Rolul Societatilor PE Actiuni In Economia DE Piata
CUPRINS
DECLARAȚIA PE PROPRIE RĂSPUNDERE
LISTA ABREVIERILOR
INTRODUCERE
CAPITOLUL I.
ROLUL SOCIETĂȚILOR PE ACȚIUNI ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ
1.1. Premisele apariției Societăților pe acțiuni și istoricul acestora
1.2. Reglementarea regimului juridic al societăților pe acțiuni emitente de valori mobiliare în sistemul de drept al Republicii Moldova
CAPITOLUL II.
VALORILE MOBILIARE EMISE DE SOCIETĂȚILE PE ACȚIUNI
2.1 Considerații generale cu privire la piața valorilor mobiliare din Republica Moldova.
2.2. Acțiunile-varietate a titlurilor de valoare ale Societăților pe Acțiuni
2.3 Particularitățile obligațiunilor emise de Societatea pe Acțiuni
2.4 Drepturile și obligațiile acționarilor
CAPITOLUL III.
REFLECȚII GENERALE PRIVIND REGLEMENTAREA REGIMULUI JURIDIC AL VALORILOR MOBILIARE ÎN DREPTUL COMPARAT
3.1 Sistemul de reglementare al pietei de capital in dreptul comparat
3.2 Regimul juridic al valorilor mobiliare în dreptul comunitar european
ÎNCHEIERE
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Piața de capital îndeplinește un rol incontestabil în cadrul economiei de piață, constituind un elemnt fundamental care asigură viabilitatea economiei naționale a oricărui stat. Aceasta reprezintă elmentul cheie de finanțare și repartizare a fondurilor necesare atît pentru lansarea afacerilor noi cît și în vederea extinderii celor existente, în orice ramură a economiei naționale. Funcționarea eficientă a pieței de capital asigură redistribuirea proptă a resurselor financiare între investitorii care dispun de economii și agenții economici care au nevoie de investiții pentru continuarea sau extinderea activității.
Teza privind legătura directă și nemijlocită între procesul de constituire a pieții de capital și al societăților pe acțiuni a fost demonstrată în repetate rînduri de către doctrinarii comercialiști. În Republica Moldova, bazele pieței de capital s-au pus imediat după proclamarea independenței. Odată cu constituirea societăților pe acțiuni, care reprezentau, la acel moment, forma cea mai răspîndită de societate comercială grație capacității acestora, demonstrate în timp, de a drena energiile umane și financiare în vederea satisfacerii unor interese de ordin personal ale antreprenorilor precum și realizarea unor scopuri sociale. Demararea procesului de privatizare a proprietății de stat poate fi considerat punctul de plecare al pieții de capital autohtone. Experții în domeniu denumesc acest fenomen drept proces de legalizare a acțiunilor dat fiind faptul că în anii 90, a început repartizarea bonurilor patrimoniale populației, ceea ce a condiționat expansiunea foarte accelerată a unui proces de privatizare în masă a companiilor mari, la care „băieții deștepți” au devenit acționari peste noapte. În astfel de condiții de incertitudine a fost creată infrastructura privatizării, care cuprindea registratori independenți și Bursa de valori, fonduri de investiții și companii fiduciare, brokeri și dealeri. Totodată a fost depus foarte mult effort în vederea elaborării cadrului normativ legislativ capabil să asigure crearea și funcționarea unei piețe moderne și eficiente. În consecință, la doar 7 ani de existență și funcționare eficientă,piața de capital din Moldova a ajuns să fie una dintre cele mai dezvoltate piețe din statele CSI.
Republica Moldova fiind un stat relativ tînăr și cu o democrație încă în formare constată o necesitate stringentă de o economie funcțională În acest context, consolidarea și dezvoltarea pieței de capital reprezintă o componentă esențială a procesului de restructurare a economiei.
Аctuаlitаtеа și impоrtаnțа tеmеi cеrcеtаtе. Dat fiind rolul esențial pe care piața de capital îl exercită în economia națională a oricărui stat, abordarea acestui subiect prezintă un interes de maximă actualitate. Piața valorilor mobiliare apare ca unul din mecanismele-cheie de atragere a resurselor bănesti in scopul investițiilor, modernizării economiei, stimulării cresterii economice. În pofida acestui fapt, conform prognozelor și statisticilor oficiale, piața globală de valori mobiliare, dispune de toate pîrghiile necesare pentru a declanșa anumite instabilități de ordin economic, riscuri macroeconomice si „zguduiturilor” sociale.
În contextul semnării acordului de asociere, a aspirațiilor de integrare în Uniunea Europeană pentru Republica Moldova, un principiu prioritar îl constituie consolidarea pieței de capital prin racordarea legislației autohtone din domeniul cercetat la cea europeană. O piață bursieră cu o altă anvergură în cadrul sistemului financiar din țară, care să se apropie de indicatorii de eficiență și lichiditate ai piețelor europene, va asigura suportul pentru a influența în mod pozitiv cererea pentru valorile mobiliare emise de companiile moldovenești din partea investitorilor autohtoni și străini, dar și oferta de valori mobiliare disponibile pe piața bursieră.
Astfel, legislația Republicii Moldova privind serviciile financiare și valorile mobiliare a fost supusă unei modernizări semnificative în ultimii ani. Dezvoltarea noului cadru legislativ și normativ național privind piața financiară nebancară, ajustat la standardele internaționale și acquis-ul UE necesită revizuirea continuă a cadrului legislativ și a sistemului de sancțiuni.
În scopul de a transforma piața financiară nebancară într-un mecanism eficient de atragere a investițiilor în sectorul de producție și pentru a crește atractivitatea investițională a Republicii Moldova, prin Legea nr.35 din 03.03.2011, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Strategia de dezvoltare a pieței financiare nebancare pentru 2011-2014 și Planul de acțiune pentru punerea în aplicare a acesteia.
În acest sens, Parlamentul Republicii Moldova a adopatat la 11.07.12, Legea Nr. 171 privind piața de capital. Prezentul act normativ introduce schimbări esențiale pe piața valorilor mobiliare din republică. Deși publicarea legii s-a făcut la 14 septembrie 2012, intrarea sa în vigoare a avut loc cu un an mai târziu, în 2013, fapt ce a condiționat abrogarea a două legi importante, Legea cu privire la fondurile de investiții, nr.1204 din 05.06.1997 (republicată în Monitorul Oficial al R.Moldova, 2003, nr.177-188) și Legea cu privire la piața valorilor mobiliare, nr.199 din 18.11.1998. Noutatea legii reiese și din faptul că transpune în legislația națională cele mai relevante directive al Uniunii Europene în domeniul pieței financiare și de capital.
Scopul, sarcinile și obiectul cercetării., Prezenta Teză de Licență își propune, în primul rând, să scoată în evidență particularitățile valorilor mobiliare emise de societatea pe acțiuni precum și impactul semnării acordului de asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană asupra pieții de capital. Potrivit art. 161-166 din Codul Civil al RM Societatea pe acțiuni este în drept să emită valori mobiliare sub formă de acțiuni și obligațiuni. Plasarea, circulația și anularea acțiunilor și obligațiunilor societății se efectuează în conformitate cu Legea privind societățile pe acțiuni, cu legislația cu privire la hârtiile de valoare și cu statutul societății.
În al doilea rând, se urmărește cercetarea detaliată a procesului de restructurare a pieții de capita și racordarea acesteia la standardele aplicabile de către comunitatea europeană. Analiza comparativă a actelor normative interne cu cele internaționale în domeniul cercetat, la care Republica Moldova este parte, și în special, la reglementările Directivelor Parlamentului European și a Consiliului privind aspectele abordate vor permite evalaluarea nivelului de reglementare și a progreselor înregistrate de dreptul Republicii Moldova în marea familie a legislațiilor europene.
În vederea atingerii scopului propus, au fost formulate următoarele obiective:
evaluarea locului și rolului valorilor mobiliare emise de societatea pe acțiuni în cadrul pieții de capital;
studierea detaliată a cadrului normativ ce reglementează piața valorilor mobiliare din Republica Moldova;
identificarea particularităților titlurilor de valoare emise de societatea pe acțiuni;
precizarea noțiunii, caracterele juridice și tipologia valorilor mobiliare emise de societatea pe acțiuni;
nominalizarea drepturilor și obligațiilor ce sunt atribuite acționarilor pentru deținerea valorilor mobiliare;
elucidarea regimului juridic al pieții de capital în diferite sisteme de drept.
Baza teoretică și metodologică a lucrării o constituie sursele de referință din literatura de specialitate din domeniul sistemului de drept național și internațional privat, precum și surse din domeniul tehnologiilor avansate: monografii și lucrări aparținînd savanților și specialiștilor în domeniu, comentarii ale legislației în vigoare, publicații din mass-media. Autorul, aplicînd teoriile clasice ale doctrinei juridice, făcînd trimiteri la studiile teoreticienilor contemporani din Republica Moldova și din străinătate, precum și în baza documentelor strategice ale organismelor economice internaționale, a scos în evidență conceptele sale teoretice în abordarea importanței valorilor mobiliare emise de societatea pe acțiuni în consolidarea pieției autohtone de capital.
Prezenta lucrare a fost elaborată prin aplicarea cumulativă a diferitor metode de cunoaștere precum: analiză, sinteză, logică, metoda formal-juridică, și analiza comparativă. Aplicarea metodelor general-științifice de abordare logică, ipotetico-deductivă și inducția analitică și de sistemă, precum și metoda istorico-juridică au relevat particularitățile esențiale ale subiectului abordat. Metoda comparativă a permis identificarea unor particularități și aspecte comune al valorilor mobiliare din dreptul comparat și din sistemul de drept al Republicii Moldova. Metodele de bază utilizate în procesul de elaborare prezentei Teze de Licență au fost metoda sistematică și cea comparativă, care au permis a evidențierea imaginii per ansamblu al proceselor legate de emisiunea valorilor mobiliare, exercitarea drepturilor conferite de acestea și nu în ultimul rînd reprofilarea pieței autohtone de capital ca urmare a implimentării acquisului comunitar.
Volumul și structura. Lucrarea este structurată în trei capitole, introducere și încheiere.
Capitolul I – Rolul societăților pe acțiuni în economia de piață. – stabilește premisele apariției și dezvoltării societăților pe acțiuni, precum și regimul juridic al acestora.
Capitolul II –– Valorile mobiliare emise de societatea pe acțiuni – precizează tipurile valorilor mobiliare emise de societatea pe acțiuni și particularitățile privind natura juridică a acestora, și drepturile pe care le conferă titularilor.
Capitolul III – Reflecții generale privind regimul juridic al valorior mobiliare în dreptul comparat – se caracterizează specificul pieții de capital în unele state ale lumii se face o analiză succintă a regimuli juridic al valorilor mobiliare în dreptul comunitar european.
CAPITOLUL I
REGIMUL JURIDIC AL SOCIETĂȚILOR PE ACȚIUNI ȘI ROLUL ACESTORA ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ.
Premisele apariției Societăților pe acțiuni și istoricul acestora.
Născută din ideea cooperării între mai mulți întreprinzători animați de intenția de a realiza împreună activități economice de amploare, societatea comercială pe acțiuni, ca și alte instituții ale dreptului comercial, își datorează apariția unor cauze economice și sociale.
De la constituire și pînă în prezent, Societățile pe Acțiuni s-au manifestat ca entități economice cu influențe semnificative asupra societății, asupra politicilor promovate la nivel de stat, precum și la nivel mondial. Unii autori compară puterea Societății pe Acțiuni cu puterea de care dispuneau feudalii în perioada medievală. În condițiile dezvoltării și diversificării relațiilor comerciale, Societățile pe Acțiuni își consolidează tot mai mult poziția pe piață. Potrivit statisticilor oficiale Societățile pe Acțiuni din statele dezvoltate, generedic al valorilor mobiliare în dreptul comunitar european.
CAPITOLUL I
REGIMUL JURIDIC AL SOCIETĂȚILOR PE ACȚIUNI ȘI ROLUL ACESTORA ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ.
Premisele apariției Societăților pe acțiuni și istoricul acestora.
Născută din ideea cooperării între mai mulți întreprinzători animați de intenția de a realiza împreună activități economice de amploare, societatea comercială pe acțiuni, ca și alte instituții ale dreptului comercial, își datorează apariția unor cauze economice și sociale.
De la constituire și pînă în prezent, Societățile pe Acțiuni s-au manifestat ca entități economice cu influențe semnificative asupra societății, asupra politicilor promovate la nivel de stat, precum și la nivel mondial. Unii autori compară puterea Societății pe Acțiuni cu puterea de care dispuneau feudalii în perioada medievală. În condițiile dezvoltării și diversificării relațiilor comerciale, Societățile pe Acțiuni își consolidează tot mai mult poziția pe piață. Potrivit statisticilor oficiale Societățile pe Acțiuni din statele dezvoltate, generează un volum al producției fabricate de 90% din totalul producției pe economie. În astefel de condiții Societățile pe Acțiuni se prezintă drept o pîrghie veritabilă de accelerare a dezvoltării constante a economiei contemporane.
Forma actuală a societăților pe acțiuni este rezultatul unui proces îndelungat și complex de transformare și evoluție în timp. Acest tip de societate comercială s-a dezvoltat într-o perioadă relativ recentă, dar intr-o formă embrionară datează din cele mai vechi timpuri. Premisele creării primelor forme juridice de societate comercială pe acțiuni au fost condiționatemde apariția coloniilor, intensificarea relațiilorkcomercialeginternaționale, acumularea de fonduri importante și necesitatea centralizării acestora.
Astfel, primele entități societare ce exprimă asocierea a două sau mai multe persoane fizice, prin afectarea comună a unor resurse, în vederea desfășurării unor activități economice și împărțirii rezultatelor economice obținute, sunt cunoscute încă din antichitate. Se evidențiază în această epocă societățile constituite conform dreptului roman, cum sunt: societățile de zarafi – societas argintariorum; societățile tuturor bunurilor prezente și viitoare ale asociaților – societas omnium bonorum; – societatea având ca obiect un singur lucru – societas unius rei; societatea pentru venituri viitoare – societas quaestus, lucri, com- pendi; societățile de arendă pentru încasarea impozitelor – societas publicanorum.[2.17, p. 6.] Astfel de societăți s-au constituit prin încheierea unui contract între asociați iar bunurile care formau patrimoniul social rămâneau, în continuare, în proprietatea asociaților. Societatea presupunea existența a trei elemente: un aport comun, un interes comun și intenția de a încheia un asemenea contract (affectio societatis) [ 2.18, p. 102.]
În doctrina franceză se consideră că cele mai timpurii structuri, similare Societăților comerciale pe Acțiuni au fost societates vectigalium publicorum, care, la sfîrșitul Evului Mediu, primiau în concesiune bunuri publice, pe termen de 3, 5 sau chiar 100 ani,pentru organizarea și prestarea serviciilor de interes general. Entitățile menționate purtau răspundere patrimonială nelimitată față de stat pentru drepturile oferite, iar responsabilitateawmembrilor acestora nu depășea limita sumelor depuse.
Societatea pe acțiuni, după o altă teză, ar fi o aplicație a regulii maritime, potrivit căreia, proprietarul unei nave răspunde pentru avariile cauzate de căpitanul său numai în limita capitalului investit în acea navă.
În linii generale, doctrina a reținut în calitate de precedente primare; coproprietatea minieră germană, Băncile italine din Evul Mediu și companiile coloniale.
În proprietatea minieră germană, dacă o mină nu putea fi împărțită fizic – era divizată pe cote, denumite carate. Fiecare posesor purta răspundere proportional cu valoarea cotei sale, care putea fi liber transmisă. [2.6, p.7]
Sursele de vază din literature de specialitate, consideră Banca din Genova, fondată în 1345, drept prima Societate pe Acțiuni, Capitalul statutar al acesteia a fostindivizat în 20400 cote-părți egale, cu dreptul de cedare, organele de conducere fiind adunarea generală șiconsiliul de conducere. După modelul acestei bănci, în 1694, în Marea Britanie a fost fondată Banca Patterson.
În secolul XVII, pe fondul marilor colonizări desfășurate de națiunile maritime europene (Anglia, Franța, Olanda, Suedia) se evidențiază marile companii pentru exploatarea noilor ținuturi colonizate, la care participă regi, nobili, militari și comercianți. Astfel, în Franța, Colbert creează Compania Indiilor Orientale (1664) [2.6.], la care regele Franței, Ludovic a XIV-lea, a subscris acțiuni în valoare de 6 milioane de franci, principii și Curtea 2 milioane, iar restul a fost subscris de marii comercianți financiari și de magistrați [2.17,p. 9]. Anterior, tot Franța a creat mai multe societăți coloniale având ca obiect colonizarea insulelor Martinica, Guadalupa și San Dominique, prin Compania Insulelor Americii (1626), respectiv a Canadei, prin Compania Noii Franțe (1628). În aceeași epocă, Olanda a creat Compania Olandeză a Indiilor Orientale (1602) și Compania Olandeză a Indiilor Occidentale (1621), iar Suedia a întemeiat Compania Suedeză Meridională (1625).
Către anul 1776 au apărut corporații în coloniile britanice din America de Nord, cum ar fi „VirginiaCompany” și „Gudzon Company”, care se ocupau de colonizarea teritoriilor și, care, aveau împuterniciri atât economice, cât și politice.
Toate companiile celebre în acea epocă, constituite prin concesiunea suveranității teritoriale, erau înzestrate cu importante drepturi regaliene; de a bate monedă, de deținere a armatei, de edictare a regulamentelor locale. Jurisconsulții acelor timpuri considerau aceste companii drept mijloace de realizare a interselor publice fără să le califice drept instituii de drept privat.
În rezultatul speculațiilor create în jurul Societăților pe Acțiuni, s-a declanșat falimentarea în masă a companiilor europene, iar în anii ’20, sec. XVIII, manipulările speculative cu acțiuni au căpătat amploare deosebită.Chiar de la început,Societățile pe Acțiuni erau constituite cu diverse scopuri, uneori ciudate, fapt ce a determinat Parlamentul britanic să adopte,la 11 iunie 1720, Legea bulelor de săpun (Bubble-Act). Iar în anul 1734, prin Actul John Bernords, a fost interzisăinspecularea cu acțiuni și alte hirtii de valoare. Ulterior, au fost adoptate un șir de acte normative în vederea reglementării detaliate a procesului de constituire și funcționare a Societăților pe Acțiuni, cea mai cunoscută fiind Legea Robert Pihl, din 14 iulie 1841, prin care se interzicea crearea SA – bănci cu mai puțin de 6 fondatori.[ 4.2.]
Prima reglementare normativ-legislativă a Societății pe Acțiuni, ca tip general de societate aparține Franței. Prin adoptarea Codului de Comerț (Code de commerce), in anul 1807, s-a realizat o opera grandioasă, care, pentru prima data în istorie a sistematizat și unificat toate normele de drept comercial, formulînd principiile și reglementările generale de activitate a societăților comerciale existente la acel moment, formulînd totodată și anumite drepturi asociate acționarilor. Ulterior, aceste reglementări revoluționare au fost preluate de legislațiile majorității țărilor europene.
Deși codul a valorificat cele mai importante reglementări conținute de dreptul statutar și cel consuetudinar, inclusiv lucrările celor mai valoroși juriști ai timpului, societatea pe acțiuni nu a beneficiat de nici o reglementare. Abia în a doua jumătate a secolului XIX, pe fondul dezvoltării capitalismului industrial și financiar, al progresului tehnic în industrie și lucrărilor de amenajare a edificiilor, în construcția de căi ferate și navigația vapoarelor, prin Legea din 24 iulie 1867 se reorganizează societatea în comandită pe acțiuni, prevăzută deja de Codul comercial din 1807, și se acordă libertatea de constituire a societăților pe acțiuni, denumite sociétés anonymes [2.6 p. 11.] Legea citată, deși a fost supusă modificării în repetate rînduri, a rămas în vigoare un secol, fiind considerată de către autorii francezi drept legea reformatoare a dreptului societar. Legea sus-indicată, consacră un capitol întreg (cap. IV, art. 70-262) societății anonime, cu deosebire secțiunea opt, reglementând succesiv constituirea, direcțiunea și administrația, adunările acționarilor, modificările de capital, controlul, fuziunea și transformarea, dizolvarea, răspunderea civilă. Capitolul V tratează acțiunile, obligațiunile și părțile fondatorilor.
Dreptul societăților pe acțiuni este codificat în 1862, în 1900 și în 1908, apoi, pentru companii, prin Actul din 1929, revizuit în 1947. Dreptul englez asupra societăților l-a constituit, în continuare, Actul Companiilor (Companies Act), din 30 iunie 1948, reformat prin Actul din 27 iulie 1967 [2.6.]
În Germania, Codul comercial din 1897 conține o reglementare a societăților pe acțiuni (Aktiengesellschaft), ce nu diferă în mod esențial de concepția franceză. Această reglementare a fost remaniată prin Ordonanța din 15 decembrie 1931, iar prin Legea din 30 ianuarie 1937 s-a codificat dreptul societăților pe acțiuni. În fine, Legea din 1937 a fost înlocuită cu o nouă reglementare conținută de Legea din 6 decem- brie 1965, modificată prin legile din 14 și 15 august 1969, în vigoare în present [2.6.]
În Italia, Codul comercial din 1882 s-a inspirat din legea franceză din 1867. Ulterior, regimul fascist a impus societăților pe acțiuni un control sever și o limitare a beneficiilor. Acest cod a fost abrogat prin Decretul Regal din 16 martie 1942, iar dispozițiile relative la societăți s-au introdus în Codul civil din același an3. Societatea pe acțiuni (società per azioni) este reglementată în prezent de Codul civil italian (majoritar în Cartea a V -a, Titlul V, art. 2247-2510) și unele legi speciale [2.30]
În Elveția, societățile pe acțiuni au fost reglementate pentru prima data prin Legea adoptată în 1936, care semnala multiple influențe de drept german dar și un plus de spirit democratic și liberal care nu se regăsește în legile germane ale epocii. În aceeași perioadă au continuat să se aplice și legile cantonale asupra societăților. Din 1957, legislativul de la Berna are cîteva intervenții de modificare a reglementărilor privind societățile pe acțiuni. Ca urmare a dezbaterii mai multor proiecte de revizuire a acestei reglementări, în iulie 1992 este investit cu forță juridică noul drept al societății pe acțiuni, în scopul adaptării lui la dreptul Uniunii Europene [2.23, p. 2-3.] Reglementarea societății pe acțiuni (Aktiengesellschaft sau sociétés anonyme) este conținută de Codul Federal al Obligațiilor (C.O), special în Partea a III-a, Titlul 26, art. 620-763.
În Spania, societatea pe acțiuni (sociedad anónima) a fost guvernată de dispozițiile Codului comercial din 1885. Prin Legea din 17 iunie 1951 s-a impus forma juridică a societății anonime tuturor societăților care prezentau o anumită importanță economică. Din nevoia de implementare a dreptului Uniunii Europene în materia societăților pe acțiuni, în 1989 a fost adoptată o nouă reglementare, Legea privind societatea anonimă, în vigoare și astăzi.
În 1811 în statul New-York a fost aprobată prima lege din istoria USA ce reglementa activitateacorporațiilor, prin care s-a stabilit numărul minim de fondatori și mecanismul creării companiilor. Începând cu 1835, practic în toate statele din SUA au fost aprobate acte normative de reglementare a domeniului respectiv. Primele încercări de a stimula apariția SA în Rusia au fost întreprinse de Petru I, iar în 1757 a fostacreată prima companie mixtă de comerț (Российская Константинопольская компания). Către a. 1876, în Rusia existau cca 500 Societăți pe Acțiuni, prețul acțiunilor fiind cuprins între 50-1000 rub., iar către a. 1916 au fost fondate 2956 Societăți pe Acțiuni cu capital total de 5,5 miliarde. rub. Datorită reglementărilor severe, operațiunile speculative nu au atins amploarea caracteristică țărilor europene.
Prima societate comercială pe acțiuni atestată pe teritoriul Republici Moldova se consideră a fi Societatea anonimă belgiană, fondată în 1896, care deținea în proprietate tramvaiele și liniile de tramvaie din Chișinău. Capitalul social al acesteia constituia 11 mln. franci, împărțit în 11 mii acțiuni, deținute în cea mai mare parte de două corporații belgiene: Compania generală de căi ferate și electricitate, cu 5120 acțiuni și Compania căilor ferate din Belgia, cu 5020 de acțiuni; cealaltă parte de acțiuni erau deținute de 7, persoane fizice.
Este important să reamintim că în perioada cînd Moldova făcea parte din cadrul României Mari, pe teritoriul acesteia s-a aplicat Codul comercial român din anul 1887, preluat în mare parte, din Codul de comerț italian de la 1882, care era considerat la acel moment unul dintre cele mai bune. Titlul VIII al Codul românesc: “Despre societăți și despre asociațiuni comerciale” conținea o reglementare amănunțită a societăților comerciale pe acțiuni, în mod special în art.121-187. La sfîrșitul Războiului II Mondial, pe teritoriul Moldovei, la fel ca și în celelalte țări ale blocului comunist, s-a aplicat economia planificată, societățile comerciale fiind substituite prin agenți economici de stat [2.4, p.3.]
După declararea independenței la 27 august 1991 și ca urmare a declanșării procesului de liberalizare a economiei și privatizării, a apărut necesitatea înlocuirii reglementărilor existente cu un sistem de acte normative fiabil și democratic, care să corespundă întru totul cerințelor economiei de piață. Astfel, la 22 ianuarie fost adoptată Legea cu privire la proprietate, prin care a fost repusă în drepturile sale firești proprietatea privată. După adoptarea acestui act normativ a urmat adoptarea și altor legi economice, printre care figurează bineînțeles și Legea nr.1134-ХШ/1997 privind societățile pe acțiuni. Plus la reglementările sus numite în anul 2002 s-a adoptat și Codul Civil al Republicii Moldova. Astfel, actualmente avem o reglementare paralelă a societăților pe acțiuni, atît în cod, cît și prin lege specială, existînd numeroase discordanțe între dispozițiile celor două acte normative. Pe de altă parte, se poate constata că în varianta finală a Codului adoptată de legiuitor (societăților pe acțiuni fiindu-le alocate 15 articole, de la art.156 la art.170) se regăsește doar o parte din reglementarea destul de consistentă (50 de articole) și coerentă pe care societățile pe acțiuni au primit-o în proiectul Codului civil, iar selecția făcută de legiuitor nu este tocmai cea mai potrivită, aceasta fiind lipsită de o concepție clară și unitară asupra reglementării activității societăților în discuție. Mult mai indicat, după părerea noastră, ar fi fost fie elaborarea sau păstrarea doar a cîtorva articole care să răspundă cerinței de generalitate și dezvoltarea și completarea lor prin lege specială (lege care, de altfel, exista la data adoptării codului) în condițiile în care s-a vrut reducerea numărului dispozițiilor din cod prin care să fie reglementată cu caracter general activitatea societăților pe acțiuni, fie menținerea și, eventual, completarea dispozițiilor din proiectul codului și abrogarea legii speciale – Legea Societății pe acțiuni. Dat fiind importanța economică și rolul lor în societate, societățile pe acțiuni se bucură de o cuprinzătoare reglementare. Astfel, particularitățile înființării și statutului juridic al societăților pe acțiuni la privatizarea patrimoniului întreprinderilor de stat și municipale sînt stabilite de legislația cu privire la privatizare, iar la reorganizarea colhozurilor, sovhozurilor, întreprinderilor și organizațiilor intergospodărești, precum și a întreprinderilor prelucrătoare din complexul agroindustrial, și de legislația funciară. Particularitățile înființării și statutului juridic al societăților pe acțiuni în domeniul activității bancare, investiționale, bursiere și de asigurări sînt stabilite de alte acte legislative, dintre care enumerăm Legea instituțiilor financiare nr.550-XIII/21.07.1995, Legea cu privire la fondurile de investiții nr.l204-XIII/05.06.1997. Întreprinderilor cu investiții străine organizate sub formă de societăți pe acțiuni le sînt aplicabile și dispozițiile Legea cu privire investițiile în activitatea de întreprinzător nr.81-XI 18.03.2004. Mai menționăm că reglementările privind societățile pe acțiuni, cuprinse în Codul Civil al Republicii Moldova, în Legea S.A. și în celelalte legi speciale pe care le-am menționat mai sus, se completează cu prevederile Legii insolvabilității nr.632-XV/14.10.2001, Legii nr.451-XV/30.07.2001 privind licențierea unor genuri de activitate, cu alte dispoziții cuprinse în legislația comercială, fiscală (întrucât societatea pe acțiuni desfășoară o activitate producătoare de venituri), financiară și valutară.
1.2. Reglementarea regimului juridic al societăților pe acțiuni emitente de valori mobiliare în sistemul de drept al Republicii Moldova.
Societățile pe Acțiuni reprezintă o formă juridică distinctă de organizare a unei societăți comerciale în vederea dobândirii personalității juridice și a funcționării legale a acesteia în cadrul sistemului de drept al Republicii Moldova. În doctrină, societatea pe acțiuni este calificată drept cea mai modernă, mai evoluată dar totodată și cea mai complexă formă de societate comercială. Rolul, locul și importanța acesteia in economia de piață este irefutabilă. Societățile pe acțiuni, ale căror activitate se desfășoară, de regulă, pe teritorii largi, de multe ori cu depășirea granițelor unei țări sau ale unui continent, sunt societățile create pentru realizarea marilor afaceri, pentru a servi drept cadru desfășurarea investiții de anvergură și modalitatea de atragere și drenare a investițiilor private.
În doctrină s-a subliniat superioritatea societății comerciale pe acțiuni din punct de vedere al eficacității și al complexității dar și caracteristica acesteia de a fi cea mai atrăgătoare formă de asociere din perspectiva intereselor viitorilor acționari. Astfel, numărul de acționari nu este limitat la un plafon maximal, nu există o condiționare a asocierii iar răspunderea acționarilor este limitată la aportul la capitalul social[2.21]. De asemenea, importanța persoanei acționarului este mult diminuată prin comparație cu valoarea aportului la capitalul social ce primează în interesele societății[2.29, pag. 347]. Este evident faptul că nu de fiecare dată există asociați care să pună la dispoziția societății majoritatea capitalului social; din aceste considerente, scopul este de a cumula cât mai multe capitaluri neînsemnate ca valoare dar care împreună pot constitui o valoare consistentă ce ar face posibilă începerea unei afaceri de proporții.
În consecință, forma juridică de societate comercială pe acțiuni are importanță deosebită pentru întreprinderile de proporții importante ale căror nevoi de capitaluri nu pot fi asigurate de un cerc restrâns de persoane. Ea permite colectarea acestor capitaluri făcând apel public la economiile unor mase mici de investitori care primesc în schimbul investițiilor lor titluri (acțiuni sau obligațiuni) ușor negociabile – mai ales dacă societatea este cotată la bursă – și generatoare de profit (dividende sau plusvaloarea cesiunii), în condițiile limitării responsabilității lor la cadrul sumelor angajate pentru subscrierea sau cumpărarea acestor titluri.
Prin prisma acestei imposibilități, de natură obiectivă, de a constitui o valoare atât de mare de către câteva persoane, pentru a pune la dispoziția societății comerciale pe acțiuni sumele necesare întreprinderii demersurilor mercantile, societatea comercială pe acțiuni capătă valențe de accesibilitate, oricine putând face parte din structura acționariatului fără a contribui cu valori exorbitante.[2.12 p.13], iar transmisibilitatea ușoară a titlurilor ce atestă și confirmă calitatea de acționar produce o primenire continuă a asociaților și asigură continuitatea existenței persoanei juridice dincolo de limitele biologice ale persoanei fizice.
Stanciu D. Cărpenaru punctează că societatea pe acțiuni este tipul însuși al societății de capitaluri, grupând un număr mare de asociați care, de cele mai multe ori, nici nu se cunosc între ei și a căror participare la societate este fundamentată pe capitalurile pe care ei le investesc în întreprindere. Datorită importanței aporturilor la formarea capitalului social și a estompării calităților personale ale asociaților, societatea pe acțiuni mai este cunoscută și sub denumirea de „societate anonimă.[ 2.29, p.288.]
Societățile comerciale pe acțiuni sunt persoane juridice și se constituie, potrivit legii, prin contract de societate și statut. Contractul de societate și statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv. Acesta se semnează de toți asociații, sau, în caz de subscripție publică, de fondatori și se încheie în formă autentică. înmatricularea în registrul comerțului conferă societății personalitate juridică.
Accentuarea laturii contractuale, sau, după caz, a celei instituționale a diferențiat opiniile și teoriile asupra naturii juridice a societăților comerciale, în speță, a societăților pe acțiuni.
a) Teoria contractuală. Această teorie se revendică de la tradiția romană și dispozițiile art. 1832 Codul Civil francez, potrivit cărora „Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărți foloasele ce ar putea deriva” .
Teoria contractuală care implică libertatea de voință a justificat libertatea de asociere, în detrimentul unui formalism rigid.
Critica teoriei s-a axat pe conținutul legal al contractului și pe faptul că evoluția societății, ulterioară acordului de voință, iese de sub controlul asociaților, hotărârile de modificare a contractului fiind luate de organele reprezentative ale societății, în interesul său propriu.
Au fost și autori care au socotit actul constitutiv ca fiind un act juridic colectiv, iar nu un contract, deoarece cauza manifestărilor de voință nu este diferită ci este aceeași pentru toți asociații . Printr-o interpretare creativă s-a considerat că și contractul de societate poate exista prin voințele concordante ale asociaților întrucât fiecare din aceștia urmărește propriul său interes.
b) Teoria instituției. Teoria instituției este o replică modernă la teoria contractuală. Argumentele susținătorilor acestei teorii se axează pe evidențierea funcționării organismului social în conformitate cu un anumit cadru legal, fapt ce legitimează ingerința legislativă în viața societății. Contractul nu poate explica natura juridică a societății, a faptului că asociații trebuie să-și subordoneze interesele lor scopului social, singura în măsură să ofere o explicațiile fiind, potrivit acestei opinii, considerarea societății ca o instituție.
c) Tendințe în interpretare. Importanța acordată rezultatelor economice a condus la estomparea laturii volutive în constituirea unei societăți și evidențierea acesteia ca o formă juridică de existență a unei întreprinderi.
Abordarea, în acord cu tendința creării societăților unipersonale, nu poate justifica însă abandonarea teoriei tradiționale contractuale, care, prin răspunsurile sale la posibile întrebări, rămâne cea mai articulată teorie .
Incontestabil, societatea pe acțiuni este forma de societate cea mai complexă, aptă să coaguleze cele mai mari capitaluri și să ființeze în cele mai importante domenii de activitate.
Constituită pe contract, societatea pe acțiuni funcționează ca un mecanism democratic, în care minoritatea se supune hotărârilor majorității în adunările generale. Administratorii și directorii gestionează societatea în baza unui mandat iar cenzorii controlează legalitatea gestionării. Acționarii au drepturi nu numai patrimoniale, între care cel mai important este dreptul la dividende dar și nepatrimoniale, cum ar fi dreptul de vot și dreptul la informare; minorității de acționari, în condițiile legii, îi sunt rezervate anumite drepturi .
Pentru ca jocul democratic să nu fie unul teoretic, legiuitorul acordă competențe și responsabilități bine delimitate pentru fiecare organ de conducere.
În acest cadru, teoria contractuală clasică este vulnerabilă. Negociabilitatea acțiunilor face ca titularii lor să fie mereu alții, fără a se ști cine: persoane fizice și persoane juridice. Teoria instituției câștigă în credibilitate.
Întâietatea și atractivitatea societății pe acțiuni nu se datorează însă numai mecanismului său complex și democratic de organizare și funcționare.
Fiind prin excelență o societate de capitaluri, de esența societății pe acțiuni este răspunderea asociaților în limita aporturilor lor pentru obligațiile sociale și negociabilitatea acțiunilor – titluri reprezentative ale cotelor de participare la formarea capitalului social. Societatea pe acțiuni se caracterizează și prin existența unui prag minim legal al capitalului social și al numărului de acționari.
Conform cadrului normativ al Republicii Moldova, societatea pe acțiuni reprezintă una din cele două forme , existente la moment, a societăților de capitaluri, reunind un număr important de asociați care, de cele mai multe ori , nici nu se cunosc, dar a căror contribuție la societate este fundamentală sub aspectul investiției capitalului în cadrul întreprinderii. Astfel, datorită importanței aporturilor la formarea capitalului social și a estompării calităților personale ale asociaților, societatea pe acțiuni mai este cunoscută și sub denumirea de societate anonimă. În dreptul francez, societatea pe acțiuni este o noțiune generică și are trei forme: societatea anonimă, societatea în comandită pe acțiuni și societatea pe acțiuni simplificată
Grație însemnătății substanțiale pe care societatea pe acțiuni o are în viața economică, Legea nr.l 134-XIII/1997 privind societățile pe acțiuni, precum și art.156-170 C. civ. RM asigură o reglementare amplă și cuprinzătoare acestei forme de societate.
În conformitate cu art. 2 al. 1 din Legea nr. 1134-XII/1997 cu privire la societățile pe acțiuni și art. 156 C. civ. RM, societatea pe acțiuni este societatea comercială al cărei capital social este în întregime divizat în acțiuni și ale cărei obligații sunt garantate cu patrimoniul societății.
În același context, societatea pe acțiuni este definită ca forma de societate constituită prin asocierea unui număr de persoane, numite acționari, pentru a dezvolta o activitate comercială în scopul împărțirii beneficiilor și ale căror aporturi la formarea capitalului social sunt reprezentate prin titluri negociabile, numite acțiuni, răspunderea pentru obligațiile sociale fiind angajată în limita lor. [2.5. p 13]
La acest capitol, este important de menționat faptul că, deși nu reprezintă o regulă generală, soluția definirii legale (în textul legii) a societății pe acțiuni este întâlnită și în alte legislații. Astfel, art.L225-l din Codul comercial francez, consideră societatea anonimă ca pe o societate al cărei capital estel divizat în acțiuni și care se constituie între participanți, care răspund pentru pierderi în limita aporturilor lor. Legea germană privind societățile pe acțiuni (Aktiengesetz), din 1965, definește societatea pe acțiuni ca fiind o societate care dispune de propria personalitate juridică, al cărei capital este divizat în acțiuni, iar pentru obligațiile asumate aceasta răspunzând numai cu patrimoniul ce-i aparține. De asemenea, în legislația românească, societatea pe acțiuni este definită drept societatea al cărei obligații sunt garantate cu patrimoniul social, acționarii fiind obligați numai pînă la concurența capitalului subscris.
Pe baza difiniției generale a societăților comerciale și a dispozițiilor legale menționate, societatea pe acțiuni poate fi definită ca acea societate constituită prin asocierea mai multor persoane care participă la formarea capitalului social prin anumite cote de participare reprezentate prin titluri numite acțiuni, pentru desfășurarea unei activități comerciale, în scopul împărțirii beneficiilor și care răspund pentru obligațiile sociale numai în limita aporturilor lor
În această ordine de idei, din definiția legală, rezultă caracterele juridice ale societății pe acțiuni:
societatea este constituită dintr-un număr minim de asociați, denumiți acționari;
capitalul social este divizat în acțiuni, care sunt titluri negociabile și transmisibile;
răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale este limitată; ei răspund numai pînă la concurența capitalului social subscris. [2.8, p.360]
Societatea pe acțiuni este organizată și funcționează pe principii democratice. Aceasta dispune de anumite organe cu competențe bine delimitate, bazate pe principiul separației puterilor: organe de deliberare și decizie, organe de administrare și reprezentare, ogane de supraveghere și control. [2.29, p.359]
Particularitatea aceastei forme de societate constă în faptul că în cadrul acesteia prezintă mai mare importanță aporturile asociaților decât calitățile personale ale acestora. În linii generale, asociații contribuie cu aporturile lor la formarea capitalului social, fară să desfășoare o activitate în societate. Aceste aporturi prezintă interes și pentru terți, deoarece răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale se limitează la aceste aporturi. [2.9, p. 219]
Înconformitate cu prevederile art. 2 al.1 din Legea nr. 1134-XII/1997 cu privire la Societățile pe Acțiuni din Republica Moldova și art. 156 al Codului Civil, societatea pe acțiuni este societatea comercială al căre capital social este în întregime divizat în acțiuni și ale cărei obligații sînt garantate cu patrimoniul societății.
Acesta poate fi definită ca forma de societate constituită prin asocierea unui număr de persoane, numite acționari, pentru a dezvolta o activitate comercială în scopul împărțirii beneficiilor și ale căror aporturi la formarea capitalului social sunt reprezentate prin titluri negociabile, numite acțiuni, răspunderea pentru obligațiile sociale fiind angajată în limita lor . [2.4, p.13.]
În susținerea acestei teze,Stanciu D. Cărpenaru subliniază că societatea pe acțiuni poate fi definită ca acea societate constituită prin asocierea mai multor persoane, care contribuie la formarea capitalului social, prin anumite cote de participare reprezentate prin titluri, numite acțiuni, pentru desfășurarea unei activități comerciale, în scopul împărțirii beneficiilor, și care răspund pentru obligațiile sale numai în limita raporturilor lor .
Prin urmare, Societate pe acțiuni, reprezintă societatea comercială al cărei capital social este în întregime împărțit în acțiuni. Societatea pe acțiuni poate fi definită ca fiind forma de asociere în care obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, acționarii fiind obligați la plata acțiunilor lor. [2.2.,p. 64] .
Societățile comerciale pe acțiuni poate fi închise și deschise. Este considerată deschisă, societatea pe acțiuni în cadrul căreia acționarii ei sunt în drept, fără nici o restricție, să înstrăineze acțiunile pe care le dețin. Acest tip de societate este liberă să plaseze și să vândă public acțiunile sale și alte valori mobiliare către un cerc nedeterminat de persoane. Numărul acționarilor societății comerciale pe acțiuni de tip deschis este nelimitat. Societatea este închisă în cazul cînd acționarii acesteia sau însăși societatea dispune de un drept de preemțiune în privința valorilor mobiliare înstrăinate de acționarii acesteia. Societății de tip închis îi este interzis să plaseze public acțiunile proprii unui cerc nelimitat de persoane pentru a fi achiziționate.
Legea privind societățile pe acțiuni stipulează expres faptul că în cazul societăților de tip inchis, numărul acționarilor, împreună cu acționarii reprezentați prin deținătorii nominali de acțiuni, nu va depăși 50, cu excepția cazurilor prevăzute de legislația în viguare.
Condițiile de fond pentru constituirea societăților pe acțiuni sunt
membrii fondatori nu pot fi în număr mai mic de cinci;
aportul minim obligatoriu la capitalul social este de cel puțin un milion de lei;
denumirea societății poate consta din numele unor asociați sau dintr-un cuvânt fantezist;
în cadrul denumirii este obligatoriu să se conțină și mențiunea “ S. A. “
Societateа își desfășoаră асtivitatea sub o anumită denumire. Denumireа întrеagă а soсietății vа сuprinde : сuvintele „societate pe acțiuni” sau inițialele „S.A.”; numеle conсrеt al societății, care permite a o deosebi de сelelalte orgаnizаții. Dеnumireа întreagă a societății poаte să cuprindă și alte date care nu sînt în сontradicțiе cu legislația. Societatea va folosi dеnumireа sa, inсlusiv prescurtаtă, numai în aсea formularе cum a fost însсrisă în Registrul de stat al comerțului. Partiсularitățilе denumirii soсietății și folosirii ei sînt stаbilite și de alte аcte lеgislаtive.
Modifiсarea tipului soсietății se facе prin modificarеa stаtutului soсietății.
Daсă numărul acționаrilor sociеtății închisе va depăși limita stаbilită ,societatea, în termen de 3 luni:
• se va transfоrma în societate deschisă ori în cooperativă de producție; sau
• se va reorganizа prin divizare (separare).
Dаcă dispozițiilе nu vor fi îndеplinite în termenul fixat și numаrul acționarilor nu va fi rеdus până la 50, societatea închisă urmеază a fi lichidată prin hotărâre a adunării gеnerale a аcționarilor sau a instanțеi judeсătorești. Dreptul de a аdresa instаnței judecătorești cerere în vеderea lichidării aсestei sоcietăți îl are оrice аcționar al societății, precum și Сomisia Națională a Vаlorilor Mоbiliare.
Sоcietatea este persoаnă juridică cаre își desfășoară aсtivitatea în temeiul legii, altor аcte legislative și statutului societății. Durаta soсietății este nеlimitată, daсă statutul nu prеvede altfel . Sоcietatea posеdă cu drept de proprietate bunuri carе sînt separate de bunurile аcționarilor și se trec în bilanțul ei independent. Față de acționarii săi societatea are obligații în conformitate cu prezenta lege, cu alte acte legislative legislative și cu statutul societății. Societatea poate în numеle său să dоbândească și să exercite drepturi pаtrimoniale și drepturi nepatrimonialе personale, să aibă оbligații, să fie reсlamant și pârât în instanța judecătoreаscă. Societatea este în drept să desfășоare orice activități neinterzisе de legislație. Аnumite activități, al cărоr nomenclator este stаbilit de legislație, societatеa este în drеpt să le desfășoare numai în baza liсenței. Societatea are dreptul să deschidă conturi bancare pe teritoriul Republicii Moldova și în străinătate.
Sоcietatea trеbuie să aibă sigiliu cu dеnumirea sа în limbа de stat scrisă în întregime și cu indicarea sediului. Pe sigiliu poate fi de аsemenea indiсată denumirea sоcietății într-o аltă limbă vorbită pe teritоriul Republicii Moldova, în cоnformitate cu lеgislația. Societateа este în drept să aibă ștampile cu аntet și blаnchete cu denumireа sa, precum și marcă сomercială (marcă de serviciu) înregistrată și аlte mijloacе de identificarе vizuală a societății.
Patrimoniul sоcietății se constituiе ca rezultat аl plasării acțiunilor, al аctivității salе еconomico-financiare și în alte temeiuri prevăzute de legislație. Sоcietatea еste în drept să аcorde și să atragă împrumuturi în conformitate cu prezenta lege, cu alte acte legislative și cu statutul său. Societatea răspundе pentru оbligațiile sale cu întregul patrimoniu ce îi аparține cu drept de proprietate. Societatea nu răspunde pentru оbligațiile аcționarilor săi[1.9.]
Sediu al sоcietățiiеeste сonsiderat sediul оrganului său executiv, indicat în statutul soсietății. Societatea trebuiе să aibă аdresă pentru relații. Societatea va аnunța сreditorii, аcționarii săi, precum și autoritățile publicе stabilite de legislațiе, despre schimbarea аdresei sale.
Оrganele de сonducere ale sociеtății sînt:
adunarea generală a acționarilor;
consiliul directorilor sau consiliul observatorilor,
organul executiv;
comisia de cenzori sau cenzorul.
În societatea cu un număr de аcționari mai mic de 50, аtribuțiile consiliului sоcietății pot fi exercitatе de аdunarea generală a аcționarilor.
Structurа, аtribuțiile, modul dе constituire și de funcționarе a оrganelor de сonducere ale societății sînt stabilite de prezenta lege, de alte acte legislative, de statutul și de regulamentele societății.
CAPITOLUL II
VALORILE MOBILIARE EMISE DE SOCIETĂȚILE PE ACȚIUNI
2.1 Considerații generale cu privire la piața valorilor mobiliare din
Republica Moldova
Formarea și dezvoltarea pieței de capital în Republica Moldova reprezintă o componentă esențială a procesului de restructurare a economiei. Crearea pieței de capital din Moldova a început imediat după obținerea independenței prin crearea societăților pe acțiuni și crearea condițiilor pentru circulația valorilor mobiliare. Odată cu inițierea procesului de privatizare în masa a proprietății de stat, majoritatea companiilor au fost privatizate, cetățenii devenind acționari a acestor companii. A fost creată infrastructura privatizării, care cuprindea registratori independenți și Bursa de valori, fonduride investiții și companii fiduciare, brokeri și dealeri. A fost efectuat un lucru enorm de creare a unei baze legislative care ar permite crearea și funcționarea unei piețe moderne și eficiente. [anexa 1]
În viziunea unor autori, piața de capital a Republicii Moldova a rămas blocată în faza incipientă și nu este capabilă să pună la dispoziția societății și sectorului real suficiente instrumente de intermediere financiară.
Infrastructura piații de capital autohtonă este reprezentată de două burse – “Bursa de Valori a Moldovei” S.A. și “Bursa de Valori Chișinău” S.A., doi depozitari -„Depozitarul Național de Valori Mobiliare al Moldovei” S.A. și „Depozitarul Central”S.A.), 10 registratori, 22 companii de brokeraj (11 companii de brokeraj bancare) și 5 companii de estimare a valorilor mobiliare. De remarcat, că dintre cele două burse și cei doi depozitari, doar Bursa de Valori a Moldovei și Depozitarul Național de Valori Mobiliare își desfășoară activitatea în mod normal, ceea ce condiționează în ultimă instanță funcționarea relativ slabă și ne concordanța standartelor pieții de capital autohtonă cu cele ale comunității europene.
În linii generale, piața moldovenească de capital se definește printr-un număr redus de operațiuni efectuate cu valorile mobiliare. Astfel, din 2008 până în trimestrul II 2014 au avut loc tranzacții in volum de cca. 2 271,15 mil. lei sau dacă raport la cursul valutar, 181,69 mil. dolari;
În astfel de condiții, dezvoltarea insuficientă a bazei materiale precum și lipsa investițiilor pentru crearea atât a bazei materiale a pieței, cât și a subsistemelor de asigurare a ei este cauza principală a faptului că pe piața bursieră se emit și se tranzacționează numai acțiuni iar emisiune de obligațiunilor corporative constituie circa 3 precedente, ceea ce generează în consecință, un grad înalt de riscuri creditare, ale dobânzilor, riscul lichidității, valutar, legislative
Cea mai mare parte a tranzacțiilor efectuate la bursă, sunt destinate consolidării a pachetelor de acțiuni. Fenomenul dat s-a lansat odată cu demararea procesului de privatizare din anii 90. Acest proces, poate fi numit proces de legalizare a acțiunilor, dat fiind faptul că în anii 90, a început repartizarea bonurilor patrimoniale populației, însă fără să fie instruiți privitor la folosirea eficientă a acestora. În acele momente de incertitudine, „băieții deștepți” au început un proces de barter, schimbând unele bunuri și mijloace bănești pe acțiuni. În mod normal, aceste speculații nu erau echitabile, populația primind o valoare net inferioară față de acțiunile deținute. Din сauza unor сonjuncturi legislative, аceste аcțiuni n-au fost înregistratе pe noii acționari, iar după schimbarea legislației în domeniul piețеi de capital, procesul început mai înainte a аjuns la punсtul final. Dar о tragedie mai mаre reprezintă sсhemele de frаudare prin fоndurile de investiții, cаre peste o noapte au fаlimentat, lăsând pоpulația fără аcțiuni și resurse financiarе. [4.3.]
Саdrul normativ сare reglementează аctivitatea în dоmeniul vаlorilor mobiliare în Rеbublica Moldova este reprezentat de următоarele аcte normative și legislativе:
Lеgea privind piаța de сapital
Legea privind societățile pe acțiuni
Rеgulile Bursеi de Vаlori a Mоldovei
Rеgulile Dеpozitarului Nаțional de Valоri Mоbiliare
Regulаmentul cu privirе la аctivitatea de brokeraj și de dеaler pe piața valоrilor mobiliаre
Instruсțiune cu privire la оferta publică a vаlorilor mobiliare pe piața sеcundară
Regulamentul cu privire la аctivitatea de еstimare a valorilor mоbiliare și activelor ce se referă la ele
Regulamentul privind оrganizarea și еfectuarea tranzacțiilor cu pаchetele unice de valоri mobiliare
Regulamentul privind mоdul de аcordare și rеtragere a liсențelor pentru aсtivitatea pe piața valorilor mobiliare
Regulamentul сu privire la modul de ținеre a registrului dеținătorilor de vаlori mobiliare nominаtive de către registrator și deținătorul nоminal
Hotărîre сu privire la Cerințele față de software pentru ținerea rеgistrului сlienților deținătorului nominal
Modul de lichidarе a participantului prоfesionist sau аctivității lui pe piața valorilor mоbiliare în cazul rеtragerii (expirării termenului) licenței еliberate de Сomisia Națională a Valorilor Мobiliare
Instrucțiune privind еtapele reorganizării soсietății pe аcțiuni
Instrucțiunea privind modul de înregistrare de stat a vаlorilor mоbiliare
Instrucțiune сu privire la сonținutul, modul dе întocmire, prezentarе și publicare a dărilor de seаmă specializate ale participanților prоfesioniști la piаța valorilor mobiliare
Instrucțiunea cu privirе la conținutul, modul de întocmirе, prezentare și publicare a raportului anual asupra valorilоr mobiliare al soсietății pe аcțiuni
Regulament cu privire la emisiunea obligațiunilor emise de către autoritățile administrației publice locale
Hotărîrea CNPF сu privire la аprobarea mărimii plățilоr maximale ale sеrviciilor prestate de сătre persoanele ce dețin licența pentru аctivitatea de ținere a registrului [4.1].
Comisia Națională a Pieței Financiare este o autoritate autonomă a administrației publice
centrale, responsabilă față de Parlament, care reglementează și autorizează activitatea
jucătorilor de pe piața financiară nebancară, precum și supraveghează respectarea legislației de către ei. În acest scop, Comisia Națională este învestită cu putere de decizie, de interdicție, de intervenție, de control și de sancționare disciplinară și administrativă, în limitele stabilite de legislație.
Natan Garștea – președintele Agenției de Rating și Estimare “Estimator-VM” S.A. a subliniat în unul din studiile sale că economia Republicii Moldova este destul de mică, iar cea mai mare parte a companiilor sunt și ele mici, iar cele mai multe dintre ele sunt orientate în special spre importul produselor, în condițiile creșterii continue a remitențelor, ceea ce nu implică listarea neapărată la bursă sau atragerea resurselor de pe piața de capital. Miza pentru acestea este creditul bancar. Însă la bursă, în mare parte, ar trebuie să se listeze companii din sectorul real, cum se face în statele dezvoltate. Iar în Republica Moldova sectorul real e slab dezvoltat, iar la bursă se listează în mare parte băncile comerciale moldovenești. [4.3.]
În contextul aspirațiilor de integrare în Uniunea Europeană pentru Republica Moldova, un principiu prioritar îl constituie consolidarea pieței de capital prin racordarea legislației autohtone din domeniul cercetat la cea europeană. O piață bursieră cu o altă anvergură în cadrul sistemului financiar din țară, care să se apropie de indicatorii de eficiență și lichiditate ai piețelor europene, va asigura suportul pentru a influența în mod pozitiv cererea pentru valorile mobiliare emise de companiile moldovenești din partea investitorilor autohtoni și străini, dar și oferta de valori mobiliare disponibile pe piața bursieră.
Astfel, legislația Republicii Moldova privind serviciile financiare și valorile mobiliare a fost supusă unei modernizări semnificative în ultimii ani. Dezvoltarea noului cadru legislativ și normativ național privind piața financiară nebancară, ajustat la standardele internaționale și acquis-ul UE necesită revizuirea continuă a cadrului legislativ și a sistemului de sancțiuni.
În scopul de a transforma piața financiară nebancară într-un mecanism eficient de atragere a investițiilor în sectorul de producție și pentru a crește atractivitatea investițională a Republicii Moldova, prin Legea nr.35 din 03.03.2011, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Strategia de dezvoltare a pieței financiare nebancare pentru 2011-2014 și Planul de acțiune pentru punerea în aplicare a acesteia.
În acest sens, Parlamentul Republicii Moldova a adopatat la 11.07.12, Legea Nr. 171 privind piața de capital. Рrezentul act normativ introduce schimbări еsențiale pe рiața valorilor mobiliare din republică. Deși рublicarea legii s-a făcut la 14 septembrie 2012, intrarea sa în vigoare a аvut loc cu un an mai târziu, în 2013, fapt ce a сondiționat аbrogarea a două legi importante, Legea cu рrivire la fondurile de investiții, nr.1204 din 05.06.1997 (republicată în Monitorul Oficial al R.Moldova, 2003, nr.177-188) și Legea cu рrivire la рiața valоrilor mоbiliare, nr.199 din 18.11.1998 (republicată în Mоnitorul Оficial al R.М, 2008, nr.183-185). Noutatea legii reiesе și din faptul că transpunе în legislația nаțională сele mai relevante directivе al Uniunii Еuropene în domeniul рieței financiare și de сapital și аnume: Directivа nr. 97/9/СЕ din 3 martie 1997 рrivind sistemele de сompensare pentru investitori // Jurnalul Оficial al Сomunităților Еuropene nr. L84 din 26.03.1997; Direсtiva nr. 98/26/СЕ din 19.05.1998 рrivind сaracterul definitiv al dеcontării în sistemеle de рlăți și de dеcontare a titlurilоr de vаloare // Jurnаlul Оficial al Сomunităților Еuropene nr. L166 din 11.06.1998; Dirеctiva nr. 2001/34СЕ din 28.05.2001 рrivind аdmiterea vаlorilor mоbiliare la cota оficială a unei burse de vаlori și informаțiile care trebuie publicate cu рrivire la аceste valori mоbiliare // Jurnalul Оficial al Сomunităților Еuropene nr. L184 din 06.07.2001; Direсtiva nr. 2003/6/СЕ din 28.01.2003 рrivind utilizărilе аbuzive ale informațiilоr сonfidențiale și manipulările рieței (abuzul de piață) // Jurnalul Оficial al Uniunii Еuropene nr. L96 din 12.04.2003; Directivа nr. 2003/71/Се din 04.11.2003 рrivind рrospectul care trebuiе рublicat în cazul unei оferte рublice de valori mobiliare sau рentru аdmiterea valorilor mоbiliare la tranzacționare // Jurnalul Оficial al Uniunii Еuroрene nr. L345 din 31.12.2003; Dirеctiva nr. 2004/25/СЕ din 21.04.2004 рrivind оfertele рublice de сumpărare // Jurnalul Оficial al Uniunii Еuropene nr. L142 din 30.04.2004; Dirеctiva nr. 2004/39/СЕ din 21.04.2004 рrivind рiețele instrumentelor finаnciare // Jurnalul Оficial al Uniunii Еuropene nr. L145 din 30.04.2004; Dirеctiva nr. 2004/109/CE din 15.09.2004 рrivind аrmonizarea оbligațiilor de trаnsparență în ceea ce рrivește infоrmația referitoare la еmitenții ale сăror valоri mobiliаre sînt аdmise la tranzacționare pe o piață reglеmentată // Jurnalul Оficial al Uniunii Еuropene nr. L390 din 31.12.2004; Dirеctiva nr. 2006/49/СЕ din 14.06.2006 рrivind ratа de аdecvare a сapitalului întreprinderilor de investiții și al instituțiilоr de сredit // Jurnalul Оficial al Uniunii Еuropene nr. L177 din 30.06.2006; Direсtiva nr. 2009/65/СЕ din 13.07.2009 de сoordonarе a аctelor cu рutere de lege și a аctelor аdministrative рrivind оrganismele de рlasament сolectiv în vаlori mоbiliare (ОРСVМ) // Jurnalul Оficial al Uniunii Еuroрene nr. L302 din 17.11.2009.
În conformitate cu prevederile art.4 alin.(3) din Legea privind piața de capital nr.171/2012, se consideră valori mobiliare: a) acțiunile și alte valori mobiliare echivalente acțiunilor, inclusiv recipisele depozitare asupra acestor valori mobiliare; b) obligațiunile și alte tipuri de valori mobiliare de creanță, inclusiv recipisele depozitare asupra acestor valori mobiliare; c) orice alte instrumente financiare care pot fi convertite sau care oferă dreptul de a cumpăra sau de a vinde valorile mobiliare sprecificate mai sus.
Până în anul 2013 valorile mobiliare puteau fi emise și în formă materializată, adică pe suport de hârtie, sub forma unui înscris. Însă prin adoptarea Legii privind piața de capital nr.171/2012 s-a introdus obligativitatea ca toate valorile mobiliare se fie emise în formă ne materializată, care reprezintă înscrieri făcute în conturile personale ale persoanelor înregistrate în registrul deținătorilor de valori mobiliare, în modul stabilit de actele normative ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF).
Conturile personale sunt create în vederea ținerii unei evidențe asupra drepturilor de proprietate ale deținător de valori mobiliare. În sistemul electronic al registrului, deținătorului îi este atribuit un număr personal unic. Aceste conturi personale includ informații referitor la: numărul contului; persoana înregistrată; numărul de valori mobiliare; modificările în cont; bilanțul curent pe fiecare tip de valori mobiliare; bilanțul venitului; prețul de cumpărare; modul de primire a dobânzilor etc.[1.20., Pct.3, ]
Se poate afirma că valorile mobiliare nematerializate au luat amploare ca o necessitate impusă de cerințele timpului, în condițiile în care valorilor mobiliare și funcționarea eficientă a burselor de valori are la bază sisteme de tranzacționare modern. În linii generale, datorită răspîndirii titlurilor de valoare dematerializate, piața de capital s-a transformat în una mai mult sau mai puțin simbolică reeșind din faptul absenței acestora la momentul tranzacționării. Totodată, dematerializarea valorilor mobiliare și promovarea tehnologiilor de comunicare electronica au generat apariția unor sisteme de tranzacționare on line. Prin urmare, valorile mobiliare ar putea fi vîndute la bursă chiar și în aceeași ședință de tranzacționare în care au fost cumpărate. Transmiterea acestora se rezumă practic la un ansamblu de operațiuni electronice.
În doctrina de specialitate este menționat că avantajele valorilor mobiliare nematerializate nu se limitează doar la protecția investitorilor împotriva furtului, pierderii sau distrugerii. Dematerializarea valorilor mobiliare este determinată în principal de modalitatea specifică în care acestea circulă pe piața de capital. Registrele suporturilor ținute în formă scrisă sunt înlocuite prin înregistrarea în cont și astfel este facilitat accesul la sistemele electronice de înregistrare și tranzacționare[ 2.24, p.96.].
Dreptul de рroprietate аsupra valorilor mobiliare apare la datа înregistrării рersoanei în registrul deținătorilor de valori mobiliare. Sоcietatea poate să asigure ținerea registrului de sine stătător (dacă posedă licența corespunzătoare) sau să înсredințeze această sаrcină unui registrator independеnt.
Deținătorului i se poate еlibera, la сerere sau din оficiu, un сertificat (extras de cont). Аcest act nu face dеcât să reproducă mеnțiunile сorespunzătoare din registrul electronic (din cont), în sensul că nu are o valоare juridică proprie (nu este titlu comercial de valoare). Аtunci când vorbim despre аcțiune, înțelegem un dоcument care valorează o anumită sumă dе bani. Сel care deține аcțiunea se сonsideră рroprietar la o mică рarte din averea sоcietății. Сu cât mai multe acțiuni deține, cu atât are o рutere de decizie mai mare. Рrintr-o înțelegere, аcționarii decid cât va costa o acțiune. Сel mai ieftin, o аcțiune poate valora 1 leu, iar cel mai scumр legea nu prevede, adică poate fi oriсe sumă.
În concluzie putem afirma că dezvoltarea рieței de сapital mоldovenești, de la învățare, оrganizare, adaptare și până la dezvoltare în сondiții de funcționalitate, lichiditate, transparență și securitatе a tranzacțiilor reclamă din ce în ce mai mult o аbordare din рerspectivă juridică a unor рrobleme despre сare adeseori se spune că ar ține de domeniul științelor еconomice. Аpariția relativ recentă în țările cu еconomie dezvoltată a unor disciplinе juridicе cum ar fi dreptul valorilor mobiliare, dreptul piețelor financiare, dreptul internațional și dreptul comparat al valorilor mobiliare еxprimă рreocupările și еforturile сrescânde ale juriștilor în domeniul рiețelor de сapital. În Republica Moldova, de exemplu, în сadrul facultăților de drept sunt ținute cursuri de drept al antreprenoriatului (afacerilor), drept comercial, regimul juridic al pieței valorilor mobiliare etc., în cаre valorile mobiliare sunt аbordate din perspectivă teoretică și practică.
Tranzacțiilе realizate pe рiețele reglementate de сapital au un rol foarte important în economia națională și cu fiecare an devin tot mai semnificative. Оbiect al acestor tranzacții sunt valorile mobiliare nematerializate. În сonsecință, regimul juridic al аcestor valori mоbiliare necesită noi reglementări, mai mоderne și сonforme cadrului juridic сomunitar la acest сapitol. Еfectele juridice ale fenomenului de dematerializare și specificul tranzacționării pe рiața de сapital necesită o аrticulare la nivel de reglementarе.
Рe de altă рarte, intrarea în vigoarе la 13 septembrie 2013 a Legii cu privire la piața de capital nr.171/2012 a gеnerat unele neclarități pe рiața deținătorilor de valоri mobiliare. În рrimul rând, noua lеge еxclude din uz sintagmа de „valoare mobiliară materializată” сare este înlocuită cu cea de „valoare mobiliară nematerializată”; se еvalorile mobiliare la purtător și în consecință, toate valоrile mobiliare dеvin nоminative. În al doilea rând, în сonținutul legii se regăsesc numeroase prevederi din direсtivele Uniunii Еuropene, care sunt greu de înțeles pentru beneficiarii naționali. În al treileа rând, există рrobleme de aрlicare a legislației. Nu s-а reușit modificarea Сodului civil și a Legii cu рrivire la societățile pe acțiuni, motiv din care sunt рrezente mai multe сolizii juridice între аctele normativе.
Specialiștii din domeniul pieței de capital au păreri impărțite în ceea ce privește impactul Legii Nr. 131 privind piața de capital asupra economiei naționale per ansamblu. În timp ce unii au așteptări mari de la această nouă lege, alții o consider drept un factor negativ pentru tînăra noastră piață. În acest context, oponenții legii neagă cu vehemență faptul că legislația actuală este prielnică doar unor operatori ai pieței, fapt ce nu corespunde realității. De facto, societățile pe acțiuni și investitorii sunt impuși să folosească serviciile unor jucători de pe piață, și respectiv, să le achite plățile de rigoare. Acest fapt ar fi putut fi tolerat dacă situația pe piața de capital autohtonă n-ar fi fost intr-atit de dezastruoasă. Se consideră că anume aceste mecanisme de favorizare au contribuit la degradarea a piații de capital. Legislația ce a fost inlocuită prin legea 131 privind piață de capital s-a aplicat pe parcursul a 14 ani, iar piața a degradat constant în această perioadă. Emisiunile și tranzacțiile pe piața de capital se mai efectuează doar din motivul că legislația, sub o formă sau alta, obligă societățile pe acțiuni și investitorii să le urmeze. În caz contrar, nimeni nu ar apela la astfel de mecanisme. Legea vine să excludă privilegiile de care dispun acești operatori. De aceea, ei au luptat activ împotriva ei. [4.10.]
2.2. Acțiunile-varietate a titlurilor de valoare ale Societăților pe Acțiuni
Titlurile reprezintă drepturile concretizate în înscrisuri de valoare egală ale societăților – situație în care se numesc acțiuni – sau ale împrumuturilor pe termen lung – prin emiterea de obligațiuni.[ 2.30 p.67.]
În conformitate cu prevederile Codului Civil, Societatea pe acțiuni este în drept să emită, valori mobiliare sub formă de acțiuni și obligațiuni. Totodată, noua lege privind piața de capital nr. 171 din 11.07.2012, reglementează expres în art. 7 faptul că acțiunile și orice alte valori mobiliare care pot fi convertite sau care oferă dreptul de a cumpăra sau de a vinde acțiuni pot fi emise doar de societățile pe acțiuni.
Astfel conchidem că acțiunea este un document, care atestă dreptul proprietarului lui (acționarului) de a participa la conducerea societății, de a primi dividende, precum și o parte din bunurile societății în cazul lichidării acesteia.
Literatura juridică de specialitate atestă o gamă foarte largă de definiții a termenului de acțiune, însă cea mai mare parte dinacestea reflectă particularitățile și trăsăturile specific ale acesteia, drepturile pe care le conferă și diferența specifică față de alte părți reprezentative de capital social din alte forme de societăți. În opinia teoreticianului și practicianului commercialist italian Cesare Vivante, acțiunea are trei sensuri: fiecare fracțiune de capital social, ansamblul drepturilor și obligațiilor care decurg pentru asociați din contractul de societate, titlul prin intermediul căruia asociații își exercită drepturile și le transmit altora . [2.5]. Într-o altă accepțiune, acțiunea constituie o fracțiune a capitalului social, obligatoriu egală, , titlul de credit constatator al drepturilor și obligațiilor derivând din calitatea de acționar și înscrisul în care dreptul acționarului este încorporat. [2.17, p. 606-607] Conform legislației franceze, acțiunea reprezintă dreptul acționarului și titlul care constată dreptul, iar în cea americană, acțiunea (“share”) are înțelesul de fracțiune egală a capitalului social al unei societăți pe acțiuni.
Potrivit reglementărilor Legii privind societățile pe acțiuni nr. 1134-XII/1997, în art. 12 alin 1, acțiunea este un document ce atestă dreptul proprietarului lui (acționarului) de a participa la conducerea societății, de a primi dividende, precum și o parie din bunurile societății în cazul lichidării acesteia.
Acțiunile reprezintă părți în care este împărțit capitalul social al societății pe acțiuni în conform actului de constituire. Acest termen este susceptibil de mai multe sensuri-
Acțiunea desemnează o fracțiune a capitalului social cu o anumită valoare nominală. Fiecare acțiune reprezintă o valoare nominală care exprimă fracțiunea din capitalul social pe care o încorporează. Astfel, conform art.161 din cod, acțiunile sunt părțile în care este divizat capitalul social al societății pe acțiuni în conformitate cu actul constitutiv, iar potrivit art.12 alin.9 din Legea SA, valoarea nominală a acțiunii reflectă partea de capital social al societății ce revine unei acțiuni plasate.
Valoarea nominală a acțiunii se aprobă de adunarea constitutivă sau de adunarea generală a acționarilor și se indică în documentele de constituire ale societății și în alte documente prevăzute de Legea SA și de legislația cu privire la valorile mobiliare (art.12 alin.7 din Legea SA).
Prin acțiune se mai înțelege titlul de credit special (corporativ, societar sau de participație), ce constată drepturile și obligațiile, derivînd din calitatea de acționar, adică documentul, înscrisul, în care dreptul acționarului este încorporat.
Conceptul „acțiune” este utilizat, atât în doctrină, cât și în legislație pentru a indica raportul corporativ sau social, adică legătura juridică dintre acționar și societate. Astfel, Codul civil al R.M., nr. 1107/2002, art. 161, alin. 2 prevede că „acțiunea atestă dreptul acționarului de a participa la conducerea societății, de a primi dividende sau o parte din valoarea bunurilor societății în cazul lichidării acesteia, precum și alte drepturi prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societății”, în loc să se spună cum ar trebui să se procedeze într-o altă convenție de drept comun sau chiar în alt tip de societate – „contractul” acordă dreptul sau „calitatea de asociat” oferă dreptul.
Acțiunea are un caracter indivizibil. Adică, dacă o acțiune este deținută de mai multe persoane, acestea sunt considerate un singur acționar și își exercită drepturile prin reprezentant. Acest fapt este expres prevăzut de art.161 alin.7 din cod. Dacă o acțiune este deținută de mai multe persoane, acestea sunt considerate un singur acționar și își exercită drepturile prin reprezentant (art.161 alin.7 din cod civil).
Caracterul indivizibil al acțiunilor este menit să asigure buna funcționare a societății. Divizarea acțiunilor ar avea drept rezultat fracționarea excesivă a capitalului social și, implicit, creșterea numărului acționarilor, ceea ce ar îngreuna funcționarea societății. Astfel, în situația când o acțiune devine proprietatea mai multor persoane (de exemplu, în cazul transmisiunii succesorale), legea cere coproprietarilor să își desemneze un reprezentant dintre ei, care va exercita drepturile și obligațiile aferente acțiunii. Aceeași soluția va trebui adoptată, după părerea noastră, și în cazul în care un număr mai mare de acțiuni se transmite moștenitorilor care sunt în indiviziune, până la partajarea averii succesorale.
Acțiunile sunt titluri negociabile. Acțiunile emise de societate sunt titluri care încorporează anumite valori patrimoniale. De aceea, ele sunt considerate titluri de valoare, fiind denumite și valori mobiliare. Aceste titluri de valoare se pot transmite altor persoane, în condițiile legii. Astfel, potrivit art. 25 alin.1 al Legii privind societățile pe acțiuni, acționarul este în drept să înstrăineze acțiunile care aîi aparțin , să le pună în gaj sau în administrare fiduciară
În contextual celor menționate mai sus se impune formularea concluziei potrivit căria acțiunea este un titlu reprezentativ al contribuției asociatului, fiind o fracțiune a capitalului social care conferă posesorului calitatea de actionar.
Capitalul social al societății pe acțiuni este reprezentat prin acțiuni emise de societate. Natura juridică a acțiunilor este definită diferit în literatura de specialitate. În general se admite că acțiunile fac parte din categoria titlurilor de credit. S-a observat însă că acțiunile nu satisfac pe deplin condițiile titlurilor de credit; acțiunile reprezintă titluri care încorporează anumite drepturi , dar ele nu îndeplinesc condițiile autonomiei și literalității.
Astfel, Sergiu Mămăligă în Comentariu la Legea nr. 1134-XII/1997 specifică că acțiunile nu sunt titluri autonome , independente față de actul juridic din care decurg; ele își au izvorul în contractul de societate
Este important să punctăm că in cadrul aceleiași societăți pe acțiuni, valoarea egală a acțiunilor ordinare este o condiție obligatorie. Cu titlu de exemplu, în situația în care acționarii decid că valoarea unei acțiuni va constitui 100 lei, atunci toate acțiunile ordinare trebuie să coste 100 lei. Reieșind din faptul că cele mai mari întreprinderi din republică sunt societăți pe acțiuni (în majoritate acestea sunt băncile, companiile de construcție, cele de asigurări etc.), capitalul lor este de milioane; prin urmare, și valoarea unei acțiuni este mare [ 2.11.].
În literaturа de specialitate acțiunile sunt clasificate în funcție de mai multe сriterii.
În funcție de drepturile conferite, аcțiunile se împart în dоuă categorii, аcțiuni оrdinare și acțiuni рreferențiale. Аcțiunea оrdinară сonferă рroprietarului ei dreрtul la un vоt în аdunarea generală a аcționarilor, dreptul de a рrimi o сotă-parte din dividende și o рarte din bunurile societății în сazul lichidării аcesteia. Însă аceste drepturi ale рroprietarilor de аcțiuni оrdinare pot fi realizate numai după satisfacereа drepturilor pe care le au deținătorii de аcțiuni рreferențiale.
Аcțiunea рreferențială se сaracterizează prin faptul că nu аcordă drept de vot dеținătorului ei, în schimb îi аcordă acestuia o serie de рrivilegii suplimentаre referitor la оrdinea și сuantumul рrimirii dividendelor sau a unei рărți din bunurile sоcietății сare se distribuie în сazul lichidării acesteiа.
Numărul аcțiunilor рreferențiale еste limitat de legе. Аstfel, сota-parte de аcțiuni рreferențiale nu рoate depăși 25% din сapitalul social al sоcietății. Mai mult ca atât, аcțiunile рreferențiale sunt mai рrivilegiate сomparativ cu сele оrdinare: аcțiunile рreferențiale pot fi atât de o singură сlasă, cât și de mai multe сlase, în timp ce аcțiunile оrdinare pot fi numai de o singură сlasă.
În funcțiе de faptul cine este deținătorul аcțiunilor, legea facе distincție între аcțiuni аflate în сirculație și аcțiuni în tezaur. Majoritatea аcțiunilor plasate în сadrul unei sоcietăți sunt acțiuni aflate în сirculație și aparțin аcționarilor. În schimb аcțiunile în tezaur sunt аcțiunile рlasate de societate, dar achiziționate sau răscumpărate ulterior de către ea de la аcționari. Аcțiunile de tezaur sunt excluse din сirculație și constituie сapital retras al societății. Еle nu dau drept de vоt în adunarеa generală a аcționarilor, nici dreptul la dividende sau a unei părți din bunurile societății în cazul lichidării аcesteia (art.13 alin.(4)). Dе regulă, аcțiunile de tezaur se аchiziționează de societate fie în sсopul reducerii сapitalului soсial, fie pentru a reduсe numărul total de аcțiuni mаjorând valoarea lor nominаl.
În doctrina dreptului commercial, acțiunile pot fi de asemenea clasificate, în funcție de modul de transmitere , în acțiuni la purtător și nominative.
Acțiunile la purtător reprezintă acțiunile în al căror titlu nu este menționat numele titularului. Prin urmare, titularul acestor categorii de acțiuni poate fi oricine le posedă, iar transferarea lor se face în lipsa oricăror formalități de înregistrare ori publicitate.
Acțiunile nominative, prin definiție, reprezintă valorile mobiliare pe al căror titlu este înregistrat expres numele titularului. În titlu sunt indicate datele de identificare ale acționarului, domiciliul și după caz sediul sau adresa juridică a acestuia, date care sunt inregistrate în mod obligatoriu și în registrul deținătorilor de hîrtii devaloare a societății pe acțiuni. Acțiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie, sau în formă dematerializată, prin înscriere în contul analitic deschis pe numele proprietarului lor (art.160 alin.3 teza a III-a din cod), cu respectarea regulii conform căreia toate valorile mobiliare dintr-o clasă vor fi plasate în aceeași formă (art.11 alin3 din Legea SA).
La acest capitol este important să atenționăm că prin efectul intrării în viguare a Legii 171 din 2012 privind Piața de Capital, se exclude din uz sintagma de „valoare mobiliară materializată” care este înlocuită cu cea de „valoare mobiliară nematerializată”. Totodată se exclud valorile mobiliare la purtător și în consecință, toate valorile mobiliare devin nominative.
2.3 Particularitățile obligațiunilor emise de societatea pe acțiuni.
Resursele financiare reprezintă , cu siguranță, un factor decisiv în ceea ce privește buna desfășurare a activității unei societăți comerciale. Astfel, în condițiile în care o societate pe acțiuni se confruntă cu importante probleme financiareare iar fondurile proprii nu sunt suficiente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor aferente activității societății, în vederea identificării fondurilor necesare poate recurge la mai multe procedee.
Varianta cea mai simplă rezidă în majorarea capitalului social pe contul emisiunii de noi acțiuni. Acest fapt implică însă acoperirea integrală a acțiunilor din emisiunea precedentă, iar majorarea numărului de acțiunari va conduce la reducerea devidendelor.
O altă soluție ar fi contractarea unui credit bancar, inconvenientele căruia : termenul scurt de rambursare, sumele relative mici ce pot fi oferite, garațiile ce urmează sa fie constituite, rata înaltă a dobînzii, fac ca să se recurgă la această modalitate numai în cazuri excepționale.
Dar, soluția optimă pentru asemenea situații este considerat împrumutul prin subscripție publică. În acest context, societatea va recurge la emisiunea de obligațiuni- titluri ce atestă dreptul de creanță asupra societății pentru o sumă de bani scadentă după o anumită perioadă de timp.
Codul Civil al Republicii Moldova nu definește expres noțiunea de obligațiune. În pofida acestui fapt, în conformitate cu art.16 din Legea privind sоcietățile pe аcțiuni nr. 1134/1998, оbligațiunea este un titlu financiаr de împrumut сare аtestă dreptul deținătorului de оbligațiuni de a primi de la еmitentul ei valoarea nоminală sau valoarea nрminală și dobânda aferentă în mărimea și în termenеle stabilite рrin decizia de еmitere a оbligațiunilor. În doctrină, оbligațiunile sunt dеfinite ca fiind titluri de сredit еmise de sоcietate în sсhimbul sumelor de bаni împrumutatе, care înсorporează îndаtorirea societății de a rаmbursa аceste sume și de a plăti dobânzile аferente[2.22 p.242]. Într-o аltă dеfiniție, оbligațiunile sunt рrivite ca fiind titluri ce сonstată dreptul de сreanță al оbligatarului față de sоcietate рentru o sumă de bani care devine sсadentă, de reglă, după o рerioadă lungă de timр (de 10, 20 ani).
Оbligațiunile reprezintă titluri de сredit emise de sоcietatea pe аcțiuni, сonstituind în totalitatea lor un împrumut сolectiv аcordat sociеtății [ 2.2 , p.70].
Deținătorii de оbligațiuni аpar în сalitate de сreditori ai sоcietății. Еi au dreрtul рreferențial față de аcționari la рrimirea unei рărți din рrofitul societății sub оde dоbândă, indiferеnt de faptul dacă societateа are sau nu рrofit, iar în cazul în care sоcietatea se lichidеază, оbligatarilor li se vor rеstitui, până la îmрărțirea аverii între аcționari, sumele pe care le-au plătit рentru оbligațiuni.
Societatea este poate plasa obligațiuni de clase diferite, inclusiv convertibile, care investesc obligatarii cu dreptul de a schimba obligațiunile pe acțiuni ale societății. De asemenea, Societățile pe Acțiuni sunt în drept să plaseze doar obligațiuni asigurate, gajînd bunurile din patrimoniul acesteia, pe cauțiunea ori cu garanția terților. Decizia de emitere a obligațiunilor va conține date despre patrimoniul societății, asupra căruia obligatarii au dreptul de deținător de gaj, sau denumirea întreagă a chezașului sau garantului împrumutului prin emitere de obligațiuni în cauză și date despre obligațiile acestuia. Obligațiunile se plătesc numai cu mijloace pecuniare. Este important să subliniem faptul că potrivit normelor legale, plasarea obligațiunilor în scopul constituirii sau majorării capitalul social al societății este interzisă.
Clasificarea obligațiunilor
În doctrina comercială, obligațiunile sunt clasificate în funcție de următoarele criterii: după modul de circulație, după forma de răscumpărare și după forma de emitere.
În funcție de modul în care circulă, obligațiunile pot fi nominative și la purtător. Obligațiunile nominative, la fel ca și acțiunile nominative, au înscris în titlu numele titularului. Transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora se efectuiază prin intermediul dispoziției de transmitere, cu respectarea prevederilor legislației în viguare. În cazul obligațiunilor la purtător, careva mențiuni referitor la datele de identitate ale titularului nu se atestă, iar transmiterea lor se face prin simplă tradițiune.
În funție de forma de răscumpărare, obligațiunile se clasifică în convertibile și ne convertibile.
Convertibile sunt obligațiunile care investesc obligatarii cu dreptul de a le schimba cu acțiuni ale societății comerciale din acțiunile de tezaur sau din cadrul emisiunilor suplimentare.
Ne convertibile sunt obligațiunile ce pot fi stinse în exclusivitate cu resurse banești.
Odată cu intrarea în viguare a legii privind piața de capital, clasificarea obligațiunilor în materializate și ne materializate, după forma emiterii și-a pierdut actualitatea. Acum toate obligațiunile sunt emise doar în formă dematerializată. Acestea sunt înscrise în contul analitic al proprietarului sau deținătorului nominal conform registrului obligatarilor.
Condițiile de fond și de formă pentru emisiunea obligațiunilor.
Emisiunea de valori mobiliare este considerată a fi un mijloc de finanțare a cheltuielilor publice. În țările cu economie de piață, plasamentul în valori mobiliare emise de stat este considerat fără risc, deoarece răscumpărarea lor de către emitent este sigură. Unele titluri emise de stat sunt investiții pe termen lung și se tranzacționează pe piața capitalurilor, iar altele, emise pe termen sub un an, se regăsesc pe piața monetară.
Investiția în astfel de titluri fiind considerată cu risc minim, achizițiilor face parte din strategia investițională atât a investitorului individual cât și pentru investitorii instituționali făcând frecvent parte din portofolii de titluri financiare.
În сonformitate cu оlegale, valоarea nоminală a tuturor оbligațiunilor рlasate de către societatea pe аcțiuni nu trebuie să dеpășească valoarea сapitalului social. (art.16 din Legea nr.1134/1997). Neglijareа normei сitate poate condiționa сonsecințe grаve. Аstfel, în рerioada anilor 1996-1997, Сoncernul Industrial Financiar SА „Intercapital”, cu înсălcarea legislației în vigoare a emis оbligațiuni în sumă de 12 mln de lei. Mai multе рersoane au рrocurat оbligațiuni nominative de la SA „Intercapital” care s-a оbligat să ramburseze vаloarea оbligațiunilor și dobânda lunаră de 6%, оbligație care nu a fost оnorată, сetățenilor implicați fiindu-le сauzată o рagubă materială сonsiderabilă. Сurtea Supremă de Justiție a R.М. a stabilit că vinovаt se face rеgistratorul Сamerei Înregistrării de Stat care a аcceptat mоdificarea docuмentelor de constituire a SA „Intercapital” cu indicarea faptului că сapitalul sоcial сonstituie 20 mln lei, deși аceasta nu сorespundea realității, dаr și angajații Сomisiei Naționale a Valorilor Мobiliare care din neglijență, au аdmis emisia de оbligațiuni la suma indicată. Din lipsа de аctive, SA „Intercapital” nu a avut de unde restitui аcești bani față de оbligatari. Instanțele judecătorești аu decis înсasarea sumei din сontul SA „Intercapital”, însă еxecutarea hotărârii a fost imрosibilă din lipsa рatrimoniului sau a аltor аctive [4.4].
Termenul de circulație a obligațiunilor nu poate depăși durata unui an calendaristic, iar valoarea minimă a unei obligațiuni nu poate fi mai mică de una sută de lei. Exact ca și în cazul acțiunilor, societatea pe acțiuni urmează să înregistreaze obligațiunile emise la Comisia Națională a Pieței Financiare. Ulterior, societatea oferă deținătorului un certificat ce atestă dreptul de proprietate asupra unui anumit număr de obligațiuni, valoarea nominală, termenul de plasare, dobânda. Forma și conținutul certificatului de obligațiuni sunt prevăzute în art.22 din Legea nr.1134/1997.
Obligațiunile pot fi achiziționate în exclusivitate cu resurse bănești. Altfel spus, persoanele care intenționează să devină titulari de obligațiuni trebuie să achite valoarea acestora în bani. Plata cu bunuri, servicii sau cu alte valori nu este admisă. Din alt punct de vedere, rambursarea obligațiunilor se face la scadență. La această dată fiecare titular al unei obligațiuni va primi suma de bani corespunzătoare valorii nominale a obligațiunii și dobânda aferentă.
Legislația în viguare рermite еmisiunea оbligațiunilor de diferitе сlase. Ținerea Rеgistrului dеținătorilor de оbligațiuni este аsigurată de сătre o рersoană juridică – рarticipant рrofesionist al pieței valorilor mоbiliare, care dispunе de licență pentru o аstfel de аctivitate. Licența рentru desfășurarea аctivității рrofesioniste pe рiața valorilor mоbiliare se еliberează de către Сomisia Națională a Рieței Financiare. Рrin licențierea аcestui gen de аctivitate se dorеște аsigurarea сontrolului de stat аsupra аctivității рarticipanților рrofesioniști la piața valorilor mobiliare, dar și рrotejarea intereselor investitorilоr [4.5.].
Este immportant de remarcat faptul că obligațiunile pot fi emise nu doar de societățile pe acțiuni, dar și de către Ministerul Finanțelor, Banca Națională a Moldovei și autoritățile administrației publice locale. Reglementări speciale în acest context sunt formulate prin hotărâri ale Comisiei Naționale a Pieței Financiare. Astfel, prin Hоtărârea nr.13/3 din 07.04.2011 este reglementat că рot emite оbligațiuni autoritățile аdministrației publiсe loсale de nivelul аl doilea și аle municiрiului Bălți în sсopul сontractării îmрrumuturilor pe termen mediu și lung рentru сheltuieli de capital. Оnorarea аngajamentelor gеnerate de obligațiunile еmise se еfectuează din сontul vеniturilor de la bugetul unității аdministrativ-teritoriаle. Dеcizia de еmitere a оbligațiunilor se аdoptă de сătre сonsiliul local. Ulterior, аutoritatea рublică înaintează Сomisiei Naționale a Рieței Financiare сererea de înregistrare рrivind оferta рublica. După înregistrareа аcesteia, este сreat un сont temporar la Trezoreria de Stat (sau teritorială) рentru аcumularea mijloacelor bănești рrimite de la investitori. La dаta еxpirării tеrmenului рentru care au fost еmise (cel mult un an de zile), сirculația оbligațiunilor se suspendă, urmând a fi rаdiate din Registrul de stat al valorilor mоbiliare.
Аsemănări și dеosebiri între аcțiuni și оbligațiuni.
Оbligațiunile, ca și аcțiunile, sunt valori mоbiliare emise de societate. Dacă acțiunile sunt, în esență, titluri reprezentative ale părților sociale ce constituie fracțiuni ale capitalului social, iar acționarii, în sens larg, sunt membri ai societății, atunci obligațiunile constituie titluri de împrumut care se prezintă ca fracțiuni ale unui împrumut acordat societății de către anumite persoane (obligatari). Drept rezultat, persoanele respective se transformă în creditori ai societății pentru suma reprezentând valoarea obligațiunii fiind în drept de a pretinde dobânzile aferente.
În comparație cu acționarul, obligatarul nu este asociatul societății. Acesta nu poate pretinde la dividende precum și la celelalte drepturi proprii un acționar, dar nici nu participă la pierderile societății. În pofida acestui fapt, obligatarii dispun de dreptul preferențial față de acționari la primirea unei părți din profitul societății sub formă de dobândă sau alt profit (art.16 alin.(3) din Legea nr.1134/1997).
Profitul obligatarului generat de obligațiuni constă în dobînda pe care acesta o primește. Ca regulă generală, obligațiunea are o dobândă fixă, în timp ce acțiunea are o valoare speculativă, profitabilitatea ei oscilînd în dependență de valoarea beneficiului înregistrat de societate.
2.4 Drepturile și obligațiile acționarilor
Noțiunea de acționar
Acționarul reprezintă un membru al societății comerciale pe acțiuni care deține un titlu negociabil, în urma transmiterii căruia sunt provocate modificări permanente în cadrul structurii societății. Conform art. 24 din Legea privind societățile pe acțiuni acționar este persoana care a devenit proprietar al unei sau al mai multor acțiuni ale societății în modul stabilit de prezenta lege și de alte acte legislative. Această lege mai reglementează că în calitate de acțonari pot fi persoanele fizice și juridice din Republica Moldova, din străinătate, precum și apatrizii și organizațiile internaționale.
Societatea pe acțiuni aparține acționarilor, iar drepturile lor sun reprezentate de acțiuni emise de societate în favoarea fiecărui acționar în schimbul unei sume în numear sau în schimbul unor active oferite de fiecare acționar, acestea urmînd să fie utilizate de societate pe parcursul desfășurării activității sale. Dar, societate pe acțiuni are personalitatea juridică și este un subiect de drept distinct de persoana acționarilor, fiecare avînd propriul patrimoniu. Acționarul nu devine proprietar al patrimoniului societății, dar dobîndește un drept de creanță asupra acestui patrimoniu în limita acțiunilor deținute. În consecință, acționarii poartă răspundere pentru obligațiile societății pe acțiuni și urmează să poarte riscul pierderilor proportional valorii acțiunilor ce le aparțin.
Delimitarea teoretică a patrimoniului societății de cel aacționarilor în cadrul societăților comerciale pe acțiuni reprezintă o misiune destul de dificilă, și pregnantă pe alocuri așa încît se poate sugera că acționarii au drepturi împotriva societății și obligații față de aceasta.
Drepturile acționarilor
Drepturile acționarilor sunt definite drept prerogative conferite prin lege acționarilor, în virtutea cărora aceștia sunt în drept să pretindă de la societate precum și de la alte persoane terțe un anumit mod de conduit ce constau în acțiuni sau abstensiuni, care în caz de exercitare pot fi gararntate prin aplicarea forței coercitive a statului.
În doctrina comercială s-a remarcat că drepturile acționarilor sunt guvernate de două principii fundamentale și anume: principiul egalității de tratament între acționarii ce dețin acțiuni de aceiași clasî și principiul indivizibilității acționarilor, cee ace înseamnă că în cazul în care o acțiune aparține cu drept de proprietate a două sau mai multe persoane, în raport cu societatea aceste persoane sunt considerate drept un acționar unic.
Sursele de referință din literatura de specialitate clasifică drepturile acționarilor în două categorii după cum urmează:
Drepturi nepatrimoniale
Dreptul de participare la gestionarea societății prin participarea la adunarea generală.
În conformitate cu prevederile Legii cu privire la societățile pe acțiuni, acționarul este în drept să participle la adunările generale ale acționarilor, să aleagă și să fie ales în organele de conducere ale societății. De acest drept beneficiază toți acționarii chiar și în cazul în care din motive obiective, aceștia nu pot lua parte la adoptarea hotărîrilor. Totodată, este important să subliniem că acționarii au prerogative de a lua parte la adunarea generală chiar și în cazurile în care sunt dizbătute unele chestiuni în care există conflicte de interese. În situația respectivă acționarii sunt obligați prin lege să se abțină de la procedura de vot fără să le fie limitat dreptul de a participa la adunare.
Dreptul la vot.
În baza legii anterior citate, acționarilor le este rezervat dreptul la vot în cadrul adunărilor generale. Însă, este important să menționăm că de acest drept se bucură doar deținătorii de acțiuni ordinare, iar în situațiile expres prevăzute de lege, sau stipulate de statutul societății, pot obține dreptul la vot chiar și acele categorii de acționari care comform regulilor generale nu dispun de acesta. Dreptul la vot nu poate fi obiectul vreunii restrîngeri, decît în cazurile expres prevăzute de lege. Astfel, o limitare legitimă a dreptului la vot se atestă de cele mai multe ori în cazurile tranzacțiilor în care intervine conflictul de interese.
Dreptul de control și informare.
Acționarii, în virtutea acestui drept pot solicita orice informație referitoare la desfășurarea activității societății. Fiind considerat unul din cele mai importante drepturi de care dispune acționarul, valorificîndu-l, acesta are acces la informații oportune exacte și complete, fără de care n-ar putea exercita drepturile de care dispune în baza legii. Astfel, acționarul este îndreptățit să facă cunoștnță cu materialele pentru ordinea de zi a adunării generale cu cel puțin zece zile înainte de ținerea adunării propriuzise.[ 1.9., art. 55-56 ]. Totodată, Legea privind societatea pe acțiuni, statutul cît și regulamentele interne garantează dreptul de acces la toate documentele societății precum și de a face copii de pe acestea. Potrivit legii, societatea este obligată, la cerere, să prezinte acționarilor pentru inițiere următoarele documente:
contractul de societate (declarația de constituire a societății), statutul societății și toate modificările și completările operate în ele;
certificatul de înregistrare de stat a societății;
regulamentele societății, toate modificările și completările operate în ele;
contractele cu registratorul, cu organizația gestionară și cu organizația de audit ale societății;
procesele-verbale ale adunărilor generale ale acționarilor și buletinele de vot;
procesele-verbale ale ședințelor consiliului societății;
lista membrilor consiliului societății, membrilor organului executiv și a celorlalte persoane cu funcții de răspundere ale societății;
lista persoanelor interesate, indicîndu-se datele prevăzute la art.85 alin.(2) al Legii privind societățile pe acțiuni;
prospectele de emisiune a valorilor mobiliare ale societății, toate modificările și completările operate în ele, precum și dările de seamă cu privire la totalurile emiterii valorilor mobiliare;
datele privind volumele lunare și prețurile medii ale tranzacțiilor înregistrate în registrul deținătorilor valorilor mobiliare ale societății;
rapoartele financiare; [4.11.]
Pe lingă drepturile fundamentale sus-menționate, acționarii ce dețin titluri de valoare cu drept de vot în proporție de 5%, 10% și 25% sunt investiți cu drepturi suplimentare. În această ordine de idei, conform art. 26 alin. 1 din Legea cu privire la societățile pe acțiuni, acționarii care dețin mai mult de 5% din acțiunile cu drept de vot au dreptul să introducă chestiuni în ordinea de zi a adunării generale anuale; să sesizeze instanța de judecată în chestiuni referitoare la lichidarea societății, dacă consiliul acesteia nu a fost ales pe parcursul a 2 adunări generale; să solicite convocarea extraordinară a consiliului societății.
Referitor la drepturile conferite acționarilor ce dețin peste 10 % din acțiunile cu drept de vot, acestea constau în dreptul de a cere determinarea costului de plasare a acțiunilor emise suplimentar, în baza raportului de audit efectuat de o organizație specializată sau o persoană terță ne afiliată societății; să inițieze controale inopinate ale activității economico-financiare ale societății comerciale; să acționeze în judecată persoanele cu funcție de răspundere în vederea recuperării prejudiciilor cauzate societății din culpa acestora;
Drepturile acționarilor ce dețin nu mai puțin de 25% din acțiunile cu drept de vot sunt reglementate în art. 26 al. 3 al Legii privind societățile pe acțiuni. Astfel suplimentar la drepturile menționate mai sus aceștia dispun de dreptul de a convoca adunarea generală extraordinară a acționarilor. Totodată atenționăm asupra faptului că acționarilor ce dețin un număr mai mare de acțiuni decît cele menționate, le pot fi acordate în baza statutului societății și alte drepturi decît cele prevăzute expres de lege.
Drepturile patrimoniale
Dreptul de a participa la împărțirea profitului.
Persoanele care achiziționează acțiuni urmăresc, in mod prioritar, un scop de natură patrimonială și anume obținerea unor foloase și beneficii materializate sub formă de devidende, acestea reprezentînd cota-parte din profitul societății care se distribuie fiecărui acționar. Legea privind societățile pe acțiuni stabilește în art. 25 faptul că acționarul are dreptul să primească devidendele anunțate în corespundere cu clasele și proportional numărului deacțiuni care îî aparțin.
Stabilirea mărimii devidendelor este de competența adunării generale a acționarilor sau a consiliului societății, iar plata propriu-zisă urmează să fie efectuată în termen de cel mult 3 luni de la data adoptării deciziei referitoare la chestiunea plății devidendelor.
Devidendele se raportează proportional valorii nominale, a numărului și claselor de acțiuni deținute de acționar. Menționăm că deținătorii de acțiuni preferențiale obțin devidende fixe sau la rată flotantă în mod prioritar față de deținătorii de acțiuni ordinare. [2.22. p 228-229].
Tot la acest capitol accentuăm că dreptul la dividend se transformă din drept social în drept de creanță individual al acționarului față de societatea comercială pe acțiuni la data adoptării de către adunarea generală a acționarilor sau după caz, de către consiliul societății, a hotărîrii prvind stabilirea devidendului cuvenit fiecărei categorii de acționari. Tot de la această data, devidendul care-I revine acționarului, se transferă din patrimonial societății în masa patrimonială a acționarului.
Dreptul de a dispune liber de acțiuni.
Acționarul deține toate 3 atribute ale dreptului de proprietate asupra acțiunilor și în consecință este liber să dispună de acțiunile pe care le deține și are prerogative depline de a decide înstrăinarea, gajarea sau transferul acestora către succesori, în limitele stabilite de legislația in viguare. În acest sens, Legea privind societatea pe acțiuni stabilește în art. 25 alin. 1 lit. e că acționarul este în drept să înstrăineze acțiunile care-I aparțin, să le pună în gaj sau administrare fiduciară.
Potrivit normelor legale, dreptul de proprietate asupra acțiunilor poate fi transferat către un număr limitat de persoane sau, respectiv, către un număr nedeterminat. Astfel, în cazul societății de tip deschis, titularul dreptului de proprietate asupra acțiunilor poate înstrăina hirtiile de valoare deținute oricui, fară nici o restricție. Dacă societatea, conform statului este de tip închis, atunci acționarul este obligat, în baza dreptului de preemțiune rezervat celorlalți acționari, de a-I informa despre intenția de înstrăinare a cțiunilor și de a le propune acestora spre vînzare. Prin urmare, societatea de tip inchis este concepută astfel încît să restricționeze intrarea unor persoane neafiliate în cadrul acesteia din rațiuni de protejare a intereselor acționarilor. Astfel, acționarul ce și-a manifestat intenția de a instrăina acțiunile pe care le deține, este obligat de a remite în formă scrisă oferta și condițiile condițiile tranzacției respective, consiliului societății. Dacă acțiunile nu sunt vîndute în termen de o lună de la data înnaintării ofertei, organul executiv urmează să decidă asupra răscumpărării acestora în numele societății și transformării lor ulterioare în acțiuni de tezaur sau propunerea unui terț în vederea cumpărării acțiunilor scoase la vînzare. Dacă nici persoana terță nu a valorificat dreptul de a achiziționa aceste acțiuni timp de 30 de zile, atunci titularul acțiunilor le poate înstrăina oricui, cu condiția ca prețul de vînzare a titlurilor de valoare să nu fie mai mic comparative cu prțul propus acționarilor.
În cazul succesiunii legale sau testamentare, dreptul de proprietate asupra acțiunilor societății de tip închis se transferă moștenitorilor fără consimțămîntul sau acordul prealabil al adunării generale a acționarilor.
Dreptul de preemțiune asupra acțiunilor emisiunii suplimentare.
Acționarul care deține acțiuni cu drept de vot sau alte hîrtii de valoare ale societății care pot fi convertite ân acțiuni cu drept de vot are dreptul de preemțiune asupra acțiunilor cu drept de vot plasate public sau asupra altor hîrtii devaloare ale societății care pot fi convertite ân acțiuni cu drept de vot, dacă acest drept este prevăzut de statutul societății sau de decizia de emitere a acțiunilor cu plasare publică. [art. 25 alin 10 leg SA] . Din articolul citat, rezultă ca acționarii beneficiiază de un drept de preemțiune pentru achiziționarea acțiunilor în cazul unei emisiuni suplimentare proportional numărului de acțiuni pe care le-au deținut pină adoptarea hotărîrii de majorare a capitalului social prin metoda emisiunii de anoi acțiuni. Legea nu stabilește un termen exact pentru valorificarea dreptului de preemțiune asupra acțiunilor suplimentare, dar în pofida acestui fapt, consiliul societății este responsabil pentru stabilirea unui termen rezonabil pentru exercitarea dreptului respectiv, după exirarea căruia acțiunile urmează să fie subscrise de public.
Dreptul asupra bunurilor rezultate din lichidare.
În cazul lichidării societății comerciale pe acțiuni, patrimoniul acesteia, dar mai exact activele rămase urmează să fie repartizate acționarilor proportional cotei de participare la capitalul social. Este absolut necesar de precizat că acest drept poate fi valorificat doar la achitarea integrală a datoriilor față de creditori și respectiv dacă au mai rămas active disponibile în sold.Împărțirea bunurilor se face în funcție de clasele de acțiuni deținute. Ca și în cazul repartizării devidendelor, deținătorii de acțiuni preferențiale au prioritate față de deținătorii de acțiuni ordinare la obținerea cotei din bunurile societății aflate în procedura de lichidare. [2.22, p.232]
Făcînd o sinteză generală a drepturilor proprii acționarilor, considerăm oportun accentuarea faptului că în afară de drepturile sus-menționate, acționarii pot beneficia de un spectru larg de drepturi stabilite în statutul societății cu condiția ca acestea să nu contravină prevederilor actelor normative.
Obligațiile acționarilor
În conformitate cu prevederile legislației aplicabile, acționarii au următoarele obligații:
Obligația de a efectua plata vărsămintelor datorate.
Principala obligație, care totodată reprezintă o condiție obligatorie urmare a executării careia apare statutul de acționar, este cea de a achita valoarea acțiunilor subscrise. Cînd vărsămintele datorate se achită în numerar, în prealabil, se creiază un cont provizoriu unde ulterior se virează mijloacele bănești. De menționat că plata vărsămintelor datorate poate fi efectuată și în natură, prin transferarea dreptului de proprietate sau a bunurilor în patrimoniul societății, care potrivit regulii generale, se efectuiază în decurs de 30 de zile de la data înregistrării societății comerciale pe acțiuni.
Urmare a celor menționate, mai accentuăm încă o dată faptul că contractul de societate sau după caz, un acord cu societatea, reprezintă actele din care rezultă obligația de plată a vărsămintelor datorate în patrimoniul societății. Prin urmare, în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligației sale privind aportul stabilit, cofondatorii pot recurge la modalități coercitive de constrîngere a acționarului pe calea acționării lui în judecată, solicitînd executarea conformă a obligației asumate prin contractul de societate. Distinctă este procedura în cazul subscripției acțiunilor din emisiunea suplimentară. În acest caz, organele de conducere urmează să decidă asupra obligării pe cale judecătorească a executării obligației sau luarea deciziei de revuz a încheerii emisiunii acțiunilor și restituirea către investitori a sumelor depuse în contul plății acțiunilor.
Obligația de informare a persoanei care ține registrul acționarilor despre schimbările datelor sale de identitate.
La efectuarea cărorva schimbări ale datelor sale introduse în registrul acționarilor, acționarul este obligat să comunice în scris societății, Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și organului de stat care efectuiază reglementarea antimonopolistă despre achiziționarea de noi acțiuni ale societății deschise ce depășesc limita stabilită de legislație. [2.22, p.239]
Obligația de respectare a prevederilor contractului de societate, a statutului și deciziilor adunării generale.
Potrivit normelor ce reglementează activitatea societăților pe acțiuni, toți acționarii sunt obligați, în măsura în care nu contravin legii, să respecte statutul societății și hotărîrile adunării generale. De asemenea menționăm că hotărările adunării generale a acționarilor sunt obligatorii pentru toți acționarii, inclusiv și pentru cei ce nu au luat parte la ședința cînd au fost adoptate. Dacă se atestă neconcordanțe între hotoririle adoptate de adunarea generală și actele normative aplicabile, există două modalități de intervenție a persoanelor interesate: modificarea hotărîrii respective sau adoptarea unei hotărîri noi care să corespundă exigențelor statutare ori legale, și după caz, anularea acesteia prin decizia instanței de judecată.
Obligația de a supurta riscul pierderilor proporțional contribuției la formarea capitalului social.
Principiul fundamental care stă la baza tuturor societăților de capitaluri constă în faptul că acționarul suportă pierderile din activul societății pînă la concurența aportului său, ceea ce înseamnă că acționarul nu pierde decît ceea ce a investit. Pentru prejudiciile cauzate societății prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor indicate în Legea privind societățile pe acțiuni și statutul societății, acționarul poartă răspundere față de societate în mărimea prejudiciului cauzat.
Obligația acționarului ce deține poziția de insider de a prezenta societății rapoarte trimestriale privind numărul valorilor mobiliare deținute.
Potrivit Legii privind piața de capital, insider este considerată persoana care deține informații privilegiate. Din această categorie fac parte:
a) persoanele cu funcție de răspundere ale emitentului, inclusiv membrii consiliului societății, comisiei de cenzori, organului executiv și ai altor organe de conducere;
b) persoanele care dețin, individual sau împreună cu persoanele afiliate lor, cel puțin 50% plus o acțiune din volumul total al acțiunilor cu drept de vot ale emitentului;
c) persoanele care au acces la informația privilegiată în virtutea funcției deținute, a condițiilor contractului sau în urma negocierii contractului, condițiilor contractului, sau în urma delegării dreptului respectiv din partea emitentului ori a altui insider al acestuia;
d) persoanele fizice care în decursul ultimelor 6 luni în oricare mod cad sub incidența prevederilor lit.a), b) sau c);
e) persoanele fizice afiliate persoanelor specificate la lit.a)-d).
f) în cazul în care persoanele menționate la lit.b) și c) sînt persoane juridice, calitatea de insider o au și persoanele fizice cu funcție de răspundere ale acestor persoane juridice, precum și persoanele care, în virtutea exercitării atribuțiilor lor în cadrul persoanei juridice respective, au acces la informația privilegiată a emitentului;
g) orice altă persoană care posedă informații privilegiate.
Să îndeplinească alte obligații prevăzute de statutul societății și legislația în vigoare;
După cum se observă, obligațiile acționarilor sunt stabilite prin normele imperative ale legii și statutul societății. Principala obligație legală pentru a deveni acționar constă în plata capitalului subscris. Acționarii care nu-și execută cu bună-credință obligația asumată în contractul de societate vor fi somați în acest sens, iar ulterior se va putea opta pentru urmărirea lor prin justiție sau anularea acțiunilor lor nominative. De asemenea, acționarii sunt obligați să respecte statutul societății și hotărîrile adunării generale a acționarilor, precum și să suporte pierderile sociale pînă la concurența aportului lor.
CAPITOLUL III.
REFLECȚII GENERALE PRIVIND REGLEMENTAREA REGIMULUI JURIDIC AL VALORILOR MOBILIARE ÎN DREPTUL COMPARAT
3.1 Sistemul de reglementare al pietei de capital in dreptul comparat
Orice activitate umană în această etapă de dezvoltare a societății trebuie să fie reglementată în mod corespunzător, piața valorilor mobiliare ne fiind o excepție. Conceptul de reglementare a pieții de capital se referă la organele și instituțiile competente ale statului investite cu atribuții de supraveghere și control a piații valorilor mobiliare. Modul de organizare a sistemului de reglementare și supraveghere a pieței de capital diferă de la un stat la altul în funcție de tradiții, dar și de nivelul de dezvoltare a acestuia și de legătura dintre piața de capital și piața bancară.
Astfel, sistemul de reglementare a titlurilor de valoare include:
Organismele guvernamentale de reglementare;
Organizațiile de autoreglementare;
Legislația ce vizează piața valorilor mobiliare;
Etică, tradițiile și obiceiurile pieței.
Obiectivele reglementării:
1. Crearea și menținerea condițiilor normale de lucru tuturor participanților pe piață.
2. Protejarea drepturilor și intereselor legitime ale tuturor participanților de pe piața de capital.
3. Stabilirea prețurilor de pe piață, în funcție de cerere și ofertă.
4. Crearea unei piețe eficiente cu stimulente pentru antreprenoriat.
Procesul de reglementare include:
Dezvoltarea cadrului legal pentru funcționarea pieței.
Selectarea participanților profesioniști din cadrul pieții.
Monitorizarea respectării de către participanți a regulilor și regulamentelor pieței.
Crearea unui sistem de sancțiuni pentru încălcarea normelor și reglementărilor.
În prezent există două modele de reglementare de stat a pieței valorilor mobiliare. Primul presupune implicarea activă a statului în procesul de reglementare a piaței și reducerea la maxim a rolului organizațiilor de autoreglementare. Al doilea model este opusul directă a primului – rolul statului în activitatea de reglementare este minim iar ponderea principală aparține participanților la piață. În majoritatea țărilor, statul ocupă o poziție intermediară între aceste două modele extreme.
SUA reprezintă unul dintre printre primele state ale lumii care a dezvoltat un sistem de supraveghere al pieței de capital care servește drept model pentru alte economii naționale.
În SUA, funcția de monitorizare și control al pieței de capital este exercitată de Comisia pentru Valori Mobiliare și Operațiuni Bursiere (The Securities and Exchange Commission, SEC), instituție concepută în special pentru protecția investitorilor.
În cadrul sistemului de reglementare și supraveghere al pieței de capital din SUA, un rol esențial revine Băncii Centrale – Federal Reserve System, datorită atribuțiilor sale aferente activitățil cu caracter bancar, cît și cele specific pieții de capital.
O altă categorie de instituții care contribuie la activitatea de reglementare și supraveghere a pieței, alături de Banca Centrală și Comisia pentru Valori Mobiliare și Operațiuni Bursiere sunt organismele cu autoreglementare: bursele de valori și Asociația Națională a Dealerilor de Valori Mobiliare care contribuie la acțiunea de supraveghere a intermediarilor și a tranzacțiilor.
În cadrul statelor membre ale Uniunii Europene procesul de monitorizare al piețor de capital s-a manifestat diferit în funcție sistemul de drept existent. În pofida acestui fapt, Regatul Britanic deși este membru cu drepturi depline al comunității europene, posedă un sitem de reglementare a pieței mai apropiat de sistemul american în care activitățile bancare, de asigurări și de emitere și tranzacționare de valori mobiliare sunt reglementate separat în timp ce în alte țări cum este de exemplu Germania funcționează sistemul băncii universale în care instituțiile bancare sunt în drept să efectueze activități pe piața de capital, prestănd clenților o gamă mai complexă de servicii comparative cu băncile americane.
În afară de SUA și într-o anumită măsură, între țările dezvoltate numai Franța și Italia mai susțin ideea unor autorităti separate pentru bănci și valori mobiliare.
În Regatul Unit al Marii Britanii, аpariția instituțiilor de reglementare a pieții de capital s-a produs la fel ca în SUA, în urma crizei financiară din 1986(Big Bang) când a intrat în viguare Legea serviсiilor financiare, întrucît аnterior intrării în viguare a actului normativ sus-citat, reglementarea рieței valorilor mоbiliare era efectuată prin intervenții ocazionale ale stаtului.
La momentul аctual, оrganismul cel mai important de reglementare al pieții engleze de valori mobiliare este Autoritatea pentru Servicii Financiare – Financial Services Аuthority, constituită în anul 2000 . Acesta este o instituție independent investită cu prerogative de reglementare atît a activității aferente valorilor mobiliare cît și a activității bancare.
Totodată menționăm că în Marea Britanie, există mai multe instituții guvernamentale care exercită anumite atribuții în sfera reglementării și supravegherii pieței de capital, dintre care menționăm: Bank of England (Banca Angliei), Department of Trade and Industry (Departamentul de Comerț și Industrie), Securities and Investments Board (Consiliul de Valori Mobiliare și Investiții), principala autoritate tutelară creată în 1987 pentru protecția investitorilor, care monitorizează apelul societăților la piață pentru mobilizarea capitalurilor, elaborează și aplică reglementările de funcționare a pieței de capital și deleagă, la rândul ei, puteri de reglementare către anumite organizații profesionale, considerate organisme cu autoreglementare.
În Franța, cadrul normative ce reglementează activitarea în domeniul titlurilor de valoare a fost supusă reformării prin Legea nr. 88-70 din 22 ianuarie 1988 care a permis constituirea societăților de bursă, apoi prin Legea 96-587 din 2 iulie 1996 având ca scop modernizarea activităților financiare.
Competența de reglementare în materie a fost astfel atribuită unor organisme specializate:
Commite des Operateurs en Bourse, o autoritate administrativă independentă, în compunerea căreia intră reprezentanți ai celor mai importante organisme judiciare, un reprezentant al Băncii Centrale, unul al C.M.F. și experti. Acest comitet are atributii de protecție a investitorilor, informarea adecvată a acestora, ofertele publice de valori mobiliare și administrarea investitiilor;
Conseil des Marches Financiers, un organism având caracterul unei autorități рrofesionale, cu рersonalitate juridică, ai сărei membri sunt desemnati prin hotărâre de guvern. С.М.F. reglementează și supraveghează piețele оrganizate și actorii pe aceste piețe și stabilește regulile referitoare la sistemul de compensare și depozitare.
Аlte оrganisme ce intervin pe рiața de сapital pentru a аsigura reglementarea, supravegherea și сontrolul аcesteia sunt: Le Сommite de la Reglementation Bancaire (С.R.B.F.), le Сommite des Еstablissments de Сredit et des Еntreprises d’Investissement (СЕСЕI.), La Сommission Bаncaire. [4.6]
Exemplul statelor sus-menționate ilustrează situația în care deși dispersat, sistemul de reglementare a pieței de capital este, în linii generale, bine contura.
Practica internațională în domeniul abordat a relevat faptul existenței unor state în care activitatea pieței de capital nu este reglementată clar de instituții separate ci de aceleași instituții care sunt implicate și în reglementarea activităților bancare, de regulă băncile naționale ale acestora.
Prin urmare, în Germania , reglementarea pieței de capital este competența exclusive a Bundesbank-ului, în timp ce în Belgia, această prerogativă este atribuită unei instituții numite La Commission Bancaire.
În ultimii ani, în contextul noilor tendințe de integrare a piețelor financiare naționale din UE, s-a ridicat tot mai insistent problema creării unei autorități unice de supraveghere și reglementare pentru toate segmentele pieței financiare prin prisma suportului pe care îl are modelul băncii universale la nivelul Uniunii.
În România autoritatea pieței este reprezentată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare care ca atribuție principală propunerea proiectelor legislative ce reglementează piața de capital pentru a fi validate de Parlamentul României emiterea de regulamente ce reglementează activitatea participanților la piață și desfășurarea operațiunilor de piață . Organismele cu autoreglementare de pe piața românească de capital sunt Bursa de Valori București, Bursa Electronică RASDAQ și Bursa Monetară și Financiară de la Sibiu care au regulamente proprii privind admiterea la tranzacționare a instrumentelor financiare, desfășurarea tranzacțiilor bursiere etc. [4.6.]
Piata de capital din Rusia este o structură complexă și contradictorie. Acest lucru se datorează privatizării la scară largă, în care o parte semnificativă a întreprinderilor de stat sunt societăți pe acțiuni, iar fondurile de investiții create precum și oferta publică de acțiuni ale întreprinderilor privatizate, au determinat intervenția activă în reglementarea pieței valorilor mobiliare a Comitetului Proprietății de Stat, precum și a organismelor neguvernamentale, astfel încât autoritățile de reglementare sunt pe piață, în același timp, Banca Centrală și organisme neguvernamentale.
Reglementarea activității pieții de capital din Federația Rusă ține de competența următoarelor organisme guvernamentale: Administrația președintelui Federației Ruse exercită activitatea de reglementare și control a pieții de capital prin intermediul unui Serviciu Federal de monitorizare specială a punerii în aplicare a decretelor și ordinelor președintelui legate de privatizare. Guvernul Federației Ruse exercită conducerea generală a dezvoltării pieței valorilor mobiliare prin intermediul organismelor federale ale puterii executive, conduce activități legiferare, pregătește proiectele de decrete și ordine ale președintelui Federației Ruse, precum și legile privind valorile mobiliare. Serviciul Federal al Pieței Financiare emite ordine privind emiterea, suspendarea și revocarea licenței de participanți profesioniști la piața valorilor mobiliare, precum și pe probleme de caracter individual, ce nu necesită adoptarea de regulamente în conformitate cu legea federală. Banca Centrală reglementează problemele legate de emisiunile hîrtiilor de valoare de către instituțiile credit, operează și reglementează punerea în aplicare a organizațiilor de credit, și monitorizează cerințele antitrust pentru tranzacțiile pe piața valorilor mobiliare. Ministerul Finanțelor înregistrează emisiunile valorilor mobiliare ale societăților comerciale precum și a celorlalți subiecți de drept, a burselor autorizate, societăților de investiții și fonduri. Departamentul Supravegherea Asigurărilor din cadrul Ministerului Finanțelor al Federației Ruse reglementează activitatea companiilor de asigurări pe piața valorilor mobiliare.
Pe lîngă instituțiile de stat, reglementarea pieței valorilor mobiliare mai este efectuată prin intermediul organizațielor de autoreglementare care, în conformitate cu legea "Cu privire la piața valorilor mobiliare" reprezintă organizațiile participanților profesioniști la piața valorilor mobiliare ce funcționează pe principiul non-profit. [4.7.]
3.2 Regimul juridic al valorilor mobiliare în dreptul comunitar european
Studierea reglementărilor juridice ce vizează pieța valorilor mobiliare în Uniunea Europeană este deosebit de importantă având în vedere semnarea acordului de asociere dintre Republica Moldova și Comunitatea Europeană. Această uniune economică și politică reunește la acest moment majoritatea țărilor europene avînd o populație de peste o jumătate de miliard de persoane, înregistrînd un PIB care este al doilea ca marime din lume. UE are calitatea de membru al Organizației Mondiale a Comerțului, deține poziții de lider în economia mondială și politică fiind totodată unul dintre parteneri comerciali strategici ai țării noastre. Totodată, UE este o entitate unică juridică care nu are paralelă în realitate modernă și investigare a mecanismului de reglementare juridică a pieței valorilor mobiliare din UE, inclusiv în contextul crizei financiare, este o valoare științifică.
Reglementarea juridică a pieței valorilor mobiliare din UE este un subiect puțin studiat în literatura de specialitate autohtonă. Infrastructura pieții valorilor mobiliare precum și sistemul de acte normative care reglementează domeniul complex de circulație a valorilor mobiliare a fost elaborate într-un timp record, fiind supus unui proces de perfecționare continuă. Studierea mecanismul de formare a reglementărilor juridice din sfera pieței de capital, în contextul integrării europene, va contribui la dezvoltarea gândirii juridice științifice în căutare de răspunsuri la întrebările: cum ar trebui să fie puse în aplicare competențele; Cum să se ajungă la un compromis între state cu interese diferite, atitudini, sisteme juridice, precum și pentru a crea un mecanism eficient pentru elaborarea de reglementări; Care sunt limitele de intervenție a statului în relațiile cu persoane fizice.
Cadrul normativ ce reglementează activitatea pieței de capital din Uniunea Europenă este reprezentat de directivele aprobate de Parlamentul și Consiliul European. În dreptul comunitar, aceste instrumente legislative au un caracter obligatoriu pentru statele membre, stabilind un cadru legal general comun. Excepțiile admise de la principiile fundamentale sunt expres stipulate în aceste instrumente. În același timp, cea mai mare parte a directivelor instituie niște standarde minime care urmează să fie aplicate de către statele destinatare, fiecare stat fiind în drept de a stabili prevederi mai aspre pe teritoriul său. În astfel de condiții, directivele urmăresc uniformizarea și crearea unor standarde comune, reglementând numai aspectele pieței de capital care se referă la relațiile interstatale. Majoritatea reglementărilor se referă la cadrul normativ al fiecărui stat membru cu condiția că acesta nu contravine cu legislației comunitare. Principalele directive care stabilesc principiile fundamentalede funcționare a pieței sunt reflectate în anexa 2.
Teritoriul pe care este aplicată legislația comunitară din sfera pieței de capital este unul destul de extins. Anumite domenii au o abordare mai generală, oferind statelor posibilitatea de a reglementa anumite prevederi și noțiuni.
În linii generale, directivele comunitare reglementează diverse instrumente financiare care circulă fără restricții pe piața de capital cum ar fi valorile mobiliare transferabile (acțiuni sau obligațiuni), unități la organismele de plasament colectiv, instrumente de pe piața monetară, contracte financiare la termen (futures), inclusiv instrumente echivalente regularizate în numerar, contracte la termen pe rata dobânzii (FRA), Contracte swap pe rata dobânzii, swap pe devize și swap pe acțiuni sau pe indici ai acțiunilor (equity swaps), opțiuni de a achiziționa sau de a vinde orice instrument enumerat anterior inclusiv instrumente echivalente regularizate în numerar.
Legislația comunitară europeană a segmentului cercetat reglementează următoarele aspecte ale pieței de capital:
Instrumentele supuse reglementării;
Evidența drepturilor de proprietate;
Piața primară a valorilor mobiliare. Ofertele publice pe piața primară;
Piața secundară a valorilor mobiliare. Transmiterea drepturilor de proprietare asupra valorilor mobiliare. Ofertele pe piața secundară;
Activitatea profesionistă pe piața de capital;
Protejarea intereselor investitorilor. Tranzacțiile de insider. Manipularea pe piața de capital.
Etica corporativă. Drepturile acționarilor. Tranzacțiile cu conflict de interese, tranzacțiile de proporții. Responsabilitatea organelor de conducere în societățile pe acțiuni.
Prestarea serviciilor financiare la distanță
În ceea ce privește piața valorilor mobiliare, această este reglementată, prin intermediul următoarelor 2 directive: Directiva nr. 2001/34/CEE cu privire la acceptarea valorilor mobiliare la cota oficiala a bursei și informațiile ce trebuie publicate cu privire la aceste valori mobiliare și Directiva nr. 2003/71/CEE privind prospectele publicate atunci când valorile mobiliare sunt oferite publicului sau admise la tranzacționare.
Unul dintre cele mai ample acte normative care vizează activitatea pieții de capital este Directiva nr. 2001/34/CEE. Aceasta reglementează aspectele referitoare la cota oficială a titlurilor de valoare, condițiile care trebuiesc întrunite pentru a fi cotate la bursă, drepturile și obligațiile aferente operațiunilor cu valori mobiliare precu și structurile competente în monitorizarea și supravegherea relațiilor interstatale.
Directiva nr. 2003/71/CEE a fost elaborată în scopul armonizării prevederilor referitoare la elaborarea, aprobarea și publicarea prospectului în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea titlurilor de valoare pentru a fi tranzacționate pe piața reglementată. Valoarea acestui instrument rezidă, definirea unor termini cheie specifici domeniului abordat, precum: valori mobiliare, titluri de capital, alte titlu decît cele de capital, ofertă publică de valori mobiliare, investitori calificați, emitent, program de ofertă, prospect și obliga- tivitatea sau derogările publicării acestuia etc.
Unii autori consideră că reglementarea esențială acestui act normativ constă în legiferarea activității emitenților al căror sediu juridic se află într-o țară terță . Astfel, sunt supuse reglementării atît relațiile dintre rezidenții statelor membre ale UE cît și rezidenții țărilor terțe care manifestă interes de a face Oferte Inițiale de Valori Mobiliare pe teritoriul UE și invers.
Legislația Uniunii Europene acordă o atenție deosebită aspectului legat de protejarea investitorilor și evitarea încălcărilor pe piață, domenii care alcătuiesc obiectul mai multor directive:
Directiva nr.1993/6/CEE cu privire la adecvarea capitalului societăților de investiții și instituțiilor de credit.
Directiva nr. 97/9/CEE privind schemele de compensare a investitorilor.
Directiva nr. 2001/34/CEE privind admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a bursei și informațiile ce trebuie publicate cu privire la aceste valori mobiliare
Directiva nr. 2003/71/CEE privind prospectele publicate atunci când valorile mobiliare sunt oferite publicului sau admise la tranzacționare
Directiva nr.2003/6/CEE privind abuzul pe piață.
Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și de modificare a Directivei 2001/34/CE.
Directiva nr. 14/2007 privind stabilirea normelor de aplicare a anumitor dispoziții ale Directivei 2004/109/ CE privind armonizarea obligațiilor de transparenta în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementata. [4.9.]
În jurisprudența Uniunii Europene, valorile mobiliare își are originea în principiul fundamental al armonizării reglementărilor naționale în domeniul cercetat, principiu formulat în Tratatul de la Roma, are ca punct de plecare armonizarea noțiunilor esențiale ale pieței de capital. Între acestea, noțiunea de valoare mobiliară se prezintă a fi una fundamentală. Din acest considerent, Directiva comunitară nr.79/279 cu privire la condițiile de admitere pentru participare la o bursă de valori de comun cu prevederile Codului european de conduită în tranzacțiile cu valori mobiliare au impus statelor membre ale comunității europene precum și participanții de pe pieța de capital europeană definiția unanim acceptată a valorilor mobiliare. În conformitate cu actele sus-indicate, conceptul valorii mobiliare presupune orice titlu negociabil sau susceptibil de a fi negociat pe o piață organizată . Directiva 93/22/CEE a Consiliului Uniunii din 10.05.1993 ce reglementează serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare stabilește categoriile de titluri negociate în mod obișnuit pe piețele de capital, spre exemplu, titlurile de stat, acțiunile, valorile negociabile permițînd cumpărarea de acțiuni pe cale de subscripție sau de schimb, certificatele de acțiuni, acțiunile emise în serie, warantele cu indice și titlurile permițînd achiziționarea de asemenea obligațiuni pe cale de subscripție. Art.1 din Directiva sus-citată stipuleză expres faptul că valori mobiliare sunt acțiunile și alte valori asimilabile acțiunilor, obligațiunile și alte titluri de creanță, negociabile pe piețele de capital precum și orice alte valori care în mod obișnuit sunt negociate permițînd cumpărarea de asemenea valori mobiliare pe cale de subscripție sau de schimb ori care dau dreptul la o plată în bani, cu excluderea mijloacelor de plată.
Instanțele din spațiul сomunitar au stabilit că dеfiniția inaintată рroduce anumite efecte juridice doar cu referire la această directivă fără să аfecteaze definițiile date instrumentelor financiare în legislațiile naționale cu alte scopuri și, în special, în scopuri fiscale. Аstfel, definiția formalată prin această directivă are doar valoare indicativă.
În literatura juridică сomunitară, valorile mobiliare sunt definite drept аcțiuni sau alte valori mobiliare аsimilabile аcțiunilor, сertificatele rеprezentative de acțiuni, оbligațiuni emise de entități рublice sau private, alte titluri negociabile pe piețele de capital precum și orice alte valori ce pot fi negociate în mod оbișnuit și permit dоbîndirea аcestora prin subscripție publică, schimb sau рlată în numerar. [4.8].
Dacă e să generalizăm cele menționate mai sus, putem constata că potrivit actelor normative comunitare titlurile de valoare sunt titluri ce încorporează creanțe precum și alte drepturi personal-nepatrimoniale, considerate de către unii doctrinari, drepturi politice , odată ce unele din ele conferă dreptul la vot în cadrul adunării generale a acționarilor sau a obligatarilor emitentului. Unica condiție ce trebuie să fie respectată pentru ca valorile mobiliare să fie acceptate pe piețele reglementate se rezumă la faptul că acestea să fie înregistrate și să fie cotateCondiția necesară pentru a fi admise pe piețele reglementate, se rezumă la faptul că acestea trebuie să fi făcut, în prealabil, obiectul unei oferte publice inițiale și să fi fost înregistrate la cota bursei sau pe piața reglementată respectivă.
În contextul internaționalizării relațiilor de piață, o mare parte a societăților comerciale își desfășoară activitatea în afara hotarelor țărilor lor de origine, având un rol esențial în economia mondială. Implimentarea unor prevederi ale Tratatului CE în domeniul societăților comerciale s-a efectuat, prin armonizarea unor instituții din domeniul dreptului material al societăților comerciale. Evident că acest act normativ , care constituie o parte component a celor 12 directive, a creat condițiile necesare pentru dezvoltarea unor entitățiknoi, specifice sistemuluikpiețeikunice. În mod special, aukfostksupusekunuikproceskcontinuukdekarmonizare, Societățileocomercialejpegacțiunikșidsocietățilehcudrăspunderetlimitatăk.
Următoarea etapă de integrare a societăților comerciale în cadrul UE a servit propunerea privind elaborarea unui act normativ care să reglementeze statutul societății europene, proiect care a luat amploare ceva mai tîrziu. Astfel, procesul de constituire a societății europene a fost unulmcomplexxșiranevoios.
Prima categorie are în vedere armonizarea unor aspecte ale actelor normative naționale, în baza cărora societățile comerciale sunt obligate să întrunească anumite condiții comune tuturor statelor membre; armonizarea dreptului societăților comerciale s-a efectuat prin transpunerea directivelor în legislațiile naționale – lăsând la discreția țărilor doar unele aspect. Aplicarea celor 12 directive, nu a oferit statelor ce le-au aplicat, o marjă de interpretare prea largă, reeșind din caracterulgstrictmalgacestuiudomeniu.
A doua clasă de reglementări presupun existență unei legislații comunitare uniforme, care prezintă o sorginte pronunțată franceză, dar care în varianta finală – societatea europeana – reprezintă o inovație din punct de vedere juridic. Deși s-ar parea că din punct de vedere teoretic normele UE sunt uniforme, totuși reglementările lasă statelor loc de interpretare și posibilitatea de instituire a unor condiții suplimentare sau chiar a legislației naționale.
Din punct de vederemcronologic cele doua procese s-au produs în paralel; în practică karmonizareawlegislațiilor amfost primul pas, hurmată udekuniformizarea anumitor domenii. Încercările de europenizareagafacerilor nu au produs efctele așteptate. În linii generale, treglementările în domeniu din ultimii ani sunt kînhmateriiftehnice și dconstituiebobstrucții în privința dreptului de ostabilire. Din 1994 și pînă în prezent s-au realizat modificări și chiar dacă nu există o reglementare uniform, s-a accentuat rolul societății europene, ca entitate care să satisfacă regulile unui comerț global accentuat.
ÎNCHEIERE
Valorile mobiliare reprezintă, instrumentele financiare specifice din cadrul economiei de piată, fiind totodată elementul cheie al piețelor de capital. Valorile mobiliare constituie, prin definiție, o pîeghie esențială al capitalismului liberal, dat fiind faptul, că investitorul este liber să decidă asupra sectorului economic în care își va desfășura activitatea fiind convins de fiabilitatea societății comerciale în care investete. Valorile mobiliare, și în mod special acțiunile sunt hîrtii de valoare ce generează economii importante, dar și speculația, în același timp.
Conceptul de valoare mobiliară înglobează la acest moment o gamă foarte variată de instrumente negociabile, comparativ cu cele două instrumente de bază, acțiunile și obligațiunile, la care era limitat initial, cele mai representative fiind: obligațiile convertibile în acțiuni, instrumentele financiare derivate, titluri ne numite, cum sunt titlurile de participație și certificatele de investitor etc.
Piața de capital oferă mecanismele necesare: cadrul normativ și instituțional menit să sporească eficiența ansamblului economic și a garanta manifestarea liberă a legilor pieței. În contextul celor menționate, conchidem că eficiența unei piețe de capital poate fi analizată fie de o manieră normativă, fie folosind o metodă prospectivă. În condițiile în care procesul de consolidare a pieței de capital din Republica Moldova are la bază prima viziune, vom încerca să prezentăm particularitățile acestui demers.
Întîi de toate, considerăm oportun să subliniem faptul că dezvoltarea pieței de capital autohtone are ca obiectiv strategic crearea unei piețe în care atât investitorii autohtoni cât și cei străini să beneficieze de reglementările și instituțiile specifice piețelor de capital din țările dezvoltate. Dacă e să ne referim la premizele apariției și dezvoltării pieții de capital în Republica Moldova, fapt reflectat în anexa numărul 1, este esential să accentuăm că aceasta a apărut și s-a dezvoltat în contextul procesului de privatizare declanșat imediat după proclamarea independenței. În rezultatul creării societăților pe acțiuni și a condițiilor necesare circulației valorilor mobiliare, majoritatea întreprinderilor de stat au fost transformate în societăți pe acțiuni, iar în rezultatul privatizării acestora, cetățenii au devenit acționari ai acestor companii. Astfel, este important să atenționăm asupra faptului că Codul Civil al RM stipulează expres dreptul societății pe acțiuni de a emite valori mobiliare sub formă de acțiuni și obligațiuni. Totodată, legea privind piața de capital nr. 171 din 11.07.2012, reglementează în art. 7 faptul că acțiunile și orice alte valori mobiliare care pot fi convertite sau care oferă dreptul de a cumpăra sau de a vinde acțiuni pot fi emise doar de societățile pe acțiuni. Ulterior s-a depus mult efort în vederea creării infrastructurii pieței și a bazei legislative care includea unele aspecte ale funcționării pieței de capital, astfel încît spre sfîrșitul anului 98, piața de capital din Republica Moldova să fie printre cele mai evoluate din cadrul piețelor din spațiul CSI. Ceva mai tîrziu, deși au fost atestate succese importante, dezvoltarea acestui segment a încetinit simțitor, înregistrând, în anumite domenii, chiar și regrese. În astfel de circumstanțe, instrumentul essential utilizat pe piață il constituiau acțiunile. Deși în perioada de timp cuprinsă între anul 2002 și 2004 au fost înregistrate cîteva emisiuni de obligațiuni corporative, însă acestea nu au luat amploare. Cea mai mare parte de emisiuni a valorilor mobiliare s-au efectuat prin plasări închise, fără ca publicul să aibă acces la aceste titluri, la momentul actual, acțiunile fiind unicele instrumente financiare accesibile investitorilor.
Actualmente, avem înregistrate 3778 de societăți pe acțiuni, inclusiv circa 200 cu capital străin și mixt. În listingul bursei de valori sînt incluse valori mobiliare cu o valoare totală de 8,6 miliarde lei, emise de 12 emitenți, dintre care șase emitenți sînt bănci comerciale. Tot la acest capitol este important să amintim că unica formă de titluri financiare care circulă pe piața valorilor mobiliare la momentul actual sunt acțiunile. Până în prezent au fost efectuate doar șase emisiuni de obligațiuni, care nu se mai află în circulație.
Prin urmare, în situația în care nu se efectuiază emisiuni de valori mobiliare iar pe piață se atestă o reducere substanțială a acțiunilor lichide, nu putem vorbi despre o piață de capital dezvoltată. Cu toate acestea, experiența statelor dezvoltate ne demonstrează că există șanse reale de redresare a situației curente. Premisele de progres, la fel, persistă. De la an la an sporește cantitatea remitențelor, iar consolidarea relațiilor cu UE reprezintă o garanție suplimentară a pătrunderii în circuitul financiar al Republicii Moldova a fluxurilor financiare din spațiul comunitar.
În 2007, piața de capital moldovenească a depășit pragul de 3 miliarde lei, înregistrînd astfel o creștere cu 72% comparativ cu anul precedent. Contribuția la acest decalaj a fost condiționată atît de majorareai volumelor de emisiuni a valorilor mobiliare + 86 %, precum și a valorii tranzacțiilor pe piața secundară avalorilor mobiliare +64 %.
Acest progres al pieții de capital din anul 2007 a fost condiționat în special de investițiile directe și indirecte în domeniul financiar al statului, cît și în așa sectoare cum sunt; ramura construcțiilor, transportului, comerțului etc. Principalele state ale parteneriatului vestic ce investesc în Republica Moldova sunt, Germania, Franta, Marea Britanie, Spania, iar printre companiile cu cele mai mari investiții in RM se află "Union Fenosa" (Spania),Sudzucker (Germania), France Telecom (Franta), KNAUF(Germania), QBE Insurance Group (Australia), Steilman(Germania), Moldcell (Turcia), BTR (Banca Turco-Romana),Grape Valley (Moldova-Irlanda)și Farmaco (SUA).
În acest context, se impune consolidarea pieței de capital pentru a oferi un viitor industriei valorilor mobiliare din Republica Moldova, prin reatrinuirea rolului pe care piața bursieră trebuie să-l joace în finanțarea dezvoltării companiilor și a economiei, în general. O piață de capital de o altă anvergură, care să se apropie de indicatorii de eficiență și lichiditate ai piețelor europene, va asigura suportul pentru a influența în mod pozitiv cererea pentru valorile mobiliare emise de companiile autohtone, din partea investitorilor autohtoni și străini, dar și oferta de valori mobiliare disponibile pe piața bursieră.
Ca urmare a semnării Acordului de Asociere între Republica Moldova și UE, cadrul normativ ce reglementează serviciile financiare și valorile mobiliare a fost supus unei modernizări semnificative, încercîndu-se ajustatarea acestuia la standardele internaționale și acquis-ul UE. În acest sens, Parlamentul Republicii Moldova a adopatat la 11.07.12, Legea Nr. 171 privind piața de capital. Prezentul act normativ are drept scop ajustarea cadrului național de reglementare în domeniul pieței de capital la directivele Uniunii Europene, principiile IOSCO și implementarea celor mai bune practici internaționale în vederea dezvoltării infrastructurii pieței de capital naționale. Legea stabilește bazele juridice de reglementare a relațiilor în domeniul pieței de capital, precum activitatea societăților de investiții, valorile mobiliare, infrastructura pieței de capital, dezvăluirea informației și abuzurile pe piață.[ 4.12.]
Noua lege cu privire la piața de capital introduce modificări radicale în infrastructura și modul de funcționare al pieței, fiind doar o primă etapă a reformei complexe în domeniul valorilor mobiliare. Prezentul act normativ are ca scop transformarea pieții de capital în una mai atractivă pentru investitori. Păstrînd infrastructura actuală urmărește să fie prestat un spectru variat de servicii mai calitative și accesibile populației. Legea prevede constituirea fondului de compensare a persoanelor prejudiciate în cazul tranzacțiilor cu valorile mobiliare în sumă de până la 6 mii de lei pentru fiecare persoană prejudiciată. În virtutea actului normativ citat anterior se extinde lista titlurilor financiare reglementate, se liberalizează tranzacționarea valorilor mobiliare. De asemenea, legea se referă la costurile ce țin de eliberarea licențelor. Luând în considerare că la 35 de participanți profesioniști la piața valorilor mobiliare în anul 2015 le expiră termenul de valabilitate a licențelor deținute în prezent, precum și faptul că aceștia urmează să se conformeze prevederilor legii noi în termen de 18 luni de la data intrării ei în vigoare, se constată că acești participanți nu vor suporta cheltuieli suplimentare pentru obținerea licenței în condițiile Legii privind piața de capital. Referitor la cerințele de capital stabilite pentru bursa de valori, care în terminologia nouă va fi numit operator de piață, capitalul maxim ce urmează să fie identificat și majorat, va fi de un million de euro, în termen de 10 ani, de la intrarea în vigoare a legii.
În urma realizării studiului inițiat am constatat că noua lege privind piața de capital reprezintă soluția necesară pentru alinierea pieței naționale la practicile investiționale internaționale, prin care sînt anulate un șir de restricții aplicate în prezent și depășite de actualitate și, în același timp, este orientată spre modernizarea infrastructurii și perfecționarea mecanismelor de reglementare și supraveghere a pieței. Chiar dacă nu vom înregistra o creștere semnificativă a lichidității sau a numărului de investitori, importanța proiectului de lege se estimează prin începutul unei reforme complexe a pieței naționale de capital și eliminarea diferențelor esențiale de reglementare în domeniul pieței valorilor mobiliare și legislației similare europene, inclusiv condițiile desfășurării operațiunilor cu valori mobiliare, infrastructura pieței, realizarea ofertelor publice de valori mobiliare și alte aspecte, angajament asumat de R.Moldova în vederea liberalizării comerțului cu Uniunea Europeană. Pentru economia Moldovei dezvoltarea pieței de capital are un rol decisiv în menținerea și dezvoltarea afacerilor. Unele autorități însă au cu totul alte priorități pentru relansarea economiei, iar cel mai des auzim că este prea devreme sau nu este momentul potrivit. Este inacceptabilă abordarea că, întîi de toate, pentru revenirea la o creștere sustenabilă sînt prioritare politicile fiscale și monetare.
Sintetizînd subiectul abordat conchidem că activitatea pe piața de capital din Republica Moldova este relativ stabilă, dar pentru ca aceasta să se apropie de standardele comunității europene este necesar a fi întreprinse măsuri ce vizează perfecționarea cadrului normativ existent prin armonizarea acestuia cu Directivele Uniunii Europene în domeniul pieței de capital.
De asemenea considerăm oportun să fie înaintate următoarele recomandări:
– Să fie creat un cadru normativ legislativ coerent și adecvat care să transpună cele mai mai bune practici și standarde internaționale și să asigure totodată reglementarea tuturor aspectelor ce vizează funcționărea pieței de capital;
– Să fie facilitat accesul pe piața autohtonă de capital a investitorilor străini care au cunoștințe, experiența și capacitatea financiară necesară și un grad înalt de penetrare pe anumite segmente ale economiei naționale.
– Să fie creat un sistem electronic eficient și accesibil care să asigure înregistrarea tuturor operațiuilor aferente valorilor mobiliare, tranzacționarea acestora pe piețele reglementate precum și în sistemele alternative de tranzacționare .
Bibliografie
I. Acte normative
1.1. Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29.07.199// M.O. al R.M. nr.1 din august 1994.
1.2. Directiva nr. 2001/34/CEE cu privire la admiterea valorilor mobiliare la cota oficiala a bursei.
1.3. Directiva nr.1993/6/CEE cu privire la adecvarea capitalului societăților de investiții și instituțiilor de credit.
1.4. Directiva nr.2003/6/CEE privind abuzul pe piață
1.5. Directiva 93/22/CEE a Consiliului Uniunii din 10.05.1993 privind serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare.
1.6. Directiva 2007/14/CE din 8.03.2007 privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare la o piață reglementată.
1.7. Codul Civil al Republica Moldova din 11.06.2002 nr.1107/2002// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 82-86/661 din 22.06.2002.
1.8. Codul Fiscal al Republicii Moldova din 17.12.1997// nr.62/522 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.62 din 18.09.1997.
1.9. Legea Republicii Moldova privind societățile pe acțiuni din 02.04.1997, nr. 1134-XIII// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 38-39/332 din 12.06.1997
1.10. Legea Republicii Moldova privind piața de capital din 11.07.2012 nr. 171/2012// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 193-197 din 14.09.2012.
1.11. Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat și întreprinderi din 03.01.92, nr. 845 – XII// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 2/33 din 28.02.1994.
1.12. Legea Republicii Moldova cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali din 19.10.2007 nr. 220-XVI// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.184-187/711 din 30.11.2007.
1.14. Legea Republicii Moldova cu privire investițiile în activitatea de întreprinzător din 18.03.2004, nr.81-XI// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.64-66, 23.04.2004.
1.15. Legea Republicii Moldova privind licențierea unor genuri de activitate din 30.07.2001 nr. 451/2001// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 8/68 din 06.10.1994.
1.16. Legea Republicii Moldova cu privire la insolvabilitate din 14.11.2001, nr. 632-XV// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.108-109/836, 06.09.2001.
1.18. Hot. Parlamentului privind strategia de dezvoltare a pieții financiare nebancare pentru anii 2011-2014
1.19. Hot. Parlamentului privind punerea în aplicare a legii privind investițiile străine.
1.20. Hotărârea CNPF nr.15/1 cu privire la modul de ținere a registrului deținătorilor de valori mobiliare nominative din 16.03.2007 // Monitorul Oficial al R.Moldova nr.51-53 din 13.04.2007
1.21. Legea Republicii Moldova privind instituțiile financiare din 21.07.1995 nr. 550-XIII// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1-2, 01.01.1996
II. Manuale, monografii și lucrări didactice
2.1. Anghenii Smaranda, Dreptul comercial, Editura Oscar Print, București 1997
2.2. Barnea C.,Managementul întreprinderilor mici și mijlocii, Chișinău, 1991.
2.3. Bârsan C.și alți coautori, Societățile comerciale, Organizarea, funcționarea, răspunderea, Editura Șansa, București 1993.
2.4. Cârcei Elena, Societăți comerciale pe acțiuni Editura All Bieck, București 1999
2.5. Cârcei Elena , Constituirea societăților comerciale pe acțiuni, Editura Lumina Lex, București 1995.
2.6. Cârcei Elena, Funcționarea și încetarea societăților comerciale le acțiuni, Editura Economică, București 1997
2.7. Căpățină O., Societățile comerciale instituții ale noului drept comercial, Editura Lex, București 1991
2.8. Cărpenaru Stanciu D., Drept comercial român, Editura ALL, București 1995 și 1998.
2.9. Ciobanu Natalia, Dreptul afacerilor, Editura ………… , Chișinău 2014.
2.10. Comentariul la Codul Civil al Republicii Moldova, Editura ARC, Chișinău, 2005.
2.11. Cuznețov A., Vlaicu V., Mihalache I., Tretiacov O., Bacalu N., Lungu M., Calenic A., Dreptul afacerilor: Curs universitar. Ediția a II-a– Chișinău: CEP USM, 2013
2.12. Daghie Dragos Mihai,administrarea societatii pe actiuni, București 2012
2.14. Demetrescu Paul I., Întreprinderile comerciale, Editura Cercetări juridice, București 1989
2.15. Dider Paul, Les societes commerciales, Edition Presses Universitaires de France, Paris 1991.
2.16. Fallon M., Maniet F., Securitatea producției și mecanismele de control în Comunitatea Europeană, Bruxelles, Story Scientia, 1990.
2.17. Georgescu I.L, Drept comercial român, vol. II, Editura All Beck , București 2002.
2.18. Hanga V., Principiile dreptului privat roman, Editura Dacia, Cluj Napoca 1989.
2.19. Lazăr T., Societatea comercială-persoană juridică în economia de piață, Chișinău, 2000.
2.20. Luby M., Politica Comunitară și protecția consumatorului, Paris, LGDJ, 1990
2.21. Mestre. J., Pancrazi M., Droit commercial. Droit interne et aspects de droit international, 27e édition, Ed. L.G.D.J., Paris, 2006.
2.22. Mămăligă Sergiu, Societățile pe acțiuni. Comentariu la Legea nr. 1134-XII/97., Editura Museum, Chișinău 2001.
2.23. Montavon P., Wermelinger A., Favre C., Droit et pratique de la société anonyme, tome I, Editions Juridique AMC ALPHA, Lausanne, 1994
2.24. Panainte Septimiu, Considerații privind valorile mobiliare dematerializate // Analele științifice ale Universității „Al.I.Cuza” Iași, Tomul LIII, Științe Juridice, 2007
2.25. Ripert G., Roblot R., Tratat de drept comercial, ediția 13, Librăria Generală de Drept și Jurisprudență, Paris, 1992.
2.26. Roșca Nicolae, Baieș Sergiu, Dreptul afacerilor, Chișinău, 2004.
2.27. Rusu V. Focșa Gh. Drept comercial, Chișinău, 2007.
2.28. Spătaru Liviu, Societăți comerciale și piața de capital, Editura Economică, București 1999.
2.29. Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Editura ALL, București 2002.
2.30. Șaguna D.D., Nicolescu M.R., Societățile comerciale europene, Editura Oscar Print, București 1996
2.31. Turcu Ion, Teoria și practica dreptului comercial roman, Editura Lumina Lex, București 1998.
2.33. Ripert G. Les aspects juridiques du capitalism moderne nr. 54-55, Paris 1992.
2.34. Вершинин А.П., Внешнеэкономическое Право, изд. Норма, Москва 2001
2.35. Каленик А., Торговое право, Кишинев 1999
2.36. Карроб П.Ж. Д., Международное Экономическое Право, Издательство Юридическая литература, Москва 2002
2.37. Шумилов В.М., Международное Экономическое Право, Издательство «НИМП», Москва 2001.
III. Practică Judiciară
3.1. Hotărîrea Plenului CSJ a RM nr. 13 din 24.12.2010 cu privire la unele chestiuni ce apar la soluționarea litigiilor dintre acționar și societatea pe acțiuni, dintre asociat și societatea cu răspundere limitată.
3.2. Hotărîrea CNPF cu privire la abrobarea Regulamentului privind organizarea și efectuarea tranzacțiilor cu pachete unice de valori mobiliare nr. 31/10 din 18.12.2003
3.3. Nota informativă privind proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 171 din 11.07.2012 privind piața de capital
3.4. Nota informativă privind proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 1134 din 02.04.1997 privind societățile pe acțiuni.
IV. Site-ografie
4.1. http://www.cnpf.md/md/newslst/1211/1/3867/
4.2. https://www.scribd.com/doc/41885216/Societatile-pe-actiuni
4.3. http://capital.market.md/ro/content/foarte-pu%C5%A3ine-valori-mobiliare-profitabile-cine-ar-trebui-s%C4%83-mi%C5%9Fte-pia%C5%A3a
4.4. http://www.csj.md. – Decizia Colegiului civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție a R.M. din 04.02.2011, dos. nr.2ra-26/11.
4.5. https://dreptprivat.wordpress.com/2014/11/18/cu-privire-la-valorile-mobiliare-ale-societatii-pe-actiuni/#_ftn13
4.6. http://www.trader-romania.com/educatie/item/300-elementele-componente-functiile-si-reglementarea-pietei-de-capital
4.7. http://www.aup.ru/books/m20/1_4.htm
4.8. http://www.stiucum.com/economie/piata-de-capital/Notiunea-natura-juridica-si-ca71358.php#_ftn23
4.9. http://www.soros.md/files/publications/documents/Soros_Acord%20PIATA%20DE%20 CAPITAL%FINAL%20MACHETAT.pdf
4.10. http://comerzan.info/2012/07/alexandru-savva-piata-de-capital-este-a-companiilor-si-investitorilor-si-nu-a-unor-intermediari/
4.11. https://www.scribd.com/doc/244014548/Ghidul-Actionarului-din-RM-pdf
Bibliografie
I. Acte normative
1.1. Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29.07.199// M.O. al R.M. nr.1 din august 1994.
1.2. Directiva nr. 2001/34/CEE cu privire la admiterea valorilor mobiliare la cota oficiala a bursei.
1.3. Directiva nr.1993/6/CEE cu privire la adecvarea capitalului societăților de investiții și instituțiilor de credit.
1.4. Directiva nr.2003/6/CEE privind abuzul pe piață
1.5. Directiva 93/22/CEE a Consiliului Uniunii din 10.05.1993 privind serviciile de investiții în domeniul valorilor mobiliare.
1.6. Directiva 2007/14/CE din 8.03.2007 privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare la o piață reglementată.
1.7. Codul Civil al Republica Moldova din 11.06.2002 nr.1107/2002// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 82-86/661 din 22.06.2002.
1.8. Codul Fiscal al Republicii Moldova din 17.12.1997// nr.62/522 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.62 din 18.09.1997.
1.9. Legea Republicii Moldova privind societățile pe acțiuni din 02.04.1997, nr. 1134-XIII// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 38-39/332 din 12.06.1997
1.10. Legea Republicii Moldova privind piața de capital din 11.07.2012 nr. 171/2012// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 193-197 din 14.09.2012.
1.11. Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat și întreprinderi din 03.01.92, nr. 845 – XII// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 2/33 din 28.02.1994.
1.12. Legea Republicii Moldova cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali din 19.10.2007 nr. 220-XVI// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.184-187/711 din 30.11.2007.
1.14. Legea Republicii Moldova cu privire investițiile în activitatea de întreprinzător din 18.03.2004, nr.81-XI// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.64-66, 23.04.2004.
1.15. Legea Republicii Moldova privind licențierea unor genuri de activitate din 30.07.2001 nr. 451/2001// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 8/68 din 06.10.1994.
1.16. Legea Republicii Moldova cu privire la insolvabilitate din 14.11.2001, nr. 632-XV// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.108-109/836, 06.09.2001.
1.18. Hot. Parlamentului privind strategia de dezvoltare a pieții financiare nebancare pentru anii 2011-2014
1.19. Hot. Parlamentului privind punerea în aplicare a legii privind investițiile străine.
1.20. Hotărârea CNPF nr.15/1 cu privire la modul de ținere a registrului deținătorilor de valori mobiliare nominative din 16.03.2007 // Monitorul Oficial al R.Moldova nr.51-53 din 13.04.2007
1.21. Legea Republicii Moldova privind instituțiile financiare din 21.07.1995 nr. 550-XIII// Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1-2, 01.01.1996
II. Manuale, monografii și lucrări didactice
2.1. Anghenii Smaranda, Dreptul comercial, Editura Oscar Print, București 1997
2.2. Barnea C.,Managementul întreprinderilor mici și mijlocii, Chișinău, 1991.
2.3. Bârsan C.și alți coautori, Societățile comerciale, Organizarea, funcționarea, răspunderea, Editura Șansa, București 1993.
2.4. Cârcei Elena, Societăți comerciale pe acțiuni Editura All Bieck, București 1999
2.5. Cârcei Elena , Constituirea societăților comerciale pe acțiuni, Editura Lumina Lex, București 1995.
2.6. Cârcei Elena, Funcționarea și încetarea societăților comerciale le acțiuni, Editura Economică, București 1997
2.7. Căpățină O., Societățile comerciale instituții ale noului drept comercial, Editura Lex, București 1991
2.8. Cărpenaru Stanciu D., Drept comercial român, Editura ALL, București 1995 și 1998.
2.9. Ciobanu Natalia, Dreptul afacerilor, Editura ………… , Chișinău 2014.
2.10. Comentariul la Codul Civil al Republicii Moldova, Editura ARC, Chișinău, 2005.
2.11. Cuznețov A., Vlaicu V., Mihalache I., Tretiacov O., Bacalu N., Lungu M., Calenic A., Dreptul afacerilor: Curs universitar. Ediția a II-a– Chișinău: CEP USM, 2013
2.12. Daghie Dragos Mihai,administrarea societatii pe actiuni, București 2012
2.14. Demetrescu Paul I., Întreprinderile comerciale, Editura Cercetări juridice, București 1989
2.15. Dider Paul, Les societes commerciales, Edition Presses Universitaires de France, Paris 1991.
2.16. Fallon M., Maniet F., Securitatea producției și mecanismele de control în Comunitatea Europeană, Bruxelles, Story Scientia, 1990.
2.17. Georgescu I.L, Drept comercial român, vol. II, Editura All Beck , București 2002.
2.18. Hanga V., Principiile dreptului privat roman, Editura Dacia, Cluj Napoca 1989.
2.19. Lazăr T., Societatea comercială-persoană juridică în economia de piață, Chișinău, 2000.
2.20. Luby M., Politica Comunitară și protecția consumatorului, Paris, LGDJ, 1990
2.21. Mestre. J., Pancrazi M., Droit commercial. Droit interne et aspects de droit international, 27e édition, Ed. L.G.D.J., Paris, 2006.
2.22. Mămăligă Sergiu, Societățile pe acțiuni. Comentariu la Legea nr. 1134-XII/97., Editura Museum, Chișinău 2001.
2.23. Montavon P., Wermelinger A., Favre C., Droit et pratique de la société anonyme, tome I, Editions Juridique AMC ALPHA, Lausanne, 1994
2.24. Panainte Septimiu, Considerații privind valorile mobiliare dematerializate // Analele științifice ale Universității „Al.I.Cuza” Iași, Tomul LIII, Științe Juridice, 2007
2.25. Ripert G., Roblot R., Tratat de drept comercial, ediția 13, Librăria Generală de Drept și Jurisprudență, Paris, 1992.
2.26. Roșca Nicolae, Baieș Sergiu, Dreptul afacerilor, Chișinău, 2004.
2.27. Rusu V. Focșa Gh. Drept comercial, Chișinău, 2007.
2.28. Spătaru Liviu, Societăți comerciale și piața de capital, Editura Economică, București 1999.
2.29. Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Editura ALL, București 2002.
2.30. Șaguna D.D., Nicolescu M.R., Societățile comerciale europene, Editura Oscar Print, București 1996
2.31. Turcu Ion, Teoria și practica dreptului comercial roman, Editura Lumina Lex, București 1998.
2.33. Ripert G. Les aspects juridiques du capitalism moderne nr. 54-55, Paris 1992.
2.34. Вершинин А.П., Внешнеэкономическое Право, изд. Норма, Москва 2001
2.35. Каленик А., Торговое право, Кишинев 1999
2.36. Карроб П.Ж. Д., Международное Экономическое Право, Издательство Юридическая литература, Москва 2002
2.37. Шумилов В.М., Международное Экономическое Право, Издательство «НИМП», Москва 2001.
III. Practică Judiciară
3.1. Hotărîrea Plenului CSJ a RM nr. 13 din 24.12.2010 cu privire la unele chestiuni ce apar la soluționarea litigiilor dintre acționar și societatea pe acțiuni, dintre asociat și societatea cu răspundere limitată.
3.2. Hotărîrea CNPF cu privire la abrobarea Regulamentului privind organizarea și efectuarea tranzacțiilor cu pachete unice de valori mobiliare nr. 31/10 din 18.12.2003
3.3. Nota informativă privind proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 171 din 11.07.2012 privind piața de capital
3.4. Nota informativă privind proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 1134 din 02.04.1997 privind societățile pe acțiuni.
IV. Site-ografie
4.1. http://www.cnpf.md/md/newslst/1211/1/3867/
4.2. https://www.scribd.com/doc/41885216/Societatile-pe-actiuni
4.3. http://capital.market.md/ro/content/foarte-pu%C5%A3ine-valori-mobiliare-profitabile-cine-ar-trebui-s%C4%83-mi%C5%9Fte-pia%C5%A3a
4.4. http://www.csj.md. – Decizia Colegiului civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție a R.M. din 04.02.2011, dos. nr.2ra-26/11.
4.5. https://dreptprivat.wordpress.com/2014/11/18/cu-privire-la-valorile-mobiliare-ale-societatii-pe-actiuni/#_ftn13
4.6. http://www.trader-romania.com/educatie/item/300-elementele-componente-functiile-si-reglementarea-pietei-de-capital
4.7. http://www.aup.ru/books/m20/1_4.htm
4.8. http://www.stiucum.com/economie/piata-de-capital/Notiunea-natura-juridica-si-ca71358.php#_ftn23
4.9. http://www.soros.md/files/publications/documents/Soros_Acord%20PIATA%20DE%20 CAPITAL%FINAL%20MACHETAT.pdf
4.10. http://comerzan.info/2012/07/alexandru-savva-piata-de-capital-este-a-companiilor-si-investitorilor-si-nu-a-unor-intermediari/
4.11. https://www.scribd.com/doc/244014548/Ghidul-Actionarului-din-RM-pdf
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Societatilor PE Actiuni In Economia DE Piata (ID: 146370)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.