesele accentuate de îmbătrânire demografică a populației active din țările europene, cu impact direct asupra politicilor de ocupare și a celor de securitate socială (între care, formele de ocupare, vârsta de pensionare, sistemele de prestații și transferuri sociale). Din această perspectivă, în următoarele decenii schimbările vor fi de proporții și rapide, cu deosebire în țările cu populația cea mai îmbătrânită. Acesta este un proces care va “face presiuni” asupra deschiderii evantaiului “liberei circulații a forței de muncă” pe o piață comunitara reformată și lărgită.
Fără îndoială că, gama specificităților vizibile și invizibile, a implicațiilor imediate și pe termen lung, cuantificabile și mai puțin cuantificabile, directe și indirecte este largă. De aceea, încercarea de sistematizare este limitată și perfectibilă, dar surprinde principalele caracteristici oferind repere pentru viitoarele reflecții.
Caracteristicile “investiției intelectuale”, nota sa distinctivă în raport cu investiția în capitalul fizic derivă nu atât și nu în primul rând din țintele finale ale acestora, care în esență sunt convergente, ci mai ales din specificitatea și amplitudinea efectelor ei economice și sociale. Despre ce este vorba:
În primul rând, din perspectiva multidimensionalității efectelor, instrucția și formarea profesională, educația de bază pentru toți cuplată cu educația economică și antreprenorială (inițială și continuă), chiar dacă la prima vedere este costisitoare (“O educație buna este mai scumpa decât una slaba”) are efecte multiple și intercondiționate: economice, sociale, culturale, politice, demo-educaționale, interumane etc. Ele se manifesta în planul creației și inovației, în cel al participării sociale, al comunicării, dialogului și transparenței, al cooperării și colaborării, al inițiativei și autonomiei, al participării la viața societății, al consolidării educației în familie și al coeziunii sociale etc. Cu cât gradul de educație, nivelul de competență sunt mai ridicate, cu cât individul – prin ocupare și participare – își poate pune în valoare calitățile de care dispune (naturale sau dobândite), cu atât contribuția sa la progresul general al societății este mai substanțială, înțelegerea proceselor din mediul înconjurător(natural, economic, social), adeziunea la obiectivele dezvoltării durabile și propria sa dezvoltare vor fi mai susținute.
În al doilea rând, în legătura cu caracteristica amintită, menționăm atributul de antrenare, difuzare și propagare al investiției în om. Pe de o parte, acesta se manifesta la scara
individuala – a posesorului de capital uman – în performanțe, capacitate de învățare continua, flexibilitate în planul cunoștințelor economice și mobilitate ocupațional – profesională și, în ultimă instanță, în mărimea și securitatea venitului. Pe de alta parte, se manifesta în plan economic și social prin contribuția – via competența și performanța – la sporul de valori materiale și spirituale. În fine, se manifestă în cadrul familiei, prin transfer de cunoștințe, comportamente, orientare și educare a copiilor, în cadrul comunității în care lucrează, prin comunicare, respect și ajutor reciproc, solidaritate și coeziune etc.
În al treilea rând – și aceasta este, poate, diferența cea mai importantă – în caracterul, practic infinit, de dezvoltare a resursei umane. În timp ce durata de viața a capitalului fizic este limitată și tinde să se reducă pe calea uzurii fizice și morale, capitalul uman – cu condiția utilizării acestuia – este permanent regenerabil prin asimilarea de noi competențe, prin
restructurarea/reorganizarea celor anterior însușite, prin transfer de cunoștințe, deprinderi, competentă. Fără a respinge sau chiar a minimaliza fenomenele de pierdere de capital uman, de deprofesionalizare a acestuia, tendința dominantă este aceea de amplificare a stocului de capital uman (individual, colectiv, social) prin inputuri de noi cunoștințe, deprinderi, abilități și capacități generatoare de competente specifice, atât de solicitate astăzi pe piața muncii.
Mai mult chiar, efectul de durabilitate și difuzare al capitalului uman, cu deosebire în noua economie pe cale de extindere și consolidare, depășește sistematic limitele statistice/convenționale ale vieții active. Aceasta dimensiune are o specificație aparte în contextul îmbătrânirii demografice a populației active din Europa și în schimbările pe care le induce în patternul de ocupare și sistemele de securitate socială. Este un motiv în plus de a iniția și dezvolta programe raționale și viabile de educație economică, specifice fiecărei grupe de vârsta.
În al patrulea rând, ca o particularitate, subliniem caracterul “întârziat” al efectelor în raport cu momentul în care se face investiția. Altfel spus, între acest din urma moment pe care-l denumim “al efectului potențial” și cel al efectelor reale există o distantă în timp. Dar, de reținut este faptul că se manifestă tot mai pregnant – prin modificări în sistemele de învățământ și formare profesională și în modelele de ocupare – tendința de reducere, de comprimare a acestui ecart.
Așadar, pentru a conchide, investiția în capitalul uman – indiferent de agentul care o finanțează – este o investiție pe termen lung, atât sub aspectul perioadei(elor) de timp în care aceasta se realizează, cât și a efectelor pentru beneficiarul acestui tip de investiție și colectivitatea umană din care face parte, exprimată de regulă prin competentă, performantă și venit.
Investiția în “producția” și utilizarea capitalului uman este generatoare, pe scara lărgită, de avantaje comparative și competitive. Câștigă acele persoane, acele colectivități și națiuni care înțeleg și acționează pentru conservarea, protejarea și dezvoltarea stocului de capital uman. Ceea ce presupune investiții nu numai în educație și formare profesională, ci și în celelalte sfere care concură la “producerea” și întreținerea capitalului uman. Cu circa 150 de ani în urmă, John Stuart Mill atrăgea atenția asupra capacității și rapidității cu care țarile reușesc să depășească efectele unor fenomene devastatoare. Dar, spunea el, “revenirea este rapida doar atunci când stocul de cunoștințe se menține, populația își păstrează aceleași cunoștințe și priceperi pe care le-a avut” (John Stuart Mill, 1848).
Experiența istorică atestă faptul – pus în evidentă și de cercetarea în domeniul capitalului uman – că, după dezastre economice și sociale, după calamități de anvergură, devastatoare, țările își revin relativ rapid numai atunci și numai în măsura în care stocul de capital uman nu este afectat și/sau pierderile de substanța sunt relativ modeste, putând fi recuperate în timp util. Daca însă pierderile de capital uman sunt importante, iar declinul cumulat al cunoștințelor, deprinderilor și capacității de munca atinge cota de alarma, atât capitalul uman cât și cel fizic evoluează spre starea de subdezvoltare, deficitul fiind din ce în ce mai greu de recuperat. În esență, capitalul uman înseamnă cunoștințe, competente tehnice, profesionale, sociale, participative, deprinderi, comportamente acumulate, încorporate în resursa umană, în oameni, în capacitățile acestora de creație și inovare, participare și producție. Iar atunci când, pe canale dintre cele mai diverse, pierderile de capital uman, de competență sunt mari, masa critica necesara funcționării benefice a celorlalte forme de capital nu se mai poate atinge. Ca urmare, economia și societatea își îngustează și șubrezesc fundamentul productiv, forța economică – adesea pe baza unor decizii politice inadecvate, rupte de realitate – capacitatea de economisire și acumulare pentru dezvoltări viitoare ale capitalului uman (înmagazinate în cunoștințe și abilități, tehnologii, performanțe înalte) și, implicit, fundamentul necesar creșterii economice și dezvoltării umane durabile. Favorizează chiar apariția unor comportamente atipice de subestimare, de marginalizare a capitalului uman, apariția “cercului vicios al resurselor umane”, a unui proces de decapitalizare a capitalului uman. Dar, dincolo de distorsiuni și blocaje, de incoerente, esențial este faptul că privită prin prisma efectelor pe termen lung, a pluralismului acestora, a capacității lor de antrenare datorită transferabilității și interșanjabilității setului de cunoștințe, abilități, deprinderi, comportamente, investiția în capitalul uman (respectiv, în educație) este și cea mai eficientă pentru societate, familie, individ. Aceasta axioma a fost testata si atestata pe baza unor studii si observații micro si macroeconomice (Becker, Schultz, Mincer, Denison, Blaug, Burns, Goodman, Stiglitz, Freeman, Stigler, Barro, Vaizey, Marsden si multi altii).
Se constată că există decalaje între statele lumii în ceea ce privește capitalul educațional per individ activ, de unde și concluzia de bun simt că țările nedezvoltate sau în curs de dezvoltare (printre care si România) trebuie să acorde mare importantă educației economice, să identifice principalii factori care pot contribui la amplificarea rolului instruirii în dezvoltarea economica, facilitând prin conținuturi curriculare de factură economică ajustări structurale – calitative ale resursei umane la cerințele pieței muncii și permițând modelarea ofertei de munca în funcție de tiparele impuse de cererea de munca. Considerațiile de mai sus sunt generate de însuși faptul că educația economica, in extenso, înseamnă pregătirea indirecta pentru muncă și adaptarea profesională ca principala reacție la schimbare.
În spiritul tematicii dezvoltate în lucrarea prezentată , de reținut este și faptul că implementarea unor programe de educație economică și antreprenorială destinate tuturor categoriilor de vârstă reprezintă o nevoie presanta și reală în spațiul mioritic deoarece românii se manifesta atipic în fata schimbării, fiind încă tributari unor mentalități și atitudini redundante și nocive în plan personal, grupal și social.
COSTURILE INVESTIȚIEI ÎN EDUCAȚIE ȘI FORMARE PROFESIONALĂ
Un alt factor care influențează investiția în educație îl constituie costurile. Dacă ceilalți factori sunt constanți – cel puțin în principiu – atunci, cu cât costurile implicate sunt mai mici, cu atât numărul persoanelor care vor considera profitabilă investiția educațională va fi mai mare. Este și aici vorba de o atitudine economica vis-a-vis de viitorul nostru.
Și starea generala a economiei se constituie într-un indicator reprezentativ în acest gen de abordări. S-a remarcat că în perioade de recesiune se reduc veniturile pe care scontează să le obțină absolvenții de liceu pe piața muncii sau, mai grav, se îngustează aria posibilităților de obținere a unui loc de munca. Studiile lui Peter Mattila au reliefat că în condițiile de recesiune se manifestă doua efecte semnificative, pe care le-a numit efectul lucrătorilor descurajați și, respectiv, efectul lucrătorilor adiționali.
Primul efect evidențiază faptul că datorită recesiunii economice nu se mai găsesc pe piața muncii locuri disponibile; într-o astfel de conjunctură, lucrătorul decide să se întoarcă la școală și să-și completeze instrucția școlară, eventual procedând la reconversia profesională. Cel de-al doilea efect sugerează că atunci când situația familială devine precară din cauza faptului că – spre exemplu – unul dintre părinți devine șomer, atunci tinerii din acea familie au tendința de a întrerupe școala și de a încerca să pătrundă ei pe piața muncii, pentru a compensa deficitul de venit al familiei. Studiile empirice ale lui Mattila au reliefat si faptul ca tinerii din grupa de vârsta 16-19 ani reacționează conform primului efect (revenind la școală) într-o proporție mult mai mare decât în cea de a doua situație.
Un al treilea factor, semnificativ pentru analiza deciziilor de nivel individual în materie de investiție educațională, îl constituie diferențele existente în mărimea veniturilor, corespunzător cărora în condiții de “caeteris paribus”, cu cât diferența între câștigurile obținute de absolvenții de nivel secundar și universitar este mai mare, cu atât mai mare va fi și numărul celor care își vor continua studiile – accesând nivelul imediat superior -, investind în propriul proces de formare. De asemenea, oamenii valorizează diferit aspectele de consum ale educației. Acei indivizi care au predispoziție pentru studiu (învățătură) apreciază costurile de dobândire a capitalului educațional ca fiind mai scăzute și deloc împovărătoare, în comparație cu cei care au un “apetit” scăzut pentru cunoaștere și învățare. Cei care preferă să muncească (chiar și necalificat) decât să meargă la școală evaluează un cost mai mare prin valoarea negativă pe care ei o acordă experienței educaționale. Ei sunt expresia lipsei de educație economic, de comportament ecnomic adecvat. În același timp, există oameni posesori de talente speciale, care au vocație pentru un anumit domeniu ce nu necesită prea mult capital uman educațional (este vorba, de exemplu, de profesiile liberale, de activitățile artizanale etc., care nu necesită un nivel de instrucție deosebit). Pentru aceștia, costul aferent dobândirii de capital uman educațional este mai mare decât pentru alții; avantajele pe care le-ar pierde prin neîncadrarea în muncă sunt mai mari decât câștigurile la care ar renunța absolventul mediu de școala.
“Estimarea costurilor cu educația și a câștigurilor datorate acesteia este dificil de realizat, având în vedere situațiile concrete în care funcționează piețele muncii de la o perioada la alta, mai mica sau mai mare. Forțele pieței muncii sunt cele care fasonează și compatibilizează costurile totale și câștigurile obținute din Investiția în educația economică dobândirea capitalului uman educațional, iar indivizii evaluează în concordantă cu aprecierile personale decizia de a investi în educație”.
Abordarea investiției educaționale se poate realiza și din perspectiva socială, nu numai individuală. Remarcăm că decizia de investiție educațională se bazează preponderent pe raționamentul economic, dar nu trebuie minimalizată nici influența altor factori, de sorginte socială, fapt care i-a determinat pe unii autori să discute inclusiv despre problema discriminărilor sociale legate de educație.
Pornind de la teoria discriminărilor în economie a lui Becker, Edmund Phels și Kenneth Arrow au dezvoltat “teoria statistică a discriminării”, în conformitate cu care analiza pornește de la presupunerea că indivizii aparținând unor grupuri sociale defavorizate prezintă unele caracteristici (atitudini specifice fața de locul de munca, instabilitate, limitarea accesului la credite ș.a.m.d.) care le impun să fie supuși riscurilor și incertitudinilor. În alta ordine de idei, dezvoltarea teoriilor segmentării pieței muncii abordează problema existentei unei piețe a muncii segmentata, precum și stratificarea socială a acesteia, contribuind la corelarea ipotezelor acestor teorii cu discriminarea socială. Unele forme de discriminare fac dificil sau chiar imposibil pentru anumite grupuri de persoane să obțină anumite slujbe, deși dețin aptitudinile și educația necesare. Discriminarea, îndeosebi în angajare este oficial interzisa, dar se practică mai ales în direcția persoanelor de culoare, a femeilor și, mai recent, a persoanelor trecute de 40 de ani, care – se pare – că nu mai prezintă interes pentru angajatori.
Fenomenul discriminării acționează și în privința accesului la educație a persoanelor cu venituri mici. Numeroase studii au analizat cauzele inegalității în venituri prin inegalitatea în avere și invers. Apare un cerc vicios al disparităților în avere și instruire, persoanele care nu dispun de venituri suficiente, neputând să aspire la o instruire superioară și nici la venituri mai mari pe parcursul vieții active; daca nu încasează venituri mari, nu pot nici să tezaurizeze bunuri, să facă avere. Este un fenomen similar “bulgărelui de zăpadă” deoarece starea de pauperitate și de “maleducation” sporește de la o generație la alta. De asemenea, cei a căror origine sociala este mai ridicata manifestă tendința de a obține un statut social cât mai înalt (vizând elita).
Din perspectiva analizei economice, se impune și înțelegerea, cel puțin la nivel empiric, a doua fenomene generate de structura factuală a educației instituționalizate. Este vorba, în primul rând, de repartiția indivizilor pe diferite trepte ale sistemului educațional și, în plan secund, de faptul ca cei care renunță la studii rentabile fac parte îndeosebi din categoriile sociale defavorizate. Argumentele în favoarea rezolvării acestor dificultăți sunt fondate pe cererea de investiții educaționale; aceasta perspectiva face posibila includerea analizei cererii de educație într- un model operațional la nivelul individului.
STUDIU DE CAZ-FORMARE PROFESIONALA
CERERE DE FINANTARE
Formare Profesionala Continua
In Cadrul Indrustriei Auto
(Nr. Proiect 9011989)
Obiectivul proiectului
OBIECTIVUL GENERAL al proiectului este promovarea accesului și participarea a 120 de lucrători la programe de FPC din cadrul industriei constructoare de mașini, validate prin certificate de calificare/recalificare pe 6 meserii reprezentative la nivel de sector. Creșterea adaptabilității forței de muncă și a companiei la mediul concurențial prin dezvoltarea și furnizarea programelor de formare profesională specializate.
OBIECTIVE SPECIFICE
1. Calificarea/recalificarea pe 6 meserii reprezentative la nivel de sector a 120 de lucrători prin participarea la programele de FPC validate prin certificate de calificare emise de către furnizorul privat de FPC;
2. Asigurarea unui management operațional performant al proiectului
Cele 120 de persoane care constituie grupul tinta ce vor beneficia de pe urma implementării proiectului se încadrează în cele 1650000 de persoane incluse în obiectivul general al POS DRU, dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității.
Cele 120 de persoane din grupul țintă al proiectului vor beneficia de dobândirea de noi calificări în cadrul unor programe de FPC adaptate la nevoile specifice de formare în vederea obținerii de abilități în utilizarea noilor tehnologii, dezvoltându-și abilitățile de învățare, conștientizând nevoia de învățare continua provenită din schimbarea rapidă a mediului de afaceri.
Rezultatele obținute în urma participării lucrătorilor la programele de FPC dezvoltate și autorizate în cadrul proiectului, vor contribui direct la atingerea obiectivului DMI 2.3, acela de calificare sau recalificare a lucrătorilor prin sistemul de FPC, și vor duce la creșterea nivelului de calificare a lucrătorilor necalificați așa cum își propune axa prioritară 2.
Obiectivele proiectului propus sunt în concordanță cu obiectivul general al POSDRU și contribuie la dezvoltarea capitalului uman și la creșterea competitivității, prin corelarea educației și învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii și asigurarea de oportunități sporite pentru participarea viitoare pe o piață a muncii modernă, flexibilă. În acestă direcție, dar și promovarea formării profesionale.
Activitățile proiectului
1. Elaborarea programelor de FPC și a materialelor suport pentru calificare și recalificare (nivelul 2) pe 6 meserii:
– Mecanic auto
– Tinichigiu
– Cablaje auto
– Galvanizator
– Vopsitor
– Montator subansamble
1.1. Autorizarea pentru calificarea/recalificarea lucrătorilor pe meseriile de mai sus.
1.2. Punerea în practică a programului de FPC pe meseriile de mai sus.
2. Pregătirea, managementul, monitorizarea, evaluarea și publicitatea proiectului (23 luni):
Pregătirea proiectului (primele 6 luni):
3. informarea grupului tinta selectat pe baza acordului încheiat cu patronatul cu privire la data de începere a proiectului și calendarul cursurilor;
4. Pregătirea și realizarea achizițiilor publice, alegerea furnizorilor, încheierea contractelor comerciale cu furnizorii, achiziția echipamentelor/materialelor necesare;
5. Crearea template-urilor documentelor ce urmează a fi utilizate în cadrul proiectului;
6. comandarea și recepția materialelor promoționale;
7. Printarea suporturilor de seminar;
8. Publicitatea, informarea și vizibilitatea (activitate continua – 23 luni)
9. Concepția materialelor promoționale
10. Promovarea obiectivelor și rezultatelor proiectului prin conceperea și postarea unui website care să cuprindă informații despre proiect în toate fazele sale de derulare, forum de discuții etc
11. Asigurarea identității vizuale a proiectului prin conceperea, producția și/sau distribuția de materiale promoționale, afișarea de banere și casete luminoase, de stegulețe etc
12. Distribuirea materialelor promoționale
13. Concepția și realizarea evenimentelor ce vor marca începutul și sfârșitul proiectului
Rezultate anticipate
1. Calificarea/Recalificarea pe 6 meserii a 120 de lucrători
Indicatori Rezult:
– 120 de participanți la instruire certificați -FPC
Furnizarea programelor FPC pentru calificarea/recalificarea angajaților:
Indicatori Output:
– 120 de participanți la instruire certificați -FPC
– 28 participanți la programe de FPC, din care femei
– 17 participanți la programe de FPC, din care persoane cu vârsta peste 55 ani
– 3 participanți la programe de FPC, din care persoane de etnie rromă
– 1 participant la programe de FPC, din care persoane cu dizabilități
Rezultate:
– Xxxx ore de formare (xxx teorie, xxx practică) pe 6 meserii a câte 10 grupe
– Dobândirea de noi calificări a 120 de angajați;
– În urma absolvirii, lucrătorii vor primi 120 certificate de calificare pe noile meserii, 10 premii
2. Asigurarea unui management operațional performant al proiectului
1. Pregătirea Proiectului
Indicatori Rezult
– 1 Partener transnațional implicați în proiect
– 1 centru de FPC funcțional, dotat și dimensionat în conformitate cu necesitățile grupului ținta și a programelor de FPC
Indicatori Output
– Template-uri documente
– Procese verbale de recepție a materialelor etc
– Echipamente, materiale consumabile achiziționate conform bugetului aprobat
Rezultate
– Completarea bazei materiale a furnizorului privat de FPC
– Crearea condițiilor necesare unei bune desfășurări celorlalte activități ale proiectului
2 Publicitatea Proiectului
Indicatori Output
– 1 eveniment de început de proiect
– 1 eveniment de finalizare proiect
– Website proiect
– Articole de presă
– Materiale promoționale (banere, casete luminoase, stegulețe, mape, pixuri inscripționate
A1
– S-a format echipa de proiect (nr. persoane);
– S-a realizat seminarul de lansare a proiectului (nr. persoane)
– S-a realizat panoul de promovare a finanțării
– S-a realizat seminarul de inchidere proiect (nr persoane)
A2
– S-a creat structura de furnizare de instruire și formare profesională continuă;
– S-au crea procedurile interne de funcționare a centrului de competență;
– S-a efectuat analiza nevoilor de instruire internă și s-a elaborat raportul;
A3
– S-au desemnat coordonatorii științifici și ai echipei mixte
– S-au realizat 12 Curriculum de cursuri de specialitate și utilizare TIC
– S-au dezvoltat 6 pachete de cursuri de instruire specifică în format digital
A4
– S-au îndeplinit procedurile impuse de achiziția publică
– S-a realizat recepția și raportarea intermediară
A5
– S-a dezvoltat conținutul științific al cursurilor de instruire
– S-au testat cursurile
– S-a validat pachetul final de cursuri
A6
– S-a realizat website-ul proiectului
– S-a realizat recepția și raportarea intermediară
A7
– S-au instalat și conectat elementele hardware
– S-a instalat și configurat sistemul eLearning
– S-a realizat recepția și raportarea intermediară
A8
– S-a realizat 1 procedură privind procesul de instruire utilizând sistemul de eLearning;
– S-a realizat selecția participanților la cursurile de instruire
A9
– S-a realizat instruirea angajaților pentru utilizarea sistemului eLearningpe parcursul a 960 ore de instruire
A10
– S-a realizat instruirea a formatori privind elemente de pedagogie si metodica de predare prin eLearning
– S-a realizat recepția și raportarea intermediară
A11
– S-au desfășurat cursurile prin sistem eLearning și s-au evaluat cursanții
– S-a evaluat impactul instruirii prin eLearning
– S-au interpretat statistic rezultatele
A12
– S-a preluat feedback-ul de la cursanți și formatori interni
– S-a implementat feedback-ul
– S-a realizat raportarea intermediară
A13
– S-au realizat 5 Comunicate de presa, materiale promoționale (4 tipuri de broșuri (semestrial) x 150 buc, flyere 1500, 100 afișe, 150 cd-uri la sfârșitul implementării
– S-a realizat conferința de presă de încheiere a proiectului (150 participanti)
– S-a realizat raportarea finală
Contextul Proiectului
GRUPUL TINTA implicat în proiect este format dintr-un număr de 120 de lucrători ce urmează să participe la cursuri de:
Calificare, nivelul doi, pe meseria cablaje electrice – 5 lucrători;
Recalificare, nivelul doi (115 muncitori), pe următoarele meserii:
1. Mecanic auto, 25 lucrători;
2. Tinichigiu, 40 lucrători;
3. Cablaje auto, 15 lucrători;
4. Galvanizator, 5 lucrători;
5. Vopsitor, 10 lucrători;
6. Montator subansamble. 25 lucrători;
Din punct de vedere al vârstei, 17 au vârsta peste 55 de ani. Statistic, din cei 120 de lucrători:
28 sunt femei
3 sunt de etnie romă
1 persoană cu dizabilități
Identificarea și evaluarea necesitaților grupului tinta au fost efectuate de către Partenerul național, în calitatea sa de organizație sindicală, pe baza centralizării datelor primite din cadrul planurilor anuale de formare profesională elaborate, în mod obligatoriu conform legii nr.53/2003 de către angajatorii care au mai mult de 20 de salariați. Astfel de planuri ce se constituie în anexe la contractele colective de munca au stat la baza prelucrării informațiilor relevante acestui proiect.
Justificarea necesitații implementării proiectului
Calificarea/recalificarea constituie un factor de creștere a gradului lor de flexibilitate și adaptabilitate, întrucât le va permite menținerea locurilor de muncă, aceștia fiind capabili să desfășoare munci diferite în cadrul aceleiași întreprinderi sau, în cazul în care vor părăsi întreprinderea, să își găsească mai ușor un loc de muncă.
"Oferta de FPC pentru calificările care necesita investiții importante din partea furnizorilor de formare în noile tehnologii este extrem de redusă. Deoarece FPC trebuie să ofere posibilitatea unei adaptări rapide la cerințele în continuă schimbare pe piața muncii, diversificarea și creșterea calității ofertei de FPC trebuie să fie o preocupare permanentă” (PND 2007-2013).
La sfârșitul lunii februarie 2013, rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 5,78%, mai mică cu 0,04 pp decât cea din luna ianuarie a anului 2013 și mai mare cu 0,41 pp față de cea din luna februarie a anului 2012.
Numărul total de șomeri la finele lunii februarie, de 510.409 persoane, a scăzut cu 2940 persoane față de cel de la finele lunii anterioare.
Din totalul șomerilor înregistrați, 202.863 au fost șomeri indemnizați și 307.546 neindemnizați. Numărul șomerilor indemnizați a scăzut cu 5835 persoane, iar numărul șomerilor neindemnizați a crescut cu 2895 persoane față de luna precedentă.
Ponderea șomerilor neindemnizați în numărul total al șomerilor (60,25%) crește față de luna precedentă cu 0,90 pp.
Referitor la șomajul înregistrat pe sexe, în luna februarie 2013, comparativ cu luna precedentă, rata șomajului masculin a rămas constantă (6,47%) iar rata șomajului feminin a scăzut de la 5,09% în luna ianuarie la 5,02%. Numărul șomerilor femei la 28 februarie 2013 era de 209.764 persoane.
În graficul următor este prezentată evoluția numărului șomerilor înregistrați în perioada
2008 – 2013:
Structura șomajului pe grupe de vârstă la finele lunii februarie 2013 se prezintă sugestiv astfel:
Resursele alocate pentru implementarea proiectului
În această secțiune sunt detaliate resursele necesare implementării proiectului.
A1. Închirierea spațiului de lucru cu o suprafață totală de 1600 mp pentru desfășurarea tuturor activităților în cadrul proiectului, atât cea teoretică, cât și cea practică.
A2. Modernizarea/realibitatere/amenajarea clădirii:
cablare internă pentru spațiile de lucru
cheltuieli pentru curent, apă, căldură, internet, telefon
A3. Realizarea spațiilor de lucru în funcție de operațiunile de desfășurare.
A4. Cumpărarea resurselor necesare desfășurării activităților în cadrul proiectului:
Echipamente: 6 laptopuri, 6 video proiectoare, 6 ecrane de proiecție, 6 reportofoane, 2 echipamente de fax, 2 copiatoare, 3 camere video, 6 stații multimedia
Echipamentelor pentru desfășurarea meseriilor: scule de mână (clești, cheie dinamometrică, șurubelnițe chei cu clichet etc), 2 elevatoare, 1 mașina de jantat și accesorii, 2 compresoare, scule speciale (motor, diagnostica măsurări, frâna, injectoare, alternator, ambreiaj, sistem răcire) 10 pistoale pneumatice, sisteme de ridicare (cricuri crocodile, cricuri hidraulice, suport cutie de viteze, cricuri cu pernă de aer), trusa schimb ulei, scule pneumatice, scule ajutătoare (dispozitiv contra echilibrare motor) set chei tubulare, mașina de echilibrat, prese hidraulice, dispozitive de sablare, scule reglaj distribuție, presa arcuri, lămpi cu LED, capre, aparat reglare geometrie, cititor de coduri, gresoare, consumabile
Licențe de programe software
Echipamente mobiliere: 60 pupitre, 60 scaune, 7 birouri, 6 dulapuri
Utilizarea de materiale consumabile pe tot parcursul proiectului: cartușe de tonner, hârtie, pixuri, becuri etc
Managementul proiectului
Managementul proiectului va fi realizat de către 6 membri.
1. Manager de proiect – Solicitant
– coordonează derularea activităților proiectului, conform graficului de activități,
– supervizează pe ceilalți membri ai echipei pentru a-și realiza propriile sarcini,
– supervizează gestionarea eficientă a resurselor financiare, materiale, informaționale și umane implicate în proiect,
– verifică atingerea obiectivului proiectului și a rezultatelor preconizate, monitorizând permanent indicatorii de performanță prevăzuți
– asigură convocarea echipei de proiect la finele fiecărei etape derulate, în vederea monitorizării și identificării eventualelor neconcordanțe
– asigură relațiile externe ale proiectului cu partenerii, subcontactorii și grupurile țintă
– asigură relația cu persoanele responsabile din autoritatea de management și organismul intermediar
– întocmește rapoartele narative ale proiectului și le înaintează autorității de management și organismului intermediar
– asigură toate informațiile necesare auditorului autorizat în vederea realizării auditului final;
– supervizează respectarea prevederilor legale împreună cu consilierul juridic
2. Asistent de proiect – Partener 2
– Planifică, organizează, conduce, coordonează, controlează și evaluează activitățile desfășurate în scopul realizării proiectului.
– Estimează, cuantifică și înregistrează eventualele devieri de la proiect (specificații tehnice și economice).
– Identifică cât mai devreme cauzele și ia măsuri pentru rezolvarea lor.
– Semnalează din timp Managerului de Proiect problemele care nu pot fi rezolvate de el.
3. Coordonator Formare- Solicitant
– Coordonează echipa de experți în resurse umane
– coordonează derularea programului de formare conform programei, repartizarea săptămânală a orelor, durata săptămânală a programului, însușirea cunoștințelor teoretice de către cursanți
– asigură îndrumarea cursanților în cadrul activității practice pentru corecta punere în aplicație a cunoștințelor teoretice predate în procesul de elaborare a lucrării practice pentru examenul de absolvire
– Monitorizaza echipa de experți în resurse umane
4. Coordonator TIC – Partener 1 – 1 persoană
– Coordonează echipa tehnică
5. Responsabil Financiar – Solicitant
– administrează bugetul proiectului;
– întocmește rapoartele financiare
– întocmește și înregistrează actele și documentele ce reflectă activitățile din punct de vedere contabil;
– întocmește statele de plată, asigură plata salariilor, face viramentele și depune documentele justificative la instituțiile nominalizate de legislatia în vigoare;
– participă la întocmirea rapoartelor tehnice prevăzute în contractul de finanțare
– colaborează la întocmirea rapoartelor financiare
– elaborează documentele statistice necesare- se ocupă de logistica călătoriilor experților
– depune la autoritatea contractantă rapoartele periodice necesare
6. Consilier Juridic – Solicitant
– întocmește, după consultarea managerului de proiect, normele, deciziile, precum și orice alte acte cu caracter normativ necesare
– elaborează contracte
– avizează din punct de vedere legal diferitele contracte, acte adiționale, decizii și orice alte înscrisuri solicitate
Echipa de implementare/ expertii va pune în practică cele două direcții majore ale proiectului și anume cea de instruire a resurselor umane prin: analiza nevoii de instruire, dezvoltare curriculum-ului, selecția personalului, organizarea instruirii pe grupe și instruirea propriu-zisă folosind tehnologia eLearning și direcția tehnică de achiziționare hardware, instalare și configurare sistem, dezvoltare propriu-zisă a cursurilor, instruire privind folosirea sistemului, precum și preluarea feedback-ului și implementarea eventualelor acțiuni corective. Pentru efectuarea acestor activități va fi mobilizată urmatoarea echipă:
1. Experți în resurse umane: 5 persoane – Solicitant
2. Echipa tehnică ( Coodonare TIC):– Partener 1 –15 perso
Metodologia de implementare a proiectului
1. Mediatizarea
La începutul proiectului va avea loc o conferință pentru a aduce la cunoștința publicului lansarea implementării proiectului; tot în această perioadă se va construi o strategie de marketing prin intermediul căreia se va promova obiectul de activitate al proiectului. Această strategie de marketing se va aplica pe tot parcursul de implementare al proiectului.
La sfârșitul implementării proiectului se va face din nou o conferință în care se vor prezenta rezultatele care au rezultat în urma implementării acestui proiect
2. Alegerea echipei de management
Echipa a fost aleasă din următoarele motive:
echipa manageriala are experiența necesare pentru derularea proiectului, pentru a asigura buna funcționare a proiectului și monitorizarea cu succes a proiectului
să asigure coordonarea de sarcini în funcție de nivelul de specialitate a fiecăruia dintre membrii echipei, fiecare cunoscându-și responsabilitățile din fișa postului
– Se respectă principiul egalității de sansesi nediscriminarea în implementarea proiectului;
3. Elaborarea programelor de FPC și a materialelor suport
Această activitate va fi realizată de echipa manageriala împreună cu cadrele didactice pentru stabilirea și elaborarea cursurilor de teorie și practică.
Implementare: lucrul în echipă
Proiectul este definit ca fiind o serie de activități legate între ele, care se derulează potrivit unui plan pentru a obține anumite rezultate într-o perioadă de timp bine delimitată. După cum chiar Comisia Europeana afirmă managementul de proiect înseamnă ”making the project happen”, de aceea pentru implementarea în condiții optime a proiectului propus se vor utiliza principiile managementului de proiect. Se urmărește astfel obținerea unor rezultate prestabilite respectând limitele financiare, de timp, de calitate și de natură tehnică impuse prin proiect.
Cei patru pași care trebuie parcurși în proiect de către echipa de proiect sunt:
A. Planificare
Planificarea desfășurării activităților și a modului de acțiune conform Graficului Activităților proiectului.
Se reia planificarea activităților deoarece din momentul conceperii până în momentul derulării proiectului pot interveni modificări interne sau externe care pot influența derularea acestuia (riscuri). De aceea, se va avea în vedere minimizarea influenței acestor factori, în mod special a celor interni, a căror administrare este mai ușor de realizat.
Se utilizează planificarea prin care se asigură planificarea resurselor pe fiecare lună de activitate și activitate în sine, planificarea acțiunilor pentru a se asigura realizarea obiectivelor propuse. Metodele de coordonarea echipei de proiect sunt: listele „TO DO” realizate la fiecare început de lună calendaristică de fiecare membru a echipei de proiect și convenite în întâlnirile de lucru, minutele ședințelor lunare de lucru.
B. Efectuare
Implementarea, coordonarea și desfășurarea propriu-zisă a activităților proiectului după planificare.
Organizarea programelor de formare și desfășurarea cursurilor presupune pregătirea suportului de curs, a chestionarelor, a testelor de evaluare, a sălilor de curs, a materialelor necesare desfășurării cursului.
Metode de coordonare a proiectului în faza de implementare și desfășurare sunt: Grafic Gantt, listele TO DO, minutele ședințelor, ședințele de lucru, rapoartele interimare ale activităților.
C.Verificare
Monitorizarea și controlul activităților proiectului presupune înregistrarea stării fiecărui obiect vizat, realizarea comparațiilor între ceea ce ar trebui să fie și ceea ce este, controlul respectării calendarului și realizarea analizei abaterilor;
Monitorizarea proiectului va privi următoarele aspecte: respectarea costurilor din buget, respectarea termenelor de realizare a activităților, calitatea serviciilor furnizate de proiect.
Prin compararea situației existente cu cea prevazută în planului inițial se urmărește încadrarea permanentă a activităților, subactivităților în termenele și costurile/resurse stabilite.
Metodele folosite pentru raportare sunt: rapoarte de progres și pentru dirijarea proiectelor: liste TO DO.
D. Acționarea pentru îmbunătățire
Evaluarea și închiderea proiectului. Evaluarea realizărilor proiectului presupune: evaluarea realizării obiectivelor, evaluarea respectării costurilor efective versus costurilor planificate, evaluarea satisfacției beneficiarilor de cursuri, evaluarea celor implicați în proiect, evaluarea managerului de proiect și a echipei. În etapa de închidere a proiectului se va proceda la întocmirea și înaintarea raportului final, la informarea publicului țintă în legatură cu rezultatele obținute, se anunța public închiderea proiectului și rezultatele obținute.
Metode de închidere a proiectului: WBS, minute, raport final de încheiere a proiectului și metodele de evaluare a rezultatelor: evaluarea îndeplinirii obiectivelor cum ar fi flyerele realizate.
Utilizarea procedurilor și tehnicilor specifice managementului de proiect va permite: realizarea acestui proiect, cu diverse tipuri de activități, cu o echipă flexibilă, ordonarea și derularea activităților după un calendar optim, optimizarea cheltuielilor necesare derulării proiectului, evitarea abaterilor de la graficul de realizare a activităților stabilit, urmărirea activităților care se desfașoară în paralel și introducerea corecțiilor acolo unde este necesar.
Sustenabilitatea proiectului
Din punct de vedere al grupului ținta, sustenabilitatea va fi asigurată prin faptul că lucrătorii care au participat în cadrul proiectului FPC vor disemina cunoștințele dobândire și colegilor de muncă care nu au participat în program.
Din punct de vedere financiar, continuitatea acestui serviciu va fi asigurat din resurse proprii, atât din resursele provenite din partea programului de FPC care va derula în continuare asigurând o șansă de formare profesională către angajații întreprinderilor din industria auto în cadrul meseriilor oferite de program dar și din resursele proprii ale solicitantului.
La încheierea proiectului toate dotările logistice, informatice, echipamentele achiziționate pe durata proiectului vor asigura în continuare o bună desfășurare a programului prin varietatea de echipamente, multitudinii de informații oferite dar și experiența lectorilor de care vor dobândi de către viitori participanți ai programului. Resursele umană angajate vor rămâne în continuare implicate în asigurarea bunei desfășurări a programului.
proiectul include operațiuni și activități pentru a asigura continuarea, valorizarea, abordarea integrată a rezultatelor după finalizarea proiectului
rezultatele proiectului pot fi transferate la diferite niveluri (sectorial, regional, local, instituțional)
structurile proiectului vor funcționa după finalizarea proiectului din punct de vedere instituțional și financiar
Prin implementarea proiectului se au în vederea atât rezultatele obținute pe termen mediu și scurt, cât și rezultatele și efectele care apar pe termen lung. La sfârșitul proiectului vor fi atinse obiectivele și se vor obține rezultatele pentru care s-a obținut finanțare nerambursabilă și anume:
sistemul eLearning va fi instalat, configurat și funcțional;
conținutul educațional digital va fi realizat/intergrat și gestionabil prin sistemul eLearning;
web site-ul proiectului care va asigura promovarea și diseminarea proiectului rezultatelor acestuia va funcționa online;
un sistem informatizat de formare și instruire a personalului întreprinderii bazat pe mijloace moderne, va fi adoptat și implementat.
Proiectul include operațiuni și activități pentru a asigura continuarea, valorificarea, abordarea integratoare a rezultatelor după finalizarea lui, atingând un punct de auto-suficiență, prin:
Mentenanța: administrarea servere-lor și a sistemului eLearning va fi realizată de către personalul specializat al solicitantului, instruit în prelabil, în cadrul proiectului, în acest scop de către Partenerul 1.
Livrarea cu caracter repetitiv/ciclic a cursurilor, pe măsura ce noi angajați ai solicitantului vor necesita instruire;
Structurile proiectului vor funcționa după finalizarea proiectului din punct de vedere instituțional și financiar. Nu se va mai solicita o finanțare nerambursabilă viitoare (post-implementare). Existând infrasctructura de bază (sistemul eLearning), în viitor solicitantul va susține prin surse proprii activitatea de revizuire/completare/îmbunătățire sau dezvoltare de conținut educațional digital și va asigura replicabilitatea, după necesități, a procesului de instruire.
Rezultatele proiectului pot fi transferate la diferite niveluri (sectorial, regional, local, instituțional) prin:
Expertiza acumulată, schimbul de bune practici, lucrul în rețeaua partenerială dezvoltată vor conduce la elaborarea și dezvoltarea de programe de formare conform condițiilor specifice stipulate de către Consiliul Național de Formare a Adulților.
Organizarea unei structuri interne de formare a resurselor umane proprii și de maximizare a performanțelor acestora prin instruire continuă.
În urma diseminării rezultatelor proiectului, modelul centrului de competențe intern va fi un exemplu de bune practici pentru alte întreprinderi care activează în domeniul prestărilor de servicii sau domenii conexe, implementarea cursurilor interactive online constituind acțiuni inovatoate și eficiente pentru sistemul privat românesc;
Activitățile proiectului duc la promovarea modernizării sistemului de instruire internă (în sprijinul acumulării de noi cunoștințe și a creșterii nivelului de calificare a capitalului uman prin mijloace informatice moderne), asigurând fundamente solide pentru creșterea competitivității capitalului uman din întreprindere și formare profesională continuă.
Egalitatea în șanse
Principiul egalității de șanse a fost luat în considerare încă din primele faze ale proiectului, din faza de elaborare și de selecție a grupului ținta, garantând participarea a cel puțin 28 de participanți de gen feminine, 17 de participanți cu vârsta peste 55 de ani, 3 participanți de etnie romă și un participant cu dizabilități.
În ceea ce privește personalul nostru, pe toată durata implementării proiectului se respectă prevederile legislației în vigoare cu privire la egalitatea de șanse și nediscriminarea.
Asigurarea egalității de șanse și nediscriminarea – este un obiectiv important pentru instituția noastră – se realizează:
A) prin acces egal la instruire;
B) în procesul de instruire, inclusiv la evaluarea cunoștințelor;
C) în activitatea didactică (teoretică);
D) prin elaborare de programe de formare, în conformitate cu principiul egalității între femei și bărbați, minoritatea rromă, persoane cu disabilități;
E) printr-o instruire incluzivă, care implică o susținere educativă, ajutor tehnic și sprijin individualizat persoanelor cu handicap;
Inițiative împotriva discriminării pe motive de sex a fost lansată în 1957, la începutul Comunității Europene. Legislația europeană care interzice discriminarea pe motive de rasă sau origină etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală datează din anul 2000.
Este ilegal să refuzăm unei persoane accesul la formare pe baza celor șase motive descrise mai sus. Legile protejează totodată individul împotriva hărțuirii sau victimizării pe aceste motive.
Discriminarea are efecte devastatoare pentru persoanele direct afectate, implicând totodată costuri pentru societate.
Diferențele noastre reprezintă punctul nostru forțe. Bogăția societăților noastre europene tine de diversitatea originilor și culturilor cetățenilor lor. Pentru că Europa să beneficieze din plin de această bogăție de competențe, talente și idei, este esențial să includem pe toată lumea. O forță de muncă diversificată, bine instruită, prezintă perspective și idei diferite.
Alte obiective orizontale
DEZVOLTARE DURABILĂ Activitățile proiectului va urmări principiile dezvoltării durabile pe parcursul diverselor etape de implementare, astfel încât să se asigure protecția mediului, a resurselor și a biodiversității. În acest context, proiectul poate oferi pregătire pentru dezvoltarea competențelor de management al mediului și tehnologiilor de mediu. Scopul nostru general este de a avea oameni mai bine pregătiți pentru a face față provocărilor prezente și viitoare și pentru a acționa cu responsabilitate față de generațiile viitoare.
INOVARE ȘI TIC În cadrul proiectului urmărim promovarea unui factor important pentru îmbunătățirea competitivității și pentru crearea de noi locuri de muncă și pentru întărirea potențialului de îmbunătățire a calității vieții.
ÎMBĂTRÂNIRE ACTIVA Prin una din țintele de la Lisabona, CE și-a propus ca până în anul 2010 cel puțin 70%din locurile de muncă nou create să fie ocupate de persoane peste 55 de ani –studiile recente arată faptul că neatingerea acestui indicator se datorează segmentului de persoane cu calificări reduse, rata de ocupare fiind direct proporțională cu nivelul lor de educație și training. Proiectul garantează participarea la programele de FPC a 17 persoane cu vârste peste 55 de ani. Prin modul de implementarea activităților sale de formare, se asigura creșterea încrederea în capacitățile de învățare ale tuturor participanților la formare, în special însă a celor peste 55 de ani
ABORDARE TRANSNAȚIONALA Prin parteneriatul transnațional ce are ca scop principal schimbul de experiență, conceperea programelor de FPC pentru angajații din cadrul industriei auto, sunt sprijinite transferul de informații, experiența și rezultate.
Concluzii și propuneri
În toate țările dezvoltate educația joacă un rol deosebit de important în economia țarii. Educația este factorul esențial al dezvoltării economice. Economia actuală are nevoie de forță de muncă bine pregătită, adaptată.
Toate analizele privind competitivitatea economiei statelor dezvoltate se concentrează asupra forței de muncă bine pregătită, specializată. Aceasta este o trasătură extrem de importantă a vieții economice. Subiectul este abordat în frecvențele referiri la cheltuielile legate de educație, ce trebuie privite ca o investiție în resursele umane. Investițiile, în general, se fac pentru a spori recompensele materiale; educația devine astfel un aspect nou, mai precis o componentă a politicilor economice în ansamblu. Faptul că educația este strâns legată de dezvoltarea economică nu poate fi pus la îndoiala.
România se bucură de accesul la fonduri structurale consistente care ar trebui luate în calcul atât la nivel regional cât și la nivel de unitate de învățământ. Avantajul accesării proiectelor din cadrul Fondului Social European (îndeplinite prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane) oferă o șansă atât cadrelor didactice prin programele doctorale și postdoctorale, prin instruirea continuă, dar și elevilor și studenților prin programele ce vizează prevenirea abandonului școlar, încurajarea participării școlare și reintegrarea celor care au părăsit școala timpuriu, creșterea accesului și participării la formare profesională continuă prin diversificarea programelor de formare profesională continuă, burse de studiu la alte universități, subvenții, studii de licență și masterat ce utilizează noi tehnologii informatice etc.
Dat fiind faptul că România beneficiază de astfel de fonduri, scrierea de proiecte în acest sens trebuie să aibă un rol foarte important pentru atragerea unei sume cât mai consistentă pentru aplicarea noilor idei în învățământul primar precum și în cel superior și pentru perfecționarea forței de muncă. Acest lucru va duce și la un progres economic important pentru România.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Statului In Formarea Profesionala (ID: 146376)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.