Rolul Participarii Cetatenesti In Sistemele de Guvernare Democratice

ROLUL PARTICIPĂRII CETĂȚENEȘTI ÎN SISTEMELE DE GUVERNARE DEMOCRATICE

Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Delimitari conceptuale privind sistemele de guvernare democratice

Noțiunea de sistem de guvernare

Analiza formelor de guvernare democratice

Perspectivă sistemică asupra politicului

Capitolul 2. Analiza cadrului legal privind transparența decizională

Instrumente de realizare a transparenței decizionale la nivel național

Instrumente de realizare a transparenței decizionale la nivel european

Carta Albă a Guvernării Europene

Inițiativa Europeană de transparență (ETI)

Registrul de transparență

Cresterea atenției acordate mediului și valorilor societății prin creșterea transparenței decizionale

Capitolul 3. Analiza participării cetățenești în cadrul procesului de guvernare

Definirea și caracteristicile participării cetățenești

Impactul participării cetățenești asupra guvernării

Argumente în favoarea participării cetățenilor pe parcursul derulării procesului politicilor publice

Modalități de participare a cetățenilor la procesul decizional

Implicarea actorilor interesați în etapele procesului politicilor publice

Studiu de caz: Analiză privind formele și gradul de implicare a participării cetățenești în procesul de luare al deciziilor în Marea Britanie

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Această lucrare își propune să analizeze rolul major pe care îl are participarea cetățenească în sistemele de guvernare democratice și să prezinte cele mai bune soluții adoptate atât în cadrul Uniunii cât și la nivel național pentru apropierea cetățenilor de aparatul decizional și pentru creșterea încrederii acestora în deciziile luate. În opinia mea este un subiect destul de important despre care toți ar trebui să citim macar puțin pentru a afla care sunt modalitățile prin care ne putem face auziți la nivel național și european, crescând astfel interesul populației pentru procesul de luare a politicilor publice și pentru procesul de implementare al acestora.

Implicarea cetățenilor și a societății civile în procesul elaborării politicilor publice a crescut de-a lungul ultimelor două decenii. Politicile unilaterale încep să dispară; iar participarea cetățenilor în elaborarea, implementarea și evaluarea politicilor nu mai este o opțiune ci o caracteristică a dezvoltării democrației.

Lucrarea este astfel structurată încât să cuprindă și concepte generale privind sistemele de guvernare democratice, dar și informații amănunțile cu privire la modalitățile prin care se poate asigura transparența decizională și apropierea cetățenilor de Uniunea Europeană. Astfel la începutul lucrării am prezentat aspectele conceptuale privind sistemele de guvernare, liniile generale are noțiunii de sistem de guvernare și am analizat formele de guvernare democratice. Capitolul doi cuprinde informații cu privire la cadrul legal privind transparența decizională unde am prezentat câteva pârghii prin care este garantată această transparență la nivel european și național.

Ultimul capitol face referire la participarea cetățenească în cadrul procesului de guvernare și la modalitățile de participare a cetățenilor în procesul politicilor, atât direct cât și indirect prin reprezentanți sau cu ajutorul grupurilor de interes. Tot în acest capitol am vorbit de modul în care vocea cetățenilor se face auzită la nivel european prin diferite site-uri și forumuri, petiții adresate Parlamentului European, prin consultări publice sau plangeri oficiale, sau prin intermediul unor ONG-uri care se implică în viața cetățenilor pentru o mai bună informare și transparență.

Toate acestea au dus la evidențierea faptului că o societate civilă puternică reprezintă fundamentul de bază al democrației și este resimțită prin preocuparea pentru solidaritatea umană.

Capitolul 1. Delimitari conceptuale privind sistemele de guvernare democratice

Tema democrației a fost încă din antichitate un subiect foarte dezbătut. Noțiunea de democrație face referire atât la regimul politic, cât și la cetățean, studiat din punct de vedere al statutului politic și juridic.

Apărută în Grecia Antică, noțiunea de democrație a fost, de-a lungul timpului, asociată cu concepte egalitatea tuturor cetățenilor în fața legilii, liberate și egalitatea puterii, dreptul la libera exprimare, ajungându-se la ideea că toate acestea ar putea fi întrunite doar de către democrație, restul regimurilor politice având mai multe defecte.

Teoria democratică a studiat și dezbătut pe larg provocările la adresa democrației, care apar înăuntrul granițelor statului național, ea nu a investigat cu seriozitate dacă statul național însuși poate rămâne în centrul gândirii democratice. Rămân încă neabordate întrebări ridicate la creșterea rapidă a interconexiunilor și interrelațiilor dintre state și societăți, precum și de intersectarea evidentă a forțelor și proceselor naționale și internaționale.

Privită ca regim politic, democrația poate fi directă și indirectă. Democrația directă presupune participarea întregului popor la luarea unei hotarâri. Formele democrației directe sunt referendumul și alegerile. Democrația indirectă este numită și reprezentativă, deoarece poporul își manifestă voința prin intermediul reprezentanților săi. Democrația se referă la procedurile de desemnare a deținătorilor autorității legitime, la metodele după care aceștia își exercită, în mod efectiv, puterea. Într-un regim democrat vor fi edictate reguli după care se va desfășura concurența pentru obținerea funcțiilor de conducere.

„Definirea democrației ca „guvernare de către și pentru popor” naște o întrebare fundamentală: cine realizează guvernarea și intereselor cui trebuie să le răspundă ea, atunci când poporul e în dezacord și are preferințe divergente?

Un răspuns la această dilemă este: majoritatea poporului. Aceasta este esența modelului majoritarist. Răspunsul majoritarist este simplu și direct, și totodată foarte atrăgător, pentru că guvernarea de către majoritate și în acord cu dorințele majorității se situează evident mai aproape de idealul democratic al „guvernării de către și pentru popor”, decât o guvernare de către o minoritate, și care să răspundă intereselor acesteia.

Răspunsul alternativ: cât mai mulți. Acesta este punctul central al modelului consensualist. Nu diferă de modelul majoritarist în a admite că guvernarea majorității este mai bună decât guvernarea minorității, dar acceptă guvernarea majorității doar ca cerință minimă: în loc să fie mulțumită cu majoritățile decizionale stânse, caută să maximizeze dimensiunea acestor majorități. Regulile și instituțiile sale au drept scop o participare mai largă la guvernarea politică în mâinile unei majorități simple – iar deseori mai degrabă ale unei pluralități decât ale unei majorități – în timp ce modelul consensualist încearcă să împartă, să disperseze și să limiteze puterea în diverse moduri. O altă diferență constă în faptul că guvernarea majorității este exclusivă, concurențială și antagonistă, în timp ce modelul consensualist este caracterizat de inclusivitate, negocieri și compromis; din acest motiv, democrația consensualistă poate fi numită și democrația negocierii.”

În regimurile politice democratice se poate vorbi de pluralismul economic, politic, social și cel cultural. Amintind despre pluralismul politic acesta face referire la puterea statului care este temperată de existența mai multor elemente intermediare – partide, grupuri de presiune, tendințe diverse. În felul acesta se asigură condiții și garanții pentru libertatea individului.

Existența și funcționarea parlamentului ca instituție reprezentativă este o altă caracteristică a democrației. Altfel spus democrația impune existența alegerilor.

Corpul electoral deleagă una sau mai multe persoane, dintre mai multi candidați, pentru a îndeplini anumite funcții în stat. Prin vot cetățenii își exprimă preferința pentru una din propunerile făcute sau pentru una din persoanele care candidează pentru o anumită funcție. Votul poate fi universal, când toți indivizii dintr-o tară beneficiază de dreptul la vot. Votul este direct când alegătorii se pronunță direct asupra candidatului și indirect atunci când se alege mai întâi un corp de electori, care votează apoi direct. Votul este secret, când fiecare își exprimă, fără participarea altoră, opțiunea. Votul este deschis când populația este mai puțin numeroasă, numărarea voturilor fiind posibilă. În cadrul unei instuții politice, votul poate fi consultativ, când indivizii se pot pronunța asupra propunerilor sau candidaților, dar părerea lor nu se ia în calcul. Votul este deliberativ când indivizii participă efectiv la luarea deciziei.

Referendumul este o procedură a democrației directe care presupune consultarea nemijlocită a întregii populații sub forma unui vot general, asupra unui principiu sau a unei probleme politice interne sau internaționale. Se utilizează, mai ales, cu privire la aprobarea unei constituții, la alegerea formei de guvernământ, etc. Referendumul este un procedeu potențial democratic.

Noțiunea de sistem de guvernare

Sensul termenului de guvernare, a devenit uzual în vocabularele lumii, alături de termeni precum putere, autoritate sau supunere.

Conceptul de „guvernare” reprezintă exercitarea managementului și controlului afacerilor publice de către guvernul central și instituțiile locale, folosindu-se resurse de specialitate pentru îndeplinirea obiectivelor.

Termenul de „guvernare” provenit din grecescul kubernân se traduce prin a conduce, iar în prezent, notiunea poate fi folosită cu două semnificații:

Guvernarea ca instituție: atunci când este folosit în sens strict

Guvernarea ca proces: în cazul în care este utilizat în sens larg.

Fiind considerat un termen abstract guvernarea face referire și la metode, domenii, scopuri și gradul de control al societății de căre stat, ajungând, ca în opiniile unor autori, să fie echivalent cu governmentability, un termen original formulat de Michel Foucault. Termenul a fost obținut prin combinarea noțiunii de government cu cea de rationality.

Guvernarea, în acest sens se referă la conducerea sau la activitățile destinate ghidării modului în care sunt conduși oameni. Conducerea este interpretată din perspectiva direcționarii și lidershipului. Se referă, de asemenea, la conducerea proprie – autoconducerea, sens în care autoguvernare este înțeleasă ca ghidare, ca orientare a forțelor. Raționalitatea, formă a gândirii sistematice și clare despre cum trebuie făcute lucrurile, sugerează că înainte ca ceva sau cineva să poată fi controlat sau manageriat trebuie mai întâi să fie definit. De aceea, statele trebuie să-și proiecteze sisteme pentru definirea categoriilor de populație, care să ofere posibilitatea vizibilității și cunoașterii acestora. Sistemele de acest tip trebuie să includă pe lângă mecanismele de management și administare (procese de muncă, proceduri și reguli) și căile de clasificare a indivizilor sau grupurilor (pe baza veniturilor, profesiilor, etniilor) care să permită identificarea, clasificarea, controlul acestora.

Conform definiției dată de Pierre Laudell – Mills, „guvernarea” reprezintă exercitarea autorității politice, a controlului asupra companiilor și un management eficient al resurselor în vederea unei dezvoltări sociale și economice.

Din punct de vedere material, Guvernul reprezintă toatalitatea proceselor și activităților care formează conținutul funcțiilor legislative și executive din stat, efectuate de către autoritățile puterii executive la nivel central și de către puterea legislativă prin intermediul unui aparat specializat, conceput pentru a îndeplini valorile și obligațiile de stat stabilite prin reglementările constituționale și programele de guvernare.

Din punct de vedere formal, Guvernul reprezintă totalitatea autorităților publice, legislative și executive, la nivel central.

Legislativul și executivul au un rol decisiv în activitatea de guvernare. Participarea lor la actul de guvernare este complexă și nui cunoașterii acestora. Sistemele de acest tip trebuie să includă pe lângă mecanismele de management și administare (procese de muncă, proceduri și reguli) și căile de clasificare a indivizilor sau grupurilor (pe baza veniturilor, profesiilor, etniilor) care să permită identificarea, clasificarea, controlul acestora.

Conform definiției dată de Pierre Laudell – Mills, „guvernarea” reprezintă exercitarea autorității politice, a controlului asupra companiilor și un management eficient al resurselor în vederea unei dezvoltări sociale și economice.

Din punct de vedere material, Guvernul reprezintă toatalitatea proceselor și activităților care formează conținutul funcțiilor legislative și executive din stat, efectuate de către autoritățile puterii executive la nivel central și de către puterea legislativă prin intermediul unui aparat specializat, conceput pentru a îndeplini valorile și obligațiile de stat stabilite prin reglementările constituționale și programele de guvernare.

Din punct de vedere formal, Guvernul reprezintă totalitatea autorităților publice, legislative și executive, la nivel central.

Legislativul și executivul au un rol decisiv în activitatea de guvernare. Participarea lor la actul de guvernare este complexă și nuanțează faptul că uneori este dificil de spus cât în ce măsură intervenția legislativului și a executivului este reprezentativă în activitatea guvernului.

Ca urmare a dezvoltării statului birocratic, s-au făcur resimțite două mari teorii ale statului: teoria mecanicistă și teoria organică.

În teoria mecanicistă, guvernarea este o activitate necesară pentru menținerea ordinii în societate. Guvernarea este un mecanism și un scop, statul este expresia legii, iar legea este ilustrarea perfectă a raționalității. Fără o ierarhie puternică impusă de către stat, interesele individuale pot devenii dominante în defavoare interesului general. Se impune, deci, conservarea status quo-ului în care lipsa de obediență civică este considerată ca ilegitimă.

Teoria organică a statului consideră guvernarea ca o cale de ghidare a societății spre o ordine mai bună. Guvernarea este interpretată ca un proces care conduce societatea în direcția realizării unor condiții sociale mai bune așa după cum creierul coordonează un întreg organism. Evenimentele ce au avut loc la începutul anilor 70, când raportul dintre cerere și ofertă la nivel global s-a modificat în favoarea ofertei au condus la o adevărată crisă social-economică și politică. Aceasta s-a manifestat prin rejectarea tradiționalei birocrații statale în raporturile cu cetățenii, dar și prin incapacitatea statelor de a coordona reducerea disparităților economice.

Există cinci sensuri ale conceptului de „guvernare”. Primul se referă la guvernanța corporativă. Conceptul a fost folosit în 1937 pentru a consolida relațiile interne de cooperare în cadrul companiilor, în vederea eliminării sau a reducerii așa numitelor costuri de tranziție apărute în procesul achiziționării de bunuri și servicii externe (contracte, negocieri, verificări, definirea standardelor de calitate).

O altă interpretare dată acestui concept se referă la modalitatea prin care ce prestatorii serviciilor financiare ale unei comanii se asigură că vor primi beneficiile corespunzătoare raportate la calitatea serviciilor oferite.

Termenul de guvernare corporatistă desemnează sistemul de administrare și control al companiilor, ansamblul relațiilor unei companii cu acționarii săi, sau, în sens extins cu partenerii săi (creditori, furnizori, clienți, angajați, autorități administrative). Acesta implică un sistem complex de drepturi, obligații, atribuții și măsuri de control instituit cu scopul de a proteja acționarii și investitorii, priviți ca o colectivitate și de a se asigura răspunderea administratorilor și managerilor față de acționari.

„Conceptul de corporate governance este definit de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în ceea ce privește relațiile care există în cadrul unei societăți comerciale, între manageri, acționari și acționari strategici. Potrivit clasificărilor OECD guvernarea corporatistă prevede structura prin care sunt stabilite obiectivele societății și sunt determinate mijloacele prin care pot fi atinse aceste obiective și prin care se poate urmări îndeplinirea lor (principiile OECD privind guvernarea corporatistă). În lumina acestor principii, o protecție eficientă a acționarilor trebuie să aibă rolul de a susține și a încuraja consiliul de administrație și managerii în urmărirea obiectivelor stabilite în interesul societății și al acționarilor.

Guvernarea corporatistă are rolul de a preveni eventualele conflicte de interese care pot interveni între persoanele implicate în cadrul unei societăți comerciale, în scopul protecției intereselor investitorilor. Guvernarea corporatistă constituie sistemul prin care societățile comerciale sunt conduse și controlate și incumbă un set de reguli și relații funcționale între conducerea executivă a unei societăți, consiliul de administrație, acționarii și alte părți asociate. Sistemul principiilor care se referă la guvernarea corporatistă pune la dispoziția managerilor și acționarilor structura prin care sunt stabilite obiectivele societății, precum și mijloacele de realizare a acestor obiective și de monitorizare a performanțelor obținute.”

Făcând trecere către stat și către spațiul public, al doilea domeniu de aplicare și semnificație a conceptului de guvernare face referire la guvernarea urbană.

Guvernarea urbană intervine în acele situații critice în care constrângerile financiare și privatizările serviciilor publice, care se doresc a fi compensate, apar alături de reațiile militante de protest și de rezistență la excludere. Din acest moment, practicile vor varia în funcție de orientarea politicilor comune, caz în care neo-liberalismul și externalizarea costurilor vor fi de partea dreaptă, iar participarea și suportul oferit societății civile vor fi de partea stângă.

Următoarea semnificație a termenului de guvernare este legată de conceptul de bună guvernare. Acest concept se referă la crearea de piețe și rețele. Principalul său efect este acela că cetățenii adoptă diferite puncte de vedere cu privire la autoritatea publică și la relațiile acesteia cu societatea civilă.

Acest concept impune o relație de putere bazată pe un număr de reforme structurale întâlnite la trei niveluri: nivelul economic, politico-administrativ și cel al societății civile. Acest concept evidențiază procesul prin care sunt luate deciziile și procesul prin care acestea sunt implementate sau nu. Are drept scop identificarea guvernării deficitare a statelor și a cauzelor eșecurilor politicilor elaborate în scopul dezvoltării statului.

A patra arie a diseminării noțiunii de guvernare, acoperă o vasta arie a conceptului de guvernanță globală. Termenul de guvernanță globală este folosit în special cu sensul ideologic și de multe ori critic, în timp ce atunci când fenomenul este studiat pe baza teoriilor academice, tinde să fie adesea confundat cu ceea ce specialiștii numesc regimuri internaționale.

Cu alte cuvinte guvernanța globală sau guvernarea lumii este interacțiunea politică a actorilor transnaționali care vizează rezolvarea problemelor ce afectează mai mult decât un stat sau o regiune, atunci când nu există nici o putere de impunere în contextul globalizării. Problema modernă aguvernanței globale există în contextul globalizării. Ca raspuns la accelerarea interdependențelor la scară mondială, atât între societățile umane cât și între omenire și biosferă, guvernarea lumii desemnează regulamentele destinate unei scări globale.

Cea de-a cincea și ultima dimensiune a abordării conceptului de guvernare apare în cele din urmă, în aplicarea supranațională circumscrisă în practica Uniunii Europene, un singur set de state care duc unificarea politică și economică.

Acest tip de abordare poate fi interpretat ca un sistem al negocierii dintre diferitele niveluri guvernamentale, evidențiind modalitățile prin care guvernele supranaționale, naționale și locale sunt implicate în procesul politicilor publice.

Potrivit Dicționarului Politic, „guvernanța supranațională, reprezintă exercitarea funcțiilor de guvernare la un nivel superior unei grupări de state. Entitatea care exercită aceste funcții este o organizație supranațională care trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Deciziile organizației sunt obligatorii pentru statele membre;

Organizația este, cel putin în parte, independentă de guvernele participante;

Organizația elaborează reguli de acțiune pentru statele membre;

Organizația poate impune deciziile sale apelând la instanțe diferite de statele membre;

Organizația are autonomie financiară suficientă pentru a fi independentă;

Retragerea sau dizolvarea organizației de către statele membre nu este posibilă fără colaborarea organelor supranaționale;

Organismele supranaționale posedă un sistem legislativ și organe judiciare propii.”

Guvernanța multinivel e poate împărți în două categorii. În prima categorie are următoarele caracteristici: jurisdicții cu o mulțime de scopuri, membrii lor nu sunt coordonați, există un număr fix de niveluri ale acestor jurisdicții, iar întregul sistem urmărește o configurare uniformă. Cea de-a doua are următoarele trăsături: jurisdicțiile au sarcini specifice, necoordonarea membrilor, există un număr nelimitat al nivelurilor jurisdicțiilor, întregul sistem are la bază o configurare flexibilă.

Scopul final al guvernării nu este să întărească la infinit Statul, ci să instaureze, datorită menținerii liniștii civile, o circulație fericită și continuă a unor opere pline de virtute.

Altfel spus guvernarea este nevoită să aducă schimbări în contextul impus de globalizarea mișcării persoanelor, bunurilor, servicilor și capitalurilor. Influența marginală a guvernării asupra societății, susținută de lipsa resurselor economice și politice, a condus la reducerea capacității de redistribuire și pierderea legitimității. Această reducere a avut drept consecințe crearea a două situații importante.

„Prima dintre acestea se referă la creșterea nivelului cheltuielilor și reducerea impozitării. Astfel, de la începutul anilor 80 rolul statului ca organizație de redistribuire a scăzut datorită reducerii investițiilor în serviciile publice (transport, educație, sănătate).

A doua consecință vizează incapacitatea statelor de a concentra puterea la nivel central, datorită lipsei deresurse economice și politice. Aceasta criza a fost dublată de cererea tot mai pregnantă a nivelurilor sub-statale pentru mai multă autonomie. În consecință, o anumită parte din putere a fost trasnsferată spre nivelurile substatale sau suprastatale.”

Structura actorilor implicați împreună cu procesul de luarea al deciziilor, ajută la crearea contextului de guvernare, prin care se urmărește schimbarea sau îmbunătățirea comportamentului actorilor în scopul îndeplinirii obiectivelor politicilor și strategiilor asumate.

Analiza formelor de guvernare democratice

Din punct de vedere conceptual forma de stat exprimă modul de constituire și exercitare a puterii de organizare și conducere a societății prin stat. Cu alte cuvinte putem spune că forma de stat reprezintă acea categorie complexă prin care se determină modul de organizare, conținutul puterii și structura internă a acestei puteri.

Principiul care guvernează într-un stat democratic organizarea politică, cea a relațiilor dintre puterea publică și cetățeni, dar și raporturile dintre puterile statului este principiul separației puterilor în stat. Potrivit acestui principiu puterea este distribuită catre diferite instanțe independente înzestrate cu prerogative de conducere.

În doctrina constituțională forma de stat este analizată sub trei aspecte:

forma structurii de stat;

forma de guvernământ;

regimul politic.

Astfel forma statului având o triplă înfățișare în funcție de criterii distincte, se clasifică:

în funcție de modul de organizare și exercitare a puterii suverane pe teritoriul statului, statul va fi stat unitar sau stat federal;

în funcție de organismul investit cu prerogativele de șef de stat, statul va fi monarhie sau republică;

în funcție de metodele de guvernare, statul va avea un regim politic democratic sau un regim politic autoritar.

Vorbind din punctul de vedere al formei de guvernamant cele mai intalnite forme de organizare sunt monarhia, republica.

Monarhia este acea formă de guvernământ în care autoritatea supremă apartine unui singur om. Din punct de vedere etimologic, termenul este compus din două cuvinte grecești: monos – unul și arkein – a conduce. Monarhia ca formă de guvernământ este caracterizată de faptul că șeful statului este monarhul, al cărui titlu se transmite de obicei pe cale ereditară și este deținut pe viață, sau îl poate obține după proceduri speciale independente de cele tradiționale.

Fiind o formă de guvernământ cunoscută încă din cele mai vechi timpuri, monarhia, în evoluția sa, a cunoscut mai multe forme printre care se numără și: monarhia absoluta, monarhia limitată (constituțională), monarhia parlamentar – dualistă, monarhia parlamentar – contemporană.

Vorbind despre monarhia absolută putem spune că este regimul în care puterea statului, absolută și invizibilă, îi aparține regelui dar ale cărui competențe sunt limitate de legile tradiționale. Competențele sale nu pot fi supuse controlului nobilimii sau al reprezentanților corpului social sau politic. Acest regim are la bază ideea unității și a legii, idei ce reprezintă expresia ordinii și a controlului asupra societății. Singurele limite ale puterii regale (executivă, legislativă, juridică) rezultă din responsabilitatea monarhului în fața lui Dumnezeu – unica sursă sursa a autorității regale.

Monarhie constituțională este forma de conducere a statului în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. Monarhiile constituționale pun accentul pe principiul separării puterilor, monarhul având competențe legislative sau doar un rol reprezentativ, puterea executivă fiind deținută de Guvern.

Într-o monarhie parlamentar – dualistă, monarhul și Parlamentul se află pe aceeași poziție din punct de vedere legal. În această formă de guvernământ, monarhul are largi atribuții, Parlamentul desfășoară activitatea legislativă, iar Guvernul fiind numit de monarh se subordonează acestuia.

Monarhia parlamentară – contemporană presupune preorogative restrânse ale monarhului, și largi atribuții ale Parlamentului. Guvernul este desemnat de parlament. Îste cazul acestor monarhii monarhul domnește, dar nu guvernează. Monarhului îi revin competențe precum dreptul de dizolvare al Parlamentului, de a numi în funcții superioare și dreptul de semnarea unor legi.

Republica este forma de guvernământ în care puterea supremă este exercitată prin anumite organisme alese pe un timp determinat. Etimologic, termenul republica provine din două cuvinte latine: res – lucru și public – obștesc, public. În antichitate, republicile erau aristocratice și democratice. În republicile aristocratice, puterea aparținea anumitor grupuri ale democrației. În republica democrată, cetățenii liberi luau parte la alegerea organelor de stat. Republicile, în societatea burgheză, pot fi democratice și dictatoriale. În republicile socialiste, care erau dictatoriale, s-au manifestat dictatura proletariatului, dictatura de partid și dictatura personală a unor conducători.

Ca formă de guvernământ republica este caracterizață de modul de organizare în care puterea superioară aparține unui instanțe alese pe o perioadă de timp limitată. Persoanele care compun organul electiv sunt responsabile juridic pentru activitatea lor.

Republica la randul său se împarte în: republică parlamentară, prezidențială sau semi-prezidențială.

Republica parlamentară se bazează pe ideea colaborării puterilor statului. În termeni mai largi, reprezintă regimul politic în care „Executivul și Legislativul, ca organisme distincte, colaborează pentru exercitarea funcțiilor publice având asemănări politice care să le permită să guverneze după puncte comune.”

În satele cu formă de guvernământ parlamentară, șeful statului este numit de către Parlament. În majoritatea situațiilor, președintele are un rol limitat de a media conflictele politice și de a reprezenta pe plan extern țara, neavând atribuții executive. Totuși, Președintele poate acționa în momente de criză, situații în care el este cel care va mandata un alt premier. Cu toate acestea, în exercitarea atribuțiilor sale, Președintele se află în imposibilitatea de a acționa în mod discreționar, deoarece va putea opta pentru o anumită nominalizare doar după ce va primi aprobarea forțelor politice și va fi răspunzător în fața acestora.

În ceea ce privește relația dintre președinte și adunarea parlamentară, putem spune că Guvernul reprezintă pivotul regimului parlamentar deorece acesta este forțat uneori să schimbe sau să remedieze această relație.

Cu alte cuvinte putem spune că în esența lor regimurile parlamentare sunt dualiste, având un președinte, numite de către parlament, și un Guvern condus de Primul-Ministru, care va avea funcția de șef al Executivului. Șeful statului nu aparține puterii executive și nici nu are posibilitatea de a interveni in politicile Guvernului.

Ca bază legală se întâlnesc următoarele reguli comune: Guvernul este responsabil în fața Parlamentului și nu există alegeri ale șefului de stat prin vot universal.

În cazul acestui regim, Executivul are o armă puternică împotriva puterii legislative și anume dreptul Președintelui de a dizolva Parlamentul, sau cel puțin camera aleșilor. În schimb Parlamentul poate cere demisia Guvernului prin votul de neîncredere sau prin refuzul de a vota bugetul sau o altă lege importantă propusă de Guvern.

Asigurarea echilibrului între cele puteri ale statului, în regimul parlamentar, este caracterizată de următoarele aspecte:

transferarea puterii executive de la șeful statului la guvern;

șeful statului nu este politic responsabil, responsabilitatea aparține Guvernului, ca organ colegial, Parlamentul îl poate demite;

Guvernul este de asemenea direct responsabil și pentru activitatea președintelui, cele mai importante documente ale președintelui fiind contrasemnate de șeful Guvernului;

în desfășurarea activității sale, Guvernul este asistat de o majoritate parlamentară, formată din reprezentanții propriului său partid; dacă guvernul pierde încrederea Parlamentului, acesta este nevoit să își dea demisia;

Guvernul, prin intermediul președintelui, poate cere dizolvarea Parlamentului, cauzând noi alegeri.

Sistemul parlamentar acordă o importanță majoră Parlamentului, care reprezintă un esențial for al guvernării. Fiind ales de cetățeni, parlamentul poate aproba sau nu ceea ce guvernul intenționează să implementeze.

Republica semi-prezidențială este caracterizată prin faptul că șeful statului nu este numit de Parlament ci este ales prin vot universal de către popor, iar competențele sale nu sunt limitate la cele de reprezentare ca în sistemul parlamentar, el prezidează Guvernul și adoptă măsuri politice fară a fi responsabil pentru ele în fața parlamentului. Poate adopta măsuri de urgență în situații de criză și de asemenea poate dizolva Parlamentul. Președintele numește primul-ministru, pentru a putea constitui Guvernul. Primul-ministru este șeful Guvernului, care împărte puterea executivă cu președintele statului.

Constituirea guvernului reprezintă rezultatul alegerilor în acord cu normele constituționale și depinzând de menținerea încrederii Parlamentului. Guvernul este responsabil în fața parlamentului, care are modalități de a-i controla acțiunile, și își poate exercita prerogativele cu asistența șefului statului.

Cu alte cuvinte putem spune că elementele care caracterizează sistemul semi-prezidențial sunt:

Șeful statului nu este numit de parlament ci este ales prin vot universal de către cetățeni;

Doar câteva din actele președintelui necesită contrasemnare, fiind cazuri în care această procedură nu este necesară. Este vorba despre situațiile referitoare la independența națiunii, la integritatea teritorială sau la executarea angajamentelor internaționale care sunt antrenate în mod serios și imediat, funcționarea regulată a puterii publice fiind astfel întreruptă;

Președintele poate recurge la inițiarea referendumului, care este în fapt o metodă de presiune asupra Parlamentului, ca o alternativa la dreptul șefului statului de a-l dizolva;

Menținând linia caracteristicilor procedurii parlamentare, Executivul este bicefal, si anume: șeful statului, care nu este responsabil din punct de vedere politic, și Guvernul care este responsabil pentru acțiunile sale în fața adunării parlamentare.

Președintele trebuie să numească Primul-Ministru, pentru a se putea constitui Guvernul în vederea acordării votului de încredere de către adunarea parlamentară.

Republicle prezidențiale sunt caracterizate de o strictă separare a puterii între Legislativ și Executiv, acestea două fiind independente, lucru ce înseamnă, în principal, că Legislativul și Executivul nu au aceleași instrumente de presiune pentru ratificarea deciziilor.

Statele cu formă de guvernămând prezindențiale nu au funcția de prim-ministru. Atât funcția de șef al guvernului cât și cea de șef al statului fiind îndeplinită de președintele statului. La fel ca în republicile semi-prezindențiale șeful statului este ales de către popor, fie prin vot universal, secret și liber exprimat, fie indirect prin intermediul colegiilor electorale așa cum se întâmplă în Statele Unite ale Americii, punând astfel instituția șefului statului pe o poziție egală cu cea a Parlamentului.

În statele cu o astfel de formă de guvernământ, președintele țării exercită întreaga putere executivă, acțiunile sale fiind însă puternic controlate de Parlament, pentru a preveni în acest fel abuzurile de putere.

Guvernul este monocefal, fiind reprezentat de președinte, ceilalți membrii ai cabinetului având rolul de a-l ajuta cu scopul îndeplinirii obiectivelor Guvernului. Principala caracteristică a sistemului prezidențial se regăsește în separarea absolută a celor trei puteri în stat și conferind un număr substanțial de atribuții Președintelui.

Guvernul și Parlamentul sunt complet independente; Parlamentul nu poate demite Guvernul, dar nici guvernul nu poate dizolva parlamentul. Atât șeful statului cât și parlamentul sunt aleși prin sufragiu universal, diferința fiind aceea că președintele este ales prin vot indirect, iar parlametul prin vot direct.

Ca șef al Guvernului, competențele esențiale ale președintelui acoperă funcția executivă astfel: se asigură de buna aplicare a legilor și coordonarea activității administrației. Președintele nu poate fi destituit din funcție de către adunarea parlamentară, doar în cazuri extreme în care acesta este urmărit penal, drept urmare președintele nu mai poate dizolva parlamentul și nici macar o parte a acestuia.

Principiul separării puterilor în stat are anumite limitări și avantaje impuse de legile constituționale și de practicile politice motiv pentru care relația dintre președinte și parlament poate fi creionată astfel:

Președintele republicii: are dreptul de veto, dreptul de a dezaproba o lege propuse de Parlament – are posibilitatea de a propune Parlamentului drafturi de lege;

Parlamentul: dispune de instrumente de influență asupa șefului statului (neaprobarea anumitor numiri), dispune de posibilitatea de a accepta sau respinge bugetul, poate crea comisii pentru a investiga anumite probleme.

Perspectivă sistemică asupra politicului

Din punct de vedere al constituirii domeniului politic ca realitate a vieții sociale, fie ea privită în mod distinc sau în raport cu originea politicului au fost fundamentate două mari orientări teoretice.

„Prima, în ordine istorică, este cea inițiată de filosofia politică aristoteliană și are la bază teza sociabilității. Pornind de la ideea că natura umană este definită esențial prin proprietatea de a trăi în societate, prin sociabilitate, Aristotel consideră statul ca fiind, în mod firesc, o instituție naturală, anterioară individului. Statul se întemeiază pe înclinația originară a oamenilor pentru o viață socială organizată, caracteristică ce a condus la constituirea familiilor, triburilor și cetățenilor. Așadar, conform acestei linii teoretice, politicul este constitutiv esenței umane și, prin urmare, existența sa este simultană cu cea a societății.

Cea de-a doua orientare teoretică majoră își are rădăcinile în gândirea filosofilor contractualiști, cei care explică originea și natura societății (a statului) printr-o convenție socială. Așadar, în dezvoltarea sa, societatea atinge un prag critic al complexității structural – funcționale peste care ordinea socială nu mai poate fi asigurată prin mecanisme spontane, prin forme difuze, neinstituționalizate ale actului de conducere, impunându-se instituționalizarea politicului și specializarea relațiilor politice în ansamblul celor sociale.”

Din punct de vedere al prezentării organizării și funcționării politicului, se utilizează, cu precădere, atât noțiunea de regim politic cât și cea de sistem politic, deși cele două noțiuni se subordonează unor paradigme distincte.

Astfel noțiuea de regim politic este caracterizată prin norma sa constituțională, fiind înțeleasă ca ansamblul instituțiilor, în timp ce conceptul de sistem politic, depășeste barierele normelor și instituțiilor constituționale, integrându-le împreună cu alte componente din mediul politic și social, aflate în relații de interdependență.

Perspectiva sistemică a pătruns în știința politică prin intermediul unor teoreticieni precum David Easton, Gabriel Almond, Karl Deutsch. Fundamentarea abordării politicului prin prisma analizei sistemice i se datorează teoreticianului american David Easton. El a definit sistemul politic ca „alocarea autoritară a valorilor la nivelul întregii societăți.” În lucările sale ulterioare, accepția dată sistemului politic a fost lărgită în sensul definirii lui ca „ansamblul interacțiunilor prin care resursele politice sunt repartizate pe cale autoritară intr-o societate” înțelegandu-se prin asta modul în care statul (guvernarea) prin deciziile sale face față cerințelor ce vin din ambientul social.

În momentul creării noțiunii de regim politic, s-a ținut seamă de permisivitatea acordată structurării intelectuale a relațiilor apărute între cei care exercită autoritatea și cei care se supun acesteia, între cei care poruncesc și cei supuși.

Este de reținut faptul că regimul a implicat întotdeauna pluralitatea. Din epoca filosofiei antice și până astăzi, vorbim nu desspre regim la singular, ci despre regimuri, în măsura în care filosofii antici și moderni, ca și autorii de știință politică de astăzi consideră că există mai multe forme de structurare a relației dintre cei care exercită autoritatea și cei care se supun.

Finalitatea comportamentelor din sistem vizează satisfacția cererilor variate ale persoanelor și grupurilor ce compun societatea, denumite valori. Valoarea reprezintă rice lucru dezirabil pentru om. Ele sunt alocate persoanelor și grupurilor prin intermediul diferitelor mecanisme și sisteme sociale. Valorile care nu pot fi obținute decât ca urmare a unor decizii luate de autorități, fie prin mijloace legitime, fie prin mijloace coercitive, sunt valori politice (repartizarea sarcinilor și obligațiilor sociale, exercitarea libertăților publice, învățământul gratuit, apărarea împotriva agresiunilor străine, etc). Alocarea acestora prin intermediul deciziilor politice, outputurile sistemului, care adesea au forme contrângătoare, reprezintă specificul sistemului politic. Caracterul constrângător al acestor decizii politice rezultă din nevoia sistemului de a filtra, ordona și ierarhiza cererile de valori.

Vorbind despre sistemul politic, îl putem defini ca reprezentând acel ansamblu durabil și unitar de relații și comportamente sociale, menit să asigure exercitarea autorității asupra societății.

Privit ca entitate distinctă, autonomă a sistemului social global, sistemul politic este definit prin structura sa invariată dată de interacțiunea elementelor (subsistemelor) ce îl compun. Din acest punct de vedere, distingem:

Subsistemul relațiilor politice: raporturile dintre indivizi in legătură cu organizarea și conducerea societății,

Subsistemul instituțiilor publice: gradul și nivelul de organizare formală a relațiilor politice,

Subsistemul culturii politice: dimensiunea subiectivă a politicului,

Subsistemul acțiunii politice; activitatea de elaborare și aplicare a deciziilor politice.

În scopul realizării functionalității și obiectivelor sale, sistemul politic îndeplinește următoarelr funcții: – Funcția interogatoare; – Funcția directoare; – Funcția reactivă.

Funcția reprezintă un ansamblu de concepte, dintre care esențiale pot fi considerate cele de eufuncție – acea funcție care asigură adaptarea sistemilui la mediu, și disfuncție – acțiune a cărei consecință este scăderea integralității sau adaptabilității sistemului. În esență, teoriile sistemice pornesc de la ideea că unitatea teoretică de analiză a realității naturale și sociale o reprezintă sistemul, adică ansamblul elementelor și interactiunilor dintre acestea.

Prin intermediul politicului se asigură stabilitatea macrosocială, blocându-se tendințele entropice naturale ale sistemului global. Acest lucru presupune adoptarea unor decizii și mecanisme care contravin dezvoltării haotice și involuției mediului social, ducând către creșterea capacității de autoreglare a societății și în special a comportamentului indivizilor.

Un alt punct de vedere este acela că prin sistemul politic se asigură, cu ajutorul deciziilor globale, evoluția socială, implicând atât resursele umane cât și cele materiale ale mediului social cu scopul menținerii sensului de evoluție al societății.

Prin capacitatea de răspuns la cererile și presiunile care se manifestă asuprea sa, politicul asigură integrearea schimbărilor intrasociale (din mediul social intern) sau extrasociale (din viața internațională) prin transformări care vizează modificarea sau înnoirea relațiilor și comportamentelor sociale instituționale.

G. Almond distinge următoarele funcții ale sistemului politic:

funcția de menținere și adaptare

funția de conversie politică

funcția de extracție

funcția de reglementare

Astfel prin funcția de menținere și adaptare a sistemului politic se dorește înlocuirea vechilor părți politice ale sistemului cu unele noi care se supun exigențelor ansamblului politic. Cea de-a doua funcție, cea de conversie politică, face referire la principiul separării puterilor în stat și la raporturile dintre legislativ, executiv și juridic.

Funcția de extracție pune accent pe posibilitatea sistemului politic de a implica resurse umane si materiale ale sistemului social, în timp ce funția de reglare este de fapt un complex de funții care reglementează activitățile structurilor specializate cu scopul controlului comportamentelor politice ale societății.

În societățile actuale, politicul este unanim și în mod natural înțeles ca acel domeniu social care asigură, prin instituții, mecanisme și relații specializate, reglarea (organizarea și conducerea) globală a societății. Datorită rolului său esențial, politicul constituie pentru omul contemporan un dat social, iar politica o realitate comună, omniprezentă. Se apreciază că în procesul de constituire a politicului, ca domeniu specializat al vieții sociale, a intervenit un punct nodal când formele spontane de reglementare a raporturilor interindividuale au căpătat caracter instituționalizat, politicul transformându-se într-o sctructură al cărei rol devine tot mai important pentru funcționarea eficientă a societății pe măsura evoluției istorice și a dezvoltării sociale. Cu atât mai mult, rolul său se amplifică în lumea contemporană, caracterizată prin forme de organizare internaționale și globale.

O teorie integrală a sistemelor este extrem de necesară în administrația publică. În timp ce organizațiile private și organizațiile non-profit erau dornice să primească și chiar să experimenteze teoria generală a sistemelor, administrația publică a arătat numai un interes parțial pentru aceasta, prin adoptarea și adaptarea la nevoile reale a unor metode și tehnici de analiză sistemică, în special sisteme de management al informațiilor, sisteme suport al deciziilor, analiză politică, metode de evaluare etc. Este de remarcat faptul că această receptionare parțială a abordării sistemice, a avut loc în țări cu o tradiție moderată în administrația publică, în timp ce țările de pe continent au rămas puternic atașate la cultura versus „Dreptul administrativ”.

Administrația publică este actorul principal în procesarea cererilor de valoare în sistemul de guvernare, acest flux al cererilor variază în funcție de complexitatea socială. Acestea sunt determinate de problemele societății, iar procesarea lor reprezintă principalul pas către luarea unor decizii publice în conformitate cu problema respectivă.

„În această serie de decizii, care aparțin diverselor comportamente ale sistemului de guvernare, deciziile apartinând Procesorului Public se referă fundamental la faza de implementare, care presupune elaborarea politicii la scară mică și putere discreționară. Totuși modelul sistemului arată clar impactul administrației publice asupra programării cererilor procesate și astfel interdependența proceselor de elaborare și implementare a politicilor publice.

Această observație fundamentală oferă semnificația modernă a separării puterilor în stat și relevă importanța administației birocratice în societățile complexe.

Structurile existente s-au dezvoltat de-a lungul secolelor intr-un mod empiric și fragmentat, iar totalitatea lor este departe de a fi un model pentru un sistem național și coerent de acțiune. Structurile administrative prezente sunt atât de numeroase și mari încât numai un model de sistem poate ajuta la ordonarea conglomeraului total.”

Ca parte a sistemului social, administrația publică are două elemente componente esențiale și indispensabile, și anume: elementul structural – organic și elementul funcțional.

Pentru o mai bună creionare a rolului administrației publice și a misiunilor sale, este necesară o bună cunoștere a relațiilor pe care aceasta le are cu celelalte elemente ale sistemului social și a influențelor reciproce dintre acestea.

Cu alte cuvinte este necesar mai întâi de toate aprofundarea și întelegerea relațiilor pe care administrația publică centrală sau locală le are, ca subsistem ale sistemului social, cu celelalte entități ce compun subsisteme distincte.

Înțelegerea mai exactă a administrației publice impune și examinarea acesteia ca activitate prin care se organizează și se execută concret legea. Aceste activități pot fi grupate în două mari categorii:

activități executive cu caracter de dispoziție;

activități cu caracter de prestație.

„Prin activitățile executive cu caracter de dispoziție se organizează executarea legii, stabilindu-se conduita oe care trebuie sa o urmeze diferitele persoane fizice și juridice. În acest cadru de organizare a executării legii cu caracter dispozitiv se înscrie activitatea de poliție administrativă, ca ansamblu de măsuri care au ca obiectiv menținerea ordinii necesare veții și conviețuirii oamenilor în societate.

De asemenea, în activitățile executive cu caracter de dispoziție sunt cuprinse și cele referitoare la folosirea puterii, conferită de legea administrației publice, de a organiza executarea legii. În acest context, activitățile desfășurate implică procesul decizional complex realizat prin actele juridice și prin faptele materiale și organizatorice.

Activitățile executive cu caracter de prestație se realizează atât pein actele juridice, cât și prin operații materiale. Aceste activități satisfac necesitatea de interes public și sunt strâns legate de serviciile publice. Prestația, ca serviciu public, conturează mai clar specificul administrației publice ca activitate dând posibilitatea obținerii unei imagini reale asupra organizării formale a acesteia.

Administrația publică poate fi consiferată, atât din punct de vedere formal organizatoric, cât și material – funcțional, ca o totalitate de servicii publice menite să satisfacă interesele și variatele nevoi ale cetățenilor și ale societății.”

Cu alte cuvinte putem rezuma definirea administrației publice ca fiind „ o activitate de organizare a executării și de executare în concret a legii prin activități cu caracter dispozitiv, activitate care se realizează, în principal, prin sistemul organelor administrației publice.”

Capitolul 2. Analiza cadrului legal privind transparența decizională

Alături de multe alte deficiențe ale activității de reglementare, lipsa transperenței decizionale, poate fi unul dintre factorii majori ce duc la scăderea încrederii societății în forța și importanța actelor normative și în același timp trezesc suspiciuni cu privire la corectitudinea strategiilor de legiferare.

Pe lângă acest aspect lipsa transparenței decizionale poate oferi posibilitatea decidenților politici de a modifica sau înlocui anumite acte de lege, atrăgând după sine o instabilitate legislativă și periclitând siguranța necesară cadrului legal.

Aplicarea reală a principiului transparenței ar duce la o mai mare încredere în legi și reglementări, din moment ce ele au fost adoptate cu consultarea celor interesați. Încrederea în cadrul legal va avea ca rezultat un mai mare grad de respectare a legii, cu urmări pozitive asupra dezvoltării economice și a menținerii unor relații de cooperare între aparatul guvernametal și societate.

Respectarea principiului transparenței în luarea deciziilor susține natura democratică a instutuțiilor și mareste gradul de încredere al publicului în administrație. Fără încrederea acordată de către public instituțiilor europene cât și naționale, acestea își pierd legitimitatea și reprezentativitatea.

Atât la nivel european cât și la nivel național, autoritățile se confruntă cu neîncrederea populației în capacitatea acestora de a respecta drepturilor și libertăților cetățenilor motiv pentru care devin susceptibili cu privire la deciziiile luate. Aceste îngrijorări ale cetățenilor cu privire la corectitudinea instituțiilor este alimentată și de criza economică, care se pare ca nu se mai ameliorează.

„Conform celui mai recent sondaj Eurobarometru publicat vineri, 20 decembrie, europenii sunt puțin mai optimiști cu privire la situația economică din Europa. Mai mult de jumătate dintre europeni (51%) declară că sunt optimiști în ceea ce privește viitorul UE (față de 49% în sondajul Eurobarometru din primăvara anului 2013, a se vedea anexa). În ansamblu, 43% dintre cetățeni (+ 1 punct procentual în comparație cu sondajul din primăvara anului 2013) cred că UE este pe calea cea bună pentru a ieși din criză și a face față provocărilor la nivel global (a se vedea anexa). Optimismul este, de asemenea, în creștere și în ceea ce privește impactul crizei. Numărul europenilor care consideră că impactul crizei asupra ocupării forței de muncă a atins nivelul său maxim a crescut cu 4 puncte procentuale (de la 36% la 40%).

sursa:http://ec.europa.eu/romania/news/20122013_sondaj_eurobarometru_a_crescut_increderea_in_redresarea_economica_ro.htm

Totuși, mai sunt multe de făcut: șomajul (49%, -3), starea economică în general (33%, situație stabilă), inflația (20%, situație stabilă) și datoria publică (15%, -1) sunt cele patru probleme principale cu care se confruntă europenii la nivel național, în timp ce, la nivel personal, principala preocupare este inflația (40%, -1). Europenii sunt de părere că principalele probleme cu care se confruntă UE în prezent sunt situația economică în general (45%, -3), șomajul (36%, -2) și starea finanțelor publice ale statelor membre (26%,-4).”

sursa:http://ec.europa.eu/romania/news/20122013_sondaj_eurobarometru_a_crescut_increderea_in_redresarea_economica_ro.htm

Conform legiilor privind transparența, cetățenii și organizațiile au posibilitatea să-și exprime opiniile și interesele cu privire la elaborarea proiectelor de lege și la luarea deciziilor. Instrumentele la îndemână autorităților publice sunt consultarea publică, cu privire la orice proiecte de acte legislative și normative, precum și audierea publică organizată de către autoritățile respective. Lipsa de transparență, precum și alte limitări legate de activitatea legislativă, va conduce la scăderea încrederii societății în puterea și importanța normelor și acte.

Această lipsă profundă de încredere în instituțiile publice naționale și europene, indicată de cetățeni este o expresie a refuzului lor de a accepta politicile publice formulate în spatele ușilor închise, o practică ce se regăsește în cazul în care deciziile sunt luate fără consultarea publicului.

Într-o lume ideală, oficialii aleși sunt factorii de decizie în majoritatea domeniilor politicilor publice. În lumea reală, însă, granițele politice și cele ale administrației sunt destul de dificil de delimitat, astfel încât situațiile în care birocrații se implică în deciziile politice, pe de o parte, și cele în care politicienii care iși asumă încălcarea liniei dintre politică și administrație, pe de altă parte, sunt destul de frecvente.

Funcționalitatea modelului european de reglementare este strict determinată de existența unei administrații responsabile în măsură să accepte ideea de client-cetățean, în alte cuvinte, o administrație de serviciu public în cazul în care conceptele de care controlează și modul în care acestea sunt cu siguranta de control stabilite.

2.1. Instrumente de realizare a transparenței decizionale la nivel național

România ca și celelalte țări membre ale Uniunii Europene au fost nevoite să plieze legislația internă cu cea europeneană, motiv pentru care cu privire la transparența decizională încă din anul 2003, a fost adoptată Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică (publicată în Monitorul Oficial nr. 70 din 3 februarie 2003) dar și Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public
(publicata in Monitorul Oficial nr. 663/23 octombrie 2001).

Potrivit Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, autoritățile administrației publice centrale și locale au îndatorirea de a face publice proiectele de reglementări înainte ca acestea să fie adoptate pentru, a se putea primi un fedback din partea cetățenilor interesați.

În procesul luării deciziilor, autoritățile publice au îndatorirea de a anunța în avans agenda ședințelor publice pentru a facilita accesul cetățenilor și al mass mediei la acestea, iar la sfârșitul lor vor avea obligația de a publica minutele.

Potrivit legii privind transparența decizională în administrația publică, instituțiile și autoritățile publice sunt obligate: să facă publice proiectele de acte normative, din oficiu și la cerere, cu minim 30 de zile înainte de începerea procedurii de avizare și adoptare; să organizeze dezbateri publice în cazul în care acest lucru a fost solicitat de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică; să analizeze toate recomandările primite și să țină cont de acestea în forma finală a proiectului de act normativ.

Prin Legea Transparenței se poate asigura o deschidere către cetățeni, cu ajutorul a două mecanisme importante, a activităților administrației atât celei de la nivel central cât și celei de la nivel local. Cele două pârghii le reprezintă participarea actorilor la procesul de elaborare a reglementărilor și la procesul de luare a deciziilor.

Tot această lege presupune și colaborarea între doi actori importanți ai procesului politicilor și anume: administrația publică și beneficiarii reglementărilor (cetățenii, organizațiile neguvernamentale, asociațiile de afaceri).

Autoritățile administrației publice centrale și locale sunt obligate să facă publice proiectele de reglementări înainte ca acestea să fie adoptate pentru a se putea primi un fedback din partea cetățenilor interesați. După acest moment persoanele fizice sau persoanele juridice, au oportunitatea de a înainta sugestii și recomandări referitoare la reglementările care le-au fost prezentate în stadiul de proiect.

Cu privire la participarea publicului la procesul de luare a deciziilor, legea prevede posibilitatea celor interesați de a participa și de a-și exprima punctele de vedere în cadrul sedințelor autorităților administrației publice.

Beneficiile legii transparenței sunt:

a) din punct de vedere al administrației publice: explică necesitatea reglementărilor propuse, înlătură problemele de implementare, datorate necunoașterii acestora de către destinatari, înlătură problemele de implementare datorate deficiențelor de redactare ale reglementărilor, cîștigă încrederea opiniei publice.

b) din punctul de vedere al beneficiarilor reglementărilor: aceștia iau cunoștință de proiectele de reglementări propuse de adm publică, își exprimă pct de vedere cu pv la aceste proiecte, își adaptează activit din timp la cerințele care urmează a fi introduse.

La articolul (2), din Legea Transparenței sunt prevăzute principiile necesare pentru atingerea scopurilor. Astfel legea stabilește următoarele principii:

„informarea in prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public care urmeaza sa fie dezbatute de autoritatile administratiei publice centrale si locale, precum si asupra proiectelor de acte normative;

consultarea cetatenilor si a asociatiilor legal constituite, la initiativa autoritatilor publice, in procesul de elaborare a proiectelor de acte normative;

participarea activa a cetatenilor la luarea deciziilor administrative si in procesul de elaborare a proiectelor de acte normative, cu respectarea urmatoarelor reguli:

1. sedintele autoritatilor si institutiilor publice care fac obiectul prezentei legi sunt publice, in conditiile legii;

2. dezbaterile vor fi consemnate si facute publice;

3. minutele acestor sedinte vor fi inregistrate, arhivate si facute publice, in conditiile legii.” Aceste principii stau la baza procedurilor procesului decizional.

Printre avantajele participării părților interesate la procesul politicilor, din punct de vedere al administrației publice se numără: restabilirea și consolidarea încrederii dintre administrația publică și cetățeni; ajutorul primit de către administrație pentru identificarea nevoilor comunității într-un timp mai scurt, oferind satisfacție mai mare cetățenilor; posibilitatea de a oferi gratuit, administației informații cu privire la deciziile ce trebuiesc luate; comunitatea bazată pe consens și nu pe conflict; atât administrația cât și cetățenii sunt perfect capabili de a aborda în mod creativ problemele și opotunitățile atât împreună cât și separat.

„Actele normative pot reglementa situații noi și pot fi acte de modificare, completare sau înlocuire ale unora deja existente. Potrivit legii cetățenii trebuie consultați asupra tuturor proiectelor de acte normative emise sau redactate de autoritățile publice, cu câteva excepții: actele care privesc apărarea națională, siguranța națională și ordinea publică; care privesc interesele strategice, economice și politice ale țării; cele care conțin valori, termene de realizare și date tehnico-economice ale unor activități comerciale sau financiare, dacă publicarea acestora aduce atingere principiului concurenței loiale; care priveste datele personale.”

Legea transparenței stipulează faptul că actele normative sunt acele acte emise sau adoptate de către o autoritate publică cu aplicabilitate generală. Pe lângă aceasta se mai menționează și faptul că prin eleborarea actelor normative se face referire la procedura de redactare a unui proiect de act normativ, anterior supunerii spre aprobare.

Dacă doresc influențarea deciziilor sau a actelor normative, cetățenii pot participa la procesul politicilor fie individual, fie organizați în diverse grupuri. Cetățenii au posibilitatea de a participa la procesele reglementărilor efectuate prin legea transparenței fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenența politică, avere sau ordine socială.”

Potrivit Legii transparenței cetățenii au dreptul de a comenta proiectele de acte normative și totodată au posibilitatea de a-și spune cuvântul cu privire la deciziile care sunt adoptate de autoritățile publice în cadrul unor ședințe publice.

„Din formularea textului legii reiese faptul că cetățenii străini sau apatrizii inclusiv cei rezidenți în românia, nu se pot folosi de mecanismele create de legea transparenței, ei însă pot apela la organizațiile legal constituite pt a putea beneficia de drepturile prevăzute de lege. Nu pot folosi direct mecanismele acestei legi societățile comerciale, organizațiile cooperatiste, asociațiile agricole, partidele politice. Ele pot să intervină fie prin intermediul unor persoane, fie prin intermediul unor organizații nonguvernamentale create pt a le reprezenta interesele. Persoanele și ONG se pot organiza în coaliții pt a spori impactul propunerilor lor, prin creșterea gradului de reprezentativitate.”

Legea specifică foarte clar că participarea cetățenilor poate avea loc doar în etapa de redactare a actului, anterior supunerii spre analiză și avizare autorității publice care l-a redactat.

Mai este specificat și faptul că cetățenii interesați dispun de un timp limitat pentru a participa, date stabilite de către autoritățile publice și făcute publice în anunțul inițial. Acest termen nu poate fi însă mai scurt de 10 zile de la data publicării anunțului. Persoanele care transmit comentarii vor avea obligația de a fi foarte atente la canalul de transmitele al informațiilor, verificând toate datele despre autoritatea publică ce urmează să primească aceste intervenții.

Autoritățile administrației publice au deplină libertate în stabilirea regulilor proprii, indiferent dacă acestea sunt mai generoase decât cele prevăzute de lege, cu privire la transparența pentru a facilita sporirea deschiderii către cetățeni și stimularea într-un grad mai înalt a participării acestora în procesul de luare a deciziilor administrative și în cel de elaborare a actelor normative.

Pe lângă aceste intervenții sau comentarii scrise, cetățenii pot apela și la dezbaterile publice, care se vor desfășura în termen de 10 zile de la publicarea anunțului privind organizarea lor și sunt considerate a fi o bună oportunitate de a se realiza un schimb de informații.

Potrivit raportului anual din 2011 al Secretariatului General al Guvernului „există un nivel destul de scăzut în ceea ce privește cunoașterea legii la nivelul primăriilor, care se perpetuează de la an la an. Opinia publică semnalează frecvent situații în care decizii interne la nivel local, uneori și la nivel central, încălcă prevederile unor legi în vigoare (inclusiv legile 544 și 52). Este necesar ca, după atâția ani de la intrarea în vigoarea legii, să se producă schimbări calitative în relația dintre instituția publică și cetățean, care să alinieze efectiv practica transparenței decizionale din România cu standardele curente de la nivel european pe cele trei paliere: informare, consultare, participare.

La nivelul consiliilor județene (inclusiv municipiul București), procesul decizional este prezentat pe prima pagină a site-urilor în cazul a 30 de consilii. Totuși, 35 de consilii județene prezintă pe site-ul propriu proiectele de hotărâri și date despre ședințele publice, potrivit legii. Doar un număr de 27 de consilii, dintr-un total de 42, au difuzat pe site-ul propriu raportul privind aplicarea legii 52/2003 în anul 2011.”

Prin această Lege se urmărește realizarea transparenței în activitatea autorităților administrației publice centrale și locale, având drept scop creșterea gradului de responsabilizare a autorităților publice cu privire la cetățeni, cu ajutorul a două mecanisme: implicarea cetățenilor în procesul de luare a deciziilor în procesul politicilor prin participarea activă a acestora la ședințele publice organizate de autoritățile administrației; implicarea cetățenilor în procesul de elaborare atât al politicilor și al actelor normative, având posibilitatea participării încă din faza incipientă a procesului, respectiv, odată cu redactarea proiectelor de acte normative. 

Cu privire la Legea 544/2001 privind liberul acces la informația de interes public putem spune că ajută la asigurarea transparenței prin normele pe care le impune, norme ce se regăsesc încă din titlul legii. Cu alte cuvinte legea oferă garanții cetățenilor și părților interesate cu privire la accesarea informațiilor ce îi interesează.

Legea stipulează că „asigurarea de către autoritățile și instituțiile publice a accesului la informațiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relații publice sau al persoanei desemnate în acest scop.

Fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să comunice din oficiu următoarele informații de interes public:

actele normative care reglementează organizarea și functionarea autorității sau instituției publice;

structura organizatorică, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare, programul de audiențe al autorității sau instituției publice;

numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice;

coordonatele de contact ale autorității sau instituției publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail și adresa paginii de Internet;

sursele financiare, bugetul și bilantul contabil;

modalitățile de contestare a deciziei autorității sau a instituției publice în situația în care persoana se consideră vatamată în privința dreptului de acces la informațiile de interes public solicitate.”

Prin lege și prin normele de aplicare a acesteia se urmărește transparența sporită a activității instituțiilor și autorităților publice dar și un control mai eficient al cetățeanului contribuabil asupra activității publice.

Tot cu ajutorul acestei legi cetățenilor li se permite să se informeze și să fie informați cu privire la interesele lor și totodată să exercite controale interelectorale cu privire la utilizarea adecvată a votului său.

Dreptul oricărei persoane la informație are trei dimensiuni:

dreptul de a fi informat, din oficiu, de către instituțiile sau autoritățile publice cu privire la aspectele importante ale funționării acestora;

dreptul de a cere informații;

dreptul de a fi informat de către mass-media cu privire la diversele aspecte importante din sfera publică.

Legea nr.544/2001 garantează dreptul persoanelor de a avea acces la orice informații de interes public, drept ce nu poate fi îngrădit. Legea reprezintă de asemenea și un imbold important transmis către autoritățile și instituțiile publice cu privire la relația aceastora cu cetățenii, relație ce ar trebui să nu mai fie atât de rigidă și opacă.

Cu alte cuvinte, legea oferă posibilitatea oricărei persoane de a solicita autorităților sau instituțiilor publice comunicarea oricărui tip de informație de interes public.

Cetățenii pot solicita orice fel de informații de interes public, de la orice instituție sau autoritate publică, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice. Solicitarea informațiilor se poate face fie din simpla dorință a persoanei de a se informa cu privire la activitatea acelei instituții sau autorități publice, fie că este vorba de anumite interese.

În prezent, Legea nr. 544/2001 permite atât autorităților cât și instituțiilor publice să beneficieze de un timp de 3-4 ani, de întârziere al comunicării informațiilor de interes public, fără însă ca acestea să suporte consecințele. Acest lucru anulează scopul Legii deoarece, informațiile, prin natura lor sunt bunuri perisabile, iar după o perioadă atât de mare pot să nu mai fie de actualitate sau chiar să inducă în eroare ori să producă confuzii. Acest fapt se datorează lipsei sancțiunilor eficiente pentru refuzul comunicării informațiilor, dar și datorită Instanțelor care sunt foarte permisive.

În cazul în care întâmpină refuzul de comunicare al informațiilor de interes publci, solicitantul va avea posibilitatea de a acționa în judecată respectivele autorități sau instituții publice, doar că și judecata presupune procese derulate pe perioada a 3 sau 4 ani.

Sunt necesare derularea a două procese, unul de fond și un recurs pentru obținerea unei hotărâri irevocabile prin care autoritatea sau instituția publică care a refuzat furnizarea informațiilor, este obligată să comunice acele date. Durata acestor procese reprezintă o barieră sau chiar o piedică deoarece ele se întind pe o perioadă de 1,5 sau 2 ani.

Pentru obținerea unei hotărâri irevocabile prin care să se asigure executarea hotărârii irevocabile anterioare, sunt necesare alte doua procese, la fel ca cele menționate mai sus, care au aceeași durată de întindere a proceselor. Prin aceste hotărâri se obține și sancționarea instituției sau autorității publice prin aplicarea unei amenzi conducătorului.

„Soluțiile instanțelor în materia Legii nr. 544/2001 își păstrează și în prezent caracterul imprevizibil, în primul rând, din cauza ambiguităților care există în definirea legala a noțiunilor de “autorități/instituții publice”, “informații de interes public” sau prin modul prea larg, evaziv, de reglementare a excepțiilor de la liberul acces la informații și a excepțiilor de la aceste excepții.”

Chiar dacă, există prevederi care vizează sancțiunile disciplinare, ca și în cazul Legii nr. 52/2003, prevederile privind sancționările sunt iluzorii, deorece este greu de crezut că acea autoritate care a refuzat comunicarea informațiilor și respectarea legii, va sancționa persoana responsabilă cu hotărârea acestui refuz. Un alt argument pentru a susține faptul ca sunt zadarnice acele sancțiuni este cel al termenului de prescripție al abaterilor disciplinare, care este mai scurt decât durata procesului în care se stabilește dacă refuzul a fost sau nu legal.

Cu privire la dezvoltarea implicării cetățenilor și a asigurării transparenței decizionale prin facilitarea liberului acces la informațiile de interes public se au in vedere următoarele obiective:

îmbunătățirea procedurilor și mecanismelor de difuzare a informațiilor publice și de asigurare a transparenței decizionale;

creșterea gradului de informare a funcționarilor publici din administrația locală cu privire la importanța asigurării unui acces adecvat al cetățenilor la informațiile publice;

creșterea gradului de informare a funcționarilor publici din administrația locală cu privire la necesitatea de a facilita implicarea cetățenilor, a organizațiilor neguvernamentale și a mediului de afaceri în procesul decizional local;

promovarea necesității de a crea condiții pentru un tratament egal pentru cetățeni cu privire la furnizarea informațiilor de interes public și la implicarea lor în procesul decizional;

îmbunătățirea procesului de comunicare și colaborare dintre autoritățile locale și centrale cu privire la implementarea legislației referitoare la transparența decizională și accesul la informațiile de interes public.

Paleta participării publice:

a) informarea: – scop: oferirea de informații echilibrate și obiective către public, pentru ca acesta să înțeleagă problemele, alternativele și soluțiile.

– instrumente: comunicate publice, afișe, broșuri, buletine informative, site-uri de web, rapoarte anuale.

b) consultarea: – scop: obținerea de răspunsuri de la public în legătură cu analize, alternative, decizii, acte normative.

– instrumente: focus grupuri, chestionare, condici de sugestii, întâlniri publice, audieri publice.

c) implicarea: – scop: lucrul direct cu publicul pe tot parcursul procesului, pentru a se asigura ca problemele și îngrijorările publicului sunt înțelese și luate în considerare în mod real.

– instrumente: grupuri de lucru, audieri publice, vot deliberativ.

d) colaborarea: – scop: parteneriat cu publicul în fiecare aspect al luării deciziilor, inclusiv în elaborarea alternativelor și identificarea soluției preferate.

– intrumente: comitete consultative cetățenești, audieri publice, construirea consensului, referendum.

e) delegarea: – scop: plasarea deciziei finale în mainile publicului.

– instrumente: vot direct, referendum, jurii cetățenești, decizii delegate.

„Potrivit legii cetățenii trebuie consultați asupra tuturor proiectelor de acte normative emise sau redactate de autoritățile publice, cu câteva excepții: actele care privesc apărarea națională, siguranța națională și ordinea publică; cele care privesc interesele strategice, economice și politice ale țării; cele care conțin valori, termene de realizare și date tehnico-economice ale unor activități comerciale sau financiare, dacă publicarea acestora aduce atingere principiului concurenței loiale; cele care privesc datele personale.”

„Formele de participare sunt multiple și se regăsesc în următoarele direcții:

a) Participarea promovează și apără democrația deoarece ea presupune repartizarea în mod real a puterii. Participarea autorizează cetățenii să repună în discuție, să respingă sau să critice revendicări care nu au justificare. De asemenea, ea permite influențarea de către cetățeni a politicilor pentru a se promova interesul public și nu interese restrânse, de grup sau izolate.

b) Ea permite cunoașterea adevăratelor și celor mai urgente nevoi și așteptări legitime, a diversității opiniilor (chiar și a celor defavorizați), valorificând experiențe diverse și informații ce s-ar putea dovedi esențiale în adoptarea deciziilor publice.

c) Prin intermediul său, cetățenii au posibilitatea să înțeleagă mecanismele guvernării și ale administrației, iar proiectele care iau în considerare participarea se bucură de mai multă viabilitate. Dacă părerile exprimate sunt luate în considerare, cetățenii vor manifesta mai multă încredere în actul guvernării, ceea ce creează un climat de adeziune și de angajare a comunității în procesele decizionale.

d) Participarea permite colectivității să dețină control asupra activității administratorilor treburilor publice și favorizează o gestiune publică mai suplă, furnizând un feed-back constant, ceea ce permite administrației identificarea sistematică a rezultatelor obținute, a lacunelor și a rezultatelor neașteptate, favorabile sau nu, precum și a problemelor cheie.

Autoritățile administrației publice nu reprezintă doar domeniul general de reglementare și de aplicabilitate a prevederilor celor două legi, ci, în egală măsură, subiecții direcți ai prevederilor, întrucât cele două acte normative pun în sarcina acestora toate obligațiile de a acționa, de a veni în sprijinul fructificării drepturilor cetățeanului.”

Pentru buna desfășurare a activității de informare și relații publice în cadrul autorităților și instituțiilor publice, aceasta poate fi organizată cu următoarele componente:

informarea presei;

informarea publică directă a persoanelor;

informarea internă a personalului;

informarea interinstituțională.

Atât informarea directă sau indirectă a cetățenilor cât și cea a mass-mediei sunt, potrivit legii privind liberul acces la informațiile de interes public, elemente ce trebuiesc respectate în mod obligatoriu.

Accesul liber al persoanelor la orice fel de informație de interes public reprezintă unul dintre fundamentalele principii ce stau la baza relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României, dar și cu documentele internaționale ratificate.

2.2. Instrumente de realizare a transparenței decizionale la nivel European

Transformările și performanțele economice, alături de edificarea unui stat democratic, nu trebuie să reprezinte scopuri sociale în sine, ci premise necesare pentru dezvoltarea armonioasă și multilaterală a cetățeanului și a societății. Caracteristică tranșantă a actualului stil european de administrare democratică a treburilor publice, transparența, a devenit pentru societățile contemporane o cerință indispensabilă în promovarea altor principii democratice și valorilor umane la nivelul comunităților locale.

2.2.1. Carta Albă a Guvernării Europene

În anul 2001 Comisia Europeană elabora și lansa la nivelul Uniunii Europene Carta Albă a Guvernării Europene. Carta propune un set de reguli și principii pentru asigurarea unei guvernări cât mai democratice la nivelul Uniunii și al statelor membre. Principiile regăsite în Cartă sunt: deschidere, participare, responsabilitate, eficiență și coerență.

În esență prin Carta Albă se marchează începutul procesului de elaborare a noilor politici publice care să pună accent pe implicarea mai mult a oamenilo și organizațiilor în conturarea și aplicarea politicii Uniunii Europene.

Fiecare dintre cele cinci principii este important pentru stabilirea unei guvernări mai democratice. Ele stau la baza democrației și a statului de drept în statele membre , dar acestea se aplică la toate nivelurile de guvernare – la nivel mondial , european, național , regional și local. Ele sunt deosebit de importante pentru Uniune , în scopul de a răspunde la provocărilor apărute în cadrul Uniunii.

„Conform principiului deschiderii: instituțiile ar trebui să funcționeze într-un mod mai deschis. Împreună cu statele membre , acestea ar trebui să comunice în mod activ cu privire la ceea ce face UE și cu privire la deciziile pe care aceasta le ia. Acestea ar trebui să folosească un limbaj accesibil și ușor de înțeles publicului larg. Îndeplinirea acestui principiu ajută la creșterea încrederii cetățenilor instituțiile complexe.

Participarea. Calitatea, relevanța și eficiența politicilor UE depind de asigurarea unei largi participări pe tot parcursul procesului politicilor – de la elaborare până la implementare. Participarea îmbunătățită este probabil cel mai bun instrument de a oferi mai multă încredere în rezultatul final al politicilor și în instituțiile care elaborează politicile. Participarea depinde în mod crucial de guvernele centrale, ca urmare a unei abordări participative în procesul de dezvoltare și punere în aplicare a politicilor UE.

Principiul responsabilității. Rolurile în procesele legislative și executive trebuie să fie cat mai clare. Fiecare dintre instituțiile UE trebuie să explice și să își asume responsabilitatea pentru ceea ce se intamplă în Europa. Dar există, de asemenea, și o nevoie de o mai mare claritate și responsabilitate din partea statelor membre și a tuturor actorilor implicați în dezvoltarea și punerea în aplicare a politicilor UE la orice nivel.

Conform principiului eficacității politicile trebuie să fie eficient elaborate și în timp util, oferind informațiile necesare pe baza unor obiective clare, pe baza unei evaluări a impactului viitor și, după caz​​, pe baza experienție anterioare. Eficiența depinde, de asemenea, de punerea în aplicare a politicilor UE, în mod parțial, și de luarea deciziilor cat mai adecvat posibil.

Coerența. Politici și acțiuni trebuie să fie coerente și ușor de înțeles publicului larg. Nevoia de coerență în Uniune este în creștere: sfera sarcinilor a crescut; extinderea sporeste diversitatea; provocările precum schimbările climatice și demografice depășesc granițele politicilor sectoriale pe care Uniunea le-a construit; autoritățile regionale și locale sunt tot mai implicate în politicile UE. Coerența necesită conducere politică și o mare responsabilitate din partea instituțiilor de a asigura o abordare coerentă în cadrul unui sistem complex.”

Acestor cinci principii li se adaugă proporționalitatea și subsidiaritatea. Încă de la elaborarea politicilor până la implementarea lor, alegerea nivelului la care se iau măsuri (de la UE pană la nivel local) cât și selectarea instrumentelor folosite trebuie să fie proporționale cu obiectivele urmărite. Acest lucru înseamnă că înainte de a lansa o inițiativă, este esențial să se verifice în mod sistematic:

dacă o acțiune publică este într-adevăr necesară,

dacă nivelul european este cea mai adecvat,

dacă măsurile alese sunt proporționale cu obiectivele politicii.

Fiecare din aceste principii este important daca este analizat separat, dar acestea lunt legate într ele și nu pot fi atinse prin acțiuni separate. Politicile nu mai pot fi eficiente decât dacă sunt pregătite , implementate și puse în aplicare într-un mod mai cuprinzător.

2.2.2. Inițiativa Europeană pentru Transparența (ETI)

Ideea Inițiativei Europene pentru Transparență a fost dezbatută inițial, în luna mai a anului 2006 fiind adoptată la data de 9 noiembrie același an.

Obiectivul cărții verzi, este acela de a lansa o consultare publică extinsă referitor la componentele cheie ale Inițiativei în materie de transparență, punând în evidență nevoia de un cadru mai structurat pentru activitățile reprezentanților grupurilor de interese.

În Cartea verde privind inițiativa europeană în materie de transparență, Comisia a propus un nou cadru pentru activitățile de lobby care se va baza pe:

Un sistem de înscriere facultativă, cu stimulente care să îi determine pe reprezentanții de interese să se înregistreze. Stimulentele ar include alerte automate de avertizare referitor la consultările privind probleme de interes pentru părțile interesate.

Un cod comun de conduită pentru toți reprezentanții de interese sau cel puțin cerințe minime comune.

Un sistem de monitorizare și sancțiuni care urmează a fi aplicate în cazul unei înregistrări incorecte și/sau în cazul încălcării codului de conduită.

„Cartea Verde a prevăzut că cei care se înscriu în registru trebuie să respecte un cod de conduită, care trebuie să fie pus în aplicare în mod verosimil și transparent. Se subînțelege faptul că toate informațiile faptice furnizate de părțile interesate în vederea înregistrării trebuie să fie întotdeauna exacte. Persoanele înscrise care se constată că furnizează informații inexacte vor fi invitate, pe cât posibil în mod public, să le corecteze. În ultimă instanță, Comisia poate exclude din registru reprezentanții de interese înscriși în registru care furnizează informații inexacte. O procedură similară urmează să fie aplicată presupuselor încălcări ale Codului de conduită. Tot prin Cartea Verde se susține și abordarea instituțională a activităților de lobby.

Trebuie evidențiat faptul că definiția dată de Comisie „activității de lobby” nu include nicio judecată de valoare negativă. Activitățile de lobby se referă la „activitățile desfășurate în vederea influențării formulării politicilor și proceselor de luare a deciziilor ale instituțiile europene". Comisia a evidențiat în mod explicit rolul legitim și util al activităților de lobby în cadrul unui sistem democratic.”

Mulți dintre participanții la consultare s-au declarat în favoarea unei abordări interinstituționale și au cerut ca registrul și codul de conduită să fie comune cel puțin pentru Comisie și Parlamentul European. Comisia împărtășește pe deplin această opinie și consideră că un „ghișeu unic” de înregistrare ar stimula mai mult înscrierile. Prin urmare, invită celelalte instituții să examineze posibilitatea unei cooperări mai strânse în acest domeniu.

Cu alte cuvinte, Inițiativa Europeană de Transparență se constituie într-o intenție de a promova transparența în elaborarea politicilor prin:

a) mărirea deschiderii și accesului la instituțiile Uniunii Europene;

b) constientizarea cu privire la folosirea bugetului Uniunii;

c) responsabilizarea instituțiilor UE în fața publicului.

Principala temă dezbătută a fost cea a lobbyingului, fapt ce a dus la sublinierea influenței considerabile a grupurilor de interes asupra legislației, mai ales când este vorba de propuneri de natură tehnică.

Comparativ cu impactul activității acestora, dificultățile apărute se datoreaza lipsei de transparență, motiv pentru care printre componentele cheie ale ETI se numără și transparența și etica grupurilor de influențare.

Pentru Comisie, transparența totală înseamnă în primul rând a avea o imagine cât mai completă a reprezentanților intereselor europene. Pentru a atinge acest obiectiv, Comisia a propus o abordare axată pe înscrierea facultativă pe bază de stimulente. Reprezentanților de interese care înregistrează anumite informații referitoare la ei înșiși li s-ar acorda ocazia de a menționa interesele lor specifice și, în schimb, ar fi avertizați cu privire la consultările din domeniile respective.

Comisia dorește recurgerea atât la registrul în care înscrierea să fie facultativă cât și la un nou model de consultare al cetățenilor și părților interesate, bazat pe accesul la internet. Dacă organizațiile sau instituțiile își trimit contribuțiile în contextul unor asemenea consultări, ele vor fi avea opțiunea să folosească registrul pentru declararea persoanelor pe care le reprezintă, misiunea acestora și modul în care sunt finanțate.

Acest nou sistem pe lângă faptul că va spori transparența generală, va contribui în același timp, și la atingerea obiectivelor Comisiei cu privire la o mai bună legiferare. Consultările deschise, la care pot participa toate părțile interesate, reprezintă instrumentele esențiale în realizarea evaluărilor de impact și consolidarea abordării bazate pe cunoștințe în crearea de politici.

Influența exercitată de lobbyști în luarea deciziilor de către Uniunea Europeană, ridică probleme serioase asupra imparțialității procesului decizional UE și asupra principiului său democratic. Acestea includ:

acces privilegiat: lobbzștilor li se acordă adesea acces privilegiat de către cei ce iau decizii la nivelul UE;

„uși turnante”: contactele personale și cunoștințele din interiorsunt esențiale în jocul lobbyingului. „Ușa turnantă” rapidă, dintre instituțiile Uniunii Europene și sectorul grupului de influențare, asigură o influență puternică asupra procesului de luare a deciziei;

metode dubioase și pretext de independență: campaniile de lobby de afaceri încearcă, adesea să țină secret adevăratele motive, disimulându-și apartenența și obiectivele reale.

Conceptul de Transparență Europeană a fost creionat cu scopul de a răspunde nevoii de reunire a Europei cu cetățenii și de încerca acoperirea deficiențelor, din cauza cărora oamenii mai greu ceea ce face și cu ce se ocupă Uniunea și nu în ultimul rând încearcă să lămurească necesitatea funcționării ei.

2.2.3. Registrul de Transparență

Registrul de transparență a fost creat de Parlamentul European și de Comisia Europeană fiind gestionat de cele două instituții. Consiliul Uniunii Europene încurajează și susține această inițiativă.

Registrul de transparență este un instrument comun Parlamentului European și Comisiei. Acesta vizează informarea cetățenilor cu privire la organizațiile și persoanele independente care desfășoară activități al căror obiectiv este influențarea proceselor de luare a deciziilor ale Uniunii Europene. Registrul sprijină această activitate printr-un cod de conduită și un mecanism de alertă care permite depistarea și soluționarea eventualelor încălcări ale codului.

Comisia Europeană a fost întotdeauna de părere că printre efectele unor schimburi periodice de informații cu părți terțe, se numără și ameliorarea calității politicilor și propunerilor legislative. Pentru a evita deterioarea calității politicilor Comisia propune implicarea activă a cetățenilor în procesul elaborării și implementării propunerilor legislative, mizând pe principiul consultării și al participării, pe care le vede inerente conceptului de parteneriat.

Protrivit Registrului de Transparență, „instituțiile europene au îndatorirea de a păstra legături și de a intra permanent în contact, cu ONG-urile, cu organizațiile comerciale, cu sindicatele, cu organizațiile cetățenești, în mare cu grupurile de interese, pentru menținerea calității actului democratic și pentru a putea lua cele mai bune decizii cu privire la elaborarea politicilor, care să răspundă nevoilor și realităților sociale.

Populația se așteaptă ca procesul politicilor să fie cât mai transparent în conformitate cu legea și cu principiile etice, dar în același timp se asteaptă ca acesta să evite presiunile excesive și accesul nelegitim la informațiile de interes public.

Prin Registrul de Transparență cetățenii au acces direct și nelimitat la informațiile de interes public, la informațiile privind entitățile implicate în activtățile procesului de luare a deciziilor la nivel european care doresc influențarea acestui proces, dar au și acces la informațiile privind resursele investite în activitățile respective.

Registrul oferă un Cod de conduită pe care, prin aderare, statele semnatare, organizațiile și persoanele, sunt obligate să-l respecte, punându-se accent pe principiile etice. Tot atunci a fost instituit și un mecanism de înaintare a reclamațiilor și sancționare, prin care se garantează aplicarea efectivă a regulilor și luarea măsurilor necesare în cazul încălcării Codului.

Registrul conține un sistem de înregistrare opțională pe internet și oferă anumite avantaje entităților care se înscriu. Printre acestea se numără un sistem de notificare prin care se transmit automat e-mailuri cu privire la organizarea de consultări publice pe teme de interes pentru organismele înregistrate. Entitățile care nu se înregistrează nu pot beneficia de acest sistem de notificare automată. În momentul înregistrării, organismele interesate vor trebui să adere și la Codul de conduită.”

La data de 02.06.2014 în cadrul Registrului de transparență erau înscrise 6622 de entități grupate în șase categorii după cum urmează:

Conform statisticilor Registrul de Transparentă a avut următoarea evoluție:

sursa: http://ec.europa.eu/transparency/docs/reg/new_statistiques_en.pdf

2.3. Cresterea atenției acordate mediului și valorilor societății

Ca în orice societate democratică, toți cetățenii trebuie să beneficieze de oportunități egale cu privire la participarea la luarea deciziilor politicilor publice.

Septimiu Chelcea menționa în lucrarea sa că o guvernare trebuie să fie a poporului. Astfel conform principiului „Guvernarea poporului, de către popor și pentru popor”, poporul reprezintă sursa puterii givernarii legitime. Guvernul trebuie să fie cu și pentru popor, iar politicienii trebuie să articuleze astfel deciziile încât să satisfacăpreferințele celor care i-au ales prin vot.

Pentru cresterea atenției acordate valorilor societății, decidenții politici ar trebui să țină cont de problemele semnalate de cetățeni, să le pună la dispoziție modalități de afirmare, crescând totodată și încrederea pe care poporul o are în conducătorii țării.

La nivel european această atenție este sporită prin diferitele programe lansate de către Comisie dar și prin sondajele de opinie făcute pe diferite domenii și probleme. O altă modalitate ar fi alegerea pentru dezbaterile publice a unor programe tematice care să fie cât mai vaste, iar subiectele să fie sistematice, bine schițate și cât mai pe înțelesul cetățenilor, să fie ordonate coerent în jurul problemelor majore care necesită soluționarea imediată și care ar trebui să fie în concordanță cu potențialul material și uman oferit de țara în care se manifestă. De cele mai multe ori acest potențial este, din păcate, subvalorificat și uneori chiar compromis.

Există de asemenea și teme sau subiecte din viața socială sau politică a lumii moderne despre care oricât s-ar discuta nimeni nu poate spune că s-au clarificat pe deplin. Comparate cu viața socială, un factor aflat în continuă mișcare, subiectele sau temele precum sunt opinia publică, democrația și statul de drept lasă mereu loc reflecție și discuțiilor sau interpretărilor de orice fel.

Fiind vorba de o democrație în proces de afirmare, avantajele pe care le deține sunt promovarea și consolidarea optiunilor contructive. Ca în orice sistem pluralist real trebuie să aibă loc dezbateri privind rolul și locul cetățeanilor în societate, nimeni nu ar trebui să vorbească despre democrație atunci când lipsesc opiniile și părerile cetățenilor, multe dintre acestea regăsindu-se în ceea ce numim opinia publică națională.

„Valorile democrației sunt liantul opiniei publice naționale, iar între aceste valori, oricât de ciudat ar părea la prima vedere, devin toleranța, acceptarea altor opinii, intoleranța fiind un viciu dintre cele mai distructive în plan social.”

Atât participarea cetățenilor la procesul politicilor sub diferite forme cât și atenția acordată mediului și valorilor societății diferă de la o țară la alta, dar există totodată și puncte comune între acestea. Un exemplu ar fi participarea cetățenilor care se desfășoară pe trei mari paliere: participarea la procesele politice derulare la nivel de colectivitate, prin care se urmărește participarea la alegeri și exercitarea drepturilor electorale; participarea cetățenilor la procesele politice prin exercitarea drepturilor electorale, care au la baza dreptul de vot și dreptul de a candida la o funcție electivă; participarea directă a cetățenilor sau grupurilor de cetățeni la procesele decizionale.

Mult timp a fost transmisă ideea potrivit careia cetățenii aveau păreri nu foarte bune despre administrație și erau suspicioși din punct de vedere al corectitudinii alegerilor politice. În timp toate acestea s-au schimbat deoarece sectorul administrativ a conștientizat importanța comunicării și implicării poporului în procesul politicilor.

„Potrivit ultimelor concepții despre funcționarea sistemului administrativ, cetățeanul este considerat și tratat drept clientul serviciului public, fiind absolut necesară satisfacerea nevoilor sale și anticiparea așteptărilor sale.”

Alegerea corectă a canalelor de informare este foarte importantă atât pentru cetățeni cât și pentru instituții deoarece astfel se pot soluționa conflictele apărute din cauza lipsei de informare și totodată se pot ameliora presiunile externe generate de cererile mari ale publicului, putându-se primi în acest fel răspunsuri la unele dintre întrebările existente.

Capitolul 3. Analiza participării cetățenești în cadrul procesului de guvernare

Activitatea Parlamentului presupune două linii de orientare, pe de-o parte dialogul, iar pe cealaltă disponibilitatea pentru compromis, motiv pentru care, încă de la cel mai înal nivel al administrației, apar tot felul de compromisuri. Trebuie însă mentionat faptul că nu se pot accepta sub nici o formă compromisurile pe seama intereselor națiunii.

Un aspect foarte important al activității Parlamentului este acela că trebuie să se plieze cu opinia publică, motiv pentru care pentru luare deciziilor politicilor publice consultarea publică este esențială.

Pentru a înțelege cât mai bine termenul de opinie publică, putem face referire la definiția dată de Flozd H Allport care afirma că „termenul de opinie publică desemnează o situație, sau mai mulți indivizi care se exprimă sau care pot fi chemați să se exprime în termeni de aprobare sau de susținere (dezaprobare/ opoziție) a unei situații, persoane sau propuneri larg împărtășită de o proporție, intensitate și constantă, astfel încât rezultă probabilitatea unei acțiuni efective directe sau indirecte în raport de obiectivul implicat.”

Opinia publică se afirmă în mod deschis și se manifesta prin aprobarea sau dezaprobarea politicii sau activității statului, partidelor, claselor, și conducătorilor, prin sprijinirea aplicării acestei politici, prin funcția de stimulare și întărire a unor norme și reguli de comportare în viața socială și personală, de condamnare și înfierare a celor care încalcă regulile și normele de conviețuire socială în conformitate cu interesele generale.

Este foarte important ca atunci când se dorește înfluențarea agendei politice și sensibilizarea decidențiolor politici la anumite probleme ale societății, să se cunoască foarte bine canalele prin care este transmisă informația pentru ca aceasta să nu fie modificată și trimisă mai depare intr-o manieră greșită și chiar eronată.

Comunicarea atât în cadrul organizațiilor cât și în afara acestora este un element esențial deoarece în această manieră se asigură pe de-o parte transmiterea de informații către centrul decizional, și pe de altă parte transmiterea deciziilor luate la acest nivel mai departe către cetățeni.

Opinia publică devine astfel forța de echilibru într-un sistem politic democrat, întrucât în majoritatea cazurilor cetățenii își exprimă nemulțumirile prin intermediul mediei, deoarece deține cea mai mare putere de influențare a agendei politice și tot prin intermediul acesteia se aduc la cunoștința decidenților politici problemele societății.

3.1. Definirea și caracteristicile participării cetățenești

Participarea politică este o condiție esențială a libertății personale, dacă cetățenii nu se conduc singuri, vor fi dominați de ceilalți. Echilibrul puterii între popor, aristocrație și monarhie, este raportat la o construcție sau la o guvernare mixtă, cu clauza că toate forțele politice principale joacă un rol activ în viața pubică. Participarea cetățeanului se realizează prin diferite mecanisme posibile, inclusiv alegera consulilor sau a reprezentanților care să slujească în consiliile de conducere.

Participarea cetățenească este considerată ca fiind cel mai important izvor de resurse dar și instrumentul cu cea mai mare putere de ghidare a activității administrației publice în sensul dezvoltării socio-economice locale, asigurând totodată calitatea și legitimitatea procesului decizional prin suportul acordat administrației atât în etapa de elaborare dar si de implementare a programelor și strategiilor de dezvoltare locală. În mod normal și firesc cetățenii sunt mai motivați în susținerea proiectelor și programelor în a căror realizare au fost parte importantă, deoarece devin atașați emoțional de acele proiecte, întelegăndu-le și militând pentru succesul acestora.

Valorile fundamentale în practica participării publicului:

• publicul ar trebui să-și afirme opinia cu privire la deciziile referitoare la acțiuni care le pot afecta viața;

• participarea publică include promisiunea că aportul publicului va influența procesul decizional;

• publicul comunică interesele și vine în întâmpinarea nevoilor tuturor participanților;

• participarea publicului necesită și facilitează implicarea posibilelor persoane afectate;

• participarea publicului invită participanții la definirea modului în care vor să se implice;

• participarea publicului arată participanților cum afectează contribuția lor luarea deciziilor.

„Participarea cetățenilor la procesul de adoptare a deciziilor într-o democrație cu tradiție este un proces gradat, care presupune parcurgerea anumitor etape. Aceste etape se suprapun peste cele două niveluri de participare, ca parte a unui model ideal de implicare a cetățenilor.

Primul nivel al participării este informarea, care presupune eforturi atât din partea cetățenilor, cât și din partea administrației locale. Administrația publică este obligată să emită informații către cetățeni, privind activitatea și planurile sale, pentru ca aceștia să poată înțelege direcțiile prioritare ale politicii administrative a aleșilor locali.

Al doilea nivel se referă la consultarea cetățenilor, aceasta fiind acțiunea autorităților pentru identificarea necesităților cetățenilor, pentru evaluarea priorităților unor acțiuni sau colectarea de idei și sugestii privind o anumită problemă.”

Cu alte cuvinte putem susține faptul că participarea cetățenească reprezintă modalitatea de înglobare a valorilor, credințelor și nevoilor cetățenilor în procesul decizional al administrației publice.

Participarea cetățenească reprezintă combinația acestor elemente – informație, comunicare și implicare în relația care se stabilește între administrație și cetățeni, iar activitățile administrației sunt dezvoltate și susținute în așa fel încât să corespundă cât mai mult posibil nevoilor și dorințelor cetățenilor. Participarea cetățenească este procesul prin care preocupările, nevoile și valorile cetățenilor sunt încorporate în procesul decizional al administrației publice locale. Există două direcții de comunicare (între cetățeni și administrație), cu scopul general de îmbunătățire a deciziilor (administrației publice locale) susținute de către cetățeni.

3.2. Impactul participării cetățenești asupra guvernării

Studii efectuate la nivelul Uniunii Europene au demonstrat faptul că cetățenii devin mai implicați, din prisma participării la procesul elaborării politicilor publice, atunci când se pune în discuție o problemă de care sunt interesați sau atunci când cred în eficacitatea unor investiții.

De multe ori cetățenii nu participă la viața publică deorece sunt suspicioși cu privire la derularea procesului decizional al politicilor publice, motiv pentru care aceștia refuză sau chiar resping anumie politici formulate „în spatele ușilor închise”. De cele mai multe ori se recurge la această metodă de refuz, în cazul în care deciziile sunt luate fără consultarea publicului.

Într-o lume ideală, oficialii aleși sunt factorii de decizie în majoritatea domeniilor politicilor publice. În lumea reală, însă, granițele politice și cele ale administrației sunt destul de dificil de delimitat, astfel încât situațiile în care birocrații se implică în deciziile politice, pe de o parte, și cele în care politicienii care iși asumă încălcarea liniei dintre politică și administrație, pe de altă parte, sunt destul de frecvente.

Ca în orice democrație, administrația este implicată pe întreg procesul politicilor și de multe ori poate interveni cu noi propuneri de politici atunci când sunt aduse în discuție problemele ce le privesc în mod direct sau atunci când se au în vedere relațiile acestora cu anumitele departamente ale ministerelor responsabile cu implementarea politicilor respective.

Implicarea cetățenilor poate suplini atributele organelor guvernamentale în ceea ce privește controlul și metodele de constrângere și astfel se economisesc bani și timp pentru autorități. Se poate îmbunătăți performanța și imaginea instituțiilor democratice, reducând clientelismul și corupția. În același timp, administrația publică locală va fi pregătită să împărtășească informațiile într-o manieră onestă și clară, încurajând cetățenii să-și exprime opiniile, pentru a influența deciziile sale și, în același timp, cetățenii vor înțelege drepturile și obligațiile care le revin și vor fi pregătiți să lucreze onest și constructiv pentru a asista reprezentanții administrației publice locale în rezolvarea problemelor.

Este esential ca într-o democrație sănătoasă, activitatea guvernului să se desfașoare prin realizarea de politici publice și totodată să se realizeze discuții publice pe temele acestora.

Ideal vorbind, democrația reprezintă un sistem care oferă oportunități pentru:

Participarea efectivă: toți membrii sistemului beneficiază de oportunități egale și efective de a-și face cunoscute părerile în raport cu politica publică ce ar trebui adoptată;

Egalitatea la vot: decizia urmează a fi luată în condițiile în care fiecare membru al sistemului va avea oportunitatea egală și efectivă de a vota, iar toate voturile vor fi fost considerate egale;

Înțelegere luminată: fiecare membru al sistemului este informat deplin asupra politicilor relevante și a aventualelor consecințe implicate;

Controlul asupra agendei: membrii sistemului beneficiază de oportunitatea exclusivă de a stabili ce probleme, în ce formă și când intră pe agenda de discuții. Astfel procesul democratic nu este închis niciodată;

Cuprindere deplină: toți membrii, adulți ai, sistemului sunt incluși în procesul de eleborare a politicilor publice.

Cu alte cuvinte Guvernul, prin intermediul administrațiilor locale, are drept sarcină, o bună formulare și implementare a politicilor, consultarea opiniei publice, realizarea discuțiilor publice pe temele policitilor, implicarea directă a cetățenilor, etc. Rezultatul acestor acțiuni întreprinse de structurile administrative va evidenția gradul de implicare al cetățenilor dar și gradul de responsabilizare al acestora în procesul implementării politicilor.

Noile modele de reglementare europene au drept scop respectarea principiilor Cărții Albe a Guvernanței Europene. Potrivit acesteia guvernanța de calitate se bazează pe cinci principii: deschidere, participare, responsabilitate, eficacitate și coerență.

În dorința de a responsabiliza și implica populația în procesul decizional și cel al elaborării politicilor, cetățenilor le este oferită oportunitatea de a participa cât mai eficient în procesul de administrare în moduri care implică atât participarea la vot cât și asocierile în grupuri de interese.

Implicarea cetățenilor în procesul luării deciziilor are următoarele obiective principale:

menținerea echilibrului între opiniile prezentate de către părțile interesate;

nefavorizarea anumitor grupuri de interese, procesul de consultare fiind adecvat și echitabil;

identificarea criteriilor de selectare a grupurilor consultate, în funcție de relevanța subiectului abordat;

participarea la luarea deciziilor va fi asigurată fără discriminare, nepartizan și necondiționat.

Politicile publice sunt așadar un element esențial al democrațiilor moderne prin care se oferă călăuzire funcționarilor guvernamentali și dau cetățenilor posibilitatea de a-și exercita controlul asupra acestor funcționari.

Stând la baza democrației, participarea cetățenească asigură și transparența decizională. Astfel atât cetățenii cât și organizațiile vor putea să-și exprime opiniile și interesele cu privire la elaborarea anumitor proiecte de lege, dar și să se implice activ în procesul de luare a deciziilor. Instrumentele aflate la îndemâna autorităților pentru a asigura transparența sunt consultarea cetățenilor cu privire la proiecte de acte legislative și normative, precum și audierea publică organizată de către autoritățile respective.

Nerespectarea principiului transparenței dar și lipsa de consultare, precum și alte limitări legate de activitatea legislativă, va conduce la scăderea încrederii societății în puterea și importanța actelor normative. Aplicarea efectivă a principiului transparenței va duce la creșterea încrederii în legi și reglementări, atâta timp cât acestea sunt adoptate după consultarea factorilor interesați.

Asigurarea transparenței decizionale impune luarea deciziilor astfel încât să fie asigurate respectarea regulilor și reglementărilor. Este de asemenea necesar ca informațiile să fie căt mai accessibile celor ce vor fi direct afectați de deciziile asumate și totodată ele trebuiesc să fie disponibile tuturor celor interesați. Transparența presupune, de asemenea, și furnizarea, prin intermediul mass-mediei, a unui număr de informații suficiente și într-o formă ușor de înțeles tuturor.

Atât la nivel european, cât și național, instituțiile au îndatorirea de a menține în permanența contactul cu cetățenii, cu sindicatele și grupurile de reflecție, cu ONG-urile, cu organizațiile comerciale și profesionale, cu scopul de a respecta normele democratice și pentru a elabora politici adecvate care să răspundă nevoilor și realităților sociale.

Cetățenii se asteaptă la un proces decizional transparent, la respectarea legilor și a principiilor etice, evitându-se astfel adoptarea unor politici frecvent modificate sau înlocuite.

Prin participarea cetățenilor în procesul de elaborare al politicilor publice se asigură o apropiere între decidenții politici și populație. Astfel deciziile vor fi luate ținându-se mult mai mult cont de problemele societății, iar politicile vor fi mai concentrate pe nevoile cetățeanului.

Principiul participării ar trebui să permită implicarea activă a cetățenilor europeni în discuțiile legate de elaborarea politicilor, reușind astfel să depășească ideea preconcepută a unor sisteme admistrative rigide. Totuși, prin oferirea șansei la participare, există și riscul ca mecanisme precum forumurile din mediul virtual să atragă mai de grabă implicarea lobbyistilor și a altor actori deja activi în afacerile europene. Uniunea Europeană asigură deja o participare democratică prin instrumente precum alegerea parlamentarilor europeni.

Prin dezbaterile publice sau prin participarea directă a cetățenilor se pot oferi atât clarificări teoretice, câstiguri principiale, cât și variante sau sugestii de soluții practice. Privite din punct de vedere științific, dezbaterile pot pune la dispoziția societății, prin utilitatea lor practică, șansa răspunderii sociale, dar și modalități de acțiune, pornind de la interesele naționale.

Asemenea dezbateri – democratice, pluridisciplinare, cu participarea tuturor celor care doresc să ia parte – iși propun a fi un îndemn și o chemare la concertarea și unirea eforturilor constructive, capabile a pune în valoare resursele umane și materiale ale țărilor moderne, independente și suverane ale lumii.

Prin urmare, necesitatea ca birocrația să adopte o serie de schimbări semnificative ar trebui să fie pusă în discuție ca și contextul actual, acum când vechile structuri rigide și practicile tradiționale birocratice de management se perpetuează. Vechile tradiții nu constituie un fundament adecvat pentru noile imperative ale responsabilizării administrative.

Pe lângă asigurarea transparenței și apropierea cetățenilor de decidenții politici, participarea oferă următoarele avantaje factorilor decizionali:

contactul direct cu alegătorii, prin consularea publică, prin consultarea publică pe marginea princopalelor proiecte de acte normative;

aceștia beneficiază de expertiza voluntară li studiile de caz provenite din societatea civilă;

pot prelua direct de la societatea civilă gradul de adimilare și de acceptare a proiectelor de acte normative mai putin convenabile;

prin mecanismele de consultare publică, procesul legislativ va fi puternic mediatizat, conducând la îmbunătățirea imaginii autorității publice;

diminuarea traficului de influență prin exprimarea transparentă a intereselor diferitelor părți interesate;

cetățeanul va avea convingerea că participă direct la procesul decizional, ceea ce va conduce la acumularea unui capital de imagine pentru factorii decizionali.

Pe de altă parte participarea cetățenească oferă o serie de avantaje și pentru societățile civile:

mecanismele de consultare publică oferă grupurilor afectate de proiectul de decizie posibilitarea să-și exprime susținerea, să-și formulezeamendamente și să-și argumenteze în cunoștință de cauză opiniile;

societatea civilă se va simți parte a procesului decizional și va accepta mult mai usor compromisul;

societatea civilă nu-și va mai putea exprima nemulțumirea față de un proiect de lege aprobat, dacă a avut șansa să-și expună punctul de vedere;

societatea civilă se va responsabiliza cu privire la procesul decizional, fără a mai căuta posibilitățiopace de influentare a proiectelor de decizii.

Influența pe care cetățenii o pot exercita asupra elaborării politicilor publice crește pe măsură ce trecem de la informare la consultare și apoi la participare activă. Această influență a cetățenilor nu înlocuiește aplicarea regulilor formale și a principiilor democrației – cum ar fi alegerile libere și corecte, adunările reprezentative, executive responsabile, o administrație publică neutră din punct de vedere politic, pluralismul, respectul pentru drepturile omului. Aceste principii fac parte din lista de criterii care trebuiesc îndeplinite de un stat. Activitățile complementare de informare, consultare și participare activă au existat întotdeauna în statele democratice, într-o oarecare formă și într-o oarecare măsură. Totuși, în contextul în care democrația evoluează, cetățenii solicită mai multă deschidere și transparență, iar societățile și provocările cu care se confruntă guvernele devin tot mai complexe, guvernele căutând, din ce în ce mai mult, să întărească aceste interacțiuni.

3.3. Argumente în favoarea participării cetățenilor pe parcursul derulării procesului politicilor publice

Participarea cetățenească are la bază nevoia consultărilor cetățenești și exprimarea de către aceștia a propriilor opinii cu privire la deciziile adoptate la diferitele niveluri administrative și care îi pot afecta în mod direct sau indirect.

Printre beneficiile participării cetățenești amintim:

mai multe resurse pentru dezvoltare – instituțiile, organizațiile, structurile din comunitate, participante la elaborarea strategiei de dezvoltare, ar putea să-și asume unele activități planificate, atrăgând resurse pentru realizarea lor;

relații locale îmbunătățite – participând la deliberări, oamenii își înțeleg mai bine interesele și încearcă să se asocieze, se diminuează dezinteresul și lipsa de comunicare din comunitate;

un plan de dezvoltare realist și asumat – comunitatea, împreună cu administrația, știe cel mai bine ce se poate face și ce nu;

mai multă încredere în administrație – oamenii înțeleg constrângerile pe care le are administrația, rațiunile pentru care anumite lucruri nu pot fi rezolvate atât de repede și de bine pe cât și-ar dori.

Participarea cetățenească este necesară deoarece susține esența democrației, a transparenței decizionale, duce la reducerea corupției, face ca decizia să fie luată aproape de cetățean și oferă o guvernare de calitate.

Îndeplinirea esenței democrației: Respectarea democrației, care se află la baza Uniunii Europene, se constituie prin posibilitatea cetățenilor europeni de a participa la dezbaterile publice. Pentru o mai bună funcționalitate a procesului de elaborare a politicilor publice, este necesară respectarea principiului transparenței și informarea precisă a cetățenilor europeni, punându-se accentul pe dezbaterile publice și nu pe participarea acestora doar în sfera electorală.

„În orice sistem pluralism real au loc dezbateri privind locul și rolul cetățeanului în societate, nimeni nu poate vorbi despre democrație în absența opțiunilor și părerilor cetățenilor, multe dintre ele reunite în ceea ce se înțelege prin opinia publică națională.”

Asigurarea transparenței decizionale: Participarea cetățenilor în cadrul politicilor atât la nivel național cât și la nivel europen este parte importantă în elaborarea acestora deoarece, asigură, în primul rând, transparența decizională. Instituțiile naționale cât și cele europene au îndatorirea de a menține în permanența contactul cu cetățenii, cu sindicatele și grupurile de reflecție, cu ONG-urile, cu organizațiile comerciale și profesionale, cu scopul de a respecta normele democratice și pentru a elabora politici adecvate care să răspundă nevoilor și realităților sociale.

Cetățenii se așteaptă la un proces decizional transparent, la respectarea legilor și a principiilor etice, evitându-se astfel adoptarea unor politici frecvent modificate sau înlocuite. Lipsa de transparență, precum și alte limitări legate de activitatea legislativă, va conduce la scăderea încrederii societății în puterea și importanța normelor și actelor.

Decizia aproape de cetățean: Prin colectarea informațiilor de la cetățeni, informații privind nevoile și nemulțumirile acestora, se pot obține cunoștințele necesare pentru a lua o decizie în favoarea cetățenilor europeni, astfel deciziile vor fi luate ținându-se mult mai mult cont de problemele societății. În sprijinul acestor decizii vine principiul subsidiarității care stabilește nivelul de intervenție cel mai potrivit pentru a acționa, Uniunea Europeană intervenind doar dacă se consideră că va acționa mai eficient decât statele membre.

O guvernare de calitate: Definiția dată de Comisie conceptului de guvernare europeană este „ansamblul regulilor, proceselor și comportamentelor care afectează modul în care puterile sunt exercitate la nivel european, în special în ceea ce privește transparența, participarea, răspunderea, eficiența și coerența”. Participarea cetățenească este un element de bază al conceptului de bună guvernare deoarece conferă calitate guvernării.

Modul în care se asigură accesul cetățenilor la procesul de adoptare a deciziilor și la elaborarea politicilor care îi afectează în mod direct arată eficiența guvernării. Aceasta se poate realiza și prin transmiterea informațiilor de la nivel european către cetățeni și invers.

La nivel european, „buna guvernanță” recomandă cinci principii de acțiune:

deschiderea promovării ideii unui scrutin de legitimare a acțiunilor europene, prin intermediul statelor membre;

participarea care îndeamnă la o îndemânare cuprinzătoare în elaborarea și implementarea politicilor Uniunii la nivel național;

responsabilizarea, descrie rolurile instituțiilor europene și ale statelor membre în procesul decizional ca fiind bine delimitate;

eficacitatea care evidențiază faptul că politicile trebuie să fie eficace și prompte;

coerența: imperativul coerenței este consecința implicării, între altele, a autorităților locale, în procesele de elaborare a politicilor europene.

Cu alte cuvinte putem sublinia avantajele procesului de participare și consultare publică:

oferă oricărui cetățean interesat de un proiect de act normativ o platformă transparentă de exprimare a opiniilor;

asigură implicarea largă a experților privați și publici în dezbaterea proiectului de lege/decizie;

oferă comisiilor de specialitate și forurilor deliberative decizionale cadrul necesar pentru colectrea cuprinzătoare și voluntară a opiniilor legate de un proiect de act normativ;

oferă pentru mass – media posibilitatea de a majora valoarea informativă a materialelor economico – politice;

oferă resurse informaționale consistente experților în diverse domenii;

asigură acumularea operativă a unui nr larg de opinii;

asigură sinteze pentru comisiile de specialitate, forurile decizionale deliberative și alte structuri interesate, inclusiv internaționale.

3.3.1. Modalități de participare a cetățenilor la procesul decizional

Vorbind despre participarea cetățenească, atât la nivel național cât și european, informarea este un element vital în mentinerea unei relații eficiente între actorii implicați în procesul decizional. Actorii nu pot creiona opinii pertinente în necunoștință de cauză, motiv pentru care asigurarea accesului cetățenilor la informație, de către autorități, este o obligație ce trebuie respectată.

„La nivel european cetățenii pot recurge la inițiativa cetățenească, la consultări publice, la petiții către Parlamentul European și chiar la plângeri oficiale. Din punct de vedere al inițiativei cetățenești, populația îi poate cere Comisiei să propună un act legislativ într-un domeniu în care sunt interesați, prin intermediul ICE (inițiativa cetățenească europeană). Pentru a face dovada sprijinului de care se bucură, inițiativa trebuie să fie semnată de un milion de cetățeni europeni, provenind din cel puțin un sfert din statele membre (7 din 28).

Cu privire la consultările publice, atunci când propune o nouă inițiativă politică sau o revizuire a legislației existente, Comisia Europeană lansează, de obicei, o consultare publică pe tema respectivă. Astfel, persoanele fizice, companiile și organizațiile care manifestă interes sau dețin un anumit grad de expertiză în domeniul respectiv pot contribui la formularea proiectului de propunere, înainte ca acesta să fie înaintat de către Comisie Consiliului și Parlamentului European, spre dezbatere și adoptare.

În cadrul petițiilor, cetățenii și rezidenții UE, în mod individual sau în asociere cu alte personae, pot adresa petiții Parlamentului European, pe subiecte care îi afectează în mod direct. Același drept le revine și companiilor sau organizațiilor care au sediul în Uniunea Europeană.

Referitor la plângerile oficiale există posibilitatea de a: înainta o plângere Comisiei Europene, când un stat membru nu pune corect în aplicare legislația europeană; adresa o plângere Ombudsmanului European, când una dintre instituțiile UE a acționat ilegal sau a comis o eroare administrativă; raporta fraude legate de gestionarea fondurilor UE sau de o comise de funcționarii europeni Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).”

În cadrul Uniunii Europene, Comisia are o lungă tradiție în consultarea părților interesate în legătură cu propunerile sale în materie de politici și de reglementare. Pentru a-și îmbunătăți procesele de consultare, Comisia a adoptat un set de principii generale și standarde minime de consultare a părților interesate. Aceste principii și standarde formeaza un cadru pentru consultarea societății civile și a factorilor implicați, fiind asigurate transparența și accesul la consultare, feedback pentru contribuitori și un termen minim de 8 săptămâni pentru a raspunde. Serviciile Comisiei au încurajat extinderea acestor reguli și pentru alte consultări pe care aceasta doreste să le inițieze.

Vorbind de primul mecanism, inițiativa cetățenească, îl putem defini ca fiind „o invitație adresată Comisiei Europene de a propune legislație pe probleme în care UE are competența de a legifera. O inițiativă cetățenească trebuie să fie susținută de cel puțin un milion de cetățeni ai UE, provenind din cel puțin 7 state membre din cele 28. În fiecare din aceste 7 state membre este nevoie de un număr minim de semnatari.”

Pentru a lansa o inițiativă, cetățenii trebuie să îndeplinească anumite condiții:

cetățenii trebuie să formeze un „comitet al cetățenilor” compus din cel puțin 7 cetățeni europeni cu reședința în cel puțin 7 state membre diferite.

membrii comitetului cetățenilor trebuie să fie cetățeni ai UE a căror vârstă le permite să voteze la alegerile pentru Parlamentul European (cei care au împlinit 18 ani, cu excepția cetățenilor austrieci, care pot vota începând de la 16 ani).

organizațiile nu se pot implica în organizarea inițiativelor cetățenești. Totuși, ele pot promova sau susține inițiative, cu condiția să o facă în condiții de transparență totală.

comitetul cetățenilor trebuie să-și înregistreze inițiativa pe site-ul Uniunii Europene, la adresa „http://ec.europa.eu/citizens-initiative/public/welcome?lg=ro”, înainte de a începe să colecteze declarațiile de susținere de la cetățeni. După confirmarea înregistrării, organizatorii au la dispoziție un an pentru a colecta semnăturile.

Un al doilea mecanism ar fi cel al petițiilor adresate Parlamentului European. Orice cetățean al Uniunii are dreptul de a adresa Parlamentului European petiții în legătură cu domeniile care intră în competența Uniunii Europene dacă acele hotărâri se răsfrâng în mod direct asupra lui.

„Orice cetățean, în mod individual sau în asociere cu alte persoane, își poate exercita oricând dreptul de a adresa petiții Parlamentului European, în conformitate cu articolul 227 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.  Orice cetățean al Uniunii Europene sau rezident al unui stat membru are dreptul, în mod individual sau în asociere cu alte persoane, să adreseze petiții Parlamentului European. De asemenea, orice societate, organizație sau asociație cu sediul în Uniunea Europeană își poate exercita dreptul de a adresa petiții, acesta fiind garantat prin Tratat.

Petiția poate fi redactată sub formă de plângere sau de cerere și poate avea ca obiect chestiuni de interes public sau privat. Petiția poate consta într-o cerere individuală, o plângere, o sesizare referitoare la aplicarea dreptului comunitar sau un apel adresat Parlamentului European pentru a lua poziție într-o anumită chestiune. Astfel de petiții îi oferă Parlamentului European posibilitatea de a atrage atenția asupra oricărei încălcări a drepturilor unui cetățean european de către un stat membru, de către autoritățile locale sau orice altă instituție.”

Cel de-al treilea mecanism, este cel al consultărilor publice. Atunci când este propusă o nouă politică publică sau când se revizuieste legislația existentă, Comisia lansează consultări publice cu privire la propunerile respective. Se asigură în acest fel participarea la procesul de elabarare al politicilor, atât a persoanelor fizice, a companiilor cât și a organizațiilor.

Comisia Europeană a creeat și pus la dispoziția cetățenilor diferite pârghii ale participării cetățenilor. Pentru a facilita consultările publice Comisia a lansat portalul „Your Voice (Vocea ta în Europa)”, portal „ constituie punctul unic de acces la numeroase consultări, discuții și alte opțiuni prin care puteți juca un rol activ în procesul de elaborare a politicilor europene. Site-ul conține trei secțiuni: Consultări – spuneți-ne părerea dumneavoastră despre politicile UE și influențați astfel evoluția acestora; Discuții – dezbateți principalele teme ale zilei și comunicați pe chat cu liderii UE; Alte opțiuni – descoperiți alte modalități prin care vă puteți face auzit(ă) în Europa.

Site-ul Vocea ta în Europa a fost creat în contextul inițiativei pentru o elaborare interactivă a politicilor. Făcând parte din Standardele minime de consultare ale Comisiei, el își propune să contribuie la îmbunătățirea guvernanței europene și la ameliorarea procesului de reglementare. Sistemul a fost introdus pentru a facilita consultarea între părțile interesate prin chestionare online care simplifica atât procesul de consultare publică, cât și centralizarea și analizarea de date.

Din punct de vedere juridic, informațiile de pe acest site fac obiectul unei denegări de responsabilitate, al unui aviz privind drepturile de autor și al regulilor referitoare la protecția datelor cu caracter personal. Astfel, conform denegării de responsabilitate Comisia Europeană întreține site-ul pentru a facilita accesul publicului la informații legate de activitățile sale și de politicile Uniunii Europene în general, scopul fiind de a prezenta informatiile actualizate la timp; iar conform avizului Uniunea Europeană se angajeaza să respecte viața privată a utilizatorilor prin politica de protecție a persoanelor fizice în ceea ce privește procesarea datelor cu caracter personal de catre instituțiile comunitare.

Se urmărește astfel o mai bună înțelegere a necesităților cetățenilor, ameliorarea evaluării impactului politicilor europene sau a lipsei unor politici de reglementare în anumite domenii și nu în ultimul rând o mai mare responsabilizare în fața cetățenilor. Acest program comunitar țintește spre a promova o cetățenie europeană activă prin implicarea societății civile. Construirea unei Europe unite bazate pe valori comune, pe toleranță, solidaritate, democrație, egalitate de șanse, înțelegere reciprocă și pe aprofundarea dialogului cultural constituie obiective ale acestui proiect. Mai mult, programul urmărește acordarea posibilității cetățenilor de a se implica în proiecte comune, în vederea consolidării ideii de apartenență la spațiul comunitar.

Vobind despre implicarea cetățenilor la nivel european prin intermediul platformelor online, începând din 2007, Adunarea Regiunilor Europene a creeat un sistem de constituire de forumuri dedicate cetățenilor, forumuri ale căror scop este de a implica cetățenii și politicienii locali în dezbateri cu reprezentanții Uniunii Europene în ceea ce privește viitorul Europei. Forumurile au două puncte principale de focus: informarea cetățenilor în legătură cu munca desfășurată de structurile superioare ale Uniunii și descoperirea așteptarilor cetățenilor legat de ce ar trebui sa prevadă viitorul uniunii. Ele nu au natură propagandistă, ci mai de graba, oferă cetățenilor oportunitatea de a pune întrebări reprezentanților lor, ajutându-i astfel să înțeleagă mai bine nevoile din regiunile reprezentate.

De asemenea și ONG-urile au un rol important atunci când vine vorbea de implicarea cetățenilor, fiind un pion important pentru o mai bună îndrumare și transparentă, dar și pentru o mai bună reprezentare a cetățenilor în procesul politicilor. Printre cele mai cunoscute instituții la nivel european, bazate pe consultarea publică, se numără și următoarele:

a) European Citizen Action Service (ECAS). A fost creată în 1991 ca o organizație internațională non-profit, independentă de partide politice, interese comerciale și instituțiile UE. Misiunea lor este de a permite ONG-urilor și persoanelor sa le fie auzită vocea in Uniunea Europeana oferind sfaturi cu privire la modul de a face lobby, strângerea de fonduri, si apărarea drepturilor cetățeniei europene.

Obiectivele ECAS cuprind 3 domenii: societatea civilă, dreptul la libera circulație a cetățenilor, cetățenia și guvernanța. Astfel se poate mări accesul la finanțări europene, oferind un ghid gratuit membriilor anual pentru finanțarea UE, cu update-uri lunare de apeluri și propuneri; se organizază vizite de formare și de studiu, în scopul de a încuraja rețelele transfrontaliere și participarea la politica de coeziune pentru a promova un acord cadru între UE și societatea civilă. Se dorește de asemenea libertatea informațiilor intre instituțiile UE și cetățeni.

b) Comite Europeen des Associations d`Interet General (CEDAG) a fost fondat în 1989 cu scopul de a oferi un cuvânt de spus cetațenilor Uniunii. Principala misiune CEDAG este de a apăra și promova interesele acestui sector cu diverse și multiple fațete în luarea deciziilor la nivel european, și pentru a sprijini societatea civilă la nivel național, cu informații și consiliere, precum și activități pentru a consolida organizațiile non-profit din țări și peste granițe. Ca urmare, o preocupare majoră pledează pentru un dialog civil care urmează să fie stabilit și practicat de către autoritățile publice din întreaga Europă.

c) Comitetul regiunilor este cel care aduce vocea autorităților regionale și locale către instituțiile europene. Este în același timp și una dintre cele mai importante entități în susținerea și prezentarea intereselor cetățenilor. În ceea ce privește activitatea Comitetului, acesta este consultat ori de câte ori noi propuneri sunt făcute în domenii care au repercusiuni la nivel local și regional. Sunt 10 domenii în care Comitetul este consultat: coeziune socială și economică, rețele de infrastructură trans-europene, sănătate, educație și cultură, politica de angajare, politici sociale, mediu, training vocațional și transport, acoperind cam întreaga activitate a UE.

Importanța acestui organism consultativ stă în faptul că cei 344 de membri care îl compun lucrează în țările de origine, fiecare cu funcția sa și se întâlnesc periodic la Bruxelles. Ei reprezintă „vocea Europei” la nivelurile cele mai joase, lângă cetățeni pentru că ei sunt cei care iau contact zilnic cu problemele interne și ar trebui să cunoască cel mai bine situația din fiecare regiune.

Misiunea Comitetului este de a implica, încă de la început, autoritățile sub-naționale în procesul decizional comunitar prin: consultarea obligatorie de către Comisie, Parlament și Consiliu în faza de propuneri legislative în domenii politice cheie la nivel sub-național; și prin initiative proprii aduse de Comitet pe agenda de discuții.

Un alt instrument important al participărilor publice, este IPM-ul (Interactive Policy Making), care utilizează Internetul, cu scopul de a permite statelor member UE și instituțiilor să contribuie la elaborarea politicilor, oferind raspunsuri rapide. „Acest sistem a fost introdus pentru a facilita procesul de consultare a părților interesate prin utilizarea unor chestionare on-line foarte clare și accesibile, care simplifică participarea la consultare și analiza rezultatelor. IPM-ul a fost creat pentru a imbunătăți cooperarea electronică între administrațiile publice din statele membre.”

Noile modele de reglementare europene au drept scop respectarea principiilor Cărții Albe a Guvernanței Europene, adică pe respectarea guvernanței de calitate, pe deschidere, participare, responsabilitate, eficacitate și coerență.

Implementarea eficientă a modelelor europene de reglementare este influențată de existența unor structuri ale administrației responsabile, și care sunt în măsură să accepte ideea că cetățeanul este cel mai important, cu alte cuvinte, o administrație care să se afle în serviciul public.

Cetățenii beneficiază în egală măsură de dreptul la egalitate economică și politică, evitându-se ”situațiile în care unul este stăpânului ceiluilalt, având toți posibilitatea de a se bucura de libertate și dezvoltare egală în scopul unui bine general.”

La nivel național un mod de implicare a cetățenilor în activitatea elaborării politicilor publice îl reprezintă organizarea referendumurilor naționale cu privire la o problemă de interes european, sau de interes național, rezultatele fiind mai departe transmise prin intermediul reprezentanților țării la nivel european. „Referendumul național reprezintă forma cea mai înaltă de exprimare a opiniei, el oglindind voința națiunii în luarea deciziilor de cel mai larg interes pentru marea majoritate a populației țării.”

Este cea mai cunoscuta si puternica metoda de participare a publicului, puterea de decizie transferandu-se de catre administratie cetateanului. Referendumul reprezintă o procedura legală (reglementata prin Legea 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului) prin care comunitatea se pronunta prin vot asupra unor chestiuni de interes local/ național. Este un instrument de participare directa a cetățenilor la procesul decizional la nivelul administrației publice. In general doar administrația poate convoca referendumul, cetățenii având posibilitatea de a face acest lucru doar în cazul referendumului pentru demiterea primarului (conform Legii 215/2001 privind administratia publica locala).

Tot în Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului se menționează că poporului îi aparține suveranitatea națională, care o poate exercita cu ajutorul organelor representative sau prin referendum.

Referendumul național constituie forma și mijlocul de consultare directă și de exprimare a voinței suverane a poporului român cu privire la: revizuirea Constituției; demiterea Președintelui României; probleme de interes național. In cadrul referendumului populația poate fi consultată cu privire la una sau la mai multe probleme, precum și cu privire la o problemă de interes național și o problemă de interes local, pe buletine de vot separate.

Ideal ar fi ca toate legile de importanță națională, care afectează profund cetățenii sau ale căror implicații și consecințe vor fi resimțire de populația unei țării pentru mult timp, să fie supuse spre aprobare, prin referendum, întregii națiuni, înainte ca acestea să fie adoptate de Pralament.

În marea majoritate a sistemelor de guvernare, poporului îi este permis să participe la procesul de luare a deciziei politice o dată la câtiva ani, însă politicienii aflându-se la distanță față de electorii lor. Idealul ar fi ca toți membrii unei comunități să aibă posibilitatea de a participa la luarea în comun a deciziilor. Acestă idee a fost deseori respinsă ca fiind nepractică (mai ales atunci când este vorba de populatii mari, dar si pentru alte motive).

Prin vot cetățenii își exprimă preferința pentru una din propunerile făcute sau pentru una din persoanele care candidează pentru o anumită funcție. Votul poate fi universal, când toți indivizii dintr-o tară beneficiază de dreptul la vot. Votul este direct când alegătorii se pronunță direct asupra candidatului și indirect atunci când se alege mai întâi un corp de electori, care votează apoi direct. Votul este secret, când fiecare își exprimă, fără participarea altoră, opțiunea. Votul este deschis când populația este mai puțin numeroasă, numărarea voturilor fiind posibilă. În cadrul unei instuții politice, votul poate fi consultativ, când indivizii se pot pronunța asupra propunerilor sau candidaților, dar părerea lor nu se ia în calcul. Votul este deliberativ când indivizii participă efectiv la luarea deciziei.

Astfel participarea cetățenilor și a părților interesate în cadrul politicile europene, ar trebui să fie încurajată prin panouri, mese rotunde (acolo unde este posibil acest lucru) sau alte tipuri de reuniuni organizate atât la nivel european cât și la nivel național, între cetățeni și părțile interesate.

Fiind un proces gradual participarea cetățenească se imparte în patru etape, fiecare etapă fiind diferită în funție de scopul acesteia, de problemele discutate și de necesitățile cetățenilor. „Participarea la luarea deciziilor este un proces prin intermediul căruia actorii (cetățenii, instituțiile publice, agenții economici, ONG-urile, partidele) influențează deciziile în vederea atingerii scopurilor comunitare și personale, cu ajutorul a 4 etape:

Informarea publicului: se utilizează materiale informaționale scrise (rapoarte ale autorităților publice, broșuri, pliante etc.); panouri informaționale pe care pot fi plasate anunțuri, informații analitice, comentarii; scrisori adresate locuitorilor, instituțiilor publice și private, ONG-urilor de către autoritățile publice; ziare și reviste, buletine informaționale în care se publică diverse materiale despre viața comunitară; emisiuni, anunțuri la radioul și televiziunea locală despre evenimentele comunitare; pagini web de internet cu diverse materiale infoemaționale despre comunicat.

Consultarea opiniei publice: întrunirile și audierile publice – evenimente formale, structurate pe anumite probleme, spre exemplu, dezbaterea proiectului bugetului local. Sunt convocate, de regulă, de Consiliul local și desfășurate în incinta Primăriei cu invitarea publicului larg. Aceste întruniri sunt instrumente necostisitoare, permit de a identifica opiniile actorilor sociali asupra unor anumite probleme, dar nu oferă aprecieri profunde și nu asigură atingerea unui consens de păreri;” Audierile la sediul autoritatii/institutiei (care nu trebuie confundate cu audiența) reprezintă activitatea prin care cetățeanul care are de avansat o propunere sau de exprimat o opinie cu privire la activitatea administrației sau la anumite decizii publice, face acest lucru în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții administrației, fie la invitația acestora din urma, fie în baza unei solicitări pe care el însuți o adresează administrației. Aaudierea nu se face pe probleme individuale ale cetățeanului, ci pe probleme de interes. O audiere publică reprezintă un eveniment în cadrul căruia sunt audiate mai multe persoane care au de exprimat opinii sau propuneri referitoare la un anumit subiect. Administrația trebuie să anunțe din timp că un astfel de eveniment va avea loc, să îi invite pe toți cetățenii interesați să participe. Ședințele Primăriei sunt întruniri mai puțin formale, focalizate pe un subiect concret, care permit a realize discuții și schimburi de opinii în profunzime; comitete consultative – grup de cetățeni ce oferă consultanță permanentă Consiliului local în diverse teme. Sunt utile la analiza, sintetizarea opiniilor și formularea deciziilor. Asigură atingerea unui consens doar în anumite domenii; sondaje de opinie – permit de a obține informații despre opiniile cetățenilor în diverse subiecte. Realizarea lor necesită resurse umane și financiare, metodologie corectă și interpretare justă a rezultatelor. focus grupuri – întrunire a unui grup de cetățeni selectați în vederea determinării unei eventuale atitudini vis-à-vis de propunerile și proiectele autorităților publice. Sunt moderate, de obicei, de consultanți calificați în baza unei metodologii bine determinate. Oferă o cunoaștere detaliată a problemelor comunitare, însă nu asigură constituirea unui consens;

Implicarea efectivă a cetățenilor: delegații și comisii permanente – create în cadrul autorității publice locale și formate din consilieri. Asigură controlul, managementul și supravegherea domeniului respectiv; Biroul comunității – similar Consiliului cu deosebirea că este o structură permanentă pe lângă Primărie mai accesibilă publicului; programul ușilor deschise – aplicarea unui orar zilnic favorabil care încurajează cetățenii să viziteze autoritățile publice; birouri de servicii pentru cetățeni – create pentru a primi și răspunde la cererile cetățenilor, oferi consultanță, asistență și alte servicii. Simplifică contactele între cetățeni și Primărie, dar implică costuri suplimentare de întreținere.

Pe lângă metodele enumerate mai sus se regâsesc și următoarele: Forumurile deliberative: își propun aflarea perspectivei populației prin folosirea unui grup aleator care formulează opinii despre opțiunile de politică publică în urma ascultării prezentărilor experților și stakeholderilor. In general, forumurile sunt evenimente cu mare vizibilitate și atrag atenția mass mediei. De aceea ele sunt potrivite numai pentru consultări pe probleme de interes larg. In cadrul unui forum deliberativ, participanții discută pe marginea unor opțiuni de politică publică sau pe variante de soluționare a unei probleme. Forumul electronic este o aplicație web care permite desfășurarea unor discuții și postarea de conținut (informații) generat de către utilizatori (cetățeni, experți, functionari, etc.). El se prezintă de cele mai multe ori sub forma unei pagini web unde sunt afișate, în ordine cronologica, mesajele utilizatorilor. Grupul cetățenesc este un grup reprezentativ pentru comunitate, format din cetățeni dispuși să ofere periodic feedback administrației pe teme de interes public. Este important ca grupul sa reflecte compoziția comunității, nefiind însă nevoie să aibă calitatea și acuratețea unui eșantion sociologic folosit pentru sondajele de opinie, întrucat scopul nu este acela de a afla cu precizie sociologica opinia comunității, ci de a identifica probleme și solutii. Cafeneaua publică este o metoda ingenioasa de a crea un dialog în jurul unei probleme importante. Metoda constă în dezbaterea unei probleme de către un grup de peste 12 persoane într-un cadru foarte asemănător unei cafenele. Numărul celor invitați să dezbată poate să fie oricât de mare (au fost organizate cafenele cu participarea a 1000 de persoane). Celula de planificare este constituită din aproximativ 25 de persoane alese la întamplare din cadrul comunității, care lucreaza împreună pentru o perioadă limitata de timp (de obicei patru zile) pentru a oferi soluții pentru o problemă de politică publică sau planificare. Comisiile tripartite sunt formate din reprezentanți ai administrației și ai organizațiilor reprezentând interese diferite sau chiar opuse în problema în cauza. Un exemplu binecunoscut sunt comisiile guvern-sindicate-patronate, care formulează și analizeaza diferite teme sau initiative de politici publice ce afecteaza sindicatele și, implicit, patronatele. Summitul cetățenilor (cunoscut și sub denumirea de 21st Century Town Hall Meeting) este o metoda de consultare inițiată de organizația americană AmericaSpeaks. Pentru prima oară organizată în America, acum este folosita pe o scara destul de larga în Europa – Marea Britanie, Danemarca, chiar și Romania (Primaria sectorului 1, București). Este o metodă de a stimula dezbaterea asupra unor probleme de interes public și de a evalua opinia publicului despre priorități și posibile acțiuni pe care trebuie să le intreprindă administrația în diverse domenii. Avantajul acestei metode este că poate gazdui un numar foarte mare de participanți (de la câteva sute până la câteva mii), pe care îi implică într-un dialog consistent. Astfel, metoda combină avantajele metodelor cantitative cu ale celor calitative.

Influență și control: aceată etapă presupune intervenția unui mediator imparțial în medierea unei probleme; implică tehnici precum arbitrajul, panelul mediator, concilierea mediată.

3.3.2. Implicarea actorilor interesați în etapele procesului politicilor publice

Etapele procesului de elaborare a politicilor publice sunt:

a) inițierea politicii sau identificarea problemei, în cadrul acestei etape se identifică o problemă asupra căreia este necesar să se acționeze și se înscrie problema respectivă pe agenda unei autorități publice, fiind procesul prin care problemele comunității ajung în atenția guvernanților.

b) în etapa de formulare a politicii: „sunt studiate răspunsurile posibile, sunt elaborate variantele, sunt negociate modalitățile de acțiune”.

c) luarea deciziei permite decidentului oficial stabilit să decidă să acționeze într-un anumit fel.

d) implementarea politicii presupune aplicarea și administrarea unei anumite politici.

e) în etapa de evaluare a politicii: sunt determinate rezultatele politicii,atât de instituțiile statului, cât și de către societate, pentru a vedea dacă aceasta trebuie păstrată, modificată sau abandonată.

Participarea cetățenească intervine, în mod direct sau indirect în procesul de elaborare a politicilor publice, într-o masură mai mare, în trei dintre etapele prezentate mai sus. Acestea sunt: identificarea problemei și luarea deciziei, dar și în implementarea politicilor, etapă în care participă în mod direct sau prin ajutorul anumitor structuri.

Identificarea problemei: „stabilirea agendei este procesul prin care cereri ale diferitelor grupuri din cadrul populației sunt transformate în probleme care intră în competiție pentru atenția oficialilor publici”.

În ceea ce privește identificarea problemei, inițierea „de jos” a politicilor se întâlnește în orice sistem politic. Evenimente ca greve, tulburări publice, dezastre naturale, prăbușirea burselor în alte țări, deciziile de a investi din partea companiilor multinaționale, pot constitui factori decisivi în viața politică. […] cu cât un sistem de politici este mai democratic și mai pluralist, cu atât presiunile de jos sunt mai semnificative în inițierea de politici. În acest sens, democrația poate fi înțeleasă ca sistemul în care agenda politică este stabilită mai curând „de jos” decât „de sus”. Există probleme pe care cetățenii le pot ridica în atenția guvernanților prin inițiativă cetățenească atât la nivel național, căt și la nivel european. În cadrul UE, inițiativa trebuie să fie semnată de un milion de cetățeni europeni, provenind din cel puțin un sfert din statele membre (7 din 28).

„În modelul inițiativei exterioare, problemele sunt ridicate de grupurile neguvernamentale, ele devin mai întâi componente ale agendei publice și abia apoi sunt puse pe agenda instituțională. Așadar, rolul central în acest model îl au grupurile sociale: ele formulează nemulțumiri față de situația existentă și solicită rezolvarea problemei de către guvernare. Pentru aceasta este nevoie ca ele să atragă sprijinul altor grupuri. Împreună acestea fac lobby, contestă, pentru a muta problema lor pe agenda formală. Dar succesul în acest sens nu înseamnă și că decizia guvernamentală va fi favorabilă: nu înseamnă decât că problema respectivă s-a desprins din suma problemelor societății pentru a i se acorda o considerare mai ridicată.” Problemele identificate de cetățeni ajung pe agenda publică.

Formularea politicii. Reprezintă etapa în care problemele identificată devin importante și sunt luate în considerare de către oficiali. Tot în această etapă se identifică, analizează, aprobă sau refuză posibilitățile. Problemele considerate a fi primordiale sunt înscrise pe agenda publică de unde ajung pe agenda instituțională (politică). Nu toate problemele identificate ajung și pe agenda politică.

Tot în cadrul acesteia actorii implicați cu preponderență sunt membrii subsistemelor administrative, care dețin, cel puțin ipotetic, cunoștințe specializate și își pot aduce aportul la eficientizarea soluțiilor sugerate. În cadrul Uniunii Europene Comisia deține monopolul asupra inițiativei legislative.

Luarea deciziei. Un rol semnificativ în luarea deciziei îl joacă opinia publică, liderii politici fiind forțați, în cadrul alegerilor regulate și concurențiale, să formuleze propuneri care să ia în considerare preocupările și aspirațiile populare, aspirații și preocupări care pot rămâne neclare dacă nu sunt articulate de grupuri care reprezintă anumite sectoare ale publicului.

Oficialii aleși care participă la procesul politicilor europene sunt reprezentanții cetățenilor europeni, asigurându-se implicarea în mod indirect a acestora din urmă în luarea deciziei. Asupra decidenților se exercită o presiune din partea grupurilor de interes, organizațiilor nonguvernamentale, grupurilor de cercetare, mass-mediei și a altor categorii interesate cu privire la luarea unei decizii cât mai aproape de interesele comune ale acestora.

Implementarea politicii. Această etapă are în vedere procesul prin care se pune în practică politica adoptată; rolul administrației este unul semnificativ din punct de vedere al transmiterii informațiilor către cetățeni, care în funcție de domeniu politicilor și de interese sunt mai mult sau mai puțin implicați în implementarea acestora .

Dacă mai sus menționam abordarea de „jos în sus” acum este cazul celei de „sus în jos” care presupune luarea deciziilor la nivel european, analiza măsurii în care sunt îndeplinite sau nu aceste decizii și își propune să identifice nevoile care stau la baza unei implementări eficiente. Această abordare mai presupune și analiza obiectivelor și strategiilor instituționale ale actorilor implicați în implementarea deciziilor.

Evaluarea politicii. Această etapă presupune în general informarea despre mersul politicii, a mijloacelor utilizate și a obiectivelor atinse, cerându-se părerea actorilor afectați în mod direct de politica adoptată, prin intermediul sondajelor și chestionarelor. De asemenea, are ca scop determinarea eficienței unei politici europene.

„Etapa se referă la procesele prin care rezultatele politicii sunt monitorizate atât de către indivizi provenind din structurile de stat, cât și de către cei provenind din societatea civilă, rezultate care pot constitui o reconceptualizare a problemelor politicii publice și a soluționării acestora.”

Participarea cetățenească intervine în toate etapele procesului de elaborare a politicilor europene, gradul de participare fiind mai mare în identificarea problemei și în luarea deciziei, și mai mic în formularea, implementarea și evaluarea politicii.

Studiu de caz. Analiză privind formele și gradul de implicare a participării cetățenești în procesul de luare al deciziilor în Marea Britanie

Activitatea Parlamentului presupune două linii de orientare, pe de-o parte dialogul, iar pe cealaltă disponibilitatea pentru compromis, motiv pentru care, încă de la cel mai înalt nivel al administrației, apar tot felul de compromisuri. Trebuie însă mentionat faptul că nu se pot accepta sub nici o formă compromisurile pe seama intereselor națiunii.

Un aspect foarte important al activității Parlamentului este acela că trebuie să se plieze cu opinia publică, motiv pentru care pentru luare deciziilor politicilor publice consultarea publică este esențială.

Participarea nu este o știință exactă și scopurile ce i-au fost oferite fiecărei metode sunt doar sub forma de informație, sub formă de șablon. Un specialist în domeniu poate face de multe ori ca într-o anumită situație să se aplice o metodă de lucru care nu a fost proiectată pentru acea situație; de asemenea, o metodă adecvată pentru o anumită conjuctură atunci când este utilizată prost nu va reuși să se ridice la indicii de performanță așteptați.

Parametrii cheie utilizați de specialiști sunt:

Număr adecvat de participanți: Multe procese sunt eficiente doar pentru un grup restrâns de oameni. Acest lucru tinde să fie valabil mai ales pentru metodele care se învârt în jurul valoriilor de deliberare, care necesită un munăr mare al interacțiunilor personale și de reflecție. Există, de asemenea, situații în care implicarea unui număr prea mic de participanți este contra-productiv, de exemplu, în cazul în care abordarea se bazează pe un eșantion reprezentativ statistic dintr-o populație.

Rolurile participanților. Există următoarele categorii: participanții voluntari – oricine dorește să participe o poate face; reprezentanții părților interesate – participă în calitate de reprezentanți ai punctelor de vedere și valorilor unor grupuri de interese specifice; reprezentanții demografici sunt selectați pentru a oferi un eșantion al unui număr mare din populație; anumiți participanți, selectați special pentru a-și aduce contribuțiile punând la dispoziție propriile cunoștințe sau conexiuni.

Bugetul: suma alocată pentru fiecare metodă.

Lungime procesului: Această scală reflectă de fapt timpul pe care metoda în sine îl necesită, și nu timpul de planificare și organizare necesare.

Tipuri de rezultate: Tipul rezultatelor necesare ar trebui să influențeze alegerea metodei: unele metode sunt bune pentru a descoperi opinii existente cu privire la o problemă alte metode implică deliberare și duc de obicei la crearea de opinii mai bine informate. Unele metode sunt mai bune decât altele la dezvălurea intereselor comune și, prin urmare, duc la îmbunătățirea relațiilor. Unele metode sunt bune pentru a crea o viziune comună, care este deosebit de importantă în cadrul organizațiilor sau în cazul în care se doriște îmbunătățirea coeziunii comunității. Anumite metode sunt excelente pentru a produce noi idei și viziuni de dezvoltare, iar altele împuternicesc participanții prin oferirea de calificări sau dându-le încredere să devină mai activi în procesul de luare a deciziilor.

În ce poziție a spectrului de participare metoda funcționează cel mai bine. Orice metodă este cel mai bine utilizată într-un anumit punct și evitată în altele. Cu privire la informațiile oferite și adunare: metodele de aici pot fi utilizate pentru a înțelege interesele și prioritățile oamenilor sau pentru a crește gradul de conștientizare a problemelor. Consultarea este utilizată atunci când participanții sunt în măsură să contribuie cu opiniile lor, dar nu pot lua ei deciziile. Luare deciziilor în mod direct este ultilizată în cazul în care participanții înșiși sunt capabili să ia decizii.

Marea Britanie are o cultură politică și un sistem politic distinct, care generează atât oportunități cât și bariere la instituționalizarea unor procese deliberative și participative. Deși aceste oportunități și bariere nu se regăsesc întotdeauna exclusiv în Marea Britanie, acestea se manifestă totuși, în moduri diferite și, prin urmare, trebuie să fie luate în considerare într-un context specific din Marea Britanie. De exemplu, studierea unui sistem politic descentralizat într-un model de Westminster este posibilă doar pentru Marea Britanie.

Diferite mecanisme participative și deliberative folosite pentru diferite situații sunt utilizate de Marea Britanie inclusiv experimente on-line, ziare și rețelele sociale, dar și mini-publicuri. Mai mult decât atât, aceste mecanisme sunt comparate, în scopul de a determina asemănările și diferențele cheie, precum și pentru a explica funcționarea practicipării deliberative în Marea Britanie, la nivel macro.

Axându-ne în special pe Marea Britanie, cetățenii sunt din ce în ce în ce mai dezamăgiți și nemulțumiti de instituțiile politice dominante și de procesele de luare a deciziilor. A existat o scădere marcantă în participarea la vot, în calitatea membrilor de partid și cu privire la încrederea în politicieni și instituțiile politice. Acest declin al sprijinului cetățenilor a precipitat solicitarea reformelor democratice și insuflarea participării cetățenilor în procesul de luare a deciziilor politice.

În Marea Britanie pe lângă bine cunoscutele referendumuri naționale, principalele metodele de participare și implicare a cetățenilor folosite sunt următoarele:

Anchetele apreciative

Juriile cetățenești

Panouri cetățenești

Dialogul / Consensul

Sondaje deliberative

Democs sau Întâlnirile cetățenești

Procese electronice

Responsabilizarea tinerilor

Prima metodă cea a anchetelor apreciative își propune crearea unei viziuni și a unui plan de atins. Realizează acest lucru focusându-se pe înțelegerea și aprecierea trecutului ca bază a imaginii viitorului. Creionează viziunea viitorului folosind întrebări pentru a îndrepta atenția participanților catre succes. Întrebările de cele mai multe ori gravitează în jurul a ceea ce oamenii iubesc la o anumită zonă, despre aspirațiile lor pentru viitor, și sentimentele lor despre comunitățile în care trăiesc. Întrebările sunt concepute pentru a încuraja oamenii să spună povești din propria lor experiență cu privire la ceea ce funcționează.

Este o abordare de colaborare și participare intensă la nivelul sistemelor de organizare și dezvoltare comunitară. Acesta identifică și îmbunătățește "forțele dătătoare de viață", care sunt prezente, atunci când o echipă, o organizație sau o afacere îți desfășoară activitatea la nivelul cel mai înalt, pentru a servi scopului și rolului său.

Este folosită pentru a crea energie prin identificarea și focusarea pe ceea ce funcționează, implicând o mulțime de oameni prin mobilizarea lor de către grupul de bază. De obicei participă un mic grup de bază pentru a elabora și testa întrebările apreciative. După aceasta grupul aplică intrebările familiei, prietenilor și câteodată străinilor.

„Timpul estimat pentru dezvoltarea, testarea și analiza întrebărilor este de 2 pana la 4 ore sau chiar de o zi întreagă de lucru. Această metodă poate fi folosită pentru energizarea unei cominități sau organizații depresive sau pentru construirea unei viziuni.

Punctele tari ale acestei metode:

Implicarea comunității;

Ușor de inclus persoanele care în mod normal nu iau parte la astfel de procese;

Se bazează pe ceea ce a lucrat în trecut;

Viziune;

Parteneriatul. Facilitează dezvoltarea parteneriatelor prin suportul oferit partenerilor pentru a identifica valorile și comportamentul pe care ș-i le doresc de la parteneriatul lor.

Puncte slabe:

Este în primul rând o filosofie în primul rând și a apoi o metodă, așa că este destul de slăbită;

Unii oameni observă lipsa de atenție directă acordată problemelor ca fiind o slăbiciune;

acordă mai puțină atenție în selectarea persoanelor care ar trebui să se implice.”

Un site special destinat pentru acest scop este „http://www.appreciative-inquiry.co.uk/”, creat ca o pagină de resurse pentru dezvoltarea anchetelor apreciative. Aici cetățenii pot găsi informații generale despre anchetele apreciative, dar și informații cu privire la anumite oportunități de formare, comunități de practică, pot găsi practicieni calificați în domeniul anchetelor participative și link-uri către alte site-uri web.

Unul dintre cele mai mari avantaje ale acestei metode este faptul că în eșență presupune un proces de schimbare concentrat pe punctele forte – mai degrabă decât pe puncte slabe – și încurajează personalul activ și eficient dar și participarea comunității. Strategiile rezultate sunt bazate pe realitate, și deținute de către participanți, astfel încât există posibilitatea mult mai mare ca acestea să fie aplicate.

A doua metodă, cea a juriilor cetățenești, constă în crearea unui mic panou de non-specialiști, modelat pentru a semana cu un juriu pentri criminalitate, care examinează cu atenție o problemă de importanță publică și care va oferi un "verdict".

Este un forum independent creat pentru membrii publicului cu scopul de a-și examina și pentru a putea discuta despre problemele importante ale politicilor publice. Este deliberativ în sensul că juriul primește informații despre problemele în cauză. Aceste informații includ o gamă completă de opinii, de multe ori în formă de opțiuni temeinic pregătite, asupra a ceea ce ar trebui făcut în legătură cu o problema. O mare parte din aceste informații sunt prezentate prin intermediul unor prezentări ale „martorilor”, urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri.

Aceată metodă este folosită de obicei pentru transmiterea directă a problemelor politicilor publice și luarea unei decizii optime în situațiile în care opinia este brusc împărțită și factorii de decizie politică nu se pot decide cum să procedeze. Acest model deliberativ creează o opinie publică informată cu privire la ceea ce simt participanții că ar trebui să facă factorii de decizie. Deși a fost proiectat inițial pentru comunitățile locale pentru a aborda problemele de interes local, Juriile încep acum să fie utilizate pentru a se rezolva problemele de la nivelul național. Juriile oferă mai degraba consiliere pentru luarea deciziilor, decât instrumente de luare a deciziilor. Juriile militează pentru consolidarea democrației reprezentative, nu pentru democrația directă.

„Puncte tari: – Oferă o opinie publică informată cu privire la modul în care ar trebui să fie abordată o problemă dificilă;

Permite factorilor de decizie să înțeleagă ce a informat membrii publicului s-ar putea considera ca soluții realiste;

Rezultatele pot fi de asemenea folosite pentru a genera dezbatere publică mai largă despre problemele.

Puncte slabe: – Numai implică un număr foarte mic de oameni, ceea ce înseamnă că publicul larg poate deține în continuare o vedere mai puțin în cunoștință de cauză;

O provocare pentru factorii de decizie este cum de a reconcilia aceste două voci publice diferite pentru a crea mai larg proprietatea publică a recomandărilor jurați;

Acesta poate fi, de asemenea, dificil pentru factorii de decizie pentru a decide cum să procedeze în cazul în care respinge recomandările juriului.”

Exemplu – Juriul DTI al cetățenilor din anul 2004:

Secretarul de Stat pentru Comerț și Industrie și ministrul Femeilor, Patricia Hewitt, a vrut să covoace Juriului Cetățenilor pentru a o ajuta la dezvoltarea politicilor care să sprijine oamenii care au de-a face cu angajamentele de familie și cele de lucru. Biroul de Management Public a lucrat cu Departamentul de Comerț și Industrie pentru realizarea acestui proiect.

Șaisprezece jurați au fost recrutați, în general reprezentanți pentru populația largă. Martorii au venit din zece organizații, inclusiv Confederația Industriei Britanice, Boots plc și Comisia Egalității de Șanse. În decursul a patru zile, membrii juriului au solicitat, de asemenea, și un martor suplimentar de la Sure Start pentru a le furniza informații cu privire la ordinea de zi a Guvernului privind îngrijirea copiilor.

DTI a cerut unor jurați să țină un jurnal al experiențelor lor și, de asemenea, să filmat întregul proces – pentru a fi capabili să împărtășească procesul și cu alți colegi. Jurnalele, de asemenea, au arătat modul în care mentalitatea jurațilo s-a schimbat în timpul celor patru zile și a oferit o perspectivă foarte personală în problemele cu care au intrat în contact. De exemplu, un jurat a scris despre dificultatea de a jongla cu propriile responsabilități de mamă, astfel încât ea să poată participa la juriul în fiecare zi.

Membrii juriului au avut un oarecare scepticism cu privire la faptul dacă juriul ar fi capabil să influențeze politica Guvernului. Cu toate acestea, influența sa a fost evidentă în elemente pre-bugetului Cancelarului la la sfârșitul anului 2004 – creșterea propusă a alocației de maternitate se menține în conformitate cu recomandările membrilor juriului.

Toți membrii juriului au fost entuziasmați cu privire la proces și la final au mărturisit că ar fi dispusi sa fie contactați de către DTI în viitor, pentru a contribui în continuare la dezvoltarea politicii.

Panourile cetățenești reprezintă un mare grup demografic reprezentantiv al cetățenilor utilizat pentru a evalua preferințele și opiniile publice.

Panourile cetățenilor sunt alcătuite dintr-un eșantion reprezentativ al populației la nivel local și sunt utilizate de către agenții de reglementare, în special autoritățile locale, pentru a identifica problemele locale și pentru consultarea cu utilizatorii de servicii și non-utilizatori. Potențialii participanți sunt în general recrutați prin sondaj, lista electorală sau metoda de recrutare door-to-door.

De îndată ce sunt de acord să participe, membrii grupului, sau o parte din aceștia, participă la sondaje pe toată durata calității lor de membrii și, dacă este cazul, în viitoarele grupuri de cercetare, cum ar fi focus-grupurile. Membrii panourilor trebuie să își cunoască foarte bine rolul în cadrul grupurilor.

Această metodă este utilizată pentru a evalua nevoile societății pentru serviciile publice, pentru identificarea problemelor locale și pentru a determina oportunitatea evoluțiilor serviciilor publice. Panourile mari pot fi, de asemenea, utilizate pentru a targeta grupuri specifice în sensul punerii în comun a punctelor lor de vedere cu privire la anumite probleme.

De asemenea poate fi folosită pentru a monitoriza opinia publică cu privire la problemele cheie; ca o sursă pentru participarea cetățenilor în procese mai profunde în poziția de focus grupuri; pentru angajarea publicului în dezvoltarea noilor arii a politicilor publice.

Pentru a se menține baza de date a grupui actualizată cu datele la zi este necesară implicarea membrilor, aceasta fiind necesară și pentru recrutarea noilor participanți, pentru administrarea și analiza consultărilor. Feedback-ul cu privire la rezultatul consultărilor trebuie să fie comunicat participanților, de mai multe ori printr-un buletin informativ. Există opinii amestecate cu privire la cât de des ar trebui să fie consultate Panourile Cetățenești. De 4 până la 6 ori pe an, este recomandarea optimă, dar există și membrii care consultă Panourile o dată pe lună.

„Puncte tari:

Poate fi folosit de către un parteneriat de agenții;

Poate viza grupuri specifice dacă suficient de mari;

Permite ca anumite studii sau cercetări să fie realizate într-un termen scurt (o dată ce Panoul este stabilit);

În Panourile mari, membrii sunt reprezentativi pentru populație;

Pot urmări modificările a punctelor de vedere de-a lungul timpului;

Puncte slabe:

Are nevoie de sprijinul considerabil al personalului pentru stabilitate și menținere;

Non-vorbitori de limba engleză ar putea fi exclusi;

Reflectă ordinea de zi, mai degrabă decât cea a comunității;

Baza de date ale numelor și adreselor necesită actualizare constantă;

Tinerii membrii tind să parăsească grupul, motiv pentru care Panelul îmbatrânește treptat.”

Exemplu: Panoul cetățenesc din Bristol

Panoul cetățenesc din Bristol a fost creat pentru a menține Consiliul informat cu privire la opinia publică, și este promovat ca "cel mai mare think-tank al orașului Bristol". Consiliul orașului Bristol a fost unul dintre primele consilii din țară care a configurat un panou al cetățenilor în 1998. Reprezentativ statistic al populației din Bristol, panoul a fost de neprețuit pentru consiliului și partenerii săi în cercetarea modului în care oamenii din Bristol se simt în legătură cu anumite probleme și este privit ca un instrument pentru elaborarea politicilor și în luarea deciziilor viitoare.

Panoul are in prezent 2.000 de membri și în timpul existenței sale mai multe mii de oameni s-au servit de panoul sau le-a fost dat posibilitatea de a se alătura. Membrii panoului sunt reînnoiți constant pentru a oferi posibilitatea cetățenilor de a se implica în procesul de luare a deciziilor.

Dialogul / consensul. Este o abordare care este foarte bună pentru soluționarea conflictelor, dezvoltarea și îmbunătățirea relațiilor dintre diverse grupuri și pentru includerea în procesul de luare a deciziilor a grupurilor excluse.

Dialogul include o diversitate de abordări proiectate pentru a-i ajuta pe participanți să identifice grupuri comune și soluții mutual benefice pentru o anumită problemă. Procesul presupune implicarea părtilor interesate în definirea problemei, elaborarea metodelor și crearea de soluții. Dialogul se desfășoară în principal prin intermediul workshop-urilor și întâlnirilor similare workshop-urilor. Obiectivul minim este de a găsi un compromis reciproc acceptabil, dar în mod ideal, procesul urmărește să construiască o bază comună și să se ajungă la un consens proactiv. Fiecare proces de dialog este special conceput pentru a se potrivi situației și persoanelor implicate.

Această metodă este folosită în cazul unui conflict, pentru prevenirea conflictelor, în situațiile în care se dorește dezvoltarea relațiilor de muncă cu grupurile interesate care în mod normal sunt excluse, sau se simt excluse din procesul elaborării policilor, și în ultimul rând poate fi folosită în sitațiile în care se dorește îmbunătățirea comunicării și a încrederii între grupuri.

Punctele tari ale acestei metode:

Interacționează bine cu disputele și poate ajuta într-adevăr în cazul probleme de încredere scăzută;

Este o abordare care manevrează controlul procesului asupra participanților;

Este extrem de flexibil și poate fi aplicat la toate nivelurile de guvernare.

Punctele slabe:

Se bazează foarte mult pe abilitățile de a facilita sau de a media, ceea ce o poate face costisitoare;

Poate fi consumatoare de timp;

Necesitatea de a asigura participarea tuturor părților interesate importante poate incetini progresul sau o poate face chiar imposibilă;

Asigurarea comunicării între reprezentanții părților interesate și circumscripțiile lor este o provocare.

Unii consideră că, atunci când Dialogul este explicit în eforturile sale de consens există posibilitatea de a nu pune în valoare poziții organizaționale și individuale. Rezultatele finale pot evidenția doar zonele de acord în timp ce ignoră alte părți ale problemei. Acest lucru este deosebit de problematic pentru organizațiile pentru care pozițiile sunt importante campanie.

Sondajele deliberative masoară ceea ce publicul crede despre o anumită problemă dacă aceștia ar dispune de timpul necesar pentru a reflecta cu privire la acel aspect, și de asemenea cu ajutorul acestei metode se oferă posibilitatea de a observa evolutia punctelor de vedere a unui grup de testare, în funcție de acumularea unui număr din ce în ce mai mare de informații cu privire la o anumită problemă, de către membrii grupului.

După primul sondaj de bază, membrii eșantionului sunt invitați să se adune pentru câteva zile pentru a discuta problemele. Materiale de informare sunt trimise membrilor eșantionului și puse la dispoziția publicului. Participanții se angajează într-un dialog cu experții adresându-le acestora întrebări pe care participanții însăși le-au dezvoltat în urma discuțiilor avute în particular cu moderatori glupurilor. Schimbările apărute în opiniile eșantionului, sunt considerate ca reprezentând concluziile la care ar ajunge publicul dacă oamenii ar avea ocazia de a deveni mai informați cu privire la anumite problemele. Sondaje deliberative creează schimbări dramatice, statistic și semnificative în punctele de vedere ale participanților.

Numărul participanților la această metodă este cuprins între 200-600 de persoane. Este important ca participanții să constituie un eșantion reprezentativ al populației. În cazul unui proces de selecție aleatorie putea exclude grupurile minoritare atunci este nevoie de o metodă mai pozitivă de selecție.

Această metodă este potrivită pentru acele situații în care publicul deține un minim de cunoștințe sau informații cu privire la o anumită problemă sau despre compromisurile pe care le implică o politică publică.

Exemplu: Power 2010: a fost un sondaj deliberativ ce s-a desfășurat în perioada 09-10 ianuarie 2010 în centrul Londrei. O dovadă științifică a Regatului Unit oferită de YouGov cu ajutorul căreia cetățenii s-au reunit pentru a discuta propunerile de reformă democratică prezentate de către membri ai publicului, oferind o selecție a acestora pentru a putea fi supuse votului public.

James Fishkin, directorul Centrului pentru Democrație Deliberativă de la Universitatea Stanford, declara că „ceastă situație reprezintă un bun exemplu ce incapsulează într-un singur loc o situație ce ar putea avea loc în întreaga țară. Membrii au venit din toate regiunile, stiluri de viață și puncte de vedere politice diferite. Au lucrat din greu pentru a-și clarifica propriile priorități și pentru aproximativ două treimi din problemele, punctele lor de vedere s-au schimbat în mod semnificativ. Acestia au vrut mai multă deliberare, aplicată de către cetățeni în consultările publice și de către Parlament în Comitete. Au stat departe de propuneri populiste, cum ar fi alegerea directă a Primului-Ministru și au analizat minuțios argumentele concurente, prezentând publicului exact ceea ce au crezut acestia că țara avea nevoie.”

Power 2010 a fost construit de zeci de mii de oameni care au dorit să îndrepte nerespectarea democrației în Marea Britanie. Acestia duc o luptă continuă unindu-și forțele pentru a-și putea pune atinge obiectivul, cu o altă organizație care militează pentru respectarea democrației si anume Unlock Democracy.

Power 2010 a reușit să obțină de la Guvern promisunea unui referendum asupra unui nou sistem de vot, demarând totodată și campania pentru „DA votului”.

„Unlock Democracy este instrumentul de conducere al campaniilor pentru democrație, drepturi și libertăți cetățenești din Marea Britanie. Mișcare la nivel local, sunt deținute și conduse de membrii organizației. Au demarat campanii în special pentru:

Alegeri corecte, deschise și oneste;

Drepturi și libertăți și o Constituție scrisă;

Parlament mai puternic și Guvern responsabil;

Aducerea puterii de decizie mai aproape de cetățeni.”

Democs sau Întâlnirile cetățenești. Sunt jocuri conversaționale care permit grupurilor mici să discute problemele politicilor publice. Nu sunt necesari oratori sau experți. Această metodă ajută persoanele să asimileze informația și să o fructifice. Informațiile despre subiectele discutate sunt prevăzute pe cărțile de jos care sunt împărțite în două runde.

În fiecare rundă, participanții reflectă asupra cărților jocului și aleg una sau doă cele mai importante subiecte, după care fiecare iși susține alegerile verbal în fața celorlalți participanți. După ce au votat o serie de răspunsuri sau poziții politice, participanții încearcă să creeze un răspuns comun cu care să fie de acord toți ceilați din grupul.

Este folosită pentru a-i ajuta pe cetățeni să obțină mai multe informații despre o problemă anume, împărtășindu-și punctele de vedere cu ceilalți participanți.

„Puncte tari:

Încurajează oamenii să își formeze o opinie pe teme complexe, și întărește ideea că au dreptul la un cuvânt de spus;

Se evită pasivitatea care pot veni o dată cu ținerea predicilor de către experți;

Oferă un loc sigur, care va apela la participanții fără experiență;

Formatul jocului îi ajută pe oameni să se bucure în timp ce vorbesc.

Puncte slabe:

Funcționează mai bine cu un facilitator;

Stabilirea bazei comune nu este posibil într-un singur joc;

Reprezentativitatea este greu de realizat;

Se poate crea un conflict între participanți.”

Exemplu: Kituri de testare genetica – 2003

În 2003, un exercițiu bazat pe întalnirile cetățenești, a fost realizat pentru Comisie Geneticii Umane (HGC). 47 de persoane au participat la cele șase evenimente organizate de Fundația New Economics. 14 au fost membri ai Grupului Consultativ HGC, iar restul au fost recrutati prin articole sau alte rețele existente.

Fiecare grup strânde cărțipe care sunt trecute problemele și corelează orice card relevant pe care este înscrisă problema pentru a-și creiona un argument. Au fost dezvoltate 21 de principale argumente în timpul celor șase evenimente. Cel mai mare număr al acestora este legat de impactul pe care un test l-a avut asupra destinatarului și asupra membrilor ei/lui de familie. Aceasta a fost motivul ceea ce a împins multe persoane către sprijinirea unui regulament considerabil.

Un alt instrument de punere în aplicare a acestei metode, folosit în Marea Britanie este acela al Mulținii/ Grupului Înțelept. Este un intrument participativ pentru luarea deciziilor comune. Produce rezultate pe care participanții sunt mult mai deschiși să le accepte și să trăiască cu ele. Reprezintă un format, un șablon de testat și flexibil, care poate fi folosit pentru o gamă largă de aspecte și decizii. Poate opera ca un singur eveniment, sau pe o anumită perioadă de timp; se poate aplica pentru 15 sau 1500 de persoane; poate fi utilizat pentru a stabili priorități, alocări bugetare sau să răspundă anumitor consultări publice.

Procese electronice. În prezent, în Marea Britanie, există o serie de metode electronice frecvent utilizate. Acestea pleacă de la simpla utilizare a site-uri pentru pentru informarea participanților până la procese mai interactive, care permit părților interesate să "converseze" on-line sau să participe la procesele care încurajează procesele participative convenționale. Cele două procese participative cel mai frecvent utilizate sunt forumuri on-line și șabloane structurate.

Procese electronice pot fi utilizate pentru a obține inputuri pentru procesul luarea deciziilor și pentru a oferi sau a aduna informații fără a ține cont de dimensiune grupului și a constrângerilor oferite de călătoriile la distanță. Forumuri on-line pot crea, de asemenea, comunități care altfel nu ar exista, punând participanții în legătură cu persoane cu are nu ar fi comunicat în alte circumstanțe. Template-urile structurate permite colectarea unul volum foarte mare de feedback-uri care urmează să fie analizate și prezentate din nou participanților în mod rapid și transparent.

Procese electronice sunt foarte flexibile cand vine vorba de numărul și localizarea participanților, dar nu presupune ca toată lumea să aibă acces ușor la Internet sau ca toată lumea să poată naviga cu ușurință. Organizatorii trebuie să se asigure că "decalajul digital" nu împiedică participarea, de obicei, prin organizarea unor metode alternative de participare.

Permite participanților să discute o problemă, la alegerea lor (indiferent de locație sau de timp). Anonimatul proceselor online poate încuraja discuțiile deschise. Îi ajută pe cei care nu se simt confortabili cu alte metode (de exemplu, oameni care sunt inhibati de întâlnirile față în față).

O astfel de platformă este cea oferită de Dialogul prin Design. Este o companie, parte limitată, a Grupului OPM. Dialog prin ​​Design a fost înființată de un grup de lideri practicieni în domenii precum dialogul cu părțile interesate, participarea publicului și consultări publice, rezolvarea conflictelor și design de software. Utilizează o gamă largă de tehnici pentru a oferi soluții creative și inovatoare pentru consultările cetățenești, și dezvoltă în special instrumente unice de angajare on-line și de consultare.

Un caz concret oferit de grupul OPM este cel al consultării ”Taking it on” consultare cu privire la strategia de dezvoltare durabilă din Marea Britanie.

Consultare on-line a început în aprilie 2004 și a continuat până la sfârșitul lunii iulie 2004 și a luat două forme. Un proces de consultare denumit ”Acces General”, ce a permis membrilor publicului și tuturor organizațiilor interesate să răspundă on-line la întrebările din documentul de consultare. Acest proces a fost deschis timp de 12 săptămâni, la sfârșitul cărui rezultate au fost adunate, iar răspunsurile puse la dispoziție pe site-ul web. Procesul a generat 8149 de raspunsuri de la 444 de participanți.

În paralel cu acest proces publice, a fost creat un "Panel Virtual", reprezentând o secțiune transversală de organizații și persoane fizice, cu un interes în dezvoltarea durabilă, pentru a oferi punctul de vedere în a doua etapă. Acest proces a produs 2904 de răspunsuri de la 151 de participanți.”

Responsabilizarea tinerilor. Motivele pentru implicarea tinerilor în procesul de luare a deciziilor nu sunt diferite de responsabilizarea comunității generale. Cu toate acestea, există anumite caracteristici care fac responsabilizarea tineri diferită. Metodele de participare a tinerilor diferă foarte mult, dar toate sunt susținute de convingerea că tinerii au dreptul de a fi implicați în deciziile care le afectează viața.

Participarea tinerilor este un domeniu în creștere rapidă, dar nu este unul unificat atunci când vine vorba de metodele folosite. Nu există o singura modalitate optimă de a se angaja tinerii în procesul politicilor publice ci multe din metodele prezentate mai sus pot fi folosite și pentru implicarea tinerilor.

În calitate de utilizatori de servicii, tinerii pot fi consultați în scopul îmbunătățirii furnizării de servicii, motiv pentru care tinerii sunt adesea grupurile țintă în proiecte pentru reducea ratei criminalității și, din ce în ce mai mult, scopul explicit al implicării tinerilor devine dezvoltarea competențele și valorile necesare acestora în rolul lor ca cetățeni.

Tinerii ar trebui să li se ofere aceeași șansa de a participa la fel ca altor grupuri vârstă mai mare. Nu ar trebui să existe o limitare doar la "problemele tipice tinerelor", deoarece tinerii au, de asemenea, multe de spus cu privire la probleme cum ar fi mediul, crima sau apărare.

Un exemplu bun în această direcție este proiectul Harta acțiunilor sociale, demarat de Envision în noiembrie 2013. Acest proiect a presupus crearea unei hărți de acțiune socială ce oferă o imagine mai clară a oportunităților de voluntariat disponibile în prezent pentru tinerii din Marea Britanie, precum și lipsurile ce sunt necesar a fi umplute.

Jannie Butterworth, Directorul Executiv al Envision susține că „aceasta cercetare arată diferențe enorme în oportunități tinerilor de a se implica în proiectele de acțiune socială din intreaga țară. Având în vedere că fiecare comunitate are o școală, se consideră că școlile joacă un rol important în nivelarea acestui domeniu. ”

Folosind date reale de la 18 organizații membre, care acoperă aproape 600.000 de tineri, Envision a fost în măsură să reprezinte distribuția acțiunii sociale a tinerilor din Marea Britanie – făcându-se astfel un pas important pentru mai buna întelegere a barierelor ce împiedică tinerii să participe în procesul de luarea a măsurilor sociale, pentru identificarea lacunelor, și pentru încurajarea colaborării între organizațiile sociale, școli, universități și angajatori.

Principalele constatări ale proiectului:

„Londra este un element cheie al acțiunii sociale din Marea Britanie, urmată de marile orașe din Birmingham, Cardiff și respectiv Coventry. Pozitiv, un număr de orașe mici, inclusiv Doncaster, Canterbury și Peterborough fac de asemenea, obiectul listei primelor 20 de orașe.

Cu toate acestea, locuind într-un oraș mare nu reprezintă o garanție a oportunităților, fiind o mulțime de tineri care întâmpină greutăți atunci când vine vorba de accesarea voluntariatelor. În ciuda statutului de capital și o populație numeroasă, Edinburgh ocupă doar locul al 58 lea în tabel.

În mod similar, alte orațe cu populații mari, inclusiv Liverpool, Wakefield, Sunderland și Hull sunt absente din topul celor 30 de locații.

În ceea ce privește regiunile, Londra și zona de Sud-Est sunt zonele în care are loc cea mai mare acțiune socială, urmată de West Midlands.

Irlanda de Nord, de Est și Nord-Est au cele mai puține locații în care tinerii pot desfășura activități de voluntariat.”

Constatarile subliniază faptul că, chiar pe toată întinderea în Marii Britanii există tineri implicați în acțiuni sociale, există o consecvență scăzută cu privire la locul sau modul în care se întânplă acest lucru. Aceasta sugerează că factorii locali responsabili de conștientizarea, recunoașterea sau finanțarea de acțiunilor sociale, determină dacă tinerii au posibilitatea sau nu de a se implica, consolidând necesitatea administrație locală, și a companiilor de a recunoaste și de a sprijini participarea tinerilor.

Implicarea tinerilor poate fi o experiență pozitivă, tinerii aducând o mulțime de energie și entuziasm într-un proces în cazul în care simt că sunt luați în serios. Tinerii sunt încurajați să aibă un cuvânt de spus în problemele care contează pentru ei construind sentimentul de apreciere de sine și pot construi la dezvoltarea abilităților verbale sau alte abilități cetățenști.

Concluzii

Cercetarea efectuată relevă faptul că participarea cetățenilor în sistemele de guvernare este esențială deoarece în acest fel se poate crește interesul cetățenilor pentru buna funcționare a statului și nu mai apar suspiciuni cu privire la deciziile luate în spatele ușilor închise.

Un alt argument care susține ideea implicării cetățenilor în procesul de luare a deciziilor este acela că în acest mod se asigură respectarea democrației, care se află la baza Uniunii Europene, motiv pentru care încă din Carta Albă a Guvernării Europene se regăsesc preocupările oficialilor pentru creșterea gradului de participare a cetățenilor europeni în adoptarea politicilor publice și pentru o mai bună implementarea a procesului de elaborare.

Prin participarea cetățenilor în procesul de elaborare al politicilor publice se asigură o apropiere între decidenții politici și populație. Astfel deciziile vor fi luate ținându-se mult mai mult cont de problemele societății, iar politicile vor fi mai concentrate pe nevoile cetățeanului. Prin colectarea informațiilor de la cetățeni, informații privind nevoile și nemulțumirile acestora, se pot obține cunoștințele necesare pentru a se lua o decizie în favoarea acestora.

Desigur că există și dificultăți în paticiparea cetățenească datorate:

Slăbiciunii și fragmentării organizațiilor societății civile;

Reticienței anumitor oficiali de a face publice sau de a delega o parte din atribuțiile lor;

Lipsa transparenței cu privire la oportunitățile de participare a cetățenilor;

Diferența dintre obiectivele oficiale ale politicilor și motivațiile cetățenilor.

Cu toate acestea am remarcat un lucru important pe parcursul acestui studiu și anume că cetățenii doresc să simtă că fac parte dintr-o societate civilizată și democratică, doresc să simtă că au un cuvânt important de spus atunci când vine vorba de problemele ce îi afectează în mod direct, și își doresc ca persoanele pe care le-au ales să îi reprezinte la nivel național și european să le apăre drepturile.

Pentru buna funcționalitate a procesului de luare a deciziilor, este necesară atât respectarea principiului transparenței cât și informarea precisă a cetățenilor, punându-se accentul pe dezbaterile publice și nu pe participarea acestora doar în sfera electorală.

În mod necesar este obligatorie o mai bună informare și educare a populației cu privire la mecanismele europene și naționale, deoarece implicarea activă a acestora în dezbaterile publice este strâns legată de accesul la informații, de existența unor suporturi informaționale adecvate (traduceri ale documentelor Uniunii în limbile naționale) dar și de mecanisme transparente de informare la nivel național.

În mod cert informațiile și forma de comunicare a acestora trebuie adaptată nivelului de înțelegere al cetățenilor, deorece aceștia ar trebui să fie conștienți în ce fel deciziile politice le vor afecta viața și ce presupun ele la nivel practic astfel încât populația să se implice în mod activ și să favorizeze sau nu implementarea lor.

În ceea ce privește respectarea și aplicarea principiului transparenței la nivel european pot spune, potrivit studiilor efectuate, că Uniunea pune un foarte mare accent pe acest principiu motiv pentru care face multe demersuri pentru îndeplinirea lui. Așa cum am menționat și pe parcursul lucrării aceasta și-a îndeplinit obiectivele prin realizarea portalurilor de internet prin inermediul cărora cetățenii au posibilitatea să se facă auziți, dar și prin campaniile de informare pe care le organizează.

Cu privire la România pot spune că, din punct de vedere general, mai are de lucrat în ceea ce privește tranparența decizională și implicarea cetățenilor în procesul politicilor publice. Decidenții politici ar trebui să gasesacă soluții prin care să atragă populația pentru implicarea activă, atât la nivel local cât și central. Există desigur și situații în care, la nivel local cetățenii sunt mai implicați decât la nivel central, astfel transparența decizională fiind asigurată la un grad mai înalt.

Este necesară o mai mare implicare a cetățenilor nu numai în procesul de dezbatere a politicilor europene ci și în procesul de adoptare al acestora. În acest scop s-au propus următoarele:

încurajarea dialogului între țări sau națiuni, persoane, precum între și religii, societatea civilă organizata având o contribuție importantă în acest sens;

încurajarea implicării cetățenilor în structuri asociative deoarece organizațiile care reprezintă societatea civilă reprezintă o legătură între guvernanți și guvernați.

implicarea societății civile în procesul de diseminare de informații despre activitatea UE;

organizarea de largi dezbateri în comunitatea ONG pe tema viziunii privind integrarea europeană;

consultări prelegislative inițiate cu suportul organizațiilor societății civile la nivel local și regional;

inițierea de dezbateri pe marginea politicilor publice și a reglementărilor privind adoptarea și implementarea acestora de către UE

Referitor la Marea Britanie, aceata este o țară care are o cultură politică și un sistem politic distinct, care generează atât oportunități cât și bariere la instituționalizarea unor procese deliberative și participative.

Este una dintre țările europene care este recunoscută pentru modalitățile de implicare a cetățenilor în procesele de luare a deciziei. Printre acestea amintim anchetele apreciative cu ajutorul cărora se crează viziuni și planuri de atins. Realizează acest lucru focusându-se pe înțelegerea și aprecierea trecutului ca bază a imaginii viitorului. Juriile cetățenești folosită de obicei pentru transmiterea directă a problemelor politicilor publice și pentru luarea unei decizii optime în situațiile în care opinia este brusc împărțită și factorii de decizie politică nu se pot decide cum să procedeze.

O altă metodă pe care Marea Britanie pune mare accent este aceea a responsabilizării tinerilor. Implicarea tinerilor poate fi o experiență pozitivă, tinerii aducând o mulțime de energie și entuziasm într-un proces în cazul în care simt că sunt luați în serios. Tinerii sunt încurajați să aibă un cuvânt de spus în problemele care contează pentru ei construind sentimentul de apreciere de sine și pot construi la dezvoltarea abilităților verbale sau alte abilități cetățenști.

După cum se poate observa Marea Britanie pune un mare accent pe cuvântul cetățenilor, încercând să creeze o cultură a implicării cetățenești chiar și în rândul tinerilor, al studenților și elevilor, un lucru ce consolidează și fundamentează democrația participativă.

Bibliografie:

Alomar Bruno, Daziano Sébastien, Garat Christophe, Marile probleme europene, Institutul European, Iași, 2010;

Anderson James, Public policy making, ediția a II a, Princeton, NJ, Houghton Mifflin, 1994;

Bondrea Aurelian, Opinia publică, democrația și statul de drept, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 1996;

Bondrea Aurelian, Opinia publică și dinamica schimbărilor în societatea românească în tranzitie, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 1998;

Chelcea Septimiu, Opinia Publică, Editura Economică, București, 2002;

Ciocan Vasile, Tăut Liviu, Drept european. Instutuții Europene. Politici europene. Fonduri structurale, Editura GrafNet, Oradea, 2007;

Cocoșatu Mădălina, Governance in Europe, Editura PRO UNIVERSITARIA, București, 2012;

Dunn N. William, Analiza politicilor publice, Editura Polirom, Iași, 2010;

Dye R. Thomas, Understanding public policy, ediția a V a, Prentice – Hall, Inc., Englewood Cliffs, NJ, 1984;

Garson G. David, Handbook of public information systems, ediția a II a, Taylor and Francis, Editura CRC Press, 2005;

Gramberger Marc, Cetățenii ca parteneri. Manualul OECD privind informarea, consultarea și participarea în procesul de elaborare a politicilor publice, Editura CENPO, Cluj – Napoca, 2009;

Haineș Rosemarie, Imagine instituțională, Editura Universitară, București, 2010;

Held David, Modele ale democratiei, Editura Univers, București, 2000;

Henrik Serup Christensen, Political participation beyound the vote, Editura ABO Akademis Forlog – ABO Akademi University Press, Abo, 2011

Howlett M.; Ramesh M., Studiul politicilor publice. Cicluri și subsisteme ale politicilor, Chișinău, Editura Epigraf, 1995, 2004;

Iancu Diana Camelia, Uniunea Europeană și administrația publică, Editura Polirom, Iași, 2010;

Iorgovan Antonie, Drept administrativ. Tratat elementar, volumul I, Editura Hercules, București, 1993;

Irimia Horia, Stan Dan, Consultarea cetățenilor și democrația locală, Editura Mirton, Timișoara, 2005;

Jordi Pascual i Ruiz, Sanjin Dragojevic, Guide to citizen participation in local cultural policy developement for European cities, Editura ECUMEST Association, București, 2007;

Lijphart Arend, Modele ale democrației. Forme de guvernare și funcționare în treizeci și șase de țări, Editura Polirom, București, 2006;

Lippmann Walter, Opinia publică, Editura Comunicare.ro, București, 2009;

Matei Ani, Analiza sistemelor administrției publice, Editura Economică, București, 2003;

Matei Lucica, Management public, Editura Economică, București, 2005;

Miroiu Adrian, Rădoiu Mireille, Zulean Marian, Politici publice, Editura Politeia – SNSPA, București, 2002;

Mungiu Pipidi Alina, Politici publice teorie și practică, Editura Polirom, 2002;

Murgescu Dana și Cătălin Dumitrică, Participarea cetățenească – mijloc de implicare a cetățeanului în procesul decizional, 2009;

Negoiță Alexandru, Drept administrativ, Editura Sylvi, București, 1996;

Popescu Luminița Gabriela, Politici publice, ediția a II a, Editura Economică, București, 2006;

Popescu Luminița Gabriela, Comunicarea în administrația publică, Editura Economică, București, 2007;

Preda Cristian, Introducere în știința politică, Editura Polirom, București, 2010;

Profiroiu Marius Constantin, Instituții și politici europene, Editura Economică, București, 2008;

Profiroiu Marius Constantin, Popescu Irina, Politici europene, Editura Economică, București, 2003;

Radu Alexandru, Sisteme politice contemporane, Editura Cartea Universitară, București, 2003;

Radu Alexandru, Sisteme politice contemporane. Forme de guvernare în 29 de state, Editura C.H. Beck, București, 2010;

Radu Raisa, Politologie, Ediția a doua revăzută și adăugită, Editura ASE, București, 2008;

Spinei Vasile, Participare cetățenească – Ghidul funcționarului, Centrul de Promovare a Libertății de Exprimare și a Accesului la Informații – ”Acces – info”, Chișinău, 2011;

Stoica Virgil, Procesul și analiza politicilor publice, Editura Fideș, România, 2000;

Ștefan Laura și Georgescu Ion, Transparența decizională în administrația publică, Editura Afir, București, februarie 2003;

Tămaș Sergiu, Dicționar Politic. Instituțiile democrației și cultura civică, Ediția a doua revăzută și adăugită, Casa de editură și presă „Șansa” SRL, București, 1996;

Veaceslav Bulat, Veaceslav Guțuțui, Ianina Spinei, Participarea societății civile la procesul decizional de nivel local, Transparency Internațional, PNUD Moldova, Chișinău, 2005;

Zoltan Angyal, Butiu Ana Călina, 2008, Public policies of the European Union, Editura Universității „Petru Maior”, Târgul Mureș, 2008.

Articole:

Comisia Comunităților Europene, COMUNICAREA COMISIEI – Acțiuni întreprinse în aplicarea cărții verzi „Inițiativa europeană în materie de transparență", Bruxelles, 21.03.2007

European Commission, European Governance: A White Paper, COM(2001) 428, 25.07.2001, Brussels

Guvernul României, Norma metodologică din 07/02/2002 de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public

Luminița Gabriela Popescu, New model of regulatorz decision making and the public administration reforms. The Romanian context, Grecia, 2003

People and Participation. How to put citizens at the heart of decision – making, http://www.involve.org.uk/wp-content/uploads/2011/03/People-and-Participation.pdf (accesat la data de 10.05.2014)

Raport de monitorizare supra implementării Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică în anul 2011 – http://www.sgg.ro/docs/File/SGG/rapoarte/2011-raport-monitorizare.pdf (accesat la data de 23.05.2014)

Secretariatul General al Guvernului, Direcția pentru strategii guvernamentale, Raport asupa implementării Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică în anul 2009, București 2010

Stuard Davidson and Stephen Elstub, Deliberative and Participatory Democracy in the UK article in The British Journal of Politics and International Relations, 2013

Legislație:

Legea nr. 3/ 2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, (publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 24 februarie 2000)

Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public

Norma metodologică din 07/02/2002 de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public

Webgrafie:

AppreciatingPeople – http://www.appreciatingpeople.co.uk/what-is-appreciative-inquiry, (accesat la data de 27.05.2014);

Centrul de Resurse pentru participare publică, http://www.ce-re.ro/metode#referendumul_local, (accesat la data de 28.04.2014);

European Governance – A white paper, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/HTML/?uri=CELEX:52001DC0428&rid=2 (accesat la data de 05.05.2014);

http://cdd.stanford.edu/polls/uk/2010/power2010-29ideas.pdf, (accesat la data de 27.05.2014);

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/revista_nou/2011/articol_oct2011.pdf, (aceesat la data de 20.03.2014);

http://ec.europa.eu/citizens-initiative/public/basic-facts, (accesat la data de 27.04.2014);

http://ec.europa.eu/geninfo/legal_notices_ro.htm#disclaimer, (accesat la data de 28.04.2014);

http://ec.europa.eu/romania/news/20122013_sondaj_eurobarometru_a_crescut_increderea_in_redresarea_economica_ro.htm, ( accesat la data de 29.04. 2014);

http://ec.europa.eu/transparency/eti/docs/com_2007_127_final_ro.pdf, (accesat la data de 05.05.2014);

http://ec.europa.eu/transparencyregister/info/about-register/whyTransparencyRegister.do?locale=ro, (accesat la data de 07.05.2014);

http://ec.europa.eu/transparencyregister/public/consultation/statistics.do?action=prepareView&locale=ro#ro, (accesat la data de 07.05.2014);

http://ec.europa.eu/yourvoice/about/index_ro.htm#background, (accesat la data de 28.04.2014);

http://ec.europa.eu/yourvoice/index_ro.htm, (accesat la data de 28.04.2014);

http://ec.europa.eu/yourvoice/ipm/index_ro.htm, (accesat la data de 28. 04. 2014);

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/HTML/?uri=CELEX:52001DC0428&qid=1399652467177&from=EN, (accesat la data de 27.04.2014);

http://europa.eu/eu-law/have-your-say/index_ro.htm , (accesat la data de 27.04.2014);

http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/decisionmaking_process/ai0045_ro.htm, (accesat la data de 06.05.2014);

http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/52_2003.php, (accesat la data de 19.05.2014);

http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/544_2001.php (accesat la data de 23.05.2014);

http://ro.scribd.com/doc/57825605/Guvernanta-globala, (accesat la data de 19.03.2014);

http://studiijuridice.md/revista-nr-3-4-2009/transparenta-in-activitatea-administratiei-publice, (accesat la data de 09.05.2014);

http://www.aer.eu/what-is-aer/history.html, (accesat la data de 28.04.2014);

http://www.ancic.ro/files/Proiecte%20Programe/2002-%20Dezvoltarea%20retelei%20nationale%20a%20Centrelor%20de%20informatii%20pe/Participarea%20cetateneasca.pdf, (accesat la data de 27.04.2014);

http://www.appreciative-inquiry.co.uk/, (accesat la data de 27.05.2014);

http://www.bristol.gov.uk/page/council-and-democracy/citizens-panel, (accesat la data de 27.05.2014);

http://www.dialoguebydesign.co.uk/whoweare/whoweare.htm, (accesat la data de 23.05.2014);

http://www.envision.org.uk/home/news-events/mapping-social-action, (accesat la data de 27.05.2014);

http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00533cec74/Petitions.html, (accesat la data de 28.04.2014);

http://www.neweconomics.org/publications/entry/crowd-wise, (accesat la data de 23.05.2014);

http://www.power2010.org.uk/, (accesat la data de 27.05.2014);

http://www.ppx.ro/carti/artele-guvernarii, (accesat la data de 23.03.2014);

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/136/art07-murgescu.html, (accesat la data de 27.04.2014);

http://www.sgg.ro/docs/File/ASG/0-RAPORT%20L.544_2009_TOTAL.pdf, (accesat la data de 23.05.2014);

http://www.unlockdemocracy.org.uk/pages/about-us, (accesat la data de 28.05.2014).

Bibliografie:

Alomar Bruno, Daziano Sébastien, Garat Christophe, Marile probleme europene, Institutul European, Iași, 2010;

Anderson James, Public policy making, ediția a II a, Princeton, NJ, Houghton Mifflin, 1994;

Bondrea Aurelian, Opinia publică, democrația și statul de drept, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 1996;

Bondrea Aurelian, Opinia publică și dinamica schimbărilor în societatea românească în tranzitie, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 1998;

Chelcea Septimiu, Opinia Publică, Editura Economică, București, 2002;

Ciocan Vasile, Tăut Liviu, Drept european. Instutuții Europene. Politici europene. Fonduri structurale, Editura GrafNet, Oradea, 2007;

Cocoșatu Mădălina, Governance in Europe, Editura PRO UNIVERSITARIA, București, 2012;

Dunn N. William, Analiza politicilor publice, Editura Polirom, Iași, 2010;

Dye R. Thomas, Understanding public policy, ediția a V a, Prentice – Hall, Inc., Englewood Cliffs, NJ, 1984;

Garson G. David, Handbook of public information systems, ediția a II a, Taylor and Francis, Editura CRC Press, 2005;

Gramberger Marc, Cetățenii ca parteneri. Manualul OECD privind informarea, consultarea și participarea în procesul de elaborare a politicilor publice, Editura CENPO, Cluj – Napoca, 2009;

Haineș Rosemarie, Imagine instituțională, Editura Universitară, București, 2010;

Held David, Modele ale democratiei, Editura Univers, București, 2000;

Henrik Serup Christensen, Political participation beyound the vote, Editura ABO Akademis Forlog – ABO Akademi University Press, Abo, 2011

Howlett M.; Ramesh M., Studiul politicilor publice. Cicluri și subsisteme ale politicilor, Chișinău, Editura Epigraf, 1995, 2004;

Iancu Diana Camelia, Uniunea Europeană și administrația publică, Editura Polirom, Iași, 2010;

Iorgovan Antonie, Drept administrativ. Tratat elementar, volumul I, Editura Hercules, București, 1993;

Irimia Horia, Stan Dan, Consultarea cetățenilor și democrația locală, Editura Mirton, Timișoara, 2005;

Jordi Pascual i Ruiz, Sanjin Dragojevic, Guide to citizen participation in local cultural policy developement for European cities, Editura ECUMEST Association, București, 2007;

Lijphart Arend, Modele ale democrației. Forme de guvernare și funcționare în treizeci și șase de țări, Editura Polirom, București, 2006;

Lippmann Walter, Opinia publică, Editura Comunicare.ro, București, 2009;

Matei Ani, Analiza sistemelor administrției publice, Editura Economică, București, 2003;

Matei Lucica, Management public, Editura Economică, București, 2005;

Miroiu Adrian, Rădoiu Mireille, Zulean Marian, Politici publice, Editura Politeia – SNSPA, București, 2002;

Mungiu Pipidi Alina, Politici publice teorie și practică, Editura Polirom, 2002;

Murgescu Dana și Cătălin Dumitrică, Participarea cetățenească – mijloc de implicare a cetățeanului în procesul decizional, 2009;

Negoiță Alexandru, Drept administrativ, Editura Sylvi, București, 1996;

Popescu Luminița Gabriela, Politici publice, ediția a II a, Editura Economică, București, 2006;

Popescu Luminița Gabriela, Comunicarea în administrația publică, Editura Economică, București, 2007;

Preda Cristian, Introducere în știința politică, Editura Polirom, București, 2010;

Profiroiu Marius Constantin, Instituții și politici europene, Editura Economică, București, 2008;

Profiroiu Marius Constantin, Popescu Irina, Politici europene, Editura Economică, București, 2003;

Radu Alexandru, Sisteme politice contemporane, Editura Cartea Universitară, București, 2003;

Radu Alexandru, Sisteme politice contemporane. Forme de guvernare în 29 de state, Editura C.H. Beck, București, 2010;

Radu Raisa, Politologie, Ediția a doua revăzută și adăugită, Editura ASE, București, 2008;

Spinei Vasile, Participare cetățenească – Ghidul funcționarului, Centrul de Promovare a Libertății de Exprimare și a Accesului la Informații – ”Acces – info”, Chișinău, 2011;

Stoica Virgil, Procesul și analiza politicilor publice, Editura Fideș, România, 2000;

Ștefan Laura și Georgescu Ion, Transparența decizională în administrația publică, Editura Afir, București, februarie 2003;

Tămaș Sergiu, Dicționar Politic. Instituțiile democrației și cultura civică, Ediția a doua revăzută și adăugită, Casa de editură și presă „Șansa” SRL, București, 1996;

Veaceslav Bulat, Veaceslav Guțuțui, Ianina Spinei, Participarea societății civile la procesul decizional de nivel local, Transparency Internațional, PNUD Moldova, Chișinău, 2005;

Zoltan Angyal, Butiu Ana Călina, 2008, Public policies of the European Union, Editura Universității „Petru Maior”, Târgul Mureș, 2008.

Articole:

Comisia Comunităților Europene, COMUNICAREA COMISIEI – Acțiuni întreprinse în aplicarea cărții verzi „Inițiativa europeană în materie de transparență", Bruxelles, 21.03.2007

European Commission, European Governance: A White Paper, COM(2001) 428, 25.07.2001, Brussels

Guvernul României, Norma metodologică din 07/02/2002 de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public

Luminița Gabriela Popescu, New model of regulatorz decision making and the public administration reforms. The Romanian context, Grecia, 2003

People and Participation. How to put citizens at the heart of decision – making, http://www.involve.org.uk/wp-content/uploads/2011/03/People-and-Participation.pdf (accesat la data de 10.05.2014)

Raport de monitorizare supra implementării Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică în anul 2011 – http://www.sgg.ro/docs/File/SGG/rapoarte/2011-raport-monitorizare.pdf (accesat la data de 23.05.2014)

Secretariatul General al Guvernului, Direcția pentru strategii guvernamentale, Raport asupa implementării Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică în anul 2009, București 2010

Stuard Davidson and Stephen Elstub, Deliberative and Participatory Democracy in the UK article in The British Journal of Politics and International Relations, 2013

Legislație:

Legea nr. 3/ 2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, (publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 24 februarie 2000)

Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public

Norma metodologică din 07/02/2002 de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public

Webgrafie:

AppreciatingPeople – http://www.appreciatingpeople.co.uk/what-is-appreciative-inquiry, (accesat la data de 27.05.2014);

Centrul de Resurse pentru participare publică, http://www.ce-re.ro/metode#referendumul_local, (accesat la data de 28.04.2014);

European Governance – A white paper, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/HTML/?uri=CELEX:52001DC0428&rid=2 (accesat la data de 05.05.2014);

http://cdd.stanford.edu/polls/uk/2010/power2010-29ideas.pdf, (accesat la data de 27.05.2014);

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/revista_nou/2011/articol_oct2011.pdf, (aceesat la data de 20.03.2014);

http://ec.europa.eu/citizens-initiative/public/basic-facts, (accesat la data de 27.04.2014);

http://ec.europa.eu/geninfo/legal_notices_ro.htm#disclaimer, (accesat la data de 28.04.2014);

http://ec.europa.eu/romania/news/20122013_sondaj_eurobarometru_a_crescut_increderea_in_redresarea_economica_ro.htm, ( accesat la data de 29.04. 2014);

http://ec.europa.eu/transparency/eti/docs/com_2007_127_final_ro.pdf, (accesat la data de 05.05.2014);

http://ec.europa.eu/transparencyregister/info/about-register/whyTransparencyRegister.do?locale=ro, (accesat la data de 07.05.2014);

http://ec.europa.eu/transparencyregister/public/consultation/statistics.do?action=prepareView&locale=ro#ro, (accesat la data de 07.05.2014);

http://ec.europa.eu/yourvoice/about/index_ro.htm#background, (accesat la data de 28.04.2014);

http://ec.europa.eu/yourvoice/index_ro.htm, (accesat la data de 28.04.2014);

http://ec.europa.eu/yourvoice/ipm/index_ro.htm, (accesat la data de 28. 04. 2014);

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/HTML/?uri=CELEX:52001DC0428&qid=1399652467177&from=EN, (accesat la data de 27.04.2014);

http://europa.eu/eu-law/have-your-say/index_ro.htm , (accesat la data de 27.04.2014);

http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/decisionmaking_process/ai0045_ro.htm, (accesat la data de 06.05.2014);

http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/52_2003.php, (accesat la data de 19.05.2014);

http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/544_2001.php (accesat la data de 23.05.2014);

http://ro.scribd.com/doc/57825605/Guvernanta-globala, (accesat la data de 19.03.2014);

http://studiijuridice.md/revista-nr-3-4-2009/transparenta-in-activitatea-administratiei-publice, (accesat la data de 09.05.2014);

http://www.aer.eu/what-is-aer/history.html, (accesat la data de 28.04.2014);

http://www.ancic.ro/files/Proiecte%20Programe/2002-%20Dezvoltarea%20retelei%20nationale%20a%20Centrelor%20de%20informatii%20pe/Participarea%20cetateneasca.pdf, (accesat la data de 27.04.2014);

http://www.appreciative-inquiry.co.uk/, (accesat la data de 27.05.2014);

http://www.bristol.gov.uk/page/council-and-democracy/citizens-panel, (accesat la data de 27.05.2014);

http://www.dialoguebydesign.co.uk/whoweare/whoweare.htm, (accesat la data de 23.05.2014);

http://www.envision.org.uk/home/news-events/mapping-social-action, (accesat la data de 27.05.2014);

http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/00533cec74/Petitions.html, (accesat la data de 28.04.2014);

http://www.neweconomics.org/publications/entry/crowd-wise, (accesat la data de 23.05.2014);

http://www.power2010.org.uk/, (accesat la data de 27.05.2014);

http://www.ppx.ro/carti/artele-guvernarii, (accesat la data de 23.03.2014);

http://www.sferapoliticii.ro/sfera/136/art07-murgescu.html, (accesat la data de 27.04.2014);

http://www.sgg.ro/docs/File/ASG/0-RAPORT%20L.544_2009_TOTAL.pdf, (accesat la data de 23.05.2014);

http://www.unlockdemocracy.org.uk/pages/about-us, (accesat la data de 28.05.2014).