Rolul Si Importanta Activitatilor de Cunoasterea Mediului In Formarea Comportamentului Ecologic la Prescolari

Învățământul preșcolar reprezintă prima treapta a sistemului de învățământ din țara noastră Perioada preșcolară este de mare importanță, reverberațiile perioadei preșcolare,rămân o sursa de susținere psihică in viață,pentru că prin toate dimensiunile sale și mai ales,prin atitudinile lucide față de viață,etapa preșcolară conține sâmburi de fericire ce uneori pot ameliora si chiar eroda angoasele ,nesiguranțele si neliniștile vieții adulte.

Ca prima etapa a sistemului de învățământ ,grădinița, pentru copiii care-i trec pragul,constituie prima experiența a vieții in societate .Aceasta are o importanta deosebita in formarea copiilor deoarece perioada preșcolara sau vârsta de aur a copilăriei este cea a maximei plasticități si receptivități, a deschiderii largi către lume,a curiozității nemărginite,a motivației maxime de cunoaștere a tot ce este in jur.

Activitățile de cunoașterea mediului fac parte din aria curriculara Științe și,in măsura intereselor si posibilităților de cunoaștere ,in special prin descoperire,dezvoltă la copii capacitatea de cunoaștere,formează modalități adecvate de explorare si trezesc interesul pentru mediul înconjurător.

Activitățile de cunoașterea mediului au o importanță deosebită in dezvoltarea preșcolarilor,dar sunt și o verigă de bază a procesului instructiv educativ desfășurat in grădiniță .Mediul înconjurător reprezintă pentru copii cadrul dezvoltării lor dar și principala sursă de cunoaștere a realității .Cunoștințele pe care ei și le însușesc treptat contribuie la lărgirea orizontului lor,ii ajută să înțeleagă mai bine ceea ce se petrece in jurul lor,să știe cum să se comporte dar și cum să reacționeze față de obiectele și fenomenele in mijlocul cărora trăiesc.

Dacă la preșcolarii de primul nivel,volumul de cunoștințe este redus,cuprinzând noțiuni elementare,la copiii de nivel doi,cunoștințele se vor îmbogății. și diversifica , cunoștințe care se vor transforma în deprinderi,priceperi,principii,valori adecvate vârstei.

În Rusia secolului al XIX-lea,pedagogul K.D.Usinski considera necesar ca,copiii preșcolari sa cunoască diferite aspecte ale mediului înconjurător. Natura ,spune el,este cea mai apropiata de înțelegerea copilului:,,logica naturii este cea mai accesibila și cea mai folositoare logica pentru copii”.

Jean Jacques Rousseau(1712-1778) susținea ca educația înseamnă,,un proces de creștere ce reflecta înclinația fireasca a copiilor către înțelegerea lumii înconjurătoare”

Mediul natural este în concepția lui Rousseau contextul ideal de educație,aceasta favorizând împlinirea deplină a potențialului nativ,intelectual și moral al copiilor,modalități de învățare care asigură,în viziunea rousseavistă învățarea experențială .

La vârsta preșcolară,sub influența mediului înconjurător se pun bazele profilului moral al viitorului cetățean,profil ce presupune un ansamblu de reprezentări și cunoștințe morale,sentimente morale ,obișnuințe morale,trăsături de voința și caracter.

Dezvoltarea copilului preșcolar se realizează în procesul complex de cunoaștere a mediului înconjurător,mediu care acționează asupra conștiinței acestora fie mijlocit prin stimuli concreți ,fie mijlocit prin intermediul cuvântului. Mediul înconjurător în care copiii își desfășoară activitatea constituie un prilej permanent de influiențare asupra personalității acestora. Copilul încă de la naștere intră în relații din ce în mai complexe cu mediul în care trăiește,dezvoltându-se sub influența lui directă. Preșcolarii se interesează în mod direct de natură. Fenomenele caracteristice fiecărui anotimp,diferitele aspecte din viața plantelor și animalelor atrag atenția copiilor,le trezesc curiozitatea,îi preocupa. Preșcolarii încep să se intereseze de aceste fenomene și aspecte ale naturii,își pun întrebări și caută să afle de la cei din jurul lor explicații necesare. Preșcolarii au nevoie sa perceapă cel mai mare adevăr din spațiul viu: plantele se nasc și mor lăsând semințe pentru următoarea generație de plante. Sub ,,bagheta” formativă a educatoarei toți copiii trebuie sa înțeleagă că orice ființa are voie să trăiască deci și plantele și animalele. Astfel se înlesnește cunoașterea treptată a mediului înconjurător ,ca și integrarea din ce în ce mai corecta a copilului cu acest mediu. Totodată noile cunoștințe dobândite devin un îndreptar prețios al acțiunilor întreprinse ulterior.

Curiozitatea pe care copiii o manifesta fața de fenomenele naturii trebuie menținute și transformate intr-o puternică dorință de a cunoaște și înțelege din ce în ce mai bine.

Observarea sistemică a dezvoltării și schimbării în timp a plantelor,a creșterii și îngrijirii animalelor,educă atenția,spiritul de observație,deprinderea de a sesiza schimbările din natură și dorința de a cunoaște cauzele acestora. Noile cunoștințe transmise copiilor cu prilejul observării diferitelor fenomene ale naturii sunt înțelese și memorate cu multă ușurința. Această curiozitate trebuie transformată treptat intr-o puternică dorință de cunoaștere,de a înțelege și ocroti natura. Curiozitatea copiilor este suscitată nu numai de ceea ce observă ci și de ceea ce percep ,ci și de legăturile interne,de cauzalitatea care există între cele observate și fenomenele percepute: de ce crește grâul? De ce mor florile?De ce plouă? De ce cad frunzele? Etc. Răspunzând la întrebările copiilor,educatoarea trebuie să le explice fenomenele respective în raport cu capacitatea lor de înțelegere .Astfel orizontul lor de cunoaștere se îmbogățește treptat,ceea ce permite să înțeleagă că plantele au nevoie de anumite condiții de dezvoltare(hrană,căldură,lumină,adăpost) că trebuie îngrijite de către om,sau că fenomen este rezultatul unei cauze,că fenomenele sunt legate între ele și depind unele de altele.

Observarea sistematică a naturii de către copii sub îndrumarea cadrului didactic contribuie la îmbogățirea cunoștințelor lor ,la înțelegerea adecvată a fenomenelor naturii ,la dezvoltarea spiritului de observație ,a gândirii, a limbajului .Observând natura,copiii pot sub îndrumarea educatoarei sa sesizeze frumusețile ei și sa o îndrăgească. Li se educă simțul estetic ,sentimentul de admirație,de mândrie și dragoste pentru frumusețile și bogățiile naturii. Prin participarea sistematica la activitățile de cunoașterea mediului,preșcolarii au prilejul de a percepe fenomenele din realitatea înconjurătoare,de a intra în contact direct cu lumea viețuitoarelor și a corpurilor lipsite de viața ,cu procesele și fenomenele din mediul înconjurător.

Procesul instructiv-educativ în grădiniță, raportându-se la Programa activităților trebuie sa includă în activitățile desfășurate și pe acelea care contribuie la lărgirea sferei de reprezentări și noțiuni ale copiilor privitor la locul natal,la țara în care s-au născut,la aspecte economice,sociale,culturale mai importante,la munca părinților și a locuitorilor din localitatea natală și la întregul glob pământesc,în privința populației,climei,florei faunei. În activitățile desfășurate cu preșcolarii educatoare trebuie sa orienteze copiii spre o cunoaștere științifică a lumii,aceștia fiind îndrumați spre a afla interdependența dintre fenomene,spre a observa transformările și dezvoltarea naturii în unitatea și specificitatea locală. Educatoarea organizează activitățile de cunoașterea mediului intr-un mod sistemic larg,îmbinând elemente din domeniul experențial- Științe și din domeniul experențial- Om si societate .Astfel,în vederea formării conștiinței de sine,a sentimentului apartenenței la mediul natal și formarea în spiritul toleranței și respectului față de mediu și de ceilalți a preșcolarului,educatoarea proiectează un modul mai ambițios de abordare a elementelor de cunoașterea mediului înconjurător,pe de o parte localizând strict informațiile privind viețuitoarele și mediul lor de viață,prin observări în natură, pe de altă parte încercând să-i de termine pe preșcolari să recepteze cunoștințe mai abstracte și mai bogate, prezentate desigur ,pe baza unor strategii intuitive.

Percepând mediul înconjurător ca pe organism,cunoscându-i componentele și funcționalitatea lor ,preșcolarul va înțelege treptat că deteriorarea unei componente a acestuia va atrage după sine și disfuncționalitatea celorlalte componente. De aceea cunoașterea mediului este în strânsă legătură cu educația ecologică,educație de protecție și îngrijire a naturii.

Cunoașterea mediului înconjurător contribuie la formarea unor capacitați de a aprecia și evalua frumosul,la cultivarea gustului estetic,la formarea unor deprinderi și îndemânări tehnice de artă,stimularea capacităților creatoare,a unor aptitudini estetice,

la dezvoltarea unor percepții și reprezentări legate de frumosul din artă.

Educația profesională îi oferă omului cunoștințe necesare practicării unei meserii și îi același timp îi formează capacitatea de a înțelege sensul și rezultatul muncii sale.

Cunoașterea dirijată și directă a mediului cultivă dragostea copilului preșcolar pentru muncă,capacitatea de a-și planifica ei singuri o activitate,interesul pentru diferite meserii,îndeletniciri. Copiii înțeleg că natura poate fi transformată observând munca părinților lor, astfel ei încep să înțeleagă importanța și necesitatea de a muncii,doresc să participe și ei la munca celor mari, încep să vadă în roadele muncii lor un nesecat izvor de bucurii.

Cunoașterea mediului este în strânsă legătură cu educația ecologică,de protecție și îngrijire a naturii. Copilul va fi dirijat și ajutat să găsească ei singuri surse de poluare și posibilități de eliminare ale acestora ,să înțeleagă noțiunile de reciclare și refolosire, învățând să economisească,

În vederea formării unor abilități practice ,în scopul realizării unor produse funcționale,practic-utilitare din materiale reciclabile ,copilul va prelucra materiale din natură ,observând astfel frumosul din natură.

Prin activitățile de educație ecologică se vor forma la copil unele atitudini pozitive față de natură, exprimându-și gânduri și sentimente față de natură ,manifestându-și grija față de aceasta. Copilul va fi capabil să aplice în contexte reale,de viață regulile și normele însușite privind protecția mediului . (Comănescu Gheorghe,1998,p.9)

I.2 CUNOAȘTEREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ÎN CONTEXTUL ACTUALULUI CURRICULUM PENTRU ÎNVĂȚĂ MÂNT PREȘCOLAR

Un învățământ care se vrea integrat în Uniunea Europeană urmărește individualizarea instruirii copiilor,tratarea diferențiată,încurajarea celor care au nevoie de ajutor,proiectarea strategiilor de stimulare a interesului copiilor pentru afirmarea de sine și pentru instruirea conform nevoilor și capacităților fiecăruia.

Învățământul preșcolar actual urmărește abordarea integrală a copilului și a educației sale, nediscriminarea educației implicarea familiei și a comunității în educația copilului,dezvoltarea politicilor educative de responzabilizare,precum și dezvoltarea organismelor societății civile care să promoveze alternative educaționale specifice vârstei.

Noul, necunoscutul, căutarea de idei prin metodele interactive , conferă activității un adevărat mister,se constituit ca o aventură a cunoașterii în care copilul este participant activ pentru ca el întâlnește situații complexe pentru mintea lui , probleme dar care ,în grup sau individual, prin analize sau dezbateri descoperă răspunsurile la toate întrebările ,rezolvă toate sarcinile ,astfel ca în finalul activității să se simtă responsabil și mulțumit .Astfel,efortul copiilor este unul intelectual de exersare a proceselor psihice și de cunoaștere,de abordare a altor demersuri intelectuale interdisciplinare decât cele clasice prin studiul mediului concret si prin corelațiile elaborate interactiv,în care copiii își asumă responsabilitatea și verifică soluții,elaborează sinteze în activități de grup,individual sau în perechi.

Lumea în care trăim se schimbă și odată cu ea educația-sursele de informare pentru adulți și copii sunt multe încât pentru cei atrași de nou,de spectaculos,una pare mai atractivă decât alta.

Unul din obiectivele concrete ale reformei în învățământul românesc este și reevaluarea conținuturilor de predare –învățare ,conținuturi care implică convertirea învățământului dintr-unul preponderent reproductiv intr-unul creativ.

Educația timpurie se referă la educația copilului în primele stadii ale copilăriei și îi conferă condiții specifice pentru dezvoltarea deplină,respectând dezvoltarea individuală și de vârstă a acestuia.

Educația este procesul prin care se realizează formarea și dezvoltarea personalității umane. Ea constituie o necesitate pentru individ dar și pentru societate.

Educația timpurie ,ca primă treaptă de pregătire pentru educația formală ,asigură intrarea copilului în sistemul de învățământ obligatoriu (în jurul vârstei de 6 ani) prin formarea capacității de a învăța.

Ca note distinctive ale educației timpurii putem aminti:

-copilul este unic și abordarea lui trebuie să fie holistică(comprehensivă din toate punctele de vedere ale dezvoltării sale

-la vârstele mici este fundamental să avem o abordare pluridisciplinară(îngrijire,nutriție și educație în același timp)

-adultul,educatorul,la nivelul relației didactice apare ca un partener de joc matur care cunoaște toate detaliile jocului și regulile care trebuie respectate

-activitățile desfășurate în cadrul procesului educațional sunt adevărate ocazii de învățare situațională

-părintele nu poate lipsi din acest cerc educațional,el este partener în educația copilului.iar relația familie-grădiniță-comunitate este hotărâtoare.

Educația timpurie are un efect pozitiv asupra abilităților copilului și asupra viitoarei cariere școlare,în special pentru copiii proveniți din medii socio-economice foarte defavorizate ,în sensul că aceștia progresează în plan intelectual, dezvoltă atitudini pozitive față de învățare precum și motivația de a depune în viitor un efort real în școală. S-a constatat de asemenea că educația timpurie are un efect pozitiv asupra abilităților intelectuale și sociale ale copiilor ,independent de modul lor de proveniență ,atunci când instituțiile preșcolare promovează cu adevărat calitatea ,atât în ceea ce privește mediul fizic cât și interacțiunile copil-adult.

Curriculumul pentru învățământul preșcolar prezintă o abordare sistemică,în vederea asigurării :

-continuității în interiorul aceluiași ciclu curricular;

-interdependenței dintre disciplinele școlare (claseleI-II) și tipurile de activități de învățare din învățământul preșcolar

-deschiderii spre module de instruire opționale

Curriculumul pentru învățământul preșcolar se remarcă prin:

-extensie-angrenează preșcolarii ,prin experiențe de învățare ,în cât mai multe domenii experențiale(Domeniul limbă și comunicare,Domeniul științe ,Domeniul om și societate,Domeniul estetic creativ,Domeniul psiho-motric) din perspectiva tuturor tipurilor semnificative de rezultate de învățare;

-echilibru-asigură abordarea fiecărui domeniu experențial atât în relație cu celelalte ,cât si cu curriculum-ul ca întreg:

-relevanță-este adecvat atât nevoilor prezente ,cât și celor de perspectivă ale copiilor preșcolari ,contribuind la optimizarea înțelegerii de către aceștia a lumii în care trăiesc și a propriei persoane,la ridicarea competenței în controlul evenimentelor și în confruntarea cu o largă varietate de cerințe și așteptări,la echiparea lor progresivă cu concepte , cunoștințe ,atitudini și abilități necesare în viață;

-diferențiere-permite dezvoltarea și manifestarea unor caracteristici individuale, chiar la copiii preșcolari de aceeași vârstă ;

-progresie și continuitate-permite trecerea optimă de la un nivel de studiu la altul și de la un ciclu de învățământ la altul sau de la o instituție de învățământ la alta

Domeniile experențiale sunt,,adevărate câmpuri cognitive integrate”

(L.Vlăsceanu) care transced granițele dintre discipline și care ,în contextul dat de noul curriculum se întâlnesc cu domeniile tradiționale de dezvoltare a copilului :

a) Domeniul estetic creativ acoperă abilitățile de a răspunde emoțional și intelectual la experiențe perceptive,sensibilitatea față de diferite niveluri de manifestare a calității,apreciere a frumosului și a adecvării la scop sau utilizare.

Experiențele și trăirile caracteristice presupun explorarea trăirilor afective ,ca și a proceselor de a construi,inventa sau compune. Prin intermediul unor asemenea experiențe copiii acumulează cunoștințe și abilități care le va permite să reacționeze de o manieră personală la ceea ce văd,aud ,ating sau simt.

b) Domeniul om și societate-include omul,modul lui de viață,relațiile cu alți

oameni,relațiile cu mediul social ,ca și modalitățile în care acțiunile umane influiențează evenimente .Domeniul are o extindere și către contexte curriculare care privesc tehnologia,în sensul abordării capacităților umane de a controla evenimente și de a ordona mediul.

De asemenea, în cadrul domeniului socio-uman se dorește ca preșcolarii să

înțeleagă ființele umane angrenate în construirea propriului viitor și propriei lumi, trăind viața de zi cu zi.

În abordarea acestui domeniu se pleacă de la premiza că instituția preșcolară reprezintă un context utilizabil pentru coordonarea principiilor și acțiunilor morale. Astfel ,copiii vor înțelege mult mai ușor concepte precum dreptatea bunătatea și adevărul,atunci când le vor putea observa concretizate în acțiunile adulților cu care vin în contact. De asemenea, dezvoltarea unor conduite consistente cu principii morale va fi favorizată de observarea de către copii a unor probleme morale, de exersarea lor în jocuri libere sau dirijate și de studierea și dezbaterea unor opere literare specifice vârstei.

De asemenea ,domeniul om și societate vizează debutul vieții sociale a copilului,capacitatea lui de a stabiliși menține interacțiuni cu adulții și copiii.

Dezvoltarea emoțională vizează îndeosebi capacitatea copiilor de a-și percepe și exprima emoțiile,de a înțelege și a răspunde emoțiilor celorlalți,precum și dezvoltarea conceptului de sine ,deosebit de important pentru acest domeniu. În strânsă legătură cu conceptul de sine se dezvoltă imaginea de sine a copilului,care influențează decisiv procesul de învățare;specifice acestui domeniu sunt activitățile de educație pentru societate și activitățile de abilități practice.

c)Domeniul limbă și comunicare-vizează dezvoltarea limbajului,a comunicării și preachizițiile pentru citit scris și totodată însoțește dezvoltarea în fiecare din celelalte domenii.

Se apreciază că prin ascultare și exprimare prin situații de grup ,preșcolarii devin capabili să exploreze experiențele altor persoane și sa-și extindă astfel propriul repertoriu de experiențe semnificative .Se urmărește ca aceștia să vorbească clar și fluient,cu încredere ,utilizând modalități de exprimare adecvate; studiul operelor literare specifice vârstei dezvoltă gândirea și limbajul și aduc o contribuție importantă în capacitatea copiilor de a înțelege situații impersonale complexe. Activitățile specifice acestui domeniu sunt cele de Educarea limbajului.

d)Domeniul științe-include abordarea domeniului matematic prin intermediul experiențelor practice dar și înțelegerea naturii ,considerându-se necesar ca preșcolarul să fie pus în contact cu domeniul matematic prin jocuri dirijate cu materiale din natură (semințe,frunze,scoici,nisip,flori,fructe,legume etc), prin jocuri de rol prin simularea de cumpărături în magazine,astfel dezvoltându-se reprezentări cu privire la unele concepte precum: masă, număr,volum cantitate,preșcolarii fiind implicați în activități de clasificare și descriere cantitativă. Acest domeniu se poate se poate extinde și în contextele altor componente curriculare,oriunde apar elemente cum ar fi:generarea unor desene geometrice,estimarea unor costuri,scheme,planificarea unor activități . Domeniul științe include și domeniul cunoașterii naturii care determina prin activități simple ,dobândirea de către preșcolari a unor competențe asociate demersurilor de investigație științifică cum ar fi observarea ,selectarea ,generarea de ipoteze și alternative, organizarea datelor obținute din observații .Toate acestea pot fi dobândite de copiii preșcolari atunci când sunt puși în contact cu domeniul cunoașterii naturii prin activități simple cum ar fi:observarea unor ființe,plante, animale, obiecte din mediul apropiat .Preșcolarii vor fi încurajați să efectueze experimente în condiții de maximă securitate ,să înregistreze și să comunice rezultatele observațiilor efectuate ,să caute soluții ,să rezolve probleme,să sintetizeze concluzii valide. Activitățile specifice acestui domeniu sunt: activitățile matematice și activitățile de cunoașterea mediului.

e)Domeniul psiho-motric-acoperă coordonarea și controlul mișcărilor corporale mobilitatea generală și rezistența fizică ,abilitățile motorii și de manipulare de finețe, ca și elemente de de cunoaștere ,legate de anatomia și fiziologia umană. Activitățile prin care preșcolarii vin în contact cu acest domeniu sunt activitățile care implică mișcarea corporală,competiții între indivizi și grupuri ,având ca obiect abilități psiho-motorii. Activitățile specifice acestui domeniu sunt activitățile de educație fizică.

Noul curriculum preșcolar prefigurează două mari tendințe de schimbare în interiorul sistemului preșcolar,acestea vizează :

a)-crearea unui mediu educațional adecvat ,în vederea stimulării continue a învățării spontane a copilului,atât pe domenii experențiale cât și în activități interdisciplinare

b)-accentuează ideea de folosire a contextului ludic și a învățării active în stimularea rutei individuale a învățării ,fapt pentru care propune o abordare educațională interdisciplinară . Interdisciplinaritatea este o modalitate de acțiune și găndire dintre obiectele și fenomenele lumii reale și se impune în învățământul preșcolar pentru realizarea sarcinilor ce-i revin în pregătirea copilului pentru pregătirea copilului pentru integrarea cu succes în activitatea școlară ulterioară. Copiii, prin viziunea unui

învățământ interdisciplinar,ajung să distingă mai ușor obiectele stabilite pentru fiecare tip de activitate în parte și în multe cazuri există obiective comune în mai multe categorii de activități din cadrul aceluiași domeniu experențial. Prin conexiunea acestor activități ,învățarea are o eficiență sporită ,crește capacitatea de aplicare a cunoștințelor și duce la transferul de idei și metode de învățare de la o activitate la alta pe parcursul tuturor treptelor de învățământ .Demersul interdisciplinar în învățământul preșcolar constituie o manieră de lucru ,o soluție și o perspectivă.

Noul plan de învățământ este structurat pe două niveluri de vârstă ,în contextul unei învățări centrate pe copil, prezintă o construcție diferită în funcție de tipul de program al grădiniței și o delimitare pe tipuri de activități de învățare precum: activități pe domenii experențiale, jocuri și activități didactice alese și activități de dezvoltare personală.

Elaborarea noului curriculum revizuit cuprinde accente noi în ceea ce privește :

1-.Diversitatea strategiilor de predare-învățare-evaluare-,se pune accent pe metodele activ participative, care încurajează copilul în situația de a explora ,de a devenii independent. Copiii au diferite niveluri de dezvoltare ,de aceea în situațiile de învățare ,activitățile adultului cu copilul trebuie să corespundă cu interesele,abilitățile și capacitățile lui. Predarea,de asemenea,trebuie să ia în considerare experiența de viață și experiența de învățare a copilului ,pentru a se adapta corespunzător sarcinilor de învățare. Evaluarea-se dorește să urmărească progresul copilului în raport cu el însușiși să îndeplinească trei funcții:măsurare, predicție și diagnoză.

2-Mediul educațional-trebuie să fie pregătit astfel încât să permită copiilor o explorare activă și interacțiuni variate cu materialele ,să permită dezvoltarea liberă a copilului.

3.-Rolul familiei-părinții trebuie să fie parteneri în activitățile desfășurate de către copii,să cunoască și să participe în mod activ la educația copiilor lor în grădiniță.

Domeniile experențiale devin instrumente de măsură în vederea dezvoltării copilului,în contextul în care ele indică:capacități,deprinderi,abilități,conținuturi specifice domeniilor de dezvoltare.

Domeniile de dezvoltare au fost conturate într-un document ,,Reperele fundamentale privind învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului între naștere și 7 ani”( Preda,2009,p.13 ),document elaborat în anul 2007 cu sprijinul Reprezentanței UNICEF din România,scopul acestui document fiind acela de a pune bazele unui sistem de documentare de politică privind educația,îngrijirea și protecția copilului de la naștere la 7 ani ,în acest document ilustrându-se legăturile dintre domeniile de dezvoltare și conținutul domeniilor experențiale din structura curriculumului:-domeniul-Dezvoltare fizică ,sănătate și igienă personală;-domeniul- Dezvoltare socio-emoțională;-domeniul- Dezvoltarea limbajului și comunicării;-domeniul- Dezvoltare cognitivă ;-domeniul -Capcități și atitudini de învățare.

Activitățile pe domenii experențiale sunt activități integrate sau pe discipline care sunt desfășurate cu copiii în cadrul unor proiecte tematice dinainte stabilite ,in funcție de marile teme stabilite de curriculum pentru educația timpurie,în funcție de vârstă sau de nevoile și interesele copiilor din grupă. Activitățile pe discipline sunt: Educarea limbajului,Activități matematice, Activități de cunoașterea mediului,

Activități de educație pentru societate, Activități de educație fizică,Activități practice,

Activități de educație muzicală,Activități artistico-plastice.

Jocurile și activitățile liber alese sunt cele pe care copiii și li aleg și îi ajută pe aceștia să socializeze și să se inițieze în tainele lumii fizice,a mediului social,a comunicării,a matematicii, a limbajului citit,scris.Educatoarea va da o importanță deosebită spațiului educațional din grădiniță,amenajând astfel spațiul pe centre: centrul Construcții,Colțul căsuței,Nisip și apă,Bibliotecă ,Știință etc. Organizarea acestor centre se va face ținând cont de tema săptămânală sau de tema proiectului aflat în de rulare.

Activitățile de dezvoltare personală includ Rutinele,Tranzițiile, Activitățile de după amiază și opționalele.

Rutinele sunt activități reper după care se desfășoară întreaga activitate din acea zi,acoperă nevoile de bază le copilului contribuind la dezvoltarea sa.

Tranzițiile fac trecerea de momentele de rutină la alte tipuri de activități de învățare,de la o activitate de învățare la alta,în diferite momente ale zilei.

Activitățile opționale au rolul de a descoperi și dezvolta înclinațiile preșcolarilor dar și abilitățile acestora pentru performanțele lor de mai târziu.

Activitățile desfășurate pe perioada după-amiezii sunt tipul de activități recuperatorii pe domenii experențiale ,de cultivare și dezvoltare a înclinațiilor,

recreative.

Pentru nivelul I(3-5 ani),categoriile de activități desfășurate cu copiii vor viza mai ales socializarea acestora și obținerea eșalonată a unei autonomii personale,iar pentru nivel II (5-6 ani),se va pune baza pregătirii acestora pentru școală.

Activitățile desfășurate cu preșcolarii pe parcursul unui an, se vor organiza în jurul a șase mari teme:

1.,,Cine sunt/suntem?”-temă care ne prezintă o explorare a naturii umane,a corpului uman,a stării lui de sănătate,a convingerilor și valorilor noastre, a drepturilor și responsabilităților noastre; a comunităților și culturilor cu care venim în contact.

2. ,,Când,cum și de ce se întâmplă?”-o explorare a fenomenelor naturii,a lumii fizice și materiale , a universului apropiat sau depărtat, a anotimpurilor, a relației cauză-efect, a domeniului științei și tehnologiei .

3.,,Cum este a fost și va fi pe pământ?”-o explorare a orientării noastre în spațiu și timp,a istoriilor noastre personale,o explorare a sistemului nostru solar,a evoluției vieții pe pământ, a istoriei și geografiei din punct de vedere local sau global, etc.

4. ,,Cine, cum planifică/organizează o activitate?”-o incursiune în lumea reală a

comunităților umane ,o explorare a modalităților în care individul/comunitatea își organizează/planifică o activitate în vederea formării unor capacități antreprenoriale.

5. ,,Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?”-o explorare a felurilor cum ne exprimăm sentimentele ,ideile,convingerile,a lumii patrimoniului cultural național și universal.

6 .,,Ce și cum vreau să fiu?”-o incursiune în universul muncii,o explorare a drepturilor și responsabilităților noastre,o călătorie în lumea meseriilor,a activității umane în general,o explorare a drepturilor și a responsabilităților noastre.

Noul curriculum pentru învățământul preșcolar prevede pentru Domeniul Științe-activitățile de cunoașterea mediului-următoarele obiective:

1.Obiective cadru:dezvoltarea capacității de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător ,precum și stimularea curiozității pentru investigarea acestuia;dezvoltarea capacității de observare și stabilire de relații cauzale,spațiale,temporale;utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor fenomene din natură și din mediul înconjurător; formarea și exersarea unor deprinderi de ocrotire și îngrijire a mediului înconjurător,în vederea educării unei atitudini pozitive față de aceasta.

2.Obiective de referință:să recunoască și să descrie verbal și sau grafic anumite transformări sau schimbări din mediul înconjurător;să cunoască unele elemente ale lumii înconjurătoare, să cunoască elemente ale mediului social și cultural poziționând elementul uman ca parte integrantă a mediului;să comunice impresii, idei, pe baza observărilor efectuate;șă manifeste disponibilitate în a participa la acțiuni de îngrijire și protejare a mediului,aplicând cunoștințele dobândite;șă aplice norme de comportare specifice asigurării sănătății și protecției omului și naturii.

Noul curriculum pentru învățământul preșcolar trebuie văzut,,ca un pas înainte, pornind de la ceea ce am avut până acum în plan curricular și ca pe o provocare profesională, în raport cu modul de a răspunde corespunzător la abordări noi și standarde în domeniu,prezente și în alte zone ale globului”(Laurenția Culea,2009)

I.3. MODALITĂȚI SPECIFICE DE ORGANIZARE A CONTINUTURILOR ACTIVITĂȚILOR DE CUNOAȘTEREA MEDIULUI , SPECIFICUL ACESTORA

Grădinița este instituția de învățământ căreia îi revine rolul decisiv în educarea și instruirea copiilor preșcolari. Formarea unor cunoștințe științifice elementare,corelate cu deprinderi corecte de comunicare prin limbaj este o acțiune permanentă și continuă în grădiniță copilul învață să gândească,să analizeze,să compare,să clasifice și să tragă concluzii asupra unor probleme ce se cer rezolvate.

Perioada preșcolară se caracterizează printr-o dezvoltare complexă(se pun bazele dezvoltării personalității,capacității cognitive,capacitatea de proiectare,de dezvoltă posibilitățile de interdependență),care pregătește evoluția psihică viitoare. Prin conținuturile pe care le propune, procesul instuctiv-educativ din grădiniță satisface și dezvoltă curiozitatea copilului,nevoia de investigație, de explicație-acesta fiind un mijloc important de dezvoltare a potențialului de cunoaștere.

Pornind de la particularitățile dezvoltării copiilor, de la nevoile,interesele și posibilitățile individuale de dezvoltare, având în vedere cerințele pe care le impun schimbările de societate ,este necesar să acordăm o atenție deosebită cunoașterii mediului la vârsta preșcolară. Mediul înconjurător în care copiii își desfășoară activitatea,prin variatele lui aspecte,constituie un prilej permanent de influențare a personalității acestora.

La vârsta preșcolară,copiii au în mod evident capacitatea de a avea senzații și de a percepe obiectele realității înconjurătoare ca urmare a dezvoltării anatomo-fiziologice a sistemului nervos. La această vârstă, sensibilitatea tuturor analizatorilor cunoaște o dezvoltare imensă, ceea ce duce la importante transformări în conținutul cognitiv al percepției. Cu toate acestea însă,percepția copilului prezintă unele insuficiențe, care ies în evidență mai ales în cazul percepției unei imagini. La începutul vârstei preșcolare percepția este nediferențiată și sumară. Copiii percep izolat diferite părți ale obiectului, imagini ilustrate, nu sesizează relațiile existente între acestea, deprind cu greu,anevoios esențialul; de multe ori atenția le este atrasă de unele amănunte neesențiale și le neglijează pe cele importante.

Conținutul activităților educative în grădinița de copii reprezintă una din principalele compesențiale și le neglijează pe cele importante. cunoașterii medionente ale învățământului .Stabilirea conținutului învățământului presupune organizarea lui pe trepte școlare,astfel încât acestea să reflecte nivelul dezvoltării științei și tehnicii contemporane , dar să fie adecvat și din punct de vedere psihopedagogic și să prevadă tendințele dezvoltării societății în care trăim. Selecția și structurarea conținuturilor se realizează în concordanță cu o serie de criterii ce reglează procesul de proiectare și dezvoltare ale acestora :criterii pedagogice, etice, psihologice,sociologice,ideologice,filozofice.

Între conținutul învățământului și conținutul științelor care sunt predate la un moment dat există o anumită relație. Transpoziția didactică reprezintă tocmai traducerea elementelor cunoașterii în elemente cu conținut didactic ceea ce redă creativitatea inovatoare ,specifică fiecărui cadru didactic ,pentru a facilita înțelegerea, de a stimula interesele,de a produce satisfacția cunoașterii și a folosirii elementelor achiziționate.

Cunoașterea transmisă prin școală va trebui să păstreze un raport convenabil atât cu cunoașterea savantă,caracteristică pentru comunitatea științifică,cât și cu așa numita cunoaștere devenită comună,pentru a asigura,în acest fel,o sedimentare a noului

(Cucoș,2006,p.219-220)

Din punct de vedere monodisciplinar, organizarea conținuturilor pe discipline,

acestea sunt predate relativ independent una de cealaltă. Avantajul acestei abordări îl constituie faptul că elevul are un traseu de învățare care îi poate garanta atingerea unor performanțe,în special la nivelul cunoștințelor și al competențelor cognitive.

Dezavantajul major este specializarea limitată și lipsa unei perspective de ansamblu asupra realității.

Multidisciplinaritatea presupune existența unor transferuri disciplinare care se realizează în special prin juxtapunerea unor cunoștințe ,informații sau metode din mai multe domenii, în scopul evidențierii caracteristicilor comune ale acestora .Riscul principal al acestei abordări îl constituie supraîncărcarea programelor și a manualelor școlare și volumul mare al informațiilor redundante.

Pluridisciplinaritatea constă într-o abordare complexă ,din mai multe perspective,a unei teme,problematici sau situații,în scopul evidențierii relațiilor multiple existente între diferite realități.

Transdisciplinaritatea presupune îtrepătrunderea mai multor domenii și coordonarea cercetărilor astfel încât să conducă la descoperirea unui alt spațiu de cercetare. În învățarea școlară,abordarea transdisciplinară pornește de la o temă ,dar scopul ei este dincolo de informație și de subiect,forma de organizare a conținuturilor fiind axată pe nevoile și interesele elevului.

Organizarea interdisciplinară a conținuturilor reprezintă o abordare globală,

complexă a unui fenomen, abordare care implică transferuri de cunoștințe ,concepte ,metode de abordare astfel încât ceea ce rezultă să poateă fi contextualizat și aplicabil în viața de zi cu zi.

Abordarea integrată a disciplinelor presupune organizarea interdisciplinară nu numai a conținuturilor, ci a întregii experiențe de predare-învățare. Modalitățile concrete de integrare a disciplinelor ar putea fi (C.Crețu): integrarea în jurul unui pol științific, practic,personal sau social ;integrarea în jurul unei singure discipline;integrarea în jurul unor activități fundamentale ;integrarea printr-un ansamblu flexibil de lecții,fiecare dintre ele fiind concepută printr-o schemă integrativă de tipul: noțiunile esențiale ale domeniului,metode de cercetare specifice,

fenomene implicate,variante de soluționare sau de optimizare.

Organizarea modulară a conținuturilor a apărut ca răspuns la nevoia de perfecționare,formare sau reorientare profesională. Proiectarea conținuturilor în moduli didactici ia forma unor ,,seturi de cunoștințe ,situații didactice,activități, mijloace materiale” (D’ Hainaut) ce pot fi parcurse de subiect independent de restul sistemului din care face parte .

Specific învățământului preșcolar este:- organizarea concentrică a conținuturilor, astfel încât să se revină asupra lor cu îmbogățiri sau specificări ulterioare pe diferite niveluri de învățământ; -organizarea interdisciplinară-cooperarea între diferite discipline cu privire la o problematică complexă;-organizarea integrată a conținutului:

integrarea unor elemente de conținut particulare în noi structuri explicative care realizează un salt,,metateoretic”,preluând și integrând conținuturi esențializate și resemnificate din perspectiva ,,noii umbrele”explicative mai cuprinzătoare. Structura integrată realizează o joncțiune a obiectivelor educaționale,a unor structuri de conținut

corelative și a intereselor și disponibilităților actorilor antrenați în învățare.

(Cucos,2006,p,220-223)

Educația integrală permite realizarea tematicii astfel încât copiii acumulează informații,își satisfac interesele ,participă prin implicare atât efectivă cât și afectivă prin antrenarea unor surse cât mai variate,prin prezentarea conținutului cu ajutorul experiențelor diverse,exersării tuturor analizatorilor ,al învățării prin descoperire.

Activitățile integrate sunt cele prezente în planificarea calendaristică ,proiectate conform planului de învățământ ,orarului aferent nivelului de vârstă,susținute de experiența cadrului didactic. prin antrenarea unor surse cumulează informații,își satisfac interesele ,participă

Conținuțuri pentru Activitățile de cunoașterea mediului înconjurător desfășurate în învățământul preșcolar:

1.Cine sunt/suntem?

Nivel I:numele și prenumele propriu al membrilor familiei; rolul și relațiile dintre membrii familiei;denumiri ale membrilor familiei dar și activitatea acestora in gospodărie dar și în viața socială;numele orașului,al comunei,satului în care locuiesc,

numele țării,al capitalei și al președintelui acesteia;casa familiei,obiectele fiecărei camere ale acesteia și modul de folosire;corpul omenesc, părțile corpului cu rolul și funcțiile acestora;obiecte de uz personal; drepturile copilului.

Conținutul specific acestei teme, pentru Nivel I ,este valabil și pentru Nivel II,cu aprofundările de rigoare.

2.Cum este/a fost si va fi pe pământ?

Nivel I :mediul apropiat;însușiri ale obiectelor;obiceiuri și tradiții locale;costumul național;semnificația zilei naționale;hrana omului;îmbrăcăminte,încălțăminte,

accesorii;utilizarea obiectelor de îmbrăcăminte și încălțăminte în funcție de sezon,

context,împrejurări,vârstă,gen ,momente ale zilei,succesiunea operațiilor de îmbrăcare/dezbrăcare;strămoșii oamenilor arborele genealogic al unei familii;reguli de conviețuire socială și păstrare a vieții proprii și a vieții planetei;mijloace de transport :denumire,importanță,aspect,exterior,tipologie,asemănări/deosebiri;anotimpurile,lunile și transformările din natură:aspecte specifice toamnei,iernii ,primăverii ,verii cu fenomene care impresionează mai mult pe copii;forme de relief și topografice; munte-vale,ape-mări,dealuri,câmpii,oraș-sat,etc;invenții și inventatori;tinerețe-bătrânețe;trecut-prezent-viitor;activitățile oamenilor de-a lungul timpului;consecințele acțiuni nefaste a oamenilor asupra vieții planetei;cerințe privind ocrotirea naturii și a protecției mediului înconjurător.

Conținuturile specifice acestei teme ,pentru Nivel I,este valabil și pentru Nivel II cu aprofundările de rigoare adăugându-se:evoluția omului și a universului;materie și materiale;mijloace de transport-trecut,prezent și viitor;explorări și mari descoperiri;elemente din spațiu-lună,stele ,nave cosmice.

3.Când,cum și de ce se întâmplă?

Nivel I:animale(domestice:câine,pisica vacă,oaie,găină,rață și sălbatice:vulpe urs ,lup etc),denumire,înfățișare,asemănări/deosebiri,adăpostul ,hrană și modul de viață, foloase și pagube aduse de animale;insecte-denumire,înfățișare,asemănări/deosebiri,

denumirea și funcțiile părților corpului acestora,hrana și modul de viață,foloase și pagube aduse de insecte;plante-denumire,înfățișare,părți ale unei plante și rolul acestora,însușiri caracteristice-mărime, culoare,miros,asemănări și deosebiri,plante folositoare-nefolositoare;fructe și legume-denumire,înfățișare,părți componente,însușiri caracteristice,importanță,mediu și condiții de dezvoltare de la sămânță la fruct;munca în grădină,livadă,câmp ,în vie,plantarea plantelor și a puieților

culesul fructelor și al legumelor,lucrări specifice dezvoltării unei plante;transformarea unor alimente în procesul de producție;mișcarea aerului în natură;perceperea timpului;procesul de încolțire al unei plante în prezența factorilor necesari dezvoltării dar și dezvoltarea plantei în lipsa unora dintre acești factori.

Conținutul specific acestei teme,pentru Nivel I,este valabil și pentru Nivel II,cu aprofundările de rigoare,adăugându-se:cunoașterea viețuitoarelor prin comparație(ex. câinele și pisica);cunoașterea plantelor prin comparație(ex. laleaua și ghiocelul);fructe și legume prin comparație(ex .mărul și para,roșia și ardeiul);succesiunea etapelor unei zile;denumirea zilelor săptămânii;curgerea timpului-ieri,azi mâine prin raportare la propria activitate;schimbări ce au loc odată cu trecerea timpului,de la un anotimp la altul ,de la o zi la alta;cunoașterea lunilor anului.

4.Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?

Nivel I: idei,gânduri, sentimente; modul de exprimare a sentimentelor,ideilor ,găndurilor,(discuții libere/convorbiri);modalități artistice de exprimare a sentimentelor,ideilor,gândurilor ;valori umane-valori artistice;despre euritmie;

Conținutul specific acestei teme,pentru Nivel I,este valabil și pentru Nivel II ,cu aprofundările de rigoare ,adăugându-se :comportamente; comportamente adecvate/

neadecvate în raport cu exprimarea unui sentiment.

5.Cine și cum planifică/organizează o activitate?

Nivel I: reguli de comportamente; munca fizică,munca intelectuală;comunitate,individ

rezultate ale activității omului;proces și planificare;răsplata muncii.

Conținutul specific acestei teme,pentru Nivel I,este valabil și pentru Nivel II,cu aprofundările de rigoare,adăugându-se: sentimentul de satisfacție de după finalizarea unei activități de succes.

6.Ce și cum vreau să fiu?

Nivel I:casa,grupa,comunitatea și regulile ei;profesii/meserii;munca în calitate de angajat dar si uneltele folosite (reguli de folosire,însușiri);responsabilități și comportamente în legătură cu procesul muncii.

Conținutul specific acestei teme,pentru Nivelul I este valabil și pentru Nivel II ,cu aprofundările de rigoare,adăugându-se:patron,angajat;resurse naturale,resurse umane;

Este cunoscut faptul că eficiența activității didactice depinde și de opțiunea pentru forma de organizare a întregului demers didactic. După Sorin Cristea,aceasta reprezintă o ,,modalitate de proiectare procesului de învățământ la nivelul dimensiunii sale operaționale,realizabilă în diferite contexte(frontale-grupale-individuale,în clasă,în afara clasei,școlare-extrașcolare),conform obiectivelor pedagogice elaborate la nivel general,specific și concret”(Sorin Cristea,2000,p.158)

În general ,formele de organizare se referă la ,,ansamblul modalităților specifice de realizare a activității didactice a binomului profesor –elev în diferite contexte educaționale(…)în conformitate cu obiectivele instructiv-educative prestabilite”

(M.Ionescu,2004,p.178)

În învățământul preșcolar,practica didactică a identificat trei moduri de organizare a activității didactice,în funcție de maniera de desfășurare ,fiecare configurând conținuturi,relații,suporturi și resurse specifice:activități frontale,activități de grup,activități individuale.

Cele trei forme de desfășurare a activității didactice sunt complementare și se pot desfășura concomitent,în funcție de obiectivele și conținutul didactic. Educatoarea va organiza activitățile didactice astfel încât să sporească șansele de reușită a atingerii obiectivelor operaționale propuse,adoptând o varietate de activități, la specificul și potențialul preșcolarilor săi.

„Organizarea activității școlare fie în formă frontală ori colectivă(de muncă cu întregul colectiv al clasei,al anului de studiu etc),fie în echipe(microgrupuri)sau individuală,ori combinatorie,ca cea sugerată de experimentul team teaching(bazată, între ele ,pe o grupare flexibilă și mobilă a elevilor cu treceri de la activități cu grupuri mari la acțiuni în grupuri mici,omogene și apoi la activități individuale)reclamă în mod inevitabil o metodologie adecvată acestor forme organizatorice”

(I.Cerghit,1997,p.36)

I.4 TRADIȚIONAL ȘI MODERN ÎN ALEGEREA MIJLOACELOR ȘI STRATEGIILOR DIDACTICE DE REALIZARE A ACTIVITĂȚILOR DE CUNOȘTEREA MEDIULUI ÎN GRĂDINIȚA DE COPII

Actul educațional din învățământul românesc cunoaște,în ultimul timp,o permanentă tendință de căutare și transformare,în mod deosebit sub aspectul conținutului, metodologiei și al strategiilor didactice. Tinzând spre o societate liberă și democratică

învățământul trebuie să fie deschis ,flexibil,începând cu cel preșcolar,care asigură copiilor condițiile necesare dezvoltării normale întrucât ține seama de ritmul de dezvoltare al fiecăruia, de nevoile afective și de activitatea fundamentală a acestei vârste –jocul.

Grădinița constituie prima experiență de viață a copilului în societate. Această instituție îl așează într-un cadru nou prin dimensiunile și conținutul său. Aici copilul face cunoștință cu activități și obiecte care-i stimulează gustul pentru investigație și acțiune,îl provoacă să se exprime și îi propune angajarea în relațiile sociale de grup.

Copilul,această entitate vitală,este unicat,cu particularitățile originale,riguros individualizate,trebuie să beneficieze de multă atenție .În jurul lui să graveze toate interesele formative și informative ale educatoarei,pentru ca el să se dezvolte frumos sub scutul răbdării iubitoare.

Cadrul în care se desfășoară activitatea ,trebuie să aibă o dotare aparte .Aici este locul unde dragostea se revarsă din plin dinspre fiecare în parte. Munca instructiv-educativă în grădiniță trebuie să se desfășoare la un nivel corespunzător cerințelor actuale. Nimic din ceea ce făurește omul în efemera sa existență nu se ridică atât de sublim la creație,dăruire de sine,jertfă și împlinire,ca strădania noastră pentru dezvoltarea și educarea copiilor.

Dimensiunile schimbărilor care se petrec în societatea contemporană reprezintă o provocare serioasă pentru cei a căror sarcină este să-i pregătească pe copii pentru secolul XXI. Ne-am confruntat frecvent cu problema de a-i pregăti optim pe copii pentru a reuși într-un viitor pe care nu-l putem prevedea . Volumul enorm de informații face să devină imposibil de crezut că ceea ce învață copilul în școală ar putea fi semnificativ față de ceea ce va trebui ei să știe în cursul vieții lor. S-a constatat tot mai acut necesitatea că învățarea să fie de tip inovator,cu un puternic caracter anticipativ și participativ.

Predarea reprezintă una din condițiile esențiale ale învățării .Pentru ca demersul comun al educatoarei și preșcolarilor să fie eficient,este necesară adoptarea unor strategii de acțiune,a unui anumit mod de abordare și rezolvare a sarcinilor concrete de instruire. Se constată că multe cadre didactice rămân legate de principii,modele și strategii specifice sistemului tradițional de învățământ. În plan metodologic,adepții practicii acestui sistem recurg la metode și procedee prin care se urmărește îndeosebi mobilizarea activității gândirii pentru receptarea cunoștințelor transmise.

Învățarea este ,,procesul care determină o schimbare în cunoaștere sau comportament”(A.WOOLFOLK)și poate fi dobândită prin experiență,ca urmare a interacțiunii persoanei cu ea însăși sau cu mediul din care face parte. Nu orice schimbare este expresia învățării,ci numai schimbările selective,permanente și orientate intr-o direcție determinată .Procesul învățării antrenează personalitatea umană în ansamblul său,implicând atât mecanisme instrumental-operatorii,de receptare,prelucrare,interpretare și valorizare a ceea ce s-a receptat ,cât și de mecanisme motivaționale .Învățarea școlară incubă un ansamblu de condiții,toate având rolul de organizare a ,,evenimentului învățării” în vederea dobândirii unei performanțe. N u întâmplător se estimează că indicatorul producerii unei învățări este cel de ,,modificare a performanței”(Nicola,2003,p.154-168)

Tehnologia didactică reprezintă după R.DAVITZ și S.BALL, demersul întreprins de profesor în vederea aplicării,,principiilor învățării într-o situație practică de instruire”,incluzând toate componentele procesului de învățământ. Un loc important în cadrul tehnologiei didactice îl ocupă strategia didactică ,adică modul de îmbinare a metodelor,procedeelor,mijloacelor,tehnicilor .formelor de organizare a activității,de către cadrul didactic în funcție de condiții și de nevoile celui educat,fiind condiția creșterii eficienței procesului didactic concret(Voiculescu,2001,p.69

Folosit pentru prima dată în arealul militar,conceptul de ,,strategie”a fost ulterior preluat și în alte domenii de cunoaștere (politică,economie,educație),păstrându-și sensul inițial de construcție pragmatic-intuitivă generală în desfășurarea unei activități sau proces,concepută în vederea îndeplinirii scopului final.

Indiferent de arealul de cunoaștere în care a fost folosit ,termenul de strategie a subordonat întotdeauna termenul de,, tactică” ,termen folosit cu sensul de: modalitate de îmbinare a metodelor și mijloacelor necesare pentru realizarea obiectivului unei acțiuni anume. Deci, tactica reprezintă latura acțională a strategiei.

Strategia didactică reprezintă ,,o formă specifică și superioară a normativității pedagogice” care asigură ,,reglarea unui întreg proces și nu doar a unei secvențe de învățare”.Ea integrează,, un ansamblu de procedee și metode orientate spre producerea unui sau a mai multor obiective determinate”realizabile „în anumite condiții de coerență internă,compatibilitate și complementaritate a efectelor”(Potolea,

1989,p.143)

„Sensul general acordat strategiei în educație este acela de modalitate generală de concepere în viziune sistemică ,pe termen lung ,mediu și scurt a proceselor educaționale”(Ionescu,M.,2003,P.147)

Strategia didactică urmărește apariția unor relații optime între activitatea de predare și cea de învățare prin care se urmărește declanșarea mecanismelor psihologice ale învățării potrivit particularităților de vârstă și individuale ale elevilor și a condițiilor concrete în care are loc această învățare. Orice strategie didactică este eficientă numai în măsura în care reușește să-i antreneze pe elev în asimilarea ei activă și creatoare. Strategia didactică impune îmbinarea între activitatea profesorului și cea a elevului. Astfel rolul profesorului se poate deplasa de la polul în care este doar o sursă de informații la polul în care conduce,dirijează și controlează activitatea independentă a elevilor,în timp ce activitatea elevilor se poate deplasa de la cea de simplă reproducere,la cea creatoare,având astfel și o dimensiune psihosocială prin diversitatea relațiilor interpersonale ce se stabilesc între profesor și elev,devenind o componentă a ,,stilului de predare” a profesorului.(Nicola,2003,p.440-441)

Ansamblul metodelor didactice,a mijloacelor de învățământ și a strategiilor didactice nu pot fi puse în aplicare în cadrul interacțiunii dintre educator și educat decât într-o strânsă legătură cu toate celelalte componente ale procesului de învățământ. Metodologia devine un intermediar,un mediator între conținutul învățării și elevi,între obiectivele educației și conținuturi,între cadru didactic și elev,între resurse și finalități. G.G.Antonescu spunea că metoda este elementul dinamic de valorificare a condițiilor subiective și obiective ce asigură funcționarea procesului de învățământ.

Alegerea metodelor didactice constituie o decizie practică ,concretă care se fac în funcție de obiectivele urmărite ,dar în același timp ,o metodă poate participa simultan sau succesiv la realizarea mai multor obiective ce asigură funcționarea procesului de învățământ.

Noua politică educațională are în vedere o altă perspectivă a actului de predare-învățare-evaluare:personalizarea predării și formarea autonomiei educatului,programe centrate pe achizițiile elevului. Elevul exprimă puncte de vedere proprii,realizează un schimb de idei cu ceilalți,argumentează,pune și răspunde la întrebări cu scopul de a înțelege și realiza sensul unor idei. Profesorul moderează și facilitează învățarea,ajută elevii să înțeleagă și să explice punctele de vedere proprii ,este partener în învățare.

Modul de realizare a învățării este predominant prin formare de competențe și deprinderi practice,învățare prin cooperare,măsurarea și aprecierea competențelor-ce poate să facă elevul și ce știe-. Evaluarea pune accent pe elementele de ordin calitativ.(Cucoș,2006,p.283-284)

Metodele didactice sunt multiple .iar ele trebuie cunoscute și valorificate în timpul actului didactic. Limitarea la un număr restrâns aduce rigiditate sau șablonism. Pentru a evita acest lucru,în situații de învățare diferite se recomandă folosirea unor metode diferite,a unui număr mare de procedee care pot fi combinate și rearanjate fărp a altera în acest fel realizarea obiectivelor educaționale propuse.

,, Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea cesteia dintr-o cale de cunoaștere propusă de profesor într-o cale de învățare realizată efectiv de preșcolar,elev,student,în cadrul instruiri formale și nonformale,cu deschideri sore educația permanentă.”(S.Cristea,1998,p.303)]

O strategie educațională recent adoptată de învățământul preșcolar este METODA PROIECTELOR considerată ca o modalitate modernă de optimizare a potențialului intelectual al copilului,se adresează competențelor acestuia acceptându-l și ca drept cunoscător al propriilor interese. Activitatea este centrata pe copil,educatoarea fiind doar un ghid atent,o persoană care sprijină respectarea rutei individuale a învățării,a copilului și a ritmului propriu al acestuia. Așadar un proiect este o investigare a unui subiect al idealului către care copilul își îndreaptă întreaga atenție și energie. Proiectul îi implică pe copii în conducerea investigației în mediul imediat și ceea ce este cu totul deosebit din punct de vedere al parcurgerii individuale,a învățării și a ritmului propriu, proiectul poate fi dus la bun sfârșit de un mic grup de copii ,de întreaga grupă

sau ocazional chiar de un singur copil. Copilul, subiect al educației,este îndrumat să descopere singur ceea ce se află în jurul său;grădinița colaborează cu familia și comunitatea pentru a sprijini aceste proiecte. Proiectul este o extindere a unui subiect inspirat din lumea înconjurătoare ,în care copilul va fi implicat în conducerea investigației în mediul apropiat,asupra fenomenelor și evenimentelor despre care dorește să învețe. Noua strategie are la bază activitățile integrate și metodele interactive.

Metodele interactive ,de grup,încurajează dezvoltarea relațiilor interpersonale,

familiarizează preșcolarii cu relațiile de muncă ce presupun îmbunătățirea și distribuirea sarcinilor ,solidarizarea membrilor grupului în jurul atingerii obiectivelor comune renunțarea la interesele personale în favoarea intereselor de grup ,dezvoltarea unor trăsături de personalitate cu caracter pro social.

Învățământul modern preconizează o metodologie axată pe acțiunea operatorie,

deci pe promovarea interactivă,care să solicite mecanismele gândirii,ale inteligenței,

ale imaginației și creativității .Activ este elevul care,,depune efort de reflecție personală ,interioară și abstractă,care întreprinde o acțiune mintală de căutare,de cercetare și redescoperire a adevărurilor,de elaborare a noilor cunoștințe.,,Activismul exterior”vine deci să servească drept suport material,,activismul interior”,psihic,

mintal,să devină un purtător al acestuia .(Cerghit,1997,p.73)

Învățământul modern în acțiunile de promovare a metodelor interactive are în vedere inovarea metodologiei didactice,propunând metode și tehnici interactive de grup care să răspundă nevoilor educației moderne de schimbare a mediului de învățare și a modului de abordare a activității didactice .Metode de predare-învățare interactive

de grup care se pot folosi în activitățile de cunoașterea mediului:metoda piramidei;

metoda pălăriilor gânditoare;explozia stelară;metoda mozaicului.

Mijloacele de realizare a activității de cunoașterea mediului înconjurător ,ca activitate comună,cu întreaga grupă de copii sunt:observarea,povestirea educatoarei,

lectură după imagini,jocul didactic ,convorbirea.

1. Observarea este o metodă prin care copiii percep direct,activ și sistematic obiectele și fenomenele lumii înconjurătoare în scopul cunoașterii unor trăsături esențiale ale acestora,constă în urmărirea independentă,premeditată și intenționată, cu

scop,a lumii înconjurătoare,realizată planificat și sistematic,uzând, dacă este nevoie ,de instrumente tehnice.(A.MATEIAȘ)

Specificul activităților de observare constă în exersarea analizatorilor,stimularea capacităților perceptive a lumii înconjurătoare și verbalizarea celor percepute.

Observările contribuie la stimularea interesului pentru cunoașterea științifică și

conduc la formarea unei atitudini active față de realitate. Prin intermediul acestui gen de activitate ,copiii își lărgesc orizontul de cunoaștere. Ei încep să sesizeze și sa-și explice la un nivel elementar unele transformări petrecute în natură,unele legături între fenomene,înțeleg varietatea plantelor și a animalelor în natură .

La vârsta preșcolară cunoașterea lumii înconjurătoare se corelează cu dezvoltarea limbajului. Vocabularul se îmbogățește prin reprezentările concrete,iar reprezentările devin mai clare,mai precise datorită cuvântului,datele senzoriale sunt sprijinite pe cuvânt,iar cuvântul se sprijină pe datele senzoriale.

Scopurile și obiectivele activității de observare sunt:dobândirea de cunoștințe despre mediul înconjurător;dezvoltarea spiritului de observație;îmbogățirea și activizarea vocabularului;dezvoltarea gândirii și a operațiilor ei de analiză ,comparație

clasificare,generalizare,sinteză,etc;capacitatea de a urmări un plan de observare propus de educatoare și de a investiga un obiect,fenomen;stimularea curiozității epistemice,dezvoltarea memoriei prin reactualizarea,sistematizarea și organizarea cunoștințelor asimilate;exersarea atenției voluntare;dezvoltarea unei atitudini active în raporturile copilului cu mediul înconjurător.

Tematica observărilor este variată:,,Crizantema și tufănica”,Ghiocelul și vioreaua”

„Grădinița mea”, „Sala de grupă”, ,, Animalele domestice și puii lor”, ,, Animalele sălbatice din țara noastră”, ,,Legume de primăvară”, ,,Apa și transformările ei”, ,,Mijloace de locomoție”, ,,Costumul popular”,etc.

Activitățile de observare spontană au loc în timpul jocurilor libere,la inițiativa copiilor și au mare valoare formativă dacă sunt dirijate subtil de către educatoare.

2)Lectura după imagini este o activitate de educare a limbajului des folosită,deoarece,prin intermediul ei copii sunt stimulați și învățați să vorbească cu ajutorul imaginilor. Materialul intuitiv are conținut variat,legat de diverse aspecte ale realității cunoscute și necunoscute de copii până la momentul prezentării acestuia.

Lectura după imagini presupune descrierea,analiza,interpretarea unor date și acțiuni prezentate de ilustrații .Componentele ei de bază sunt:observarea dirijată a imaginilor și dezvoltarea capacității de receptare și exprimare a mesajelor. Rolul activităților de lectură după imagini ,este în principal,de a organiza procesul de percepție al copilului pentru a trece de la etapa de percepere nediferențiată ,la o etapă mai fin diferențiată ,pentru a desprinde esențialul,toate acestea sub îndrumarea educatoarei.

Activitatea de lectură după imagini contribuie la:dezvoltarea capacităților intelectuale;dezvoltarea proceselor psihice;exersarea și îmbunătățirea deprinderilor de exprimare coerentă și corectă;dezvoltarea unor trăiri afective,morale si estetice.

Tematica se referă la:,,Aspecte din grădiniță”, ,,Activitatea mamei”, ,,Toamna în grădină”, ,,Cu ce călătorim?”, ,,Moș Crăciun împarte daruri”, ,,În parc”, Primăvara în grădina de legume”,,, Prietenii pădurii”, ,,Animalele domestice și puii lor”, ,,Despre meserii”, ,,Mijloace de transport” etc.

3) Povestirea educatoarei-este recunoscută ca fiind o activitate care contribuie în mod deosebit la lărgirea orizontului cultural și la stimularea dezvoltării intelectuale a copiilor în funcție de interesele,înclinațiile și ritmul propriu de dezvoltare al acestora.

În acest sens pentru valorificarea formativă a povestirilor se cere selectarea valorică a conținuturilor,însușirea temeinică a acestora,transmiterea valorilor existente în scopul dezvoltării personalității lor.

Rolul formativ al povestirilor:

-antrenarea tuturor proceselor psihice ale copilului în timp ce urmărește cu atenție conținutul,analizează faptele,compară, stabilește relații cauzale,trage concluzii.

-furnizarea către copii a cunoștințelor privitoare la cele mai variate aspecte de viață.îi familiarizează cu mediul în care trăiesc.

-punerea în funcție a tuturor mecanismelor și proceselor psihice implicate în scopul vorbirii și a comunicării.Prin intermediul poveștilor,copii sunt familiarizați cu structura limbii,cu frumusețea si expresivitatea limbajului,cu bogăția formelor gramaticale,în concluzie povestirea educatoarei contribuie la dezvoltarea vorbirii și a găndirii.

Tematica activităților de povestirea educatoarei poate fi accesibilă copiilor dacă povestirile realiste sau fantastice sunt accesibile acestora,sunt alese la nivelul de înțelegere în funcție de vârsta și de ritmul propriu de dezvoltare individuală a copiilor.

Tematica povestirilor in cadrul activităților de cunoașterea mediului vizează lumea copilăriei,viața adulților,a viețuitoarelor,a plantelor,fenomene ale naturii,îmbinând elemente reale cu cele fanteziste:,,Ce mi-a povestit un greier mic” de M. Popa, ,,Cele patru anotimpuri” de I.Brad, ,,Când stăpânul nu-i acasă” de Emil Gârleanu, ,,Povestea brazilor și a hârtiei”de Demostene Botez, ,,Frunza” de Emil Gârleanu, ,,Povestea fulgilor de zăpadă” de T.Banciu, ,,Balada unui greier mic” de G.Topârceanu, ,,Căprioara” de Emil Gârleanu etc.

4)Convorbirea-ca activitate de sine stătătoare contribuie la fixarea ,precizarea, aprofundarea sistematizarea,verificarea, cunoștințelor copiilor acumulate în activități de observare, joc didactic, lectură după imagini și rezolvă două probleme de bază ale procesului instructiv-educativ din grădiniță:cunoștințe aprofundate despre natură și dezvoltarea limbajului. Convorbirea se bazează pe metoda conversației,vizând: reactualizarea și sistematizarea cunoștințelor copiilor despre lumea înconjurătoare;

exersarea exprimării copiilor prin activizarea vocabularului și utilizarea corectă a structurilor gramaticale; stabilirea de relații cu ceilalți prin inițierea dialogului, prin

ascultarea activă a interlocutorului,prin așteptarea momentului potrivit pentru intervenția personală in conversație;exersarea unor deprinderi de comportare civilizată in colectiv; formarea sau consolidarea unor reprezentări ,emoții și sentimente morale,generate de o tematică adecvată:,,Familia mea”, ,,De ziua mamei”, ,,La școală”, ,,Ce vreau să devin” etc.

Conținutul convorbirilor este divers,în funcție de tematica abordată în cadrul temelor de studiu, dar și a conținuturilor sugerate de curriculum: ,,O zi la grădiniță”,

,,Invitație la ziua mea”, ,,Animale pe cale de dispariție”, ,,Apa ,sursă a vieții”,Ce știm despre plante?”,Să mâncăm sănătos”, ,,Obiceiuri și tradiții românești”, ,,Ce știm despre meserii?”etc.

5)Jocul didactic este o metodă de învățare dirijată, care îmbină elementul instuctiv-educativ cu cel distractiv. În jocul didactic sunt implicate ca procese psihice ,gândirea cu operațiile ei:analiza,sinteza,comparația ,generalizarea,memoria,atenția și spiritul de observație,voința,imaginația și limbajul. Jocul didactic este un tip de joc prin care se consolidează si se verifică cunoștințele însușite de preșcolari. Conținutul, sarcina didactică,regulile și acțiunea de joc conferă acestuia un caracter specific,facilitând rezolvarea problemelor adresate copiilor. Jocul didactic are o componentă formativă și una informativă .Ca valoare educativă, jocul didactic influențează comportamentul copiilor,mai ales prin intermediul regulilor,copiii învață conduita civilizată. Prin jocul didactic se educă trăsături ca:stăpânirea de sine,spiritul de independență, autocontrolul

spiritul colectiv,relații de colaborare și cooperare etc.

Tematica jocului este variată,jocul didactic fiind accesibil ambelor niveluri de vârstă preșcolară:,,Spune prin ce se deosebesc și prin ce se aseamănă?”- stimularea spiritului de observație în compararea a două obiecte asemănătoare dar nu identice și găsirea diferenței; ,,Unde sunt jucăriile?-”denumirea corectă a pozițiilor spațiale;

,,Ghicește culoarea”- denumirea corectă a însușirilor unor obiecte; ,,Spune ce știi despre”- descrierea ,clasificarea obiectelor,a materialelor în funcție de mărime,culoare

grosime etc ; ,,Roata toamnei”- consolidarea cunoștințelor despre anotimpul toamna;

,,Ce am cumpărat de la piață?”- selecția,denumirea unor obiecte observate anterior;

Majoritatea jocurilor didactice ,urmăresc fixarea și sistematizarea cunoștințelor copiilor predate în celelalte tipuri de activități in domeniul ,,Științe”,categoria de activitate – cunoașterea mediului: povestiri,lecturi după imagini,convorbiri,observări.

În cadrul activității de cunoașterea mediului înconjurător, metodele activ-participative,învățarea prin descoperire,explorarea directă a mediului conduc la însușirea de către preșcolari a cunoștințelor,priceperilor,și deprinderilor,la descoperirea a noi căi de cunoaștere,la transferuri de la teorie la practică și invers.

Observația este o metodă bazată pe relația directă cu realitatea înconjurătoare;este o metodă intuitivă,folosită în grădiniță în special ca observație dirijată, maniera acesteia urmărindu-se a se interioriza la nivelul copilului,constituindu-se ca bază pentru ceea ce mai târziu va fi observație independentă .Forma de observare independentă poate să apară ca procedeu în cadrul excursiilor și vizitelor concepute ca un alt set de metode de organizare a actului învățării, la vârsta de referință. Cunoașterea se face prin explorarea directă a datelor, materialelor,sau instrumentelor,

sub directa îndrumare a educatorului,care urmărește prin explicații și întrebări să

realizeze împreună cu preșcolarii săi analiza,generalizarea și sinteza informațiilor.

1)Explicația este o metodă preponderent verbală, centrată pa acțiunea cadrului didactic. Ea este frecvent întâlnită în educația preșcolară și școlară mică , atât ca metodă cât și ca procedeu. Explicația este folosită cu scopul de a descifra semnificațiile și sensul unor fapte,noțiuni,caracteristici ale lumii înconjurătoare ,

efectele unor fenomene, cauzele producerii acestora,Reușita explicației depinde de corectitudinea și precizia ei,dar și de gradul de ei de accesibilitate,solicitând mult operațiile gândirii.

2)Povestirea ,metodă preponderent verbală,expozitivă,este o metodă des folosită în învățământul preșcolar;este folosită pentru prezentarea unor texte literare cu caracter realist,științific sau fantastic. Scopul acesteia este de a trezi interesul copiilor pentru ceea ce va urma sau în încheierea activităților ;ea trebuie să fie accesibilă și să trezească copiilor anumite emoții;prin conținut contribuie la dezvoltarea imaginației și creativității;poate fi susținută de material intuitiv.

. 3) Conversația este o metodă care presupune comunicarea orală ,cea mi importantă și cea mai des întrebuințată,ce presupune un dialog între educatori și educat. Conversația are loc în condițiile în care există un fond aperceptiv pe care se poate construi. Se folosește cu din ce în ce mai multă frecvență și complexitate începând cu grupa mijlocie spre grupa mare. Utilizată corect,sprijină fundamentarea teoretică a viitoarelor aplicații practice,dezvoltă capacitatea de sinteză,dacă se bazează pe o structură sintetică,contribuind artizanal la o sistematizarea cunoștințelor ,însușirea temeinică a acestora și oferă cadru deschis aplicării principiului retroacțiunii. Ea presupune participarea conștientă și activă a copilului la demersul educațional.

Eficiența conversației este dată de modul în care sunt formulate întrebările de către educatoare(clar,precis, corect coerent,logic),care să nu solicite răspunsuri monosilabice,acestea să fie înlănțuite logic. Conversația presupune participarea conștientă și activă a copilului la demersul educațional.

4)Exercițiul ocupă ca metodă un loc remarcabil în educația preșcolară și școlară mică. Aparține categoriei de metode active,bazate pe acțiunea reală a copilului, vizează acțiuni motrice sau intelectuale ce se repetă relativ identic,cu scopul automatizării și interiorizării unor modalități și tehnici de lucru de natură motrică sau mentală(Nicola,2003,p.467).Se utilizează în mai multe tipuri de activități ,în activități de educație fizică,activități destinate scrierii, în consolidare unor cântece învățate și a unor deprinderi de pictură,dar și în activități de consolidare a cunoștințelor despre mediul înconjurător. Prin exercițiu se formează condițiile necesare asigurării independenței copiilor în gândire și acțiune.

5)Demonstrația este o metodă de explorare indirectă a realității și este utilizată pentru confirmarea unor adevăruri teoretice,a unor procedee sau algoritmi, este o metodă importantă ale educației preșcolare și școlare mici,integrată grupului celor intuitive care determină observația directă a realității înconjurătore La preșcolari îmbracă forma demonstrației bazată pe exemple și a demonstrației pe viu. Însoțește de cele mai multe ori explicația ,asigurând prezentarea concretă a obiectului sau a acțiunii despre care s-a explicat. Se realizează pe baza materialului intuitiv ,găndindu-se anticipat impactul posibil al copiilor cu acesta ,pentru a ține cont de efectele lui, în special în plan emoțional. Acțiunea demonstrativă se face într-o succesiune logică ,urmând etapele de transformare a unui fenomen, acțiuni oarecare. Această metodă

Trezește interesul copiilor și înlesnește înțelegerea fenomenului observat.

6)Problematizarea se bazează pe crearea unor stări ,situații conflictuale. Este o metodă orală ce presupune găsirea unei soluții la o întrebare sau la o situație problematică. Pentru rezolvarea problemei,cadrul didactic poate folosii atât procedee

(explicația,conversația,exercițiul),cât și mijloace de învățământ suplimentare. Problema se naște pe baza experienței de care dispune copilul,pe de altă parte,de elementul de noutate pentru care datele vechi se dovedesc cu totul insuficiente pentru a ajunge la explicația sau rezolvarea dorită(CERGHIT).Copilul simte dorința de a ieși din încurcătură ,ceea ce incită la căutări,investigații,la enunțarea unor ipoteze, răspunsuri posibile sau ipoteze.

METODE ACTIVE ȘI INTERACTIVE DE GRUP

Cerința primordială a educației progresiste ,cum spune Jean Piaget ,este de a asigura o metodologie diversificată bazată pe îmbinarea activităților de învățare și de muncă independentă ,cu activitățile de cooperare,de învățare în grup și de muncă interdependentă.

„Învățarea în grup exersează capacitatea de decizie și de inițiativă,dă o notă mai personală muncii,dar și o complementaritate mai mare aptitudinilor și talentelor,ceea ce asigură o participare mai vie,mai activă,susținută de foarte multe elemente de emulație,de stimulare reciprocă,de cooperare fructuoasă.”(I.Cerghit,1997,p.54)

Specific metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacțiunea dintre mințile participanților ,dintre personalitățile lor,ducând la o învățare mai activă și cu rezultate evidente. Acest tip de interactivitate determină „identificarea subiectului cu situația de învățare în care acesta este antrenat”(I.Cerghit,1997,p.54),

ceea ce duce la transformarea elevului în stăpânul propriei transformări și formări.

„Metodele interactive urmăresc optimizarea comunicării observând tendințele inhibitorii care pot apărea în interiorul grupului”(I.O.Pânișoară,2003,p.140)

Brainstorming -(asaltul de idei)- este o metodă utilizată pentru ai ajuta pe copiii preșcolari să emită cât mai repede,cât mai multe idei,fără ca, inițial,să se considere valoarea acestora. Este una dintre cele mai simple metode de a stimula creativitatea și de a genera noi idei într-un grup;se poate practica oral și se folosește pentru a găsi cât mai multe soluții la o problemă.

Metoda R.A.I. (răspunde – aruncă – interoghează ) este o metodă de fixare a cunoștințelor,dar și de verificare. Are la bază stimularea și dezvoltarea capacităților copiilor de a comunica prin întrebări și răspunsuri ceea ce au învățat.

Metoda Mozaicului – are ca scop învățarea prin cooperare într-un grup mic de preșcolari a unui conținut mai dificil. În procesul insructiv – educativ din grădiniță ,

utilizând tehnica Mozaicului,se pot observa multiple avantaje pentru copii constatându-se adevărul aserțiunii,,cel mai bine învăț când îi învăț pe alții”,de cea mai mare valoare fiind folosirea dialogului,dispărând astfel teama de a formula întrebări și de a răspunde acestora,copilul antrenat având ocazia de a dobândii încredere în sine și curaj.

Metoda ciorchinelui-este o metodă de predare – învățare care încurajează pe copii să gândească liber și deschis ,este o metodă care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei. „Ciorchinele” constă în utilizarea unei modalități grafice de organizare a brainstorming-ului pentru a ilustra relațiile,conexiunile dintre idei,o modalitate de a construi asociații noi de idei sau de a releva noi sensuri ale ideilor.

Turul galeriei este o metodă de învățare prin colaborare care încurajează exprimarea propriilor idei și opinii dar și a părerilor cu privire la soluțiile de rezolvare a unei probleme sau efectuare a unor sarcini de către colegii lor,membrii ai celorlalte grupuri.

Diagrama Venn este o altă metodă de învățare activă, care se folosește pentru a compara,a observa,a analiza și se poate utiliza în activitățile de învățare și fixare a cunoștințelor.

Vorbind despre necesitatea inovării în domeniul metodologiei didactice și a căutării de noi variante pentru a spori eficiența activității instructiv-educative din școală,prin directa implicare a elevului și mobilizarea efortului său cognitiv,profesorul

Ioan Cerghit afirma: „Pedagogia modernă nu caută să impună nici un fel de rețetar rigid ,dimpotrivă,consideră că fixarea metodelor,conservatorismul educatorilor,rutina excesivă,indiferența aduc mari prejudicii efortului actual de ridicare a învățământului pe noi trepte;ea nu se opune în nici un fel inițiativei și originalității individuale sau colective de regândire și reconsiderare în spirit creator a oricăror aspecte care privesc perfecționarea și modernizarea metodologiei învățământului de toate gradele. În fond creația,în materie de metodologie,înseamnă o necontenită căutare,reînnoire și îmbunătățire a condițiilor de muncă în instituțiile școlare” (I.Cerghit,1997,p.44).

CAPITOLUL II

CARACTERIZAREA PSIHOLOGICĂ A VÂRSTEI PREȘCOLARE

II.1 STRUCTURA SI DINAMICA PERSONALITĂȚII COPILULUI

Personalitatea este cea mai complexă și adeseori cea mai dramatică realitate umană cu care luăm contact și pe care urmează să o influențăm , s-o ameliorăm sau să o schimbăm; ea , personalitatea reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a omului. Numai cunoscându-i laturile ,structura,finalitatea vom putea selecta și utiliza cele mai potrivite mijloace,metode, procedee de influențare educativă.(Zlate.M.2000,

p.23

Personalitatea este subiectul uman ca unitate dinamică bio-psiho-socio-culturală ,înzestrată cu funcții cognitive ,axiologice,proiectiv-creative, dinamico-energetice, afectiv-emoționale și volitiv-caracteriale ,pragmatice și operaționale de autoorganizare și autoreglare,manifestate în comportament.

Ca sistem suprastructurat deschis,personalitatea este rezultatul dezvoltării unitare prin procesul învățării a însușirilor înnăscute și dobândite sub influența mediului socio-cultural ,asigurând fiecărei individualități o adaptare,originală și activă ,la mediul înconjurător.

Componentele personalității interacționează unele cu altele,se organizează ,se relaționează reciproc ,se ierarhizează dând naștere unei structuri ce dispune de o arhitectonică specifică. În existența concretă a individului ceea ce contează este nu atât prezențe sau absența uneia dintre aceste laturi ,nu atât gradul lor de dezvoltare cât modul propriu în care ele se structurează. Tocmai de aceea psihologia trebuie să se centreze pe evidențierea structurii personalității, a relațiilor reciproce existente între laturile și componentele ei care conduc,în plan psihocomportamental ,la efecte diverse.

Preșcolaritatea reprezintă etapa din viață în care se țes multe din structurile de profunzime ale personalității .Nici o perioadă a dezvoltării psihice umane nu are caracteristici atât de numeroase,explozive, neprevăzute ca perioada preșcolară. Expresia celor „7 ani de acasă” ,pe care omul îi are sau nu îi reflectă tocmai importanța constituirii bazelor activității psihice și conturarea trăsăturilor de personalitate ce își pun pecetea pe comportamente viitoare. Copilul preșcolar traversează etapa cunoașterii,prin lărgirea contactului cu mediul social și cultural din care asimilează modele de viață ce determină o integrare tot mai activă la condiția umană.

Vârsta preșcolară reprezintă stadiul care face trecerea de la cel al antepreșcolarității, al intereselor senzoriomotorii și glosice la cel școlarității mici ,al intereselor obiective concrete ,conform cercetărilor de psihologie genetică.

Din punct de vedere fizic ,preșcolaritatea se remarcă printr-un proces intens de osificare a scheletului ,prin dezvoltarea musculaturii mari a membrelor ,prin maturizarea sistemului nervos datorită mielinizării fibrelor nervoase .Între 3 și 6 ani se produce o creștere mai lentă a organismului,,procesul intensificându-se spre sfârșitul perioadei . Organismul devine mai elastic ,mișcările mai suple și sigure.Continuă dezvoltarea structurală și a diferențelor fine din antrenarea funcțională a scoarței cerebrale,departajarea zonelor vorbirii și a dominației asimetrice a uneia dintre cele două emisfere,fapt ce determină caracterul de dreptaci ,stângaci sau ambidextru a manualității copilului.

Perioada preșcolară este una din perioadele de intensă dezvoltare psihică deoarece presiunea structurilor sociale ,culturale ,absorția copilului în instituțiile preșcolare solicită toate posibilitățile lui de adaptare,diferențele de cerințe din grădiniță și din familie solicitând o mare varietate de conduite,iar contradicțiile dintre solicitările externe și posibilitățile interne devin astfel mai active ,acestea constituind puncte de plecare pentru dezvoltarea explozivă a comportamentelor ,a conduitelor sociale diferențiate, a câștigării de modalități diverse de activități ,a dobândirii de abilități înscrise în programele grădinițelor. În Aceste condiții ,comunicativitatea și sociabilitatea copilului cresc.

Importanța deosebită a vârstei preșcolare este dată de faptul că in această perioadă se constituie structura de bază a personalității. Principalele componente ale acestei structuri sunt următoarele:

-dominantele motivaționale;

-conștiința morală primară;

-conștiința de sine și identitatea de sine;

-manifestarea aptitudinilor și a capacităților;

-formarea bazelor caracterului(T.Crețu,2006,p.186-196)

Dominantele motivaționale-primele variabile de personalitate se structurează în sfera motivației .Alături de trebuințele biologice de bază se constituie,treptat,

trebuințele sociale și spirituale,între care un loc primordial îl ocupă interesele. Este vorba de următoarele categorii de interese: interesul pentru joc, interesul pentru mediul înconjurător(care se manifestă prin atitudinea exploratorie a copilului față de tot ceea ce îl înconjoară,prin observarea atentă a plantelor,animalelor,activității oamenilor și prin punerea permanentă de întrebări),interesele artistice(care manifestă sensibilitatea și receptivitatea copilului față de frumos),interesul pentru învățare(care se manifestă încă din preșcolaritatea mijlocie prin plăcerea și frecvența cu care copilul se joacă de-a școala,el preferând mai ales rolul de elev)

Conștiința morală primară- începutul constituirii conștiinței morale la copil o reprezintă imitarea întocmai a felului în care procedează adulții și îndeplinirea cerințelor în prezența acestora,chiar dacă el trebuie să-și sacrifice propria plăcere. În cea de- a doua fază nu mai este nevoie de prezența părinților pentru ca cerințele să fie respectate de către copil întrucât memoria sa începe să conserve efectele neplăcute ale sancțiunilor date de către adult pentru încălcarea regulilor. În cea de a treia fază,numită și faya de consolidare .are loc o serie de generalizări ale situațiilor care cer un fel de conduită,asociate cu verbalizarea clară a voinței părinților de genul „așa spune mama”.La aceste elemente se adaugă trăirile afective pozitive generate de respectarea normelor și câștigarea siguranței,a liniștii și împăcării.

Conștiința de sine și identitatea de sine – cele două elemente își au începuturile în perioada antepreșcolară ,dar la vârsta preșcolară ele dispun de alte baze cognitive și de o experiență de viață mai bogată. La vârsta preșcolară ,imaginea „e-ului”fizic are un suport perceptiv care se îmbogățește permanent prin toate felurile de experiențe directe cu lumea ,dar față de care recunoașterea în oglindă reprezintă un moment sintetizator și integrator. Pentru conștiința de sine și identitatea de sine este semnificativ și faptul că în jurul vârstei de 3 ani ,copilul își dă seama de apartenența sa la sex, spunând „eu sunt băiețel „ sau „eu sunt fetiță”. În același timp , ,,eul” spiritual are suporturi destul de slabe în experiența proprie a copilului,preluând integral ceea ce afirmă adulții despre el,iar ,,eul” social este mult mai implicit în sensul că acesta conștientizează poziția lui de copil în cadrul familiei și realizează rolurile asociate,iar odată intrat în grădiniță ,copilul se simte membru al colectivului și-și recunoaște grupa din care face parte.

Manifestarea aptitudinilor și capacităților la preșcolar. Maturizările neurofuncționale ,împreună cu îmbogățirea și diversificarea activităților preșcolarului ,fac să se dezvolte mai întâi aptitudinile care au componente senzoriale ,cum ar fi cele pentru muzică ,desen , coregrafie și limbi străine .În strânsă legătură cu aceste aptitudini se dobândește și o serie de capacități elementare cum ar fii:capacitatea de a desena,a modela,a construi,de a interpreta un rol ,a recita o poezie etc.

Formarea bazelor caracterului. În perioada preșcolară începe formarea componentelor de orientare și reglare și se configurează și primele trăsături caracteriale . Constituirea mecanismelor reglajului voluntar și cristalizarea sentimentelor fundamentale, precum și formarea deprinderilor de a răspunde la cerințe și norme reprezintă premisele formării trăsăturilor caracteriale. Factorii de bază ai acestei structurări sunt relațiile copilului cu ambianța, calitatea climatului familial și valoarea formativă a mediului din grădiniță .După cum se știe, un climat familial calm,optimist,stimulativ și cu modele parentale pozitive generează la copil însușiri și trăsături caracteriale pozitive cum ar fii :încrederea în sine și în ceilalți,independență,

Hărnicie,disciplină,spirit de ordine etc .Cel de-al doilea factor –grădinița,creează contextul optim pentru dezvoltarea sociabilității,a comunicabilității,a spiritului de colaborare, etc.

În perioada preșcolară, planul senzorio-perceptiv cunoaște o dezvoltare spectaculoasă. Astfel,tactul devine un simț de control și susținere a văzului și auzului,

percepția devine observație perceptivă, care este implicată în toate formele de învățare

Exuberanța motrică și senzorială a perioadei preșcolare se exprimă atât în perfecționarea sensibilității tactile ,cât și în creșterea rolului acesteia în explorarea lumii. Practic,copilul pipăie tot ce vede,iar percepțiile tactile permit mari acumulări ale experienței personale cu lucrurile.

Sensibilitatea și percepțiile vizuale sunt la fel de antrenate în explorarea mediului înconjurător ,ca si cele tactile .Copilul preșcolar este capabil de discriminări vizuale mai fine ,pe care acum are posibilitatea să le identifice mai precis cu ajutorul cuvântului și să le fixeze mai bine în memorie. În această perioadă de vârstă ,formele geometrice principale sunt mai bine însușite și denumite ,se însușesc și se folosesc cuvintele care semnifică raporturi spațiale cum ar fi:aproape, departe,aici,sus.jos deasupra,dreapta,stânga etc.

Percepțiile preșcolarului prezintă câteva caracteristici definitorii:ele sunt stimulate și susținute de curiozitatea foarte mare a copilului; sunt foarte vii,întrucât sunt saturate emoțional;transferurile mai ușoare de la tact și auz la văz facilitează într-o mare măsură explorarea perceptivă;percepția preșcolarului rămâne globală și îndeosebi percepția structurilor verbale ,dar pot să apară uneori anumite performanțe

discriminative surprinzătoare pentru cei din jurul său; percepția preșcolarului poate beneficia de experiența sa anterioară dar uneori transferurile sunt deformate;percepția preșcolarului poate fi dirijată de către adult și îndeosebi de către educatoare.

Cât privește reprezentările,acestea devin componente de bază ele planului intern,subiectiv. Prin cercetările lor îndelungate asupra copilului, J.Piaget și colaboratorii săi au demonstrat faptul că ,în preșcolaritate, reprezentările au o dublă natură și anume:configurativ-intuitivă și operațional-intelectivă. Prin urmare ,imaginile sunt influențate de activitatea desfășurată de copil cu obiectele. Un efect pozitiv asupra structurării reprezentărilor îl are și limbajul,cuvântul acționând în mod eficient și asupra restructurării reprezentărilor.

La vârsta preșcolară mică (3-4 ani)gândirea copilului este elementară și simplistă,

având un caracter animist,în sensul că preșcolarul mic consideră obiectele și fenomenele din jur ca fiind însuflețite. J.Piaget arată că ,până la vârsta de 4-5 ani ,copilul are o gândire prelogică și preoperatorie ,după care se instalează gândirea concret operatorie,care se extinde în perioada vârstei școlare mici .Cea mai semnificativă trăsătură a gândirii în perioada preșcolară o constituie dezvoltarea capacității copilului de a sesiza relațiile dintre fenomene,cum ar fi: relațiile cauzale,succesiunea evenimentelor,simultaneitatea și necesitatea în situații care au o frecvență mare în mediul ambiant.

Principala caracteristică a gândirii preșcolarului este intuitivitatea,a cărei esență rezidă în faptul că el,,poate gândi ceea ce percepe,dar gândirea lui nu merge mai departe de reprezentarea elementului perceput”(Ghe.Tomsa,2007,p.66).Gândirea copilului nu dispune încă de operații și nu se extinde dincolo de perceptiv. Ea operează cu preconcepte, apărute încă din perioada antepreșcolară,dar acum ele câștigă în generalizare și precizie deoarece se sprijină pe o experiență mai bogată,iar

Comunicarea mai intensă cu cei din jur întărește forța lor integratoare. Această gândire care se sprijină mult pe imagini și constă în acțiuni imaginate este numită de J.Piaget ,,gândire imagistică”.Prin urmare ,gândirea preșcolarului rămâne în ansamblu intuitivă,întrucât operațiile ei sunt nedesăvârșite

Conținutul cunoașterii la copiii de 3-6 ani,după realitatea pe care o reflectă,constă în ansambluri relativ structurate de cunoștințe despre om ,mediul său natural și social,

din competențe de interacțiune cu acestea ,din cunoștințe și competențe fizice și logico-matematice;participarea cognitivă,afectivă și motivațională este o condiție a eficienței cunoașterii,de aceea activitățile de cunoașterea mediului vor viza probleme accesibile care aparțin sferei de interese a copilului:pe baza achizițiilor prealabile ale copiilor ,a observațiilor și întrebărilor prin care aceștia sesizează probleme,își manifestă curiozitatea ,si după atingerea unor grade de familiarizare și de interes spontan pentru respectivele cunoștințe ,educatoarea îi apropie pe copii de experiența organizată. Prin observări,experiențe,experimente dirijate,excursii,drumeții,plimbări,

ținând cont de specificul gândirii intuitive,va fi încurajată cunoașterea prin descoperire,prin colaborare,prin rezolvare de probleme. Cunoștințele noi vor fii corelate cu cunoștințele dobândite anterior ,urmărindu-se transferul de cunoștințe de la un domeniu la altul. Educatoarea va încuraja fiecare copil , îi va întreține curiozitatea ,îi va pune în valoare inițiativele, răspunsurile ,totodată ea va activa grupul în ansamblul său,va facilita comunicarea din interiorul grupului,între grupuri competitive,între copil și adult sau între copil și copil .Educatoarea poate sugera soluții pe care copiii să le verifice ;în finalul proiectelor tematice ,al activităților,se fac clasificări,sinteze bine explicate,se verifică și se consolidează achizițiile;cunoștințele despre om și mediu asimilate se aplică în activități din viața de zi cu zi ,în activitățile practice,în joc,în activități de protecția și îngrijirea mediului înconjurător.

Dezvoltarea afectivității în perioada preșcolară trebuie raportată la procesul identificării ,care trece prin mai multe faze,Astfel ,la 3 ani ,identificarea se manifestă prin creșterea stărilor afective difuze ,în care copilul plânge cu lacrimi și râde în hohote ,după care manifestă o reținere vinovată,iar la 4-5 ani identificarea devine mai avansată . Identificarea și conștiința morală se realizează în relație cu modelele umane cele mai apropiate ,în patru etape:

-perceperea unor similitudini de înfățișare cu modele parentale ;

-perceperea unor similitudini de caracteristici psihice ;

-adoptarea de conduite ,atribute și gesturi ale modelelor;

-însușirea de conduite,gesturi și atribute din ceea ce spun alții că seamănă cu modelul;

Ciocnirea dintre dorințele copilului de a-l satisface pe adult ,pe care îl iubește ,și anumite reguli morale impuse de acesta ,ca și ciocnirea dintre tentațiile copilului, extrem de numeroase la această vârstă și restricțiile în privința satisfacerii lor ,generează un spectru larg al trăirilor afective .

O altă sursă a dezvoltării afectivității preșcolarului o reprezintă pătrunderea lui în mediul instituționalizat al grădiniței ,unde intră în contact cu persoane străine .Reacțiile afective ale copiilor sunt diferite si variate,acum se produc interesante fenomene de transfer afectiv și de identificare afectivă .Copilul își transferă toată dragostea și atenția către educatoare cu care se identifică ,aceasta fiind pentru el un efort de substitut al mamei .Acceptarea reciprocă și plăcerea întâlnirii cu educatoarea reprezintă o condiție esențială a adaptării copilului la mediul din grădiniță. De asemenea ,copilul preșcolar face numeroase investiții afective noi în relațiile cu ceilalți copii și cu adulții din grădiniță . Interacțiunea cu grupul de copii contribuie la diminuarea egocentrismului moștenit din perioada anterioară și care mai este alimentat încă alimentat de familie. Pe fundalul acestor noi contexte și al relațiilor existente apar o multitudine de stări afective . Cercetările au pus în evidență prezența la preșcolar a stărilor afective de vinovăție (la3 ani),de mândrie (la 4 ani),de pudoare (la3-4 ani).La vârsta de 6 ani apare criza de prestigiu.

În preșcolaritate se face trecerea de la emoții la sentimente ,ca stări afective stabile și generalizate .Se conturează mai clar unele sentimente morale :rușinea-când este mustrat pentru o faptă ce contravine normelor de conduită; mulțumirea când este lăudat; prietenia – manifestată în preferința de a se juca cu anumiți copii; atașamentul față de colegi,frați.

Viața afectivă a preșcolarului este mult mai bogată si diversificată .Creșterea capacităților generale ale copilului permit și stimulează amplificarea relațiilor sale cu mediul în care trăiește.

Complexitatea vieții afective a copilului preșcolar rezultă din îmbogățirea raporturilor sale cu ambianța ,precum și din interacțiunile afectivității cu celelalte procese și funcții psihice . În același timp ,trăirile afective ale copilului încep să fie influențate și de o anumită memorie afectivă prin care se depășește prezentul și se anticipează faptele .

H.WALLON abordează stadialitatea afectivă ,stabilind că la vârsta de 3-5 ani se constituie conștiința de sine pe baza imaginii de sine,iar la 6-7 ani încep să se diferențieze comportamentele sociale care se dezvoltă până la 10 ani .Dezvoltarea personalității copilului în perioada 3-6 ani corespunde stadiului personalismului:

pentru a atrage atenția și admirația celor din jur (4-5 ani) copilul câștigă prin opoziția față de ceilalți ,conștiința de sine,ca fiind diferit de ceilalți;la vârsta de 5 -6 ani –perioada imitației-copilul imită adultul atât la nivelul gesturilor,cât si la nivelul rolurilor,personajelor,atitudinilor(Sion 2003,p.113).Chiar dacă copilul are conștiința de sine ,el nu este conștient de toate detaliile acțiunilor sale,de care poate deveni conștient doar în anumite condiții. Priza de conștiință nu este ceva simplu ,ci presupune o conceptualizare,o trecere din planul acțiunilor concrete(conștiința implicită),în planul acțiunilor mintale (conștiința reflexivă) –la vârste mult mai mari(Cosmovici,1996,p.57)

În grădiniță,activitățile de cunoașterea mediului presupun exerciții-joc senzoriale ,exerciții –joc de mimă și pantomimă,observări ale corpului uman,exerciții de descriere de persoane ,cunoașterea analizatorilor senzoriali și a condițiilor bunei lor

funcționări. Cunoașterea posibilităților comportamentelor proprii și ale altora ,cunoașterea de către copii a preocupărilor oamenilor și importanța personală și socială a acestor preocupări ,conștientizarea sentimentelor proprii și ale altora și ale rolului lor în relațiile umane vor sta permanent în atenția educatoarei prin organizarea anumitor activități de :lecturi după imagini -,,În familie”,,,La grădiniță”,Meseriile”, ,,La bunici”,,,Ce face mama”,jocuri didactice- ,,Ce știi despre..”, jocuri de atenție-,,Fă ca mine”, concursuri -,,Cine știe mai bine”, ,,Să îngrijim natura”, Cea mai frumoasă jucărie din materiale reciclabile”. Prin observări ,lecturi după imagini ,explorări, copilul se va familiariza cu specificul activităților și relațiilor umane din grădiniță,

precum și cu rolul acestora.

Cu toate acestea afectivitatea preșcolarului este încă instabilă. Nu de puține ori asistăm la explozii afective,concretizate în treceri rapide de la plâns la râs sau invers.

Procesele afective sunt puternice și atestă instabilitatea echilibrului emoțional al copilului. Vârsta de 4-7 ani marchează începutul formării conceptelor .În acest stadiu gândirea este tot prelogică ,dar crește capacitatea de intuire a unor acțiuni: ,,Copilul este încă legat de percepție și își concretizează atenția pe etapa finală a unei transformări”(M.Neagu,G.Beraru,1995)

II. 2. SUBSTADIILE PREȘCOLARITĂȚII(MIC, MIJLOCIU , MARE)

Perioada preșcolară constituie perioada celei mai intensive receptivități .mobilități și posibilități psihice ,o perioadă de progrese remarcabile în toate planurile .Acum se formează toate conduitele adaptive de bază ,se constituie structurile intelectuale și creative mai importante –inclusiv sociabilitatea ,caracteristicile comportamentelor de bază,reacțiile afectiv –voliționale. Copilul preșcolar traversează etapa cunoașterii prin lărgirea contactului său cu mediul social și cultural din care asimilează modele de viață ,care permit și determină integrarea sa tot mai activă în condiția umană.

Educatoarele din grădiniță fac parte din categoria acelor agenți educaționali care au fost investiți de societate cu misiunea de a orienta procesele dezvoltării psiho-fizice a copiilor către un curs mereu ascendent,în scopul valorificării superioare a potențialului lor nativ și pentru favorizarea mai bunei integrări în societate a acestora .Pentru astfel de considerente ele trebuie să fie în permanență atente la transformările care se produc în organismul copilului ,să le surprindă specificitatea ,să faciliteze manifestările favorabile și să împiedice manifestarea acțiunilor nefavorabile.

Perioada preșcolară se poate subdiviza în trei substadii:

– substadiul preșcolarului mic (3-4 ani);

-substadiul preșcolarului mijlociu(4-5 ani);

-substadiul preșcolarului mare(5-6ani)

Substadiul preșcolarului mic (3-4 ani).Se caracterizează printr-o creștere a intereselor ,aspirațiilor și dorințelor implicate în satisfacția de explorare a mediului, acum se produce o trecere de la obiecte și manipularea lor la integrarea acestora în strategii mai largi de utilizare ,în care li se conferă acestora funcții simbolice. Cresc simțitor gustul și capacitatea de fabulație. Preșcolaritatea mică reprezintă etapa integrării și socializării copilului în grădiniță, integrare care se face cu o oarecare dificultate datorită dependenței mari a copilului de mama sa și de ambianța familială .Dificultatea adaptării este generată și de faptul că preșcolarul mic reprezintă încă instabilitate motorie și greutăți în exprimarea și înțelegerea clară a celor comunicate de adult. Preșcolarul mic manifestă preferințe pentru jocurile de manipulare a jucăriilor sau a altor obiecte. Copilul se joacă mai mult singur ,iar jocul practicat este sărac,mai degrabă o repetare stereotipă a unor acțiuni. Atitudinea lui față de realitate este încă circumspectă,realitatea subiectivă fiind mult dilatată ,în defavoarea celei obiective ,deoarece predomină încă egocentrismul. Procesele cognitive sunt impregnate de acțiune . Preșcolarul mic este curios ,atras de obiectele din jur ,investigativ chiar, percepe ceea ce îi,, sare în ochi” ;memorează relativ ușor ,dar nu-și propune deliberat acest lucru ;gândirea lui este subordonată acțiunii cu obiectele, procesele de gândire fiind operații ajutătoare cuprinse nemijlocit în activitatea practică;limbajul său păstrează un pronunțat caracter situativ ; comunicările din timpul jocului sunt reduse ;nu înțelege prea bine indicațiile verbale care i se dau. În plan afectiv este instabil,trece cu rapiditate de la o stare la alta ,trăiește foarte intens emoțiile ,trăiește exploziv și total evenimentele care-l impresionează(Verza,Verza,

2000,p.98).

Spre vârsta de 4 ani ,copilul devine mai sensibil la semnificația evenimentelor in jurul său ,fapt pentru care el adoptă conduite mai adecvate la conveniențele sociale în contextul unui regim de viață cu anumite restricții impuse atât în familie ,cât și în grădiniță; manifestă interes pentru adulți ,adresându-le acestora un șir de întrebări în lanț,un răspuns devenind un șir de întrebări în lanț, un răspuns devenind pretext pentru o nouă întrebare,fapt ce-i exasperează pe adulți.(Golu,Verza,Zlate,1994,p.76).

Substadiul preșcolarului mijlociu(4-5 ani). Preșcolarul de vârstă mijlocie își însușește regulile specifice de conviețuire în familie și în grădiniță ,conduitele lui devenind mei nuanțate și încadrând numeroase reacții și adresări reverențioase. Preocupările lui devin mai variate ,jocul mai bogat în conținut ,activitățile obligatorii mult mai solicitante .În plan psihologic, se produce dezvoltarea gândirii,copilul manifestând o insistentă curiozitate față de fenomenele de cunoaștere ,el încercând și unele explicații cauzale .Specific pentru procesele intelectuale este desprinderea lor treptată de acțiune și instituirea lor în procese de sine stătătoare ,independente. Maxima receptivitate a preșcolarului mijlociu față de lume ,îi dezvoltă percepția ,care devine un proces orientat ,cu sarcini și modalități de proprii de realizare. La aceasta contribuie extinderea limbajului cu evidențierea unei noi forme –limbajul interior-care joacă un rol hotărâtor în organizarea întregii activități psihice , se amplifică puterile imaginative și creatoare ale copilului. Tot acum ,se conturează caracterul voluntar al celor mai multe dintre procesele psihice: memorarea,imaginația,analiza,sinteza etc. În

preșcolaritatea mijlocie ,jocul devine activitatea de bază. Copilul folosește în joc experiența de viață ,observațiile și trăirile sale ,precum și modelele de conduită din ambianța imediată. El pune în evidență experiența socială achiziționată ,precum și capacitatea sa de a crea verbal și comportamental roluri prin care el reconstituie episoade din realitatea înconjurătoare. Caracteristic pentru această perioadă este și ritmul accelerat al socializării copilului. El devine mai sensibil la unele manifestări, evenimente colective din familie ,din grădiniță; jocurile sale au căpătat un caracter colectiv fiind capabil să facă aprecieri destul de corecte față de comportamentul altora. .Datorită structurii unor caracteristici voliționale,preșcolarul de vârstă mijlocie se poate antrena în diverse activități de durată mai lungă,el străduindu-se să îi fie de folos adultului,in această perioadă se instalează mai evident unele trăsături caracteriale,care constituie nucleul viitoarei personalități.

Substadiul preșcolarului mare(5-6 ani). Nivelul de dezvoltare biofizică și psihointelectuală a copilului îi asigură acestuia pregătirea pentru integrarea ușoară în activitatea școlară. Această etapă este semnificativă pentru manifestarea unei adaptări și inteligențe sporite,a unor reticențe ,datorită înțelegerii mai adecvate a situațiilor și a raporturilor de cauzalitate în producerea evenimentelor .Caracteristică pentru această etapăde dezvoltare este adaptarea mai mare a conduitelor față de diferite persoane,fapt care se manifestă atât în familie cât și în grădiniță .Preșcolarul mare devine mai atent și mai reverențios .El imită discret conduitele adultului și participă activ la activitățile care îl interesează cum ar fi:desenul,colajele , muzica,construcția și mozaicul .La grădiniță programul este mai dens ,activitățile pe domenii mai numeroase,cerințele mai susținute ,de aceea preșcolarul mare își va organiza mai bine propriile activități,va manifesta o atitudine critică față de ele .În ceste condiții,diversele sale capacități psihice suferă modificări importante; percepția transformată de mult în observație ,se exersează și devine pricepere,limbajul se va construi după regulile gramaticale,apar primele forme ale gândirii logice,orientate spre sistematizarea și observarea faptelor particulare;sunt utilizate unele procedee de memorare. Preșcolarul mare dispune de mai multă forță de agilitate,dar și de capacitatea de a se inhiba. De asemenea el manifestă un interes activ pentru serbări,teatru,poezie și pentru organizarea unor activități și acțiuni apropiate de cele specifice adulților . Capacitatea de învățare a copilului devine mai activă ,ea fiind dublată de interese de cunoaștere ,unde sunt prezente forme mai evoluate de simbolizare în care acționează integratori verbali; grădinița prin programele educative pe care le desfășoară,stimulează sensibilitatea intelectuală și contribuie într-o mare măsură la dezvoltarea personalității copilului preșcolar. În colectivitate,copilul își probează forța și agilitatea motrică,reproduce prin imitație acțiunile și comportamentul adultului ,care alături de contactul direct al copilului cu obiectele din jur ,îmbogățește experiența copilului ,toate acestea constituind premise importante pentru intrarea în școală.

L.RAMBERT considera că simbolistica infantilă este impregnată de un decalaj între dezvoltarea mai accentuată a afectivității față de cea intelectuală;el vorbește de o vârstă a simbolului mimat,între4-5 ani și de o fază a identificării de simbol ,între5-6 ani.(Verza,Verza,2000,p.98)

II .3. DEZVOLTAREA PSIHICĂ A COPILULUI PREȘCOLAR. COORDONATE ALE DEZVOLTĂRII PSIHICE (MOTRICITATEA ,SENZORIALITATEA ,INTELECTUL,AFECTIVITATEA)

Perioada preșcolară sau vârsta de aur a copilăriei este vârsta unor achiziții psiho-comportamentale fundamentale a căror calitate va influența în mare măsură nivelul de adaptare și de integrare a copilului în fazele următoare ale evoluției și dezvoltării lui. Vârsta preșcolară este o perioadă a descoperirii,copilul învață că există o lume interesantă dincolo de spațiul casei și dorește să se implice în cunoașterea ei. Procesul devenirii ca persoană unică,independentă și perfect funcțională își are rădăcinile în copilăria timpurie.

Preșcolaritatea aduce schimbări importante atât în planul dezvoltării somatice, a celei psihice, cât și în planul vieții relaționale .Marea majoritate a copiilor sunt cuprinși în învățământul preșcolar,cadrul grădiniței depășind orizontul restrâns al familiei și punând în fața copiilor cerințe noi ,mult deosebite față de cele din familie si mai ales de cele din etapa atepreșcolară. Motorul dezvoltării psihice îl va constitui însă adâncirea contradicțiilor dintre solicitările externe și posibilitățile interne ale copilului,dintre dorințele ,aspirațiile ,interesele copiluluiși posibilitățile lui de a și le satisface;dintre modul oarecum primitiv de satisfacere a trebuințelor și modul civilizat de satisfacere a lor ,în concordanță cu anumite norme comportamentale și socioculturale,

Extinderea cadrului relațional cu obiectele ,cu alții,cu sinele constituie o premisă pentru dezvoltarea psihică pe toate planurile . Se conturează germenii conștiinței morale ,iar dobândirea unor diverse categorii de deprinderi sporește gradul de autonomie.

MOTRICITATEA copilului preșcolar. De-a lungul perioadei preșcolare,motricitatea se caracterizează printr-o intensă dezvoltare,ea contribuind la creșterea posibilităților copilului de a lua contact direct cu lumea înconjurătoare și de a facilita exercitarea unor comportamente practic-acționale .Activitățile de joc ,acțiunile imitative și de mânuire a obiectelor ,precum și deplasările în spațiul ambiant contribuie la dezvoltarea motricității grosiere. În același timp ,colajele ,desenul,prelucrarea plastelinei și mișcările de la nivelul aparatului fono-articulator stimulează dezvoltarea motricității fine,cre are efecte pozitive pentru pregătirea copilului în vederea achiziției scrisului și a comunicării verbale.

Trecerea de la bruschețea,la grația și apoi la forța mișcărilor reprezintă o tendință generală a evoluției motricității .În unele activități mișcările sunt imprevizibile,libere,spontane,ordinea executării lor neavând o prea mare importanță,în altele însă,ele capătă un anumit grad de stereotipizare,de automatizare,ordinea lor fiind prestabilită. În acest caz ,mișcările se transformă în deprinderi. Orice deprindere implică la început,efectuarea unor mișcări mai bruște,mai neîndemânatice,pentru ca pe măsura consolidării ei să se realizeze o perfecționare a modalităților de execuție.

Motricitatea este terenul de bază pe care se manifestă primele reglaje voluntare ale copilului preșcolar. Cadrul în care se constituie mecanismele voluntare este jocul,deoarece acesta face accesibilă înțelegerea de către copil a legăturii dintre motiv,scop și mijloace ceea ce dă sens fiecărei mobilizări,încordări,mișcări.

Nevoia de acțiune ,finalizată prin executarea diferitelor mișcări,stă la baza dezvoltării psihice a copilului .Prin acțiunea preșcolarului cu obiectele (îl descompune

transformă ) percepția nu doar se formează dar se și corectează,se verifică prin intermediul acțiunii,copilul pătrunzând în intimitatea acestuia ,îmbogățindu-și cunoașterea.

Motricitatea și acțiunea cu obiectele contribuie nu numai la îmbogățirea și diversificarea planului cognitiv al copilului,ci și la închegarea personalității sale .Pe măsura consolidării diferitelor tipuri de conduite motorii independente ,preșcolarul se detașează tot mai pregnant de mediul înconjurător,se individualizează,își conștientizează mai clar responsabilitățile în raport cu propria-i persoană.

SENZORIALITATEA. În perioada preșcolară planul senzorio-perceptiv cunoaște o dezvoltare spectaculoasă. Astfel,tactul devine un simț de control și susținere a văzului și auzului ,percepția devine observație perceptivă care este implicată în toate formele de învățare. Exuberanța motrică și senzorială a perioadei preșcolare se exprimă atât în perfecționarea sensibilității tactile cât și în creșterea rolului acesteia în exploatarea lumii. Practic copilul pipăie tot ce vede,iar percepțiile tactile permit mari acumulări de experiențe personale cu lucrurile.

Sensibilitatea și percepțiile vizuale sunt la fel de antrenate în explorarea mediului înconjurător ,ca si cele tactile. În preșcolaritate ,formele geometrice principale sunt mai bine însușite și denumite ,se însușesc și se folosesc cuvinte care semnifică raporturi spațiale cum ar fii:aproape, departe,sus,jos, aici etc. La vârsta micii școlarități se diferențiază și se denumesc culorile fundamentale ale spectrului(roșu,galben,verde,albastru),dar nu și cele intermediare(portocaliu,indigo,

violet) care vor fi diferențiate abia pe la vârsta de 5 ani .

La vârsta preșcolară,sensibilitatea auditivă devine mult mai fină decât la antepreșcolar, preșcolaritatea fiind o etapă propice pentru formarea auzului fonematic specific învățării limbilor străine deoarece nu sunt încă stabilizate structurile perceptive specifice limbii materne,care pot limita diferențierile fonematice specifice altor limbi . Vârsta preșcolară ,este vârsta favorabilă dezvoltării auzului muzical , iar în ceea ce privește percepția timpului,aceasta este favorizată de ritmicitatea programului zilnic pe care trebuie sa-l respecte.

Desprinderea unor însușiri mai importante ale obiectelor ,fixarea lor în cuvinte constituie premisa formării reprezentărilor. La această vârstă reprezentările au un caracter intuitiv, situativ, fiind încărcate de însușirile concrete ale obiectelor și fenomenelor, acestea lărgesc sfera și măresc coerența vieții psihice ,dând posibilitatea copilului să cunoască obiectele și în absența lor,să-și reactualizeze experiența trecută și s-o integreze în cea prezentă sau în cea viitoare,acum dezvoltându-se și reprezentările memoriei și ale imaginației.

INTELECTUL.Ca formațiune deosebit de complexă,intelectul cuprinde procese și activități psihice variate precum:gândire,limbaj,memorie,imaginație,atenție un întreg sistem ce depășește experiența senzorială uzând de proprietăți specifice ale creierului uman și realizându-se numai prin modelare culturală și integrare socioculturală.

Intelectul copilului înregistrează în perioada preșcolarității o serie de restructurări importante.

Gândirea copilului preșcolar este legată de reprezentările și limbajul acestuia,

dezvoltându-se în cadrul situațiilor de viață ,sub influența investigației practice asupra fenomenelor din jur ,prin intermediul operațiilor de analiză,sinteză,comparație,

abstractizare. Gândirea preșcolarului este preconceptuală sau cvasiconceptuală ceea ce înseamnă că ea operează cu o serie de constructe care nu sunt nici noțiuni individualizate dar nici noțiuni generale. Gândirea copilului preșcolar se caracterizează prin foamea de cunoaștere, datorită curiozității .Marea frecvență a întrebării,,de ce” constituie un indiciu al acestei cerințe de cunoaștere și de sesizare, de relații manifestate de gândirea copilului preșcolar. Gândirea copilului preșcolar de vârstă mică este elementară ,primitiv, simplistă ea are un caracter animist,considerând toate obiectele și fenomenele ca fiind insuflețite.Jean Piaget arată că până la 4- 5 ani, copilul are o gândire prologică și preoperatorie,după care urmează o gândire concret-intuitivă,care se extinde pe perioada vârstei școlare mici. Cea mai semnificativă trăsătură a gândirii,în perioada vârstei preșcolare constă în dezvoltarea capacității de a sesiza relațiile dintre fenomene,cum ar fii relațiile cauzale, succesiunea și simultaneitatea.(Verza,Verza,2000,p.104)

Principala caracteristică a gândirii preșcolarului este intuitivitatea,a cărei esență reiese din faptul că el ,,poate gândi ceea ce percepe,dar gândirea nu merge mai departe de reprezentarea elementului perceput”(P.Ostrrieth 1976,p.106) Gândirea copilului nu dispune încă de operații și nu se extinde dincolo de perceptiv .Ea operează cu preconcepte,apărute încă de la vârsta antepreșcolară ,dar care câștigă la vârsta preșcolară în generalizare și precizie deoarece se sprijină pe o experiență perceptivă mai bogată iar comunicarea cu cei din jur întărește forța lor integratoare.

Prin urmare,gândirea copilului este în ansamblu intuitivă deoarece operațiile ei sunt nedesăvârșite,schemele de acțiune sunt prelogice și ele se bazează doar pe reglări perceptive,transformate apoi în reprezentare. De asemenea,copilul nu formulează ,,ipoteze și nu sesizează contradicții între constatările sale”(T.Crețu,2006,p.156).

Limbajul este instrumentul curent de comunicare interumană. Pentru orice om gradul de stăpânire și de folosire a limbii este o legătură definitorie a personalității sale . Prin intermediul limbajului copilul transmite ceea ce percepe,simte,dorește, intenționează,ceea ce gândește,cu alte cuvinte îsi face cunoscut întregul conținut al vieții sale psihice și,în același timp ,dobândește informații despre ceilalți și mediul

ce-l înconjoară.

Limbajul și gândirea se află într-o strânsă legătură , limbajul servind gândirii drept instrument cu care operează. Vocabularul activ al copilului influențează întregul său comportament, precum și evoluția sa ulterioară,ca școlar. Limbajul copilului preșcolar se îmbogățește continuu atât sub raport cantitativ,prin creșterea volumului vocabularului,cât și sub raport calitativ,ca urmare a capacității de formulare logico-gramaticale,a formulării de fraze coerente și introducerii unor conținuturi cu sens și semnificații tot mai precise și bine structurate. De la 5-10 cuvinte pronunțate de copilul de 1 an ,vocabularul activ al copilului crește la cca 300-400 de cuvinte la 2 ani

ajungând la vârsta de 6 ani chiar la 3500 de cuvinte. Copiii preșcolari manifestă o deosebită plăcere să-și însușească cuvinte noi pe care le preiau de la adulți și să stabilizeze în comunicarea lor verbală așa numitele ,,clișee verbale”.

La preșcolarul mic predomină limbajul situativ, ca în partea a doua a preșcolarității să domine limbajul contextual. Acest lucru îi permite preșcolarului să verbalizeze referindu-se la o arie mai largă de evenimente trăite sau proiectate în viitor. Crește viteza de comunicare a copilului,creste capacitatea de a comunica cu cei din jurul său,se consolidează o anumită flexibilitate verbală,care face posibilă vorbirea alternativă, atunci când se joacă sau povestește.

În preșcolaritate se dezvoltă mult latura fonetică a limbajului,cu toate că datorită unor particularități ale aparatului fonator,ale analizatorului verbomotor și al celui auditiv,pronunția nu este încă perfectă,fiind posibile omisiuni,substituiri,inversiuni de sunete. De regulă, sunt afectate sunetele care apar mai târziu în vorbirea copilului mic și care necesită o modulare mai deosebită la nivelul aparatului fono-articular.(Verza,

Verza,2000,p.107)

Memoria . În relațiile cu lumea și cu ceilalți preșcolarul își formează treptat și capacitatea de a întipări,păstra,reactualiza experiența lui de viață. Memoria copilului se dezvoltă încă de timpuriu ,încă de la vârsta antepreșcolară când aceasta are un caracter spontan, în preșcolaritate datorită dezvoltării gândirii și a limbajului interior,alături de memorarea mecanică apare și cea logică,alături de cea involuntară se dezvoltă și cea voluntară,intenționată .Odată cu creșterea vârstei copilului ,crește și volumul memoriei acestuia dacă memorarea are loc în condiții naturale de joc și ca urmare a exersării. Crește de asemenea ,intervalul de timp în care este posibilă recunoașterea unui material după o singură percepție .Dar cu toate acestea,memoria copilului preșcolar este nediferențiată,difuză,are un caracter incoerent,nesistematizat,

haotic,amintirile acestuia fiind uneori fragmentate ,copilul memorează repede dar uită tot atât de repede.

AFECTIVITATEA. Viața afectivă a preșcolarului suportă modificări atât de natură cantitativă cât și calitativă,aceste modificări fiind posibile datorită noilor condiții de viață care apar, noilor solicitări cu care el se confruntă. Din punct de vedere cantitativ,

crește numărul stărilor și dispozițiilor afective iar calitativ se îmbunătățesc și se diversifică formele existente și tot odată apar altele noi. Creșterea capacităților generale ale copilului face să se amplifice relațiile sale cu mediul și în primul rând cu părinții,apoi cu ceilalți membri ai familiei. Intrarea la grădiniță este o nouă sursă de trăiri afective variate. Gama variată de activități desfășurate în grădiniță și măiestria educatoarei permit copilului să realizeze o întâlnire deosebită cu arta, literatura specifică vârstei, cu descoperirile minții umane și să trăiască astfel emoții complexe și bogate. La vârsta preșcolară, datorită capacităților de adaptare mai bune permit copilului să se echilibreze mai bune cu ambianța și astfel să sa petreacă ,,o pozitivare progresivă și mai amplă a vieții sale afective” (T.Crețu,2009.p.164)

Afectivitatea la vârsta preșcolară se caracterizează prin:

-seninătatea caracteristică acestei vârste datorită faptului că bucuriile și satisfacțiile sunt mai frecvente ;

-viața preșcolarului este în mare măsură situativă, este generată de împrejurări concrete,derulate ,,aici si acum”;

-afectivitatea preșcolarului este complexă, complexitatea rezultând din îmbogățirea raporturilor cu ambianța,cât și din interacțiunea acestuia cu toate procesele și funcțiile psihice;

-impresionalitatea afectivă și rezonanța emoțională imediată la solicitări și evenimente petrecute în mediul dezvoltării sale;

Preșcolaritatea este stadiul în care se realizează învățarea afectivă prin observarea conduitelor celor din jur,prin imitarea și asimilarea unor conduite și norme învățând să reacționeze corect în împrejurări cu semnificație pozitivă. Prin învățarea afectivă se îmbogățesc și se nuanțează conduita emoțional-expresivă și se descoperă și efectele ei asupra celor din jur.

Pe fundalul acestor noi contexte și al relațiilor existente apar o mulțime de stări afective; stări afective de vinovăție în jurul vârstei de 3 ani,de mândrie și pudoare în jurul vârstei de 4 ani,criza de prestigiu în jurul vârstei de 6 ani. La această vârstă ,au fost descrise și sindromul bomboanei amare-starea afectivă de rușine ce apare în urma unei recompense nemeritate,bucuria recompensei fiind încărcată de neliniște și sindromul de spitalizare-reacția afectivă violentă a copilului atunci când urmează a fi internat ,despărțirea de cei dragi fiind văzută ca un abandon.

Cu toate acestea afectivitatea preșcolarului este încă destul de instabilă,asistând pe parcursul preșcolarității la explozii afective ,concretizate în treceri rapide de la o stare la alta-de la tristețe la bucurie și invers -mare importanță ,sub raport educativ ,o are prevenirea unor stări afective neplăcute ca urmare a unor frustrări nejustificate.

II.4 EXPANSIUNEA PERSONALITĂȚII PREȘCOLARULUI PRIN JOC

Jocul reprezintă unul din mijloacele importante de socializare a copiilor preșcolari în cadrul căruia se fundamentează sociabilitatea,componentă importantă de integrare socială a individului care presupune comportamente sociale, de a ști să te comformezi cerințelor vieții de grup,de a stabilii și a întreține legături cu alții.

Jocul,prieten nelipsit al copilului,reprezintă pentru perioada preșcolară principala activitate,o formă de manifestare fără bariere geografice sau religioase,o activitate care îi reunește pe copii și în același timp îi reprezintă. În decursul jocului copilul acționează asupra obiectelor din jur,cunoaște realitatea își satisface nevoia de mișcare,dobândește încredere în forțele proprii,își îmbogățește cunoștințele. Manifestându-și dorința de a participa la viața și activitatea celor din jur,copilul își asumă rolul de adult,reproducând activitatea și raporturile lui cu ceilalți oameni. Însăși posibilitatea de a-și imagina realitatea ,de a o reflecta,reprezintă pentru copil sensul jocului. Prin această activitate copilul își satisface nevoile prezente și se pregătește de viitor.

În grădiniță,jocul este activitatea de bază și se regăsește în toate ariile de activitate, realizând procesul de învățare într-un mod atractiv,antrenant și ușor asimilabil de către copil.

Accentul plasat pe dezvoltarea capacităților,atitudinilor ce țin de dezvoltarea socio-emoțională,dezvoltarea fizică,sau a atitudinilor și capacităților în învățare,alături de competențe academice urmărite în mod tradițional impun cadrelor didactice o regândire a demersului educațional. Conceptul de ,,dezvoltare globală copilului” influențează în mod direct modul de organizare a educației în grădiniță,astfel că toate

experiențele copilului sunt experiențe de învățare care accelerează dezvoltarea lui în diverse domenii. Jocul reprezintă sursa principală de învățare pentru copii,este activitatea care îi ajută să învețe eficient; prin joc copiii învață să interacționeze unii cu ceilalți,să găsească soluții la situațiile problemă,să își exprime emoțiile,să achiziționeze cunoștințe și abilități care îi vor fii necesare pentru adaptarea la cerințele școlii. Ursula Șchiopu(1975) în cartea ,,Probleme psihologice ale jocului” consideră că jocul îndeplinește pentru toate vârstele funcții psihologice complexe,funcții educative precum:asimilarea de conduite,acumularea de experiențe și informații,funcții de dezvoltare fizică prin menținerea și antrenarea capacităților fizice,funcții sociale. Necesitatea jocurilor și a activităților alese de către copii ca mijloc de verificare și consolidare a cunoștințelor și deprinderilor,ca mijloc de adaptare, de antrenare a copiilor pentru activitățile obligatorii și de realizare a odihnei active joacă un rol deosebit în dezvoltarea personalității copilului.

Prin joc și experimentare,copilul se familiarizează cu noțiuni elementare de măsură,greutate,sunet,obiecte,fenomene etc .Jocul dă copilului simțul ideilor importante ce-i vor folosi ca mijloace și cu ajutorul cărora el va cuprinde mai târziu mai multe concepte complexe,atunci când copilul va dobândi o gândire mai profundă.

Prin joc copilul are posibilitatea de a fi inițiator în propria sa lume,determinând creșterea încrederii în sine,dorința de autodepășire,lăsând frâu liber fanteziei și imaginației. Prin joc copilul își cunoaște propriul corp și își poate coordona mișcările,i se dezvoltă sensibilitatea observativ-motrică ca de exemplu relația văz-mișcare,ochi-mână,mișcări care necesită un efort mi mare și mișcări fine.

Jocul este cadrul în care se manifestă întreaga viață psihică a copilului,acesta condiționează viața însăși,care poate să înflorească sau să degenereze,după câtă hrană spirituală este el în stare să-i ofere .Jocul imobilizează întreaga viață a copilului,îl umanizează,și îl ajută să fie armonios,ceea ce jocul îi poate oferi copilului la timpul potrivit rămâne ca achiziție prețioasă pe tot parcursul întregii sale vieți.

Cercetătorii au prezentat nenumărate definiții ale jocului,fiecare dintre ele subliniind anumite aspecte ale acestuia. Ed.Claparede arată că jocul este o satisfacere imediată a dorințelor și trebuințelor;Frederich Fobel afirma ca ,,Jocul este expresia cea mai înaltă a dezvoltării umane în copilărie,deoarece este singura expresie liberă a ceea ce se află în sufletul unui copil”;Schiller și Spencer susțin că jocul se bazează pe surplusul de energie al copilului;J.Bruner spune că ,,jocul este principala activitate în copilărie”iar Maria Montessori susține că ,,jocul este munca copilului”.J.Piaget consideră că jocul este o formă de activitate a cărei motivație este nu adaptarea la real,ci dimpotrivă,asimilarea realului la ,,eu” său, fără constrângeri și sancțiuni

Ursula Șchiopu a constatat că la preșcolarul mic, realizarea integrală a regulilor jocului este deficitară,de aceea acțiunea lui capătă un caracter episodic; preșcolarul mijlociu cu toate că aplică și cunoaște toate regulile ,nu dispune de capacitatea de a-și organiza bine toate etapele jocului și chiar dacă trăiește afectiv jocul întâmpină dificultăți de integrare socială în joc iar preșcolarul mare, dispune de o organizare strategică,în plan mintal,a etapelor jocului.

Ca modalitate de educare și instruire intelectuală a preșcolarului,jocul realizează o îmbinare optimă între obiectivele urmărite ,conținutul activității și particularitățile psihice ale vârstei preșcolare prin transpunerea sarcinilor de învățare în joc.

În dezvoltarea fizică și psihică a copiilor, jocul ocupă un loc de frunte ,fiecare formă de joc fiind un act de învățare. Jocul este și o metodă ,care are un mare potențial de formare și dezvoltare a personalității sub aspect fizic,intelectual, afectiv.

CAPITOLUL III

FORMAREA ȘI DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII COPILULUI PREȘCOLAR

III.1 STRUCTURA PERSONALITAȚII

Preșcolaritatea este perioada formării inițiale a personalității,perioada apariției primelor relații și atitudini ce constituie un nivel superior de organizare a vieții psihice a copilului.

Din punct de vedere structural,personalitatea cunoaște o interpretare triadică ,la baza căreia se situează componente ce vizează:dimensiunea dinamico-energetică-temperamentul,dimensiunea relațional-valorică-caracterul și latura instrumentală exprimată prin intermediul aptitudinilor.

Trăsăturile temperamentale reprezintă cea mai accesibilă și ușor constatabilă latură a personalității .Aceste trăsături se referă la nivelul energetic al acțiunii,la modul de descărcare a energiei și la dinamica acțiunii.

TEMPERAMENTUL reprezintă ,după N.SILLAMY,un ,,ansamblu de elemente biologice,care împreună cu factorii psihologici constituie peronalitatea ,cu rol de mediator între intensitatea ,durata,semnificația influențelor externe și efectele în sfera psihocomportamentală”.

În istoria psihologiei există mai multe criterii de clasificare a temperamentelor: tipologii biologice sau morfofuncționle-Hipocrate,E.Kretschmer, biotipologia itliană,franceză; tipologii fiziologice și psihofiziologice-I.P.Pavlov;tipologii psihologice-tipologia olandeză,tipologia franceză,tipologiile psihanalitice(S.Freud);tipologii clinice(Schnaider)

Temperamentele se pot exprima în activitatea și conduita morală,în gândirea,

imaginația,și afectivitatea fiecăruia,în relațiile interumane,deși aptitudinile și caracterele nu derivă din temperamente globale și nu pot fi reduse la temperament

(Golu,2002,p.544-560).

CARACTERUL –este un subsistem relațional valoric și de autoreglaj al personalității și se exprimă printr-un ansamblu de atitudini-valori.

În structura caracterului se pot distinge trei grupe fundamentale de atitudini:

atitudinea față de sine,atitudinea față de ceilalți,atitudinea față de muncă.

A.Cosmovici definește caracterul drept acea structurăcare exprimă ierarhia motivelor esențialeale unei persoane,cât și posibilitatea de a traduce în fapt hotărârile luate în comformitate cu ele.

Trăsăturile de caracter sunt moduri relativ constante de a reacționa ale unei persoane în raport cu realizarea scopurilor către care aspiră.

Structura caracterului: la vârstele mici are loc o integrare caracterială în plan afectiv,motivațional,iar la vârstele mari poate fi vorba de o integrare caracterială în plan cognitiv,volitiv.

După ALLPORT, trăsăturile de caracter sunt comune(cele care îi apropie pe oameni și după care pot fi găsite comparații intermediare) și trăsături de caracter individuale(care diferențiază o persoană de alta)

APTITUDINILE- sunt însușiri care asigură posibilitatea învățării anumitor cunoștințe,priceperi și deprinderi.

După A.Cosmovici,aptitudinile reprezintă însușiri ale persoanei care în ansamblul lor explică diferențele constante între oameni în privința posibilității de a-și însuși anumite cunoștințe,priceperi și deprinderi. Acesta le clasifică în aptitudini simple (cele care favorizează realizarea a numeroase activități) și aptitudini complexe(acele aptitudini

care permit realizarea unei activități mai ample,de tip profesional)

În ceea ce privește aptitudinea școlară,sarcina educatorului constă în cunoașterea individualizată a nivelului de dezvoltare al aptitudinilor fiecărui preșcolar în parte,iar apoi în adaptarea conținutului și a metodelor didactice în funcție de acestea pentru a asigura eficiența actului educativ.

Extensia ,,eului”.În preșcolaritate toate procesele precum:simțul ,,eului” corporal,

simțul unei identități de sine continui,respectul de sine și mândria continuă să se perfecționeze;simțul corporal devine mai fin,separarea de alții capătă consistență ca urmarea unor firave începuturi de reciprocitate care îi dau copilului posibilitatea să înțeleagă punctele de vedere ale celorlalți. La această vârstă apar încă două aspecte numite de ALLPORT ,,existența eului”și ,,imaginea eului”.Extensia,, eului”

echivalează cu lărgirea sferei sale de cuprindere și devine un criteriu important al determinării gradului de dezvoltare a personalității copilului. Cel de al doilea aspect se caracterizează printr-un început rudimentar de conștiință a copilului care începe să conștientizeze ce vor părinții de la el iar acest lucru va facilita evoluția ulterioară.

Conștiința morală a preșcolarilor include unele elemente psihice precum:reprezentări, judecăți morale,noțiuni,sentimente,atitudini morale.

Piaget consideră că există un anumit paralelism între constituirea conștiinței logice și conștiința morală prin faptul că ,așa cum în dezvoltarea gândirii există o perioadă de egocentrism și apoi de realism, tot așa și în dezvoltarea timpurie a conștiinței morale există faza comportamentului moral egocentric și faza realismului moral .

Cercetările lui Piaget au scos în evidență faptul că la această vârstă,apar relațiile de cooperare bazate pe reciprocitate,pe respect mutual,pe confruntarea punctelor de vedere și pe experimentarea în comun a conduitelor față de cele constrângătoare,care promovează respectul unilateral.

La preșcolari întâlnim o conștiință morală controlată mai ales de sentimente și nu de rațiune,de sisteme de valori împrumutate de la adulți și nu de sisteme de valori personale sau colective.

III. 2 .PERSONALITATE ȘI MEDIU

Prin mediu înțelegem totalitatea condițiilor materiale și sociale care asigură cadrul de existență și de dezvoltare al omului. În cadrul mediului se disting două componente principal: mediul natural sau fizic și mediul social sau socio-cultural. Mediul natural sau fizic(geografic) este cadrul natural în care se desfășoară viața materială a oamenilor. El desemnează totalitatea condițiilor bioclimatice în care trăiește omul(relief,climă,apă,floră,faună). Aceste condiții oferă posibilități diferite de dezvoltare omului și societății. Mediul natural sau geografic stă la baza unor modificări organice. Mediul social include totalitatea condițiilor economice ,politice și culturale în care trăiește și muncește omul,toate acestea punându-și amprenta asupra dezvoltării personalității acestuia. Influențele acestuia asupra dezvoltării psihice pot fi relevate în două planuri fundamentale:a) păstrarea achizițiilor istorice umane,oferind fiecărei generații posibilitatea de a prelua experiența acumulată în ultima ei formă perfecționată și concentrată;b) achizițiile existentei și ale experienței umane se fixează în fenomene de cultură dar și în unele modificări organice. Omul se află în relații afective și permanente cu mediul social,influențându-i acele elemente cu care acesta are o atitudine activă,cu care intră în procesul activității sale. În sens larg,mediul social cuprinde ansamblul fenomenelor infrastructurale și structurale ale societății,iar în sens restrâns ,mediul social este formar din influențele socioculturale ale familiei, ale grădiniței,ale colectivului de copii,ale prietenilor de joacă,având ca specific climatul social care rezulta din relațiile interpersonale care se stabilesc între membrii acestor comunități.

Mediul este și mai profund implicat în devenirea psihică infantilă,oferind material de construcție. Factorii de mediu acționează în anumite contexte sau cadre sociale-grupurile-care constituie și ele tot atâtea medii. Influența factorilor de mediu se exercită nu numai asupra constituirii psihicului în ontogeneză,dar și asupra unor procese psihice,prin condițiile alimentare,igienice și de protecție pe care le oferă. Atunci când este favorabil,mediul contribuie la accelerarea punerii în funcțiune a potențialului sistemului nervos.

Mediul devine sursă a dezvoltării psihice prin faptul că oferă copilul circumstanțe și condiții concrete de viață,obiecte,informații și modele de conduită,susceptibile a fi percepute și învățate. De asemenea, mediul oferă prilejuri de comunicare și schimburi afective între copil și cei care îl înconjoară. Mediul poate acționa ca un factor sau ca o barieră care favorizează ,facilitează, avantajează dezvoltarea psihică.

Năzuințele copilului se formează în mica copilărie prin exemplul celor cu care intră în contact,impunându-se prin comportamentul acestora neutralizare influențelor negative asupra celor mici.

Copiii sunt martori oculari ai transformărilor din viața socială ,economică și din mediul înconjurător. Toate aspectele noi le stârnesc curiozitatea ,pe care o manifestă prin noianul de întrebări pe care preșcolarii le adresează educatoarelor ,acestea ,prin răspunsurile oferite ,îi conduc pe copii la înțelegerea relațiilor dintre unele fenomene și rezultatul acestora. În cadrul activităților de cunoașterea mediului copiii trebuie să înțeleagă unul din principiile fundamentale ale lumii vii:tot ce este viu e naște,trăiește și moare.

În acest sens ,grădiniței îi revine importanta sarcină de natură ecologică,aceea că,

încă de la cea mai fragedă vârstă,copiii să ajungă să cunoască,să iubească și să ocrotească natura. În Programa activităților instructiv-educative sunt recomandate o serie de obiective a căror transpunere în activități specifice conduce copiii către înțelegerea unor legături cauzale între evenimente,le dezvoltă spiritul de observație,

contribuie la formarea de priceperi și deprinderi active,precum si la dezvoltarea conștiinței civice. De fapt, în grădiniță se construiește fundamentul conduitei ecologice,conduită care presupune manifestarea de acțiuni concrete în privința conservării,gospodăririi și protecției naturii.

CAPITOLUL IV

METODOLOGIA CERCETĂRII

IV.1 SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII

Scopul principal al cercetării pedagogice îl constituie în primul rând experiența avansată,aportul de noi idei adus care fac să progreseze practica generală, să sporească patrimoniul teoriei psihopedagogice.

Timpurile moderne,revoluția tehnico-științifică solicită dascălului să-și completeze profilul și comportamentul de asimilator și transmițător de cunoștințe,cu cel de investigator și creator de idei,cu care să sporească patrimoniul teoriei psihopedagogice și să optimizeze practica educațională.

În viziunea lui Emil Planchard,obiectul unei investigări pedagogice este de regulă un ,,fapt pedagogic”care reprezintă ,,tot ceea ce contribuie la modificările intenționate, voite în educație și instrucție”

Cercetare de față vrea să redea în ce măsură activitățile de cunoașterea mediului din grădinița de copii pot contribui la crearea unui comportament ecologic la copiii preșcolari,în măsura în care mediul înconjurător în care copiii își desfășoară activitatea, prin variatele lui aspecte, constituie un prilej permanent de influențare asupra personalității acestora. Concomitent cu transmiterea de cunoștințe ,se formează copilului preșcolar o atitudine corespunzătoare, un anumit mod de comportare,care nu numai că înlesnește cunoașterea treptată a mediului înconjurător, dar și integrarea copilului în acest mediu.

Atunci când copiii își satisfac interesele ,ei învață să acumuleze informații și să tragă propriile concluzii în legătură cu acestea. Este vârsta când ei pot acumula cunoștințe noi tot timpul,iar influențele mediului au un rol foarte mare în asigurarea unei experiențe complexe și variate în stimularea gândirii.

Deși astăzi se scrie mai puțin despre componentele personalității și mi mult despre personalitate ca realitate psihofizică complexă,nu trebuie uitat faptul că tăria și valorea personalității este dată de valoarea fiecăreia dintre componentele sale. Una dintre aceste componente cu rol esențial în asigurarea conduitelor sociale ale omului este caracterul,care vizează îndeosebi suprastructura socio-morală a personalității,calitatea de ființă socială a omului. A.Cosmovici definește caracterul drept acea structură care exprimă ierarhia motivelor esențiale ale unei persoane, cât și posibilitatea de a traduce în fapt hotărârile luate în conformitate cu ele.”

Sistemul caracterial este prin excelență o formațiune psihică dobândită în decursul vieții,în contactul individului cu multitudinea și varietate situațiilor și împrejurărilor de viață, ,,în caracter se manifestă esența socială a omului și se obiectivează valoarea lui morală”(U.Șchiopu,Zlate,2004,p.34)

Pentru definirea caracterului un rol important o au atitudinile, acele modalități de raportare a omului față de anumite aspecte ale realității prin care subiectul se orientează selectiv și se autoreglează preferențial,implicând reacții afective,comportamentale si cognitive.

Copiii sunt martori oculari ai transformărilor din viața socială, economică și din mediul înconjurător. Toate aspectele noi le stârnesc curiozitatea ,pe care o manifestă prin noianul de întrebări pe care ni le pun,iar noi , prin răspunsurile oferite ,îi conducem la înțelegerea relațiilor dintre unele fenomene și rezultatul acestora. În acest sens grădiniței îi revine importanta sarcină de natură inclusiv ecologică,aceea că ,încă de la fragedă vârstă ,copiii să ajungă să cunoască,să iubească și să ocrotească natura. Noi toți suntem responsabili în a construi un mediu educațional care să motiveze copilul în procesul de protejare a naturii,fiind esențial ca preșcolarul să fie educat în spiritul respectului față de mediu. Sentimentele și atitudinile copiilor față de natură trebuie să fie de respect și grijă,având în permanență convingerea că oamenii sunt parte integrantă din natură și nicidecum superiorii acesteia.

În baza considerentelor de mai sus am stabilit ca obiectiv primordial al cercetării de față,surprinderea dinamicii atitudinale a preșcolarului de grupă mijlocie față de diferite aspecte ale mediului înconjurător și crearea unui comportament ecologic prin activitățile de cunoașterea mediului.

Obiectivele cadru ale cercetării:

-stimularea curiozității privind explicarea și înțelegerea lumii înconjurătoare;

-dezvoltarea capcității de cunoaștere și înțelegere a mediului înconjurător, precum și stimularea curiozității pentru investigarea acestuia;

-formarea și exersarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a mediului înconjurător,în vederea educării unei atitudini pozitive față de aceasta;

Obiective propriu-zise ale cercetării:

-să descopere principalele componente ale mediului înconjurător prin implicarea sistematică a preșcolarilor în acțiuni de cunoașterea mediului;

-să identifice surse de poluare și posibilități de înlăturare ale acestora;

-să înțeleagă și să-și însușească noțiuni de reciclare și refolosire,învățând să economisească;

-să prelucreze materiale din natură pentru realizarea unor produse;

-să-și manifeste grija față de mediu,să fie capabil să ia atitudine;

-să aplice în contexte reale de viață,regulile și normele însușite,privind protecția mediului;

IV.2 FORMULAREA IPOTEZELOR CERCETĂRII

SĂ PRESUPUNEM CĂ:

1.Dacă copiilor le va fi prezentaț un anumit aspect al mediului înconjurător ,prin exersarea unor deprinderi de îngrijire și ocrotire al acestui aspect,atunci aceștia își vor forma în cadrul activităților de cunoașterea mediului un comportament ecologic.

2.Dacă li se va prezenta copiilor anumite aspecte ale mediului înconjurător,atunci aceștia prin stimularea curiozității vor înțelege raporturi cauzale între aceste aspecte, prin observare și realizare de experimente.

,,Între materialul perceput(faptele),susținea J.DEWEY,și cel conceptual(ipotezele) se stabilesc relații funcționale,astfel încât cel dintâi localizează și descrie probleme,pe când cel din urmă reprezintă o metodă posibilă de soluție”(G.F. KNELLER,1973,p.59).

Ipoteza în cercetarea pedagogică trebuie să asigure un echilibru între finalitatea acțiunii educaționale,desfășurarea ei și randamentul obținut.

IV. 3. ETAPELE CERCETĂRII:

1.-ETAPA INIȚIALĂ- etapă cu caracter constatativ;

2.-ETAPA INTERVENȚIEI- etapă ameliorativă cu valoare formativă în stimularea proceselor psihice la preșcolari;

3.-ETAPA EVALUĂRII- etapă cu caracter comparativ

Atât în etapa inițială,cât si în etapa finală sau a evaluării se aplică chestionarul cu cei 10 itemi cu întrebări dihotonice, ca pretest și postest, atât eșantionului experimental cât și eșantionului de control.

CHESTIONARUL cu cei 10 itemi aplicat lotului de subiecți:

1.-Plantele se înmulțesc prin semințe?

2,-Înmulțirea plantei are loc doar prin semințe?

3.Plantele au nevoie de apă ,lumină,căldură pentru a se dezvolta?

4.-În lipsa apei ,planta moare?

5.-Rădăcina plantei are rol de susținere?

6.-Plantele au ,,viață”?

7.-Aruncăm ambalajele (hârtie,plastic,resturi menajere) pe jos(stradă,cameră de joacă,grădiniță)

8.-Poluarea afectează viața plantelor?

9.-Poluarea afectează viața oamenilor?

10.-Copiii pot proteja mediul?

IV.4 PREZENTAREA LOTULUI DE SUBIECȚI

În cercetarea de față,am cuprins un lot format din 15 copii de vârstă preșcolară,de Nivel I(4-5 ani),grupa mijlocie- ,, Grupa Piticilor” de la Grădinița cu Program Normal Gresia-Starchiojd,jud.Prahova ca eșantion experimental și un lot de 15 preșcolari de la Grădinița cu Program Normal Posești ,,Grupa Buburuzelor” ca eșantion de control.

Grupa eșantionului experimental este formată din 9 fete și 6 băieți cu vârste cuprinse între 4 și 5 ani ,după cum reiese din tabelul de mai jos:

Tabel nominal –eșantion experimental –gen și vârstă

Tabel nominal –eșantion de control-gen și vârst

DIAGRAMELE ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTĂ ȘI GEN PENTRU FIECARE EȘANTOION

IV.4 METODELE ȘI TEHNICILE DE CERCETARE UTILIZATE

DURATA CERCETĂRII:5 săptămâni

W.WEBER definea managementul clasei astfel:,,setul de activități prin intermediul cărora profesorul promovează comportamentul adecvat al elevului și elimină comportamentul inadecvat,dezvoltă relații interpersonale bune și un climat socio-emoțional pozitiv”

,,Modificările cognitiv comportamentale însumează o serie de metode specifice ce vizează modificarea comportamentelor ale unei persoane „(M.Miclea,Modificări cognitiv-comportamentale).

1.CHESTIONARUL. Ca metodă de investigație a personalității sau a unei colectivități,in cercetarea de față am folosit ca instrument de cercetare CHESTIONARUL cu întrebări închise și răspunsuri dihotonice,având 10 itemi. Aplicarea aceluiași chestionar s-a făcut atât înaintea prezentării unor aspecte ale mediului înconjurător cât si după prezentarea acelor aspecte ale mediului propuse spre cercetare.

În cadrul chestionarului,întrebările,desenele au funcție de indicatori. Prin

intermediul chestionarului se pot investiga : opinii,interese,caracteristici ale judecăților,relații interpersonale,nivelul însușirii cunoștințelor.

Din punct de vedere al răspunsurilor solicitate ,chestionarele pot fii:

Cu răspuns dihotonic,închis de tipul da-nu;adevărat-fals;

Cu răspuns la alegere ,prin optarea unui răspuns din mai multe variante de răspuns oferite de către educatoare;

Cu răspuns liber sau deschis,când răspunsul este elaborat în întregime de către cel chestionat;

Structura chestionarului: întrebări introductive; întrebări de trecere; întrebări filtru; întrebări bifurcate; întrebări,,de ce”;întrebări de control; întrebări de clasificare

Formularea întrebărilor: fiecare întrebare vizează o singură problemă,vor fi evitate interogațiile care reunesc sub un semn de întrebare mai multe aspecte. Întrebările vor fii formulate clar,concis, simplu, corect din punct de vedere gramatical.

O altă metodă folosită în cercetarea de față este metoda CONVORBIRII.

2.CONVORBIREA constă în stabilirea unui dialog direct educatoare-preșcolar,pe baza unei suite de întrebări și pentru consemnarea răspunsurilor obținute. Ea se desfășoară după un anumit program,în jurul întrebărilor înainte elaborate. Dacă pe parcurs apar aspecte interesante,care nu au fost prevăzute cu anticipație,dialogul nu va urma în mod rigid chestionarului prestabilit,ci se va extinde pentru a cuprinde si aceste aspecte.

Pentru succesul convorbirii trebuie respectate câteva condiții:

-se vor evita întrebările directe, indiscrete,care ar conduce la răspunsuri stânjenitoare;

-nu se vor face consemnări în timpul discuției,ci protocolul convorbirii va fi reconstituit după terminarea acesteia;

-copilul va avea posibilitatea să adreseze el însuși întrebări la care va primi răspunsuri adecvate particularităților de vârstă și individuale;

-vor fi evitate întrebările scurte care conțin în ele răspunsul;

-de la începutul până la sfârșitul convorbirii se vor face eforturi pentru câștigarea încrederii subiectului-condiție esențială pentru asigurarea sincerității răspunsurilor;

Conținutul convorbirii(ca metodă de cunoaștere psihopedagogică) poate fi constituit din:

-motivele învățării și interesele copilului;

-formarea comportamentului vizat prin desfășurarea activității instructiv-educative;

3.OBSERVAREA PSIHOPEDAGOGICĂ.Ca metodă de cunoaștere a personalității,observarea psihopedagogică constă în urmărirea intenționată,cu scop și înregistrarea exactă,sistematică a manifestărilor comportamentale ale copiilor.

Observarea comportamentelor poate fi realizată concomitent cu activitatea didactică sau în timpul desfășurării activităților extracurriculare desfășurate de copii împreună cu educatoarea.

FACTORUL EXPERIMENTAL- prezentarea aspectelor de mediu- s-a realizat prin desfășurarea in cadrul activităților instructiv-educative a METODEI PROIECTELOR, metodă ce cuprinde o gamă largă de alte strategii didactice folosite cu succes în grădinița de copii.

Factorul experimental se aplică asupra eșantionului experimental ,,Grupa Piticilor” de la Grădinița cu Program Normal Gresia-Starchiojd.

METODA PROIECTELOR

Metoda proiectelor este o strategie modernă de organizare și conducere a procesului instructiv-educativ,care promovează educația individualizată,cu multiple valențe formative,în funcție de ritmul propriu de dezvoltare a fiecărui copil,de cerințele și de nevoile sale.

Metoda proiectelor este o provocare atât pentru copil,cât și pentru cadru didactic,făcând actual scopul educației și al instrucției afirmat de F.FROEBEL(1887): ,,de a scoate din ce în ce mai multe informații de la individ,în loc de a introduce din ce în ce mai multe informații în mintea acestuia”.

Metoda proiectelor este o metodă cu un puternic caracter interdisciplinar care dezvoltă multilateral personalitatea copilului,este o cercetare a unui subiect pe toate planurile care presupune efort energie și atenție .Această metodă poate fi caracterizată în plan practic ca un efort de cercetarea copilului pentru a descoperi detaliile subiectului abordat în întreaga lui amploare. Copilul este pus în situația de a descoperi singur răspunsuri la întrebări și în situații problemă,dându-i-se astfel ocazia să-și consolideze cunoștințele dobândite prin experiența proprie și să-și însușească algoritmul de învățare.

ETAPELE DESFĂȘURĂRII METODEI PROIECTULUI

1.Faza preparatorie și de inițiere;

2.Faza a doua-de documentare și investigare;

3.Faza a treia-adăugarea detaliilor,evaluarea produselor muncii;

FAZA 1-DEBUTUL PROIECTULUI

1.Constă în alegerea temei de investigat,stabilirea obiectivelor de referință și a obiectivelor comportamentale specifice temei alese,analiza resurselor materiale,umane și de timp necesare derulării proiectului tematic,conceperea hărții proiectului tematic de către cadru didactic în colaborare cu copiii.

În alegerea temei,copilul va fi cel care solicită sau sugerează tema,iar educatoarea hotărăște cm va desfășura activitatea. În alegerea temei se va ține cont de interesul copiilor față de acea temă,nivelul de dezvoltare al acestora,contextul geografic al grădiniței,potențialul socio-cultural al zonei,motivația copiilor față de tema aleasă.

2.Stabilirea direcțiilor de dezvoltare: scrisoare de intenție către părinți,discuțiile cu partenerii implicați în derularea proiectului,inventarul de probleme.

Inventarul de probleme. Utilizând tehnica brainstormingului,educatoarea poate afla de la preșcolari ce experiențe au avut în legătură cu tema propusă și ce cunoștințe au despre ea. Discuțiile în grup conturează întocmirea hărții proiectului care ghidează derularea proiectului în sine,aceasta rămâne deschisă pe tot parcursul derulării proiectului; ea va fi ,,citită” de către copii pe parcurs,pentru a o înțelege,pentru a marca pe ea punctele realizate.

3.Crearea centrului tematic. Educatoarea împreună cu copiii și părinții acestora vor contribui la procurarea materialelor informaționale și de manipulare,jucării și alte obiecte,deșeuri ,plante,cartoane, care să incite curiozitatea, interesul copiilor în sprijinul dezvoltării proiectului. Unele materiale pot fi confecționate de către copii împreună cu educatoarea pe tot parcursul derulării proiectului.

4.Discuții cu persoanele implicate. Pregătirea educatoarei înainte de planificarea activității implică promovarea unui parteneriat de decizie și de acțiune cu copiii,cu alte cadre didactice,cu specialiști,cu familiile și cu întreaga comunitate locală. O astfel de modalitate ajută grădinița să-și facă cunoscute activitatea și rezultatele și să prezinte totodată garanția că informațiile transmise copiilor sunt corecte din punct de vedere științific și în acord cu tradițiile și cultura comunității din care fac parte.

FAZA A DOUA- ACTIVITATEA DE DOCUMENTARE ȘI INVESTIGARE

Îmbinarea armonioasă a activităților frontale cu cele individuale și pe grupuri mici oferă posibilitatea unui învățământ integral,formativ;o abordare interdisciplinară asigură tuturor copiilor șanse egale de integrare în școală și în societate. Eficiența îmbinării lor depinde atât de gradul de cunoaștere a copiilor,cât și de creativitatea cadrului didactic.

Un rol important în desfășurarea proiectului o constituie spațiul educațional. Un spațiu bine organizat și împărțit pe arii de stimulare oferă condiții de dezvoltare proprii tuturor preșcolarilor. Jocul,activitatea de bază a preșcolarilor este principala modalitate de învățare eficientă,de aceea între joc si spațiul educativ există o relație de interdependență. Activitățile planificate în cadrul activităților comune trebuie dezvoltate în ariile de stimulare,aici copiii având posibilitate de aplicare a cunoștințelor asimilate anterior,aici,pe centre de interes are loc investigarea directă,nemijlocită a subiectului de cercetat;copiii fac observări,înregistrează date,compară,măsoară,explorează,discută,fac predicții,analizează, sintetizează.

Fiecare copil din subgrupă va putea să lucreze și să investigheze conform interesului și cunoștințelor pe care le are în acel moment. Pentru ca aceste activități să fie eficiente ,cadrul didactic trebuie să asigure resursele necesare investigațiilor,să sugereze căi de desfășurare și de investigare astfel încât toți copiii să fie permanent la curent cu activitățile care se desfășoară în grupă .

Îmbinarea armonioasă a activității frontale cu cea individuală și în grupuri mici asigură un învățământ integral,formativ,o comunicare intra și interdisciplinară,creează posibilitatea de a oferi copiilor șanse egale de integrare socială și școlară.

FAZA A TREIA-ADĂUGAREA DE DETALII ȘI ATRIBUIREA DE FUNCȚIONALITĂȚI

Adăugarea de detalii și atribuirea de funcționalități proiectului este necesară pentru a crea copiilor o motivație mai puternică,de a-i implica afectiv,acum observându-se dorința copiilor de a complica proiectul inițial .Copiii dau un rol ,o semnificație in cadrul programului lor de grădiniță,găsesc o funcționalitate proiectului desfășurat prin prezentarea unei dramatizări în fața părinților sau a colegilor,jucării confecționate și dăruite cu ocazia zilei unui coleg,înfrumusețarea unui colț în cadrul centrelor din grădiniță.

EVALUAREA. Evaluarea întregului proces desfășurat se poate realiza în momentul în care educatoarea sesizează că preșcolarii nu mai prezintă interes pentru temă,scopul evaluării fiind de a stabilii modul în care copiii și-au însușit noile cunoștințe,deprinderi și priceperi și cum sunt toate acestea aplicate de aceștia în situații variate,de a realiza transferul în alte domenii de cunoaștere.

Concluziile de la finalizarea proiectului trebuie să fie anunțate copiilor dar și părinților. Copiii vor fi ajutați să revadă și să evalueze etapele și fazele principale ale investigațiilor,să selecteze materialul care exprimă cel mai bine mesajul proiectului derulat de ei.

Evaluarea proiectului se poate realiza prin:prezentarea unor albume, prezentarea unei dramatizări și spectacole, realizarea unei expoziții cu produsele muncii lor în cadrul proiectului,confecționarea de ,,cărți” sau a unor,,jurnale” cu lucrările proprii.

Alegerea metodei proiectelor ca modalitate de organizare și desfășurare a activității didactice din grădiniță conduce la asigurarea unui succes vizibil într-un timp scurt atât pentru copil cât și pentru educatoare ,în desfășurarea actului didactic copilul devenind subiect,partener,inițiator.

Metoda proiectelor este un instrument de apreciere prognostică,deoarece indică în ce măsură copiii prezintă sau nu în mod real anumite aptitudini; are valoare diagnostică ,această metodă fiind un bun prilej de verificare a cunoștințelor asimilate prin activitățile instructiv-educative desfășurate în grădiniță.

PROIECT TEMATIC,,PRIETENII NATURII”

NIVEL:I(3-5 ANI)

GRUPA:MIJLOCIE-,,GRUPA PITICILOR”

TEMA ANUALĂ : CUM ESTE,A FOST ȘI VA FI AICI PE PĂMÂNT

TEMA PROIECTULUI:,,PRIETENII NATURII”

DURATA PROIECTULUI:5 SĂPTĂMÂNI

SUBTEMELE PROIECTULUI:

-SECVENȚA I-,,DE LA SĂMÂNȚĂ LA PLANTĂ”-2 SĂPTĂMÂNI

-SECVENȚA II–,,MAI MULTĂ VERDEAȚĂ MAI MULTĂ VIAȚĂ”-1 SĂPTĂMÂNĂ

-SECVENȚA III-,,VOLUNTARII DE MEDIU”- 1 SĂPTĂMÂNĂ

-SECVENȚA IV-EVALUAREA PROIECTULUI

OBIECTIV CADRU:

-dezvoltarea capacității de a descoperii lumea plantelor prin explorări,exerciții,experimente,precum și stimularea sentimentelor de dragoste și ocrotire a naturii,dezvoltarea capacității copilului preșcolar de a interacționa cu mediul.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

-să însușească cât mai multe cunoștințe despre mediul înconjurător,mai ales despre plante;

-să dobândească valori și sentimente de dragoste și grijă pentru mediu;

a-să conștientizeze importanța plantelor(sursă de oxigen,de hrană,de materie primă)și necesitatea ocrotirii ei;

-să dobândească deprinderile necesare identificării și rezolvării unei probleme de mediu-deșeurile menajere;

a-să cunoască și să descrie verbal și grafic stadiile de dezvoltare ale unei plante,să descopere factorii necesari dezvoltării unei plante;

EXEMPLE DE COMPORTAMENT:

-să descopere,să observe,să colecționeze diverse tipuri de semințe de plante;

-să urmărească evoluția unei plante din stadiul de însămânțare până la înflorire;

-să recunoască,să denumească și să descrie părțile componente ale unei plante;

-să enumere elementele de mediu necesare cultivării plantelor,precum și uneltele folosite la sădirea lor;

-să sorteze și să clasifice semințele,dar și elementele componente ale plantei ;

-să-și îmbogățească vocabularul activ cu termeni legați de plante și grădinărit;

a-să dorească să cultive plante,să le îngrijească și să trăiască într-un mediu natural plăcut și fără deșeuri;

-să ocrotească mediul înconjurător,colectând deșeurile pentru reciclare,păstrând normele de comportare civilizată;

-să realizeze lucrări estetice folosind materiale din natură;

-să-și exprime gândurile,sentimentele în legătură cu desfășurarea proiectului și înregistrarea datelor în jurnalul de proiect;

aa-să-și dorească să participe la acțiunile desfășurate,să se exprime verbal,grafic,să lucreze în echipă;

-să facă predicții în legătură cu desfășurarea unui eveniment;

RESURSE MATERIALE:diverse tipuri de semințe,pahare transparente pentru fiecare copil(utilizate în loc de ghivece pentru germinarea semințelor),unelte pentru grădinărit(pentru transplantarea răsadului)plicuri transparente pentru semințe,imagini cu diferite plante pentru realizarea unui album,plante presate,pastă de lipit,creioane colorate,acuarele, hârtie glasată,cărți reviste, fișe de lucru individual,costume pentru scenetă,apă,pământ,ilustrații,colaje.

RESURSE UMANE: preșcolari,părinți, educatoare;

METODE:observarea spontană și dirijată;explicația,demonstrația,exercițiul,jocul.

DESCRIEREA PROIECTULUI

Odată cu venirea primăverii,oamenii locului din care fac parte au început munca în grădini. În cadrul întâlnirii de dimineață,intr-una dintre zilele obișnuite de grădiniță,la întrebarea adresată de mine,,cum vă simțiți astăzi?” preșcolarii,, Grupei Piticilor” de la Grădinița Gresia –Starchiojd au început să povestească despre cum au ajutat părinții la munca în grădină: au plantat răsaduri,au pus semințe în pământ,au curățat grădinile. Pornind de la această idee am propus preșcolarilor să desfășurăm un proiect care se va numi,,Prietenii naturii”.Odată stabilită tema proiectului,am aplicat chestionarul cu privire la cunoștințele și atitudinile pe care le au însușite copiii până la acea dată,întrebările fiind adresate copiilor pe parcursul a două zile,răspunsurile orale fiind înregistrate de mine într-o grilă de răspunsuri. Pe baza acestor răspunsuri am stabilit inventarul de probleme,am constituit punctul de plecare al proiectului,am stabilit direcțiile de dezvoltare și persoanele implicate in desfășurarea proiectului propus.

Împreună cu copiii am întocmit Harta proiectului,care ajutați de către părinți au adus de acasă decupaje din cărți și reviste, imagini sugestive proiectului în derulare, a fiecărei direcții de dezvoltare stabilite cu copiii în prealabil:,,De la sămânță la plantă”, ,,Mai multă verdeață ,mai multă viață”, ,,Voluntarii de mediu”.

Împreună cu copiii,prin scrisoarea de intenție adresată părinților,am solicitat acestora ajutor material pentru realizarea Centrului Tematic.

Pentru a transmite copiilor de vârstă preșcolară unele cunoștințe din domeniul ecologiei am explicat pe înțelesul lor câteva noțiuni ca de exemplu: poluare,ocrotirea naturii,a proteja,dispariție,distrugere, noțiuni care au mărit interesul pentru o mai bună cunoaștere a lumii plantelor.

Ca metode didactice,am folosit în desfășurarea cercetării observarea,convorbirea, jocul didactic, lectura după imagini, experimentul, toate îmbinate cu obiectivele și conținuturile propuse pentru derularea proiectului, toate acestea grupate într-un sistem de activități și acțiuni care să respecte principiul gradării,de la simplu la complex,de la particular la general.

La finalul proiectului,am planificat o săptămâna de evaluare,în care am desfășurat activități integrate interdisciplinare,activități în care am aplicat din nou același chestionar aplicat la începutul derulării proiectului,urmând să analizez rezultatele obținute la acest chestionar aplicat în două momente diferite ale cercetării.

INVENTARUL DE PROBLEME

METODE ȘI PROCEDEE DIDACTICE: explozia stelară, observarea dirijată, explicația, demonstrația, învățarea prin descoperire,experimentul,conversația,exercițiul,povestirea.

HARTA PROIECTULUI,,PRIETENII NATURII”

INVENTAR DE ACTIVITĂȚI PROIECT TEMATIC,,PRIETENII NATURII”

PLANIFICAREA ACTIVITĂȚILOR DE ÎNVĂȚARE

SAPTĂMÂNA I-,,DE LA SĂMÂNȚĂ LA PLANTĂ”

DATA DESFĂȘURĂRII: -2-6 MARTIE 2015

La întâlnirea de dimineață,copiii primesc vizita neașteptată a zânei Primăvara(o persoană cu abilități de comunicare,costumată corespunzător .Ea trece pe la fiecare copil pentru a-i oferi semințe de plante cu rugămintea de a fi ajutată de el să realizeze o grădină cu legume ,flori și multă verdeață. Preșcolarii sunt întrebați de asemenea de către Zâna Primăvara cu ceea ce mai doresc aceștia să primească și să afle de la ea .În cadrul activităților derulate pe întreaga săptămână ,copii vor analiza cu atenție schimbările care se produc primăvara în natură și vor ști,la sfârșitul ei,ce anume să-i ceară Primăverii să facă.

PLANIFICARE ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

SĂPTĂMÂNA II-,,DE LA SĂMÂNȚĂ LA PLANTĂ”

DATA DESFĂȘURĂRII: -9-13 MARTIE-2015

Câteva crenguțe de pom înfrunzite sau chiar înflorite,alături de alte plante specifice primăverii si legume timpurii așezate într-o vază la centrul tematic stârnesc curiozitatea copiilor și dorința de a afla tot mai multe despre subiectul proiectului tematic,,Prietenii naturii”.Copiii au astfel posibilitatea de a observa de aproape ,să pipăie,să miroasă,să exploreze viața fascinantă a plantelor.

PLANIFICARE ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

SĂPTĂMÂNA III-,,MAI MULTĂ VERDEAȚĂ, MAI MULTĂ VIAȚĂ”

DATA DESFĂȘURĂRII: 16-20 MARTIE-2015

PLANIFICARE ACTIVITAȚI DE ÎNVĂȚARE

SĂPTĂMÂNA IV-,,VOLUNTARII DE MEDIU”

DATA DESFĂȘURĂRII- 23-27 MARTIE 2015

În dimineața zilei de luni,la Centrul tematic ,copiii au găsit o scrisoare,care le-a fost citită de către doamna educatoare. Scrisoarea este adresată copiilor de la grupa mijlocie din partea Mamei Natura cu rugămintea de a fi salvată de mulțimea de gunoaie care s-a abătut asupra ei. Preșcolarii grupei o pot ajuta doar realizând cu succes activitățile derulate în săptămâna în curs și aducând de acasă un obiect reciclabil pentru a realiza din el un obiect plăcut .Prin această mică scrisoare copiii au fost motivați în rezolvarea sarcinilor în activitățile desfășurate.

PLANIFICARE ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE

SĂPTĂMÂNA- V- EVALUARE FINALĂ PROIECT TEMATIC,,PRIETENII NATURII”

DATA DESFĂȘURĂRII-30 MARTIE-3 APRILIE-2015

LEGENDĂ:

ALA : – Activități de dezvoltare personală

B – Bibliotecă

JM – Joc de masă

JR – Joc de rol

Ș – Știință

A – Artă

C – Construcții

ÎD : – Întâlnirea de dimineață

T – Tranziții

R – Rutin

ADE: – Activități pe domenii experențiale

DLC: – Domeniul Limbă și Comunicare

DȘ1: – Domeniul Științe(Cunoașterea mediului)

DS2: – Domeniul Științe(Matematică)

DEC1: – Domeniul Estetic Creativ( Activitate Plastică)

DEC2: – Domeniul Estetic Creativ(Activitate Muzicală)

DOS1: – Domeniul Om și Societate

DOS2: – Domeniul Om și Societate(Activitate practică)

DPM: – Domeniul Psiho-motor( Educație-fizică)

Am ales să desfășurăm proiectul tematic pe mai multe secvențe și anume:

-colectare și sortare a materialelor din natură(îndeosebi a semințelor)- demararea proiectului

-cunoașterea celor patru factori ai vieții: apa aerul ,solul și lumina; obținerea răsadului prin plantarea semințelor,observarea stadiilor de creștere a plantelor, sădirea răsadului,îngrijirea grădiniței realizate;

-sădirea florilor în curtea grădiniței si participarea preșcolarilor la activități practic- gospodărești

-recunoașterea deșeurilor,colectarea și depozitarea lor corectă,refolosirea unor materiale, materiale care unt respinse de natură(care nu sunt biodegradabile)

-evaluarea proiectului

În perioada desfășurării proiectului,copiii vor urmării procesul de dezvoltare al plantei din stadiul de sămânță până la apariția tulpinei și a frunzei. Apoi vor sădi planta în grădină și o vor îngriji…Observațiile preșcolarilor în legătură cu procesul de dezvoltare al plantei vor fi înregistrate individual prin desene,prin înscrierea lor în jurnalul de proiect. Copiii vor face predicții in legătură cu aspectul viitor al plantei: înălțime,număr de flori,de frunze.

De asemenea, copiii vor colecta deșeuri participând la activități de voluntariat în împrejurimile grădiniței,vor selecta deșeurile vor participa la menținerea unui mediu curat și sănătos

VALENȚE FORMATIVE ALE ACTIVITĂȚILOR DE CUNOAȘTEREA MEDIULUI ÎN CADRUL PROIECTULUI,,PRIETENII NATURII ÎN VEDERA CREĂRII UNUI COMPORTAMENT ECOLOGIC

STRATEGII DIDACTICE ȘI CONȚINUTURI

MIJLOACE DE REALIZARE

SĂPTĂMÂNA I-,,DE LA SĂMÂNȚĂ LA PLANTĂ”

1 ACTIVITĂȚI OBLIGATORII: DOMENIUL ȘTIINȚE -CUNOAȘTEREA MEDIULUI : ,,Primăvara în grădina de legume”- recunoașterea diferitelor semințe de legume și plantare acestora în ghivece.

Metodă folosită: observarea

Comportamente urmărite:

-să descopere,să observe,să colecționeze diferite tipuri de semințe și plante

-să sorteze și să clasifice semințele,

-să urmărească evoluția unei plante de la stadiul de însămânțare până la înflorire.

a-să dorească să cultive plante,să le îngrijească și să trăiască într-un mediu natural plăcut

Resurse materiale: diverse tipuri de materiale,ghivece transparente pentru fiecare copil( utilizate ca ghivece pentru germinarea semințelor),unelte pentru grădinărit, plicuri transparente pentru semințe, caiete pentru realizarea jurnalului de proiect.

Copiii au fost antrenați în observări cu întreaga grupă,care au durată foarte scurtă și în observări de lungă durată,ce se deosebesc prin scopul pe care îl au și anume , de a observa evoluția unor fenomene,plante. Astfel, pentru observarea procesului de încolțire al plantelor,de creștere și dezvoltare a lor, am elaborat un plan ce vizează principalele etape ale unui proces: germinația, planta tânără, planta matură, înflorirea,formarea semințelor, recoltarea semințelor

Urmărind ciclul de dezvoltare a unei plante,încă de când semănăm sămânța i-am apropiat pe copii de înțelegerea noțiunii de viață. Le-am explicat că omul selecționează plante în funcție de utilitatea lor,le cultivă pe cele care îi sunt necesare în alimentație, în industrie. Limitează dezvoltarea acel plante care îi sunt dăunătoare.

Omul întreține,conservă,îmbogățesc vegetația înfrumusețează ambianța cu ajutorul plantelor.

ACTIVITĂȚI LIBER ALESE:

1. BIBLIOTECĂ:,,Imagini de primăvară”- citire de imagini legume timpurii

Metodă folosită: convorbirea

Comportamente urmărite:

să recunoască, să denumească și să descrie părțile componente ale unei plante;

Lecturile după imagini,ca formă organizată de cunoaștere a naturii înconjurătoare ,activitate în cadrul căreia copiii își însușesc cunoștințele cu ajutorul imaginilor,au avantajul că aduc aproape de copii,în mod selectiv,o anumită idee sau secvență din realitatea înconjurătoare.

Având în vedere că este o activitate în care se sistematizează cunoștințele,în activitatea cu tema,,Imagini de primăvară”,citire de imagini cu legume timpurii, copiii si-au însușit cunoștințe despre legumele timpurii ale anotimpului primăvara dar și despre activitatea oamenilor în acest anotimp,în grădini.

2.STIINȚĂ- ,,Ce știm și ce vrem să aflăm despre plante?” –convorbire

Metodă folosită – conversația

Comportamente urmărite

-să sorteze și să clasifice elementele componente ale unei plante;

Convorbirea ,ca formă de activitate independentă,presupune folosirea metodei conversației și contribuie la rezolvarea unor sarcini de bază ale cunoașterii mediului înconjurător si ale vocabularului preșcolarilor. Majoritatea întrebărilor cer copiilor să găsească o anumită legătură între fenomene și acțiuni, de tipul legăturii cauzale,ceea ce dezvoltă gândirea logică. În desfășurarea activității cu tema ,,Ce știm și vrem să mai aflăm despre plante ?”,am adresa copiilor întrebări legate despre părțile componente ale unei plante, despre forma frunzelor acestora, despre modul de înmulțire.

Totodată,preșcolarii au aflat noutăți, curiozități din lumea plantelor.

3.STIINȚĂ- ,,Punem gazon,iese freză cu breton!” –semințe de gazon la încolțit

Experiment pentru observarea încolțirii semințelor de gazon. S-au folosit pahare transparente,semințe de gazon,servețele,apă.

MIJLOACE DE REALIZARE

SĂPTĂMÂNA II ,,DE LA SĂMÂNȚĂ LA PLANTĂ”

1.ACTIVITĂȚI OBLIGATORII: DOMENIUL ȘTIINȚE-CUNOAȘTEREA MEDIULUI: ,,Legume timpurii” –observare răsaduri diverse, stadii de creștere, plantare răsaduri;

Metodă folosită-observarea

Comportamente urmărite:

– acumularea de impresii despre legumele timpurii în vederea construirii unor imagini clare și diferențiate;

-elaborarea unor generalizări simple și corecte despre lucrurile percepute;

Resurse materiale: plante diferite,legume , legume timpurii(ceapă verde,ridichi,salată)

Întrucât în structura sa ,activitatea de observare îmbină analiza și sinteza datelor lumii reale, bazându-se pe investigarea activă a acestei realități de către copii, am considerat că principala contribuție a acestei activități constă în antrenare și stimularea capacității perceptive a copiilor, în adâncirea contactului direct cu realitatea înconjurătoare,în verbalizarea corectă a celor percepute.

Pentru a respecta principiul gradării, am realizat această observare prin realizarea unor comparați( comparație între legumele de toamnă și cele de primăvară)

Urmărind creșterea și dezvoltarea plantelor prin însămânțarea în ghivecele de la colțul viu al clasei grădiniței, preșcolarii au aflat zilnic câte ceva referitor la acestea. Atenția copiilor este atrasă de plante prin faptul că le sunt apropiate in mediul familial (plante ornamentale),dar și prin faptul că unele dintre ele constituia o sursă de alimentație,legumele și zarzavaturile.

ACTIVITĂȚI LIBER ALESE:

JOC DE MASĂ:,,Uneltele grădinarului”

,,Grădina de legume” activități de îmbogățire a reprezentărilor despre grădină și uneltele folosite .

Resurse materiale: jetoane cu imagini; puzzle;joc mozaic;