Rolul Scolii In Formarea Competentelor Interculturaledoc

=== Rolul scolii in formarea competentelor interculturale ===

Rolul școlii în formarea competențelor interculturale

Prof. Țițirigă Ionelia

Colegiul Național „Carol I”, Craiova

Interculturalismul implică înțelegerea, aprecierea și valorizarea culturii proprii la care se adaugă respectul bazat pe o informare autentică și pe construirea curiozității față de cultura etnică a celuilalt.

Abordarea interculturală, se arată într-o lucrare editată de Consiliul Europei, nu este o nouă știință, nici o nouă disciplină, ci o nouă metodologie ce caută să integreze în interogația asupra spațiului educațional datele psihologiei, antropologiei, științelor socialului, politicii, culturii, istoriei. Discursul asupra interculturalului își extrage seva din perspectivele deschise de conexiunile disciplinare.

Nivelurile de educație interculturală identificate de specialiști sunt în număr de cinci: educația monoculturală care este punctul de plecare în politicile educaționale, curricula și materialul didactic fiind reprezentative doar pentru cultura dominantă; starea de toleranță în care diferențele sunt suportate, trecute cu vederea; starea de acceptare în care diferențele sunt cunoscute și recunoscute nemaifiind negate sau respinse fără apel; respectul care reprezintă admirație față de diversitate; solidaritatea și afirmarea – nivelul la care este evidentă preocuparea față de echitate și justiție socială. Dialogul intercultural este un proces care cuprinde un schimb deschis sau interacțiune între indivizi, grupuri și organizații care provin din medii culturale diferite sau viziuni asupra lumii. Obiectivele sale sunt: să dezvolte o înțelegere mai profundă din diverse perspective și practici; de creștere a participării și libertatea și capacitatea de a face alegeri, pentru a promova egalitatea de șanse și pentru a îmbunătăți procesele creative . Diversitatea culturală nu mai este un prejudiciu, ci o realitate care trebuie fructificată în mediul școlar. Pluralitatea culturală pune nu numai problema apărării diferențelor, ci și a dialogului cultural, care recunoaște că fiecare trebuie să contribuie la îmbogățirea experienței umane și că fiecare dintre ele este un efort de universalizare a unei experiențe particulare.

Educația interculturală în școală se adresează tuturor elevilor și încearcă să-i sensibilizeze la respectarea diversității, toleranței și solidarității. Scopul educației interculturale constă în creșterea eficienței relațiilor interculturale, mărirea gradului de deschidere, de toleranță, de acceptare a celuilalt, care este diferit, altfel spus, diversitate în unitate si unitate în diversitate.
Unul dintre conceptele care se repetă în încercarea de definire a educației interculturale este toleranța, a cărei regulă principală este: „Tratează-i întotdeauna pe ceilalți așa cum ți-ar plăcea să fii tratat tu însuți!”. 

Toleranța presupune și urmarea altor principii cum ar fi: respect față de persoană, respectarea libertății de alegere, respectarea stilului de viață a fiecărui om, evitarea lezărilor pe care le-am putea produce altora și celor pe care alții ni le-ar putea provoca nouă, responsabilitatea față de semeni, reciprocitatea în relațiile dintre oameni, empatie etc.

Etapele educației cu copiii și tinerii sunt: a-i ajuta să câștige capacitatea de a recunoaște inegalitatea, injustiția, rasismul, stereotipurile și prejudecățile, a le da cunoștințe și abilități care să-i ajute să înfrunte și să schimbe aceste mecanisme aberante care mai apar și azi în societățile mozaicate în care trăim. Rolul școlii ca un agent de educație interculturală este dublu: față de culturile și grupurile minoritare și față de cultura și grupurile majoritare. Școala trebuie să-și regândească propria poziție. Este necesar să existe comunicare constructivă, în ceea ce privește bunul mers al școlii, între toți cei implicați în procesul educațional : dascăli, copii, părinți, autoritățile locale, instituții. O varietate de măsuri structurale cruciale este nevoie de a fi introduse, ca educația interculturală să se manifeste în școală și în jurul ei, este necesară acțiunea. În domeniul educativ ceea ce trebuie să devină unul dintre obiectivele importante al demersului educativ este dobândirea de competențe interculturale.

Competența interculturală este o competență cheie pentru dezvoltarea și menținerea unor societăți democratice sustenabile. Scopul acestui instrument este de a te sprijini în procesul de auto-cunoaștere în contextual diversității. Dezvoltarea abilităților și dobândirea cunoștințelor pot contribui la dezvoltarea competenței interculturale doar dacă avem atitudinile corecte și folosim cunoștințele și abilitățile dobândite în mod corespunzător.

Tânărul trebuie sa fie capabil să reflecteze asupra propriei identități în spiritul respectului pentru celălalt, diferit ca structură și nevoi de acesta. Când vorbim de egalitate de șanse și de diversitate culturală ne referim la diferențele între indivizi cu scopul declarat de a le elimina și a le cultiva în același timp. Fiecare individ trebuie să participe cu aceleași drepturi și îndatoriri în cadrul societății din care face parte, dar păstrându-și individualitatea. Pentru a se dezvolta ca și personalități autonome și creatoare, copiii trebuie să înțeleagă semnificația valorilor morale și etice: respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei; prețuirea demnității persoanei, a toleranței; realizarea unui schimb liber de opinii; manifestarea unui comportament civilizat, care să integreze aceste valori în relațiile cu ceilalți, dar și în raportarea la societate și la instituțiile acesteia, la mediu. Necesitatea educației civice este strâns legată de pregătirea copiilor în vederea cunoașterii și susținerii ideilor și valorilor democrației; manifestării lor ca cetățeni informați și responsabili; participării competente la viata școlii și, în perspectivă, a societății; dezvoltării deprinderilor de luare a deciziilor și de participare la acțiune. Toți copiii trebuie educați pentru a participa deplin și a contribui la societatea democratică. Aceasta înseamnă că trebuie să le fie transmise principiile democratice de bază. Astfel ei se angajează în apărarea valorilor democratice dobândind cunoștințele, deprinderile, atitudinile și abilitățile necesare. Acestea includ un angajament față de o ordine socială dreaptă și umană, încredere mutuală, respect pentru drepturile și identitățile celorlalți, deschidere, abilități analitice, abilități interpersonale.

Educația interculturală este una din dimensiunile educației integrale.

Toți copiii trebuie să învețe să trăiască și să interacționeze pozitiv în această lume diversă. Atingerea acestui deziderat presupune implicații majore la toate nivelurile învățământului obligatoriu: politică, structuri, organizații, administrație; relații între școală și comunitate; restructurarea și formarea personalului; pedagogie; evaluare; selecția și repartiția elevilor, tutoratul; sistemul educativ și servicii cum ar fi hrană, mediul fizic și, în general etosul școlii. Să schimbăm ideologia care respinge sau subordonează grupurile minoritare, să facem în așa fel ca deținătorii puterii să opereze într-o manieră justă și umană.

Intercultura, în domeniul educativ reprezintă un schimb pozitiv între culturile diverse prezente și implică existența unei acțiuni pedagogice intenționate.

Europa însăși este teatrul unei revoluții multietnice care obligă la căutarea de soluții interculturale. Istoria fiecărei țări prezintă acest tip de problemă și fenomenul se extinde în spațiu si timp, într-o dimensiune europeană. Comunitatea Europeană se vede nevoită, pe de o parte, să apere dialectele regionale ale minorităților, și pe de altă parte, să garanteze respectul și integrarea limbilor străine prioritare. Școala are un rol fundamental în acest sens.

Tipologia educației interculturale este constituită din procese de învățare care duc la cunoașterea altor culturi și formarea, prin comparare, a unor atitudini de deschidere si dialog. A cunoaște o altă cultură înseamnă a sesiza aspectele ce o fac “diversă” de a noastră și îmbogățirea propriei culturi prin înțelegerea diferențelor ca “valori”.

Obiectivul prioritar al educației interculturale este promovarea capacității de conviețuire constructivă în contextul cultural și social variat. Aceasta înseamnă nu doar acceptare și respect pentru alte culturi, ci chiar recunoașterea identității culturale a emigranților, încercarea zilnică de dialog, înțelegere si colaborare, în perspectiva unei îmbogățiri culturale reciproce.

Procesul începe odată cu sosirea emigranților într-o țară și se dezvoltă apoi într-o dimensiune internă a educației, în care educația interculturală devine importantă pentru a favoriza relațiile cu ceilalți sub aspectul uman și social, dezvoltând conceptul de respect, dialog, acceptare, toleranță, comparare, pace. Școala reprezintă mediul fundamental pentru educarea viitorilor cetățeni, îndepărtând și prevenind prejudecăți din trecut și chiar cele prezente, ce pot conduce spre rasism.

Fiecare școală poate fi un atelier de conviețuire democratică, unde copiii pot învăța să conviețuiască în mod constructiv, să accepte și să aprecieze diferențele ca “valori” și nu să fie refuzate sau evitate, elevii experimentând concret cetățenia globală.

Pentru a obține aceste rezultate, școala trebuie să dezvolte raporturile de colaborare dintre elevi dar și cooperarea între școli, școală și comunitate, organizații publice sau private.
Educația interculturală are o semnificație variată și trebuie să fie studiată sub diverse aspecte: identitatea, diferența și noua cetățenie; dimensiunea europeană a educației; rasismul, antisemitismul, prejudecățile și intoleranța; varietatea culturală; imigrarea și emigrarea; limba națională ca a II-a limbă de studiu; dialogul interreligios.

Acestea sunt câteva repere pentru a ilustra responsabilitățile ce îi revin școlii în societatea multiculturală create de schimbările economice, sociale și culturale într-o Europă ce tinde spre globalizare.

Bibliografie:

Constantin Cucoș, Educația. Dimensiuni culturale și interculturale, Editura Polirom, Iași, 2000;

Alvin Toffler, Al-treilea val, Editura Politică, București, 1983;

Constantin Cucoș, Teodor Cozma, Locul educației pentru diversitate în ansamblul problematicii educației contemporane, în Teodor Cozma (coord.), O nouă provocare pentru educație: interculturalitatea, Editura Polirom, Iași, 2001.