Rolul Metodelor Bazate pe Actiune In Eficientizarea Activitatii
Rolul metodelor bazate pe acțiune în eficientizarea activității
instructiv-educative din învățământul primar
CUPRINS
Argument
PARTEA I. ABORDAREA TEORETICO-METODOLOGICĂ A TEMEI
CAPITOLUL I. PARTICULARITĂȚI ALE PROCESULUI INSTRUCTIV – EDUCATIV DIN CICLUL PRIMAR
I. 1. Clarificări conceptuale
I. 2. Caracterizarea psihologică a școlarului mic
I. 3. Specificul învățarii la vârsta școlară mică
CAPITOLUL II. PARTICULARITĂȚI ALE METODELOR BAZATE PE ACȚIUNE ÎN CLASELE I-IV
II. 1. Metodele bazate pe acțiune reflectate în documentele curriculare din învățământul primar
II. 2. Modalitați de valorificare a metodelor bazate pe acțiune din ciclul primar
II. 3. Avantaje si conditii ale utilizării metodelor bazate pe acțiune in ciclul primar
II. 4. Rolul cadrului didactic in alegerea strategiei de instruire
PARTEA A II-A. FUNDAMENTAREA PRACTIC-APLICATIVĂ A TEMEI
CAPITOLUL III. STUDIU CVASIEXPERIMENTAL PRIVIND VALORIFICAREA METODELOR BAZATE PE ACȚIUNE ÎN CADRUL ARIEI CURRICULARE LIMBĂ ȘI COMUNICARE
III. 1. Ipoteza si obiectivele cercetării
III. 2. Metodologie
III. 2. 1. Subiecți
III. 2. 2. Metode de cercetare
III. 2. 3. Măsurarea
III. 2. 3. 1. Variabile
III. 2. 3. 2. Instrumente
III. 3. Procedura
III. 4. Analiza si interpretarea rezultatelor
III. 5. Concluzii
CONSIDERATII FINALE. PROPUNERI DE EFICIENTIZARE A ACTIVITĂȚII DIDACTICE ÎN CLASELE I- IV
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
Argument
PARTEA I. ABORDAREA TEORETICO-METODOLOGICĂ A TEMEI
CAPITOLUL I.
PARTICULARITATI ALE PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV DIN CICLUL PRIMAR
I. 1 Clarificări conceptuale
Sistemele de învățământ și societatea caută mijloace de a pregati mai bine indivizii pentru a se adapta lor, iar învățământul modern își asumă cresterea autonomiei celor care învață pentru ca diferențele dintre procesul didactic și lumea reală să se reducă.
Sistemul de invatamant se refera la organizarea institutionala a invatamantului, iar procesul de invatamant, se refera la realizarea propriu-zisa a educatiei, la aspectele psihopedagogice pe care le impune predarea si asimilarea cunostintelor. Astfel legatura dintre cele doua se infatiseaza in mod concret in indivizii educati, comuni pentru ambele si se exprima in nivelul de educatie (Ioan Nicola, 2003) .
“Procesul de invatamant este principalul subsistem al sistemului de invatamant. Reprezinta dimensiunea practica si dinamica a sistemului de invatamant, privit in sens restrans si in sens larg. Implica activitati specifice de educatie / instruire organizate formal si nonformal de cadre didactice formate initial si continuu la nivelul sistemului de invatamant “(Sorin Cristea, 2010, pag. 278).
Procesul de invatamant este definit astfel: “Ansamblu de actiuni exercitate in mod constient si sistematic de catre educatori asupra educatilor intr-un cadrul institutional organizat, in vederea formarii personalitatii acestora in concordanta cu cerintele idealului educational “(Ioan Nicola, 2003, pag. 402). Putem spune ca acesta vizeaza formarea integrala a personalitatii, prin schimbarea capacitatilor fizice si intelectuale ale elevilor.
Ioan Jinga si Elena Istrate (2006, pag.207 ) – definesc, cu alte cuvinte, procesul de invatamant ca “un ansamblu de elemente (obiective, continuturi, resurse umane – personal didactic si de conducere, didactic auxiliar si administrativ, elevi – resurse materiale – spatii de invatamant, materiale didactice, terenuri si baze sportive, poligoane de instruire etc. -, strategii de instruire, forme de organizare, tehnici de evaluare, relatii interpersonale si de grup, rezultate), care interactioneaza in carul unei activitati complexe, desfasurate in mod organizat si sistematic, pentru realizarea unor finalitati dinainte stabilite. “(Ioan Jinga, Elena Istrate, 2006, pag. 207).
Din aceste definitii intelegem ca in cadrul procesului de invatamant se realizeaza obiectivele instructiv-educative propuse, in institutii specializate, sub indrumarea cadrului didactic prin desfasurarea unor activitati organizate, dirijate si evaluate. De aceea, “cadrul didactic are un rol de conducator, realizeaza conducerea adecvata a acestui proces. “(Ioan Nicola, 2003, pag. 402).
“Elementele constituente ale procesului instructiv – educativ sunt:
profesorii si elevii, ca principali agenti, care rezolva predarea-invatarea-evaluarea-autoinvatarea, autoevaluarea
scopurile urmarite, ca intentii
continuturile predarii si invatarii, conturate in planurile de invatamant, programe si manuale scoalare
metodele si mijloacele utilizate pentru atingerea scopurilor
organizarea si planificarea procesului instructiv- educativ
normele pedagogice, ca prescriptii si reguli de actiune
rezultatele obtinute de elevi “(M. Calin 1995 citat de Elena Joita, V. Ilie, M. Vlad, E. Frasineanu, 2003, pag 85-86)
“Caracteristicile generale ale procesului de invatamant vizeaza:
caracterul bilateral (interactiunea reciproca profesor – elev) ;
unitatea informare-formare, intre transmiterea de cunostinte variate si dezvoltarea biopsihosociala a personalitatii educatorului;
abordarea ca sistem de autoreglare, ca baza a modului de functionare ;
interpretarea ca proces de cunoastere, ca finalitate generala a procesului; “(I. Nicola, 1996, citat de Elena Joita, V. Ilie, M. Vlad, E. Frasineanu, 2003, pag. 86)
Privind prima caracteristica generala a procesului de invatamant putem spune ca in cadrul acestuia se realizează o legătură între profesor- elevi și între activitățile specifice acestora: predarea, specifică cadrului didactic, si învățarea care exprima efortul elevilor. “Dar evolutia actiunilor si a relatiilor nu capată sens, daca nu are loc si verificarea, aprecierea rezultatelor (evaluarea), pentru a se produce apoi schimbarea modului de actiune (reglarea, autoreglarea). “(Elena Joita, V. Ilie, M. Vlad, E. Frasineanu, 2003, p. 87). Astfel procesul de invatamant este vazut ca proces de predare – invatare – evaluare, aceste activitati reprezentand “functiile, laturile esentiale ale acestuia. “(Elena Joita, V. Ilie, M. Vlad, E. Frasineanu, 2003, p. 87)
Desi este compus din trei elemente, el este vazut ca un tot unitar, deoarece “cele trei activitati se intrepatrund iar rezultatele finale sunt, de fapt, o rezultanta a celor trei activitati. “(I. Jinga, Elena I. , 2008, pag. 207)
“Astfel cele trei actiuni sunt privite in sistem, sunt complementare, surprind intreaga activitate pedagogica cognitiva si formativa, arata relatia obiective-continuturi-metodologie-rezultate-reglare. “(Elena Joita, V. Ilie, M. Vlad, E. Frasineanu, 2003, p. 87)
In continuare vom analiza fiecare latura a procesului de invatamant. Predarea este vazuta de Sorin Cristea (2010,pag.279) ca activitatea specifica realizata in cadrul procesului de invatamant de catre carul didactic si precizeaza faptul că “reprezinta principalul subsistem al activitatii de educatie. “(Sorin Cristea, 2010, pag. 279).
Din punctul de vedere al autorului Ioan Nicola (2003,pag.403), profesorul realizeaza predarea prin “transformarea mesajelor oferite de memoria sociala in mesaje didactice. Indiferent de ceea ce contine, un mesaj oarecare, devine mesaj didactic din momentul in care declanseaza, faciliteaza si stimuleaza procesul invatarii. Predarea implica in mod necesar adecvarea mesajului didactic la conditiile psihologice de invatare. “(Ioan Nicola, 2003, pag. 403).
Conform autorilor Ioan Jinga si Elena Istrate (2006,pag.208 ) , profesorul realizeaza in cadrul predarii nu doar activitati privind selectarea si prelucrarea informatiilor din punct de vedere pedagogic pentru adaptarea acestora la particularitatile elevilor (de varsta si individuale), ci si urmatoarele activitati: “precizarea obiectivelor activitatii instructiv- educative, in vederea realizarii unei invatari constiente si motivate ale elevilor, crearea unor situatii de invatare adecvate prin care sa se asigure conditii cat mai prielnice pentru invatarea anumitor cunostinte si formarea unor deprinderi intelectuale si motorii inca din clasa, motivarea elevilor pentru activitatea de invatare si dirijarea invatarii, indrumarea elevilor catre alte surse de informatii “ (Ioan Jinga si Elena Istrate, 2006, pag. 208).
Ioan Nicola (2003,pag.403) vede predarea ca o stiinta si o arta. Modul in care sunt imbinate cele doua, tehnica si arta, depinde de cadrul didactic. “Este stiinta intrucat solocita un repertoriu larg de cunoastinte, deprinderi, tehnici, procedee si arta deoarece predarea presupune inspiratie, intuitie si creativitate, expresie a calitatilor dascalului, indeosebi a aptitudinilor si talentului sau, in mai mica masura invatate. Ca tehnica, ea poate fi invatata si perfectionata prin efort, ca arta, este mai degraba un har si poate fi nuantata si imbogatita cu noi elemente de exprimare “(Ioan Nicola, 2003, pag. 403).
Datorita locului important pe care il ocupa activitatea de predare in cadrul procesului de invatamant, se efectueaza diferite cercetarii pedagogice elaborandu-se diferite tehnici si instrumente de predare care-l ajuta pe cadrul didactic sa faca fata situatiilor inedite si sa adopte un demers didactic creativ si original. (Ioan Nicola, 2003)
“Predarea este o activitate complexa si dinamica pe care profesorii au obligatia s-o stapaneasca deplin si s-o perfectioneze necontenit. “(Ioan Jinga si Elena Istrate, 2006, pag. 208). Deci putem spune ca activitatea de instruire, efectuata de catre profesor in cadrul procesului de invatamant este indispensabila acestuia, dar fara activitatea de invatare realizata de elevi, ar fi inutila. De aceea aceste elemente ale procesului de invatamant se afla in stransa legatura.
Activitatea de invatare este realizata de catre elevi, la indrumarea cadrului didactic si presupune “totalitatea actiunilor intreprinse de receptori pentru a raspunde cat mai adecvat obiectivelor urmarite prin predare (Ioan Nicola, 2003, pag. 404).”
Ioan Jinga si Elena Istrate definesc invatarea potrivit dictionarului de psihologie (pag.393) ca o activitate de insemnatate fundamentala pentru adaptarea la mediu si dezvoltarea psihocomportamentala, care, in esenta, consta in asimilarea activa de informatii insotita de achizitionarea de noi operatii si deprinderi (Ioan Jinga si Elena Istrate, 2006, pag. 209).” Cu alte cuvinte, invatarea este actiunea prin care elevul acumuleaza cunostinte pe care le valorifica si le transforma in deprinderi si capacitati intelectuale.
“Invatarea umana ne apare, astfel, ca un fenomen complex ce vizeaza dezvoltarea personalitatii in ansamblu (Ioan Jinga si Elena Istrate, 2006, pag. 209). ”
O forma particulara a invatarii umane este cea scoalara, care se realizeaza sub indrumarea cadrului didactic intr-un cadrul institutional (Ioan Jinga si Elena Istrate, 2006).
Conform autorilor Miron Ionescu si Ioan Radu, invatarea scoalara “prezinta doua laturi sau aspecte solidare:
aspectul motivational ;
aspectul procesual al invatarii;
Aspectul motivational se refera la gradul de angajare sau implicare al elevului in actul invatarii, deci relatia elev-sarcina, in timp ce aspectul procesual cuprinde momentele sau procesele care compun o secventa de invatare (observare, gandire, memorare etc). “(Miron Ionescu, Ioan Radu, 2004, pag. 48)
Aceste aspecte ale invatarii scolare sunt clasificate de catre Ioan Jinga si Elena Istrate in doua categorii de factori: interni si externi. Factorii interni includ capacitatea de invatare si nivelul de motivatie ale elevilor, iar factorii externi se refera la calitatea predarii, climatul din clasa si logistica didactica. (Ioan Jinga si Elena Istrate, 2006, pag. 209).
Prin motivatia invatarii se intelege “totalitatea mobilurilor care declanseaza, sustin energetic si directioneaza activitatea de invatare. “(P. Golu citat de Miron Ionescu, Ioan Radu, 2004, pag. 48). Motivele invatarii sunt atat interne cat si externe si sunt formate din “trebuinte de baza cum ar fi: trebuinta de autorealizare, de afirmare prin succes scolar, impulsul curiozitatii, dorintidactic intr-un cadrul institutional (Ioan Jinga si Elena Istrate, 2006).
Conform autorilor Miron Ionescu si Ioan Radu, invatarea scoalara “prezinta doua laturi sau aspecte solidare:
aspectul motivational ;
aspectul procesual al invatarii;
Aspectul motivational se refera la gradul de angajare sau implicare al elevului in actul invatarii, deci relatia elev-sarcina, in timp ce aspectul procesual cuprinde momentele sau procesele care compun o secventa de invatare (observare, gandire, memorare etc). “(Miron Ionescu, Ioan Radu, 2004, pag. 48)
Aceste aspecte ale invatarii scolare sunt clasificate de catre Ioan Jinga si Elena Istrate in doua categorii de factori: interni si externi. Factorii interni includ capacitatea de invatare si nivelul de motivatie ale elevilor, iar factorii externi se refera la calitatea predarii, climatul din clasa si logistica didactica. (Ioan Jinga si Elena Istrate, 2006, pag. 209).
Prin motivatia invatarii se intelege “totalitatea mobilurilor care declanseaza, sustin energetic si directioneaza activitatea de invatare. “(P. Golu citat de Miron Ionescu, Ioan Radu, 2004, pag. 48). Motivele invatarii sunt atat interne cat si externe si sunt formate din “trebuinte de baza cum ar fi: trebuinta de autorealizare, de afirmare prin succes scolar, impulsul curiozitatii, dorinta de a obtine note bune pentru a satisface parintii sau pentru a fi intre premiantii clasei, teama de pedeapsa, de esec, anumite interese, optiuni profesionale. Orice act de invatare este de regula plurimotivat. “(Miron Ionescu, Ioan Radu, 2004, pag. 48).
Un elev invata la inceput datorita factorilor externi apoi dupa ce descopera continutul unei materii de invatamant, intervine motivatia interioara “alaturi de aspiratiile cu directionare profesionala, de satisfactia lucrului bine facut. Cercetarile arata ca volumul de efort pe care un elev este dispus sa-l investeasca intr-o sarcina, depinde de contiinta eficacitatii proprii. „(Miron Ionescu, Ioan Radu, 2004, pag. 49).
Un alt aspect al invatarii scolare este acela procesual si cuprinde o serie de faze care capata aspecte diferite in functie de continutul invatarii si de particularitatile clasei la care se aplica: “mai intai este vorba de perceperea / receptarea materialului, intelegerea, patrunderea prin gandire a datelor, ceea ce va insemna condensarea informatiei in notiuni, legi, principii. Intervine apoi fixarea in memorie, stocarea informatiei si in final utilizarea ei, actualizarea cunostintelor sub forma reproducerii si mai ales a transferului informatiei in context nou. “(Miron Ionescu, Ioan Radu, 2004, pag. 50). Astfel finalizarea secventei de invatare are loc cand elevul aplica cunostintele si opereaza cu ele in contexte cunoascute de el sau situatii noi. (Miron Ionescu, Ioan Radu, 2004).
Cele doua elemente ale procesului de invatamant, predarea si invatarea, sunt verificate prin activitatea de evaluare, efectuata de catre cadrul didactic in vederea obtinerii rezultatelor scolare ale elevilor pentru verificarea realizarii obiectivelor instructiv-educative stabilite anterior. Astfel “evaluarea ne apare in cadrul procesului de invatamant ca o activitate complexa de apreciere a modului comun de lucru al profesorului si elevilor sai, in efortul de realizare a obiectivelor didactice proiectate, la un nivel de performanta ridicat. “(Ioan Jinga si Elena Istrate, 2006, pag. 211).
A doua caracteristica generala a procesului de invatamant conform autorului Ioan Nicola este “unitatea de informare – formare, intre transmiterea de cunostinte variate si dezvoltarea biopsihosociala a personalitatii educatorului. “(I. Nicola, 1996, citat de Elena Joita, V. Ilie, M. Vlad, E. Frasineanu, 2003, pag. 86). Aceasta caracteristica se refera la interactiunea dintre profesor – elev si consecintele informatiilor si influentelor emise de cadrul didactic asupra dezvoltarii psihice ale educatului. Informarea inseamna comunicarea de catre profesor a unui sistem de cunostinte din diferite domenii, iar formarea “presupune dezvoltarea biopsihosociala a personalitatii “elevului. Cele doua aspecte se subordoneaza astfel ca “formarea este intotdeauna o consecinta a informarii si o baza pentru realizarea in continuare a acesteia. “(Ioan Nicola, 2003, pag. 404-405).
Autorul Constantin Cucos sustine aceasta idee si afirma ca “: procesul de invatamant se bazeaza in mod necesar pe vehicularea anumitor structuri ideatice, a anumitor continuturi sub forma cunostintelor / datelor / informatiilor, priceperilor / deprinderilor, opiniilor, punctelor de vedere, teoriilor despre diferite referentiale. Asimilarea acestora implica informarea celor educati, antrenand latura intelectuala a personalitatii lor. Mesajele informationale vehiculate au efect, deopotriva, si asupra altor dimensiuni ale personalitatii: vointa, afectivitatea/ sensibilitatea, atitudinile, caracterul etc. Caracterul informativ al procesului de invatamant se completeaza, asadar, cu cel formativ (Constantin Cucos, 2009, pag. 275).”
Pentru o buna desfasurarea a procesului de invatamant si pentru realizarea obiectivelor pedagogice stabilite anterior de catre cadrul didactic, in primul rand trebuie sa existe comunicare intre profesor si elevii sai, prin prisma careia se realizeaza comanda si controlul sistemului. Procesul de invatamant ca sistem de autoreglare evidentiaza “modul in care se realizeaza comunicarea, comanda si controlul in cadrul acestui sistem. “(Ioan Nicola, 2003, 408). Ioan Jinga si Elena Istrate mai numesc procesul de invatamant si “proces de comunicare, intre profeosr si elevi avand loc un permanent schimb de mesaje al caror scop principal este atingerea unor obiective pedagogice, in conditii optime “. (Ioan Jinga, Elena Istrate, 2008, pag. 211).
Si nu in ultimul rand conform autorului Ioan Nicola procesul de invatamant este proces de cunoastere, unde “elevii sunt condusi si indrumati sa patrunda si sa descopere realitatea obiectiva pentru a o reflecta in constiinta sub forma de imagini, notiuni, principii, legi etc “. (Ioan Nicola, 2003, pag. 411). Cunoasterea, in procesul de invatamant, se realizeaza prin intermediul relatiei dintre predare si invatare adica intre activitatea profesorului si cea a elevului si este tratata diferit de la un stadiu la altul al dezvoltarii umane. (Ioan Nicola, 2003)
Conform autorilor Elena Joita, V. Ilie, M. Vlad, E. Frasineanu exista anumite conditii si anumiti factori care cresc eficienta procesului de invatamant. Eficienta se refera la urmarirea calitatii rezultatelor in raport cu obiectivele pedagogie stabilite anterior de catre cadrul didactic. Pentru eficienta acestui proces, profesorul trebuie:
“sa cunoasca bine evolutia tuturor componenetelor procesului de invatamant;
sa-l delimiteze pe subsisteme (obiective, resurse, continuturi, elevi, strategii, evaluare, managament), pentru a putea mereu sa intervina in reglare;
sa planifice, sa proiecteze interrelatia lor pe dinamica procesului;
sa aprecieze rezultatele prin raportare la obiective si la modul de realizare;
sa-si perfectioneze pregatirea si stilurile educationale ;
(Elena Joita, V. Ilie, M. Vlad, E. Frasineanu, 2003, pag. 102-103).”
In concluzie, desfasurarea procesului de invatamant nu ar fi posibila daca nu ar exista relatia intre profesor si elev si activitatile efectuate de acestia iar “esenta procesului de invatamant consta tocmai in declansarea si functionarea optima a dialogului dintre cei doi poli (Ioan Nicola, 2003, pag. 411). ”
I. 2 Caracterizarea psihologica a scolarului mic
Perioada școlară mică este reprezentativa perioadei 6/7 – 10/11 ani si este considerată a fi un fel de sfârșit al copilariei si inceputul unei alte etape remarcata prin intrarea copilului in scoala. Aceasta noua perioada determina schimbarea dezvoltarii psihice si fizice a scolarului. Astfel are loc un proces de achizitii si drept urmare scolarului i se vor dezvolta si organiza modalități de ințelegere, i se va conștientiza rolul atenției și percepției, își va forma deprinderi de scris-citit și calcul, efecte ale dezvoltării sale psihice și condiții care modifică existența și acționează asupra personalității acestuia. (Tinca Cretu, 2005)
“Activitatea care declanseaza si stimuleaza dezvoltarea intregii personalitati este procesul de invatamant. Organizarea si metodica acestuia urmeaza sa tina seama de caracteristicile acestor dimensiuni “(Ioan Nicola, 2003, pag. 128)
Aceasta etapa de varsta prezinta urmatoarele incadrari, din perspectiva “stadialitatilor clasice (Erikson, Piaget, Kohlberg):
stadiul dezvoltarii cognitive: operatii concrete si inceputul operatiilor formale
stadiul dezvoltarii psihosociale
stadiul dezvoltarii morale
factori generali in atentie “(Andrei C, Luminita I, 1998, pag. 41)
In stadiul dezvoltarii cognitive, in aceasta etapa a copilariei mijlocii, se fac progrese in procesarea informatiilor/cunostintelor astfel ca se dezvolta abilitatile de reprezentare ceea ce implica dezvoltarea gandiri, a memoriei si a atentiei. (Ioan Neacsu, 2010)
Cu trecerea anilor de scoala, copiii invata sa-si mentina atentia, “au capacitatea de a procesa si retine informatiile si de a-si planifica si supraveghea comportamentul. Toate aceste evolutii formeaza si contribuie la functia executorie, controlul constient al gandurilor, emotiilor si actiunilor, in vederea atingerii scopurilor sau a rezolvarii problemelor. “(Diane E. P. , Sally W. O. , Ruth D. F, 2010, pag. 296). Mediul familial are o importanta semnificatie in cadrul dezvoltarii functiei executorie.
Conform autorului Ioan Nicola, “asistam la un real salt in procesul gandirii, concretizat in aparitia operatiilor logice. Saltul consta deci in atributul pe care-l capata gandirea, aceea de a fi operationala. De la gandirea intuitiva se trece la gandirea operativa. Sensul operativ al gandirii se exprima prin utilizarea operatiilor in procesarea informatiei (Ioan Nicola, 2003, pag. 122-123). ”
Aceasta perioada mai este cunoscuta si sub denumirea de “varsta ratiunii “deoarece gandirea copilului devine operatorie. Autorul clasifica operatiile gandirii dupa complexitatea lor in “operatii concrete si operatii formale. “Cele concrete sunt specifice acestei perioade drept urmare mai este cunoscuta ca fiind “stadiul operatiilor concrete. Asa ca operatiile acestui stadiu se desfasoara pe plan mintal dar continua sa fie legate de actiunea cu obiectele. Gandirea este legata astfel de realitate (Ioan Nicola, 2003, pag124). ”
Astfel “abordarea piagetiana “ne confirma acest fapt conform careia, “copiii intra in stadiul operatiilor concrete, in care pot folosi operatii mentale, cum ar fi rationamentul, ca sa rezolve probleme concrete (reale). Acestia inteleg mai bine conceptele spatiale, cauzalitatea, clasificarea, rationamentul inductiv si deductiv, conservarea si conceptul de numar. “(Diane E. P. , Sally W. O. , Ruth D. F, 2010, pag. 292).
Activitatea intelectuala a copilului se modifica semnificativ datoria activitatii scolare si se materializeaza in planul gandirii, al memoriei, si al atentiei.
Memoria sta la baza dezvoltarii psihice astfel capacitatea de cunoastere sporeste. Toate procesele memoriei inregistreaza salturi evidente. Elevul poate invata si memora usor tot ceea ce i se ofera. Se contureaza diferite tipuri de memorie:
vizuala
auditiva
chinestizica (Ioan Nicola, 2003).
Când vorbim de memorie ne referim la ceea ce implica aceasta adica la modul cum se realizează întipărirea, fixarea cunostintelor si a informatiilor receptate de elev, la evoluția cunoștințelor fixate, se analizează problema recunoașterii obiectelor, fenomenelor (adică a cunoștințelor despre ele), la reproducerea verbală a unui sistem de cunoștințe.
In aceasta etapa a scolaritatii mici “memoria faciliteaza atingerea unor scopuri precise, utilizarea de strategii de eficientizare, asigurarea calitatii produselor mnezice prin repetitii, limbaj figurat, organizarea in scheme/parti grafice cu o semnatica mai bine organizata “(Ioan Neacsu, 2010, pag. 97). Astfel ca scolarul retine mai bine imaginile obiectelor si fenomenelor concrete, iar din materialul verbal reține în primul rând povestirile, descrierile cu un conținut concret si cu efect emotiv. De aici reiese caracterul concret, intuitiv al memoriei predominant in aceasta perioada.
Privind relatia dintre fixare, recunoastere si reproducere, elevul de 6/7 ani poate mai usor sa recunoasca decat sa reproduca. Acesta păstrează în memorie ceea ce l-a impresionat mai mult, fenomenele ce prezintă un aspect de noutate pentru el.
“Mecanismele care vin in sprijinul memoriei se numesc strategii mnemotehnice. Cea mai raspandita strategie mnemotehnica, si la copii, si la adulti este folosirea ajutoarelor externe ale memoriei. Alte strategii mnemotehnice raspandite sunt repetitia, organizarea si dezvoltarea. “(Diane E. P. , Sally W. O. , Ruth D. F, 2010, pag. 298)
Folosirea ajutoarelor externe se refera la alcatuirea unei liste, a unui plan de lucru care sa-l ajute pe elev sa-si organizeze activitatea. Repetarea unei defintii, apoi gasirea ei in carte astfel incat invatarea acesteia sa nu fie gresita este o forma de repetie constienta. Organizarea se refera la “plasarea mentala a informatiilor in categorii (cum ar fi animale, plante etc) pentru a usura reamintirea. In cazul dezvoltarii, copiii asociaza elementele cu alte lucruri, cum ar fi o scena imaginara sau o povestire “(Diane E. P. , Sally W. O. , Ruth D. F, 2010, pag. 298)
La baza dezvoltarii eficiente a memoriei stau diferite motive, trebuinte si interese. Acestea fac ca memoria sa fie îndreptata spre intelegerea realitatii. Utilitatea reala poate pune bazele unei memorii solide, astfel ca scolarul incearca sa inlocuiasca termenii cu altii proprii, pentru a retine mai usor si cauta in materialele pe care trebuie sa le memoreze o logica.
O memorie buna implică o atenție voluntara dezvoltata. Atenția este o condiție necesară pentru dezvoltarea capacitatii de cunoștere. In ceea ce priveste atentia, se observa progrese pe “linia selectivitatii “ceea ce inseamna ca elevul se “focalizeaza “pe informatiile necesare. Deși atenția este destul de bine dezvoltată pentru a-i permite să facă față solicitărilor școlare, la această vârstă ea devine planificat si adaptabila. În acelasi timp atenția distributivă se mărește, putând asculta explicațiile, raspunsurile colegilor, dar fiind atent și la propriile activități de scriere. (Ioan Neacsu, 2010)
Un copil de 6-7 ani nu poate fi atent în cadrul unei activități mai mult de 25-30 de minute ajungând până la 50 de minute la varsta de 10-11 ani însă atenția îi este distrasă foarte ușor. La vârsta de 9-10 ani, elevul este atent atât ca durată de timp, dar mai ales are capacitatea de a-și comuta voluntar atenția de la ceea ce este superficial la ceea ce este esențial.
În activitatea școlară sunt antrenate diferite forme de atenție: atentia involuntara si atentia voluntara. Atenția involuntară are o pondere mai mare față de atenția voluntară. Este necesar ca atenția să se bazeze pe voința proprie atunci cand se transmit cunostinte sau cand se percepe un material intuitiv.
Atenția se formează în procesul de învățământ de catre cadrul didactic prin stimularea interesului copilului pentru învățare, realizarea conexiunilor dintre cunoștințele predate, organizarea eficienta a lectiilor, formularea concluziilor corespunzătoare puterii de înțelegere.
Stadiul dezvoltarii psihosociale conform autorilor Diane E. P. , Sally W. O. , Ruth D. F se refera la “modul in care copiii isi formeaza o conceptie despre sine mai realista si cum devin mai autonomi si capabili de mai mult autocontrol. Prin interactiunile cu cei de aceeasi varsta, ei fac descoperiri privitoare la propriile atitudini, valori si abilitati. Chiar si asa, familia isi pastreaza o influenta vitala. Tipul de camin in care traieste copilul si relatiile din cadrul lui pot afecta profund dezvoltarea psihosociala intr-o perioada cand copiii isi formeaza un simt mai puternic a ceea ce inseamna sa fii membru responsabil al unei familii si al societatii (Diane E. P. , Sally W. O. , Ruth D. F, 2010, pag. 321).”
In stadiul dezvoltarii morale conform autorilor Andrei Cosmovici si Luminita Iacob are loc “perceperea regulilor drept intelegeri mutuale dar, pe de alta parte, supunerea la regulile oficiale se face din respect fata de autoritati sau pentru impresionarea celorlalti. Exista o tranzitie de la moralitatea constrangerii la moralitatea cooperarii, de la preconventional la conventional “(Andrei Cosmovici si Luminita Iacob, 1998, pag. 41)
O ultima incadrare din perspectiva stadialitatilor clasie (Erikson, Piaget, Kohlberg) se refera la factorii generali in atentie. Astfel ca “entuziasmul initial pentru invatatura s-ar putea sa paleasca pe masura ce caracterul de noutate se pierde, iar perfectionarea abilitatilor pretinde eforturi tot mai mari. Diferentele de cunostinte intre cei ce invata repede si cei ce invata mai incet sunt vizibile. Respectul “automat “fata de profesor tinde sa scada “(Andrei Cosmovici si Luminita Iacob, 1998, pag. 41)
Dezvoltarea limbajului are loc in invatamantul primar datorita faptului ca limba romana devine o disciplina de invatamant si este insusita constient. Astfel se dezvolta atat limbajul oral cat si cel scris. In clasa pregatitoare copilul are un vocabular bogat si stie sa vorbeasca corect din punct de vedere gramatical dar nu poate motiva de ce un anumit mod de exprimare este corect iar altul nu. Vocabularul copilului cuprinde la intrarea in scoala aproximativ 2500 de cuvinte iar la sfârsitul micii școlarități, vocabularul său însumează cca. 4000-5000 de cuvinte. (Tinca Cretu, 2005)
“Desi morfologia este destul de complexa la varsta de 6 ani, in primii ani de scoala copiii folosesc rareori diateza pasiva. Intelegerea regulilor sintaxei devine mai complexa odata cu inaintarea in varsta. Asadar ei urmaresc sensul propozitiei ca intreg, in loc sa se concentreze numai de ordinea cuvintelor.
Principalul sector al dezvoltarii lingvistice in anii de scoala este pragmatica: folosirea practica a limbajului in scopul comunicarii. Cand povestesc ceva, majoritatea copiilor de clasa I relateaza o experienta personala. Majoritatea copiilor de 6 ani poate reda intriga unui material scurt. In clasa a II-a, povestirile copiilor devin mai lungi si mai complexe “. “(Diane E. P. , Sally W. O. , Ruth D. F, 2010, pag. 306).
Învățarea citirii si a scrierii creează un câmp larg de dezvoltare si organizare a intereselor intelectuale. Astfel “copiii se elibereaza de constrangerile comunicarii fata in fata si capata acces la ideile si imaginatia oamenilor din tinuturi indepartate si din vremuri de demult. Odata ce pot sa transforme semnele de pe o pagina in tipare sonore cu sens, copiii isi pot dezvolta strategii tot mai complexe pentru a intelege ceea ce citesc si pot folosi cuvintele scrise ca sa exprime idei, ganduri, sentimente. Copiii pot sa identifice un cuvant tiparit pe doua cai. Una se numeste decodoficare: copilul articuleaza cuvantul, traducandu-l din forma tiparita in cea rostita inainte de a-l recupera din memoria de lunga durata. Pentru a face aceasta, el trebuie sa fie stapan pe codul fonetic care stabileste corespondenta intre alfabetul tiparit si sunetele rostite. Cealalta metoda se numeste reactualizarea pe baza vizuala: copilul se uita pur si simplu la cuvant si apoi il reactualizeaza. Abordarea traditionala, care pune accentul pe decodificare, se numeste abordare fonetica. Abordarea integralista, mai recenta, pune accentul pe reactualizarea vizuala si pe folosirea indiciilor din context. “(Diane E. P. , Sally W. O. , Ruth D. F, 2010, pag. 308).
In perioada scolaritatii mici dezvoltarea limbajului constata progrese calitative datorita rigorilor impuse de scoala. Astfel cu ajutorul limbajului copiii se obișnuiesc să-și planifice activitatea, să exprime acțiunile ce le au de făcut, ordinea în care vor lucra. Toate acestea vor influența nu numai asupra perfecționării conduitei verbale, ci și asupra dezvoltării intelectuale, contribuind la formarea capacității micilor școlari de a raționa, de a argumenta si demonstra.
Activitatea instructiv-educativă influențează mult dezvoltarea proceselor de cunoaștere și mai ales dezvoltarea reprezentărilor.
“Reprezentările școlarilor mici sunt de asemenea influențate de școală și caracteristicile lor principale sunt următoarele:
– sunt mult mai bogate pentru că școala depășește sursa reprezentată de experiența de viață și asigură condiții de formare a unor reprezentări legate de cunoștințele școlare;
– încep să se formeze și reprezentări cu un grad mai mare de generalitate așa cum sunt cele ale figurilor geometrice și relațiilor matematice;
– se formează categorii noi de reprezentări cum sunt cele fonetice și grafice.
– reprezentările dobândesc mai multă mobilitate și pot semnaliza și mișcarea și transformările obiectelor pentru că ele beneficiază de un nou nivel al inteligenței care se atinge în școlaritatea mică. Școala trebuie să acorde atenție specială formării reprezentărilor pentru că acestea continua să aibă un important rol în activitatea de învățare a elevilor. “(Tinca Cretu, 2005, pag 112)
In dezvoltarea cognitiva a elevilor in aceasta perioada, dezvoltarea imaginatiei elevilor ocupa un rol important.
“Imaginația reproductivă este antrenată în însușirea multor cunoștințe școlare (științele naturii, istorie, geografie) și se află la baza dezvoltării gustului pentru lectură. Imaginația creatoare este mai puțin expansivă dar beneficiază de spiritul rigorii promovată de școală și se poate exprima în rezultate mai valoroasa. Activitățile opționale din ciclul primar, mai ales cele cu profil artistic stimulează și întrețin aceste capacități și le asigură progresul corespunzător astfel încât să fie premise satisfăcătoare pentru noul nivel pe care îl vor atinge în următoarele stadii. “(Tinca Cretu, 2005, pag. 117).
Imaginatia reproductiva este solicitata permanent in procesul invatarii, mai ales in trecerea de la particular la general. Aflata in stansa legatura cu imaginatia reproductiva, cea creatoare se dezvolta prin implicarea scolarului in activitati si apropierea acestuia de realitate.
Formele creative ale imaginației școlarului mic sunt stimulate de povestire și compunere, de activități practice, de contactul cu natura și de activitățile de muncă.
Din punct de vedere afectiv, perioada scolaritatii mici este echilibrata prin raportare la etapele anterioare (Andrei Cosmovici, Luminita Iacob, 1998).
“Viata afectiva este dependenta de anumite trebuinte vitale si de relatiile copilului cu mediul social din care face parte. Mentionam ca in centrul trairilor afective se plaseaza rezonanta sociala a activitatii scolare. Copilul de aceasta varsta reactioneaza printr-o gama variata de stari afective, de placere, de bucurie, de durere, de tristete, de insatisfactie etc la reusitele sau nereusitele sale scolare. “(Ioan Nicola, 2003, pag. 125). Asadar activitatea școlară și relațiile generate de activitatea colectivă constituie un izvor de producere al unor stări de conștiință, al unor noi atitudini emotive.
Stimularea interesului pentru scoala in activitatea de invatare isi are punctul de plecare in sfera sentimentelor. Există două mijloace de stimulare a interesului: cele extrinseci, care se refera la stimuli ce influenteaza elevul din afară, așa cum sunt recompensele, pedepsele, etc. dar și mijloace intrinseci ce constau în trezirea sentimentului de necesitate, de dorință internă de cunoaștere, de curiozitate.
Necesitatea internă de a cunoaște apare odată cu dezvoltarea sentimentelor intelectuale și implicit a afectivității. Școlarul are o viață psihică bogată în care au loc uneori retrospective: își revizuiește uneori faptele și reacțiile și începe să aibă remușcări sau să fie mulțumit.
“De asemenea, după fazele inițiale de adaptare la noul mediu se constată o creștere a capacităților de autocontrol asupra condițiilor emoțional-expresive. Ei se adaptează astfel, mai bine la cerințele de desfășurare a lecțiilor și reușesc să comunice mai bine unii cu alții. Pot chiar să simuleze cu succes suferința și tristețea mai ales când doresc să ascundă ceva părinților. De mare importanță rămân legăturile afective cu părinții, mai ales acum când copiii se confruntă cu sarcini numeroase și adesea dificile. Dragostea necondiționată a părinților este un important factor de securizare și sprijin pentru a trece peste dificultăți și unele insuccese “(Tinca Cretu, 2005, pag. 119)
Cele mai importante trairi afective in aceasta perioada sunt emotiile si sentimentele. Emotiile depind de situatiile in care se afla copilul. Astfel ca “reactiile emotionale nu se invata, se traiesc, ori de cate ori situatia generatoare se repeta. Prin finalitatea lor, emotiile sunt contradictorii, unele avand efecte pozitive, altele, efecte negative. “(Ioan Nicola, 2003, pag. 125)
Sentimentele, spre deosebire de emotii sunt relativ constante. Activitatea scolara “dezvolta sentimente superioare, de natura intelectuala, morala si estetica. Activitatea de invatare cu succesele si obstacolele ei ofera prilejul conturarii unor sentimente intelectuale cum ar fi curiozitatea epistemica, dorinta de a ocupa un loc fruntas in colectivul sau, dorinta de autodepasire, pasiune pentru un anumit gen de activitate. “(Ioan Nicola, 2003, pag. 125-126)
Se dezvoltă si spiritul de demnitate. Elevul are emoții de amărăciune și de umilință, dacă a obținut o laudă sau un premiu nemeritat astfel sentimentul cinstei și onoarei se dezvoltă foarte mult.
Odata cu intrarea in scoala, sociabilitatea copilului creste datorita faptului ca el cunoaste cat mai multe persoane si genereaza sentimente de simpatie pentru ele. Astfel ca sentimentele pentru persoanele apropiate se modifica, el devenind mult mai atent cu ele.
“Statusul de elev genereaza sentimentul apartenentei la o colectivitate constituita in afara dorintei lui, cu o incarcatura psihosociala diferita fata de ceea ce ofera grupul primar familial. Dupa cum remarca J. Piaget, in aceasta perioada se contureaza sentimentul social-moral al respectului reciproc. In relatiile cu ceilalti colegi copilul se simte acceptat de catre acestia, considerandu-se partener egal cu ei. “(J. Piaget citat de Ioan N, 2003, pag. 126)
Integrarea sociala a copilului se face prin participarea scolarului la diferite activitati scolare si extrascolare, prin rezolvarea unui sarcini organizatorice, culturale sau de alta natura, la actiuni ceremoniale.
“Intensificarea vietii sociale la aceasta varsta se exprima prin sentimente de prietenie si camaraderie dintre copii, prin trebuinta de a participa la activitati comune, de a constitui echipe care sa se intreaca intre ele. Solidaritatea care-i uneste pe scolari se manifesta uneori in egala masura si impotriva adultilor, ca si impotriva “noilor veniti “sau a “lenesilor “ori a “laudarosilor “(I. Nicola, 2003, pag. 127). Asadar intrecerile sportive organizate, concursurile și excursiile dezvoltă simțul responsabilității, simțul cooperării si cel al democrației.
Intre mediul familial si cel scolar se infiinteaza o discontinuitate astfel ca daca in familie copilul era in centrul atentiei, la scoala el este egal cu colegii lui. Cadrul didactic impunanad un alt tip de afectivitate prin autoritatea lui, el fiind mult mai rezervat si mai putin afectiv decat parintii. (I. Nicola, 2003)
Asadar conform autorului Ioan Neacsu “interactiunea sociala, construita in special pe diada scoala-familie, isi manifesta puternic influenta asupra dezvoltarii cognitive a copilului. Prin interactiunea cu membrii familiei, dar si cu colegii de clasa, copilul invata modele de relationare, de ascultare si de raspuns social, invata roluri, tehnici de comunicare, invata cum sa ia decizii, isi formeaza structuri si retele notionale consistente asupra valorilor sociale si psihomorale (Ioan Neacsu, 2010, pag. 98).”
Dezvoltarea concepției despre sine face parte din dezvoltarea cognitiva caracterisitca copilariei mijlocii. Astfel ca in aceasta perioada “judecatile despre sine devin mai constiente, mai realiste, mai echilibrate “(Diane E. P. , Sally W. O. , Ruth D. F, 2010, pag. 322).
Potrivit lui Erikson, “un factor determinant major al stimei de sine consta in conceptia copiilor despre capacitatea lor de munca productiva. Acest al patrulea stadiu al dezvoltarii psihosociale se concentreaza pe harnicie vs inferioritate. “(Erikson, 1982 citat de Diane E. P. , Sally W. O., Ruth D. F, 2010, pag. 323).
Conceptia despre sine isi are originea in familie dar se formeaza in primii ani de scoala. Elevul reuseste sa-si castige respectul fata de sine, increderea si curajul datorita succesului scolar repetat, consolidand astfel pozitia elevul in colectiv.
Satisfactia efectuarii unei compuneri sau a unei teme, a rezolvarii unor probleme mai putin grele sau a unor probleme grele este diferita si genereaza sentimente de certitudine, de indoială, de uimire dar mai ales de curiozitate intelectuală.
In concluzie conform autorului Ioan Nicola “complexitatea dezvoltarii psihice in aceasta etapa confera scolii un rol special. Fara a subestima importanta mediului familial, care ramane considerabila, rolul activitatii scolare este hotarator. Scoala contribuie in egala masura la stimularea si consolidarea tuturor aspectelor pe care le implica cele trei dimensiuni, intelectuala, afectiva si relationala. Actiunea celor doi factori – familia si scoala – se cere mereu coordonata pentru a manifesta solidar si complementar, fiecare actionand insa prin mijloacele specifice de care dispune (Ioan Nicola, 2003, pag. 128).”
Asadar in procesul instructiv-educativ elevul este un factor activ, a carui dezvoltare psihica si fizica, care se afla in stransa legatura, depinde de mediului scolar dar si de cel familial. Cadrul didactic este cel care inainte de a initia procesul de invatare trebuie sa cunoasca caracterizarea psihologica a elevilor sai pentru a-si atinge obiectivele intructiv-educative pe care si le propune la inceputul activitatilor.
I. 3 Specificul învățarii la vârsta școlară mică
Intrarea copilului în școală, contactul cu specificul activității școlare, creează condiții noi, favorizante, pentru dezvoltarea gândirii acestuia întrucât învățarea devine tipul fundamental de activitate iar intelectul școlarului mic este solcitat intens de catre activitatea școlară.
Invatarea scolara este definita astfel ca fiind “o activitate sistematica, dirijata, desfasurata intr-un cadru organizat (institutii specializate de instruire si educatie), orientata in directia asimilarii de cunostinte si a formarii structurilor psihice si de personalitate. “(Dorina Salavastru, 2004, pag. 14). Asadar procesele si insusirile psihice ating nivele superioare de dezvoltare in procesul invatarii iar copilul isi formeaza priceperi si deprinderi si își îsușește un sistem de cunostinte.
Învățarea solicită efort voluntar din partea elevilor pentru o buna desfasurarea a activitatii scolare. Cadrul didactic este cel care îi indrumă pe elevii săi spre cunoaștere si el este cel care folosind diverse strategii didactice în activitatea sa de predare le transmite elevilor cunoștințele necesare pentru formarea personalității și îl ajută pe copil să-și formeze acele trăsături de caracter care-l vor reprezenta mai târziu ca individ în societate.
Conform autorului Ioan Nicola “invatarea scolara incumba un ansamblu de condiții, toate având rolul de organizare a evenimentului învățării în vederea dobândirii unei performanțe. Nu întâmplător se estimeaza ca indicatorul producerii unei învățări este cel de modificare a performanței. “(Ioan Nicola, 2003, pag. 168).
Invatarea scolara include un ansamblu de situatii in care se realizeaza aceasta iar cadrul didactic este cel care isi indruma elevii in:
învățarea senzomotorie (formarea de priceperi si deprinderi)
invatarea receptiva /invatarea prin descoperire
invatarea logica
invatarea creatoare (Ioan Nicola, 2003)
La inceput, elevii din clasa pregatitoare folosesc forme simple de invatare. Astfel lor le este mai usor sa recunoasca ceva decat sa reproduca. Apoi, reproducerea in clasa I si a II este utlizata in timpul lectiilor si devine un obiectiv propus de catre cadrul didactic pentru eficientizarea activitatii instructiv-educative. Astfel se dezvolta memoria, si repetitia devine activitatea ce sprijina si ajuta memorarea.
Invatarea citirii si a scrierii in primii ani de scoala “presupune o faza pregatitoare in care se formeaza abilitati senzorio-motorii, se insusesc elementele grafice constitutive ale literelor, pentru ca ulterior, cand acestea au fost insusite si realizate la parametrii corespunzatori sa se treaca la imbinarea lor intr-o stuctura – litera. Pe masura invatarii literelor, copilul va trece la organizarea intr-o structura mai complexa si anume cuvantul apoi propozitia. Scolarul mic intampina dificultati si in operarea cu semnele de punctuatie. “(Elena Joita, V. Ilie, M. Vlad, E. Frasineanu, 2003, pag. 151)
La inceput copilul intampina dificultati in orientarea si incadrarea literelor in spatiul caietului din cauza lipsei de atentie si de concentrare spre modelul dat. Astfel “apare necesitatea de a invata copilul sa perceapa modelul si de a se raporta, orienta, regla in executie, printr-o corelare permanenta intre perceptie si actiune, intre scriere si vedere, intre pronuntie si auditie, intre motor-senzorial si reprezentarea in plan ideal. In clasa a treia si apoi a patra, elevul ia contact si cu notiuni despre natura, de geografie si istorie, ceea ce reclama formarea unor capacitati ca: perceperea si evaluarea corecta a timpului si spatiului geografic si istoric, capacitatea de a extrage semnificatii din materialul pe care il invata si de a opera in ordine cauzal-explicativa cu acesta. “(Elena Joita, V. Ilie, M. Vlad, E. Frasineanu, 2003, pag. 151)
La inceputul primilor ani de scoala, motivatia elevilor pentru invatare vine din exterior, din partea parintilor ca apoi, treptat, sa apara motivatia intrinseca datorata curiozitatii declansate pentru cunoasterea unei anumite discipline sau a unui domeniu. Astfel “motivatia reprezinta ansamblul factorilor dinamici care determina conduita unui individ. “(Sillamy, 1996, citat de Dorina Salavastru, 2004, pag. 69)
“Motivatia energizeaza si faciliteaza procesul de invatare prin intensificarea efortului si concentrarea atentiei elevului, prin crearea unei stari de pregatire penttru activitatea de invatare. Elevii motivati sunt mai perseverenti si invata mai eficient. Motivatia este una dintre cauzele pentru care elevul invata sau nu invata. Aceasta energizeaza invatarea, iar invatarea încununată de succes intensifică motivația. “(Dorina Sălăvăstru, 2004, pag. 70)
Relatia dintre profesor si elev este foarte importanta in eficientizarea procesului de invatare. Prin atitudinea generala a cadrului didactic, cultura si stilul de lucru acesta influenteaza activitatea scolara pozitiv sau negativ. Reusitele sau esecurile scolare influenteaza foarte mult activitatea acestuia de invatare. Reusitele ii pot reda elevului increderea in sine iar esecurile il pot face sa munceasca mai mult pentru a ameliora situatia.
“Perceptia elevului asupra competentei lui de a indeplini o activitate influenteaza tipul de angajament cognitiv. Elevii care au o opinie buna despre competenta lor vor alege sa se angajeze intr-o sarcina si sa persevereze pana la atingerea obiectivului fixat. In schimb, elevii care au o opinie defavorabila despre capacitatea lor de a reusi intr-o activtate vor cauta sa evite acea activitate sau o vor abandona rapid.
Daca problemele de motivatie ale elevului se regasesc in perceptiile acestuia cu privire la competenta sa in a indeplini o activitate si in gradul de control pe care il exercita asupra acelei activitati, Rolland Viau recomanda urmatoarele strategii de interventie:
profesorul trebuie sa-i invete pe elevi sa gandeasca pozitiv atunci cand se afla in fata unei activitati dificile
profesorul trebuie sa-i obisnuiasca pe elevi sa-si stabileasca in mod realist standardele de reusita si sa nu se compare in permanenta cu ceilalti colegi
atunci cand e posibil, profesorul trebuie sa-i lase pe elevi sa-si defineasca ei insisi obiectivele invatarii
profesorul trebuie sa-l obisnuiasca pe elev sa nu se judece prea sever si sa nu se culpabilizeze atunci cand greseste “(Rolland Viau, 1997 citat de Dorina Sălăvăstru, 2004, pag. 94)
Astfel cunosterea particularitatilor de invatare din aceasta perioada a scolaritatii mici de catre profesor este importanta pentru intelegerea transformarilor care au loc la nivelul personalitatii copilului, cat si pentru a buna desfasurarea a procesului instructiv-educativ si atingerea obiectivelor generale propuse la inceputul acestei perioade.
CAPITOLUL II. PARTICULARITĂȚI ALE METODELOR BAZATE PE ACȚIUNE ÎN CLASELE I-IV
II. 1 Metodele bazate pe acțiune reflectate în documentele curriculare din învățământul primar
Pentru buna desfasurare a procesului instructiv – educativ si atingerea obiectivelor stabilite , principiilor si continuturilor invatamantului, este necesara elaborarea si aplicarea strategiilor, tehnologiilor si indeosebi a metodologiilor didactice si de educatie (Ioan Bontas,2008).
”Strategiile didactice reprezinta sistemul teoretico-actional global, fundamentat de principiile didactice, care asigura orientarea, desfasurarea si finalitatea educatiei pe termen lung, folosind caracteristicile si valentele resurselor, continuturilor, medotelor, mijloacelor si formelor de organizare a procesului de invatamant. Tehnologia didactica reprezinta sistemul teoretico-actional executiv de realizare a predarii-invatarii concrete si eficiente prin intermediul metodelor, mijloacelor si formelor de activitate didactica. . ”(Ioan Bontas,2008,pag.159)
Asadar conform autorului Ioan Bontas ”metodele de instruire sunt o componenta deosebit de importanta, atat a strategiilor didactice, cat si a tehnologiei didactice, reprezentand sistemul de cai,modalitati,procedee, tehnici si mijloace adecvate de instruire, care asigura desfasurarea si finalizarea performanta si eficienta a procesului de predare – invatare.” ”(Ioan Bontas,2008,pag.159)
Autorul Ioan Cerghit afirma ca ” pentru profesor, metoda reprezinta o cale de organizare si conducere a activitatii de cunoastere (invatare) a elevului,o cale de conducere inspre constructia cunoasterii individuale a acestuia, un instrument didactic cu ajutorul caruia ii determina pe cei aflati pe bancile scolii la un demers de asimilare activa a unor noi cunostinte si forme comportamentale, de simulare, in acelasi timp, a dezvoltarii fortelor lor cognitive,intelectuale.
Pentru elev, metoda inseamna drumul pe care acesta il parcurge de la necunoastere la cunoastere, calea care il conduce de la o cunoastere mai putin profunda spre una mai adanca.”(Ioan Cerghit ,2006,pag.17-18)
Ioana Jinga si Elena Istrate sunt de parere ca ” in alegerea si adecvarea unei metode, profesorul trebuie sa tina seama de factori obiectivi ( ce tin de finalitati, de logica interna a stiintei, de legitatile fenomenului invatarii) si de factori subiectivi (determinati de contextul uman si social al aplicarii ei, de personalitatea profesorului, de psihologia elevului, de psihologia colectivului clasei).”( Ioana Jinga si Elena Istrate,2008,pag.324)
Conform autorului Constantin Cucos metoda are ” un caracter polifunctional, in sensul ca poate participa simultan sau succesiv la realizarea mai multor obiective instructiv-educative.” (Constantin Cucos,1996,pag.81)
Metodele de invatamant prezinta urmatoarele functii :
functia cognitiva
functia formativ-educativa
functia motivationala
functia instrumentala
functia normativa (Ioan Cerghit,2006).
Functia cognitiva se refera la elaborarea unor noi cunostinte, organizarea si dirijarea invatarii,functia formativ-educativa presupune” dezvoltarea si exersarea proceselor psihice si motorii, concomitent cu insusirea cunostintelor si formarea deprinderilor, de influentare si modelare a atitudinilor, opiniilor, convingerilor, sentimentelor, calitatilor morale.Cea motivationala reprezinta stimularea curiozitatii, trezirea interesului si a dorintei de a cunoaste si a actiona, de organizare a fortelor intelectuale ale elevilor.Functia instrumentala sau operationala este intermediara intre elev si materia de studiat, intre obiective de indeplinit si rezultate.”( Ioana Jinga si Elena Istrate,2008,pag.327). Iar functia normativa,” de optimizare a actiunii arata cum anume trebuie sa se procedeze, cum sa se predea si cum sa se invete, cum sa invatam pe altii sa invete.” (Ioan Cerghit,2006,pag.26)
Pentru a le construi elevilor o viata activa, a le transmite cunostinte stiintifice si a le forma deprinderi practice de actiune este necesara ”invatarea prin actiune” realizata prin aplicarea metodelor de invatare prin actiune practica. Astfel ”pedagogia viitorului va cauta sa valorifice temeinic ”solidaritatea dintre mana si creier”, in ideea ca dexteritatea unei poate atrage adesea dezvoltarea celeilalte.” (G.Monod citat de Ioan Cerghit,2006,pag.242)
” In conditiile in care stiinta devine tot mai strans legata de practica, invatamantul nu poate sa ramana numai la teoretizari, el se vede obligat sa recurga la aplicarea in multe feluri a cunostintelor teoretice in activitati practice si sa asigure, astfel incheierea unui ciclu complet al procesualitatii invatarii. El trebuie sa realizeze aceasta uniune dialectica dintre teorie si practica, in ideea ca insusirea culturii, a stiintei nu reprezinta un scop in sine si pentru sine, ci pentru a servi activitatii creatoare, pentru a-si gasi intruchiparea in actiune, in comportamente practice.”(Ioan Cerghit,2006,pag.242)
Realizarea formarii si perfectionarii capacitatilor psiho-motorii, a deprinderilor practice, de munca se face prin aplicarea metodelor bazate pe actiune.
”Metodologia actuala trebuie sa faca fata insusirii atat unor comportamente standardizate care fac posibila executia cat mai buna a actiunii, in conditii uneori de cat mai mare precizie si finete, cat si a unor comportamente care imprima un caracter de creatie,inovatie si de inventie a activitatii, care lasa loc liber ”activitatii proprii” si ”spontaneitatii” (Ioan Cerghit,2006,pag.244)
Constantin Cucos considera ca ” o metoda nu este buna sau rea in sine, ci prin raportarea ei la situatia didactica respectiva, criteriul oportunitatii sau adecvarii la o anumita realitate fiind cel care o poate face mai mult sau mai putin eficienta.” (Constantin Cucos,1996,pag.83)
Ioan Bontas este de parere ca ”profesorii, pentru a obtine rezultate bune in actul predarii-invatarii, trebuie sa gaseasca, sa imbine si sa foloseasca adecvat si creator metodele didactice.”(Ioan Bontas,2008,pag.161)
In programa școlară au fost înlocuite conținuturile teoretice cu o diversitate de contexte problematice care formeaza si dezvolta competențe,capacitati si deprinderi la elevi prin elaborarea și folosirea de strategii în rezolvarea diferitelor situatii școlare. Activitatea de invatare se realizeaza prin stimularea atitudinii de cooperare astfel cadrul didactic devine un organizator de activități variate de învățare, pentru toți elevii, indiferent de nivelul și ritmul propriu de dezvoltare al fiecăruia, si ii stimuleaza să lucreze, evaluându-i după progresul individual.
Folosirea de catre cadrul didactic a metodelor de invatare prin actiune practica duce la formarea unei vieti active si creatoare a micilor scolari.”In realitate, metodele care reprezinta o simpla exersare si aplicare a unor cunostinte si deprinderi executorii – tehnica exercitiilor, repetitia, imitatia modelelor, instructajul practic, grouptraining-ul etc. se intregesc cu o larga si foarte nuantata varietate de lucrari practice de atelier, laborator si de teren, cu studiul de caz,elaborarea de proiecte, activitati creative (tehnice,stiintifice,literar-artistice etc)- care solicita cautari, determinari,alternative si experiente personale etc. Unele dintre acestea isi gasesc o prelungire si completare inedita in asa-zisele metode de simulare (bazate pe actiune simulata,fictiva- jocurile de roluri, invatarea prin dramatizare, invatarea pe simulatoare etc) si ele puse in slujba unei activitati autentice,pana la urma.”(Ioan Cerghit,2006,pag.244)
Programa școlară creează premisele unui parcurs educațional flexibil, adaptat atât la particularitățile de vârstă, precum și intereselor și nevoilor individuale ale școlarilor mici.
De exemplu in Programa scolara pentru Limba si literatura romana ,clasa a III-a constatam ca in vederea realizarii primului obiectiv cadru ” Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului oral ” se propun urmatoarele activitati de invatare:
– exerciții de formulare de întrebări pentru stabilirea sensului global al mesajului;
– exerciții de discriminare a elementelor esențiale de cele de detaliu dintr-un mesaj ascultat;
– exerciții de înlocuire a cuvântului nou prin sinonime, antonime;
– exerciții de stabilire a sensului unui cuvânt necunoscut prin raportare la conținut;
– exerciții de determinare a sensului unor cuvinte în contexte date; etc. ” (Programa scoalara pentru cls a III-a, 2004,pag.4)
Activitatile de invatare exemplificate se bazeaza pe folosirea metodei exercitului. Aceasta metoda este des utilizata in eficientizarea activitatii instructiv- educative si se foloseste in toate disciplinele.
Conform autorului Ioan Cerghit ” in sens etimologic, metoda invatarii prin exercitiu (exersare) inseamna repetitia executiei unei miscari, actiuni, forme comportamentale pana la stapanirea automata a acestora, pana la formarea unor deprinderi ca reactii sau raspunsuri automatizate unei situatii bine definite (situatii standardizate sau inchise). ”(Ioan Cerghit, 2006, pag.245)
Ioan Bontas sustine ca ”prin repetare se formeaza stereotipurile dinamice, automatismele de actionare, algoritmii de cunoastere, studiu si aplicare, obiectivati in priceperi si deprinderi, in unele situatii in obisnuinte, care asigura temeinicia si randamentul invatarii, precum si calitatile necesare integrarii socio-profesionale cu o productivitate sporita.”(Ioan Bontas,2008,pag.204)
Dar ”exercitul nu are intotdeauna si neaparat un caracter de reproducere (de repetare), nu este numai o tehnica de repetitie si de transfer.Tot atat de bine el poate sa aiba si un caracter productiv, generator de noi forme de actiune, atunci cand apare ca exersare a unor actiune care nu au fost niciodata invatate in mod direct, a unor actiuni neasteptat de bune, de eficiente si venite la timpul potrivit. ”(Ioan Cerghit, 2006, pag.245)
Metoda exercitiului este folosita in toate ”activitatiile didactice, incepand cu lectiile de comunicare si continuand cu cele de fixare, consolidare, de formare a priceperilor si deprinderilor intelectuale si aplicative, de recapitulare si sinteza, in munca independenta, in activitatea de laborator, in practica de productie si in activitatea de cercetare-proiectare.Exercitiile pot fi efectuate in cadrul tuturor metodelor de instruire (invatamant) , cu deosebire in studiul cu cartea, in studiul asistat de calculator conectat la Internet, in cadrul lucrarilor practice si in studiul individual independent.” (Ioan Bontas,2008,pag.204)
Conform autorului Constantin Cucos, ”exercitiul permite si o anumita clasificare, in functie de o serie de criterii: dupa functiile indeplinite (introductive, de baza, de consolidare, operatorii, structurale), dupa numarul de participanti la exercitiu (individuale, de echipa,colective), dupa gradul de interventie a cadrului didactic (dirijate, semidirijate, autodirijate ,combinate), dupa obiectivele de invatamant (gramaticale, literare, matematice, sportive, artistice etc).”(Constantin Cucos,1996,pag.91)
In Programa scolara pentru Matematica ,clasa a IV-a constatam ca in vederea realizarii obiectivului cadru ” Cunoașterea și utilizarea conceptelor specifice matematicii” se propun urmatoarele activitati de invatare care vizeaza folosirea acestei metode :
” – exerciții de calcul cu numere naturale, urmărind respectarea ordinii efectuării operațiilor și folosirea corectă a parantezelor;
– exerciții de calcul folosind proprietățile operațiilor;
– exerciții semnificative, care să scoată în evidență avantajele folosirii proprietăților operațiilor cu numere; exerciții care să evidențieze faptul că scăderea și împărțirea nu sunt comutative și nici asociative;
– exerciții practice de obținere a unor fracții echivalente (“egale”) cu fracții date și scrierea șirului de egalități; se va realiza corelarea cu activitățile de la educație tehnologică; etc. ”(Programa scolara ptr cls a IV-a,2005,pag.4)
Metoda modelarii nu este promovata in programele scolare din invatamantul primar.
” Modelarea este modalitatea de studiu a unor obiecte, fenomene, procese etc. prin intermediul unor mijloace analoage (similare sau ”copii”) material-intuitive, iconice si ideale ale acestora, denumite modele, capabile sa evidentieze (reproduca) caracteristicile esentiale ale realitatii studiate sau sa ofere informatii despre aceasta.
Modelele pot fi:
materiale (obiectuale sau fizice)
iconice(sub forma de imagini)
ideale
cibernetice.”(Ioan Bontas,2008,pag.179)
”Dat fiind faptul ca modelul reflecta trasaturile caracteristice ale obiectelor si fenomenelor, el face posibila o cunoastere mai adanca a realitatii decat cea realizata obisnuit, prin observarea directa a unor aspecte exterioare”.(Constantin Cucos,1996,pag.93)
Metoda proiectelor este des utilizata pentru imbunatatirea activitatilor de invatare.
In programa scoalara pentru clasa a IV-a la Istorie in vederea realizarii obiectivului cadru Cunoașterea și utilizarea surselor istorice este propusa urmatoarea activitate de invatare: ”alcătuirea și prezentarea unor miniproiecte despre evenimente / personalități îndrăgite.”(Programa scolara pentru cls a IV-a,2005,pag.4).
” Proiectul este inteles ca o tema de actiune-cercetare, orientata spre atingerea unui scop bine precizat, realizat prin imbinarea cunostintelor teoretice cu actiunea practica. In acest sens, elevii isi aleg sau primesc o tema de cercetare, relativ cuprinzatoare, pe care o realizeaza in variate forme de studiu, de investigatie si de activitate practica, fie individual, fie prin efort colectiv, in echipa.”(Ioan Cerghit,2006,pag.254)
De exemplu in programa scoalara a clasei a IV-a pentru disciplina Geografie se regaseste pentru urmatorul obiectiv cadru ”Manifestarea unui comportament favorabil ameliorării relațiilor dintre om și mediul înconjurător” si urmatoarea activitate de invatare: ”realizarea unor proiecte de grup.”(Programa scoala ptr cls a IV-a Geografie,2005,pag.6).
La clasa a III-a , in programa disciplinei Stiinte ale naturii pentru obiectivul cadru ” Înțelegerea și utilizarea în comunicare a unor termeni și concepte specifice științelor naturii” observam ca se propune folosirea acestei metode prin urmatoarea activitate de invatare ”realizarea unui proiect pe tema surselor de energie și a utilizărilor acestora ; ” (Programa scoala ptr cls a III-a Stiinte ale naturii,2004,pag.6).
Ioan Cerghit sustine ca ” proiectul poate lua forme variate, in functie de natura activitatii, de gradul de complexitate a temei, de varsta scoalara. Se pot efectua:
proiecte de investigatie-actiune (culegeri de folclor etc) ;
proiecte de actiune ecologica (de protectie a mediului natural, de lupta impotriva poluarii) ;
proiecte de activitate manuala (gradinarit,cresteri de animale etc) ;
proiecte de tip constructiv (de confectionare a unor materiale didactice, de constructie a unor machete) ;
proiecte de tip probleme (elevii sunt confruntati cu o problema pe care incearca sa o rezolve) ;
proiecte de tip invatare (folosirea calculatorului, a unor noi tehnici de invatare) ;
proiecte de absolvire (care incorporeaza activitatea pe parcursul unui ciclu scolar, proiecte de an, de semestru).” (Ioan Cerghit,2006,pag.256-257)
Cadrul didactic are un rol important in vederea realizarii proiectelor propuse . Acesta coordoneaza elevii si ”coopereaza” cu ei.” El va avea grija sa asigure discutarea in prealabil a proiectului, analiza mijloacelor de realizare a acestuia, sa atraga atentia asupra dificultatilor care pot fi intampinate, sa faciliteze analiza critica a punctelor de vedere si sa determine modul in care se va incheia activitatea.” (Ioan Cerghit,2006,pag.258)
O alta metoda de invatare prin actiune practica folosita mai mult in clasele a III-a si a IV-a este cea a studiului de caz.
De exemplu in Programa Scolara pentru disciplina Stiinte ale naturii, clasa a IV-a constatam ca pentru obiectivul de referinta ” 1.1 să identifice relații între părțile componente ale unui sistem studiat ” sunt propuse urmatoarele activitati de invatare
” identificarea influenței masei și volumului corpurilor asupra proprietăților de plutire ale acestora;
observarea și discutarea unui set de lanțuri trofice simple pentru a identifica plantele ca verigă de bază pentru toate acestea, soarele ca sursă de energie pentru plante, iar plantele și animalele, ca sursă de energie pentru animale;” (Programa sc ptr cls a IV-a,2005,pag.5)
Pentru realizarea acestora se poate folosi metoda cazului. Ioan Bontas defineste aceasta metoda ca fiind ” o modalitate de a analiza o situatie specifica deosebita ce iese din comun – particulara,reala sau ipotetica, modelata sau simulata, care exista sau poate sa apara intr-o actiune, fenomen, sistem etc. de orice natura – denumita caz, in vederea studierii sau rezolvarii ei, in raport cu nevoile inlaturarii unor neajunsuri sau a moernizarii proceselor, asigurand luarea unei decizii optime in domeniul respectiv.” (Ioan Bontas,2008,pag.189)
Constantin Cucos sustine ca ” in cadrul studiului de caz se urmareste identificarea cauzelor ce au determinat declansarea fenomenului respectiv, evolutia acestuia comparativ cu fapte si evenimente similare.”(Constantin Cucos,1996,pag.91).
Romita B. Iucu (2008) considera ca ” studiul de caz se impune astfel ca una dintre cele mai active metode, de mare valoare euristica si aplicativa. In acest sens, ea poate fi utilizata fie ca suport al cunoasterii inductive ( metoda favorizeaza o confruntare directa cu o situatie reala, autentica ), fie ca baza a unei cunoasteri deductive (studiul poate servi la concretizarea unei idei, a unei generalizari ).” (Romita B. Iucu,2008, pag.133 )
In clasa a III-a la Educatie Tehnologica, programa scolara propune pentru atingerea obiectivului de referinta ” 1.1.să stabilească asemănări și deosebiri între corpuri din mediul apropiat, pe baza unor observații proprii” urmatoarele activitati:
”- colectarea de corpuri / materiale din mediul apropiat, după caracteristici comune (aspect, elasticitate, duritate, densitate etc.), pentru a fi folosite în confecționarea unor produse utile în activitatea zilnică;
– observarea caracteristicilor materialelor care fac parte din aceeași categorie (lemn de fag- stejar- brad etc.; hârtie glasată-creponată-carton-calc-hârtie reciclată etc.);
– compararea însușirilor corpurilor / materialelor naturale sau prelucrate (culoare, formă, rugozitate, rigiditate, greutate, compresibilitate, sunete produse etc.);
– identificarea unor corpuri / materiale care sunt potrivite / nepotrivite, utilizării în activitățile legate de școală, joacă etc.;”(Programa scoalara ptr cls a III-a,2004,pag.4).
Acestea pot fi realizate prin folosirea studiului de caz. Conform autorului Ioan Bontas ” dinamica folosirii studiului de caz este urmatoarea:
identificarea (modelarea, simularea) cazului ;
studiul analitic al cazului (cauze, relatii, rol etc) ;
reorganizarea informatiilor detinute, obtinerea de noi informatii si organizarea lor intr-un ansamblu unitar, in concordanta cu necesitatile rezolvarii cazului ;
stabilirea variantelor de rezolvare si alegerea solutiei optime ;
verificarea experimentala a variantei alese, inainte de aplicare generalizata.” (Ioan Bontas,2008,pag.190)
” Rolul profesorului este acela al unui animator ce impulsioneaza discutiile, imprimandu-le un curs vioi si fructuos, fara sa se substituie efortului propriu-zis al celor care trebuie sa dezbata cazul.” (Romica B. Iucu, 2008,pag.134-135)
Metoda lucrarilor practice ocupa un loc important in sistemul metodelor de invatamant. ”Este o preocupare orientata in directia formarii ” mainilor experte”, a cultivarii inteligentei practice si tehnice, atat de mult solicitate in conditiile civilizatiei moderne. Metoda lucrarilor practice consta in executarea de catre elevi (sub conducerea profesorului) a diferitelor sarcini practice in scopul aplicarii cunostintelor la solutionarea unor probleme practice, tehnice, productive ori al dobandirii unor deprinderi motorii, practice si tehnice, necesare pentru viata, pentru activitatea profesionala (Okon,1974), al insusirii unor priceperi si deprinderi de aplicare a teoriei in practica.” (Ioan Cerghit,2006,pag.259)
Analizand programele scolare din invatamantul primar regasim folosirea acestei metode prin propunerea diferitor activitati de invatare. De exemplu la clasa a IV-a, la disciplina Stiinte ale naturii descoperim pentru obiectivul de referinta ”2.2 să pună în evidență regularități ale fenomenelor pe baza măsurătorilor efectuate, prezentând adecvat rezultatele” urmatoarea propunere de activitate de invatare :
”-utilizarea balanței cu brațe egale / inegale pentru cântărire;”(Programa scolara ptr cls a IV-a,2005,pag.6).
La clasa a III-a, programa scoalara a disciplinei Educatie tehnologica stabileste pentru obiectivul ”4.1.să valorifice experiența pozitivă locală în activitățile de prelucrare a mediului” folosirea acestei metode prin activitatea de ” -confecționarea unor produse utile și de bun gust, valorificând tradițiile locale;” (Programa scolara ptr cls a III-a,2004,pag.6).
Ioan Cerghit considera ca ”gama acestor lucrari este extrem de larga, incepand cu obisnuitele aplicatii practice, continuand cu cele de proiectare si incheind cu cele de executie, de constructie, de productie sau de fabricatie ori de creatie.Toate acestea se diferentiaza si se nuanteaza dupa specificul diferitelor domenii, de la predarea limbii si literaturii, a matematicii si pana la studierea disciplinelor tehnice si profesionale” (Ioan Cerghit,2006.pag.259)
In programa scoalara pentru disciplina Abilitati practice, la clasa I in vederea atingerii obiectivului ” 1.2. să recunoască și să utilizeze operații simple de lucru cumateriale din natură și sintetice ”este propusa activitatea ” − confecționare de obiecte din hârtie; ” pentru intelegerea elevilor a importantei hartiei.Pentru obiectivul de referinta ”2.2. să descopere etapele realizării unor produse simple din diferite materiale” este sugerata folosirea ”(Programa scoalara ptr cls I-II a,2003,pag.4) − activităților practice de realizare a unor obiecte noi, care pornesc de la un obiect realizat anterior;”Astfel elevii realizeaza recilarea obiectelor vechi.
”Aplicarea creatoare a lucrarilor practice in conditiile legarii invatamantului de activitatea productiva genereaza o serie de efecte pozitive care se resimt in conduita si in constiinta elevilor: ei sunt educati in spiritul muncii, al respectului fata de oamenii muncii si produsul acesteia, manifesta incredere in fortele proprii, dovedesc spirit de echipa.”(Ioan Cerghit,2006,pag.261)
In ciclul primar se respectă principiul alternării tipurilor de activități prin proiectarea și desfășurarea diferitelor activități de predare-învățare. Astfel se asigură un echilibru între activitățile de concentrare pe sarcinile instructive, cu cele de relaxare, mișcare.
Jocul didactic furnizează multiple situații de învățare care au o eficiență deosebită în achizițiile elevilor.
Invatarea este forma predominanta de activitate la varsta scolara mica. Jocul este subordonat învățării exercitând o influență deosebită asupra dezvoltării psihice a copilului. Dacă la vârsta preșcolară, jocul reprezintă activitatea principală a copilului, la vârsta școlară mică, jocul este o formă accesibilă de învățare activă.
Corelația dintre joc și învățare este condiționată de nivelul general de dezvoltare psihică a copiilor. Prin îmbinarea elementelor de învățare cu cele de joc, copilul își însușește unele cunoștințe și face primii pași în direcția formării deprinderilor de muncă intelectuală.
Astfel jocul didactic face parte din categoria metodelor bazate pe actiune fictiva. Ioan Cerghit sustine ca ” se poate invata nu numai din experienta directa,autentic traita, ci si din experienta simulata. Asa s-a ajuns la metodele de simulare. A simula este similar cu a mima, a te preface, a imita, a reproduce in mod fictiv actiuni, fapte, sisteme ,fenomene absente de fapt, dar creand impresia ca exista sau ca se petrec cu adevarat. Implicarea cat mai directa a participantilor in situatii si circumstante simulate poate lua forme foarte variate, incepand cu obisnuitele jocuri didactice sau educative si continuand cu jocurile de simulare, invatare prin dramatizare, invatarea pe simulatoare pana se ajunge la asumarea si exersarea unor roluri reale, nesimulate.”(Ioan Cerghit,2006,pag.261)
Raportul joc-învățare se modifică în favoarea învățării. Jocul cu forma sa didactică însoțește și ușurează sarcinile învățării, asigură realizarea continuității grădiniță-școală, facilitând adaptarea copilului la activitatea școlară.
” Jocul didactic este o varianta a jocului cu reguli. Regulile acestuia sunt tocmai obiectivele pedagogice urmarite si convertite de invatator in sarcini de invatare. Elevilor li se sugereaza jocuri in care, pentru a reusi, trebuie sa asimileze anumite cunostinte sau sa aplice anumite definitii, reguli, principii, teoreme.” (Ioan Jinga,Elena Istrate,2008,pag.350)
”Restabilind un echilibru in activitatea scolarilor, jocul fortifica energiile intelectuale si fizice ale acestora, furnizeaza o motivatie secundara dar stimulatorie, o prezenta indispensabila in ritmul muncii scolare.”(Ioan Cerghit,2006,pag.262)
Rezultatele așteptate ale învățării sunt specificate de obiectivele de referință ce urmăresc progresia în achiziția de competențe și de cunoștințe de la un an de studiu la altul. Pentru realizarea obiectivelor se pot organiza diferite tipuri de activități de învățare, astfel pentru disciplina Matematica si exploarea mediului la clasa pregatitoare, programa scolara (2013) propune pentru obiectivul de referinta” 1.5. Efectuarea de adunări repetate/ scăderi repetate prin numărare și reprezentări obiectuale în concentrul 0-31 ” urmatoarea activitate : ”jocuri de extragere repetată a unui anumit număr de elemente dintr-o mulțime dată (ex.: „Câți copii pot primi de la tine câte 2 baloane dacă tu ai 10 baloane?” „Un băiețel dă câte 10 jetoane celor 3 colegi ai săi. Câte a dat în total?”). ”
La clasa I, programa scoalara (2013) propune pentru obiectivul de referinta ” 2.1. Orientarea și mișcarea în spațiu în raport cu repere/direcții date folosind sintagme de tipul: în, pe, deasupra, dedesubt, lângă, în față, în spate, stânga, dreapta, orizontal, vertical, oblic ,interior, exterior.” activitati de invatare care se realizeaza prin jocuri didactice sau educative: ” – jocuri de poziționare a obiectelor în spațiu, în raport cu alte obiecte precizate (ex.: așază creionul galben în stânga creionului roșu);
– jocuri care necesită orientarea în tabele și folosirea cuvintelor „rând” și „coloană”;
– jocuri de construcții cu obiecte cu formă geometrică, din diferite materiale;”
Astfel Ioan Cerghit (2006) clasifica jocurile didactice dupa diferite criterii:
”dupa continutul si obiectivele urmarite: jocuri senzoriale, de observare a naturii, de dezvoltare a vorbirii, de asociere de idei si de rationament, jocuri matematice, de constructii tehnice,jocuri muzicale, jocuri de orientare, aplicative,jocuri demonstrative,jocuri de memorie,jocuri de indemanare etc.
dupa materialul folosit : jocuri cu materiale, fara materiale, jocuri orale,jocuri cu intrebari,jocuri-ghicitori,jocuri de cuvinte incrucisate etc
jocul este integrat si predarii diferitelor obiecte de invatamant: jocul de citit, jocul de scris,jocul de socotit, jocul geografie, de istorie,destiinte
exista,mai nou, si numeroase jocuri computerizate care pot fi folosite la clasa.” (Ioan Cerghit,2006,pag.264)
De exemplu la clasa a II-a , pentru aceeasi disciplina pentru obiectivul de referinta ” 6.3. Realizarea unor schimburi echivalente valoric prin reprezentări convenționale standard și nonstandard și prin utilizarea banilor în probleme-joc simple de tip venituri-cheltuieli, cu numere din concentrul 0-1000 ” sunt propuse urmatoarele jocuri :” jocuri de utilizare a banilor; jocuri: „Schimbul de cartonașe”, „La cumpărături”, „În excursie”;”
Jocul de rol este o metoda ”care se bucura de foarte multa popularitate, pentru ca este utilizata in activitatea educationala interactiva, implica miscarea fizica, stimuleaza improvizatia si adaptarea permanenta a propriului comportament, trezeste emotii si sentimente si poate fi conceputa astfel invat sa stimuleze situatii din viata reala. Jocul de rol poate fi folosit in orice disciplina. Profesorul trebuie sa ofere elevilor din auditoriu obiective stabilite pentru scenariu, astfel incat acestia sa fie observatori informati ai desfasurarii respective si critici buni ai rezultatelor.” (Romica B. Iucu,2008,pag.136)
Constantin Cucos defineste jocul de rol ca fiind ” o metoda care consta in provocarea unei discutii plecand de la un joc dramatic pe o problema cu incidenta directa asupra unui subiect ales.Subiectul ales trebuie sa fie familiar elevilor, sa fie extras din viata lor curenta” (Constantin Cucos,1996,pag.94)
In programa scolara (2013) la clasa pregatitoare pentru disciplina Matematica si explorarea mediului sunt propuse pentru obiectivul de referinta ”5.2. Rezolvarea de probleme în care intervin operații de adunare sau scădere cu 1-5 unități în concentrul 0-31, cu ajutorul obiectelor – jocuri de rol în care intervin operații de adunare sau scădere cu 1-5 unități în concentrul 0-31 – (ex.: „La cumpărături”, „În parc” etc.)” – diferite activitati de invatare printre care si jocuri de rol în care intervin operații de adunare sau scădere cu 1-5 unități în concentrul 0-31 – (ex.: „La cumpărături”, „În parc” etc.)
Pentru clasa I sau a II-a programa scolara pentru disciplina Comunicare in limba romana propune pentru obiectivul de referinta 2.1. Formularea unor enunțuri proprii în diverse situații de comunicare activitati de invatare care includ folosirea jocurilor de rol. La fel si pentru obiectivul de referinta 2.3. Participarea cu interes la dialoguri simple, în diferite contexte de comunicare, la clasa I se propun – jocuri de rol în contexte familiare: „La telefon”, „Pregătim o serbare”, „În vizită” etc, iar la clasa a II-a jocuri de rol: întâlniri cu personaje fantastice, întâmplări petrecute în vis, călătorii în lumi imaginare.
”Jocurile de simulare constituie o tehnica atractiva de explorare a realitatii, de explicare a unor notiuni si teorii abstracte. Strategia jocului este in esenta o strategie euristica. Elevul se gaseste aici in situatia de actor, nu de spectator, ceea ce corespunde foarte bine dinamismului gandirii, imaginatiei si vietii lui afective, unei trebuinte interioare de actiune si afirmare.” (Ioan Cerghit,2006,pag.269-270)
Etape pentru organizarea si desfasurarea jocului de rol:
”creearea unui climat care sa incurajeze increderea,exprimarea libera a persoanei, asumarea riscului de catre elevi;
alegerea caracterului specific jocului de rol;
comunicarea directa catre clasa a obiectivelor si detaliilor jocului de rol;
desemnarea elevilor pentru fiecare dintre rolurile din scenariu;
desfasurarea activitatilor specifice jocului de rol cu atenta monitorizare a cadrului didactic;
acordarea timpului necesar pentru discutii pentru raportare, cerandu-le elevilor sa reflecteze asupra diverselor roluri, actiuni, obiective si consecinte.”(Campbell si Dickinson 1994 citat de Romita B. Iucu,2008,pag.137-138)
Ioan Cerghit afirma ca exista diferite tipuri de jocuri de rol in functie de subiectul dat printre care si :” jocuri de roluri functionale, de roluri structurate,jocuri de decizie, de previziune, jocuri de competitie, jocuri strategie, jocuri cu inversari de roluri etc.”(Ioan Cerghit,2006,pag.266)
O alta metoda care face parte din categoria metodelor bazate pe actiune fictiva este dramatizarea.
” Invatarea prin dramatizare se bazeaza, in esenta, pe utilizarea adecvata a mijloacelor si procedeelor artei dramatice. Utilizarea ei a primit acceptii si forme diferite :
intr-o prima forma, ea poate sa devina o alta varianta a jocului de roluri constand in dramatizarea unui fapt istoric, a unei lectii de istorie, a unui eveniment actual, a unui fragment literar;
exersarea elevilor in dramatizarea unor fragmente de opere literare sau chiar de opere intregi, poate lua forma procesului literar;
in sens mai larg, metoda dramatizarii inseamna a pune elevii in fata ”dramei stiintei ”, a spectacolului cautarii;”(Ioan Cerghit,2006,pag.272-273)
La clasa a III-a pentru disciplina Limba romana in programa scolara (2004) este propus obiectivul de referinta 3.5 să recunoască secvențele narative și dialogate dintr un text cu urmatoarea activitate de invatare : exerciții de citire pe roluri; Aceste exercitii se pot face cu ajutorul metodei dramatizarii prin interpretarea elevilor a diferitelor roluri propuse in text. Pentru obiectivul de referinta 2.4.să-și adapteze vorbirea la diferite situații de comunicare în funcție de partenerul de dialog sunt propuse urmatoarele exercitii : de simulare a unor situații de comunicare în care partenerul de dialog interpretează roluri diferite (coleg, profesor, vecin, părinte, bibliotecar etc.);.
”Metodologia actuala trebuie sa faca fata insusirii atat a unor comportamente standardizate care fac posibila executia cat mai buna a actiunii, in conditii uneori de cat mai mare precizie si finete, cat si a unor comportamente care imprima un caracter de creatie, de inovatie, si de inventie activitatii, care lasa loc liber ” activitatii proprii” si ” spontaneitatii.”(Ioan Cerghit,2006,pag.244)
II. 2. Modalitați de valorificare a metodelor bazate pe acțiune din ciclul primar
Pentru ca lecțiile să aibă o densitate maximă, astfel încât, în orice moment, fiecare elev să fie implicat în actul învățării, este necesară o bună gestionare a timpului didactic . Astfel in continuare voi prezenta cateva exemple de valorificare a metodelor bazate pe actiune in invatamantul primar la diferite discipline.
Metoda exercitiului este metoda utilizata cel mai des datorita eficacitatii sale. ”Prin excelenta, exercitiul este o metoda adecvata tuturor tipurilor de invatare si formelor de activitate, tuturor ciclurilor scolare si post- scolare. Ar fi greu de imaginat cum ar putea copiii sa deprinda vorbirea corecta a limbii materne ori a unor limbi straine fara o exersare intensiva sau practica repetitiva in acest domeniu, cum ar putea sa invete tinerii sa manuiasca corect o aparatura si instrumentatie de laborator, sa cante la un instrument muzical fara sa intreprinda un exercitiu sau un antrenament sistematic si indelungat in acest sens, este de neconceput studiul matematicii fara un antrenament metodic si progresiv in rezolvarea de probleme specifice acesteia.”(Ioan Cerghit, 1976, pag.145).
La clasele mici ” însusirea si consolidarea tehnicii citirii dobandita de elevi se realizeaza prin exercitii. Pentru a asigura un randament maxim acestei activitati se impune ca ea sa fie realizata prin efortul personal al fiecarui elev in parte.”(Marian Barbu,2003,pag.293) Exista conform autorilor Gabriela B., Daniela B.(2009) ” exercitii utilizate in lectiile de limba si literatura romana de ”spargere a ghetii” care se folosesc la inceputul unei secvente didactice sau inainte de discutarea textului propus pentru lectia respectiva: de exemplu daca urmeaza sa se studieze un pastel, elevilor li se poate propune sa exprime ce simt ei la audierea unei descrieri de natura, la observarea unui tablou sau vizionarea unui fragment video referitor la un colt din natura.Se poate trece apoi la discutarea textului, cu evidentierea sentimentelor ce apartin autorului ”Iarna” de Vasile Alecsandri. Pentru aceeasi lectie poate fi folosita cerinta : Priviti pe geam si dati frau liber imaginatiei, descriind ce vedeti (presupunand ca totul este acoperit cu zapada ). La lectia in care se predau cunostinte despre verb, exercitiul de dezghet poate consta intr-un joc de miscare pe grupe- un elev dintr-o grupa mimeaza o actiune, iar cealalta grupa o ghiceste si formuleaza un enunt folosind cuvantul actiune.”( Gabriela B., Daniela B.,2009,pag.190).
Un alt exercitiu propus de Marian Barbu (2003,pag.206) pentru Limba si literatura romana este „ Jocul meseriilor: adaugarea sufixelor la cuvintele date pentru a obtine denumirea unei profesii:
Metoda proiectelor ” este o modalitate de invatare care imbina cercetarea cu actiunea. Efectuarea temei de cercetare poate fi individuala sau pe echipe.”(Marian Barbu, 2003, pag.295).
La clasa a III-a pentru disciplina Stiinte ale naturii, manualul propune urmatoarea activitate practica pentru lectia Protejarea mediului: ”Iesiti in curtea scolii si in imprejurimi.
Plan de activitate:
Organizati-va in echipe;
Stabiliti sarcinile fiecarui membru al echipei;
Pregatiti materialele de lucru (saci menajeri, manusi de cauciuc, maturi,lopata) ;
Colectati deseurile din zona stabilita;
Depozitati-le in locuri special amenajate;
Propuneti , la revenirea in clasa, un proiect de ocrotire a mediului din zona in care este situata scoala.”(Tudora Pitila,Cleopatra Mihailescu,2005,pag.?)
Studiul de caz ”s-a nascut din necesitatea gasirii unor noi cai de apropiere a organizarii procesului de invatamant de modelul vietii, al practicii, al activitatii productive.”(Ioan Cerghit,1976,pag.150)
De exemplu in cadrul lectiei de limba romana” la discutarea textului ”Invatatorul nostru” de E. de Amicis, copiii pot analiza cazul baietilor care isi batjocoreau un coleg.Parerile referitoare la comportamentul acestora trebuie sustinute cu argumente si,eventual, insotite de exemple de buna purtare din viata zilnica.Studiul de caz se poate realiza si pe grupe, sub forma unui proces – copiii sunt impartiti pe grupe: aparatori, acuzatori si judecatori ai unui personaj literar.”(Gabriela Barbulescu,Daniela Besliu,2009,pag.191)
S-a constatat că lecțiile interesante sunt cele bogate în materiale intuitive si presărate cu jocuri didactice care ajută elevii în aprofundarea cunoștințelor, menținându-le mai mult timp concentrată atenția. De exemplu in perioada abecedara ”ca metoda didactica de consolidare a actului citirii poate fi folosit jocul: Sa compunem cuvinte!,Gaseste litera potrivita!,Jocul literelor!,Jocul silabelor! etc.” (Marian Barbu, 2003, pag.295)
Autorii Gabriela Barbulescu si Daniela Besliu (2009) ne propun ”cateva exemple de jocuri ce pot fi folosite in lectiile de limba si literatura romana:
Scara silabelor:
– Scop:activizarea vocabularului, familiarizarea elevilor cu componenta grafica si sonora a cuvintelor, dezvoltarea atentiei si imaginatiei
– Elevii trebuie sa gaseasca si sa aseze cuvinte in ordinea crescatoare a numarului de litere sau silabe.
Ex: a ac arc albe astru antena animale albastre Australia apicultori
Cuvinte ascunse
– Scop : imbogatirea vocabularului, dezvoltarea atentiei si imaginatiei.
– Elevii trebuie sa descopere cuvinte noi ”ascunse” in interiorul celor date.
Ex: cocos, cumpar, plictisit, sotron..
Recunoaste personajul
– Scop : stimularea interesului pentru lectura; educarea operatiilor si calitatilor gandirii ;
– Se prezinta imaginea unui personaj. Elevii il recunosc si il descriu. Sau : un elev/ invatatorul descrie un personaj fara a-i pomeni numele (se mentioneaza insusirile, actiunile la care participa etc.). Colegii il recunosc si indica titlul operei literare/ textului si autorul.Se poate puncta atat raspunsul, car si descrierea facuta de cel care propune personajul.” .”(Gabriela Barbulescu,Daniela Besliu,2009,pag.191)
Ioan Cerghit (1976) ne propune urmatoarele jocuri:
” Jocul de-a ghidul si vizitatorii este folosit frecvent in predarea limbilor straine. Se imagineaza vizitarea unui complex turistic sau a unui obiectiv cultural, a unei unitati industriale utilizandu-se in acest scop materiale substitutive de tipul planselor, hartilor, planurilor, fotografiilor ca suport pentru improvizarea discutiilor. Clasa de elevi se imparte in cateva grupuri: o echipa restransa de ghizi cu menirea sa dea explicatii, indicatii, sa raspunda la intrebarile si curiozitatile vizitatorilor, un grup de vizitatori, o echipa de foneticieni, o echipa de lexicografi, o echipa de gramaticieni. Elevii sunt pusi, astfel, intr-o situatie quasi-reala, jucand roluri care le da posibilitatea sa-si exerseze puterea de exprimare, sa-si valorifice cunostintele de limba dobandite, sa-si consolideze deprinderile, sa-si corecteze eventualele greseli. ”(Ioan Cerghit,1976,pag.168)
Jocul de decizie: La lectia ” Prima parte a domniei lui Mihai Viteazul, la istorie in clasa a IV-a, dupa o prealabila distribuire a unor roluri de personaje istorice ce vor fi preluate de elevi, acestia:
vor lua cunostinta de obiectivele urmarite de Mihai Viteazul (salvarea imediata a domniei, curmarea unei spolieri econimice, obtinerea de ajutor din partea tarilor europene etc) ;
vor stabili ordinea de preferinta a obiectivelor;
vor formula principalele solutii posibile (lupta armată, alianta cu Poarta,plata unui tribut etc) ; ;
vor trebui apoi sa delibereze
sa decida asupra variantelor optime, aidoma hotararilor luate pe vremuri de Miahi Viteazul, de capeteniile ostirii romane, de eventualii alianti.”( Mariana Pîrjol,1971 citat de Ioan Cerghit ,1976,pag.170-171)
La stiinte ale naturii, la lectia Corpurile si caracteristicile acestora este propus in manual jocul ”Recunoaste corpul : Un elev descrie un corp precizand culoarea, marimea, forma,materialul din care este confectionat si intrebuintarea acestuia.Ceilalti denumesc corpul.”(Tudora P,Cleopatra M,2005,pag.5)
O alta metoda interactiva, des folosita, este jocul de rol. Aceasta favorizeaza integrarea in activitatea de invatare si ”dezvolta abilitatile de comunicare.De regula, elevii sunt provocati la sustinerea unui dialog care imita o situatie concreta de comunicare : convorbiri telefonice, intalniri cu prietenii/ rudele/ profesorii, conversatii in diverse locuri familiare. Tot in categoria jocurilor de rol intra si dramatizarile textelor citite sau a unor scenarii care continua un text ori le schimba actiunea.” .”(Gabriela Barbulescu,Daniela Besliu,2009,pag.196)
Pentru consolidarea lectiei Vizita de Ion L.Caragiale este propus urmatorul joc de rol : ”Un elev iese din clasa.Ceilalti aleg un baiat sau o fata.Elevul revine in clasa, batand la usa – in ”vizita”- si trebuie sa ghiceasca pe cine au ales colegii lui. El va pune intrebari despre cum este imbracat sau cum arata cel ales, iar clasa va raspunde prin Da sau Nu.”(Carmen Iordachescu,2005,pag.111).
Manualul de Stiinte ale naturii ne propune urmatorul joc de rol la clasa a III-a in vederea consolidarii lectiei Aerul:”Imaginati-va un dialog intre o planta si un om care a poluat mediul.”(Tudora P.,Cleopatra M.,2005,pag.45)
Un alt exemplu de joc de rol este utilizat la ora de Educatie Civica, in clasa a III-a la lectia Respectul si lipsa de respect. El este descris astfel ”Alegeti trei copii care vor primi rolurile membrilor unei familii (mama,tata si copilul).Purtati un dialog din care sa reiasa respectul dintre acestia.”(Dumitra R.,Gherghina A,2005,pag.21)
Jocurile pot fi folosite si la ora de educatie muzicala. De exemplu pentru predarea lectiei Tempoul la clasa a III-a este utilizat jocul ”Eu cand repede, tu canti rar.”(Sofica Matei,2005,pag.56)
II. 3. Avantaje si conditii ale utilizării metodelor bazate pe acțiune in ciclul primar
Fiecare metoda utilizata in procesul instructiv – educativ prezinta numeroase avantaje dar si conditii de folosire a acesteia. Astfel conform autorului Ioan Cerghit (1976), metoda exercitiului prezinta urmatoarele avantaje :
”- faciliteaza elevilor posibilitatea sa se edifice mai in profunzime asupra notiunilor, regulilor, princiilor, teoriilor etc. de baza ale stiintei, prin aplicarea lor la situatii relativ noi si cat mai variate;
– asigura insusirea (formarea) corecta a unor noi priceperi si deprinderi de munca intelectuala si fizica, a unor noi forme de comportare social-morala;
– vin in sprijinul dezvoltarii unor capacitati si aptitudini intelectuale si fizice al cultivarii unor calitati morale si trasaturi de vointa si caracter;
– stimuleaza capacitatile creative, originalitatea si spiritul de independenta si initiativa;
– serveste la consolidarea cunostintelor si deprinderilor insusite, ceea ce face sa creasca probabilitatea pastrarii lor in memorie, inclusiv pe lunga durata (mai ales a lanturilor motorii si verbale) ;
– constituie una din conditiile de prevenire a uitarii si de evitare a tendintelor de interferenta (confuzii) ;
– exersarea in situatii diferite ofera posibilitati de transfer a cunostintelor, capacitatilor si comportamentelor insusite, precum si de evaluare a gradului de operationalitate a acestora;”(Ioan Cerghit,1976,pag.144)
Pentru o buna desfasurarea a activitatilor care implica folosirea acestei metode, este necesara ”explicarea, demonstrarea, motivarea, efectuarea repetata si diferite variante de formulare” a exercitiilor. (Marian Barbu,2003,pag.172)
”Este necesar sa se creasca treptat gradul de independenta a elevilor in executarea exercitiilor. De la exercitii dirijate, conduse pas cu pas de profesor, sa se ajunga la exercitiile autodirijate, independente. Si este de dorit ca exercitiile mintale sa lase loc si celor fizice, sa se asigure o alternanta rationala a acestora, incat unele sa serveasca drept prilej de odihna activa celorlalte, ceea ce va ajuta la refacerea mai rapida a capacitatii de invatare a elevilor.”(Ioan Cerghit, 1976 ,pag.149)
Metoda proiectelor este o ” metoda excelenta de testare a capacitatilor intelectuale si aptitudinilor creatoare ale elevilor, a energiei si fortei lor de vointa, inclusiv a unor insusiri socio-morale ( spirit de cooperare , de echipa , onestitate) .” ( Ioan Cerghit, 2006, pag.256)
Realizarea unui proiect conform autorilor Gabriela Barbulescu si Daniela Besliu:
”- asigura copiilor posibilitatea de a aplica derinderile;
– se adreseaza abilitatilor elevilor;
– pune accent pe motivatia intrinseca;
– ii incurajeaza pe elevi sa decida ce sa lucreze si ii considera experti ai propriilor nevoi;
– asigura contextul necesar luarii initiativei si asumarii responsabilitatii, luarii de decizii si urmarii unui interes;
Chiar daca realizarea unui proiect are un rol formativ evident, in procesul de invatare se aplica imbinarea si combinarea tuturor metodelor de invatare si predare. Elevii au nevoie de varietate si este, evident, o greseala sa se abuzeze de proiecte.”(Gabriela Barbulescu, Daniela Besliu, 2009, pag.213)
Metoda studiului de caz ”contribuie la antrenarea si dezvoltarea capacitatilor intelectuale si profesionale, oferind elevilor solutii de rezolvare elevate si eficiente a unor probleme sau situatii-probleme teoretice sau practice.”(Ioan Bontas, 2008, pag.189)
Ioan Cerghit (1976) considera ca aceasta metoda ”ca structura didactica deosebita, prezinta marele avantaj ca ii apropie si mai mult pe elevi de problemele complexe ale vietii practice, de situatii oarecum asemanatoare (daca nu identice) cu acelea cu care ei vor fi confruntati in viata si in activitatea lor social-profesionala ulterioara; ii familiarizeaza pe acestia cu o strategie de abordare a faptului real, ii inarmeaza cu anumite structuri mintale care pot fi cu usurinta transferate in analiza si intelegerea altor cazuri, in rezolvarea in mod independent a altor situatii-problema de factura cazului initial;
Metoda cazurilor ii invata pe elevi cum se aduna informatiile, cum pot fi acestea valorificate, cum se elaboreaza o decizie, contribuie la formarea unor capacitati caracteristice ale unui bun organizator si conducator.”(Ioan Cerghit,1976,pag.152-153)
Pentru o realizare eficienta a metodei studiului de caz in vederea rezolvarii problemelor din cadrul colectivitatilor umane este necesara evitarea etichetarii unor elevi sau grupuri de elevi ca drept cazuri negative daca ele nu sunt, pentru ca efectele vor fi ineficiente si rezolvarea devine dificila (Ioan Bontas,2008).
”In studierea si rezolvarea cazurilor trebuie sa se foloseasca si celelalte metode de studiu si invatare ca: dezbaterea, problematizarea, modelarea, algoritmizarea, simularea, asaltul de idei etc.”(Ioan Bontas, 2008, pag.190)
O alta metoda bazata pe actiune care ajuta la eficientizarea procesului instructiv-educativ este cea a lucrarilor practice. Aceasta ”genereaza o serie de efecte pozitive care se resimt in conduita si in constiinta elevilor : ei sunt educati in spiritul muncii, al respectului fata de oamenii muncii si produsul acesteia, au un orizont de cunostinte profesionale si tehnice mai larg, manifesta incredere in fortele proprii, dovedesc spirit de cooperare, de ehipa, contribuie la intarirea motivatiei profesionale.”(Ioan Cerghit, 2006, pag.261)
Pentru rezultate bune in urma aplicarii metodei lucrarilor practice este necesara imbinarea acesteia cu elemente de problematizare, de cercetare concreta, de creatie personala (Ioan Cerghit , 2006 ).
Prezenta jocului in conceperea actului didactic este o cerinta psihopedagogica. Aceasta asigura participarea activa a elevului la lectii sporind interesul de cunoastere fata de continutul lectiei. Pentru a deveni joc, o activitate didactica trebuie să includa elemente ludice, cum ar fi explorarea, surpriza, asteptarea, ghicirea, intrecerea. Elementele ludice stimuleaza o serie de laturi ale personalitatii, creativitatea copilului, libertatea de gandire și actiune, dezvolta initiativa, curajul, vointa, perseverenta, corectitudinea, disciplina, spiritul de cooperare, comportamentul civilizat.
” Jocurile de rol pot fi aplicate ca o tehnica actractiva de explorare a realitatii, de explicare a unor notiuni si teorii abstracte, dificil de predat pe alte cai. Asumandu-si anumite roluri, elevii sunt ajutati sa inteleaga mai profund unele conflicte istorice, personalitatea si comportamentul oamenilor. Au posibilitatea sa aplice la situatii noi datele si conceptele insusite anterior, sa-si puna probleme, sa adopte decizii etc. Metoda jocurilor valorifica avantajele dinamicii de grup. Independenta si spiritul de cooperare, participarea efectiva si totala la joc, anagajeaza atat pe elevii timizi, cat si pe cei mai slabi, stimuleaza curentul de influente reciproce, ceea ce duce la cresterea gradului de coeziune in colectivul clasei.”(Ioan Cerghit, 1976, pag.171).
” Tot in categoria metodelor bazate pe actiune fictiva intra si dramatizarile textelor citite sau a unor scenarii care continua un text ori le schimba actiunea. Dramatizarile favorizeaza intelegerea de tip empatic si identificarea cu personajele interpretate, fiind un mijloc eficient de educatie afectiva.”(Gabriela Barbulescu, Daniela Besliu, 2009, pag.196)
Scoala nu poate transforma sau inlocui toate activitatile de invatare ale elevului in activitati de joc. Jocul si munca de la scoala trebuie sa se intrepatrunda si sa se complementeze pentru ca scoala sa nu devina o joaca continua.
” La inceput, dupa ce se face prezentarea situatiei, a obiectivelor si a regulilor, se trece la distributia rolurilor si gruparea elevilor (dupa nevoile jocului) si la stabilirea conducatorului fiecarei echipe; se hotaraste cine si ce roluri va avea de interpretat; se definesc sarcinile, se indica materialele de care vor avea nevoie; se precizeaza perioadele de joc.” (Ioan Cerghit, 2006, pag.271)
Conditia principala a metodelor bazate pe actiune fictiva” este aceea de a-i face pe participanti sa-si dea seama ca se afla intr-o situatie de invatare, ca primeaza aspectul cognitiv si ca atare, acesta trebuie sa se desfasoare cu toata seriozitatea. Din aceste motive, este recomandabil sa se procedeze uneori la schimbarea sau inversarea rolurilor.”(Ioan Cerghit,1976, pag.172-173)
II. 4. Rolul cadrului didactic in alegerea strategiei de instruire
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Metodelor Bazate pe Actiune In Eficientizarea Activitatii (ID: 150392)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.