Rolul Sistemului Bancar In Procesul DE Intermediere Financiara. Studiu DE Caz
ROLUL SISTEMULUI BANCAR ÎN PROCESUL DE INTERMEDIERE FINANCIARĂ. STUDIU DE CAZ.
CUPRINS
INTRODUCERE
Într-o economie de piață sistemul bancar îndeplinește funcția de atragere și concentrare a economiilor societății și de canalizare a acestora printr-un proces obiectiv și imparțial de alocare a creditului către acele eficiente investiții. În îndeplinirea acestei funcții, băncile, ca verigi de baza a sistemului urmărescmodul în care debitorii utilizează resursele împrumutate.
Băncile asigură și facilitează efectuarea plăților oferă servicii de gestionareariscului și reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politiciimonetare. Prin activitatea de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarealor pe piața, prin intermediul creditelor, a operațiunilor de scont și a altor operațiuni pe piața financiară băncile îndeplinesc rolul de intermediar între deținătorii de capitaluri și utilizatorii acestora. În exercitarea acestei diversități de operații, băncile acționează în numele lor, pe contul lor propriu, depunătorii și împrumutătorii neavând nicio legătură de drept între ei.
Sistemul bancar se află într-o continua interacțiune cu mediul economic din care preia intrări sub diferite forme pe care le prelucrează în vederea obținerii ieșirilor (produse și servicii bancare, informații financiar-bancare).Altfel spus sistemul bancar este un sistem deschis și ceea ce este specific unui astfel de sistem este faptul că își reglează activitatea prin conexiune inversă capabilă de autoreglare.
Prezenta lucrare este structurată pe două capitole și anume:
Rolul sistemului banacar în finanțarea economiei
Creditul neguvernamental – indicator de apreciere a rolului sistemului bancar în procesul de intermediere financiară
Primul capitol este structurat pe trei subcapitole și se refereă la sistemul bancar și rolul acestuia în economie, procesul de intermediere financiară și creditul bancar ca principal mijloc de finanțarea al economiei reale.
Cel de-al doilea capitol este structurat, de asemenea pe trei subcapitole și se referă la structura sistemului financiar românesc, rolul creditului neguvernamental în cadrul procesului de intermediere financiară în perioada 2007-2015 și ultimul subcapitol se referă la evoluția creditului neguvernamental în România în perioada 2000-2015. Aceste aspecte au fost surprinse cu ajutorul graficelor și tabelelor pentru o întelegere mai bună a evoluției creditului neguvernamental.
Partea de final a acestei lucrări pune în evidență principalele mutații și perspective pe care le-a produs recentul fenomen de criză financiară și consecințele acestora asupra procesului de intermediere financiară din România.
CAPITOLUL I
ROLUL SISTEMULUI BANCAR ÎN FINANȚAREA ECONOMIEI
Sistemul bancar și rolul său în economie
Sistemul bancar din România s-a constituit odată cu înființarea Băncii Naționale a României (1880). Apoi au apărut bănci mari și mijlocii având capitaluri importante și posibilitățile de obținere a creditelor, atât de la BNR, cât și de la marile bănci din străinătate. În perioada interbelică, sistemul bancar s-a dezvoltat ca urmare a pătrunderii capitalului străin. Au apărut astfel Banca Italo–Română, Anglo–Română, Franc –Română etc.
Sistemul bancar poate fi definit ca: „ansamblul coerent al diverselor categorii de bănci cu capital autohton sau străin, de stat sau privat, precum și combinații mixte ale acestora, ce își desfășoară activitatea pe teritoriul unei țări, sistemul bancar răspude necesităților unei etape a dezvoltării social-economice. Astfel, el repezintă veriga de legătură între deținătorii de capitaluri (persoane fizice și juridice) și economia și societatea reală care are nevoie de aceste capitaluri pentru funcționare și dezvoltare.”
După al doilea război mondial au apărut bănci cu capital de stat care mobilizau mijloacele bănești disponibile din economia națională și le dirijau sub formă de credite în sectoarele economiei la care erau arondate. Structura sistemului bancar românesc înainte de 1990 era în mare parte similar cu cea a celorlalte economii din Europa Centrală și de Est, totuși în anumite privințe era mai rigidă și a avut un rol pasiv în economie.
Sistemul bancar românesc dinainte de reformă consta în Banca Națională a României, care juca rolul atât de Bancă Centrală cât și Bancă Comercială și în Băncile specializate pentru investiții, comerț exterior, agricultură și economii.
După anul 1990 sistemul bancar este considerat ca fiind cel mai fragil mecanism al unei economii, în sensul că resimte cel mai puternic șocurile induse în economie. Sistemul bancar românesc, deși afectat de falimentul câtorva bănci private, s-a dovedit a avea cea mai bună evoluție, prestația Băncii Naționale influențând hotărâtor atât băncile comerciale cât și evoluția economiei în ansamblu.
Reforma sistemul bancar românesc a început în anul 1991 prin crearea unui sistem pe două nivele (instituțional și funcțional), în care Banca Națională își pierde caracterul de bancă comercială (prin desprinderea din BNR a BCR) și, domeniul se deschide noilor operatori bancari.
Astfel, restructurarea instituțională a sistemului bancar a cuprins pe de o parte, reorganizarea Băncii Naționale și transformarea acesteia într-o adevărată bancă centrală, iar pe de altă parte, dezvoltarea unei rețele de bănci comerciale.
Potrivit Legii 33/1991, activitatea bancară din România este organizată și se desfășoară prin: Banca Națională a României (cu rol de bancă centrală) și societăți bancare (constituite ca societăți comerciale).
În perioada scursă din anul 1990, în pofida unor sincope ale câtorva bănci, receptate negativ de către populație, sistemul bancar românesc este vizibil stabil și mai bine reglementat decât restul economiei în ansamblu prin: prezența unor bănci străine alături de băncile cu capital mixt român-străin, cerințe de capital minim stabilit de BNR, crearea Bursei de Valori, reglementări prudențiale cum ar fi maximul împrumutului pe un singur client, plasamentele în societăți nebancare, cumpărarea pachetelor de acțiuni ce depășesc 5% din capital; asigurarea depozitelor populației la bănci, cerințe de rezerve minime obligatorii, constituirea fondului de rezervă și a provizioanelor specifice de risc deductibile fiscal, înființarea sistemului de decontări interbancare prin intermediul Casei de Compensație și reglementări în domeniul valutar.
Sistemul bancar este ierarhizat având o structură piramidală, în care la bază se află un număr mai mare sau mai mic de bănci comerciale, iar în vârf se situează banca centrală. În acest sistem cu două niveluri decontarea scriptică a tranzacțiilor dintre agenții nebancari se operează prin băncile comerciale (bănci de rangul 2), iar decontarea scriptică a tranzacțiilor dintre băncile comerciale se operează prin banca centrală (bancă de prim rang) „banca băncilor”. Această centralizare a sistemului bancar cunoaște însă și unele excepții minore, și anume cazurile în care anumite întreprinderi pot deschide conturi curente direct la banca centrală.
În epoca contemporană locul și rolul băncilor în economie este strâns legată de calitatea lor de intermediar principal în relația economii – investiții, relație hotărâtoare în creșterea economică. "Soliditatea sistemului bancar și credibilitatea acestuia depind astfel de o serie de variable din mediul economic, din economia reală, care sunt sub influența performanțelor structurilor de management statale și care sunt date de factori orientați în doi poli ai vieții economice și sociale:
în zona politicului, cu influnețele lui asupra calității legislației și asupra performanțelor economiei reale, stabilității și competitivității acesteia;
în zona internă a sistemului bancar, adică în managementul bancar.”
Conceptele moderne privind dezvoltarea economică consideră ca un rezultat necesar al evoluției societății, obținerea de economii ale agenților economici sau persoanelor, reprezentând venituri neconsumate în perioada curentă și destinate unei utilizări viitoare, în cadrul acelorași concepte investițiile, reprezentând achiziția de instalații și echipament, mașini și inventar, destinate dezvoltării producției reprezintă o altă realitate a economiei și expansiunii ei ce afectează pe agenții economici.
Aceștia, agenții economici, își găsesc resursele necesar realizării investițiilor, fie prin propriile economii, fie recurgând la credite ce sunt acordate prin bănci, în procesul de reciclare și valorificare a capitalurilor monetare în economie.
Se creează astfel condițiile unei ample redistribuiri a capitalurilor pe măsura evoluției istorice, tot mai mari, vehiculate de o largă rețea de intermediari, care în exclusivitate, la început, și apoi cu preponderență, în structura sistemului bancar în formare, au fost băncile comerciale sau de depozit.
Locul și rolul băncilor în economie, structura lor sunt determinate și de creația monetară, factor specific al funcționalității băncilor în economie.
Băncile s-au afirmat esențial ca instituții monetare, ca intermediari monetari, a căror caracteristică esențială e posibilitatea de a pune în circulație creanțe asupra lor înseși care sporesc masa mijloacelor de plată, volumul circulației monetare.
Emisiunea de bancnote, funcția inițial deschisă tuturor băncilor și restrânsă ulterior numai la banca de emisiune reprezintă forma principală a creației monetare și cadrul primordial prin care are loc expansiunea masei monetare. Caracteristica semnificativă a acestor intermediari este transformarea activelor nemonetare în monedă.
Băncile comerciale tipice au și ele un aport de pondere în creația monetară, transformând activele nemonetare (cambii, obligații), fără putere liberatorie, în instrumente de plată, înscrierea în conturile de la bancă a creditelor acordate (fundamentale sau garantate pe activele pe care le monetizează) constituie momentul creației unei monede adiționale specifice, moneda scripturală.
Băncile comerciale sau băncile de depozit sunt caracterizate prin aceea că efectuează toate tipurile de operațiuni bancare. Deci au o activitate diversificată care se poate modifica liber în funcție de cerințe, posibilități și propria orientare.
Totuși operațiile de bază sunt reprezentate de constituirea de depozite și utilizarea lor în scopul acordării de credite agenților economici. Ele sunt organizate ca societăți comerciale și urmăresc obținerea unui profit.
Spre deosebire de banca centrală, băncile comerciale emit monedă scripturală la cererea agenților economici care devin debitori ai băncilor respective prin procedeul scontului sau al acordării de credite (avansuri). La cererea clienților, băncile comerciale trebuie să transforme o parte din moneda lor scripturală în monedă legală. Ca urmare, pentru a emite o anumită cantitate de monedă scripturală, băncile comerciale trebuie să posede o rezervă de monedă legală, corespunzătoare, fie să obțină moneda legală respectivă de la banca centrală. Rezultă că potențialul de creație monetară al băncilor comerciale este limitat, fiind dependent de voința băncii centrale – instanță supremă a sistemului bancar.
Potențialul de creditare al unei bănci este egal cu mărimea rezervelor sale lichide existente peste nivelul rezervelor obligatorii, iar folosirea acestui potențial duce atât la creșterea creditelor acordate sectorului nebancar cât și la creșterea depozitelor acestuia din urmă.
În aceste condiții, se poate enunța următoarea regulă: „creditele fac depozitele”. Această regulă pare la prima vedere destul de stranie, într-adevăr s-ar părea că mult mai logic ar fi să se spună: „depozitele permit creditele”, în sensul că banca acordă cu împrumut resursele pe care și le constituie prin primirea de depozite.
Cu toate acestea, lucrurile nu stau chiar așa. Banca nu acordă cu împrumut banii depuși de la clienți, căci are puterea de a crea moneda de care are nevoie pentru operațiunile sale de creditare. Ea monetizează deci, creanțe preexistente care nu sunt monedă. Pe sedă. Pe scurt, banca oferă clientelei sale monedă nou creată.
Dovada acestei puteri de a crea monedă este faptul că masa monetară nu e o mărime , așa cum ar trebuie să fie dacă banca nu ar face altceva decât să acorde cu împrumut banii primiți de la deponenți.
Rezultă că banca, cu ocazia operațiunilor sale de creditare creează monedă, care se răspândește apoi în restul sistemului bancar. De aici apare o problemă esențială pentru bancă: dacă moneda pe care o creează rămâne în propriul circuit monetar, ea își va spori depozitele; dacă moneda creată de bancă iese din circuitul său monetar, intrând în circuitul monetar al altor bănci, creșterea depozitelor băncii în cauză va fi mai mică decât cantitatea de monedă creată cu ocazia acordării creditelor, însă, în ambele cazuri, creditele creatoare de monedă generează în măsură mai mare sau mai mică depozite.
Economia de piață presupune existența unui sistem bancar care să asigure mobilizarea disponibilităților monetare ale economiei și orientarea lor spre desfășurarea unor activități economice eficiente.
Într-o economie de piață, sistemul bancar îndeplinește funcția de atragere și concentrare a economiilor societății și de canalizare a acestora către cele mai eficiente investiții.
Prin activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe piață prin intermediul creditelor, a operațiunilor de scont și a altor operațiuni pe piața financiară, băncile îndeplinesc rolul de intermediari între deținătorii de capitaluri și utilizatorii acestora.
Considerații privind procesul de intermediere financiară
Rolul băncilor în cadrul unei economii poate fi analizat, în primul rând, prin utilizarea conceptului de intermediere între agenții debitori și creditori din economie, iar în al doilea rând prin funcțiile tradiționale de finanțare, de colectare a depozitelor și de gestionare a mijloacelor de plată.
Pentru a evidenția rolul băncilor, este necesară situarea acestora în cadrul sistemului financiar, al căror element principal il constituie. Pe plan financiar, există la nivelul unei economii, două categorii de participanți, ale căror preocupări sunt complementare, respectiv cei care au necesități de finanțare și care doresc procurarea de resurse, pe de o parte, și cei cu capacități de finanțare și care doresc plasarea eficientă a resurselor lor. Funcția sistemului financiar este de a asigura „interfața” dintre agenții excedentari și cei deficitari. „Ansamblul activităților prin care fondurile atrase de la cei care economisesc sunt puse la dispoziția celor care au nevoie de aceste fonduri pentru diferite tipuri de investiții reprezintă procesul de intermediere financiară.”
În conformitate cu analiza tradițională, agenții debitori și creditori se întâlnesc, prin intermediul a două circuite de finanțare:
· finanțare directă: sub forma tranzacțiilor bilaterale între agenții excedentari, pe piața titlurilor (în cazul subscrierii directe la acțiunile și obligațiunile emise);
· finantare indirectă sau intermediată, situație în care un intermediar financiar se intercalează între debitori și creditori. Rolul intermediarilor financiari constă, deci, în aceea că ei conferă compatibilitate cererii și ofertei exprimate de agenții din economie, transformând caracteristicile datoriilor și creanțelor agenților nefinanciari. Dacă se iau în considerare trei caracteristici ale datoriilor sau creanțelor și anume: termenul, rata dobânzii și riscul, atunci un intermediar financiar poate fi definit ca un organism care asigură transformarea a cel putin uneia dintre caracteristicile respective, astfel:
transformarea scadențelor (sub forma finanțării pe termen lung pe baza unor resurse lichide);
transformarea ratelor de dobandă fixă (de exemplu, împrumuturi cu rata variabilă finanțate pe baza resurselor cu rata fixă a dobânzii);
transformarea riscurilor, finanțarea creditelor pentru învestiții la nivelul întreprinderilor cu resurse imediat exigibile și fără risc.
Fig. 1.2.1 Nivelul intermedierii financiare și nivelul economisirii interne
Sursa: BNR, IS
Analiza economică modernă explică existenta intermedierii financiare prin motive care sunt specifice și băncilor, respectiv:
a) reducerea costului tranzacțiilor
b) reducerea asimetriei informațiilor
c) asigurarea lichidității economiei
a) Intermediarii financiari permit reducerea costului de tranzactionare prin realizarea unor importante economii; astfel, pe măsură ce cantitatea de produse financiare sporește, costul unitar al producției se diminuează. Economiile provin și din avantajele pe care intermediarii financiari le obțin din specializarea lor. Atunci când un intermediar se specializează într-un tip de activitate sau într-un sector de activitate, aceasta situație îi permite oferirea de servicii mai puțin costisitoare și adaptate la nevoile clientelei. Totodată, înregistrarea unor importante economii rezultă și din gama diversificată de servicii oferite clientelei. Acesta este motivul pentru care băncile caută să diversifice oferta de produse, astfel încât să fie optimizate costurile de intermediere. Se explică, astfel, existentț băncilor universale, care oferă o largă paletă de servicii financiare și care obțin importante economii din acestea. Ansamblul factorilor menționați acționează în același sens respectiv, reducerea costului datorită diversificării produselor și serviciilor oferite.
b) Referitor la reducerea asimetriei informațiilor, trebuie menționată relația dintre debitori și creditori, în sensul ca cei din urmă dețin mai multe informatii decat primii. Intermediarii financiari permit reducerea asimetriei de informații și contribuie la o mai bună alocare a resurselor din economie. Această funcție a intermediarilor provine din aceea că rolul lor de intermediere le conferă un avantaj informațional în raport cu finanțarea directă.
În primul rând, intermediarii financiari pot dispune de informații private, care pe piața financiară nu se vehiculează. De exemplu, dacă o întreprindere solicita o cerere de finanțare, atunci banca are posibilitatea evaluării clientului, întrucât gestionează conturile sale și poate obține informații importante cu privire la cifra de afaceri, rentabilitate și grad de îndatorare. Printr-o asemenea cunoaștere a clientului sau, bancă impiedică disimularea informațiilor înainte de semnarea contractului și reduce, astfel, asimetria de informații, ceea ce conduce la selecția adversă (aceasta reprezentând o situație independentă de acțiune a contractanților). De exemplu, pe piața creditului, bancherul ignoră caracteristicile exacte ale proiectului de investiții pe care întreprinderea urmărește să îl finanțeze. Totodată, intermediarul financiar garantează confidențialitatea informațiilor, ceea ce poate constitui un avantaj decisiv pentru creditori. Datorită acestei caracteristici intermediarii financiari dispun de un avantaj comparativ cu finanțarea realizată pe piață.
În al doilea rând, orice împrumut necesită urmarirea executării contractului, deoarece după semnarea acestuia se poate manifesta riscul unei executării parțiale sau a executării controlului. O asemenea formă de asimetrie, manifestată ulterior, conduce la ideea de moralitate, în sensul că intermediarii pot diminua costurile de supraveghere și pot pune la punct metode statistice sau contabile prin utilizarea de servicii ale specialiștilor. Aceștia din urmă exercită la rândul lor o urmărire minuțioasă a contractelor și diminuează astfel riscul de faliment.
Băncile dețin un rol bine determinat în reducerea asimetriei informațiilor, întrucât mențin relații pe termen lung cu clienții lor prin însăși natura funcțiilor îndeplinite.
c) Asigurarea lichidității economiei. Într-un univers incert, agenții economici au nevoie de detâținerea unor active lichide care întrunesc două caracteristici:
valoarea acestora trebuie să fie stabilă și necontestată;
trebuie să fie imediat disponibile pentru a putea fi transformate în bunuri, servicii sau titluri.
Singurul activ care posedă cele două proprietăți este moneda, iar prin creația monetară a băncilor, acestea furnizează lichiditățile necesare unei bune funcționări a economiei.
Prin emiterea de monedă scripturală, băncile sunt singurii intermediari financiari în măsură să transforme datoriile lor în mijloace de plată universal acceptate în procesul schimbului. O asemenea transformare operată de către bănci se analizează precum un proces de monetizare a activelor; băncile transformă creanțele care au un minim de risc în instrumente de plată perfect lichide. Funcția de asigurare a lichidității, care constituie caracteristica intermedierii bancare, nu este posibilă decât dacă sistemul bancar dispune de un grad ridicat de organizare și reglementare, ceea ce conferă băncilor o garanție în fața riscului global de lipsa de lichiditate, cunoscut și sub denumirea de risc sistemic.
Funcțiile de intermediere bancară
Funcțiile clasice sau tradiționale ale băncilor vizează patru tipuri de operații, strâns legate între ele:
· distribuirea de credite;
· colectarea de depozite;
· operațiuni interbancare;
· gestionarea mijloacelor de plată.
Aceste funcții numite tradiționale corespund noțiunii de 'intermediere a bilanțului' și au, în prezent, tendința de a-și diminua importanța.
Noile forme de intermediere
În contextul unei complexități de aspecte noi ce caracterizează piețele financiare, se constată o transformare a funcțiilor de intermediere bancară și o partajare a rolurilor între diferiți intermediari. Această evoluție a intermedierii bancare îmbracă următoarele forme principale:
sporirea rolului operațiunilor cu valori mobiliare;
concurența puternică între bănci;
dezvoltarea operațiunilor extrabilanțiere.
Fig. 1.2.2: Gradul intermedierii financiare și evoluția creditării populației
Sursa: BNR, INS
Intermediarii financiari sunt acele instituții bancare, companii de asigurare, fonduri mutuale de investitii, fonduri de pensii etc. – care transferă fondurile bănești de la agenții economici de tot felul, inclusiv de la persoanele individuale, care au surplus bănesc, către agenții economici cu deficit bănesc. Prin acțiunile lor, intermediarii reduc riscul datorită creării unei rețele diversificate de destinatari ai creditelor și a diversificării plasamentelor de investiții de portofoliu, pe de o parte și economisesc, pe de altă parte, costuri de cercetare, investigare și urmarire a plasamentelor și a debitorilor. Totodată, intermedierea financiară produce o serie de efecte macroeconomice, printre care dezvoltarea mecanismelor de reglementare și controlare a transmisiei șocurilor financiare și crearea unor sisteme de plăți mai eficiente. Dezvoltarea intermedierii financiare reclamă însă imperios un sistem legislativ foarte strict, în pas cu gradul de complexitate al interdependențelor și efectelor pe care le creează și o atenție deosebită a factorilor de decizie la complicațiile care apar în controlul politicii monetare a țării și, mai departe, din contactul pieței interne de capital cu piețele internaționale de capital.
În anul 1960 doi economisti, John Gurley și Edward Shaw, au atras atenția în lucrarea lor "Money in a theory of finance" – băncile, companiile de asigurări, societățile de construcții, cele de credit ipotecar, companiile de investitii și alti intermediari financiari erau considerați a nu avea nimic in comun. Desi între ei sunt importante diferențe, toți oamenii de știintă le recunosc acum apartenența la același sector de intermediere financiară și ii denumesc generic intermediari financiari sau instituții financiare.
Sunt numiți intermediari financiari pentru ca ei transfera fonduri de la agenții economici cu surplusuri financiare – un exces al fondurilor bănești curente economisite peste investițiile de capital fizic curente – către cei cu deficite financiare. În final, acest proces sfârșește în transportarea de fonduri din veniturile personale ale populației către sectorul întreprinderilor. Băncile, companiile de asigurări, fondurile de pensii și altele au această funcție de intermediere, deși fluxuri financiare au loc și între intermediari, între întreprinderi în general, sub forma creditelor comerciale, iar unele instituții financiare, cum ar fi fondurile mutuale, sunt intermediari a căror definiție nu corespunde întru totul cu cea enuntață mai sus.
Prin reducerea riscului și a costurilor de tranzacție, intermedierea financiară are ca rezultat un nivel mai mare al investițiilor de capital și al economisirii în societate. Acest rezultat este posibil însă cu prețul măririi interdependenței financiare între agenții economici, orice dereglare a mecanismului financiar și de plăți putând duce la blocaje financiare și la transmiterea unor șocuri în sistemul financiar. În consecință, sectorul intermedierii financiare trebuie urmărit foarte atent și trebuie strict reglementat, dacă nu este strict urmărit și reglementat, sectorul intermedierii financiare duce la irosirea multor resurse ale societății.
Intermedierea financiară a avut de-a lungul timpului un mare efect pozitiv asupra transformării activelor și pasivelor financiare. O bancă, de exemplu, este în stare să-și facă mai lichid depozitul său de pasiv, mai puțin riscant și divizat în unități mai mici decât creditele pe care le dă. În timp, a fost creată o mare varietate de instrumente financiare care conferă servicii de plată mai eficiente si la costuri mai mici decat înainte și s-a dezvoltat o gamă largă de opțiuni de asumare a riscului și de eșalonare a consumului oamenilor.
Creditul bancar – principalul mijloc de finanțare al economiei reale
Creditulabancarareprezintăaoavaloareaactualăacareaseatransmiteade la un creditor (investitorasau împrumutător)aunui debitora(împrumutat) carease angajeazăasă-l ramburseze,adupă unatimp, înacondițiile specificateaîn contractulade credit,aîn cadrul căruiaadebitorul promiteaplata dobânzii pentruaa remuneraape debitor. Deși relațiile de credit au existat și în economiile premonetare (schimburi de bunuri actuale contra unor bunuri viitoare cu scopul de a susține o afacere prezentă, de a asigura consumul actual), în economia actuală creditul ia forma unei relații bănești între creditor și debitor. Creditul bancar este un mijloc de corelare a posibilităților de finanțare existente în societate cu nevoile producției și ale consumului. Apariția relației dintre creditor și debitor este legată de existența concomitentă a unor agenți economici care dispun de resurse bănești temporar disponibile și a altora care au nevoi suplimentare de astfel de resurse. Astfel, apare o piață a creditului în cadrul căreia se confruntă oferta și cererea de credit.
Creditul bancar reprezintă o sursă principală de fonduri, în special pentru firmele mici și mijlocii. În cazul României, accesul la credit al firmelor noi sau de mici dimensiuni este mai dificil.
Avantajele creditului bancar:
obținerea de fonduri suplimentare, peste cele proprii;
stabilirea unei relații cu o instituție financiară cunoscută, accesul mai ușor la alte servicii furnizate de către bancă;
obținerea unui credit poate funcționa ca un semnal ce atestă viabilitatea afacerii în fața altor investitori potențiali;
în cazul anumitor forme de credit există un grad de flexibilitate în ceea ce privește sumele angajate, datele la care se angajează sumele respective, dobânzile și termenele de rambursare;
necesitatea de a convinge banca de viabilitatea afacerii sau simpla completare a unei cereri de creditare poate „forța” întreprinzătorul să își analizeze în mod obiectiv afacerea, să obțină o imagine clară a situației sale financiare și un tablou al punctelor slabe, punctelor tari, oportunităților și amenințărilor care caracterizează situația firmei.
Dezavantaje ale creditului bancar:
reticența băncilor în ceea ce privește finanțarea noilor firme, banca având nevoie de siguranță că va primi înapoi banii acordați drept credit, în timp ce firmele nou-înființate nu oferă această garanție, din diferite motive (nu au istoric, nu au experiență, nu au foarte multe elemente care să facă din aceste firme elemente stabile în cadrul economiei);
riscul de a pierde garanțiile depuse sau chiar riscul de faliment în cazul nerestituirii creditului;
implicarea unui factor „extern” în managementul firmei, apariția unor restricții;
expunerea la riscuri noi – de exemplu riscul ratei dobânzii;
riscul întreruperii creditării în cazul unor evenimente nefavorabile pentru firmă.
Caracteristici
Esenta raportului de credit se dezvăluie prin prezentarea trasăturilor caracteristice:
Subiectele raportului de credit: creditorul și debitorul. Prezintă o mare diversitate în ceea ce privește apartenența la structurile social – ecnomice, motivele angajării în raport de credit și durata angajării sale. O ierarhizare generală presupune urmatoarea structură: agenții economici, populația și statul.
Agenții economici. În calitate de creditori, manevrează importante disponibilități monetare, din fluxul cărora au loc considerabile degajări cu caracter temporar ce pot fi angrenate în procesul de creditare. Pe de altă parte, prin repartizarea profitului, constituie fonduri și rezerve, remunerează acționarii, ceea ce majorează global capacitatea de creditare a economiei naționale. Agenții economici au calitate de debitori prin creditele temporare pentru desfășurarea activității și pentru dezvoltare.
Populația. Creșterea veniturilor populației prin angajarea masivă în procesele economice, prin creșterea productivității muncii, prin capacitatea de prevedere și economisire, a facut din populație un factor major în desfășurarea raporturilor de credit. Populația are calitate de creditor atunci cand resursele disponibile sunt plasate la bănci (băncile sunt împrumutate) sau cumpără obligațiuni și titluri lansate de diferite entități economice guvernamentale (ex.: bonuri de tezaur). În calitate de debitor, populația împrumută resurse pentru anumite nevoi: investiții imobiliare, bunuri de consum, bunuri de folosință îndelungată, pentru plata anumitor servicii (studii, sănătate).
Statul. În calitate de debitor, alături de întreprinderi și populație, se afirmă statul, prin contractarea creditului public, pentru finanțarea deficitelor bugetare. Calitatea statului de creditor (pentru anumite acțiuni, dezvoltări) este foarte puțin prezentă. Promisiunea de rambursare. Este un element esential al raportului de credit, presupune riscuri și necesită angajarea unei garanții. Riscurile probabile ale raportului de credit sunt: riscul de nerambursare și riscul de imobilizare.
Riscul de nerambursare constă în probabilitatea întârzierii plății sau a incapacității de plată datorată conjuncturii, dificultăților sectoriale sau deficiențelor împrumutatului. Pentru prevenirea riscului trebuie să se analizeze debitorul prin prisma cerințelor respectării raportului de credit sub următoarele aspecte: umane (moralitate, competență), economice (cadrul economic național și internațional), financiare (situația financiară, gradul de îndatorare, capacitatea de rambursare), juridice (forma juridică, legăturile juridice cu alte firme). Prevenirea riscului este strict legată de procedurile de garantare a împrumutului.
Riscul de imobilizare survine la bancă, sau la deținătorul de depozite, care nu este în măsură să satisfacă cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni precare a creditelor acordate. Creditele care se acordă prin bănci angajează fonduri care nu aparțin băncii. Pentru o gestiune optimă a fondurilor proprii, banca trebuie să își întărească pozitia sa de creditor prin garanții. Însă, oricare ar fi garanțiile oferite, acestea nu trebuie privite decât ca precauție suplimentară și nu un suport al unui risc mai mult decât probabil. Transformarea garanțiilor în bani presupune pentru creditor eforturi și cheltuieli suplimentare și implică imobilizări îndelungate a fondurilor.
Termenul de rambursare. Ca trăsătură a raportului de credit, acesta poate varia de la termene foarte scurte (24 de ore) până la termene foarte lungi (50 de ani). Pentru creditele pe termen scurt este caracteristică rambursarea integrală la scadență. Creditele pe termen mediu și lung implică rambursarea eșalonata, fapt ce presupune ca la scadențele intermediare (lunare, trimestriale) o data cu dobandă se rambursează și o parte din principalul creditului.
Dobânda. Reprezinta pretul creditului. Asimilate costului creditului sunt și comisioanele aferente acestuia. Dobânda reprezinta prețul capitalului utilizat, sau „chiria” pe care o plătește debitorul pentru dreptul care i se acordă, cel de a folosi capitalul împrumutat. În general, nivelul dobânzii se corelează cu rata profitului obținută de întreprinzător. Cuantificarea dobânzii se realizează prin utilizarea ratei dobânzii, care se constituie într-un instrument de influențare a cererii și ofertei de credite. Un nivel redus al ratei dobânzii antrenează o cerere sporită de credite, ceea ce determină efecte favorabile asupra producției și economiei, după cum un cost ridicat al creditelor, respectiv o rată a dobânzii ridicată, generează diminuarea cererii de credite. Luarea în considerare a ratei inflației, comparativ cu rata dobânzii utilizată în contractul de credit, conduce la constatarea faptului, ca în perioadele cu inflație sporită, creditele constituie pentru debitori o modalitate perfectă de finanțare. În funcție de același element, inflația, se utilizează în raporturile de credit, două tipuri de dobândă:
• Dobânda fixă – același nivel pe toată durata creditului
• Dobânda variabilă – nivele diferite în funcție de condițiile contractuale.
După modul de achitare pentru subiect, dobânda poate fi:
• Dobânda activă – platită de debitor
• Dobânda pasivă – platită de creditor pentru resursele împrumutate. Principalul individualizează suma împrumutului (capitalul ce face obicetul creditului). Suma de rambursat (rata) = principal + dobânda.
Acordarea creditului. Creditul poate fi consimtit prin cadrul unei tranzacții unice: acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligațiuni, angajarea unui depozit. Pentru consimțirea tranzacției, respectiv acordarea credițului, creditorul trebuie să-și asigure o bună informare și documentare pentru evitarea riscului. În acest sens, băncile își creează un cadru propriu de informare și documentare pentru studierea capacității de plată și, respectiv, a potențialului economic al firmelor.
Consemnarea și transferabilitatea. Acordurile de credit sunt consemnate, în marea lor majoritate, prin înscrisuri, instrumente de credit a căror forma de prezentare implică aspecte multiple și diferențiate. Esențial în aceste instrumente este obligația ferma a debitorului privind rambursarea împrumutului, respectiv dreptul creditorului de a i se plăti suma angajată. Transferabilitatea intrumentelor de credit poate avea loc direct între investitori sau indirect, în cadrul piețelor de capital și financiare. Transferul direct este desfășurat de obicei, în cadrul raporturilor directe de credite privind circulația cambiei, a cecului, în timp ce obiect al piețelor financiare sunt obligațiile statului (bonuri de tezaur) sau ale întreprinderilor.
Functiile creditului Prin natura lui, creditul îndeplinește o serie de functii socia-economice pozitive:
Creditul facilitează sporirea capitalului real, favorizând o mai bună utilizare a factorilor de producție existenți. Prin intermediul creditului, resursele bănești existente pot fi valorificate în sensul sporirii producției naționale, din pasive devin active.
Contribuie la concentrarea activităților economice în unități mari. Facilitează distribuirea și redistribuirea resurselor bănești între diferite întreprinderi și ramuri economice, orientându-le spre unitățile mai bine situație pe piață, sporindu-le forța concurențială, profitul încasat și patrimoniul de care dispun.
Accelerează tranzacțiile comerciale. Creditul ușurează desfacerea mărfurilor pe scară mare. Comerciantul detailist obține mărfuri pe credit în schimbul unui efect comercial pe care comerciantul angrosist o poate sconta la o bancă, daca nu poate aștepta restituirea sumei de către debitorul său.
Sporește viteza de rotație a monedei și contribuie la dimensionarea ei. Banii de credit contribuie și la sporirea cantității mijloacelor de plată în economia națională, influențând și în sensul modificării structurii lor.
Exercită o influență benefică asupra consumului, prin posibilitatea cumpărării pe credit și a plătii în rate a unor bunuri de folosință îndelungată.
.
CAPITOLUL II
CREDITUL NEGUVERNAMENTAL – INDICATOR DE APRECIERE A ROLULUI SISTEMULUI BANCAR ÎN PROCESUL DE INTERMEDIERE FINANCIARĂ
2.1 Structura sistemului financiar românesc
Conceptul de sistem financiar are un conținut foarte complex, putând fi interpretat sub mai multe aspecte, și anume:
a) ca un sistem de relatii economice, în expresie banească, prin care se vehiculează resurse financiare;
b) ca un sistem de instituții care participă la Organizarea relațiilor, la constituirea și distribuirea fondurilor, precum și la elaborarea, executarea și controlul planurilor financiare.
c) ca un sistem de fonduri de resurse financiare ce se constituie în economie la anumite eșaloane și se utilizează în scopuri precis determinate;
d) ca un sistem de finanțare a economiei;
e) ca un sistem de planuri financiare (instrumente de conducere și reglare), care reflecta anumite procese prevazute a se produce în economie, în cursul unei perioade de timp determinate;
Independent de aceste nuanțări ale conceptului de sistem financiar, acesta reprezintă un ansamblu de elemente sau categorii financiare, caracterizat prin legături organice între componentele sale, care-i imprimă un caracter unitar, de sistem.
Sistemul financiar ca ansamblu de relații financiare
Prin prisma conținutului economic, sistemul financiar se prezintă ca un ansamblu de relații financiare ce se manifestă în procesul complex de constituire, distribuire și utilizare a fondurilor bănești-financiare.
Se disting două mari subsisteme financiare:
– subsistemul financiar public, care reprezintă ansamblul relațiilor financiare prin care se constituie, distribuie și utilizează fondurile bănești publice, având, în prim plan, ca participanți cu rol determinant, autoritățile publice care administrează în interes public aceste fonduri;
– subsistemul financiar privat, considerat ca ansamblu de relații financiare prin care se constituie, distribuie și utilizează fondurile financiare private, având în prim plan, ca participanți, entitățile și persoanele private ce administrează în interes privat fondurile respective.
Diferențierile între cele două mari subsisteme ale sistemului financiar au în vedere atât forma de proprietate în care se administrează patrimoniile respective (publică sau privată), cât și tipul de interese (obiective) ce se satisfac prin aceste relații financiare. Astfel, pentru relațiile financiare din subsistemul financiar public apar caracteristice proprietatea comună, publică și caracterul public al intereselor satisfăcute, în timp ce relațiilor financiare din subsistemul financiar privat le sunt caracteristice proprietatea privată și natura privată a intereselor ce se satisfac.
Prin prisma componentelor principale pe care le înglobează, subsistemul financiar public se structurează pe următoarele subsisteme principale:
– bugetul de stat;
– bugetele locale;
– asigurările sociale de stat;
– creditul (cu participarea unor entități publice);
– asigurările de bunuri, persoane și raspundere civilă (prin societăți cu capital de stat);
– finanțele întreprinderilor și altor entități publice;
Primele două subsisteme (bugetul de stat, bugetele locale) reprezintă relațiile de redistribuire a produsului intern brut privind constituirea fondurilor bugetare, precum și distribuirea și utilizarea acestor fonduri pentru satisfacerea nevoilor publice, de interes național mai larg, respectiv local. La aceste relații financiare participă, pe de o parte, autoritățile publice, iar pe de altă parte persoanele fizice și juridice, în ipostaza de contribuabili la constituirea fondurilor și/sau de beneficiari ai bunurilor și serviciilor publice finanțate pe seama acestor resurse.
Asigurările sociale exprimă relațiile prin care se constituie, distribuie și utilizează, în principiu, fondurile destinate protecției celor ce își pierd capacitatea de muncă. Participanții la aceste relații sunt autoritățile publice ce administrează fondurile de asigurări sociale de stat și persoanele fizice și juridice aflate în ipostaza de contribuabili la constituirea acestor fonduri, respectiv numai persoanele fizice ca beneficiari ai sumelor utilizate din aceste fonduri.
La rândul lor, asigurarile de bunuri, persoane și raspundere civilă, se consideră ca subsistem financiar, particularizat prin specificul relațiilor de constituire, distribuire și utilizare a unui fond specific numit de asigurare. La aceste relații financiare participă instituțiile de asigurări cu capital de stat specializate în astfel de activități, pe de o parte, și persoanele fizice și juridice ca asigurați, pe de altă parte. Derularea acestor relații financiare este legată direct de manifestarea unor evenimente cu impact negativ în viața economică și socială (generatoare de pierderi) denumite generic riscuri.
Subsistemul financiar privat înglobează relațiile financiare de constituire, distribuire și utilizare a fondurilor bănești în cadrul proprietății private. Ca sistemul financiar privat, acesta se structurează pe următoarele subsisteme:
– finanțele întreprinderilor și altor entități sau firmelor private;
– creditul bancar (privat);
– asigurările sociale private și asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă (private);
– finanțele gospodăriilor (menajelor).
Finanțele private ale firmelor reflectă relațiile economice în formă banească prin care se mobilizează, repartizează și utilizează resursele bănești necesare activității de producție, investiții precum și pentru satisfacerea altor cerințe la nivelul entităților respective. Sfera de cuprindere a acestor relații este foarte largă, antrenând o multitudine de participanți în baza proprietății private asupra bunurilor și sumelor de bani ce fac obiectul relațiilor financiare respective. Între acest subsistem și cel al întreprinderilor cu capital de stat există asemănări și deosebiri ce decurg din specificul activităților pe care le desfășoară entitățile respective.
Ca o componentă distinctă a subsistemului financiar privat, creditul bancar înglobează toate relațiile bănești vizând mobilizarea de resurse bănești și redistribuirea acestora pe principiul rambursabilității și al plății de dobândă pentru sumele împrumutate. Participanții la aceste relații sunt diferitele persoane fizice și juridice aflate fie în ipostaza de creditor, fie în cea de debitor, și instituțiile financiar-bancare private, ca intermediari financiari.
Asigurările sociale private pot apărea ca o componentă distinctă a subsistemului financiar privat în măsură în care diferite persoane fizice și juridice participă la constituirea, distribuirea și utilizarea unor fonduri de asigurări sociale, administrate de instituții cu capital privat.
Asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă cuprind relațiile financiare specifice constituirii, distribuirii și utilizării fondurilor de asigurare, la care participă însă societățile de asigurări cu capital privat, ca asigurători, și diferite persoane fizice și juridice, ca asigurați.
Finanțele gospodăriilor (menajelor) înglobează relațiile financiare la care participă entități instituționale (familii, celibatari, diferite comunități consumatoare etc.) care realizează venituri și le folosesc potrivit nevoilor lor pentru a procura bunurile și serviciile necesare consumului, inclusiv economisirea și plasamentele de resurse bănești.
Sistemul fondurilor financiare
Sistemul fondurilor financiare reprezintă o altă formă de manifestare a sistemului financiar în sine. Privit în mod distinct, acesta se definește ca totalitatea fondurilor banesti constituite, distribuite și utilizate în economie și societate, între care se manifestă anumite conexiuni specifice.
Structura sistemului de fonduri financiare stă la baza derulării fluxurilor bănești-financiare în orice economie, dar, la rândul său, ea decurge din concepția asupra mecanismului financiar monetar, având la bază o anumită politică financiar-monetară.
O imagine de ansamblu asupra acestui sistem poate fi realizată prin gruparea acestora dupa mai multe criterii:
1. dupa nivelul organizatoric la care se constituie și administrează fondurile:
– fonduri de nivel central (macroeconomice, centralizate), care se constituie și se administrează de către autoritățile sau instituțiile centrale, presupunând, în principiu, realizarea unor obiective de interes macroeconomic sau social. Dintre acestea, cel mai reprezentativ este fondul bugetului de stat, alături de fondul de creditare, fondul de asigurare;
– fonduri de nivel mediu-economic, care sunt constituite și administrate de structuri funcționale existente la nivelul mediu de organizare (ministerele și unitățile administrativ teritoriale coordonatoare de tipul județelor);
– fonduri de nivel microeconomic (descentralizate), care se constituie și administrează de către întreprinderi, instituții și entități economice și sociale operative, având drept scop satisfacerea nevoilor de funcționare și dezvoltare a acestora.
2. dupa destinația dată resurselor din fondurile financiare:
– fonduri de înlocuire și dezvoltare, printre care se regăsesc fondurile proprii ale întreprinderilor destinate activității de producție, de comerț, investiții, precum și fondurile împrumutate pentru activitățile curente sau de investiții, părți din fondurile bugetare destinate creării sau dezvoltării bazei materiale a întreprinderilor sau instituțiilor publice, fondurile speciale extrabugetare folosite pentru lucrări cu caracter de investiții etc.;
– fonduri de consum, din care fac parte: fondurile bugetare și extrabugetare pentru consumul curent, fondurile de asigurări sociale, anumite părți din fondurile proprii ale întreprinderilor destinate acțiunilor cu caracter social sau stimulării materiale a salariaților, precum și partea din resursele bănești ale populației destinată consumului curent;
– fonduri de asigurare, care sunt destinate, în principal, asigurărilor sociale, asigurărilor de bunuri, persoane și raspundere civilă, fie pentru consumul curent, fie pentru activități de investiții;
– fonduri de rezervă, care se constituie la dispoziția anumitor entități economice și sociale și sunt destinate finanțării unor nevoi imprevizibile.
3. dupa forma de proprietate în care sunt administrate fondurile financiare:
– fonduri financiare publice, care corespund sistemului financiar public considerat prin prisma relațiilor, incluzând toate fondurile bugetare, dar și fonduri ale instituțiilor publice;
– fonduri financiare private, care corespund sistemului financiar privat considerat prin prisma relațiilor, concretizate în capitaluri și fonduri bănești proprii entităților private, inclusiv ale populației;
În cadrul primei grupe, un loc central revine fondurilor constituite la dispoziția autorităților publice, care se pot clasifica, în funcție de ipostaza în care se găsește statul, și anume:
– autoritate publică. În raport cu această ipostază a statului se disting mai multe fonduri, cum ar fi cele pentru aparare națională, ordine internă, educație, cercetare știintifică etc.;
– agent economic. În acest caz fondurile financiare publice se constituie ca fonduri de investiții în sectorul economic sau ca fonduri ale întreprinderilor cu capital de stat, fonduri speciale etc.;
– asigurator. În raport cu aceasta ipostază a statului se disting, în principal, fonduri de asigurare constituite prin instituții publice specializate în asigurări;
– bancher. În acest caz fondurile financiare publice se constituie ca fonduri de creditare administrate prin instituții financiar-bancare cu capital de stat, ca bănci comerciale, case de economii.
4. după caracterul definitiv sau temporar al constituirii și utilizării resurselor financiare:
– fonduri constituite din prelevări cu caracter definitiv și obligatoriu (fonduri bugetare publice, fonduri ale asigurărilor sociale de stat);
– fonduri financiare constituite cu titlu rambursabil (toate fondurile de creditare, unele fonduri din asigurări).
Sistemul financiar ca ansamblu al instituțiilor financiar-bancare
La soluționarea problemelor financiare participă o multitudine de organe, care fac parte din sistemul democrației reprezentative, din autoritatea administrativă sau constituie organe specializate ale puterii executive ori compartimente financiare în întreprinderi și instituții, după caz. Din categoria organelor democrației reprezentative fac parte organele puterii centrale și locale de stat. Parlamentul și consiliile județene, municipiile, orășenești și comunale. Sub directa îndrumare a acestor organe funcționează organele administrației de stat, centrale și locale: Guvernul, ministerele, alte organe centrale ale administrației de stat, prefecturile și primăriile.
Din categoria instituțiilor financiare specializate fac parte: Ministerul Finanțelor, băncile, societățile de asigurări si reasigurări etc.
Parlamentul, ca unică autoritate legiuitoare a țării, adoptă legi referitoare la problemele financiare și monetare. Între acestea din urmă, o importanță deosebită prezintă: legea privind finanțele publice; legile privind impozitele și taxele de la persoane fizice și juridice; legea asigurărilor sociale de stat; legea bancară; legea privind datoria publică; legea asigurărilor de bunuri, persoane și raspundere civilă; legea contabilității; legea administrației publice locale; legea privind finanțele publice locale; legea privind impozitele și taxele locale; legile privind organizarea și functionarea Guvernului, a ministerelor, a Curții de Conturi și a altor instituții publice.
Guvernul asigură realizarea politicii financiare a statului, conform programului de guvernare acceptat de Parlament; elaborează anual proiectele bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, precum și ale conturilor generale anuale de execuție ale acestora, le supune spre aprobare Parlamentului, iar după aprobare raspunde de realizarea prevederilor bugetare. De asemenea, exercită conducerea generală a activității executive în domeniul finanțelor publice, în care scop examinează periodic situația financiară pe economie, execuția bugetului public național și a bugetelor fondurilor speciale și stabilește măsuri pentru menținerea sau îmbunătățirea echilibrului bugetar, după caz. Guvernul răspunde de recuperarea creanțelor externe ale statului român rezultate din activitatea de comert exterior, de cooperare economică internațională și din alte activități derulate în baza unor acorduri guvernamentale
Ministerul Finanțelor, în calitate de organ al administrației publice centrale de specialitate cu rol de sinteză, aplică strategia și programul Guvernului în domeniul finanțelor publice; exercită administrarea generală a finanțelor publice, asigurând utilizarea pârghiilor financiare și valutare în concordanță cu cerințele economie de piață și pentru stimularea inițiativei agenților economici.
Curtea de Conturi constituie organul suprem de control financiar și de jurisdicție în domeniul financiar și functionează pe lângă Parlamentul țării. În unitățile administrativ-teritoriale, funcțiile Curții se exercită prin camerele de conturi județene. Aceasta instituție își exercită funcția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale. Prin activitatea de control pe care o desfășoară, Curtea de Conturi urmărește respectarea legilor și aplicarea principiilor de economicitate, eficacitate și eficiență în gestionarea mijloacelor materiale și bănești.
Banca Națională a României constituie banca centrală a statului român. Pentru atingerea obiectivului său fundamental – asigurarea stabilității monedei naționale – B.N.R. elaborează, aplică și răspunde de politicile monetară, valutară, de credit și de plăți, precum și de autorizarea și supravegherea prudențială bancară, în cadrul politicii generale a statului, urmărind funcționarea normală a sistemului bancar și participarea la promovarea unui sistem financiar specific economiei de piață.
Banca Națională, în calitate de unică instituție autorizată să emită însemne monetare, emite și pune în circulație bancnote și monede metalice, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României. În atribuțiile B.N.R. intră, de asemenea, efectuarea de operațiuni de piața monetară, operațiuni cu băncile, operațiuni de supraveghere bancare, operațiuni pe contul statului, precum și operațiuni cu aur și active externe.
Pe linia operațiunilor pe contul statului, B.N.R. deschide un cont curent Trezoreriei statului, îi ține evidența operațiunilor, îi primesșe încasările și îi efectuează plățile; Banca Națională poate efectua, de asemenea, operațiuni cu titluri de stat. În cursul exercițiului financiar anual, B.N.R. poate acorda împrumuturi purtătoare de dobândă, pe termen limitat, pentru acoperirea decalajului temporar dintre încasările și plățile din contul curent general al Trezoreriei statului.
Banca Națională stabilește și menține rezerve internaționale, alcătuite din aur, active externe, cambii, cecuri, bilete la ordin, operațiuni și alte valori mobiliare, efecte publice s.a; împreuna cu Ministerul Finanțelor urmărește menținerea rezervelor internaționale la un nivel pe care îl apreciază ca fiind adecvat tranzacțiilor externe ale statului.
B.N.R. poate participa, în numele statului, la tratative și negocieri externe în probleme financiare, monetare, valutare, de credit și de plăți, precum și în domeniul autorizării și supravegherii bancare.
Odată cu reconstituirea, prin Legea 52/1994, a pieței valorilor mobiliare, a fost statuată și înființarea, în plan instituțional, a unor organisme cum sunt Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare, Societățile de Valori Mobiliare și Bursa de Valori.
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) are, printre principalele atribuții: favorizarea bunei functionări a respectivei piețe; protejarea investitorilor contra unor practici neloiale, abuzive și frauduloase; stabilirea cadrului activității intermediarilor și agenților pentru valori mobiliare. CNVM este formată din 5 membri, numiți de către Parlament. Ea adoptă norme cu privire la: organizarea și funcționarea burselor de valori și a altor piețe de valori mobiliare; autorizarea și funcționarea organismelor colective de investiții și plasament în valori mobiliare; autorizarea și exercitarea intermedierii de valori mobiliare; promovarea și derularea ofertelor publice de valori mobiliare; aprobarea și modificarea regulamentelor de operațiuni bursiere, etc.
Societățile de Valori Mobiliare (SVM) participă la oferta publică privind vânzarea, cumpărarea și schimbul de valori mobiliare în calitate de intermediari autorizați, în formă juridică de societăți pe acțiuni, având exclusiv acest obiect de activitate. Autorizarea funcționării lor este dată de CNVM, cu îndeplinirea unor condiții, vizând un nivel minim al capitalului subscris și vărsat, structura activelor lor și încadrarea în coeficienții de risc stabiliți de CNVM privind activele. În conformitate cu reglementările legale, SVM urmează proceduri uniforme privind înregistrarea tranzacțiilor, mecanismele de control intern, sistemele de organizare administrativă și contabilă, stabilite de asemenea de CNVM. Societățile de valori mobiliare pot înființa, sub supravegherea CNVM, asociații profesionale.
Bursa de Valori este o instituție cu personalitate juridică, asigurând publicului, prin activitatea intermediarilor autorizați, sisteme, mecanisme și proceduri adecvate pentru efectuarea tranzacțiilor cu valori mobiliare, constituind piața oficială și organizată pentru negocierea valorilor mobiliare admise la cotă. Funcțiile Bursei de Valori sunt: concentrarea cererii și ofertei de valori mobiliare pe o anumită piață la un moment dat; efectuarea tranzacțiilor cu valori mobiliare conform ordinelor clienților și reglementărilor pieței; urmărirea sistematică a cursului valorilor mobiliare înregistrate la cota bursei. În cadrul Bursei de Valori București s-a instituit Asociația Bursei de Valori – ai cărei membri sunt SVM autorizate – și care reprezintă organul suprem de decizie privind activitatea Bursei. Conducerea Bursei de Valori este exercitată de Comitetul Bursei de Valori care are printre atribuții adoptarea regulamentului privind organizarea și funcționarea bursei și a celui referitor la operațiunile de bursa precum și stabilirea comisioanelor și tarifelor practicate în bursă. Administrarea Bursei de Valori este încredințată unui Director General, iar supravegherea și controlul activității se exercită de către Comisarul General.
Societățile de asigurări și reasigurări. În țara noastră, activitatea de asigurare se desfășoara prin societăți de asigurare, societăți de asigurare și reasigurare și prin societăți de reasigurări, care preiau de la asigurați, în schimbul unor prime, riscuri referitoare la bunuri, persoane sau răspundere civilă legală.
Ministerele și celelalte organe ale administrației centrale de stat îndeplinesc, prin compartimente specializate, o serie de sarcini în domeniul financiar, astfel: elaborează bugetele de venituri și cheltuieli și urmăresc realizarea acestora; repartizarea creditelor bugetare organelor ierarhic inferioare; exercită controlul financiar intern asupra activității unităților subordonate și iau sau propun, după caz, măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate, asigurarea integrității patrimoniului, respectarea disciplinei financiare.
Administrația publică locală functionează în unitățile administrativ – teritoriale – comune, orașe și județe – pe principiile autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, ale legalității și consultării cetățenilor în problemele locale de interes deosebit. La nivelul comunelor și al orașelor funcționează consilii locale, care au calitatea de autorități deliberative, și primării, ca autorități executive. La nivelul județelor și al capitalei există consilii județene, respectiv consiliul general al municipiului București.
Consiliile locale au atribuții în problemele de interes locale, inclusiv în cele referitoare la finanțele publice locale și la activitățile economice, sociale și de altă natuă de interes local.
Astfel, consiliul local:
aproba bugetul local, formarea, administrarea si executarea acestuia; aproba virarile de credite si modul de utilizare a rezervelor bugetare; aproba împrumuturile si contul de încheiere a exercitiului bugetar;
stabileste impozite si taxe locale, precum si taxe speciale, pe termen limita, în conditiile legii;
administreaza domeniul public si privat al comunei ori al orasului si exercita drepturile prevazute de lege cu privire la regiile autonome pe care le-a înfiintat;
înfiinteaza institutii si agenti economici de interes local, hotaraste asupra concesionarii sau închirierii de bunuri sau de servicii publice de interes local, precum si asupra participarii, cu capital sau cu bunuri, la societati comerciale pentru realizarea de lucrarisi servicii de interes public local, în conditiile legii.
Primarul îndeplineste o serie de atribuții principale, între care unele țin de domeniul finanțelor publice locale, astfel:
întocmeste proiectul bugetului local si contul de închiriere a exercitiului bugetar si le supune aprobarii consiliului;
exercita functia de ordonator principal de credite;
verifica încasarea si cheltuirea sumelor din bugetul local si comunica consiliului cele constatate;
upravegheaza inventarierea si administrarea bunurilor care apartin comunei sau orasului.
Consiliul județean reprezintă autoritatea administrației publice județene pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. În această calitate îndeplinește o serie de atribuții importante, inclusiv în domeniul finanțelor publice locale. Astfel, consiliul judetean:
adopta programe si prognoze de dezvoltare economico-sociala a judetului si urmareste realizarea acestora;
adopta bugetul propriu al judetului si contul de închiriere a exercitiului bugetar;
stabileste impozite si taxe judetene, precum si taxe speciale pe timp limitat, în conditiile legii.
Presedințele consiliului județean exercită funcția de ordonator principal de credite, întocmește proiectul bugetului propriu al județului și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului.
Este de precizat că în relațiile dintre administrația publică locală și cea județeană nu există raporturi de subordonare.
Prefectul, în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local, poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, actele autorităților administrației publice locale, în cazul în care consideră că acestea sunt ilegale.
Regiile autonome, societățile comerciale cu capital de stat și instituțiile publice prin compartimente specializate întocmesc bugete de venituri și cheltuieli, urmăresc realizarea bugetelor aprobate de organele competente, îndeplinirea obligațiilor față de stat, utilizarea potrivit destinațtiei și în mod eficient a resurselor financiare primite din partea statului, păstrarea integrității patrimoniului social, respectarea disciplinei financiare.
2.2 Rolul creditului neguvernamental în cadrul procesului de intermediere financiară. Studiu de caz 2007 – 2015
Analiza în structură a bilanțului agregat al băncilor arată particularități la nivelul activului și pasivului. Astfel, creditele neguvernamentale reprezintă poziția dominantă, contabilizând în ultimii ani mai mult de jumătate din totalul activelor bancare (Grafic 2.2.1.), în timp ce locul secund este ocupat de activele interbancare, ca urmare în special a unei politici a băncii centrale caracterizate prin intervenții de sterilizare semnificative și cerințe de rezerve minime considerabile.
Aceste două poziții bilanțiere, ca pondere în total active, sunt și cele mai volatile, ceea ce ar putea evidenția faptul că sectorul bancar românesc se află încă în căutarea celei mai bune structuri în ceea ce privește plasarea resurselor.
Diferențe în ceea ce privește structura activului bancar, există și în funcție de dimensiunea instituției de credit. Astfel, băncile mari s-au orientat cel mai puțin spre plasamentul în active în valută, preferând oportunitățile oferite de creditarea în moneda națională. Ponderea creditelor neguvernamentale în lei acordate de aceste bănci este net superioară ponderii alocate de către celelalte categorii de bănci acestui tip de plasament menționat. Preocuparea băncilor mici de a rămâne pe piață și chiar de a-și crește cota a determinat o pliere mult mai pregnantă pe cererea clienților de a se împrumuta în devize. Băncile mijlocii sunt cele care au direcționat cea mai mică pondere din activul lor către creditele în lei, comparativ cu băncile din celelalte două eșantioane.
Accentuata creștere a creditului a fost susținută, pe de o parte, din surse interne ale băncilor, iar pe de altă parte, din surse atrase.
Grafic 2.2.1. Contrapartidele masei monetare
Sursa: Banca Națională a României, www.bnr.ro
Un rol important în această dinamică l-ar putea avea în ultimul timp și restricțiile administrative impuse de banca centrală în scopul limitării creditului în valută. Aceste fluxuri măresc datoria privată externă și pot determina comportamente de creditare mai riscante din partea instituțiilor de credit în scopul fructificării disponibilităților (sau în unele cazuri a capitalurilor) semnificativ excedentare. Referitor la resursele atrase interne, structura pe valute arată că depozitele în moneda națională au fost preponderente în ultimii ani, astfel încât orientarea băncilor către surse externe de finanțare, în condițiile în care creditul neguvernamental în valută a avut o expansiune considerabilă, se înscrie în practica unui management eficient.
Standardele de creditare au fost de regulă menținute neschimbate în trimestrul patru 2014, cu excepția creditelor pentru achiziția de locuințe și terenuri acordate populației. Termenii creditării au fost înăspriți, însă modificările au avut o amploare redusă. Cererea de credite a înregistrat o ușoară creștere în trimestrul patru 2014 în cazul creditelor ipotecare, fiind în scădere pentru sectorul companiilor nefinanciare și în cazul creditelor de consum.
A. Sectorul companiilor nefinanciare
– Standardele de creditare au fost menținute neschimbate în trimestrul patru 2014.
– Termenii creditării au cunoscut o înăsprire, manifestată prin introducerea unor clauze contractuale mai restrictive, prin solicitarea de prime de risc adiționale și prin creșterea spread-ului ratei medii de dobândă a creditului față de ROBOR 1M.
– Cererea de credite s-a redus marginal în trimestrul patru 2014, pentru prima dată din trimestrul trei 2013, evoluția intervenind pe fondul contracției cererii de credite a IMM.
B. Sectorul populației
– Standardele de creditare au fost menținute relativ neschimbate în cazul creditelor de consum în trimestrul patru 2014, însă o înăsprire marginală a intervenit în cazul creditelor ipotecare.
– Termenii creditării au înregistrat o înăsprire de amploare redusă în trimestrul patru 2014: (i) în cazul creditelor imobiliare fiind diminuată ponderea maximă a serviciului datoriei în venitul lunar, în timp ce (ii) în cazul creditelor de consum primează alți factori (posibil venitul minim al debitorilor).
– Cererea de credite a avut o evoluție distinctă pentru cele două tipuri de credite: (i) a crescut marginal în cazul creditelor destinate achiziției de locuințe și terenuri, dar (ii) s-a redus în continuare în cazul creditelor de consum.
A. Creditarea companiilor nefinanciare
La nivel agregat, standardele de creditare au rămas constante în trimestrul patru 2014, contrar așteptărilor anterioare ale instituțiilor de credit care indicau o posibilă înăsprire (Grafic 2.2.2.).
În structură, băncile nu au operat modificări ale standardelor de creditare pentru niciun tip de credit.
Decalajul dintre instituțiile de credit locale si cele din zona euro a continuat să se amplifice în trimestrul patru 2014 (Grafic 2.2.2.), acestea din urmă (în procent net de 35 la sută) apelând la o nouă înăsprire a standardelor de creditare pentru toate tipurile de credite acordate companiilor.
Nu s-au înregistrat schimbări notabile în trimestrul patru 2014 asupra factorilor care stau la baza deciziilor instituțiilor de credit privind modificarea standardelor de creditare (Grafic 2.2.3.).
Grafic 2.2.2. Modificări ale standardelor de creditare
procente procente
Sursa: Banca Națională a României, www.bnr.ro
Notă: -valorile pozitive ale soldului conjunctural indică o înăsprire a standardelor de creditare
-valorile așteptate privesc atât standardele de creditare, cât și termenii creditării
Grafic 2.2.3. Factori care au contribuit la modificarea standardelor de creditare
procente
Sursa: Banca Națională a României
F1- Situația actuală sau asteptată a capitalului băncii
F2 – Deciziile de politică monetară sau prudențială ale Băncii Naționale a României
F3 – Așteptările privind situația economică generală
F4 – Riscul asociat industriei în care activează compania
F5 – Modificarea ponderii creditelor neperformante în portofoliul băncii
F6 – Riscul asociat colateralului/garanției solicitate
F7 – Riscul asociat unei creșteri/scăderi rapide și accentuate a prețurilor imobilelor (doar pentru creditele garantate cu ipoteci asupra imobilelor comerciale)
F8 – Presiunea concurenței din sectorul bancar
F9 – Presiunea concurenței din sectorul nebancar
F10 – Concurența cu alte surse de finanțare (piața de capital si acționariat etc.)
F11 – Alți factori
Notă: – valorile pozitive ale procentului net indică o înăsprire a standardelor de creditare
– factorii F7, F9, F10 și F11 nu au suferit schimbări
B. Creditarea populației
Standardele de creditare au fost înăsprite în trimestrul patru 2014 în cazul creditelor ipotecare, însă au fost menținute relativ neschimbate în cazul creditelor de consum (Grafic 2.2.4.). Această tendință de înăsprire a standardelor de creditare se manifestă si în rândul băncilor din zona euro, cu o amploare mai ridicată însă pentru creditele ipotecare, măsurile de înăsprire fiind probabil consecința situației economice fragile si a perspectivelor incerte de revenire economică.
Grafic 2.2.4. Modificarea standardelor de creditare a populației
procente procente
Sursa: Banca Națională a României, www.bnr.ro
Notă : valorile pozitive ale soldului conjunctural indică o creștere a riscului de credit
Instituțiile de credit anticipează pentru 2015 o reluare a ciclului de înăspriri pentru cele două tipuri de credite, cu o amploare mai ridicată în cazul creditelor de consum. Situația este diferită în rândul băncilor din zona euro, previziunile de înăsprire a standardelor de creditare vizând în special creditele ipotecare.
Conform băncilor, așteptările privind situația economică generală au condus la înăsprirea standardelor de creditare pentru creditele ipotecare (Grafic 2.2.5.). Nu s-au înregistrat modificări substanțiale pentru ceilalți factori ai creditării, care să aibă un impact asupra standardelor de creditare.
Potrivit băncilor, în cazul creditelor de consum, înăsprirea standardelor de creditare în trimestrul patru 2014 a fost cauzată de: (i) înrăutățirea așteptărilor privind situația financiară a populației și de (ii) riscul asociat bonității clienților (Grafic 2.2.6.). În perioada de analiză nu s-au înregistrat modificări notabile pentru ceilalți factori.
Grafic 2.2.5.Factorii care au contribuit la modificarea standardelor de creditare pentru creditele ipotecare
procente
Sursa: Banca Națională a României, www.bnr.ro
Notă: valorile pozitive ale soldului conjunctural indică o înăsprire a termenilor creditării
Grafic 2.2.6. Factorii care au contribuit la modificarea standardelor de creditare pentru creditele de consum
procente
Sursa: Banca Națională a României, www.bnr.ro
F1- Situația actuală sau asteptată a capitalului băncii dumneavoastră
F2 – Deciziile de politică monetară sau prudențială ale Băncii Naționale a României
F3 – Asteptările privind situația financiară a populației
F4 – Riscul asociat bonității clienților
F5 – Riscul asociat colateralului/ garanțiilor
F6 – Modificarea concurenței din sectorul bancar
F7 – Modificarea concurenței din sectorul nebancar
Notă: valorile pozitive ale procentului net indică o înăsprire a standardelor de creditare
Creditul Prima Casă
Prima Casă este un credit ipotecar și ofera clientului posibilitatea de a cumpără prin programul Prima Casă, fie o locuință finalizată, fie una în curs de finalizare, aflată în diverse faze de construcție, destinată achiziționării după finalizare.
Acest tip de credit are numeroase avantaje: clientul are posibilitatea să-și construiască propria locuință sau să o cumpere, avansul minim este de 5% din valoarea proiectului, finanțarea poate fi în lei pe o perioadă de maxim 30 de ani, nu există comision de acordare și gestiune a creditului.
Caracteristici creditul Prima Casă
Se acceptă o gama largă de venituri: de la venituri din salarii, pensii, dividende, drepturi de autor, chirii, rente viagere, până la venituri din activități independente. Clientul poate obține o sumă mai mare dacă aduce și veniturile a maximum trei co-împrumutați.
În cazul achiziționării unei locuințe, garanția creditului o reprezintă imobilul finanțat prin acesta. În cazul construcției, clientul va garanta creditul cu terenul și locuința viitoare pe care urmează să o construiască
Pentru liniștea clientului pe întreaga perioadă de creditare, banca îi recomandă să încheie o asigurare de viață, care îi va oferi protectie în cazul unor evenimente neprevăzute (șomaj, incapacitate de muncă, invaliditate totală sau deces). Plata acestei prime presupune un efort minim, deoarece ea se plateste lunar, împreună cu rata de la credit. De asemenea, pentru imobilul adus în garanție este necesară încheierea unei polite de asigurare a imobilului cumpărat. În plus, este necesară asigurarea și a lucrărilor de construcții montaj pentru imobilul cu destinație de locuință aflat în construcție.
Clientul poate beneficia de creditul Prima Casă dacă:
Clientul nu deține în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția nicio locuință;
Clientul nu deține în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția cel mult o locuință, dobandită prin orice alt mod decât prin Programul Prima Casă, în suprafață utilă mai mică de 50 mp.
Obiectul creditului constă în achiziționarea de locuințe finalizate, inclusiv cele construite și date în exploatare prin ANL (inclusiv achiziționare diferența de cote-părți pentru întregirea dreptului de proprietate), locuințe care urmează să se construiască de către beneficiari individuali, locuințe care urmează să se construiască prin asociații fără personalitate juridică constituite de minim 2 beneficiari. Este posibilă emiterea de către bancă a unei promisiuni unilaterale de creditare.
Titularii creditului pot fi persoane fizice, cetăteni români sau străini, rezidenți și nerezidenți din punctul de vedere al Regulamentului valutar, care:
– nu dețin în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția nicio locuință, indiferent de modul și de momentul în care a fost dobandită;
– dețin în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția cel mult o locuință, dobandită, prin orice alt mod decat prin Program, în suprafață utilă mai mică de 50 m2.
Co-împrumutații creditului sunt persoane fizice, cetățeni români, rezidenți și nerezidenți din punctul de vedere al Regulamentului valutar, cetățeni străini, rezidenți din punctul de vedere al Regulamentului valutar, cetățeni străini, nerezidenți din punctul de vedere al Regulamentului valutar care posedă legitimație de ședere temporară, eliberată de Statul român.
Condițiile tarifare preferențiale posibile (conform listelor de dobânzi și tarife și comisioane) se referă la clienții cu venituri domiciliate la BRD, angajați ai unei societăți care a semnat o convenție salarii/ drepturi bănești.
Vârsta solicitantului la data analizei cererii și vârsta co-împrumutatului la data analizei cererii (doar dacă participă cu venituri la buget) se situează între 18 și 70 de ani. Vârsta solicitantului la sfârsitul contractului de credit este de 70 de ani sau în cazul în care este pensionar 75 de ani. Vârsta co-împrumutatului la sfârșitul contractului de credit (doar dacă participă cu venituri la buget) este de 74 de ani în cazul în care co-împrumutatul este unul din părinți și de 75 de ani în cazul în care co-împrumutatul este pensionar.
Venitul minim pentru creditele în lei este de 500 de lei/lună, iar pentru creditele în euro există două situații, prima situație de 400 de euro/lună (valabil pentru toți clienții cu performanță financiară B,C și D, excepție: clienții din categoriile B, C și D cu venituri provenite din desfașurarea activității profesiilor liberale: avocați, medici, farmaciști, notari, experți contabili/evaluatori, arhitecți) și cea de-a doua situație de 300 de euro/lună este valabilă pentru clienții care îndeplinesc cel puțin una din următoarele condiții:
– să aibă performanță financiară A;
– să înregistreze venituri provenite din desfășurarea activitățtii profesiilor liberale: avocați, medici, farmaciști, notari, experți contabili/evaluatori, arhitecți.
Perioada de creditare este exprimată în luni, nivelul minim este de 120 luni, iar cel maxim este de 360 luni.
Perioada de grație este cuprinsă între 18 luni și 30 de luni.
Dobânda este fixă sau indexabilă conform listei de dobânzi communicate de MMP.
Taxe și comisioane: comisioane datorate FNGCIMM, gestiune anuală, comision unic de analiză și comision unic pentru servicii suplimentare prestate la cererea clientului. FNGCIMM garantează 50% din valoarea creditului.
DAE(Dobânda anuală efectivă) cuprinde: dobânda, comisioane aferente creditului, costuri aferente asigurării de viață și a imobilului adus în garanție.
Tipul de rambursare se poate face în sume descrescătoare și constante. Rambursarea creditului, în avans, parțial sau integral poate avea loc la orice dată pe parcursul derulării creditului.
În cadrul asigurării sunt incluse: asigurarea lucrărilor de construcții-montaj pentru imobilul cu destinația de locuință aflat în construcție (obligatorie). La finalizarea construcției: asigurare de imobil (obligatorie) – asigurarea extinsă pentru toate riscurile a locuințelor finalizate ipotecate, asigurare de viață Grup BRD – AV (facultativă).
Gradul de îndatorare se calculează conform formulei: Gradul de îndatorare(%) = (Chf + M) / (VT – Chsub – Chnef).
Garanțiile constau în ipotecă mobiliară asupra conturilor bancare, ipotecă mobiliară asupra creanțelor, ipotecă asupra sumelor de bani blocate în contul bancar, ipoteca imobiliară. Gradul de acoperire cu garanții: minim 100% (Garanția statului + 50%Ipotecă>=100%).
Valabilitatea cererii este de 30 de zile, iar valabilitatea deciziei de aprobare este de 90 de zile.
Simulare creditul Prima Casă
Moneda creditului Prima Casă-lei
Simularea constă în achiziționarea unui imobil – apartament cu 2 camere, semidecomandat, având o suprafață totală de 35.000 m2, situat în localitatea Craiova, cartierul Sărari, etajul 4, la care am ales și asigurare de viață.
Valoarea de vânzare a imobilului, cea care este declarată la notar este de 100.000 lei. Cum am mai spus anterior, avansul minin pentru creditul Prima Casă este de 5%, adică 5000 lei. Creditul împrumutat de la BRD va fi în valoare de 95.000 lei, din care FNGCIMM garantează 50%, adică 47.500 lei. Perioada de rambursare a creditului va fi de 30 ani, ceea ce înseamnă 360 de luni.
Salariul brut este de 1500 lei la care se adauga si 20 tichete de masa in valoare de 9,35 lei fiecare, rezultă un salariu net de 1.053 la care se adaugă 187 lei valoare tichetelor de masă, de unde rezultă un venit net de 1.240 lei.
Calculul ratei maxime, se realizează după următoarea formulă: venit net – cheltuieli de subzistență: 1240 lei – 300 lei = 940 lei * 65 % (gradul de îndatorare), de unde rezultă rata maximă în valoare de 611 lei, în cazul în care nu se dețin alte credite în sold.
Ca și modalitate de plată am ales plați lunare egale și de asemenea am ales încasarea veniturilor în cont și asigurare de viață. Conform calculatorului de credit, suma totală de rambursat este de 172.962 lei, din care dobândă este în valoare de 59.254, comisioanele în valoare de 4.241. Valoarea ratei lunare este de aproximativ 465 lei, care se compune din 152 lei – principal, 271 lei – dobânda și 43 lei – asigurarea de viață; de asemenea o dată pe an se plătește comision în valoare de 240 lei. Dobânda se calculează după următoarea formulă: ROBOR 3M (variabil) + 2pp (fix).
2.3 Evoluția creditului neguvernamental în România. Studiu de caz 2000 – 2015
Standardele de creditare au fost relaxate marginal în T1/2015 în cazul companiilor nefinanciare, instituțiile de credit anticipând continuarea acestei dinamici și în T2/2015. Cererea de împrumuturi din partea companiilor s-a menținut constantă la nivel agregat în primele trei luni ale anului, însă pentru trimestrul următor (T2/2015) instituțiile de credit prognozează o creștere de amploare moderată. În cazul populației, standardele de creditare au fost menținute constante atât pentru creditele destinate achiziției de locuințe și terenuri, cât și pentru cele de consum. Cererea de credit din partea populației a rămas neschimbată pentru creditele imobiliare și a crescut marginal pentru creditele de consum, în T1/2015, iar băncile anticipează pentru trimestrul următor (T2/2015) o creștere semnificativă a cererii indiferent de segmentul de creditare.
Tabel 2.3.1. Sinteza opiniilor băncilor referitoare la evoluția ofertei și a cererii de credite
Notă: Pentru oferta de creditare, săgeata în sus/jos/orizontal indică o relaxare/înăsprire/menținere constantă a standardelor de creditare. Pentru cererea de credite, săgeata în sus/jos/orizontal indică avansul/contracția/menținerea constantă a cererii, conform opiniei băncilor (referitoare la ultimele trei luni, respectiv așteptările privind următoarele trei luni). Culoarea albastră indică modificări de amploare marginală, iar culoarea roșie de amplitudine moderată sa
A. Sectorul companiilor nefinanciare
Standardele de creditare au fost relaxate marginal în T1/2015, după ce în trimestrul anterior acestea au fost menținute constante. În T2/2015, băncile anticipează de asemenea o relaxare marginală a condițiilor de creditare, indiferent de tipul împrumutului.
Termenii creditării referitori la spread-ul ratei medii de dobândă a împrumutului față de ROBOR 1M au fost relaxați moderat, în timp ce în cazul cerințelor de colateral/garanții și costurilor creditării altele decât dobânzile băncile au aplicat o relaxare marginală. Ceilalți termeni au fost menținuți la un nivel similar trimestrului anterior.
Cererea de credite din partea companiilor nefinanciare a rămas nemodificată la nivel agregat în T1/2015. Pentru T2/2015, băncile anticipează o creștere moderată a cererii de împrumuturi a companiilor, indiferent de dimensiunea firmei sau tipul creditului.
Riscurile asociate companiilor, clasificate în funcție de sectorul de activitate al acestora, și-au menținut evoluția mixtă în T1/2015. În funcție de dimensiune, băncile percep un risc de credit în creștere pentru microîntreprinderi, în timp ce în cazul întreprinderilor mici, respectiv celor mijlocii acesta este considerat în scădere. Pentru corporații, instituțiile de credit apreciază că riscurile s-au menținut constante comparativ cu trimestrul anterior.
B. Sectorul populației
Standardele de creditare nu au cunoscut modificări semnificative în T1/2015, nici pentru creditele pentru achiziția de locuințe și terenuri, nici pentru creditele de consum, iar băncile anticipează că acestea se vor menține constante și în trimestrul următor (T2/2015).
Termenii creditării au avut evoluții mixte în T1/2015. În cazul creditelor pentru achiziția de locuințe și terenuri, spread-ul ratei medii de dobândă a creditului față de ROBOR 1M a cunoscut o înăsprire moderată, în timp ce costurile creditării (altele decât dobânzile) au fost relaxate moderat. Pentru creditele de consum, atât spread-ul ratei medii de dobândă a creditului față de ROBOR 1M cât și costurile creditării (altele decât dobânzile) au fost relaxate.
Cererea de credite a rămas neschimbată în T1/2015 pentru creditele imobiliare și a crescut marginal pentru creditele de consum, instituțiile de credit anticipând pentru trimestrul următor (T2/2015), avansul cererii în cazul ambelor segmente.
Creditarea companiilor nefinanciare
Standardele de creditare
La nivel agregat, în T1/2015, instituțiile de credit au relaxat marginal standardele de creditare, evoluție în linie cu estimările inițiale ale acestora. Pentru T2/2015, băncile anticipează continuarea ciclului de relaxare a standardelor și termenilor de creditare. (Grafic 2.3.1).
Grafic 2.3.1: Modificări ale standardelor de creditare (procent net (%))
Procente Procente
Sursa: www.bnr.ro
Notă: – valorile pozitive ale procentului net indică o înăsprire a standardelor de creditare
– valorile așteptate privesc atât standardele de creditare, cât și termenii creditării
În structură, instituțiile de credit au acționat în sensul unei relaxări marginale a standardelor de creditare, indiferent de dimensiunea companiilor sau maturitatea creditelor. Pentru trimestrul următor, băncile prognozează de asemenea o relaxare de amplitudine marginală a condițiilor de creditare pentru toate tipurile de împrumuturi.
La nivelul zonei euro, băncile au continuat în T1/2015 ciclul de relaxare a standardelor de creditare aferente împrumuturilor destinate sectorului companiilor (procent net de -9 la sută, față de -5 la sută în trimestrul anterior). Printre cei mai importanți factori ce au determinat această dinamică au fost reducerea costurilor de finanțare ale instituțiilor de credit, diminuarea constrângerilor bilanțiere ale acestora, dar și concurența. În T2/2015, băncile din zona euro estimează o nouă relaxare marginală a condițiilor de creditare aferente companiilor.
La nivel agregat, principalii factori care au influențat modificarea standardelor de creditare ale băncilor autohtone au fost deciziile de politică monetară ale BNR, dar și așteptările pozitive cu privire la situația economică generală (Grafic 2.3.2)
Grafic 2.3.2: Factorii care au contribuit la modificarea standardelor de creditare (procent net (%))
Notă: – valorile pozitive ale procentului net indică o înăsprire a standardelor de creditare
– factorii F7, F8, F9 și F10 nu au suferit modificări
Sursa: bnr.ro
A2. Termenii creditării
În T1/2015, instituțiile de credit au relaxat moderat termenii contractelor de creditare referitori la spread-ul ratei medii de dobândă a creditului față de ROBOR 1M. Totodată, băncile au acționat în sensul relaxării cerințelor de colateral/garanții, dar și ale costurilor creditării altele decât dobânzile, însă cu o amplitudine marginală. Ceilalți termeni ai contractelor de creditare nu au suferit schimbări semnificative (Grafic 2.3.3).
Nivelul LTV (loan-to-value) pentru creditele garantate preponderent cu ipoteci aflate în portofoliul băncilor la T1/2015 a înregistrat o valoare de aproximativ 100 la sută, consemnând o îmbunătățire marginală față de trimestrul anterior, când indicatorul s-a situat în jurul valorii de 105 la sută. În cazul creditelor nou acordate în T1/2015, LTV a înregistrat o valoare de circa 100 la sută.
În T1/2015, instituțiile credit au estimat un nivel al pierderii în caz de nerambursare (LGD2 ) pentru creditele care au intrat în starea de nerambursare3 de circa 49 la sută, în scădere ușoară comparativ cu nivelul din trimestrul precedent, de 50 la sută.
Grafic 2.3.3: Modificarea termenilor contractelor de creditare (procent net(%))
Notă: – valorile pozitive ale procentului net indică o înăsprire a termenilor de creditare
Sursa: bnr.ro
A3. Cererea de credite
Cererea de credite din partea companiilor nefinanciare a rămas nemodificată la nivel agregat în T1/2015 (Grafic 2.3.4). Evoluția a fost dictată în principal de menținerea constantă a cererii de finanțare din partea corporațiilor, în vreme ce la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii cererea s-a majorat cu un ritm marginal. Pentru trimestrul următor (T2/2015), instituțiile de credit previzionează majorarea moderată a cererii de credite la nivel agregat, indiferent de dimensiunea companiilor sau tipul împrumuturilor.
A4. Evoluții ale riscului de credit asociat creditării companiilor nefinanciare
În opinia băncilor, riscurile asociate companiilor nefinanciare în funcție de sectorul în care activează au avut o evoluție mixtă în T1/2015 față de trimestrul anterior (Grafic 2.3.5). În ramuri de activitate precum tranzacțiile imobiliare, intermedierea financiară și energie riscul de credit este considerat ca fiind în creștere, în vreme ce singurul sector pentru care instituțiile de credit percep un risc în scădere față de trimestrul anterior este „Transport, comunicații, poștă”.
Grafic 2.3.4: Dinamica cererii de credite (procent net (%))
Sursa: bnr.ro
Grafic 5: Evoluția riscului de credit pe ramuri de activitate (procent net (%))
Sursa: bnr.ro
B. Creditarea populației
B1. Standardele de creditare
Standardele de creditare nu au înregistrat modificări semnificative în T1/2015, nici pentru creditele imobiliare, nici pentru cele de consum (Grafic 2.3.6). Băncile autohtone anticipează că standardele de creditare vor rămâne neschimbate în T2/2015.
Grafic 7 – Modificarea standardelor de creditare a populației (procent net (%))
Sursa: bnr.ro
Spre comparație, în zona euro, condițiile de creditare au continuat să se relaxeze în cazul creditelor de consum, dar au cunoscut o înăsprire ușoară pentru creditele imobiliare. Presiunile competiționale au contribuit la relaxarea standardelor, în timp ce aversiunea la risc a contribuit marginal la înăsprirea condițiilor de creditare. Pe termen scurt (T2/2015), băncile din zona euro prognozează continuarea tendințelor de relaxare a standardelor de creditare pentru creditele de consum, respectiv de înăsprire, în cazul creditelor pentru achiziția de locuințe.
B2. Aspecte specifice creditării imobiliare (achiziția de locuințe și terenuri)
Factorii care contribuie la modificarea standardelor de creditare aferente creditelor imobiliare nu au cunoscut modificări semnificative în T1/2015, Grafic 2.3.7.
Grafic 2.3.7 – Factorii care au contribuit la modificarea standardelor de creditare (procent net (%))
Sursa: bnr.ro
(i) Termenii creditării
Termenii aferenți creditelor imobiliare au avut modificări mixte în T1/2015, astfel spread-ul ratei medii de dobândă a creditului față de ROBOR 1M a cunoscut o înăsprire moderată, în timp ce costurile creditării (altele decât dobânzile) au fost relaxate moderat. Grafic 2.3.8.
Grafic 2.3.8 – Termenii creditării imobiliare (procent net (%))
sursa: bnr.ro
INTERMEDIEREA FINANCIARĂ ÎN ROMÂNIA.
MUTAȚII ȘI PERSPECTIVE GENERATE DE RECENTA CRIZĂ FINANCIARĂ. STUDIU DE CAZ 2011 – 2014
În sens larg, intermedierea financiară este procesul prin care fondurile atrase de la cei care economisesc sunt puse la dispoziția celor care au nevoie de fonduri pentru diferite tipuri de investiții (de exemplu: companii care doresc sa cumpere utilaje și echipamente, un fermier care vrea să cumpere mai mult pământ, un guvern care dorește să finanțeze construcția de drumuri). Cei care economisesc sunt persoane fizice sau juridice care, în anumite perioade de timp, cheltuiesc mai puțini bani decat primesc/încasează. Fondurile economisite pot fi disponibile pe termen scurt, mediu și lung. În același timp, există persoane, firme, organizații care într-o anumită perioada sunt nevoite să cheltuiască mai mult decat încasează în mod normal (înregistrând un deficit de fonduri).
Stabilitatea financiară s-a menținut robustă pe parcursul celor patru ani (în intervalul 2011 – 2014) pe fondul îmbunătățirii contextului macroeconomic intern și al temperării tensiunilor de pe piețele financiare internaționale. Indicatorii prudențiali ai sectorului bancar privind solvabilitatea, lichiditatea și gradul de acoperire cu provizioane au consemnat în continuare niveluri adecvate, aceștia menținându-se în limitele reglementate chiar și în condițiile materializării unor scenarii macroeconomice severe. Principalele provocări la adresa sectorului bancar românesc pentru perioada următoare sunt constituite de reluarea sustenabilă a creditării, prevenirea unor ajustări bilanțiere excesive pe fondul procesului de dezintermediere fi nanciară transfrontalieră, precum și ameliorarea indicatorilor de calitate a activelor bancare prin demersurile de curățare a bilanțurilor de credite neperformante, cu efecte pozitive asupra efi cienței operaționale și a capacității de intermediere a băncilor.
Menținerea stabilității financiare s-a realizat în condițiile persistenței provocărilor la adresa acesteia, manifestate pe fondul unui context internațional care a rămas dificil, chiar dacă balanța riscurilor a înregistrat îmbunătățiri în ceea ce privește evoluțiile macroeconomice interne. Principalele vulnerabilități care caracterizează sectorul bancar – nivelul important al creditelor neperformante în condițiile unei dinamici negative a creditării sectorului privat, precum și accelerarea procesului de dezintermediere fi nanciară transfrontalieră – rămân în limite gestionabile. Solvabilitatea, gradul de acoperire cu provizioane a riscurilor și lichiditatea s-au încadrat în niveluri adecvate, permițând sectorului bancar să facă față fără dificultăți majore unor eventuale evoluții nefavorabile de intensitate moderată. Principalele provocări la adresa stabilității financiare pentru perioada următoare, similare celor de la nivelul majorității economiilor statelor membre ale UE, sunt: reluarea creditării în condiții sustenabile, pe fondul continuării și chiar al intensificării procesului de dezintermediere fi nanciară care se manifestă la nivel internațional, precum și gestionarea adecvată a calității activelor bancare, inclusiv prin asigurarea unui echilibru funcțional între costurile și beneficiile diverselor soluții de administrare a expunerilor neperformante. Finalizarea cu succes a acordului preventiv de finanțare încheiat cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, precum și semnarea unui nou acord similar care să asigure continuarea reformelor necesare consolidării macrostabilității interne și a sistemului fi nanciar autohton contribuie la menținerea stabilității financiare.
Sistemul financiar românesc a funcționat în parametri corespunzători, pe fondul unei dinamici economice încă modeste, repercutate și în creșterea în continuare a creditelor neperformante, precum și în pofida unui mediu extern dificil, marcat de criza datoriilor suverane și de preocupările privind calitatea bilanțurilor și finanțarea unor instituții și sisteme bancare, îndeosebi în zona euro. Stabilitatea financiară este rezultatul comportamentului adecvat condițiilor, manifestat de către acționari, manageri și autoritățile de reglementare și supraveghere micro și macroprudențială, precum și al evoluției condițiilor monetare în sens larg. Nivelurile de solvabilitate, provizionare și lichiditate s-au menținut în limite adecvate, iar finanțarea sectorului real nu a fost afectată semnificativ de procesul de dezintermediere financiară, rămânând relativ modestă și continuând să se desfășoare ordonat. Banca Națională a României și-a intensificat acțiunile de monitorizare a riscurilor la nivelul instituțiilor de credit, inclusiv a celor de contagiune de pe plan extern. Principalele provocări la adresa stabilității financiare pentru perioada analizată și pentru perioada imediat următoare sunt riscul de credit și cel asociat reînnoirii finanțării externe a instituțiilor bancare autohtone cu capital majoritar străin. Angajarea autorităților române într-un nou acord preventiv de finanțare cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială reprezintă o importantă ancoră de credibilitate și suport pentru promovarea fermă a programelor de stabilizare macroeconomică.
Riscurile la adresa sectorului bancar au fost contracarate de către instituțiile de credit prin eforturi proprii întreprinse în contextul activității desfășurate de către Banca Națională a României în privința reglementării prudențiale, a supravegherii și a gestionării adecvate a riscurilor din sistem, eforturi concretizate în consolidarea nivelurilor de solvabilitate, provizionare și lichiditate. Implementarea prevederilor acordului de finanțare semnat cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și alte instituții fnanciare internaționale a sprijinit aplicarea fermă a politicilor macroprudențiale. Inițiativa Europeană de Coordonare Bancară a avut un rol benefic pentru stabilitatea financiară, cele nouă bănci participante îndeplinindu-și la nivel agregat angajamentele de menținere a expunerilor și de asigurare a unei capitalizări individuale a instituțiilor de credit din România peste pragul de 10 la sută. Noul acord de tip preventiv încheiat în anul 2011 cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, alături de angajamentele autorităților asumate în cadrul programelor naționale, constituie ancore pentru menținerea stabilității financiare și pentru continuarea reformelor structurale în scopul impulsionării potențialului de creștere economică.
Sectorul bancar din România dispune de rezerve de capital și lichiditate prudențiale, care ar permite acomodarea unor șocuri de intensitate ridicată generate de evoluții macroeconomice interne și externe nefavorabile. În primul rând, rata fondurilor proprii totale (echivalentul fostului indicator de solvabilitate) s-a majorat la 17 % în iunie 2014 (față de 14,9 % în decembrie 2012), menținându-se considerabil peste pragul minim stabilit conform cadrului de reglementare european CRD IV/CRR (8 %). În al doilea rând, gradul de acoperire cu provizioane IFRS a creditelor neperformante a rămas confortabil (66,2 %, în iulie 2014). Testarea la stres a solvabilității sectorului bancar arată o bună capacitate de acoperire a pierderilor potențiale generate de eventuala manifestare a unor evoluții macroeconomice cu o severitate ridicată, în pofi da unei scăderi accentuate a ratei fondurilor proprii totale. În al treilea rând, lichiditatea a continuat să se situeze la un nivel bun pe fondul unei tendințe de reechilibrare pe monede a elementelor de activ și pasiv bilanțier. Analizele de testare la stres a lichidității sectorului bancar din perspectivă macroprudențială indică o capacitate bună de gestionare a unui șoc moderat-ridicat de retragere a finanțării. În al patrulea rând, după trei ani de pierderi, sectorul bancar a înregistrat profit net în anul 2013, datorat încetinirii acumulării creanțelor neperformante și unui ritm pozitiv al profi tabilității operaționale, în pofi da dinamicii consemnate de creditele acordate sectorului nefi nanciar. În primele șapte luni ale anului 2014, rezultatul fi nanciar agregat a rămas pozitiv, însă moderat, rata rentabilității economice (ROA) și rata rentabilității fi nanciare (ROE) fi ind de 0,2 %, respectiv de 2,3 %. Continuarea redimensionării rețelelor teritoriale și a ajustării necesarului de personal a condus la cheltuieli operaționale mai mici, cu impact pozitiv asupra profi tabilității operaționale.
Sectorul bancar românesc a continuat să fi e bine protejat față de diversele evoluții nefavorabile care s-au manifestat atât pe plan local, cât și pe plan internațional. În primul rând, nivelul și calitatea fondurilor proprii s-au menținut în parametri corespunzători: (i) rata de solvabilitate s-a menținut la un nivel adecvat (14,7 % în iunie 2013), semnifi cativ peste valoarea minimă reglementată (8 %); (ii) fondurile proprii sunt formate în proporție semnifi cativă din elemente având calitate bună și foarte bună (rata fondurilor proprii de nivel 1 fiind de 13,6 % în iunie 2013), și (iii) BNR a decis păstrarea filtrelor prudențiale pentru calculul fondurilor proprii și al indicatorilor de prudență bancară pe parcursul anului 2013 (astfel că, de facto, indicatorii de solvabilitate continuă să fi e cu aproximativ 4 puncte procentuale mai mari comparativ cu nivelurile raportate), urmând a se renunța gradual la aceste filtre în perioada implementării cerințelor suplimentare de capital aferente Basel III (intervalul 2014-2018).
Capitalizarea corespunzătoare prevenirii riscurilor prevalente a continuat să reprezinte o caracteristică esențială a sectorului bancar românesc; aceasta este rezultatul măsurilor adoptate de Banca Națională a României și al îndeplinirii angajamentelor băncilor-mamă de menținere a unui nivel adecvat al capitalului pentru subsidiarele lor de pe piața locală. Similar perioadelor anterioare, capitalizarea a fost asigurată exclusiv de către acționari, autoritățile publice nefiind implicate cu resurse în acest proces. În anul 2011 contribuțiile adiționale de capital ale acționarilor au totalizat 280 milioane euro, iar în semestrul I 2012 acestea au însumat, numai pentru instituțiile de credit persoane juridice române, circa 550 milioane euro. Măsurile de reglementare prudențială adoptate în contextul introducerii Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) au fost necesare și pentru evitarea fluctuațiilor conjuncturale rezultate din aplicarea modelelor diferite de determinare ale ajustărilor de valoare asupra fondurilor proprii și indicatorilor de prudență bancară. Rata solvabilității la nivelul sectorului bancar s-a menținut, începând cu anul 2009, pe un palier adecvat, de aproximativ 15 % (aceasta situându-se la nivelul de 14,7 % în iunie 2012), în condițiile în care pragul reglementat în Uniunea Europeană este de 8 %, iar nivelul prudențial minim vizat de BNR de la debutul crizei financiare internaționale este de 10 %. Indicatorul solvabilității pentru grupa băncilor grecești s-a situat permanent peste nivelul mediu al sectorului bancar. Calitatea superioară a capitalului la nivel agregat este evidențiată de nivelul ridicat al ratei fondurilor proprii de nivel 1 (13,7% în iunie 2012, valoare apropiată de rata solvabilității). Fondurile proprii de nivel 1 reprezintă nucleul surselor proprii din punct de vedere al îndeplinirii criteriilor permanenței fondurilor, evaluării credibile a acestora și capacității de absorbție a pierderilor. Provizionarea creditelor a rămas permanent la valori corespunzătoare acoperirii riscurilor așteptate din activitatea de creditare.
Calitatea portofoliului de credite a continuat să se deterioreze, dar într-un ritm mai lent decât în anul 2009. Rata creditelor neperformante a ajuns la 13,4 % în iunie 2011 (față de 7,9 % în decembrie 2009, respectiv 11,9 % în decembrie 2010), însă pierderile așteptate au fost corespunzător gestionate (gradul de acoperire cu provizioane a restanțelor de peste 90 de zile se menține la 96 %, nivel identic celui din anul 2010). În perspectivă, după ce nivelul creditelor neperformante din portofoliul bncilor este anticipat a atinge maximul pe parcursul anului curent, se preconizează începerea unei diminuri a presiunilor asupra calității activelor bancare, în contextul consolidrii treptate a creșterii economice și al întăririi gestiunii riscurilor la nivelul băncilor. Instituiile de credit au înregistrat un nivel adecvat de capitalizare pentru acoperirea riscului de credit, ca urmare a supravegherii stricte de către BNR a evoluțiilor acestui indicator și a eforturilor depuse de bănci în realizarea unor contribuții suplimentare de capital la solicitarea băncii centrale, aporturi ce au totalizat 650 milioane euro în cursul anului 2010 și 110 milioane euro în semestrul I 2011. Raportul de solvabilitate s-a situat la un nivel confortabil (14,2 % în iunie 2011 față de 14,7 % în decembrie 2009 și 15 % în decembrie 2010). Fondurile proprii de nivel 1 (care erau, la finele anului 2010, cu 16 % mai mari comparativ cu perioada anterioar manifestării în România a crizei financiare internaționale) au înregistrat un trend favorabil, ca urmare a recapitalizărilor consistente efectuate de acționari; fondurile proprii de nivel 1 reprezintă 80 % din fondurile proprii totale. Indicatorul menționat consemna un nivel de 13,6 % în iunie 2011 (foarte apropiat de rata solvabilității, respectiv 14,2 %), ceea ce atestă calitatea corespunzătoare a surselor proprii ale băncilor prin prisma criteriilor permanenței și capacității de absorbție a pierderilor. Rezultatele celui mai recent exercițiu de testare a rezistenței băncilor la șocuri economice realizat de către BNR au arătat că sectorul bancar românesc este capitalizat corespunzător: indicatorul de solvabilitate și rata fondurilor proprii de nivel 1 s-ar diminua cu maximum 3,5 puncte procentuale în situația puțin probabil în care scenariul advers luat în considerare s-ar materializa. Păstrarea solidității sectorului bancar în condițiile în care continu să se manifeste riscuri importante presupune menținerea capitalizării și a provizionării instituțiilor de credit la niveluri adecvate, inclusiv în contextul implementării standardelor internaționale de raportare financiară (IFRS) începând cu anul 2012, în scopul prevenirii și absorbirii impactului eventualelor evoluții nefavorabile generate pe plan internațional.
BIBLIOGRAFIE
Dardac Nicolae, Barbu Teodora: “Monedă, bănci și politici monetare”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2005;
Dardac Nicolae, Vascu Teodora: „Monedă și credit”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2002;
Dedu Vasile, Enciu Adrian, Ghencea Stănel: “Produse și servicii bancare: corporate și retail bancar”, Ed. ASE, 2008;
Mishkin Frederic S. : “The economics of money, banking and financial markets”, Ed. Addison Wesley, , 2007;
Spulbăr Cristi: „Management bancar”, Ediția a II-a, Ed. Sitech, Craiova, 2008;
Spulbăr Cristi: „Optimizarea managementului bancar”, Ed. Universitaria, , 1999;
Spulbăr Cristi, Nițoi Mihai: „Sisteme Bancare Comparate”, Ed. Sitech, Craiova, 2012;
Spulbăr Cristi, Intermedierea financiar – bancară, Suport de curs, 2012.
Banca Națională a României:
„Intermedierea financiară – încotro?”, Caiet de studii Nr. 29, iunie 2011;
„Intermedierea financiară în România: provocări și soluții”, Brașov, 3 martie 2014;
„Monedă și analiza monetară – aspecte conceptuale și empirice”, Colocviile de politică monetară ediția a IV-a, iunie 2011;
Raport asupra stabilității financiare, 2011 – 2014;
Sondaj privind creditarea companiilor nefinanciare și a populației, 2011 – 2014
12. Revista Piața financiară
13. Revista Capital
14. Revista Saptămâna financiară
15. Revista Financiarul
16. www.bankingnews.ro
17. www.bnr.ro
18. www.businesscover.ro;
19. www.ecb.int
20. www.economica.net
21. www.eurostat.com
22. www.zf.ro
23. www.ziare.com
BIBLIOGRAFIE
Dardac Nicolae, Barbu Teodora: “Monedă, bănci și politici monetare”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2005;
Dardac Nicolae, Vascu Teodora: „Monedă și credit”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2002;
Dedu Vasile, Enciu Adrian, Ghencea Stănel: “Produse și servicii bancare: corporate și retail bancar”, Ed. ASE, 2008;
Mishkin Frederic S. : “The economics of money, banking and financial markets”, Ed. Addison Wesley, , 2007;
Spulbăr Cristi: „Management bancar”, Ediția a II-a, Ed. Sitech, Craiova, 2008;
Spulbăr Cristi: „Optimizarea managementului bancar”, Ed. Universitaria, , 1999;
Spulbăr Cristi, Nițoi Mihai: „Sisteme Bancare Comparate”, Ed. Sitech, Craiova, 2012;
Spulbăr Cristi, Intermedierea financiar – bancară, Suport de curs, 2012.
Banca Națională a României:
„Intermedierea financiară – încotro?”, Caiet de studii Nr. 29, iunie 2011;
„Intermedierea financiară în România: provocări și soluții”, Brașov, 3 martie 2014;
„Monedă și analiza monetară – aspecte conceptuale și empirice”, Colocviile de politică monetară ediția a IV-a, iunie 2011;
Raport asupra stabilității financiare, 2011 – 2014;
Sondaj privind creditarea companiilor nefinanciare și a populației, 2011 – 2014
12. Revista Piața financiară
13. Revista Capital
14. Revista Saptămâna financiară
15. Revista Financiarul
16. www.bankingnews.ro
17. www.bnr.ro
18. www.businesscover.ro;
19. www.ecb.int
20. www.economica.net
21. www.eurostat.com
22. www.zf.ro
23. www.ziare.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Sistemului Bancar In Procesul DE Intermediere Financiara. Studiu DE Caz (ID: 146362)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.