Rolul Profesorului In Formarea Personalitatii Elevilor

INTRODUCERE

Am ales această temă datorită importanței de care dă dovadă prin prezentarea unui subiect din ce în ce mai des întâlnit în zilele noastre. Actualitatea temei este dată de importanta informațiilor identificate și analizate în procesul de stabilire a influenței profesorului asupra personalității adolescenților.

Profesorul deține un rol important în activitatea educațională prin prisma faptului că acesta contribuie la dezvoltarea personalității elevilor, la formarea comportamentului lor în societate, la dezvoltarea lor ca indivizi și cetățeni .

Transformările prezente în dezvoltarea societății influențează într-o mare măsură și viața școlara. Cererea tot mai mare de educație, educație permanentă, integrarea în învățământ a cercetării și producției, impune școlii să-și stabilească principiile, structura, obiectivele, metodologia și modul de lucru, pentru a putea să răspundă în mod adecvat cerințelor tot mai mari ale societății.

Observăm sarcinile formative care le revin personalului didactic în formarea și dezvoltarea tinerei generații și nu doar aceea de a instrui elevii. Inversarea accentului de la informativ la formativ, necesita o revizuire a întregului proces de învățământ și în principal o subliniere specială a rolului pe care îl are profesorul în acest proces, acesta fiind specialistul care participă la dezvoltarea viitorilor specialiști din toate sectoarele de activitate.

Profesorul are un rol cheie în procesul de programare, de realizare, organizare și evaluare a sistemului educațional.

Orice profesor este în același timp un creator de modele, de proiecte de educație, de tehnici și procedee, un inovator. O astfel de calitate îi oferă profesorului imaginație, inovație și abilitate în majoritatea împrejurărilor, nu doar în cadrul orelor.

Fiecare elev este unic în felul său și oricare necesita un anumit tratament pentru a se dezvolta adecvat. A stabili regulile, tratamentul și modul prin care un elev își poate valorifica mai bine particularitățile și calitățile sale în scopul de a obține succese, înseamnă a afla specificul fiecăruia și a cunoaște modul de adaptare a tehnologiei educației acestor particularități.

Ghidarea elevului de-a lungul anilor de școală, în așa fel încât să se dezvolte pe deplin, reprezintă cea mai concretă probă a unui proces pedagogic reușit. Formând personalitatea elevilor, profesorul este preocupat cu descoperirea direcției optime de dezvoltare a acestuia și aceea de stimulare a însușirilor necesare pentru împlinirea să.

Acesta devine, astfel, profesionistul care oferă și o asistență calificată din punct de vedere psiho-pedagogic, necesară dezvoltării multilaterale a oricărui elev. Ajutând elevii să opteze pentru tipul de studii iar apoi pentru profesia care se pliază cel mai eficient personalității sale, profesorul rezolva astfel nu doar problema legată de orientarea profesională, ci și problema integrării cu succes a elevilor care termina studiile, în viața profesională ulterioară, este atent la corelarea cunoștințelor teoretice cu cele practice.

Particularitățile personale și caracteristicile de personalitate ale profesorului, care alcătuiesc imaginea competențelor fundamentale, pot fi clasificate în mai multe subclase în funcție de mai multe criterii:

nivelul de educație al profesorului:

– capacitatea de a purta un dialog;

– capacitatea de a informa în mod obiectiv și de a comunica clar și concis;

– o atitudine critică și non-dogmatică;

– calități civice și democratice;

detalii ale civilizației tehnologice contemporane:

– cunoașterea noilor metode care sunt utile în sala de clasă din zilele noastre;

– capacitatea de a inventa moduri noi de folosire a acestor metode;

– capacitatea de a înnoi aceste metode;

funcția științifică a profesorului:

– cunoașterea logicii și a structurii disciplinei pe care o predă;

Deși relația dintre profesor și elev are un caracter preponderent didactic, aceasta este influențată de către mulțimea de relații interindividuale pe care le elevul le desfășoară în clasă și în exteriorul ei.

Astfel este util ca profesorul să cunoască clasă ca și un ansamblu dinamic de relații interumane.

CAP I Considerații generale privind influenta profesorului asupra personalității adolescenților

1.1 Rolul profesorului în relația cu elevii

Este cunoscut faptul că profesorul și elevii nu se pot alege unii pe alții, iar preferințele acestora sunt doar în mod întâmplător în corelație cu relațiile instituționalizate dintre aceștia. Chiar și așa, ei nu doar că urmează să conlucreze, însă vor trebui să interacționeze în mod armonios.

Pentru început, profesorul are sarcina și răspunderea de a se integra sale în clasă și colectivul de elevi  pe care urmează să-l dezvolte. Într-un grup format, profesorul poate deveni unul din membrii, având o anumită funcție în interiorul colectivului. Rolul profesorului pe scena  școlara ține cont de obiectivul pe care și-l propune să-l realizeze prin activitatea sa pedagogica. ( Moisin Anton, Arta educării copiilor si adolescenților în familie si in școală, p. 90)

Relațiile dintre profesor și elev sunt deosebit de variate și alcătuiesc o rețea interdependenta. Relațiile de tip informațional și cognitiv și cele afective se subordonează relației de conducere și influențare. Atât relația de tip informațional și cognitiv, cât și relația afectivă, sunt stabilite în scopul de a influența elevii, acest lucru realizându-se în multiple sensuri:

– pentru formarea cunoștințelor

– pentru stabilirea unor stări afective favorabile pentru receptarea mesajului transmis de profesor

– pentru stabilirea unor schimbări în comportament sau

– stabilizarea unor caracteristici etc.

Profesorul da startul și menține interesul elevilor și dorința acestora de a învăța și de a oferi un răspuns printr-un comportament optim cerințelor lui. 

Influențarea elevilor realizată de către profesor este făcută în mod direct, prin atitudine, gestica, mesaje verbale, mimică, exemplu personal, stare afectivă. Această prezenta are rolul de stimul care împing elevii să ofere un răspuns care poate să fie de acceptare formală, imitare, acceptare cu convingere, contagiune, rezistenta. În mod indirect, profesorul influențează cu ajutorul altor factori educaționali cum ar fi colectivul clasei de elevi, consiliul profesoral, familia sau comitetul cetățenesc al părinților.

Rolul profesorului în desfășurarea pedagogică a activităților elevilor se realizează astfel pe totalitatea planurilor implicate de acțiunea educativă. 

Analiza din punct de vedere logic a structurii acestei activități ne permite determinarea următoarelor elemente ale  comportamentului pedagogic al profesorului în relațiile cu clasa:

– identifică acțiunile și comportamentul elevilor din clasă în timpul orelor și în activitățile extrașcolare deoarece stabilirea unui comportament pedagogic adecvat la specificul vieții clasei nu poate fi posibil fără a observa atent colectivul și fiecare elev.  J. Dewey menționează că  educația „trebuie să înceapă prin a observa din punct de vedere psihologic capacitățile, interesele și a deprinderile copiilor”.

– organizează activitățile clasei stabilind programul activității intelectuale a acesteia, iar în clasa structurile organizaționale și funcțiile îndeplinite de aceste structuri.

În etapa de planificare, profesorii joacă mai multe roluri. Aceștia sunt într-o continuă, luând în mod constant cursuri și participând la sesiuni de dezvoltare profesională pentru a afla cele mai recente și cele mai bune practici și strategii de predare eficiente. ( Moisin Anton, Arta educarii copiilor si adolescentilor in familie si in scoala, p. 98)

Mulți profesori colaborează în mod regulat cu alții pentru a obține idei noi pentru predare, planificare și combinare a subiectelor pentru a îmbunătăți experiența de învățare. Ei analizează rezultatele testelor și alte date pentru a ajuta la a determina cursul de instruire a acestora și de a face schimbări în sălile de clasă. Cadrele didactice, de asemenea, proiectează planuri de lecție pentru a preda standardele și a oferi activități ținând cont de interesele fiecărui elev și nevoile lor de instruire.

Poate cel mai important rol pe care profesorii îl îndeplinesc implica interacțiunea cu elevii. Cadrele didactice trebuie să fie lideri în clasă și în școală, câștigând respectul studenților și devenind un exemplu pozitiv. Acestea trebuie să fie disciplinari, stabilind pedepse echitabile și coerente elevilor care încalcă regulile. În același timp, profesorii trebuie să arate grijă și preocupare pentru studenți.

Un profesor are puterea de a construi sau dărâma stima de sine a elevului și de a face ca o zi a studentului să se ruineze într-o clipă. Atunci când interacționează cu elevii, un profesor trebuie să completeze rolul de consilier, de părinte, nutriționist etc.

Comportamentul de tip pedagogic al profesorului se desfășoară în atitudini variate, conform  acțiunii educative în care acesta este angajat. În sistemul educațional acesta este pentru elevi figura principală și, ca rezultat, atenția acestora este îndreptată către el.

Profesorul necesita să își autoregleze comportamentul pedagogic în scopul prezentării în fața elevilor emanând încredere și   tendința de ajutorare. Comportamentul pedagogic se constituie în timpul lecțiilor și în afara lor printr-o anumită tonalitate de ordin afectiv, care îndepărtează sau apropie elevii de profesor și de materia pe care el o predă. ( Joita Elena, A deveni profesor constructivist, p. 75)

Prin comportamentul său afectiv, profesorul sugerează elevilor un anumit tip comportamental, individual și de grup. Eficienta acestei acțiuni, sensul și intensitatea influentei exercitată de către profesor asupra elevilor țin cont într-o mare măsură de tonul afectiv al relațiilor acestuia cu elevii. 

Comportamentul de ordin emoțional al profesorului are o influență directă asupra comportamentului elevilor prin contagiune, precum și o influență indirectă, prin atmosfera afectivă pe care o determina în clasă. Un astfel de comportament poate reprezenta un factor care stimulează anumite stări afective tonice sau care scade capacitatea de muncă a elevilor și care blochează relațiile de comunicare dintre elevi și profesor. ( Moisin Anton, Arta educarii copiilor si adolescentilor in familie si in scoala, p. 104)

Relațiile apropiate dintre eleve și profesor, care se bazează pe încrederea elevului nu doar în competența profesională a profesorului, dar și în eficiență lui ca sfătuitor.

Elevii se adresează profesorilor în scopul obținerii de sfaturi numai dacă sunt suficient de apropiați de ei, dacă sunt încrezători că vor fi înțeleși  și sfătuiți eficient. În măsura în care fac acest lucru, elevii nu se adresează unui oarecare profesor, ci doar acelora care ei cred că îi vor înțelege. Aceștia își doresc relații mai de apropiere cu profesorii pentru găsirea  unui sprijin moral oricând au nevoie.

1.2 Caracteristicile perioadei de adolescentă

Hurrelmann (1986) descrie o abordare interdisciplinară pentru a înțelege relațiile dintre personalitate și structura socială. Ipoteza acestei abordări este că există un schimb permanent în relația dintre dezvoltarea indivizilor și societate. Mai târziu, Hurrelmann (1990) a dezvoltat linii directoare de socializare teoretică pentru cercetarea adolescenței și a formulat, în opt maxime, caracteristicile dezvoltării adolescenței.

Pentru a rezuma, dezvoltarea personalității în adolescență are loc într-un context social și ecologic care influențează indivizii și, în același timp, este influențat și modificat de către persoane. ( Joita Elena, A deveni profesor constructivist, p. 76)

Această abordare a dezvoltării este o abordare cumulativă și subliniază influența reciprocă între societate, mediu și persoane fizice. Aceasta vede adolescenții ca pe niște indivizi activi care se află în dezvoltarea identității lor. În adolescență trebuie să îndeplinească cerințele și să reziste complicațiilor.

În timp ce maturitatea este caracterizată prin autonomie și autodeterminare, adolescenta reprezintă pregătirea pentru statutul de adult (Hurrelmann & Lösel, 1990). În faza adolescentei, indivizii au de rezolvat multe sarcini de dezvoltare psihologică și socială: ei trebuie să depună eforturi pentru o separare de părinți și familie, sau pentru a face față schimbărilor corporale, trebuie să dezvolte propriul sistem de valori, trebuie să intensifice contactele cu colegii, și trebuie să-și crească abilitățile lor profesionale.

În plus față de aceste cerințe, nevoile specifice ale adolescenților trebuie considerate, de asemenea: nevoia de dragoste și securitate, lupta cu noi experiențe, nevoia de confirmare, independența și responsabilitatea (Engel & Hurrelmann, 1993; fend, 1991; Silbereisen & Eyferth, 1986).

Conflictul și dezechilibrul dintre nevoi și cerințe provoacă tensiuni tipice pentru adolescenți. Adolescența este afectată de caracteristicile specifice copilăriei (cum ar fi dependența financiară din părinți), pe de o parte, iar pe de altă parte, de acțiuni independente.

În această fază de tranziție trupească apar schimbările sociale emoționale iar aceste modificări ocupa pe deplin atenția adolescenților. Principalele întrebări care sunt formulate în sine sunt concentrate pe emoții ("Cum sunt eu?"), dezvoltarea socială ("Ce sunt eu în stare să fac?"), și identitate ("Cine sunt eu?"). Modul de gândire al adolescenților este mai degrabă egocentric iar adolescenții sunt destul de preocupați de aspectul lor, impresia lor asupra altora și abilitățile lor. De asemenea, aceștia tind să se simtă în centrul atenției.

Sarcinile de dezvoltare care trebuie îndeplinite de către adolescenți sunt în mare măsură definite de societate și trebuie să fie rezolvate în perioada de adolescentă. A amâna confruntarea cu aceste sarcini sau o rezolvare nesatisfăcătoare poate duce la întârzieri și tulburări mentale și sociale individuale, iar acestea se pot manifesta printr-un comportament deviant sau probleme psihologice.

Pentru o dezvoltare sănătoasă, prin urmare, este extrem de important ca nevoile să fie satisfăcute și sarcinile de dezvoltare specifice să fie îndeplinite.

În concluzie, adolescenta este o fază de tranziție multifactorială și complexă. De tulburări în procesele de auto-reglator, este posibil ca strategii de adaptare inadecvat apar sub formă de dependență, delincvență, violență, sau probleme psihosomatice.

Despre adolescență s-au scris multe lucrări, mai mult decât despre orice altă etapă a dezvoltării umane, ea reprezentând, pe plan mondial, subiectul unor lungi preocupări, atât din partea psihologilor, cât și a pedagogilor, sociologilor, fiziologilor, medicilor și psihiatrilor. Cu toate că numărul celor care au scris despre adolescență este foarte mare și numărul lucrărilor legate de această etapă a vieții este poate chiar și mai mare, adolescența rămâne o temă controversată. ( Psiholog Lavinia Maria Pruteanu, Locul afectivității în structura personalității adolescentului – teza de doctorat, Univ București, 2008, p. 4).

În concluzie, fie că vorbim despre organism, despre anumite procese psihice ori despre fenomene ale naturii, termenul “adolesco” înseamnă a crește sau a se maturiza.

În acest mod putem menționa că fondatorul cercetărilor din domeniul adolescenței – G. Stanley Hall („Adolescence: Itsq Psychology and Itsq Relations to Physiology, Anthropology, Sociology, Sex, Crime, Religion, andq Education”, 1904) – precizează că această fază este o “tinerețe a popoarelor”, începând interpretarea datelor fundamentale de la un concept biologic prin esență, din care reies aspecte de ordin fiziologic, genetic, statistic și “dramatic”, punând accent mai mult pe dominarea caracteristicilor negative cum ar fi: spirit de contradicție, egoism, vanitate sau altruism.

Adolescenții își pot schimba starea de spirit rapid, ezitând între fericire și suferință, între încrederea în sine și îngrijorare. Unele dintre aceste schimbări de dispoziție provin din surse biologice. Nivelul crescut de hormoni și modificările structurii creierului rezultă din creșterea fizică normală. De asemenea, interacțiunile sociale complexe, cum ar fi conflictele cu prietenii, presiunile de școală și experimentarea relațiilor romantice pot exacerba starea emoțională labilă a adolescenților.

Adolescenta este un moment în care tinerii încep să exploreze și să-și afirme identitatea lor personală. În această perioadă de dezvoltare, adolescenți se angajează într-un proces de căutare al unui grup de colegi sau persoane cu care se potrivesc.

Acesta este un lucru comun pentru adolescenți să aibă un sentiment instabil de sine și să încerce noi etichete personale asociindu-se cu diferite grupuri. În plus, adolescenții ar putea lupta pentru a-și defini identitatea lor sexuală în anii adolescenței. În timp ce aceste probleme de identitate instabilă sunt o parte comună a adolescenței timpurii, tind să se stabilizeze odată cu împlinirea vârstei de 19-21 de ani.

Este adesea dificil pentru adolescenți să privească circumstanțele din perspectiva altor oameni. Acest lucru se datorează, în parte, structurilor lor cerebrale încă în curs de dezvoltare. Astfel, adolescenții s-ar putea afișa ca fiind centrat pe sine și concentrat pe propriile nevoi fără a ține seama de modul cum aceste nevoi afectează pe alții.

Această aparentă lipsă de empatie este normală și, de obicei se rezolvă o dată ce adolescentul ajunge la sfârșitul adolescenței. Cu toate acestea, o lipsă totală de empatie la adolescenți ar putea însemna că există o problemă mai importantă de sănătate mintală care stă la bază.

Adolescenții tineri sunt indivizii care au între 10 la 14 de ani și se află în perioada de tranziție inegală între copilărie și maturitate.

Majoritatea tinerilor adolescenți sunt încă gânditori care au nevoie să atingă, să simtă, și să manipuleze obiectele pentru a le înțelege. Elevii de această vârstă pot învăța mai mult prin a face ceva decât prin a vedea sau a auzi. Deoarece o mare parte din curriculum-ul din școala este simbolic și abstract, profesorii de gimnaziu predau conținutul abstract prin activitate fizică cât mai mult posibil. (Rick Wormeli, “Misleading în the Middle: A Rebuttal to Cheri Pierson Yecke,” Educațional Leadership, Vol. 63, p. 77) 

Planificarea și livrarea experiențelor de învățare eficiente pentru clasele de mijloc este mai ușoara atunci când profesorii înțeleg caracteristicile și nevoile de dezvoltare ale adolescenților. De exemplu, cercetarea demonstrează în mod constant că majoritatea adolescenților învață cel mai bine atunci când au o experiență de succes și sunt angajați în procesul de învățare despre lucruri care contează pentru ei. Cercetările arată, de asemenea, că profesorii pot și nu influențează percepția elevilor despre abilitățile lor. (Lucinda M. Wilson and Deborah A. Corpus, “The Effects of Reward Systems on Academic Performance” (Outside Source), Middle School Journal, Vol. 33, No. 1 (September 2001), p. 56-60).

Cadrele didactice joacă un rol important în traiectoria adolescenților de-a lungul experienței de școlarizare formală (Baker, Grant, și Morlock, 2008). Deși cele mai multe cercetări privind relațiile profesor-elev investighează anii elementari de școlarizare, profesorii au ocazia unică de a sprijini dezvoltarea academică și socială a studenților la toate nivelurile de școlarizare.

Aliniate cu teoria atașamentului (Ainsworth, 1982; Bowlby, 1969), relațiile pozitive profesor-elev permit studenților să se simtă în siguranță în medii de învățare și să ofere schele pentru aptitudinile sociale și academice importante.

Cadrele didactice care susțin elevii din mediul de învățare pot avea un impact pozitiv asupra rezultatelor sociale și academice, care sunt importante pentru traiectoria pe termen lung și, eventual, ocuparea forței de muncă.

Când profesorii formează legături pozitive cu elevii, sălile de clasă devin spații de sprijin în care elevii pot experimenta moduri de dezvoltare socială (Hamre & Pianta, 2001).

Relațiile pozitive profesor-elev sunt clasificate ca prezentând apropiere, căldură și pozitivitate (Hamre & Pianta, 2001).

Deși multe studii se concentrează pe importanța relațiilor timpurii profesor-elev, unele studii au constatat că relațiile profesor-elev sunt importante în anii de tranziție; anii în care elevii se afla în tranziția de la școala elementară la gimnaziu sau la liceu.

Pentru studenții care sunt considerați cu risc ridicat de abandon școlar, învățarea cunoștințelor de matematică este afectată în mod semnificativ de percepția de a avea un profesor sprijinitor (Midgley et al., 1989).

În plus, studenții care au pornit de la o apropiere mai ineficienta cu profesorul la o mai mare apropiere față de profesor, și-au crescut semnificativ abilitățile matematice pe parcursul anului de tranziție, de la elementar la gimnaziu (Midgley et al., 1989). Aceste studii arata ca relațiile cu profesorii din ultimii ani de școlarizare pot avea un impact semnificativ asupra traiectoriilor de realizare academică ale elevilor (Midgley et al., 1989).

Un alt exemplu de importanța a relațiilor profesor-elev la adolescenți provine din studiile care vizează îmbunătățirea rezultatelor academice pentru studenții cu venituri reduse (Murray & Malmgren, 2005).

Într-un studiu care vizează creșterea relațiilor pozitive între elevilor cu venituri mici și profesorii lor, rezultatele au arătat ca studenții care au participat la intervenție și-au îmbunătățit semnificativ abilitățile pe parcursul a cinci luni (Murray & Malmgren, 2005). O astfel de cercetare arată că relațiile pozitive profesor-elev pot îmbunătăți abilitățile academice la elevii adolescenți (Midgley et al, 1989;. Murray și Malmgren, 2005). În plus față de relațiile pozitive profesor-elev, motivația elevilor de a învăța este un alt factor care influențează rezultatele sociale și academice.

1.3 Rolul profesorului în formarea personalității adolescenților

Rolul profesorului va fi totdeauna în prim plan în procesul de formare a personalității elevilor. În ciuda faptului că a dezvoltat și influența altor factori în activitatea educaționala, profesorul își păstrează o mulțime de prerogative în acest domeniu. Acesta rămâne modelatorul principal al personalității elevilor, pornind de la imprimarea unui comportament extern, ajungând până la menționarea principiilor și scopurilor acestora de viață. ( Joita Elena, A deveni profesor constructivist, p. 78)

Rezultate activității și personalității profesorului au fost supuse unor cercetări pedagogice, de psihologie pedagogică și de sociologia educației, în scopul creșterii eficienței activității de pedagogie în general și a profesorului în primul rând. Creșterea funcției de confident a profesorului, precum și a celei de consilier, transmițător al valorilor culturale, a mărit domeniul de activitate și a dezvoltat interdependențele.

Direcții principale de cercetare științifică referitoare la rolul profesorului, au fost:

Personalitatea;

Rolul și funcțiile acestuia;

Comunicarea și interacțiunea cu elevii;

Antrenarea și dezvoltarea;

Profesorul necesita să se integreze, să fie în cooperare cu clasă, să motiveze , să reprezinte un sprijin în momentul când elevii dau dovadă de spontaneitate, inițiativă sau afirmare;

Un profesor integrat motivează, adresează întrebări, dezvolta participarea, sprijină și utilizează ideile elevilor, iar anumite decizii le ia împreună cu elevii;

În cadrul predării sau evaluării, profesorul ,, preda”, conduce interacțiunile în cadrul colectivului, modalitatea de înțelegere și învățare prin intermediul indicațiilor, atenționărilor, demonstrațiilor, asigurării condițiilor, oferirii punctelor de sprijin aprobări și dezaprobări, stimulărilor, completărilor, reactualizărilor, exemplificărilor, explicațiilor, comentariilor.

Profesorul are rolul de a fi cel mai reactiv în clasă: formează o atmosferă adecvată, inițiază, ghidează, solicită, motivează, exemplifică și critică;

Acesta realizează forma și conținutul activităților în clasă, modalitatea de desfășurare a interacțiunilor, însă poate și delega anumite responsabilități elevilor în scopul rezolvării anumitor decizii ori sarcini;

Profesorul trebuie să implice elevii în dialoguri, să comenteze răspunsurile împreună cu aceștia, cele negative fiind corectate în sens de stimulare, pentru antrenarea grupului;

Este greu să se definească un profesor bun. Până și părinții au opinii diferite, uneori chiar în contradicție. Unii menționează că pregătirea de specialitate reprezintă factorul principal, alții consideră că fiind principala ,,capabilitatea de a fi înțeleși, iubirea de meserie”, în ciuda faptului că tot cunoștințele adunate permit succesul la un examen.

Este captivanta precizarea unora, referitor la cadrele preferate de elevi: profesori care au experiență, pentru ca cei tineri ,,nu se fac înțeleși”. Profesorul care este la început de carieră, uneori va fi izolat de către colegi ori de către comunitate. Un bun profesor utilizează nu doar cunoștințele disciplinei respective, ci și pe cele din domeniul curricular respectiv. Este necesar, de asemenea, ca profesorul să aibă o pregătire și să primească un anumit feed-back, nu doar să ofere. (B. Carmen, C. M. Iancu, I. Roxana Luminita, Ghid de practica pedagogica, p. 135)

Profesorul se poate implica în procesul didactică cu toată personalitatea: motivațiile, aptitudinile, nivelul de competență precum și experiența personală. Modul de predare nu se rezumă doar la transmiterea cunoștințelor, ci necesita și o atitudine specifică referitoare la elevi, ca o expresie a conceptului pedagogic asumat și caracteristicilor proprii de personalitate. În activitățile didactice se formează o multitudine de raporturi interpersonale între participanți, implicați fiind într-un proces continuu de influențare reciprocă.

Succesul profesorului depinde adesea de tipul relațiilor care sunt stabilite cu elevii în cadrul interacțiunii, detaliu foarte important, pentru că multe obstacole de învățare și educație sunt datorate relațiilor deficitare. Tipul relațiilor care sunt stabilite de profesor cu elevii săi este determinat nu doar de stilul de a aborda activitatea și de caracteristicile sale de personalitate, dar și de caracteristicile individuale și de colectiv ale elevilor.

Astfel, acesta trebuie să fie capabil să-și cunoască partenerii de activitate. Empatia profesorului nu reprezintă o cunoaștere analitică, ci capacitatea de a face un anumit efort de imaginație în scopul înțelegerii celuilalt, referitor la potențialul de care dispune, al sentimentelor și atitudinilor sale, al sensului comportamentului manifestat.

Profesorul necesita să adopte un stil de democrație, descris prin interacțiuni deschise care se bazează pe încredere reciprocă și pe acceptare, reușind în acest fel să aibă o colaborare cu adolescenții într-un climat armonios și lipsit de tensiune.

Calitatea activității instructive și educative depinde și de relația afectivă dintre elevi și profesor. Astfel, este util ca orice profesor să fie interesat de dezvoltarea unor relații bune cu colectivul de elevi. (B. Carmen, C. M. Iancu, I. Roxana Luminita, Ghid de practica pedagogica, p. 140)

CAP II Studiu de caz

Pentru studiul de caz am ales să analizez activitatea si opiniile elevilor de la Liceul Teoretic „ Mircea Eliade” din localitatea Lupeni, județul Hunedoara, deoarece acest liceu oferă o excelenta pregătire elevilor încadrați in ciclul gimnazial și cel liceal.

Înființat în scopul oferirii elevilor adolescenți un proces complet de învățare, un mediu de dezvoltare sigur, asigurat de o echipă de profesori specializați, liceul are obiectivul de a oferi elevilor șansa de a-și valorifica potențialul de învățare, precum și să-și dezvolte trăsăturile de personalitate într-un mod adecvat.

Am ales această unitate școlară datorită spațiului relativ restrâns al lucrării și datorită faptului că studiul abordează diferite domenii de dezvoltare a elevului, având în vedere complexitatea personalității.

Profesorii lucrează la asigurarea unei atmosfere de sprijin și cooperare, în scopul stabilirii unui echilibru între nevoile colectivului școlar ca întreg și nevoile de dezvoltare ale individului.

Profesorii de aici încearcă să realizeze un model conform căruia elevii să se ghideze, aliniindu-se unor standarde înalte de performanță dar și la un nivel ridicat și eficient al comportamentelor civice. Pornind de la faptul că varietatea îmbogățește școala, unitatea școlară caută să insufle elevilor un respect reciproc și un interes comun pentru diferite culturi în sensul realizării, prin aportul fiecăruia și al tuturor, de beneficii atât adolescentului, părinților acestora cât și școlii.

Conștienți fiind de dimensiunea personalității adolescenților, școala caută să îndeplinească și nevoile de dezvoltare personală și de îmbogățire a trăsăturilor de personalitate necesare. Astfel, prin urmare, liceul inspira adolescenților ideea de toleranță, responsabilitate și compasiune, detalii esențiale pentru bunăstarea adolescentului, a școlii și a societății în sine.

Profesorii încurajează elevii să își dezvolte capacitatea de recunoaștere națională și internaționala în cursurile de profil real, în cele de matematică – informatică și prin intermediul științelor umane ori filologie.

Concursurile olimpice individuale au o deosebită importanta în școala, în special pentru dezvoltarea spiritului concurențial. Prin urmare, se observa spiritul distinct al liceului : munca în echipă, excelenta ori cultivarea domeniilor științifice.

2.1 Metodologia cercetării

Scopul cercetării

Principalul scop al acestei cercetări a fost observarea comportamentului elevilor, relația acestora cu profesorul și influenta profesorului în dezvoltarea comportamentului adolescenților.

Metodologia cercetării

Metodologia acestei cercetări a avut la baza chestionare adresate elevilor de la Liceul „Mircea Eliade” , Lupeni, județul Hunedoara.

Lotul de subiecți

Pentru acest studiu de caz au fost supuși cercetării:

-50 de elevi

Elevii care au răspuns acestui chestionar au vârste cuprinse intre 15 si 18 ani, participând 20 de băieți si 30 de fete.

Instrumentele cercetării

Pentru realizarea acestei cercetări am aplicat un chestionar elevilor format din 11 întrebări. În urma acestor chestionare, am dorit să observ modul în care profesorii se comportă cu elevii, contribuția acestora în formarea personalității adolescenților, dar și părerea elevilor despre unitatea de învățământ și despre dirigintele care îl îndrumă 4 ani din viața sa, sau chiar 8 ani în cazul în care profesorul îi este alături din clasa a 5-a până în clasa a 12-a.

2.2 Rezultatele cercetării. Prezentarea și interpretarea datelor conform chestionarului adresat elevilor

În acest studiu de caz am realizat o cercetare pedagogica, în urma căreia am analizat răspunsul elevilor , și am observat care este influența profesorilor în dezvoltarea personalității acestora și care este părerea elevilor despre școală , colegi, dar în special care este relația acestora cu dirigintele clasei.

În urma primei întrebări adresate elevilor , răspunsul a fost într-un fel cel așteptat , aproximativ 98% au răspuns că profita din plin de această perioada, perioada liceală , ceea ce este un lucru foarte bun, deoarece este perioada adolescenței, perioada în care începi să te cunoști întradevăr pe tine însuți și în care comportamentul este într-o continuă schimbare.

La următoarea întrebare găsim răspunsul în graficul de mai jos.

Figura 1.

Aproximativ 70% au răspuns că se consideră elevi buni, însă problema este cu cealaltă parte și anume cei 30%, care au răspuns „nu „ , sau „nu știu”, deoarece aici intervine problema încrederii în forțele proprii. După acest răspuns profesorul ar trebui să insiste puțin asupra încrederii de sine al elevilor și a încuraja, poate mai mult activitățile în echipă pentru dezvoltarea acestora.

La întrebarea a 3-a, din punctul meu de vedere totul este foarte clar și normal , deoarece o majoritate de 97% a răspuns că într-un conflict cu un cadru didactic, reacționează limpede și se stăpânește să reacționeze la impuls, ceea ce arata că elevii care au fost supuși acestui chestionar, sunt educați, calculați și cu siguranță profesorul are rolul sau în acest comportament, învățându-i cum să reacționeze într-un conflict și să îl aplaneze .

A patra întrebare a fost pusă cu scopul de a vedea care este părerea elevilor despre notele primite de la dascăl și cum evaluează acesta munca depusa de tineri. Răspunsul întrebării este redactat în figura de mai jos.

Figura 2.

După cum se poate observa în graficul de mai sus, 40% dintre elevi au răspuns că notele primite de la cadrele didactice sunt meritate, iar 57% au răspuns ca sunt în concordanță cu munca depusă. De aici rezultă că profesorii acestui liceu sunt obiectivi, notează și evaluează elevii corect, după munca depusă de fiecare în parte.

La întrebarea numărul 5 , am întâlnit o problema și anume faptul ca doar 70% au răspuns că, contactul cu ceilalți colegi îi oferă experiențe noi, restul de 30% spunând că sunt retrași. Chiar daca majoritatea elevilor au spus ca sunt deschiși si comunicativi, atenția se mută acum asupra restului de 30% care sunt retrași, deoarece aici exista o problema de comunicare, socializare, iar cadrul didactic, dar în special dirigintele trebuie să discute cu aceștia, să îi asculte, să îi înțeleagă și să găsească soluții pentru integrarea lor alături de ceilalți. O soluție buna ar fi organizarea în orele de dirigenție a diferitelor jocuri psihologice, de cunoaștere, în acest fel integrându-se toți în acest joc și ajutând la dispariția timidității elevilor prin comunicarea între ei și munca în echipa.

Prin următoarea întrebare am dorit să vedem care este situația cultivării elevilor, dacă mai există dorința de a citi și a descoperi lucruri noi prin citit. 35% au răspuns că citesc mai puțin de 20 de cărți anual, 40% dintre cei care au completat chestionarul au răspuns că citesc mai mult de 20 de cărți anual, iar restul de 25% au spus că citesc absolut orice carte le cade la mână. Am fost surprins plăcută că nu am avut nici un răspuns de 0 cărți anual, însă mi-aș dori creșterea cât mai rapida a numărului de cărți citite , deoarece prin citit ne dezvoltam într-un mod pozitiv, atât limbajul cât și comportamentul.

Cea de-a șaptea întrebare a fost cu scopul de a înțelege cum percep elevii dirigintele și care este părerea lor despre acesta. Răspunsul îl putem observa în figura 3.

Figura 3.

60% dintre cei care au răspuns chestionarului au spus că dirigintele lor este corect și nepărtinitor, 20% au spus ca este de „gașcă”, 16% au precizat că este indulgent , iar restul au spus faptul că este exigent. Un profesor bun trebuie sa fie puțin exigent și trebuie să știe exact cum să se impună în fața clasei, însă în primul rând un profesor bun în adevăratul sens al cuvântului trebuie să fie corect cu elevii, să știe exact pe ce să se bazeze în timpul orelor și pe ce trebuie să pună accentul atunci când își propune realizarea unor rezultate foarte bune. Răspunsul elevilor la aceasta întrebare denotă faptul că profesorii din aceasta unitate de învățământ sunt corecți și înțelegători cu aceștia și știu cum trebuie să procedeze pentru a capta atenția și a îndruma tinerii spre un viitor adecvat.

Prin întrebarea cu numărul 8, am dorit să vad interesul pe care îl acorda dirigintele orelor de dirigenție, ce teme dezbate și ce păreri au elevii despre discuțiile abordate de dascăl. Am continuat acest studiu cu întrebarea 9, prin care am vrut să văd daca elevii sunt activi la aceste dezbateri și în același timp dacă sunt comunicativi în orele de dirigenție.

La întrebarea 8, aproximativ 90% dintre cei care au completat acest chestionar au spus că subiectul principal la orele de dirigenție îl reprezintă viitorul elevilor și adolescența acestora. Este un lucru foarte bun din punctul meu de vedere , deoarece prin aceste discuții profesorul poate observa comportamentul adolescentului, planurile lui de viitor și de asemenea poate veni cu sfaturi în întâmpinarea acestora pentru alegerea unei facultăți potrivite și de ce nu alegerea unei meserii de viitor. Adolescența este o perioada importanta din viața fiecăruia, perioada în care începem să ne cunoaștem cu adevărat și în care începem să ne formam idei despre viitorul nostru, despre ceea ce ne dorim să ne realizam în viață, iar profesorul are un rol extrem de important , deoarece în acel moment el este un model pentru noi, iar sfaturile lui sunt foarte necesare pentru fiecare tânăr în parte. Întrebarea 9 vine cu un răspuns la fel de pozitiv și anume , o majoritate de 85% a răspuns că este activa la aceste ore de dirigenție. Prin acest rezultat am înțeles că tinerii sunt interesați de subiectul viitor si adolescență, pun întrebări , răspund la întrebări și doresc să afle cât mai multe despre ceea ce le pregătește viața și despre oportunitățile pe care le vor avea pe viitor.

Întrebarea 10 a fost strict legată de părerea elevilor despre profesori , iar răspunsul acestora se regăsește în graficul de mai jos.

Figura 4.

Jumătate din elevi consideră că un profesor bun trebuie să aibă de asemenea o bună pregătire de specialitate și să aibă capacitatea de a fi înțeles, 20% au răspuns că profesorul trebuie sa fie înțelegători, 10% cred că un bun profesor trebuie să fie indulgent, iar o mica parte din cei care au completat acest chestionar văd umorul și severitatea ca pe niște calități a profesorului model.

Ultima întrebare arată exact satisfacția și mândria elevilor de a învăța la acest liceu, deoarece aproximativ 91% din elevi au răspuns că sunt mândrii că fac parte din colectivul acestui liceu, ceea ce denotă că și profesorii au o cotă parte din acest răspuns, deoarece își fac meseria așa cum trebuie și participa activ la dezvoltarea elevilor și a tânărului adolescent, pregătindu-i pentru un viitor cât mai bun.

A.Maslow (psiholog american) a stabilit nevoile într-o structură denumită sub piramida trebuințelor. Plecând de la bază, categoriile de nevoi ale piramidei sunt:

• nevoi fiziologice;

• nevoi de securitate;

• nevoi legate de apartenență și dragoste;

• nevoi de apreciere și stimă;

• nevoi de cunoaștere;

• nevoi estetice;

• nevoi de auto actualizare, de autorealizare și valorificare a potențialului propriu.

Impulsul reprezintă apariția unei excitabilități pronunțate a centrilor nervoși specifici, activitate care este provocată de lipsa unor substanțe din organism. De obicei, impulsul apare înaintea nevoii, însă acest lucru se realizează chiar datorită apariției lui.

Din punct de vedere psihologic, impulsul este simțit că o stare de activare, de preparare a acțiunii.

Dorința reprezintă expresia psihologică a nevoii conștientizate. De regulă, ghidează omul către scop, însă între scop și dorința apare un anumit interval de timp, un ansamblu de mijloace. Indivizii pot să controleze în mod voluntar selecția, reprimarea sau împlinirea dorințelor.

Un mod de manifestare a dorinței îl reprezintă intenția. Intenția marchează orientarea motivului către scopuri ori proiecte. Face referire la ceea ce persoana dorește să facă. Pot exista și intenții imediate (de a obține un curs) și, de asemenea, intenții pe termen lung (de a finaliza facultatea).

Un alt tip de dorința îl reprezintă tendința de a acționa. În această situație întră în corelație obiectul către care se îndrepta impulsul și valența lui.

Valența este reprezentată de calitatea pe care o obține obiectul în cadrul relațiilor dinamice apărute intre organism și obiectele care se afla în sfera îndeplinirii nevoilor. Valența unui anumit obiect este din ce în ce mai mare proporțional cu stimularea într-o măsură dince în ce mai mare a procesului de satisfacere a unei nevoi.

Familia poate fi inclusă în categoria factorilor socio-pedagogici. Rolul familiei în dezvoltarea psihosomatică a elevului este hotărâtor. Familia exercită o influență puternică asupra opțiunilor școlare și profesionale atât prin transferul unor modele ale părinților către urmași, cât și prin proiecția unor ambiții, neîmpliniri către aceștia.

Valențele educaționale ale familiei reprezintă o formulare directă a mediului familial, fiind considerat rezultat sintezei specifice a totalității relațiilor stabilite între membrii săi.

Prin intermediul regimului impus și controlat de părinți, se aduce o contribuție la crearea unui stil specific de muncă și a anumitor trăsături de personalitate utile înlăturării obstacolelor din procesul de învățare.

Indiferent de vârsta adolescenților familia are o anumită influența asupra acestora. Influența din partea familiei se manifesta timpuriu, la elevii liceului, chiar din clasa a 9-a, activează continuu și se bazează pe principii de -profesioniste, însă într-o mare măsură, convingătoare.

Școala deține un rol important atât prin intermediul structurilor sale, tipurile de programe și ciclurilor sale, cât și prin varietatea obiectelor de învățare, a zonelor curriculare, a activităților specifice de orientare profesională și școlară.

Regulile programului școlar, pregătirea psihologică și pregătirea specializată a profesorilor, modalitatea de stabilire și realizare a obiectivelor formative și educaționale inc cadrul lecțiilor au un rol deosebit de important în caracterizarea succesului școlar la elevi.

Colaborarea dintre școală și familie se poate realiza în diferite moduri:

– prin comitete de părinți – reprezintă moduri organizate de realizare a unei colaborări între familie și școală, contribuind la dezvoltarea procesului de educare și instruire a elevilor;

– prin efectuarea de vizite la domiciliu;

– prin consultații de tip individual;

– prin menținerea unei corespondențe cu familia.

Modurile colective de colaborare – ședințe cu părinții, consultații de tip colectiv, pot avea anumite structuri și pot avea un conținut divers. Prin urmare, ședințele cu părinții (realizate periodic) se pot adresa ori unui bilanț al activităților elevilor (punându-se accentul pe contribuția familiei, anumite deficiențe și măsurile care pot fi impuse pentru adoptare), ori unei dezbateri a unor teme psihologice și pedagogice în scopul de a informa părinții cu detaliile teoretice utile activității practice (de exemplu probleme cum ar fi: realizarea regimului vieții elevilor în familie, orientarea profesională și cea școlară, optarea lecturii, toate ținând cont de specificul vârstei).

Preocupările legate de identificarea și cultivarea specificului individual al adolescentului se justifică și prin prezenta științei în activitatea de orientare profesională și școlara care are o contribuție la înlăturarea întâmplării, lipsei de informare sau a capriciilor în optarea pentru o profesie, concomitent înlesnește trecerea de la un anumit criteriu de constatare, statistic sau de tip dogmatic la unul interpretativ și dinamic.

Descrierile realizate referitoare la adolescent în urma activităților zilnice, însă întâmplătoare necesita să fie considerate doar niște ipoteze care vor fi supuse unei acțiuni de verificare.

Observațiile formulate de către profesor trebuie să fie confruntate cu opiniile celorlalți profesori, cu ale celorlalți elevi și ale familiei. Aceste observații vor fi prelucrate, analizate, comparate și supuse anumitor deducții și confruntări.

O importanță deosebită în diagnosticarea nivelului dezvoltării aptitudinilor unui adolescent, al nivelului realizării atins în funcție de aspecte variate o prezintă metoda de analiză a lucrărilor pe care le face elevul în activitățile sale școlare ori extrașcolare. Rezultatul activității sugerează, prin intermediul funcțiilor implicate, o analiză între fondul formativ și fondul nativ ori între voința și posibilități.

În concluzie, putem preciza faptul că, la Liceul „ Mircea Eliade” profesorii utilizează metode și procedee profesionale care țin cont de caracteristicile personale ale fiecărui elev, atât în scopul dezvoltării procesului de învățare cât și a personalității.

Cunoașterea individuală a elevilor este deosebit de necesară pentru a știi care metodă este cea mai optimă pentru a elabora un plan de învățare adecvat întregului colectiv de elevi.

Pe de altă parte, profesorii creează și un climat de cooperare în colectivul de elevi, astfel încât adolescenții să-și dezvolte cât mai optim trăsăturile de personalitate și aptitudinile civice.

CONCLUZII

În multe situații in care se preda unui grup mic de adolescenți, rolul profesorului este acela de facilitator al învățării prin fapte ca: discuții, întrebări deschise, procese și sarcini de orientare care să permită participarea activă a cursanților.

Cu toate acestea, grupurile mici funcționează și se comportă în diverse moduri și au scopuri diferite. Prin urmare, profesorii trebuie să fie în măsură să adopte o serie de roluri și competențe pentru a se potrivi situațiilor specifice, de multe ori în cursul aceleiași sesiuni de predare.

Un profesor care poate face ca un elev aflat la adolescența să realizeze valoarea în procesul de învățare și a unei educații solidă face un mare serviciu, nu numai pentru adolescent, dar, de asemenea, pentru societate, în general.

Cu atât mai mult copiii își doresc să învețe cu atât mai bine o societate se va dezvolta. O persoană trebuie doar să se gândească la rata de inovare tehnologică pentru a vedea importanța educației. De asemenea, elevii aflați în perioada adolescentei sunt la stadiul în care sunt cel mai ușor de influențat și modelat, de aceea rolul profesorului fiind unul crucial în acest stadiu.

Acesta, atât în activitățile extrașcolare cât și în timpul orelor trebuie să reprezinte un model pentru adolescenți, un model de formare a personalității, care trebuie s ale insufle elevilor toate calitățile necesare după terminarea școlii.

Așadar, consider că tema abordată în lucrarea de fata expune toate informațiile necesare pentru ca cititorii să înțeleagă și să realizeze rolul profesorului în formarea personalității adolescenților și faptul că acesta trebuie să reprezinte un model de urmat pentru elevi.