Rolul Si Locul Impozitului pe Profit In Sistemul Fiscal Modern
Cuprins
CAPITOLUL 1. Rolul și locul impozitului pe profit în sistemul fiscal modern …………2
Impozitul pe profit: scurtă caracterizare, geneză și evoluție……………………………..2
Rolul impozitelor pe profit în contextul actual……………………………………………….8
Dimensiuni ale prelevărilor fiscale sub forma impozitului pe profit (în România și pe plan internațional)………………………………………………………………………………….12
CAPITOLUL 2. Impactul impozitului pe profit asupra structuri financiare și valorii întreprinderii…………………………………………………………………………………………………………….16
2.1. Impactul impozitului pe profit asupra structurii financiare……………………………16
2.2. Impactul impozitului pe profit asupra valorii întreprinderii…………………………..24
CAPITOLUL 3. Impactul impozitului pe profit asupra rezutatelor financiare și trezoreriei întreprinderii……………………………………………………………………………………………..31
3.1. Impactul impozitului pe profit asupra rezultatului financiar și distribuirii acestora (impozitul dividendelor)…………………………………………………………………………..31
3.2. Impactul impozitului pe profit asupra trezoreriei întreprinderii……………………..41
Concluzii și propuneri………………………………………………………………………………………………..46
Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………….50
Anexe ……………………………………………………………………………………………………………………….52
Capitolul I. Rolul și locul impozitului pe profit
în sistemul fiscal modern
„În neocapitalismul modern, impozitul capătă o semnificație mai largă;
el încetează de a mai constitui grăuntele de nisip care jenează angrenajele
pentru a deveni unul dintre regulatoarele și motoarele mașinii”
Maurice Duverger
1.1. Impozitul pe profit: scurtă caracterizare, geneză și evoluție
În cadrul societății moderne, sistemul fiscal joacă un rol important în cadrul activității economice, prin funcțiile care îi sunt atribuite. În particular, impozitul constituie un instrument creat în scopul de a „recompensa” statul pentru asigurarea anumitor utilități de natură publică, cu caracter colectiv. Așadar, impozitul este o categorie economică, element al circuitului economic, strâns legat de apariția statului, fiind considerat un preț pe care agenții economici și cetățenii trebuie să îl plătească pentru serviciile publice sociale, culturale sau administrative, inclusiv securitatea, furnizate de stat.
Într-un sens mai larg, impozitul este „contribuția bănească obligatorie, generală și definitivă (nerambursabilă), directă sau indirectă, efectuată de persoane juridice și fizice din veniturile și averea lor la bugetul statului sau la cele locale, în cuantumul și la termenele prevăzute de lege, fără obligația din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct și imediat, necesar pentru satisfacerea cerințelor societății”.
Rolul impozitului în cadrul circuitului economic rezidă în faptul că acesta reprezintă izvorul principal al formării veniturilor bugetului de stat și al finanțării cheltuielilor publice, fiind totodată un instrument al politicii economice, prin care se redistribuie o parte a veniturilor. De asemenea, funcția sa de principală pârghie financiară constă în capacitatea de a influența activitatea economică prin stimularea investițiilor, orientarea consumului, extinderea schimburilor externe și corectarea tendințelor negative în evoluția proceselor economice și sociale.
În practica financiară se întâlnește o diversitate de impozite, care se deosebesc nu numai ca formă, ci și în ceea ce privește conținutul. În particular, conform clasificării întâlnite în lucrările de specialitate, impozitul pe profit se încadrează în categoria impozitelor directe personale, care se aplică beneficiului obținut din desfășurarea unei activități economice, reprezentând totodată una din principalele surse de venituri ale bugetului de stat.
În funcție de criteriul scopului urmărit prin impunere, impozitul pe profit este un impozit financiar, iar după frecvența cu care se realizează este un impozit permanent (ordinar). După obiectul impunerii, acesta se încadrează în categoria impozitelor pe venit, deoarece profitul este o formă de venit obținut prin intermediul unei activități economice, ca urmare a investirii unui capital. În acest caz totuși, este de menționat faptul că pentru ca venitul realizat să poată fi calificat profit, este necesar ca activitatea economică să fie desfășurată cu scopul obținerii de beneficiu.
Geneză și evoluție
Dintre categoriile diferite de impozite întâlnite în lucrările de specialitate, impozitele directe (categorie în care se înscrie și impozitul pe profit) reprezintă forma cea mai veche de impunere, practicându-se și în perioadele premergătoare epocii moderne, odată cu apariția primelor forme ale instituției statului. Însă o extindere mai mare au cunoscut abia în epoca modernă, în special în primele decenii ale secolului al XX-lea, când în locul impozitelor așezate pe obiecte materiale sau pe diferite activități (impozite de tip real), și-au făcut apariția impozitele de tip personal, stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, rentă) sau pe avere, conducând la extinderea impunerii asupra marii mase a muncitorilor și funcționarilor.
Introdus pentru prima dată în SUA în 1920, impozitul pe profit s-a răspândit în Germania și apoi în toate țările europene, mai ales după al doilea război mondial (în Franța în 1948). Cu toate că americanii au fost promotorii acestui tip de impozit, tot ei au fost cei care au pus la îndoială existența unei taxe asupra corporațiilor, formulând chiar propuneri pentru integrarea venitului pe venitul corporțiilor cu impozitul pe venitul personal într-un singur sistem, dintre care cea mai radicală abordare este „metoda parteneriatului” – toate veniturile unei corporații erau atribuite acționarilor, iar fiecare dintre aceștia datora impozit pe venitul personal, metodă criticată în principal datorită dificultăților administrative. Printre argumentele care susțineau aplicarea impozitului pe profit se numără:
societățile sunt entități separate de acționarii lor, mai ales cele cu mulți acționari unde proprietatea și controlul sunt separate;
o corporație este beneficiară a anumitor privilegii (precum răspunderea limitată a acționarilor), fapt pentru care trebuie să plătească un profit;
netaxarea veniturilor corporației creează oportunități pentru reducerea sarcinii fiscale rezultate din impozitul pe venitul personal (câștigurile nerealizate de capital ar fi excluse de la impozitare).
În România, în cadrul amplului proces al reformei fiscale de după anul 1989, impozitului pe profit i-a revenit un loc deosebit, atât prin prisma contribuției sale la formarea veniturilor bugetului public, cât și prin influența asupra activităților economico-sociale generatoare de profit și asupra structurii de ansamblu a economiei naționale. Tocmai de aceea, instituirea acestui impozit în practica fiscală românească s-a realizat încă în faza de început a perioadei de tranziție, având în vedere și faptul că redefinirea dreptului de proprietate și apariția agenților economici cu capital privat și mixt în procesul privatizării a necesitat eliminarea transferului subiectiv și automat a beneficiilor către bugetul de stat.
Necesitatea acestui impozit a reieșit așadar din inechitatea situației în care la același profit obținut de agenții economici din diferite domenii de activitate, aceștia plăteau un impozit diferit – unitățile de stat datorau impozit pe beneficiu, stabilit în cote progresive, pe tranșe de rentabilitate, unitățile cooperatiste meșteșugărești datorau un impozit pe venit stabilit în cote progresive, dar mai accentuate, iar unitățile cooperatiste de consum plăteau un impozit în cote proporționale de 25%, în timp ce societățile comerciale cu participare străină plăteau un impozit pe beneficiu în cotă fixă.
După apariția legii 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și a legii 31/1990 privind societățile comerciale, prelevările pentru societate din valoarea producției nete și vărsămintele din beneficii au fost înlocuite prin introducerea începând cu anul 1991 a impozitului pe profit (legea 12/1991).
Inițial, s-au instituit cote progresive compuse, cu un minim neimpozabil – scala impunerii număra 67 de tranșe de profit, cărora le corespundeau tot atâtea cote de impozit, care variau de la 5% la 77%, tranșa până la 25000 lei (ROL) fiind exonerată. Cu toate că a vizat asigrarea echității fiscale, diferențierea foarte mare a cotelor de impunere și numărul lor ridicat nu a asigurat o previzionare optimă a cuantumului monetar al fluxurilor fiscale și a incidenței acestora asupra gestiunii financiare a întreprinderilor, fapt care a condus la aplicarea, de la 1 ianuarie 1992, a două cote proporționale, astfel:
30 % – până la 1 milion lei;
45 % – peste 1 milion lei.
Deși a contribuit la simplificarea administrării impozitului, și a prognozării dimensiunii prelevării, această decizie nu a fost corelată cu dimensiunea și potențialul financiar real al agenților economici, având în vedere facilitățile fiscale acordate în anii următori. Cu toate că prin acordarea acestora s-a dorit stimularea apariției unui sector privat viabil și atragerea capitalului străin, acestea au rămas simple costuri fiscale, care în loc să genereze creșterea capitalului productiv și a materiei impozabile, au facilitat evaziunea fiscală. Mai mult, ponderea impozitului pe profit în PIB a scăzut de la 5,3% în 1991 la 3,6% în 1993, multe din firme aproape nemaiplătind impozit pe profit, iar pe piață au fost înființate societăți comerciale cu profilul cerut pentru a beneficia de perioada de scutire. Mai mult, regimul fiscal a fost de natură să atragă numai investitori străini de talie redusă, întrucât cei strategici erau interesați de existența unui mediu economic stabil și a unui cadru legislativ clar, coerent și respectat, decât de facilități fiscale. Toate aceastea au contribuit la creșterea costurilor de gestiune a impozitelor la nivelul administrației fiscale, la care s-au adăugat costurile determinate de acordarea facilităților.
Începând cu anul 1995, s-a introdus o cotă proporțională de 38%, cu anumite excepții, încercându-se totodată influențarea deciziei investitorilor de capital în alegerea de către aceștia a persoanelor juridice române sau străine, pornind de la baze relativ egale din punctul de vedere fiscal legat de impozitarea profitului.
Metodologia de calcul a profitului impozabil era diferită pentru cele două grupe de contribuabilii (mari și mici), iar exonerările temporare acordate agenților economici nou înființați erau eliminate. În același timp, prin intermediul cotei, amortizării deductibile fiscal, creditului fiscal, tehnicii de actualizare la inflație și de plată s-a urmărit obținerea unor facilități de natură economică. Sistemul de evidență creat a fost însă greu de aplicat și costisitor, fiind înlăturat ulterior prin OG 70/1994.
Toate aceste modificări, ale cotelor și ale metodologiilor de calcul au avut efecte asupra încasărilor din impozitul pe profit, după cum se observă în tabelul următor:
Tabel nr. 1. Evoluția veniturilor din impozitul pe profit în perioada 1990-1996
– mil. RON-
Sursa: Moșteanu, Narcisa Roxana, Fiscalitate. Impozite și taxe. Studii de caz, ed. Universitară, București, 2008, p. 234.
După cum se observă din tabel, deși veniturile din impozitul pe profit au crescut în perioada analizată, ponderea acestora în totalul veniturilor respectiv în impozitele indirecte a variat într-o măsură redusă de la un an la altul.
Începând cu anul 1997, tehnica de impozitare a profitului s-a simplificat: distincția dintre contribuabilii mici și mari a fost anulată, iar tehnica impunerii profitului a devenit aproape identică cu cea aplicată anterior contribuabililor mici, cu unele excepții. În anul 2000, impozitul pe profit suferă iarăși modificări ca urmare a aplicării OUG 217/1999, care a stabilit o cotă generală de 25% și cote adiționale în cazul unor excepții (precum BNR sau cazinouri). Totodată, se modifica și lista cheltuielilor deductibile, luându-se deopotrivă și măsuri de stimulare a activității de export.
Existența unui regim diferențiat de impunere a unităților din economia românească în funcție de natura capitalului social și forma de proprietate – de stat sau privată – nu a favorizat concurența loială și nici gradul de acumulare și creștere a investițiilor productive. Pe acest fond, în perioada 1997-2003, ponderea impozitului pe profit în total venituri bugetare a înregistrat o scădere, ajungând în anul 2003 la un procent de doar 17.3%, ritmul de creștere al veniturilor bugetare fiind mai mare decât cel al impozitului pe profit. Evoluția încasărilor din impozitul pe profit în perioada până în anul 2004 este ilustrată în tabelul următor:
Tabel nr. 2. Evoluția veniturilor din impozitul pe profit în perioada 1997-2003
– mil. RON-
Sursa: Moșteanu, Narcisa Roxana, op.cit., p. 235.
Implementarea politicii fiscale pentru perioada de preaderare a determinat unele modificări și în cazul impozitului pe profit. Începând cu 1 ianuarie 2004, a intrat în vigoare Codul fiscal, care a realizat o unificare a legislației în materie de impozite și taxe și armonizarea acesteia cu legislația fiscală a Uniunii Europene: cota de impozit pe profit s-a menținut la 25%, însă s-a mărit lista cheltuielilor deductibile și s-au instituit reguli fiscale favorabile și în ceea ce privește profitul persoanelor juridice române sau străine obtinut din vânzarea de proprietăți imobiliare, impozitată cu o cotă de 10%. De la începutul anului 2005, prin OUG 138/2004, s-a introdus cota unică de impozitare de 16%, măsură care a avut în vedere susținerea întreprinzătorilor privați și stimularea liberei inițiative, cu efect asupra consolidării și dezvoltării economiei de piață în România. În 2006, s-a introdus impozitul pe veniturile microintreprinderilor, cu titlu opțional (acestea pot opta pentru plata a 16% din profitul impozabil) și având o cotă de 2% în anul 2007, 2,5% în anul 2008, 3% în anul 2009.
Aderarea României la Uniunea Europeană a adus modificări semnificative Codului fiscal: cota unică de 16% a fost generalizată, iar baza de impunere a fost extinsă, în încercarea de a prelua directivele UE. De asemenea, în 2007, s-a implementat posibilitatea plății impozitului pe profit anticipat pentru instituțiile bancare, pornind de la rezultatele exercițiului financiar precedent, regularizarea urmând să fie realizată pe 15 aprilie a următorului an, posibilitate ce prezintă perspective de aplicare și în cazul societăților comerciale. Avantajul adus de noile modificări constă în anularea necesității de calcul a profitului curent de către agentul economic, ci plata impozitului pe baza rezultatelor din anul precedent.
În 2009, modificarile operate au vizat în continuare corelarea legislației românești cu cea europeană, prin majorarea perioadei de recuperare a pierderii fiscale de la 5 la 7 ani pentru pierderea fiscală realizată începând cu anul 2009, având în vedere că există domenii de activitate în care înființarea și dezvoltarea unei afaceri necesită o perioadă mai lungă de timp până la înregistrarea veniturilor din exploatare. Însă cea mai importantă și totodată controversată modificare o reprezintă introducerea impozitului minim pe profit. Aspectul cel mai mediatizat al aplicării acestei măsuri a fost cel legat de impactul ei asupra întreprinderilor mici și mijlocii în condițiile economice actuale: pe fondul scăderii cererii și a profiturilor, impunerea unui impozit minim nu a condus decât la creșterea șomajului prin falimentele generate. Din aceste motive, introducerea nivelului minim al impozitului pe profit este considerată de către majoritatea economiștilor, ca fiind o măsură inoportună în condițiile crizei economice, reprezentând doar expresia neputinței autorităților fiscale de a colecta la bugetul de stat taxele și impozitele.
Toate aceste modificări succesive în legislația privind impozitul pe profit după anul 2004 se pot reflecta inclusiv prin evoluția ponderii sale în totalul veniturilor bugetare, ilustrată în tabelul următor:
Tabel nr. 3. Evoluția veniturilor din impozitul pe profit, în perioada 2004-2008,
– mil. RON-
Sursa: Moșteanu, Narcisa Roxana, op.cit., p. 235 pentru anii 2004-2008;
*Legea bugetului de stat pe anul 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 121 din 27 februarie 2009;
** Legea bugetului de stat pe anul 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 60 din 27 ianuarie 2010.
Se observă că ritmul de creștere al impozitului pe profit a încetinit după anul 2007 (ca și ponderea sa în veniturile bugetare totale), iar în anul 2010 față de anul 2009 se previzionează o scădere, pe fondul contextului economic dificil.
Codul fiscal aferent anului 2010 a instituit, conform normelor UE, reglementări privind regimul impozitului pe profit aplicabil "societăților europene" și "societăților cooperative europene" înființate potrivit legislației europene și includerea acestor tipuri de societăți în categoria contribuabililor obligați la plata impozitului pe profit.
1.2. Rolul impozitelor pe profit în contextul actual
Impozitul pe profit manifestă o influență activă atât asupra formării veniturilor publice, cât mai ales asupra activităților economico-sociale care generează profit și a structurii economiei în ansamblu. Prin urmare, rolul categoriei economice menționate se manifestă pe plan financiar, economic și social, însă modul concret de manifestare a acestuia se diferențiază de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta. În particular, impozitului pe profit îi revin o serie de funcții prin care se conturează rolul său în economie, acestea cuprinzând:
statutul de sursă certă de alimentare cu venituri a bugetului public, în vederea asigurării mijloacelor financiare necesare finanțării acțiunilor social-culturale și a altor bunuri și servicii publice (apărare națională etc.) și contribuția la creșterea ponderii impozitelor directe în total venituri fiscale ale bugetului de stat.
În acest sens, necesită menționat faptul că randamentul fiscal al impozitului pe profit este în general, scăzut, fapt observat și în tabelele nr. 2 și 3. Cauza rezidă în existența posibilităților multiple de evaziune fiscală, ca urmare a lipsei unui control permanent asupra agenților economici de către organele fiscale. Totuși, din graficul de mai jos, se poate remarca faptul că ponderea cea mai mare de resurse colectate în cadrul impozitelor directe o reprezintă impozitul pe profit, în ultimii ani ponderea sa oscilând între 70% și 80%.
Grafic nr. 1. Evoluția ponderilor impozitului pe profit în veniturile bugetare totale, respectiv în impozitele directe, în perioada 1990-2010
– procente –
Sursa: pe baza datelor din tabelele nr. 2 și 3;
* date previzionate pe baza legilor bugetelor de stat pe anul 2009 și respectiv 2010.
Evoluția sinusoidală a veniturilor din impozitul pe profit ca participare la formarea veniturilor fiscale a fost determinată de mai mulți factori, precum: inconsecvența legislației fiscale (cu referire la persoanele impozabile și la cotele de impunere), instabilitatea monedei naționale, introducerea de facilități fiscale pentru întreprinzători, lipsa legislației referitoare la evaziunea fiscală și a unui control clar asupra perceperii impozitelor și taxelor. Pe de altă parte, după anul 2005 se poate observa că ponderea impozitului pe profit a fost constantă, ca urmare a tendinței de “stabilizare” a legislației fiscale și a mediului de afaceri, dar și a încercărilor de aliniere la standardele Uniunii Europene în domeniu.
funcția de sprijin a politicii de stabilizare – impozitul pe profit acționează ca un stabilizator automat în sens keynesian: întrucât profiturile societăților fluctuează mai mult ca alte venituri, în perioadele de expansiune economică, impozitul devine, în valoare aboslută, o parte mai mare din venitul intern decât în perioadele de recesiune.
În timpul unei perioade de expansiune, impozitul pe profit are rolul de a împiedica o creștere excesivă a veniturilor agenților economici și, implicit, a cererii, temperând tendința de boom economic, în timp ce în perioadele de recesiune, prin acest impozit se retrage relativ mai puține resurse financiare din sectorul privat, fiind astfel un important instrument de politică fiscală.
Impozitul pe veniturile firmei nu afectează însă numai nivelul rezultatelor financiare ale acestora, ci prezintă implicații și asupra consumatorilor sau a angajaților agentului economic. O creștere a impozitului pe profit descurajează investițiile societăților de capital, astfel încât producția lor scade, totodată scăzând nivelul salariilor sau crescând prețul bunurilor societăților de capital, în final putând fi afectați negativ și consumatorii. Prin urmare, impozitul poate fi transferat asupra consumatorilor prin creșterea prețurilor, dar și asupra acționarilor prin reducerea părții distribuite din profit.
rolul de stimulent al activităților economice ale agenților economici producători de profit;
Premisele de manifestare a impactului politicii fiscale prin intermediul impunerii impozitului pe profit asupra activității desfășurate de agenții economici și, în final, asupra economiei în ansamblul ei, trebuie considerate în interrelațiile dintre veniturile disponibile ale persoanelor juridice după impozitare și cheltuielile pe care le presupun efectuarea de investiții sau cheltuieli pentru consum.
O politică fiscală mai relaxată în ceea ce privește impozitul pe profit, precum și aplicarea concretă de facilități fiscale în cazul acestei impuneri, determină implicit o diminuare a prelevărilor obligatorii, fiind de natură să cointereseze agenții economici în realizarea unor obiective economice și sociale, între care și finanțarea de investiții, care pot fi creatoare de locuri de muncă și de creștere a economiei naționale.
Din punctul de vedere al agentului economic, resursele financiare lăsate la dispoziție au impact major atât asupra structurii capitalurilor, cât și asupra valorii întreprinderii. Structura capitalurilor este influențată prin faptul că existența unor resurse financiare suplimentare conduce la creșterea capacității de autofinanțare, nemaifiind necesar apelul la unele modalități de finanțare externă. Pe de altă parte, impozitul pe profit mai redus conduce la îmbunătățirea indicatorilor de eficiență (rentabilitatea economică și financiară, gradul de îndatorare, lichiditatea etc), cu efecte favorabile asupra creșterii valorii întreprinderii (a activului net contabil). Totuși, aceste consecințe manifestate la nivelul întreprinderii, prin urmare la nivel microeconomic, sunt subordonate intereselor macroeconomice ale politicilor statului.
Aplicarea unor rate de impozite mai reduse asupra profiturilor, precum și scutirile de impozite pe profituri (un caz particular fiind adoptarea unei rate zero) sunt facilități frecvent practicate, în special în țările în curs de dezvoltare în vederea incurajării investițiilor productive (în ansamblul economiei, pe sectoare economice sau pe regiuni), în special cele cu durată îndelungată de funcționare, care să conducă la o dezvoltare durabilă și echilibrată a economiei, inclusiv prin crearea de noi locuri de muncă. Pe de altă parte, acestea vor constitui, în mod indirect, noi surse de venituri bugetare.
Rata mai redusă de impozit pe profit poate fi prevăzută uniform pentru toate întreprinderile sau aplicată diferențiat în funcție de sfera de activitate, proprietarul capitalului social etc. Sporul de resurse rezultat, aflat la dispoziția întreprinderii, poate contribui la finanțarea de investiții, efectul concretizându-se în reducerea costului financiar de capital antrenat de diminuarea necesarului de finanțat ce trebuie acoperit de pe piața financiară. Efecte pozitive se manifestă și asupra fluxurilor financiare nete obținute din exploatarea investițiilor, determinând majorarea indicatorilor de eficiență economică și reflectând impactul stimulator asupra investițiilor. Această facilitate poate fi aplicată fie la nivelul întregii economii, fie numai în anumite zone geografice, în încercarea de a reduce decalajele economice regionale și de a stimula dezvoltarea afecerilor.
Practic, o reducere a ratei de impozit pe profit față de un nivel anterior reprezintă un semnal către agenții economici, fie autohtoni sau străini, pentru promovarea investițiilor, in special dacă noul nivel se află sub cel practicat pe plan internațional.
Alături de investiții, impozitul pe profit poate avea implicații și asupra altor activități, precum cea de export: în acest caz, opțiunea de reinvestire a profiturilor nete mai ridicate în vederea sporirii producției pentru export se realizează în funcție de mărimea avantajului fiscal comparativ pe care îl oferă diferența dintre rata de impozit pe profitul aferent acestei activități și rata corespunzătoare producției cu desfacere internă.
Tocmai pe fondul celor expuse mai sus, în ultimul deceniu s-a observat o tendință de reducere a ratelor de impozit pe profit în majoritatea statelor lumii, indiferent de sfera de activitate a întreprinderilor. Urmărindu-se în principal încurajarea investițiilor străine de capital, în anul 2004, în Slovacia, rata de impozit pe profit a scăzut la 19%, in Letonia a cunoscut o modificare de la 22% la 15%, în Lituania s-a redus la 15%, în Ungaria și Polonia ratele au scăzut de la 18% la 16%, respectiv de la 27% la 19%, în Austria de la 34% la 25%, iar în România, de la 38% la nivelul anului 2000, la 25% în perioada 2000-2004 și la 16% începând cu anul 2005. Acest lucru a avut drept factor de influență și acceptarea de noi state în cadrul UE și, prin urmare, creșterea concurenței fiscale: unele întreprinderi puteau să își transfere activitatea în noile state membre pentru a beneficia de o impozitare mai redusă.
În contextul dificil din prezent, dominat de criza economică și financiară globală, procesul de redresare a economiilor naționale reclamă necesitatea realizării și păstrării unei situații stabile a finanțelor întreprinderilor. Considerat o pârghie fiscală, impozitul pe profit, alături de celelalte categorii de impozite, reprezintă un instrument util în dirijarea activităților economice. Pe acest fond, nivelul impunerii prin impozitul pe profit ar trebui adaptat situației economice, având în vedere necesitatea asigurării creșterii producției și a locurilor de muncă – în contextul economic actual, reducerea gradului de fiscalitate ar fi o masură binevenită, deoarece disponibilitățile monetare ar rămâne la agentul economic, ce poate demara o investiție sau își poate acoperi costurile unei restructurări a afacerii. Cu toate acestea, nu multe din statele Uniunii Europene au optat pentru reducerea impozitului pe profit în contextul crizei, deoarece aceasta ar produce efecte pe termen lung. În schimb, unele state au ales să susțină investițiile prin diferite măsuri adresate în special întreprinderilor mici și mijlocii, care vizează perioade clar stabilite pentru a stimula afacerile și investițiile doar până la ieșirea din criză.
1.3. Dimensiuni ale prelevărilor fiscale sub forma
impozitului pe profit (în România și pe plan internațional)
Impunerea persoanelor juridice îmbracă diverse forme în ceea ce privește denumirea: în majoritatea țărilor dezvoltate, se numește “impozit pe societăți” sau “impozit pe capital”, iar în altele, printre care și România, „impozit pe profit”. Principiul impunerii acestui impozit este însă în esență același, iar profitul se impune diferit, în funcție de politica economică, socială și financiară din perioada respectivă.
În majoritatea țărilor lumii, cotele privind determinarea impozitelor pe beneficii sau pe profit sunt proporționale, în scopul de a stimula mediile de afaceri în desfășurarea unei activități susținute (pentru realizarea de profituri substanțiale), acceptându-se ideea că acestea, chiar dacă sunt mari și foarte mari, nu vor fi amputate suplimentar prin sistemul cotelor progresive (pe tranșe de venit) ori aplicându-se principiul „la venituri egale impozite egale”.
Cotele de impozit care se aplică profiturilor pentru stabilirea impozitului pe profit, acestea diferă de la o țară la alta și de la o etapă la alta a evoluției acelei țări. În unele state, acestea sunt diferențiate în funcție de o serie de criterii, printre care se pot regăsi:
ramura de activitate în care își desfășoară activitatea contribuabilul în cauză;
sistemul de impozitare adoptat (cote proporționale, progresive, regresive);
tipul de societate în care se încadrează – în cazul societăților de persoane, impunerea veniturilor acestora se face frecvent pe baza sistemului aplicat veniturilor persoanelor fizice; în cazul societăților de capital, există mai multe modalități de impunere, având în vedere că apar categorii precum profitul înainte de repartizare, profitul repartizat sub formă de dividende și profitul rămas la dispoziția societății.
Prin comparație cu situațiile întâlnite în alte țări din Europa, se constată că țara noastră aplică în prezent o cotă a impozitului pe profit (unică, de 16%, cu excepțiile prevăzute de lege) relativ redusă față de alte state ale Uniunii Europene (decalajul fiind mai semnificativ în cazul țărilor mai dezvoltate, precum Franța, Belgia, Italia, Spania etc.), și în particular, față de unele dintre statele foste comuniste, precum Cehia, Polonia, Slovacia sau Ungaria. Singurele state care au avut în 2009 o cotă mai mică de impozitare decât România sunt Letonia, Irlanda, Bulgaria și Cipru, după cum se observă și în tabelul următor:
Tabel nr. 4. Evoluția cotei (maxime) de impozit pe profit în
Uniunea Europeană, în perioada 1999-2009
– procente-
Sursa: Comisia Europeană, Taxation trends in the European Union, 2009, p.105, disponibil la
http://ec.europa.eu/taxation_customs/resources/documents/taxation/gen_info/economic_analysis/tax_structures/2009/2009_full_text_en.pdf
Din datele tabelului de mai sus, se constată că în privința impozitării impozitului pe profit în practica fiscală internațională, se manifestă o tendință de reducere a nivelului cotelor de impozitare în ultimii zece ani, aspect întâlnit în majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene. Astfel, în anul 2009 față de anul 2000, cele mai semnificative reduceri s-au realizat în Austria (de la 34% la 25%), Bulgaria (de la 32,5% la 10%), Republica Cehă (de la 31% la 20%), Germania (de la 51,6% la 29,8%), Irlanda (de la 24% la 12,5%), Polonia (de la 30% la 19%), în România (de la 38% la 16%) etc. Se poate afirma că prin aceste reduceri s-a urmărit promovarea unei politici de încurajare a dezvoltării activității agenților economici, la dispoziția cărora rămâne o parte mai mare din profit care poate fi investită.
De asemenea, se observă că se mențin diferențe apreciabile între nivelurile cotelor de impozitare practicate de țările membre ale UE. În țări precum Germania, Franța, Belgia, Italia sau Spania, se înregistrează nivelul cel mai ridicat de impozitare, de peste 30%. Pe de altă parte, țările în care cotele de impozitare înregistrează nivelul cel mai scăzut sunt: Bulgaria și Cipru (10%), Irlanda (12.5%), Letonia (15%), România (16%), Polonia și Slovacia (19%). Din acest punct de vedere, este interesant de observat că pe măsură ce UE s-a extins, media cotelor de impozitare a țărilor membre a scăzut: media UE 15 în 2009 a fost de 27,21%, UE 25, 24.37%, UE 27, 23,5%. Media cotelor celor 12 țări care s-au integrat în UE după anul 2004 este de doar 18,95%, ceea ce înseamnă că acestea sunt precocupate să atragă capitaluri din statele mai dezvoltate ale UE, practicând un sistem de impozitare a profitului mai atractiv.
Deși cota impozitului pe profit este mai mare în unele țări, acestea promovează o politică de ajutor pentru apariția și dezvoltarea întreprinzătorilor. Spre exemplu, în Austria, în primii doi ani de existență a unei persoane juridice, aceasta plătește o sumă fixă de 1090 euro pe an, urmând ca ulterior cota impozitului să crească ușor în anul al treilea și să ajungă la aceeași cotă practicată de toți agenții economici. În Cipru s-a promovat o politică agresivă de dezvoltare a investițiilor după anul 2000, cotele de impozit pe profit fiind foarte atractive.
Pe de altă parte, impozitul ridicat nu are neapărat drept implicație încasări bugetare mari, fapt evidențiat și de ponderea veniturilor din impozitul pe profit în PIB (tabel nr.).
Grafic nr. 2. Ponderea veniturilor din impozitul pe profit în PIB
în țări diferite, în perioada 2004-2008
– procente –
Sursa: OECD, http://www.oecdilibrary.org/oecd/content/table/20758510-2009-table5
Cu toate că impozitul pe profit este considerată cea mai importantă impunere pe capitaluri, acesta reprezenta în medie, în anul 2007, doar 3% din PIB la nivelul Uniunii Europene, situându-se la un nivel de 4% din PIB sau mai mic în toate statele UE, mai puțin Cipru (6,9%), Malta (6,7%), Luxemburg (5,4%), Republica Cehă și Spania (4,8%), cazul unelor state menționate putând fi observat în graficul nr. 2. Totuși, tendința situației impozitului pe profit din România (unde ponderea în impozitele directe este ridicată) se menține și în alte state ale Uniunii Europene.
O altă tendință în statele UE este reducerea deducerilor fiscale și a exceptărilor de la plată, în încercarea de aliniere la normele UE de limitare a “ajutorului”de stat dat către sectorul societăților private. Pe de altă parte, se manifestă și tendința de mărire a bazei de calcul a impozitului pe profit. În ansamblu, țările Europei au devenit o zonă cu o fiscalitate scăzută în privința impozitului pe profit, comparativ cu situația țărilor nemembre UE, dar care fac parte din OECD (precum Canada, SUA, Japonia) sau a țărilor BRIC (Brazilia, Rusia, India, China).
Capitolul 2. Impactul impozitului pe profit asupra
structurii financiare și valorii întreprinderii
“Impozitele, până la urmă, sunt cotizațiile pe care le plătim
pentru privilegiul de a fi membrii unei societăți organizate.”
Franklin D. Roosevelt
2.1. Impactul impozitului pe profit asupra structurii financiare
Sistemul fiscal acționează asupra tuturor întreprinderilor, prin urmare, influența sa asupra performanțelor economico-financiare se manifestă la nivelul tuturor agenților economici. Impactul fiscal asupra activității întreprinderii prezintă o creștere progresivă: odată cu dezvoltarea afacerilor, fiecare tranzacție, interacțiune între întreprindere și mediul economico-social, acumulare și distribuire de resurse este generatoare de impozit pe profit. Studiile efectuate asupra impozitării veniturilor întreprinderilor au vizat inclusiv modul în care fiscalitatea directă poate influența dezvoltarea întreprinderii prin optimizarea variabilelor sale. În accepțiunea generală, fiscalitatea este un factor care poate influența ordinea mijloacelor de finanțare a întreprinderii, motiv pentru care structura financiară optimă nu o poate desconsidera. Totuși, influența impozitării profitului asupra diverselor modalități de constituire a capitalurilor întreprinderilor, fie interne (profitul net, amotizare, fonduri proprii) sau externe (aporturi, emisiune de acțiuni, împrumut obligatar sau bancar), se manifestă în mod diferit.
În cazul unei întreprinderi finanțate în totalitate prin acțiuni, cea mai importantă influență a impozitului pe profit este manifestată asupra rezultatelor sperate. Din acest punct de vedere, întreprinderea trebuie să realizeze un profit superior celui pe care îl poate distribui, întrucât legislația fiscală în majoritatea țărilor, inclusiv România, prevede ca dividendele să fie distribuite ulterior plății impozitului pe profit. Mai mult, dividendele sunt impozitate separat, în țara noastră cota de impozit asupra dividendului brut plătit către o persoană juridică română fiind de 10%. Prin distribuirea dividendelor din profitul net, impactul impozitului pe profit determină distingerea unui cost specific al capitalului – acțiuni pentru întreprindere și a unei rate de randament aferentă dividendelor vărsate. Prin urmare, dacă acționarii pretind o rată minimă de randament, aplicarea impozitului pe profit are ca principal efect scăderea valorii de piață a titlurilor emise. Impozitul este transferat, în acest caz, acționarilor, sub forma unei minus-valori în capital, iar costul specific al capitalului se majorează dacă acționarii nu acceptă o reducere a ratelor de remunerare, în raport cu cota de impozitare a profitului.
Un alt caz este cel al întreprinderilor care se finanțează prin intermediul fondurilor de origine internă și, în particular, pe baza amortizării, fapt care necesită o abordare de asemenea în strânsă corelație cu variabila fiscală. În calitate de sursă a creșterii economice, sumele constituite pe seama amortizării nu se află la originea cheltuielilor viitoare de trezorerie, cum este cazul distribuirii dividendelor. Fiscalitatea directă, reprezentată prin impozitul pe profit nu exercită efecte asupra acestei surse de finanțare (cauza fiind deductibilitatea cheltuielilor cu amortizarea), ci dimpotrivă, impozitarea profitului este de natură să stimuleze utilizarea acestei surse de finanțare, care prezintă cel mai redus cost specific. Din acest motiv, se poate considera că investițiile, ale căror profituri anticipate au un caracter incert, trebuie finanțate prin această sursă, fapt care justifică și cazurile concrete întâlnite în practică, explicând totodată teoriile conform cărora investițiile cu un grad ridicat de incertitudine trebuie autofinanțate. Totuși, această sursă de finanțare, al cărui cost este scăzut, nu poate reprezenta decât o parte din autofinanțare, alături de profiturile nedistribuite, beneficiul net fiind favorizat ca sursă de finanțare și prin intermediul legislației fiscale.
În încercarea de a facilita autofinanțarea prin majorarea beneficiului net, politica fiscală a statului poate acționa prin modificarea asupra cotelor de impozitare a profiturilor: obținerea unui profit net semnificativ ca valoare este influențată, printre altele, și de modalitatea și nivelul impozitării profitului. Din acest punct de vedere, se poate recurge la o taxare mai lejeră a profitului sau se poate proceda la exonerarea temporară, totală sau parțială, de la plata impozitului, a unei largi categorii de agenți economici, în funcție de sector, mărime, etc. Prin aceste măsuri, prin intermediul cărora întreprinderile beneficiază de diferite înlesniri și scutiri fiscale, se realizează practic o finanțare bugetară a activității întreprinderii.
Printre exemplele de măsuri care au vizat stimularea autofinanțării se numără chiar evoluția impozitului pe profit în România, și anume trecerea de la cotele progresive pe tranșe, la utilizarea cotelor de 30% și 45% în 1992, apoi aplicarea, începând cu anul 1995, a cotei de 38%, adoptarea unei cote generale de 25% în 1997 și, ulterior, trecerea la cota unică de 16% începând cu anul 2005. Mai mult, tendința generală de diminuare a cotelor de impozit pe profit în țările europene începând cu perioada anilor 1990 și chiar în unele state, de dinainte de aceasta, a provocat o creștere a fondurilor proprii ale întreprinderilor și a favorizat investițiile și, prin urmare, dezvoltarea societăților, exemple în acest sens fiind Franța, Austria sau Germania din categoria țărilor dezvoltate și respectiv, Bulgaria, Polonia, România, din categoria țărilor în curs de dezvoltare (după cum am arătat în subcapitolul 1.3., tabelul nr. 4).
Cu referire la finanțarea externă prin împrumuturi, aceasta este abordată diferit, prin prisma impactului impozitării profitului, comparativ cu majorările de capital: costul capitalului împrumutat – dobânda aferentă datoriilor – este considerat cheltuială deductibilă din baza impozabilă. Spre deosebire de aceasta, dividendele distribuite nu sunt tratate ca și cheltuieli, ci reprezintă o utilizare a profiturilor după plata impozitelor.
Așadar, una din diferențele majore dintre cele două categorii de finanțare externă (prin majorări de capital și respectiv, prin împrumuturi) din punctul de vedere al fiscalității, este dată de deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile. Deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile, precum și a altor costuri generate de apelarea la împrumuturi (comisioane, speze bancare etc) duce la o economie de impozit, datorită diminuării profitului impozabil cu valoarea acestora.
În această privință, trebuie menționat că în cazul prevederilor fiscale aplicabile în cazul României apar o serie de interpretari date de posibilitatea deducerii cheltuielilor cu dobânzile, precum si de momentul la care aceste cheltuieli pot fi deduse. Legislația fiscală din România prevede că cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului (raportul între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an și capitalul propriu) este mai mic sau egal cu trei. În condițiile în care gradul de îndatorare a capitalului este peste trei, cheltuielile cu dobânzile și cu pierderea netă din diferențele de curs valutar, aferente împrumuturilor luate în calcul la determinarea gradului de îndatorare, sunt nedeductibile, acestea raportându-se în perioada următoare, până la deductibilitatea integrală a acestora. Astfel în determinarea costului capitalului împrumutat, pe lânga nivelul cotei de impozitare, un rol important îl are și ponderea cheltuielilor cu dobânzile ce pot fi deduse în total cheltuieli cu dobânzile, precum și momentul în care pot fi deduse aceste cheltuieli (comparativ cu momentul efectuării lor).
Ca urmare a impunerii impozitului pe profit, costul specific al acestei modalități de finanțare (egal cu rata dobânzii aferentă împrumutului contractat) se modifică într-o măsură considerabilă: pentru veniturile sale viitoare, agentul economic va avea posibilitatea să deducă dobânzile vărsate, ceea ce semnifică evitarea unui impozit proporțional. Din acest considerent, în cazul capitalului împrumutat, costul specific dat de fiscalitate nu este egal cu rata dobânzii r, ci cu o rată a dobânzii r, diminuată cu cota de impozitare a profitului T, prin urmare costul devenind r(1–T). Acest lucru apare datorită faptului că dobânda este un element de cost care diminuează profitul impozabil si, implicit, impozitul pe profit.
Politica adoptată în privința fiscalității prin impozitul pe profit poate determina o întreprindere să adopte o politică de îndatorare sau de a recurge la beneficiile nedistribuite încă, în vederea asigurării surselor de finanțare a activității sale investiționale. Teoriile financiare asupra stucturii capitalului și modalitățile de optimizare a acestuia au luat în calcul inclusiv impactul impozitării profitului asupra acestora. Din acest punct de vedere, cea mai elocventă teorie este cea a economiștilor americani Franco Modigliani și Merton Miller, pentru care aceștia au primit premiul Nobel în anul 1985. Contrazicând teoria tradițională privind structura capitalurilor, care ignoră influența impozitului pe profit, cei doi economiști au reușit să pună în lumină avantajele fiscale pe care o societate le poate obține din deducerea cheltuielilor legate de datorii din beneficiul impozabil, respectiv avantajele fiscale ale unui agent economic care recurge la capitaluri împrumutate și care se materializează, de regulă, în economie de impozit.
Luând în calcul ipoteze specifice, considerate idealiste, argumentele utilizate de cei doi autori s-au referit, în principal, la următoarele aspecte: două societăți, având același rezultat din exploatare, înaintea deducerii cheltuielilor aferente capitalurilor împrumutate și a luării în considerare a impozitului asupra beneficiilor, dar cu o structură financiară diferită, nu vor plăti aceeași sumă ca impozit. De regulă, o societate îndatorată poate cunoaște, ținând cont de posibilitățile deducerii fiscale, un randament net al impozitului pe beneficiu XE superior celui al unei firme neîndatorate XNE, avantaj care afectează valoarea de piață a societății. Randamentul după impozit al unei societăți îndatorate depinde de gradul de îndatorare (cu referire la valoarea de piață a capitalului împrumutat D și la costul acestuia, rata dobânzii r) și de cota de impozitare a profiturilor, notată cu T.
În cazul în care firma se finanțează numai prin acțiuni comune, suma plătită acționarilor ca singuri investori va fi egală cu , (unde RCp reprezintă randamentul cerut de acționari – al capitalurilor proprii – rata rentabilității financiare), iar câștigul după impozit va fi de EBIT*(1–T). Luând exemplul în care aceeași societate prezintă două surse de finanțare a capitalului și anume acțiuni și respectiv, un împrumut, atunci câștigul după impozit va fi mai redus, datorită costurilor aferente împrumutului, fiind calculat astfel: (EBIT–Rd*DATfin)(1–T).
În total, sumele plătite celor două grupe de investitori (acționari și creditori) sunt:
(1) XE=(EBIT– Rd*DATfin)(1–T) + Rd*DATfin = EBIT (1–T) + T*Rd*DATfin, unde:
EBIT = excendent (deficit) brut înaintea impozitelor și a dobânzilor;
Rd=rata dobânzii, cost al capitalului împrumutat;
DATfin = valoarea de piață a datoriei financiare (împrumut);
T = cota impozitului pe profit.
Astfel, randamentul total net după impozit al unei societăți îndatorate rezultă din însumarea a două fluxuri de venituri: primul este legat de activitatea firmei, reprezentând rezultatul exploatării diminuat cu costul capitalului împrumutat după plata impozitului pe profit: (EBIT – Rd*DATfin)(1–T); al doilea este un flux cert reprezentând economia de impozit datorată reducerii dobânzilor din profitul impozabil: T*Rd*DATfin.
Randamentul după impozit al societății îndatorate (valoarea de piață a firmei) este echivalent, conform modelului Modigliani – Miller, cu valoarea prezentă a ecuației anterioare, obținându-se:
VP = + ==
Valoarea de piață a fondurilor proprii ale firmei, notată cu Vpp, va fi:
Vpp = Vp – DATfin =
Dacă XE este înlocuit prin cele două componente ale sale, și anume B, care reprezintă beneficiul așteptat ce urmează a fi distribuit și Rd*DATfin, însemnând cheltuieli cu dobânzile, relația devine:
Vpp = Vp – DATfin =
În consecință, randamentul după impozit al capitalurilor proprii este:
µ = = RCp+(1 – T)(RCp – Rd)
Conform ultimei ecuații se poate observa că randamentul net după impozitare (µ) al capitalului unei societăți îndatorate crește liniar odată cu îndatorarea (DATfin), infirmând astfel concepția financiară tradițională, potrivit căreia randamentul după impozit al capitalurilor proprii este independent de îndatorarea firmei, cu condiția unui nivel sustenabil al acesteia.
Concluzia la care au ajuns cei doi economiști amintiți evidențiază că luarea în considerare a impozitului pe profit poate conduce la o înclinație spre finanțarea prin îndatorare, în raport cu cea prin fonduri proprii, schimbându-se în acest fel structura financiară a întreprinderii. Cheltuielile financiare sunt deductibile din baza impozitului pe profit, creanțierii întreprinderii primindu-le fără ca ele să fie impozitate. Pe de altă parte, dividendele nu sunt deductibile din baza de calcul a impozitului, acestea fiind primite de către acționari după plata impozitului. Prin îndatorare se ajunge la creșterea ratei rentabilității financiare, cu dublă interpretare: creșterea performanțelor fiscale ale firmei și totodată majorarea costului capitalurilor proprii solicitat de acționarii întreprinderii îndatorate.
Modelul Modigliani-Miller, în condiții de fiscalitate, poate fi reprezentat grafic după cum urmează:
Grafic nr. 3. Modelul Modigliani-Miller în condițiile influenței impozitului pe profit
Sursa: Tudose, Mihaela Brândușa, Gestiunea capitalurilor întreprinderii. Optimizarea structurii financiare, ed. Economică, București, 2006, p. 131
Efectul propagat prin aplicarea impozitului pe profit în model, după deducerea dobânzilor din baza de calcul a acestuia, poate fi considerată ca o subvenție acordată firmelor pentru utilizarea împrumutului. Atât timp cât firmele sunt profitabile, acest lucru e important, deoarece dobânda este o cheltuială deductibilă din profitul impozabil. În cazul impozitării, valoarea societății îndatorate este egală cu valoarea firmei neîndatorate la care se adaugă valoarea actuală a economiei de impozit, legată de îndatorare. Din aceste motive, cei doi economiști au considerat că strategia optimă a unei întreprinderi este să se îndatoreze cât mai mult, în scopul sporirii valorii economiei fiscale. Această teorie este irealistă, întrucât presupune că orice întreprindere are interesul de a fi finanțată în întregime prin îndatorare, neținând cont de gradul mai ridicat de risc de a nu putea face față angajamentelor.
Așadar, concluzia modelului Modigliani – Miller este că o creștere a ponderii capitalului împrumutat în total capitaluri antrenează, ca efect principal, o economie de impozit. Pe de altă parte, această economie de impozit este compensată de pierderea de profit, fapt care afectează gradul de distribuire a dividendelor sau cel de încorporare în rezerve. Prin urmare, între rata îndatorării și nivelul minim al profitului net, influențat de impozitul pe profit, necesar pentru remunerarea acționarilor, există o relație de forma unei funcții lineare descrescătoare. În ilustrarea acestei afirmații, am considerat exemplul următor:
Tabel nr. 5. Efectele îndatorării asupra economiei fiscale
Sursa: calcule proprii
Din tabelul de mai sus se observă că la o rată a îndatorării mai ridicată, impozitul pe profit, în mărime absolută, înregistrează o scădere. Totuși, odată cu realizarea acestei economii de impozit crescătoare, se reduce profitul net, arătând relația de inversă proporționalitate dintre acesta și gradul îndatorării, după cum este ilustrat în graficul nr.
Grafic nr. 4. Corelația dintre profitul net și gradul de îndatorare
Sursa: după calculele din tabelul nr. 5
Prin urmare, din punctul de vedere al fiscalității, un aport important în stabilirea structurii financiare a întreprinderii a fost adus prin luarea în considerare a impozitului pe dobânzi, dar și a impozitului pe dividende. Decizia de a utiliza capital împrumutat sau capital propriu – ca decizie de finanțare a întreprinderii – este influențată, în general, de faptul că plata dobânzilor este o cheltuială deductibilă de la impozit.
În cazul României, conform reglementărilor fiscale actuale, o parte din cheltuielile cu dobânzile pot fi nedeductibile, în funcție de sursa împrumutului, de anumite limite prestabilite și de gradul total de îndatorare. În cazul cheltuielilor cu dobânzile deductibile fiscal în perioadele următoare, influența asupra costului capitalului este diminuată datorită valorii în timp a banilor. Astfel, economia de impozit nu se mai realizează în anul în care se datorează dobânda, ci în anul următor. Așadar, impozitul pe profit acționează asupra costului capitalului împrumutat, în sensul diminuarii lui, astfel stimulând tendința de îndatorare a întreprinderii, dar această influență este strâns legată de ponderea cheltuielilor cu dobânzile deductibile în total cheltuieli, ponderea cheltuielilor cu dobânzile deductibile în anul datorării lor, modificarea cotei de impozitare a profitului de la o perioadă la alta.
Fără caracterul deductibil al dobânzii, costul de oportunitate al capitalului unei firme îndatorate ar fi egal cu costul capitalului unei firme neîndatorate (finanțată integral din capitaluri proprii). Asimetria de fiscalitate dintre dobândã (deductibilã) și profitul ce revine acționarilor (nedeductibil) determinã economii fiscale la întreprinderea îndatorată, proporționale cu mãrimea dobânzilor (deductibile) și cu cota de impozit pe profit. Pe de altă parte, creșterea performanțelor fiscale ale firmei determină totodată și o majorare a costului capitalurilor proprii solicitat de acționarii întreprinderii îndatorate, datorită creșterii riscului financiar pe măsura contractării de împrumuturi. Chiar și cu această creștere, modul de calcul a impozitului pe profit are ca efect subvenționarea utilizării împrumutului, cu rezultat asupra creșterii efectului de levier financiar, care conduce la creșterea valorii totale a firmei și reducerea costului capitalului. Conform modelului prezentat, atât timp cât firma înregistrează profit, utilizarea îndatorării este avantajoasă.
Chiar dacă, conform celor prezentate referitor la îndatorare, fiscalitatea duce la o scădere a costului capitalului împrumutat, totuși, apelarea excesivă la capitalurile împrumutate poate avea repercusiuni negative cu referire la creșterea riscurilor asociate îndatorării, dar și la generarea de costuri suplimentare cu rata dobânzii pentru împrumuturile primite, care de obicei crește odată cu gradul de îndatorare, cu efecte asupra echilibrului economic al întreprinderii, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. De asemenea, structura financiară reprezintă o latură importantă a deciziilor financiare ale întreprinderii și prin prisma faptului că aceasta determină gradul său de autonomie.
Deși într-un mod simplificat, modelul lui Modigliani și Miller a demonstrat că fiscalitatea influențează structura financiară a firmei și a prezentat modul în care se manifestă această influență. În realitate, trebuie avută în vedere și influența altor factori, precum costurile falimentului, costurile de agenție, informații asimetrice. Totuși, prin particularizarea modelului în funcție de cazul concret la care se referă, se pot obține informații utile cu privire la impactul impozitării asupra structurii financiare a unei întreprinderi și luarea deciziilor potrivite pentru adaptarea în cadrul mediului financiar creat prin măsurile de politică fiscală promovate la nivel macroeconomic.
2.2. Impactul impozitului pe profit asupra valorii întreprinderii
Termenului de valoare a întreprinderii i s-au asociat mai multe definiții: conform opiniei a diferiți specialiști în domeniu, aceasta este dată de valorile actuale ale investițiilor care au format patrimoniul existent, dar și de valoarea din prezent a cash-flow-urilor viitoare pe care investițiile le vor genera. În abordarea pe bază de active, valoarea întreprinderii este asociată cu activul net contabil, semnificând diferența dintre valoarea activelor și valoarea datoriilor totale. Într-o altă accepțiune, valoarea întreprinderii este cea generată de activitatea ei comercială și rezultă din analiza cash-flow-ului actualizat sau din capitalizarea profiturilor, care reflectă cifra de afaceri. Prin prisma rentabilității, valoarea întreprinderii este percepută ca rezultatul (net, de exploatare, marja brută) care se multiplică cu rata câștigurilor din domeniul de activitate al societății. Alte asocieri vizează: valoarea de piață, cea de lichidare, valoarea de asigurare, valoarea de impozitare, valoarea contabilă, valoarea de investiție.
Dintr-o altă perspectivă, în sensul utilității ei, valoarea unei întreprinderi constă în capacitatea acesteia de a oferi câștiguri bănești proprietarului, care se pot concretiza în profituri, dividende sau încasări. Totuși, în analiza impactului impozitului pe profit asupra valorii întreprinderii, vom lua în considerare valoarea de piață, motivul fiind dat de caracterul dinamic al acesteia.
Mărimea prelevărilor obligatorii de efectuat către stat, dependentă în mod direct și de nivelul cotei de impozit, condiționând-o pe cea a venitului disponibil rămas, repercutează asupra dimensiunii financiare a întreprinderii, nu numai prin amploarea operațiunilor cu statul, ci și prin impactul asupra celorlalte laturi ale activității sale, inclusiv asupra proporțiilor dezvoltării viitoare și, prin aceasta, asupra valorii întreprinderii. Într-o viziune de ansamblu simplificată și ilustrată în figura nr. 1, acest lucru se realizează după cum urmează: impozitarea ridicată a profitului, expresie a unei fiscalități prea mari la nivelul întreprinderii, determină o reducere a venitului disponibil și, ca o reacție în lanț, antrenează diminuarea investițiilor, a producției, a cifrei de afaceri și, prin urmare, a valorii întreprinderii. Pe acest fond, sistemul de impozitare poate afecta și deciziile de a închiria sau a cumpăra activele necesare, de a se implica într-o investiție sau nu, de a refinanța o emisiune de obligațiuni sau de acțiuni preferențiale etc.
Figura nr. 1. Impactul creșterii impozitului pe profit asupra valorii întreprinderii
Pe de altă parte, o reducere a impozitului pe profit are un efect invers: luând exemplul României, reducerea cotei de impozitare a profitului de la 25% la 16% prin introducerea cotei unice la începutul anului 2005, a contribuit, încă din primul an fiscal, la îmbunătățirea viabilității agenților economici. Astfel, a rezultat o creștere a profitului societăților comerciale, s-a întărit disciplina financiară și s-au redus arieratele, totodată înregistrându-se și o îmbunătățire a ratelor efective de impozitare.
Totuși, impactul impozitului pe profit asupra valorii întreprinderii poate fi analizat mai detaliat, inclusiv prin modelul Modigliani – Miller în prezența fiscalității, amintit anterior. Valoarea firmei este legată în mod direct de problematica structurii financiare, care pornește de la premisa alegerii acelor surse de finanțare care să ducă la minimizarea costului mediu ponderat al întreprinderii si la maximizarea valorii ei. Economiștii americani au concluzionat că valoarea întreprinderii îndatorate este mai mare față de cea a întreprinderii neîndatorate, cu valoarea actualizată a economiilor de impozit pe dobândă (T*Rd*DATfin). Economia de impozit, ca expresie a subvenționării utilizării împrumuturilor, conduce la creșterea efectului de levier financiar, cu rezultat asupra reducerii costului capitalului și creșterii valorii totale a firmei.
Prin urmare, influența impozitului pe profit asupra valorii întreprinderii ține cont tot de structura financiară a acesteia: în cazul unei întreprinderi neîndatorate, conform modelului amintit și utilizând aceleași semnificații ale notațiilor, valoarea totală de piață a firmei (Vpn) va fi egală cu valoarea acțiunilor, respectiv:
Vpn =
Pentru determinarea valorii firmei îndatorate se va pleca de la cash-flow-urile nete de impozit care trebuie sa se împartă între acționari și creditori. Astfel, acționarii vor obține profitul net după plata dobânzilor și a impozitului pe profit, adică (EBIT – Rd*DATfin) * (1 – T), iar creditorii vor obține Rd*DATfin. Fluxul total de cash-flowuri cuvenite acționarilor ș creditorilor va fi EBIT*(1–T) + T*Rd*DATfin. Determinarea valorii firmei îndatorate (Vp) presupune actualizarea celor două componente ale cash-flow-ului total, obținându-se:
VP = +
Din cele două relații regăsite mai sus, se observă că:
VP = Vpn +
După cum se observă din ultima relație, în condițiile impozitării profitului, valoarea firmei îndatorate este superioară valorii firmei neîndatorate, ca urmare a economiei fiscale determinată de deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile. Valoarea unei firme îndatorate este egală cu valoarea unei firme neîndatorate din aceeași clasă de risc plus câștigul datorat efectului de levier financiar (economia fiscală). Astfel, modelul Modigliani Miller în condiții de fiscalitate, demonstrează că impunerea impozitului pe profit, coroborată cu structura financiară aleasă manifestă influență asupra valorii firmei, aceasta fiind cu atât mai ridicată cu cât valoarea datoriilor financiare crește.
Concluziile modelului Modigliani-Miller demonstrează că valoarea întreprinderii este maximizată, iar costul mediu ponderat al capitalului este minim la un grad de îndatorare de 100%. Prin urmare, în prezența impozitului pe profit, modelul recomandă o îndatorare maximă pentru a beneficia de avantajul oferit prin economia fiscală, lucru evidențiat prin graficul următor, arătând o creștere a valorii întreprinderii odată cu creșterea gradului de îndatorare:
Grafic nr. 5. Relația dintre gradul de îndatorare și valoarea de piață a firmei în condițiile influenței impozitului pe profit
Sursa: Tudose, Mihaela Brândușa, op.cit., p. 132
În condițiile sistemului fiscal real, o întreprindere îndatorată va avea o valoare de piață mai ridicată comparativ cu cea a unei întreprinderi neîndatorate, diferența fiind dată de valoarea de capitalizare a economiilor fiscale anuale. Pentru a ilustra practic aceste afirmații, considerăm următorul exemplu: o firmă se finanțează inițial numai prin acțiuni comune, iar ulterior contractează un împrumut de 400 mii u.m. la o rată a dobânzii de 6%. Presupunând că excedentul brut este de 100 mii u.m., iar rata rentabilității cerute de acționari este de 10%, cele două situații se prezintă astfel:
Tabel nr. 6. Impactul impozitării profitului asupra valorii întreprinderii
În cazul fără îndatorare, valoarea firmei va fi:
Vpn = = = 840.000 u.m.
În cazul cu îndatorare, valoarea firmei va fi:
VP = + = 840.000 + 0.16*400.000 = 904.000 u.m.
Știind că rentabilitatea cerută de acționari (costul capitalului) în cazul în care societatea devine îndatorată este µ = RCp1 = RCp+(1 – T)(RCp – Rd), unde valoarea de piață a fondurilor proprii, Vpp = Vp – DATfin, aceasta poate fi determinată:
RCp1 = 10%+(1 – 16%)(10% – 6%) = 10,5079%, mai mare decât cea inițială de 10%, ca urmare a creșterii riscurilor la care se supun acționarii (care vor solicita o primă de risc, dependentă de diferența dintre costul capitalului propriu în cazul neîndatorării, gradul levierului financiar și respectiv cota impozitului pe profit).
Se observă că prin utilizarea pârghiei financiare, a crescut valoarea totală a întreprinderii de la 840.000 u.m., la 904.000 u.m., în timp ce costul capitalului propriu a crescut de asemenea.
În cazul legislației fiscale din România, surplusul de valoare al unei firme îndatorate față de o firmă neîndatorată este influențat, din punct de vedere al impozitului pe profit, de nivelul cotei de impozitare și de ponderea cheltuielilor cu dobânzile deductibile în total cheltuieli cu dobânzile.
Prin urmare, impozitul pe profit are influență nu doar asupra structurii financiare, ci și asupra nivelului valorii firmei. Astfel, în cazul firmei îndatorate, impozitul pe profit are ca efect diminuarea valorii acesteia, dată de impozitul de plată, nivelul acesteia fiind . Pe de altă parte, apelarea excesivă la îndatorare poate face ca valoarea firmei să scadă, ca urmare a creșterii riscurilor asociate îndatorării: creșterea gradului de finanțare prin împrumuturi duce la o creștere a cheltuielilor cu dobânda, și implicit la o amplificare a riscului în ceea ce privește obținerea unor rezultate din exploatare care să poată acoperi cheltuielile cu dobânda. În acest caz, ca urmare a riscului obținerii de pierderi, valoarea întreprinderii se va diminua, ca urmare a cresterii ratei de actualizare a economiilor de impozit (rata dobânzii).
Apelarea excesivă la credite pentru finanțarea activității va duce, de la un anumit grad de îndatorare, la situația în care întreprinderea nu mai poate apela cu ușurință la credite, prin urmare putând să apară riscul de lichiditate. De asemenea, avantajele economiilor fiscale aferente cheltuielilor cu dobânda pot fi inferioare creșterii costurilor asociate riscului de faliment, iar în consecință, valoarea întreprinderii să scadă pe masură ce crește îndatorarea.
O abordare distinctă a influenței impozitului pe profit asupra valorii întreprinderii menționează faptul că, pe termen scurt, poate avea loc repercutarea creșterii înregistrate la nivelul cheltuielilor cu impozitul pe profit, prin puterea de care dispune întreprinderea pe piață, de a mări prețurile, măsură care, în condiții de concurență puternică, poate avea efecte negative asupra competitivității întreprinderii. În acest sens, putem menționa faptul că dacă întreprinderea dispune de o putere pe piață și are posibilitatea să acționeze asupra structurii acesteia, rentabilitatea sa potențială este superioară celei pe care ar avea-o în absența puterii. Această potențială influență pe piață este afectată și prin impozitarea profitului întreprinderii, situația rezultând din încurajarea de către fiscalitate a cheltuielilor a căror rentabilitate crește cu puterea de piață, precum cheltuielile de publicitate sau cele de cercetare-dezvoltare. În țara noastră, conform codului fiscal, tratamentul fiscal al acestora include acordarea de stimulente fiscale între care se regăsesc deducerea suplimentară la calculul profitului impozabil în proporție de 20% a cheltuielilor eligibile pentru cercetare-dezvoltare și aplicarea metodei de amortizare accelerată în cazul acestora.
În ceea ce privește impactul impozitului pe profit asupra rezultatelor întreprinderii (asupra profitului net), ca expresie directă a valorii acesteia, acesta se bazează pe posibilitatea sau imposibilitatea deducerii din punct de vedere fiscal a unor cheltuieli. Influența impozitului pe profit asupra rezultatelor este cu atât mai ridicată, cu cât întreprinderea înregistrează cheltuieli nedeductibile mai ridicate. Pe termen lung, obiectivele revendicate de întreprindere vizează înlocuirea scopului de maximizare a profitului cu cel de maximizare a vânzărilor, precum și a obiectivului de creștere a cifrei de afaceri cu cel de obținere a unui profit minim, având în vedere faptul că profitul este un factor al creșterii economice. Efectul impozitării profitului asupra ratei de creștere a întreprinderii se manifestă prin influențarea costului capitalului (a structurii financiare) și a profitului disponibil.
Luând în considerare categoria distinctă a microîntreprinderilor, influența impozitului pe profit asupra rezultatelor întreprinderilor poate fi surprinsă și prin posibilitatea alegerii între opțiunea pentru impozit pe profit și opțiunea pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, a cărui cotă de impozitare este: 2% în anul 2007; 2,5% în anul 2008; 3% în anul 2009 și care este de asemenea, afectat de introducerea impozitului minim anual.
Având în vedere faptul că valoarea întreprinderii este determinată și prin prisma cash-flow-urilor viitoare pe care investițiile le vor genera, se poate analiza inclusiv implicația impozitului pe profit asupra deciziei de investiție. Acestea sunt afectate de impozitul pe profit în măsura în care calculul parametrilor de gestiune, înainte și după impozit, modifică rentabilitatea investițiilor și condițiile de funcționare a acestora. Spre exemplu, o reducere a cotei de impozitare a profitului va duce la creșterea profitabilității după impozitare a proiectelor de investiții și astfel, va crește probabilitatea ca firmele să se implice în aceste proiecte. Cu referire la investiții, un rol semnificativ aparține caracterului deductibil al amortizării: reglementările fiscale pot permite regimul de amortizare degresiv, fapt care va conduce la scăderea impozitului de plătit și implicit, la o majorare a profitabilității după impozitare a investiției. Influența impozitului pe profit asupra valorii investițiilor semnifică faptul că valoarea acestora se reduce odată cu introducerea impozitului, descreștere care poate fi limitată prin sporirea cotei de amortizare sau prin repercusiunea impozitului asupra profitului.
În contextul actual, o importanță deosebită este deținută și de posibilitatea scutirii de impozit a profitului reinvestit. Reglementările fiscale actuale menționează că profitul investit în producția și/sau achiziția de echipamente tehnologice este scutit de impozit, în limita impozitului pe profit datorat pentru perioada respectivă. Având în vedere situația financiară dificilă din prezent, marcată de efectele crizei financiare mondiale, această măsură este menită să încurajeze investițiile și dezvoltarea întreprinderilor.
În final, atât prin logica generală a influenței impozitului pe profit asupra valorii întreprinderii, cât și prin analiza efectuată prin modelul Modigliani-Miller, se poate concluziona că o fiscalitate excesivă prin deciziile de politică financiară a statului limitează posibilitățile de creștere economică a întreprinderii: efectul de levier al îndatorării prezentat în modelul Modigliani-Miller ar putea fi anulat în condițiile în care cota impozitului pe profit ar crește, pe fondul majorării cheltuielilor de efectuat către bugetul statului și prin urmare, a diminuării profitului rămas la dispoziția întreprinderii.
Măsurile de politică fiscală în privința impozitării profitului trebuie să se materializeze la nivel macroeconomic în construirea unui sistem fiscal viabil capabil să asigure veniturile aprobate pentru bugetul de stat în condițiile utilizării acestui impozit ca pârghie financiară, iar la nivel microeconomic să asigure o presiune fiscală suportabilă pentru întreprinderi, care să nu incite la evaziune fiscală și să nu afecteze negativ investițiile și producția, asigurând astfel creșterea economică.
Capitolul 3. Impactul impozitului pe profit asupra rezultatelor financiare și trezoreriei întreprinderii
3.1. Impactul impozitului pe profit asupra rezultatului financiar
și distribuirii acestuia (impozitul dividendelor)
Calitatea de subiect (și suportator) al impozitului pe profit a fost atribuită tuturor persoanelor juridice care obțin profit din activitățile desfășurate pe teritoriul României:
persoane juridice române și persoane juridice cu sediul social în România, înființate potrivit legislației europene;
persoane juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România;
persoane juridice străine și persoane fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică;
persoane juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română;
persoane fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizează venituri atât în România, cât și în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică.
Prin urmare, intrând sub incidența impozitului pe profit, întreprinderea îl percepe ca reprezentând o cheltuială cu caracter impus care, prin statutul său de plată obligatorie către bugetul public, afectează cash-flow-ul și, în final, rezultatele financiare. Mai mult, întrucât profitul net reprezintă principala sursă pentru autofinanțare și remunerarea acționarilor, rezultă că impozitarea profitului își manifestă incidența și asupra modalităților de finanțare și a capacității de autofinanțare, dar și asupra distribuirii rezultatului financiar.
Așadar, dintre impozitele directe, cel pe profit prezintă cea mai semnificativă influență asupra profitabilității și trezoreriei întreprinderii, însă în acest sens, prezintă interes și alte impozite, precum impozitul pe dividende. Manifestarea impactului impozitării profitului asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii se concretizează prin intermediul bazei de calcul și a cotei de impozitare, date de reglementările fiscal-bugetare în vigoare.
Obiectul acestui tip de impozit este reprezentat de profitul impozabil, calculat ca diferență între veniturile obținute din livrarea bunurilor mobile, serviciilor prestate și lucrărilor executate, din vânzarea bunurilor imobile, inclusiv câștigurile din orice sursă, și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, din care se scad veniturile neimpozabile și se adună cheltuielile nedeductibile:
Rezultat fiscal = Venituri – Cheltuieli – Venituri neimpozabile + Cheltuieli nedeductibile
Valoarea rezultatului fiscal este de asemenea, diminuată cu pierderile înregistrate în exercițiile financiare precedente.
Fiind bază de impozitare, rezultatul fiscal este un obiect al controlului fiscal, având în vedere că acesta este cel mai supus evaziunii fiscale, în primul rând prin prisma modalității de determinare (existența de scutiri, reduceri, cheltuieli deductibile), dar și a altor factori.
Prin modalitatea de determinare, profitul impozabil este diferit de cel contabil, determinat prin diferența dintre veniturile și cheltuielile întreprinderii. Valoarea acestuia este afectată, așadar, de veniturile neimpozabile și cheltuielile nedeductibile. Conform reglementărilor actuale în vigoare, se consideră cheltuieli deductibile cele efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, existând de asemenea și cheltuieli cu deductibilitate limitată, cât și cheltuieli nedeductibile. Pentru calcularea impozitului pe profit, asupra profitului impozabil se aplică cota de impozit de 16% (cu excepțiile prevăzute de lege):
Impozit pe profit = Rezultatul impozabil X Cota de impozit pe profit (16%)
Profitul net, cel care este supus repartizării către diferite destinații (printre care și autofinanțarea întreprinderii sau dividende), se obține prin diminuarea profitului contabil cu impozitul pe profit, acesta fiind motivul pentru care profitul net este rezultatul financiar asupra căruia impozitarea profitului își manifestă incidența în mod direct. Impactul impozitului pe profit asupra rezultatelor financiare nete ale întreprinderii manifestată prin intermediul bazei de calcul a acestuia se realizează prin:
deductibilitatea dobânzilor în calculul profitul impozabil;
posibilitatea recuperării pierderilor în exercițiile financiare viitoare;
utilizarea diferitelor regimuri ale amortizării;
caracterul deductibil al anumitor provizioane și rezerve.
După cum am arătat în capitolul al doilea, caracterul deductibil al dobânzilor este de natură să diminueze valoarea profitului impozabil, cu atât mai mult cu cât dobânda este mai ridicată. Cheltuielile cu dobânzile, precum și alte costuri generate de apelarea la împrumuturi (comisioane, speze bancare etc) sunt elemente de cost care duc la o economie de impozit, datorită diminuării profitului impozabil cu valoarea acestora și, implicit, a impozitului pe profit. Din acest considerent, apelul întreprinderii la capitaluri împrumutate devine avantajos, economiile fiscale generate fiind egale cu T*Rd*DATfin, unde T reprezintă cota impozitului pe profit, Rd rata dobânzii, iar DATfin, cheltuielile cu dobânzile.
Pentru a ilustra incidența caracterului deductibil al dobânzilor asupra rezultatului financiar, am considerat exemplul societății S.C. Antibiotice S.A., analiza fiind efectuată pe o perioadă de 3 ani.
Tabelul nr. 7. Incidența deductibilității dobânzii asupra
rezultatului financiar în cazul S.C. Antibiotice S.A.
– RON –
Sursa: calcule proprii pe baza Raportul anual 2008, Antibiotice S.A disponibil la http://www.antibiotice.ro/~antibiotice/ UserFiles/raport_anual_2008_ro.pdf; Situații financiare 2009, Antibiotice S.A, disponibil la http://www.antibiotice.ro/ ~antibiotice/UserFiles/Situatii_financiare_.pdf
Rezultatele analizei efectuate în cazul S.C. Antibiotice S.A. pe o perioadă de trei exerciții financiare consecutive (2007, 2008, respectiv 2009) sunt prezentate în tabelul de mai sus. În primul rând, se observă că resursele împrumutate totale cresc de la un an la altul, pe seama creșterii capitalurilor împrumutate cu scadența sub un an. Totuși, calculând gradul de îndatorare a capitalului conform normelor reglementative în vigoare, acesta se află la niveluri foarte reduse (0.01-0.02) și sub nivelul de trei, ceea ce înseamnă că în cazul Antibiotice S.A., cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile.
Această deductibilitate diminuează profitul impozabil, fapt relevat prin calculul acestuia în ipoteza absenței deducerii dobânzilor: se observă că profitul impozabil în absența deducerii dobânzilor este mai mare față de situația opusă, în toți cei trei ani analizați. Acesta fiind baza de calcul a impozitului pe profit, și valoarea acestuia este mai redusă în cazul deductibilității, iar rezultatul financiar net este mai mare. Din datele expuse în tabel, se poate observa de asemenea că, pe fondul caracterului deductibil al dobânzilor la calculul profitului impozabil, creșterea dobânzilor în anul 2008 față de anul 2007 nu este însoțită de scăderea corespunzătoare a profitului net: după cum se poate observa, la o creștere cu x unități a dobânzilor, profitul net scade cu doar x(1-T), unde T reprezintă cota de impozitare a profitului. Motivația constă în economiile fiscale obținute de întreprindere ca urmare a deducerii dobânzilor, care au fost în 2007 de 396.756,64 RON, în 2008 de 560.420,32 RON, iar în 2009 de 541.492,16 RON. Aceste resurse financiare au rămas la dispoziția întreprinderii, prin diminuarea impozitului pe profit plătit către bugetul de stat. Acestea se datorează inclusiv creșterii îndatorării în cei trei ani analizați.
În situația ipotetică a nedeductibilității dobânzilor, se observă din tabelul anterior că profitul net înregistrează o scădere, ceea ce prezintă repercusiuni proporțional și asupra rentabilității financiare, calculate ca raport între profitul net și capitalurile proprii ale întreprinderii.
Totuși, această economie de impozit este compensată de pierderea de profit, care înregistrează o scădere odată cu creșterea cheltuielilor cu dobânzile, deci a ratei îndatorării întreprinderii: în 2008 față de 2007, atunci când cheltuielile cu dobânzile au crescut de la 2.479.729 RON la 3.502.627 RON, profitul net a scăzut de la 32.456.007 RON la 10.572.756 RON. În schimb, în 2009 față de 2008, când cheltuielile cu dobânzile s-au redus până la un nivel de 3.384.326 RON, rezultatul net s-a majorat până la valoarea de 11.916.807 RON. Această evoluție invers proporțională dintre nivelul dobânzilor și rezultatul financiar net afectează în final repartizarea acestuia, prin urmare gradul de distribuire a dividendelor sau cel de încorporare în rezerve.
În privința distribuirii dividendelor, în perioada analizată se observă o scădere atât a valorii dividendului brut pe acțiune, cât și în volumul dividendelor brute, care în 2009 a fost de doar 2276 mii lei, în comparație cu anul 2007, când a avut o valoare de 13918 mii lei, după cum se observă în graficul următor:
Grafic nr.6. Evoluția volumului și valorii dividendului Antibiotice S.A., 2007-2009
Sursa: http://www.antibiotice.ro/investitori.php?sid=22&c=252
Referitor la anul financiar 2009, Adunarea Generală a Acționarilor Antibiotice Iași a aprobat reinvestirea dividendelor pentru finalizarea unui obiectiv de investiții aflat în derulare. Motivația fiscală a acestui demers rezidă în faptul că, potrivit normelor în vigoare, dividendele reinvestite începând cu 2009, în scopul păstrării și creșterii de noi locuri de muncă pentru dezvoltarea activității sunt scutite de la plata impozitului pe dividende, care se stabilește prin aplicarea unei cote de impozit de 10% asupra dividendului brut plătit către o persoană juridică română.
Legislația fiscală din România permite posibilitatea recuperării pierderilor în exercițiile financiare viitoare, într-o perioadă limitată: pierderea anuală, stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani consecutivi (7 ani pentru anul 2009). Recuperarea pierderilor se efectuează în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora. Această prevedere reprezintă de fapt posibilitatea de diminuare a profitului impozabil cu valoarea pierderilor: dacă firma are profit în exercițiul financiar curent, dar are pierderi în trecut, va plăti un impozit pe profit mai mic.
Un alt factor prin intermediul căruia se manifestă impactul impozitului pe profit asupra rezultatelor financiare nete este regimul de amortizare adoptat. Amortizarea influențează profitul impozabil prin includerea sa în cheltuielile de producție, influențând baza impozabilă și implicit, impozitul pe profit. Fiind o cheltuială non-cash, creșterea cheltuielilor cu amortizarea determină o majorare a fluxurilor de numerar (nu și a plăților efective) și antrenează totodată diminuarea profitului impozabil și, prin urmare, a impozitului pe profit.
Din punctul de vedere al fiscalității, o noțiune importantă este cea de amortizare fiscală, cu semnificația de amortizare totală ce poate fi dedusă pe parcursul unui exercițiu financiar la calculul profitului impozabil, aceasta fiind diferită de amortizarea contabilă numai în măsura în care nu toate cheltuielile cu amortizarea sunt admise pentru deducere la calculul profitului impozabil.
Influența amortizării asupra rezultatelor financiare se manifestă diferit în funcție de regimul de amortizare adoptat. În acest sens, Antibiotice S.A. aplică:
metoda de amortizare accelerată asupra mijloacelor fixe puse în funcțiune după data de 01.07.2002 pentru categoriile „Instalații tehnice, mijloace de transport” și „Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale”;
metoda de amortizare liniară în cazul construcțiilor și a altor mijloace fixe amortizabile.
Situația amortizării activelor imobilizate în cei trei ani analizați pentru Antibiotice S.A. este prezentată în tabelul următor:
Tabelul nr. 8. Amortizarea la sfârșitul anului pentru Antibiotice S.A., în perioada 2007-2009
Sursa: Situații financiare 2007, 2008, 2009, www.antibiotice.ro/investitori.php?sid=19&c=480
Din perspectiva fiscalității, cele mai mari avantaje fiscale pentru întreprindere sunt determinate de mijloacele fixe amortizate în regim accelerat, întrucât pentru primul an de utilizare, se recuperează 50% din valoarea fiscală de la data intrării în patrimoniu a activului imobilizat, urmând ca pentru următorii ani de utilizare, amortizarea să se calculeze liniar, prin raportarea valorii rămase de amortizare la durata normală de utilizare rămasă a acestuia. Acest regim determină acumularea mai rapidă a anuităților fondului de amortizare decât deprecierea efectivă a mijlocului fix.
Totuși, economiile fiscale generate de regimul de amortizare accelerat depind direct proporțional de cota de impozitare a profitului, iar pentru a beneficia de acestea, întreprinderea trebuie să realizeze profit, obiectiv de cele mai multe ori neatins mai ales în primii ani de funcționare a unui proiect de investiții.
Rezultatele financiare ale întreprinderii sunt de asemenea influențate de caracterul deductibil al anumitor provizioane și rezerve constituite. Conform legislației fiscale în vigoare, acestea pot prezenta un caracter deductibil sau nedeductibil, integral sau parțial, în funcție de natură. Motivația fiscală a deductibilității acestui tip de cheltuieli constă în intenția „de a asigura societății posibilitatea constituirii unor rezerve pe seama unei părți din impozit”.
Reglementările fiscale menționează că rezerva legală este deductibilă în limita unei cote de 5% aplicată asupra profitului contabil, înainte de determinarea impozitului pe profit. Societatea Antibiotice S.A., în procesul de repartizare a profitului, a constituit în cei trei ani analizați, rezerve legale reprezentand 5% din profitul contabil, astfel încât a beneficiat de deducerea acestora la calculul profitului impozabil, în sumă de 1.844.318 lei în anul 2007, 668.932 lei în 2008 și respective 77.456 lei în exercițiul financiar 2009.
Provizioanele nedeductibile sunt adăugate la profitul contabil în momentul calculării profitului impozabil, iar cele deductibile nu sunt impozitate decât până la anularea lor (și trecerea pe venituri), moment în care devin nedeductibile, astfel încât profitul impozabil și, implicit, impozitul pe profit înregistrează o creștere. Prin urmare, constituirea de provizioane afectează rezultatele financiare ale întreprinderii numai prin posibilitatea amânării la plată a unei părți din impozitul pe profit, cu efecte favorabile asupra trezoreriei, în acest mod generându-se resurse financiare aflate la dispoziția întreprinderii pe durata existenței provizionului respectiv. Pentru a ilustra afirmațiile de mai sus, am considerat veniturile și cheltuielile Antibiotice S.A. (așa cum reies acestea din situațiile financiare ale anului 2009) și am preuspus că valoarea deductibilă a cheltuielilor cu provizioane este de 1500000 lei.
Tabel nr.9. Incidența provizioanelor asupra fluxurilor nete de exploatare,
Antibiotice S.A., în anul 2009
– lei –
Sursa: după modelul din Lazăr, Sebastian, op.cit., p. 203;
date Antibiotice S.A. – Situațiile financiare 2009
În urma calculelor efectuate, se observă că în ambele ipoteze, de constituire sau neconstituire de provizioane, valoarea impozitului pe profit plătit este aceeași, ceea ce arată că economia de impozit generată de provizioane are caracter temporar, până la anularea acestora. În cazul constituirii de provizioane, Antibiotice S.A. ar plăti un impozit de 5007208.96 lei, 2263604.48 lei la constituire și 2743604.48 lei la anulare. În situația adversă, impozitul pe profit ar fi același, dar plata este de 2503604.48 lei la constituire și 2503604.48 lei la anulare. Prin urmare, avantajul pentru întreprindere constă în beneficierea de resurse suplimetare temporare, de 240000 lei (2503604.48 lei – 2263604.48 lei), care pot fi utilizate în investiții care ar putea aduce resurse financiare superioare plusului de impozit în momentul anulării provizioanelor (240000 lei). Surplusul pentru întreprindere la momentul constituirii provizioanelor cu caracter deductibil este:
S = TPconstituite – TPanulate , unde
T este cota de impozitare a profitului;
Pconstituite – provizioane deductibile constituite;
Panulate – provizioane deductibile anulate;
r – rata de actualizare (rata de randament în funcție de n, rata dobânzii fără risc);
n – perioada de existență a provizioanelor.
După cum se observă din formulă, avantajul financiar pentru întreprindere este cu atât mai semnificativ cu cât cota de impozitare a profitului este mai ridicată, iar perioada de existență a provizioanelor este mai îndelungată.
În consecință, efectele fiscale pozitive ale constituirii de provizioane, la fel ca în cazul amortizării, rezidă în valoarea timp a banilor. Valoarea prezentă a economiilor fiscale generate este mai ridicată decât cea din viitor. Beneficiind de această posibilitate, întreprinderile își reduc sarcina fiscală prezentă, pentru a plăti un impozit pe profit mai ridicat în viitor.
În mod evident, un alt element care afectează rezultatele financiare ale întreprinderii este reprezentat de cota de impozitare a profitului, care în România este de 16%. Cu cât aceasta este mai ridicată, cu atât profitabilitatea întreprinderii este influențată într-o măsură mai mare, prin diminuarea profitului net. Totuși, incidența cotei de impozitare este strâns legată de baza de calcul a impunerii, care prin elementele de deductibilitate, poate determina ca la o cotă mai redusă, cuantumul impozitului pe profit să nu fie mai scăzut.
Luând în considerare categoria distinctă a microîntreprinderilor, influența impozitului pe profit asupra rezultatelor întreprinderilor poate fi surprinsă și prin posibilitatea alegerii între opțiunea pentru impozit pe profit și opțiunea pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, a cărui cotă de impozitare este: 2% în anul 2007; 2,5% în anul 2008; 3% în anul 2009 și care este de asemenea, afectat de introducerea impozitului minim anual.
Cu referire la volumul impozitului pe profit, un alt factor care influențează rezultatele financiare ale întreprinderii este impozitul minim pe profit, care a fost introdus începând cu luna mai 2009, fiind stabilit în funcție de veniturile totale anuale înregistrate la sfârșitul anului precedent, după cum urmează:
Tabel nr. 10. Valoarea impozitului minim anual în funcție de veniturile totale anuale
Sursa: Codul Fiscal 2010 (legea 571/2003 actualizată),
disponibil la http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Cod_Fiscal_norme.2010.htm#_Toc244063374
Astfel, în cazul în care impozitul pe profit calculat prin aplicarea cotei de 16% este mai mic decât suma impozitului minim pentru tranșa de venituri totale corespunzătoare (recalculată pentru perioada de impozitare), contribuabilii, cu unele excepții prevăzute prin lege, sunt obligați la plata impozitului la nivelul acestei sume. Această măsură repercutează asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii, prin faptul că impozitul de plătit nu mai depinde în mod direct de cuantumul acestora, decât după un anumit nivel al veniturilor totale anuale. În exercițiul financiar 2009, Antibiotice S.A. prezintă un nivel al veniturilor totale anuale de 221.309.361 lei și o cifră de afaceri de 219.754.104 lei, prin urmare, nivelul impozitului minim anual este de 43.000 lei, 3.730.721 lei reprezentând cuantumul impozitului pe profit plătit efectiv.
O facilitate distinctă oferită prin legislația din România, cu repercusiuni directe asupra distribuirii rezultatului financiar, este reprezentată de scutirea de impozit a profitului reinvestit: profitul investit în producția sau achiziția de echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru), folosite în scopul obținerii de venituri impozabile, este scutit de impozit. Totuși, în cazul în care, ca urmare a aplicării scutirii, impozitul pe profit este sub nivelul impozitului minim, întreprinderea este obligată la plata cuantumului acestuia. Pentru a ilustra incidența acestei facilități fiscale, am considerat situația Antibiotice S.A. în 2009, presupunând că suma de 2.275.939 lei, repartizată pentru constituirea surselor proprii de finanțare ar fi fost reinvestită:
Tabel nr.11. Impactul scutirii de impozit a profitului reinvestit
asupra rezultatului financiar în cazul Antibiotice S.A.
Conform tabelului, se remarcă faptul că în cazul în care o parte din profit se reinvestește, rezultatul net este mai ridicat. Economia de impozit generată este „plătită” de întreprindere prin direcționarea unei părți din profit pentru investiții, în timp ce în situația nereinvestirii, aceasta poate decide destinația întregului profit fără constrângeri.
Așadar, cota de impozitare (T) intervine asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii prin economiile fiscale generate, a căror expresie generalizată este T*deduceri. Prin urmare, reducerea de impozit este cu atât mai ridicată cu cât cota de impozitare este mai mare. În consecință, nu întotdeauna reducerea sau scutirea de la plata impozitului pe profit aduce efectele urmărite asupra agenților economici, întrucât economiile de impozit scad sau dispar. Pe de altă parte, acestea sunt compensate de avantajul plății către buget a unor sume mai reduse, de natură să mărească și rezultatul financiar net.
În concluzie, impactul impozitării profitului se manifestă în mod semnificativ asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii, având la bază, în principal latura posibilității sau imposibilității deducerii din punct de vedere fiscal a unor cheltuieli: influența impozitului pe profit asupra rezultatelor este cu atât mai ridicată, cu cât întreprinderea înregistrează cheltuieli nedeductibile mai ridicate. Această incidență se concretizează prin variația, în urma impozitării, a profitului rămas la dispoziția întreprinderii în vederea finanțării altor obiective ale acesteia.
3.2. Impactul impozitului pe profit
asupra trezoreriei întreprinderii
În ipostaza sa de venit bugetar care trebuie achitat de către întreprindere, impozitul pe profit își manifestă incidența asupra structurii financiare, valorii și profitabilității acesteia, dar și asupra trezoreriei. O semnificație cuprinzătoare a acesteia o definește ca fiind „diferența între activele și datoriile ale căror lichiditate și exigibilitate sunt imediate”.
În derularea activității sale, întreprinderea trebuie să facă față inclusiv plăților reprezentând impozitul pe profit, dar și alte impozite și taxe scadente. În acest scop, gestionarea trezoreriei, concretizată prin previziunea fundamentată a încasărilor și plăților viitoare și determinarea precisă a cuantumului obligațiilor de plată sub forma impozitului pe profit reprezintă o premisă a existenței disponibilităților necesare plății impozitului la scadențele stabilite de reglementările în vigoare. Necesitatea acestui demers rezidă în primul rând în perceperea de dobânzi și penalități de întârziere în cazul neplății la termen și în cuantumul determinat contabil, acestea reprezentând sarcini suplimentare asupra trezoreriei întreprinderii și, în final, asupra lichidității și capacității de plată a acesteia.
Incidența formării veniturilor bugetare sub forma impozitului pe profit asupra trezoreriei întreprinderii este cea mai semnificativă, comparativ cu a altor impozite directe. Modalitățile de influențare a trezoreriei de către impozitul pe profit se referă atât la baza impozabilă și cota de impozitare, cât și la termenul de plată al acestuia. Prin urmare, trezoreria întreprinderii nu este afectată numai pe linia cuantumului obligației de plată, ci și de frecvența efectuării plăților, conform reglementărilor în vigoare.
Demersul determinării profitului impozabil ca bază de calcul a impozitului pe profit afectează trezoreria întreprinderii prin influența diferitelor regimuri ale amortizării și, de asemenea, prin constituirea de provizioane. În mod concret, impactul acestora asupra trezoreriei se manifestă prin faptul că acestea nu reprezintă fluxuri financiare propriu-zise, ci elemente de cheltuieli care nu se plătesc efectiv, fiind doar calculate.
Pentru unele provizioane, la determinarea bazei impozabile, se acordă, prin reglementările fiscale în vigoare, posibilitatea deducerii acestora, caz în care trezoreria întreprinderii este afectată în două momente distincte, și anume în cel al constituirii, respectiv anulării provizionului. Dimensiunea acestor efecte este dată de mărimea provizionului constituit și a părții anulate, evoluția inflației până la anulare și situația financiară a întreprinderii până la reîntregirea provizionului.
Regimul de amortizare ales de întreprindere reprezintă de asemenea un factor de incidență asupra trezoreriei. Amortizarea fiscală de tip accelerat sau degresiv produce consecințe pozitive în trezorerie, prin faptul că „în calculul valorii actuale, cash-flow-urile din primii ani sunt mai importante decât cele din ultimii ani, ca urmare a degresivității factorului de actualizare în raport cu durata de exploatare a investițiilor”, rezultând că economiile fiscale obținute în primii ani sunt mai semnificative decât pierderile fiscale din ultimii ani de funcționare.
Baza de calcul a impozitului pe profit nu este reprezentată de profitul contabil și, prin urmare, amortizarea, provizioanele și rezervele constituite, cât și cuantumul altor cheltuieli nedeductibile sau a veniturilor neimpozabile pot antrena o modificare a profitului impozabil. Din aceste considerente, baza de calcul a impozitului pe profit poate fi ajustată de către întreprindere, în scopul plății unui impozit pe profit mai redus, fapt ce prezintă repercusiuni asupra rezultatelor financiare ale acesteia, și în final, asupra trezoreriei.
Un alt mijloc prin care impozitarea profitului poate influența trezoreria întreprinderii este dat de cota de impunere a acestuia. În acest sens, pe măsură ce aceasta este mai ridicată, cu atât mai mult se amplifică impactul negativ asupra trezoreriei întreprinderii, întrucât întreprinderea va fi nevoită să efectueze plăți mai semnificative către bugetul statului sub forma impozitului pe profit. În România, cota de impozitare a profitului este de 16%, relativ redusă față de alte state ale Uniunii Europene (decalajul fiind mai semnificativ în cazul țărilor mai dezvoltate, precum Franța, Belgia, Italia, Spania etc.), și în particular, față de unele dintre statele foste comuniste, precum Cehia, Polonia, Slovacia sau Ungaria.
Plățile cu destinația impozitării profitului sunt integrate în fluxurile de numerar legate de activități de exploatare. Acestea diminuează disponibilitățile sub formă de numerar de care întreprinderea dispune la finalul unui exercițiu financiar.
Considerând exemplul S.C. Antibiotice S.A., conform datelor disponibile în cei trei ani analizați, situația fluxurilor de trezorerie se prezintă după cum urmează:
Tabel nr.12. Situația fluxurilor de trezorerie ale Antibiotice S.A.
la sfârșitul exercițiului financiar, în perioada 2007-2009
Sursa: Antibiotice S.A., http://www.antibiotice.ro/investitori.php?sid=19
Din tabelul de mai sus se observă că impozitul pe profit plătit efectiv în perioada anilor analizați a înregistrat o descreștere continuă. Alături de influența celorlalte tipuri de plăți și încasări intervenite în decursul exercițiului financiar, cuantumul plătit către bugetul de stat sub forma impozitării profitului manifestă influență asupra fluxurilor de numerar din exploatare și respectiv, totale, dar și asupra variației volumului de numerar și echivalente de numerar la finele perioadei față de începutul acesteia.
În ceea ce privește dimensiunea fluxurilor financiare reprezentând impozitul pe profit în totalul fluxurilor financiare, se observă că ponderea impozitului pe profit plătit în fluxurile de exploatare ale Antibiotice S.A. este destul de ridicată, în anul 2009, plățile cu impozitul pe profit reprezentând peste 50% din acestea, după cum se observă în tabelul prezentat mai jos. De asemenea, ponderea aceluiași element în totalul fluxurilor financiare a fost în 2007 ridicată, pe fondul unei creșteri a plăților, comparativ cu încasările efectuate de întreprindere. În 2008 și 2009, aceasta s-a menținut la un nivel de aproximativ 42-43%, astfel încât se poate considera că incidența impozitării profitului în cazul Antibiotice S.A. este destul de semnificativă.
Tabel nr. 13. Ponderea impozitului pe profit plătit în fluxurile de exploatare și în cele totale, pentru Antibiotice S.A., în perioada 2007-2009
Sursa: calcule proprii pe baza datelor tabelului nr. 12.
Analiza incidenței cotei de impozitare asupra trezoreriei necesită mențiunea că luând în considerare categoria distinctă a microîntreprinderilor, influența cotei de impozitare asupra trezoreriei este distinctă, întrucât acestora li se oferă posibilitatea alegerii între opțiunea pentru impozit pe profit și opțiunea pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, a cărui cotă de impozitare este: 2% în anul 2007; 2,5% în anul 2008; 3% în anul 2009. Prin această alegere în funcție de volumul și profilul activității desfășurate, microîntreprinderile pot diminua incidența valorii impozitului pe profit asupra trezoreriei.
Coordonarea și planificarea fluxurilor de trezorerie în cadrul unei întreprinderi în vederea plății impozitului pe profit este determinată inclusiv de exigibilitatea al acestuia. Impactul termenului de plată al impozitului pe profit asupra trezoreriei este cu atât mai benefic, cu cât decalajul temporar între momentul realizării beneficiilor și plata impozitului aferent acestora este mai mare. Termenul de plată al impozitului pe profit este trimestrial (cu excepția societăților bancare, care efectuează plata anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial), urmând ca din 2015 să se aplice sistemul plăților anticipate pentru toate categoriile de contribuabili (conform Codului fiscal din 2010, cu modificările ulterioare). Totuși, impozitul pe profit este calculat în evidențele contabile lunar și apoi cumulat, doar plata efectivă făcându-se trimestrial, fapt care manifestă efecte pozitive asupra trezoreriei: întreprinderea nu se mai confruntă cu plățile lunare, astfel că beneficiază de avantajul reducerii presiunii asupra trezoreriei, devenind mai facilă și gestiunea acesteia.
În cadrul aplicării sistemului plăților anticipate, influența impozitului pe profit asupra trezoreriei va fi diferită: dacă întreprinderea are obligația plății în avans in contul impozitului pe profit în funcție de profiturile perioadei precedente, devine important acest nivel al profiturilor din trecut, dar și cel înregistrat în perioada curentă. În cazul în care profitul întreprinderii este în creștere sau dacă mediul economic este puternic inflaționist, plata anticipată a impozitului manifestă un impact pozitiv asupra trezoreriei, întrucât plățile efectuate sunt mai reduse față de nivelul real, iar regularizarea se efectuează abia la sfârșitul perioadei. Situația adversă, dată de înregistrarea de pierderi în activitatea desfășurată, implică efecte negative pentru trezorerie, deoarece întreprinderea va fi nevoită să plătească anticipat un impozit, care îi poate agrava situația economico-financiară. Cu referire la avantajele aduse întreprinderii, acest sistem necesită o programare a plăților către buget, conferind ritmicitate și predictibilitate plăților viitoare, cu influențe favorabile asupra gestiunii trezoreriei.
Pe exemplul Antibiotice S.A., am constatat că în anul 2009, nivelul numerarului și a echivalentelor de numerar la începutul perioadei a fost de 9,85 milioane lei. După primul trimestru, au fost efectuate plăți în numerar de 2,18 mil. lei, reprezentând impozit pe profit, impozite locale și dobânzi bancare. După 6 luni, aceste plăți s-au ridicat la 5,58 mil. lei, iar după trimestrul trei, au avut un nivel de 9,004 mil. lei, pentru ca la sfârșitul exercițiului financiar, să se înregistreze un volum de 11,045 mil. lei. După cum se observă, plățile cumulate au crescut odată ce impozitele au devenit exigibile. Mai mult, riscul cel mai mare la care societatea a fost supusă in anul 2009 și căruia trebuie să-i facă față și în anul 2010 a fost cel de cash-flow.
La nivelul întreprinderii, este necesară planificarea corectă a fluxurilor trezoreriei. Din punct de vedere fiscal, motivația rezidă în faptul că, în eventualitatea lipsei de lichidități pentru plata impozitului pe profit (dar și a altor obligații către buget) la termenul stabilit, întreprinderii i se va deteriora capacitatea de plată nu doar prin volumul costurilor suplimentare (penalități) impuse, ci și prin faptul că dobânzile și majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile de întârziere datorate către autoritățile române, dar și străine, au un caracter nedeductibil. Din acest punct de vedere, pentru întreprindere devine mai convenabilă împrumutarea pe termen scurt cu destinația plății impozitelor și taxelor, întrucât astfel poate beneficia de economia fiscală generată de deducerea dobânzilor la calculul profitului impozabil.
Indiferent de elementele caracteristice valabile prin reglementări la un moment dat, impozitul pe profit este cel mai reprezentativ impozit pentru întreprindere, prin faptul că celelalte impozite și taxe directe suportate de întreprindere au un caracter deductibil, care se concretizează în reducerea profitului impozabil și deci, a impozitului pe profit. În concluzie, impozitul pe profit reprezintă venitul bugetar exercită cea mai semnificativă influență asupra întreprinderii, manifestându-și incidența atât asupra investițiilor, trezoreriei și rezultatelor financiare ale acesteia, cât și asupra structurii financiare și valorii întreprinderii.
Concluzii și propuneri
Sistemul fiscal, prin funcțiile care îi sunt atribuite, deține un rol important în cadrul funcționării economiei în ansamblu, având importante repercusiuni mai ales asupra activității agenților economici. În particular, impozitul pe profit își manifestă incidența asupra întreprinderii influențând în mod direct structura financiară, valoarea, trezoreria și rezultatele financiare ale acesteia, aspecte pe care le-am detaliat pe parcursul lucrării.
Apariția și evoluția impozitului pe profit în țara noastră evidențiază un cadru legislativ oscilant și incoerent, mai ales în perioada de până în anul 2004, fapt care a determinat unele efecte negative asupra activității economice. Adoptarea cotei unice în 2005 a determinat în cele din urmă, consolidarea economiei de piață în România și alinierea legislației fiscale cu normele Uniunii Europene. În prezent, această cotă este relativ redusă față de alte state ale Uniunii Europene și în particular, față de unele dintre statele foste comuniste, precum Cehia, Polonia, Slovacia sau Ungaria.
Impozitul pe profit manifestă o influență activă atât asupra formării veniturilor publice, cât mai ales asupra activităților economico-sociale care generează profit și a structurii economiei în ansamblu. Printre funcțiile sale se numără: statutul de sursă certă de alimentare cu venituri a bugetului public, funcția de sprijin a politicii de stabilizare, rolul de stimulent al activităților economice ale agenților economici producători de profit: scăderea sarcinii fiscale sau acordarea de facilități au impact major atât asupra structurii capitalurilor, valorii întreprinderii, deciziei de investiție. Totuși, la nivelul acesteia, consecințele manifestate sunt subordonate intereselor macroeconomice ale politicilor statului.
În contextul economic actual al crizei mondiale, teoretic, reducerea gradului de fiscalitate ar fi o măsură binevenită, deoarece disponibilitățile monetare ar rămâne la agentul economic, ce poate demara o investiție sau își poate acoperi costurile unei restructurări a afacerii, însă acest lucru ar produce efecte pe termen lung asupra activității economice.
În accepțiunea generală, fiscalitatea este un factor care poate influența ordinea mijloacelor de finanțare a întreprinderii, motiv pentru care structura financiară optimă nu o poate desconsidera, după cum este prezentat și în capitolul al doilea al prezentei lucrări. Impactul înregistrat asupra structurii financiare variază în funcție de politica de constituire a capitalurilor întreprinderii: emisiune de acțiuni, amortizare, împrumut obligatar sau bancar.
În principal, în cazurile practice în care întreprinderile se finanțează atât prin surse proprii, cât și prin împrumuturi, impactul asupra structurii financiare este reliefat de caracterul deductibil al cheltuielilor cu dobânzile, precum și al altor costuri generate de apelarea la această sursă externă de finanțare, care duc la obținerea unei economii de impozit, datorită diminuării profitului impozabil cu valoarea acestora.
În acest sens, modelul Modigliani-Miller a reușit să pună în lumină avantajele fiscale pe care o societate le poate obține prin apelul la capitaluri împrumutate, determinate de deducerea cheltuielilor legate de datorii din beneficiul impozabil. Pe de altă parte, această economie de impozit este compensată de pierderea de profit, fapt care afectează gradul de distribuire a dividendelor sau cel de încorporare în rezerve.
Efectul propagat prin aplicarea impozitului pe profit în model, după deducerea dobânzilor din baza de calcul a acestuia, poate fi considerată ca o subvenție acordată firmelor pentru utilizarea împrumutului. De accea, analizând modelul, s-a ajuns la concluzia că politica adoptată în privința fiscalității prin impozitul pe profit poate determina o întreprindere să încline spre adoptarea unei politici de îndatorare, în detrimentul finanțării prin fonduri proprii, schimbându-și în acest fel structura financiară. Totuși, teoria conform căreia strategia optimă a unei întreprinderi este să se îndatoreze cât mai mult, în scopul sporirii valorii economiei fiscale este irealistă, întrucât presupune că orice întreprindere are interesul de a fi finanțată în întregime prin îndatorare, neținând cont de gradul mai ridicat de risc de a nu putea face față angajamentelor. În ansamblu însă, modul de calcul a impozitului pe profit are ca efect subvenționarea utilizării împrumutului, cu rezultat asupra creșterii efectului de levier financiar, care conduce la creșterea valorii totale a firmei și reducerea costului capitalului.
Prelevarea obligatorie către bugetul de stat sub forma impozitului pe profit repercutează, de asemenea, asupra capacității și proporției de dezvoltare viitoare a întreprinderii și, prin aceasta, asupra valorii sale. Un nivel ridicat al impozitării profitului, expresie a unei fiscalități prea mari la nivelul întreprinderii, determină o reducere a venitului disponibil, antrenând diminuarea investițiilor, a producției, a cifrei de afaceri și, prin urmare, a valorii întreprinderii. Pentru a ilustra aceste aspecte, am considerat, în primul rând, impactul impozitării profitului asupra valorii de piață. Conform aceluiași model menționat mai sus, valoarea întreprinderii îndatorate este mai mare față de cea a întreprinderii neîndatorate, cu valoarea actualizată a economiilor de impozit pe dobândă. Pe de altă parte, apelarea excesivă la îndatorare poate face ca valoarea firmei să scadă, ca urmare a creșterii riscurilor asociate îndatorării.
Incidența impozitului pe profit se manifestă de asemenea, și asupra puterii concurențiale pe piață, asupra rezultatelor financiare sau a deciziei de investiție, ca expresii indirecte ale valorii întreprinderii. În ansamblu însă, o fiscalitate excesivă prin deciziile de politică financiară a statului limitează posibilitățile de creștere economică a întreprinderii. În această privință, impozitul pe profit trebuie utilizat nu numai pentru a asigura veniturile bugetului de stat, ci și în calitatea sa de pârghie financiară, asigurând totodată o presiune fiscală suportabilă, în acest mod stimulând investițiile, producția și, prin urmare, creșterea valorii întreprinderilor.
În capitolul al treilea, am analizat incidența impozitului pe profit asupra rezultatelor financiare și trezoreriei întreprinderii, luând ca exemplu societatea Antibiotice S.A. Iași. Din perspectiva întreprinderii, impozitul pe profit reprezintă o cheltuială cu caracter impus și, în această calitate, impunerea manifestă influențe asupra cash-flow-ului și, în final, a rezultatelor financiare. Pe de altă parte, profitul net reprezintă principala sursă pentru autofinanțare și remunerarea acționarilor, așadar impunerea se repercutează inclusiv asupra capacității de autofinanțare, dar și asupra politicii de distribuire a rezultatului financiar.
Manifestarea impactului impozitării profitului asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii, prin intermediul bazei de calcul a acestuia se realizează prin caracterul deductibil al dobânzilor în calculul profitul impozabil, posibilitatea recuperării pierderilor în exercițiile financiare viitoare, alegerea diferitelor regimuri ale amortizării și deductibilitatea anumitor provizioane și rezerve.
În urma analizei efectuate pe o perioadă de trei exerciții financiare consecutive (2007, 2008, respectiv 2009) în cazul S.C. Antibiotice S.A., pentru care conform legislației în vigoare, cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile, am concluzionat că profitul impozabil în ipoteza absenței deducerii dobânzilor este mai mare față de situația opusă, în toți cei trei ani analizați. Prin urmare, valoarea absolută a impozitului pe profit este mai ridicată în lipsa deductibilității dobânzilor, iar rezultatul financiar net este mai redus, la fel ca și indicatorii de rentabilitate a întreprinderii. Motivația constă în economiile fiscale obținute de întreprindere ca urmare a deducerii dobânzilor, care rămân la dispoziția întreprinderii, amplificând profitul net. Totuși, această economie de impozit este compensată de pierderea de profit, care înregistrează o scădere odată cu creșterea cheltuielilor cu dobânzile, deci a ratei îndatorării întreprinderii în perioada supusă analizei.
Distribuirea rezultatului financiar net este de asemenea afectată de impozitarea profitului. Spre exemplu, pentru anul 2009, societatea Antibiotice S.A. a aprobat reinvestirea dividendelor, în scopul beneficierii de facilitatea scutirii de la plată a impozitului pe dividende.
Efectele fiscale pozitive ale constituirii de provizioane și ale modalității de amortizare, rezidă în valoarea timp a banilor, întrucât valoarea prezentă a economiilor fiscale generate este mai ridicată decât cea din viitor. Beneficiind de această posibilitate, întreprinderile își pot reduce sarcina fiscală prezentă, pentru a plăti un impozit pe profit mai ridicat în viitor.
Incidența cotei de impozitare a profitului asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii este strâns legată de baza de calcul a impunerii, care prin elementele de deductibilitate, poate determina ca la o cotă mai redusă, cuantumul impozitului pe profit să nu fie mai scăzut. Totuși, impactul individual al acesteia se manifestă prin diminuarea profitului net, odată cu creșterea cotei de impozitare, compensat într-o anumită măsură de economiile fiscale generate de caracterul deductibil al unor cheltuieli.
În calitatea sa de plată efectivă, cu caracter obligatoriu, către bugetul de stat, impozitul pe profit își manifestă incidența și asupra trezoreriei întreprinderii. Gestionarea acesteia trebuie să țină cont inclusiv de previziunea fundamentată a cuantumului obligațiilor de plată sub forma impozitului pe profit, care reprezintă o premisă a existenței disponibilităților necesare plății acestuia la scadențele stabilite de reglementările în vigoare. Necesitatea acestui demers rezidă în sarcinile suplimentare asupra trezoreriei întreprinderii în situația întârzierii la plată, cu efect asupra lichidității și capacității de plată a acesteia. Prin urmare, particularitatea incidenței asupra trezoreriei este dată de influența termenului de plată a impozitului pe profit.
În concluzie, impozitul pe profit este cel mai reprezentativ venit bugetar pentru agentul economic, acesta exercitând influențe semnificative asupra investițiilor, trezoreriei și rezultatelor financiare ale acesteia, cât și asupra structurii financiare și valorii întreprinderii. Din aceste motive, politica fiscală trebuie să fie coordonată, coerentă și stabilită astfel încât să se realizeze un echilibru între funcția impozitului pe profit de instrument de alimentare cu venituri a bugetului de stat și respectiv, impactul său asupra activității întreprinderii.
Bibliografie
Cărți
Belean, Pavel ș.a., Finanțele publice ale României, ediția a III-a, ed. Economică, București, 2007;
Bistriceanu, Gheorghe, Sistemul fiscal al României, ed. Universitară, București, 2008;
Bucătaru, Dumitru, Evaluarea întreprinderii, ed. Junimea, Iași, 2006;
Bucătaru, Dumitru, Finanțele întreprinderii, ed. Junimea, Iași, 2007;
Cocoș Greceanu, Virginia, Impozitarea profitului (venitului) la agenții economici, Tribuna Economică, București, 2009;
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în știința finanțelor, ed. Codecs, București, 1998;
Diaconu, Mihaela, Decizia financiară privind investitiile întreprinderii sub impactul politicilor bugetare, ed. Lumen, Iași, 2008;
Ene, Adriana, Impozitul pe profitul firmei în condițiile aderării la UE, Tribuna Economică, București, 2007;
Lazăr, Sebastian, Incidența bugetelor publice asupra gestiunii financiare a întreprinderii, ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2009;
Mihăescu, Sorin, Controlul financiar-bancar, ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2008;
Moraru, Dan ș.a., Finanțe publice. Sinteze, aplicații, teste grilă, ed. Economică, București, 2007;
Moșteanu, Narcisa Roxana, Fiscalitate. Impozite și taxe. Studii de caz, ed. Universitară, București, 2008;
Onofrei, Mihaela, Finanțele întreprinderii, vol. I, ed. Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2003;
Onofrei, Mihaela, Finanțele întreprinderii, vol. II, ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2004;
Stancu, Ion, Finanțe, ediția a III-a, ed. Economică, București, 2002;
Șerbu, Simona, Tulai Constantin, Fiscalitate comparată și armonizări fiscale, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2005;
Tudose, Mihaela Brândușa, Gestiunea capitalurilor întreprinderii. Optimizarea structurii financiare, ed. Economică, București, 2006;
Turliuc, Vasile (coord.), Dimensiunea financiară a întreprinderii, ed. Eco’Art, Sedcom Libris Iași, 1995;
Vâscu, Barbu Teodora, Bugetul statului și agenții economici, ed. Didactică și Pedagogică, București, 1997;
Văcărel, Iulian (coord.), Finanțe publice, ediția a VI-a, ed. Didactică și Pedagogică, București, 2007.
Articole de specialitate
Martin, Adina, Conexiuni indirecte între deciziile financiare publice și cele private, Analele Științifice ale Universității “Al. I. Cuza” Iași, Tomul L/LI, Științe Economice, 2004-2005;
Ștefura, Gabriel, Lazăr, Sebastian, Maxim, Elena, Particularități ale reformei fiscale în Uniunea Europeană și recomandări pentru România, articol publicat în vol. România și problemele integrării europene, vol. I, ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2005.
Acte normative
Codul Fiscal 2010, legea 571/2003 actualizată, disponibil la http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Cod_Fiscal_norme.2010.htm#_Toc244063374;
Legea bugetului de stat pe anul 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 121 din 27 februarie 2009;
Legea bugetului de stat pe anul 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 60 din 27 ianuarie 2010.
Alte surse
Comisia Europeană, Taxation trends in the European Union, 2009, disponibil la http://ec.europa.eu/taxation_customs/resources/documents/taxation/gen_info/economic_analysis/tax_structures/2009/2009_full_text_en.pdf;
Ziarul Financiar, 09.10.2009, disponibil la http://www.zf.ro/eveniment/ce-aduce-nou-codul-fiscal-incepand-cu-2010-4973213;
***Raportul anual 2008 Antibiotice S.A., disponibil la http://www.antibiotice.ro/~antibiotice/ UserFiles/raport_anual_2008_ro.pdf;
***Situații financiare 2007, 2008, 2009, Antibiotice S.A., www.antibiotice.ro/investitori.php?sid=19&c=480;
***Raportul Administratorilor (3 luni, 6 luni, 9 luni; anul 2009), Antibiotice S.A., disponibile la http://www.antibiotice.ro/investitori.php?sid=19&c=480.
Webografie
OECD, http://www.oecdilibrary.org/oecd/content/table/20758510-2009-table5;
Confederația Fiscală Europeană, http://www.cfe-eutax.org/taxation;
Antibiotice S.A., http://www.antibiotice.ro/investitori.php?sid=22&c=252.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Si Locul Impozitului pe Profit In Sistemul Fiscal Modern (ID: 146348)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.