Rolul Organizațiilor Osce și Nato în Problema Terorismului

=== 4d5e11e5f6521d7e559e489655cd45449b1b2e5d_644320_1 ===

Rolul organizațiilor OSCE și NATO în problema terorismului

După prăbușirea comunismului în Europa, în noiembrie 1990, șefii de state și de guverne ai țărilor semnatare ale Actului Final din 1975, au parafat „Carta de la Paris pentru o nouă Europă”. Aceasta a însemnat și transformarea organizației de la un forum pentru negocieri la o structură operațională activă. Transformarea C.S.C.E. în Organizația pentru Securitate și Cooperare Europeană (O.S.C.E.) din 1994 a determinat și schimbări calitative pe planul instituțional.

În prezent, structura O.S.C.E. se prezintă astfel: Consiliul de miniștri ai afacerilor externe din statele membre – organism care se întrunește cel puțin o dată pe an; Comitetul Înalților Funcționari – este însărcinat cu problemele cooperării în plan politic; Comitetul asistă Consiliul, pregătește reuniunile la vârf ale organizației care au loc din doi în doi ani și conduce activitatea curentă; Consiliul permanent – are responsabilitatea activităților curente; Conferințele periodice ale șefilor de state și de guverne care fiind la nivelul cel mai înalt aprobă principalele activități ale organizației; Adunarea Parlamentară – compusă din membrii Adunărilor naționale desemnați de acestea, care are un vot consultativ; Curtea de Consiliere și Arbitraj – organism care se ocupă cu rezolvarea diferendelor între membrii organizației.

Atât în perioada Războiului Rece, dar mai cu seamă după încheierea acestuia, participarea CSCE/OSCE la combaterea terorismului a fost abordată, mai mult sau mai puțin, direct în documentele adoptate, intensitatea implicării Organizației fiind influențată de contextul istoric în care s-a desfășurat. Cronologic, pot fi menționate: declarația care ghidează relațiile între statele participante, Actul Final de la Helsinki, paragraful 4 al principiului „neintervenția în afaceri interne", potrivit căruia, statele participante se angajau numai inter alia de la „sprijinul direct sau indirect acordat activităților teroriste sau de la alte acțiuni subversive, menite a răsturna, prin violență, regimul unui alt stat participant"; capitolul Probleme referitoare la securitatea în Europa, parag. 4 al secțiunii „Principii" ale Documentelor finale ale întrunirilor de la Madrid, din anul 1983 și Viena, din anul 1989, de fapt, un pas evident înainte, prin condamnarea fermă și explicită a terorismului, inclusiv a celui manifestat în relațiile internaționale și angajarea statelor participante în adoptarea unor măsuri de combatere și de prevenire a actelor de terorism la nivel național și internațional; capitolul Linii directoare pentru viitor, secțiunea „Securitate" al Cartei de la Paris pentru o nouă Europă, din anul 1990, în care se condamnă, explicit, terorismul și se reia angajamentul formulat k Viena, de a acționa pentru eradicarea acestuia; documentul de la Helsinki, din anul 1992, Provocările Schimbării și, doi ani mai târziu, în anul 1994, alte două documente Declarația Finală a Summit-ului și Deciziile de la Budapesta documente în care problematica terorismului continuă să fie tratată în termenii deja cunoscuți; declarația adoptată la Summit-ul OSCE de la Istanbul, din anul 1999, care abordează problematica terorismului dintr-o perspectivă regională, terorismul internațional, alături de crima, organizată, extremismul violent, traficul de droguri și arme, constituind „amenințări pentru stabilizarea zonei de acțiune a OSCE". Totuși, se cuvine menționat că, pentru prima dată, statele participante au căzut de acord că „acestor amenințări trebuie să li se răspundă la nivel național, regional și internațional, acționând chiar și în zone exterioare, dar învecinate zonei OSCE".

Terorismul începe, așadar, să fie perceput tot mai mult ca o gravă amenințare la adresa păcii și stabilității, dar și la adresa drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Și la fel de important este faptul că documentele elaborate ulterior încep să includă măsuri mai concrete pentru combaterea și, mai ales, pentru prevenirea acestui fenomen.

După 11 septembrie 2001, și la nivelul OSCE, lupta împotriva terorismului capătă tot mai multă consistență. Angajamentele politice încep să fie întărite și completate cu documente mult mai elaborate, care să permită și să legitimeze acțiuni și activități cu adevărat consistente pentru combaterea și prevenirea acestei amenințări, Între acestea se poate menționa:

a. Decizia privind combaterea terorismului și planul de acțiune pentru lupta împotriva terorismului de la București, adoptată la cea de-a 9-a reuniune a Consiliului Ministerial al OSCE, la 3-4 decembrie 2001 . În fapt, este un apel, dar și un avertisment pentru cei care sprijină tacit sau tolerează astfel de practici, actele de terorism neputând fi în niciun fel justificate. Ele sunt condamnate ferm și categoric, iar lupta împotriva terorismului „nu este un război împotriva religiilor sau popoarelor", afirmație inclusă în Declarația Consiliului Ministerial de la București.

b. Planul de acțiune pentru lupta împotriva terorismului, adoptat prin Decizia nr. l a Consiliului Ministerial de la București, reflectă, prin conținut, concepția despre securitatea OSCE, care permite o abordare multidisciplinară prin reunirea aspectelor politico-militare și socio-economice ale combaterii terorismului. El cuprinde cinci secțiuni, și anume: (I) Obiectivul Planului; (II) Obligații juridice și angajamente politice internaționale; (III) Acțiuni de prevenire a terorismului în spațiul OSCE; (IV) Acțiuni în cadrul Platformei pentru Securitate Cooperativă – Cooperarea cu alte Organizații și (V) Urmări.

Prima secțiune, Obiectivul Planului, oferă statelor membre ale Organizației un cadru pentru dezvoltarea unei acțiuni mai cuprinzătoare și pe mai multe direcții, în domenii relevante pentru combaterea terorismului (monitorizarea și pregătirea poliției, reforma juridică și legislativă și monitorizarea frontierelor), cu respectarea, în totalitate, a normelor de drept internațional.

Potrivit obligațiilor juridice și angajamentelor politice internaționale, stipulate în cea de-a doua secțiune, statele participante urmau să devină, până la 31 decembrie 2002, părți ale celor 12 Convenții ale ONU și ale Rezoluțiilor Consiliului de Securitate, care asigurau cadrul legal de desfășurare a luptei împotriva terorismului internațional și să participe la elaborarea a două Convenții ale ONU (Convenția generală împotriva terorismului internațional și Convenția pentru suprimarea actelor de terorism nuclear). De asemenea, se menționau Oficiul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) și Forumul pentru Cooperare în domeniul Securității (FSC), ca organisme ale OSCE, care puteau contribui la combaterea terorismului din perspectivă legală.

Cea de-a treia secțiune, intitulată Acțiuni de prevenire a terorismului în spațiul OSCE, enumera, la paragrafele 10-26, domeniile de acțiune în care statele participante și structurile instituționale ale OSCE pot să activeze, și anume: construcția instituțională, întărirea statului de drept și autorităților statale (ODIHR); promovarea drepturilor omului, toleranței și multculturalismului (Consiliul Permanent, ODIHR, înaltul Comisar pentru Minoritățile Naționale – HCNM, Reprezentantul pentru Libertatea Mediei); tratarea factorilor socio-economici negativi (Secretariatul); tratarea problemei întârzierii deplasării (ODIHR, HCNM, Reprezentantul pentru Libertatea Mediei); întărirea legislației naționale împotriva terorismului (Adunarea Parlamentară a OSCE, ODIHR); acordarea de sprijin în aplicarea legii și în lupta împotriva crimei organizate (Consiliul Permanent, ODIHR, Reprezentantul pentru Libertatea Mediei, Secretariatul); suprimarea finanțării terorismului și prevenirea deplasării teroriștilor.

Fermitatea tonului și opțiunea OSCE pentru formulări clare și categorice în condamnarea unor acțiuni sau de asumare a unor angajamente continuă. Un exemplu elocvent îl reprezintă Declarația ministerială de la Porto, adoptată sub titlul „Răspunzând schimbării", la cea de-a 10-a Reuniune a Consiliul Ministerial, din 6-7 decembrie 2002, de la Porto, în Portugalia. Se reînnoia, astfel, angajamentul statelor participante de a întării cooperarea la nivel național, regional și internațional, pentru a asigura siguranța cetățenilor lor, în condițiile apariției noilor amenințări la adresa păcii, stabilității și securității internaționale, terorismul fiind inclus în categoria noilor amenințări.

Deciși în implementarea Planului de acțiune de la București și a Programului de la Bishkek, în adoptarea unor principii clare pentru combaterea gravei amenințări pe care o reprezintă terorismul secolului XXI, miniștrii de externe ai statelor, participante, întruniți în acest forum al OSCE, adoptă două documente cu relevanță în domeniu: Carta OSCE privind prevenirea și combaterea terorismului și Decizia privind implementarea angajamentelor OSCE și activitățile de combatere a terorismului.

Primul document, Carta OSCE privind prevenirea și combaterea terorismului, reprezintă un nou și semnificativ pas înainte, prin care statele participante condamnă în „cei mai puternici termeni terorismul în totalitatea formelor și manifestărilor sale, indiferent când este comis, unde sau de către cine" și se reiterează faptul că „nici o circumstanță sau motiv nu poate justifica actele de terorism sau sprijinirea acestora". Carta, prin care OSCE își asumai. și noi angajamente (aducerea în justiție a tuturor celor care, în mod voit, participă la finanțarea, planificarea, pregătirea sau comiterea de acte teroriste, ca și a celor care sprijină asemenea acte și, refuzul de a se acorda azil unor astfel de persoane etc.), respinge, cu fermitate, identificare terorismului cu orice naționalitate sau religie.

Cel de-al doilea document adoptat de Consiliul Ministerial, din 6-7 decembrie 2002, de la Porto, Decizia privind implementarea angajamentelor OSCE și activitățile de combatere a terorismului, reia principii și angajamente relevante în materie și acțiunile întreprinse de organismele Organizației pentru implementarea planurilor și programelor adoptate anterior.

NATO nu este numai parte a campaniei împotriva terorismului, ci este o parte esențială-a acesteia, după cum declara, la 31 ianuarie 2002, Lordul George Robertson, secretarul general al Alianței până la finele anului 2003. Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, organizație în plin proces de adaptare la noile condiții de securitate, este pe cale să devină mijlocul principal de dezvoltare a rolului forțelor armate în lupta împotriva terorismului.

Documentul NATO în care se menționează, pentru prima dată, terorismul ca amenințare la adresa intereselor Organizației, este Concepția Strategică a Alianței, adoptată în cadrul Consiliului Nord-Atlantic de la Washington DC, din 23-24 aprilie 1999.

În baza acestui document, la 12 septembrie 2001, Consiliul Nord-Atlantic lua decizia de a considera atacurile asupra Statelor Unite ca intrând sub incidența art. 5 al Tratatului de la Washington, din 1949, potrivit căruia un atac armat împotriva unuia sau mai multora dintre statele membre va fi considerat un atac asupra tuturor statelor membre ale Alianței. Totuși, în deschiderea reuniunii miniștrilor apărării din țările NATO, din 26 septembrie același an, Lordul Robertson, pe atunci secretarul general al NATO, menționa că Alianța nu va trece la acțiune până nu va primi „dovezi clare" din partea SUA cu privire la identitatea și vinovăția suspecților, iar „prima etapă va consta în eliminarea termenului «dacă» din declarația adoptată de Consiliul NATO".

Măsurile ulterioare pe care statele membre NATO se angajau să le aplice la cererea Statelor Unite, individual sau colectiv, au permis Alianței ca, la 8 octombrie 2001, la numai o zi după declanșarea operațiunilor militare împotriva grupărilor Al-Qaida din Afganistan, să deplaseze, peste ocean, cinci aeronave AWACS, pentru supravegherea spațiului aerian american.

Mai târziu, la 6 decembrie 2001, la Bruxelles, Consiliul Nord-Atlantic adoptă Declarația privind Răspunsul NATO la adresa terorismului. Prin această declarație se condamna terorismul sub toate manifestările sale și se evidențiau, într-o gamă mai largă de amenințări, amenințările la adresa indivizilor, a statelor și, nu în ultimul rând, amenințările la adresa relațiilor internaționale și a securității. Documentul menționează, de asemenea, implicarea forțelor sale aeriene în supravegherea spațiului aerian (din octombrie 2001 și până în mai 2002 s-a desfășurat operațiunea NATO „Eagle Asis de supraveghere a spațiului aerian al SUA"), deplasarea de forțe navale în Estul Mării Mediterane (Operațiunea Active Endeavour de monitorizare a estului Mării Mediterane, începută la 26 octombrie), precum și acțiunile de menținere a păcii din zona Balcanilor și anihilare a unor grupuri teroriste.

Un an mai târziu, la Summit-ul la nivel înalt, de la Praga, din 21-22 noiembrie 2002, se luau alte decizii importante, aspecte asupra cărora ne-am referit deja în cuprinsul lucrării, În problematica terorismului rețin însă atenția două documente care vizează, cu precădere, întărirea capacității Alianței de a contribui și ea la lupta împotriva terorismului internațional.

Un prim document este intitulat Concepția militară NATO de apărare împotriva terorismului. Potrivit acestuia, principala sursă de amenințare în sfera terorismului o constituie „extremismul religios islamic și separatismul pe baze religioase și ideologice", iar operațiunile militare ale Alianței pentru contracararea activităților teroriste vor putea cuprinde: antiterorismul, în sensul schimbului de informații, avertizării asupra pericolelor, asistenței aeriene și protecției maritime și asistenței pentru retragerea fie a cetățenilor, fie a forțelor din zonele cu risc terorist în creștere; managementul consecințelor, prin măsuri de înlăturare a efectelor distructive ale terorismului și contraterorismul ca acțiune militară ofensivă, pentru a reduce posibilitățile teroriștilor, dar privită distinct și adaptată pentru situațiile în care conduce sau sprijină astfel de acțiuni.

Cel de-al doilea document este Planul de acțiune împotriva terorismului al Parteneriatului Euroatlantic. Prin acest nou document, și statele membre ale Parteneriatului condamnă atacurile teroriste asupra Statelor Unite, din 11 septembrie 2001. Mai mult, acestea se angajează, în conformitate cu normele și principiile dreptului internațional ale Cartei ONU, în eforturile comune pentru combaterea terorismului sub toate formele sale de manifestare, precum și pentru implementarea Rezoluției 1373 a Consiliului de Securitate, care cere implementarea procedurilor legale naționale la investigarea și pedepsirea teroriștilor. Se accentuau, astfel, direcții de acțiune viitoare asupra cărora trebuie să se concentreze atenția statelor membre, Între acestea, menționăm: intensificarea consultărilor și schimbului de informații, intensificarea pregătirilor pentru combaterea terorismului, împiedicarea acordării de sprijin grupărilor teroriste, îmbunătățirea capacității de a contribui la managementul consecințelor terorismului și, nu în ultimul rând, acordarea de asistență partenerilor în această materie.

Un accent deosebit pe necesitatea întăririi contribuției NATO la lupta împotriva terorismului din întreaga lume s-a pus și pe fondul tragicelor evenimente din luna martie 2004, de la Madrid și a atacurilor din Istanbul, Irak și Uzbekistan, evenimente pe fondul cărora s-a făcut, din nou apel, la implementarea Rezoluției 1373 a Consiliului de Securitate al ONU, cu privire la „lupta împotriva terorismului, pe cât mai multe fronturi", prin mijloace politice, diplomatice, economice și, dacă este necesar, prin mijloace militare.

Însuși președintele american, George W. Bush, vorbea despre terorism ca fiind noul inamic al NATO, un inamic definit foarte clar acum, cu implicații pe termen lung și care amenință stabilitatea la scară globală. Terorismul rămâne cea mai periculoasă amenințare la adresa democrațiilor autentice, prin măsurile de restrângere a unor drepturi și libertăți luate de statele ce au fost deja ținta unor astfel de atacuri. Teroriștii – arăta președintele american – urăsc toate valorile pe care le apără Alianța. Ei disprețuiesc libertatea, se tem de unitatea noastră și caută să ne dezbine, dar nu vor reuși, pentru că nu vom ceda niciodată în fața violenței.

Apărarea împotriva terorismului, se spune în Declarația Consiliului Nord-Atlantic, trebuie să se sprijine pe o bază legală și să corespundă prevederilor Cartei Națiunilor Unite și normelor și standardelor internaționale în această materie. Consiliul Nord-Atlantic și-a stabilit să îndeplinească, pornind de la deciziile Summit-ului de la Praga, din noiembrie 2002, un set de măsuri de luptă împotriva terorismului, care să includă o mai bună cooperare la nivelul Alianței. Valorile comune ale Alianței, libertatea, toleranța, democrația, trebuie apărate.

În prezent, NATO dezvoltă un program de realizare a unor noi tehnologii de vârf, ce vor fi utilizate în scopul protejării trupelor, dar și al populației civile, împotriva atacurilor teroriste. Acest program, intitulat „Apărarea împotriva terorismului", a fost aprobat de către șefii de stat și de guvern din țările aliate la Summit-tul de la Istanbul, din 28-29 iunie 2004.

Și, referindu-se la seriozitatea cu care țările membre decid să acționeze în cadrul Alianței, Generalul James Jones spunea: „în NATO, implicarea se măsoară prin proporția dintre ceea ce se spune că se va face și ceea ce se face în practică".

Bibiliografie:

Biró, D. (coord.). Relatiile internationale contemporane: teme centrale in politica mondială, Editura Polirom, Iași, 2013

Carpinschi, A., Mărgărit, D., Organizații internaționale, Editura Polirom, Iași, 2011

Delcea, C., Terorismul internațional, Editura All Beck, București, 2004

Kaldor, M., Securitatea umană, Editura CA Publishing, Cluj-Napoca, 2010

www.osce.org/docs/english/19901999/summits/istadece.htm.

www. osce.org/docs/english/1990-1999/mcs/9buchO le.htm.

www.nato.int/docu/pr/2002/p02-127e.htm.

http://nato.int/docu/basictxt/b021122e.htm.