Rolul Lucrului Manual In Dezvoltarea Scolarului Mic

CAPITOLUL I

I.1.Rolul lucrului manual în dezvoltarea școlarului mic

I.2. Necesitatea evaluării randamentului școlar în orele de lucru manual

I.3. Motivarea alegerii temei

CAPITOLUL II

II.1. Creativitatea – repere teoretice

II.2. Blocajele de creativitate și combaterea lor

II.3. Procesele psihice implicate în activitățile desfășurate în cadrul orelor de lucru manual

CAPITOLUL III

Metode de stimulare creativă folosite în orele de lucru manual

III.2. Experimentul

Prezentarea eșantionului de elevi

1.Metoda listelor

2.Metoda “Ieșirii din Eu”

3.Metoda “Animalului fantastic”

4.Metoda umanizării

5.Metoda personificării

6.Metoda descompunerii și recompunerii

7.Metoda modulării

Concluzii

Bibliografie

pagini 88

=== CAPITOLUL II ===

CAPITOLUL II

II.1. Creativitatea – repere teoretice

Creativitatea nu este o modă nici ca problemă de cercetare pentru psihologi, pedagogi, esteticieni,nici ca obiect al preocupărilor educaționale. Ea este produsul civilizației la care a ajuns societatea contemporană, societate în care creativitatea a devenit obiectul unor acțiuni planificate.

Problemele cu privire la cercetarea creativității, ca și teoriile și rezultatele lor contradictorii, se explică prin faptul că cercetarea creativității a devenit abia în ultima vreme o ramură de sine stătătoare.

Termenul de creativitate a fost introdus în literatura de specialitate de G. W. Allport în anul 1937. Până atunci, pentru a desemna creativitatea, erau utilizați diverși termeni, cum ar fi: dotație, aptitudine, talent, genialitate, imaginație creatoare și inteligență.

În 1877 Littre a introdus adjectivul “creativ” în “suplimentul” lucrării sale “Dicționarul Limbii Franceze” cu sensul de “cine are calitatea de a crea”.

În zilele noastre s-a ajuns la o vastă și complexă problematică a creativității, care este abordată sub diverse aspecte, de specialiști din diverse domenii, iar mai recent chiar de către așa numiții specialiști în creativitate.

Deși abordările teoretice și cercetările experimentale din domeniul creativității au sporit simțitor în ultimele decenii, totuși nu s-a ajuns încă la o definiție unanim acceptată a acestui concept. După opinia unor autori, există peste 100 definiții ale creativității, care pot fi orientate în trei direcții principale:

aptitudenea sau capacitatea de a produce ceva nou și de valoare;

procesul prin care se realizează produsul;

orice rezolvare de probleme noi.

Pornind de la această ultimă direcție de abordare și definire a creativității, cercetătorii americani A. Newell, J. C. Shaw și H. A. Simon consideră gândirea creativă o formă aparte a comportamentului de rezolvare de probleme, caracterizată prin: noutate și valoare, neconvenționalitate, motivație și persistență ridicate, o anumită dificultate în formularea problemei.

Din această definire, rezultă că produsul poate fi nou, chiar și numai pentru subiectul pe care-l realizează, precizare ce ne conduce spre o accepțiune mai largă a conceptului de creativitate, conform căreia creativitatea se referă nu numai la realizarea unor produse noi și de valoare pentru societate, ci și la găsirea de idei, soluții, metode, etc., care nu sunt inedite pentru societate, dar la care s-a ajuns pe o cale independentă. O astfel de accepțiune a creativității trebuie să o aibă în vedere îndeosebi educatorii, în activitatea instructiv – educativă.

În sistemul de învățământ creativitatea se impune atenției învățătorilor ca una dintre valorile formative esențiale care ocupă un loc central în sistemul valorilor definitorii pentru însuși idealul educațional (pentru finalitățile sau scopurile educative majore).

Este și motivul pentru care însăși Legea Învățământului prevede, în primele sale articole, faptul că “Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umene, în formarea personalității autonome și creative”.

Învățământul primar are menirea de a asigura fundamentele esențiale ale ființei umane în devenirea ei ca individualitate socială și, respectiv, ca personalitate.

Atributele esențiale în acest “superconstruct” uman sunt multiple și interdependente; în sistemul lor se distinge și acea resursă esențială a individualității umane (consonantă cu ceea ce Blaga a numit “diferențialele divine” ale ființei omenești) – creativitatea. Prin ea, individualitatea umană se exprimă și se obiectivează pe sine, într-un sens constructiv – novator, devenind aptă să-și împlinească unele din trebuințele și drepturile esențiale ale ei (cu formele lor specifice de manifestare la vârstele copilăriei).

Pentru conceperea unor strategii adecvate de activare și cultivare a potențialului creativ al școlarilor mici, o primă condiție este cea referitoare la înțelegerea complexă a creativității și a structurii ei, a potențialului creativ, a factorilor săi determinativi, precum și a direcțiilor mai importante în demersul educațional de antrenare și stimulare sau cultivare a potențialităților creative la copii îndeosebi.

Fa ctorii favorizanți ai creativității

Creativitatea exprimă vocația fundamentală a ființei umane, pe care M. Ralea o consideră a fi “opțiune pentru valori rare”, prin “depășirea standardelor”, prin “năzuință novatoare și spirit creator”.

Concepută ca emergentă a sistemului psihic uman, creativitatea reprezintă capacitatea persoanei de a produce idei sau lucruri originale și utile. Ea reprezintă, totodată, o dimensiune complexă a personalității, în care interacționează o mulțime de factori de:

natură psihică (intelectuali, afectivi, motivaționali, voliționali, atitudinali, etc.);

natură socială (socio – colturali, educativi, etc.);

natură biologică (sex, vârstă, stare de sănătate).

Factorii psihici ai creativității se pot repartiza în trei grupe:

intelectuali – ce țin de imaginație, gândire, memorie, inteligență, stil cognitiv, etc.;

aptitudinali – axați îndeosebi pe aptitudinile speciale;

nonintelectuali și nonaptitudinali sau de personalitate (în sensul larg al cuvântului): motivații, atitudini, interese, aspirații, voință, etc.

În ce privește locul și “ordinea de importanță” a acestor factori în planul creativității, diverși creatori exprimă opinii diferite. În general ei pun pe primul loc fie imaginația (Th. Ribot, A. Osborn, J. Piaget), fie sublimarea sau fantezia subconștientului (psihanaliștii), fie factorul rațional (J. P. Guilford, Al. Roșca), fie factorul motivațional – atitudinal (P. Popescu – Neveanu).

Factorii intelectuali ai creativității

Primele date despre acești factori au fost furnizate de J. P. Guilford (1951), pe baza analizei creației științifice. Mai târziu, V. Lowendelf și K. Beittel delimitează aceeași factori de natură intelectuală, cum ar fi:

Receptivitatea sau sensibilitatea față de probleme, față de atitudinile, trebuințele și sentimentele altora. Acest factor presupune o atitudine deschisă față de experiență, față de fapte, idei și probleme, sensibilitate față de ceea ce este nou și față de lacunele din argumentare, o curiozitate veșnic trează, dorința de a experimenta și verifica noi ipoteze, etc.

Flexibilitate este capacitatea gândirii de a se adapta la diversele solicitări ale situațiilor de mediu în care se află persoana. J. P. Guilford a delimitat doi factori de flexibilitate a gândirii: flexibilitate spontană și flexibilitate adaptivă.

Fluența sau fluiditatea constituie un ansamblu de mai mulți factori. Utilizând analiza factorială, J. P. Guilford aplică patru factori de fluență: a vorbirii, a ideilor, a expresivității și a asociațiilor.

Originalitatea este capacitatea gândirii de a produce idei și imagini noi sau de a găsi soluții inedite. Ea implică și unele trăsături de personalitate și îndeosebi caracteriale, cum ar fi: tăria de a susține propriile opinii, capacitatea de a confrunta compromisul și rutina, perseverența, etc.

Aptitudinea de a redefini se caracterizează prin faptul că indivizii cu caracter creativ manifestă dorința de a transforma necontenit funcțiunile materiale cu care lucrează. Această aptitudine devine evidentă în situațiile în care anumite obiecte sunt combinate și utilizate într-un mod ingenios.

Aptitudinea de a organiza și elabora se referă la capacitatea persoanei creatoare de a organiza un proiect, de a elabora elementele într-un nou întreg bazat pe coerență și armonie interioară, de a elabora începând cu prelucrarea verbală și până la cele mai mici detalii concrete.

Imaginația creatoare constă în elaborarea unor imagini noi pe baza prelucrării imaginilor anterioare.

În ceea ce privește rolul și ponderea inteligenței în procesul creativ, există în prezent foarte multe cercetări, dar care n-au rezolvat pe deplin problema în cauză. Controversele cuprinse la raportul inteligență – creativitate au fost analizate de J. W. Getzels și P. W. Jackson prin lucrarea lor “Creativitate și inteligență” (1962).

Pe aceeași linie se situează și cercetările desfășurate de P. Popescu–Neveanu și colaboratorii săi, care relevă corelații nesemnificative între inteligență și creativitate.

Factorii sociali ai creativității

Trebuie avute în vedere condițiile economico – sociale și contextul psihosocial în care este integrată personalitatea umană.

Creativitatea presupune anumite premise psihofiziologice care, angrenate în procesul dezvoltării, vor conduce la conturarea și exprimarea ei, ca dimensiune proprie individului respectiv.

Climatul creativ este determinat de ansamblul factorilor materiali psihosociali externi care favorizează sau inhibă creativitatea.

Pentru a putea încuraja manifestarea creativă la elevi, învățătorul trebuie să cunoască mecanismele interne ale procesului de creație. Între creativitatea dascălului și cea a elevului există o strânsă corelație. Dascălul trebuie să găsească modalități de îmbinare a generalului cu individualul, cu unitatea elevului. Sarcina educației creativității este să descopere această unitate a elevului, să o accepte și să o dezvolte.

Toți acești factori alcătuiesc un tot unitar, deși fiecare are o importanță aparte: “Toate procesele psihice sunt implicate în evoluția creatoare, dar problema principală este aceea a modului în care ele sunt corelate și orientate, a modului în care sistemul devine emergent ”. (P. Popescu – Neveanu, “Dicționar de psihologie”).

Un alt aspect al creativității îl constituie procesul creativ, creația ca acțiune umană superioară.

Creativitatea este abordată și ca proces, întrucât manifestarea ei implică desfășurări în timp, dezvoltări și retrageri ale factorilor și elementelor noi, învingerea unor dificultăți și obstacole, etc. numeroși psihologi și specialiști din alte domenii au căutat să surprindă actul creator în procesualitatea sa, iar apoi să-l prindă în anumite “modele operaționale și funcționale”. În acest fel s-a ajuns la conturarea unor stadii, etape sau faze ale procesului de creație. Două dintre modelele elaborate au devenit clasice și generatoare de noi căutări.

Primul model, circumscris rezolvării de probleme, aparține lui J. Dewey și datează din 1910. Renumitul psihopedagog stabilește cinci etape pe care le parcurge gândirea în rezolvarea de probleme:

sesizarea problemei;

localizarea și definirea ei;

sugerarea soluțiilor posibile;

anticiparea consecințelor adoptării unor soluții alternative;

acceptarea sau respingerea soluției.

Cel de-al doilea model, axat pe procesul creației, aparține lui G. Wallas și datează din 1926. Acest model delimitează patru etape ale procesului creator:

pregătirea;

incubația;

inspirația sau iluminarea;

verificarea.

Modelul lui G. Wallas a rămas în circulație până în zilele noastre, el fiind reluat și dezvoltat de numeroși psihologi printre care îi amintim pe : J. Rossman(1931), A. Osborn(1953), R. Thomson(1967) și alții.

Pregătirea (prepararea) are în vedere colectarea informației necesare actului creator. În această fază, cercetătorul sesizează problema, analizează datele problemei, enunță și testează diferite ipoteze rezolutive. El face diferite tentative repetate de rezolvare a problemei utilizând cunoștințele achiziționate. Eșuarea tentativelor rezolutive generează frustrația care prin mecanismul al reprimării, împinge problema în penumbră, în inconștient sau preconștient, marcând trecerea în faza de incubație.

Incubația este o etapă în care, de regulă, persoana creatoare rămâne într-o stare de confuzie cognitivă și cu un profund sentiment de frustrare. De aceea, incubația a mai fost numită și etapa frustrației. În general această etapă se caracterizează printr-o permanentă revenire spontană asupra problemei și prin tensiune ca stare de cercetare.

Inspirația (iluminarea) este momentul apariției ideii sau soluției, care se manifestă ca o iluminare bruscă a conștiinței (“insight”), ca o intuiție instantanee.

Verificarea începe atunci când inspirația sau iluminarea a produs o soluție provizorie. În această etapă, produsul nou creat se confundă cu realitatea.

Desigur că aceste etape nu se succed întotdeauna în această ordine și nu întotdeauna sunt la fel de importante.

La vârsta micii școlarități inspirația joacă un rol foarte important, ideea fiind înlocuită de exclamația “Aha! Știu!”.

Procesul de creație cuprinde toate momentele, mecanismele și dinamica psihologică internă, de la generarea problemei sau ipotezei, până la realizarea produsului creativ.

În acet proces este implicată nu numai activitatea gândirii, capacitatea de a transforma informaăia inițială și de a găsi noi relații între elementele informației, ci și dinamica vieții afective și a factorilor de personalitate.

Fazele procesului de creație au fost deseori dezbătute, comentate și contestate de diferiți autori. Cele mai contestate sunt etapele incubației și iluminării, necontestate fiind fazele de preparare și verificare.

Diferențe de păreri apar și în funcție de natura creației: artistică, științifică, invenție tehnică.

Dintre fazele creației, incubația și iluminarea sunt nelipsite în orice proces creator, indiferent de natura creației.

Un ultim punct de vedere asupra creativității îl constituie produsul creației.

Din punctul nostru de vedere, al celor care ne ocupăm de cei mici, devine eficientă cunoașterea finalității actului creator. El se exprimă fie printr-un produs material, fie în unul spiritual.

Pentru a se încadra în categoria produselor creative, un obiect trebuie să se distingă prin: originalitate și relevanță sau utilitate socială, acesta putând fi apreciat din punct de vedere obiectiv, dar și din punct de vedere subiectiv.

Al. Roșca exemplifică acest aspect cu descoperirile lui Galilei și Copernic, descoperiri care pentru forțele reacționare erau o primejdie în timp ce pentru forțele progresiste au constituit un factor de dezvoltare a societății.

Bineânțeles, nu toate operele realizate la vârsta precoce sau tânără sunt de avangardă, dar la un moment dat precocitatea se transformă în creație veritabilă, în sensul că lucrările respective sunt originale nu numai pentru realizatorii lor, ci devin premiere absolute și capătă utilitate generală.

Orele consacrate activităților artistico – plastice oferă multe posibilități de antrenare a creativității copiilor. Antrenarea nu se va limita însă la simple execuții de desen, modelaj, colaj, etc., ci trebuie să cuprindă ansamblul tipurilor de resurse ale experiențelor creative. Se recomandă cultivarea sensibilității față de ansamblul valorilor specifice artistice, asigurând dezvoltarea celor mai profunde componente ale spiritualității creatoare.

Învățătorul trebuie să fie preocupat de prevenirea și înlăturarea eventualelor blocaje ce ar putea veni în exprimarea creativității elevilor. Relația învățător – elev trebuie să fie naturală, deschisă unui dialog permanent, să faciliteze instalarea unui climat psihic caracterizat prin tonalitate afectivă pozitivă, stimularea exprimîrii creatoare a elevilor.

Dintre multiplele posibilități de cultivare a creativității și formare a deprinderilor de muncă, se poate pune accentul și pe tehnica colajului. Cuvântul “colaj” vine din limba franceză, “collage” însemnând “lipire”. Este un procedeu în arta modernă care constă în compunerea unui tablou prin lipirea elementelor eterogene care-l compuc în scopul în scopul obținerii unui efect de ansamblu.

Primele colaje cunoscute și denumite ca atare datează din 1912 și aparțin pictorilor Georges Branques și Pablo Picasso. Procedeul s-a modificat ulterior, “opera”integrând obiecte, de regulă plate (chei, sfori,cuie, foițe – lemn sau metal), creându-se “tablouri-relief” care vor face trecerea din perimetrul elementelor unui suport spre ambalajele de obiecte independente și, mai târziu spre Pop Art.

În activitățile desfățurate în cadrul orelor de lucru manual apar o varietate de posibilități de exprimare și concretizare a diverselor lucrări, mai mult sau mai puțin impuse de programa școlară, a căror realizare presupune și creativitate.

Prin anumite procedee și tehnici de lucru căutăm să formăm la elevi priceperi și deprinderi de a rupe, de a mototoli, a tăia, a decupa, a îndoi hârtia, de a modela sau combina diferite elemente.

Suportul colajului poate fi: pânză, hârtie, carton, etc.

Elementele (materialele) componente din colaj:

hârtia de diferite tipuri (glasată, creponată, de ambalaj, etc.);

deșeuri de ață, plastic, piele și textile;

semințe și plante uscate;

paie și cereale.

Colajul este o tehnică de tradiție. Aici, hazardul joacă un rol deosebit iar acțiunea va fi concentrată, organizată, armonizată, supusă intenției creatorului. Materialul poate sugera întâmplător o anumită figură, dar el devine cu adevărat creație doar dacă este selectat și aranjat.

Colajul poate fi realizat prin lipire obișnuită în două variante:

prin alăturare – unde fiecare element al imaginii pornește de la imaginea celuilalt, cu sau fără intervale, așa cum a fost stabilit inițial;

prin suprapunere – se așează care au rol de fond și apoi celelalte, fără a le acoperi complet.

Colajul necesită multă răbdare, așa încât lucrarea să atingă un nivel ridicat de performanță. Astfel, colajul din frunze și senințe pune în evidență prin contrast frunze palide cu unele puternic colorate, totul bazându-se pe crearea unei armonii coloristice. Toamna cu orga ei de lumină și culoare a inspirat întotdeauna spiritul creator al artiștilor. Acest anotimp ne asigură o paletă generoasă de nuanțe care pot fi puse în valoare prin colaj. Tot aici, pentru a creea efectul reliefului se pot folosi semințe plate sau secționate în jumătate, partea plată putându-se lipi mai ușor.

Colajele se mai pot realiza și din materiale refolosibile: deșeuri de plastic sau textile, paie de cereale, pene de la păsări sau deșeuri de blăniță naturală sau ecologică. În acest mod și folosind materialele amintite se pot realiza felicitări pentru diferite ocazii sau mărțișoare.

II.2. Blocajele de creativitate și combaterea lor

Blocajele creativității sunt fenomene de oprire a dispozițiilor înnăscute, aptitudinilor sau capacităților cât și obstacolele nemijlocite ale creațiilor.

Aceste fenomene de oprire prin întârziere, restrângere sau obligare de a merge într-o direcție nedorită de creatori, produc importante pierderi sociale și umane, materiale și spirituale.

Prin analogie cu distincția între libertatea socială și libertatea individuală, se deosebesc blocaje sociale și blocaje individuale ale creativității.

Blocajele de creativitate pot apărea în unele situații cum ar fi:

– impunerea unor scheme fixe și a unor șabloane.

Nu putem pretinde unui copil să vadă lucrurile din perspectiva adultului. A-i cere să lucreze după șablon sau după o schemă fixă înseamnă a-i îngrădi din start posibilitățile creative.

Unii se vor strădui să dea curs cerințelor respective, alții, dimpotrivă, nu vor lucra nimic, iar rezultatul ar putea fi un eșec total și pentru unii și pentru ceilalți.

Chiar dacă produsul pe care ei îl realizează nu se ridică întru totul la nivelul cerințelor inițiale, copilul trebuie încurajat și îndreptat spre noi încercări. În loc de: “Ai greșit din nou!” se poate spune și “Te-ai putea gândi și la un alt fel de a încerca…?” sau “Hai să-ți arăt și un alt fel de a face asta!”.

De asemenea, atunci când tema impune prezentarea unor modele, acestea nu vor fi expuse pe percursul activității.

– afișarea unor pretenții exagerate când copilul este marcat de frica unui eșec.

Cunoscând nivelul clasei la care lucrează, învățătorul trebuie să știe ce și cât să pretindă elevilor, astfel încât lucrarea respectivă să poată fi realizată de toți copiii, nu doar de unii.

– lipsa de tact a învățătorului poate avea de asemeni repercusiuni negative asupra creativității.

De aceea, intervenția învățătorului trebuie să fie discretă și doar într-un sens creativ.

– supra sau subaprecierea elevilor constituie o situație în care poate să apară blocajul creativ.

Insistând în mod exagerat cu aprecieri la adresa anumitor copii, învățătorul va favoriza apariția complexelor de inferioritate la ceilalți, care nu vor mai reuși să ducă la bun sfârșit – poate ceea ce au început.

Este bine ca învățătorul să evite pe cât posibil competiția și să-i ferească pe elevi de tendința de a se lua la întrecere. Uneori se poate totuși tolera competiția intergrupală.

Competiția favorizează performanța la sarcini algoritmice, nu creative.

– excesele laudative îl determină pe elev să se creadă grozav, ceea ce va duce la o lipsă de implicare a sa.

– lipsa informației și a documentării dascălului îl poate inhiba pe elev.

O activitate manuală desfășurată la întâmplare, fără o pregătire minuțioasă va duce la blocarea creativă a elevului.

g) – severitatea excesivă.

Apariția blocajului poate fi determinată și de intrarea în clasă a unui învățător cu o atitudine autoritară, disprețuitoare, cu figura obosită, plictisită, cu voce aspră.

– folosirea unui limbaj de specialitate pretențios, fără decodificările necesare.

– neimplicarea învățătorului prin folosirea în permanență a unui model sau monotonia în alegerea cerințelor de felul: “modelați ce doriți voi”, “desenați ce vă place” are de asemenea un rol negativ.

– folosirea “expresiilor ucigașe” de genul: “asta s-a mai făcut o dată”, “așa și așa”, “nu arată bine”, pe care învățătorul trebuie să le evite, nu fac decât să închidă drumul, să oprească un început.

– lipsa simțului succesului, lipsa încrederii elevului în propriile forțe care îl limitează la ceea ce este cunoscut și acceptat.

Acest blocaj le slăbește încrederea în forțele lor de a încerca să facă noi asocieri și combinări între tehnicile de lucru cunoscute și să abordeze altele noi.

Învățătorul trebuie să-i învețe pe copii că greșala este un excelent mijloc de a învăța, să-i încurajeze să nu-și ascundă eșecurile, să nu se rușineze de ele.

– lipsa colaborării cu copiii și lipsa climatului afectiv sunt alte cauze care pot duce la apariția blocajelor creative.

– ambiția austeră, cerința permanentă de menținere a unei discipline exagerate, folosirea unui ton aspru în vorbire, lipsit de căldură și înțelegere, vor crea o stare de încordare total descurajatoare.

Este bine să-i facem pe elevi să se simtă în largul lor și stimulați, fără tensiune și constrângere. Roboțeii nu învață și mai ales nu sunt creativi.

– însăși școala, prin supraâncărcarea programelor școlarilor, poate fi o sursă de blocare a creativității.

Cunoscând toate aceste situații, învățătorul va căuta în permanență să le evite și să creeze posibilitatea elevilor de a-și folosi la maxim imaginația și potențialul creator de care aceștia dispun.

Datorită faptului că azi, mai mult ca oricând, munca are un caracter creator, cunoștințele și tehnicile se înnoiesc permanent, școala are sarcina de a-l pregăti pe copil pentru a face față noilor cerințe, să promoveze o educație creativă încă din primii ani de școală.

Dascălii sunt resursele umane cele mai importante pentru evoluția creativă a copiilor. Eficiențe dascălului va crește dacă nu va neglija să:

evite înăbușirea potențialului creativ al copilului prin propria lui conduită;

intervină pentru atenuarea/eliminarea blocajelor externe ale elevilor, ajutându-i totodată să și le combată pe cele interne;

stimuleze dezvoltarea lor creativă în mod implicit, prin tot ce depinde de personalitatea lui, rolul și atitudinea în procesul instructiv – educativ.

II.3. Procesele psihice implicate în activitățile desfășurate în cadrul orelor de lucru manual

Activitățile manuale antrenează ăntreaga viață psihică a copilului. Inițierea copiilor în tainele aplicațiilor manuale ridică în fața noastră, a dascălilor, o sarcină de bază și anume cunoașterea acelor aspecte ale personalității în formare a copiilor care pot condiționa reușita lor în aceste activități.

În general, viața psihică a școlarilor mici dobândește un caracter voluntar, un aspect mai închegat. Acum se dezvoltă mult sensibilitatea tuturor analizelor, ceea ce duce la importante transformări ale conținutului cognitiv și ale structurii și valorii percepției.

Organizarea și desfășurarea orelor de modelaj, colaj, îndoituri, oferă diferite posibilități de dezvoltare a atenției. Astfel, atât expunerea unui model, explicațiile învățătoarei, demonstrația, precum și efectuarea lucrării de către elevi și aprecierile în evaluarea acestor lucrări au valoarea unor exerciții de concentrare voluntară.

Realizând cât mai multe exerciții și lucrări, copiii își dezvoltă continuu spiritul de observație și își formează reprezentări care reflectă tot mai fidel diverse însușiri ale elementelor din lumea înconjurătoare și a relațiilor dintre acestea.

Un aport deosebit îl au aceste activități în dezvoltarea gândirii și a relațiilor gândirii; astfel operația de analiză se face cu prcădere în cursul analizării unui model, cea de sinteză în timpul analizării temei dar și în cel al aprecierii lucrărilor.

Modelând, desenând, îndoind, copiii oglindesc caracteristicile esențiale ale unor categorii de obiecte, ființe și fenomene, deci generalizează pornind de la o bază reală.

Scopul și întreaga preocupare a orelor de lucru manual este acela de a dezvolta copiilor capacitatea de exprimare independentă, pe baza percepției, memoriei, imaginației. Copilul care gândește independent, face observații personale, rezolvă probleme, este un copil cu posibilități de creație.

În strânsă legătură cu gândirea se dezvoltă și limbajul.

Dacă limbajul extern apare în perioada antepreșcolară, când copilul rostește numele diferitelor elemente din mediul său înconjurător, prin activitățile ce se desfățoară în orele de lucru manual se dezvoltă limbajul intern, mecanismul principal al dinamicii conținuturilor vieții noastre psihice.

Activitățile practice dau posibilitatea copiilor ca în timp ce lucrează sî comunice între ei, cu cei din jur, cu învățătoarea. Dialogul se poate înfiripa chiar din start, ei discutând despre modul de executare, de finisare, de prezentare a produselor (în special când este vorba despre o temă colectivă), punând în joc inteligența și creativitatea. Această modalitate de lucru ne dă posibilitatea să-i cunoaștem mai bine pe copii și să constatăm stadiul în care se află dezvoltarea gândirii și mai ales posibilitatea lor de exprimare orală.

Memoria este procesul psihic care reflectă lumea și relațiile omului cu lumea prin întipărirea, păstrarea și reactualizarea experienței anterioare. Activitățile practice nu se pot realiza fără a face mereu apel la memorie. În fiecare zi, la orice activitate, copilul acumulează și stochează în memorie date, imagini, relații.

Sub aspectul achiziției de cunoștinț și trăiri noi, activitățile manuale conferă posibilitatea de acumulare de către elev a ceea ce este nou în viața sa. Această achiziție se valorifică prin executarea unui peisaj, a unui pom, animal fantastic, etc. Toate acestea sunt în mintea sa, dar el reușește să le redea într-o lucrare cu atât mai bine cu cât sunt mai complex concepute, percepția fiind sprijinită și întărită de cuvânt. În acest proces de redare, copilul face uz de memorie selectivă, redând elemente mai facil de redat și pe cele care se încadrează unui anumit specific.

Influența activităților manuale poate fi sesizată și asupra imaginației. Ea dă copiilor posibilitatea de a-și exterioriza gândurile și trăirile în forme noi, creative. Cu cât copilul va exersa mai mult, cu atât imaginația lui va deveni mai bogată, iar calitatea artistică a obiectelor va fi din ce în ce mai deosebită.

Imaginația reproductivă este implicată în procesul înțelegerii de către copii a ceea ce se petrece în jurul său, a ceea ce I se potrivește. Ea raportează logica diferitelor forme la logica experienței directe a copilului, apreciind forma, culoarea în lumina celor cunoscute de el.

Un corolar la imaginație este ingeniozitatea. Ea permite celor ce o posedă să acționeze cu îndrăzneală în tainele fenomenelor, să plăsmuiască și să furnizeze soluții inedite care contribuie la realizarea unor produse originale și utile în toate domeniile de activitate.

Influența activităților manuale nu poate fi oprită la nivelul proceselor și activităților psihice amintite. Ea se referă și la nivelul însușirilor psihice ale copiilor. Astfel, învățând să aprecieze frumosul, lucrările obținute au rolul de a trezi emoții estetice vii.

Procesele afective fiind o reflectare un caracter de atitudine față de operele de artă contemplate, sau față de execuțiile colegilor, sau față de aspecte din natură, în ansamblul ei, găsesc poate cel mai propice mod de trăire emoțională a elevului.

Stările emoționale sensibilizează sufletul copilului și-i deschid calea spre a savura frumosul din natură, din viață și din artă.

Prin vizite la Muzeul Etnografic și la Muzeul Satului pentru cunoașterea și îndrăgirea artei populare din Transilvania și arta românilor în general, lărgim și îmbogățim orizontul de cunoaștere al copilului.

Tot afectivitatea, care ține de subiectivitate, îl dirijează pe copil în aprecierea lucrărilor colegilor, iar spiritul critic îl îndeamnă să recunoască valoarea lucrării colegului în competiție cu propria sa lucrare. Reacțiile afective pot fi pozitive sau negative. În diverse ocazii oferite de munca la clasă, am căutat să inoculez copiilor reacții de dezaprobare a dezordinii, a urâtului, a alăturării dezarmonioase, a formelor și culorilor, etc.

Deci afectivitatea este cultivată și exersată la lucru manual prin:stimularea și solicitarea gustului pentru frumos, prin atitudinea de dezaprobrare a urâtului.

Elevul va fi astfel stimulat să iubească frumosul, pe care treptat va trebui să-l realizeze singur, prin munca mâinilor sale. El va învăța să coopereze în realizarea lucrărilor și să-și dobândească calități ale voinței. Copilul va trece de la activitatea voluntară la reprezentarea unui scop și la canalizarea tuturor eforturilor sale în vederea realizării acestuia.

Învățând să-și termine un lucru început, copilul își dezvoltă răbdarea și perseverența, la acestea adăugându-se mulțumirea și bucuria pe care le simte pe parcursul unei activități manuale.

În concluzie, se poate aprecia complexitatea psihologică a activităților artistico – plastice desfășurate în ciclul primar, realizarea acestor activități având rolul de a contribui la întregirea tabloului psihic al copilului, începând cu senzațiile și percepțiile și terminând cu trăsăturile de caracter.

CAPITOLUL III

III.1. Metode de stimulare creativă folosite în orele de lucru manual

Stimularea creativității este un demers socio – educațional complex ce cuprinde, simultan, fenomene de activizare, cultivare și dezvoltare a potențialuluide autoexpresie și împlinire creatoare. Ea trebuie să urmărească cultivarea – prin strategii educaționale adecvate – a potențialului creator, orientarea valorică a acestora, prin susținerea acelui dinamism lăuntric resimțit ca impuls activ și ca tensiune creatoare în tendința permanentă de descoperire a noului.

Orele consacrate activităților manuale oferă multiple posibilități de antrenare a creativității copiilor. Dezvoltarea creativității elevilor prin activitățile manuale este pe deplin realizabilă în condițiile unei munci susținute și continue având ca scop principal motivația și utilitatea și reprezentând un mijloc de a descoperii înclinațiile, de a promova independența în gândire și acționarea în raport cu interesele și aptitudinile copiilor.

În vederea stimulării încrederii în forțele proprii am subliniat posibilitatea fiecărui elev în parte și ale colectivului în întregime, am apreciat orice încercare, îndeosebi pe cele care poartă amprenta căutărilor individuale, chiar dacă acestea nu se finalizează în soluții sau produse bine conturate. Am apreciat modurile personale de a judeca și a lucra, aceasta având, o pondere mare în acordarea notelor.

În dezvoltarea interesului și a atitudinii investigatoare am mizat pe curiozitatea spontană și pe dorința de a descoperi mereu noul. Este știut că numai copiii care au fost descurajați nu pun întrebări, dar, dialogând cu sine ei își formează explicații ireale. De aceea, solicit elevii să întrebe, las voit nelămurite unele aspecte ale lecțiilor pentru a suscita curiozitatea.

Un leitmotiv al acestui cadru este strădania spre degajare, naturalețea, veselia chiar, râsul și umorul creându-și deseori drum. Multe dintre activitățile mai dificile decurg sub formă de joc și competiție. Evitând impresia de effort copii lucrează intens, mobilizându-și resursele psihice, fără a încerca senzația de plictiseală ți oboseală. Un astfel de climat psihologic favorizează descătușarea potențialului creator si trezește activismul elevilor

Dacă creativitatea este capacitatea de a utiliza cunoștințele și imaginile experienței anterioare în construirea unor concluzii, structuri sau soluții noi, de a privi materialele, obiectele, formele în ipostaze inedite, înseamnă că metodica dezvoltării gândirii independente și a creativității nu poate fi decât cea a antrenării elevilor în procedeele intelectuale care intră în componența creației.

Investigația colectivă are de obicei caracterul unor științe de asalt de idei (brainstorming), în prima fază, cea de emitere liberă de idei și ipoteze. Cerând copiilor să enunțe toate părerile sau soluțiile ce se nasc în mintea lor în legătură cu o temă dată, dându-le libertatea de a interpela pe ceilalți, de a adăuga, noi deprindem elevii să-și sondeze mintea în căutarea dezlegărilor cât mai variate și mai originale, înlăturând de la început prejudecata unor cadre rigide de gândire.

Ulterior se accentuează caracterul independent al activității, copii lucrând independent. Produsele muncii independente sunt analizate și completate prin dezbaterile frontele, iar aprecierilese fac mai ales în funcție de originalitatea lucrării.

Altă cale de stimulare a creativității este cea a producției independente și originale. Având un conținut foarte divers, activitățile date implică câteva variante metodice. Una dintre ele privește producția liberă de creații proprii. Metodic, aceste activități sunt greu de controlat și discutat în colectiv, datorită diversității lor, fiecare elev acționând în direcții diferite. Din punct de vedere psihologic, ele sunt eficiente numai în anumite condiții și cu anumite limite. Creația liberă fără nici un fel de indicații, conturate cel puțin în linii mari, se realizează într-o cofabulație neselectivă, prin asociații întâmplătoare. Lipsite fiind de orice fel de criterii și de țel precis, gândirea și imaginația bagabondează de la o idee și imagine la alta, fără ca elevul să depună un effort intelectual special în urmărirea unei anumite concluzii sau aplicații.

Altă categorie de activități de acest tip este cel al combinațiilor: combinarea de obiecte sau figuri din forme, contururi sau materiale diferite. Dirijând gândirea pe un anumit făgaș, spre anumite produse finale, supune elevii la eforturi intelectuale mari și de aceea combinațiile au o valoare formativă deosebită. Sarcinile și datele precise implică o gândire direcționată, asemănătoare cu cea care intervine în creația propriu – zisă .

Din multitudinea metodelor de stimulare a creativității am folosit:

Metoda listelor

Metoda “Ieșirii din Eu”

Metoda “Animalului fantastic”

Metoda umanizării (metamorfozare antropomorfă)

Metoda descompunerii și recompunerii

Metoda personificării

Metoda modulării

Folosirea și refolosirea creatoare a acestor metode și, pe această bază, ajungerea la o sinteză necesară, cere o aprofundare a cunoștințelor, multe experimente, înțelegerea sistemelor, a structurilor și crearea unui complex de metode de gândire deschis, ușor de îmbogățit, care să poată asigura posibilitatea unui control permanent.

Sistemul metodologic ales trebuie să asigure dezvoltarea personalității atât a învățătorului, cât și a elevului creator. Mereu descoperim lucruri noi pe care trebuie să le încadrăm într-un sistem dinamic cu scopul de a ne perfecționa continuu metodologic.

De un real folos a fost, înaintea aplicării metodelor amintite studiul unor elemente din natură care au fost observate și analizate înainte, fapt care a condus la înarmarea elevilor cu largi posibilități de aplicare a acestora în munca de creație.

Trebuie să ținem seama și de faptul că talentul elevilor poate fi moștenit, poate fi “modelat”, dar fiind o complexitate de deprinderi, implică cel puțin câșiva factoricare condiționează însușirea unor elemente artistice:

Îndemânarea;

Perseverența (cu acceptarea greutăților inerente);

Inteligența estetică (capacitate creatoare, simțul spațial, simțul culorii, al echilibrului);

Sensibilitatea senzorială;

Fantezia creatoare;

Judecata estetică, etc.

Crearea și întreținerea unui cadru propice, atitudinii și activității intelectuale independente, care să favorizeze dezvoltarea încrederii în sine, a curiozității intereselor intelectuale, a atitudinii investicatoare, este și rămâne o problemă metodică primordială, cu caracter general.

III.2. Experimentul

Prezentarea eșantionului de elevi

Experimentul care urmează să fie prezentat a avut loc la Colegiul Pedagogic Gheorghe Lazăr din Cluj-Napoca pe parcursul anului 1999-2000 la clasa a II-a A ca eșantion experimental, iar eșantionul de control l-a constituit clasa a II-a B din aceeași școală. Experimentul a fost aplicat pe un eșantion de 28 elevi, 16 fete și 12 băieți, eșantion care constituie efectivul clasei a II-a A.

Frecventînd cu regularitate școala, elevii au putut fi urmăriți îndeaproape, observați atât înainte, dar mai ales pe parcursul experimentului și s-a putut constata evoluția lor, înregistrând progresele realizate atât în ceea ce privește nivelul cunoștințelor însușite, a priceperilor și deprinderilor dobîndite, cât și a dezvoltării psihice în ansamblu și a conturării trăsăturilor de personalitate.

Structura colectivului de elevi este informală, interacțiunea dintre membrii acestuia nefiind impusă și reglementată ci este un rezultat firesc, spontan și natural, al relațiilor intersubiective, psihologice ce se stabilesc între ei. Această structură se manifestă prin relațiile interpersonale ce apar între elevi și nu are un caracter predominant afectiv. Din numărul total de elevi, 12 provin din familii de intelectuali, iar 14 provin din familii de muncitori, ceea ce oferă colectivului un echilibru socio – cultural neavând decât doi copii proveniți din familii dezorganizate.

Climatul familial al copiilor fiind adecvat a permis acestora o dezvoltare psiho – fizică în limite normale.

Coeficientul intelectual al elevilor este puțin peste mediu existănd aproximativ 16 cazuri care posedă o dotare intelectuală mai ridicată.

Un lucru demn de remarcat este faptul că acești copii au în curs de conturare personalități lipsite de orgoliu și ușor adaptabile din punct de vedere social. Volumul de cunoștințe necesare acestei vârste a fost asimilat în cadrul lecțiilor de către toți elevii. Gândirea și capacitatea de a utiliza operațiile gândirii pot fi apreciate ca fiind bune. În ceea ce privește limbajul, volumul vocabularului elevilor, se constată că și acestea sunt bune.

Trăsăturile temperamentale dobândite permit caracterizarea eșaantionului ca având o mobilitate medie, stabilitate a conduitei și echilibru, 3 dintre subiecți având un caracter explosiv, iar restul manifestându-se în limite normale.

Din punct de vedere al trăsăturilor de caracter, în cadrul eșantionului se remarcă sociabilitatea, capacitatea de comunicare, spiritul de prietenie, încrederea în forțele proprii, ordinea și modestia.

În mod special însă, elevii au fost urmăriți în cadrul activităților desfășurate în orele de lucru manual.

Deprinderile dobândite de aceștia de a lungul anului școlar, perioadă care a coincis cu desfășurarea experimentului, permit elevilor folosirea și mânuirea tuturor ustensilelor necesare, prezentînd interes, curiozitate și chiar pasiune pentru activitățile practice, îndoituri și colaj în special, manifestându-se spontan în tot ceea ce este nou. Aici copiii sunt preocupați să găsească soluții cât mai multe și inedite,dând dovada unor capacități creative și capacități de adaptare uimitoare.

Dintre subiecți există 4 care reacționează negativ în fața unor situații mai grele și mai puțin cunoscute, dar cu o încurajare și încredere i-am ajutat întotdeauna să depășească aceste greutăți inerente vârstei.

Cunoscând nivelul eșantionului experimental din punct de vedere socio – cultural, din punct de vedere al dezvoltării psiho – fizice și cunoscând manifestările lor creative în diferite activități și etape ale procesului instructiv educativ, am considerat util experimentul.

Ipoteza de lucru este demonstrarea eficienței incontestabile a metodelor de stimulare creativă în dezvoltarea și stimularea creativității copiilor, trezirea interesului pentru lucru manual, formarea și consolidarea unor deprinderi specifice, educarea disciplinei de lucru, realizarea solidarității de grup, dezvoltarea bunului gust, formarea unor personalități complexe.

Alte obiective urmărite au fost:

sprijinirea elevului în dobândirea unor deprinderi practice;

stimularea dezvoltării cognitive superioare: imaginație, gândire, memorie, limbaj;

realizarea prin colaj a intențiilor creative;

dezvoltarea proceselor gândirii: analiza,sinteza,abstractizarea;

dezvoltarea spiritului critic și autocritic care permite apariția judecății estetice.

Metode de investigație:

În raport cu problemele și implicit cu ipoteza formulată s-au stabilit două etape mari ale acestei cercetări: una este de tip teoretic, dedicată adunării datelor psihopedagogice și adevărurilor estetice existente, corelațiilor și explicațiilor realizate prin raportarea la obiectivul cercetării și cea de a doua etapă este cea dedicată cercetării concrete, practice.

Metodele de bază ale investigației sunt:

observația – observarea și aprecierea rezultatelor;

conversația – pentru controlul cunoștințelor dobândite de subiect și achizițiile de cunoștințe;

exercițiul – utilizat ca mijloc de antrenament în vederea obținerii de performanțe;

testul – pentru verificarea însușirii noilor cunoștințe ca teorie și deprindere;

analiza produselor activității;

metode de prelucrare a datelor obținute – tabele din care rezultă performanțele, progresele înregistrate de subiecți.

Experimentul constatativ (pre-test)

În cadrul experimentului constatativ au fost recoltate date pe baza unei probe, conturându-se astfel nivelul existent în momentul inițierii experimentului. Această probă a fost dată la sfârșitul semestrului I al anului școlar 1999 – 2000.

Am aplicat această probă pentru verificarea nivelului de priceperi și deprinderi pe care elevii le posedă.

Astfel, am cerut elevilor să realizeze o lucrare intitulată “Visul”, în care să facă apel la toate tehnicile învățate până în acel moment (decupare, rupere, îndoituri, lipituri). Având la dispoziție 45 min. ei a trebuit să lucreze fără nici o indicație din partea mea.

Ca materiale elevii au folosit: hârtie glasată, foarfecă, staniol, lipici, precum și alte materiale la alegerea lor.

Majoritatea elevilor s-au implicat activ în realizarea temei, dar au existat elevi care au manifestat un anumit blocaj în fața temei, fapt datorat probabil ineditului temei și a lipsei indicațiilor. Ei au întâmpinat greutăți în alegerea tehnicilor, neștiind dacă trebuie să utilizeze doar una dintre ele sau să le combine. De asemenea, câțiva elevi au avut tendința de a introduce și elemente plastice în realizarea imaginii unor ființe, obiecte.

În etapa de analiză a lucrărilor, analiză făcută de către elevi, aceștia au întâmpinat greutăți în formularea opiniilor și în utilizarea unui vocabular adecvat.

Notarea lucrărilor a evidențiat:

9 lucrări de 10 puncte

5 lucrări de 9 puncte

4 lucrări de 8 puncte

5 lucrări de 7 puncte

2 lucrări de 6 puncte

3 lucrări de 5 puncte

Media clasei : 8,17

Experimentul formativ

Conform experienței acumulate, am ajuns la concluzia că pentru a asigura la elevi asimilarea unor elemente de limbaj artistic, formarea unor priceperi și deprinderi de muncă – prin intermediul activităților desfășurate în orele de lucru manual – este nevoie permanent de un sistem metodologic bine relaționatși adaptat specificului particularităților de vârstă și individuale ale elevilor.

Voi pune în discuție în cele ce urmează câteva metode care, după cum am constatat, au simulat creativ într-un grad mai mare elevii.

Metoda listelor

Metoda listelor este o metodă de stimulare creativă care stimulează gândirea divergentă, fantezia, dezvoltă și consolidează simțul compozițional. Ea constă în alcătuirea unei liste cu 10-15 noțiuni legate de tema propusă. Alăturat se alcătuiește o listă de cuvinte care nu au nici o legătură cu tema dată. Copiii au sarcina de a alege din prima listă 3-5 noțiuni iar din a doua una. Numai cu figurile desemnate vor trebui să organizeze spațiul plastic în conceperea compoziției.

Se oferă posibiltatea supradimensionării sau subdimensionării elementelor alese, fără respectarea realității dar și posibilitatea utilizării unei game variate de soluții compoziționale. De exemplu dacă s-a ales noțiunea de “floare”, în compoziție se pot folosi oricâte flori în dimensiuni variate și așezate în pagină după rațiunile autorului.

Subiectele la care am aplicat această metodă au fost: “Primăvara”, “Unda lacului”.

Elevii au dovedit un real interes pentru subiecte. Unul din obiectivele mele în alegerea subiectelor a fost sensibilizarea elevilor pentru frumusețile naturii.

Tehnicile folosite au fost îndoiturile, tăierea, colajul, copiii dovedind deprinderi practice bine formate.

Au fost realizate compoziții foarte diferite, elementele au fost ingenios organizate, copiii manifestând multă implicare și interes.

Lucrările realizate impresionează prin originalitate și fantezie.

.

Metoda “Ieșirii din Eu”

Această metodă stimulează imaginația, gândirea divergentă, spiritul de observație. Metoda solicită copiii în a se imagina o ființă mult subdimensională sau supradimensională în raport cu omul și de a reprezenta lumea, spațiul din jur, din unghiul de vedere al noului personaj.

Copiii se pot imagina ca fiind albine, mămăruțe, fluturi, sau ființe uriașe. În acest mod ei se identifică cu elemente sau ființe pe care în urma acestui moment le vor simți mai aproape de suflet. Încercarea de “a vedea cu alți ochi” solicită și dezvoltă acuitatea vizuală făcând copilul conștient de elemente din natură pe care le ignora înainte, care îi vor fi apropiate după aceea.

Am aplicat această metodă bazându-mă pe cunoștințele elevilor referitoare la “lumea poveștilor”, asimilate prin audierea și citirea de basme, povestiri științifico – fantastice. Aici copiii au întâlnit personaje din lumea plantelor, animalelor și chiar a lucrurilor. Astfel am citit copiilor povestea “Jean-Louis și Sophie în lumea liliputanilor”, din care au aflat de magica transformare a doi copii în niște ființe minuscule, pierdute în iarba din grădina bunicului, și minunata lume – atât de nouă pentru ei – pe care le-a fost dat să o descopere. Apoi am organizat o ieșire la iarbă verde, am pus copiii să se culce pe iarbă, cu capul sprijinit pe brațe, și să-și imagineze că sunt niște gâze, să încerce să vadă astfel lumea firelor de iarbă. Trăirile emoționale ale copiilor în fața acestei situații au fost foarte puternice. Fețele lor trădau surpriza, uimirea în fața acestei lumi pe care ei nu au cunoscut-o până atunci, deși au trecut de atâtea ori pe lângă ea.

În ora de lucru manual elevii au primit sarcina de a reda, prin colaj, noua lor descoperire, având de realizat o lucrare cu tema “Lumea firelor de iarbă”. Unii elevi mi-au spus că încercând să vadă firele de iarbă de la nivelul unei insecte (în acest caz buburuza), vor reda tulpinile gigantice, iar frunzele și florile vor părea acoperișuri uriașe.

Buburuza a fost confecționată din hârtie glasată roșie, prin îndoire sau decupare, iar firele de iarbă din fâșii de hârtie glasată, înguste și late, lungi și scurte. Au existat elevi care nu s-au limitat la utilizarea hârtiei glasate, ci au realizat lucrări din deșeuri textile, din fire de lână, chiar și din frunze, iarbă și flori.

Deși la început au manifestat o oarecare reținere în fața temei, treptat, în urma discuțiilor și explicațiilor, copiii au lucrat degajați, rezultând lucrări deosebit de interesante.

Metoda “Animalului fantastic”

Metoda sensibilizează copilul, dezvoltă capacitatea de analiză și sinteză, spiritul compozițional, gândirea divergentă și dezinhibă copilul în privința oricărei inițiative artistico-plastice, contribuie la dezvoltarea independenței în gândire și acțiune a elevului. Se deschide astfel în fața lui posibilitatea de a gândi imaginativ la timpul trecut, prezent și viitor.

Metoda solicită realizarea unui animal hibrid prin combinarea elementelor structurale ale mai multor animale. Pentru stimularea imaginației copilului este foarte necesar ca învățătorul să expună o poveste care să justifice modul de realizare al animalului, să creeze motivația pentru tema aleasă, să stimuleze creativitatea insistând pe posibilități de transformare a animalului.

Elevii au realizat lucrări deosebite, imaginația lor s-a dovedit a fi fără margini, ducând la combinații dintre cele mai ciudate și mai interesante. Pe lângă materialele clasice, din dorința de a realiza lucrări cât mai originale, copiii au folosit și boabe de fasole, semințe, pene, bucăți de ziare, etc. A fost una din puținele teme la care toți copiii au lucrat individual, fără a necesita prea multe explicații, fără să caute sprijin sau ajutor în lucrarea colegului.

Aplicarea acestei metode a contribuit la satisfacerea nevoii copilului de a da frâu liber imaginației, de a ieși din tiparele obișnuite, de a materializa ideile lui cele mai năstrușnice. Copiii și-au manifestat dorința de a realiza această temă și prin desen, rezultând de asemenea lucrări originale.

Metoda umanizării

Metoda propusă urmărește să acționeze dezinhibitor și să sensibilizeze copilul în fața realității înconjurăroare, ajutându-l să vadă fața ascunsă a lucrurilor și să depisteze în structurile naturale sau artificiale, în contururile lumii din preajma sa analogii, asemănări cu figura umană.

Copiii vor fi sensibilizați pentru natură, pentru lucrurile din jurul lor, pentru obiectele obișnuite, în felul acesta atașându-se de ele și simțindu-se protejați de ele.

Atent să deslușească această nouă față a lucrurilor, atras de aspectul neobișnuit, de latura ludică a cerinței, elevul va uita de eventualele sale nepriceperi, își va depăși inhibițiile.

Metoda constă în observarea atentă a mediului (a elementelor propuse) și încercarea de a le conferi trăsături umane, elemente caracteristice anatomiei umane.

În acest fel florile pot avea nas, ochi, gură, pot zâmbi, pot dansa cu frunzele preschimbate în brațe, iar vasele de bucătărie pot deveni prietenele noastre, o frunză poate plânge, iar soarele și luna pot comunica cu noi. Totul poate deveni posibil folosind această metodă.

Această metodă am aplicat-o în urma discutării, la ora de comunicare, a unor fracmente din “Mica Murdărica” și “Fata babei și fata moșneagului”.

Pe marginea acestei povestiri, prin metoda umanizării, am propus elevilor să confere trăsături umane unor obiecte sau elemente din natură. Subiectele realizate de copii au fost: “Jucăriile vesele”, “Hora florilor”.

Elevii au lucrat cu interes, iar rezultatul la nivelul clasei a fost bun. Am căutat să le propunem subiecte generoase și totodată familiare. Esențialul este ca elevol să descopere cu ochiul și cu mintea sa noile fețe ale realității și să-i confere acesteia o nouă identitate. Se va servi de ea pentru a exprima gânduri, sentimente și năzuințe.

Prin aplicarea acestei metode, elevii s-au îndepărtat de schemele fixe, de gestul mecanic și au învățat să privească în mod creator.

Metoda personificării

Metoda constă în a imagina și reprezenta un fenomen al naturii sau un anotimp printr-un personaj. Așadar, nu cerem copilului să realizeze o figură umană, care de altfel nu este un prag ușor de trecut, ci îl îndemnăm să cerceteze mediul înconjurător și să depisteze îîn structurile naturale sau artificiale analogii, asemănări cu figura umană.

Urmărind antrenarea potențelor de exprimare ale elevilor, dar și de reprezentare a unui lucru sau fenomen în variante posibile cu încredere în încercarea de a rezolva problema pusă.

Captarea atenției se face printr-o poveste care are ca scop și trezirea interesului pentru temă, dar și introducerea cunoștințelor de specialitate.

Subiectul propus de mine a fost “Primăvara”. Am pornit de la discutarea subiectului, insistând asupra cuvintelor simbol și asupra posibiliății ca elev să devină simbol artistic –figurativ. Întrebările au fost puse în așa fel ca elevul să se apropie cât mai mult de ideea urmărită. (“Care sunt semnele primăverii?”, “Ce flori înfloresc primăvara?”, “Ce se întâmplă în întreaga natură în acest anotimp?”, “Cu cine seamănă acest anotimp?”). În urma acestei discuții, copiii au tras concluzia că primăvara este asemeni unei zâne, care, cu bagheta ei fermecată, are puterea de a trezi la viață întreaga natură după somnul letargic din timpul iernii.

Pentru a reda cât mai fidel această caracteristică a primăverii, de a reda viața naturii și de a trezi în sufletele oamenilor sentimente de veselie, exuberanță, dragoste, mulțumire, fericire, liniște, copiii au personificat acest anotimp, configurând un personaj pe structura corpului uman, înlocuind detaliile anatomice cu elemente vegetale.

În realizarea lucrării, elevii au folosit o varietate de flori de primăvară presate. Efectul artistic a fost deosebit, lucrările impresionând prin originalitate. Am apreciat fiecare rezultat, dar și fiecare încercare, elevul fiind permanent încurajat, iar performanțele lui recunoscute.

Metoda descompunerii și recompunerii

Este o metodă de stimulare creativă care constă în descompunerea mentală a unei imagini date în elementele sale componente și recompunerea ei într-o nouă configurație. Această metodă vizează dezvoltarea capacității de analiză și sinteză, spiritul de inițiativă, curajul exprimării plastice, fantezia creatoare, gândirea divergentă.

La început, am propus elevilor imaginea unei case alcătuită dintr-un număr determinat de figuri geometrice. Elevii au descompus mental în figuri geometrice imaginea dată și au reorganizat compozițional aceste figuri într-o nouă configurație. Fantezia copiilor e debordantă. Soluțiile au nfost inedite și foarte diferite.

Deoarece elevii au dovedit un interes deosebit pentru temă, realizând lucrări originale, am propus și alte subiecte: “Pinguinul”, “Bărcuța”, “Trotineta”.

Fiind abordate mai multe subiecte, elevii nu s-au influențat reciproc și deci creativitatea și originalitatea fiecăruia nu a avut de suferit.

Pentru obținerea unor efecte plastice deosebite, am cerut elevilor să folosească pagini din caiete refolosibile și foi cu pătrățele colorate în șah în realizarea colajului, alături de materiale clasice.

Metoda modulării

Modularea presupune existența unui element modul care se repetă în spațiul plastic după o anumită regulă. El își poate schimba mărimea, culoarea și poziția, dar își păstrează constant identitatea.

Am propus elevilor să realizeze un om de zăpadă folosind ca element modul cercul. Le-am sugerat apoi să lase frîu liber imaginației și să realizeze alte teme, folosind ca element modul ce figură geometrică doresc ei.

Titlurile “Clovnul” (având ca element modul cercul), “Roboțelul” , “ Trenulețul”(element modul pătratul), “Cer înstelat”(element modul triunghiul), “Brutarul”(figură umană reprezentată numai din figuri geometrice) sunt doar câteva din lucrările realizate.

Copiii au manifestat interes pentru această metodă. Ea se înscrie pe linia întregului experiment prin aceea că se adresează intelectului, capacității de observație, exercită o influență dezinhibitoare, este utilă pentru dezvoltarea dexterității manuale, puterii imaginative și creatoare.

d)Concluzii asupra experimentului

Metodele amintite, abordate cu tact și răbdare, precum și cu respectarea principiului accesibilității, al trecerii de la ușor la greu, de la simplu la complex, ținând seama de particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor, au dat rezultate deosebite. Toate au avut ca scop stimularea creativă a școlarului.

Folosite în activitățile artistico – plastice ale elevilor, aceste metode implică o pedagogie “deschisă și liberă” care să determine dorința acestora de a se exprima. Prin aceste metode am reușit să creez în clasă o atmosferă de lucru dominată de interes și pasiune. Am reușit să dezinhib elevii timizi și să le dau încredere în propriile idei.

Experiența mi-a demonstrat că lecția nu se poate realiza deplin numai printr-o singură metodă de învățământ, ci mai totdeauna printr-un sistem metodologic rațional și îmbogățit pe parcursul experienței didactice cu idei sugerate de rezultatele obținute.

Prin folosirea acestui sistem are loc “mișcarea ” gândirii elevilor, ce pleacă de la necunoașterea alfabetului artistico – plastic la cunoașterea lui și apoi la creația artistică, la legitatea procesului de dezvoltare artistico – plastică, la apropierea treptată față de opera de artă.

Privind retrospectiv, în urma activității experimentale pe care am desfășurat-o, am desprins următoarele concluzii:

elevii și-au însușit un volum mare de tehnici de lucru;

în lucrările elaborate s-a manifestat tot mai multă personalitate și preocupare pentru realizarea noului, a unicului;

a crescut pasiunea pentru creația artistică;

prin transfer, calitatea gustului estetic a influențat modul de viață al elevilor;

potrivit particularităților de vârstă, elevii au început să facă diferențieri între valoare și nonvaloare;

prin metodele și procedeele folosite elevii au înțeles că exercițiul de artă poate fi considerat un joc, dar un joc plăcut, cu forme și culori, care oferă o aventură spirituală însoțită de satisfacții;

elevii au înțeles că artele își găsesc sursele de inspirație în viață și că acestea sunt inepuizabile ca viața însăși.

Sub aspect pedagogic am constatat că elevii manifestă mai mult interes pentru activități dacă învățătorul găsește modalitatea cea mai judicioasă de a-i îndruma.

Noțiunile și expresiile de specialitate din programă nu sunt prevăzute pentru a fi transmise ca atare elevilor, intrarea lor în vocabularul acestora fiind o problemă de achiziție treptată. Importantă este stăpânirea lor teoretică și practică de către învățător pentru ca – la rândul său – acesta să se poată adresa adecvat și accesibil fiecărei vârste.

Adevăratul educator este o personalitate mereu actuală, care află împreună cu copiii și prin copii. Comunicarea educațională devine astfel artă în cel mai înalt sens al cuvântului.

Experimentul evaluativ (post – test)

Experimentul evaluativ a constat în evaluarea rezultatelor obținute de lotul experimental și cel de control.

În această etapă a fost reluată proba amintită în etapa constatativă, după ce elevii din lotul experimental au aplicat și experimentat tehnici inedite de lucru prin aplicarea unor metode de stimulare creativă, iar cei din clasa de control au lucrat în mod obișnuit.

Activitatea desfășurată cu clasa de experiment

Clasa a II-a A

Efectiv de elevi: 28

Experimentul a vizat problemele creativității elevilor prin folosirea unor metode și procedee noi, referindu-se de asemenea și la expresivitatea lucrărilor copiilor.

Timp de lucru: 45 min.

Subiectul: “Visul”

Scopul: realizarea unui colaj cu titlul “Visul” cu ajutorul unor metode și tehnici noi, folosind materialele din natură și unele deșeuri.

Tipul lecției: formare de priceperi și deprinderi

Metode: – conversația

– explicația

– exercițiu

– învățarea prin descoperire

Le-am amintit elevilor de tema realizată în semestrul I, cu titlul “Visul”, în care ei au trebuit să-și imagineze un loc frumos unde ar dori să se afle, sau o scenă dintr-o poveste ai căror eroi să fie chiar ei, sau chiar un vis pe care l-au avut ei cândva.

I-am provocat pentru reluarea ei, de data aceasta însă făcând apel la noile metode de lucru: umanizare, personificare, modulare, etc.

Elevii au avut libertatea de a alege materialele de lucru, care s-au dovedit a fi diverse: fire și deșeuri textile, diferite semințe, fire de iarbă, având totodată posibilitatea de a le combina.

Pentru crearea unei atmosfere plăcute de lucru, activitatea s-a desfășurat pe un fond muzical, elevii audiind “Primăvara” din “Anotimpurile” de Vivaldi. Astfel, elevii au lucrat destinși, fiecare apelând la metoda, tehnica și materialele dorite.

În timpul muncii, am hotărât să aleg câteva lucrări mai reprezentative, pentru a fi discutate cu elevii și apoi notate.

Rezultatul a fost mult deasupra așteptărilor: în loc de câteva am fost nevoită să le iau pe toate, deși trei dintre ele nu au respectat toate sarcinile impuse, dar erau originale prin spontenaitatea lor și prin dorința elevilor de a se exprima prin intermediul colajului.

În final am realizat o adevărată “expoziție”, spre încântarea elevilor, a căror uimire la vederea propriilor creații a fost incomensurabilă.

S-au întrecut cu toții în a-și exprima părerile despre lucrările colegilor sau chiar despre propriile lucrări, dovedind un dezvoltat simț critic și autocritic.

Lucrările au fost notate, iar majoritatea au fost apreciate ca fiind indicate pentru alcătuirea unui mini-album care va fi oferit prietenilor lor, cu ocazia zilei de 1 Iunie.

Notarea a evidențiat: 15 lucrări de 10 puncte

8 lucrări de 9 puncte

2 lucrări de 8 puncte

2 lucrări de 7 puncte

1 lucrare de 6 puncte

media punctajului clasei: 9,21

Activitatea desfășurată cu clasa de control

Clasa a II-a B

Efectiv de elevi: 28

Clasa de control are același colectiv de elevi și nivelul de cunoștințe reflectat în media trimestrului I la lucru manual nu diferă prea mult.

În ceea ce privește conținutul activității, scopul propus și mijloacele tehnice folosite, cele două activități sunt identice din aceste punct de vedere.

Timpul de lucru a fost același.

După discuțiile pregătitoare, crearea atmosferei de lucru, s-a trecut la activitate, pe parcursul căreia am dat indicații individuale sau colective, atunci când a fost cazul.

Am propus aceleași mijloace de realizare a subiectului, iar în final am făcut analiza lucrărilor în același mod și după aceleași criterii ca și la clasa de experiment.

Notarea lucrărilor a evidențiat: 5 lucrări de 10 puncte

5 lucrări de 9 puncte

3 lucrări de 8 puncte

10 lucrări de 7 puncte

4 lucrări de 6 puncte

1 lucrare de 5 puncte

media punctajului clasei: 7,78

Făcând o scurtă analiză a activității desfășurate la clasa experimentală și la clasa de control și comparând rezultatele reflectate de punctajele acordate se pot desprinde următoarele concluzii:

rezultatele reflectate în punctaje sunt mai bune la eșantionul experimental, media punctajului acestei clase fiind mai mare și numărul maxim de puncte fiind obținut de un număr mai mare de elevi;

lucrările obținute de eșantionul experimental dovedesc o soluționare mult mai variată a temei propuse;

în etapa de analiză a lucrărilor făcute de către elevii din clasa de experiment, am putut analiza lucrările pe baza problemelor puse de lucrarea propusă.

Elevii din eșantionul experimental și-au exprimat cu convingere opinii critice valoroase folosind un vocabular adecvat.

Elevii din clasa de control au întâmpinat dificultăți în formularea opiniilor critice și în folosirea unui vocabular adecvat.

Pornind de la ideea că elementele instructive și formativ-educative ale învățământului sunt în strânsă legătură cu gradul de angajare și participare al elevilor la realizarea sarcinilor de învățare, este evidentă superioritatea metodelor activ – participative.

Rezultatele obținute prin folosirea metodei problematizării și a învățării prin descoperire sunt net superioare.

Modul de punere al problemelor, al sarcinilor de rezolvat suscită interesul elevilor, iar descoperirea unor posibilități proprii de exprimare conform cerințelor dă satisfacții și ajută la dezvoltarea personalității.

Analizarea și prelucrarea datelor

Rezultatele finale au fost consemnate sub formă procentuală așa cum rezultă din următorul tabel:

De remarcat că rezultatele mai bune le-a avut lotul experimental. Pe lângă redarea corectă apare la acest lot și expresivitatea și creativitatea.

Și la lotul de control s-au obținut rezultate destul de bune din punct de vedere al execuției tehnice, ceea ce relevă calitatea muncii desfășurate la școală, dar lucrările acestui lot nu au avut expresivitatea celor din lotul experimental.

Trebuie adăugat aici și rolul mediului social din care provine copilul, predispoziția sa nativă și predispozițiile de manifestare artistico – plastică ale fiecărui individ.

Se poate spune că IPOTEZA CERCETĂRII S-A CONFIRMAT.

CONCLUZII

Școala noastră, având misiunea de a-i pregăti pe elevi pentru viață, are și sarcina de a-i deprinde să muncească. Pregătirea pentru muncă trebuie să înceapă din primii ani de școală, de când există de fapt posibilitatea formării primelor deprinderi de muncă conștientă și organizată.

De mic, omul trebuie format pentru a înțelege că munca este o necesitate și în același timp dă sens vieții; munca este mijlocul prin care, treptat, el este modelat pe diferite planuri, pentru a deveni un om adevărat.

Experiența acumulată mi-a întărit convingerea că, de la cea mai fragedă vârstă, copilul poate și trebuie să fie îndrumat spre a descoperi, a aprecia și a crea frumosul în mediul înconjurător și în viața lui intimă.

Atât părinții cât și educatorii au datoria de a îndruma cu blândețe, înțelegere și dragoste drumul nu tocmai ușor al educării lui în scopul perfecționării artistice.

Factorul esențial pentru stimularea spiritului creator este relația învățător – elev. Educatorii sunt resursele umane cele mai importante pentru evoluția creativă a copiilor. Sufletul tuturor activităților este și trebuie să rămână dascălul, care poate să-I ajute să observe, să descopere și să pătrundă din ce în ce mai adânc în tainele cunoașterii, să dăruiască cu pasiune nobilei sarcini încredințate, aceea de a educa, de a forma.

În cazul educatorului de artă este necesară o continuă perfecționare, o profundă cunoaștere a problemelor de tehnologie a artei și de metodologie a transmiterii cunoștințelor de specialitate, o răbdare perseverentă pentru că în acest domeniu succesele se conturează de multe ori greu, iar uneori deloc.

Una din cheile succesului educatorului de artă este determinată de felul cum știe să creeze și să mențină permanent legătura sufletească cu cel pe care îl îndrumă, să îi determine entuziasmul și să îi perfecționeze activitatea.

O dovadă grăitoare este numărul mare de lucrări ale copiilor pe care le-am putut selecționa pe parcursul întregului an școlar 1999-2000, perioadă care a coincis cu desfășurarea experimentului, ținând cont și de părerile unor specialiști în domeniu, în vederea ilustrării afirmațiilor teoretice pe care le-am făcut în cadrul unor capitole din această lucrare.

Organizând și desfășurând activitățile așa cum le-am descris în această lucrare, se poate concluziona că:

La școlarii mici există un comportament creativ pe care l-am observat într-o serie de activități specifice vârstei.

Comportamentul creativ – estetic este posibil datorită unor fenomene psihice caracteristice gândirii lor.

La copil creativitatea este un fenomen universal.

Este necesar să se efectueze cu copiii un permanent antrenament creativ deoarece dezvoltă atât rezervele de creativitate cât și pe cele intelectuale.

Este necesară asigurarea de către dascăl a caracterului creativ al activității artistico – plastice prin:

climatul creativ care să le permită copiilor o manifestare liberă;

problematică de tip creativ;

tehnici de lucru și materiale originale noi;

evaluarea lucrărilor după indicatorii produsului creativ.

Trebuie să avem în vedere că produsul cel mai de preț al muncii săvârșite în orele de lucru manual nu este obiectul confecționat de elevi ci urmările pe care le lasă această muncă în conștiința lor: deprinderi și priceperi manuale și intelectuale.

“Copilul să nu știe nimic pentru că i-ai spus, ci pentru că a înțeles el însuși; să nu învețe știința, ci să o descopere” – spunea Jean Jacqes Rousseau.

Trăind într-o lume într-o rapidă și continuă schimbare, sunt mereu prezentate situații de inadaptare la profesie, la viața culturală. De aceea școala are sarcina să-l pregătească pe copil pentru a face față noilor cerințe, să promoveze o educație creativă.

BIBLIOGRAFIE

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI ÎNVĂȚĂMÂNTULUI

Programa analitică de lucru manual pentru clasa I

Editor “Tribuna învățământului”, București, 1995

MATEI CONSTANTIN

Educația capacităților creatoare în procesul de învățământ

Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982

ANA STOICA

Creativitatea elevilor

Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983

DAN MIHĂILESCU

Limbajul culorilor și al formelor

Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980

DRAGA NEAGU

Fantezie și îndemânare

Editura Tineretului, București, 1968

FLORIAN DIȚULEASA, IOAN ȘERDEAN

Îndrumări metodice pentru predarea lucrului manual la clasele I – IV

ION NICOLA

Pedagogie

Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992

IOAN CERGHIT

Perfecționarea lecției în școala modernă

Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983

IOAN RADU

Experiență didactică și creativitate

Editura “Dacia”, Cluj-Napoca, 1987

ION DRĂGAN, ION NICOLA

Cercetarea psihopedagogică

Editura “Tipomur”, Târgu Mureș, 1993

MIHAI ANDREEȘ

Din nimicuri lucruri utile

Editura “Ceres”, București, 1970

P. POPESCU – NEVEANU

Dicționar de psihologie

Editura “Albatros”, București, 1978

SILVIU SORIN TRUICĂ

Să ne construim singuri jucării

Editura Ceres, București, 1979

X.X.X

Dicționar de artă

Editura “Meridiane”, București, 1995

X.X.X

Metodica lucrului manual

Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975