Rolul Parteneriatului Public Privat

Rolul parteneriatului public privat

Cuprins

„Parteneriatul cu societatea civilă” a devenit o temă comună în rândul instituțiilor statale și a organizațiilor ne-guvernamentale, care activează în diferite domenii ale vieții sociale. Deși parteneriatul public privat este recunoscut din ce în ce mai mult ca o soluție cost eficientă în soluționarea diverselor tipuri de probleme abordate atât la nivel central, cât și local, definirea termenului de „parteneriat” tinde a fi controversat în literatura de specialitate. Totuși, înțelegerea comună despre ce este un parteneriat se referă la orice tip de cooperare sau inițiativă între cel puțin două părți, cu scopul obținerii unei cooperări, în care partenerii își definesc într-o formulă exactă rolurile și responsabilitățile în organizarea unor activități de interes comun pentru societate. Din aceast motiv, parteneriatul public privat, considerat drept un vehicul pentru politicile de dezvoltare, a înregistrat, în ultimul timp, o expansiune surprinzătoare în prestarea multiplelor forme de servicii publice. Dezvoltarea diverselor forme de parteneriat public privat a fost posibilă datorită unui cumul de factori determinanți de natură atăt politică, căt și economică. Printre cei mai relevanți factori determinanți putem menționa:

1. Implicarea comunității în producerea bunăstării colective și impactul acestor schimbări asupra programelor sociale.

2. Aplicarea conceptului de cetățean și participare socială, extrem de important în contextul producerii statului bunăstării sociale.

3. Implementarea conceptului de reformă a guvernării în contextul reformei sectorului public.

Cuprins

Prestarea unor servicii publice și formarea rețelelor de referință a serviciilor pentru diferite categorii de beneficiari în dependență de competențele fiecărui partener deseori conduce la contractarea ONG-urilor pentru prestarea serviciilor sociale. În loc să dețină monopolul tuturor serviciilor, autoritățile publice trebuie să sprijine organizațiile locale sau naționale care pot prelua unele activități, inclusiv oferind o finanțare totală sau parțială a acestora.

Asigurarea unor servicii cost eficiente în arii din ce în ce mai extinse în baza unor bugete limitate este o mare provocare pentru guvernele statelor dezvoltate sau mai puțin dezvoltate și solicită o abordare principial nouă privind rolul statului în procesul de furnizare a serviciilor publice. Deși concepția despre rolul statului în furnizarea de servicii publice este în continuă dezvoltare, principiile de acordare a acestora rămân să fie comune pentru toate guvernele: echitatea, egalitatea, democrația. Prin alocarea echitabilă a serviciilor publice se înțelege că toți membrii unei colectivități au același drept de a beneficia de serviciul respectiv. Egalitatea se manifestă prin oferirea unui serviciu de o calitate și frecvență, egale pentru toți membrii colectivității. Guvernele trebuie să ia în calcul faptul că serviciile și bunurile publice trebuie prestate în așa manieră încât nici o persoană să nu fie exclusă de la consumul acestora, cea ce va solicita instituției prestatoare de servicii să direcționeze intervenția în funcție de diversitatea nevoilor. Furnizarea democratică a serviciilor solicită statului ca furnizor de servicii publice să ofere un anumit grad de transparență și participare a membrilor comunității în administrarea procesului de furnizare a serviciilor publice, dat fiind că statul este responsabil față de alegatorii săi.

Pentru societățile în care capacitatea instituțională a statului a fost depășită de necesitățile sociale, iar administrația publică, supusă presiunilor de a rezolva o multitudine de probleme de natură socială este în căutarea unor surse suplimentare, implicarea diferitor sectoare, stabilirea relațiilor de colaborare și crearea diferitor forme de parteneriate prin participarea organizațiilor private la furnizarea de servicii sociale finanțate din resurse publice, poate oferi o soluție salvatoare, în condițiile în care nici administrația centrală, nici cea locală nu au capacitatea suficientă de a furniza aceste servicii. Deci, modelul pe care l-au urmat multe guverne a însemnat restrângerea responsabilității statului, de la furnizarea și finanțarea serviciilor sociale publice, exclusiv la finanțarea acestor servicii. Astfel, statul, prin retragerea din funcția sa tradițională de furnizor al serviciilor publice, creează spațiu atractiv pentru instituțiile societății civile, pentru organizații private sau nonprofit. În această situație rolul statului se rezumă la stabilirea priorităților și la finanțarea aceste priorități. Această strategie se încadrează într-o tendință mai largă de degrevare a statului de responsabilități și este legată de tendințele de descentralizare și privatizare a procesului de furnizare a serviciilor publice, care a reprezentat o tendință majoră a anilor 80. Aceste procese s-au produs prin deplasarea unora din funcțiile statului de la administrația centrala către administrațiile locale, prin transferul deciziilor financiare, resurselor și autorității de la nivelul central la regional și local.

Concluzii

Sectorul privat își face simțită prezența în formule parteneriale cu sectorul public, aducând o contribuție importantă la soluționarea diverselor probleme comunitare. Parteneriatul public privat a înregistrat, în ultimul timp, o expansiune surprinzătoare în prestarea multiplelor forme de servicii publice, inclusiv în domeniul serviciilor sociale. Sporirea interesului din partea sectorului guvernamental pentru dezvoltarea parteneriatului public-privat vine ca o consecință a trei factori:

guvernele sunt interesate să realoce cu maximum de eficacitate resursele de care dispun;

prestatorii de servicii privați, profit și nonprofit demonstreaza capacitate sporită în oferta de servicii sociale;

apare și se dezvoltă ideea de creștere a complementarității intersectoriale în organizarea și oferta de servicii sociale;

Pe plan internațional, parteneriatul public-privat este considerat un aranjament juridic prin care resursele, riscurile și recompensele aferente atât agenției publice,cât și companiei private se combină pentru a asigura: eficiență mai sporită, un mai bun acces la capital și o conformare mai riguroasă la reglementările legale.

Pe fundalul sporirii riscurilor sociale și a capacității limitată de intervenție a statului în soluționarea problemelor sociale, programele de dezvoltare comunitară, beneficiind de inițiativă locală și mobilizând combinat resurse naționale și locale, oferă o abordare complementară absolut necesară. Astfel, în cadrul procesului de elaborare și implementare a politicilor publice, un rol deosebit revine comunității care nu este “ doar beneficiarul pasiv al economiei sau al beneficiilor sociale oferite de către stat”, ci are propriile resurse pe care le poate mobiliza și “poate dezvolta mecanisme specifice de producere a bunăstării, complementar cu și în prelungirea celor ale economiei și statului.” Demersul privind importanța modificării rolului statului în producerea bunăstării pune în evidență faptul că „politicile publice nu se preocupă doar cu cei trei E – economie, eficiență și eficacitate, ci în egală măsură cu cei doi P – participare și politică " (W. Parsons, 1995).

Propuneri

Din punct de vedere legal, o relație de parteneriat public privat este definită ca o înțelegere legală de colaborare dintre diverși actori în care partenerii definesc împreună scopul comun al parteneriatului cu impact sesizabil în comunitate.

Parteneriatul este o formă de cooperare în care riscurile, costurile și profiturile sunt distribuite proporțional între parteneri. Motivul stabilirii unor astfel de parteneriate variază, dar în linii generale, implică finanațarea, planificarea, crearea, operaționalizarea și menținerea infrastructurii și serviciilor publice în scopul oferirii unor servicii publice alternative cost eficiente. Astfel, fiecare partrener contribuie la planificarea și la mobilizarea resurselor necesare pentru realizarea unui obiectiv comun, fiecare participant vine pe baza unei decizii voluntare și aduce resurse proprii (financiare, materiale, simbolice, de autoritate ). Putem afirma că aici accentul cade mai degrabă pe „complementaritate".

Parteneriatele între sectorul public și privat evidențiază mediul social, politic și de afaceri din cadrul comunității cu următoarele trăsături caracteristici:

Una sau mai multe autorități publice implicate;

Unul sau mai mulți parteneri implicați;

Partenerii lucrează împreună pentru realizarea unui obiectiv comun;

Colaborarea se realizează într-un cadru organizațional realizat de părțile implicate;

Fecare parte își păstrează propria identitate;

Părțile implicate participă cu resurse proprii;

Părțile își asumă riscurile proiectului și împart profiturile, în concordanță cu participarea fiecăruia.

Bibliografie

Bryson, J., Planificare strategică pentru organizații publice și nonprofit, Ghid pentru consolidarea și susținerea realizării organizaționale, Ediție revăzută, 3-49, Editura Arc, Chișinău, 2002

Lambru M., Mărgineanu I., Parteneriat public privat în furnizarea de servicii sociale, Buc. 2004