Rolul Sectorului Agroindustrial In Dezvoltarea Economica Durabila

Sectorul Agroindustrial presupune o ramură de activitate producătoare de bunuri materiale, vitale speciei umane. Noțiunea de Agricultură este de origine latină și înseamnă, îngrijirea, cultivarea pămîntului, aceasta mai este definită ca activitate economică ce constă în obținerea de produse alimentare și alte materii prime.
Un dicționar economic definește agricultura ca fiind ramura de bază a producției materiale care are ca obiect cultura plantelor și creșterea animalelor în vederea obținerii unor produse alimentare și-a unor materii prime prin cultivarea pămîntului.
Sectorul agroindustrial– reprezină totalitatea ramurilor interdependente
(agricultură și conexe) ale economiei țării. În componența sectorului agroindustrial intră : agricultura; ramurile industriale ce produc mijloace de producție pentru agricultură, materiale de construcție, energie electrică; întreprinderile de construcție, ameliorare a solului, de infrastructură din satele republicii; întreprinderile din sectorul serviciilor – transport, aprovizionare, gospodăria apelor etc.; întreprinderile ce efectuează prelucrarea materiei prime agricole, precum și realizarea ei pe piață.
În condițiile specializării regionale/teritoriale a producției agricole, putem diferenția două tipuri de complex agroindustrial:

microcomplex – asocierea întreprinderilor unei anumite unități administrativ-teritoriale, sau a unei regiuni agricole specializate (pentru Moldova – în nord: tutunăritul, cultivarea fructelor, a sfeclei-de-zahăr; în centru: legumicultura, zootehnia, vinificația; în sud: creșterea ovicaprinelor, vinificația etc.)

macrocomplex – asociere a microcomplexelor unui anumit teritoriu/regiuni specializate din punct de vedere agroindustrial.

Conceptul de dezvoltare durabilă a luat naștere cu peste 30 de ani în urmă , si desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socio-economice și elementele capitalului natural [21, p.12].

Dezvoltarea durabilă este conceptul inovator de dezvoltare, ce urmărește găsirea de noi soluții de particularizare pe domenii de activitate, este necesitatea integrării obiectivelor economice cu cele ecologice și de protecție a mediului. Deci, am putea spune ca dezvoltarea durabilă presupune asigurarea unui echilibru între creșterea economică și protecția mediului și pe această bază, satisfacerea cerințelor nu numai prezente, dar și de perspectivă ale dezvoltării sociale. Cu timpul, acest concept de dezvoltare durabilă a pătruns și în agricultură ca răspuns la întreaga suită de neajunsuri ale agriculturii convenționale.
Economia Republicii Moldova se bazează pe agricultura și produsele ei, precum: cerialele, legumele, fructele, vinul și tutunul. Republica Moldova dintotdeauna a fost cunoscută pentru fertilitatea solurilor sale, fiind si azi un domeniu vital de activitate a omului.
Dezvoltarea Sectorul agroindustrial este influentat de o serie de factori,precum: naturali, tehnici si social-economici.
Dintre factorii naturali, un rol important o deține clima, care determină răspîndirea și structura culturilor agricole prin regimul temperaturii, umezelii și luminii. Însușirea principala a solului este fertilitatea, la care se adaugă si capacitatea de drenare si retinere a apelor.

Factorii tehnici au rolul de-a spori productia prin diverse metode, precum: irigare, mecanizare sau chimizare ș.a .
Factorii social- economici se caracterizează prin capacitatea bratelor de muncă și gradul de pregătire a acestora în întreg contextul economic.

De importanța sectorului agroindustrial este legată importanța economică, socială și politică , ca factor de producție și dezvoltare în orice societate. Mai jos le vom analiza pe fiecare:
-Importanța economică a agricultorului este determinată de posibilitatea satisfacerii uneia dintre cele mai importante nevoii pentru a supravețui –hrana.
Agricultorul are posibilitatea să-și echilibreze singur balanța dintre venituri și cheltuieli, el este în măsură să-și mărească singur averea,astfel contribuind la sporirea avuției naționale.
– Importanța socială presupune păstrarea tradițiilor strămoșești, a datinilor care dau valoare personalității unui popor.
– Importanța politică constituie baza existenței naționale.
[p.10 Ioan Oancea]

După natura și consecințele ce le manifestă asupra economiei în general și asupra lumii rurale în special, caraceristicile sectorului agroindustrial pot fi clasificate în următoarele categorii:
-Tehnice și tehnologice
-Economice și sociale
În cele ce urmează vom desfășura caraceristicile agriculturii sectorului primar, respectiv cultura plantelor și creșterea animalelor.
1) Caracteristicile tehnice și tehnologice

Pămintul ca suport și mediu tehnologic- pentru agricultură pămîntul constituie suportul pe care se fixează rădăcinile plantelor, acesta constituie însuși mediul tehnologic, fiind depozitarul unor substanțe proprii sau introduse artificial care intră în constituția produselor fabricate sau ajută la formarea lor.
Sintetizează materia organică consumabilă de către om- utilizînd mineralele din sol(rezerve naturale sau adăugate) apa, energia luminoasă și calorică din atmosferă produce materie organică sub diferite forme, utilizată de către om. Această proprietate este exclusivă și deci premisă a existenței speciei umane.
Participarea organismelor vii, plante și animale la procesele de producție-pot fi in stare naturală sau rezultatul unui șir de ameliorări care le-au multiplicat de multe ori capacitatea de sinteză a materiei organice, semințele speciilor de plante participă la reproducție astfel permițînd dezvoltarea autonomă.
Componentă artificial a ecosistemului terestru- agricultura are ca component agroecosistemele în mediul natural pe care le exploatează pînă la nivelul la care acesta nu este degradat.
Procese tehnologice complexe- bitehnologii cu durate de funcționare lungi și adaptate cerințelor și ciclurilor biologice ale speciilor animale sau vegetale.
Distribuția neuniformă în spațiu și timp, aleatoare a volumului sau intensității resurselor natural- Variațiile climatic pe termen scurt sau pe termen lung, cît si fertilitatea diferită influențează asupra productivității solului în dependență de volumul de resure alocate.
Neconcordanța între timpul tehnologic și timpul de muncă- se caracterizează prin intreruperi de scurtă durată sau de lungă în care intervine factorul uman.Această caracteristică generează unul dintre cele mai nefavorabile fenomene, precum ,,sezonalitatea,, și afectează parțial utilizarea completă, uniform în decursul anului a echipamentelor de lucru inclusive și a forței de muncă.
Dispersia parțială- La nivel de glob, agricultura se practică pe 1/3 din suprafața uscatului, iar 11% respectiv 1,4 miliarde ha se cultivă ca teren arabil, ceea ce denotă faptul că nici o altă activitate umană nu ocupă spațiul pe care îl ocupă agricultura.
Existența producției secundare- în urma obținerii de producție principală (fructe, boabe) în mod automat se obțin și produse secundare ( paie, coceni, vreji, etc) care sunt de obicei într-o cantitate mai mare decît produsele principale,iar pentru a fi distruse sau scoase din cîmp este nevoie de costuri suplimentare.

2) Caracteristicile economice și sociale
Aceste aspecte sunt în cea mai mare parte consecințele structurii și specificității proceselor tehnologice care se deosebesc de cele din industrie sau alte domenii de activitate economică.

Investiții relativ reduse și recuperabile în timp scurt- Factorii naturali, gratuiți sunt cei ce au contribuit la formarea producției și produselor care au necesitat eforturi investiționale mai mici. Însă pe măsura intensificării și modernizării producției investițiile în echipamente,amenajări funciare, construcții cresc în mod considerabil,iar utilizarea necorespunzătoare a acestora crește în mod economic volumul investiției pe unitate de produs.
Veniturile în agricultură sunt mai mici decît în alte ramuri economice- În majoritatea cazurolor agricultorii nu dețin controlul prețurilor nici la propriile produse, nici asupra imputurilor.Este bine cunoscut fenomenul ,,foarfecelui preturilor” care constă în crearea rapidă a prețurilor produselor industriale și serviciilor cumpărate de agricultură decît a prețurilor produselor agricole.
Fluxuri de cheltuieli pe termen lung în schimbul unor venituri obținute o singură dată- cunoaștem bine faptul că producția se formează printr-un proces biotehnologic care necesită avansuri de cheltuieli pe întreaga durată a acestuia, iar recuperarea se face o singură dată, la recoltă.
Autoaprovizionarea cu unele resurse- în literatura de specialitate s-a menționat faptul că modernizarea tehnologică a agriculturii exclude radical autoaprovizionarea în sensul propriu al cuvîntului.Ex:Agricultorul vinde boabe de orz,grîu și cumpără sămînța care este un produs străin venit din afară, chiar dacă este de origine agricolă. Singurul produs ce nu este luat din alte medii este forța de muncă care e necesar să o plaseze în alte activități neagricole pentru a putea progresa.
Costuri mari cu transporturile- Atunci cînd activitățile se efectuează pe arii întinse, la anumite distanțe de punctul de stocare definitivă sau previzorie sunt necesare cheltuieli suplimentare cu pondere mare în costurile de producție.

Reieșind din cele expuse
putem menționa că dezvoltarea durabila a spatiului rural nu reprezinta numai obtinerea de produse agricole de buna calitate si nepoluate ci si asistarea procesului de prelucrare a produselor agricole in produse alimentare, pe baza procedurilor tehnologice de fabricatie.
În trecutul nu prea îndepărtat, agricultura se caracteriza prin concentrarea sporită și

intensitatea producerii. Majoritatea structurilor interramurale ale complexului

agroindustrial al republicii (viticultură-vinificație, fructe, legume conservate, zahăr,

uleiuri vegetale, tutun, etc.) erau orientate în primă instanță spre piața unională:

fabricarea internă a produselor alimentare depășea de 2 ori cererea internă a republicii. Ca concluzie, putem spune că orientarea producției agricole prin intervențiile statului și prin politica de investiții favorabilă are efecte de antrenare asupra integrării în economia de piață.