Rolul Sefului Statului In Republicile Semiprezidentiale Europene

=== cap 4 ===

Capitolul 4

Atribuțiile Președintelui în raporturile sale cu Guvernul și Parlamentul

Atribuțiile Președintelui în raport cu Guvernul

„În unele republici semiprezidențiale, precum Franța și România, șeful statului exercita un rol important în construirea și funcționarea guvernului”, fără ca acest lucru să însemne eludarea sau încălcarea puterii legislativului.

Constituirea Guvernului se realizează printr-un proces cu mai multe etape:

Desemnarea șefului executivului și constituirea echipei guvernamentale

Elaborarea programului de guvernare

Obținerea votului de investitura de la Parlament

Depunerea jurământului de credință

În majoritatea sistemelor constituționale, șeful statului, după discuții cu liderii partidelor parlamentare, la propunerea partidului său a formațiunii politice ce deține majoritatea parlamentară, desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru sau de șef al executivului.Acesta, la rândul său, într-un termen limitat, își va forma echipa guvernamentală , desemnându-și miniștrii.În cazul guvernelor de coaliție, desemnarea miniștrilor se face în funcție de procentul obținut de fiecare partid în parte în alegerile parlamentare.

„În România, calitatea de membru al guvernului este reglementată de legea 37/1990 și de Constituția din 1991.”Potrivit acestei legi , pot fi membri de guvern doar persoanele care au cetățenia romana, au domiciliul în România și se bucura de exercițiul drepturilor electotrale.

Ceea ce exprima programul de guvernare sunt „coordonatele generale strategice de politica internă sau externă”, pe care guvernul le va urma, adopta sau realiza , sunt direcțiile majore în care politca se va orienta și va conduce viața socială.Un program de guvernare bine pus la punct trebuie, de asemenea , să reflecte opțiunile ideologice sau doctrinare cât și aspirațiile forței politice aflate la putere.

În ceea ce privește votul de investitura, acesta trebuie acordat Guvernului pentru că acesta să poată să funcționeze și să aibă autoritate.Votul este acordat de către Parlament.

În continuare urmează o prezentare a relației dintre șeful statului și guvern în România și apoi în Franța, ambele republici semiprezidențiale.

Relația dintre Președinte și Guvern în România

„În România, stat cu regim semiprezidențial, executivul este bicefal.Între Președintele Republicii și guvern sunt stabilite diferite forme de interacțiune.”O primă formă ar fi cea în cadrul căreia Președintele are libertatea de a consulta guvernul cu privire la probleme urgente și de o deosebită importanta .De asemenea, Președintele poate participa la ședințele guvernului, caz în care le și prezidează.

„Cu privire la relațiile dintre Președinte și Guvern, acestea sunt stabilite cu exactitate de Constituție, care prevede ca Președintele va desemna un candidat pentru funcția de prim ministru și va numi Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.”Președintele are puterea de a revoca și numi , bineînțeles la propunerea primului ministru, pe unii dintre membrii guvernului.

Președintele României este cel care poate consulta guvernul cu privire la problemele urgente și de o deosebită importanta .În cadrul ședințelor guvernului la care Președintele poate lua parte, se dezbat probleme de interes național , cum ar fi cele legate de politică externă, apărarea țării, ordinea publică sau alte tipuri de probleme.

Conform cu o modificare Contitutionala din anul 2003, Președintele nu îl mai poate demite pe primul ministru , deoarece o demitere ar avea drept consecință demisia întregului cabinet .Astfel ar fi afectată chiar stabilitatea politică a țării și ar avea loc o criză de guvern.

Președintele României, în calitatea de șef al statului, după consultări cu liderii partidelor politice va desemna un candidat la funtia de prim ministru , „la propunerea partidului său a forțelor politice care dețin majoritatea parlamentară.”.Primul ministru desemnat, are apoi datoria de a forma guvernul și de a elabora programul de guvernare.Atât lista cu membrii guvernului cât și programul de guvernare sunt dezbătute în Camera Deputaților și Senat.După acordarea votului de investitura de către Parlament,miniștrii noi aleși depun în fața Președintelui jurământul de credință.

În republica semiprezidențiala românească,fiecare președinte postcomunist – I.Iliescu, E.Constantinescu, T.Băsescu – au avut o relație tensionată cu cel puțin unul dintre premierii desemnați.”Nu este mai puțin adevărat că premierii cei mai longevivi , care și-au dus până la capăt mandatul de 4 ani, au avut fie relații armonioase fie relații ce nu pot fi caracterizate drept tensionate cu președintele.”

Desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru

Atribuția Președintelui României de a desemna un candidat la funcția de prim-ministru este reglementată de articolele 85 și 102 din Constituție.”Astfel, Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru , în urma consultării partidului care are majoritate absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.”

În art 102 din Constituție se prevede faptul că în termen de 10 zile de la desemnare, candidatul pentru funcția de prim ministru va cere votul de încredere al
Parlamentului asupra programului de guvernare și asupra întregii liste a Guvernului.Se desfășoară consultări politice între candidatul la funcția de prim –ministru și partidul ce susține desemnarea acestuia.

„Lista guvernului și programul de guvernare se elaborează cu acordul candidatului la funcția de prim –ministru.”Pentru întreaga sa activitate, guvernul va răspunde politic în fata Parlamentului.

Numirea guvernului de către Președinte

Președintele este cel ce trebuie să desemneze un candidat pentru funcția de prim ministru și să numească Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.Guvernul este numit pe baza unui vot de investitura al Parlamentului.”Este aici una din trăsăturile dominante ale formei(…) de guvernământ reglementate de Constituție.”

Votul Parlamentului este un fapt juridic deoarece înseamnă încheierea contractului de guvernare .În articolul 103, alin(1) din Leagea Fundamentală , primul ministru, miniștrii și ceilalți membri ai guvernului trebuie să depună în mod individual jurământul de credința în fața Președintelui.

Rolul guvernului conform Legii Fundamentale

În conformitate cu Art 101 alin 1 , Guvernul este cel care „asigura realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice”.Toate acestea se realizează în conformitate cu un program de guvernare aceeptat și de Parlament.Guvernul României asigura numai realizarea politicii interne și externe a țării fără a decide sau a conduce, cum se întâmplă în alte sisteme constituționale.De exemplu, în Franța, conform Constituției, „Guvernul stabilește și conduce politica națiunii”.

Revocarea și numirea unor membri ai guvernului

„Potrivit reglementarilor Art 85, alin.2 din Constituție, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului , Președintele revoca și numește , la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai guvernului.”Remenierea guvernamentală este schimbarea intervenită față de componenta guvernului anterior aprobat de parlament.

Imaginea completă a instututiei revovarii unor membri ai guvernului este oferită de textele constituționale.”Revocarea este imaginea firească a situațiilor de remeniere guvernamentală sau de vacanță a postului”Desemnarea unei alte persoane care să ocupe funcția de membru al guvernului se afce de către primul ministru și se numește în funcție de către Președinte.

Consultarea guvernului

Președintele trebuie să vegheze la buna funcționare a autorităților statului, luând decizii care sunt de o mare importanță.Președintele nu este însă și șeful guvenului.De aceea, primul ministru trebuie să contrasemneze unele acte emise de Președinte, pentru că acestea să producă efecte juridice.Contrasemnarea înseamnă și angajarea răspunderii primului ministru în ceea ce privește conținutul actului.

„Pentru adoptarea celor mai bune și adecvate măsuri ori luarea unor hotărâri impornatante , este nevoie de asigurarea unui cadrul juridic”.Acesta este oferit și de reglementările art.86 din Constituție, potrivit căruia Președintele poate consulta guvernul cu privire la problemele urgente și de o deosebită importanta.

Participarea la ședințele guvernului

Președintele poate atât să afle cât și să rezolve unele probleme care apar în activitatea executivă.”Astfel, Președintele poate lua parte la ședințele guvernului , în care se dezbat probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice”.Președintele nu poate lua însă parte la toate ședințele guvernului deoarece nu are prerogative specifice, ca în sistemul semiprezidențial francez.

Președintele poate însă să își exercite rolul de „a veghea la buna funcționare a autorităților publice.”Președintele analizează diversele situații și decide când este necesară și prezența sa.Atunci când participă la ședințele guvernului, Președintele le și conduce.

În calitate de mediator între autoritățile statale și între stat și societate, președintele va cere întâi o prezentare amplă a situației, pentru a lua cele mai bune hotărâri.Președintele își poate exprima parearea însă nu are putere de decizie.

Atribuții ale Președintelui în raport cu Guventul în Republica Franceza

În conformitate cu Constituția celei de-a V-a Republici Francze, „șeful guvernului este desemnat și numit de Președintele Republcii fără nici o restricite, numirea fiind condiționată doar de existența sau de inexistența unei majorități favorabile acestuia în Adunarea Națională.”

Când este constituit în fața Adunării Naționale, Guvernul își poate sau nu își poate angaja răspunderea, aceasta având un caracter facultativ.Din puctu de vedere constituțional, investirea sa este realizată o dată cu numirea de către Președintele Republicii.Opoziția Parlamentară are la îndemâna doar moțiunea de cenzură , aceasta necesitând însă majoritatea absolută.Primul ministru „poate guverna atât timp cât majoritatea absolută din Adunarea Națională nu este împotriva sa.

Președintele Republicii este cel care îi numește pe membrii Guvernului , în urma propunerii primului ministru , acesta lucru presupunând însă și un acord între ceilalți factori de putere pentru nominalizarea portofoliilor ministeriale.

„În Franța, funcția guvernamentală este incompatibilă cu cea parlamentară.”În cazul în care un parlamentar este cooptat în guvern, locul său în Parlament este imediat luat de un supleant.

„Durata de viață a guvernelor depinde de voină Președintelui Republicii”

2.Atribuțiile Președintelui în raport cu Parlamentul

“Atribuțiile Președintelui sunt clasificate după criteriul regimului lor juridic și al implicării altor subiecte de drept în realizarea lor, în:

a) atribuții pentru exercitarea cărora Președintele cooperează cu alte autorități publice

b) atribuții pentru exercitarea cărora PReședintele nu solicită <concursul >altor autorități publice”

“Conform aceluiași criteriu, atribuțiile președintelui se pot grupa și astfel:

atribuții pentru exercitarea cărora actele sau faptele președintelui sunt supuse unor condiții exterioare

atribuții pentru exercitarea cărora actele sau faptele președintelui nu sunt supuse unor condiții exterioare”

Într-o altă opinie , în funcție de conținutul atribuțiilor prezidențiale, atunci când acestea sunt încadrate într-o categorie sau alta, sunt evidențiate următoarele categorii de atribuții:

1.atribuții privind legiferarea;

2.atribuții privind organizarea și funcționarea puterilor publice;

3.atribuții privind alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea unor autorități publice;

4. atribuții în domeniul apărării și asigurării ordinii publice;

5. atribuții în domeniul politicii externe

6.alte atribuții.

“Potrivit Constituției României, republicată, raporturile dintre Președinte și Parlament sunt raporturi care privesc: adresarea de mesaje Parlamentului, convocarea și

dizolvarea Parlamentului, promulgarea legilor, precum și alte atribuții care implică o

formă de colaborare cu Parlamentul, cum este cazul referendumului.”

Adresarea de mesaje Parlamentului

În articolul 88 din Constituție se prevede posibilitatea ca Președintele României să adreseze mesaje Parlamentului cu privire la principalele probleme politice ale națiunii.Astfel , orice mesaj transmis de către Președinte are un dublu scop:acela de a reprezenta un mijloc instituționalizat de comunicare între Președinte și Parlament și o modalitate prin care președintele atrage atenția reprezentanților poporului și poporului asupra unor probleme care îi privesc șip e cetățeni.

“Instituția mesajului Președintelui către Parlament este cunoscută în toate regimurile politice democratice, diferențele care apar însă chiar și în cadrul aceluiași regim țin doar de sfera problemelor care formează conținutul mesajului și semnificația juridică a acestuia.”Dacă președintele a apreciat faptul că anumite aspecte legate de îmbunătățirea activității executivului și administrației centrale țin exclusiv de procesul legislative sau de controlul Parlamentar, comunicarea cu Parlamentul este necesară.Acesta este motivul pentru care există posibilitatea constituțională ca președintele să adreseze mesaje Parlamentului.Rolul jucat de mesajele prezidențiale este acela de a “sensibiliza forul legislativ cu probleme politice prioritare sau care sunt privite în mod diferit de cele două puteri , riscând să producă blocaje în activitatea statală sau convulsii în viața socială”.

Referitor la forma în care este adresată mesajul, sunt posibile următoarele situații:

Prezentarea mesajului direct de către președinte

Citirea mesajului de către un trimis presidential

Trimiterea mesajului sub forma unei scrisori publice

În ceea ce privește conținutul mesajului, “doctrina a apreciat că sfera problemelor ce pot face obiectul mesajului este relative determinată.”Președintele poate decide asupra conținutului mesajului.

Prezentarea de mesaje către Parlament nu presupune obligația Parlamentului de a le dezbate și aprobă și nu este o “imixtiune a puterii executive în activitatea organului legislativ.”

Camerele Parlamentului sunt obligate de a se întruni în ședința comună pentru primirea mesajului Președintelui.Acest mesaj poate fi o atenționare oficială a Parlamentului , fără a fi necesară ulterior o dezbatere.Acest tip de mesaj nu aduce atingere principiului separației puterilor în stat, deoarece acesta nu”provoacă, determina sau direcționează spre o anumită decizie a puterii legislative.”

Principalele dispoziții constituționale în legătură cu atribuțiile președintelui nu îl împuternicesc pe acesta decât să își exprime poziția în legătură cu una sau mai multe probleme privind statul di funcționarea acestuia.În situația în care trebuie să se ia o hotărâre, Parlamentul are putere de decizie și va decide în mod independent.

“Dreptului de mesaj al Președintelui României îi corespunde obligația camerelor întrunite în ședința comună de a primi mesajul”.Acest mesaj este un act unilateral al Președintelui țării și nu are efectele juridice ale unui decret .Singură consecință prevăzută în Constituție este obligația Camerelor de a se întruni în ședința comună și de a-l primi.

Promulgarea legilor

Pentru șeful statului, recunoașterea dreptului de a promulga legile adoptate de Parlament este o constantă a dreptului public contemporan.”Promulgarea este operațiunea prin care șeful statului își exercita prerogativele constituționale privitoare la adoptarea legii și se materializeara într-un decret , care consacră finalitatea procesului legislativ și care se publică în Monitorul Oficial al României, făcând posibilă intrarea legii în vigoare.”

Legile organice și cele ordinare se trimit spre promulgare.”Promulgarea legii

reprezintă operațiunea finală a procedurii legislative și ea permite șefului statului să supună legea unei ultime verificări în ceea ce privește conținutul acesteia și chiar constituționalitatea ei.”

Conform art.77, alin (1) din Constituția României, republicata, “Președintele promulga legea în termen de 20 de zile de la primirea acesteia, el având dreptul să ceară o singură dată reexaminarea legii.”Președintele este cel care poate sesiza Curtea Constiututionala dacă apreciază ca legea nu este în conformitate cu prevederile Constituției.Dispozițiile privind reexaminarea legii au fost criticate în doctrina , deoarece “nu clarifica în nici un fel care este valoarea juridică a retrimiterii legii spre reexaminare Parlamentului , în sensul că nu se arata nicăieri dacă Parlamentul este obligat să modifice legea în urma reexaminării , ținând seama de observațiile Președintelui” sau dacă Parlamentul poate adopta din nou legea, fără a ține seama de afirmațiile Președintelui.

În ceea ce privește regulamentul Senatului, se prevede aici că cererea de reexaminare din partea Președintelui va fi înscrisă în termen de cel mult 30 de zile în proiectul ordinii de zi , reexaminarea urmând să aibă loc prin respectarea procedurii legislative .Regulamentul Camerei Deputaților are prevederi similare, cererea PReședintelui trebuind examinată de Comisia permanentă.

Consultarea Parlamentului de către Președinte

“În conformitate cu Art 2 din Constituție, suveranitatea aparține poporului , care o exectita prin organelle sale representative și prin referendum.”Președintele are dreptul de a cere poporului să își exprime, prin referendum, voința în ceea ce privește anumite probleme de interes național.De precizat faptul că nu se crează atfel o instituție politică de aceeași importantă “precum cea din Constituția Franței, deoarece prevederile din

Constituția României interzic legiferarea prezidențială prin referendum.”

1.Convocarea , în sesiune extraordinară, a Parlamentului

“Continuitatea activității autorităților statale se impune ca un precept într-un stat de drept.Ca atare, în perioada dintre sesiunile extraordinare, Parlamentul poate fi întrunit în sesiune extraordinară și de drept.”În conformitate cu art.63 alin.2 din Constituție, “Camera Deputaților și Senatul se intunesc în sesiuni extraordinare la cererea Președintelui României, a biroului permanent al fiecărei camere ori a cel puțin 1/3 din numărul deputaților sau al senatorilor.”Pentru o întrunire în sesiune extraordinară trebuie respectate următoarele condiții:

Producerea unui eveniment deosebit cu urmări grave, care să facă necesară luarea unor măsuri

“Necesitatea convocării ambelor camere

Chestiunea care face obiectul sesiunii extraordinare trebuie să fie précis determinată prin ordinea de zi a sesiunii”

Subiectele ce pot duce la convocarea în sesiune extraordinară trebuie sunt expres și limitativ arătate

“Durata sesiunii extraordinare este limitată până la rezolvarea problemei(…)”

Dizolvarea Parlamentului

În cadrul regimurilor prezidențiale și în cele “de adunare”nu se prevede prerogative dizolvării Parlamentului de către Președinte, căci este incompatibilă cu relațiile dintre autoritățile statale.

În România, în ceea ce privește dizolvarea Parlamentului, “legiuitorul constituant a restrâns aceasta atribuție a șefului statului numai la cazurile în care trabuie format un nou guvern; fie după alegerile parlamentare ori în urma exprimării unui vot de neîncredere în guvernul existent.”

În articolul 89 din Constituție se prevede ca după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare , președintele poate dizolva Parlamentul “dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului în termen de 60 nde zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de investitura”.

Capitolul 5

Studiu de caz

Rolul șefului de stat în Republica Franceza

Republica Franceza: scurtă prezentare

“Republica Franceza este o Republică unitară semi-prezidentiala , cu puternice tradiții democratice, guvernata conform Constituției celei de-a V a Republici Franceze , aprobată prin referendum în 28 septembrie 1958.”

Președintele este cel care reprezintă puterea executivă.Șeful de stat este ales prin sufragiu universal, pe o durată de 5 ani (până în 2002 durata mandatului a fost de 7 ani).Guvernul este condus de un prim-ministru numit de către Președinte.

Parlamentul francez este reprezentantul puterii legislative ; este bicameral și este compus din Adunarea Națională (Assemblee Naționale) și Senat (fr.:Senat).”Deputații Adunării Naționale reprezintă circumscripțiile locale și sunt aleși prin vot universal uninominal pe o durată de 5 ani”.Puterea de a demite guvernul revine Adunării Naționale.Senatorii sunt aleși pe o perioadă de 6 ani de către un colegiu electoral.Senatul francez are puteri legislative limitate, acordul asupra legilor trebuind dat de ambele camere.În cazul în care există discordanțe, decide Adunarea Națională (înafară de cazul legilor constituționale și de cazul legilor organice).

În jurul a doar două grupări opuse sunt organizate , în Franța, principalele grupruri parlamentare.Pe de o parte se afla gruparea de stânga, organizată în jurul Partidului Socialist(Părți Socialiste) iar de cealaltă parte găsim gruparea de dreapta, organizată în jurul UMP(Union Pour Un Mouvement Populaire).Frontul Național este un partid de extremă dreaptă , actualmente al treile partid din Franța “cu o cotă relativ constantă de 10% din voturi.”Acest partid are un procentaj important, însă, în ciuda acestui fapt, nu este reprezentat în Parlament din cauza alegerilor de tip uninominal.

“Puterea judiciară este un sistem de drept civil organizat sub formă de coduri , bazate pe codul Napoleonian, și respectând principiile Declarației Drepturilor Omului și ale Cetățeanului.Sistemul juridic este divizat în două mari domenii:drept politic și drept privat.”

Calitatea de membru fondator al Uniunii Europene a influențat în mod deciziv politica externă a Franței, care a devenit și o membră active a numeroase organizații internaționale:ONU, NATO, Organizația Mondială a Comerțului, Secretariatul Comunității Pacificului și a Comisiei Oceanului Indian; membru asociat al Asociației Statelor Caraibiene , principalul membru al Organizației Internaționale a Francofoniei.

“Franta este una dintre cele 5 țări recunoscute official ca <state posesoare de arme nucleare>, fiind a treia putere nucleară.”

Separația puterilor și aributiile șefului statului în Franța în perioada 1759-1958

Prin felul în care a fost alcătuit, regimul francez termodorian , cu expresia lui concentrată,” lasa loc liber loviturilor de stat “care nu au inrarziat să se producă.În realitate, acel regim a făcut trecerea de la Republica la dictatura consulară și apoi la Imperiu.Lovitura de stat a lui Napoleon Bonaparte și instituirea regimului Consulatului s-au reflectat în Constituția din 13 decembrie 1759.

În acest sistem de organizare a puterilor statului nu mai putea funcționa principiul separației puterilor în stat.Într-adevăr, aceasta Constituție a creat un guvern alcătuit din trei consuli aleși pe o perioadă de 10 ani, cu drept de realegere.Reiese din prevederile Constituționale faptul că Guvernul era un organ colegial , dar, în realitate, puterea era exercitată de un prim Consul.Prim Consulul se ocupă cu o multitudine de probleme de stat, cu excepția dezbaterii legilor sau bugetului , emisiunii de moneda sau declarării războiului.

Corpul legislative adopta proiectele de lege.El nu le discuta, doar ascultă propunerile a trei consilieri de stat și a trei tribuni , după care se trecea la vot.De aceea, Corpul legislative era denumit “Corpul Muților”.

“Constituția a creat și un Senat denumit <Senat Conservator>,organ important în mecanismul de stat făurit de Constituția anului VIII.”El veghea asupra constituționalității legilor , putând trece la anularea lor.”

Pe data de 3 septembrie 1871 a fost votată Constituția Franceză.În perioada 1789-1875 , Frântă a avut 13 Constituții successive, deși multe dintre ele nu au fost decât reeditarea celorlalte “cu mici ajustări în cadrul unor principii identice.”

Constituția din anul 1971 abordează principiul separației puterilor.Înainte de aceasta Constituție, principiul a fost înscris în mod categoric în “Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului”.”Titlul III, intitulat <Puterile publice>, deosebește existenta a trei puteri: legislative, executivă și judiciară.”Atricolul 3 arata la puterea legislativă este delegate unei Adunări Naționale , ce este compusă din reprezentanți temporari, “în mod liber aleși de către popor , pentru a fi exercitată prin ea(…)”

În virtutea Articolului 4, puterea executivă este delegata regelui , “pentru a fi exercitată sub autoritatea sa, de către miniștri și agenți responsabili.” Prin prevederile Articolului 5 din Constituție , puterea judiciară este delegate judecătorilor aleși pe timp limitat de către popor.

La 21 și 22 septembrie 1872, Convenția a dat două decrete.Primul decret abolea monarhia iar al doilea stabilea elaborarea Constituției Republicane.Constituția girondina din 15 și 16 februarie 1873 ( anul II al Republicii) nu enunța în mod expres separația puterilor în organizarea de stat , “iar prin atribuțiile ce se stabilesc diverselor organe se acordă o importanță mai mare puterii legislative.(…)În virtutea Articolului 1, corpul legislativ va fi format dintr-o singură cameră și va fi reînnoit în fiecare an.”

Exercițiul puterii legislative aparținea în întregime corpului legislativ. S-a stability prin Constituție ca organul legislativ să acorde legi și decrete.”Conform Articolului 5 sunt cuprinse sub denumirea de <legi > toate actele privind legislația civilă, criminală și de poliție.”

Titlul V al Constituției consemnează existenta Consiliului Executiv al Republicii , compus din șapte miniștri și un secretar.Consiliul executiv nu avea nici un fel de inițiativă a legilor , articolul 4 precizând că el are funcția de a executa și de a face să se execute toate legile și decretele votate de către forul legiuitor.”Și nici sub acest aspect nu era un organ de strictă execuție, deoarece pe lângă el mai funcționa un corp al agenților principali ai administrației generale , numit direct de către corpul legislativ , care le fiză și competență în domeniul administrației de stat.”

Constituția interzicea Consiliului Executiv de a modifica, de a extinde sau de a interpreta dispozițiile legilor și ale decretelor.Membrii Consiliului Executiv nu se alegeau din rândurile membrilor corpului legislativ.Ei nu puteau fi revocați de către Corpul Legislativ , dar puteau fi puși sub acuzare de către acesta în cazul unor prejudicii aduse statului.

Se ajunge și la perioada celei de-a treia Republici Franceze.

Adunarea de la Bordeaux a votat trei legi care au stat la baza Constituției din 1875:

Legea de organizare a Senatului și a Camerei

Legea asupra organizării puterilor publice

Legea asupra raporturilor dintre guvern și parlament

Jean Chaterlain afirma: “În toată istoria noastră Constituttionala nu este Constituție mai paradoxala ca cea a Republicii a III a .Constituția a acordat o largă competenta Președintelui.Are inițiative legilor împreună cu membrii celor două camere.”El promulga legile și are dreptul de a dizolva Camera Deputaților , obținând avizul Senatului.”De asemenea, Președintele are dreptul de a negocia și ratifica tratatele.El le aducea la cunoștința camerelor , îndată ce interesul și siguranța camerelor permiteau aceasta.”

“Constituția de la 1875 a creat incompatibilitatea dintre mandatul de Deputat sau Senator și funcția de Președinte.(…)Președintele nu era inviolabil precum monarhul în sistemul Chartelor din 1814 și 1830.”Președintele era cel responsabil în caz de înaltă trădare.Dar el nu putea să fie pus în acuzare decât de Camera Deputaților și putea fi judecat doar de către Senat.

Președintele era cel care îi numea și îi revoca pe miniștri.

“În sistemul Constituției de la 1875 , președintele dispunea de un mijloc prin care se amână temporar intrarea în vigoare a unei legi.Acest lucru nu a mai fost posibil în Constuitutia de la 1848.”În întreaga istorie a celei de-a treia republici, președintele nu a mă uzat niciodată de dreptul său de a cere o nouă deliberare.

Constituția de la 1946:

Articolul 20 al Constituției de la 1946 stipulează că “Președintele Republcii este ales de Parlament pe termen de 7 ani și nu poate fi reales decât o singură dată.”A existat un proiect constuitutional ce a prevăzut alegerea președintelui republcii numai de către Adunarea Națională.Al doilea proiect a revenit însă la sistemul Constituției din 1875 în care alegerea era făcută de către ambele camere.

Noua Constituție consacra Președintelui numeroase atribuții onorifice:el prezidează Consiliul de Minsitri Consiliul Superior al Apărării Naționale, Consiliul Superior al Magistraturii, Comitetul Constituțional, Înaltul Consiliu al Uniunii Franceze.”Atribuțiile președintelui de extind și în domeniul numirilor în funcții.În acest sens, articolul 30 prevede ca Președintele republicii numește în Consiliul de Miniștri pe consilierii de stat, pe Marele Cancelar al Legiunii de Onoare, pe ambasadorii și trimișii extraordinari”, de asemenea pe rectori pe prefecți, pe directorii administrațiilor centrale, pe ofițerii generali.

Președintele este ținut la current cu negocierile internaționale , semnează și ratifica tratatele, acreditează ambasadorii și trimișii extraordinari pe lângă puterile străine.

Constituția de la 1958 a Republcii a V-a

“Poziția juridică a Președintelui este determinate de art.5 al Constituției de la 1958 , care îl definește ca “organul care vegheza la respectarea Constituției.”Prin arbitrajul sau, el asigura funcționarea regulate a puterilor publice și constituirea statului..Președintele este garantul independenței naționale , al integrității teritoriului, al respectării acordurilor Comunității și al Tratatelor.”Acest context premite președintelui să beneficieze de un rol active în ceea ce privește problemele statului.Îi permite, totodată, să observe o riguroasă neutralitate politică, doua exigente destul de dificil de conciliat.”

Arbitrajul astfel definit nu concordă cu rolul pe care Generalul De Gaulle înțelegea să și-l asume și cu ceea ce el numise “ecuația sa personală”.De aceea a și fost abandonat, pentru o concepție mai extensiva a funcției prezidențiale , definită de Chalban Delmas în 1950 și denumită “a celor două sectoare”.”Ea delimitează în sfera de activitate ce aparine executivului un sector ce cuprinde în special politica externă și apărarea națională, doemnii care sunt rezervate Președintelui.

“Concepția despre funcția Prezidențială care fusese definită de Generalul de Gaulle a fost, în ansamblul său, reluată de G.Pompidou, după alegerea să la Președenția Republicii.Se pare însă că stilul său diferă.El proclamează primatul șefului de stat dar”nu recunoaște mai puțin drepturile Parlamentului și rolul primului ministru care ste extreme de important.El se prezintă nu ca un ghid ci ca primul și principalul conducător al politicii naționale , al doilea subordonat președintelui fiind Primul Ministru”.

“Constituția consacra și principiul iresponsabilității Președintelui , în virtutea căruia el nu poate fi tras la răspundere pe cale politică pentru acțiunile sale în fața unui organ al statului.”

Se mai observa faptul că alegerea Președintelui se face în condiții essential diferite de cele stabilite de Constituțiile de la 1875 și 1946.Articolul 6 din Constituția Celei de –a V-a Republici prevede ca “Președintele Republcii este ales pe 7 ani , prin sufragiu universal direct.”Prin legea Constituțională din 6 noiembrie 1962, care trebuia să precizeze modalitățile de aplicare ale Articolului 6, s-a stabilit ca Președintele este ales de către un corp electoral special , alcătuit din deputați, membri al Parlamentului, membri ai Consiliilor Generale și ai adunărilor teritoriale de dincolo de mari.

“Constituția prevede situația în care Președintele Republcii are posibilitatea de a evita Parlamentul în activitatea legislativă , prin recurgerea la referendum.Această procedură este organizată prin Articolul 11, care stabilește pentru Președinte dreptul de a supune referendumului , la propunerea guvernului, orice proiect de lege ce privește organizarea puterilor publice , aprobarea unei înțelegeri privitoare la Comunitate sau ratificare a unui tratat”.

Atribuțiile ce i-au fost oferite Președintelui prin Constituția de la 1958.Un regim orleanist în viziunea lui Maurice Duverger

În cartea sa “Leș institutions de la V`e Republique”

, politologul francez Maurice Duverger prezintă regimul instaurat în Franța prin Constituția celei de-a V-a Republici, prezentând amănunțit atribuțiile ce i-au fost conferite Președintelui prin aceasta Constituție și care sunt valabile și astăzi.Este adus în discuție și orleanismul, caracteristic acelei perioade.Este surprinsă de asemenea trecerea lentă dar sigură către regimul semiprezidențial,după oscilarea între parlamentarisim și prezidentialism.

Din punct de vedere Constituțional, termenul “orleanist” are un sens précis, legat de experiența lui Louis Philippe: desemnează acel tip de regim în care șeful de stat are, în mod real, o mare putere, în care cabinetul trebuie să beneficieze atatde încrederea Președintelui cât și de cea a camerelor, în care minsitrii asigura o legătură între Președinte și legislativ.

“Fiind un tip de regim de tranziție de la monarhia constituțională la parlamentaricmul clasic, acest tip de regim nu a putut aproape niciodată să ia forma durabilă în decursul istoriei.”

Șeful de stat joacă un anumit rol iar puterea să se opune deci puterii primului ministru .Această separare de roluri, această divizare slăbește executivul în loc să-l întărească.Se risca o cădere în regimul parlamentar clasic.În cadul unei monarhii tradiționale (ca în timpul lui Louis-Philipe), în cazul unui sistem plebiscitar, în cazul unei republici cu un Președinte puternic , orleanismul nu a durat niciodată.

De ce a fost însă resuscitat orleanismul prin Constituția de la 1958?Pentru că îi aducea singura soluție posibilă la “problemă De Gaulle”, în cadrul regimului parlamentar.Generalul nu acceptă să fie la dispoziția camerelor Parlamentului.Oponia publică nu a înțeles însă această situație.Totuși, rolul președintelui nu a putut fi redus la unul șters, pe care îl avuseseră Președinții celei de-a III-a sau celei de –a IV-a Republci.Dacă se dorea păstrarea parlamentarismului , trebuia deci menținut orlenismul.

Dar totuși de ce aceasta încăpățânare de a păstra cadrul parlamentar?Deoarece stabilirea unui regim prezidențial se lovea de obstacole evidente , fiind de asemenea în contradicție cu legea de pe 3 iunie 1958, care făcea din responsabilitatea politică a guvernului în fata Parlamentului una dintre “cele cinci baze”impuse unei viitoare constituții Apoi, alegerea unui șef de stat prin sufragiu universal direct punea probleme insolubile peste mări:dacă vechile colonii ar fi participat la scrutin , ele ar fi devenit arbitri ai rezultatului; și cum ar fi putut fi excluse acestea fără a renege însuși conceptual de “Comunitate”?.”Dar ideile dezvoltate încă din 1956 se orientau către un regim de tip neo-parlamentar, mai mult decât un prezidentialism pur și simplu:președintele Consiliului și nu președintele republcii a fost propus spre a fi ales prin sufragiu universal direct.”

Regula responsabilității parlamentare a fost menținută.Ideea unei disoluții automate era destinată să asigure stabilitatea guvernamentală cu cea a desemnării unui prim ministru de către întreaga națiune , cu scopul de a stabili contactul dintre popor și putere , contact de lipsise în timpul celei de-a IV-a Republici.

“Acest sistem nu mai ridică aceleași obiecții:rămânea în cadrul legii de pe 3 iunie 1958 și permitea asocierea teritotiilor de la mare la alegerea Președintelui Republicii.Opinia publică i-a fost favorabilă , după cum a arătat un sondaj de opinie din 1956.Totuși, autorii constituției nu au oglindit-o niciodată:de ce?”.

”Trebuie mai întâi constatat faptul că acea concepție nu coincidea cu imaginea tradițională și legitimă a republicii “spunea Michel Debre în discursul sau de la Consiliul de stat de pe 27 august 1958.Remarca viza regimul presidential pur, dar se aplică și “Neo-parlamentarismului”.Argumentul său este straniu, la prima vedere, ca venind de la principalul autor al unei Constituiții care disptugea o multitudine de imagini tradiționale.

Prezidentialismul era prea legat, în subconștientul francez, de amintirea lui Napoleon al III-lea.

“Orleanismul clasic are două trăsături fundamentale:pe de o parte, șeful de stat nu guvernează el însuși ci are rolul de arbitru suprem , de moderator între puterile statului; pe de altă parte, Cabinetul trebuie să beneficieze de încredere din partea șefului de stat și din partea Parlamentului.”Șeful de stat îi poate revoca din funcție pe miniștri.Teroretic, doar primul element exista în cadrul orleanismului de la 1958 ; official, al doilea a fost absent.Găsim însă elemente noi, împrumutate de la alte sisteme:referendumul și puterea vis –a- vis de Comunitate.

Președintele ale patru prerogative esențiale, pe care le exercită singur, fără interferențe din partea miniștrilor:

Dreptul de a dizolva Adunarea Națională

Dreptul de a organiza referendum

Dreptul de a citi mesaje în Parlament

Dreptul de a recurge la Consiliul Constituțional

Prerogativele sunt discontinue sin u pot fi exercitate decât în momente disparate.Nu se poate dizolva Adunarea Națională decât la perioade lungi de timp , la referendum nu se poate recurge foarte des.Dacă dreptul de a citi mesaje în Parlament poate fi exercitat destul de des, și recurgerea la Consiliul constituțional poate fi frecventa:teoretic, însă nu și practic.

Fără îndoială, Președintele poseda doua prerogative esențiale vis –a –vis de guvern:prezidează consiliul de Miniștri și semnează ordonanțele și decretele.Ele îi asigura un control al vieții guvernamentale în ansamblu.În termini constituționali , nici unul dintre cele două prerogative , când sunt exercitate, nu altereza puterea de decizie a guvernului însuși.Șeful se stat nu poate refuza să semneze ordonentele și decretele și nu poate refuza să promulge legile.Președenția Consiliului de Miniștri poate fi importantă în măsura în care prestigiul său îi conferă o anumită influența:atât.Din punctu de vedere juridic , deciziile sunt luate în mod colectiv în cadrul Consiliului ; eventuală opoziție din partea Președintelui nu este suficientă pentru a le împiedica.Dispozițiile generale din constituție sunt destul de clare.Articolul 30 declară:”Guvernul determina și conduce politica națiunii”Rolul atribuit șefului de stat de articolul 5, oricât ar fi el de vast, este un rol mai mult de arbitraj sau de intervenție excepțională , nu de guvernare.

”Președintele Republicii veghează la respectarea Constituției.El se asigura, prin arbitrajul sau, de funcționarea regulate a puțelor publice și de continuitatea statului.Președintele este garantul independenței naționale , al integrității teritoriale al respectării acordurilor comunitare ai al tratatelor.”Acesta este rolul șefului de stat.

Maurice Duverger oferă o viziune originală asupra sistemului de guvernare francez și asupra rolului președintelui în cadrul republcii, îmbrăcând în considerații pline de adevăr pachetul informațional legat de atribuțiile președintelui de republică începând cu anul 1958, un an foarte important, un an deciviv pentru viitorul Franței, anul celei mai importante Constituții și al constitutirii celei de –a V-a Republci Franceze.

Președintele Republicii Franceze

“Instituția prezidențială ocupa un loc important în sistemul instituțiilor politice și constituționale ale Franței.”

În anul 1962 s-au adus modificări constituționale, conform cărora:

desemnarea Președintelui Republicii se face de către întreaga populație.

mandatul Președintelui este de 7 ani

În cadrul sistemelor republicane exista mai multe modalități de alegere a șefului statului, între care și investitura parlamentului și investiture populară.Sistemul de la 1958 nu a fost un sistem de alegere prin vot direct.

“După cum se știe, generalul De Gaulle era ostil investiturii parlamentare , apreciind că un asemenea sistem face din Președinte un prizonier al partidelor.”Deși De Gaulle nu a dorit alegerea prin sufragiu universal direct , reforma din 1962 a adus această modalitate de alegere a Președintelui , De Gaulle recurgând la această reforma constituționala cu scopul de a asigura legitimitate succesorilor săi.

Referitor la poziția președintelui Republicii , Constituția Franței prevede în Art 5: “Președintele republcii veghează la respectarea Cosntitutiei.”Președintele este cel care asigura , prin arbitrajul sau, funcționarea autorității statale și continuitatea în stat, integritatea teritorială, respectarea acordurilor comunitare și a tratatelor.Președintele este ales cu majoritate absolută din sufragiile exprimate.

“Autorii de specialitate care s-au ocupat de studiul instituției prezidențiale considera că, în fapt, Constituția din 1958 a stabilit o adevărată <diarhie>, în care președintele nu poseda în realitate un număr prea larg de puteri , acestea fiind remise guvernului.”Președintele este doar titularul unor domenii esențiale, “care sunt de natură a face că posibilitatea să de acțiune să fie limitată.”

Puterile Președintelui în Republica Franceza sunt următoarele:

numirea primului ministru

dreptul de a se adresa Parlamentului cu mesaje

numirea Președintelui și a membrilor Consiliului Constituțional

sesizarea Consiliului Constituțional

dizolvarea Parlamentului

dreptul de a cere organizarea de referendum

Autorii de specialitate rețin printre atribuțiile cele mai importante pe cele exercitate față de națiune , față de guvern și față de parlament.Se adaoga și o serie de atribuții în domeniul justiției.

Conducerea relațiilor internaționale este o atribuție foarte important ape care președintele o exercita față de națiune în calitatea de commandant al armatei și respectând art.16 al Constituției.

Este adevărat că , în timp, funcția prezidențială a suferit transformări.Dacă în timpul lui De Gaulle președintele era “un arbitru angajat, ghid al națiunii și un adevărat șef suprem”, au existat evoluții ulterioare ce au atenuat puterea prezidențială.După o perioadă de continuitate, marcată de mandatul lui Georges Pompidou, “în timpul lui Valery Gircard D`Estaing se instaurează o concepție parlamentară a funcțiilor prezidențiale.”Se reîntoarce însă primatul președintelui sub conducerea lui Francois Mitterand.Cel care are un adevărat contract cu națiunea este președintele.”Funcțiile prezidențiale în timpul lui Jacques Chirac sunt încă prea puțin conturate”, dar el a dorit să ducă mai departe politica predecesorilor săi .La fel vor proceda și Nicolas Sarkozy și Francois Hollande, actualul președinte al Franței.

Concluzii

Într-un sistem semiprezidențial, Președintele este cel care are atribuții constituționale semnificative.Șeful statului este ales, în cadrul acestui tip de regim, prin vot universal, care poate fi direct sau indirect, iar mandatul este unul limtat.Președintele nu poate guverna singur cid oar împreună cu primul ministru, iar atribuțiile sale sunt simetrice sau comparabile cu ale acestuia.Modelele clasice de sisteme semiprezidențiale sunt Frântă, România, Irlanda, Islanda, Marea Britanie, Austria sau Finlanda.În cadrul acestora, puterea executivă este împărțită între Președinte și primul ministru, care este responsabil în fata legislativului.

Executivul este unul bicefal iar cele mai importante funcții ale președintelui sunt următoarele:funcția de reprezentare, funcția de garant al incdependentei naționale, funcția de a veghea la respactarea Constituției, funcția de mediere.Președintele are atribuții în domeniul politicii externe și în domeniul politicii interne., relația cu primul ministru fiind de o deosebită importanta.Astfel, ca parte a politicii externe, președintele are atribuția de a încheia tratate internaționale în numele statului , dup ace acestea sunt negociate de guvern și supuse spre ratificare Parlamentului.Cât despre atribuțiile în domeniul politicii interne, se poate spune că Președintele este cel care desemnează un candidat pentru funcția de prim ministru, ca Președintele numește Guvernul și că tot el are atribuții inportante în domeniul legislativ, cum ar fi promulgarea unei legi.

Este un lcuru greu de contestat acela că nici un stat democratic nu poate funcționa fără separația puterilor în stat.

“Lui John Locke, filosof și jurist englez, îi revine meritul de a fi cercetat pentru prima dată , mai metodic și într-o nouă lumină, principiul separației puterilor.”Lucrarea “Essay on Civil Government”oferă imaginea a trei puteri:legislativă, executivă și federativa.”În concepția lui Locke, puterea legislative trebuia să aparțină Parlamentului și era considerată puterea supremă deoarece edicta reguli de conduită general obligatorii.”

Puterea executivă însemna doar:aplicarea legilor și rezolvarea unor cazuri ce nu puteau fi determinate prin lege.Puterea federative aparținea regelui și însemna dreptul de a declara război, de a face pace și a a semna tratate.

“Din analiza concepției lui Locke asupra separației puterilor rezultă că el nu cunoaște o putere judecătorească care ar trebui să fie separată de puterea legislative și executivă.”

În cartea sa, “Despre spiritual legilor”, Montesquieu oferă o formulare clară a teoriei separației puterilor în stat.Montesquieu susține că în fiecare stat sunt trei puteri:legislativă, executivă și judecătorească, dar ca ele trebuie încredințate unor titulari deosebiți.”Pentru Montesquieu, libertatea nu se poate realize decât prin obstacole în calea abuzului la care ar putea fi tentat să se dedea orice om și orice organ al statului , dacă el ar fi dotat cu prea multă putere.”Principele este autoritatea care face legi “pentru un timp oarecare sau pentru totdeauna”, îndreptând sau abrogând pe cele existente.Puterea executivă înseamnă dreptul de a declara război sau de a încheia pace de a trimite sau de a primi solii, de a lua măsuri de securitate, de a preîntâmpina năvălirile.Puterea judiciară înseamnă abilitatea de a pedepsi infracțiunile sau de a judeca litigiile dintre particulari.”După ce stabilește că atributele suveranității sunt cuprinse în cele trei puteri, Montesquieu proclama necesitatea separării lor.”

“Ideea separației puterilor se întâlnește și în concepția lui Rousseau , ca un instrument firesc pentru limitarea absolutismului monarhic și pentru o progresivă organizare a statului.”J.J.Rousseau era cel care nu admitea independenta puterii executive , aceasta nefiind supusă puterii legislative “ale cărei ordine le executa și pe care o supraveghează asupra modului de inceplinire a atribuțiilor fixate de ea”.Puterea judecătorească nu este ceva disctinct, ea fiind o ramură a puterii executive, supusă unor reguli speciale.

În orice stat există trei puteri:executivă, legislativă, judecătorească. Și acestea sunt echilibrate prin “checks and balances”. În primele Constituții scrise ale timpurilor moderne, cele din Virginia, Maryland și Pennsylvania, exista o Cartă a Drepturilor, denumită Bill of Rights, iar centrul lor era o schemă de guvernare.Giovanni Sartori a susținut că “toate Constituțiile sunt o schemă sau o structură a guvernării libere”.Funcțiile fundamentale ale statului sunt exercitate printr-un sistem de institutuii.

Rolul Președintelui unei republici semiprezidențiale cuprinde și următoarele aspecte:Președintele se situează pe o poziție neutră în raport cu partidele politice;Președintele este un garant al respectării tuturor principiilor democratice și al respectării drepturilor fundamentale ale cetățenilor;Președintele este cel care deține prerogative și atribuții care-i conferă o poziție corespunzătoare legitimității populare în raporturile sale cu Parlamentul și Guvernul;Președintele are rolul , pe plan intern, de a veghea la funcționarea democratică a mecanismelor statale;alegerea prin vot universal direct a Președintelui îl situează pe acesta într-o poziție dominantă față de Parlament;președintele Republicii reprezintă atributul și moderatorul funcționarii optime a instituțiilor;Președintele își asumă cea mai înaltă preprezentare a statului în relațiile internaționale;Președintele este un factor de echilibru în interacțiunea dintre puterile statului.

Din sfera regimurilor semiprezidențiale, care consacră un președinte de republică puternic sub aspectul roulului jucat în viața politică, poate fi dată drept exemplu Constituția Franței. Aici se stipuleza, în art.68 alin.(1) faptul că președintele Republicii nu este responsabil de actele făcute în exercițiul funcției sale decât în caz de înaltă trădare.”Președintele poate fi pus sub acuzare doar de cele două Camere, care au hotărât cu o majoritate absolută a membrilor care le compun , au hotărât prin vot identic și în scrutin public”. Dintre Constituțiile care reglementează un regim semi-prezidential atenuat, cel mai bun exemplu este Constituția Austriei,Răspunderea penală a Președintelui Federației Austriece fiind reglementată de art.63 alin.1 din Constituție.Un exemplu de regim de răspundere a Președintelui este ilustat și prin Constituția României, republica cu un regim semiprezidențial atenuat.

În România, protecția mandatului își găsește justificarea numai dacă el este exercitat în scopul și în limitele care i s-au stabilit prin Constituție. Analiza regimului juridic al răspunderii Președintelui începe de la principiul constituțional al imunității sale și al imposibilității de a fi tras la răspundere juridică pentru voturile și opiniile politice exprimate în în timpul exercitării mandatuluiAproape în toate republcile cu regim semiprezidențial, punerea sub acuzare pentru înaltă trădare a președintelui se face de către Parlament.Aceasta punere sub acuzare se realizează la sesizarea altor autorități publice,fie la sesizarea unui anumit număr de Parlamentari , fie printr-o inițiativă internă , reglementata doar de Parlament , prin Regulamentul său.

Lucrarea prezintă în cadrul studiului de caz , rolul președintelui în Republica Franceza, modul în care au evoluat atribuțiile președintelui în timp.Se pornește de la vremea lui Napoleon, ajungându-se în zilele noastre.Republica Franceza este astăzi o Republică semi-prezidentiala , cu puternice tradiții democratice, guvernata conform Constituției celei de-a V a Republici Franceze de la 1958.Președintele reprezintă puterea executivă, fiind ales prin sufragiu universal, pe o durată de 5 ani (până în 2002 durata mandatului a fost de 7 ani).Guvernul este condus de un prim-ministru numit de către Președinte. Puterile Președintelui în Republica Franceza sunt următoarele:numirea primului ministru;dreptul de a se adresa Parlamentului cu mesaje;numirea Președintelui și a membrilor Consiliului Constituțional;sesizarea Consiliului Constituțional;dizolvarea Parlamentului;dreptul de a cere organizarea de referendum.

Parlamentul francez este reprezentantul puterii legislative ; este bicameral și este compus din Adunarea Națională (Assemblee Naționale) și Senat (fr.:Senat). Președintele ale patru prerogative esențiale, pe care le exercită singur, fără interferențe din partea miniștrilor:Dreptul de a dizolva Adunarea Națională;Dreptul de a organiza referendum;Dreptul de a citi mesaje în Parlament;Dreptul de a recurge la Consiliul Constituțional. ”Președintele Republicii veghează la respectarea Constituției.El se asigura, prin arbitrajul sau, de funcționarea regulate a puțelor publice și de continuitatea statului.Președintele este garantul independenței naționale , al integrității teritoriale al respectării acordurilor comunitare și al tratatelor.”(Maurice Duverger)

Constituția de la 1958 hotărăște și care este poziția juridică a Președintelui , acesuia fiindu-I acordată atribuția de a veghea la recpectarea Constiututiei.Este asigurată atât funcționarea puterilor publice cât și o bună funcționare a statului în ansamblul său.Garant al independenței naționale, Președintele este cel care asigura respectarea acordurilor comunitare și a tratatelor.

Oferind o viziune originală asupra rolului președintelui , politologul Maurice Duverger descrie în cartea sa ,“Les institutions de la V-e Republique”,o serie de atribuții foarte importante ale președintelui.

În concluzie, resposabilitatea unui Președinte de republică semiprezidențiala este destul de mare.Coabitarea cu primul –ministru este foarte importantă, deoarece președintele nu poate conduce singur .Pe parcursul lucrării au fost enumerate toate puterile pe care le are un Președinte de Republică și a fost descrise în mod amănunțit și pe bază de exemple rolul unui șef de stat în Republica semiprezidențiala .O dată cu formarea Uniunii Europene și cu aderarea statelor, se poate spune că rolul președintelui a crescut în importantă, relațiile dintre state devenind cruciale pentru o bună funcționare a Uniunii.Este posibil ca, în viitor, președinții republicilor semiprezidențiale să fie încărcați cu noi atribuții, pe măsură ce Uniunea devine tot mai unitară și se îndreaptă cu pași repezi către o formă de federalism, către împlinirea unui vis a mai multor generații de europeni.În acest context, Președintele ar avea un rol puțin schimbat, dar importantă să nu s-ar diminua ci, dimpotrivă, ar crește, șeful de stat devenind un element puternic și stabil atât pentru relațiile dintre state cât și pentru cele dintre cetățenii aceluiași stat, contribuind la păstrarea armoniei relațiilor dintre aceștia.

Bibliografie

1.Apostol Tofan, D., Drept administrativ, vol. I, ediția a 2-a, București: C.H. Beck,

2008

2. Apostol Tofan, D., „Răspunderea președinților de republică în unele state europene cu privire specială asupra regimului constituțional românesc”, 2008b, Analele

Universității din București, seria Drept, părțile III-IV

3. Brezoianu, D., Drept administrativ român, București: All Beck, 2004.

4. Carp, R. și Stanomir, I., Limitele Constituției. Despre guvernare, politică și cetățenie

în România, București: C.H.Beck, 2008.

5. Constantinescu, M., Deleanu, I., Iorgovan, A., Muraru, I., Vasilescu, F. și Vida, I.,

Constituția României – comentată și adnotată, București: Regia Autonomă Monitorul Oficial, 1992.

6. Constantinescu, M., Muraru, I. și Iogovan, A., Revizuirea Constituției. Explicații

și comentarii, București, Rosetti, 2003.

7. Constantinescu, M., Iorgovan, A., Muraru, I. și Tănăsescu, S., Constituția României

revizuită, comentarii și explicații, București: All Beck, 2004.

8. Cristian Ionescu – Instituția Președintelui României în actuala arhitectura constituțională, Sphere of Politics, 2012

9. Deaconu, Ș., „Câteva considerații privind referendumul național consultativ”,

2007, Dreptul, nr. 11

10. Deleanu, I., Instituții și proceduri constituționale – în dreptul român și dreptul

comparat, București: C. H. Beck, 2006.

11. Drăganu, T., Introducere în teoria și practica statului de drept, Cluj-Napoca: Dacia,

1992.

12. Drăganu, T., „O infracțiune controversată: înalta trădare”, 2003, Curierul Judiciar,

nr. 12

13. Duculescu, V., Călinoiu, C. și Duculescu, G., Constituția României – comentată

și adnotată, București: Lumina Lex, 1997.

14.Gabriel A.Almond, Russel J.Dalton –Politica comparata astăzi, Editura Institutul European, 2009

15.Gheorghiu Laura, Separarea Puterilor în stat?Tentativa de re-evaluare.Teza de doctotrat

16. Iancu, G., Drept constituțional și instituții politice. Tratat, București: Lumina Lex,

2008.

17.Ioan Alexandru, Ioan Vasile Ivanoff, Claudia Gilia – Sisteme politico-administrative europene, Editura Bibliotecca

18. Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol. I și ÎI, ediția a 4-a, București: All

Beck, 2005.

19.Rusu Ion – Președintele României:drept constituțional, Editura Lumina Lex, 1996

20. Muraru, I. și Tănăsescu, E.S. (coord.), Constituția României. Comentariu pe articole, București, C.H. Beck, 2008.

21. Muraru, I. și Tănăsescu, E.S., Drept constituțional și instituții publice, vol. ÎI, ediția

a 13-a, București: C.H. Beck, 2009.

22.Pasquino, Gianfranco – Curs de Știință Politică , Editura Institutul European , Iași, 2002

23. Preda, M. și Vasilescu, B., Drept administrativ. Partea specială, ediție actualizată,

București: Lumina Lex, 2007.

24.Rusu Ion – Președintele României:drept constituțional, Editura Lumina Lex, 1996

25.Sartori, Giovanni – Ingineria constituțională comparată, Editura Institutul European , Iași, 2008

26.Tănase Gheorghe – Separația puterilor în stat, Editura Științifică, București, 1994

27. Vedinaș, V., Drept administrativ, ediția a VI-a revăzută și adăugită, București:

Universul Juridic, 2011

28. Vedinaș, V., Orgii procedurale, București: Universul Juridic, 2011

29. Vrabie, G. și Bălan, M., Organizarea politico-etatică a României, Iași: Institutul European, 2008

Bibliografie web:

1. http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2011August/Tomescu%20Camelia-Rodica%20-%20Raporturile%20dintre%20Guvern%20si%20Parlament%20in%20Dreptul%20Romanesc%20si%20Comparat/rezumat.pdf/

2. http://www.scribd.com/doc/23599825/Principiul-Separatiei-Puterilor-in-Stat

3. http://wiki.answers.com/Q/What_is_the_American_system_of_checks_and_balances

4. http://www.svedu.ro/curs/isp/c12.html

5. http://www.fisd.ro/PDF/mater_noi/Raport_Reprezentare_ROM-FINAL.pdf

6. http://max-media.blogspot.ro/2009/01/ce-nseamn-regim-semi-prezidenial.html

7. http://www.bursa.ro/s=editorial&articol=50432.html

8. http://www.rasfoiesc.com/legal/administratie/stiinte-politice/RASPUNDEREA-PRESEDINTELUI-ROMA46.php

9. http://www.scribd.com/doc/58403972/Rela%C8%9Biile-dintre-%C8%98eful-Statului-%C8%99i-Guvern

10. http://rtsa.ro/files/RTSA-30-2012-6LEVAI,%20TOMESCU.pdf

11. http://ipostica.wordpress.com/2008/03/06/este-sau-nu-presedintele-un-mediator-intre-puterile-statului/

12. http://www.conseil-constitutionnel.fr/conseil-constitutionnel/root/bank_mm/constitution/constitution_roumain.pdf

13. http://www.telegrafonline.ro/pdf/b2513b996d83276215c39f326996b6b3.pdf

14. http://www.scribd.com/doc/77765991/35/Locul-institu%C5%A3iei-preziden%C5%A3iale-in-echilibrarea-puterilor-in-stat

15. http://www.fundatia-aleg.ro/module-pagesetter-viewpub-tid-17-pid-72.phtml

16. http://www.scritube.com/stiinta/stiinte-politice/Institutia-sefului-de-stat13494522.php

17. http://www.junimea.pitestean.ro/SeparPuteri.htm

18. http://www.acuz.net/html/Separarea_puterilor_in_stat.html

19. http://www.scritube.com/administratie/Rolul-si-locul-Presedintelui-R21218.php