Rolul Si Functiile Impozitelor
C U P R I N S
CAPITOLUL I
NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND OBLIGAȚIILE FISCALE
1.1. Conținutul, rolul și funcțiile impozitelor. Principiile și criteriile impunerii
Procesul de finanțare a activităților statului în domenii cum sunt apărarea,ordine publică, funcționarea organelor administrației publice, educație, sănătate, cultură, artă, securitate și protecție socială precum și în domeniile economice cum sunt transporturi, energie, comunicații, cercetare, protecția mediului și cerința intervențiilor sale prin acțiuni adecvate asupra fluctuațiilor conjuncturale ale mediului economic, au determinat sporirea nevoilor sale financiare precum și o diversificare a surselor de finanțare.
Impozitele reprezintă o categorie financiară a cărei apariție și evoluție se află în legătură cu statul și relațiile bănești. Rădăcina etimologică a acestei noțiuni provine din limba latină de la cuvântul „ impositus”.
Impozitele, ca procedeu financiar principal de mobilizare a fondurilor bănești necesare statului, au apărut și sunt cunoscute din antichitate, evoluând în forme multiple în toate perioadele istorice, păstrându-și importanța până în zilele noastre. Evoluția istorică a fost însoțită, îndeosebi în perioada contemporană, de caracterizări și teorii doctrinare care justifică necesitatea și rolul impozitelor precum și de principii privind așezarea și încasarea acestora.
Pe măsură ce organizarea statală se dezvoltă, aceasta este însoțită de impozitul permanent perceput pe cale de autoritate. Treptat el începe să fie reformat de conducătorii de state, iar el însuși, la rândul său, stă la baza reformelor la care statul a fost supus de-a lungul timpului. Statele moderne și-au bazat dezvoltarea economiilor și extinderea puterii lor, în mare parte, pe fiscalitate, fie că aceasta era suportata numai de către proprii cetățeni sau de cetățenii altor state aflate într-o formă sau alta de dependență față de respectivul stat.
Până în prezent nimeni nu a putut înlocui acest mijloc de finanțare și de susținere a statului.
Funcțiile impozitului conturate de-a lungul timpului ce stau la baza impozitelor.
Cea mai importantă funcție a impozitelor se manifestă în plan financiar, întrucât ele au constituit și constituie mijlocul principal de preocupare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. În statele dezvoltate, impozitele, taxele și contribuțiile asigură opt sau nouă zecimi din totalul resurselor financiare ale statului în țările în curs de dezvoltare această pondere este mai mică, fiind cuprinsă între cinci și nouă zecimi. În perioada postbelică tendința caracteristică pentru evoluția impozitelor și taxelor o reprezintă creșterea continuă a acestora, în expresia relativă și absolută.
De aceea, funcția cea mai importantă a impozitelor este aceea de asigura mobilizarea veniturilor necesare statului pentru acoperirea cheltuielilor publice. În concepția teoriei economice clasice asupra impozitelor acestea reprezintă unica funcție a lor ca mijloc de preocupare a resurselor bănești pentru trezoreria publică. Ele nu trebuie să fie nici mobilizator și nici inhibitor al economiei.
Teoria economică modernă așează la temelia explicării necesității funcțiilor
impozitelor și alte rațiuni, alături de cea financiară și anume funcții economice și sociale legate de utilizarea acestora ca instrumente de intervenție a statului în economie, având calitatea de pârghie fiscală.
În zilele noastre, in condițiile complexe ale funcționării mecanismelor pieței concurențiale, în practica financiară contemporană se evidențiază o anumită accentuare a rolului impozitelor pe plan economic, aspect ce rezulta din practica statelor moderne de a folosi impozitele ca mijloc de intervenție în viața economică. Impozitul are atât rolul alimentării cu fonduri la bugetul statului, cât și acela al unui factor de echilibru în economie.
Din rațiuni economice satul poate diferenția tratamentul fiscal al contribuabililor pentru a stimula dezvoltarea activităților dorite de societate și pentru descurajarea celor indezirabile. Astfel, el este in prezent activizat ca pârghie fiscală în cadrul economiei.
Sunt cunoscute aspectele practice ce reflectă utilizarea structurilor tehnice ale impozitelor pentru intervenție în viața economică și socială: acțiuni în scop natalist ( impozitul pe celibat ), asigurarea unei anumite egalizări sociale a indivizilor ( impozitul pe succesiuni cu caracter de confiscare, progresivitatea cotelor de impozitare în funcție de nivelul veniturilor), folosirea impozitului pentru orientarea activităților economice ( variabilitatea cotelor, exonerarea parțială temporară și deduceri în funcție de activitatea economică, utilizarea taxelor vamale și a accizelor ). Astfel, de la rolul primordial de a asigura venituri statului pentru acoperirea cheltuielilor publice, s-a ajuns la utilizarea impozitului pentru obținerea de efecte pe plan economic și social.
Funcția intervenționistă a impozitelor se manifestă în următoarele direcții:
● aceea de a incita ( investițiile, asigurările, exportul );
● aceea de a inhiba ( consumul de produse dăunătoare sănătății, poluarea mediului, formarea de averi excesive );
● aceea de a proteja anumite ramuri, sectoare sau produse autohtone, prin intermediul taxelor vamale.
Impozitelor le revine și un important rol social, ce se concretizează prin utilizarea lor ca instrument al redistribuirii unei părți importante a produsului intern brut. Rațiuni de ordin social stau la temelia tratamentului fiscal diferențiat în politica fiscală: nu toți contribuabilii care obțin venituri de mărime egală suportă la fel impozitul. Utilizarea impozitului ca instrument al politicii sociale a statului are loc prin diferențierea mărimii lui ținând seama și de criterii cum sunt: numărul de persoane aflate în întreținere, starea de sănătate, starea civilă, vârstă etc. Totodată și procesul de alocare a veniturilor bugetare pe beneficiari reprezintă un mijloc de redistribuire a unei părți din P.I.B. În practica fiscală actuală a statelor se acceptă ideea de diferențiere a sarcinilor fiscale pe criterii sociale. În acest sens se acceptă și impozitul negativ aspect concretizat in faptul că anumite categorii ale populației beneficiază de utilități acoperite din veniturile publice de o valoare mai mare decât contribuția lor la constituirea veniturilor bugetare, pe seama impozitelor mai mari pe care le plătesc alți contribuabili. Această strategie fiscală nu trebuie să ducă la deformarea aplicării principiilor economice specifice economiei de piață și să conducă la un egalitarism fiscal.
Pornind de la aceste aspecte, în teoria fiscală contemporană au fost exprimate numeroase definiții ale impozitului:
Una din definițiile cuprinzătoare a fost dată de Gaston Jeze care afirmă că „impozitul este o prestație pecuniară, pretinsă pe cale de autoritate, cu titlu definitiv și fără contraprestație, in vederea acoperirii cheltuielilor publice”.
În dicționarul economic și social se consemnează că „impozitul este o prelevare obligatorie realizată în profitul administrației publice, care nu dă dreptul unei contraprestații directe, ci la servicii furnizate în mod gratuit de colectivitate.
Din definițiile întâlnite în literatura de specialitate se poate considera că: impozitele reprezintă obligații de plată pecuniare stabilite de stat în temeiul legii în sarcina persoanelor fizice și juridice în funcție de capacitatea contributivă a fiecăruia, mobilizate la buget fără vreun echivalent sau contraprestație directă și utilizate de acestea ca resurse financiare pentru acoperirea cheltuielilor publice și pârghii pentru influențarea vieții economice și sociale.
Structura bugetului pe anul 2006 se prezintă astfel:
milioane lei
Venituri totale 42.822,6
Din care:
Venituri curente: 42.761,5
Din acestea:
– venituri fiscale 40.486,6
din care:
Impozit pe venit, profit și câștiguri
din capital de la persoanele juridice 8.853,6
din care:
– impozit pe profit 7.446,0
Impozit pe venit, profit și câștiguri
de la persoane fizice 1.532,3
din care:
– impozit pe venit și salarii 8.444,2
– cote defalcate din impozitul
pe venit (se scad) -6.912,0
Impozite și taxe pe proprietate 480,0
Impozite și taxe pe bunuri și servicii 27.743,7
din care:
– taxa pe valoare adăugată 26.047,0
– sume defalcate din taxa pe
valoare adăugată (se scad) -9.703,4
– accize 10.702,4
Impozit pe comerțul exterior și
tranzacțiile internațional 1.877,0
Contribuții de asigurări 271,0
Venituri nefiscale 2.003,9
Venituri din capital 56,1
Încasări din rambursarea împrumuturilor
acordate 5,0
Totalul impozitelor directe in bugetul pe anul 2006 reprezintă 10.865,9 fiind inferioare impozitelor indirecte care reprezintă 27.046 cea ce înseamnă că principala sursă de alimentare a bugetului o reprezintă impozitele indirecte.
Principiile si criteriile impunerii.
În decursul timpului economiștii au fost preocupați de obținerea celei mai bune repartiții a poverii fiscale intre contribuabili, spre a finanța sectorul public.Pentru prima data asemenea principii au fosdt formulate de Adam Smith, reprezentant de seamă al economiei politice clasice.Potrivit apreciertilor ce au fost făcute de acesta, la baza politicii fiscale ar trebui să stea urmatoarele principii:
Principiul justeței impunerii se referă la echitatea fiscală și are în vedere că fiecare
din cetațenii unui stat trebuie să contribuie la coperirea cheltuielilor publice în funcție de veniturile pe care le obțin.Din cuprinsul acestui principiu rezultă că sunt juste numai impozitele care, instituite în scopul acoperirii cheltuielilor publice, sunt reglementate și se percep în raport cu capacitatea contributivă a fiecărui debitor.
Principiul certitudinii impunerii presupune ca mărimea impozitelor datorate statului
de către fiecare contribuabil să fie certă. Totodată termenele, modalitățile și sumele de plată să fie clare, precise și cunoscute cu anticipație de către fiecare contribuabil.Principiul certitudinii impozitelor își are corespondentul în principiul „legalității impozitelor”, care pretinde să fie percepute numai impozitele reglementate prin lege, iar dispozițiile acestor legi să fie aplicate în strictă conformitate, promovând așa zisa”egalitate a cetățenilor în fața impozitelor”.
Principiul comodității în domeniul fiscal, potrivit căruia impozitele și taxele trebuie
să fie percepute la termenele corelate cu periodicitatea obținerii veniturilor și după o procedură cât mai convenabilă plătitorilor.
Principiul randamentului impozitelor are în vedere cala instituirea unor impoyite,
acestea să fie cât maiputin apăsătoare pentru contribuabiliiar încasarea lor să fie făcută cu cheltuieli minime.
Randamentul ridicat al impoziteloreste legat de următoarele:
caracterul său universal, cea ce presupune să fie plătit de toate persoanele fizice și
juridice care obțin venituri din aceași sursă sau dețin avere de valoare egală;
să cuprindă întreagamaterie impozabilă, să fie exclusă posibilitatea practicării evaziunii
sau fraudei fiscale;
să nu reclame cheltuielimari cu așezarea, urmărirea și încasarea lui.
Ținând seama de principiile formulate de Adam Smith precum și de contribuțiile
aduse de alți economiști, se poate desprinde că principiile actuale ale impozitării, cristalizate în știința finanțelor publice nțelor publice sunt:
Principiile de echitate fiscală;
Principiile de politică financiară;
Principiile de politică economică
Principiile social-politice ale impunerii.
Echitatea fiscală presupune ideea de dreptate, justiție socială în materie de
așezare și percepere a impozitelor.
Principiile de politică financiară ale impunerii au în vedere ca orice impozit care este introdus în practica fiscală să corespundă unor criterii ce vizează:
randamentul fiscal ridicat;
stabilitatea și elasticitatea;
tipul și numărul de impozite utilizate pentru constituirea veniturilor publice.
În concordanță cu principiile de politică economică, statul urmărește prin instituirea unui impozit, pe lângă încasarea de de venituri bugetare, și folosirea impozitului ca instrument pentru influențarea dezvoltării sau restrângerii activității unor ramuri sau subramuri ale economiei.
Principiile social-politice ale impunerii se referă la faptul că în prezent toate statele urmăresc, prin politica fiscală pe care o promovează, înfăptuirea unor obiective de ordin social-politic.
1.2. Elementele tehnice ale impozitelor
Realizarea obiectivelor financiare, economice și sociale care sunt avute în vedere de către stat prin utilizarea instrumentelor fiscale se bazează pe adoptarea unor reglementări fiscale care se cer a fi cunoscute atât de organele fiscale cât și de contribuabili, reglementari care se referă la elementele tehnice ale impozitului.Acestea sunt:
subiectul impozitului sau contribuabilul;
suportatorul impozitului;
materia impozabilă (obiectul impozabil);
unitatea de impunere;
sursa impozitului;
cota impozitului;
asieta fiscală;
termenul de plată.
Subiectul impozitului sau contribuabilul este reprezentat de persoana fizică
sau juridică ce este obligată prin lege la plata acestuia (în cazul nostru agentul economic).
Suportatorul impozitului îl constituie persoana fizică sau juridică din ale cărei venituri se suportă efectiv impozitul (in cazul nostru agentul economic).
Materia impozabilă (obiectul impozabil), o reprezintă bunul, venitul ori activitatea pentru care subiectul datorează impozite directe, precum și vânzarea valorificarea sau punerea în circulație a unor produse, bunuri sau servicii, in cazul impozitelor indirecte (în cazul nostru materia impozabilă este reprezentată de profit).
Unitatea de impunere. Pentru a fi supus impunerii, obiectul impozitării trebuie să fie măsurat, evaluat și de aceea se precizează prin lege în mod expres unitatea de impunere; aceasta reprezintă unitatea în care se exprimă mărimea obiectului impozabil (lei).
Sursa impozitului indică din ce anume este plătit impozitul, adică din venit sau din avere (în cazul nostru venitul).
Cota impozitului, reprezintă mărimea impozitului stabilită pentru fiecare unitate de impunere.Această cotă se aplică asupra bazei impozabile, rezultând impozitul total de plată (cota impozitului reprezintă 16% din profit)
Asieta fiscală dă expresie modului de așezare a impozitelor, și cuprinde toate operațiile pe care le înfăptuiesc organele fiscale pentru identificarea fiecărui subiect impozabil; stabilirea mărimii materiei impozabile precum și a cuantumului impozitelor datorate statului de fiecare subiect.
Termenul de plată al impozitului se referă la precizarea datei sau a intervalului de timp în interiorul căruia trebuie să fie achitată obligația față de bugetul statului (în cazul nostru trimestrial).
1.2.1.Asieta impozitelor.Obligația și creanța fiscală.Titlul de creanță fiscală.
Asieta impozitelor cuprinde ansamblul operațiunilor întreprinse de organele fiscale pentru așezarea și perceperea impozitelor, și vizează aspecte cum sunt:
Stabilirea obiectului impozabil (a materiei impozabile) și determinarea bazei de calcul a
impozitului;
Determinarea mărimii impozitului datorat;
Emiterea titlului de creanță fiscală;
Stingerea obligației fiscale.
Stabilirea obiectului impozabil și a bazei de calcul a mărimii impozitului presupune constatarea existenței obiectului impozabil și evaluarea materiei impozabile.Constituie obiect impozabil: veniturile (salariu, profit, rentă, dobândă etc.), averea faptul genarator de materie impozabilă (adică actul sau evenimentul care dă naștere unei creanțe fiscale a statului asupra contribuabilului), etc.
Constatarea obiectului impozabil de către organele fiscale este metoda tehnico-financiară a cărei aplicare este reglementată pentru impunerea directă a veniturilor obținute în mod particular de către liber-profesioniști, meseriași, agricultori și alți contribuabili, ca și pentru impunerea clădirilor și a altor bunuri mobile ale persoanelor fizice.
Materia impozabilă constituie elementul pe care se fundamentează calculul mărimii impozitului.Operațiunile și actele de constatare trebuie efectuate la începutul fiecărui an.Constatarea materiei impozabile comportă procedura declarațiilor de impunere ale contribuabililor și verificările operative efectuate de organele fiscale.Declarația de impunere constituie un procedeu pentru sesizarea organelor fiscale îndeosebi în împrejurarea în care persoanele fizice încep exercitarea unei meserii, desfășurarea unei activități etc. din care realizează venituri impozabile.
Baza impozabilă se obține determinând obiectul impozabil în mod corect, atât cantitativ cât și calitativ.Sunt necesare, în acest sens, efectuarea a două operațiuni:identificarea obiectului impozabil (a materiei impozabile) și apoi evaluarea sau măsurarea materiei impozabile existente pe o anumită perioadă de timp.Baza impozabilă se exprimă în unitați monetare sau în unități naturale.
La impozitul pe profit se utilizează pentru evaluarea obiectului impozabil metoda directă, prin calculul bazei de impunere a impozitului și declararea la organele fiscale.
Determinarea mărimii impozitului constituie operațiunea de stabilire a mărimii sarcinii fiscale pe baza aplicării cotei de impozitare (sau a unei sume fixe de impozit) asupra bazei de impunere, cu luarea în calcul a tuturor facilităților fiscale, stabilite prin reglementări legale(Ordonanțe de Guvern, legi).
Emiterea titlului de creanță fiscală.Obligația și creanța fiscală.
Definim creanța fiscală (bugetară) ca reprezentând dreptul statului de a percepe prin organele fiscale impozite, taxe și alte venituri în contul bugetului sau a fondurilor speciale de la persoanele fizice și juridice, în baza unor acte normative.
Fiecare impozit și tază ce concretizează oligații fiscale în sarcina unor plătitori se individualizează și concretizează printr-un act denumit titlu de creanță (bugetară).
Titlul de creanță fiscală este actul prin care se constată și se individualizează obligația de plată privind creanțele bugetare, întocmit de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii.
Formele titlurilor de creanță fiscală sunt extrem de diferite, în funcție de instrumentele prin care se stabilesc, în baza legii, obligațiile fiscale.Astfel, constituie titluri de creanțe fiscale următoarele acte:
procesul verbal de impunere, pentru obligațiile bugetare din impozite și taxe a căror
mărime se determină de către organele de specialitate pe baza declarațiilor de impunere;
deconturile sau declarațiile fiscale depuse la organul fiscal competent, în cazul
obligațiilor bugetare care se stabilesc de plătitor;
documentele care cuprind diferențele de de impozit sau taxe și majorările de întârziere
stabilite cu prilejul verificărilor efectuate de organele abilitate când se constată diferențe între obligațiile de plată datorate potrivit legii, și cele efectiv achitate;
procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor pentru obligațiile
privind amenzile;
declarația vamală pentru obligația de plată a taxelor vamale;
hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, etc.
Stingerea obligațiilor fiscale; căile și modalitățile de stingere a obligației fiscale
Obigațiile fiscale individualizate pe plătitori prin titlul de creanță emis în sarcina unei persoane fizice sau juridice se sting prin una din următoarele modalități:
perceperea(incasarea)impozitelor;
prin compensare;
prin scăderea debitului în caz de insolvabilitate;
prin anulare;
prin prescripție.
Perceperea (incasarea) impozitelor datorate bugetuluide stat constituie cel mai important mod de realizare a creanțelor bugetare.Acesta constituie operațiunea finală a asietei, și constă în încasarea acestora la termenele și modalitățile specifice fiecăruia dintre ele.
Încasarea impozitelor de către aparatul fiscal al statului cunoaște trei modalități de realizare:
direct de la plătitori de către organele fiscale;
prin stopajla sursă;
prin aplicarea de timbre fiscale.
Încasarea impozitelor direct de la plătitor se poate realiza în două variante:
când plătitorul este obligat să se prezinte la organul fiscal pentru a-și achita obligația fiscală;
din inițiativa organului fiscal, care are obligația de ase deplasa la sediul sau reședința contribuabilului spre a-i solicita plata impozitului.
Plata obligațiilor prin stopaj la sursă constă în aceea că impozitul se calculează, se reține și se varsă la bugetul statului de către o terță persoană.Astfel, societățile comerciale, regiile autonome, instituțiile publice ș.a. sunt obligate să calculeze și să rețină impozitul pe salarii și alte obligații fiscale datorate de personalul acestora, și să-l verse la bugetul public.
Perceperea obligațiilor fiscale prin aplicarea de timbre fiscale se practică pentru acte și acțiuni notariale, judecătorești, consultare.
Pe lângă stingerea obligațiilor fiscale prin plata lor, se mai pot întâlni și anumite moduri speciale de realizare și stingere a creanțelor bugetare cum sunt:
Compensarea care intervine în situația în care același contribuabil, persoană fizică sau juridică, are, pe de o parte obligații de plată la buget, iar pe de altă parte are de primit sume platite în plus, de rambursat (în cazul TVA) sau de restituit, după caz, de la buget.
Scăderea debitului pentru cauze insolvabile atât pentru persoane fizice cât și pentru cele juridice, dacă debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile.În plus, pentru persoanele fizice – când debitorul a dispărul sau a decedat fără să laseavere, iar pentru persoanele juridice, când își încetează existența – și nu sunt posibilități de recuperare a debitului – se recurge la scăderea acestuia.
Prin anulare.Anularea este un mod excepțional de stingere a obligațiilor fiscale ce se aplică atunci când anumite categorii de subiecte impozabile au datorii restante față de bugetul statului și anularea devine necesară pentru lichidarea unor restanțe ce nu au perspectivă de a fi recuperate.
Stingerea obligațiilor fiscale prin prescripție în ipoteza unui anumit număr de ani în care nu se pot recupera prin plată, inclusiv prin executare silită.
1.3. Clasificarea impozitelor. Obligațiile fiscale ale agenților economici privind impozitele și contribuțiile
Clasificarea impozitelor:
● După trăsăturile de fond și de formă
♦ impozite directe:◦ impozite reale → impozitul funciar
→ impozitul pe clădiri
→ impozitul pe activități industriale
→ comerciale și profesii libere
→ impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc
◦ impozite personale
→ impozit pe venit ▪ impozite pe veniturile
persoanelor fizice
▪ impozite pe veniturile
societăților de capital
→ impozit pe avere ▪ impozite pe averea
propriu-zisă
▪ impozitul pe sporul
de avere
▪ impozite pe circulația
averii
♦ impozite indirecte:◦ taxe de consumație
◦ venituri care provin de la monopolurile fiscale
◦ taxe vamale
◦ taxe de timbru și de înregistrare
● După obiect
♦ impozite pe venit
♦ impozite pe avere
♦ impozite pe cheltuieli
● După scopul urmărit
♦ impozite financiare
♦ impozite de ordine
● După frecvența cu care se realizează
♦ impozite permanente
♦ impozite incidentale
● După instituția care le administrează
♦ în statele de tip federal ◦ impozite federale
◦ impozite ale statelor, provinciilor și regiunilor
◦ impozite locale
♦ în statele de tip unitar ◦ impozite ale administrației centrale de stat
◦ impozite locale
Obligațiile fiscale ale agenților economici privind impozitele și contribuțiile
Agenții economici, contribuabili la bugetul de stat au obligații fiscale privind
impozite, taxe și contribuții. Impozitele spre deosebire de taxe și contribuții au caracter obligatoriu, nerambursabil și nu presupun o contraprestație directă și imediată din partea statului. Impozitele ca obligații fiscale pot fi: directe și indirecte.
Impozitele directe sunt acele impozite care se stabilesc în mod direct în sarcina fiecărui contribuabil persoană fizică sau juridică, în funcție de veniturile și/sau averea acestora și pe baza cotelor de impozit reglementate legal. Subiectul și suportatorul impozitului sunt una și aceeași persoană în cazul impozitelor directe. De aceea se afirmă că impozitele de acest tip au o incidență directă asupra subiectului plătitor. Agenții economici datorează impozite directe în funcție de veniturile pe care le realizează:
impozit pe profit – agenții economici care intră în categoria întreprinderilor mici și mijlocii;
impozit pe venit – microîntreprinderile;
impozit pe dividende;
impozit pe veniturile din salarii;
taxa asupra mijloacelor de transport;
impozit pe clădiri;
impozit pe teren.
În categoria impozitelor indirecte se încadrează acele impozite care se includ în prețul de vânzare al unor bunuri. Impozitele indirecte sunt vărsate la bugetul public de către producători, comercianți sau prestatori de servicii dar sunt suportate de către consumatorii bunurilor și serviciilor cumpărate. Aceasta înseamnă că, în cazul impozitelor indirecte, operează incidența indirectă asupra contribuabililor, chiar prin lege atribuindu-se calitatea de subiect plătitor altei persoane fizice sau juridice decât suportatorul impozitului.
Agenții economici în funcție de profilul activității datorează bugetului de stat impozite indirecte ca:
taxe de consumație ( accizele, taxa pe valoarea adăugată );
taxe vamale;
taxe fiscale de timbru, consulare.
Cuantumul acestor impozite, modul de calcul, de declarare a obligațiilor și
termenele de plată sunt reglementate de Legea nr.571/2003-Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare.
1.4. Evaziunea fiscală și repercusiunea impozitelor
Evaziunea fiscală este fenomenul de încălcare a reglementărilor fiscale care au consecința financiară a plății unor impozite și taxe mai mici decât cele legal datorate, ori chiar a neplății unor impozite și taxe. În legislația fiscală românească, evaziunea fiscală reprezintă sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice și persoanele juridice române sau străine.
Evaziunea fiscală constituie unul din fenomenele economico-sociale complexe de maximă importanță cu care se confruntă fiecare stat și ale cărui consecințe nedorite.
Limitarea evaziunii fiscale apare ca necesară datorită efectelor sale: ea se repercutează direct asupra diminuării veniturilor fiscale și favorizează apariția unor distorsiuni în mecanismul pieței, consolidând nejustificat poziția pe piață a celor care se sustrag de la impozitare; contribuie la accentuarea inechităților sociale.
Principalele premise ale evaziunii fiscale sunt:
unele norme și reglementări legale privind stabilirea și plata impozitelor și taxelor pot fi
lipsite de precizie și pot oferii posibilitatea de a fi interpretate în moduri diferite;
evaziunea fiscală poate fi și rezultanta folosirii unor metode și modalități defectuoase
de aplicare a legislației fiscale ( de exemplu stabilirea obligațiilor fiscale pentru unele categorii de contribuabili pe baza unor norme medii de venit și nu pe baza venitului efectiv realizat);
se poate vorbi și de o înclinație psihologică generală a contribuabililor – pe fondul lipsei unei educații fiscale din partea unor contribuabili -, de a se sustrage parțial sau total, de la plata obligațiilor fiscale care le revin; o asemenea înclinație derivă din faptul că omul este preocupat să pună mai presus interesele sale individuale decât interesul general al societății;
încălcări ale legislației fiscale săvârșite de către funcționarii publici cu atribuții fiscale, vamale și de control financiar, care au consecințe de evaziune fiscală;
existența unei presiuni fiscale excesiv de ridicate, ce depășește gradul de suportabilitate a contribuabililor;
neajunsuri în organizarea sistemului de control financiar;
desele modificări ce se produc în sistemul fiscal în perioada de tranziție.
Formele evaziunii fiscale
evaziunea care poate fi realizată la adăpostul legii;
evaziunea fiscală ce se realizează cu încălcarea legii, denumită fraudă fiscală.
● Evaziunea fiscală realizată la adăpostul legii constă în sustragerea de impozitare
a unei părți din materia impozabilă realizată de către contribuabilii de drept, la adăpostul legii, fără ca fapta lor să fie considerată contravenție sau infracțiune și sancționată corespunzător. Aceasta este o evaziune fiscală nefrauduloasă, putându-se înfăptui prin două moduri:
– prin includerea în legislația fiscală a unor prevederi care să permită unor categorii de contribuabili să sustragă în totalitate sau parțial, de la impozitare, o parte din materia impozabilă. Este vorba de a include în legile fiscale unele prevederi ce se referă la privilegiile fiscale pe care le acordă statul unor categorii sociale sau unor persoane juridice;
– alt mod de a determina evaziunea poate să apară datorită unor lacune ale legilor fiscale care permit unor persoane fizice sau juridice să plătească un impozit mai mic. Un asemenea fenomen devine posibil deoarece legislația fiscală din unele state permite, prin lacunele sale, scoaterea de la impozitare, a unor venituri, părți de venituri sau averea care, dacă prevederile legale ar fi clare, explicite, necontradictorii, complete, nu ar putea duce la asemenea situații de scoatere de sub incidența fiscală a lor.
Evaziunea fiscală la adăpostul legii presupune a uza de prevederile legislației fiscale spre a apăra cât mai mult interesele contribuabililor, diminuând sarcinile fiscale, pornind de la impreciziile unor legi fiscale sau beneficiind de facilitățile fiscale prevăzute în legislație.
În orice țară există legi fiscale imperfecte, pe care actorii economici le speculează pentru a-și ușura sarcina fiscală.
Se pot prezenta multiple posibilități de apariție a evaziunii fiscale la adăpostul legii. In situația determinării veniturilor impozabile pe baza unor norme medii de venit se creează posibilitatea ca acei contribuabili care obțin venituri superioare normei medii stabilite, să nu plătească impozit pentru venitul suplimentar înregistrat. Aceste situații se pot ivi în cazul impozitării veniturilor din profesii libere dacă sunt evaluate pe baza normelor medii de venit.
Sarcina fiscală se poate determina și prin practicarea unor cote forfetare de cheltuieli pentru calculul veniturilor impozabile ( artiștii plastici, scriitorii ), prin scăderea din profiturile reale ale contribuabililor a unor cheltuieli investiționale, de sponsorizare etc.
În aceste cazuri contribuabilii care efectuează cheltuieli reale mai mari sau mai mici decât cotele forfetare de cheltuieli prestabilite, ca și contribuabilii cărora li se admit la scăderea din profiturile reale cheltuieli investiționale și de sponsorizare ajung să plătească impozite necorelate cu baza reală de impozitare.
Acordarea unor facilități fiscale ( exonerări, scutiri parțiale, reduceri de impozite ), actorilor economici in anumite domenii ale economiei, asigură un cadru favorabil pentru a recurge la diverse procedee spre a sustrage de la impozitare o parte a veniturilor. Pentru a se sustrage temporar de la plata impozitelor, solicită și obțin aprobări de a constitui noi societăți comerciale cu același obiect de activitate ca al celor vechi cu toate că în realitate, acestea sunt noi forme de organizare și exploatare în care se obțin profituri mai mari decât în vechile societăți care sunt menținute într-o stare de aparentă funcționare.
Facilitățile fiscale acordate actorilor economici din anumite ramuri, la înființarea firmelor, sau pe parcursul desfășurării activității, permit ca o parte din venit să nu fie supus impunerii. Astfel, se pot acorda scutiri temporare de la plata impozitului pe profit pentru societățile nou înființate, scutiri sau reduceri de impozite pentru societățile care creează noi locuri de muncă sau angajează personal din rândul șomerilor, scutiri de taxe vamale pentru mașinile și utilajele sau materiile prime aduse din import.
Se pot acorda reduceri de impozit pe profit pentru actorii economici care reinvestesc o parte din profitul obținut în echipamente tehnice.
Reglementările fiscale din alt state oferă și alte posibilități de evaziune fiscală la adăpostul legii. În S.U.A. legea conferă dreptul unui întreprinzător persoană fizică să-și declare ca asociați pe soție și copii, chiar dacă ei nu au nici o contribuție la capitalul social sau la activitatea firmei. Avantajul pentru ei este că prin impunerea separată pe fiecare membru de familie, impozitul de plătit va fi mai mic.
● Evaziunea fiscală frauduloasă, numită și fraudă fiscală.
Conceptul de evaziune fiscală frauduloasă presupune sustragerea integrală sau parțială de la impozitare, prin încălcarea legilor fiscale. Aceasta duce la sporirea sarcinilor fiscale ale contribuabililor care își achită conștiincios obligațiile fiscale, pentru ca statul să poată mobiliza la buget volumul de venituri necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.
Pentru a preveni faptele care duc la fraudă fiscală, legislația fiscală din țara noastră stabilește obligațiile ce revin contribuabililor:
de a avea autorizații oficiale pentru activitățile generatoare de venituri impozabile;
de a se înregistra la organele fiscale locale;
de a declara organelor fiscale atât veniturile și bunurile impozabile, cât și datele privind sediul, subunitățile, magazinele în care își desfășoară activitatea producătoare de
venituri;
de a completa registrele și toate celelalte documente prevăzute de lege;
de a permite și înlesni controlul fiscal din partea organelor competente.
Încălcarea prevederilor legilor fiscale care au consecințe producerea evaziunii fiscale frauduloase constituie infracțiune sau contravenție în funcție de gragul de periculozitate socială a acestora.
Forme de manifestare ale fraudei fiscale:
ascunderea materiei impozabile prin neevidențierea în contabilitate a unor mărfuri,
distrugând facturile de intrare, procurarea de mărfuri fără acte de importatori, neînregistrarea unor activități;
înregistrarea pe costuri a unor cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale;
înregistrarea pe costuri a unor cheltuieli ce nu au nici o legătură cu obiectul de activitate
al societății respective sau depășirea cotelor de cheltuieli cu protocolul, reclama, publicitatea, sponsorizări, diurne;
întocmirea incorectă sau necorespunzătoare a documentelor primare sau de evidență
contabilă ori acceptarea unor astfel de documente;
fapta de a nu evidenția prin acte contabile sau alte documente legale veniturile realizate
ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata sau diminuarea obligațiilor fiscale;
desfășurarea de activități fără autorizație legală;
organizarea sau conducerea de evidențe contabile duble, alterarea memoriei aparatelor
de taxat, de marcaje, cu scopul de a diminua veniturile supuse impozitării;
distrugerea actelor contabile sau a altor documente prin care se diminuează datele de
evidență a materiei impozabile;
declararea fictivă din partea contribuabililor cu privire la sediul unei societăți
comerciale sau schimbarea acestuia fără a îndeplini obligațiile legale, spre a se sustrage
de la controlul fiscal;
derularea operațiunilor fictive prin „ firme fantomă” în scopul scoaterii de sub control
legal a mărfurilor și punerea organelor abilitate în imposibilitatea stabilirii obligațiilor fiscale de plată;
practicarea unor fapte de comerț sau servicii care nu sunt trecute în obiectul de
activitate al firmei;
utilizarea forței de muncă „ la negru” fără a plăti obligațiile față de stat;
nefuncționarea societăților comerciale care au beneficiat de scutire la plata impozitului
pe profit încă o perioadă egală cu cea scutită;
stabilirea incorectă a perioadei de scutire de la plata impozitului;
refuzul de a prezenta organelor de control documentele justificative de evidență
necesare pentru stabilirea mărimii obligațiilor fiscale;
sindromul „ Phoenix” , când o firmă ce avea obligații de plată a T.V.A. se declară în
stare de faliment sau se lichidează, dar apare o altă firmă cu același director;
Asemenea abateri, frecvent întâlnite în practică, sunt sancționate prin măsuri
pecuniare sau private de libertate după cum modul de încălcare a prevederilor legale întrunește elementele constitutive ale contravenției sau a infracțiunii.
Adâncirea relațiilor economice internaționale și amplificarea relațiilor de cooperare dintre statele cu sisteme fiscale diferite și cu rate diferite ale fiscalității, a dus la extinderea fenomenului evaziunii fiscale și la nivel internațional. Evaziunea fiscală internațională este facilitată și de existența unor „ oaze fiscale” sau „ paradisuri fiscale”, de care profită contribuabilii care caută un tratament fiscal mai avantajos.
Paradisurile fiscale sunt entități juridice ( state sau teritorii ce se bucură de suveranitate fiscală ), care acordă avantaje fiscale societăților care își stabilesc sediul social sau persoanelor fizice care își au rezidența pe teritoriul lor. Acestea asigură protecția prin lege a operațiunilor financiare și comerciale realizate pe teritoriul lor, dispun de acorduri fiscale în vederea evitării dublei impuneri, de sisteme bancare sigure, mijloace de comunicație performante etc.
Paradisurile fiscale au fost clasificate din punct de vedere al impozitării în mai multe categorii:
paradisuri fiscale pure numite „ fără taxe” . În cadrul lor nu se percep nici un fel de
taxe și impozite pentru activitățile desfășurate pe teritoriul lor, dar încasează taxe pe documentele de înmatriculare, taxe de rezidență etc., de exemplu: Bahamas, Bermude.
paradisuri fiscale în care veniturile străine nu sunt impozitate, dar se cere impozit
pe profitul obținut pe plan local, de exemplu: Liberia Panama, Filipine Venezuela.
paradisuri cu fiscalitate scăzută în care este stabilită o rată fixă a impozitării. În
cadrul acestora se aplică un procent mic de impozit asupra veniturilor companiilor, aceste state având convenții de evitare a dublei impozitări cu multe țări cu fiscalitate ridicată. De exemplu : Cipru, Elveția.
Anumite companii transnaționale profită de avantajele paradisurilor fiscale recurgând la mecanisme prin care pot ocoli plata unor impozite mai „aspre” practicate în unele state. Aceste companii își înființează reprezentanțe ( sucursale, filiale ) în statele care dispun de un regim fiscal mai blând și recurg la organizarea unor relații artificiale, de cele mai multe ori doar scriptice în aceste filiale și unitățile producătoare aflate în statele în care gradul de fiscalitate este ridicat, cu scopul de a localiza profitul la filialele situate în țările cu fiscalitate redusă.
Paradisul fiscal constituie un mijloc, un instrument prin care se realizează evaziunea fiscală internațională de către contribuabilii care caută un tratament fiscal mai avantajos în „ paradisurile fiscale”.
Combaterea evaziunii fiscale internaționale se realizează atât prim măsuri unilaterale prevăzute în legislația fiecărui stat, cât și prin conținutul prevederilor convențiilor încheiate între state pentru evitarea dublei impuneri, în cadrul cărora se au în vedere posibilitățile de a combate evaziunea fiscală. Aceste convenții cuprind și prevederi privind schimbul oficial de informații între statele semnatare cu privire la contribuabilii și veniturile ce cad sub incidența convențiilor.
Repercusiunea impozitelor
Potrivit principiului echității fiscale plătitorul impozitului ar trebui să coincidă cu suportatorul efectiv al acestuia. Aceasta are loc în cazul impozitelor directe care sunt stabilite ca obligații pentru plătitor și suportatorul acestora.
În cazul impozitelor indirecte, obligația fiscală se transferă de la contribuabilul de drept la contribuabilul de fapt care suportă impozitul. Astfel, persoana care plătește impozitul la buget își recuperează parțial sau integral de la alte persoane impozitul plătit.
În cazul impozitelor directe are loc „ incidența directă”, iar în cazul impozitelor indirecte „ incidența indirectă” sau repercusiunea impozitelor.
Repercusiunea reprezintă procesul de transmitere de către subiecții plătitori stabiliți de legea fiscală să suporte sau să verse impozitul asupra altor subiecți care îl suportă în realitate. Se poate exemplifica prin: T.V.A., accize, taxe vamale și alte impozite indirecte.
CAPITOLUL 2
REZULTATELE FINANCIARE ALE AGENȚILOR ECONOMICI
2.1. Conceptul de rezultat financiar, profit, pierdere, dividend
Procesele economice se desfășoară pe baza și în cadrul unui patrimoniu pe care deținătorul are dreptul limitat sau nelimitat să-l folosească, în raport cu dreptul de proprietate asupra lui.
Indiferent de forma de proprietate, patrimoniul este supus regulilor generale de gestionare care, în sens restrâns, înseamnă primirea și administrarea cu respectarea reglementărilor legale a valorilor materiale și bănești.
Noțiunea de gestionare, în sensul conceptelor manageriale, reprezintă suma acțiunilor, atributelor și competențelor pentru a asigura profitabilitatea unei afaceri.
Concret, scopul sau efectul gestionării patrimoniului este acela de a obține profit.
Profitul în sens general poate fi definit ca venit sau câștig obținut ca urmare a unei activități.
În funcție de obiectul activităților, profitul îmbracă următoarele forme:
profit comercial, obținut în sfera comerțului;
profit industrial, format în sfera industriei, construcțiilor, lucrărilor și serviciilor;
profit bancar, obținut în sfera investițiilor bancare;
dividendele, ca formă specială a profitului, obținute de către deținătorii de acțiuni ce și-au plasat capitalul în afaceri ale societăților unde s-a creat venit net.
Orice întreprindere ca acțiune a persoanelor fizice sau a celor juridice are ca scop obținerea de profit, indiferent de sfera în care se acționează plasamentele de capital.
Profitul apare ca o valoare real pozitivă rezultată ca urmare a activităților economice și financiare.
2.2. Factorii care influențează masa profitului
Atât mărimea masei cât și cea a ratei profitului este influențată de factori cu acțiune directă cantitativi și calitativi:
volumul, structura și calitatea producției industriale;
nivelul costurilor de producție;
nivelul prețurilor de vânzare;
nivelul productivității muncii;
repartizarea veniturilor între principalii posesori ai factorilor de producție;
viteza de rotație a capitalului.
Dintre acești factori primii trei se regăsesc în masa profitului, determinând mărimea acestuia.
● Volumul, structura și calitatea producției industriale
Masa profitului este dependentă direct de mărimea profitului destinată vânzării, dacă producția răspunde unor parametrii economici, dintre care:
volumul fizic al producției este dimensionat pe criteriile rentabilității, luându-se în
considerare rezultatele analizei tehnice a valorii;
întreaga producție destinată vânzării are piață de absorbție asigurată;
în jocul concurenței pe piață, valoarea de întrebuințare a produselor satisface trebuințele
sociale într-o măsură mai mare sau cel puțin egală cu altele similare fabricate de alți întreprinzători.
Structura producției ca rezultantă a cerințelor pieței reprezintă, elementul cel mai elastic.
Volumul fizic al producției poate rămâne constant, însă structural ea să se deplaseze frecvent către produsele solicitate de piață și care în consecință pot fi valorificate la prețuri reale mai mari cu influență pozitivă asupra formării profitului. Deplasarea structurii producției către produsele la care cererea de piață este mai mare se face, sau trebuie făcută, numai în condițiile menținerii costurilor proiectate, sau a reducerii acestora, urmărindu-se minimizarea consumului factorilor de producție.
Calitatea producției condiționează direct – alături de volumul fizic și structura sortimentală – masa profitului, întrucât produsele de o calitate superioară, confirmată, sunt absorbite de piață mai repede, având ca efect economic:
obținerea unor prețuri de vânzare mai mari;
scurtarea timpului de stocare-vânzare si ca urmare a reîntregirii mai rapide a plasamentelor de capital imobilizate temporar în sfera aprovizionării și producției.
● Nivelul costurilor de producție
Costul de producție înglobează totalitatea cheltuielilor aferente consumării și interacțiunii factorilor de producție utilizați pentru producerea și vânzarea produselor, lucrărilor și serviciilor, fiind un factor complex din punct de vedere al componentelor sale.
Prețul de vânzare a mărfurilor fabricate se formează în funcție de nivelul cererii și ofertei de pe piață la un moment dat iar nivelul costului de producție, in anumite limite, poate fi prevăzut de întreprinzător, atât ca sumă totală pentru întreaga producție, cât și ca sumă ( cost ) pe unitate de produs fabricat.
Posibilitatea dimensionării costului de producție în condiții de stabilitate economică și socială, este posibilă deoarece pot fi cunoscute:
Cheltuieli convențional constante legate de amortizarea capitalului fix,
chiriile, primele de asigurare, întrețineri și consumuri constant ne tehnologice, cheltuieli care formează costul fix.
Cheltuielile variabile, pentru o anumită dimensiune fizică a producției,
formate din consumul de capital circulant în sfera formării stocurilor necesare producției și în sfera procesului de producție propriu-zis, precum și din salariile directe, contribuțiile asupra acestora, toate acestea formând costul variabil.
Costurile marginale determinate de creșterea volumului fizic al producției,
întreprinzătorul dimensionându-și opțiunea prin prisma raționalității economice, în sensul că, se urmărește menținerea sau maximizarea profitului și fiecare unitate suplimentară de producție va trebui să aibă un cost cât mai mic. Venitul suplimentar ce se va obține ca urmare a producției vândute va trebui să fie mai mare decât costul suplimentar încorporat în aceasta.
Dintre toți factorii cu acțiune directă asupra mărimii profitului, costul producției
are cea mai mare influență, aspect care determină o preocupare permanentă din partea întreprinzătorilor. Ceilalți factori rămânând constanți sau relativ constanți, minimizarea costurilor poate fi făcută și are ca principale efecte:
economisirea resurselor economice ce se încorporează în produse, fie pe
seama perfecționării tehnologiilor, a reducerii consumurilor ne tehnologice și a pierderilor, fie pe seama folosirii unor înlocuitori mai ieftini ai resurselor de bază. Oricare ar fi soluția adoptată, calitatea produsului fabricat nu trebuie să scadă;
minimizarea costului pe unitatea de produs și a costurilor pe ansamblul
activității are corespondente în maximizarea profitului, ca relație dintre costul de producție și prețul competitiv.
● Nivelul prețurilor de vânzare
Prețul, categorie economică fundamentală în economia producției de mărfuri exprimă suma de bani plătită pentru intrarea în posesia unei mărfi ( a unui bun, lucrare sau serviciu ) la un moment dat.
In sfera industriei sunt practicate mai multe categorii de prețuri:
prețuri cu ridicata, la care circulă mărfurile ( produsele ) între întreprinderi;
prețuri cu amănuntul, practicate pentru finalizarea valorii mărfurilor
(produselor ) prin consum individual;
tarife pentru serviciile prestate întreprinderilor și populației.
Atât prețurile cât și tarifele, real stabilite pe piață – în funcție de acțiunea cererii și
ofertei – conțin, în structura lor sub aspectul profitabilității, elemente referitoare la cost, obligații fiscale, amortizări aferente activelor corporale și profit.
În prezent, pe piața românească trebuie avute în vedere și alte categorii de prețuri:
prețul – bursă, sau cotația de bursă, pentru mărfuri standardizate sau la
termen;
prețul de listă sau de catalog, impus de exportatori, dar adaptabil la cerere si
ofertă;
prețul de tranzacție efectiv realizat în momentul vânzării – cumpărării
produselor ( mărfurilor );
prețul indexat care cuprinde pe lângă elementele de bază ( cheltuielile de
exploatare, financiare, excepționale și profit) și evaluarea unor indexări.
Oricare categorie sau tip de preț se are în vedere, pe piața concurențială el se formează și este realizat in funcție de cerere și ofertă. Prețul exprimă rezultatul confirmării cererii dată utilității bunului ce urmează a fi achiziționat de consumator, de capacitatea de plată a cumpărătorului și de costul cumpărării aceluiași produs din altă parte. Prețul exprimă și interesele ofertei legate de costul de producție și prețurile practicate pe alte piețe pentru marfa oferită.
● Nivelul productivității muncii
Viabilitatea și bonitatea activității oricărei întreprinderi, bazată pe raționalitate economică este condiționată de:
utilizarea deplină a resurselor
utilizarea eficientă a resurselor.
La nivel microeconomic, productivitatea muncii este acceptată ca fiind posibilitatea forței de muncă de a produce, într-o perioadă de timp dată, o anumită cantitate de bunuri.
Tendința productivității muncii, într-o întreprindere rentabilă, este constant crescătoare, având efecte directe asupra mărimii costului global, prin reducerea costurilor variabile aferente cheltuielilor cu salariile și contribuțiile legate de acestea.
Asigurarea creșterii productivității muncii are multiple implicații și corelații economice în sensul că:
– același volum de producție se poate obține cu un număr mai redus de salariați;
– volumul producției poate să crească în condițiile folosirii aceluiași număr de
salariați sau chiar în situația reducerii lui;
randamentul superior al utilizării factorului muncă asigură o corelație
economică justă sub aspectul sporului de productivitate mai mare față de creșterea cheltuielilor cu salariile mai mică.
Randamentul utilizării factorului muncă poate fi privit prin intermediul efectului asupra minimizării cheltuielilor cu salariile ca:
– reducere absolută a costului când aceeași producție se realizează cu un
număr mai mic de salariați;
– reducere relativă a costului când același număr de salariați realizează un
volum mai mare de producție.
O productivitate crescută se va putea asigura prin existența și combinarea unor
factori esențiali și anume:
– asimilarea și utilizarea progresului științific și tehnic paralel cu utilizarea
rațională a capitalului tehnic existent;
– creșterea calificării forței de muncă;
– organizarea, conducerea și administrarea întreprinderii, utilizarea intensivă a
capacităților de producție, folosirea intensă a timpului de muncă.
2.3. Antecalculul profitului
Lucrarea de proiectare a volumului profitului posibil de obținut în anul financiar
următor este deosebit de importantă atât pentru întreprinzător, cât și pentru stat, deoarece:
întreprinzătorul va putea cunoaște cu o marjă cât mai apropiată de realitate ce
masă de profit va putea obține pentru a-și satisface intențiile de reinvestire și dezvoltare, pe de o parte și mărimea dividendelor ce fac atractive plasamentele de capital ale acționarilor și asociaților în întreprinderea respectivă, pe de altă parte;
vor putea fi cunoscute obligațiile fiscale din impozite și taxe, legal stabilite
pentru a fi vărsate la bugetul statului.
Proiecția profitului este necesară pentru toți întreprinzătorii, indiferent de forma
de proprietate asupra capitalului, mai ales pentru instituirea impozitului pe veniturile globale ale persoanelor juridice și fizice.
Metodele cel mai frecvent folosite pentru determinarea previzionară a profitului sunt:
2.3.1. Metode utilizate pentru antecalculul profitului
● Metoda sintetică, care presupune luarea în calcul a unor indicatori sintetici, proiectați pentru anul următor: cheltuielile de exploatare, volumul producției destinată vânzării și cheltuieli maxime la 1000 lei producție. Pentru determinarea profitului se parcurg următoarele etape:
◦ determinarea cheltuielilor de exploatare ca fiind produsul valorii producției destinată vânzării, din care s-a dedus taxa pe valoarea adăugată și cheltuielilor maxime la 1000 lei producție, adică:
Ce = ( Qpv – TVA ) x Cmp / 1000, în care:
Ce = cheltuieli totale de exploatare;
Qpv = volumul producției destinată vânzării exprimată în prețuri de vânzare;
Cmp = cheltuieli maxime la 1000 lei producție.
◦ determinarea profitului din vânzarea producției fabricată, ca relație de diferență dintre cifra brută de afaceri din care s-a dedus TVA și cheltuielile de exploatare:
Pi = ( Qpv – TVA ) – Ce, în care:
Pi = profitul inițial din activitatea de exploatare curentă.
◦ determinarea influențelor stocurilor de la începutul și de la sfârșitul anului asupra masei profitului:
DP = Ps1 – Ps2 , în care:
DP = diferența ( +,-) de profit rezultat din stocuri
Ps1 = profitul aferent stocurilor la începutul anului;
Ps2 = profit aferent stocurilor la sfârșitul anului.
◦ volumul profitului brut ce poate fi obținut:
Pb = Pi ± DP
Pentru exemplificarea acestei metode se cunosc:
– volumul producției în preț de vânzare fără TVA pe anul 2006, = 40.000 lei;
– cheltuieli de exploatare la 1.000 lei producție pentru anul 2005= 16 lei;
– la 01.01.2006 sunt evidențiate stocuri rămase din 2005 care vândute în 2006 vor aduce un profit de180 lei;
– la 31.12.2006 va rămâne producție în stoc care se va vinde în anul 2007, cu un profit de 900 lei;
a) Determinarea cheltuielilor de exploatare prognozate pe anul 2006:
Ce = ( Qpv – TVA ) x Cmp / 1000
Ce = 40.000 lei x 16 / 1.000 = 640 lei
b) Determinarea profitului inițial în funcție de cifra de afaceri și cheltuielile de exploatare aferente producției din anul 2006.
Pi = ( Qpv – TVA ) – Ce
Pi = 40.000 lei – 640 lei = 39.360 lei.
c) Determinarea influenței profitului aferent stocurilor la începutul și sfârșitul anului asupra profitului inițial:
DP = Ps1 – Ps2
DP = 180 lei – 900 lei = – 720 lei
d) Volumul profitului brut prognozat pentru anul 2006
Pb = Pi ± DP
Pb = 39.360 lei – 720 lei = 38.640 lei.
● Metoda directă poate fi aplicată la întreprinderile cu un sortiment restrâns de produse, deoarece necesită un volum mare de calcule. Se determină profitul pe fiecare produs în parte, iar profitul total prin cumularea profiturilor parțiale ( pe produse ).
◦ profitul pe produs, ca diferență între valoarea la preț de vânzare mai puțin TVA și cheltuielile de exploatare necesare fabricării produsului:
pq = ( qpv – TVA ) – qce, în care:
pq = profit pe produs;
qpv = valoarea produsului exprimată în preț de vânzare;
TVA = taxa pe valoarea adăugată;
qce = cheltuielile aferente produsului fabricat si destinat vânzării.
◦ profitul aferent stocurilor și facturilor de la începutul și sfârșitul anului pentru produsul respectiv:
Dpq = pqi + pqf, în care:
Dpq = diferența de profit;
pqi = profitul aferent stocurilor la începutul anului;
pqf = profitul aferent stocurilor la sfârșitul anului.
◦ profitul total, care se obține prin relația de adunare a profitului pentru produsele fabricate și diferența de profit aferent stocului.
pq = pq ± Dpq
Exemplu de calcul a profitului pe anul 2006 după metoda directă „
ANEXA 2
Calculul se face pentru 10 produse la care se cunosc: cantitățile, prețul de vânzare, costul și profitul aferent stocurilor la începutul și sfârșitul anului.
– la produsul 1: q = 100; pv = 16; cu = 12
– valoarea la preț de vânzare = q x pv = 100 x 16 = 1.600 lei
– valoarea în costuri = q x cu = 100 x 12 = 1.200 lei
– profitul inițial Pi = ( q x pv ) – ( q x cu ) = 1.600 – 1.200 = 400 lei
La acest produs nu sunt stocuri la începutul și sfârșitul perioadei, astfel că, profitul inițial este și profit total.
– la produsul 2: q = 80; pv = 24; cu = 18
– valoarea la preț de vânzare = q x pv = 80 x 24 = 1.920 lei
– valoarea în costuri = q x cu = 80 x 18 = 1.440 lei
– profitul inițial Pi = ( q x pv ) – ( q x cu ) = 1.920 – 1.440 = 480 lei
Profitul inițial este și profit total.
– la produsul 3: q = 400; pv = 12; cu = 10; profit aferent stocului la 01.01.2006 Ps1 = 1.500 mii lei; profit aferent stocului la 31.12.2006 Ps2 = 800 lei.
– valoarea la preț de vânzare = q x pv = 400 x 12 = 4.800 lei
– valoarea în costuri = q x cu = 400 x 10 = 4.000 lei
– profitul inițial Pi = ( q xpv ) – ( q x cu ) = 4.800 – 4.000 = 800 lei
– profitul total Pt = Pi + Ps1 – Ps2 = 800 lei + 1.500 lei – 800 lei
Pt = 1.500 lei.
– la produsul 4: q = 60; pv = 16; cu = 28; profit aferent stocului la 01.01.2006 Ps1 = 800 lei; pierdere aferentă stocului la 31.12.2006 Ps2 = -1.200 lei
– valoarea la preț de vânzare = q x pv = 60 x 16 = 960 lei
– valoarea în costuri = q x cu = 60 x 28 = 1.680 lei
– profitul inițial ( pierdere ) Pi = ( q x pv ) – ( q x cu ) = 960 – 1.680 = -720 lei
– profitul total ( pierdere) Pt = Pi + Ps1 – Ps2 = -720 + 800 – ( – 1.200 ) = – 1.120 lei
– la produsul 5: q = 50; pv = 12; cu = 16
– valoarea la preț de vânzare = q x pv = 50 x 12 = 600 lei
– valoarea în costuri = q x cu = 50 x 16 = 800 lei
– profitul inițial ( pierdere ) Pi = ( q x pv ) – ( q x cu ) = 600 – 800 = -200 lei
– profitul total ( pierdere) Pt = Pi + Ps1 – Ps2 = -200 + 0 – 0 = -200 lei
● Metoda raportării la perioada de bază este practicată în întreprinderile cu un larg sortiment de produse, la care metoda directă devine inoperantă prin numeroasele calcule analitice ce le impune.
Această metodă are în vedere luarea, ca element esențial, în calcul a ratei rentabilității și, în același timp, modificarea factorilor concurenți la formarea profitului ( volumul producției, modificarea prețurilor de vânzare, influența stocurilor și facturilor de la începutul și sfârșitul anului ).
Succesiunea treptelor de lucru în cadrul acestei metode este:
◦ Stabilirea ratei rentabilității aferentă anului precedent, ca raport dintre profitul total și suma costurilor de exploatare pentru producția marfă vândută și încasată:
Rro = ∑P / ∑Ce x 100
◦ Determinarea profitului aferent producției marfă programată a se vinde și încasarea în anul viitor, în funcție de rata rentabilității din anul precedent:
P1 = Qpv x Rro / 100
Profitul calculat în funcție de indicatorii din anul de bază se influențează cu creșterile sau diminuările datorate modificării prețurilor de vânzare, a costurilor, a structurii producției etc. și se obține profitul total pentru anul programat.
2.3.2. Bugetul de venituri și cheltuieli – instrument de antecalculație a profitului
O activitate importantă în câmpul finanțelor întreprinderii o constituie și aceea privind elaborarea bugetului întreprinderii.
Principiile elaborării bugetului de venituri și cheltuieli
Bugetul de venituri și cheltuieli este un instrument al conducerii, indiferent de natura capitalului. Bugetul este un instrument util oricărui tip de organizație.
Elaborarea bugetului se bazează pe mai multe principii:
● principiul universalității, care cuprinde toate veniturile , costurile și cheltuielile unei perioade de calcul, al unui exercițiu bugetar;
● principiul echilibrului, potrivit căruia firma trebuie să se găsească într-o stare de proporționalitate privind necesitățile de acoperit și resursele capabile să finanțeze aceste nevoi;
● principiul realității, care constă în dimensionarea cât mai exactă a posibilităților și necesităților financiare ale firmei.
Rolul bugetului de venituri și cheltuieli
Rolul bugetului de venituri și cheltuieli rezultă din obiectivele sale. Prin bugetul de venituri și cheltuieli se urmărește:
● proiectarea tuturor fluxurilor în lei și în valută, ocazionate de întreaga activitate a agentului economic, în scopul controlării intrărilor și ieșirilor de bani, iar în final a capacității de a face față plăților;
● cuprinderea tuturor veniturilor , costurilor și cheltuielilor să se realizeze pentru obținerea de profituri;
● cuprinderea tuturor resurselor de care dispune agentul economic precum și a destinațiilor acestora;
● evaluarea relațiilor bănești ale agenților economici cu salariații proprii , cu bugetul statului ( bugetul administrației centrale de stat, bugetul local ) cu bugetul asigurărilor sociale , cu băncile, cu furnizorii, cu alte persoane în postura de creditori sau debitori;
● proiectarea evoluției patrimoniului gestionat de agenții economici – prin evidențierea modificărilor ce se estimează în structura acestuia.
Structura bugetului de venituri și cheltuieli
Bugetul de venituri și cheltuieli, ca instrument al managementului financiar al întreprinderii, se elaborează în concordanță cu regulile generale, dar și bazându-se pe Norme metodologice privind întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli.
Bugetul de venituri și cheltuieli este format din:
■ bugetul activității generale;
■ bugetul activității de trezorerie;
■ împrumut garantat de stat;
■ principalii indicatori economico-financiari
Bugetul activității generale are următoarea structură:
● venituri totale;
● cheltuieli totale;
● rezultat brut;
● fond de rezervă;
● alte cheltuieli deductibile;
● acoperirea pierderilor din anii precedenți;
● impozitul pe profit;
● profitul de repartizat ( profitul net ),
din care:
fondul de participare al salariaților la profit;
vărsăminte la buget din profitul net al regiilor autonome și al institutelor naționale de cercetare –dezvoltare;
surse proprii de finanțare, din care cota de participare la profit a administratorilor,
alte repartizări prevăzute de lege.
Principalii indicatori economico – financiari
Lichiditatea globală (generală) reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma într-un termen scurt în lichidități, pentru a satisface obligațiile de plată exigibile.
Se apreciază că o lichiditate globală este favorabilă atunci când are o mărime supraunitară ( între 2 și 2,5 ).
Lichiditatea globală = Active circulante
Datorii curente
Lichiditatea redusă ( intermediară ) :
Lichiditatea redusă trebuie să tindă spre o mărime unitară (cuprinsă între 0,5 și 1 )
Lichiditatea redusă = Active circulante – Stocuri
Datorii curente
Lichiditatea imediată
L.i. = Trezorerie ( casă, dispoziții bancare și plasamente de scurtă durată )
Datorii pe termen scurt
Rata rentabilității economice – măsoară eficiența mijloacelor materiale și financiare alocate:
R.e. = Profitul exploatării
Total active
Rata rentabilității economice trebuie să fie superioară ratei inflației, permițând reînnoirea și creșterea activelor într-o perioadă cât mai scurtă.
Rata rentabilității financiare – exprimă capacitatea capitalurilor proprii de a aduce profit:
R.f. = Profit net = re + ( re – rd ) * D
Capitaluri proprii CPr
Rata autonomiei financiare ( rata generală a solvabilității ):
R.a.f. = Capital străin
Capital propriu
Rata profitului = Profitul brut * 100
Cifra de afaceri
Rotația stocurilor:
R.s. = Cifra de afaceri
Total stocuri – Facturi neîncasate
Productivitatea muncii:
P.m. = Cifra de afaceri
Nr.total personal
Ponderea salariilor în costuri :
P.s.c = Salarii directe * 100
Costuri directe de producție
Pentru anul 2006 se întocmește bugetul de venituri și cheltuieli a cărui sinteză se regăsește în „ Bugetul activității generale” ANEXA 1
Calculul indicatorilor pe anul 2006 se face comparativ cu anul 2005 luat ca an de bază.
Pentru anul 2005:
– venituri totale 4.050 lei;
– cheltuieli totale 3.570 lei;
– rezultatul brut 480 lei;
– impozit pe profit 16% 77 lei;
– rezultatul net 360 lei.
Profitul net a fost integral repartizat la surse proprii de finanțare, firma intenționând să facă investiții în anul 2006.
Pentru anul 2006 s-a prevăzut o creștere a profitului prin creșterea veniturilor și cheltuielilor aferente:
– venituri totale pe anul 2006 4.860 lei;
– cheltuieli totale 4.284 lei;
– rezultatul brut 576 lei.
Indicatorii exercițiului financiar 2006 s-au repartizat pe trimestre în funcție de activitatea prognozată. Astfel, veniturile și cheltuielile trimestrelor II și III ocupă o pondere mai mare în total, activitatea fiind mai intensă în această perioadă. Astfel, veniturile și cheltuielile cresc de la trimestrul I, în trimestrele II și III și apoi scad în trimestrul IV.
Evoluția indicatorilor din bugetul activității generale se poate prezenta astfel:
LEI
Figura 1
Figura 2
Figura 3
2.3.3.Calculul profitului la sfârșitul exercițiului financiar
Relațiile economice ce apar ca obiectiv pe parcursul activității întreprinderii antrenează, pe de o parte, cheltuieli de exploatare și financiare iar, pe de altă parte, venituri din exploatare și venituri financiare. Din comparația lor se conturează rezultatul curent favorabil, când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile și nefavorabil, când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile.
Dacă se iau în considerare toate veniturile și cheltuielile aferente capitalului imobilizat pe termen lung în active fixe de natura mijloacelor fixe și terenuri, se obține rezultatul brut al exercițiului materializat în masa brută a profitului sau pierderii.
Practica financiar – contabilă din țara noastră, neavând în vedere cheltuielile și veniturile aferente investițiilor imobilizate în bunuri corporale pe termen lung, cuantifică rezultatele financiare finale brute numai din activitatea de exploatare, de bază și auxiliară,
luând în calcul următoarele elemente:
Veniturile totale formate din:
venituri din exploatare;
venituri financiare;
venituri extraordinare.
Cheltuieli totale, compuse din:
cheltuieli aferente veniturilor din exploatare;
cheltuieli financiare;
cheltuieli extraordinare.
Venituri și cheltuieli luate în calculul profitului
Agenții economici în funcție de profilul activității realizează următoarele categorii de venituri:
● venituri din exploatare:
– venituri din vânzarea produselor finite;
– venituri din vânzarea semifabricatelor;
– venituri din vânzarea produselor reziduale;
– venituri din lucrări executate și servicii prestate;
– venituri din redevențe, locații de gestiune și chirii;
– venituri din vânzarea mărfurilor;
– venituri din subvenții de exploatare;
– alte venituri din exploatare:
▪ venituri din dobânzi, amenzi și penalități;
▪ venituri din donații și subvenții primite;
▪venituri in vânzarea activelor și alte operații de capital;
▪ venituri din subvenții pentru investiții;
● venituri financiare:
– venituri din titluri de participare
– venituri din investiții financiare pe termen scurt;
– venituri din creanțe imobilizate;
– venituri din diferențe de curs valutar;
– venituri din dobânzi;
– venituri din sconturi obținute;
– alte venituri financiare.
● venituri extraordinare: – venituri din subvenții pentru evenimente extraordinare și altele similare.
In funcție de profilul activității pe care o desfășoară, agenții economici efectuează următoarele categorii de cheltuieli:
● cheltuieli de exploatare:
– cheltuieli cu materiile prime;
– cheltuieli cu materialele consumabile;
– cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar;
– cheltuieli privind materialele nestocate;
– cheltuieli privind energia și apa;
– cheltuieli privind mărfurile;
– cheltuieli privind ambalajele;
– cheltuieli cu întreținerea și reparațiile;
– cheltuieli cu primele de asigurare;
– cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile;
– cheltuieli privind comisioanele și onorariile;
– cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate;
– cheltuieli cu transportul de bunuri și personal;
– cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații;
– cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate;
– cheltuieli cu salariile personalului,
– cheltuieli privind asigurările și protecția socială;
– alte cheltuieli de exploatare: despăgubiri, amenzi, penalități, donații și subvenții acordate.
● cheltuieli financiare:
– pierderi din creanțe legate de participații;
– cheltuieli privind investițiile financiare cedate;
– cheltuieli din diferențe de curs valutar;
– cheltuieli privind dobânzile;
– cheltuieli privind sconturile acordate;
– alte cheltuieli financiare.
● cheltuieli extraordinare:
– cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare;
De aici rezultă că profitul ( pierderea ) se cuantifică prin următoarele relații:
Pexp = Vex – Cexp, în care:
Pexp = profit din exploatare;
Vex = venituri din exploatare;
Cex = cheltuieli de exploatare.
Pf = Vf – Cf, în care:
Pf = profit financiar;
Vf = venituri financiare;
Cf = cheltuieli financiare.
Pextr. = Vexc. – Cexc., în care:
Pextr. = profit extraordinare;
Vextr. = venituri extraordinare;
Cextr. = cheltuieli extraordinare.
∑Pb = Pex + Pf +Pexc., în care:
∑Pb = suma profitului brut.
Repartizarea rezultatelor economico-financiare din punctul de vedere al momentului formării și al nevoilor de reluare a circuitelor economice are următoarele etape:
repartiția veniturilor brute ( a cifrei de afaceri );
repartizarea profitului ( beneficiului ) brut.
2.3.4. Echilibrul financiar al intreprinderii
Intreprinderea, pe durata ei de activitate, se confruntă cu anumite probleme de echilibru.
Dacă tratăm intreprinderea ca sistem economico-social în care elementele structurale se găsesc într-o continua mișcare, prefacere, atunci problemele de echilibru se cer integrate sistemului și prin prisma raportului corelării elementelor structurii in funcție de criterii de raționalitate și de eficiență a activitații.
Îmbunătățirea si perfecționarea conducerii economice si a activitații economico-sociale sunt procese continue, care însoțesc viața intreprinderii in cotextul unui șir întrerupt de interrelații ale tendințelor de echilibru cu factorii de dezechilibru.
Echilibrul însoțește viața economico-socială a intreprinderii, având un caracter relativ stabil, fiind temporar.Este un echilibru dinamic.
Dar factorii dezechilibrului se cer cunoscuți, așa incât să nu acționeze spontan, anarhic, subiectivist, cu efecte de nedorit, evitându-se apariția de fenomene negative si disproporții de lungă durată.
Depășirea valorilor de dezechilibru temporar conduce la echilibrul dinamic al sistemului.
În cadrul echilibrului intreprinderii, echilibrul financiar are un rol important având in vedere cerințele, solicitările organismului și resursele de satisfacere a celor dintâi.
Echilibrul financiar al intreprinderii trebuie analizat prin prisma cerințelor gestiunii intreprinderii și a raportului dintre datorii și autofinanțare, în legatură cu formarea și folosirea fondurilor intreprinderii.Analiza structurii echilibrului financiar este necesară prin puterea sa de a releva calitatea echilibrului financiar la un moment dat sau în evoluție
Autoreglarea, ca mecanism, este aplicabil și intreprinderii, ca sistem, prin intermediul careia se realizează cerințele echilibrului dinamic.În cadrul echilibrului de ansamblu, echilibrul financiar ocupă un loc important, echilibru ce-l definim ca fiind starea ce se caracterizează printr-un flux permanent de fonduri bănești de natură financiară, prin sistem, dar cu păstrarea integrității sistemului.
Intreprinderea poate fi privită și ca un sistem deschis de nevoi între care cele de ordin bănesc și financiar sunt importante, nevoi in continuă creștere.Resursele de acoperire pot fi într-un interval de timp limitate.Această limitare este temporară.Sporirea efectelor utile pe unitatea de efort, sporirea eficienței conduce la un nou raport, la o noua noua proporție.Ne găsim in zona echilibrului dinamic.
CAPITOLUL 3
DETERMINAREA PROFITULUI IMPOZABIL ȘI A IMPOZITULUI PE PROFIT
3.1. Evaluarea impozitului pe profit ca pârghie fiscală
Profitul, având natura unui venit, trebuie să fie supus impunerii întrucât oricine realizează un venit trebuie să contribuie la formarea resurselor financiare publice. In condițiile economiei de piață actorii economici, determinați de sistemul concurențial, sunt stimulați să obțină profituri tot mai însemnate iar impozitul direct pe profit constituie un venit bugetar important.
Întregul sistem fiscal, se află intr-un proces continuu de perfecționare.
Tehnica de impunere a impozitului pe profit, s-a caracterizat prin instabilitate. Repetatele modificări, în impozitarea profitului, introduse prin reglementări legale, vizau folosirea impozitului pe profit ca sursă de venit bugetar și pârghie fiscală în economie. Prin acordarea unor facilități fiscale s-a dorit stimularea dezvoltării sectorului privat și atragerea capitalului străin. Exonerările, deducerile și reducerile de natură fiscală au urmărit obținerea unor finalități fie sociale, fie ecologice, fie economice.
Modificările aduse tehnicii de impunere a profitului s-au produs în condițiile liberalizării treptate a prețurilor factorilor de producție ale diminuării în etape a alocării resurselor financiare către unii agenți din anume sectoare, de activitate prin intermediul subvențiilor și creditului bancar.
O anumită unificare, simplificare și stabilire a cadrului legislativ în impozitarea profitului ar reprezenta un factor de stimulare a întreprinzătorilor pentru dezvoltarea activităților aducătoare de profit, facilitând urmărirea și aplicarea reglementărilor legale în domeniu.
In prezent în România se impune mai întâi profitul total obținut de actorii economiei și apoi se impozitează distinct și partea din profit care a fost distribuită acționarilor și asociaților sub formă de dividende. Această modalitate de impunere supune unei duble impozitări partea de profit repartizată sub formă de dividende, unii autori exprimându-și părerea că neimpozitarea dividendelor ar însemna încălcarea principiului echității fiscale întrucât ar exonera de la impunere veniturile realizate de acționari și asociați.
3.2. Contribuabilii obligați la plata impozitului pe profit
Sunt obligate la plata impozitului pe profit, următoarele persoane, denumite contribuabili:
● persoanele juridice române;
● persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România;
● persoanele juridice străine și persoanele fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică;
● persoanele juridice străine care realizează venituri din/ sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea / cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română;
● persoane fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține și se varsă de către persoana juridică română.
Sfera de cuprindere a impozitului
Impozitul pe profit se aplică după cum urmează:
● in cazul persoanelor juridice române, asupra profitului impozabil obținut din orice sursă, atât în România, cât și din străinătate;
● în cazul persoanelor juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent;
● în cazul persoanelor juridice străine și al persoanelor fizice nerezidente, care desfășoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică, asupra părții din profitul impozabil al asocierii atribuibile fiecărei persoane;
● În cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din / sau în legătură cu proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea / cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri;
● în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizează venituri atât în România, cât și în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică, asupra părții din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.
Sunt scutiți de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili:
● trezoreria statului;
● instituțiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii și disponibilitățile realizate și utilizate conform legii;
● persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
● fundațiile române constituite ca urmare a unui legat;
● cultele religioase, pentru veniturile obținute din activități economice care sunt utilizate pentru susținerea activităților cu scop caritabil;
● cultele religioase, pentru veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult, potrivit legii, și pentru veniturile obținute din chirii, cu condiția ca sumele respective să fie utilizate în anul curent sau în anii următori, pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, pentru lucrările de construcție, de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ și pentru acțiuni specifice cultelor religioase, inclusiv veniturile din despăgubiri sub formă bănească, obținute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate;
● instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior, cu modificările ulterioare;
● asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari, pentru veniturile obținute, din activități economice și care sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătățirea utilităților și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune;
● fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;
● fondul de compensare a investițiilor, înființat potrivit legii;
● Banca Națională a României;
Organizațiile nonprofit, organizațiile sindicale și organizațiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru următoarele tipuri de venituri:
● cotizațiile și taxele de înscriere ale membrilor;
● contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor și simpatizanților;
● taxele de înregistrare stabilite potrivit legislației în vigoare;
● veniturile obținute din vize, taxe și penalități sportive sau din participarea la competiții și demonstrații sportive;
● donațiile și banii sau bunurile primite prin sponsorizare;
● dividendele, dobânzile și veniturile realizate din vânzarea – cesionarea titlurilor de participare obținute din plasarea veniturilor scutite;
● veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;
● resursele obținute din fonduri publice sau din finanțări nerambursabile;
● veniturile realizate din acțiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole, conferințe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului acestora;
● veniturile excepționale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizațiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică;
● veniturile obținute din reclamă și publicitate, realizate de organizațiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de organizare și funcționare, din domeniul culturii, cercetării științifice, învățământului, sportului, sănătății precum și de camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale;
Organizațiile nonprofit, organizațiile sindicale și organizațiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit și pentru veniturile din activități economice realizate până la nivelul echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit.
3.3. Determinarea profitului impozabil, a impozitului pe profit și a profitului net
Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Pi = ( ∑V – ∑Ch ) – VN + CN unde:
Pi = profitul impozabil;
∑V = suma veniturilor;
∑Ch = suma cheltuielilor;
VN = venituri neimpozabile;
CN = cheltuieli nedeductibile.
3.3.1. Venituri luate in calculul profitului impozabil și cheltuieli aferente acestor venituri
La determinarea profitului impozabil în suma veniturilor se includ:
● venituri din exploatare cum sunt cele din vânzări de produse, mărfuri, servicii prestate, lucrări executate și din alte activități, din producția stocată, din producția de imobilizări, din subvenții de exploatare, precum și orice alte venituri sau câștiguri din exploatare;
● venituri financiare care cuprind venituri din participații, titluri de plasament, acțiuni, diferențe de curs valutar, dobânzi, sconturi, creanțe imobilizate, alte venituri financiare;
● venituri extraordinare.
Cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor cuprind:
● cheltuieli de exploatare, respectiv cheltuielile cu materii prime, materiale și mărfuri, cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți, cheltuieli de personal, cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate, alte cheltuieli de exploatare;
● cheltuieli financiare care cuprind: cheltuieli pentru titlurile de plasament cedate, cheltuieli din diferențe de curs valutar, cheltuieli cu dobânzile, pierderi din creanțe legate de participații, alte cheltuieli financiare;
● cheltuieli extraordinare.
Pentru determinarea profitului impozabil cheltuielile sunt considerate deductibile cu condiția să fie aferente realizării profitului și în limitele prevederilor legale.
3.3.2. Venituri neimpozabile și cheltuieli nedeductibile
Deducerile fiscale reprezintă venituri neimpozabile, precum si alte elemente care diminuează rezultatul fiscal.
Principalele deduceri fiscale sunt:
sumele folosite pentru constituirea si majorarea rezervelor legale in limita a 5% din profitul impozabil anual, până când rezervele ating 20% din capitalul social.În cazul în care rezervele legale sunt utilizate pentru acoperirea pierderilor sau sunt distribuite sub orice formă, reconstituirea ulterioară a rezervei nu mai este deductibilă la calculul profitului impozabil.
pierderea fiscală din anii precedenți.Pierderea fiscală se recuperează din profiturile impozabile in urmatorii 5 ani consecutivi.
dividendele primite de la o altă persoană juridică română.
veniturile rezultate din anularea sau recuperarea datoriilor care au fost considerate cheltuieli nedeductibile, din provizioanele pentru care nu s-a admis deducerea.
diferențele favorabile de valoare ale titlurilor de participare înregistrate ca urmare a încorporarii rezervelor, beneficiilor, primelor de emisiune, precum si diferențele de evaluare a investițiilor financiare pe termen lung.
Pentru determinarea profitului impozabil, contribuabilii sunt obligați să întocmească un Registru de evidență fiscală, care are cel puțin 100 file, ținut in forma scrisă sau electronică. Completarea se face in ordine cronologică, iar informațiile inregistrate trebuie sa corespundă cu operațiile fiscale si cu datele prezentate in declarațiile de impunere.
Cheltuieli nedeductibile fiscal
→Cheltuieli deductibile integral
Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.
Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri:
● cheltuielile cu achiziționarea ambalajelor, pe durata de viată stabilită de către contribuabil;
● cheltuielile efectuate pentru protecția muncii și cheltuielile efectuate pentru prevenirea accidentelor de munca și a bolilor profesionale;
● cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale;
● cheltuielile de reclamă și publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, precum și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare;
● cheltuielile de transport și cazare în țară și în străinătate efectuate de către salariați și administratori, în cazul în care contribuabilii realizează profit în exercițiul curent și/sau din anii precedenți;
● cheltuieli pentru formarea și perfecționarea profesională a personalului angajat;
● cheltuieli pentru marketing, studiul pieței, promovarea de piețe existente sau noi, participarea la târguri, și expoziții, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii;
● cheltuieli pentru perfecționarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, întreținerea și perfecționarea sistemelor de management al calității;
● pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor neîncasate, în următoarele cazuri:
– procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătorești;
debitorul a decedat și creanța nu poate fi recuperată de la moștenitori;
debitorul este dizolvat în cazul societății cu răspundere limitată cu asociat
unic, sau lichidat fără succesor;
– debitorul înregistrează dificultăți financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul.
→ Cheltuieli deductibile parțial ( limitat )
● cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenței rezultate dintre totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol și cheltuielile cu impozitul pe profit;
● suma cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordată salariaților pentru deplasări în România și în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice, în cazul în care contribuabilul realizează profit în exercițiul curent și / sau din anii precedenți; Cheltuielile de transport, cazare și indemnizația acordată salariaților, în cazul contribuabilului care realizează pierdere în exercițiul curent și / sau din anii precedenți, sunt limitate la nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice;
● cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 2% aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, cu modificările ulterioare. Intră sub incidența acestei limite: ajutoarele pentru naștere, ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile, cheltuielile reprezentând cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori ai salariaților, costul prestațiilor pentru tratament și odihnă, ajutoare pentru salariații care au suferit pierderi în gospodărie, ajutorarea copiilor din școli și centre de plasament;
● cheltuielile reprezentând tichete de masă acordate de angajatori, potrivit legii;
● cheltuielile pentru funcționarea, întreținerea și repararea locuințelor de serviciu situate în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare;
● cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente autoturismelor folosite de angajații cu funcții de conducere și de administrare limitate la un autoturism pentru fiecare;
→Cheltuieli nedeductibile
● cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, precum și impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate;
● dobânzile, majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile de întârziere datorate autorităților române;
● amenzile, dobânzile, penalitățile sau majorările datorate autorităților străine;
● cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune sau degradate;
● cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferente bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reținerea la sursă;
● cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune;
● cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile;
● cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului, care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului;
● cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență a căror necesitate nu poate fi justificată și pentru care nu au fost încheiate contracte;
● cheltuielile cu primele de asigurare care nu sunt aferente obiectului de activitate al contribuabilului;
● cheltuielile de sponsorizare;
Contribuabilii care efectuează sponsorizări scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
sunt în limita a 3 la mie din cifra de afaceri;
nu depășesc mai mult de 20% din impozitul datorat.
Cotele de impozitare a profitului
Cota procentuală de bază privind impozitul pe profit este de 16%, cu următoarele excepții:
în cazul persoanelor juridice care au obținut, înainte de 1 iulie 2003, certificatul permanent de investitor în zona defavorizată, scutirea de impozit pe profitul aferent investițiilor noi se aplică în continuare pe perioada existenței zonei defavorizate.
contribuabili care au efectuat cheltuieli cu investițiile înainte de 1 iulie 2002, privind acordarea de facilitați persoanelor care domiciliază sau lucrează in unele localități din Munții Apuseni și Rezervația Biosferei Delta Dunării și care continuă investițiile beneficiază în continuare de deducerea din profitul impozabil a cheltuielilor distinct evidențiate, făcute cu investițiile respective, fără a depăși data de 31 decembrie 2006.
contribuabilii care își desfășoară activitatea în zona liberă pe bază de licență și care până la data de 1 iulie 2002 au realizat investiții în zona liberă, în active corporale amortizabile utilizate în industria prelucrătoare, în valoare de cel puțin 1.000.000 dolari S.U.A., beneficiază de scutiri de la plata impozitului pe profit, în continuare, până la data de 31 decembrie 2006.
contribuabilii direct implicați în producția de filme cinematografice, înscriși ca atare in Registrul cinematografic, beneficiază, până la data de 31 decembrie 2006, de:
-scutirea de la plata impozitului pe profit a cotei părți din profitul brut reinvestit în domeniul cinematografiei.
-reducerea impozitului pe profit în proporție de 20%, în cazul în care se crează noi locuri de muncă și se asigură creșterea numărului scriptic.
in cazul contribuabililor care obțin venituri din activitatea cazinourilor, discotecilor, barurilor, cluburilor de noapte sau pariurilor sportive, impozitul pe profit nu poate fi mai mic de 5% din veniturile respective; daca impozitul pe profit aferent acestor venituri este mai mic de 5%, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% aplicat asupra acestor venituri realizate;
Calcularea impozitului pe profit
Impozitul pe profit datorat se calculează și se înregistrează trimestrial, parcurgându-se, in acest scop, următoarele etape:
determinarea rezultatului contabil, cumulat de la începutul anului(RCC):
RCC=venituri cumulate – chetuieli cumulate
determinarea rezultatului impozabil, cumulat de la începutul anului (RIC)
RIC=RCC+cheltuieli nedeductibile – venituri neimpozabile –
pierderea fiscala din anii precedenti
3.calcularea impozitului pe profit datorat, cumulat de la inceputul anului pana la sfârșitul trimestrului pentru care se face calculul (IPC):
IPC=RICxcota de impozit
4. determinarea impozitului pe profit aferent trimestrului pentru care se face calculul(IPT)
IPT=IPC – impozit pe profit datorat cumulat la sfârșitul trimestrului precedent
In funcție de fluctuația rezultatului impozabil de la un trimestru la altul, diferența trimestriala privind impozitul pe profit poate fi:
pozitivă, daca in trimestrul respectiv s-a realizat profit;
negativă, daca in trimestrul respectiv s-a realizat pierdere;
Dacă rezultatul impozabil stabilit la sfârșitul exercițiului este negativ, acesta
reprezintă pierdere fiscală și se va recupera din profiturile impozabile obținute in exercițiile următoare.
Pierderea fiscală din anii precedenți se acoperă trimestrial, din profitul fiscal, odată cu calcularea și inregistrarea impozitului pe profit.
Dacă din profitul contabil brut (mai mare) se scad cheltuielile cu impozitul pe profit (mai mici), rezulta profitul contabil net, care reprezinta soldul creditor al contului 121”Profit pierdere”.
În cazul în care volumul veniturilor realizate este mai mic decât cel al cheltuielilor(inclusiv eventuale cheltuieli cu impozitul pe profit), rezultă o pierdere contabila neta, care reprezintă soldul debitor al contului 121”Profit si pierdere”
Pierderele contabile se recuperează din profiturile contabile nete in următorii 5 ani consecutivi.
Pierderile contabile din anii precedenți se acoperă numai la sfârșitul exercițiului, când are loc repartizarea anuală a profitului contabil net.
Vărsarea la buget a impozitului pe profit se face pânâ la data de 25 a lunii următoare incheierii trimestrului.Achitarea cu întârziere a impozitelor atrage plata unor dobânzi si penalitați de întârziere, calculate in funcție de suma datorată, numarul de zile de întârziere si cota de penalizare reglementată prin lege.
Contribuabilii vor plăti pentru ultimul trimestru o sumă egală cu impozitul calculat pentru trim.III al aceluași an fiscal, urmând ca plata finală a impozitului pe profit să se facă pană la data stabilită ca termen limită pentru depunerea Situațiilor financiare ale contribuabilului.
Contribuabilii care au definitivat pana la data de 15 februarie închiderea exercițiului financiar anterior depun declarația anuală de impozit pe profit și plătesc impozitul pe profit aferent anului fiscal încheiat până la data de 15 februarie, inclusiv, a anului următor.
Contribuabilii au obligația să depună o declarație anuală de impozit pe profit până la termenul prevăzut pentru depunerea Situațiilor financiare, respectiv până la data de 15 februarie, în cazul contribuabililor care definitivează până la această dată închiderea exercițiului financiar.
În cursul anului fiscal, contribuabilii au obligația de a depune declarația de impunere până la termenul de plată a impozitului pe profit.
Dacă o persoană juridică română obține venituri impozabile atât în România, cât și într-un stat străin, impozitul plătit către statul străin se deduce din impozitul pe profit datorat in România. Deducerea nu poate depăși impozitul pe profit calculat prin aplicarea cotei de impozit pe profit calculată în România la profitul obținut în statul străin.
Contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau mecenat, potrivit prevederilor legii privind sponsorizarea si legii bibliotecilor, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
sunt in limita de 3‰ din cifra de afaceri;
nu depășesc mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.
Operații privind impozitul pe profit
În trimestrul I al exercițiului financiar 2006 s-au înregistrat în contabilitate următoarele cheltuieli și venituri:
cheltuieli privind mărfurile:16.000 lei;
cheltuieli de sponsorizare: 800lei;
cheltuieli privind penalitățile de întârziere: 200 lei;
venituri din vânzarea mărfurilor: 26.000 lei;
venituri din titluri de participare: 600 lei.
Pierderea fiscală din exercițiul precedent este de 60 lei.
a)Determinarea rezultatului impozabil:
rezultatul impozabil=rezultatul contabil+cheltuieli nedeductibile-deduceri fiscale
rezultatul contabil=venituri-cheltuieli=26.600-17.000=9.600 lei;
cheltuieli nedeductibile totale=800+200=1000 lei;
deduceri fiscale=600+60=660 lei;
rezultatul impozabil=9.600+1000-660=9.940 lei.
b)Calcularea impozitului pe profit datorat pe trimestrul I:9.940×16%=1.590 lei.
c)Reducerea de impozit aferentă cheltuielilor de sponsorizare:
cifra de afaceri x 3‰=26.000×3‰=78 lei
impozitul pe profit datoratx20%=1.590×20%=318 lei;
impozitul pe profit de plată pe trim I:1.590-78=1.512 lei
3.3.4. Reglementări speciale privind calculul impozitului pe profit
Amortizarea fiscală
Cheltuielile aferente achiziționării, asamblării, instalării sau îmbunătățirii mijloacelor fixe amortizate se recuperează prin deducerea amortizării. Se amortizează mijloacele fixe utilizate pentru desfășurarea activității agenților economici conform Legii amortizării. De asemenea se mai amortizează:
investițiile efectuate la mijloace fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune, locație de gestiune;
mijloacele fixe puse în funcțiune parțial, pentru care nu s-au întocmit formele de înregistrare ca imobilizare corporala;
investițiile efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma cheltuielilor realizate în scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici inițiali și care conduc la obținerea de beneficii economice viitoare;
investițiile efectuate din surse proprii,
amenajările de terenuri.
Regimul de amortizare pentru un mijloc fix amortizabil se determina conform
următoarelor reguli:
● în cazul construcțiilor se aplică metoda de amortizare liniară;
● în cazul echipamentelor tehnologice, al mașinilor, uneltelor și instalațiilor, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare liniară, degresivă sau accelerată;
● în cazul oricărui alt mijloc fix amortizabil contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare liniară sau degresivă.
Cheltuielile aferente achiziționării de brevete, drepturi de autor, licențe, mărci de comerț și alte valori similare, precum și cheltuielile de dezvoltare care din punct de vedere contabil reprezintă imobilizări necorporale se recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare liniară pe perioada contractului sau pe durata de utilizare. Cheltuielile aferente achiziționării sau producerii programelor informatice se recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare liniară pe o perioadă de 3 ani. Pentru brevetele de invenție se poate utiliza și metoda de amortizare degresivă sau accelerată.
Amortizarea fiscală se calculează astfel:
● începând cu luna următoare celei în care mijlocul fix amortizabil se pune în funcțiune;
● pentru cheltuielile cu investițiile efectuate din surse proprii la mijloacele fixe din domeniul public, pe durata normală de utilizare, pe durata normală de utilizare rămasă sau pe perioada contractului de concesionare sau închiriere;
● pentru cheltuielile cu investițiile efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau luate în locație de gestiune de cel care a efectuat investiția, pe perioada contractului sau pe perioada normala de utilizare;
Contribuabilii care investesc în mijloace fixe destinate prevenirii accidentelor de muncă și bolilor profesionale, precum și înființării și funcționării cabinetelor medicale, pot deduce integral valoarea acestora la calculul profitului impozabil la data punerii în funcțiune sau pot recupera aceste cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit prevederilor legale.
Cheltuieli cu dobânzile și diferențe de curs valutar
Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic sau egal cu trei. Gradul de îndatorare a capitalului se determină ca raport între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an și capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la începutul anului și sfârșitul perioadei pentru care se determină impozitul pe profit. Prin capital împrumutat se înțelege totalul creditelor și împrumuturilor cu termen de rambursare peste un an.
Dacă gradul de îndatorare a capitalului este peste trei, cheltuielile cu dobânzile și cu pierderile nete din diferențele de curs valutar sunt nedeductibile.
În cazul în care cheltuielile din diferențele de curs valutar ale contribuabilului depășesc veniturile din diferențele de curs valutar, diferența va fi considerată o cheltuială cu dobânda.
Gradul de îndatorare a capitalului = Capital împrumutat cu termen de ramb. peste 1 an
Capital propriu
Capital propriu luat în calcul = C.P. la începutul anului + C.P. la sfârșitul perioadei
2
Pentru exemplificare se cunosc datele din balanța de verificare la 30.06.2006
– cheltuieli cu dobânda cumulate pe 6 luni 116.562lei
– împrumuturi cu termen de rambursare peste 1 an 180.296lei
– capitalul propriu la 01.01.2006 365.318 lei
– capitalul propriu la 30.06.2006 528.140 lei
– media capitalului propriu de la 01.01.06-30.06.06 446.730lei
Gradul de îndatorare = 180296 / 446729 = 0,40
Conform Codului Fiscal în vigoare până la dacă gradul de îndatorare este ≤ 3, cheltuielile cu dobânda sunt integral deductibile.
Cheltuielile cu dobânda de 116.562 lei se încadrează și în limita veniturilor din dobânzi plus 10% din celelalte venituri astfel:
– venituri din dobânzi la 30.06.06 128 lei
– alte venituri 3.943.668 lei
Cheltuielile deductibile cu dobânda = venituri din dobânzi + 10% din celelalte venituri.
Cheltuielile deductibile cu dobânda = 128 + 10% x 3.943.668 = 394.495mii lei
Cheltuielile cu dobânda sunt deductibile integral și prin această verificare.
Pierderi fiscale
Pierderea fiscală stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.
3.4. Plata și raportarea impozitului pe profit la organele fiscale
Plata impozitului pe profit
Contribuabilii au obligația de a plăti impozitul pe profit trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.
Organizațiile nonprofit au obligația de a plăti impozitul pe profit anual, până la data de 15 februarie a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.
Banca Națională a României, societățile comerciale bancare, persoanele juridice române și sucursalele din România ale băncilor, persoanele juridice străine, au obligația de a plăti impozitul pe profit lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se calculează impozitul.
Profitul impozabil și impozitul pe profit sunt calculate și înregistrate trimestrial, respectiv lunar în cazul Băncii Naționale a României, societăților comerciale bancare, persoanelor juridice române si sucursalelor din România ale băncilor, persoane juridice străine, cumulat de la începutul anului fiscal.
Contribuabilii care efectuează plăți trimestriale de impozit pe profit și nu au definitivat rezultatele financiare până la 31 decembrie pot achita pentru trimestrul IV impozitul pe profit datorat pe trimestrul III. Regularizarea impozitului se face după depunerea la organele fiscale a situațiilor financiare anuale.
Contribuabili care datorează impozit pe profit lunar achită pentru luna decembrie impozitul datorat pe luna noiembrie, iar regularizarea se face după depunerea situațiilor financiare anuale.
Contribuabilii care definitivează rezultatele financiare până la 31 decembrie au obligația achitării impozitului până la 15 februarie a anului următor.
Raportarea impozitului pe profit
Contribuabilii au obligația să depună a declarație pe profit anuală ANEXA 5 astfel:
contribuabili care au definitivat închiderea exercițiului financiar, organizațiile non profit, contribuabilii care obțin profit din cerealelor, plantelor tehnice, pomicultură și viticultură până la 15 februarie a anului următor.
contribuabilii care nu au definitivat închiderea exercițiului financiar depun declarația anuală de impozit pe profit după depunerea situațiilor financiare anuale.
SC Alex SRL depune declarația privind obligațiile fiscale lunar, pentru contribuțiile privind salariile, iar trimestrial această declarație conține și obligația de plată a impozitului pe profit. ANEXA 4
CAPITOLUL 4
ASPECTE INTERNAȚIONALE ALE IMPOZITULUI PE PROFIT
Persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România au obligația de a plăti impozitul pe profit pentru profitul impozabil care este atribuibil sediului permanent.
Profitul impozabil se determină ca și la persoanele juridice române: ca diferență între suma veniturilor și suma cheltuielilor , din care se scad veniturile neimpozabile și se adună cheltuielile nedeductibile.
Pi = ( ∑V – ∑C ) – VN + CN , cu respectarea următoarelor condiții:
● numai veniturile ce sunt atribuibile sediului permanent se includ în veniturile impozabile;
● numai cheltuielile efectuate în scopul obținerii acestor venituri se includ în cheltuieli deductibile.
Profitul impozabil al sediului permanent se determină prin tratarea acestuia ca persoană separată și prin utilizarea regulilor prețurilor de transfer la stabilirea prețului de piață al unui transfer făcut între persoana juridică străină și sediul său permanent. Atunci când sediul permanent nu deține o factură pentru cheltuielile alocate lui de către sediul său principal, celelalte documente justificative trebuie să includă dovezi privind suportarea efectivă a costurilor și alocarea responsabilă a acestor costuri de către sediul permanent utilizând regulile prețurilor de transfer.
Înainte de a desfășura activitatea printr-un sediu permanent în România, reprezentantul legal al persoanei juridice străine trebuie să înregistreze sediul permanent la autoritatea fiscală competentă.
Venituri obținute de persoanele juridice străine din proprietăți imobiliare și din vânzarea – cesionarea titlurilor de participare.
Persoanele juridice străine care obțin venituri din proprietăți imobiliare situate în România sau din vânzarea – cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română au obligația de a plăti impozit pe profit pentru profitul impozabil aferent acestor venituri.
Veniturile din proprietățile imobiliare situate în România includ:
● venituri din închirierea sau cedarea folosinței proprietății imobiliare situate în România;
● câștigul din vânzarea – cesionarea drepturilor de proprietate sau al oricăror drepturi legate de proprietatea imobiliară situată în România;
● câștigul din vânzarea – cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică , dacă minimum 50% din valoarea mijloacelor fixe ale persoanei juridice sunt , fie direct, fie prin intermediul mai multor persoane juridice, proprietăți imobiliare situate în România;
● venituri obținute din exploatarea resurselor naturale situate în România , inclusiv câștigul din vânzarea – cesionarea oricărui drept aferent acestor resurse naturale.
Orice persoană juridică străină care obține venituri dintr-o proprietate imobiliară situată în România sau din vânzarea – cesionarea titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română are obligația de a plăti impozit pe profit și de a depune declarații de impozit pe profit. Orice persoană juridică străină poate desemna un reprezentant fiscal pentru a îndeplinii aceste obligații.
Orice persoană juridică română sau persoană juridică străină cu sediul permanent în România , care plătește venituri din proprietăți imobiliare, către o persoană juridică străină , are obligația de a reține impozitul calculat din veniturile plătite și de a vira impozitul reținut la bugetul de stat.
În cazul câștigurilor rezultate din vânzarea – cesionarea proprietăților imobiliare sau ale titlurilor de participare, impozitul care trebuie reținut se stabilește prin aplicarea unei cote de impozitare de 10% la câștigul rezultat din aceasta.
Credit fiscal
Dacă o persoană juridică română obține venituri dintr-un stat străin prin intermediul unui sediu permanent sau venituri supuse impozitului cu reținere la sursă și veniturile sunt impozitate atât în România , cât și în statul străin , atunci impozitul plătit către statul străin , fie direct, fie indirect prin reținerea și virarea de o altă persoană , se deduce din impozitul pe profit ce se determină potrivit prevederilor prezentului titlu.
Deducerea pentru impozitele plătite către un stat străin într-un an fiscal nu poate depăși impozitul pe profit , calculat prin aplicarea cotei de impozit pe profit la profitul impozabil obținut în statul străin sau la venitul obținut din statul străin.
Pierderi fiscale externe
Orice pierdere realizată printr-un sediu permanent din străinătate este deductibilă doar din veniturile obținuta în străinătate.
Pierderile realizate printr-un sediu permanent din străinătate se deduc numai din aceste venituri, separat, pe fiecare sursă de venit. Pierderile neacoperite se reportează și se recuperează în următorii 5 ani fiscali consecutivi.
CAPITOLUL 5
STUDII DE CAZ
PREZENTAREA GENERALĂ A SC ALEX SRL
Elemente de identificare a societății
SC Alex SRL s-a înființat în anul 2000 având ca profil de activitate preponderent comerțul cu piese și accesorii auto. Capitalul social al firmei a fost de 200 lei, iar in prezent este de 6000 lei. Societatea a evoluat in ceea ce privește indicatorii economico-financiari astfel:
SC Viforul SRL are relații cu 250 de furnizori și 312 clienți, cu care desfășoară operațiuni de încasări și plăți cu numerar și prin bancă. Ponderea cea mai mare o au operațiunile fără numerar derulate prin BCR, Raiffeisen Bank și Bancpost.
Figura 4
Figura 5
Figura 6
Figura 7
Studiu de caz „ Antecalculul profitului pe anul 2006 după metoda directă „
ANEXA 2
Calculul se face pentru 10 produse la care se cunosc: cantitățile, prețul de vânzare, costul și profitul aferent stocurilor la începutul și sfârșitul anului.
– la produsul 1: q = 100; pv = 16; cu = 12
– valoarea la preț de vânzare = q x pv = 100 x 16 = 1.600 lei
– valoarea în costuri = q x cu = 100 x 12 = 1.200 lei
– profitul inițial Pi = ( q x pv ) – ( q x cu ) = 1.600 – 1.200 = 400 lei
La acest produs nu sunt stocuri la începutul și sfârșitul perioadei, astfel că, profitul inițial este și profit total.
– la produsul 2: q = 80; pv = 24; cu = 18
– valoarea la preț de vânzare = q x pv = 80 x 24 = 1.920 lei
– valoarea în costuri = q x cu = 80 x 18 = 1.440 lei
– profitul inițial Pi = ( q x pv ) – ( q x cu ) = 1.920 – 1.440 = 480 lei
Profitul inițial este și profit total.
– la produsul 3: q = 400; pv = 12; cu = 10; profit aferent stocului la 01.01.2006 Ps1 = 1.500 mii lei; profit aferent stocului la 31.12.2006 Ps2 = 800 lei.
– valoarea la preț de vânzare = q x pv = 400 x 12 = 4.800 lei
– valoarea în costuri = q x cu = 400 x 10 = 4.000 lei
– profitul inițial Pi = ( q xpv ) – ( q x cu ) = 4.800 – 4.000 = 800 lei
– profitul total Pt = Pi + Ps1 – Ps2 = 800 lei + 1.500 lei – 800 lei
Pt = 1.500 lei.
– la produsul 4: q = 60; pv = 16; cu = 28; profit aferent stocului la 01.01.2006 Ps1 = 800 lei; pierdere aferentă stocului la 31.12.2006 Ps2 = -1.200 lei
– valoarea la preț de vânzare = q x pv = 60 x 16 = 960 lei
– valoarea în costuri = q x cu = 60 x 28 = 1.680 lei
– profitul inițial ( pierdere ) Pi = ( q x pv ) – ( q x cu ) = 960 – 1.680 = -720 lei
– profitul total ( pierdere) Pt = Pi + Ps1 – Ps2 = -720 + 800 – ( – 1.200 ) = – 1.120 lei
– la produsul 5: q = 50; pv = 12; cu = 16
– valoarea la preț de vânzare = q x pv = 50 x 12 = 600 lei
– valoarea în costuri = q x cu = 50 x 16 = 800 lei
– profitul inițial ( pierdere ) Pi = ( q x pv ) – ( q x cu ) = 600 – 800 = -200 lei
– profitul total ( pierdere) Pt = Pi + Ps1 – Ps2 = -200 + 0 – 0 = -200 lei
Studiu de caz: Calculul profitului la 31.12.2005 in „ Contul de profit și pierderi”
ANEXA 3
Indicatorii financiari care stau la baza determinării profitului realizat la 31.12.2005:
1. Determinarea rezultatului din exploatare
– venituri din vânzarea mărfurilor 6.593.741 lei;
– venituri din vânzarea activelor 15.035 lei.
Total venituri din exploatare 6.608.776
– cheltuieli cu materialele consumabile 212.213 lei;
– cheltuieli cu obiectele de inventar 42.278 lei;
– cheltuieli cu energia 5.674 lei;
– cheltuieli cu mărfurile 5.659.428 lei;
– cheltuieli cu salariile și contribuțiile 106.736 lei;
– cheltuieli cu amortizarea 73.569 lei;
– cheltuieli cu impozite, taxe și alte vărsăminte asimilate 6570 lei;
– cheltuieli cu activele cedate 20.034 lei;
– cheltuieli cu prestări externe 257.250 lei.
Total cheltuieli de exploatare 6.383.752
Rezultatul din exploatare ( profit ) = venituri din exploatare – cheltuieli din exploatare
= 6.608.776-6.383.752=225.024 lei
2. Determinarea rezultatului financiar
– venituri financiare din dobânzi 77 lei;
– venituri financiare din sconturi obținute 127.171 lei.
Total venituri financiare 127.248
– cheltuieli financiare cu dobânzile 97.752 lei;
– cheltuieli financiare cu sconturi acordate 126.343 lei.
Total cheltuieli financiare 224.095
Rezultatul financiar ( pierdere ) = venituri financiare – cheltuieli financiare =
=127.248– 224.095 = 96.847 lei
3. Determinarea rezultatului curent al exercițiului – Rc
Rc = ( V.expl. + V.fin. ) – ( C expl. + C fin. ) =
= (6.608.776 + 127.248 ) – (6.383.752 + 224.095 )
Rc = 128.177 – profit
4. Determinarea rezultatului extraordinar al exercițiului
SC Alex SRL nu a înregistrat venituri sau cheltuieli extraordinare.
Rezultatul extraordinar = 0
5. Determinarea rezultatului brut al exercițiului – RB
RB = VT – CT unde: VT = venituri totale;
CT = cheltuieli totale.
VT = V expl. + V fin. + Vextr.
VT = 6.608.776 + 127.248 = 6.736.024
CT = C expl. + C fin + C extr.
CT = 6.383.752 +224.095 =6.607.847
RB = 6.736.024 – 6.607.847 = 128.177
6. Determinarea rezultatului net al exercițiului – RN
RN = RB – IP unde: IP = impozitul pe profit.
RN = 1.154.976 – 298.810 = 856.166 lei.
Studiu de caz „ Calculul profitului impozabil și a impozitului pe profit la 31.03.2006
SC Alex SRL înregistrează la 31.03.2006 următoarele venituri și cheltuieli pentru calcului profitului.
– venituri din vânzarea mărfurilor
venituri din dobânzi
venituri din sconturi obținute
Total venituri
cheltuieli cu mărfurile
cheltuieli cu salariile și contribuțiile
– cheltuieli cu materialele și serviciile
– cheltuieli cu amenzi, penalități
cheltuieli cu dobânzile
cheltuieli cu sconturi acordate
cheltuieli de protocol
cheltuieli cu diurna în limitele legale
Total cheltuieli
Calculul profitului total
PT = VT – CT =
Calculul profitului impozabil
PI = PT – VN + CNED. =
Venituri neimpozabile =
Cheltuieli nedeductibile:
amenzi, penalități
cheltuieli de protocol nedeductibile
cheltuieli cu impozitul pe profit
Total cheltuieli nedeductibile
Determinarea cheltuielilor nedeductibile de protocol:
Cheltuieli deductibile fiscal= [ VT – ( CT – Ch imp. – Ch prot. ) ] x 2%
=
Cheltuieli nedeductibile fiscal = Calcului impozitului pe profit datorat
IP = PI x 16%
IP =
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Impozitul pe profit constituie una din sursele importante de alimentare a bugetului cu venituri, fiind un impozit direct cu caracter obligatoriu și permanent din categoria veniturilor fiscale.
Calculul bazei de impunere și cotele de impozit s-au modificat de la o perioadă la alta respectând principiile impunerii valabile pentru toate impozitele.
În anul 1991 pentru determinarea impozitului pe profit se utilizau cote progresive compuse ( pe tranșe ) cuprinse între 5%- 77%. Pentru stimularea agenților economici legea prevedea scutiri de impozit pe profit pe o perioadă cuprinsă între 6 luni și 5 ani în funcție de obiectul de activitate. Din 1992 se aplică două cote de impozit pe tranșe de venit: 30% pentru profitul impozabil până la 1000000 lei și 45% pentru partea din profitul impozabil care depășește 1000000. Acest sistem este înlocuit ulterior cu impozitarea pe bază de cote proporționale de 38% și apoi 25% asupra profitului impozabil. Din anul 2005 conform Legii 571/1993 privind Codul fiscal modificată se aplică cota unică de impozitare de 16%.
Modificările în tehnica de impunere a profitului au vizat permanent folosirea impozitului pe profit ca sursă de venit bugetar și pârghie fiscală în economie. Prin facilitățile fiscale acordate s-a dorit stimularea dezvoltării sectorului privat și atragerea capitalului străin.
Deducerea cheltuielilor de amortizare, în procent de 20% din valoarea de intrare a mijloacelor fixe amortizabile face ca surplusul de profit rămas să fie reinvestit și să constituie la dezvoltarea activității agenților economici. De asemenea agenții economici încadrați în categoria microîntreprinderilor sunt scutiți de plata impozituli pe profit, fiind impuse veniturile obținute de aceștia cu o cotă de 3%. Aceasta îi stimulează în reducerea cheltuielilor, aceasta având ca rezultat obținerea de profit care se poate reinvesti.
Organizațiile nonprofit, organizațiile sindicale și organizațiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit și pentru veniturile din activități economice realizate până la nivelul echivalentului în lei a 15000 de euro.
Reducerea cotei de impozitare de la 25% aplicată până în anul 2004 la 16% în anul 2005, stimulează agenții economici în utilizarea profitului rămas ca surse proprii de finanțare și stimulare a angajaților prin participarea la profit. În același timp, pentru a nu fi afectate veniturile bugetare volumul profitului obținut trebuie să crească, astfel ca nivelul impozitul pe profit vărsat la buget să fie același sau mai mare.
SC Viforul a virat la buget pe anul 2004, 298.810 mii lei aplicând cota de 25%, profitul impozabil fiind de 1.195.238 mii lei și un profit brut de 856.165 mii lei. Pentru a fi vărsată aceeași suma de impozit pe anul 2005 , baza de impunere ( profitul impozabil ) trebuie să crească la 1.867.562 mii lei cu 672.324 mii lei.
Pentru a obține creșterea profitului și a profitului impozabil propunem reducerea cheltuielilor cu pondere mai mare în total cheltuieli. La 31.12.2004 ponderea principalelor categorii de cheltuieli se prezintă astfel:
mii lei
Ponderea cea mai mare o au cheltuielile cu mărfurile care s-ar putea reduce prin negocieri de prețuri mai mici cu furnizorii, și aprovizionarea de la furnizori mai apropiați pentru a reduce cheltuielile cu transportul, cu combustibilul și cu reparațiile mijloacelor de transport. Se pot reduce și alte cheltuieli materiale, prin economisirea acestora atât în depozite, cât și în birouri.
Baza de impunere a profitului poate fi modificată și prin creșterea veniturilor din vânzarea mărfurilor, aceasta realizându-se prin încheierea de contracte cu noi clienți, oferte de mărfuri de calitate și respectarea termenelor de livrare.
Prin reducerea cheltuielilor cu mărfurile de la 34.910.730 mii lei la 30.704.618 mii lei, valoric cu 4.206.112 mii lei ar micșora ponderea cheltuielilor cu mărfurile de la 83,5% la 73,4%. Această reducere ar majora profitul cu 4.206.112 mii lei, influențând impozitul pe profit cu 772.978 mii lei. În același mod reducerile și la celelalte categorii de cheltuieli pot influența creșterea profitului și a impozitului pe profit.
ANEXE:
BUGETUL ACTIVITĂȚII GENERALE– anul 2006 ANEXA 1
Repartizarea profitului – anul 2005
ANTECALCULUL PROFITULUI PE ANUL 2005
DUPA METODA DIRECTĂ
ANEXA 2
Valori lei
q – cantitatea prognozată;
pv – preț de vânzare;
cu – cost unitar;
Pi – profit inițial;
Ps1 – profit aferent stocului la începutul anului;
Ps2 – profit aferent stocului la sfârșitul anului;
Pt – profit total.
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE LA 31.12.2005
ANEXA 3
BIBLIOGRAFIE
1. Condor I „Drept financiar” R.A. Monitorul Oficial București 1994
2. Condor I., „ Impozitele, taxele și contribuțiile datorate de persoanele juridice”, Ed. Tribuna economică București 1998
3. Cristea H., Stănescu N. „Finanțele întreprinderii” Ed. CECAR , București 2003
Grosu Șaguna Dan și Pătru Rotaru „Drept financiar și bugetar”, Ed. All Beek București 2003
Grosu Șaguna Dan „ Drept financiar și fiscal” Ed.Eminescu București 2000
Hoanță N. „Evaziunea fiscală” Ed. Tribuna economică , București 1997
Minea Mircea ștefan „Dreptul finanțelor publice” Ed. Accent 1999
Minea Mircea Ștefan „Dreptul finanțelor publice” Ed. Accent Cluj-Napoca, 2002
Văcărel I. „Finanțe publice” EDP București 2000
Văcărel Iulian, Anghelache Gabriela, bistriceanu Gh.D. Tatiana Moșteanu, Florian Bercea, Bodnar Maria, Georgescu Florin „ Finanțe publice” EDP RA București 1999
Zaharia V. „ Finanțe publice”, Ed. Gh. Barițiu Cluj-Napoca, 2002
Legea Nr. 571/2003, privind Codul fiscal.
H.G. Nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal.
H.G. Nr. 1840/28.10.2004, pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii Nr.571/2003, privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. Nr.44/2004.
H.G. Nr. 84/03.03.2005 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii Nr. 571/2003, privind Codul fiscal, aprobată prin H.G. Nr.44/2004.
Legea Nr.31/1990 privind societățile comerciale republicată în ianuarie 2005.
Legea contabilității Nr. 82/1991 republicată în anul 2002.
Legea Nr. 500/2002 privind finanțele publice. M.O.597/13.08.2002
Legea bugetului de stat pe anul 2005, Nr.511/2004.
Legea Nr.414/2002 privind impozitul pe profit.
Legea Nr.111/2003 pentru aprobarea O.G. Nr. 24/2001, privind impunerea microîntreprinderilor.
Ordinul M.F.P. Nr.306/2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene.
H.G. Nr.859/2002 pentru aprobarea instrucțiunilor privind metodologia de calcul a impozitului pe profit.
O.G. Nr. 24/2003 privind impunerea microîntreprinderilor.
O.G. nr.83/19.08.2004, M.O. 793/27.08.2004
Instrucțiunile M.F.P. pentru completarea „ Declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat”.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Si Functiile Impozitelor (ID: 131016)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.