Rolul, Locul Si Importanta Impozitelor Indirecte In Resursele Financiare Publice

Economie

Rolul, Locul Si Importanta Impozitelor Indirecte In Resursele Financiare Publice

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

Rolul,locul și importanța impozitelor indirecte în resursele financiare publice

CUPRINS

Capitolul I Considerații generale cu privire la impozite

Conceptul și importanța impozitelor

Impozitul – element principal al politicii fiscale

Clasificarea impozitelor

Capitolul II Considerații referitoare la impozitarea indirecte

2.1. Caracterizarea generală a impozitelor indirecte. Avantaje și limite

2.2. Repercusiunea impozitelor indirecte

2.3. Impozitarea indirectă și evaziunea fiscala

2.4.O privire de ansamblu asupra armonizării fiscalității indirecte în cadrul Uniunii Europene

Capitolul III Reglementări fiscale privind impozitele indirecte în România

3.1 Reglementări fiscale privind TVA

3.2. Reglementări fiscale privind accizele

3.3. Reglementări fiscale privind taxele vamale

Capitolul IV Analiza contribuției impozitelor indirecte la formarea resurselelor financiare publice – Studiu de caz

Concluzii

Lista figurilor si tabelelor

Bibliografie

Capitolul I Considerații generale cu privire la impozite si taxe

1.1.Conceptul și importanța impozitelor

Impozitele reprezintă cea mai importantă resursă financiară a statului, fiind și cea mai veche, în ordinea apariției veniturilor publice. Etimologic, cuvântul “impozit” provine din limba latină de la “impositum” care înseamnă obligație publică. Statul este cel care are dreptul de a introduce impozite, acest rol exercitându-se de cele mai multe ori prin intermediul organelor puterii centrale (Parlamentul), dar și prin organele administrației de stat locale.

Impozitele constituie o importantă formă de prelevare la dispoziția statului, a unei părți din veniturile sau din averea contribuabililor (persoane fizice și juridice), stabilită prin lege, pentru acoperirea cheltuielilor publice necesare acoperirii costului serviciilor, pe care statul și-a asumat să le efectueze cetățenilor săi direct sau indirect, necontenit și în viitorul apropiat.

Legea nr. 500 privind finanțele publice definește impozitul ca fiind “o prelevare obligatorie, fără contraprestație și nerambursabilă, efectuată de către administrația publică pentru satisfacerea necesităților de interes general”.

Altfel spus, impozitul este o plată obligatorie, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație obligatorie către stat, de către toate persoanele fizice și juridice care obțin venit dintr-o anumită sursă sau obțin o anumită avere, pentru care, potrivit legii, acestea datorează impozit. Impozitele reprezintă plăti cu titlu definitiv și nerambursabil, în schimbul cărora, contribuabilii nu pot cere statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată. Expresia fără contraprestație, poate fi comentată în sensul că un anumit contraserviciu imediat din partea statului se realizează în fapt, de exemplu prin intermediul utilităților publice, al cheltuielilor cu apărarea țării, ordinea publică, siguranța națională, iluminatul public, etc., chiar înaintea plății impozitelor.

Plata impozitului revine tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursa prevăzută de lege. Această sursă este pentru muncitori și funcționari – salariul, pentru agenți economici – profitul, pentru proprietarii funciari – renta, pentru deținătorii de hârtii de valoare – venitul produs de aceștia. Micii meseriași și liber-profesionistii suporta impozitele din venitul făcut de pe urma activității pe care o desfășoară.

Impozitele reprezintă o necesitate, pentru toate societățile, acestea fiind principalul alimentator cu venituri bănești a bugetului, da și importante instrumente de politică economică, financiară și socială.

La început, rolul impozitelor a fost de natură pur financiară, adică prin intermediul lor, statul își obține resursele financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor legate de îndeplinirea funcțiilor și atribuțiilor sale în vederea satisfacerii intereselor generale ale membrilor societății. Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor bănești necesare realizării obiectivelor economice și sociale într-un interval de timp determinat. Din date statistice, ponderea impozitelor în totalul resurselor financiare publice în multe țări ale lumii oscilează în jurul a 80-90% din totalul resurselor financiare publice, aceasta pondere fiind influențată de o serie de factori, printre care: puterea economică a acelui stat, evaluarea corectă a materiei impozabile și, nu in ultimul rand, politica financiară in domeniul fiscal pe care o promoveaza partidele aflate la putere in acel stat.

Un alt rol al impozitelor este cel economic, pentru că în funcție de modul în care este alcătuită fiscalitatea, aceasta poate favoriza sau opri dezvoltarea economică a țării respective. Pentru a se ajunge la o economie pozitivă rata fiscalității trebuie să fie realizată în așa fel încât, aceasta să încurajeze inițiativa întreprinzătorilor, precum și a tuturor factorilor de producție. De asemenea, este obligatoriu ca ajutoarele și facilitățile fiscal să fie astfel proiectate, încât acestea să avantajeze în primul rând ramurile economiei care prezintă interes pentru țara și să țină cont totodată de zonele și regiunile mai puțin dezvoltate din punct de vedere al economiei. Altfel spus, fiscalitatea trebuie să fie un factor pozitiv, cu ajutorul căruia să se poată acționa eficient în sporirea armonioasă a întregii economii, a tuturor zonelor țării, pentru a se ajunge la un standard de viață corespunzător pentru întreaga populație.

Pe plan social, rolul impozitelor este și el important deoarece prin intermediul lor are loc o redistribuire esențială a sarcinilor fiscale între diferitele grupuri sociale, între personae fizice și juridice, ajutându-i pe cei cu venituri mai mici și amputând financiar pe cei cu venituri și averi mai mari prin sistemul veniturilor neimpozabile și al progresivității cotelor de impozite.

1.2 Impozitul – element principal al politicii fiscale

Politica fiscală, este parte integrantă a politicii economice a statului. Ea cuprinde ansamblul metodelor, tehnicilor și principiilor referitoare la reglementările specifice în ceea ce privește stabilirea și perceperea impozitelor, taxelor și contribuțiilor. În acest sens se poate afirma că politica fiscală materializează opțiunile statului în materie de impozite și taxe la un anumit moment.

Analiza politicii fiscale a unei țări trebuie realizată în strânsă corelare cu nivelul de dezvoltare al economiei naționale a țării respective. Acest factor este și cel care determină raportul dintre nivelul impozitelor directe și nivelul impozitelor indirecte, respectiv dintre impozitarea directă și cea indirectă. Se apreciază că nivelul impozitelor este diferențiat de la o țară la alta, în funcție de gradul de dezvoltare economică al acestora. În acest sens, problema fiscalității trebuie privită atât sub aspectul ponderii încasărilor din impozite și taxe în produsul intern brut, cât și al structurii impozitelor și taxelor. Analiză ponderii impozitelor indirecte in totalul veniturilor fiscale trebuie să se realizeze prin comparație cu ponderea impozitelor directe în totalul veniturilor fiscale.

O parte importantă a Produsului Intern Brut se concentrează la dispoziția statului prin intermediul impozitelor și taxelor. Atât din punct de vederea politic, cât și pe plan economic, financiar și social, prezintă un interes major dimensionarea părții din Produsul Intern Brut care se prelevă la dispoziția statului prin intermediul impozitelor, taxelor, contribuțiilor.

Gradul de fiscalitate la nivelul unei țări este măsurat prin intermediul presiunii fiscale.

Rata presiunii fiscale sau gradul de fiscalitate la nivel macroeconomic, se calculează ca un raport între totalul veniturilor fiscaleși produsul intern brut, conform relației:

Se apreciază ca „expresia folosită pentru calculul ratei presiunii fiscale, este una de tip cantitativ și nu calitativ, deoarece ea nu poate să surprindă aspecte ce țin de natura calitativă a factorilor de influența, care nu se rezumă doar la utilitățile publice.”

În urma analizelor efectuate, s-a constatat că în țările dezvoltate din punct de vedere economic, prin intermediul impozitelor, se realizează o redistribuie a unei părți mai mari din Produsul Intern Brut, decât în țările mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic.

În același timp, trebuie menționat că politica fiscală reprezintă doar una dintre elementele componente ale politicii financiare, respectiv, a politicii economice a unui stat. Politica fiscală în singularitatea ei, nu poate rezolva disfuncționalitățile care apar într-o economie și nici nu poate asigura stabilizarea macroeconomică a unei țări. “Măsurile fiscale nu sunt suficient de rapide pentru a permite ajustări operative la conjunctura economică extrem de dinamică a unei economii aflate în plină reformă, restructurare economică, impunându-se ca măsurile și pârghiile fiscale să fie completate cu cele de credit șimonetare“.

Pentru realizarea de către stat a obiectivelor financiare, economice și sociale, prin intermediul impozitelor, este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate nu numai de organele fiscale dar și de către contribuabili. De aceea, cu ajutorul legilor prin care se instituie impozite se determina persoanele în sarcina cărora cade plata impozitelor, materia supusă impunerii, mărimea impozitului, termenele de plată, sancțiunile ce se aplică pesoanelor fizice și/sau juridice care nu respecta obligațiile fiscale la termenele stabilite sau încalca alte dispoziții ale reglementarilor fiscale.

1.3. Clasificarea impozitelor

În practică financiară se întâlnește o diversitate de impozite care se deosebesc ca formă și conținut. De acceea, pentru a identifica mai ușor efectele diferitelor categorii de impozite în plan economic, financiar, social și politic, este necesară gruparea acestora pe baza următoarelor criterii.

In funcție de trăsăturile de fond și de formă, impozitele se grupează în: impozite directe si impozite indirecte.

Impozitele directe se caracterizează prin faptul că se stabilesc nominal de la contribuabilii care realizează venituri sau dețin bunuri impozabile, pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege și se percep direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite. De obicei, in cazul acestor impozite, subiectul si suportătorul impozitului sunt una și aceeași persoană, deși uneori acestea nu coincid.

În funcție de criteriile care stau la baza așezarii impozitelor directe, acestea pot fi grupate în impozite reale și impozite personale.

Impozitele reale, cunoscute și sub denumirea de impozite obiective sau pe produs, se stabilesc in legatură cu deținerea unor obiecte materiale (pământul, clădirile, magazinele, fabricile etc.), care nu țin seama de situația personală a plătitorului. În această categorie se includ:

Impozitul funciar;

Impozitul pe clădiri;

Impozitul pe activități industriale, comerciale și profesii libere;

Impozitul pe capitalul mobiliar;

Impozitele personale cunoscute și sub denumirea de impozite subiective, se asează asupra veniturilor sau averii avându-se în vedere situația personală a subiectului impozitului. În această categorie se includ:

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice;

Impozitul pe veniturile societăților de capital;

Impozitul pe averea propriu-zisă;

Impozitul pe circulația averii;

Impozitul pe sporul de avere.

Impozitele indirecte se stabilesc pe baza actului de vânzare a unor bunuri și a prestării unor servicii (transport, spectacole, activități hoteliere etc.), a importului de bunuri și produse și in mai rare cazuri la exportul acestora, ceea ce înseamna ca ele vizează cheltuielile. În cazul acestor impozite, chiar prin lege se acordă calitatea de subiect al impozituluozitul funciar;

Impozitul pe clădiri;

Impozitul pe activități industriale, comerciale și profesii libere;

Impozitul pe capitalul mobiliar;

Impozitele personale cunoscute și sub denumirea de impozite subiective, se asează asupra veniturilor sau averii avându-se în vedere situația personală a subiectului impozitului. În această categorie se includ:

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice;

Impozitul pe veniturile societăților de capital;

Impozitul pe averea propriu-zisă;

Impozitul pe circulația averii;

Impozitul pe sporul de avere.

Impozitele indirecte se stabilesc pe baza actului de vânzare a unor bunuri și a prestării unor servicii (transport, spectacole, activități hoteliere etc.), a importului de bunuri și produse și in mai rare cazuri la exportul acestora, ceea ce înseamna ca ele vizează cheltuielile. În cazul acestor impozite, chiar prin lege se acordă calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorul acestora.

Impozitele indirecte se pot clasifica și ele, la randul lor, dupa forma pe care o îmbracă în:

Taxe de consumație (taxa pe valoare adăugată);

Taxe pentru monopolurile fiscale (accizele);

Taxe vamale;

Taxe judiciare, extrajudiciare și notariale de timbru.

În funcție de obiectul asupra cărora se așează, impozitele se grupează în:

Impozite pe venit;

Impozite pe avere;

Impozite pe consum (cheltuieli).

În funcție de scopul urmărit de autorități prin introducerea lor, impozitele pot fi grupate în impozite financiare si impozite de ordine.

Impozitele financiare au drept scop asigurarea resurselor financiare publice, de care statul are nevoie pentru acoperirea cheltuielor (cum sunt, de exemplu, impozitele pe venit, taxele de consumație etc.).

Impozitele de ordine, pentru a stabili o anumită conduită în privința consumului acelor categorii de produse care include asemenea impozite si care se regăsesc în final în prețurile lor este vorba despre produsele al căror consum statul dorește a-l limita. De exemplu, prin impunerea unor taxe ridicate la vânzarea tutunului, a băuturilor alcoolice având în vedere efectul lor nociv asupra sănătății persoanelor care le consumă. Pe langa aceste produse taxate, se cuprind și produse care nu sunt nocive, dăunătoare sănătății sau de lux, ci sunt elementare în viața de zi cu zi, cum sunt produsele de folosința îndelungată (autoturisme, gaze naturale, țiței, instalații de aer condiționat etc.), statul colectând importante resurse financiare de pe seama lor.

În funcție de frecvența lor în constituirea resurselor financiare publice, impozitele se grupează în impozite permanente si impozite incidentale.

Impozitele permanente sunt cele care se incasează periodic (de regulă, anual) fiind înscrise în cadrul fiecărui buget public.

Impozitele incidentale sunt cele care se introduc și se încasează o singură dată și care se instituie în situații excepționale, de exemplu în caz de calamităti naturale, conflicte militare, a posteriori, in funcție de averea strânsă pe nedrept în urma acestor evenimente deosebite, motiv pentru care nu sunt înscrise în bugetul public.

În funcție de structura administrativă a statului respectiv, impozitele se grupează astfel:

În statele de tip federal se disting:

Impozite federale;

Impozite ale statelor, regiunilor sau provinciilor membre ale federației;

Impozite locale.

În statele de tip unitar se disting:

Impozite ale administrației central de stat

Impozite locale.

Capitolul II Impozitarea indirectă – considerații generale

Caracterizarea generală a impozitelor indirecte. Avantaje și limite.

Impozitele indirecte reprezintă “impozitele percepute cu prilejul vânzării unor bunuri, prestării unor servicii, importurilor sau exporturilor”.Cu alte cuvinte, acestea sunt percepute de către stat asupra vânzărilor de mărfuri și prestării de servicii.

Comparativ cu impozitele directe, cotele folosite pentru calcularea impozitelor indirecte nu sunt catalogate în funcție de venitul, averea sau situația personală a celor care achiziționează bunuri sau apelează la servicii. Prin urmare, aceste impozite lasă ideea că afectează în aceeași măsură, veniturile tuturor categoriilor sociale, dar de fapt afectează în mod deosebit pe cei cu venituri mici, deoarece impozitele indirecte se percep, îndeosebi, la vânzarea bunurilor de larg consum.

În cazul impozitelor directe, persoanele care au un venit sub minimul neimpozabil, nu plătesc impozit, acest aspect fiind considerat ca fiind favorabil din punctul de vedere al echității fiscale. În cazul impozitelor indirecte, nu există posibilitatea scutirii de la plata acestora, lucru care se reflectă în caracterul regresiv al impozitelor indirecte.

Impozitele indirecte sunt preferate de către autoritățile fiscale, prin modul lor de determinare, prin usurinata prin care ele se încasează, costul relativ redus, comoditatea și eficenta sporită la percepere, organele fiscale fiind dispensate de o serie de intervenții privind identificarea subiecților impozabili, evidențierea acestora, calculul obligațiilor fiscale, etc. De altfel, acad. Iulian Văcărel, referindu-se la preferința pentru impozitele indirecte, menționa: “Necesită o perioadă scurtă de timp din momentul luării deciziei de instituire a impozitelor printr-un act normativ și până devin operaționale; reclama cheltuieli modice de așezare, percepere și urmărire; sunt mai voalate – fiind cuprinse în prețul de vânzare al produselor sau în tarife, în cazul prestărilor de servicii, iar nemulțumirea cumpărătorilor (beneficiarilor) se îndreaptă împotriva agenților economici care practică prețuri (tarife) majorate, și nu a statului, care de fapt a ordonat sporirea impozitelor ce a dus la sporirea acestora; cumpărătorul (beneficiarul) nu știe cât din prețul plătit pentru produs (serviciu) revine agentului și cât ajunge în tezaurul public.”

Având în vedere că perceperea acestor impozite nu ține seama de puterea contributivă a consumatorului, din punct de vedere al eticii fiscale, acest sistem de impozite este nedrept. În aceeași lucrare citată, acad. Iulian Văcărel, face referire la injustiția acestor impozite, menționând: “Impozitele asupra consumului nu țin seama de principiile echitații fiscale, impovorând contribuabilii cu capacitate redusă de plată și favorizând pe cei aflați la polul opus.” Aceasta inechitate fiscală a impozitelor indirecte este intensificată și de faptul că nu se ține cont de numărul persoanelor aflate în întreținerea persoanei care efectuaeaza veniturile în familie, așa cum se întâmplă în cazul impozitelor directe (de exemplu, la impozitul pe venit).

Pe baza celor menționate anterior, se pot desprinde mai multe concluzii referitoare la limitele care reprezintă de fapt dezavantaje ale impozitelele indirecte:

nu respecta principiile de echitate fiscală;

au un caracter regresiv;

afectează puterea de cumpărare a consumatorilor finali.

Cu toate aceste limite, multe state, atât cele slab dezvoltate din punct de vedere al economiei, cât și cele în curs de dezvoltare (cum este și țara noastră), apelează, pentru constituirea resurselor financiare publice, în mod frecvent la acest sistem de impozitare.

În același timp, impozitele indirecte prezintă și avantaje certe, fiind preferate de către autoritățile fiscale. Avantajele impozitelor indirecte se referă la următoarele aspecte:

sunt mult mai ușor de colectat, cheltuielile cu colectarea lor fiind minime;

au o ritmicitate relativ bună în colectare.

2.2. Repercusiunea impozitelor indirecte

Fenomenul financiar de repercusiune a apărut pe fondul încercării subiecților impozabili de a micșora, cât mai mult, efectele generate asupra veniturilor proprii de către impozitele percepute de stat.

Conform echitații fiscale, persoană care plătește impozitul trebuie să fie una și aceeași cu persoana care îl suportă efectiv. De fapt, în realitate lucrurile nu stau tocmai așa, întrucât impozitul plătit de către subiectul impozabil este inclus în prețul mărfii sau în tariful serviciului prestat și se transmite cumpărătorului, în momentul încasării de la acesta a prețului sau a tarifului. În momentul în care persoană care plătește impozitul îl și suporta efectiv, avem de-a face cu ceea ce se numește incidenta directă, iar în cazul în care persoană care plătește impozitul și poate să-l recupereze parțial sau total, de la alte persoane cu care intră în raporturi economice se numește incidenta indirectă sau repercusiunea impozitelor.

Impozitele indirecte sunt cele care se pot repercuta cel mai ușor, pentru că acestea se varsă statului de către comercianți, întreprinzători; aceștia le adaugă la prețul bunurilor și le transpun asupra cumpărătorului final. Prin urmare, “impozitele indirecte au un pronunțat caracter regresiv asupra veniturile populației, cu implicații prin propagare pe termen mediu lung asupra economiei în general, datorită micșorării puterii de cumpărare a majorității populației și prin urmare a reducerii prezente și viitoare a cererilor de bunuri și servicii”. De specificat, este și faptul că în perioadele de criză, atunci când consumul se reduce pe toate planurile, direct proporțional cu acest fenomen scad și resursele fianciare publice, într-un moment discordant, tocmai atunci când economia ar avea o nevoie mai mare de ele pentru relansarea consumului.

Transmiterea impozitelor plătite în sarcina altor persoane, se poate realiza prin următoarele cai:

adăugarea impozitelor indirecte la prețul de vânzare a mărfurilor sau la tariful serviciilor și recuperarea lor de la consumatori sau cumpărători;

cumpărarea de materii prime, materiale, mărfuri etc. în condiții conjuncturale favorabile la un preț sub cel normal, ceea ce face posibilă transpunerea impozitului asupra vânzătorului;

Având în vedere cele prezentate mai sus, rezultă că factorii care influențează formarea repercursiunii impozitelor sunt:

– “tipul de impozit direct sau indirect, selectiv său general;

– felul baremului de impozitare (unitar sau ad-valorem);

– structura pieței (concurenta perfectă, monopol etc.);

– elasticitatea cererii și ofertei raportată la prețul de echilibru;

– gradul de concentrare a producției;

– gradul de mecanizare și automatizare a producție;

– tipul mărfurilor sau serviciilor care fac obiectul vanzarii-cumpararii;

– felul costurilor de producție ale mărfurilor supuse impozitării (crescătoare, constant, descrescătoare)”.

Unul dintre cei mai importanți factori care influențează proporția impozitului este elesticitatea-pret a ofertei și cererii. În ceea ce privește elesticitatea-pret a cererii, cu cât aceasta este mai elastică la o variație a prețurilor, cu atât va fi mai grea transpunerea impozitului, cu ajutorul prețului, de la producător către consummator, altfel spus impozitul va apasa mai greu asupra factorilor de producție. În cazul în care cererea este total inelastica greutatea impozitului cade asupra consumatorilor, ceea ce înseamnă că aceștia nu reacționează la variația prețului, iar vânzătorii pot transfera integral impozitul pe unitate de produs asupra lor.

În ceea ce privește elasticitatea-pret a ofertei, cu cât aceasta este mai elastică (sensibilă) din punct de vedere cantitativ la variația prețurilor, cu atât va fi mai ușor de transferat impozitul în sarcina consumatorilor. În situația în care oferta este neelastica, pentru că resursele de producție nu au alte utilizări posibile, înseamnă că impozitul se repercutează asupra factorilor de producție. În cazul în care atât cerearea cât și oferta sunt parțial elastice, povara fiscală este împărțită între factorii de producție și consumatori.

Clasificarea repercusiunii impozitelor:

1. In functie de caracterul juridic, repercursiunea poate fi de doua feluri:

a) oficiala (repercursiune in intentia legiuitorului), situatie in care, chiar legea face diferente intre contribuabil (platitorul legal al impozitului) si suportatorul acestuia (contribuabilul de fapt), iar cel mai des intalnit este in cazul impozitelor indirecte (cum ar fi de exemplu la TVA), dar si in cazul unor impozite directe, percepute prin stopaj la sursa;

b) neoficiala, care are loc atunci cand platitorul de drept transmite sarcina fiscal asupra altui subiect economic, devenit platitor real, impotriva vointei legiuitorului, care nu anticipeaza, nu vrea si nici nu stie acest lucru, in momentul instituirii impozitului.

2. In functie de felul in care se realizeaza transpunerea sarcinii fiscale, repercursiunea poate fi:

a) progresiva, atunci cand transpunerea se face de la producator la consumator;

b) regresiva, atunci cand transpunerea se face invers, si anume de la consumator la producator.

c) oblica, atunci cand transferarea impozitelor se realizeaza asupra altor operatiuni economice decat asupra celei care i-a dat nastere initial (ca de exemplu marirea salariilor, motivate de cresterea impozitelor pe consum).

3. In functie de conditiile concrete, momentul si locul cand fenomenul se manifesta, repercursiunea poate fi partiala sau totala, in functie de un grup de factori interdependenti cum sunt:

a) felul impozitului (impozit direct sau indirect, selectiv sau general);

b) gradul de concentrare a activitatilor producatoare de venituri impozabile;

c) raportul intre cererea si oferta existenta pe piata aferenta unor produse sau servicii impozabile (repercursiunea se poate realiza mai usor, in cazul in care cererea este mai mare decat oferta);

d) evolutia consumului de produse si servicii si gradul de ocupare a fortei de munca in legatura cu acesta;

e) tipul marfurilor sau serviciilor care fac obiectul vanzarii-cumpararii.

2.3. Impozitarea indirectă și evaziunea fiscală

Evaziunea fiscală înseamnă sustragerea prin diferite modalități de la obligațiile fiscale sau sau ascunderea sub diferite forme a surselor și a cuantumului veniturilor impozabile.

Într-o definiție mai completă, evaziunea fiscală “reprezintă sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor special de către persoanele fizice și persoanele juridice române sau străine…”

Evaziunea fiscală poate fi în funcție de modul cum este realizată:

evaziune fiscală la adăpostul legii (evaziune legală);

evaziune fiscală care se realizează prin încălcarea legii (evaziune frauduloasă, ilicită).

În ceea ce privește evaziunea fiscală la adăpostul legii este posibilă, pentru că legislația din diferite țări permite scoaterea de sub incidența impozitelor a unor venituri, părți de venituri, componente ale averii sau a unor acte și fapte care, în condițiile respectării riguroase a cerințelor principiilor impunerii, nu ar trebui să scape de la impozitare. Evaziunea fiscală realizată prin încălcarea legii se întâlnește pe o scară largă și este săvârșită, în primul rând, prin efectuarea unor activități neautorizate și, în consecință, pentru aceste activități nu plătesc deloc impozite sau declarațiile fiscale sunt false, documentele de plată, fictive, evidențele fiscale și registrele, nereale, distrugerea voită a unor documente care ajută la aflarea adevărului, practicarea unor prețuri de livrare ori a unor cote de adios comercial cu un nivel mai ridicat decât al celor declarate sau înregistrate în contabilitate etc. Prin urmare, acest fenomen permite sustragerea de la bugetul public a unui volum important de resurse financiare, bani cu care ar putea fi acoperite unele cheltuieli de ordin social sau economic.

Din cele menționate mai sus se poate contura ideea că “Indiferent dacă agentul economic folosește calea neînregistrării corecte (nedeclararii la organul fiscal) a tuturor veniturilor realizate din activitatea de bază ori din alte surse sau pe aceea a încercării nejustificate a costurilor de producție, a cheltuielilor de circulație ori a cheltuielilor aferente altor surse de venituri, obiectivul urmărit de acesta este unul singur, și anume diminuarea profitului impozabil și, pe această bază, reducerea la minimum a impozitului datorat”

Evaziunea fiscală (specifică mai ales TVA) din țările cu o experiență bogată în fiscalitatea adaptată cerințelor economiei de piață, poate fi întâlnită sub următoarele forme:

• fraudă pe termen lung, are loc atunci când un agent economic, care și-a realizat în timp o bună imagine, reputație atât prin intermediul rezultatelor obținute cât și prin comportament, se declară în stare de faliment, încetând deodată plățile și transferându-și dinainte pofitul în altă țară;

• fraudă pe termen scurt, apare atunci când o întreprindere nou înființată, depune o cerere organelor fiscale justificată de rambursare a TVA, însă după rambursare, întreprinderea își încetează activitatea, iar plătitorul dispare;

• sindromul “Phoenix”, apare atunci când o întreprindere are obligații de plată a TVA și se declară în stare de faliment sau se lichidează , dar apare o altă întreprindere având la conducere același director, situație în care sarcina de a încerca să încaseze impozitul de la unitatea falimentată sau lichidată revine organelor fiscale;

• sindromul “companiilor multiple”, are loc atunci când sunt înregistrate mai multe întreprinderi, printre acestea fiind și o întreprindere fantomă care cere rambursarea taxei pe valoare adăugată fără să fi participat la plata celei colectate, iar după ce încasează banii, dispare.

Odată cu introducerea taxei pe valoare adăugată, în România au luat naștere diferite forme de evaziune fiscală, printre care cele mai des întâlnite sunt:

• vânzările nedeclarate, sunt cele care apar cel mai des din cauză că pot fi cu greu descoperite, de exemplu vânzările de bunuri sau prestările de servicii care se realizează fără întocmirea documentelor specifice și fără înregistrări în contabilitate;

• neînregistrarea, atunci când un agent economic care nu este înregistrat profita de un avantaj care nu i se cuvine, în comparative cu ceilalți agenți economici, care vor solicita clienților taxa pe valoare adăugată;

• erorile de înregistrare,care pot apărea inițial niște erori inocente, pot avea un impact destul de mare asupra taxei datorate, mai ales în cazul în care ele apar frecvent sau dacă valoarea lor este una mare;

• schimbul unor produse sau servicii fără plată, cu plata redusă, fără facture sau cu o factură de valoare redusă, între vânzători și cumpărători;

• deducerile false, se realizează prin întocmirea de facturi false, prin utilizarea repetată a acelorași facturi pentru deducere sau prin utilizarea unor facturi pentru niște cumpărături inexistente;

• aplicarea incorectă a scuților, care pot duce la scăderea serioasă a sumelor cuvenite bugetului, mai ales dacă este asociată cu facturi false, fiindcă altfel plătitorul de TVA nu are cum să profite de această practică.

În România evaziunea fiscală se întâlnește pe o scară destul de largă. Conform calculelor Consiliului fiscal, evaziunea fiscală constituie 13,8% din PIB în anul 2012. Dacă țara noastră ar colecta toate impozitele și taxele la maxim, veniturile bugetare că procent din PIB ar fi peste media europeană.

În jur de 60% din evaziunea fiscală este generată de TVA , ajungând la un nivel de 9,6% din PIB în anul 2010, un nivel asemănător ca în anul 1996, iar în anii 2011-2012 înregistrându-se o reducere până la 8,3% din PIB.

Grafic 2.1 – Evolutia evaziunii fiscale pe principalele impozite sit axe (% din PIB)

Sursa: Consiliul fiscal raport anual pe anul 2012

Tabel nr. 2.1- Evoluția evaziunii fiscale pe principalele impozite și taxe în perioada 2000-2012

Sursa: Consiliul fiscal, raport anual 2012

*Estimare INS

2.4. O privire de ansamblu asupra armonizării fiscalității indirecte în cadrul Uniunii Europene

Aderarea României la Uniunea Europeană a făcut necesară elaborarea unui cadru legislativ care să cuprindă practici de armonizare în numeroase domenii, unul dintre domeniile deosebit de importante fiind și cel fiscal.

Cu toate că a fost depus un volum considerabil de muncă în domeniul fiscalității indirecte, în special în ceea ce privește TVA, există încă unele diferențe între statele membre și, contrar dorinței Comisiei Europene, frontierele fiscale nu sunt încă cu adevărat eliminate.Cotele de impozit în Uniunea Europeană diferă de la o țară la alta, iar în aceeași țară pot diferi de la o perioadă la alta. Întâlnim astfel cote mai mici pentru produsele de larg consum, cote mai mari pentru cele de lux și dăunătoare sănătății și cote moderate pentru restul bunurilor și serviciilor.

În vederea asigurării comparării datelor furnizate de țările membre în materie de impozite, în anul 1995 a fost creat Sistemul European de Conturi (European System of Accounts) – denumit ESA95. Creară acestui sistem a urmărit crearea unui sistem comun de clasificarea conturilor naționale, iar în cadrul acestora, a impozitelor și taxelor în Uniunea Europeană. În baza clasificării ESA95, impozitele indirecte sunt definite ca fiind impozitele legate de producție și importuri. Ele includ TVA, taxe vamale de import, accize și alte impozite asupra unor servicii specifice (transport, asigurări), precum și impozitele asupra producției.

În principiu, eforturile de armonizare ale Uniunii Europene s-au concentrat asupra a doua impozite importante: TVA și accize.

Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, numită și Directiva TVA, codifică dispozițiile cu privire la punerea în aplicare a sistemului comun privind TVA, care se aplică producției și distribuirii de bunuri și servicii achiziționate și comercializate în vederea consumului în interiorul spațiului Uniunii Europene.Sfera de cuprindere a taxei pe valoarea adăugată are în vedere următoarele operațiuni impozabile:

livrarea de bunuri de către o persoană impozabilă;

achizițiile intracomunitare pe teritoriul unui stat membru de bunuri provenite din alt stat membru;

prestarea de servicii realizată de o persoană impozabilă;

importurile de bunuri din afara UE (un teritoriu terț sau o țară terță).

În spiritul Dirctivei TVA, principiul de taxare al TVA-ului este cel al consumului (destinației bunurilor), taxa urmând a fi percepută asupra livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii în statul în care se consumă, fiind supuse TVA-ului și importurile.

Legislația europeană în materie de TVA face referire la regimurile speciale în ceea ce privește TVA pentru: societățile mici, agricultori, bunuri second-hand, opere de artă, antichități, aur, agențiile deturism.

Fiecare stat membru stabilește condițiile și cotele cu care sunt taxate operațiunile impozabile. Directiva menționează cota standard a TVA, fixată sub forma unui procent din baza de impozitare care, până la data de 31 decembrie 2015, nu poate fi mai mic de 15 %.De asemenea, statele membre pot să aplice una sau două cote reduse, reprezentând un procent care nu poate fi mai mic de 5 %. Cotele reduse pot să fie aplicate anumitor livrări de bunuri și prestări de servicii, așa cum sunt prevăzute în anexa III la Directiva TVA.

Astfel cotele de TVA valabile la 01.07.2013 in țările Uniunii Europene sunt urmatoarele:

Tabel nr. 2.2 – Cotele TVA din țările Uniunii Europene

Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor, stabilește procedurile generale cu privire la accizele care se referă la consumul de: produse energetice și electricitate (reglementate de Directiva 2003/96/CE);alcool și băuturi alcoolice (reglementate de Directivele 92/83/CEE și 92/84/CEE); tutun prelucrat (reglementate de Directiva 95/59/CE, Directiva 92/79/CE și Directiva 92/80/CE).

Fiecare țară membră a Uniunii Europene stabilește cadrul legislativ în ceea ce privește producerea, transformarea sau deținerea de produse supuse accizelor armonizate, cu respectarea legislației comunitare.

În general, accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum în țara Uniunii Europene în cauză și persoana plătitoare de accize este, în general, antrepozitarul autorizat sau destinatarul înregistrat.

Capitolul III Reglementări fiscale privind impozitele indirecte în România

3.1 Reglementări fiscale privind TVA

Taxa pe valoare adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul de stat, care a luat naștere în Franța, în anul 1954, fiind creat de către M. Lauré. Aceasta taxa a fost rapid adoptată de foarte multe țări, datorită avantajelor sale, iar țările din Uniunea Europeană introducand-ul în anul 1966, pentru că în prezent fiind aplicată în peste 70 de tari.

Taxa pe valoare adăugată deși se plătește de către toți agenții economici care produc sau desfac bunuri și servicii, în final este suportat de către consumatorul final al bunului său serviciului respectiv. Este un impozit general, deoarece se aplică la toate tranzacțiile cu bunuri și servicii, este neutru întrucât nu influențează consumatorul în a reduce consumul, ca apoi să se facă economii și deci posibile investiții.

Taxa pe valoare adăugată susține exporturile, bunurile și serviciile realizate la extern, fiind dispensate de plată TVA, cu dreptul de deducere a taxei plătite în amonte, la materiile prime și materialele utile fabricării produsului respectiv pentru export sau a TVA cuprins în mărfurile cumpărate de exportatori și exportate după prelucrare.

Taxa pe valoare adăugată are și câteva dezavantaje, unul dintre acestea fiind regresivitatea, întrucât toți consumatorii sunt taxați nediferențiat, neținându-se cont de situația veniturilor sau câștigurilor pe membru de familie.

O alternativă mai echilibrată poate fi ca perceperea impozitului să se facă în cote diferite și anume pentru produsele de larg consum, cotele să fie unele mai mici, pentru produsele de lux și dăunătoare sănătății (alcool, țigări etc.) cote mai ridicate, iar pentru bunurile de folosință îndelungată o cotă medie, rezonabilă.

Taxa pe valoare adăugată este deci un impozit indirect, care se aplică în cote procentuale, fie în fiecare stadiu pe care îl parcurge marfă de la producător la consummator (asupra valorii adăugate), fie asupra întregului preț de vânzare a mărfii, determinându-se astfel cuantumul total al taxei pe valoarea adăugată, din care se scade apoi (deduce) taxa achitata de subiectul economic în amonte pentru apovizionarile și serviciile de care a avut nevoie în vederea realizării produselor (serviciilor) în ciclul sau; acesata prevedere se plica și în țara noastră.

Sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată în țara noastră cuprinde operațiuni care îndeplinesc următoarele condiții:

reprezintă o livrare de bunuri, o prestare de servicii, efectuată cu plată;

locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi România;

livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor sunt afectuate de persoane impozabile;

livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor rezultă din activități economice (desfășurate de producător, comerciant, prestator de servicii, activități agricole, extractive, activități libere sau asimilate acestora, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale pentru obținerea veniturilor.)

Subiecții taxei pe valoare adăugată sunt:

persoane fizice și juridice înregistrate ca plătitori de taxa pe valoare adăugată;

persoanele fizice pentru produsele introduce în țara în conformitate cu regulamentul vamal;

titularii operațiunilor de import de produse, efectuat direct, prin comisionari sau terțe persoane juridice;

persoanele fizice și juridice cu sediul în România, cu prestări de servicii realizate de persoane impozabie stabilite în străinătate.

Baza de impozitare a taxei pe valoare adăugată se determina diferit în funcție de bunuri sau servicii în interiorul țării sau de bunuri de import. În ceea ce privește livrările de bunuri și/sau prestările de servicii din cadrul unei țări, baza de impozitare o reprezintă suma dobândită de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, consumatorului sau a unui terț (inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni) exclusiv tax ape valoare adăugată. Pentru bunurile importate, baza de impozitare este formată din valoarea în vamă, la care se adauga taxele vamale, comisionul vamal, accizele precum și alte taxe conform legii plus anumite cheltuieli accesorii (cheltuieli de ambalare, transport și asigurare, comisioane) la intrarea produsului în țară, până la locul de destinație al acestuia.

Se cuprind în baza de impozitare:

impozitle, taxele dacă prin lege nu se prevede altfel, exclusiv TVA;

cheltuielile accesorii (comisioane, cheltuieli de ambalare, de transport și de asigurare)

Nu se cuprind:

risturnele, remizele, rabaturile, sconturile și alte reduceri de preț acordate de furnizoiri;

dobânzi pentru plăti cu întârziere, operațiuni de leasing, livrări cu plata în rate;

sumele care reprezintă daune-interese stabilite prin hotararijudecatoresti;

ambalajele care circulă între furnizorii de marfă și client și care apoi se decontează între aceștia;

taxa de reclamă, publicitate și hoteliera care este inacasata de autoritățile publice locale cu ajutorul prestatorilor.

În România cota standard este de 24% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru operațiunile impozabile care nu sunt scutite de taxa sau care nu sunt supuse cotelor reduse, iar cota redusă fiind de 9% care se aplică pentru următoarele prestări de servicii sau livrări de bunuri:

intrarea în castele, case memoriale, monumente istorice, grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții și evenimente cultural;

livrarea de manuale școlare, cărți ziare și reviste, cu excepția celor destinate axclusiv publicității;

livrarea de proteze și accesoriile acestora, cu excepția protezelor dentare;

livrarea de produse ortopedice;

livrarea de medicamente de uz uman și veterinar;

cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.

Cota redusă de 5% se aplică pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusive a terenului pe care sunt construite.

3.2. Reglementări fiscale privind accizele

Accizele sau taxele speciale de consumație; se determină asupra anumitor produse, care deși considerate de lux, sunt necesare în viața de zi cu zi, ca de exemplu produsele petroliere, autoturismele, aparatele pentru aer condiționat, cuptoarele cu microunde, iar altele sunt mai puțin necesare, dar care sunt folosite de un număr însemnat de consumatori, cum ar fi: produsele din tutun, băuturile alcoolice, cafeaua, parfumurile, confecțiile de blănuri, aparatele video, etc.

În România, conform Codului fiscal accizele se împart în accize armonizate și accize nearmonizate.

Accizele armonizate sunt accizele care se aplică pentru produsele rezultate din producția internă sau din import cum ar fi:

bere;

vinuri (vinuri liniștite și vinuri spumoase);

băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri (băuturi fermentate liniștite cu o anumită concentrație alcoolică și băuturi fermentate spumoase cu o anumită concentrație alcoolică);

produse intermediare (produsele având o concentrație de alcool încadrată în anumite limite mai mare de 1,2% și mai mică de 22%);

alcool etilic (produse care în general care conțin băuturi spirtoase potabile și având o anumită concentrație alcoolică: țuica și rachiuri de fructe);

tutun prelucrat (tigarte, țigări și țigări de foi, tutun de fumat);

produse energetic (benzină, motorină, petrol lampant, gazul petrolier lichfiat, gazul natural, carbine, păcură, cocs)

energie electrică furnizată către consumatorii finali.

Accizele nearmonizate se aplică la diferite produse, cum ar fi:

cafea (verde, prăjită, solubilă);

confecții din blănuri naturale;

articole din cristal;

bijuterii (din aur și/sau din platină, excepție făcând verighetele);

parfumurile;

arme și arme de vânătoare, cu excepția celor de uz militar;

iahturi și alte nave și ambarcațiuni cu sau fără motor pentru agrement;

Scopul acestor accize este unul fiscal, deoarece prin intermediul lor se formează anumite resurse, puse dispoziția staului. Un alt scop de ordin social, la fel de important este acela că pot fi folosite ca pârghii fiscale pentru controlarea consumurilor, în ideea descurajării acelor produse care sunt nocive sănătății.

Plătitorii accizelor sunt agenții economici care produc, achiziționează din teritoriul comunitar sau importa bunul respectiv, producătorii sau vânzătorii acestuia, persoanele fizice care achiziționează din teritoriul comunitar sau importa produsele respective.

De regulă, acciza se calculează în două moduri și anume, în funcție de cum este exprimată cota de impunere pentru fiecare produs accizat, care poate fi:

o cotă fixă în lei sau în euro pe unitatea de măsură specificata (de exemplu pe litru, pe gradul de concentrație etc.)

o cotă procentuala care se aplică asupra bazei de impozitare.

3.3. Reglementări fiscale privind taxele vamale

Taxele vamale constituie o altă formă a impozitelor indirecte, fiind percepute de către stat asupra importului, exportului și tranzitului de mărfuri. Cele mai utilizate în practică fiscală internațională sunt taxele vamale la importuri.

Taxele vamale de export sunt utilizate mai puțin, deoarece statele sunt interesate în general asupra încurajării exportului de mărfuri, care reprezintă, de cele mai multe ori, un mijloc de realizare a resurselor valutare. Pe lângă scopul lor pur fiscal sau economic, un alt scop al acestor taxe vamale ar fi acela al descurajării exporturilor de materii prime neprelucrate, pentru a forța prelucrarea lor în țară, sau asupra unor semifabricate sau produse finite care au o pondere importanta în exportul lor. Un exemplu de țări, despre care se poate spune de practică unor taxe vamale de export sunt: Malayezia la exportul de cauciuc, Thailanda la exportul de zahăr și orez.

Taxele vamale de import au ponderea cea mai mare și se plătesc în momentul în care marfa trece frontiera țării, de către importatori odată cu depunerea documentelor ce atestă efectuarea tranzacției. Aceasta taxa vamală se adăugă la prețul de cumpărare, mărind astfel prețul bunurilor la care se vor vinde în interiorul țării, măsură prin care aceste bunuri din exterior sunt fie aduse la nivelul prețurilor bunurilor similare indigene, fie peste nivelul prețurilor autohtone, pentru a le face pe acestea mai puțin competitive.

Taxele vamale de tranzit se stabilesc asupra mărfurilor care fac obiectul comerțului exterior odată cu trecerea acestora pe teritoriul unei terțe tari. Aceste taxe sunt practicate în cazuri rare, pentru că statele sunt interesate în încurajarea tranzitului de mărfuri obtind încasări în valută de pe urma lor.

Taxele vamale de import, după modul lor de calcul, se pot clasifica în:

Taxe vamale ad-valorem se expima că procent din valoarea mărfurilor importate;

Taxe vamale specifice se exprimă în sume fixe pe unitatea de măsură (de exemplu, pe bucată, pe tonă etc.);

Taxe vamale compuse reprezintă o combinație între cele două.

După nivelul taxelor, taxele vamale se pot clasifica în:

Taxe vamale în condiția aplicării clauzei națiunii celei mai favorizate care constituie un regim vamal avantajos pentru țara căreia i se aplică. Aceste taxe pot avea:

un regim consolidat care presupune că nivelul taxelor nu poate fi modificat fără a avea acordul tuturor statelor care fac parte din cadrul acelei înțelegeri.

un regim neconsolidat se practică pentru produsele care nu au făcut obiectul unor înțelegeri încheiate între statele participante; taxele vamale pot fi schimbate, cu condiția, că acest lucru să afecteze toate statele participante la acea înțelegere.

Taxele vamale autonome se aplică la importurile din țările cu care nu există acorduri privind clauza națiunii celei mai favorizate. Aceste taxe, au în general, un nivel mai ridicat decât celelalte taxe vamale aplicate în condiția clauzei națiunii celei mai favorizate.

Taxele vamale preferențiale sunt mai avantajoase chiar decât și taxele vamale practicate în situația clauzei națiunii celei mai favorizate, datorită relațiilor comerciale dintre țările care fac pate din diferite uniuni vamale cu caracter închis, aceste taxe având un nivel redus aproape egal cu zero.

În România se percep numai taxe vamale de import, acestea fiind determinate prin cote proporționale, și se aplică la valoarea în vamă (baza de impozitare). Această valoare este prețul de import, adică prețul extern transformat în lei, la cursul zilei, la care se adăugă taxele legate de cheltuielile de transport, de asigurare a mărfii pe timpul transportului, dar și alte taxe speciale prilejuite de acel import.

Nivelul taxelor vamale se aplică în funcție de politica vamală față de țară din care se importa sau față de bunul care face obiectul importului. În cazul țărilor cu care România practică un regim preferențial se aplică reduceri pentru bunurile provenite din țările respective.

Pentru că valoarea în vamă să poată fi determinată, importatorul este obligat să lase la biroul vamal o declarație pentru valoarea în vamă, alăturată de facturi sau de alte documente de plată a mărfii și a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia.

Pentru anumite categorii de mărfuri se poate stabilii un tarif favorabil, avându-se în vedere natura mărfii sau destinația lor specifică, potrivit reglementărilor vamale sau convențiilor și acordurilor internaționale la care România este parte.

Tariful vamal, pentru a putea fi corect aplicat, autoritatea vamală trebuie să stabilească originea mărfurilor importate, ținând cont de următoarele criterii:

mărfurile să fie produse în întregime într-o țară;

mărfurile obținute printr-o prelucrare sau transformare într-o țară.

Principalele bunuri scutite de taxe vamale în România sunt:

bunurile care au fost obținute prin succesiuni testamentare, demonstrate cu acte oficiale;

ajutoarele și donațiile cu caracter social, cultural, umanitar, didactic, sportive primate de diferite organizații, instituții cu condiția să nu fie folosite la finanțarea campaniilor electorale sau a altor activități ce pot reprezenta amenințări la siguranța națională;

materiale publicitare, de reclamă, mostrele fără valoare comercială, materialele pentru experimente, probe, cercetare;

bunuri străine care devin proprietatea statului român sau bunuri de origine romana, care se încadrează în plafoanele de intrare-iesire determinate prin tarifele vamale.

Capitolul IV Analiza contribuției impozitelor indirecte la formarea resurselelor financiare publice – Studiu de caz

Studiul de caz se axează pe analiza contribuției impozitelor indirecte la formarea resurselor financiare publice în perioada 2009 – 2013, pe baza datelor extrase din eecuțiile bugetare ale Bugetului General Consolidat.

Analiza contului de execuție bugetară al Bugetului General Consolidat în perioada 2009 – 2013

Tabel 4.1 – Execuția Bugetului general consolidat

( Datele din tabel au fost extrase din executiile bugetare ale Bugetului General Consolidat pe perioada 2009-2013)

Structura veniturilor Bugetului General Consolidat pe perioada 2009-2013

Structura veniturilor Bugetului General Consolidat a fost realizată cu ajutorul indicatorului:

Ponderea fiecărei categorii de venituri în total venituri publice: gi =(VPi / VPT) * 100

Tabel nr. 4.2 – Analiza structurii veniturilor Bugetului General Consolidat

Analita dinamicii absolute și relative a principalelor impozite indirecte în perioada 2009 – 2013

Tabel 4.3 – Principalele impozite indirecte în perioada 2009-2013

Pe baza datelor extrase din conturile de execuție ale Bugetului General Consolidat în perioada 2009 – 2013, s-a realizat analiza dinamicii impozitelor indirecte în expresie nominală în perioada 2009 – 2013.

Modificarea absolută în expresie nominală a impozitelor indirecte – în perioada 2009 – 2013

Pentru a calcula modificarea absolută a impozitelor și taxelor locale a fost folosit indicatorul de dinamică:

Modificarea absolută a veniturilor publice în expresie nominala: ∆VPn = VPn1 – VPn0

TVA :

TVA2010/2009= 39.246 – 34.322,4 = 4.923,6 mil. lei

Se observă o creștere în expresie nominală a TVA în anul 2010 comparativ cu anul 2009 cu 4.923,6 mil. Lei.

TVA2011/2010= 47.917,4 – 39.246 = 8.671,4 mil. lei

Se observă o creștere în expresie nominală a TVA în anul 2011 comparativ cu anul 2010 cu 8.617, 4 mil. Lei.

TVA2012/2011 = 50.516 – 47.917,4 = 2.598,6 mil. lei

În anul 2012, comparativ cu anul 2011, TVA a crescut în expresie nominală cu 2.598,6 mil. Lei.

TVA2013/2012 = 51.827 – 50.516 = 1.311 mil. lei

În anul 2013, comparativ cu anul 2012, TVA a crescut în expresie nominală cu 1.311 mil. Lei.

În perioada analizată se poate observa că taxa pe valoare adăugată a înregistrat creșteri în fiecare an al perioadei 2009-2013. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în perioada 2011 comparativ cu anul 2012 această fiind în sumă de 8.671,4 mil. lei. Aceasta se datorează faptului că din iulie 2010 cota standard de TVA a fost majorata de la 19% la 24%.

Accize:

Accize2010/2009 = 17.378,9 – 15,579.2 = 1.799,7 mil. lei

Accize2011/2010 = 19.104,8 – 17.378,9 = 1.725,9 mil. lei

Accize2012/2011 = 20.260,4 – 19.104,8 = 1.155,6 mil. lei

Accize2013/2012 = 21.106,0 – 20.260,4 = 845,6 mil. lei

Se poate observa că accizele au înregistrat cea mai mare creștere în expresie nominală în perioada 2009 – 2010, creșterea fiind cu 1.799,7 mil lei; iar cea mai redusă creștere a fost în perioada 2012-2013: 845,6 mil. Lei.

Taxe vamale:

Taxe vamale2010/2009 = 574 – 655,5 = – 81,5 mil. lei

Taxe vamale2011/2010 = 673,7 – 574 = 99,7 mil. lei

Taxe vamale2012/2011 = 707,3 – 673,7 = 33,6 mil. lei

Taxe vamale2013/2012 = 620,0 – 707,3 = – 87,3 mil. lei

În perioadele 2009 -2010, respectiv, 2012 – 2013, taxele vamale au înregistrat scăderi, cu 81,5 mil. lei, respectiv, 87,3 mil. lei.

În perioada 2010 – 2011, respectiv, 2011 – 2012, s-au înregistrat creșteri, cea mai mare creștere înregistrându-se în perioada 2010 – 2011, cu99,7 mil. lei.

Tabelul nr.4.4 – Modificarea absolută a impozitelor indirecte în expresie nominală

Modificarea relativă în expresie nominală a impozitelor indirecte – în perioada 2009 – 2013

Pentru a calcula modificarea relativă a impozitelor și taxelor locale a fost folosit indicatorul de dinamică:

Modificarea relativă a veniturilor publice în expresie nominală:

%∆P1/0 = × 100

TVA:

%TVA2010/2009 = ×100 = 14,35 %

%TVA2011/2010 = × 100 = 22,09 %

%TVA2012/2011 = × 100 = 5,42 %

%TVA2013/2012 = × 100 = 2,60 %

Se poate observa că taxa pe valoare adăugată a înregistrat creșteri în expresie nominală în fiecare an al perioadei 2009-2013, astfel că, anul care a înregistrat cea mai mare creștere este anul 2011 comparativ cu anul 2010, cu un procent de 22,09 %, iar cea mai mică este în anul 2013 comparativ cu anul 2012 cu un procent de 2,60 %.

Accize:

%Accize2010/2009 = × 100 = 11,55 %

%Accize2011/2010 = × 100 = 9,93 %

%Accize2012/2011 = × 100 = 6,05 %

%Accize2013/2012 = × 100 = 4,17 %

În cazul accizelor se observă cea mai mare creștere în expresie nominală în perioada 2009-2013 în anul 2010 comparativ cu anul 2009 cu un procent de 11,55 %, iar cea mai mică creștere în anul 2013 comparativ cu anul 2012 cu numai un procent de 4,17 %.

Taxe vamale:

%Taxe vamale2010/2009 = × 100 = – 12,43 %

%Taxe vamale2011/2010 = × 100 = 17,37 %

%Taxe vamale2012/2011 = × 100 = 4,99 %

%Taxe vamale2013/2012 = × 100 = – 12,34 %

În ceea ce privesc taxele vamale s-au înregistrat și scăderi, astfel cea mai vizibilă scădere o înregistrează anul 2010 comparativ cu anul 2009 cu un procent de 12,43%, respectiv anul 2013 comparativ cu anul 2012 cu un procent de 12,34%, iar cea mai mare creștere o înregistrează anul 2011 comparativ cu anul 2010 cu un procent de 17,37 %.

Tabelul nr. 4.5 – Modificarea relativă a impozitelor indirecte în expresie nominală

Perioada 2009 – 2010

Încasările din taxa pe valoarea adăugată au înregistrat în anul 2010 o creștere de 14,35% față deanul 2009, creștere datorată în principal creșterii cotei standard de TVA de la 19% la 24%, începând cu semestrul al II-lea al anului 2010.

Raportul cu privire la execuția Bugetului General Consolidat pe anul 2010, menționază că în structură, creșterea încasărilor din TVA a fost influențată de creșterea încasărilor din operațiuni interne cu 9,9% și din importuri de bunuri cu 27,1% în 2010 față 2009. La îmbunătățirea colectării a contribuit și efectul aplicării Ordonanei de urgență a Guvernuluinr.54/2010 privind unele măsuri de combatere a evaziunii fiscale.

La accize se constată urmatoarea situație: încasările sunt cu 11,55% mai mari față de aceeași perioadă a anul precedent, respectiv anul 2009. Acest fapt se datorează creșterii creșterii nivelului de taxare începând cu 1 ianuarie 2010. De asemenea, creșterea încasărilors-a datorat și majorării cu 14,2% a cursului mediu leu-euro luat în calcul la plata accizelor pentru anul 2010, precum și a creșterii cuantumului accizei în semestrul I al anului 2010 fațăde aceeași perioadă a anului 2009 la benzina fără plumb, motorină, gaze naturale destinateconsumului necomercial, produse alcoolice intermediare, țigarete, energie electrică.

Taxele vamale au înregistrat o scădere cu 12,43% în cadrul aceleiași perioade menționate.

Perioada 2010 – 2011

Datele extrase din Raportul privind execuția Bugetului General Consolidat pe anul 2011, arată următoarele aspecte:

Încasările din taxa pe valoarea adăugată au crescut cu 22,09 % au fost influențate de creșterea coteide TVA de la 19% la 24% începând cu semestrul al II-lea 2010, precum și a sumelor încasate din operațiunile de stingere a datoriilor restante ale unor companii de stat.

În structură, încasările din operațiuni interne au înregistrat o creștere cu 23,9%, cele din importurile de bunuri cu 20,9%, în timp ce restituirile din TVA s-au majorat cu 28,9%.

Încasările din accize au înregistrat o creștere cu 9,93% datorată majorării nivelului accizelor la următoarele produse: motorină (3,2%), benzină fară plumb (3,3%), produse intermediare (54,6%) și țigarete (3,5%).

Taxele vamale au înregistrat o creștere cu 17,37%.

Perioada 2011 – 2012

Încasările din TVA au crescut cu 5,42%, în timp ce încasările din accize au înregistrat o creștere cu 6,05% ca urmare a majorării nivelului accizelor la motorină, la țigarete, precum și majorării cursului de schimb. Taxele vamale au crescut cu 4,99%.

Perioada 2012 – 2013

Încasările din TVA au crescut cu 2,60%, în timp ce încasările din accize au înregistrat o creștere cu 4,17% ca urmare a majorării nivelului accizelor la motorină, la țigarete, precum și majorării cursului de schimb. Taxele vamale au scăzut cu 12,34%.

Analiza presiunii fiscale la nivelul impozitelor indirecte

Pentru a calcula presiunea fiscală aferantă principalelor impozite indirecte se folosește urmatoarea relație de calcul: Rf = × 100

Analiza presiunii fiscale la nivelul TVA

Pentru anul 2009: Rf = × 100 = 6,79 %

Pentru anul 2010: Rf = × 100 = 7,67 %

Pentru anul 2011: Rf = × 100 = 8,75 %

Pentru anul 2012: Rf = × 100 = 8,63 %

Pentru anul 2013: Rf = × 100 = 8,28 %

Analiza presiunii fiscale la nivelul accizelor

Pentru anul 2009: Rf = × 100 = 3,08 %

Pentru anul 2010: Rf = × 100 = 3,40 %

Pentru anul 2011: Rf = × 100 = 3,49 %

Pentru anul 2012: Rf = × 100 = 3,46 %

Pentru anul 2013: Rf = × 100 = 3,37 %

Analiza presiunii fiscale la nivelul taxelor vamale

Pentru anul 2009: Rf = × 100 = 0,13 %

Pentru anul 2010: Rf = × 100 = 0,11 %

Pentru anul 2011: Rf = × 100 = 0,12 %

Pentru anul 2012: Rf = × 100 = 0,12 %

Pentru anul 2013: Rf = × 100 = 0,10 %

Tabelul nr. 4.6 – Analiza presiunii fiscale aferentă impozitelor indirecte în perioada 2009-2013

Grafic nr. 4.1 – Presiunea fiscală la nivelul impozitelor indirecte în perioada 2009 – 2013

Din graficul de mai sus rezultă următoarele:

Presiunea fiscală la nivelul TVA a înregistrat cel mai înalt nivel în anul 2011 – 8,75%; cel mai mic nivel înregistrându-se în anul 2009 respectiv 6,79%.

Presiunea fiscală la nivelul accizelor, a înregistrat cel mai înalt nivel tot în anul 3,49%, iar cel mai mic în anul 2009 – 3,08%.

Presiunea fiscală la nivelul taxelor vamale a înregistrat un nivel constant în anii 2011, respectiv 2012 – 0,12%, cel mai înalt nivel fiind înregistrat în anul 2009; cel mai mic procent a fost în anul 2013 de numai 0,10 %.

Datele prezentate, relevă existența unei fiscalități ridicate la nivelul impozitelor indirecte. Acest fapt se repercutează în sens negativ la nivelul puterii de cumpărare al consumatorului final și implicit conduce la o scădere a cererii de bunuri de consum și implicit la o reducere a nivelului de trai a populației.

Evoluția principalelor categorii de venituri bugetare în perioada 2009 – 2013

Tabelul nr. 4.6 –Veniturile bugetare in perioada 2009 – 2013 in mil. lei

Reprezentarea grafică evidențiază mai sugestiv evoluția veniturilor bugetare pe principalele categorii de venituri în perioada 2009-2013:

Graficul nr. 4.2 – Evoluția Veniturilor Bugetului General Consolidat în 2009 – 2013

Din graficul de mai sus se poate observa că impozitele și taxele pe bunuri și servicii au cea mai semnificativă contribuție la formarea veniturilor bugetare în perioada analizată respectiv 2009-2013 și anume, dacă în anul 2009 acestea înregistrau 52.072,10 mil. Lei, în anul 2013 acestea au ajuns la 78.774,80 mil lei.

Contribuțiile de asigurări au înregistrat și ele creșteri în această perioadă, în anul 2009 au înregistrat 47872.00 mil. lei, iar în anul 2013au ajuns la 54378.90 mil lei, având doar o scădere în anul 2010 comparativ cu anul 2009 de 2.174,8 mil lei.

La polul opus cea mai mică contribuție la formarea veniturilor bugetare o reprezintă taxele vamale astfel că cea mai mare crstere o deține anul 2012 cu 707.30 mil. lei.

Analiza ponderii principalelor categorii de venituri bugetare în totalul veniturilor Bugetului General Consolidat

Tabelul nr. 4.7 – Ponderea principalelor categorii de venituri bugetare în totalul veniturilor Bugetului General Consolidat – în perioada 2009 – 2013

Grafic 4.3 – Structura veniturilor Bugetului General Consolidat în anul 2009

În anul 2009, impozitele și taxele pe bunuri și servicii au avut cea mai mare pondere în total venituri bugetare, respectiv, 33,25 %, urmate apoi de contribuțiile de asigurări cu un procent de 30,56 % , apoi de impozitul pe profit, salarii, venit și câștiguri din capital cu 20,32 % precum și de veniturile nefiscale cu 9,51 %.

La polul opus cele mai mici ponderi în total venituri bugetare le dețin taxele vamale cu un procent de 0,42 % și alte venituri cu un procent de 5,94%.

Grafic 4.4 – Structura veniturilor Bugetului General Consolidat în anul 2010

În anul 2010, impozitele și taxele pe bunuri și servicii au avut cea mai mare pondere în total venituri bugetare, respectiv, 35, 21 %, urmate apoi de contribuțiile de asigurări cu un procent de 27,10 % , apoi de impozitul pe profit, salarii, venit și câștiguri din capital cu 17,16 % precum și de veniturile nefiscale cu 11,69 %.

La polul opus cele mai mici ponderi în total venituri bugetare le dețin taxele vamale cu un procent de 0,34 % și alte venituri cu un procent de 8,50%.

Grafic 4.5 – Structura veniturilor Bugetului General Consolidat în anul 2011

În anul 2011, se observă aceeași tendință ca în anii 2009, 2010, impozitele și taxele pe bunuri și servicii având cea mai mare pondere în total venituri bugetare, respectiv, 38,31 %, urmate apoi de contribuțiile de asigurări cu un procent de 27,89 % , apoi de impozitul pe profit, salarii, venit și câștiguri din capital cu 16,58 % precum și de veniturile nefiscale cu 10,03 %.

La polul opus cele mai mici ponderi în total venituri bugetare le dețin taxele vamale cu un procent de 0,37 % și alte venituri cu un procent de 6,82%.

Grafic nr. 4.6 – Structura veniturilor Bugetului General Consolidat in anul 2012

În anul 2012, impozitele și taxele pe bunuri și servicii au avut cea mai mare pondere în total venituri bugetare, respectiv, 39,41 %, urmate apoi de contribuțiile de asigurări cu un procent de 26,75 % , apoi de impozitul pe profit, salarii, venit și câștiguri din capital cu 16,97 % precum și de veniturile nefiscale cu 9,49 %.

La polul opus cele mai mici ponderi în total venituri bugetare le dețin taxele vamale cu un procent de 0,37 % și alte venituri cu un procent de 7,01%.

Grafic nr. 4.7 – Structura veniturilor Bugetului General Consolidat in anul 2013

În anul 2013, impozitele și taxele pe bunuri și servicii au avut cea mai mare pondere în total venituri bugetare, respectiv, 39,38 %, urmate apoi de contribuțiile de asigurări cu un procent de 27,18 % , apoi de impozitul pe profit, salarii, venit și câștiguri din capital cu 17,46 % precum și de veniturile nefiscale cu 8,58 %.

La polul opus cele mai mici ponderi în total venituri bugetare le dețin taxele vamale cu un procent de 0,31 % și alte venituri cu un procent de 7,09%.

Impozitele indirecte au avut o contribuție semnificativă la formarea veniturilor bugetare în perioada 2009 – 2013. În acest sens, impozitele și taxele pe bunuri și servicii au înregistrat cea mai mare pondere în cadrul veniturilor bugetare, astfel: 33,25 %. în anul 2009, 35,21% în anul 2010, 38,31% în anul 2011, 39,41%, respectiv, 39,38% în anul 2013.

Analiza evoluției ponderii impozitelor indirecte în Veniturile totale, în Veniturile curente și în Veniturile fiscale – perioada 2009 – 2013

Pe baza datelor care relevă evoluția impozitelor indirecte în perioada 2009 – 2013 (Tabelul nr. 4.8) a fost calculată ponderea impozitelor indirecte în veniturile totale, în veniturile curente și în veniturile fiscale (Tabelul nr. 4.9).

Tabelul nr. 4.8 – Evoluția impozitelor indirecte în perioada 2009 – 2013 – mil. lei (date extrase din execuțiile Bugetului General Consolidat)

În vederea evidențierii contribuției TVA la formarea veniturilor bugetare a fost realizat Tabelul nr. 4.9.

Tabelul nr. 4.9 – Ponderea TVA în Veniturile totale, în Veniturile curente și în veniturile fiscale în perioada 2009 – 2013 – %

(date extrase din execuțiile Bugetului General Consolidat)

Graficul nr. 4.8 – Ponderea TVA în Veniturile totale, în Veniturile curente și în Veniturile Fiscaleîn perioada 2009 – 2013

Din graficul de mai sus, rezultă următoarele concluzii:

Ponderea TVA, în Veniturile Totale ale Bugetului General Consolidat, a înregistrat un trend crescător în perioada 2009 – 2011, ajungând de la 21,91%, în anul 2009, la 26,39% în anul 2011. În perioada 2011-2013, se observă o ușoară tendință de scădere, de la 26,39%,în anul 2011, ajungând la 25,91% în anul 2013.

Ponderea TVA, în Veniturile Curente ale Bugetului General Consolidat, a înregistrat un același trend crescător în perioada 2009 – 2011, ajungând de la 22,72% în anul 2009, la 27,61% în anul 2011. În perioada 2011-2013, se observă o ușoară tendință de scădere, de la 27,61%,în anul 2011, ajungând la 27,18% în anul 2013.

Ponderea TVA, în Veniturile Fiscale ale Bugetului General Consolidat, a înregistrat un trend crescător în perioada 2009 – 2011, ajungând de la 38,86% în anul 2009, la 45,77% în anul 2011. În perioada 2011-2013, se observă o ușoară tendință de scădere, de la 45,77%,în anul 2011, ajungând la 43,51% în anul 2013.

În vederea evidențierii contribuției accizelor la formarea veniturilor bugetare a fost realizat Tabelul nr. 4.10.

Tabelul nr. 4.10 – Ponderea accizelor în Veniturile totale, în Veniturile curente și în veniturile fiscale în perioada 2009- 2013 – %

Graficul nr. 4.9 – Ponderea accizelor în Veniturile totale, în Veniturile curente și în veniturile fiscale în perioada 2009 – 2013

Din graficul de ma sus rezultată următoarele concluzii:

Ponderea accizelor în Veniturile Totale înregistrează un trend crescător, cu valori cuprinse între 9,95% în anul 2009, ajungând la 10,55% în anul 2013.

Ponderea accizelor în Veniturile Curenteînregistrează un trend crescător, cu valori cuprinse între 10,31% în anul 2009, ajungând la 11,07% în anul 2013.

În ceea ce privește, ponderea accizelor în Veniturile Fiscale, acestea înregistrează valori cuprinse între 17,64% în anul 2009, ajungând la 17,72% în anul 2013. Cea mai mare pondere a fost înregistrată în anul 2010, aceasta fiind de 18,67%.

Concluzii

Rolul cel mai important al impozitelor în general, respectiv al impozitelor indirecte în particular, rezidă din aportul semnificativ al acestora la formarea resurselor financiare publice;

Ca urmare atât a modului lor de determinare, cât și a costului relativ redus și a ușurinței în percepere, impozitele indirecte au fost întotdeauna preferate de către autoritățile fiscale. În acest sens, prin intermediul impozitelor indirecte are loc o concentrare importantă din PIB la dispoziția statului.

Impozitarea indirectă are ca principal dezavantaj inechitatea fiscală, deoarece acest sistem de impozitare nu ține cont de puterea contributivă a consumatorului final și nici de situația personală a plătitorului.

Analiza sistemului de impozitare indirect, relevă următoarea situație: atunci când economia înregistreaza un curs ascendent, impozitele indirecte au un randament fiscal ridicat, în timp ce în perioadele de criză, cand productia si consumul cresc mai lent, încasarile din impozitele indirecte urmeaza aceeasi evolutie, având un efect negativ asupra echilibrului bugetar. Se poate afirma că în ceea ce privește impozitele indirecte nu este vorba de o constrangere politica, ca în cazul impozitelor directe, ci de o constrângere de ordin economic.

O analiză aprofundată a impozitelor indirecte, nu poate fi realizată, decât prin prisma studierii proceselor de armonizare fiscală la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene în materie de impozitare indirectă. Această armonizare a fost necesară, în primul rând, pentru a se elimina obstacolele apărute în calea exercitării liberei circulații a bunurilor, serviciilor și capitalurilor. O a doua necesitate a plecat de la limitarea concurenței fiscale neloială între statele membre ale Uniunii Europene. Pornind de la aceste premise, strategia fiscala a Uniunii Europene s-a axat în principal taxa pe valoarea adăugată, accize și taxele vamale. În domeniul accizelor, începând cu anul 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană, au fost aduse modificari importante ale Codului fiscal. Aceste modificări au rezultat din necesitatea definitivarii armonizarii legislatiei fiscale din România cu legislatia fiscală prevazuta de directivele europene în materie de impozite indirecte. În acest sens a apărut necestatea implementarii cadrului legal aferent schimbului intracomunitar de produse supuse accizelor, precum si de respectarea angajamentelor asumate prin Capitolul 10 al documentului intitulat: Impozitarea.

La nivelul Uniunii Europene exista o tendință accentuată de armonizare fiscală la nivelul impozitării indirecte.

În România,impozitele indirecte reprezintă principala sursa de venit, având o contribuție importantă la formarea veniturilor bugetare.

Lista graficelor

Grafic 2.1: Evoluția evaziunii fiscale pe principalele impozite și taxe (% din PIB)

Grafic 4.1: Presiunea fiscală la nivelul impozitelor indirecte in perioada 2009-2013

Grafic 4.2: Evoluția veniturilor Bugetului General Consolidat pe perioada 2009-2013

Grafic 4.3: Structura veniturilor Bugetului General Consolidat în anul 2009

Grafic 4.4: Structura veniturilor Bugetului General Consolidat în anul 2010

Grafic 4.5: Structura veniturilor Bugetului General Consolidat în anul 2011

Grafic 4.6: Structura veniturilor Bugetului General Consolidat în anul 2012

Grafic 4.7: Structura veniturilor Bugetului General Consolidat în anul 2013

Grafic 4.8: Ponderea TVA în Veniturile totale, în Veniturile curente și în Veniturile Fiscaleîn perioada 2009 – 2013

Grafic 4.9: Ponderea accizelor în Veniturile totale, în Veniturile curente și în veniturile fiscale în perioada 2009 – 2013

Lista tabelelor

Tabelul 2.1: Evoluția evaziunii fiscale pe principalele impozite sit axe în peroada 2000-2012

Tabelul 2.2: Cotele TVA din țările Uniunii Europene

Tabelul 4.1: Execuția Bugetului general consolidate în peroada 2009-2013

Tabelul 4.2: Analiza structurii veniturilor Bugetului General Consolidat în peroada 2009-2013

Tabelul 4.3: Principalele impozite indirecte în perioada 2009-2013

Tabelul 4.4: Modificarea absolută a impozitelor indirecte în expresie nominală

Tabelul 4.5: Modificarea relativă a impozitelor indirecte în expresie nominală

Tabelul 4.6: Principalele veniturile bugetare în peroada 2009 – 2013 în mâl. lei

Tabelul 4.7: Ponderea principalelor categorii de venituri bugetare în totalul veniturilor Bugetului General Consolidat – în perioada 2009 – 2013

Tabelul 4.8: Impozitele indirecte în perioada 2009 – 2013 în mâl. lei

Tabelul 4.9: Ponderea TVA în Veniturile totale, în Veniturile curente și în veniturile fiscale în perioada 2009 – 2013

Tabelul 4.10: Ponderea accizelor în Veniturile totale, în Veniturile curente și în veniturile fiscale în perioada 2009- 2013

Tabelul 4.11: Ponderea taxelor vamale în Venituri totale, în Venituri curente și în venituri fiscale în perioada 2009-2013

Bibliografie

Anghelache G. și Beclean P., Finanțele Publice ale României, Editura Economică, Ediția a II- a revizuita și adăugată, București, 2005.

Bistriceanu Gh. D.și Badea L., Bugetul de Stat al Roamniei Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2009

Moisica Preda L. E., Finanțe Publice, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2009.

Moraru D., (coord.) Finanțe publice și Evaziune fiscală, Editura Economică, București, 2008.

Moșteanu T. și colectivitatea, Finanțe publice, Sinteze și aplicații practice teoretice, Editura Universitară, București, 2005.

Mosteanu N.R., Finanțe publice, Editura Universitară, București 2011.

Stănescu C. și Nedelscu M., Finanțe generale, Editura Univesitara, București, 2012

Văcărel I. și colectivitatea, Finanțe publice. Teorie și practică, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 2006

Văcărel I. și colectivitatea, Finațe publice, Ediția a VI-a, Editura Didactică și Pedagogică, București 2007.

Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial al Roamaniei, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002 cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modiificarile și completările ulteroare.

12. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 927 din 23.12.2003, cu modificările și completările ulterioare.

13. Rapoarte execuții bugetare ale Bugetului General Consolidat – perioada 2009 – 2013

14. http://europa.eu/legislation_summaries/taxation/fi0003_ro.htm

15. www.mfinante.ro