Rolul Kinetoterapiei In Preventia Accidentului Vascular Cerebral Secundar la Varstnici

=== 16359d1deee8cc0698915bce7cabdcae97237cb7_366923_1 ===

INTRODUCERE

Păstrarea sănătății și lupta contra bolilor se înscriu printre cele mai vechi preocupări ale omului și de aceea din cele mai vechi timpuri și până în urmă cu câteva decenii , aproape toate cuceririle științifice medicale au fost utilizate în mod exclusiv pentru a folosi vindecării bolnavului .

Din momentul în care medicina alături de kinetoterapie au avansat și au început să se orienteze către aspectul preventiv al activităților medicale ,obiectivele prioritare ale activității sanitare sunt astăzi cele profilactice.

De altfel , cuvântul sănătate , care evocă o stare atât de prețioasă fiecăruia , apare frecvent în vorbirea curentă .

De-a lungul anilor s-au efectuat numeroase cercetări în care atât medicina cât și noțiunile de kinetoterapie au căpătat un conținut tot mai întins și mai adânc.

Utilizarea combinată a tuturor metodelor moderne de evaluare disponibile oferă avantajul de a furniza un rezultat multiplu cât mai apropiat de starea reală de sănătate a pacientului respectiv, permițând totodată adaptarea mijloacelor terapeutice în scopul îmbunătățirii acesteia.

Numeroși factori au condus în ultimele decenii în elaborarea multidisciplinară a procesului de îmbătrânire și a bătrâneții,perioadă a vieții denumită și vârsta a treia.

Implicațiile medico-sociale sunt pe măsura unei ecuații complexe, care ascunde multe necunoscute și cu care omenirea se confruntă pentru prima oară îm îndelungata istorie.

Încep această lucrare prin a argumena faptul că meseria de kinetoterapeut este una frumoasă și nobilă ,deoarece acesta își desfășoară activitatea în săli de kinetoterapie ori unde s-ar afla acesta,precum și la patul bolnavului,în aer liber ,în spații special amenajate,la domiciliul solicitantului,etc.

Pentru prevenirea accidentului vascular la persoanele vârstnice, kinetoterapia este un fenomen complex ce însoțește orice formă de recuperare.

Pentru persoanele vârstnice ,kinetoterapeutul trebuie să fie un ,,filosof al mișcării,, un practician pragmatic în același timp.

El trebuie să facă ,,ceva,, din nimic,ceva care poate însemna la un moment dat totul pentru persoanele vârstnice.Să transformi dintr-un corp inert,nemișcat într-unul funcțional,apt de locomoție necesită multă competență profesională și muncă.

Valoarea incontestabilă și superioritatea acestei,,arte,, constă în faptul că îmbină cu succes cea mai naturală și universală formă de manifestare a vieții-mișcarea,cu unul de gesturile umane cele mai nobile:tratamentul omului suferind.

Când are în grijă persoane vârstnice,kinetoterapeutul primește de la medicii de specialitate (din specialitățile beneficiare) un bilet de trimitere,din care nu pot lipsi :

-diagnosticul clinic complet (care va face obiectul asistenței kinetice);

-bolile asociate care pot interfera cu programul kinetic;

-eventualele atenționări asupra particularităților patologie severe ale unor persoane vârstnice,precum și orice alte informații clinice ori paraclinice pe care medicul le consideră necesare kinetoterapeutului în organizarea programului kinetic al fiecărei persoane în parte.

Lucrarea ROLULKINETOTERAPIEI IN PREVENTIA ACCIDENTULUI VASCULAR CEREBRAL SECUNDAR LA VARSTNICI tratează o temă de actualitate, ținând cont de faptul că recuperarea constituie un câmp larg de aplicații pentru mijloacele kinetoterapiei.

Pentru prevenirea accidentului vascular la persoanele varstnicii,kinetoterapia este de multe ori principalul ,,medicament,, indicat atât pentru tratamentul curativ, cât și pentru recuperarea medicală.În realizarea acestei lucrări predomină aducerea contribuției personale, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în care este implicata kinetoterapia in preventia accidentului vascular cerebral secundar la varstnici

Lucrarea de față are un caracter unic sub aspectul abordării metodelor de intervenție, în ceea ce privește kinetoterapia in preventia accidentului vascular cerebral secundar la varstnici fiind structurată în 6 capitole :

● Capitolul 1-pune accent pe delimitarile conceptuale in ceea ce priveste imbatranirea

● Capitolul 2 –evidentieaza anatomia si fiziologia circulatiei cerebrale

● Capitolul 3-se implică fundamentarea teoretica a lucrarii

● Capitolul 4-evidentieaza rolul kinetoterapiei in preventia accidentului vascular cerebral secundar la varstnici

● Capitolul 5-prezinta pe larg organizarea si desfasurarea cercetarii

● Capitolul 6 – evidențiează elementele cercetărilor personale și urmărește, discutia rezultatelor. Menționez că această parte finală este complexă prin analiza recuperării pacienților prezentați și încheie lucrarea, nu însă înainte de a fi trecute în revistă principalele concluzii succeptibile și de a oferi o analiză pertinetă in ceea ce priveste preventia accidentului vascular cerebral secundar la varstnici cu ajutorul kinetoterapiei .

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată în sesiunea din anul 2016.

1.1. Motivația alegerii temei

Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează personalului angajat în activitatea de recuperare funcțională și, în egală măsură, studenților și masteranzilor secțiilor de kinetoterapie deoarece aici sunt abordate o paletă largă de manifestări patologice, care oferă o bogată documentare teoretică și practică despre unele aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate.

Motivul acestei lucrări este:

●Studiul vizând incidența, prognosticul și evaluarea tuturor posibilităților kinetoterapeutice care se aplică pacientilor varstnici pentru a preveni accidentul vascular cerebral.

●Gruparea procedeelor și a mijloacelor utilizate în kinetoterapie necesare prevenirii accidentului vascular cerebral la varstnici.

●Realizarea evaluării inițiale, aplicarea tratamentului de recuperare și evaluare finală;

●Prelucrarea statistică a rezultatelor obținute

●Analiza diferențelor existente între datele de referință, din literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu .

Apare deci necesitatea tratării ,printr-o acțiune concertată, fizioterapeutică care să realizeze o recuperare locală pentru a preveni apariția recidivelor și a tulburărilor.

CAPITOLUL 1

ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA CIRCULAȚIEI CEREBRALE

Emisferele cerebrale cuprind un sistem vascular format din artere,capilare și vene.În creier nu există vase limfatice.

Sistemul.Irigația emisferelor cerebrale este asigurată de arterele magistrale ale capului,reprezentate de arterele carotid interne și de arterele vertebrale ,care unite la baza creierului formnează poligonul lui Wills.

1.Arterele carotide interne iau nastere din arterele carotid primitive,la nivelul marginii superioare a cartilajului tiroid.Ele patrund in cutia craniana prin canalele carotidiene din stanca temporal,trec prin sinusul cavernos si ajung in dreptul marginii externe a chiasmei optice unde iau nastere arterele oftalmice.În continuare arterele carotid interne urmează un traiect ascendant până la scizura Sylvius,unde se continuă prin:

a.Arterele cerebrale anterioare,care prin ramurile lor sauperficiale asigura vascularizatia portiunii superioare a fetei externe a emisferelor,precum si fata interna pana la scizura perpendicular interna si lobul orbitar de pe fata inferioara.Ramurile profunde merg la nucleul caudat și corpul calos.( Figura 1)

Figura .1-Vascularizația creierului ( față externă)

b. Arterele cerebrale mijloace sau salpigiene ,a caror zona superficial cuprinde fata externa ,afara de teritoriul din portiunea superioara si de polul occipital.Zona lor profunda vascularizeaza capsula interna,palidul si corpul striat.( Figura .2)

Figura .2. Vascularizația creierului ( față internă)

c.Arterele coroidiene anterioare,care iriga corpii genunchiati externi,palidul,capsula internă,corpul lui Luys.

d.Arterele comunicante posterioare trimit ramuri la thalamus,hipotalamus,capsula interna,corpul lui Luys si pedunculii cerebrali1.

În traiectul lor ,carotidele prezintă flexuozități,care au rol de a modera presiunea sanguină.Remarcăm faptul că la nivelul sinusului cavernos,areterele carotid interne au forma unui S ,porțiunea denumită,,sifonul carotidian,, .

Totodată, literature de specialitate menționează faptul că în partea lor inițială arterele carotid interne suferă o dilatare denumită sinusul carotidian,zonă reflexogenă sensibilă la modificările presiunii sanguine2.

2.Arterele vertebrale pleacă din subclaviculare și pătrund în craniu prin gaura occipitală .La nivelul marginii inferioare a protuberanței,cele două artere vertebrale se unesc formând trunchiul bazilar ,care are un traiect ușor ascendant ,fiind situate în șanțul median al protuberanței.

Sistemul arterial basilar vertebrao-bazilar asigura vascularizatia cerebelului prin arterele cerebeloase si a trunchiului cerebral prin:

a.arterele paramediene

1.I.C.Petricu ,I.C.Voiculescu- Anatomia și fiziologia omului , Editura medical ,București,pg323

2.Idem, pg.324

a.arterele paramediene

b.arterele circumferentiale scurte

c. arterele circumferentiale lungi

Trunchiul basilar,ajungand lamarginea superioara a protuberantei,se bifurca si formeaza arterele cerebrale posterioare,care prin colaterale vascularizeaza mezencefalul,hipotalamusul si talamusul,iar prin arterele terminale iriga partial lobii occipital si temporali. (Figura .3.)

Figura .3. Vascularizația creierului ( fața inferioară)

Și sistemul vertebra-bazilar este prevăzut cu mai multe flexuozități,având rol în reglarea presiunii sanguine.

3.Poligonul lui Wills de la baza creierului este format din ramuri arteriale ale sistemelor carotidian si vertebra- bazilare,realizand importante anasomoze intre cele doua formatiuni vasculare.

Poligonul lui Wills cuprinde :

-artera comunicantă anterioara , care face legatura intre arterele cerebrale anterioare;

– arterele cerebrale anterioare;

-arterele comunicante posterioare,care unesc cele doua sisteme vasculare,carotidian si vertebra – bazilar.

– arterele cerebrale posterioare.

Poligonul lui Wills permite o distributie corespunzatoare in irigatia creierului ,asigurand supleante circulatorii prin arterele care leaga sistemul carotidian de cel vertebra-bazilar sau prin anastomozele din acelasi sistem. (Figura .4.)

Figura .4.Circulația arterial a creierului reprezentată schematic,

cu cele două teritorii ( carotidian și vertebral) și poligonul lui Wills (după A.Sofletea)

Cele trei perechi de ramuri majore: cerebrale anterioare,mijlocii și posterioare,realizează fiecare câte două teritorii vasculare.

1.Teritoriul arterial superficial cuprinde ramurile ce formează o rețea vasculară situată în pia mater,în componența căreia intră ramificațiile aceleiași artere cerebrale și ramificațiile arterelor învecinate.Din această rețea vasculară superficial pleacă două feluri de ramuri:

a.Arterele corticale-scurte,care realizează în scoarța cerebrală o rețea vasculară fină și bogată în anastomoze.

b.Arterele subcorticale-lungi ,care asigură vasculariyația substanței albe; numărul lor este mai mic,iar anastomozele sunt mai rare.

2.Teritoriul arterial profund este reprezentat de acele artere care răspund de irigația nucleilor cenușii de la baza creierului.între teritoriul vascular superficial descries mai sus și cel profund există, în substanța albă,o zonă mai puțin vascularizată,săracă în anastomoze și posibilități de supleere circulatorie care este sediul unui mare număr de ramolismente cerebrale .(Figura .5.)

Figura .5. Vascularizația creierului-secțiune orizontală ( după G.Lazorthes)

Sistemul capilar cerebral.Capilarele cerebrale se caracterizeaza prin faptul ca sunt acoperite cu un strat de fibre elastic,care limiteaza schimbarile lumenului capilar,in sensul dilatatiei sau contractiei.De aceeac ele nu asigură transudația și absorbția ,aceste funcții fiind preluate de precapilare și postcapilare.

Sistemul venos cerebral.Sângele venos este cules de venele jugulare înterne,care sunt alimentate din două teritorii ale creierului.

1.Teritoriul superficial,reprezentat de o rețea venoasă corticală și subcorticală,care se revarsă în sinusurile venoase periferice ( sinusul longitudinal superior și sinusurile de la bază)3.

2.Teritoriul profund reprezentat de o rețea venoasă care prin venele lui Galien ajung la sinusul drept.( Figura .6.)

Din datele prezentate,reținem faptul că emisferele cerebrale dispun de o bogată rețea arterio-venoasă,cu multiple posibilități de supleere.Acest lucru este justificat,deoarece creierul are cel mai activ metabolism din organism.Din datele prezentate,reținem faptul că emisferele cerebrale dispun de o bogată rețea arterio-venoasă,cu multiple posibilități de supleere.

3. I.C.Petricu ,I.C.Voiculescu- Anatomia și fiziologia omului , Editura medical ,București,pg327

Figura .6. Vascularizația venoasă a creierului ( după G.Lazorthes)

Acest lucru este justificat,deoarece creierul are cel mai activ metabolism din organism.Din datele prezentate,reținem faptul că emisferele cerebrale dispun de o bogată rețea arterio-venoasă,cu multiple posibilități de supleere.Acest lucru este justificat,deoarece creierul are cel mai activ metabolism din organism.

Sunt suficiente 10 secunde de încetare completă a circulației cerebrale pentru pierderea cunoștinței.Din aceste motive debitul circulator cerebral trebuie să asigure o cantitate constant de sânge în interiorul creierului.

Dupa John L Patersson valoarea debitului circulator cerebral este determinate de :

-presiunea de perfuzie reprezentata de diferenta dintre presiunea arterial sic ea venoasa in creier

-rezistenta vasculara cerebral care depinde de tonusul musculaturii netede a vaselor si de elasticitatea peretelui vascular,de presiunea intracraniana si de modificarile structural ale vaselor secundare unei boli si vascozitatea sangelui.

Potrivit literaturii de specialitate în reglarea circulației cerebrale și intervenția factorilor chimici și în primul rând rolul concentrației oxigenului și a bioxidului de carbon.Oxigenul scade tensiunea arterială și produce vasoconstricție capilară,în timp ce bioxidul de carbon are o acțiune inversă.De asemenea și ph-ul sanguin joacă un rol în controlul circulației cerebrale4.

4. I.C.Petricu ,I.C.Voiculescu- Anatomia și fiziologia omului , Editura medical ,București,pg 328

CAPITOLUL 2

ACCIDENTUL VASCULAR-FUNDAMENTE TEORETICE

Definiție. Accidentul vascular cerebral rezultă din restricția sanguină către creier și cauzează leziunea neuronilor și deficit neurologic.

Accidental vascular cerebral prezintă tulburarea gravă a circulației cerebrale cu mod de instalare brusc , sub formă de ictus- lovitură apoplectic – apoplexie .

AVC survine în urma ruperii peretelui vascular care se caracterizează printr-o revărsare difuză de sânge în interiorul parenchimului cerebral .

Un accident vascular cerebral apare atunci când un vas de sânge care furnizează sânge la nivelul unei zone a creierului se sparge sau este blocat de un gheag sanguine.

Eptiopatogenia accidentului vascular cerebral este una din principalele cauze ale mortalității, atât în România cât și în întreaga lume. Dincolo de deces, accidentul vascular cerebral cauzează handicapuri fizice sau mentale permanente.

Accidentul vascular cerebral este a treia mare cauză de deces în țările industrializate. Anual, aproximativ 750 000 de oameni prezintă un accident vascular cerebral. Un sfert dintre ei mor iar jumătate dintre supraviețuitori rămân cu sechele pe termen lung.

Probabilitatea de a suferi un AVC crește odată cu înaintarea în vârstă, riscul dublându-se la fiecare 10 ani, după împlinerea vârstei de 35 de ani. 5% din populația peste 65 de ani a avut deja un accident vascular cerebral.

Etiologie: hipertensiunea arterialǎ, ateroscleroza, anevrismele, boli sanguine, unele medicamente anticuagulante, traumatisme, insolații, stǎri septice, intoxicații, tumori cerebrale.

Factori favorizanți: vârsta între 40 -60 de ani, obezitatea, eforturi fizice și intelectuale, excese alimentare, alcoolism, traume psihice5.

5.E. Câmpeanu-Tratat de neurologie,Editura Medicală,București,2004,pg.357

Clasificare6 În linii generale accidentele vasculare cerebrale se divid în două grupe majore:

●accidente vasculare ischemice ;

● accidente vasculare și hemoragice.

În cadrul fiecărei grupe independența de particularitățile patogenetice și a tabloului clinic se disting alte subtipuri nozologice.

Astfel în grupul accidentelor vasculare cerebrale intră ictusul ischemic propriu-zis și atacul ischemic tranzitor (AIT).

La rândul său accidentele vasculare cerebrale hemoragice sunt reprezentate de hemoragia subarahnoidiană și hematomul intracerebral.

Cauzele7 accidentelor cerebrale variază în dependența de tipul patologiei. Accidentul vascular cerebral este datorat proceselor patologice care determină o întrerupere parțială sau totală a fluxului sanguin printr-un vas cerebral.

Cauzele ictusului ischemic sunt:

●Ateroscleroza vaselor cerebrale ;

●Aritmiile cardiace cu formare de emboli intracavitari (fibrilația atrială);

●Persistența foramenului oval;

Disecția arterială, postraumatică sau din cadrul angiopatiei amiloide;

●Infarctul miocardic;

Endocardita bacteriană (marantica).

Factorii predispozanți în accidentele vasculare cerebrale necesită o atenție aparte, dat fiind că profilaxia AVC se va face anume prin acțiunea țintită asupra acestor factori.

Necesită a fi menționat că factorii predispozanți se divid în două categorii în dependența de caracterul modificabil al acestora. Din factorii predispozanți modificabili fac parte:

●Hipertensiunea arterială și Fumatul

●Obezitatea și Sedentarismul

●Hipercolesterolemia

●Diabetul zaharat ,etc.

6.E. Câmpeanu-Tratat de neurologie,Editura Medicală,București,2004,pg.359

7.E. Câmpeanu-Tratat de neurologie,Editura Medicală,București,2004,pg.360

La rândul lor accidentele vasculare cerebrale hemoragice sunt datorate unei leziuni a vaselor cerebrale care determină ieșirea sângelui din patul vascular în spațiul subarahnoidian sau intercelular. Situațiile în care apar asemenea leziuni sunt:

●Traumatismele cranio-cerebrale;

●Ruperea anevrismului arterial;

●Fistulele arterio-venoase;

●Transformarea hemoragica a ictusului ischemic;

Complicații.În foarte multe cazuri, paralizia este însoțită și de tulburări de percepție temporo-spațială, de echilibru etc.

●În primul rând, pacientul nu mai este conștient de prezența părții din corp pe care nu o mai simte, aceasta fiind percepută ca o persoană străină, ca un „intrus” care trebuie ignorat.

Anumite gesturi de care un om sănătos nici măcar nu este conștient, acestea fiind facute în mod reflex (mersul, așezatul pe un scaun, mestecatul, apucarea unui obiect, etc), pentru pacientul care a suferit un AVC devin lucruri necunoscute, pe care trebuie sa le invete.

Deoarece creierul este afectat și nu mai recunoaște acțiunile pe care trebuie să le facă, terapia aplicată bolnavului ,urmărește stimularea apariției unei reacții de răspuns la anumite senzații, care vor fi apoi asociate mișcărilor sau gesturilor aferente.

Manifestări clinice8. Din punct de vedere clinic accidentele vasculare cerebrale determină tulburǎri masive ale circulației într-un teritoriu arterial important cu aspect ischemic, hemoragic sau edemul cerebral hipertensiv (encefalopatia hipertensivǎ ).În funcție de artera afectată

a.Artera cerebrală medie:

●paralizia de partea controlaterală a feței ;

●paralizia de partea controlaterală a brațului și piciorului;

●diminuarea sensibilității în aceeași arie;

●afazie motorize și central;

●surditate verbală;

8.E. Câmpeanu-Tratat de neurologie,Editura Medicală,București,2004,pg.362

●agnozie digital

●agrafie senzitivă;

●acalculie, alexie, dezorientare stânga-dreapta, hemianopsie omonimă = Sd. Gerstmann

b.Artera cerebrală anterioară:

●paralizia plantei și gambei de partea opusă leziunii pierderea coticală a sensibilității degetelor de la picioare , plantă și gambă;

●incontinență urinară și rigiditate paratonică ;

●abulie(mutism akinetic) și tulburări de mers și de menținere a poziției ;

●dispraxia membrelor stâng și afazie tactilă în membrele stângi

c.Artera coroidă anterioară:

●hemiplegie controlaterală

●hemianestezie și hemianopsie omonimă

d.Artera carotidă internă-dacă sunt afectate ambele origini ale cerebralelor anterioare și mijlocii în prezența unui poligon Willis incomplet.

●Abulie stupor cu hemiplegie; ●hemianestezie; ● afazie sau anozognozie.

e.Artera cerebrală posterioară:

●Teritoriul periferic(localizarea leziunii în segmentul postcomunicant);

●hemianopsie omonimă controlaterală;

cecitate corticală, acromatopsie;

●halucinații vizuale elementare;

●dislexie verbală

●sindrom Balint: ataxie optică și oculară;

●tulburări de memorie și dezorientare topografică;

●halucinații complexe

e.Teritoriul central(localizarea leziunii în segmentul precomunicant al arterei cerebrale posterioare sau în ramurile sale penetrante):

●sindrom talamic al lui Déjerine și Roussy: pierderea controlaterale a sensibilității unui hemicorp superficială(termică, dureroasă) și profundă(proprioceptivă, tactilă), durere, disestezii spontane, coreoatetoză, tremorul intențional, mișcări spasmodice ale mâinilor ;

●sindrom talamo-perforat: ataxie cerebeloasă încrucișată cu paralizie de nerv III ipsilateral;

●sindrom Weber: paralizie de nerv III și hemiplegie controlaterală;

●sindrom. Claude: paralizie de nerv III și ataxie controlaterală;

●tremor intențional ataxic, ritmic controlateral postural;

●hemiplegie controlaterală;

●hemibalism controlateral.

f.Arterele vertebrale și cerebrale posteroinferioare:

●sindrom bulbar medial;

●de partea leziunii: paralizia cu atrofie a unei jumătăți de limbă.

g.De parte opusă leziunii:

●paralizia mâinii și piciorului(respectare feței);

●scăderea sensibilității tactile și proprioceptive pe hemicorp;

●Sindrom bulbar lateral:de partea leziunii: durere, pareză, sensibilitate scăzută pe hemifaciesataxia membrelor cădere spre partea leziunii ,nistagmus, vertij;

●de parte opusă leziunii: sensibilitate termică și dureroasă diminuată pe

Hemicorp;

●Sindrom de arteră bazilară: paralizia sau pareza tuturor extremităților și a musculaturii inervate la nivel bulbar.

Dar principalele ale accidentului vascular cerebral simptome rămân:

●senzația de slăbiciune sau paralizie a feței, brațului sau piciorului, existentă

deseori pe o singură parte a corpului ;

●pot să apară, totodată, deficitul brusc de coordonare a membrelor;

●ierderea bruscă a vederii sau vederea dublă;

●dificultatea de vorbire sau de înțelegere a celorlalți ;

●instalarea bruscă a unei stări severe de amețeală;

●pierderea echilibrului și apariția cefaleei severe (durere puternică de cap).

Simptomele pot progresa sau fluctua în cursul primelor două zile după debut.

Această situație poartă numele de atac cerebral în evoluție. Dacă nu se mai produce nici o deteriorare, situația este considerată un atac cerebral constituit.

Diagnosticul diferențiar9 .Examenul clinic trebuie să se faca amănunțit, cu cercetarea tuturor aparatelor și sistemelor, efectuarea unui examen neurologic complet și ascultația arterelor carotide. Se efectuează următoarele teste de laborator:

●sumarul de urină;●ureea și creatinina sangvină și urinară;

●glicemia, VS; ● teste de coagulare; ●VDRL; ●funcția tiroidiană ; ●ECG pentru determinarea eventualelor aritmii care pot fi surse de trombi, puncție lombară pentru decelarea infecțiilor sau hemoragiei subarahnoidiene (trebuie evitată la cei cu hipertensiune intracraniană – risc de moarte subită prin angajarea amigdalelor cerebeloase prin gaura occipitală).

Diagnosticul accidentelor vasculare cerebrale se face în baza tabloului clinic și investigațiilor imagistice, pe primul loc fiind tomografia computerizată și rezonanța magnetică nucleară.

Cu toate că RMN se consideră a fi o metoda mai performantă, tomografia computerizată rămâne o metoda rapidă de diferențiere dintre un accident cerebral hemoragic și unul ischemic prin evidențierea colecțiilor hemoragice puse în evidență la TC chiar din primele minute de la debut.

La rândul său RMN este metoda de elecție de vizualizare a accidentelor vasculare cerebrale ischemice, modificările ischemice observandu-se deja dupa prima ora de la instalarea simptomelor.

Dacă este utilizat IRM–ul se recomandă includerea în examinare și secvențelor de difuzie (DWI) și a secvențelor T2-ponderate cu gradient echo (clasa II, nivel A) .

La pacienții cu AIT, AVC minor sau cu remisiune spontană rapidă, se recomandă efecutarea de urgență a investigațiilor diagnostice, inclusiv imagistică vasculară de urgență (ultrasonografie, angiografie CT sau angiografie IRM) (clasa I, nivel A)

Imagistica trebuie să ofere imagini de încredere și care să fie fezabile tehnic pentru pacienții cu AVC acut. Examenul neurologic bine țintit, rapid este necesar în stabilirea tipului de metodă diagnostică ce va fi utilizată. Alegerea acesteia trebuie să țină cont uneori și de situația medicală a pacientului

9.W.Harrison -Neurologie, Ediția a II-a în limba română,volumul 2, Editura Teora 2004,pg.287

Investigația imagistică a creierului și a vaselor cerebrale este crucială în evaluarea pacienților cu AVC și AIT. Imagistica cerebrala diferențiază AVC-ul ischemic de hemoragiile intracraniene, de afecțiunile care mimează AVC, identifică tipul de AVC ischemic și uneori și etiologia AVC; poate uneori să distingă zonele de țesut cerebral afectate ireversibil de cele care s-ar putea recupera, ghidând astfel tratamentul de urgență și pe cel ulterior și ar putea ajuta la evaluarea prognosticului. Imagistica vasculară poate să identifice localizarea și cauza obstrucției arteriale și identifică .

Tratamentul accidentelor vasculare cerebrale variază considerabil.

În cazul ictusului ischemic unica măsura terapeutică disponibilă și aprobată la moment este tromboliza cu t-PA

Însă din anumite considerente (prezența contraindicațiilor, depăsirea ferestrei terapeutice, lipsa specialiștilor si utilajului necesar) aceasta nu este o optiune pentru toti, in restul cazurilor tratamentul fiind simptomatic si axandu-se pe monitorizarea si corectarea a patru indici de baza: tensiunea arteriala, glicemia, temperatura corporala si oxigenarea.

In cazul accidentelor cerebrale hemoragice un loc de frunte îl ocupă tratamentul chirurgical, dat fiind că eliminarea colecțiilor hemoragice este măsura care este în stare sa anuleze cele mai multe verigi patogenetice a hemoragiilor intracerebrale.

In restul cazurilor, combaterea edemului cerebral și administrarea blocantelor canalelor de calciu (nimodipina) cât și monitorizarea tensiunii arteriale, este o tactica abordată de cei mai mulți specialiști10.

Prognostic Pentru a preveni apariția accidentului vascular cerebral este necesar să adopți un regim alimentar sănătos, să eviți consumul de alcool, fumatul și sedentarismul. Fumatul favorizează depunerea pe vase a plăcii de aterom și crește riscul de înfundare a arterelor.

Scopul prevenției primare este de a reduce riscul de AVC la persoanele asimptomatice. Aceste leziuni sunt, în linii mari, de trei feluri: ramolismentul, hemoragia

Creierul este un organ care are capacitate mare de refacere, însă nu se poate regenera în totalitate (vindecare ad integrum).

10.W.Harrison -Neurologie, Ediția a II-a în limba română,volumul 2, Editura Teora 2004,pg.289

Porțiunile encefalului neafectate de accidentul vascular cerebral pot prelua cu succes funcția țesutului cerebral lezat. In timp, se pot recupera anumite funcții anterior alterate și persoana în cauză reușește să-și controleze treptat ariile cerebrale deficitare. Metodele de reabilitare după un accident vascular cerebral diferă de la o Persoană la alta, însă au același scop și anume:

●dobândirea unui status funcțional care să ofere independență și ajutor minim din partea celorlalte personae ;

●acomodarea fizică și psihică a persoanei cu schimbările determinate de accidentul vascular cerebral ;

●integrarea corespunzătoare în familie și comunitate.

Majoritatea dizabilităților secundare provenite în urma accidentului vascular cerebral sunt recuperate în cîteva luni, însă altele pot sa persiste pentru intreaga viață .Trebuie să se rețină că reabilitarea trebuie începută cât mai repede, deoarece există o șansă mai mare de recuperare în acest stadiu precoce. Dizabilitățile se accentuează și rămân permanente odată cu trecerea timpului, de aceea se recomandă instituirea unui program de reabilitare cât mai curând posibil.

Profilaxia11 unui nou accident vascular cerebral se referă la faptul că deși există mai mulți factori de risc ai accidentului vascular cerebral care nu sunt influențabili prin profilaxie. Cu toate acestea exista anumiți factori de risc care pot fi însă evitați și anume:

●hipertensiunea arterială ;

●boala cardiacă ;●dislipidemia (în special hipercolesterolemia) ;

●diabetul zaharat și obezitatea ;●consumul excesiv de alcool și fumatul ;

●consumul exagerat de cofeină (cafea, coca cola) și consumul de droguri (mai ales cocaină)

Profilaxia unui nou accident vascular presupune schimbarea stilului de viață deoarece ,pe lângă administrarea regulată a unor medicamente, se recomandă următoarele: exercițiul fizic regulat ; limitarea și chiar renunțarea la consumul de alcool; cafea, grăsimi animale, alimente procesate, dulciuri concentrate și consumul zilnic de fructe și legume, bogate în fibre.

11.W.Harrison -Neurologie, Ediția a II-a în limba română,volumul 2, Editura Teora 2004,pg.290

2.1.Recuperarea sau permanentizarea dizabilităților post AVC12

Creierul este un organ care are capacitate mare de refacere, însă nu se poate regenera în totalitate (vindecare ad integrum).Porțiunile encefalului neafectate de accidentul vascular cerebral pot prelua cu succes funcția țesutului cerebral lezat.

În timp, se pot recupera anumite funcții anterior alterate și persoana în cauză reușește să-și controleze treptat ariile cerebrale deficitare.

Recuperarea depinde de localizarea și extinderea țesutului cerebral afectat de accidentul vascular cerebral precum și de capacitatea de preluare a funcțiilor neurologice deficitare a porțiunii de encefal sănătos. De asemenea, creierul are o capacitate mare de adaptabilitate și ajută organismul să găsească noi metode de a desfășura activitățile obișnuite.

Recuperarea pacientului poate fi destul de dificilă, fiind necesare o răbdare și gândire pozitivă pe tot parcursul acesteia. Sprijinul moral și fizic din partea familiei și prietenilor este de asemenea foarte important în reabilitarea pacienților.

Primele 36 de luni de la accidentul vascular cerebral constituie perioada de timp în care sunt recuperarte majoritatea dizabilităților, cu toate că unele probleme sunt ameliorate pe parcursul anilor și depind de mai mulți factori: ●întinderea și localizarea leziunii cerebrale ●vârsta pacientului● patologia asociată● tratamentul efectuat.

Perioada de recuperare diferă de la o persoană la alta și este de cele mai multe ori un proces care durează întreaga viață.

2.2. Dizabilitătile post accident vascular cerebral

Dizabilitătile post accident vascular cerebral depind de mai mulți factori

a.Porțiunea de creier afectată (dacă este sau nu la nivelul emisferei dominante) ;

b.Ariile cerebrale afectate (fiecare arie controlează o anumită funcție a organismului );

c.Suprafața și adâncimea leziunii cerebrale ;

d.Starea generală de sănatate și bolile asociate.

12.Tudor Sbenghe –Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului,Editura Medicală,Bucurelti,1996,pg.241

Dizabilitățile care afectează sistemul muscular și mișcarea sunt:
a. Slăbiciune pe o parte a corpului (hemicorp), care poate cauza tulburări de mers, imposibilitatea de apucare a obiectelor (prehensiune). De obicei partea emisferei cerebrale afectate determină simptome pe hemicorpul de partea opusă (datorita incrucisarii fibrelor musculare la nivelul trunchiului cerebral);

b.Rigiditate și artralgii (durere articulară). O persoană care a suferit un accident vascular cerebral și care are slăbiciune musculară accentuată, prezintă de asemenea și durere a articulațiilor adiacente datorată lipsei mișcării active a membrului respectiv.

De aceea este foarte important ca pe tot parcursul recuperării să se încurajeze mișcările active, respectiv pasive ale membrului afectat.

Exercițiile de recuperare a forței musculare sunt importante pentru a evita atrofia fibrelor musculare și a asigura forța musculară necesară recuperării;

c.Spasticitate musculară (spasme și contracturi musculare), apar în asociere cu celelalte tulburări musculare și neurologice secundare accidentului vascular cerebral. Medicul neurolog poate recomanda tratament medicamentos, care ameliorează simptomatologia (substanțe medicamentoase care blochează influxul nervos) ;

d.Tulburări de sensibilitate și termoreglare, sînt neplăcute dar nu sînt considerate grave deoarece predispun pacientul la accidentări (arsuri, degerături, echimoze) ;

e.Durere, furnicaturi și tulburări de mers și coordonare a mișcărilor;

f.Disfagie (tulburări la înghițire)

g.Probleme digestive și urinare, apar destul de frecvent în contextul unui accident vascular cerebral.

Pe lîngă tulburările somatice (fizice), pot apărea și unele manifestări de ordin emoțional și informațional, precum:

Afazia, care se prezintă sub forma tulburărilor de vorbire și limbaj și este datorată lezării porțiunii stângi a creierului, unde este localizat centrul nervos responsabil de controlul limbajului.

Problemele cognitive și de memorie, apar în momentul în care sunt lezate anumite arii din encefal care controlează coștiența, capacitatea de învățare sau memoria. Pacientul relatează tulburări de concentrare, învățare cu amnezie retrogradă sau anterogradă. Toate aceste tulburări fac dificilă efectuarea unor activități obișnuite mai mult sau mai puțin complexe. În unele cazuri, pacientul nu este conștient de problemele pe care le are și îi este foarte greu să se adapteze la cerințele sociale obișnuite ;

Tulburările de percepție, constau în probleme legate de aprecierea corectă a distanței, poziției, orientării temporo-spațiale, percepția greșită a formei lucrurilor ;

Probleme legate de afectarea hemicorpului, cum se întamplă atunci cînd persoana în cauză nu mai poate realiza anumite comenzi a jumătății de corp afectate de accidentul vascular cerebral (cîmpul vizual diminuat pe hemicorpul de aceeași parte, imposibilitatea rotirii capului către partea afectată).

Uneori pacienți nu-și recunosc anumite părți ale corpului ca fiind proprii (în special în cazul pacienților care au și tulburări senzitive pe aceleași segmente).În unele cazuri, mai rare, sunt identificate anumite bizarerii.

Problemele emoționale, însoțesc deseori tulburările neurologice și sunt materializate prin frustrare, frică, agresivitate, anxietate, depresie.

Aproximativ o treime dintre pacienții mai in varsta de 65 de ani care au suferit un accident vascular cerebral prezintă sindrom depresiv.În cazul în care acesta persistă se recomandă tratament medicamentos de specialitate (de către medical psihiatru ).

Funcțiile motorii (folosirea membrelor, mersul) se recuperează după un interval relativ scurt de timp de la accidentul vascular cerebral, de aceea este foarte important ca reabilitarea și recuperarea fizică să se înceapă cât mai curînd posibil13.

13.Tudor Sbenghe –Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului,Editura

Medicală,Bucurelti,1996,pg.242-243

CAPITOLUL 3

ROLUL KINETOTERAPIEI ÎN PREVENȚIA ACCIDENTULUI VASCULAR CEREBRAL SECUNDAR LA VÂRSTNICI

Kinetoterapia reprezintă ramura terapeutică ce folosește ca mijloc specific mișcarea, în scopul recuperării somato-funcționale, motrice și psihomotrice sau al reeducării funcțiilor compensatorii, în cazul deficiențelor parțial reversibile sau ireversibile. este partea importantă a tratametnului si recuperării pacientului.

Obiectivele tratamentului balneofizioterapeutic sunt :

●Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării deoarece analgia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator ;

●Obținerea stabilității ,care este de fapt principala funcție a genunchiului;

Recuperarea după un accident vascular cerebral se bazează pe faptul că reabilitarea nu presupune doar recuperarea unor disfuncții motorii, senzitive, senzoriale sau emoționale, ci și asigurarea unei reintegrări familiale și sociale corespunzătoare desfășurarii unei vieți cît mai normale.

Pacienții cu astfel de tulburări trebuie să evite anumite activități care pot pune în pericol viața acestuia sau a altor persoane (șofatul, manevrarea unor utilaje).Boala apare cu predominanta la batrâni, dupa vârsta de 60 de ani, cu arterioscle- roza.

Debutul este acut. În tromboza, accidentul acut este adesea prevestit de mici sem- ne ischemice care precede cu ore, zile, chiar saptamân accidentul masiv.

Aceste simptome premonitorii sunt sub forma de pareze discrete, parastezii care retrocedeaza total sau partial. Ele sunt expresia trombozarii progresive a unei artere.

Apoi brusc, bolnavul are o senzatie de ameteala, uneori cefalee si greata; daca este interesat un vas mare, simptomele sunt mai intense si brutale, iar bolnavul îsi pierde constiinta.

Pierderea cunostintei, care nu este obligatorie, dureza, de obicei, putin în ramolismentele ischemice pure si mici. În cele masive si mai ales în hemoragiile cerebrale se instaleza, însa, o coma profunda.

3.1.Importanța stabilității și echilibrului static

Colaborarea între specialiști formează echipa de recuperatori , dar kinetoterapeutul apare ca un element de bază fiind premiza reușitei acestei activități .

Kinetoterapia este astăzi îndreptată tot mai mult spre metoda managementului de caz și coordonarea acestor eforturi printr-o activitate prefesională pentru îndeplinirea cu succes a obiectivelor planului de intrevenție personalizată.

Asistarea unui individ cu problem de sătătate și a familiei se realizează pînă la momentul în care nivelul achizitților si a progreselor acestuia satisface obiectivele planului de intervenție.

Totodată, kinetoterapia este o formă de programele terapeutice de prevenire, vindecare și recuperare.După îndelungate studii s-a dovedit că indivizii sunt considerați sisteme vii în care se mențin legături strînse între componentele fizice, psihice, sociale, în interacțiunea lor cu mediul.

Acest sistem este format din 3 subsisteme independente:

●Subsistemul reprezentat de vointa individului;

●Subsistemul reprezentat de obiceiurile individului;

●Subsistemul reprezentat de performantele persoanei.

●Aceste subsisteme interacționează și influențează comportamentul persoanei în mediul familiar , professional , cultural , social și fizic .

Handicapul apare atunci cînd unul sau mai multe subsisteme prezintă o disfuncție deoarece în urma aceteia apar perturbații ale relației cu mediul ceea ce determină sentimental dependenței , neputinței și ineficienței .

Situația de handicap apare ca urmare a corelației dintre deficiența sistemelor organice , scăderea capacitășilor fizice sau psihice și obstacolele ce se întîlnesc în mediul de viață al persoanei întrucît deficienâa antrenează o incapacitate la nivel motric , fizic , mental , sensorial sau mixt .

Anderson și colaboratorii au ierarhizat gradul de adaptare social a bolnavilor cu boli cerebrale ischemice astfel :

●Pacientul poate să devină un membru cu aport satisfăcător sau chiar bun în familie sau comunitate ( active social ) ;

●Pacientul poate să prezinte o ușoară alterare a funcției sale sociale și drept urmare își adduce contribuția în familie ( uneori dependent de o altă persoană ) dar nu și în comunitate ;

●Bolnavul poate să prezinte o moderată alterare a funcției sociale ,

este în mod excesiv dependent de familie sau de o altă persoană , intră în mod ocazional în comunitate , dar nu este active social ;

Funcția socială este sever alterată își pierde contactele sociale ,

este inactiv social și total dependent de familie și de comunitate 14.

3.2.Principii de bază în tehnicile de facilitare neuro-propioceptive

Tehnicile FNP au fost definite ca o metodă de promovare a răspunsului mecanismului neuro-muscular prin stimularea proprioceptorilor.Diferite tehnici sunt suprapuse pe:

●tipare de mișcare și postură cu predilecție ;

●pe stimularea senzorială prin contacte manuale;

●comenzi verbale și stimuli vizuali, în așa fel încât să influențeze cât mai mult posibil.

Aplicarea principiilor tehnicilor FNP în recuperarea bolnavului cere ca kinetoterapbutul să înțeleagă conceptele.Cu alte cuvinte, reflexele prezente la pacient nu dispun complet, dar se integrează în activitatea sistemului nervos al pacientului .Pentru recuperarea în cazul unui pacient hemiplegic , se efectuează o seie de exerciții:

Exercițiile la pat. Au două obiective: să conștientizeze jumătatea paralizată și să antreneze mișcările.

Schimbarea poziției în pat a bolnavului (decubit dorsal, ventral, lateral) la cea 3 ore interval evită apariția escarelor, a durerilor de presiune și promovează „luarea la cunoștință ,, asupra jumătății paralizate.

14.C. Arseni, L.Popovici și I.Pascu – Recuperarea bolnavilor cu afecțiuni vasculare cerebrale prin intermediul kinetoterapiei , pg.55-59 .

Aceste schimbări de poziție la început sunt pasive, apoi activo-pasive, iar în cele din urmă se fac de pacient singur cu utilizarea cât mai insistentă a membrelor paralizate.

●De câteva ori pe zi, cu ajutorul unei persoane din familie se vor executa

toate mișcările fiziologice, pe toată amplitudinea lor, în toate articulațiile membrelor paralizate menținând astfel suplețea acestor articulații și provocând stimuli proprioceptivi spre SNC.

●Exercițiile autopasive de mobilizare (mai ales pentru membrul superior)

sunt deosebit de bune. Orice posibilitate de executare activă a unor mișcări trebuie exploatată și facilitată prin utilizarea unor plăci alunecoase pe care pacientul să-și miște activ membrul superior sau(și) inferior. In cazul în care spasticitatea este prea intensă, mișcările vor fi precedate de aplicarea de căldură (1-2 perne electrice sau plăci de parafină).

●Bolnavului i se va alcătui un program kineto pentru menținerea și

tonifierea maselor musculare ale membrelor sănătoase (ex. cu greutăți, arcuri etc.) care vor avea un rol crescut de compensare a jumătății paralizate.

●Exercițiile de respirație nu vor fi uitate. Se vor repeta de câteva ori pe zi

și vor consta în respirații profunde, ritmate, cu expir mai prelungit, cu antrenarea abdomenului (respectiv diafragmul) din posturi variate (decubit dorsal, decubit homo- și heterolateral)

●Desigur că ideal ar fi ca bolnavul să execute, asistat de un kinetoterapeut, un

program de exerciții de facilitare proprioceptivă.Este posibil ca o parte din acest program să fie însușit de un membru din familie care să lucreze zilnic cu bolnavul.

Acest grup nu numai că stabilizează șoldul în extensie, dar are un efect similar și pentru genunchi căci trage îndărăt de femur. Ceilalți mușchi pot fi supliniți prin orteze. Stabilizarea laterală a șoldului (abductorii) poate fi asigurată prin sprijinul pe bastonul ținut în mâna opusă.

Piciorul poate fi stabilizat printr-o orteză, genunchiul de asemenea. Rar este necesară în hemiplegie ortezarea întregului membru inferior cu tije lungi. Să reținem însă că, în afara forței necesare a extensorilor șoldului, paralizia sau slăbiciunea restului membrului inferior joacă un rol mic în antrenarea mersului ia hemiplegie. 15.

14.C. Arseni, L.Popovici și I.Pascu – Recuperarea bolnavilor cu afecțiuni vasculare cerebrale prin intermediul kinetoterapiei , pg.60 .

Teoretic, să nu existe pierdere de sensibilitate, dar această condiție poate fi ignorată deoarece conservarea sensibiiității ia piciorul sănătos va permite învățarea mersului

Reeducarea mersului rămâne o grea problemă de rezolvat în cazul unei spasticități crescute. Rezolvarea ei constă în primul rând în a analiza și îndepărta toate cauzele care pot întreține și agrava starea de spasticitate: dureri, frică, anxietate, frig, emotivitate, ca și orice dezagrement organic intern.

Spasticitatea flexorilor plantari este obstacolul cel mai greu de trecut necesitând deseori o orteză gleznă-picior, ca și inversia piciorului în care caz trebuie realizată o tracțiune de redresare (cu bandaj adeziv) ca sprijinul să nu se mai facă pe marginea externă a piciorului.

Practica recuperării mersului hemiplegie a stabilit câteva etape obligatorii. De obicei, din păcate, aceste etape sunt ignorate, se trece peste ele în dorința de a vedea bolnavul mergând oricum.

Se formează astfel foarte repede deprinderi, scheme de mișcare defectuoase, care rămân definitive, iar mai târziu încercările de corectare sunt extrem de dificile. Progresia spre un mers funcțional se face treptat trecând prin următoarele etape:

a.Pacientul învață simetria, echilibrul ortostatic stând între bare sau într-un suport stabil.

b.După câștigarea echilibrului, pacientul este antrenat să-și transfere greutatea corpului pe membrul pelvin afectat.

c.Apoi va realiza alternanța acestui transfer de pe o parte pe alta și va învăța mișcarea de forare (apăsare cu ușoară răsucire) în dușumea cu piciorul paretic, stând pe loc.

d.Când toate etapele de mai sus sunt realizate, iar șoldul, genunchiul și glezna se dovedesc stabile, se poate începe pășitul între bare urmărind obținerea unei secvențialități reciproce a pașilor cât mai optimală.

e.Etapa următoare este mersul cu ajutorul bastonului cu 4 puncte de sprijin.

f.Se poate trece apoi la mersul cu sprijin într-un baston cu un singur vârf, dar

nu mai înainte ca să fi dispărut diferența de pășire între cele două picioare.

g.După ce mersul pe plat este destul de bine reeducat, se va trece la mersul pe scară, urcatul și coborâtul scărilor pe principiul general: urcă cu piciorul sănătos, coboară cu piciorul bolnav.

Desigur că reeducarea mersului unui hemiplegie este de competența kinetoterapeutului care știe să aplice o serie de tehnici kinetice menite să realizeze treaptă cu treaptă etapele de mai sus. Medicul rămâne totuși garantul unui program corect de recuperare.

Reeducarea membrului superior. Deși în mod evident pierderea funcției unui membru brahial este deosebit de handicapantă, totuși recuperarea acestui deficit cade pe locui doi după obiectivul recuperării mersului.

Este adevărat că în general după un AVC, membrul superior este mai afectat decât cel inferior, iar revenirea funcțională a lui este mai puțin bună.

Practica ne arată că revenirea funcției complete a membrului superior dacă este posibilă (în funcție de leziunea cerebrală), ea se produce în prima lună (eventual 3 luni) de la accident. Reveniri parțiale putem înregistra până la 6 luni.

Desigur că este greu să se obțină o restituire completă funcțională a mâinii dat fiind complexitatea abilităților acestui segment comparativ cu nevoile de abilitate ale membrului pelvin.

Recuperarea funcțională a membrului superior al hemiplegicului cere un profesionalism de vîrf din partea kinetoterapeutului căci metodele și tehnicile utilizate trebuie adaptate strict stării funcționale și a evoluției acesteia.

Spre exemplu, în stări sever disfuncționale (lipsa totală de mișcări voluntare) trebuie folosite intens mișcările sincine-tice împotriva unei rezistențe maxime. Din contră, ori de câte ori suntem în fața unui caz cu un minim de elemente motorii voluntare, trebuie luptat pentru blocarea oricărei sincinezii.

La pacienții cu spasticitate intensă, în general în cazurile nefavorabile ca evoluție, trebuie să ne mulțumim, mai ales la domiciliu, cu câteva obiective precise pe care medicul Ie va urmări cu grijă, așteptând o eventuală evoluție funcțională favorabilă.

3.3.Alte tehnici folosite în kinetoterapia vârstnicului cu AVC

Baia kinetoterapeutică este baie caldă la care se asociează mișcări în toate articulațiile bolnavului .Se efectuează într-o cadă mai mare decât cele obișnuite care se umple cu ¾ cu apă la temperatura de 36-37 ° c și mai rar 38-40 ° C .

15.Anghel Diaconu -Kinetoterapie ,Editura Medicală, București ,2009,pg,56

Pacientul este invitat să se urce în cadă și timp de 5 minute este lăsat să stea liniștit .După aceea tehnicianul execută ,sub apă, la toate articulațiile mișcările posibile .

De menționat faptul că tehnicianul trebuie să stea în dreapta pacientului .Aceste mișcări se execută într-o perioadă de 5 minute ,după care pacientul va sta în repaus 5 minute după care este rugat să repete singur mișcările imprimate de tehnician .

Durata băii este de 20-30 minute după care bolnavul este șters și lăsat să se odihnească .Mobilizarea în apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării musculare care se produce sub influența apei calde și pierderii greutății corpului conform legii lui Arhimede .Modul de acțiune al acestei băi este :resorbtiv,analgezic ,antispastic

Împachetarea cu parafină .Se ia o cantitate potrivită ( aproximativ 150-200 g) și se topește într-un vas la temperatura de 65-70° C; în așa fel ca să mai rămână câteva bucăți netopite în scopul evitării supraâncălzirii.Are o acțiune locală și provoacă o încălzire profundă și uniformă a țesuturilor .

Ungerile cu nămol își bazează acțiunea pe elementul termic alterant , rece la început ,apoi cald datorită încălzirii nămolului la soare și din nou rece datorită băii din lac Un alt elemnent este reprezentat de acțiunea specifică a substanțelor resorbite în organism.

Tratamentul igieno-postural cuprinde repausul absolut în suferințele acute pe o perioadă de 4-5 zile. In formele comune se recomandă repaus pe pat tare. Și alimentația este importantă. Bolnavului supraponderal, de exemplu, i se recomandă un regim hipocaloric.

Tratamentul prin hidro-termoterapie . Prin hidroterapie se înțelege aplicarea în scop profilactic și curativ a unui număr variat de proceduri , care au la bază apa la diferite temperaturi și sub difrite stări de agregație , ca și unele tehnici strâns legate de acestea . Imersia este simplă când se limitează doar la schimbul de căldură și devine hidrokinetoterapie când este însoțită de mobilizări.

Mediul acvatic oferă avantaje incontestabile procesului recuperator, prin factori mecanici, chimici și termici.Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :

●excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei ;

●excitația mecanica, ce este dată de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizata și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.Cele mai importante procedee de tratament cu ajutorul apei sunt :compresele ;împachetările ;fricțiunile ; băile terapeutice .

Dușul cu aburi constă în proiectarea vaporilor încălziți asupra regiunii limitate .

Durata dușului cu aburi este de 3-6 minute , poate să fie ca procedură de sine stătătoare și poate să prevadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj .La sfârșit se poate aplica o procedură de răcire-spălare sau duș de 18-20° C .Dușul cu aburi are o acțiune puternică asupra circulației ,provocând hieremie și resorbție locală .

Dușul – masaj constă în aplicarea mai multor dușuri rozetă la temperatura de 30-40 ° Cconcomitent aplicându-se și masajul conform tehnicii obișnuite .Ca mod de acțiune trebuie specificat faptul vcă dușul masaj provoacă hipertermie importantă mai ales în regiunea tratată având un important efect resorbant și tonifiant16 .

Tratamentul prin electroterapie . Electroterapia este acea parte a fizioterapiei care studiează utilizarea acțiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului cu scop curativ sau profilactic .

Ultrasunetele terapeutice au o frecvență cuprinsă între 800-1000 KHz.

Tehnica de aplicare – vom urmări manipularea câmpului emițător și manevrarea aparatului. Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emițător în linie dreaptă sub forma unui fascicul perpendicular pe suprafața de emisie a localizatorului.

Pentru ca transmiterea undelor la bolnavi să fie continuă este nevoie de un contact perfect între suprafața emițătoare și tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel, ulei sau apă. Ședințele au o durată variabilă cuprinsă între 15-30 minute și se reco-mandă zilnic sau la 2 zile.

Curentul galvanic. Este un mijloc clasic și fidel de sedare a durerilor. Electrodul pozitiv are o acțiune sedativă locală, ca și curenții descendenți și curenți ascendenți aplicați contralateral duc la o creștere a pragului de sensibilitate. Galvanizarea poate să utilizeze concomitent și introducerea de ioni cu acțiune antalgică (ionoforeză transversală cu novocaină, aconidină sau revulsiv cu histamină).

16.Anghel Diaconu -Kinetoterapie ,Editura Medicală, București ,2009,pg,58

Aplicarea electrozilor la pacient se face transeversal electrozii sunt situați de o parte și de alta a genunchiului.

În mod obligatoriu trebuie să folosim un strat hidrofil între electrod și tegument, ce trebuie spălat după fiecare utilizare. Intensitatea curentului este strâns legată de sensibilitatea și de toleranța pacientului (30-50 mA).

Durata este aproximativ de 30-40 minute. Numărul și ritmul ședințelor este de 18 – 20 sedințe în ritm zilnic. Influențează durerea și provoacă vasodilatație.

Ionizarea. Ionizare cu novocaină sau calciu are efect analgezice datorită scăderii excitabilității polului pozitiv la care se adaugă efectul substanței introduse (Novocaină, Calciu).

Pentru ionizarea cu Ca se folosește o soluție constând ionul de Ca cu care se îmbibă stratul hidrofil de sub electrodul activ.

De aici acesta migrează prin tegumentul intact, prin orificiile glandelor sudoripare și sebacee către polul opus, ajungând astfel în interiorul organismului de unde ionii sunt preluați de rețeaua limfatică și circulația sancvină zonală ajungând în circulația general

Durata procedurii—este de aproximativ 15 min. La efectul farmaco-dinamic al soluției medicamentoase se adaugă și efectul analgezic al curentului continuu. Efect de depozit—realizat de acumularea substanțelor farmacologice introduse la nivelul electozilor. Efectul de patrunderepâna la stratul cutanat profund—are o actiune reflexă cutii viscerale la nivelul dermatoamelor.

Undele scurte a căror tehnică de aplicare constă în:Aplicarea în câmp condensator – introducerea bolnavului direct în câmpul rezonator între cele 2 plăci ale armăturilor condensatorului.

Armăturile condensatorilor sunt izolate în capsule de sticlă sau cauciuc constituind de fapt electrozi.

Acești electrozi sunt formați dintr-un disc metalic de 1mm, grosime și cu mărimi diferite în diametru fiind variabili.

Electrozi se fizează la niște brațe sau suporturi ce le oferă posibilitatea aplicări lor la distanță de tegument (circa 3 cm).

Aplicarea în câmp inductor-folosește electrozi flexibili. Pot avea aspectul unei plase și cordon flexibil constituit din sârme de cupru. Ședințele au o durată de 10-15 minute, se aplică zilnic sau la 2 zile, se recomandă maximum 10 ședințe

Efectele undelor scurte:

Termic, reprezintă prncipalul factor terapeutic;

Vasodilatator și metabolic;Antialgic.

Aici trebuie să ținem seama de deficitul endocrin și tulburării vegetative, atunci când este cazul.

Razele infraroșii .Se pot aplica prin două metode: lămpile de tip Solux și băile de lumină. În afară de lumina solară, care este deosebit de bogată în radiații inflaroșii și care este utilizată în terapeutia sub forma așa –numitei helioterapii.

Aplicațiile de radiații inflaroșii în terapeutia se pot face în două moduri: în spațiul închis, sub forma așa-numitelor băi de lumina proceduri intense termoterapice sau în spațiu deschis, în aer liber, sub forma așa-nummitelor aplicații de sollux.

În băile de lumina se realizează o încălzirea aerului până la temperaturi ridicate (60-70-80°C).

În funcție de scopul urmarit, bolnavul va sta în baia de lumina între 5-20 minute.

După expirarea timpului prescris se aplică bolnavului o procedură de răcire parțială.

Efectul principal al acestor raze se bazează pe căldura pe care o produc. Ele străbat pînă la cîțiva centimetri în profunzime, acționînd atît asupra țesutului conjunctiv, cît și asupra glandelor și metabolismului general. Ele provoacă totodată și o vasodialatație la nivelul plexului venos.

Curentul diadinamic.Se prescrie în aplicații transversale sau longitudinale: o perioadă lungă, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1 dată pe zi. Se recomandă 10-14 ședințe.

Diatermia acționează asupra țesuturilor în profunzime, prin căldura pe care o produc curenții de înaltă frecvență, ca urmare a rezistenței pe care o opun țesuturile la trecerea energiei electrice. Căldura astfel produsă are un efect analgetic.

Curentul faradic .Se indică faradizarea cu periuța sau cu ruloul, plimbate pe regiunea dureroasă pudrată cu talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind tetanizat.Aceste proceduri sunt bine receptate și tolerate de pacienți pentru starea de bine pe care o degajă și modul în care, corectând dezechilibrul, se îmbunătățește funcționalitatea.

Terapia ocupațională.Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activități adaptate la tipul de deficiențe motorii ale individului cu scop recreativ și terapeutic, ajutând bolnavul să folosescă mai bine mușchii rămași indemni și recuperând funcția celor afectați de boală, contribuind astfel la readaptarea funcțională la gesturile vieții curente.

Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mișcări utile și contribuind astfel la readaptarea funcțională la efort.

Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaționale sunt:

●mobilizarea unor articulații și creșterea amplitudinii mișcărilor;

●dezvoltarea forței musculare;

●restabilirea echilibrului psihic: – primirea pacientului și evaluarea lui: este cel mai important moment penru că de calitatea evaluarii depinde alegerea mijloacelor și aplicarea tratamentului;

●etapa de tratament (asistența propriu-zisă).

Masajul articulațiilor genunchiului -reprezintă prelucrarea mecanică metodică a părților moi ale corpului printr-un ansamblu de procedee manuale sau instrumentale în scop terapeutic, igienic, de întreținere.

Se poate realiza cu fața palmară sau dorsală a mâinii, una sau ambele mâini, presiunea exercitată fiind dependentă de profunzimea țesuturilor vizate.

Sensul netezirilor este determinat de circulația în sistemul venos și limfatic (de la periferie spre centru), iar viteza mișcărilor trebuie să depășească cu puțin viteza sângelui prin vene.Se practică înainte și după alte tehnici de masaj.

Masajul prin metoda fricțiunii Se adresează în special țesutului celular subcutanat și structurilor moi periarticulare. Are rolul de a crește suplețea și elasticitatea lor.

Pe cale reflexă are efecte circulatorii, trofice și de stimulare sau relaxare neuro-musculară. De asemenea determină analgezie locală.

a.Ea constă într-o comprimare blândă și o deplasare a țesuturilor moi pe planul osos.

b.Presiunea este aplicată cu vârful degetului mare sau a degetelor terapeutului pe pielea și mușchii pacientului.

c.Principala tehnică a fricțiunilor constă în aplicarea unei presiuni ușoare care să întindă țesuturile, în special între doua tipuri de țesuturi(fascie-mușchi, mușchi-os).

d.Fricțiunile profunde mobilizează pielea de pe țesutul subadiacent ,presiunea resimțindu-se la nivelul țesuturilor profunde.Fricțiunile sunt frecvent utilizate pentru a preveni sau încetini formarea aderențelor țesutului cicatricial.

Fricțiunea : Linia I-grupa de mușchi latero-externă .Palma mâinii drepte se fixează sub mateola externă ( cu vârful degetelor orientat spre cap) :degetul 2 pe șanțul dintre grupele de mușchi posterioară și latero-externă ,degetele 3 și 4 pe șanțurile dintre mușchii grupei latero-externe ,iar degetul 5 pe șanțul dintre grupele de mușchi latero-externă și anterioară.

Linia II-grupa de mușchi posterioară .Palma mâinii drepte se poziționează sub calcaneu ( cu vârful degetelor orientat spre cap ):degetul 2 pe șanțul dintre grupa de mușchi posterioară și muchia posterioară a tibiei ,degetele 3 și 4 pe partea latero-internă, respectiv latero-externă a tendonului ahilian și , în continuare ,pe șanțurile dintre mușchii grupei posterioare,iar degetul 5 pe șanțul dintre grupele de mușchi latero-externă și posterioară.Se efectuează fricțiunea pe gambă ,pe plica genunchiului și pe coapsă ,pînă la plica fesieră .Se revine și se reia .

Baterea :Poziția maseurului :cu fața la regiunea de tratat .Pe gambă și pe coapsă ,se execută tate formele de batere : cu căușul ,cu partea cubitală ,cu pumnul și sub formă de ciupitură ( se evită plica genunchiului ).Maseurul revine la poziția anterioară .Se intercalează netezirea cu două mâini și se trece la vibrații

Tehnica Cyriax – numită și masaj transversal profund se execută în următoarele etape:

a.Se depistează punctul tendinos cel mai dureros, prin palpare directă sau prin creșterea tensiunii musculare obținută printr-o contracție izometrică;

b.Se aplică pe acest punct dureros fie policele fie indexul și mediusul suprapuse;

c.Se execută fricțiuni circulare concentrice sau excentrice de mică amplitudine antrenând pielea perpendicular pe direcția fibrelor;

d.Durerea produsă trebuie să fie suportabilă, presiunea este foarte ușoară la început și se intensifică pe măsură ce durerea scade;

e.Durata ședinței nu va depăși 20 minute.

Gimnastica medicală dispune de mai multe tipuri de exerciții care au rolul de a crește forța musculară pentru anumiți pacienți cu deficiențe. Toate aceste exerciții presupun creșterea progresivă a rezistenței care se opune unei mișcări.

Exercițiul fizic terapeutic – este mijlocul de bază al kinetoterapiei care are o structură completă ca descriere și mod de execuție precum și un sens terapeutic.Când se fac referiri la exercițiul fizic se iau în vedere 2 aspecte ,poziția de lucru , mișcările efectuate din această poziție și tipul de contracție musculară (concentrică, stimul senzorial cu scop de facilitare sau inhibare).Exercițiul fizic terapeutic se aplică cu respectarea strictă a principiului progresivității.

Atunci când are ca scop tonifierea musculaturii, creșterea coordonării, aplicarea ei se va orienta după următoarea metodologie:

a. Pentru tonifierea musculaturii:creșterea progresivă a lungimii și greutății brațului pârghiei,eliminarea treptată a ajutorului dat la executarea unei mișcări,creșterea amplitudinii unei mișcări executate contra gravitației sau cu o greutate adăugată, modificarea ritmului unei mișcări;creșterea rezistenței aplicate;prelungirea duratei exercițiilor și a numărului de repetări;

b. Pentru creșterea amplitudinii: modificarea ritmului și executarea cu maximum de amplitudine,adăugarea unor tensiuni finale la limita sectorului de mobilitate articulară;

c. Pentru îmbunătățirea coordonării:trecerea progresivă de la mișcări în articulații mari la mișcări în articulații mici ,creșterea preciziei mișcării ,combinarea mișcării în diverse articulații și segmente .Din aceste exerciții se pot folosi:

a. Mișcările pasive – mișcarea poate fi executată de o altă persoană sau cu segmentele sănătoase. Mișcările pasive nu pot dezvolta forță musculară dar vor îmbunătăți mobilitatea articulară.

b.Exercițiile combinate (pasive și active) – reprezintă urmarea firească a recâștigării forței musculare.

c. Exerciții în care se folosesc aparate cu sisteme de pârghii și greutăți ce se constituie în metoda denumită mecanoterapie.

d.Exerciții efectuate din poziții favorabile din punct de vedere biomecanic. Fiind imposibil de efectuat din pozițiile ,,0,, ele devin posibile numai cu o ușoară modificare a poziției inițiale a segmentului.

e.Exerciții efectuate în apă – folosind principiul lui Arhimede scade rezistența la mișcare. Mișcările sunt în toate articulațiile și în toate planurile.

Exerciții bazate pe creșterea rezistenței la mișcare. Ele se împart în două categorii:

a.Exerciții care folosesc gravitația ca factor de îngreunare ;

b.Exerciții care folosesc opoziția unei forțe externe și de sens contrar ca factor de îngreunare sunt și ele de mai multe feluri:cu autorezistență și cu rezistență pe perechi;cu rezistența diferitelor obiecte portabile

Exerciții cu contrarezistență29 –în acest caz se ține cont de starea articulației deoarece ele se execută cu mobilizarea acesteia .În general cvadricepsul se recuperează prin exerciții cu contrarezistență de tonifierea ischiogambierilor , forța acestora de obicei nu este influențată preatare de traumatismele genunchiului deoarece aceștia au în general o tendință de retracție .

3.2.1.Creșterea comportamentului motor

Creșterea comportamentului motor are etape ciclice evidențiate de schimburile între dominantele flcxoare și extensoare.

În tratament, kinoterapeutul aplică aceste principii în concordanță cu mișcările pacientului.

Dacă tonusul flexor este dominat, vor fi selectate activități și metode de asumare a extensorului dominant.

De asemenea, dacă tonusul pe extensor este dominant, sunt alese activități de stimulare a flexorului dominant.

Răspunderea trebuie luată când stimulăm răspunsul flexor, deoarece reflexele de flexie sunt mai primitive decât reflexele de extensie și pot deveni dominante realizând un dezechilibru.

Acest tratament este rareori limitat, la o dominanță sunt căutate și interacțiunile din mișcările echilibmlui.antagcmist.

Activitatea cu scop precis este făcută cu mișcări reversibile.Reversibilitatea ritmică a direcției devine un scop al tratamentului, deoarece mișcările reversibile ajută la restabilirea echilibrului și interacțiimii între antagoniști.

Mișcarea și postura normală .Sunt dependente de sinergismul și de interacțiunea echilibrată a antagoniști lor.

Fără un echilibru între antagoniștî, calitatea performanței descrește, devine mult mai deliberată și își pierde caracteristicile de ritmicitate și finețe.

Astfel, în recuperare, prevenirea și cercetarea dezechilibrelor între antagoniștî este unul dintre obiective.

3.2.2. Comportamentul motor în dezvoltare

Comportamentul motor în dezvoltare este exprimat printr-o succesiune ordonată a tuturor mișcărilor și posturilor.

Succesiunea în desfășurare este considerată o experiență universală, comună tuturor ființelor umane normale.

Astfel, dacă o persoană, cum ar fi un copil cu o paralizie cerebrală nu a experimentat toate aceste tipuri de mișcare și postură el va trebui să le iacă.

La pacientul ce are o dezvoltare normală șv apoi devine neputincios, această succesiune a dezvoltării pozițiilor va avea importanță pentru el.

În terapia ocupațională succesiunea îa desfășurare are aplicații directe pentru că activitățile funcționale pot fi realizate din diferite posturi.

Prin FNP, kinetoterapeutul ajută pacientul să învețe mai multe acte motorii complexe indicațiile senzoriale includ stimuli vizuali, auditivi și tactili.

Auzul și vederea dau direcție mișcării. Vederea trebuie să conducă sau să urmărească mișcarea.

Comenzile verbale sporesc stimularea senzorială și pot facilita mișcarea.

Tonul vocii poate influența calitatea răspunsului muscular.

O comandă severă va iniția un răspuns imediat și va recruta mai multe unități motorii.

O comandă blândă și prelungită va produce un răspuns încetinit, în prezența durerii comenzile slabe sunt întotdeauna folosite pentru a evita stimularea bruscă a mișcărilor, și ulterior, accentuarea durerii.

Indicațiile tactile în FNP sunt în special furnizate de contactul manual al kinetoterapeutului care facilitează mișcarea sau produc relaxarea.

Dezvoltarea forței și rezistenței depinde de forma și frecvența activității de stimulare, de numărul de repetări prin care se obține învățarea motorie.

Învățarea motrică este realizată când mișcarea este repetată destul, astfel încât ea să devină integrată în repertoriul de mișcări ale corpului și poate fi folosită automat. Activitatea prezintă un avantaj mai mare decât exercițiul pentru că In timpul activității repetiția se produce natural.

3.2.3. Recuperarea motorie

Recuperarea motorie reprezintă primul obiectiv.Ea este cu atât mai eficientă cu cât începe mai precoce.

Cele mai bune rezultate se obțin în primele săptămâni și chiar în primele luni ; potențialul de recuperare este redus după 6 luni și practic nul după un an .

Severitatea deficitului motor nu este totdeauna în relație directă cu prognosticul recuperării motorii deoarece un deficit motor intens se poate recupera destul de bine .Mai importantă este evoluția sa în timp .

Când paralizia are tendință să regreseze în primele două săptămâni , rezultatele sunt de obicei favorabile .

Evoluția regresivă a paraliziei trebuie urmărită periodic utilizând procedura de cuantificare a deficitului motor .

S-au imaginat numeroase sisteme de testare care se bazează nu atât pe aprecierea mișcărilor izolate efectuate de bolnav , cât pe posibilitatea sa de a rezolva o serie de gesturi utile , care reprezintă grade din ce în ce mai mari de autonomie motorie .Examinările cuantifică performanțele motorii crescând în diferite activități uzuale corelate cu rezultatele testărilor psihologice

=== 16359d1deee8cc0698915bce7cabdcae97237cb7_377123_1 ===

CAPITOLUL 1

PACIENTUL VÂRSTNIC CU AVC

Noțiunea de ,,recuperare medical cu AVC,, a vârstnicului este mult mai complexă decât se înțelege în general prin recuperare.

Această complexitate reiese din particularitățile stării biologice dar și sociale a persoanelor de vârsta a treia deoarece asistența de recuperare trebuie să se adrsez,, bătrâneții ,, dar și disfuncțiilor create de AVC.

1.1.Obiectivele asistenței de recuperare la vărstnicii cu AVC

1.Un prim și foarte important obiectiv al recuperării geriatric în cazul unui AVC , este de a reduce limitarea continuă a performanțelor activităților fizice și psihice care , așa cum s-a văzut în literature de specialitate ,încep relative devreme (35 de ani ) dar își au prăbușirea după 65 de ani .

Este evident că în acest obiectiv asistența medical are mai mult character profilactic , dar ea este greu de separate de cea recuperatorie ( denumită de altfel, ca profilaxia de gradul 3).

Deci acest prim obiectiv va fi realizat prin blocarea sau reducerea tendinței la deteriorarea funcțiilor în general ,la decondiționare fizică și psihică prin,,antrenament funcțional .

2.La polul opus față de obiectivul de mai sus stă recuperarea,, activităților vitale ,, în cazul unor stări de degradare severă a pacienților vârstnici care au suferit AVC.

După Rusetenmeyer aceste ,,activități vitale,, se grupează astfel:mâncat și băut, controlul defecației și micțiunii , folosirea toaletei, îmbrăcat și dezbrăcat, apălat ( pieptănat,ras , bărbierit) și îmbăiat,deplasarea de pe pat pe scaun,cu cadru –cârje,mers propriu-zis.

Pierderea acestor activități,sau a unora dintre ele ,face din bătrânul cu AVC un dependent blocând lângă el cel puțin un membru din familie pentru a-l îngriji .

Întreaga lui viață din acea familie este perturbată , suferă nu numai bătrânul , ci și toți cei din jurul lui .

Cauzele pierderii posibilităților de autoservire sunt multiple , de la boli neurologicepână la psihopatii sau afectări ale aparatului locomotor.

Desigur că o parte a asistenței de recuperare în aceste cazuri se desfășoară în spitale sau centre de recuperare , dar cum aceste deficite sunt pe termen lung,cel puțin perfectarea recuperării lor se va realize la domiciliu.

3.Recuperarea medical la vârstnicii cu AVC poate avea ca obiectiv una sau mai multe disfuncții generate de una sau mai multe boli,aspect întâlnite de altfel la orice vârstă .

Astfel poate fi vorba de reeducarea funcțională a unui șold sau genunchi cu mobilitate redusă din diverse motive;de tonifierea unui grup muscular slăbit de lipsa de activitate după un aparat gipsat;de refacerea coordonării mișcării unei mâini paretic ;de creșterea distanței de mers la un arteriopat ; de reeducarea respiratorie la un bronșitic cronic ,etc.

1.2.Răspunsul la antrenamentul fizic la vârstnici cu AVC

Așa cum se știe , nu se poate vorbi de recuperarea medical a oricărui deficit fizic decât în măsura aplicării unui program de exerciții fizice,de antrenament la effort , toate dozate prin cei 3 parametri:intensitate , durată,ritm.

Întrebarea central care se pune de la început este: un bătrân cu AVC poate realize un astfel de program ? răspunsul este afirmativ având însă aceleași conotații ca și la cardiac .

Este evident că la vârstnicul cu AVC nu se pune în discuție un altfel de efort decât unul submaximal

În condiție aerobic.orice depășire spre anaerobioză determină la bătrânul cu AVC o foarte rapidă acumulare a lactacidemiei ce creeayă problem muscular , ca să nu mai vorbim de eventualele accidente pe linie cardiovasculară.

Studiile înteprinse în ultimul deceniu au înscris definitive două concluzii importante sub raportul antrenamentului fizic la bătrânii cu AVC:

1.Deteriorarea funcțională a vârstnicului cu AVC este , dacă nu total, cel puțin parțial

2.Exercițiul fizic reprezintă un factor esențial therapeutic de ameliorare atât a funcției generale cât și a diverselor funcții de organ și sisteme pentru bâtrânii deficienți.

Iată câteva din aceste concluzii ale studiilor effectuate în această problemă:

a.forța muscular la vârstnicul cu AVC poate crește cu aceeași rată comparabilă ca la tineri ,ținând desigur seama de valoarea de pornire (Moritani și DeVries).

Acesta dovedește că bătrânețea scade cu forța muscular ,nu datorită în principal modificărilor structural ,ci inactivității .

b.Activitatea fizică susținută este un stimul permanent al metabolismului osos corelându-se direct cu prevenirea demineralizării ,respective cu creșterea densității osoase în cay de osteoporoză de inactivitate chiar pe fond endocrin (menopauza).

c.Modificările cerebrale ale vârstnicului cu AVC înregistrate pe EEG ( încetinirea frecvențelor dominante) sunt foarte asemănătoare cu cele ale persoanelor în inactivitate prelungită ( probabil prin scăderea aportului informațional senzitivo-senzorial).

Un program de exerciții fizice previne modificările EEG sau le ameliorează dacă au apărut (J.Zubeck și L.Wilgoch).S-a demonstrate de asemenea că după 4 luni de exerciții fizice se îmbunătățesc evident testele neuropsihologice.

d.Vârstnicii cu debit cardiac scăzut la effort,deoarece scade frecvența adaptată efortului,existând și un debit bătaie diminuat .Antrenamentul fizic poate reduce această disfuncție.

e.Odată cu îmbătrânirea se instalează și o proastă toleranță la glucoză ,fenomen observant și la persoanele inactive.Există chiar un parallelism între gradul de inactivitate și scăderea toleranței la glucide Exercițiile fizice ameliorează această stare crescând sensibilitatea la insulină.

f.După Briggs și colab.,antrenamentul fizic adduce o creștere a nivelului hormonilor androgeni în ser corectând astfel valorile scăzute la bărbații în inactivitate .