Rolul Pregatirii Tehnico Tactice a Jucatorului Coordonator de Joc In Cresterea Eficacitatii Atacului Unei Echipe de Handbal Masculin Seniori
LUCRARE DE LICENȚĂ
Rolul pregătirii tehnico – tactice a jucătorului coordonator de joc în creșterea eficacității atacului unei echipe de handbal masculin – seniori
Cuprins
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
Noutăți și tendințe în handbal pe plan mondial
Dezvoltarea handbalului pe plan mondial
Tendințe în evoluția jocului de handbal pe plan mondial
Scopul și gradul de actualitate al problemei
CAPITOLUL II
2.1. Caracteristicile jocului de handbal
2.1.1. Efortul specific în handbalul de performanță
2.1.2. Pregătire fizică
2.1.3. Pregătire tehnică
2.1.4. Pregătire tactică
2.1.5. Pregătire psihologică
2.2. Selecția în jocul de handbal
2.2.1. Rolul selecției
2.2.2. Orientări actuale privind selecția
2.2.3. Etapizarea selecției
2.2.4 Criterii de selecție în handbal
2.3. Metode și tehnici de cercetare
CAPITOLUL III
3.1. Atacul în jocul de handbal
3.1.1. Principiile tactice în jocul de atac
3.1.2. Fazele atacului
3.1.3. Mijloacele tehnico-tactice de realizare a atacului
3.1.4. Forme de joc în atac
3.1.5. Sisteme de joc în atac
3.2. Orientări privind modelul handbalistului la grupele de începători
3.3. Modelul de joc în atac pentru: eșaloanele începători, juniori III, juniori II, juniori I
CAPITOLUL IV
4.1. Pregătirea tehnico-tactică a jucătorului specializat pe postul de coordonator de joc în atac
4.2. Model de joc în atac pentru jucătorul de handbal specializat pe postul de coordonator de joc
4.3. Mijloace de realizare a conținutului tehnico-tactic al modelului
CAPITOLUL V
5.1. Analiza și interpretarea statistico-matematică a datelor obținute în urma înregistrărilor
CAPITOLUL VI
6.1. Concluzii și propuneri
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Sportul, alături de artă, știință și cultură, reprezintă un adevărat fenomen social, cu implicații în sfera afectivă, morală și cu randament deosebit în latura economică.
Sportul reprezintă, se pare, cea dintâi activitate în care s-a născut ideea de record și cea de performanță. Performanțele și recordurile reprezintă în toate țările esența potențialului biologic și energia psihologică de care este capabilă națiunea respectivă.
Sportul de performanță reprezintă forma superioară de manifestare a potențialului biologic și psihic al omului în general și al tinerei generații în mod special.
Transformările politico-economice din ultimii ani au dus la dinamizarea activității sportive, fiecare națiune încercând să se afirme pe plan mondial, știind că sportul este cel mai bun ambasador.
Una din ramurile sportive care este foarte dezvoltată la noi în țară și la care România a deținut supremația mondială este HANDBALUL.
Handbalul în România a adus satisfacții de-a lungul anilor, prin rezultate de răsunet mondial, fiind jocul sportiv cu cel mai bun palmares:
aur la campionatele mondiale de seniori și tineret, feminin și masculin
câștigarea supremației mondiale la handbal masculin
medalii , Universitare, câștigarea de cupe Europene, etc.
Alături de alte țări cu o mai veche tradiție în handbal, România s-a impus și a reușit să domine handbalul internațional aproape de 20 de ani, creându-și o școală proprie, ale cărei caracteristici au fost studiate, analizate, adaptate și mai ales practicate de către mulți dintre adversarii noștri.
Având sportivi buni și unii dintre cei mai buni tehnicieni din lume în această disciplină prin teoretizarea practicii îndelungate și rodnice, proiecție a opticii teoreticienilor noștri, s-a creat o concepție de joc proprie care este în concordanță cu cerințele handbalului contemporan desprinse din analizarea marilor competiții internaționale.
Conform acestei concepții, handbalul, practicat la noi în țară, de la copii până la adulți, indiferent de sex, este disciplina sportivă care contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă, la întărirea sănătății, la creșterea nivelului de robustețe și de vigoare și la formarea și dezvoltarea personalității.
De aceea handbalul este practicat în țara noastră pe scară largă, fiind de altfel prevăzut în programele școlare din învățământul de toate gradele.
Jocul de handbal a cunoscut în ultima vreme o evoluție rapidă și am putea spune spectaculoasă.
Nivelul ridicat al rezultatelor realizate în etapa actuală, atât pe plan internațional cât și pe plan intern, nu poate fi atins decât de jucători a căror capacitate de performanță este deosebit de mare și în continuă creștere.
Aria tehnicii jocului s-a extins foarte mult, au apărut noi procedee pe care handbaliștii de performanță le execută cu înaltă măiestrie.
S-a îmbogățit, de asemenea, sfera tacticii și tehnicii individuale, diversificându-se tot mai mult soluțiile de rezolvare a diferitelor situații de joc.
Toate acestea au aplicații asupra tuturor componentelor modului de instruire, prin selecționarea celor mai bune mijloace pentru rezolvarea tuturor problemelor jocului.
CAPITOLUL I
Noutăți și tendințe în handbal pe plan mondial
Dezvoltarea handbalului pe plan mondial
Având în vedere rezultatele obținute pe plan mondial în ultimele competiții oficiale cât și cota nivelului de pregătire al mai multor reprezentative, putem constata următoarele:
echilibrarea forțelor și a valorilor pe plan mondial
înmulțirea numărului de echipe participante la competiții, și care candidează la supremație
scindarea unor forțe handbalistice în mai multe echipe valoroase (C.S.I., Cehia, Slovacia, Croația, Serbia)
formarea unor concerne internaționale care folosesc jucători “neutralizați” (Austria, Franța, Italia)
migrarea antrenorilor de valoare la alte echipe reprezentative sau la club (Canada, Grecia, Algeria, Egipt, Qatar, Spania, Italia, Germania)
păstrarea unor puternice școli “naționale” prin specificul poporului (Suedia, Rusia, Ucraina, Islanda, Danemarca, România, Ungaria)
introducerea handbalului în țările “așa-zisei” lumi a III-a
migrarea jucătorilor cu calități deosebite la puternice echipe de club din Europa
sporirea numărului de participanți la activitățile handbalistice (cu precădere în Asia)
spionajul sportiv a dus la dinamizarea revoluției handbalului
schimburile de informații, consfătuirile, activitățile practico-metodice între specialiștii diferitelor țări și I.H.F.
popularizarea prin mijloace mass-media a rezultatelor și a formelor de pregătire ale diferitelor școli de handbal cu rezultate pe plan mondial
Tendințe în evoluția jocului de handbal pe plan mondial
Forțarea jocului cât mai rapid
Acest lucru reprezintă o șansă pentru dezvoltarea și evoluția handbalului. Toate echipele de valoare au avut ca arma principala la campionatele mondiale “tactica atacului rapid”. Pentru a realiza o creștere a rapidității jocului, pot fi utilizate următoarele posibilități tactice:
creșterea ritmului și a vitezei de joc, a vitezei de execuție și scurtarea timpului de finalizare
folosirea preponderentă a contraatacului și a contraatacului susținut (faza a II-a)
trecerea foarte rapidă a tuturor jucătorilor din apărare în atac folosind acțiuni tehnico-tactice colective, prin intermediul unui jucător specializat – organizator al fazei valului al III-lea
scurtarea fazelor de organizare a jocului, chiar după o combinație tactică reușită, în scopul asigurării unei presiuni continue și constante asupra apărării
creșterea spectaculozității jocului de handbal prin manevrarea mingii cu precizie și rapiditate, prin rezolvarea situațiilor de joc neprevăzute din poziții mereu diferite și forme de deplasare variate
apariția în fiecare echipă a unor super jucători, cu manifestări universale, care conduc echipa și imprimă ritmul de joc, sau cu mare randament și eficiență în joc.
Creativitatea și variabilitatea sistemelor de apărare
Sistemele de apărare domină la această oră tactica. Majoritatea echipelor pleacă de la sistemul 3+2+1, sistem pe care îl adaptează în funcție de adversar.
Sistemul 6:0 a devenit de asemenea ofensiv prin acțiunile apărătorilor centrali și intermediari de a întrerupe continuitatea fazei de atac.
O altă caracteristică apare în modificarea forte a sistemelor de apărare în funcție de situațiile joc-scor, timp de joc chiar în cadrul aceleiași faze de atac a adversarului. Situațiile speciale sunt pregătite din punct de vedere tactic (superioritatea sau inferioritatea numerică).
Sistemele de apărare sunt de multe ori dominate de calitățile jucătorilor. Acești jucători specializați pentru apărare trebuie să-și bazeze jocul pe intuiție și varietatea de acțiuni în funcție de situațiile de joc.
Creativitatea și eficiența atacului determinate de varietatea apărării
Sistemele de apărare variate scad eficacitatea atacului bazat pe acțiuni standard, cu traiectorii stabilite de deplasare a jucătorilor și de transmitere a mingii.
Jocul viitorului în atac aparține jocului tactic de echipă bazat pe acțiuni tehnico-tactice în 2-3 jucători cu posibilități mult mai mari de adaptare la situațiile de apărare și mult mai flexibili.
Jocul în atac este determinat de schimbul de locuri între atacanți după încrucișări sau pase și de selecția în loturi a unor jucători compleți, cu posibilități de a acționa pe mai multe posturi, ca finalizatori și creatori.
Datorită acestor tendințe apărute pe plan mondial, România a rămas în urmă atât din punct de vedere tehnico-tactic cât și din punct de vedere al organizării jocului.
Într-o echipă de handbal trebuie să se țină cont de modul de pregătire fizică, tehnico-tactică, teoretică și psihologică a fiecărui jucător.
După anul 1990, școala românească de handbal a început să piardă teren și datorită faptului că omul din teren, acela care “dă tonul”, respectiv coordonatorul de joc, nu mai are valoarea puterii exemplului și nici inteligența și intuiția necesară dirijării unei echipe.
Având în vedere că marile rezultate ale echipei naționale masculine a României (de 4 ori campioană mondială) au fost realizate cu 3 conducători de joc (Oțelea de 3 ori campion mondial, Criant Gat și Radu oina), că-n ultima perioadă atât la nivel de loturi naționale(mai ales cel feminine) cât și la nivelul echipelor de club, se joacă prin improvizații pe acest post, sperăm că noile generații de handbaliști să aducă un remediu considerabil acestei probleme, dacă nu chiar rezolvarea ei.
Scopul și gradul de actualitate al lucrării
Scopul acestei lucrări este de a scoate în evidență rolul important pe care îl are jucătorul din centrul atacului unei echipe, coordonatorul de joc, omul de legătură între antrenor și coechipieri, contribuția lui fiind hotărâtoare în realizarea angrenajului echipei în atac, cât și în apărare.
În general, se lucrează puțin pentru pregătirea complexă a coordonatorului de joc, la individualizarea acestuia, la selecția bună “a omului potrivit la locul potrivit”.
Privind acest aspect, este necesară existența unei modelări a pregătirii acestui jucător, o planificare riguroasă a pregătirii lui și algoritmii de lucru cei mai optimi.
Totuși antrenamentele se execută frontal, mijloacele de lucru și metodele folosite sunt stereotipe, metoda globală cât și trecerea rapidă peste fazele de învățare ducând la insuficienta stăpânire a unui bagaj motric adecvat necesar unei pregătiri complete și totale a jucătorului specializat pe postul de coordonator de joc.
Dacă nu se ține seama de calitățile motrice, de laturile personalității, de temperamentul și caracterul sportivului, de motivația acestuia pentru sport, nu se va ajunge la rezultatele dorite.
Un aspect negativ și o realitate de impediment în obținerea unor rezultate pozitive aparține următorilor factori:
selecția incorectă a copiilor pentru acest post
instruirea tardivă cu metode și mijloace neadecvate vârstei
lipsa motivației la sportiv
lipsa motivației la antrenor
relația sportivului cu grupul (relația socio-motrică individuală între conducătorul de joc și componenții echipei)
relația sportiv-antrenor
slabe trăsături de caracter ale sportivului
temperament neadecvat pentru postul solicr și coechipieri, contribuția lui fiind hotărâtoare în realizarea angrenajului echipei în atac, cât și în apărare.
În general, se lucrează puțin pentru pregătirea complexă a coordonatorului de joc, la individualizarea acestuia, la selecția bună “a omului potrivit la locul potrivit”.
Privind acest aspect, este necesară existența unei modelări a pregătirii acestui jucător, o planificare riguroasă a pregătirii lui și algoritmii de lucru cei mai optimi.
Totuși antrenamentele se execută frontal, mijloacele de lucru și metodele folosite sunt stereotipe, metoda globală cât și trecerea rapidă peste fazele de învățare ducând la insuficienta stăpânire a unui bagaj motric adecvat necesar unei pregătiri complete și totale a jucătorului specializat pe postul de coordonator de joc.
Dacă nu se ține seama de calitățile motrice, de laturile personalității, de temperamentul și caracterul sportivului, de motivația acestuia pentru sport, nu se va ajunge la rezultatele dorite.
Un aspect negativ și o realitate de impediment în obținerea unor rezultate pozitive aparține următorilor factori:
selecția incorectă a copiilor pentru acest post
instruirea tardivă cu metode și mijloace neadecvate vârstei
lipsa motivației la sportiv
lipsa motivației la antrenor
relația sportivului cu grupul (relația socio-motrică individuală între conducătorul de joc și componenții echipei)
relația sportiv-antrenor
slabe trăsături de caracter ale sportivului
temperament neadecvat pentru postul solicitat
Știind că pe postul de coordonator de joc se folosește sportivul cu abnegație și un spirit de sacrificiu deosebit, cu putere de analiză și sinteză foarte bună, cu un coeficient de inteligență crescut (I. Q.), cu o stăpânire de sine deosebită, cu o mare putere de mobilizare a colectivului, cu o disciplină tactică remarcabilă și un bagaj tehnic încărcat, precum și cu o personalitate deosebită, am considerat ca fiind necesară accentuarea importanței pregătirii tehnico-tactice a coordonatorului de joc în vederea obținerii unui randament maxim al echipei în faza de atac, astfel încât eficiența acestuia să se apropie de exigențele ce caracterizează competițiile la nivelul actual.
CAPITOLUL II
2.1. Caracteristicile jocului de handbal
Handbalul este un joc sportiv de mare atractivitate și spectaculozitate. Ca joc sportiv colectiv ce poate fi considerat ca o activitate ce influențează pozitiv evoluția multilaterală a personalității practicantului, situându-se în grupa ramurilor sportive cu caracter de luptă directă în care are loc contactul fizic direct cu adversarul, respectându-se un regulament de joc, în același timp relația sportivă având un caracter de fair-play.
Fiind un joc colectiv, handbalul contribuie la formarea spiritului de grup cu relații directe între componenții colectivității, pentru realizarea scopului propus, în cazul sportivului de performanță a ”VICTORIA SPORTIVA”.
În jocul de handbal sunt cuprinse elemente din școala alergării, școala săriturii, școala aruncării, care îmbinate în mod corespunzător și într-o succesiune logică formează mișcările de bază ale acestui joc.
Jocul este complex și prin marea varietate a mijloacelor tehnico-tactice individuale și colective, atât pentru atac cât și pentru apărare, făcând-l atractiv cât și iubit de o mare masă de oameni.
Dinamismul jocului, naturalețea mișcărilor, rapiditatea acțiunilor, satisfacția înscrierii golurilor și nu în ultimul rând accesibilitatea practicării în toate zonele țării, fac din handbal un sport iubit și practicat pe scară largă în toate unitățile de învățământ din România.
Participarea sistematică a copiilor la un proces de instruire în handbal duce la o dezvoltare fizică armonioasă, la întărirea sănătății, la creșterea motricității generale, la dezvoltarea relațiilor de grup în cadrul colectivității, la întărirea și dezvoltarea laturilor personalității, întărirea psihicului și dezvoltarea calităților moral-volitive.
Tânărul sportiv, fiind o entitate bio-psiho-socială, își poate amortiza dezvoltarea și formarea prin practicarea jocului de handbal.
Pentru un handbalist, dictonul lui Juvenal- ’’MENS SANA EST UN SIT IN CORPE SANO’’, trebuie să fie o cerință de bază, iar după caracterizarea conf. univ. Dumitru Sârbu, handbalistul trebuie să aibă ”Talia și îndemânarea baschetbalistului, forța rugbistului, răbdarea și abilitatea jucătorului de șah”.
Handbalul este un joc atletic, care supune practicantul la eforturi alternante, de diferite intensități, cu caracter mixt (maximal, mediu sub-maximal, aerob-anaerob).
Regulamentul de joc cuprinde reguli puține, simple și ușor de înțeles. Aplicarea lor în joc se face cu ușurință chiar din primele lecții ținute cu începătorii.
Materialele și echipamentul, instalațiile necesare sunt simple și nu așa de costisitoare.
Cu toate că handbalul este un joc sportiv în care contactul corporal este admis, pericolul de accidente este redus în cazul în care se respecte regulile de joc și partenerul de întrecere.
Pentru obținerea rezultatelor mari este necesară practicarea lui în cadrul unor colective sportive în care munca de instruire trebuie să fie bine planificată, bine organizată și desfășurată pe baze științifice.
Drumul spre culmile măiestriei sportive este greu, cere multă muncă și o pregătire foarte atentă și mai ales continuă. Totuși atingerea măiestriei sportive se face mai repede decât în alte jocuri sportive.
Jocul modern, animat, se desfășoară în plină viteză, în ritm susținut, ceea ce presupune depunerea unor eforturi fizice foarte mari. Pe lângă viteza de execuție, de deplasare și de reacție, rezistența fizică specifică, a îndemânării în executarea fentelor și schimbărilor de direcție, pe lângă mobilitatea generală și suplețea necesară executării celor mai complicate mișcări, a forței de aruncare, a coordonării și echilibrului, mai este necesar să fie cultivat și simțul mingii, care dă siguranță în prindere, aruncare, în precizia paselor și a aruncărilor la poartă.
Procedeele tehnice, numeroase și variate, trebuie să fie însușite astfel încât să poată fi aplicate în condiții de viteză și lupta cu adversarul.
Combinațiile tactice în atac, desfășurate în viteză sub forma unor acțiuni variate, pline de subtilitate și neprevăzut, ca și contramăsurile luate de apărători necesită o pregătire tehnico-tactică complexă, precum și dezvoltarea calităților intelectuale, de gândire, de anticipație.
Fiind un joc sportiv relativ tânăr, handbalul cunoaște o continuă dezvoltare, la fiecare mare competiție internațională tezaurul tehnico-tactic al jocului se îmbogățește cu noi elemente, ceea ce demonstrează că are încă frumoase perspective și că este departe de vremea unei stabilizări depline.
2.1.1. Efortul specific în handbalul de performanță
Handbalul angrenează întreaga musculatură, activează marile funcțiuni ale organismului, iar complexitatea jocului, cu succesiunea rapidă a fazelor și trecerea permanentă din atac în apărare și invers, necesită o bună capacitate de concentrare a atenției, rezistența la oboseală și la factorii perturbatori, coordonare psiho-motrică, o bună percepție vizuală, în special vedere periferică și de ansamblu, combinate cu o laboriasă putere de analiză și sinteză a sistemului nervos central.
Efortul specific la handbal este:
– sub maximal și maximal (din punct de vedere al intensității)
– variabil cu întreruperi (din punct de vedere al duraței și volumului)
– complex și diversificat în regimuri de calități motrice și de factori ai performanței, respectiv rezistența în regim de viteză, de forță, de tehnică, în condiții de luptă corporală și de tensiune psihică (din punct de vedere al complexității)
– mixt, aerob cu momente anaerobe (din punct de vedere al proceselor de eliberare a energiei)
Jocul de handbal presupune o solicitare aparent uniformă pentru toate posturile. În realitate, chestiune dovedită de competițiile din ultimii ani, există un specific tehnic, bio metric și fiziologic pentru fiecare post specific, care s-a accentuat pe măsura dezvoltării interesului pentru acest joc.
Din punct de vedere psihofiziologic, activitatea nervoasă a sportivului specializat pe postul de coordonator de joc este esențială tocmai în ceea ce privește dinamica proceselor corticale. El fiind obligat să urmărească în permanență întreagă desfășurare a jocului, prin poziția sa strategică de așezare în teren, să discernă în majoritatea situațiilor de atac, zonarea informațiilor pe cortex este o consecință a faptului că în timpul jocului obiectul atenției este atât mingea cât și coechipierii.
Dat fiind toate acestea, pe cortexul cerebral al coordonatorului de joc se va realiza o distribuție largă a informațiilor cuprinzând numeroase arii corticale cu caracter convergent (vezi fig.1) ca un echivalent al concentrării funcțiilor corticale simultan cu un caracter divergent (vezi fig.1) ca un echivalent al iradierii funcțiilor corticale (vezi fig.2).
2.1.2. Pregătirea fizică
Între pregătirea fizică multilaterală și cea specifică există o strânsă legătură, ele condiționându-se reciproc și neputându-se substitui una celeilalte. În timp, pregătirea fizică generală o (produce) precede pe cea specifică și o influențează.
În ordinea pregătirii fizice a echipelor și jucătorilor de handbal este necesar să ținem cont de mai multe criterii:
Specificul jocului. – Handbalul este un joc sportiv caracterizat printr-o complexitate de mișcări, cu sau fără minge, executate în condiții schimbătoare, determinate de colaborarea dintre coechipieri și de luptă directă cu adversarii. Calitatea motrică dominantă este rezistența în regim de viteză, forță și îndemânare.
În ansamblul lui, jocul de handbal poate fi clasificat într-o categorie a eforturilor mari de intensitate variabila. Oboseala acumulată se manifestă complex, atât pe plan fizic cât și pe plan nervos.
Concepția de joc a echipelor românești prezintă ca și următoarele: joc atletic, desfășurat în viteză, activ și agresiv în apărare și atac, dinamic și permanent ofensiv în fața porții adverse, ritmul alert pe întreaga durată a partidei ce trebuie să constituie caracteristica dominantă a concepției de joc.
Specificul jucătorilor. – Fiecare individ în parte prezintă caracteristici bio-psiho- socială deosebite de ale altora. Interesează ca fondul comun de pregătire fizică al echipei să aibă ramificații adaptate și jucătorilor în altă parte. Pe treptele măiestriei sportive, această adaptare presupune individualizarea pregătirii fizice. În consecință, pregătirea va fi comună și individualizată.
Perspectivele jocului de handbal. Marile competiții internaționale vor aduce în arenă jucători de handbal cu gabarit și motricitate impresionante, pregătiți tehnico-tactic din copilărie, capabili de eforturi explozive, angajați total în lupta pentru rezultat. În acest context, indicii ridicați și calitățile motrice-viteza, coordonarea tehnică, forța explozivă și rezistența vor juca un rol important.
Optimizarea pregătirii. – Pregătirea fizică, alături de celelalte componente ale antrenamentului, trebuie să ducă la scurtarea drumului învățării și perfecționării handbalului, la obținerea randamentului de joc.
2.1.3. Pregătirea tehnică
Când privim, observăm atent un joc de handbal și-l analizăm, constatăm o mare varietate de mișcări cu un caracter înlănțuit, efectuate cu anumite scopuri și care sunt în concordanță cu regulamentul de joc.
Definind tehnica jocului de handbal, prof. Kunst Germanescu arată că ea reprezintă un ansamblu de deprinderi motrice specifice ca formă și conținut, care se referă la manevrarea mingii, precum și la deplasările jucătorilor în vederea acestei manevrări, deprinderi care se desfășoară după legile activității nervoase superioare și ale biomecanicii, cu scopul realizării randamentului maxim de joc.
Conținutul tehnic al handbalului:
Tehnica jocului în atac cuprinde următoarele elemente: poziția fundamentală, mișcarea în teren, ținerea, prinderea și pasarea mingii, driblingul, aruncarea la poartă, fentele.
Tehnica jocului în apărare se referă la elementele ce urmează: poziția fundamentală, mișcarea în teren, blocarea aruncărilor la poartă, atacarea adversarilor cu corpul, scoaterea mingii de la adversar. Deoarece este un post diferențiat, tehnica portarului intră alături de primele două tehnici în tehnica generală a jocului.
Tehnica portarului conține următoarele elemente specifice: poziția fundamentală, deplasarea în poartă, prinderea, respingerea, blocarea mingii cu brațul sau cu piciorul, mișcările înșelătoare.
Portarul, jucătorii aflați în atac sau în apărare, efectuează acte motrice specifice, ceea ce a determinat, în consecință, o sistematizare.
2.1.4. Pregătirea tactică
Dacă prin tehnică se arată cum se execută corect, sigur și eficace mișcările întâlnite în jocul de handbal, tactica ne învață care este rolul acestor mișcări, cum și de ce le folosim, care este contribuția gândirii jucătorilor pentru obținerea unui rezultat favorabil.
Tactica își propune să învețe pe jucători modalitățile organizării, pregătirii și desfășurării acțiunilor de atac și apărare. Cele mai importante componente concrete ale pregătirii tactice sunt:
Acțiunea individuală reprezintă selecționarea și aplicarea conștientă, într-o fază a luptei sportive, a unor procedee tehnice și mijloace tactice, în scopul realizării unei sarcini parțiale de atac sau de apărare. Se folosește de către jucător împotriva unuia sau mai multor adversari.
Combinația tactică constă în coordonarea acțiunilor individuale a doi sau mai mulți jucători, efectuată în scopul realizării unei faze de joc. Combinația tactică presupune deci colaborarea cu coechipierii și luptă cu adversarul.
Sistemul de joc reprezintă forma generală de organizare și coordonare a acțiunilor întregului efectiv de jucători care participă la joc sub denumirea de echipă. Sunt sisteme de joc în atac și sisteme de joc în apărare.
Schema tactică este o combinație tactică mai complexă, în care deplasările și acțiunile jucătorilor, precum și numărul de pase sunt stabilite dinainte (caracter rigid și stereotip). Aplicarea schemei tactice se deosebește de combinația tactică prin faptul că aceasta din urmă se aplică spontan și creator în funcție de joc.
Circulația tactică reprezintă o formă superioară a schemei tactice, aplicarea ei având loc în cadrul sistemelor de joc în atac. Se realizează prin participarea unui număr mare de jucători, uneori chiar cu întregul efectiv al echipei, care efectuează combinații și acțiuni individuale succesive, după un anumit plan de organizare.
Concepția de joc înseamnă particularitățile sau caracteristicile manifestate de o echipă în aplicarea tacticii.
Planul tactic reprezintă o forma de folosire a tacticii cu aplicabilitate limitata la un singur meci. El este cunoscut sub numele de plan tactic special sau tactica specială.
Stilul de joc reprezintă caracteristicile în aplicarea tehnicii, tacticii (deci concepția de joc) și ritmul de joc, comune jucătorilor unei echipe, și se manifestă permanent în timpul meciului.
Stilul de joc reprezintă o treaptă superioară a măiestriei sportive, ce se dobândește în timp îndelungat și spre realizarea căreia trebuie să tindă orice echipă.
Școala româneasca de handbal reprezintă “caracteristicile în interpretarea și aplicarea unitară a cărora aceluiași stil de joc și a aceleiași concepții de pregătire – generalizată la un număr foarte mare de echipe din România”
2.1.5. Pregătirea psihologică
În cadrul jocului de handbal, organismul sportivului face eforturi nu numai fizice, ci și psihice. În general, componența psihică se consideră a fi motorul întregii activități, deoarece ea activează și reglementează funcțiile superioare ale organismului, creează un teren fertil de manifestare superioară a motricității și a măiestriei tehnico-tactice. Mai mult decât atât, sportul este , după cum se știe, o activitate eminamente competitivă.
Nu există meci fără miză, fără învingător și învins. Oricum condiția competiției sportive este dublă: fizică și mai puțin evidentă dar certă, psihică.
2.2. Selecția în jocul de handbal
2.2.1. Rolul selecției
Selecția reprezintă un proces continuu de depistare, atragere, alegere, angrenare și evaluare într-o activitate sistematică organizată a tinerilor care manifestă înclinații, aptitudini și dorința de a practica jocul de handbal.
Selecționarea copiilor și a tinerilor pentru handbal este o condiție primordială în vederea obținerii unor rezultate superioare, dacă pe lângă acest aspect vom avea și o bună instruire. Așadar, de calitatea selecției depinde valoarea performanței de mai târziu.
Datorită tendințelor în evoluția jocurilor de handbal, trebuie să avem în vedere selecționarea jucătorilor rapizi cu o bună îndemânare, cu un gabarit impresionant pentru realizarea sarcinilor viitorului post din echipă.
Deoarece durata de instruire durează 8- 10 ani pentru a ajunge la o anumită valoare, iar performanțele înalte se realizează în jurul vârstei de 22- 26 ani, este necesară selecția de vârste fragede.
2.2.2. Orientările actuale privind selecția
Orientările actuale privind selecția, după studierea eforturilor specifice în handbal și după postul ocupat în echipă, ținând cont de următorii factori:
– tipul somatic
– capacitatea motrică
– capacitatea psihică
Între factorii selecției și factorii performanței ar trebui să existe aproximări la nivelul câtorva procente. Petru tipul somatic vom avea în vedere următoarele:
– talia
– greutatea
– anvergura brațelor
– diametrele bicromial și bitrohanterian
– dimensiunile palmei (ideal ar fi 10,5 din talie)
– factori ereditari (părinți, bunici)
Pentru capacitatea motrică (vârf) vom avea în vedere următoarele:
– unii din factori sunt stabili, ereditari, greu perfecționabili (viteza și îndemânarea)
– alți factori sunt labili, mai ușor perfecționabili: rezistența și forța
Pentru capacitatea psihică vom avea în vedere următoarele:
– aptitudini sportive
– aptitudini față de efort
– adaptarea la efortul fizic
– trăsături de caracter
– laturi ale temperamentului
– personalitatea individului
– motivația sportului
Coordonarea motrică, îndemânarea generală, reacția ochi-mână, orientarea spatio-temporală, vederea periferică, inteligența generală și cea practică, capacitatea de analiză și de decizie, puterea de anticipare, asumarea responsabilității, ignorarea factorilor perturbatori, sunt câteva elemente de care trebuie să ținem cont, pentru a se realiza o selecție corespunzătoare la nivelul copiilor și juniorilor pentru sportul de performanță.
La nivelul de loturi naționale sau folosit în anii precedenți 12 criterii de selecție, dar copii și juniori nu există criterii cuantificate, totul rămânând pe seamă și la alegerea profesorului antrenor.
2.2.3. Etapizarea selecției
După părerea generală a marilor specialiști care au lucrat în handbal, cea mai bună etapizare este următoarea:
SELECTIA PRIMARA, care cuprinde 2 etape: recrutarea și inițierea
a). Pentru recrutare avem în vedere următoarele aspecte prioritare:
– date antropometrice
– dezvoltare fizică generală
– examen medical riguros
– aprobarea părinților
– probe și norme de control
– legătura cu mediul școlar al elevului
b). Pentru inițiere, avem în vedere următoarele aspecte:
– evoluția somatică
– participarea sistematică la pregătire
– dorința de perfecționare a sportivului
– motivația imediata a elevului
– probe și norme de control specializate
– verificarea laturilor fundamentale ale personalității
– reținerea celor dotați pentru handbal
După selecția primară, care este extrem de importantă și durează o perioadă de 2-3 ani, cei selecționați vor începe adevărata practicare a jocului de handbal printr-o instruire specifică, sistematică și planificată.
SELECȚIA INTERMEDIARĂ reprezintă o etapă de relativă stabilizare, în acest interval lucrându-se cu grupe relativ fixe formate din 14-16 jucători cu care se începe realizarea jocului de handbal propriu-zis.
Măiestria dascălului constă în a da tuturor posibilitatea să se simtă utili, să se încadreze în spiritul colectiv, sa se formeze o entitate.
Trecerea la grupa de juniori II aduce schimbări în mentalitatea sportivului. Se acumulează noi cunoștințe, apare conștientizarea, crește spiritul de emulație, se manifestă dorința de afirmare, apoi interesele colective, iar spre sfârșitul perioadei, cele individuale.
Cine trece cu brio această perioadă poate deveni în timp, cu multă muncă, ambiție și dăruire, un bun handbalist de performanță.
SELECTIA FINALA în care un grup de 14-16 sportivi, după o instruire de câțiva ani, vor forma o echipă de performanță. Această etapă este etapa deplinei afirmări, în care cei conștienți și interesați, cei cu o motivație clară pentru efortul fizic, vor reuși să se realizeze ca sportivi.
În acest tipic general vom vedea care sunt modalitățile în selecția coordonatorului de joc, vom stabili modul de lucru, metodele și mijloacele folosite.
“Procesul instructiv-educativ să vizeze în principal pe jucătorii a căror perspectivă este certă și numai în secundar să se adreseze pregătirii echipei pentru un rol sau altul. Este mult mai important să dai handbalului romanesc un Gruia, Gațu, Penu sau Birtalan, decât să câștigi la divizia de juniori o echipă formată din jucători modești ca valoare”.
Valeriu Ciogaltan
Pentru postul de coordonator de joc, selecția poate începe la 11-12 ani, conturându-se pe la 13-14 ani, consolidându-se la 15-16 ani, perfecționându-se la 17-18 ani și desăvârșindu-se la 22-26 de ani.
2.2.4. Criteriile de selecție în handbal
Pentru ca posibilitatea obținerii performanței să fie mare, copilul trebie să aibă un grad perfect de sănătate, o dezvoltare fizică armonioasă și la nivelul cerințelor jocului, calități motrice corespunzătoare conținutului jocului și calități psihice cerute de specificul pregătirii și competiției în handbal. După cum se observă, selecția vizează un evantai larg de lanțuri ale profilului copiilor ce încep activitatea organizată de specializare în handbal.
Pentru determinarea obiectivă a valorii fiecăreia dintre lanțuri, în această activitate se operează cu anuminte criterii de selecție, fiecare categorie corespunzând unei anumite lațuri din profilul handbalistului.
În practica handbalului, toate aceste patru categorii de criterii sunt folosite curent și cu rezultate corespunzătoare.
Criteriile medico-biologice. Prin această categorie de criterii se stabilește gradul de sănătate, care trebuie să fie perfect. Copilul sau juniorul nu trebuie să aibă nici un fel de afecțiuni care contraindică efortul fizic. În fapt, aplicarea criteriilor medico-biologice constă în efectuarea controlului medical amănunțit de către medici de specialitate. Rezultatele examenului vor fi cunoscute de către antrenor, iar acesta le va avea în considerație atât în procesul de selecție cât și în cel de pregătire. Controlul medical este făcut periodic (de obicei de două ori pe ani) la toate eșaloanele de copii și juniori, și de câte ori se ivesc situații care reclamă acest lucru.
Criteriile somatice. Stabilesc nivelul de dezvoltare fizică generală, spectrele de dezvoltare fizică ce favorizează obținerea performanței în handbal, deficiențele care contraindică pregătirea pentru performanță și cele care ar putea să frâneze evoluția copiilor și juniorilor.
Pentru aceasta se efectuează examenul antropometric, măsurătorile făcându-se la principalii parametri incluși în profilul somatic al handbalistului de performanță.
Aceștia, împreună cu valorile optime pentru handbal, vor fi prezenți la fiecare eșalon în parte. De asemenea, se efectuează examenul somatoscopic, care poate să depisteze anumite deficiențe în dezvoltarea fizică.
Ca și criteriile medico-biologice, criteriile somatice se aplică la toate categoriile de copii și juniori. Rezultatele examenelor amintite sunt trecute în documentele de evidența ale profesorilor și urmărite și analizate, prin prisma evoluției lor de către aceștia.
Criteriile motrice. Se aplică în vederea determinării volumului și calităților motrice de bază și specifice pentru handbal, pe de o parte, și nivelul de dezvoltare a calităților motrice, mai ales a celor implicate în joc, pe de altă parte.
Aceste determinări se fac în urma analizei rezultatelor obținute de copii și juniori la trecerea probelor de control, care trebuie să marcheze atât progresul individual, cât și îndeplinirea cerințelor specifice fiecărei categorii de vârstă și valoare, exprimate prin normele de control (probele și normele de control vor fi prezentate la fiecare eșalon).
Având în vedere faptul că această categorie de criterii ilustrează situația unora dintre cei mai importanți factori de analizare a performanței, antrenorul trebuie să aibă o evidență detaliată, reală și la zi a acestora.
Criteriile psihice, ce determină nivelul de dezvoltare a calităților psihice prezente în conținutul procesului de antrenament și în competițiile de handbal.
Aceste calități sunt foarte numeroase și se referă la lanțurile componenței psihologice a antrenamentului sportiv: intelectuală, afectivă și volitivă. Determinarea nivelului de dezvoltare a unora dintre calitățile psihice nu se poate face decât pe baza unor teste și tehnici de laborator, sub directa conducere a unui specialist (trăsături aptitudinale: inteligență motrică, echilibrul emoțional, etc. sau trăsături globale de personalitate: temperamentale, motivaționale, etc.). Nivelul de pregătire și în competiții cu destul de mare exactitate, prin observația pedagogică (motivația, hărnicia, perseverența, dorința de autodepășire, spiritul de echipă, spiritul de competitivitate, etc.).
Rezultatele obținute prin aplicarea criteriilor psihice trebuie analizate și interpretate de către antrenor în colaborare cu psihologul sportiv. Împreună, aceștia vor stabili direcțiile, conținutul și modul de acționare în vederea obținerii calităților psihice necesare obținerii performanțelor în handbal.
În conținutul selecției intră și alte activități pe care trebuie să le desfășoare antrenorul: stabilirea ariei de selecție, depistarea unui număr mare de elemente selecționabile, atragerea acestora spre pregătirea specializată, organizarea și desfășurarea selecției și instruirii, etc.
2.3. Metode și tehnici de cercetare
Observația
Înregistrarea
Experimentul
Metoda statistico-matematică
Metoda grafică
Observația este un proces activ care presupune interes, atenție vie și susținută, o intenție formulată. Participarea intelectului în sensul gândirii logice care este inevitabilă, dar nu și fără anumite rezerve, căci observația trebuie ferită de idei preconcepute.
Subînțeles observației este procesul de înregistrare, consemnare a celor văzute în timp, fenomenul sub formă căruia s-au prezentat cele observate, și sub ce formă: calitativă sau cantitativă.
Producerea și modificarea intenționată a fenomenelor caracterizează orice experiment. Acest demers presupune gândire anticipată despre un fenomen și un anume tip de relație între fenomenele supuse observației. Se spune despre experiment că este ”observație provocată”.
Știința activităților corporale nu se poate dispensa de o serie de mijloace matematice, dintre care cele statistice sunt cele mai importante.
Metoda grafică se folosește pentru evidențierea într-o manieră plastică a datelor obținute pentru a realiza o comparație mai rapidă și mai evidență între fenomenele studiate.
CAPITOLUL III
3.1. Atacul în jocul de handbal
Atacul și apărarea, ca situații fundamentale ale jocului, sunt strâns legate între ele și depind una de cealaltă. Preocupările majore ale echipei în apărare sunt:
Preîntâmpinarea înscrierii golurilor;
Intrarea în posesia mingii;
Pregătirea atacului.
Atacul unei echipe începe o dată cu intrarea în posesia mingii sau chiar înainte de aceasta, se continuă cu rapiditate, susținut, pozițional sau dinamic și urmărește înscrierea golului.
Având în vedere caracterul și viteza cu care se desfășoară fazele jocului, succesiunea acțiunilor individuale și colective întreprinse de atacanți, relațiile dintre atacanți și timpul scurs până la finalizare, se consideră că atacul are patru faze, și anume:
Faza I a atacului – contraatacul;
Faza a II-a a atacului – contraatacul susținut;
Faza a III-a a atacului – organizarea;
Faza a IV-a a atacului – jocul în sistem.
Această împărțire convențională a atacului în cele patru faze a avut ca urmare și stabilirea
conținutului specific al fiecărei faze sub aspect tehnico-tactic, al pregătirii fizice și psihice.
3.1.1. Principiile tactice în jocul de atac
ASIGURAREA MINGII
Echipa care a intrat în posesia mingii sau care urmează să intre cu siguranță în posesia acesteia trebuie să se considere din acel moment în atac și să preia inițiativa jocului.
Toți jucătorii echipei sunt datori să se ocupe de asigurarea mingii, procedând de așa manieră în construcția fazelor încât adversarii să nu poată pune stăpânire pe minge. Mingea trebuie asigurată și păstrată în posesie până la înscrierea unui punct în poarta adversă.
Protejarea mingii se impune ca o regulă generală în efectuarea prinderilor mingii, paselor și driblingului, precum și a mișcărilor mai complicate cum sunt fentele.
VARIAȚIILE DE RITM ÎN TEREN
Jucătorul nu se deplasează în teren în mod uniform. Atacul își reduce sau își accelerează viteza de deplasare în funcție de următoarele criterii:
este sau nu în posesia mingii;
se găsește departe sau aproape de adversar;
participă activ sau nu la faza respectivă de joc.
Marcajul de lângă un apărător trebuie să se facă prin mișcări înșelătoare, urmate de accelerări puternice.
Pentru ocuparea postului în echipă, deplasarea se execută ceva mai lent, pe când pătrunderea în circulațiile de atac se face în viteză mare.
ALTERNAREA ACȚIUNILOR TEHNICO-TACTICE
Rezolvarea diferitelor situații de atac depinde în cea mai mare măsură de surprinderea adversarului care, în cazul acesta, are nevoie de un plus de gândire și de mai mult timp pentru a reacționa. Surprinderea adversarului izbutește cu atât mai bine dacă atacantul nu-i dă elemente de anticipație sau îi furnizează chiar elemente eronate prin mișcări înșelătoare. Oricît de mare este dibăcia atacantului, dacă va folosi în mod repetat și frecvent aceleași procedee tehnice și acțiuni tactice, apărătorul se va obișnui cu acestea și va găsi mai ușor căi de contracarare.
De aceea este imperios necesar ca procedeele tehnice și acțiunile tactice să fie astfel alternate încât la o acțiune să se folosească o anumită rezolvare tehnico-tactică, iar la alta similară să se găsească soluții diferite de rezolvare.
Pentru ca aplicarea acestui principiu să fie încununată de succes, este necesar ca atacanții să posede un repertoriu tehnico-tactic bogat care să-l aplice în joc cu siguranță și măiestrie.
PĂSTRAREA POSTURILOR
Aplicarea în joc a acestui principiu înlesnește repecatrea sarcinilor specifice fiecărui post în parte și acționarea atacului pe un front larg și în adâncime. Fiecare post în atac trebuie să fie ocupat în permanență de un jucător, asigurând astfel un echilibru propriului atac și punând în dificultate apărarea adversă. Jucătorii care-și părăsesc jocul fără un scop tactic bine definit comit o greșeală tactică și se abat de la disciplina tactică de joc.
Numai prin așezarea rațională a jucătorilor pe teren, pe posturi și pe compartimente, se asigură succesul aplicării sistemelor tactice de joc.
Păstrarea posturilor nu exclude circulația jucătorilor pe teren, efectuată pe baza unor reguli tactice, ceea ce presupune ocuparea imediată a postului rămas liber și preluarea integrală a sarcinilor de joc.
SCHIMBAREA JOCULUI DE PE O PARTE A ATACULUI PE ALTA
Se știe că apărarea se concentrează mai mult asupra porțiunii de teren unde se află mingea căutând, prin ajutorul reciproc, să obțină superioritate numerică și să împiedice astfel adversarii să finalizeze atacul.
Un atac inițiat pe o aripă trebuie continuat surprinzător și terminat pe partea cealaltă, deoarece apărarea neglijează partea opusă locului unde se află mingea.
VARIAȚIA ÎN ACȚIUNI
Acest principiu se referă la jocul de ansamblu al echipei în atac, impunându-i acesteia ceea ce principiul alternării acțiunilor tehnico-tactice impune fiecărui jucător în parte.
Jocul de atac nu trebuie să se șablonizeze sau să se schematizeze datorită aplicării mecanice sau respectării prea riguroase a unor indicații date de antrenori. Tendințele de șablonizare trebuie combătute cu tărie, neavând nimic în comun cu respectarea disciplinei practice. Trebuie promovate acțiunile surprinzătoare și variate, lăsându-se liberă imaginația creatoare a jucătorilor, încadrată în sfera destul de largă, dar precisă, a principiilor ce călăuzesc acțiunile tactice.
3.1.2. Fazele atacului
Se cunoaște faptul că de la intrarea unui jucător al unei echipe în posesia mingii și până la trecerea acesteia în posesia adversarului, echipa respectivă se află în atac.
Această situație, a echipei aflate în atac, a fost împărțită în mod formal în patru faze, și anume:
Faza I a atacului – contraatacul;
Faza a II-a a atacului – contraatacul susținut;
Faza a III-a a atacului – organizarea;
Faza a IV-a a atacului – jocul în sistem.
Contraatacul – trebuie să constituie o preocupare permanentă a echipelor, la intrarea în posesia mingii, și totodată o armă de bază.
El trebuie organizat în maxim de viteză și aplicat atât în formă directă cât și intermediar.
Un accent deosebit trebuie pus în instruirea portarului, pentru a lansa la timp contraatacul.
Contraatacul susținut – care urmărește valorificarea unor situații favorabile bazându-se pe faptul că apărarea adversă poate fi surprinsă neorganizat în sistem.
Această fază trebuie utilizată permanent, utilizarea ei permițând marcarea unor goluri cu mai mare ușurință decât în cadrul atacului organizat. Creșterea eficienței acestei faze presupune participarea întregii echipe la acțiune.
Organizarea atacului – reașezarea jucătorilor pe posturile unde sunt specializați în atac și unde sunt eficienți, este o condiție a realizării unui atac eficient.
În cadrul acestei faze nu se urmărește finalizarea în mod expres, ci numai deplasarea jucătorilor pe posturile lor în atac, fără a da posibilitate apărătorilor să se organizeze.
Este evidentă tendința de scurtare a acestei faze sau de realizare a ei cât mai cursiv, fără întrerupere a jocului.
Atacul organizat (jocul în sistem) – dominant în cadrul acestei faze este atacul în sistem, care are ca scop finalizarea prin utilizarea mijloacelor tehnico-tactice individuale și colective specifice jocului de atac.
Echipele trebuie să cunoască și să utilizeze practic sistemele de joc cu unu și doi pivoți, pozițional sau în circulație, în cadrul căruia se valorifică eficient calitățile tuturor jucătorilor.
Indiferent de sistemul de joc adoptat, acesta trebuie să fie activ, dinamic, permanent, ofensiv, cu atacarea permanentă a porții, cu repetate ruperi de ritm pe un front larg, cu angajarea totală în fazele de finalizare, unde se utilizează cel mai indicat procedeu de aruncare, în funcție de situația tactică.
3.1.3. Mijloace tehnico-tactice de realizare a fazelor atacului
1. Mijloace tehnico-tactice necesare realizării contraatacului:
– succesiunea elementelor tehnice în cazul contraatacului cu un vârf:
a) intrarea în posesia mingii sau recuperarea mingii de către portar
b) startul rapid
c) alergarea de viteză
d) degajarea sau pasarea mingii
e) prinderea mingii venite din urmă
f) driblingul
g) aruncarea la poartă
– succesiunea elementelor tehnice în cazul contraatacului cu două vârfuri:
a) intrarea în posesia mingii, recuperarea mingii
b) startul rapid al celor două echipe
c) alergarea de viteză
d) degajarea sau pasarea mingii
e) prinderea mingii venite din urmă
f) driblingul
g) aruncarea la poartă
2. Mijloace tehnico-tactice de realizare a contraatacului susținut
În cadrul acestei faze întâlnim elemente tehnice din prima fază, respectiv startul rapid și alergarea de viteză, ca și recuperarea și pasarea rapidă a mingii.
Elementele noi ce apar în desfășurarea contraatacului susținut sunt:
pasele pentru transportarea mingii în terenul advers
aruncările la poartă de la distanță
pasele de angajare a jucătorilor la semicerc
aruncările la poartă din apropierea semicercului
Pentru sporirea eficienței acestei faze se mai pot adăuga și unele mijloace tactice ca:
paravanul: pentru favorizarea aruncărilor la poartă de la distanță;
blocajul: pentru a înlesni pătrunderile jucătorilor de 9 metri.
3. Mijloace tehnico-tactice de realizare a fazei a III- a a atacului:
– deplasarea în teren a jucătorilor pentru ocuparea posturilor
– pasarea mingii în potcoavă
4. Mijloace tehnico-tactice de realizare a atacului în sistem:
– poziția fundamentală pentru jocul de atac
– ținerea mingii cu o mână și cu două mâini
– prinderea mingii cu două mâini
– pasarea mingii în pătrundere succesivă
– pasarea peste semicerc
– pasele de angajare a jucătorilor pe semicerc
– aruncările la poartă de la distanță
– aruncările la poartă de la semicerc
– fentele sau mișcările înșelătoare
– demarcajul
– combinațiile tactice de bază în atac
– încrucișările
– paravanul
– blocajul
– acțiunile tactice în atac în momente fixe de joc
– circulația de minge și de jucători în atac
3.1.4. Forme de joc în atac
În cadrul fazei a IV-a a atacului, sistemele de atac pot fi aplicate în două forme: pozițional și în circulație.
Ambele forme de atac sunt indispensabile pentru o echipă de handbal care iși propune să obțină rezultate sportive de înalt nivel.
Echipele de valoare sunt capabile să aplice alternativ cele două forme de atac în mod conștient, calculat și cu justificare tactică.
Atacul pozițional
Această formă de atac se utilizează cu justificare tactică în situațiile când apărarea a avut timp suficient pentru organizare și nu poate fi depășită imediat, sau când echipa care atacă urmărește să câștige timp, menținând astfel rezultatul care-i este favorabil.
Forma pozițională de atac presupune ca interii și conducătorul de joc să fie posesorii unei game variate de procedee de aruncare la poartă specifice acestor posturi.
Atacul în circulație
Cea de-a doua formă de aplicare a sistemelor în joc se realizează prin circulația continuă a atacanților și a mingii pe anumite trasee bine cunoscute sau pe trasee întâmplătoare.
Pentru a putea aplica cu succes atacul în circulație, jucătorii trebuie să beneficieze de o tehnică avansată, de o bună pregătire fizică, de cunoștințe tactice multilaterale, să fie capabili să acționeze eficient în diferite posturi pe care sunt nevoiți să le ocupe temporar din cauza circulației în teren.
În această formă de atac, există o așezare a jucătorilor în teren, determinată de sistemul de atac întrebuințat de echipă.
3.1.5. Sisteme de joc în atac
Sistemele de joc în atac se diferențiază prin așezarea jucătorilor în teren, considerată ca așezare de bază, în cadrul căreia se formează linii și cupluri de jucători, fiecare jucător având de îndeplinit anumite sarcini în timpul jocului.
Sistemele de joc în atac pot fi recunoscute după numărul jucătorilor care activează în apropierea semicercului și al celor care joacă în afară, în fața apărării.
Doar în atacul pozițional se poate recunoaște cu ușurință sistemul de joc al echipei.
În atacul în circulație, așezarea de bază a jucătorilor în cadrul unui sistem durează foarte puțin, îngreunând recunoașterea sistemului de joc.
Pregătirea multilaterală tehnico-tactică a jucătorilor trebuie să constituie baza unei pregătiri cât mai specializate, la toți factorii, în funcție de cerințele postului ocupat în echipă.
Această specializare pe posturi este necesară pentru obținerea unui randament maxim din partea tuturor jucătorilor în fazele de joc.
Sistemele de atac pot fi aplicate în două forme:
pozițional
în circulație
Sistemele de joc în atac:
A: Sistemul de atac cu un pivot
B: Sistemul de atac cu doi pivoți
C: Atacul diferitelor sisteme de apărare
A: Sistemul de atac cu un pivot
în atacul pozițional:
pivotul se plasează între apărătorul lateral și cel intermediar;
pivotul, prin jocul său pozițional, caută să fixeze unul sau mai mulți apărători, înlesnind jocul celor de la 9 metri;
extremele ies în întâmpinarea mingii și se retrag spre colțul terenului după pas;
interul și centrul acționează în pătrundere succesivă, amenințând permanent poarta.
în atacul în circulație:
extremele circulă pe semicerc angrenând și pivotul;
jucătorii de la 9 metri efectuează pătrunderi succesive, circulație în 8, încrucișare simplă, dublă.
B: Sistemul de atac cu doi pivoți
pivoții se plasează între apărătorii laterali și intermediari, de fiecare parte a apărării;
trebuie să existe o sincronizare perfectă între acțiunile interilor și a extremelor cu pivotul;
pivoții pot schimba locurile din când în când, în funcție de circulația mingii.
În cazul acestui sistem există două variante de formare a echipei:
extremele acționează pe colțurile terenului ca la atacul cu un pivot;
extremele sunt înlocuite cu jucători din linia de 9 metri pentru a mări forța de aruncare de la distanță;
în ambele situații coordonatorul este unul dintre interi.
C: Atacul diferitelor sisteme de apărare
1. Atacul sistemului de apărare „om la om” – este un atac dinamic, cu acțiune pe un front larg cu deplasare pe marginile terenului, de marcaje succesive, sprinturi în adâncime și retragere spre propria poartă, utilizându-se blocaje, circulația în 8, schimbările de locuri.
Portarul echipei în atac poate înainta spre centrul terenului pentru a asigura păstrarea mingii. Trebuie acționat cu calm, prima cerință tactică fiind păstrarea mingii.
2. Atacul sistemului de apărare pe zona 6:0 – sistemul de atac pozițional cu doi pivoți sau atacul în circulație în sistemul cu un pivot.
3. Atacul sistemului de apărare pe zona 5+1.
4. Atacul sistemului de apărare pe zona 4+2.
5. Atacul sistemului de apărare pe zona 3+2+1.
6. Atacul apărării combinate.
7. Atacul apărării aflate în inferioritate numerică.
8. Atacul apărării aflate în superioritate numerică.
3.2. Orientări privind modelul handbalistului la grupele de începători
La baza constituirii grupelor de începători având ca principal mijloc de realizare selecția inițială, stau criteriile de bază ale selecției în handbal, respectiv:
criteriile medico+biologice de selecție;
criteriile somatice;
criteriile motrice;
criteriile psihologice.
Pentru copiii începători, modelul somatic și cel motric vor constitui punctele de plecare și punctele principale ale pregătirii în cadrul antrenamentelor, și în același timp baza ce va sta la temelia modelului de joc pentru eșalonul grupelor de începători.
Modelele somatice pentru selecția în eșaloanele de copii avansați (începători) și de performanță (juniori III).
Legendă:
P = portari
S = jucători din linia de semicerc
9m = jucători din linia de la 9 metri
2) Modele motrice pentru selecția la nivelul eșaloanelor de copii avansați (începători) și de performanță (juniori III).
Pentru copiii începători, modelul de joc este mult simplificat, atât din punct de vedere al conținutului tehnico-tactic, cât și sub aspectul organizării și desfășurării jocului.
Această simplificare este necesară din două motive, și anume:
pentru acordarea materiei programate pentru învățare la potențialul biologic și motric al copiilor de 10-12 ani;
pentru a se cera condiții favorabile însușirii temeinice a elementelor tehnico-tactice fundamentale ale jocului.
În consecință, modelul de joc pentru eșalonul de începători prevede două faze de atac și două faze de apărare. Prima fază de atac este o trecere rapidă din apărare în atac, iar cea de-a doua constă în atacarea organizatî a apărării adverse.
În apărare, prima fază este replierea la semicercul propriu, iar faza a doua este apărarea organizată împotriva echipei adverse.
3.3 Modelul de joc în atac pentru eșaloanele de performanță
3.3.1. Model de joc în atac pentru eșalonul de copii începători
Trecerea rapidă din apărare în atac (contraatacul) se realizează prin următoarele componente tehnico-tactice:
alergarea de viteză, schimbarea de direcție din alergare, opriri, porniri, sărituri;
demarcajul;
degajarea mingii de către portar;
pase din alergare între doi-trei jucători, în același plan și adâncime;
driblingul simplu și multiplu;
aruncarea la poartă din săritură și din alergare.
Atacul organizat, în sistemul cu un pivot, forma pozițională, se realizează prin următoarele componente tehnico-tactice:
așezarea în teren și respectarea posturilor în cadrul sistemului;
pase în potcoavă, cu amenințarea porții prin atacuri succesive;
acțiuni tehnico-tactice simple, specifice posturilor de depășire a unui adversar sau de pătrundere dintre doi apărători;
aruncarea la poartă din săritură, din plonjon și cu pas încrucișat.
3.3.2. Model de joc pentru eșaloanele de copii avansați și de performanță
Începând cu eșaloanele de copii avansați și cu cei de performanță, modelele de joc prevăd lărgirea treptată a ariei tehnico-tactice, iar organizarea și desfășurarea jocului se face pe baza celor patru faze de atac și a celor patru faze de apărare, cunoscute în handbalul de performanță.
Modelul jocului în atac:
Faza I a atacului: contraatacul cu unul și cu două vârfuri, direct și cu intermediar
Componentele tehnico-tactice de realizare:
startul rapid și oportun, anticipat;
alergarea de viteză cu pas întins;
degajarea mingii de către portar sau de către intermediar;
prinderea mingii venite din urmă, din alergare în plină viteză;
pase din alergare în viteză, lateralele, oblice înainte, oblice înapoi;
demarcajul direct;
driblingul simplu și multiplu, în linie dreaptă și cu schimbări de direcție;
aruncarea la poartă din săritură și din aruncare;
aruncarea la poartă cu boltă peste portar.
Faza a II-a a atacului: contraatacul susținut
Componentele tehnico-tactice de realizare:
pase între doi și trei jucători aflați în alergare de viteză, în diferite planuri;
schimbări de direcție și infiltrări printre adversari;
demarcajul;
angajarea jucătorilor de semicerc prin pase date de jucătorii liniei de 9 metri;
angajarea la poartă de la distanță, din săritură, cu pas încrucișat și cu pas adăugat.
Faza a III-a a atacului: organizarea:
Componentele tehnico-tactice:
deplasare în alergare pentru ocuparea posturilor;
pase diferite între jucătorii care își caută posturile în atac;
pase în potcoavă;
pase în pătrundere succesivă cu amenințare reală a porții.
D) Faza a IV-a a atacului: atacul în sistemele cu unul și cu doi pivoți, pozițional și în circulație:
Componentele tehnico-tactice de realizare:
circulație de minge între jucătorii celor două linii de atac (linia de semicerc și linia de 9 metri);
circulație de jucători la semicerc;
atacuri în pătrundere, coroborate cu demarcajul jucătorilor de semicerc, sau cu circulație la semicerc;
încrucișare simplă și dublă;
combinații de bază în triunghi, între interi, extremă și pivot;
angajarea la momentul oportun a jucătorilor din semicerc prin fente de aruncare și prin pase subtile;
aruncarea la poartă de la semicerc, din săritură și din plonjon;
aruncarea la poartă de la distanță, din săritură, cu pas încrucișat sau cu pas adăugat, pe lângă șold;
aruncarea de la 7 metri;
aruncarea liberă de la 9 metri și combinațiile tactice.
3.3.3. Modelul de joc pentru eșalonul de juniori II (avansați)
Modelul de joc în atac
Faza I: contraatacul
Componentele tehnico-tactice de realizare:
degajarea mingii de către portar;
alergare de viteză a vârfurilor de contraatac și prinderea mingilor venite din urmă;
pase în alergare de viteză, în același plan și în adâncime;
schimbările de direcție cu și fără minge;
demarcajul direct și indirect;
încrucișările vârfurilor de contraatac;
driblingul simplu și multiplu, în linie dreaptă și cu schimbări de direcție și ritm de alergare;
aruncări la poartă din alergare și din săritură pentru finalizarea acțiunilor de contraatac;
aruncări la poartă cu boltă peste portar.
Faza a II-a: contraatacul susținut
Componentele tehnico-tactice de realizare:
pase în doi și trei jucători din alergare în viteză, laterale, oblice și în adâncime;
schimbări de direcție și infiltrări prin breșele create în timpul replierii adversarilor;
demarcajul direct și indirect al jucătorilor din valul al doilea;
încrucișări intre jucătorii din valul al doilea;
angajarea jucătorilor pe semicerc;
aruncarea la poartă de la distanță, din săritură și cu elan de pas încrucișat sau adăugat.
Faza a III-a: organizarea atacului
Componentele tehnico-tactice de realizare:
deplasarea în teren pentru ocuparea posturilor;
diferite pase din alergare ușoară: pasa azvârlită, pasa lansată, pasa oferită, pasa cu două mâini, pasa de la piept;
pasarea mingii în potcoavă;
pasele 1-7;
pase peste semicerc de la o extremă la alta;
pase în pătrunderi succesive cu amenințarea porții.
Faza a IV-a: atacul în sistem (cu un pivot și cu doi pivoți)
Componentele tehnico-tactice de realizare:
pase în potcoavă, cu amenințarea porții;
pase în pătrunderi succesive;
pătrunderea printre doi apărători și pasarea mingii în direcția în care s-a realizat superioritatea numerică;
circulații de minge în atacul pozițional, cu pase din doi în doi jucători și aglomerare pe o aripă, urmată de schimbarea surprinzătoare a jocului pe aripa cealaltă;
circulații de jucători la semicerc;
pase de angajare a jucătorilor pe semicerc;
pasa directă, pasa din pronație și pasa din săritură;
încrucișarea, învăluirea, paravanul și blocajul;
aruncări la poartă din săritură, cu pași adăugați sau cu pas încrucișat, aruncarea din plonjon de la semicerc sau de la 7 metri;
aruncări pe lângă șold și genunchi, prin evitare, precum și aruncările specifice fiecărui post în atac.
3.3.4. Modelul jucătorilor specializați pe posturi
Întrucât juniorii II trebuie să-și însușească întregul conținut tehnico-tactic al postului pe care se specializează, modelul de jucător al juniorului II este modelul jucătorului de performanță specializat pe post.
Precizăm că, la conținutul tehnico-tactic al posturilor, între juniorul II și seniorul de performanță, diferențele nu sunt de ordin cantitativ, ci de ordinul virtuozității execuțiilor , al randamentului în joc, al eficacității, etc.
3.3.5. Modelul de joc pentru eșalonul I (de performanță)
Potrivit ideii enunțate mai înainte, că la terminarea junioratului jucătorul trebuie să știe tot handbalul, modelul de joc al juniorului I este modelul jocului de performanță, prezentat în conținutul tehnico-tactic al jucătorului pe posturi.
3.3.6. Conținutul tehnico-tactic al jucătorilor pe diferite posturi
Între obiectivele prevăzute pentru instruirea juniorilor I (de performanță) se află acela al aprofundării specializării pe post, până la un nivel de înaltă măiestrie sportivă.
Totodată, se prevede însușirea treptată a unor subspecializări, pe alte posturi, în vederea lărgirii zonei de acțiune eficientă în joc, de către fiecare jucător.
Orice jucător din eșaloanele de performanță ale handbalului poate să-și însușească, la nivel corespunzător, una sau mai multe subspecializări, pe alte posturi decât acela pe care s-a consacrat.
Conținutul tehnico-tactic al juniorului specializat pe posturile din linia de semicerc în atac.
A) Contraatacul colectiv:
startul rapid și alergarea de viteză;
prinderea mingii venite din urmă;
dribling multiplu executat în viteză;
pasarea mingii, în viteză, la alt vârf de contraatac;
aruncarea la poartă din săritură, din alergare și cu boltă peste portar;
alergarea cu schimbări de din direcție și depășirea în dribling;
infiltrarea în semicerc;
B) Atacul organizat:
pasarea mingii: în pătrundere succesivă, din pronație și din săritură;
aruncarea la poartă: din săritură, cu ducerea brațului lateral stânga sau dreapta, în funcție de unghiul de aruncare și de poziția față de poartă (stânga sau dreapta), din săritură, cu aterizare pe piciorul din partea brațului de aruncare, din plonjon sărit, din săritură, venind din învăluire, cu boltă peste portar;
acțiunea individuală de depășire a apărătorului direct;
circulația pe semicerc;
infiltrarea printre apărători.
CAPITOLUL IV
4.1. Pregătirea tehnico-tactică a jucătorului de handbal specializat pe postul de coordonator de joc
La eșaloanele copiilor avansați și de performanță se realizează specializarea pe linii și posturi.
Orientarea copiilor spre una sau alta din acestea se va face avându-se în vedere înclinațiile, disponibilitățile individuale de randament, pe de o parte, iar pe de altă parte, așa cum arătam, dezvoltarea somatică.
Activitatea competiționala, ca modalitate de creștere a capacitații de concurs și a măiestriei sportive, este o parte a modelului de pregătire la acest nivel, cu condiția ca adversarul să prezinte același grad de pregătire și valoare.
Pregătirea fizică și specială trebuie să aibă o pondere mare, începând cu ocuparea unui loc important în instruirea copiilor. Este cunoscut faptul că exercițiile tehnico-tactice nu se însușesc corect decât în condițiile în care există sau se realizează, prin pregătire, un suport fizic la nivel optim. În caz contrar apar incorectitudinile de execuție, care vor conduce in majoritatea cazurilor la o plafonare cu mult sub nivelul virtuozității sportive.
În formarea și perfecționarea calităților motrice trebuie să se țină seama de perioadele de vârstă în care aceștia pot fi influențați mai puternic.
După cei mai mulți specialiști, perioadele în care se pot perfecționa optim diferitele calități motrice sunt următoarele:
îndemânarea până la 12-13 ani;
viteza între 10-14 ani; se mai poate obține progrese și la 15-18 ani;
– forța între 15-18 ani; cu multă prudența se mai poate lucra și la 12-14 ani;
rezistența specifică reclamă multă precauție până la vârsta de 14-15 ani; după această vârstă poate fi perfecționată în procesul de instruire, potrivit sarcinilor de etapă sau de ciclu de antrenament.
Modelul de pregătire la această particularitate de vârstă se stabilește ca perfecțiunea tehnico-tactică să se realizeze după ideea ’’nu câte puțin din tehnica și tactica handbalului de performanță, ci cât mai mult din elementele fundamentale ale tehnicii si tacticii.
De altfel, modelul care urmează a fi format are la bază tehnica fundamentală si tactica fundamentală a jocului. Împlinirea acestui deziderat asigură, pe de o parte, concordanța dintre particularitățile de vârstă si dificultățile conținutului programat, și pe de altă parte creează o bună premisă pentru susținerea rapidă, temeinică, ușoară și corectă a elementelor de mare dificultate programate la eșantioanele superioare.
Factorul Solicitarea e efort reprezintă o caracteristică – se va acorda o atenție deosebită intensității și densității, întrucât o dinamică necorespunzătoare poate duce fie la suprasolicitare, fie invers.
Volumul are o pondere crescută, și se realizează printr-o mare diversitate de mijloace și intr-un cadru de mare atractivitate.
Școala românească de handbal are la bază ideea potrivit căreia la terminarea junioratului, jucătorul trebuie să știe – TOT HANDBALUL – .
Aceasta nu înseamnă că juniorul a atins maximul de performanță; capacitatea de performanța va crește necontenit până la nivelul permis de disponibilitățile proprii, prin desăvârșirea măiestriei tehnico-tactice, prin susținerea noutăților apărute în evoluția jocului, prin dobândirea experienței competiționale, prin îmbunătățirea pregătirii psihologice și a pregătirii teoretice.
Caracteristicile etapei de juniorat, în special ale etapei de juniori I, constau în individualizarea instruirii. Prin antrenament de individualizare, juniorii își pot perfecționa calitățile motrice la nivelul corespunzător, pot să aprofundeze până la înaltă măiestrie specializarea pe postul de coordonator de joc (centru), și să-și însușească bine conținutul posturilor de pivot și extremă (al jucătorilor în semicerc la ).
Dezvoltarea handbalului din ultimii ani a evidențiat faptul că, pentru a atinge vârfurile performanței sportive, o echipă trebuie să se pregătească optimal din punct de vedere fizic, tehnic, tactic și psihic.
PREGĂTIREA FIZICĂ
În alcătuirea echipelor de mare performanță, criteriile decisive de selecție sunt modelul somatic și condiția fizică.
Obiectivele sunt următoarele:
Jucătorul să posede (jucătorul de handbal cu plecare la jucătorul de handbal
specializat pe postul de coordonator de joc):
forță fizică, ca să se poată impune în lupta corporală cu adversarul
detentă, ca să poată prinde mingile înalte, să paseze sau să arunce la poartă din săritură
forța de aruncare de care să dispună la nivelul ambelor brațe
viteză de reacție și de deplasare, care să-i permită încadrarea rapidă în acțiunile de atac și de apărare
rezistența generală
forță și viteză în regim de rezistență, pentru a rezista la acțiuni repetate, ce au o încărcătură psihică mare
mobilitate, care să-i permită învățarea deprinderilor de mișcare
îndemânarea, ca să realizeze coordonarea mișcărilor și să rezolve diferite situații de joc
îndemânarea specifică, ce să-i permită să folosească variat deprinderile sale tehnice
Indicații metodice:
În cadrul pregătirii fizice trebuie deosebite pregătirea fizică generală de pregătirea fizică specifică.
Pregătirea fizică poate fi:
generală – antrenamentul fizic de bază
specifică – pregătirea fizică pentru structuri de mișcări specifice handbalului
În structura și periodizarea antrenamentului, trebuie să aibă în vedere ca pregătirea să fie realizată cu mingea, precum și cu adversar, în condiții cât mai apropiate de joc.
Acest fapt nu exclude folosirea în cadrul pregătirii fizice a unor metode de verificare împrumutate din alte ramuri sportive.
Pentru pregătire se vor folosi aparatele și instalațiile din centrele de antrenament.
Pe lângă antrenamentul colectiv sau pe grupe, se va folosi și un antrenament individualizat, care va fi dotat și structurat corespunzător cerințelor individuale.
PREGATIREA TEHNICĂ
Tehnica de atac:
Mișcări în teren:
starturi / plecări
opriri
alergări cu schimbări de direcție
sărituri
îndoiri
căderi
pătrunderi / tamponări
blocări / ecranări
întoarceri / răsuciri
Prinderea mingii:
– cu o mână
– cu două mâini
3) Ținerea mingii:
– cu o mâna
– cu două mâini
4) Conducerea mingii:
– dribling simplu
– dribling multiplu
5) Pasarea mingii:
– zvârlita
– din pronație
– pe la spate
– de la ceafă
– cu pământul
– alte variante
6) Aruncarea la poartă
– zvârlită
– din săritură
– plonjon
– plonjon sărit
– plonjon sărit
– plonjon lateral
– plonjon lateral
– pe lângă șold
– pe la spate
– cu pământul
– variante individuale
7) Fente:
– fente ale corpului, cu și fără minge
– fente de pasare
– fente de aruncare
– manevre de demascare ale conducătorului de joc și ale pivotului
Prin tehnica jocului de handbal se înțelege totalitatea deprinderilor motrice specifice, care țin cont de regulile privind manevrarea mingii și mișcările jucătorului, cu scopul de a atinge eficiența maximă în joc.
PRINDERE – ARUNCARE
Obiective: Jucătorul să arunce mingea:
de pe loc, din alergare, din săritură, după întoarcere
la distanță mică / mare
în succesiune rapidă și în condiții de adversitate
Jucătorul să prindă mingea:
cu două mâini, cu mână dreaptă și cu mâna stângă
pe loc sau în deplasare
la înălțimi diferite, din săritură sau după întoarceri
în succesiune rapidă, în condiții de adversitate
Indicații:
Formele de prindere și aruncare, viteza de execuție, precizia aruncării și siguranța prinderii se vor îmbunătăți în cadrul complexelor de exerciții.
Exercițiu:
Trei jucători stau în colțurile unui triunghi echilateral, fiecare cu o minge. Pasarea mingii pe rând jucătorului din centru.
PASAREA MINGII
Obiective: Jucătorul să paseze mingea:
partenerului care stă pe loc, la distanță scurtă sau lungă
partenerului în mișcare, la distanță scurtă sau lungă
Jucătorul să paseze mingea rapid și variabil:
de pe loc, din alergare, din săritură
prin diferite procedee de pasare
cu sau fără contact vizual
Indicații:
Pasele vor fi executate cu mâna stângă, dreaptă sau cu ambele. Exercițiile vor fi alese având în vedere îmbunătățirea deprinderilor tehnice, a capacităților tactice de bază și în condiții apropiate de joc.
Exercițiu:
Trei jucători plasați în șir. Jucătorul din centru are minge, o pasează și se așează în poziția jucătorului care i-a pasat.
CONDUCEREA MINGII
Obiective: Jucătorul să se deplaseze în ritmul de trei pași:
3 pași – un dribling simplu – 3 pași
3 pași – săritură – un dribling simplu – 3 pași
Jucătorul să folosească drilingul multiplu:
pe loc, în mișcare, cu viteză de deplasare diferită
alternativ cu mâna stângă / dreaptă
fără să privească mingea
liber în teren
la pătrunderea spre poartă
la depășirea unui adversar
Indicații:
În lupta cu adversarul, corpul se va afla între minge și adversar.
Driblingul simplu sau multiplu va fi folosit numai pentru realizarea unor scopuri tactice.
Exercițiu:
Ștafetă sub formă de dribling pe diagonală. În fiecare colț al unui pătrat sunt dispuși jucătorii împărțiți în număr egal. Primii jucători pornesc în dribling, după care se pasează următorului jucător.
ARUNCĂRILE
Obiective: Jucătorul să execute aruncarea la poartă cu precizie:
de pe loc, din alergare, din săritură, din plonjon
din diferite poziții de aruncare
Jucătorul să execute aruncarea în condiții variabile:
aruncarea zvârlită de la umăr, e la nivelul șoldului, pe lângă genunchi
variante individuale
Indicații:
În pregătirea jucătorilor avansați și nu numai, în prim-plan nu mai stă însușirea ritmică a succesiunii mișcării, ci execuția individuală a aruncării.
Trebuie dezvoltată dorința jucătorului ca și în condiții de adversitate, aruncările sale să fie executate cu eficiență.
Exercițiu:
Aruncarea la poartă prin evitare cu apărători pe semicerc.
Jucătorii, pe grupe câte doi. Aruncătorul pasează apărătorului, reprimește și execută aruncare la poartă cu evitare.
FENTELE
Obiectivele:
jucătorul să poată executa fente fără minge
fente de corp simple și duble
întoarceri, schimbări de direcție, schimbarea tempoului
jucătorul să poată executa fenta cu minge
fente de corp, schimbări de direcție și de tempo
fente de pasare
fente de aruncare
Indicații
Scopul fiecărei fente (sau al mișcărilor înșelătoare) este de a provoca adversarul la reacții false, conducându-i mișcările intenționat pe o cale greșită. Mișcările înșelătoare trebuie să fie stăpânite ca deprinderi tehnice, pentru a putea fi folosite ca mijloace tactice.
Exercițiu:
Fentă simplă sau dublă fără minge pe lângă un apărător. Succesiunea exercițiului va fi cea din figură.
Joc „ cine ține mingea mai mult”.
PREGĂTIREA TACTICĂ
TACTICA ÎN ATAC
Fazele atacului
contraatacul
contraatacul susținut
faza de construcție (organizare)
faza de finalizare (atacul în sistem)
Formații de atac
împotriva apărării în zonă
împotriva apărării om la om
împotriva apărării combinate
Tactica individuală
asigurarea mingii
mișcarea în teren
fente
aruncarea de la
Tactica pe grupe
încrucișarea
schimbul
blocajul
atacul succesiv
supranumericul
contraatacul
aruncarea liberă
Tactica colectivă (de echipă)
ordonarea în spațiu
perioade de joc
supranumericul
inferioritate numerică
contraatacul
aruncarea liberă
schimbarea jucătorilor
Tactica jocului reprezintă conducerea forțelor în scopul realizării succesiunii. A acționa tactic înseamnă să acționeze corect și printr-o folosire raționala a forțelor proprii pentru realizarea succesului.
Capacități tactice de bază:
capacitatea de observare
reactivitatea
adaptabilitatea
simțul spațiului
simțul timpului
simțul formației
COMPORTAMENTUL TEHNICO-TACTIC INDIVIDUAL ÎN ATAC
Obiective:
Jucătorul să ajungă într-o poziție din care să poată recepționa mingea:
prin contact vizual
să se demarce într-o poziție liberă
să se deplaseze liber în propriul spațiu de acțiune sau în alte spații libere
Jucătorul să „imobilizeze” măcar un apărător prin:
poziția sa față de apărător
mișcarea permanentă
Prin mișcări înșelătoare să-l sustragă pe apărător de la adevăratele intenții:
prin pătrundere fără minge
prin fente de corp cu și fără minge
prin fente de pasare, de aruncare, etc.
Pasarea mingii corespunzător situației de joc prin:
observarea situației de joc
reacție la pasa corespunzătoare
Jucătorul să-și creeze singur situația de aruncare în momentul posesiei sau recepționării mingii:
utilizarea celor trei pași
conducerea variabilă a mingii
prin schimbări de direcție de alunecare
prin întoarcere
prin fente
Indicații:
În instruirea tactică se pleacă de la unitatea tactică a jocului. Din joc rezultă motivația, îmbunătățirea capacitaților tehnico-tactice individuale, pentru a realiza mai ușor succesul. Deprinderile și capacitățile individuale trebuie cunoscute, dezvoltate și aplicate în folosul echipei, în realizarea randamentului maxim al echipei în atac.
COMPORTAMENTUL TEHNICO-TACTIC PE GRUPE DE JUCĂTORI ÎN ATAC
Prin lucrul pe grupe înțelegem colaborarea tactică a minim doi jucători și maxim a cinci. Colaborarea presupune o unitate de vederi în gândirea și acțiunea coechipierilor.
Colaborarea poate fi planificată să provină din poziții sau din puneri de probleme diferite și precise care pot rezulta din situații de joc.
Obiective:
Jucătorul să realizeze contraatacul prin:
recunoașterea momentului, poziției de start și traseului
continuarea jocului de pase cu coechipierii
finalizarea situației de joc în mod corespunzător
Să realizeze o pătrundere prin:
pătrundere succesivă
pasă dublă (retur de pase)
Să realizeze un schimb de locuri prin:
încrucișare în fața apărării, schimb de locuri în interiorul apărării
schimb de locuri fără minge și cu minge
Cu ajutorul coechipierilor sau cu ajutorul blocajului să ajungă într-o situație de aruncare:
să stăpânească tehnica succesiunii mișcărilor și să întrebuințeze blocajul frontal, cât și cel lateral
utilizarea blocajului fără minge, paravanului, a blocajului cu minge
Indicații:
scopul atacului este de a marca, lucru ce se poate obține individual sau în colaborare, în cadrul unui cuplu sau al echipei.
Pregătirea pornește de la folosirea deprinderilor tehnice în colaborare cu partenerul, cu accent pe aplicarea lor în situații concrete de joc.
COMPORTAMENTUL TEHNICO-TACTIC AL JUCĂTORILOR ÎN ECHIPA DE ATAC
Obiective:
echipa să alcătuiască o formație de atac corespunzătoare sistemului de apărare al adversarului și să o diversifice
să stăpânească jocul pozițional prin schimbul rapid de pase, fără schimb de locuri
să stăpânească jocul colectiv
să recunoască situația de supranumeric și să o valorifice în relația 6:5, 5:4, 6:4 sau la anihilarea tactică a unui adversar
realizarea combinațiilor tactice pentru care traseele jucătorilor, al mingii și finalizarea sunt stabilite
contra sistemelor de apărare 6:0, 5:1, 4:2 și 3:3
realizarea combinațiilor tactice la lovituri libere prin cunoașterea și valorificarea formațiilor de apărare
Indicații:
Tactica de echipă în atac reprezintă colaborarea cu succes a tuturor jucătorilor, în scopul realizării succesului.
În instruirea tacticii colective se pleacă de la pregătirea de bază a comportamentului individual și de grup. Cu pași succesivi, jucătorii vor fi introduși în temele dificile ale colaborării colective a tuturor jucătorilor.
4.2. Modelul de joc pentru jucătorul de handbal specializat pe postul de coordonator de joc
Fiecare atacant trebuie să dezvolte un joc complet în postul pe care joacă.
Jucătorul coordonator de joc acționează în zona mediana a terenului, mai aproape sau mai departe de poartă, în funcție de apărare.
El dirijează, inițiază și participă la circulația mingii, încrucișări, paravane, blocaje, circulația jucătorilor, etc. Aceste acțiuni cer coordonatorului de joc o gândire tactică avansată, cunoștințe tehnico-tactice deosebite, implicare în manevrarea și transmiterea mingii, precum și în probleme de colaborare și sincronizare, bogată experiență de joc și fantezie creatoare. Calitățile arătate îl impun în fața coechipierilor și îi permit să conducă și să organizeze jocul.
Centrul atacant va amenința permanent poarta prin plasament, fente sau pătrunderi, va folosi tactic procedeele tehnice, va executa rapid și surprinzător aruncările la poartă, pătrunderile hotărâte și depășirile adversarilor.
Acțiunile lui periculoase, întreprinse pe centru terenului, contribuie la demarcajul indirect al interilor sau pivotului.
Împreună cu un inter asigură ducerea mingii spre poarta adversă, iar în atacul organizat este jucătorul „cheie”, acțiunile lui contribuind la executarea unor îmbinări ale acțiunilor specifice jucătorilor: interi, extreme și pivot.
CONTINUTUL TEHNICO-TACTIC AL JUCĂTORULUI SPECIALIZAT PE POSTUL DE COORDONATOR DE JOC (CENTRU)
Faza I a atacului:
lansarea contraatacului în calitate de intermediar: demarcaj, intrarea în posesia mingii, pasarea la vârful de atac.
Faza a II-a a atacului:
Alergarea de viteză
Participarea la dirijarea mingii în atac prin pași în viteză
Pasarea-pase de angajare –
pronație
pasă pe la spate
pasă pe la ceafă
din săritură
Aruncarea la poartă:
din săritură
cu pași încrucișați
cu pas săltat
Depășirea adversarului prin schimbarea de direcție
Paravanul
Blocajul
Faza a III-a a atacului:
Pasele în pătrundere succesivă:
zvârlită de deasupra umărului
din pronație
Faza a IV-a a atacului:
Pasarea mingii în faza de pregătire a finalizării:
pase în pătrundere succesivă, executate în ambele direcții de atac (stânga sau dreapta)
Pasele de angajare:
din pronație
pe la spate
pe la ceafă
din săritură
pe sub picior
Pasele speciale de legătură între jucători aflați în circulație:
lansată și oferită
pe sub axilă
pe la spate
Aruncarea la poartă:
aruncări din sprijin pe sol:
cu încrucișare de pași
cu pas săltat
pe lângă șold
cu evitare
aruncare din săritură:
precedată de pas săltat
cu ducerea brațului prin lateral
aruncare din plonjon sărit
Mișcări înșelătoare:
acțiune individuală de depășire cu mingea
fenta de aruncare la poartă, urmată de o angajare
schimbare simplă și dublă de direcție
fenta de pasare
Încrucișarea
Blocajul
Blocajul – plecarea din blocaj
Paravanul
Infiltrarea la semicerc ca al doilea pivot
CAPITOLUL V
5.1. Analiza și interpretarea statistico-matematică a datelor obținute în urma înregistrarilor
Metodele și procedeele de instruire folosite în pregătirea echipelor trebuie să se bazeze pe cunoașterea reacțiilor organismului la solicitările la care sunt supuși jucătorii în timpul meciurilor oficiale.
Acțiunile și activitățile echipelor, precum și a jucătorilor, sunt extrem de schimbate de la un meci la altul, consecință a mai multor factori. De aceea, datele obținute în urma înregistrărilor vor avea un pronunțat caracter orientativ.
Echipele urmărite în cadrul unor competiții diferite (Campionatul Național Divizia A 2011 – 2012 ) au permis efectuarea constatării că jucătorii coordonatori de joc, care au evoluat la respectivele echipe participante în competiții, au avut evoluții și randament diferit.
Astfel, se poate face totuși o diferențiere a înregistrărilor făcute în cadrul Campionatului National Divizia A, unde coordonatorul de joc rămâne destul de stabil pe postul lui.
Din acest punct de vedere, la unele meciuri coordonatorul de joc a avut mai multe reușite în comparație cu meciurile desfășurate Divizia A, unde jucătorii loturilor naționale sunt polivalenți, practicând un joc modern, făcând în permanență o circulație și un schimb de locuri bine gândite.
Așadar se poate vedea că procentajul realizărilor, pentru coordonatorul de joc, este cuprins între minim 5% și maxim 50% din randamentul total al echipei, realizat în faza de atac.
Cu o medie aproximativă, reieșită din înregistrările efectuate, se poate vedea că jucătorul coordonator de joc realizează în jur de 25% din randamentul total al echipei.
În cadrul Campionatului Național Divizia A, se poate vedea totuși o tentă mai mare pentru combinațiile colective, dar incomparabilă cu cea realizată pe plan mondial.
Din prelucrarea înregistrărilor la meciuri se desprinde faptul că deși coordonatorul de joc este „creierul” echipei, poate fi ușor influențat de evoluția echipei, deoarece numai împreună, punându-se în valoare reciproc, pot duce la reușite maxime în teren.
CAPITOLUL VI
6.1. Concluzii și propuneri
Pentru a atinge înalta performanță și măiestria sportivă, este nevoie de multe ore de antrenament și de calitatea procesului de instruire, care este cel mai important factor al creșterii capacitații de performanță a sportivului.
Pornind de la cele mai noi tendințe în handbal, abordând problema selecției prin prisma acestora, am constatat că este o stringentă nevoie ca selecția pentru postul de coordonator de joc să se facă ținând cont de modelul de joc pe postul de centru și de necesitatea ca acesta să corespundă cerințelor optime. Selecția trebuie să se facă cât mai timpuriu posibil.
Pregătirea fizică, tehnico-tactică trebuie să fie clar etapizată, folosindu-se mijloace adecvate vârstei și nivelului de pregătire, în vederea realizării modelului final.
Un loc important în pregătirea jucătorilor trebuie să-l constituie dezvoltarea calităților specifice jocului, având în vedere jocul modern, în mare viteză, forță, acestea constituind suportul necesar pentru însușirea corectă a procedeelor tehnice. De asemenea, folosirea jocului ca mijloc de perfecționare tehnico-tactică, precum și conducerea pe baze științifice a progresului de antrenament, pregătirea psihologică și nu în ultimul rând teoretică a jucătorilor, prin permanenta colaborare cu specialiștii în domeniu.
Coordonatorul de joc trebuie să fie un tip atletic, proporțional dezvoltat fizic, cu calități psihice deosebite – voință, perseverență, spirit creator, luciditate, tenacitate și nu în ultimul rând spirit de sacrificiu – , și calități motrice, îndeosebi îndemânare, mobilitate și viteză, pe care să-l diferențieze de jucătorii de pe celelalte posturi.
Cu toate acestea, el trebuie să fie cât mai complet pregătit. În acest sens este indicată o schimbare e mentalitate în rândul sportivilor, dar și a tehnicilor asupra volumului și intensității eforturilor ce trebuie folosite în antrenamentele de handbal.
Din numărul total de antrenamente, o pondere însemnată vor avea cele de intensitate mare și foarte mare. Pregătirii fizice, tehnice și tactice individuale i se vor acorda mare însemnătate, cu accent pe mijloacele care asigură un regim de maximă solicitare fizică și nervoasă.
În cadrul formelor de pregătire la care participă jucătorii, o atenție deosebită se va da următoarele elemente:
Folosirea în mai mare măsură a exercițiilor recomandate pentru pregătirea fizică generală, precum și alegerea unor exerciții de mare solicitare în vederea creșterii indicilor funcționali.
Creșterea volumului efortului, prin mărirea gradată a timpului afectat pregătirii în toate etapele, fără a micșora intensitatea mijloacelor folosite.
Menținerea indicilor de dezvoltare a forței și vitezei, a pregătirii fizice generale și în perioada competițională.
Privitor la dezvoltarea calităților motrice:
– pentru îmbunătățirea deprinderilor motrice specifice, se vor alege exerciții care pot fi introduse în structura deprinderilor de joc.
pot fi folosite exercițiile izometrice și izotonice, care să asigure un regim activ de lucru muscular
pentru a obține suplețe, ușurință, coordonarea și relaxarea dorită, în mișcări vor fi introduse exerciții specifice de dezvoltare a îndemânării în condiții de solicitare fizică și psihică
Privitor la pregătirea tehnic-tactică
perfecționarea principalelor mijloace tehnice, în condiții de încordare psihică
însușirea și perfecționarea unui număr mai mare de procedee de aruncare, pe toate posturile precum și îmbunătățirea vitezei și preciziei de pasare în condițiile unui efort sporit și în luptă cu adversarul
îmbunătățirea procentajelor aruncărilor la poartă, în condițiile unor apărări active, avansate, înalte
Privitor la pregătirea tactică individuală și de echipă:
repetarea până la automatizare a mijloacelor tactice de atac și a celor ale aruncărilor libere de la
dezvoltarea mobilității jucătorilor în teren, reducerea momentelor statice
Privitor la pregătirea teoretică:
cunoașterea de către jucători a concepției de joc a echipei proprii, a teoriei postului și a sarcinilor tehnico-tactice individuale
Privitor la pregătirea psihologică
scopul esențial al pregătirii psihologice îl constituie mărirea puterii de concentrare a sportivului în antrenament și în special în jocuri, sporirea rezistenței față de duritatea muncii și luptei sportive.
SUMMARY
The purpose of this paper is to highlight the important role that it has heart attack player from a team game coordinator, linking man coach and teammates, his contribution was crucial in achieving team gear in attack and defense.
Handball is a game highly attractive and spectacular. As a team game that can be considered as an activity that influences positively the multilateral personality of the practitioner, being in group sports direct combat character in which the direct physical contact with opponent, respecting the rules of the game while sporting relationship being of fair play.
A handball team must consider how physical training, technical, tactical, psychological theory and each player.
Generally, work is less complex training coordinator for the game to its individualization, the selection of good "man in the right place".
On this issue is vital to the preparation of this player modeling, rigorous planning and preparation of work most optimal algorithms.
After 1990, Romanian handball school began to lose ground and because the man on the ground, one that "sets the tone" and coordinator of the game, there is no intelligence value and power of example and insight needed to guide a team.
To achieve high performance and sports skills, it takes many hours of training and quality of training, which is the most important factor of enhancing the performance of the athlete.
BIBLIOGRAFIE
.Alexe,N. (1993)- Antrenamentul sportiv modern,Ed.Edilis, București,.
Baroga, L.- Calitățile fizice combinate, Bucurcțti, 1995.
Bota, I., Macovei, B.- Handbal. Antrenamentul portarului, Ed. Sport-Turism, București, 1983.
Bota, I., Bota, M.- Handbal. 500 exerciții pentru învățarea jocului, Ed. Sport-Turism, București, 1990.
Cercel, R- Handbal, exerciții pentru fazele de joc, Ed. Sport-Turism, București, 1980.
Cercel, P. – Calitățile motrice în handbal, Ed. Sport-Turism, București, 1985.
Colibaba-Evuleț, D., Bota, I. – Jocuri sportive. Teorie si metodică, Ed. Aldin, București, 1998.
Csondor, G. – Handbal, instruirea echipelor școlare, Ed. Sport-Turism, București, 1986.
Dragnea,A. -Antrenamentulsportiv, EDP, București, 1996.
10. Drăgan, 1- Selecția și orientarea medico-sportivă, Ed. Sport-Turism,București, 1989.
11. Ghcrmănescu K.I. și colab. – Teoria și metodica handbalului, EDP, București,1983.
12. Gogâlțan, V. – Instruirea copiilor și juniorilor în handbal, Ed. Stadion, București, 1974.
Popescu, C. – Lecții de handbal, Ed. Stadion, București, 1979.
Popescu, C. și colab.- Concepția dejoc și pregătire, CCPS, București, 1996.
Rusu, T., Zamfir, Gh. – Curs de handbal, Cluj-Napoca, 1997.
Sotiriu, R. – Handbal, antrenament, teorie-metodică, Ed. Garold, București, 1998.
Vick, W, Busch, H., Fischer, G., Kock, R.- Pregătirea de handbal în sală, CCPS, București, 1995.
Zamfir, Gh., Florean, M.- Handbal, curs de specializare an III, Cluj-Napoca,1996.
19. Zamfir, Gh., Florean, M., Tonița, T. – Handbal. Inițiere-Consolidare, Ed. CasaCărții de Știință, Cluj-Napoca, 2000.
BIBLIOGRAFIE
.Alexe,N. (1993)- Antrenamentul sportiv modern,Ed.Edilis, București,.
Baroga, L.- Calitățile fizice combinate, Bucurcțti, 1995.
Bota, I., Macovei, B.- Handbal. Antrenamentul portarului, Ed. Sport-Turism, București, 1983.
Bota, I., Bota, M.- Handbal. 500 exerciții pentru învățarea jocului, Ed. Sport-Turism, București, 1990.
Cercel, R- Handbal, exerciții pentru fazele de joc, Ed. Sport-Turism, București, 1980.
Cercel, P. – Calitățile motrice în handbal, Ed. Sport-Turism, București, 1985.
Colibaba-Evuleț, D., Bota, I. – Jocuri sportive. Teorie si metodică, Ed. Aldin, București, 1998.
Csondor, G. – Handbal, instruirea echipelor școlare, Ed. Sport-Turism, București, 1986.
Dragnea,A. -Antrenamentulsportiv, EDP, București, 1996.
10. Drăgan, 1- Selecția și orientarea medico-sportivă, Ed. Sport-Turism,București, 1989.
11. Ghcrmănescu K.I. și colab. – Teoria și metodica handbalului, EDP, București,1983.
12. Gogâlțan, V. – Instruirea copiilor și juniorilor în handbal, Ed. Stadion, București, 1974.
Popescu, C. – Lecții de handbal, Ed. Stadion, București, 1979.
Popescu, C. și colab.- Concepția dejoc și pregătire, CCPS, București, 1996.
Rusu, T., Zamfir, Gh. – Curs de handbal, Cluj-Napoca, 1997.
Sotiriu, R. – Handbal, antrenament, teorie-metodică, Ed. Garold, București, 1998.
Vick, W, Busch, H., Fischer, G., Kock, R.- Pregătirea de handbal în sală, CCPS, București, 1995.
Zamfir, Gh., Florean, M.- Handbal, curs de specializare an III, Cluj-Napoca,1996.
19. Zamfir, Gh., Florean, M., Tonița, T. – Handbal. Inițiere-Consolidare, Ed. CasaCărții de Știință, Cluj-Napoca, 2000.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Pregatirii Tehnico Tactice a Jucatorului Coordonator de Joc In Cresterea Eficacitatii Atacului Unei Echipe de Handbal Masculin Seniori (ID: 160583)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.