Rolul Povestilor In Dezvoltarea Limbajului Copilului Prescolar

PLANUL GENERAL AL LUCRĂRII

ARGUMENT…………………………………………………………………

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE………………………………………………….

CONTRIBUȚIA ACTIVITĂȚILOR DE LIMBĂ ȘI COMUNICARE LA DEZVOLTAREA LIMBAJULUI PREȘCOLARULUI……………………………..

PROIECTUL DE CERCETARE………………………………………………………

CONCLUZII ȘI PROPUNERI………………………………………………………..

BIBLIOGRAFIE

PLANUL DETALIAT AL LUCRĂRII

ARGUMENT…………………………………………………………

Capitolul I

Limbajul la vârsta preșcolară – CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

Specificul educației în grădinița de copii

Necesitatea însușirii corecte a limbii române la vârsta preșcolară

Caracteristicile limbajului copilului preșcolar pe nivele de vârstă

Rolul grădiniței în cunoașterea particularităților de vorbire și individuale ale copiilor de vârstă preșcolară

Capitolul II

CONTRIBUȚIA ACTIVITĂȚILOR DE LIMBĂ ȘI COMUNICARE LA DEZVOLTAREA LIMBAJULUI PREȘCOLARULUI

Tipuri de activități ce contribuie la dezvoltarea vorbirii preșcolarului

Importanța și rolul poveștilor în dezvoltarea limbajului copilului preșcolar

PROIECTUL DE CERCETARE

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

Argument

„Fiecare copil pe care îl instruim este un om pe care îl câștigăm!”

Victor Hugo

Copilăria reprezintă o lume magică. O perioadă despre care nu știm când a început sau când se termină, ne dăm seama doar de faptul că am crescut, că nu mai suntem copii. În copilărie este posibil orice. Suntem atât de aproape de Dumnezeu, în copilărie ne putem întâlni oricând cu personajele din poveștile pe care ni le citesc părinții sau educatoarea, putem oricand să călătorim în acele tărâmuri necunoscute, fermecate, și să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat!

În primul rând, în activitatea mea cu copiii preșcolari am constatat că cel mai important lucru pentru educatoare este să-i învețe pe copii să-și exprime gândurile printr-o vorbire corectă, clară, logic încheiată. Vârsta preșcolară și școlară mică reprezintă perioada care se caracterizează printr-un mare potențial creativ. La această vârstă copiii învață și își antrenează deprinderea de a-și exprima ideile, gândurile și dorințele într-un mod inteligent, creator.

În scurta mea carieră didactică, am constatat cu satisfacție că problemele însușirii și utilizării limbii ca mijloc de comunicare sunt tot mai intens abordate de societatea noastră și că, nu întâmplător, cultivarea limbii se înscrie azi pe coordonatele majore ale preocupărilor popoarelor civilizate. De aceea, consider că a-i învăța pe copii să vorbească și să scrie corect limba română este o datorie a școlii și un act de cultură cu profunde rezonanțe sociale și patriotice.

Exprimarea corectă orală și scrisă este o preocupare de bază a educatoarelor, a învățătorilor și se realizează pe trepte diferite cu sarcini sporite de la o etapă la alta. Cele mai grave greșeli de limbă se fac în domeniul vocabularului, luând în considerare importanța socială pe care o prezintă limbajul cât și influențele pe care le exercită asupra dezvoltării psihice a copiilor, ,,educarea pronunției corecte trebuie făcută cât mai de timpuriu, înainte de a se consolida modelele greșite de vorbire și de articulație. Cu cât copilul este mai mic, cu atât vorbirea și tulburările sunt mai instabile și se corectează mai ușor.”

În al doilea rând, poveștile joacă un rol exențial în dezvoltarea copilului, indiferent dacă sunt citite sau sunt expuse oratoric, precum în cazul preșcolarilor. Poveștile dezvoltă considerabil creativitatea copiilor, îmbogățindu-le imaginația și vocabularul. Poveștile nu trebuie sa lipseasca din copilăria nici unei persoane.

Am ales să scriu această lucrare despre rolul poveștilor în dezvoltarea copilului preșcolar deoarece cred cu adevărat în importanța poveștilor și imi propun să demonstrez eficiența poveștilor lecturate copiilor în dezvoltarea limbajului acestora.

Capitolul I

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

1.1 Specificul educației în grădinița de copii

Grădinițele de copii reprezintă insituțiile menite să ocrotească și să educe copiii aflați la vârsta copilăriei mijlocii (3-6/7 ani). E. Pfister susținea că „educația este un proces de grădinărit psihosocial.”

De-a lungul timpului, grădinița de copii a fost numită și “casa jocurilor”,”casa copiilor” sau ”grădină de copii”, însă, din 1965, această instituție este numită “grădiniță de copii” și reprezintă primul pas, primul segment al sistemului de învățătânt, care îsi propune în mod explicit finalități educaționale pentru activitățile pe care le desfășoară.

Importanța educației preșcolare este recunoscută pe plan mondial, astfel încât diverse organisme au adoptat măsuri corespunzătoare și au făcut recomandări pentru adaptarea conținutului la particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor.

În condițiile societății contemporane și, mai ales în perspectivă, se manifestă tendința de creștere apreciabilă a rolului formativ al grădiniței, funcția pedagogică devenind net preponderentă în raport cu sarcinile de îngrijire, de asistență medicală și socială.

Caracteristica principală a acestei funcții constă în educația multilaterală a copilului, pregătirea sub toate aspectele în vederea integrării în vederea școlară. În acest sens, grădinița are rolul de a sistematiza și integra cunoștințele, experiențele dobândite de copii în primii ani de viață, de educație organizată, în scopul lărgirii contactelor lor cu lumea exterioară, de a dezvolta capacitatea și posibilitățile de comunicare a informației, de a realiza o serie de obiective ale educației fizice, estetice, afective, de a contribui la socializarea copiilor, la satisfacerea nevoilor de relații sociale și de activitate.

Pregătirea copilului preșcolar pentru activitatea din școală constituie un scop fundamental al procesului instructiv – educativ din grădiniță și, totodată, criteriul esențial al eficienței învățământului preșcolar în ansamblu. Vârsta preșcolară între 3-7 ani are o valoare definitorie în evoluția intelectuală și afectiv – relațională a copilului. Aceasta înseamnă că ,,de la vârsta preșcolară, copiii trebuie să dobândească și să consolideze capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima în mod inteligibil impresiile, gândurile, ideile.”

Cea mai importantă cale de elaborare a limbajului și în același timp, formă de bază a vorbirii este dialogul.

Dialogul impune o temă comună partenerilor de discuție presupunând alternanța de replici, aceeași idee trecând succesiv prin mințile copiilor, fiind analizată și dezvoltată. Astfel, vorbirea furnizează gândirii semnele prin care se fixează individualitatea obiectelor, se descoperă relațiile dintre ele, se selecționează și dirijează conjuncțiile verbale.

Aceste relații reciproc intime de interdependență dintre gândire și limbaj, impune educatoarei o grijă deosebită pentru dezvoltarea la copii a limbajului. Acest fapt se realizează printr-un antrenament și exerciții continui, prin corectarea greșelilor fonetice, lexicale sau de construcție, prin răspunsurile date cu promptitudine la întrebările copiilor, referitoare la denumirea lucrurilor, cerându-le treptat deprinderea de a ,,mânui” această ,,taină” cum o numește metaforic Tudor Arghezi, ,,care nu lasă gândul ascuns în el să tacă”, care prin făptura ei de aer, floare de lumină ,,glăsuiește minții din cărți și fără glas.”

Acest proces laborios, urmărit cu insistență și minuțiozitate, cu interes și răbdare de către educatoare, dar și în colaborare cu părinții și ceilalți membri ai familiei se finalizează prin progrese continui.

Importanța ce trebuie să o acorde educatoarea dezvoltării limbajului la preșcolari este consemnată de toate cercetările psihologice, pornind de la faptul că de fapt, ,,comunicarea verbală” forțează inteligența la ordonarea complexă a datelor ce se comunică, ori precum se știe, orice efort acționează în mod complex formativ.

Educatoarea intervine, în întreaga activitate desfășurată, la formularea deprinderii copiilor de a se exprima corect, coerent și expresiv. Se va urmări dezvoltarea diferitelor structuri native ale copilului, fără oboseală și fără constrângere, determinându-l în același timp să simtă bucuria activității. Cooperarea activității în formă și conținut, ținând seama de diversitatea structurilor psihologice infantile, cere educatoarei prudență înțeleaptă, simțul măsurii, dorința de informație în scop de perfecționare, intuiție ascuțită și sensibilitate față de problemele copilului preșcolar.

Desigur, acest ,,tezaur” al educației concretizat în cunoștințe, priceperi, deprinderi, atitudini, rezultă în ultimă instanță din disponibilitățile individului și că genetic vor fi, izvoarele acestui tezaur se află în individ, în specialitatea sa de a metamorfoza prin educație solicitările mediului în structuri și produse psihice în acord cu normele de redacție ale organismului înscrise în structura sa genetică.

Pentru majoritatea copiilor, grădinița reprezintă o experiență de viață nemaiîntâlnită, într-un spațiu social mult mai larg decât familia. Grădinița urmărește socializarea copiilor și dezvolatrea acestora pe plan personal, emoțioanl, afectiv, intelectual. Mediul educațional din grădiniță este foarte bogat în stimuli care invită copiii la investigație și acțiune, acestea contribuind la inițierea unor procese complexe de dezvoltare și maturizare în sensul socializării, dar și a definirii treptate a personalității.

Grădinița de copii trebuie sa reprezinte pentru preșcolar un spațiu în care acesta să se simtă în siguranță. Atmosfera în care preșcolarul se simte protejat este dată de o bună organizare a zilei petrecute în grădiniță, pe baza unui regim zilnic stabilit în conformitate cu principiile igienei și cu recomandările psihologiei dezvoltării, în armonie cu ritmul zilnic de activitate deja desprins de copil în familie.

În regimul zilnic al grădiniței se disting câteva etape principale, ce primesc o anumită succesiune sau caracteristici particulare în funcție de tipul grădiniței:

Primirea copiilor;

Spălarea;

Masa;

Activitățile si jocurile libere;

Activitățile comune;

Masa;

Somnul;

Plecare copiilor;

Necesitatea însușirii corecte a limbii române la vârsta preșcolară

Învățământul preșcolar reprezintă prima verigă a sistemului de învățământ din țara noastră și merită o atenție deosebită.

Copiii trebuie introduși cât mai timpuriu într-un sistem de educație instituționalizate, deoarece vârsta preșcolară mică reprezintă o perioadă fundamental pentru dezvoltarea ulterioară a copilului.

Conform cercetărilor psihologice, până la vârsta de 4-5 ani, copilul își dezvoltă 40% din capacitatea intelectuală.Potențele si disponibilitățile acestor perioade de vârstă trebuie valorificate cât mai timpuriu, deoarece ulterior, odată cu creșterea în vârstă, aceste potențe se vor recupera într-o mai mică măsură și ce eforturi mult mai mari.

Psihologi de prestigiu susțin necesitatea introducerii cât mai timpurii a copilului într-un sistem de educație instituționalizat.

Jean Piaget spune că ,,învățământul preșcolar oferă posibilitatea de a realiza o propedeutică a învățământului – științifică – care constă în exercitarea simțului de observație, inegal dezvoltării și încă subiectiv la această vârstă”

Edgar Faure susține că ,,educația copiilor de vârstă preșcolară este un preambul al oricărei politici educative și culturale. În lumina psihologiei moderne – spune el – ca și a simplei observații, importanța primei copilării în dezvoltarea ulterioară a aptitudinilor și a personalității apare deosebit de limpede.”

Dezvoltarea limbajului constituie una dintre cele mai importante și de bază sarcini ale educației intelectuale din instituțiile preșcolare. În literatura psihologică, limbajul este definit ,,drept o formă de activitate specifice umană care constă în esență în folosirea limbii în procesul de comunicare și gândire.” Limbajul face posibilă comunicarea dintre oameni prin intermediul limbii.

Limba și limbajul, deși sunt realități distincte,nu pot fi concepute una fără cealaltă. Limba este mijlocul de fixare și acumulare a experienței, mijlocul de comunicare al unei colectivități istoricești constituită. Limba nu este un dar natural nici nu se transmite ereditar. Noul născut nu inventează limba, ci își însușește limba colectivității în care se dezvoltă.

Copilul se naște numai cu capacitatea virtuală de a dobândi limbajul care este o manifestare individuală a limbii – limba în acțiune.

Prin intermediul comunicării verbale, omul poate transmite ceea ce percepe, simte, dorește, intenționează, gândește, cu alte cuvinte transmite întregul conținut al vieții sale psihice. De aceea, se apreciază că principalul conținut al comunicării verbale îl constituie gândirea. Se cuvine reținut faptul că aceasta se sprijină în permanență pe elementele intuitive, apreciază, operează nu numai cu operațiuni noi ci și cu reprezentări mai mult sau mai puțin generale. Fără comunicarea verbală nu sunt posibile compararea, acumularea și generalizarea experienței sociale.

Problema limbajului la vârsta preșcolară a făcut obiectul a numeroase studii și cercetări care au reliefat importanța lui în procesul comunicării copilului cu persoanele din jur, în activitatea de cunoaștere a realității, în dezvoltarea proceselor psihice, precum și în dezvoltarea vorbirii reproductive în procesul comunicării cu cei din jur, în așa fel încât copilul să-și exprime cu ușurință dorințele, impresiile, gândurile, sa redea în mod inteligibil, cursiv și logic, o poveste, un basm cunoscut, o întâmplare sau un fapt trăit, auzit sau imaginat de el.

Se știe că reușita școlară este condiționată în mod direct de stăpânirea limbii. Toată viața sa, omul poate achiziționa cuvinte, ca să-și îmbogățească lexicul. Cât privește structurile fundamentale ale vorbirii sale, dacă ele nu sunt stabilite și fixate înainte de 6 – 7 ani, nu vor fi niciodată însușite sau în orice caz niciodată însușite temeinic.

Învățământul preșcolar are posibilitatea, prin activitățile de dezvoltarea vorbirii, să corecteze unele neajunsuri de exprimare, să exerseze aparatul fonoarticular până la obținerea corectă, clară, a sunetelor, prin variate forme de analiză, sinteză fonetică, să ușureze munca învățătorilor, să înlăture dificultățile de neadaptare a copiilor de 6 -7 ani la noile cerințe și exigențe ale procesului instructiv – educativ din școală.

La venire în grădiniță, copiii au o serie de rețineri și deficiențe în ceea ce privește participarea lor verbală la activitățile de zi cu zi din grădiniță. Referindu-se la acest aspect, Ursula Șchiopu afirma: ,,Greutățile și greșelile de pronunție provin din dezvoltarea încă insuficientă a analizatorului motor – verbal, inclusiv a aparatului fonator. Exercițiul verbal realizat zi de zi, audiția pronunției corecte a adultului contribuie la dezvoltarea corespunzătoare a copilului. De aceea considerăm necesară integrarea copilului în viața de colectiv, participarea lui la toată activitatea din grădiniță care îi dă posibilitatea să comunice cât mai mult.”

În anii petrecuți de copil în învățământul preșcolar are loc o asimilare rapidă a diferitelor aspecte ale limbii, dezvoltându-se astfel noi forme ale limbajului. Aici, copilul vorbește mai mult cu alți copii despre ce a văzut sau a gândit. În acest fel ,,trece treptat de la limbajul situativ la limbajul contextual, care are un rol preponderent față de primul, iar pe măsură ce copilul explorează lumea înconjurătoare, el depășește tot mai mult limitele experienței, desprinzându-se de influența momentului prezent.”

Dezvoltarea vorbirii și învățarea corectă a limbajului constituie pentru noi, educatoarele, o preocupare permanent. La grădiniță copiii dobândesc un bagaj mare de cunoștințe, iar vocabularul devine mai bogat, vorbirea fiind mai clară, mai corectă, asigurând în acelașă timp și dezvoltarea gândirii. Astfel, întreaga experiență instructiv – educativă din grădiniță atestă posibilitatea și utilizarea cultivării limbajului oral , în strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii, efectuându-se exerciții de pronunție, de exprimare. Accentul principal în această privință este pus pe dialogul liber, pe activitățile de comunicare, pe formarea deprinderilor de exprimare ordonată a gândurilor, de însușire treptată a structurii gramaticale a limbii. Pentru a favoriza educarea conduitei verbale a preșcolarilor, este necesar ca activitatea educativă să fie făcută În așa fel, încât preșcolarii să fie stimulați să participe în cadrul activităților în mod activ atât verbal, cât și mintal.

Formarea la copii a unei conduite verbale constă în:

Dezvoltarea și îmbogățirea limbajului;

Învățarea corectă a cuvintelor;

Formarea deprinderii de verbalizare a experiențelor proprii;

Cultivarea deprinderii de folosire corectă a limbii;

Cultivarea aptitudinilor de a vorbi frumos; de a folosi expresii, construcții lingvistice originale, nuanțate.

Aceste obiective se realizează prin activitățile de memorare, lecturi după imagini, jocuri didactice, convorbiri, povestiri și repovestiri, care oferă multiple posibilități de a asigura participarea verbală activă a copiilor.

Însuși dialogul educatoare – copil, cât și cel copil – copil, reprezintă o modalitate de exersare, de antrenament lexical și de însușire a structurii gramaticale a limbajului.

Caracteristicile limbajului copilului preșcolar pe nivele de vârstă

În decursul celor trei ani ai vârstei preșcolare se înregistrează o dezvoltarea intensă a limbajului sub toate aspectele sale: fonetic, lexical, semantic, gramatical. Copiii își însușesc progresiv limba și tehnica vorbirii pe baza imitării metodelor de vorbire ale celor cu care intră în relații.

Procesul însușirii limbii și al tehnicii vorbirii nu decurge însă atât de simplu. Imitarea nu este și nu poate fi perfectă la această vârstă. Având capacitatea articulatorie restrânsă, posibilitățile incipiente analitico – sintactice, de comparare, generalizare, abstractizarea și în general, atenție, memorie, voință în curs de dezvoltare copiii nu-și pot însuși dintr-o dată forme corecte de vorbire folosindu-se ca atare. Așa se explică, în bună măsură, greșelile în pronunțarea unor sunete ale limbii, înlocuirea sau inversarea lor; la fel se explică, în mare parte și dificultățile fonematice, greșelile gramaticale întâlnite la preșcolari.

Dificultățile firești ale procesului de însușire a limbii materne și a tehnicii vorbirii sunt învinse treptat de către copii sub influența continuă a metodelor de vorbire oferite de către adulți și datorită acțiunii de corectare din partea acestora.

Întrucât preșcolarii își petrec o bună parte din timp la grădiniță, educatoarei îi revine un rol deosebit în educarea vorbirii corecte a acestora. Așadar, educatoarea trebuie să cunoască caracteristicile limbajului copilului preșcolar.

Urmărind cu atenție evoluția preșcolarilor mici în activitățile de la grupă am observat câteva particularități de vârstă ale limbajului din punct de vedere fonetic, lexical ,gramatical.

În condițiile unei educații corecte, către vârsta de trei ani, copilul își însușește în linii mari pronunțarea fonemelor limbii materne. Totuși, nu sunt rare cazurile în care și copiii de vârstă mai mare manifestă deficiențe articulatorii.

Preșcolarul mic întâmpină uneori dificultăți, atât în plan auditiv, cât și articulator, în diferențierea consoanelor sibilante s și j în loc de s și z, apar substituiri de tipul sase în loc de șase, zoc în loc de joc, a consoanelor semioclusive c (ce și ci), g (ge și gi), t, în loc de ceai copilul pronunță teai, în loc de cine – tine. Greu se pronunță și se descifrează sonatele l și r, care adesea sunt substituite sau omise – lața în loc de rața, tlei în loc de trei, iampa în loc de lampa.

Adeseori întâlnim omisiuni de tipuri diferite:

Una din două consoane alăturate – caun în loc de scaun, chis în loc de scris;

Silabe neaccentuate biți în loc de biscuiți, baon în loc de balon.

Caracteristice sunt și unele inversiuni: pac în loc de cap, plocoțel în loc de clopoțel.

La preșcolarii mijlocii frecvența defectelor de pronunție scade considerabil. În mod normal, de la 5-6 ani copilul și-a însușit pe deplin structura fonematică și ritmică a cuvintelor.

Extinderea și adâncirea relațiilor copilului cu mediu, statornicirea unor forme complexe și mai variate de comunicare cu ceilalți oameni, îmbogățirea treptată a cunoștințelor despre obiectele și fenomenele realității înconjurătoare, determină în perioada preșcolară creșterea considerabilă a vocabularului. Astfel, dacă de la trei ani vocabularul cuprinde 800 – 1000 cuvinte, la 4 ani se dublează 1600-2000 de cuvinte, la 5 ani ajunge la circa 3000 de cuvinte, iar la 6 ani cuprinde peste 3500 de cuvinte.

Odată cu asimilarea fondului lexical, copilul își însușește și semnificația cuvintelor, adică noțiunile care se schimbă, se îmbogățește și precizează treptat, pe măsura acumulării experienței și a perfecționării operațiilor gândirii.

Semnificația cuvântului este o categorie elastică și dinamică, ea îngăduie și abateri – până la un punct – și, totodată, nu este însușită dintr-o dată, în toate nuanțele și uneori nici chiar în notele ei esențiale. Am înregistrat la copiii preșcolari, definiții corecte, făcute chiar după regulile logicii, ceea ce vădește adesea intervenția activă, eficace și judicioasă a adulților: mamă înseamnă că are un copil, pădure înseamnă mulți pomi la un loc.

Aceasta dovedește că este posibil ca preșcolarii și școlarii mici să-și însușească cuvintele cu semnificația corectă, dacă se utilizează mijloace educative judicioase.

Dar în lipsa unei acțiuni educative, copiii își însușesc cuvintele cu semnificația interpretată din context: pădure înseamnă un gang cu copaci mulți ca o casă acoperită peste tot. Luna este un fel de plantă care este rotundă – confuzie între plantă și planetă. Gând înseamnă când cânți și drept dovadă cântă ,,se-nalță un gând pentru pace.”

Când cuvintele noi sunt reținute din poezii sau din povești învățate pe dinafară, fără ca sensul să fie bine înțeles, conturul cuvintelor devine șters, se contopește cu alte cuvinte învecinate.

Un copil care a repetat mecanic o formulă din Albă ca Zăpada, ,,oglindă, oglinjoară, cine-i mai frumoasă din împărăția mea” fără a avea conștiința clară a tuturor cuvintelor folosite, nu știe ce înseamnă ,,din împărăția”, deși vorbea adesea despre împărăteasă.

Memoria copiilor preșcolari are o mare plasticitate, ei pot învăța cu relativă ușurință diverse cuvinte și în general fapte lingvistice. Dar dacă au posibilitatea de a memora, și au și capacitatea de a înțelege ceea ce li se explică în mod inteligent; iar dacă nu li se dă explicația, atunci încearcă să stabilească singuri relații între diversele cuvinte ale contextului respectiv; astfel, gând poate însemna gândac, bucurie este asociat cu București, clădește cu clătite, greier cu creier.

Regulile gramaticale nu se învață la grădiniță, copilul preșcolar nu cunoaște definiții, nu știe ce este substantivul, verbul, declinarea, dar respectă în vorbire aceste reguli, pentru că are în jur modelul de vorbire, este antrenat să le cunoască prin jocuri și exerciții, este corectat atunci când greșește. Tocmai de aceea, modelul de vorbire trebuie să fie corect, adultul trebuie să respecte regulile gramaticale după care este structurată vorbirea.

Acumularea experienței verbale duce treptat la formarea unor generalizări lingvistice empirice, la eliberarea așa numitului ,,simț al limbii”. Sensibilitatea față de fenomenele lingvistice, în general, inclusiv față de formele gramaticale, este o trăsătură caracteristică copilului preșcolar. Pe baza acestui ,,simț al limbii”, copiii ajung să folosească tot mai corect formulele gramaticale. Generalizarea relațiilor gramaticale îl ajută pe copil să vorbească din ce în ce mai corect. Uneori, generalizarea excesivă duce la apariția greșelilor caracteristice vorbirii copiilor. De exemplu, verbele timpului prezent se fixează cel mai bine generalizându-se și asupra celorlalte timpuri mai slab consolidate. De exemplu, în loc să spună ,,ca să se joace cu fetița”, spune ,,ca să se joacă cu fetița”, ,,să-l bagă în apă”. Alteori, prin extinderea unei scheme mai bine consolidate a participiului, apar greșeli în formarea perfectului compus ,,am puiat” în loc de ,,am pus”, ,,am scriit”, ,,m-am ardat” etc.

Structurile gramaticale folosite la copiii de vârsta preșcolară sunt, de regulă, simple. Enunțurile sunt propoziții cu topică fixă, structurile lor sintactice: subiect + predicat, uneori subiect + predicat + complement, sunt completate prin mimică, gesturi, interjecții.

Prin simțul vorbirii se poate explica și un alt fenomen caracteristic vârstei preșcolare și anume creația independentă a cuvintelor. În acest caz, are loc extinderea excesivă a relațiilor gramaticale consolidate anterior care duce la inventarea unor cuvinte noi: suntem, destinge lumina, glumează etc. Am observat frecvent la copii folosirea greșită a formelor dativ – genitiv: ,,al cui sunt mănușile” sau a lu cine este jucăria”.

Adverbul mai se află înaintea pronumelui ce însoțește verbul, exemplu: ,,nu mai mă joc”, ,,nu mai te duce”.

Din exprimarea verbală a copiilor reies unele dificultăți cu privire la: acordul dintre subiect și predicat: ,,piticii vine și o găsește pe Albă ca Zăpada”; forma substantivelor la cazul dativ: ,,mama i-a spus lui fetița”; forme ale pronumelui reflexiv: ,,când se scoală să bea apă”, forme ale pronumelui relativ: ,,a fost odată o fetiță care îi spusese mămicuța”; topica cuvintelor în propoziții: ,,pe urmă i-a cerut baba lui moș să-i dea și ei niște bani”; coerența și claritatea ideilor: ,,cocoșul când răstoarnă galbenii și animalele intră moșul pe poartă”; folosirea cuvintelor potrivit sensului: ,,piticul acesta stă în asta”.

Proporția mare și gama largă a dificultăților de vorbire la preșcolari impun cu necesitate intervenția salutară de prevenire și corectarea lor, încă din grupa mică, în scopul dezvoltării unui limbaj corect sub toate aspectele: fonetic, lexico – semantic și gramatical.

Acest deziderat al școlii românești, alături de alți factori, contribuie la pregătirea temeinică a tuturor copiilor pentru abordarea cu succes a muncii de tip școlar.

Rolul grădiniței în cunoașterea particulărităților de vorbire și individuale ale copiilor de vârstă preșcolară

Experiența și cercetarea pedagogică ne învață să ne adaptăm conduita didactică la noile înclinații vitale ale copiilor și, totodată, ne dovedește că subiectul – copilul – este cel care ne demonstrează în ce măsură influențele ce-i administrăm sunt sau nu productive și eficiente. Pentru aceasta, considerăm că procesul instructiv – educativ din grădiniță trebuie să fie eficient, dar aceasta se realizează numai dacă influențele sunt în concordanță cu posibilitățile celui instruit și educat.

Procesul instructiv – educativ nu trebuie să angajeze copilul într-o activitate ce să-i depășească posibilitățile lui reale, ci pe fondul muncii frontale, individuale, sau cu grupuri mici, copiii să fie supuși unor influențe aflate în concordanță cu trebuințele și interesele lor metodele și procedeele să fie astfel selectate, încât să se asigure stimularea dezvoltării fiecăruia până la nivelul maxim al disponibilităților.

Toate activitățile comune care se desfășoară în grădiniță, dezvoltarea vorbirii, cunoașterea mediului, activitățile matematice, desenul, pictura, modelajul, oferă educatoarei posibilitatea cunoașterii particularităților de vorbire și individuale ale fiecărui copil.

Cercetările efectuate de numeroși psihologi au relevat că în dezvoltarea lexicului ca și în însușirea structurii gramaticale a limbii, mai mult decât în alte domenii ale vieții psihice a copilului, există mari diferența individuale care depind de condițiile de viață și de educație.

Până la intrarea în școală, copilul face progrese însemnate în ceea ce privește însușirea limbii materne. Vocabularul copiilor la sfârșitul vârstei preșcolare este de circa 4000 de cuvinte, înregistrând o creștere de aproximativ 3000 de cuvinte, cărora copiii la înțeleg sensul, folosindu-le ca mijloc de exprimare a gândurilor și a sentimentelor lor. Cercetările psihologice subliniază, de asemenea, faptul că vocabularul poate varia în limitele aceleiași vârste de la caz la caz.

Încă din primele zile de grădiniță am constatat că unii copii de 3-4 ani au un vocabular mai bogat, alții cu mult mai sărac, unii vorbesc numai când sunt întrebați, alții nu vorbesc nici atunci, alții vorbesc prea mult, folosind neadecvat unele cuvinte. Studierea dezvoltării cantitative a vocabularului copiilor prezintă dificultăți deosebit de mari. Între limbajul pasiv și cel activ există un decalaj evident. Am observat că sunt copii care folosesc cu ușurință în activitățile de povestire, în convorbiri după imagini, în observări și jocuri o parte din vocabularul pe care îl posedă, pe când alții au o vorbire săracă, deși vocabularul lor pasiv este bogat. De aceea am stimulat la copii folosirea cuvintelor noi învățate utilizând în acest scop atât activitățile de dezvoltarea vorbirii, cât și variatele ocazii pe care le oferă întregul program al grădiniței.

Dar nu numai aspectul cantitativ al vorbirii copiilor ne interesează în mod deosebit, ci și aspectul ei calitativ.

Dificultățile preșcolarilor în învățarea limbii materne nu sunt numai de ordinul diferențierii fonetice, a reproducerii exacte a sunetelor limbii și a structurii sonore a cuvântului, ci sunt evidente și sub aspect gramatical. Ca urmare, se observă utilizarea unor forme gramaticale greșite sau nesiguranță în folosirea formelor corecte de vorbire. De exemplu, se pot întâlni greșeli în pluralul substantivelor, în acordul dintre subiect și predicat, în întrebuințarea conjuncțiilor, în utilizarea cazurilor genitiv și dativ, în folosirea timpului trecut și viitor.

Urmărind educarea la copii a unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical, educatoarea trebuie, în primul rând, să ofere, ea însăși modele concrete de vorbire în toate relațiile ei de comunicare cu copiii.

Exigența pe care o va manifesta în vorbire sub aspectul corectitudinii va fi întotdeauna îmbinată cu grija pentru exprimarea la nivelul de înțelegere al preșcolarilor.

Folosirea unui limbaj prea evoluat, pe lângă că duce la neînțelegerea mesajului de către copii comportă și un alt risc. Ei își pot însuși pe dinafară cuvinte fără să le cunoască sensul, folosindu-le apoi cu totul nepotrivit. Educatoarea trebuie să vorbească totdeauna cu copiii rar, pronunțând mai accentuat cuvintele, astfel încât ei să poată sesiza bine structura sonoră a cuvintelor.

Multă atenție trebuie să se acorde și procesului de însușire și dezvoltare a semnificației cuvintelor.

La 3-4 ani, confuziile în denumirea termenilor, inexactitățile, impreciziile în determinarea semnificației cuvintelor sunt destul de frecvente. Se întâmplă adesea ca preșcolarii să memoreze și să folosească cuvinte al căror sens le scapă complet. Unii copii folosesc aparent corect unele cuvinte, dar la o analiză mai atentă se constată că îi este străină semnificația acestora. De exemplu, un copil de 4 ani a știut să precizeze că broaștele trăiesc în lac. Întrebat fiind ce este lacul, a răspuns: o curte cu nisip.

Astfel de goluri, de insuficiențe în vorbirea copiilor care se evidențiază mai ales în discuțiile libere cu educatoarea, în povestiri sau repovestiri vor trebui totdeauna împlinite, evitându-se pericolul îmbogățirii pur cantitative, nu și calitative a vocabularului, adică a însușirii de cuvinte multe, dar al căror sens să rămână în măsură apreciabilă cunoscut superficial sau necunoscut.

Căile care pot fi folosite în grădiniță pentru prevenirea și împlinirea acestor goluri sunt următoarele: însușirea unor cuvinte noi în procesul observării directe a lucrurilor, ființelor, aspectelor din viața socială și fenomenelor naturii, explicarea pe cale verbală a unor cuvinte.

În concluzie, procesul de dezvoltarea vorbirii copilului preșcolar prezintă numeroase particularități generale sau individuale care trebuie să fie bine cunoscute de către educatoare, și folosite ca ghid în activitatea pe care o desfășoară pentru dezvoltarea capacităților intelectuale.

Capitolul 2

CONTRIBUȚIA ACTIVITĂȚILOR DE LIMBĂ ȘI COMUNICARE LA DEZVOLTAREA LIMBAJULUI PREȘCOLARULUI

2.1 Tipuri de activități ce contribuie la dezvoltarea vorbirii preșcolarului

“Iubiți cartea, îngrijiți-o și citiți cât mai mult ! Cartea ne este prieten credincios și de nădejde ! “Morozov G. F – “Cărți prietene” 

Gustul lucturii se cultivă de la cele mai fragede vârste, în familie. De aceea, este foarte important ca părinții să-și petreacă o bună parte din timpul lor citind povești si basme copiilor. Din păcate, nu mulți părinți selectează cărțile sau emisiunile TV pe care copiii lor le vizionează, iar timpul acordat discuțiilor parinte-copil cu privire la activitatea acestuia la grădiniță, este din ce în ce mai puțin. Să nu uităm că scopul lecturii este acela de a forma progresiv un individ cu o culturã comunicaționalã și literarã de bazã, capabil sã comunice și sã interacționeze cu lumea din jurul său, exprimându-și gânduri, stãri, sentimente, opinii. Foarte important, la vârsta preșcolară se pun bazele formării personalității copilului: valorificarea capacităților intelectuale prin formarea unei motivații intrinseci pozitive, dezvoltarea intereselor, asigurarea echilibrului emoțional, formarea unei imagini despre sine și despre alții, capacitatea de a opera cu criterii morale și de adaptare normativă.

Evoluția individului uman are loc pe baza unor legități proprii ale căror mecanisme sunt ereditatea, mediul și educația. La vârstele mici, factorii biologici imprimă evoluției copilului un ritm alert. Dar dezvoltarea psihică și socială este dependentă de experiența de viață, de acumulările și conduitele exersate și concretizate în priceperi, deprinderi și obișnuințe, de structurile generate de procesele de acomodare la mediul concret. Între nivelul dezvoltării individuale și calitatea învățării există o relație de interdependență.

Efectele învățării  se evidențiază mai pregnant în copilărie și tinerețe datorită plasticității, permeabilității și receptivității mai pronunțate la această vârstă. La rândul său, învățarea este dependentă de nivelul dezvoltării.

În rândurile următoare, evidențiez câteva modalități din activitatea didactică desfășurată în grădiniță, pe care le consider eficiente în dezvoltarea vorbirii preșcolarului.

a) Stimularea vorbirii în condițiile realizării unor obiective importante – îmbogățirea vocabularului, însușirea structurii gramaticale a limbii, perfecționarea auzului fonematic, coerența vorbirii – prin folosirea tuturor formelor de activitate care au ca sarcină principală dezvoltarea vorbirii: lecturi după imagini, convorbiri, povestiri, memorizări, jocuri didactice, jocuri, exerciții.

b) Corelarea permanentă a modalităților de organizare a modalităților de organizare a activităților comune, cu grupuri mici și individual;

c) Aplicarea unor instrumente speciale de verificare a cunoștințelor și deprinderilor formate (teste, fișe individuale).

Copiii trebuie să dobândească încă de la vârsta preșcolară capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima în mod inteligibil impresiile, gândurile, ideile ceea ce va constitui o bază în activitatea școlară și apoi în activitatea și viața socială de mai târziu. De aici decurge necesitatea însușirii vorbirii în mod sistematic, în cadrul grădiniței.

În procesul instructiv – educativ, prin intermediul limbajului se realizează transmiterea cunoștințelor, lărgirea orizontului cu noile reprezentări. Deci, limbajul poate fi privit din două puncte de vedere: pe de o parte ca mijloc de comunicare și pe de altă parte ca mijloc de cunoaștere. Copilul folosește vorbirea în fiecare zi, în fiecare clipă a vieții sale, pentru formularea cerințelor, trebuințelor, a bucuriilor în organizarea vieții și activității lui. Însușindu-și limba, copilul dobândește mijlocul prin care poate realiza comunicarea cu cei din jur în forme superioare, poate ajunge la cunoașterea tot mai deplină a realității obiective.

Cuvântul sub formă de întrebare sau adresare directă îl face pe copil să gândească, să analizeze, să compare, să clasifice, să tragă concluzii, să se ridice la generalizare. În acest mod se dezvoltă gândirea și limbajul, crește capacitatea de cunoaștere, se lărgește sfera de cunoștințe, se dezvoltă vocabularul și bineînțeles și posibilitatea de exprimare.

Dintre activitățile desfășurate în grădiniță, care contribuie la dezvoltarea limbajului copilului, eu amintesc următoarele:

Lectura după imagini, reprezintă un procedeu folosit în activitate, care cuprinde imagini ale obiectelor și fenomenelor, imagini ce redau acțiuni umane sau imagini ale animalelor. În comunicarea perceptiv-verbală, lectura după imagini prezintă semnificații ca și componentă a actului de culturalizare a copiilor, și creează premisele favorabile pentru însușirea cititului.

Dacă povestirea după imagini a copiilor preșcolari mici este redusă de cele mai multe ori, la numirea separată a elementelor care apar în imagine, preșcolarii mari reușesc să includă fiecare element într-o acțiune, să-i dea cursivitate și semnificație, să îmbogățească faptele respective și să întregească narațiunea. ,,Aceasta relevă progresele înregistrate de copil și prezintă interes pentru planul culturalizării și familiarizării copiilor cu ceea ce este ilustrat, contribuie la îmbogățirea experienței perceptive și facilitează achizițiile în sfera cunoașterii și a limbajului.”

Așadar, pentru fazele copilăriei nealfabetizate, lectura după imagini este complementară și premergătoare învățării cititului și contribuie la însușirea mai rapidă a acestui proces în cursul alfabetizării.

Experiența mi-a dovedit că o contribuție importantă la dezvoltarea limbajului o au și jocurile cu imagini. Știm că jocurile cu imagini sunt activități care oferă multă plăcere copiilor și se bazează pe acțiunea de mânuire a unor jetoane care reprezintă aspecte variate din mediul înconjurător.

În jocurile cu imagini, funcțiile limbajului: de comunicare, de fixare a experienței cognitive, a celei de organizare a activității, sunt amplu exersate, cu o sporită eficiență în planul exprimării logico – afective și în planul gândirii formale. În aceste jocuri, copilul are posibilitatea să-și dezvolte capacitatea creatoare, angajându-se fără un efort aparte la o intensă activitate intelectuală, în care el găsește noi căi de reorganizare interioară a cunoștințelor sale, în care stabilește cu ușurință legături interne între fapte, între idei, acțiuni, prilej de a adăuga noi cunoștințe și noi scheme de acțiune, de trăire a unor satisfacții izvorâte din împlinirea în colectiv a unor sarcini.

După ce copiii învață să lectureze imaginile, limbajul lor devine mai bogat, relațiile de comunicare mai active, jocurile de creație mai bogate în conținut, stabilirea atenției mai susținută, inițiativa și independența în gândire sunt prezente în orice acțiune, astfel imaginile dezvoltând cu precădere inteligența copiilor.

În concluzie, putem afirma că folosind imaginile putem realiza instruirea și educarea copiilor, le dezvoltăm vorbirea necesară și procesul de comunicare și de cunoaștere a vieții înconjurătoare și în același timp se perfecționează exprimarea, se corectează pronunția, se îmbogățește vocabularul și astfel ajut pe copii să-și însușească în mod practic structura gramaticală a limbii.

Activitățile de memorizare practicate și realizate în grădiniță de copii constituie un mijloc important de instruire și educare a preșcolarilor. Prin conținutul lor tematic, foarte variat și bogat, poeziile audiate sau învățate de copii lărgesc orizontul de cunoaștere, asigură reactualizarea, precizarea și îmbogățirea reprezentărilor despre obiecte și fenomene observate, favorizează consolidarea pronunției clare și corecte a cuvintelor și influențează expresivitatea vorbirii copiilor.

Prin realizarea artistică, prin limbajul poetic și metafore, prin muzicalitatea versurilor imprimată de rimă și ritm, poezia dezvoltă copiilor auzul fonematic, îi sensibilizează față de mijloacele specifice artei literare, îi apropie de înțelegerea valorii cuvântului figurat și de frumusețea limbii noastre. De asemenea poezia le creează copiilor o stare emoțională proprie înțelegerii conținutului, însușirii conștiente a versurilor. Activitățile de memorizare exercită și dezvoltarea memoriei și funcțiile ei, imaginația și gândirea și vorbirea expresivă.

Pentru dezvoltarea și îmbogățirea lexicului preșcolarilor din grupa mică o contribuție deosebită o au poeziile cu text scurt, ghicitorile, proverbele, deoarece sunt ușor de însușit de către preșcolari.

Povestirile și repovestirile oferă largi posibilități de îmbogățire și activizare a vocabularului copiilor de utilizare în construcții verbale variate a fondului de cuvinte pe baza exercițiilor de vorbire în cadrul celorlalte activități.

A povesti însemnează un process complex; prin urmare, un mod de a ne integra cunoașterii și de a colabora. Povestirea ne însoțește permanent, prin ea luăm act de lume și ne sporim propria noastră cunoștere.

Ion Vlad- Povestirea. Editura Minerva, București-1972

Povestirile se organizează cu toți copiii grupei în cadrul activităților comune, sau în afara acestora, în timpul jocurilor și activităților alese, fie cu toată grupa, fie cu grupuri mici de copii.

Prin conținutul lor povestirile furnizează copiilor cunoștințe referitoare la cele mai variate aspecte de viață și activitate, îi familiarizează cu natura înconjurătoare.

Pe lângă faptul că oferă copilului posibilitatea de a învăța să înțeleagă gândurile și sentimentele oamenilor, povestirile prin folosirea cuvântului și a imaginii artistice, îl familiarizează cu structura limbii, cu bogăția formelor sale gramaticale, cu frumusețea și expresivitatea limbii și contribuie astfel la dezvoltarea limbajului și a gândirii lui. Copiii ascultând povestiri sau basme, întâlnesc noi și noi experiențe, care odată cunoscute, devin un bun al lor. Ei memorează cuvintele cu care încep și se încheie basmele, cât și expresiile care se repetă în basme și astfel limba literară și populară cu expresiile ei proprii intră în limbajul curent al copiilor. Deprinderea copilului de a povesti, exprimându-se în propoziții clare și corecte, constituie unul dintre obiectivele majore ale studiului limbii române în perioada preșcolară. De aceea, repovestirea poveștilor de către copii este de o deosebită importanță, deoarece prin aceasta copilul își îmbogățește vocabularul activ, își dezvoltă gândirea și implicit vorbirea.

În munca instructiv – educativă din grădiniță, povestirile create de copii după ilustrații constituie un mijloc valoros pentru dezvoltarea vorbirii lor. Ele se deosebesc de repovestirile realizate cu ajutorul ilustrațiilor în care copii reproduc conținutul unei povestiri cunoscute. Ei povestesc după ilustrații, copiii sunt puși în fața unor situații necunoscute care trebuie intuite și interpretate într-un mod cât mai original. Ilustrațiile destinate acestor povestiri trebuie să înfățișeze aspecte cât mai apropiate de experiența copiilor, să fie simple și accesibile, să prezinte situații, acțiuni și personaje într-un context cu valoare educativă. Astfel, pot fi ilustrate aspecte din viața copiilor, a animalelor, a păsărilor, o suită de peripeții care, descoperite și interpretate de copii să constituie conținutul povestirilor create. Copii vor fi îndemnați să privească cu atenție ilustrațiile și ajutați prin intermediul întrebărilor, să dezvăluie conținutul lor. Este necesar să se acorde atenție deosebită primei ilustrații, să fie analizată cât mai organizat și sistematic, pentru a evidenția și remarca, de către copii elementele esențiale ale povestirii ( cadrul în care are loc acțiunea, personajele principale, felul și în ce direcție acționează, unde și când se petrece acțiunea).Compunerea povestirii de către copii marchează etapa principală a desfășurării activității prin care se urmărește valorificarea și interpretarea de către copii a datelor observate și analizate anterior.

Educatoarea urmărește povestirea copiilor și intervine dacă este cazul ca povestitorii să nu se îndepărteze de subiect, să respecte succesiunea ideilor, să-și imagineze și să folosească dialogul dintre personaje, să se exprime corect.

Jocul didactic e forma specifică a activității de învățare la vârsta preșcolară – ocupă în ansamblul formelor organizate în acest scop un loc deosebit de important, am putea spune că se situează pe primul loc, datorită structurii deosebite, reușind mai bine decât orice gen de activitate, din grădiniță și școală, să îmbine elementele instructive cu cele educative și distractive.

Noua programă instructiv – educativă din grădiniță acordă o importanță deosebită dezvoltării vorbirii. Jocul didactic constituie cel mai eficient mijloc pentru dezvoltarea vorbirii și a gândirii copiilor preșcolari. Eficiența jocurilor didactice față de celelalte activități obligatorii constă în faptul că la desfășurarea lor participă toți copiii, depunând același efort de gândire și exprimare.

Jocul didactic este mijloc important de instruire și educare a copiilor atât în cadrul procesului instructiv – educativ, cât și în afara activităților comune adevăr ce îl putem documenta prin următoarele: contribuie direct sau indirect la realizarea conținutului programei, își aduce contribuția la educarea multilaterală a preșcolarilor prin joc, copiii își educă emoțiile, trăsăturile pozitive de voință și caracter.

Unele jocuri, desfășurându-se pe echipe, sub formă de întreceri, concurs, cu marcarea rezultatelor și evidențierea echipei câștigătoare își aduc contribuția din plin la închegarea colectivului și formarea disciplinei conștiente. La grupele mici ponderea o au jocurile didactice cu materialele, care prin realizarea lor artistică își aduc aportul în educarea estetică a copiilor dezvoltându-le capacitatea de a aprecia frumosul, educându-le simțul estetic.

Prin aceste activități, se vizează însușirea corectă a limbii române, știind că: ,,Limba este tezaurul cel mai prețios pe care-l moștenesc copiii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute și care merită să fie păstrat cu sfințenie de generațiile ce-l primesc,” așa cum afirma cu adânc patriotism poetul Vasile Alecsandri. Cel mai bun exemplu pentru copii și prilej de îndreptare îl constituie vorbirea corectă, clară a părinților și întreaga atmosferă de comunicare din familie. Acasă, părinții trebuie să-și rezerve totdeauna timp pentru copil, punându-l să relateze despre ceea ce s-a petrecut în ziua respectivă la grădiniță.

Prin aceste discuții copilul învață să observe lumea înconjurătoare, să relateze corect realitatea într-o limbă cât mai inteligibilă și mai clară, și în același timp, învață să reflecteze asupra celor petrecute.

2.2 Rolul poveștilor în dezvoltarea limbajului copilului preșcolar

“Copiii devin cititori stand în poala părinților lor.” – Emilie Buchwald

Literatura pentru copii cuprinde opere literare care aparțin atât literaturii naționale, cât și literaturii universale, culte sau populare. Aceste opere se utilizează, de obicei, în procesul de învățământ din etapa preșcolară, primară și gimnazială. Cu ajutorul literaturii pentru copii, se realizează laturile educației, exceptând educația fizică.

Literatura pentru copii cuprinde basmul, legenda, snoava, creații lirice, povestiri și romane. Din păcate, genul literar care nu are atât de multe realizări în literatura pentru copii, este genul dramatic.

Povestea reprezintă o creație epică populară, în proză, care redă diferite întâmplări la care participă, uneori, personaje imaginare. Acțiunea din povești se desfășoară în cadrul unor lumi și peisaje fantastice, iar personajele prezente dețin, de cele mai multe ori, puteri supranaturale.

Folosite la momentul potrivit, poveștile au forța de a schimba comportamentele și atitudinile ascultătorului. Poveștile ne bucură și ne apropie. Copiii se bucură când prințul învinge zmeul, sau când vrăjitoarea cea rea este pedepsită. Cand eram copii, ni s-au spus povești pe care le-am ascultat, încântați, și acum, la rândul nostru spunem povești cu aceeași încântare, dar și cu dorința de a educa preșcolarul.

Un rol important, pe care poveștile îl îndeplinesc, este acela de a dezvolta creativitatea, imaginația, vocabularul și limbajul copiilor, aceștia reușind să participe indirect la acțiunea care se petrece, pășind, cu ajutorul imaginației, în lumea poveștii. Copilul își poate imagina ceea ce urmează să se întâmple, personajele care iau parte la acțiune și peisajul în care se petrece totul.

Un alt rol important pe care îl joacă poveștile în viața preșcolarului, este acela de a dezvolta limbajul. Poveștile facilitează accesul copiilor la cuvinte si expresii noi, le îmbogaștesc vocabularul crescând bagajul de cuvinte la care copilul apelează în diferite situații, atunci când comunică.

Tematica pe care o abordăm, noi educatoarele, la activitățile de povestire din grădiniță, trebuie să fie diferențiată în funcție de vârsta copiilor. La grupa mică, poveștile prezentate, trebuie să fie cu puține episoade, să fie scurte, cu puține personaje. Limbajul să fie cat mai accesibil pentru cei mici, iar acțiunile să dezvolte trairi și sentimente pozitive. Personajele preferate de copiii din grupa mică sunt, de obicei, din lumea animalelor. Daca poveștile conțin dialoguri sau versuri repetitive, sunt mult mai atractive. La preșcolarii de grupă mijlocie, este indicată folosirea poveștilor cu un număr mai mare de personaje și cu o acțiune puțin mai complexă, cu episoade mai numeroase, care sa-i obișnuiască pe copii cu anumite aspecte ale vieții și să influențeze în bine comportamentul acestora. La grupa mare, acțiunea din povești devine mai complexă, personajele mai numeroase, iar acțiunea este reprezentativă pentru o anumită categorie morală.

O activitate specifică educării limbajului este și activitatea de repovestire. Repovestirea se poate realiza în cadrul activităților complementare sau recreative. La grupele mari, se realizează mai des povestirea după imagini sau povestirea cu început dat, acest lucru fiind posibil deoarece la grupele mari, copiii au deja unele deprinderile intelectuale,dețin un număr mai mare de cuvinte și expresii și utilizează un limbaj bogat, fluent și corect.

Lumea noastră de copii, era populată de Scufița Roșie, Harap Alb, Capra cu trei iezi sau Albă ca Zăpada. Eroii copilăriei noastre nu sunt și eroii copiilor din ziua de azi. Ei avand modele precum Shrek, Nemo, Tom și Jerry, aceste personaje neavând acel farmec, de basm. Din păcate, după cum am amintit și mai sus, sunt puțini parinții care le spun copiilor poveștile frumoase cu care au crescut ei înșiși. Datorită poveștilor, copiii pot observa care sunt urmările comportamentelor greșite, sau celor bune. Tot din povești, copiii învață care sunt cele mai comune trăsături morale ale oamenilor, dar și care sunt defectele cel mai des întâlnite.

De cele mai multe ori, poveștile îi ajută pe copii să facă diferența dintre bine și rău sau între adevăr și minciuni. Datorită poveștilor, trăind alături de personaje întâmplările, copiii învață lucrurile bune sau mai puțin bune despre lumea din jur, fără ca el să fie pus în situații dificile sau periculoase. Poveștile dețin un rol important și asupra afectivității unui copil. Cu ajutorul poveștilor, emoțiile precum frica, mânia, bucuria, iubirea, sunt trăite de copil la intensitate maximă, fără ca el să fie pus în situații dificile sau periculoase.

Încă de la vârste foarte fragede copiii învață multe prin intermediul poveștilor. Un bebeluș de câteva luni nu este capabil să înteleagă nimic din ce i se spune, însă ascultând povești, el învață foarte multe despre intonație, despre limbaj, despre felul cum sunt create sunetele și ce înseamnă ele. Poveștile creează o legătură strânsă și importantă între părinte și copil. Din păcate, părinții copiilor din ziua de azi au cam uitat despre citirea sau povestirea poveștilor. Părinții sunt mult prea ocupați, obosiți, și trăiesc cu un simț al datoriei copleșitor. Lipsa timpului îi determină pe mulți părinți să abandoneze copilul în fața televizorului sau în fața calculatorului. Citirea unei povești, chiar dacă este o dată la câteva zile, creează între părinte și copil o relație aparte, între doi oameni care își imaginează aceleași scenarii și trăiesc aceleași emoții. Foarte important, copiii nu își vor aminti foarte mult cate lucruri materiale le-ați oferit de-a lungul timpului… ci își vor aminti de momentele petrecute împreună cu părinții. Educația unui copil poate începe cu lumea poveștilor. Nu ne putem imagina cât de mult învață copiii din poveștile precum Micul Prinț, Cuore- inimă de copil, Colț alb. Așa că, dragi părinți, oferiți cât mai mult timp copiilor voștri și profitați de acest timp pentru a le citi povești!

Capitolul III

PROIECTUL DE CERCETARE

Prezentarea eșantionului de lucru

Experimentul îl voi aplica la o grădiniță din mediul rural, unde mi-am desfășurat activitatea didactică pe parcursul unui an școlar.

Realizarea învățământului formativ nu poate fi conceput fără cunoașterea individualităților existente în orice colectiv din punct de vedere temperamental, cu atenție asupra dezvoltării vorbirii copiilor. Aceasta am constatat-o în urma unui studiu efectuat la grupa propusă pentru experiment, rezultatele reieșind din tabelul ce urmează:

Din totalul de 20 de subiecți, cu temperament coleric sunt 3 subiecți, cu temperament sangvinic un număr de 10 subiecți, flegmatic 5 și melancolic 2 subiecți. Cei 3 subiecți pe care i-am considerat aparținând temperamentului coleric aveau trăsătură comună din punct de vedere al limbajului : agitație verbală, repezeală în vorbire.Deoarece chiar programa recomandă sub aspect fonetic educarea clarității vorbirii în scopul deprinderii copiilor de a articula corect cuvintele în vorbire, de a pronunța corect, clar sunetele finale ale cuvintelor, pe acești copii i-am urmărit și antrenat în jocuri și exerciții adecvate pentru înlăturarea agitației verbale, educarea capacității de a-și controla vorbirea. Cei 5 subiecți aparținând temperamentului flegmatic au dovedit o vorbire și o gândire desfășurată într-un ritm prea lent. Preocuparea noastră a fost găsirea mijloacelor celor mai adecvate spre a-i aduce la ritmul relativ apreciat al grupei, antrenându-i în frământări ale limbii, exerciții, numărători, recitări. Dintre cei doi subiecți aparținând temperamentului melancolic am observat că unul se bâlbâie, fapt pentru care am încercat să cunosc cauza: luând legătura cu medicul am constatat că era pe bază nervoasă. De aceea, am evitat a pune copilul în situații noi, inedite, la care să nu facă față și să-l inhibe, l-am încurajat și solicitat mai mult în repetări spre a-și câștiga încrederea în sine și a-și învinge timiditatea.

În urma unui alt studiu efectuat la grupa propusă pentru experiment, am constatat că nu întotdeauna copiii cu particularități de vorbire au randament intelectual mai scăzut. Aceasta reiese din tabelul ce urmează:

Din totalul de 20 de subiecți, cu particularități de vorbire sunt 4, din care 3 cu randament bun și unul cu randament scăzut; fără particularități de vorbire sunt un număr de 16 copii, din care au randament bun 15 și cu randament scăzut 1. Explicația am găsit-o în modul regulat sau neregulat în care au frecventat grădinița, în posibilitățile de exersare a unor procese psihice în familie, în influența trăsăturilor temperamentale, în boli suferite în perioada antepreșcolară, în tulburări senzoriale.

Având în vedere că mediul familiar exercită în general o influență cultural – educativă binefăcătoare asupra dezvoltării psihice a copilului și în mod deosebit asupra dezvoltării limbajului, am efectuat un studiu socio – cultural departajând colectivul de 20 de subiecți în trei categorii: copii proveniți din rândul țăranilor, al intelectualilor și din familii dezorganizate, categorii care ni s-au părut reprezentative pentru formarea intelectuală a copiilor. Am studiat fiecare copil în parte și mediul din care provine, reprezentând aceasta în următorul tabel, pentru a ne da seama de influența mediului familial asupra formării intelectuale a subiecților:

Din totalul de 20 de subiecți, 17 provin din mediul țăranilor care aveau posibilități de a asigura copiilor o dezvoltare corespunzătoare vârstei, dar lipsește îndrumarea lor. Acestor copii deși aveau o sferă largă de cunoștințe, le lipsea exactitatea, dețineau cunoștințe eronate, unii aveau tendința de a brava, utilizând chiar un vocabular neadecvat vârstei sau situațiilor create, prezentau randament intelectual oscilatoriu, manifestau preferința spre un anumit aspect al cunoașterii și pasivitatea spre alte aspecte.

Părinții celor doi copii proveniți din rândul copiilor cu nivel socio – cultural ridicat aveau o influență pozitivă asupra dezvoltării psihice a copiilor, manifestau preocupare pentru dezvoltarea vorbirii. Acești copii aveau cunoștințe bogate și exacte raportate la particularitățile lor de vârstă, vocabular activ, bogat, o dezvoltare psihică bună, capacitatea de a memora, spirit de observație, capacitatea de a gândi.

Un copil provenea din familie dezorganizată, cu unul din părinți vicioși, cu lipsă totală de preocupare pentru dezvoltarea psihică. Copilul se situa mult sub nivelul celorlalți, avea vocabularul extrem de sărac, întârzieri în dezvoltarea psihică și multe manifestări negative în comportament.

Constatările de mai sus pot fi reprezentate grafic pentru a evidenția și mai bine situația reală a grupei de lucru:

Culoarea albastră reprezintă numărul copiilor proveniți din rândul țăranilor care sunt 85%, culoarea roșie reprezintă numărul copiilor proveniți din rândul intelectualilor care sunt 10%, iar culoarea galben reprezintă numărul copiilor proveniți din rândul familiei dezorganizate, 5%.

Studiind cu atenție această situație, mi-am dat seama de necesitatea unei munci intense cu copiii, cu scopul de a suplini lipsurile în educația lor, lipsuri provenite din familii ce nu pot acorda timp suficient formării celor mici, în primul rând transmiterea unui limbaj corect, bogat, nuanțat, în scopul pregătirii lor pentru școală.

Având în vedere faptul că mediul familial exercită în general o influență cultural – educativă binefăcătoare asupra dezvoltării limbajului copiilor, am dat părinților un chestionar care a cuprins următoarele întrebări:

În urma acestui chestionar am constatat, că mulți părinți nu înțeleg că este nevoie să asigurăm copilului un nivel de pregătire din punct de vedere al limbajului și al comunicării, pentru a se putea adapta la sarcinile complexe ale învățării citit – scrisului, la intrarea în școală.

În ceea ce privește comunicarea cu copiii, durata acesteia este în medie de 30-60 minute pe zi și aceasta se desfășoară de regulă în drumul de acasă la grădiniță, în timpul meselor și în perioada premergătoare somnului.

Conținutul comunicării se referă în general la probleme de igienă alimentară, morală și rar culturale.

Majoritatea celor chestionați conștientizează valoarea comunicării cu copilul și recunosc că nu au timpul și nici răbdarea și pregătirea ca să o realizeze în mod corespunzător.

Pregătirea pentru însușirea citirii implică dezvoltarea vorbirii sub toate aspectele – fonetic, lexical, gramatical, fluiditatea, expresivitatea – cu accent permanent pe dezvoltarea auzului și percepției fonematice, îmbunătățirea percepției auditive și a discernământului auditiv, formarea abilității de a distinge cuvintele în propoziție și a pronunța corect sunetele, capacitatea de a face analiza și sinteza cuvintelor, formarea unor propoziții închegate, folosirea corectă a raporturilor gramaticale.

Având în vedere că în familie nu este posibilă realizarea acestor sarcini, am considerat că este necesar să iau în studiu problema contribuției poveștilor și activităților de limbă și comunicare la dezvolatrea vorbirii preșcolarilor.

În urma proiectului de cercetare, în care mi-am propus să aplic un opțional de limbă și comunicare la grupa pe care am descris-o mai sus, eu îmi propun să ating următoarele obiective:

Îmbogățirea vocabularului activ și pasiv, explicarea semnificației unor cuvinte noi, în forme accesibile înțelegerii copiilor;

Consolidarea priceperilor și deprinderilor de exprimare orală corectă în structuri gramaticale, mai ample, în propoziții și fraze;

Cultivarea vorbirii adresative, reproductive a dialogului în comunicare;

Prevenirea și înlăturarea instabilității, a discontinuității în conținutul vorbirii;

Intuirea unor raporturi gramaticale ale limbii sub raport morfologic și sintactic;

Stimularea creativității în exprimarea orală;

Cultivarea sentimentelor de prețuire și dragoste față de frumusețea și armonia limbii române, față de creațiile literare pentru copii;

Alte obiective urmărite în cercetare se referă la:

Cultivarea spiritului de observație în perceperea categoriilor de linii din mediul înconjurător;

Dezvoltarea percepției în diferențierea formei, mărimii, poziției și dispunerii în spațiu a semnelor grafice;

Dezvoltarea oculo – motorie și psiho – motrică în intuirea și redarea modelelor grafice și coordonarea voluntară în executarea acestora;

Îmbogățirea vocabularului activ cu cuvinte și expresii specifice: punct, cerc, oval, nod, buclă, bastonaș, linie orizontală, verticală, etc. ;

Cultivarea exprimării corecte în motivarea acțiunilor efectuate;

Cultivarea sensibilității și a intereselor pentru activitatea de scris-citit în școală;

ACTIVITATE OPȚIONALĂ PENTRU EDUCAREA LIMBAJULUI

Pentru a dezvolta limbajul preșcolarilor cu ajutorul poveștilor, m-am gândit să creez un opțional de povești pentru grupa mijlocie, pe care îl prezint în următoarele rânduri.

EDUCAREA LIMBAJULUI- ACTIVITATE OPȚIONALĂ

„TIMPUL POVEȘTILOR”

Aria curriculară: D.L.C., D.O.S., D.E.C.

Grupa: Mijlocie

Durata: An școlar 2014-2015

Educatoare: Maxin Claudia-Liliana

Argument

“Oricât de simple și ușoare ar părea aceste povești, ele nasc, fără îndoială, între copii, dorința de a fi asemănători cu cei buni, care ajung fericiți, în același timp se naște în sufletul lor teama față de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi.” – Charles Perrault

La vârsta preșcoalră, copilul, dirijat și ajutat de către educatoare, poate să înțeleagă cât de frumoase și minunate sunt poveștile. Fiecare carte din bibliotecă reprezintă un tărâm cu mistere pe care copiii trebuie determinați să-și dorească să le descopere. Vârsta preșcolară este vârsta la care copiii sunt fascinați de povești, de cuvinte. Copilul crede că o carte de lectură poate reprezenta „o căsuță cu povești”, identificând-o cu un tărâm cu mistere de care el se simte atras și pe care vrea să le descopere.

La Timpul Poveștilor, se urmărește o activitate de “adunare” a copiilor pentru a se relaxa, ascultând povești și repovestind, învățând cuvinte noi, expresii, cultivându-și răbdarea, receptând cu plăcere poveștile citite de către educatoare.

OBIECTIVE CADRU:

Dezvoltarea exprimării orale, înțelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale.

Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical și sintetic.

Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral.

OBIECTIVE DE REFERINȚĂ:

Să audieze cu atenție un text literar, să rețină ideile principale ale acestuia și să demonstreze că l-a înțeles.

Exemple de comportament:

Să urmărească linia unei povești, recunoscând imaginile din carte, ori ascultând povestea spusă sau citită de către educatoare

Să asculte și să reacționeze corespunzător la poveștile transmise fie prin citire sau povestire, fie prin alte mijloace (casetă auto sau film video, diafilm, etc.)

Să demonstreze înțelegerea textului apelândla diferite modalități: desen, repovestire, dramatizare.

Să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv și să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical.

Exemple de comportament:

Să manifeste inițiativă în comunicarea orală și interes pentru semnificația cuvintelor;

Să alcătuiască propoziții simple și dezvoltate despre personajele din povești;

Să recepteze un text care i se citește ori i se povestește, înțelegând în mod intuitiv caracteristicile expresive și estetice ale acestuia.

Exemple de comportament:

Să utilizeze calitățile expresive ale limbajului oral și ale celui corporal în transmiterea unor idei și sentimente;

Să realizeze mini-dramatizări sau jocuri cu rol pornind de la acțiunea unei povești, utilizând dialogul, nuanțarea vocii, intonația, cu sprijinul educatoarei și folosind indicațiile sugerate de text.

Să fie capabil să creeze el însuși (cu ajutor), povestiri și mici dramatizări.

CONȚINUTURILE OPȚIONALULUI

POVEȘTI

DIAFILME

ACTIVITĂȚI CREATIVE: – desene, puzzle, labirinturi

JOCURI DIDACTICE

SEMESTRUL I

“Scufița Roșie”

“Ursul păcălit de vulpe”

“Iedul cu trei capre”

SEMESTRUL II

“Turtița”

“Punguța cu doi bani”

“Ridichea uriașă”

“Capra cu trei iezi”

Bibliografie

„Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii”, București- 2000

Magdalena Dumitrana, “Educarea limbajului în învățământul preșcolar, volumul I- Comunicarea orală”

Constantin Cuciinic, “În căsuța cu povești”, Editura Aramis