Rolul Kinetoterapiei In Recuperarea Tendinitelor la Sportivi

Medicina

Rolul Kinetoterapiei In Recuperarea Tendinitelor la Sportivi

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

ROLUL KINETOTERAPIEI ÎN RECUPERAREA TENDINITELOR

CUPRINS

1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII

1.1. ACTUALITATEA TEMEI

Există două probleme majore asociate cu tendonul reprezentate de tendinită și de tenosinovită. Tendinita reprezintă inflamația unui tendon (corzile dure de țesut cu care se conectează mușchii la oase) și poate afecta orice tendon din organism. În cazul în care un tendon devine iritat va avea loc inflamație, durere și disconfort. A doua problemă este reprezentată de tenosinovită care este o inflamație a tecii sinoviale care inconjoară tendoanele. Teaca sinovială este cea care deobicei se inflamează dar atât teaca cât și tendonul se pot inflama simultan. Cauza de tenosinovită este adesea necunoscută dar deobicei suprasolicitarea, vătămarea sau exercițiile fizice excesive pot fi principala cauză.

Tendinita este mai frecvent intâlnită la tendonul lui ahile, la umăr, cot, articulația pumnului, șold sau genunchi.

Tendonul lui ahile este cel mai mare și cel mai puternic tendon al corpului. În ciuda acestui fapt sunt studii care au demonstrat că tendonul este și sensibil în același timp ba chiar este o afecțiune ce se întamplă preponderent persoanelor de sex masculin dovadă o face un studiu publicat în numărul din luna aprilie Foot & Ankle International (FAI), un jurnal SAGE.

Atleții de sex masculin sunt grupul cu cea mai mare probabilitate de a-și rupe tendonul lui Ahile. Activitatea cea mai probabilă de a provoca leziunea a fost din cauza baschetului, iar jucătorii din NBA, cum ar fi Kobe Bryant au apărut în ultima vreme la știri tocmai din cauza acestei leziuni.

Doctorii Steven Raikin, David Garras și Philip Krapchev au revizuit 406 de înregistrari de la pacienții diagnosticați cu leziuni ale tendonului lui Ahile, ai unei clinici, din august 2000 si decembrie 2010. Vârsta medie a fost de 46 de ani, 83% dintre pacienți au fost de sex masculin, și sportul a fost responsabil pentru 68% din rupturi.

Cele mai frecvente sporturi implicate au fost baschetul (32% din toate rupturile), tenisul (9%), și fotbalul(8%). Dintre pacientii cu varsta mai mică de 55 de ani, 77% dintre rupturi au avut loc în timpul practicării unui sport, comparativ cu 42% dintre pacientii de 55 de ani sau mai în vârstă.

Pacientii mai în vârstă, și cei al căror IMC (indicele de masă corporală) a fost mai mare de 30, au fost mai probabili să aibă accidentări din cauze non-sportive și să nu fi fost diagnosticate corect la momentul accidentării. Mai mult de o treime din rupturile de tendon necauzate de sport au avut loc la servici. Când diagnosticul a fost eronat, era, de obicei, din cauză ca diagnosticul inițial a fost o entorsă.

"Diagnostice și tratamente întârziate s-au dovedit a duce la rezultate mai sarace", spune Steven Raikin, MD, de de , PA, și membru al Societății Ortopedice Americane Foot & Ankle." Persoanele în vârstă, precum și cele cu un IMC mai mare, ar trebui să fie evaluate cu atenție în cazul în care au dureri de picior sau umflarea în regiunea tendonul lui Ahile."

Rupturi repetate ale aceluiași tendon au apărut la 5% din grup, și 6% din populația studiată a avut anterior ruptură a tendonului celuilalt picior. Studiul a susținut concluziile anterioare, cum că o ruptura a tendonului lui Ahile la un picior crește probabilitatea unei rupturi la celălalt. Când același tendon a suferit rupturi repetate, în 85% din cazuri leziunile nu au fost tratate chirurgical anterior.

1.2. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Am ales această temă pentru a trage un semnal de alarmă dar și pentru a oferi o rezolvare asupra riscurilor la care se supun sportivii în urma desfășurării activităților sportive de orice fel.

După cum spuneam sportul este o activitate care pe langă beneficiile pe care le acordă vine la pachet și cu o serie de riscuri unul dintre acestea fiind accidentarea. Pentru reducerea acestui risc trebuie să se țină cont de o serie de factori importanți. Un factor important îl constituie incălzirea eficientă înaintea oricărui antrenament, în acest fel înlăturându-se toate riscurile. Totuși uneori nu se acordă suficiente minute acestei activități ce pentru mulți este un detaliu insignifiant urmând ca inevitabilul să se producă și să fie victimele unor mișcări greșite ce duc la afectarea structurilor moi.

Articulațiile sunt niște structuri ce pot fi afectate foarte ușor în decursul antrenamentelor. Mișcările repetate care implică diferite părți ale corpului sau procesul de îmbătrânire ce presupune mișcări repetate pe o perioadă de timp îndelungată duce la deteriorarea tendoanelor, mușchilor și a structurilor apropiate.

2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI STUDIATE

2.1. PARTICULARITĂȚI PRIVIND ACTIVITATEA FIZICĂ SPORTIVĂ

„Evoluția rapidă a sportului de performață, a generat solicitări majore asupra sportivilor, solicitări care pot stagna sau chiar diminua performața sportivă atunci când aceștia nu sunt pregătiți să le suporte.

Realitatea ne arată că în general sportivii nu sunt pregătiți să suporte aceste solicitări ceea ce a condus la creșterea numărului de traumatisme, îmbolnăviri și implicit scăderea performanțelor sportive.

De asemenea creșterea cantitativă a antrenamentelor, suportate de sportivi, determină pe cei care conduc activitatea sportivă să se gandeasca din ce în ce mai serios la asistența medicală și paramedicală. În plus și în mod special, acest aspect reclamă prezența indispensabilă a kinetoterapeutului în anturajul imediat al echipelor de club sau naționale. .”( Manole V. 2009)

Echipa de specialiști care lucrează în sensul realizării, în condiții optime, a înaltei performanțe, nu se poate constitui și nu poate avea eficiență, fără prezența în cadrul ei, a kinetoterapeutului. Om care luptă pentru sanatate și a cărui vocație se îndreaptă spre sport, el va trebui sa-și exercite acțiunile în sensul rezolvării problemelor care apar, dar și în sensul diminuării numărului acestora. În continuare voi prezenta cațiva termeni specifici activității sportive:

ACCIDENT = Întamplare neprevazută, care aduce prejudicii stării de sănătate a unui individ.

ACTIVITATE MOTRICĂ = Ansamblu de acțiuni motrice încadrate intr-un sistem de idei, reguli și forme de organizare, în vederea obținerii unui efect complex de adaptare a organismului și de perfecționare a dinamicii acestuia.

BOALĂ = Deviere de la starea de sănătate din cauza unor modificări ale mediului intern sau acțiunii unor agenți din mediul extern.

EFORT = Solicitare maximă a funcțiilor organismului, în vederea îndeplinirii unor acțiuni deosebite .

RECUPERARE = Complex de acțiuni medicale, metodice, psihologice și sociale, prin care se urmărește redobândirea capacității sportive pierdute prin accidentare sau îmbolnăvire. Reprezintă un proces care se începe în faza acută a suferinței, se continuă în perioada de convalescență și se încheie după vinderecarea clinică prin reintegrarea sportivului în programul normal de antrenament. Recuperarea se realizează prin acțiunea conjugată echipei compuse din medici, kinetoterapeuți, psihologi, antrenori și sportivii în cauză.

RECUPERARE FUNCȚIONALĂ = Componentă a acțiunii complexe de recuperare, prin care se asigură redobandirea capacității funcționale a unui organism sau a unui sistem, pierdută prin accidentare sau prin îmbolnăvire. Utilizează solicitări specifice funcției deficitare, gradate cu grijă și asociate, în funcție de particularitățile cazului, cu medicație adecvată, masaj și procedee balneofizioclimaterice.

REFACERE = Proces complex prin care se înlătură din organism perturbarile produse de efort. Refacerea asigură revenirea funcțiilor la nivelul din repaus, eliminarea produșilor de uzură și înlocuirea subsțantelor proprii consumate în timpul efortului.

SPORT = Activitate specifică de întrecere în care se valorifică intensiv formele de practicare a exercițiilor fizice în vederea obținerii de către individ sau colectiv a perfecționării posibilităților morfofuncționale și psihice, concretizate într-un record, o depăsire proprie sau a partenerului.

SUPRAANTRENAMENT = Stare patologică a sportivului care influiențează negativ capacitatea de adaptare a lui la efort, aparută în principal din cauza solicitării iraționale în antrenament

Tendinita reprezintă inflamația unui tendon și apare în urma suprasolicitărilor pe un timp îndelungat. Din cauza acestui aspect următoarele articulații cum ar fi: glezna, genunchiul, șoldul, umărul, cotul, articulația mâinii și multe alte articulații în funcție de fiecare sport practicat sunt predispuse la îmbolnăvire. Tot din cauza tendinitelor și mușchii au de suferit, mușchiul cvadriceps, iliopsoas, musculatura extensoare a mâinii, mușchii gambei în cazul tendinitei ahiliene s.a.m.d.

2.2. TENDINITELE – DEFINIȚIE, CAUZE, SIMPTOMATOLOGIE

Tendinită

“Tendinită = Inflamația unui tendon, ca urmare a unor eforturi exagerate. Uneori, poate fi consecinta unei infecții bacteriene sau a unei boli reumatice. Tratamentul constă, în primul rând, în repaus și fixarea cu atele a articulatiilor invecinate.” (Mihai A . 2007)

“Tendinita = Inflamția corpului unui tendon sau a zonei sale de inserție (t. de insertie); dacă la inserție este anexată o bursă seroasă se produce o tendinobursită; când are loc o reacție osteofitică subperiostală la locul inserției este vorba de tendinoperiostită.

Tendon = Extremitate fibroasă, albă și rezistentă, mai mult sau mai puțin alungită, cilindrică sau aplatizată a unui mușchi; este constituită dintr-un țesut conjunctiv alb-sidefiu, dens și rezistent, prin care mușchiul se inseră pe os; t. are rolul de a transmite forță musculară;” (Moțet D. 2010)”

Simptomele principale pe care le prezintă sunt durerea și umflătura. Tendinita este deobicei un prejudiciu din cauza suprasolicitării, tendonul este în permanență tensionat. Locurile unde tendinita are predispoziție să apară sunt: umăr, încheietura mâinii, genunchi, tibie si călcâi. Simptomele în tendinita pot fi similare cu cele ale altor afecțiuni cum ar fi artrita sau infecția, acesta constituind un factor principal în luarea deciziei de a apela la sfaturile unui medic, în cazul în care simptomele nu se ameliorează în ciuda îngrijirii la domiciliu.

Simptomele în tendinita pot include:

– durere

– umflătură

– rigiditate și mobilitate redusă la articulția afectată

– slăbiciune articulară

– la atingere pielea de pe zona afectată poate fi caldă.

Cauze comune.

Unele dintre cele mai frecvente cauze în tendinita pot include:

– suprasolicitarea tendoaneleor prin acțiuni repetitive

– depozite de calciu de-a lungul tendonului la locul de insertie

– osteofite

– orice activitate sportivă care necesită o mulțime de sărituri sau presupune alergare într-un timp îndelungat

– alergarea pe suprafete dure

– tehnica unui sportiv slab pregatit, cum ar fi o rachetă de tenis utilizată incorect

– echipament sportiv nepotrivit, cum ar fi o racheta de tenis prea grea

– ridicarea de greutati care sunt pera mari

– ridicarea de greutati mari, fără incalzire în mod corespunzator

– neglijarea încălzirii în mod corespunzator înainte de sport sau de exercții fizice

– efort fizic extrem și regulat, cum ar fi un program intensiv de formre în sport

– sportivul nu își alocă suficient timp între ședințele de sport necesare recuperării complete

– practicarea exercițiilor în condiții meteo nefavorabile cum ar fi temperaturile foarte scăzute

– poziții incomode și/sau incorecte care sunt menținute pe o perioadă îndelungată de timp

– persoanele obeze care pun o presiune excesivă asupra tendoanelor de la picioare.

Modurile de a gestiona cazurile ușoare de tendinită la domiciliu includ:

– sistarea imediată a activității în cazul în care apare durerea

– odihnirea zonei afectate, încercarea de a “munci prin” durere va duce la agravarea simptomelor și nu va face decât să întârzie vindecarea.

– în primele zile se administrează regulat aplicări de gheață pe zona afectată pentru a ajuta la reducerea umflăturii și a durerii.
urerii.

Trebuie să cerem sfatului medicului! Tendinita severă sau persistentă ar trebui să fie investigată de către o persoană avizată. Este posibil ca o persoană care suferă de tendinită să aibă nevoie de asistență medicală profesională, medicamentație, sau altfel simptomele pot cauza și alte afecțiuni în afară de tendinită. În general vorbind dacă simptomele nu s-au îmbunătățit după una sau două săptămâni de tratament la domiciliu este obligatorie o consultație la medic. Cele mai multe cazuri de tendinită se recuperează complet, cu toate acestea tendinita netratată severă poate duce la ruptura tendonului.

Metode de diagnosticare. Medicul poate folosi o varietate de teste pentru a diagnostica tendinită, incluzând:

– istoricul medical

– controlul medical

– radiografii.

Opțiuni de tratament:

– exerciții de consolidare

– exerciții de streching

– sfaturi de pierdere în greutate, dacă este necesar

– utilizarea atelelor sau curelelor pentru a ajuta la imobilizarea articulației afectate

– injecții cu corticosteroizi

– tratamnetul cu ultrasunete

– în cazurile severe, intervențiile chirurgicale pot fi necesare pentru a repara tendonul.

Strategiile de reducere a riscurilor. Sugestiile pentru a reduce riscul de tendinita sunt:

– pierderea excesului de grăsime corporală, dacă este necesar

– să se asigure că este intr-o formă bună atunci când alege să facă sportul ales și de a rezista tentației de a se extenua până la epuizare, adică reducerea riscului de suprasolicitare

– să își aleagă o incălțăminte adecvată pentru sportul pe care îl practică

– solicitarea tendoanelor cauzate de picioarele plate pot fi ameliorate prin utilizarea de inserții de pantofi montate profesional (orteze), dar asta numai in urma unui consult medical.

– evitarea perioadelor lungi în care stă in picioare sau desfășurarea a acelorași activități pe o perioadă îndelungată de timp.

Tendinita calcificantă la umar

Definiție. Conform părerilor emise de site-ul de specialitate de informare a pacientului si materiale educaționale profesionale pentru dureri de umăr și tratamente ShoulderDoc.co.uk tendinita calcificantă este o afecțiune care se referă la o acumulare de calciu de obicei 1- pe coiful rotator. Când se acumulează calciu în tendon, acesta poate provoca o creștere a presiunii din tendon provocând o iritație, acest lucru provocând durere. Durerea este una intensă, o durere dintre cele mai grave ce pot avea loc la nivelul umărului.

În plus față de iritație și presiune, depunerea calciului reduce spațiul dintre coiful rotator și acromion, afectând funcționalitatea normală a coifului rotator.

Cauze. Nimeni nu știe cu adevarat ce cauzează tendinita calcificantă a umărului, dar uzura severă, îmbătrânirea sau o combinație dintre cele două sunt considerate principalele cauze. Unii cercetători cred că principala cauză a depozitării de calciu o constituie lipsa oxigenului de la nivelul țesutului tendonului. Acest tip de problemă apare la pacienții mai tineri și poate dispărea de la sine dar cel mai frecvent apare la persoanele cu vârste cuprinse între 30-60 de ani, acestea putând dispărea spontan dar acest lucru poate dura între 5-10 ani pentru a se rezolva.

Simptomatologie. În timp ce calciul este depozitat, poate simți o ușoară durere, moderată dar acest fapt nu este o regulă. Din motive necunoscute tendinita calcificantă la umăr devine foarte dureroasă atunci când depozitele sunt reabsorbite. Durerea și rigiditatea la această afecțiune poate duce la pierderea mișcăriii umărului, ridicarea brațului poate deveni durerosă iar în cazurile severe durerea poate interfera cu somnul.

Acest tip de tendinită calcificantă a umărului este adesea întâlnită la sportivii ce practică handbalul și asta din cauza suprauzurii umărului, deoarece sunt nevoiți să arunce mingea necesară fiind o forță mare când o expulzează.

Cotul tenismenului – epicondilita laterală

Definiție. Conform parerilor emise de sportsmedicine.about.com cotul tenismenului sau epicondilita laterală este o cauză frecventă de durere de cot întalnită la sportivi. Cotul de tenis este considerat un prejudiciu din cauza traumatismelor cumulate în timp de la utilizarea repetata a mușchilor brațului și antebrațului. Durerea este legată de deteriorarea tendoanelor care atașează mușchii antebrațului la epicondilul lateral al cotului. În cele mai multe cazuri de durere de cot, se crede că este din cauza tendinopatiei decât a tendinitei.

Cauze. În sporturile cu rachetă, suprasolicitarea mușchilor extensori ai antebrațului pot crește riscul apariției cotului de tenismen. Alti factori care pot contribui la apariția cotului de tenis sunt: lipsa forței, o tehnică deficitară și creșterea duratei și a intensității jocului. Exista o oarecare îngrijorare cu privire la tensiunea pe care o exercită racheta asupra mușchilor antebratului ce declanșează un stres și pentru tendoane. Deși unii cred că o dimensiune mai mică a rechetei poate reduce riscul de apariție a cotului de tenismen, există puține dovezi care să susțina teoria.

Simptomatologie. Sportivii care suferă de cotul tenismenului acuză durere în partea exterioară a cotului. Cele mai frecvente simptome sunt: durere în partea exterioară a cotului, durere atunci când încearcă să ridice câte un obiect, durere ce radiază în jos pe antebraț. Durerea are un debut trepatat dar poate interveni și brusc. Cei mai mulți pacienți sunt cu vârste cuprinse între anii 35-65 și afectează aproximativ un numar egal de femei și bărbați. Cotul de tenis apare la brațul dominant în aproximativ 75 la sută din oameni.

Acestă afecțiune “cotul de tenismen” apare cel mai frecvent la sportivii ce practică tenisul și asta din cauza uzurii ce apare în timp în urma lovirii repetate cu racheta de tenis.

Tendinita pumnului.

Definiție. Specialiștii de la site-ul orthopedics.about.com definesc tendinita încheieturii pumnului ca fiind una caracterizată prin iritații și inflamații ale tendoanelor din jurul articulației incheieturii mâinii. Deobicei tendinita afectează un tendon dar poate de asemena implica doua sau mai multe. Deobicei tendinita apare la încheietura mâinii în punctele unde tendoanele trec printr-o proeminență osoasă.

Cauze. Cea mai comună cauză a aparitției bolii o constituie acțiunea repetitivă. Lovirea sau aruncarea diferitelor obiecte constituie o cauză principală a apariției bolii mai ales dacă este implicată și forța când se execută mișcarea. O altă cauză o constituie și simpla stare de repaus a mâinii pe o perioadă îndelungată de timp. Antecedentele sportivului de asemenea contribuie deoarece o persoană care nu are o elasticitate mare a tendoanelor poate dezvolta boala.

Simptomatologie. Cele mai comune simptome sunt legate de durere în zona inflamată.

Este o afecțiune ce afectează sportivii de bowling, tenis de masa, orice sport necesită aruncarea unei greutăți cu mana.

Tendinita iliopsoasului

Definiție. Conform părerilor emise de tendonitisrx.com tendinita iliopsoasului este o inflamație a tendonului mușchiului iliopsoas care atașează mușchiul de partea din față a femurului. Mușchiul iliopsoas are ca și acțiuni ridicarea piciorului înainte, rotirea piciorului spre exterior, fiind ancorat pe os tendonul ajută mușchiul în realizatrea mișcărilor.

Cauze. Principalele cauze ale tendinitei iliopsoasului sunt leziunile, suprasolicitarea, flexia repetată sau rotația externă a șoldului. Leziunile pot aparea prin contracția bruscă a mușchiului iliopsoas.

Simptomatologie. La fel ca și la celelalte tipuri de tendinită principalul simptom este durerea. Durerea este resimțită în zona abdomenului sau în partea din față a șoldului dupa o acțiune sau activitate care presupune utilizarea mușchiului iliopsoas. Dacă nu este tratată, durerea se extinde și poate fi simțită în timpul activităților pe care le desfasoară sportivul, de exemplu: lovind o minge, când aleargă sau când face jogging. Sportivii acuză dureri când desfașoară activități dintre cele mai simple, cum ar fi punerea unui pantof, când coboară scările sau când stau într-o poziție de așezat.

De cele mai multe ori, durerea apare sub forma unei sensibilități pe termen scurt, dar progresează la o durere continuă, sevară. Durerea radiază în jos în partea din față a coapsei putând ajunge până la genunchi. Poate prezenta și cracmente la șold atunci când piciorul este în rotație externă sau îl ridică. Pe langă durere mai poate prezenta roșeață, umflături și căldură în acea zonă.

Tendinita iliopsoasului apare cel mai frecvent la sportivii ce sunt nevoiți să lovească cu piciorul de exemplu fotbaliștii.

Tendinita cvadricipitală

Definiție. Conform părerilor emise de physioadvisor.com.au tendinita cvadricipitală poate fi definită astfel: o afecțiune caracterizată prin leziuni tisulare și inflamație a tendonului cvadriceps. În timpul activităților mușchiul cvadriceps este responsabil pentru îndreptarea genunchiului. Este deosebit de activ în timpul sprinturilor, săriturilor, salturilor, când ne ghemuim sau când lovim diferite obiecte. În timpul contracției mușchiului, tensiunea este plasată tendonului cvadriceps. Când această tensiune este excesivă caracterizată printr-un număr mare de repetari combínate și cu forță mare, pot duce în timp la apariția leziunilor la nivelul tendonului cvadriceps. Tendinita cvadricipitală reprezintă deteriorarea tendonului, degenerarea acestuia și inflamații ulterioare. Deși această afecțiune poate apărea la orice varstă este mai frecventă la atleții mai în etate.

Cauze. Tendinita cvadricipitală apare cel mai frecvent ca urmare a activităților repetitive și prelungite de presiune asupra tendonului. Apare din cauza săriturilor, salturilor și este deosebit de comună în sporturile unde este necesară o accelerare și o decelerare, cum ar fi baschetul. Ocazional sportivii pot dezvolta această afecțiune , din cauza unei forțe administrate brusc fiind cu mult peste limita de suportabilitate a tendonului cvadriceps. Acest lucru poate apărea în timpul unei accelerări rapide sau la aterizarea de la o înălțime ori din cauza unei lovituri directe la tendon.

Simptomatologie. Sportivii ce se plâng de această afecțiune acuză adesea probleme în partea din față a genunchiului sau deasupura acestuia explicând durerea ca fiind una ce se dezvoltă treptat. În cazuri mai puțin grave sportivii se plâng de o durere moderată cu rigiditate la genunchi. Când boala progresează, sportivii pot prezenta simptome care cresc în timpul activităților ce afectează performanța. Ocazional edem și o senzație de slăbiciune la genunchi mai ales atunci când se ridică din ghemuit. Alte simptome pot include durere la atingerea mușchiului cvadriceps, în alte cazuri când pur și simplu se deplasează pe suprafețe denivelate.

Sportivii care se plâng de această afecțiune sunt aceia care practică sporturi cum ar fi atletismul de exemplu săritura în lungime și baschetul.

Tendinita patelară – Jumper´s knee

Definiție. Conform părerilor emise de orthopedics.about.com tendonul patelar este o parte a mecanismului extensor al genunchiului care împreună cu tendonul cvadricepsului funcționează ca un capac pentru articulația genunchiului, aceste structuri permițând genunchiului să se îndrepte, să ofere putere unei lovituri cu piciorul. Tendonul patelar, la fel ca alte tendoane este realizat din benzi – corzi dure. Aceste benzi sunt înconjurate de o garnitură de țesut vascular, care furnizează hrană tendonului. Tendinita patelară este o afecțiune care apare atunci când tendonul este inflamat și iritat.

Cauze. Această afecțiune este cel mai adesea întalnită la sportivii care execută sărituri repetitive, aleargă sau desfașoară activități ce presupun traumatizarea articulației genunchiului, acesta fiind și motivul pentru care tendinita patelară se mai numește și genunchiul săritorului. Tendinita patelară este cel mai adesea intâlnită la sportivii ce practică sporturi cum ar fi baschet sau volei, dar se poate întâlni și la alergători și la alte tipuri de sportivi.

Simptomatologie. Simptomele se pot instala treptat. Este posibil să apară una sau mai multe dintre următoarele simptome: durere și sensibilitate în jurul tendonului patelar, umflătura, durere la sărituri sau atunci când merge pe jos, dureri când încearcă să realizeze flexia sau extensia genunchiului, sau durere la articulația genunchiului.

Netratate, simptomele se pot agrava cu timpul și cu activitatea; acestea pot fi grupate în patru etape progresive:

Etapa1 – Durere numai după activitate și nu are insuficiență funcțională.

Etapa2 – Durere în timpul și după activitate și nu are insuficiență funcțională.

Etapa 3 – Durere prelungită în timpul și după activitate devenind din ce în ce mai greu să desfășoare activitățile intr-un mod satisfăcător.

Etapa 4 – Tendonul patelar este complet rupt și necesită intervenție chirurgicală.

Acest tip de tendinită apare cel mai frecvent la sportivii ce practică atletismul.

Tendinita ahiliană

Definiție. Sportsmedicine.about.com definește tendinita ahiliană ca fiind inflamația tendonului din partea din spate a piciorului. Această afecțiune este un prejudiciu ce apare în special la sportivii ce practică atletismul. Suprasolicitarea tendonului ahilian poate provoca inflamatii ce pot duce la dureri și umflături. Tendonul ahilian este cel mai mare și cel mai vulnerabil tendon al organismului permițând degetelor să se miște în timpul mersului sau alegatului.

Cauze. Cele mai frecvente cauze sunt: lipsa de flexibilitate, schimbările recente de încălțăminte. De multe ori alergătorii de distante lungi vor prezenta simptome de tendinită ahiliană după ce au alergat o perioada de timp îndelungată sau suprafața pe care a alergat a fost una înclinată. Odată cu înaintarea în vârstă, tendoanele, ca și alte țesuturi din organism devin mai puțin flexibile, mai rigide devenind mai sensibile. Prin urmare sportivii mai în vârstă sunt predispuși să sufere de tendinita ahiliană.

Simptomatologie. Principala nemulțumire asociată cu tendinita ahilianaă este durerea din spatele călcâiului. Durerea apare de cele mai multe ori într-o zonă de aproximativ 2- mai sus de călcâi. În această zonă numită și zona de cumpănă a tendonului, alimentarea cu sânge a tendonului face acest loc deosebit de sensibil. Sportivii cu tendinită spun despre această durere că apare după o perioadă de inactivitate. Acesta fiind motivul pentru care sportivii ce suferă de această afecțiune se plâng de durere atunci când coboară din pat dimineața sau când încep să meargă după o perioadă de timp în care au stat în decubit dorsal. Prezintă dureri și atunci când participă la activități cum ar fi alergatul ori săriturile sau mai ales atunci când sar de pe loc necesar fiind să împingă puternic înainte de a se desprinde de pe sol.

Tendinita ahiliană apare cel mai frecvent la atleti.

2.3.IMPLICAȚIILE KINETOTERAPIEI ÎN RECUPERAREA TENDINITELOR

„Kinetoterapie = termen generic pentru terapeutica prin miscare; foloseste ca mijloace mișcările active și pasive, cu scopul recuperării unei funcții cât mai complexe.”( Moțet D. 2009 )

„Kinetoterapia are un rol important în recuperarea tendinitelor la sportivi, având urmatoarele beneficii: prevenirea deficiențelor existente sau cele care au apărut în urma practicării sportului, ajută la prevenirea accidentărilor care pot surveni atât în timpul antrenamentului cât și în timpul desfășurării sportului în competiții, informează sportivul cu privire la factorii de risc în traumatologia sportivă, furnizează informații cu privire la condiția fizică a sportivului pentru o mai buna desfășurare a sportului, permite întocmirea unui program individualizat de antrenament, în vederea corectării anumitor deficiente, sau pentru o mai bună și rapidă recuperare anatomică și funcțională a părților afectate în urma unor accidentări.” (MANOLE V. 2009)

Echipa de specialisti care lucrează în sensul realizării, în condiții optime, a înaltei performanțe, nu se poate constitui și nu poate avea eficiență, fără prezența în cadrul ei, a kinetoterapeutului. Om care luptă pentru sănătate și a carui vocație se îndreaptă spre sport, el va trebui să-și exercite acțiunile în sensul rezolvării problemelor care apar, dar și în sensul diminuării numarului acestora.

Folosirea unui limbaj comun cu sportivii, dar mai ales practicarea regulată și cu răspundere a profesiei sale în mijlocul acestei entitati medico-sportive, nu poate duce decât la atingerea obiectivului propus, adică, la întarirea sănătății.

Principiul de bază al oricărui tratament, vechi cât știinta medicală , este acela de a nu face niciodată rău, ci de a îmbunătăți starea sănătății pacientului. În domeniul aplicării exercițiului fizic în scop terapeutic, responsabilitatea se împarte între medicul care stabilește diagnosticul si kinetoterapeutul care prescrie și aplică tratamentul complex. Se recomandă ca bolnavului să i se facă primul control medical în prezența kinetoterapeutului, pentru a-i favoriza o cunoaștere cât mai temeinică a pacientului și a diagnosticului.

Pentru că baza tratamentului o constituie exercițiul fizic, condus și aplicat de kinetoterapeut, acestuia îi revine cea mai mare parte din responsabilitate. El este cel care are legatură zi de zi cu bolnavul, dozează efortul, urmărește progresele, ia măsuri impuse de apariția unor situații neprevăzute, colaborând în permanență cu medicul, sesizăndu-i modificările survenite în starea de sănătate generală și locală a bolnavului.

„Kinetoterapeutul va avea cunoñtinte cât mai temeinice referitoare la efectele exercițiului fizic și la diagnosticul bolnavului. Tot el este acela care trebuie să schimbe metodele de tratament în funcție de diferitele reacții ale bolnavilor. Kinetoterapeutul trebuie să dea dovadă de tact pedagogic, de întelegere și apropiere sufletească, pentru a câștiga încrederea bolnavului în efectele mijloacelor de tratament pe care le execută. Împreună cu medicul va decide întreruperea temporară sau încheierea tratamentului.” (MANOLE V. 2009)

CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.1. OBIECTIVELE, SARCINILE ȘI ETAPELE CERCETĂRII

Având în vedere contribuția kinetoprofilaxiei primare și secundare în prevenirea și tratarea tendinitelor la sportivi, scopul cercetării de față constă în stabilirea, pe baza unor criterii obiective, a rolului și importanței aplicării tehnicilor și metodelor kinetoterapeutice în recuperarea tendinitelor la sportivi, pentru a preveni instalarea altor deficiențe mai grave.

În cadrul cercetării am propus o serie de obiective a căror îndeplinire a fost urmărită eșalonat pe toată perioadă experimentului. Aceste obiective au fost:

consultarea literaturii de specialitate pentru a vedea actualitatea temei și nivelul la care se află cercetările în acest domeniu;

stabilirea ipotezelor cercetării și a modalităților prin care vor fi verificate;

evidențierea pe toate planurile a simptomatologiei care însoțește deficiențele membrelor inferioare la subiecții aflați în studiu, încercând o confirmare și completare a celor prevăzute în literatura de specialitate;

selectarea unor cazuri reprezentative care să servească atingerii scopului

propus;

identificarea și selectarea celor mai adecvate principii, metode, procedee și tehnici ce pot optimiza procesul recuperator al subiecților cu deficiențe la nivelul membrelor inferioare, în funcție de obiectivele și indicațiile pe etape, ținând cont, în același timp și de particularitățile acestora;

structurarea și restructurarea exercițiilor din cadrul programului recuperator, în funcție de rezultatele evaluărilor și reacțiile subiecților;

înregistrarea în permanență a rezultatelor obținute și interpretarea lor, pentru a evidenția evoluția subiecților;

stabilirea unor concluzii în ceea ce privește rezultatele obținute în urma aplicării mijloacelor și tehnicilor kinetoprofilaxiei secundare propuse.

Sarcinile acestei cercetări au fost de a verifica ipotezele formulate, și pe baza rezultatelor obținute, de a contribui la îmbunătățirea procesului recuperator.

Experimentul a avut loc în perioada octombrie 2013 – iunie 2014. Cercetarea s-a desfășurat în mai multe etape concomitente sau succesive, după cum urmează:

Etapa I: în perioada (1 octombrie – 20 decembrie) a fost destinată cercetării teoretice prin explorarea literaturii de specialitate, a selecționării metodelor de evaluare și procedeelor utile în aplicarea programului recuperator. Atenția a fost orientată în mod special asupra modului în care specialiștii efectuează bilanțul inițial în vederea stabilirii tratamentelor kinetoterapeutice.

Etapa a II-a: în perioada (5 ianuarie – 30 martie) s-a desfășurat pornind de la selectarea subiecților care au alcătuit grupa destinată studiului propriu-zis. Utilizând mijloace specifice metodelor de cercetare, s-a efectuat explorarea și evaluarea subiecților. Au fost realizate fișe individuale pentru fiecare subiect în parte.

Etapa a III-a: în perioada (1 aprilie – 15 mai) a constat în efectuarea explorărilor și evaluărilor periodice, elaborarea și aplicarea programelor de exerciții kinetoprofilactice pentru fiecare subiect în parte.

Etapa a IV-a: în perioada (15 mai – 20 iunie.) s-a axat pe aprecierea evoluției dinamice a parametrilor și indicilor măsurați la toți subiecții, prelucrarea grafică a datele culese, interpretarea rezultatelor obținute și redactarea lucrării de licență.

3.2. Ipotezele cercetării:

Lucrarea își propune să dovedească următoarele ipoteze:

– Dacă pe perioada desfășurării activităților fizice există resurse mai mari de prevenire dar și de corectare, motiv pentru care trebuie acordată o importanță mare depistării precoce a acestei afecțiuni.

– Dacă prin aplicarea cât mai precoce a unor programe specifice de kinetoterapie, se va obține o îmbunătățire a parametrilor și a indicilor somato/funcționali și a aspectului estetic la sportivi.

– Dacă în condițiile în care s-ar acorda o mai mare atenție detaliilor din viața unui sportiv cum ar fi: o încalzire regulamentara înaintea activităților fizice, asupra echipamentului folosit, alocarea de timp suficient între ședințele de sport necesare recuperării complete, ș.a.m.d, această afecțiune s-ar mai dezvolta.

3.3. Eșantionul de subiecți și condițiile de desfășurare a cercetării

În cazul cercetării am luat în evidență un numar de 2 pacienți, urmând să vă prezentăm cazul lor, un subiect cu diagnostic de tendinită patelară, în vârstă de 22 de ani, ocupație – sportiv (fotbalist), dignostic clinic – tendinită patelară, al doilea subiect cu diagnostic de tendinită achiliană, în vârstă de 20 de ani, ocupație – sportiv (atlet), diagnostic clinic – tendinită achiliană. Cercetarea s-a desfășurat de Urgență Moinești, într-o sală de recuperare luminoasă, aerisită și cu o temperatură optimă. Sala de recuperare a centrului în care s-a efectuat evaluarea subiectului și aplicarea programului de recuperare individualizat, este prevăzută cu: saltele și bănci de gimnastică, scări fixe , minge medicinală, bastoane, gantere, aparate de gimnastică medicală (bicicletă ergometrică, stepper, covor rulant), oglinzi, aparat de electroterapie și ultrasunet, banchete de masaj.

Tabel nr.1 Lotul de subiecți

3.4. METODE DE CERCETARE FOLOSITE

Pe parcursul cercetării, am folosit o serie de metode, atât în scopul asigurării fundamentului științific teoretic al temei, cât și pentru recoltarea, înregistrarea, preluarea unor date, care să susțină activitatea desfășurată și rezultatele obținute.

3.4.1. Metoda documentării

Documentarea teoretică am realizat-o din sursele bibliografice în care a fost tratată tema cercetării. În această idee am consultat publicații, reviste, cărți, dicționare de specialitate, studii de sinteză, etc., acestea constituind formele cele mai importante de informare teoretică.

Studiul acestor materiale m-a ajutat la găsirea unor căi și mijloace de cercetare, precum și la o mai bună documentare asupra problemelor pe care le întâmpină recuperarea tendinitelor la sportivi.

3.4.2. Metoda observației

Observația, constituind una din principalele metode de investigare directă a realității este extrem de utilă și foarte des folosită atât în acțiunile premergătoare cât și în timpul experimentului propriu zis.

În general, ea a stat la baza activității de înregistrare a datelor, a ajutat ca în funcție de particularitățile fiecărui subiect să se poată realiza programul de recuperare individualizat.

Observația, ca metodă de investigație s-a efectuat vizual dar și funcțional.

Aceasta a dat posibilitatea stabilirii problemelor deosebite pe care le-a prezentat fiecare subiect în parte, care au fost cauzele care au produs modificări față de parametri normali, ca și efectele lor asupra datelor investigate.

3.4.3. Metoda anchetei

O altă metodă utilizată în cadrul experimentului a fost ancheta, care a ocupat un rol important în obținerea datelor necesare cunoașterii subiecților și a dinamicii evoluției lor în urma programului recuperator aplicat.

Metoda a contribuit de asemenea la cunoașterea condițiilor și cauzelor care au generat afecțiunea, dând posibilitatea alcătuirii unui tablou cât mai complet asupra aspectelor subiective și obiective, legate de subiecți.

Prin intermediul anchetei datele au fost culese direct de la subiecții in cauză.

Metoda a stat astfel la baza realizării anamnezei din cadrul fișei individuale a subiecților. Pentru obiectivizare, informațiile au fost corelate cu datele înscrise în documentele medicale (fișa medicală, foaia de observație, bilet de externare) și cu rezultatele explorărilor și evaluărilor efectuate la începutul și pe parcursul programului.

3.4.4. Metoda evaluării folosite

În cadrul acestei metode am folosit ca și metode de evaluare testul articular pentru masurarea mobilității articulației genunchiului și al gleznei, procedeu ce a presupus masurarea și înregistrarea valorilor inscriptionate pe goniometru, la genunchi pe mișcările de flexie și de extensie, iar la gleznă pe mișcările de flexie plantară și de flexie dorsală.

A doua metodă de evaluare folosită a constat în evaluarea forței musculare la genunchi si la gleznă metodă ce mi-a permis să evaluez forța musculară la genunchi pe flexori și pe extonsori, iar la nivelul articulației gleznei a muschilor flexori dorsali, flexori plantari, eversori și inversori.

A treia metoda de evaluare folosită s-a constituit din testele funcționale specifice genunchiului și gleznei. Pentru genunchi testul Bounce home presupune ca subiectul să se afle în decubit dorsal cu genunchiul extins, călcâiul în mâna examinatorului, i s-a cerut sa execute extensia genunchiului, daca mișcarea este incompletă sau apare un end-feel moale, există o cauză care o blochează. Testul imflăturii ajuta examinatorul să depisteze dacă articulația genunchiului conține lichid sinovial în exces, odată mobilizată patela subiectului se va strânge în partea medială a articulației genunchiului sub forma unei umflături. Testul depresiunii se execută din decubit dorsal, examinatorul flectează pasiv pe rând amândoi genunchii, observând că la tendonul rotulian de la genunchiul sănătos o mică depresiune care rămâne chiar dacă genunchiul ajunge în flexie maximă, urmând ca la flectarea genunchiului bolnav, în cazul existenței unei inflamații după un anumit număr de grade de flexie depresiunea sa dispară. În cadrul testului fluctuației examinatorul așează o mână la nivelul bursei suprapatelare, iar cealaltă dedesubtul rotulei, astfel încât să încadreze patela cu marginile radiale ale mâinilor. Genunchiul este extins și flectat în acest mod, în timp ce examinatorul caută zgomote la nivelul plicii. Apăsând alternativ, cu o mână când cu cealaltă, în cazul unui exces de lichid sinovial, examinatorul îl va simți migrând dintr-o parte în alta. Semnul lui Clarke este testul care este considerat pozitiv în momentul în care la o presiune ușoară a examinatorului asupra polului inferior al patelei iar la contracția cvadricepsului apare o durere retropatelară iar acesta nu reușeste să mențină contracția cvadricepsului. Testul lui Waldrom este considerat pozitiv în momentul în care subiectul efectuează flexii lente ale genunchiului și în timp ce examinatorul palpează patela apare durere și crepitații. Semnul lui Zohler este testul unde examinatorul trage patela în sens caudal, menținând-o în acea poziție și îi spune subiectului să își contracte cvadricepsul. Dacă apare durere testul este pozitiv, deși acest test este fals pozitiv la o parte a populației. În testul subluxării tibiotalare subiectul este în șezând, cu gambele atârnând la marginea mesei, examinatorul apucă picioarele subiectului, menținându-i tălpile paralele cu solul, cu ajutorul degetelor II-IV, iar cu policele palpând fața anterioară a talusului. Se execută pasiv flexii plantare și dorsale, observându-se gradul de mișcare al amândurora. Dacă flexia dorsală este diminuată pe partea afectată, testul este pozitiv pentru subluzația posterioară tibiotalară.

A patra metodă de evaluare a fost scala de evaluare VAS pentru fiecare testare în parte, testarea inițială, testarea intermediară și testarea finală.

3.4.5. Metoda experimentului

În cadrul acestei metode am folosit metoda experimentului longitudinal, constând în prelucrarea datelor despre o persoană pe o perioadă lungă de timp, scopul acestei cercatări fiind înregistrarea dezvoltării somatice a fiecărui sportiv în parte.

Această metodă permite prelucrarea datelor referitoare la o persoană pe toată perioada relizării tratamentului de kinetoterapie.

Doar această metodă permite prelucrarea datelor despre evoluția unui sportiv de la testarea inițială până la testarea finală.

3.4.6. Metode de prelucrare a datelor și de reprezentare grafică a rezultatelor

Înregistrarea fenomenelor studiate și consemnarea rezultatelor obținute s-au desfășurat concomitent cu cercetarea propriu-zisă. Informațiile au fost înregistrate în fișa fiecărui subiect și intabelate urmând etapa de prelucrare a datelor.

3.4.7. Tehnici moderne de înregistrare

A fost utilizată metoda fotografică, metoda ce obiectivizează datele înregistrate și prelucrate în timpul experimentului. Fotografia a surprins o imagine sau o suită de imagini reprezentând trăsături, caracteristici ale subiecților. Imaginile evidențiază modul în care s-a materializat programul de tratament aplicat în decursul experimentului.

În urma adunării tuturor datelor necesare la începutul cercetării, a aplicării programelor de kinetoterapie, am folosit în final metoda grafică pentru a scoate în evidență cât mai clar nivelul de la care s-a pornit cu fiecare pacient și evoluția sa ulterioară.

3.5. Desfășurarea cercetării

Recuperarea s-a desfasurat pe o perioadă de 45 de zile, de 3 ori pe săptămână 35-45 minute de fiecare ședință. În cadrul desfășurării cercetării, pentru diminuarea durerii și a procesului inflamator am folosit urmatoarele mijloace: masajul coapsei și al gambei, crioterapie, ultrasunete.

Pentru masajul coapsei pe partea posterioară și a gambei pe partea posterioară s-au folosit următoarele procedee: efleurajul, fricțiunea, frământatul și efleurajul de încheiere, subiectul aflându-se in decubit ventral iar când i se aplica masajul gambei i-am pus glezna pe o pernă pentru a permite relaxarea mușchilor.

Crioterapia a fost un alt mijloc de combatere a durerii și a inflamației, cu ajutorul unui cub de gheață am masat musculatura gambei și a coapsei dar și a tendoanelor afectate. Am realizat și aplicații cu gheață peste articulația genunchiului și cea a gleznei.

Un alt mijloc în combaterea durerii și a procesului inflamtor l-a constituit aparatul portabil cu ultrasunete. Am aplicat un gel pe zona afectată, apoi am fixat în locul respectiv un emițător cu vibrații sonore de înaltă frecvență. Aparatul este prevăzut cu un mâner ce mi-a permis sa-l mânuiesc în așa fel încât masajul aplicat peste articulația genunchiului și a gleznei să aibă efectul dorit.

Pentru îmbunătațirea mobilității articulare la genunchi și pentru refacerea dezechilibrelor musculare (agoniști – antagoniști) am folosit următoarele mijloace: contracții izometrice pentru ischiogambieri și pentru triceps sural, mișcări active împotriva gravitației, mișcări active cu rezistență/greutăți, contracții izotonice pentru ischiogambieri și triceps sural, contracție concentrică în interiorul și în exteriorul segmentului, inversare agonistică, exerciții cu obiecte și exerciții la aparate.

Pentru creșterea echilibrului și stabilității genunchiului și pentru reintegrarea în activitatea competițională am folosit următoarele mijloace: tehnici FNP ( izometrie alternantă, stabilizare ritmică, progresie cu rezistență), exerciții active la aparate, mișcări active specifice sportului practicat.

Pentru îmbunătățirea mobilității articulare de la nivelul gleznei și pentru refacerea echilibrelor musculare exerciții de tonifiere în regim de alungire a tricepsului și de scurtare a tibialului anterior prin intermediul următoarelor mijloace: contracții izometrice, mișcări active împotriva gravitației, mișcări active cu greutăți/rezistență, contracții concentrice și excentrice, inversare agonistică, exerciții cu obiecte.

Pentru creșterea echilibrului și stabilității gleznei și reintegrarea în activitatea competițională am folosit următoarele mijloace: tehnici FNP (izometrie alternantă, stabilizare ritmică, progresie cu rezistentă), exerciții cu obiecte și la aparate, mișcări active specifice sportului practicat.

Capitolul 4. Rezultatele cercetării și interpretarea lor

4.1. Prezentarea și analiza datelor

În urma rezultatelor obținute suntem în măsură să realizăm următoarea prezentare și interpretare a datelor.

Prezentarea și analiza datelor pentru subiectul nr.1 B.R.

Prezentarea și analiza datelor pentru subiectul numărul 2 G.C.

4.2. Interpretarea rezultatelor

În graficul numărul 1 evidențiem evoluția durerii de la nivelul articulației genunchiului pentru subiectul B.R.. În urma evaluării inițiale am obținut o valoare de 8 pe scala de durere Vas urmând ca la testarea finală să obținem o evoluție de 3 pe scala de durere Vas.

În graficul numarul 2 evidențiem evoluția mobilității articulare de la nivelul genunchiului pentru subiectul B.R. În urma evaluării inițiale am constatat o evoluție de 15° de la testarea inițială către cea finală pentru mobilitatea pe mișcarea de flexie, iar pentru mobilitatea pentru mișcarea de extensie am obținut de asemenea o evoluție de 15° de la testarea inițială către cea finală.

În graficul numarul 3 evidențiem evoluția forței musculaturii membrului inferior pentru subiectul B.R., care de la o forța reprezentând un procent de 75% evaluarea inițială echivalentul forței F4 față de procentul de 100% echivalentul forței F5 către testarea finală.

În tabelul numarul 11 constatăm că la testarea inițială, testele funcționale aplicate pentru articulația genunchiului au fost pozitive urmând ca la testarea finală să înregistrăm valori negative ale acestora.

În graficul numărul 4 evidențiem evoluția durerii de la nivelul gleznei pentru subiectul G.C. În urma evaluării inițiale am obținut o valoare de 8 pe scala de durere Vas urmând ca la testarea finală să obținem o evoluție de 3 pe scala de durere VAS.

În graficul numarul 5 evidențiem evoluția mobilității articulare de la nivelul gleznei pentru subiectul G.C. În urma evaluării inițiale am constatat o evoluție de 10° de la testarea inițială către cea finală pentru mobilitatea pe mișcarea de flexie dorsală, iar pentru mobilitatea pentru mișcarea de flexie plantară am obținut o evoluție de 15° de la testarea inițială către cea finală.

În graficul numarul 6 evidențiem evoluția forței musculaturii care realizează flexia dorsală, flexia plantară, eversia și inversia pentru subiectul G.C., care de la o forță reprezentând un procent de 75% evaluarea inițială echivalentul forței F4 față de procentul de 100% echivalentul forței F5 către testarea finală.

În tabelul numarul 15 constatăm că la testarea inițială, testul funcțional aplicat pentru articulația gleznei a fost pozitiv urmând ca la testarea finală să înregistrăm o valoare negativă a acestuia.

Capitolul 5. Concluzii

Se presupune că în urma depistării precoce putem rezerva capacitatea funcționala a sportivului pe o perioada mai lungă de timp.

Se presupune că prin selectarea mijloacelor și metodelor de evaluare corespunzatoare fiecărei afecțiuni cu localizare diferită putem contribui la instituirea unui program de intervenție kinetoterapeutică adecvat.

Se presupune că prin selectarea mijloacelor și metodelor kinetoterapeutice corespunzătoare obiectivelor specifice acestei afecțiuni putem obține rezultate eficiente.

Bibliografie

Balint, T., 2007, Evaluarea aparatului locomotor, Edit. TEHNOPRESS, Iași;

Mârza D., Dobreci L., 2010, Masaj transversal profund, Edit. Alma Mater, Bacău;

Mârza D., An Universitar 2010 – 2011, Bazele masajului igienic,

Manole, V., 2009, Kinetoterapia în afecțiunile din activitatea sportivă, Edit. PIM, Iași;

Manole, V., 2009, Recuperare în traumatologie sportivă, Edit. ALMA MATER, Bacău;

Poenaru, D & Colab., Traumatologie și recuperare funcțională la sportivi, Edit. FACIA, Timișoara;

Moțet D., 2009, Enciclopedia de kinetoterapie (vol. I), Edit. Semne, București;

Moțet D., 2010, Enciclopedia de kinetoterapie (vol. II), Edit. Semne, București;

Albu M., Albu C., Gheruț A.,2007, Dicționar de kinetoterapie, Edit. POLIROM;

10) Ababei R., An Universitar 2009 – 2010, Metodologia cercetării activităților corporale.

Anexă

Fișă individuală numărul 1

Nume: B.

Preunume: R.

Vârsta: 22ani

Sex: M

Ocupație: Sportiv – fotbalist

Diagnostic clinic: Tendinită patelară (genunchi drept)

Examenul clinico – funcțional

– examenul subiectiv: – examenul vizual: tendonul afectat prezintă umflături și

este mai voluminos;

– examenul palpatoriu: punct dureros depistat

suprapatelar dreapta;

– poziția segmentului: nu există poziție antalgică în urma

durerii;

– evaluarea durerii:

Tabel nr. 8 Evaluarea durerii pe scala de durere VAS

– examenul obiectiv:

Tabel nr. 9 Evaluarea mobilității articulare la genunchi

Tabel nr. 10 Evaluarea forței musculare la nivelul genunchiului

Tabel nr. 11 Teste funționale specifice

Diagnostic funcțional: prezența durerii în regiunea suprapatelară dreaptă (genunchi drept), imposibilitatea realizării flexiei genunchiului, dureri în timpul efortului fizic și după terminarea acestuia.

Obiective generale kinetoterapeutice

Diminuarea durerii și a procesului inflamator

Îmbunătățirea mobilității articulare

Refacerea echilibrelor musculare

Creșterea echilibrului și stabilității genunchiului

Reintegrarea în activitatea competițională

Etapa I – Diminuarea durerii și a procesului inflamator

Foto. Nr. 1 Crioterapie Foto. Nr.2 Ultrasunete

Etapa a II -a – Îmbunătățirea mobilității articulare

Refacerea echilibrelor musculare

Foto nr.3 Exercitii cu obiect pentru Foto nr. 4 Exercitiu cu obiect pentru

Ischiogambieri triceps sural

Etapa a III –a – Creșterea echilibrului și stabilității genunchiului

Reintegrarea în activitatea competițională

Foto nr.7 Progresie cu rezistență

Observație:

De menționat este faptul că pe tot parcursul desfășurării programului de kinetoterapie subiectul se afla în repaus funcțional pentru a reduce numărul solicitărilor de la nivelul articulației genunchiului.

Fișă individuală numărul 2

Nume: G

Preunume: C

Vârsta: 20ani

Sex:M

Ocupație: Sportiv – atlet

Diagnostic clinic: Tendinită ahiliană (glezna dreapta).

Examenul clinico – functional

– examenul vizual: tendonul afectat este mai voluminos

– examenul palpatoriu: punct dureros depistat la tendonul a afectat și la nivelul călcâiului (zona de inserție).

– poziția segmentului: nu există poziție antalgică în urma durerii

– evaluarea durerii:

Tabel nr 12. Scala de durere VAS

Examenul obiectiv:

Tabel nr. 13 Evaluarea mobilității articulare la gleznă

Tabel nr. 14 Evaluarea forței musculare la gleznă

Tabel nr. 15 Teste funționale specifice

Diagnostic functional: dureri în partea posterioara a gambei și la flexia dorsală a gleznei, în zona tendonului lui ahile, dureri matinale, dureri în timpul efortului fizic.

Obiective generale kinetoterapeutice

Diminuarea durerii și a procesului inflamator

Îmbunătățirea mobilității articulare

Refacerea echilibrelor musculare

Creșterea echilibrului și stabilității gleznei

Reintegrarea în activitatea competițională

Etapa I Diminuarea durerii și a procesului inflamator

Etapa a II-a – Îmbunătățirea mobilității articulare

Refacerea echilibrelor musculare

Etapa a III -a Creșterea echilibrului și stabilității gleznei

Reintegrarea în activitatea competițională

Observație:

De menționat este faptul că pe tot parcursul desfășurării programului de kinetoterapie subiectul se afla în repaus funcțional pentru a reduce numărul solicitărilor de la nivelul articulației gleznei.