Rolul Onu In Progresul Economiei Mondiale

Inlăturarea regimului colonial si marea dorință a popoarelor de a devein state independente a pus Organizația Națiunilor Unite în fața unor probleme de ordin major precum stoparea acumulării de arme și trecerea la dezarmare, respectiv stagnarea dezvoltării social-economice si marele decalaje intre state, dar nu în ultimul rând și edificarea unei noi ordini economice internaționale. Se manifesta o necesitate enormă a unor noi reguli care sa asigure creșterea unui potențial social-economic, o dezvoltare a statelor și un liber acces spre civilizație și progres.

ONU si definirea unui nou concept privind stabilirea raporturilor

economice internaționale

Atât pe vremri cât și astăzi, subdezvoltarea este o barieră rigidă în ceea ce privește pacea și stabilitatea lumii de azi.

Pornind insași de la scopurile și obiectivele Organizației, redate în Cartă, ne dăm bine seama că prevalează rezolvarea marilor probleme prevăzute sa stabileasacă pacea și securitatea lumii postbelice, legând de acestea și problemele în domeniile economic, social, sănătate publică, forțe de muncă, creșterea nivelului de trai, cel cultural și educațional precum și probleme de cooperare internațională.

Dacă să vorbim despre acea prosperare economică si socială despre care ne indică Carta, aceasta avea în vedere statele membre ale Organizației, sau cel mult statele independente din acea perioadă, și nicidecum o mare parte din populația lumii rămase, care se afla sub dominația colonială.

În Cartă nu se vorbește nimic despre subdezvoltare sau despre accesul spre o viață mai demnă și mai prosperă, nici atât despre stabilitatea economică ca cel mai important factor în progresul dezvoltării tuturor țărilor lumii. Atât în Cartă cât și la dezbaterile de la San Francisco “în planurile de la Hot Springs sau de la Bretton Woods, marile chestiuni economice erau văzute în sensul liberalizării comerțului și reglementărilor monetare – probleme mai vechi ale lumii industrializate”.

[Wilbur F. Monroe, The New Itnernationalism, Lexington Books, Lexington, Massachusetts, Toronto, Londra, 1976, p. 162]

Dezvoltarea țărilor evident a fost împedicata de politica colonialistă și imperialistă care se manifesta prin invazie, sclavie, dominație, asuprirea popoarelor și jafuri organizate a bogațiilor naționale. În consecința totae acestea au dus la menținerea unor relații economice internaționale inechitabile și nedrepte.

Dezbaterile petrecute în cadrul ONU, consemnate în multiple rezoluții ale Adunarii Generale, aveau ca scop atât înlaturarea acelor srtucturi greșite care generează o economie scăzută cât și crearea unor politici și structuri care să sprijine țările în curs de dezvoltare, în vederea construirii unor economii sănătoase, ce ar putea corespunde intereselor acestor țări în dezvoltarea economică și socială, și nu în ultimul rând includerea lor în diviziunea internațională a muncii pe baze echitabile și egale.

Pe prim plan s-a situat eliberarea politică de sub jugul colonial, ceea ce a permis spre o eliberare economică “noi suntem acum angajați – remarca Secretarul General al ONU – în realizarea decolonizării economice și crearea unei noi ordini economice internaționale. În sensul cel mai adevărat al cuvintului, aceasta este o mișcare de eliberare – eliberarea unor largi mase ale omenirii de săracie, foamete, șomaj si disperare”.

[Traducere din “Text of speech by the Secretary General to the United Nations Conference on Trade and Development”, Nairobi, Kenya, 5 mai, 1976. “Press Release”, SG/SM/2326, 5 mai 1976]

Rolul cel mai important în abordarea problemelor ce țin de promovarea cooperării internaționale pentru dezvoltare, îl îndeplinește Consiliul Economic și Social (ECOSOC). Privilegiile acestui organ principal al organizației, cât și a Adunarii Generale de fapt poartă un caracter mai mult teoretic, s-ar avea în vedere elaborarea “studiilor’ și “rapoartelor”. ECOSOC fiind astfel conceput ca organul în cadrul caruia sa se discute despre structurile economice internaționale existente în acele condiții, când lumea este în permanentă confruntare cu declaje ce împarte omenirea în țări bogate și țări sărace, în țări exploatate și țări exploatatoare, în cele care la un capăt crește bogăția și la celălalt se raspindește sărăcia.

Potrivit estimării datelor statisticilor internaționale din perioada creării ONU, țările capitaliste avansate dețineau 92,8% dint totalul producției industriale a lumii, însă țările în curs de dezvoltare deținând doar 7,2%.

Lichidarea acestei “rămineri în urmă” pe plan economic și social a țărilor slab dezvoltate putea să rezulte doar din propriile eforturi înași acestor țări, și anume prin mobilizarea întregului său potențial material și uman, în vederea sporirii productivității, creării unor industrii puternice, dezvoltării și modernizării sectoarelor de activitate economică, agriculturii și tehnologiilor.

“Adevarul de necontestat este că noi, țările în curs de dezvoltare, trebuie să fim făuritorii propriei slăviri. Ceea ce fac sau nu fac țările industrializate poate să ne ajute sau să ne creeze dificultăți, dar soluția pentru problemele noastre este în esență în mâinile noastre”.

[Filipine, Doc. ONU. A/32/PV.15, 30 septembrie 1977]

Ritmul de creștere a progresului economic poate face față actualelor crize mondiale doar prin dezvoltarea rapidă a țărilor rămase în urmă, dar nu și în ultimul rând prin crearea unor raporturi de sprijin reciproc însăși între țările în curs de dezvoltare, precum și prin stabilirea relațiilor economice între aceste țări cu țările înalt dezvoltate.

Pentru acceptarea ideiilor de restructurare a relațiilor economice internaționale, Organizația a trebuit să ducă o confruntare mai îndelungată, luând în considerație că nu toate țările doreau să accepte noțiunea de nouă ordine economică internatională.

Prima dezbatere amplă la această temă a avut loc în anul 1974, Adunarea Generală întrunindu-se la acea de-a VI-a sesiune extraordinară, în exclusivitate dedicată noii ordini economice internaționale. La această sesiune au fost adoptate Declarația și Programul de acțiune referitor la această hotarire, precum și Carta drepturilor și obligațiunilor economice ale statelor, proclamată în același an deja în cadrul unei sesiuni ordinare. În anul următor discuțiile la aceeasi temă au continuat intr-o nouă sesiune extraordinară, cea de-a VII-a, la care a fost adoptată rezoluția privind “Dezvoltarea si cooperarea internațională”.

Aceste sesiuni au permis pentru prima dată realizarea unui anumit consesns internațional referitor la conținutul noii ordini economice internaționale, iar înfaptuirea acesteia a devenit preocuparea prioritară a ONU. A fost împartășită ideea necesității de a efectua schimbări radicale în economia mondială și relațiile economice internaționale.

“Decclarația referitoare la instaurarea unei noi ordini economice internaționale” din 1974 apare ca o continuare și o dezvoltare a Cartei ONU, care menționează că noua ordine economică internaționala trebuie “să corijeze inegalitațile și să rectifice nedreptățile actulae, să permită eliminarea decalajului crescând între țările dezvoltate și țările în curs de dezvoltare și să asigure generațiilor prezente și viitoare o dezvolare economică accelerată, in pace si justiție…”¹.

[Doc. ONU A/res/3201 (S-VI), sau A/9559.] Tot în acest sens, Carta drepturilor și obligațiunilor economice ale statelor indică “stabilirea unui nou sistem de relații economice bazat pe echitate, egalitate suverană, interdependentă interesolr commune și cooperarea intre toate statele, indiferent de sistemul lor economic și social”². Acest sistem constă in “schimbarea elementelor de structură, a mecanismelor care au condus, atât pe plan național cât și internațional, la concentrarea bogățiilor în mâinile celor bogați și puternici”³.

Datorită instaurării noii ordini economice internationale, respectiv au avut loc diverse conferințe la scară mondială desfășurate sub egida ONU, unde s-au discutat probleme concrete, precum: populație, alimentație și agricultură, industrializare, comerț și dezvoltare, știință și tehnologii, resursele energiilor noi și regenerabile, așezările umane, utilizarea forțelor de muncă și altele. Discutarea acestor probleme în domeniile enumerate, au dus la adoptarea diverselor declarații și programe mondiale de acțiune, cum ar fi: Declarația pentru eradicarea foametei, Declarația pentru o lume mai dereaptă și mai bună, Programul integrat pentru reglematarea pe noi baze a comerțului cu materii prime, Declarația și Planul de acțiune privind dezvoltarea și cooperarea industrială, Programul de acțiune privind știința și tehnologia în slujba dezvoltării și altele.

Stabilirea unei noi ordini economice internaționale putea fi realizată nu doar prin niște măsuri parțiale, ci printr-o serie de schimbări profunde în toate domeniile. O piedica în înfaptuirea acsestui obiectiv era incompatibilitatea dintre anacronismul structurilor economice mondiale din acea periodă și realitațile internaționale actuale.

O schimbare totală a sistemului economic și o restructurare a unor noi relații internaționale, puteau fi convenite nu doar de un singur grup de state, ci de participarea activă la intrunirile internaționale a tuturor statelor, precum și acceptabilitatea reciprocă a soluționărilor între toate grupele de state. Implicarea tuturor țărilor, atât celeor dezvoltate cât și în curs de dezvoltare, acordă un larg teren ideii că promovarea noii ordini economice internaționale este reală, și acestea trebuie să-și asume o serie de obligații și o mare responsabilitate.

Concepția care a stat la baza strategiilor pentru dezvoltarea deceniilor constă in aceea ca progresul țărilor în curs de dezvoltare depinde de susținerea țărilor dezvoltate, și că interdependenta dintre ele și relațiile favorabile reciproce pot duce la dezvolatrea economiilor atât naționale cât și pe plan mondial.

Cu toate că, se făcuse unii pași în direcția unei noi ordini economice, rezultatele obținute nu erau cele dorite, deoarece urmau din pozițiile obstrucționiste și deseori retrograde din patea unor țări dezvoltate. Aceste țări manifestau o reacționare controversă în realizarea schimbărilor preconizate în cadrul Adunării Generale a ONU și organismele ei. De fapt statele acestea foloseau o tactică de amânare a hotărârilor, și atunci când erau silite să adopte o poziție oarecare, acestea, dovedeau a fi indiferente la interesele țăriolr in curs de dezvoltare.

Aceste condiții evident necesitau o soluționare în barierele existente, si anume implimentarea unor principii care ar stabili acea ordine economică internațională.

Adoptarea măsurilor și principiilor vizând stabilirea unei noi ordini

economice internaționale

La cea de-a XVIII-a sesiune a Adunării Generale, datorită unui grup de țări în curs de dezvoltare, s-au dus discutți cu privire la elaborarea unei Declarații de cooperare economică internațională, care la rândul său ar prevedea convenirea unor principii de materializare a relațiiolr economice satisfăcătoare. Aceste propuneri au fost înscrise în ordinea de zi a primei Conferințe a Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD, Geneva, 1964), deși adoptarea unei Declarații în sine nu a avut loc. Totuși ideea statuării unor principii a fost acceptată, astfel Actul final al Conferinței includea 15 principii generale si 8 principii particulare ale cooperării internaționale.

Până la urmă, propunerile respective au fost introduse în Carta drepturilor și obligațiunilor economice ale statelor, adoptată de Adunarea Generală a ONU în 1974, pe lângă contextual său aceasta stabilește ca relațiile economice, politice sau de altă natura ar trebui să fie guvernate de urmatoarele principii:

Suveranitatea, integritatea teritorială și independența politică a statelor;

Egalitatea suverană a statelor;

Neagresiunea;

Avantajul reciproc și echitabil;

Coexistența pașnică;

Egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul acestora de a dispune de ele însele;

Soluționare pe cale pașnică a disputelor;

Înlăturarea nedreptăților care au fost impuse prin forță;

Îndeplinirea cu bună-credință a obligațiilor internaționale;

Respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale;

Renunțarea la orice încercare de stabilire a hegemoniei sau sferei de influiență;

Promovarea justiției sociale internaționale;

Cooperarea internațională pentru dezvoltare;

Accesul liber la mare al țărilor fără litoral, în cadrul principiilor enumerate mai sus;

Participarea tuturor țărilor, pe baza de egalitate, la reglemntarea problemelor economice mondiale;

Suveranitatea permanentă a fiecarui stat asupra resurselor naturale și a tuturor activităților economice;

Dreptul statutului la naționalizarea sau la transformarea proprietații resortisanților săi;

Dreptul tuturor statelor, teritoriilor și popoarelor supuse unei ocupații străine, unei dominații străine și coloniale sau apartheidului de a se elibera și de a obține o restituire sau o indemnizație pentru exploatarea, reducerea sau degradarea resurselor lor naturale și a oricăror altor resurse;

Necesitatea ca toate statele să pună capăt risipei de resurse naturale, inclusiv de produse alimentare;

Reglementarea activităților societaților transnaționale prin adoptarea de măsuri în interesul economiei naționale proprii;

Acordarea de către comunitatea internațională a unei asistențe active țărilor în curs de dezvoltare, fără nici o condiție de ordin politic sau militar;

Stabilirea de raporturi juste și echitabile între prețurile materiilor prime și produselor exportate de țările în curs de dezvoltare și prețurile importate de aceste țări;

Acordarea de tratament preferențial și nereciproc pentru țările în curs de dezvoltare ori de câte ori este posibil;

Participarea țărilor în curs de dezvoltare la avantajele științei și tehnicii moderne;

Întărirea cooperării economice și tehnice intre tările în curs de dezvoltare.

Pe lângă aceste principii, de asemenea au mai fost adoptate și alte documente cu context similar, cum ar fi Declarația privind noua ordine economica internațională, rezoluția din 1975 a Adunării Generale, intitulată “Dezvoltarea și cooperarea economică internațională” și altele.

Toate aceste prevederi ale Cartei drepturilor și obligațiunilor ecnomice ale statelor precum și alte documente ale ONU, nu earau destul de împuternicite și evident necisitau să fie precizate și completate. Nu s-au inclus și alte prevederi importante referitoare la susținerea dezvoltării economice, datorită opoziției țărilor industrializate.

Apare necesitatea de elaborarea unei noi Carte din motivul că, Carta drepturilor și indatoririlor economice ale statelor și alte documente ale ONU, poartă o valoare doar de recomndare, pe când scopul celei noi să dețină valoare de contract dintre toate statele. Au fost propuse la sesiunea XXXV-a a Adunării, elaborarea unei Carte privind noile principii ale raporturilor economice internaționale, bazate pe totală egalitate și echitate între state și respectiv crearea unui organism al ONU, în care să fie implicate toate statele member ale Organizației în scopul realizării unei asemenea Carte.

Este de neascuns faptul că, elaborarea unei adevărate Carte a noii ordini economice internaționale și punerea ei in funcțiune, era una destul de dificilă, întâmpinând multe bariere. Desfășurarea acestor acțiuni cu privire la ameliorarea relațiior economice internaționale, era împedicată de țările occidentale industrializate, care cu orce scop căutau să stopeze un asemenea curs.

În astfel de condiții, s-a hotărit ca obiectivul elaborării acestei Carte a noii ordini economice internaționale să fie realizată prin etape. Mai întâi de toate urma să se elaboreze un inventar util, care ar forma o imagine clară asupra modului de acționare pe viitor. La cererea Adunării Generale, s-a întocmit de către UNITAR o listă de norme și principii ale dreptului internațional, privind noua ordine economică internațională, ce vizează relațiile economice dintre state, organizații internaționale și alte entități ale dreptului internațional, precum și activitățile societăților transnaționale.

In acest scop urma să se întocmească un studiu analitic, care prevedea dezvoltarea progresivă a normelor și principiilor dreptului internațional privind noua ordine economica internațională, această problemă fiind înscrisă pe ordinea de zi a Adunării Generale.

Totuși, pentru a fi aplicate în realitate aceste principii, este necesară efectuarea unor schimbări profunde în sistemul economic internațional existent, în care un grup restrâns de state dețin majoritatea mijloacelor de producție și a producției mondiale, pe când o mare parte a țărilor rămân la periferia activităților economice, în sărăcie și înapoiere. Deja menționând mai sus, că țările înalt industrializate, caută prin orice mijloace să păstreze structurile economice vechi, care de fapt le convine doar acestor țări.

In dezbaterile de la ONU au fost expuse nenumărate idei și teorii asupra acestei probleme de restructurare a sistemului economic incorect și neeficient pentru o mare parte a statelor în curs de dezvoltare. Ca de exemplu ideea că, nu sistemul economic este de vină, ci incapabilitatea acelor țări rămase în urmă, de a utiliza eficient posibilitățile acelor structuri economice. O altă idee menționa că țările trec prin careva „stadii” de dezvoltare economică, și că țările aflate în curs de dezvoltare vor trece de stadiul respectiv și vor ajunge la stadiul țărilor dezvoltate. Unii apologeți susțineau că decalajele acestea dintre țările înalt dezvoltate și cele slab dezvoltate sunt chiar „inevitabile” și „permanente”, din considerentul că distribuirea geografică a resurselor materiale și umane ar fi inegală pe glob.

Datorită unor astfel de mecanisme incorecte ale relațiilor economice internaționale, eforturile facute da țările în curs de dezvoltare, erau deseori diminuate și anihilate.

Acest fapt necesita o grabnică transformare radicală al întregului sistem economic, în vederea construirii unor relații bazate pe deplină egalitate între state, respectarea dreptului fiecărei națiuni de a fi stapân pe bogațiile și resursele sale naționale și de a le valorifica conform intereselor lor proprii și nu în ultimul rând lichidarea dictaturii si dominației.

Au avut loc numeroase dezbateri în cadrul ONU cu privire la corectarea actualului sistem, prin emiterea unor mecanisme ca: acordurile pe produse primare, crearea de stocuri regulatorii finanțate din fonduri internaționale special constituite, accesul produselor manufacturate din țările țn curs de dezvoltare pe piețele de desfacere a țărilor dezvoltate, eliminarea barierelor tarifare și netarifare, negocieri comerciale multilaterale și altele.

Toate acestea însă, nu au produs schimbări semnificative în sistemul economic mondial, chiar dacă având un anumit efect pozitiv în ceea ce ține susținerea țărilor în curs de dezvoltare.

Înfăptuirea acestor decizii evident nu putea fi doar la nivelul dezbaterilor și disputelor, ci se necesita o imediată acțiune, care se putea desfașura numai datorită stabilirii unui program integrat, in scopul abordării globale a problemelor majore din toate domeniile de baza a cooperării economice internaționale.

Acest Programa general trebuie să fie nu doar integrat și unitar, ci și unul de durată, pentru că oricât de bine ar fi el întocmit, cuprinde doar obiective și măsuri, pe când concretizarea acestuia în termeni stabiliți și defalcarea în programe regionale și naționale, vor permite realizarea mai curândă a programului dat.

La această temă s-au desfașurat multiple negocieri pe sectoare, în foruri diferite, fără lagătură instituțională între ele: în cadrul UNCTAD și GATT, pentru problemele comerțului; la ONDUI, pentru problemele industrializării țărilor în curs de dezvoltare; la FOA pentru problemele alimentației și producției agricole; la FMI și BIRD pentru probleme monetar-financiare etc. Aceste negocieri s-au soldat cu rezultate nesemnificative și lipsite de coerență, neavând acea amploare de acționare imediată în direcția unor reforme radicale ce ar raspunde la cerințele instaurării unei noi ordini economice internaționale.

Astfel apare ideea de a organiza unele nogocieri globale, care vor include examinarea unui întreg ansamblu de probleme economice mondiale. Adunarea Generală adoptă la 14 decembrie 1979, la propunerea „Grupului celor 77”, o rezoluție ce prevede organizarea unor negocieri globale cu privire la cooperarea internațională, în scopul soluționării celor mai importante probleme: materii prime, energie, comerț, dezvoltare și cele monetar-financiare.

Lansarea acestor negocieri a prezentat avantaje nu doar în discutarea problemelor majore în domeniul economiei mondiale, ci și abordarea problemelor ce țin de energie, care pâna atunci nu făcuse obiectul negocierilor în cadrul ONU. Tot în acea rezoluție s-a convenit că „aceste negocieri nu trebuie să ducă la vre-o întrerupere a negocierilor care se desfașoară în alte foruri ale Națiunilor Unite și nici să aibă un efect negativ asupra acestora, ci trebuie să le stimuleze și să le întarească”². [Rezolutia Adunarii Generale a ONU 34/138, din 14 decembrie 1979]

Evident aceste negocieri au fost concepute în scopul participării tuturor statelor la convenirea unor măsuri ferme și eficiente în soluționarea diverselor probleme, în interesul prosperării economice.

Stabilirea unor relații internaționale de schimb și monetare; lichidarea

subdezvoltării și sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare

După cum s-a menționat, edificarea unei noi ordini economice necesită în mare parte stabilirea unor relații reciproce de cooperare între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare, acordând acestora facilități în procesul schimburilor și nu în ultimul rând susținere financiară și de altă natură. Aceste noi relatii vor permite lichidarea subdezvoltarii si construirea unei baze puternice in prosperarea economica si sociala.

Insa pentru a realiza acele schimburi echitabile, reciproc avantajoase, trebuie stabilite niste raporturi economice intre preturile marilor categorii de produse, precum: materii prime, energie, produse manufacturate, produse alimentare si agricole.

Sistemul de preturi reflectat prin anomalii al preturilor in domeniile tehnologice, creditelor bancare si a celor monetar-valutare, de fapt este o expresie a vechii ordini economice, bazata pe relatii inechitabile, inegale si generate de dominatia colonialista. Mentinerea monopolului si exportul produselor finite a unui numar restrins de state industrializate, au facut economia de piata se fie conditionata doar de preturile dictate de producatori, pe cind tarile in curs de dezvoltare ramin doar ca furnizori de materie prima si nu se bucura de succesele tarilor dezvoltate. Acest fapt a dus spre o dependenta in exclusivitate a exportului de materii prime (minerale sau agricole) de catre tarile slab dezvoltate, astfel tarile industrializate detinind 67-68% din exportul total iar tarile in curs de dezvoltare doar 32-33%. Acele citeva tari imperialiste detin monopolul transnational si incearca prin orice metoda sa calauzesaca toate deciziile pe plan economic, astfel societatile suprastatale detin o mare parte a tranzactiilor din comertul international. Aproximativ 90% din totalul productivitatii muncii a tarilor sarace este insusit de companiile transnationale, astfel profiturile monopoliste a acestora se tripleaza la fiecare jumatate de mdeceniu in domeniile petrolier, transporturilor si comercializarii produselor de baza.

Evident, astfel de raporturi intre categoriile de produse, creaza beneficii fabuloase pentru tarile dezvoltate, acestea impunind preturi avantajoase si cursuri valutare mondiale inechitabile doar in favoarea lor. Insa pe linga preturile inechitabile si disproportiile dintre preturile produselor fabricate si materiilor prime, tarile in curs de dezvoltare mai suporta si o serie de restrictii din partea statelor capitaliste. Acestea impun diverse reguli din partea monopolurilor si corporatiilor transnationale, diverse bariere tarifare si vamale la import si export, anularea facilitatilor in ceea ce tine desfacerea produselor de catre tarile slab dezvoltate.

Aceleasi incidente se urmaresc si pe piata valutar-financiara si a creditelor. Tarile detinatoare de resurse naturale precum petrol sau gaz natural, exporta tarilor slab dezvoltate si neproducatoare de acestea, la un pret majorat si dictat direct de producator. Evident ca tarile importatoare nu reusesc sa achite produsul rezpectiv, datorita acelor conditiilor financiare si de credit foarte deficile, deaceea si ramburasarea platilor este aminata, care la rindul sau formeaza imensele datorii externe. Un rol destul de hotaritor il joaca fluctuatia cursurilor valutare ale monedelor, acestea si fiind mijloacele de plata pe piata internationala. Instabilitatea valorii monedelor creaza consecinte negative in dezvoltarea echitabila si eficienta a schimburilor.

Un alt eveniment ce a destabilizat situatia si mai mult, a fost stabilirea etalonului aur-devize in 1944, cind dolarul avea un rol mai important ca aurul, mai apoi renuntarea si trecerea la alt etalon devize in 1971 si in 1974 inlocuit cu etalonul DST (drepturi speciale de tragere create in cadruyl FMI). Datorita devalorizarii regulate si permanente a dolarului si a altor valute, tarile slab dezvoltate si cele in curs de dezvoltare au suportat impacte negative, valoarea reala a fondurilor detinute de acetsea se reduceau din ce in ce mai mult.

Ca urmare a acestor imprejurari nefavorabile, au crescut datoriile externe ale tarilor in curs de dezvoltare pentru petrol, de aproximativ 6 ori in doar 10 ani. Acestea constituiau 90 miliarde dolari in 1971, pe cind in 1981 suma a crescut pina la 500 miliarde dolari. Astfel cresc si ratele anulae, iar rambursarea creditelor de catre tarile slab dezvoltate devine tot mai imposibila.

In aceste conditii, dezvoltarea economica frineaza in acele bariere si restrictii impuse de tarile bogate, care in loc sa ofere sustinere financiara si de alta natura tarilor sarace, acestea manifesta o scurgere de capital, diminuindule fondrurile.

Deci, pentru a calauzi acea cale spre o noua ordine economica, este necesar cit mai curind adoptarea unor masuri efective si implimentarea lor atit in economia tarilor cit si pe plan mondial. Aceste masuri urmau sa fie:

Stabilirea echitabila a preturilor si a unui program integrat pentru produsele de baza.

Aceasta necesitate apare in primul rind pentru preturile la categoriile de produse care constituiesc materiile prime si reprezinta sursa principala de venit din exportul tarilor in curs de dezvoltare. Scopul acestor masuri prevad participarea activa a tarilor slab dezvoltate in schimburile de produse din aceasta categorie, dar nu pentru a-si impedica dezvoltarea si a le crea favoruri tarilor bogate, ci pentru a-si intari un potential inspre progresul economico-social.

Acel „Program integrat” privind produsele de baza, in cadrul caruia au fost formulate toate prevederile de catre tarile in curs de dezvoltare la cea de-a III-a reuniune ministriala a „Grupului celor 77”, a fost inaintat la sesiunea a IV-a a UNVTAD la Manila in 1976, unde au si inceput negocierile in vederea elaborarii acestui program.

Unul din obiectivele principale ale Programului integrat il constituie asigurarea si mentinerea echilibrului intre cerere si oferta pe piata materiilor prime, in vederea asezarii unor preturi care sa fie favorabile atit pentru producatori cit si pentru consumatori.

Pentru a atinge scopurile acestui Program, este necesar sa se implimenteze niste strategii care vor asigura solutionarea problemelor de ordin economic, una din ele fiind constituirea unui Fond comun de finantare a stocurilor de materii prime, in vederea mentinerii echilibrului in situatiile de excedenta sau deficitul unui produs de baza.

Decursul negocierilor privind crearea Fondului comun, a intimpinat diverse piedici din partea tarilor occidentale dezvoltate, deoarece introducerea unor reglemntari interguvernamentale in ceea ce priveste piata si preturile materiilor perime, aveau sa le diminueze posibilitatile favorizante acestor tari.

Totusi, in decurs de patru ani negocierile au finisat cu deschiderea „Fondului comun privind materiile prime”, functionind sub egida UNCTAD, actul sau constitutiv fiind parafat de 101 de state si deschis pentru toate statele membre ale ONU.

Stabilirea unor preturi corecte pe plan international este de fapt componenta principala spre trecerea la o noua ordine economica mondiala.

Liberul acces spre progresul tehnico-stiintific.

Aici se are in vedere inscrierea unui punct important pe ordinea de zi a Adunarii Generale cu privire la cooperarea economica si tehnico-stiintifica intre state. Latura principala de care trebuie sa se ocupe Organizatia Natiunilor Unite, consta in crearea unor conditii ca orice tara sa poata benefecia de un diapazon larg in stiinta, cercetare-dezvoltare si tehnologii moderne in scopul unui progres economic si a unui inalt nivel al traiului.

Conform acestei propuneri de catre un grup de state, la declansarea ampla a unor dezbateri in cadrul ONU, a fost adoptata o rezolutie de Adunarea Generala cu privire la o eficientă integrare a realizarilor stiintifice si tehnice in necesitatile tarilor in curs de dezvoltare. Prevederile acestei rzolutii s-au materializat prin crearea Comitetului pentru Stiinta si Tehnologie, de catre ECOSOC, care va urma sa stimuleze colaborarea internationala in domeniul dat.

La Conferinta pentru stiinta si tehnologie, organizata in cadrul unei reuniunii ministriale a „Grupului celor 77” au fost prezentate o serie de sugestii si propuneri care aveau drept scop: accesul liber al fiecarui stat la cuceririle stiintei si tehnologiei moderne, eliminarea acelor restrictii si bariere din calea transferurilor echitabile de tehnologii, crearea unor baze tehnico-stiintifice in fiecare tara in curs de dezvoltare, alocarea de suport financiar in scopul dezvoltarii stiintei si tehnologiei, implicarea cit mai frecventa a ONU in promovarea domeniului tehnico-stiintific, sprijinirea tarilor in curs de dezvoltare de catre tarile dezvoltate in scopul dezvoltarii stiintei si tehnologiei si altele.

Se poate mentiona ca aceasta conferinta a permis trecrea spre un nou sistem de abordare a problemelor ce tin de domeniul tehnico-stiintific, Adunarea Generala a ONU fiind organul principal de supraveghere a transferului de tehnologie.

Un factor important care de fapt face obeictul dezbaterilor in cadru ONU cu privire la accesul tuturor tarilor spre noi realizari in domeniul stiintei si tehnologiei, este elaborarea unui cod de norme referitor la transferul de tehnologii. Definitivarea Codului a a vut loc la cea de-a II-a sesiune a Conferintei, in 1980, in care s-a propus ca documentul dat sa contina un caracter neangajat pe o perioada de 4-5 ani, dupa care urma sa se abordeze discutia asupra caracterului juridic al Codului.

O serie de initiative in vederea stabilirii unor norme precise de transfer al tehnologiei, au fost inscrise in mai multe domenii specifice si agentii specializate ale ONU, care s-au marcat printr-o importanta deosebita, dintre care pot fi enumerate: furnizarea materialelor nucleare, tehnologiilor, echipamentelor speciale si serviciilor pentru ciclul de combustibil ( la Agentia Internationala pentru Energie atomica – AIEA si in cadrul Comitetului pentru asigurarea furnizarii de materiale, tehnologii, instalatii si servicii nucleare – CAS ); transferul stiintelor si tehnologiilor in domeniul maritim ( la Conferinta pentru dreptul marii ); utilizarea calculatoarelor electronice si metodelor de calcul pentru dezvoltare ( in Adunarea Generala a ONU ); extinderea schimbului de tocumentie tehnica si economica, facilitarea schimbului de informatii si date intre savanti si institutiile nationale de cercetare ( in cadrul CEE/ONU ).

Inlaturarea protectionismului si diminuarea activitatilor monopoliste ale societatilor transnationale.

Aceasta masura va permite in mare parte asigurarea unor pozitii relativ egale in vederea schimburolor internationale cu tarile industrializate, care consta in combaterea acelor masuri protectioniste intreprinse de catre tarile dezvoltate, astfel impedicind buna dezvoltare economico-sociala a tarilor in curs de dezvoltare. Se necesita crearea in cadrul UNCTAD a unui sistem de supraveghere si examinare a masurilor protectioniste, care va permite tarilor slab dezvoltate de a semnala acele masuri care le afecteaza interesele comerciale.

Cit priveste despre societatile transnationale, se prevede iarasi elaborarea unui Cod de conduite, al carui document sa includa doua aspecte importante: primul ce se refera la corporatiile transnationale si cel de al doilea referitor la obligatiile tarilor gazad. Aceste doua aspecte reflecta un dublu obectiv al codului. Pe de o parte, se evidentiaza stabilirea unor norme de conduita care trebuie respectate de intreprinderile multinationale si efectuarea unui control asupra activitatilor pe care le desfasoara acestea, iar pe de alta parte, Codul de conduita prevazut de o serie de obligatiuni pentru tarile gazda trebuie sa favorizeze climatul de investii si sa asigure sporirea garantiilor juridice.

Totusi intetiile tarilor capitaliste dezvoltate sunt cu totul de lata natura, acestea sustin ca Codu dat sa nu aiba forta juridica, mai mult decit atit, sa se permita inscrierea de catre socitatile transnationale a sustragerii de control asupra multor astfet de corporatii, si chiar eludarea acestuia acestui cod.

Aceste masuri ar trebui sa conditioneze corporatiile transnationale sa-si adapteze activitatile inspre a nu impedica buna cooperare economica, ci sa contribuie la eliminarea monopolului, restrictiilor si barierelor in realizarea efectiva a acestor obiective.

Restructurarea sistemului monetar-financiar.

Evident, nu se pot ocoli si o serie de schimbari in sfera instrumentelor si mecanismelor monetare si financiare. Este necesara realizarea unui nou sistem monetar, democratic si universal, in scopul deasfasurarii unor relatii valutar-financiare stabile, consolidarii monedelor nationale, dezvoltarii favorabile a relatiilor economice internationale si participarea tarilor in curs de dezvoltare la dezbaterile ce tin de solutionarea problemelor monetare.

Aici se mai are in vedere implicarea FMI si BIRD, care la rindul sau pot interveni cu niste masuri indreptate spre reducerea inflatiei, facilitarea sistemului de creditare – prin imbunatatirea conditiilor de imprumut ( termeni mai lungi si dobinzi mai reduse ), acestea stimulind dezvoltarea economica atuturor tarilor, in special a celor mai putin avansate.

Cu astfel de masuri si multe altele, sub egida ONU, s-a optat pentru instaurarea unei noi ordini economice, care a fost si este principala sursa de stabilitate nu doar economica, ci stabilitate in toate domeniile si de mentinere a bunastarii mondiale.

Deci, Organizatia Natiunilor Unite cu organele ei de conducere si agentiile sale specializate, sunt de fapt, chemate sa contribuie la participarea universala a benefeciilor tuturor statelor, prin realizarea obiectivelor legate de reforme profunde in toate domeniile, la nivel global.

Astazi, ONU vine cu elemente noi in sceea ce priveste solutionarea problemelor majore in viziunea asupra dezvoltarii. Si nicidecum nu mai putem privi dezvoltarea ca o simpla crestere a cantitatii bunurilor si serviciilor si veniturilor provenite din acestea, dar ca o respectare a unor perceptii serioase propuse de ONU, in vederea imbunatatirii calitatii vietii, distribuirii echitabile a costurilor, cresterii economice, stabilirii unor relatii armonioase dispuse sa cedeze in fata tuturor piedicilor si constringerilor dictate de autoritatile dominante sau tehnocratii.