Rolul Scolii In Demersul Socio Adaptiv al Elevului
LUCRARE DE LICENȚĂ
ROLUL ȘCOLII ÎN DEMERSUL
SOCIO-ADAPTIV AL ELEVULUI
MOTTO:
„Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci să-i învățăm să se adapteze.”
(Maria Montessori – „Descoperirea copilului’’)
CUPRINS
ARGUMENT
CAP. 1 ADAPTAREA SOCIALĂ A ELEVULUI – MISIUNEA ȘCOLII ȘI A PROFESORULUI CONTEMPORAN
1.1. Conceptul de adaptare și formele sale. Adaptarea socială
1.2. Termeni corelativi conceptului de adaptare socială
1.3. Mecanismul adaptarii. Criteriile unei bune adaptări
1.4. Școala contemporană – modelul unei societăți în miniatură
1.4.1. Școala ca organizație socială
1.4.2. Rolurile profesorului contemporan în demersul socio-adaptiv al elevului
1.5. Adaptarea școlară – premisă a adaptării sociale
1.5.1. Școlaritatea mică – esența perioadei de formare a unei noi generații
1.5.2. Conceptul de adaptare școlară
1.5.3. Adaptarea copilului la activitatea de tip școlar
1.5.4. Dezvoltarea psihosocială a școlarului mic
1.5.5. Dimensiunea sociologică a adaptării școlare
1.5.6. Importanța colaborării școală-familie-comunitate
CAP. 2 COORDONATE METODOLOGICE ALE CERCETĂRII
2.1. Studiu privind rolul școlii în dezvoltarea personală a elevului
2.1.1. Scopul cercetării
2.1.2. Obiectivele cercetării
2.1.3. Ipoteze de cercetare
2.1.4. Prezentarea lotului de subiecți
2.1.5. Variabilele cercetării
2.1.6. Instrumente
2.1.7. Procedura de lucru
2.1.8. Rezultatele cercetării și verificarea ipotezelor
2.1.9. Concluziile demersurilor investigative
2.1.10. Limitele cercetării. Direcții viitoare de analiză
2.2. Studiu privind formarea abilităților sociale în școală
2.2.1. Scopul cercetării
2.2.2. Obiectivele cercetării
2.2.3. Ipotezele cercetării
2.2.4. Prezentarea lotului de subiecți
2.2.5. Variabilele cercetării
2.2.6. Instrumente
2.2.7. Prezentarea datelor brute ale investigației
2.2.8. Interpretarea datelor furnizate de demersul investigativ
2.2.9. Considerații finale. Limite ale demersului investigativ
2.2.10. Propuneri și sugestii
CAP. 3 PROGRAM EDUCAȚIONAL PENTRU OPTIMIZAREA ABILITĂȚILOR SOCIALE ÎNSUȘITE DE CĂTRE COPIL ÎN ȘCOALĂ
3.1. Problematica abilităților sociale
3.2. Design-ul programului educațional
3.3. Aprecieri finale
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
Anexa 1. Chestionar pentru elevi (C1-S1)
Anexa 2. Chestionar pentru părinți (C2-S1)
Anexa 3. Chestionar pentru cadrele didactice (C3-S1)
Anexa 4. Chestionare pentru elevi (C1-S2, C2-S2)
Anexa 5. Chestionar pentru părinți și cadre didactice (C3-S2)
ARGUMENT
Dintre toate temele am ales una de psihopedagogie, pentru că acest domeniu are o importanță deosebită în munca depusă de cadrul didactic la orice nivel, de la cel preșcolar până la cel liceal și chiar cel superior.
Societatea în care trăim cere un învățământ descătușat de uniformitate și rigiditate. Dreptul la educație a devenit un drept universal, care dezvoltă până la generalizare libertatea de a învăța, precum și învățarea liberă. De aceea, consider că temele de cercetare ce vizează domeniul psihopedagogic devin elemente esențiale în punerea în practică a acestui drept, precum și în îmbunătățirea continuă a condițiilor învățării de la orice nivel educațional.
Problema adaptării sociale a elevului este o temă de interes practic, școala fiind invitată să pregătească într-o manieră activă, constructivă și dinamică generația viitoare. Astfel, învățământul are misiunea de a-i forma pe copii din punct de vedere psiho-intelectual, fizic și socio-afectiv pentru o cât mai bună integrare socială menită să crească calitatea vieții în general, precum și structura societății, în special.
Încă din perioada școlarității mici, eficiența educației depinde de gradul în care se pregătește copilul pentru participarea la dezvoltarea de sine și de măsura în care procesul educațional reușește să pună bazele formării personalității acestuia. De modul în care sunt educați copiii în clasele primare depinde impetuos evoluția lor ulterioară.
Prin activitățile la care ia parte pe parcursul școlarității, prin cooperare, prin demonstrarea interesului pentru studiu și pentru propria dezvoltare, pentru viața comunitară, elevul trăiește o continuă schimbare de comportament, acumulează experiențe, prin care își racordează treptat existența personală la dinamismul vieții sociale actuale și viitoare.
În școală, orice dascăl are o răspundere morală față de copiii care îi sunt încredințați ca elevi. Atitudinea și strădaniile sale vor avea influențe deosebite asupra procesului socio-adaptiv al elevului. Relația profesor-elev nu se reduce la acea comunicare zilnică prin care se realizează actul didactic. Cuprinsul acestei relații este mult mai larg și implică numeroase laturi ale personalității umane, circumscrise în totalitate acțiunii de realizare a scopurilor și idealului învățământului românesc. Relația profesor-elev este elementul central al perioadei de formare a unei generații și reprezintă sensul și rostul întregii activități a cadrului didactic.
Atunci când vine în clasa pregătitoare, elevul ia contact cu lucruri noi. Cărțile iau locul jucăriilor, profesorul pentru învățământ primar ia locul educatoarei, orele de curs sunt mai lungi, iar activitatea zilnică este mereu alta și decurge în mod variat. Pentru ca acest moment de trecere să nu aibă urmări nedorite asupra așteptărilor copilului, profesorul trebuie să-l pregătească cu tact pentru ce va urma, să-l ajute să se adapteze la mediul școlar, acest proces (adaptarea școlară) fiind parte integrantă a unui proces mult mai complex, adaptarea socială.
O personalitate armonioasă și capabilă să se adapteze cerințelor societății din care face parte, depinde de un mediu favorabil în care să crească fericit, să edifice cu semenii săi o societate modernă și prosperă.
Este confirmat faptul că școala are un rol esențial în adaptarea socială a individului. Prezentul solicită constant afirmarea unei personalități competitive și creatoare, capabilă să-și modeleze viitorul, de aceea educația este în lumea modernă o dimensiune cheie prin care se fortifică ființa umană.
Rolul major al educației este relevat și în Convenția cu privire la Drepturile copilului, art. 29: ,,Educația trebuie să fie dirijată în sensul dezvoltării personalității și talentelor copilului, pregătindu-l pentru viață ca adult.”
Prin lucrarea pe care am ales-o, voi încerca să demonstrez că școala are un rol hotărâtor în demersul socio-adaptiv al elevului. Voi cercerceta în ce măsură conținuturile, forma și modul de organizare ce se constituie ca elemente definitorii pentru învățământul românesc, vin în întâmpinarea cerințelor societății contemporane și care este percepția factorilor decizionali asupra dimensiunilor ce fac referire la misiunea școlii contemporane de a forma școlarului mic o serie de abilități sociale care îl fac apt ca ființă socială..
Consider că școala de astăzi este oglinda societății în care vom trăi și că efortul școlii este indispensabil realizărilor viitoare.
CAP. 1 ADAPTAREA SOCIALĂ A ELEVULUI – MISIUNEA
ȘCOLII ȘI A PROFESORULUI CONTEMPORAN
,,Școala românească trebuie să se adapteze individualității școlarului român, timpului și locului, adică să fie școala pe măsura elevilor noștri și a realităților de la noi.” Aceste cuvinte reprezintă premisa de la care pleacă articolul ,,Preocupări pedagogice ale anului 1928 în străinătate și la noi” din revista Educația (nr. 1-2, ianuarie-februarie, 1929).
Așadar, încă din perioada interbelică, învățații acelor timpuri erau preocupați de construirea unui sistem de învățământ care să pună accentul pe nevoile elevului și pe apropierea comunității de școală.
În zilele noastre, educația este percepută ca fiind o funcție vitală a societății contemporane, fiindcă prin educație societatea își perpetuează existența, transmițând din generație în generație tot ce umanitatea a învățat despre ea însăși și despre realitate. Deoarece școala asigură caracterul formal, dar și o parte din caracterul nonformal al educației, asupra sistemului educativ sunt exercitate diverse presiuni care au contribuie în mod sistematic la modificarea rolului școlii. Dintr-o instituție autonomă, relativ izolată, care avea drept misiune exclusiv transmiterea științei de carte, școala a devenit interfața dintre individ și societate, fiind considerată un spațiu social în care se manifestă disfuncțiile și tensiunile societății, dar și locul central unde aceste aspecte negative pot fi prevenite și supuse terapiei la scară largă.
De la școala contemporană se așteaptă astăzi aproape totul: să transmită elevilor cunoștințele asimilate de umanitate de-a lungul secolelor, să-i ajute să se adapteze la o realitate aflată în continuă schimbare, să-i pregătească pentru un viitor larg și imprevizibil.
,,Școala este considerată un factor cheie în dezvoltarea societății – asigură forță de muncă pentru toate sectoarele de activitate, favorizează progresul, stimulând curiozitatea intelectuală, capacitatea de adaptare, creativitatea și inovația.” (Delors, 1993)
Școala este cea dintâi instituție care îl confruntă pe copil cu exigențele integrării socionormative și toate cercetările au scos promovat ideea că modul în care se adaptează un copil la școală poate prezice calitatea conduitei sale socioprofesionale ca adult. Toate marile teorii sociologice subliniază importanța calității experiențelor școlare în integrarea socială a indivizilor, ceea ce argumentează ideea că școala și problemele sociale se află într-o interdependență continuă.
Deoarece societatea contemporană se află într-o continuă schimbare, tinzând spre noi realizări și valorificări, educației i se atribuie o structură nouă a cerințelor social-umane. Astfel, școlii îi revine misiunea de formare a personalității umane capabile să se integreze plenar în societate și să reacționeze adecvat la schimbările care se produc. Pentru a veni în întâmpinarea acestor cerințe, se impune o eficientizare a învățământului și transformarea acestuia în agent activ al progresului pregătind elevul corespunzător cerințelor viitoarei societăți.
Conceptul de adaptare și formele sale. Adaptarea socială
„Adaptarea este proprietatea fundamentală a unui organism de a-și modifica funcțiile și structurile în raport cu schimbările cantitative și calitative ale mediului înconjurător; prin procesul de adaptare, organismul își îndeplinește în codiții optime funcțiile; încetarea proceselor de adaptare ale organismului definește moartea sa”. (I. Buda, Curs de psihopedagogie, p. 1)
În biologie, adaptarea se poate realiza prin intermediul a două procese: procesul filogenetic și procesul ontogenetic. Procesul filogenetic se realizează prin dobândirea și selectarea unor însușiri ereditar-morfologice, fiziologice, de comportament – care sporesc șansele de supraviețuire și eficiența speciei într-un mediu adecvat. Ca proces ontogenetic, adaptarea se realizează la nivel organismic, în cursul vieții individuale, iar datorită acestui punct de vedere adaptarea mai este numită reacție adecvată.
În sens general ,,adaptarea mai poate fi definită ca fiind un ansamblu de procese și activități prin care se trece de la un echilibru mai puțin stabil, între organism și mediu, la un echilibru mai stabil; organismul funcționează prin înglobarea schimburilor dintre el și mediu; dacă aceste schimburi favorizează funcționarea normală a organismului, acesta funcționează ca adaptat.” (P. Popescu-Neveanu, 1978) Acesta susține ideea că adaptarea se poate realiza prin modificarea organismului, fiind denumită adaptare autoplastică sau se poate înfăptui prinionormative și toate cercetările au scos promovat ideea că modul în care se adaptează un copil la școală poate prezice calitatea conduitei sale socioprofesionale ca adult. Toate marile teorii sociologice subliniază importanța calității experiențelor școlare în integrarea socială a indivizilor, ceea ce argumentează ideea că școala și problemele sociale se află într-o interdependență continuă.
Deoarece societatea contemporană se află într-o continuă schimbare, tinzând spre noi realizări și valorificări, educației i se atribuie o structură nouă a cerințelor social-umane. Astfel, școlii îi revine misiunea de formare a personalității umane capabile să se integreze plenar în societate și să reacționeze adecvat la schimbările care se produc. Pentru a veni în întâmpinarea acestor cerințe, se impune o eficientizare a învățământului și transformarea acestuia în agent activ al progresului pregătind elevul corespunzător cerințelor viitoarei societăți.
Conceptul de adaptare și formele sale. Adaptarea socială
„Adaptarea este proprietatea fundamentală a unui organism de a-și modifica funcțiile și structurile în raport cu schimbările cantitative și calitative ale mediului înconjurător; prin procesul de adaptare, organismul își îndeplinește în codiții optime funcțiile; încetarea proceselor de adaptare ale organismului definește moartea sa”. (I. Buda, Curs de psihopedagogie, p. 1)
În biologie, adaptarea se poate realiza prin intermediul a două procese: procesul filogenetic și procesul ontogenetic. Procesul filogenetic se realizează prin dobândirea și selectarea unor însușiri ereditar-morfologice, fiziologice, de comportament – care sporesc șansele de supraviețuire și eficiența speciei într-un mediu adecvat. Ca proces ontogenetic, adaptarea se realizează la nivel organismic, în cursul vieții individuale, iar datorită acestui punct de vedere adaptarea mai este numită reacție adecvată.
În sens general ,,adaptarea mai poate fi definită ca fiind un ansamblu de procese și activități prin care se trece de la un echilibru mai puțin stabil, între organism și mediu, la un echilibru mai stabil; organismul funcționează prin înglobarea schimburilor dintre el și mediu; dacă aceste schimburi favorizează funcționarea normală a organismului, acesta funcționează ca adaptat.” (P. Popescu-Neveanu, 1978) Acesta susține ideea că adaptarea se poate realiza prin modificarea organismului, fiind denumită adaptare autoplastică sau se poate înfăptui prin modificare activă a mediului, purtând numele de adaptare aloplastică. Omului îi este caracteristică adaptarea aloplastică, acest proces fiind realizat prin unelte, tehnică, cultură, civilizație. Combinarea celor două forme asigură subiectului uman adaptabilitate maximă, reușind pe lângă conformarea la cerințele mediului să-l poată și transforma după cerințele sale.
Așadar, procesul de adaptare devine expresia efortului permanent de soluționare a situațiilor determinate de înfruntarea dintre organism și mediu, două realități aflate în continuă schimbare.
În sens particular, „adaptarea se referă la un ansamblu de procese și activități care asigură supraviețuirea organismului într-un mediu stresant” (C.L. Prosser, 1964). În conceptul teoriei despre stres, ,,adaptarea este un pattern corect de comportament prin care organismul poate preveni activ sau răspunde la circumstanțele care induc stresul” (J. E. McGrath, 1970).
Întrucât caracteristice stării de stres sunt reacțiile afective în exces, ,,adaptarea reprezintă un complex de reacții care servesc la prevenirea, evitarea sau controlul perturbărilor emoționale”. (M. Pearlin și N. Schooler, în F.Tudose, 2006, p. 55) Din perspectiva mediului stresant, procesul de adaptare urmărește instruirea controlului asupra reacțiilor emoționale și comportamentale și implicit adecvarea lor la cerințele situației.
Ca modalitate fundamentală a existenței umane, adaptarea este condiția și concomitent rezultatul unor procese generatoare și constructive complexe, care se determină funcțional reciproc, fără a-și pierde conținutul propriu. Dacă pe segmente de timp adaptarea este efectul unor echilibrări succesive, din perspectiva permanenței, acest proces este privit ca fiind un fenomen intrinsec al vieții, devenind rezultatul socializării, maturizării, dezvoltării și evoluției umane.
Dintre formele de adaptare specifice ființei umane, cel mai intens studiate și dezbătute sunt: adaptarea mentală, adaptarea senzorială și adaptarea socială.
Adaptarea mentală, după Piaget, constă în schimburi mediate între subiect și obiecte, efectuate la distanțe spațio-temporale tot mai mari și după traiectorii tot mai complexe; adaptându-se la lucruri, gândirea însăși se organizează și organizându-se se structurează lucrurile, realizându-se prin adaptare o interdependență seminficativă între experiență și rațiune. În ansamblu, adaptarea psihică, este concepută de Piaget ca fiind o echilibrare între asimilare și acomodare, echilibru care se cimentează pe tot parcursul copilăriei și al adolescenței și definește structurarea proprie a acestor perioade a existenței. Este considerat adaptat un organism, atunci când reușește în același timp să-și păstreze structura – asimilând acesteia elementele venite din mediul exterior, și să acomodeze această structură diferitelor particularități ale mediului. La fel se poate spune că gândirea este acomodată la o realitate particulară, atunci când reușește să asimileze fondului propriu această realitate și în același timp, să acomodeze acest fond, noilor împrejurări oferite de realitate.
Așadar, adaptarea intelectuală, constituie o stabilire a echilibrului între asimilarea experienței la structurile deductive și acomodarea acestor structuri la datele experienței. Asimilarea se referă la procesul prin care o idee sau un obiect nou este înțeles în termenii conceptelor sau acțiunilor pe care persoana deja le are. Acomodarea reprezintă procesul complementar prin care toți indivizii își modifică conceptele și acțiunile, cu scopul de a corespunde noilor situații, obiecte sau informații.
Aceste procese de asimilare și acomodare se desfășoară pe parcursul întregii existențe a individului, pe măsură ce comportamentul și gândurile sale se adaptează circumstanțelor în schimbare. Prin intermediul procesului de asimilare omul face față noilor situații și probleme, utilizând bagajul de scheme de care dispune deja. Acomodarea, îl pune pe individ în situația de a modifica schemele existente sau de a elabora altele noi.
Prin intermediul procesului de adaptare mentală, se evidențiază modificarea structurilor intelectuale și evoluția gradată a abilității cognitive.
Adaptarea senzorială (lege a sensibilității) constă în modificarea sensibilității absolute (minime) și diferențelor analizatorilor în raport cu intensitatea și durata acțiunii stimiulilor asupra receptorilor. Această modificare are un caracter adaptiv deoarece vizează reflectarea cât mai exactă a realității.
Modificarea senzorială poate urma două direcții: creșterea sensiblității (adaptarea pozitivă) sau scăderea sensibilității (adaptarea negativă). Aceste tipuri de adaptare sunt influențate de intesitatea stimulilor la care sunt supuse. Așadar, adaptarea pozitivă are loc sub influența stimulilor slabi, iar adaptarea negativă sub influența stimulilor puternici sau de lungă durată.
Adaptarea negativă se structurează în două variante: dispariția totală a sensibilității (sau cvasitotală) în cazul acțiunii îndelungate a unor stimuli constanți asupra receptorilor (ex. hainele încetează a mai fi simțite la scurtă durată după ce le îmbrăcăm) și diminuarea sensibilității sub acțiunea unor stimuli excesiv de puternici (ex. trecerea de la întuneric la o lumină foarte puternică). Important de menționat pentru caracterizarea acestui tip de adaptare este faptul că există receptori greu adaptabili (mai ales proprioreceptorii) și rapid adaptabili (receptorii cutanați și olfactivi).
Adaptarea senzorială are o mare importanță pentru organism, omul fiind generator dar și receptor de informație, având nevoie de o serie de instrumente care să-i permită operarea adecvată cu informațiile. Unele dintre aceste instrumente sunt tocmai mecanismele psihice de prelucrare primară a informațiilor, ceea ce subliniază încă o dată importanța cunoașterii legii sensibilității, pentru a putea fi optimizat procesul recepției în situația în care analizatorul trebuie să răspundă unor stimuli slabi, dar și pentru ca acesta să fie protejat de efectul vătămător al unei suprasolicitări.
Adaptarea socială constă în potrivirea unei persoane cu mediul, în acordul între conduita personală și modelele de conduită caracteristice ambianței, în echilibrul între asimilare și acomodare socială. Adaptarea socială, reprezintă din perspectiva lui Alfred Adler ,,procesul prin care o persoană sau un grup devine capabil să trăiască într-un mediu social, ajustându-și comportamentul după cerințele mediului.” (2009, p. 111)
Adaptarea umană este condiționată de mediul socio-cultural și definește individul ca fiind un produs al vieții sociale. Ea este ,,rezultatul acumulării și a esențializării în timp a interacțiunii a interacțiunii interpersonale și constă în transformări și ajustări reciproce ale trăsăturilor de personalitate și ale conduitelor indivizilor participanți la interacțiune (P. Golu, 1981, p. 16).
Acest tip de adaptare se produce în raport cu un mediu nou. Subiectul înregistrează o reușită în adaptare atunci când se simte confortabil în noul mediu, iar ceilalți mebri nu-l mai percep ca pe un străin.
R. S. Lazaras consideră că „supraviețuirea psihică” a unei persoane depinde de capacitatea acesteia de a răspunde presiunilor sociale sau interpersonale, rezultat al interdependenței cu ceilalți și al trebuințelor sale interne, acestea din urmă fiind la rândul lor modelate social. Fiecare dintre noi își ghidează comportamentul după o scară de valori. Motivele care stau la baza acțiunilor și conduitei umane reproduc în mod subiectiv cauzalitatea obiectivă și includ întotdeauna o valoare de natură socială care prezintă semnificație și indică o apreciere. Valorile atașate motivelor aparțin unui sistem simbolic comun, însă devin funcționale doar prin utilizarea lor de către individ drept criterii de reglare a conduitei. Se poate spune așadar, că procesul motivațional care stă la baza alegerii unui anume tip de comportament într-o situație întâlnită, se suprapune de cele mai multe ori cu cel al valorizării. În elaborarea actelor de conduită, ca factor de supradeterminare socială, intervine și grupul cu care persoana vine în contact. Acesta mediază opțiunea valorică a omului, acesta având tendința de a selecta acele valori care îi oferă posibilitatea de a-i menține statusul în cadrul grupului. Grupul ne oferă termeni de comparație, este sursă de norme, atitudini și valori, standardele sale funcționând ca un sistem de referință.
Ca urmare, din perspectivă socială esența adaptării este dată de punerea în acord a valorilor, atitudinilor și intereselor personale cu normele și interesele grupului. Concilierea celor două categorii de interese constituie un indicator al adaptării sociale a fiecărui individ în parte.
Aspectele cele mai subtile ale adaptării se fac în condițiile mediului social și se structureză ca forme de interogare în familie, grupuri sociale, profesiune, colectivități informale și organizate. Toate aceste structuri sociale creează un profil complex și multidimensionat de roluri și statute sociale prin care se exercită drepturile și responsabilitățile omului în societate.
Așadar, adaptarea socială permite valorificarea personalității, captează și alimentează aportul și creația ei.
Termeni corelativi conceptului de adaptare socială
În cadrul literaturii de specialitate este larg dezbătută problema adaptării sociale a persoanelor cu nevoi speciale, a indivizilor care fac parte din diverse etnii, a persoanelor care au fost supuse într-un moment al vieții lor unor evenimente traumatizante, a foștilor deținuți, însă problema adaptării sociale a elevului ca răspuns la imperativele societății contemporane (de a asigura școlarului o integrare socială optimă la sfârșitul perioadei de școlarizare) este puțin analizată.
Importanța școlii în demersul socio-adaptiv a elevului este evidențiată de nevoia punerii în valoare a potențialului fiecărui copil prin formarea deprinderilor și stocarea de informații care să-i ofere treptat acestuia posibilități de exprimare cu valoare individuală și socială.
Când se vorbește de educație, instrucție și de formarea minților, nu ar trebui să se piardă din vedere că orice activitate umană este supusă unei legi suverane: adaptarea individului la mediu. Se știe că adaptarea presupune prezența capacității omului de a face față, de răspunde pozitiv solicitărilor și exigențelor anturajului, împlinindu-și și cerințele individuale.
Adaptarea socială a fiecărui individ, presupune ca între interiorul și interiorul acestuia să fie dominate de armonie. Această armonie se poate realiza doar dacă persoana dovedește plasticitate comportamentală: pe de o parte este necesar să-și modifice comportamentul în funcție de mediul social, iar pe de altă parte se pot modifica condițiile de mediu în funcție scopurile și aspirațiile individuale ale persoanei.
Așadar, acest tip de adaptarea socială presupune asimilarea de noi cunoștințe și valori, dar și renunțarea la atitudini sau valori personale care se dovedesc a fi nefuncționale pentru că societatea nu le acceptă. Mediul familial, dar și școala, apoi mediul profesional și cel social îl obligă pe individ să se supună unui comportament continuu de adaptare în funcție de cerințele și exigențele mediilor respective.
Ca modalitate fundamentală a existenței umane, adaptarea este condiția și concomitent rezultatul unor procese generatoare și constructive complexe care se determină reciproc. Din perspectivă psihoanalitică, aceste procese devin termeni corelativi ai conceptului de adaptare.
Echilibarea este unul din procesele cel mai direct legate de adaptare, fiind privită ca tendință a organismului de a egaliza forțe contrarii. Echilibarea reprezintă atât efectul acțiunii de adaptare, cât și modalitatea de realizare a acesteia. Fiind considerată un principiu fundamental în teoria psihogenetică a lui J. Piaget, acest proces este rezultatul confruntărilor repetate dintre asimilare și acomodare, modalități de bază ale adaptării psihice la mediu.
Socializarea desemnează natura socială a dezvoltării umane, purtând amprenta particularităților determinate de experiențele fiecărui individ. Acestui proces de integrare socială a individului îi sunt furnizate mijloace de comunicare, prioritar fiind limbajul, tehnici de cunoaștere și comportare, modalități de învățare și acțiune. Socializarea este intim legată de adaptarea socială deoarece conduce la dobândirea regulilor de viață, a obișnuințelor, a modurilor de a gândi, a credințelor, convingerilor și idealurilor proprii mediului uman.
Dezvoltarea este un alt termen vehiculat împreună cu conceptul de adaptare. P. Popescu Neveanu consideră că acest proces constă în totalitatea schimbărilor ireversibile care determină schimbări cantitative cu sens ascendent, în pofida unor momente de regres care apar dar sunt depășite. Prin fenomenul de dezvoltare se realizează noi structuri funcționale care diferențiază conduita, realizându-se astfel o mai bună adecvare a acesteia la mediu. Solicitările interne și externe permanente determină o transformare a structurilor psihocomportamentale, care prin noile calități dobândite amplifică posibilitățile adaptive ale omului.
Maturizarea se referă în primul rând la ,,ansamblul proceselor bio-psiho-socio-culturale care în condiții normale de relaționare cu mediul conduc la creștere și organizare funcțională. Maturizarea exprimă structurarea funcțiilor biologice și psihice-senzoriomotorii, intelectuale, motivațional-afective, atitudinale și acționale, sociale și culturale, toate având ca efect emanciparea personalității.” (P. Golu, 1985, p. 67) Din această definție derivă termenul de maturitate, această expresie definind ,,starea funcțională de împlinire, punctul cel mai înalt al dezvoltării personalității ca instanță ce mediază adaptarea generală la ambianță”. (T. Crețu, 1994, p. 128). Maturizarea este strâns legată de procesul de învățare și educație, acestea fiind considerate strategii sociale fundamentale de adaptare.
Evoluția reprezintă unul din procesele ce amplifică posibilitățile adaptive ale individului la mediu. În sens larg, evoluția reprezintă un cumul de transformări lente dar succesive, bazate pe acumulări cantitative ce duc la apariția unor calități. Este considerată a fi rezultatul acțiunii permanente dintre organism și mediu, reprezentând totodată expresia superioară, structurată în timp, a celorlalte procese cărora, la rândul ei le oferă o nouă calitate.
Demersul socio-adaptiv al unei persoane este un proces îndelungat. Școala este considerată unul din factorii decizionali ai societății, căreia îi revine alături de familie sarcina de modela personalitatea și comportamentul social al copilului conform sistemului de norme și valori acceptate într-un moment istoric. La rândul său, copilul, prin activitatea sa creatoare va contribui la optimizarea societății, la perfecționarea mecanismelor sistemului social, iar atunci când se va impune, va participa la proiectarea și crearea unor noi structuri sociale, adecvate sensului devenirii istorice.
Mecanismul adaptării. Criteriile unei bune adaptări
Este cunoscut faptul că ființa umană se află într-un contact permanent cu mediul fizic și social în care își desfășoară viața. Integrarea armonioasă în acest mediu condiționează într-o mare măsură existența umană. Potrivirea omului cu mediul se face printr-o serie largă de procese și activități, strâns corelate cu situațiile variate și mereu schimbătoare ale acestuia. Satisfacerea trebuințelor și năzuințelor personale pot fi concretizate doar printr-o adaptare la mediul în care ne desfășurăm viața.
Mecanismul adaptării. Capacitatea de adaptare diferă de la un individ la altul. La unele persoane aceasta se realizează cu eforturi minime, la altele cu o cheltuială de energie considerabilă, uneori în mod deficitar, iar la un număr redus de persoane aceasta nu se poate realiza.
Gradul de adaptare este condiționat și de complexitatea și mai ales de cerințele mediului înconjurător. Un mediu simplu caracterizat printr-o viață lipsită de evenimente, procesele de adaptare și acomodare sunt reduse considerabil și se efectuează cu ușurință. Într-un mediu complex, marcat de situații noi, mereu schimbătoare, adaptarea impune ființei umane un efort susținut, care poate depăși uneori limitele normale ale individului.
Așadar, existența umană reprezintă un proces continuu de acomodare la cerințele aflate într-o continuă modificare ale mediului, școala fiind una din organizațiile sociale care educă și formează copilul, pentru ca satisfacerea trebuințelor și impulsurilor organice, a aspirațiilor și dorințelor personale să se realizeze la un nivel optim. În acest sens, omul este împins la o acțiune continuă, care este absolut necesară în procesul continuu de adaptare la mediul fizic și social.
Orice organism viu, ca să se poată menține și dezvolta, trebuie să se adapteze la condițiile și la împrejurările de mediu în care se ală, deoarece, organismul și mediul de află într-o continuă interferență. Atunci când se întâmplă ca echilibrul dintre aceste dimensiuni se tulbură, organismul reacționează pentru a-l restabili. Trebuințele de orice ordin nu pot fi satisfăcute decât prin reacții repetate, concretizate prin noi forme de răspunsuri, prin schimbarea mediului sau în mod excepțional prin modificarea trebuințelor. Aceste forme fundamentale de comportament constituie procesul de adaptare.
Pentru că societatea umană se află într-un proces de continuă schimbare, individualitatea umană poate fi pusă în orice moment în fața unei situații noi la care să se adapteze. În asemenea situații, „o persoană poate să reușească, poate să nu reușească sau poate găsi un compromis.” (K.M.Meninger: The Human Mind, p. 29)
Se poate spune că majoritatea persoanelor reușesc, mai mult sau mai puțin să facă față condițiilor și împrejurărilor impuse de viață. O asemenea persoană își poate desfășura viața, fără să cauzeze vreun prejudiciu sieși sau mediului din care face parte. Succesul unora se poate reflecta într-o viață fericită, în relațiile optime cu cei cu care vine în contact, dar și cu sine, în timp ce unii se mulțumesc cu o viață mai modestă, chiar mediocră uneori, fără a reprezenta însă un pericol pentru cei din jur sau o povară pentru sine. Procesul de adaptare îi pune și pe aceștia în fața unor încercări cu grade de dificultate variate, pe care datorită resurselor interne și a experienței de viață, reușesc în cele din urmă să le învingă.
Există și pesoane ale căror încercări de adaptare rămân zadarnice, cerințele mediului depășind capacitatea de adaptare a individului. Nereușita, conform lui Menninger poate să ia două forme: renunțarea, atunci când individul fiind în imposibilitatea de a îndeplini o cerință socială preferă să se retragă și atacarea, înfrângerea situației potrivnice. Cnform aceluiași psiholog, atât renunțarea, cât și atacul sunt nesatisfăcătoare, deoarece prima îi poate provoca persoanei suferință, iar a a doua conduce spre o vătămare a situației.
Mai există și o a treia posibilitate: necesitatea de a se retrage poate fi utilizată în scopul unui compromis între trebuințele personale și cerințele situației. În acest caz se poate vorbi despre un proces de readaptare, un compromis constructiv.
Așadar, nereușita poate să aibă prin urmare drept consecință atacarea situației, fuga
de situație sau readaptarea pe plan constructiv. În primul caz, persoana care nu a reușit să se adapteze va ataca situația, va încerca să o înlăture, cu scopul de a-și asigura un echilibru intern. În această categorie pot fi incluse: sfidarea autorității, neascultarea copiilor, indisciplina etc. În al doilea caz, persoana cu dificultăți de adaptare, va manifesta o conduită total opusă: în loc să înfrunte situația la care n-a reușit să se adapteze, va încerca diferite modalități de refugiu, de retragere, atitudine care este în defavoarea individului, provocându-i suferințe. Persoanele care aleg această formă de a se sustrage eforturilor susținute ce le impune procesul de adaptare, vor prezenta simptome emoționale ca: frica, timiditatea, suspiciunea, acestea acționând la acest nivel ca mijloace protective. În al treilea caz – compromisul constructiv, cum îl numește Menninger – persoana care n-a reușit va încerca cu succes o altă variantă, va încerca să modifice situația într-un sens care să-i fie benefic și de ajutor, căutând astfel să obțină un succes pe alt plan: profesional, literar, social, științific etc. Pentru realizarea unui compromis constructiv este necesar ca individul să dispună de o capacități intelectuală superioară și aptitudini deosebite,astfel încât compensația și compromisul constructiv să se poată realiza. Lipsa acestor calități poate constitui un nou prilej de înfrângere care pot agrava și mai mult situația, lăsând drum liber celorlalte două căi: fuga de situație și atacul.
Criteriile unei bune adaptări. O persoană poate ajunge la o bună adaptare, atunci când este capabilă să reacționeze în mod efectiv și integrat la mediul său fizic și intern. Pentru ca acest lucru să se realizeze, persoana respectvă trebuie să posede o serie de calități specifice: „Trebuie să fie capabilă de o justă înțelegere și apreciere a propriei sale personalități, a tendințelor, intereselor și ambițiilor proprii, a neajunsurilor, a particularităților sale emoționale și intelectuale, a cauzelor nereușitelor sale, precum și a adaptărilor cerute de diferitele situațiuni cărora trebuie să le facă față. Pe această cale se ajunge la eliminarea ignoranței, care este rădăcina multor dificultăți, conflicte, îngrijorări și superstiții.” (F. Ștefănescu Goangă, 1938, p. 16)
O persoană bine adaptată trebuie să posede capacitatea de a comunica și interacționa cu oamenii, de a realiza și menține legături familiale, școlare, sociale satisfăcătoare. Ca ființă socială omul trebuie să prezinte toleranță și capacitate de adaptare socială, precum și un echilibru optim între trebuințele personale și cerințele societății din care face parte.
O bună adaptare la cerințele mediului, precum și o sănănătate mintală satisfăcătoare
impun necesitatea unei vieți emoționale ordonate și echilibrate, care se concretizează prin liniște emoțională, seninătate, optimism, speranță și încredere.
O altă cerință a unei bune adaptări o reprezintă trasarea unor scopuri de viață bine definite: școlare, persionale, profesionale etc. În acest mod este evitată risipa inutilă de energie prin acțiuni inutile. Individul trebuie să-și canalizeze atenția și energia pe acțiuni atent planificate, învățând în același timp să-și controleze activitatea și impulsurile. Controlul determină utilizarea energiei nervoase în dezvoltarea unei forme de activitate noi și sănătoase, care să poată înlocui o activitate mai puțin utilă.
Cele dintâi experiențe sociale și acte de conduită ale copilului își au originea în mediul său familiar. Dacă acest mediu nu este prielnic, viața psihică a acestuia poate fi presărată cu conflicte emoționale care îi vor influența capacitatea de adaptare. Excesul de severitate sau de toleranță, devianțele comportamentale ale unuia dintre membrii familiei, pot afecta în mod negativ evoluția psihosocială a copilului. Pentru ca acesta să se dezvolte normal, familia ar trebui să aibă un bagaj minim de informații privitoare la dezvoltarea deprinderilor sănătoase de viață. În acest scop la nivel național au fost introduse diverse programe care să implementeze cunoștințe elementare despre sănătatea și igiena mentală.
Un rol foarte important în educarea și pregătirea individului pentru o viață normală în mediul său social și pentru realizarea unei adaptări superioare îi revine școlii. Trebuie recunoscut faptul că reformele repetate care au avut loc în învățământ în țara noastră în ultimii ani, mediul politic și socio-cultural contemporan fac ca școala să nu fie întotdeauna la înălțimea acestei așteptări. Multe din carențele proceselor de adaptare întâlnite la copii, indisciplina, dezinteresul față de învățătură, insuccesul școlar în ciuda unor aptitudini și capacități evidente, pot fi puse pe seama unor lacune la nivel organizațional și conceptual, existente în sistemul de învățământ actual.
În aceste condiții, școlii îi revine sarcina de a identifica în timp util acele trăsături indezirabile care pun în pericol dezvoltarea unei personalități armonioase, cu scopul de a le corecta și pentru a oferi cât mai multe oportunități pentru dezvoltarea unei adaptări superioare, nu doar la nivelul instituției școlare, ci și înafara acesteia, nu numai în prezent, ci și pentru viitor.
Școala contemporană – modelul unei societăți în miniatură
Ce este școala? Opiniile sunt nenumărate, însă o definițe care să cuprindă toate aspectele pe care le generează această interogație nu este deloc simplu de formulat. Dicționarul explicativ al limbii române prezintă acest concept ca fiind: ,,totalitatea elevilor și a cadrelor didactice dintr-o instituție de învățământ’’, dar și ,,localul, clădirea în care este instalată și funcționează instituția’’. Pentru a evidenția cultura relațională a acestei instituții, se recomandă sondarea literaturii de specialitate și întreprinderea unei analize profunde asupra activităților și caracteristicilor ce se desprind la nivelul mediului școlar.
1.4.1. Școala ca organizație socială
Societatea contemporană este marcată de schimbări pe toate planurile. De aceea, inclusiv activitatea umană este supusă unui proces de organizare și structurare, atât pe plan individual, cât și pe plan social. Organizarea reprezintă la ora actuală un răspuns declanșat de nevoia de a obține rezultate superioare, eficiență sporită, nevoie ce este specifică omului. Încă din Antichitate, individul a conștientizat propriile limite, și-a dat seama că de unul singur, izolat, performanțele sale vor fi mai reduse decât dacă și-ar uni eforturile cu alți indivizi care au scopuri asemănătoare.
Conceptul de organizație este definit de către E. Păun, prin stabilirea unui raport concret între principalele sale caracteristici: ,,Organizația este definită ca un sistem de activități, structurate în jurul unor finalități (scopuri, obiective) explicit formulate, care antrenează un număr mare de indivizi, ce dețin statute și roluri bine delimitate în cadrul unei structuri diferențiate, cu funcții de conducere și de coordonare a activităților” (E. Păun, 1999, p. 8).
Aplicând aceste caracteristici în cazul particular al școlii, se poate stabili că școala este o organizație, deoarece activitățile sale sunt structurate în jurul unor finalități clar definite în documentele școlare, antrenează un mare număr de indivizi (elevi, profesori, personal administrativ etc.) care dețin statute și roluri bine delimitate. Resursele umane care fac parte din mediul școlar, tind să-și atingă obiectivele stabilite, coordonează activitatea educațională, deseori propun schimbări la nivelul acestei instituții, toate aceste aspecte asigurând evoluția organizației. Astfel, „experiențele agenților organizaționali nasc noi norme și modele acționale, generează cadre instituționale mai bine adaptate, modelează viața și munca în organizație” (A. Neculau și Ș. Boncu în A. Cosmovici și L. Iacob, 2008, p. 231). În aceste condiții școala, mai mult decât alte organizații, își modelează continuu normele, modelele valorice, structurile interacționale, promovând totodată reproducerea și transmiterea acestora de la o generație la alta.
Analiza școlii ca o organizație socială de sine stătătoare nu se poate realiza, deoarece status-urile profesorilor și elevilor pe linie ierarhică, organizarea de tip formal a muncii, viața socială a școlii redau numeroase similitudini cu organizațiile alte categorii de organizații ce țin de domeniul economic: administrativ, industrial, comercial etc. Ca organizație socială, școala promovează două funcții: cea de socializare și funcția de transmitere a valorilor promovate de societate către individ. A. Neculau și Ș. Boncu (2008, p.230) răspund argumentat la întrebarea dacă școala este instituție sau organizație sau și instituție și organizație, prin realizare unei analize profunde a sistemului școlar. Concluzia autorilor este că școala este o instituție ce caracterizează prin trăsăturile specifice unei organizații: „diviziunea sarcinilor, distribuirea rolurilor, un sistem de autoritate și un sistem de comunicare între membri, norme care reglementează contribuția acestora și recompense pentru activități.” (Bernoux, 1985, apud A. Neculau și Ș. Boncu,2008, p. 230)
Fiind o organizație socială cu funcție de socializare și de transmitere a valorilor sociale, școala se conturează ca un sistem cu următoarele caracteristici psihosociologice:
întreține numeroase relații de ordin social, economic, politic etc. cu mediul socio-economic, îndeosebi cu familia, mass-media, instituțiile culturale și politice;
dezvoltă o funcție primară, constând în livrarea de servicii elevilor și de produse societății și o funcție secundară, constând în furnizarea de modele atitudinale, comportamentale populației implicate în sistem;
este un sistem deschis – indivizii intră în sistem cu anumite achiziții culturale (modele, valori, norme, prejudecăți), suferă un proces de transformare și ies din sistem purtând ceva din acea încărcătură inițială;
uneori, scopurile fundamentale ale școlii (instrucția și educația) sunt neglijate în favoarea menținerii sistemului prin instituirea unor norme și regulamente care transformă membrii organizației în simpli executanți. Efectul este crearea unor „personalități birocratice” caracterizate prin supunerea necondiționată la norme, angajare afectivă minimă, dezinteres față de inovație și progres, dependență excesivă față de nivelele ierarhice (respectiv profesorul);
în cadrul unei organizații individul prezintă o dublă tendință: pe de o parte satisfacerea propriilor aspirații, obținerea succesului personal, pe de altă parte el trebuie să răspundă cerințelor organizaționale, să respecte ierarhiile superioare. Elevul care reușește să facă față solicitărilor sistemului fără a se supune excesiv regulilor și normelor are șansa succesul personal de către comunitatea școlară;
școala, ca organizație socială, este în același timp un sistem formal și informal. Este formal deoarece prescrie reguli, norme, controlează și sancționează conduitele individuale prin raportare la aceste norme. În acest cadru formal de dezvoltă relații interpersonale informale precum simpatie, antipatie, prețuire, dispreț, alegere, respingere între elevi, între elevi și profesori sau între profesori;
relațiile dintre nivelurile ierarhice, dar și dintre membrii oricărei organizații sociale, deci și ai școlii, nu pot fi menținute fără o comunicare eficientă. La nivelul școlii comunicarea poate menține distanța dintre indivizi cu funcții și statusuri diferite sau poate contribui la stabilirea unor relații socio-afective. Nu trebuie neglijată importanța canalelor informale de comunicație ce pot deveni adevărate „instrumente” de cunoaștere a elevilor (A. Neculau, Ș. Boncu, 1999, pp. 232-234).
Caracteristici sistemului școlar anterior prezentate nu trebuie interpretate ca fiind separate, de sine stătătoare. Acestea se află într-o interacțiune permanentă și se influențează reciproc.
Prezența mai multor tipuri de membri, atât în plan organizațional, cât și în plan pedagogic reprezintă o altă caracteristică ce deosebește școala de alte organizații cu implicații în sfera educațională și culturală. În plan organizațional se situează membrii organismelor de conducere ale școlii: directori, directori adjuncți, șefi de catedră, care îndeplinesc concomitent funcția de profesor și manager. În plan pedagogic distingem două categorii de membri: cadre didactice și elevi.
În același timp, școala este considerată o organizație care învață și produce învățare. Din această dublă deschidere (învață și produce învățare) se configurează o serie de particularități care fac referire la specificul școlii ca organizație. Cea mai importantă caracteristică o reprezintă realizarea a două activități de bază separte, dar aflate într-o relație de interdependență:
activitatea managerial-administrativă ce constă în conducerea și administrarea școlii, dar și structurile care reglementează activitatea cadrelor didactice, statutul și rolul lor instituțional.
activitatea pedagogico-instituțională, orânduită de norme ce decurg din natura proceselor de predare-învățare, implicând raporturi specifice ale elevilor și profesorilor cu știința (devenită obiect al transmiterii și asimilării în școală). Logica acestei activități își are sursa în premise psihologice și pedagogice. Premisele psihologice constau în: particularitățile dezvoltării generale a elevilor de diferite vârste; caracteristicile proceselor de învățare la anumite vârste; resursele afectiv-emoționale implicate în învățare etc. Premisele de natură pedagogică se referă la achizițiile privind modalitățile de organizare și desfășurare a predării-învățării, structurile curriculare, caracteristicile relației pedagogice profesor-elev, natura comunicării didactice etc.
Cu toate că ambele tipuri de activități (managerial-administrativă și pedagogică) sunt întâlnite la nivelul organizației școlare și sunt în relație de interdependență, cea care domină este activitatea pedagogică, acestă aflându-se în slujba finalităților prevăzute de actualul Curriculum Național.
Școala, ca organizație socială este în același timp, un sistem formal, dar și un mediu punctat de numeroase aspecte informale. Această realitate este favorizată atât de prezența elevilor, care au propria cultură, dar și de faptul că activitatea pedagogică impune cadrelor didactice creativitate și imaginație în actul didactic și în comportament.
Prin rapotare la aspectele prezentate anterior, mulți specialiști susțin ideea că instituțiile de învățământ ar avea de pierdut dacă s-ar izola în contextul cultural-educativ actual sau dacă nu s-ar implica în lupta pentru promovarea valorilor purtătoare de viitor și pentru limitarea unor influențe sau orientări nocive. Astfel, școala, mai mult decât alte organizații, oferă membrilor săi libertate de manifestare și prezintă flexibilitate față de atitudinile mai puțin conformiste. Desigur, această libertate se manifestă între anumite limite impuse de principiile organizației.
Putem spune că școala se înscrie într-un lanț de evoluție pentru elevi și implicit pentru societatea din care fac parte, componentele procesului educațional fiind esențiale și fundamentale pentru dezvoltarea umană.
În concluzie, se poate afirma că școala este o organizație socială care influențează și transformă viața membrilor săi, reprezentând astfel o societate în miniatură. Prin stabilirea unor reguli a căror respectare este argumentată prin recompense și pedepse, școala modelează continuu comportamentul uman. Se prezintă ca organizație care produce învățare, care propagă normele și valorile deja existente, prin transmiterea lor de la o generație la alta, dar, stimulând în același timp inovația și progresul.
De aceea G. Berger cere educatorului un comportament deschis către schimbare, considerând că școala ar trebui să fie pivotul în jurul căruia să se înfăptuiască schimbarea în societate.
1.4.2. Rolurile profesorului contemporan
Un rol important în edificarea unei societăți care valorizează omul și îl încurajează să se dezvolte continuu îi revine cadrului didactic de la orice nivel educațional. Acesta, prin felul său de a fi, de a acționa, modelează conștient sau inconștient personalitatea fiecărui elev cu care vine în contact.
Din punct vedere social, rolul reprezintă totalitatea comportamentelor pe care le presupune calitatea de membru al unui grup.
Rolurile profesorului se construiesc pornind de la relaționările sale cu diferite grupuri de referință, care îi impun cerințe distincte. Fiindcă profesorul are un rol hotărâtor în viața elevilor, vor fi analizate rolurile acestuia în relația directă cu discipolii săi.
Este cunoscut faptul că misiunea profesorului nu este una facilă. Dascălul contribuie la edificarea viitorului umanității, prin participarea la construirea personalității autonome ce vine în întâmpinarea realizării idealului educațional.
Abilitățile profesionale, cât și însușirile de personalitate lasă urme adânci în inima și conștiința elevilor, provocând reverberații chiar și mulți ani după terminarea studiilor. Prin tot ceea ce face, prin prestanță, prin atitudine, prin comportamente, educatorul își poate apropia sau îndepărta elevii: motivează, încurajează, sancționează, aprobă, dezaprobă, povățuiește etc.
Putem spune că profesorul influențează în mod crucial elevul, sub toate aspectele personalității sale, prin profesionalismul cu care își exercită atribuțiile, prin competența și cunoștințele sale, prin modul în care proiectează în ansamblu intervenția educativă.
Psihologii consideră că profesorului i se conferă roluri având în vedere diverse elemente precum activitatea instructiv-educativă pe care o prestează în școală, funcțiile pe care trebuie să și le asume într-un context social, instituțional, specific și obiectivele pe care trebuie să le realizeze împreună cu diverși parteneri. Pornind de la funcțiile cadrului didactic descrise în Gallagher, 1994, apud Neculau, 1999, p. 260, sunt identificate trei roluri care reliefează mai cu seamă latura pedagogică a activității profesorului:
de executor, de aplicant al planurilor și programelor școlare, scopurilor, obiectivelor cuprinse în paginile acestora, prin cele mai eficiente mijloace, (profesorul-executor);
2. de persoană-resursă în rezolvarea problemelor emoționale și motivaționale ale elevilor, (profesorul empatic);
3. de facilitator al dezvoltării cognitive, afective și morale a elevilor, (profesorul-eliberator al minții elevilor).
Elena Joița citează câteva roluri ale cadrului didactic stabilite de D. Potolea prin raportare la funcțiile îndeplinite și asumate de către el în plan didactic:
1. de organizare și conducere a clasei în plan social;
2. de consiliere și orientare școlară și profesională;
3. de îndrumare a activității extrașcolare;
4. de perfecționare profesională și cercetare pedagogică;
5. de activitate socioculturală (Potolea, apud Joița, 2003, p. 35).
Se poate observa că rolul profesorului depășește limitele spațiului școlar, în sensul că relațiile de colaborare între cadrul didactic și elev se extind și dincolo de actul didactic propriu-zis. Pas cu pas, elevii reușesc sub îndrumarea dascălilor să-și dezvolte capacitatea de a face față în mod creativ viitorului, așa încât aceștia ,,să întâmpine schimbarea cu interes și entuziasm și nu cu frică și rezistență”. (Raportul către UNESCO al Consiliului Internațional pentru Educație în secolul XX, p. 246).
O altă teorie (Woolfolk, apud Nicola, 1996, pp. 474-475) identifică câteva roluri aferente statutului de cadru didactic, ținând cont de locul său în procesul de învățământ:
1. de expert în actul de predare învățare, de transmițător de cunoștințe, dar și de metode, stiluri, reușind să ia decizii cu privire la toate aspectele impuse de procesul de învățământ;
2. de declanșator și susținător al interesului pentru învățare a elevilor, devenind astfel agent motivator;
3. de lider în clasa de elevi, exercitându-și influența asupra principalelor fenomene ce se produc în această dimensiune școlară;
4. de manager, de persoană care supraveghează, dirijează, organizează activitățile desfășurate de clasă;
5. de model socio-moral pentru elevi, de transmițător de valori, atitudini, fiind totodată observator și îndrumător al comportamentelor acestora;
6. de profesionist reflexiv care analizează, studiază, interpretează fenomenele psihosociale cu care se confruntă la nivelul grupului școlar.
Fiecare din rolurile prezentate anterior scot în evidență importanța acestora, precum și cea a dimensiunii personalității profesorului asupra formării fiecărui elev ca personalitate integratoare, viitor membru al societății, fiecare dintre aceste aspecte depășind ca importanță valoarea academică a unei discipline de învățământ.
Studiile au reliefat faptul că pe un elev îl atrage sau nu o anumită disciplină și în funcție de personalitatea profesorului pe care o predă. De aceea, responsabilitatea cadrului didactic în ceea ce privește randamentul școlar este substanțială, fiind puse în balanță atât competența sa profesională, cât și personalitatea acestuia.
O multitudine dintre rolurile expuse sunt roluri clasice, care au revenit dascălilor din toate timpurile, trasând limitele a ceea ce specialiștii numesc ,,măiestrie pedagogică”. Altele se corelează strâns cu dinamica dezvoltării societății, cu reformele care au avut și au loc în domeniul educației și învățământului.
Din implicațiile educației permanente asupra programelor școlare, derivă o seamă de roluri noi (sau de roluri vechi reconsiderate). Acestea tind a fi centrate pe valori, atitudini, motivație, să cultive independența, propria responsabilitate, autoanaliza critică, flexibilitatea și autoînvățarea, facilitând o dezvoltare armonioasă a individului, astfel încât formarea sa să vină în întâmpinarea cerințelor societății din care va face parte ca adult.
Așadar, școlii și profesorului le revine rolul de a forma elevilor pe parcursul procesului de învățare o serie de deprinderi și obișnuințe care să-i ajute să-și formeze o imagine corectă despre ei și să-și fixeze obiective în viață ținând cont de aptitudinile și posibilitățile lor reale. Printre aceste elemente noi care îi vor asigura elevului o integrare socială eficientă se evidențiază: deținerea informației sau capacitatea de a localiza informația, posesia de deprinderi intelectuale ce pot fi generalizate la un nivel mai înalt, însușirea strategiilor generale pentru rezolvarea problemelor, stabilirea propriilor obiective, motivarea adecvată și construirea unei imagini de sine optime.
Rolurile tradiționale ale educatorului se cer reconsiderate și datorită extinderilor noilor tehnologii ale comunicației și informației în educație. Profesorul nu mai este singurul care poate oferi informație, iar învățarea se poate face și fără sprijinul nemijlocit al acestuia. Astfel, se impune cu mai multă pregnanță necesitatea înzestrării elevilor pe parcursul activităților de învățare cu acele instrumente de muncă intelectuală care să permită desfășurarea în condiții bune a unei acțiuni de autoeducație care se va derula pe parcursul întregii vieți.
În aceste condiții cadrului didactic îi revine rolul de meditator în procesul cunoașterii sau de consiliere, alături de rolul de transmițător de informații, a cărui pondere este vizibil în scădere în cadrul învățământului modern, centrat pe competențe. El îi poate însoți pe elevi în lumea cărților, în călătoriile pe internet, consiliindu-i în selectarea diverselor surse de informare, dirijând realizarea unor lucrări al căror scop îl reprezintă lărgirea orizontului de cunoaștere al elevilor.
Cu toate că mijloacele mass-media influențează major activitatea de învățare a elevilor și pregătirea acestora pentru viață, trebuie recunoscut totuși faptul că latura afectivă a personalității unui dascăl adevărat nu poate fi înlocuită de nimeni și cu nimic. Felul în care s-a reflectat personalitatea unui dascăl în formarea armonioasă a unui elev se va vedea cu adevărat doar atunci când cel educat va fi pus în situația de a-și manifesta sentimentele și convingerile, de a le proba prin comportamente observabile.
Prin aceste remarci, este descris unul din înțelesurile majore ale expresiei „rolul profesorului și anume ,,rolul profesorului înțeles drept comportament” (Enciclopedia Internațională a Educației). Potrivit autorilor acestei enciclopedii care înțeleg prin rolul profesorului, comportamentul profesorului, acesta trebuie să fie conștient că este supus unui proces continuu de observație și că există posibilitatea ca elevii sau alte persoane să influențeze sau să fie influențate de rolul profesorului.
După cum se poate observa, pentru fiecare persoană cu statut didactic există o sumă de roluri pe care aceasta trebuie să le îndeplinească. Toate aceste misiuni îi cer dascălului contemporan să se implice cu toată ființa în activitatea pe care o desfășoară, manifestând calități diverse, acest lucru exprimând de fapt o parte din complexitatea meseriei de dascăl.
Adaptarea școlară – premisă a adaptării sociale
Copilul reprezintă „un mic univers”, iar creșterea și devenirea lui ca adult este un drum lung și sinuos, plin de urcușuri și coborâșuri.
Încă de la naștere ființa umană este supusă unui proces continuu de învățare. Un act
educativ competent nu se poate realiza decât prin prisma înțelegerii fiecărui copil ca ființă unică, cu potențe ce așteaptă să fie descoperite și puse în valoare. Copilul nu este un adult în miniatură. El are propriul stil de a gândi, de acționa, de a simți. Prin spijin și îndrumare el își va putea pune în valoare personalitate, dezvoltând conduite agreate de societate, dând dovadă de creativitate și inițiativă. Educația nu vine să-l încorseteze cu reguli, ci îi oferă puncte de sprijin, repere. Regulile nu se pot stabili arbitrar, ci trebuie argumentate și explicate.
Astfel, individul își va crea un sistem propriu de valori, care prin acțiuni și influențe repetate va fi supus unui amplu proces de modelare și va facilita acordul dintre propria personalitate și imperativele mediului în care trăiește. Acest proces amplu portă amprenta unei transformări constante care are drept scop o adaptare socială eficientă.
1.5.1. Școlaritatea mică – esența perioadei de formare a unei noi generații
Copilăria este perioada celei mai intense dezvoltări fizice și psihice a ființei umane. Despre această etapă a dezvoltării omului s-a scris mult, fiind o etapă față de care specialiștii în domeniile psihologiei, pedagogiei, sociologiei, antropologiei, fiziologiei, medicinei și psihiatriei și-au exprimat intens interesul. Numărul mare și varietatea domeniilor de activitate îndreptate spre problematica micii școlarități reflectă complexitatea ei.
Fiind o perioadă de dezvoltare intensă, intrarea în școală a copilului, frecventarea și parcurgerea cu succes a sarcinilor impuse de obiectivele pedagogice ale ciclului primar, reprezintă momente hotărâtoare ale vieții. Educația școlarității mici este parte integrantă a activității educaționale realizate cu ființa umană pe traiectoria construcției personalității sale, marcând fazele de început ale ontogenezei. Chiar de la debutul micii școlarități, asupra copilului se exercită un sistem complex de influențe, sistem denumit de către pedagogi proces educațional. Acesta își pune amprenta asupra calității întregului edificiu al personalității ce se va definitiva mulți ani mai târziu. Procesul instructiv-educativ realizat la această vârstă păstrează caracteristicile fundamentale ale celui exercitat în întreaga perioadă de școlaritate, având o funcționare sistemică, ce include componente structurale, operaționale și funcționale.
Profesorul universitar Rodica Mariana Niculescu descrie această ultimă fază a copilăriei, ca fiind „o vârstă a cunoașterii” (2007, p. 18). Această fază a copilăriei coincide cu prima etapă școlară. Copilului preșcolar care va păși pragul clasei întâi, i se creează de către adulți îndeosebi (părinți, bunici etc.), o așa numită așteptare psihologică care poate influența debutul școlarității. Pe alocuri, intrarea în școală solicită o amplă mobilizare de capacități adaptive, fapt care s-a transformat în obiectul de cercetare al multor specialiști din diverse domenii.
Odată cu intrarea în mediul școlar, învățarea devine tipul fundamental de activitate. Pe parcursul a cinci ani de mică școlaritate, copilul își însușește numeroase deprinderi și cunoștințe care vor juca un rol important în formarea lui ca om. Deși tendințele spre joc sunt pregnante în etapa alfabetizării (clasele pregătitoare, I și a II a), copilul începe să acorde treptat din ce în ce mai multă atenție regulilor impuse de cerințele statutului de școlar. În a doua subetapă școlară (clasa a III a și clasa a IV a), copilul devine profund interesat de cunoștințele din diferite domenii, de competițiile sportive, de activitățile artistice, de viața colectivului din care face parte. Copilul progresează în deprinderile de bază: citit-scris, calcul, dobândește tehnici intelectuale de învățare, gândirea este organizată în jurul unor noțiuni fundamentale, ritmul de desfășurare al acțiunilor devine mai alert, iar activitatea intelectuală este mai intensă. Capacitatea de înțelegere se dezvoltă, iar orizontul intelectual și cultural se lărgește continuu.
Jocul de competiție devine palpitant în această perioadă a copilărie. Astfel, copilul participă activ la viața echipelor din care face parte, reușind integrarea acțiunilor în obiective de grup. Odată cu intrarea în mediul școlar, atitudinea sa față de reguli se schimbă ușor. Controlul și autocontrolul respectării acestora încep treptat să fie testate: copilul spune când colegii săi greșesc, dar omite să-i atragă atenția învățătoarei când regulile sunt încălcate. Astfel, acționează un fel de discretă solidaritate de vârstă.
În general, pe perioada micii școlarități, personalitatea copilului, deși este încărcată cu responsabilități numeroase și dificile, traversează o perioadă de expansivitate. Forțele fizice și psihice ale copilului încep să se exprime și să provoace acestuia o autodezvăluire a posibilităților, situație care îl mulțumește pe copil și-i creează conștiința unei mari independențe.
Așadar, în această perioadă, școlii îi revine rolul de a învăța elevul să învețe, dar și acela de a-l învăța cum să facă, cum să existe și cum să devină. De asemenea, școala trebuie să țină cont că micul om trăiește din ce în ce mai mult înafara școlii, experiența și comportamentul lui formându-se sub influența vieții însăși. În aceste condiții este necesar ca mediul școlar să devină mai deschis, ca relațiile cu comunitatea să fie optimizate, pentru ca elevul să fie dirijat către autoeducație, către educația permanentă, confirmându-se astfel ideea că școala are un rol esențial în adaptarea socială a individului.
1.5.2. Conceptul de adaptare școlară
Școala este una din instituțiile care conduce treptat copilul pe drumul ascendent al socializării și umanizării. Intrarea în școală a copilului constituie un moment important în viața acestuia, date fiind „statutul” și „rolul” de elev, noutatea condițiilor de activitate, natura relațiilor cu adulții și colegii și mai ales specificul învățării, activitatea dominatoare a copilului.
Copilul începe o viață nouă, centrată pe învățarea de tip școlar, activitate ce devine treptat forma de existență și criteriu de evaluare a elevului. Așadar, odată cu intrarea în școlaritate, copilului i se vor organiza și dezvolta strategii de învățare care contribuie la structurarea identității și a capacităților proprii specifice fiecărui individ.
Integrarea copilului în mediul școlar presupune o acomodare a elevului cu sarcinile pe care le impune școala și activitatea de învățare. Acest proces de acomodare se exprimă pregnant prin: reușita școlară, acomodarea la cerințele școlii, orientarea adecvată a resurselor interne și externe impuse de cerințele familiei și ale mediului social.
Astfel, activitatea micului școlar este supusă unui proces continuu de adaptare care presupune reglementarea și ajustarea conduitelor în raport cu situațiile cotidiene. Acest proces care implică acțiunea de modificare, de ajustare, de transformare a copilului pentru a face față cerințelor instructiv-educative și pentru a fi compatibil cu normele și regulile pretinse de programa școlară, poartă denumirea de adaptare școlară.
Din punct de vedere psihologic, ,,adaptarea școlară marchează tendința de echilibru necesar între procesele de asimilare și cele de acomodare, tendință realizată în
mod obiectiv, la nivelul acțiunii permanente existente între om și realitate.” (J. Piaget, 1973)
Adaptarea școlară reprezintă în sens larg un proces complex, proiectat și dirijat de către cadrul didactic în vederea realizării unor raporturi optime între elev și mediul educativ/didactic. Adaptarea școlară exprimă calitatea și eficiența realizării concordanței dintre personalitatea elevului și cerințele școlare. Această corelație privește activitatea didactică, dar și procesul de integrare psihosocială a școlarului în diferite colective, grupe, conform finalităților asumate la nivel macro și ministructural.
Conținutul acestui concept este uneori interpretat în sens restrictiv prin raportare la
acțiunile necesare în anumite împrejurări concrete: intrarea elevului în clasa pregătitoare (sau într-un nou ciclu de școlaritate), pregătirea elevului în condițiile unei noi discipline de studiu, sprijinire și îndrumarea elevului cu deficiențe sau întârzieri în activitatea de învățare etc.
Complexitatea acestui proces este greu de surprins, dar dacă se are în vedere particularitățile activității instructiv-educative, se poate spune că adaptarea școlară exprimă calitatea eficienței raportului dintre personalitatea copilului și cerințele școlare. Esența acestui concept este dată astfel ajustarea compatibilității dintre actul instructiv educativ pe de o parte și trăsăturile de personalitate ale elevului pe de altă parte. Din punct de vedere social, acest concept marchează tendința de integrare a subiectului educației într-o anumită comunitate, în cadrul uni proces care începe în familie și continuă în grădiniță, școală, societate etc. În această accepțiune, adaptarea școlară constituie o parte integrantă a unui proces mai complex care este procesul de adaptare socială.
Deseori conceptul de adaptare școlară este confundat cu cel de integrare școlară. Primul termen definește transformarea continuă a copilului pentru a deveni apt pentru școlaritate, pentru a fi capabil de a face față cerințelor instructiv-educative și de a fi compatibil cu dobândirea cu succes a statutului de școlar, iar integrarea se referă la consolidarea includerii optime a elevului în cadrul grupului școlar. Așadar, adaptarea constituie una din fazele integrării.
Privită ca proces și adaptarea școlară este supusă unor criterii de evaluare. Acestea vizează capacitate elevului de integrare în activitatea didactică și viața comunității. Această capacitate identifică următoarele categorii de factori favorizanți:
a) reușita școlară, care reprezintă un indicator cu o sferă mai largă decât adaptarea școlară (adaptarea școlară fiind premisa reușitei școlare);
b) acomodarea școlară la cerințele comunității școlare (colectiv didactic, clasa de
elevi, microgrupuri formate etc.), aflate în continuă ascensiune;
c) maturitatea școlară, care presupune valorificarea deplina a nivelului de dezvoltare biologică, psihologică, socială si culturală specific vârstei si treptei de învățământ respective;
d) orientarea școlară adecvată resurselor interne (intelectuale-nonintelectuale) și externe (cerințele familiei si ale mediului social) existente sau aflate într-o anumită linie de evoluție;
e) (re)orientarea școlară specială, determinată de imposibilitatea rezolvării pedagogice a unor cauze obiective: debilitate mintală, intelect de limita, tulburări instrumentale (dislexie, disgrafie, discalculie, mutism electiv etc.), instabilitate psihomotrică, tulburări comportamentale (conduita agresivă, perversă etc.).
(Coașan Aurelia, Vasilescu Anton, 1988, p. 39)
Concluzionând, se poate spune că adaptarea școlară nu trebuie înțeleasă doar ca adaptare a copilului la exigențele școlii, ci și ca adaptare a școlii la caracteristicile psihosociale ale copilului. Școala este un leagăn al socializării individului, influențând și favorizând prin conținutul și climatul relațional pe care îl structurează, prin modalitățile de lucru utilizate maturizarea sa socială.
1.5.3. Adaptarea copilului la activitatea de tip școlar
Începutul vieții de școlar înseamnă introducerea copilului într-o ambianță nouă, în care este angajat într-un proces continuu de pregătire pentru viață. Școlaritatea îi marchează copilului personalitatea și întregul mod de manifestare.
Mica școlaritate este perioada în care regimul de muncă și de viață al copilului se modifică în mod substanțial. Toate evenimentele ce punctează această perioadă, caracteristicile tensionale și vectoriale ale mediului școlar ajung să domine și să marcheze tabloul de valori al școlarului mic.
Mediul școlar este complet diferit față de cel familial, cu care copilul este obișnuit. Rolul școlii este acela de a promova importanța unei munci disciplinate, continue, organizate, satisfacțiile afective rămânând pe un plan secund, dar nu fără importanță. Școala oferă copilului o colectivitate, un loc de muncă cu aspecte mentale, afective, morale aspecte care își vor pune în mod hotărâtor amprenta asupra dezvoltării psihice a elevului.
În România, ca și în multe alte state europene, vârsta cronologică este luată drept criteriu de școlarizare, întemeindu-se ipoteza (nu întotdeauna confirmată) că toți copiii de 6 ani dispun de o dezvoltare psihică suficientă pentru integrarea cu succes în procesul de învățământ. În situațiile în care gradul de dezvoltare al copilului nu este în concordanță cu cerințele școlare, se poate instala insuccesul școlar. Un copil care nu poate realiza o sarcină școlară în același timp cu colegii săi va dezvolta treptat aversiune față de școală, complexe de inferioritate și manifestări agresive față de colegi.
M. Roșca susține că nivelul de dezvoltare al diferitelor funcții psihice poate fi ameliorat într-o oarecare măsură prin acțiuni corect organizate mai ales la copiii cu o întârziere temporară în ritmul dezvoltării mintale, la cei care nu primesc în cadrul familiei influențe educative adecvate sau la cei care au o eficiență mintală scăzută datorită unor traume sau carențe educative.
Cunoașterea nivelului dezvoltării psihice și a bagajului de cunoștințe cu care copilul intră în clasa pregătitoare, permite depistarea și exersarea sistematică a funcțiilor întârziate, elaborarea unor deprinderi intelectuale care să permită asimilarea unor noțiuni fundamentale pentru înțelegerea și achiziționarea deprinderilor școlare. Așadar, pentru ca elevul de clasa pregătitoare să poată face față regimului școlar și să fie capabil de asimilare, trebuie să dispună de un anumit grad de dezvoltare fizică și intelectuală care să asigure condiții minime pentru reușita școlară.
Reușita școlară nu vizează doar volumul de informații, ci și fondul de instrumente mintale și mecanisme senzoriomotorii care să permită asimilarea datelor concrete și verbale ce i se oferă în cadrul actului didactic.
Adaptarea copilului la activitatea de tip școlar și la relațiile școlare presupun așadar o anumită maturitate din partea copilului. Această maturitate îi va permite copilului să poată trece cu mai multă ușurință de la activitatea predominată de joc din mediul familial și preșcolar într-un nou univers în care își va asuma anumite îndatoriri și va relaționa în mod conștient și organizat în plan social.
Școala declanșează chiar din primele zile un proces de adaptare la mediu și la un sistem de solicitări diferit ca structură, climat, funcționare față de cel familial și al grădiniței. Astfel, școlii îi revine rolul de a-și exercita calitatea ei de formator asupra evoluției copilului sub toate aspectele, scopul final fiind acela de a crea premisele unei adaptări sociale ulterioare la cel mai înalt nivel posibil. Școala primește și rolul de a transforma posibilitățile native ale copilului în realități, în acte de comportament. De aceea, cadrul didactic trebuie să cunoască foarte bine capacitățile și particularitățile specifice vârstei și individualității fiecărui individ.
Integrarea școlară a elevului presupune deja integrarea într-un regim de muncă. Elementele de joc se estompează treptat, munca fiind din ce în ce mai organizată și necesită un efort susținut. Încă de la începutul școlarității, copilul este supus acțiunii de ,,a învăța să învețe’’ în cadrul fiecărei discipline, iar astfel, se va familiariza repede cu metodele și mijloacele de învățământ. Copilul va învăța cu atât mai temeinic și în consecință se va adapta cu atât mai bine, cu cât el acceptă mai rapid strategiile didactice prin care învățătorul îi orientează activitatea.
Școlii îi revine sarcina de a elabora un program al dezvoltării și de a conduce în mod planificat formarea elevului. Însă proiectarea acestui demers nu poate garanta și eficiența activității instructiv-educative la care elevul ia parte, deoarece procesele psihice se dezvoltă treptat, fiind influențate de posibilitățile native, dar și de mediul socio-cultural.
Învățarea reprezintă un act deosebit de complex care angajează dint-o perspectivă inedită întreaga sferă a vieții psihice a copilului, diferite structuri anatomo-fiziologice, toate cunoștințele și deprinderile.
Starea de disponibilitate pentru activitatea de învățare, asigurarea unor condiții optime interioare care să permită copilului să abordeze la un nivel optim solicitările noii activități, dar și acea stare pozitivă față de momentul debutului școlar, sunt aspecte deosebit de importante care revin ca sarcină educatorului în perioada ce precede anii de școlaritate mică. Toată această activitate pregătitoare realizată pe parcursul grădiniței are drept scop integrarea școlară în condiții cât mai bune atât din punctul de vedere al adaptării la specificul activității de învățare, cât și la specificul clasei ca grup social.
De felul în care este organizat drumul spre cunoaștere al elevului, depind foarte mult performanțele așteptate. Ca oricare altă activitate, are mai mari șanse de reușită dacă începutul este bine conceput. Este cunoscut faptul că impresiile și rezultatele de la începutul școlarității își pun amprenta pe întreaga activitate și conduita viitoare a copiilor, îndeosebi pe atitudinea lor față de obligațiile ce le impune viața de școlar.
Încă de la începutul școlarității cadrul didactic trebuie să asigure o trecere optimă de la joc, activitatea dominantă a vârstei preșcolare, la învățare, activitate specifică perioadei școlare. Trecerea se va face treptat prin măsuri corespunzătoare.
Primele măsuri și obiective care asigură această trecere sunt de natură educativă și urmăresc introducerea copilului în atmosfera vieții și activității școlare. Trebuie știut că aceste măsuri își au sursa chiar în procesul instructiv educativ. Realizarea acestor probleme care marchează debutul școlarității nu se realizează prin lecții cu conținut moralizator, ci prin acțiuni care au menirea de a-i introduce pe copii în regimul muncii școlare. Acestea se regăsesc într-o serie de măsuri operative, practice, fără a purta denumirea de metode sau strategii speciale și impun elevilor anumite norme de conduită ce pot fi enunțate astfel:
punctualitatea (sosirea la școală înainte de începutul primei ore de curs, încheierea recreației la auzul sunetului clopoțelului);
obligația de a munci (de a-și efectua temele, de a învăța, de a participa activ la lecție);
grija față de bunurile pe care le întrebuințează (bunurile școlii și personale);
spiritul de ordine (să ceară permisiunea, să răspundă doar dacă a fost numit);
constituirea unor grupe concrete (părăsirea spațiului școlar în grup organizat);
anunțarea dorinței într-o manieră civilizată etc.
Toate aceste acțiuni se vor regăsi treptat în conduita morală a fiecărui copil, bagaj cu care acesta pleacă spre societatea căreia îi va aparține ca adult.
Începutul clasei pregătitoare este strâns legat de folosirea în mod organizat auxiliarelor, rechizitelor, fiind exersată în același timp și terminologia specifică. Programa școlară prevede exerciții de orientare în pagină, de descifrare a imaginilor, de recunoaștere a rândurilor orientate, a coloanelor, a simbolurilor utilizate de materialele auxiliare, exerciții de comunicare orală. Fiecare obiectiv cadru prevede obiective de referință care sunt concretizate în exerciții simple și asigură atingerea obiectivelor operaționale stabile în cadrul activităților instructiv-educative.
Această perioadă cuprinde numeroase activități ce vizează pe lângă adaptarea optimă a copilului la mediul școlar și pregătirea acestuia pentru citit-scris. Conținutul și formele acestora sunt strâns legate de capacitatea de exprimare orală. Important de reținut este strategia didactică utilizată. Toate activitățile de învățare sunt astfel concepute încât conceptele cu care se operează să permită înțelegerea lor doar pe cale practică, teoretizările inaccesibile școlarilor fiind înlăturate.
Toate aceste acțiuni specifice perioadei preabecedare îl pregătesc pe elev pentru perioada în care își va însuși deprinderile de citit, scris, socotit, deprinderi care îi vor asigura în mare măsură adaptarea optimă la mediul școlar în general, al activității școlar în special. Aceste instrumente de muncă intelectuală reprezintă un prim răspuns la imperativele societății din care face parte.
Prin adaptarea copilului la activitatea de învățare, se produce și o separare vizibilă între activitatea propriu-zisă și joc, între timpul activității școlare și timpul liber. Specialiștii și mai ales învățătorii au remarcat însă numeroase dificultăți în legătură cu respectarea normelor de desfășurare a lecțiilor școlare de către școlarii mici. Acestea se referă la păstrarea liniștii și disciplinei, la îndeplinirile sarcinilor propuse, la păstrarea atenției pe toată durata lecției și la mobilizarea efortului corespunzător necesar desfășurării
activității de învățare. În aceste codiții, se impune ca educatorul să dea dovadă de tact pedagogic față de încălcarea din neștiință sau din neputință a cerințelor impuse micilor școlari. O observație prea dură adresată la începutul școlarității poate provoca „o rană morală de durată la copiii sensibili sau la cei față de care familiile au exigențe foarte mari. Pot apărea ușor în aceste situații fobii față de școală, spaime care pot ajunge la coșmaruri, intimidări nedorite etc.” (T. Crețu, 2009, p. 195)
Adaptarea esențială la activitățile școlarea copilului, constă mai ales în mobilizarea proceselor și însușirilor psihice absolut necesare acestei noi forme de activitate. Stabilitatea și calitatea atenței, efortul de memorare și gândire, reglajul voluntar susținut pentru realizarea și finalizarea sarcinilor de lucru sunt fenomene indispensabile acordului dintre potențialul bio-psihic al copilului și cerințele actului educațional.
Pentru realizarea lor, este nevoie de multă răbdare și tact pedagogic. Odată obținute, acestea devin condiții esențiale ale succesului școlar, dar și a reușitei adaptării la mediul educațional.
1.5.4. Dezvoltarea psihosocială a școlarului mic
Dezvoltarea psihosocială a copilului școlar presupune învățarea rolurilor sociale și a modalității de interacționare, ca și până în acest stadiu al dezvoltării. Școlarii se confruntă cu afirmarea identității, descoperirea eului, integrarea în societate.
Conform teoriei dezvoltate de E. Erikson (1963, 1968) copilăria mijlocie este perioada în care își exprimă afectivitatea (este numit și „stadiul socializării afectivității”). Afectivitatea copilului este direcționată către părinți, urmărindu-se îndeplinirea cerințelor pe care acesta le emite față de copil și care sunt considerate de către acesta drept criteriu necesar competenței școlare. Astfel, copilul încearcă să devină similar părinților și adulților în general. Căile de stabilire a atingerii „competenței” sunt identificarea (copilul se consideră capabil de a deveni adult) sau recunoașterea de către cei cu care vine în contact a acestei capacități.
Această perioadă a fost denumită de Erikson perioada crizei „sârguință versus inferioritate”, ceea ce relevă faptul că la această vârstă copilul se definește pe sine prin sârguință sau capacitatea de a face bine ceea ce face. Copiii care se conving pe sine și pe ceilalți că au această capacitate își dezvoltă o imagine și o stimă de sine ridicată ce se manifestă printr-o atitudine dominată de „sârguință”. Cei care nu reușesc acest fapt trăiesc sentimentul de incompetență și inferioritate.
Pentru că la vârsta micii școlarități orizontul copilului se lărgește înafara familiei, incluzând și școala, principala provocare a copilului în această etapă o constituie integrarea în mediul școlar și prietenii săi. Așadar, pe parcursul celei de a treia copilării, copilul devine tot mai independent față de familie, prieteniile și relațiile cu profesorii și colegii fiind principala sa preocupare. Acest lucru este determinat și de dezvoltarea propriilor dorințe și aspirații.
În etapa micii școlarități copilul reușește să-și exprime emoțiile și trăirile, are o gândire mai dezvoltată și face mereu comparații între el și copiii de aceeași vârstă. Pe parcursul acestei perioade are loc creșterea sensului moral-afectiv al conduitei generale, dezvoltarea sentimentelor și stărilor emoționale legate de relațiile afective impuse de școală, precum și aprecierea socială a acțiunilor lor.
Tot în acest stadiu se dezvoltă sentimentele intelectuale. Armonizarea relațiilor părinte-copil, o viață de familie echilibrată și afectuoasă dezvoltă la copil trăsături de personalitate pozitive: copilul are încredere în forțele proprii, se adaptează mai ușor vieții școlare și dobândește un echilibru emoțional bine conturat. În general copiii se simt în siguranță atunci când explorează înafara limitelor familiale, mai ales atunci când relația cu părinții este una pozitivă și încurajează copilul de a cunoaște mai mult. În aceste condiții școlarii mici sunt încrezători, aventuroși și siguri pe capacitățile lor.
La această vârstă copilul are capacitatea de a înțelege ce se întâmplă în familie, conflicte, certuri despărțiri. De aceea relațiile defectuoase dintre părinte și copil (atitudinea de renegare sau de rejectare) sau cele dintre părinți au un impact major asupra dezvoltării în plan psihosocial a copilului. Efectele se regăsesc la copil în atitudini comportamentale ca: agresivitatea, hiperemotivitatea, instabilitatea, anxietatea.
Relațiile afectuoase din cadrul familiei, dar și cele din mediul școlar conduc la o structură pozitivă a personalității copilului. Cunoașterea profundă a copilului determină alegerea unei conduite educaționale corecte din partea părinților. Această cunoaștere presupune ca și părerea celorlalți, a învățătorului, a medicului, să fie apreciată de către părinți. Aceștia trebuie să cunoască asemenea specialiștilor, caracteristicile lui de vârstă.
În perioada micii școlarități, școala și activitatea de învățare modifică prin acțiunile lor specifice planurile activității psihice ale copilului. La nivelul personalității se structurează trebuințele, interesele și atitudinile. Evoluția personalității se realizează în strânsă legătură cu dezvoltarea interelaționării sociale și valorificarea noilor experiențe de viață. Viața socială în general și viața școlară în particular duc la dezvoltarea intereselor sociale ale copilului.
Dacă în plan familial, părinții și legăturile dintre părinți devin factori determinanți în dezvoltarea trăsăturilor de personalitate, în plan școlar un rol important îi revine învățătorului. Acesta devine „model” pentru școlar. Modul în care dascălul apreciază elevul (corectitudinea, lipsa favoritismului) dezvoltă la copil simțul propriei valori.
Dezvoltarea sociabilității școlarului mic constituie premisă importantă a adaptării școlare, dar și a integrării sociale a acestuia. La școlarul mic, aceasta se dezvoltă vertiginos, deoarece vine în contact cu multe persoane față de care își structurează diverse sentimente. Sociabilitatea se manifestă cu precădere în activitatea școlară prin relațiile cu ceilalți copii și se dezvoltă prin joc. Jocurile cu subiect și cu roluri sunt la această vârstă preferatele copilului. Treptat, jocul devine mai organizat, regulile sunt respectate mai riguros, iar caracterul competitiv al acestora crește spre sfârșitul perioadei.
Interacționând în plan social, școlarul mic leagă diverse prietenii. Prietenia este dată în acest stadiu de vârstă de apariția unor interese și activități comune. Copiii dezvoltă astfel comportamente asemănătoare, se exprimă asemănător, preferă același gen de literatură, au aceleași opinii despre diverse persoane și situații.
Fiecare etapă a dezvoltării copilului are anumite greutăți și recompense. Toate aceste greutăți variază de la caz la, tocmai datorită unicității fiecărei persoane. Dezvoltarea normală a fiecărui copil depinde într-o mare măsură de relațiile pe care le stabilește cu cei cu care vine în contact. Însă cea ce care îi oferă un mediu potrivit dezvoltării în orice împrejurare este dragostea. Potrivit lui John Maxwell, „dragostea îi oferă copilului siguranță emoțională, fizică, psihologică și îi dă libertatea de a greși, dar și de a reuși”.
Socializarea copilului și formarea sa ca adult creativ și productiv, integrat în societate este un drum lung, în care fiecare verigă va sprijini și va da posibilitatea de dezvoltare următoarei verigi.
1.5.5. Dimensiunea sociologică a adaptării școlare
„Perioada micii școlarități este o perioadă de învățare intensă, de integrare socială (prin asimilarea de reprezentări, cunoștințe, norme valori), de realizare a unor potențialități conturate în perioadele anterioare. Se constituie acum identitatea socială a copilului, iar degajarea afectivă treptată față de adult („înțărcarea afectivă”) favorizează inserția socială în grup.” (E. Păun, 1982, p. 114)
Intrarea în școală este un eveniment fundamental în viața copilului, marcând un salt important în procesul de socializare. Se poate spune că pe parcursul acestei etape copilul descoperă adevărata viață socială. Acest fapt se datorează atât noilor structuri relaționale în care este plasat, cât și prin capacitatea crescută de a înțelege semnificația acestora. Treptat, se structurează o cultură și o „societate” a copiilor în cadrul mediului școlar. Școala conturează pentru copil un mediu cu caracteristici noi, a căror influență se va regăsi în comportamentele sale.
Calitatea de școlar îi impune copilului îndatoriri speciale, obligatorii. Activitatea sa de elev este urmărită și apreciată în special de către cadrele didactice, dar și de părinți, frați, colegi. Pentru întregul comportament și îndeosebi pentru calitate actului învățării, performanțele obținute copilul primește calificative consemnate în documente oficiale. Astfel, elevul este responsabil nu doar în fața familiei și a dascălului, ci și în fața societății.
Primii ani de școlaritate modifică regimul, tensiunea și planul de evenimente ce domină viața elevului. Asimilarea continuă de noi informații, dar mai ales calitatea asimilării lor, situațiile de colaborare și de competiție, disciplina și responsabilitatea față de muncă, caracterul evident al regulilor implicate în viața școlară creează sentimente sociale și lărgește viața interioară a copilului. În tot acest parcurs școlar procesul de adaptare se intensifică, iar elevul nu se mai limitează doar la mediul familial. Atenția copilului se îndreaptă către un nou adult, profesorul.
Această persoană începe să joace un rol important în viața copilului, fiind reprezentantul marii societăți, cel care veghează la exercitarea regulilor impuse de școală și de societate, dar și cel care antrenează energia psihică, modelează activitatea intelectuală a copilului și organizează viața școlară, impune noi modele de a gândi și de a acționa. „Cadrul didactic introduce o nouă imagine despre adult (prin comparație cu cea a părinților), mai puțin tolerant și mai puțin afectiv, mai autoritar, dar mai capabil decât părinții săi în a-i deschide noi orizonturi de cunoaștere.” (E. Păun, 1982, p. 115)
Pe parcursul școlarității se stabilesc între profesor și elevi, precum și între elevi ca membri ai aceluiași grup școlar, o serie de relații interpersonale. În funcție de trebuințele participanților la instruire, acestea se clasifică în: relații de intercunoaștere, relații de intercomunicare și relații afectiv-empatice. De regulă, aceste relații sunt generate de nevoia de cunoaștere reciprocă, de nevoia indivizilor de a schimba informații, precum și de nevoia acestora de a fi simpatizați, agreați, acceptați etc. Adeseori între profesor și elev se pot manifesta, în mod spontan, sentimente de atracție sau de respingere, de simpatie sau de antipatie, de acceptare sau neacceptare etc.
Atunci când sub aspectul comunicării didactice, relația profesor-elev este de tip unidirecțional, profesorul apare în fața clasei doar în calitate de transmițător de informații. În aceste condiții accentul cade pe aspectul informativ al educației, dimensiunea afectivă sau emoțională a vieții și activității din clasă având de suferit. Această stare, alături de eventuale sentimente de respingere, antipatie sau neacceptare, manifestate uneori față de anumiți elevi, conduce la traumatizarea relațiilor pedagogice, cu implicații negative asupra adaptării, învățării și a educației școlare în ansamblu.
Din această cauză, specialiștii consideră că în procesul formării inițiale a profesorului, precum și în formarea sa continuă, un accent deosebit trebuie pus pe dez-voltarea a două dintre competențele personalității sale: competența morală și competența psihosocială.
Competența morală este asigurată de elemente ce conferă o bună funcționalitate conduitei morale a cadrului didactic:
cunoașterea valorilor și a normelor morale ale societății, capacitatea de autocontrol asupra atitudinilor și modului său de comportare în orice situație;
existența unor deprinderi și obișnuințe morale;
constituirea sa ca model moral-cetățenesc pentru comunitatea socială în care trăiește;
Competența psihosocială presupune:
capacitatea de a adopta un rol diferit în diverse situații;
posibilitatea sa de a influența cu ușurință indivizii și grupurile de elevi;
capacitatea de a de a stabili relații cu cei din jur, sociabilitatea, comunicativitatea etc.
capacitatea de a adopta rapid diverse stiluri comportamentale.
Interdependența și fuziunea celor două tipuri de competențe, alături de aptitudinile sale pedagogice, precum și de alte trăsături de personalitate, stau la baza relaționării corecte și eficiente dintre profesor și elev în procesul instructiv-educativ, acest tip de relație fiind esența perioadei de formare a unei noi generații, reprezintă sensul și rostul întregii activități a fiecărui om al școlii.
Analiza adaptării la școlaritate nu poate fi concepută în absența interpretării relațiilor interpersonale din cadrul grupului pe care îl constituie clasa de elevi ca grup social. Grupul școlar, îi oferă copilului un nou model de organizare socială. Adaptarea se realizează doar în condițiile unui climat oportun de disciplină, care presupune respectarea unor reguli de conduită morală în spațiul clasei, al școlii și în mediul de desfășurare al activităților extracurriculare.
„Spre a acționa cât mai adecvat în condițiile sociale tânărul trebuie să învețe, de la ceilalți indivizi sau în relație cu mediul uman înconjurător deprinderile de a exersa social. Activitatea educativă exercitată asupra copilului urmărește în final realizarea unui adult bine adaptat, bine integrat în societatea în care trăiește.” (I. Holban, 1972, p. 113)
Astfel, în prima clasă, micul școlar trebuie să se obișnuiască nu doar cu noul adult din viața sa, cu localul (exterior și interior) al școlii, ci și cu noii colegi, să se adapteze circumstanțelor proprii situației din clasă, în care multe comportă unele schimbări imprevizibile. Acesta trebuie să nu intre în dezacord cu regulile de conviețuire din mediul școlar, cunoscut fiind faptul că, adaptarea școlară optimă nu poate fi realizată decât în condițiile unui climat școlar oportun.
H. G. Schaffer subliniază că „relațiile cu partenerii de aceeași vârstă pot să aibă o influență notabilă asupra diferitelor forme de comportament” (2005, p. 112). Așadar, integrarea optimă a individului în mediul social nu se reduce doar la acțiunea părinților și a școlii sau la acțiunea adultului în general asupra copiilor. Procesul progresiv de socializare a copilului se realizează chiar între aceștia, indiferent dacă este vorba de copii care au aceeași vârstă sau de influența celor mari asupra celor mici, deoarece „oricât de constante, optime și bogate ar fi relațiile copilului cu adultul, ele nu vor putea satisface nevoile de dezvoltare ale acestuia”. (T. Crețu, 2009, p. 198)
Cu viața sa proprie, cu sistemul său specific de relații și influențe interpersonale, clasa de elevi reprezintă unul din factorii esențiali în procesul de educație socială a elevilor. Chiar din primul an de școlaritate, începe să se contureze coeziunea grupului din momentul în care membrii săi iau cunoștință unii cu alții.
Grupul devine organizat și se stabilesc canale de comunicare la toate nivelurile, datorită interacțiunii permanente. Odată create aceste canale, membrii grupului stabilesc contacte pe teme diverse și intră ușor în acțiune sau interacțiune. Se facilitează astfel circulația informației, sentimentele, atitudinile de ansamblu și alte stări resimțite la nivel de grup fiind împărtățite de toți. Poate fi considerat un exemplu elocvent modul în care în cadrul desfășurării unei competiții, membrii unui grup se mobilizează datorită dorinței de a ieși învingătoare, prin intermediul comunicării verbale și nonverbale.
Relațiile dintre elevii unei clase sunt cu precădere de natură afectivă, adică relații de simpatie, antipatie și/sau indiferență. Unele dintre aceste relații se referă la atidudinea elevului față de colegii săi, altele au în vedere modul în care colegii de clasă răspund sentimentelor sale. În funcție de maniera în care se distribuie și se concentrează relațiile interpersonale în cadrul grupului școlar, apar lideri informali sau neoficiali.
Cercetările psihosociale demonstrează faptul că relațiile interpersonale din grupurile școlare influențează într-o mare măsură personalitatea elevilor.
La nivel de grup, relațiile interpersonale se pot constitui în structuri interpersonale variate, atât din punct de vedere al conținutului, cât și sub aspect valoric:
structuri predominant pozitive, în sensul că toate relațiile au la bază cunoașterea autentică și profundă, întemeiate pe surprinderea elementelor comportamentale esențiale, comunicarea liberă și deschisă între parteneri, număr mare de preferințe reciproce;
structuri predominant negative, datorate faptului că majoritatea acestor tipuri de relații interpersonale se bazează pe cunoașterea superficială, folosindu-se doar de aparențe, comunicarea este afectată de blocaje și distorsiuni ale informațiilor, număr mare de respingeri reciproce sau de elevi izolați, relații conflictuale sau de alienare între membrii grupului, etc;
structuri echilibrate, în care lipsește predominanța marcantă a elementelor pozitive sau negative.
Într-o asemenea perspectivă, profesorului îi revine sarcina de a contribui la formarea unor structuri predominant pozitive sau cel puțin echilibrate.
Per ansamblu, relațiile și structurile interpersonale reprezintă modalități de influențare educativ-formativă în cadrul colectivului de elevi. Având în vedere că această influență poate fi pozitivă sau negativă, se impune ca învățătorul să le cunoască în mod adecvat și sistematic. Cunoașterea relațiilor interpersonale din grupurile școlare poate fi realizată de către învățător printr-o serie de metode și tehnici psihosociale, cum ar fi: observația psihosocială, chestionarul, proba „Ghici cine e?”, tehnicile sociometrice, metoda aprecierii obiective a personalității etc.
Viața școlară își pune amprenta în cadrul relațiilor sociale. Școala creează copilului condiții directe sau indirecte de a intui existența altor medii sociale, diferite de mediul familial cu care copilul este obișnuit. În acest sens, pedagogul francez M. Debesse susține că „școala ca instiutuție de ansamblu modulează atitudinile și manifestările elevilor. Chiar faptul de a fi o școală urbană, centrală sau periferică, mare sau mică, renumită sau mai puțin cunoscută, cu profesori de elită sau cu condiții materiale deosebite etc., își pune amprenta asupra procesului dezvoltării copilului.” (1970, p. 197)
Totuși, capacitățile psihice ale copilului au șanse mari de a se dezvolta, dacă toate tipurile de influențe care vin din partea școlii se complementarizează cu prestanța educațională a familiei. În special, primii ani de școală, solicită concentrare și efort ridicat pentru elevi. Astfel, copilul necesită din partea familei sale atenție, grijă, încurajare și susținere afectivă în toate acțiunile și simțămintele sale. El trebuie să simtă interesul familiei pentru activitatea sa zilnică, pentru ca efortul și reușitele sale să fie apreciate. În aceste condiții, elevul va înțelege că activitatea școlară are un rol deosebit pentru dezvoltarea sa și va acționa în consecință.
Dialogul despre școală trebuie tratat de către familie cu seriozitate, constituindu-se ca un bun prilej de stimulare și încurajare pentru aspectele pozitive sau de atenționare și prevenire pentru anumite situații care impun intervenția adultului. Orice formă de dialog trebuie încurajată. Copilul trebuie să simtă încrederea, suportul și dragostea necondiționată a părinților în toate împrejurările. Doar astfel se poate cultiva o relație părinte-copil sinceră și cu valențe pozitive părinte. Un mare avantaj pentru o modelare eficientă a personalității școlarului mic, îl constituie faptul că în această perioadă a vieții copilul este încă foarte receptiv la cerințele adultului, este dispus să-l urmeze și să-i împlinească prin felul în care se comportă toate așteptările. De aceea, orice părinte trebuie să fie conștient de rolul pe care trebuie să-l îndeplinească în formarea copilului său și de obligativitatea fizică și morală de a acționa în consecință.
P. Osterrieth subliniază: „… în grup și numai în grup, copilul poate face experiența reciprocității și a solidarității, atât de esențială pentru dezvoltarea sa mentală și pentru echilibrul său viitor.” (1976, p. 119)
Prin urmare, în cursul acestui stadiu, în contextul confruntărilor școlare, copilul dobândește numeroase cunoștințe, compentențe, abilități și deprinderi intelectuale, practice și sociale care reprezintă o condiție esențială pentru intrarea în următoarele trepte școlare și pentru integrarea în viață și societate.
1.5.6. Importanța colaborării școală-familie-comunitate
,,Tratează-l pe om așa cum este și așa va rămâne, tratează-l așa cum poate și ar trebui să fie și va deveni așa cum poate ar trebui să fie.” J.W.von Goethe
Societatea contemporană este supusă unui proces profund de transformare, realitate la care luăm fiecare dintre noi parte. Se poate emite ideea că aceste schimbări vor continua și în viitor, într-un ritm din ce în ce mai alert.
În aceste condiții, școlii îi revine un rol deosebit de important. Ca organizație ce produce învățare, formare și orientare, răspunsul școlii la dinamica socială și economică, trebuie să se materializeze prin adaptarea conținuturilor, structurilor și funcțiilor sale pentru a crea premise favorabile elevilor, prin care să se realizeze o integrare socială rapidă, susținută de flexibilitate, rapiditate și capacitatea de a rezolva probleme și de a face față în mod satisfăcător imprevizibilului. Astfel, școlii îi revine sarcina de a valoriza la maxim potențialul psihic, aptitudinal și atitudinal al fiecărui elev, această misiune constituindu-se ca răspuns la cerințele societății în care trăim.
Pentru formarea unei personalități armonios devoltată, creatoare, autonomă, capabilă să răspundă imperativelor sociale actuale și viitoare, se impune ca și comunitatea locală să-și asume rolul care corespunde contribuției sale pentru optimizarea calității activității educaționale. Această problemă este intens dezbătută la nivel național, iar conștientizarea și asumarea acestui rol se reflectă pregnat în calitatea nivelului de colaborare între școală-familie-comunitate. Ca urmare a deschiderii intelectuale și practice spre sondarea a diverse domenii de studiu ce îmbunătățesc calitatea vieții prin punerea în aplicare a diverse strategii ce vizează acest scop – atitudine datorată intrării în Uniunea Europeană – acest tip de colaborare este des abordat în literatura de specialitate.
Astfel, fiecare școală, indiferent de poziția sa geografică, este considerată a fi o organizație responsabilă pentru educarea formală a elevilor. Școlile care își asumă corect această responsabilitate se constituie ca părți responsabile ale sistemului social din care fac parte împreună cu elevii și familiile lor. Benefeciarii unui parteneriat optim școală-familie-comunitate sunt elevii, iar acest fapt este scos în evidență de numeroase cercetări. Avantajele acestui parteneriat sunt multiple:
ajută cadrele didactice în activitatea pe care o desfășoară;
perfecționează abilitățileși competențele școlare ale elevilor:
îmbunătățesc programul de studiu și climatul școlar;
îmbunătățesc abilitățile educaționale ale părinților și optimizează în același timp relația părinte-copil;
pune în relație directă familia cu membrii școlii și ai comunității;
stimulează serviciile pe care le oferă comunitatea în folosul școlii;
oferă suport și consiliere familiei;
creează un mediu securizant, cu multiple valențe pozitive, în școli;
înlesnește contactul elevului cu aspectele realității sociale, economice și administrative a comunității;
stimulează realizare unui climat educațional pozitiv la nivel local.
Motivul central al acestui parteneriat derivă din dorința de a ajuta elevii în activitatea școlară și mai târziu, în viață. O altă valență pozitivă, o constituie crearea unei comunități suport în jurul elevilor, care prin natura relațiilor sale, să influențeze pozitiv demersul educațional al elevului. Parteneriatul școală-familie-comunitate trebuie considerat a fi un element de bază în organizarea școlii și a clasei de elevi, nu doar o acțiune cu caracter opțional sau o problemă de natura relațiilor publice.
La nivel social, economic, cultural, societatea se caracterizează printr-o continuă schimbare ce implică un proces continuu de reînnoire a cunoștințelor, deprinderilor și valorilor pe parcursul vieții. Astfel, educația părinților se impune ca o necesitate a educației permanente.
Realitatea a demonstrat de multe ori că orice încercare a sistemului educațional de a face față trebuințelor sociale, democratice, progreselor de orice tip se soldează cu un eșec dacă se lovește de indiferența sau de opoziția părinților. În aceste condiții, școlii îi revin misiuni suplimentare, menite să acopere carențele ce derivă din mediul familial.
În ceea ce privește relația școală-familie, construirea unor relații deschise se impune ca o necesitate obligatorie în ceea ce privește aspectele școlare, psihopedagogice, care vin în completarea aspectelor medicale și juridice ce vizează copilul de vârstă școlară.
Specialiștii au studiat intens necesitatea stabilirii unei relații optime între acești factori decizionali. Printre motivele care stau la baza acestei realități se numără:
părinții sunt juridic responsabili pentru educația copiilor lor;
educația formală reprezintă doar un degment din educația copilului, o bună parte a educației se desfășoară înafara spațiului școlar;
cercetările reliefează influența percepția parentală asupra evoluției școlare a școlarului, îndeosebi asupra motivației învățării, precum și faptul că unele comportamente ale părinților sunt stimulative pentru copil ca urmare a dialogului menținut constant cu factorii decozionali ai școlii;
grupurile sociale implicate în demersul socio-adaptiv al elevului realizat la nivel formal (cu precădere cele reprezentate de relația părinte-profesor) au dreptul de a influența managementul din organizația școlară pe diverse planuri.
S-a constatat că relația școală-familie este marcată deseori de obstacole de ordin comportamental de ambele părți sau de ordin material (relația școală-familie necesită timp și susținere materială pentru asigurarea condițiilor satisfăcătoare dezvoltării elevului).
Dificultățile pot rezulta și din ideile divergente privind educația statului și a familiei asupra copiilor, libertatea de alegere a școlii, impactul mediului familial asupra rezultatelor școlare și a dezvoltării psihice a copilului, ideile contradictorii privind randamentul pedagogic și datoria parentală, precum și din participarea părinților la gestionarea și implicarea în procesul decizional din istoricul școlii.
Toate aceste dificultăți de relaționare țin în general de atitudine, iar relația școală-familie nu trebuie considerată ca fiind reprezentată de posibilitatea de a opta sau nu pentru acest drept, deoarece acest fapt poate avea grave repercursiuni asupra dezvoltării personale a elevilor. Eventualele efecte negative ale acestei atitudini îngreunează punerea în aplicare a strategiilor ce conduc la obținerea succesului școlar în plan cognitiv și social.
Este cunoscut că factorii decizionali privind educația elevilor, își fac des reproșuri. Părinților li se reproșează aspecte ca: apatia, lipsa de responsabilitate (așteaptă inițiativa școlii), timiditatea (lipsa de încredere), remarcile critice impertinente la adresa școlii, preocupările excesive privind randamentul școlar al copilului, contactele rare cu școala, conservatorismul etc. Reproșurile care se fac la adresa profesorilor sunt similare (nu identice) și vizează dificultatea de a stabili relații adecvate cu adulții (cazul în care părintele este tratat ca un adult, nu ca un partener), dificultăți în definirea rolului profesorului (oscilează între autoritarismul tradițional și perspectivele noi ale parteneriatului), precum și lipsa de pregătire privind relaționarea la nivel social.
Pentru ca relația școală-familie să aibă valențe pozitive se impune ca orice părinte să cunoască obligațiile legale privind educația copilului, drepturile de care dispune în educația copilului, importanța atitudinii parentale asupra reușitei școlare, precum și metodele colaborării cu școala. În același timp, se impune ca orice educator să fie pregătit în relația cu familia, această competență fiind considerată o aptitudine profesională, școala având în același timp obligația de a asigura asistență părinților.
Noile tendințe mondiale din domeniul educațional, prevăd ca în țările Comunității Europene să se treacă la o noua etapă privind colaborarea școlii cu familia, stadiu în care accentul se pune pe un angajament cu mutual, bine definit de către părinți și cadre didactice, pe un „contract parental” ce stabilește clar limitele și drepturile fiecărui copil școlarizat, cât și ale factorilor implicați în educația sa, contractul dintre familie și școală nemaifiind considerat doar ca un „drept opțional", ci un sistem de obligații reciproce ce pune bazele cooperării bilaterale, dintre părinți și profesorii.
Influența educativă a familiei nu se sfârșește niciodată. Ea îmbracă aspecte diverse la vârste diferite și se află într-o relație de interdependență cu influența oferită de școală și de societate. „Conștientizarea și considerarea părinților ca parteneri egali în procesul educațional constituie direcția în care trebuie să proiectăm și să derulăm orice acțiune educativă.” (G. A. Masari în C. Cucoș, 2009, p. 734) Aceeași autoare susține faptul că „La momentul actual, școala încearcă să-și găsească poziția de instituție de referință în comunitatea în care se află și este nevoie de un proces întreg pentru ca aceasta să redevină catalizatorul unei comunități asaltate de probleme prioritare.” (2009, p. 735)
Colaborarea constructivă dintre școală-familie-comunitate trebuie considerată o problemă prioritară de către toți factorii educaționali, cunoscut fiind faptul că de calitatea acestei interacțiuni depinde dezvoltarea individului pe toate planurile, această condiție conturând treptat factorul cheie în eficientizarea demersului socio-adaptiv al elevului.
CAP. 2 COORDONATE METODOLOGICE ALE CERCETĂRII
2.1. Studiu privind rolul școlii în dezvoltarea personală a elevului
2.1.1. Scopul cercetării
Lucrarea își propune să evidențieze faptul că școala are un rol decisiv în demersul socio-adaptiv al elevului, reprezentând sediul valorilor unei societăți. Ca organizație socială, școala trebuie să înzestreze elevul cu un bagaj de cunoștințe, competențe și abilități care pot contribui la asigurararea unei bune adaptări a acestuia în contextul socio-economic actual, prin realizarea unei activități educative de calitate. Calitatea formării unui elev capabil să se adapteze cerințelor treptelor de școlaritate următoare și în final cerințelor societății din care va face parte ca cetățean activ este determinată de calitatea competențelor și abilităților pe care elevul și le însușește pe parcursul ciclului primar.
Cercetarea de față încearcă să investigheze în ce măsură elevii, părinții și cadrele didactice de la ciclul primar de la Liceul Tehnologic Mihai Eminescu din Dumbrăveni percep organizația școlară ca pe un factor important în dezvoltarea personală a elevului, implicit în demersul socio-adaptiv al acestuia.
2.1.2. Obiectivele cercetării
Investigarea percepției elevilor, părinților și cadrelor didactice de la ciclul primar asupra rolului pe care îl are școala în dezvoltarea personală a individului, atât pe plan cognitiv, cât și pe plan social;
Evidențierea principiilor generale pe care trebuie să le respecte toți cei interesați în realizarea unei educații de calitate menite să asigure o adaptare socială optimă persoanei școlarizate;
Identificarea intereselor comune pe care le urmăresc școala și ceilalți factori educaționali decizionali;
Descrierea gradului de colaborare a factorilor educaționali interesați de dezvoltarea personală a fiecărui elev;
Identificarea factorilor care generează eșecul în demersul socio-adaptiv a elevului;
Descrierea măsurilor necesare pentru îmbunătățirea formării competențelor și abilităților indispensabile unei adaptări sociale optime.
2.1.3. Ipoteze de cercetare
Ipoteza generală
Prin forma, conținuturile și modul său de organizare, școala românească contemporană are un rol hotărâtor în demersul socio-adaptiv al elevului.
Ipoteze de lucru
Atmosfera dominantă din familie influențează modul general de manifestare a părinților față de copii și natura relațiilor pe care aceștia le stabilesc pe parcursul micii școlarități.
Felul în care este percepută școala ca mediu educațional de către părinți influențează opinia elevului cu privire la rolul acesteia în viața fiecăruia.
Există o corelație între timpul pe care părinții și cadrele didactice îl alocă activității educative sau nevoilor personale ale copiilor și dificultățile pe care le întâmpină elevii în rezolvarea sarcinilor școlare.
Există un efect al variablei „studii” asupra percepției părinților privind competențele și deprinderile pe care elevii trebuie să le dobândească pe parcursul școlarității.
Există o legătură directă între stilul educațional abordat de către cadrul didactic și starea emoțională a elevului implicat în activitatea școlară de la ciclul primar.
Există un efect al variabilei „nivel de învățământ” asupra percepției cadrelor didactice privind eficiența parteneriatului școală-familie.
Există diferențe între viziunea părinților și cea a cadrelor didactice privind măsura în care actualul sistem de învățământ contribuie prin elementele sale la integrarea optimă a fiecărui individ în societate.
Există un efect al variabilei „religie practicată” asupra percepției valorilor pe care ar trebui să le dobândească elevul pe parcursul școlarității.
Există diferențe între percepția părinților și cea a profesorilor asupra aspectelor ce asigură succesul profesional.
Utilizarea de către cadrele didactice a metodelor de cunoaștere a individualității elevilor contribuie la identificarea problemelor cu care se confruntă aceștia atât în mediul școlar, cât și în afara sa.
Există o relație directă între colaborarea cadrelor didactice cu echipa managerială a școlii și relațiile stabilite între membrii corpului profesoral.
Există diferențe între percepția părinților și cea a cadrelor didactice asupra factorilor declanșatori de eșec în demersul socio-adaptiv al elevilor.
Există similitudini între percepția generală a elevilor, a părinților și a cadrelor didactice privind rolul școlii în viața oricărui individ.
Există diferențe semnificative între proporția reală de implicare a comunității locale în educația copiilor și cea considerată ideală de către cadrele didactice.
2.1.4. Prezentarea lotului de subiecți
Cercetarea s-a desfășurat pe un lot de 254 de subiecți alcătuit din 110 elevi, 110 părinți și 34 de cadre didactice care participă la educarea elevilor de la ciclul primar de la Liceul Tehnologic Mihai Eminescu din Dumbrăveni .
Diferențiat după variabila de gen, lotul de elevi conține 59 de subiecți de genul masculin și 51 de subiecți de genul feminin. Diferențiat după variabila vârstă, se înregistrează 9 subiecți cu vârsta de 7 ani, 27 de subiecți cu vârsta de 8 ani, 31 de subiecți cu vârsta de 9 ani, 25 de subiecți cu vârsta de 10 ani și 27 de cu subiecți vârsta de 11 ani, selectați din clasele I (26 subiecți), a II a (29 subiecți), a III a (26 subiecți), a IV a (29 subiecți). Diferențiat după variabila religie practicată se înregistrează 54 de subiecți de cult penticostal și 56 de subiecți de cult ortodox.
Diferențiat după variabila gen, lotul de părinți conține 23 de subiecți de genul masculin și 87 de subiecți de genul feminin. Diferențiat după variabila vârstă, 10 subiecți se încadrează la categoria 25-30 ani, 78 de subiecți se încadrează la categoria 31-40 ani, 19
subiecți se încadrează la categoria 41-50 ani și 2 subiecți au peste 50 de ani. Diferențiat după variabila studii, lotul de părinți conține 20 de subiecți care au absolvit 8 clase, 7 subiecți care au absolvit 10 clase, 20 de subiecți care au absolvit o școală profesională, 4 subiecți care au absolvit o școală tehnică, 3 subiecți care au absolvit o școală postliceală, 52 de subiecți care au absovit un liceu și 4 subiecți care au absolvit o facultate. Diferențiat după variabila religie practicată se înregistrează 54 de subiecți de cult penticostal și 56 de subiecți de cult ortodox.
Diferențiat după variabila gen, lotul de cadre didactice conține 9 subiecți de genul masculin și 25 de subiecți de genul feminin. Diferențiat după variabila vechime în învățământ, lotul conține 4 subiecți în tranșa 2-6 ani, 5 subiecți în tranșa 6-10 ani, 8 subiecți în tranșa 10-15 ani, 3 subiecți în tranșa 15-20 de ani și 4 subiecți în tranșa peste 20 de ani. După variabila vechime în această școală lotul conține 4 subiecți în tranșa 0-2 ani, 5 subiecți în tranșa 2-6 ani, 7 subiecți în tranșa 6-10 ani, 8 subiecți în tranșa 10-15 ani, 3 subiecți în tranșa 15-20 de ani și 10 subiecți în tranșa peste 20 de ani. După variabila grad didactic, lotul de subiecți conține 9 cadre didactice cu definitivat, 11 cadre didactice cu gradul II și 14 cadre didactice cu gradul I. După variabila funcție ocupată în această școală, 23 de subiecți intră în categoria pentru învățământul primar și preșcolar, 3 subiecți în categoria profesorilor de limbi străine, 2 subiecți în categoria profesorilor de religie, 3 subiecți în categoria profesorilor de educație fizică, 1 subiect în categoria consiliere psihopedagogică, iar 2 subiecți fac parte din echipa managerială a școlii reprezentată prin directorul coordonator cu funcția didactică de inginer și directorul adjunct cu funcția didactică de profesor de matematică. După variabila nivel de învățământ la care predau cadrele didactice se înregistrează la nivelul primar 23 de subiecți, la nivelul primar și gimnazial 5 subiecți, la nivelul primar, gimnazial și liceal 5 subiecți, iar la cabinetul de consiliere se încadrează 1 subiect. După variabila religie practicată se înregistrează 2 subiecți de cult penticostal și 32 de subiecți de cult ortodox.
2.1.5. Variabilele cercetării
2.1.5. Variabilele cercetării
Variabile dependente:
performanța școlară a elevilor;
motivația frecventării cursurilor școlare;
timpul petrecut de elevi cu familia în scopuri educative;
competențele și abilitățile dobândite de către elev pe parcursul școlarității;
problemele semnalate de către elevi și cadrele didactice;
acordul/dezacordul cu privire la sistemul românesc de învățământ;
viziunea părinților privind profilul școlii ideale;
climatul școlii;
factorii declanșatori de eșec în adaptare considerați a fi importanți de către părinți și cadrele didactice.
Variablile independente:
statutul social;
genul subiectului (masculin/feminin);
anul de studiu – în cazul elevilor;
vârsta, ocupația, nivelul studiilor în cazul părinților;
religia practicată;
stilul educațional al cadrului didactic;
vechimea în învățământ, vechimea în școală, gradul didactic, funcția didactică, nivelul de învățământ la care activează – în cadrul cadrelor didactice.
2.1.6. Instrumente
Cercetarea privind rolul școlii în demersul socio-adaptiv al elevului s-a realizat prin ancheta pe bază de chestionar, pe baza administrării unor chestionare lotului de subiecți menționat mai sus.
Chestionarul pentru elevi (C1-S1) privind percepția acestora asupra rolului școlii în formarea anumitor competențe și abilități specifice școlarității mici conține 14 itemi care fac referire la:
atmosfera familială în care trăiește elevul;
motivele pentru care frecventează școala;
aspectele pozitive și negative din mediul școlar;
disciplinele preferate și cele la care întâmpină greutăți;
frecvența cu care părinții acordă ajutor copiilor în rezolvarea sarcinilor școlare;
starea de spirit la contactul cu cadrele didatice care contribuie la educația lor;
frecvența cu care primesc un ajutor din partea cadrului didactic atunci când îl solicită;
numărul de prietenii legate pe parcursul demersului educațional;
influența religiei practicate asupra criteriilor de selecție a prietenilor;
situațiile concrete în care au valorificat experiența școlară;
gradul de formare și dezvoltare a anumitor abilități sociale pe parcursul școlarității;
opinia elevilor cu privire la misiunea școlii contemporane.
Chestionarul pentru părinți (C2-S1) privind viziunea generală asupra sistemului românesc de învățământ și a elementelor specifice școlii dumbrăvenene conține 22 de itemi ce fac referire la date ce vizează:
atmosfera dominantă în familie și modul general de manifestare față de copii;
timpul pe care părinții îl petrec zilnic cu copiii;
timpul petrecut de părinți cu copiii pentru îndeplinirea sarcinilor școlare;
percepția asupra profilului unui bun profesor și a unei școli bune;
relația cu cadrele didactice din școală;
importanța școlii și interesul manifestat de copil față de mediul școlar;
rolul școlii în evoluția elevului;
competențele, deprinderile, abilitățile și valorile pe care copilul trebuie să le dobândească în școală;
acordul/dezacordul față de sistemul actual de învățământ;
opinia cu privire la aspectele care asigură succesul profesional al unei persoane;
gradul de formare și dezvoltare a anumitor abilități sociale pe parcursul școlarității;
opinia ce vizează influența religiei practicate asupra formării anumitor deprinderi sociale și a relațiilor dintre membrii unei comunități;
identificarea factorilor de eșec în demersul socio-adaptiv al elevului;
părerea părinților cu privire la importanța școlii în viața unui om.
Chestionarul pentru cadrele didactice (C3-S1) privind misiunea școlii românești contemporane în dezvoltarea personală a elevului conține 25 de itemi ce vizează obținerea unor date cu privire la:
identificarea misiunii școlii românești contemporane în viziunea cadrelor didactice;
rolul familiei în relația cu școala;
modalitățile de comunicare abordate în relația cu familiile elevilor;
gradul de satisfacție privind colaborarea școală-familie;
problemele semnalate în general de către elevi și profesori în demersul educațional;
timpul acordat soluționării unui ajutor solicitat de către un elev unui cadru didactic;
frecvența cu care este solicitat ajutorul consilierului psihopedagogic din școală;
stilul educațional adoptat de către cadrele didactice;
natura relațiilor stabilite cu colegii și echipa managerială a școlii;
disponibilitatea față de sugestiile propuse de conducerea școlii și influența acestora asupra îmbunătățirii actului didactic;
opinia cu privire la calitățile necesare unui cadru didactic competent;
metodele de cunoaștere a copilului utilizate de către cadrele didactice;
acordul/dezacordul cu privire la aspecte ce vizează sistemul românesc de învățământ;
aprecierea unor afirmații cu privire la nivelul individual de competență din punct de vedere didactic;
valorile/abilitățile pe care elevul trebuie să le dobândească în școală;
aprecierea gradului de dobândire a unor abilități sociale pe parcursul școlarității mici de către elev;
percepția asupra aspectelor ce asigură succesul profesional al unei persoane;
aprecierea măsurii în care comunitatea locală se implică în educația copiilor;
identificarea factorilor de eșec în demersul socio-adaptiv al elevului în viziunea cadrelor didactice.
2.1.7. Procedura de lucru
Chestionarele pentru elevi, părinți și cadre didactice au fost administrate în perioada noiembrie-decembrie 2012. Au fost aplicate inițial 110 chestionare pentru copii, 110 pentru părinți și 55 de exemplare cadrelor didactice. Ulterior s-a renunțat la chestionarele aplicate cadrelor didactice care nu au legătură cu activitatea desfășurată la ciclul primar, viziunea acestora putând constitui obiectul unei cercetări viitoare. Au fost validate răspunsurile a 110 copii, 110 părinți și 34 de cadre didactice care sunt direct implicate în activitatea desfășurată la ciclul primar în această unitate școlară.
Subiecții au fost informați cu privire la utilitatea și finalitatea acestei cercetări și au participat benevol la acest experiment. Li s-a asigurat confidențialitatea răspunsurilor și li s-a mulțumit pentru colaborare.
2.1.8. Rezultatele cercetării și verificarea ipotezelor
Ipoteza 1
Atmosfera dominantă din familie influențează modul general de manifestare a părinților față de copii și natura relațiilor pe care aceștia le stabilesc pe parcursul micii școlarități.
Pentru a verifica această ipoteză am realizat o centralizare a datelor privind atmosfera dominantă din cadrul familiilor chestionate, sondând viziunea părinților și a copiilor. Am urmărit dacă părinții și copiii percep în același mod climatul familial, cunoscut fiind că adulții nu redau întotdeauna realitatea în care trăiesc sau că ascund copiilor anumite aspecte negative ale vieții de cuplu ce ar putea influența dezvoltarea lor.
S-a cercetat apoi relația dintre modul de manifestare a părinților față de copii și numărul relațiilor de prietenie pe care aceștia le stabilesc pe parcursul școlarității. Datele obținute sunt prezentate comparativ în figurile ce urmează:
Fig. 2.1.2. Prezentarea grafică a atmosferei
dominante din familie în viziunea părinților
Conform rezultatelor obținute, 93% dintre copii trăiesc potrivit informațiilor părinților într-o atmosferă familială dominată de respect reciproc, 3% într-o atmosferă dominată de indiferență, iar 4 % într-o atmosferă presărată de conflicte. Doar 87% dintre elevi percep atmosfera familiei ca fiind dominată de respect reciproc, 2% o consideră dominată de indiferență, iar 11% o descriu ca fiind presărată cu conflicte.
Modul general de manifestare față de copii este descris de către părinți astfel: 23 de părinți își tratează copiii cu severitate, 65 de părinți se manifestă echilibrat, 12 părinți adoptă stilul iubitor, plin de afecțiune, 10 părinți se manifestă foarte îngăduitor și niciun părinte nu se manifestă cu indiferență.
De-a lungul școlarității, 87 de copii declară și-au făcut mulți prieteni, iar 23 de copii și-au făcut câțiva prieteni. Nu există copii care să nu-și fi făcut vreun prieten.
Putem observa că majoritatea copiilor trăiesc în familii în care domină respectul reciproc, au parte de echilibru, afecțiune, dragoste, îngăduință, dar și de severitate, fapt care se reflectă în numărul mare de relații de prietenie stabilite de către copii pe parcursul școlarității. De remarcat este faptul că 9 dintre copiii care au legat doar câteva prietenii provin, conform precizărilor lor, din medii familiale presărate cu conflicte, în care sunt tratați cu severitate. Acest fapt impune măsuri de intervenție specializată care să amelioreze eventualele aspecte negative ce influențează dezvoltarea normală a copiilor.
Ipoteza 2
Felul în care este percepută școala ca mediu educațional de către părinți influențează opinia elevului cu privire la rolul acesteia în viața fiecăruia.
Părinții au viziuni diferite asupra școlii ca mediu educațional. Sintagmele „o școală bună”, „un profesor bun” au rezonanțe diferite pentru fiecare părinte. În funcție de aceste viziuni, părinții stabilesc relații diverse cu factorii decizionali ai școlii.
În urma centralizării răspunsurilor părinților privind percepția asupra relației școală- familie ca factor important în dezvoltarea personală a elevului, s-au obținut următoarele rezultate:
22 de părinți consideră că „o școală bună” este o școală cu un colectiv de cadre didatice competent, 67 de părinți o definesc ca fiind o școală capabilă de a forma prin activitatea sa elevi pregătiți pentru o integrare socială optimă, 15 părinți o descriu ca fiind o școală în care elevii obțin performanțe în anumite domenii și 6 părinți ca fiind o școală în care elevii au note mari;
73 de părinți definesc ca fiind „un profesor bun” acel cadru didactic capabil să formeze copilul din punct de vedere intelectual, moral, social și profesional, 28 părinți îl descriu ca fiind apt de a pregăti elevi capabili de performanță la anumite discipline, 7 părinți ca fiind un profesor indulgent, care trece cu vederea anumite aspecte negative din viața elevilor, iar 2 părinți ca fiind un profesor care nu lasă repetenți.
62 de părinți afirmă că au o relație deschisă, de încredere cu cadrele didactice care participă la educarea copilului lor, 32 de părinți afirmă că au relație echilibrată, 16 părinți afirmă că au o relație bună cu unii și încordată cu alții și niciun părinte nu afirmă că are o relație nesatisfăcătoare sau niciun fel de relație.
92 de părinți susțin că al lor copil vine la școală pentru că îi place, 17 părinți susțin că al lor copil vine la școală pentru că i se impune și doar un părinte susține că atitudinea copilului său față de școală este ostilă;
67 de părinți afirmă că evoluția copiilor lor se datorează școlii în foarte mare măsură, 29 de părinți afirmă că se datorează în mare măsură, 13 părinți afirmă că se datorează în măsură medie, în timp ce un părinte afirmă că evoluția copilului se datorează școlii în mică măsură.
Importanța așteptărilor parentale legate de școală se reflectă în mod direct în realitatea transmisă copiilor. Atitudinile parentale pozitive față de școală, contribuie la adaptarea optimă a copiilor la cerințele școlii și ale grupurilor sociale din care fac parte, cunoscut fiind faptul că cei mai mulți dintre copii se identifică cu valorile ce derivă din mediul familial.
Astfel, copiii ce au fost rugați să precizeze care este în viziunea lor rolul școlii au răspuns astfel: 64 de copii au răspuns că școala are rolul de a-i învăța lucruri noi, 31 au răspuns că școala îi va ajuta în viață, iar 15 elevi au răspuns că școala îi va ajuta să aibă o meserie.
Se observă că încă de la clasele primare, elevii conștientizează că școala îi conduce spre viață, având menirea de a-i iniția, prin ceea ce le transmite și prin calitățile pe care le formează și le dezvoltă, în viața reală.
Se remarcă în același timp, faptul că părinții sunt interesați de formarea copilului de către școală în spiritul unei integrări sociale optime, drept pentru care mențin o relație deschisă și de încredere cu cadrele didactice care contribuie la educarea copiilor lor. Acest fapt se reflectă în mod direct în viziunea elevilor privind rolul școlii în viața lor.
Fig. 2.1.6. Prezentarea grafică privind opinia părinților față de contribuția școlii la dezvoltarea personală a elevului din ciclul primar
Fig. 2.1.7. Prezentarea grafică privind percepția elevilor față
de rolul școlii în viața lor
Se poate constata că părinții sunt conștienți de contribuția majoră a școlii în dezvoltarea personală a copilului. Acest fapt influențează în mod direct percepția elevilor despre rolul școlii, la clasele a III a și a IV a fiind deja conturată ideea că reușita în viață depinde în mod direct de școală, aceasta fiind un factor indispensabil în devenirea umană.
Datorită atitudinii pozitive față de organizația școlară a părinților ai căror copii frecventează ciclul primar, elevii de la acest nivel de învățământ percep frecventarea școlii ca fiind deosebit de utilă. Întrebați fiind ce le place la școală, răspunsurile au fost variate, vizând numeroase aspecte ale parcursului educațional: învață lucruri noi, au numeroși prieteni, le place să citească, să deseneze, să se joace, vor să aprofundeze o anumită disciplină, își iubesc învățătorul, sunt respectați, iubesc sportul, învață să fie mai buni, să se comporte frumos, au parte de lecții frumoase, activități interesante, învață o limbă străină, se amuză cu colegii, își dezvoltă gândirea, se simt bine în clasa lor, se simt protejați, apreciați, iubesc unele discipline etc.
Printre aspectele care nu le fac plăcere la școală, elevii au precizat: cearta cu colegii, gălăgia, testele, lipsa de respect a unor copii, îngâmfarea colegilor, să scrie, să citescă, să respecte regulile impuse, notele mici, violența, trezitul de dimineață, unele discipline, atitudinea colegilor din clasele gimnaziale, jignirile copiilor etc.
Se remarcă faptul că pe parcursul micii școlarități elevul vine în contact cu numeroase situații concrete de viață care îl pregătesc pentru trecerea într-un ciclu superior de școlaritate și mai târziu pentru integrarea socială. Se impune ca atât cadrele didactice, cât și părinții să supravegheze atent acest demers al copilului, pentru a interveni în sens pozitiv și ameliorativ atunci când este necesar. Prin competența pedagogică și psihosocială, cadrului didactic îi revine sarcina de modela atitudinile și convingerile fiecărui copil cu care vine în contact. Pentru ca obiectivele și scopurile educaționale să fie atinse, se impune ca familia elevului să stabilească o relație optimă cu factorii decizionali ai școlii.
Ipoteza 3
Există o corelație între timpul pe care părinții și cadrele didactice îl alocă activității educative sau nevoilor personale ale copiilor și dificultățile pe care le întâmpină elevii în rezolvarea sarcinilor școlare.
Pentru a verifica această ipoteză am cuantificat răspunsurile la itemii ce vizeză frecvența cu care părinții și cadrele didactice acordă sprijin copiilor pentru a duce la îndeplinire sarcinile școlare sau pentru a răspunde nevoilor lor personale, precum și frecvența cu care copiii primesc sprijin atunci când îl solicită acestora. Am sondat de asemenea, opinia elevilor privind disciplina la care întâmpină cele mai multe dificultăți, pentru a stabili dacă dificultățile ce vizează activitatea școlară se asociază cu frecvența cu care părinții acordă ajutor copiilor în îndeplinirea sarcinilor educaționale.
Se observă că elevii întâmpină dificultăți mai ales la disciplinele care au o pondere mare în planul de învățământ (matematică și limba română) și la cele care introduc cunoștințe și capacități relativ noi pentru școlarul mic (limba engleză, istoria și geografia).
De asemenea, se constată că un număr mare de copii, susțin că nu au vreo materie la care să se confrunte cu dificultăți. Ne interesează să aflăm în continuare frecvența cu care copiii primesc sprijin din partea părinților și a cadrelor didactice, pentru a putea stabili dacă există o relație între frecvența cu care elevii primesc ajutor din partea părinților și a cadrelor didactice cu privire la aspecte ce țin de nevoile școlarului mic.
La întrebările ce vizează timpul și frecvența cu care părinții acordă ajutor copiilor pentru a-și duce la îndeplinire sarcinile școlare aceștia au răspuns astfel:
35 de părinți afirmă că petrec zilnic 1-2 ore pentru a desfășura activități educative împreună cu copilul, 43 părinți afirmă că petrec împreună cu copilul 2-3 ore, 16 părinți afirmă că petrec 3-4 ore, 12 părinți afirmă că petrec 4-5 ore, iar 4 părinți afirmă că pretrec peste 5 ore;
41 de părinți susțin că fac lecțiile cu copiii zi de zi cu mici excepții, 31 de părinți susțin că fac lecțiile împreună zilnic la unele discipline, 30 de părinți susțin că-și ajută copiii numai când li se solicită ajutorul, 8 părinți susțin că îi ajută în mică măsură și niciun părinte nu susține varianta „deloc”.
Se constată că nu toți părinții acordă sprijin copiilor într-o măsură corespunzătoare asigurării succesului școlar, demonstrând ipoteza că rolul familei în formarea individului ca entitate capabilă de o adaptare socială optimă este perceput diferit de către factorii parentali.
Trebuie să ținem totuși cont, că există diferențe de percepție privind frecvența cu care se acordă un anumit sprijin, din prisma celui care acordă și a celui care primește ajutorul solicitat.
La întrebările ce vizează frecvența cu care primesc ajutor din partea părinților și a cadrelor didactice atunci când îl solicită elevii au răspuns astfel:
87 de elevi susțin că primesc deseori ajutor din partea părinților, 21 de elevi susțin că primesc ajutor uneori, iar 2 copii susțin că nu primesc niciodată ajutor;
67 de elevi afirmă că primesc atenție întotdeauna când solicită un ajutor, un sfat sau o explicație unui cadru didactic chiar dacă acesta se află în timpul liber, 30 afirmă că primesc deseori atenție, 3 elevi susțin varianta „doar dacă are timp” și niciun elev nu a ales variantele „rareori” sau „niciodată”;
La întrebările ce vizează frecvența cu care acordă ajutor, sfaturi sau explicații elevilor atunci când aceștia solicită acest fapt cadrele didactice au răspuns au răspuns:
15 cadre afirmă că acordă deseori atenție chiar dacă se află în timpul liber, 19 cadre afirmă că acordă întotdeauna atenție acestor solicitări și niciun cadru didactic nu a ales variantele „doar dacă am timp”, „uneori”, „niciodată”.
Se remarcă faptul că elevii primesc atenție din partea cadrelor didactice, atunci când solicită un sfat, un ajutor, o explicație, chiar dacă acestea se află în timpul liber. Acest lucru încurajează intercomunicarea elev-profesor, determină creșterea gradului de confort al elevului în preajma cadrului didactic, ilustrând în aceleși timp și stilul educațional al fiecărui cadru didactic. Din această perspectivă derivă o altă ipoteză pe care o vom analiza ulterior (Ipoteza 5).
Ipoteza 4
Există un efect al variablei studii asupra percepției părinților privind competențele și deprinderile pe care elevii trebuie să le dobândească pe parcursul școlarității.
Pentru a verifica această ipoteză am centralizat în tabel rezultatele itemului privind selectarea celor mai importante competențe și deprinderi pe care părinții consideră că elevii ar trebui să le dobândească pe parcursul școlarității (au fost selectate 3 variante de către fiecare subiect).
Analizând datele expuse mai sus se observă că percepția părinților privind competențele și deprinderile pe care copilul trebuie să le dobândescă pe parcursul micii școlarități este în acord cu finalitățile stabilite la nivel național pentru activitatea educativă a ciclului primar. Astfel, competența de citit-scris, competența de calcul matematic și abilitătățile sociale de bază fac obiectul „bagajului” cu care elevii trebuie să intre în ciclul următor de școlaritate, cumul de cunoștințe și abilități indispensabile acumulărilor și activității viitoare.
De asemenea, s-a constatat un efect al variabilei nivelul studiilor asupra celorlalte competențe și deprinderi selectate. Varianta „deprinderi de muncă intelectuală independentă” a fost aleasă de către mai mulți părinți care au absolvit liceul sau o formă superioară de studiu (25 de părinți), varianta „deprinderi de muncă practică” a fost aleasă de către mai mulți părinți care au absolvit ciclul gimnazial, 10 clase sau o școală profesională (28 de părinți), în timp ce celelalte variante au fost bifate de către părinți care au absolvit forme de învățământ variate.
Prin rezultatele obținute, observăm că ipoteza formulată se confirmă parțial.
Școala este un loc unde copilul începe să descopere cu adevărat lumea, iar anumite experiențe trăite în acest spațiu social rămân în mintea lui chiar pentru toată viața. De aceea ne-a interesat să aflăm ce fel de cunoștințe consideră părinții că predomină în activitatea școlară. Rezultatele obținute sunt ilustrate în graficul următor (Fig. 2.1.11.).
Fig. 2.1.11. Prezentarea grafică a percepției părinților asupra cunoștințelor ce predomină în activitatea școlară a elevului
Viziunea părinților privind tipul cunoștințelor ce predomină activitatea școlarului mic este descrisă de inedit. Deși deseori este susținută ideea că în România cunoștințele teoretice monopolizează activitatea școlară, în cercetarea de față s-a obținut un rezultat surprinzător. Un număr mare de părinți susțin că atât cunoștințele teoretice, cât și cele practice sunt prezente în egală măsură în demersul educațional.
Una din cauze o poate constitui receptivitatea cadrelor didactice care predau la ciclul primar la schimbările impuse de reforma curriculară românească. Centrarea învățământului pe nevoile și individualitatea elevului, noile abordări ale conținuturilor învățării, legarea teoriei de practică, disciplinele opționale captivante, dinamizarea actului pedagogic sunt doar câteva din aspectele ce caracterizează activitatea cadrelor didactice de la învățământul primar din această unitate școlară. O direcție viitoare de analiză o poate constitui sondarea acestei percepții și la nivelul celorlalte cicluri curriculare.
Din moment ce societatea se află într-o continuă schimbare, generând noi cerințe față de educație, se impune ca și în plan relațional la nivelul școlii să se înregistreze progrese în relația profesor-elev. Vom verifica dacă această realitate este prezentă și în această instituție (Ipoteza 5).
Ipoteza 5
Există o legătură directă între stilul educațional abordat de către cadrul didactic și starea emoțională a elevului implicat în activitatea școlară de la ciclul primar.
Pentru a verifica această ipoteză am centralizat rezultatele itemului ce face referire la stilul educațional prin care se autocaracterizează fiecare cadru didactic în parte, precum și cele care fac referire la sentimentele pe care le experimentează elevul în preajma învățătorului și apoi în preajma celorlalți profesori.
Stilul educațional abordat de către cadrele didactice care predau la învățământul primar este ilustrat în figura ce urmează (Fig. 2.1.12):
Deși la momentul intrării în școală structurile esențiale ale personalității copilului sunt deja conturate, nu trebuie neglijat faptul că personalitatea acestuia este într-o continuă formare, iar stilul pedagogic este un element care echilibrează relația dindre subiectul și obiectul educației, fiind unul dintre factorii cei mai importanți de care depinde calitatea și eficiența educației. Vom analiza în continuare dacă stilul abordat de către cadrele didactice chestionate influențează relația profesor-elev stabilită la nivelul ciclului primar.
Rezultatele centralizate la întrebările cu privire la gradul de confort al elevului în interacțiunea cu învățătorul și celelalte cadre care participă la educarea sa în spațiul școlar se prezintă astfel:
94 de elevi afirmă că se simt bine și protejați în preajma învățătorului pentru că îi susține, îi ajută, îi înțelege, îi iubește, s-au obișnuit cu el, 14 elevi susțin că se simt emoționați pentru că le este frică să nu greșească, iar 2 elevi afirmă că se simt rușinați;
75 de elevi afirmă că se simt bine în preajma celorlalți profesori, dar că sunt mai atenți la conduita lor, 24 de elevi afirmă că se simt emoționați pentru că nu îi cunosc la fel de bine ca pe învățător, 11 elevi susțin că se simt neliniștiți pentru că profesorul este de genul masculin, iar 5 elevi susțin că le este teamă deoarece au fost pedepsiți în anumite situații.
Datorită datelor analizate, se poate concluziona că stilul democratic abordat de majoritatea cadrelor didactice chestionate are un efect pozitiv asupra relației profesor-elev. Copiii se simt confortabil în general în preajma cadrelor didactice, conștientizează calitățile acestora și efortul lor de a le asigura un climat educațional propice dezvoltării.
De asemenea, unii elevi descriu că îi caracterizeză teama de a nu greși, emoția și frica, mai ales față de profesorii care sunt adepții stilului autoritar, ce mențin o anumită distanță față de copii, sancționează atitudinile și rezultatele instruirii elevilor, nu stimulează inițiativele acestora. O parte dintre elevi nu se simt confortabil față de unele cadre didactice de gen masculin, deorece sunt familiarizați cu prezența feminină a învățătoarei și a mamei în viața lor, dar și pentru că nu petrec împreună la fel de mult timp cu celelalte cadre didactice ce predau la clasă, așa cum o fac cu învățătorul clasei.
În acest sens, orele de consiliere și orientare și de dezvoltare personală pot constitui un bun prilej de remediere a atmosferei tensionate determinată de unele stări sufletești ale elevului, cunoscut fiind faptul că stă în puterea cadrului didactic de a produce comportamente proiectate.
Ipoteza 6
Există un efect al variabilei nivel de învățământ asupra percepției cadrelor didactice privind eficiența parteneriatului școală-familie.
Pentru a verifica această ipoteză am centralizat răspunsurile cadrelor didactice la itemii ce vizează:
rolul familiei în relația cu școala;
modalitățile de comunicare cu părinții;
gradul de satisfacție al nivelului de colaboarare cu familiile elevilor;
frecvența cu care cadrele didactice primesc ajutor din partea părinților pentru gestionarea unor situații conflictuale în relația școală-elev.
Din studiile realizate în ultimii ani se remarcă o nouă abordare privind dezvoltarea parteneriatului școală-familie. În multe țări europene în cadrul acestei colaborări este pus pe un acord mutual clar stabilit între părinți și profesori. Vom analiza în continuare care este viziunea cadrelor didactice asupra acestui „contract” ce se constituie ca un sistem de obligații reciproce, care în țara noastră se realizează la ora actuală mai mult sub formă de proiecte, cunoscut fiind faptul că la nivelul învățământului primar, relația școală-familie este dinamizată de nevoile și caracteristicile „micului om” aflat într-un proces de dezvoltare profundă.
Fig. 2.1.13. Nivelul de învățământ la care predau cadrele didactice
În urma centralizării datelor furnizate de către răspunsurile chestionarelor, s-a remarcat că în ceea ce privește perspectiva cadrelor didactice privind rolul familiei în relația cu școala nu există diferențe de opinie. Atât cadrele care predau la nivel primar, cât și cele care predau la nivel gimnazial sau la nivel liceal au ales toate variantele de răspuns, fiind de acord că familia elevului are rolul:
de a participa la acțiunile organizate de școală;
de a asigura suport material elevilor;
de a colabora cu cadrele didactice din școală;
de a-și ajuta copiii la pregătirea lecțiilor;
de a se implica în organizarea unor acțiuni extrașcolare;
de a asigura suport psihic și afectiv elevilor.
Pentru a menține un contact constant cu familiile elevilor, cadrele didactice au ales ca modalități de comunicare variate prezentate în graficul ce urmează (Fig. 2.1.14):
Fig. 2.1.14. Modalități de comunicare a cadrelor didactice
cu familiile elevilor
Se înregistrează diferențe în selectarea modalităților de colaborare cu familiile elevilor, din prisma nivelului de învățământ la care predau cadrele didactice. Ședințele cu părinții și discuțiile individuale sunt abordate de către toate cadrele didactice chestionate, lectoratele doar de către cadrele didactice care predau și la ciclul gimnazial sau cel liceal, iar implicarea în acțiuni comune de către cadrele didactice este realizată de către cadrele care predau doar la învățământul primar (19 opțiuni). Nu au fost menționate alte modalități de colaborare cu familiile elevilor.
Unul dintre conceptele nou introduse prin reforma curriculară a învățământului românesc este cel de parteneriat. Acest termen se bazează pe premisa că partenerii au un fundament comun de acțiune și un spirit de reciprocitate care le permit să se unească.
Astfel, părinții și cadrele didactice pot crea parteneriate, care până de curând erau cosiderate ca fiind responsabilitatea exclusivă a școlii. Noile orientări în educație schimbă această viziune în sensul că familia nu este implicată doar sub aspect economic, ci și sub aspect educațional-cultural.
Trebuie precizat faptul că întâlnirile tipice cu părinții menționate mai sus, oferă puține șanse acestora de a cunoaște în profunzime cadrele didactice implicate în eduație copiilor lor și problemele școlii. De aceea, lipsa activităților de cunoaștere interpersonală poate influența gradul de satisfacție privind colaborarea școală-familie, orele de consilere a părinților putând constitui un sprijin în acest sens.
Pentru o viziune completă asupra relației școală-familie, vom analiza perspectiva cadrului didactic privind gradul de satifacție cu privire la eficiența acestei colaborări.
Tabelul 2.1.2. Gradul de satisfacție a cadrelor didactice privind colaborarea cu familiile elevilor din școală
Se observă un grad mai mare de satisfacție privind relația cu familiile elevilor la cadrele didactice care predau doar la învățământul primar. Motivele care determină acest fapt se pot constitui ca bază pentru o cercetare ulterioară.
Cadrele didactice de la învățământul primar declară că la nivelul comunității dumbrăvenene relația cadru didactic-părinte a fost și este una mulțumitoare, deoarece învățătorul se află în centrul universului școlarului mic pentru o perioadă lungă de timp, fapt care facilitează crearea unei „legături speciale” ce se menține și peste ani.
Majoritatea profesorilor pentru învățământ primar de la Liceul Tehnologic Mihai Eminescu din Dumbrăveni au o vechime mare în acestă școală, unii fiind născuți chiar în acestă localitate, lucru care a permis crearea și consolidarea unor relații optime la nivelul acestui ciclu de învățământ. Mulți dintre părinți au avut ca învățători cadre didactice care acum le educă copiii. O altă parte dintre aceștia, au fost colegi de școală cu unele cadre ce activează la acest nivel de învățământ. Așadar, se poate spune că factorul „timp” își pune în sens pozitiv amprenta pe relația școală-familie.
Fig. 2.1.15. Vechimea în școală a cadrelor didactice chestionate
În funcție de nivelul de învățământ la care predau, cadrele didactice se confruntă cu diverse probleme. Frecvența cu care se confruntă cu aceste situații este ilustrată în tabelul următor.
Tabelul 2.1.3. Frecvența problemelor cu care se confruntă cadrele didactice
În gestionarea acestor situații conflictuale se presupune că familiile elevilor trebuie să acorde sprijin cadrelor didactice din școală. Acest sprijin nu are întotdeauna intensitatea și frecvența dorită de cadrul didactic. Acest lucru se prezintă din prisma subiecților implicați astfel:
Fig. 2.1.16. Percepția cadrelor didactice privind sprijinul pe care îl primesc din partea părinților în gestionarea situațiilor conflictuale în care sunt implicați elevii
Se observă că relația școală-familie prezintă numeroase aspecte care ar putea fi îmbunătățite. Se impune identificarea principiilor generale care stau la baza realizării unei educații de calitate ce generează un demers socio-adaptiv optim dezvoltării elevilor.
Eficiența parteneriatului școală-familie trebuie considerată ca fiind un element de bază în organizarea activității școlare.
Pentru ca relația școală-familie să aibă valențe pozitive este necesar ca orice părinte să cunoască obligațiile legale privind educația copilului, drepturile de care dispune în educația acestuia, importanța atitudinii parentale asupra reușitei școlare, precum și metodele colaborării cu școala.
În același timp, se impune ca orice educator să fie pregătit în relația cu familia, această competență fiind considerată o aptitudine profesională, școala având în același timp obligația de a asigura asistență părinților.
Ipoteza 7
Există diferențe între viziunea părinților și cea a cadrelor didactice privind măsura în care actualul sistem de învățământ contribuie prin elementele sale la integrarea optimă a fiecărui individ în societate.
Pentru a verifica această ipoteză am centralizat în tabele rezultatele procentuale privind acordul/dezacordul părinților și al cadrelor didactice cu privire la aspecte ce vizează sistemul de învățământ românesc, precum și măsura în care anumite elemente ale sistemului educațional îi ajută să fie pregătiți pentru viață.
Tabelul 2.1.4. Acordul/dezacordul cu privire la aspecte ce vizează sistemul de învățământ românesc diferențiat după variabila statut social
Ca urmare a nevoii prezentului de schimbare pentru adaptare, dar și a viziunii prospective a educației, Noul Curriculum Național (1998) prevede o serie de noutăți menite să asigure prin școală pregătirea indivizilor pentru integrarea participativă și creatoare în viața socio-profesională.
Deși a trecut un număr mare de ani de la elaborarea acestor prevederi, diferențele dintre perspectiva părinților și a cadrelor didactice privind orientările și direcțiile reformelor actuale în domeniul educațional românesc concretizate în diverse aspecte ce caracterizează sistemul educațional românesc sunt evidente. Acest lucru se poate constata cu ușurință, prin analiza datelor din tabelul de mai sus (Tabelul 2.1.4).
Totuși, revizuirea programei școlare ca urmare a aplicării noii Legei a Educației, poate aduce schimbări de perspectivă la acest nivel, remarcat fiind faptul că atât părinții, cât și cadrele didactice susțin faptul că actuala programă școlară și implicit conținutul manualelor școlare nu se află în concordanță cu imperativele și nevoile societății contemporane.
Perspectiva părinților și a cadrelor didactice privind corectitudinea și obiectivitatea evaluării școlare la clasele primare poartă încă amprenta percepției diferite asupra introducerii calificativelor în sistemul de evaluare de la nivelul primar de învământ. Opinia asupra acestui sistem de evaluare poate constitui tema unei cercetări ulterioare.
Ipoteza 8
Există un efect al variabilei religie practicată asupra percepției valorilor pe care are ar trebui să le dobândească elevul pe parcursul școlarității.
Religia este unul din factorii cu influență majoră la nivelul gândirii, simțirii și acțiunii. De aceea, pentru a verifica ipoteza formulată am centralizat rezultatele obținute la itemii ce vizează percepția părinților și a cadrelor didactice privind valorile pe care copilul ar trebui să le dobândească pe parcursul școlarității.
Vom realiza o analiză comparativă privind punctul de vedere al persoanelor (părinți și cadre didactice) care practică religia penticostală (58 de subiecți) și al celor care practică religia ortodoxă (89 de subiecți).
Se observă faptul că persoanele care practică cultul penticostal consideră că cele mai importante valori pe care copilul trebuie să le dobândească în școală sunt: credința religioasă, supunerea față de cei mai în vârstă, hărnicia și sentimentul de responsabilitate. Toate aceste trăsături caracterizează persoanele practicante ale acestei religii care are are un număr mare de adepți la nivelul comunității dumbrăvenene.
Copiii sunt crescuți în cadrul familiei în spiritul acestor valori care își pun puternic amprenta asupra formării personalității fiecărui elev, influențând în același timp natura relațiilor stabilite la nivel școlar, familial și comunitar.
Observăm că subiecții de cult ortodox consideră că elevul trebuie să dobândească în școală valori ca: sentimentul de responsabilitate, capacitatea de a comunica, abilitatea de a colabora și altruismul. Valorile selectate de către aceștia nu țin doar de demersul etic al devenirii umane, ci și de cel pedagogic și sociologic.
Copilul este un individ cu nevoi personale, care îl pot determina să aleagă din realitatea școlară și extrașcolară ceea ce i se potrivește. El trăiește totodată în colectivități care îi impun de multe ori criterii de alegere și decizie.
Vom analiza în continuare în ce măsură religia practicată influențează însușirea și formarea abilităților și valorilor menționate mai sus, în viziunea subiecților de cult penticostal și de cult ortodox.
Conform rezultatelor obținute există diferențe semnificative între opinia persoanelor de cult penticostal și opinia persoanelor de cult ortodox privind influența religiei practicate asupra formării și dezvoltării la elevi a valorilor umane și a abilităților sociale specifice parcursului școlar, în sensul că adepții religiei penticostale susțin că religia are o influența majoră asupra acestui demers, iar adepții de religiei ortodoxe cred că religia influențează în mică măsură sau deloc acest proces.
Se întâmplă deseori ca educația religioasă făcută în unele familii să se limiteze doar la transmiterea unor informații specifice unui cult religios sau să contribuie în mare măsură dezvoltarea psihosocială a unui copil. De aceea am sondat în continuare și percepția elevilor privind influența religiei practicate asupra relațiilor stabilite cu colegii lor. Rezultatele obținute sunt ilustrate în graficul următor.
Se observă că relațiile pe care le stabilesc cu colegii elevii care provin din familii penticostale poartă în mare măsură amprenta principiilor religiei practicate. Motivele și direcțiile acestei influențe pot constitui obiectul unei cercetări viitoare.
Analiza datelor culese cu ocazia cercetării curente a condus la concluzia că, deși odată cu dezvoltarea societății influența religioasă scade, gândirea științifică înlocuind tot mai mult explicațiile religioase, la nivelul comunității dumbrăvenene există o interdependență strânsă între religia practicată și comportamentul social al membrilor săi. Această realitate este moștenită și de către copiii comunei, familia fiind un factor educațional decisiv în formarea copilului ca viitor cetățean.
Este cunoscut faptul că diferența religioasă poate produce conflicte la nivelul unei comunități. De aceea, am sondat opinia părinților privind măsura în care religia practicată ar trebui să influențeze relațiile dintre oamenii unei comunități. Rezultatele obținute sunt ilustrate în figura de mai jos.
Deși religiile nu împărtășesc aceeași credință se poate constata faptul că joacă un rol important în viața socială din realitatea contemporană.
Școlii îi revine sarcina de a cultiva predispoziția religioasă a elevilor spre a o concretiza printr-o serie de acte și atitudini morale pe care elevii de astăzi, ca viitori cetățeni, le vor transmite generațiilor următoare. În tot acest demers, cadrul didactic trebuie să respecte o strictă neutralitate religioasă, promovând identitatea spirituală și demnitatea individului.
Ipoteza 9
Există diferențe între percepția părinților și cea a cadrelor didactice asupra aspectelor care asigură succesul din punct de vedere profesional.
Este cunoscut faptul că oamenii definesc succesul în mod diferit. De aceea și trăsăturile considerate a fi definitorii pentru obținerea succesului sunt diferite de la un individ la altul.
Pentru a verifica ipoteza enunțată mai sus am comparat rezultatele care ilustrează viziunea părinților și a cadrelor didactice asupra factorilor declanșatori de succes din punct de vedere profesional. Fiecare aspect considerat a fi important pentru obținerea suucesului a primit un punctaj (10 puncte cel mai important aspect, 1 punct cel mai puțin important aspect) și s-a realizat media aritmetică a punctajelor obținute. Scorul obținut de elementele ce contribuie la definirea succesului profesional în viziunea părinților și a cadrelor didactice sunt evidențiate în figura următoare (Fig. 2.1.22).
Fig. 2.1.22. Prezentarea comparativă a rezultatelor privind aspectele care
asigură succesul profesional în viziunea părinților și a cadrelor didactice
Se observă că părinții și cadrele didactice au viziuni relativ diferite asupra „legilor” succesului profesional. Ca factor important implicat în dezvoltarea personală a individului, școala are obligația de a pune bazele unei personalități autonome, creatoare, generatoare de succes și să contribuie constant la îmbunătățirea acelor aspecte care asigură conturarea unei entități umane capabile de a se adapta optim în societatea contemporană la toate nivelurile.
Se impune o analiză a aspectelor care nemulțumesc familiile elevilor cu privire la sistemul contemporan de învățământ, aspecte ce pot declanșa insuccesul pe parcursul demersului socio-adaptiv al elevului.
Fig. 2.1.23. Prezentarea grafică a aspectelor nesatisfăcătoare ce derivă din sistemul românesc de învățământ în viziunea părinților
Aspectele care ilustrează nemulțumirile părinților privind sistemul de învățământ contemporan sunt variate și oglindesc realitățile societății în care trăim. Lipsa perspectivelor derivă din cadrul socio-economic actual instalat la nivel național. Neconcordanța dintre realitatea socială și cea școlară, programa școlară prea încărcată, numărul mare de copii pe clasă fac obiectul reformei curriculare și a Legii Educației Naționale, ale cărei efecte sunt studiate deja, începând cu anul școlar 2011–2012.
Ipoteza 10
Utilizarea de către cadrele didactice a metodelor de cunoaștere a individualității elevilor contribuie la identificarea problemelor cu care se confruntă aceștia atât în mediul școlar, cât și în afara sa.
În societatea contemporană, problemele individului devin din ce în ce mai pregnant problemele societății. Această viziune este determinată de evoluția și schimbările ce marchează dinamica socială.
Elevul, ca viitor individ integrat optim în societate, întâmpină pe parcursul școlarității diverse probleme care influențează în mod direct formarea personalității sale. La nivelul școlii, cadrelor didactice le revine misiunea de a contribui la rezolvarea acestor probleme, printr-o cunoaștere profundă a individualității elevilor.
O cunoaștere corectă a elevului în vederea înțelegerii sale, presupune investigații profunde și un profil psihopedagogic de calitate ce vizează persoana cadrului didactic. Pregătirea și competențele fiecărui dascăl, facilitează selectarea de către acesta a acelor metode de cunoaștere a individualității copilului care să declanșeze o activitate de sondare eficientă a personalității acestuia.
Pentru a verifica ipoteza enunțată mai sus am centralizat răspunsurilor cadrelor didactice la itemii ce reliefează:
aprecierea unor afirmații referitoare la profilul psihopedagogic al educatorului;
frecvența utilizării metodelor de cunoaștere a individualității copllui;
problemele pe care le semnalează de obicei elevii;
colaborarea cadrelor didactice cu consilierul psihopedagogic al școlii.
Prin autoevaluare, cadrele didactice au stabilit nivelul personal al unor aspecte care le caracterizează profilul psihopedagogic și cel psihosocial. Rezultatele obținute sunt centralizate în Tabelul 2.1.5.
Aportul beneficiilor aduse de utilizarea metodelor de cunoaștere a copilului în activitatea didactică este sintetizat în Figura 2.1.24.
Tabelul 2.1.5. Aprecieri ale cadrelor didactice cu privire la activitatea didactică pe care o desfășoară în mod constant
Fig. 2.1.24. Percepția cadrelor didactice asupra utilității aplicării metodelor de cunoaștere a individualității elevilor pe parcursul demersului educațional
Se observă faptul că majoritatea cadrelor didactice susțin importanța cunoașterii psihopedagogice a copilului și utilitatea metodelor ce vizeată acest aspect.
Pentru a pătrunde în bogatul univers al copilului aflat la vârste diferite, 73,5% dintre cadrele chestionate susțin că utilizează în mare măsură metode de cunoaștere a copilului, iar 26,5% dindre dascăli susțin că le utilizează în mod satisfăcător.
Se recomandă colaborarea cu psihologul, atunci când limitele competenței didactice nu permit precizarea unui diagnostic adecvat sau atunci când elaborarea unui plan de intervenție care se impune în anumite situații școlare necesită prezența unui specialist.
De aceea, am analizat frecvența cu care cadrele didactice solicită ajutorul consilierului psihopedagogic din școală.
Fig. 2.1.25. Frecvența cu care cadrele didactice solicită ajutorul
consilierului psihopedagogic
Se remarcă un număr mic de cadre didactice care solicită colaborarea consilierului psihopedagogic din școală. Vom analiza în continuare dacă problemele semnalate de către elevi cadrelor didactice impun creșterea numărului de solicitări.
Tabelul 2.6. Tipul problemelor semnalate de obicei de către elevi cadrelor didactice
Putem observa că relația elev-profesor din școală este o relație deschisă, stimulată de stilul democratic pe care îl adoptă majoritatea cadrelor didactice. De aceea, copiii le comunică în mod frecvent cadrelor didactice probleme și aspecte variate cu care se confruntă în viața de școlar și nu doar dintre cele ce fac referire la domeniul instructiv-educativ.
Având în vedere caracterul aspectelor semnalate de către elevi, în special cele legate de stările conflictuale dintre aceștia, se impune o colaborare susținută a cadrelor didactice cu consilierul psihopedagogic al școlii, pentru soluționarea sau ameliorarea acelor aspecte care impun măsuri de intervenție specializată.
Ipoteza 11
Există o relație directă între colaborarea cadrelor didactice cu echipa managerială a școlii și relațiile stabilite între membrii corpului profesoral.
Pentru a verifica această ipoteza au fost luate în considerare răspunsurile cadrelor didactice cu privire la interacțiunea profesor-director și profesor-profesor de la nivelul școlii.
Cadrele didactice au caracterizat relația pe care o au cu echipa managerială a școlii astfel:
31 de cadre didactice susțin că au o relație deschisă, de colaborare și respect, iar un cadru didactic susține că relația stabilită este una dominată de comportamentul autoritar al acesteia, de încordare;
cei 2 directori caracterizează relația cu cadrele didactice din școală ca fiind o relație deschisă, de colaborare și respect.
Cadrele didactice chestionate afirmă că primesc în mod fecvent de la conducerea școlii sugestii cu privire la:
perfecționarea continuă;
realizarea de proiecte educaționale;
relația profesor-elev;
evaluarea școlară;
eficientizarea activității didactice;
relația optimă dintre membrii corpului profesoral;
optimizarea parteneriatului școală-familie-comunitate;
atragerea de fonduri extrabugetare.
Măsura în care aceste sugestii ajută la îmbunătățirea activității didactice se prezintă
în felul următor:
Fig. 2.1.26. Percepția cadrelor didactice asupra utilității sugestiilor
primite de la conducerea școlii
Se observă că dimensiunea care descrie comportamentul directorilor o reprezintă comportamentul suportiv, caracterizat prin grija pentru profesori, deschidere față de sugestiile acestora, respect pentru personalitatea și competența fiecăruia.
De relația stabilită la acest nivel depinde și natura relațiilor stabilite între membrii corpului profesoral. Vom analiza în continuare caracteristicile relațiilor interpersonale stabilite între cadrele didactice din școală.
Din datele analizate reiese că dimensiunea care descrie relația stabilită între membrii corpului profesional din școală o reprezintă comportamentul colegial, caracterizat prin relații deschise și prietenești, colaborare, entuziasm, toleranță și respect reciproc.
Prin combinarea comportamentelor analizate, rezultă că la nivelul școlii domină climatul școlar deschis are ce are ca trăsături principale cooperarea și respectul. Directorul este deschis la sugestiile profesorilor, face aprecieri frecvente la adresa acestora, le oferă o largă autonomie. Între cadrele didactice se manifestă relații colegiale și de prietenie.
Se poate concluziona că la nivelul unității, climatul școlar este un factor mobilizator deosebit de important. Cadrele didactice sunt conștiente că de natura sa depinde calitatea actului didactic și contribuția școlii la dezvoltarea personală a elevilor. Astfel, relația educațională tinde să devină treptat o relație socializatoare ce oferă un model concret de autonomie comportamentală, atitudine profesională și civică pentru viitorul cetățean.
Ipoteza 12
Există diferențe între percepția părinților și cea a cadrelor didactice asupra factorilor declanșatori de eșec în demersul socio-adaptiv al elevilor.
Motivul central al parteneriatului școală-familie derivă din dorința de a ajuta elevii în activitatea școlară și mai târziu în viață, prin influențarea pozitivă și continuă a dezvoltării individuale a acestora.
S-a constatat că factorii decizionali ce vizează educația elevilor își fac des reproșuri. Vom analiza dacă acest fapt este evident și în încercarea de a identifica de către părinți și cadrele didactice cei mai importanți factori declanșatori de eșec privind demersul socio-adaptiv al elevilor.
Tabelul 2.1.7. Percepția părinților și a cadrelor didactice asupra factorilor declanșatori de eșec în demersul socio-adaptiv al elevilor
Se constată diferențe mari de opinie privind factorii ce determină eșecul în demersul socio-adaptiv al elevului. Cadrele didactice și familiile copiilor se învinuiesc reciproc. Acest lucru poartă amprenta ideilor divergente privind educația statului și a familiei asupra copiilor, dar și a părerilor contradictorii privind randamentul pedagogic și datoria parentală. Nu se înregistrează diferențe semnificative la nivelul percepției ce vizează ceilalți factori declanșatori de eșec înregistrați în tabel.
Au fost identificate de asemenea și alte motive care pot declanșa nereușita demersului socio-adaptiv al elevului: comunicarea ineficientă la nivelul factorilor educaționali, anturajul elevilor, cadrul politic și socio-economic actual.
Se poate afirma că fiecare școală, indiferent de poziția sa geografică, reprezintă o organizație responsabilă pentru educarea formală a elevilor. Școlile care își asumă corect această responsabilitate se constituie ca părți responsabile ale sistemului social din care fac parte împreună cu elevii și familiile lor.
Astfel, școlii îi revine sarcina de a valoriza la maxim potențialul psihic, aptitudinal
și atitudinal al fiecărui elev, să diminueze pe cât posibil influența factorilor declanșatori de eșec, această misiune constituindu-se ca răspuns la cerințele societății în care trăim. Pe parcursul acestui proces se impune în mod stringent suportul familiei și al comunității din care face parte elevul.
Ipoteza 13
Există similitudini între percepția generală a elevilor, părinților și cadrelor didactice privind rolul școlii în viața oricărui individ.
Pentru a verifica această ipoteză, am sondat percepția generală a elevilor, a părinților și a cadrelor didactice asupra importanței școlii în viața fiecărui individ. Rezultatele obținute sunt ilustrate în figurile ce urmează (Fig. 2.1.28, Fig. 2.1.29).
Se remarcă faptul că atât elevii, cât și părinții consideră școala ca fiind importantă în viața unui individ, evidențiind ideea că un om nu poate reuși în viață fără școală.
Așadar, de la școala contemporană se așteaptă astăzi aproape totul: să transmită elevilor cunoștințele asimilate de umanitate de-a lungul secolelor, să-i ajute să se adapteze la o realitate aflată în continuă schimbare, să-i pregătească pentru un viitor larg și imprevizibil etc.
De aceea am sondat opinia cadrelor didactice cu privire la aspectul cel mai evident care derivă în viziunea lor din misiunea școlii contemporane.
Se remarcă faptul că toate cadrele didactice implicate surprind prioritatea pregătirii elevilor pentru o lume în schimbare, precum și nevoia de formare a capacităților, deprinderilor și competențelor care să le permită să-și găsească locul și menirea socială.
Deoarece societatea contemporană se află într-o continuă schimbare, tinzând spre noi realizări și valorificări, educației i se atribuie o structură nouă a cerințelor social-umane. Astfel, școlii îi revine misiunea de formare a personalității umane capabile să se integreze plenar în societate și să reacționeze adecvat la schimbările care se produc.
Pentru a veni în întâmpinarea acestor cerințe, se impune o eficientizare a învățământului și transformarea acestuia în agent activ al progresului, în vederea pregătirii optime a elevului, corespunzător cerințelor viitoarei societăți.
Un rol important în acest demers îl constituie implicarea comunității locale în educația copiilor. O școală care relaționează eficient cu membrii comunității locale este mai bine pregătită să răspundă cerințelor pe care societatea actuală le formulează școlii. Vom verifica o altă ipoteză care derivă din relația școală-comunitate la nivelul comunei Dumbrăveni, județul Suceava (Ipoteza 14).
Ipoteza 14
Există diferențe semnificative între proporția reală de implicare a comunității locale în educația copiilor și cea considerată ideală de către cadrele didactice.
Pentru a verifica această ipoteză vom realiza o analiză comparativă privind percepția cadrelor didactice asupra implicării reale a comunității în educația copiilor și cea considerată ca fiind ideală.
În cele mai multe țări din Europa, dar și în restul lumii cooperarea școală-comunitate este o practică curentă de lucru. S-a dovedit că acest fapt oferă beneficii pentru educația copiilor, sporește substanțial securitatea și calitatea vieții educatului, crescând eficiența muncii tuturor celor interesați de dezvoltarea personală a elevului în vederea unei adaptări superioare la cerințele societății din care va face parte ca cetățean.
Școlile care atrag comunitatea în activitatea pe care o desfășoară, cred că procesul educațional se poate îmbunătăți simțitor, deoarece treptat, școala ajunge să fie considerată un centru și un punct de sprijin pentru comunitate în ansamblul ei și nu doar un loc unde copiii își însușesc un bagaj de cunoștințe și deprinderi.
În cadrul cercetării curente, pe baza analizei datelor procentuale privind nivelul de implicare a comunității locale în educația copiilor, s-a constatat că există diferențe semnificative între implicarea reală și cea considerată a fi ideală în viziunea cadrelor didactice la nivelul comunei Dumbrăveni, județul Suceava. Astfel, cadrele didactice consideră că implicarea comunității locale în educația elevilor ar trebui să fie una majoră, în timp ce realitatea reflectă faptul că această implicare este ocazională sau în mică măsură.
Acest lucru reliefează faptul că școala va trebui să găsească soluții pentru a implica pe căi formale sau informale membrii comunității locale în viața școlii. Aceasta înseamnă că trebuie create în principal căi informale pentru părinți și membrii comunității pentru a participa la activitățile școlare, situație care îi are ca pricipali beneficiari pe elevi.
2.1.9. Concluziile demersurilor investigative
Cercetarea de față a urmărit să evidențeze o serie de aspecte privind percepția elevilor, a părinților și a cadrelor didactice cu privire la rolul școlii în dezvoltarea personală a elevului, la identificarea factorilor care influențează adaptarea socială optimă a acestuia și a nevoilor de formare a cadrelor didactice în vederea realizării unei relații școală-familie-comunitate cât mai eficiente.
Ipoteza 1. Rezutatele obținute confirmă ipoteza lansată. Atmosfera familială în care trăiește copilul influențează felul în care părinții îl tratează, precum și numărul de relații pe care acesta le stabilește pe parcursul școlarității. Copiii care provin din familii armonioase, în care sunt tratați cu dragoste și afecțiune, în mod echilibrat, își fac mulți prieteni la școală. Copiii care provin din familii în care domină o atmosferă de indiferență sau o atmosferă presărată de conflicte stabilesc un număr redus de relații de prietenie pe parcursul școlarității.
Ipoteza 2. S-a remarcat faptul că majoritatea părinților consideră că evoluția copiilor se datorează școlii în foarte mare și în mare măsură. Datorită acestei percepții, elevii de la nivelul ciclului primar sunt conștienți că frecventarea școlii este deosebit de utilă prin bagajul de cunoștințe și deprinderi pe care și-l însușesc în demersul educațional, prin faptul că școala îi sprijină în viață și că datorită școlii vor avea o profesie. Este evident faptul că încă din timpul micii școlarității elevii își conturează ideea că reușita în viață depinde în mod direct de absolvirea cursurilor școlare.
Ipoteza 3. Am constatat că părinții și cadrele didactice oferă în mod diferențiat ajutor copiilor pentru a-și duce la îndeplinire sarcinile școlare. În timp ce doar 65% dintre elevi declară că primesc ajutor din partea părinților în rezolvarea sarcinilor educative, majoritatea copiilor declară că primesc sprijin și atenție din partea cadrelor didactice chiar și atunci când acestea se află în timpul lor liber. Acest fapt încurajează intercomunicarea elev-cadru didactic și crește gradul de confort psihic și emoțional al elevului în preajma cadrelor didactice care predau la ciclul primar, precum și performanța școlară a acestuia.
Ipoteza 4. Am obținut informația că părinții consideră că pe parcursul ciclului primar elevii ar trebui să dobândească competența de citit-scris, competența de calcul matematic și abilități sociale de bază. S-a constatat de asemenea că părinții care au absolvit un liceu sau o facultate au decis că elevul trebuie să dobândească pe parcursul școlarătății deprinderi de muncă intelectuală, iar părinții care au absolvit o școală profesională sau o școală tehnică consideră că elevul trebuie să dobândească deprinderi de muncă practică.
Ipoteza 5. În ceea ce privește influența stilului educațional adoptat de către cadrele didactice asupra relației cadru didactic-elev, am obținut faptul că majoritatea cadrelor adoptă stilul democratic, copiii stabilind cu aceștia o relație marcată de multiple valențe pozitive. În schimb, stilul autoritar abordat de către unii profesori care predau și la alte cicluri de învățământ le creează elevilor senzația de teamă, de nesiguranță, frica de a nu greși și emoție. S-a constatat faptul că elevii se simt mai deschiși și mai relaxați în preajma învățătorului datorită prezenței constante a acestuia în viața lor.
Ipoteza 6. Ne-a interesat să aflăm dacă nivelul de învățământ la care predă cadrul didactic influențează percepția acestuia asupra eficienței parteneriatului școală-familie. Atât cadrele didactice care predau la învățământul primar, cât și cele care predau și la alte cicluri de învățământ au aceeaști opinie cu privire la rolul familiei în viața școlară a elevului. Pentru a menține o bună legătură cu familiile elevilor cadrele didactice utilizează forme de comunicare variate: ședințele cu părinții, discuțiile individuale (indiferent de nivelul de învățământ la care activează), lectoratele (la ciclul gimnazial și liceal), precum și implicare în acțiuni comune (la ciclul primar). Majoritatea cadrelor ce predau doar la ciclul primar se declară mulțumite de colaborarea cu familiile elevilor, pe când cadrele care activează și la clasele mai mari se declară ca fiind destul de mulțumite de această colaborare. Niciun cadru didactic nu s-a declarat nemulțumit sau foarte mulțumit cu privire la acest aspect. Este evident și faptul că în această școală la nivelul ciclului primar de învățământ relația profesor-părinte este mai eficientă decât la nivelul celorlalte cicluri de învățământ. Vechimea mare în această școală a cadrelor care activează la acest nivel de școlaritate poate constui unul din motivele acestei realități.
De asemenea, în funcție de nivelul de învățământ la care predau, cadrele didactice se confruntă cu probleme diverse. În gestionarea situațiilor conflictuale se impune ca părinții să ofere sprijin școlii. Frecvența reală cu care cadrele didactice de la Grupul Școlar Dumbrăveni primesc sprijinul părinților este diferită de cea considerată a fi ideală. Important este faptul că niciun cadru didactic nu susține faptul că familiile elevilor nu se implică deloc în gestionarea situațiilor conflictuale de la nivelul școlii. Trebuie identificate căi eficiente prin care părinții să se implice mai mult în dimensiunile marcate de probleme de la nivelul unității școlare în cauză.
Ipoteza 7. Privind măsura în care actualul sistem românesc de învățământ contribuie prin elementele sale la integrarea optimă a individului în societate s-a remarcat faptul că părinții și cadrele didactice au viziuni diferite. Aceeași diferență de înregistrează și la nivelul pecepției factorilor educaționali menționați anterior asupra măsurii prin care școala îi ajută pe elevi să fie pregătiți pentru viață prin profesori, cunoștințele și deprinderile asimilate, prin disciplinele școlare, prin activitățile extrașcolare, prin relațiile interpersonale stabilite în timp, prin competența directorului și diploma obținută. Părinții consideră că diploma obținută este cel mai important element prin care sistemul educațional contribuie la pregătirea elevului în vederea unei adaptări sociale optime, pe când cadrele didactice susțin importanța cunoștințelor, deprinderilor și abilităților asimilate pe parcursul școlarității.
Ipoteza 8. S-a constatat că religia practicată influențează opinia părinților și a cadrelor didactice cu privire la valorile pe care copilul trebuie să le dobândească pe parcursul școlarității, confirmând ipoteza formulată. Persoanele care practică cultul penticostal consideră că cele mai importante valori pe care copilul trebuie să le dobândească în școală sunt: credința religioasă, supunerea față de cei mai în vârstă, hărnicia, sentimentul de responsabilitate și majoritatea sunt de părere că religia influențează în mare măsură formarea și dezvoltatea acestor valori și abilități. Subiecții de cult ortodox consideră că elevul trebuie să dobândească în școală valori ca: sentimentul de responsabilitate, capacitatea de a comunica, abilitatea de a colabora, altruismul și susțin în majoritate că religia influențează în mică măsură însușirea și dezvoltatea acestor valori și abilități. Am mai obținut faptul că religia influențează în mare măsură relațiile colegiale stabilite de elevii care provin din familii penticostale și în mică măsură sau deloc relațiile colegiale stabilite de elevii ce provin din familii ortodoxe. Părinții consideră că trebuie să existe relații de respect, toleranță și colaborare între toți membrii comunității, indiferent de religie, fapt ce demonstrează că la nivelul comunității locale nu este încurajată discriminarea religioasă.
Ipoteza 9. Am constatat că părinții și cadrele didactice au viziuni diferite asupra caracteristicilor care asigură succesul profesional al unei persoane. Cele mai importante aspecte în viziunea părinților sunt: diploma care atestă absolvirea unei forme de studiu, cunoștințele și deprinderile temeinice într-un domeniu de activitate, cunoașterea unei limbi străine și perseverența. Cadrele didactice susțin că cele mai importante aspecte care asigură succesul din punct de vedrere profesional sunt: abilitățile digitale, cunoștințele și depriderile temeinice într-un anumit domeniu, abilitățile de comunicare și munca susținută. Învățământul românesc contemporan contribuie în proporții diferite la realizarea și dezvoltarea aspectelor menționate mai sus. Cu toate acestea, există numeroase nemulțumiri exprimate de către părinții elevilor, asupra sistemului educațional actual. Printre acestea se numără: programa școlară prea încărcată, neconcordanța dintre realitatea școlară și cea socială, lipsa perspectivelor profesionale și numărul mare de copii pe clasă. Toate aceste aspecte oglindesc multiple realități ale societății în care trăim și schimbările numeroase la care a fost supus în ultimii ani învățământul românesc.
Ipoteza 10. Prin autoevaluare, cadrele didactice se declară mai puțin interesate de starea emoțională a copiilor, de utilizarea metodelor activ-participative, de dezvoltarea abilităților sociale a copiilor, de exigența în relația profesor-elev și de căutarea a noi resurse educaționale. În schimb, susțin că sunt bine pregătite din punct de vedere profesional, sunt îngăduitoare cu elevii, reușesc să stârnească interesul acestora, sunt preocupate de perfecționarea profesională, utilizează des metode de cunoaștere a copilului și încurajează comunicarea și colaborarea interpersonală la nivelul școlii.
Cadrele didactice consideră că metodele de cunoaștere a copilului sunt foarte utile, deoarece permit obținerea unor date concrete depre individualitatea elevilor și culegerea de informații privind problemele cu care copilul se confruntă în spațiul școlar și în afara acestuia. Deși problemele semnalate sunt numeroase și variate, frecvența cu care cadrele didactice solicită ajutorul consilierului psihopedagogic din școală nu este una satisfăcătoare. Jumătate dintre cadrele didactice chestionate declară că apelează la intervenția acestuia ocazional, rar sau niciodată.
Așadar, se impune crearea unei relații optime la nivelul școlii privind colaborararea cadru didactic-consilier psihopedagogic. Trebuie identificate noi căi de comunicare care să eficientizeze această relație care ar putea aduce beneficii majore la nivelul resursei umane din cadrul unității școlare vizate.
Ipoteza 11. S-a constat că majoritatea cadrelor didactice din școală au o relație deschisă, de colaborare și respect cu directorii din școală. Comportamentul directorilor este caracterizat ca fiind un comportament suportiv, caracterizat prin grija pentru profesori, deschidere față de sugestiile acestora, respect pentru personalitatea și competența fiecăruia. Dimensiunea care descrie relația stabilită între membrii corpului profesional din școală o reprezintă comportamentul colegial, caracterizat prin relații deschise și prietenești, colaborare, entuziasm, toleranță și respect reciproc.Prin combinarea comportamentelor analizate rezultă că la nivelul școlii domină climatul școlar deschis care ca trăsături principale cooperarea și respectul.
Ipoteza 12. Am obținut unele diferențe între percepția părinților și a cadrelor didactice asupra factorilor declanșatori de eșec în demersul socio-adaptiv al elevilor. Principalii factori declanșatori de eșec în viziunea părinților sunt: cadrele didactice, trăsăturile înnăscute ale copiilor și mass-media, iar potrivit cadrelor didactice: familiile elevilor, trăsăturile înnăscute și mass-media. Se observă de asemenea că factorii educaționali decisivi se învinovățesc reciproc, deși au puncte comune de opinie asupra celorlalți factori care influențeză negativ dezvoltarea personală a copilului. Acest lucru poartă amprenta ideilor divergente privind educația statului și a familiei asupra copiilor, dar și a părerilor contradictorii privind randamentul pedagogic și datoria parentală.
Ipoteza 13. Rezultatele obținute confirmă ipoteza formulată. Atât părinții, cât și cadrele didactice consideră că școala este importantă în viața unui copil și că frecventarea cursurilor școlare este indispensabilă reușitei individuale.
De la școala contemporană se așteaptă astăzi totul. Prin sondarea viziunii cadrelor didactice asupra misiunii școlii contemporane, au fost obținute rezultate echilibrate din punct de vedere procentual. Astfel, școala vine în întâmpinarea cerințelor societății actuale prin: educație, transmiterea de cunoștințe și formarea de competențe, deprinderi, abilități, atitudini și încercarea de a forma viitorii cetățeni. Se constată faptul că factorii educaționali conștientizează importanța școlii în viața fiecărui individ și definesc corect misiunea școlii contemporane. Activitatea zilnică trebuie să susțină și să definitiveze realizarea acestei misiuni care reliefează imperativele unei societăți marcate de o dinamică fără precedent.
Ipoteza 14. Am dorit să aflăm dacă comunitatea locală se implică în educația copiilor, contribuind astfel la îndeplinirea misiunii școlii contemporane. S-a constatat că există diferențe între implicarea reală și cea considerată a fi ideală în opinia cadrelor didactice. Toate cadrele didactice susțin că întreaga comunitate locală ar trebui să se implice în foarte mare măsură în educația elevilor, pe când această implicare se realizează ocazional sau cu o frecvență redusă.
Se impune ca școala să găsească soluții pentru a implica pe căi formale sau informale membrii comunității locale în viața sa. Se recomandă a fi create în principal căi informale pentru părinți și membrii comunității pentru a participa la activitățile școlare, situație care îi are ca principali beneficiari pe elevi.
2.1.10. Limitele cercetării. Direcții viitoare de analiză
O primă limită ar fi dată de construirea instrumentului de investigație. Chestionarele cuprind un număr mare de itemi, care dau un număr crescut de direcții investigative. Am dorit ca instrumentul elaborat să cuprindă cât mai multe aspecte legate de organizația școlară dumbrăveneană și cea românescă în general, pentru a stabili direcții viitoare de analiză în concordanță cu imperativele factorilor educaționali decisivi de la nivelul comunității locale. Datorită numărului mare de itemi, centralizarea datelor a fost dificilă, la fel fiind și identificarea (înțelegerea) tipurilor de relații stabilite între răspunsurile la diferiți itemi.
O a doua limită este dată de faptul că lotul de subiecți ar fi fost de dorit să fie mai cuprinzător și mai divers. Mai cuprinzător în sensul că ar fi putut include părinți și copii de la toate școlile din comună, fapt care ar fi permis realizarea unor comparații între rezultatele obținute la nivelul mai multor unități școlare. De asemenea, cercetarea ar fi putut fi extinsă și la celelalte nivele de învățățământ (gimnazial și liceal), însă acest fapt se poate constitui ca direcție viitoare de analiză, care ar permite realizarea unei comparații între rezultatele obținute la ciclul primar și celelelte cicluri curriculare.
Ca direcții următoare de analiză, se pot sonda aspecte ca:
adaptarea copilului de 6 ani la cerințele școlare (ca urmare a prevederilor din Noua Lege a Educației pusă în aplicare cu 1 septembrie 2011);
dezvoltarea psihosocială și emoțională a școlarului mic;
modalități concrete de prevenire a inadaptării școlare;
concordanța dintre programa școlară de la nivelul ciclului primar, cea de la ciclul gimnazial și imperativele societății contemporane;
avantajele și dezavantajele sistemului de evaluare prin calificative;
competențele psihopedagogice ale cadrului didactic contemporan;
modalități de eficientiezare a comunicării didactice;
modalități de optimizare a relației școală-familie-comunitate;
influența religiei asupra dezvoltării școlarului mic;
diagnosticarea nevoilor de formare a cadrelor didactice în vederea realizării unei educații de calitate;
Legea Educației Naționale – avantaje și limite.
Școala românească contemporană este marcată de antiteza dintre realitate și aspirațiile europene, învățământul românesc fiind încă în căutarea unei stări de echilibru dată de toți partenerii educaționali. Nu de puține ori, auzim voci care spun că sistemul educațional românesc nu are niciun scop și compromite viitorul tinerilor.
Sondând opinia elevilor, a părinților și a cadrelor didactice de la ciclul primar de la Liceul Tehnologic Mihai Eminescu din Dumbrăveni, am constatat că organizația școlară oferă elevului modelul unei societăți în miniatură și dezvoltă copilului anumite stări fizice, intelectuale, morale și sociale pe care societatea le reclamă de la el. Aici, copilul vine în contact cu legi scrise sau nescrise care îl învață că „Progresul omenirii nu este posibil fără activitatea creatoare, teoretică sau practică a oamenilor.” (Al. Roșca).
Cercetarea de față scoate în evidență faptul că școala românească este interesată în principal de nevoile intelectuale ale individului și ignoră deseori nevoile primare ale acestuia, în această categorie fiind incluse trăirile emoționale și psihice ale elevului. De aceea, atât părinții, cât și cadrele didactice își doresc ca factorii decizionali cu putere legislativă în domeniul educațional, să înțeleagă necesitatea de a-i pregăti pe copii pentru o viață reală, în care competențele profesionale și abilitățile sociale formate și dezvoltate pe parcursul școlarității sunt absolute indispensabile unei adaptări sociale optime. Se impune așadar o restructurare a programei școlare care să permită organizațiilor educaționale adoptarea unei atitudini pozitive față de cultivarea abilităților emoționale și sociale.
Putem concluziona, subliniind ideea că oamenii au nevoie de numeroase aptitudini intelectuale, motrice și sociale pentru a acționa în concordanță cu cerințele unei societăți aflate într-o continuă transformare. Școala poate contribui decisiv la construirea unei vieți sociale de calitate, prin realizarea unei educații care să-i permită individului de a funcționa armonios, adaptat și să facă față cu succes situațiilor dificile pe care mediul fizic și cel social le generează pe parcursul devenirii umane.
2.2. Studiu privind formarea abilităților sociale în școală
2.2.1. Scopul cercetării
Studiul de față își propune să evidențieze faptul că școala, ca organizație socială, are menirea de a înzestra elevul cu un bagaj de cunoștințe, competențe și abilități care pot contribuie la asigurarea unei bune adaptări a acestuia în contextul socio-economic actual, prin realizarea unei activități educative raportată în mod continuu la idealul educțional al societății contemporane. Calitatea formării unui elev capabil să se adapteze cerințelor treptelor de școlaritate următoare și în final cerințelor societății din care va face parte ca cetățean activ este determinată de dimensiunea competențelor și abilităților pe care elevul și le însușește pe parcursul ciclului primar.
Cercetarea de față încearcă să investigheze în ce măsură elevii, părinții și cadrele didactice de la ciclul primar de la Liceul Tehnologic Mihai Eminescu din Dumbrăveni percep organizația școlară ca pe un factor important în formarea de abilități sociale care îl ajută să facă față provocărilor de la nivel școlar și social. De asemenea, se urmărește obținerea unei viziuni de ansamblu asupra măsurii în care elementele sistemului românesc de învățământ contribuie la dezvoltarea psihosocială a școlarului mic.
2.2.2. Obiectivele cercetării
Obiectivele acestei cercetări vizează următoarele aspecte:
O1 – Investigarea percepției elevilor, părinților și cadrelor didactice de la ciclul primar asupra măsurii în care școala românească îl ajută pe copil să fie pregătit pentru viață prin elementele specifice sistemului de învățământ actual.
O2 – Descrierea gradului de formare al abilităților sociale de către școală din perspectiva elevului.
O3 – Evidențierea relației dintre sentimentul de mulțumire și sentimentul de siguranță ce sunt experimentate de către elev pe parcursul micii școlarități.
2.2.3. Ipotezele lansate
Ipoteza 1 – Există diferențe între viziunea părinților și cea a cadrelor didactice privind măsura în care actualul sistem de învățământ contribuie prin conținuturile și modul său de organizare la intergrarea optimă a fiecărui individ în societate.
Ipoteza 2 – Există o relație directă între performanța școlară a elevilor și percepția acestora privind gradul de formare a abilităților sociale de către școală.
Ipoteza 3 – Există diferențe de gen privind percepția elevilor asupra măsurii în care școala îl înzestrează pe elev cu abilități si capacități de ordin social.
Ipoteza 4 – Există o corelație între sentimenul de mulțumire și sentimentul de sigurață pe care elevul le experimentează în mediul școlar.
2.2.4. Prezentarea lotului de subiecți
Cercetarea s-a desfășurat pe un lot de 45 de subiecți alcătuit din 15 elevi, 15 părinți și 15 de cadre didactice care participă la educarea elevilor de la ciclul primar de la Liceul Tehnologic Mihai Eminescu din Dumbrăveni.
Diferențiat după variabila de gen, lotul de elevi conține 8 de subiecți de genul masculin și 7 de subiecți de genul feminin. Diferențiat după variabila vârstă, se înregistrează 7 subiecți cu vârsta de 9 ani și 8 subiecți cu vârsta de 10 ani, selectați din clasele a III-A (7 subiecți) și a IV-a (8 subiecți).
Diferențiat după variabila gen, lotul de părinți conține 8 de subiecți de genul masculin și 7 de subiecți de genul feminin. Diferențiat după variabila vârstă, 10 subiecți se încadrează la categoria 25-30 ani, 3 subiecți se încadrează la categoria 31-40 ani și 2 subiecți se încadrează la categoria 41-50 ani. Diferențiat după variabila studii, lotul de părinți conține 3 subiecți care au absolvit 10 clase, 2 subiecți care au absolvit o școală profesională, 5 subiecți care au absolvit o școală post-liceală, 3 de subiecți care au absovit un liceu și 2 subiecți care au absolvit o facultate.
Diferențiat după variabila gen, lotul de cadre didactice conține 2 subiecți de genul masculin și 13 subiecți de genul feminin. După variabila funcție ocupată în această școală, 9 subiecți intră în categoria profesor pentru învățământul primar, 2 subiecți în categoria profesorilor de limbi străine, 2 subiecți în categoria profesorilor de religie, un subiect în categoria profesorilor de educație fizică, 1 subiect în categoria consiliere psihopedagogică. După variabila nivel de învățământ la care predau cadrele didactice se la nivelul primar se prezintă 9 de subiecți, la nivelul primar și gimnazial 2 subiecți, la nivelul primar, gimnazial și liceal 3 subiecți, iar la cabinetul de consiliere se încadrează un subiect.
2.2.5. Variabilele cercetării
Variabile dependente
percepția părinților
percepția cadrelor didactice
percepția elevilor
sentimentul de mulțumire si de siguranță eperimentate de elevi în mediul școlar
Variabile independente
statutul social în cazul adulților
vârsta, genul și performanța școlară în cazul elevilor;
2.2.6. Instrumente
Cercetarea privind viziunea asupra formarea abilităților sociale în școală s-a realizat pe baza administrării unor chestionare de opinie lotului de subiecți menționat mai sus.
Chestionarele pentru elevi privind percepția acestora asupra rolului școlii în formarea anumitor competențe și abilități specifice școlarității mici se compun din 17 itemi care fac referire la gradul de formare și dezvoltare a anumitor abilități sociale pe parcursul școlarității (C1-S2) și 20 de itemi de fac referire la sentimentele și trăirile elevului în legătură cu diverse aspecte ce derivă din viața de școlar (C2-S2) din Anexa 4.
S-au grupat itemii din chestionar pentru a evidenția două scale. Cele două dimensiuni sunt:
sentimentul de mulțumire cu privirea la sentimentele, stările și activitățile ce derivă din viața de școlar. Se grupează itemii impari.
sentimentul de siguranță experimentat în spațiul școlar ca urmare a unui climat favorabil sau nefavorabil ce caracterizează instituția școlară în cauză. Se grupează itemii pari.
Chestionarul pentru părinți privind viziunea generală asupra sistemului românesc de învățământ și a elementelor specifice școlii dumbrăvenene conține 10 itemi ce fac referire la date ce vizează măsura în care elementele sistemului românesc de învățământ îl ajută pe copil să fie pregătit pentru viață (C3-S2).
Chestionarul pentru cadrele didactice privind misiunea școlii românești contemporane în dezvoltarea personală a elevului conține 10 itemi ce fac referire la date ce vizează măsura în care elementele sistemului românesc de învățământ îl ajută pe copil să fie pregătit pentru viață. Același chestionar care a fost a fost aplicat și părinților într-o etapă anterioară pentru a putea compara percepția celor două părți implicate în educația copiilor, cunoscut fiind faptul că acești factori educaționali își fac des reproșuri privind randamentul pedagogic și datoria parentală (C3-S2).
Chestionarele pentru elevi, părinți și cadre didactice au fost administrate în perioada 15-16 martie 2013. Au fost aplicate inițial 15 chestionare pentru copii, 15 pentru părinți și 25 de exemplare cadrelor didactice. Ulterior s-a renunțat la chestionarele aplicate cadrelor didactice care nu au nicio legătură cu activitatea desfășurată la ciclul primar, viziunea acestora putând constitui obiectul unei cercetări viitoare. Au fost validate răspunsurile a 15 copii, 15 părinți și 15 cadre didactice care sunt direct implicate în activitatea desfășurată la ciclul primar din această unitate școlară.
Subiecții au fost informați cu privire la utilitatea și finalitatea acestei cercetări și au participat benevol la acest experiment. Li s-a asigurat confidențialitatea răspunsurilor și li s-a mulțumit pentru colaborare.
2.2.7. Prezentarea datelor brute ale investigației
După decodificarea datelor obținute în urma realizării anchetei pe bază de chestionar, analiza datelor urmărește:
dimensiunea cantitativă a sondării percepției elevilor, părinților și cadrelor didactice privind anumite aspecte ale sistemului educațional întâlnite în această școală, la nivelul învățământului primar;
dimensiunea cantitativă a evaluării percepției elevilor asupra contribuției organizației școlare la formarea și dezvoltarea unor abilități sociale la școlarul mic, după variabila performanță școlară individuală;
dimensiunea cantitativă a relației dintre sentimentul de mulțumire și cel de siguranță, experimentate de către elev în mediul școlar.
Analiza și interpretarea datelor este realizată plin aplicarea programului statistic SPSS 15.0 for Windows.
În tabelul 1.a sunt prezentate datele privind scorurile pe care le-a înregistrat fiecare dimensiune a sistemului de învățământ din perspectiva viziunii părinților și a cadrelor didactice privind influența acestora asupra integrării optime viitoarea a elevului în societate, fiind evidențiate:
valoarea minimă și maximă privind valoarea fiecărui element educațional, stabilită de subiecții implicați în realizarea studiului;
suma valorilor și deviațiile standard.
Tabelul 1.a. Prezentarea cumulativă a valorilor corespunzătoare percepției asupra rolului pe care îl au elementele sistemului românesc de învățământ în devenirea personală a elevului
Se observă că valorile elementelor educaționale ce influențează demersul socio- adaptiv al copilului sunt relativ diferite, din perspectiva cadrelor didactice și a părinților fapt ce se presupune că va determina și un scor general diferențiat în acest sens după variabila statut.
Așadar, ne interesează să aflăm dacă există o influență a variabilei statut privind rolul pe care îl are fiecare element al sistemului educacțional de la nivelul acestei școli în vederea pregătirii optime a copilului pentru viață, pentru a putea evidenția ulterior si diferențe ale percepției generale din prisma influenței aceleeași variabile.
În tabelul 1.b este prezentată o statistică comparativă a mediei valorilor corespunzătoare fiecărui element educațional și deviațiile standard dupa variabila statut. Se remarcă diferențe între percepția generala a cadrelor didactice și a părinților privind dimensiunile puse in discutie.
Media fiecărei valori, după variabila statut și prezentarea comparativă a rezultatelor privind rolul pe care îl are fiecare element educațional în devenirea elevului sunt prezentate de asemenea și în graficul 1.a.
Tabelul 1.c. prezintă comparativ media percepției generale privind măsura în care
Tabelul 1.c prezintă comparativ media percepției generale privind măsura în care elementele sistemului românesc de învațământ după variabila statut.
Se observă diferențe mari între media percepției cadrelor didactice și cea a părinților, în sensul că primul eșantion, cel al cadrelor didactice, înregistrează un scor mai ridicat.
Rezultatele testului T prezentate în Tabelul 1.d confirmă de asemenea prin datele brute ipoteza 1 (t=6.60, p=0.00).
În tabelul 2.a și graficul 2.a este evidențiată o prezentare comparativă a viziunii elevilor asupra măsurii în care școala contribuie la înzestrarea elevului cu o serie de abilități și capacități care să permită ulterior o adaptare socială optimă a acestuia din perpectiva variabilei performanță școlară.
Tabelul 2.a prezintă mediile valorilor percepției elevilor și deviațiile standard după variabila performanță școlară.
Graficul 2.a ilustrează media valorilor percepției elevilor pentru fiecare abilitate și capacitate propusă, grupate după variabila performanță școlară.
Conform datelor de mai sus se poate observa că a doua ipoteză este confirmată.
Conform datelor prezentate și ilustrate mai sus se poate observa că a doua ipoteză este confirmată. Performanța școlară a elevului influențează direct proporțional viziunea elevilor asupra eficienței organizației școlare privind formarea unor abilități și capacități care să faciliteze elevului o adaptare socială optimă, în sensul că o performanță școlară crescută generează concomitent și o percepție ridicată.
Tabelul 3 prezintă:
a. pentru cele două grupuri (fete și băieți), numărul de subiecți, media, deviația standard și eroarea standard a mediei, cu privire la percepția elevilor asupra măsurii în care școala îi înzestrează cu o serie de capacități și abilități cu caracter social-relațional;
b. rezultatele testului T privind compararea mediilor din prisma influenței variabilei gen asupra mediei percepției obținute.
Observăm că media subiecților de gen feminin este mai mare decât cea a subiecților de gen masculin (52.75 comparativ cu 46.28).
Analizând sumar datele de mai sus se observă că există diferențe între percepția subiecților de gen feminin și cea a subiecților de gen masculin (t=1.14, p=0.27).
Tabelul 4 prezintă:
a. media valorilor minime și maxime, media generală a valorilor și abaterile standard cu privire la sentimentul de mulțumire și cel de siguranță, ambele fiind experimentate în mediul școlar;
b. legăturile corelaționale între sentimentul de mulțumire și sentimentul de siguranță.
Conform datelor din tabelul 4 se poate constata că există o corelație pozitivă între sentimentul de mulțumire și cel de siguranță, în rândul elevilor chestionați, relația dintre cele două variabile fiind direct proporțională.
Se observă că există o legătura puternică între sentimentul de mulțumire și cel de siguranță, fapt ce poate constitui o direcție viitoare de analiză mai aprofundată a acestui aspect.
Graficul 4.a ilustrează suma valorilor corespunzătoare celor două sentimente experimentate de către elev în spațiul școlar.
Graficul 4.a. Prezentarea grafică a relației dintre sentimentul de mulțumire și cel de siguranță experimentate de către elevi în mediul școlar
Analizând sumar graficul de mai sus, se observă că cele două valori corespunzătoare stărilor puse în discuție sunt relativ apropiate. Putem spune că datele brute colectate sprijină și cea de a patra ipoteză, conform căreia valoarea ridicată a sentimentului de mulțumire experimentat de către elev în mediul școlar determină creșterea sentimentului de siguranță.
2.2.8. Interpretarea datelor furnizate de demersul investigației
În urma prelucrărilor statistice a datelor se observă, pentru prima ipoteză, că există diferențe între percepția cadrelor didactice și cea a părinților privind contribuția elementelor sistemului românesc de educație asupra pregătirii optime a elevului pentru o adaptare socială de calitate.
Cadrele didactice au acordat o valoare semnificativ mai ridicată: climatului școlii, profesorilor, programelor școlare, cunoștințelor asimilate, deprinderilor formate și relațiilor personale stabilite în timp, evidențiind ideea că sistemul de învățământ contribuie în mare măsură la dezvoltarea personală a elevului în plan cognitiv, precum și în plan practic și social. Astfel, cadrele didactice susțin rolul ridicat al școlii românești în devenirea umană, „sancționând” astfel într-o anumită măsură numeroasele voci ale secolului actual ce susțin că sistemul educațional de învățământ românesc nu are niciun scop și compromite viitorul tinerilor.
Părinții au acordat valori mai mici tuturor elementelor propuse, o valoare relativ apropiată înregistrând doar variabila activități extrașcolare. De remarcat este faptul că valoarea medie a scorurilor obținute la elementele propuse se află la un nivel mediu în viziunea părinților (2.935), demonstrând că schimbările dese care se fac la nivelul sistemul de învățământ românesc pot fi marcate de succes în plan legislativ și practic, dacă se va ține cont și de părerile, propunerile organizațiilor de părinți ce reprezintă nevoile dimensiunii parentală din țara noastră.
Rezultatele testului T arată de asemenea ca există diferențe semnificative între percepția generală a părinților și cea a cadrelor didactice privind contribuția sistemului românesc de învățământ în dezvoltarea personală a copilului de vârstă școlară mică (t=6.60, p=0.00), acest fapt fiind confirmat și de analiza comparativă, media corespunzătoare percepției părinților (m=31.80) fiind mai mică decât cea corespunzătoare viziunii cadrelor didactice (m=42.20).
Rezultă, prin urmare, că prima ipoteză este confirmată.
Pentru a verifica a doua ipoteză se analizează calitativ datele din tabelul 2.a și graficul 2.b. Sondând opinia elevilor privind contribuția școlii la formarea unor abilități și capacități la școlarul mic după variabila performanță școlară am obținut rezultate previzibile.
Elevii cu performanță școlară nesatisfăcătoare sau satisfăcătoare au concluzionat că școala nu contribuie în mod satisfăcător la formarea și dezvoltarea abilităților și competențelor sociale, media valorilor obținute fiind de 34.00 pentru elevii cu performanță nesatisfăcătoare și de 39.00 pentru elevii cu performanță satisfăcătoare.
Elevii cu performanță școlară bună și performanță foarte bună conștientizează că abilitățile și competențele sociale sunt printre cele mai importante elemente ale dimensiunii umane, că acestea pot fi învățate și dezvoltate, devenind utile în orice demers întreprins de elev.
Astfel, copiii cu performanță școlară bună au acordat o medie de 54.25 privind gradul de formare al acestor abilități de către școală, iar elevii cu performanță foarte bună un scor de 61.00.
Putem concluziona că abilitățile și competențele sociale măresc calitatea relațiilor interpersonale, calitatea vieții în general, facilitând obținerea succesului personal și profesional, acest fapt fiind mai puternic conștientizat de subiecții cu performanțe școlare peste medie.
Așadar, conform analizei efectuate mai sus, se poate observa că și a doua ipoteză este confirmată. Performanța școlară a elevului influențează direct proporțional viziunea elevilor asupra eficienței școlii privind formarea unor abilități și competențe care să faciliteze elevului o adaptare socială optimă.
Pentru a verifica a treia ipoteza se analizează calitativ datele din tabelul 3.a și cele din tabelul 3.b.
Sondând opinia elevilor privind măsura in care școala îi inzestrează cu o serie de abilități și capacități de ordin social, s-a constatat ca există diferențe între media percepției elevilor de gen feminin și cea a subiecților de gen masculin, în sensul că scorul percepției elevilor de gen feminin este mai ridicat (fetele m=52.75, băieții m=46.28).
Acest fapt este confirmat și de rezultatele testului T, t=1.14, p=0.27.
Scorul coeficientului T confirmă ipoteza, însă scorul peste limita admisă a pragului de semnificație p, indică că acest rezultat se poate datora într-o oarecare măsură întamplării. Se recomandă aprofundarea cercetării pe un eșantion mai mare de subiecți.
Luând în considerare media percepției elevilor corespunzătoare celor două eșantioane, considerăm că ipoteza a treia este confirmată.
Ca urmare a analizei statistice a datelor din tabelele 4.a, 4.b și graficul 4.a se observă că între cele două variabile, sentimentul de mulțumire și sentimentul de siguranță, există o corelație pozitiva.
Pentru a verifica a patra ipoteză s-a corelat sentimentul de mulțumire cu sentimentul de siguranță, în cadrul eșantionului de elevi, aceste sentimente fiind experimentate de către aceștia în spațiul școlar, obținându-se un coeficient de corelație Pearson r=0.33, p=0,2. S-a constatat că există o relație directă între cele două variabile, coeficientul de corelație fiind unul pozitiv (r=0.33), indicând realitatea că dacă sentimentul de mulțumire experimentat de către elev în spațiul școlar are cote ridicate, atunci există tendința de creștere a cotelor sentimentului de siguranță în același mediu, pentru același etalon de subiecți.
Raportându-ne la mărimea absolută a coeficientului (r=0.33) putem spune că legătura de tărie este medie, în realitate relația găsită fiind întâlnită doar la 10% din populația școlară.
Se observă că pragul de semnificație are un coeficient ridicat (p=0,2), indicând astfel probabilitatea de a fi greșit când am afirmat că între cele două variabile există o legătură.
Raportându-ne la datele corespunzătoare celei de-a patra ipoteze, putem afirma că există posibilitatea unei corelații între sentimentul de mulțumire și cel de siguranță experimentate de către elev pe parcursul micii școlarități, fiind necesară implicarea în studiul pe această direcție de cercetare a unui eșantion mai mare de subiecți care să elimine posibilitatea de a greși atunci când facem afirmații legate de variabilele acestei ipoteze sau aplicarea unor metode intensive de cercetare, elementele acestei ipoteze constituind o viitoare direcție de cercetare.
Așadar, considerăm a patra ipoteză ca direcție viitoare de cercetare mai aprofundată pe această temă.
2.2.9. Considerații finale. Limite ale demersului investigativ
Studiul de față și-a propus să evidențieze percepția elevilor, părinților și a cadrelor didactice de la Liceul Tehnologic Mihai Eminescu din Dumbrăveni, asupra rolului pe care îl are școala în evoluția în plan social a elevului prin anumite elemente specifice sistemului românesc de învățământ, contribuția sa în formarea abilităților sociale și să reliefeze valorile și competențele pe care fiecare elev ar trebui să le dobândeacă pe parcursul școlarității în vederea realizării unei adaptări sociale optime. Pentru a sonda percepția subiecților implicați, au fost aplicate trei chestionare de opinie.
Ipotezele de lucru sugerează că există diferențe semnificative privind percepțiile sondate, după variabilele statut social, performanță școlară, gen, precum și o relație directă între sentimentul de mulțumire și sentimentul de siguranță ce le experimentează de copilul în mediul școlar.
Rezultatele obținute au confirmat parțial ipotezele lansate, acest fapt datorându-se eșantionului redus implicat în demersul investigativ. Un lot mai mare de subiecți ar fi permis obținerea unor rezultate cu grad ridicat de generalizare a informațiilor obținute ca urmare a acestei cercetări.
Cu toate acestea, viziunea de ansamblu obținută ca urmare a sondării percepțiilor elevilor, părinților și cadrelor didactice asupra rolului școlii în formarea abilităților sociale la școlarul mic este una convingătoare și permite factorilor de decizie de la nivel educațional să ia anumite măsuri care să îmbunătățească dimensiunile ce țin de latura socială a actului educațional, în vederea creșterii gradului de adaptare a elevului la rigorile mediului social din care face parte.
Astfel, școala va putea ghida dezvoltarea personală a elevului din punct de vedere social în colaborarea cu familia, deoarece este mai aproape de la nevoile societății și mai puțin vulnerabilă la cererile și criticile copiilor.
2.2.10. Propuneri și sugestii de îmbunătățire a elementelor ce țin de sistemul românesc de educație din perspectiva temei abordate
Scopul acestui proiect, așa cum am precizat la început, este investigarea măsurii în care elevii, părinții și cadrele didactice de la ciclul primar de la Liceul Mihai Eminescu din Dumbrăveni, percep organizația școlară ca pe un factor important în formarea abilităților sociale, în vederea propunerii unor măsuri concrete care să ducă la optimizarea demersului socio-adaptiv al elevului, prin îmbunătățirea relației dintre toți factorii decizionali implicați în educația micilor școlari.
S-a putut observa că există diferențe între percepția cadrelor didactice și a părinților privind rolul școlii în formarea armonioasă a elevilor, că performanța școlară a elevului influențeză în mod direct viziunea sa privind contribuția organizației școlare la pregătirea sa pentru viață și că sentimentul de mulțumire ce caracterizează starea generală a elevului poate influența în mod direct sentimentul de siguranță experimentat de către acesta.
Pentru îmbunătățirea percepției părinților și a elevilor cu performanțe școlare reduse asupra rolului pe care îl are școala în devenirea umană, factorilor decizionali ai Liceului Mihai Eminescu din Dumbrăveni le revine sarcina:
de a identifica soluții concrete de implicare mai profundă a subiecților vizați mai sus în activitatea școlară;
stabilirea unor căi eficiente de comunicare la nivelul școală-părinte-elev;
stabilirea unor strategii de optimizare a actului educativ formal și informal;
implicarea cadrelor didactice în activități de perfecționare ce au ca scop formarea și dezvoltarea la școlarul mic a abilităților și competențelor sociale;
implicarea părinților și a elevilor în activități de consiliere și orientare ce vizează creșterea performanței școlare și îmbunătățirea aspectelor ce țin de viața socială și emoțională a elevilor.
La nivelul unității de învățământ pot fi demarate o serie de proiecte educaționale care să vizeze îmbunătățirea performanțelor școlare ce derivă din propunerile evidențiate anterior.
Sugestiile de mai sus au fost emise în contextul în care la nivel național există o tendință de blamare a sistemul românesc de învățământ, această realitate fiind corelată cu o tendință de pierdere treptată a identității culturale românești, școlii fiindu-i deseori negate meritele de a contribui din plin la o menținere a identității naționale, la o stare de echilibru din punct de vedere moral și social.
CAP. 3. PROGRAM EDUCAȚIONAL
PENTRU OPTIMIZAREA ABILITĂȚILOR SOCIALE ÎNSUȘITE DE CĂTRE COPIL ÎN ȘCOALĂ
3.1. Problematica abilităților sociale
Dezvoltarea socială a individului este una dintre preocupările majore ale societății contemporane. Fiind un ,,foaier social”, școala vine în întâmpinarea acestei nevoi prin crearea unui climat ce impune elevului adoptarea unei conduite sociale care să-l ajute să facă față zilnic provocărilor mediului extern. Dezvoltarea competenței sociale permite individului să răspundă în mod optim cerințelor mediului de la orice nivel și îi asigură un echilibru psihic și social care îl face competitiv ca ființă socială.
Abilitățile sociale se însușesc începând cu prima copilărie și se dezvoltă pe tot parcursul vieții. Literatura de specialitate propune diverse teorii privind acest concept, studiul practic fiind care scoate cel mai bine în evidență corectitudinea fiecărui model de abordare a acestei teme.
În mediul școlar, abilitățile sociale care fac subiectul intervenției factorilor decizionali în educația elevului sunt: empatia, comunicarea eficientă, managementul conflictelor, cooperarea, abilitatea de a rezolva probleme și atitudinea pozitivă față de viață. Conform modelului de consilere pentru dezvoltare socială și emoțională (CDSE) propus de A. A. Ignat, 2011, p. 123, abilitățile sociale sunt descrise prin precizarea unor indicatori comportamentali:
empatia – presupune recunoașterea emoțiilor celuilat, identificarea nevoilor acestuia, interesul pentru problemele celor cu care interacționează, atitudinea pozitivă față de diversitate, acest concept fiind vital formării unei personalități competitive și optim adaptată la mediu.
comunicarea eficientă – se manifestă prin emiterea de mesaje clare și credibile, exprimarea trăirilor pozitive și negative, capacitatea de a iniția și de a susține o conversație, ascultare activă și comportament asertiv.
managementul conflictelor – este reprezentat de tehnica câștig-câștig în abordarea unei situații conflictuale, centrarea pe problemă, nu pe persoană, menținerea unei relații pozitive pe parcursul conflictului și identificarea de soluții care să satisfacă nevoile celor vizați.
abilitățile de cooperare – vizează implicarea în activități comune cu alți indivizi pentru atingerea scopurilor comun asumate, capacitatea de a comunica eficient la nivel de grup, de a împărtăși realizările și insuccesele, focalizarea pe ceea ce are de făcut și pe cei implicați în sarcina respectivă, atitudinea prietenoasă și de solidaritate față de membrii unui grup, acceptarea diferențelor prin manifestare de toleranță și respect.
abilități de rezolvare de probleme – fac referire la atitudinea de abordare a problemei și nu cea de evitare, identificarea problemei, definirea acesteia, propunerea unor soluții diverse, luarea unei decizii, punerea în practică a soluției selectate, aprecierea consecințelor și capacitatea de a analiza situații ce impun intervenții optime.
atitudinea pozitivă față de viață – se caracterizează prin optimism, accentuarea laturii pozitive a unei experințe, în detrimentul aspectului său negativ, centrarea pe calități și nu pe defecte, valorizarea succeselor, nu a nerealizărilor, focalizarea pe proces și nu pe rezultate, folosirea constantă a aprecierilor sincere.
Școala este chemată în mod constant să răspundă afirmativ nevoii de dezvoltare socială a fiecărui om. Asfel, programele educaționale desfășurate la nivelul grupului școlar își dovedesc deseori eficiența prin modelarea unor personalități ce integrează la nivel relațional conceptele definite anterior. Evaluarea imediată a acestor programe se face prin caracterizarea climatului stabilit la nivelul unei școli, prin calitatea relațiilor dintre membrii unei comunități și realitatea socială a vieții în general.
În vederea optimizării formării și exersării abilităților sociale în școală propunem un program educațional corespunzător ciclului primar.
3.2. Design-ul programului de dezvoltare socială
MOTIVAȚIE
Este binecunoscut faptul că ultimele decenii se remarcă prin accentul pus pe calitatea relațiilor stabilite la nivel social. De aceea, în activitatea școlară, cadrele didactice, se întâlnesc destul de des cu elevi performanți din punct de vedere cognitiv, dar care întâmpină dificultăți în abordarea unei sarcini sau au probleme cu caracter social, fapt ce are consecințe negative în planul dezvoltării sociale a elevului.
În aceste condiții, cadrelor didactice le revine sarcina de a identifica factorii care din acest punct de vedere conduc la dificultăți, pentru a diminua sau elimina eventualele tensiuni pe care le experimentează elevul ca urmare a unor neajunsuri pe care le deține acesta la nivel relațional, practic și afectiv. De asemenea, orice om al școlii trebuie să sprijine elevul să în a învăța să aprecieze corect dificultatea unei sarcini de ordin cognitiv sau social, precum și intensitatea trăirilor celorlalți, să coopereze și să comunice eficient, să gestioneze cu succes o situație conflictuală și să adopte o atitudine pozitivă față de viață.
Elevul trebuie îndrumat să-și formeze și să exerseze abilități sociale diverse. Pentru ca acest demers să fie eficient, școala este cea care instruiește inclusiv părinții în vederea acordării de sprijin copiilor, având ca obiectiv principal dezvoltarea dimensiunii sociale a personalității acestora. Acest proces trebuie să pornească de la identificarea de către elev a acțiunilor regulate pe care le derulează zilnic, spre comunicarea sentimentelor experimentate și a nevoilor concrete ce reies din acțiunile întreprinse.
Atunci când este implicat în realizarea unor activități cu caracter social, copilul trebuie învățat să activizeze abilități sociale diverse, pentru se putea răspunde pozitiv și eficient imperativelor ce derivă din lumea contemporană.
Părintele trebuie educat de asemenea să ofere copilului un mediu stimulativ în vederea creării unui climat armonios la nivelul relației părinte-copil, această condiție putând fi considerată premisă a unei adaptări sociale opime.
SCOPUL acestui proiect îl reprezintă optimizarea abilităților sociale pe care le formează școala la elevi, în vederea menținerii unui climat deschis la nivelul mediului școlar și pentru a îmbunătăți capacitatea elevului de a contribui activ la dezvoltarea sa individuală.
GRUPUL ȚINTĂ: 30 de elevi ai clasei a IV-a A de la Liceul Tehnologic Mihai Eminescu din Dumbrăveni, cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani și părinții acestora.
DURATA: 11 săptămâni pe parcursul anului școlar.
FORMA DE REALIZARE
Acest proiect se realizează sub forma ședințelor de grup cu copii și părinții acestora, ședințele fiind realizate în comun, cât și separat, în cadrul orelor obigatorii de consiliere și orientare. Zece întâlniri vor fi realizate cu elevii, iar o activitate cu elevii și părinții lor.
Numeroase aspecte ale acestui program vor fi desfășurate și urmărite pe parcursul activității școlare zilnice.
Fiecare ședință va avea o temă stabilită și obiective specifice care vor fi atinse prin intermediul activităților întreprinse.
OBIECTIVE GENERALE:
O1: îmbunătățirea abilității de cunoștere intrapersonală și interpersonală;
O2: optimizarea abilităților empatice;
O3: creșterea calității comunicării interpersonale;
O4: dezvoltarea capacității de a media conflicte;
O5: dezvoltarea abilității de cooperare la nivel de grup;
O6: însușirea unor tehnici eficiente de rezolvare a problemelor;
O7: promovarea unei atitudini pozitive față de viață;
O8: realizarea unor activități de evaluare a eficienței programului.
STRUCTURA PROGRAMULUI
FORMATUL UNEI ACTIVITĂȚI DE GRUP
Fiecare activitate va urma trei etape:
A. Introducere:
exerciții de spargere a gheții;
verificarea stării de spirit a fiecărui copil;
anunțarea temei și a obiectivelor petru activitatea propusă.
Munca în grup:
implicarea elevilor în sarcini prin care se realizează obiectivele propuse;
oferirea unor prilejuri de reflecție asupra aspectelor ce derivă din tema propusă;
interiorizarea cunoștințelor însușite prin raportarea acestora la propriile nevoi;
întreprinderea unor acțiuni prin care se aplică noțiunile asimilate la nivel cognitiv, afectiv și comportamental.
Încheiere:
exerciții de evaluare a activității;
activități de reflecție.
DESFĂȘURAREA PROGRAMULUI DE CONSILIERE
SĂPTĂMÂNA I
TEMA ACTIVITĂȚII: INTERCUNOAȘTERE
LA NIVELUL GRUPULUI ȘCOLAR
CINE SUNT EU?
Obiective specifice:
O1.1: exersarea capacității de prezentare a propriei persoane;
O1.2: îmbunătățirea stimei de sine;
O1.3: încurajarea și susținerea elevului în încercarea de a promova atitudini pozitive față de propria persoană și de colegi.
¤ Durata: o oră
¤ Desfășurare:
Introducere
Prezentarea scopului programului
Stabilirea regulilor de grup. Regulile negociate cu grupul sunt scrise pe flipchart și se afișează la vedere. (Se introduc reguli accesibile vârstei.)
Exercițiu de definire a unui concept în cuvinte proprii: Ce este societatea? (Elevii vor defini în mod personal societatea, inclusiv definiții metaforice.)
Munca în grup
Exercițiu: Blazonul personal
Se prezintă cele patru cadrane ale modelului Blazonul personal:
Cadranul I: Notează ceva ce îți place să faci duminica.
Cadranul II: Scrie un aspect pozitiv despre persoana ta .
Cadranul III: Precizează una dintre cele mai importante dorințe ale tale.
Cadranul IV: Notează un moment important din viața ta.
Se completează fiecare cadran, respectând instrucțiunile primite. Copiii pot utiliza și o altă variantă ce permite exprimarea – prin desen, simboluri, versuri etc. În figura de sub blazon trebuie să scrie un motto care îi reprezintă.
Întărire: După completarea cadranelor elevii primesc dreptul de a alege titlul unei piese muzicale pe care vor s-o asculte.
Elevii sunt invitați să împărtășească ceea ce au scris (desenat), plimbându-se prin sală și vorbind cu cât mai mulți colegi posibil. Elevii sunt rugați să se așeze lângă colegul cu care au vorbit ultima dată și să-și prezinte ,,partenerul”, spunându-i numele, un lucru pe care l-au aflat despre el și să-i citească motto-ul.
Întărire: Elevii aleg ce blazoane pot fi expuse pe un panou.
Activitate în completare:
Li se cere elevilor să scrie o scurtă poveste despre viața lor viitoare, pentru a conștientiza încotro își dorește fiecare să se îndrepte și ce trebuie să facă din punct de vedere educațional pentru a-și atinge obiectivele propuse.
Se vor citi frontal câteva eseuri.
Întărire: Elevii își aleg un coleg cu care pot sta în bancă în ziua aceea.
Încheiere:
Evaluarea activității: Pe o mânuță realizată din hârtie colorată, elevii vor scrie o concluzie personală privind participarea la această activitate. Acestea vor fi lipite pe un poster drept coroană a unui copac al concluziilor.
SĂPTĂMÂNA a II-a
TEMA ACTIVITĂȚII: EMPATIA
GÂNDEȘTE ȘI SIMTE ÎNAINTE DE A ACȚIONA!
Obiective specifice:
O2.1: analizarea unor nevoi și sentimente pe care le trăiesc elevii în situații diverse;
O2.2: creșterea capacității de empatie în vederea optimizării climatului școlar prin manifestarea unei atitudini de negociere, toleranță și corectitudine în analiza unei situații problematice.
¤ Durata: o oră
¤ Desfășurare:
Introducere
Exercițiu de mimă și pantomimă: „Oglinda”. Elevii se împart în perechi. Un copil va mima diverse stări de spirit, iar perechea sa va imita mișcările sale. Apoi se face schimb de roluri.
Dicuție: Cum te-ai simțit când ai condus acțiunea impusă de sarcina primită? Dar când ai executat mișcările în oglindă? Ce rol a fost preferatul tău? De ce?
Munca în grup
Joc de rol – Triunghiul dramatic
(adaptare după Katherine Weare, Gay Gray, 1995)
La începutul activității, trei copii vor juca o scenetă în fața grupului. Una dintre ele trebuie să o acuze pe cealaltă că nu și-a scris tema cu rea intenție (acuzatorul). Copilul acuzat trebuie să joace rolul victimei, ascunzându-și vina și ezitând să se apere (a fost bolnav, a avut un necaz în familie etc). Al treilea copil încearcă să joace rolul salvatorului, venind în ajutorul victimei și adeseori vorbind în numele ei.
Se arată foaia ,,Triunghiul dramatic”, se explică cele trei roluri și modul în care foarte des lucrurile se schimbă în jurul triunghiului (de exemplu, salvatorul devine acuzator).
Se lucrează apoi în grupuri de câte trei, fiecare persoană jucând unul din cele trei roluri. Se discută tot în grupuri:
¤ Cum s-a simțit fiecare persoană?
¤ Cât de ușor le-a fost să joace fiecare rol?
¤ Care sunt faptele sau cuvintele tipice pentru un acuzator, o victimă sau un salvator?
Participanții sunt rugați să formeze perechi cu persoane din celelalte grupuri pentru a discuta despre rolul pe care ei tind să-l joace cel mai frecvent în viața școlară reală.
acuzator
salvator acuzat
Concluzie:
Oamenii nu trebuie acuzați fără a se face în prealabil o analiză amănunțită a situației în cauză.
Discuțiile sunt absolut necesare pentru a rezolva o problemă.
Se cuvine să învățăm să ascultăm.
Este indicat să ne punem în plan imaginar în situația unui om cu probleme pentru a putea înțelege ceea ce simte acesta.
Negocierea duce la progres.
Încheiere
Evaluarea activității: Elevii vor scrie pe o petală din hârtie un sentiment pe care
l-au experimentat pe parcursul lecției. La final se va realiza „Floarea sentimentelor” (pe petalele unei flori elevii scriu sentimentele experimentate pe parcursul activității?
SĂPTĂMÂNA a III-a
TEMA ACTIVITĂȚII: EMPATIA
COPIL CA TINE SUNT ȘI EU!
Obiective specifice:
O2.3: analizarea rolului abilităților empatice în relațiile cu colegii;
O2.4: perceperea empatică a nevoilor și sentimentelor celorlalți;
O.2.5: exersarea de abilități sociale necesare menținerii unor relații pozitive la nivelul grupului școlar.
¤ Durata: o oră
¤ Desfășurare:
Introducere
Exercițiu: Dacă aș fi o vietate aș vrea să fiu… pentru că…
Munca în grup
Studiu de caz:
Silvia este elevă în clasa a III-a B de la o școală din județul Iași. Este o fetiță silitoare, prietenoasă și respectuoasă cu toți cei din jurul său. Rezultatele sale la învățătură nu sunt foarte bune pentru că nu are timp să învețe și să își facă toate temele. Locuiește doar cu bunica, pe care o iubește nespus, deoarece părinții săi au murit într-un accident pe când avea doar trei ani.
Astăzi, colegii au văzut-o plângând. Motivul era calificativul insuficient luat la testul de matematică. S-au strâns cu toții în jurul său, încercând să o împace. Au aflat că Silvia nu poate învăța și să-și facă temele deorece ea vinde zilnic flori în piață pentru a-și ajuta bunica să o crească. Copiii au început să caute soluții. Au discutat cu doamna învățătoare și au hotărât să pună la cale un plan prin care să o ajute pe colega lor.
Doar Ana, o colegă care mereu se gândea doar la ea, n-a fost de acord ca să participe la acestă acțiune. Era invidioasă pe atenția pe care copiii o acordă colegei sale și de aceea refuză să îi ofere ajutorul.
Pentru ca elevii să învețe să analizeze, să lucreze și să empatizeze cu cazul prezentat pe mai multe planuri, clasa va fi împărțită în grupuri a câte 5 elevi care vor prelucra informațiile din cazul prezentat cu ajutorul metodei PĂLĂRIILE GÂNDITOARE.
PĂLĂRIA ALBĂ (INFORMEAZĂ)
Prezintă pe scurt cazul Silviei.
Precizează care este problema fetei.
PĂLĂRIA ROȘIE (EXPRIMĂ SENTIMENTELE)
Ce v-a impresionat cel mai mult în acest caz?
Ce sentiment v-a cuprins citind despre acest caz?
PĂLĂRIA GALBENĂ (ASPECTE POZITIVE)
Enumeră aspectele pozitive pe care le-ai întâlnit în acest caz.
Ce ai învățat din acest text?
PĂLĂRIA NEAGRĂ (ASPECTE NEGATIVE)
Enumeră aspectele negative pe care le-ai întâlnit în acest caz.
PĂLĂRIA VERDE (IDEI NOI)
Găsește soluții noi pentru a o ajuta pe Silvia!
Ce s-ar întâmpla dacă unul dintre colegii voștri ar avea o situație asemănătoare?
PĂLĂRIA ALBASTRĂ (CLARIFICĂ)
Formulează concluzii, răspunzând la următoarele întrebări:
Din ce grup face parte Silvia?
Ce relații sunt în acest grup?
Dă un sfat colegilor tăi în legătură cu cazul Silviei!
Găsește un proverb potrivit situației prezentate!
Se va aplica ca metodă de stimulare întărirea graduală. După realizarea fiecărei sarcini corespunzătoare unei pălăriuțe, grupa va primi o piesă de puzzle, iar la final, vor recompune întregul care reprezintă o fotografie ce reprezintă o imagine din viața clasei.
Concluzii finale:
Colegii noștri pot trece uneori prin situații dificile.
Trebuie să învățăm să înțelegem nevoile și sentimentele celorlalți și să-i ajutăm la nevoie.
Unde-s mulți, puterea crește.
La școală suntem învățați cum să reacționăm în diverse situații întâlnite în viață.
Egoismul nu duce la nimic bun.
Putem cere ajutorul unui adult de încredere pentru a rezolva o problemă căreia nu-i putem face față singuri.
Planificând o activitate, ne va fi mai ușor să o realizăm.
Încheiere
Evaluarea activității: Spune un proverb care să conțină mesajul activității de astăzi!
SĂPTĂMÂNA a IV-a
TEMA ACTIVITĂȚII: COMUNICAREA EFICIENTĂ (ELEV-ELEV)
EU ȘI CEILALȚI
Obiecive specifice:
O3.1: comunicarea clară și empatică în contexte variate cu ceilalți colegi ;
O3.2: exprimarea în termeni asertivi a opiniilor, folosind comunicarea verbală și cea nonverbală;
O3.3: manifestarea ascultării active în situații diverse de comunicare.
¤ Durata: o oră
¤ Desfășurare:
Introducere
Exercițiu de exprimare a stării de spirit: Astăzi sunt fericit pentru că…
Munca în grup
Exercițiu de comunicare verbală: Telefonul fără fir. Copiii sunt așezați în formă de cerc. Un copil va spune la un telefon aflat în mijlocul cercului 2-3 propoziții prin care îi mulțumește unui coleg pentru un anume motiv. Colegul căruia i se mulțumește, trebuie să se recunoască, apoi să meargă la rândul lui în cerc, să răspundă la telefon și să vorbească la adresa altui coleg. Exercițiul se termină când toți elevii au reușit să vorbească la telefon.
Discuție:
Cum ți-ai dat seama că este vorba despre tine?
Ți s-a întâmplat să nu înțelegi despre ce coleg este vorba? De ce?
Concluzii:
Mesajul transmis trebuie să fie corect, clar și concis.
Pentru a înțelege mesajul transmis, trebuie să ascultăm cu atenție și să reflectăm asupra celor transmise de vorbitor.
Dacă nu am înțeles un mesaj, chiar dacă am fost atenți, putem ruga politicos vorbitorul să-l repete.
Este de preferat să ne exprimăm părerea atunci când avem opinii diferite față de ceilalți, dar trebuie să ținem cont de sentimentele acestora.
Exercițiu de comunicare verbală și nonverbală: Statuile.
Jocul se desfășoară în perechi. Unul dintre parteneri va fi sculptorul, iar celălalt ,,materialul” din care va modela o întruchipare expresivă, în funcție de starea sa de spirit și de trăirile sale. La finalul executării sarcinii, fiecare artist își prezintă lucrarea, îi dă un nume și motivează numele ales. Apoi rolurile se inversează.
Întărire: Cel mai priceput sculptor al vorbelor și al modelării unei expresii corporale interesante va primi drepul de a spune o glumă, o poezie sau o mică istorioară.
Încheiere
Evaluarea activității: Fiecare copil va spune un cuvânt care sintetizează opinia asupra conținutului activității desfășurate.
SĂPTĂMÂNA a V-a
TEMA ACTIVITĂȚII: COMUNICARE EFICIENTĂ (ELEV-PROFESOR)
DASCĂLUL MEU
Obiective specifice:
O3.4: îmbunătățirea relația profesor-elev prin inițierea unor activități de comunicare eficientă;
O3.5: împărtășirea experiențelor dobândite pe parcursul activităților de autoreglare și mobilizare în vederea eficientizării relațiilor de la nivelul grupului școlar;
O3.6: analizarea emoțiilor corespunzătoare unei situații experimentate în mediul școlar;
O3.7: sondarea percepției elevilor asupra personalității și activității profesorului.
¤ Durata: o oră
¤ Desfășurare:
Introducere
Spargerea gheții: Se va purta o discuție despre dascălii celebri din literatura română și cea universală.
Munca în grup
Se va iniția jocul: Cubul sentimentelor
Pe fețele unui cub sunt scrise diverse sentimente negative și pozitive. Copilul care va arunca cubul va trebui să descrie o situație din mediul școlar în care a trăit emoția indicată de fața direcționată în partea de sus. Jocul se termină când toți copiii au descris cel puțin o situație.
Întărire pozitivă: zâmbete, aprecieri, bătăi pe umăr, privire caldă etc.
Învățătorul va prezenta la rândul său situații în care a trăit emoțiile respective în viața de școlar.
Exercițiu: Pe razele unui soare copiii vor fi invitați să scrie câteva lucruri care i-au determinat astăzi să se simtă bine, în timp ce profesorul va face același lucru.
Exercițiu-recompensă: Copiii au la dispoziție o expozie stelară. Pe baza acesteia, formulează întrebări la adresa cadrului didactic. Acesta va răspunde apoi câorva întrebări, promițând că celelalte răspunsuri le vor primi în zilele în care sarcinile școlare efectuate acasă vor fi realizate cu responsabilitate și conștiinciozitate.
UNDE?
DE CE? CINE?
CUM? CINE?
La finalul activității conducătorul de grup le va povesti elevilor câteva aspecte din viața sa de școlar, prezentându-le un PPT cu imagini din viața sa și le va da copiilor spre completare un chestionar de opinie.
Chestionar pentru elevi
Te rog să bifezi pentru fiecare variantă de răspuns, căsuța corespunzătoare opiniei tale!
total de acord 2 – de acord 3 – parțial de acord 4 – dezacord
ANUNȚUL DE FINAL: Profesorul anunță înființarea CUTIEI DE DISCUȚII în care elevii vor putea introduce bilețele ce conțin probleme pe care le întâmpină copiii în viața de școlar, atât în clasă cât și acasă.
Încheiere
Evaluarea activității: Copiii scriu pe un bilețel o întrebare pentru profesor și o introduc în CUTIA DE DISCUȚII. Se precizează că pentru fiecare sarcină rezolvată corect în lecția imediat următoare activității de consilere, elevii vor primi răspuns la tot atâtea întrebări.
SĂPTĂMÂNA a VI-a
TEMA ACTIVITĂȚII: COMUNICARE EFICIENTĂ (PĂRINTE-COPIL)
CÂT DE BINE ÎMI CUNOSC COPILUL?
Obiective specifice:
O3.8: exprimarea deschisă a propriilor sentimente;
O3.9: îmbunătățirea relației părinte-copil prin creșterea capacității de comunicare și de empatie;
O3.10: exersarea capacității de a negocia folosind tehnici de comunicare eficientă.
¤ Durata: o oră
¤ Desfășurare:
Ședința se va desfășura cu participarea părinților și a copiilor.
Introducere
Spargerea gheții: Fiecare părinte numește o floare cu care se aseamănă copilul său, iar copilul numește o culoare potrivită felului de a fi al părintelui său.
Munca în grup
Joc: Daruri de negăsit în magazine
Părinții și copiii primesc câte o foaie pe care vor scrie 5 daruri ce nu se găsesc în magazine și pe care le-ar oferi ca semn că fiecare dintre ei este o persoană responsabilă, căreia îi pasă de nevoile și de sentimentele celorlalți. La final își confrunta ideile și vor schimba păreri.
Exemple pentru copii:
Spăl vasele de ziua mamei.
Îi compun tatei o poezie.
Îl ajut pe fratele meu la teme.
Zâmbesc și nu mai stau bosumflat.
Renunț câteva zile la calculator.
Iau calificative bune pentru că îmi efectuez toate temele.
Exemple pentru părinți:
Îți citesc povestea preferată înainte de culcare.
Te ajut să rezolve o sarcină dificilă.
Îți povestesc despre …..
Vizionăm împreună filmul preferat.
Concluzii:
Copiii au nevoie de sprijinul, înțelegere și apropierea părinților.
Lucrurile materiale trebuie să fie mai puțin importante în relația relația părinte- copil, deși din ce în ce mai des în zilele noastre, părinții suplinesc multe alte lipsuri emoționale cu obiecte concrete.
Este necesar ca și copiii să le facă mici bucurii părinților pentru a le demonstra astfel că îi iubesc și le respectă munca și efortul de a-i crește și de a-i educa.
Joc: Termină fraza
Părinții sunt invitați de către copii să completeze enunțurile făcute de ei. După ce părinții le completează, copiii vor scrie deasupra completărilor, cu o altă culoare, propriile opinii, pentru a evidenția cât de bine își cunosc părinții copiii și dacă pot să joace rolul unui copil aduci când rezolvă sarcini din perspectiva lor.
Când voi crește, vreau să ………………………………………..
Dacă aș fi părinte, aș …………………………………………….
Cred că toți copiii ar trebui să …………………………………
Uneori mă prefac că sunt ………………………………………
Cea mai frumoasă zi a fost când ………………………………
Cea mai tristă zi a fost când …………………………………..
Am fost speriat când ……………………………………………
Dacă aș fi magician aș …………………………………………
Secretul meu este că ……………………………………………
Exercițiu: Contractul personal
Exercițiul se va rezolva prin realizarea unei înțelegeri între părinți și copii. Fiecare dintre părți își face o listă de priorități care vor fi puse în discuție și în funcție de importanța lor (negociată) vor realiza o listă comună.
Contractul personal va fi făcut pentru un timp limitat și va fi respectat de ambele părți. În acest mod elevul se va obișnui să respecte o opinie, o regulă, o cerință, responsabilizând acțiunea ca atare.
Exemplu de contract:
Respect orele de somn și de odihnă.
Mănânc la ore fixe.
Îmi planific cu grijă timpul pentru temele scrise și pentru lecțiile pe care trebuie
să le învăț.
Îmi păstrez timp pentru joacă.
Nu pierd timp în fața televizorului și a calculatorului.
Citesc zilnic câteva pagini din cărțile de lectură
Îmi fac timp pentru a-mi ajuta părinții la treburile casei.
Îmi voi face prieteni adevărați.
Voi găsi momente în care să mă bucur de ceve anume.
Exerciții pentru dezvoltarea încrederii părinte-copil:
Am încredere în tine!
Un elev este legat la ochi de către părintele său, fiind nevăzător. El este condus timp de 30 de secunde prin clasă. Atât unul, cât și celălalt trebuie să aibă încredere în mișcările reciproce. După ce se scurg secundele, rolurile se schimbă. La sfârșit, fiecare își spune părerea despre cum a fost să fie condus și să conducă.
Sentimente
Părinții și elevii stau câte doi, față în față. Unul dintre ei se gândește la un sentiment pe care îl transmite prin expresia feței și gesturi, în fața celuilalt. Cel din față este oglinda și face la fel. La sfârșit se poartă discuții, privind dificultatea de a exprima sentimentul respectiv și dacă oglinda a putut experimenta acel sentiment, identificându-l.
Încheiere
Evaluarea stării de spirit a participanților: Fiecare participant va descrie printr-un cuvânt starea sa de spirit.
SĂPTĂMÂNA a VII-a
TEMA ACTIVITĂȚII: MANAGEMENTUL CONFLICTELOR
DINCOLO DE APARENȚE
Obiective specifice:
O6.1: să analizeze o situație conflictuală;
O6.2: să exerseze rolul de mediator, apărător și acuzator.
¤ Durata: o oră
¤ Desfășurare:
Introducere
Exerciții de mărturisire a unor atitudini manifestate în diferite situații de viață: ,,Spune DA sau NU!”
Conducătorul de grup rostește diverse afirmații ce țin de modul de manifestare al copiilor în diverse situații cotidiene. Copiii care sunt de accord cu afirmația făcută ridică stegulețul alb (DA), iar cei care nu sunt de acord, ridică stegulețul roșu (NU).
Exemple de afirmații:
Spun întotdeauna adevărul.
În viața mea nu a existat vreun conflict.
Mi se întâmplă să nu ascult sfatul părinților.
Respect, pentru că vreau să fiu respectat.
Discuție:
De ce oamenii acționează și simt diferit?
Cum v-ați dori să se comporte oamenii cu voi?
Dacă ai putea să schimbi ceva anume, ce ai schimba mai întâi?
Munca în grup
Se vizionează un fragment din filmul ,,Amintiri din copilărie”, secvența ,,La cireșe”. Se poartă o conversație asupra acțiunii și asupra personajelor.
Se explică în termeni accesibili termenul de ,,conflict”. Copiii vor numi diverse conflicte cu care s-au întâlnit în viață și vor preciza cauzele declanșării acestora, persoanele implicate și finalul fiecărei situații.
Joc de rol: Judecata lui Nică
Elevii, împărțiți în două grupe îl vor judeca pe Nică. O grupă va reprezenta ACUZAREA, iar cealaltă APĂRAREA, aducând diverse argumente. Unul dintre copiii va fi judecătorul (mediatorul). Acesta va conduce judecata și va interveni ori de câte ori va fi cazul pentru a modera procesul și pentru a formula concluzii.
EXEMPLE DE ARGUMENTE:
Acest mod de abordare a unei situații conflictuale dă fiecărui elev șansa de a-și exprima opinia, de a cunoaște gândurile celorlalți și de a lua în funcție de toate aceste lucruri, decizii care să dea șansa formării unor comportamente dezirabile care se vor manifesta treptat în diverse secvențe de viață.
Dicuție:
Ce ai învățat din această activitate?
Cum ai proceda dacă ai fi în locul lui Nică? Dar dacă ai fi mătușa Mărioara? Dar dacă ai fi în rolul părinților?
Cu care dintre ei te asemeni mai mult?
Concluzii finale:
În viață ne întâlnim des cu conflicte.
Părțile implicate trebuie să țină cont una de simțămintele celeilalte.
Dialogul bazat pe respect este o cale eficientă spre a rezolva un conflict.
Atunci când nu pot ajunge la o înțelegere, cei implicați pot apela la un mediator care trebuie să fie imparțial.
Încheiere
Se va realiza harta unei situații conflictuale de către fiecare elev.
CONFLICTUL
SĂPTĂMÂNA a VIII-a
TEMA ACTIVITĂȚII: COOPERAREA
POSTERUL PRIETENIEI
Obiective specifice:
O5.1: exersarea abilității de muncă în grup;
O5.2: conștientizarea rolulului individual la nivel de grup;
O5.3: optimizarea interacțiunii de grup;
¤ Durata: o oră
¤ Desfășurare:
Introducere
Exercițiu de relaționare interpersonală. Clasa este împărțită în mai multe echipe, fiecare având un lider stabilit de comun acord de membrii fiecăreia dintre ele. Acesta are in mână un ghem. Va înmâna ghemul unui coleg de echipă precizând: Te apreciez pentru că… Acesta va înmâna ghemul altui coleg, urmând aceleași etape. La final va fi analizată ,,pânza de păianjen” creată, se va iniția o analiză comparativă între forma pânzei și relațiile stabilite la nivelul unui grup. Se stabilesc prin enumerare regulile muncii în echipă.
Munca în grup
Activitate practică: Posterul prieteniei. Se realizează păuni folosindu-se piese obținute prin conturarea și decuparea formelor mâinilor și tălpilor copiilor. Fiecare grupă va avea 5 membri și va construi câte 2 păuni.
Discuție:
Ce sentimente ai experimentat lucrând în grup?
Ce rol ai avut tu în echipă?
Crezi că au fost mulțumiți colegii de efortul depus de tine?
Ce avantaje prezintă munca în echipă? Dar dezavantaje?
De ce este necesar să colaborăm în realizarea unei sarcini de grup?
Ce părere ai tu despre activitatea ta de astăzi?
Scrie un mesaj adresat persoanei tale prin care să apreciezi sau să critici activitatea ta de astăzi! Fii sincer cu tine!
Încheiere
Scrie un proverb despre puterea cooperării în mijlocul unei palme din hârtie, iar pe fiecare deget o calitate a persoanei cooperante.
Activitate pentru acasă: Caută în lecturile pentru copii, situații în care cooperarea sau în lipsa cooperării au determinat consecințe importante pentru lumea vie.
SĂPTĂMÂNA a IX-a
TEMA ACTIVITĂȚII: REZOLVAREA DE PROBLEME
CUM REZOLVĂM SINGURI O PROBLEMĂ?
Obiective specifice:
O6.5: identificarea unor soluții optime pentru o problemă întâlnită în rezolvarea sarcinilor școlare pe baza unor pași de sprijin;
O6.6: exersarea abilităților de rezolvare eficientă a unei probleme.
¤ Durata: o oră
¤ Desfășurare:
Introducere
Spargerea gheții: La școală, uneori, nu-mi place faptul că…
Munca în grup
Exercițiu: Cutiuța cu probleme
Scrieți pe un bilețel situațiile deranjante pe care le-ați întâlnit ieri în timp ce rezolvați temele pentru astăzi. Bilețelele vor fi anonime. Problema scrisă pe bilețel va respecta pașii următori:
Care este problema mea?
Ce mă deranjează?
Ce urmăresc? (Care este scopul meu?)
Biletele se introduc în cutia poștală. Clasa se împarte în grupe de 5-6 elevi. Reprezentantul fiecărei grupe va extrage un bilețel. Fiecare grupă va avea ca sarcină identificarea unor soluții pentru rezolvarea problemei extrase în timp de 10 minute.
Pașii de urmat vor fi următorii:
identificarea problemei personajului;
identificarea sentimentelor;
identificarea scopului;
găsirea unor soluții diverse de rezolvare a problemei;
stabilirea consecințelor fiecărei variante;
alegerea soluției optime în urma evaluării consecințelor;
comunicarea soluției și justificarea ei.
Printre biletele introduse se va afla și un bilețel prin care învățătorul își va exprima opinia asupra modului în care temele pentru acasă au fost efectuate în acea zi de către elevi. Va fi dezbătut și conținutul acestui bilețel.
Concluzii finale:
Orice elev poate avea o problemă.
Probleme ne creează diverse emoții, gânduri etc.
Orice problemă trebuie rezolvată cu un scop.
Atunci când avem o problemă căutăm diverse soluții care au diverse consecințe.
Alegem soluția potrivită în funcție de consecințele sale.
Putem cere ajutor atunci când nu reușim după eforturi repetate să rezolvăm o problemă.
Rezolvarea problemelor aduce satisfacții deosebite.
Activități ce vor fi desfășurate de-a lungul săptâmânii în cauză:
Fiecare elev va întocmi un dosar cu lucrările de care este mândru.
Elevii vor efectua un eseu prin care să-și ia angajamentul că vor încerca să efectueze cu responsabilitate sarcinile școlare de acasă și de la școală și să își organizeze cât mai eficient timpul zilnic.
Fiecare rând va desemna săptâmânal un elev care va controla și va monitoriza temele colegilor de pe rândul respectiv, înregistrând datele într-un tabel oferit de către învățător.
Încheiere
Evaluarea activității: Se evidențiază cele mai eficiente aspecte ale activității.
SĂPTĂMÂNA a X-a
TEMA ACTIVITĂȚII: ATITUDINI POZITIVE
PIRAMIDA BUCURIEI, PIRAMIDA TRISTEȚII
Obiective specifice:
O7.1: identificarea momentelor de viață asociate trăirilor pozitive și negative;
O7.2: analiza factorilor ce produc aceste trăiri;
O7.3: exersarea unei atititudini optimiste față de evenimentele întâlnite în viața cotidiană.
¤ Durata: o oră
¤ Desfășurare:
Introducere
Exercițiu de completare de fraze: Te respect pentru că…
Munca în grup
Se lucrează pe fișa ,,Piramida bucuriei, piramida tristeții”.
Copiii sunt solicitați să numească acțiuni care le produc moment de bucurie sau moment de tristețe. Exemplu: Mă bucur atunci când…. Mă supăr atunci când…
Se prezintă pe o fișă două piramide. Prima dintre ele este denumită ca fiind ,,Piramida bucuriei”, iar a doua, ,,Piramida tristeții”. Pe treptele fiecărei piramide fiecare elev va înregistra momente din viața lor, în funcție de sentimentul experimentat (bucurie sau tristețe), ordinea fiind dată de intensitatea acestuia. În vârful piramidei va fi așezat momentul cu impactul cel mai puternic asupra laturii afective a fiecărui elev.
Discuție:
Piramidele realizate de către voi pot suferi schimbări?
În ce situație se poate schimba ordinea treptelor dintr-o piramidă?
Cine poate produce aceste modificări?
Joc de rol: Optimistul și pesimistul
Este pusă în discuție o problemă cu care se poate confrunta copilul în mediu școlar.
Exemplu: Ai luat o notă nesatisfăcătoare.
Întrebări: Ce le spui persoanelor apropiate? Ce îți spui ție? Ce îți propui să faci?
Răspunsurile vor fi prezentate sub forma unui scurt monolog de către doi copii: unul dintre ei va fi OPTIMISTUL, iar celălalt, PESIMISTUL. Jocul va fi reluat de mai multe ori, până vor fi antrenați toți elevii.
Activitate practică: Flori vesele, flori triste
Prin trasare de contur, decupare, asamblare și lipire de hârtie colorată, copii vor realiza două flori al cărui chip va fi desenat conform stărilor de spirit precizate. Apoi, pe petalele fiecărei flori vor scrie acțiuni care determină în sufletul lor sentimentele ce constituie tema activității.
Concluzii finale:
În viață ne întâlnim cu momente plăcute sau mai puțin plăcute.
Starea noastră de spirit depinde în mare măsură de atitudinea noastră față de experiența trăită.
Persoanele optimiste trec mai ușor peste dificultățile vieții.
Atunci când considerăm că nu putem face față din punct de vedere emoțional unei situații, putem apela la ajutorul unor persoane de încredere.
Încheiere
Scriere liberă: Eu, peste 20 de ani!
SĂPTĂMÂNA a XI-a
TEMA ACTIVITĂȚII: ÎNCHEIEREA PROGRAMULUI
Obiective specifice:
O8.1: exprimarea opiniei despre participarea la program;
O8.2: realizarea unui poster cu imagini de pe parcursul programului;
O8.3: completarea chestionarelor de evaluare.
¤ Durata: o oră
¤ Desfășurare:
Introducere
Exercițiu de îndoire și de rupere a hârtiei respectâd anumite indicații.
Copiii îndoaie și rup bucăți dintr-o coală de hârtie, respectând indicațiile conducătorului de grup. La final se desfac și se analizează produsele obținute.
Discuție:
De ce am obținut produse variate?
Ce putem face pentru a menține relații pozitive având în vedere diversitatea umană?
Ce ai învățat în urma acestei activități?
Munca de grup
Copiii participanți la acest program vor realiza postere folosind imagini ce cuprind activitățile desfășurate. Pe lucrarea executată se pot scrie opinii, idei, gânduri referitoare la conținutul poiectului derulat.
Se va completa chestionarul aplicat elevilor în studiul privind formarea abilităților de către școală și se vor cuantifica și interpreta rezultatele obținute.
Încheiere
Exercițiu: Drapelul ,,Diferiți, dar împreună”. Conducătorul le propune elevilor să realizeze pe o foaie de hârtie propriul drapel, cu idei, motto-uri și simboluri care îi reprezintă ca personalitate. Stegulețele construite vor fi prezentate și expuse pe un suport comun, creând astfel simbolul colectivității ce o compun.
EVALUAREA PROGRAMULUI
Pentru a măsura avantajele demarării acestui program educațional în vederea optimizării abilităților sociale ale elevilor și creșterea gradului de colaborare la nivelul școală-părinte-elev vor fi utilizate următoarele instrumente:
chestionare de opinie pentru elevi și părinți privind importanța planului de intervenție asupra îmbunătățirii aspectelor din sfera problematicii expuse la începutul proiectului;
grile de observare privind competența socială a elevilor;
activități practice de planificare a unor activități de tip școlar și extrașcolar;
grile individuale de autoevaluare (monitorizare) a comportamentelor ce reprezintă tema acestui proiect (aplicate în afara spațiului școlar).
Aprecieri finale
Programele educaționale ce au drept scop dezvoltarea dimensiunii sociale a personalității elevului instituie de cele mai multe ori efecte pozitive asupra întregii sale existențe. Fiecare dintre elementele unui asemenea proiect trebuie să fie riguros întocmit, pentru ca aplicarea sa să ofere beneficiile conturate de obiectivele propuse.
În funcție de caracteristicile membrilor grupului asupra căruia se intervine la acest nivel, se pot alege tipuri de activitate care să îmbunătățească interesul și starea de spirit a întregului grup. Se impune în aceleși timp ca formele de organizare a participanților să stimuleze cooperarea și comunicarea în vederea înzestrării elevului cu abilități care să-l activizeze din punct de vedere relațional.
Liderului de grup îi revin roluri variate: de conducător, de mediator, de facilitator, de priceperea sa depinzând calitatea competențelor formate sau dezvoltate pe parcursul întregului program.
Pe parcursul fiecărei activități, participanții experimentează stări reale și imaginare ce contribuie la responsabilizarea lor ca viitori cetățeni, adulți ai unei societăți aflate într-o dinamică fără precedent. Toate aceste experiențe îi dau șansa micului școlar de se înarma eficient cu competențe și abilități care îi modelează continuu conduita în vederea realizării unei inserții sociale viitoare optim raportată la idealurile societății contemporane.
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
Secolul actual aduce în prim plan un interes deosebit al școlilor membre ale Uniunii Europene pentru educația școlară preuniversitară. Acest interes se manifestă și la nivelul teritoriului românesc, cunoscut fiind faptul că ultimii ani au adus schimbări remarcabile la acest nivel de învățământ, urmărindu-se ca prin educația făcută în acest cadru să se realizeze o direcționare a personalității indivizilor către idealurile națiunii, scopul principal al educației fiind adaptarea socială.
Școala poate ghida dezvoltarea personală din punct de vedere social mai ușor decât familia, deoarece este mai aproape de la nevoile societății și mai puțin susceptibilă la cererile și criticile copiilor. Se întâmplă ca uneori familia să nu fie pătrunsă de idealurile sociale, de vină fiind ideile tradiționale despre anumite valori sau purul materialism. O educație eficientă se poate realiza doar în cadrul familiilor în care părinții sunt bine integrați social și conștientizează finalitățile educației ca fiind în concordanță cu imperativele societății. Astfel, școlii îi revine rolul de a pregăti copiii corespunzător locului lor special în viață, fiind una dintre verigile care asigură legătura între familie și societate.
Întreaga viață mondială este marcată zilnic de transformări macate de o dinamică fără precedent. Pe teritoriul Uniunii Europene sunt intens promovate anumite idei care militează pentru drepturile omului de pretutindeni, dar și pentru menținerea identității fiecărei națiuni. Ciculația liberă a ideilor și a persoanelor a premis ca oamenii să conștientizeze conturarea unui spațiu educativ propice scimbărilor valorilor culturale, spirituale și economice. În aceste condiții, școala este invitată șă formeze oameni capabili de a acționa în conformitate cu normele intelectuale și etice din spațiul românesc și cel european. Se presupune așadar, că învățământul trebuie să țină cont de aptitudinile și motivația elevilor, de posibilitățile, nevoile și prespectivele de dezvoltare ale țării, de redescoperirea relației dintre toate elementele unei comunități.
Pentru a realiza cu succes toate cerințele enunțate mai sus, cadrele didactice trebuie să pornească de la realități concrete de viață, să cunoască nevoile, interesele și înclinațiile fiecărui elev, să asigure o adaptare optimă a acestora la mediul școlar și să vegheze frecvent la recunoașterea și afirmarea fiecăruia în cadrul grupului. Aceste întreprinderi didactice sunt esențiale pentru dobândirea de către școlari a unor competențe, capacități, deprinderi și abilități menite să asigure inserția individului în realitatea socială.
Sondând aspectele teoretice care trasează rolul școlii în demersul socio-adaptiv al elevului, am extras câteva idei abordate în lucrarea de față, idei ce reliefează elementele prin care acest „foaier social” modeleză continuu personalitatea fiecărei persoane care îi trece pragul:
școala este o organizație socială care influențează și transformă viața membrilor săi, reprezentând o societate în miniatură;
fiecare școală se diferențiază printr-un climat specific care trebuie să fie bazat pe libertate controlată, iar încrederea și empatia să ofere membrilor săi un cadru securizant din toate punctele de vedere;
meseria de cadru didactic cere competență, dăruire și umanism;
profesorul îndeplinește în școală mai multe funcții: de organizator al procesului de învățământ, de educator, de partener al educaței, de membru al corpului profesoral;
rolurile profesorului contemporan sunt într-o continuă schimbare, depășind de multe ori spațiul școlar;
competența profesională și aptitudinea pedagogică sunt indispensabile persoanelor care activează în domeniului didactic;
relația profesor-elev este esențială unei dezvoltări optime a școlarului mic și se va regăsi în oamenii formați pentru o integrare armonioasă în circuitul vieții sociale, precum și în stima pe care aceștia o poartă celor care își onoreză sarcina socială asumată;
școlaritatea mică este esența perioadei de formare a unei noi generații, asupra elevului fiind exercitate influențe care îi vor marca intens dezvoltarea individuală; copilul se confruntă cu afirmarea personalității, descoperirea eului, integrarea în societate;
cunoașterea individualității elevului contribuie la sporirea caracterului științific și formativ al actului pedagogic, reprezentând una din direcțiile modernizării învățământului contemporan;
cunoașterea corectă a copilului în vederea înțelegerii lui presupune investigații profunde și formularea unor concluzii fundamentale asupra aprecierii obiective a tuturor factorilor implicați în dezvoltarea sa;
orice profesor trebuie să aprofundeze metodele de cunoaștere psihopedagogică a persoanei și să ceară ajutor specializat atunci când o anumită situație impune această acțiune;
adaptarea socială concretizează scopul școlii contemporane;
adaptarea școlară reprezintă una din premisele adaptării sociale;
adaptarea copilului la activitatea de tip școlar transformă treptat posibilitățile native ale copilului în acte de comportament, acordul dintre potențialul bio-psihic al copilului și cerințele actului educațional fiind indispensabil reușitei adaptării la mediul școlar;
clasa de elevi reprezintă un din factor primordial în procesul de educație socială a elevilor;
relațiile interpersonale: relațiile de intercunoaștere, relațiile de intercomunicare și relațiile afectiv-empatice stabilite pe parcursul școlarității influențează în mare măsură personalitatea elevilor;
școala creează copilului condiții directe sau indirecte de a intui existența altor medii sociale, diferite de mediul familial cu care copilul este obișnuit;
capacitățile psihice ale copilului au mari șanșe de a se dezvolta, dacă toate tipurile de influențe care vin din partea școlii se complementarizează cu prestanța educațională a familiei;
colaborarea constructivă dintre școală-familie-comunitate trebuie considerată o problemă prioritară de către toți factorii educaționali, deoarece de calitatea acestei interacțiuni depinde dezvoltarea individului pe toate planurile.
Interesată fiind de adaptarea socială a elevului am abordat cu entuziasm perspectivele de cercetare teoretică și practică privind această temă. Prin aprofundarea acestui subiect, am constatat că lipsa bibliografiei consistente în limba română, demonstrează faptul că deși dezvoltarea elevului în vederea unei adaptări sociale optime este o problemă de interes practic, specialiștii o abordează în mică măsură, preferând să se axeze mai mult pe aspectele teoretice ale procesului educațional.
Din cercetarea personală privind sondarea perspectivei factorilor educaționali de la nivelul Liceul Tehnologic Mihai Eminescu din Dumbrăveni, județul Suceava asupra rolului școlii în dezvoltarea personală a elevului și formarea abilităților sociale în școală s-au desprins următoarele concluzii generale:
majoritatea copiilor trăiesc în familii armonioase, iar acest fapt conduce la stabilirea unui număr mare de relații de prietenie pe parcursul școlarității;
părinții recunosc contribuția majoră a școlii în evoluția personală a copilului lor, iar acest lucru determină o atitudine pozitivă a elevilor din ciclul primar față de școală;
părinții și copiii oferă în mod diferențiat ajutor copiilor pentru a duce la îndeplinire sarcinile școlare;
la nivelul acestui ciclu de școlaritate se manifestă o bună comunicare elev-profesor, fapt ce influențează performanța școlară a copiilor;
competențele de bază: citit-scris, calcul matematic și abilitățile sociale principale sunt principalele elemente cu care părinții consideră elevii claselor primare trebuie să-și îmbogățescă bagajul cu care vor pleca spre viață;
majoritatea cadrelor didactice adoptă stilul democratic, copiii construind împreună cu acestea o relație marcată de multiple valențe pozitive;
cadrele didactice care predau doar la ciclul primar stabilesc o relație mai bună cu familiile elevilor decât cele care predau la și alte cicluri de școlaritate, vechimea în această școală fiind un factor important;
la nivelul școlii se înregistrează decalaje semnificative între viziunea elevilor, părinților și a cadrelor didactice privind formarea abilităților sociale pe parcursul școlar al copilului, conturându-se ideea că nu este satisfăcătoare contribuția activității școlare la dezvoltarea aspectelor ce vizează emoțiile și viața afectivă a elevului în general;
la nivelul comunității prin religia practicată nu este încurajată discriminarea religioasă, însă se observă o influență a acesteia asupra selectării valorilor însușite de către elev pe parcursul demersului școlar;
succesul profesional este definit parțial diferit de către părinți și cadrele didactice, cunoștințele și deprinderile temeinice într-un anumit domeniu reprezentând un punct comun de opinie;
cadrele didactice sunt mai puțin preocupate de starea emoțională a elevilor, de dezvoltarea abilităților sociale, manifestând un interes crescut pentru cunoștințele domeniului în care activează, pentru perfecționarea profesională, relațiile interpersonale stabilite în spațiul școlar și utilizarea metodelor de cunoaștere a copilului;
copiii semnalează probleme variate cadrelor didactice, însă intervenția consilierului psihopedagogic din școală este insuficient solicitată;
la nivelul școlii domină climatul școlar deschis, caracterizat de relații optime la nivelul profesor-profesor și directori-profesori;
există o opinie dominată de învinovățire reciprocă în ceea ce privește factorii declanșatori de eșec în demersul socio-adaptiv al elevilor în viziunea părinților si a cadrelor didactice;
există o opinie favorabilă în ceea ce privește rolul școlii în viața unui om;
importanța acordată de către comunitate în vederea implicării sale în educația elevilor este nesatisfăcătoare în raport cu limitele implicării considerate a fi ideală de către toți factorii educaționali.
Rezumând, se poate afirma că mulți dintre subiecții care au participat benevol la cercetarea inițiată pentru redactarea aceste lucrări științifice susțin că misiunea organizației școlare constă în formarea viitorilor cetățeni integrați optim în societate.
Analizând perspectiva elevilor, a părinților și a cadrelor didactice asupra contribuției sistemului românesc de învățământ la îndeplinirea misiunii menționate anterior s-a constatat că multe aspecte ale școlii nu sunt în concordanță cu nevoile de formare a individului și nici cu cele ale societății contemporane. Programa școlară prea încărcată, numărul prea mare de copii pe clasă, accentul încărcat pus pe cunoștințele teoretice, lipsa pregătirii cadrelor didactice privind educația emoțională a copilului, stilul autocrat abordat de unii profesori, implicarea nesatisfăcătoare a unor părinți în relația cu școala, lipsa perspectivelor sunt câteva din aspectele o atențe sporită și o implicare crescută din partea părinților și a cadrelor didactice în vederea eficientizării activității educaționale.
De asemenea, se impune ca la nivel național, atunci când sunt elaborate documente oficiale ca: programa școlară, planul de învățământ, structura anului școlar, să se țină cont de opiniile oamenilor direct implicați în viața școlară (cadrele didactice de la catedră) care sunt în contact direct cu nevoile, interesele și dorințele elevilor, menținând implicit o relație directă și cu familiile acestora.
Numeroasele informații care au fost obținute ca urmare a realizării acestei cercetări impun lansarea unor recomandări care au drept scop ameliorarea anumitor aspecte negative identificate la nivelul acestei organizații școlare și îmbunătățirea acelor elemente ce permit eficientizarea activității educaționale pe plan local sau național:
realizarea unui program de educație parentală la nivelul școlii în vederea însușirii unor tehnici de consiliere care să îmbunătățescă relația părinte-copil, precum și identificarea familiilor care au nevoie de asistență specializată;
consilierea părinților cu privire la strategiile care conduc la creșterea performanței școlare a elevilor prin acordarea unui sprijin susținut din partea familiei;
identificarea unor modalități de eficientizare a relației școală-familie la toate ciclurile de școlaritate și punerea acestora în practică;
organizarea activității didactice în vederea dezvoltării la elevi a unor abilități sociale indispensabile desfășurării unei vieți de calitate;
introducerea obligativității orelor de consiliere și orientare la ciclul primar, care ar duce la ameliorarea a diverse aspecte negative din viața școlară;
implicarea cadrelor didactice care predau și la clasele mai mari în activități extracurriculare realizate cu elevii de la clasele primare, pentru a fi înlesnită intercunoașterea și interacțiunea profesor-elev;
stimularea părinților și a cadrelor didactice privind cunoașterea unor aspecte importante ce vizează imaginea de sine a copilului, dezvoltarea emoțională, socială și fizică a acestuia;
implicarea cadrelor didactice în cursuri de perfecționare ce au ca temă educația emoțională a copiilor;
documentarea riguroasă a profesorilor care predau și la ciclul primar asupra particularităților fizice și psiho-afective ale școlarului mic;
identificarea de către factorii decizionali menționați anterior a celor mai eficiente strategii de optimizare a demersurilor și activităților didactice;
stabilirea unor căi de comunicare eficientă între cadrele didactice care predau la învățământul primar și cele care predau la ciclul gimnazial în vederea asigurării unei adaptări optime a copiilor absolvenți ai claselor primare la ciclul următor de școlaritate;
identificarea de către școală unor soluții concrete pentru a implica pe căi formale sau informale membrii comunității în educația copiilor.
Concluzionăm, aformând că trăim cu toții într-o lume în care valorile sunt într-o continuă schimbare. Orice eșec înregistrat de către omenire face ca școala să fie considerată responsabilă în mare măsură în acest sens, reușitele și beneficiile sale fiind de cele mai multe ori prea puțin scoase în evidență. Îmi exprim deschis opinia că fără școală, un om nu poate ajunge să se definească pe sine, nu poate experimenta suficient, nu-și poate însuși pe deplin valorile umanității, pe care viața, folosind criteriile ei i le va pune necontenit la încercare.
„Fără școală să nu aștepte nimeni nici părinți buni, nici fii buni și prin urmare nici stat bine organizat și bine cârmuit și păstorit.” (Ion Heliade Rădulescu)
BIBLIOGRAFIE
Adler, A., 2009, Înțelegerea vieții, Editura Trei, București;
Albulescu, I., Albulescu, M., 2000, Predarea și învățarea disciplinelor socio-umane, Polirom, Iași;
Antonesei, L., 2002, „O introducere în pedagogie”, Editura Polirom, Iași;
Băran-Pescaru, A., 2004, Parteneriat în educație: familie-școală-comunitate, Editura Aramis, București;
Birch, A., 2000, Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, București;
Buda, I., Curs de psihopedagogie, http://www.scribd.com/doc/22962434/;
Călin, M., 1976, Teoria educației, Editura All, București;
Coașan, A., Anton, V., 1988, Adaptarea școlară, Editura Științifică și Enciclopedică, București;
Crețu, E., 1999, Psihopedagogie școlară pentru ciclul primar, Editura Aramis, București;
Crețu, E.,1999, Probleme ale adaptării școlare, Editura ALL, București;
Crețu, T., 1994, Psihologia vârstelor, Tipografia Universității, București;
Crețu, T., 2009, Psihologia vârstelor, Editura Polirom, Iași;
Cucoș, C., 1999, Pedagogie, Editura Polirom, Iași;
Cucoș, C., 2008, Psihopedagogie, Editura Polirom, ;
Dafinoiu, , Personalitatea elevilor. Temperamentul și caracterul în A. Cosmovici, A., Iacob, L. (coord.), 1999, Psihologie școlară, Editura Polirom, ;
Debesse, M., 1970, Psihologia copilului de la naștere la adolescență, EDP, București;
Doron, R., Parot, F., 1999, Dicționar de psihologie, Editura Humanitas, București;
Dumitrescu, M., Dumitrescu, S., 2005, Educația pentru sănătate mentală și emoțională, Ed. Arves, Craiova;
Dragu, A., 1996, Structura personalității profesorului, EDP, București;
Dragu, A., Cristea, S., 2003, Psihologie și pedagogie școlară, Editura Ovidius University Press, Constanța;
Drobot, L., 2008, Pedagogie socială, EDP, București;
Gliga, L.(coordonator), 2002, Standarde profesionale pentru profesia didactică, EDP, București;
Golu, P., 1981, Dicționar de psihologie specială, Editura Științifică și Enciclopedică, București;
Golu, P., 1985, Învățare și dezvoltare, Editura Științifică și Enciclopedică, București;
Herseni, T., 1982, Sociologie, Editura Științifică și Enciclopedică, București;
Holban, , 1972, Puncte de sprijin în cunoașterea individualității elevilor, EDP, București;
Husen, T., Postlethwaite, N., 1994, The International Encyclopedia of Education, Pergamon;
Iacob, L., Repere psihogenetice. Caracterizarea vârstelor școlare în A. Cosmovici, L. Iacob(coordonator), 1998, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași;
Iacob, L., Comunicarea didactică în Neculau, A., Cozma, T. (coord.), 1994, Psihopedagogie, Editura Spiru Haret, ;
Iancu, S., 2000, Psihologia școlarului, Editura Polirom, ;
Ignat, A. A., 2010, Curs de psihologia educației, FSE Suceava;
Ignat, A. A., 2011, Strategii și programe de consiliere pentru dezvoltarea copiilor cu aptitudini înalte – demersuri investigative, EDP, București;
Iluț, P., 1996, Abordarea calitativă a socioumanului, Editura Polirom, ;
Jinga, I., Istrate , E. (coordonator), 2006, Manual de pedagogie, Editura ALL, București;
Joița, E. (coordonator), 2003, Pedagogie și elemente de psihologie școlară, Editura Arves, Craiova;
Marcu, S., Petrescu, T., 1987, Empatia și relația profesor-elev, Editura Academiei, București;
Moisin, A., 2001, Arta educării copiilor și adolescenților în familie și în școală, EDP, București;
Moore, K.,1992, Classroom Teaching Skills, Mc. Garaw-Hill, Inc, ;
Neculau, A., A fi elev, Editura Albatros, București;
Neculau, A., Boncu, Ș., Perspective psihosociale în educație, în Cosmovici, A., Iacob, L. (coordonator), 1999, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași;
Neculau, A., Boncu, Ș., Dimensiunea psihosocială a activității profesorului, în Cosmovici, A., Iacob, L. (coordonator), 1999, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași;
Niculescu, R. M., 2007, Pedagogia preșcolară și a școlarității mici, Editura Prohumanitate, București;
Osterrieth, P. A., 1976, Introducere în psihologia copilului, EDP, București;
Păun, E., 1999, Școala – abordare sociopedagogică, Editura Polirom, Iași;
Păun, E., 1982, Sociopedagogie școlară, EDP, București;
Piaget, J., 1972, Pedagogie și psihologie, EDP, București;
Piaget, J., 1974, Studii de psihologia dezvoltării, EDP, București;
Piaget, J., Inhelder, B., 1976, Psihologia copilului, EDP, București;
Popa, N. L., Antonesei, L. (coordonator), Labăr, A. V., 2009, Ghid pentru cercetarea educației, Editura Polirom, Iași
Popescu-Neveanu, P., 1978, Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București;
Popescu-Neveanu, P., Zlate, M., Crețu, T., 1997, Psihologie – manual pentru clasa a IX a, EDP, București;
Salade, D., 1995, Educație și personalitate, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj;
Schafner, H. R., 2005, Introducere în psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj;
Schipor, D., 2011, Curs de psihologia vârstelor, FSE Suceava;
Șchiopu, U., Verza, E., 1995, Psihologia vârstelor, EDP, București.
Ștefănescu Goangă, F., Roșca, A., Cupcea, S., 1938, Adaptarea Socială, Editura Institutului de Psihologie al Universității din Cluj;
Tudose, F., 2006, Fundamente în psihologia medicală, Editura Fundației României de mâine, București;
***, fără an, Dicționarul limbii române pentru elevi, Editura Cartea Școlii 2000.
***, 1979, Dicționar de pedagogie contemporană, Editura Enciclopedică și Stiințifică, București;
http://www.psychology.ro
www. didactic.ro
ANEXA 1
CHESTIONAR PENTRU ELEVI
(C1-S1)
Acest chestionar are drept scop cunoașterea atitudinii tale față de școală și identificarea unor aspecte negative pe care le întâmpini în viața școlară. Te rog să răspunzi sincer la întrebările propuse, prin încercuirea sau bifarea unei variante considerată a fi potrivită sau prin completarea directă pe spațiul pus la dispoziție.
Chestionarul este anonim, iar răspunsurile tale vor fi tratate cu confidențialitate.
Mulțumesc pentru colaborare!
Date personale:
clasa ……………….
vârsta ………………
sexul ………………
religia ………………
Spune, te rog, ce fel de atmosferă domină în familia ta:
de respect reciproc
de indiferență
presărată de conflicte (certuri, violență etc.)
alta ………………………….
Te rog să precizezi de ce vii la școală:
pentru că mă trimit părinții
pentru că toți cei pe care îi cunosc sunt sau au fost la școală
pentru că îmi place
pentru că vreau să învăț lucruri noi
pentru că școala ajută în viață
Ce îți place la școală? (3 lucruri)
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Ce nu îți place la școală? ( 2 lucruri)
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Care sunt disciplinele tale preferate?
………………………………………………………………………………………
La ce obiecte întâmpini dificultăți?
………………………………………………………………………………………………..
Părinții te ajută la rezolvarea sarcinilor școlare?
deseori
uneori
niciodată
Cum te simți în preajma învățătorului? De ce?
………………………………………………………………………………………………
Cum te simți în preajma celorlalți profesori? De ce?
………………………………………………………………………………………………..
Dacă soliciți un sfat, un ajutor, o explicație unui cadru didactic, ți se acordă atenție chiar dacă acesta se află în timpul lui liber?
niciodată
rareori
doar dacă am timp
deseori
întotdeauna
Ți-ai făcut prieteni noi la școală?
foarte mulți
câțiva
nu
Religia pe care o practice influențează relațiile tale cu colegii?
a. în mare măsură
b. în mică măsură
c. deloc, religia nu contează în relațiile cu colegii
Descrie pe scurt o situație în care ai folosit ceva ce ai învățat la școală!
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Care crezi că este după opinia ta rolul școlii?
………………………………………………………………………………………………
ANEXA 2
CHESTIONAR PENTRU PĂRINȚI
(C2-S1)
Stimați părinți, acest chestionar este unul dintre instrumentele prin care colectez informații în vederea realizării unei cercetări ce investighează viziunea dumneavoastră asupra rolului școlii în dezvoltarea pe toate planurile a copiilor dumneavoastră și măsoară modul în care dumneavoastră relaționați cu copiii și factorii decizionali ai școlii. Sinceritatea răspunsurilor dumneavoastră mă va ajuta să identific factorii care influențează o adaptarea socială optimă a copilului pe parcursul școlarității și nevoile de formare ale cadrelor didactice în vederea facilitării unei relații școală-familie-comunitate cât mai eficiente.
Acest chestionar este anonim. Informațiile oferite de dumneavoastră vor fi tratate cu confidențialitate.
Vă mulțumesc pentru colaborare!
Date personale :
Sex : M F
Vârstă : 1. 25-30 ani
2. 31-40 ani
3. 41-50 ani
4. peste 50 ani
Studii : 1. 1- 4 clase
2. 5- 8 clase
3. 10 clase
4. școala profesională
5. școala tehnică
Ocupația : _______________________
Numărul de copii pe care îi aveți la școală _____
Religia practicată _______________________
Vă rog să precizați ce fel de atmosferă domină în familia dumneavoastră:
de respect reciproc
de indiferență
presărată de conflicte
alta ………………………….
Cum vă manifestați în general față de copiii dumneavoastră?
cu severitate
cu indiferență
echilibrat
iubitor, plin de afecțiune
foarte îngăduitor
Cât timp petreceți zilnic împreună cu copilulul dumneavoastră?
1-2 ore c. 3-4 ore
2-3 ore d. 4-5 ore
e. peste 5 ore
În ce măsură vă ajutați copiii să-și ducă la îndeplinire sarcinile școlare?
deloc
în mică măsură, uneori
numai când îmi solicită ajutorul
zilnic, la unele discipline
facem toate lecțiile împreună, zi de zi, cu mici excepții
Ce înțelegeți printr-o „școală bună”?
o școală cu un colectiv de cadre didactice compenente
o școală capabilă de a forma prin activitatea sa elevi pregătiți pentru o integrare socială optimă
o școală în care elevii obțin performanțe în anumite domenii
o școală în care elevii au note mari
altele ……………………………………………..
Vă rog să precizați care este după părerea dumneavoastră profilul unui „profesor bun”:
un profesor capabil să formeze copilul din punct de vedere intelectual, moral,
social și profesional
un profesor care pregătește elevi capabili de performanță la anumite discipline
un profesor indulgent, care trece cu vederea anumite aspecte negative din viața elevilor
un profesor care nu lasă repetenți
Care credeți că este rolul unui profesor în societatea contemporană?
de a asigura elevilor un bagaj de cunoștințe care să-i asigure admiterea la un
liceu/facultate bun/bună
de a-l înzestra pe elev cu cunoștințe, deprinderi și abilități care să-l ajute în viață
de a-i ajuta pe elevi să obțină o diplomă de absolvire a unei forme de studiu
Ce fel de relație aveți cu cadrele didactice care participă la educarea copilului dumneavoastră?
o relație deschisă, de încredere
o relație echilibrată
o relație bună cu unii, încordată cu alții
o relație nesatisfăcătoare
niciun fel de relație
Care este atitudinea copilului dumneavoastră față de școală?
îi place la școală
vine la școală doar pentru că i se impune
are o atitudine ostilă față de școală
Cât de des luați legătura cu școala?
foarte rar
rar
doar la ședințele cu părinții sau când este absolut necesar
constant
Considerați că o relație școală-familie constantă este benefică pentru copil?
da
nu
îmi este indiferent
nu știu
Credeți că evoluția copilului copilului dumneavoastră pe parcursul vieții școlare se datorează și școlii?
în foarte mare măsură
în mare măsură
în măsură medie
în mică măsură
în foarte mică măsură
Selectați care sunt după părerea dumneavoastră cele mai importante competențe și deprinderi pe care copilul trebuie să le dobândească în școală (3 variante):
competențele de citit-scris
competențele de calcul matematic
competența privind utilizarea calculatorului
deprinderile de muncă intelectuală independentă
deprinderile de muncă practică
abilitățile sociale
altele…………………………………………………………………………..
Ce fel de cunoștințe predomină după părerea dumneavoastră în activitatea școlară?
cunoștințele teoretice
cunoștințele practice
cunoștințele teoretice și practice în egală măsură
nu știu
Dacă vă gândiți la pregătirea copilului dumneavoastră pentru o integrare optimă în societate, precizați, vă rog, în ce măsură sunteți de acord cu următoarele afirmații:
Care sunt în opinia dumneavoastră cele mai importante aspecte pentru a avea succes din punct de vedere pofesional? (numerotați de la 1 la 10, 1 cel mai important, 10 cel mai puțin important).
cunoașterea unei limbi străine
abilități de utilizare PC
abilități de comunicare interpersonală
cunoștințe și deprinderi temeinice specifice unui domeniu de activitate
atitudinea pozitivă față de muncă
spiritul de echipă și de colaborare
abilitatea de a rezolva conflicte
perseverența
diploma ce atestă absolvirea unei forme de studiu
aspectul fizic plăcut
Ce vă deranjează la actualul sistem de învățământ? (orice variantă potrivită)
lipsa perspectivelor
neconcordața dintre realitatea socială și cea școlară
programa școlară prea încărcată
numărul mare de copii din clasă
alte aspecte ……………………………………………………………………………………
Vă rog să alegeți din lista de mai jos acele valori care credeți că ar trebui să le dobândească copilul pe parcursul școlarității. (Alegeți cel mult 5 variante.)
credința religioasă
hărnicia
sentimentul de responsabilitate
toleranța și respectul față de alte persoane
perseverența
altruismul (a nu fi egoist)
supunerea față de cei mai în vârstă
imaginația
Considerați că religia practicată influențează formarea abilităților enumerate mai sus?
în mare măsură
în mică măsură
deloc
În ce măsură religia practicată ar trebui să influențeze relațiile dintre oamenii unei comunități?
trebuie încurajate doar relațiile între oamenii de aceeași religie
trebuie să existe relații de respect, toleranță și colaborare între toți membrii comunității, indiferent de religie
Cine credeți că este de vină pentru eventualele eșecuri privind demersul socio-adaptiv al elevilor? (3 variante)
cadrele didactice
familia
manualele, conținuturile și formele de organizare inadecvate ale unor discipline
trăsăturile/caracteristicile înnăscute ale copilului
mass-media
biserica
alți factori………………………………………………………………………………………
Credeți că un om poate reuși în viață și fără școală?
da
nu
ANEXA 3
CHESTIONAR PENTRU CADRELE DIDACTICE
(C3-S1)
Stimați colegi, acest chestionar este unul dintre instrumentele prin care colectez informații în vederea realizării unei cercetări ce investighează viziunea dumneavoastră asupra rolului școlii în dezvoltarea pe toate planurile a elevilor din această unitate școlară și măsoară modul în care dumneavoastră relaționați cu copiii, familiile lor și celelalte cadre didactice din școală. Sinceritatea răspunsurilor dumneavoastră mă va ajuta să identific factorii care influențează adaptarea socială optimă a copilului pe parcursul școlarității și nevoile de formare a cadrelor didactice în vederea facilitării unei relații școală – familie – comunitate cât mai eficiente.
Acest chestionar este anonim. Informațiile oferite de dumneavoastră vor fi tratate cu confidențialitate.
Vă mulțumesc pentru colaborare!
Date personale:
Sexul: M F
Funcția ocupată în această școală: …………………………………………..
Vechimea în învățământ: …………………………………………………….
Vechimea în această școală: ………………………………………………..…
Gradul didactic: ……………………………………………………………….
Religia practicată …………………………………………………………………………………….
Predați la clasele din :
ciclul primar
ciclul gimnazial
ciclul liceal
Vă rog să precizați care este după părerea dumnevoastră misiunea școlii contemporane.
educația
transmiterea de cunoștințe și formarea de deprinderi, de abilități, de atitudini
formarea viitorilor cetățeni
alta ……………………………………………………………
Care este în opinia dumneavoastră rolul familiei în relația cu școala? (toate variantele potrivite)
să participe la acțiunile desfășurate de școală
să asigure suport material elevilor
să coloaboreze cu cadrele didactice
să-și ajute copiii la pregătirea lecțiilor
să se implice în organizarea unor acțiuni extrașcolare
să asigure suport psihic și afectiv copilului
Ce modalități de comunicare cu părinții ați abordat? (toate variantele potrivite)
ședințe
informări scrise
lectorate
discuții individuale
implicarea în activități organizate de dumneavoastră
altele………………………………………………………………….
Cât de mulțumit sunteți de colaborarea cu familiile elevilor dumneavoastră?
foarte mulțumit
mulțumit
destul de mulțumit
nemulțumit
foarte nemulțumit
Ce probleme vă semnalează de obicei elevii? (toate variantele potrivite)
legate strict de disciplina pe care o predau
legate de școală în general
legate de relațiile cu profesorii
legate de conflictele dintre elevi
legate de starea de sănătate
legate de viața de familie
legate de conflicte între profesori
altele ……………………………………………………………….
Dacă un elev vă solicită un sfat, un ajutor, o explicație, îi acordați atenție chiar dacă sunteți în timpul dumneavoastră liber?
niciodată
rareori
doar dacă am timp
deseori
întotdeauna
Ce fel de probleme întâmpinați la clasa/clasele la care predați?
În ce măsură primiți sprijin din partea familiei pentru gestionarea acestor situații conflictuale?
în mare măsură
ocazional
în mică măsură
deloc
Cât de des solicitați ajutorul, colaborarea consilierului psihopedagogic din școală?
foarte des
des
ocazional
rar
niciodată
Vă rog să caracterizați natura relațiilor stabilite cu elevii dumneavoastră:
autoritare
democratice
c. îngăduitoare
d. nondirective
Vă rog să precizați ce fel de relații ați stabilit cu colegii dumneavoastră.
(3 variante)
de subordine
de prietenie
de indiferență
de colaborare
de ajutor reciproc
conflictuale
de suspiciune
de intoleranță
altele ………………………
Ce sugestii primiți în mod frecvent de la conducerea școlii?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
În ce măsură vă ajută aceste sugestii să vă îmbunătățiți activitatea didactică?
în mare măsură c. în mică măsură
satisfăcătoare d. deloc
Vă rog să caracterizați relația pe care o aveți cu echipa managerială a școlii:
o relație deschisă, de colaborare și respect
o relație dominată de rutină, lipsită de interes și de respect
o relație de ignorare
o relație dominată de comportamentul autoritar al acesteia, de încordare
alta……………………………………………………………………
Care sunt după părerea dumneavoastră cele mai importante calități pentru a avea success în cariera didactică? (numerotați de la 1 la 8, în ordinea importanței, 1 – cel mai important, 8 – cel mai puțin important).
pregătire de specialitate solidă
tactul pedagogic
răbdarea
cunoașterea profundă a individualității elevilor
Apreciați, vă rog, următoarele afirmații:
Vă rog să precizați care este opinia dumneavoastră cu privire la utilitatea aplicării metodelor de cunoaștere a copilului pe parcursul demersului educațional:
foarte utile
utile
utilitate medie
utilitate redusă
inutile
Dacă vă gândiți la pregătirea elevului pentru o integrare optimă în societate, precizați, vă rog, în ce măsură sunteți de acord cu următoarele afirmații:
Vă rog să alegeți din lista de mai jos valori pe care credeți că ar trebui să le dobândească copilul pe parcursul școlarității. (Alegeți cel mult 5 variante.)
credința religioasă
hărncia
sentimentul de responsabilitate
toleranța și respectul față de alte persoane
perseverența
altruismul
supunerea față de cei mai în vârstă
imaginația
independența
capacitatea de a comunica
abilitatea de a stabili relații optime cu cei cu care vine în contact
abilitatea de a colabora
abilitatea de a rezolva anumite conflicte
empatia
Considerați că religia practicată influențează formarea abilităților enumerate mai sus?
în mare măsură b. în mică măsură c. deloc
Care sunt în opinia dumneavoastră cele mai importante aspecte pentru a avea succes din punct de vedere pofesional? (numerotați de la 1 la 10, 1 cel mai important, 10 cel mai puțin important).
cunoașterea unei limbi străine
abilități de utilizare PC
abilități de comunicare interpersonală
cunoștințe și deprinderi temeinice specifice unui domeniu de activitate
atitudinea pozitivă față de muncă
spiritul de echipă și de colaborare
abilitatea de a rezolva conflicte
perseverența
diploma ce atestă absolvirea unei forme de studiu
aspectul fizic plăcut
În ce măsură ar trebui să se implice comunitatea locală în educația copiilor?
în mare măsură c. în mică măsură
ocazional d. deloc
În ce măsură credeți că se implică la ora actuală comunitatea locală în educația copiilor din școala dumneavoastră?
în mare măsură c. în mică măsură
ocazional d. deloc
Cine credeți că este de vină pentru eventualele eșecuri privind demersul socio-adaptiv al elevilor? (3 variante)
cadrele didactice
familia
manualele, conținuturile și formele de organizare inadecvată ale unor discipline
trăsăturile/caracteristicile înnăscute ale copilului
mass-media
biserica
alți factori………………………………………………………………………………………
ANEXA 4
CHESTIONAR PENTRU ELEVI (C1– S2)
Acest chestionar are drept scop cunoașterea părerii tale față de măsura în care școala contribuie la formarea și dezvoltarea unor abilități sociale care te ajută să faci față problemelor cu care te confrunți zilnic. Te rog să răspunzi sincer la itemii propuși, prin încercuirea unei variante considerată a fi potrivită opiniei tale
Chestionarul este anonim, iar răspunsurile tale vor fi tratate cu confidențialitate.
Mulțumesc pentru colaborare!
Precizează, te rog, în ce măsură crezi că școala îl ajută pe elev:
1 – foarte puțin sau deloc 2 – puțin 3 – moderat 4 – mult 5 – foarte mult
Vârstă: ……………… Clasa: ……………………….. Sex: a. feminin b. masculin
Performanța școlară generală : 1. nesatisfăcătoare 2. satisfăcătoare 3. bună 4. f. Bună
CHESTIONAR PENTRU ELEVI (C2 –S2)
Cum te simți în mediul școlar? Care sunt sentimentele care te încearcă atunci când rezolvi o sarcină școlară sau te gândești la viitorul tău?
Parcurge cu atenție întrebările de mai jos și precizează care este punctul tău de vedere în legătură cu anumite aspecte ale vieții de școlar.
Evaluează-ți propria opinie astfel:
1 – dezacord 2 – acord moderat 3 – acord
Vârsta: ……………… Clasa: ………………. Sexul: ………………….
ANEXA 5
CHESTIONAR PENTRU PĂRINȚI ȘI CADRE DIDACTICE (C3-S2)
Chestionar de sondare a percepției părinților și cadrelor didactice privind măsura în care elementele sistemului românesc de învățământ îl ajută pe copil să fie pregătit pentru viață.
Vă rugăm să evaluați, folosind scara de la 1 la 5 măsura în care credeți că elementele sistemului românesc de învățământ îi ajută pe elevi să fie pregătiți pentru viață.
1 – foarte puțin sau deloc; 2 – puțin; 3 – moderat; 4 – mult; 5 – foarte mult.
Vă mulțumim!
Vârsta: ………………..
Sexul: M F
Statutul social: profesor părinte
Nivel de învățământ: P G L (pentru cadrele didactice)
Funcția ocupată în școală: ……………………………………………………..
Ultima școală absolvită: ……………………………………………………………
BIBLIOGRAFIE
Adler, A., 2009, Înțelegerea vieții, Editura Trei, București;
Albulescu, I., Albulescu, M., 2000, Predarea și învățarea disciplinelor socio-umane, Polirom, Iași;
Antonesei, L., 2002, „O introducere în pedagogie”, Editura Polirom, Iași;
Băran-Pescaru, A., 2004, Parteneriat în educație: familie-școală-comunitate, Editura Aramis, București;
Birch, A., 2000, Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, București;
Buda, I., Curs de psihopedagogie, http://www.scribd.com/doc/22962434/;
Călin, M., 1976, Teoria educației, Editura All, București;
Coașan, A., Anton, V., 1988, Adaptarea școlară, Editura Științifică și Enciclopedică, București;
Crețu, E., 1999, Psihopedagogie școlară pentru ciclul primar, Editura Aramis, București;
Crețu, E.,1999, Probleme ale adaptării școlare, Editura ALL, București;
Crețu, T., 1994, Psihologia vârstelor, Tipografia Universității, București;
Crețu, T., 2009, Psihologia vârstelor, Editura Polirom, Iași;
Cucoș, C., 1999, Pedagogie, Editura Polirom, Iași;
Cucoș, C., 2008, Psihopedagogie, Editura Polirom, ;
Dafinoiu, , Personalitatea elevilor. Temperamentul și caracterul în A. Cosmovici, A., Iacob, L. (coord.), 1999, Psihologie școlară, Editura Polirom, ;
Debesse, M., 1970, Psihologia copilului de la naștere la adolescență, EDP, București;
Doron, R., Parot, F., 1999, Dicționar de psihologie, Editura Humanitas, București;
Dumitrescu, M., Dumitrescu, S., 2005, Educația pentru sănătate mentală și emoțională, Ed. Arves, Craiova;
Dragu, A., 1996, Structura personalității profesorului, EDP, București;
Dragu, A., Cristea, S., 2003, Psihologie și pedagogie școlară, Editura Ovidius University Press, Constanța;
Drobot, L., 2008, Pedagogie socială, EDP, București;
Gliga, L.(coordonator), 2002, Standarde profesionale pentru profesia didactică, EDP, București;
Golu, P., 1981, Dicționar de psihologie specială, Editura Științifică și Enciclopedică, București;
Golu, P., 1985, Învățare și dezvoltare, Editura Științifică și Enciclopedică, București;
Herseni, T., 1982, Sociologie, Editura Științifică și Enciclopedică, București;
Holban, , 1972, Puncte de sprijin în cunoașterea individualității elevilor, EDP, București;
Husen, T., Postlethwaite, N., 1994, The International Encyclopedia of Education, Pergamon;
Iacob, L., Repere psihogenetice. Caracterizarea vârstelor școlare în A. Cosmovici, L. Iacob(coordonator), 1998, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași;
Iacob, L., Comunicarea didactică în Neculau, A., Cozma, T. (coord.), 1994, Psihopedagogie, Editura Spiru Haret, ;
Iancu, S., 2000, Psihologia școlarului, Editura Polirom, ;
Ignat, A. A., 2010, Curs de psihologia educației, FSE Suceava;
Ignat, A. A., 2011, Strategii și programe de consiliere pentru dezvoltarea copiilor cu aptitudini înalte – demersuri investigative, EDP, București;
Iluț, P., 1996, Abordarea calitativă a socioumanului, Editura Polirom, ;
Jinga, I., Istrate , E. (coordonator), 2006, Manual de pedagogie, Editura ALL, București;
Joița, E. (coordonator), 2003, Pedagogie și elemente de psihologie școlară, Editura Arves, Craiova;
Marcu, S., Petrescu, T., 1987, Empatia și relația profesor-elev, Editura Academiei, București;
Moisin, A., 2001, Arta educării copiilor și adolescenților în familie și în școală, EDP, București;
Moore, K.,1992, Classroom Teaching Skills, Mc. Garaw-Hill, Inc, ;
Neculau, A., A fi elev, Editura Albatros, București;
Neculau, A., Boncu, Ș., Perspective psihosociale în educație, în Cosmovici, A., Iacob, L. (coordonator), 1999, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași;
Neculau, A., Boncu, Ș., Dimensiunea psihosocială a activității profesorului, în Cosmovici, A., Iacob, L. (coordonator), 1999, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași;
Niculescu, R. M., 2007, Pedagogia preșcolară și a școlarității mici, Editura Prohumanitate, București;
Osterrieth, P. A., 1976, Introducere în psihologia copilului, EDP, București;
Păun, E., 1999, Școala – abordare sociopedagogică, Editura Polirom, Iași;
Păun, E., 1982, Sociopedagogie școlară, EDP, București;
Piaget, J., 1972, Pedagogie și psihologie, EDP, București;
Piaget, J., 1974, Studii de psihologia dezvoltării, EDP, București;
Piaget, J., Inhelder, B., 1976, Psihologia copilului, EDP, București;
Popa, N. L., Antonesei, L. (coordonator), Labăr, A. V., 2009, Ghid pentru cercetarea educației, Editura Polirom, Iași
Popescu-Neveanu, P., 1978, Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București;
Popescu-Neveanu, P., Zlate, M., Crețu, T., 1997, Psihologie – manual pentru clasa a IX a, EDP, București;
Salade, D., 1995, Educație și personalitate, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj;
Schafner, H. R., 2005, Introducere în psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj;
Schipor, D., 2011, Curs de psihologia vârstelor, FSE Suceava;
Șchiopu, U., Verza, E., 1995, Psihologia vârstelor, EDP, București.
Ștefănescu Goangă, F., Roșca, A., Cupcea, S., 1938, Adaptarea Socială, Editura Institutului de Psihologie al Universității din Cluj;
Tudose, F., 2006, Fundamente în psihologia medicală, Editura Fundației României de mâine, București;
***, fără an, Dicționarul limbii române pentru elevi, Editura Cartea Școlii 2000.
***, 1979, Dicționar de pedagogie contemporană, Editura Enciclopedică și Stiințifică, București;
http://www.psychology.ro
www. didactic.ro
ANEXA 1
CHESTIONAR PENTRU ELEVI
(C1-S1)
Acest chestionar are drept scop cunoașterea atitudinii tale față de școală și identificarea unor aspecte negative pe care le întâmpini în viața școlară. Te rog să răspunzi sincer la întrebările propuse, prin încercuirea sau bifarea unei variante considerată a fi potrivită sau prin completarea directă pe spațiul pus la dispoziție.
Chestionarul este anonim, iar răspunsurile tale vor fi tratate cu confidențialitate.
Mulțumesc pentru colaborare!
Date personale:
clasa ……………….
vârsta ………………
sexul ………………
religia ………………
Spune, te rog, ce fel de atmosferă domină în familia ta:
de respect reciproc
de indiferență
presărată de conflicte (certuri, violență etc.)
alta ………………………….
Te rog să precizezi de ce vii la școală:
pentru că mă trimit părinții
pentru că toți cei pe care îi cunosc sunt sau au fost la școală
pentru că îmi place
pentru că vreau să învăț lucruri noi
pentru că școala ajută în viață
Ce îți place la școală? (3 lucruri)
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Ce nu îți place la școală? ( 2 lucruri)
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Care sunt disciplinele tale preferate?
………………………………………………………………………………………
La ce obiecte întâmpini dificultăți?
………………………………………………………………………………………………..
Părinții te ajută la rezolvarea sarcinilor școlare?
deseori
uneori
niciodată
Cum te simți în preajma învățătorului? De ce?
………………………………………………………………………………………………
Cum te simți în preajma celorlalți profesori? De ce?
………………………………………………………………………………………………..
Dacă soliciți un sfat, un ajutor, o explicație unui cadru didactic, ți se acordă atenție chiar dacă acesta se află în timpul lui liber?
niciodată
rareori
doar dacă am timp
deseori
întotdeauna
Ți-ai făcut prieteni noi la școală?
foarte mulți
câțiva
nu
Religia pe care o practice influențează relațiile tale cu colegii?
a. în mare măsură
b. în mică măsură
c. deloc, religia nu contează în relațiile cu colegii
Descrie pe scurt o situație în care ai folosit ceva ce ai învățat la școală!
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Care crezi că este după opinia ta rolul școlii?
………………………………………………………………………………………………
ANEXA 2
CHESTIONAR PENTRU PĂRINȚI
(C2-S1)
Stimați părinți, acest chestionar este unul dintre instrumentele prin care colectez informații în vederea realizării unei cercetări ce investighează viziunea dumneavoastră asupra rolului școlii în dezvoltarea pe toate planurile a copiilor dumneavoastră și măsoară modul în care dumneavoastră relaționați cu copiii și factorii decizionali ai școlii. Sinceritatea răspunsurilor dumneavoastră mă va ajuta să identific factorii care influențează o adaptarea socială optimă a copilului pe parcursul școlarității și nevoile de formare ale cadrelor didactice în vederea facilitării unei relații școală-familie-comunitate cât mai eficiente.
Acest chestionar este anonim. Informațiile oferite de dumneavoastră vor fi tratate cu confidențialitate.
Vă mulțumesc pentru colaborare!
Date personale :
Sex : M F
Vârstă : 1. 25-30 ani
2. 31-40 ani
3. 41-50 ani
4. peste 50 ani
Studii : 1. 1- 4 clase
2. 5- 8 clase
3. 10 clase
4. școala profesională
5. școala tehnică
Ocupația : _______________________
Numărul de copii pe care îi aveți la școală _____
Religia practicată _______________________
Vă rog să precizați ce fel de atmosferă domină în familia dumneavoastră:
de respect reciproc
de indiferență
presărată de conflicte
alta ………………………….
Cum vă manifestați în general față de copiii dumneavoastră?
cu severitate
cu indiferență
echilibrat
iubitor, plin de afecțiune
foarte îngăduitor
Cât timp petreceți zilnic împreună cu copilulul dumneavoastră?
1-2 ore c. 3-4 ore
2-3 ore d. 4-5 ore
e. peste 5 ore
În ce măsură vă ajutați copiii să-și ducă la îndeplinire sarcinile școlare?
deloc
în mică măsură, uneori
numai când îmi solicită ajutorul
zilnic, la unele discipline
facem toate lecțiile împreună, zi de zi, cu mici excepții
Ce înțelegeți printr-o „școală bună”?
o școală cu un colectiv de cadre didactice compenente
o școală capabilă de a forma prin activitatea sa elevi pregătiți pentru o integrare socială optimă
o școală în care elevii obțin performanțe în anumite domenii
o școală în care elevii au note mari
altele ……………………………………………..
Vă rog să precizați care este după părerea dumneavoastră profilul unui „profesor bun”:
un profesor capabil să formeze copilul din punct de vedere intelectual, moral,
social și profesional
un profesor care pregătește elevi capabili de performanță la anumite discipline
un profesor indulgent, care trece cu vederea anumite aspecte negative din viața elevilor
un profesor care nu lasă repetenți
Care credeți că este rolul unui profesor în societatea contemporană?
de a asigura elevilor un bagaj de cunoștințe care să-i asigure admiterea la un
liceu/facultate bun/bună
de a-l înzestra pe elev cu cunoștințe, deprinderi și abilități care să-l ajute în viață
de a-i ajuta pe elevi să obțină o diplomă de absolvire a unei forme de studiu
Ce fel de relație aveți cu cadrele didactice care participă la educarea copilului dumneavoastră?
o relație deschisă, de încredere
o relație echilibrată
o relație bună cu unii, încordată cu alții
o relație nesatisfăcătoare
niciun fel de relație
Care este atitudinea copilului dumneavoastră față de școală?
îi place la școală
vine la școală doar pentru că i se impune
are o atitudine ostilă față de școală
Cât de des luați legătura cu școala?
foarte rar
rar
doar la ședințele cu părinții sau când este absolut necesar
constant
Considerați că o relație școală-familie constantă este benefică pentru copil?
da
nu
îmi este indiferent
nu știu
Credeți că evoluția copilului copilului dumneavoastră pe parcursul vieții școlare se datorează și școlii?
în foarte mare măsură
în mare măsură
în măsură medie
în mică măsură
în foarte mică măsură
Selectați care sunt după părerea dumneavoastră cele mai importante competențe și deprinderi pe care copilul trebuie să le dobândească în școală (3 variante):
competențele de citit-scris
competențele de calcul matematic
competența privind utilizarea calculatorului
deprinderile de muncă intelectuală independentă
deprinderile de muncă practică
abilitățile sociale
altele…………………………………………………………………………..
Ce fel de cunoștințe predomină după părerea dumneavoastră în activitatea școlară?
cunoștințele teoretice
cunoștințele practice
cunoștințele teoretice și practice în egală măsură
nu știu
Dacă vă gândiți la pregătirea copilului dumneavoastră pentru o integrare optimă în societate, precizați, vă rog, în ce măsură sunteți de acord cu următoarele afirmații:
Care sunt în opinia dumneavoastră cele mai importante aspecte pentru a avea succes din punct de vedere pofesional? (numerotați de la 1 la 10, 1 cel mai important, 10 cel mai puțin important).
cunoașterea unei limbi străine
abilități de utilizare PC
abilități de comunicare interpersonală
cunoștințe și deprinderi temeinice specifice unui domeniu de activitate
atitudinea pozitivă față de muncă
spiritul de echipă și de colaborare
abilitatea de a rezolva conflicte
perseverența
diploma ce atestă absolvirea unei forme de studiu
aspectul fizic plăcut
Ce vă deranjează la actualul sistem de învățământ? (orice variantă potrivită)
lipsa perspectivelor
neconcordața dintre realitatea socială și cea școlară
programa școlară prea încărcată
numărul mare de copii din clasă
alte aspecte ……………………………………………………………………………………
Vă rog să alegeți din lista de mai jos acele valori care credeți că ar trebui să le dobândească copilul pe parcursul școlarității. (Alegeți cel mult 5 variante.)
credința religioasă
hărnicia
sentimentul de responsabilitate
toleranța și respectul față de alte persoane
perseverența
altruismul (a nu fi egoist)
supunerea față de cei mai în vârstă
imaginația
Considerați că religia practicată influențează formarea abilităților enumerate mai sus?
în mare măsură
în mică măsură
deloc
În ce măsură religia practicată ar trebui să influențeze relațiile dintre oamenii unei comunități?
trebuie încurajate doar relațiile între oamenii de aceeași religie
trebuie să existe relații de respect, toleranță și colaborare între toți membrii comunității, indiferent de religie
Cine credeți că este de vină pentru eventualele eșecuri privind demersul socio-adaptiv al elevilor? (3 variante)
cadrele didactice
familia
manualele, conținuturile și formele de organizare inadecvate ale unor discipline
trăsăturile/caracteristicile înnăscute ale copilului
mass-media
biserica
alți factori………………………………………………………………………………………
Credeți că un om poate reuși în viață și fără școală?
da
nu
ANEXA 3
CHESTIONAR PENTRU CADRELE DIDACTICE
(C3-S1)
Stimați colegi, acest chestionar este unul dintre instrumentele prin care colectez informații în vederea realizării unei cercetări ce investighează viziunea dumneavoastră asupra rolului școlii în dezvoltarea pe toate planurile a elevilor din această unitate școlară și măsoară modul în care dumneavoastră relaționați cu copiii, familiile lor și celelalte cadre didactice din școală. Sinceritatea răspunsurilor dumneavoastră mă va ajuta să identific factorii care influențează adaptarea socială optimă a copilului pe parcursul școlarității și nevoile de formare a cadrelor didactice în vederea facilitării unei relații școală – familie – comunitate cât mai eficiente.
Acest chestionar este anonim. Informațiile oferite de dumneavoastră vor fi tratate cu confidențialitate.
Vă mulțumesc pentru colaborare!
Date personale:
Sexul: M F
Funcția ocupată în această școală: …………………………………………..
Vechimea în învățământ: …………………………………………………….
Vechimea în această școală: ………………………………………………..…
Gradul didactic: ……………………………………………………………….
Religia practicată …………………………………………………………………………………….
Predați la clasele din :
ciclul primar
ciclul gimnazial
ciclul liceal
Vă rog să precizați care este după părerea dumnevoastră misiunea școlii contemporane.
educația
transmiterea de cunoștințe și formarea de deprinderi, de abilități, de atitudini
formarea viitorilor cetățeni
alta ……………………………………………………………
Care este în opinia dumneavoastră rolul familiei în relația cu școala? (toate variantele potrivite)
să participe la acțiunile desfășurate de școală
să asigure suport material elevilor
să coloaboreze cu cadrele didactice
să-și ajute copiii la pregătirea lecțiilor
să se implice în organizarea unor acțiuni extrașcolare
să asigure suport psihic și afectiv copilului
Ce modalități de comunicare cu părinții ați abordat? (toate variantele potrivite)
ședințe
informări scrise
lectorate
discuții individuale
implicarea în activități organizate de dumneavoastră
altele………………………………………………………………….
Cât de mulțumit sunteți de colaborarea cu familiile elevilor dumneavoastră?
foarte mulțumit
mulțumit
destul de mulțumit
nemulțumit
foarte nemulțumit
Ce probleme vă semnalează de obicei elevii? (toate variantele potrivite)
legate strict de disciplina pe care o predau
legate de școală în general
legate de relațiile cu profesorii
legate de conflictele dintre elevi
legate de starea de sănătate
legate de viața de familie
legate de conflicte între profesori
altele ……………………………………………………………….
Dacă un elev vă solicită un sfat, un ajutor, o explicație, îi acordați atenție chiar dacă sunteți în timpul dumneavoastră liber?
niciodată
rareori
doar dacă am timp
deseori
întotdeauna
Ce fel de probleme întâmpinați la clasa/clasele la care predați?
În ce măsură primiți sprijin din partea familiei pentru gestionarea acestor situații conflictuale?
în mare măsură
ocazional
în mică măsură
deloc
Cât de des solicitați ajutorul, colaborarea consilierului psihopedagogic din școală?
foarte des
des
ocazional
rar
niciodată
Vă rog să caracterizați natura relațiilor stabilite cu elevii dumneavoastră:
autoritare
democratice
c. îngăduitoare
d. nondirective
Vă rog să precizați ce fel de relații ați stabilit cu colegii dumneavoastră.
(3 variante)
de subordine
de prietenie
de indiferență
de colaborare
de ajutor reciproc
conflictuale
de suspiciune
de intoleranță
altele ………………………
Ce sugestii primiți în mod frecvent de la conducerea școlii?
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
În ce măsură vă ajută aceste sugestii să vă îmbunătățiți activitatea didactică?
în mare măsură c. în mică măsură
satisfăcătoare d. deloc
Vă rog să caracterizați relația pe care o aveți cu echipa managerială a școlii:
o relație deschisă, de colaborare și respect
o relație dominată de rutină, lipsită de interes și de respect
o relație de ignorare
o relație dominată de comportamentul autoritar al acesteia, de încordare
alta……………………………………………………………………
Care sunt după părerea dumneavoastră cele mai importante calități pentru a avea success în cariera didactică? (numerotați de la 1 la 8, în ordinea importanței, 1 – cel mai important, 8 – cel mai puțin important).
pregătire de specialitate solidă
tactul pedagogic
răbdarea
cunoașterea profundă a individualității elevilor
Apreciați, vă rog, următoarele afirmații:
Vă rog să precizați care este opinia dumneavoastră cu privire la utilitatea aplicării metodelor de cunoaștere a copilului pe parcursul demersului educațional:
foarte utile
utile
utilitate medie
utilitate redusă
inutile
Dacă vă gândiți la pregătirea elevului pentru o integrare optimă în societate, precizați, vă rog, în ce măsură sunteți de acord cu următoarele afirmații:
Vă rog să alegeți din lista de mai jos valori pe care credeți că ar trebui să le dobândească copilul pe parcursul școlarității. (Alegeți cel mult 5 variante.)
credința religioasă
hărncia
sentimentul de responsabilitate
toleranța și respectul față de alte persoane
perseverența
altruismul
supunerea față de cei mai în vârstă
imaginația
independența
capacitatea de a comunica
abilitatea de a stabili relații optime cu cei cu care vine în contact
abilitatea de a colabora
abilitatea de a rezolva anumite conflicte
empatia
Considerați că religia practicată influențează formarea abilităților enumerate mai sus?
în mare măsură b. în mică măsură c. deloc
Care sunt în opinia dumneavoastră cele mai importante aspecte pentru a avea succes din punct de vedere pofesional? (numerotați de la 1 la 10, 1 cel mai important, 10 cel mai puțin important).
cunoașterea unei limbi străine
abilități de utilizare PC
abilități de comunicare interpersonală
cunoștințe și deprinderi temeinice specifice unui domeniu de activitate
atitudinea pozitivă față de muncă
spiritul de echipă și de colaborare
abilitatea de a rezolva conflicte
perseverența
diploma ce atestă absolvirea unei forme de studiu
aspectul fizic plăcut
În ce măsură ar trebui să se implice comunitatea locală în educația copiilor?
în mare măsură c. în mică măsură
ocazional d. deloc
În ce măsură credeți că se implică la ora actuală comunitatea locală în educația copiilor din școala dumneavoastră?
în mare măsură c. în mică măsură
ocazional d. deloc
Cine credeți că este de vină pentru eventualele eșecuri privind demersul socio-adaptiv al elevilor? (3 variante)
cadrele didactice
familia
manualele, conținuturile și formele de organizare inadecvată ale unor discipline
trăsăturile/caracteristicile înnăscute ale copilului
mass-media
biserica
alți factori………………………………………………………………………………………
ANEXA 4
CHESTIONAR PENTRU ELEVI (C1– S2)
Acest chestionar are drept scop cunoașterea părerii tale față de măsura în care școala contribuie la formarea și dezvoltarea unor abilități sociale care te ajută să faci față problemelor cu care te confrunți zilnic. Te rog să răspunzi sincer la itemii propuși, prin încercuirea unei variante considerată a fi potrivită opiniei tale
Chestionarul este anonim, iar răspunsurile tale vor fi tratate cu confidențialitate.
Mulțumesc pentru colaborare!
Precizează, te rog, în ce măsură crezi că școala îl ajută pe elev:
1 – foarte puțin sau deloc 2 – puțin 3 – moderat 4 – mult 5 – foarte mult
Vârstă: ……………… Clasa: ……………………….. Sex: a. feminin b. masculin
Performanța școlară generală : 1. nesatisfăcătoare 2. satisfăcătoare 3. bună 4. f. Bună
CHESTIONAR PENTRU ELEVI (C2 –S2)
Cum te simți în mediul școlar? Care sunt sentimentele care te încearcă atunci când rezolvi o sarcină școlară sau te gândești la viitorul tău?
Parcurge cu atenție întrebările de mai jos și precizează care este punctul tău de vedere în legătură cu anumite aspecte ale vieții de școlar.
Evaluează-ți propria opinie astfel:
1 – dezacord 2 – acord moderat 3 – acord
Vârsta: ……………… Clasa: ………………. Sexul: ………………….
ANEXA 5
CHESTIONAR PENTRU PĂRINȚI ȘI CADRE DIDACTICE (C3-S2)
Chestionar de sondare a percepției părinților și cadrelor didactice privind măsura în care elementele sistemului românesc de învățământ îl ajută pe copil să fie pregătit pentru viață.
Vă rugăm să evaluați, folosind scara de la 1 la 5 măsura în care credeți că elementele sistemului românesc de învățământ îi ajută pe elevi să fie pregătiți pentru viață.
1 – foarte puțin sau deloc; 2 – puțin; 3 – moderat; 4 – mult; 5 – foarte mult.
Vă mulțumim!
Vârsta: ………………..
Sexul: M F
Statutul social: profesor părinte
Nivel de învățământ: P G L (pentru cadrele didactice)
Funcția ocupată în școală: ……………………………………………………..
Ultima școală absolvită: ……………………………………………………………
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Scolii In Demersul Socio Adaptiv al Elevului (ID: 160590)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.