Rolul Preturilor Si al Tarifelor In Economie

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………. între pag. nr 3-5

CAPITOLUL I PREȚURI ȘI TARIFE probleme 4

1.1Funcțiile și obiectivele prețului ………… între pag. nr 6-7

1.2Sistemul de prețuri și tarife……………… între pag nr 8-9

1.3 Caracteristicile tarifelor………………….. între pag 9-11

Formarea prețurilor ……………………. între pag 11-15

CAPITOLUL II COST ȘI PREȚ probleme3

2.1 Importanța cunoașterii costului

pentru stabilirea prețului……………………….între pag 16-17

2.2 Categorii de costuri………………………… între pag 17-19

2.3 De la cost la preț ……………………………între pag 19- 22

CAPITOLUL III STRATEGII DE PREȚ…..între pag 23-33

CAPITOLUL IV STUDIU DE CAZ LA SOCIETATEA COMERCIALĂ UPETROM 1 MAI S.A probleme4

4.1Scurtă prezentare a firmei……………………………între pag 34-36

4.2 Aspecte caracteristice produsului ales…………între pag 36-37

4.3Calcul preț pentru produsul robinet industrial…între pag37-40

4.4Modalități prin care prețul ar putea fi redus… între pag 40-47

4.4.1 Modalități economice de reducere a prețului

4.4.2 Utilizarea metodei analizei valorii pentru micșorarea costurilor unui produs

CONCLUZII………………………………………pag 48-49

BIBLIOGRAFIE…………………………………pag50-51

ANEXA…………………………………………………………..pag52

LISTA CU GRAFICE ȘI TABELE UTILIZATE

ÎN LUCRARE

Schemă componență costuri totale (fig1)……………………………………………………..pag 18

Tabel rezultate financiare UPETROM…………………………………………………………-pag 35

Tabel regimul de lucru și încercări al robinetului…………………………………………..pag 37

Tabel film tehnologic prelucrare reper capac…………………………………………………pag 38

Tabel film tehnologic prelucrare reper corp…………………………………………………..pag39

Tabel funcții reper.capac……………………………………………………………………………..pag 42

Matrice funcții capac––––––––––––––––––––––––pag43

Tabel funcții reper corp………………………………………………………………………………pag45

Matrice pondere funcții corp–––––––––––––––––––––pag 46

Robinet industrial cu sertar fig1………………………………………………………………. pag 52(anexă)

Secțiune robinet industrial cu sertar––––––––––––––––––pag52(anexă)

INTRODUCERE

Încă din cele mai vechi timpuri , după ce s-a făcut diviziunea socială a muncii, omenirea a fost preocupată să găsească o măsură echitabilă pentru schimbul de produse ce trebuia realizat cu scopul ca toate comunitățile cu îndeletniciri diferite să aibă cele necesare traiului.

De aceea, obiectele erau schimbate unele cu altele într-o anumită proporție, în funcție de cât erau de greu de procurat, sau ce volum de muncă necesitau pentru a fi realizate.

Cei care au utilizat încă de la început cuvântul preț, îl foloseau ca pe o măsură a valorii unui produs.

Apariția comerțului și a banilor a generat mugurii gândirii economice privind acest aspect.În antichitate, grecii prin glasul marelui filozof Aristotel spuneau spuneau că „ prețul exprimă echivalența a două bunuri diferite cantitativ”.

Preocupările legate de preț au apărut odată cu inventarea banilor pentru înlesnirea schimbului de mărfuri între părțile interesate în acest proces și au fost legate bineînțeles de mărirea producției de bunuri destinate vânzării, proces legat de dezvoltarea omenirii și de intrarea ei într-o nouă etapă.

O problemă care a necesitat clarificări a fost găsirea acelei calități care face posibilă compararea și măsurarea tuturor produselor care intrau în circuitul transferului de mărfuri.

O mare contribuție în studierea problemei a avut-o Adam Smith, în lucrarea „Avuția națiunilor „ care leagă valoarea de schimb a bunurilor de conceptul de muncă1. Acest punct de vedere este preluat de către D.Ricardo care face afirmația că munca prezintă două aspecte: munca vie care este caracterizată de mutarea valorii de la mijloacele de producție la bunul obținut, ceea ce conduce la crerea unei noi valori și care un caracter activ în ceea ce privește valoarea și munca materializată înmagazinată în mijloacele de producție și care are un caracter pasiv.

Karl Marx a preluat elemente ale teoriei valorii din teoria clasică, adăugând noi elemente potrivite concepției sale. Astfel el încearcă să dea o definiție a valorii ca fiind “timpul de muncă socialmente necesar pentru producere în condiții de producție existente, normale din punct de vedere social, cu un nivel mediu de îndemânare și intensitate a muncii”.

Preocupări legate de prețuri se întâlnesc și în operele economiștilor români, de exemplu V.Madgearu care susține ideea existenței unei identități între proporția în care se schimbă bunurile și cheltuielile ocazionate de producerea acestora.

Un alt punct de vedere are economistul francez Charles Gide care credea că în prezentarea ofertei și bineînțeles în stabilirea prețului de ofertă importante sunt cheltuielile făcute, iar în formularea cererii (și a prețului aceteia) esențială este utilitatea produselor.

Economistul englez A.Marshall susține ideea conform căreia la formarea prețului oferta are aceeași importanță ca și cererea, concepție care nu era susținută de majoritatea specialiștilor care considerau că fie cererea, fie oferta trebuiau să aibă un rol predominant în formarea prețului.

Prețul este un element fundamental în strategia pe care și-o stabilește o firmă, influența lui fiind hotărâtoare în privința obiectivului principal al oricărei întreprinderi și anume obținerea și maximizarea profitului.

Mircea Coșea spunea că˝ Prețul unui bun sau al unei resurse este un element care arată la ce trebuie să se renunțe pentru a se obține respectivul bun sau resursa.De obicei, prețul este exprimat în termeni bănești (prețul absolut) dar prețul poate fi exprimat și în termenii cantității din alt bun la care trebuie să se renunțe pentru procurarea produsului necesar (prețul relativ). Rezultă că dacă toate prețurile cresc în aceeași proporție, prețurile absolute cresc, dar relativ rămân neschimbate.˝ .

Realitatea economică și socială este determinantă în stabilirea prețului pe care consumatorul este dispus și își permite să-l dea în vederea achiziționării unui anumit produs de care are nevoie.

În economia de azi, prețul poate lua numeroase aspecte, derivate din cel clasic, precum ar fi :

-tarife care sunt folosite mai ales în cazul serviciilor

-impozite ca un preț al dreptului de a obține recompense materiale

-taxele care sunt plăți ce se efectuează la instituții ale statului

-salarii care reprezintă plata pentru o muncă prestată

-dobânzi ce reprezintă un preț plătit pentru folosirea banilor împrumutați

Prețurile au devenit în timp o categorie economică de o mare importanță pentru prosperitatea și viitorul unei țări, influențând puternic nivelul de trai al națiunii respective.2

Este o noțiune intrată în cotidian, viața oricărui om fiind de neînchipuit fără conceptul de preț, care se utilizează pe scară largă atât în domeniul macroeconomic, cât și în cel microeconomic.

Oricare firmă, instituție sau persoană se lovește zilnic de prețuri, deoarece civilizația noatră se bazează pe procese de vânzare și cumpărare, nu putem trăi fără nenumărate tranzacții de care este dependent traiul nostru.

Economia unei țări este bazată pe existența firmelor, care aduc importante venituri statului, dezvoltarea a cât mai multe firme profitabile în toate domeniile ducând la progresul statului respectiv .

Există o legătură indisolubilă între marketingul firmelor și stabilirea prețului produselor sau serviciilor oferite de către acestea.

Prețul produselor oferite spre vânzare de o firmă este o componentă esențială a mixului de marketing după cum susține H.M.Raboca ˝Deși, în mod evident prețul poate fi considerat ca fiind o componentă a produsului (fiecărui produs îi sunt atașat un anumit preț distinct față de alte produse), din punctul de vedere al marketingului, prețul constituie un element distinct al mixului de marketing. Acest lucru se datorează, după părerea noastră, și faptului că prețul poate fi considerat ca elementul care face legătura și conexiunea cea mai clară dintre produs și piață, respectiv între cerere și ofertă.˝ (Raboca,2011)

Pentru marketing prețul reprezintă suma pe care cumpărătorul unui produs este dispus să o dea fabricantului pentru a achiziționa un produs sau un serviciu, în scopul satisfacerii unei necesități.

Prețul poate avea variații într-o anumită perioadă, deoarece el este dependent de mulți factori dintre care unii pot fi controlați de către producători iar alții nu.

Se poate spune că în condițiile normale ale unei economii de piață, jocul prețurilor este liber, ele se stabilesc în funcție de cerere și ofertă, două concepte fundamentale fără de care schimbul de mărfuri nu poate avea loc.

Caracteristicile social economice ale unei anumite perioade dintr-o țară influențează și ele oferta și cererea unui anumit bun, rezultanta fiind o influență asupra prețului, influență care poate fi în favoarea producătorilor, care pot impune un preț mai mare, sau a consumatorilor, care în perioadele de avânt economic pot beneficia de un preț mai mic.

După cum spunea Ovidiu Nicolescu ,˝Nu există o metodă sau o rețetă general valabilă, care- aplicată adecvat să conducă în mod invariabil la prețul just. Deciziile de preț sunt, în mare măsură, de natură cantitativă și aritmetică, dar întotdeauna există un element subiectiv în judecata și experiența factorului de decizie și în reacția comercianților și a consumatorilor, față de o decizie de preț˝( Nicolescu,1996)

De aceea, consider că este foarte interesantă o lucrare ce abordează tematica importanței pe care o au prețurile în economie, deoarece de multe ori tindem să credem că un concept atât de utilizat devine banal, că nimic relevant nu mai poate fi scris pe această temă, care a fost deja epuizată.

Părerea mea este însă că referitor la orice subiect se mai pot releva unele aspecte mai puțin studiate care pot deveni punct de plecare pentru noi abordări.

CAPITOLUL I

PREȚURI ȘI TARIFE

Funcțiile și obiectivele prețului

O definiție dată prețului ar putea fi aceea potrivit căreia prețul reprezintă expresia bănească a valorii unei mărfi sau serviciu care este destinat schimbului și care în același timp este o categorie economică.

O altă definiție dată de Leon Walras spune că ˝ Prețul este expresia bănească a valorii mărfii sau suma de bani care se plătește pentru a dobândi o unitate dintr-un bun economic˝. ( Walras,1988).

Într-o economie, prețurile au un rol de mare importanță, ele îndeplinind anumite funcții, din care derivă necesitatea stabilirii lor.

Economiștii nu sunt unanim de acord cu privire la numărul și la ceea ce cuprind funcțiile prețurilor. Există specialiști care consideră că ar fi două funcții ale prețurilor, alții cred că ar fi în număr de trei și un alt curent care a identificat șapte funcții.

Cele mai multe păreri converg spre opinia potrivit căreia există două funcții ale prețurilor prima fiind cea de instrument sintetic pentru a măsura valoarea mărfurilor ( funcție corespunzătoare esenței prețurilor) și cea de a doua funcție de pârghie economică.

Cei care au găsit că funcțiile au mai multe prețuri, au luat ca funcții distincte formele prin care se realizează în mod concret prima funcție.

Corespunzător funcției de instrument sintectic al valorii pe care o au mărfurile, prețurile asigură schimbul de bunuri, o evidență în ceea ce privește costurile de producție , a rezultatelor obținute de către firmă și oferă oportunitatea de analiză în ceea ce privește situația economico –financiară pe care o are firma.

La nivel macroeconomic, prin prețuri se poate face echilibrul cerere-ofertă și se calculează anumândi o unitate dintr-un bun economic˝. ( Walras,1988).

Într-o economie, prețurile au un rol de mare importanță, ele îndeplinind anumite funcții, din care derivă necesitatea stabilirii lor.

Economiștii nu sunt unanim de acord cu privire la numărul și la ceea ce cuprind funcțiile prețurilor. Există specialiști care consideră că ar fi două funcții ale prețurilor, alții cred că ar fi în număr de trei și un alt curent care a identificat șapte funcții.

Cele mai multe păreri converg spre opinia potrivit căreia există două funcții ale prețurilor prima fiind cea de instrument sintetic pentru a măsura valoarea mărfurilor ( funcție corespunzătoare esenței prețurilor) și cea de a doua funcție de pârghie economică.

Cei care au găsit că funcțiile au mai multe prețuri, au luat ca funcții distincte formele prin care se realizează în mod concret prima funcție.

Corespunzător funcției de instrument sintectic al valorii pe care o au mărfurile, prețurile asigură schimbul de bunuri, o evidență în ceea ce privește costurile de producție , a rezultatelor obținute de către firmă și oferă oportunitatea de analiză în ceea ce privește situația economico –financiară pe care o are firma.

La nivel macroeconomic, prin prețuri se poate face echilibrul cerere-ofertă și se calculează anumiți indicatori de bază pentru economie .

Diferența față de unitățile de măsură care exprimă cantitativ producția realizată, unități de măsură fizice precum ar fi bucăți, kilograme, litri , este faptul că prețul are atribuția de unitate de măsură doar după ce s-a luat decizia privitoare la mărimea sa . Se poate spune că o decizie de preț are și rolul că realizează o evaluare a cheltuielilor efectuate în procesul de producție, a valorii pe care o au mărfurile și a utilității pe care o au bunurile respective.

Adoptarea unui preț de către o companie trebuie să țină cont de aspecte caracteristice economiei de piață, precum ar fi existența unor constrângeri care pot fi de natură monetară, bugetară, tehnică, economică și se pot manifesta atât din partea statului, cât și din partea firmelor concurente prin intermediul pieții pe care evoluează firma.

Intervenția statului se poate exercita prin diferite acte normative ce favorizează dezvoltatea unor ramuri economice și limitează dezvoltarea altora.3

Actele normative care pot fi emise de autorități sunt de exemplu legi, hotărâri de guvern, ordonanțe, hotărâri ale autorităților locale precum și acte ce au prevederi în sensul instituirii unor restricții referitoare la producția, comercializarea și consumul unor bunuri.

Pe o piață în care se manifestă concurența, nivelul prețului care poate obținut ar putea fi diferit de cel pe care l-ar dori producătorul, datorită raportului existent între cerere și ofertă.

În condițiile existenței unei piețe imperfecte, prețul poate fi mult mai mare decât cel normal din cauza speculării situației ce le este favorabilă producătorilor, care impun un preț mai mare folosindu-se de oferta deficitară, scopul final fiind obținerea unui profit cât mai mare într-un interval de timp cât mai redus posibil.

Prin funcția de instrument de măsură care se asociază prețului se pot calcula atât indicatori cantitativi, precum ar fi venitul național, produsul intern brut, volumul producției, cât și indicatori calitativi cum ar fi productivitatea muncii sau rentabilitatea, de aici rezultând complexitatea sa ca instrument de măsură.

Așa după cum se afirmă într-o lucrare, ˝ Aceste funcții ale prețurilor trebuie privite în interacțiunea lor, după cum acțiunea prețurilor în economie nu se poate înțelege decât în strânsă corelare cu cererea, oferta și concurența˝( Crețoiu, Cornescu,1995)

Folosindu-ne de prețuri putem stimula progresul tehnic, ce se manifestă prin înlocuirea vechilor tehnologii uzate din punct de vedere fizic și moral, creșterea parametrilor tehnico-economici ai producției, economia realizată în materie de resurse.

Prețul are și o caracteristică ce implică oscilarea în jurul unei anumite valori fiind influențat de factorii pieții. Putem considera că prețul participă la o distribuire și redistribuire a veniturilor care este realizată la nivel macroeconomic, între ramurile economiei naționale, între vânzător și cumpărător sau între fondul de consum și cel destinat acumulării.

Se consideră că echilibrul cererii și ofertei, care este dată de fapt de relația existentă între ceea ce se produce și ceea ce este consumat, se realizează prin intermediul prețurilor.

În cazul apariției anomaliilor, semnalul de alarmă vine prin intermediul prețurilor.

În perioada comunistă, statul era acela care intervenea de fiecare dată când se constata existența unui dezechilibru, prin stabilirea nivelului cererii și al ofertei, precum și al nivelului prețului ce putea fi practicat.

În economia de piață oferta pentru produsele fără desfacere este limitată de la sine, iar oferta la produsele care se caută este crescută.4

Etapa actuală impune utilizarea eficientă a capacităților de producție, de aceea se iau decizii uneori radicale în privința capacităților insuficient utilizate.

În ceea ce privește cea de a doua funcție a prețurilor, cea de pârghie economică, unul dintre rolurile principale jucate de prețuri este acela de a încerca orientarea activităților firmelor către folosirea în mod rațional a tuturor tipurilor de resurse de care dispun, fie că sunt materiale, financiare sau umane.

Într-o lucrare de specialitate se spune că˝Prețul trebuie stabilit pe fundamente economice, pe bază de studii și analize complexe ținând seama de cerințele și realitățile din economia națională și mondială˝ ( Adumitrăchesei,Niculescu,1998)

Balansul continuu al prețurilor în jurul unei poziții de echilibru, ne aduce cel mai bine în minte imaginea unei pârghii. La un anumit moment la care cererea în privința anumitor produse este mai mare decât oferta, tendința prețurilor este de creștere, rezultanta fiind o creștere a producției sau venirea pe piață a mai multor producători.

În caz contrar, dacă oferta producătorilor este mai mare decât cererea ce se înregistrează, pentru a putea vinde surplusul de produse care nu poate fi absorbit de piață producătorii vor micșora prețul la care își desfac produsele.

Această evoluție perpetuă a prețurilor face ca raportul dintre producție și consum să fie aproximativ același,iar variațiile prețurilor să nu fie deosebit de importante.

Sistemul de prețuri și tarife

Sistemul de prețuri este asemeni cu un mecanism care își realizează sarcinile fără să existe o conducere centrală, fără fi necesar că oameni să fie față în față ori să se simpatizeze.

El permite oamenilor să coopereze, tunci când fiecare parte urmărește interesul personal, având în vedere interesul tuturor celorlalți.( Friedma, Friedman,1999)

Economia națională este caracterizată de existența a diverse tipuri de relații de schimb și

bineînțeles de mai multe categorii de prețuri și tarife, care împreună contribuie la formarea sistemului de prețuri.

După anul 1989, s-a trecut la liberarizarea prețurilor, până în acel moment statul avea rolul de a controla prețurile și de a interveni în cazul unor dezechilibre. Prin urmare, a fost dată Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților comerciale de stat, ca regii autonomie și societăți comerciale . La articolul 48, această lege prevede “Regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat vor putea practica între ele și în raporturile cu terții, prețurile decurgând din acțiunea conjugată a cererii și ofertei, cu excepția situației când pe piața românească nu există cel puțin trei agenți economici care să comercializeze același tip de bun, lucrare sau serviciu, precum și cu excepția cazurilor în care prețurile sunt subvenționate de stat potrivit hotărârii guvernului. În aceste din urmă cazuri, prețurile se vor stabili de către guvern prin negociere cu agenții economici.”

În cartea ˝Prețuri și concurență˝, Ilie Moga dă o definiție a sistemului de prețuri ˝ Prin sistemul de prețuri, într-un sens mai larg – putem înțelege categoriile și formele prețurilor,

structura, nivelul și relațiile dintre ele, principiile de determinare, stabilire și aplicare a lor˝

( Moga,2009)

Diversitatea relațiilor de schimb în cadrul economiei naționale și a utilizărilor pe care le poate căpăta un produs în funcție de natura mărfii, varietatea scopurilor pentru care este pus în circulație și a categoriilor de beneficiari, fac necesară existența mai multor categorii de prețuri și tarife. Fiecare categorie constituie, la rândul ei, o verigă a acestui sistem sau un subsistem al sistemului de prețuri.

În cazul altor țări, chiar dacă nu ne-am aștepta să fie așa, producătorii ca și distribuitorii mărfurilor nu au mână liberă în ceea ce privește fixarea prețurilor5.Marjele de care dispun producătorii și comercianții variază în timp în funcție de opțiunile pe care le are puterea politică din acel moment și de respectarea principiilor economice în general˝.

Într-o lucrare de specialitate se spune că: ˝Populația nu se poate proteja împotriva creșterii puternice a prețurilor, în general,sau la unele categorii de prețuri sau servicii.De aceea, calea cea mai simplă rămâne reducerea, uneori substituirea cu alte produse sau chiar scoatera din consum a acetor categorii de produse”( Anghelache,2000)

Și în Romănia principiul care trebuie respectat la alcătuirea sistemului de prețuri este formarea prețurilor pe piață în mod liber ,respectându-se principiul concurenței ,fără presiuni exercitate din partea unei autorități, numai sub influența cererii și a ofertei existente pe piață.

Prin OUG nr 36/2001 cu modificările făcute ulterior s-au stabilit produsele și serviciile care au prețuri și tarife ce se pot modifica cu avizul primit de la Ministerul Finanțelor, iar HG nr 669/2001 privește˝ criteriile și modalitățile de ajustare a prețurilor și tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenței, precum și coeficientul de corecție care reflectă avantajul consumatorului˝.

Sistemul de prețuri românesc este strâns legat de nivelul unor indicatori precum ar fi productivitatea muncii sau produsul intern brut.

Formarea prețurilor în mod liber a fost un pas mare pentru modernizarea economiei românești care încă mai are mult de recuperat față de țările avansate.

În zilele noastre activitatea legată de prețuri este în continuă schimbare, o activitate ce este influențată de toate aspectele legate de produs , de ciclul de viață pe care îl are acesta, de evoluția produsului până când acesta iese din circuitul economic.

Sistemul național de prețuri este într-o conexiune permanentă cu celelalte elemente din macrosistemul economiei naționale dintre care putem enumera: producția, exportul, importul, sistemul financiar etc….

Caracteristicile tarifelor

Tarifele sunt un element al sistemului de prețuri și se pot defini ca o categorie deosebită de prețuri ce se utilizează în domeniul prestărilor de servicii realizate de unități specializate pentru beneficiari din cei mai diverși ce pot fi persoane fizice , persoane juridice sau instituții ale statului.

Până la un anumit punct, noțiunile de preț și tarif sunt sinonime , dar tarifele reprezintă o categorie de preț specifică unui anumit domeniu de activitate. Se poate spune că prețul reprezintă expresia bănească a valorii pentru un produs cu caracter material, iar tariful este expresia bănească a valorii unei mărfi care are un caracter nematerial (care nu este concret), ci este o activitate.

Spre deosebire de bunurile materiale, serviciile au o caracteristică esențială și anume faptul că nu se pot depozita și nici nu se pot crea stocuri care să poată fi utilizate ulterior.

Preocuparea principală în domeniul prestărilor de servicii ar trebui să fie îmbunătățirea continuă a calității serviciilor oferite beneficiarilor.

După cum se afirmă în literatura de specialitate ˝Prin urmare, întreprinderile prestatoare de servicii își pot spori notorietatea și rentabilitatea prin orientarea eforturilor în direcția garantării și onorării promisiunilor explicite și implicite făcute clienților. Ele trebuie să reflecte exact serviciul oferit și nu versiunea ideală a acestuia.( Ion Plumb)

Altă deosebire față de producția de bunuri materiale este faptul că producerea unui serviciu este legat indisolubil de consumul său, deoarece serviciul se consumă de fiecare dată când este efectuat.

Importanța pe care au primit-o serviciile în epoca actuală este constatată de Theodore Levitt “ Nu există industria serviciilor. Există pur și simplu sectoare în care componenta serviciu este mai puternică decît celelalte. Toată lumea este un serviciu.”.6

Putem clasifica serviciile ca fiind productive, mixte ( cum ar fi cele de salubritate sau gospodărire comunală) și neproductive.

În funcție de felul serviciilor , tarifele pot avea caracterul unor prețuri de producție (prețuri cu ridicata sau prețuri de de livrare ) în cazul serviciilor ce pot fi considerate productive sau pot fi de felul unor prețuri cu amănuntul în cazul serviciilor cu caracter neproductiv.

În limbajul cotidian se poate realiza o confuzie între noțiunile de ˝tarif ˝și ˝taxă˝ , de aceea vom încerca să lămurim de ce apare aceasta, și care sunt deosebirile între cele două noțiuni.

În ceea ce privește destinația finală, taxele se plătesc către bugetul de stat, având un caracter fiscal, în timp ce tarifele se dau firmelor ce prestează diverse servicii ca plată pentru serviciile furnizate.

Pentru tarife este necesară determinarea și evidențierea costurilor necesitate de serviciile prestate, în timp ce pentru taxe nu se calculează costuri

Taxele se stabilesc pe baza unor norme emise de instituții ale statului, în timp ce cuantumul tarifelor este stabilit de către firmele care fac prestația.

Multitudinea serviciilor care sunt prestate atrage după sine și existența unei diversități de tarife ce se utilizează în România.

Avem mai multe grupe de tarife, clasificarea lor făcându-se în funcție de felul serviciilor care se realizează, dar și de elementele caracteristice activității.

-Tarife pentru servicii tradiționale și artizanale sunt acelea făcute de micii meșteșugari precum ar fi frizeri, croitori, cizmari etc. Tarifele pentru aceste activități sunt legate , în general de costurile operațiilor executate, salariile având o pondere ridicată în cadrul tarifului și calificarea pe care o are forța de muncă este în general ridicată. Tarifele sunt diferite funcție de serviciul prestat, de condițiile în care clientul dorește să fie efectuat serviciul respectiv, de concurența pe care cel care prestează serviciul o are în apropiere.

– Tarifele pentru serviciile cu caracter de masă sunt de o mare diversitate, de aceea această categorie are în componență tarifele pentru energie electrică, energie termică, transporturi, telecomunicații, activități privind gospodăria comunală etc…

În domeniul transportului și distribuției energiei electrice tarifele se corectează trimestrial, având avizul Autorității Naționale de Reglementare a Energiei, de o mare importanță fiind fluctuațiile ce se înregistrează la cursul valutar. Concepția care a stat la baza stabilirii tarifelor s-a schimbat în decursul timpului. De exemplu, o vreme s-a urmărit creșterea consumului de energie electrică a populației în afara orelor considerate de vârf. Astăzi, preocuparea principală în acest domeniu este economisirea energiei electrice.

Există diferențe între tarifele stabilite pentru consumatori casnici și cele stabilite pentru consumatori industriali.

Tarifele pentru energia termică diferă în funcție de combustibilii utilizați la producerea acesteia de către firmele specializate, de cheltuielile realizate cu distribuția și cu energia electrică folosită în proces. Există diferențe semnificative de tarife în diferite orașe din țară, hotărârile în legătură cu energia termică fiind luate de obicei de autoritățile locale.

Consumul de energie termică este măsurat în Gcal . Există două forme prin care se face livrarea de energie termică și anume sub formă de abur și de apă fierbinte.

În cazul tarifelor ce se stabilesc pentru transporturi și telecomunicații, caracteristică este existența unui număr foarte mare de servicii prestate .

Transporturile se diferențiază în auto, feroviare, maritime, fluviale, aeriene și în funcție de situație sunt urbane sau interurbane.

Tarifele la toate aceste categorii de transport sunt influențate de distanța parcursă de mijloacele de transport și de greutatea mărfii care este transportată.

Unele tarife din acest domeniu se stabilesc cu aviz luat de la Ministerul de Finanțe, sau de la Autoritatea de Reglementare aferentă domeniului respectiv.

Tarifele pentru gospodărire comunală se referă la o gamă foarte largă de servicii cum ar fi serviciile de salubritate, întreținerea străzilor ,amenajarea spațiilor verzi etc..

De obicei, aceste servicii sunt coordonate de autoritățile locale .

O altă categorie de servicii sunt prestate în domeniul învățământului, culturii, sănătății. Unele servicii se efectuează gratuit , fiind finanțate de către stat, pentru altele se plătește.

Pentru aceste categorii de servicii scopul urmărit este satisfacerea necesităților consumatorului, nu realizarea maximizării profitului, tarifele fiind stabilite la un nivel avantajos.

-Tarifele pentru serviciile din domeniul creației sau inovației se referă la cercetare, proiectare, traininguri ale angajaților unei companii, studii de marketing și management etc…

Această categorie de servicii influențează puternic eficiența firmelor care apelează la ele și tarifele lor sunt puternic influențate de munca intelectuală de înaltă calificare ce se regăsește în prestație, precum și de cheltuielile ce se efectuează cu mijloacele tehnice utilizate.

Caracteristica acestor servicii este faptul că se încheie contracte între cei care fac serviciul și cei care beneficiază de acesta.

Putem așadar concluziona că, existența diferitelor tipuri de servicii care pot fi prestate implică stabilirea tarifelor în diverse moduri și de diverse foruri care au competență în domeniu.

Formarea prețurilor

Prețurile se formează în funcție de anumite condiții ce sunt caracteristice pieței, legătura dintre piață și preț fiind de o deosebită importanță. Piața poate fi cu concurență perfectă sau concurență imperfectă, fiecare dintre acestea având caracteristicile sale distinctive .

Piața cu concurență perfectă este aceea pe care producătorii și cumpărătorii sunt numeroși și au în permanență informații referitoare la raportul cerere- ofertă existent în acel moment.Spunem despre o firmă că este absolut concurentă dacă nu deține puterea de a schimba prețul bunurilor pe care le oferă cumpărătorilor, ci acceptă prețul care este dat de piață, având pentru aceasta două motive: vinde un produs similar cu majoritatea produselor existente pe piață și are o cotă de piață mică.Fiindcă fiecare firmă dispune numai de o cotă de piață destul de mică, nici un producător nu poate face o schimbare a prețului făcând o ofertă mai mare sau mai mică.

Deci se poates pune că o piață cu concurență perfectă este caracterizată de îndeplinirea a cinci condiții în același timp:

-atomicitatea prezentată de cerere și ofertă care se referă la ceea ce am spus anterior că solicitanții de produse și ofertanții sunt mulți, și nimeni nu influențează piața

-piața este fluidă, ceea ce semnifică faptul că nu există restricții în privința intrării sau ieșirii în și pe respectiva piață.

-piața este transparentă, deci toți ofertanții prezenți pe piață sunt informați asupra condițiilor pieții

-o altă condiție se referă la omogenitatea produselor , care sunt aproape identice, concurența manifestându-se doar în stabilirea prețurilor

– mobilitatea factorilorde producție presupune că aceștia pot fi deplasți în mod liber de la unul dintre producători la altul , deci aceștia pot avea condiții de producție similare.

Posibilitatea de a se întruni toate cele cinci condiții este extrem de mică, concurența perfectă fiind mai mult un concept teoretic, al cărui rol este să ne ajute să înțelegem modul în care funcționează piața.

În realitate, regula jocului este reprezentată de concurența imperfectă, care își face apariția când măcar o regulă a concurenței perfecte nu se îndeplinește.

De aceea,piața cu concurență imperfectă reperezintă regula, iar cea cu concurență perfectă este o excepție.

Atunci când cantitatea oferită pe piață este egală cu cea cerută, va exista prețul de echilibru.

Acest preț de echilibru garantează vânzarea cantităților celor mai mari de bunuri, mulțumirea celor mai mulți ofertanți existenți pe piață care oferă produsul și satisfacția celor mai mulți consumatori care achiziționează produsul respectiv.

Mecanismul prin care se formează prețul unui produs are următoarele reguli după care funcționează:

-Atunci când are loc mărirea prețului pentru un produs pe piață ne așteptăm la o creștere în privința ofertei, deoarece piața va deveni mai promițătoare în privința câștigului și ca urmare va crește numărul celor care doresc să vândă, ca și cantitatea bunurilor care se aduc pe piață.

– Atunci când are loc o scădere a prețului, oferta se reduce, deoarece câștigul scade, iar unii ofertanți se orientează să vândă alte produse, în timp ce alții ies de pe piață.

-Scăderea prețului unui produs determină reducerea ofertei (se reduce perspectiva de câștig iar întreprinderile se reorientează sau dispar);

-La creșterea prețului unui produs se produce o micșorarea a cererii în privința produsului respectiv( pentru un nivel dat al veniturilor pe care le au beneficiarii scade consumul sau consumatorii optează pentru alte produse substituibile)

-Micșorarea prețului implică o creștere în privința cererii deoarece există mai mulți consumatori care doresc să își procure bunul respectiv.

Așa după cum am spus mai sus avem preț de echilibru în cazul egalității cantitative dintre ceea ce se cere și ceea ce se oferă. Realitatea ne spune însă că, întotdeauna pe piață este ori un surplus, ori o lipsă de produse. Important este însă faptul că, de fiecare dată, piața tinde spre punctul de echilibru.

Putem deci concluziona referitor la prețul de echilibru, că prezintă următoarele trăsături:

– Își face apariția în mod natural, fiind un rezultat a ceea ce se întâmplă pe piață, formarea lui se realizează în mod diferit funcție de condițiile existente(modul în care se întâlnesc cererea și oferta), iar echilibrul pieței reprezintă o situație ideală.

Deoarece nivelul la care se află prețul va determina cantitatea de produse care va putea fi tranzacționată în cadrul pietii, și ofertanții și beneficiarii vor încreca să obțină un profit maxim.

Prețul are o importanță majoră în economie și datorită faptului că nu poate exista vreun fenomen economic pe o piață în care să nu fie implicat și prețul.

Orice abatere privind prețul de piață naște dezechilibre, ce se manifestă prin ofertă ( în acel moment existând mai multe produse decât pot fi vândute), sau un exces de cerere care înseamnă că piața duce lipsă de produse.În toate cazurile, piața tinde să afle un nou punct de echilibru.

În cazul pieței cu concurență imperfectă, imperfecțiunea poate fi cauzată atât de ofertanți cât și de consumatori. Pot exista diferențe de calitate între bunurile oferite spre vânzare sau producătorii pot oferi o paletă mai extinsă sau mai mică a serviciilor asociate.

Pe o piață cu concurență imperfectă pot fi companii foarte puternice ce pot determina prețul pentru un anumit produs dacă este îndeplinită una dintre cerințele următoare: este fabricantul a unei mari părți din produsele ce există pe piață, are un produs diferențiat în raport cu produsele competitorilor. Pentru un asemenea producător nu reprezintă un impediment să mărească prețul vânzând o cantitate mai mică sau să scadă prețul pentru a obliga competitorii să acționeze în consecință.

Apariția unei piețe pe care se manifestă concurență imperfectă este facilitată și de comportamentul consumatorului, deoorece acesta este în egală măsură oglinda preferințelor pe care acesta le are și o urmare a factorilor obiectivi și subiectivi care îl determină să acționeze într-o anumită direcție.

Cea mai importantă cauză a apariției concurenței imperfecte este reprezentată de concentrarea pe care o prezintă oferta, ceea ce duce la nerespectarea uneia dintre cele mai importante reguli care conduc la concurența perfectă, și anume atomicitatea agenților economici.

Este de la sine înțeles că dacă nu există atomicitate, celelalte condiții sunt foarte greu de realizat.

Concentrarea presupune că producția dintr-o ramură economică sau chiar din economie în ansamblul său se realizează numai în căteva companii de dimensiuni mari.

Concentrarea reprezintă modul esențial de dezvoltare a unei firme prin care întreprinderea reușește să-și folosească maii eficient factorii de producție pentru a-și crește producția.

Concentarea ajută firma să-și majoreze și cota de piață deținută, ceea ce înseamnă să își mărească procentul de vânzări al propriului produs din totalul vânzărilor realizate pentru acel produs.

În cazul particular în care firma reușește realizarea unei concentrări totale, va fi eliminată toată concurența și va apare situația de monopol.

În țările dezvoltate cea mai des întâlnită situație este aceea în care există un număr mic de întreprinderi care își împart piața.

Un fenomen modern de concentrare este apariția” grupurilor industriale” , care în anumite condiții se transformă în „grupuri multinaționale”.7

Există două modalități principale prin care se poate realiza concentrarea :

-concentrarea tehnică ce presupune mărirea dimensiunii unităților de producție

– concentrarea economică presupune creșterea dimensiunilor globale ale firmelor.

Deosebim trei tipuri în care se poate realiza concentrarea: concentrarea orizontală, concentrarea verticală( denumită și integrare) și diversificare ( concentrarea prin conglomerat.

Concentrarea orizontală se face prin mărirea dimensiunii pe care o are firma, păstrându-se tipul inițial al activității sau prin unirea firmeler ce fabrică același tip de produs.

Concentrarea verticală( integrală) este realizată prin unirea unor firme care au activități în care se fac diferite faze ale unui anumit produs. În această situație produsul final al unei firme este consum intermediar al companiei care se află pe o treaptă imediat superioară existentă în lanțul tehnologic. Această concentrare se poate realiza complet dacă se acoperă toate etapele în care se fabrică un produs, din faza de materii prime până la cea de producție și distribuție.

Concentrarea prin diversificare adună firme care sunt independente privind din punct de vedere tehnic, dar care sunt dependente una de alta prin asumarea riscului întregii activități.

Deoarece o piață imperfectă implică o multitudine de condiții, pe această piață există mai multe tipuri de prețuri, cele mai întâlnite fiind:

-Prețul de monopol corespunzător situației în care compania deține întreaga piață. Monopolul se poate produce din cauză că nu este posibil ca pe piață să intre alte firme , firma are avantajul de a avea resurse pe care concurenții nu le pot avea, compania are tehnologii extrem de avansate cu care competitorii nu pot concura, are manageri cu potențial excepțional, se folosește de unele condiții legale care îi sunt avantajoase.De obicei, prețul de monopol care se întinde pe o perioadă îndelungată este mai mare decât prețul care rezultă în urma existenței mai multor concurenți.

-Prețul monopolistic există în situația în care pe piață există mai mulți ofertanți și fiecare, separat, deține o parte destul de mare din piața respectivă. Fiecare ofertant crează o deosebire între produsele proprii și acelea ale concurenței, bunurile fiind puternic diferențiate, realizându-se un ˝monopol ˝asupra produselor proprii Modul de prezentare al produselor determină fidelizarea consumatorului față de marca respectivă , pe care caută să o achiziționeze.O mare influență asupra vânzărilor o au serviciile care se oferă clientului odată cu achiziția produsului, serviciile de calitate superioară aducând după ele un cost mai mare, ce va fi prezent în prețul cu care se vinde produsul.

-Prețul de oligopol se face simțit în piețele cu concurență de tip oligopol ce are ca trăsătură prezența a câtiva ofertanți, care pot fi producători sau distribuitori , ce pot determina prețul. Între aceștia se pot crea la un moment dat înțelegeri privind modul de împărțire a piaței și stabilirea unor prețuri mai mari.

Fiecare dintre firme are, valorificându-și atuurile, un anumit control în privința prețului produsului realizat. Pentru produse asemănătoare existente pe o asemenea piață, fiecare firmă va căuta să vândă produsul la prețuri aliniate cu concurența.Pe asemenea piețe, atunci când are loc o schimbare de preț, fiecare firmă va face modificarea.

Vom realiza o clasificare a prețurilor în funcție de diverse criterii:

După modul în care se formează , prețurile sunt:

Prețuri libere care sunt formate în condițiile concurenței deschise, când nici unul din jucătorii de

pe piață nu poate să influențeze sau să stabilească singur nivelul și dinamica pe care o au prețurile.( Dobrotă, 1997)

Prețuri administrate ce sunt prețuri rigide, care se stabilesc de producători, de consumatori (în cazul în care aceștia pot dicta prețul unor produse) , sau de către stat( Negucioiu, 1998)

Statul poate exercita un control asupra prețurilor folosind următoarele pârghii( Crețoiu,Cornescu,1995)

Supravegherea sau taxarea ( stabilirea prețului în privința unor produse care sunt considerate de strictă necesitate ), precum ar fi pâine, zahăr, ulei ,lapte etc…

Blocarea prețurilor în perioadele în care se înregistrează o inflație foarte mare ( în vederea protejării consumatorilor)

Intervenția directă asupra prețurilor cu ajutorul politicii fiscale, de credit, etc

Susținerea pentru prețurile unor produse( în special din agricultură) cu ajutorul prețurilor de intervenție

După aria geografică , pe care o cuprind , prețurile se pot clasifica în:

– Prețuri interne care sunt stabilite pentru piața unei țări

– Prețuri externe care sunt stabilite pentru piața internațională de bunuri și servicii

După felul în care se stabilește sfera de acțiune 🙁 Negucioiu,1998)

– Prețuri de piață ce se stabilesc în cadrul interacțiunilor agenților economici

– Prețuri de transfer care sunt prețurile cu care circulă bunurile în interiorul unei firme multinaționale

După momentul stabilirii și efectuării plății avem:

– Preț în numerar sau la vedere , care este prețul ce se afișează, plătibil în momentul în care se dorește achiziția produsului

– Prețul la termen ce se stabilește în vederea livrării bunurilor ulterior luării deciziei de cumpărare

După flexibilitate, al felului în care reacționează la schimbările înregistrate de factorii care-i determină mărimea, se cunosc:

-Preț flexibil ce se poate schimba ușor în sensul de creștere sau descreștere (valabil în special pentru produse agricole)

-Preț inflexibil sunt acelea ce nu reacționează rapid la influența factorilor ce-i determină mărimea

Referitor la modul de comercializare putem întâlni:(Patriche, 1998)

-Prețuri de aprovizionare,atunci când produsele se achiziționează direct de la producător, și avem:

-Preț de achiziție, în cazul produselor agricole, care este un preț ce se stabilește prin Hotărâre Guvernamentală. Prin stabilirea lui se urmărește să fie acoperite cheltuielile de producție, și un profit oarecare al producătorului din agricultură, Pentru a menține cantitatea de produse, statul acordă subvenții direct la producători, separat de prețul de achiziție.

– Preț negociat, ce se stabilește la cumpărarea bunurilor produse în agricultură și este prezent în cazul încheierii de tranzacții între producătorii direcți și firmele ce comercializeaază produsele.

-Prețul cu ridicata se referă la prețul cu care își vinde produsele producătorul industrial, care este alcătuit din: cheltuielile de producție, cheltuieli de desfacere, profit, accize (unde este cazul), TVA care e plătită de producător

– Prețul de import are mai multe componente care pot fi întâlnite în totalitate sau parțial, acest fapt depinzând de prevederile legale: valoarea ce se declară la vamă( în valută ce se transformă în lei, la cursul valutar corespunzător zilei respective), cheltuielile de transport , precum și cele de asigurare, dacă n-au fost înglobate în preț, orice alte cheltuieli pe parcurs, taxa vamală, accize, comision punct vamal, TVA.

Această structură este valabilă în cazurile în care importul se face direct de către firma specializate.

-Preț de livrare al importatorului este utilizat în activitatea de vânzare pe care o desfășoară diverse categorii de beneficiari precum ar fi producători, firme de comerț, firme ce prestează servicii . Acest preț are în componență elementele menționate la prețul anterior, la care adăugăm: comisionul pe care îl ia firma importatoare, la livrarea către alte firme decât consumatorul final, TVA dată de cuantumul comisionului, adaosul comercial( când vânzarea se realizează către consumatorul final), TVA pentru adaosul comercial

-Prețul de vânzare al firmei de comerț cu ridicata

-Prețul bursei

-Prețul de vânzare . Firma care face comerț cu amănuntul poate face aprovizionarea de la producător, de la firma de comerț cu ridicata sau de la firma importatoare

Acest preț va conține și adosul comercial pe care îl practică firma de comerț cu amănuntul, precum și TVA corespunzător acestui adaos. În cele mai multe cazuri, procentul adaosului comercial practicat în comerțul cu amănuntul este mai ridicat decât cel corespunzător comerțului cu ridicata

CAPITOLUL II COST ȘI PREȚ

2.1 Importanța cunoașterii costului pentru stabilirea prețului

Putem defini costul ca totalitatea cheltuielilor ce se pot asocia cu producerea și comercializarea unui bun sau serviciu.8

  În cadrul economiei de piață, costul este este un instrument economic deosebit de util pentru a fundamenta și a lua decizii în privința alocării resurselor disponibile, a volumului și a gamei de produse, ca și a creșterii sau micșorării ofertei pe care o fac producătorii.

În cazul când există diverse variante pentru un proiect, care produc efecte destul de apropiate, varianta care se alege în majoritatea cazurilor este aceea în care costurile sunt minime.

În societatea actuală există tendința de a se calcula nu numai costurile de producție,ci și cele de distribuție, costurile legate de forța de muncă, costurile datoriei și diverse alte categorii de costuri.

De asemenea, se fac analize ale costurilor deoarece legăturile dintre ramuri sau subramuri economice, ca și între firme devin din ce în ce strânse. Aceasta înseamnă că o mărire sau o micșorare a prețului într-un anumit sector economic se propagă la alte sectoare, ceea ce generează scumpiri ( ieftiniri mai puțin) în lanț.

După cum se afirma într-o lucrare˝ În activitățile practice, fără o bună organizare a calculației costurilor, factorii de decizie din cadrul unității patrimoniale pot adopta decizii sau fundamentări științifice cu un grad mare de aproximație˝.(Inst de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu” , 1998)

Luând în calcul fluctuațiile pieții, în special în privința raportului ce există între cerere și ofertă, pot exista situații în care costul produsului să fie mai mic, egal sau mai mare decât prețul.

Avem deci:

-c< p, situația în care prețul obținut acoperă în întregime costul și se obține profit

-c=p, situația când costul este acoperit, dar nu se obține profit

-c>p, costul nu este acoperit, deci se generează pierderi.

Cele două situații pe care le-am prezentat la urmă nu pot fi acceptate prea multă vreme de un agent economic, deoarece principalul obiectiv al unei firme pentru a putea supraviețui este obținerea unui profit.

O preocupare foarte importantă a managerilor este legată de reducerea costurilor, pentru ca compania să devină mai profitabilă.În acest scop, conducerea firmelor face periodic o analiză a costurilor, pentru a putea vedea dacă există vreo modalitate de a le micșora.

Deci, după cum am spus, costul este o parte a prețului. Dacă notăm cu C costul , cu P prețul și cu pr profitul avem pentru fiecare produs :

P= C+ pr sau C= P- pr

O lucrare de specialitate spune că˝ Costul total reprezintă suma consumurilor directe a activităților necesare realizării produsului ( Academia de Științe a Republicii Moldova, 2006)

Dacă este impusă o anumită marjă de profit, atunci costul pune presiune pe preț.

Pentru a desfășura o activitate profitabilă firmele își impun următoarele obiective:

-să selecteze procesul de producție cu cea mai mare eficiență, ținând seama de aspectele tehnice

și economice

-să achiziționeze materiile prime și materialele la prețuri cât mai avantajoase, respectând cu strictețe cerințele de calitate

-să încerce reducerea costurilor în toate fazele procesului de muncă, nu numai pentru producția efectivă a bunurilor, ci și în etapele ce privesc cercetarea-dezvoltarea,gestiunea și procesul de conducere

-să țină seama de resursele pe care le au la dispoziție, pe care să le folosească cât se poate mai bine

-să identifice produsele ale căror costuri sunt prea mari și să găsească metode de a le micșora.

Oricare producător este condiționat de piață să aleaga cea mai potrivită variantă din cele de care poate dispune petru că legile de funcționare ale pieții și anume cererea și oferta vor funcționa indiferent de dorința acestuia.

Deci este necesară o antecalculare a nivelului costului și a celui al prețului pentru a vedea dacă producerea bunului respectiv îi aduce beneficii.

Costurile trebuie cunoscute și controlate atent atât la fabricarea bunului respectiv, cât și pe toată viața produsului, deoarece ele au o mare influență asupra profitabilității firmei respective.

2.2Categorii de costuri

Costurile se pot clasifica după mai multe criterii, de aceea vom prezenta în continuare o clasificare făcută conform celor mai folosite dintre acestea.

Dacă ținem cont de momentul în care calculăm costurile avem două tipuri de costuri:

-Costurile efective, ce se calculează după ce se realizează procesele sau produsele la care acestea se referă

-Costurile prestabilite ce se calculează anterior de realizarea proceselor sau bunurilor și care sunt niște costuri estimative.Ele sunt făcute pe baza unor costuri standard care au ca bază studii economice și tehnice.

Costul de producție se poate determina adăugând la costurile cu care este achiziționată materia primă și cel pentru materialele folosite, costurile pe care le face întreprinderea pentru realizarea acelui produs.

După modul în care identificăm consumul de resurse avem:

-Costuri directe la care echivalentul din punct de vedere valoric pentru consumul de resurse se poate identifica și cuantifica

-Costuri indirecte la care echivalentul din punct de vedere valoric se identifică în costul produsului după calcule ce se efectuează ulterior.

După modul în care variază volumul producției:

-Costuri fixe, la care consumul resurselor privit din punct de vedere valoric nu se modifică o dată cu volumul producției

-Costuri variabile, la care consumul de resurse se modifică odată cu volumul producției

În costurile de producție nu pot fi incluse costurile de desfacere, dar acestea sunt incluse în prețul final al produsului.

Alte tipuri de costuri care se pot calcula sunt :

-costurile legate de una dintre funcțiunile economice ale firmei : de aprovizionare, de producție, de desfacere

-costurile aferente unui mijloc de exploatare ( a unui utilaj sau loc de muncă)

-costuri pe care le are un produs, sau o gamă de produse.Putem deci calcula costul aprovizionării, unde sunt incluse toate cheltuielile care se efectuează pentru aprovizionarea cu materii prime, materiale, incluzând aici și cheltuielile ocazionate de transport, depozitare, taxele vamale care se plătesc,accize și oricare alte servicii legate de procesul de aprovizionare.

Costul producției include atât valoarea materialelor consumate în procesul de producție, cât și cheltuielile ce sunt legate de prelucrarea materialelor, manoperă, cheltuielile cu amortizarea utilajelor și cu utilitățile (energie, apă)

Costurile de desfacere includ cheltuieli legate de transportul, depozitarea , publicitatea pentru produsele finite.

Există și o categorie de costuri administrative ce se referă la cheltuielile înregistrate de serviciile funcționale, de cercetare, de management general.

La diferite firme, pot fi diferențe sensibile în privința costurilor cu care se poate realiza același gen de produse, diferențe care provin din felul în care se combină factorii de producție, dar și din influențe primite de la alți factori ce se pot grupa conform cu literatura de specialitate în modul următor :

-Factori generali(condițiile naturale, amplasarea pe care o are firma, natura pe care o are producția)

-Factori de natură tehnico-organizatorică precum ar fi dimensiunea firmei, gradul de înzestrare cu mijloace de producție,organizarea firmei

-Factori de conjunctură ( mediul social politic în care firma evoluează, politica monetară și cea fiscală a statului respectiv etc)

Putem spune că există o influență reciprocă între cost și producție, care se exprimă matematic în felul următor:

Costul = f(Q)

Este de menționat faptul că funcția de producție, adică f(Q) reprezintă o relație care există între intrările și ieșirile procesului de producție.

Costurile globale sunt costurile înregistrate pentru un volum de producție dat.Ele se împart în:

Costuri fixe globale( CF) : chirie, amortizarea utilajelor,energie electrică(iluminat), salarii peronal administrativ

Costuri variabile globale (CV): cheltuieli cu materii prime și materiale, combustibili și energie electrică ce se utilizează în procesul de producție,salarii directe. Atunci când avem Q=0, avem obligatoriu și CV=0

Costuri totale globale unde se respectă relația:

CT= CF+ CV

Putem face o reprezentare schematică a costurilor, așa după cum se poate vedea în fig1

Costuri fixe materiale

Costuri fixe

Costuri fixe salariale

Costuri

totale Costuri

materiale

Costuri variabile materiale

Costuri

Costuri variabile salariale

Costuri variabile salariale

Fig 1. Schemă componență costuri

Pentru analiza costurilor se mai utilizează costul mediu sau unitar și costul marginal.

Costul mediu reprezintă costul ce se înregistrează pe unitatea de produs, și se pot distinge trei trei feluri de costuri medii, costul mediu total(CMT), costul mediu fix (CMF) și costul mediu variabil (CMV).

Aceste costuri se calculează utilizând următoarele formule:

1.CMT=

unde CT = costul total, iar Q = producția realizată

2.CMF= unde CF = costul fix

3. CMV= unde CV= costul variabil

Costurile medii respectă egalitatea din următoarea relație:

CMT = CMF +CMV .

Un alt cost a cărui importanță în economie este foarte mare este costul marginal.

Costul marginal Cmg reprezintă sporul de cost care este necesar în vederea obținerii unei unități suplimentare de produs.

Pentru aflarea Cmg, se utilizează relația:

Cmg=, unde ΔCT = variația cotului total, iar ΔQ= variația producției

Fiindcă variația costului total are aceeași evoluție ca și costul variabil, costul fix fiind constant vom avea:

Cmg=

Orice firmă urmărește reducerea pe cât posibil a costurilor, deoarece această reducere influențează favorabil prețul pe care îl au produsele pe piață, ca și oferta de produse.

2.3 De la cost la preț

După cum am mai spus, costul este un element important în alcătuirea prețului, dar nu este singurul component care determină mărimea unui preț.

Pentru ca activitatea unui agent economic să se bazeze pe eficiență, este necesar ca firma să obțină profit, de aceea profitul trebuie inclus în formula de calcul a prețului.

Prin profit se înțelege partea care rămâne din venitul total obținut de către firmă, după ce s-au scăzut toate cheltuielile.

Profitul obținut de firmă într-un an se calculează cu formula

P=VT- CT

în care avem:

VT= venituri totale

CT= cheltuielille.

Profitul îmbracă mai multe forme și acestea sunt: profit brut , profit net, profit normal și profit pur sau supraprofit.

Profitul brut este partea din veniturile totale care rămâne după scăderea cheltuielilor înregistrate în procesul de producție.

Profitul brut este o parte a profitului brut care rămâne după ce se scad impozitele și taxele care sunt suportate direct din profit.

Profitul normal, care se mai numește legitim sau justificat este recompensa pe care întreprinzătorii o au pentru priceperea cu care se descurcă în afaceri .

Supraprofitul apare în situații speciale ce nu au legătură directă cu activitatea firmei, obținându-se în situația existenței unui monopol, atunci când prețurile de vânzare sunt mai mari decât ar fi normal.

După cum se afirmă în literatura de specialitate˝Agentul economic adaugă, însă la costurile inițiale, sarcinile fiscale ce-i revin, mărind prețul mărfurilor pe piață( Bodea,1999)

Pentru unele produse din categorii bine determinate ( carburanți, țigări, alcool…) se adaugă în structura prețului accize.

Accizele reprezintă taxe ce sunt suportate de către consumatori care sunt incluse în prețul de vânzare al unor mărfuri. Ele se constituie în impozite indirecte și sunt o sursă de venituri pentru bugetul statului.

Aceste taxe sunt calculate fie ca o cotă procentuală din prețul de vânzare al produsului respectiv, fie este vorba de o sumă fixă.

În situații normale, mărfurile importate trebuie să fie taxate la fel ca și produsele românești, cele ce au ca destinație exportul , de obicei nu au impozit.

Nivelul acestor accize variază de la un bun la altul și de la o țară la alta. De obicei produsele din tutun accizele au un nivel care poate depăși 60 de procente.

Creșterea accizelor la produsele ce includ această taxă, de obicei nu aduce o micșorare semnificativă a consumului la aceste categorii de produse, care au o bază de clienți fideli ce nu renunță cu ușurință la achiziționarea acestor produse.

Un alt component al prețului este reprezentat de TVA (taxa pe valoare adăugată) ce poate fi definită ca un impozit indirect care se percepe pentru fiecare stadiu al producției și distribuției produselor, indiferent de proveniența pe care o au.

Această sarcină de ordin fiscal este pe umerii consumatorului final, firmele având obligația de a face colectarea și vărsarea în bugetul de stat a sumelor provenite din TVA.

Valoarea TVA ce se aplică în România pentru majoritatea produselor este de 24%, pentru produsele din pâine legislația actuală prevăzând 9%.

Adaosul comercial reprezintă un venit pe care îl au comercianții, care se determină ca o diferență între prețul cu care vinde marfa altor agenți economici sau beneficiarului final și prețul la care comerciantul a realizat achiziția respectivului bun.

Mărimea sa este stabilită fie în mod liber, fie reglementat(nu trebuie să depășească o anumită valoare). Adaosul comercial trebuie să fie acoperitor pentru cheltuielile cu care funcționează comerciantul și să permită și obținerea unui profit.

Modul în care se alcătuiesc prețurile în România este prezentat în următorul model:

1. Cheltuieli cu materialele din care se execută produsul respectiv

2. Cheltuieli salariale directe ;

3. Alte cheltuieli directe pe care le presupune fabricarea unui produs

4. Cheltuieli indirecte

=================

Total costuri – ori –

Cost complet de producție al bunului respectiv

===================

5. Profitul

6. Accizele (unde este cazul)

==================

Prețul de producție al producătorului (P.P.P.)

– ori – Prețul de livrare, la care

este adăugată T.V.A.

===================

7. Adaosul comercial ori comisionul

care este aplicat de comerciant la care

este adăugată T.V.A.

====================

Prețul cu ridicata al comerciantului cu ridicata (P.R. – C.R.)

Prețul cu amănuntul al comerciantului cu amănuntul (P.A. – C.A.)

Ar fi de dorit ca, în măsura posibilităților, mărfurile să ajungă, pe cât posibil, de la producător sau de la importator direct la firma de comerț cre realizează vânzarea, eliminând în acest mod firmele intermediare care crează o presiune suplimentară asupra prețurilor.

În acest mod s-ar reduce și timpul în care bunurile ajung la destinația finală, adică la cumpărător., se reduce și suma aferentă adausului comercial și se micșorează și prețul pe care consumatorii îl dau pe produse.

Alături de prețuri, tarifele joacă un rol foarte important în economia oricărei țări. Evident că și în țara noastră tarifele ce se stabilesc trebuie să ajute la mărirea numărului de unități de servire, la diversificarea paletei de servicii utilizate de toate categoriile ce beneficiată de acestea, în mod special pentru populație, dar și la creșterea eficienței în domeniul serviciilor, fapt care presupune o îmbunătățire continuă a calității acestor servicii.

După cum se spune în literatura de specialitate˝ Serviciile au devenit în ultimul deceniu principalul subiect al competiției economice. Mai mult, studiind dorințele clienților, s-a dovedit că produsele sunt cumpărate pentru serviciile pe care ele le oferă și nu ca entități în sine˝. (Plumb, Zamfir)

Fundamentarea tarifelor se face pe baza unor componente pe care le enumerăm în continuare:

Costurile, respectiv valoarea pe care o au materialele care sunt prelucrate și bineînțeles valoarea pe care o au piesele de schimb, dacă este necesar să se facă înlocuiri ale unor piese. În cazul în care beneficiarului ce solicită serviciul respectiv i se permite să vină cu materiale auxiliare ce contribuie la efectuarea serviciului, valoarea acestor materiale se scade din tarif.

Profitul pe care trebuie să îl obtină unitatea care prestează serviciul;

Taxa pe valoarea adăugată, ce corespunde efectuării serviciului respectiv

Tarifele sunt guvernate de aceleași legi ca și prețurile. Ce mai mare parte din tarife se stabilesc pe baza negocierii între cele două părți interesate, corespunzător cu raportul cerere –ofertă în condiții de concurență.

Pentru stabilirea nivelului care se poate cere pentru un tarif, se vor avea în vedere și condiții specifice existente în domeniul prestării de servicii, dintre care specificăm:

-Realizarea unor corelații între tarifele pe care le au tipuri de servicii care prezintă asemănări, su cre se pot substitui reciproc, funcție de preferințele clienților.

– Gradul de complexitate al operațiilor ce alcătuiesc lucrarea respectivă

– Frecvența cu care este cerut serviciul respectiv și modul în care aceasta influențează costurile aferente serviciului respectiv.

-Diverse cheltuieli care se înregistrează la prestarea serviciilor la domiciliul sau sediul (în cazul firmelor) celor care beneficiază de serviciu, ori la executarea lucrării foarte urgent. În aceste situații, executanții lucrării pot cere tarife mai mari.

La apariția unor servicii noi, tarifele se stabilesc pe baza unei comparații cu servicii asemănătoare care existau anterior pe piață.9

Structura tarifelor este mai puțin complicată decât cea a prețurilor datorită faptului că serviciile nu circulă precum mărfurile materiale, iar costurile pentru tarife nu cuprind și cheltuieli de desfacere.

O altă diferență constă în faptul că în nivelul tarifului nu este inclus și adausul comercial .Costurile care se regăsesc în structura tarifelor mai prezintă și alte aspecte interesante datorate

unor factori specifici:

-Există o variație mare a trebuințelor în cazul unor tipuri de servicii în decursul anului

-Marea dispersie pe teritoriul țării pentru unele servicii ce impune organizarea lor în nuclee regionale

-Realizarea unor servicii nu numai la sediul firmelor ce prestează activitatea, ci și la domiciliul clienților.

-Existența unor cazuri în care manopera prezintă o valoare destul de mare

Din aceste considerații rezultă că în cazul serviciilor este mai greu să se realizeze micșorarea costurilor și mărirea productivității muncii.

În structura prețurilor, costurile materiilor prime și ale materialelor utilizate este mai mare comparativ cu cele ale tarifelor, în care se includ de obicei doar materialele ce sunt neapărat necesare pentru execuția serviciului.

În cadrul tarifelor cea mai mare parte este constituită de cheltuielile salariale. Majoritatea cazurilor în care se întâlnește prestarea unui serviciu este caracterizată de un grad mic de mecanizare sau automatizare .

De aceea, majorarea salariilor atrage după sine o mărire a nivelului tarifului, pe care îl percepe cel care execută serviciul.

Din aceste considerații, reiese că rolul prețurilor și tarifelor este deosebit de important pentru orice economie, a oricărei țări, existența oricărei tranzacții efectuate atât în viața firmelor, cât și a oamenilor implică utilizarea noțiunii fundamentale de preț.

StrucDDddddddtura tarifelorTttttPtaxele se stabilesc uetSistenul

CAPITOLUL III

STRATEGII DE PREȚ

Stabilirea prețurilor în mod corect este o sarcină destul de dificilă pentru conducere unei firme. Managerii trebuie să ia în considerare toate elementele care pot influența determinarea prețurilor și nume: cererea care există pe piață pentru un produs ori un serviciu, comportamentul consumatorilor și costurile care se iau în calcul pentru a se putea realiza produsele pe care le vând.

Studiind caracteristicile pe care le prezintă piața, firma trebuie să adopte un preț care să urmărească atât cerințele pieții, cât și eforturile ce sunt implicate de realizarea produsului respectiv.

În scopul stabilirii celui mai potrivit nivel al prețului, sunt necesare strategii care să conducă la adoptarea celui mai potrivit preț.

Atunci când prețul stabilit are un nivel prea scăzut, cererea în privința acelui produs va crește prea mult,iar dacă prețul este prea mare, firma se poate confrunta cu situația existenței unor stocuri de produse prea mari.

De aceea, metoda cea mai potrivită este ca firma să aibă în vedere atât cerințele pe care le au consumatorii, cât și profitul pe cre îl realizează firma.

Luând în considerare faptul că piața este într-o schimbare permanentă este dificil de spus care este prețul cel mai potrivit.

Economiștii caută să utilizeze deseori strategii de preț ce se fundamenteză pe informții ce privesc cerere, potențialii clienți sau costurile implicate de realizarea produselor.

Pentru a putea discuta despre strategii pe care companiile le folosesc în domeniul prețurilor este necesar să discutăm întâi puțin despre concurență.

Nu putem avea o economie de piață fără concurență. Iată de ce, în Constituția României se precizează :˝ Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență˝.

Concurența este un lucru pozitiv și pentru consumatori și pentru ofertanți, deoarece primilor li se dă posibilitatea să aleagă dintr-o gamă de produse conform cu preferințele și posibilitățile lor financiare, iar producătorii au interesul de a produce mai mult și cu o eficiență sporită.

Datorită mediului creat de concurență resursele sunt alocate în mod natural firmelor care au activitatea cea mai eficientă. Deci, mulțumită concurenței are loc selecția firmelor în mod firesc.. De-a lungul vremii a fost nevoie ca statul să își manifeste prezența prin stabilirea unor reguli privind concurența, care au fost binevenite atât pentru ofertanți cât și pentru consumatori.

În România Legea Concurenței s-a adoptat în anul 1996, pentru a se armoniza legislația românească cu cea europeană în acest domeniu.10

Politica concurenței cuprinde setul de instrumente ce contribuie la crearea, protecția și dezvoltarea mecanismelor caracteristice pieței libere,care este extraordinar de importantă pentru funcționarea în bune condiții a unor companii a căror eficiență este apreciată atât pe plan national cât și pe cel internațional.

Politicile care se stabilesc în domeniul concurenței sunt create pentru a se încerca prevenirea practicilor anticoncurențiale, precum și modificările ce se produc în structura

industrială , care ușurează aceste practici.

Aceste politici au ca idee fundamentală aceea că existența piețelor concurențiale reprezintă modalitatea cea mai bună de a facilita accesul firmelor la unele informații esențiale pentru activitatea lor pentru a lua cele mai corecte decizii din punct de vedere economic.

Există o politică a concurenței care vrea să îndeplinească niște obiective clare.În acest mod, obiectivul principal este constituit de promovarea concurenței, pentru a crește eficiența economică,și bineînțeles satisfacția consumatorilor.

Există state care au, în acest sector o politică ce își propune obiective multiple, care au denumirea generică ˝promovarea interesului public˝ . Dăm exemplu de câteva obiective pe care și le propun aceste state: o bună dezvoltare regională, o ocupare corespunzătoare a forței de muncă, echitate, promovarea firmelor mici și mijlocii etc…)

Progresului economiei unei țări îi este necesar și o politică coerentă în acest domeniu al protejării concurenței. În drumul obiectivelor cu privire la dezvoltarea economică și la eficiență apar numeroase obstacole precum ar fi modificările importante ce se produc în sistemul de prețuri, acțiunile prin care o piață este împărțită, barierele care se întâlnesc la intrarea pe o piață etc…

În majoritatea cazurilor,aceste greutăți apar ca urmare a unor acțiuni ce doresc a sprijini sau a exercita puterea în cadrul unei piețe. O companie poate să dețină puterea pe o piață dacă are o eficiență a activității mai mare decât competitorii, sau dacă statul o susține din diverse motive .

Concurența poate fi definită ca o situație existentă pe piață, în care companiile ori vânzătorii își dispută consumatorii în scopul atingerii unui obiectiv pe care șă l-au stabilit în afaceri. De aceea, concurența poate fi considerată sinonimă cu rivalitatea, care poate să apară atunci când există două sau mai multe companii ce activează în același domeniu.

Rivalitatea între competitori poate exista în domeniul prețului, serviciilor oferite clienților, sau calității pe care o au produsele fabricate. Concurența este un proces necesar în economie , care obligă firmele să își mărească eficiența, și să ofere o categorie mai extinsă de produse sau servicii, la prețuri mai scăzute.

Concurența corectă între firme poate fi încălcată prin stabilirea concertată a acestora.

Prețul este principalul instrument prin care se realizează concurența și de aceea, orice practică privind stabilirea lor în mod concertat se consideră a fi o încălcare gravă a legii care va fi sancționată.

Obiectivul practicilor prin care se stabilește prețul, îl constituie în general dorința de mărire a acestora, prin distrugerea competitorilor.

Rezultatul acestor practici este un preț cu o valoare mai mare decât ar fi aceea ce se formează printr-o concurență corectă ,iar cei care iau parte la stabilirea prețurilor sunt amenințați să devină mai puțin eficienți.

Consumatorii vor avea de suferit , deoarece vor exista restricții în privința ofertei, iar prețul pe care îl vor plăti pentru achiziționarea produselor va fi mai ridicat.

Aceste abuzuri referitoare la prețuri fac trimitere nu numai la fixarea concertată, ci și la abuzul unor firme care au o poziție dominantă în cadrul pieții, sau care se găsesc în situația ca alte firme să depindă de ele în privința aprovizionării cu anumite materii prime, materiale, sau repere ce intră în componența produsului final.

Ne vom referi în următoarele rânduri la forme de stabilire a prețurilor care sunt interzise în țara noastră, existând și state care acceptă aceste practici:

-Înțelegeri care se realizează între concurenți, pentru a crește prețurile, ori de a anunța în același timp o creștere a prețului

-Fixarea unor prețuri maxime, în cazul în care înțelegerile nu au menționată o interdicție în privința depășirii acelor prețuri.

Înțelegerea este interzisă și în scopul fixării unui comision de valoare maximă

.Este ilegală și o înțelegere cu privire la prețuri chiar dacă prețul convenit este mai redus decât limitele care s-au fixat, dar nu e mai ridicat decât cel stabilit prin competiție.

-Înțelegerile care se soldează cu fixarea unui preț minim sunt de asemenea interzise fiindcă ele determină eliminarea de pe piață a competitorilor care nu pot vinde la acest nivel.

– Sunt ilegale și înțelegerile prin liste de prețuri care conduc la respectarea listei de prețuri aduse la cunoștința opiniei publice, chiar în cazul în care companiile pot acorda alte discounturi sau rabaturi.

– Este interzisă și înțelegerea competitorilor în ceea ce privește existența unei anumite marje a profitului sau creșterea prețurilor cu un anumit procent, chiar și în cazul în care producătorii nu își vor vinde produsele cu același preț.

Aceasta este o caracteristică importantă a fixării prețurilor în economia de piață liberă, ca fiecare producător să decidă singur care sunt marjele de profit pe care le va utiliza și momentul în care va majora prețul la propriile produse.

-Sunt pedepsite și înțelegerile care se realizează privind interzicerile ce se referă la introducerea prețurilor, deoarece producătorii ar putea încerca să își mărească segmentul de piață pe care acționează propunând prețuri mai reduse o perioadă scurtă de timp.

Firmele care nu pot să ofere introducerile de prețuri pot avea o opoziție în privința lansării unor noi produse, afectând alegerea clienților.

-Se interzic și înțelegerile legate de prețul pe care dorește să îl impună pe piață firma care este dominantă în sectorul economic respectiv, care propune ˝prețul leader˝.

Această înțelegere în care compania devine dominantă iar prețurile competitorilor o vor urma, nu va lăsa concurența să își practice propriile prețuri, care ar putea fi mai mici decât prețul impus de către firma dominantă, prețurile mai mici fiind în avantajul clienților.

O asemenea înțelegere în ceea ce privește prețul dominant se poate aplica pe diferite regiuni ale României, deoarece oferta din ce există în aceasta regiune nu ar putea afecta semnificativ prețurile la nivelul întregii țări.

-Sunt interzise și înțelegerile în ceea ce privește rabatul agreat ceea ce se reflectă în faptul că un grup de ofertanți ai unor produse că vor acorda rabaturi, bonificații ori discounturi potrivit cu totalul cumpărăturilor care au fost făcute de către cumpărător, de la toți membrii ce alcătuiesc acel grup care a făcut înțelegerea.

Acest lucru este interzis deoarece consumatorul ar putea fi tentat să respecte toate cerințele formulate de grupul respectiv, în detrimentul unei alte firme care nu a aderat la respectivul grup.

-Se interzic și schimburile de informații între competitori cere se referă la prețuri. Nu se pot scimba între firme liste de prețuri, avantaje care se acordă, ca și tratamentul special care este acordat unor clienți.

Comportamentul firmelor care urmărește să fie de fixare a prețurilor în același timp și acela de de mărire uniformă a acestora, e de fapt un comportament ce rezultă ca urmare a acțiunii pieții.

În cazul unei piețe oligopoliste, unde produsele se pot substitui există un caz în care schimbările prețului făcute de una dintre firmele care acționează în acest sector, va duce la o luptă între competitorii săi, în cazul în care oferta este mai mare decât cererea și drept consecnță, marjele să fie scăzute. Aceste schimbări ale prețului reprezintă o mișcare normală a competitorilor și nu pot fi destul de puternice pentru a determina fixarea unor prețuri.

În toate cazurile care i se par suspecte, autoritatea în domeniul concurenței este necesar să verifice atent pentru a vedea cazurile care nu corespund caracteristicilor unor tipuri de piețe anumite.

Pentru a verifica dacă prețurile sunt sau nu paralele trebuie luate în considerare următoarelele aspecte:

-Apariția unor factori care împing firmele dintr-un anumit sector să acționeze în cartel, de exemplu o recesiune sau un exces care să se înregistreze în acel sector.

Pe perioada recesiunii, competitorii sunt ispitiți să participe la aranjamente de prețuri paralele, în scopul de a proteja pozițiile celor ce participă pe piața relevantă.

În cazul existenței unor stocuri mari de marfă, competitorii doresc ca prețurile lor să fie competitive, pentru a-și micșora stocurile.

-Trăsături particulare ale pieții. O comparare cu adevărat a prețurilor poate fi făcută în cadrul unei piețe mature, în care competitorii nu doresc să bulverseze piața luând niște inițiative agresive în domeniul prețurilor.

-Modificarea prețurilor în același timp. Prin aceasta se înțelege o creștere a prețurilor ce are loc în același timp, ori pentru aceeași cantitate , sau limitări în privința creșterii prețurilor, făcute de către producători diferiți.

-Modificarea prețurilor care se realizează la sfârșitul unei perioade de timp, ce dezvăluie o situație între competitori de tip˝ lider/ slugă˝, situație care nu poate fi explicată.

-Utilizarea acelorași enunțuri de către competitori atunci când anunță schimbările de prețuri.

-Existența unor comunicări de elemente de preț între firmele care concurează, dintre cele considerate secrete de afacere.

-Dacă nivelul profiturilor este considerat exagerat de mare, luându-se în considerare particularitățile respectivei industrii.

-O separare a pieței corespunzătoare unor regiuni, care nu se pot justifica în nici un mod

-Existența altor tipuri în privința practicilor restrictive, cum ar fi împărțirea pieței între competitori și limitări ce sunt aduse capacităților de producție.

-Anunțarea modificării ce se efectuează asupra prețurilor în timp suficient înainte de introducerea lor în scopul ca firmele să primească acceptul competitorilor referitor la schimbare.

Autoritatea în domeniul concurenței nu poate ajunge la concluzia referitoare la existența unui comportament conspirativ decât dacă se întrunesc mai mulți factori dintre cei enumerați.

Formele principale în care pot să apară prețurile conform unor practici interzise conform înțelegerilor pe verticală, sunt :

-prețuri impuse

-prețuri de revânzare recomandate

-revânzarea în pierdere

În conformitate cu principiul libertății de stabilire a prețurilor, nici un preț nu trebuie impus pentru a vinde produsele ori pentru a recompensa serviciile care au fost prestate.

Prețul de vânzare impus se referă la prețul pe care un producător îl stabilește pentru un produs cu caracteristic bine definite indiferent de modul în care se realizează distribuția acelui produs, pe oricare dintre piețele din România.

Conform legilor românești, acțiunea de a impune un minim al prețului unui produs, sau al tarifului în cazul serviciilor, în urma unei înțeelegeri, indiferent ce formă sau natură are aceasta , este o infracțiune ce se asimilează cu prețurile ilegale.

Unele companii realizează o ocolire în privința acestor reglementări, înlocuind noțiunea de preț impus cu alta, și anume preț recomandat. Însă în cele mai multe cazuri prețul care este recomandat este de fapt un preț impus.

Prețurile ce se definesc ca recomandate ar trebui să aibă doar un caracter de orientare. Dacă un distribuitor nu respectă cerința prețului recomandat, el nu trebuie să fie sancționat de către producător.

În multe cazuri,sancțiunea este dată de consumatori, care vor evita cumpărarea produselor cu preț mai ridicat.

Cât în privința revânzărilor în pierdere, acestea sunt definite ca fiind revânzări ale unor bunuri la niște prețuri care sunt mai mici decât prețurile de cumpărare efective, Aceste revânzări în pierdere sunt considerate a fi în categoria prețurilor ilicite.

Atunci când vânzarea în pierdere este justificată de a se evita înregistrarea de pierderi mult mai mari, aceasta nu se pedepsește.

Interzicerea de a se efectua vânzări în pierdere nu va funcționa în cazul:

-produselor care sunt perisabile, luând ca punct de referință momentul în care apare pericolul unei alterări foarte rapide.

-realizarea de vânzări dorite de firmă sau forțate, motivate de încetarea ori de schimbarea profilului activității desfășurate

-produselor la care comercializarea prezintă un caracter sezonier , la terminarea perioadei în care se realizează maximul de vânzări, ca și în intervalul ce include două sezoane consecutive de vânzări.

– produsele prezintă o uzură morală, din cauza faptului că nu mai sunt la modă, sau datorită evoluției tehnicii.

Pentru a invinge concurența, firmele recurg la diverse strategii de preț, cu scopul de a supraviețui sau a-și majora profitul.

Există mai multe teorii și concepții referitoare la strategie, managementul strategic fiind o componentă de mare importanță a managementului general.11

O definiție a strategiei o dă de exemplu M.Bower într-o lucrare a sa ˝Strategia este știința și arta de a declanșa toate resursele întreprinderii pentru atingerea cu succes a obiectivelor și scopurilor finale .

Strategia unei companii a fost definită și de Alfred Chandler, în cartea pe care a scris-o s „Strategy and Structure” ca reprezentând „determinarea pe termen lung a scopurilor și obiectivelor unei întreprinderi , adoptarea cursurilor de acțiune și alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor”( Chandler, 1962)

Fundamentarea unei strategii a unei companii este semnificativ influențată și de faza în care se găsește firma în ciclul său de viață și anume: demarare, creștere, maturitate sau declin.

Ovidiu Nicolescu spune în lucrarea sa ˝Strategii manageriale de firmă˝ că ”punctul de plecare, în elaborarea strategiei firmei, trebuie să-l constituie definirea cât mai exactă a misiunii acesteia, axată pe explicitarea detaliată a raporturilor dintre management, salariați și context”( Nicolescu,1996)

Și tot Ovidiu Nicolescu ne dă o definiție a strategiei unei firme care reprezintă după părerea sa“ansamblul obiectivelor majore ale organizației pe termen lung, principalele modalități de realizare împreună cu resursele alocate, în vederea obținerii avantajului competitiv potrivit misiunii organizație( Nicolescu, 1999)

Strategia unei firme este influențată, chiar dacă conducerea pe care o are compania o recunoaște sau nu de interesele grupurilor de persoane care sunt implicate în afacere.

Conținutul pe care îl prezintă strategia respectivă este o reflectare a intereselor pe care le au proprietarii, managerii, angajații sau clienții ce au legătură cu firma respectivă.

O strategie pe care o stabilește o firmă are cu atât mai mari șanse de reușită, cu cât reflectarea mai multor categorii de interese este mai evidentă, deoarece oamenii vor fi motivați pentru a o pune în practică și a obține rezultate.

Managerii au în vedere realizarea unui comportament competitiv al firmei pe termen lung având în vedere și cultura firmei despre care este vorba.

În ceea ce privește strategia de prețuri, aceasta este o modalitate concretă în care pot fi

abordate prețurile sau un comportment al unui agent economic referitor la prețurile bunurilor pe care le produce pe o întindere mai mare de timp.

Atunci când se stabilește o strategie de preț se va ține cont inevitabil de implicațiile din prezent dar și din viitor ale prețurilor.

O astfel de optică ia în seamă faptul că, în cadrul relațiilor de piață, la stabilirea prețurilor se are în vedere manifestarea motivațiilor, intereselor și a obiectivelor pe care le au ofertanții și beneficiarii produselor sau serviciilor. Potrivit acestor cerințe, găsim indicate în literatura de specialitate scrisă în țările dezvoltate din punct de vedere economic două tipuri de strategii de bază:

-Un tip de strategie prin care se dorește păstrarea unui avantaj care există deja

-Al doilea tip ce vizează să se câștige un avantaj în dauna competitorilor.

Aceste două tipuri de strategii se pot realiza în cadrul unei viziuni concurențiale prin următoarele metode:

-plasarea companiei în postura liderului prețurilor mici

-diferențierea produselor sau serviciilor care se oferă ori care ar putea fi oferite

În concluzie , prețul ar putea fi instrumentul care ajută la pătrunderea pe o piață, pentru a fi cucerit un segment ce aparține pieței respective ori pentru a se întări poziția firmei pe piață față de competitori. Opțiunile care se pot face în domeniul produsului definesc coordonatele în funcție de care se stabilesc strategiile de prețuri.

Între strategiile din domeniul prețurilor și cele din domeniul distribuției există legături strânse.

Există strategii de preț care sunt provenite din corelarea care se face între ciclul de viață al produselor și zonele de piață unde aceste produse sunt comercializate . În această situație, stabilirea prețului este legat indisolubil de stadiul de viață în care se găsește produsul. De exemplu, un preț stabilit atunci când produsul este în fază de maturitate este diferit de cel stabilit la lansarea acelui produs.

Atunci când se lansează un produs, prețul poate fi stabilit prin două modalități strategice:12

1.˝Smântânirea˝, face referire la pătrunderea pe piață a unui produs nou, care are un preț mareAceastă manieră strategică de stabilire prețului unui produs prezintă următoarele caracteristici:

-Profitul se realizează cu rapiditate într-un termen scurt , până la pătrunderea pe piață a altor firme care să facă concurență

-Obținerea de profituri ridicate pe un interval mare de timp poate fi realizată prin lansarea produsului nou utilizând tehnologii deosebite, inovații sau invenții, care să marcheze un adevărat salt calitativ, astfel încât să se creeze un adevărat zid, ce poate fi mai greu depășit de concurență,având ca rezultat situarea companiei într-o situație de monopol, până când competitorii pot reduce diferența

– Investițiile în cercetare, proiectare se recuperează cu rapiditate

-Stocurile corespunzătoare acelui produs sunt moderate

-Se vrea, de regulă, obținerea profitului celui mai mare în condițiile specifice date

2. ˝Penetrarea˝- se dorește ca produsul să fie introdus în cadrul pieții la un preț cât mai scăzut, obiectivul fiind acela de a fi în competiție cu firmele deja existente pe piață, pentru a determina anumite segmente ale consumatorilor să își schimbe preferințele.

Trăsăturile caracteristice acestei modalități strategice sunt:

-deși profitul pe unitatea de produs este destul de scăzut,cantitatea mare de produse vândute facilitează obținerea unui profit total ridicat

-se susține micșorarea costurilor pe un termen lung

-se produce o mărire cu rapiditate a producției și a desfacerii

-se micșorează riscul de eșec

– se realizează o reducere a riscului pătrunderii pe piață a unor potențiali competitori

-se pot obține profituri pe termen lung

Prețurile pot fi fixate și în funcție de costuri iar o astfel de strategie presupune ca un anumit nivel minim al vânzărilor să fie asigurat , deoarece sub acest nivel prețul nu ar mai acoperi cheltuielile făcute.13

Această strategie pornește de la ipoteza că prețurile trebuie să permită recuperarea costurilor și obținerea unui profit net.

Aceste prețuri nu se pot situa mai jos decât un nivel anumit de costuri care se numește punct mort.

În situația în care producția realizează anumiți parametrii calitativi, iar costurile sunt la niveluri acceptabile, se pot formula și strategii de prețuri ce au ca punct de plecare costurile , la care se pun și niște marje de profit.

Aceste operațiuni prezintă o oarecare dificultate , de aceea această metodă este destul de puțin agreată.

Punctul mort pentru un produs corespunde situației în care încasările realizate din vânzari acoperă costurile care se produc, însă profitul obținut este egal cu zero14.

Putem deci calcula , numărul de produse care ar trebui vândute în scopul atingerii punctului mort. Cunoașterea acestui punct mort dă posibilitatea să se aprecieze momentul în care un produs ar putea să devină rentabil.

În practică există și strategii prin care prețul se poate fixa în funcție de cerere. Ele sunt utilizate mai rar, atunci când nu există concurență, sau aceasta se exercită în mod ˝pașnic˝. Criteriul pe baza căruia se fundamentează această strategie este ˝cât suportă piața˝.

Companiile sunt acelea care stabilesc ce combinații între cantitatea de produse și prețurile de vânzare sunt acelea pentru care obțin maximum de profit.

Aceasta mai este numită și metoda discriminării de preț. Caracteristic acestei variante este faptul că produsul respectiv este vândut la mai multe prețuri. Putem deci avea potrivit acestei metode:

-O discriminare între clienți, conform cu care clienți diferiți plătesc sume dierite pentru a achiziționa același bun sau serviciu.

-O discriminare între versiunile în care se realizează produsul

– Discrimitoare referitoare la locul unde se desfășoară vânzarea

-Discriminare ce există în funcție de timp adică de sezon, zi sau oră.

Aplicarea acestei metode a discriminării este favorizată de :

-O segmentare a pieții care este însoțită de existența unor intensități diferite în ceea ce privește cererea pe segmente diferite

-Posibilitatea ca prețul competitorilor să fie mai redus în cazul segmentelor ce se obțin prin diferențiere.

-Evitarea pe cât posibil a situației în care produsele sunt revândute după ce au fost achiziționate la prețul cel mai scăzut, către persoanele unde cumpărarea se realizează la un nivel al prețului mai mare.

Un alt tip de strategie este cea a orientării prețului după concurență, urmărind permanent firmele cu care o companie intră în competiție.

Tehnica aceasta este destul de des folosită în țările dezvoltate din Europa și anume circa 53,4% pentru produsele care se utilizează în industrie, 53,1% pentru bunurile de folosință îndelungată și 55,% în cazul celorlalte bunuri de consum.15

Această opțiune poate fi imitativă, sau poate fi diferențiată, studiindu-se mișcările pe care le fac principalii competitori.

Pentru concurenții a căror poziție nu este prea puternică, aceasta nu este o alegere potrivită.

Chiar dacă firma aplică opțiunea diferențiată, ea trebuie să aibă o abilitate remarcabilă pentru a nu da greș, să supravegheze în mod permanent competitorii și să aibă capabilitatea de a prevede acțiunile pe care le pot întreprinde aceștia.

În situația în care firmele concurente fac o reducere a prețului, companiile care recurg la strategia prin diferențiere vor trebui să găsească idei noi, precum ar fi să realizeze o îmbunătățire a activității în domeniul service-ului și să dea consumatorilor unele facilități atunci când cumpără produsele, deoarece ei nu vor apela la micșorarea prețului.

Prețurile se mai pot stabili în raport cu intrarea pe piață a competitorilor, această strategie

fiind cel mai des utilizată în tările care au implementată economia de piață și îndeosebi , în cazul

în care produsele se exportă.

Ca regulă generală, într-o economie de piață, caracterizată de existența concurenței, nu pot fi ignorate, fără ca firmele să fie expuse la anumite riscuri, acele prețuri care sunt rezultatul competiției ce există între ofertanții produselor.

Companiile care apelează la această strategie, vor căuta să aibă un nivel al prețurilor care să fie corelat cu acela stabilit de alți competitori, fără a mai face referință la costurile lor de producție, sau la nivelul înregistrat de cerere, fiind de acord cu presupunerea conform căreia nivelul mediu al prețurilor de pe piață este sufiecient pentru a-și acoperi costurile de producție.

Însă modul concret în care se realizează raportarea la ceea ce face concurența, pentru fiecare strategie de preț, va fi dat de:

-Poziția pe care o deține fiecare firmă pe o anumită piață

-Forța pe care o are firma și bineînțeles de prestigiul pe care și l-a câștigat odată cu trecerea timpului.

-De obiectivele pe care și le-a propus să le realizeze și de perspectivele în ceea ce privește cota sa de piață

Conform cu aceste elemente există mai multe variante ale strategiilor de prețuri în care orientarea se face după concurență.

Companiile care dețin o poziție puternică , prin politica de prețuri adoptată, vor vrea să facă o anticipare a reacțiilor pe care le vor avea ceilalți concurenți, atunci cănd vor acționa pe piață.

Organizațiile mai mici, ori care au intrat de curând pe o piață, trebuie să încerce să-și stabilească prețurile astfel încât să fie competitive și să reziste căt se poate mai bine presiunii exercitate de alte firme. Strategiile pe care aceste firme le pot adopta sunt următoarele :

-Pur imitativă , care este eminamente defensivă și prezintă dezavantaje în special în cazul concurenților cu putere redusă, ce pot ajunge în unele cazuri în situația de a-și vinde produsele la prețuri care sunt inferioare costurilor la care își fabrică produsele.. Însă această strategie nu are cum să fie evitată în cadrul comerțului cu anumite bunuri de masă,ce nu se pot diferenția cu ușurință făcând comparație între firme.

-Dacă se alege strategia diferențiată, abilitatea cerută firmei este extrem de ridicată. Se presupune că activitatea competitorilor este atent monitorizată, și se încearcă atât o anticipare a acțiunilor pe care le poate întreprinde concurența, cât și o evaluare în ceea ce privește efectul pe care l-ar putea avea aceste acțiuni.Utilizarea acestei strategii impune ca necesară realizarea unei concordanțe a prețurilor firmei cu prețurile pe care le are concurența, însă fără să fie doar o copiere a acestor prețuri.

De exemplu, în cazul în care firmele mari măresc sau micșorează prețurile, consecința imediată este că și firma de dimensiuni mici, urmează această tendință, dar modificările de prețuri care se practică ar putea fi de proporții diferite, ori se pot înregistra cu un oarecare decalaj temporal. Dacă firma execută aceste mișcări în domeniul prețurilor în mod corect, se poate asigura un progres al companiei, menținerea în tendințele pe care le prezintă piața, realizarea unei consolidări a poziției pe care o dețina pe piață și în perspectivă chiar creșterea cotei de piață.

Foarte importantă se poate dovedi și o atitudine din partea firmei ce presupune privirea mișcărilor concurenței de la distanță, pentru a încerca deslușirea intențiilor pe care le-ar putea avea ulterior aceasta și pentru a reflecta la posibilități cu care ar putea răspunde la acțiunile pe care le-au efectuat competitorii, respectiv o compensare în privința efectului de modificare a prețului.

În unele țări în care legile nu interzic înțelegerea între competitori în domeniul prețurilor poate exista și această situație. Numai că, în general, prețurile care există pe piață sunt un rezultat al luptei care există între competitori.

Mai există o situație în care întreprinderile stabilesc o strategie în vederea vânzării unei game de produse. În multe cazuri, firmele nu mizează pe vinderea unui produs unic, ci fabrică o gamă extinsă de produse , trebuind să calculeze un preț pentru fiecare produs ce aparține gamei respective. Strategia de prețuri corespunzătoare acestui caz, este necesar să corespundă necestății de a realiza o segmentare a pieții și de a acționa în direcția diversificării produselor în așa mod încât firma să beneficieze de un avantaj competitiv pe mai multe dintre segmentele de piață pe care și le-a propus.

Scopul final atunci când firme realizează o gamă de produse îl reprezintă obținerea unor rezultate cât mai bune pe ansamblul gamei pe care a ales-o.

Pentru a fixa prețul unei game de produse este necesar ca firma:

-Să aleagă din produsele pe care le fabrică pe acela care are cel mai scăzut preț

-Să selecteze din gama de produse pe cel care va avea prețul cel mai mare

-Să hotărască ce diferențe de preț ar trebui să existe între produsele din gama fabricată.

Compania face alegerile respective în funcție de legătura existentă între produsele ce compun gama respectivă și de modul de substituție între produsele incluse în gamă.

În cazul în care există diferențe mari în ceea ce privește costul produselor care alcătuiesc gama cum ar fi de exemplu, un produs care este baza și care are numeroase accesorii, se utilizează ca strategie de stabilire a prețului aceea ce presupune a vinde cu preț scăzut podusul care are cel mai mare cost( pentru ca acesta să se vândă mai bine), și a încerca recuperarea pierderilor ocazionate de folosirea acestui procedeu cu ajutorul prețurilor stabilite pentru alte produse ce compun gama respectivă. Această strategie denumită preț captiv, poate fi găsită la automobile și la piesele de schimb ale acestora., de exemplu, sau la imprimante și cerneala care le este necesară pentru a funcționa.

Pentru produsele care sunt substituibile, și între care sunt diferențieri de ordin economic, firma va oferi unele dintre produsele propuse spre vânzare la prețuri mari, care au o marjă ridicată comparativ cu costul, iar altele le va oferi la preț mic, ieșind chiar în pierdere.

Această strategie se poate utiliza la vânzarea locurilor pentru o sală în care se desfășoară spectacole, sau la stabilirea tarifelor pentru camerele de hotel.

Dacă cumpărătorii se sensibilizează la preț pe care îl văd ca o imagine a calității produsului, iar produsele din gama respectivă se realizează în condiții similare, firma poate utiliza versiuni identice ale produsului, având prețuri și denumiri diferite. Produsul care are cel mai ridicat preț realizează , în multe cazuri și o subvenționare mascată a produsului care are cel mai mic preț.

Strategiile de acest tip se pot întâlni, de exemplu, în situația prețului la produse cosmetice, îmbrăcăminte, sau încălțăminte.

Adoptarea prețurilor pentru o gamă de produse este limitată de respectarea zonei cu prețuri acceptabile pentru cumpărători.

Totodată, la stabilirea prețurilor trebuie să se ia în considerare faptul că intervalul de preț care există între produsele din aceeași gamă să fie destul de evident pentru a fi remarcat de către cumpărători, dar în același timp trebuie să se adapteze și tendințelor care există pe piață.

Pentru firmele mici și mijlocii care, de regulă nu au bugete impresionante destinate promovării agresive a produselor firmei și care nu au acces la cele mai noi tehnici în domeniul marketingului, există soluții prin utilizarea unui marketing elementar care se poate dovedi extrem de eficient, al cărui cost este foarte scăzut.

Marketingul de acest gen are ca fundament procedee simple și este însoțit de inventivitate , apelând uneori la anumite trucuri pentru a putea beneficia de anumite aspecte caracteristice comportamentului pe care îl au consumatorii.

Principiul ce stă la baza acestui marketing a fost dat de Henry Ford˝ Secretul succesului constă în a oferi mult și a cere puțin˝. Un efect remarcabil ar putea stârni și utilizarea sintagmei ˝Clientul are întotdeauna dreptate˝.

Numeroși consumatori văd în preț un obstacol asupra căruia le este dificil să treacă. Atunci când iau cunoștință referitor la un preț unii cumpărători renunță la achiziționarea produselor, iar alții devin inhibați.

De aceea, sunt necesare demersuri pentru a face ca prețul să devină un element de atracție, sau în ultimă instanță să fie acceptat de către consumatori.

Modalități cu ajutorul cărora poate fi îndeplinit acest scop de către companiile de mici dimensiuni ce acționează pe piața din România pot fi:

-utilizarea trucului cu eticheta, în care firmele scriu atât prețul vechi( mai mare ca nivel), cât și prețul nou( care are un nivel mai mic). Prin aceasta se încearcă, în limita posibilităților , atragerea clienților.

-utilizarea prețului psihologic. În cazul bunurilor de consum îndelungat, nivelul prețului este văzut de către consumatori ca un nivel psihologic. De aceea, prețurile prea ridicate pot fi considerate ca un sacrificu pe care cumpărătorul trebuie să îl facă pentru achiziționrea mărfii, iar prețurile prea scăzute se pot asocia cu o calitate slabă a produsului respectiv.

Prețuri care pot exercita o atracție psihologică asupra unor cumpărători, ar putea fi acelea care sunt fixate ca valoare exact sub un număr rotund.

Un alt truc este cel legat de respectarea pragului psihologic, clienții nefiind convinși să plătească peste o anumită valoare , în care caz, trecerea acestui prag cu o valoare chiar foarte mică conduce la pierderea însemnată de consumatori care cumpără respectivul produs.

-combinarea ofertelor în mod psihologic se face oferind succesiv trei produse care au calități diferite și prețuri diferite.

Primul se oferă un produs de o calitate foarte bună, care are un preț foarte mare.În acest mod, calitatea pe care o are produsul i se pare rezonabilă clientului, însă prețul de cele mai multe ori, i se pare prea mare.

Al doilea produs oferit este cel care are un preț mic, dar calitatea este slabă. De obicei, în ciuda prețului care îi convine, clientul preferă calitatea bună pe care a văzut-o la primul produs.Ultimul produs oferit este unul cu calitate asemănătoare cu a primului, dar care are un preț mai scăzut, pe care clientul îl vede ca pe produsul pe care și l-a dorit.

-corelarea prețului cu cantitatea de produse achiziționate se realizează micșorând prețurile atunci când cantitatea de produse cumpărate se mărește.

– promovarea unor oferte speciale . Aceasta este făcută din timp în timp sau atunci când există ocazii speciale anuntându-se scăderi ale prețurilor la produse diverse, sau micșorări ale prețurilor pentru un magazin întreg ori pe toată rețeaua de magazine, dacă este cazul. Pentru a face oferte speciale sunt preferate zilele în care se înregistrează în mod statistic vânzări mai reduse sau zilele în care sunt sărbători.

-acordarea unor bonificații sau a unor cupoane de reducere

În cazul acordării de cupoane, se oferă clienților dreptul de a beneficia de diverse reduceri pentru achizițiile făcute ulterior, sperându-se să crească interesul clienților, care să mai viziteze magazinul pentru a fructifica drepturile pe care le-au obținut în acest mod.

-Vânzarea unor categorii de produse cu plata în mai multe rate

Pentru unii consumatori, această modalitate în care se realizează vânzarea este percepută ca fiind foarte convenabilă întrunind un număr de două înlesniri și anume o suma care este plătită lunar potrivită și ideea că prețul se împarte în rate lunare.

Fiecare companie poate să aleagă ceea ce i se potrivește dintre toate strategiile de prețuri care au fost prezentate anterior, alegerea făcându-se în funcție de mărimea și forța sa financiară, de obiectivele pe care caută să le îndeplinească și de produsele pe care le comercializează, dar și de regiunea în care este localizată, de perioada din an și de specificul pieții pe care acționează.

Pentru a stabili prețurile pe care le vor practica, companiile au ca punct de pornire :analiza cererii care există pe piață, analiza costurilor și analiza competitorilor.

Pentru a determina cererea se impune să se determine dacă cererea în privința produsului respectiv este elastică sau rigidă (inelastică) în raport cu prețul, în cazul bunurilor pe care firma vrea să le comercializeze.

Metoda clasică utilizată la stabilirea prețurilor este bazată pe o analiză a costurilor. Această metodă are justificare, dar are și o limită prin faptul că se concentrează pe firma respectivă, fără a ține cont de piață.

Orice firmă care produce sau care comercializează un anumt produs se confruntă cu o problemă specială care este legată de locul ocupat de produsul pe care îl fabrică în cadrul unei anumite piețe din punctul de vedere ce privește calitatea bunului ori prețul la care este vândut acesta.

De aceea, elaborarea și urmărirea realizării unei strategii în acest domeniu este deosebit de importantă pentru fiecare firmă care dorește să își fructifice șansa și să se dezvolte în mod continuu.

Din păcate, multe dintre firmele autohtone mai au încă multe de învățat în acest domeniu, deoarece experiența legată de economia de piață este încă prea puțină

CAPITOLUL IV STUDIU DE CAZ LA SOCIETATEA COMERCIALĂ UPETROM MAI S.A

4.1 Scurtă prezentare a întreprinderii

Compania Upetrom 1 Mai S.A , a fost în perioada comunistă și chiar după 1989 una dintre cele mai mari întreprinderi din județul Prahova, județ foarte dezvoltat din punct de vedere economic, comparativ cu multe județe din țara noastră.

Amplasare societății este deosebit de favorabilă, fiind situată în orașul Ploiești,cu legături rutiere spre toate regiunile României.

Situarea în apropierea Gării de Sud a municipiului Ploiești reprezintă iarăși un avantaj.

Societatea deține și căi ferate uzinale, cu acces direct în gara din apropierea companiei, ceea ce reprezintă un mare avantaj în privința transportului produselor pe calea ferată.

Acești factori fac ca cheltuielile înregistrate cu aprovizionarea și desfacerea să fie mai reduse,deoarece încărcarea, descărcarea și depozitarea pot fi făcute în interiorul firmei.

„ Upetrom 1 Mai S.A˝ Ploiești este un producător cu o mare tradiție în producerea și repararea utilajului petrolier, fiind o firmă înființată în anul 1908.

În acest an a luat ființă un mic atelier în care lucrau circa 50 de muncitori ce executau reparații la sculele ce se foloseau în industria de extragere a țițeiului.

Activitatea acestui mic atelier se dezvoltă astfel încât în perioada 1914-1922, sub patronajul societății „Creditul minier” crește capacitatea pentru reparația utilajului de sonde, numărul salariaților ajungând la 750.

Anul 1922 aduce administrarea întreprinderii de către societatea „Concordia” care era responsabilă de activitatea de reparație a utilajelor petroliere din acea vreme, la care ulterior se adaugă producerea de utilaj petrolier.

În perioada dintre cele două războaie mondiale, firma s-a dezvoltat din ce în ce mai mult, ajungând în anul 1938 să aibă 1400 de salariați, de la 50 care au fost înregistrați la început.

La începutul celui de al doilea război mondial întreprinderea a fost profilată pe producția de armament necesar pentru front.

După război, unitatea se dezvoltă , se extind spatiile de producție, se achiziționează utilaje ,crește numărul personalului iar gama de produse se diversifică foarte mult , fiind singura întreprindere din România care executa orice fel de utilaj petrolier, ajungând să fie și un producător important de utilaj minier.

Utilajul petrolier fabricat la Ploiești a primit numeroase aprecieri fiind premiat în cadrul a numeroase târguri de profil.

Anul de vârf al societății a fost 1988, când societatea a avut o cifră de afaceri de 506,9 milioane dolari, personalul firmei fiind în jur de 18000 de salariați.

Principalele produse executate de firmă au fost instalațiile de foraj de mică, medie și mare adâncime, echipamente pentru instalații de foraj, prevenitoare de erupție, agregate de cimentare și fisurare, mașini unelte grele și agregate tehnologice, armături industriale cu monograme API, utilaj tehnologic complex.

După anul 2010, din cauza condițiilor existente pe piață și a managementului defectuos, firma a ajuns să facă doar reparații ale utilajelor pe care le-a fabricat în vremurile bune, executând doar produse pentru care are o piață stabilă, în special robineți pentru instalații de foraj.

Întreprinderea nu are utilaje foarte performante, deoarece politica de investiții după 1990, a fost cumpărarea numai a utilajelor de care era stringentă nevoie, fără a le înlocui pe cele uzate moral. Pentru a obține produse de o calitate superioară, care să poată fi vândute la un preț mai bun, ar fi trebuit făcută o investiție în achiziționarea unor utilaje performante, însă dimensiunile actuale ale afacerii nu mai justifică aceste cheltuieli.

Echipamentele aflate în patrimoniul societății au mai ales o accentuată uzură fizică, mai puțin uzură morală.

Este de evidențiat faptul că întreprinderea reușește să respecte calitatea produselor acest fapt datorându-se în special resursei umane, care reușește o reglare a utilajelor astfel încât să poată obține piese corespunzătoare din punct de vedere calitativ.

Specialiștii societății au efectuat un studiu care a reliefat faptul că 89% din utilajele deținute prezintă uzură fizică de diferite grade, iar 12% sunt afectate de uzura morală.

Cu toate că firma desfășoară procesul de producție normal, nivelul tehnic al utilajelor este îmbătrânit astfel :

-sub un an 5% din utilaje

-1-5 ani , 10% dintre utilaje

-5-10 ani, 20% din utilaje

-peste 10 ani 65% dintre utilaje

Rezultatele financiare ale firmei sunt din ce în ce mai dezastroase, fapt care se observă cu ușurință urmărind câțiva indicatori din bilanț, prezentați în tabelul următor.

Tabel nr 1.Rezultate financiare ale UPETROM

Analizând în mod succint câteva rezultate observăm :

-Dacă activele imobilizate au avut o evoluție relativ constantă de la valoarea de 209078776 în anul 2009 la 194420086 în anul 2012, activele circulante s-au diminuat de la an la an, în anul 2012, fiind aproximativ la jumătate față de 2011, respectiv de la 69879442 la 30770760.

Și total activ a cunoscut o scădere de la un an la altul, în numai 4 ani ajungând de la 381911118 lei în 2009 la 225190846 lei în 2012.

-Cifra de afaceri are și ea o tendință descrescătoare, anul 2012 fiind un pic mai bun decât precedentul, creșterea fiind nesemnificativă, de la 59431260 la 61186904.

-Veniturile totale s-au micșorat, de la 334410244 în 2009 la 76979264 în anul 2012 iar cheltuiellile au scăzut prin clasica metodă românească a disponibilizării de personal care de la 2595 angajați în anul 2009 a ajuns la 803angajați în anul 2012.

-Cu toate acestea, pierderile s-au majorat în fiecare an firma ajungând în situația în care de la un mic profit de 5364934 lei în anul 2009,să înregistreze în anul 2012 pierderi de 27296205 lei..

Principalul vinovat pentru această situație este managementul defectuos care nu a știut să aducă stabilitate firmei după anul 1990.

Bineînțeles că și activitatea de marketing a făcut mai mult rău decât bine, neimplicarea acestui departament în găsirea unor alternative viabile în ceea ce privește piața conducând la situația actuală.

Pentru obținerea unei eficiențe a activității maxime și obținerea unui profit maxim, este necesară folosirea în mod eficient a capacităților de producție care poate fi obținută prin adoptarea celui mai avantajos număr de schimburi, prin repartizarea sarcinilor de producție principale la nivelul utilajelor cu randamentul cel mai ridicat și cheltuielile de funcționare cele mai reduse.

Utilizarea rațională a bazei de materii prime de care dispune firma se asigură prin subsistemul lansării în fabricație, care constituie un prim punct de control preventiv al folosirii resurselor, eliminând posibilitatea ca acestea să fie generatoare de pierderi.

Folosirea superioară a forței de muncă existente se obține prin repartizarea sarcinilor de producție la nivelul executanților direcți care au calificarea corespunzătoare pentru realizarea unei productivități maxime.

4.2 Aspecte caracteristice produsului ales

Robineții utilizați în industria petrolieră sunt achiziționați de rafinării, termocentrale, combinate petrochimice, platforme petroliere , exploatări petroliere.

Se poate aprecia că circa 35% dintre robineții produși de societate vor fi utilizați pe piața internă în scopul :

-reparării liniilor tehnologice existente în combinatele chimice și petrochimice

-refacerea sistemului național al irigațiilor

-refacerea unor trasee existente în termocentrale

-modernizări efectuate la sistemul național de transport al petrolului și gazelor naturale

Produsul ales pentru studiu este un robinet industrial cu sertar utilizat în industria petrolieră de către firmele care execută lucrări de foraj.

Robinetele sunt dispozitive speciale,ce pot fi montate pe conducte, recipiente și instalații care sunt destinate transportului, depozitării sau distribuirii fluidelor, ce au scopul de a închide, deschide, reține, distribui, dirija curgerea fluidelor sau pentru a controla și a regla parametrii fluidelor respective, care pot avea numeroase proprietăți, depinzând de natura fluidului.

Produsul ales are următoarele caracteristici:

Aceste robinete asigură o funcționare ușoară, cu perioade îndelungate înainte să necesite reparații, o etanșare foarte bună și înlocuirea pieselor de schimb fără a scoate robinetele din circuitul pe care funcționează.
Corpul – rotund, realizat prin turnare sau forjare
Elementul de închidere este un sertar drept 
Tija – ascendentă forjată; indică dacă robinetul este deschis, parțial deschis sau închis, deci dacă funcționează sau nu  
Corpul inferior si corpul superior se asamblează cu ajutorul unor prezoane filetate 
Robinetele se pot racorda la instalații cu ajutorul mufelor cu flanșe, dimensiunile de legătură si lungimile de construcție se realizează conform standardului american API 6A.Acest tip de robinete se utilizează în industria petrolieră in cadrul instalatiilor la presiuni nominale de 140, 210 si 350 bar (2000, 3000, 5000 PSI) si temperaturi de până la 60°C.
Mediul de lucru în care funcționează robinetul este reprezentat de apă si noroi de foraj.

Robinetul ( armătura) are următoarele părți componente mai importante:

Corp – element al robinetului prin care circulă fluidul, care se constituie într-unul dintre cele mai importante repere.

Capac – parte a robinetului ce conține etanșarea tijei. Acest capac poate să fie separat sau poate să facă parte integrantă din corpul robinetului respectiv

Piese interioare (trim) – sunt piesele interioare ale unei armături care se găsesc în contact cu fluidul reglat. Organe de închidere sunt de exemplu, scaunul, colivia, tija si elementele de legătura ale tijei cu organul de închidere al robinetului. Corpul, capacul, capacul inferior, garniturile nu fac parte din echipamentul intern.

Scaunele robinetului – sunt reprezentate de suprafețe de etanșare corespunzătoare, în interiorul corpului robinetului ce stabilesc un contact total, când robinetul de reglare este in poziția închisă

Organ de inchidere – piesa mobilă a robinetului care este plasată in locul prin care trece debitul pentru a îl reduce. Organul de inchidere în cazul analizat este constituit de un sertar.

Tija robinetului (sau ax) – componentă care traversand capacul leaga acționarea de organul de inchidere și îl poziționează.

Prezentăm în următorul tabel regimul de lucru și încercări al robinetului:

Tabel nr2

UPETROM produce o gamă diversă de robineți de diferite tipuri, majoritatea fiind utilizați în industria petrolieră, dar în cazul unor comenzi importante, poate să fabrice și robineți având alte utilizări.

4.3 Calcul preț pentru produsul robinet industrial

Pentru această lucrare vom analiza reperul 2. Capac și 1. Corp robinet deoarece acestea se execută în cadrul firmei respective, celelalte elemente fiind achiziționate de la alte firme care le produc.

Reperele care vor fi luate ca exemplu sunt corpul robinetului și capacul reprezentat de o piesă de revoluție tip capac cu flanșe și parte cilindrică

Semifabricatul ce se utilizează la producerea reperului capac poate fi obținut prin mai multe metode cum ar fi turnare, forjare sau debitare.Soluția aleasă de către firmă pentru execuție a fost varianta prin forjare.

Materialul utilizat este 34 Mo Cr Ni, din gama de oțeluri aliate.

Costul semifabricatului este de 60, 966 lei/buc, compus din:

-costul semifabricatului forjat …………………….52, 787 lei

-costul tratamentului termic…………………………5, 179lei

-costul protectiei anticorozive……………………….3 lei

Pentru a se executa acest reper, se realizează mai multe operații, executate pe mai multe tipuri de mașini unelte, firma nedispunând pentru a executa acest produs de o mașină modernă, pe care pot fi executate mai multe operații de prelucrare.

Costul acestui reper este : C= Cm+ Cd+ Cind (1)

Unde:

C= costul reperului

Cm= cheltuieli materiale , adică costul semifabricatului

Cd= cheltuieli făcute cu manopera directă.( lei/buc)

Cind = cheltuieli indirecte ocazionate de funcționarea unității de producție.

Conform celor de mai sus Cm= 60,966 lei

Cd= cheltuieli cu manopera directa (lei/buc)

Cd= Σ tui x Smi (lei/buc) (2)

In care:

tui= timpul unitar pentru operatia “i”

Smi= salariul tarifar al muncitorului conform categoriei de încadrare

Cind= cheltuieli indirect de functionare a subunitatii de productie( lei/buc)

Cind= Cd x Rf / 100 (lei/buc) (3)

Rf= regia de fabricație a subunitatii de producție care a fost stabilită la 250 %.pentru operațiile de prelucrare mecanică și montaj , și de 450 % pentru tratament termic

Prezentăm în continuare filmul tehnologic pentru execuția acestui reper, la care se execută operațiile prezentate în tabelul de mai jos.

Tabel nr3. Film Tehnologic execuție reper capac

Conform cu datele prezentate în tabelul de mai sus calculăm prima dată costurile cu manopera:

Cd=1,56+ 0,616+ 1,286+ 0,522+ 0,162+ 0,09+0,28= 4,51 lei/buc

Cind= 3,90+ 2,77+ 3,21+1,306+ 0,406+ 0,239+0,703= 12,534 lei/buc

Rezultă că acum putem calcula costul reperului :

Cost capac= Cm+ Cd+Cind= 60,966 +4,51+ 12,534= 78,01 care reprezintă prețul pentru acest reper executat de către firmă.

Reperul corp robinet are un film tehnologic asemănător cu cel al capacului și este executat de celălalt atelier al fabricii .

Materialul utilizat este tot 34 Mo Cr Ni, din gama de oțeluri aliate.

Costul semifabricatului este de 63,172 lei/buc, compus din:

-costul semifabricatului forjat …………………….54,545 lei

-costul tratamentului termic…………………………5, 627ei

-costul protectiei anticorozive……………………….3 lei

Prezentăm mai jos filmul tehnologic al execuției corpului de robinet:

Tabel nr 4 Film tehnologic execuție corp robinet

Conform cu datele prezentate în tabelul de mai sus calculăm prima dată costurile cu manopera:

Cd=2,036+ 1,38+1,22+0,168+0,114+0,305 = 5,223lei/buc

Cind= 5,09+3,46+3,07+0,42+0,28+0,76=13,08lei/buc

Din aceste calcule rezultă că avem pentru costul celui de al doilea reper executat în fabrică:

Cost corp =Cm+ Cd+Cind=63,172+5,223+ 13,08=81,475lei/buc

Celelalte repere se achiziționează la următoarele prețuri :

Roată de manevră: C2= 36,89 lei/buc

Tijă : C3= 30,73 lei/ buc

Sertar : C4= 18, 658lei/ buc

Garnituri : C5= 8,205 lei/set pentru un robinet

Etanșare : C6 = 5,25 lei

Pentru ca robinetul să fie funcțional piesele componente trebuie să fie montate .Costul montajului pieselor:

Cdmontaj = Sm x tmontaj = 1,25 x 0,32= 0,4

Cind montaj= Cd montajx Rf / 100= 0,4 x 250 / 100= 1

Cmontaj= 0,4+ 1= 1,4 lei/ buc

Conform celor de mai sus, ținând cont de faptul că avem costurile tuturor reperelor :

Cost produs =Cost capac+ Cost corp+C2+C3+C4+ C5+ C6 +Cmontaj (4)

Cost produs = 78,01+ 81,457+ 36,89+ 30,73+ 18,658+8,205 + 5,25+ 1,4= 260,60 lei/buc

Profitul pe care firma a stabilit să-l obțină din vânzarea produsului respectiv este de 25% din valoarea produsului

P = 25/ 100 x 260, 60= 65,15 lei/ buc

Din aceste considerații, rezultă că prețul produsului va fi:

Preț produs = Cost produs + P (5)

Preț produs = 260,6 + 65,15 = 325,75 lei/ buc

Se observă așa cum este normal, că cea mai mare pondere în costul produsului o au costurile celor mai importante repere pentru produs, respectiv corpul și capacul robinetului, costul corpului fiind C1= 81,457 lei/ buc, iar cel al capacului C= 78,01lei/ buc, celelalte repere intervenind în proporții mai mici în costul final.

Pentru ca produsul să aducă profit firmei, reperele mai importante sunt fabricate în societate , celelalte fiind achiziționate de la alte firme.

Firma producătoare a acestui robinet nu produce doar acest produs, ci o gamă extinsă de robineți, la standarde de calitate foarte ridicate, reprezentate de standarde americane din acest domeniu.

Dintre acești robineți am ales unul la care vânzările sunt semnificative, deoarece este foarte des utilizat în industria petrolieră.

4.4 Modalități prin care prețul ar putea fi redus

4.4.1 Modalități economice de reducere a prețului

O modalitate prin care s-ar putea realiza o reducere a prețului la care se fabrică produsul ar putea fi o reducere a costului total care intră în componența prețului produsului.

Se știe însă că o micșorare a costului poate fi făcută numai în situațiile în care există o rezervă în această privință, deci atunci când pot fi cunoscute natura acestor rezerve și cât de mari sunt acestea.

Condiția esențială pe care trebuie să le îndeplinească măsurile care se întreprind în vederea reducerii costurilor este aceea că nu trebuie să fie afectată calitatea pe care o au produsele, în primul rând, pentru siguranța oamenilor care îl utilizează, în acest caz.

Aceasta fiindcă este vorba de lucrul la presiuni destul de mari, la care o cedare a robineților ar fi o adevărată nenorocire pentru oamenii aflați în apropiere și pentru instalația la care sunt utilizați.

Totodată, soluțiile în privința optimizării costurilor trebuie să fie de durată și să nu aibă ca rezultat reducerea activității întreprinderii.

În mod normal, orice efort este necesar a fi justificat de efectul pe care îl obținem în urma aplicării soluției alese.

Costurile de producție pe care le presupune realizarea oricărui produs sunt influențate de factori interni și de factori externi precum ar fi prețul cu care se face achiziția materiilor prime și a materialelor.

Există mai multe metode clasice prin care se poate ajunge la reducerea costurilor unui produs dintre care menționăm:

Micșorarea consumurilor specifice pentru materii prime, materiale, combustibili și apă

Mărirea productivității muncii

Utilizarea completă a capacităților de producție

Retehnologizarea fabricii

Micșorarea costurilor legate de calitate.

Renegocierea contractelor aflate în derulare cu furnizorii de materii prime și materiale și cu distribuitorii produselor firmei

Micșorarea cheltuielilor salariale efectuate pe unitatea de produs

În oricare caz, ar putea exista rezerve mici la consumurile de materii prime și materiale care s-ar putea utiliza la micșorarea costurilor prin această metodă.

Formula pentru calculul productivității muncii anuale este:

W =

Unde :

W = productivitatea muncii

CA= cifra de afaceri a firmei

NS = numărul de salariați ( cazul productivității anuale)

Pentru a vedea care este situația actuală a firmei în general, utilizăm datele din tabelul nr1, urmărind evoluția indicatorului productivitate a muncii:

W2009= 358853165/ 2595=138286,38

W2010= 222773948/1682= 132445,86

W2011=59431260/1438= 41329,1

W2012=61186904/803=76197,88

Din aceste calcule se vede că productivitatea muncii a scăzut în mod dramatic în ultimii ani, cu toate eforturile care s-au făcut pentru a ține firma pe linia de plutire, de la valoarea de 138286,38 în 2009 la

Cu toate acestea, pentru patroni cea mai importantă este marca fabricii, care are încă notorietate și care poate ajuta dezvoltarea altor afaceri deținute de proprietarii acesteia.

Știm din formula productivității că productivitate anuală a muncii s-ar mări prin mărirea cifrei de afaceri, sau prin micșorarea numărului de salariați.

O creștere a cifrei de afaceri este greu de anticipat că se va realiza în perioada actuală, deoarece nu există prea multe cereri pentru produsul respectiv.

O soluție de creștere productivității anuale a muncii care ar fi adoptată de majoritatea firmelor românești ar fi alegerea celei mai ușoare modalități de a realiza acest lucru, adică o concediere a angajaților..

Aceasta deoarece în România problema socială este foarte puțin luată în seamă comparativ cu țările occidentale, și fiecare patron gândește că-și va majora profitul prin disponibilizări.

Productivitatea muncii ar putea crește și în mod indirect, crescând motivarea oamenilor participanți în sistemul firmei și care au interes ca activitatea să fie mai intensă.

Dacă s-ar acorda recompense materiale, s-ar majora cheltuielile făcute cu salariații, deci această metodă ar fi economică numai în situația în care cifra de afaceri s-ar mări în ritm mult mai rapid decât salariile angajaților , în urma acestei motivări productivitatea muncii putând fi mărită .

În actualele condiții economice utilizarea completă a capacităților de producție nu ar avea alt efect decât creșterea stocurilor, deoarece producția realizată în plus nu ar avea desfacere.

La fel, pentru o retehnologizare ar trebui așteptate vremuri mai favorabile, deoarece investiția care s-ar realiza nu s-ar justifica.

Micșorarea cheltuielilor legate de calitate ar putea reprezenta o soluție, deoarece turnătoria firmei unde se produc semifabricatele, are un procent de rebut foarte mare., care influențează prețul produsului finit.

De asemenea, s-ar putea lua în calcul o micșorare cu 10% a regiei de fabricație, care ar produce efecte în lanț și ar conduce la o micșorare a costului produsului.

4.4.2 Utilizarea metodei analizei valorii pentru micșorarea costurilor unui produs

O altă metodă ce ar putea fi folosită în cazul reperului studiat este cea oferită de analiza valorii și anume de repartizare a costurilor pe funcțiile produsului, pentru a micșora apoi costurile pe funcțiile care au nejustificat o valoare prea mare.

Obiectivul prioritar care se urmărește prin folosirea analizei valorii este creșterea valorii de întrebuințare a unui produs, prin reducerea costurilor implicate de fabricarea acestuia.

Pentru a aplica această metodă începem cu determinarea funcțiilor în cazul reperului capac.

În ansamblul numit robinet cu sertar reperul capac îndeplinește mai multe funcții care se pot clasifica în funcții principale, secundare, inutile.

Conform cu principiul concepției funcționale din ingineria valorii, un anumit produs nu este definit de părți materiale , ci ca un ansamblu de de calități pe care le are datorită funcțiilor pe care le are.

Funcția este o componentă a valorii de întrebuințare pe care o are un anumit produs și este caracterizată de una sau mai multe mărimi tehnice prin care se relevă mărimea acelor însușiri ce dau valoare de întrebuințare elementară produsului analizat.

În concluzie, putem spune că pentru fiecare din calitățile aparținând unui produs ( bineînțeles că din punct de vedere teoretic) sunt o mulțime de soluții tehnice care pot fi aplicate pentru a se realiza o anumită funcție a unui produs.

Dintre toate posibilitățile prin care se poate realiza produsul, trebuie aleasă aceea care corespunde cel mai bine dotării tehnice a firmei care fabrică produsul respectiv , și care conduce la costuri cât mai mici, astfel încât să fie rentabilă din punct de vedere economic.

Funcția reprezintă deci un rezultat al proprietății produsului capabilă să satisfacă o necesitate .

Funcțiile pot fi de trei feluri:

Funcții fundamentale sau principale care sunt funcțiile ce motivează conceperea produsului

Funcții secundare sunt funcțiile efectuate de un produs, dar care sunt subordonate funcțiilor principale și care dacă ar fi eliminate nu ar împiedica îndeplinirea funcțiilor principale.

Funcțiile inutile sunt acele funcții posedate de către produs care nu conferă acestuia valoare de întrebuițare, estetică sau de schimb, și care pot fi eliminate fără riscuri.

Funcțiile reperului analizat sunt prezentate în tabelul următor.

Tabelul nr 5

Pentru a realiza optimizarea produsului se va începe cu determinarea ponderilor funcțiilor pentru a se stabili importanța relativă a acestora. Deoarece funcțiile sunt diferite, singura modalitate în care acestea se pot ierarhiza este compararea lor două câte două, folosind o matrice pătrată.

Fazele în care se determină ponderea sunt:

-atribuim tuturor funcțiilor stabilite ponderea 1 pe diagonala matricei.

-comparăm apoi funcția „coloană” cu funcția „rând”, punând în locul corespunzător din matrice

1. cifra 1 dacă considerăm funcția „coloană” mai importantă decât cea „rând”

2.avem 0 pentru cazul în care considrăm funcția „ coloană” de mai mică importanță decât funcția „rând”

În cazul când ne este greu să stabilim ce funcție este mai importantă , se aplică principiul cronologic care spune că la ponderi egale ale funcțiilor este mai importantă aceea care se realizează mai devreme pentru ca să poată fi realizată funcția globală a reperului sau produsului.

-se obțin ponderile pi ale funcțiilor în funcția totală prin însumări pe coloanele matricei

-cuantificăm și funcția globală folosind însumarea ponderilor funcțiilor componente

Ft= Σ pi (6)

Prezentăm mai jos matricea cu ajutorul căreia se stabilește importanța funcțiilor

Tabelul nr 6

F=Σ pi= 12+11+9+10+1+8+7+6+6+5+4+3+2= 84

Cost reper= 78,01 lei/ buc

Realizăm repartizarea costurilor pe funcții , după formula :

CF= pi x Cost reper / Σ pi (7)

CF1 = 12 x 78,01 / 84 =11,14 lei/funcție

CF2 = 11 x 78,01 / 84 = 10,21 lei/funcție

CF3 = 9 x 78,01 / 84 = 8,35 lei/funcție

CF4= 10 x 78,01 / 84 = 9,2 lei/funcție

CF5= 1 x 78,01 / 84 = 0,92 lei/funcție

CF6= 8 x 78,01 / 84 = 7,42 lei/funcție

CF7= 7x 78,01 / 84 = 6,50 lei/funcție

CF8= 6x 78,01 / 84 = 5,57 lei/funcție

CF9= 6x 78,01 / 84 = 5,57 lei/funcție

CF10= 5x 78,01 / 84 = 4,64 lei/funcție

CF11= 4x 78,01 / 84 = 3,71 lei/funcție

CF12= 3x 78,01 / 84 = 2,78 lei/funcție

CF13= 2x 78,01 / 84 = 1,85 lei/funcție

Știm că putem reduce costul de pe funcțiile secundare fără a afecta îndeplinirea funcțiilor produsului , iar funcțiile inutile se pot elimina.

De aceea, propunem o reducere de 20% pe funcțiile secundare și eliminarea funcției inutile F5.

Funcțiile secundare care vor avea un cost redus cu 20% sunt F8, F11,F12,F13, iar funcția inutilă , ale costuri vor fi eliminate este F5.

C1 F8= 80% x 5,57= 4,45 lei/ funcție

C1F11= 80% x 3,71= 2,96 lei/ funcție

C1F12= 80% x 2,78= 2,22 lei/ funcție

C1F13= 80% x = 1,48 lei/ funcție

Calculăm costul capacului în cazul utilizării analizei valorii.

Cost1 capac = 11,14+ 10,21+8,35+ 9,2+7,42+6,5+4,45+ 5,57+ 4,64+ 2,96+ 2,22+ 1,48=74,14lei

Diferența dintre cele două costuri este Cost capac – Cost 1 capac = 78,01 – 74,14= 3,87 lei

Rezultă că economia realizată este de 3,87 lei, prin utilizarea analizei valori în cazul reperului

capac.

Realizăm analiza valorii pentru celălalt element ce se execută în UPETROM.

Tabel nr.7

Completăm matricea privind importanța funcțiilor

Tabel nr 8

F=Σ pi= 7+6+5+4+1+3+2=28

Cost reper= 81,475lei

Realizăm repartizarea costurilor pe funcții , după formula :

CF= pi x Cost reper / Σ pi

CF1 = 7x 81,475/ 28= 20,36lei

CF2 = 6x 81,475/ 28=17,45lei

CF3= 5x 81,475/ 28=14,54lei

CF4= 4x 81,475/ 28=11,63lei

CF5= 1x 81,475/ 28=2,90 lei

CF6= 3x 81,475/ 28=8,72 lei

CF7= 2x 81,475/ 28=5,81 lei

Procedăm în același mod ca la reperul capac, reducând cu 20% costurile pe funcțiile secundare F5,F6,F7.

C1F5= 80% x 2,90= 2,32lei

C1F6= 80% x 8,72=6,97lei

C1F7= 80% x 5,81=4,64lei

Calculăm costul corpului în cazul utilizării analizei valorii.

Cost1 corp= 20,36+17,45+14,54+11,63+2,32+6,97+4,64= 77,91lei

Diferența dintre cele două costuri este Cost corp – Cost 1 corp=81,745- 77,91=3,56lei

Rezultă că economia realizată este de 3,56lei, prin utilizarea analizei valori în cazul reperului

Corp.

Întreprinderea și-a propus prin programa de producție să realizeze un număr de N= 6000 buc robineți anual.

În cazul variantei inițiale, fără analiza reperului capac,avem costul total al produsului Cost produs = 260,60 lei/buc, iar prețul produsului Preț produs =325,75 lei/ buc

Pentru varianta cu analizele la reperele capac și corp avem:

Cost 1 produs =Cost1 capac+ Cost1 corp+C2+C3+C4+ C5+ C6 +Cmontaj= 74,14 + 77,91+ 36,89+ 30,73+ 18,658+8,205 + 5,25+ 1,4=253,18lei/buc

Profit 1 = 25/ 100 x 253,18= 63,29lei/buc

Preț1 produs=253,18+63,29=316,47lei/ buc

Calculăm suma obținută de firmă din vânzarea celor 6000 de robinete, în condițile inițiale:

V = 6000x Preț produs = 6000x 325,75=1954500lei

În condițiile aplicării analizei valorii pentru reperul capac:

V1= 6000x Preț 1 produs= 6000 x 316,47=1898820lei

Diferența între cele două sume este:

V-V1= 1954500- 189882= 55680lei

Aceștia sunt bani în plus pentru firmă, corespunzători unui an de zile,ce pot fi obținuți sau prin menținerea constantă a prețului sau prin posibilitatea fabricării mai multor produse ce pot fi vândute.

CAPITOLUL V CONCLUZII

În cadrul lucrării de față am încercat să evidențiez rolul pe care îl au în economie prețurile și tarifele, importanța lor atât în macroeconomie cât și în microeconomie.

Lucrul în activitatea de stabilire a prețurilor este o mare răspundere, deoarece de mdul în care se realizează acest lucru poate să depindă succesul sau insuccesul unei activități.

Și cel mai important dintre acestea este faptul că activitatea de vânzări nu ar putea exista fără prețuri și tarife, deoarece plata primită în schimbul unei mărfi trebuie să fie cuantificată într-o modalitate oarecare.

Iar sistemul de referință în această situație este prețul stabilit pentru un bun sau serviciu, ce reprezintă o măsură care a fost dată valorii sale de cei care au obligația și răspunderea să facă acest lucru.

Deci , fără prețuri și tarife economia mondială nu ar putea să existe, deoarece trocul este în zilele de astăzi foarte dificil de realizat, datorită nivelului bunurilor care sunt schimbate în fiecare secundă pe suprafața globului.

Apariția conceptului de preț a fost o necesitate, și această noțiune a trebuit să fie inventată pentru a ușura viața oamenilor și a le da încredere că munca lor este apreciată așa cum se cuvine.

Astăzi, dacă am renunța la prețuri, am constata că haosul creat de această mișcare ar afecta întreaga planetă iar schimbul de bunuri s-ar realiza foarte greu.Dar, cum orice lucru bun este până la urmă apreciat la justa valoare, opinia mae este că prețurile nu vor dispărea niciodată.

Prețurile și tarifele sunt esențiale nu numai în microeconomie, ci și în macroeconomie, datorită lor putându-se calcula indicatori care au o importanță foarte mare pentru toate țările de pe glob.

În acest mod se pot realiza diverse statistici care au o mare importanță pentru fiecare țară în parte, care își va da seama în acest mod unde se situează în cadrul economiei mondiale.

Am analizat diverse aspecte care au legătură cu prețurile precum ar fi : conceptul de preț, funcțiile prețului, obiectivele prețului, sistemul de prețuri și tarife, modul de formare a prețurilor, strategii care se pot aplica în domeniul prețurilor etc….

De aici a reieșit importanța pe care o are utilizarea prețurilor în diferite domenii și ne referim aici la economia generală, statistică economică, marketing, distribuție și multe altele.

De la producătorul bunului și până la consumatorul final , toată lumea este interesată de prețul bunurilor, deoarece de acesta depinde succesul pe care îl va avea un produs.

În funcție de preț, unele produse explodează pur și simplu, în timp ce altele dispar de pe piață la o anumită perioadă după ce au fost lansate.

Oricare ar fi sistemul economic, în ceea ce privește prețul există două puncte de vedere,

unde cei implicați au viziuni total diferite : punctul de vedere al ofertantului și cel al

consumatorului.

În acest mod, producătorul încearcă să obțină un preț cât mai ridicat, deoarece se urmărește maximizarea profitului, însă acesta trebuie să corespundă posibilităților pe care le are consumatorul . În cealaltă calitate, cea de consumator, prețul reprezintă suma pe care ai putea să o dai pentru un produs sau pentru un serviciu, în corelație cu valoarea pe care o acorzi ofertei existente.

Pentru consumator prețul este acela care îi dă o imagine referitor la ceea ce așteaptă de la un produs.

De aici deducem că stabilirea unui preț redus nu va spori vânzările în mod automat, deoarece cumpărătorul se poate îndoi referitor la calitatea produsului, și un preț ridicat poate fi susținut dacă marca este foarte cunoscută

Prin fundamentarea prețurilor întreprinderea își propune atingerea unor obiective. Cu ajutorul obiectivelor se poate stabili finalitatea unei acțiuni, ce poate fi apreciată în două moduri, cantitativ și calitativ și ale cărei rezultate pot fi atinse într-o anumită perioadă.

Obiectivele pe care le formulează o întreprindere în privința prețului trebuie să fie compatibile cu obiectivele generale și mai ales să contribuie la realizarea obiectivelor strategice stabilite în domeniul marketingului.

Studiile demonstrează că˝ firmele au în vedere anumite obiective atunci când își fixează prețurile, chiar dacă ele nu sunt enunțate explicit. Deseori, aceste obiective sunt subînțelese din scopul general al firmei.˝(Bakerl,1997)

Stabilirea unui preț pentru produse este una dintre cel mai importante activități ale unei întreprinderi, de care depinde supraviețuirea ei și o politică inteligentă în domeniul prețurilor știe să evite dificultățile ce pot apărea în economia de piață.

Decizia în privința prețului este necesar să țină cont și de capacitatea pe care o are concurentul de a da un răspuns referitor la o schimbare de preț pe care a făcut-o altă firmă.

M.J.Thomas afirmă că ˝în mod frecvent spațiul de manevră al prețurilor este mai mic decât cel așteptat deoarece piața poate crea un bun echilibru dinamic, care tolerează doar variații reduse ale prețurilor, după care declanșează reacții de auto-corectare în rândul concurenței”( Thomas,1998)

În cazul întreprinderii analizate, mai multe greșeli efectuate de către management, între care și o politică neadecvată în domeniul prețuirilor, au condus la declinul unei firme altădată înfloritoare.

O relasare a firmei este destul de greu de realizat întrucât concurența în domeniu este deosebit de puternică iar firmele puternice dețin suficiente pârghii de a acționa pentru a-și menține pozițiile cucerite.

Cel mai important pentru o organizație este să știe cum și cu cât să își vândă marfa și ce capcane trebuie să evite pentru a rămâne competitivă pe termen lung .

Este dificil să stabilești modul în care va evolua piața în cazul unui anumit produs, sau a unei game de produse, dar marea abilitate a unui economist constă în a prevede ce tendințe vor fi pe piață și să acționezi în direcția îmbunătățirii poziției firmei pe care o reprezinți, în lupta cu firmele concurente.

De aceea, este foarte important ca teoria în ceea ce privește prețurile și tarifele să fie cunoscută, iar principiile generale să fie aplicate în special de către persoanele abilitate să facă acest lucru.

Prețul este o cărămidă pusă la baza economiei, o bază pentru cee ce se va clădi în viitor, rodul gândirii mai multor oameni.

Prețurile sunt o legătură între trecut, prezent și viitor și se bazează pe ceea ce pot și vor face oamenii pentru a avea o viață mai bună.

BIBLIOGRAFIE

1. Adumitrăchesei Ioan , Niculescu Elena ( 1998), ˝ Economie politică˝, Polirom

2. Anghelache Constantin(2000) , „România 2000-starea economică”,Ed.Economică

3.M J. Baker, “Marketing”, Societatea Științifică și Tehnică s. a., București, 1997

4 Bodea Gabriela (1999), „Sistemul economic între dezechilibre și dezvoltare”, Ed.Dacia

5.Chandler,A(1962) „Strategy and Structure”, Harper and Row

6 .Crețoiu Gh , Cornescu V, (1995) ,˝Economie politică˝, Ed.Șansa

7 Niță Dobrotă Niță (1997), Economie politica, Ed. Economica, Bucuresti

8. Friedma, Milton; Friedman, Rose, (1999)„Liber sa alegi, un punct de vedere personal”, Ed. All, Bucuresti,

9. Moga Ilie (2009),” Prețuri și concurență”, Ed.Univ.˝Lucian Blaga˝, Sibiu

10. Negucioiu Aurel(1998)(coord.), Economie politică, Vol. I, Ed. George Barițiu, Cluj Napoca,

11.Nicolescu O (1996)˝Strategii manageriale de firmă˝, Ed. Economică

12. Nicolescu O(1999), Management, Ed.Economică

13. Patriche Dumitru (1998) (coord.), Economie comercială, Ed. Economică, București

14. ThomasMJ (1998) “Manual de marketing”, Ed. CODEX, București

15. WalrasLeon (1988), Éléments d’économie pure ou Théorie de la richesse sociale, Economica, Paris

16 Lege nr 15/1990 privind reorganizarea unităților comerciale de stat, ca regii autonomie și societăți comerciale

.

17Academia de Științe a Rep.Moldova,206, Economie și sociologie, Știința

18. Constituția României, 2003, art 135,

19. Inst de Cercetări Financiare și Monetare ˝Victor Slăvescu˝,1998, Procese financiar monetare ale tranziției –probleme și dileme, Ed Alpha

Coșea Mircea , http://file.ucdc.ro/cursuri/D_1_N18_Economie_Politica_Cosea_Mircea.pdf, , accesat la data de 14.03.2014

21.Ion Plumb, Metode de cercetare a comportamentului clienților în sectorul serviciilor” , (http://um.ase.ro/no7/2.pdf, accesat la data de 20.03.2014

22. Ioan Plumb, Andreea Zamfir , Reingineria serviciilor http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap1, accesat la data de 20.03.2014

23. H.M:Raboca http://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/02/Marketing_suport_de_curs.pdf, accesat la data de 18.03.22014

Anexa 1

Fig.1 Robinet cu sertar

Fig 2Secțiune prin robinet cu sertar

BIBLIOGRAFIE

1. Adumitrăchesei Ioan , Niculescu Elena ( 1998), ˝ Economie politică˝, Polirom

2. Anghelache Constantin(2000) , „România 2000-starea economică”,Ed.Economică

3.M J. Baker, “Marketing”, Societatea Științifică și Tehnică s. a., București, 1997

4 Bodea Gabriela (1999), „Sistemul economic între dezechilibre și dezvoltare”, Ed.Dacia

5.Chandler,A(1962) „Strategy and Structure”, Harper and Row

6 .Crețoiu Gh , Cornescu V, (1995) ,˝Economie politică˝, Ed.Șansa

7 Niță Dobrotă Niță (1997), Economie politica, Ed. Economica, Bucuresti

8. Friedma, Milton; Friedman, Rose, (1999)„Liber sa alegi, un punct de vedere personal”, Ed. All, Bucuresti,

9. Moga Ilie (2009),” Prețuri și concurență”, Ed.Univ.˝Lucian Blaga˝, Sibiu

10. Negucioiu Aurel(1998)(coord.), Economie politică, Vol. I, Ed. George Barițiu, Cluj Napoca,

11.Nicolescu O (1996)˝Strategii manageriale de firmă˝, Ed. Economică

12. Nicolescu O(1999), Management, Ed.Economică

13. Patriche Dumitru (1998) (coord.), Economie comercială, Ed. Economică, București

14. ThomasMJ (1998) “Manual de marketing”, Ed. CODEX, București

15. WalrasLeon (1988), Éléments d’économie pure ou Théorie de la richesse sociale, Economica, Paris

16 Lege nr 15/1990 privind reorganizarea unităților comerciale de stat, ca regii autonomie și societăți comerciale

.

17Academia de Științe a Rep.Moldova,206, Economie și sociologie, Știința

18. Constituția României, 2003, art 135,

19. Inst de Cercetări Financiare și Monetare ˝Victor Slăvescu˝,1998, Procese financiar monetare ale tranziției –probleme și dileme, Ed Alpha

Coșea Mircea , http://file.ucdc.ro/cursuri/D_1_N18_Economie_Politica_Cosea_Mircea.pdf, , accesat la data de 14.03.2014

21.Ion Plumb, Metode de cercetare a comportamentului clienților în sectorul serviciilor” , (http://um.ase.ro/no7/2.pdf, accesat la data de 20.03.2014

22. Ioan Plumb, Andreea Zamfir , Reingineria serviciilor http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap1, accesat la data de 20.03.2014

23. H.M:Raboca http://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/02/Marketing_suport_de_curs.pdf, accesat la data de 18.03.22014