Rolul Presei Intr O Campanie Electorala

=== 02324bdb5390fac32d8bc9620bba8451a6869f40_41233_1 ===

ROLUL PRESEI ÎNTR-O CAMPANIE ELECTORALĂ

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1. Mass media – delimitări conceptuale

1.1 Mass-media – definiții

1.2 Fenomenul mass-mediei – Comunicare și influență

1.3 Macroefecte mediatice

1.4 Teoria agendarii

1.5 Teoria spiralei tăcerii

1.6 Influența mass-mediei

Capitolul 2. Mass-media și campaniile electorale

2.1 Imaginea organizației politice

2.2 Deficiențele sesizate la nivelul mass-mediei românești

2.3 Efectul mediatizării asupra vieții politice

2.4 Mediatizarea și viața politică

2.4.1 Efectele mediatizării asupra guvernanților

2.4.2 Efectele mediatizării asupra guvernaților

2.4.3 Efectele mediatizării asupra spațiului public

3 Studiu de caz

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

În societatea actuală, aflată într-o permanentă transformare, se remarcă în ultimii ani o sete tot mai mare de cunoaștere, necesitatea schimbului de informații și dreptul de a fi informat și de a informa fiind principalele motive pentru care mass-media a cunoscut o dezvoltare fără precedent.

Este deja bine cunoscut faptul că mass-media s-a transformat și ea în ultimii ani într-o forță impresionantă de mobilizare a maselor, atât intelectual cât și la nivel emoțional, multe fiind situațiile în care influențele acesteia au fost majore, fapt ce a dus și la crearea așa numitului concept de „război mediatic”.

A devenit de notorietate faptul că nu de puține ori mass-media reușește să ne influențeze și afecteze deciziile, atitudinile, părerile, reacțiile sau opiniile, ea având un impact destul de mare asupra noastră. Aflăm cam absolut tot de ce ne interesează din media (fie prin intermediul mediului online, fie de la televiziuni, fie din ziarele și revistele tipărite – al cărui număr este tot mai redus în ultimul timp) și nu de puține ori cei care ne aduc la cunoștință fapte, informații sau evenimente reușesc, subtil, să ne inducă diverse interpretări, evaluări, considerații, creându-ne în timp impresia că acestea ne aparțin, că sunt rodul minții noastre.

Și nu de puține ori experiența a demonstrat ca imaginile și informațiile bine manipulate de mass-media au putut reconstrui identități individuale sau naționale, au schimbat concepții și percepții, au modificat atitudini, păreri, ori reacții.

Mijloacele de comunicare în masă sunt, pe zi ce trece, tot mai diversificate, puterea pe care acestea o au asupra oamenilor și implicit asupra mediului social crescând exponențial, odată cu numărul celor interesați periodic de știri, informații, evenimente, actualități.

Mass-media impune și determină un sistem de valori materiale și spirituale, prin conținutul știrilor ori a emisiunilor difuzate, ea reușind să realizeze un ansamblu complex de atitudini și reacții asupra publicului larg. Știm deja că tot ce este prea mult ne obosește, că multitudinea de informații cu care suntem alimentați zilnic tinde să ne relaxeze, că ori de câte ori credem că știm totul, în realitate știm destul de puține și uneori aproape nimic.

Ca mijloc de comunicare în masă, mass-media, indiferent de specificul său, ne creează iluzia participării și implicării active în mijlocul evenimentelor. Tot ea este cea care ne oferă informațiile de care avem nevoie, prezentate în forme mai mult sau mai puțin cosmetizate, crescând sau doar alimentând nevoia noastră de nou, de scandal sau doar de implicare.

Ziarele și televiziunile cu cea mai mare audiență pe piața media sunt cele ce știu să se adapteze din mers cerințelor și preferințelor publicului larg, cu precizarea că gustul publicului se modifică permanent, fiind astfel necesare ajustări continue în structura acestora. Nici o știre, indiferent că aceasta este distribuită în presa scrisă, în televiziune sau în mediul online, nu este bine receptată de către publicul larg dacă nu este însoțită și de imagini reprezentative, imagini ce captează instantaneu atenția privitorului, ce devine astfel brusc mult mai interesat și de conținutul informațiilor.

În România anului 2016, mass-media este reprezentată de câteva ziare, agenții de presă și televiziuni de marcă, ce au demonstrat că pot concura cu succes cu orice instituție de profil de renume din lume. Evenimentele importante sunt tratate cu maximă seriozitate de jurnaliștii profesioniști, care au întotdeauna grijă ca publicul să fie informat corect și în cel mai scurt timp, cunoscut fiind faptul că cel care “dă primul știrea” se clasează în top. Și televiziunile au un rol bine definit în media românească, jurnalele acestora fiind uneori adevărate maratoane de forță, în situații neprevăzute, ce impun reactualizarea permanentă a informațiilor, vitală în menținerea ridicată a indicelui de audiență.

Iar pentru a menține trează atenția și a capta permanent interesul privitorului și al telespectatorului, edițiile online ale ziarelor și revistelor sunt permanent actualizate cu informații de ultimă oră, jurnalele de știri ale televiziunilor considerate profesioniste fiind „presărate” cu intervenții „live”, în cadrul cărora reporterii specializați intervin cu amănunte de la fața locului, dar și cu imaginile ce reflectă ideal starea de fapt.

CAPITOLUL 1. MASS MEDIA – DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1Mass-media – definiții

Prin mass-media se înțelege totalitatea mijloacelor de informare în masă, ca și comunicarea în masă, cu tot ceea ce înseamă aceasta. Alăturarea cuvântului englez „mass” (reprezentând o masă de oameni), cu cuvântul latin „media”, un plural al substantivului comun „medium” (transmițător, intermediar) a generat sinteza sui generis.

În ultima perioadă s-a remarcat o înlocuire a expresiei „mass-media” cu termenul „media”, acesta semnificând în mod simultan tehnicile de producere și de transmiterea mesajelor, multitudinea de mesaje ce sunt difuzate, dar și ansamblul așa numitor producători de mesaje.

O definiție interesantă a noțiunii mass-media ne este conferită de către cunoscutul Sergiu Tămaș, care apreciază că aceasta reprezintă un ansamblu al „mijloacelor și modalităților tehnice moderne de informare și influențare a maselor”,gruparea presei, televiziunii, radiourilor, cinematografelor, discurilor și a altor mijloace în cadrul unei singure categorii întemeindu-se pe aspectul că „toate contribuie la crearea unei culturi de masă, proprie civilizației moderne, diferită de cultura rezervată publicului instruit, cultură dobândită prin instituții de învățământ și cărți”.

Așa cum se poate observa, încă din primul citat al autorului menționat, mass media are capacitatea de a influența masele, pe lângă rolul de a difuza diverse informații publicului larg, în paralel cu transmiterea informațiilor către așa zisa audiență de masă.

Trebuie menționat aspectul că, în cadrul societății contemporane, societate ce este marcată de fluctuații permanente, un loc important în cadrul activității de guvernare, ca și în domeniul controversat și complex al politicii, este deținut de „comunicarea în masă”, și asta mai ales avându-se în vedere posibilitățile „de influențare a milioanelor de cetățeni”, ceea ce în timp a dus la o „anumită estompare a formelor tradiționale de comunicare politică”.

Atât în cadrul procesului de guvernare, cât și în domeniul dedicat politicii, în special în perioada ultimilor ani s-a remarcat o influență deosebită a mass-mediei, „un rol prioritar revenindu-i televiziunii”.

Mijloacele de comunicare în masă sunt, pe zi de trece, tot mai diversificate, puterea pe care acestea o au asupra oamenilor crescând exponențial, odată cu numărul celor interesați periodic de știri, informații, evenimente, actualități. Iar ca mijloc de comunicare în masă, mass-media, indiferent de specificul său, ne crează iluzia participării și implicării active în mijlocul evenimentelor.

Mass-media impune și determină un sistem de valori materiale și spirituale, prin conținutul știrilor și al informațiilor difuzate publicului larg aceasta reușind să realizeze un ansamblu complex de atitudini și reacții asupra acestuia. Și tot mass-media ne oferă înformațiile de care avem nevoie, prezentate în forme mai mult sau mai puțin cosmetizate, crescând sau doar alimentând nevoia noastră de nou, de scandal sau doar de implicare.

Nici o știre de presă nu este bine receptată de către publicul larg dacă ea nu este însoțită și de imagini reprezentative, nimic nu captează și fidelizează mai bine atenția unui consumator de știri decât înformația proaspătă, însoțită de imaginea „care face cât o mie de cuvinte”.

Imaginea în general, și cea pe care o regăsim în presa scrisă, în mediul online sau în televiziune, a ajuns să contribuie esențial la susținerea, întărirea sau modificarea ori crearea unor tipare în mentalul colectiv.Semnificativ este faptul cum, câteva imagini atent selecționate și incluse în cadrul unei știri din mass–media (indiferent de forma acesteia, presa scrisă, mediul online ori televiziune) pot atrage din partea opiniei publice sentimente controversate, de la respingeri la frustrări, de la ostilități la păreri antagonice.

Simțim nevoia să comunicăm, să ne împărtășim opiniile, părerile, să reacționăm, să acuzăm, să luăm atitudine. Și, în ciuda faptului că permanent acuzăm lipsa timpului în existența noastră, nu ducem lipsă de acesta când vine vorba să comentăm diverse subiecte apărute în presă, atât în mod direct (acasă, la locul de muncă, cu prietenii, etc), cât mai ales îndirect, în mediul online, unde avem și avantajul că ne putem ascunde în dosul unei identități virtuale, pe care oricând ne-o putem modifica cu destul de multă ușurință.

Diversele noțiuni, respectiv „comunicare de masă”, noțiunea „mass-media”, ca și cea a „mijloacelor de comunicare în masă” nu se întrepătrund în totalitate, ele nefiind sinonime în accepțiunea totală, motiv pentru care folosirea acestora poate genera uneori diverse confuzii.

O delimitare clară a acestor noțiuni este realizată de un specialist în domeniu, de origine franceză, acesta considerând că media „desemnează, în principiu, procesele de mediere, mijloacele de comunicare și comunicațiile de masă”.

Astfel, media este definită ca fiind totalitatea „mijloacelor de informare (comunicare)”, în vreme ce mass-media se definește ca fiind totalitatea „mijloacelo de comunicare „pentru un public larg, mijloace inventate și folosite de civilizațiile moderne și care au drept caracteristică esențială uriașa lor putere corelată cu un vast câmp de acțiune. Fără discuție că în această categorie trebuie înscrise: radiodifuziunea, televiziunea, cinematograful, presa scrisă, cartea, discursurile, benzile, casetele, videocasetele, afișajul publicitar”.

Termenul „media”, ce este definit într-un mod deosebit de către Marshall McLuhan (în lucrarea sa din anul 1964, Understanding Media: The Extensions of Man), a generat în ultimii ani diverse construcții lingvistice și chiar derivate ale sale, acestea fiind ulterior preluate în cadrul limbajului de specialitate sub forme diverse, respectiv:

Multimedia

Macromedia

Noile Media

Hypermedia

Mediatizare

Media Analysis

Mediere

În acest context, comunicarea de masă poate fi definită ca fiind ansamblul procedeelor specifice (presa scrisă, televiziune, radio, cinema ori noile media) prin intermediul cărora se poate realiza o informare complexă a publicului larg, ori prin intermediul căreia se realizează procesul comunicării către ceea ce este generic denumit „opinia publică”.

Tratarea complexului concept al „comunicării în masă” include diverse sintagme, cele mai frecvente fiind amplitudinea socială a mesajului, standardizarea consumului mediatic, simultaneitatea receptării, ca și nivelul receptivității.

Acesta este motivul pentru care deseori, în cadrul limbajului obișnuit, se folosesc expresii de genul „tehnicile de difuzare colectivă” sau „canalele de difuzare colectivă”. În aceste condiții se poate considera o redefinire a comunicării în masă, aceasta putând fi considerată o asociere a fenomenelor socio-culturale cu efectele generate de evoluția tehnologiei de ultimă generație.

Trebuie menționat faptul că, prin mijloace de comunicare, se consideră, în versiunea lui Marshall McLuhan și „cuvântul, telefonul, telegraful, scrisul”, în ciuda faptului că acestea „servesc mai curând la stabilitea de relații interpersonale decât ca emițători către marele public”.

Comunicarea de masă poate fi considerată un proces deosebit de complex, în cadrul căreia „nimic nu poate fi simplu și de la sine înțeles”.În societatea contemporană, mass-media a căpătat noi valențe și dimensiuni, ea devenind astăzi „un fel de centru gravitațional în raport cu care se poziționează toate celelalte segmente ale societății – sistemul economic, sistemul politic, sistemul ideologic, sistemul cultural, sistemul tehnologic, sistemele și subsistemele sociale”.

Și dintre toate mijoacele media, televiziunea reușește să se detașeze prin influența majoră pe care o are asupra marii majorități a populației, aceasta fiind cea care ne determină să luăm anumite decizii, să avem anumite concepte, să credem în anumite valori. Televiziunea ne oferă aproape gratis și cu un mimim de efort informații din toate domeniile, analize și comentarii, emisiuni de divertisment, știri politice, acte de violență, concepte rasiale ori sexuale, etc.

În societatea actuală, televiziunea încearcă să definească o nouă cultură, simplă și fără implicații profunde, aceasta fiind, din păcate, preferința publicului larg. Și asta deoarece un grad mai ridicat de cultură ar impune criterii mai riguoase și înalte de selectare a programelor unei televiziuni, deziderat mai greu de obținut, cu precădere în zilele noastre.

Din păcate, televiziunea contemporană se remarcă din ce în ce mai des prin multitudinea disfuncțiilor semnalate, dintre acestea enumerând:

Efemeritatea mesajului

Cronofagie

Efectele vizionării excesive

Casarea nivelului cultural

Fenomenul manipulării

Dezinformarea

Crearea falselor evenimente și a falselor vedete

Multe sunt în acest moment televiziunile ce optează pentru parazitarea funcției de informare, în principal prin mimentism mediatic. Scandalul Clinton-Lewinski poate fi cu ușurință catalogat drept o hărțuire informațională, fostul președinte al Statelor Unite ale Americii reușind să întoarcă atenția televiziunilor de la scandal doar prin exagerarea războiului din Golf.

Mimetismul mediatic, căruia i-a căzut victimă și prințesa Diana, este la modă în ultimii ani, acesta reprezentând efectul crizei de suprainformare. Practic, televiziunile par cuprinse de un fel de nebunie, se reped pe un subiect considerat de maximă importanță și presează pe acesta până în pânzele albe. Imitația informației ajunge într-un punct de delir, unde începe efectul bulgărelui de zapadă, când cu cât se vorbește mai mult despre un anumit subiect, cu atât acesta este considerat indispensabil, de neabandonat.

Apare un fel de hipnoză în rîndul televiziunilor care nu mai țin cont de deontologie, presând permanent pe subiectul respectiv. În televiziune mulți sunt jurnaliștii care în goana după senzațional, după exclusivități, ajung să imite, să copieze și să denatureze informația și respectiv adevărul. Iar un alt aspect negativ al informației este reprezentat de hiper-emoție, televiziunea având o predilecție către spectacol.

În această societate, mass-media reușește să supraviețuiască doar prin funizarea funcțiilor importante pentru aceasta, ea având „anumite consecințe directe asupra marii majorități a populației și răspunzând necesităților impuse”. În ciuda acestor aspecte, mulți au fost cei care, de-a lungul vremii s-au arătat suspicioși la adresa impactului pe care mass-media îl poate avea la nivelul marii majorități, de la Jean Jacques Rousseau (ce considera că presa este dedicată doar persoanelor ignorante), la T. J. De Santi, care aprecia că „va veni ziua când cei care produc în domeniul gândirii vor deveni surzi la mass media”.

2.2 Fenomenul mass-mediei – Comunicare și influență

Transformarea continuă a societății a atras după sine și o nevoie a dezvoltării schimbului de informații, noua dezvoltare social, ca și provocările aferenre societății contemporane impunănd un rol primordial comunicării.

În cadrul acestei noi organizări sociale, atât mass-media, cât și tehnologiile moderne de comunicare au început să dețină frecvent rolul primordial, ele fiind cele care nu doar generează coeziunea social, ci o și redefinesc. Prin intermediul mass-mediei și al tehnologiilor moderne de comunicare, diversele personae din toate colțurile lumii ajung să interacționeze unele cu altele, în paralel cu modelarea și cu transformarea identității. Și, așa cum este bine cunoscut, post-identitatea este caracterizată printr-o trecere graduală de la diversele identități unitare, la fenomenul complex al comunicării identitate, ca și la cel aferent crizelor identitate complexe.

În societatea contemporană, marea majoritate a populației reușește să își contruiască și definească identitatea „prin consumul de produse media. Identitatea devine comună pentru o anumită categorie de consumatori de media care folosesc aceleași produse și embleme” .

Autorul sus-menționat ne și explică modul în care poate fi influențată identitatea de consumul produselor media, respectiv: „vizionarea filmelor de acțiune gen Matrix, preferința pentru jocurile de calculator în rețea Nintendo, citirea revistelor moderne și a tabloidelor definesc identitatea publicului adolescent modern”. Trebuie menționat faptul că nu numai acest segment al produselor media (respective cel dedicat ficțiunii) poate influența în mod deosebit construcția identității personale, ci deseori acest fenomen se remarcă inclusiv în cazul emisiunilor standard de știri, prezentate de televiziunile generaliste.

Aceste știri, ce reușesc să aibă un impact deosebit asupra identității unei persoane, cu tot ce implică aceasta, nu pot fi incluse într-un anumit șablon, construcția modelelor diverse putând fi generată de știrile politice, de știrile sportive, de știrile de actualitate și chiar și de știrile cultural. Această modificare, restructurare, influențare la nivelul propriei identități este posibilă în condițiile actualei societăți, postmodernitatea impunând „un ritm mult mai accelerat de schimbare și de extindere a societății, identitatea este acum aproape exclusiv dictată de către mass media și devine tot mai instabilă și mai fragilă” .

Autorul consideră de asemenea că multiplicarea deosebită pe care au cunoscut-o în ultimii ani canalele de comunicare, ca și dezvoltarea posibilității de accesare a acestora de către fiecare persoană a societății postmoderne nu au fost însoțite, din păcate și de cunoașterea realității contemporane și implicit de înțelegerea acesteia.

Este bine cunoscut faptul că orice imagine și implicit crearea acesteia are în vedere efectele pe care aceasta le poate induce prin procesul complex de comunicare, creatorii de imagine urmărind în general anumite obiective prin mesajele transmise, ce se reflectă ideal prin efectul generat de comunicare.

Marea majoritate a efectelor generate într-un proces de comunicare sunt strict legate de „capacitățile fizice ale unui consumator de media”, existând însă și cazuri în care acestea variază în funcție de timpul expunerii la respectivul mesaj. Efectul comunicării ideale implică totalitatea proceselor și a consecințelor generate de receptarea diverselor mesaje, aceste procese și consecințe neputând fi atribuite decât numai strict direct actului de comunicare implicit.

În domeniul comunicării, o atenție deosebită este acordată așa numitului „efect Maletzke”, conform căruia efectul mass-mediei se definește ca fiind multitudinea „modificarile semnalate la nivel individual ori social pe care reușesc să le producă mass-media, prin intermediul tipului lor specific de mesaje”.

Caracteristicile efectului mass-media sunt diverse, respectiv:

Individul asupra căruia este exercitat efectul – ținta

Natura efectivă a efectului

Intenționalitatea respectivului effect

Durata efectului

Numeroasele studii ce s-au realizat de-a lungul anilor în domeniul efectelor generate de mass-media au fost în marea lor majoritate de tip statistic, ele evidențiind în mod ideal efectele generate de diversele mesaje ale mass-mediei la nivel individual, dar și la nivelul grupului ori a unei părți din societate.

Pe lângă acestea, s-a avut în vedere și natura efectelor comunicării, respectiv:

Dacă mesajul acesteia a fost recepționat de către publicul țintă sau nu

Dacă efectul a fost unul de natură pur cognitivă ori un efect de ordin comportamental

Variația intervalului de timp scurs din momentul emisiei mesajului și momentul înregistrării unui potențial efect

Comunicarea poate avea asupra individului mai multe tipuri de efecte, cele mai relevante fiind:

Efectele pe termen scurt – efecte resimțite până la cel mult șase zile

Efectele pe termen mediu – se resimt în intervalul 7-30 zile

Efectele pe termen lung – sunt resimțite peste 30 de zile

De asemenea, mesajul comunicării poate avea efecte pe care respectivul emitent nu le-a anticipat sau chiar nu le-a intenționat. Astfel, s-a constatat că, pe lângă efectele intenționale, comunicarea implică și diverse efecte non-intenționale. Astfel, în domeniul comunicării s-a impus și cercetarea privind modul de receptare al mesajelor transmise, aceasta având în vedere atât :

Cercetarea directă asupra acțiunii mediatice

O cercetare privind publicul receptor al mesajului

Cercetarea direct asupra acțiunii mediatice în procesul de comunicare are în vedere în principal raza acțiunii mediatice, respectiv procentul total al publicului inclus și vizat de un anume mesaj transmis. Prin cercetarea razei acțiunii mediatice se pot identifica o multitudine de informații pentru persoanele interesate, ea fiind des preferată mai ales în cadrul sectorului dedicate publicității.

Comunicarea mediatică își găsește locul într-un anumit context social, situație în care recepționarea mesajelor transmise nu poate fi privită drept un simplu fenomen de tip individual. De altfel, diversele opinii, atitudini și chiar concepții ale marii majorități sunt definite în esență de un anumit caracter social, în acest fel reușindu-se sugerarea așa numite „cultură de grup”. În acest fel, comunicarea unui mesaj în cadrul unui grup ce este potrivnic conținutul acestuia, nu poate avea ca efect nici o modificare semnificativă a opiniilor, atitudinilor ori a concepțiilor. Singurul efect ce poate fi generat la nivel de grup este acela al schimbării atitudinii în raport cu emitentul.

1.2.1 Macroefecte mediatice

De-a lungul timpului, numeroșii specialiști în domeniu au reușit să contureze trei teorii care în acest moment predomină fenomenul cercetării macroefectelor mediatice, respectiv:

Teoria agendării

Teoria spiralei tăcerii

Teoria prăpastiei cognitive – cunoaștere diferențială

Teoria agendarii

Este bine cunoscut faptul că orice public se află sub impactul permanent al unui anumit flux mediatic. Și dacă până în jurul deceniului șapte al secolului trecut specialiștii aveau în vedere studierea efectelor pe termen scurt ale comunicării, respective efectele comportamentale și efectele atitudinale, în present se au în vedere efectele pe termen lung, respective efectele sociale.

Prin intermediul comunicării mediatice se reușește o sedimentare a problemelor sociale în centrul atenției publice, restul aspectelor considerate ca fiind lipsite de importanță nefiind incluse în mesaje adresate acesteia.

Așa se face faptul că în societatea contemporană mass media este cea care fixează, impune agenda publică, ea fiind cea care generează trenduri ascendente ori trenduri descendente (în funcție de împrejurări) atât în cazul persoanelor, cât și în cel al diverselor instituții.

Sistemul de selecție îi permite mass-mediei să desemneze constant prioritatea tuturor mesajelor aflate în central atenției pentru publicul larg, în funcție de acestea remarcându-se diverse efecte atât la nivelul comportamentelor, cât și la nivelul atitudinilor.

Astfel, în ciuda faptului că, cel puțin la nivel teoretic, mass-media nu ne impune un mod de abordare, un stil de gândire, la nivel practic aceasta reușește să ne impună diversele subiecte asupra cărora în mod involuntar vom reflecta.

Raporturile complexe dintre publicul larg și mass media generează și diverse variante de agendare, respectiv:

„Agenda mediatică” – ce vizează în principal precizarea evenimentelor, ca și stabilirea unei anumite ierarhii la nivelul interesului publicului larg

„Agenda publică” – reprezintă noțiune destul de complexă, ce implică opțiiuni și forme de manifestare multiple

Teoria agendării, conform căreia publicul larg acordă o importanță deosebită subiectelor aflate în central atenției mediatice, are în vedere atât agenda mediatică, cât și agenda publică.

Un exemplu în acest sens îl poate constitui celebrul fenomen F.N.I. din anii 90, când diversele informații ce au fost vehiculate în media privind fondurile deponenților au atras sute de mii de persoane la sediile respective instituții financiare.

Trebuie precizat faptul că relația dintre publicul larg și mass-media este una de tip cauzal, media selectându-și diverse aspect pe care le bifează în propria agendă, iar publicul larg urmându-i exemplul, după un anumit interval de timp. Ulterior teoriei agendării, specialiltii au reușit să definească sensul larg al agendelor comunicării, respectiv:

O agendă personală sau agendă intrapersonală – include diverse subiecte și obiective ce sunt strict personale

O agendă interpersonală – include diverse obiective ce sunt importante în special în cazul contactelor sociale numeroase

O agendă a comunității – include numeroasele subiecte ce sunt considerate ca fiind de interes general

Teoria spiralei tăcerii

A fost elaborată în perioada anilor ‘70 de către o cercetătoare de origine germană, Noelle Neumann. Aceasta a luat în calcul dificultatea ce se semnalează în cazul identificării influenței mediatice, opinia public fiind cea care deseori îl obligă/ îi impune unei persoane să fie destul de reținută, să nu își exprime propriile opțiuni. În viziunea Noellei Neumann, persoanele au un astfel de comportament din cauza faptului că acordă o atenție deosebită opiniilor majorității.

Conform teoriei spiralei tăcerii, televiziunea este un canal de comunicare ce nu permite o selecție de tip individual. Astfel, publicul privește la televizor fără a-și pune diverse întrebări legate de subiectele prezentate. Cercetătoarea este de părere că în cazul urmăririi unei emisiuni TV, mecanismul de autoapărare al persoanei nu este activat, aceasta având un nivel destul de scăzut al gradului de selectivitate.

Psihologic vorbind, o persoană poate pune destul de greu la îndoială diverse aspecte recepționate direct, motiv pentru care televiziunea reușește să inducă publicului larg cel mai înalt nivel al manipulării. În cazul în care consumul mediatic vizează zona presei scrise (indiferent de formele acesteia), gradul de selectivitate al persoanei crește instantaneu, selectivitatea fiind la îndemâna oricui, în acest fel reușindu-se trecerea cu ușurință de la un subiect la altul.

În general, marea majoritate a persoanelor au tendința de a se alinia unui anumit current de opinie, de a face parte dintr-un anumit grup, de a fi recunoscuți în cadrul acestuia. Acesta este motivul pentru care s-a identificat și fenomenul „conformismului de grup”, o persoană exprimându-și cu mai multă tărie o idée în situația în care consideră că aceasta este împărtășită de grupul din care face parte.

Prin intermediul teoriei spiralei tăcerii s-a reușit în timp studierea diverselor influențe deosebite pe care comunicarea prin mass-media le are la nivelul publicului larg, respectiv:

O anumită teamă de izolare poate genera refuzul exprimării directe a unor opinii considerate ca fiind minoritare

Mesajele mediatice ce vizează în general același tip de subiecte pot induce, la nivelul preocupărilor publicului larg, o anumită uniformizare

O izolare a opiniilor de tip minoritar poate favoriza procesul complex al integrării sociale

Teoria creșterii diferenței de cunoaștere

Teoria prăpastiei cognitive

1.3 Influența mass-mediei

Tot mai mulți sunt specialiștii care atrag atenția că folosirea noilor mijloace aferente mass-media fără discernământ poate genera diverse efecte asupra mentalității, a logicii, dar și a memoriei populației. Și tot mulți sunt și cei care care susțin că mass-media dintr-un anumit stat se află în relație directă cu sistemul politic al acestuia, sistem ce are capacitatea de a determina marea majoritate a relațiilor ce se stabilesc între guvernul unui stat și media acesteia.

Iar primii care au reușit să evidențieze această dependență sunt considerați astăzi precursorii studiilor privind influența socială a mass-mediei. În cursul anului 1927, Harold D. Lasswell a reușit să publice un așa numit articol precursor (în versiunea cunoscutului Bernard Miege), considerat la vremea respectivă a fi un articol al propagandei politice.

Iar în anul 1948, același Harold D. Lasswell reușește să publice o „biblie” în domeniul studiului mass-mediei, The Communication of Ideas, în cadrul căreia reușește să definească într-un mod ideal acțiunea de comunicare, respectiv: „Se poate descrie convenabil o acțiune de comunicare răspunzând la următoarele întrebări:- Cine spune? Ce spune, prin ce canal, cui spune? Cu ce efect ?”.

În acest fel, studierea procesului complex al comunicării implică focalizarea asupra uneia dintre întrebările identificate de către autor, „specialistul lui cine? (comunicatorul) se aplică studiului factorilor care dau naștere comunicării și o dirijează. Această subdiviziune se numește analiza de reglare – „control analysis”. Astfel, se consideră că specialiștii implicați în studierea diverselor canale de comunicare realizează de fapt o analiză a principalelor mijloace publice de informare, așa numita „media analysis”.

Autorul a reușit să definească cel mai bine și noțiunea analizei audienței, respectiv „audience analysis”, ce se realizează în momentul în care centrul de interes se constituie din diversele persoane ce sunt influențare de diversele mijloace de informare. Această definiție este ulterior contestată de cercetătorul Elihu Katz, opinia sa fiind împărtășită și de un lider important al Școlii Frankfurt, Theodor W. Adorno.

Elihu Katz susținea că schema lui Harold D. Lasswell este destul de periculoasă pentru percepția pe care o induce asupra mass-mediei, el apreciind că aceasta are tendința de a focaliza atenția doar asupra influenței mass-mediei asupra persoanei și nu și în sens invers, respectiv a influenței pe care o au personele în cadrul mediei.

În ciuda acestor contestări, teoria lui Harold D. Lasswell privind domeniul comunicării emergente a stat și continuă să stea la baza tuturor programelor de studiu, derulate de-a lungul timpului.

Alături de Paul Lazarsfeld și de Carl Hovland, Harold D. Lasswell reușește să pună bazele abordării de tip empiric-funcțional a diverselor mijloace de comunicare în masă, ulterior mulți fiind cei care au susținut că studiul mass-mediei reprezintă o așa numită „disciplină americană”. Paul Lazarsfeld reușește să dea publicității în cursul anului 1940 lucrarea Radio and the Printed Page, ulterior el acordând o atenție deosebită studiului audienței reprezentate de mass-media, The People’s Choice. Lucrarea a devenit în timp celebră, ea reprezentând un prototip al anchetelor ce vizau diversele modificări de opinie și implicit formarea unor opinii la nivelul populației majoritare pe perioada derulării unei campanii electorale.

Ulterior, teoria lui Lasswell, Lazarsfeld și Hovland a fost preluată și dezvoltată de Charles Wright, de Robert Merton sau de Talcott Parsons, care au reușit, în urma cercetărilor realizate, să scoată în evidență fragilitatea caracteristică mass-mediei în fața unei autonomii manifestate de diverșii receptori. De asemenea, s-a reușit sublinierea rolului deținut de mass-media în cadrul procesului complex de democratizare a culturii, studiile realizate având în vedere în special numeroasele cerințe ale consumatorilor.

Iar în anul 1955, Elihu Katz reușeste să infirme diversele teorii legate de influențele deosebite manifestate de mass media, elaborând celebra teorie a glonțului magic sau teoria acului hipodermic. Elihu Katz vine chiar cu propuneri în domeniul influenței mass-mediei (two steps flow of communication) el încercând să asocieze comunicarea de masă cu comunicarea de tip interpersonal.

Indiferent de teoriile luate în calcul de-a lungul anilor de diverși specialiști, mass-media a avut și continuă să aibă o influență deosebită la nivelul maselor, manipularea fiind, cu siguranță, cel mai nociv dintre efecte.

De regulă, prin manipulare, mass-media urmărește să obțină reacții inconștiente, să ne inducă falsa impresie că știm și înțelegem tot, iar adevărul absolut este cel pe care îl percepem noi. Manipularea, dar și dezinformarea sunt ușor de realizat în televiziune, unde jurnaliști cu experiență știu care este importanța argumentelor modificate sau chiar ușor falsificate, dar și ce influență au asupra telespectatorilor adevărurile parțial aranjate, trunchiate, aranjate în secvențe false ori combinate cu mesaje de impact.

Și cel mai ușor se poate manipula în cadrul unui jurnal de știri, tocmai pentru că știrile par la prima vedere obiective, fără a lăsa loc interpretărilor. Un telespectator va fi cu atât mai interesat de o știre, de conținutul acesteia, cu cât va avea impresia că aceasta este redactată exact pe înțelesul său.

Cel mai puternic mediu de informare, dar și de manipularea maselor din cadrul mass-mediei, este televiziunea, aceasta nereușind să aibă o asemenea influență în absența imaginilor, prin care se pot modela cu destul de multă ușurință convingerile, deciziile, atitudinile și reacțiile. Puțini sunt cei care știu cu adevărat care este impactul pe care televiziunea îl are asupra telespectatorilor săi, ori cât de nocive sunt unele programe pe care le preferăm.

Despre impactul pe care mass-media îl are asupra publicului larg s-au spus și s-au scris multe, sociologul Harold Lasswell reușind să facă numeroase studii, în urma cărora a concluzionat că televiziunea are mai multe roluri:

Supraveghează – totul și pe aproape oricine, având grijă să ne informeze ori de câte ori apar informații demne de interesul public

Interpretează – își asumă menirea de analist, studiind evenimente, întâmplări, fapte, analizând efectele acestora și făcând presupuneri

Transmite – ne oferă un volum infinit de informații, menite să ne safisfacă toate gusturile, necesitățile și dorințele

CAPITOLUL 2. MASS-MEDIA ȘI CAMPANIILE ELECTORALE

În ultimele decenii s-a remarcat folosirea tot mai frecventă a diverselor mijloace de comunicare în masă de marea majoritate a oamenilor politici, în paralel cu apariția unor noi tehnici de persuasiune ce au la bază strategiile marketingului electoral.

Nici România nu face excepție, electoratul acestia fiind sub imperiul mediatizării execesive a vieții politice, fenomen ce este definit de unii specialiști ca fiind o consecință a ameliorării dialogurilor dintre guvernanți – guvernați, respectiv o regresie înregistrată la nivelul dezbaterilor democratice.

Miza deosebit de importantă, respectiv diversele canale mediatice existente (cel mai puternic fiind reprezentat de către televiziune) prin intermediul cărora cetățenii pot să fie nu doar mai bine informați, ci și mai perfecționați în viața politică.

Mass-media poate fi cu ușurință considerată ca fiind fenomenul ce influențează permanent trăirile, stările și deciziile cetățenilor, societatea fiind la rândul ei influențată destul de puternic de aceasta. Și chiar dacă mulți sunt cei care cred că presa nu poate exercita efecte asupra societății, ea reflectând doar ceea ce societatea prezintă, în realitate lucrurile stau exact pe dos. Este bine cunoscut faptul că de-a lungul vremii mass-media a devenit un fel de super-putere, ea jucând un rol primordial în multe domenii ale societății și fiind în același timp considerată un fel de „știe tot” peste tot în lume.

Din păcate, în ultimul timp tot mai multe redacții de presă au început să realizeze rolul important pe care îl au în cadrul unei societăți, căpătând conștiința propriilor valori și treptat au început să uzeze de toate mijloacele pe care le au la îndemână pentru a influența diverse medii și stări de fapt.

Multe sunt astăzi redacțiile care au ajuns să creadă că influența și puterea pe care o au asupra oamenilor se datorează modului în care știu să le expună acestora pe tapet adevărul absolut, începând astfel să emită pretenții oarecum exagerate de a-i aduce la ordine pe reprezentanții marcanți ai unei societăți.

2.1 Imaginea organizației politice

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că societatea contemporană este marcată de multitudinea imaginilor complexe, context în care diverșii specialiști în relații publice, comunicare, management, etc continuă să se preocupe constant de realizarea și dezvoltarea unei organizații politice, ca și a credibilității acesteia (cu atât mai mult în situația organizațiilor politice, unde desele scandaluri și crize generate de diverși factori le afectează serios imaginea atât acestora, cât și a liderilor/oamenilor politici).

Conceperea și dezvoltarea vizibilității, ca și a credibilității unei organizații politice se poate realiza nu doar prin conținut, luări de atitudine, forme diverse de exprimare, ci și printr-o abordare directă și eficientă a imaginii și identității respectivei organizații, indiferent de domeniul de influență al acesteia.

În contextul politic contemporan, în care „scena” politică este supusă constant nu doar jocurilor de culise, ci și „presiunilor” venite din partea unor instituții ale statului (în special D.N.A., care în ultima perioadă a trecut, întemeiat sau nu, la realizarea unei adevărate „epurări” în politică, epurare ce pare să cunoască o dezvoltare exponențială în preajma pre-campaniilor electorale).

În condițiile unei presiuni majore exercitate atât din interior, cât mai ales din exterior, organizațiile politice se văd permanent obligate să își focalizeze atenția cu precădere pe domeniul dedicat analizei și organizării la dimensiuni simbolice a activității proprii, cu accentuarea deosebită a semnificațiilor și sensurilor considerate compatibile cu așteptările ce au fost identificate prin intermediul analizei mentalului principalelor categorii de susținători, simpatizanți.

În cadrul oricărei organizații politice, imaginea reprezintă o resursă primordială indiferent de contextul alianțelor ori dimpotrivă, motiv pentru care se impune cu celeritate gestionarea acesteia cu foarte multă atenție, în acest fel reușindu-se evitarea unei deteriorări a imaginii, ce ar putea avea consecințe nebănuite, atât pe termen scurt, dar mai ales pe termen mediu și lung.

Imaginea pe care o organizație politică o are la nivel public poate fi deseori mult mai importantă decât obiectivele organizației, resursele acesteia, interesele respectivei organizații politice, dar și a scopului principal urmărit la un moment dat. Se impune a se menționa faptul că atât formarea imaginii unei organizații politice, cât și poziționarea acesteia în mentalul electoratului, ca și fidelizarea electorarului sunt considerate a fi procese complexe, cu durată îndelungată, în cadrul cărora sunt antrenate nu doar resurse financiare consistente, ci mai ales resurse umane deosebite, un rol decisiv fiind deținut de mass-media, indiferent de forma de reprezentare a acestia.

Se cunoaște faptul că imaginea pozitivă a unei organizații politice nu este una de tip imuabil, aceasta putând să sufere în orice moment diverse modificări majore, ce se datorează în principal nu doar evenimentelor externe, ci și evenimentelor interne, evenimente ce în rare situații pot fi controlabile.

În actuala societate, când se remarcă o inter-dependență fără precedent la nivelul tuturor domeniilor de activitate, companiile, instituțiile, dar mai ales organizațiile politice se confruntă constant cu diversele probleme ce sunt în principal generate de o erodare a imaginii, ale căror consecințe sunt deosebit de importante, atât la nivel extern, dar mai ales la nivel intern.

Astfel, se impune în mod constant o abordare de tip științific a imaginii unei organizații (în cazul organizațiilor politice, aceasta este condiția primordială pentru menținerea și dezvoltarea portofoliului la nivelul electoratului), mai ales datorită :

Diverselor consecințe ce derivă din cadrul proceselor contradictorii diverse, ce se remarcă în mod constant în evoluția unei organizații

Caracteristicilor contemporane specifice spațiului dedicat liberei circulații a informațiilor publice

Plurității sesizate la nivelul diverselor surse de informare

Accesului liber la informații

Afirmării libertății de expresie în cadrul mass-mediei, în mod real

Imaginea socială

Orice organizație politică (partid) ce are dimensiuni apreciabile și în interiorul căreia se derulează diverse activități complexe, depinde în mod constant de conexiunile diverse pe care aceasta le are și le întreține cu mass-media, imaginea fiind și ea cea care îi condiționează organizației, într-un mod mai mult sau mai puțin subtil, performanțele pe care aceasta le va obține nu doar în perioadele electorale, ci și între acestea.

În domeniul imaginii unei organizații politice, respectiv a imaginii unui om politic, cercetătorii obișnuiesc să susțină că aceasta reprezintă un „obiect de patrimoniu”, un exemplu demn de semnalat în acest caz putând fi imaginea Partidului Național Liberal, formațiune cu un important trecut istoric, dar a cărei imagine s-a deteriorat simțitor pe fondul absorbției fostului Partid Democrat Liberal.

Indiferent că o imagine este moștenită (cazul PNL, anterior menționat), sau că aceasta este inclusă în cadrul totalității bunurilor respectivei organizații (ar putea fi menționat cazul P.S.D., organizație politică în care, cu precădere în ultimii ani, a fost semnalată în mod constant o diminuare constantă a calității resurselor umane interne), imaginea unei organizații nu are dimensiune materiale, dar ea poate genera o importantă cotă pe piața dedicată, cu ajutorul mass-mediei.

Astfel, în situația unei imagini pozitive a organizației, se remarcă influența deosebită pe care aceasta o are în atingerea obiectivelor (vezi cazul alianței U.S.L., care a reușit să obțină un scor deosebit în alegerile din mandatul anterior), în vreme ce o imagine de tip negativ poate periclita major succesul unei organizații (vezi cazul fostului partid al ex-președintelui Traian Băsescu, PDL, care pe perioada ultimului mandat al acestuia a cunoscut o erodare fără precedent, ulterior optându-se pentru varianta „alianței” cu P.N.L., partid cu puternice rezonanțe pe scena politică românească a primei jumătăți a secolului trecur).

Numeroasele studii ce au fost realizate în ultimii ani în domeniu au reliefat faptul că în marea majoritate a cazurilor consumatorii fideli unor servicii, produse ori organizații (în cazul organizațiilor politice vorbim despre electorat) nu sesizează deosebirile majore dintre acestea și altele, incluse într-o clasă similară, în condițiile oferirii unor beneficii similare (în cadrul organizațiilor politice, se remarcă „răzgândirea” electoratului în preajma alegerilor electorale, în condițiile în care un partid opozant celui căruia acesta îi este fidel îi oferă diverse „avantaje” – un program politic cosmetizat, care îi satisface așteptările, anumite „facilități” ce pot îmbrăca forma mult-contestatei mite electorale, etc).

Ca urmare a acestui aspect s-a concluzionat faptul că respectivii consumatori își orientează preferințele și alegerile în funcție de imaginea pe care o percep despre produsele, serviciile ori organizațiile respective, imagine ce este în mod ideal percepută prin intermediul mass-mediei.

În acest fel se poate constata cu ușurință că imaginea este cea care face diferența dintre diversele caracteristici ale unei organizații politice, respectiv oameni politici, electoratul alegând o anumită organizație politică (om politic) în funcție de imaginea pe care aceasta/acesta o are – vezi cazul fostului partid al jurnalistului Dan Diaconescu, P.P.D.D.- știut fiind faptul că la baza oricărei alegeri se află o anume atitudine, atitudine ce ulterior se transformă într-o preferință.

Prin prisma aceasta, factorul imaginii unei organizații politice reprezintă un elemente primordial în cadrul procesului de menținere, dezvoltare și consolidarea electoratului, dar și în generarea unei cote de piață cât mai ridicată la nivelul scenei politice actuale, toate acestea putând fi realizate cu destul de multă ușurință prin intermediul mass-mediei.

Este cunoscut faptul că imaginea unei organizații politice nu reprezintă suma, ci sinteza diverselor dimensiuni remarcat la nivelul comportamentului electoratului, ce este determinat nu doar de orizontul așteptărilor acestuia, ci și de percepția pe care electoratul o are despre respectiva organizație politică. Tocmai din acest motiv se impune o abordare a imaginii unei organizații politice într-un mod cât mai complex la nivelul mass-mediei, cu luarea în considerație a tuturor elementelor constitutive acestei imagini, cu modul în care acestea sunt percepute de către electorat, dar și cu gradul de intensitate și de claritate aferent percepției electoratului.

Se remarcă deseori situațiile în cadrul cărora o imagine negativă de tip dominant sau care se află în proces constant de degradare determină o diminuare considerabilă nu doar a notorității organizației politice, ci și a gradului de încredere, efectele reflectându-se pe termen lung, în ciuda faptului că, oficial, în cadrul organizației respective nu se semnalează nici un fel de deficiențe.

Imaginea de sine a unei persoane politice are capacitatea de a influența în mod decisiv alegerea electoratului, datorită faptului că această imagine se impune a corespunde în mod ideal cu imaginea pe care electoratul o are despre sine. În opinia lui Roger Mucchielli, imaginea este reprezentarea „sau ideea pe care și-o formează indivizii unui mediu sau ai unui segment al publicului”datorită receptării diverselor informații ce privesc un obiect social. De asemenea, în situația imaginii se fae vorbire „despre o opinie sau despre o atitudine ale căror rădăcini sunt pentru majoritatea iraționale”.

Importanța imaginii este conferită de posibilitatea acesteia de a avea o influență deosebită atât în cadrul procesului de formare al conduitelor, cât și în cadrul procesului dedicat orientării comunicărilor sociale, prin intermediul diverselor modalități, respectiv difuzare, propagandă, ca și propagare.

Imaginea socială a unui om politic este dependentă de orizontul informațional în cadrul căruia s-a constituit, pe bună dreptate considerându-se că imaginea de sine nu există, ci doar imaginea pe care o anumită persoană o are despre un anume „produs” social, imagine ce se formează avându-se în vedere caracteristicile specifice diverșilor procesori de informații proprii.

Trebuie menționat faptul că există posibilitatea ca acești procesori de informații să fie condiționați fie de vârstă, de apartenența la o anumită organizație, de cultură, de religie, de nivelul de instruire, de sex (vezi cazul electoratului lui Ion Iliescu, respectiv Petre Roman din anii 1990), de starea pe perioada procesării.

Pentru gestionarea unei imagini în mass-media, ca și pentru transformarea definiției acesteia într-un instrument deosebit de eficient în cadrul procesului de gestionare al percepției privind o anumeorganizație politică/personalitate politică, se impune operaționalizarea definiției, în vederea permiterii obținerii diverselor consecințe practice, respectiv elaborarea metodelor dedicate gestionării imaginii.

Astfel, imaginea se definește ca fiind complexul informațional ce este generat de procesul emiterii mesajelor, mesaje ce pot fi de două tipuri, respectiv:

Mesajele ce rezultă din cadrul funcționării respectivei organizații politice

Mesajele ce sunt emise în mod deliberat în mass-media de către diversele structuri specializate – P.R. consilieri de imagine, etc

2.2 Deficiențele sesizate la nivelul mass-mediei românești

Indiferent că își desfășoară activitatea într-o redacție a unui ziar (clasic ori online) sau în cea a unei televiziuni (generaliste sau de nișă), jurnaliștii trebuie să își exercite profesia liber și independent, în conformitate cu principiile privind dreptul la informație și dreptul la o liberă exprimare, ce se regăsesc atât în Declația Universală a Drepturilor Omului și în Codul Deontologic al Jurnalistului, cât și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în Constituție.

Prin definiție, jurnaliștii sunt acele persoane care își exercită nestingheriți dreptul la liberă exprimare, aceștia realizând venituri din realizarea unor produse jurnalistice, fie ca angajați ai unor trusturi de presă, fie ca independenți. În ceea ce privește rolul și conduita profesională, drepturile dar și obligațiile jurnaliștilor, acestea sunt clar stipulate în cadrul unui Cod Deontologic, la prevederile cărora consimt liber toți jurnaliștii ce sunt membrii ai unor organizații profesionale, organizații patronale sau sindicale.

În mass-media românească interesul public este reprezentat de orice problemă care vizează modificări ale vieții comunității, pe lângă domeniul politicului fiind incluse și toate domeniile ce prezintă un interes pentru majoritatea comunității. Interesul public nu este reprezentat de percepția autorităților legată de acesta, prin interes public înțelegându-se, de exemplu și modul în care acționează instituțiile statului. În categoria interesului public major sunt incluse și toate acțiunile, gesturile, omisiunile sau declarațiile politicienilor, ale liderilor acestora și funcționarilor publici, viața acestora privată fiind de asemenea considerată de interes public în situația în care ea este relevantă în exercitarea funcției.

Din păcate, în ultima vreme, constatăm o predilecție a anumitor redacții din media românească pentru anumite subiecte, puțini fiind jurnaliștii ce nu sunt aserviți, într-un fel sau altul, politicii. Iar meseria de jurnalist a pierdut tot mai mult atât la capitolul calitate, cât și la cel al obiectivității, interesele personale sau ale managerilor trusturilor de presă fiind puse înaintea rolurilor bine delimitate ale jurnaliștilor:

Rolul de exercitare al dreptului inviolabil privind libera exprimare, în virtutea dreptului la exprimare al publicului larg

Rolul de apărător al tuturor valorilor democratice

Rolul de a se informa, de a verifica și de a comunica publicului informațiilor și faptele considerate de interes general

Rolul de a relata opiniei publice corect faptele și informațiile, opiniile personale fiind concepute și structurate cu obiectivitate

Rolul de a semnala neglijențele, neregulile și abuzurile de orice fel

Rolul de a acorda o atenție deosebită și opiniilor individuale, dar și cele ale minorităților

Așa cum remarca și Barbie Zelizer, „încercarea universitară de a profesionaliza jurnaliștii a înrăutățit lucrurile. Nu numai că le-a dat de înțeles jurnaliștilor că sunt profesioniști, indiferent dacă vor sau nu să fie, ci a și ridicat standardele necesare pentru a fi considerat jurnalist, adesea în dauna celor care practicau această meserie. Situația a generat reacții destul de uimitoare din partea jurnaliștilor, exemplificate de afirmația făcută de Ian Hargreaves, fost redactor-șef al ziarului The Independent, că în jurnalism nu este nevoie de calificări, deoarece, într-o democrație, oricine este jurnalist”.

Iar actualitatea ne confirmă această teorie, mai ales în contextul mediului online, al rețelelor de comunicare și socializare moderne, în cadrul cărora marea majoritate a informațiilor și a imaginilor ce sunt vehiculate tind din ce în ce mai mult să îmbrace forma, dar și tipicul știrilor mass-media, chiar dacă noțiunile sunt cu totul altele.

2.3 Efectul mediatizării asupra vieții politice

Campaniile electorale (și în special cele prezidențiale) ce s-au derulat după anul 1990 în România au constituit subiectul multor cercetări și studii realizate de specialiști, mare parte dintre acestea având o evoluție atipică, cu rezultate neașteptate.

Fie că vorbim de succesul neașteptat al lui Emil Constantinescu în fața liderului social democrat, Ion Iliescu (care se bucura în anul 1996 de un imens capital de imagine la nivelul țării), de performanța reușită de liderul Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor la alegerile prezidențiale din anul 2000, care a obținut în turul al doilea un rezultat apropiat de cel al fostului președinte Ion Iliescu, de răsturnarea de situație din campania electorală din anul 2004, când candidatul cu cele mai mari șanse de atunci, Adrian Năstase, a pierdut în fața ultimului înscris în cursă (după retragerea lui Teodor Stolojan) Traian Băsescu. sau de alegerile prezidențiale din anul 2009, când Mircea Geoană a fost inițial declarat câștigător, după câteva ore câștigând alegerile contracandidatul său, Traian Băsescu (ca urmare a rezultatelor venite de la secțiile de vot ale României în Paris, rezultate care au stârnit multe controverse), alegerile prezidențiale în România s-au dovedit a fi imprevizibile.

„Tiparul” s-a remarcat și cazul ultimelor alegeri prezidențiale, alegeri în care premierul social-democrat Victor Ponta a luat startul cu cele mai multe șanse, în fața nou-propulsatului în politică, Klaus Iohannis.

Nici un analist politic, nici un strateg, nici un jurnalist de carieră nu se gândea la începutul anului 2014 ca penelistul Iohannis, propulsat de potențialul candidat la alegerile prezidențiale, liderul Crin Antonescu, în eșalonul I al partidului va ajunge să îl înfrângă categoric pe Victor Ponta, care avea în spate o adevărată mașinărie de partid, cu tot ceea ce implică aceasta, de la un buget imens, la parghii nelimitate, generate de poziția ocupată de PSD la nivelul statului român.

Și totuși, în ciuda acestor aspecte, Victor Ponta a pierdut rușinos în fața liberalului Klaus Iohannis, care nu s-a remarcat nici prin „băi de mulțime”, nici prin discursuri politice și nici măcar prin aparițiile sau intervențiile din media.

Înfrângerea lui Victor Ponta s-a datorat votului masiv anti-Ponta și anti-PSD venit din diaspora, vot ce a crescut semnificativ după ce în primul tur de scrutin al alegerilor mulți au fost românii aflați peste graniță care au reclamat că nu și-au putut exprima voința politică din cauza proastei organizări a alegerilor din diaspora, organizare de care era responsabilă chiar guvernul condus până nu demult de Victor Ponta.

Putem afirma cu certitudine că, pe fondul deteriorării serioase a imaginii, generate de asocierea cu fostul președinte Traian Băsescu, de oamenii de afaceri și liderii politici cu probleme de natură penală pe care i-a agreat în prezența sa, dar și de atitudinea arogantă și sfidătoare pe care a afișat-o în nenumărate rânduri (vezi episodul „eu nici nu merg în primul tur, stau acasă, manânc semințe și mă uit la televizor. Merg direct în turul al doilea și voi câștiga”) Victor Ponta a fost „taxat” de electoratul român, mare parte dintre aceștia tineri și plecați peste graniță.

Alegerile prezidențiale din 2014 au introdus pe scena politică din România noțiunea „Partidul Facebook”, cunoscuta rețea de socializare având un rol determinant în insuccesul înregistrat de Victor Ponta. În ciuda faptului că imaginea sa s-a deteriorat constant, nici Victor Ponta și nici persoanele din anturajul său, responsabile cu imaginea și comunicarea, nu au reacționat corespunzător, aspect care s-a reflectat simțitor asupra rezultatului alegerilor.

2.3.1 Mediatizarea și viața politică

În privința efectelor pe care mediatizarea le poate avea asupra vieții politice, se remarcă îndesebi influența așa-numitei „noi comunicări” politice, care se reflectă la mai multe nivele, respectiv:

La nivelul guvernanților, ca și a complexului personalului politic, ce trebuie să aibă în vedere numeroasele modificări survenite în ultimele decenii în arta comunicării

La nivelul guvernaților, respectiv a alegătorilor – în ultima perioadă s-a remarcat sensibilizarea deosebită a acestora la mediatizarea realizată asupra vieții politice

La nivelul spațiului public – privit prin prisma locului de exprimare și schimb dedicat faptului public, în cadrul căruia intervin, pe lângă politicieni și alegătorii – cetățeni, și jurnaliștii

Prin examinarea succesivă a acestor nivele de funcționarea democrației contemporane se reușește evaluarea ponderii pe care mass-media o are în cadrul vieții politice actuale.

2.3.2 Efectele mediatizării asupra guvernanților

Revoluția mediatică remarcată îndeosebi la nivelul ultimilor ani a determinat apariția pe scena publică a unor noi persoanaje, dintre care merită amintiți:

Consilierii în problemele de comunicare

Experții în diversele sondaje din viața politică

Ca urmare a acestor apariții s-a remarcat o modificare subtanțială la nivelul meseriei politice, în paralel cu antrenarea unor noi practici de către guvernanți, aceștia reușind să asimileze în mod ideal arta de a profita din plin de mass-media, cu precădere de televiziune.

Activitatea guvernanților din societatea contemporană a suferit în ultimii ani transformări profunde, știut fiind faptul că o bună guvernare nu implică doar deliberarea, procesul deciziei și procesul acțiunii, în funcție de diverșii factori politici, sociali și economici, ce au obișnuița de a înscrie în timp acțiunea în vederea fundamentării așa numitor „acte cu greutate” (respectiv actele politice cu o rezonanță deosebit de puternică și de derabilă pe parcursul întregii cariere), ci și grija pentru maximizarea vizibilității acțiunilor, grijă pentru care este consacrată o perioadă apreciabilă comunicării.

În ultimii ani, s-au remarcat noi constrângeri la care se supun oamenii politici, acestea fiind analizate cu atenție de către Michel Rocard în lucrarea sa, Le Coeur a l-ouvrage. În opinia autorului, citat de Remy Rieffel, aceste constrângeri pot fi delimitate astfel:

Transparența – respectiv obligația nedisimulării, știut fiind faptul că mass-media impune adoptarea limbajului ce pare la prima vedere sincer

Instantaneitatea – respectiv necesitatea acționării imediate în cadrul unor evenimente, de a răspunde în mod spontan, chiar și în condițiile unei detașări insuficiente

Redundanța – respectiv datoria intervenției asupra unui aceluiași subiect, prin intermediul unor mijloace de informare multiple

Simbolizarea – respectivă căutarea emoției, în vederea dramatizării discursului, prin intermediul efectului ce este produs de așa-numitele „profeții” ori prin intermediul expresiilor ce „fac carieră”

Constrîngerile la care se supun oamenii politici sunt considerate a reprezenta riscuri deloc neglijabile, cel mai bun exemplu reprezentându-l schematizarea excesivă a diverselor declarații, ori chiar exemplul goanei după un anumit scop, respectiv goana după „lovitura de presă”.

În plus, aceste constrângeri cresc și gradul de dificultate al luării măsurilor ce sunt lipsite de popularitate și asta deoarece oameni politici sunt din ce în ce mai dependenți nu doar de sondaje, ci și de comentarii.

Constrângerile, anterior enumerate, îi încurajează pe oamenii politici să ia diverse decizii spectaculoase, multe dintre acestea fiind în detrimentul unor imperative de conducere ce sunt mai puțin scoase în evidență.

După cum se remarcă, mediatizarea activităților politice diverse impune după efecte considerabile, situație în care oamenii politici se văd puși în situația de a identifica singuri echilibrul corect dintre teatralizare și discreție.

Rolul pe care mass-media îl joacă la nivelul vieții politice generează în aceeași măsură și o modificare a diverselor condiții privind recrutarea oamenilor politici. Este cunoscut faptul că, la nivel tradițional, în cadrul unui partid politic, oamenii politici erau nevoiți să „urce” treptele în ierarhia acestuia cu multă răbdare, perioadă în care trebuiau :

Să își exercite diversele responsabilități ce le erau atribuite

Să își etaleze talentul oratoric în cadrul diverselor reuniuni, prezențe media, etc

În societatea contemporană, mass-media în general și televiziunea în mod special, are capacitatea de a exercita așa-numita „funcție de filtru”, ea urmărind criterii de selecții cu totul altele, criterii ce sunt din zi în zi tot mai diversificate, respectiv :

Menținerea imaginii

Îmbunătățirea imaginii

Prezența cât mai agreabilă pe micile ecrane

Jonglarea cu emoțiile

Jonglarea cu vocabularul

Toate aceste criterii de selecție pun în prim-planul atenției efectele de notorietate, ele având capacitatea, în diverse cazuri:

Să stimuleze/accelereze întrările în jocurile politice – se reușește construirea așa numitelor „vedete politice”

Să diminueze considerabil atât importanța unor organizații politice, cât și importanța unor aparate de partid, bine poziționate la nivelul publicului

Cum bine remarcă autorul Remy Rieffel, ajungem să asistăm la aplicarea unor selecții la nivelul oamenilor publici, în paralel cu decalajul ce se reflectă în mod tot mai pregnant între legitimitatea catodică și cea electivă.

În comparație cu legitimitatea catodică, care se sprijină îndeosebi pe arta „părerii”, ca și pe o bună stăpânire a intervențiilor la nivelul mass-mediei, legitimitatea electivă, ce este bazată pe alegerilor prin intermediul sufragiului universal, nemaifiind astfel suficientă.

Diverșii oameni politici care în mass-media „dau bine” ajung să îi eclipseze pe oamenii politici care fie nu au acces la mass-media, fie nu au capacitatea de a se apăra corespunzător în aceasta, în acest fel ajungându-se la situația în care un anumit om politic devine cu atât mai reprezentativ cu cât este mai telegenic.

Astfel, se repune pe tapet discuția dedicată sistemului democratic per ansamblu, ca și legătura care se identifică între alegerile politice de orice tip, mass-media și implicit democrația.

2.3.3 Efectele mediatizării asupra guvernaților

Se remarcă faptul că impactul pe care mediatizarea îl are asupra guvernanților este cu mult mai redus în comparație cu efectul generat la nivelul guvernaților, respectiv al cetățenilor. Numeroasele studii ce au fost realizate în domeniu au reușit să evidențieze faptul că, urmare a difuzării în mass-media (indiferent de forma acesteia de reprezentare) a diverselor informații ce privesc viața politică, se remarcă o dezvoltare deosebită a nivelului de cunoștințe pe care publicul larg îl deține în materia politicii.

Astfel, un grad de expunere în mass-media puternic are capacitatea de furniza exactitatea în cadrul procesului de perceperea pozițiilor diverse ce sunr deținute de anumiții candidați ce se confruntă în perioada diverselor alegeri, în acest fel reușindu-se stimularea dezbaterilor democratice.

Prin prisma aceasta, folosirea excesivă a mass-mediei poate fi considerată a fi un aspect deosebit de bun, deoarece, după cum remarcă și Roland Cayrol, televiziunea, ce este considerată ca fiind, în actuala societate, prima sursă de informații, reprezintă un mijloc de realizarea campaniilor de tip „inter-clasist, inter-generațional, universal”, aceasta permițând adresarea diverselor mesaje pentru categorii diferite de public, fie aceștia simpatizanți, adversari sau alegători încă indeciși.

De asemenea, acest nou mod de comunicare politică are, în opinia unor sociologi (printre care îl amintim pe Dominique Wolton) capacitatea de a favoriza o verificare permanentă la nivelul legitimității diverșilor oameni politici, ca și dezvoltarea agorei.

Prin intermediul diverselor dezbateri televizate, a anchetelor și chiar a sonajelor, aceste tehnici de comunicare moderne au rolul de a contribui în mod esențial la instaurarea așa numite democrații directe, democrație ce poate fi considerată ca fiind echivalentă cu sufragiu instantaneu, și asta datorită faptului că alegătorul-telespectator/cititor de presă are capacitatea să-și formeze opinia politică privind diversele evenimente politice ale momentului doar apăsând pe butonul telecomenzii sau accesând online diversele publicații de impact la nivelul mediului politic.

În noua sa manieră, comunicarea politică permite identificarea mult mai facilă a diverselor noi probleme contemporane, ca și dezbaterile în spațiul public, oamenii politici prezentând sub ochii tuturor telespectatorilor diversele soluții pe care ei le consideră ideale pentru a fi adoptate.

În acest fel, comunicarea politică reușește să evite o închidere a dezbaterilor politice în ea însăși, oferindu-le cetățenilor alegători posibilitatea de a-și manifesta atât opoziția, cât și dezaprobarea.

Cu toate acestea, se sesizează pericolul imposibilității realizării unei distincții între perioadele dedicate campaniilor electorale și cele în afara acestora, și asta deoarece mass-media, prin specificul său actual, reușește să „sufoce” publicul cu informații noi și foarte diverse, publicând constant nu doar sondaje politice, ci și diversele cote de popularitate. În acest fel, așa numitele „perioade de supraîncălzire simbolică” par a fi de la o zi la alta mai numeroase.

Importanța pe care o are la nivelul mediului politic mass-media se reflectă în mod deosebit și în cadrul domeniului dedicat explicării votului, știut fiind faptul că modificările de opinie se evidențiază în mod deosebit la nivelul alegătorilor indeciși.

Recenta evoluție a vieții politice a determinat, în mod esențial, o limitare, pe perioada exercitării votului, a așa numite ponderi a variabilelor clasice, respectiv:

Afilierile la un anumit partid

Afilierile la un sindicat

Diverse caracteristici socio-demografice ale alegătorilor

Diverse caracteristici culturale sau economice ale alegătorilor

Această limitare s-a realizat cu avantajarea „variabilelor de comunicare”, respectiv a imaginilor candidaților, a programelor candidaților, astfel cum acestea sunt percepute de alegători pe întreg parcursul intervențiilor pe care oamenii politici le au în mass-media.

Nu trebuie generată ideea că aceste intervenții în mass-media ar fi de tip atot-puternice, ci doar subliniat aspectul că acestea au reușit să devină elemente primordiale în cadrul procesului de elaborarea realității politice. În acest context se poate aprecia că intervențiile în mass-media au capacitatea de a participa activ la buna funcționare a spațiului public.

2.3.4 Efectele mediatizării asupra spațiului public

În topul consecințelor majore pe care mediatizarea le are la nivelul spațiului public se poziționează contribuția deosebită pe care o are mass-media în cadrul procesului de elaborare a agendei politice.

În situația în care se consideră că mass-media își exercită rolul de filtru în cadrul procesului de selectare al diverșilor oameni politici, ce au capacitatea de a interveni în dezbaterile publice, se poate aprecia că mass-media definește:

Mizele considerate a fi prioritare

Diversele evenimente considerate a fi demne pentru a reține atenția diverselor publicuri

Demn de semnalat este și faptul că în cadrul procesului de elaborare a calendarului deciziilor ce se impun a fi luate, se remarcă și interferența unor elemente precum dramatizarea, personalizarea și chiar teatralizarea.

În mod incontestabil, mass-media deține rolul legitimării ordinii de zi, ea reușind constant să o facă mult mai vizibilă în ochii cetățenilor-alegători. Astfel, mass-media nu mai reprezintă numai „oglinda actualității”, ci chiar „actorul” veșnic prezenta la nivelul vieții politice moderne.

De asemenea, și jurnaliștii sunt prezenți constant la diversele evenimente, urmând modelui cunoscutului prezentator de televiziune de la CBS, Walter Cronkite, cel care a reușit să determine celebra întâlnire dintre Begin și Sadat, la finalul căreia s-a reușit încheierea acordurilor de la Camp David (anul 1978).

Se impune de asemenea a se remarca diferenta dintre influența pe care o are televiziunea și cea determinată de radio, respectiv de presa scrisă/presa din mediul online.

Pe perioada alegerilor prezidențiale franceze din anul 1988, s-a reușit evaluarea importanței deosebite pe care o au emisiunile politice. Astfel, politicianul Francois Mitterand a preferat intervenția în presa scrisă, în defavoarea intervențiilor din televiziune, el alegând să se adreseze cetățenilor cu drept de vot din Franța prin intermediul scrisului – celebra „Scrisoare către francezi”.

Oamenii politici aleg să își definească în mod diferit strategiile, în funcție de conjuncturi și epoci, el folosind :

Televiziunea

Presa scrisă/presa online – locală, regională, națională, etc

Genurile intercalate – respectiv uzând în același timp și de televiziune, și de radio, respectiv presa scrisă/presa online

Este bine cunoscut faptul că în alcăturirea agendei politice o importanță deosebită este acordată „formatelor” diverselor emisiuni politice, ca și modurilor în care diverșii oameni politici înțeleg să intervină.

Participarea oamenilor politici în cadrul jurnalelor TV, în dezbaterile electorale, în diversele conferințe de presă sau chiar și simpla acordare a interviurilor în mass-media, generează multiple efecte similare la nivelul publicului.

Din acest considerent, diverșii responsabili politici urmâresc în mod constant diversificarea genurilor la maxim, în vederea atragerii unui număr cât mai mare de cetățeni, fără însă a-i plictisi cu „discursurile” formatate.

În acest context a fost emisă și ipoteza conform căreia jurnaliștii se supun și ei acestui principiu al alternanței, respectiv :

Unii aleg să se specializeze în diverse analize, comentarii (editoriale sau TV)

Unii optează pentru participarea la emisiunile în care se remarcă jurnaliștii politici – celebrele dezbateri

Unii optează pentru a realiza diverse anchete, reportaje, etc – investigațiile

Numeroasele exemple ce pot fi remarcate reprezintă dovada incontestabilă că de-a lungul timpului viața politică a evoluat în mod deosebit atât ca formă, cât și ca și conținut, toate acste modificări fiind realizate sub presiunea constantă a mass-mediei.

În societatea contemporană, numeroasele analize ale cercetătorilor au în vedere evaluarea diverselor interacțiuni dintre principalii „actori” ai scenei politice, respectiv politicienii, jurnaliștii și realizatorii sondajelor politice.

Relația dintre cei trei „actori” se dovedește a fi una de o complexitate deosebită, ea fiind dominată de mediatorii specializați (jurnaliști și specialiștii în sondaje), ce au reușit să îi detroneze pe oamenii politici (într-o oarecare măsură), ei devenind astfel unicii „judecători” în materia excelenței prestației publice.

Prin prisma aceasta, atât politologii și specialiștii în sondaje (prin intermediul comentariilor ce vizează studiile de opinie), cât și jurnaliștii (prin intermediul evaluării șanselor diverșilot candidați politici) reușesc să modifice substanțial chiar conținutul întregii activități politice, aceasta fiind deplasată înspre domeniul dedicat publicității politice

Mulți sunt specialiștii care apreciază că această „dominație” a mediatorului nu ar fi una de tip sistematic, ea variind în funcție de diversele conjuncturi (naționale ori internaționale) ale momentului.

În acest fel, raportul de forțe dintre politicieni, jurnaliști și realizatorii de sondaje se transformă într-unul de tip instabil, mass-media fiind considerată ca dominantă prin prisma asigurări circulației informațiilor, dar și a discursurilor.

În realitate, legitimitatea mass-mediei se dovedește a fi cu mult mai fragilă, ea nefiind supusă, precum sondajele ori oamenii politici, principiului reprezentativității. Respectiv, politicienii au capacitatea de a dispune de o libertate de manevră reală, ei nefiind numai simple „marionete” ale actualului sistem mediatic.

În acest sens se impune a fi menționate exemplele politicienilor :

Richard Nixon – care era detestat de către jurnaliști, dar a avut succes în politică în perioada 1968-1972

Jacques Delors, Edouard Balladur – prin prestația din anul 1944, excluzând influențele mass-mediei și ale sondajelor diverse

Concluzionând, se poate remarca evidenta legătură stabilită între mass-media și actuala viațî politică, care este mult mai pregantă în comparație chiar și cu ultimii ani.

Comunicarea politică actuală are capacitatea de a interveni pozitiv în cadrul unor dezbateri, în același raport cu influențele negative potențiale. În vederea menținerii virtuțiilor aferente democrației, se impune ca actuala comunicare politică să nu mai fie privită drept scop în sine (politica neimplicând doar strategii de comunicare bune), ci mijlocul ce este pus în serviciul valorilor și al idealurilor ce se impun a fi apărate permanent.

STUDIU DE CAZ

Studiul de caz al prezentei lucrări denumite „Rolul presei într-o campanie electorală” își propună să evidențieze modul în care mass-media, respectiv campaniile din media au reușit să influențeze semnificativ rezultatul alegerilor prezidențiale din anul 2014.

Societatea actuală este într-o continuă transformare, setea de cunoaștere, necesitatea schimbului de informații și dreptul de a fi informat și de a informa fiind motivele principale pentru care media a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Simțim nevoia să comunicăm, să ne împărtășim opiniile, părerile, să reacționăm, să acuzăm, să luăm atitudine. Și, în ciuda faptului că permanent acuzăm lipsa timpului în existența noastră, nu ducem lipsă de acesta când vine vorba să comentăm diverse subiecte apărute în presă, atât în mod direct (acasă, la locul de muncă, cu prietenii, etc), cât mai ales îndirect, în mediul online, unde avem și avantajul că ne putem ascunde în dosul unei identități virtuale, pe care oricând ne-o putem modifica cu destul de multă ușurință.

Forumurile diverselor site-uri, blog-uri ori televiziuni, dar și paginile de Facebook ale acestora au devenit un fel de refugiu al tuturor utilizatorilor de internet care simt nevoia să se exprime, să reacționeze, să comenteze pur și simplu sau la adresa unui subiect anume. Și poate tocmai de aceea evenimente speciale, cum sunt cele ce însoțesc declanșarea și desfășurarea unei crize, sunt atent urmărite de marea majoritate a publicului larg, acesta manifestând un interes crescut pentru tot ceea ce are legătură cu interesul său imediat.

În România, campania electorală pentru prezidențialele din anul 2014 vizând serviciile de programe audiovizuale s-a derulat în conformitate cu condițiile ce au fost stabilite de Legea nr. 370/2004 privind alegerea președintelui, cu ulterioarele modificări și completări. Acesteia i se adaugă Legea Audiovizualului (nr. 504/2002- modificată și completată), Codul de reglementare al conținutului audiovizualului, ca și Decizia CNA nr. 528/2014 privind regulile desfășurării campaniei electorale în audiovizual.

Alegerile prezidențiale din anul 2014 din România au avut loc în data de 2 noiembrie, la Biroul Electoral Central depunându-și candidaturile, până la termenul prevăzut de lege, un număr de 14 candidați, respectiv:

Victor Viorel Ponta – desemnat de către Alianța Electorală PSD-UNPR-PC. În vârstă de 42 de ani, a candidat pentru prima oară la aceasta funcție, el ocupând anterior funcția de premier în guvernul alianței anterior menționate

Klaus-Werner Iohannis – desemnat de Alianța Creștin-Liberală PNL-PDL, după retragerea fostului lider PNL, Crin Antonescu. În vârstă de 55 de ani, Iohannis, care a reușit să devină președintele României, este de profesie profesor, în ultimii 14 ani anteriori înscrierii în cursa prezidențială ocupând funcția de primar al municipiului Sibiu

Elena Udrea – candidat din partea Partidului Mișcarea Populară, a fost un lider politic marcant în perioada cât la Cotroceni s-a aflat fostul președinte Traian Băsescu, media vehiculând permanent diverse zvonuri privind o posibilă relație a celor doi. În vârstă de 41 de ani, Elena Udrea a fost cel mai tânăr candidat din campania prezidențială a a nului 2014, ea fiind foarte apreciată de către electorat în perioada anterioară crizei economice. Ulterior, în guvernul condus de Emil Boc (din care a făcut și Elena Udrea parte, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului), imaginea Elenei Udrea a început să se degradeze constant, în special din cauza măsurilor de austeritate adoptate în acea perioadă. După alegerea liderului Vasile Blaga în fruntea PDL Elena Udrea a demisionat, ulterior ea devenind liderul partidului nou înființat, Partidul Mișcarea Populară

Monica Luisa Macovei – în vîrstă de 55 de ani, a fost deseori acuzată pentru activitatea pe care a desfășurat-o în perioada regimului ceaușist, când era procuror. După alegerea lui Traian Băsescu în fruntea statului, Macovei a ocupat funcția de ministru al Justiției, ulterior reușind să devină europarlamentar. Pentru a candida la aceste alegeri parlamentare, Monica Luisa Macovei a demisionat din PDL, iar pe perioada campaniei electorale a atacat-o deseori pe fosta sa colegă de partid, Elena Udrea

Călin Popescu Tăriceanu – în vârstă de 62 de ani, a fost un lider marcant al Partidului Național Liberal, în ultima perioadă el preferând să facă un pas înapoi din eșalonul 1 al politicii. Tăriceanu a ocupat funcția de premier în perioada în care în fruntea statului se afla Traian Băsescu, cei doi având deseori diverse „contre” în public. De altfel, Tăriceanu a fost apreciat pentru modul în care a știut să-i țină piept lui Traian Băsescu, liderul liberal reacționând prompt la orice tentativă a acestuia de „dominație” politică. Desemnat președinte al Senatului, Tăriceanu a candidat la funcția de președinte al României din calitatea de independent, după neînțelegerile din PNL, care l-au determinat să părăsească PNL și să își facă o nouă formațiune politică

Teodor Meleșcanu – în vârstă de 73 de ani, a ocupat o bună perioadă funcția de director al Serviciului de Informații Externe, ca și pe cea de ministru de Externe. Ca și Călin Popescu Tăriceanu, Meleșcanu a intrat în cursa prezidențială în calitate de candidat independent.

Dan Diaconescu – în vârstă de 46 de ani, este primul ziarist de marcă (cu mare priză la public) care s-a înscris în cursa prezidențială în ultimii ani. Diaconescu a candidat la alegerile prezidențiale din partea „Partidul Poporului – Dan Diaconescu”, partid fondat chiar de el, în urma succesului repurtat la televiziunea proprie, OTV, ca urmare a mediatizării subiectului „Elodia”. Dan Diaconescu s-a aflat în centrul unor scandaluri politice, cel mai mare dintre acesta fiind generat de situația de la Oltchim.

Kelemen Hunor – în vârstă de 47 de ani, a candidat la alegerile prezidențiale din partea UDMR, el ocupând în ultima perioadă funcția de ministru al Culturii, ca și pe cea de vicepremier în guvernul condus de liderul PSD, Victor Ponta.

Szilagyi Zsolt – în vârstă de 46 de ani, a candidat din partea „Partidului Popular Maghiar din Transilvania”, el fiind fostul șef de campanie al controversatului lider Tokes Laszlo (candidat și el la alegerile prezidențiale anterioare) și ulterior șeful de cabinet al acestuia (în funcția de europarlamentar) la Bruxelles

Corneliu Vadim Tudor – în vârstă de 65 de ani, a fost un lider politic important al României, mai ales în perioada anilor 2000, când a ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, ulterior pierzând în fața fostului președinte, Ion Iliescu. A candidat din partea Partidului România Mare, partid ce a pierdut foarte mulți susținători în ultimii ani, el aflându-se pentru a cincea oară în această cursă electorală

Constantin Rotaru – în vârstă de 59 de ani, a candidat din partea Partidului Alternativa Socialistă, el fiind un cunoscut om de afaceri. Rotaru s-a mai înscris în această cursă și la alegerile din anul 2009, în anul 2007 candidând și pentru un loc în Parlamentul European

William Brânză – în vârstă de 42 de ani, a candidat din partea Partidului Ecologist Român, el fiind un apropiat al partidului condus de Emil Boc, PDL. Brânză s-a implicat activ în rândul comunităților românești de peste graniță, el ocupând ulterior un loc în Senatul României

Mirel Mircea Amariței – a candidat din partea Partidului Prodemo, al cărui lider este. De profesie avocat, Amariței a fost implicat în numeroase scandaluri, cel mai de răsunet fiind dosarul insolvenței Realitatea Media, în care avocatul este acuzat că a antedatat niște contracte de cesiune, cu scopul de a prejudicia societatea.

Gheorghe Funar – în vârstă de 65 de ani, a fost un lider marcant al Partidului România Mare, ulterior având diverse neînțelegeri cu președintele acestuia, Corneliu Vadim Tudor. Funar a ocupat și funcția de primar al municipiului Cluj Napoca, el înscriindu-se la alegerile prezidențiale ca independent

Alegerile prezidențiale din anul 2014 au dovedit influența deosebită pe care a avut-o mass-media și mediul online, în speță influența mediei în Social Media, cu rețelele de socializare (Facebook și Twitter), asupra electoratului român, cel mai mare impact fiind înregistrat la nivelul diasporei, care a schimbat major rezultatul în cursa prezidențială.

Rezultatul alegerilor a fost o reală surpriză pentru Alianța Electorală PSD-UNPR-PC, ce îl vedea drept viitor președinte al României pe liderul PSD, Victor Ponta. Aflat la conducerea Guvernului, Ponta a avut alături de el două televiziuni media deosebit de puternice, respectiv România TV și Antena 3 – care l-a susținut după arestarea liderului PC, Dan Voiculescu, și sechestrul pus de A.N.A.F.

Pe lângă acestea, Victor Ponta a dispus de un buget uriaș de campanie, ceea ce i-a permis nu doar cumpărarea unui spațiu electoral impresionant în media, ci și a unui portofoliu uriaș de materiale promoționale.

Ulterior alegerilor, mulți au fost cei care au susținut că principala greșeală care i-a adus înfrângerea lui Ponta a constat în proasta organizare a alegerilor în secțiile de votare de peste graniță.

Astfel, în turul întâi al alegerilor prezidențiale, numărul extrem de mic al secțiilor organizate pentru diaspora, insuficiența ștampilelor de vot și proasta organizare de la nivelul secțiilor au făcut ca un procent destul de ridicat din electoratul aflat peste graniță și care se prezentase la secțiile de vot să nu reușească să își exprime opțiunea politică (cele mai mari probleme au fost semnalate în Paris – capitala de unde au venit „voturile salvatoare” pentru președintele Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din 2009, dar și în Marea Britanie, Spania și Italia).

Demn de semnalat este faptul că organizarea alegerilor prezidențiale, atât la nivel național cât și peste hotare, a revenit în sarcina guvernului, guvern condus până în apropierea perioadei alegerilor de candidatul Victor Ponta.

În ciuda numeroaselor probleme semnalate în primul tur de scrutin (al căror rezultate au fost destul de strânse), guvernul nu a luat măsurile necesare, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale situația repetându-se în secțiile de votare de peste graniță.

Nemulțumirile acumulate din primul tur al alegerilor prezidențiale, când mulți români nu au putut să voteze din cauza proastei organizări, cozile de la secțiile de votare intânzându-se și pe câteva sute de metri (timpul petrecut pentru exprimarea votului fiind în unele situații și de zece ore) s-au evidențiat cel mai bine în mediul online, rețeaua de socializare Facebook tranformându-se într-o adevărată platformă anti-Ponta (imaginea candidatului fiind asociată cu cea a guvernului condus de el, guvern responsabil de organizarea alegerilor).

Astfel, sutele de mii de mesaje, dar și imagini și clipuri video postate în mediul online au accentuat la maxim starea de nemulțumire a votanților români de peste granițe, aceștia prezentându-se într-un număr extrem de mare în cel de-al doilea tur de scrutin și „sancționându-l” pe fostul premier, actual candidat, cu votul împotrivă.

Primul care a recunoscut că rezultatul alegerilor prezidențiale din anul 2014 au fost influențate major de mediul online a fost contracandidatul lui Victor Ponta, Klaus Iohannis. Fără a dispune de bugetul impresionant de campanie al Alianței PSD-UNPR-PC, fără a cumpăra spațiu publicitar impresionant și fără a ieși în public ori în media (așa cum o facea Victor Ponta), Iohannis a reușit să câștige alegerile cu ajutorul diasporei, sloganul acestuia, „România lucrului bine făcut” jucând și el un rol important în mentalul românilor plecați peste hotare.

La scurt timp de la anunțarea rezultatelor, Klaus Iohannis s-a exprimat în mediul online, mulțumindu-le utilizatorilor de Facebook, pe contul său personal, pentru spriinul acordat: „Ați scris istorie! Pentru prima dată, online-ul a făcut diferența”.

Și, într-adevăr, media, prin intervenția sa deosebită în mediul online, a influențat decisiv rezultatul alegerilor prezidențiale din România, după cum au dovedit-o ulterior statisticile. Pentru prima dată în istorie, „lupta” pentru fotoliul prezidențial nu s-a mai purtat în stradă ori în media clasică (televiziunea fiind factorul decisiv la alegerile din anul 2009), ci în mediul online, unde postările mediei, ca și ale electoratului nemulțumit au atras un val imens de nemulțumire, nemulțumire ce ulterior s-a evidențiat în votul negativ acordat liderului PSD.

La rândul său, un apropiat al candidatului Victor Ponta, deputatul Sebastian Ghiță (patronul televiziunii România TV), a reacționat destul de nepotrivit, reacția sa confirmând faptul că Victor Ponta a pierdut datorită influenței mediului online.

Ghița a declarat la scurt timp de la anunțarea rezultatelor alegerilor prezidențiale că nu a crezut că „Partidul Facebook” și „Partidul Diaspora” vor reuși să întoarcă situația în favoarea lui Klaus Iohannis.

Influența Social Media

Conform rezultatelor oficiale, liderul PSD Victor Ponta a pierdut în turul al doilea de scrutin, în fața contracandidatului său, liberalul Klaus Iohannis, prin obținerea procentului de 45% din voturi. Și asta după ce în primul tur de scrutin Iohannis a reușit să obțină doar 30,37 % din voturile electoratului.

Influența mediei în mediul online a fost una deosebită, în primul tur de scrutin făcându-și puternic simțită prezența susținătorii Monicăi Macovei. În cel de-al doilea tur al alegerilor, s-a impus electoratul din diaspora, care a postat „la foc continuu” știri, informații, imagini, clipuri video legate de modul de desfășurare al alegerilor la diversele secții de votare organizate peste graniță.

Mai mult, prin intermediul mediului online s-a reușit organizarea unor numeroase mitinguri atât în țară cât și peste hotare, fără declararea inițiatorilor, care în acest fel au reușit să rămână, cel puțin aparent, anonimi.

Transferarea campaniei electorale din mediul mass-mediei clasice în mediul online, prin intermediul rețelelor de socializare, a dus la modificarea considerabilă a percepției politice, fenomen întâlnit pentru prima oară în așa numita „Primăvară arabă”.

Un alt episod reprezentativ pentru influența mediului online în politică a fost semnalat în anul 2009, când în Republica Moldova a izbucnit așa denumita „Revoluție Twitter”, ce avea drept principal scop înlăturarea de la putere a lui Vladimir Voronin.

Interesul tot mai mare pentru rețelele de socializare, indiferent de cultură, pregătire profesională, sex sau orientare politică s-a reflectat cel mai bine în campania electorală, când activitatea la nivel de global a cunoscut o creștere de tip exponențial.

Din păcate însă, mediul online este prielnic manipulării, manipulare care se poate realiza și propaga destul de ușor, cu consecințe deosebite, atât imediate, cât și de durată. Și asta deoarece în mediul online este destul de dificil de identificat autorul unei anumite informații postate/lansate, informație care poate fi incredibil de ușor distribuită exponențial, fără nici cel mai mic mijloc de control. Iar situația devine cu adevărat critică în momentul în care această informație propagată nu este nici măcar veridică sau corectă.

Candidatul Klaus Iohannis a reușit să câștige alegerile prezidențiale din anul 2014 prin intermediul mediului online datorită faptului că strategii săi de campanie au înțeles cel mai bine că în cadrul social media controlul este deținut de electorat și nu de partidele politice, cum se întâmplă în mass-media clasică (controlul mediatic).

Spre deosebire de alte campanii electorale, în care comunicarea media clasică era controlată de jurnaliști și politicieni prin cenzurarea mesajelor, controlul și descentralizarea acestora, în mediul online această influență nu mai este posibilă.

Mesajele mediei și ale electoratului curg pur și simplu în online, sunt distribuite și apreciate, fără ca politicienii să aibă puterea de a le mai controla sau influența (eventualele comentarii postate cu un anumit scop de așa numiții „postaci” având o pondere și o influență destul de redusă). În plus, mediul online oferă mijloace nelimitate de transmiterea feedback-ului, spre deosebire de mass-media clasică.

În opinia specialiștilor, Klaus Iohannis a reușit să câștige ultimele alegeri prezidențiale datorită faptului că oamenii săi de campanie au înțeles din timp cum se poate mobiliza ideal mediul online, dar mai ales importanța electoratului, ce se poate transforma peste noapte într-un adevărat vector de imagine pentru un anumit candidat.

În campania electorală din mediul online, Iohannis a reușit să acumuleze peste un milion de fani (rețeaua de socializare Facebook), în vreme ce toate încercările lui Victor Ponta nu au reușit să îi convingă pe români să îi acorde sprijinul virtual (mai puțin de 700.000 de aprecieri pe contul de Facebook).

Mai mult, oamenii de campanie ai liderului PSD Victor Ponta nu au reușit să-i descentralizeze acestuia mesajul politic, în așa fel încât să poată ajunge să fie distribuit în cadrul tuturor nodurilor rețelei de comunicare.

În acest moment se poate afirma cu certitudine că media din mediul online a devenit mai puternică decât media clasică, alegerile prezidențiale din anul 2014 fiind o dovadă a faptului că Social Media, respectiv reprezemtarea mediei în acesta, are un cuvânt greu de spus în cazul unui candidat credibil, ce prezintă un mesaj suficient de puternic.

Și asta deoarece a crescut considerabil și numărul persoanelor care accesează contant rețelele de social media. Astfel, dacă la alegerile din anul 2009 pe principala rețea de socializare, Facebook, se semnala prezența unui număr aproximativ de 70.000 de persoane, în preajma alegerilor din 2014 numărul total al conturilor a depășit cifra de 7,2 milioane.

Victoria lui Klaus Iohannis i-a surprins total nepregătiți pe membrii alianței ACL, care nu au luat în calcul niciodată imensul val anti-Ponta venit din diaspora. Nici un politician, nici un analist, nici un strateg sau „jurnalist de partid” nu au anticipat fenomenul ce a fost dovedit ulterior „revoluțaia Facebook”. Și în vreme ce Iohannis a preferat să nu iasă în evidență prin discursurile adresate electoratului, contracandidatul său, Victor Ponta, și-a intensificat atât seria discursurilor, schimbând din mers conținutul mesajelor adresate electoratului, ceea ce a generat o creștere și mai mare a valului de antipatie.

Mai în glumă, mai în serios, în perioada celui de-a doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale circulau zvonuri precum oamenii de campanie ai lui Victor Ponta, puși în fața „Revoluției Facebook”, au avut chiar ideea de a „cumpara like-uri”, fără a înțelege complexitatea fenomenului, dar mai ales impactul acestuia la nivelul mentalului electoratului.

Însuși fostul coleg (de alianță și respectiv de partid) al celor doi contracandidați (Victor Ponta și Klaus Iohannis), Crin Antonescu, a recunoscut că șansele de câștig ale lui Iohannis erau destul de mici, în absența intervenției Social Media. Fostul lider PNL a declarat că nu se aștepta nimeni la „seismul electoral” generat de cunoscuta rețea de socializare, catalogând alegerile prezidențiale din 2014 drept niște „alegeri istorice”, ce au generat adevărate mutații pe scena politică românească.

Crin Antonescu a reușit să evidențieze și imensa greșeală pe care a făcut-o Victor Ponta după primul tur al alegerilor prezidențiale, când s-a declarat convins că îl va învinge pe Klaus Iohannis. Ambii candidați nu au luat în calcul impactul deosebit pe care Social Media îl va avea asupra rezultatelor alegerilor prezidențiale, electoratul român reacționând deosebit la postările mediei și nu numai în mediul online.

Astfel, sub influența Social Media, milioane de oameni s-au mobilizat și s-au prezentat la secțiile de votare, prezența fiind una impresionantă, comparativ cu cele înregistrate la alegerile anterioare. Votul masiv anti-Ponta sau votul anti-PSD (cum a fost numit de unii), manifestat de românii care au decis să își exprime voința politică, votând într-o zi în care erau liberi și deplasându-se în unele cazuri chiar și sute de kilometri până la puținele secții de votare organizate de guvernul român pe teritoriul altor state, a demonstrat capacitatea electoratului român de a declanșa ceea ce ulterior a fost numită „Apocalipsa electorală”.

În ceea ce privește strategia de comunicare online a câștigătorului Klaus Iohannis, aceasta a fost una curată, fără prea multe cosmetizări sau trucări de personaj, ceea ce a atras peste un milion de like-uri paginii personale a liderului politic. Strategia a inclus și distribuirea către susținătorii social media a textelor, a materialelor video și grafice, cu încurajarea inițiativelor de tip grass-roots.

În ceea ce privește demografia, strategia de comunicare online a lui Iohannis a fost concentrată în special de mobilizarea vidului de potențial (în ceea ce privea participarea la vot) pe categoria de vârstă 18-35, din mediul urban.

În ciuda faptului că strategii campaniei de comunicare online și-au propus ca principal obiectiv câștigarea nr. 1 în online – 1 milion de like-uri și reach de 5 milioane, rezultatele au fost peste așteptări, pagina de Facebook a lui Iohannis înregistrând mai mulți fani decât Angela Merkel sau Hollande, cu peste un milion de vizualizări unice la clipuri și peste 100.000 de share-uri (depășind cu mult performanțele înregistrate de paginile Facebook ale vedetelor aflate în vogă).

Spre deosebire de alți candidați, precum Elena Udrea, Monica Macovei și chiar Victor Ponta, Klaus Iohannis nu a avut pe Social Media așa numita „divizie de postaci”, în task-force fiind plasați doar patru administratori și moderatori ce aveau rolul de a disemina mesajele, de a răspunde mesajelor primite de la fani și de a media diversele comentarii.

Pe lângă aceasta, campania online Iohannis a avut un conținut de calitate, campania de Facebook Ads fiind calibrată pe micro-comunități de tip local, ca și pe grupuri de interese. Campania a fost atent structurată, ea a funcționat conform planurilor și nu sub impusul emoțiilor de moment generate de diversele fluctuații de procentaj ale candidatului, cu consolidarea brandului atipit și exluderea clișeelor și rețelelor considerate sigure, gen populims, photo ops ori star endorsement.

S-au realizat sute de vizualizări dedicate, răspunsurile în online au fost deosebit de prompte, feefback-ul foarte constructiv, departamentul comunicării online fiind total independent de restul campaniei lui Klaus Iohannis.

Mai mult, în primul tur de scrutin, în vreme ce Victor Ponta posta pe rețeaua de socializare mesaje clasice, seci, lipsite de conținut, pe pagina Social Media a lui Klaus Iohannis se puteau vizualiza în timp real imagini transmise din Marea Britanie, Paris și Torino. Acestea i-au adus candidatului în mai puțin de o săptâmână peste 200.000 de noi aprecieri, dar și procente importante pentru cursa prezidențială.

În tot acest timp, oamenii aflați în spatele campaniei lui Victor Ponta au făcut greșeli majore, printre acestea numârându-se și cea de difuzare a mesajului „Nu vă mai luați după Facebook!”.

Susținătorii lui Ponta i-au făcut acestuia mai mult rău în mediul online, mulți dintre ei intrând în conflict cu o anumită parte a electoratului pe cunoscuta rețea de socializare, după postarea unor mesaje de genul „nu mai puneți botul la propaganda de pe Facebook”. Ceea ce i-a inverșunat și mai tare pe românii ce îl simpatizau pe Iohannis din diaspora, în timp ce nehotărâții au decis să-l sancționeze pe Victor Ponta, acordându-i votul contracandidatului său.

În campania prezidențială din anul 2014 presa din online s-a intersectat destul de mult cu Social Media, după cum o reliefează și serviciul de monitorizare a rețelei de socializare, http://pro.facebrands.ro/. Astfel, în ziua alegerilor din cel de-a doilea tur de scrutin, în topul ziarelor și televiziunilor online ce au înregistrat un număr uriaș de înteracțiuni pe rețeaua de socializare Facebook s-au aflat:

www.hotnews.ro – 43 articole distribuite, 66.140 interacțiuni, 50.668 like-uri, 3.732 comentarii și 10.955 share-uri

www.gandul.info.ro – 88 articole distribuite, 48.556 interacțiuni, 33.077 like-uri, 3.705 comentarii, 11.574 share-uri

www.adevarul.ro – 50 articole distribuite, 20.473 interacțiuni

www.contributors.ro – 15 articole distribuite, 18.040 de interacțiuni

www.antena3.ro

www.stirileprotv.ro

Demn de menționat, referitor la aceasta clasificare, este faptul că Facebrands nu a avut în vedere multe pagini web importante pe scena media și politică din România.

În ceea ce privește conținutul materialelor distribuite în Social Media, ce au avut un impact deosebit la nivelul utilizatorilor, acestea nu au mai fost materiale de tip informativ ca în restul perioadei campaniei electorale sau al primului tur de scrutin, ci articole ce transmiteau îndemnul de a participa la vot, multe dintre ele fiind concepute de electoratul umilit (cel care nu reușise să voteze în primul tur de scrutin, ca și cel care pierduse mult timp la cozile formate la secțiile de votare din diaspora, din cauza proastei organizări).

În ziua turului doi de scrutin, cele mai multe interacțiuni au fost obținute, în conformitate cu monitorizarea Facebook, de un articol publicat de www.hotnews.ro, denumit „Mesajul primului român care a votat în Noua Zeelandă”. Acesta a reușit să obțină 18.401 like-uri, un număr de 1225 de comentarii și 3392 share-uri.

Primele patruzeci de articole ce au fost distribuite masiv pe Social Media în ziua turului doi al alegerilor prezidențiale nu au conținut decât un singur material ce nu avea legătură cu alegerile („Cât ne-ar costa unirea cu Republica Moldova?” – distribuit pe Facebook de www.adevarul.ro), iar din topul celor zece articole, opt conțineau diverse mesaje de mobilizare la vot scrisori deschise sau expunerea unor nemulțumiri:

Sursa capturii – http://pro.facebrands.ro/

Rezultatele alegerilor prezidențiale din toamna anului 2014 dovedesc încă o dată influența pe care o are comunicarea într-o criză de imagine, rezultatele obținute de liderul social-democrat Victor Ponta demonstrând încă o dată acest aspect.

Este bine cunoscut faptul că un rol important în cadrul managementului unei crize de imagine, este ocupat de comunicarea. O comunicare eficientă poate ușura nu numai criza în sine, dar ea poate îmbunătăți considerabil și imaginea candidatului, atât în timpul desfășurării crizei, cât și după finalizarea acesteia.

Comunicarea în situații unei crize de imagine este considerată de mulți specialiști ca fiind cea mai provocatoare și dificilă în același timp formă de comunicare, și asta deoarece într-o astfel de criză informațiile sunt destul de controversate, timpul de reacție este limitat, iar stresul și tensiunea pot atinge uneori cote alarmante.

Astfel, deciziile se iau rapid, iar măsurile impun reacții corelate cu nivelul de deteriorare al imaginii. Comunicarea în astfel de situații are rolul de a diminua eventualele efecte ale acesteia, în paralel cu menținerea sau chiar îmbunătățirea imaginii persoanei implicate, ea incluzând în general o evaluare a riscurilor nou-apărute, o planificare a comunicării, răspunsuri adecvate acțiunilor declanșatoare ale crizei, dar și reacțiilor acestora, ca și informarea publicului pe larg.

Comunicarea poate fi și forma ideală de manifestare în care o persoană poate interacționa cu mediul, în opinia lui Warren Weaver ea fiind ,,totalitatea proceselor prin intermediul cărora o minte poate să exercite influențe asupra alteia”.

Atât Victor Ponta, cât și strategii săi, nu au înțeles că într-o criză de imagine, ca cea prin care trecea el în acel moment, comunicarea este practic inevitabilă, ea desfășurându-se continuu, pe toată perioada derulării evenimentelor, cât și după finalizarea acestora, pentru consolidarea imaginii și elucidarea tuturor aspectelor de interes public.

De cele mai multe ori acest tip de comunicare implică diverse raporturi de putere între partenerii de dialog, primul care începe comunicarea preluând de cele mai multe ori și avantajul. Comunicarea depinde însă și de modul în care este concepută reacția, de timpii acesteia, dar și de percepția pe care aceasta reușește să o imprime publicului larg. În timpul comunicării într-o astfel de criză, partenerii de dialog trebuie să încerce să-și impună sau echilibreze pozițiile, fiecare ajustându-și permanent atât comportamentul cât și modul de reacție în funcție de acțiunile celuilalt.

Experiența prin care a trecut Victor Ponta la ultimele alegeri prezidențiale a demonstrat faptul că, în cadrul unei confruntări cu o criză de imagine, puțini sunt cei care reușesc să reacționeze adecvat acțiunii declanșatoare și să intervină adecvat stării de fapt.

Comunicarea în situații de criză include atât informarea publicului larg asupra stării de fapt, a motivelor (cel puțin aparente, în prima fază) care au stat la baza declanșării acesteia, a eventualelor clarificări și mențiuni ce se impun, dar și convingerea taberei adverse fie să renunțe la acțiunile sale, fie să-și cenzureze ori ajusteze comportamentul, în funcție de situație.

Liderul social-democrat nu a luat în calcul nici importanța pe care o are o comunicare directă (adaptată împrejurărilor) cu partea adversă, în speță electoratul nemulțumit, ce s-a manifestat virulent pe Facebook.

Este bine cunoscut faptul că într-o situație de criză de imagine, comunicarea are în vedere diverse strategii ce sunt elaborate fie pas cu pas (urmănd un plan anterior stabilit pentru astfel de situații), fie din mers, principalul scop fiind menținerea sau recăpătarea controlului asupra situației, oferirea unor informații cât mai corecte și mai oportune mass-mediei și publicului (în speță electoratului), dar și elaborarea și împărtășirea unor mesaje adecvate.

O comunicare eficientă și promptă are un rol vital în prevenirea furnizării informațiilor eronate și în controlul zvonurilor ce uneori pot agrava o criză de imagine, mărind și mai mult presiunea, ceea ce poate duce la o reacție în lanț.

În situația în care comunicarea se dovedește a fi una ideală și se realizează o legătură cu tabăra adversă (în speță tabăra electoratului nemulțumit), este foarte important ca mesajele transmise atât acesteia cât și presei să fie atent structurate și elaborate, abilitatea în exprimare, dar și diplomația putând avea efecte nebănuite, cu răsturnări de situații și schimbarea polilor de putere între tabere.

De asemenea, Victor Ponta a neglijat și un alt aspect foarte important în cazul comunicării în situați de criză de imagine, respectiv desemnarea persoanei care urmează să interacționeze cu tabăra adversă, dar și cu mass-media, credibilitatea, funcția și imaginea acesteia având și ele un rol determinant în soluționarea pozitivă a unei situații tensionate.

Atât mesajele transmise taberei adverse ori presei, cât și cele primite direct sau indirect pot fi sau nu codificate, ele incluzând un limbaj bine ales de autor, cu un rol și un scop bine determinat, ce la prima vedere poate părea inofensiv publicului larg. Crizele de imagine cele mai grave sunt cele generate de evenimente neprevăzute, cum a fost situația alegerilor prezidențiale, interesul mass-mediei și al opiniei publice devenind maxim în scurt timp de la propagarea informațiilor cu privire la limitarea accesului la vot în numeroase secții de votare din diaspora, ceea ce a generat o presiune maximă pe toți cei responsabili cu comunicarea în astfel de situații.

O comunicare ideală în astfel de situații impune difuzarea de informații corecte și libere, obiectiv destul de dificil de realizat în primele faze ale crizei de imagine în ascensiune. Și asta deoarece ascunderea unor informații poate genera fenomenul de declanșare al zvonurilor, care se pot propaga și dezvolta negativ foarte repede, cu prejudicii inimaginabile pentru persoana în cauza.

Atât mass-media, cât și opinia publică riscă să devină suspicioase în momentul în care bănuiesc faptul că anumite informații (vitale ori nu) nu le sunt oferite sau sunt ascunse, disimulate, efectul fiind ulterior resimțit de acestea în lipsa de credibilitate, în diverse acuzații (fondate sau nu), dar și în deteriorarea și mai gravă a imaginii.

Nu de puține ori, în situații de criză cei responsabili cu comunicarea pot greși grav fie grăbindu-se să ofere informații nu suficient verificate, fie răspunzând necorespunzător mesajelor, ceea ce s-a întâmplat și în cazul crizei de imagine a liderului PSD Victor Ponta.

Subestimarea adversarului sau a consecințelor imaginii pe care acesta și-o consolidează, preferarea răspunsurilor evazive ori a informațiilor în sensul larg (folosind limbaj de lemn), dar și graba de a reacționa fără a cântări consecințele răspunsului pe termen lung pot fi cauzele care duc la o comunicare ineficientă, defectuoasă, cu efecte resimțite în primul rând de inițiator și reflectate la nivelul imaginii, în proces de degradare continuă.

CONCLUZII

Mass-media în general (și Social Media în special) pare a fi marea familie care lasă impresia că ne primește în sânul ei pe toți, cu bune și rele, cu defecte și calități, cu idealuri și speranțe. Televiziunea și cunoscuta rețea de socializare Facebook ne creează falsa impresie că toți suntem prieteni, că toți gândim oarecum la fel, că toți avem aceleași idei, planuri, concepții, idealuri.

Mass-media reușește să-și realizeze cu succes funcția de socializare în trei trepte:

• Schimbarea atitudinii, prin captarea atenției asupra unei imagini sau mesaj

• Captarea atenției totale, ce se realizează de regulă prin imagini șoc, cu impact puternic asupra publicului

• Acceptarea informației oferite, ce se realizează în principal prin perceperea informației oferite de imaginea ori de mesajul transmis

Cea mai puternică schimbare de atitudine este realizată media cu cea mai mare credibilitate, sursa și mai ales persoana care ne transmite informația având o mare influență în mentalul colectiv. Media din România și-a făcut un obicei din a promova periodic diferite modele de comportament, ce ne sunt prezentate drept ideale, creându-ne astfel falsa impresia că idealul există. Și, involuntar, tot televiziunea este cea care ne oferă polibilitatea să ne alegem idolii, să-i criticăm, comentăm și catalogăm.

Media ne creează impresia de stabilitate, de aparținătate. Deschidem televizorul și putem urmări liniștiți emisiunea noastra preferată, ce se difuzează mereu la aceeași oră. Nu ne place ce vedem, schimbăm programul, crezând astfel că i-am sancționat sau pedepsit pe cei care nu s-au putut ridica la înalțimea aștepărilor noastre, a promisiunilor pe care credem că ni le-au făcut nou, telespectatorii lor fideli, a căror părere contează.

Ne uităm la televiziunea preferată și o vedem pe Dana Grecu luptîndu-se cu morile de vânt. Suntem liniștiți, nimic nu s-a schimbat în lipsa noastră, buletinele de știri sunt tot cu imagini șocante, la rubrica meteo de dimineață o putem admira din nou pe tânăra ce știe să se facă placută, iar posturile de nișă ne oferă posibilitatea să urmărim la nesfărșit dezbateri aprinse sau mai puțin interesante, susținute de moderatorii și invitații acestora, eternii analiști politici ce fac rondul televiziunilor seară de seară.

Experiența alegerilor prezidențiale din anul 2014 a demonstrat că monotonia poate fi destul brusc scut-circuitată de Social Media, mai ales în absența unei intervenții reale, adaptate situației semnalate.

Indiferent de gradul de pregătire pentru situații de criză al unei organizații politice, de planurile de management al unei potențiale crize sau de cele de comunicare adecvată, experiența a demonstrat că în situații limită marea majoritate a politicienilor intră în panică, se comportă atipic, percepând fapte și situații în mod diferit. Nu de puține ori, într-o situație de criză, deseori remarcată în perioada campaniilor electorale, există tendința creării unor impresii și păreri ce uneori sunt departe de cele reale, politicienii fiind copleșiti de stări de neliniște și nesiguranță legate de viitorul apropiat și de eventualele efecte pe care criza le-ar putea ulterior genera.

Gestionarea ideală a situațiilor de criză, în cadrul managementului crizelor, impune o atentă cunoaștere a tipologiei crizelor, strategiile de comunicare și răspuns elaborate ulterior având rolul de a reface imaginea și încrederea publicului. Iar criza de imagine pe care a suferit-o Victor Ponta în Social Media, ca și reacția total neadecvată a acestuia, încă din primul tur de scrutin, a evidențiat importanța managementului unei situații de criză.

Indiferent de tipul crizei, această poate avea o durată și o intensitate variabilă, în funcție de care se poate modifica substanțial sau doar parțial și modul de percepție la nivelul publicului larg. În funcție de strategiile de comunicare adoptate și implementate pe perioada unei crize, dar și de modul de reacție și răspuns la acestea, organizațiile implicate pot deveni victime, dar există și riscul de a prelua și rolul vinovaților sau chiar pe cel al eroilor.

Un rol esențial în cazul unei situații de criză este ocupat de către specialiștii în comunicare și relații publice, aceștia reușind, prin diverse tehnici și strategii, să influențeze evoluția crizei, dar și modul în care aceasta este percepută la nivelul publicului larg.

Eficiența comunicării în situații de criză este în strînsă corelație cu dinamica crizei, aceasta evoluând după diverse tipare, a căror analiză le oferă specialiștilor în comunicare oportunitatea de a reacționa în mod ideal. Prin managementul unei crize se reușește combaterea și diminuarea eventualele efecte pe care aceasta le poate produce, imaginea și reputația organizației implicate fiind cele mai des afectate.

De cele mai multe ori o criză nu apare de la sine, existând în prealabil unele semne sau semnale ce prevestesc iminența unui eveniment de acest gen. Din acest motiv este recomandat ca specialiștii responsabili cu comunicarea și cu managementul crizei să conceapă, dezvolte și să implementeze sisteme ideale vizând detectarea unor potențiale pericole de criză, toate informațiile obținute în timp trebuind să fie atent analizate și corect interpretate.

În eventualitatea că acest lucru se realizează, respectiv dacă semnalele receptate sunt corect colectate și analizate, criza poate fi prevenită, cu eliminarea potențialelor sale efecte negative. De asemenea, un rol primordial în cadrul managementului unei crize îi revine comunicării, o comunicare eficientă putând genera atât reducerea timpului de desfășurare al unei crize, cât și la imbunătățirea sau consolidarea imaginea organizației implicate, atât în timpul desfășurării crizei, cât și după finalizarea acesteia.

Comunicarea media într-o situație de criză de imagine are principalul rol de a diminua eventualele efecte ale acesteia, în paralel cu menținerea sau chiar îmbunătățirea imaginii organizației implicate, ea incluzând în general o evaluare a riscurilor nou-apărute, o planificare a comunicării, răspunsuri adecvate acțiunilor declanșatoare ale crizei, dar și reacțiilor acestora, ca și informarea publicului larg cu privire la desfășurarea evenimentelor.

În cazul unei crize, comunicarea este inevitabilă, aceasta realizându-se constant, atât pe perioada derulării evenimentelor, cât și după finalizarea acestora, când se urmărește în principal consolidarea imaginii și elucidarea tuturor aspectelor de interes public. De asemenea este foarte important ca organizația politică afectată (ce poate suferi prejudicii de natură diversă) de criză să încerce, prin intermediul unei comunicări (ce trebuie adaptată împrejurărilor) să afle cauzele, motivele acțiunilor, pretențiile, eventualele revendicări ale taberei adverse, în paralel cu aplicarea tehnicilor și metodele specifice situațiilor.

Comunicarea în situații de criză include și diverse strategii ce sunt elaborate fie pas cu pas (urmănd un plan anterior stabilit pentru astfel de situații), fie din mers, principalele scopuri constând în menținerea sau recăpătarea controlului asupra situației, oferirea unor informații cât mai corecte și mai oportune mass-mediei, dar și elaborarea și împărtășirea unor mesaje adecvate atât echipelor special constituite pe perioada crizei, cât și partenerilor de comunicare din tabăra adversă.

În situația în care comunicarea de criză se dovedește a fi una ideală, este important ca mesajele transmise să fie atent structurate și elaborate, abilitatea în exprimare, dar și diplomația putând avea efecte nebănuite, cu răsturnări de situații și schimbarea polilor de putere între tabere. De asemenea, în cazul unei situații de criză sunt foarte importante durata comunicărilor, autoritatea, dar și autenticitatea surselor de comunicare, canalele de distribuție a comunicării pe care autoritățile le au la dispoziție, interesul manifestat de opinia publică, dar și impactul informațiilor asupra publicului țintă.

O comunicare crește ca eficacitate și eficiență în funcție de acuratețea și precizia mesajelor comunicate prin intermediul mass-mediei sau pe cale oficială, discursurile oficiale având cel mai mare impact asupra opiniei publice.

BIBLIOGRAFIE

Autori români:

Delia Cristina Balaban, Flaviu Călin Rus (coordonatori), PR Trend, București, Editura Tritonic, 2007

Camelia Beciu, Politica discursivă. Practici politice într-o campanie electorală, Editura Antet, București, 1996

Cristina Coman, Relațiile publice și mass-media, Editura Polirom, Iași, 2000

M. Coman, Introducere în sistemul mass-media, Iași, Editura Polirom, 1999

David, Relații publice – garanția succesului, Ediția a II-a, București, Editura Oscar Print, 2003

Ioan Drăgan, Comunicarea. Paradigme și teorii, Editura RAO, București, 200, p. 239

Vasile Deac, Constantin Bâgu, Strategia organizației, București, Editura Eficient, 2000

M. Dinu, Comunicarea. Repere fundamentale, Editura Orizonturi, București, 2007

Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Prodomus, 2007

Marius Ghilezan, Cum să reușești în viața politică. Manual de campanie electorală, Editura Active Vision, București, 2000

Rus, Flaviu, Călin, Evoluția procesului de comunicare de la forma interpersonală la cea politică și mediatică, Editura Accent, 2005

Rus, Flaviu Călin, P.R. Politic, Editura Institutul European, Iași, 2006

S.Tămaș, Dicționar politic, București, Editura Academiei Române, 1993

Autori străini:

John M. T. Balmer, Corporate identity, corporate branding and corporate marketing. Seeing through the fog, „European Journal of Marketing”, Vol. 35, Nr. 3-4, MCB University Press, 2001

Berger,Rudolf, Gärtner, Hans-Dieter, Mathes, Reiner, Unternehmenskommunication, Editura Gabler, Frankfurt am Main, 1989.

J. Cazeneuve, La société de l' ubicuité, Paris, Editura Denoel-Gonthier, 1972

Elihu Katz, T. Liebes, Watching Dallas. The export of meaning, Editura Oxford University Press, New York, 1990

Philip Kotler, Managementul marketingului, București, Editura Teora, 1998

Melvin L. De Fleur, Sandra Ball Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Iași, Editura Polirom, 1999

Guy Lochard, Comunicarea mediatică, Editura Institul European, București, 1998, pp.57-58

Denis Mc Quail, Sven Windahl, Modele ale comunicării, pentru studiul comunicării de masă, Editura Comunicare.ro, București, 2010

Roger Mucchielli, Psychologie de la publicité et de la propagande, Paris, Librairies Techniques, 1970

Wally Olins, Despre Brand, București, Editura comunicare.ro, 2006

Remy Rieffel, Sociologia mass-media, Iași, Editura Polirom, 2008

Pierre Sorlin, Mass media, Editura Institutul European, București, 2002

Barbie Zelizer,Despre jurnalism la modul serios, traducere de R. Radu, ed. Polirom, București, 2007

Site-uri consultate :

http://pro.facebrands.ro/

www.hotnews.ro

www.adevarul.ro

www.contributors.ro

www.gandul.info.ro

www.antena3.ro

www.stirileprotv.ro

Legislație consultată :

Legea nr. 370/2004 privind alegerea președintelui, cu ulterioarele modificări și completări Legea Audiovizualului nr. 504/2002- modificată și completată

Codul de reglementare al conținutului audiovizualului

Decizia CNA nr. 528/2014 privind regulile desfășurării campaniei electorale în audiovizual.