Rolul Presei Culturale In Dezvoltarea Societatii
Tema proiectului de licență
Rolul presei culturale în dezvoltarea societății. Studiu de caz: Săptămânalul ,,Literatura și Arta”
(The Role of the Cultural Media in Social Development.
Case Study: The Weekly ,,Literatura și Arta”)
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I.
ABORDĂRI TEORETICO-CONCEPTUALE
ALE PRESEI CULTURALE: REALITĂȚI ȘI PERSPECTIVE
Locul și rolul presei culturale în societatea contemporană
Internetul – salvatorul presei culturale
Genurile jurnalismului cultural: interviul, recenzia,
reportajul, comentariul
CAPITOLUL II.
STUDIU DE CAZ: SĂPTĂMÂNALUL LITERATURA ȘI ARTA
2.1. Prezentarea săptămânalului Literatura și Arta
2.2. Analiza publicațiilor personale
2.3. Experiența în timpul stagiului de practică: dificultăți și facilități
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța cercetării proiectului de licență cred că rezultă din capacitatea culturii de a elucida cele mai bune aspecte a tradițiilor, obiceiurilor și a modului de gândire a unui popor.
Am observat în urma cercetării mele că pe parcursul dezvoltării societății mulți autori din diferite domenii, cum ar fi sociologie, filosofie, antropologie și folclor, au fost preocupați de definirea conceptului de cultură, însă până în prezent nu atestăm o definiție unanim acceptată.
Putem afirma că cultura reprezintă totalitatea de idei și valori ce au fost dobândite de om, fiind rezultatul dorinței de cunoaștere asupra lumii. Având în vedere că societatea este în permanentă dezvoltare, toate modelele care au sprijinit cultura în trecut, la etapa actuală au nevoie de o reactualizare pentru a corespunde noilor standarde. Astfel, pot spune că locul și rolul culturii au căpătat o importanță primordială fiind un motor complex de transmitere a modelelor de comportament obținute pe parcursul evoluției. Acest motor flexibil fiind denumit în prezent presa culturală, care are ca scop principal de a informa societatea, de a crea spiritul critic receptorului și de a forma un mod de gândire estetic. Aportul educativ al presei culturale se realizează prin transmiterea de informații, impunerea de valori, atitudini, modele comportamentale.
Am observat că dorința de preluare a informației imediat, fluxul abundent a reclamelor sau lupta pentru raiting face ca un jurnalist cultural să-și schimbe funcția. Acesta nu mai este un simplu critic, pe lângă abilitățile unui bun jurnalist, ar trebui să mai aibă și o bună pregătire în sociologie, artă, istorie, etică, literatură universală, deoarece anume jurnaliștii erudiți pot face lumină și orienta oamenii în termenii de cultură. Persoana care alege această profesie ar trebui să contamineze oamenii cu pasiunea lor pentru artă, acesta este obligat să ofere instrumente pentru oameni, astfel încât aceștia să poată profita din plin de cultura lor.
Trebuie să fim foarte atenți, pentru că cel mai mare risc, odată cu apariția noilor media, este că uneori se poate improviza jurnalismul cultural, mai ales cu speciile redacționale de opinie. Putem cu ușurință observa că sunt în scădere numărul de materiale care într-adevăr au o greutate critică, nu sunt doar simple opinii.
Scopul principal al acestui proiect de licență urmărește să explice abordările teoretico-conceptuale ale presei culturale și rolul acesteia în dezvoltarea societății culturale. Am încercat să definesc legătura dintre jurnalismul cultural și nivelul de cultură a oamenilor, și am dedus că sunt două lucruri cu sensuri complementare, care au și o legătură de interdependență. Cu cât crește nivelul unuia, cu atât se va dezvolta și nivelul celuilalt.
În urma experienței mele la Literatura și Arta am înțeles un lucru benefic, că jurnaliștii din domeniul cultural, nu trebuie doar să ofere câteva anunțuri simple în presă și să formeze o agendă culurală, este nevoie și să explice de ce omului i-ar face plăcere să meargă la un teatru. Astfel, noi, jurnaliștii le putem educa în personalitatea lor dragostea culturală. Noi, jurnaliștii trebuie să spunem adevărul, însă și asta este o artă. Nimic nu cere mai multă prudență ca adevărul, uneori nu toate adevărurile trebuie rostite, unele pentru că ne privesc prea mult pe noi, iar altele pentră că privesc prea mult pe alții.
În urma stagierii am înțeles că calitatea unui bun jurnalist este și politețea, pentru că este o parte integră din cultura unui om. Astfel, doar cei politicoși vor avea de câștigat, nu vor provoca neplăceri echipei întregi în urma comportamentului său și vor crea multe relații de încredere cu sursele sale. Pe lângă toate aceste calități, important este și stilul pe care îl are cel care scrie și rolul pe care dorește acesta să îl aibă în activitatea sa profesională.
Cristian Tabără, în Observatorul Cultural, România, afirmă că: Jurnalismul cultural ar trebui să se ocupe, gândesc eu, cu „propagarea culturii în mase“, pe înțelesul maselor, dar la un standard ridicat. Fiind de accord că presa are funcția de a educa cititorul, nu pot afirma că asta ne dă dreptul să confundăm funcția dată cu o emancipare a cuvintelor și formarea unui text lipsit de claritate. În cazul Republicii Moldova doar profesorii citesc Literatura și Arta sau Contrafort și înțeleg ce este scris.
În articolul Mircea Dinescu sau gravitatea ludicului,de Iulian Boldea evidențiez un exemplu relevant: Eticul devine acum preponderent, intransigența se preschimbă în atitudine privilegiată, iar insurgența e aproape instituționalizată. Sunt convinsă că un cetățean simplu nu ar înțelege dacă ar citi. Greșeala cea mai mare pe care o fac reporterii presei din Moldova este că nu se gândesc pentru cine scriu, sau mai degrabă, scriu doar pentru un segment de public. Poate scriu doar pentru profesori, oameni de știință, doar pentru cei care au o cultură vastă, însă cum îi educăm pe cei care doresc să se culturalizeze cu ajutorul presei culturale. Citind o singură dată un om cu un nivel mediu de cultură o revistă în care de pe o pagină înțelege doar câteva cuvinte, trebuie să fim siguri că a doua oară nu o mai citește.
Drept urmare, rezultă că nu se citesc astfel de ziare, iar dacă nu se citește ziarul, ce urmează? Corect, ziarul nu mai trăiește, în sens că nu mai este editat. Iar dacă nu se face un jurnalism cultural de calitate, atunci nu avem de unde pretinde ca oamenii de rând să iubească teatru, opera, lectura, nemaivorbind să o mai și cunoască. Iar când spun jurnalism de calitate mă refer la o presă care să scrie pentru toți, cât mai concis posibil, cât mai des și cât mai pe înțelesul tuturor. Materialele jurnalistice trebuie să conțină credibilitate, stil incofundabil, putere de convingere, observație critică și dibăcie argumentativă.
Structura proiectului este alcătuită din introducere, două capitole – partea teoretică care cuprinde trei subcapitale și partea practică având patru subcapitole, fiind finalizată de concluzie și bibliografie, care a constituit un real suport în cercetarea acestui proiect de licență.
Primul capitol l-am intitulat Abordări teoretico-conceptuale ale presei culturale: realități și perspective, care include cercetarea teoretico-conceptuală a jurnalismului cultural și prezentarea evoluției istorice. De asemenea, am prezentat rolul presei culturale în dezvoltarea societății și recunoașterea unui salvator, identificând unele specii redacționale care au o importanță majoră în presa culturală, de exemplu interviul, recenzia, reportajul și comentariul.
Al doilea capitol se intitulează: Studiu de caz: Săptămânalul Literatura și Arta, care include o descriere a hebdomadarului, aici am prezentat rolul acestui săptămânal în istoria Moldovei, dar și nivelul la care se află în prezent, cu referire la experiența personală în timpul stagiului practic, prezentând dificultățile și facilitățile întâlnite pe parcurs. La final am anexat materialele colaborării mele cu publicația Literatura și Arta.
CAPITOLUL I.
ABORDĂRI TEORETICO-CONCEPTUALE
ALE PRESEI CULTURALE ÎN DEZVOLTAREA SOCIETĂȚII
În acest capitol am supus analizei presa culturală, evoluția ei pe parcursul ultimilor decenii, locul și rolul jurnalismului cultural în diferite perioade. Am prezentat un salvator al presei culturale aflate în impas și unele specii redacționale ale acestui gen de presă.
1.1. Locul și rolul presei culturale în societatea contemporană
Mass-media, în prezent, reprezintă în opinia lui Mihai Coman un fel de centru gravitațional în raport cu care se poziționează toate celelalte segmente ale societății: sistemul economic, sistemul politic, sistemul ideologic, sistemul cultural, sistemul tehnologic și subsistemele sociale.
Studiile despre mass-media s-au mărit considerabil, mai ales în contextul când acestea au devenit industrii importante în societatea modernă. Astfel, cercetători bine instruiți realizează diferite analize asupra mediilor de comunicare. Însă, cercetarea nu are o istorie prea lungă. Ultimile trei decenii au avut ca obiectiv principal identificarea puterii, efectele, locul și rolul pe care îl are presa culturală în societatea contemporană.
În 1977 UNESCO dorește să realizeze un studiu despre problemele apărute în urma generalizării comunicării la scară planetară. Astfel, se înființează comisia Bride, condusă de Sean Mac Bride. Raportul care l-a prezentat această comisie în 1980 a produs o mulțime de controverse din partea a două state- SUA și Anglia. Intitulat Mai multe voci, o singură lume, raportul relevă rolul jucat de societățile multinaționale asupra comunității internaționale. Comisia Bride subliniază ideea că prin intermediul pieței comunicării aceste societăți vând produse de consum socioculturale, idei, gusturi, preferințe și credințe. Adică, au puterea de interveni în comercializarea culturii și sunt în stare să modifice orientarea socioculturală a unei societăți în ansamblul său [2, p.11].
În această ordine de idei, se poate de confirmat că puterea presei este enormă, iar noi suntem dependenți de această putere. Apoi, cum totul comunică, iar societatea noastră este numită societate de comunicare sau societate informațională, astfel cum susține și Lucien Sfez, scriitor francez, comunicarea reprezintă deja substanța societății [ibedem, p.35].
Semnificația, locul și funcțiile presei sunt studiate intens în toate țările democratice, unde i se recunoaște drepturile de a informa, comenta și critica. În modul acesta, presa capătă titlu de centru vital al vieții publice. În 1947, în SUA Comisia Libertății Presei publică raportul O presă liberă și responsabilă, care a generat definirea funcțiilor presei. Aceasta a precizat următoarele funcții: relatarea veridică a evenimentelor, media e un forum pentru comentarii, presa trebuie să reflecte egal grupurile societății, prezentarea valorilor pe care le are societatea, presa trebuie să asigure accesul la informațiile curente. Însă, din anii 1960 au existat cercetători, precum Joseph Klapper, fondatorul studiului efectelor mass-media, care au afirmat că rolul mijloacelor de informare este, mai degrabă, de a întări comportamentele, decât de a le schimba.
Rolul mass media a fost sesizat încă din 1940 datorită studiilor lui Paul Lazarsfeld, cercetător american, care s-a preocupat de impactul radioului și presei scrise. Iar între 1948 și 1950 împreună cu Harold D.Lasswell și R.K.Merton enunță primele definiții ale funcțiilor pe care le are mass-media. În viziunea lui Lasswell funcțiile mass-media are trei componente de bază: 1) funcția de supraveghere a mediului; 2) interpretarea informației; 3) funcția de transmitere culturală de la o generație la alta [2, p.69].
Cu toate miile de funcții oferite de diferiți cercetători, Dorin Popa selectează șase cele mai principale și relevante funcții ale mass-media:
funcția de informare
funcția de interpretare
funcția de comunicare
funcția cultural-educativă
funția de divertisment
funcția publicitară [ibedem, p.73].
În lucrarea sa, Mass-media, astăzi, Dorin Popa face o distincție exactă a tții ale funcțiilor pe care le are mass-media. În viziunea lui Lasswell funcțiile mass-media are trei componente de bază: 1) funcția de supraveghere a mediului; 2) interpretarea informației; 3) funcția de transmitere culturală de la o generație la alta [2, p.69].
Cu toate miile de funcții oferite de diferiți cercetători, Dorin Popa selectează șase cele mai principale și relevante funcții ale mass-media:
funcția de informare
funcția de interpretare
funcția de comunicare
funcția cultural-educativă
funția de divertisment
funcția publicitară [ibedem, p.73].
În lucrarea sa, Mass-media, astăzi, Dorin Popa face o distincție exactă a trei termeni care sunt legați de mass-media, aceștia sunt funcția, rolul și efectele presei. Autorul afirmă că problema funcțiilor este una dintre cele mai controversate chestiuni ce ține de existența mijloacelor de informare. Iar expresia funcția de informare a presei poate fi tradusă prin trei sintagme diferite:
drept urmare a activității presei, publicul este informat – funcție;
presa are misiunea de a informa publicul- rol;
prin informațiile pe care le distribuie, presa influiențează gândirea și comportamentul publicului;
Pentru presa culturală cele mai remarcante funcții sunt cele de informare, de interpretare și cultural-educativă. Funcția de informare, comună tuturor genurilor de jurnalism, reprezintă după Lasswell funcția de supraveghere a mediului înconjurător. Dorința de a fi informați este o necesitate normală, pentru că oamenii se simt în siguranță dacă știu ce se întâmplă. Societatea este preocupată de exemplu, despre evenimentele culturale, sociale, politice, economice, etc. Nu în zadar se presupune că un om informat este un om puternic.
O altă funcție caracteristică presei culturale este cea de interpretare. Așadar, hotarul dintre informare și interpretare se arată unul destul de sensibil. Pentru că natura umană are un grad mare de subiectivitate, iar jurnaliștii nu fac excepție, din acest considerent este foarte greu să faci distincție dintre publicitate și o părere pur obiectivă. Specialiștii recomandă la scrierea unui material de opinie evitarea comentariilor accidentale și atenție sporită la primul sens al cuvintelelor, expresiilor.
Cea mai importantă funcție a presei culturale este cea cultural-educativă. Dorin Popa afirma că transmiterea moștenirii culturale înseamnă transmiterea valorilor și a modelelor sociale de la o generație la alta și are ca consecințe integrarea socială a indivizilor. Dubla funcție de educare și culturalizare contribuie la realizarea stabilității sociale și menținerea structurilor culturale. Prin această acțiune, presa culturală, în viziunea lui Mihai Coman, apare ca o forță care este în egală măsură conservatoare și inovatoare, stabilizatoare și dinamizatoare, păstrătoare a unor valori tradiționale și generatoare de noi valori.
Cercetătoarea româncă în domeniul jurnalismului Gabriela Rusu-Păsărin spunea că presa culturală contribuie la provocarea memoriei culturale pentru reconsiderarea din perspectiva istorică, sociologică, psihologică a unei epoci și a valorilor ei culturale. Iar o societatea ca să existe are nevoie de valori culuturale, pentru ca să formeze un popor puternic. Un popor fără cultură e un popor ușor de manipulat, afirma Immanuel Kant în secolul XVIII, valabil și în prezent. O societate trebuie să reziste prin cultură, patrimoniul trebuie să reprezinte valorile și existența în istorie a unui popor. Iată de ce presa culturală are un rol foarte important în societatea contemporană. Întrebarea ar fi dacă își îndeplinește rolul pe care îl are. Dacă locul pe care se situează la moment este cel meritat?
Locul pe care îl ocupă la moment jurnalismul cultural este unul inferior, iar existența lui în viitor este un subiect de preocupare serioasă la nivel mondial. Douglas McLenan, fondatorul ArtsJournal.com explică de ce viitorul presei culturale ar trebui să ne intereseze și ne oferă un salvator al acesteia. În opinia lui varianta on-line poate fi un loc pentru formarea identității creative și un spațiu favorabil pentru un schimb de experiențe culturale. Cititorii par acum să renunțe la forma lungă a recenziilor de cărți, filme în favoarea unui raiting rapid pe internet. De aceea, redactorii, directorii a edițiilor din presa culturală sunt nevoiți să se orienteze spre noile medii și să continuie să-și îndeplinească rolul de purtători de cuvânt ai culturii.
Un prim pas necesar ca locul presei culturale să fie din nou cel care era cu decenii în urmă, ca să își recapete notorietatea este identificarea, cultivarea și transmiterea valorilor morale, culturale, istorice ale poporului său.
Pentru a ne construi un viitor este nevoie să ne recuperăm trecutul, iar asta o putem face doar cu ajutorul comunicării și presei culturale. Jurnaliștii trebuie să gestioneze textele critice din interiorul revistelor culturale, astfel încât să evite monotonia și lipsa de claritate a materialelor. Ei trebuie să fie nu doar distribuitori de cultură, dar și producători de cultură.
Doar atunci când presa culturală își va îndeplini funcția, va fi conștientă de rolul pe care îl are și va susține ideea că anume ea este responsabilă de dezvoltarea culturală a societății, doar atunci și cultura oamenilor se va îmbogăți, doar astfel cultura unui popor va putea înflori.
1.2. Internetul – salvatorul presei culturale
Epoca internetului este considerată a treia, după epoca scrisului și radiodifuziunii. Originile lui se află în SUA, 1969 la Ministerul de Apărare unde internetul servește Pentagonului pentru schimb de informații cu cei care se ocupau de cercetări militare. După care National Science Foundation crează rețelele civile și devine un conector pentru alte mii de rețele.
În prezent, internetul a devenit unealta pricipală de comunicare la nivel mondial. În acest fel, presa a devenit dependentă sau, mai bine zis, și-a găsit un instrument informativ rapid de manevrare. Din cauza dorinței de a fi mereu primul, jurnaliștii au căzut în plasa vitezei de informație. Astfel, presa tipărită se află în impas, iar cei care mai sunt nostalgici după vremea tiparului ar trebui să se conformeze dacă nu vor să dispară de pe piața media.
Internetul a devenit un mediu de comunicare și un instrument foarte bun de marketing. Astfel, o revistă culturală exclusiv online poate aduce mai mult profit datorită interactivității, decât un ziar în variantă tipărită. Imaginați-vă evenimente importante care au loc în fiece zi, dar tu ești redactorul unui săptămânal, deja nu mai interesezi publicul. Societatea vrea să afle ce se va întâmpla, ci nu ce s-a întâmplat cu o săptămână în urmă. În contextul acesta legea proximității timpului își manifestă rolul decisiv în presa contemporană. De aceea, informația culturală este mult mai prezentă pe bloguri și desigur cu mult mai vizualizată decât se citește un ziar. Apropo, un ziar de calitate pierde teren în fața unui blog, care poate să aibă chiar și greșeli. De ce oare am ajuns la asemenea nivel?
Putem afirma că prin intermediul căilor virtuale se ajunge mai ușor și mai ieftin la public. Afirmația ne este justificată de numărul blogurilor și a site-urilor culturale, dar și de numărul de vizualizări a acestora. Cei care și-au dat seama repede că internetul reprezintă nu doar un mediu de comunicare, dar și un canal de distribuție a informației, acum au doar de câștigat. Necesitatea creării unui site web a ziarului este evidentă, mai ales în contextul când acesta mai este și o modalitate de comunicare cu potențialii clienți, parteneri care vor plasa publicitatea lor.
Cu toate că se susține aprig că presa tipărită va exista și nu o paște nici un pericol este un fapt destul de îndoielnic. Deja multe ziare au dat faliment din cauza că nu erau citite, nu mai aveau finanțe și nu erau atractive pentru agențiile de publicitate. Deja multe ziare care erau cotidiene și-au redus periodicitatea aparițiilor, devenind săptămânale. Nu este nevoie ca internetul să fie perceput ca un dușman al presei culturale, dimpotrivă acesta va salva viitorul ei. Ce poate fi mai ușor și mai ieftin decât să creezi o pagină web și să o administrezi, să vii în fiece zi cu știri, cu comentarii, cu recenzii, cu distribuiri. Astfel, și puterea culturală, producția culturală și impactul asupra publicului va fi doar în creștere. În acest mod și jurnaliștii vor avea parte de feedback-ul din partea celor pentru care scriu, vor ști ce interese au publicurile lor țintă, foarte ușor vor interacționa cu cei din publicitate, plus la asta își reduc consistent din cheltuieli.
În Moldova deja întră în vigoare tendința ziarului tipărit însoțit și de o pagină web. Literatura și Arta, Contrafort, Făclia, Timpul, Adevărul, Jurnal de Chișinău, Flux sunt doar câteva dintre cele care și-au creat web site. Problema, însă, este că puține sunt într-adevăr menținute și actualizate la timp. Lipsa de informație sau site-ul care nu atrage atenție deja este un portal nevizualizat. Nu este deajuns să ai un site, trebuie să îl menții mereu, să intrigi oamenii să îți acceseze pagina, iar aici este vorba despre promovare.
Promovarea site-ului, apropo, tot prin intermediul internetului este recomandată. Nu-i de mirare că secolul XXI este numit al comunicării virtuale, fiindcă cu ajutorul rețelelor de socializare poți chestiona, realiza sondaje de opinie, statistici, topuri care ajută foarte mult la cunoașterea publicului țintă, preferințele acestuia, ideile, cerințele. Lumea virtuală are o putere de nemăsurat, iar cel care va deține această putere va putea impune un sens, nu doar fabrica.
1.3. Genurile jurnalismului cultural
Genurile jurnalismului cultural sunt rezumate de unii autori doar la comentariu, pentru că aici din plin sunt prezente articolul de opinie, interviul, recenia, critica, editorialul.
Un gen destul de des întâlnit în presa culturală este interviul. Semnul întrebării este semnul evoluției afirma Mihaela Rădulescu, jurnalistă foarte cunoscută din România, care are realizate peste mii de interviuri în experiența ei în mass-media. Are absolută dreptate, pentru că cine pune o întrebare e prost doar până află răspunsul, iar cel ce nu o pune rămâne prost toată viața. Definiția din DEX al lexemului interviu este una foarte simplă: convorbire între o personalitate politică, culturală… și un ziarist în cursul căreia acesta îi pune întrebări spre a afla părerile personalității în diverse probleme de actualitate în vederea publicării lor în presă.
În lucrarea sa Interviul recurs la memoria culturală, Gabriela Rusu-Păsărin tratează interviul ca un gen publicistic complex, care reprezintă un document a cărui analiză contribuie la reconstituirea, implicit recuperarea unor detalii semnificative pentru cele trei repere esențiale ale actului comunicațional: emitent, mesaj, receptor [6, p.15].
Interviul are un rol foarte important în reconstituirea culturii, fiindcă reprezintă o discuție cu personalități de anvergură care au o valoare de eveniment. Astfel, intervieverea poate fi o tehnică de recurs la memoria culturală. Severin și Werner definesc intervieverea ca un proces prin care persoană își dezvoltă propriile concepții despre lume, care poate fi descrisă ca fiind construcția socială a realității.
În presa culturală interviul îl întâlnim într-o formă mai diversificată, de exemplu ca întrevedere sau ca conversație. Jurnalistul cultural trebuie să se apropie de intervievat prin renume, inteligență și nivel de cultură. La realizarea unui interviu cel mai mare rol îl joacă predocumentarea. Nu poți merge să vorbești cu un scriitor fără să cunoști ce scrie, ar fi și lipsă de respect din partea jurnalistului. În general, interviurile cu personalități sunt mai deosebite decât cele obișnuite și necesită o pregătire mai bună.
David Randall, în lucrarea sa Jurnalistul universal, oferă câteva indicații pentru realizarea unui interviu bun:
este nevoie să știți ce doriți înainte de a începe interviul;
documentați-vă cât mai temeinic;
întrebările simple sunt cele mai bune;
verificați numele și funcțiile persoanelor;
e mai bine să aveți mai multe informații decât prea puține;
puneți întrebări pentru a obține informații, nu reacții;
ascultați răspunsurile cu atenție și notațile cu exactitate;
După primele două cele mai importante etape ale interviului, documentarea și convorbirea cu interlocutorul, urmează redactarea interviului. Redactarea interviului cultural diferă de cel obișnuit de tip întrebare-răspuns, în presa culturală interviul se apropie de reportaj. Aici jurnalistul se pune pe sine în scenă odată cu întreaga conversație, elementele de decor și atmosferă sunt foarte importante, iar articolul trebuie să aibă multe pasaje de dialog [1, p. 265].
În suportul de bază a proiectului mele de licență, Jurnalismul cultural și de opinie, autorul Sorin Preda ne propune câteva sfaturi pentru a rata un interviu:
sunteți superior intervievatului și este inutil să vă documentați, mizați pe improvizație;
sosiți cu întârziere la întâlnire și evitați să luați notițe;
nu-l lăsați pe interlocutor să vorbească și îl întrerupeți cât mai des;
nu fiți prea curios;
nu începeți imediat elaborarea interviului, lăsați să treacă câteva săptămâni;
nu vă faceți probleme cu titlu;
încercați să vă puneți în valoare, nu contează cu cine ați discutat;
Jurnalistul Jose de Broucker afirmă că orice interviu este produsul unei relații dintre două persoane. Calitatea interviului este strâns legată de calitatea acestei relații interpersonale. Înainte de a fi o manieră de lucru, interviul este o manieră de a fi.
Cu certitudine putem afirma că interviul cultural are rolul de a reîmprospăta memoria, transmite valorile și de a pune bazele unei temelii culturale în societate, o temelie sănătoasă și trainică în timp.
Un alt gen important al publicațiilor culturale este recenzia. Aceasta este o specie reprezentativă jurnalismului cultural, iar autorii de recenzii poartă o responsabilitate mare fiindcă opiniile lui pot determina ierarhiile culturale la un timp anume. Tipul de recenzie ce merită să fie prezentat este acela al căriu scop principal este de a informa despre carte, operă, de a descrie exact, complet. Iar obiectivitatea recenzorului și așezarea informației în primă intenție conferă valoare unei recenzii și interes pentru publicul țintă.
Jurnaliștii sunt supuși direct unui test al obiectivității la scrierea recenziilor, din cauza că jurnalistul e prea dornic să-și expună părerile proprii, să derute sau să influențeze cititorii. Vladimir Nabokov se referea la criticii de carte că le dă cititorilor și autorului informații despre inteligența și onestitatea celui care a scris recenzia.
Un exemplu relevant situației este o recenzie a unui critic anonim care scria despre un roman: ,,Porcării sentimentale. Arătați-mi doar o singură pagină care să conțină o singură idee”. Cartea recenzată era Anna Karenina de Lev Tolstoi [4, p.327].
În general, există două tipuri de recenzii: cea publicitară și cea specializată. Doina Ruști, în lucrarea Presa culturală, face distincție între aceste două tipuri de recenzii:
Recenzia publicitară răspunde la următoarele întrebări: cui i se adresează?; cui folosește?; cât costă?; la ce editură a apărut?; date despre autor, dacă a mai scris ceva memorabil; Recenzia specializată răspunde la întrebarea: de ce trebuie cumpărată cartea?; ce mesaj are?;
Recenzorii sunt supuși din nou la testul obiectivitații când aleg despre ce carte să scrie. Trebuie de menționat că nu doar despre cărțile valoroase se poate de scris, dar și despre cele care nu s-au auzit până la moment. Prin modul de abordare, prin stilul recenziei, mai ales prin opiniile recenzorului se poate forma gusturi pentru lectură. Astfel, publicul își formează un primat al lecturii de calitate și o selcție formativă [7, p. 134].
Reportajul este des întâlnit în presa culturală, poate chiar apărea ca note de călătorie sau pagini de jurnal. Acest tip de articol nu are ca obiectiv actualitatea, ci mai degrabă mesajul și modul de a-l transmite. Reporterii culturali urmăresc să descrie obiectiv experiența lor trăită, simțită, văzută la fața locului pentru a impresiona cititorii. Acest tip de articol se află în centrul meseriei de jurnalist, fiindcă înseamnă viață, mișcare, interes, curiozitate, stil și expresivitate.
Definițiile reportajului date de teoreticienii din domeniu media au foarte multe puncte comune: importanța stilului și expresivității. Yves Agnès consideră reportajul un articol în care jurnalistul relatează într-o manieră vie ceea ce a văzut și a auzit. Sorin Preda îi atribuie reportajului o caracteristică demnă, și anume proeminența unor figuri de stil. În viziunea lui Tudor Vianu, care analizaează scrierile lui Geo Bogza și ale lui Tudor Arghezi, în reportaj este fundamental expresia memorabilă și forța alăturării curajoase a unor cuvinte [3, p. 75].
Rolul reportajului este de a-i oferi un suflu nou evenimentului, încât cititorul să simtă că participă el însuși. Astfel, publicul percepe utilă informația și se simte vizat de ceea ce se întâmplă. Un reporter bun îi va împrumuta cititorului cele cinci simțuri ale sale, acesta va putea să audă, să simtă, să vadă și chiar va gusta și pipăi.
Reporterii culturali trebuie să prezinte evenimentele culturale într-un mod deosebit, atractiv și cât mai original. De aceea, Yves Agnès, în lucrarea sa Introducere în jurnalism ne oferă o serie de calități a unui bun reporter, ceea ce presupune:
curiozitatea, capacitatea de emoționare;
plăcerea de a întâlni oameni și aptitudinea de a discuta cu tot felul de oameni;
o sensibilitate sporită pentru perceperea atmosferei:
rapiditatea, disponibilitatea și concentrarea pe teren;
stilul de a scrie despre toate lucrurile văzute, auzite, trăite într-o manieră vie, agerabilă, personală [1, p. 244].
Regulile de scriere a unui bun reportaj sunt foarte simple, dacă acesta reprezintă mesajul transmis prin emoție estetică și sugestie, atunci jurnalistul se cuvine a fi un spectator activ și sensibil. Este nevoie ca reporterul să nu stea pe loc, să fie mereu mobil, să fie prezent acolo unde sunt evenimente de interes public. Grija la detalii, una dintre cele mai imprtante reguli, reprezintă sarea și piperul reportajului. Detaliile oferă credibilitate jurnalistului și dă senzația de proximitate temporală și spațială cititorului în timpul lecturării.
Un bun reporter mereu întreabă, pentru că reportajul mai este și anchetă. Este nevoie ca să fie pregătită deja o listă de întrebări și alta de persoane care ar putea să ofere răspunsurile. Destul de important la scrierea reportajului este și citarea corectă a numelor de familie, prenumelor, funcțiilor. De asemenea, scrierea unui reportaj nu trebuie să fie lăsată pe mai târziu, este preferabil să fie început chiar când ești cu mintea plină de impresii. Cele mai bune reportaje sunt scrise la cald atunci când redarea atmosferei se întâmplă exact la fața locului sau imediat după părăsirea lui.
Un detaliu foarte important la scrierea unui bun reportaj este alegerea titlului. Folosirea unui titlu banal va transforma un reportaj de excepție în unul ratat. Este nevoie ca titlul să încoroneze opera și să fie în armonie cu celelalte piese ale reportajului. Acesta trebuie să atragă privirea și să impresioneze, pentru că el hotărăște soarta reportajului.
Dacă reportajul înseamnă transcrierea unei realități trăite, scriitura însăși trebuie să fie vie. Reporterul va folosi frazele cât mai scurte, cu cât mai mult nerv, va folosi citate, adjective ce vor colora textul. Însă, atenție ca fraza să nu fie prea încărcată. ,Să ne întărim expresia, dau nu cu orice!” [1, p. 251].
În această ordine de idei putem afirma că reportajul are un loc destul de sus în presa culturală, fiind unul dintre genurile importante care face ca jurnalismul cultural să aibă sulful viu al curiozității din partea cititorilor. Anume reportajul cultural oferă publicului plăcerea de lecturare a unui mesaj, dar nu a unei informații care își va pierde valoarea peste câteva ore.
Perspectiva imaginarului reprezintă acel motor al comunicării de stil, de expresivitate, de o manieră aparte de a scrie, de a incita la lectură. Anume această perspectivă a imaginarului face posibilă dezvoltarea critică a cititorilor, face ca publicul să-și formeze păreri, pentru că evenimentele presupun o dublă receptare. O receptare a jurnaliștilor, iar alta celor care citesc. Astfel, microuniversul unui cititor se va lărgi, se va îmbogăți cu noi cuvinte, celebre citate, construindu-și propria realitate.
Reporterii culturali trebuie să fie conștienți de rolul pe care îl au și să-și asume responabilitatea de a relata evenimentele într-o manieră nobilă ca să culturalizeze publicul.
Comentariul reprezintă pentru unele mijloace media un punct forte, însă uneori excesul de opinie într-un ziar indică un semn de lipsă de valoare. Știm cu toții ce mare diferență există între presa din Occident și cea din țările postsovietice. Chiar imediat după decembrie, 1989, presa românească a descoperit gustul interzis, (până atunci era impusă cenzura) al opiniei și comentariului. Astfel, tirajele ziarelor de comentarii cresc considerabil, însă după 1996 încep să dispară iar echilibru dintre informare și comentariu se stabilește din nou în presă.
Pornind de la definiția comentariului, care spune că are ca scop interpretarea faptelor, putem afirma că acesta constă în luarea unei poziții, fie a ziarului, fie a redactorului. Comentariul exprimă o opinie, o judecată în legătură cu un fapt, un eveniment, dar trebuie să fim foarte atenți la scrierea acestor materiale, pentru că au și un grad de risc.
Acest tip de articol nu poate fi scris de oricare dintre jurnaliști, comentariul presupunând ca autorul să fie un expert, să fie un bun cunoscător în domeniu și să știe toate informațiile din taberele care sunt incluse în eveniment, fapt despre care se comentează [3, p.175].
Cu toate că comentariile implică în sine și un grad de risc pentru valoarea ziarului, interesul pentru acest tip de articol nu dispare. Există mai multe motive pentru care jurnaliștii sunt chemați să își expună părerea, de exemplu:
din dorința de a angaja publicația în dezbaterea culturală;
dezbaterea de idei crează ziarului o identitate;
îi pemite cititorului să își compare opinia cu cele publicate;
oferă publicației un alt stil, care face să atragă atenția cititorului;
Scopul principal al comentatorului este să ofere publicului o părere despre un eveniment fără ca să îl distorsioneze în favoarea cuiva. Acesta trebuie să își expună opinia argumentat și să plaseze evenimentul cât mai corect într-un context dat.
Comentariul cere și aptitudinti din partea jurnaliștilor, iar pentru a-l scrie de calitate este nevoie să dai dovadă de unele exigențe. În lucrarea sa Introducere în jurnalism, Yves Agnès ne oferă câteva puncte de referință a unui comentariu:
originalitatea – marca unui comentariu bun; cultura generală vastă și specializată; credibilitatea și nototorietaea comentatorului; titlul ,,incitant”;punerea în valoare prin mijloacele vizuale [1, p. 296].
O dilemă la scrierea comentariilor poate fi chiar alegerea temei pe care urmează a fi pusă în dezbatere. Subiectele alese, spre deosebire de însemnarea culturală, sunt de actualitate și de interes publicului. Dar în presa din Moldova vedem doar comentarii pe teme politice și tot mai puține dintre cele culturale. Chiar și publicațiile din domeniul culturii implică comentarii politice și destul de des. Astfel, se crează numeroase neglijențe, lipsa ideilor clare, opinia ezitantă, aluziile la fapte cunoscute doar de cei care scriu comentariile.
Forța unui ziar stă în seriozitatea și rapiditatea cu care acoperă actualitatea zilei, în varietatea stilistică și în bogăția genurilor jurnalistice folosite. De aceea, comentariile aduce o lectură nouă evenimentului, doar dacă acesta este scris inteligent și original [3, p. 176].
În general, presa culturală este presa de comentariu, aici întâlnim cele mai numeroase genuri de opinie, de la editorial, analiză, critică, recenzie la interviu, reportaj, scrisoare deschisă, etc. Astfel, cum a afirmat și Sorin Preda, media nu transmite ce se petrece în realitatea socială, ci impune tot ceea constituie spațiul public.
Rolul comentariilor din presă trebuie să reprezinte confruntarea de idei, aceasta fiind necesară în viața unei societăți democratice, însă, doar acelea de calitate își îndeplinesc bine acest rol. Chiar dacă acestea prezintă risc pentru cei care le scriu, ele ajută celor care le citesc, dezvoltându-și spiritul analitic, publicul poate distinge ușor prin comparații ,,adevărul adevărat”, iar asta duce la o evoulția a ideilor care face dintr-o societatea pasivă una activă.
Presa din Moldova are puține publicații, care într-adevăr dispun de adevărate comentarii menite să fie citite și apreciate. Politizarea și susținerea unui finanțator nu face din presă decât un instrument de manipulare. Câteva ziare care într-adevăr se bucură de notoritatea comentatorilor săi sunt: Literatura și arta (Nicolae Dabija), Timpul (Constantin Tănase), Jurnal de Chișinău (Val Butnaru, Petru Bogatu). Însă de încrederea care se bucură acum aceste ziare nu a apărut peste noapte, notorietatea lor a fost formată în mulți ani prin muncă asiduă, respect față de cititori și dorința de a spune adevărul.
A spune o părere nu este cel mai ușor lucru, este nevoie de multă iscusință în domeniu, deprinderea unui stil abordant și deținerea unei puteri asupra cuvintelor. Cei ce se bucură de respectul cititorilor sunt cei care nu comentează de dragul de ași exprima opiniile, dar pentru că ei își exprimă corect gândurile și pune mereu totul sub semnul îndoielii.
Orice revistă literară trebuie să ofere cititorului o varietate de articole de comentariu, și anume, prin diversitate, iar aceasta se va impune prin diferite evenimente abordate, teme, probleme. Cu toate imperfecțiunile ei, acestă specializare critică este benefică, pentru că are rolul de-a lămuri cititorul și de-ai da câteva puncte de referințe pentru a se orienta în multiplele evenimente care se întâmplă în țară, peste hotare. Comentariul este, poate, cel mai important gen al presei culturale, de aceea că ține să dezvolte simțul critic al publicului.
CAPITOLUL II.
STUDIU DE CAZ: SĂPTĂMÂNALUL LITERATURA ȘI ARTA
În acest capitol prezint Săptămânalul Literatura și Arta, istoria și importanța acestui ziar în dezvoltarea culturală a Republicii Moldova. De asemenea, analizez materialele proprii ce au fost publicate, descriu dificultățile și facilitățile întâlnite în timpul stagiului și descriu colaborările cu alte instituții media.
2.1. Prezentarea Săptămânalului Literatura și Arta
În martie 1989, apare la Riga, Letonia prima publicație cu grafie latină Glasul. Însă, prima publicație în Republica Moldova cu grafie latină a fost Literatura și Arta (L.A.), redactor-șef fiind marele scriitor Nicolae Dabija. Acel prim număr a apărut la 15 iunie, 1989, în ziua centenarului de la moartea lui Mihai Eminescu, într-un număr record de peste 200 de mii de exemplare.
Săptămânalul Literatura și Arta a avut un rol foarte important, chiar decisiv, în istoria Moldovei. Ziarul a dat startul Renașterii Naționale, fiind prima publicație periodică care a scos pe frontispiciu lozinca: Proletari din toate timpurile, uniți-vă!. A fost calificată ,,revista nr.1 a Basarabiei” și ,,cea mai bună revistă românească de până în 1989” de P.Țuțea, iar ziarul francez Figaro scria în 1990 că Literatura și Arta a jucat același rol în revoluța renașterii basarabene pe care l-a jucat Televiziunea Română în evenimentele din decembrie, 1989.
Pe parcursul anilor 1987-1988 s-au făcut mai multe tentative de a lichida săptămânalul, dar toate au eșuat. De la încercarea de a deveni organ al Ministerului Culturii cu altă echipă și alt redactor-șef, până la interzicerea acestuia în toamna anului, 1988.
Meritele echipei care a lucrat și lucrează în continuare în cadrul redacției Literaturii și Arta. sunt numeroase. Putem enumera unul foarte important din anul 1988, atunci când în Chișinău 640 de străzi aveau nume rusești, iar 40 străzi- nume moldovenești, iar Literatura și Arta și-a adus aportul ca ele să fie redenumite. De asemenea, redenumirea localităților precum Kotovski, Cernenko, Kutuzov, Suvorov în Hâncești, Șoldănești, Ialoveni, Ștefan-Vodă, a fost posibilă cu ajutorul Literaturii și Arta.
Primele materiale care au fost publicate au fost cele referitoare la ecologie, iar datorită publicației a fost salvat un monument al naturii Stânca Mare și pădurea Saharnei. Literatura și Arta a fost prima publicație care a abordat teme considerate tabu până atunci, deportările, foametea din 1946-1947, limba română, identitatea națională și multe altele care au dezvoltat abilitatea critică a cititorilor. În 2014, publicația împlinește 60 de ani de la fondare și în toată această perioadă putem afirma că Moldova a avut și are un strâjer pe măsură să își îndeplinească ordinele culturale și să scrie corect și adevărat despre lucrurile cu adevărat importante.
Literatura și Arta nu a făcut istorie, mai degrabă ea însăși reprezintă istoria neamului românesc, limbii române și a Renașterii Naționale. Iar reporterii care au scris din primii ani de activitate a publicației au fost eroii meserii lor, au fost mereu în penumbra creației și rolul pe care îl îndeplineau l-au dus la bun sfârșit. Echipa care lucrează în prezent sunt doar de laudă, redactorul-șef Nicolae Dabija, secretarul general de redacție Raisa Ciobanu, reporterii Nina Josu, Doina Dobzeu, Iulius Popa, fotoreporterul Victor Lavric, care duc mai departe crucea limbii române și a demnității neamului.
2.2. Analiza publicațiilor personale
În timpul stagierii la săptămânalul Literatura și Arta (decembrie, 2013 – februarie, 2014) am avut ocazia să văd cum este într-o redacție de ziariști. Perioada de stagiere a durat două luni de zile, timp în care am reușit să cunosc cum e să scrii imediat după evenimente, nu pot afirma, contracronomentru, dar destul de repede. Litereatura și Arta este un săptămânal, de aceea am avut timp pentru scrierea unor texte jurnalistice, în sens că nu eram presată de timp cum se întâmplă, de exemplu, la un cotidian.
Aproximativ toate materialele pe care le-am scris au fost publicate în ziar. Evenimentele la care am participat au fost din domeniul cultural. Reportajele, știrile, recenziile și interviurile pe care le-am realizat au fost scrise conform tuturor cerințelor domeniului publicistic. Primele două săptămâni în redacție am discutat foarte mult cu echipa și redactorul- șef Nicolae Dabija. Am vorbit despre deontologia jurnalistului, ce ar trebui să adăugăm în agenda noastră de evenimente, ce surse să consultăm ca să găsim evenimentele culturale, cine ar fi potențialele surse.
A urmat partea practică, atunci când trebuia să merg pe la evenimente, să-mi fac notițe, fotografii, să iau declarații pentru materialele pe care urma să le scriu. Am învățat că este foarte important să te întorci de la un eveniment cu multe notițe, mai ales cu nume, numere, date, locuri scrise corect.
În timpul lunii ianuarie am dat ideea de-a fi reluată rubrica ce conținea greșeli gramaticale ale panourilor de publicitate din Chișinău. Astfel, am creat Galeria agramaților, care prezintă prin intermediul fotografiilor greșelile făcute de agenții publicitari. Pare straniu dar rubrica continuă încă, iar asta înseamnă că greșeli de gramatică sunt cu duiumul, mai ales în centrul capitalei, exemplu Anexa 1.
Aparate de casă – știu că am fost și încă suntem sub influența limbii ruse, dar asta nu ne dă dreptul să facem un afiș publicitar greșit. În limba română va fi corect- mașină de casă.
”- Serviți un ciai?,, Eu aș fi răspuns cu siguranță nu, dar un ceai cu mare drag. Corect în română se scrie ceai, nu ciai.
Această rubrică are rolul unui bun profesor care ne învață cum să scriem corect și care greșeli ar trebui evitate. Menirea acestei rubrici a fost să trezească în oameni spiritul unei limbi vorbite și scrise corect, iar eu cred că am adus un real folos celor care citesc acest ziar.
În timpul stagierii mele am avut ocazia să o cunosc pe soprana Mariana Bulicanu, învingătoarea Festivalului- concurs Internațional de Operă și Balet ,,Maria Bieșu”, în 2012. A cântat operă pe cele mai renumite scene ale lumii și a avut cele mai grele roluri pe care le-a interpretat cu succes. Solicitându-i un interviu, a fost foarte deschisă cooperării și am decis împreună o dată și o oră.
Etapele efectuării interviului au fost foarte simple. De la o documentare amănunțită a celei care trebuia să o intervievez, până la redactarea celor mai mici detalii. Cel mai important lucru pe care trebuia eu să-l realizez era să mă informez despre ce înseamnă muzica de operă, ce interpreți sunt în acest gen, care e istoria, în general, am simțit nevoia să știu mai multe pentru interviul ce urma.
La interviul propriu-zis am fost curioasă să aflu ce părere are Mariana Bulicanu despre nivelul de cultură de la noi din țară, de ce lumea nu merge la teatru și care ar fi soluțiile acestei situații create în prezent.
Se spune că întrebarea ideală nu există, pentru că despre fiecare intervievat dorești să afli ceva diferit, dorești să deschizi o cameră din sufletul lui care ne stârnește curiozitatea. Întrebările trebuie adaptate după personalitatea din față. Asta am încercat să fac și eu și am ales cele mai potrivite întrebări pentru Mariana Bulicanu. Întrebări deschise, care să încinte cititorul și să genereze un răspuns potrivit.
De exemplu o întrebare și un răspuns din interviu: (Anexa 2 – interviul ,,Mariana Bulicanu: ,,Dragostea pentru operă trebuie educată”).
,,Ce soluții vedeți pentru dezvoltarea simțului artistic al oamenilor din societatea noastră?
Eu cred că noi am trebui deja pe copii noștri să-i educăm, să-i pregătim pentru o piesă de teatru, să le explicăm ce înseamnă o tragedie. Nu poate un om să meargă la un concert de operă și să înțeleagă dacă nu știe ce înseamnă asta. Dragostea pentru muzica de calitate se educă, iar asta vine cu timpul. Eu aș dori să ajungem la timpurile acelea când o să avem plăcerea să mergem la un teatru, la un concert de operă. Iar cei care speră că putem schimba o lume în mai bine, în mai frumos sunt niște visători incurabili, exact ca și mine.”
Mi-a plăcut răspunsul sopranei, deoarece are și un impact educativ asupra cititorilor. Iubitorii de artă, dar și cei care doresc să o redescopere, știu că este nevoie să îl duci de mic copil pe fiul/fiica ta la o piesă de teatru, doar așa ei își vor dezvolta simțul estetic. Este foarte benefic când răspunsurile vin cu un impuls, cu un sfat, însă, în nici un caz cu un ordine.
Deci, pot să afirm că interviul reprezintă un recurs la memoria culturală, mai ales dacă intervievatul este o personalitate deschisă, erudită și dorește să transmită valorile, tradițiille, istoria țarii în cel mai minunat mod.
În timpul stagierii am reușit să descopăr o altă persoană talentată, nu am cunoscut-o personal, dar poeziile ei m-au făcut să o înțeleg perfect. Am recenzat volumul ei de versuri intitulat ,,Vals pe tăiș”.
Și după cum se începe munca pentru o recenzie de carte, evident că am lecturat mai intâi volumul de versuri, după care am scris opinia mea despre această culegere de poezii. Iată o parte din recenzia cărții:,,Citind poeziile Crinei Snegur te convingi că această tânără poetă are darul de a aduna pe hârtie și de a crea cu puterea cuvintelor o altfel de realitate, o lume în care se răgăsește doar eul liric și cititorul. Poeta dăruie poemelor ei plăcere – iar aceasta se transmite cititorului prin dorința de a citi și de a descoperi realitățile, dorințele, speranțele eului liric.
Volumul de poezii din ,,Vals pe tăiș” poate fi caracterizat de două lexeme: talent și energie. Cum zicea și Tudor Arghezi: ,, Adevărata carte a unui poet cred că e una, cu condiția să fie unică, fiindcă definiția unui poet care publică o carte bună stă în două cuvinte: talent și energie.” Crina Snegur redă prin intermediul versurilor sale euforie, acea care vine din cultură, din temeiuri istorice, psihologice, consistența gusturilor sale, trăirilor și valorilor proprii.
Se percepe cultura generală a poetei prin numele ce le utilizează ca repere poetice. De exemplu: ,,Alături de Bacovia”, ,,Ochiul lui Da Vinci”, ,,Și tu, Brutus?…”, ,,Olimp”, ,,Orfeu”, ,,Caron”, ceea ce dă dovadă nu doar de talent, ci și de nivelul de cultură.” (Anexa 3 – recenzia Crina Snegur – tânara poetă din rangul bacovian).
Cred că această recenzie a ajutat cititorul să își facă o alegere bună și o orientare corectă în lumea poeziei.
Experiența mea în timpul stagiului practic s-a dovedit a fi benefică din mai multe perspective. În acest timp am avut ocazia să plec la mine în sat, unde am absolvit liceul și să realizez un minunat reportaj. Împreună cu scriitorul Nicolae Dabija am fost prezenți la un eveniment important pentru Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din Sipoteni, și anume Hramul Liceului.
Și cum un reportaj poate chiar apărea ca note de călătorie sau pagini de jurnal, acesta nu are ca obiectiv actualitatea, ci mai degrabă mesajul și modul de a-l transmite., am încercat să descriu obiectiv experiența trăită, simțită, văzută la fața locului, am încercat să descriu ceea ce am văzut prin mișcarea, interesul, curiozitatea, stilul și expresivitatea cuvintelor: ,,Doar emoții constructive am când îmi aduc aminte de Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din Sipoteni, liceu unde am învățat nu doar limba română, geografie, istorie, dar și arta de a trăi. Recent, am avut ocazia să merg împreună cu marele scriitor Nicolae Dabija în vizită la colegii mei mai mici. Pentru mine, însă, nu a fost o simplă vizită, a fost o reîntoarcere acasă, o regăsire a copilăriei și adolescenței mele.” (Anexa 4 – reportajul Elevii din Sipoteni și-au făcut ,,Tema pentru acasă”).
Titlul reportajului l-am ales cel mai sugestiv: Elevii din Sipoteni și-au făcut ,,Tema pentru acasă! ”, pentru că în cadrul evenimentului s-a discutat despre romanul lui Dabija, ,,Tema pentru acasă”. Iar scrierea lui a fost ușoară, pentru că a fost început exact după finisarea evenimentului, fapt ce m-a făcut să mai simt emoțiile vii. Se afirmă că reportajele sunt motoarele comunicării și pe bună dreptate, fiindcă ele adună stilul și expresivitatea jurnalistului care dezvoltă imaginația și cultura cititorului.
Un alt reportaj realizat de mine și publicat de Literatura și Arta a fost despre o carte dabijeană tradusă în italiană. Prezentarea de carte ,,POESIA E AMORE” a scriitorului, poetului Nicolae Dabija. ,,POESIA E AMORE” este o culegere de versuri apărută la Editura „Tabula Fati” din Roma și tradusă în limba italiană de Varvara-Valentina Corcodel. Cred că am ales bine evenimentul pentru că relevă un succes al unei personalități din țara noastră, iar traducerea în italiană nu înseamnă altceva decât o carte de vizită pentru literatură română.
Scrierea acestui reportaj a fost ușoară, pentru că am fost prezentă la acel evenement, am văzut emoții, am auzit vorbe minunate, copii recitând poeziile cele mai frumoase. ,, Lansarea cărții a început cu un minunat recital de poezii în limba italiană al elevilor din liceu. Toți cei prezenți au încântat inimile cu dulcele vers dabijian în italiană. Atmosfera de sărbătoare a fost completată cu versuri de iubire, cu vrsuri de dor, cu drag de frumos. ,,Ambasadoarea” limbii române în Italia Varvara-Valentina Corcodel s-a declarat fericită că a avut ocazia să traducă versurile poetului Nicolae Dabija. „Am tradus această carte cu mare plăcere. Simt că am fost onorată traducând aceste versuri.” (Anexa 5 – „POESIA” de la Nicolae Dabija, cu „AMORE” pentru elevii Liceului „Dante Alighieri”)
Titlul ,, „POESIA” de la Nicolae Dabija, cu „AMORE” pentru elevii Liceului „Dante Alighieri” ales pe măsura evenimentului, stilul de a-l redacta imediat a dat un suflu diferit de ceea ce se scrie în săptămânal, astfel, am publicat al doilea reportaj de atmosferă.
2.3. Experiența în timpul stagiului de practică: dificultăți și facilități
Dacă e să vorbesc despre dificultățile pe care le-am întâlnit în timpul stagierii aș spune despre lipsa tehnicii necesare la realizarea unui material. Am avut nevoie, de exemplu, de un reportofon, când am realizat un interviu cu Mariana Bulicanu, soprană a Teatrului Operă și Balet. Dacă era nevoie să am și fotografii de la evenimentul la care asistam, atunci trebuia să-mi iau aparatul personal.
În aceeași ordine de idei aș dori să arăt și cealaltă față a medaliei. Cred că avem acest nivel al jurnalismului cultural și din cauza celor care sunt implicați în această ,,atmosferă culturală”. Aș putea spune chiar că admnistrația teatrelor, sălilor de concerte, scriitorii, etc nu sunt cointeresați să facă relații publice sau măcar să găsească o persoană care să se ocupe de comunicarea cu publicul.
Drept rezultat se crează doar o comunicare unilaterală. Adică, cei din domeniul culturii se așteaptă ca jurnaliștii să fie cei care să caute, să se intereseze și să-i roage să le dea indicații referitor la evenimente. Iar pe de cealaltă parte jurnaliștii așteaptă ca să li le ofere pe tavă informații. Afirm că nu există comunicare bilaterală între aceste două unități, care reprezintă motorul culturii maselor.
Aș dori să accentuez cele susținute mai sus cu o afirmație a jurnalistului de la Observatorul Cultural, Ion Simuț, care vine să-mi susțină părerea mea subiectivă despre nivelul jurnalismului cultural din Moldova. Acesta afirmă că:Jurnalismul cultural ar trebui să vorbească despre altceva decât critica literară, cronica de teatru, cronica plastica sau cronica muzicală – în accepția lor traditională. Obiectul jurnalismului cultural, așa cum îl văd eu, ar fi tot ce se petrece în jurul cărții, în jurul unei expoziții, în jurul unui spectacol, în imediata apropiere a scriitorului, a artistului plastic, a actorilor și a regizorilor etc., adică să fie interesat de fenomenele marginale ale culturii. Viața literară și artistică – iată titlul banal al unei publicații posibile.
Ce ține de publicarea materialelor, nu am avut spațiu suficient de manevrare. Literatura și arta este un săptămânal, de aceea unele evenimente își cam pierdeau din valoarea actualității, astfel materialul care era important risca să nu mai prezinte interes publicului.
Experiența în timpul stagierii mi-a adus numeroase beneficii, chiar a fost o provocare pentru mine, m-a instruit cum să mă descurc la interviuri fără reportofon, cum să iau notițe corecte, și cât mai repede. Am învățat cum să abordez sub aspect conceptual activitatea publicistică. Cum să stabilesc specificul oricărui gen, nu doar teoretic, dar și practic.
Dar cel mai însemnat obicei deprins a fost cum să îmi formez o agendă a tuturor evenimentelor și cum ar fi bine să le ierarhizez în baza importanței lor. În urma stagierii am dobândit și am dezvoltat unele competențe pe care trebuie să le aibă un jurnalist bun.
Am fost plăcut surprinsă când redactorul-șef Nicolae Dabija mi-a propus să publicăm în ziar un studiou fotografic, ce avea să conțină câteva fotografii realizate de mine. Astfel, într-un număr al săptămânalului sunt publicate fotografiile proprii.
Am înțeles că rolul pe care îl are presa culturală este unul foarte important în devoltarea societății, anume nivelul de cultură al societății este direct proporțional cu locul jurnalismului cultural. Iar jurnaliștii culturali sunt răspunzătorii direcți de agenda culturală a cetățenilor, aceștia trebuie să informeze, educe și să îndrume cititorii spre primatul esteticii.
După cum afirma și Barbie Zelizer, noi, jurnaliștii nu suntem doar distribuitori de informație, dar și producători de cultură. De aceea, într-un fel noi, jurnaliștii culturali, suntem responsabili de cât de mulți vor merge la teatru, cât de puțini vor citi o carte în urma unei recenzii făcute anterior, sau câte personae va recunoaște un actor dintr-o mulțime și va ști cel îl deosebește de unul fără talent.
Jurnaliștii de multe ori s-au catapultat în aceleași probleme culturale, unele dintre ele, prin urmare, nu au nimic de spus și scrierile lor sunt de multe ori mai mult lipsite de sens. Reforma presei culturale este esențială atunci când jurnaliști culturali doresc ca funcția lor să continuie. Aceasta ar necesita, de asemenea, ca cei de la putere să înțeleagă că cultura este importantă, precum și educația. Modificările sunt necesare pentru a păstra arta în toate unghiurile sale, dar mai ales jurnalismul cultural pentru că, așa cum spune Patrick Baillargeon: ,,arta nu încetează să existe, chiar dacă instrumentele de comunicare dispar”.
Colaborări cu alte instituții media
Meseria de jurnalist înseamnă experiență, de aceea am creat chiar din primul an de facultate un blog pentru care scriu și în prezent: beneficiu.blogspot.com. Pe acest blog postez articole informative, dar și comentarii, recenzii de filme, cărți, opinii, vox-uri, etc.
Experiența de pe blog m-a ajutat foarte mult din punct de vedere calitativ al scrierii materialelor. Scriam minim trei materiale pe săptămână, iar asta a făcut ca eu să mă obișnuiesc să scriu permanent. Astfel, cantitativ, mai întâi, după care a urmat și calitativ. Postările de pe blog deveneau pe zi ce trece mai interesante, mai originale, mai informative și mai actuale.
Prima mea experiență oficială de reporter a fost și primul stagiul practic, din anul I de facultate. Atunci când am fost stagiară timp de patru săptămâni la ziarul Flux, tot un săptămânal. Cu toate că era și se simțea orientarea politică a publicației, eu am scris pentru rubrica cultură, conducător fiindu-mi Liliana Popușoi. Am fost destul de curioasă în timpul acela, fiind prima mea experiență, m-am interesat încă din primele zile la ce evenimente să merg, cum e în echipa redacțională, cum e în teren alături de alți jurnaliști. Așa că la final de stagiere, m-am ales cu trei materiale publicate în ziar, dar și cu multe lecții profesionale învățate.
În anul doi de facultate am colaborat cu Ministerul Tineretului și Sportului, unde activam ca fotograf la evenimentele oraganizate de minister. De asemenea, ca fotograf și ca reporter am activat la portalul de știri sportive: Sportbusiness.md. Aceste două colaborări mi-au dezvoltat spiritul de obervator și de reporter în teren. Era nevoie, ca fotograf, să reușesc să prind momentele cu adevărat importante în timpul unui anumit eveniment. Fotografia era la început ca un hobby pentru mine, însă mi-am dat seama repede că fotoreportajele sunt la fel de căutate, poate uneori mai cu priză la public.
Câteodată fotoreportajele reprezintă povestea reală, în comparație când reporterul nu ar putea să redea realitatea văzută de obiectivul foto.
În anul trei de facultate și în prezent colaborez ca reporter cu portalul de știri economice: The Financial Report.com, unde scriu pentru rubrica economie. Experiența din domeniul economic m-a făcut să înțeleg mai multe lucruri, care sunt legate în mai multe sisteme dintr-o țară. Anume că economia unei țări este motorul care pune în mișcare toate sferele unei societăți. Astfel, politica, cultura, societatea depinde în totalitate de economie.
Jurnalismul economic este unul greu în comparație cu jurnalismul cultural, însă ambele au un rol însemnat în dezvoltarea societății. Atât economia, cât și cultura unei țări poate pune în mișcare dezoltarea acesteia.
De asemenea, am colaborat cu bisăptămânalul Jurnal de Chișinău, atunci când împreună cu două colege am inițiat o investigație jurnalistică despre anunțurile dubioase pe site-urile de anunțuri. Investigația s-a dovedit a fi cea mai grea dintre toate genurile de presă, pentru că a necesitat o mai mare pregărire, documentare, dar și un mai mare risc. Astfel, ne-a fost publicat materialul de investigație cu titlul: ,,Strategiile aplicate de proxeneți privind traficarea tinerilor din Republica Moldova. Colaborările mele cu alte instituții media sper să nu se oprească aici.
CONCLUZII
Din câte se cunoaște, jurnalismul este unul dintre cele mai vaste domenii de activitate umană. Cel ce activează în această sferă trebuie să fie la curent cu toate noutățile, chiar și din modă, știință, sport. În urma stagiului practic am înțeles că un bun jurnalist este cel care cunoaște și sociologia, psihologia, istoria, plus la asta, trebuie să aibă și spiritul publicistic bine dezvoltat. Nu are importanță pentru ce domeniu scrii, esențial este ca să fii la curent cu toate ce se întâmplă, cu ce s-a întâmplat, iar dacă știi și ce se va întâmpla – putem fi siguri ca este vorba de un profesionist.
Jurnalismul cultural nu este o invenție a epocii noastre, el există deja de aproximativ un secol. Drept exemplu pot oferi revista Flacăra, România, (1911-1916) reapărută după primul război mondial, săptămânalul Literatura și Arta, Republica Moldova. Publicații ce au pus amprenta sa în istoria jurnalismului cultural și în dezvolatrea spiritului critic al societății.
Timp cât am fost stagiară la Literatura și Arta, am identificat că jurnalismul din Moldova se confruntă cu mai multe probleme, iar una dintre cele mai acute este criza de resurse financiare. Astfel, poate apărea riscul politizării sau finanțării presei. Drept urmare, pot afirma că mass media nu corespunde tuturor principiilor și regulilor care ar trebui să le îndeplinească o presă liberă. De asemenea, am observat că lipsesc articolele de specialitate, din cauza că sunt pe cale de dispariție adevărații jurnaliști ce au o cultură vastă, iar materialele publicate sunt lipsite de informație calitativă și nu conțin interes.
O altă concluzie la care am ajuns în timpul stagierii mele este că presa și-a schimbat funcțiile, locul și rolul pe care îl avea cu un secol în urmă. Acum ne trezim că presa are funcția de divertisment, funcția publicitară, de interpretare, însă se pierde pe fundal adevăratul rol al ei. Dacă dorim să cunoaștem de unde vine forța presei, atunci ar trebui să o înțelegem. De la apariția acesteia, presa ar trebui să îndeplinească un scop bine definit, anume, cel de a informa cât mai repede și corect.
Cunoaștem faptul că patru ziare sunt mai de temut decât o armată bine pregătită, pentru că într-adevăr puterea teribilă pe care o au mijloacele de comunicare în masă este de pus pe griji. Un exemplu în acest context pot oferi demiterea președintelui american Richard Nixon (Cazul Watergate), când publicația Washington Post, mai precis spus jurnaliștii Carl Bernstein și colegul său Bob Woodward, încep a investiga cazul Watergate, care duce la demiterea forțată a președintelui.
În presa culturală din Moldova pot oferi ca exemplu publicația Literatura și Arta, care a avut un rol important în istoria culturii. În 1989, când a făcut primul pas spre recunoașterea grafiei latine, atunci când a apărut primul număr al publicației în limba română.
Pe parcursul stagierii, prin intermediul materialelor publicate, am încercat să explic că toți cei implicați în dezvoltarea societății joacă un rol foarte important, pentru asta este nevoie să se investească mult în domeniul învățamântului și al culturii. Presa, la rândul ei, este nevoită să conștientizeze locul pe care îl are în acest proces de dezvoltare, că anume ea are motorașul de mișcare asupra societății și poate influența direcția.
Se zice că cultura va dispărea pentru a renaște, iar dacă e așa, atunci cea din Moldova este în faza de a renaște, pentru că dispărută este de mult timp. La fel și presa culturală va renaște peste câteva decenii, cred, mai bună, mai calitativă, mai cultivată și mai interesantă, va avea alte puncte de focalizare, va avea ca scop propagarea culturii în masă la un standart ridicat și va avea un rol cuvenit în dezvoltarea scoietății.
Toate acestea enumerate mai sus am încercat să le realizez în timpul stagiului practic la Literatura și arta, să informez, să comentez și să produc cultură. Tot aici am învățat multe lucruri pe care la facultate nu le poți lua din teorie, m-am convins că jurnalismul înseamnă a scrie mult, după asta înseamnă a scrie bine, iar până la urmă că jurnalismul înseamnă experiență, cultură, originalitate și multă mișcare.
Bibliografie
Agnès, Yves. Introducere în jurnalism. Iași: Polirom, 2011. 437 p.
Popa, Dorin. Mass-media, astăzi. Iași: Institutul European, 2002. 250 p.
Preda. Sorin. Jurnalismul cultural și de opinie. Iași: Polirom, 2006. 231 p.
Randall, David. Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă. Iași: Polirom, 2007. 355 p.
Rădulescu, Mihaela. Întreabă-mă orice. Iași: Polirom, 2011. 208 p.
Rusu-Păsărin, Gabriela. Interviul- recurs la memoria culturală. București: Tritonic, 2010. 365 p.
Ruști, Doina. Presa culturală. Specii, tehnici compoziționale și de redactare. București: Fundația PRO, 2002. 192 p.
Silvestri, Artur. Faptă culturală. București: Carpathia, 2009. 351 p.
Zelizer, Barbie. Despre jurnalism la modul serios. Iași: Polirom, 2007. 278 p.
Surse Internet:
1. http://www.literaturasiarta.md/ (vizitat 15.03.2014)
2. http://contrafort.md/ (vizitat 18.03.2014)
3. http://www.observatorcultural.ro/ (vizitat 10.04.2014)
4. http://www.communicationabc.com/ (vizitat 12.04.2014)
5. http://www.flux.md (vizitat 22.04.2014)
6. http://www.jc.md (vizitat 29.04.2015)
7. http://www.revistaculturala.md (vizitat 05.05.2014)
Anexa : Galeria agramaților
Foto: Olga Sternițchi
Anexa 2: Interviu cu Mariana Bulicanu
Mariana Bulicanu: ,,Dragostea pentru operă trebuie educată”
Învingătoarea Festivalului- concurs Internațional de Operă și Balet ,,Maria Bieșu”, în 2012. A cântat operă pe cele mai renumite scene ale lumii. A avut cele mai grele roluri pe care le-a interpretat cu succes. A devenit mămică, iar rolul acesta îi place cel mai mult. Este hotărâtă, rafinată, tainică, curioasă. Poate fascina datorită caracterului ei puternic. Voința și dorința de a-și impune individualitatea, instinctul ei de conservare, tenacitatea si perseverența carora li se adaugă mândria și respectul față de sine. Despre dragostea de operă și de ce nu mergem la teatru aflați din interviul cu Mariana Bulicanu, solistă la Teatrul Național de Operă și Balet.
Cunosc faptul că de la o vârstă fragedă cânți, de ce ai ales muzica de operă?
Am știut mereu ce îmi doresc. N-am dorit altceva decât să fiu cântăreață. De mică, când o auzeam pe Maria Bieșu, știam că vreau să cânt ca ea. De atunci au urmat pașii obișnuiți pentru a-mi îndeplini scopul. Am mers la canto, am absolvit Colegiul de muzică Ștefan Neaga, diferite stagieri peste hotare. De ce muzica de operă? Pentru că e altfel, e o lume aparte.
Te-ai gândit vreodată să renunți la muzică, vorbind din punct de vedere că la noi în țară nu are public mare acest gen?
În nici un caz. Să cânt este tot ce pot face eu mai bine. Cu muzică eu trăiesc, ea e viața mea. Nu am idee cum aș putea să fiu fără să cânt. E adevărat, la noi lumea nu are cultura de a merge la o piesă de teatru sau dacă merg, asta se întâmplă foarte rar. Este nevoie să treacă ani buni până v-om crește acest simț al artei, gust pentru frumos. Pot să numesc cea mai simplă cauză acestui fenomen: omului când îi este foame, nu-l aduci într-o sală să asculte muzică de operă.
Ce soluții vedeți pentru dezvoltarea simțului artistic al oamenilor din societatea noastră?
Eu cred că noi am trebui deja pe copii noștri să-i educăm, să-i pregătim pentru o piesă de teatru, să le explicăm ce înseamnă o tragedie. Nu poate un om să meargă la un concert de operă și să înțeleagă dacă nu știe ce înseamnă asta. Dragostea pentru muzica de calitate se educă, iar asta vine cu timpul. Eu aș dori să ajungem la timpurile acelea când o să avem plăcerea să mergem la un teatru, la un concert de operă. Iar cei care speră că putem schimba o lume în mai bine, în mai frumos sunt niște visători incurabili, exact ca și mine.
De ce trebuie să mergem la teatru?
Oamenilor trebuie să le readucem aminte cum e să fii la un spectacol, cu actori în scenă. Veniți, oameni buni, la teatru! Și cinematograful dă senzații bune când privești un film, însă teatru dă emoțiile vii, senzații ce vin de la inimă la inimă. Nici un ecran nu va înlocui asta. Am uitat cum e să pierzi totul pentru o persoană pe care o iubești. Sacrificiile unei iubiri neîmpărtășite. Teatru va învia emoțiile pe care le-am pierdut în timp.
Cui trebuie să mulțumești pentru succesul tău?
Tuturor. Mulțumesc celor care măcar o dată au ieșit în calea mea. Fiecare clipă este importantă în viață. Așa și oamenii, nu există oameni importanți, există cei cu impacte diferite. Mulțumesc celor care au lăsat ceva în urma lor, oamenilor de la care am învățat. Dar și celor care au lăsat goluri în sufletul meu, pentru că am știut cum să umplu acele goluri.
Ce planuri ai pentru anul 2014?
Am o colaborare de foarte mult timp cu Eugen Doga, care este un om extraordinar. Lucrăm la un album, știu că aceste piese sunt deosebite, pentru că am început să înregistrăm când eram gravidă. În rest, am câteva proiecte de scurtă durată peste hotare. Preconizez să-mi iau și o pauză- vacanță ca să stau cu fetița mea.
Ai devenit mămică (felicitări și să crească sănătoasă), spune-ne dacă ai să o îndrumi ce carieră să îmbrățișeze?
N-am să o oblig să aleagă să fie cântăreață. Am să fac tot posibilul să-i ofer un mediu favorabil fetiței mele pentru ca ea să ia alegerile corecte. N-am s-o impun să facă ceea ce îmi place mie. Copii trebuie educați, dar nu impuși.
Este ascultată la noi muzica de operă?
Încerc să înțeleg principiile pentru care o persoană devine populară în Moldova. Oare pentru talent, oare pentru profesionalism. Sau pentru bani, sau pentru că sunt mediatizați destul. Știi, mass-media este o putere mare în stat, iar presa ar trebui să mediatizeze evenimentele frumoase, de cultură, nu doar cele de bulevard. Asta e una dintre cauzele că avem această situație la noi. După asta mai sunt și oamenii care nu știu despre ce e vorba. Spuneam că dragostea pentru operă trebuie educată, iar noi nu avem timp și pentru asta. Suntem preocupați de toate scandalurile. Avem foarte multe valori, însă am uitam să le valorificăm. Avem un Mihai Munteanu, Artist al Poporului, de care nimeni nu știa până nu a apărut la o emisiune tv. Trebuie să mai creștem în acest sens și nuștiu încă câți ani.
Literatura și arta împlinește 60 de ani de la fondare, ce le urați echipei și cititorilor ei?
Aș vrea să spun ceva foarte cald ca să ajungă la sufletele lor pline… Eu am crescut cu acest ziar și cu valorile pe care le promovează. Unchiul meu avea diferite pagini decupate din ziar pe pereți, era un om extraordinar. Știu că oamenii care citesc Literatura și arta sunt speciali.
Anexa 3: Recenzia
Crina Snegur- tânara poeta din rangul bacovian
De pe meleagurile lui Ion Hadârcă și Leonidei Lari, se ivește ca un fir de iarbă verde primăvăratic și tânăra poetă Crina Snegur. Născută în 1997, la Sângerei are deja lansat un album de versuri intitulat ,,Vals pe tăiș” și este laureată a Concursului Republican al Tinerilor Poeți și Prozatori ,,Florii 2012”. Volumul de poezii a fost editat la Chișinău în anul 2014.
Citind poeziile Crinei Snegur te convingi că această tânără poetă are darul de a aduna pe hârtie și de a crea cu puterea cuvintelor o altfel de realitate, o lume în care se răgăsește doar eul liric și cititorul. Poeta dăruie poemelor ei plăcere- iar aceasta se transmite cititorului prin dorința de a citi și de a descoperi realitățile, dorințele, speranțele eului liric.
Volumul de poezii din ,,Vals pe tăiș” poate fi caracterizat de două lexeme: talent și energie. Cum zicea și Tudor Arghezi: ,, Adevărata carte a unui poet cred că e una, cu condiția să fie unică, fiindcă definiția unui poet care publică o carte bună stă în două cuvinte: talent și energie.” Crina Snegur redă prin intermediul versurilor sale euforie, acea care vine din cultură, din temeiuri istorice, psihologice, consistența gusturilor sale, trăirilor și valorilor proprii.
Se percepe cultura generală a poetei prin numele ce le utilizează ca repere poetice. De exemplu: ,,Alături de Bacovia”, ,,Ochiul lui Da Vinci”, ,,Și tu, Brutus?…”, ,,Olimp”, ,,Orfeu”, ,,Caron”, ceea ce dă dovadă nu doar de talent, ci și de nivelul de cultură.
De fapt, toată viziunea melancolică a acestor poeme crează impresia unui paradis al cuvintelor, uneori reci, uneori negre, uneori cele mai iubite, uneori cele mai geloase și rănite cuvinte.
Spiritul scris al volumului de poezii caută să descopere filosofia vieții, a iubirii, trădării, condiției femeii și al creării omului. Poezii precum ,,Vals pe tăiș”, ,,Iubire de femeie”, ,,Strune de inimă”, ,,Tăcere”, ,,Ar trebui”, ,,Sunt doar învinsă”, ,,Mirosim a pământ”, ,,Robia plăcerilor” etc.
Versuri care pot fi definite deja ca un fel de ars poetica, care par ca o credință a cuvântului scris, mai degrabă cuvintele de duh al acestui volum sunt: ,,cerșetor de vise” (Cerșetor de vise), ,,findcă nu am totul, prefer să n-am nimic”, ,,fără tine-s doar o umbră de om” (Rana iubirii), ,,pot fi orice, dar tot rămân femeie” (Iubire de femeie), ,,ar trebui să învățăm și cum se moare” (Ar trebui), ,,Mirosim a cuvânt/ de la prima suflare, /de la primul cuvânt,/ de la prima visare.” (Mirosim a pământ).
Anexa 4: Reportajul
Elevii din Sipoteni și-au făcut ,,Tema pentru acasă”
Doar emoții constructive am când îmi aduc aminte de Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din Sipoteni, liceu unde am învățat nu doar limba română, geografie, istorie, dar și arta de a trăi. Recent, am avut ocazia să merg împreună cu marele scriitor Nicolae Dabija în vizită la colegii mei mai mici. Pentru mine, însă, nu a fost o simplă vizită, a fost o reîntoarcere acasă, o regăsire a copilăriei și adolescenței mele.
Cu ocazia Hramului Liceului Teoretic ,,Mihai Eminescu” s-au organizat diferite mini- manifestații educativ-culturale. Tematica acestora a fost ,,Bărbații neamului nostru care sunt adevărați promotori ai renașterii naționale: Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi și Nicolae Dabija.,,Iar cu această minunată ocazie am organizat și ore de dirigenție în toate clasele cu scopul de a forma în rândul elevilor respectul față de valorile naționale și general-umane”, ne mărturisește directoarea liceului Ecaterina Rău. O să punem în discuție creația lui Vieru, Matcovschi, plus la asta, avem mare onoare să avem alături de noi un alt bărbat al neamului românesc, pe Dl Dabija, a mai adăugat ea.
După deschiderea oficială a evenimentului, am mers la o oră de dirigenție unică. Eu am ales să merg în fosta mea clasă, unde am învățat trei ani de liceu. Aici, am avut ora intitulată ,,Dumitru Matcovschi- poet pătimaș al dorului”. Diriginta clasei a 12-a Real a altoit timp de 45 de minute curiozitatea printre acești elevi. Au discutat despre trei mari teme: Chipul Femeii, Dorul și Patrie. S-au recitat poeziile marelui Matcovschi, poezii care sunt adevărate pecete ale identității neamului românesc. Au reușit să creeze o atmosferă de mândrie de neam, respect pentru Dor și iubirea pentre Ea- Femeia. Au trecut repede cele 45 de minute dedicate poeticii acestui mare promotor de valori. Minute care nu sunt suficiente nici măcar pentru cea mai mică parte a creației matcovschiene. ,,Ne pare rău că în curricula școlară avem prea puține ore dedicate poetului, scriitorului, dramaturgului Dumitru Matcovschi. Rămâne să sperăm ca elevii înafara orelor să citească creația lui”, zice profesoara de limbă română Parascovia Maimescu.
Am ieșit foarte emoționată de la acea oră, pentru că și eu am petrecut acolo trei ani de liceu, ani în care cred că am fost o elevă bună.
După orele de dirigenție a urmat un spectacol extraordinar organizat de Larisa Chilcic, având în prim plan picii- albinuțe din clasele primare. Spectacol dedicate operei lui Grigore Vieru, intitulat ,,Vieru- Suflet din sufletul meu”. Bucățele din sufletul lui au fost albinuțele care au urcat în scenă, au recitat poezii, au cântat și au reușit să dăruie zâmbete celor care erau în sală. O atmosferă destul de caldă au dăruit albinuțele cu ajutorul creației vierene, sau cum îi zic copiii ,,Nea Grig”. Dar cel mai mult mi-a plăcut cum au cântat copii ceia. Și chiar dacă au cântat mai stângaci, când au început să cânte despre Mama, atunci toți copilașii și-au contopit vocea doar în una singură, o voce angelică. Asta e! Dragostea de mamă- iubirea necondiționată pe pământ.
A urmat un moment de anvergură- și anume, piesa de teatru după nuvela dabijeană ,,Omul care și-a vândut visele”, jucată de elevii clasei a 12-a. ,,Nici nu m-am gândit că dintr-o nuvelă se poate de montat un așa excepțional spectacol”, a zis entuziasmat Nicolae Dabija referitor la piesa de teatru. ,,Mă bucur mult că în această școală sunt tineri foarte talentați”.
Pot să spun că am avut parte de câteva măsuri extracurriculare foarte bine gândite, bine organizate care mi-a trezit doar emoții sincere. Atunci, m-am gândit și mi-am dat seama cât e de bine să te întorci la ai tăi cu tema pentru acasă gata făcută.
La final, dar nu la sfârșit, cei prezenți au avut ocazia să discute despre bestsellerul ,,Tema pentru acasă” chiar cu Nicolae Dabija, autorul romanului. Elevii au pus numeroase întrebări la care scriitorul le-a răspuns cu emoții. Au fost întrebări despre activitatea, viața lui, dar cele mai multe erau cu referință la roman. Au încercat să răspundă împreună la întrebarea romanului dacă ,,A fi om este o artă sau un destin?” Și… au rămas la concluzia că ,,a fi om, totuși, rămâne a fi o artă, iar această artă o posedă doar cei care își pot înfrunta destinul”, cum spune și Dabija.
Scriitorul a venit și cu un îndemn pentru cei prezenți dacă vor să fie fericiți în viață le-a zis el ,,să fiți buni și harnici- asta e rețeta fericirii”.
Pot să afirm cu certitudine Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din Sipoteni a fost o adevărată casă mare, unde am învățat încă o dată cât e de minunat să-ți iubești istoria, limba română și locul de unde ai pornit.
Anexa 5: Reportajul
„POESIA” DE LA NICOLAE DABIJA, CU „AMORE”
PENTRU ELEVII LICEULUI „DANTE ALIGHERI”
La data de 5 decembrie, în incinta liceului Dante Alighieri din capitală, a avut loc prezentarea de carte ,,POESIA E AMORE” a scriitorului, poetului Nicolae Dabija. ,,POESIA E AMORE” este o culegere de versuri care a fost tradusă de Valentina Corcodel în limba italiană.
Lansarea cărții a început cu un minunat recital de poezii în limba italiană a elevilor din liceu. De la mic la mare, de la mare la mic, toți cei prezenți au încântat inimile cu dulcele versuri dabijiene în italiană. Atmosfera de sărbătoare cu versuri de iubire, versuri de dor, versuri care trăiesc mai mult dacă le simți a fost prezentă în sală.
,,Ambasadoarea” limbii române în Italia Valentina Corcodel a fost foarte bucuroasă că a avut ocazia să traducă versurile poetului Nicolae Dabija. ,, Am tradus această carte cu mare plăcere. Simt că am fost onorată traducând aceaste versuri. Nu pot zice mai mult nimic decât ce scrie domnul Dabija în carțile sale” menționează traducătoarea cărții. La elogierea versurilor lui Dabija, deja, și în limba italiană, a fost prezentă multă lume frumoasă la chip și la suflet. De lacei cunoscuși poetului, până la cei care îi poartă ,,așchiile” iubirii de poezie în adâncul inimii. Printre cei prezenți, cu nume notorii, au fost Iulian Filip- poet, prozator, dramaturg, Aurelian Silvestru- scriitor, publicist, Tudor Țopa- scriitor, publicisit, Ion Cuzuioc- medic, scriitor, Iulian Filip- poet, scriitor, dramaturg, folclorist, Nina Josu- reporter Literatura și Arta, Galina Cărăbuș – directoarea liceului ,,Dante Aleghieri”.
,,Noi suntem din patria lui Grigore Vieru și dacă avem poezia aproape de noi înseamnă că suntem apărați. Liceul ,,Dante Alighieri” este unul dintre cele mai bune din Chișinău. Aici m-am convins că limba italiană este limba poeziei. Când venim la acest liceu, venim acasă” mărturisește poetul Dabija.
Publicul a fost plăcut surprins de melodicitatea versurilor și în limba italiană. Ana, o elevă a liceului, ne spune că ,,versurile lui Dabija traduse în italiană nu și-au pierdut deloc farmecul, din contra, acestea parcă au căpătat o viață nouă, un suflu care te inspiră doar la creație, doar la renaștere și iubire sinceră.”
Toată opera pe care o crează Nicolae Dabija este una care adună lumea valoroasă în jurul lui și în jurul cărții sale afirmă și Iulian Filip. Acesta printre altele, mai în glumă, mai în serios, ne-a îndemnat să vorbim doar de bine pe cei din jurul nostru, pentru că dacă o să vorbim de rău o să ne țină toți minte, iar dacă v-om vorbi de bine, poate niciunul nu-și va aminti de noi.
Felcitări pentru ceea ce face Nicolae Dabija a primit și din partea românilor din Roma „Dacia”, cu un mesaj de sincere mulțumiri pentru că îmbunătățește imaginea Moldovei și peste hotarele țării.
Cuvinte de laude au venit și de la directoarea liceului Galina Cărăbuș, ea a mulțumit poetului că a ales anume această instituție pentru a împărtăși cu ei bucuria și succesul lui. A îndemnat pe toți cei prezenți să se bucure de comoara spirituală care a adus-o cu el Nicolae Dabija.
La final de eveniment scriitorii au venit cu daruri pentru biblioteca liceului și au donat fiecare câteva cărți pentru elevi. Nicolae Dabija a dat autografe elevilor prezenți la eveniment și în dar câte o culegere de versuri.
Iar o veste bună pentru cititorii operei lui Dabija este că în prezent se află în process de traducere în limba italiană romanul ,,Tema pentru acasă”.
Bibliografie
Agnès, Yves. Introducere în jurnalism. Iași: Polirom, 2011. 437 p.
Popa, Dorin. Mass-media, astăzi. Iași: Institutul European, 2002. 250 p.
Preda. Sorin. Jurnalismul cultural și de opinie. Iași: Polirom, 2006. 231 p.
Randall, David. Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă. Iași: Polirom, 2007. 355 p.
Rădulescu, Mihaela. Întreabă-mă orice. Iași: Polirom, 2011. 208 p.
Rusu-Păsărin, Gabriela. Interviul- recurs la memoria culturală. București: Tritonic, 2010. 365 p.
Ruști, Doina. Presa culturală. Specii, tehnici compoziționale și de redactare. București: Fundația PRO, 2002. 192 p.
Silvestri, Artur. Faptă culturală. București: Carpathia, 2009. 351 p.
Zelizer, Barbie. Despre jurnalism la modul serios. Iași: Polirom, 2007. 278 p.
Surse Internet:
1. http://www.literaturasiarta.md/ (vizitat 15.03.2014)
2. http://contrafort.md/ (vizitat 18.03.2014)
3. http://www.observatorcultural.ro/ (vizitat 10.04.2014)
4. http://www.communicationabc.com/ (vizitat 12.04.2014)
5. http://www.flux.md (vizitat 22.04.2014)
6. http://www.jc.md (vizitat 29.04.2015)
7. http://www.revistaculturala.md (vizitat 05.05.2014)
Anexa : Galeria agramaților
Foto: Olga Sternițchi
Anexa 2: Interviu cu Mariana Bulicanu
Mariana Bulicanu: ,,Dragostea pentru operă trebuie educată”
Învingătoarea Festivalului- concurs Internațional de Operă și Balet ,,Maria Bieșu”, în 2012. A cântat operă pe cele mai renumite scene ale lumii. A avut cele mai grele roluri pe care le-a interpretat cu succes. A devenit mămică, iar rolul acesta îi place cel mai mult. Este hotărâtă, rafinată, tainică, curioasă. Poate fascina datorită caracterului ei puternic. Voința și dorința de a-și impune individualitatea, instinctul ei de conservare, tenacitatea si perseverența carora li se adaugă mândria și respectul față de sine. Despre dragostea de operă și de ce nu mergem la teatru aflați din interviul cu Mariana Bulicanu, solistă la Teatrul Național de Operă și Balet.
Cunosc faptul că de la o vârstă fragedă cânți, de ce ai ales muzica de operă?
Am știut mereu ce îmi doresc. N-am dorit altceva decât să fiu cântăreață. De mică, când o auzeam pe Maria Bieșu, știam că vreau să cânt ca ea. De atunci au urmat pașii obișnuiți pentru a-mi îndeplini scopul. Am mers la canto, am absolvit Colegiul de muzică Ștefan Neaga, diferite stagieri peste hotare. De ce muzica de operă? Pentru că e altfel, e o lume aparte.
Te-ai gândit vreodată să renunți la muzică, vorbind din punct de vedere că la noi în țară nu are public mare acest gen?
În nici un caz. Să cânt este tot ce pot face eu mai bine. Cu muzică eu trăiesc, ea e viața mea. Nu am idee cum aș putea să fiu fără să cânt. E adevărat, la noi lumea nu are cultura de a merge la o piesă de teatru sau dacă merg, asta se întâmplă foarte rar. Este nevoie să treacă ani buni până v-om crește acest simț al artei, gust pentru frumos. Pot să numesc cea mai simplă cauză acestui fenomen: omului când îi este foame, nu-l aduci într-o sală să asculte muzică de operă.
Ce soluții vedeți pentru dezvoltarea simțului artistic al oamenilor din societatea noastră?
Eu cred că noi am trebui deja pe copii noștri să-i educăm, să-i pregătim pentru o piesă de teatru, să le explicăm ce înseamnă o tragedie. Nu poate un om să meargă la un concert de operă și să înțeleagă dacă nu știe ce înseamnă asta. Dragostea pentru muzica de calitate se educă, iar asta vine cu timpul. Eu aș dori să ajungem la timpurile acelea când o să avem plăcerea să mergem la un teatru, la un concert de operă. Iar cei care speră că putem schimba o lume în mai bine, în mai frumos sunt niște visători incurabili, exact ca și mine.
De ce trebuie să mergem la teatru?
Oamenilor trebuie să le readucem aminte cum e să fii la un spectacol, cu actori în scenă. Veniți, oameni buni, la teatru! Și cinematograful dă senzații bune când privești un film, însă teatru dă emoțiile vii, senzații ce vin de la inimă la inimă. Nici un ecran nu va înlocui asta. Am uitat cum e să pierzi totul pentru o persoană pe care o iubești. Sacrificiile unei iubiri neîmpărtășite. Teatru va învia emoțiile pe care le-am pierdut în timp.
Cui trebuie să mulțumești pentru succesul tău?
Tuturor. Mulțumesc celor care măcar o dată au ieșit în calea mea. Fiecare clipă este importantă în viață. Așa și oamenii, nu există oameni importanți, există cei cu impacte diferite. Mulțumesc celor care au lăsat ceva în urma lor, oamenilor de la care am învățat. Dar și celor care au lăsat goluri în sufletul meu, pentru că am știut cum să umplu acele goluri.
Ce planuri ai pentru anul 2014?
Am o colaborare de foarte mult timp cu Eugen Doga, care este un om extraordinar. Lucrăm la un album, știu că aceste piese sunt deosebite, pentru că am început să înregistrăm când eram gravidă. În rest, am câteva proiecte de scurtă durată peste hotare. Preconizez să-mi iau și o pauză- vacanță ca să stau cu fetița mea.
Ai devenit mămică (felicitări și să crească sănătoasă), spune-ne dacă ai să o îndrumi ce carieră să îmbrățișeze?
N-am să o oblig să aleagă să fie cântăreață. Am să fac tot posibilul să-i ofer un mediu favorabil fetiței mele pentru ca ea să ia alegerile corecte. N-am s-o impun să facă ceea ce îmi place mie. Copii trebuie educați, dar nu impuși.
Este ascultată la noi muzica de operă?
Încerc să înțeleg principiile pentru care o persoană devine populară în Moldova. Oare pentru talent, oare pentru profesionalism. Sau pentru bani, sau pentru că sunt mediatizați destul. Știi, mass-media este o putere mare în stat, iar presa ar trebui să mediatizeze evenimentele frumoase, de cultură, nu doar cele de bulevard. Asta e una dintre cauzele că avem această situație la noi. După asta mai sunt și oamenii care nu știu despre ce e vorba. Spuneam că dragostea pentru operă trebuie educată, iar noi nu avem timp și pentru asta. Suntem preocupați de toate scandalurile. Avem foarte multe valori, însă am uitam să le valorificăm. Avem un Mihai Munteanu, Artist al Poporului, de care nimeni nu știa până nu a apărut la o emisiune tv. Trebuie să mai creștem în acest sens și nuștiu încă câți ani.
Literatura și arta împlinește 60 de ani de la fondare, ce le urați echipei și cititorilor ei?
Aș vrea să spun ceva foarte cald ca să ajungă la sufletele lor pline… Eu am crescut cu acest ziar și cu valorile pe care le promovează. Unchiul meu avea diferite pagini decupate din ziar pe pereți, era un om extraordinar. Știu că oamenii care citesc Literatura și arta sunt speciali.
Anexa 3: Recenzia
Crina Snegur- tânara poeta din rangul bacovian
De pe meleagurile lui Ion Hadârcă și Leonidei Lari, se ivește ca un fir de iarbă verde primăvăratic și tânăra poetă Crina Snegur. Născută în 1997, la Sângerei are deja lansat un album de versuri intitulat ,,Vals pe tăiș” și este laureată a Concursului Republican al Tinerilor Poeți și Prozatori ,,Florii 2012”. Volumul de poezii a fost editat la Chișinău în anul 2014.
Citind poeziile Crinei Snegur te convingi că această tânără poetă are darul de a aduna pe hârtie și de a crea cu puterea cuvintelor o altfel de realitate, o lume în care se răgăsește doar eul liric și cititorul. Poeta dăruie poemelor ei plăcere- iar aceasta se transmite cititorului prin dorința de a citi și de a descoperi realitățile, dorințele, speranțele eului liric.
Volumul de poezii din ,,Vals pe tăiș” poate fi caracterizat de două lexeme: talent și energie. Cum zicea și Tudor Arghezi: ,, Adevărata carte a unui poet cred că e una, cu condiția să fie unică, fiindcă definiția unui poet care publică o carte bună stă în două cuvinte: talent și energie.” Crina Snegur redă prin intermediul versurilor sale euforie, acea care vine din cultură, din temeiuri istorice, psihologice, consistența gusturilor sale, trăirilor și valorilor proprii.
Se percepe cultura generală a poetei prin numele ce le utilizează ca repere poetice. De exemplu: ,,Alături de Bacovia”, ,,Ochiul lui Da Vinci”, ,,Și tu, Brutus?…”, ,,Olimp”, ,,Orfeu”, ,,Caron”, ceea ce dă dovadă nu doar de talent, ci și de nivelul de cultură.
De fapt, toată viziunea melancolică a acestor poeme crează impresia unui paradis al cuvintelor, uneori reci, uneori negre, uneori cele mai iubite, uneori cele mai geloase și rănite cuvinte.
Spiritul scris al volumului de poezii caută să descopere filosofia vieții, a iubirii, trădării, condiției femeii și al creării omului. Poezii precum ,,Vals pe tăiș”, ,,Iubire de femeie”, ,,Strune de inimă”, ,,Tăcere”, ,,Ar trebui”, ,,Sunt doar învinsă”, ,,Mirosim a pământ”, ,,Robia plăcerilor” etc.
Versuri care pot fi definite deja ca un fel de ars poetica, care par ca o credință a cuvântului scris, mai degrabă cuvintele de duh al acestui volum sunt: ,,cerșetor de vise” (Cerșetor de vise), ,,findcă nu am totul, prefer să n-am nimic”, ,,fără tine-s doar o umbră de om” (Rana iubirii), ,,pot fi orice, dar tot rămân femeie” (Iubire de femeie), ,,ar trebui să învățăm și cum se moare” (Ar trebui), ,,Mirosim a cuvânt/ de la prima suflare, /de la primul cuvânt,/ de la prima visare.” (Mirosim a pământ).
Anexa 4: Reportajul
Elevii din Sipoteni și-au făcut ,,Tema pentru acasă”
Doar emoții constructive am când îmi aduc aminte de Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din Sipoteni, liceu unde am învățat nu doar limba română, geografie, istorie, dar și arta de a trăi. Recent, am avut ocazia să merg împreună cu marele scriitor Nicolae Dabija în vizită la colegii mei mai mici. Pentru mine, însă, nu a fost o simplă vizită, a fost o reîntoarcere acasă, o regăsire a copilăriei și adolescenței mele.
Cu ocazia Hramului Liceului Teoretic ,,Mihai Eminescu” s-au organizat diferite mini- manifestații educativ-culturale. Tematica acestora a fost ,,Bărbații neamului nostru care sunt adevărați promotori ai renașterii naționale: Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi și Nicolae Dabija.,,Iar cu această minunată ocazie am organizat și ore de dirigenție în toate clasele cu scopul de a forma în rândul elevilor respectul față de valorile naționale și general-umane”, ne mărturisește directoarea liceului Ecaterina Rău. O să punem în discuție creația lui Vieru, Matcovschi, plus la asta, avem mare onoare să avem alături de noi un alt bărbat al neamului românesc, pe Dl Dabija, a mai adăugat ea.
După deschiderea oficială a evenimentului, am mers la o oră de dirigenție unică. Eu am ales să merg în fosta mea clasă, unde am învățat trei ani de liceu. Aici, am avut ora intitulată ,,Dumitru Matcovschi- poet pătimaș al dorului”. Diriginta clasei a 12-a Real a altoit timp de 45 de minute curiozitatea printre acești elevi. Au discutat despre trei mari teme: Chipul Femeii, Dorul și Patrie. S-au recitat poeziile marelui Matcovschi, poezii care sunt adevărate pecete ale identității neamului românesc. Au reușit să creeze o atmosferă de mândrie de neam, respect pentru Dor și iubirea pentre Ea- Femeia. Au trecut repede cele 45 de minute dedicate poeticii acestui mare promotor de valori. Minute care nu sunt suficiente nici măcar pentru cea mai mică parte a creației matcovschiene. ,,Ne pare rău că în curricula școlară avem prea puține ore dedicate poetului, scriitorului, dramaturgului Dumitru Matcovschi. Rămâne să sperăm ca elevii înafara orelor să citească creația lui”, zice profesoara de limbă română Parascovia Maimescu.
Am ieșit foarte emoționată de la acea oră, pentru că și eu am petrecut acolo trei ani de liceu, ani în care cred că am fost o elevă bună.
După orele de dirigenție a urmat un spectacol extraordinar organizat de Larisa Chilcic, având în prim plan picii- albinuțe din clasele primare. Spectacol dedicate operei lui Grigore Vieru, intitulat ,,Vieru- Suflet din sufletul meu”. Bucățele din sufletul lui au fost albinuțele care au urcat în scenă, au recitat poezii, au cântat și au reușit să dăruie zâmbete celor care erau în sală. O atmosferă destul de caldă au dăruit albinuțele cu ajutorul creației vierene, sau cum îi zic copiii ,,Nea Grig”. Dar cel mai mult mi-a plăcut cum au cântat copii ceia. Și chiar dacă au cântat mai stângaci, când au început să cânte despre Mama, atunci toți copilașii și-au contopit vocea doar în una singură, o voce angelică. Asta e! Dragostea de mamă- iubirea necondiționată pe pământ.
A urmat un moment de anvergură- și anume, piesa de teatru după nuvela dabijeană ,,Omul care și-a vândut visele”, jucată de elevii clasei a 12-a. ,,Nici nu m-am gândit că dintr-o nuvelă se poate de montat un așa excepțional spectacol”, a zis entuziasmat Nicolae Dabija referitor la piesa de teatru. ,,Mă bucur mult că în această școală sunt tineri foarte talentați”.
Pot să spun că am avut parte de câteva măsuri extracurriculare foarte bine gândite, bine organizate care mi-a trezit doar emoții sincere. Atunci, m-am gândit și mi-am dat seama cât e de bine să te întorci la ai tăi cu tema pentru acasă gata făcută.
La final, dar nu la sfârșit, cei prezenți au avut ocazia să discute despre bestsellerul ,,Tema pentru acasă” chiar cu Nicolae Dabija, autorul romanului. Elevii au pus numeroase întrebări la care scriitorul le-a răspuns cu emoții. Au fost întrebări despre activitatea, viața lui, dar cele mai multe erau cu referință la roman. Au încercat să răspundă împreună la întrebarea romanului dacă ,,A fi om este o artă sau un destin?” Și… au rămas la concluzia că ,,a fi om, totuși, rămâne a fi o artă, iar această artă o posedă doar cei care își pot înfrunta destinul”, cum spune și Dabija.
Scriitorul a venit și cu un îndemn pentru cei prezenți dacă vor să fie fericiți în viață le-a zis el ,,să fiți buni și harnici- asta e rețeta fericirii”.
Pot să afirm cu certitudine Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din Sipoteni a fost o adevărată casă mare, unde am învățat încă o dată cât e de minunat să-ți iubești istoria, limba română și locul de unde ai pornit.
Anexa 5: Reportajul
„POESIA” DE LA NICOLAE DABIJA, CU „AMORE”
PENTRU ELEVII LICEULUI „DANTE ALIGHERI”
La data de 5 decembrie, în incinta liceului Dante Alighieri din capitală, a avut loc prezentarea de carte ,,POESIA E AMORE” a scriitorului, poetului Nicolae Dabija. ,,POESIA E AMORE” este o culegere de versuri care a fost tradusă de Valentina Corcodel în limba italiană.
Lansarea cărții a început cu un minunat recital de poezii în limba italiană a elevilor din liceu. De la mic la mare, de la mare la mic, toți cei prezenți au încântat inimile cu dulcele versuri dabijiene în italiană. Atmosfera de sărbătoare cu versuri de iubire, versuri de dor, versuri care trăiesc mai mult dacă le simți a fost prezentă în sală.
,,Ambasadoarea” limbii române în Italia Valentina Corcodel a fost foarte bucuroasă că a avut ocazia să traducă versurile poetului Nicolae Dabija. ,, Am tradus această carte cu mare plăcere. Simt că am fost onorată traducând aceaste versuri. Nu pot zice mai mult nimic decât ce scrie domnul Dabija în carțile sale” menționează traducătoarea cărții. La elogierea versurilor lui Dabija, deja, și în limba italiană, a fost prezentă multă lume frumoasă la chip și la suflet. De lacei cunoscuși poetului, până la cei care îi poartă ,,așchiile” iubirii de poezie în adâncul inimii. Printre cei prezenți, cu nume notorii, au fost Iulian Filip- poet, prozator, dramaturg, Aurelian Silvestru- scriitor, publicist, Tudor Țopa- scriitor, publicisit, Ion Cuzuioc- medic, scriitor, Iulian Filip- poet, scriitor, dramaturg, folclorist, Nina Josu- reporter Literatura și Arta, Galina Cărăbuș – directoarea liceului ,,Dante Aleghieri”.
,,Noi suntem din patria lui Grigore Vieru și dacă avem poezia aproape de noi înseamnă că suntem apărați. Liceul ,,Dante Alighieri” este unul dintre cele mai bune din Chișinău. Aici m-am convins că limba italiană este limba poeziei. Când venim la acest liceu, venim acasă” mărturisește poetul Dabija.
Publicul a fost plăcut surprins de melodicitatea versurilor și în limba italiană. Ana, o elevă a liceului, ne spune că ,,versurile lui Dabija traduse în italiană nu și-au pierdut deloc farmecul, din contra, acestea parcă au căpătat o viață nouă, un suflu care te inspiră doar la creație, doar la renaștere și iubire sinceră.”
Toată opera pe care o crează Nicolae Dabija este una care adună lumea valoroasă în jurul lui și în jurul cărții sale afirmă și Iulian Filip. Acesta printre altele, mai în glumă, mai în serios, ne-a îndemnat să vorbim doar de bine pe cei din jurul nostru, pentru că dacă o să vorbim de rău o să ne țină toți minte, iar dacă v-om vorbi de bine, poate niciunul nu-și va aminti de noi.
Felcitări pentru ceea ce face Nicolae Dabija a primit și din partea românilor din Roma „Dacia”, cu un mesaj de sincere mulțumiri pentru că îmbunătățește imaginea Moldovei și peste hotarele țării.
Cuvinte de laude au venit și de la directoarea liceului Galina Cărăbuș, ea a mulțumit poetului că a ales anume această instituție pentru a împărtăși cu ei bucuria și succesul lui. A îndemnat pe toți cei prezenți să se bucure de comoara spirituală care a adus-o cu el Nicolae Dabija.
La final de eveniment scriitorii au venit cu daruri pentru biblioteca liceului și au donat fiecare câteva cărți pentru elevi. Nicolae Dabija a dat autografe elevilor prezenți la eveniment și în dar câte o culegere de versuri.
Iar o veste bună pentru cititorii operei lui Dabija este că în prezent se află în process de traducere în limba italiană romanul ,,Tema pentru acasă”.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Presei Culturale In Dezvoltarea Societatii (ID: 107971)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.