Rolul Rugaciunii In Fomarea Moral Religioasa a Elevilor

PLANUL LUCRĂRII

A. ARGUMENT – Rugăciunea-cale către Dumnezeu…………………………………………..

B. TRATARE. PARTEA I.

CAPITOLUL I

Cunoașterea lui Dumnezeu in ortodoxie…………………………………….

CAPITOLUL II

1. Necesitatea rugăciunii…………………………………………………………………..

2. Eficacitatea rugăciunii…………………………………………………………..

3. Cateheză despre rugăciune………………………………………………………..

CAPITOLUL III

1. Relația dintre educația religioasă și factorii educaționali( Biserică- Școală-Familie)

2. Proiect didactic

PARTEA A II-a

CAPITOLUL IV

METODE DE DIDACTICĂ INTERDISCIPLINARĂ………………………………….

Sistemul metodelor de învătământ.Descrierea principalelor metode didactice

1.1. Metode de comunicare…………………………………………………………………

1.2.1. Metode de comunicare orală…………………………………………………

1.2.1.1. Metode expozitive:

a. Expunerea ………………………………………………

b. Povestirea………………………………………………

c. Explicația………………………………………………

d. Prelegerea……………………………………………….

e. Expunerea cu oponent…………………………………

1.2.1.2 Metode interogative:

a.Conversația;conversatia catehetică si euristică………

b. Discuțiile si dezbaterile………………………………..

c. Problematizarea…………………………………………

1.2.2. Metode de comunicare scrisă: Lectura……………………………………

1.2. Metode de explorare a realității:

a. Observația……………………………………………

b .Experimentul…………………………………………

c. Demonstratia…………………………………………

d. Modelarea………………………………………………

e. Studiul de caz………………………………………

f. Descoperirea didactică…………………………………

g. Algoritmizarea…………………………………………

1.3. Metode fundamentate pe acțiune:

a. Exercițiul………………………………………………

b. Lucrările practice……………………………………

c. Elaborarea de proiecte………………………………

d. Jocul didactic…………………………………………

1.4. Instruirea asistata de calculator (IAC)………………………………………………

Metode moderne de predare-învatare;Metode de învățare activă și

centrate pe elev……………………………………………………………………

a. Brainstorming………………………………………………

b. Starbursting(explozia stelară)……………………………

c. Tehnica 6/3/5………………………………………………

d. Metoda Philips 6/6…………………………………………

e. Reuniunea Panel……………………………………………

f. Jurnalul cu dublă intrare…………………………………

g. Cadranele……………………………………………………

h. SINELG……………………………………………………..

i. Fishbowl(metoda acvariului)……………………………….

j. Mozaicul…………………………………………………….

k. Controversa creativă………………………………………

l. Ice breacking………………………………………………

m. Analiza SWAT……………………………………………

n. Soarele meu………………………………………………….

o. Bulgarele de zapadă…………………………………………

p. Învățarea cooperantă………………………………………

q. Controversa academică……………………………………

r. Învățarea individuală………………………………………

s. Metoda pălăriilor gânditoare……………………………….

t. Știu/vreau să știu/am învătat………………………………

u. Cubul……………………………………………………….

v. Turul galeriei………………………………………………

x. Ciorchinele………………………………………………..

y. Tehnica Lotus(floarea de nufăr)……………………………

w. Metoda Frisco………………………………………………

z. Eseul de cinci minute………………………………………

Metode de învățământ folosite în predarea Religiei……………………………

3.1. Metode de comunicare și asimilare a cunoștintelor…………………………………….

3.1.1. Metode de comunicare orală…………………………………………………

3.1.1.1. Metode expozitive:

a. Povestirea ……………………………………………….

b. Descrierea………………………………………………

c. Explicația……………………………………………….

d. Argumentarea…………………………………………

e. Prelegerea………………………………………………

f. Expunerea cu oponent…………………………………

3.1.1.2. Metode interogative:

a. Conversația;(catehetică,euristică și discuția colectivă)

b. Problematizarea…………………………………………

3.1.2.Metode de comunicare scrisă:

a. Lectura…………………………………. ……………..

b. Luarea notițelor………………………………………

c. Studiul individual……………………………………

d. Efectuarea activității suplimentare…………………

e. Lectura si interpretarea textului biblic………………

f. Referatul………………………………………………

g. Eseul…………………………………………………

3.2. Metode de cunoaștere a realițătii religioase:

a. Observarea directă a realității religioase……………

b Studiul și interpretarea simbolurilor………………

a. Analiza documentelor…………………………………

b. Studiul de caz…………………………………………

d. Exemplul………………….……………………………

e. Rugaciunea……………………..………………………

f. Meditația religioasă………….………………………

g. Deprinderile morale…….……………………………

i. Cultul divin:……………………………………………

-Sfânta Liturghie………………………

-Sfintele Taine……………………………

-Cele Șapte Laude bisericesti…………

-Cântarea religioasă……………………

3.3. Metode fundamentate pe acțiune:

a. Jocul didactic…………………………………………

b. Dramatizarea…………………………………………..

c. Exercitiul moral……..…………………………………

d. Metoda indrumarii teoretice si practice……………

Capitolul V

CERCETAREA PSIHOPEDAGOGICĂ – APLICAȚII RELIGIE-tema: Rolul rugăciunii in formarea moral-religioasa a elevilor…………………………………

1. Delimitarea temei de cercetat.

2. Formularea obiectivelor cercetării.

3. Formularea ipotezei cercetării.

4. Eșantionul de subiecți.

5. Organizarea și desfășurarea cercetării pedagogice:

– metoda autoobservației;

– metoda observației;

– metoda testelor.

6. Interpretarea rezultatelor.

7. Concluzii…………………………………………………………………………

8. Anexe: ……………………………………………………………………………..

9. Bibliografie………………………………………………………………………

10. Declarație de autenticitate…………………………………………………………

ARGUMENT

De ce este rugăciunea cale către Dumnezeu?

Viața este Dumnezeu cel aflat.Calea prin care îl aflăm este rugăciunea. De unde începe ea ? Din însăși scopul celui creat, de a ajunge asemenea lui Dumnezeu. Căutari nesfârșite duc sufletul către o cale aleasă căci depărtarea nimicește ființa. Rugăciunea vorbește, dăruiește și vindecă rănile. Învingerea obstacolelor oferă învingătorului calea către lumină.

De ce ne rugăm ? Dintr-o dorință, dintr-o voință continuă de a ne apropia de liniște, de starea numită de părinții noștri “isihia”.

Prin rugăciune accedem la o dăruire totală lui Dumnezeu. Nu-i putem dărui lui Dumnezeu lucrurile noastre dacă nu ne dăruim pe noi înșine. Părintele Stăniloaie spunea că cel care se roagă ia cunoștință de rădăcinile sale în realitatea personală, infinită a lui Dumnezeu și nu se lasă pradă valurilor superficiale ale vieții, ale unei vieți închise doar în orizontul pământesc.

În Scara Sfântului Ioan Scărarul se spune: "Rugăciunea este întărirea lumii", deci oamenii care se roagă într-un fel sus și în lumea aceasta. Ei Îl fac pe Dumnezeu milostiv față de lumea aceasta. Sigur că Dumnezeu, dacă a creat lumea aceasta, vrea să fie milostiv față de lume și s-o intărească, dar contribuim și noi la intărirea lumii cu rugăciunea pe care o facem, rugăciunea fiind nu numai un mijloc de imbunătățire personală, ci și un mijloc de imbunătățire a societății in care trăim.

Rugăciunea are foarte mare importanță pentru lume în general, ca și pentru persoanele singuratice, in special; pentru cei sănătoși și in bună stare, ca și pentru cei bolnavi și în suferință. Numai că nu trebuie să rămânem doar la rugăciune cand e nevoie de mai mult decât de rugăciune.
E foarte important cuvântul acesta: "Rugăciunea este oglinda sufletului".

L-am putea lua ca o lozincă sau ca un principiu. Cel care se roagă isi manifestă sufletul in rugăciune in raport cu Dumnezeu, in raport cu lumea, în raport cu oamenii, în raport cu binele lui, cu nădejdea pe care o are, pentru ca rugăciunea, zice undeva în Scara Sfantul Ioan Scararul, este "arătarea nădejdii si secure împotriva deznădejdii". Cum ți-e rugăciunea așa ți-e și sufletul.

Rugăciunea intră mai adânc decât intră cuvântul vorbit, intră mai adânc în suflet decât intră gândurile obișnuite.

Cum sporești in relația ta cu Dumnezeu prin rugăciunea din biserică și cum sporești in relația cu Dumnezeu prin rugăciunea făcută acasă? Care este diferența dintre ele si care este echilibrul dintre ele?
Într-un fel nu este nici o diferență, pentru că tot rugăciune e si acasă și la biserică! Ceea ce faci in biserică, faci organizat si impreună cu altii, faci intr-un loc consacrat, intr-un loc sfințit anume pentru Dumnezeu. Se recomandă ca atunci când e slujba la biserica si cand poți fi la biserica, să fii la slujbă, pentru că pentru rugăciunea particulară găsești si altă vreme, când nu este slujba la biserică. Ne referim in special la Sfanta Liturghie.

Cea mai mare jertfă și rugăciune posibilă pe pământ este Sfânta Liturghie.

Nu locul, ci calitatea rugăciunii este ceea ce se caută.

Doar bucuria unirii cu Hristos ne îndulcește viața cu adevărat, sporind duhovnicește spre o înțelegere mereu mai deplină a bogăției gândirii divine și a profunzimii iubirii lui Dumnezeu față de noi. De aceea am ales această temă pentru a aprofunda studiul în ceea ce privește formarea moral-religioasă a elevilor prin intermediul rugăciunii. Nu poate exista nici religie, nici educație religioasă dacă excludem necesitatea cunoașterii lui Dumnezeu și a problemei existenței. Cunoașterea lui Dumnezeu presupune atât însușirea învățăturii de credință, cât și experiența trăirilor religioase. Această cunoaștere se realizează prin cei trei factori constitutivi; Familia, Biserica și Școala. Un suflet de copil care a primit în famile o educație religioasă cu siguranță va primi cu și mai mare dăruire educația religioasă din Școală, fiind deja familiarizat cu mediul religios.

Sfantul Isaac Sirul spune că: "Rugăciunea este o bucurie care înalță mulțumire". Deci ce este rugăciunea, intre altele? "O bucurie care înalță mulțumire."

TRATARE. PARTEA I.

CAPITOLUL I

CUNOAȘTEREA LUI DUMNEZEU ÎN ORTODOXIE

Ortodoxia ne oferă izvoarele cunoașterii lui Dumnezeu. Acestea sunt Revelația naturală și Revelația supranaturală.

Revelația naturală o avem în tot ce a creat Dumnezeu, în lumea externă și internă. Corespondentele ei sunt puterile naturale de cunoaștere ale omului, cum e conștiința, o anumită intuiție și mai ales rațiunea înțeleasă ca dreapta judecată. “Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria” (spune Psalmistul 18,2). Sfântul Apostol Pavel zice “Cele nevăzute ale lui Dumnezeu, din făpturi fiind cunoscute se văd, veșnica Lui putere și dumnezeire” (Rm 1,20).

Prin Revelația naturală dobândim o cunoștință incompletă neclară și nesigură. Astfel, Dumnezeu ne învrednicește de o descoperire completă, mai directă și mai sigură a Sa. Aceasta e Revelația supranaturală.

Revelația naturală și Revelația supranaturală sunt căile de cunoaștere ale lui Dumnezeu. Revelația supranaturală este o revelație prin cuvânt și fapte, deosebite de cele care fac parte din ordinea naturală. Omul cunoaște, cu ajutorul ei, că există un Dumnezeu, deosebit de natură, un Dumnezeu personal care are o voie pe care și-o face cunoscută în mod direct prin Cuvântul Său.

Această Revelație S-a realizat prin prooroci, culminând în Iisus Hristos, în care Dumnezeu ne-a venit pentru totdeauna în cea mai mare apropiere (Evrei 1,1). Revelației Supranaturale îi corespunde credința, pe care o produce Dumnezeu prin Duhul Său, folosind și puterea naturală de încredere și de dreapta judecată a omului. Credința este cea prin care omul capătă cunoștința mai completă și întru totul sigură despre Dumnezeu și despre voia Lui.

Revelația supranaturală este mai completă și mai sigură. Ea îl ferește pe om de a-L confunda pe Dumnezeu cu natura. Dacă înaintează într-o viață curățită de patimi, omul ajunge prin puterea Duhului Sfânt și la o experiență a celor dumnezeiești, care ne-au fost aproape aduse de Hristos.

Urmând învățătura creștină, Dumnezeu este pe de o parte cognoscibil, iar pe de altă parte, necognoscibil. Este cognoscibil după energiile Lui prin care conduce lumea și necognoscibil după ființa Lui.

Sfinții Părinți îl numesc pe Dumnezeu “Cel cu multe nume”, iar altfel declară că ni I se potrivește niciun nume, “Cel fără de nume”.

Părintele Stăniloae, în dogmatica sa, vorbește cu mare pătrundere despre cele două moduri ale cunoașterii lui Dumnezeu: cunoașterea rațională – catafatică și cunoașterea negrăită – apofatică. Cele două căi nu se contrazic și nu se exclud, ci se completează.

Prin cunoașterea catafatică îl cunoaștem pe Dumnezeu numai în calitate de cauză creatoare și susținătoare a lumii, iar prin cea de a doua trăim cumva o experiență directă a prezenței lui tainice, care depășește simpla lui cunoaștere.

În cunoașterea rațională omul își dă seama că există ceva mai mult, că adevărata cunoaștere nu este doar o noțiune intelectuală, ci o experiență directă. Dumnezeu, izvorul puterii și al luminii, ne atrage tot mai sus, în cunoaștere în dobândirea desăvârșirii vieții.

Cunoașterea afirmativ rațională e legată de lume. Lumea este un termen reținut în gândirea celui care îl cunoaște pe Dumnezeu prin deducție. Stând în lume, cineva poate contempla pe Dumnezeu ca fiind Cel cu totul deosebit de lume, fie că îi apare prin lume, fie aparte de lume.

Sfântul Grigorie crede insuficientă cunoașterea intelectuală a lui Dumnezeu, dedusă rațional din lume. Este nevoie de o astfel de cunoaștere. necesitatea curățirii de patimi arată că este vorba de o cunoaștere prin experiență. Apropierea aceasta este considerată de Sfinții Părinți cunoaștere prin experiență.

Dumnezeu este existență, viață, bunătate etc., ca cel ce face prin lucrările Lui toate acestea, Dumnezeu poate să nu fie viață, bunătate, nu e existentă ca unul care e mai presus de acestea.

Lucrările lui Dumnezeu sunt cunoscute prin considerente raționale, dar și prin rezultatul lucrărilor lui Dumnezeu. Trăirea deplină și continuă în slava dumnezeiască va fii în viața viitoare. Dumnezeu se face cunoscut prin puterea Duhului dumnezeiesc care se identifică în viața creștinilor. Nu poate avea experiența vieții tainice a lui Dumnezeu decât cel care se ridică la o viață duhovnicească înaltă. Cunoașterea lui Dumnezeu nu e întemeiată pe rațiune sau pe deducție, ci și pe descoperirea întemeiată atât pe rațiune cât și pe deducție.

Dumnezeu, ca și persoană, stabilește între El și noi un raport de iubire. Din ce-l cunoaștem mai mult pe Dumnezeu dintr-atât vrem să-l cunoaștem și mai mult.

Sfântul Grigorie de Nyssa nu vede cunoașterea apofatică despărțită de contemplarea lucrurilor. Aceasta se va realiza prin învingerea patimilor.

Cunoașterea lui Dumnezeu își păstrează continuu un caracter paradoxal: înaintând în vârsta cunoașterii Sale, se va înălța și în cunoașterea celui ce se roagă. Progresul în cunoașterea lui Dumnezeu sau în pătrunderea adevărului dogmatic este evidențiat de Andrutsos, care spune că adevărurile dogmatice nu numai la început sunt primite prin credință, ci și după aceea rămân ca și obiecte exclusive ale credinței. Dumnezeu ne atrage mereu mai sus, El nu se epuizează, este fără de sfârșit. Înaintarea în unirea cu Dumnezeu nu are doar caracter de cunoaștere teoretică. Iubirea ființei umane trece prin virtute, care implică libertatea. Sporirea în virtute se face prin sporirea în relațiile cu semenii. Nu putem să-L cunoaștem pe Dumnezeu fără a-i primi cu toată dragostea pe semenii noștri. Puterea iubirii sfințește inima împietrită din cauza păcatelor și dăruiește lumii izvor nesecat de mare iubire. Voind a-L cunoaște pe Dumnezeu, este și dorirea de a-l cunoaște pe aproapele.

Dumnezeu nu poate fi cunoscut întru totul, cine crede aceasta îl limitează pe Dumnezeu. Dionisie Areopagitul a accentuat în scrierile sale cunoașterea apofatică. El vorbește de un proces duhovnicesc al celui ce cunoaște pe Dumnezeu. De asemenea, amintește de împărtășirea de Dumnezeu. Prin ceea ce ne împărtășește ne atrage tot mai sus în taina cunoașterii existenței sale.

Sfânta Scriptură vorbește în multe locuri despre unirea omului cu Dumnezeu, despre împărtășirea de El. Despre această unire a omului cu Dumnezeu, au vorbit și Sfinții Părinți, acesta fiind un subiect trăit și dorit de fiecare dintre noi. Creștinii sunt destinați să devină “părtași ai firii dumnezeiești”. Cei curați cu inima vor vedea pe Dumnezeu.

Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție creștină cunoaște și o incomunicabilitate absolută a lui Dumnezeu. Dumnezeu este incomunicabil, invizibil; iar în altă privință este împărtășibil. Acestea țin de raportul dintre lucrările lui Dumnezeu și ființa lui. Raportul dintre lucrări și cele trei ipostasuri sunt, de asemenea, comune celor trei.

Între persoană și lucrare nu există o distanță, precum nu există nici între ființă și lucrare, sau între ființă și persoană. Persoanele divine sunt oriunde cu ființa și lucrarea lor. Le putem experia prezența după lucrare. Astfel de relație avem și cu persoanele umane sau cu lucrurile create. Putem simți și trăi cea mai strânsă comuniune cu ele, necunoscându-le totuși ființa, ci lucrarea lor.

Prin lucrările lor, cele trei persoane pot fi experiate ca foarte aproape de noi, ca sălășluind în noi. Astfel, în viață, în înțelepciune, este prezentși Duhul și Fiul și Tatăl. În fiecare lucrare care vine spre noi avem toate persoanele întoarse spre noi, care intră în legătură cu noi. Lossky spune că în manifestarea aceasta economică a Sfintei Treimi în lume, “fiecare lucru provine din Tatăl, se comunică prin Fiul în Duhul Sfânt”. Sfinții Părinți vorbesc și ei despre persoana Cuvântului și a Duhului, considerate ca și chipuri perfecte ale lui Dumnezeu, în planul exterior al Treimii, manifestate în lume prin energii.

Sfântul Ioan Damaschin spune că Fiul este icoana Tatălui și Duhul icoana Fiului. Icoana este o manifestare a ceea ce rămâne ascuns. Prin Duhul Sfânt cunoaștem pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu și în Fiul vedem pe Tatăl.

Însuși Mântuitorul spune că: “Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, ați fi cunoscut pe Tatăl” (In 14,7). Sfântul Apostol Pavel spune și el: “Nimeni nu poate zice Domnul Iisus, fără numai în Duhul” (II Co 12,3). O dată cu împărtășirea de Duhul cunoaștem pe Fiul în El, iar în Fiul vedem pe Tatăl. Bucuria întâlnirii Sfintei treimi în experierea noastră continuă și desăvârșește viața în biserică, căci doar prin și în biserică putem simți adâncimea iubirii persoanelor divine prin însăși lucrarea lor dumnezeiască.

Tot darul care ne vine de sus este dar al duhului Sfânt. Lucrarea noastră ține de vrednicia primirii harului Duhului Sfânt. Dar între ființa și energiile divine, sau între Treimea iconomică și cea Teologică este o deosebire ce nu poate fi nesocotită. În învățătura ortodoxă este știut faptul că că noi nu putem vedea ființa divină, ci numai lucrarea sau energia divină. Aceasta nu ne desparte de Dumnezeu ci ne unește cu El, căci prin energiile divine, prin lucrarea Sa, noi intrăm în legătură cu El, Cel întreit în persoane. Dumnezeu se descoperă omului prin lucrările sale, putând fi cunoscut atât pe cale naturală cât și supranaturală. Treimea rămâne însă vârful la toată experiența noastră tainică, manifestată fiind prin energiile necreate, divine, care lucrează în lume și pentru înțelegerea voii lui Dumnezeu către lume.

În lumina mai presus de fire, mințile curățite primesc cunoștința că ea e cauza tuturor lucrurilor și exprimă ceea ce experiază atât în termenii afirmativi cât și în cei negativi. Cunoașterea intelectuală a Logosului este o participare la lucrarea Lui, fiind o rațiune de viață dătătoare și susținătoare. Prin cele mai adânci simțăminte, omul percepe această lucrare prin prisma a tot ceea ce este mai sublim în teologia firii noastre. Depărtarea de cauza creatoare a acestei lucrări nu face decât să ne depărteze de ființa lucrării care depășește participarea noastră propriu-zisă la generarea de noi și noi simțiri către înaltul desăvârșirii.

Dumnezeu nu este cognoscibil, totuși cel ce crede Îl poate trăi pe El în mod simțit și conștient. Chiar dacă ne simțim cufundați într-un ocean necunoscut, cel al lui Dumnezeu, ne dăm seama de aceasta. Dumnezeu este o realitate pozitivă, dar dincolo de ceea ce cunoaștem noi, iar în mod comparativ cu lumea creată este o realitate negativă.

La Sfântul Simeon Noul Teolog aflăm că cei purificați îl văd pe dumnezeu, ca lumina care strălucește în toate. Ea deține perspectiva înaintării către infinit, căci e mai presus de orice înțelegere. De asemenea, Dumnezeu este experiat ca persoană, ca și calitate de cauză creatoare a tuturor lucrurilor și bunătăților. Lumina are un sens și dă un sens. De fapt Hristos e cauza, din El strălucește, cel ce strălucește este El ca persoană, pentru cei care prin curățire au tins spre deplina iubire.

Sfântul Grigorie Palama a precizat în legătură cu tradițiile patristice referitoare la cunoașterea lui Dumnezeu, că mintea naturală poate cunoaște pe Dumnezeu, dar filozofii au cumva niște abateri de la uzul ei normal. O dată cu venirea Fiului lui Dumnezeu în trup, credința adusă de El ne ridică la o conștiință superioară. Este cunoscută și în Vechiul o credință mai presus de rațiune. Întrupându-se Cuvântul, această credință s-a întărit și mai mult. Credința noastră este de fapt o vedere mai presus de minte. Astfel, cine s-a ridicat la această stare cunoaște pe Dumnezeu care e cauza tuturor, nu numai prin rațiune, ci și printr-o trăire a puterii lui.

Văzându-L pe Dumnezeu în lumină este mai presus de cunoașterea prin negație. În controversa cu Varlaam, care spunea că cea mai înaltă cunoaștere a lui dumnezeu e cea prin negația rațională, Sfântul Grigorie Palama spune că altceva este vederea lui Dumnezeu, și altceva teologia, deoarece nu este unul și același lucru a grăi ceva despre Dumnezeu. Vederile, contemplațiile sunt mai presus de cuvânt.

Dumnezeu este exprimat ca “întuneric”, nu pentru că nu se vede, ci în sens de depășire; se cunoaște că acest întuneric este Dumnezeu. Sfântul Grigorie Palama spune că Dumnezeu este “lumina cea apropiată, din pricina răspândirii covârșitoare de lumină suprafiițială”. În sens propriu, e lumină; în sens de depășire, e întuneric, deoarece e invizibilă celor care ar vrea să se apropie de ea și să o vadă prin lucrările simțurilor sau ale minții. Cei care lasă pasiunile egoiste au capacitatea de a intra în acel întuneric al celor purificați. Ca și Moise care a trăit doar pentru Dumnezeu, pentru împlinirea poruncilor Sale. Depășirea acestor stări de mare temere intră pe calea eliminării pasiunilor egoiste, prin lepădarea de tot ceea ce înseamnă eul propriu, prin tăierea voii personale și împlinirea voii lui dumnezeu, cea sfințitoare și dătătoare de viață veșnică.

Pentru o înțelege a sintezei tradiției patristice despre cunoașterea lui Dumnezeu se pot alinia următoarele puncte:

Dumnezeu poate fi cunoscut afirmativ și negativ, dar această cunoaștere se menține cumva în afara Revelației supranaturale și a harului. Ea există datorită unei evidențe a lui Dumnezeu în lume.

Cunoașterea prin credință, prin Revelația supranaturală e superioară cunoașterii raționale naturale, ajutând-o și pe aceasta. Este superioară cunoașterii naturale și depășeșete cunoașterea rațională afirmativă și negativă.

Cunoașterea din credință se dezvoltă prin învingerea patimilor, printr-o participare la ceea ce ne comunică Dumnezeu, care e mai presus de cunoaștere.

Dacă cineva are vederea sau trăirea lui Dumnezeu, are în cunoștință că Dumnezeu e dincolo de această trăire sau vedere. Aici e trăirea cea mai intensă a lui Dumnezeu, fiind cu totul apofatică.

În Sfânta Liturghie, în Taine, ierurgii, trăirea apofatică a lui Dumnezeu e o caracteristică definitorie a Ortodoxiei. Trăirea apofatică este asemenea simțământului unui mister foarte adânc, care nu exclude rațiunea și sentimentul.

Toate aceste puncte sunt deosebite în fiecare etapă a lor, iar mai departe de ele este o trăire a omului care-l caută adânc pe Dumnezeu. Cunoașterea lui Dumnezeu la Sfântul Grigorie Palama ține și de întuneric și de lumină. Depășind întunericul, ajungem la sensul propriu care e lumina.

Virtuțile lipsite de harul Duhului Sfânt nu duc la vederea luminii dumnezeiești. Este necesară și colaborarea omului cu toată osteneala pe care o implică. Depinde în mare măsură și de om, nu numai de Duhul Sfânt. La protestanți, înțelegerea aceasta depinde numai de Duhul Sfânt și atunci faptul că unii sesizează glasul lui Dumnezeu în Scriptură, duce la dogma predestinației și la înlăturarea oricărui proces de creștere spirituală.

Cunoștința în Duh apare acolo unde e dragostea. În Răsărit “gnoza și iubirea nu fac decât una, în experiența secretă, ascunsă de ochii lumii, în viața acelora care se unesc cu lumina eternă a Sfintei Treimi”. În concentrarea sa în Duh, sufletul prin regăsirea în unitatea sa, experiază cunoașterea și iubirea ca o singură funcție. Sufletul în fundamentul lui e una, doar păcatul este cel care l-a sfâșiat. Însă rugăciunea neîmprăștiată îl readună în această unitate. De asemenea, iubirea este reunificarea dintre om și om, dintre om și Dumnezeu, dar și dintre puterile sufletești. În experiența spirituală este angajat omul în transcendența divină. Bucuria urcușului nu o putem simți trăind și experiind toată suflarea simțitoare ce vine de la Dumnezeu. Fericirea iubirii și fericirea cunoștinței se găsesc într-o conlucrare permanentă. În această profunzime a sufletului nu mai este posibil un conflict între a voi și a cugeta. Ele sunt incluse într-o unitate primară a ființei, iar unificarea aceasta totală a ființei o realizează iubirea concepută ca extaziere a spiritului. Prin aceasta devine inima curată.

Trăind aceasta, omul simte pătrunderea luminii necreate în care locuiește dumnezeu. Lumina aceasta este din misterul zilei a opta, ea e eternă. Lossky spune că ea este începutul parusiei în sufletele sfinte, când Dumnezeu va apărea tuturor în lumina necreată.

Sfântul Simeon Noul Teolog arată că lumina aceasta este și cunoaștere și participare a noastră la ea prin asemănare. Ea este plenitudinea vieții divine, deoarece participăm la ea cu toate simțurile create. Hristos se dăruiește prin cunoștință, înțelepciune, rațiune, lumină, iluminare, asemănare, vedere, pricepere și dă celor ce Îl iubesc să primească din bunătățile Lui și din viața de aici, atât cât se poate.

Această cunoaștere este cea mai presus, este mai presus de cunoașterea omenească, de orice categorie definită a ei. Nicio noțiune, niciun cuvânt uman nu I se potrivește. Unii sfinți o numesc și necunoaștere, având un caracter apofatic, deoarece depășeșete orice cunoaștere.

Cele văzute “În cele duhovnicești și simțirea auzului și cea a vederii sunt una. De aceea, despre acelea ce le vede sau le aude cineva nu poate să spună cum sunt așa cum le vede sau le aude. De aceea și Apostolul zice că e cu neputință să le spună cu gura omenească” (II Co 12,4).

Acestea toate trebuie comunicate oamenilor, plenitudinea lor covârșitoare e indicată foarte schematic și în general în termeni antinomici. Experiența aceea devine izvor de cunoaștere și de concepte. Lumina dumnezeiască devine principiul cunoștinței. În ea noi cunoaștem pe Dumnezeu și ne cunoaștem pe noi înșine. Ea este cea care pătrunde profunzimile lui Dumnezeu și realizează unirea cu Dumnezeu.

Orice experiență legată de puterea Cuvântului lui Dumnezeu, însumează trăiri de o adâncă intensitate, trăiri ce dăruiesc omului o cât mai frumoasă prefață spre împărăția veșnică. Depărtarea de experierea dumnezeirii însumează o cât mai variată punte spre legătura cu păcatul, ori această punte trebuie desființată, căci trăirea întru Hristos este cale depărtată de păcat și de orice intenție a omului spre acesta.

Ortodoxia nu disprețuiește nici rațiunea în cunoașterea lui Dumnezeu. Ea ajută la exprimarea experienței spirituale care nu e rațională, ci suprarațională. Rațiunea are un rol de pregătire pentru vederile înalte, bazându-se pe o calitate practică. Prin ea, omul luptă împotriva patimilor, pentru o înfăptuire dreaptă, pentru dobândirea deprinderilor bune sau a virtuților. Sfinții Părinți spun că virtutea e rațională, că a deveni virtuos înseamnă a deveni rațional. Prin aceasta înțelegem revenirea cea după fire, desigur cu ajutorul harului dumnezeiesc. Cine a reușit să-și curețe rațiunea cu celelalte puteri ale sufletului poate să se ridice la treapta cea mai înaltă a cunoașterii duhovnicești. Acolo se vor cunoaște aspecte corespunzătoare tuturor facultăților sufletului, aflându-se ca un întreg, conform spuselor Sfântului Simeon Noul Teolog. Astfel dedeucem că au și un aspect rațional, așa cum și Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbește despre “rațiunea celor mai presus de rațiune”, care este Dumnezeu Cuvântul mai presus de rațiune.

Vorbirea cu Dumnezeu se face și cu ajutorul rațiunii, dar aceasta se va contopi într-o vorbire din ce în ce mai adâncă care va porni din inimă și care va tinde la unirea ei cu izvorul rațiunii, aceasta este calea către “rugăciunea curată”. Ea va fi parcursă printr-o cunoaștere a lui Dumnezeu, o vedere a luminii depășind întunericul. Puterile sufletului cer curățirea pentru ca apoi să se adune în unitatea profundă a sufletului, pentru a-l putea primi pe Dumnezeu, care cuprinde în sine și un sens corespunzător rațiunii, un sens ce conduce către deplinătate.

CAPITOLUL AL II-LEA

NECESITATEA RUGĂCIUNII

A întreba dacă rugăciunea este necesară înseamnă a întreba dacă ne putem dispensa de Dumnezeu. Ce este omul prin el însuși? Un neant, un întuneric plin de mizerie, supus degradarii. Prin el insusi este incapabil sa gandeasca si cum sa gandeasca si ce anume sa-si doreasca spre binele lui adevarat. Avem deci o mare nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a cunoaste binele  a nu-l confunda cu raul si a folosi mijloacele cele mai bune pentru a inlatura acest rau. Acesta nu se obtine decat prin rugaciune.  “Fără Mine nimic nu puteți face”.
Cine se dispensează de rugăciune pierde ajutorul lui Dumnezeu și mintea lui rămâne intunecată, iar viața lui este o permanentă rătăcire.
Dumnezeu acorda totuși harul Său, fără să fi cerut, celor ce au vocația credinței innăscuta in ei. Dar aceștia, dacă vom cerceta bine au avut in familia si neamul lor o rudă credincioasa care s-a rugat neincetat cu inima curata la Dumnezeu. Asa binecuvanteaza Dumnezeu pana la al saptelea neam pe cei ce-l iubesc.
Iisus ne indeamnă: “Cereți și vi se va da, bateți și vi se va deschide” iată calea de a-ți insuși harul si mila lui Dumnezeu, calea de a capăta lumina cea adevărată, cunoștinta cea sigură si nefalsificată.
Iar Iisus adaugă: ”Rugați-vă neîncetat”, iar Sfantul Pavel recomandă pocăiților săi să se roage fără întrerupere.” Rugăciunea este asemănătoare respirației creștinului, care prin ruga sa elimina aerul corupt al secolului pentru a aspira in schimb spiritul dătător de viață al harului lui Dumnezeu”, spune Sfantul Ioan Hrisostom, iar a inceta sa ne rugam este ca si cum am scoate un peste din apa. Rugaciunea este viata crestinului. Pentru a ne salva trebuie mai intai sa ne cunoastem pe noi insine, sa ne indepartam de frivolitatile si desertaciunile lumii, sa capatam o cunostinta luminata asupra adevaratelor noastre indatoriri. Ori acestea Dumnezeu ni le descopera in timpul rugaciunii.
Cât de lipsiti de lumina sunt cei ce nu se roaga. Ei se conduc numai dupa pasiunile lor. Nu-si purifica niciodata sufletul, nu-si pun problema sensului existentei lor, traiesc ca animalele si se apropie in mod inevitabil de pieirea definitiva.
Numai rugăciunea i-ar putea salva si degeaba se revolta impotriva lui Dumnezeu ca lor nu le-a daruit credinta. Ei insisi nu au dorit-o, caci daca ar fi dorit-o ar fi cerut-o, iar Dumnezeu o daruieste celui ce o cere cu sinceritate. Acesti oameni au preferat comoditatea vietii si lenea in locul luminii si al adevarului. Ei vor avea parte deci de ceea ce au ales si pe buna dreptate.
“Acela ce stie sa se roage, acela stie sa traiasca bine”, spune Sfantul Augustin, iar Sfantul Efrem spune: “Rugăciunea este paznicul modestiei, fraul furiei, leacul impotriva urei, reprimarea orgoliului, consolarea suferințelor, încrederea in rezolvarea tuturor greutăților.
“Cel ce va răbda până la sfârsit, acela se va mântui”, ne invață Domnul nostru, iar a răbda ce inseamnă decât a ne ruga mereu?
În ziua în care nu ne rugam ne daruim satanei, cu mainile si picioarele legate.” Privegheați și vă rugați pentru a nu cadea in ispita”. O clipă de neatenție, de indolență, de lene în privința rugăciunii și diavolul pune stăpânire pe noi. Numai printr-o permanentă rugăciune il putem deci ține la distanta.
Rugăciunea este cheia raiului, ea deschide portile harului divin. Rugăciunea este un gaj, o garantie a imortalitatii, caci cel ce vorbeste cu Dumnezeu cu toata sinceritatea, devine mai tare ca moartea, sufletul lui devine nemuritor, iar corpul lui va reinvia in mod glorios.
Prin rugaciune il iubim pe Dumnezeu, Il adoram, speram la darurile Lui, inima noastra creste in prezenta Lui, ne dam seama de nimicnicia noastra, ne cuprinde o sfanta teama si respect imbinate cu nadejde si cu bucurie nesfarsita. Încrederea in Tatal nostru trebuie sa fie nemarginita. El ne-a creat pentru a ne face fericiti, iar nu pentru a ne osindi. Cine Il iubeste, Il recunoaste de Tata si ajunge cu siguranta la fericirea suprema. Este deci ultranecesara rugaciunea. Ea ne aduce fericirea, ea ne arata calea de urmat spre perfectiune, spre Dumnezeu. Indepartarea de Dumnezeu aduce moartea sufletului. Suntem deci obligati sa ne rugam, nu numai prin legea divina, dar chiar prin legea naturii.
Rugăciunea ne este necesară pentru a ne întări in suferinte si slabiciuni, ea este poruncita de Dumnezeu pentru a scapa de ghearele satanei, sa ne mantuie de pacatul stramosesc, ne purifica din nou, ne reda nevinovatia. Ea este ca o armura ce protejeaza pe crestinul ce lupta pentru perfectiune, ea este faclia care imprastie intunericul din calea vietii omului, ea este porumbelul pacii intre om si Dumnezeu, ea este tamaia placuta lui Dumnezeu.

DESPRE EFICACITATEA RUGĂCIUNII

Necesitatea rugăciunii se datorește tocmai eficacității ei, altfel ea n-ar mai fi necesară.
Rugăciunea este impăcarea omului cu Dumnezeu, ea imploră mila si sprijinul Lui. Dumnezeu se milostivește in fata unei staruitoare rugăciuni. Sfintii care se roaga pentru intreaga omenire pacatoasa, linistesc furia si revolta Cerului. Niciodata nu este invocat in deșert numele si ajutorul lui Dumnezeu. El ascultă ruga celui umil si nu va disprețui cererea sa. El nu rămâne surd la rugăciunile celui ce crede in El si Il iubește. “Cereți, bateți, cautați” cu curaj si energie, cu încredere, cu perseverenta, cu indarjire, mereu. “Cine este acela care va da fiului sau un sarpe in loc de paine la cererea acestuia?” Chiar un om rau, supus pacatului, nu va face aceasta. Dar Dumnezeu Tatal, cum nu ne va da oare ceea ce-I cerem cu credinta si cu perseverenta? Nimic nu vom pierde, dimpotriva, daca ne vom adresa Lui cerandu-I ajutorul. Daca El nu ne acorda ceea ce dorim noi, inseamna ca nu I-am cerut ceva bun, ceva care sa contribuie la sfintirea si mantuirea noastra. “Nu stiti ce cereti”. Cat de pacatos ar fi omul, daca revine la Dumnezeu si isi recunoaste greselile, totul i se iarta. Iisus ne-o spune prin parabola fiului risipitor. Tot El ne invata sa cerem lui Dumnezeu orice, dar in numele Lui: “Tot ce veti cere in numele Meu, va va fi dat voua”.
Dar ce înseamnă aceasta? Inseamnă a fi demni de un astfel de interpret, de reprezentant, de intermediar ca Iisus. Caci cum vom avea curajul sa cerem in numele Lui cand noi nici nu-L cunoastem, nici nu ascultam de sfaturile Lui si nu-L iubim deloc? In aceasta sta eficacitatea rugaciunii noastre. Pentru ca Iisus sa ne reprezinte in fata Tatalui si sa primeasca de la El ceea ce noi dorim, trebuie ca noi sa-I semanam, sa fim frati cu El, cu Cel ce-si pune obrazul pentru noi. Toti cei ce seamana cu sublimul model al omului perfect, toti acestia nu se roaga in zadar. Iisus ne asigura ca vom primi tot ce vom cere in numele Lui, adica trecut prin prisma dorintelor Lui. Nu vom primi inca ceea ce vom cere prin propria noastra dorinta, indemnati de egoismul nostru. Intotdeauna inainte de a ne ruga, sa ne intrebam ce-ar face Iisus in locul nostru: ar cere ceea ce noi dorim atat? Numai astfel vom sti ceea ce trebuie sa cerem. Vor cadea atatea si atatea dorinte desarte de la sine. Caci Iisus ne lamurste ca nu trebuie sa punem pret pe trupul nostru si pe trebuintele lui, ci numai pe suflet. Deci tot ceea ce vom cere lui Dumnezeu in legatura numai si numai cu buna stare materiala, nu va fi luat in seama decat numai daca aceasta ne va ajuta la propasirea spirituala. De aceea multe rugaciuni par a nu fi ascultate si noi de multe ori suntem dezamagiti si aceasta pentru ca nu stim ce cerem. Dumnezeu are planurile Lui ascunse cu fiecare din noi si ceea ce ni se pare bun si fericit la altii, pentru noi nu ar fi fost bun si nu ne-ar fi ajutat la mantuire. Iisus ne fagaduieste prin juramant ca vom primi tot ceea ce cerem in numele Lui. El nu ne inseala, dar sa devenim demni de El.
Rugăciunea este un leac care vindeca orice fel de rana, oprește orice lacrimă, liniștește orice durere, ea subjugă orice pasiune. Prin rugăciune nemultumirile si resentimentele noastre se potolesc, ingrijorarile dispar, neliniștea si nerăbdarea inceteaza, iar evlavia și credința se mărește.
Iisus ne invata sa ne rugam unii pentru altii, iar acolo unde sunt adunati mai multi si se roaga in numele Lui, Dumnezeu coboara in mijlocul lor. Ceea ce unuia ii lipseste, implineste si complecteaza celalalt, ca niste membri infratiti ai aceleiasi unitati. Asa ne doreste Dumnezeu: Pace si armonie intre oameni. Rugaciunea celui drept este ascultata de Dumnezeu, chiar daca ea este facuta pentru un pacatos. Sa priveghem si sa ne rugam caci nu stim ceasul cand vom fi despartiti de acest trup muritor. Oricand acest lucrui este posibil, sa fim deci gata oricand.
Sa nu ne temem de moarte, caci rugaciunea continua este arma sigura impotriva ei. Făgăduiala lui Dumnezeu este sincera, adevarata, este insusi testamentul lui Iisus in clipa mortii pe cruce in fata ucenicilor Lui. Iisus a rămas același, constant in toate timpurile: “Cerul si pamantul vor pieri, dar cuvintele Mele nu vor pieri”. Deci sunt promisiunile Lui facute tuturor oamenilor: orice om are dreptul sa ceara si sa fie ascultat, si orice va cere, daca va fi spre mantuirea lui, i se va da lui.
Rugăciunea este un arc cu care tintim inima lui Dumnezeu, spune Sfantul Efrem. Si adauga el, ca tot prin rugaciune strapungem pe dusmanii nostrii pe care ii dezarmam. astfel.
În Vechiul Testament sunt foarte multe exemple despre eficacitatea rugaciunii: Elizeu, care a orbit o armata intreaga numai prin puterea rugaciunii; Iona, care striga pe Dumnezeu din pantecele balenei; Ieremia in inchisoare; Daniel in mijlocul leilor; Iov, care mulțumește lui Dumnezeu pentru toate, etc.
Rugăciunea este un sacrificiu. Ea purifica inima si o face capabila sa primeasca harul lui Dumnezeu si lumina spirituala. Ea este o convorbire sfanta, o dulce unire intre om si Dumnezeu, o reimpacare intre Creator si opera Lui. Ea vindeca in special bolile spirituale. Ea alunga pe demoni ca si un bici. Ea dezvaluie omului tainele lui Dumnezeu mai mult decat toata stiinta si cultura. Ea aduce pace inimii. Cel ce inceteaza sa se roage se pierde pe el. Viata este o permanenta lupta si pentru a invinge trebuie sa luptam cu arme eficace. Impotriva puterilor infernului numai rugaciunea este eficace. Trebuie sa strigam neincetat spre Dumnezeu, chiar daca ni se pare ca El nu ne asculta rugaciunea noastra in nici un caz nu este zadarnica si vine ceasul cand ea va da roade. Cu ochii trupului nu putem vedea efectele rugaciunii decat in ceasuri urgente si speciale. Iisus proclama pedeapa infernului impotriva celor ce nu au mila fata de cei ce implora si nici el nu va avea mila de noi atunci cand i-o vom implora.
La ce pericol veșnic se expun cei ce nu se roagă. Viața lor este un infern insuportabil, o veșnica nemulțumire, o permanentă grijă, o revoltă continuă impotriva fatalității.

Ce trebuie să cerem prin rugăciune?
Când Iisus spune: “Tot ce veți cere in numele Meu, Tatălui, veți primi”. El se refera in primul rand la lucrurile spirituale, la viata sufletului pentru care de fapt a venit in mijlocul oamenilor. Si tot El spune cu alt prilej: “Căutați Impărăția lui Dumnezeu”. Deci aceasta trebuie să cerem in rugăciunea noastră.
Cât privește lucrurile si bunurile materiale, le putem cere atat timp cat ele nu ne impiedica la cucerirea Imparatiei. Dar oamenii incep intotdeauna prin a cere lui Dumnezeu fel de fel de binefaceri pamantesti si se mira apoi ca nu li se implinesc rugaciunile in care-si exprima dorintele lor. Dar ei nu se gandesc niciodata a cere lui Dumnezeu mantuirea sufletului lor si sa accepte deci orice suferinta, daca aceasta contribuie la mantuirea lor, la readucerea lor pe drumul cel drept. Ei ar trebui sa multumeasca lui Dumnezeu pentru orice si pentru toate, fie durere si boala, fie binefacere si prosperitate si tot ceea ce primesc sa puna in slujba Domnului, sa spuna ca Iov: “Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Lui binecuvantat!” “Și toate celelalte se vor adăuga voua…celor ce cautati mai întâi Împărăția lui Dumnezeu”, ne încredințează Iisus.
De ce deci sa ne mai ingrijoram de micul nostru destin, să-L cautam pe Dumnezeu, sa-L iubim cu ardoare si sa-L facem iubit altora, iata datoria noastra. Accesoriile vietii acesteia – ca: sanatatea, averea, stiinta, talentele – nu pot fi decat mijloace pentru a castiga lumina spirituala si fericirea vesnica, iar nu scopuri in sine. Sa cerem deci bunurile spirituale, intelepciunea, ca Solomon, harul sfintilor care pastreaza inocenta, inspiratia divina in orice actiune a noastra in timpul milei, caci fara Dumnezeu nimic nu se face. Sa cerem curajul si taria de a pune capat oricarui obicei prost si vicios. Sa cerem remuscarea si lacrimile pocaintei, parerea de rau a tot ce am facut contra vointei lui Dumnezeu. Sa cerem ca Dumnezeu sa inmoaie inimile impietrite si sa ne inspire mijloace ingenioase de a imblanzi pe cei viciosi si corupti. Sa cerem ca inima noastra sa fie mereu flamanda si insetata de Iisus, de painea cea divina si datatoare de viata si de sangele cel sfintitor.
"Eu sunt painea vietii, cine va manca din painea aceasta in veci nu va flamanzi".
Pentru ce deci să ne mai ingrijoram atat de painea cea materiala care satura doar trupul, iar sufletul il lasa flamand? Caci omul nu traieste numai cu paine, ci cu orice cuvant iesit din gura lui Dumnezeu.
Să cerem ca prima noastră grijă să fie de a obtine aceasta “paine divina”, iar martirajul nostru zilnic sa fie o pregatire pentru acest ospat. Desigur sa nu ispitim pe Dumnezeu si sa nu ne mai interesam de treburile pamantesti, bizuindu-ne pe promisiunea lui Dumnezeu, ca toate ni se vor da. In primul rand sa cautam dreptatea lui Dumnezeu, Imparatia Cerurilor si apoi interesele pamantesti. Sa nu dam prioritate celor de pe urma, dar nici sa le neglijam complet, adica sa nu devenim de fapt niste interesati in fond, sa-L iubim si sa-L slujim pe Dumnezeu in scopul de a ne da si a ne asigura ceea ce este necesar trupului nostru. Daca toate celelalte ne sunt date, sa multumim cu recunostinta lui Dumnezeu, sa nu punem pret pe ele, sa nu ne deprimam si sa nu ne departam de Dumnezeu. Ce rusinoasa si meschina ar fi dragostea noastra atunci. Sa rabdam ca Iov, sa ne resemnam ca el – aceasta este mantuirea noastra. Sa cerem deci darul de a ne lepada de noi insine, de amorul propriu de orgoliul care este cauza tuturor suferintelor omului.
Sa cerem curatenia, nevinovatia, mila de orice cuvant spurcat. Sa cerem rabdarea si pacea impotriva contrarietatilor. Sa cerem bunatatea si blandetea, amabilitatea si ingaduinta fata de cei ce ne provoaca.
Dupa ce vom cere toate aceste bunuri spirituale putem cere in rugaciunile noastre si ceea ce este necesar trupului nostru, care de fapt este Templul Duhului Sfant. Deci vom cere sanatate acestui templu pentru ca Dumnezeu sa locuiasca in pace in el.
Sa cerem o viata lunga, nu pentru a ne inmulti greselile, ci pentru a lucra si a adauga inzecit talantii incredintati de Dumnezeu fiecarui om la crearea lui. Sa cerem bogatia, nu pentru a ne satisface pasiunile și dorințele noastre egoiste, ci pentru a ajuta pe cei suferinzi, a fi pentru ei o bimefacere trimisa de Dumnezeu la cererile lor.
Sa cerem stiinta, nu pentru a ne ingamfa cu ea si a ne socoti superiori altora, ci pentru a descoperi adevarata lumina si pentu a o impartasi si altora, pentru binele tuturor.
Să cerem prieteni adevarati, care constituie cea de a doua jumatate a noastra. Ei ne completeaza atunci cand sunt sinceri, credinciosi iar nu lingusitori, exploatatori ai pasiunilor noastre.
Să cerem copii. Ei sunt binecuvântarea familiilor si comoara părintilor, dar ei trebuie sa fie mai mult copii lui Dumnezeu decât ai părinților. Dacă acești copii trădează pe Dumnezeu din dragoste pentru părinti, mai bine nu s-ar fi născut.
Să ne rugam pentru alții. Este o datorie impusă din mila creștină. Această rugăciune este cea mai plăcuta lui Dumnezeu, ea este lipsită de interes propriu, constituie deci o lepădare de sine o mortificare. Această rugăciune constituie unirea intre suflete, pacea si armonia pe pământ.

Condițiile in care trebuie sa ne rugam
Nu știm să ne rugam, nu stim ce cerem. Pentru ca rugaciunile noastre să devina eficace, ea trebuie sa indeplineasca doua feluri de conditii:

1. Conditii indepartate sau negative (ceea ce insemneaza absenta obstacolelor care s-ar opune eficacitatii rugaciunii noastre)
Or, exista doua mari obstacole: păcatul si imprastierea spiritului.
Este necesar deci ca sa ne rugam numai in stare de har si de reculegere:
a) In stare de har inseamnă a fi cu inima curata, senina, plina de sinceritate. O rugaciune nu se face de o limba otravita, plina de nemultumire si de invidie. Schimbul sincer, nefalsificat intre om si Dumnezeu se face numai cand omul isi daruieste inima lui Dumnezeu in schimbul cererilor sale. Pacatosului, celui ce si-a daruit inima pasiunilor, vietii materiale, Dumnezeu nu-i datoreaza nimic, acesta degeaba se roaga. Numai in schimbul inimii omului, Dumnezeu se milostiveste de cererea celui nevinovat. Iisus ne precizeaza ca pana ce nu vom deveni curati cu inima ca niste copii, nu vom avea parte de Dumnezeu.
Rugăciunea copiilor este ascultata, ei sunt plini de candoare, de nevinovatie, caci pentru unii ca acestia este daruita Imparatia lui Dumnezeu Cerul este acestora destinat. Sa devenim deci copii cu inima si rugaciunea noastra va fi ascultata.
b) Reculegerea trebuie sa fie alta calitate a rugaciunii noastre. Cu inima curata, fara ganduri ascunse, neinteresate, sa ne concentram in rugaciune ca pentru un lucru foarte important. Sa alungam orice gand strain, orice preocupare sa ne impunem spiritului nostru, memoriei, imaginatiei, vederii si auzului. Sa oferim totul lui Dumnezeu. Nimic din fiinta noastra sa nu fie in afara de Dumnezeu. Trebuie sa fim stapani pe noi insine, sa renuntam la tot ceea ce ne atrage, sa facem un act de abnegatie totala, sa nu fim ca poporul evreu, despre care Iisus spunea adesea: “Acest popor ma cinsteste cu buzele, iar inima lui este departe de Mine.”
De ce nu ne pregătim pentru rugaciune asa cum ne pregatim pentru o audienta la un mare personaj? Pentru ca suntem inconstienti de ceea ce facem si cui ne adresam. Interesele noastre pamantesti sunt mai importante pentru noi decat cele spirituale. Un suflet care se reculege inainte de a se ruga, este un suflet care-si impune un sacrificiu, isi impune o vigilenta incordata in a se supraveghea necontenit si aceasta mortificare este placuta lui Dumnezeu. Acest suflet care-si astupa urechile pentru a nu mai asculta vocea sangelui si a carnii si care-si inchide ochii pentru a nu mai vedea raul de pe pamant acesta ajunge la Dumnezeu, sa se ridice pana la El. El contempla in adevarata lumina a gloriei Sale. Il priveste cu ochii spiritului si niciodata pentru el nu va mai avea vreo importanta desartaciunile si intrigile oamenilor.
Cum se va putea ruga un suflet imprastiat, care doreste sa vada si sa auda tot ce se intampla in jurul sau, care isi ofera inima la orice impresie ce i se prezinta din afara, incapabil sa-si impună o ordine interioară. Numai cei ce-si pot porunci o retragere interioară, o viată interiorizata, o singuratate cu ei insisi si o companie numai cu Dumnezeu pentru a-L admira si invoca in voie, numai acestia stiu sa se roage cu adevarat.
2. Conditiunile apropiate pe care trebuie sa le indeplineasca rugaciunea pentru a fi eficace. Aceste conditii sunt:
a) Umilința atunci cand, asemeni fiului risipitor, suntem constienti de nimicnicia noastra si de faptul ca nu meritam decat dispretul lui Dumnezeu si al oamenilor, ne rugam ca niste cersetori umili, doar cu speranta ca poate Dumnezeu se va milostivi de noi, caci suntem incapabili de orice, fara mila lui Dumnezeu.
In parabola vamesului si a fariseului, Iisus ne arata cum sa ne rugam, Sfantul Augustin spune: “Suntem cu totii niste cersetori fata de Tatal ceresc. Am fost goniti din Paradis si despuiati de haina nevinovatiei, am fost expropriati de diavol si de pacat. Trebuie sa cerem deci cu o mare si profunda umilinta.”
b) Râvna și dorința intensă cu care ne rugam lui Dumnezeu pentru a-I place. Cu alte cuvinte sa ne rugam cu dragoste, sa nu dorim decat ceea ce doreste El, sa ne uitam pe noi insine totalmente. Pe cei caldicei Dumnezeu nu-i iubeste, caci neglijenta, indiferenta si tembelismul supără pe Dumnezeu, acestea toate dovedind ca inima noastra nu-I apartine.
Rugăciunea este mai mult un strigat al inimii decat un sunet al limbii. Sfantul Augustin spune, ”Focul dragostei este strigatul inimii. Pentru ca insusi Dumnezeu este un foc mistuitor trebuie sa-L iubim intr-un limbaj de foc pentru ca El sa ne asculte”.
Rugăciunea nu este numai un murmur al buzelor, ci este afectiunea inimii, care nu se aude, dar care urca direct spre Dumnezeu. Fervoarea nu este deci o devotiune sensibila si vizibila, care de multe ori este efectul temperamentului. Adevarata rugaciune, chiar daca este monotona si lipsita de exclamatii puternice, este dragostea inimii pentru Dumnezeu.
“Cine iubeste putin, se roaga putin; cine iubeste mult, se roaga mult.”
Deci adevărata cerere este aceea a inimii si inima nu cere decat ceea ce iubeste, iar cine iubește pe Dumnezeu, cere ceea ce doreste El. A ne ruga deci nu inseamna a fi coplesiti de consolari interioare si a cauta aceasta, cu alte cuvinte o satisfacere a sensibilitatii noastre, a simturilor corpului nostru.
Adevărata rugăciune este a dori ceea ce Dumnezeu dorește și a împlini voința Lui în toate acțiunile noastre. Bucuria sensibila care se naste uneori din aceatsa generozitate a vointei noastre, este ceva secundar daruit de Dumnezeu celor drepti Iisus chiar, in rugaciunea teribila din gradina Ghetsimani, avea inima intristata, plina de dezgust si dornica de a indeparta paharul suferintelor ce-I era destinat. Toate instinctele Lui umane respingeau acest calvar, totusi s-a supus si a dorit ceea ce Tatal a dorit “Fie precum voiesti Tu”.
Asadar, sufletul ce se simte uscat de elan, trebuie tocmai atunci sa indeplineasca vointa lui Dumnezeu, rugăciunea pe care obișnuia s-o facă, chiar dacă nu mai simte consolările sensibile si plăcute de altă dată.
c) Credința și încrederea fac de asemenea ca rugăciunea să fie eficace. Sufletul trebuie sa fie bine convins ca Dumnezeu poate si vrea sa asculte cererea noastra. Dumnezeu nu ne poate insela si increderea in El trebuie sa fie totala. Iisus mereu si mereu repeta ca de vom avea credinta, vom obtine tot ceea ce dorim, caci totul este cu putinta celui ce crede. Toate miracolele facute de Iisus s-au bazat pe credinta celor ce-I cereau mila: “Crezi ca pot face aceasta?” sau “Fie tie dupa credinta ta”. Sau cand apostolii Il intrebau de ce ei nu puteau face anumite lucruri, El le raspundea: “Din cauza necredinței voastre”. Si numai un graunte de credinta sa fi avut si muntii din loc s-ar fi putut muta. Nimic n-ar fi fost cu neputinta pentru cei ce cred.
Încrederea in Iisus care a rămas același ca și în primul secol al creștinismului, aceasta ne aduce realizarea rugaciunii noastre.
Dar noi cei de astăzi nu mai avem incredere, prin faptul ca nu mai vedem miracole petrecandu-se la tot pasul. Ele nu mai sunt necesare in prezent, pentru ca religia crestina s-a consolidat definitiv si cine traieste si iubeste pe Iisus cu adevarat, acela vede zilnic minuni in tot ce se intampla cu el insusi. Iisus de altfel inca de pe atunci spunea: “Fericiti cei ce nu vad si cred”, iar ucenicilor le spunea: “Vor fi multi care vor dori sa vadă ceea ce vedeti voi si nu vor putea”.
În toate vietile sfintilor s-au petrecut minuni cu ei insisi. Insuccesul rugăciunii noastre se datoreste necredinței, îndoielii. “Daca veti putea crede” raspunde Iisus celui ce-L intreaba de poate face o minune cu fiul sau.
Puterea lui Dumnezeu este egala cu credinta omului. Daca totul este posibil celui ce crede, depinde numai de el. Cine doreste mult, sa creada mult. Cel ce ezita si se indoieste este ca valul marii ridicat si dus de vant.
d) Perseverența rugăciunii, hotararea de a continua in cererea noastra cu toate obstacolele ce se ivesc, cu tot termenul indelungat in asteptarea implinirii cererii noastre, iata o calitate absolut necesara pentru eficacitatea rugăciunii. Perseverența presupune continuitatea intenției, voinței noastre care urmărește cu îndârjire mereu același lucru. Aceasta face din viata noastra o continua rugaciune, fapt pentru care ne amana Dumnezeu in rezolvarea dorintei noastre, tocmai pentru a ne face sa ne rugam mereu. “Trebuie mereu sa va rugati, fara a slabi niciodata”.
Dumnezeu are tot dreptul ca sa ceara sa ne rugam neincetat pentru gloria Lui, pentru binele si interesul nostru, pentru insusi demnitatea noastra, pentru binefacerile Sale.
Rugăciunea noastra este imperfecta, nedemna de gloria lui Dumnezeu. De aceea pana ce nu implineste toate conditiile perfectiunii, Dumnezeu o lasa sa se repete mereu, caci prin exerciții ea se desăvârșește.
Rugăciunea noastra sa fie ca a unei fiinte ce urmareste ceva nobil si maret, iar nu ceva de moment, trecator fara valoare spirituală și este de demnitatea noastră să perseverăm în ea.
Dacă cererile noastre ar fi imediat implinite, noi am fi expusi la ingamfare, la încredere in meritele noastre personale, la drepturi ce nu le avem. Interesul nostru sufletesc este deci ca Dumnezeu sa ne faca sa simtim tocmai prin acele intarzieri intelepte, pretul harurilor Sale si astfel sa avem inima pregatita pentru recunostinta umila. Singura perseverență poate sa obtina aceasta. Iar daca uneori Dumnezeu ii asculta imediat, iar pe altii nu, aceasta este taina si planul Sau ascuns, pe care nu ne este dat noua a-l cunoaste. Totul este insa opera gloriei Lui si spre perfectiunea noastra.
Cine vrea să-și atingă scopul și să persevereze mereu si cel putin pentru incapatanarea lui, Dumnezeu il va asculta, asa cum ne fagaduieste Iisus in parabola cu cel ce a venit noaptea sa ceara paine prietenului sau care dormea si pregeta sa se scoale, dar care pana la urma, sacait peste masura de cel ce batea la usa, s-a sculat si i-a dat.
“Impărătia lui Dumnezeu se ia prin violenta” si daca cel pe care il rugam pare ca nu ne aude, trebuie sa-l fortam. O dulce violenta care nu-l supara pe Dumnezeu ci din contra Il impaca, care nu raneste pe aproape, ci il ajuta, ii micsoreaza si ii face sa-i dispara pacatul.
Paraliticul din Evanghelie a asteptat 38 de ani si n-a disperat, iar noi dupa zece zile de rugaciuni neimplinite, disperam, pierdem increderea si devenim caldicei in credinta.
Perseverența deci presupune o incredere neclintita si fara margini in bunatatea lui Dumnezeu si pe care nici o intarziere n-o supara si n-o dezamageste.
Dumnezeu opereaza in secret rezolvarea dorintelor noastre spre binele nostru. Cel ce se roaga neincetat pentru un anumit scop, totusi se transforma fara sa-si dea seama. El se sfinteste incetul cu incetul si comportarea lui devine un exemplu pentru cei din jur. Iata un prim efect al perseverentei. Cel ce iubeste pe Dumnezeu stie ca mai tarziu sau mai devreme Dumnezeu il va asculta. “Cereti si vi se va da”, mereu fara incetare, fara nerabdare.
e) Rugăciunea noastră să fie facută în numele lui Iisus Hristos. El este singurul mediator sa linisteasca revolta Tatalui, sa sfinteasca pe om, sa-l scape de pacat, cauza conflictului dintre Creator si opera Sa.
Neascultarea este poarta prin care a imtrat pacatul in lume si odata cu el moartea.
Iisus este modelul ascultării, al supunerii in fata vointei lui Dumnezeu. El a venit pentru a da ascultare Tatalui, pentru a se oferi ca jertfa nevinovata in numele omenirii.
În numele Lui, a Lui Iisus, cerul se inclina, infernul tremura, iar pamantul Il preamareste pentru imensa Lui binefacere adusa.
Tot ce vom cere Tatalui in numele Lui, vom obtine, aceasta ne-o asigura chiar El. Rugaciunea noastra n-are nici o valoare daca nu este facuta in numele meritelor Lui. El ne-a imprumutat noua meritele Lui pentru a ne face demni de a cere ceva lui Dumnezeu. El a construit puntea de legatura ce fusese rupta, odata cu neascultarea primului om. Biserica logodnica lui Iisus intotdeauna se roaga in numele Lui.
f) Rugăciunea făcută prin intermediului Maicii Domnului are de asemenea darul de a fi implinita. Dupa Iisus, ea este imaginea cea mai perfecta a lui Dumnezeu. Ca mama a lui Iisus, Ea are tot dreptul sa ceara anumite favoruri Fiului Ei. Iar legea data de Dumnezeu lui Moise vorbeste despre blestemul ce cade asupra fiilor ce nu-si respecta parintii. Ori Domnul nu se poate contrazice pe Sine si Mama Lui intervenind penru noi, are dreptul de a fi ascultata. Duhul Sfant care a pregatit in Ea sanctuarul viu in care trebuia sa vina Mantuitorul lumii si care de fapt este logodnicul Ei, cum oare nu O va asculta in rugaciunile Ei? Maria este sora noastra, prin faptul ca Ea s-a nascut din acelasi sange al lui Adam, ca si noi, deci ea are o mila si o dragoste frateasca fata de noi. In al doilea rand, Ea este Mama noastra, prin Testamentul lasat de Iisus insusi inaintea mortii Sale. El a recomandat atunci lui Ioan ca Mama Lui pe viitor, deci Mama tuturor oamenilor.
Iata cel mai pretios dar lasat de Iisus omenirii. Avem ca Mama spirituala pe insusi Mama Lui, Fiica Tatalui si Sotia Duhului Sfant. Ce comoara de nepretuit de care însă mulți se dispensează s-o recunoasca și s-o slujească. Cei ce nu-și pun nădejdea în Maica Domnului, Regina Îngerilor, a patriarhilor, a apostolilor, a martirilor, a fecioarelor, a tuturor sfintilor, exemplul tuturor celor aleși, conceputa in planul de creatie a lui Dumnezeu. Cea care a sfaramat capul sarpelui infernal, cea care are puterea sa obtina pentru noi indepartarea ispitelor diavolului si iertarea pacatelor noastre, aceia care deci o ignora, sunt de plans. Ei sunt sufletele pierdute care scapa acest unic prilej de mantuire: ajutorul Maicii Preacurate.
Dupa cum Iisus este aparatorul nostru fata de Dumnezeu, tot asa este Maria fata de Iisus pentru noi.
Cel ce a calcat legea lui Dumnezeu sa se arunce in bratele Mariei, Maica Milelor, unica speranta a pacatosilor. Ea este autoarea vietii, Maica Mantuirii. Daca n-ar fi fost Ea, Iisus n-ar fi avut cum sa vina pe lume.
Rugandu-ne Ei, nu ne ratacim niciodata, nu disperam niciodata. Ea este pentru toti darnica, prin Ea cel mort renaste la viata, caci Ea nu dispretuieste pe nimeni. Alergati deci la Maria, Maica Domnului si Mama noastra cu toata increderea
Rugăciunea făcută in comun este mult mai eficace si indeplineste toate conditiunile pentru aceasta. Iisus insusi ne spune: “acolo unde sunt reuniti doi sau trei oameni in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor”. Unul corecteaza lipsurile celuilalt. Si unde poate sa fie mai multa curatenie si inocenta decat intr-un grup de copii crescuti sub indemnul unui misionar devotat pentru slava si dragostea lui Dumnezeu? Ei nu formeaza cu totii decat un suflet si o inima, care striga catre cer.
Lui Dumnezeu Ii plac rugăciunile micilor inocenti, dar El vrea sa vada rabdarea si credinta noastra, El ne lasa multi ani in asteptare si deodata, cand nici nu ne asteptam, minunea se produce.
Pentru cei ce-si folosesc averile si bunurile lor in opera de binefacere si niciodata n-au lasat sa plece de la usa lor un sarac nemiluit, pentru acestia, in clipele lor de restriste si suferinte, Dumnezeu nu ramane surd la cererile lor. Pentru cei ce au credinta, Dumnezeu patrunde in viata lor, implinindu-le rugaciunile.
Rugăciunile pentru cei morti au de asemenea o mare valoare. Dupa spusele Sfantului Pavel “Sufletul care traieste prin credinta si care vede in cele mai mici intamplari actiunea lui Dumnezeu asupra sa, acela ne se mai mira cand survin cele mai grele incercari pentru mantuirea lui si a semenilor lui. Ce consolare minunata simte acesta in fundul sufletului sau ranit de suferinta, gandindu-se ca cerul nu l-a lovit decat spre a-l purifica si mai mult si a-l face instrumentul milei divine”.
Tainele lui Dumnezeu sunt ascunse. Multe necazuri se intampla spre binele nostru, iar noi nu ne dam seama. “Tot raul spre bine”. Cei ce duc o viata retrasa, departe de lume, de agitatiile si ambitiile ei, numai acestia inteleg rostul si mersul evenimentelor.
Oamenii in general in necazurile lor si in suferinte incep intai spre a incerca fel de fel de metode de rezolvare, pur omenesti si numai dupa ce au dat gres in orice, abia atunci incearca si rugaciunea catre Dumnezeu. Ce mare gresala. Prin rugaciune su numai prin rugaciune trebuie sa incepem, ca Dumnezeu este Cel ce da curs evenimentelor si “nici un fir de par din capul nostru nu se misca fara stirea Lui”.
Numai prin rugaciune vom fi inspirati ce anume mijloace omenesti sa folosim pentru rezolvarea cererii noastre si care de fapt nu sunt decat accesorii si mijloace secundare.
Mila lui Dumnezeu este totul. Cine se roaga Lui cu incredere si din primul moment obtine totul.
Important este ca ceea ce cerem sa nu devina o piedica in calea sfinteniei si perfectionarii noastre si de aceea, de multe ori Dumnezeu nu ne acorda ceea ce cerem, fara ca noi sa intelegem aceasta. Exista ceva la mijloc, o ambitie, o mandrie, o dorinta de a trai in pace si liniste, ceea ce nu-i este dat unui crestin adevarat care trebuie sa lupte necontenit cu el insusi si cu altii. Cate si cate taine ascunse stau la baza neindeplinirii cererilor noastre facute lui Dumnezeu. Daca le-am cauta cu inima sincera si lepadati de noi insine, le-am gasi cu siguranta.
Rugăciunile facute pentru pocainta celor rai sunt covarsitor de greu de indeplinit. Un suflet dusmanos fata de Dumnezeu are prejudecati de neinvins impotriva tainelor si miserelor credintei crestine si el se cramponeaza cu furie de ideile si pasiunile sale. Omul credincios este incapabil sa rastoarne astfel de bariere din inima in care domneste diavolul si inca de zeci de ani. Niciodata prin mijloace omenesti nu se va putea inabusi pasiunile unei inimi corupte ce nu cauta decat satisfacerea poftelor sale. Numai Domnul singur poate face o minune cu el si aceasta numai in urma rugaciunii perseverente, umila si plina de incredere. Si in urma sacrificiilor facute in special pentru mantuirea sufletului celui pacatos. Jertfa este necesara, numai ea alunga revolta si dreapta furie a lui Dumnezeu fată de cel împietrit și prigonitor.
In rezumat tot omul, fie bogat sau sarac, prost sau destept, cult sau nu, tanar sau batran, bolnav sau sanatos, daca Il iubeste si cauta pe Dumnezeu prin rugaciune cu toata inima, dornic in mod sincer de a afla adevarul cu credinta, cu umilinta, cu incredere si mai ales cu perseverenta, va vedea miracole in viata lui si ochii i se vor deschide pentru a vedea si a intelege sensul si rostul creației Lui.

3. CATEHEZĂ DESPRE RUGĂCIUNE

Pr. prof. Vasile Gordon are o cateheză despre rugăciune împărțită în mai multe secvențe astfel:

CAPITOLUL III

RELATIA DINTRE EDUCATIA RELIGIOASA SI FACTORII EDUCATIONALI (BISERICA-SCOALA-FAMILIE)

Valoarea educatiei crește intr-o lume in care schimbarile s-au accelarat simtitor,intr-o societate a optiunilor individuale si sociale multiple,marcata de o multitudine de tranzitii,de nature diferite. Educatia este somata sa raspunda provocarilor unei lumi a societatilor si indivizilor in deruta, o lume in care s-au pierdut si se pierd repere, sisteme de referinta. Ea trebuie sa creeze drumuri noi pentru tineri, prin formarea unor cadre cat mai flexibile, a unor capacități și comportamente capabile sa faca fata schimbarii permanente si sa adaptaze elevii la incertitudine si complexitate. Scoala este chemata sa contribuie decisive la reconstructia spiritual, la redefinirea unor noi sisteme de valori.

Educatia raspunde atat cererii sociale, cat si nevoilor si aspiratiilor individuale. Presupune eliberarea de energii launtrice si depasirea, prin implinirea armonioasa si creatoare, a inferioritatii si dependentei pe care le poate simti fiinta umana intr-o societate aflata in schimbare rapida.

In prezent Romania cunoaste o incercare de redefinire a rolului social al educatiei, in contextual unui” parteneriat pentru educatie”, un dialog deschis, lucid, responsabil, intre toti factorii educationali (familie, Biserica, scoala, comunitate locala). Scoala se deschide spre mediul comunitar si se fac propuneri de realizare a osmozei scoala-comunitate (scoala in comunitate si comunitatea in scoala), in perspective intelegerii scolii ca un centru cultural si civic,centru complex de invatare la indemana tuturor, tineri si mai putin tineri.

Cooperarea active a scolii cu ceilalti factori educationali-familia, Biserica- trebuie sa conduca la realizarea unor parteneriate viabile ,de natura sa permita o abordare pozitiva a problemelor diverse ale tinerilor elevi.Scoala trebuie sa gaseasca formele optime prin care cei implicate in acest process de educare sa poata gestiona resursele umane, sa aiba cunostinte psihologice si pedagogice ,sa se poata adapta rapid la managmentul schimbarilor din societatea actuala.

Familia ocupa locul central in viata copilului: aici el traieste primii ani, afla informatii initiale,insuseste valorile, incepe sa descopere lumea sip e sine insusi,acumuleaza si simuleaza modele de comportament, care ii determina ulterior personalitatea. Educatia in familie consta dintr-un ansamblu de actiuni sistematice orientate spre formarea si dezvoltarea calitatilor intelectuale, morale si fizice ale copilului, actiuni care incep sa fie realizate odata sau chiar inainte de conceperea lui.

Familia are rolul de a-i oferi copilului mediul in care el vine pe lume, descopera, invata si insuseste primele notiuni despre el si despre viata ,si tot in familie el afla prima data despre Dumnezeu. Potrivit cercetarilor noi, inca de dinainte de a se naste copilul este influentat si se dezvolta in fuctie de mediul si activitatile pe care mama le intreprinde. A fost demonstrat faptul ca ,dupa nastere,copiii ai caror mame ascultau muzica,recunosteau sunetele cu care se familiarizasera prin intermediul mamei. De asemenea ,muzica bisericeasca, trairile si experientele religioase ale mamei se transmit indubitabil nou-nascutului.Mai târziu, când începe să vorbească și să realizeze anumite acțiuni independent, copilul va imita pe mama care se roagă, va învăța rugăciuni simple și se va comporta asemenea modelului din familie. Tot acum copilul ia legătură cu mediul bisericesc, prin aducerea la Biserică ,participarea la sfintele slujbe; el este impresionat de ambient,de atmosfera tainica a locașului de cult, de cântările religioase, de esteticul cultului; veșminte, icoane, lumina lumânarilor, mirosul tămâiei etc., prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, toate acestea vor crea micului creștin terenul fertil in care mai târziu, prin educația religioasă și prin trăirile religioase personale, vor rodi frumoase virtuți creștine.

“A descoperi frumosul în lucruri, a descoperi ființa umană prin ceea ce este, și nu doar prin felul în care se manifestă, a descoperi noutatea și misterul în tot ceea ce ne înconjoară etc.sunt doar câteva dintre obiectivele educației religioase care confirma această idee”. În realizarea unei educații religioase pot fi propuse următoarele finalități: însușirea cunoștințelor specifice, conturarea conștiinței religiozității și formarea unor atitudini spirituale, reflectate în conduite și fapte de viață.

Pentru orice persoană familia este mediul natural cel mai favorabil pentru formarea, dezvoltarea și afirmarea lui, asigurând condiții de securitate si protecție, atât fizică, dar și psihică, în orice perioadă a vieții. Aici se conturează concepția despre viață și conceptul de sine. Cei ”Șapte ani de acasă”, ca și lipsa lor, marchează destinul fiecărui om. Dacă în familie nu doar s-a vorbit despre cele sacre, despre cele divine, despre adevăr, bine , frumos, dragoste, respect, toleranță, ci copilul a și simțit cum e să fii iubit, a fost obișnuit să manifeste dragoste față de cei dragi, să-i respecte pe cei mai în vârstă, să spună adevărul, știind că va fi tratat cu îngăduință, să aprecieze binele și frumosul, să se îngrijească de cele sacre, acest copil va crește iubitor, politicos, tolerant, responsabil. Dacă copilul va parcipa la elaborarea bugetului familiei, impreună cu părinții va determina prioritățile, va distribui respectiv veniturile, le va completa, în măsura posibilităților sale, acesta va ști să-și gestioneze cu mai mult succes în viitor propriile opțiuni.

Copiii cresc ocrotiți asemenea florilor, sunt împresurați de dragostea părintească. Se înalță vegheați de căldura familiei unde învață primele taine ale lumii înconjurătoare.Află ce este bine și rău, cum să se poarte frumos. Părinții și profesorii contribuie, în strânsă colaborare, la ridicarea nivelului educativ al elevului integrat în colectiv. Reușita acestei acțiuni presupune însă o cunoaștere, inclusiv în sfera vieții religioase.

Copilul trebuie urmarit sistematic și profund sub toate aspectele lui. Viata lui interioara conteaza atat de mult, dezvoltarea lui personala fiind ușa de căpătâi pentru a pătrunde in alte lumi care ii dezvoltă personalitatea, sfera sufletească și mai ales afectivitatea.

Necesitatea unei educații religioase își face simțită nevoia de foarte timpuriu. Această educație este o acțiune amplă, orientată în diverse direcții, dar care își are rolul și scopul bine definit,acela de a da celui educat o înfătișare și o structură deosebită prin dobândirea virtuților.” Ea reprezintă fundamental informativ și formativ-educativ al unei experiențe religios-morale, un suport al aspirației firești a omului spre regăsirea de sine și o parte componentă care prefațează și condiționează educația teologică”.

Educația religioasă, ca și educația în general, trebuie să înceapă cât mai devreme, pentru ca bazele ei să fie cât mai bine înrădăcinate în ființa și personalitatea viitorului adult. Nevoia copilului de concret este împlinită și de icoane, acestea oferindu-i un suport și o reprezentare a lui Dumnezeu, care se păstrează în mintea copilului,permanent. La vârsta la care el începe să înteleagă conceptele abstracte (după 9-10 ani), reprezentarea lui Dumnezeu se îmbogățește, capătă însușiri mai complexe, un nou mod de înțelegere a ideilor dogmatice. Acum trebuie pus accentul pe dezvoltarea trăirilor, a emoțiilor ,pe formarea caracterului moral și mai târziu, spre adolescență, pot fi asimilate conținuturi abstracte. Copilul mic se închina pentru ca mama lui face la fel, nu întelege la această vârstă semnificația gesturilor și simbolistica lor, dar, mai târziu, când va realiza importanța actelor liturgice și va asocia cunoștințele religioase gesturilor de ritual, va dobândi o perspectivă mai complexă asupra religiei trăite.

Astfel educația religioasă, ca și educația în general, trebuie să înceapă cât mai devreme ,pentru ca bazele ei să fie înradăcinate în ființa și personalitatea viitorului adult. Dacă până la 7 ani copilul nu are conștiința bine dezvoltată, totuși el trebuie să fie învățat să distingă faptele bune de cele rele, să cunoască consecințele faptelor sale.

Cunoașterea lui Dumnezeu la o vârsta timpurie se face prin raportarea

la părinții lui ,pe care, în inocența și curățenia sufletească,copilul îi vede atotputernici și atotștiutori. După acest pattern se formează concepția copilului despre Dumnezeu, pentru că altfel nu poate concepe o Ființă pe care nu o vede. Nevoia copilului de concret este împlinită și de icoane, acestea oferindu-i un suport și o reprezentare a lui Dumnezeu ,care se păstrează în mintea copilului, permanent.

Pentru o mai bună înțelegere a importanței Sfintei Liturghii în formarea caracterelor moral religioase ale elevilor pentru că este rugăciunea atotcuprinzătoare a Bisericii propun urmatorul proiect de lecție:

PROIECT DE LECȚIE

Propunător: Iacobescu Cristina Elena

Data:

Unitatea de învățământ: Școala gimnazială Regina Maria

Clasa: a VIII a

Disciplina: Religie

Subiectul lecției: Sfânta Liturghie – rugăciunea atotcuprinzătoare a Bisericii

Tipul lecției: mixtă

Scopul lecției: dobândirea consolidarea și sistematizarea cunoștințelor despre Sfânta Liturghie și consolidarea comportamentului moral-religios.

Obiective operaționale:

La sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:

O1 – să definească Sfânta Liturghie;

O2 – să prezinte date generale despre Sfânta Liturghie, precizând momentul instituirii, săvârșitorii și participanții la Sf. Liturghie, locul și timpul săvârșirii Sfintei Liturghii.

O3 – să descrie modul de pregatire a unui bun creștin pentru Sf. Liturghie.

O4 – să enumere Sfintele Liturghii ale bisericii Ortodoxe, precizând autorii acestora;

O5 – să argumenteze importanța și necesitatea Sfintei Liturghii pentru un bun creștin.

Strategia didactică

Metode și procedee: conversația, argumentarea, explicația, demonstrația cu substitute, audiția muzicală, lectura.

Mijloace de învățământ: icoana Cina cea de Taină, caseta audio/ Cd, Sf. Scriptură, fișa de lucru.

Forme de organizare a activității elevilor: activitate frontală și activitate individuală.

Resurse:

Oficiale : Programa școlară pentru disciplina Religie, clasa a VIII a

Planificarea calendaristică orientativă, clasa a VIII a

Temporale : • număr de lecții : 1

• durata : 50’

3. Bibliografice:

1. Brăniște, Pr. Prof. Dr. Ene, Liturgica generală, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, Buc. , 1993

2. Cabasila , Nicolae, Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii despre viața în Hristos, editura Arhiepiscopiei Bucureștilor, 1992.

3. Călugăr, Dumitru, Hristos în școală ( II ), editura Episcopiei Romanului și Hușilor, Roman , 1990.

4. Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Editura “ Polirom”, Iași, 1999.

5. *** Liturghier, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, Buc. 1987.

6. Șebu, Pr. Prof. Dr. Sebastian, Opriș, Dorin, Opriș, Monica , Metodica predării religiei, Editura “ Reîntregirea”, Alba Iulia, 2000.

Scenariul didactic

Momentul organizatoric: ( 1’)

• Salutul

• Rugăciunea

• Notarea absențelor

• Pregătirea pentru începerea orei.

Verificarea cunoștințelor însușite: ( 8’)

• Se cere elevilor:

Definiți Biserica.

Când a fost întemeiată Biserica?

Precizați cine sunt membrii Bisericii.

Enumerați însușirile Bisericii și argumentați-le.

Pregătirea elevilor pentru receptarea noilor cunoștințe: ( 5’)

• Se adresează elevilor următoarele întrebări:

Ce este Biserica , privită ca locaș de rugăciune?

R: …locașul sfânt în care se adună credincioșii pentru a-L preamări pe Dumnezeu.

Care este fapta și dovada cea mai înaltă prin care omul cinstește si preamăreste pe Dumnezeu?

R:…sacrificiul sau jertfa.

Ce este jertfa?

R:…dăruirea plină de iubire și evlavie în cinstea lui Dumnezeu

Precizare:

Hristos S-a adus pe Sine jertfă pentru mântuirea noastră.

Cum se numeste slujba prin care se reactualizează , în chip nesângeros, jertfa lui Hristos?

R: …Sfânta Liturghie

Anunțarea titlului și a obiectivelor: ( 2’)

•Se anunță și se scrie pe tablă data și titlul lecției: Sfânta Liturghie- rugăciunea atotcuprinzătoare a Bisericii.

• Se precizeaza obiectivele lecției.

Comunicarea / însușirea noilor cunoștințe: ( 20’)

• Se adresează elevilor următoarele întrebări:

Cine asăvârșit prima Sfântă Liturghie?

R:… Mântuitorul

Când a săvârșit-o? Relatați acel moment,

R:…înainte de Patima Sa, la Cina cea de Taină. Serbând atunci Paștile cu ucenicii Săi, Iisus luând pâinea si binecuvântănd a dat ucenicilor Săi , zicând: “ Luați, mâncați, Acesta este Trupul Meu.” Luând apoi paharul și mulțumind, le-a dat lor , zicând: “ Acesta este Sângele Meu al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor.” ( Matei 26, 26-28)

• Se prezintă icoana Cina cea de taină și se audiază o casetă cu acest moment al Sfintei Liturgii.

Precizare:

Mântuitorul le-a dat Sfinților Săi Apostoli, la Cină , sub forma nesângeroasă a pâinii și a vinului, această jertfă pe care trebuiau să o aducă de atunci înainte Ucenicii săi, după porunca Sa: “ Aceasta să faceți, întru pomenirea Mea!” ( Luca 22, 19)

Urmând porunca Învățătorului lor iubit, Sfinții Apostoli și mai apoi ucenicii lor comemorau zilnic Jertfa Mântuitorului. Ei mulțumeau și se rugau îndelung, ca Domnul să prefacă pâinea și vinul de pe masa lor în Însuși Sfântul Său Trup și Sfântul Său Sânge, cu care apoi se împărtășeau. Același lucru l-au facut mai târziu și urmașii sfințiți ai Sfinților Apostoli, adică arhiereii și preoții, cărora ei le-au împărtășit harul dumnezeiesc de a săvârși această Sfânta Taină.

Astfel a luat naștere slujba numită Sfânta Liturghie.

• Pe baza celor explicate mai înainte, se cere elevilor să precizeze ce este Sfânta Liturghie.

• În funcție de răspunsurile elevilor, profesorul intervine, formulează si notează pe tablă, iar elevii în caiete:

“ Sfânta Liturghie este cea mai importantă slujba a cultului ortodox, prin care pâinea și vinul care se aduc lui Dumnezeu ca jertfă nesângeroasă se prefac în Trupul și Sângele Mântuitorului nostrum Iisus Hristos prin pogorârea Sfântului Duh asupra lor și se oferă credincioșilor pentru împărtășire spre iertarea păcatelor și viața de veci.”

• Notează pe tablă cine și când a instituit Sfânta Liturghie, chiar dacă acest lucru este cunoscut de elevi, pentru ca în finalul lecției elevii vor avea pe caiete o schema cu date importante despre Sfânta Liturghie.

• Se adresează elevilor următoarele întrebări:

Cine poate săvârși slujba sfintei Liturghii?

R:…arhiereii, preotii

Precizare:

Numai arhiereii și preoții sfințiți după rânduiala canonică a Bisericii pot săvârși Sf, Liturghie. În afară de preotul săvârșitor al sfintei Jertfe, pentru săvârșirea Sf. Liturghii mai este nevoie de cel puțin un cântăreț care să dea răspunsurile la strană și să ajute pe preot în anumite momente ale slujbei.

• Se notează pe tablă săvârșitorii Sfinei Liturghii.

Cine mai poate participa la Sf. Liturghie?

R:…orice membru al Bisericii și oricine doreste să devină membru al Bisericii.

• Se notează pe tablă participanții la Sfânta Liturgie.

Unde se săvârșește Sf. Liturighie?

R:…în biserică sau în paraclis și în capele sfințite.

Precizare:

Sf. Liturghie se poate săvârși și afară, numai în cazuri cu totul excepționale, ca de exemplu, pe câmpul de luptă, si numai cu binecuvântarea episcopului locului.

• Se notează pe tablă locul săvârșirii Sf. Liturghii.

Când se săvârșește Sf. Liturghie?

R:…în mănăstiri zilnic, iar în bisericile de mir duminicile și în sărbători; dimineața.

Precizare:

Există în anul bisericesc câteva zile în care nu se săvârșeste Sf. Liturghie, nici măcar în mănăstiri. Aceste zile se numesc zile aliturgice și sunt notate pe calendar. O astfel de zi este Vinerea Patimilor.

• Se notează pe tablă timpul săvârșirii Sfintei Liturghii.

Voi participați, de obicei, la Sf. Liturghie?

Cum vă pregătiți pentru participarea la Sfânta Liturghie?

• Se propune lectura unor texte scripturistice , pentru a ilustra cum trebuie să ne pregătim pentru a merge “ în casa lui Dumnezeu”( Matei 5, 23-24; I Timotei 2, 8-9; Evrei 10, 22)

• După ce se numesc trei elevi pentru a citi aceste texte din Sfânta Scriptură ( sau de pe o fișă) , se discută textele și se completează sau se reformulează răspunsurile la întrebarea pusă mai înainte:

Pregătirea pentru participarea la Sfânta Liturghie se face având în vedere atât sufletul cât și trupul. Ne curățim sufletul prin rugăciune, cu înfrânare de la păcate și cu împăcarea inimii, alungând din ea orice ură. Ne spălam trupul, ne îmbrăcam cu haine curate și decente, de sărbătoare.

Dacă vrem să ne împărtășim , trebuie să postim și să ne spovedim înainte.

Dacă putem, pregătim un dar pentru altar: lumânări, tămâie, prinoase din rodul pământului. Nu trebuie să uităm nici prescura, vinul și pomelnicul cu numele celor vii și ale celor adormiți.

• Se precizează că în Biserica Ortodoxă există trei Liturgii și anume: Liturghia Sf. Ioan Gură de aur, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Liturghia darurilor mai înainte sfințite sau Sf. Grigore Dialogul.

• Se notează pe tablă cele trei Liturghii.

• Se explică elevior că rânduiala acestor Liturghii se găsește într-o carte numită Liturghier, care se află totdeauna în altar, la îndemâna preotului liturghisitor. Cele trei Liturghii se săvârșesc în anumite perioade ale anului. De cele mai multe ori, în cursul anului bisericesc se săvârșește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

6.Fixarea și sistematizarea cunoștințelor: ( 6’)

• Se adresează elevilor următoarele întrebări:

-Ce este Sf. Liturghie?

-Cine a instituit Sf. Liturghie?

-Când a fost instituită Sf. Liturghie?

-Cine poate săvârși Sf. Liturghie?

-Unde se poate săvârși Sf. Liturghie?

– Cum trebuie să se pregătească un bun creștin pentru a participa la Sf. Liturghie?

-Care sunt Liturghiile care se săvârșesc în Biserica Ortodoxă?

7. Asociera , generalizarea și aplicarea: ( 5’)

• Se citește minunea Eliberat prin Sfânta Liturghie ( * ) și se cere elevilor să argumenteze importanta și necesitatea Sf. Liturghii pentru viața unui creștin.

8. Aprecierea activității elevilor : ( 1’)

• Se fac aprecieri generale și individuale, privind atat pregătirea elevilor pentru elecție, cât și implicarea în predarea noilor cunoștințe.

9. Precizarea temei pentru acasă: (1’)

• Se anunță și se dau explicații pentru tema de acasă.

“ Încercați împreună cu familiile voastre să participați cât mai des la Sfânta liturghie.

10. Încheierea activității: ( 1’)

• Rugăciunea

• Salutul

(*) Eliberat prin Sfânta Liturghie

Un ostaș, frate cu un preot, stătea rănit pe câmpul de luptă. După câteva ore în care s-a zbătut între viață și moarte, acesta și-a revenit în fire, și-a legat singur rănile sale, dar, încercând să se întoarcă spre casa sa, a fost prins de dușmani.

Fiind luat prizonier și având oarecare îngrijire acolo, și-a văzut rănile vindicate. Preotul, fratele lui, il căută printre trupurile celor morți în război și aflând pe alt ostaș care semăna cu el, l-a îngropat cu cinste și i-a făcut pomenire, slujind pentru el Sf. Liturghie. Și a arătat Domnul Dumnezeu o minune: fratele preotului, ostașul, fiind în robie, ca să nu fugă , a fost legat și pus în fiare, dar toate legăturile șî fiarele acelea au căzut de pe el. Stăpânul său l-a întrebat ce înseamnă toate acestea și cu ce farmece umblă. Iar ostașul a răspuns: “ Mi se pare că fratele meu, fiind preot și socotind că sunt mort, face pentru mine Sf. Liturghie și , de-aș fi fost eu acum în lumea cealaltă, aș fi fost eliberat de chinuri.”

După un timp, l-a vândut stăpânul său pe ostaș în alt oraș, dar și acolo , orice legătură si fiare se puneau pe el, toate se dezlegau și cădeau. Cel de-al doilea stăpân, văzând că ostașul nu poate fi legat cu nici un fel de legătură, i-a dat drumul în țara lui, ca să-I trimită de acolo prețul răscumpărării sale.

Ajuns acasă, ostașul a povestit fratelui său, preotul care se ruga pentru el, apoi celorlalți membri ai familiei toată întâmplarea. Toți au ințeles că pomenirile Sfintelor Liturghii pot ajuta mult spre mântuirea sufletului și a trupului.

CAPITOLUL IV

SISTEMUL METODELOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT.

Descrierea principalelor metode didactice

Metodologia didactică vizează ansambulu metodelor și procedeelor didactice utilizate în procesul de învățământ precum și teoria care stă la baza acestuia.

Metoda didactică. Prin "metodă de învățământ" se înțelege o modalitate comună de acțiune a cadrului didactic și a elevilor în vederea realizării obiectivelor pedagogice. Cu alte cuvinte, metoda reprezintă un mod de a proceda care tinde să plaseze elevul într-o situație de învățare, mai mult sau mai puțin dirijată. Sub raportul structurării, metoda este un ansamblu organizat de operații si procedee.În anumite situații, o metodă poate deveni procedeu în cadrul altei metode (ex. problematizarea poate fi inclusă într-o demonstrație).

Sistemul metodelor de învățământ conține:

– metode tradiționale, cu un lung istoric în instituția școlară și care pot fi păstrate cu condiția reconsiderării și adaptării lor la exigențele învățământului modern;

– metode moderne, determinate de progresele înregistrate în știință și tehnică, unele dintre acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare științifică, punându-l pe elev în situația de a dobândi cunoștințele printr-un efort propriu de investigație experimentală; altele valorifică tehnica de vârf (simulatoarele, calculatorul).

Termenul metodă derivă etimologic din două cuvinte grecești (odos „cale" ; metha – „spre", „către") și are intelesul de „drum (către)…", „cale (spre)…". in didactică, metoda se referă la calea care e urmată, drumul ce conduce la atingerea obiectivelor educationale Metoda didactică este o cale eficientă de organizare și desfășurare ale predării-învătării și se corelează cu celelalte componente ale instruirii.Metodele de invatamant pot fi intelese mai bine si ca modalitati de organizare si conducere a procesului de predare-invatare si evaluare a performantelor scolare in functie de obiectivele cadru si de referinta.

Procedeul didactic. Metoda se aplică printr-o suită de operații concrete, numite procedee. Procedeul didactic reprezintă o secvență a metodei, un simplu detaliu, o tehnică mai limitată de acțiune, o componentă sau chiar o particularizare a metodei. 0 metodă apare ca un ansamblu corelat de procedee considerate a fi cele mai oportune pentru o situație dată de Invățare.

1. Descrierea principalelor metode de invățământ

Sistemul metodelor de învățământ. In cele ce urmează ma voi opri asupra unei clasificări realizate de I.Cerghit care are la bază criteriul izvorul cunoașterii sau sursa generatoare a învățării școlare.

1.1. Metode de comunicare

1.2.1. Metode de comunicare orală: – expozitive (povestirea, descrierea, explicația, prelegerea clasică, prelegerea cu oponent, prelegerea tip dezbatere, instructajul, conferințe).

– interogative (conversația, discuția colectivă,problematizarea,învățarea prin redescoperire, metodele de dezvoltare și stimulare a creativității)

1.2.2. Metode de comunicare scrisă (lectura, studiul cu manualul sau cu lte surse bibliografice)

1.2. Metode de explorare a realității

a. Metode de explorare directă (observația organizată. Lucrări experimentale, studiul de caz, cercetarea documentelor și vestigiilor istorice, efectuarea de anchete de teren, elaborarea de monografii etc.)

b. Metode de explorarae indirectă (demonstrația cu ajutorul obiectelor reale, demonstrarea cu ajutorul imaginilor, demonstrația grafică, modelarea.)

1.3. Metode de acțiune

a. Metode de acțiune reală (exerciții practice, lucrări practice, aplicații tehnice elaborarea de proiecte, activități de creație)

b. Metode deacțiune simulată (jocul didactic, jocul de simulare, învățarea pe simulatoare)

1.4. Instruirea asistată de calculator

1.2.1.Metode de comunicare orală

1.2.1.1. Metode expozitive

a. Expunerea. Constă in prezentarea de către profesor a unor cunoștințe noi, pe cale orală, in structuri bine inchegate, ceea ce garantează o eficiență sporită, prin transmitere
a unui volum mare de informații intr-o unitate de timp determinată. In funcție de natura și amploarea deducțiilor și argumentelor desfășurate, de stilul discursiv și de concretețea limbajului folosit, expunerea cunoaște mai multe variante : povestirea, explicația, prelegerea, expunerea universitară, expunerea cu oponent.

b. Povestirea este o narațiune simplă, intr-un limbaj expresiv, folosită cu precădere la clasele mici. Prin ornamentarea discursului cu figuri de limbaj se realizează o participare afectivă a elevilor, se stimulează imaginația, se antrenează noi motivații și disponibilități de invățare.

c. Explicația presupune o dezvăluire a adevărului pe baza unei argumentații deductive. Cu acest prilej , se pun in mișcare operații logice mai complicate precum inducția, deducția, comparația, sinteza, analiza, analogia. Accentul cade, totuși, pe receptare și mai puțin pe interpretareacunoștințelor. Aceasta metoda didactică urmărește să dezvăluie, să clarifice și să asigure înțelegerea semnificațiilor, cauzelor relațiilor, principiilor, legilor, ipotezelor, teoriilor etc. esențiale, care definesc obiectele, fenomenele, procesele etc. studiate.

În sens etimologic, a explica = a face să fie mai ușor de înțeles, a lămuri;Este una dintre metodele /procedeele clasice indispensabile predării oricărei discipline.Prin modul în care se desfășoară, explicația poate reprezenta un model de argumentare pentru elevi.

d. Prelegerea constă in expunerea de către profesor a unui volum mai mare de cunoștințe, bine organizate și sistematizate, și presupune o mai mare maturitate receptivă a elevilor. De regulă, metoda se recomandă claselor mai mari.

Prelegerea se realizează la nivelul unor colectivității organizate sub forma unui auditoriu omogen din perspectiva pregătirii și a motivației învățării. În sens etimologic , „prelegerea” derivă din termenii latinești: „prae” = în fața cuiva ( a unui auditoriu); „legere” = acțiunea de citire.Semnificația cuvântului prelegere = citire în fața unui auditoriu a evoluat în sensul de „ prezentare liberă a unei teme în fața unui auditoriu”

Prelegerea este metoda didactică , cu caracter abstract și nivel științific înalt, care oferă posibilitatea comunicării (prezentării) unui volum mare de informații într-o unitate de timp, de obicei 2 ore didactice.Prin urmare,ea folosește ca procedee didactice descrierea și explicația, îmbinate cu diferite modalități demonstrativ-intuitive, logico-matematice specifice predării unei discipline. De regulă, prelegerea ia forma unei înlănțuiri logice de raționamente, prin intermediul căreia profesorul comunică o unitate informațională nouă, sau puțin cunoscută din programa școlară unui auditoriu. Având în vedere exigențele legate de pregătirea auditoriului, înțelegerea și necesitatea, concentrării atenției pe o durată mai mare (2 ore, de regulă), prelegerea se recomandă a fi utilizată pentru un auditoriu adult, studenți sau elevi în ultimele clase de liceu. Se va face astfel diferențierea între prelegerea școlară și prelegerea universitară sau cursul magistral.

În funcție de anumite criterii cum ar fi: perioada de predare, mijloacele și „limbajele” folosite, specificul disciplinei etc, se pot defini următoarele tipuri de prelegeri:

-Prelegerea magistrală – este o formă de expunere tradițională, de tipul „ex cathedră” (de la catedră), care folosește preponderent comunicarea „orală” combinată cu scrisul la tablă sau cu alte „limbaje” de comunicare (audio-vizuale etc).

-Prelegerea gen dezbatere sau discuție – îmbină comunicarea orală cu conversația didactică (întrebări și răspunsuri) adică o combinație dintre comunicarea orală expozitivă și cea conversativă . Specificul acestui tip de prelegere constă în faptul că, după o expunere concentrată și sistematizată a temei de către profesor, urmează, în aceeași ședință, o dezbatere, o discuție colectivă pe marginea temei respective.

-Prelegerea cu demonstrații și aplicații – îmbină mesajele orale intuitive cu mesaje logico-matematice și aplicative, îmbinând dirijarea profesorului cu participarea activă și efectivă a elevilor, asigurând un caracter afectiv-participativ și euristic al predării-învățării.

-Prelegerea cu oponenți – implică alte cadre didactice sau elevi foarte bine pregătiți în domeniul respectiv, care, prin întrebări și observații, să aducă lămuriri și completări suplimentare temei aflate în dezbatere.Astfel de intervenții dau un caracter activ-participativ, elevat și interesant prelegerii, eliminând monotonia și apatia auditoriului.

-Prelegerile în echipă (sau „team teaching-ul”) – necesită cooperarea mi multor specialiști sau cadre didactice care prezintă, într-o corelație științifică și metodico-didactică, diferite teme sau lecții. Se crează astfel posibilitatea îmbunătățirii calității predării-învățării datorită acțiunii simultane a unor competențe diferite, a talentului lor pedagogic.

-Prelegeri audio-video – cum ar fi înregistrările pe benzi magnetice, C.D.-uri sau casete video, care pot fi audiovizionate direct sau prin mass media, urmate de îndrumări de studiu, explicații suplimentare, sau recomandări pentru studiul individual.

e. Expunerea cu oponent este o formă dramatizată a expunerii propriu-zise, ce presupune prezența celui de-al doilea cadru didactic (sau a unui elev instruit In acest sens). Prin formularea unor Intrebări, crearea unor situații problematice, se inviorează mersul expunerii, imprimând un caracter euristic căutării unor soluții, rezolvării unor probleme. Comunicarea intre profesor și elev este unidirecțională, iar feedback-ul este mai slab.

In același timp, expunerea asigură o slabă individualizare a predării și Invățării. De aici nu rezultă că metoda expunerii ar trebui eliminată. Alegerea și folosirea ei vor fi justificate de adecvarea la o situație didactică dată – atunci când se utilizează ca atare – sau prin imprimarea unei note activizante sau euristice (prin recursul la intrebări, luări de poziție, Incercări de prob1ematizare pe anumite secvențe, discriminări valorice etc.)

1.2.1.2. Metodele interogative

a.Conversația

Cuvântul conversație provine din termenii latinești conversatio, compus din con= cum, cu și versus= întoarcere, cea ce sugerează acțiunea de întoarcere de examinare a unei probleme sub toate aspectele ei. Problema importantă în conversație o reprezintă formuarea întrebărilor, structurarea întrebărilor și a răspunsurilor. Funcțiile pe care le îndeplinește această metodă justifică interesul de care se bucură:

Conversației – ca metodă de comunicare orală – i s-a acordat o atenție deosebită de către toți marii pedagogi, din antichitate și până în zilele noastre, datorită valențelor activ-participative, euristice și formtive în cadrul procesului de predare-învățare.Prin conversație se stabilește o relație și o comunicare intimă și eficientă între inteligența profesorului și cea a elevului, permițând o activitate intelectuală și profesională elevată care asigură atât progresul învățării cât și satisfacția procesului de predare-învățare. Conversația îi ajută pe elevi să se exprime, să gândească și să răspundă, să reproducă și să folosească cunoștințele asimilate.

Conversația catehetică – are la bază învățarea mecanică, „pe de rost”, specifică elevului mediu și perioadei „magister dixit” (profesorul a spus).

Conversația euristică – este o formă de conversație bazată pe învățarea conștientă, folosindu-se dialogul profesor-elev.o mare importanță o dețin întrebările, atent puse tocmai pentru a-I invit pe elevi să reflecteze, să argumenteze, să descopere. Este mult mai eficientă deorece elevii realizează un efort de gândire cu efecte formative majore, dezvoltându-se gândirea convergentă și divergentă materializată în explicații, aplicații, analize, sinteze, interpretări etcAcest tip de conversație mai este cunoscut și sub denumirea de „maieutică”, încă de pe vremea filosofului grec Socrates (469 ÷ 399 î.Hr).Conversația euristică poate fi folosită cu succes la toate disciplinele de specialitate, atât pentru lecții de comunicare-asimilare de noi cunoștințe cât mai ales, pentru lecțiile de fixare- consolidare a cunoștințelor și lecțiile de recapitulare și sistematizare.

Conversația euristică este o metodă dialogală, de incitare a elevilor prin intrebări, și are la bază maieutica socratică, arta aflării adevărurilor printr-un șir de intrebări oportun puse. Prin intermediul acestui procedeu, elevii sunt invitați să realizeze o incursiune 1n propriul univers cognitiv și să facă o serie de conexiuni care să faciliteze dezvăluirea de noi aspecte ale realității. Practica didactică actuală trebuie să instituie un dialog veritabil Intre participanții la educație. Metoda conversației socratice solicită inteligența productivă, spontaneitatea și curiozitatea, lăsând elevilor mai multă libertate de căutare. Punerea unei probleme contribuie la apariția motivului cognitiv, iar metoda de rezolvare sfârșește să fie adoptată de elev ca o „valoare intelectuală proprie, care incepe să-i motiveze activitatea ulterioară, să-i creeze cadrul și orientarea.Contextul punerii unei intrebări poate fi atât natural, spontan, cât și artificial, premeditat, când elevul, „stârnit" de profesor, caută să invingă dificultătile, dobândind noi cunoștinte. De preferat este să se renunte la intrebări limitate, inguste, prin care „profesorii îi determină (pe elevi) să spună ceea ce ar fi spus ei inșiși", căci se realizează de fapt „un invătământ expozitiv camuflat". De asemenea, interventia directă a educatorului în dialog mărește pasivitatea și conformismul, in timp ce intliiența indirectă favorizează initiativa și spontaneitatea tinerilor și le dezvoltă capacitatea de a coopera în rezolvarea de probleme.

Problema trebuie să fie bine formulată deoarece, după cum se spune în mod curent, o i'ntrebare bine pusă este pe jumătate rezolvată. Propozitia interogativă scapă distinctiei adevă.r/fals. Ea poate fi calificată drept corectă, având sens, sau incorectă., fără sens. Propozitia interogativă este corectă dacă sunt satisfăcute următoarele axiome :

-faptul supus interogării nu este absurd ;

-cel interogat poate în principiu să răspundă.

Să facem observatia că tipologia Intrebă.-rilor avansate trebuie să fie largă și flexibilă, enuntându-se, 1n functie de circumstante, Intrebări de tip reproductiv (ce ? , unde ? , când ?), productiv (de ce ? , cum ? ), Intrebări ipotetice (dar dacă ? ), de evaluare (ce este mai bun, drept, bine, frumos ?), Intrebări divergente (care orientează gândirea pe traiecte inedite), intrebări convergente (ce imbie la analize, sinteze, comparatii etc.).

Există un dinamism inerent In punerea Intrebărilor. Ele se leagă, se cheamă și se completează reciproc. 0 Intrebare „trezește" alte Intrebări, declanșându-se o reactie 1n lant In „generatorul" erotetic. intrebarea pusă poate ascunde, uneori, alte intrebări neformulate Incă. Ne fixăm o Intrebare, dar nu știm care vor fi următoarele.

Unele intrebări de tip simplu sau reproductiv se pot converti in altele complexe sau productiv-cognitive, prin introducerea unor functori relativizatori ca : „ce se Intâmplă dacă", „ce credeti voi", „totuși", „dacă", „nu cumva, oare" etc.

b. Metoda discuțiilor si dezbaterilor.O altă metodă din această categorie mult utilizată azi este metoda discuțiilor și dezbaterilor. Discuția, arată I. Cerghit, are „semnificația unui schimb reciproc și organizat de informații și de idei, de impresii și păreri, de critici și de propuneri în jurul unei teme sau chestiuni determinate.” Dezbaterea este o discuție mai largă și mai amănunțătăa unor problemeadeseori controversate și rămase deschise, urmărindu-se influențarea convingerilor, atitudinilor și conduitei participanților.

Prezentăm în continuare avantajele și limitele acestor metode:

Pentru a reduce limiteleacestor metode și aici putem recurge la prezentarea unor materiale audio.vizuale pentru a dinamiza / susține discuția. De asemenea este importantă abilitatea profesorului de a conduce discret discuția și de a interveni atunci când unele persoane tind să domine și să încurajeze participarea a cât mai mulți participanți.de asemenea respectarea structurii unei discuții/dezbateri contrbuie la buna ei desfășurare:

a. introducerea în dezbatere (formularea problemei de către conducătorul discuției)

b. dezbaterea propriu-zisă (luările de cunânt ale participanților)

c. sintetizarea rezultatelor (sistematizarea concluziilor și a argumentelor la care s-a ajuns, însoțite de aprecieri).

c. Problematizarea. Denumită și predare prin rezolvare de probleme sau predare productivă de probleme, problematizarea reprezintă una dintre cele mai utile metode, prin potențialul ei euristic și activizator.Metoda constă in crearea unor dificultăți practice sau teoretice, a căror rezolvare să fie rezultatul activității proprii de cercetare, efectuate de subiect ; este o predare și o insușire pe baza unor structuri cu date insuficiente. 0 situație-problemă desemnează o situație contradictorie, conflictuală., ce rezultă din trăirea simultană a două realități : experiența anterioară (cognitiv-emoțională) și elementul de noutate și de surpriză, necunoscutul cu care se confruntă subiectul. Acest conflict incită la căutare și descoperire, la intuirea unor solutii noi, a unor relatii aparent inexistente Intre antecedent și consecvent.

Specificul acestei metode constă In faptul că profesorul nu comunică, pur și simplu, cunoștinte gata elaborate, ci dezvăIuie elevilor săi „embriologia adevărurilor", punându-i in situatia de căutare și de descoperire. in problematizare, cel mai important lucru este crearea situatiilor problematice și mai putin punerea unor intrebări, care ar putea foarte bine să și lipsească.

Problematizarea presupune mai multe momente : un moment declanșator, unul tensional și unul rezolutiv. Recurgerea la această metodă implică respectarea anumitor conditii : existenta, la elev, a unui fond aperceptiv suficient, dozarea dificultătilor In functie de o anumită gradatie, alegerea celui mai potrivit moment de plasare a problemei in lectie, manifestarea unui interes real pentru rezolvarea problemei.

Problematizarea sau predarea prin rezolvare de probleme-este o metodă de comunicare orală conversative care urmărește realizarea obiectivelor propuse prin formularea, lansarea și rezolvarea unor situații-problemă. Altfel spus, metoda constă în crearea unor dificultăți practice sau/și teoretice, a căror rezolvare presupune o activitate proprie de cercetare efectuată de către elevi, dezvoltându-le acestora gândirea independentă.

De menționat că noțiunea de „situație-problemă” trebuie înțeleasă ca un concept pedagogic distinct de conceptul de „problemă”.Astfel, conceptul de „situație-problemă” desemnează o situație contradictorie, conflictuală, ce rezultă din trăirea simultană a două realități incompatibile între ele- pe de o parte experiența trecută, iar pe de altă parte elementul de noutate, de surpriză, necunoscutul cu care este confruntat elevul/studentul.Conceptul didactic de problemă, reprezintă o sarcină didactică rezolvabilă prin aplicarea unor cunoștințe dobândite anterior.

Prin urmare, rezolvarea unei situații-problemă solicită la căutare și descoperire, la găsirea unor soluții noi, la găsirea unor relații aparent absente între „vechi” și „nou”, între „experiența trecută” și „necunoscut”. Problematizarea presupune, deci pe lângă înțelegerea noțiunii de situație – problemă și definirea noțiunilor predare problematizată și învățare problematizată.

Predarea problematizată constă în crearea situațiilor-problemă, este realizată de cadrul didactic care asigură, prin proiectare didactică, organizarea situațiilor problematice, formularea acestora prin obiective concrete și specifice, ajută elevii în sesizarea și conștientizarea „conflictului”

1.2.2.Metodele de comunicare scrisă

a. Lectura este metoda principală de comunicare scrisă. Ca tehnică fundamentală de muncă intelectuală, lectura îndeplinelte următoarele funcții:

-de culturalizare

-de învățare propriu-zisă (de instruire și autoinstruire)

-de informare

-de documentare etc.

Există mai multe tipuri de lecturi care pot fi clasificate astfel:

-lectura lentă, de profunzime care presupune înțelegerea noțiunilor din text

-lectura rapidă, utilă pentru formarea imaginii de ansamblu a textului

După modul de desfășurare a lecturii distigem:

-lecturi crtice

-lecturi paralele- care evidențiază asemănările și deosebirile dintre texte

-lecturi explicative

-lecturi problematizate

-lectura-investigație de text (studiu de text)

-lectura lineară – oprimă lectură de formare a unei imagini asupra cuprinsului unui text

-lectura selectivă

-lectura continuă de informare

-lectura cu caracter analitic sau sintetic

-lectura de asimilare (pentru pregătirea unui examen)

1.2. Metode de explorare a realității.

Etimologia cuvântului „explorarea” ne arată că acesta provine de la verbul „a explora” = ”a a cerceta o țară sau o regiune necunoscută sau puțin cunoscută cu scopul de a face descoperiri sau studii științifice” (conform DEX ). Extinzând conținutul definiției la procesul de învățământ, prin metodele de explorare se înțelege„ansamblul activităților desfășurate în vederea cercetării, studierii urmăririi unor obiecte și fenomene de către elevi, sub îndrumarea cadrului didactic, în scopul sesizării, descifrării și înțelegerii unor noi aspecte ale realității și îmbogățirea cunoștințelor despre aceste realități”.

a. Observația – este o metodă de explorare directă a realității care presupune însușirea unei experiențe din contactul nemijlocit cu lumea reală a obiectelor. Prin acțiunea de observare se urmărește descifrarea, descrierea, explicarea și interpretarea unor fenomene din perspectiva unor sarcini concrete de învățare. Acest lucru presupune existența unor obiecte reale, care sunt descrise concomitent cu vizualizarea pe obiect a celor prezentate. Observația implică obligatoriu existența unor mijloace de învățământ corespunzătoare.Ca acțiune exploratorie intenționată, sistematică și organizată observația va avea întotdeauna și o valoare euristică și participativ- activă, dezvoltând receptivitatea și spiritul de observație.

Observația didactică reprezinta urmărirea atentă a unor obiecte și fenomene de către elevi, fie sub indrumarea cadnilui didactic (observația sistematică), fie în mod autonom (observația independentă), 1n scopul depistării unor aspecte noi ale realității și al Intregirii unor informații. Observația are o valoare euristică și participativă, Intrucât ea se bazează pe (și dezvoltă) receptivitatea elevilor față de fenomenologia existențială. Observațiile pot fi de scurtă sau de lungă. durată. Prin observații, se urmăresc explicarea, descrierea și interpretarea unor fenomene din perspectiva unor sarcini concrete de invățare, exprimarea și explicitarea rezultatelor observațiilor cu ajutorul unor suporturi materiale (referate, tabele, desene, grafice). in același timp, această metodă conduce și la formarea unor calități comportamentale cum ar fi consecvența, răbdarea, perseverența, perspicacitatea și imaginația.

b. Experimentul – se caracterizează prin faptul că elevii au posibilitatea să intervină în determinarea condiților de desfășurare a unui fenomen sau proces.Experimentul este definit și ca „procedeu de cercetare în știință, care constă în provocarea intenționată a unor fenomene în condițiile cele mai propice pentru studierea lor și a legilor care le guvernează”

Din punct de vedere didactic, experimentul poate fi și trebuie folosit pentru dezvoltarea spiritului de investigare, a curiozității științifice și implică următoarele etape :

-motivarea psihopedagogică a elevului;

-argumentarea importanței experimentului pentru activitatea didactică;

-prezentarea ipotezelor de lucru;

-reactualizarea cunoștințelor necesare desfășurării experimentului;

-desfășurarea experimentului;

-observarea și consemnarea principalelor fenomene ce apar pe parcurs;

-prelucrarea rezultatelor și elaborarea concluziilor preliminare;

-definitivarea concluziilor în sens științific și pedagogic, raportarea lor la ipoteze și validarea (sau invalidarea) acestora.

De menționat că activitatea experimentală poate avea caracter:

-de cercetare – pentru familiarizarea elevilor cu demersul investigației știintifice;

-aplicativ – verificarea unor idei teoretice, modul de obținere a unor substanțe chimice etc;

-demonstrativ – de ilustrare, de susținere a unei explicații;

-de formare a unor deprinderi psiho-motorii – pentru dezvoltarea abilităților de mânuire a unor aparate sau instrumente de măsurare.

c. Demonstrația – constă în cunoașterea adevărurilor prin prezentarea, descrierea, observarea obiectelor, fenomenelor și proceselor studiate.

Așa cum indică și etimologia cuvântului „a demonstra: a arăta în mod convingător, prin argumente, prin raționamente logice sau prin exemple concrete, adevărul sau neadevărul unei afirmații, al unui fapt etc; a proba, a dovedi” :

În literatura de specialitate se face diferențierea între:

Demonstrația inductivă – bazată pe intuiție și care folosește un suport material natural, figurativ sau simbolic;

Demonstrația deductivă – teoretică, utilizată în matematică.

Demonstrația didactică inductivă (sau intuitivă) se realizează cu ajutorul unor mijloace didactice naturale (cum ar fi mașini, scule, sisteme tehnice, procese tehnologice etc) și de substituție (machete, mulaje, simulatoare, modele, fotografii, planșe etc) sau cu ajutorul imaginilor (mijloacelor audio-vizuale).De menționat că demonstrația inductivă bazată pe mijloace audio-vizuale (elevul vede și aude în același timp) asigură randamentul cel mai ridicat de însușire a cunoștințelor transmise (peste 65% din materialul propus învățării).

Demonstrația didactică. Aceasta constă 1n prezentarea unor obiecte, fenomene, substitute ale acestora sau In executarea unor actiuni de Incorporat de către elevi, 1n scopul asigurării unui suport concret-senzorial, care va facilita cunoașterea unor aspecte ale realitătii sau reproducerea unor actiuni ce stau la baza unor comportamente de ordin practic, profesional etc. A demonstra Inseamnă a arăta, a prezenta obiecte, procese. actiuni – reale sau artificiale – in vederea inducerii teoretice la elevi a unor proprietăti, constante, legităti care constituie elemente fundamentale ale cunoașterii. Demonstratia sprijină procesul cunoașterii atât pe traiectul deductiv, prin materializarea și concretizarea unor idei 1n constructii ideatice de ordin inferior (sub aspectul abstractizării), cât și pe traiectul inductiv, prin conceptualizarea și „desprinderea" de realitate, prin decantarea unor cadre idealizate de operare, ce garantează pătrunderea și explicarea mai nuanțată și mai adâncă a realității.

In funcție de materialul intuitiv avut la dispoziție, se pot defini mai multe tipuri de demonstrații. Astfel se identifică : demonstrația pe viu a unor obiecte și fenomene sau acțiuni, In starea lor naturală de existență și manifestare (experimentul de laborator, demonstrația operațiilor motrice, a unor comportamente), demonstrația figurativă (cu ajutorul reprezentărilor grafice), demonstrația cu ajutorul desenului la tablă, demonstrația cu ajutorul modelelor (fizice, grafice), demonstrația cu ajutorul imaginilor audiovizuale (proiecții fixe și dinamice, secvențe televizate), demonstrația prin exemple etc.Spre deosebire de descoperire, care are un rol inventiv, demonstrația are un caracter ilustrativ, conducând la reproducerea, oarecum pasivă, a unor acțiuni sau la asimilarea unor cunoștințe.

d. Modelarea didactică – este procedeul didactic al metodei de explorare indirectă a realității în care predomină acțiunea de investigație indirectă a realității, cu ajutorul modelelor.Modelul este un sistem obiectual, figurativ sau simbolic, elaborat, în scopul de a înlocui originalul-care de obicei este mai complex- și care, pe baza analogiei cu originalul, servește drept mijloc de a studia – indirect proprietățile sau transformările originalului.

Utilizând un model, cunoașterea devine mai ușoară, mai rapidă și mai temeinică (evident și mai ieftină!). Utilizând modelarea, elevii se familiarizează cu raționamentul analogic și li se stimulează cunoaștere Prin model se intelege un sistem relativ simplu, un „inlocuitor" al unui sistem obiectual sau procesual mai complex, care Ingăduie o descriere și o prezentare esentializată a unui ansamblu existential, dificil de sesizat și cercetat in mod direct. Conditia de bază a unui model o constituie analogia cu un sistem de referintă, căruia trebuie să-i capteze (să-i conserve) – structural și/sau functional – notele, trăsăturile și transformările specifice. Modelarea constituie tocmai acest procedeu de a-cerceta și decripta obiectualitatea fenomenală indirect, cu ajutorul unor modele izomorfe. in procesul de invătământ, se folosesc mai multe categorii de modele :

-obiectuale (obiectele insele, ca – de pildă – un animal conservat, corpuri geometrice, instalatii sau piese selectionate etc.) ce prezintă un grad inalt de fidelitate fată de obiectul real ;

-iconice (mulaje, machete, scheme, grafice etc.), care „seamănă" structural și/sau functional cu obiectele/fenomenele de referință ;

-simbolice (formalisme matematice, formule chimice, scheme cinematice etc.), bazate pe simboluri conventionale care, structural, trimit la o anumită realitate.

e. Metoda studiului de caz. Acestă metodă (lat. casus = a cădea, cădere, accident) s- născut, șa cum arată I. Cerghit din necesitatea găsirii unor căi de apropiere a instruirii de modelul vieții, al activității practice socile sau productive. Spre deosebire de alte metode tradiționale care oferă “cazuri fictive”, imginate de profesor, sugerate în manuale, metoda studiului de caz, mijlocește o confruntare directă cu o situațiea autentică din viață. Asemenea “cazuri de viață”, czuri-problemă lute ca exemple tipice,reprezentative și semnificative pentru anumite stări de lucruri sunt supuse unei analize atente, sub tote aspectele , până ce elevii vor junge la înțelegerea complexă a problemei date și la soluționarea ei prin adoptarea unor decizii optime. Metoda presupune utilizarea ei adecvată, iar profesorul trebuie să fie atenta ca studiul de caz să dețină următoarele caracteristici:

– va fi bine focalizat pe obiective clare și pertinente

– va valorifica la maximum potențialul pedagogic al situției de caz

– gradul de dificultate presupus de analiza cazului corespunde nivelului real de pregătire teoretică și practică a grupului cu care se luvrează

– va fi conceput ca un exercițiu euristic, bazat pe experiența căutării, a descoperirii, a găsirii de răspunsuri și de argumentații fundamentate științific, convingătoare, cre să pună în evidență reguli de rezolvare creatoare a altor czuri-problemă asemănătoare

– să urmărească utilizarea și familiarizarea sistematică a elevilor cu specificul aplicării acestei metode.

Metoda cazului constă astfel in etalarea unor situații tipice, reprezentative, semnificative, ale căror trăsături sunt cercetate profund, din mai multe puncte de vedere. Un caz poate servi atât pentru cunoașterea inductivă., "in sensul c'ă de la premise particulare se trece la concluzii generale (reguli, principii, legi), cât și pentru cunoașterea deductivă, prin particularizări și concretizări ale unor aspecte generale. Cazul este ales cu grijă de către profesor (de altfel, el trebuie să dispună de un portofoliu de cazuri reprezentative), printr-o atentă inspectare a câmpului cazuistic și prin identificarea acelor situații din sectoarele cunoașterii, culturii, istoriei care să comporte bogate și semnificative note și trăsături putând fi identificate și comentate de către elevi in cadrul studiului de caz, se urmărește identificarea cauzelor ce au determinat declanșarea fenomenului respectiv, evoluția acestuia comparativ cu fapte și evenimente similare. in prezentarea studiului de caz, se parcurg anumite etape : sesizarea sau descoperirea cazului, examinarea acestuia din mai multe perspective, selectarea celor mai potrivite metode pentru analiză, prelucrarea cazului respectiv din punct de vedere pedagogic, stabilirea unor concluzii.

f. Descoperirea didactică. Este o metodă de factură euristică și constă 1n crearea condițiilor de reactualizare a experienței și a capacităților individuale, In vederea deslușirii unor noi situații-problemă.. Premisa inițială constă in delimitarea a ceea ce este util și oportun să fie oferit elevului și ce este necesar să fie lăsat acestuia să descopere din proprie inițiativă. De fapt, elevul redescoperă cunoștințe vechi.

Profesorul trebuie să favorizeze menținerea unei atitudini active, să intrețină acel „nivel optim de incertitudine" astfel incât elevul să realizeze o incursiune 1n propriul fond aperceptiv. Se știe că o sarcină plicticoasă sau de rutină nu prea stimulează acțiunea, după cum o sarcină incertă, cu multe necunoscute, predispune la stres și renunțare, ceea ce duce – inevitabil – la descurajarea cercetă.rii și a explorării. Descoperirea are un rol formativ, pentru că dezvoltă forțele psihice și calitățile acestora : percepția, reprezentarea, memoria, gândirea, limbajul, trăsăturile de voință și caracter, interesele și atitudinile. in funcție de relația care se stabilește intre profesor și elev, se pot delimita două feluri de descoperire : descoperirea independentă (elevul este actorul principal, profesorul doar supraveghind și controlând procesul) și descoperirea dirijată (profesorul conduce descoperirea prin sugestii, puncte de sprijin, intrebări, soluții parțiale).

Pornind de la relația care se stabilește între cunoștințele anterioare și cele la care se ajunge, se disting trei variante ale descoperirii : descoperirea inductivă (când pe baza unor date și cunoștințe particulare sunt dobândite cunoștințe și se efectuează operații cu un grad mai inalt de generalitate), descoperirea deductivă (prin trecerea de la general la fapte particulare, de la „concretul" logic la concretul sensibil) și descoperirea transductivă (prin stabilirea unor relații analogice intre diverse serii de date).

Învățarea prin redescoperire – este tot o modalitate de lucru grație căreia elevii sunt puși în situația de a redescoperi adevărul prin refacerea drumului elaborării cunoștințelor prin activitate proprie, independentă sau semindependentă. Este o metodă de factură euristică, care face trecerea de la învățarea reproductivă (sau de întreținere) la învățarea creativă (sau de dezvoltare)

Premisa de la care se pleacă în învățarea prin redescoperire constă în delimitarea a ceea ce este util și oportun să se de-a elevului „de-a gata” și ce este necesar să decopere el însuși, prin propriile căutări, independent sau cu o minimă îndrumare a cadrului didactic. Prin urmare, activitatea de „redescoperire” se poate realiza prin descoperire independentă – când elevul este „actorul” principal iar profesorul supraveghează discret acest proces și prin descoperire dirijată – când profesorul conduce activitatea de redescoperire a elevului prin sugestii, întrebării etc.

g. Algoritmizarea. Este o metodă ce se bazează pe folosirea algoritmilor in actul predării. Algoritmii reprezintă un grupaj de scheme procedurale, o suită de operatii standard, prin parcurgerea cărora se rezolvă o serie mai largă de probleme asem'ănătoare. in activitatea didactică se cere, uneori (mai ales in fazele initiale de Invătare), formarea unor prototipuri de gândire și de actiune, identificarea unor scheme rigide de rezolvare, care facilitează Indeplinirea unor sarcini mai complexe In activitatea ulterioară a elevilor.Algoritmii se caracterizează prin faptul că se prezintă ca o succesiune aproximativ fixă de operații, iar această suită este prestabilită de către profesor sau este presupusă de logica intrinsecă a discursului disciplinei respective. În anumite situații, algoritmii de rezolvare a unor probleme, acțiuni etc. pot fi identificați sau chiar construiți de elevii Inșiși. Această posibilitate scoate In evidență faptul că Intre Invățarea de tip algoritmic și cea de ordin euristic nu există o incompatibilitate in faza de inceput a Invățării, se recurge la scheme operaționale fixe, la algoritmi. Prin repetare și conștientizare se pot decripta alte soluții algoritmice (fie alternative, fie cu totul noi, mai suple și mai rafinate decât cele prescrise inițial), ajungându-se astfel la o fază nouă de Invățare, cea euristică, de descoperire și probare ale unor noi scheme de procedură. Sarcina profesorului rezidă In a sesiza momentul când trebuie să renunțe la Insușirea algoritmică a cunoștințelor și să impună tactica euristică.

1.3. Metode de acțiune

Metodele de acțiune sau metodele practice pot fi încadrate în două mari categorii:

-de acțiune reală – exerciții practice, lucrări practice, elaborare de proiecte, activități de creație.

-de acțiune simulată – jocul didcatic, învățarea pe simulatoare, instruire asistată.

a. Exercițiul – reprezintă o metodă de acțiune reală care presupune o acțiune conștientă și repetată în vederea dobândirii unei îndemânări sau aptitudini.Exercițiul presupune, deci, o succesiune de acțiuni/activități care se reiau relativ identic și care se finalizează prin formarea unor componente automatizate ale comportamentului elevilor. Pe lângă formarea și consolidarea unor deprinderi, prin exercițiu se pot realiza și alte sarcini didactice cum ar fi: adâncirea înțelegerii unor concepte, reguli, principii și teorii învățate, dezvoltarea operațiilor mintale, producerea unor stări afective pozitive, generate de satisfacția reușitei.

Exercițiul didactic constituie o modalitate de efectuare a unor operații și acțiuni mintale sau motrice, In chip conștient și repetat, In vederea achiziționării sau consolidării unor cunoștințe și abilități. Această metodă are – In principiu – un caracter algoritmic, prin aceea că presupune anumite secvențe riguroase, prescrise, ce se repetă 1ntocmai. Exercițiul presupune deci o suită de acțiuni ce se reiau relativ identic și care determină apariția unor componente acționale automatizate ale elevilor.

Pe lângă formarea și consolidarea unor deprinderi, exercițiul poate realiza și alte sarcini, precum : adâncirea "ințelegerii noțiuni1or, regulilor, principiilor și teoriilor invă.țate, consolidarea cunoștințelor și deprinderilor insușite, dezvoltarea operațiilor mintale și constituirea lor in structuri operaționale, sporirea capacității operatorii a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, prevenirea uitării și evitarea tendințelor de interferență (confuzie), dezvoltarea unor trăsături morale, de voință și caracter . Exercițiul permite și o anumită clasificare, In funcție de o serie de criterii : după funcțiile Indeplinite (introductive, de bază, de consolidare, operatorii, structurale), după numărul de participanți la exercițiu (individuale, de echipă, colective), după gradul de intervenție a cadrului didactic (dirijate, semidirijate, autodirijate, combinate), după obiectele de Invățământ (gramaticale, literare, matematice, sportive, artistice etc.).

b. Lucrările practice – ca procedee ale metodei de acțiune reală valorifică resursele dezvoltate prin exercițiu și algoritmizare, integrându-le la nivelul unor activități de instruire cu obiective specifice de ordin productiv.Orientarea cunoștințelor și capacităților spre o activitate cu finalitate productivă urmărește transformarea realității abordate la nivel concret în condițiile unei munci efective, realizabilă în cabinet, laborator sau atelier [5].

Realizarea acestui procedeu presupune următoarea succesiune de operații pedagogice:

-precizarea obiectivelor și normelor ce trebuie respectate (ca sarcini de instruire și norme de protecția muncii);

-organizarea ergonomică a spațiului de lucru și a timpului de activitate;

-exemplificarea (realizarea demonstrativă a activității ce va fi realizată de elevi în mod independent);

-evaluarea globală a produsului/rezultatului activității;

-stabilirea sarcinilor de perfecționare a activității, comunicate frontal (pe grupe) sau individual (adică feed-back-ul).

c. Elaborarea de proiecte – este o metodă de predare-învățare de acțiune reală, o modalitate de autoinstruire/instruire grație căreia elevii (dar mai ales studenții!) efectuează o cercetare orientată spre anumite obiective practice și finalizată printr-un obiect, aparat, un album, o lucrare științifică etc.Specific acestei metode este faptul că ea reprezintă o cale de învățare bazată pe anticiparea mentală a unei acțiuni și executarea ei independent sau în echipă. Deci la realizarea unui proiect se îmbină munca teoretică, de investigare științifică, cu acțiunea practică a elevului/studentului.Proiectul poate lua diverse forme dar, în învățământul preuniversitar este mai puțin utilizat (cu excepția proiectelor de absolvire a studiilor profesionale, de exemplu).

d. Jocul didactic – este metoda prin care informațiile, cunoștințele, deprinderile se însușesc prin simulare într-un joc. În acest caz, jocul este folosit ca pretext pentru a face învățarea mai antrenantă, mai plăcută și este utilizat mai mult în sfera învățământului preșcolar și primar, mai puțin în învățământul liceal.

Jocul de simulare (sau simularea) este o modalitate activă de predare-învățare, prin care se poate simula acțiuni și fenomene reale, ce se produc în natură și care intră în obiectivele pedagogice ale unei discipline de învățământ. Se pretează mai ales pentru formarea comportamentului socio-moral – prin jocul de rol, cu caracter general sau specific (de exemplu: joc de simulare didactică; joc de negociere; etc).

Din aceeași categorie a metodelor de acțiune simulată face parte și învățarea pe simulatoare. Simulatorul nu este altceva decât un „obiect”, un sistem tehnic construit prin analogie cu cel original, existând o corespondență biunivocă între componentele lor structurale și funcționale. Procedeul este propriu disciplinelor care își propun ca obiective dobândirea unor abilități și competențe acțional-practice ( ex: simulare pentru pilotarea avionului, pentru conducerea unei locomotive etc). Simularea se poate realiza și prin folosirea mijloacelor informatice (simularea pe calculator).

1.4. Instrirea asistatăde calculator (IAC)

TIC este un instrument educațional pentru exprimare, construcție și experimentare, la fel ca hârtia și creionul, tabla și laboratorul combinate, este un instrument de comunicare și publicație la fel ca telefonul, poșta și revistele.Așadar, computerul în general și instruirea asistată de calculator în special, reunește toate proprietățile materialelor didactice „clasice”(radio, televizor, planșe, reviste, filme etc) ceea ce îl face un instrument indispensabil pentru școala din zilele noastre.

C.Cucoș, citându-l pe acelși autor, completează lista „funcționalității calculatorului în școală” :

– calculatorul este un mijloc de înregistrare a unor expresii, precum tabla și foaia de hârtie, ce conțin linii, forme, culori

– computerul este un mijloc de construcție și de modelizare, devenind un adevărat laboartor de investigație

– calculatoruldevine un excelent mijloc de experimentare în mediul școlar

– calculatorul integrat într-o rețea are rolul de mijloc de comunicare și de exteriorizare în mediul școlar

– calculatorul joacă rolul de dispozitiv de programare, cu ajutorul lui fiind posibile planificarea diferitelor secvențe cu caracter operațional.

Desigur că acestea sunt numai funcțiile cele mai comune care fac din calculator unul din instrumentele necesare pentru buna desfășurare a întregii activități școlare de la proiectare până la evaluare, de la monitorizarea învățării elevului până la menținerea legăturilor cu părinții, de la motivarea și stârnirea interesului elevilor și profesorilor la autoformare și aotudezvoltare.Noile tehnologii ale comunicării au stârnit așa cum era de așteptat, atât entuziasmul unora care cred în „puterea miraculoasă a computerului”, cât și scepticismul altora care văd computerele ca fiind „periculoase”.

Printre dezavantajele utilizării TIC cele mai frecvent menționate chiar de către profesori ar fi:

-transformarea elevilor în roboți (utilizând internetul vor uita cum arată o carte)

-mulți elevi știu mult mai multe despre computere decât ar putea să-i învețe un profesor

-computerele sunt periculoase (afectează atît sănătatea fizică cât și psihică – tinerii devin antisociali)

-este dificil de cultivat creativitatea cu ajutorul computerelor

-este favorizată cultura „copy-paste” și o atitudine relaxată față de munca intelectuală

creează inegalități între elevi prin accesul diferit la computere.

Tabel recapitulativ al principalelor metode de invatamant

METODE MODERNE DE INVATAMANT

.

Metode si tehnici moderne de invatamant

Ce sunt metodele interactive de invatamant ?

Metodele de învățământ (“odos” = cale, drum; “metha” = către, spre) reprezintă căile folosite în școală de către profesor în a-i sprijini pe elevi să descopere viața, natura, lumea, lucrurile, știința. Ele sunt totodată mijloace prin care se formează și se dezvoltă priceperile, deprinderile și capacitațile elevilor de a acționa asupra naturii, de a folosi roadele cunoașterii transformând exteriorul în facilități interioare, formându-și caracterul și dezvoltându-și pesonalitatea.

Dezideratele de modernizare și de perfecționare a metodologiei didactice se înscriu pe direcțiile sporirii caracterului activ al metodelor de învățământ, în aplicarea unor metode cu un pronunțat caracter formativ, în valorificarea noilor tehnologii instrucționale (e-learning), în contaminarea și suprapunerea problematizării asupra fiecărei metode și tehnici de învățare, reușind astfel să se aducă o însemnată contribuție la dezvoltarea întregului potențial al elevului. Cerința primordială a educației progresiviste, cum spune Jean Piaget, este de a asigura o metodologie diversificată bazată pe îmbinarea activităților de învățare și de muncă independentă, cu activitățile de cooperare, de învățare în grup și de muncă interdependentă.

Deși învătarea este eminamente o activitate proprie, ținând de efortul individual depus în înțelegerea și conștientizarea semnificațiilor științei, nu este mai puțin adevărat că relațiile interpersonale, de grup sunt un factor indispensabil apariției și construirii învățării personale și colective.

“Învățarea în grup exersează capacitatea de decizie și de inițiativă, dă o notă mai personală muncii, dar și o complementaritate mai mare aptitudinilor și talentelor, ceea ce asigură o participare mai vie, mai activă, susținută de foarte multe elemente de emulație, de stimulare reciprocă, de cooperare fructuoasă.”

Specific metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacțiunea dintre mințile participanților, dintre personalitățile lor, ducând la o învățare mai activă și cu rezultate evidente. Acest tip de interactivitate determină identificarea subiectului cu situația de învățare în care acesta este antrenat , ceea ce duce la transformarea elevului în stăpânul propriei transformări și formări. Metodele interactive urmăresc optimizarea comunicări, observând tendințele inhibitorii care pot apărea în interiorul grupului.

Metode moderne de predare.Predarea interactiva.

Prin comparatie, se vor expune mai jos caracteristicile formarii elevului in scoala, confruntand perspectiva traditionala cu cea moderna de predare.

Din perspectiva traditionala:

-Profesorul transmite cunoștințe elevilor pasivi;

-Accentul este pus pe fapte și pe obținerea răspunsului corect prin obtinerea de  răspunsuri limitate la probleme limitate și pe îndeplinirea unei sarcini prescrise;

-Ceea ce este învățat este lipsit de context semnificativ;

Din perspectiva moderna :

-Sub supravegherea profesorului, elevii își asumă responsabilitatea propriei învățări, dezvoltându-și pe parcursul acestui proces competențe metacognitive și autoevaluative (competențe de educație permanentă) ;

-Accentul este pus pe modalități alternative pentru încadrarea diferitelor aspecte și rezolvarea de probleme;

-Sunt introduse idei, principii,fapte care sunt folosite și înțelese într-un context semnificativ;

– Elevii sunt atenți numai 40% din timpul afectat prelegerii.

– Elevii rețin 70% din conținuturile prezentate în primele 10% și numai 20% din cele prezentate în ultimele 10 minute ale prelegerii.

– Elevii care au urmat un curs introductiv de psihologie bazat pe prelegere au demonstrat ca știu numai 8% mai mult decât elevii din clasa de control care NU au făcut cursul deloc!

– Un studiu mai recent vizând implicațiile predării centrate pe discursul magistral relevă că:

◦ atenția elevilor descrește cu fiecare minut care trece pe parcursul prelegerii

◦ prelegerea se potrivește numai celor care învață eficient prin canal auditiv.

Când învățarea este “pasivă”, creierul nu “salvează” ceea ce a fost prezentat! Prin urmare, deducem urmatoarele :

• Invațarea presupune înțelegerea, iar aceasta înseamnă mai mult decât

cunoașterea faptelor.

• Elevii construiesc cunoașterea și înțelegerea pe baza a ceea ce deja cunosc și/sau cred.

• Elevii formulează noile cunoștințe prin modificarea și rafinarea conceptelor lor curente și prin adăugarea de noi concepte la ceea ce cunosc deja.

• Invățarea este mediată de mediul social în care elevii interacționează unii cu alții

• Invățarea eficientă necesită preluarea de către elevi a controlului asupra propriei invățări

• Transferul, respectiv capacitatea de a aplica cunoștințe în situații noi este afectat de gradul în care elevii învață-pentru-înțelegere (și învață-cu- înțelegere!)

Clasificarea metodelor și tehnicilor interactive de grup

Metode de predare-învățare interactivă în grup:

• Metoda predării/învățării reciproce (Reciprocal teaching – Palinscar);

• Metoda Jigsaw (Mozaicul);

• Metoda schimbării perechii (Share-Pair Circles);

• Învățarea dramatizată

Metode de fixare și sistematizare a cunoștințelor și de verificare:

• Harta cognitivă sau harta conceptuală (Cognitive map, Conceptual map);

• Matricele;

• Lanțurile cognitive;

• Fishbone maps (scheletul de pește);

• Diagrama cauzelor și a efectului;

• Pânza de păianjăn ( Spider map – Webs);

• Tehnica florii de nufăr (Lotus Blossom Technique);

Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativității:

• Brainstorming;

• Starbursting (Explozia stelară);

•Metoda Pălăriilor gânditoare (Thinking hats – Edward de Bono);

• Caruselul;

• Multi-voting;

• Masa rotundă;

•Interviul de grup;

• Studiul de caz;

• Incidentul critic;

• Phillips 6/6;

• Tehnica 6/3/5;

• Controversa creativă;

•Fishbowl (tehnica acvariului);

• Tehnica focus grup;

• Patru colțuri (Four corners);

• Metoda Frisco.

a.Brainstorming

Nimic nu se critică, nimic nu se șterge, fără atitudini sauprejudecăți, cât mai multe idei!

Brainstorming-ul sau „evaluarea amânată” ori „furtuna de creiere” este o metodă interactivă de dezvotare de idei noi ce rezultă din discuțiile purtate între mai mulți participanți, în cadrul căreia fiecare vine cu o mulțime de sugestii. Rezultatul acestor discuții se soldează cu alegerea celei mai bune soluții de rezolvare a situației dezbătute. Această metodă permite stimularea unor calități imaginative, a spontaneității, a toleranței, deblochează creativitatea prin amânarea examinării obiective a ideilor emise.

Ca metodă de discuție și de creație în grup, brainstorming-ul (brain = creier, storming = furtunos) a fost sistematizat în 1948 de către profesorul de la Universitateadin Buffalo (SUA), Alexander Osborn, care a preluat metoda din budismul Zen. Metoda urmărește găsirea celei mai adecvate soluții a unei probleme de rezolvat, printr-o mobilizare a ideilor tuturor participanților la discuție. Rezultatele experimentelor au fost publicate de Osborn în 1961 în lucrarea Applied imagination.

Metoda „asaltului de idei” sau „cascada ideilor” are drept scop emiterea unui număr cât mai mare de soluții, de idei, privind modul de rezolvare a unei probleme, în speranța că, prin combinarea lor se va obține soluția optimă. Calea de obținere a acestor idei este aceea a stimulării creativității în cadrul grupului, într-o atmosferă lipsită de critică, neinhibatoare, rezultat al amânării momentului evaluării. Altfel spus, participanții sunt eliberați de orice constângeri, comunică fără teama că vor spune ceva greșit sau nepotrivit, care va fi apreciat ca atare de către ceilalți participanți. Interesul metodei este acela de a da frâu liber imaginației, a ideilor neobișnuite și originale, a părerilor neconvenționale, provocând o reacție în lanț, constructivă, de creare a „ideilor pe idei.” În acest sens, o idee sau sugestie, aparent fără legătură cu problema în discuție, poate oferi premise apariției altor idei din partea celorlalți participanți.

Branistorming-ul se desfășoară în cadrul unei reuniuni formate dinr-un grup nu foarte mare (maxim 30 de persoane), de preferință eterogen din punct de vedere al pregătirii și al ocupațiilor, sub coordonarea unui moderator, care îndeplinește rolul atât de animator cât și de mediator. Durata optimă este de 20–45 de minute.

Specific acestei metode este și faptul că ea cuprinde două momente:

1.unul de producere a ideilor

2.momentul evaluării acestora (faza aprecierilor critice).

Regulile de desfășurare ale brainstorming-ului sunt următoarele :

•Cunoașterea problemei pusă în discuție și a necesității soluționării ei, pe baza expunerii clare și concise din partea moderatorului discuției;

•Selecționarea cu atenție a participanților pe baza principiului eterogenității în ceea ce privește vârsta, pregătirea, fără să existe antipatii;

•Asigurarea unui loc corespunzător (fără zgomot), spațios, luminos, menit să creeze o atmosferă stimulativă, propice descătușării ideilor;

•Admiterea și chiar încurajarea fomulării de idei oricât de neobișnuite, îndrăznețe, lăsând frâu liber imaginației participanților, spontaneității și creativității;

•În prima fază, accentul este pus pe cantitate, pe formularea de cât mai multe variante de răspuns și cât mai diverse;

•Neadmiterea nici unui fel de evaluări, aprecieri, critici, judecăți din partea participanților sau a coordonatorului, asupra ideilor enunțate, oricât de neașteptate ar fi ele, pentru a nu inhiba spontaneitatea și a evita un blocaj intelectual;

•Construcția de „idei pe idei”, în sensul că, un răspuns poate provoca asociații și combinații pentru emiterea unui nou demers cognitiv-inovativ;

•Programarea sesiunii de brainstorming în perioada când participanții sunt odihniți și dispuși să lucreze;

•Înregistrarea discretă, exactă și completă a discuțiilor de către o persoană desemnată special să îndeplinească acest rol (sau pe bandă), fără a stânjeni participanții sau derularea discuției;

•Evaluarea este suspendată și se va realiza mai târziu de către coordonator, cu sau fără ajutorul participanților;

•Valorificarea ideilor ce provin după perioada de „incubație” într-o nouă sesiune, a doua zi participanții puntându-se reîntâlni;

•toate ideile sunt „cunoștințe“,

•nici o sugestie nu se critică,

•membrii grupului vor fi încurajați să construiască pe căile altora,

•ideea-finală e „produsul“ întregului grup,

•toți membrii grupului participă la discuții,

•calitatea e mai importantă decât cantitatea.

S-a constatat experimental că metoda îmbunătățește productivitatea unui grup antrenat pentru acest mod de lucru dar nu a unui grup constituit „ad-hoc“.Pedagogic, recomandarea e evidentă: cursanții trebuie în prealabil antrenați pentru utilizarea acestei metode.Grupurile electronice (indivizi care sunt în contact doar prin rețea electronică) elimină aceste inconveniente; participanții nu sunt „față în față“, dispar barierele de statut și sustragerea de la efort.

b. Starbursting (Explozia stelara)

Starbursting (eng. “star” = stea; eng. ”burst” = a exploda), este o metodă nouă de dezvoltare a creativității, similară brainstormingului. Începe din centrul conceptului și se împrăștie în afară, cu întrebări, asemeni exploxiei stelare.

Cum se procedează:

1 . Se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie și se înșiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie cele de tipul: Ce?, Cine?, Unde?, De ce?, Când?

2. Lista de întrebări inițiale poate genera altele, neașteptate, care cer și o mai mare concentrare. Scopul metodei este de a obține cât mai multe întrebări și astfel cât mai multe conexiuni înte concepte. Este o modalitate de stimulare a creativității individuale și de grup. Organizată în grup, starbursting facilitează participarea întregului colectiv, stimulează crearea de întrebări la întrebări, așa cum brainstormingul dezvoltă construcția de idei pe idei.

Etape:

1.Propunerea unei probleme;

2.Colectivul se poate organiza în grupuri preferențiale;

3.Grupurile lucrează pentru a elabora o listă cu cât mai multe întrebări și cât mai diverse.

4.Comunicarea rezultatelor muncii de grup.

5.Evidențierea celor mai interesante întrebări și aprecierea muncii în echipă.

Facultativ, se poate proceda și la elaborarea de răspunsuri la unele dintre întrebări. Metoda starbursting este ușor de aplicat oricărei vârste și unei palete largi de domenii. Nu este costisitoare și nici nu necesită explicații amănunțite. Participanții se prind repede în joc, acesta fiind pe de o parte o modalitate de relaxare și, pe de altă parte, o sursă de noi descoperiri.

c. Tehnica 6 / 3 / 5

Tehnica 6/3/5 este asemănătoare branstorming-ului. Ideile noi însă se scriu pe foile de hărtie care circulă între participanți, și de aceea se mai numește și metoda brainwriting. Tehnica se numește 6/3/5 pentru că există:

•6 membri în grupul de lucru, care notează pe o foaie de hârtie câte

•3 soluții fiecare, la o problemă dată, timp de

•5 minute (însumând 108 răspunsuri, în 30 de minute, în fiecare grup)

Etapele metodei 6/3/5:

I. Împărțirea clasei în grupe a câte 6 membri fiecare.

II. Formularea problemei și explicarea modalității de lucru.Elevii/studenții primesc fiecare câte o foaie de hârtie împărțită în trei coloane.

III. Desfășurarea activității în grup.

În acestă etapă are loc o îmbinare a activității individuale cu cea colectivă.

Pentru problema dată, fiecare dintre cei 6 participanți, are de notat pe o foaie, 3 soluții în tabelul cu 3 coloane, într-un timp maxim de 5 minute. Foile migrează apoi de la stânga spre dreapta până ajung la posesorul inițial. Cel care a primit foaia colegului din stânga, citește soluțiile deja notate și încearcă să le modifice în sens creativ, prin formulări noi, adaptându-le, îmbunătățindu-le și reconstruindu-le continuu.

IV. Analiza soluțiilor și reținerea celor mai bune.

Se centralizează datele obținute, se discută și se apreciază rezultatele.

Avantajele aplicării tehnicii 6/3/5 sunt următoarele:

•oferă elevilor mai puțin comunicativi posibilitatea de a se exprima;

•similar brainstorming-ului, stimululează construcția de „idei pe idei”;

•încurajează solidaritatea în grup și competiția între grupuri, îmbinând munca individuală cu cea de echipă;

•are caracter formativ-educativ, dezvoltând atât spiritul de echipă cât și procesele psihice superioare (gândirea cu operațiile ei: analiza ideilor emise de ceilalți, comparația, sinteza, generalizarea și abstractizarea; dezvoltă imaginația, creativitatea, calitățile atenției etc);

Dezavantajele:

•rezultă din constrângerea participanților de a răspunde într-un timp fix.

•pot exista fenomene de contagiune negativă între răspunsuri

•elevii/studenții pot fi influențați de soluțiile anterioare, intrând într-un blocaj creativ.

d. Metoda Philips 6 / 6

Metoda Philips 6/6 a fost elaborată de către profesorul de literatură J. Donald Philips (de unde provine și numele) care a testat-o la Universitatea din Michigan. Este similară brainstorming-ului și tehnicii 6/3/5, însă se individualizează prin limitarea discuției celor 6 participanți la 6 minute. Acest fapt are ca scop intensificarea producției creative, ca și în cazul tehnicii 6/3/5. Se pare că e foarte utilă metoda în educarea adulților. Grupurile sunt conduse de „un conducător de dicuții“ (moderator) și își desfășoară activitatea pe 3 coordonate: pregătirea, desfășurarea și valorificarea producției de idei. Reuniunea se întinde pe două ore și presupune două faze: discuția pe grupe și dezvoltarea în plen.

Etapele metodei Philips 6/6:

1. Constituirea grupurilor de câte 6 (4 membri + 1 secretar + 1 conducător de grup). Secretarul fiecărul grup are în plus, sarcina de a consemna ideile colegilor. Conducătorul este cel care dirijează dezbaterea în cadrul grupului și prezintă concluziile.

2. Înmânarea temei/problemei ce urmează a fi dezbătută în particular, de către fiecare grup și motivarea importanței acesteia.

3. Desfășurarea discuțiilor pe baza temei, în cadrul grupului, timp de 6 minute. Acestea pot fi libere, în sensul că fiecare membru propune un răspuns și la sfârșit se rețin ideile cele mai importante sau pot fi discuții progresive în care fiecare participant expune în cadrul grupului său o variantă care e analizată și apoi se trece la celelalte idei.

4. Colectarea soluțiilor elaborate. Conducătorii fiecărui grup expun ideile la care au ajuns sau ele sunt predate în scris coordonatorului colectivului (profesorului).

5. Discuția colectivă este urmată de decizia colectivă în ceea ce privește soluția finală, pe baza ierarhizării variantelor pe tablă. Dezbaterea în plen este reuniunea propriu-zisă și debutează cu expunerile liderilor; intervențiile sunt libere; se realizează selecția și ierarhizarea soluțiilor.

6. Încheirea discuției se face în urma prezentării din partea profesorului a concluziilor privind participarea la desfășurarea activității și a eficienței demersurilor întreprinse. Evaluarea generală a ideilor este realizată de către profesor; el sintetizează informațiile și susține motivațional interacțiunea participanților.

Avantajele metodei Philips 6/6

•sunt similare braistorming-ului și tehnicii 6/3/5, în ceea ce privește facilitarea comunicării, obținerea într-un timp scurt a numeroase idei, prin intensificarea demersului creativ și prin stimularea imaginației tuturor participanților.

•pemite întărirea coeziunii grupului și angajează elevii/studenții în (auto)evaluare.

•cooperarea din interiorul echipei se îmbină cu competiția dintre grupuri.

Dezavantajele apar atunci când numărul elevilor nu este multiplu de 6 și mai pot fi create de limita de timp impusă, de 6 minute.

e. Reuniunea panel

Profesorul organizează un grup restrâns de elevi competenți reprezentativi(eșantionul panel)pentru studiul unei probleme, timp în care ceilalți ascultă în tăcere și intervin prin mesaje scrise adresate primilor.Mesajele vor “circula” cu ajutorul unui elev desemnat (injectorul de mesaje). Animatorul(profesorul) prezintă succint scopul, iar elevii se lansează în discuții, schimbând între ei opinii și idei cu privire la tema propusă.La sfârșitul activității se face o sinteză a ideilor emise în cadrul discuției.

Sigur că lista exemplelor ramâne deschisă.Reușita activității noastre ca dascăli nu depinde de alegerea unei anumite metode sau a alteia, fie ea “veche” sau “nouă”, ci de modul în care învățătorul știe să o aplice atunci când aceasta îi este cu adevarat utilă.

f. Jurnalul cu dublă intrare

Este o metodă prin care cititorii stabilesc o legătură strânsă între text și propria lor curiozitate și experiență. Acest jurnal este deosebit de util în situații în care elevii au de citit texte mai lungi, în afara clasei.

Pentru a face un asemenea jurnal, elevii trebuie să împartă o pagină în două, trăgând pe mijloc o linie verticală. În partea stângă li se va cere să noteze un pasaj sau o imagine din text care ia impresionat în mod deosebit pentru că le-a amintit de o experiență personală, pentru că i-a surprins, pentru că nu sunt de acord cu autorul, sau pentru că o consideră relevantă pentru stilul sau tehnica autorului. În partea dreaptă li se va cere să comenteze acel pasaj: de ce l-au notat? La ce i-a făcut să se gândească? Ce întrebare au în legătură cu acel fragment? Ce i-a făcut să-l noteze? La ce i-a făcut să se gândească? De ce i-a intrigat? Pe măsura ce citesc, elevii se opresc din lectură și notează în jurnal. Unii profesori cer un număr minim de fragmente comentate, în funcție de dimensiunile textului. După ce elevii au realizat lectura textului, jurnalul poate fi util în faza de reflecție, dacă profesorul revine la text, cerându-le elevilor să spună ce comentarii au făcut în legătură cu pasaje diverse. Și profesorul ar trebui să fi făcut comentarii, pentru a atrage atenția asupra unor părți din text pe care ține neapărat să le discute cu elevii.

g. Cadranele

Pentru a realiza această metodă, pagina este împărțită în patru părți prin trasarea a două drepte perpendiculare. Cadranele se numerotează de la unu până la patru. În metoda cadranelor pot fi cuprinse patru obiective din ziua respectivă, ca de exemplu:

-cadranul 1 : scoateți și apoi scrieți ideile principale din text

-cadranul 2 :identificați în text și folosiți apoi în propoziții cuvinte scrise cu „m” înainte de „p” sau „b”

-cadranul 3:scrieți trei însușiri întâlnite în text pentru personajul principal, apoi în dreptul fiecărui cuvânt scrieți opusul lui

-cadranul 4 : reprezentați printr-un tablou ultimul fragment din lecție.

Această metodă poate fi folosită în etapele lecției dar poate fi și o excelentă metodă de evaluare a cunoștințelor însușite de elevi (în cadrul unei lecții sau al unui capitol).

În evocare: se poate desena cadranul și se pot trece obiectivele sub formă de cerințe; elevii își trasează cadranele și își citesc cerințele; le putem cere apoi să citească lecția cu atenție pentru a face însemnările în cadran;În realizarea sensului: colaborează, comunică, cer sfaturi și îndrumări cadrului didactic, dezbat și realizează obiectivele prevăzute;În reflecție: se confruntă rezultatele, se dezbat, se analizează, se fac aprecieri.Metoda cadranelor poate fi aplicată în toate etapele lecției sau numai în etapele de reflecție, realizându-se feed-back-ul învățării.

h. SINELG

SINELG = sistem interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii și gîndirii.

Necesitatea de a dezvolta, prin activitatea didactică, abilitățile de muncă intelectuală reclamă utilizarea pe scară largă a diferitelor tehnici de gîndire critică, printre care SINELG-ul este una de bază.După ce obiectivul-cadru al învățămîntului primar – lectura – este atins și elevul citește coerent, la prima vedere, orice text scris în limba de instruire, devin importante alte aspecte ale citirii și combinarea acesteia cu alte operații intelectuale. Alături de afirmația Elevul citește se pot eșalona toate mărcile interogației: Ce? Cît? Cum? Pentru ce? etc. citește acel elev. Anume felul în care citește elevul respectiv pare să aibă un impact deosebit asupra formării personalității, mai ales dacă este vorba despre lectura textului științific.

Necesitatea de a apela, în demersul didactic, la surse științifice sigure (capitole din manuale și monografii, articole din diverse dicționare și enci¬clopedii) ne obligă să examinăm și să diferențiem lectura propriu-zisă a textelor recomandate de pro¬fesor. În acest sens, lectura cu creionul în mînă a fost și este practicată de toate generațiile de cititori. Creionul în mînă și un sistem de semne proprii, aplicate pe text pentru înțelegerea/memorarea informației, trebuie examinate în raport cu personalitatea cititorului și formarea unor abilități de muncă intelec¬tuală, inseparabile de instruire. În acest sens, SINELG-ul este o tehnică de bază, ușor asimilabilă, cu variante pentru discipline și vîrste diferite. Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea a Lecturii si Gândirii (SINELG) este o strategie care s-a dovedit eficienta în a ajuta elevii sa se mentina atenti în timpul lecturii textului. Aceasta procedura începe prin rememorarea cunostintelor anterioare asupra subiectului, formularea unor întrebari si continua cu marcarea diferitelor tipuri de informatie gasite în text.

SINELG este un instrument foarte util, deoarece permite elevului sa îsi monitorizeze nivelul de întelegere pe masura ce citeste. Fiecarui cititor i se poate întâmpla sa citeasca o pagina întreaga si sa nu îsi aminteasca nimic din continutul acesteia. Este cel mai bun exemplu de citire fara comprehensiune, sau citire fara implicare cognitiva în procesul de citire si citire fara monitorizarea comprehensiunii. Foarte adesea elevii abordeaza lectura cu aceeasi lipsa de implicare cognitiva. Întelegerea fenomenului este un pas important în procesul de învatare, dar posibilitatile de învatare se pierd daca cititorul nu se implica în întelegerea textului. SINELG-ul este o tehnică de lectură interogativă/analitică a unui text, cu care se operează la etapa de realizare a sensului.

Algoritm de aplicare a tehnicii SINELG:

Se enunță un subiect care urmează să fie elucidat prin lectura textului în tehnica SINELG. Elevii își amintesc ce știu despre acest subiect, profesorul are grijă să monitorizeze procesul de actualizare a cunoștințelor. Pentru aceasta, se desenează tabelul SINELG și se completează, în termeni adecvați, rubrica informație cunoscută, am știut, 3. La încheierea primei etape, elevilor li se distribuie un text și li se dau instrucțiuni referitoare la lectura acestuia. Textul distribuit poate fi unul multiplicat (un articol științific, un pasaj din monografie – surse la care elevii nu prea au acces), dar în același scop pot fi utilizate și manualul, anexele la manual, dicționarele etc.

Instrucțiunile sînt următoarele:

"Citiți foarte atent textul. " Apoi le explicati elevilor ca în timpul lecturii unui text trebuie sa marcheze propozitiile sau paragrafele cu urmatoarele coduri:

„√” Puneti semnul „√” (bifa) pe margine, daca ceea ce ati citit confirma un fapt pe care îl stiati sau credeati ca îl stiti.

„-” Puneti semnul „-” (minus) pe margine, daca unele din informatiile din paragraf contrazic sau sunt diferite de ceea ce stiati sau credeati ca stiati.

„+” Puneti semnul „+” (plus) pe margine, daca informatia este noua pentru dumneavoastra.

„?” Puneti semnul „?” (semn de întrebare) pe margine, daca informatia va este neclara sau ati vrea sa stiti mai mult despre subiect.

După ce se încheie lectura, textul citit se analizează din perspectiva semnelor aplicate pe margini. Elevii vor relua informația nouă pe care au aflat-o din lectura textului, o vor analiza, își vor exprima nedumerirea în raport cu unele informații din text, vor discuta asupra necesităților de documentare. Odată asimilată, tehnica SINELG (mai ales în clasele de liceu) devine o parte a stilului intelectual personal al elevului, este modul în care – sperăm – liceanul se va apropia individual de o informație științifică, fără să mai fie ghidat de profesor.

i. Fishbowl – metoda acvariului

Tehnica „acvariului“ (fishbowl) presupune extinderea rolului observatorului în grupurile de interacțiune didactică.Scaunele din încăpere se așează sub forma a două cercuri concentrice înainte ca studenții/elevii să intre în încăpere. Ei își aleg apoi locul preferat. Cei din cercul interior primesc 8-10 minute pentru a discuta o problemă controversată (în prealabil au completat jurnalele de activitate cu răspunsuri la anumite întrebări legate de temă).

In discuție, clarifică și consolidează; discută aprins pe baza unor reguli evidente; orice idee trebuie susținută de dovezi; sunt de acord cu antevorbitorul și aduc argumente suplimentare; dacă nu sunt de acord, argumentez poziția mea. Regulile pot fi extinse de comun acord. Cei din cercul exterior, între timp, ascultă ceea ce se discută în cercul interior; fac observații (scrise) referitoare la relații, consens, microclimat, conflict, strategii de discuție; ei completează niște fișe/protocoale de observare, specifice. Apoi studenții își schimbă locurile (cercul interior trece în exterior și invers) – rolurile de observator/observat se inversează.

Este indicat să se abordeze, în discuție, o altă temă/problemă.Rolul profesorului poate fi foarte variat: observator, participant, consultant, suporter, arbitru, reporter, ghid etc. Tehnica are, prin urmare, infinite variante.

Ea reprezintă avantajele:

•îmbină elemente din „tehnica mesei rotunde“,

•dezbatere,

•panel formal,

•forum,

•simpozion;

•asigură un mediu controlat dar dinamic de discuție;

•permite schimbarea „programată“ a perspectivei asupra rolului unui membru al grupului.

j. Mozaicul

Metoda "mozaic" este o metodă de învățare prin colaborare și are la bază împărțirea grupului mare de cursanti în mai multe grupe de lucru, coordonate de formator. Metoda Mozaic cere ca elevii sa se ajute unii pe altii sa învete. Poate fi utilizata atunci când elevii citesc un text, asculta o prezentare sau realizeaza un studiu de grup, în orice domeniu din curriculum si cu orice grupa de vârsta. Ca si alte activitati de învatare prin cooperare, metoda Mozaic foloseste grupuri casa (initiale, de bastina) si grupuri de experti, metoda Mozaic îi ajuta pe toti elevii sa studieze si sa învete întregul material.Ei devin „experti” pe masura ce „predau” unul altuia parti din materialul care trebuie învatat. În acest mod, fiecare elev are un rol activ în procesul de predare si învatare si experimenteaza întelegerea si gândirea la nivel înalt.

Metoda Mozaic se poate folosi în clase de orice marime. Este bine ca grupurile sa fie formate din patru-cinci membri. Aceste grupuri trebuie sa fie formate din elevi cât mai diferiti. Merita sa ne ocupam sa îi învatam pe elevi sa lucreze eficient în grupuri, în special în grupul de baza. Metoda Mozaic poate fi utilizata pe parcursul unei singure lectii, de cincizeci de minute, sau pe parcursul mai multor lectii. Pentru a câstiga timp, elevii pot citi materialul acasa asculta lectia sau efectua experientele la scoala în alta zi, pentru a avea mai mult timp pentru activitatile de tip mozaic.

Ar fi bine sa se pregateasca din timp întrebarile care sa conduca discutiile în grupurile de experti. Aceste întrebari pot fi scrise pe tabla sau tiparite si împartite grupurilor. Elevilor li se poate da un material de citit, dar, de asemenea, li se poate prezenta un subiect sau pot fi antrenati în alte tipuri de activitati stimulante.

Etapele metodei:

a) Etapa I: se împarte clasa în grupe eterogene de patru elevi. După aceea, se numără până la patru, astfel încât fiecare membru al grupei să aibă un număr de la 1 la 4. Fiecărui membru al grupei i se dă o fișă de învățare care cuprinde o unitate de cunoaștere (o parte a unui articol). Profesorul discută pe scurt titlul articolului și subiectul pe care îl va trata. Explică apoi că pentru acea oră, sarcina elevilor este să înțeleagă articolul. La sfârșitul orei, fiecare persoană va trebui să fi înțeles întreg articolul. Acesta, însă, va fi predat de colegii de grup, pe fragmente. Profesorul atrage atenția că articolul este împărțit în patru părți. Toți cei care au numărul 1 vor primi prima parte, cei care au numărul doi vor primi a doua parte și așa mai departe.

b) Etapa a II-a: toți cei care au numărul 1 se adună într-un grup, toți cei care au numărul 2 în alt grup etc. Dacă este foarte numeroasă clasa, s-ar putea să fie nevoie să se facă. Profesorul explică faptul că grupurile formate din cei cu numerele 1, 2, 3 și 4 se vor numi de acum grupuri de "experți". Sarcina lor este să învețe bine materialul prezentat în secțiunea din articol care le revine. Ei trebuie să-o citească și să-o discute între ei pentru a o înțelege bine. Apoi trebuie să hotărască modul în care o pot preda, pentru că urmează să se întoarcă la grupul lor originar pentru a preda această parte celorlalți. Este important ca fiecare membru al grupului de experți să înțeleagă că el este responsabil de predarea acelei porțiuni a textului celorlalți membri ai grupului inițial. Strategiile de predare și materialele folosite rămân la latitudinea grupelor de experți. Vor avea nevoie de destul de mult timp pentru a parcurge fragmentul lor din articol, pentru a discuta și elabora strategii de predare.

c) Etapa a III-a: după ce grupele de experți și-au încheiat lucrul, fiecare individ se întoarce la grupul său inițial și predă celorlalți conținutul pregătit. Se atrage atenția, din nou, că este foarte important ca fiecare individ din grup să stăpânească conținutul tuturor secțiunilor articolului. E bine să noteze orice întrebări sau nelămuriri au în legătură cu oricare dintre fragmentele articolului și să ceară clarificări expertului pe acea secțiune. Dacă rămân, în continuare, nelămuriți, pot adresa întrebarea întregului grup de experți în acea secțiune. Dacă persistă dubiile, atunci problema va trebui cercetată în continuare.

La final, profesorul reamintește tema și unitățile de învățare, apoi le cere elevilor să prezinte oral, în ordinea inițială, fiecare parte a articolului, așa cum au asimilat-o în cadrul grupului de "experți". Astfel tema se va trece în revistă în unitatea ei logică. Pentru feedback-ul activității, profesorul poate aplica un test, poate adresa întrebări pentru a verifica gradul de înțelegere a noului conținut, capacitatea de analiză, sinteză, de argumentare a afirmațiilor făcute.

Ce face profesorul în timpul învățării prin colaborare? Este foarte important ca profesorul să monitorizeze predarea, pentru a fi sigur că informația se transmite corect și că poate servi ca punct de plecare pentru diverse întrebări; stimulează cooperarea, asigură implicarea, participarea tuturor membrilor.

Avantaje ale folosirii metodei:

•Are caracter formativ.

•Stimulează încrederea în sine a participanților

•Dezvoltă abilități de comunicare argumentativă și de relaționare în cadrul grupului.

•Dezvoltă gândirea logică, critică și independentă.

k. Controversa creativa

Este o metodă apropiată de reuniunea Phillips 66; impune timp; ea presupune divizarea grupului de lucru în microgrupuri a câte 4 persoane; în fiecare, 2 dintre membri trebuie să susțină cu fermitate o poziție într-un caz controversat; echipele se află în evidentă opoziție și concurență (e încurajat spiritul de competiție și e susținută implicarea profundă, completă).Ideea de bază a metodei este „dezvăluirea integralității unui fenomen prin articularea elementelor componente ale sale, aflate de multe ori într-o aparentă opoziție.Este necesară o prealabilă explorare a problemei și posibilităților ei argumentative.

Conducătorul activității cere susținătorilor unei poziții să se retragă și să se reunească în grupul „pro“/„contra“; ei discută și revin în grupul de controversă.A doua zi, grupurile se refac și cei 4 membri își prezintă pozițiile; fiecare prezentare e însoțită de luarea notițelor (pentru a marca argumentarea, a putea pune apoi întrebări ); după ce toți și-au expus părerea și au fost chestionați de către ceilalți, fiecare se retrage și se pregătește pentru „punctul de maxim interes“ – inversarea rolurilor. Cei care au fost „pro“ devin „contra“ și invers. Toate argumentele avansate se pot utiliza în controversă. Ideea este ca demersul să fie înnoit. A treia zi amândouă echipele își expun noile poziții însoțite de argumente noi și vechile argumente exprimate din perspective noi „reflexia în oglindă“ – fiecare își ascultă propriul discurs realizat de altcineva, dintr-o altă perspectivă.

Se încearcă apoi realizarea unei perspective comune în grupurile de către 4 persoane. Concluziile se comunică „în plen“. Se poate, astfel, descoperi că fenomenele se compun din mai multe adevăruri, uneori contradictorii între ele; la un nivel superior vor căuta într-un fenomen perspectiva holistică cea care să conțină toate aceste perspective.

l. Jocurile de spargerea gheții – Ice Breacking Exercices

Aceasta metoda este metoda jocurilor educative. Metoda jocurilor educative reușește să stabilească un echilibru în activitatea elevilor, fortificând energiile intelectuale și fizice ale acestora. Jocul devine o prezență indispensabilă în ritmul muncii școlare, iar profesorul reușește să afle povestea fiecărui elev.

Jocurile educative facilitează dezvoltarea următoarelor capacități: încrederea în sine, capacitatea de avea încredere în ceilalți, autocontrolul, autoevaluarea, autocunoașterea, capacitatea de introspecție, capacitatea de adaptare la situații noi, toleranța, capacitatea de observare, capacitatea de comunicare verbală și nonverbală, capacitatea de rezolvare adecvată a conflictelor, creativitatea,etc.Desigur, utilizarea jocurilor ca metodă de învățare nu este lipsită de dificultăți întâmpinate de elevi: dificultăți de ordin cognitiv (cunoaștere, înțelegere, logica acțiunii, de percepere a acțiunilor, operațiilor), dificultăți de atitudine, de ordin psihosocial (de relaționare, de stres, de blocaje afective, insuccese etc), dificultăți de reglaj/autoreglaj, dificultăți de ordin tactic, dificultăți de adaptare s.a.

m. Analiza SWOT

Desemneaza patru directii de analiză ca modalitate de autocunoaștere.Se aplică în colaborare cu profesorul psihopedagog :

puncte tari, calități care te recomandă

puncte slabe, specte care te dezavantajează

oportunități, ce te susține,temeri , ceea ce te-ar putea împiedeca

Puncte tari Puncte slabe

Avantaje Amenințări

n. Soarele meu

– joc care determină valorile care contează pentru subiect. Soarele este imaginea simbolică a acestor valori. Desenul începe cu reprezentarea grafică a soarelui care are un număr de raze egal cu numărul de valori cu semnificație pentru elev.Pe măsură ce numărul lor crește, soareleva fi mai strălucitor. Elevul va trebui să deseneze în jurul soarelui ce este maiimportant pentru el.

Rabdare

o. Bulgarele de zapada

Este același lucru ca in cazul predarii prin intermediul intrebarilor. In loc sa incepeti cu ‘’ predarea prin discurs’’, lansati o intrebare care sa conduca la informatia pe care vreti sa o primeasca elevul. Apoi :

Fiecare elev scrie propriile ganduri, fara a tine cont de ceilalti ;

Elevii vor citi cu voce tare ce au scris in cadrul unor perechi sau grupuri de cate trei ;

Optional, perechile sau grupurile de trei se vor uni pentru a forma grupuri mai mari, in care isi vor compara raspunsurile. Ei vor cadea de comun acord asupra unui raspuns.

Profesorul va cere fiecarui grup in parte o idee, apoi va scrie pe tabla ideile folositoare, poate completandu-le.

Exact ca in cazul ‘’predarii prin intrebari’’, profesorul va completa si va corecta raspunsul dat de clasa.

p. Invatare cooperanta

Este acelasi lucru ca in cazul ‘’predarii prin intrebari’’, cu exceptia faptului ca sunt asigurate diferite materiale. Elevilor li se va cere sa se foloseasca de text pentru a raspunde la intrebarea/intrebarile pregatita/e de profesor.

Aceste intrebari sunt legate de punctele-cheie ale textului si de obiectivele-cheie ale lectiei. Ele trebuie sa fie provocatoare.

Raspunsurile nu trebuie sa apara intr-un singur loc in text sub forma unor afirmatii simple si neinteresante. Elevii ar trebui sa fie nevoiti sa citeasca, sa inteleaga si apoi sa reformuleze (mai exact sa gandeasca din nou) textul pentru a putea raspunde la intrebari. Este nevoie ca elevii sa-si construiasca propria lor intelegere si nu doar sa reproduca textul.

Ideal ar fi sa existe materiale cu grade diferite de dificultate care sa circule printre elevi. Alternativ, diferiti elevi pot avea la dispozitie resurse variate, pentru ca mai apoi sa li se ceara sa ajute la gasirea raspunsurilor.

Este foarte util sa dati elevilor sarcini individuale in cadrul grupului lor, cum ar fi cea de a scrie, cea de a verifica problemele de vocabular etc, dupa cum au fost descrise in sectiunea despre modul de a conduce munca de echipa pentru o participare maxima.

Elevii lucreaza in grupuri si cand termina, se poate solicita feedback-ul din partea grupurilor, ideile fiind expuse pe rand, cum se procedeaza in ‘‘predarea prin intrebari’’

q. Controversa academică – O metoda de învațare cooperantă

Aceasta metoda se aplica in cazul unei teme asupra careia exista 2 sau mai multe puncte de vedere contradictorii. Metoda este descrisa aici pentru doua puncte de vedere dar poate fi adaptata cu usurinta la mai multe. Controversa poate fi minora sau chiar o schisma importanta.

Elevii primesc o anumita perspectiva si materiale explicative daca este necesar. Ei cerceteaza si isi pregatesc punctul lor de vedere. Trebuie sa se asigure ca inteleg argumentele din perspective lor, pregatind cel mai convingator ‘’caz’’ aplicabil situatiei in care se afla.

Elevii sunt aranjati pe perechi, cu puncte de vedere opuse, sau in grupuri de patru, astfel incat doi sa impartaseasca aceeasi perspectiva. Fiecare parte isi prezinta pozitia intr-un mod cat mai convingator.

Elevii se angajeaza intr-o discutie deschisa in care isi apara cu ferocitate pozitia, ripostand la atacuri, aducand argumente impotriva celuilalt punct de vedere.

Elevii isi schimba pozitiile si prezinta celalalt punct de vedere cat mai exact, complet si convingator. Este bine sa-i instiintati pe elevi despre acest schimb, astfel incat sa fie atenti la argumentele opozitiei. Totusi, daca simtiti ostilitate puteti sa va folositi de ea aratandu-le elevilor cat de neatenti au fost la ce s-a spus cu putin timp inainte.

(Facultativ) Elevii isi verifica argumentele unii altora.

Integrare : Elevii inceteaza de a mai juca rolul de avocati. Ei vor incerca sa ajunga la un consens in problema respectiva, sintetizand cele doua pozitii.

Elevii vor primi materiale cu privire la lectia ce urmeaza a fi studiata precum si fise cu intrebari mai vechi si cu intrebari cu mai multe variante de raspuns. Intrebarile trebuie sa fie astfel alcatuite incat rezolvarea lor sa necesite mai mult decat copierea din materialul pus la dispozitie. Se va lucra individual sau pe perechi. Cateodata este mai bine pentru curiozitatea si concentrarea elevilor, ca acestia sa citeasca intai intrebarile.

Elevii se vor grupa apoi pe perechi sau in grupuri de patru. Isi vor compara raspunsurile si le vor combina pentru a ajunge la ’’cel mai bun raspuns’’ fara o recitire a textului dacat daca acest lucru este absolut necesar. Asta va duce la o discutie in care elevii isi vor sustine punctul de vedere, fapt care duce la o buna invatare. Elevii vor primi apoi raspunsurile corecte si lamuririle necesare, dupa care ei isi vor pune singuri note. Este bine de asemenea ca elevii sa primeasca diferite roluri (de ex. profesor, persoana responsabila cu intrebarile).

r. Invatarea individuala

1. Fiecare simplu fragment de tematica este identificat si acest lucru nu este predat.

2. In schimb, elevii primesc sarcini care descriu amanuntit ceea ce trebuie sa invete. Elevii mai experimentati in ceea ce priveste invatarea individuala ar putea sa nu mai aiba nevoie de atatea explicatii.

3. Se va lucra pe perechi sau in grupuri mici si de obicei in timpul extrascolar. Acest set de activitati da nastere la alte intrebari si nu se bazeaza in intregime pe ‘’carte’’. Cel putin o sarcina ii obliga pe elevi sa faca mai mult decat sa-si reaminteasca cunostinte mai vechi si sa le aplice. Asta pentru a incuraja o invatare profunda. Altfel, elevii vor aduna informatiile pur si simplu si le vor scrie automat, fara a se gandi la ele sau a le intelege.

4. Munca elevilor e monitorizata de catre un ‘’conducator’’ numit de catre ei sau de catre profesor.

5. Cunostintele dobindite in urma acestei activitati vor fi evaluate cu ajutorul unui test scurt. De obicei nu se pun note pe notite. Optional, elevii pot repeta testul sau si-l pot corecta, in cazul in care rezultatele sunt nesatisfacatoare.

6. Dupa terminarea acestei activitati de invatare individuala, sau chiar inainte, elevii vor primi un chestionar care ii va ajuta sa isi descopere punctele slabe in situatia in care desfasoara activitati de invatare individuala si sa isi stabileasca singuri tintele viitoarelor sarcini de invatare individuala. Vezi ‘’Geoff’’ sau ’’Teaching Today’’ in legatura cu aceste chestionare sau intocmiti-le singuri!

s. Metoda palariilor ganditoare

Ca material vor fi folosite 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roșu, galben, verde, albastru și negru. Fiecare, bineînțeles, că rolurile se pot inversa, participanții fiind liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă. Fiecare culoare reprezintă un rol.

Pălăria albă

•este obiectivă asupra informațiilor;

•este neutră;

Pălăria roșie

•lasă liber imaginației și sentimentelor;

•este impulsivă;

•poate însemna și supărare sau furie;

•reprezintă o bogată paletă a stările afective;

Pălăria neagră

•exprimă prudența, grija, avertismentul, judecata;

•oferă o pespectivă întunecoasă, tristă, sumbră asupra situației în discuție;

•reprezintă perspectiva gândirii negative, pesimiste;

Pălăria galbenă

•oferă o pespectivă pozitivă și constructivă asupra situației;

•culoarea galbenă simbolizează lumina soarelui, strălucirea, optimismul;

•este gândirea optimistă, constructivă pe un fundament logic;

Pălăria verde

• exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă;

• este simbolul fertilității, al producției de idei noi, inovatoare;

Pălăria albastră

• exprimă controlul procesului de gândire;

• albastru a rece; este culoarea cerului care este deasupra tuturor, atotvăzător și

atotcunoscător;

• supraveghează și dirijează bunul mers al activității;

• este preocuparea de a controla și de a organiza;

Participanții trebuie să cunoască foarte bine semnificația fiecărei culori și să-și reprezinte fiecare pălărie, gândind din perspectiva ei. Nu pălăria în sine contează, ci ceea ce semnifică ea, ceea ce induce culoarea fiecăreia. Cele 6 pălării gânditoare pot fi privite în perechi:

pălăria albă – pălăria roșie

pălăria neagră – pălăria galbenă

pălăria verde – pălăria albastră

Pălăria albă (povestitorul):

Cel ce poartă pălăria albă trebuie să-și imagineze un computer care oferă informații și imagini atunci când acestea i se cer. Calculatorul este neutru și obiectiv. Nu oferă interpretări și opinii. Când “poartă” pălăria albă, gânditorul trebuie să imite computerul; să se concentreze strict pe problema discutată, în mod obiectiv și să relateze exact datele.Gânditorul pălăriei albe este disciplinat și direct. Albul (absența culorii) indică neutralitatea.

Pălăria roșie (psihologul):

Purtând pălăria roșie, gânditorul poate spune așa: ”Așa simt eu în legătură cu…” Această pălărie legitimează emoțiile și sentimentele ca parte integrantă a gândirii. Ea face posibilă vizualizarea, exprimare lor. Pălăria roșie permite gânditorului să exploreze sentimentele celorlalți participanți la discuție, întrebându-i care este părerea lor “din perspectiva pălăriei roșii”, adică din punct de vedere emoțional și afectiv. Cel ce privește din această perspectivă nu trebuie să-și justifice feeling-urile și nici să găsească explicații logice pentru acestea.

Pălăria neagră (criticul):

Este pălăria avertisment, concentrată în special pe aprecierea negativă a lucrurilor. Gânditorul pălăriei negre punctează ce este rău, incorect și care sunt erorile. Explică ce nu se potrivește și de ce ceva nu merge; care sunt riscurile, pericolele, greșelile demersurilor propuse. Nu este o argumentare ci o încercare obiectivă de a evidenția elementele negative. Se pot folosi formulări negative, de genul: “Dar dacă nu se potrivește cu…” “Nu numai că nu merge, dar nici nu…”

Gânditorul nu exprimă sentimente negative, acestea aparținând pălăriei roșii, după cum aprecierile pozitive sunt lăsate pălăriei galbene. În cazul unor idei noi, pălăria galbenă trebuie folosită înaintea pălăriei negre.

Pălăria galbenă (creatorul):

Este simbolul gândirii pozitive și constructive, al optimismului. Se concentrează asupra aprecierilor pozitive, așa cum pentru pălăria neagră erau specifice cele negative. Exprimă speranța; are în vedere beneficiile, valoarea informațiilor șI a faptelor date. Gânditorul pălăriei galbene luptă pentru a găsi suporturi logice șI practice pentru aceste beneficii și valori. Oferă sugestii, propuneri concrete și clare. Cere un efort de gândire mai mare, Beneficiile nu sunt sesizate întotdeauna rapid șI trebuie căutate. Ideile creative oferite sub pălăria verde pot constitui material de studiu sub pălăria galbenă. Nu se referă la crearea de noi idei sau soluții, acestea fiind domeniul pălăriei verzi.

Pălăria verde (gânditorul):

Simbolizează gândirea creativă. Verdele exprimă fertilitatea, renașterea, valoareasemințelor. Căutarea alternativelor este aspectul fundamental al gândirii sub pălăria verde. Este folosită pentru a ajunge la noi concepte și noi percepții, noi variante, noi posibilități. Gândirea laterală este specifică acestui tip de pălărie. Cere un efort de creație.

Pălăria albastră (moderatorul):

Este pălăria responsabilă cu controlul demersurilor desfășurate. E gândirea despre gândirea nevoită să exploreze subiectul. Pălăria albastră este dirijorul orchestrei și cere ajutorul celorlalte pălării. Gânditorul pălăriei albastre definește problema și conduce întrebările, reconcentrează informațiile pe parcursul activității și formulează ideile principale și concluziile la sfârșit. Monitorizează jocul și are în vedere respectarea regulilor. Rezolvă conflictele și insistă pe construirea demersului gândirii. Intervine din când în când și de asemeni la sfârșit. Poate să atragă atenția celorlalte pălării, dar prin simple interjecții. Chiar dacă are rolul conducător, este permis oricărei pălării să-i adreseze comentarii și sugestii.

Pălăria albastră → clarifică

Pălăria albă → informează

Pălăria verde → generează ideile noi și efortul

Pălăria galbenă → aduce beneficii creative

Pălăria neagră → identifică greșelile

Pălăria roșie → spune ce simte despre

Un exemplu de întrebări / comportamente posibile în acest joc este:

t. Stiu/vreau sa stiu/am invatat

Se formeaza 3 grupe ce corespund celor 3 rubrici ale tabelului:

a)ceea ce stim/credem ca stim;

b)ceea ce vrem sa stim;

c)ceea ce am invatat.

Elevii fac o lista cu :

a)ce stiu deja despre o anumita tema;

b)intrebari care evidentiaza nevoile de invatare legate de tema;

Se citeste textul;

Se revine asupra intrebarilor (coloana aII-a) si elevii fac o lista cu:

c)raspunsurile la intrebarile din coloana I ,scriindu-le in coloana a III-a;

Compararea a ceea ce stiau inainte de lectura cu ceea ce au dorit sa afle si au aflat ;

Discutia finala va contine mesajul central.

u. Cubul

Metoda presupune explorarea unui subiect, a unei situații din mai multe perspective, permițând abordarea complexă și integratoare a unei teme.

Sunt recomandate următoarele etape :

• Realizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează.

• Anunțarea temei, subiectului pus în discuție

• Impărțirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând tema din perspectiva cerinței de pe una dintre fețele cubului

o Descrie: culorile, formele, mărimile etc.

o Compară: ce este asemănător? Ce este diferit?

o Analizează: spune din ce este făcut, din ce se compune

o Asociază: la ce te îndeamnă să te gândești?

o Aplică: ce poți face cu aceasta? La ce poate fi folosită?

o Argumentează: pro sau contra și enumeră o serie de motive care vin în sprijinul

afirmației tale

• Redactarea finală și împărtășirea ei celorlalte grupe

• Afișarea formei finale pe tablă sau pe pereții clasei

Se anunta tema pusa in discutie; Se imparte clasa in 6 grupuri;

Prezentarea unui cub din carton cu fetele divers colorate;

Pe fetele cubului sunt notate cuvintele:

a)”descrie”;

b)”compara”;

c)”asociaza”;

d)”analizeaza”;

e)”aplica”;

f)”argumenteaza”.

Se atribuie rolurile membrilor fiecarui grup

-“cititorul”-rostogoleste cubul si anunta grupului cerinta inscrisa pe fata de deasupra;

-”ascultatorul activ”/”cercetasul”repeta sarcina,o reformuleaza pentru a fi inteleasa de fiecare membru,adreseaza intrebari invatatorului;

– ”interogatorul”solicita idei legate de modul de rezolvare a sarcinii de la membrii grupului;

-”rezumatorul”va fi“raportorul”grupului,va trage concluziile,le va nota dupa aceea si le va comunica intregii clase; Elevii vor lucra pe grupe(unii la tabla,altii pe caiete,altii pe foi);

-”Raportorul” grupului va prezenta intregii clase modul in care grupul sau a rezolvat cerinta;

-Se aduc lamuriri,completari de catre invatatorul “consultant”/”participant”/ “observator”

v. Turul galeriei

Turul galeriei este o metodă de învățare prin cooperare ce îi încurajează pe elevi să-și exprime opiniile proprii. Produsele realizate de copii sunt expuse ca într-o galerie, prezentate și susținute de secretarul grupului, urmând să fie evaluate și discutate de către toți elevii, indiferent de grupul din care fac parte. Turul galeriei presupune evaluarea interactivă și profund formativă a produselor realizate de grupuri de elevi.

Pașii metodei:

-Elevii sunt împărțiți pe grupuri de câte 4-5 membri, în funcție de numărul elevilor din clasă;

-Cadrul didactic prezintă elevilor tema și sarcina de lucru .

-Fiecare grup va realiza un produs pe tema stabilită în prealabil.

-Produsele sunt expuse pe pereții clasei.

-Secretarul grupului prezintă în fața tuturor elevilor produsul realizat;

-Analizarea tuturor lucrărilor.

-După turul galeriei, grupurile își reexaminează propriile produse prin comparație cu celelalte .

,,Turul galeriei” urmărește exprimarea unor puncte de vedere personală referitoare la tema pusă în discuție. Elevii trebuie învățați să asculte, să înțeleagă și să accepte sau să respingă ideile celorlalți prin demonstrarea valabilității celor susținute. Prin utilizarea ei se stimulează creativitatea participanților, gândirea colectivă și individuală; se dezvoltă capacitățile sociale ale participanților, de intercomunicare și toleranță reciprocă, de respect pentru opinia celuilalt.

-Elevii lucreaza in grup,pe o foaie de format mare(afis)-produsul poate fi un desen/o caricatura/o schema/scurte propozitii;

-Elevii prezinta in fata clasei afisul,explicand semnificatia si dupa aceea ei raspund intrebarilor puse de colegi;

– Se expun afisele pe pereti,acolo unde doreste fiecare echipa; Langa fiecare afis se lipeste cate o foaie goala;

-Se cere grupurilor sa faca un tur ,cu oprire in fata fiecarui afis si sa noteze pe foaia alba anexata comentariile ,sugestiile,intrebarile lor;

-Fiecare grup va citi comentariile facute de celelalte grupe si va raspunde la intrebarile scrise de acestea pe foile albe.

"TURUL GALERIEI" presupune parcurgerea unor anumiți pași:

brainstorming individual;

interviu de grup;

producerea planșelor,

susținerea produselor de către un raportor;

afișarea produselor;

efectuarea turului galeriei;

dezbaterea.

Elevii lucrează în grupe de câte 3-4. Se propune un subiect pentru care elevii generează cât mai multe idei. Expunerea subiectului trebuie să cuprindă toate datele necesare și toate criteriile implicate. Fiecare grup își alege sau primește o anumită temă din subiectul propus, dar și toate grupurile pot avea aceeași temă.Un secretar, ales de elevii grupei, notează rezultatele brainstormingului pe o coală de hârtie (de preferat cât mai mare), folosind markere de diferite culori. Șeful grupei susține produsul realizat în fața celorlalte grupe. Posterele sunt apoi expuse în diferite locuri din clasă, accesibile elevilor și la anumite distanțe.

După expunerea produselor obținute, fiecare grup examinează cu atenție produsele celorlalte grupe, grupele se rotesc de la un produs la altul, se discută și, eventual, se notează comentariile, neclaritățile, întrebările care vor fi adresate celorlalte grupe.

După turul galeriei, fiecare grup răspunde la întrebările celorlalți și clarifică unele aspecte solicitate de colegi, apoi își reexaminează propriile produse prin comparație cu celelalte. În acest mod, prin feed-back-ul oferit de colegi, are loc învățarea și consolidarea unor cunoștințe, se valorizează produsul activității în grup și se descoperă soluții alternative la aceeași problemă sau la același tip de sarcină.

Atmosfera din clasă trebuie să le permită elevilor să gândească critic. Astfel, ajung să înțeleagă că atunci când investesc suficientă energie în învățare și se implică în mod activ, procesul devine agreabil și dă naștere unui sentiment de împlinire. Elevii trebuie să creadă că opiniile lor au valoare. Comunitatea învățării îi îmbogățește pe toți membrii ei.

x. Ciorchinele

Ciorchinele -este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei și care presupune următoarele etape:

1. Se scrie un cuvânt / temă (care urmează a fi cercetat) în mijlocul tablei sau a foii de hârtie;

2. Se notează toate ideile, sintagmele sau cunoștințele care vă vin în minte în legătură cu tema respectivă în jurul acestuia, trăgându-se linii între acestea și cuvântul inițial;

3. Pe măsură ce se scriu cuvinte, idei noi, se trag linii între toate ideile care par a fi conectate;

4. Activitatea se oprește când se epuizează toate ideile sau când s-a atins limita de timp acordată;

Etapele pot fi precedate de brainstorming în grupuri mici sau în perechi. În acest fel se îmbogățesc și se sintetizează cunoștințele. Rezultatele grupurilor se comunică profesorului care le notează la tablă într-un ciorchine fără a le comenta sau judeca.

În etapa finală a lecției , ciorchinele poate fi reorganizat utilizându-se anumite concepte supraordonate găsite de elevi sau de profesor.

– Se scrie un cuvant/tema in mijlocul tablei;

-Se cere elevilor sa noteze toate ideile /sintagmele care le vi in minte legate de cuvant/tema si se traseaza linii intre acestea si cuvantul/tema initiala;

y. Tehnica lotus (floarea de nufar)

Tehnica florii de nufăr presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind de la o temă centrală. Problema sau tema centrală determină cele 8 idei secundare care se construiesc în jurul celei principale, asemeni petalelor florii de nufăr.

Cele 8 idei secundare sunt trecute în jurul temei centrale, urmând ca apoi ele să devină la rândul lor teme principale, pentru alte 8 flori de nufăr. Pentru fiecare din aceste noi teme centrale se vor construi câte alte noi 8 idei secundare. Atfel, pornind de la o temă centrală, sunt generate noi teme de studiu pentru care trebuie dezvoltate conexiuni noi și noi concepte.

Etapele tehnicii florii de nufar:

1. Construirea diagramei, conform figurii prezentate;

2. Scrierea temei centrale în centrul diagramei;

3. Participanții se gândesc la ideile sau aplicațiile legate de tema centrală.

Acestea se trec în cele 8 “petale” (cercuri) ce înconjoară tema centrală, de la A

la H, în sensul acelor de ceasornic.

Direcția de completare a diagramei

4. Folosirea celor 8 idei deduse, drept noi teme centrale pentru celelalte 8 cadrane (“flori de nufăr”)

5. Etapa construirii de noi conexiuni pentru cele 8 noi teme centrale și consemnarea lor în diagramă. Se completează în acest mod cât mai multe cadrane. (“flori de nufăr”).

6. Etapa evaluării ideilor. Se analizează diagramele și se apreciază rezultatele din punct de vedere calitativ și cantitativ. Ideile emise se pot folosi ca sursă de noi aplicații și teme de studiu în lecțiile viitoare.

Exemple:

1. Tema centrală: plantele medicinale

Cele 8 idei secundare: sunătoare, mușețel, coada șoricelului, tei, mentă, gălbenele, pelin, rostopască.

2. Tema centrală: modalități de stimulare a potenția-lului creativ al elevilor

Cele 8 idei secundare:

− conduita creativă a profesorului;

− climatul creativ din clasă;

− relația elev-elev;

− relația profesor-elev;

− modalitatea de evaluare;

− modalitățile de organizare a colectivului;

− atitudinea cretivă a profesorului;

− cerințele școlare.

Evaluarea ideilor cu privire la stimularea și dezvoltarea potențialului creativ poate avea și o utilitate practică. Astfel, ținându-se cont de sugestiile oferite, se poate reamenaja sala de curs, creându-se astfel un “laborator al creativității”, în conformitate cu expectațiile elevilor: se poate decora clasa cu picturi făcute de elevi, cu fotografii din timpul copilăriei, cu peisaje desenate sau fotografiate, cu cărți ilustrate (pentru cei mici) sau cărți însoțite de teste și jocuri creative (pentru cei mai mari), cu jucării/jocuri menite să stimuleze creativitatea și alte materiale didactice, materiale video cu activități creative sau spectacole realizate de ei sau de colegii lor.

w. Metoda frisco

Propunerea spre analiza a unei situatii-problema.

Stabilirea rolurilor:

-conservatorul;

-exuberantul;

-pesimistul;

– optimistul;

Dezbaterea colectiva:

-conservatorul apreciaza meritele solutiilor vechi,fara a exclude uneori posibilitatea unor imbunatatiri;

-exuberantul emite idei aparent imposibil de aplicat in practica;

-pesimistul va releva aspectele nefaste ale oricaror imbunatatiri;

-optimistul va gasi posibilitati de realizare a solutiilor propuse de exuberant.

Se trag concluzii si se sistematizeaza ideile emise.

Avantaje:

*rolurile se pot inversa,participantii sunt liberi sa spuna ce gandesc,dar

sa fie in acord cu rolurile pe care le joaca;

*dezvolta competentele inteligentei lingvistice ,logice,interpersonale

z. Eseul de cinci minute

Este o modalitate eficientă de a încheia ora, pentru a-i ajuta pe elevi să-și adune ideilelegate de tema lecției și pentru a-i da profesorului o idee mai clară despre ceea ce s-a întâmplat, în plan intelectual, în acea oră. Acest eseu le cere elevilor două lucruri: să scrie un lucru pe care l-au învățat din lecția respectivă și să formuleze o întrebare pe care o mai au în legătura cu aceasta.

Profesorul strânge eseurile de îndată ce elevii le-au terminat de scris și le folosește pentru a-și planifica la aceeași clasă lecția următoare.

3. METODE DE ÎNVĂȚĂMÂNT FOLOSITE ÎN PREDAREA RELIGIEI

3.1. Metode de comunicare și asimilare a cunoștințelor

3.2.. Metode de cunoaștere a realității religioase

3.3.. Metode fundamentate pe acțiune.

3.1. METODE DE COMUNICARE ȘI ASIMILARE A CUNOȘTINȚELOR

Metodele de comunicare și asimilare a cunoștințelor sunt utilizate in mod frecvent la orele de religie și au rolul de a asigura o asimilare corectă și completă a adevărului revelat. Asimilarea cunoștințelor de religie este un proces complex și de durată, care trebuie continuat și după terminarea studiilor, deoarece adevărul revelat este înțeles și asimilat numai în măsura în care omul conlucrează cu harul divin.

3.1.1. Metode de comunicare orală

Metodele de comunicare orală sunt acele metode prin care comunicarea noilor cunoștințe se face de către profesor, prin expunere sau conversație.

3.1.1.1. Metode expozitive

Expunerea este metoda de predare ce constă în prezentarea pe cale orală a noilor cunoștințe, folosind povestirea, descrierea, explicația, argumentarea, prelegerea și expunerea cu oponent.

în predarea cunoștințelor prin metoda expozitivă pot fi utilizate și mijloace de învățământ: hărți, fotografii, discuri, casete audio și video.

Prin expunerea noilor cunoștințe, profesorul urmărește formarea la elevi a unui mod de gândire logic și sistematic și le dă un exemplu dc exprimare elevată. Unii pedagogi moderni aduc critici acestei metode susținând că: nu cultivă gândirea elevilor, nu este o metodă creatoare, solicită memoria elevilor, se bazează pe autoritatea profesorului etc.

In predarea adevărului revelat, profesorul de religie va folosi expunerea și variantele ei, ținând cont și de faptul că această metodă a fost folosită cel mai des de către Mântuitorul Iisus Hristos, în activitatea Sa învățătorească.

a. Povestirea

Povestirea este expunerea orală de către profesor a unor întâmplări, fapte, evenimente reale petrecute într-un anumit timp și spațiu, cu scopul însușirii noilor cunoștințe, dezvoltării unor sentimente și formării unor atitudini pozitive la elevi.

Intrucât unul dintre scopurile predării religiei este formarea caracterelor religios-morale, povestirea urmărește, în același timp, să-i conducă pe elevi la însușirea unor valori care să influențeze pozitiv comportamentul lor.

Pentru a avea asupra elevilor efectul dorit, trebuie respectate anumite cerințe legate de conținutul povestirii și modul prezentării ei: – să fie alese fapte, întâmplări, evenimente cu o profundă semnificație pentru susținerea ideii religioase si sa asigure un climat emoțional, prin folosirea de către profesor a intonației, mimicii și gesturilor din care să rezulte clar atitudinea pe care o ia față de eroii povestirii;

b. Descrierea

Descrierea este metoda expozitivă care prezintă caracteristicile exterioare tipice ale obiectelor, proceselor, fenomenelor, locurilor etc. urmărind, în special, aspectele fizice ale acestora.

Descrierea se realizează pe baza observației, motiv pentru care trcbuie să îndeplinească anumite cerințe legate de dirijarea de către profesor a observării: – să se bazeze pe intuiție; să țină cont de nivelul de pregătire a elevilor,să nu evidențieze detaliile nesemnificative ale obiectelor și fenomenelor; să dezvolte la elevi spiritul de observație.

In descriere pot fi folosite mijloace de învățământ (hărți, vederi, fotografii, diapozitive, filme etc.) care prezintă obiectele sau fenomenele care se studiază.

In paginile Sfintei Scripturi și ale Sfintei Tradiții, găsim nenumărate descrieri.

c. Explicația

Explicația este metoda expozitivă prin care se lămurește o noțiune (un nume propriu, un termen necunoscut, o idee sau un concept), un fapt (o narațiune, o parabolă, o figură de stil, un verset din Sfânta Scriptură, o poruncă dumnezeiască, o normă morală).

Explicația poate avea deci caracter teleologic, scopul ei fiind îmbunătățirea vieții religios-morale a elevilor. înțelegerea poruncilor dumnezeiești și a legilor morale reprezintă fundamentul respectării și aplicării acestora în practică. In acest caz, explicația are două funcții care trebuie să se manifeste împreună: una cognitiva sau informativă și alta formativă. Elevii trebuie informați despre rolul și cerințele poruncilor/normelor morale și despre consecințele respectării sau nerespectării acestora, pentru a fi stimulați spre respectarea și aplicarea lor. Fără funcția formativă, educația morală nu se poate realiza.

Explicația trebuie să îndeplinească anumite condiții: sa țină cont de pregătirea religioasă și laică a elevilor și de natura temei; sa fie corectă și din punct de vedere doctrinar; sa fie completă și sigură, fără a omite vreun element care ar determina înțelegerea temei, dar și fară a intra în detalii obositoare, care îndepărtează elevul de la scopul lecției respective; sa fie clară, pentru a nu crea confuzii în mintea elevilor; sa fie convingătoare, argumentată și întregită prin fapte concrete; sa fie făcută cu căldură, nu ca o simplă informație, de aceea și forma pe care o poate lua este descrierea literară sau narațiunea.

d. Argumentarea

Argumentarea este metoda prin care se formează și se întăresc convingerile despre adevărurile religioase și se înlătură convingerile greșite.

Folosirea acestei metode necesită o anumită măiestrie din partea profesorului. El trebuie să stăpânească arta de a aduce argumente și de a convinge, respectând unele cerințe:

să țină cont de pregătirea elevilor;

să argumenteze cu claritate, pentru a nu crea confuzii în mintea lor;

să folosească dovezi din autoritate (din Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, din Istoria Bisericii), dovezi raționale (generate de mintea omenească) și dovezi din experiență (luate din viața personalităților pline de virtuți, din mărturiile scrise ale oamenilor iluștri, din experienta proprie).

Dovezile raționale și din experiență nu sunt considerate atotputernice, ele constituie adaosuri la dovezile din autoritate.

Aceste tipuri de argumente vor fi folosite în funcție de conținutul lecției, de vârsta și nivelul de pregătire a elevilor și de stilul didactic al profesorului.

e. Prelegerea

Prelegerea constă în expunerea neîntreruptă și sistematică a unei teme religioase timp de una sau mai multe ore, pe baza unui plan, dat de obicei la începutul acesteia. Această metodă are mai multe variante: prelegerea magistrală (folosește comunicarea orală îmbinată cu scrisul pe tablă); prelegerea dialog (îmbină comunicarea orală și conversația euristică); prelegerea cu ilustrații (comunicarea orală este îmbinată cu folosirea materialului intuitiv: hărți, scheme, casete audio și video) etc.

în pregătirea și expunerea unei prelegeri, profesorul va ține cont de unele aspecte legate de conținutul și forma expunerii:

subiectele alese să fie de actualitate, adecvate și să pună accentul pe interdisciplinaritate;

prelegerea să fie îmbinată cu descrierea, explicația, exemplul, povestirea, argumentarea, problematizarea etc.;

profesorul să evite greșelile în exprimarea orală, precum și greșelile de conținut;

să fie pregătită temeinic pentru a se evita improvizațiile;

în timpul prelegerii profesorul să urmărească reacțiile celor care îl ascultă, adaptând expunerea la tipul de auditoriu Prelegerea se folosește cu predilecție la liceu, dar și în învățământul obligatoriu, atunci când nivelul clasei permite aceasta.

f. Expunerea cu oponent

Expunerea cu oponent este o variantă dramatizată a expunerii. Aceasta se deosebește de prelegerea obișnuită, prin modalitatea specifică dr organizare: un elev (sau un al doilea cadru didactic) intervine în cursul expunerii, formulând întrebări sau solicitând lămuriri, prin care se simulează un dialog cu profesorul de la catedră.

Intervențiile vor fi regizate și dozate cu grijă, la momentele oportune, pentru a se realiza o înviorare a expunerii și captarea atenției spre noțiunile importante. Pentru a se obține rezultatul dorit este necesar ca profesorul și oponentul său să conceapă și să realizeze dialoguri stimulative, fapt care solicită din partea acestora aptitudinea de a folosi adecvat procedeele și mijloacele dramatizării.

3.1.1.2. Metode interogative

Metodele interogative se realizează pe baza dialogului dintre profesor și elevi. Dintre metodele interogative prezentăm conversația și problematizarea.

a. Conversația

Conversația este metoda care valorifică dialogul sau interogația și este cel mai des utilizată în procesul de învățământ. Prin intermediul dialogului realizat între profesor și elevi se transmit cunoștințe și se oferă posibilitatea atingerii unui nivel moral mai înalt. Conversația este folosită în toate tipurile de lecții alături de alte metode, dar se poate desfășura și în afara orelor de religie, sub forma conversației individuale – de la om la om, atunci când elevul sau profesorul o solicită.Conversația este generată de conținutul lecțiilor de religie, de întâmplări din viața elevilor, a clasei, a școlii, a societății, de unele articole din ziare, de unele emisiuni.Pentru a fi folosită eficient, această metodă necesită din partea profesorului o adevărată artă în a formula întrebările și a conduce discuția pe o cale numai de el știută (este singurul dezavantaj al metodei), în vederea realizării obiectivelor propuse. Se cunosc mai multe tipuri de întrebări în funcție de modul de adresare și de obiectivul vizat :

Profesorul va ține cont în formularea întrebărilor de caracteristicile legate de conținutul și forma pe care acestea trebuie să le aibe, și anume: sa fie formulate precis;să fie concise ca formă și exprimate cu claritate;sa nu cuprindă termeni neînțeleși de elevi;sa fie accesibile și variate;-sa conțină un singur enunț;sa sc refere la materia predată;sa stimuleze gândirea tuturor elevilor;sa fie formulate într-o ordine logică;sa nu fie duble (două întrebări la aceeași problemă, formulate diferit și care necesită două răspunsuri diferite);-sa fie însoțite de întrebări ajutătoare, numai atunci când este nevoie.

Răspunsuri corect formulate trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

să fie complete, clare și precise;

să aibă o formă îngrijită, folosind un vocabular ales;

să fie date individual, după un anumit timp de gândire;

să fie conștiente, iar la nevoie, însoțite de explicații.

In timpul dialogului, profesorul trebuie să adopte o ținută corespunzătoare care să-1 ajute pe elev în găsirea și formularea răspunsurilor.

Astfel, profesorul:

nu va pune întrebări "cursă";

nu va întrerupe elevii în timp ce aceștia dau răspunsul;

va adopta o mimică adecvată, spre a nu-i intimida sau deruta;

nu va jigni pe elevii care dau răspunsuri eronate;

nu va amenința cu măsuri represive pe elevi.

Conversația are mai multe forme:

– conversația catehetică,

– conversația euristică,

– dezbaterea sau discuția colectiva.

Conversația catehetică

Conversația catehetică este metoda de instruire și educare a elevilor prin intermediul întrebărilor și răspunsurilor, cu scopul de a reproduce cele observate, descoperite și asimilate de ei, sub conducerea profesorului.Conversația catehetică se folosește, de obicei, în verificarea cunoștințelor (conversația de verificare) și în fixarea cunoștințelor (conversația de fixare).

Conversația euristică

Conversația euristică este metoda bazată pe dialog și pe învățarea conștientă, și se folosește atunci când noile cunoștințe pot fi desprinse împreună cu elevii din cunoștințele anterioare, din analiza unor fapte, unor evenimente sau în urma cercetării unui material intuitiv.Se folosește în verificarea cunoștințelor (conversația de verificare), în actualizarea cunoștințelor și introducerea în tema nouă a lecției (conversația de reactualizare), în comunicarea noilor cunoștințe, în apreciere și în asociere.

Dezbaterea sau discuția colectivă

Dezbaterea este o formă a conversației caracterizată printr-un schimb de opinii, impresii, informații, propuneri axate în jurul unui subiect, a unui fapt luat în studiu, cu scopul de a consolida, clarifica și sintetiza cunoștințe, de a analiza anumite cazuri sau texte, de a soluționa unele probleme, de a argumenta anumite idei sau texte, de a dezvolta capacitatea de exprimare a elevilor etc.Pentru reușita acestei metode este necesar ca elevii să-și însușească temeinic cunoștințele anterioare care constituie baza dezbaterii. Se poate folosi material intuitiv (textul biblic, hărți, mijloace audio-vizuale etc.).Dezbaterea sau discuția colectivă este condusă de către profesor pe baza propunerii unei teme ori în urma unor prelegeri sau referate susținute în cadrul lecției sau al cercului de religie. Concluziile dezbaterii au rolul de a clarifica tema pusă în discuție și problemele ridicate de elevi.In domeniul învățăturii de credință este recomandată evitarea speculațiilor.

b. Problematizarea

Problematizarea este metoda interogativă prin care se creează în mintea elevilor o întrebare sau o situație problemă, cu scopul de a le stimula efortul personal în surprinderea diferitelor relații între cunoștințele dobândite, anterior și noile cunoștințe, care să conducă la elaborarea soluției, sub îndrumarea profesorului.Problematizarea cunoaște următoarele tipuri: întrebarea-problemă, situația-problemă și problema.

-întrebarea-problemă produce o stare conflictuală intelectuală și spirituală de complexitate medie și ridică spre rezolvare o singură chestiune;situația-problemă produce o stare conflictuală intelectuală și .pirituală mai mare, prin faptul că ea conține două sau mai multe iiitrebări-problemă care se cer rezolvate.

Problema produce o stare conflictuală intelectuală și spirituală marc, deoarece conține mai multe întrebări-problemă și include, pe lângă demente cunoscute, și elemente necunoscute. Nu este recomandată în oi ele de religie pentru că elementele necunoscute conduc la speculații, iar .pcculațiile la o stare de incertitudine și inhibare, foarte dăunătoare pentru sufletul curat al elevilor.Pentru a putea fi un demers util în efortul de a stimula activitatea independentă și dorința de cunoaștere, problematizarea trebuie să parcurgă trei etape:

1) alegerea de către profesor a întrebării-problemă sau a situației-problemă. Intrebarea-problemă sau situația-problemă poate fi ridicată și de către elevi iii urma lecturii sau a studiului individual;

2) crearea fondului aperceptiv și actualizarea cunoștințelor necesare rezolvării tipului de problematizare în cauză; l) desprinderea soluției și confirmarea ei de către profesor. Intrebările-problemă sau situațiile-problemă vor fi create ținându-se «ont de pregătirea elevilor, iar în ceea ce privește dificultatea lor, vor fi formulate gradat. Soluția desprinsă va fi clară și în conformitate cu adevărurile de credință și cu posibilitățile de înțelegere ale elevilor. Aceștia trebuie puși în situația de a rezolva tipuri de problematizare iiitentice și accesibile, cu ajutorul elementelor date de către profesor, iar nu formulări absurde și inaccesibile care să-i descurajeze și să le producă m suflet o stare de incertitudine.Este foarte important de subliniat faptul că la orele de religie, problematizarea nu se folosește atunci când predăm un adevăr revelat.In cazul în care elevii pun întrebări-problemă la lecțiile despre învățătura de credință, profesorul va da soluția fără a antrena clasa în discuții.

3.1.2.Metode de comunicare scrisă

Cartea este o sursă de cunoștințe, de sfaturi și de trăiri emotive.Pentru creștini, cartea de căpătâi este Biblia sau Sfânta Scriptură si este cea mai răspândită carte de pe pământ și cea mai importantă, deoarece conține cuvântul lui Dumnezeu revelat.

a. Lectura

Lectura este metoda de comunicare scrisă prin care se urmăreste învățarea propriu-zisă, informarea și documentarea în vederea rezolvării unor sarcini precise de învățare și în scopul susținerii unui efort de autoinstruire permanentă.

Această metodă este utilizată la orice nivel al învățământului precum și în afara activității școlare. Lectura se utilizează atât în cadrul orelor (lectura explicativă, luarea notițelor, studiul individual), cât acasă (studiul individual și efectuarea activității suplimentare).

a. Lectura explicativă -Lectura explicativă, prima și principala formă a acestei metode este utilizată la clasele mici și constă în citirea textului din manual însoțită de explicațiile profesorului și de prezentarea materialului adecvat. Urmează discutarea conținutului textului cu desprinderea ideilor principale și adâncirea sensului noțiunilor întâlnite, prin fixarea cunoștințelor, apreciere, asociere și generalizare.

Pentru folosirea eficientă a lecturii explicative se impune respectarea anumitor cerințe:citirea să fie corectă și conștientă;-explicațiile să lege cunoștințele anterioare de cele noi și să fie însoțite si de material intuitiv; In lectura explicativă se parcurg următoarele etape:

-pregatirea clasei în vederea înțelegerii lecției

-citirea textului din manual

– analiza textului

-formularea ideilor principale

– recitirea textului în întregime

– povestirea conținutului lecției după ideile principale

b. Luarea notitelor

Luarea notițelor se face sub îndrumarea profesorului. Se noteaza definiții, idei principale, exemple, scurte rezumate ale celor citite, cuvinii noi și desene care apar în lecția nouă. La clasele mici, notițele sunt sumare.

c. Studiul individual

Studiul individual se desfășoară atât în clasă, cât și acasă. Prin lectura explicativă s-a urmărit formarea la elevi a deprinderii de a folosi în mod independent manualul, pentru însușirea cunoștințelor.

In clasă, studiul individual poate înlocui lectura explicativă cu condiția ca profesorul să-i orienteze pe elevi asupra ideilor de bază, să Ic explice cuvintele noi, să le prezinte materialul intuitiv. Elevii vor citi dc mai multe ori textul din manual cu scopul de a-i înțelege sensul și conținutul, apoi îl vor împărți pe fragmente și vor încerca să formuleze ideile principale. Urmează fixarea cunoștințelor, asocierea, aprecierea și generalizarea (profesorul insistă cu explicații suplimentare acolo unde constată că elevii n-au înțeles).

Dacă textul este foarte lung, profesorul va indica fragmente asupra cărora elevii să insiste prin studiu individual, acasă.

Pentru o informare completă, studiul individual poate să cuprindă, pe lângă manual, și alte lucrări de specialitate. La clasele mari, profesorul va prezenta elevilor metoda R.I.C.A.R., propusă de Derek Rowntree, pentru formarea deprinderii de a studia cărțile: R=răsfoire, I =intrebări, C=citire, A=aducere aminte, R=recapitulare.

Pentru ca activitatea de învățare să nu devină o povară pentru elev, profesorul le va recomanda respectarea unor aspecte legate de folosul învățării: studiul individual să se facă după un program; cunoștințele să fie însușite temeinic si sistematic, la masa de lucru (nu în pat), în condiții de lumină, în camere aerisite etc.

d. Efectuarea activității suplimentare

Activitatea suplimentară se efectuează acasă, după ce elevii și-au insusit anumite deprinderi de muncă independentă. La religie, activitatea suplimentară cuprinde: citirea notițelor și completarea lor din manual; asimilirea cunoștințelor; învățarea unor rugăciuni, poezii și cântări religioase; căutarea, transcrierea și învățarea unor versete din Sfânta Scriptura; transcrierea unor fragmente din manual; răspunsuri la intrebari, alcătuirea unor conspecte; confecționarea de material didactic,etc. Profesorul verifică activitatea suplimentară, dar nu o noteaza,întrucât nu mai este obligatorie

e. Lectura și interpretarea textului biblic

Sfânta Scriptură, cuvântul lui Dumnezeu revelat oamenilor, estc colecția cărților sfinte ale Vechiului și Noului Testament, scrise sub inspirația Duhului Sfânt de către autori aleși de Dumnezeu. Citirea Sfintei Scripturi este foarte veche și a fost întotdeauna urmată de explicarea textului biblic, care se face pe baza regulilor fix a io de Ermineutica biblică și cu ajutorul Exegezei biblice.

Ermineutica biblică este disciplina teologică ce oferă regulile cc ne permit descoperirea și descifrarea adevăratului sens al unui text din Sfânta Scriptură. Ermineutica biblică are trei părți: Noematica (teoria sensurilor), Euristica (descoperirea înțelesului) și Proforistica (expunerea înțelesului sau sensului descoperit).

Exegeza biblică ne dă explicarea textului așa cum autorul l a înțeles. Nu trebuie să se facă o exegeză falsă prin ajungerea la text dupa interesul personal, ci din text să se extragă adevărul și astfel să se ajunga la actualizarea lui la condițiile timpului și societății.Necesitatea interpretării Sfintei Scripturi este dată de importanța obiectului ei, Revelația divină, și este arătată de Sfântul Apostol Petru care ne atenționează că epistolele Sfântului Apostol Pavel conțin "unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare"(II Pt.3,16).

Profesorul de religie este chemat să-i învețe pe elevi că Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate''' (II Tim.3,16-17). în interpretarea textelor biblice întâlnite în lecții sau propuse de elevi spre a fi explicate, el va păstra învățătura Bisericii noastre strămoșești și îi va îndemna pe aceștia să evite interpretarea libera a Sfintei Scripturi.Ținând cont de folosul citirii Sfintei Scripturi, profesorul va iniția pe elevi în citirea Bibliei, fară să diminueze întrucâtva importanța participării la Sfintele slujbe, la biserică. La anumite intervale de timp profesorul se va interesa de modul în care elevii respectă indicațiile lui referitor la lectura din Sfânta Scriptură în afara orei de religie.

f. Referatul

Referatul este elaborat de către elevi, sub îndrumarea profesorului de religie. Dat fiind faptul că presupune un nivel de cunoștințe și înlelectual ridicat, referatul va fi folosit în special la clasele mari sau la cercul de religie. Concluziile trase în urma discuțiilor purtate pe baza referatului vor fi valorificate astfel încât să influențeze pozitiv performanțele viitoare ale elevilor.Referatul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– sa clarifice anumite aspecte din viața religios-morală a elevilor;

-sa abordeze teme accesibile elevilor; sa fie o bază de discuții, în vederea clarificării temei propuse si sa fie elaborat pe baza bibliografiei indicate de către profesor elevilor.

g. Eseul

Eseul religios este un studiu de mică întindere, în jurul unor adevăruri religioase. Această metodă de comunicare scrisă se folosește mai ales la liceu, în clasele a XII-a și a XIII-a.Subiectul eseului poate fi propus de elevi sau profesor. Eseul cu subiect propus de profesor poate fi elaborat individual, în grup sau de întreaga clasă. Alcătuirea și redactarea unui eseu presupune întocmirea unui plan care cuprinde diviziunile mari ale eseului: introducerea ,cuprinsul si concluzia.Stilul în care va fi redactat trebuie să fie clar și să valorifice vocabularul specific. Cu toate aceste cerințe, nu trebuie să confundăm conținutul eseului religios cu al celui literar. Se va evita folosirea excesivă a persoanei întâi singular în sublinierea opiniei personale (eu cred, părerea mea etc.) și însușirea exprimărilor proprii unor autori, drept expresii personale.In elaborarea unui eseu, elevii vor avea în vedere respectarea unor cerințe pentru fiecare din cele trei părți:

a) introducerea-in introducere să se contureze și să se precizeze problema din enunț, insa nu trebuie să conțină soluția problemei;din introducere să se desprindă marile diviziuni ale eseului, fară a se transforma într-un plan sumar al acestuia;

b) cuprinsul-subiectul să fie tratat ca un întreg pe tot parcursul lucrării, iar nu ca o colecție de idei puse una lângă alta; fiecare paragraf să conțină idei distincte; conținutul să nu fie copiat din alte surse, fără o anumită cotă de originalitate; delimitarea între ideile principale și subdiviziunile acestora să fie clară; sa fie evidențiate argumentele necesare pentru rezolvarea unor dispute inoretice;sa conțină citate scurte, cu relevanță deosebită, având grijă să nu fie prezentate ca fiind ultimul "cuvânt" cu autoritate în problema respectivă,sa conțină exemple bine alese, din viață sau din surse bibliografice, fară a se abuza de multitudinea lor;

c) concluzia –sa fie exprimată în termeni preciși; sa derive din tratarea subiectului, fară a fi un rezumat al lucrării; După întocmire, urmează susținerea eseului si evaluarea acestuia de catre profesor.

3.2. METODE DE CUNOAȘTERE A REALITĂȚII RELIGIOASE

Cunoașterea realității religioase înseamnă, în modul cel mai direct, căutarea lui Dumnezeu. In Eden omul Il vedea, vorbea și era in comuniune de iubire cu El. Pe măsură ce s-a îndepărtat de Dumnezeu, căutarea Lui a devenit din ce în ce mai dificilă. Dumnezeu a venit în ajutorul lui, mai întâi prin profeți, iar în zilele de pe urmă, prin Fiul Său (Evr.1,1-2).

a. Observarea directă a realității religioase

Observarea directă a realității religioase este metoda prin care profesorul de religie urmărește să-i conducă pe elevi spre cunoașterea lin Dumnezeu prin contemplarea creației. Omul nu trebuie să se rezume doar la contemplarea creației, ci să stăruie spre o viață religios-morală în care să pună pe primul plan căutarea împărăției lui Dumnezeu.

Pentru regele David contemplarea creației lui Dumnezeu este un prilej de întărire a credinței: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu șl facerea mâinilor lui o vestește tăria" (Ps.18,1).

Mântuitorul Iisus Hristos îi îndeamnă în Predica de pe munte pc cei care îl ascultau, să înțeleagă, în urma observării creației, faptul efl dragostea lui Dumnezeu pentru om întrece purtarea de grijă a Lui față de celelalte creaturi: "Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jUnite, și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele?(…) Luați seama In crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Și vă spun voim că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă iii cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? " (Ml.6,26;2X-30)

b. Studiul și interpretarea simbolurilor

Studiul și interpretarea simbolurilor este metoda de cunoaștere a realitatii religioase prin care se transmit elevilor cunoștințe cu ajutorul unui simbol (semn, obiect, imagine sau o idee, o noțiune, un sentiment).In Sfânta Scriptură, una dintre cele două căi de păstrare și transmitere a Revelației divine, simbolul este foarte des întâlnit. Prin simbol, adevărul revelat este mai ușor de pătruns, mai ușor de înțeles,iar acest lucru a fost și este posibil datorită faptului că simbolurile folosite au fost alese ținându-se cont de nivelul de înțelegere a omului.

In Vechiul Testament apar foarte multe simboluri: scara visată de Iacob (Fac.28,12), rugul ce ardea și nu se mistuia (leș.3,2), mana (|p| 16,14-16), mielul pascal (leș. 12,l'-l4), toiagul lui Aaron (Num.17,8), ii pole de aramă (Num.21,8-9), roua de pe lâna lui Ghedeon i lini 6,36-40), fecioara care va lua în pântece și va naște fiu (Is.7,14), ușa • i .i închisă (Iez.44,1-2), semnul hii Iona (Iona 2,1) etc. Aceste semne au imii și rolul de a prefigura anumite evenimente din viața Mântuitorului și i Maicii Domnului.

In paginile Sfintelor Evanghelii (mai ales în cea după Ioan) intalnim atât simboluri: apa cea vie (In.4,10), pâinea cea vie (In.6,51), lumina lumii (In.8,12), păstorul cel bun (In.10,11), învierea și viața (In. 11,25), vita si mlădițele (In.15,5), cât și minuni și acțiuni cu valoare de semn: prefacerea apei în vin (In.2,6-9), înmulțirea pâinilor și a peștilor (Mi. 14,15-21), învierea lui Lazăr (In. 11,17-44), curățirea Templului (In.2,13-25), cononvorbirea cu Nicodim (In.3,3-7), convorbirea cu femeia samarineancă (In 1,10 15) etc.

c. Analiza documentelor

Prin analiza documentelor legate de Istoria biblică și de Istoria bisericească, se atestă vechimea creștinismului pe un anumit teritoriu și ii demonstrează faptul că învățătura Bisericii Ortodoxe este în conformitate cu adevărul revelat.

Documentele sunt materialele de orice fel, care pot servi la cunoașterea faptelor istorice. Acestea se clasifică în:

-documente arhitecturale (pietre funerare, podoabe cu însemne creștine, obiecte de cult, pirso numismatice, piese heraldice);

-urme de construcții (bazilici paleocreștine, catacombe, mănăstiri, așezări omenești); documente scrise (vechi inscripții creștine, manuscrise, cărți vechi).

Ținând cont de faptul că analiza propriu-zisă a documentelor necesită cunoștințe de geografie istorică, demografie istorică, cronologie, arheologie, epigrafie, paleografie, heraldică, biologie,lingvistică, etnografie și folclor, profesorul poate valorifica în lecție rezultatele analizei făcute de specialiști sau poate invita un spccialist care să-i inițieze pe elevi în descifrarea documentelor.

Documentele alese vor fi reprezentative și ilustrative și pot fi alese din elementele de istorie locală (acolo unde acestea există), pentru ca interesul elevilor să fie mai mare.

d. Studiul de caz

Studiul de caz este metoda de cunoaștere a realității religioase, care constă în analiza unui caz real, fiind suport al cunoașterii inductive și bază pentru cunoașterea deductivă. Această metodă este complexă, motiv pentru care se folosește cu predilecție la liceu, dar și în învățământul primar sau gimnazial, pentru anumite teme sau situații care vizează formarea unor atitudini, deprinderi și comportamente practice.In alegerea cazului se au în vedere mai multe aspecte:

-corelarea acestuia cu obiectivele propuse;

-raportarea la cunoștințele, ideile, principiile, normele cunoscute de elevi;corelarea gradului de dificultate a analizei cazului cu nivelul de pregătire al elevilor; In studierea cazului, se parcurg mai multe etape: prezentarea cazului la propunerea profesorului sau/și a elevilor; organizarea unui plan de analiză ce are în vedere identificarea cauzelor care au determinat declanșarea evenimentului analizat și evoluția acestuia; dirijarea de către profesor a dezbaterilor ce au loc, prin selectarea celor mai potriite metode pentru analiză, prin examinarea cazului din mai multe perspective, fără ca acesta să propună ipoteze, opinii și soluții la care ar putea ajunge elevii;stabilirea unor concluzii.

Avantajele utiliării acestei metode constă în faptul că îi solicită |pe elevi în adunarea informațiilor, analiza, elaborarea și argumentarea unei decizii, evaluarea alternativelor și desprinderea unor concluzii. în plus, având un caracter activ și păstrând semnificația unei metode euristice, dezbaterea influențează relațiile elevi-elevi și profesor.

e. Exemplul

Domnul Iisus Hristos este modelul prin excelență: "învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre" (Mt. 11,29). Prin lucrarea Sa mântuitoare, El S-a făcut pe Sine pildă vie, căci "Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este același" (Evr. 13,8). Sfântul Apostol Pavel ne lămurește câteva aspecte definitorii pentru modelul creștin: "Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința" (Evr. 13,7).

Sfânta Scriptură nc îndeamnă, așadar, să luăm ca exemplu pentru o viață creștină autentică pe cei care înaintea noastră au învățat cuvântul lui Dumnezeu și au avut o credință puternică până la sfârșitul vieții.Femeia văduvă a fost dată de Mântuitorul drept exemplu de milostenie: "Și, privind, a văzut pe cei bogați, aruncând darurile lor în vistieria templului. Și a văzut și pe o văduvă săracă, aruncând acolo doi bani. Și a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toți, căci toți aceștia din prisosul lor au aruncat la daruri, aceasta însă din sărăcia ei a aruncat tot ce avea pentru viață" (Lc.21,1-4).

Comportamentul exemplelor are efect sugestiv asupra elevilor care încearcă să le urmeze, și îi îndeamnă pe aceștia la fapte sau acțiuni morale. Tendința spre imitare este mai dezvoltată la preșcolari, dar există și la elevii mai mari. Ei caută să-și găsească și în anturajul lor anumite modele după care să-și conducă viața morală (părinții, profesorii, colegii, prietenii).

Exemplul acționează în mod permanent asupra comportamentului moral al elevilor. Apare deci necesitatea ca profesorul de religie să aibă o conduită care să-1 rccomande în fața elevilor ca exemplu demn de urmat.

f. Rugăciunea

Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu. Aceasta este cea mai simplă și mai cuprinzătoare dintre definițiile ce se dau rugăciunii.Domnul Iisus Hristos s-a rugat de nenumărate ori, atât pentru Sine cât și pentru noi. El însuși ne-a învățat și pe noi rugăciunea pe care să o rostim (Mt.6,9-13; Lc.22,42 b), cum să ne rugăm (Mt.6,5-8), ne-a dat exemple de rugăciuni stăruitoare (Mt.7,7; Lc. 11,5-13), de rugăciuni de pocăință (rugăciunea vameșului din pilda vameșului și a fariseului, Lc. 18,13), dar și de rugăciuni care s-au transformat în păcat (rugăciunea fariseului din aceeași pildă, Lc. 18,11-12)

Rugăciunea particulară trebuie completată cu rugăciunea liturghiei (cultul divin public) care-i învață pe elevi să se roage dincolo de propriile interese, pentru toată lumea, întrucât mântuirea este posibilă numai în comunitate. Profesorul de religie are misiunea de a-i învăța pe elevi să se roage și să-și formeze această deprindere.Folosirea rugăciunii ca metodă de educație religioasă presupune următoarele aspecte:

-elevii să învețe cât mai multe rugăciuni și să înțeleagă textul acestora;-profesorul să se roage împreună cu elevii la începutul orei de religie atât rugăciunea la intrarea în clasă (Doamne, Doamne,Ceresc Tată sau Impărate Ceresc), cât și rugăciuni pentru diferite împrejurări;

-elevii să rostească împreună rugăciunea și la sfârșitul orelor (Toți cu inima curată sau Cuvine-se cu adevărat);-elevii să rostească rugăciunile de dimineață și de seară, când pleacă în călătorie și când se întorc, când încep și sfârșesc lucrul, când intră în biserică

-elevii să se roage pentru ei, pentru părinți și frați, pentru toți oamenii, pentru cei care le fac bine sau rău; nu trebuie să cerem în rugăciune ceea ce putem face noi; profesorul să îi învețe pe elevi diferitele tipuri de rugăciuni: de preamărire a lui Dumnezeu, de mulțumire și de cerere, explicându-le faptul că și rugăciunile scurte spuse în diferite împrejurări ale vieții, dar rostite din inimă, sunt ascultate de Dumnezeu.

g. Meditația religioasă

Meditația religioasă este o lucrare sufletească prin care creștinul reflectează profund asupra unei probleme religioase, cu speranța de a-și întări viața religioasă, de a dobândi liniște și pace lăuntrică. în momentele de reculegere, atenția omului poate fi îndreptată asupra problemelor fundamentale ale vieții creștine: scopul vieții creștine, bunătatea lui Dumnezeu arătată oamenilor de nenumărate ori, modul în care trăim poruncile lui Dumnezeu etc.

Confruntarea cu propria conștiință, prin meditația religioasă, poate conduce la clarificarea neliniștilor interioare, la spiritualizarea vieții religioase și la cunoașterea lui Dumnezeu.

Pentru a-și atinge scopul, utilizarea meditației ca metodă de cunoaștere a realității religioase, trebuie să respecte anumite condiții:

-să fie pregătită minuțios de către profesor;

-să se facă în conformitate cu nivelul de cunoastere al elevilor;

-sa fie raportată la persoana Mântuitorului Hristos și la persoanele sfintilor;

-sa se facă plecând de la anumite texte din Sfânta Scriptură și din scrierile Sfinților Părinți;

-sa formeze la elevi deprinderea de a medita asupra problemelor religioase, pe tot parcursul vieții.

Meditația religioasă poate fi utilizată mai ales în perioada Postului Mare, când elevii sunt chemați să mediteze asupra Patimilor Domnului.Meditația religioasă trebuie să devină o necesitate și o preocupare a creștinului în momentele de bucurie, dar și de întristare sufletească.

Profesorul îi va îndemna pe elevi să-și formeze deprinderea de a inedita asupra faptelor săvârșite în ziua care a trecut, în fiecare seară, după rostirea rugăciunii

h. Deprinderile morale

Deprinderile morale sunt faptele și virtuțile duhovnicești ale creștinului, in conlucrare cu harul divin. Formarea deprinderilor morale la elevi începe din copilărie, în familie, este dezvoltată în biserică și în școală prin cateheze și lecții dc religie, și continua pe tot parcursul vieții prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu la slujbele Bisericii, prin citirea Sfintei Scripturi și a cărților duhovnicești. Deprindere morale sunt: faptele bune, postul, participarea la slujbele Bisericii, citirea Sfintei Scripturi și respectarea tradițiilor religioase. Formele prin care profesorul contribuie la formarea deprinderilor morale la elevi sunt aprobarea și dezaprobarea. Formele pe care le poate lua aprobarea sunt variate:

acordul pentru faptele sau atitudinile morale ale elevilor (printr-un zâmbet, un cuvânt de încurajare)

lauda (în particular sau în fața colectivului)

exprimarea recunoștinței (verbală)

recompensa ( scrisori de felicitare, respectiv premii în cărți,excursii etc.). Profesorul de religie are datoria să utilizeze aceste forme ale aprobării pentru a-i încuraja pe elevi în săvârșirea faptelor morale.Utilizarea aprobării ca metodă de întărire a manifestărilor morale, necesită un efort din partea dascălului, pentru ca el să-și cunoască elevii,sa știe momentul și modul în care să folosească aprecierile, să nuanțeze și sa diversifice aceste forme pentru a nu crea invidie și suspiciune între ei .Dezaprobarea este modalitatea prin care profesorul consemnează ca faptele, conduita și atitudinea morală a elevilor nu sunt necorespunzătoare în raport cu morala creștină.

Formele pe care le poate lua dezaprobarea sunt:

– dezacordul (prinlr-o privire, un gest reprobabil, expresii: "nu este bine ", "sunt dezamagit’’]

-observația (în particular, in fața părinților sau în fața clasei]

-avertismentul (verbal )

– sanctiunea (mustrare scrisă).

Diferite forme de dezaprobare găsim atât în Sfânta Scriptură, cai și în Sfânta Tradiție.

Formele dezaprobării vor fi utilizate gradat. Profesorul va cerceta în amănunt cauzele săvârșirii faptelor rele (prin discuții cu elevii în cauză, cu învățătorul sau dirigintele, cu părinții, cu colegii), va explica elevilor ce și unde au greșit, care sunt consecințele imediate și de durată, și îi va îndemna să reflecteze asupra comportamentului lor. Profesorul nu va aplica avertismentul și sancțiunea plină nu va discuta cu elevii in cauză, pentru ca aceștia să conștientizeze faptul ca, prin utilizarea acestor forme ale dezaprobării, nu li se face o nedreptate.

Dacă dezaprobarea nu are ca efect îndreptarea morală a elevilor, înseamnă că nu și-a atins scopul. Profesorul de religie trebuie să fie adeptul "blândeții ferme", să îmbine duioșia cu severitatea.

Profesorul va ține seama de influențele pozitive și negative ce se oxcrcită asupra elevilor din partea familiei, a prietenilor, a clasei, urmărind să valorifice influențele pozitive și să le reducă, pe cât posibil, pe cele negative.

i. Cultul divin

Cultul divin ortodox se compune din: cele șapte Laude bisericești, nlnduielile celor șapte Sfinte Taine și ale Ierurgiilor, având în centru Sfanta Liturghie în cadrul cultului, lectura biblică și cântarea religioasă au un rol deosebit de important.

Sfânta Liturghie .Sfânta Liturghie este cea mai înaltă formă de viață religioasă și dc cunoaștere a realității religioase. Ea este o "școală" a educației și desăvârșirii creștine, în care elevii își pot forma un mod de viață creștin pentru a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu.Sfânta Liturghie dezvoltă elevului sentimentul iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele și îi mijlocește multe cunoștințe religioase, fiind o carte cu imagini vii despre cele mai înalte adevăruri creștine; elevul află dogmatica ortodoxă expusă în imnuri, cântări și rugăciuni.Valoarea educativă deosebită a Sfintei Liturghii este subliniată și de prezența reală a Domnului Iisus Hristos, în Sfânta Euharistie. Elevii își desăvârșesc imaginea pe care o au despre Mântuitorul prin faptul că la Sfânta Liturghie li se descoperă faptele, suferințele Sale și, mai ales, biruința Sa asupra morții, prin care a împăcat întreaga lume cu Dumnezeu.Sfânta Liturghie îl pregătește pe elev pentru viața în comunitate, în colectivitate, trezindu-i simțul solidarității umane, prin faptul că toți credincioșii se roagă unii pentru alții, pentru cei prezenți, pentru cei din călătorie, pentru cei bolnavi, dar și pentru cei adormiți. începând cu binecuvântarea mare, care semnifică credința în Dumnezeu preamărit în Sfânta Treime (adevărul de temelie al credinței noastre ortodoxe) și până la rugăciunea amvonului: "Cel ce a înviat din morți, Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu …", credinciosul are posibilitatea să parcurgă toate adevărurile fundamentale ale randuielii noastre ortodoxe.Prin Sfânta Liturghie se transmit elevilor cunoștințe religioase, se cultivă și se dezvoltă memoria, atenția, inteligența, voința și viața «lectivă. Se dezvoltă însă și sentimente superioare care susțin suveranitatea religios-morală a voinței și a gândirii, dintre care cel mai înalt, este iubirea.

Atmosfera și lucrarea tainică a Sfintei Liturghii pot influența în mod deosebit predispoziția religioasă a elevilor și să o dezvolte în asemenea măsură încât ei să fie capabili de profunde trăiri religioase.

Cântarea în comun îi ajută pe elevi să-și însușească graiul liturgic și sa dezvolte simțirea pe care o naște rugăciunea în comun. Imnurile bisericești constituie un prilej de meditație mai profundă la învățăturile și poruncile Mântuitorului. Cântarea în comun la Sfânta Liturghie este importantă și în ceea ce privește cultivarea și păstrarea limbii naționale.

Sfintele Taine. Sfintele Taine sunt foarte importante pentru dezvoltarea vieții idigioase prin funcția lor educativă și prin darurile curățitoare și mântuitoare pe care le revarsă asupra credincioșilor: "Datorită Sfintelor Taine – care ne vestesc moartea și îngroparea Domnului – ne naștem și noi la viața duhovnicească, cu ajutorul lor creștem în ea și ajungem să ne unim în chip minunat cu însuși Mântuitorul nostru. Căci prin aceste lucrări sfînte viem, ne mișcăm și suntem" (Sf. Nicolae Cabasila, Despre via/a în Hristos, p. 136).

Biserica Ortodoxă recunoaște un număr de șapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea, Euharistia, Spovedania, Cununia, Hirotonia și Maslul. Datorită importanței lor deosebite pentru viața religioasă, în cele ce urmează vom prezenta modul în care Spovedania și Euharistia pot deveni pentru elevi, metode de cunoaștere a lui Dumnezeu.

a) Spovedania sau Pocăința oferă posibilitatea descătușării resorturilor sufletești, în vederea limpezirii vieții sufletești, pentru a putea intra "prin poarta cea strâmtă" (Mt.7,L3). Pentru ca Spovedania să fie o metodă de cunoaștere a realității religioase, profesorul de religie îi vii determina pe elevi să conștientizeze importanța ei.

Sfânta Scriptură ne oferă nenumărate exemple de căință pentru păcatele săvârșite: pocăința lui David (II Regi 12,12), rugăciunea dc pocăință a lui Manase (II Paral.33,11-19), rugăciunea vameșului (Lc.18,13), întoarcerea și pocăința fiului risipitor (Lc.15,17-21).

Pentru ca Taina Pocăinței să contribuie la educația religioasă, profesorul va arăta elevilor care sunt etapele ce se parcurg în săvârșirea acestei Taine, explicând rolul fiecăreia dintre ele:

b) Sfânta Euharistie ocupă un loc central în viața Bisericii întrucât este taina prin care credincioșii se împărtășesc cu Sfântul Trup vi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sub chipul pâinii și al vinului. Este o cină a iubirii Mântuitorului Iisus Hristos pentru oameni: "Cu dor am dorit să mănânc cu voi această cină, înainte de patima Mea" (Lc.22,15).Elevilor li se vor face cunoscute importanța și foloasele Sfintei Euharistii, modul în care trebuie să ne pregătim pentru primirea ei, cât dc des sau rar trebuie să ne împărtășim. Este important ca elevii să știe că:Domnul Iisus Hristos a poruncit săvârșirea Sfintei Euharistii: "Să face fi aceasta spre pomenirea Mea" (Lc.22,19);

prin primirea Sfintei împărtășanii se întărește viața religioasă, "ca să le fie celor ce se vor împărtăși, spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtășirea cu Sfântul Tău Duh, spre plinirea împărăției cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine" (Liturghier, p.155);

prin împărtășirea tuturor credincioșilor din același potir, se întărește comuniunea cu cei vii și cu cei adormiți;

întrucât efectele primirii Sfintei împărtășanii privesc atât sufletul, cât și trupul, înseamnă că și pregătirea pentru împărtășire trebuie să aibă in vedere sufletul și trupul. Creștinul este atenționat înainte de împărtășire, că "Sfintele" nu se dau decât "Sfinților".

Prin împărtășire trecem de la moarte la viață, din trupuri nicăcioase în trupuri îndumnezeite, întrucât Sfânta împărtășanie este i ondiție esențială și mijloc pentru realizarea desăvârșirii creștine.

Cele șapte Laude bisericești Slujbele celor șapte Laude reproduc în mod tainic, zi de zi, an de un, momentele vieții pământești a Mântuitorului, continuând rugăciunea Vi învățătura Sa. în slujbele bisericești sunt expuse cu claritate și profunzime toate adevărurile dogmatice. Cultul ortodox, folosind bogata comoară de învățături oferită de Sfânta Tradiție, antrenează puterile sufletești ale credinciosului tânăr spre Dumnezeu, învățătorul nostru suprem.Sfintele slujbe, prin simbolistica și puterea lor de sugestie, prin bogăția învățăturilor de credință și prin modelele pe care le înfățișează, n-prezintă o metodă de cunoaștere a realității religioase pentru elevii de toate vârstele. O participare regulată și activă la slujbe, aduce cu sine o înțelegere duhovnicească deosebită a învățăturilor și sensurilor pe care le putem desprinde din cultul divin ortodox.

Cântarea religioasă

Cântările religioase sunt însăși credința cântată și reprezintă o rugaciune. Scopul cântării este să dea textului o eficacitate mai mare, pentru ca, prin ea, credincioșii să fie mai ușor îndemnați spre pictate și mai bine dispuși a primi roadele harului prin Sfintele Taine.Criteriile în selecționarea cântărilor religioase care vor fi învățate de către elevi sunt:-vârsta copiilor. Cântările religioase să fie alese în funcție de stadiul dezvoltării intelectuale și afective a elevilor;-întinderea vocilor. Cântările religioase cu sunete mai înalte sau mai joase decât întinderea vocilor copiilor nu pot fi interpretate corect;-tematica programei școlare. Programa școlară de religie prevede sugestii pentru repertoriul de cântece și pentru audițiile muzicale, în conormitate cu programa școlară de muzică pentru fiecare clasă în parte.

3.3.METODE FUNDAMENTATE PE ACȚIUNE

Metodele fundamentate pe acțiune sunt folosite de către profesor |pentru a-i pregăti pe elevi în vederea desfășurării unei acțiuni intelectuale sau practice.

a. Jocul didactic

Jocul didactic este metoda bazată pe acțiune, prin care profesorul folosește în scop didactic disponibilitatea elevilor pentru joc.

Contribuțiile instructiv-educative ale jocului didactic sunt importante pentru că, în reușita jocului, elevul se antrenează cu toate disponibilitățile fizice, intelectuale și afective pe care le are. Definitoriu pentru copil, jocul didactic îi dezvoltă capacitatea de a se adapta la situațiile noi care apar și de a acționa independent pe parcursul jocului.

Propus și condus de către profesor, jocul didactic urmărește unele obiective religios-morale, prin antrenarea elevilor într-o activitate în care se exersează un conținut conform cu obiectivele propuse. Atractivitatea și eficiența jocului didactic depind de ingeniozitatea profesorului în alegerea și organizarea acestuia, ținând cont de particularitățile elevilor. Este indicat ca materialele necesare să fie confecționate de profesor, împreună cu elevii.

Recomandat mai ales la clasele mici (I și a Il-a), jocul didactic poate fi utilizat în toate tipurile de lecții, în verificarea cunoștințelor, în romunicarea și fixarea noilor cunoștințe, în apreciere și asociere.

Pentru a preveni plictiseala și oboseala elevilor, jocul trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie ales în funcție de posibilitățile și aptitudinile elevilor; regulile jocului să fie bine înțelese de către toți elevii participanți; sa nu fie de lungă durată și să includă pauze scurte;

La ora de religie pot fi propuse diverse tipuri de jocuri didactice:

-jocul de decizie. Elevii sunt puși în situația de a lua decizii sau de a da pe loc un răspuns concret la întrebările și situațiile pe care le ridica profesorul sau colegii;

-jocul de arbitraj. Un elev este desemnat de către profesor sa soluționeze anumite probleme conflictuale, reale sau imaginare;

-jocul de competiție. Se urmărește stimularea obținerii unoi performanțe. Se pot organiza două echipe sau se pot antrena individual toți elevii, în funcție de natura jocului ales.

b. Dramatizarea

Dramatizarea este metoda bazată pe acțiune simulată prin care profesorul sau elevii exagerează anumite situații sau fapte prin dialog, mimica, gesturi, cu scopul de a sublinia idei și sentimente și de a adânci înțelegerea semnificației unor situații.

Dintre modalitățile folosirii acestei metode la religie, amintim: i l-constituirea modului de viață a unor personaje biblice; i rconstituirea unor momente din procesele intentate Mântuitorului și Sfantului Apostol Pavel, prin citirea pe roluri din Sfânta Scriptură; interpretarea pe roluri a unor poezii sau a unor scenete cu subiect religios .

Dramatizarea poate fi utilizată în lecțiile de transmitere și însușire a noilor cunoștințe, de evaluare a cunoștințelor, de recapitulare și sistematizare a cunoștințelor și în cele mixte, iar în cadrul acestor lecții, in verificarea cunoștințelor, comunicarea și fixarea noilor cunoștințe, în apreciere și asociere.

Dramatizarea a fost folosită de către arhiereul Caiafa care, la procesul Mântuitorului, a accentuat "vina" Acestuia prin faptul că și-a rupt veșmintele, pentru a-i determina pe cei din sinedriu să-L condamne la moarte: "Atunci arhiereul și-a sfâșiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum ați auzit hula Lui" (Mt.26,65; Mc.14,63).

c. Exercițiul moral

Exercițiul moral constă în executarea în mod repetat și conștient a unor fapte și acțiuni, în condiții relativ identice, sub îndrumările profesorului, cu scopul formării unor deprinderi bisericești și de comportament moral.

Profesorul explică la orele de religie care sunt faptele morale pc care le pot face elevii în anumite situații. Astfel, atunci când apar situații concrete, el formulează cerințele în funcție de acțiunea pe care urmeaza să o desfășoare împreună cu ei. Repetarea în condiții identice a unei acțiuni, duce la formarea deprinderii și la realizarea ei ori de câte ori apare situația respectivă, chiar și atunci când elevii nu sunt însoțiți de către profesor.

Utilizarea acestei metode presupune două momente importante formularea cerințelor și exersarea propriu-zisă.

Formularea cerințelor se realizează sub diferite forme. La religie vom folosi doar unele modalități de formulare a acestor cerințe:

rugămintea, îndemnul sau sugestia, entuziasmarea, dispoziția,

interdictia.

Pentru a obține rezultate cât mai bune în aplicarea exerciții lui morale, aceste forme pot fi îmbinate în funcție de condițiile concrete ale acțiunii ce urmează a fi exersată.

Exersarea propriu-zisă este însoțită de conducerea de către profesor

a acțiunii, după ce elevii au acceptat cerința. Acțiunea va fi condusa cu mare atenție pentru a fi evitate elementele care pot să perturbe buna ei desfășurare.

Prin exercițiul moral se evită automatizarea practicilor religioase si se consolidează deprinderile de comportament religios-moral ale elevilor.

d. Metoda îndrumării teoretice și practice

Necesitatea introducerii acestei metode în predarea-învățarea religiei este dată de faptul că profesorul trebuie să cultive predispoziția religioasă a elevilor, care se exteriorizează prin sentimentul religios și se caracterizează printr-o seamă de acte și atitudini morale, rituri, ceremonii si practici religioase. Trăirile religioase ale elevilor trebuie și pot fi

învățate numai prin crearea unor situații concrete de viață. Acest lucru se poate face prin cuvânt și prin faptă.

Indrumarea teoretică și practică este metoda care precede si însoțește desfășurarea unei activități practice, ajutând la precizarea modului de comportare a elevilor în anumite condiții și la deprindrinderea unor reguli de comportament.Această metodă nu este specifică învățământului religios si trebuie să vizeze atât latura informativă, cât și cea formativă.

Profesorul trebuie să explice elevilor motivul și scopule , precum și regulile, indicațiile necesare realizarii activității respective.Aceste reguli trebuie să vizeze latura teoretică și cea practica a activității ce urmează să fie desfășurată.

Această metodă de utilizează în mod special în lecțiile de formau a deprinderilor, în etapa efectuării activității intelectuale și/sau practice.

CAPITOLUL V

CERCETAREA PSIHOPEDAGOGICĂ – APLICAȚII RELIGIE – tema: Rolul rugaciunii in formarea moral-religioasă a elevilor

Delimitarea temei de cercetat.

2. Formularea obiectivelor cercetării.

3. Formularea ipotezei cercetării.

4. Eșantionul de subiecți.

5. Organizarea și desfășurarea cercetării pedagogice:

– metoda autoobservației;

– metoda observației;

– metoda testelor.

6. Interpretarea rezultatelor.

7. Concluziile cercetării întreprinse.

Delimitarea temei de cercetat.

Dacă îndepărtarea de textul biblic a învățăturilor de credință conduce la diferite teorii, care pot însemna pierderea adevăratei credințe, din punct de vedere educațional, reprezentanții pedagogiei clasice au arătat faptul că educația, în general, și educația religioasă, în special, pentru a putea valorifica principiile educative creștine, valorile umane universal valabile, se cer fundamentate biblic.

În realizarea cercetării privind dezvoltarea caracterului moral-religios prin studiul rugăciunii, la clasa a VII-a, s-a pornit de la următoarele considerente cu valoare de premize ale cercetării:

– Educația religioasă nu poate fi realizată fără valorificarea în plan informativ și formativ a rugăciunii, acesta oferind practic un sistem relevant de valori, care stă la baza studierii religiei în școală;

– Finalitățile studierii religiei includ identificarea și definirea unor concepte privind practicarea rugăciunii;

– Elevii din clasele mai mici se manifestă în favoarea rugăciunilor mai simple și mai scurte, dar care nu pierd valențele formative ale elevilor;

– Personalitățile biblice care au trăit o viață în rugăciune oferă modele de comportament moral care pot fi valorificate în transpoziția didactică a conținuturilor învățării, în vederea formării personalității religios-morale a elevilor, mai ales în ciclul primar;

– Prin inițierea elevilor în practica rugăciunii, se oferă elevilor posibilitatea de a realiza transferul de aciziții din plan teoretic în cel aplicativ;

– Prin conținutul științific pe care îl prezintă, manualul oferă posibilități în ceea ce privește practicarea rugăciunii, acestea fiind valorificate în prezenta cercetare.

Formularea obiectivelor cercetării.

Aflarea opiniei elevilor despre importanța rugăciunii în viața lor;

2. Identificarea ponderii pe care o deține rugăciunea în cadrul Programei școlare de religie, sub diferite forme (finalități, conținuturi, activități de învățare);

3. Utilizarea adecvată a unor metode de cercetare pentru investigarea atitudinilor religioase ale elevilor implicați în cercetarea pedagogică întreprinsă;

4. Analiza relației dintre prezența rugăciunii în preocupările religioase și comportamentul elevilor.

Formularea ipotezei cercetării.

– ipoteza principală:

Inițierea elevilor în rostirea de rugăciuni acasă, la școală, la Biserică, particular sau public, conduce la modificări dezirabile de comportament ale acestora.

– ipoteze secundare:

1. Realizarea unei educații formale în conformitate cu principiile și normele morale creștine influențează semnificativ devenirea morală și axiologică a elevilor;

2. Formarea abilităților de practică a rugăciunii duce la o lecturare mai profundă și frecventă a acestora;

3. Tinerii pot să devină oameni cu adevărat morali dacă imită modelul de rugăciune hristic și al marilor personalități religioase (sfinții);

4. Cine cunoaște în ce constă formația religios-morală încearcă să o și trăiască ca atare,

5. Prin utilizarea metodelor complementare de evaluare la religie, elevii au posibilitatea de a-și demonstra capacitățile și competențele, nu numai pe domeniul cognitiv, ci și pe cel afectiv – atitudinal, crescând astfel interesul elevilor pentru disciplina religie.

Eșantionul de subiecți.

Pentru realizarea acestei cercetări, au fost implicați elevi ai claselor a V-a și a VI-a – 20 de elevi și clasele a VII-a și a VIII-a – 20 de elevi, de la Școala Generală Mircea cel Batran, un număr de 40 de elevi, în anul școlar 2014-2015.

Organizarea și desfășurarea cercetării pedagogice. Metoda autoobservației.

Pentru o reușită în actul educativ, trebuie tot timpul să ne punem întrebări cu referire la munca noastră, la impactul pe care îl are asupra copiilor, la modul în care putem diversifica metodele folosite. Surse de reflecție pentru autoobservațiile realizate:

1. Cum aș putea să trezesc interesul elevilor de a participa la Sfânta Liturghie?

Referitor la interesul/dezinteresul manifestat de unii elevi, am observat că sunt mai activi și mai interesați cei care au o educație religioasă primită în familie, care participă la slujbele bisericii și la alte manifestări religioase alături de părinți, decât cei pentru care legătura cu Dumnezeu se realizează doar prin prisma orei de religie.

Pentru a-i motiva pe elevi să participe la Sfânta Liturghie, am elaborat un mic experiment pedagogic la clasa a IV-a, în perioada Triodului. Elevii din aceste clase, pe parcursul celor 10 săptămâni din perioada Triodului, au avut de prezentat trei evanghelii care se citesc în această perioadă duminica la Biserică și să realizeze un comentariu al acestor evanghelii, ajutându-se de învățătura spusă de preot.

Toți elevii și-au realizat aceste portofolii, mulți dintre ei realizând astfel de fișe pentru toate cele 10 săptămâni. O parte dintre elevi au recunoscut că participarea lor la Sfânta Liturghie s-a datorat temei pe care au avut-o de realizat, în alte condiții, ei sau părinții lor nu ar fi participat la sfintele slujbe.

Au fost, de asemenea, elevi care mergeau foarte rar la Biserică, iar în urma realizării temelor date, au mărit frecvența participării împreună cu familia la Sfânta Liturghie. Un lucru demn de a fi menționat e faptul că mulți părinți s-au implicat în realizarea acestor teme pentru acasă, textul biblic citit la Biserică fiind reluat acasă și, împreună cu copilul, realizată o explicare a acestuia.

Întrebându-i pe unii părinți cum li s-a părut această temă, toți au fost de acord cu cerințele impuse, solicitând și alte activități de acest gen, motivând “așa avem și noi ocazia să mergem împreună cu copii”.

2. Cum aș putea să-i motivez pe elevi spre lecturarea Sfintei Scripturi?

La elevii claselor I-IV, cel mai mult mă folosesc de curiozitatea lor, la unele conținuturi amintind tema pe care o voi prezenta ora următoare și îndemnându-i pe ei să o citească mai repede. La mulți dintre elevi această metodă funcționează, însă trebuie amintit că lectura pentru acești elevi se face din Biblia pentru copii, ei neintrând în contact cu Sfânta Scriptură decât abia în clasa a IV-a, unde la temele despre Patimile și Învierea Domnului preiau pasaje întregi din scriptură.

Cred că ar fi binevenite și întocmirea de fișe cu citate scripturistice, referitoare la anumite teme de morală creștină, iar elevii, în decursul unei perioade de timp, săîși monitorizeze gradul de aplicare, de respectare a acelor precepte morale. Pentru clasele V-VIII, rugăciunea și a citirea textului biblic trebuie să devină o prezență continuă, însă tot timpul m-am lovit de un inconvenient: puțini elevi au biblii și cărți de rugăciuni ortodoxe, marea majoritate deținând variante neoprotestante.

Am recomandat elevilor achiziționarea cărții “Sfintele Evanghelii și rugăciuni alese”, carte apărută destul de recent și la un preț modic, o parte din elevi achiziționându-și această carte. La elevii din ciclul gimnazial, cel mai frecvent am folosit micile concursuri pentru ca elevii să învețe rugăciuni și texte biblice, la final primind puncte pentru participarea la lecție. Fișele de lucru, precum și testele de evaluare, au fost astfel concepute ca elevii să intre cât mai mult în contact cu textul sacru. Totuși, nu ar fi rea inițierea unor ore suplimentare de lectură biblică, astfel ca toți elevii să cunoască, să înțeleagă, să se roage și să citească Sfânta Scriptură.

3. Cât de des ar trebui să recomand elevilor teme pentru acasă în care să valorifice rugăciunile învățate și textele biblice care în cele din urmă îi pot duce la meditație și rugăciune?

Temele pentru acasă sub forma realizării unor activități mai complexe (proiect, portofoliu) mi se par cele mai potrivite, atât din punct de vedere a libertății pe care o lasă elevilor cât și a timpului mai îndelungat de realizare a acestora. Totuși, elevii trebuie în fiecare oră îndemnați să se roage și să citească din Biblie și, o dată pe lună, să apeleze obligatoriu la textul biblic pentru realizarea unor teme.

După realizarea acestui portofoliu prezentat în lucrare, au fost elevi care s-au rugat mai puțin și nu au mai citit din Biblie, alții care au continuat lectura și rugăciunea. De aceea, este indicat ca, periodic, elevii să fie îndrumați spre lectură prin realizarea unor teme.

4. Prin ce modalități aș putea să-i conștientizez pe elevi să aplice învățăturile biblice în viața cotidiană?

Cred că cuvântul scripturistic are puterea de a schimba inima omului. De aceea imperativ e ca elevul să lectureze, celelalte le va lucra Duhul Domnului. Un alt aspect, pe care nu avem voie să-l trecem cu vederea, este legat de propriul nostru comportament. Elevii imită, de aceea trebuie să avem noi o moralitate mai aparte, pentru ca apoi să le-o putem insufla și lor.

În cadrul acestei cercetări am realizat o analiză comparativă calitativă a răspunsurilor elevilor la chestionarele administrate. Unul dintre itemii chestionarului a avut în vedere frecvența anumitor activități religioase desfășurate de aceștia.

Rezultatele cumulate de cei 40 de elevi au fost următoarele:

La începutul experimentului

La sfârșitul experimentului

Din lista activităților religioase pe care le realizează elevii, unele se pot realiza zilnic: rugăciunea particulară, lectura din Biblie, examenul de conștiință, audiția de muzică religioasă.

Din analiza comparativă a datelor autoevaluării, se observă modificări în frecvența realizării activităților respective.

Este important faptul că la sfârșitul experimentului, elevii au înțeles importanța rugăciunii particulare, fapt dovedit de creșterea numărului de elevi care se roagă zilnic sau de 1-2 ori pe săptămână și că la sfârșitul experimentului nu s-au regăsit cazuri de realizare a rugăciunii lunar sau mai rar.

Deși se înregistrează modificări și în cazul lecturii biblice, al participării la Biserică și al audiției de muzică religioasă acasă, acestea nu sunt atât de semnificative.

Analiza comparativă a datelor prezentate arată o creștere a frecvenței activităților religioase.

Organizarea și desfășurarea cercetării pedagogice. Metoda observației.

Metoda observației a fost folosită pe tot parcursul desfășurării experimentului pedagogic. Pentru a putea cuantifica datele privind evoluția elevilor pe parcursul anului școlar, am folosit o fișă de observație – anexa nr. 1, în care am urmărit mai multe aspecte din viața elevilor, legate de rugăciune.

Pentru a vedea dacă inițierea elevilor în citirea și rostirea rugăciunilor a fost realizată, am solicitat elevilor să răspundă la un set de 10 întrebări, acest lucru fiind realizat spre finalul anului școlar. Răspunsurile elevilor la acest chestionar – a se vedea Anexa nr. 1 – le voi sintetiza în cele ce urmează.

1. Ce este rugăciunea? Elevii au dat următoarele răspunsuri:

“Singura cale a omului de a dialoga cu Creatorul său, de a-L lăuda și de a-L mări, de a-I mulțumi pt tot ceea ce ne-a dat și de a-I cere în continuare ajutorul, căci fără El nu putem face nimic” (S.L. clasa a VIII-a)

“Cea mai puternică armă a creștinului, care ne dă forța necesară pt a duce la îndeplinire cele ce ne sunt cerute de Dumnezeu” (B.E. clasa a VIII-a)

“O intrare în legătură cu Dumnezeul cel Viu, o convorbire și o comunicare personală cu acesta” (N.M. clasa a VIII-a)

“Simbolizează singura modalitate prin care omul intră în comuniune cu Dumnezeu prin înălțarea inimii și a minții către El” (P.P. clasa a VII-a)

“Calea de a comunica cu Domnul” (I.R. clasa a VI-a)

“Convorbirea directă a omului cu Dumnezeu, prin care îi destăinuim toate problemele, gândurile și dorințele noastre” (V.M. clasa a VII-a)

“Singurul mijloc prin care comunici cu Dumnezeu, îi mulțumești pentru tot ce ți-a dăruit și Îl rogi să îți dea sănătate, minte și înțelepciune” (S.I. clasa a VIII-a)

“Prima poezie pe care mama și bunica m-au învățat” (H.I. clasa a V-a)

2. Cine este autorul rugăciunii “Tatăl nostru” ?

Este de remarcat faptul că la această întrebare toți elevii au știut că autorul rugăciunii mai sus-menționate este Mântuitorul Iisus Hristos, iar majoritatea dintre elevi au menționat, deși nu le-am cerut, că a fost rostită în cadrul Predicii de pe munte.

3. Când ne rugăm?

clasele a V-a și a VI-a au dat următoarele răspunsuri: dimineața și seara – 29%; seara – 24%; în orice moment al zilei – 14%; la biserică – 19%; la necaz – 14%;

clasele a VII-a și a VIII-a au dat răspunsurile: dimineața și seara – 25%; seara – 30%; în orice moment al zilei – 25%; la biserică – 10%; la necaz – 10%.

Din graficul prezentat mai sus, se observă că la nivelul claselor la care s-a făcut prezenta cercetare, la întrebarea de mai sus, răspunsurile sunt aproximativ la fel, doar că procentajul diferă la elevii mai mari față de cei mai mici și anume:

– elevii cu vârstă mai mică se roagă mai mult dimineața și seara, față de cei mai mari care se pare că sunt un pic mai comozi, se roagă mai mult seara;

– elevii de clasele a VII-a și a VIII-a știu că ne putem ruga oricând, în orice moment al zilei și chiar fac lucrul acesta, în procent mai mare;

– elevii mai mici se pare că se roagă mai des la Biserică, dovadă că o frecventează mai des.

4. De ce ne rugăm? Iată câteva din răspunsurile elevilor:

“Ne rugăm pentru a-I cere lui Dumnezeu, puțini sunt cei care nu uită să mulțumească” (S.L.)

“Ne rugăm pentru păcatele noastre și pentru ca sufletul nostru să ajungă în rai” (B.E.)

“Ne rugăm pentru că avem nevoie să-L știm pe Dumnezeu aproape, căci El este singurul care se află mereu alături de noi” (N.M.)

“Ne rugăm pentru ca să ne dea Dumnezeu spor la muncă, o viață cât mai ușoară și să nu ne lase în ispita celui viclean” (S.I.)

“Ne rugăm pentru liniște, pace, înțelegere și mântuirea sufletelor noastre” (V.M.)

“Ne rugăm pentru a găsi salvare la problemele noastre” (P.P.)

“Ne rugăm să putem iubi pe cei din jurul nostru, ca și Dumnezeu să ne iubească pe noi” (I.L.)

5. Ce simțiți în sufletul vostru în urma rugăciunii făcute de voi?

“Mă simt mai aproape de Dumnezeu” (M.N.)

“Mă simt împlinită și liniștită” (S.L.)

“Simt o legătură între mine și Dumnezeu, îmi simt sufletul mai ușurat” (B.E.)

“Mă simt ușurat, descărcat de păcatele făcute și multă bucurie și pace sufletească” (S.I..)

“Sufletul meu este plin de iubire, liniște, bucurie și recunoștință că am o familie unită” (V.M.)

“Simt o armonie foarte greu de explicat în cuvinte” (B.I.)

“Mă simt curat sufletește” (I.L.)

6. Ați vrea să vă rugați mai mult decât o faceți? Ce vă împiedică?

Toți elevii ar dori să se roage mai mult. O să prezint mai jos ce anume îi împiedică să se roage mai des și mai mult:

clasele V, VI: lipsa timpului – 15%; oboseala – 20%; comoditatea (lenea) – 10%; calculatorul – 20%, televizorul – 25%; delăsarea – 10%;

clasele VII, VIII: lipsa timpului – 10%; comoditatea – 18%; grijile lumești – 12%; calculatorul – 10%; ispita diavolului – 10%; delăsarea, amânarea – 10%; lipsa voinței – 12%.

Analizând răspunsurile elevilor la această întrebare, se observă că majoritatea se roagă pentru familia lor, lucru care este normal la această vârstă, deoarece ei au alături cel mai adesea familia, care de altfel i-a și învățat să se roage.

Clasele mai mari se roagă adeseori și pentru prieteni, uneori pentru dascăli (în procent destul de mic), iar de foarte puține ori pentru dușmani. De fapt la vârsta lor nici nu cred că prea au dușamni, chiar dacă uneori se ceartă, le trece destul de repede. Din această diagramă se poate vedea că elevii își iubesc mult familia.

Lipsă întrebarea nr. 7

8. Ce reprezintă rugăciunea pentru familia voastră?

La această întrebare o să enumăr din nou câteva răspunsuri ale elevilor:

“În familia noastră rugăciunea este un lucru respectat, iar când mă așez în pat fără să o fac, părinții mă ceartă” (S.L.)

“Este un moment al zilei în care toți ne regăsim în comuniunea cu Dumnezeu” (B.E.)

“Rugăciunea este cea care ne întărește, ne ajută să rămânem uniți și să fim împreună întru Domnul” (M.N.)

“Rugăciunea este cea care aduce familiei mele pace, liniște, dragoste, iertare” (V.M.)

“În familia mea, rugăciunea este un medicament pentru suflet” (M.F.)

“La mine în familie, rugăciunea, alături de post și milostenie, este cea care dorim să ne aducă mântuirea sufletului” (I.M.)

“Rugăciunea, în familia mea, este cea care ne ajută să ne iubim” (P.P.)

9. Unde vă rugați?

– acasă, într-un loc special – 45%;

– la biserică – 25%;

– la școală – 20%;

– în orice loc – 10%.

10. Ce rol are rugăciunea în comportamentul moral-social al elevului?

Elevii consideră rugăciunea ca având un rol foarte benefic în viața lor și în comportamentul religios, moral și social. Pentru a argumenta această concluzie o să enumăr căteva din părerile elevilor:

“Elevii care se roagă sunt modești, respectuoși, atenți cu cei din jur” (S.L.)

“Deoarece rugăciunea este colacul de salvare într-un ocean de agitație al lumii moderne, ea dezvoltă în sufletele noastre un comportament adecvat, moral, plăcut celor din jur” (M.N.)

“Rugăciunea ne ajută să ne respectăm pe noi înșine, pe părinți, pe profesori și pe colegi” (T.A.)

“Prin rugăciune devenim cinstiți, onești, harnici și curajoși” (P.P.)

“Dacă te rogi mult și cu credință o să ai mai multă înțelepciune și o să poți gândi mai limpede” (B.I.)

“Un elev care se roagă se comportă exemplar la școală, acasă și ocolește certurile” (G.I.)

“Rugăciunea ne ajută să fim ascultători, conștiincioși și cu ajutorul ei parcurgem viața de școlar cu fruntea sus” (I.L.)

Organizarea și desfășurarea cercetării pedagogice. Metoda testelor.

Testul pe care îl voi prezenta a fost dat elevilor din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a, după finalizarea unității de învățare “Exprimarea învățăturii de credință creștină”, în luna martie 2011. Acest test a avut ca obiectiv verificarea cunoștințelor elevilor cu referire la generalități despre învățătura creștină învățate, precum și exerciții care să testeze cunoștințele de morală creștină. În realizarea testului, am folosit:

itemi subiectivi;

itemi semiobiectivi: itemi cu răspuns scurt, întrebări structurate.

Pentru fiecare item evaluat s-a constituit un barem de corectare și notare, punctajul maxim pe care elevii îl puteau obține fiind 100 puncte, 10 puncte fiind acordate din oficiu.

Testul dat se prezintă sub următoarea formă:

Nume, prenume___________________ Punctaj obținut:

Clasa a ______

Data ________

TEST DE EVALUARE

1. Ce este rugăciunea?

10 puncte

2. Care sunt felurile rugăciunii (în funție de membrii ei)?

15 puncte

3. Enumerați felurile rugăciunii (în funcție de modul de adresare).

15 puncte

4. Cui ne rugăm?

15 puncte

5. Ce trebuie să însoțească rugăciunea ca să fie primită înaintea lui Dumnezeu?

15 puncte

6. Enumerați foloasele rugăciunii.

10 puncte

7. Enumerați rugăciuni cunoscute de către voi

10 puncte

Se acordă 10 puncte din oficiu.

Punctaj total – 100 puncte.

BAREM DE CORECTARE:

1. Dialogul omului cu Dumnezeu ………….. 10 puncte

2. Rugăciunea: particulară ………………….. 5 puncte;

publică: în familie…………… 3 puncte;

la școală …………………….. 2 puncte;

la biserică …………………… 5 puncte

3. Rugăciunea de:

– cerere ………….. 5 puncte;

– laudă ……….….. 5 puncte;

– mulțumire ……… 5 puncte;

4. Ne rugăm:

– lui Dumnezeu ………….. 5 puncte;

– Maicii Domnului ..….….. 5 puncte;

– sfinților ………….……… 3 puncte;

– îngerilor ………………… 2 puncte

5. Rugăciunea trebuie să fie însoțită de: post, milostenie, fapte bune. Pentru fiecare se acordă câte 5 puncte.

6. Rugăciunea ne ajută la: sănătate, pace între oameni, liniște sufletească, iertarea celor din jur, dragoste – pentru fiecare răspuns corect se acordă câte 2 puncte

7. Exemple de rugăciuni: Tatăl nostru, Născătoare de Dumnezeu, Împărate Ceresc, Îngerașul, Cuvine-se cu adevărat, Rugăciunea inimii, Rugăciunea Sf. Efrem Sirul – la fiecare rugăciune enumerată se acordă câte 2 puncte

Se acordă din oficiu: 10 puncte

Notele obținute de elevi:

Clasele V, VI au obținut: 10 – 4 elevi; 9 – 5 elevi; 8 – 4 elevi; 7 – 6 elevi; 6 – 1 elev.

Clasele VII, VIII au obținut: 10 – 6 elevi; 9 – 5 elevi; 8 – 4 elevi; 7 – 4 elevi; 6 – 1 elev.

Se observă o îmbunătățire a cunoștințelor o dată cu parcurgerea programei școlare, care include în cadrul lecțiilor de clasa a VII-a și a VIII-a, teme noi mult mai complexe decât cele din clasele mai mici.

Deoarece metoda testelor constituie nu numai o metodă de cercetare, dar în special de evaluare, voi atașa prezentei lucrări teste de evaluare pentru clasele II-VIII, care au ca temă centrală “Rugăciunea” – a se vedea Anexele nr. 2, precum și două proiecte didactice, unul pentru clasa a VIII-a, cu tema Sfânta Liturghie-rugăciunea atotcuprinzătoare a Bisericii și unul pentru clasa a VII-a, Rugăciunea în viața noastră – a se vedea Anexele nr. 4 și 5.

Interpretarea rezultatelor.

Analiza rezultatelor se va face în funcție de ipotezele cercetării elaborate în etapa premergătoare experimentului didactic. Marea majoritate a datelor obținute au fost analizate în etapa de constatare a datelor analizate, de aceea, acea parte nu o voi mai relua, în continuare voi prezenta comparativ rezultatele obținute.

ipoteza principală

Inițierea elevilor în rostirea de rugăciuni acasă, la școală, la biserică, particular sau public, conduce la modificări dezirabile de comportament la elevi.

după ce elevii au fost inițiați în a ști cum să se roage, cum să folosească referințe scripturistice și patristice ca modele de rugăciune în viața lor, ei au avut ca exerciții de rzolvataspecte privind înțelegerea conținutului rugăciunilor. Din cele patru clase unde s-a realizat experimentul, un procent destul de mare dintre elevi înțeleg conținutul rugăciunilor și al textului biblic (textele biblice abordate au avut conținut de morală), reușind să desprindă ideea centrală a acestuia, având capacitatea să-și formeze un program de rugăciune.

tot ca dezvoltare a capacității de înțelegere a importanței rugăciunii, se poate vedea și din răspunsurileelevilor la argumentarea unor pasaje din rugăciuni și scripturistice. Chiar dacă doar 40% dintre elevi au reușit să elaboreze răspunsuri ample, complexe, în cadrul evaluării orale s-a putut sesiza că marea majoritate a elevilor reușesc să înțeleagă textul rugăciunilor, dar întâmpină dificultăți în exprimarea ideilor. Prin urmare, trebuie insistat ca elevii să își dobândească abilități de deprindere a rugăciunii pe care o pot face oriunde și oricând.

modificările comportamentale ale elevilor au fost mai greu de sesizat datorită duratei relativ scurte a experimentului, însă din răspunsurile elevilor dar și observarea acestora s-a putut reține modul de raportare a elevilor la conținuturile disciplinei Religie, aceștia acordând o atenție sporită atât pregătirii teoretice, dar și modului lor de viață, elevii participând constant la Sfintele Taine, dorința de a se spovedi și împărtăși aparținându-le, solicitându-mi chiar ei acest lucru, mai ales în post. Sunt și elevi al căror comportament nu e demn de al unui bun creștin, aici impunându-se o atenție sporită pe viitor, cu toate că participă la activitățile extracurriculare desfășurate.

Din cele prezentate se poate spune că ipoteza principală se confirmă, inițierea elevilor în practicarea rugăciunii având repercusiuni asupra dezvoltării comportamentului moral-religios.

ipoteze secundare

1. Cine cunoaște în ce constă formația religios-morală încearcă să o și trăiască ca atare;

– cele mai grăitoare dovezi sunt chiar răspunsurile elevilor date în elaborarea portofoliilor. Marea majoritate a elevilor au fost plăcut surprinși de mulțimea învățăturilor găsite în Sfânta Scriptură, unii dintre ei aplicând în viața lor și chiar încercând să îi învețe pe cei din jur.

Din nou trebuie să spun că sunt și elevi care nu au dat nici un semn de ameliorare a comportamentului, chiar dacă au auzit cum trebuie să fie un bun creștin, însă cunoașterea acestor precepte morale poate va determina la un moment dat împlinirea poruncilor, cu toate că toți elevii, așa cum am amintit mai sus, participă cu toată responsabilitatea la săvârșirea Sfintelor Taine.

Pentru că îndeplinirea poruncilor moral-religioase depinde de voința fiecăruia de a realiza o mai bună cunoaștere a propriei persoane, în mare parte ipoteza se confirmă, însă, repet, totul ține de interesul și voința fiecăruia.

2. Prin utilizarea metodelor complementare de evaluare la religie, elevii au posibilitatea de a-și demonstra capacitățile și competențele nu numai pe domeniul cignitiv, ci și pe cel afectiv – atitudinal, crescând astfel interesul elevilor pentru disciplina religie. Pentru a vedea importanța metodelor complementare de evaluare la religie, voi realiza un grafic comparativ cu notele obținute de elevi la testul scris și notele obținute în urma realizării portofoliilor.

Concluziile cerectării întreprinse.

Eficiența inițierii și implicării în cunoașterea și practicarea rugăciunilor a fost desprinsă, pe de o parte, prin autoobservarea, observarea și analiza activității didactice desfășurate în cadrul experimentului psihopedagogic, iar pe de altă parte, prin analiza și interpretarea statistică a rezultatelor obținute de elevi.

Analiza calitativă și cantitativă a rezultatelor poate fi orientată pe două direcții:

conturarea efectelor pe care le are inițierea și implicarea elevilor în cunoașterea și interpretarea rugăciunilor asupra procesului didactic, la disciplina religie;

evidențierea efectelor cunoașterii și interpretării textelor biblice în progresul de cunoștințe, în formarea de abilități privind utilizarea textului biblic și în formarea și dezvoltarea de comportamente potrivit perceptelor legii morale.

Din analiza curricumului oficial de religie se desprinde concluzia că utilizarea textului rugăciunilor este necesară în tratarea conținuturilor la clasele I-VIII.

Chiar dacă Sfânta Scriptură are o pondere ridicată de utilizare în cadrul programei școlare, totuși numărul exemplelor de rugăciuni știute de elevi este relativ redus, una dintre cauze fiind neinsistarea de către profesor ca elevul să aprofundeze practicarea rugăciunilor și participarea la slujbele Bisericii.

Pentru ca elevii să înțeleagă cuvintele rugăciunilor și să facă legătură între textul lor și evenimentele vieții cotidiene, aceștia trebuie încurajați continuu să lectureze cuvântul lui Dumnezeu, acest lucru realizându-se fie prin solicitarea efectuării unor exerciții ca temă de casă, fie prin mici concursuri sau bonificații ca puncte la notare.

Practicarea rugăciunii în cadrul orei de religie, dar și în realizarea de activități suplimentare (ex: portofoliu) a condus la un progres al elevilor în ceea ce privește însușirea limbajului de specialitate, lucru observat în evaluările orale, dar și în expunerile scrise, chiar dacă sunt elevi care întâmpină dificultăți de exprimare, de organizare a ideilor.

În funcție de nivelul de vârstă al elevilor (ne referim în special la clasele I-VIII), textul rugăciunilor trebuie să fie integrat la realitățile culturale și sociale ale vieții, pentru a se evita apariția dihotomiei: lumea Bibliei, și lumea în care ei se formează. Astfel, s-a putut observa că marea majoritate a elevilor percep textul biblic în acord cu trăirile lor religioase, cu viața lor personală.

Inițierea elevilor în interpretarea rugăciunilor le solicită acestora întregul potențial cognitiv, afectiv, volitiv. Sunt declanșate sau susținute astfel anumite procese psihice (analizele, sintezele, comparațiile, analogiile, deducțiile) și anumite trăiri religioase. De asemenea, rugăciunea, lectura Bibliei a dus la modificări comportamentale, mulți elevi, în anumite situații amintindu-și de îndemnurile și sfaturile rugăciunilor.

Însă elevii al căror interes a fost mai scăzut în realizarea acestor teme, comportamentul, atitudinile manifestă acțiuni care trebuie corectate.

Rezolvarea exercițiilor de argumentare a unor învățături biblice, mărește gradul de implicare a elevilor în interesul acordat disciplinei, poate și datorită complexității de aspecte care trebuie luate în considerare în demersul didactic.

Găsirea celui mai potrivit tip de argumentare pentru fiecare idee reprezeintă practic și un exercițiu de exrsare a gândirii logice, fapt care îi ajută pe elevi să își structureze informația și să își susțină punctul de vedere.

Indiferent de nivelul de cunoștințe pe care îl are un elev la disciplina religie, întâlnirea cu rugăciunea și textul biblic are rolul de a-l ajuta să dobândească un nivel de cunoaștere și comunicare cu Dumnezeu, lucru ușor de sesizat din răspunsurile elevilor date la chestionarul aplicat. Astfel, se poate vorbi pe lângă progres în plan intelectual și de un progres în plan spiritual, evidențiat în activitățile extracurriculare, dar mai ales în trăirea lăuntrică a evenimentului hristic – spovedanie și împărtășanie.

Inițierea elevilor în lectura și practicarea rugăciunii contribuie semnificativ la progresul în achiziții de cunoștințe, la creșterea interesului față de disciplina religie.

CONCLUZII

Astfel, rugăciunea a rămas singurul antidot pentru agitația omului din societatea de astazi. De aceea, Sfintii Parinti ascetici aduc un plus necesar în întelegerea duhovniceasca a rugaciunii si importanta în contemporaneitate.
Consider ca rugaciunea este o minune care face minuni: îl coboara pe Dumnezeu in inima crestinului si înalta sufletul catre El. E o minune ce o putem savârsi zilnic, plecând genunchii, împreunând mâinile si înăltând cugetul spre Hristos. Trebuie doar sa-i înțelegem sensul profund si s-o practicăm.

„Spune-mi cum te rogi si îi voi spune ce crezi”. În rugaciune, devine evidenta esenta faptului de a fi crestin, modul în care credinciosul se raporteaza la Dumnezeu si la semenii sai. Rugaciuni in
Sfanta Scriptura Misiunea tamaduitoare
a rugaciunii Aceasta relationare a fiintei umane cu Dumnezeu îsi gaseste expresia cea mai pura în rugaciune, în care creatura „se întoarce” spre Creatorul ei, si anume atunci când rugatorul „cauta fata lui Dumnezeu” (Psalm 26,8) si se roaga ca Domnul
„sa straluceasca peste el fata Sa” (Psalm 79,4). Sfântul Grigorie Teologul spune ca rugaciunea ne este mai necesara si decât aerul pe care il respiram: „…pomeniti pe Dumnezeu, mai curând decât sa respirati!” Epictet, desi nu era crestin, a scris urmatoarele: „Daca as fi fost pasare,
m-as fi comportat ca o pasare. Daca as fi fost broasca, as fi facut ce fac
broastele. Daca as fi fost tigru, m-as fi comportat ca o fiara salbatica.
Sunt om rational, de aceea si trebuie sa-L slavesc pe Dumnezeu.
Aceasta este lucrarea mea si o împlinesc…!” ·Sfântul Apostol Pavel se ruga neîncetat, îndemnând pe tesaloniceni si, prin ei, pe toti creștinii de pretutindeni din lume.

Importanța rugăciunii în viata crestina Rugaciunea are o forma traita, în care cugeti la Dumnezeu. Oamenii cauta o relatie cu Dumnezeu extrem de personala, atât de personala încât nu vor sa se mai roage. Vor sa comunice atât de direct cu Dumnezeu în care cred, încât nu mai au nevoie de rugaciune. Sfânta Scriptura este plina de povatuiri legate de rugaciune. Este de neînteles cum de exista crestini care stiu foarte bine ce valoare are rugaciunea, crestini care se pricep sa vorbeasca altora despre rugaciune si totusi ei însisi nu se roaga. Rugaciunea este starea în care omul îsi muta mintea de pe pamânt la cer; rugaciunea este singura care îl urca pe om pâna la tronul lui Dumnezeu, este singura care ajunge si sparge cerul, este legatura, unitatea între duh si materie. Sfântul Apostol Pavel consemneaza „nu stiu daca am fost în trup sau în afara de trup, dar stiu ca am fost rapit pâna la al treilea cer, unde ochiul n-a vazut, mintea nu pricepe, urechea nu poate sa auda si limba nu poate sa vorbeasca.” Mântuitorul spune în Evanghelie: „Cereti si vi se va da, bateti si vi se va deschide, cautati si vei afla”. A cauta înseamna a te ruga, a bate
înseamna a te ruga, a insista înseamna a te ruga. I.5. Rugaciunea si practicarea ei într-o lume secularizata Nevoia de rugaciune a omului credincios este în afaraă de orice îndoialaă. Cu cât este mai puternicăa credintța, cu atât este mai puternicaă sși nevoia de rugaăciune. Pentru cel ce doreste sa-si mentina vigoarea credintei prin rugaciune se pune o dubla problema: aceea de a-si apara credinta împotriva influentei acestui mediu slabit în credinta si de a apara practica rugaciunii în cadrul unei lumi care a pierdut în mare parte uzul rugaciunii. Rugaciunea ca izvor de iubire fata de aproapele ar trebui sa-i faca pe crestini mai sensibili fata de ceea ce Sfântul Ioan Gur de Aur considera a fi "sacramentul fratelui”. Pentru Sfântul Chiril al Alexandriei nimeni nu se poate mântui altfel decât prin actul oferirii sale lui Dumnezeu într-o daruire de sine integral. Dar nimeni nu se poate oferi ca jertfa curata altfel decât numai prin unirea cu Hristos. O trasatura caracteristica a acestei societati este aceea ca omul se simte în ea mult mai singur decât în societatea de altadata, în care nu lipsea preocuparea pentru Dumnezeu. Credinciosul simte astăzi nevoia de a se ruga poate chiar mai mult decât în trecut, pentru ca prin rugăciune îsi tamaduieste singuratatea atât de greu de suportat.

În realizarea procesului de educatie morala se impune în mod necesar respectarea unitatii dintre componenta obiectiva reprezentata de normele si exigentele morale cerute de societate si cea subiectiva, respectiv atitudinea personalitatii fata de aceste cerinte. În privintța formaării conduitei morale, ceea ce se urmăareșste este formarea deprinderilor sși obisșnuintțelor morale, în educatția moral-religioasa.ă În încercarea de a defini omul ca fiinta sociala cu întelegere si dragoste fata de semeni
si de Dumnezeu, retinem ca ceea ce trebuie sa reprezinte sarcinile de continut sunt: a) Educarea copilului pentru viata colectiva. b) Educatția în spiritul disciplinei consștiente sși liber consimțtite . c) Continutul moral al atitudinii fata de munca. d) Conțtinutul umanist al educatției morale. Principii de educatție moralăa 1. Principiul îmbinaării conducerii pedagogice cu independentța
elevilor în procesul educatției morale, cunoscut sși sub
numele de principiul activismului. 2. Principiul sprijinirii pe elemente pozitive din structura
personalitatii elevului în vederea înlaturarii celor negative. 3. Principiul îmbinarii respectului cu exigenta
fata de elevi exprima profundul
umanism al religiei crestine. 4. Principiul unitatății, comunităatții
si consecventței
influentțelor educative. IV.4. Metode si mijloace
specifice educatiei morale si religioase Mijloacele de învatamânt sunt „uneltele", instrumentele didactice, care în cadrul metodelor, ajuta la realizarea eficienta a activitatilor de predare-învatare. 1. Mijloace de învatamânt naturale:
a. propriu-zise: apa, faina, grâul, uleiul, prescura, florile, ramurile etc.
b. naturale, confectionate pentru slujbele bisericeti (obiecte de cult): sfânta cruce, vasele liturgice, vesmintele preotesti, candele, sfenice, cristelnita etc. 2. Mijloace de învaătațământ de substituție:
a. fizice: machete sși mulaje ale unor biserici
b. imagistice: icoane, albume, vederi, portrete, desene didactice, schitțe, scheme, simboluri intuitive, fișe de lucru individual, planșse.
c. reprezentăari audio-vizuale: discuri, casete audio sși video, diapozitive 3. Mijloace de învatamânt mixte: fotografii, harti,
manuale de religie, caiete speciale de religie,
Biblia cu ilustratii, scrierile Sfinilor Parinti, dictionarul etc. 4. Mijloace de evaluare a cunostintelor: modele de evaluare orala; modele de evaluare scrisa; metode de evaluare practica. 5. Mijloace de exersare si formare Mijloace didactice Textul biblic Icoana Portretul Harta Mijloacele audio-video Casetele
audio Diapozitivele Filmul Calculatorul METODE DE
COMUNICARE ORALA Metode expozitive Termenii cheie initiali Povestirea Descrierea Explicatia Argumentarea METODE INTEROGATIVE Conversatia Catihetica Euristica Dezbaterea Problematizarea METODE DE
COMUNICARE SCRISA Lectura Interpretarea textului biblic Referatul Eseul METODE ACTIVE
DE EDUCATIE Brainstorming Metoda ,,Ciorchinelui" Metoda Mozaic Metoda "Sinelg"
Metoda „stiu-
vreau sa stiu-am învatat" IV.5. Metode si mijloace de sensibilizare si initiere a elevilor în practica rugaciunii personale si comunitare Mijloace didactice
auxiliare în înțelegerea
și aplicarea rugăciunii Icoanele Textul biblic Textul literar Chestionare În urma prelucraării rezultatelor se constată că la prima întrebare (În contextul lumii contemporane, credeti ca mai exista persoane care sa se roage?) aproape toate categoriile interogate consideră că în contextul lumii contemporane există persoane care se roagă într-o măsură potrivită, iar profesorii universitari sunt mai optimiști crezând că există mai multe persoane virtuoase. Această convingere se datorează faptului că mediul universitar le oferă posibilitatea de a relaționa cu persoane din diverse medii și ca atare au o viziune de ansamblu în ceea ce privește comunicarea axiologicaă interumana.

O trăsătura caracteristica a acestei societati este aceea ca omul se simte în ea mult mai singur decât în societatea de altadata, în care nu lipsea preocuparea pentru Dumnezeu. Credinciosul simte astzi nevoia de a se ruga poate chiar mai mult decât în trecut, pentru ca prin rugciune îsi tamaduieste singuratatea atât de greu de suportat.

Importanța rugăciunii în viața creștină Rugăciunea are o formă trăită, în care cugeti la Dumnezeu. Oamenii caută o relație cu Dumnezeu extrem de personala, atât de personală încât nu vor sa se mai roage. Vor să comunice atât de direct cu Dumnezeu în care cred, încât nu mai au nevoie de rugaciune. Sfânta Scriptura este plina de povatuiri legate de rugaciune. Este de neînteles cum de exista crestini care stiu foarte bine ce valoare are rugaciunea, crestini care se pricep sa vorbeasca altora despre rugaciune si totusi ei însisi nu se roaga. Rugaciunea este starea în care omul îsi muta mintea de pe pamânt la cer; rugaciunea este singura care îl urca pe om pâna la tronul lui Dumnezeu, este singura care ajunge si sparge cerul, este legatura, unitatea între duh si materie.

BIBLIOGRAFIE

1. SCRIERI ALE SFINTILOR PARINTI ȘI LUCRĂRI TEOLOGICE

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988;

Călugăr,Dumitru, Hristos în Școală, I,II,Editura Episcopiei Romanului și Hușilor,1990

Bria,Pr.Prof.Dr.Ion,Dicționar de teologie ortodoxă, Editura Institutului Biblic si de misiune al B.O.R.,Bucuresti,1994

Chițescu, N.,Isidor Todoran ,Petreuța I.,Teologia Dogmatică și simbolică,volI,Editura Renașterea, Cluj-Napoca

Sfântul Grigorie de Nazians, Opere dogmatice, Editura Herald, București, 2002;

Idem, Dialogul despre suflet și înviere, în Scrieri, partea a II-a, P.S.B., 30, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998;

Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, EIBMBOR,Bucuresti,2005

Kallistos,Ware,Împărăția lăuntrică, Christiana,București, 1996

Sfântul Grigorie Palama, Opera Completă,vol.I, Editura Sofia, Buc.2000

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, P.S.B., 80, EIBMBOR, București, 1989

Sfântul Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice, vol.I,Editura Sofia, Buc.2000

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Ed. IBMBOR, 1986.

Stăniloaie,D.,Ascetica și mistica ortodoxă, volII,Mistica,Editura Deisis 1993,Alba Iulia

Stăniloaie,D.,Teologia dogmatică ortodoxă,vol I,Editura Institutului Biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,2003

2. MANUALE ȘCOLARE ȘI LUCRĂRI DE PEDAGOGIE

1 .Pr.Dr.Cosmin Santi și Dr.Elena-Ancuța Santi,Elemente de educatie religioasa in grădiniță, Ed.Basilica,București 2015.

2 . Cucos,Constantin,Pedagogie,Editia a II-a revazuta si adaugita,Ed.Polirom,Bucuresti,2002,

3.Muha, Corneliu si colaboratorii,Religie,Cl. a V-a, aVI-a, aVII-a Auxiliar didactic pentru elevi,Ed. Sf. Mina,Iasi,2012

4. Orzetic,Maria si colaboratorii,Ghid de proiectare didactica,Religie cultul ortodox,Editura Sf.Mina,Iasi,2004.

5. Stoica,Marin ,Pedagogie si psihologie,pentru examenele de definitivare si grade didactice,Ed.Gheorghe Alexandru,Craiova,2005,

6. Sebu,Pr.Prof.Univ.Dr.Sebastian,Opris Prof.Monica,Opris Prof.Doru,Metodica predarii Religiei, Editura Reintregirea,Alba Iulia,2000

3. SITE-URI SI PAGINI DE INTERNET

www.calificativ.ro/referete/

www.crestinortodox.ro/

www.didactic.ro/materiale_didactice/

www.e-scoala.ro/referate/

www.teacher’scorner.ro/

DECLARAȚIE DE ONESTITATE

Subsemnata Iacobescu(Popa) D. Cristina Elena, declar pe propria răspundere și cunoscând legile în vigoare, că prezenta lucrare este alcătuită de mine și n-am folosit alte materiale bibliografice decât cele menționate in bibliografie.