Rolul Pietei Si a Cunostintelor Tehnologice In Recunoasterea Oportunitatilor Antreprenoriale

Economie

Rolul Pietei Si a Cunostintelor Tehnologice In Recunoasterea Oportunitatilor Antreprenoriale

Byadmin ianuarie 1, 2024

ROLUL PIEȚEI ȘI A CUNOȘTINȚELOR TEHNOLOGICE ÎN RECUNOAȘTEREA OPORTUNITĂȚILOR ANTREPRENORIALE

CUPRINS

ABSTRACT

ANNOTATION

LISTA ABREVIERILOR

LISTA FIGURILOR

LISTA TABELELOR

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. FUNDAMENTE TEORETICE ȘI METODOLOGICE PRIVIND OPORTUNITĂȚILE ANTREPRENORIALE ȘI ROLUL CUNOȘTINȚELOR TEHNOLOGICE ȘI AL PIEȚEI ÎN RECUNOAȘTEREA ACESTORA

1.1. Concepte teoretice privind oportunitățile antreprenoriale

1.2. Rolul cunoștințelor tehnologice și al pieței în recunoașterea oportunițăților antreprenoriale

CAPITOLUL 2. PROIECT PRIVIND GESTIONAREA CUNOȘTINȚELOR TEHNOLOGICE ÎN RECUNOAȘTEREA OPORTUNITĂȚILOR ANTREPRENORIALE

2.1. Caracteristica economico-managerială a întreprinderii „Rovigo” SRL

2.2. Proiect privind gestionarea cunoștințelor tehnologice în recunoașterea oportunităților antreprenoriale

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

GRAFICUL CALENDARISTIC DE EXECUTARE A PROIECTULUI DE LICENȚĂ

FIȘA DE EVALUARE A PROIECTULUI DE LICENȚĂ

LISTA ABREVIERILOR

ÎMM – întreprinderi mici și mijlocii

OCDE – Organizația pentru cooperare economică și dezvoltare

ONG – organizație nonguvernamentală

SRL – Societatea cu răspundere limitată

SWOT – puncte forte, puncte slabe, oportunități, riscuri

LISTA FIGURILOR

Fig. 1.1. Factorii ce influențează cadrul concurențial într-o întreprindere………………………………10

Fig. 1.2. Oportunitățile în desfășurarea activității de antreprenoriat………………………………………13

Fig. 1.3. Riscurile în desfășurarea activității de antreprenoriat……………………………………………..14

Fig. 1.4. Numărul întreprinderilor radiate în anii 2000 – 2013……………………………………………..15

Fig. 1.5. Competențele antreprenoriale cauzate de influența cunoștințelor tehnologice și al pieței……………………………………………………………………………………………………………………………..19

Fig. 2.6. Organigrama departamentului comercial al întreprinderii „Rovigo” SRL………………….27

Fig. 2.7. Recomandări privind simplificarea accesului întreprinderilor la resurse tehnologice…………………………………………………………………………………………………………………….31

Fig. 2.8. Recomandări privind privind dezvoltarea oportunităților antreprenoriale………………….32

Fig. 2.9. Recomandări privind eficientizarea comunicării dintre sectorul privat și public…………33

LISTA TABELELOR

Tabelul 2.1. Analiza SWOT a întreprinderii „Rovigo” S.R.L……………………………………………….20

INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei. Nouă economie – economia cunoașterii solicită noi forme de măsurare a activelor unei firme, ținându-se cont de faptul că beneficiile viitoare vor fi obținute în principal din valorificarea activelor intangibile, cum este cunoașterea, și nu a celor tangibile. Gestiunea cunoașterii a fost mereu o parte importantă a gestiunii în general, chiar dacă nu a fost luată în calcul sub această denumire. În realitate, gestiunea cunoașterii este o arie foarte greu de studiat. Nu există nici un consens și cu atât mai puțin unele standarde general acceptate.

Managementul este pretudindeni necesar, iar echipa managerială este grupul de lucru ce activează lîngă manager, aceasta reprezentând răspunsul managerului la nevoia de a folosi abilitățile unor specialiști pentru sporirea și mărirea eficienței managementului. Scopul formării ei este îndeplinirea anumitor obiective ale întreprinderii. Activitatea ei este coordonată de către manager, iar membrii ei trebuie să aibă capacitatea de rezolva probleme complicate să posede cunoștințe profesionale în domeniu, să fie mature și echilibrați în plan emoțional și în tratarea proceselor manageriale, să fie responsabili pentru obligațiile asumate.

Echipa este forma cea mai dezvoltată a grupurilor, echipa este un grup special de lucru care trebuie organizat și coordonat în mod diferit decât celelalte grupuri; echipele sunt formate de indivizi care lucrează alături de ceilalți într-un mediu concurențial dar nu sunt în concurență cu celelalte echipe din organizație ci sunt în concurență cu risipă, cu rebuturile, cu nerespectarea termenelor, cu muncă inutilă, lipsită de valoare, cu productivitatea scăzută, dar și în concurență cu ceilalți actori de pe piață. Prin urmare, necesitatea determinării importanței pieței și a cunoștințelor tehnologice permit recunoașterea oportunităților antreprenoriale.

Aceste argumente și multe altele au stat la baza alegerii de către autor a prezenței teme, care este destul de actuală în dezvoltarea în dezvoltarea antreprenoriatului din Republica Moldova, cât și a economiei mondiale.

Scopul proiectului. Scopul prezentei cercetări constă în relevarea importanței cunoștințelor tehnologice și pieței în recunoașterea oportunităților antreprenoriale.

Realizarea acestui scop a condiționat stabilirea următoarelor obiective:

– cercetarea conceptelor teoretice privind oportunitățile antreprenoriale;

– determinarea rolului pieței și al cunoștințelor tehnologice în recunoașterea oportunităților antreprenoriale;

– caracteristica economico-managerială a întreprinderii „Rovigo” SRL;

– elaborarea unui proiect privind gestionarea cunoștințelor tehnologice în recunoașterea oportunităților antreprenoriale.

Metodologia cercetării. Pe parcursul cercetării, autorul a aplicat o abordare metodologică complexă, care a permis studierea cunoștințelor în cadril echipei manageriale și în cadrul organizației. Drept bază metodologică a investigațiilor au servit metodele științifice de cercetare cum sunt metoda de analiză logică, comparativă, statistică, inducția și deducția, metode grafice, calitative și cantitative, metoda descriptivă și analitică.

Revista literaturii de specialitate. Baza informațională a investigațiilor au constituit-o datele statistice, materiale din presa periodică, rezultatele cercetărilor științifice efectuate de autor. La elaborarea acestei lucrări științifice au fost utilizate lucrări fundamentale în domeniul managementului cunoștințelor, elaborate de autori autohtoni și internaționali, precum: Drucker P.F., Bugaian L., Burlacu N., Gorobievschi S. și alții.

CAPITOLUL 1. FUNDAMENTE TEORETICE ȘI METODOLOGICE PRIVIND OPORTUNITĂȚILE ANTREPRENORIALE ȘI ROLUL CUNOȘTINȚELOR TEHNOLOGICE ȘI AL PIEȚEI ÎN RECUNOAȘTEREA ACESTORA

1.1. Concepte teoretice privind oportunitățile antreprenoriale

Antreprenoriatul a fost definit drept procesul de creare a valorii prin reunirea unui set unic de resurse, în scopul exploatării unei oportunități. Procesul include setul de activități necesare identificării oportunităților, definirea conceptului de afacere, evaluarea și dobândirea resurselor necesare, gestionarea și obținerea rezultatelor [1, p. 124].

Antreprenoriatul este văzut ca fiind o orientare organizațională, care pune în evidență trei dimensiuni: inovativitate, asumarea calculată a riscurilor și orientarea proactivă.

Inovativitatea se referă la generarea unor soluții creative la problemele cu care se confruntă întreprinderea și a unor noi nevoi latente ale clienților.

Asumarea calculată a riscurilor implică disponibilitatea de a aloca resurse semnificative pentru proiecte care prezintă o probabilitate de eșec considerată ca fiind rezonabilă, dar care, în același timp, asigură diversificarea riscurilor.

Există tot mai multe dovezi în sprijinul ideii că, în timp, firmele care au înregistrat cel mai mare succes sunt cele angajate în activități cu caracter antreprenorial. Necesitatea unei abordări antreprenoriale este ridicată în momentele în care firmele se confruntă cu următoarele situații:

– schimbări rapide la nivelul tehnologiilor, al nevoilor consumatorilor și al valorilor sociale;

– situații decizionale în care timpul de reacție este redus;

– posibilitate redusă de control pe termen lung asupra variabilelor de mediu.

Întreprinderile își desfășoară activitatea într-un mediu caracterizat de un grad ridicat de risc și cu posibilități reduse de anticipare a schimbărilor, noul cadrul concurențial fiind caracterizat de patru categorii de factori principali: schimbarea, complexitatea, haosul și contradicția.

Fig.1.1. Factorii ce influențează cadrul concurențial într-o întreprindere [1, p. 120]

În literatura de specialitate, antreprenoriatul era examinat preponderent în sfera schimb – comerț, adică numai în legătură cu sfera comerțului. Cu timpul, concepția statului și a societății față de antreprenoriat s-a schimbat, iar antreprenoriatul și-a cucerit locul său în diversitatea sferelor de activitate a omului, aceasta fiind demonstrată de opiniile multor teoreticieni din trecut. Așadar, noțiunea de antreprenoriat și-a găsit argumentarea științifică și o definitivare clară în lucrările mai multor cercetători [10, p. 28].

De obicei, antreprenoriatul este asociat cu activitatea desfășurată într-o afacere mică, ca urmare a faptului că la baza oricărei afaceri antreprenoriale a stat o afacere mică. Însă termenul de antreprenoriat are o semnificație mult mai amplă și complexă și poate fi atribuită atât afacerilor mici, cât și celor mari, organizațiilor necomerciale etc.

Unii specialiști în domeniul antreprenoriatului definesc această activitate ca “abilitatea de a crea și construi ceva, practic din nimic. Capacitatea de a sesiza oportunitățile, acolo unde alții văd haos, contradicție și confuzie” [2, p. 162].

Antreprenoriatul reprezintă o sursă de schimbare, astfel stimulează maximizarea productivității și a competitivității în economie. Acesta, se află într-o puternică conexiune cu cunoștințele și flexibilitatea, factori care au câștigat o semnificație nouă ca sursă a competitivității într-o economie mondială din ce în ce mai globalizată. Odată ce au survenit anumite schimbări tehnologice din cauza intensificării concurenței mondiale aduse de globalizare și de liberalizarea economică, pare mai valabila decât oricînd ipoteza conform căreia încurajarea spiritului antreprenorial reprezintă încurajarea competitivității unei țări.

Dezvoltarea relațiilor economice de piață îmbrățișează toate direcțiile economiei, cum sunt: social-economice, juridice, financiare, organizatorico-economice, tehnologice, de producere și servicii. Formarea și dezvoltarea economiei de piață are loc în baza schimbărilor obiective ale tendințelor economice, prin participarea activă a antreprenoriatului.

În condițiile actuale, noțiunile de antreprenoriat și antreprenor sunt apreciate de diferiți subiecți ai societății, de la simplul consumator până la subiecți concreți ai antreprenoriatului.

– Din punctul de vedere al consumatorlui de rând, laturile pozitive ale antreprenoriatului se apreciază prin faptul că piața de consum este asigurată cu produse și servicii de toate tipurile.

– Din punctul de vedere al economistului, activitatea antreprenorială pare contradictorie. Din acest unghi de vedere, această activitate este orientată spre obținerea efectului maxim cu cele mai mici cheltuieli, iar pe de altă parte, activitatea care pentru o perioadă limitată este riscantă și destabilizează regimul financiar al întreprinderii.

– Din punctul de vedere al statului, cu o concepție macroeconomică pozitivă, care determină comportamentul antreprenorului pe piață, antreprenoriatul este un proces de formare și acumulare a valorii adăugate [18, p. 27].

O trăsătură distinctă a economiilor dezvoltate este reprezentată de rolul vital al antreprenoriatului ca pilon central al creșterii economice. Întreprinzătorii motivați, gata de a-și asuma riscuri, înființează firme noi generatoare de locuri de muncă. În mod particular, progresul tehnologic rapid continua să genereze noi afaceri și să ducă la dezvoltarea celor existente, constituind un factor decisiv pentru adaptarea la noi oportunități pe piață, dobândirea de noi cunoștințe și creșterea productivității.

Rolul antreprenorului în le mai mici cheltuieli, iar pe de altă parte, activitatea care pentru o perioadă limitată este riscantă și destabilizează regimul financiar al întreprinderii.

– Din punctul de vedere al statului, cu o concepție macroeconomică pozitivă, care determină comportamentul antreprenorului pe piață, antreprenoriatul este un proces de formare și acumulare a valorii adăugate [18, p. 27].

O trăsătură distinctă a economiilor dezvoltate este reprezentată de rolul vital al antreprenoriatului ca pilon central al creșterii economice. Întreprinzătorii motivați, gata de a-și asuma riscuri, înființează firme noi generatoare de locuri de muncă. În mod particular, progresul tehnologic rapid continua să genereze noi afaceri și să ducă la dezvoltarea celor existente, constituind un factor decisiv pentru adaptarea la noi oportunități pe piață, dobândirea de noi cunoștințe și creșterea productivității.

Rolul antreprenorului în cadrul economiei contemporane este destul de valoros și se caracterizează prin [4, p. 154]:

– antreprenori care dezvoltă și implementează modele noi și îndrăznețe și vin cu soluții absolut inovatoare;

– antreprenori ca persoane care își asumă o parte din riscurile asociate dezvoltării afacerii, au viziunea și încăpățânarea de a reuși și de a găsi formula de succes;

– antreprenori care sunt posesorii cunoașterii și cei care o răspîndesc în societate și găsesc formulele stabile în care eficiența este maximizată.

Antreprenoriatul prezintă în sine, din punct de vedere al conținutului economico-organizațional, tipul de conducere organizațională a unei afaceri. În plus, este un tip de conducere al afacerii, care se desfășoară sub influența unui talent antreprenorial deosebit ce presupune [3, p. 164]:

– modalitate deosebită de exprimare a orientărilor în perspectivă ale pieței;

– principii și metode mult mai eficiente de comportament economico-organizatoric în întreprindere;

– preconizarea situațiilor neprevăzute;

– găsirea celor mai profitabile „nișe” de piață;

– organizarea unui proiect antreprenorial rațional și efectiv, conducerea acestuia.

Aspectul economico-organizațional în condițiile contemporane pune în evidență o varietate de activități și structuri de antreprenoriat, caracterizate prin roluri, proporții și valori diferite. În acest context se întâlnesc:

– afaceri cu caracteristici ale producției preindustriale și tratarea inovațiilor și expresiilor viitorului;

– afaceri fără angajați, ca o nouă structură organizatoricǎ și juridicǎ a întreprinderii și organizații cu zeci și sute de mii de angajați;

– afaceri fără un sediu distinct față de adresa proprietarului și întreprinderi care au adrese juridice cu multe subdiviziuni în diferite regiuni;

– afaceri cu activități bazate pe tehnologii depășite și afaceri unde roboții industriali, nanotehnologiile substituie în cea mai mare parte munca resurselor umane.

Aceste realități sunt direct condiționate de existența unui șir de factori la nivel național și mondial ce au influență asupra organizării activității antreprenoriale, iar acesta din urmă acționează atât în sensul scăderii, cât și în sensul creșterii performanțelor și implicit a dezvoltării, menținerii sau stagnării relațiilor economice de piață [16, p. 91].

Forma de bază a antreprenoriatului este întreprinderea care are următoarele caracteristici de bază:

– inovația ;

– creșterea rapidă ;

– nivel sporit de risc ;

– management eficient ;

– creșterea profitabilității.

Dezvoltarea antreprenoriatului atât în Republica Moldova, cât și în alte state ale lumii se bazează pe careva factori care influențează în mod direct această activitate. Acești factori sunt:

– structura populației și dinamicii acesteia în viitor;

– nivelul învățământului general și antreprenorial;

– politica statului în domeniul susținerii antreprenoriatului;

– existența unei infrastructuri dezvoltate;

– existența persoanelor orientate spre crearea propriei afaceri și asumarea riscului.

Practicarea activității de antreprenoriat este de neconceput fără obținerea unor oportunități individuale pentru întreprinzător. În același timp, potențialul întreprinzător trebuie să fie conștient de faptul că există și o serie de riscuri care trebuie să le asume.

Oportunitățile în desfășurarea activității de antreprenoriat sunt reprezentate în figura 1.2.

Fig. 1.2. Oportunitățile în desfășurarea activității de antreprenoriat [7, p. 22]

Obținerea unui venit. Speranța de a obține venituri permanente reprezintă unul din motivele de bază ce determină o persoană să se lanseze în afaceri. Venitul obținut reprezintă o recompensă în bani pentru investițiile alocate, timpul și munca depusă de către întreprinzător. Fiind patronul afacerii, persoana obține un venit mai mare, în comparație cu cedl obținut în calitatea de angajat [7, p. 45].

Autorealizarea și aplicarea cunoștințelor. Cu toate că este mai mult un factor psihologic, este foarte important pentru afirmarea persoanei ca individ. Lansându-se în afaceri, persoana are șansa să-și aplice cunoștințele.

Autoangajarea. O persoană care este în căutarea unui loc de muncă sau dorește să lucreze pentru sine, să fie independentă, poate să se autoangajeze, creându-și propriul loc de muncă.

Independența. Antreprenorul obține libertatea de a lua decizii independent, nefiind de nimeni ghidat. Independența îi permite să construiască întreprinderea așa cum el dorește, pornind de la concepțiile și viziunile proprii.

Recunoașterea socială. Persoana care se lansează în afacere poate obține anumite beneficii financiare, dar și apreciere din partea celor din jur cum ar fi salariați, clienți, familie etc.

Cu toate că activitatea de antreprenoriat oferă multe oportunități, în același timp presupune și unele riscuri reprezentate în figura 1.3.

Fig. 1.3. Riscurile în desfășurarea activității de antreprenoriat [6, p. 207]

Posibilitatea de a da faliment. Potrivit datelor Administrației Micilor Afaceri din SUA, circa 50% din afacerile mici falimentează în primii ani de activitate.

Riscul de faliment este asociat atât cu pierderi financiare, cât și cu eșecul personal, care este uneori mai dificil de depășit.

În Republica Moldova durata de viață a întreprinderilor mici și mijlocii în medie nu este mare. Numai aproximativ 25% din întreprinderile mici activează mai mult de 5 ani, 10% din întreprinderile mici activează mai mult de 10 ani și mai puțin de 1% – mai mult de 15 de ani. Întreprinderile se caracterizează prin situații permanente de criză sau de precriză, motivele fiind diferite.

Chiar dacă posedă un grad înalt de flexibilitate, factorii nefavorabili ai mediului extern au un impact negativ asupra dezvoltării businessului din Republica Moldova. Recesiunea economică globală, instabilitatea politică și legislativă, concurența acerbă sunt doar unii dintre factorii care agravează situația financiară a întreprinderilor și chiar le duc la faliment.

Numărul întreprinderilor care falimentează sau își sistează activitatea din inițiativă proprie este în creștere cu câteva sute de la an la an.

Conform datelor Camerei Înregistrării de Stat a Republicii Moldova, în anul 2007, din Registrul de Stat au fost radiate 1915 întreprinderi, pe când în anul 2008, numărul acestora a ajuns la cifra de 3001 întreprinderi sau cu 1086 întreprinderi mai mult față de anul precedent. În 2009 au dispărut din viața economică a țării 3274 întreprinderi (figura 1.4.). Aceste cifre demonstrează impactul negativ al recesiunii economice asupra activității întreprinderilor. Numărul întreprinderilor care falimentează sau își sistează activitatea din inițiativă proprie este în creștere cu câteva sute de la an la an [20].

Fig. 1.4. Numărul întreprinderilor radiate în anii 2000 – 2013 [20]

Riscul de a pierde bunurile investite. Antreprenorul este constient de faptul că mai ales în etapa lansării, venitul regulat nu va fi garantat, deoarece el va trebuie în primul rând să onoreze obligațiunile față de partenerii de afaceri, bugetul de stat, salariați, iar ceea ce rămâne, îi va reveni lui.

Nesiguranța păstrării postului. În caz de eșec al afacerii se poate crea situația ca persoana să rămână șomer.

Responsabilitatea enormă și stresul. Asumarea responsabilității influențează negativ asupra antreprenorului, încordarea psihică și stresul continuu pot să afecteze grav sănătatea patronului. Se consideră că managerii întreprinderilor mici, de două ori mai mult sunt supuși stresului în comparație cu întreprinzătorii afacerilor mari.

Munca enormă. Volumul mare de muncă, de asemenea, reprezintă un risc pentru desfășurarea activității de antreprenoriat. Dacă persoana angajată are un regim de muncă stabil, fiind întreprinzător, acest regim devine flexibil și nestabil. Munca de întreprinzător nu încetează nici în afara biroului. Pentru a se afirma și reuși în afaceri, întreprinzătorul nu se limitează la 8 ore de muncă pe zi sau 40 ore pe săptămână, prevpzute de legislația muncii.

1.2. Rolul cunoștințelor tehnologice și al pieței în recunoașterea oportunițăților antreprenoriale

Conceptul de antreprenoriat are multiple fațete. Factorii de influență, formele sale de manifestare, obiectivele urmărite pe parcursul demersului antreprenorial nu pot fi încadrați îngust doar în sfera economicului.

Deși este un concept larg dezbătut încă de la prima sa apariție, în secolul al XVI-lea, oportunitățile antreprenoriatul poate fi definite ca acțiuni prin care se creează o afacere nouă și inovativă sau care conduce la îmbunătățirea uneia deja existente. Nu este întotdeauna o afacere mică, nu înseamnă întotdeauna o firmă nouă și nu are neapărat un obiectiv profitabil. Poate fi vorba și de antreprenoriat social, pur filantropic, alimentat din donații și granturi [9, p. 243].

Antreprenoriatul este dependent de circumstanțe și de modificările „comportamentale” ale mediului economic. De exemplu, în țările cu economie „sănătoasă” și cu o piață a muncii diversificată, antreprenorii, fie că sunt bărbați fie că sunt femei, vor dezvolta o afacere mai curând bazată pe oportunități decât pe nevoi. Uneori, pentru antreprenori, identificarea oportunităților este cea mai simplă activitate. Provocarea se leagă de păstrarea ei. Unii antre-prenori greșesc pentru că nu evaluează modul în care organizația lor poate să facă față creșterii cererii clienților, înainte ca afacerile concurente să treacă la „asalt”. O creștere rapidă cere o atentă corelare a resurselor, organizării, bilanțului financiar și managementului [15, p. 47].

Dintotdeauna oportunitățile antreprenoriale au fost legate de evoluția și cunoașterea pieței dar și de cunoștințele tehnologice. O dată cu progresul în economie, antreprenorul actul a cunoscut noi forme de manifestare, iar cunoștințele tehnice au căpătat amploare. Pentru a fi un bun antreprenor este vital să cunoști piața pe care vrei să acționezi, dar să fii posesor și de cunoștințe tehnologice.

În ultimii ani, o dată cu procesul de globalizare și criza mondială s-au creat premise care să favorizeze o serie de schimbări structurale, mai ales în planul antreprenorial. A crescut și s-a mărit presiunea competitivității la nivelul organizațiilor, ceea ce a determinat o creștere a productivității prin apelarea la noi tehnologii și inovarea proceselor. În plus, evoluțiile din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor au condus la crearea de noi piețe, care au revoluționat procesele de producție în multe sectoare economice: industrial și, în mod deosebit, cel al serviciilor [8, p. 156].

Tehnologia avansată și costurile reduse de transmitere a informațiilor la distanță au contribuit la facilitarea accesului întreprinzătorilor la cunoștințe și rețele de cooperare, dîndu-le posibilitatea de a opera la scară internațională. Noile oportunități au stimulat inițiativa antreprenorială și creativitatea, care sunt considerate motoarele dezvoltări economice în perspectiva anului 2020 [17, p. 152].

Este unanim recunoscut, în special de analiștii economici și factorii decidenți, faptul că antreprenoriatul este generator de prosperitate în societate, fiind un element determinant pentru creșterea economic și crearea de locuri de muncă.

Antreprenoriatul ca o alternativă a libertății economice de piață, sau activitatea antreprenorială, într-o formă sau alta organizatorico-juridică, sunt intenționat determinate și mijlocite prin unele sau alte forme de proprietate adecvate.

Însă alegerea tipului de întreprindere se face de către antreprenor nemijlocit în baza formei de proprietate, precum și conform intereselor economice ale subiectului antreprenoriatului. Multitudinea formelor de proprietate și tipurile de conducere a lor, care formează organizarea social-economic, stau azi la baza noului sistem economic.

Interesele economice, care servesc drept altă sursă de dezvoltare economică, de asemenea, au o mare influență asupra caracterului, stabilității și dezvoltării antreprenoriatului. Multitudinea de interese economice specifice cu care se confruntă piața apar, pe de o parte, sub influența relațiilor de proprietate obiective și a deosebirilor de reproducere a ei. Iar pe de altă parte, apar sub influența intereselor economice nemijlocite ale anteprenorilor, ca factori subiectivi interni, cu caracteristicile și specificul lor. Cercetarea acestei probleme solicită o atenție deosebită. Astăzi, în procesul activității de antreprenoriat sunt antrenați un număr mare de persoane, interesele economice ale cărora, într-un fel sau altul, determină caracterul și direcțiile principale de producție și circulație. Printre antreprenori putem întâlni directori ai marilor întreprinderi, concerne, corporații; proprietari de firme mici și mijlocii, antreprenori individuali. Conținutul, forma și metodele activității antreprenoriale nemijlocite a lor sunt diferite, fiind supuse unei sistematizări speciale în procesul de cercetare. Activitatea antreprenorială este mult influențată și de reprezentanții legii și ai puterii executive, de responsabilii organelor de stat de conducere a economiei.

Procesul economic are o componentă social-culturală ireductibilă. Considerarea sistematică în analiza economică a factorilor culturali duce la creșterea puterii de interpretare a fenomenelor economice și ne ajută să le înțelegem mai bine. Nuanțarea conceptului de antreprenoriat social, luarea în considerare a locului ocupat de obiectivele sociale în cadrul obiectivelor organizaționale ar permite conturarea unor politici adaptate, a unor reglementări care ar spori rolul social al întreprinderilor și ar putea aduce avantaje fiscale celor are se implică în domeniul social. Schimbul de bune practici între antreprenorii sociali, între firmele orientate spre responsabilitate socială, fundații corporatiste și ONG-uri ar fi intensificat. În spatele limbajului tehnic și al marilor teorii stă întotdeauna natura umană; oamenii sunt expuși acelorași probleme care cer colaborare pentru a fi rezolvate. Înțelegerea diferitelor moduri în care oamenii gândesc, simt și acționează nu poate decât să ajute laconturarea acestor soluții.

Antreprenoriatul reprezintă sursă de inovare și schimbare, astfel apare ca stimul pentru maximizarea productivității și a competitivității economice. Antreprenoriatul este strâns legat de cunoștințe și flexibilitate, doi factori care au câștigat o nouă semnificație ca sursă a competitivității într-o economie mondială din ce în ce mai globalizată.

În economiile industriale avansate, creșterea economică este determinată de avansul tehnologic și de cunoștințele acumulate prin eforturile de cercetare și dezvoltare ale firmelor.

Unii autori prezintă modele în care activitatea antreprenorială este un factor cheie de creștere a productivității. Aceste modele se concentrează în special pe rolul activităților imitative ale antreprenorilor în creșterea economică. Această abordare este motivată de experiența creșterii a multor economii, sugerând că principalul factor care contribuie la creșterea economică aste antreprenoriatul si invers. Aceste două se completează reciproc, mai ales că au nevoie una de alta pentru a progresa [19, p. 76].

Condițiile cadru ale activității antreprenoriale sunt probabil modelate la fel de mult de mediile de reglementare și administrative ca și de piețe. Procedurile și reglementările administrative guvernează modul în care firmele sunt create, și conformitatea cu cerințele de reglementare și administrative constituie un cost permanent pentru întreprinderi. Mai mult, studiile comparative arată că pornirea unei afaceri poate fi mult mai complexă și consumatoare de timp, în unele țări decât în altele. Deoarece sarcinile administrative riscă să descurajeze activitățile antreprenoriale, guvernele trebuie să ia în considerare simplificarea cerințelor administrative și o mai bună coordonare între agențiile publice. În procesul de reducere a barierelor în fața demarării și dezvoltării afacerilor, guvernele trebuie, totuși, se găsească un echilibru între facilitarea activităților antreprenoriale și grija pentru interesul public. Exemple pot fi reglementările privind protecția mediului sau standardele de securitate și sănătate.

Unii autori sugerează că, indiferent de variațiile în dezvoltarea economică, antreprenorii cu un grad ridicat de motivație, aproape întotdeauna vor găsi modalități de a maximiza profiturile economice. Ei identifică 10 competențe antreprenoriale apărute în urma influenței cunoașterii pieței și posedării cunoștințelor tehnologice, reprezentate in figura de mai jos.

Fig. 1.5. Competențele antreprenoriale cauzate de influența cunoștințelor tehnologice și al pieței [3, p. 165]

Este important, ca antreprenorii să aibă un mediu de activitate sistemic și deschis unde pot fi aplicate competențele în practică prin elaborarea și realizarea proiectelor inovatoare de producție în business, precum și accesul la resursele de producție.

În dezvoltarea științifico-tehnologică și inovațională a Moldovei rolul principal îi revine ÎMMurilor, care au capacitatea de a utiliza rezultatele cercetării rapid, flexibil și eficient.

În prezent, în Republica Moldova sectorul IMM-urilor constituie aproximativ 97,8% din numărul total de întreprinderi.

Din motivul absenței materiilor prime și a resurselor energetice pe teritoriul republicii, activitatea tehnologică și inovațională este singura posibilitate pentru antreprenorii dintr-o firmă mică de a ridica statutul lor și de a crea o organizație pe scară largă.

În Republica Moldova, în ultimii ani, au fost puse bazele sistemului de sprijin din partea statului pentru întreprinderile inovaționale:

– a fost creat cadrul juridic: Codul Republicii Moldova cu privire la Știință și Inovare al Republicii Moldova (2004), Legea cu privire la Parcurile Științifico-tehnologice și Incubatoare de Inovare (2007);

– a fost creată o infrastructură de susținere a afacerilor inovationale, inclusiv 3 parcuri științifico-tehnologice și un incubator de inovare: Parcul științifico-tehnologic „Academica”, cu specializare universală (27 de rezidenți); Parcul științifico-tehnologic „Inagro”, specializat în agricultura intensivă și ecologică (8 rezidenți); Parcul științificotehnologic „Micronanoteh”, specializat în domeniul microelectronicii și nanotehnologiei (concurs pentru selectarea rezidenților); Incubatorul de inovare „Inovatorul”, cu specializare universală (4 rezidenți);

– a fost realizată trecerea de la măsuri individuale la metoda programului-țintă de sprijin a antreprenoriatului mic, inclusiv a antreprenoriatului inovațional;

– au fost create condiții pentru perioada de tranziție de la afaceri mici la formarea unor altor afaceri mai dezvoltate.

CAPITOLUL 2. PROIECT PRIVIND GESTIONAREA CUNOȘTINȚELOR TEHNOLOGICE ÎN RECUNOAȘTEREA OPORTUNITĂȚILOR ANTREPRENORIALE

2.1. Caracteristica economico-managerială a întreprinderii „Rovigo” SRL

Societatea cu răspundere limitată „ROVIGO” este persoana juridică și își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația în vigoare. Întreprinderea a fost creată la 16 iulie 1996, iar adresa juridică a întreprinderii este str. București, nr. 67, Chișinău, Republica Moldova.

Organele de conducere ale societății sunt: adunarea generala a acționarilor, directorul general, directorul comercial, directorul financiar.

Organul suprem de conducere al societății este Adunarea generală a acționarilor, care este în drept să soluționeze toate problemele societății în conformitate cu legislația în vigoare.

Societatea cu răspundere limitată „ROVIGO” este înregistrată la Camera Înregistrării de Stat pe lângă Ministerul Justiției al Republicii Moldova cu Nr.13562 din 16.07.1996.

S.R.L.„ROVIGO” dispune de un capital statutar compus din depuneri bănești și patrimoniu. Potențialul de comercializare a întreprinderii este unul puternic și este estimat ca să îndestuleze piața internă.

Societatea ROVIGO este importator de mobilă din Italia, comercializează mobila exclusivă la comandă, care este produsă în Italia în stil modern și classic.

„Rovigo” S.R.L. importă produse deosebite de la un nivel mediu-înalt, așa branduri exclusiviste ca BERLONI, FRANCESCO MALON, MADEMUASELE COCO, ALBERTO FERETTI, MALERBA care satisface, prin diversitatea de culori, materiale, design, toate gusturile cumpărătorilor. Materialele care se utilizează la fabricarea mobilei sunt de calitate superioară fabricate din lemn natural (masiv), sunt ecologice și corespund cerințelor internaționale, respectiv și în Republica Moldova. Mobila pentru camerele de copii pe care o pun la dispoziția clientilor este modulară și se execută numai la comandă în funcție de spațiul fiecărui client. Fiecare model de birouri, de dormitoare, mobilă pentru camerele de copii, sufragerii și bucătării clasice, se inspiră prin culoare și design, din natura, oferind astfel o gama completă de produse pentru orice tip de amenajare. Materialele din care este produsă mobila sunt examinate de organele competente de stat din care sunt importate.

Mobila care este importată se remarcă prin flexibilitate, eleganță și calitatea materialelor folosite. Realizate cu fronturi din lemn masiv si MDF, bucătăriile se încadrează atât într-o atmosferă elegantă cu linii drepte și simple, cât și într-o ambianță rustică. Indiferent de provocarea lansată, fie că este vorba de apartamente, case, hoteluri, restaurante, cafenele, cluburi sau spații publice, propunerile oferite de specialiștii companiei ROVIGO sunt dintre cele mai inedite și valoroase. Produsele comercializate de întreprindere sunt de o calitate înaltă, datorită faptului că controlul calității producției la întreprinderele din Italia (partenerii companiei) este efectuat la toate etapele procesului de producție, începând cu controlul de intrare a calității materiilor prime și materialelor, semifabricatelor și până la predarea producției finite conform cerințelor documentației tehnico-știintifice.

Conform Regulamentului Intern al întreprinderii, angajarea la muncă în cadrul întreprinderii “Rovigo” SRL se efectuează în baza contractului individual de muncă, încheiat în mod scris, în două exemplare, cu aceeași forță juridică : unul pentru Salariat și altul pentru Angajator.

Angajarea se legalizează prin Ordinul directorului. În ordin se indică data angajării, funcția conform Statelor de personal și termenul de probă (după caz). Ordinul de angajare se aduce la cunoștința salariatului sub semnătură în termen de 3 zile lucrătoare de la data semnării de către părți a contractului individual de muncă.

Regulamentul intern se aduce la cunoștința salariaților sub semnătură de către angajator și produce efecte juridice pentru salariați de la data familiarizării lor cu acesta. Pentru toți salariații care au lucrat mai mult de 5 (cinci) zile se întocmesc carnete de muncă, iar pentru cei care dispun de carnete de muncă se efectuează înscrierile necesare.

Conform Regulamentului intern al întreprinderii, salariații întreprinderii sunt obligați:

– să îndeplinească conștiincios obligațiile funcționale, să respecte disciplina, să utilizeze optim, cu randament maxim timpul de muncă;

– să execute prompt și exact dispozițiile administrației și ale conducătorilor de subdiviziuni, care se referă la modul de îndeplinire a obligațiilor funcționale, să-și dezvolte continuu aptitudinile profesionale;

– să mențină ordine și curățenie la locul de muncă, în încăperile de serviciu, să respecte ordine de păstrare a documentelor și valorilor materiale care sunt utilizate în procesul de muncă;

– să utilizeze eficient tehnica de calcul, utilajele și să folosească rațional materia primă, energia electrică și alte resurse materiale;

– să respecte regulile de igienă și protecție a muncii, inclusiv tehnica securității antiincendiare. Să nu fumeze la locul de muncă ci numai în locuri;

– să asigure confidențialitatea informației ce constituie secretul comercial sau a oricăror altor informații care se referă nemijlocit la Angajator, la baza materială sau la activitatea acestuia;

– să informeze imediat Angajatorul sau conducătorul nemijlocit despre orice situație care ar pune în pericol viața și sănătatea oamenilor și integritatea patrimoniului Angajatorului;

– obligațiile funcționale ale fiecărui Salariat sunt concretizate în fișa postului care sunt aduse la cunoștința salariatului contra semnătură.

Angajatorul întreprinderii este obligat:

– să respecte cu strictețe legislația muncii în vigoare;

– să respecte clauzele contractelor individuale de muncă și să acorde salariaților munca prevăzută de acestea;

– să organizeze corect procesul de muncă, creând condiții optime și nepericuloase pentru executarea obligațiilor de către salariați;

– să asigure salariații cu utilaje, instrumente, documentația tehnică și materia primă necesare;

– să mențină ordinea interioară de muncă, aplicând măsuri de stimulare morală și materială a muncii, precum și sancțiuni disciplinare;

– să achite la timp salariul prevăzut de contractul individual de muncă;

– să contribuie la ridicarea nivelului de calificare a salariaților;

– să aprobe anual schema de încadrare a statelor de personal, operând modificări ale acesteia în conformitate cu legislația;

– să creeze condiții pentru participarea salariaților la administrarea unității în modul prevăzut de legislație;

– să îndeplinească în termen directivele organelor de stat de supraveghere și control;

– să efectueze asigurarea socială obligatorie, inclusiv cea medicală, a salariaților în modul prevăzut de legislația în vigoare;

– să repare prejudiciul material și moral cauzat salariaților în legătură cu executarea obligațiilor funcționale în modul prevăzut de legislația în vigoare.

Conform legislației în vigoare salariaților întreprinderii li se instituie săptămâna de muncă cu durata de 40 ore, cu excepția salariaților care, conform legii, timpul de muncă este redus.

După numărul de salariați, „Rovigo” S.R.L. este o întreprindere mică, fiind cosntituită din 15 salariați calificați.

Analizînd organigrama întreprinderii, se poate menționa că această structură este formată atît din compartimente operaționale cît și din compartimente funcționale.

Se observă de asemenea multipla subordonare a angajaților atît față de șefii lor ierarhici cît și față de conducătorii compartimentelor funcționale.

Utilizarea acestei structuri organizatorice permite înregistrarea următoarelor avantaje:

permite relizarea controlului strategic al rezultatelor;

este eficientă în scopurile care sunt de rutină și cu un grad mare de repetabilitate;

simplifică procesul de conducere a personalului din fiecare compartiment;

permite realizarea activităților în bază de competență;

această structură este bine adaptată problematicii instituțiilor cu o singură afacere;

simplifică procesul de recrutare, perfecționare și conducere a personalului din fiecare compartiment;

Pe lîngă avantajele utilizării acestei structuri organizatorice, pot apărea un șir de dezavantaje, printre care:

complică asigurarea responsabilităților funcționale;

trimite responsabilitatea anumitor probleme către vîrful structurii organizatorice;

miopia funcțională lucrează adesea împotriva relațiilor de conducere, a cooperării și adaptării prin schimbare;

poate provoca superspecializarea;

poate duce la conflicte și rivalități între funcții.

Din organigrama prezentată în anexa 1, se poate de evidențiat următoarele funcții care activează în această organizație.

– Director general;

– Contabilitatea (2 persoane);

– Managerul Economic;

– Manager financiar;

– Manager Comercial (in subordine doua persoane);

– Marketing (2 persoane);

– Logistica (2 persoane);

– Sectia cadre;

– Vânzători (2 persoane).

Adunarea Generală a Acționarilor este organul suprem de conducere al societății, care decide asupra activității acesteia și asigură politica economică și comercială.

Managerul companiei coordonează activitatea financiara, comerciala, asigură și impune respectarea reglementărilor legislației de specialitate și urmărește procurarea fondurilor necesare societății comerciale.

În cadrul organizării întreprinderii se întâlnește și un Manager Comercial care desfășoară activități de contractare, livrare produse, marketing, aprovizionare, depozitare, manipulare etc.

Evidența contabilă la „ROVIGO” este efectuată de către serviciul contabilitate, fiind o structură de sinestătătoare a întreprinderii. Contabilul-șef al întreprinderii, asigură controlul și înregistrarea în conturile contabile a tuturor operațiunilor economice efectuate; asigură oferirea informației operative și întocmirea rapoartelor financiare în termenii stabiliți; poartă răspundere pentru respectarea principiilor metodologice de organizare a evidenței contabile.

La S.R.L. „ROVIGO” responsabilitatea pentru organizarea si tinerea contabilitatii o poarta conducatorul societatii, el are responsabilitatea de a crea conditii optime pentru a se tine corect contabilitatea, pentru intocmirea si prezentarea la timp a rapoartelor, asigura indeplinirea riguroasa de catre toate subdiviziunile cu profil economic a cerintelor contabilitatii privind intocmirea documentelor si prezentarea informatiei necesare pentru tinerea evidentei si completarea rapoartelor financiare.

Înregistrarea documentelor ce atesta desfasurarea operatiunilor economice si contabilizarea corespunzatoare a sumelor indicate in aceste documente are loc doar in sectia de contabilitate. Documentele primare sunt prezentate in contabilitate de persoanele responsabile pe fiecare sectie a intreprinderii.

Contabilitatea are relatii cu toate departamentele: cu marketing, aprovizionare, depozitare, manipulare etc. În cadrul S.R.L. „Rovigo” evidenta contabila se duce semiautomatizat care functioneaza sub forma de programa, operatiile omogene se inscriu in forma computerizata in registre cumulative numite „Jurnale-order” in baza documentelor primare si manual. Intreprinderea dispune de mijloace tehnice pentru prelucrarea informatiei contabile ceea ce este foarte usor pentru intreprindere.

Functia financiar-contabila cuprinde activitatile legate de executia si controlul financiar, folosirea rationala a capitalurilor proprii sau împrumutate, obtinerea si repartizarea rezultatelor financiare ale firmei comerciale. Obiectivele acestei functii se refera la depistarea surselor de finantare (proprii sau din exterior), gestionarea mijloacelor financiare si evidentierea rezultatelor financiare obtinute.

Prin intermediul acestei functii se asigura:

– cooperarea cu băncile și celelalte instituții financiare, societatile de asigurari, furnizori, clienti;

– determinarea nevoilor de capital pe termen scurt, mediu si lung;

– stabilirea nivelurilor maxime ale stocurilor de marfuri si a celorlalte capitaluri circulante;

– realizarea bugetului de venituri si cheltuieli, a bilantului contabil si a altor rapoarte financiare periodice;

– calculul fondurilor disponibile pentru investitii, a devidendelor si a dobânzilor aferente;

– stabilirea preturilor marfurilor comerciale;

– efectuarea controlului financiar preventiv si al auditului intern.

Toate aceste activitati financiar-contabile sunt realizate în cadrul departamentului financiar-contabil condus de directorul economic al firmei comerciale. Fara existenta resurselor financiare si a functiei financiar-contabile într-o firma comerciala nu este posibila desfasurarea nici unei activitati economice.

Managementul resurselor umane cuprinde acele activități prin care se optimizează performanța oamenilor dintr-o organizație, precum și relațiile dintre aceștia. Domeniile importante ale managementului resurselor umane sunt: recrutarea și selecția, integrarea noilor angajați, evaluarea performanțelor angajaților, stimularea materială și morală, precum și administrarea relațiilor de muncă.

Obiectivul principal al departamentului de resurse umane din cadrul întreprinderii (compartimentul Personal Salarizare) este acela de a-și păstra salariații cât mai mult timp în întreprindere și de a le satisface trebuințele acestora astfel încât întreprinderea să obțină maximum de eficiență. Astfel, managerul în resurse umane de la acest compartiment se ocupă de două aspecte:

– atragerea, obținerea și reținerea forței de muncă în întreprindere date de: reducerea absenteismului și a fluctuației de personal, creșterea siguranței muncii;

– eficacitatea personalului din subordine ( realizarea cu succes a tuturor sarcinilor atribuite de către fiecare angajat).

Însă toate aceste lucruri pot fi realizate doar prin capacitatea și motivarea personalului. În cadrul întreprinderii motivarea personalului se face prin:

– salarizarea corespunzătoare muncii depuse;

– promovarea angajaților;

– motivare nesalarială (foarte importantă pentru angajații întreprinderii este crearea unor condiții optime de lucru: programul de lucru flexibil, condițiile de muncă , siguranța și sănătatea angajaților, protecția la locul de muncă, precum și elaborarea contractului colectiv de muncă; în întreprindere se lucrează foarte mult în echipă, astfel încât relațiile dintre angajați trebuie avute în vedere tot timpul de către compartimentul de resurse umane).

Director Comercial are rolul de a asigura aplicarea corecta a procedurilor operationale de achizitii si aprovizionare.

Activitati principale a Directorului Comercial sunt :

– Urmarirea zilnica a activitatii personalului aflat in subordine pentru asigurarea aplicarii corecte a procedurilor operationale de achizitii si aprovizionare/livrare;

– Organizarea departamentului Comercial pe criterii de “cost efficiency”, in vederea optimizarii activitatii de aprovizionare/livrarea marfii catre magazinul Art Galeri;

– Stabilirea strategiei specifice pentru magazin pentru implemetarea/urmarirea stocului optim si a tuturor procedurilor comerciale prevazute.

Organigrama Departamentului Comercial poate fi observată în figura 2.6.

Fig. 2.6. Organigrama departamentului comercial al întreprinderii „Rovigo” SRL [14, p. 162]

Departamentul de Marketing al companiei are mai multe atributii principale:

– prospectarea pieței interne;

– prospectarea pietei externe;

– propunerea structurii, volumului si a esalonarii produselor si serviciilor de realizat in firma;

– propunerea de modalitati in vederea accelerarii si amplificarii vanzarii produselor;

– prospectarea nevoilor de consum;

– fundamentarea strategiei societatii si la elaborarea programelor si planurilor de desfasurare a productiei si serviciilor;

– pregatirea pietei pentru primirea produsului printr-o alegere judicioasa a circuitelor ;

– propunerea structurii, volumului si esalonarii in timp a produselor si serviciilor pe care trebuie sa le realizeze societatea, precum si a modalitatilor de accelerare si amplificare a desfacerii acestora;

– introducerea si testarea noilor prototipuri de produse prin intermediul pietelor de proba;

– stabilirea unor politici de preturi a produselor in toate fazele ciclului de viata;

– organizarea judicioasa a procesului de vanzare si a unor prestatii post-vanzare;

– lansarea produsului pe piata, insotita de o comunicare continua cu clientii;

– elaborarea de strategii in vederea imbunatatirii produselor oferite de firma;

– monitorizarea masurii in care produsele oferite de firma satisfac standardele clientilor;

– asigurarea pregatirii profesionale si actualizarea cunostintelor prin masuri de perfectionare a pregatirii personalului din serviciul marketing.

Determinarea punctelor forte, a punctelor slabe pe care le posedă întreprinderea, a amenințărilor și a oportunităților pe care le poate întîlni în viitor poate fi efectuată cu ajutorul metodei SWOT. Această metodă este una eficientă întrucît poate determina poziția pe care o ocupă întreprinderea în raport cu concurenții și evidenția avantajul competitiv pe care îl posedă sau îl va poseda.

Analiza SWOT reprezintă pentru orice întreprindere, un instrument managerial, deosebit de valoros și eficace, prin care se pot stabili obiectivele adecvate situației întreprinderii respective, care vor urmări [14, p. 29]:

dezvoltarea punctelor tari ale punctelor tari ale organizației,

corectarea sau înlăturarea deficiențelor și a minusurilor,

exploatarea ocaziilor favorabile,

diminuarea sau evitarea impactului amenințărilor externe.

Pentru a stabili punctele tari și punctele slabe, precum și cum se poate profita de oportunitățile ivite, concomitent cu evaluarea riscurilor datorate amenințărilor externe, se va face o comparație cu firmele concurente, identificîndu-se soluțiile optime pentru rezolvarea tuturor problemelor cu care se confruntă întreprinderea și a cotei de piață, cu efecte benefice atît pentru consumatori – care vor să primească satisfacție în urma consumului produselor respective, cît și obținerea de beneficii pentru firma producătoare a acestor bunuri și servicii.

Modelul de analiză SWOT are avantajul de a fi simplă, clară și didactică, dar este puțin nuanțată. Confruntarea datelor exterioare și a elementelor interne este o comoditate de prezentare în parte artificială, subiectivă și caracteristicile lor depind de reprezentarea implicită a managerilor, decidenților. Același fenomen poate avea mai multe dimensiuni, unele atrăgătoare, altele amenințătoare, de asemenea este posibil să fie considerat la termen ca o oportunitate ți pe termen lung ca o potențială amenințare.

Acest audit intern se prezintă ca o analiză, cu identificarea plusurilor și a minusurilor firmei respective, care se evidențiază într-un tabel de analiză, iar după evaluarea caracteristicilor respective, se trag concluzii și se iau măsuri de redresare și corectare a acelor sectoare care nu funcționează conform planurilor stabilite de conducerea întreprinderii respective.

În tabelul de mai jos, analiza SWOT va fi implementată în activitatea practică a întreprinderii „Rovigo” S.R.L.

Tabelul 2.1. Analiza SWOT a întreprinderii „Rovigo” S.R.L. [elaborat de autor]

În baza analizei SWOT prezentată mai sus, este necesar de a construi matricea SWOT a întreprinderii „Rovigo” S.R.L. Matricea SWOT permite de a face legătura dintre aceste patru criterii, adică dintre punctele forte, punctele slabe, amenințările și oportunitățile întreprinderii.

2.2. Proiect privind gestionarea cunoștințelor tehnologice în recunoașterea oportunităților antreprenoriale

Antreprenoriatul este o sursă de inovare și schimbare, și ca atare stimulează creșterea productivității și a competitivității economice.

Antreprenoriatul este strans legat de cunoștințe și flexibilitate, doi factori care au câștigat o nouă semnificație ca sursă a competitivității într-o economie mondială din ce în ce mai globalizată [13, p. 285].

Odată cu schimbările tehnologice și cu intensificarea concurenței mondiale aduse de globalizare și de liberalizarea economică, ipoteza că incurajarea spiritului antreprenorial reprezintă incurajarea competitivității unei țări, azi pare mai valabil decât oricând.

Este surprinzător faptul că actuala discuție dezbate importanța antreprenoriatului în special în țările dezvoltate și faptul că problema modului de stimulare a spiritul antreprenorial pare să fie o preocupare primordială a factorilor de decizie din țările OCDE.

Obsesia antreprenorilor este manifestată prin imersiune totală în oportunitate. Ei sunt intim familiari cu industriile lor, clienții, și competiția. Această obsesie față de oportunitate este ceea ce ghidează modul în care un antreprenor abordează lucrurile importante. Este de observat cum caracteristicile chinezești pentru probleme și crize, când sunt combinate, înseamnă oportunitate.

Asemănător fiecărui om și antreprenor se naște cu o zestre ereditară insuficientă și numai parțial adecvată pentru satisfacerea trebuințelor sale viitoare. De aceea se impune ca el să învețe, să acumuluze cunoștințe, să-și formeze abilități, să-și modeleze trăsăturile, să-și formuleze deprinderile și capacități manageriale. Se urmărește că pe această cale să se achiziționeze cunoștințe, să-și formeze deprinderile și capacitățile pe care să le poată adapta la exigențele puse în fața managementului de către etapa de tranziție la economia de piață. Principalele elemente cuprinse în sfera calităților pe care trebuie să le sapinească orice manager sînt deprinderile și capacitățile (de autoconducere, de cunoaștere a propriei valori manageriale, de a stabili obiective, de a rezolva probleme, de a iniția creativitatea manageriala, de lucru cu salariații și de influiențare a factorului uman, de formare și dezvoltare a echipei manageriale).

Este de reținut că deprinderile și capacitățile antreprenoriale se formează treptat, iar perfecționarea lor reprezintă un proces de durată. Pentru caracterizarea lor trebuie întreprins un studiu profund al personalității managerului [11, p. 89].

În procesul antreprenorial, deprinderile și capacitățile antreprenoriale reprezintă moduri de actiune și operații consolidare prin exercițiu, care favorizează însușirea temeinică a cunoștințelor antreprenorialeși aplicarea lor în practica managementului. Folosirea selectivă și adecvată a deprinderilor și capacităților manageriale reprezintă o activitate conștientă, în care automatizarea nu înseamnă absența controlului conștient al activității manageriale, dar numai trecerea concetrării atenției de la detaliile acțiunilor asupra asamblului ei.

Formarea unor deprinderi antreprenoriale corecte și bine consolidate asigură nu numai o creștere a gradului de cuprindere a mangementului socetății comerciale, dar și o bună calitate a acestuia.

Ameliorarea performanțelor tehnologice a întreprinderilor din Republica Moldova și a întreprinderii este un obiectiv stabilit și la nivel guvernamental, prevăzut atât în Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii pentru anii 2012-2020, cât și în cadrul Strategiei de dezvoltare a țării – 2020 [5, p. 122].

Cu toate acestea, în condițiile economice actuale o întreprindere nu poate obține performanțe tehnologice înalte fără accesul continuu la diferite surse de finanțare. Anume structura financiară a întreprinderii este acel factor, care în mod direct influențează performanțele ei tehnologice, iar o preocupare extrem de importantă din cadrul structurii financiare o constituie stabilirea proporției optime și raționale dintre sursele proprii și cele împrumutate [12, p. 14].

Prin urmare, în scopul simplificării accesului întreprinderilor la resursele tehnologice este necesar de a veni cu careva recomandări reprezentate în figura 2.7. Aceste recomandări țin și de activitatea întreprinderii „Rovigo” SRL.

Recomandările menționate sunt adresate organelor publice competente și vin să faciliteze condițiile de acces la resursele tehnologice și eliminarea barierelor și dificultăților cu care se confruntă întreprinderile din Republica Moldova.

Dezvoltarea competențelor și culturii antreprenoriale este o altă recomandare privind simplificarea accesului la resursele tehnologice. Calitatea joasă a asistenței informațional-consultative și potențial scăzut al activității de întreprinzător, îndeosebi în mediul rural, calificarea neadecvată a salariaților și chiar a antreprenorului, nivelul scăzut de pregătire și de cultură a spiritului de întreprinzător rîmâne să fie o barieră în asigurarea dezvoltării afacerii [6, p. 207].

Dezvoltarea spiritului și a culturii antreprenoriale trebuie să fie un obiectiv strategic al guvernării Republicii Moldova. Rolul esențial este acordat statului în acordarea unei atenții deosebite investițiilor în cunoștințe.

Fig. 2.7. Recomandări privind simplificarea accesului întreprinderilor la resurse tehnologice [elaborat de autor]

În acest sens, în scopul dezvoltării oportunităților antreprenoriale, a performanțelor tehnologice și abilităților manageriale ale întreprinderilor sunt binevenite următoarele recomandări, reprezentate în figura 2.8.

Fig. 2.8. Recomandări privind privind dezvoltarea oportunităților antreprenoriale [elaborat de autor]

Aceste recomandări sunt binevenite și pot avea o influență pozitivă atât la nivel microeconomic, prin creșterea numărului de antreprenori ce vor avea cunoștințe și competențe necesare lansării unei afaceri, cât și la nivel macroeconomic, prin modificarea treptată a gândirii antreprenoriale în societate, fapt care în mod necondiționat va aduce în rezultat procesul reformelor economice.

Concentrarea eforturilor pentru dezvoltarea sectorului IMM-urilor, dar și a întrepridnerilor mari este foarte actuală, deoarece mediul de afaceri reprezintă principala putere motrice de dezvoltare socială și economică, iar întreprinderile mici și mijlocii – cel mai numeros și important sector, care contribuie la realizarea numeroaselor funcții economice, tehnice și sociale într-o societate cu o economie de piață durabilă.

Prin urmare, organele statului trebuie să colaboreze în mod eficient cu sectorul de afaceri și să depună toate eforturile pentru asigurarea dezvoltării lor durabile.

Una dintre problemele cu care se confruntă întreprinderile din Republica Moldova este lipsa unui dialog eficient între mediul de afaceri și sectorul public. În scopul ameliorării comunicării dintre sectorul privat și cel public, se pot elabora careva recomandări reprezentate în figura 2.9.

Fig. 2.9. Recomandări privind eficientizarea comunicării dintre sectorul privat și public [elaborat de autor]

În concluzie, se poate considera că dezvoltarea slabă a oportunităților antreprenoriale în Republica Moldova este caracteristică multor agenți economici, determinată atât de lipsa cunoștințelor tehnologice sau de altă natură, cât și lipsa unor strategii financiare elaborate și realizate de organele statului, problemă care poate fi soluționată prin identificarea surselor de finanțare din interiorul și exteriorul țării, prin intermediul programelor și proiectelor de asistență financiară a întreprinderilor.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Cercetările teoretice și practice efectuate în domeniul dezvoltării oportunităților antreprenoriale, au generat următoarele concluzii:

1. Antreprenoriatul a fost definit drept procesul de creare a valorii prin reunirea unui set unic de resurse, în scopul exploatării unei oportunități. Procesul include setul de activități necesare identificării oportunităților, definirea conceptului de afacere, evaluarea și dobândirea resurselor necesare, gestionarea și obținerea rezultatelor.

2. Practicarea activității de antreprenoriat este de neconceput fără obținerea unor oportunități individuale pentru întreprinzător. În același timp, potențialul întreprinzător trebuie să fie conștient de faptul că există și o serie de riscuri care trebuie să le asume.

3. Dintotdeauna oportunitățile antreprenoriale au fost legate de evoluția și cunoașterea pieței dar și de cunoștințele tehnologice. O dată cu progresul în economie, antreprenorul actul a cunoscut noi forme de manifestare, iar cunoștințele tehnice au căpătat amploare. Pentru a fi un bun antreprenor este vital să cunoști piața pe care vrei să acționezi, dar să fii posesor și de cunoștințe tehnologice.

4. În ultimii ani, o dată cu procesul de globalizare și criza mondială s-au creat premise care să favorizeze o serie de schimbări structurale, mai ales în planul antreprenorial. A crescut și s-a mărit presiunea competitivității la nivelul organizațiilor, ceea ce a determinat o creștere a productivității prin apelarea la noi tehnologii și inovarea proceselor. În plus, evoluțiile din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor au condus la crearea de noi piețe, care au revoluționat procesele de producție în multe sectoare economice: industrial și, în mod deosebit, cel al serviciilor.

5. Tehnologia avansată și costurile reduse de transmitere a informațiilor la distanță au contribuit la facilitarea accesului întreprinzătorilor la cunoștințe și rețele de cooperare, dîndu-le posibilitatea de a opera la scară internațională. Noile oportunități au stimulat inițiativa antreprenorială și creativitatea, care sunt considerate motoarele dezvoltări economice în perspectiva anului 2020.

6. Ameliorarea performanțelor tehnologice a întreprinderilor din Republica Moldova și a întreprinderii este un obiectiv stabilit și la nivel guvernamental, prevăzut atât în Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii pentru anii 2012-2020, cât și în cadrul Strategiei de dezvoltare a țării – 2020.

În urma concluziilor efectuate autorul a formulat următoarele recomandări:

– identificarea unei rețele regionale de fonduri de garantare pentru întrepreinderi prin extinderea activității ODIMM-lui și crearea noilor fonduri de garantare;

– lansarea unei baze de date la nivel național cu referire la beneficiarii programelor de suport tehnologic și financiar al întreprinderilor;

– înființarea unui Birou unic al ofertelor de finanțare adresate întreprinderilor autohtone, completat și actualizat permanent;

– adoptarea cadrului legal favorabil pentru activitatea fondurilor cu capital de risc în scopul diversificării opțiunilor de finanțare a întreprinderilor.

– înființarea și dezvoltarea incubatoarelor de afaceri. Promovarea lansării acestora în cadrul instituțiilor de învățământ superior din țară;

– înființarea unei Agenții Naționale al întreprinderilor al cărui obiectiv va fi eficientizarea parteneriatului public-privat;

– consultarea mediului de afaceri la crearea strategiilor și programelor de dezvoltare și susținere a întreprinderilor;

– organizarea conferințelor, simpozioanelor, meselor rotunde, cu scopul familiarizării guvernului cu cele mai dificile probleme și bariere ale mediului de afaceri.

BIBLIOGRAFIE

Bugaian L. ș. a. Antreprenoriat: inițierea afacerii. Chișinău: Universitatea Tehnică a Moldovei, 2010. 344 p.

Bugaian L., Nistor D. Proiectarea instruirii pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale. În: Materialele Conferinței internaționale științifico-practice „Creșterea economică în condițiile globalizării”. Chișinău: ASEM, 2012, V. 3, p. 162-166.

Bugaian L., Timoin L., Nisor D. Dezvoltarea spiritului și abilităților antreprenoriale. În: Materialele Conferinței naționale cu partcicipare internațională „Strategii și politici de management în economia contemporană”, ediția a II-a. Chișinău: ASEM, 2013, p. 164-168.

Burlacu N. Implementarea paradigmei noi manageriale în managementul corporativ din Republica Moldova. În: Revista „Studii Economice”, ULIM, an.1, nr.4, dec. 2007, p.154-162.

Burlacu N. Evaluarea problemelor economice în antreprenoriatul din Republica Moldova prin aplicarea managementului anticriză. În: Revista „Studii Economice”, ULIM, an. 2, nr. 1-2, 2008, p. 122-126.

Burlacu N. Personalul organizației aflate în criză. În: Revista „Studii Economice”, ULIM, an. 3, nr. 3-4, 2011, p. 207-216.

Crețu I., Oberșt A. Managemet general. Note de curs. Chișinău: Tehnica-Info, 2013. 68 p.

Cureteanu R. Managementul cunoașterii în societatea informațională. Bucureși: Economica, 2011. 240 p.

Efros S. Antreprenoriatul constructiv, ca factor stimulator și inițiator al activității întregului sistem economic. În: Revista „Studii Economice”, ULIM, an.5, nr. 3 – 4, 2011, p. 243-248.

Gorobievschi S. Antreprenoriatul: aspecte fundamentale manageriale. Chișinău: Tehnica-INFO, 2009. 326 p.

Priseajniuc O. Aplicarea metodelor de optimizare a deciziilor în condiții de certitudine în managementul organizației. În: Analele Științifice ale Universității Cooperatist-Comerciale din Moldova, vol. 4, 2008, p. 88-92.

Roșca P. Mecanismele de reglementare ale economiei țărilor UE în condițiile crizei financiare. În: Analele ULIM, vol.14, 2013, p. 13-22.

Roșca P. Piața valutară internațională și națională a Republicii Moldova în condițiile crizeu economice. În: Revista Științifică „Studii Economice”, ULIM, 2011, an. 5, nr.1-2, 2011, p.285-291.

Rusu C. Managementul schimbărilor. București: Economica, 2003. 456 p.

Vass A. Optimizarea unui portofoliu prin diversificare internațională. În: Tribuna Economică, nr. 34, 2001, p.47- 59.

Alexander L.D. Successfully Implementing Strategic Decisions. In: Long Range Planning, vol. 18, nr. 3, 1985. p. 91 – 97.

Drucker P.F. Innovation and Entrepreneurship. New York: Harper Paperbacks, 2006. 288p.

Pearce J.A., Robinson R.B. Strategic Management. Homewood: Richard D. lrwin, 1985. 356 p.

Ansoff I. Strategie et developpement de l’entreprise. Paris: Organisation, 1996. 396 p.

http://www.cis.md (vizualizat 10.05.2014).

ANEXE

Anexa 1

Organigrama întreprinderii „Rovigo” SRL

Lucian Vata.