Rolul Sfintelor Taine In Formarea Duhovniceasca a Elevilor

Argument

Omul este: „regele creației” pentru că este făcut după sfatul Preasfintei Treimi, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, este singura ființă care primește darul de a spori în virtute, în sfințenie și în putere ajungând până la îndumnezeire.

Motivatia este legata de observatiile participarii la Sfanta Liturghie, din acolo de emotile pe care le genereaza aceasta slujba iti da o mare pace sufleteasca, te desprinde practic de aceasta lume, sau cum spune Ioan Kronstadt, face ca cerul sa se mute pe pamant. Aceste simtaminte m-au facut sa caut motivul acestei impliniri aduse de trairea Sfintei Liturghii.

Cred ca aceasta lucrare de grad poate sa constituie un puternic imbold pentru elevi dar si un valoros sprijin pentru noi.Participanti cu cainta adevarata si cu frica de Dumnezeu , cu credinta fierbinte si iubire lucratoare adica cu vrednicie la marea taina a Dumnezeistii Euharistii, se bucura de darul nemarginit al transfigurarii dumnezeiesti intrucat se impartaseste cu „Ttrupul si Sangele lui Hristos

Argumentul pentru care am ales ca temă de cercetare „Taina Sfintei Mărturisiri – mijloc de creștere duhovnicească a elevilor”, îl reprezintă importanța pe care o are Sfânta Taină a Mărturisirii în viața creștinului. Lumea contemporană a pierdut aproape total sensul păcatului. Deși vedem efectele sale distrugătoare, păcatul nu este perceput în adevărata sa dimensiune. Omul zilelor noastre este mereu zbuciumat și neliniștit, prins în mrejele și plăcerile patimilor, mereu în căutarea fericirii lumești uitând de scopul ultim pentru care a fost creat și anume preamărirea lui Dumnezeu și dobândirea fericirii veșnice. Omul zilelor noastre se complace în păcat ce-l desparte de Dumnezeu și de aceea nu e împăcat cu sine, cu semenii, e împrăștiat, tulburat, zbuciumat tot timpul trist și frământat. În Biserică omul află menirea lui pe pământ aceea de a se pregăti pentru viața veșnică, află mijloacele prin care poate să-și curățească sufletul, anume Taina Pocăinței.

Sfânta Taină a Mărturisirii ocupă un loc important în viața Bisericii, deoarece restabilește legătura credinciosului cu Dumnezeu, ruptă prin păcat.

Lucrarea este structurată în cinci capitole la care am adăugat o anexă ce cuprinde exemple de proiecte didactice cu aplicație la Sfintele Taine, precum și fotografii de la activitățile extracurriculare.

În primul capitol „Rolul Sfintelor Taine în formarea duhovnicească a elevilor”, voi prezenta care este rolul Sfintelor Taine în formarea duhovnicească a elevilor, aspecte teoretice și formative, lucrarea de curățire și sfințire a credincioșilor prin primirea Sfintelor Taine, ca daruri de împărtășire a harului mântuitor.

În al doilea capitol „Dimensiunea penitențială a cultului divin ortodox”, voi arăta care este locul Sfintei Taine a Spovedaniei în cadrul cultului divin ortodox., iar pocăința trebuie să fie o stare permanentă a vieții creștine, ea trebuie să însoțească fiecare gest sau gând al nostru. Pocăința ca virtute pregătește continuu și statornic pe creștin pentru Pocăință ca Taină, care alungă din sufletul său gunoiul de păcate. De asemenea voi arăta cum s-a practicat mărturisirea în primele veacuri creștine și cum se face acum.

În capitolul al treilea „Taina Spovedaniei ca mijloc de despătimire a omului” voi prezenta faptul că păcatul a dus la îndepărtarea de Dumnezeu și pierderea căii de asemănare cu Acesta, rămânând însă posibilitatea reluării dialogului cu El prin Sfintele Taine ale Bisericii. Omul căzut trăiește într-o stare permanentă de nemulțumire, de totală insatisfacție, devine un înstrăinat, pentru că patimile nu alimentează sau mai bine zis alimentează într-un mod iluzoriu dorința omului. Omul nu mai poate ieși singur din această stare, nu se mai poate învinge pe sine, poate cădea singur dar nu se poate ridica singur, de aceea eliberarea de automatismul păcatului o face prin semeni, adică prin duhovnic. Prin dragostea sa, duhovnicul poate schimba tristețea în bucurie, poate aduce liniște în sufletul zbuciumat, poate ridica sufletul căzut în mocirla păcatului.

În capitolul al patrulea „Lucrarea profesorului și lucrarea duhovnicului în sprijinul elevilor” voi prezenta faptul că misiunea Bisericii trebuie să se împletească cu cea a școlii pentru a putea păstra curată și vie lumina credinței în sufletele tinerilor noștri pentru a-i determina să-și facă din virtute un mode de viață și pentru a ajunge la convingerea că trebuie să-și ghideze viața după perceptele credinței creștine.

În partea metodică mi-am propus să evidențiez importanța metodelor tradiționale și moderne de predare – învățare. Fără metodă nu se poate desfășura demersul educativ. Utilizarea metodelor în educația creștină este dependentă de măsura în care acestea pot contribui la atingerea finalităților activității educativ – religioase.

Ca profesor de religie am datoria de a sta întotdeauna alături de sufletului elevului de care mă ocup. Prin studierea Sfintei Taine a Spovedaniei la ora de religie se pot transmite elevilor într-o manieră accesibilă și plăcută anumite învățături de credință necesare urcușului duhovnicesc al copiilor, pentru unirea cu Hristos.

1.

1.1Fiinta si instituirea Sfintei Liturghii

Termenul liturghie provine din limba greacă( λειτουργια format din λειτος, care înseamnă public și εργον, care înseamnă lucrare) și înseamnă lucrare publică. Termenul este unul foarte vechi desemnând la început orice activitate depusă de către un slujbaș, inclusiv activitațile slujitorilor cultului în religiile păgâne. Termenul…..primește înțeles religios datorită Septuagintei care l-a folosit pentru a reda cuvântul ebraic -abodah:, cuvânt care arată funcția preoților și a leviților legii vechi privind cultul religios de la Templu. Cu același înteles, termenul este utilizat apoi și in Noul Testament: “Și când s-au împlinit zilele slujirii lui s+a dus la casa sa” (Luca, 1,23) “Acum Arhiereul nostrum a dobândit o slujire atât de deosebită” (Evrei, 8.6)

În antichitatea creștină λειτουργια denumea totalitatea actelor de cult sau a serviciilor divine, adică ceea ce se înțelege astăzi prin cult și slujirea preoțească în general. În acel timp, pentru a desemna ceea ce numim noi astăzi Liturghie – adică slujba sfântă a Legii celei Noi și a Împărtașirii credincioșilor cu Sfintele Daruri – erau utilizate alte expresii: “Frângerea pâinii (FA 2,42)” ,“Cina Domnului” (1.Cor 10,21), “Paharul binecuvântării” (1. Cor 10,16), “Paharul Domnului” (1. Cor 11,26)

In epoca imediat urmatoare celei apostolic, adica in secolele a II –lea si al III-lea se foloseau alti termini pentru Liturghie: “ofranda”, “Euharistie sau multumire”, “ jertfa sau sacrificiu”.

Abia in secolele al V-lea si al VI- lea, intelesul cuvantului s-a restrains aplicandu-se mai intai la Cina cea de Taina si apoi la ceea ce intelegem azi prin Liturghie.

1.2 Liturghiile ritului bizantin.Notiuni introductive

In Biserica Ortodoxa sunt utilizate trei Liturghii numite si liturghiile ritului bizantin, deoarece ele s-au dezvoltat in Bizant, capital Imperiului Bizantin de unde s-au raspandit in intreaga lume. Aceste liturghii sunt: Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur si Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite( sau a Sfantului Grigorie Dialogul).

Sfantul Vasile cel Mare + 379

Este cea mai veche Liturghie a ritului bizantin si potrivit unor liturgisti ea este o varianta a Liturghiei Sfantului Iacob localizata in Cezarea Capadociei .Alti teologi considera ca originea Liturghiei Sfantului Vasile este una egipteana , mai précis el a prelucrat Liturghia Sfantului Iacob care circula in centrele crestine din Egipt.Liturghia Sfantului Vasile cel Mare se savarseste in Biserica Ortodoxa de zece ori si anume:

In primele cinci duminici ale Postului Mare

In ziua Sfantului Vasile( 1 ianuarie)

In ajunul Craciunului( 24 decembrie) si al Bobotezei( 5 ianuarie)

In joia si sambata din Saptamana Patimilor.

Sfantul Ioan Gura de Aur + 407

Istoricul acestei Liturghi este unul destul de intunecat.Nici un contemporan al Sfantului Ioan Gura de Aur, nici un istoric, nici un biograf nu amintesc de vreo Liturghie alcatuita de ilustrul arhipastor.

Cel mai vechi document care cuprinde textul rugaciunuilor Liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur este Codicele Barberini din secolul al VIII- lea.In acest codice sunt puse pe seama Sfantului Ioan Gura de Aur doua rugaciuni din actual Liturghie ce ii este atribuita si anume: Rugaciunea pentru catehumeni si Rugaciunea proscomidiarului dupa Vohodul mare.

Vechimea Liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur este mult mai mare decat atestarea ei, ea fiind utilizata inainte de secolul VIII –lea drept izvor al liturghiilor folosite in Bisericile necalcedoniene. Astfel rugaciunea euharistica din liturghia celor 12 Apostoli este aproape identical cu cea din Liturghia Ioan Gura de Aur. De asemenea , in liturghiile persilor nestorieni anaforalele atribuite lui Teodor De Mopsuestia si Nestorie sun asemanatoare cu cele din Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur. Din aceste exemple putem observa ca aceasta Liturghie a existat déjà in secolele V – VI, dar probabil ca era pusa sub alt nume.

Liturghia Ioan Gura de Aur se savarseste in toate duminicile si sarbatorile de peste an in care nu se savarsesc Liturghia Sfantului Vasile cel Mare si a Darurilor mai inainte Sfintite, Ea este Liturghia obisnuita a Bisericii si se savarseste de cele mai multe ori in cursul anului bisericesc.

Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite a Sfantului Grigore Dialogul.+ 604

A aparut in Biserica incepand cu secolul al IV –lea in urma Sinodului de la Laodicea dintre 364-382 care prin canoanele 49 si 51 hotaraste ca zilele de luni pana vineri din Postul Pastelui sa devina zile aliturgice , adica zile in care nu se savarseste Sfanta Liturghie si nici pomenirea mortilor legata de aceasta, ci numai ciclul Laudelor.Astfel cei care doreau sa se impartsaseasca o faceau seara in cadrul Vecerniei, nascandu-se asadar o noua Liturghie, a Darurilor mai inainte Sfintite in care credinciosii se impartasaseau cu Trupul si Sangele Domnului pregatite la Liturghia din duminica precedent.Este greu de stabilit vechimea acestei Liturghii. Ea este de origine Orientala si s-a dezvoltat in secolele V –VI. Prima referire la ea o regasim in Cronica Pascala, document din anul 645 in care se spune ca Heruvicul acestei Liturghii a fost introdusde patriarhul Serghei al Constantinopoluluiin anul 617. Majoritatea manuscriselor din secolul al XII- lea o atribuie Sfantului Grigore Dialogul sau Grigorie cel Mare, care a scris-o intre anii 578-585 cand a fost trimis al Papei de Constantinopol.

Timpul savarsirii Liturghiei Darurilor mai inainte Sfintite este: zile de luni pana vineri din Postul Pastilor, afara de primele doua zile din Post( luni si marti in saptamana I), ziua de Buna- Vestire, daca aceasta cade intr-una din aceste zile( de luni pana vineri) si miercuri si vineri in Saptamana Patimilor.

1.2 Sfanta Liturghie ca jertfa a cultului divin

Vorbind despre jertfa, de la inceput trebuie sa precizam faptul ca jertfa nu este un simplu act liturgic, un dar pe care il infatisam lui Dumnezeu cultic pentru a ne “primi” mantuirea sau un “accident”, un moment second aparut dupa caderea creatiei si care are menirea de a reda lui Dumnezeu ceva ce suntem datori sa-I inapoiem. Pentru noi jertfa este un act originar prin care si pentru care Dumnezeu a creat lumea, ea reprezinta sensul Creatiei pentru ca in jertfa avem o marturie incontestabila ca omul a fost creat dupa chipul si asmanarea lui Dumnezeu si ca el este menit sa ajunga la indumnezeire, sa realizeze o continua si ascendenta asemanare cu Dumnezeu. Jertfa, aceasta forta de daruiresi comuniune al carei izvor este iubirea, afirma in noi un atribut revelator al Dumnezeirii, afirma dumnezeiescul in om, caci Dumnezeu este iubire.

Fiinta jertfei o constituie darul dar nu cel rupt de cel care il daruieste, ci un dar care se identifica cu daruitorul asa cum apare de multe ori acest lucru in Noul Testament si in special in Epistola catre Evrei (5,1), unde jertfa este identificata cu cel ce o adduce, adica cu preotul singurei Jertfe adevarate – Iisus Hristos, care este jertfa in sine, dar si darul de jertfa, jertfa Sa devenind astfel daruire de sine .

Referindu-ne la jertfa ca act originar, putem spune ca fiinta ei, sau darul jertfei este reprezentat de intreaga creatie pe care Dumnezeu din iubire o ofera omului, si cand ne referim la aceasta intreaga creatie nu putem sa-l scoatem de aici pe om. Omul folosind gresit darul primit de la Dumnezeu cade in pacat si din acest moment avea nevoie de un nou Dar, de aceasta data de un dar desavarsit reprezentat de insusi Fiul lui Dumnezeu, care sa fie adus jertfa pentru a se restabili relatia omului cu Dumnezeu, pentru ca omul sa aspire la asemanarea cu Prototipul sau.

1.3 Jertfa lui hristos – liturghia cosmic

Caderea omului care a dus la ruperea legaturii harice cu Dumnezeu, cu Creatorul, dar si la destramarea comuniunii cu natura( darul de jertfa dat de Creator)si la o distantare a omului fata de el insusi, toate acestea facandu-l pe om nedemn de a-si adduce jertfa sa in fata lui Dumnezeu, jertfa care sa contina ceva din firea omului si obligandu-l sa caute inlocuiri pentru aceasta neputinta in jertfele animalice si cele din prinoase, duc la necesitatea Intruparii Fiului lui Dumnezeu.

Prin aceasta Intrupare Hristos uneste in Persoana Sa firea dumnezeiasca sic ea omeneasca. Ca Dumnezeu este cel intrupat pentru noi, ca om este cel care a murit si a inviat pentru noi.

In Trupul lui Hristos, oricat de individual ar fi, nu gasim ca la noi un fragment de umanitate si de univers, ci in El este intregul univers si omenirea intreaga asumata prin iubire fara margini, de Iubire care daruieste si iarta, si prin aceasta tainic mantuit de opacitati si despartire.

Intruparea lui Hristos are ca scop izbavirea omului de sub tirania pacatului, iar aceasta liberare a omului se realizeaza intr-un singur mod si anume “prin moartea de buna voie” a lui Hristos prin care El se adduce pe Sine Jertfa Tatalui si prin aceasta jertfa sa fie restaurata legatura harica a omului cu Dumnezeu, dar si comuniunea omului cu natura care si ea participa la jertfa lui Hristos( intunericul de la ceasul al saselea pana la ceasul al noulea, cutremurul din cetatea Ierusalimului) si refacerea relatiilor dintre oameni ca madulare ale trupului lui Hristos jertfite si ele prin recapitularea tainica a intregii umanitati in Trupul lui Hristos. Jerta lui Hristos pe cruce , care este instituirea tainica a Sfintei Liturghii, isi va atinge telul abia prin Inviere, cand Hristos ridica cu Sine sau restaureaza pe omul cel vechi, pe omul cazut, si-l repune in demnitatea sa, in legatura sa cu Dumnezeu, cu creatia si cu sine.Jertfa lui Hristos fara invierea omului, “fara abolirea mortii ar fi un adevar incomplete, o teofanie indiferenta pentru om”

Adunarea poporului, ca si conditie sine qua non a savarsirii Euharistiei reiese si din faptul ca preotul liturghisitor , in Biserica Primara, era denumit Proistos si prima lui functie era de a fi conducatorul adunarii. In acest fel adunarea este primul act al Euharistiei, este inceputul si temeiul ei.

Parintele Dumitru Staniloaie spune ca ca “ adunarea fiintelor umane in biserica le ajuta acestora sa isi implineasca functia lor preoteasca in cadrul creatiunii cosmic, pentru ca prin Liturghia din biserica ele realizeaza in fiinta lor o inaintare explicita si constienta catre Dumnezeu Cel aflat pe Sfanta Masa din altar si o inaintare sufleteasca a unora spre altii. Adunarea este astfel premise conslujirii credinciosilor si a preotului in Sfanta Liturghie, conslujire bazata pe preotia universal a credinciosilor.Sfanta Liturghie nu poate fi savarsita decat in biserica- spatiu scos din uzul comun si destinat exclusive liturgic.In aceasta biserica sunt aduse darurile euharistice- painea si vinul- ca elemente facute de om, dar care prin aducerea si punerea lor inaintea Domnului vor reprezenta intreaga creatie.

Proscomidia- recapitulare intregii creatii in Hristos

Termenul proscomidie provine din limba greaca de la …….. derivate de la verbul ……care inseamna “ a aduce, a pune inainte, a oferi”.Slujba Proscomidiei este prima parte aLiturghiei si este ritualul sau randuiala pregatirii si afierosiri cinstitelor daruri, adica a materiei( painea si vinul)jertfei liturgice. Aceasta parte a Liturghiei, preotul o savarseste in taina in Sfantul altar, intr-un loc special amenajat numit Proscomidiar si consta din pregatirea darurilor de paine si vin oferite de credinciosi in vederea sfintirii lor.

Locul si randuiala Proscomidiei nu au fost tot timpul aceeaisi pe care o avem astazi, ci ea a variat in timp.In primele patru-cinci veacuri crestine ritualul primirii si pregatirii darurilor avea loc la inceputul Liturghiei credinciosilor, adica cam in momentul corespunzator acum Heruvicului sau Vohodul Mare.

Savarsirea in taina a Proscomidie de catre preot in afara de vederea comunitatii, reprezinta pe Hristos inainte de iesirea Sa in lume la propovaduire si la implinirea actelor Sale mantuitoare.Dar il reprezinta pe Hristos care isi retraieste nasterea si viata Sa retrasa in vederea Rastignirii. Preotul reprezinta acum pe dreptul Simeonsi familia lui Iisus care-l vedea crescand si sporind cu intelepciunea( Lc 2,35), dar nu poate face acest lucru pan ace nu se pregateste in prealabil prin” rugaciunea de luare a vremii” si prin invesmantarea si spalarea mainilor.Prin rugaciunea de luare a vremii, preotul cere lui Dumnezeu sa “ trimita mana Lui din inaltime locasului ceresc”.Aceasta trimitere semnifica puterea lucratoare a lui Dumnezeu care vine acum asupra preotului si se imprima in fiinta lui.De acum se realizeaza o coborare a cerului pe pamant, coborare ce are loc loc prin “ mana Domnului”.

Apoi preotul se imbraca in vesmintele preotesti care-l ridica din planul vietii obisnuite si-l arata impodobit in vesmantul de curatie si de lumina al harului si prin care se vor lucre cele ale mantuirii, se va incinge cu putere si se va face active harul preotiei sale in implinirea acestei jertfe.Spalarea mainilor preotului sugereaza curatia trupeasca si sufleteasca de care are nevoie pentru savarsirea jertfei liturgice si pentru inconjurarea jertfelnicului Domnului si sa fie in stare sa auda glasul laudei ce i-o aduc ingerii lui Dumnezeu.Face apoi trei inchinaciuni rostind in timpul fiecareia” Dumnezeule curateste-ma pe mine pacatosul si ma miluieste”.Dupa toate acestea preotul se poate sa se apropie de darurile de jertfa care-I sunt puse in fata, respective painea si vinul.

Painea si vinul sunt elemente care constituie numai hrana omuluisi ele fiind rodul si intruchiparea muncii lui sunt prin excelenta simbolul vietii umanePainea simbolizeaza trupul omenesc, iar vinul sangele si prin aceasta credinciosii isi ofera intreaga lor fiinta trupeasca si sufleteasca ca jertfa lui Dumnezeu. De asemenea painea si vinul simbolizeaza si unitatea sau comuniunea spirituala care ii leaga intre ei pe toti membrii Bisericii, facand din ei toti un singur trup: Trupul tainic al Domnului sau Biserica

In Proscomidie se realizeaza o recapitulare a intregii creatii in Hristos , o actualizare a jertfei de pe golgota in viata intregii comunitati care formeaza Biserica –Trupul lui Hristos. Biserica, ca trup al lui Hristos e cuprinsa in aceasta jertfa pe de o parte tainic, pe de alta parte in mod vazut prin darurile pe care credinciosii le aduc pentru cei vii si adormiti.Pe sfantul disc se afla alaturi de agnet- care se va preface in Trupul lui Hristos- ingerii si toti sfintii, adica Biserica lui Hristos biruitoare, Biserica aflata in ceruri, dar si Biserica luptatoare reprezentata de faramiturile scoase pentru cei vii si adormiti.Toti acestia sunt prezenti aici ca participant la jertfa lui Hristos pe de o parte participant tainic pe Golgota cand Hristos a recapitulate in Sine intreaga umanitate anterioara si posterioara momentului istoric al rastignirii; iar pe de alta parte participant actuali prin reactualizarea jertfei, dar si a invierii si a inaltarii intru slava a lui Hristos commemorate in Sfanta Liturghie. Putem spune ca in acest moment al terminarii Proscomidiei, intreaga creatie reprezentata de darurile de paine si vin aduse de credinciosi si neprefacute inca, este rehabilitate, este repusa de Hristos in starea ei primodiala si astfel in prefacerea darurilor in Trupul si Sangele Domnului, intreaga faptura este adusa la starea de “theosis”, de indumnezeire si prin aceasta implinindu-se scopul Intruparii.

4. Liturghia Catehumenilor-pasirea in Jertfa lui Hristos

Denumirea de Liturghia catehumenilor vine de la faptul ca in vechime puteau asista la aceasta parte a Liturghiei si catehumenii sau cei chemati pentru botez.In primele veacuri cei care doreau sa primeasca botezul crestin erau obligati sa parcurga o perioada de pregatire in care erau invatati despre credinta crestina, dar in care se pregateau sufleteste si trupeste pentru primirea botezului crestin.. La inceput catehumenatul dura cateva luni dar prin secolele II – III s-a ajuns ca aceasta perioada sa dureze 2-3 ani.S-au infiintat scoli catehetice, iar catehumenii in functie de stadiul de pregatire erau impartiti in mai multe clase si puteau participa la Sfanta Liturghie numai atat cat era ingaduit clasei din care facea parte.

Potrivit unor liturgisti, Liturghia catehumenilor era un oficiu separat de Liturghia Euharistica ce se savarsea in fiecare zi , iar duminica el se unea cu Liturghia Euharistica . In vechime, randuiala ei era simpla, astazi Liturghia catehumenilor este prima parte a Liturghiei propriu-zise si se intinde intre binecuvantarea mare si ectenia celor chemati.

2.1Sfanta Liturghie ca taina a cultului divin public ortodox

Cuvantul “ taina” provine din grecescul “mysterion” si din latinescul ” mysterium sacramentum” si inseamna taina , simbol sacru. Notiunea de “taina” are in teologie o dubla semnificatie: una se acopera cu termenul de mister, de lucru ascuns, necunoscut si alta care e redata in termenul de sacrament.Primul inteles e originea celui de –al doilea: “ Taina cea din veci ascunsa si de ingeri nestiuta” este cuprinsa in procesul proniator al mantuirii neamului omenesc.Revelarea intentilor divinitatii, prin cuvantul scripturii sau prin interventii directe si intempensive, care sunt minunile, nu dezvaluie decat partial intelesul de “taina”, atat cat Dumnezeu considera necesar pentru mantuirea noastra.In acest prim sens se poate vorbi in orice religie revelata despre misterul lui Dumnezeu-sau chiar al omului- sau chiar al creatieisi despre incapacitatea noastra de al cunoaste . de al atinge.

In cel de-al doilea inteles ” taina” este comunicare sau impartasirea realitati sprirituale divine, intr-un gest insotit de o realitate materiala si prijeluita de preot. Tainele sau sacramentele, in numar de sapte reprezinta tocmai “atingerea lui Dumnezeu” de catre om din milostivirea si initiative Creatorului. In acest sens, tainele sunt eminamente crestine.Ele sunt lucrari eficace ale harului, izvorate din umanitatea indumnezeita a lui Hristos, care se impartaseste, ca anticipare a imparatiei sale eshatologice printr-un rit de sfintire savarsit de slujitorii bisericesti in si prin Duhul Sfant. Termenul “misterion”a fost folosit mai intai in sensul general de “taina a mantuirii” , nu cu sensul de actiune care acorda un har particular. Sfintele Taine sunt mai degraba rituri de mijlocire a harului prin care crestinul participa real la taina mantuirii. Cuvantul si taina constituie cele doua mijloace de impartasire a harului si deci de mantuire.

Teologia sacramentalasau misteriologica a scos in evidenta urmatoarele aspect ale tainelor: Unii comentatori ai Liturghiei inclina spre interpretarea simbolica a Euharistiei;Liturghia fiind un system de simboluri, Euharistia ar fi efectul vizibil al unui model invizibil. In cursul controversei despre symbolism( secolul al VIII-lea), termenul simbol nu se mai foloseste pentru Euharistie.Sinodul iconoclast din 754 desi condamna icoanele, admite o singura “ imagine” a lui Hristos, adica Trupul Euharistic. Pentru Teodor Studitul, Euharistia nu este un “tip”, ci misterul care recapituleaza intreaga iconomie a mantuirii.Pentru patriarhul Nichifor este Trupul real a lui Hristos, pentru Nichita Stetahos, painea euharistica este insusi Trupul lui Hristos care a devenit consubstantial cu noi prin Trupul umanitatii sale.Painea si vinul sunt simbolul umanitatii noastre. Hristos le-a consumat dar in acelasi timp ele sunt prefacute pentru ca insasi umanitatea li Hristos a fost transfigurata, In Euharistie avem astfel umanitatea indumnezeita a lui Hristos , peHristos transfigurat.Euharistia e Taina in care umanitatea indumnezeita a lui Hristos devine a noastra. Ea nu e nici simbol, nici esenta deosebita de umanitatea noastra, ci Hristos cel inviat(Lc 24, 35). Traditia ortodoxa nu a aceptat termenul de transsubstantiere care introduce idea de super substantialitate ce a folosit metaboli care implica ideea ca Euharistia este consubstantiala cu umanitatea lui Hristos si cu noi.De altfel, realismul euharistic al traditiei orientale se vede in faptul ca Euharistia nu este o icoana ce se poate vedea si venera in afara de Liturghie, ci o cina la care Trupul si Sangele Domnului se da spre mancare si bautura.

Liturghia credinciosilor sau a Jertfei si a Tainei lui Hristos

Trebuie sa precizam din capul locului ca nu exista o delimitare a caracterului de Jertfa si a celui de Taina a sfintei Liturghii, pentru cele doua caractere se interpatrund pe tot parcursul Liturghiei, mai precis intreaga Liturghie este o Jertfa nesangeroasa care sta la baza Sfintei Liturghii.De asemenea intreaga Sfanta Liturghie in intreg cuprinsul ei este o insiruire de taine: Taina adunarii, a imparatiei,a intarii, a cuvantului, a unitatii, a inaltarii, a multumirii, a aducerii aminte, a Sfantului Duh si a impartasirii si toate aceste Taine potrivit lui A Schmemann alcatuiesc Sfanta Liturghie.

Aspectul de Jertfa este mai accentuat in primele doua parti ale Sfintei Liturghii, iar cel de Taina e mai present in Liturghia credinciosilor, cand are loc si momentul culminant al Tainei: impartsasirea credinciosilor.Si in Liturghia credinciosilor se gaseste reactualizata jertfa lui Hristos, cum si in Liturghia catehumenilor s-a regasit Taina lui Hristos.

II Euharistia – stare de minunare

Prin impartsasirea liturghisitorului si a poprului spre sfarsitul Liturghiei, se poate spune ca slujba si-a atins scopul intrucat primind Sfintele Taine liturghisitorii si credinciosii prezentib s-au sfintit prin unirea cu Hristos.

Prin impartsasirea cu Sfanta Euharistiei nu cade sub actiunea procesului fiziologic al nutritiei natural caruia ii cad alimentele obisnuite, deci ea “nu se mistuieste , nu se altereaza si nu se elimina”, nu se transforma in trup omenesc, ci dimpotriva” Painea vietii schimba , preface si umple de viata pe cel ce se impartaseste”., raspandeste viata lui Hristos in noi transformandu-ne dupa chipul si asemanarea Lui.Ca si carbunele aprins din viziunea lui Isaia(6,16) alimental euharistic este forma care ne uneste cu Trupul Domnului si cu Duhul Lui si ajunge astfel Trup a lui Hristos.Impartasindu-ne toti din acelasi Potir euharistic cu Painea Vietii, care este trupul unic, nedespartit si neimputinat al lui Hristos suntem astfel incorporate in acest trup, al carui cap e Hristos;toti laolalta ajungem un singur trup( I Cuv 10,16), iar fiecare in parte suntem membri ai acestui trup tainic si deci unii altora( I Cor 12, 27) vietuind in Hristos, ca in mladitele de vita din acelasi vlastar sau tulpina”( In 15,5). De aceea aceasta Sfanta Taina se mai numeste “ impartasanie” pentru ca prin ea ne impartasim cu dumnezeirea lui Hristos. Sa cunosti cuminecatura si este cu adevarat, pentru ca ea ne cumineca cu Hristos si ne facem partasi ai Trupului si Dumnezeirii Lui.Prin ea intram in comuniune si ne unim unii cu altii, pentru ca nu ne impartasim dintr-o singura paine si devenim toti un trup si sange al lui Hristos si membru unul altuia, ajungand toti impreuna Trup al lui Hristos.

Sfanta Euharistie ne uneste si ne introduce in unitatea Apostolilor , in societatea dreptilor si a sfintilor, a fratilor nostril a celor care au adormit impartasiti cu aceste aceste merinde duhovnicesti, precum si in comunitatile celor ce se impartsasesc odata cu noi la Liturghia din Bisericile de pretudindeni.Ea este deci mai mult decat semnul sau simbolul unitatii crestine divine a acestei unitati se realizeaza sau se produce chiar prin insasi Sfanta Impartasanie.

Primind Dumnezeiestile daruri nu ne mai simtim singuri ci cu Hristos, caci cei ce se impartsasesc cu Trupul si sangele sau vor ramane in El si El cu ei( In 6, 56). Exista deci de acum o interpatrundere tainica sau o consagvinitate intre cei ce se impartsasesc in Hristos. Cei impartsasiti divin hristofori pentru ca Trupul si Sangele Lui se impartsasesc in membrele noastre.Prin mancarea Euharistica fiinta noastra intreaga cu fondul ei cel mai intim ajunge patrunsa de prezenta Domnului.Sufletul, timpul si toate puterile noastre duhovnicesc pentru ca se uneste suflet cu suflet, timp cu timp si sange cu sange.Hristos ne face partasi astfel la propria sa bunavointa si desavarsire, ne da din insasi viata Sa dumnezeiasca, sfintindu-ne si intr-un anumit chip indumnezeindu-ne.Puterile natural ale sufletului nostrum sunt inviorate astfel spre bine dobandind puterea necesara pentru infrangerea piedicilor ce stau in calea virtutii si pentru ferirea de pacatele de moarte.Aceasta paine este” izvor de sanatate de lumina, viata si calirea spre adaugirea si inmultirea dumnezeiesti bunatati”, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci,spre curatire,innoire luminata celor cinci simturi, spre sanatatea si sfintirea trupului si a sufletului spre paza, indreptarea si intarirea vietii sis pre mantuire, spre sporirea in fapte bune sin desavarsire si implinirea poruncilor si impartasirea cu Sfantul Duh.

Pentru dobandirea de binefaceri cei ce se impartasec sub diferite forme prin primirea Sfintelor Taine Euharistice, liturghisitorii se roaga déjà dupa incheierea Vecerniei prin canonul care alcatuieste prima parte a “Randuielii Sfintei Impartasiri;precum si prin rugaciuni special de multumire dupa Dumnezeiasca Impartasire care se gaseste in partea a doua a Liturghierului.

Induhovnicit astfel prin Sfanta Euharistie, credinciosul este sprijinit in silintele sale de a duce o viata in Hristos prin conformitatea in toate actiunile sale sentimentale lui Hristos asa cum indemna Sfantul Apostol Pavel:”In vii trebuie sa fie aceleasi simtiri ca in Iisus Hristos”(Fil 2,5). Caci adevarata viata in Hristos sau desavarsita spiritualitate crestina se realizeaza atunci cand cineva poate sa spuna cu Apostolul neamurilor”.Acum numai traiesc eu, ci Hristos traieste prin mine”( Gal 2,20).

Sfantul Trup si Sangele euharistic sunt”daruri dumnezeiesti si indumnezeitoaredeoarece Painea Impartasaniei nu e paine simpla, ci unita cu Dumnezeirea ca un carbine dumnezeiesc aprins din care luand sau primind prin impartasire focul, “ne indumnezeim prin impartasirea cu focul dumnezeiesc”, impartasindu-ne cu trupul preaslavit al Fiului care este “Painea care s-a coborat din cer “ ajungem sa ne unim cu intreaga Sfanta Treime asa cum Hristos insusi a zis;” Eu vietuiesc in Tatal sic el ce mananca pe Mine, va vietui prin mine”( In 6, 57), iar in Rugaciunea din Gradina Ghetsimani spune;” Tu Parinte esti in mine si Eu in Tine…Eu in ei si Tu in Mine”( In 17,21).Acelasi lucru il marturisim si in canonul din Randuiala Sfintei Impartasiri, prin impartasirea Sfintelor Taine avandu-Te pe Tine locuitor in mine, impreuna cu Tine si cu Dumnezeu, Facatorule de bine, mult milostive.

Impartasirea este deci un act implicit al Liturghiei ceea ce inseamna ca nu se poate concepe Liturghia fara impartasire, aceasta fiind mijlocul prin care se face sfintirea deplina a credinciosilor si prin care ei ajung in unire si comuniune cu Duhul si prin El unirea cu altii.Chemarea din insusi textul Liturghiei:”Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati de Sfanta Treime”inlatura orice indoiala in aceasta privinta, deci credinciosii care asista la Liturghie fara sa se apropie de Sfanta Treime nu se impartasesc pe deplin de harurile jertfei divine, desi au participat la adunarea ei.

In practica curenta, astazi impartasirea la fiecare Liturghie a ramas aproape in toate cazurile numai in seama liturghisitorilor.Printr-un rationament oarecare speculative, impartasirea credinciosilor de binefacerile jertfei euharistice se considera de unii teologi asigurata prin impartasirea liturghisitorilor, ca unii care reprezinta pe credinciosii si au adus Sfanta Jertfa in numele intregului popor, acesta din urma marginindu-se sa se uneasca in intentie sau in spirit cu impartasirea preotilor slujitori.

Fara indoiala, participarea in spirit reprezinta ea insasi unul din chipurile de unire a omului cu Dumnezeu, unire ce se savarseste prin cunoastere si iubire:” Prin prezenta la Liturghie credinciosii se gasesc in atmosfera dumnezeiasca Cinei celei de Taina, participa la ea cu gandul si cu mintea si cu inima, ca unii care urmaresc cu privirea si cu auzul desfasurarea actiunii Sfintelor Slujbe, dar neimpartasindu-se nu se fac pe deplin subiect al lucrarii ascunse si misterioase a Duhului Sfant. Printr-o astfel de participare ei pot sa castige sfintenia in sensul moral al cuvantului, ca rezultat al atentiei si al concentrarii, al contemplarii, al meditatiei si al patrunderii de tot ceea ce se face si se rostesc in cursul serviciului divin pentru aducerea Sfintei Jertfe si in vederea impartasirii din ea.

Pe de alta parte Jertfa Bisericeasca este una dintre expresiile cele mai perfecte ale unirii noastre cu Iisus Hristos” prin faptul transformarii in Sfantul Trup si Sange a painii si vinului aduse de credinciosi ca simbol al vietii lor.In plan mirodenile scoase in numele fiecaruia, impartasindu-se de sfintenia prin atingerea de Trupul si Sangele Euharistic al Domnului, comunica prin Har si sufletele lor care au fost proscomidite.

Prin urmare participarea in spirit la Liturghie nu ramane fara absolute nici o urmare pentru sfintirea credinciosilor dar astfel de participare reprezinta numai o “impartasire gandita”.Alaturarea credinciosilor la aducerea Sfintei Jertfe prin intentie sau in spirit si prin aducerea launtrica de sine, asigura fara indoiala o unire spirituala care este o participare afectiva nu efectiva.Sfintirea ca o valoare obiectiva , ca dar a lui Dumnezeu si ca lucrare ascunsa si misterioasa a Duhului lui Hristos prin care sufletul se uneste de har si de toate bunurile si binecuvantarile specific Sfintei Jertfe euharistice, nu se da deplin celor vii decat prin administrarea Tainei Impartasirii, cand credinciosii se unesc cu Dumnezeu-Omul, prin primirea Sfantului Sau Trup si Sange.Participarea in spirit care reprezinta sfintirea” prin mijlocire” este deplina si corespunzatoare in chip particulelor sufletelor iesite din aceasta viata, lipsite deci de corp, fara sa se inteleaga insa ca acestea ar fi pentru cei raposati o forma inferioara fata de sfintimea celor vii prin impartasira reala.

Ca orice act din viata aceasta participarea credinciosilor la sfintele taine e deplina decat atunci cand ei primesc sub forma de mancare sfanta si bautura sfanta trupul si sangele Domnului. Ca atare in raport cu structura fiintei noastre participarea la Sfanta Euharistie prin intellect si prin vointa este unilaterala si nedeplina, alcatuit din suflet si trup, omul nu se simte indestulat numai prin participarea in spirit ci dintr-o dorinta adanca el tinde la unirea intregii sale finite, trup si suflet cu Dumnezeu, sub forma sensibila a trupului si sangelui Euharistic ale fiului Sau.Tocmai pentru un astfel de motiv a instituit Mantuitorul Cina cea de Taina sub forma painii si a vinului invitandu-I pe toti, adica intreaga comunitate sa se impartaseasca din ea.

Impartasirea de binefacerile sfintelor daruri trebuie considerate nu numai prin latua ontologica a sfintirii, ci totdeauna si sub aspectul psihologic al sfinteniei sau al conlucrarii credinciosului insusi prin nevointe personale adica prin anumite acteprin care sa se faca vrednic de primirea sfintelor taine.Acest aspect constituie ceea ce s-ar putea numi momentul ascetic al sfintirii, constand din acte de pocainta, de rugaciune si exercitare in virtute, de deprinderi launtrice sau o anumita clipa ascetica.Caci daca aceia nu se apropie de masa euharistica desi le sta in putinta, totusi nu s-a apropiat ceea ce arata ca are sufletul lipsit de dispozitiile bune cerute pentru primirea Sfintelor Taine.Mai lamurit cei care fara a se gasi opriti temporar de la Sfanta Impartasanie, cei care chiar daca asista la slujba dar nu aspira si nu incearca dorinta de a se uni in Domnul prin primirea Trupului si Sangelui Sau nu pot fi considerati ca participa macar in spirit la masa Euharistica si ca astfel s-ar sfinti cel putin “prin mijloacire”Virtutile ce se aude la cei ce vor sa dobandeasca sfintirea prin Impartasirea cu Sfintele Taine sunt pe langa curatia sufletului, iubirea de Dumnezeu si credinta si dorirea sfintelor Taine, ravna de a se impartasi cu ele, zel fierbinte alergarea cu sete catre ele

Intre conditiile acestui caracter ascetic se cere liturghisitorilor cat si credinciosilor care vin la impartasirea cu sfanta euharistie trebuie numarata si starea de ajunare, caci “a placut Sfantului Duh ca din respect pentru Sfintele Taine sa intre in gura crestinului Trupul Domnului mai inainte de orice alta Hrana. De aceea pretutindeni se pastreaza acest obicei.Potrivit canoanelor 47 al Sinodului de la Cartagina si 29 al Snodului Trulan, Liturghia se oficiaza numai de catre clerici care se gasesc in stare de ajunare , adica nemancare, aceasta intelegandu-se cu incepere de seara care precede Liturghia si impartasirea.In cazuri speciale si in special pentru cei ce se gasesc in stari de slabiciune din cauza sanatatii si a varstei fragede sau inaintate, ultima gustare de seara poate fi si mai tarziu insa neaparat inainte de miezul noptii.

Asa precum sublinia Sfantul Apostol Pavel cand scria “ Ori de cate ori mancati Painea aceasta si beti acest Pahar , moartea Domnului vestiti”( I Cor 11, 26), prin impartasire se intretine permanent in constiinta crestina amintirea vie a rastignirii Mantuitorului si se desteapta totdeauna in suflete atasamentul moral la jertfa lui.Ca actualizare a mortii si a suferintei Domnului pe Golgota, Euharistia constituie mijlocul cel mai desavarsit pentru impartasirea credinciosilor de binefacerile acestei Jertfe mantuitoare , participand la moartea lui prin omorarea sau inabusirea pacatelor si instinctelor care reprezinta in noi omul vechi sau”hainele de piele” dupa cum spune P.Nellas.Caci in spiritual invataturii Sfantului Apostol Pavel, moartea care a devenit moartea pacatului inseamna canonul de pocainta prin care ne dezlipim de patimi cu zdrobirea de inima si prin curatirea virtutilor, care ne apropie de Dumnezeu prin Iisus Hristos . Prin Sfanta Euharistie, fiecare dintre noi e si azi rascumparat, impacat cu Dumnezeu si sfintit numai dace se uneste jertfa duhovniceasca cu Jertfa Domnului, apropiindu-se de masa Sfanta patruns de pocainta pentru pacatele sale.Murim astfel impreuna cu El ca sa ne impartasim si de invierea Lui.Cata vreme insa nu e eliminat din suflet tot ceea ce este imperfectiune sau pacat, nu sunt intrunite condiitile in care Sfanta Euharistie isi indeplineste lucrarea sa de “ Leac al nemuririi” si “antidote impotriva mortii”.

Prin urmare impartasirea cu Sfanta Euharistie reprezinta nu numai punctual culminant al spiritualitatii, ci este in acelasi timp si o rasplata sau un premiu cu care sunt incununati cei care se nevoiesc spre ea cu nevointa cea buna.De aceea N Cabasila sublinia “se cuvine ca intru sudoarea finite sa ne castigam aceasta paine ce pentru noi s-a facut si numai pentru fiintele cuvantatoare s-a randuit; caci Domnul a zis sa ne sarguim pentru hrana nepieritoare care dureaza pentru viata vesnica( In 6, 27).S-a poruncit sa ne apropiem de aceasta cina, nu fara nici o grija si fara a face nimic, ci straduindu-ne, cu alte cuvinte, ca oameni care fac eforturi pentru ajungerea acestui ideal de spiritualitate, ca unii care trebuie sa facem acest lucru liberi.

Tainele cele preacurate si preasfinte indumnezeiesc si inviaza pe cel ce le mananca si le bea cu inima curate, cu gandul infricosat si cu sufletul umilit. Numai in astfel de conditii se poate spune ca “ impartasirea ajuta atat de mult la potolirea patimilor si la invingerea dusmanilor celor nevazuti care le aprind”( spune Arhimandritul Sofronie).Pietatea legata de impartasirea cu Sfintele Taine nu se poate concepe fara o curatire a inimii si fara silinta de imbunatatire sau perfectiune morala, atat inainte la pregatirea pentru primire a lor intr-un temple sufletesc cat si dupa aceea, din respect pentru Trupul si Sangele Domnului care primit a intra in acel chip in noi, a salaslui la noi si a pranzi impreuna cu noi la cina Lui( Apoc 3, 20).Astfel “cel ce va manca Painea si va bea Paharul acesta cu nevrednicie va fi vinovat fata de trupul si sangele Domnului..Caci cel ce mananca si bea din ele cu nevrednicie, acela bea si mananca siesi osanda, nesocotind Trupul Domnului”( I Cor 1, 27-29).

“ Nu toti aceia carora le da preotul Sfintele Taine se impartasesc intr-adevar, ci numai aceia carora le da Insasi Hristos. Preotul le da in general tuturor celor ce se apropie de ele, Hristos insa , cel ce cunoaste cele ascunse ale fiecaruia, impartaseste numai pe cei vrednici de Sfintele Taine”.Precum se marturiseste in rugaciunea dinainte inaltarii Sfintele Taine se impart “ la tot poporul” prin liturghisitori, dar tuturor ( liturghisitori si credinciosi) le sunt date “prin mana cea puternica” a lui Hristos.Cel ce se imparte, dandu-si Trupul si Sangele ca mancare si bautura duhovniceasca este Hristos insusi. Astfel, El ne sfinteste “ unindu-ne cu sine si impartasindu-ne de propriile sale daruri, in masura vredniciei si curatiei fiecaruia.”

Se impartasesc deci buni si rai, insa cu efecte deosebite: prin aceiasi mancare si bautura duhovniceasca unii se sfintesc dobandind iertare de pacate, impacarea cu Dumnezeu si viata vesnica, iar altii isi agonisesc” judecata si osanda”.

Dupa impartasirea credincinciosilor, momentul ultimo al Liturghiei este intoarcerea la lume, iesirea de la Liturghie.” Cu pace sa iesim” spune preotul la iesirea din altar si aceasta este ultima porunca a Liturghiei.” Trebuie sa parasim muntele Taborului cu toate ca ne este bine acolo. Suntem trimisi inapoi la lume.Dar de acum noi” am vazut lumina cea adevarata, am primit duhul cel ceresc”Si ca martori ai acestei lumin, ca martor ai duhului trebuie sa mergem mai departe sis a incepem misiunea fara de sfarsit a Bisericii.Si din nou inceputul si dinou lucruri care ni se pareau imposibile n-I se descopera ca posibile. Timpul lumii devine Timpul Bisericii, timpul mantuirii si al rascumpararii.Si Dumnezeu ne-a facut competent sa fim martorii lui, sa implinim ceea ce El Insusi a facut face mereu.Acesta e intelesul Euharistiei, de aceea misiunea Bisericii incepe in Liturghia Inaltarii, pentru ca numai ea face posibila Liturghia misiunii”

Parasind Biserica pentru ca dupa liturghie intram din nou in timp si timpul este primul obiect al credintei si faptei noastre crestine.Pentru ca El este intr-adevar imaginea realitatii noastre fundamentale, a optimismului ca si a pesimismului vietii noastre, a vietii ca viata si a vietii ca moarte.Prin timp pe de o parte descoperim viata ca posibilitate, pe de alta parte intreg viitorul se destrama in moarte si in nimicire.Acest timp insa a fost transfigurat de Biserica masurandu-se sarbatorile si perioadele rugaciunii ca timpuri de savarsire a Liturghiei, Liturghie ce ne indreapta spre un alt timp etern.

2.1 Valoarea si importanta Liturghie ca jertfa si taina

Intelesul euharistiei este acela ca misiunea bisericii incepe in liturghia inaltari pentru ca numai ea face posibila liturghia misiunii.Dupa liturghie intram din nouin timp si timpul e primul obiect al credintei noastre, liturghie ce ne indreapta spre un alt timp etern

Jertfa liturgica( Euharistia) va fi cea care va continua Liturghia cosmic nascuta prin invierea lui Hristos, va ontinua retrairea relatiei creatului cu necreatul si toate acestea se vor realize de acum in biserica si prin”Adunarea poporului lui Dumnezeu”, care ofera darurile pentru jertfa-painea si vinul-daruri care reprezinta intreaga creatie oferita ca ofranda si multumire lui Dumnezeu.

Inca din epoca apostolicaLiturghia sau jertfa euharistica sau celebrarea Cinei Domnului nu se facea haotic, ci pentru savarsirea ei erau necesare cateva conditii.Sfantul Apostol Pavel in Epistola I catre Corinteni, cap 11, versetul 18 si urmatoarele reda aceste conditii ale savarsirii acestui act liturgic. Prima dintre conditii, potrivit Sfantului Pavel este “adunarea in biserica”: “cand voi va adunati in biserica….(I Cor. 11, 18).Chiar termenul biserica(………….)in crestinismul primar desemna o adunare al carei scop era savarsirea Cinei Domnului.Prin urmare, inca de la inceput exista aceasta trinitate: Adunare, Euharistie, Biserica si despre aceasta trinitate marturiseste intreaga traditie a Bisericii Primare. Motivul pentru care Sfantul Efrem staruie asupra calitatii de paine a Pruncului ce se naste , e ca Hristos s-a daruit de la inceput in Euharistie drept paine, dar si ca Hristos s-a numit pe Sine” painea care s-a coborat din cer “.

E painea care da viata vesnica spre deosebire de mancare care nu dadea nemurire(In 6, 58).Chiar de la nastere, de la pogorarea Lui din cer , in trup, Hristos e vazut ca paine menita sa hraneasca pe oameni si acest lucru datorita faptului ca dupa ce jertfa lui Hristos s-a produs, ucenicii Lui si toti crestinii vad in Pruncul Iisus tot ce avea el sa intreprinda pentru lume.Vad ca de aceea s-a intrupat ca sa se jertfeasca pentru noi si ca sa ni se dea ca paine cereasca prin Trupul Sau.Vad ca in Nasterea Lui e data potential Rstignirea Lui.In ieslea Betleemului vad Golgota si foisorul Cinei celei de Taina, inteleg ca Hristos s-a nascut in Betleem deoarece el inseamna”casa painii”, a painii euharistice ce avea sa ni se dea ca trup jertfit pe cruce. I Zizioulas spune ca noi crestinii in Liturghie traim intreaga Taina a lui Hristos, iar Taina lui Hristos este mantuirea lumii.Aceasta taina Hristos a realizat-o prin Intruparea Sa prin care si-a asumat in Persoana Sa divina, in Ipostasul Sau si fiinta omeneasca, a patimit s-a rastignit , a murit, a inviat si s-a inaltat la ceruri de-a dreapta Tatalui. In toata aceasta taina, noi oamenii am fost recapitulate in Hristos si aceasta recapitulare noi o traim ca aducere aminte, in Sfanta Liturghie, o traim permanent si autentic caci Sfanta Liturghie este ceea care reia toate momentele tainei lui Hristos si ale Mantuirii noastre:Nasterea, Rastignirea, Moartea,Invierea, Inaltarea la Cer si Pogorarea Sfantului Duh.

Odata cu Invierea, jertfa lui Hristos se implineste, caci omul poate gusta din Trupul si Sangele Domnului Inviat si de acum Trupul si Sangele vor reprezenta lumea, intreaga creatie adusa ca ofranda lui Dumnezeu, ca afirmare a multumirii adresate iubirii facatoare de viata a Tatalui. De acum si hrana cinei euharistice a Bisericii – painea si vinul devin aducere inainte si ofranda lui Dumnezeu. Biserica isi asuma de acum lumea, creatia sub forma painii si a vinului – alimente ce cuprind si simbolizeaza orice hrana sau posibilitate de viata a omului si o adduce inaintea lui Dumnezeu.Aduce inainte viata intregii creatii si o ofera vointei iubitoare a Tatalui si ii multumeste pentru posibilitatea existential acestei ofrande care s-a realizat prin Hristos.De acum porunca amintirii de la Cina cea de Taina ( aceasta sa faceti spre pomenirea Mea) nu va fi o simpla retrospective a memoriei, ci va fi retrairea si reinoirea relatiei creatului cu necreatul, care se realizeaza” in Trupul si Sangele lui Hristos”.

De acum lumea nu va mai fi aceiasi, ci vorbim de o transfigurare a lumii care nu e o distrugere, de o renastere care nu o creaza ex nihilo, de o refacere care nu este o reinnoire din inceput si toate acestea nu sunt decat o manifestare a tainei lui Hristos in timp si in spatiu.

Toate acestea : Intruparea, Jertfa, Rastignirea, Moartea , Invierea lui Hristos, restaurarea omului si a creatiei vor fi “rememorate” in Biserica si prin Biserica, prin jertfa liturgica a Bisericii, adica prin Euharistie care va devein “modul de viata” prin care ne impartasim din eshaton, din dulceata raiului.

Tainele transmit un har divin care initiaza, mentine si desavarseste viata omului in Hristos, care insusi se ofera si se impartaseste in tainele sale incluzandu-se in faptul sau rascumparator.Este planul teandric al Tainelor in care are loc o restituire a lui Hristos in viata noastra:”caci Cuvantul facandu-mi-se mie om, imi lucreaza mie toata mantuirea dandu-mi prin ale mele cele proprii Lui dupa fire, mie celui pentru care s-a facut om.Si asezandu-se in situatia celui ce primeste pentru mine, scoate la aratare ale Sale proprii”.In acest sens Tainele corespund cu etapele vietii lui Hristos si in Hristos.Tainele nu exista fara evenimentele istorice care formeaza istoria mantuirii.Biserica daruieste invierea istorica a lui Hristos in mod sacramental si liturgic si prin Tainele Sale de unde rezulta si unitatea organic dintre Taine.

Taina este o actiune a Duhului Sfsnt, deoarece Hristos se manifesta in si prin Duhul Sfant.In fond, iconomia mantuirii are un character tainic, iar potrivit traditiei ortodoxe Cinzecimea este sarbatoarea Sfintei Treimi.Toate Tainele au o epicleza deoarece actul sacramental se realizeaza prin coborarea energiilor Sfantului Duh.La hirotonie se asista la pogorarea Sfantului Duh asupra noului slujitor, prin ritualul punerii mainilor.

Pe plan ontologic Tainele respecta, confirma si transforma umanul. In fiecare Taina exista un element uman si unul divin. Cu toate slabiciunea lui, umanul primeste harul. Tainele au un plan eclezial, deoarece prin taine credinciosul devine membru al Bisericii. Distinctia dintre har si institutie a provocat multe controverse.Ele nu se confunda, dar nici nu se separa.Ele sunt unite fara amestecare.Trupul Domnului trebuie deosebit de factorul uman( I Cor 11, 29). Euharistia este Taina participarii sacramentale la umanitatea indumnezeita a lui Hristos.

Toate binefacerile, darurile ce se lucreaza prin impartasire izvorasc din jertfa lui Hristos si din trebuinta Lui asupra pacatului si a mortii. Ca act de consemnari a jertfei Euharistice impartasirea constituie participarea cea mai deplina la Jertfa Domnului pe care o reproduce si o reactualizeaza Liturghia.De fapt actul impartasirii reprezinta in cadrul Liturghiei momentul final, incheierea normala sau desavarsirea jertfei, facand astfel parte integranta din actul Liturgic al jertfei. Denumirile de “Masa si Cina Domnului”, “Mancare si bautura duhovniceasca”, “frangerea painii”, “ Paine si pahar binecuvantat” sub care era desemnata la inceputul Euharistiei, nu lasa nici o indoiala ca de la inceputul Liturghiei era impartasirea credinciosilor.O astfel de destinatie ii era data de Mantuitorul insusi prin formula de instituire precum si prin caracterul obligatoriu pe care I-l imprima atunci cand zice:” De nu veti manca Trupul Fiului Omului si de nu veti bea Sangele Lui, nu veti avea viata intru voi..Ca Trupul Meu este cu adevarat mamcare si Sangele Meu este cu adevarat bautura”( In 6, 53-55)

2.3 Actualitatea Sfintei Liturghii

Sfanta Liturghie reprezinta Taina Tainelor.In Liturghie participam la viata lui Dumnezeu.Reprezentarea si reproducerea in Liturghie a misterului mantuirii prin Fiul lui Dumnezeu, care prin Jertfa Euharistica, se face present in chip real in Biserica Sa, impugn in chip particular o stare de curatie si o inaltare de spirit a celor ce practica, dar in primul rand a celor care savarsesc oficiul Liturghiei.Indeplinind aceasta sfanta slujba, preotul nu exercita un sacerdotiu propriu, ci sacerdotiul lui Hristos. De aceea este de la sine inteles ca acest contact viu sacramental si substantial, prin participarea preotului la sacerdotiul Mantuitorului, in oficiul de liturghisitor, ii impune o anumita stare de perfectiune interioara si de cuviinta exterioara.

Nu exista nimic static in Dumnezeiasca Liturghie, nimic izolat.Toate viaza, se misca in armonie cu intregul, toate primesc un sens, toate se concentreaza, toate sunt cunoascute. Firea si ratiunea existentei lor se descopera in “slujba cuvantatoare”, in Liturghia Cuvantului ”pentru care toate s-au facut”.Si atunci cand vorbim despre toate, le vedem toate..Toate devin familiar, nimic nu este strain, e vorba in esenta de un singur lucru: de Imparatia binecuvantata a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh care primeste si sfinteste creatia.E harul necreat al Sfintei Treimi care inoieste creatia.

Liturghia Sfintei Mese face, ritmeaza si constituie totul in toate.. Lucru minunat s imaret este ca duhul liturgics a se intrupeze in viata noastra. Liturghia jertfei lui Hristos ce se celebreaza pe Sfanta Masa constituie inima vietii si constiintei noastre de sine.Ea incalzeste si alcatuieste viata noastra.Face coeziunea persoanei fiecaruia ca si a comunitatii noastre liturgice.Strange si tine laolata toate in noi si in jurul nostrum.Intrupeaza si aduce langa noi si in noi in mod constient si tangibil cele nevazute si necreate.Transfigureaza si sfinteste cele vazute si neinsemnate.Traim in ea intrepatrunderea necontopita a necreatului si a creatului. A vietii si a mortii, a miscarii si a stabilitatii, a tainei si a ratiunii, a minunii si a legii, a libertatii si a naturii.

Un parinte cu privire la marea bucurie a Liturghiei, spunea acestea:” Si intreaga viata noastra are un sens numai atunci cand e luminata de lumina iubirii si a harului Sfintei Treimi.Isi pastreaza libertatea ei atunci cand s-a predate lucrarii sfinte a Treimii.Nu se descompune in spatial fara soare al unui mic mormant atunci cand este intinsa pe crucea jertfei, pe care o descopera Sfanta Masa.Viata ne mangaie atunci cand este chinuita de duhul libertati care sufla unde vrea el.Suntem neincetat dilatati de viata vesnica atunci cand ne predam armele fricii noastre si lasam in voia lui Dumnezeului intrupat toata viata si nadejdea noastra”

Actualitatea Sfintei Liturghii este evidentiata prin Euharistie care desavarseste existenta divina in noi si totodata divinizeaza viata noastra, o indumnezeieste prin faptul ca impartasindu-ne cu Trupul si Sangele Domnului Iisus Hristos, El se face salas in noi si noi traim prin El. In Euharistie toate duc catre inviere. Din acestea s-a vazut ca motivul pentru care Euharistia intipareste in noi starea de inviere, cu care vom depasi moartea pe care vom avea sa o traversam , este unirea in gradul deplin cu Hristos care a invins moartea prin care a trecut si se afla in starea de moarte tainica desavarsita si de inviere.Toate Tainele ne aseaza in starea de pregustare a invierii lui Hristos, urmand ca sa ne intalnim cu Hristos cel inviat in Sfanta Euharistie.Parintele Alexander Schmemann spunea despre ziua Euharistiei acestea: ”Ziua Euharistiei este ziua actualizarii ori manifestarii in timp a Zilei Domnului ca Imparatie a lui Hristos. Biserica primara nu lega nici idea de odihna, nici idea de alternanta fireasca a zilelor de munca si odihna de Ziua Euharistica a Domnului.Constantin a stability aceasta legatura prin consfintirea Duminicii crestine.Pentru Biserica, Ziua Domnului este ziua Imparatiei, plina de bucurie.Ziua Domnului nu semnifica pentru Biserica substituirea unei forme de calculare a timpului cu o alta, inlocuirea sambetei cu duminica, ci patrunderea in Noul Eon, o participare intr-un timp care este prin natura sa total diferit.

Unirea cu Domnul in Euharistie e o unire deplina tocmai pentru ca El nu mai e lucrator in noi numai prin energia adusa in noi de Duhul Sau, ci cu trupul si cu sangele Lui, imprimate in trupul si in sangele nostru. Iar unde trupul si sangele Sau, e prezent si lucrator in mod deplin insusi subiectul lor.Deci insusi subiectul Lui Hristos, ca subiect al trupului si sangelui Sau, se face prin Euharistie, subiect direct al trupului si sangelui Sau, care au dat prin aceasta calificarea lor trupului si sangelui nostru, imprimandu-se in ele si care si-au unit lucrarile si simturile lor cu lucrarile si cu simtirele trupului si sangelui nostru.

Aceasta unire care se face cu Hristos prin Sfanta Impartasanie este asa cum am spus o unire deplina dar care se realizeaza atunci cand participam la toate Tainele lui Hristos, dovedindu-se astfel ca legatura dintre Taine este una indispensabila vietii de crestin.