Rolul Si Locul Autoritatilor Publice In Asigurarea Conservarii Biodiversitatii Ca Instrument de Prevenire a Crizelor Ecologice In Republica Moldova

Rolul și locul autorităților publice în asigurarea conservării biodiversității ca instrument de prevenire a crizelor ecologice în Republica Moldova.

Abstract

Biodiversity values are part of the natural heritage in the context of sustainable development, to be used by the current generations without jeopardizing future generations the opportunity to enjoy the same living. Endangering biodiversity obviously can cause ecological crisis. Government bodies are vested with powers to remove the consequences of ecological crisis. Government manages crises and is empowered to develop environmental policy and national security. This article determines the ecological crisis concepts, skills administrative bodies in crisis and would like to make suggestions to improve the legislation

Cuvinte cheie: biodiversitate, criză ecologică, criză de mediu, situații excepționale, prevenire a crizelor, administrarea situațiilor excepționale, administrația publică în situații de criză.

1. Introducere

Prin biodiversitate înțelegem varietatea de expresii a lumii vii, specii de plante (floră), animale (faună), microorganisme. Valorile biodiversității fac parte integrantă din patrimoniul natural care, în contextual dezvoltării durabile, trebuie folosit de generațiile actuale fără a mai periclita șansa generațiilor viitoare de a se bucura de aceleași condiții de viață. De aceea, biodiversitatea este ”o poliță de asigurare a mediului” ce favorizează capacitatea de adaptare a acestuia la schimbările cauzate de orice activitate umană distructivă.

Conservarea biodiversității reprezintă în perioada actuală una din problemele importante la nivel internațional. Însă, în ultimul timp problema conservării biodiversității la nivel de ecosisteme, specii, populații și chiar la nivel de gene devine din ce în ce mai acută din cauza intensificării impactului uman asupra biosferei. În acest context menținerea biodiversității este necesară nu numai pentru asigurarea vieții în prezent, dar și pentru generațiile viitoare, deoarece ea păstrează echilibrul ecologic regional și global, garantează regenerarea resurselor biologice și menținerea unei calități a mediului necesare societății.

Studiul biodiversității s-a realizat de-a lungul anilor în mai multe etape:

La sfârșitul anilor 60 se realizau studii numai la nivel local. Speciile studiate erau cele periclitate, endemice sau rare (Liste Roșii). În acestă perioadă a fost semnată Convenția referitoare la comerțul internațional cu specii periclitate (CITES);

În anii 80 studiul s-a extins de la nivel local la nivel regional. Tot în decursul acestor ani este recunoscută importanța economică a plantelor și animalelor;

Anii 90 sunt caracterizați de dezvoltarea unei perspective globale asupra biodiversității.

Ulterior a fost înființat Fondul Global de Mediu în cadrul Națiunilor Unite.

Națiunile Unite au declarat anul 2010 Anul Internațional al Biodiversității, prilej cu care au fost comunicate rezultatele unor studii inițiate încă din anul 2002 cu privire la modul în care guvernele și-au realizat angajamentele cu privire la protecția biodiversității.

Resursele biologice susțin viața, răspunzând trebuințelor fundamentale ale omului. Diversitatea biologică se află sub influența unor factori negativi de origine antropică, cum sunt exploatarea resurselor biologice naturale și poluarea, precum și de origine naturală, cum sunt seceta, inundațiile, erupțiile vulcanice, cutremurile, acțiuni și fenomene care compromit, uneori în mod iremediabil. Compromiterea biodiversității de natură antropică sau naturală este un proces continuu. Dacă împotriva factorilor distructivi de natură antropică se poate lupta atunci împotriva fenomenelor naturale opoziția omului este lipsită de eficiență.

Fiind suportul vieții, atitudinea omului față de biodiversitate este necesar a fi orientată în direcția protecției, conservării și monitorizării la nivel național și internațional a naturii pe baza concepției privind dezvoltarea durabilă.

2. Aspecte teoretice

Conservarea biodiversității constituie un vector primordial de prevenire a crizelor ecologice. Este indiscutabil faptul că asigurarea conservării este asigurată prin organele reprezentative de ramură ale administrației publice. Asigurarea conservării de regulă este stabilită prin politica de protecție a mediului care este prezentată prin adoptarea unor strategii ca de exemplu: ”Strategii naționale de dezvoltare durabilă a silviculturii românești, în perioada 2000-2020” sau ”Strategia protecției mediului în România în perioada 2000-2020”.

Prin urmare politica de mediu apare ca formă de orientare și organizare a activității complexe de protecție a mediului, chemată să stabilească strategiile, metodele și mijloacele utilizate în acțiunile desfășurate pe plan național și internațional pentru prevenirea și combaterea poluării, pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu.

În Republica Moldova a fost elaborat Conceptul politicii de mediu care a fost elaborat pentru racordarea obiectivelor majore ale politicii ecologice la schimbările social-economice din țară, la programele și tendințele regionale și globale în domeniu, pentru a preveni degradarea mediului. Elaborarea acestuia a fost condiționată de promovarea a unei politici uniforme în domeniul mediului și folosirii resurselor naturale, de implementarea cerințelor ecologice în procesul reformării economiei naționale, orientării politicii spre integrare europeană.

Principalele obiective ale politicii de mediu sus-menționate sunt:

prevenirea și reducerea impactului negativ al activității economice asupra factorilor de mediu, resurselor naturale și sănătății populației în contextul dezvoltării durabile a țării,

asigurarea securității ecologice a țării.

Este necesar de a face referință la momentul constatării fenomenului poluării și a situației de criză ecologică. Vorbind despre poluare aceasta poate fi constatată prin încălcarea echilibrului ecologic. Echilibrul ecologic este considerată o stare de balanță între componentele mediului și procesele ce contribuie la existența îndelungată a sistemelor naturale sau la dezvoltarea succesivă a acestora, pe când dezechilibrul ecologic de mediu este considerat drept stare anormală, stare de poluare. Noțiunea de poluare poate fi înțeleasă ca:

activitate de distrugere a echilibrului ecologic prin vicierea mediului punând în pericol sănătatea, viața, patrimoniul, liniștea, starea de confort a oamenilor.

o stare de lucruri unde este stabilit dezechilibru în urma activității nocive (poluat).

Luând în considerație faptul că consecințele distructive asupra mediului se resfrâng nu numai pe teritoriul unde s-au produs ci au o afecțiune teritorială mult mai vastă, urmează a fi elaborate măsurile de protecție a mediului, iar aplicarea acestora necesită o dirijare centralizată. Astfel, la etapa actuală rezolvarea acestor probleme sunt de competența statului deoarece:

poluarea și combaterea ei este o problemă atât națională cât și internațională;

statul prin organele sale reprezentative autorizează folosințele de mediu, iar prin urmare culege și rezultatele acestor folosințe;

statul determină și stabilește regulile de conduită, inclusiv și din domeniul protecției mediului;

statul poate prin organele sale specializate să urmărească respectarea normelor de drept;

în cazul încălcării de către cetățeni a normelor legale imperative, statul împuternicește organele sale reprezentative de a aplica sancțiuni;

totodată organele de stat sunt competente să soluționeze litigiile ce apar în procesul de exploatare a mediului;

anual fiind aprobat bugetul național sunt rezervate anumite sume bănești în vederea realizării activităților de prevenire, de depoluare și de ameliorare a condițiilor de mediu.

Ajungând la concluzia, că statul prin organele sale reprezentative constituie acel institut care dirijează și coordonează procesul conservării biodiversității urmează să concretizăm ce este o criză ecologică, criză de mediu cât și situații de urgență sau situații excepționale.

Astfel, în literatura de specialitate se regăsesc multiple opinii referitor la definirea situației de criză la general. E de menționat că deosebim crize de ordin social, politic, economic, sociologic,etc.

Cuvintele ”urgență” și ”criză” sunt adesea folosite într-o manieră interschimbabilă în mass-media și chiar în cadrul instituțiilor guvernamentale. O urgență este o situație anormală, care cere luarea de măsuri rapide dincolo de procedurile normale, pentru a limita daunele ce se pot produce persoanelor, bunurilor sau mediului. O criză este o situație ce aduce atingere într-un fel conveniențelor, tradițiilor sau valorilor, securității sau protecției publicului ori integrității guvernului. O situație de urgență ar putea să se transforme în criză atunci când ea este percepută ca nefiind stăpânită de guvern sau de o altă autoritate investită legal cu gestionarea sa.

Totodată legislația Republicii Moldova determină următoarele categorii cum ar fi: ”situație excepțională” ”sau situație excepțională cu caracter natural”. Astfel, situație excepțională constituie o situație pe un anumit teritoriu, ca rezultat al unei avarii, fenomen natural periculos, catastrofe, calamități naturale sau de alt caracter, care pot provoca sau au provocat victime umane, prejudiciu sănătății oamenilor sau mediului ambiant, pierderi materiale considerabile și au afectat condițiile vitale a oamenilor. Situație excepțională cu caracter natural este acea situație pe un anumit teritoriu, ca rezultat al apariției sursei situației excepționale naturale, care poate provoca sau a provocat victime umane, prejudiciu sănătății oamenilor și/sau mediului, pierderi materiale considerabile și afectarea condițiilor activității vitale a oamenilor.

Ca urmare criza ecologică ecologică sau catastrofa ecologică constituie starea în care se găsește aerul, apa, solul, subsolul sau construcțiile și fauna, flora viețuitoarele sau oamenii, într-un spațiu, ca urmare a modificărilor survenite în starea de normalitate ecologică provocate de factorii obiectivi sau subiectivi. Factorii obiectivi în această situație, de regulă, sunt fenomene naturale, iar factorii subiectivi sunt determinați de acțiunile umane.

Alt autor identifică criză de mediu care poate fi înțeleasă în termeni de declin a capacității Planetei de a susține viața, prin încălcarea a trei legi fundamentale ale ecologiei și anume: interdependența tuturor formelor de viță, stabilitatea ecosistemelor datorită diversității și complexității, caracterul finit al resurselor. La rândul său criza ecologică este definită drept o deteriorare dramatică, neașteptată și ireversibilă a mediului ce duce la reducerea semnificativă a bunăstării.

3. Cercetarea științifică

Atunci când este locul unei crize ecologice urmează să intervină în mod de urgență organele împuternicite în acest sens. Este indiscutabil faptul că este mai puțin costisitor de a preveni o criză ecologică decât de înlăturat consecințele acesteia, mai cu seamă că deseori efectele și răsfrângerele acestea uneori au un caracter ireversibil și de neînlăturat. De aceea, de competența organelor administartive de ramură în primul rând ține elaborarea și implimentarea măsurilor de protecție și de prevenire a unor crize ecologice posibile și elaborarea unor măsuri și programe-cheie de gestionare a unor astfel de situații.

Legislația Republicii Moldova reglementează conservarea biodiversității și prevenirea situațiilor de criză ecologică prin următoarele acte normative:

Legea privind evaluarea impactului asupra mediului;

Prezenta lege transpune parțial Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L26 din 1 ianuarie 2012.

Aceasta instituie un cadru juridic de funcționare a mecanismului de evaluare a impactului asupra mediului al unor proiecte publice și private sau al unor genuri de activitate planificate, de asigurare a prevenirii sai minimalizării la etapele inițiale a impactului negative asupra mediului și sănătății populației. Sunt determinate procedurile și modalitățile applicative în procesul de evaluare a impactului asupra mediului al unor proiecte publice sau private care pot avea un impact semnificativ asupra mediului din Republica Moldova sau din alte state.

Dacă pe teritoriul Republicii Moldova este prevăzută realizarea unor activități planificate cu impact transfrontalier sau dacă o activitate a altor state poate avea un impact semnificativ asupra mediului din Republica Moldova, evaluarea impactului asupra mediului se efectuează în conformitate cu cerințele Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier.

Autoritatea abilitată în vederea evaluării impactului asupra mediului și realizarea activităților planificate în vederea prevenirii unui impact sau crize ecologice este organul central de mediu al administrației publice (Ministerul Mediului).

Evaluarea impactului asupra mediului identifică, descrie și evaluează, în mod corespunzător și pentru fiecare caz, efectele directe și indirecte ale activităților asupra ființelor umane, faunei și florei, solului, apei, aerului, climei, bunurilor materiale și patrimoniului cultural. Prin evaluarea impactului organele centrale de mediu ale administrației publice determină măsurile tehnice specifice, apte să reducă sau să evite impactul negativ asupra ecofactorilor și fundamentează decizia de aprobare sau neaprobare a acțiunilor corespuzătoare.

Legea privind protecția mediului înconjurător;

Actul normativ în cauză stabilește un cadru juridic de bază în scopul:

asigurării fiecărui om a dreptului la un mediu sănătos și estetic plăcut,

realizării supremei responsabilități a fiecărei generații pentru protecția mediului în fața generațiilor viitoare,

obținerii unui diapazon larg de folosire a resurselor naturale fără a depăși limitele admisibile, evitându-se epuizarea și degradarea lor, riscul pentru sănătatea oamenilor și alte consecințe nedorite și imprevizibile,

protecției solului și subsolului și aerului de poluare chimică, fizică și biologică, de alte acțiuni care dereglează echilibrul ecologic,

păstrării biodiversității și genofondului, integrității sistemelor naturale, valorilor naționale istorice și culturale,

restabilirii ecosistemelor și componentelor lor afectate prin activitatea antropică (umană) sau calamități naturale.

Totodată, este determinată competența organelor administrative în vederea asigurării conservării biodiversității și prevenirii crizelor de mediu. Astfel, Parlamentul Republicii Moldova:

aprobă principiile politicii generale în domeniul protecției mediului și folosirii resurselor naturale,

adoptă acte legislative cu privire la protecția mediului și folosirea resurselor naturale,

aprobă la propunerea Guvernului limitele de folosire a resurselor naturale de importanță națională, limitele de emisii și deversări nocive în mediu, limitele de depozitare a deșeurilor de producție și menajere pe teritoriul republicii, taxele pentru folosirea resurselor naturale, pentru poluarea mediului și pentr depozitarea deșeurilor,

aprobă programe de redresare a mediului,

declară teritorii drept zone de criză ecologică sau catastrofă ecologică, stabilește regimul de administrare în ele și statutul cetățenilor.

Printre competențele Guvernului referitoare la asigurarea conservării biodiversității putem enumera următoarele:

realizează politica Parlamentului în domeniul protecției mediului și asigură folosirea rațională a resurselor naturale,

asigură în comun cu autoritățile administrației publice locale acțiuni de conservare a diversității biologice,

coordonează activitatea de protecție a mediului desfășurată de ministere, departamente și autoritățile administrației publice locale,

elaborează măsuri de prevenire a crizelor și catastrofelor ecologice, iar în caz de producere a acestora organizează un complex de acțiuni pentru lichidarea consecințelor lor,

asigură relațiile externe ale Republicii Moldova cu alte state și cu organismele internaționale în domeniul protecției mediului.

Legea cu privire la protecția civilă;

Protecția civilă a Republicii Moldova reprezintă un sistem de măsuri și acțiuni, întreprinse pe scara întregului stat pe timp de pace și război, în vederea asigurării protecției populației, proprietății în condițiile calamităților naturale și ecologice, avariilor și catastrofelor, epifitotiilor, epizootiilor, incendiilor, precum și în cazul aplicării mijloacelor de nimicire moderne. În caz de apariție a situației excepționale, autoritățile publice elaborează și aprobă măsuri și acțiuni adecvate, reflectate în planurile speciale și în programele protecției civile. Protecția civilă include organele de conducere, de administrare, Rețeaua națională de Observare și Control de laborator asupra stării mediului și obiectelor potențial periculoase, forțele și mijloacele de lichidare a efectelor situațiilor excepționale, sistemul de instruire pentru protecția civilă.

Protecția civilă se organizează conform principiului teritorial de producție în corespundere cu organizarea administrativ-teritorială a republicii, cuprinzând toate ramurile economiei naționale. Organizarea protecției civile poartă un caracter obligatoriu. Răspunderea de pregătirea organelor protecției Civile pentru a desfășura acțiuni în condițiile situațiilor excepționale este pusă pe seama Guvernului, conducătorilor ministerilor, altor autorități administrative centrale, administrației publice locale, unităților economice.

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne este organul central de specialitate al administrației publice în domeniul protecției civile. Organele lui principale sunt Aparatul Serviciului, Direcția protecției Civile, Direcția Salvatori și pompieri, Direcția operativă.

Conducerea generală a Protecției Civile este exercitată de Guvern, care determină caracterul, volumul și termenele desfășurării activităților ce asigură îndeplinirea sarcinilor protecției civile. Guvernul exercită funcțiile de conducere prin Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne și prin alte autorități publice. În scopul îndeplinirii de către autoritățile publice a funcțiilor executive și de dispoziției în vederea prevenirii și acțiunii în situații excepționale, generate de calamități naturale, avarii de mari proporții, catastrofe, incendii, epidemii, epizootii, epifitotii și alte fenomene periculoase, se instituie Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, al cărei președinte este prim-ministru. Componența nominală a comisiei și regulamentul de activitate al acesteia se aprobă prin hotărâre de Guvern. Deciziile și dispozițiile poartă un caracter obligatoriu pentru toți subiecți de drept.

Hotărârea Guvernului cu privire la clasificarea situațiilor excepționale și la modul de acumulare a informațiilor în domeniul protecției populației în caz de situații excepționale.

Această hotărâre a fost adoptată în vederea executării eficiente a Legii privind protecția civilă. Totodată a fost aprobat și Regulamentul cu privire la clasificarea situațiilor excepționale și la modul de acumulare și prezentare a informațiilor în domeniul protecției populației în caz de situații excepționale.

Dat fiind faptul că criză ecologică poate fi atribuită la categoria unor situații excepționale sau de urgență acest regulament capătă o aplicabilitate mult mai vastă.

Asigurarea prevenirii crizelor ecologice urmează a fi asigurată prin procesele de monitorizare continuă și neîtreruptă a situației de fapt a stării biodiversității. Informațiile privind situațiile excepționale sau crize trebuie să cuprindă date despre situațiile excepționale pronosticate și declanșate și consecințele acestora, despre situația radioactivă, chimică, medico-biologică, incendiară și ecologică.

Organele centrale de specialitate ale administrației publice și autoritățile administrației publice locale poartă răspundere pentru veridicitatea și completitudinea informațiilor prezentate cu privire la stare de criză. Persoanele juridice, indiferent de forma de organizare, urmează să prezinte informația despre situațiile excepționale autorităților locale, precum autorităților publice centrale sau altor organizații centrale, conform subordonării.

Organele centrale de specilitate ale administrației publice și autoritățile administrației publice locale, în comun cu subdiviziunile teritoriale ale Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne, realizează în modul stabilit colectarea, prelucrarea și prezentarea către Serviciul Protecției Civile și a Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne a informației despre situațiile excepționale la nivel teritorial, local și de obiect, în scopul luării măsurilor oportune pentru prevenirea și lichidarea consecințelor situațiilor excepționale, precum și informării populației despre pericolul declanșării sau apariției acestor situații.

Raportul despre situațiile excepționale se prezintă Serviciului Protecției Civile și a Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne, prin intermediul serviciului operativ de dispecerat, în următoarele termene:

Despre pericolul declanșării situațiilor exceționale-verbal (prin telefon) în decurs de 30 minute de la primirea prognozei,

Despre declanșarea situațiilor excepționale-verbal (prin telefon) imedit, cu confirmarea ulterioară în scris (prin fax), conform formelor stabilite prin ordinul vicepreședintelui Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova-șef al Serviciului Protecției Civile și a Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne,

Despre desfășurarea lichidării consecințelor situațiilor excepționale-în scris,către ora 7.00 și către ora 18.00 zilnic, până la finalizarea acțiunilor de înlăturare a consecințelor situațiilor de criză.

Serviciului Protecției Civile și a Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne este abilitat să:

Coordoneze și realizeze colectarea, acumularea, păstrarea, prelucrarea, transmiterea și schimbul de informații despre situații de criză, prezentate de către organele centrale de specialitate ale administrației publice și autoritățile administrației publice locale,

Prezinte Guvernului informația despre situațiile excepționale transfrontaliere, naționale, teritoriale, locale și de obiect și măsurile întreprinse pentru lichidarea acestora,

Țină evidența statistică a situațiilor excepționale,

Informeze populația prin mijloace de înștiințare și de comunicații, precum și prin intermediul mijloacelor de informare în masă despre situațiile excepționale prognozate ori deja produse, despre consecințele acestora, precum și despre asigurarea apărării împotriva incendiilor, securității chimice și radiactive, protecției medico-biologice și inginerești.

4. Concluzii si implicatii

Conservarea biodiversității constituie unul dintre obictivele principale ale politicii de mediu. La momentul actual sunt elaborate câteva proiecte de legi cum ar fi Concepția politicii de mediu a Republicii Moldova, Concepția securității naționale a Republicii Moldova prin care sunt stabilite instrumentele principale în vederea realizării protecției mediului și stabilirii măsurilor de securitate națională în toate ramurile ale economiei naționale. Regretabil este faptul că nu regăsim un plan de acțiuni concrete privitoare la înlăturarea urmărilor unei crize ecologice. Existența acestuia ar avea o aplicabilitate benefică în ceea ce privește aplicarea măsurilor de înlăturare a consecințelor negative produse asupra mediului.

Gestionarea corectă și amplă a situațiilor de criză inclusiv de mediu sau ecologică va ataca cu succes urmările unei probleme ce poate rezulta, de exemplu dintr-un dezastru natural sau unul condiționat de factor uman.

Gestionarea eficientă poate fi realizată prin activitățile de pregătire care orientativ ar include: planificarea operațiunilor și comunicatelor, constituirea echipelor de intervenție, desemnarea participanților, stabilirea sistemelor, elaborarea și verificarea planurilor.

Planificarea operațiunilor și comunicatelor prezumă existența cel puțin a două planuri și anume: planul operațional și cel de comunicare. Planul operațional ar fi un document care ar reuni toate informațiile necesare de care urmează să dispună șefii subdiviziunilor competente în vederea înlăturării urmărilor situațiilor de criză și care va stabili obiectivele și direcțiile de realizare. Planul ar trebui să fie unul concret, cu precizări clare asupra competențelor organelor administrației publice abilitate. Scopul este să se constituie un document concis care va cuprinde informațiile pertinente privind gestionarea crizelor. Un plan operațional ar trebui să cuprindă următoarele compartimente cum ar fi de exemplu: definirea crizelor și situațiilor excepționale acoperite în plan, structurile ierarhice (echipe de gestionare, intervenție, raporturile cu ministere de ramură, administrația centrală, etc), politicile și procedurile administrative pentru a activa planul și a facilita luarea deciziilor.

Totodată, planul operațional ar trebui să fie în concordanță cu planul de comunicare. Planul de comunicare ar trebui să conțină ghiduri strategice și tactice necesare înainte, în timpul și după situații de criză. El ar permite tuturor celor care intervin să aibă aceleași repere și reacții pe durata intervenției.

Toate acțiunile și intervențiile ale planurilor în cauză ar trebui să fie armonizate și la nivel de comunicare interministerială de profil. Astfel, ar fi de dorit să fie elaborate planuri operaționale și de comunicare de fiecare minister, acestea fiind într-o concordanță viabilă.

Concluzionăm că rolul și locul administrației publice în prevenirea situațiilor de criză ecologică este de o importanță majoră. Datorită sistemului administrativ bine conceput sunt totuși elaborate măsuri coerente referitoare la înlăturarea consecințelor și răsfrângerilor unei crize. Toți cetățenii ai Terrei cât și guvernele sunt responsabili pentru folosirea irațională a resurselor naturale și a biodiversității.

Bibliografie

Cristian Băhnăreanu, ”Crize potențiale ce pot afecta securitatea națională: prevenirea, limitarea și soluționarea situațiilor de criză”, Editura Universității Naționale de Apărare ”Carol I”, București, 2011.

Petre Duțu, ”Conducerea administrativă a armatei în situații de criză și război”, Editura Universității Naționale de Apărare ”Carol I”, București, 2009.

Grigoroiu Marian-Valentin, ” Crizele și conflictele contemporane”, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2006.

Ernest Lupan, ”Tratat de dreptul protecției mediului”, Editura C.H.Beck, București, 2009.

Igor Trofimov, ”Dreptul mediului”, Chișinău, 2002.

Ștefan Țarcă, ”Tratat de dreptul mediului”, Editura Lumina Lex, București, 2010.

Legea nr.86 privind evaluarea impactului asupra mediului din 29.05.2014, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.174-177 din 04.07.2014.

Legeanr.1515 privind protecția mediului înconjurător din 16.06.1993, Monitorul Parlamentului Republicii Moldova nr.10 din 01.10.1993.

Legea nr.271 cu privire la protecția civilă din 09.11.1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.20, din 29.12.1994

Hotărârea Guvernului nr.1076 cu privire la clasificarea situațiilor excepționale și la modul de acumulare a informațiilor în domeniul protecției populației în caz de situații excepționale, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.227-230 din 19.11.2010.