Rolul Organizatiilor Internationale In Dinamica de Securitate Globaladoc

=== Rolul organizatiilor internationale in dinamica de securitate globala ===

Rolul organizațiilor internaționale în dinamica de securitate globală

1. Mediul internațional de securitate la începutul secolului XXI

1.1.Tendințe și redimensionări ale mediului internațional de securitate actual

Schimbările profunde petrecute în mediul de securitate, la sfârșit și început de mileniu, au eliberat gândirea de constrângeri ideologice și de fidelități impuse, marcând, practic, începutul unei noi ere. Mediul de securitate a devenit fluid, flexibil, în care sunt posibile tot felul de construcții, de organizări și reorganizări, în funcție de predominația, de impactul unor tendințe, dar și în raport cu dinamica intereselor și schimbărilor fizionomice la nivelul polilor de putere.

Evenimentele politice majore recente, declanșarea „războiului împotriva terorismului” constituirea Consiliului NATO – Rusia, lărgirea organizațiilor internaționale de securitate și a Uniunii Europene, demonstrează dinamismul fără precedent al mediului actual de securitate.

În evoluția de realizare a securității internaționale se constată în ultimii ani o amplificare a eforturilor pentru edificarea stabilității la nivel regional, ca o etapă intermediară a procesului de stabilitate la nivel global. Eforturile depuse de comunitatea internațională pentru instaurarea păcii în Balcani, Orientul Mijlociu și Africa sunt concludente și pun în evidență preocupările instituțiilor internaționale de securitate.

Aceste organisme trebuie să facă uz de instrumentele avute la dispoziție (politice, economice și militare), pentru realizarea și dezvoltarea stabilității europene, pentru dezvoltarea relațiilor interstatale, conlucrarea și cooperarea în cadrul acestora și, nu în ultimul rând, în impunerea unor decizii și hotărâri la nivel global. Din această perspectivă, alianțele și înțelegerile regionale vor rămâne trăsături ale politicii internaționale viitoare, chiar dacă ele se vor adapta noilor circumstanțe și vor contribui la dezamorsarea situațiilor de criză. Pe baza acestor tendințe pot fi evidențiate o serie de evoluții și reconfigurări posibile ale mediului actual de securitate:

Națiunile, chiar și marile puteri, nu pot contracara singure amenințările transnaționale. Alături de coalițiile instituționale – NATO sau UE, coalițiile ad-hoc de voință de tip zonal sau regional vor fi, în continuare, posibile și de actualitate.

Marile puteri vor reitera permanent dreptul de a decide în problemele majore ale lumii contemporane, fie ele politice, economice sau militare.

Creșterea și diversificarea rolului structurilor de securitate (ONU, OSCE, NATO, UE), în prevenirea și gestionarea situațiilor de instabilitate implică noi orientări privind: realizarea coalițiilor militare, folosirea mijloacelor de intervenție în forță în diferite teatre de operații, strategia

operațiilor și modalitatea de realizare a acestora (impunere, menținere, stabilitate post conflict).

Migrația, cu efecte destabilizatoare, se poate constitui într-o amenințare în condițiile liberalizării circulației persoanelor, amplificării stărilor conflictuale și perpetuării crizelor economice în țările din centrul și sud-estul Europei.

Disputele teritoriale reprezintă, în continuare, o sursă generală de instabilitate și de creștere permanentă a situațiilor de risc.

Încă se mai mențin tensiunile acumulate de secole, prejudecăți, traume și dorințe de revanșă, care perpetuează stări conflictuale de tip zonal sau regional (conflictele din Bosnia și Kosovo, acțiunile teroriste din Spania, Federația Rusă, Turcia și spațiul ex-sovietic).

Terorismul va continua să fie o amenințare permanentă, manifestându-se atât ca instrument al clanurilor mafiote și lumii interlope, cât și ca factor de presiune politică violentă (Madrid, Kosovo, Cecenia).

Proliferarea armelor de distrugere în masă și traficul de armament și materiale radioactive.

Tendințele menționate reclamă, în mod firesc, necesitatea accelerării procesului de integrare în structurile europene și euro-atlantice și realizarea unui climat de stabilitate care să permită combaterea riscurilor și amenințărilor specifice etapei actuale.

1.2. Principalele riscuri și vulnerabilități specifice etapei actuale a mediului internațional de securitate

Actuala arhitectură de securitate reflectă trăsăturile esențiale ale mediului geopolitic și geostrategic în care se derulează: tranziția către sistemul internațional multipolar; competiția între puteri în spațiul euroatlantic pentru redistribuirea rolurilor; lărgirea NATO și a Uniunii Europene; tentativele Federației Ruse de a-și reafirma statutul de mare putere pe arena internațională.

Toate acestea se derulează în condițiile menținerii unor riscuri și amenințări la adresa stabilității și securității mondiale. Riscurile și amenințările clasice la adresa securității europene se mențin la nivel minim, de actualitate rămânând cele asimetrice, respectiv:

– fenomenul terorist, sub toate formele sale de manifestare (Madrid, Cecenia, Moscova, Osetia de Nord, Irlanda de Nord). Riscurile proliferării fenomenului terorist în statele europene tind să se amplifice, mai ales în acele țări în care există instabilitate politică și în rândul cărora se constată apariția unor lideri sau grupări cu atitudini din ce în ce mai radicale sau de tip nedemocratic. Terorismul islamic continuă să se adapteze la noile condiții, în care riposta internațională și-a demonstrat fermitatea (Kosovo, Bosnia-Herțegovina), prin renunțarea la structurile ierarhic-verticale și înlocuirea lor cu celule/structuri regionale independente, dar care invocă o ideologie comună;

– crima organizată transnațională, în care frauda bancară, corupția, migrația ilegală și traficul de armament și droguri devin dominante;

– existența statelor și zonelor prost guvernante, care facilitează proliferarea și manifestarea amenințărilor asimetrice ( Somalia, Afganistan, Liberia, Cecenia, Bosnia-Herțegovina, Kosovo etc).

În acest sens principalele riscuri și vulnerabilități‚ specifice etapei actuale, sunt generate, sau pot fi influențate, de următoarele aspecte:

– instabilitatea politică – slaba legitimitate a unor regimuri politice; luptele politice; măsuri opresive și încălcări ale drepturilor omului – specifică țărilor din zona vestică a Peninsulei Balcanice și Orientul Mijlociu;

– competiția pentru controlul resurselor strategice – exploatarea și, în mod special, transportul petrolului din Orientul Mijlociu, Caucazul de Sud și Asia Centrală, către Europa, pot contribui la aplanarea unor dispute sau acutizarea și diversificarea stărilor tensionate din această zonă – specifică zonei adiacente statelor din arealul Mării Negre (Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia);

– corupția și crima organizată internă și internațională – tind să devină omniprezente în state instabile din punct de vedere politic și neperformante economic (zona din nord-vestul Peninsulei Balcanice);

– politizarea etnică și religioasă – naționalism, extremism, fundamentalism și xenofobie – specifică zonei geografice din estul Europei;

– exportul de instabilitate – promovarea fundamentalismului islamic și a intereselor statelor islamice către sud-estul Europei, prin existența unor grupuri etnice compacte în zonele adiacente (turco-tătarii din Peninsula Crimeea, găgăuzii din Republica Moldova, turcii din sud-estul Bulgariei, bosniacii, kosovarii și albanezii din Peninsula Balcanică );

– degradarea mediului natural – cutremure, inundații, încălzirea climei la nivel global, poluare excesivă, deșertizare, despăduriri – risc care se manifestă la nivel global cu implicații deosebite și la nivel european și în mod special în țările din sud-estul și estul Europei. Efectele fenomenelor naturale (încălzirea climei, lipsa apei potabile, deșertificarea, inundațiile, cutremurele, epuizarea resurselor, evoluția demografică), terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, crima organizată și sărăcia continuă să influențeze tot mai mult stabilitatea și securitatea europeană, cu implicații majore pe plan mondial.

1.3. Evoluția și probabilitatea de proliferare a riscurilor neconvenționale în spațiul european

În această etapă, factorii de risc sunt numeroși, probabilitatea de proliferare este greu de prevăzut, iar mutațiile strategice care s-au produs brusc în domeniul politic, economic, social și cultural au generat nevoia de a reconfigura fizionomia conflictului non-militar și a celui militar.

Transformarea NATO are drept scop crearea unui cadru înalt de cooperare și de încredere reciprocă, de care va beneficia toată Europa. Ca parte a transformării sale, NATO clădește un parteneriat real și pragmatic cu multe țări care nu sunt membre ale Alianței, în scopul creării unei Europe mai transparente, în care gradul de neînțelegere și neîncredere să fie redus.

Evoluția evenimentelor în desfășurare și predictibilitatea acestora reliefează că întărirea legăturii transatlantice, între NATO și Uniunea Europeană, rămâne esențială pentru realizarea noii arhitecturi de securitate și stabilitate regională.

Transformările și tendințele de evoluție ale mediului de securitate sunt greu de previzionat, dar se pot evidenția unele aspecte generale de proliferare ale acestora:

♦ un prim aspect îl conferă cadrul organizatoric al structurilor internaționale de securitate privind locul, rolul și modul de implicare a acestora în rezolvarea și gestionarea situațiilor de criză;

♦ fizionomia, evoluția și probabilitatea de producere, care, raportată la consecințele amenințărilor, se poate evalua ca fiind în scădere; acestea se rezumă la anumite zone și regiuni geografice cu probleme deosebite în plan social, etnic, religios, politic, economic, cultural, purtând

amprenta tensiunilor acumulate de secole, marcate de prejudecăți, traume și dorințe de revanșă, care, pe termen mediu și lung, pot genera o serie de conflicte, predominând actele teroriste;

♦ explozia sistemelor de comunicații și a tehnologiei informației reprezintă o oportunitate, dar și o amenințare; aceasta oferă posibilitatea accesului aproape nelimitat, greu de controlat, la informații al grupărilor teroriste, date ce pot fi folosite în organizarea acțiunilor destabilizatoare;

♦ securitatea nu mai constituie o problemă exclusivă a statelor, nu se mai limitează doar la război și pace, ci cuprinde și acțiuni atipice, nemilitare, care au un impact deosebit asupra societății, devenind preocuparea majoră a organizațiilor și structurilor de securitate, în colaborare cu statele implicate;

♦ Statele Unite ale Americii vor continua să joace rolul de lider al lumii democratice, de forță politică, militară, economică, financiară și culturală, în măsură să rezolve problemele majore ale mediului de securitate actual;

♦ pentru perioada următoare, Rusia va continua să fie un partener strategic al SUA și va dezvolta relații speciale cu Uniunea Europeană și China.

1.3. Rolul factorului militar în remodelarea mediului internațional de securitate

Nu există, propriu-zis, o gestionare militară a crizelor. Gestionarea este totdeauna politico-militară, întrucât decizia aparține și trebuie să aparțină factorului politic. Componenta militară, pe baza deciziei politice și a regulilor de angajare, trebuie să elaboreze și să transpună în teren o strategie militară de gestionare a respectivei crize, în care sunt prevăzute forțele, mijloacele și modalitățile concrete de acțiune.

În reconfigurarea raportului mondial de putere, puterea militară se manifestă inevitabil ca un ingredient indispensabil, la care fac apel toți protagoniștii – principali sau secundari.

Analiștii în problemele securității internaționale încearcă să determine care sunt elementele din mediul internațional care pot produce îngrijorare la adresa securității și bunăstării cetățenilor lumii și ce poate fi făcut pentru a atenua sau chiar înlătura sursele de turbulență. Procesul reevaluării securității naționale și internaționale ce fusese modificat prin sfârșitul războiului rece, a fost din nou modificat prin introducerea în această ecuație globală a elementului terorism internațional, o forță de o amploare cu care lumea nu s-a mai confruntat niciodată până acum deși terorismul și colaborarea internațională între teroriști existau, lipsind însă amploarea globală. Dacă prima jumătate a secolului trecut a fost cea mai sângeroasă perioadă din istoria umanității, cea de-a doua jumătate a fost printre cele mai puțin semnificative din acest punct de vedere.

Fără îndoială, consecințele unui război nuclear între cele două superputeri din timpul războiului rece – URSS și SUA – ar fi fost devastatoare pentru întreaga omenire, dar realitatea este că războiul a fost utilizat doar la periferia sistemului internațional din timpul războiului rece și nu între actorii principali. Aceștia și-au ales cu bună știință zonele de intervenție militară, de exemplu Vietnam pentru SUA și Afganistan pentru URSS, astfel încât să nu provoace o reacție majoră în plan militar din partea părții adverse. Putem chiar aprecia că aceste conflicte au îndeplinit rolul unor adevărate supape ce au permis eliberarea tensiunii acumulate în sistemul internațional.

După 1991, încălcările păcii au fost reprezentate în general prin conflicte interstatale în mai multe zone ale lumii, în afara zonelor majore de interes ale puterilor militare existente. După 11 septembrie 2001, atacurile teroriste ce au produs SUA  pierderea vieților a mai mult de trei mii de persoane au întunecat auspiciile încă optimiste sub care începuse noul secol și au ridicat noi imperative în prioritățile de securitate națională și internațională.

Cea mai evidentă provocare la adresa securității sunt factorii care amenință tocmai valorile pe care punem preț. Cele mai obiective dintre acestea sunt amenințările fizice, ca de exemplu capabilitatea unui stat de a-și distruge adversarii prin utilizarea puterii militare.

Pentru o lungă perioadă de timp securitatea militară și securitatea națională au fost sinonime și aproape că se puteau confunda. În timpul războiului rece amenințarea militară a fost forma principală a competiției între cele două superputeri, URSS și SUA, și apoi între cele două alianțe pe care ele le conduceau. Totuși, chiar în timpul războiului rece, în strategiile naționale de securitate ale unora dintre țările occidentale au început a fi analizate și aspectele nemilitare ale securității naționale, în special cele din domeniul economic. Lărgirea domeniilor pe care le considerăm că afectează securitatea națională cât și cele internaționale a avut loc în mod continuu și gradual.

În perioada de după sfârșitul războiului rece, elementele militare, cele semimilitare și cele nemilitare ale securității se întrepătrund și se intercondiționează, în primul rând datorită faptului că elementele tradiționale ale securității militare au un caracter mult mai puțin intensiv  dar au amploare mai mare decât în perioada precedentă a războiului rece.

Caracteristica majoră a mediului actual de securitate rămâne, chiar după 11 septembrie 2001, absența pericolului unui conflict major (de mare intensitate), desfășurat între puterile principale ale lumii  de azi, de tipul unui război mondial sau de tipul celui ce ar fi putut avea loc acum cinsprezece ani, prin transformarea războiului rece într-unul fierbinte. Datorită faptului că amenințarea existentă în timpul războiului rece, de declanșare a unui conflict nuclear între cele două superputeri SUA și URSS ca urmare a unei erori de interpretare sau a escaladării necontrolate a unui conflict, nu a fost înlocuită cu o amenințare echivalentă ca nivel de periculozitate, pentru securitatea globală și pentru ordinea internațională, aspectele semimilitare și cele nemilitare ale securității au căpătat o importanță mai mare în zilele noastre. În cea mai mare parte, aceste amenințări au existat și în perioada anterioară, dar au fost privite de toți protagoniștii cu mai puțină atenție. O altă parte a amenințărilor sunt însă de dată mai recentă.

Toate aceste amenințări, cu excepția terorismului internațional, nu reprezintă un pericol marcant la adresa securității internaționale și pot fi încadrate în gama dimensiunii psihologice a securității. Pe de altă parte, datorită globalizării, dimensiunile semimilitare și nemilitare ale securității privesc, din ce în ce mai mult, întreaga comunitate internațională, efectele acestor amenințări extinzându-se în zone tot mai îndepărtate și nelimitându-se strict la un stat sau altul dintre cele direct vizate.

Din toate aceste motive rolul factorului militar în remodelarea mediului internațional de securitate actual este mult mai nuanțat și mai polivalent, are un caracter interdisciplinar și mai puțin agresiv.

Sfârșitul ordinii mondiale bazate pe bipolaritate a marcat în mod egal finalul unei ere de stabilitate  și de echilibru relativ al forțelor adverse. Vidul de putere care a urmat, a deschis o adevărată cutie a Pandorei a conflictelor, care până atunci fuseseră îngrădite și ținute sub control de către cele două superputeri, în cadrul ordinii mondiale create de războiul rece și de echilibrul ideologic și militar ce se impuseseră drept consecință a acestuia. Cea mai mare parte a acestor conflicte au fost și continuă să fie conflicte  intrastatale, care au izbucnit  în regiuni unde slăbiciunea guvernelor statelor a devenit mai accentuată într-un cadru de securitate nou și amorf. Lumea a devenit mai nesigură, iar popoarele, grupurile etnice și guvernele urmăresc scopuri și obiective mai complexe decât înainte. Liniile de despărțire și granițele dintre acțiunile guvernelor, popoarelor, forțelor militare și populației civile,  sectorului public și celui privat au devenit mult mai estompate și neclare.

Am asistat la apariția unei noi generații de combatanți, entitățile sub-statale, grupurile non-naționale și trans-naționale, a căror identitate este fundamentată pe o bază comună, ca de exemplu ideologia, apartenența tribală, cultura, etnicitatea, religia, geografia, activitățile economice ilegale sau pe o combinație a unora sau a tuturor acestor factori. Aceste entități au devenit mai violente și vizează să modifice echilibrul intern al forțelor pentru a-și promova propriile interese. Exacerbat până la extrem, un asemenea conflict are ca rezultat o fragmentare totală a structurilor statale și societale și împinge într-o stare de anarhie multe zone și regiuni în care se manifestă și inducând o creștere a violenței globale în cadrul sistemului internațional.

Un număr de factori alimentează caracterul schimbător al conflictelor și posibilitatea materializării acestora. Globalizarea a intensificat interacțiunea economică dintre state și a redus relevanța frontierelor statelor. În timp ce un asemenea fenomen este în mod general pozitiv pentru statele dezvoltate din punct de vedere economic, efectele negative ale globalizării au făcut să apară un segment important de populație defavorizată, în special în Orientul Mijlociu, în Africa și în Asia. Globalizarea va continua să amplifice diferențele dintre cei bogați și cei săraci, să mărească competiția pentru resursele strategice și în special pentru cele energetice, creând tensiuni care vor putea genera conflicte, mai ales în regiunile cu o creștere demografică rapidă. Cei perdanți în acest proces de dezvoltare constituie astăzi o bază de recrutare, iar teritoriile țărilor lor au devenit baze de antrenament și sanctuare pentru rețelele teroriste și criminale, care exploatează în interes propriu instrumentele, disfuncționalitățile și servituțile globalizării. Instrumentele principale ale acestor rețele sunt internetul și tehnologia modernă a informației care le permite să comunice, să acioneze și să se deplaseze aproape oriunde în lume fără a fi detectați. Transparența și permeabilitatea frontierelor nu va face decât să complice și mai mult procesul de gestionare a securității naționale și internaționale, permițând tensiunilor și conflictelor să se propage cu ușurință dintr-o țară în alta.

Trebuie să ne așteptăm ca momentul declanșării unor conflicte viitoare ca și cel al finalizării lor să nu fie foarte clare și, de asemenea,  este de așteptat ca nu toate conflictele să fie urmate de o stare de pace. Dimpotrivă, contextul de securitate va evolua spre o zonă crepusculară, între pace și război. Câmpul de luptă al conflictelor actuale și viitoare nu mai este monopolizat de armatele convenționale ale statelor, ci este partajat de o gamă largă și crescândă a actorilor capabili să utilizeze forța și violența în moduri diverse și diferite. Având în vedere lărgirea spectrelor posibile, se simte nevoia unei strategii corespunzătoare, care să ia în considerare o gamă largă de răspunsuri, în care mijloacele militare și cele ne-militare să fie utilizate în mod proporțional și complementar.

Soluțiile ne-militare în gestionarea crizelor și soluționarea conflictelor constituie instrumente politico-diplomatice de importanță capitală pentru prezervarea păcii și stabilității regionale și globale, soluțiile cele mai eficiente din punctul de vedere al raportului dintre resursele investite și rezultatele obținute și care salvează nu numai vieți omenești, ci și resurse materiale, financiare și de inteligență importante, care pot fi  utilizate nu pentru distrugerea adversarului, ci pentru progres și dezvoltare durabilă.

Complementaritatea utilizării puterii militare și a mijloacelor nemilitare în soluționarea crizelor și a conflictelor este astăzi evidentă și mai eficace decât oricând în istoria universală. Doar soluțiile politice sprijinite de măsuri de descurajare prin mijloace militare, sau după caz de utilizarea efectivă a acestui instrument de putere, pot conduce la rezultate durabile în timp, care să asigure stabilitatea, ordinea și securitatea internaționale, într-o lume mai democratică și mai sigură.

2. Influențe ale mediului internațional actual asupra Strategiei de securitate națională a României

Proiecția Strategiei de securitate națională în raport cu mediul internațional actual

Strategia de Securitate Națională identifică drept principale amenințări la adresa securității României, în strânsă legătură cu dinamica evenimentelor politico-militare pe plan mondial, următoarele acțiuni și fenomene: terorismul, proliferarea armelor de distrugere in masa si conflictele regionale.

Ca stat de graniță al Uniunii Europene și ca membru al NATO, România are interesul major de a se învecina cu state stabile, democratice și prospere, deoarece numai acestea sunt capabile să mențină pacea și buna-înțelegere în relațiile dintre ele, să creeze comunități regionale pluraliste și să aibă un comportament predictibil în domeniul securității. Construirea unui climat de securitate și prosperitate în zona Mării Negre reprezintă o direcție distinctă de acțiune a acestei strategii.

România are un interes strategic fundamental ca regiunea extinsă a Mării Negre să fie stabilă, democratică și prosperă, strâns conectată la structurile europene și euroatlantice. Subsumat acestui interes, obiectivul strategic al țării noastre – vector dinamic al securității democratice, stabilității și prosperității economice – este acela de a stimula o implicare europeană și euroatlantică mai puternică în regiune.

Este evident faptul că Strategia de securitate națională relevă o abordare novatoare a problematicii securității. Legat de acest lucru specialiști afirmă faptul că această nouă formă este o rezultantă a necesității și posibilității abordării coerente a securității naționale dintr-o perspectivă

absolut nouă pentru România aceea de stat membru NATO și al Uniunii Europene.

Necesitatea este rezultatul dinamicii fenomenelor din realitatea economică și socială a țării, dar și mutațiilor, adesea neașteptate, care se produc în lume. Ca urmare strategia proprie de securitate trebuie să răspundă cerinței unei mari capacități de percepție, evaluare și abordare a tuturor acestor fenomene și mutații. Efectele unor corecte analize, evaluări și abordări vor fi vizibile în răspunsurile adecvate și reacțiile sistemului național de securitate în raport cu realitățile existente în mediul internațional și vor exprima interesele fundamentale ale țării.

Posibilitatea abordării într-un context mai larg a problematicii securității naționale este asigurată de noi resurse interne și externe de securitate, care rezultă din corelarea atentă și punerea în valoare a tuturor dimensiunilor – politică, economică, financiară, militară, civică, socială, ecologică – stării de securitate națională.

Strategia de securitate națională a României este profound marcată de actualitate, de poziția României în mediul internaționl, de acțiunile militare la care țara noastră participă în diferite teatre de operații.

Nu mai puțin, documentul reflectă realitățile din societatea românească, precum și perspectivele previzibile pe termen scurt și mediu ale vieții interne. Strategia de securitate națională a României prezintă o deschidere amplă asupra complexității și diversității aspectelor care au căpătat relevanță, în contextul contemporan, ceea ce asigură o abordare mai cuprinzătoare a conceptului de securitate națională.

Strategia de securitate națională a României este în esență un document programatic, ce cuprinde idei, principii și direcții de acțiune corelate cu noul statut al României, acela de membru al Alianței Nord Atlantice și al Uniunii Europene.

Căile construcției sistemului național de securitate și relevarea premiselor care vor conduce la realizarea acestuia, dezvăluie abordarea la nivel conceptual a documentului.

O definiție relevantă este prezentată în capitolul II, “Un viitor sigur și prosper pentru români: Caile construcției”, astfel: “Strategia de Securitate Nationala reprezintă programul politic pentru realizarea unei Românii moderne, prospere, cu un profil regional distinct, deplin integrată în comunitatea europeană și euroatlantică, angajată ferm în promovarea democrției și libertății, într-o lume globală dinamică și complexă, cu cetățeni ce trăiesc în siguranță”.

Strategia de securitate leagă în mod indisolubil securitatea națională de prosperitatea cetățenilor, ambele fiind rezulatate ale promovării intereselor vitale ale României, care în esență, sunt formulate astfel:

integrarea deplină în Uniunea Europeană și asumarea responsabilă a calității de membru al Alianței Nord-Atlantice;

menținerea integritații, unității, suveranitații, independenței și indivizibilității statului român;

dezvoltarea unei economii de piață competitive, dinamice și performante;

modernizarea radicală a sistemului de educație și valorificarea eficientă a potențialului uman, științific și tehnologic național;

creșterea bunăstarii cetațenilor, a nivelului de trai și de sănătate a populației;

afirmarea și protejarea culturii, identității naționale și vieții spirituale, în contextul participării active la construcția identității europene.

Căile construcției, ce vizează promovarea acestor valori și interese sunt următoarele:

stabilirea priorităților în participarea activă la înfăptuirea securității internaționale;

construcția noii identitați europene și euroatlantice a României;

securitatea și stabilitatea regională în contextul unei noi paradigme;

asumarea rolului de vector dinamic al securității în regiunea Mării Negre;

abordarea cuprinzătoare și adecvată a problematicii securității interne;

buna guvernare – ca instrument esențial în construcția securității naționale;

economia competitivă și performantă – pilon al securității naționale;

transformarea instituțiilor cu responsabilități în domeniul securității naționale;

dezvoltarea și protecția activă a infrastructurii strategice.

În contextul actualului cadru multilateral de securitate, strategia se bazează prioritar pe următorii piloni: calitatea de membru al Aliantei Nord-Atlantice și al Uniunii Europene precum și consolidarea parteneriatelor strategice.

Strategia de securitate națională anticipează asumarea unui rol mult mai dinamic al României în plan regional. Implicarea în prevenirea și soluționarea problemelor legate de zona Mării Negre devine o prioritate în politica externă românească ca formă de consolidare a securității în regiune. O influență majoră a contextului politico-militar internațional asupra strategiei de securitate națională o reprezintă alocarea unui spațiu important războiului împotriva terorismului.

Documentul afirmă pentru prima dată în istoria post decembristă elementele de bază ale luptei împotriva terorismului, care “…trebuie dusă cu respectarea strictă a principiilor democrației, dreptului international, demnității umane, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în condițiile în care nu poate exista nici o înțelegere și nici un compromis în relațiile cu teroriștii. În același timp, este necesar să se găsească un echilibru rezonabil și eficient între restricții, constrângeri și măsuri punitive, pe de o parte, și protecția nealterată a libertăților și drepturilor democratice, inclusiv prin asigurarea transparenței responsabile și a dreptului la informare. “

În acest cadru, principalele direcții de acțiune ale instituțiilor naționale care au atribuții în domeniul combaterii terorismului vor fi:

întărirea cooperării internaționale, inclusiv prin finalizarea eforturilor vizând definirea clară și cuprinzătoare a terorismului și stabilirea procedurilor standard de operare;

realizarea consensului între forțele politice, organizațiile nonguvernamentale și societatea civilă cu privire la necesitatea promovării politicii de “toleranța zero” în lupta împotriva terorismului;

perfecționarea sistemului național de management al crizelor, pentru acțiunea coerentă a autorităților și instituțiilor cu responsabilități în combaterea terorismului;

mai buna cunoaștere a structurilor, metodelor și tehnicilor teroriste.

Strategia de securitate națională a României prevede măsuri pentru menținerea stării de securitate a României, care au ca obiectiv principal siguranța cetățeanului, iar statul este instrumentul principal de realizare a securității acestuia. Opțiunea pentru securitate în beneficiul cetățenului este proiectată în contextul respectării standardelor europene în materie de drepturile omului.

În contextul realităților actuale și a statutului României de țară membră NATO anumite zone ale securității naționale pot fi acoperite în cooperare cu aliații, partenerii strategici și organizațiile internationale.

Strategia de securitate națională a României răspunde provocărilor contemporane din mediul internațional și reflectă opțiunea definitivă a țării noastre de a apăra valorile democratice, statul de drept și libertățile cetățeanului.

2.2. Politica de apărare a României

Complexitatea provocărilor la adresa securității indică o nevoie crescută de modificare, redimensionare și redirecționare a politicii de securitate/apărare a statelor, atât ca entități statale, cât și în cadrul organizațiilor internaționale de securitate (NATO, UE, OSCE, ONU).

Evoluția evenimentelor politice și militare din arealul de interes impune reanalizarea politicii de apărare a României, care trebuie proiectată în vederea promovării intereselor și obiectivelor politico-militare naționale, concomitent cu asigurarea celor internaționale, proces ce se realizează prin îndeplinirea celor două obiective interconexe și anume:

– dezvoltarea diplomației apărării, prin promovarea cooperării militare și în domeniul securității, astfel încât aceasta să determine un impact vizibil asupra consolidării instituțiilor statale, consolidării dialogului strategic și schimbului de informații în domeniul militar, promovării stabilității, încrederii și securității prin cooperare;

– asigurarea coeziunii și coordonării strategiilor sectoriale în domeniul apărării (restructurarea și modernizarea forțelor, integrarea în Uniunea Europeană, gestionarea eficientă a politicilor de personal și a resurselor disponibile).

Astfel, premisele fundamentale ale politicii de apărare trebuie adaptate la tipologia riscurilor și crizelor, prin încorporarea, alături de diplomația preventivă, a unor noi misiuni ale forțelor armate și definirea parametrilor de adaptare a organismului militar la promovarea intereselor naționale și internaționale pe baza responsabilităților și angajamentelor asumate față de organizațiile și instituțiile de securitate, în conformitate cu obiectivele politicii de apărare.

Obiectivele politicii de apărare ale României sunt:

consolidarea statutului României de stat membru NATO, integrarea în UE și dezvoltarea profilului strategic al României în cadrul acestor organizații;

continuarea reformei organismului militar, pentru dezvoltarea unei capacități de apărare credibile, moderne și eficiente;

întărirea controlului civil și democratic asupra Armatei și perfecționarea mecanismelor de realizare a acestuia, potrivit principiilor și valorilor democrației;

consolidarea statutului României de contributor la securitatea regională și globală.

Materializarea obiectivelor politicii de apărare de către Armata României vizează următoarele direcții de acțiune:

trecerea la o armată pe bază de voluntariat și revizuirea structurii de forțe;

continuarea procesului de modernizare a tehnicii militare și a echipamentelor;

îndeplinirea obligațiilor asumate de România în procesul de integrare în NATO;

participarea la dezvoltarea Politicii Europene de Securitate și Apărare;

consolidarea sistemului de planificare multianuală a resurselor;

optimizarea capacității combative a forțelor armate;

perfecționarea managementului resurselor umane;

dezvoltarea relațiilor civili-militari și îmbunătățirea mecanismelor de exercitare a controlului civil;

dezvoltarea și optimizarea cooperării militare bilaterale și multilaterale.

În acest context, Armata României își va asuma responsabilități sporite, astfel:

• România își va realiza apărarea teritoriului și a intereselor sale naționale în cadrul NATO și UE, va participa la întreaga gamă de misiuni a Alianței și Uniunii. În consecință, Armata României va crește numărul unităților dislocabile, cu timp redus de reacție și cu sprijin de luptă și sprijin logistic adecvat.

• Consolidarea statutului de membru NATO se desfășoară simultan cu demersurile țării noastre de accedere în Uniunea Europeană. Derularea procesului de negociere cu UE presupune implicarea României în realizarea Politicii Europene de Securitate și Apărare, pe linia participării la

dezvoltarea Headline Goal 2010 și a noilor capabilități ale Uniunii Europene.

• Terorismul internațional a modificat concepția de angajare a armatei în prevenirea și combaterea acestuia. Armata va continua să acționeze atât în cooperare cu celelalte instituții responsabile, pentru prevenirea și gestionarea situațiilor generate de terorism și alte amenințări asimetrice la adresa securității naționale, cât și la nivel regional și global.

• Participarea la inițiative de cooperare militară regională va fi utilizată, în special, pentru îmbunătățirea sprijinului acordat eforturilor de stabilizare ale NATO și UE, precum și pentru consolidarea încrederii și cooperării la nivel internațional.

• România este parte în cadrul tratatelor și inițiativelor internaționale privind controlul și verificarea armamentelor, dezarmarea și neproliferarea armelor convenționale și de distrugere în masă. În acest context, Armata României va continua să se implice în procesul de consolidare a măsurilor privind întărirea încrederii și securității în Europa.

2.3. Oportunități pentru România

Niciodată în istoria modernă a omenirii nu au existat atâtea elemente de incertitudine. Din această perspectivă, noile amenințări la adresa securității obligă statele membre și partenere ale organizațiilor internaționale de securitate să conlucreze pentru apărarea valorilor comune de democrație, securitate și libertate.

Aderarea României la organizațiile internaționale de securitate presupune atât responsabilități, cât și oportunități suplimentare care trebuie adaptate la noile cerințe, la tipologia riscurilor și vulnerabilităților din mediul de securitate.

Pentru România se impune realizarea unui set de măsuri necesare prevenirii/combaterii riscurilor și amenințărilor, în vederea realizării stabilității și securității regionale și globale. Dintre acestea se pot menționa:

Realizarea unui sistem unic de avertizare timpurie și management al crizelor la care să participe toate componentele securității naționale, parte a unui sistem complex internațional, care poate elimina neajunsurile existente. Eficiența lui va fi asigurată de:

♦ Componenta conceptuală, care este materializată printr-un set de documente referitoare la teoriile, tacticile, tehnicile și procedurile necesare îndeplinirii și însușirii acestora de către personalul implicat;

♦ Componenta acțională, care implică realizarea entităților structurale specifice misiunilor operaționale.

Cadrul legislativ și funcțional, specific managementului crizelor, care să concentreze atât prevederi ale reglementărilor internaționale, cât și naționale.

Armonizarea politicilor de securitate naționale cu cele ale NATO și UE.

Dezvoltarea relațiilor internaționale, bi și multilaterale, cu statele europene, membre sau partenere la diverse organisme regionale de securitate.

Cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale de securitate ( ONU, NATO, UE, OSCE) pentru dezvoltarea unor mecanisme de securitate viabile și colaborare în cadrul operațiilor de stabilitate la nivel regional și global.

Din punctul de vedere al asigurării securității, România nu mai este singură, fiind membră NATO și UE, se poate baza pe forța Aliaților în apărarea teritoriului și a intereselor sale naționale, dar în același timp îi revine misiunea de a participa la efortul de apărare colectivă în cadrul Alianței Nord-Atlantice, la îndeplinirea angajamentelor și responsabilităților asumate față de Uniunea Europeană sau alte organizații de securitate, de tip zonal și regional. Din acest punct de vedere, România poate beneficia de următoarele oportunități:

asigurarea securității naționale, având în vedere prevederile art. 5 al Tratatului Atlanticului de Nord;

sporirea graduală a contribuției României la efortul de apărare colectivă;

participarea la deciziile Consiliului de Securitate al ONU și implicarea în deciziile acestei instituții;

rol important în stabilitatea regională și subregională (europeană și, în mod pregnant, balcanică);

consolidarea statului de drept, dezvoltarea politicoeconomică și asigurarea prosperității.

2.4. Participarea Armatei României la asigurarea mediului internațional de securitate

Participarea la promovarea securității regionale este atributul politicii de apărare a României, fiind proiectată în vederea promovării intereselor și obiectivelor politico-militare și strategice naționale.

Începând cu anul 1991, România s-a implicat activ în operațiuni ONU de menținere a păcii, cu un spectru variat de forțe: batalioane de infanterie și geniu, spital de campanie, poliție militară, capacități de transport, observatori militari, ofițeri de stat major. Palierul larg de operațiuni militare, de la cele umanitare și de reconstrucție până la cele de luptă, a contribuit în mod direct la dezvoltarea securității și stabilității regionale.

Participarea României la asigurarea mediului internațional de securitate este dată de angajarea factorului politic în contextul obligațiilor asumate în cadrul organizațiilor de securitate NATO, UE și a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU. Prin urmare, potrivit ultimelor hotărâri la nivel înalt, România își va menține angajamentele asumate, în limita efectivelor aprobate – prin hotărâre – de Parlament, executând în continuare tipurile de misiuni, conform mandatului încredințat, iar, la nevoie, în limita aceluiași plafon, reconfigurarea structurilor de efective, corespunzător misiunilor acestora, cu preponderență pentru cele de tipul solicitat de reconstrucția civilă și economică.

Participarea, alături de statele membre ale Alianței Nord-Atlantice, la campania împotriva terorismului și a tot ce presupune acesta demonstrează pe deplin capacitatea operațională a armatei României privind soluționarea problemelor majore ale securității internaționale.

Pentru promovarea stabilității regionale și globale, inclusiv prin utilizarea diplomației apărării, România participă cu forțe militare la operațiuni sub egida ONU și conduse de NATO, UE și OSCE. În cadrul misiunilor externe, Armata României participă la următoarele tipuri de operații:

♦ operații de răspuns la crize (CRO);

♦ operații de asistență umanitară în afara teritoriului României;

♦ operații militare în cadrul unor coaliții ad-hoc;

♦ inițiative de cooperare în domeniul apărării și implementare a măsurilor de creștere a încrederii și stabilității;

♦ oferirea de asistență militară și sprijin pentru alte state;

♦ contribuția la eforturilor naționale și internaționale de control al armamentelor și de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă.

Din perspectivă militară, în regiunea flancului de sud al NATO, România contează ca a doua forță militară, după Turcia. Acest lucru are o importanță deosebită în ecuația securității și stabilității regionale, dacă se iau în considerare sensul reformelor din domeniul militar și experiența participării unităților românești la operațiunile de sub comanda Alianței sau Uniunii.

Prin participarea activă la gestionarea și rezolvarea situațiilor de criză România dovedește că este un factor real de stabilitate și securitate. În noua configurare a zonelor de interes major pentru organizațiile internaționale de securitate, României i s-a recunoscut valoarea geostrategică și, ca urmare, i se va atribui un rol deosebit ca „punct de control strategic” al spațiului situat la est de Marea Neagră, denumit, de altfel, „punctul zero” al politicii pentru următoarele decenii.

În prezent, contribuția României la gestionarea situațiilor de criză a căpătat amploare și diversitate, forțele noastre armate dovedind capacități reale pentru îndeplinirea întregului spectru de misiuni al Alianței. Angajarea, în momentul actual, în misiuni internaționale de stabilitate este de 1421 militari, pe diferite teatre de operații, în diferite zone ale globului și demonstrează capacitatea armatei de a se racorda eforturilor comunității internaționale pentru întărirea securității și stabilității.

Scopul acțiunilor FORȚELOR TERESTRE ROMĂNE în misiuni de menținerea păcii și misiuni umanitare constă în: prevenirea razboiului; rezolvarea conflictelor; promovarea pacii; sprijinul populatiei.

Situația de ansamblu, referitoare la participarea forțelor române la misiuni în afara granițelor naționale, în diferite teatre de operații, sub egida NATO, UE, ONU și misiuni tip coaliție, se prezintă astfel:

3. CONCLUZII

Redimensionarea mediului de securitate actual, prin reorganizarea organizațiilor internaționale de securitate, redefinirea conceptelor privind lupta colectivă împotriva terorismului internațional impun noi aspecte ale politicilor la nivel planetar.

Lumea se schimbă, supusă modificărilor impuse de fenomenul general al mediului internațional de securitate, capătă un caracter global, apar noi provocări și amenințări, sunt generate noi forme de violență motivate de neînțelegeri etnice și religioase și, nu în ultimul rând, modifică sistemul actual al mediului internațional de securitate.

Se evidențiază tendința factorilor de putere de a spori importanța structurilor în care dețin rolul principal, în scopul asigurării unei poziții cât mai avantajoase în noua arhitectură de securitate. Riscurile și amenințările asimetrice se amplifică în intensitate și ca arie de manifestare, iar prevenirea și contracararea acestora va constitui în continuare o prioritate absolută, atât pentru statele democratice, cât și pentru organizațiile internaționale de securitate.

Este de așteptat ca organismele internaționale de securitate, în mod deosebit ONU și OSCE, să se adapteze structural și conceptual la noile cerințe ale mediului actual. În acest context, NATO și UE vor continua amplul și complexul proces de transformare și modernizare, concomitent cu amplificarea demersurilor pentru realizarea de noi capacități necesare gestionării situațiilor de criză, prevenirii și combaterii amenințărilor și provocărilor asimetrice.

Alături de statele aliate și partenere, România va continua să se implice activ în soluționarea problemelor ce vizează stabilitatea și securitatea regională și globală, își va consolida statutul în cadrul Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene și va sprijinii demersurile noilor candidați pentru accederea în NATO și UE.

Pe baza evaluărilor situațiilor actuale din mediul internațional de securitate putem concluziona că:

♦ Principalul flagel al securității și stabilității globale îl va reprezenta, în continuare, terorismul internațional coroborat cu traficul de armament, droguri și persoane.

♦ Campania împotriva terorismului va continua și va impune o implicare mai substanțială a statelor democratice și a organismelor de securitate internațională.

♦ Se vor amplifica și diversifica riscurile asimetrice neclasice și va crește incidența dintre fenomenul terorist și crimă organizată.

♦ Pe termen scurt și mediu, riscul declanșării unui conflict regional care să afecteze România, Alianța și Uniunea este minim, iar angajarea țării noastre într-un conflict major, în următorii ani, se menține nul.

♦ Este de presupus că situațiile din Bosnia, Kosovo se vor ameliora semnificativ, în special în ceea ce privește reformele din domeniul politic, economic și militar.

♦ Procesele de integrare în organizațiile internaționale de securitate (NATO, UE) vor continua, iar viabilitatea acestora va reprezenta garanția instaurării stabilității și securității regionale și globale.

♦ Îndeplinirea obiectivelor de securitate la nivel european este din ce în ce mai previzibilă și va constitui premisa transferului de misiuni de la NATO către UE;

♦ Participarea României la misiunile internaționale prezintă riscuri privind securitatea personalului român angajat în aceste operații, ceea ce va impune măsuri și acțiuni specifice.

În acest cadru general, România va continua să-și consolideze poziția și rolul în cadrul NATO și UE. Din momentul aderãrii României la NATO și UE, eforturile naționale au fost orientate pe douã direcții majore: îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul NATO și UE, inclusiv participarea la toatã gama de operații ale Alianței și Uniunii și creșterea nivelului de interoperabilitate și a capacitãții de acțiune în cadru multinațional, și susținerea inițiativelor ce vizeazã dezvoltarea forțelor și capabilitãților aliate pentru stabilitatea și securitatea locală, regională și globală. În acțiunile pe care le va întreprinde pentru stabilitate, România se va afirma ca un partener loial și credibil în cadrul organizațiilor internaționale de securitate și își va intensifica și diversifica participarea la campania împotriva terorismului și a altor amenințări la adresa securității și stabilității. Totodată, va milita pentru crearea condițiilor favorabile afirmării principiilor democrației și economiei de piață, concomitent cu respectarea drepturilor omului, condiții esențiale

Organizarea Summit-ului NATO 2008 la București confirmă, o dată în plus,  recunoașterea statutului de aliat de încredere pe care România l-a câștigat în cadrul Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene .

BIBLIOGRAFIE

Arădăvoaicei, G., ș.a. – Sfârșitul terorismului? Editura Antet, București, 2002.

Buța, V. Moștoflei, C. – Implicații ale religiilor asupra securității, Editura Universității Naționale de Apărare, București,2006.

Cerapin, T., ș.a. – De la securitatea individuală la securitatea colectivă. Editura Biotera, București, 2003.

Codiță, D. – Dreptul internațional umanitar și securitatea națională. Sesiunea internațională de comunicări științifice, Universitatea Națională de Apărare, București, 2006.

Chomsky, N. – Hegemonie sau supraviețuire. America în căutarea dominației mondiale, Editura Antet, București 2003.

Frunzeti, T. – Soluționarea crizelor internaționale, Editura Institutul European, București, 2006.

Held, D., ș.a. – Transformări globale. Politică economie și cultură. Editura Polirom, Iași, 2004

Henry Kissinger – Diplomația, Editura All, București, 2002.

Moștoflei, C. – Elemente pentru reconsiderarea paradigmei securității, în contextul extinderii Uniunii Europene. Sesiunea internațională de comunicări științifice, Universitatea Națională de Apărare, București, 2006.

Paul, V., ș.a. – Centrele de putere ale lumii. De la unipolaritate la multipolaritate, Editura Științelor sociale și politice, 2003.

Riordon, S. – Noua diplomație, Editura Antet, București, 2004.

Simileanu, V. – Asimetria fenomenului terorist. Editura Top From, București, 2003.

Stanciu, I. – Fenomenul terorist contemporan din zona Mării Negre, factori de risc la adresa securității naționale a României. Sesiunea internațională de comunicări științifice, Universitatea Națională de Apărare, București, 2006.

Toma, G., ș.a. – Managementul insecurității la început de secol, Editura Scaiul, București, 2004.

*** – Strategia de securitate națională a României, București, 2006.

*** – Colecția „Gândirea militară românească”.