Rolul Kinetoterapiei In Prevenirea Si Recuperarea Scoliozei

=== 7309fdd5ba3b0b706beac741e6782e28ce83d3a1_99766_1 ===

CAPITOLUL 1

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI STUDIATE

ANATOMIA ȘI BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE

1.1.Noțiuni de anatomie și fiziologie ale coloanei vertebrale

Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial al trunchiului, fiind dispusă posterior și pe linie mediană. Ea este formată din 33-34 de vertebre, repartizate astfel: 7 cervicale, 12 toracice, 5 lombare, 5 sacrale si 4-5 coccigiene.

Coloana se articulează superior, prin intermediul primei vertebre cervicale, cu craniul, iar inferior prin intermediul sacrului cu oasele coxale. Fiecare vertebră prezintă anterior un corp vertebral și posterior un arc vertebral. Arcul vertebral este alcătuit dintr-un pedicul, 2 lame vertebrale, 2 procese transverse, 2 procese articulare superioare, 2 procese articulare inferioare și un proces spinos.

Gaura vertebrală, delimitată în corpul și arcul vertebral, formează prin suprapunerea vertebrelor canalul vertebral, care adăpostește măduva spinării.

Figura.1.Corpul osos –vedere per ansamblu ( I. Petricu,I.C.Voiculescu-Anatomia și Fiziologia omului)

Pentru o elasticitate și o rezistență crescută, coloana vertebrală prezintă 4 curburi normale: lordoza cervical- convexa anterioară, cifoza toracală- convexa posterioară, lordoza lombară- convexa anterioară, cifoza sacro-coccigiană- convexa posterioară.

La acestea se adaugă în plan frontal o scolioză toracică, cu convexitatea de partea mâinii dominante (cu care scrii). Pentru asigurarea mobilității și rezistenței coloanei, elementele osoase (vertebrele) sunt unite de elemente conjunctive fibroase, discul intervertebral și ligamentele coloanei.(Victor Papilian,anatomia ,vol.I,pg.20,1999)

1.1.1.Particularitățile vertebrelor coloanei vertebrale

SACRUL (os sacrum ) este un os median și nepereche, situat în continuarea coloanei lombare .Scheletul articulat este oblic îndreptat de sus în jos și dinainte înapoi , astfel că formează cu ultima vertebră lombară un unghi numit promontoriu ( promontorium) de o mare importanță obstetricală și antropologică .

Orientare:Se așează înainte cu fața concavă , iar în sus baza osului .

Fața pelvină ( facies pelvina) este concavă .Această față privește înainte și în jos , spre pelvis .(Figura 2 )

Figura.nr.2.Os sacrum-vedere laterală (Victor Papilian , Anatomia și Fiziologia omului , vol. I)

Pe linia mediană a feței pelvine se află o coloană osoasă ce provine din sudarea celor cinci corpuri vertebrale componente .Fața pelvină prezintă patru linii transversale ( lineae transversae ) care indică locurile de sudură ale celor cinci vertebre .La extremitatea fiecărei linii transversale există câte o gaură sacrală pelvină ( foramina sacralia pelvină ) prin care trec ramurile ventrale ale nervilor spinali sacrali .Pe coloanele osoase dintre găurile sacrate pelvine se inseră mușchiul piriform .

Fața dorsală ( facies dorsalis ) este convexă.Această față privește înapoi și în sus.

Pe linia mediană prezintă creasta sacrală mediană ( crista sacralis mediana ) rezultată din unirea proceselor spinoase ale vertebrelor sacrale .

Sub creasta sacrată mediană se găsește un orificiu în formă de V răsturnat;este orificiul canalului sacrat sau hiatul sacrat (Hiatus sacralis) delimitat de două mici creste numite coarnele sacrate (Cornu sacale).Lateral de creasta sacrată mediană se găsește de fiecare parte câte o creastă sacrată intermediară (Crista sacralis intermedia) care rezultă din Fața dorsală a sacrului și a coccigelui.

Orientare :Se pune în sus baza , iar înainte fața concavă

Fețele :Fața anterioară este concavă , iar cea dorsală , convexă .Cele două fețe prezintă trei sau patru linii transversale , rezultate din sudarea vertebrelor coccigiene .

Lateral de ele există o serie de patru găuri sacrateposterioare (Foramina sacralia posteriord) pe unde trec ramurile posterioare ale nervilor sacrați. Lateral de găurile precedente se găsește creasta sacrată lateral (Crista sacralis lateralis) care rezultă din sudarea proceselor transverse ale vertebrelor sacrate.

Fața posterioară (dorsală):este convexă;prezintă pe linia mediană creasta sacrală mediană ce rezultă din unirea apofizelor spinoase;de o parte și de alta a acestora se afla găurile sacrale posterioare prin care trec ramurile posterioare ale nervilor spinali.

Fețele laterale, în număr de două, prezintă fața auriculară (Facies auricularis) care servește la articularea cu osul coxal o suprafață rugoasă situată înapoia precedentei, numită tuberozitatea sacrată (Tuberositas sacralis) pe care se inseră puternicele ligamente sacro-iliace.

Menționăm că în Nomenclatura Anatomică termenul de față laterală a sacrului, termen utilizat de noi, nu există; în nomenclatura anatomică apare termenul de Parslateralis, care include atât fața laterală descrisă de noi,cât și acele porțiuni ale fețelor pelvină și dorsală caresunt situate lateral de găurile sacrate.

Partea laterală rezultă din fuzionarea proceselor transverse, a rudimentelor costale și a diferitelor ligamente anexate acestora și osificate.

Baza (Basis ossis sacri) prezintă:

●suprafață ovalară mediană, care este fața superioară a corpului primei vertebre sacrate;

●înapoia acestei suprafețe se găsește orificiul superior al canalului sacrat;

●lateral de suprafața ovalară se găsește o altă suprafață, triunghiulară,numită aripioara sacrului (Ala sacralis);

●două procese articulare (Processus articularis superior) destinate articulației cu procesele articulare inferioare ale ultimei vertebre lombare.

Vârful (Apex ossis sacri) prezintă o fețișoară eliptică, ce se articulează cu coccigele

Canalul sacrat (Canalis sacralis) străbate osul sacru, continuând canalul vertebral.

Canalul sacrat este triunghiular în partea superioară și turtit antero-posterior în partea inferioară. Lateral, de fiecare parte acanalului sacrat, pleacă patru conducte transversale; ele poartă numele de găuri intervertebrale.Conductele au valoarea găurilor  intervertebrale dintre vertebrele adevărate. Fiecare conducteste separat de cele învecinate (supra și subiacente) prin câte o punte osoasă, cu direcție antero-posterioară,reprezentând pediculii vertebrali.

Conductele sacrate se bifurcă dând o ramură anterioară care se deschide la nivelul găurilor sacrate anterioare, și o ramură posterioară care se deschide prin gaura sacrată posterioară.Osul sacru al adultului prezintă, în general, diferențe sexuale (evidente): la bărbat este mai lung, mai îngust și mai curbat anterior decât la femeie.

COCCIGELE (Os coccygis, Coccyx) Este format prin sudarea a patru vertebre coccigiene (Vertebrae coccygeae I-IV). Este omologul scheletului cozii de la mamifere. Se află situat în continuarea sacrului și este format din unirea celor patru sau cinci vertebre coccigiene atrofiate. Este un os median și nepereche, prezentând de studiat două fețe, o bază, un vârf și două margini.

Orientare. Se pune în sus – baza, iar înainte – fațaconcavă.Fețele. Fața anterioară sau pelviană este concavă,iar cea dorsală, convexă. Cele două fețe prezintă trei sau patru linii transversale, rezultate din sudarea vertebrelor coccigiene .

Baza. Are o fețișoară eliptică pentru articularea cu vârful sacrului. înapoia fețișoarei pleacă în sus două procese, numite coarnele coccigelui (Cornu coccygeum). După cum se observă, curburile sagitale sunt dobândite în cursul vieții postnatale.Curburile în plan frontal  .Sunt mai puțin pronunțate ca cele în plan sagital. În mod obișnuit întâlnim:

●curbura cervicală – cu convexitatea la stânga;

●curbura toracică cu convexitatea la dreapta;

●curbura lombară – cuconvexitatea la stânga.

Curbura toracică este primară, fiind determinată de tracțiunea mușchilor mai dezvoltați la membrul superior drept; celelalte două curburi sunt compensatorii, având scopul de a restabili echilibrul corporal.

La stângaci,curburile în plan frontal sunt îndreptate în sens invers.

Conformația exterioară. Coloana vertebrală, considerată în totalitatea ei, prezintă o față anterioară, ofață posteriftlră și două fețe laterale.

Fața anterioară este formată de ocoloană cilindrică, rezultată din suprapunerea corpurilor   vertebrelor.

Fața posterioară prezintă pe linia mediană procesele spinoase, care formează împreună creasta spinală. Procesele spinoase se pot explora cu multăușurință, mai ales în timpul flectării trunchiului. La limita dintre coloana cervicală și cea toracică se vizualizează foarte net procesul spions al vertebrei C7 (vertebraproeminentă); pornind de la acest proces spinos, se poatenumerota fiecare vertebră. De fiecare parte a crestei spinale se găsesc șanțuri profunde, numite șanțuri vertebrale; ele adăpostesc mușchi ce acționează asupra coloanei vertebrale.

Fețele laterale prezintă: vârful proceselor transverse, pediculii vertebrali, găurile intervertebrale și porțiunile laterale ale corpilor vertebrali.Vârful procesului transvers al atlasului poate fi palpatimediat sub procesul mastoidian.Canalul vertebral (Canalis vertebralis) este format prin suprapunerea găurilor vertebrale.

Canalul vertebralse continuă în sus cu cavitatea neurocraniului, iar în josse deschide prin hiatul sacrat. Canalul vertebral urmăreștetoate inflexiunile coloanei vertebrale.Diametrele canalului vertebral variază; ele sunt mai mari în regiunea cervicală și lombară, în raport cu mobilitateamai mare a coloanei vertebrale în aceste regiuni. în regiuneatoracică, unde mobilitatea coloanei vertebrale este mairedusă, diametrele canalului vertebral sunt mai mici .

1.1.2. Biomecanica articulară și bilanț articular

Coloana vertebrală este unită proximal cu craniu,anterior cu coastele iar distal cu oasrle costale.Coloanei vertebrale i se descriu articulații propriu-zise (intrinseci) articulația vertebrelor se realizează prin corpurile vertebrale, prin procesele articulare, procesele spinoase și procesele transversare. Între vertebre se realizează o serie de linii articulare, care se clasifică în :

Articulațiile corpurilor vertebrale – Suprafețele articulare ale acestora sunt date de fețele inferioare și superioare (ușor concave).

Intre aceste suprafețe osoase se găsesc discurile intervertebrale. Acestea sunt formațiuni fibrocartilaginoase, constituite dintr-o porțiune periferică fibroasă – inelul fibros – și una centrală – nucleul pulpos.

Nucleul pulpos nu are o poziție fixă, el mobilizandu-se în cursul mișcărilor. Deplasările acestuia sunt posibile, deoarece este deformabil elastic și expansibil, aceste calități fiind legate de conținutul de apă.Nucleul se află astfel într-o permanentă presiune și este ușor de înțeles de ce orice defect al inelului fibros care-l înconjoară permite hernierea lui.

Limita inferioară a discurilor este alcatuită din lamele cartilaginoase, care protejează nucleul pulpos de presiunile excesive. In ceea ce privește vascularizația, la individul adult prezența vaselor de sânge se întâlnește numai în condiții patologice.

Nutriția cartilajului se face prin îmbibație prin lamele terminale ale suprafețelor articulare vertebrale. Ușor de înțeles deci de ce în condițiile unor solicitări permanente ale articulațiilor intervertebrale discul nu are posibilitatea unei nutriții corespunzătoare facilitându-se astfel degenerescența precoce a acestuia, (prin diminuarea sau chiar pierderea proprietăților fizico-chimice ale acestuia).

Discurile intervertebrale au formă unor lentile biconvexe care depășesc puțin spațiul dintre suprafețele osoase.Înălțimea discurilor intervertebrale este diferită (3 mm reg,cervical;5 mm reg.toracală;9 mm reg.lombară).Fiecare disc prezintă 2 porțiuni: o porțiune periferică care prezintă inelul fibros.Porțiunea periferică fiind formată din fibre conjunctive încrucișate,asigură stabilitatea coloanei vertebrale și protejează măduva față de mișcările exagerate.

Ligamentul longitudinal anterior reprezintă o panglică lungă de țesut fibroconjunctiv așezată pe fața anterioară a coloanei vertebrale de la osul occipital la S2.Când discul este încărcat, diminuează în dimensiune și se lățește.

Trebuie remarcat faptul că nucleul pulpos are o mare forță de îmbibație, mărindu-și volumul în repaus, putând da (prin însumarea măririi volumului tuturor discurilor) o alungire de până la 3 cm a coloanei vertebrale la subiectul tânăr, sănătos.

Nucleul pulpos nu este inervat. Inelul fibros este inervat de ramurile nervoase provenite din nervii sinuvertebrali care inervează și ligamentul vertebral comun posterior (aceasta explică și caracterul durerii din hernia sau tasarea discului intervertebral).

Fig.3.Articulațiile coloanei vertebrale ( Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională, )

Ligamentul longitudinal posterior reprezintă o formațiune fibro-conjunctivă situată pe fața posterior a corpurilor vertebrale în interiorul canalului vertebral.Se întinde de la osul occipital până la baza coccigelui. (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.137,2003)

Articulațiile lamelor vertebrale – Între lamele vertebrale nu exista propriu zis articulații. Totuși, ele sunt unite prin ligamente speciale denumite ligamente galbene, alcatuite din fascicule de fibre elastice, care prin structura lor permit apropierea și îndepărtarea lamelor vertebrale una fata de altă.

Articulațiile proceselor spinoase – Ca și lamele vertebrale apofizele spinoase sunt unite intre ele prin doua feluri de ligamente:

Ligamentul supraspinos se prezintă ca un cordon fibros puternic întins pe toată lungimea coloanei vertebrale unind vârful proceselor spinoase.

Primele se găsesc între două apofize spinoase iar ultimul este un cordon ce se intinde pe tot lungul coloanei vertebrale.

În regiunea cervicală, ligamentul supraspinos este deosebit de bine dezvoltat și prin extremitatea lui proximală se inseră pe protuberanța occipitală externă; el este denumit ligamentul cervical posterior și are rolul să mențină pasiv capul și gâtul pentru a nu se flecta inainte.

Ligamentele interspinale – limitează flexia și rotația coloanei;

Ligamentele supraspinale – limitează flexia și rotația coloanei;

Ligamentul nucal -se găsește doar în regiunea cervicală, fiind omologul celor două enumerate anterior, constituind un suport pentru inserția musculaturii extensoare paravertebrale cervicale. Limitează flexia și rotația coloanei cervicale.

Articulațiile apofizelor transverse – Apofizele transverse se realizează prin ligamente intertransverse care sunt de dimensiuni mai reduse în regiunea cervical și toracală.

Pe lângă articulațiile coloanei vertebrale propriu-zise mai există articulații între regiunea lombară și sacrală ca și între sacru și coccige realizând articulația lombosacrală și articulația sacro- coccigiană ,prezentând același tip de ligament.

Articulațiile apofizelor articulare sunt plane și permit numai simpla alunecare a suprafetelor articulare una peste alta.

Articulația occipitoatlantoidă este o diartroză bicondiliana. Suprafețele articulare ale occipitalului sunt reprezentate de cei doi condili occipitali, care privesc în jos și înainte și în afara și au o formă convexa în toate sensurile.

Articulația occipitoatlantoidă este o diartroză bicondiliana. Suprafețele articulare ale occipitalului sunt reprezentate de cei doi condili occipitali, care privesc în jos și înainte și în afara și au o formă convexa în toate sensurile.

Articulația sacro-iliacă=asigură joncțiunea dintre coloana vertebrală și centura pelvină, având un rol foarte important în transmiterea greutății către membrul inferior în timpul deplasării.

Figura 4. Articulația sacro-iliacă ((Tatiana Balint ,Irinel Diaconu ,Andreea Moise- Evaluarea Aparatului Locomotor , pg.106 ,2004))

Mișcările coloanei vertebrale sunt produse de un mare numar de muschi, care se inseră fie pe coloana, fie la distanța de ea, cum sunt unii mușchi ai gâtului și mușchii abdominali. (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.138,2003)

Mișcările la nivelul:

● Coloanei cervicale:

Flexia – ducerea bărbiei înspre stern;

Extensia – ducerea occiputului înspre coloană;

Înclinare laterală – apropierea urechii de acromion;

Rotația – mișcare ce se execută în jurul unui ax transversal ce trece prin mijlocul discurilor intervertebrale.

● Coloanei vertebrale pe ansamblu:

Flexia – aplecarea înainte;

Extensia – aplecarea înapoi;

Înclinare laterală – aplecarea trunchiului înspre dreapta sau stânga;

Rotația – mișcare ce se execută în jurul unui ax transversal ce trece prin mijlocul discurilor intervertebrale.

Articulația sacro-iliacă asigură joncțiunea dintre coloana vertebrală și centura pelvină, având un rol foarte important în transmiterea greutății către membrul inferior în timpul deplasării.

Mușchii motori ai coloanei vertebrale.Mușchii flexori:dreptul abdominal;oblicul extern;oblicul intern;iliopsoasul;sternoclei-domastoidianul; scalenii;lungul gâtului.

Mușchii extensori:extensorul său erectorul coloanei (iliocostalul ,lungul șanțurilor vertebrale,lungul șanțurilor vertebrale ,spinalului);semispinalul și multifidul;interspinoșii ,splenius.

Principalii flexori laterali: pătratul lombelor;mușchii intertransversari;

scalenii; sdomastoidianul;lungul gâtului;spleniusul; ridicătorul scapulei;trapezul.

Mușchii rotator se împart în:rotator de aceeași parte;oblicul intern;complexul mic; splenius;rotator de partea opusă;sistemul transversospinal;oblicul extern ;semispinalul; sternocleidomastoidianul ;iliopsoasul;trapezul;ridicătorul coastei.

Mușchii gâtului: mușchiul sternocleidomastoidian; m. scaleni; m. drept anterior al capului; micul drept anterior al capului; lungul gâtului; (pielosul gatului; splenius al gatului si al capului; fasciculul superior al m. trapez).

Mușchii abdomenului: marele drept al abdomenului; marele oblic al abdomenului; micul oblic al abdomenului; transversul abdomenului; mușchii lomboiliaci (pătratul lombelor, psoasul iliac).

Mușchii posteriori ai trunchiului: muschiul trapez; m. marele dorsal; romboidul; unghiularul; micul dințat posterosuperior; micul dințat postero-inferior;

Mușchii cefei (splenius, marele complex, micul complex, transversul gâtului, marele și micul drept posterior ai gâtului, marele și micul oblic posterior ai gâtului);

Mușchii spinali, se găsesc în șanțurile vertebrale formate din apofizele spinoase și coaste (m. sacrospinali, paravertebrali) sunt în număr de trei: iliocostalul, lungul dorsal și spinotransversalul; m. intertransversali și mușchii interspinoș.

Mișcările coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt mișcări complexe, în care intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizează prin cumularea ușoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale, care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum și la nivelul celorlalte articulații.

Aceste mișcări sunt limitate de rezistența ligamentelor, forma articulațiilor intervertebrale și de gradul de compresibilitate a țesutului fibrocartilaginos din care este alcătuit discul.

Importanța problemei rezultă din frecvența deosebit de mare a discopatiilor și spondilozelor și din numărul considerabil de zile de incapacitate de muncă pe care-l provoacă.

Numeroase studii încearcă să stabilească prin care mijloace terapeutice și de recuperare funcțională s-ar putea acționa mai eficace asupra procesului degenerescență discală,favorizând procesul de reparație a fisurilor și fantelor discale,combătând degradarea țesutului conjunctiv,modificările mucopolizaharidelor discale și tulburarea hidrofiliei nucleare.

Discul intervertebral este avascular ,braditrof,nutriția și schimburile sale metabolice făcânduse prin difuziune cu punct de plecare la periferia discului și la nivelul platourilor vertebrale adiacente (substanța opacifiantă utilizată în discografie dispare în aproximativ 20 de minute,ceea ce ne dă o idée despre rapiditatea circulației intradiscale a lichidelor). (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.138,2003)

În procesul de degenerescență discală,nucleul își ăierde turgescența și omogenitatea,se fibrozează și se îngustează,în timp ce în inelul fibros apar fisuri și fante,în care se angajează substanța nucleului degenerate,migrând spre periferia discală.

Discul nu este inervat,cu excepția straturilor superficial ale inelului;așadar durerile țin de periferia discală.Nu s-a putut pune în evidență un proces de reparație a fisurilr discale,prin țesuturi de aceeași valoare.

În anumite condiții s-a evidențiat totuși pătrunderea centripetă (în fantele inelare) a unor muguri conjunctivo-vasculari,care treptat se transform în țesut fibros (Smith,Walsmley,Gordon,Hirsch).

Literatura de specialitate crede că acest proces de reparație oricât de imperfect ar fi,ar putea fi favorizat prin diverse tratamente,și în special prin cele balneofizicale.Deosebit de important este faptul că propietățile mecanice ale discului țin,în mare măsură,de starea de hidratare a nucleului .

În anul 1962,Naylor a emis ipoteza după care la originea discopatiilor ar sta un proces intermediar de hiperhidratare nuceară;depolimerizarea discale (sub influența unor enzime de tipul hialuronidazei) ar mări absorbția apei de către nucleu. Testarea bilanțului articular și muscular oferă datele obiective necesare elaborării planului de recuperare a mișcărilor fundamentale ale coloanei astfel:

„Figura.5 Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională

Flexia

-La nivelul coloanei cervical:bărbia ia în mod normal contact cu sternul.Din cele 30-450 amplitudine,200 au sediul în articulațiile sub-occipitale.

-La nivelul coloanei toraco-lombare,flexia se măsoară clinic dificil,incluzând și flexia în coxo-femurale.În practică se măsoară distanța între vârful degetelor și sol.

-Bilanțul muscular analitic îl efectuăm numai la o serie de mușchi mai importanți și care se pretează la explorări funcționale.Astfel:

a.Sterno-cleido-mastoidianul ( rădăcini principale C1,C2,C3;nervul spinal):contracția sa bilaterală,sinergică flectează coloana cervicală,în timp ce contracția unilaterală rotează capul de partea opusă.Pentru testarea simultană bilaterală ,subiectul în decubit dorsal efectuează o flexie a capului .Contrarezistența se aplică pe frunte.Pentru testarea unilateral ,se rotează active capul de partea opusă ,apoi se execută o flexie anterioară;contrarezistența se aplică pe tâmplă.Mușchii accesorii pentru flexie sunt:lungii gâtului,scalenii,drepții anteriori ,pielosul gâtului.

b. Mușchii abdominali (marele drept,marele oblic, micul oblic și transversalul) :contracția simetrică flectează coloana dorso-lombară,în timp ce contracția unilateral rotează coloana.Au în plus un rol important în echilibrarea coloanei și bazinului (spațiile costo-iliace) și în retroversia bazinului (scăz’nd lordoza lombară).

-Marii drepți abdominali (rădăcinile D7-D10 supraombilical și D11-D12 subombilical; ultimii șase nervi intercostali).

Testarea funcției de flexie se face din decubit dorsal cu genunchii flectați și tălpile pe planul de examinare și brațele în antepulsie.Kineziterapeutul flexează ferm genunchii subiectului care trece din decubit în poziție șezând,fără să se sprijine.După J.Godebout și M.Vidal cotele sunt următoarele:

●se apreciează prin palpare,nu ridică trunchiul;

●partea superioară a trunchiului se ridică de pe masa de examen,până la spinele omoplatului;

●se poate ridica până la vârful omoplaților;

●ia poziția șezând cu mîinile întinse;

●poziția șezând,ținând măinile la ceafă.Contrarezistența se aplică pe stern.

-Marele oblic (rădăcinile D7-L1 ;ultimii 6 nervi intercostali,nervii abdomino-genitali) și micul oblic (D9-L1;ultimii 4 nervi intercostali,nervii abdomino-genitali).Testarea funcției de flexie a trunchiului (acționând în sinergie bilaterală) coincide cu testarea marilor drepți.

-Transversalul abdomenului (rădăcinile D9-L1; ultimii 4 nervi intercostali,nervii abdomino-genitali) contribuie la flexia de ansamblu a trunchiului,dar testarea analitică este dificilă și se referă la funcția da de centură fiziologică abdominală (retrage peretele abdominal) și la funcția sa ca mușchi expirator.Se măsoară perimetrul abdominal în relaxare și apoi cu peretele abdominal retras în timpul unei expirații.

Extensia

-La nivelul coloanei cervicale este de 30-450 (dintre care 20-300 în articulațiile suboccipitale).De obicei pentru bilanțul articular ne limităm să măsurăm distanța dintre bărbie și stern.

-La nivelul coloanei dorso-lombare este de 20-300 (măsurată radiografic).Unghiul de extensie include însă extensia în coxo-femurale.

-Bilanțul muscular analitic al numeroșilor extensori ai coloanei este dificil.În practică efectuăm o testare globală a extensorilor coloanei cervicale și extensorilor dorso-lombari.Astfel :

●Grupul de extensori ai gâtului (drepții posteriori,complexii,spleniusului capului și gâtului,trapezul superior) inserați între occipital și coloana cervicală ,determină extensia capului și gâtului prin contracția lor simetrică.Din decubit ventral ,se ridică capul de pe planul mesei de examinare.Contrarezistența este aplicată occipital.

●Grupul de extensori ai coloanei dorso-lombare (iliocostalul ,lungul dorsal,supraspinosul ,semispinosul,transversal spinos ,interspinoșii, intertransverși) determină extensia ,curburile și echilibrul coloanei în stațiunea bipedă ,prin contracția lor simetrică .Din decubit ventral se cere subiectului să ridice trunchiul până la ombilic ,fără nici un sprijin pe membrele superioare (în timp ce examinatorul fixează bazinul și gleznele).

Contrarezistența se aplică între omoplați.Această metodă permite testarea segmentului D1-L3.Pentru zona lombară inferioară (sub L3) subiectul se sprijină în decubit ventral ,cu membrele inferioare atârnând la marginea mesei de examinare .Subiectul apucă cu mâinile marginile mesei și ridică de pe masă regiunea sacrată ,accentuând lordoza lombară.

Înclinația laterală

-La nivelul coloanei cervicale :unghiul de flexiune trasat între orizontală biclaviculară (planul de referință) și linia bioculară este normal de 40-450 în articulațiile suboccipitale).

-La nivelul coloanei dorso lombare:unghiul de inflexiune trasat între verticala mediană a corpului (ridicată din S1) și linia S1- C7 este de 30-400.(Se pot aprecia variațiile inflexiunii laterale notând nivelul la care degetele ating zona de deasupra sau dedesubtul genunchiului omolog).

-Bilanțul muscular analitic;

●Contracția unilaterală a extensorilor gâtului produce înclinația laterală a capului .Contrarezistența se aplică deasupra urechii.

●Contracția unilaterală a mușchilor abdominali (marele drept, marele și micul oblic,transversul) determină inflexia laterală a trunchiului.Contrarezistența se aplică la nivelul umărului omolog.

Tot astfel,contracția pătratului lombar (menținând bazinul fix) determină inflexia laterală a coloanei lombare și coborârea coastei a 12-a.De asemenea ,extensorii rahisului (ilio-costalul și lungul dorsal ) prin contrația lor unilaterală determină inflexia laterală a trunchiului.(.Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.140,2003)

Rotația

-La nivelul coloanei cervical:menținând bazinul fix și orientând privirea lateral,spre dreapta și stânga,planul de referință frontal blumeral, care trece prin vârful craniului descrie împreună cu planul blauricular un unghi de 60-800 (dintre care 300 în articulațiile suboccipitale).

-La nivelul coloanei dorso-lombare ,unghiul de rotație delimitat între planul frontal și linia umerilor este de 30-450.Unghiul de rotație scade către coloana lombară,la 20-100,fiind limitat de apofizele articulare și lama vertebrală subiacentă.

Bilanțul muscular analitic:

a.contracția unilaterală a sterno-cleido-mastoidianului rotează capul de parte opusă (în decubit dorsal pe un plan dur).Contrarezistența se aplică la nivelul tâmplei .(La mișcare pot colabora și extensorii gâtului în contracție unilaterală).

b.Contracția celor 4 mușchi abdominali în sergie încrucișată rotația trunchiului.Contracția micului oblic în sinergie încrucișată determină rotația omolaterală a trunchiului,în timp ce contracția marelui oblic în sinergie încrucișată rotează trunchiul de partea opusă.Pe de altă parte,dintre extensorii coloanei,contracția transversului spinos în sinergie omolaterală contribuie la rotația trunchiului. Ținând seama de acțiunile mușchilor din regiunea spatelui și acefei , ei pot fi grupați astfel:

-mușchii rotatori ai capului : oblicul interior ( mare) al capului , marele drept posterior al capului , splenius ( al capului și al gâtului) și semispinalului capului ;

-mușchii extensori ai capului :trapezul , marele drept posterior al capului,micul drept posterior al capului și micului oblic al capului;

Mușchii care determină mișcări de lateralitate ale capului:micul oblic al capului , splenius , marele drept posterior al capului și trapezul;

-mușchi extensori ai coloanei vertebrale :semispinalul cervical , semispinalul toracal și iliocostalul;

-mușchii rotatori ai regiunii cervicale : rotatorii și multifidul;

-mușchii care fac mișcări de lateralitate ale coloanei vertebrale :interspinoșii și multifidul;

-mușchii inspiratori: micul dințat posterior și superior;

-mușchii expiratori :micul dințat posterior și inferior și iliocostalul;

-mușchii ridicători ai umărului:trapezul ;

– mușchii ridicători ai trunchiului în acțiunea de cățărat: marele dorsal;

-mușchii adductori ai brațului :marele dorsal.

CAPITOLUL 2

SCOLIOZA=DELIMITĂRI CONCEPTUALE

2.1.Definiție

O definiție a scoliozei este greu de dat .Scoliozele se definesc ca deformări ale coloanei ,caracterizate prin curbură lateral ( în plan frontal) și rotație vertebrală.

Figura 8.Scolioza –vedere pers ansamblu

În esență credem că primul element care trebuie amintit este curbarea în plan frontal a coloanei vertebrale ,cu rotația vertebrelor , rotație pe care o găsim prezentă , mai mult sau mai puțin accentuat , în toate scoliozele , indifferent de etiologie , și fără de care nici curburile de compensare nu s-ar putea forma.

Al doilea element trebuie să cuprindă compensarea și reductibilitatea curburii scoliotice .O curbură scoliotică care nu are tendința la compensare superioară sau inferioară în ortostatism și care dispare în decubit sau la suspendare , cu ușurință , este mai curând o atitudine scoliotică sau antalgică.

În sfârșit al treilea element trebuie să-l constituie răsunetul rotației și devierii laterale a coloanei vertebrale asupra regiunii învecinate .

O scolioză , chiar la debutul ei –spre deosebire de atitudinea scoliotică –duce la modificări ale diametrelor toracelui , ale arcurilor costale , sternului , musculaturii lomboabdominale ,etc.

Definiția bolii ,însă ,nu epuizează tot ceea ce se poate spune despre multitudinea și varietatea scoliozelor .Se mai fac multe confuzii,datorită diferitelor clasificări sau din cauza unei terminologii neclare.

Convexitatea ( respective gibozitatea) este aceea care confer denumirea direcției scoliozei.Rotația vertebrală se face spre concavitatea coloanei.

2.2.Etiologie

Coloana vertebrală reprezintă un organ axial complex,destinat inserției tuturor părților componente ale corpului ,precum și protejării măduvei spinării-segment de importanță majoră al sistemului nervos central .

Degenerescența vertebrală apare la început ca un proces cu un grad redus de cognoscibilitate. Această caracteristică este consecința posibilităților de urmărire a procesului degenerativ din punct de vedere anatomopatologic,urmărire care este tributară unor factori improprii cercetării prin posibilitatea discontinuă de observare a evoluției lezionale ( bazată exclusive pe coroborarea datelor morfologice obținute.

Principalele modificări morfologice ale componentelor coloanei vertebrale în cursul scoliozelor sunt:

1.Deformarea coloanei este reprezentată de curbura laterală a acesteia.Ea cuprinde un număr variabil de vertebre =în medie ,pentru o curbură primară toracală 6-7 vertebre ;pentru curbura toraco-lombară 6-9 vertebre.Numărul vertebrelor interesate în curburile primare crește în cazul scoliozelor paralitice .În cazul curburilor compensatorii,numărul vertebrelor cuprinse în acestea este mult mai variat.

2.Rotația apare deosebit de evidentă la scoliozele cu înclinație laterală de peste 450 , dar nu evoluează întotdeauna paralel cu aceasta.La angulații de 100-1100,vertebrele aplicale se văd chiar în profil pe filmul radiografic .

De regulă ,rotația apare mai precoce și evoluează mai rapid în regiunea lombară decât în cea toracală , deoarece la aceasta din urmă axul rotației se găsește aproape de ligamentul vertebral posterior, pe când în regiunea lombară este mult mai excentric , în dreptul vârfurilor proceselor spinoase.

3.Deformațiile toracice sunt caracterizate prin apariția gibusului costal.Acesta este determinat de angularea puternică a arcurilor posterioare ale coastelor din convexitatea curburii scoliotice , datorată tracțiunii exercitate de procesele transverse ale vertebrelor scoliotice rotate spre posterior .

Coastele din partea convexă a scoliozei ,,angulate ,se depărtează și se vertyicalizează ,se îngroașă și devin mai solide , căutând să se opună rotașiei vertebrale .Coastele din partea concavă se turtesc , seapropie unele de altele , se lățesc și se orizontalizează .

4.Vertebrele suferă multe modificări ,în funcție de locul lîn cadrul curburii .Vertebra de vârf este turtită lateral,devenind trapezoidală sau cuneiformă , platourile corpului făcând un unghi deschis spre convexitatea curburii .

Cartilajele de creșltere ale vertebrelor evoluează difetit: cel al platoului tibial superior prezintă o deranjare a serierii; cel al pedicului de partea convexă se închide mai devreme.

5.Ligamentele își modifică structura= osificări,artroze ,sinostoze.

6.Conținutul canalului neural suferă și el= aderențe meningiene , compresiuni ,jenă la nivelul găurilor intervertebrale.

7.Tulburările viscerale sunt secundare compresiunilor exercitate de toracele deformat , care împiedică dezvoltarea normală din punct de vedere morfo-funcțional a viscerelor conținute sau de vecinătate .Pot apărea astfel, leziuni cardiace , insuficiente cardio-respiratorii , colapsuri pulmonare ,malformații ale viscerelor abdominale.

2.3.Clasificare

Clasificarea face referire la scolioze structural ,adevărate ,organice.Clasificarea scoliozelor are o importanță capitală .Astăzi majoritatea autorilor clasifică scoliozele în nestructurale și structurale.

2.3.1.Scoliozele nestructurale

Scoliozele nestructurale ,nu ar trebui să fie încadrate în această categorie .

Figura 9.Scoliozele nestructurale

Ele pot avea multiple cauze:

-posturale

-de compensare

-inflamatorii=tuberculoză , osteomielite ,miozite

-lombosciatică

-isterice

Neânlăturarea cauzei devierii coloanei vertebrale poate duce la deformări durabile , greu de redus,ulterior .Scoliozele funcționale ,nestructurale ,atitudinile scoliotice ,nu reprezintă o problem deosebită de kinetoterapie.

2.3.2.Scoliozele structurale

Scoliozele structurale sunt adevăratele scolioze care ridică probleme complexe de tratament .Ele ar putea fi grupate astfel =o clasificare reluată și completată.

1.Scolioza idiopatică,de departe cea mai frecventă.

2.Scolioza osteopatică ,cu etiologii variate:

●fragilități osoase de diferite cauze;

●osteoporoze=senile sau de alte cauze;

●anomalii vertebrale congenitale=scolioze congenitale

●boala Scheuermann.

Figura 10.Scoliozele structurale

3.Scolioza neuropatică ,în cadrul căreia cea secundară poliomielitei =scolioza paralitică =ocupă locul cel mai important.Alte cauze neuropatice :

●boala Friedreich;

●boala Charcot-Marie;

●infirmitatea motorie cerebrală;

●mielomeningocelul;

●sechele după meningite purulente

4.Scolioza miopatică ,care apare mai frecvent în :

●artrogripoza congenital;

●distrofiile musculare;

● amiotonia congenitală;

● miopatii;

Majoritatea scoliozelor sctructurale sunt cele idiopatice ( genetice)-infantile ( 0-3 ani),juvenile (3-10-12 ani),de adolescență ( 10-12-20 de ani) și ale adultului.Toate celelalte –congenitale ( defectele vertebrale sau costale,neuromusculare ( miopatice,poliomielitice,etc) posttraumatice ,mezenchimale ,etc- totalizează au o pondere procentuală de 20- 25 %.

Din punctual de vedere al curburilor ,scoliozele (mai ales cele idiopatice pot fi:

a.Cu curbură toracică ( de obicei dreapta) (T4-5-6 →T11-12 L1):

-dau gibozitate mare;

-au curbe minore deasupra și dedesubt cu character compensator;

-potențial evolutiv mare,cu prejudicii cardiopulmonare.

b.Cu curbură toracolombară fie pe dreapta ,fie pe dtânga (T4-5-6 →L2-3-4):

-au curbe minore;

-dau distorsiune costală;

– mai puțin disgrațioase și periculoase cardiopulmonar.

c.Cu curbură lombară ( de obicei pe stânga –T11-12 →L5):

– nu dau diformitate prea mare.

d.Cu dublă curbură majoră cu diverse combinații :

– toracică stg-lombară dr sau invers;

-diformitate în general mică.

Gravitatea este dictată desigur de gradul scoliozei .Astfel ,sunt considerate :

-ușoare scoliozele sub 25-300;

-medii cele între 25-30-50 0;

-grave scolioze peste 50 0.

4.Scolioza miopatică,care apare mai fregvent în:

●artrogripoza congenitală;

●distrofiile musculare;

●amiotonia congenitală;

●miopatii.

5.Scolioza dismetabolică:●boala Marfan;●scolioza rahitică;

6.Scoliozatoracogenă,care apare ca urmare a unei deformări toracice ,congenitală sau câștigată=traumatism,toracoplastie.

7.Scolioza de cauză extrinsecă:

● scolioza ,, de aparat,, ,care se instalează în urma portului unor aparate ortopedice necorespunzătoare;

●scolioza radioterapeutică;

●scolioza secundară inegalității membrelor sau dezechilibrării pelvisului osos.

8.Cifoscolioza , mai ales întâlnită ca boală congenital sau secundară neurofibromatozei.Indiferent , însă, de natura scoliozei,o serie de elemente trebuie să fie cercetate de către medic.

Prin scolioză posturală trebuie înțeleasă o curbură corectabilă complet în flexie ,decubit sau prin suspendare și la care nu se observă,clinic sau radiologic ,anomalii structurale ale vertebrelor sau toracelui.

Scolioza secundară trebuie identificată cu scolioza de compensare a unui dezechilibru pricinuit coloanei vertebrale de către asimetria pelvisului osos ,inegalitatea membrelor inferioare,anchiloze articulare în poziții vicioase ale articulației coxofemurale .

Scoliozele structurale se caracterizează se caracterizează prin persistența rotației vertebrale și a deformărilor costale la flexia anterioară a coloanei vertebrale.Aceste elemente,odată instalate,sunt permanente și corijabile doar chirurgical.

Rdiologic,corpii vertebrali apar rotații spre convexitatea curburii,iar procesele spinoase,spre concavitate.

După un timp se pot observa și modificări structurale ale vertebrelor (vertebre trapezoidale,oblice) sau vertebre modificate chiar de la început (cuneiforme,hemivertebre).

Cifoscolioza reprezintă combinarea unei curburi a coloanei vertebrale în două planuri:frontal și sagital.

Cel mai adesea se confundă componenta cifotică cu gibozitatea costală posterioară din scolioze.Cifozele adevărate = cu excepția celor însoțite de anomalii congenitale= au rareori devieri laterale.

Curbura primară a unei scolioze este reprezentată de segmentul de coloană vertebrală ,prezentând o curbură în plan frontal , structurală,cu rotația vertebrelor componente.

Caracteristică pentru curbura primară este persistența rotației vertebrale și a unui grad de curbură laterală ,chiar în flexia coloanei ,în timp ce curburile de compensație se pot corecta complet.

2.4.Manifestări clinice

În afara agravării curburilor, scoliotici mai ridică și alte probleme legate de :

a.Integritatea morfo-funcțională a aparatului cardio-vascular și respirator,cunoscând faptul că tulburările cardio-respiratorii sunt uneori grave la acești bolnavi.

b.Tulburările neurologice care pot apărea la anumite vârste,ca urmare a deformării mari a coloanei vertebrale ( cifoscolioze) sau a modificărilor structurale meningomedulare ( compresiuni,îngroșarea și retracția durei mater , tulburările ischemice).Tulburările neurologice merg de la simple parestezii,până la paraplegii progresive, singurul tratament care poate da rezultate în aceste situații constând în laminectomia precoce și eventual rezecție a pragului vertebral (în cifoscolioze).

c.Tulburările digestive sunt frecvente când scolioza se agravează ca urmare a osteoporozei senile.

Principala cauză a acestor tulburări este de ordin mecanic restrictiv,dar nu trebuie neglijate nici tulburările nervoase vegetative și nici modificările de poziție ale viscerelor abdominale ( malpoziții cardio- tuberozitare ale stomacului ,hernia hiatale diafragmatice ale stomacului , cudări ale căilor biliare extrahepatice ,etc).

d. Durerea face dificile sau imposibile ortostatismul și mersul. De asemenea creează poziții vicioase. Cauzele durerii conturează de la început acele situații în care ne putem aștepta la un succes prin metodele medicinii fizice.

e.Complicațiile dureroase ale scoliozelor sunt extrem de penibile uneori ,ducând la adevărate invalidități.

2.5.Evoluția

Este deosebit de important , pentru că el dictează atitudinea terapeutică și dă indicații asupra prognosticului.

Următoarele elemente principale trebuie să atragă asupra gravității evoluției unei scolioze:

●rapiditatea formării curburii principale și precocitatea apariției curburilor compensatorii

● precocitatea apariției gibozității costale posterioare –rezultat al rotației vertebrale.

Stadializarea scoliozei este mai ușor de făcut în cazul scoliozei idiopatice , la care întâlnim cel mai distinct cele patru grade descrise clasic:

Gradul I=curbură mică ,suplă , corectabilă în flexie anterioară a trunchiului.

Gradul II=rotația vertebrelor curburii , care devine incomplet reductibilă în flexie bși la care se adaugă curburile compensatorii .

Gradul III= curbura principală este ireductibilă , apar rotația și ireductibilitatea parțială a curburilor compendsatorii .

Gradul IV= scolioza fixă , sudată.

2.6.Diagnosticul clinic al scoliozelor

Diagnosticul pozitiv și diferențial al scoliozelor nu este întotdeauna ușor. Chiar cu ajutorul radiologiei și al celorlalte examene paraclinice ,întâmpnăm deseori dificultăți în stabilirea formei clinice și a liniei terapeutice de urmat.

Examenul clinic al scoliozelor este bine să fie cât mai complet .Înaintea examinării curburilor este necesară explorarea atentă a unor aparete:

-aparatul cardiovascular=malformații , leziuni valvulare

– aparatul respirator =plămân pleură ,diafragmă ,pereți toracici

-sistemul nervos= tumorete subcutanate , pete cutanate de aspectul ,, cafelei cu lapte,, în neurofibromatoză

-aparatul locomotor =inegalități ale membrelor , asimetrii de pelvis osos , boala

Sprengel , torticolis , sindrom Klippel-Feil , diverse paralizii

– aparat acusticovestibular

-acuitate vizuală.

În clinostatism putem constata două aspecte importante:

1.Curbura care are cea mai mică tendință de corecție , bolnavul fiind culcat pe burtă , este cea principală sau primitivă

2.Curburile secundare , de compensație , cu cât se reduc mai puțin , cu atât sunt mai vechi și , deci scolioza evoluează mai demult.

De asemenea , este de recomandat și examenul cu coloana vertebrală în elongație =bolnavul atârnat de cap cu ajutorul unui căpăstru= pentru a putea aprecia rigiditatea curburilor , precum și posibilitățile de asuplizare și echilibrare a lor.

La inspecție , avem în general de-a face cu un copil slăbuț ,palid , emotiv , hipodinamic.

Antropometria bolnavului este importantă pentru a aprecia posibilit[‚ile sale de evoluție în funcție de tratamentul pe care îl va urma.

Se vor măsura înălțimea=în ortostatism,nesprijinit = greutatea , perimetrul toracic cu brațele în abducție și atârnând în jos , cu toracele în expirație și apoi în inspirație .

Examenul general specific va fi făcut cu lumina bătând din spatele examinatorului și cu bolnavul stând cu spatele spre examinator .

Distanța optimă dintre examinator și bolnav este de 1,5 -2 m .

Examenul radiologic . Nu mai este nevoie să argumentăm importanța examenului radiologic în diagnosticul și urmărirea evoluției scoliozelor.

Radiologia completează deosebit de eficient datele clinice legate de diagnosticul pozitiv și diferențial și contribuie în mare măsură, la stabilirea indicațiilor terapeutice.

Examenul radiografic al coloanei vertebrale se face , clasic , în două poziții: față și profil.

Acestor incidențe li se pot adăuga indcidențe oblice , ¾ pentru decelarea anumitor amănunte din vârful curburilor sau din zoonele de tranziție.

Pentru o cercetare radiologică corectă și completă , se recomandă efectuarea următoarelor examene:

●Radioscopia generală a toracelui și abdomenului , care precizează un cadru general al deformității: forma toracelui , poziția și excursiile coastelor , forma generală a curburilor coloanei vertebrale , situația și funcția anumitor viscere =trahee , plămâni , inimă , cârjă aortică , cupole diafragmatice.

De asemenea , în timpul examenului radioscopic se pot imprima diferite incidențe zonelor de cercetat , ceea ce conduce la precizarea modificărilor observate.

Dar deosebit, de importantă este examinarea dinamică a coloanei vertebrale .Aceasta se poate face din față,dar mai ales din profil , punând bolnavul să execute flexii ale coloanei vertebrale .

Astfel se poate observa tendința la corectare și derotarea vertebrelor la nivelul tuturor curburilor.

●Radiografia rămâne însă examenul de bază și reprezintă singura posibilitate de păstrare a unei documentații obiective asupra evoluției unei scolioze.

Examenul radiografic al curburilor compensatorii va fi făcut în pozițiile descrise,cu un deosebit accent pe înclinațiile laterale și rotațiile trunchiului în timpul acestor înclinații.

Figura 6 Radiografie =scolioza

Astfel se va putea aprecia flexibilitatea și posibilitățile de derotare ale curburilor compensatorii în raport cu cea primară .Dacă curburile compensatorii au devenit rigide ,curbura primară fiind încă,măcar parțial,reductibilă, scolioza are toate șansele să se dezechilibreze după curbura primară

Examenul radiografic al curburilor compensatorii va fi făcut în pozițiile descrise,cu un deosebit accent pe înclinațiile laterale și rotațiile trunchiului în timpul acestor înclinații.

Astfel se va putea aprecia flexibilitatea și posibilitățile de derotare ale curburilor compensatorii în raport cu cea primară .Dacă curburile compensatorii au devenit rigide ,curbura primară fiind încă,măcar parțial,reductibilă, scolioza are toate șansele să se dezechilibreze după curbura primară.

Explorarea funcțiilor cardio-respiratorii .O funcție respiratorie deficitară,constatată obiectiv,nu contraindică intervenția chirurgicală.Se va insista asupra gimnasticii respiratorii și se va acorda o deosebită atenție simptomelor subiective (dispneea de efort).

Acestea se pot ameliora sub corecția ortopedică,în diverse corsete sau aparate,chiar dacă probele funcționale de laborator nu înregistrează modificări.Îmbunătățirea ,subiectivă chiar,a simptomelor respiratorii constituie o indicație că tratamentul chirurgical poate fi efectuat.

Astfel se pune problema în cazul tulburărilor cardiace.Dacă acestea sunt organice (congenitale sau câștigate) sau dacă cordul s-a compensat secundar deformărilor toracice,operația este contraindicată,cel puțin până la eventuala sa compensare.

In cazul tulburărilor de hemodinamica secundară deformarilor toraco-abdominala din scoliozele ,combinate sau paralitice,corsetele ortopedice de elongație ne dau indicații prețioase asupra posibilității corectării acestor tulburări.

Alte explorări

Angiografia spinală a fost utilizată de A.Klim și col în 1971pentru a detecta eventualele interesări ale măduvei și meningelor în curbura scoliotică.Ei recomandă introducerea unui cateter suplu prin artera femurală ,până în aorta toracică ,la nivelul vertebrei T5.Aici își are originea ,în general , a radiculomedularis magna și injectarea unei substanțe de contrast o poate face vizibilă radiologic .

Dacă această arteră este mică , subțire , există un risc de paraplegie după reducerile puternice ale curburii scoliotice=mai ales în scoliozele congenital , scoliozele idiopatice fixate ale adultului sau în situațiile în care suntem nevoiți să facem osteotomii vertebrale.

Fotografierea scolioticului este un examen de rutină.În vederea executării ei bolnavul trebuie dezbrăcat , să se găsească în ortostatism , pe un fond contrastant , bine iluminat .Fotografierea se face din următoarele poziții:

●față;spate;

●profil drept și stâng;

●spatele înclinat la dreapta și stânga;

●spatele flectat anterior la 900.

Fotografiile obținute constituie prețioase documente de urmărire a evoluției diformităților de-a lungul anilor de tratament.

Electromiografia .De asemenea recomandabilă , ea trebuie să urmărească funcția muscular activă și de repaus din cel puțin două puncte de vedere:

1.Starea electromiografică a diferiților mușchi care iau parte la static și dinamica coloanei vertebrale ,pe straturi=mușchi superficiali , mușchi profunzi , mușchi autohtoni.

2. eventual diferență de activitate global a musculaturii din jumătatea dreaptă a corpului , comparative cu jumătatea stângă .

În scoliozele idiopatice se întâlnesc uneori semen de denervare la nivelul unor mici grupe muscular paralizate = potențiale de fibrilație , curenți polifazici.

Anestezia regiunii=locală ,cu xilină 0,50-0,75 % =sau necroza în cazul copiilor , nu modifică rezultatele , așa că se poate recurge la ele dacă dorim un examen electromiografic minuțios.

Explorările uzuale sunt cele cunoscute:radioscopie pulmonară, concentrația hemoglobinei sanguine, hematocritul, examenul hemodinamic și al sedimentului urinei ,probele funcșionale hepatice, glicemia , urea sanguină ,probele de coagulare ,RBW,grupa sanguină.

2.7.Tratamentul

Tratamentul acestei deformații constă în întărirea mușchilor spatelui prin gimnastică și masaj pentru o ținută corectă.În scolioze trebuie tratate în primul rând afecțiunea cauzală.

Pentru copii ,atitudinea terapeutică corectă este decubitul ventral pe o saltea tare sau pe o masă acoperită cu pături moi .În această poziție,copilul își contract mușchii spatelui la fiecare mișcare și , radicand capul în sus, întărește mușchii cefii .

Ridicarea brațelor și a umerilor și apoi a întregii părți superioare a trunchiului întărește deasemenea mușchii spatelui și contribuie la producerea unei atitudini corecte în viitor.

Cu o astfel de educație a mușchilor spatelui,copilul începe cu timpul să stea singur în poziție șezândă ,prin contracția activă a musculaturii întărite a spatelui.

Copilul cu scolioză se așează în patul gipsat punând dedesubtul lui o pernă ,în formă de cruce ( după Find),pentru corectarea deformării.Pacienții cu scolioze sunt tratați mai mult prin gimnastică,iar noaptea sunt puși să doarmă pe spate, pe o saltea tare.

Scoliozele care rezultă din fracturile prin compresiune ale coloanei vertebrale sunt tratate după regulile generale de tratament al leziunilor traumatice de la nivelul coloanei vertebrale.

2.7.1.Tratamentul tulburărilor

Tratamentul tulburărilor de tip algic este complex.Tratamentul complex încearcă să cuprindă unele aspecte și are două scopuri:

● Să reducă durerea și jena funcțională caracteristice ,manifestate printr-un tratament simptomatic;

●Să împiedice și să oprească evoluția leziunilor biochimice și histologice,care constituie cauza instalării durerii în zona lombară.

Deoarece manifestările clinice pot avea un mare răsunet psihic asupra bolnavilor sensibili,este bine să li se explice procesul nosologic.De asemenea trebuie să evite eforturile sau mișcările care provoacă dureri sau suprasolicitări în coloana vertebrală.

Anumite profesiuni legate de poziția flectată a coloanei pot determina sau agrava suferința.În primul rând se va urmări ameliorarea durerii și contracturii musculare prin procedee balneofiziokinetoterapice ,urmate de un tratament ortopedic susținut cu cursete amovibile.Purtarea corsetului obligă bolnavul la un program de gimnastică medical permanent.

Dacă ameliorările nu sunt cele așteptate,în cazuri excepționale,putem proceda la rahisinteză ,cu sau fără încercări de reducere preoperatorie ortopedică,deși unii autori nu acordă credit tratamentului chirurgical în aceste cazuri.

B.Pelin și K. Zialke atrag atenția asupra greutăților provocate de disfuncția respiratorie a acestor bolnavi,în ceea ce privește tratamentul ortopedico-chirurgical.Autorii sus-citați recomandă tracțiunea cu un aparat tip,,halo,, urmată de artrodeză în doi timpi,combinată cu osteotomii vertebrale,costale .

Ei menționează rezultate bune cu această conduit terapeutică, procentul corecțiilor obținute fiind în medie de 44 în cifoscolioze,iar agravările postoperatorii de 50,9.Capacitatea vitală a multor bolnavi se dublează chiar .

D.W.Vanderpool,J.I.P.James și R.Wynne-Davies (1969) arată că pot apărea scolioze și peste vârsta de 50 de ani,dar aceasta reprezintă un procent mic ( 6 %) și interesează pacienții afectați de osteoporoză sau osteomalacie.

2.7.2.Tratamentul profilactic

Tratamentul profilactic are în vedere atât prevenirea unor cauze generale cât și prevenirea unor cauze locale deoarece acestea pot să reducă la minim suferința.

Se va face pentru profilaxia atitudinilor vicioase recomandându-se :

●Cunoașterea cauzelor și a înprejurărilor care determină atitudinea vicioasă și înlăturarea lor la timp;

●Îmbunătățirea stării de sănătate a organismului prin procedee de călire, exerciții fizice, etc.

●Îmbunătățirea factorilor și a condițiilor activităților zilnice;

●Asigurarea obligatorie a odihnei zilnice

2.7.3.Tratamentul medicamentos

Este indicat în pusee când durerile sunt numai cu aspect mecanic și apar în repaus. Cauzele durerii conturează de la început acele situații în care ne putem aștepta la un succes prin metodele medicinii fizice.Se utilizează întotdeauna medicația antiinflamatoare în asociere cu medicația antalgică și sedativă.Activitatea antalgică,antiinflamatoare justifică utilizarea lor în tratamentul simptomatic.

Medicamentele antalgice și antiinflamatoare sunt medicamente cu acțiune imediată.Deoarece această medicație urmărește reducerea și sedarea durerilor,este considerată ca fiind elementul cel mai important în recuperare deoarece permite menținerea funcției articulare și musculare precum și aplicarea măsurilor de kinetoterapie .

●Salicilații și în special Aspirina, introduși în terapeutică și-au dovedit eficiența în combaterea durerilor.La nevoie se mai poate administra Algocalmin, Paracetamol, Tramal.

●Produșii antiinflamatori de sinteză – Fenilbutazonă ,Alindor.Ibuboprofen,Brufen ,Tador,Movalis,Neoenduxis.

CAPITOLUL 3

ROLUL KINETOTERAPIEI ÎN PREVENIREA ȘI

RECUPERAREA SCOLIOZEI

Obiectivele generale în tratamentul recuperator în scolioză urmărește :

●Combaterea simtomelor supărătoare ;

●Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării deoarece analgia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator ;

●Acestea permit mobilizări pasive, masaje, menținerea igienei segmentului afectat, aplicarea unor proceduri fizioterapice;

●Obținerea mobilității și coordonarea mișcării;

●Corectarea poziției vicioase;

●Realiniamentul coloanei vertebrale;

● Recâștigarea mobilității;

● Tonifierea musculaturiivertebrale, abdominale și a pectoralilor punându-se accent pe mușchii extensori ai coloanei;

● Combaterea contracturilor, în cazul în care acestea sunt prezente.

3.1.Tratamentul kinetic

Kinetoterapia reprezintă ramura terapeutică ce folosește ca mijloc specific mișcarea, în scopul recuperării somato-funcționale, motrice și psihomotrice sau al reeducării funcțiilor compensatorii, în cazul deficiențelor parțial reversibile sau ireversibile. este partea importantă a tratamentului si recuperării scoliozei.

Se poate stabili o ordine de aplicare a metodelor și mijloacelor kinetoterapiei din momentul reintrării bolnavului în circuitul social.

Postura dirijată are ca rol:

●Combaterea simtomelor supărătoare (durere, edem, tulburări trofice);

●Prevenirea pozițiilor funcționale și de repaus a articulațiilor și segmentelor;

●Aceste aparate de postură permit mobilizări pasive, masaje, menținerea igienei membrului sau segmentului afectat, aplicarea unor proceduri fizioterapice;

Din punct de vedere al punerii în repaus, folosindu-se posturile dirijate trebuie să se țină cont de următoarele aspecte:

●Repaosul creat să fie activ (să permită realizarea contracțiilor izometrice);

●Să se realizeze în poziții funcționale ale segmentelor și ale articulațiilor și nu în poziții antalgice.

3.1.1.Scheme de kinetoterapie aplicabile în perioada acută

Obiectivele acetestei perioade sunt următoarele :

-reechilibrarea SNV,

-relaxarea general

-scăderea iritației radiculare sau a nervului sinuvertebral

-relaxarea musculaturii

A.Reechilibrarea SNV este necesară în majoritatea acestor bolnavi, ei prezentând o hiperseimpaticotonie care se răsfrânge asupra ritmului cardiac și a tensiunii arteriale ( tahicardie,TA crescută).Se urmărește creșterea tonusului vagal.În afară de medicația corespunzătoare,se indică:

-Postura de decubit ventral,cu o pernă relative mai dură sub abdomen ( care comprimă plexul celiac) și destul de mare,care să cifozeze lomba;dacă postura aceasta nu este suportată,se va încerca decubitul lateral ,, în coș de pușcă,, ,presând cu mâinile perna așezată pe epigastru.

-patul înclinat în ușor Trendelenburg ( pentru excitarea sinusului carotidian)

-,,Mângăierea ,, blândă ( nu masaj !) a musculaturii paravertebrale

B.Relaxarea generală este indicată pentru scăderea stării de tensiune psihică determinată de durere și care , prin ea însăși,scade pragul la durere,ca și pentru decontracturarea generală, inclusiv a musculaturii paravertebrale.

C.Scăderea iritației radiculare sau a nervului sinuvertebral, când există un process pathologic la nivel vertebral intracanalicular ,prin:

1.Adoptarea unor posture antalgice:

●decubit ventral,cu capul și umerii ridicați pe o pernă,genunchii flectați cu un sul sub el,picioarele sprijinându-se pe tălpi

●decubit lateral,,în coș de pușcă

●decubit dorsal,cu șoldurile și genunchii la 900,gambele sprijinându-se pe un scăunel sau o cutie

●oricare altă postură,oricât ar părea de bizară,în care pacientul simte o netă ameliorare a fenomenelor alergice

2.Tracțiuni vertebrale continue la pat,cu cadru special sau improvizând tracțiunea pe bazin cu o centură lată, de la care cablul este tracționat prin scripete.Contrarezistența este dată de corpul pacientului,patul fiind în Trendelenburg;este de preferat ca CF și G să fie în unghi drept și gambele în sprijin pe un scăunel

D.Relaxarea contracturii musculaturii, care declanșează prin ea însăși durerea,realizând cercul vicios: contracție muscular voluntară de apărare → tulburări circulatorii muscular locale → tulburări circulatorii muscular locale → acumulare de metaboliți acizi → durere → contractură involuntară → tulburări circulatorii muscular → acumulare de metaboliți acizi → durere → etc. (Tudor Sbenghe –Kinetologie profilactică terapeutică și de recuperare ,ditura Medicală, București 1997,pg.185)

3.1.2. Scheme de kinetoterapie aplicabile în perioada subacută

A.Relaxarea musculaturii contracturate pentru a permite mobilizarea liberă a trunchiului,care implică:

-continuarea,cu rezistență mai crescută,a izometriei în cadrul metodei,,ține-relaxează,,

-trecerea la executarea exercițiilor pe întregul parcurs al diagonalei Kabat ( contracție izotonă), kinetoterapeutul realizând o contrarezistență ușoară pe întreaga diagonală.

B.Asuplizarea trunchiului inferior prin exerciții de remobilizare a coloanei lombare ,basculări de bazin ,întinderea musculaturii paravertebrale.

1.Faza I a programului Williams cuprinde următoarele exerciții:

Exercițiu 1-Decubit dorsal :se flectează și se extind genunchii

Exercițiu 2-Decubit dorsal: se trage cu mâinile un genunchi la piept,încercând atingerea lui cu fruntea ;se procedează apoi la fel cu celălalt genunchi

Exercițiu 3- la fel ca exercițiul 2 ,dar concomitant cu ambii genunchi

Exercițiu 4-Decubit dorsal,cu mâinile sub cap: se trage un genunchi la piept cât mai mult ,apoi celălalt ,apoi ambii concomitant

Exercițiu 5-Decubit dorsal ,cu brațele ridicate pe lângă cap în sus, genunchii flectați la 900,tălpile pe pat

Exercițiu 6-În șezând pe un scan,cu genunchii mult îndepărtați; se apleacă cu mâinile înainte ,astfel încât să atingă solul de sub scaun; se menține această aplecare 4-5 secunde ,se revine,apoi se repetă.Fiecare exercițiu al fazei I se execută de 3-5 ori, programul repetându-se de 2-3 ori /zi.

Exercițiu 7-Decubit dorsal,cu genunchii flectați,tălpile pe pat: se apleacă ambii G spre dr,apoi spre stg ,până ating patul.

Exercițiu 8-Decubit dorsal: călcâiul dr. se așează pe genunchiul stâng;se execută o abducție cât mai internă a șoldului drept,până se atinge cu G dr. patul , apoi se inversează.

2.În această perioadă se fac și exerciții din atârnat.

a. Cu spatele la spalier ,mâinile deasupra capului ,prind bara cu palmele înainte:

●ridicarea genunchilor la piept

● rotare strg-dr a genunchilor flectați

●basculare stg-dr a membrelor inferioare întinse

●redresarea bazinului

● preluarea bazinului și a membrelor inferioare spre stg-dr.

● cu picioarele pe o bară ,se execută cifozări lombare (Tudor Sbenghe –Kinetologie profilactică terapeutică și de recuperare ,ditura Medicală, București 1997,pg.187)

3.1.3. Scheme de kinetoterapie aplicabile în perioada cronică

Acestea au două obiective principale: continuarea asuplizării vertebrale și tonifierea musculaturii slabe.

Tonifierea musculaturii trunchiului ,respective a musculaturii abdominal și extensoare .

Scopul este că trunchiul inferior în ortostatism să realizeze ,în primul rând,menținerea unei poziții neutre a pelvisului și ,în al doilea rând , să creeze o presiune abdominală de preluare a unei părți din presiunea transmisă discurilor.

Exercițiu 1-În decubit dorsal,cu genunchii flectați la 900 și lipiți unul de altul ,tălpile pe pat: se încearcă ridicarea lor spre tavan ,dar asistentul contrează –tot timpul exercițiului lomba trebuie să fie în contact cu patul .

Exercițiu 2-Decubit dorsal,cu genunchii la 900,tălpile pe pat : se ridică capul-umerii-trunchiul (brațele întinse),până când palmele ajung deasupra genunchilor la circa 10 cm; se revine,apoi se repetă.Exercițiul tonifică drepții abdominali

Exercițiu 3-în decubit lateral,cu coapsele ușor flectate; kinetoterapeutul face priză pe fața anterioară a umărului ,trăgând înapoi el,iar cu cealaltă mână ,concomitant ,aplică o priză pe pelvisul superior ,fața posterioară ,împingând înainte; pacientul se opune acestor forțe;imediat ,fără pauză ,kinetoterapeutul inversează prizele (umăr- posterior și pelvis-anterior) și apoi pacientul se relaxează.

Exerciții demonstrative pentru toate perioadele ( acută,subacută,cronică)

3.2.Baia kinetoterapeutică

Baia kinetoterapeutică este baie caldă la care se asociează mișcări în toate articulațiile bolnavului .Se efectuează într-o cadă mai mare decât cele obișnuite care se umple cu ¾ cu apă la temperature de 36-37 ° C și mai rar 38-40 ° C .Pacientul este invitat să se urce în cadă și timp de 5 minute este lăsat să stea liniștit .După aceea tehnicianul execută ,sub apă, la toate articulațiile mișcările posibile .De menționat faptul că tehnicianul trebuie să stea în dreapta pacientului .Aceste mișcări se execută într-o perioadă de 5 minute ,după care pacientul va sta în repaus 5 minute după care este rugat să repete singur mișcările imprimate.Durata băii este de 20-30 minute după care bolnavul este șters și lăsat să se odihnească .

Mobilizarea în apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării care se produce sub influența apei calde și pierderii greutății corpului conform legii lui Arhimede .Modul de acțiune al acestei băi este :resorbtiv,antispastic

Împachetarea cu parafină .Se ia o cantitate potrivită ( aproximativ 150-200 g) și se topește într-un vas la de 65-70° C; în așa fel ca să mai rămână câteva bucăți netopite în scopul evitării supraâncălzirii.Are o acțiune locală și provoacă o încălzire profundă a țesuturilor . (Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu-Ghid clinic terapeutic fizical și kinetic,Editura Polirom,București,2007,pg.134))

3.3.Hidroterapie

Prin hidroterapie se înțelege aplicarea în scop profilactic și curativ a unui număr variat de proceduri , care au la bază apa la diferite temperaturi și sub diferite stări de agregație , ca și unele tehnici strâns legate de acestea . Imersia este simplă când se limitează doar la schimbul de căldură și devine hidrokinetoterapie când este însoțită de mobilizări.

Mediul acvatic oferă avantaje incontestabile procesului recuperator, prin factori mecanici, chimici și termici.Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei și excitația mecanică, ce este dată de presiunea apei asupra corpului.

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.

Cele mai importante procedee de tratament cu ajutorul apei sunt :compresele ;împachetările ;fricțiunile ; băile terapeutice .Hidroterapia,sub formă de dușuri sau de băi exercită o acțiune mecanică și mai ales termică asupra organismului.

Cele mai importante procedee de tratament cu ajutorul apei sunt :compresele ;împachetările ;fricțiunile ; băile terapeutice. (Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu-Ghid clinic terapeutic fizical și kinetic,Editura Polirom,București,2007,pg.137)

Figura 7.Tratamentul prin hidroterapie

Dușul cu aburi constă în proiectarea vaporilor încălziți asupra regiunii limitate .Durata dușului cu aburi este de 3-6 minute , poate să fie ca procedură de sine stătătoare și poate să prevadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj.La sfârșit se poate aplica o procedură de răcire-spălare sau duș de 18-20° C .Dușul cu aburi are o acțiune puternică asupra circulației ,provocând hieremie și resorbție locală.

Figura 8.Recuperare prin hidrotermoterapie

Dușurile calde , aplicate local,contribuie la acțiunea căldurii și o acțiune mecanică utilă în lordoze.Căldura se mai poate aplica și sub formă de băi de lumină,de aer cald sau de aburi,sau prin diatermia generală.Durata va trebui să țină seama de starea generală a bolnavului și mai ales de starea aparatului circulator.Se aplică la fiecare două zile.

Dușul – masaj constă în aplicarea mai multor dușuri rozetă la temperatura de 30-40 ° Concomitent aplicându-se și masajul conform tehnicii obișnuite .

Ca mod de acțiune trebuie specificat faptul că dușul masaj provoacă hipertermie importantă având un important efect resorbant și tonifiant.

Nămolurile terapeutice ,sunt acele substanțe formate sub influența condițiilor naturale.Aceste substanțe amestecate cu apa au efect terapeutic în diferite afecțiuni. Terapia cu nămol acționează prin cei trei factori cunoscuți: termic, fizic (mecanic) și chimic.

Ungerile cu nămol își bazează acțiunea pe elementul termic alterant , rece la început ,apoi cald datorită încălzirii nămolului la soare și din nou rece datorită băii din lac Un alt elemnent este reprezentat de acțiunea specifică a substanțelor resorbite în organism.

Figura 8.Ungerile cu nămol

3.4.Balneoterapia

Balneoterapia în diferitele stațiuni,dată fiind compoziția diferită a apelor minerale:carbogazoase ,alkaline,alkaline-saline (clorurosodice, iodurate ,bromurate ,sulfuroase ,feruginoase) și crenoterapia (utilizarea apelor pentru băut) ,au indicații speciale.Pentru tratamentulvscoliozei , pe lângă expunerea la soare ,balneofizioterapia ocupă un loc important în cadrul acțiunilor de recuperare medicală. Potrivit literaturii de specialitate ,balnefizioterapia este ramura medicinei în care se folosesc în scop terapeutic agenți fizici și balneari naturali sau artificiali. (Ion Stroescu Mihai Negoescu-Recuperarea funcțională,Editura Alnn, București,2008,pg.88)

Pentru recuperarea scoliozei, balneoterapia nu exclude celelalte proceduri terapeutice ,ci numai le completează ,intervenind fie simultan ,fie ,mai des ,succesiv.Tratamentul medicamentos și igieno-dietetic al scoliozei , va fi continnuat în prima parte a tratamentului balnear,precum și în puseurile acute ale procesului,pentru a-l opri cât mai repede,permițând astfel un tratament balneo-fizical.

Gradul de solicitare al procedurilor de tratament în scolioză , poate să varieze de la starea de hipersensibilitate,până la lipsa totală a oricăror reacții făcând aproape imposibilă alcătuirea unei scheme valabile pentru fiecare caz în parte , dacă nu sunt respectate prescripțiile medicale.Alegerea stațiunii și individualizarea tratamentului se vor face în funcție de vârsta bolnavului, de starea neurovegetativă ca și de bolile asociate.

Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :

●excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei ;

●excitația mecanică, ce este dată de presiunea apei asupra corpului .

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.

Dintre apele minerale folosite înscolioză ,din punctul de vedere al compoziției chimice și al propietăților fizice menționăm:apele sulfuroase;apele clorurate sodice ;apele oligometalice și termale;nămolurile sau pieloizii.Băile cu ape sulfuroase exercită și o acțiune tonică generală,chiar excitantă.În decursul băilor se constantă adesea apariția unei reacții balneare destul de intensă ,care se traduce atât prin simptome generale mai mult sau mai puțin intense (ascensiune termică,crește V.S.H),precum și o activare a simpotmelor locale sau de focar.Mineralizarea este și ea variată ,de la izvoare oligometalice,nedeterminate ,până la izvoare hipertonice.Se folosesc la exterior sub forma de băi generale sau parțiale ,precum și în ingestie. Acțiunea apelor minerale termale asupra organismului este complex.

3.5.Tratamentul prin electroterapie

Electroterapia este acea parte a fizioterapiei care studiează utilizarea acțiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului cu scop curativ sau profilactic.

Ultrasunetele terapeutice au o frecvență cuprinsă între 800-1000 KHz.

Tehnica de aplicare – vom urmări manipularea câmpului emițător și manevrarea aparatului. Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emițător în linie dreaptă sub forma unui fascicul perpendicular pe suprafața de emisie a localizatorului. Pentru ca transmiterea undelor la bolnavii cu scolioză să fie continuă este nevoie de un contact perfect între suprafața emițătoare și tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel, ulei sau apă. Ședințele au o durată variabilă cuprinsă între 15-30 minute și se reco-mandă zilnic sau la 2 zile.

Efecte: Antiinflamatorii;Termice locale;Fibrolitice.

Curentul galvanic. Este un mijloc clasic și fidel de sedare a durerilor. Electrodul pozitiv are o acțiune sedativă locală, ca și curenții descendenți și curenți ascendenți aplicați contralateral duc la o creștere a pragului de sensibilitate. Galvanizarea poate să utilizeze concomitent și introducerea de ioni cu acțiune antalgică (ionoforeză transversală cu novocaină, aconidină sau revulsiv cu histamină).

În mod obligatoriu trebuie să folosim un strat hidrofil între electrod și tegument, ce trebuie spălat după fiecare utilizare. Intensitatea curentului este strâns legată de sensibilitatea și de toleranța pacientului (30-50 mA).Durata este aproximativ de 30-40 minute. Numărul și ritmul ședințelor este de 18 – 20 sedințe în ritm zilnic. Influențează durerea și provoacă vasodilatație.

Ionizarea. Ionizare cu novocaină sau calciu are efect analgezice datorită scăderii excitabilității polului pozitiv la care se adaugă efectul substanței introduse (Novocaină, Calciu).Pentru ionizarea cu Ca se folosește o soluție constând ionul de Ca cu care se îmbibă stratul hidrofil de sub electrodul activ.

De aici acesta migrează prin tegumentul intact, prin orificiile glandelor sudoripare și sebacee către polul opus, ajungând astfel în interiorul organismului de unde ionii sunt preluați de rețeaua limfatică și circulația sancvină zonală ajungând în circulația generală

Durata procedurii— este de aproximativ 15 min. La efectul farmaco-dinamic al soluției medicamentoase se adaugă și efectul analgezic al curentului continuu.

Efect de depozit—realizat de acumularea substanțelor farmacologice introduse la nivelul electozilor.

Efectul de patrunderepâna la stratul cutanat profund—are o actiune reflexă cutii viscerale la nivelul dermatoamelor.

Undele scurte a căror tehnică de aplicare constă în:

Aplicarea în câmp condensator – introducerea bolnavului direct în câmpul rezonator între cele 2 plăci ale armăturilor condensatorului.

Armăturile condensatorilor sunt izolate în capsule de sticlă sau cauciuc constituind de fapt electrozi.Acești electrozi sunt formați dintr-un disc metalic de 1mm, grosime și cu mărimi diferite în diametru fiind variabili. Electrozi se fizează la niște brațe sau suporturi ce le oferă posibilitatea aplicări lor la distanță de tegument (circa 3 cm).

Aplicarea în câmp inductor-folosește electrozi flexibili. Pot avea aspectul unei plase și cordon flexibil constituit din sârme de cupru. Ședințele au o durată de 10-15 minute, se aplică zilnic sau la 2 zile, se recomandă maximum 10 ședințe.

Efectele undelor scurte:

●Termic, reprezintă prncipalul factor terapeutic;

●Vasodilatator și metabolic;Antialgic.

Razele infraroșii .Se pot aplică prin două metode: lămpile de tip Solux și băile de lumină. În afară de lumina solară, care este deosebit de bogată ,în radiații infraroșii și care este utilizată în terapeutică sub forma așa –numitei helioterapii.

Aplicațiile de radiații infraroșii în terapeutică se pot face în două moduri: în spațiul închis, sub forma așa-numitelor băi de lumină, proceduri intense termoterapice sau în spațiu deschis, în aer liber, sub forma așa-nummitelor aplicații de sollux.

În băile de lumina se realizează o încălzirea aerului până la temperaturi ridicate (60-70-80°C). În funcție de scopul urmarit, bolnavul cu scolioză va sta în baia de lumină între 5-20 minute. După expirarea timpului prescris se aplică bolnavului o procedură de răcire parțială.

Efectul principal al acestor raze se bazează pe căldura pe care o produc. Ele străbat până la câțiva centimetri în profunzime, acționând atât asupra țesutului conjunctiv, cât și asupra glandelor și metabolismului general. Ele provoacă totodată și o vasodialatație la nivelul plexului venos.

Curentul diadinamic.Se prescrie în aplicații transversale sau longitudinale: o perioadă lungă, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1 dată pe zi. Se recomandă 10-14 ședințe.Diatermia acționează asupra țesuturilor în profunzime, prin căldura pe care o produc curenții de înaltă frecvență, ca urmare a rezistenței pe care o opun țesuturile la trecerea energiei electrice. Căldura astfel produsă are un efect analgetic.

Figura 9.Recuperarea cu ajutorul curentuli diadinamic

Curentul faradic .Se indică faradizarea cu periuța sau cu ruloul, plimbate pe regiunea dureroasă pudrată cu talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind tetanizat.

Aceste proceduri sunt bine receptate și tolerate de pacienții cu scolioză pentru starea de bine pe care o degajă și modul în care, corectând dezechilibrul, se îmbunătățește funcționalitatea.

Figura 10.Procedură ,folosind căldura având ca scop recuperărea bolnavului

3.5.Gimnastica

Obiectivele gimnasticii în scolioză sunt de a dirija creșterea coloanei vertebrale și a întregului organism în condiții în care cât mai apropiate de cele normale.Creșterea odată terminată,este foarte greu să se obțină redresări ale curburilor.De asemenea,gimnastica la pacienții cu scolioză urmărește să amelioreze funcțiile vitale.

Principiile acestei gimnastici sunt următoarele

-lămurirea bolnavului asupra formei și gravității bolii sale, precum și asupra modalităților de evoluție și de influențare a acesteia prin tratament susținut,de lungă durată.

-reducerile pasive,prin elomgații și tracțiuni progresive,menite să asuplizeze aparatul musculo-ligamentar al coloanei.

-stimularea autocorecției bolnbavului atât prin mijloace statice,gimnastică posturală,cât și prin mijloace dinamice,în mișcare.

Gimnastică medical aplicată în scolioză

După un interval de timp variind între 2 și 10 zile,în raport cu evoluția sindromului dureros ,se adaugă progresiv și sistematic,exercițiile dinamice de gimnastică ,,în scolioză prin care urmărim:

1.Concentrarea atenției bolnavului și dezvoltarea controlului voluntar segmentului vertebral ,prin două grupe de exerciții:

a.Exerciții în decubit dorsal,în care bolnavul încearcă să diminue până la dispariție,distanța dintre coloanavertebrală și planul de sprijin în așa fel,încât să nu mai poată introduce palma între trunchi și planul de sprijin.Aceasta se obține prin contractarea mușchilor abdominali și fesieri.

b.Din poziția de ortostatism ,bolnavul se lipește de un perete și execută mișcări de aducere în contact a coloanei (pe toată lungimea ei) cu planul peretelui respective.Mai târziu bolnavul execută exercițiul fără alipirea spatelui de o suprafață plană. (C.Baciu – Programe de gimnastica medicală, Editura Științifică,București 2006 ,pg.105)

2.Exerciții pentru întărirea musculaturii abdominal realizate prin contracții statice și concentrice (bolnavul având capul înălțat pe o pernă mică,în decubit dorsal,cu mâinile pe lângă corp,execută mișcări alternative de flexie la început a gambei pe coapsă și a coapsei pe bazin,într-o etapă următoare flexia trunchiului pe coapse).

3.Exerciții pentru întărirea mușchilor fesieri:bolnavul în decubit dorsal cu genunchii semiflectați și tălpile sprijinte își ia punct de sprijin pe tălpi și regiunea cervico-dorsală exectuând mișcări de ridicare și basculare anterioară a bazinului cu revenire lentă la planul orizontal.

4.După 1-2 săptămână,în raport cu evoluția clinică,am indicat bolnavului exerciții urmărind alungirea maselor sacro-lombare și a ligamentelor posterioare.Bolnavul în decubit dorsal cu capul pe pernă,genunchii flectați,tălpile pe sol:ridică capul de pe pernă apucând cu mâinile ambii genunchi și aducând genunchii spre frunte,cu dezlipirea bazinului de pe sol urmată de revenire lentă în poziția inițială menținând tot timpul toracele în regiunea lombară superioară în contact cu solul.

5.Exerciții cu elongația ligamentelor și mușchilor anteriori ai coapsei:bolnavul stă ghemuit cu tălpile și palmele sprijite pe sol, întinde alternative posterior câte un picior,pe care îl sprijină pe vârful degetelor,executând de fiecare dată mișcări de reflexive și extensie din articulația genunchiului.În acest fel,după o perioadă de 4-5 săptămâni de 4-5 săptămâni,toți bolnavii reușesc să se concentreze controlând volunrar poziția coloanei și mișcările pe care acesta le efectuează.

În ultima perioadă a tratamentului,cooperarea bolnavului,fiind mult mai mare,se trece la executarea de exerciții menite să corecteze pozițiile și gesturile vicioase profesionale,să contracareze efectul acestora,în vederea readaptării și reâncadrării bolnavilor la locul de muncă.Aceasta este partea cea mai dificilă a kinetoterapiei și necesită cunoașterea amănunțită a profesiogramei bolnavului respectiv.

Bolnavul este învățat să execute gesturile profesionale în condițiile noii static vertebrale care se realizează prin blocajulvertebral .(C.Baciu – Programe de gimnastica medicală, Editura Științifică,București 2006 ,pg.112)

Procesul de readaptare la noile condiții poate fi mai simplu sau mai complex,în funcție de individ și de ocupațiile sale.Scopul exercițiilor în scolioză este de a întări musculatura posterioară a spatelui și de a antrena bolnavul la păstrarea unei poziții permanente,,atât în ortostatism,în poziția șezând,în mers ,și în exercitarea profesiunii,inclusive atunci când se exercită mișcarea de flexie anterioară.

Menținerea în permanență în starea descolioză ,asigură o pensare vertebrală posterioară a coloanei,însoțită de relaxarea zonelor intervertebrale anterioare , condiții biomecanice care se opun migrării și hernierii posterioare a nucleului pulpos.

După însușirea exercițiilor posturale se recomandă bolnavilor efectuarea unor mișcări în vederea creșterii forțelor mușchilor erector ai rahisului ,mișcări de basculare posterioară a bazinului,precum și exerciții de flexie a coapsei pe trunchi (excentrice) .

Din punctual de vedere al justificării fiziopatologice a gimnasticii ,ideea de bază a gimnasticii în scolioză este că prin exerciții speciale de întărire a musculaturii erectoare a rahisului să se determine fixarea segmentului vertebral ,în așa fel,încât indiferent ce mișcări va efectua pacientul respectiv cu membrele inferioare sau cu coloana vertebrală,raporturile anatomice dintre diferitele vertebre lombare,adiacente discului afectat,să se schimbe cât mai puțin cu putință.

Lipsa schimbării raporturilor anatomice condiționează o stabilitate a condițiilor biomecanice și de repartizare a forțelor și în consecință o stabilitate a nucleului pulpos la locul său normal și în felul acesta o probabilitate redusă de migrare și de herniere a acestuia.Un loc mai redus în cadrul metodelor kinetoterapice de reeducație vertebrală îl ocupă gimnastica patrupedică și exercițiile de relaxare.

Gimnastica patrupedică,care este o variantă a metodei Klapp,este metoda care permite exersarea electivă a unor segmente vertebrale și a unor grupe musculare paravertebrale și abdominale (mușchii transverși abdominali).

Folosind metoda de relaxare (prin care se învață bolnavul să-ți decontracte conștient grupa musculară afectată),după exerciții repetate s-a ajuns,în cazurile la care mai important de decontracturare a grupei musculare afectate (electiv),fără angajarea funcțională a grupelor musculare învecinate.

În general ,punerea în repaus a segmentului vertebral dureros atrage după sine o scădere a durerilor și a fenomenelor de tenomiozită;în plus prezintă un mijloc de profilaxie a recidivelor ,iar prin susținerea peretelui abdominal se normalizează presiunea intraabdominală,înlăturându-se staza venoasă în micul bazin.

3.5.1.Gimnastica de aucontrol

Gimnastica de aucontrol se desfășoară în grupe de mai mulți bolnavi,în fața oglinzii,solicitându-se din plin colaborarea bolnavului.În general se utilizează două procedee:

-poziția de drepți ,în fața oglinzii,cu membrele superioare în rotație externă și bărbia retropulsată.Bolnavii se controlează singuri, în oglindă,sau unii pe alții.

Diferite posturi dirijate prin poziționarea deosebită a membrelor superioare și inferioare,penbtru corectarea curburilor coloanei :

-pentru curburile toracale,în decubit dorsal se va face abducția gradată a membrului superior de partea concavă,cu sac de nisip sub gibozitate

-pentru curburavertebrală ,în decubit ventral,se recomandă bascularea membrelor inferioare,unite ,către partea convexă a curburii.Șoldul de partea convexă va fi ridicat pe o pernă,pentru diminuarea rotației.

3.5.2.Gimnastica bolnavilor cu corsete ortopedice

Gimnastica bolnavilor cu corsete ortopedice se face atât cu corsetul instalat ,cât și fără corset.În cazul rahialgilor mai accentuate se preferă exercițiile izometrice, statice,care sporesc forța muscular fără a deplasa segmentele corporale respecticve.În cazurile de dureri reduse se prefer exercițiile izotonice,dinamice,constând din deplasări active și apoi contra unor rezistențe progressive.

Exercițiile pentru fesieri se fac în din decubit ventral,cu o pernă sub abdomen;în timpul inspirației,se ridică de pe sol coapsa ,cu genunchiul îndoit la 900,fără a ridica bazinul.Se repetă aceleași exercițiu cu coapsa cealaltă ,apoi cu ambele member inferioare ținute în extensie și în abducție inspiratorie ,după care membrele inferioare se apropie și se coboară ,în timp ce bolnavul face expirație.Exercițiile se pot efectua apoi cu trunchiul sprijinit în procubitus pe masă și cu membrele inferioare în afara mesei .Se execută ridicarea și abducția membrelor inferioare până la orizontală (dacă are tendință la hiperlordoză lombară,punem o pernă sub abdomen).

Exercițiile pentru abdominali sunt dominate de metoda izometrică (contracții statice abdominal,cu trunchiul imobil).

Progresiunea și rezistența se obțin prin contribuția membrelor superioare care exercită o tracțiune în sus sau a membrelor inferioare care tracționează bazinul în jos.Dacă toți mușchii abdomino-spinali se contract simultan (cum este cazul eforturilor violente însoțite de apnee) masa hidroaerică deformabilă și compresibilă a viscerelor se transform într-un nucleu dur , pe care se sprijină mușchii abdomino-spinali și ai centurilor pentru a se contracta cu forță (presiunea abdominală crește brusc ,întreg trunchiul devine rigid).Acest exercițiu în apnee este unul dintre cele mai eficace pentru tonificarea spinalilor ,dar este contraindicate la cei cu dehiscențe ale peretelui abdominal (diastasis ,hernii) ca și la cardio-pulmonari.

După o inspirație profundă,se flectează o coapsă pe torace, fără a decola fesa ,și se continuă expirația până când piciorul revine pe sol.Același exercițiu pentru coapsa opusă ,apoi cu ambele coapse simultan.Progresiunea exercițiului se face prin întinderea gambei după flexia coapsei respective,prelungind expirația pe tot timpul mișcării; aceleași exerciții se fac apoi cu ambele coapse.

3.6.Masajul medical

Masajul medical ,în cazul pacienților cu scolioză ,constă în mișcări manuale aplicate pe suprafața organismului în scop terapeutic sau igienic.Poate să fie automasaj sau făcut de un specialist .Manevrele de masaj sunt: netezirea,atingerea apăsată, sau alunecarea apăsată,frământatul,fricțiunea și vibrația.

Masajul aplicat ]n scolioze

Poate să se facă loco regional sau general.Acțiunea masajului este locală (calmantă și de activare a circulației locale) și general ( de stimulare a funcțiilor aparatului circulator și respirator,creșterea metabolismului bazal),efecte favorabile asupra stării generale a organismului,îmbunătățirea somnului,îndepărtarea oboselii musculare .

Metodologia aplicării masajului, ca metodă de sine stătătoare, determină caracterul și scopul acestuia. Un caracter relevant al aplicării masajului în scolioze îl constituie asigurarea unui mediu ambiant relaxant, prin eliminarea factorilor perturbanți. O altă caracteristică elocventă o constituie încrederea pacientului în tehnicianul care aplică masajul.După A.N.Ionescu, ,,masajul este o prelucrare metodică a părților moi ale corpului,prin acțiuni manuale sau mecanice ,în scop fiziologic sau curativo-profilactic,,.

Spunem că masajul este o ,,prelucrare ,deoarece se acționează din afară asupra corpului,pacientul masat nu cheltuie energie și nu i se cere o participare activă la efectuarea lui.Această prelucrare este ,,metodică,, deoarece este bine sistematizată ,se desfășoară după anumite principii și reguli,are un început ,o desfățurare prestabilită,un sfârșit.În ultimul timp,tot mai mulți specialiști pun accentul pe influențele reflexogene ale masajului ,acesta fiind numit chiar ,,arta de a produce reflexe de intensitate dorită ,într-o anumită zonă,bine delimitată,a corpului,,.

Masajul influențează diferențiat terminațiunile nervoase periferice,cu aceleași manevre ( doar modificând tehnica și metodica aplicării lor),obținându-se efecte stimulante,sau efecte calmante,liniștitoare.De altfel,efectele determinate de masaj sunt nu numai senzitive ci și de ordin motor și trofic.

Masajul este o prelucrare metodică a părților moi ale corpului, prin acțiuni manuale sau mecanice în scop fiziologic sau curativo-profilactic. Spunem că masajul este o „prelucrare”, deoarece se acționează din afară asupra corpului, subiectul masat nu cheltuiește energie și nu i se cere o participare activă la efectuarea lui.

3.7.Scheme de kinetoterapie aplicabile

Scheme de kinetoterapie aplicabile în perioada acută

Reechilibrarea SNV este necesară la majoritatea acestor bolnavi,ei prezentând o hipersampaticotonie care se răsfrânge asupra ritmului cardiac și a HTA (tahicardie,TA crescută).Se urmărește creșterea tonusului vagal.În afară de medicația corespunzătoare ,se indică:

•Postura de decubit ventral,cu o pernă relative mai dură sub abdomen (care comprimă plexul celiac) și destul de mare; dacă postura aceasta nu este suportabilă,se va încerca decubitul lateral ,,în cocoș de pușcă,, ,presând cu mâinile perna așezată pe epigastru.

•Patul înclinat în ușor Trendelenburg (pentru excitarea sinusului carotidian)

•,,Mângâierea,, blândă (nu masaj !!) a musculaturii paravertebrale

Scăderea iritației radiculare sau a nervului sinuvertebral ,când există un proces pathologic la nivel vertebral intracanalicular ,prin:

•adoptarea unor posture antalgice

-decubit dorsal,cu capul și umerii ridicați pe o pernă,genunchii flectați cu un sul sub el,picioarele sprijinându-se pe tălpi

-decubit lateral,,în coș de pușcă

-decubit dorsal,cu șoldurile și genunchii la 900,gambele sprijinându-se pe un scăunel sau o cutie

-oricare altă postură,oricât ar părea de bizară,în care pacientul simte o netă ameliorare a fenomenelor alergice

•tracțiuni vertebrale continue la pat ,cu cadru special sau improvizând tracțiunea pe bazin cu o centură lată ,de la care cablul este tracționat prin scripete.Contrarezistența este dată de corpul pacientului fiind în Trendelenburg.

Relaxarea contracturii musculaturii vertebrale ,care declanșează prin ea însăși durerea ,realizând cercul vicios:contracție muscular voluntară de apărare → tulburări circulatorii muscular locale → acumulare de metaboliți acizi → durere → contractură involuntară → tulburări circulatorii musculare → acumulare de metaboliți acizi → durere →etc.

Metodologia cea mai bună pentru obținerea relaxării musculare ,cu reducerea concomitentă ascoliozei ,este aplicarea exercițiului de facilitate ,, ține –relaxează,, (,,hold-relax,,) modificat.

Rezistența care se aplică va fi moderată spre minimă.Contracția este urmată de relaxarea mușchilor activați .

Se repetă.Abordarea grupelor musculare se va face de la distanță spre zona afectată ,adică de la ,,abord indirect spre abord direct ,,.Se utilizează pozițiile finale ale diagonalelor Kabatt pentru membere în scopul influențării musculaturii trunchiului.Diagonalele membrelor superioare vor influența musculature abdominal[ superioară și cea extensoare superioară a trunchiului.

a.Se începe cu membrele de pe partea dreaptă ,determinând astfel o activare muscular pe hemitrunchiul drept.

Din decubit dorsal :

•Schema D2E :MS dr. (diagonal a doua de extensie a membrului superior dr) cu cotul întins : contrarezistența kinetoterapeutului pentru izometrie se aplică poziția finală (musculatura scurtată)-priză în palmă ,priză pe braț.Această schemă activează musculature abdominal superioară dreaptă.

•Schema D2F :MS dr.( cea de a doua diagonal[ de flexie a membrului superior dr.) cu cotul întins: pentru izometrie ,contrarezistența kinetoterapeutului se aplică tot la sfârșitul mișcării diagonalei-priză pe braț și pe fața externă a mâinii ,contrând continuarea mișcării diagonalei.Această schemă activează musculature extensoare a trunchiului superior pe dreapta.

•Schema D1F:MI dr.( prima diagonal de flexie a membrului inferior dr.) cu genunchiul flectat la 900:kinetoterapeutul aplică prize pe treimea inferioară a coapsei și pe fața dorsal[ a piciorului ,contrarezistența făcându-se în momentul final de scurtare a diagonalei.Această schemă activează musculature abdominal dreaptă inferioară.

•Schema D1E :MS dr. cu cotul întins: prize pe partea posterolaterală a brațului și pe fața volară a mâinii și articulației pumnului, contrarezistența aplicându-se în faza de scurtare (finală) a diagonalei.Această schemă activează musculature flexorilor laterali drepți ai trunchiului.

Schema D1E :MS dr.cu genunchiul extins:priză sub treimea inferioară;contrarezistență ,la poziția finală.

b.Se va trece apoi,în aceeași ordine ,la schemele diagonalelor executate cu membrele de pe partea afectată (stânga ,în exemplul dat).Dacă vreuna din scheme provoacă dureri ,se renunță la ea 1-2 zile.

Metoda von Niederhoeffer. Această metodă se adresează tuturor pacienților cu scolioză și folosește contracția izometrică a musculaturii oblice-transversale a trunchiului cu scop de tonizare corectivă. Metoda recomandă în paralel cu exercițiile specifice și următoarele aciuni terapeutice:

●masaje și întinderi tegumentare astfel încât să se realizeze o dezlipire a diferitelor planuri tisulare (masaj miofascial);

●educația posturală în pat, bănci școlare etc.;

●exerciții de corectare a respirației în vederea creșterii capacității vitale – dobândirea mecanismului respirator în cele trei forme (abdominal, costal, sternal).

Von Niederhoeffer urmărește să echilibreze musculatura spatelui subiectului, pe parcursul instalării deviației scoliotice, printr-o contracție izometrică maximă, repetată de câteva ori.

Punerea în tensiune este progresivă iar contracția izometrică se împarte în trei faze cu durate egale, în general 3-4 secunde fiecare. Se ajunge deci treptat la valoarea maximă a forței sale de contracție, apoi, fără a generaliza contracția, o va menține constantă (faza de platou), după care aceasta începe să scadă treptat.

După faza activă urmează o fază de relaxare, pentru a nu extinde stimularea la segmentele extreme ale curburii. Tonifierea se adresează musculaturii concave, în special din vârful curburii, pentru că la acest nivel asimetria este cea mai mare. Grupele musculare care dorim să le tonifiem vor fi așezate în poziție alungită.

Datorită dificultății de a ajunge la o solicitare corectă a acestor grupe musculare în ortostatism, sub acțiunea gravitației, pozițiile inițiale utilizate sunt: decubit ventral (se realizează o relaxare maximală și există posibilitatea localizării optimale a mișcărilor), decubit lateral și așezat pe scaun lateral față de scara fixă (cu partea concavă spre scara fixă).

Coreția vertebrală se poate obține prin poziționarea MI, MS și a capului. Exercițiile specifice sunt puține, respectiv câte un exercițiu de tracțiune și unul de împingere pentru fiecare pozție.

Variantele sunt în funcție de modalitățile de stabilizare. Astfel, atunci când se stabilizează membrul în articulația proximală se localizează precis fasciculul muscular ce vine direct pe apofiza spinoasă ce trebuie fixată.

Dacă stabilizarea este referită (contrapriza este pe articulațiile intermediare sau distale ale membrelor se antrenează o reacție vertebrală plurisegmentară; acest tip de stabilizare se pretează mai mult etajului dorsolombar, mușchii cervicali având reacții mai individualizate iar pentru a răspunde în această zonă unisegmentar pacientul are nevoie de un control muscular foarte bun în vederea unei relaxări corecte.

Lucrul în așezat sau ortostatism este global, plurisegmentar, putând fi adaptat simultan la 2-3 curburi, dar este mai puțin precis.

Transpunerea metodei la o coloană artrozică dureroasă se face după aceste reguli:

●se lucrează pe partea mai puțin dureroasă, fără contractură sau cu contractură redusă;

●rearmonizarea, oricât de mică ar fi ea, eliberează puțin elementul mobil;

●mușchii opuși, antagonici mișcării, se vor relaxa și vor destrânge masivul articularelor; acest lucru va permite o mișcare globală de ușoară rotație, o decongestionare progresivă a etajului incriminat cu posibilitatea mobilizării vertebrale active (controlând intensitatea contracției, pacientul scapă de frica de mișcare).

CAPITOLUL 4

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

4.1.Obiectivele cercetarii

Durerea vertebrală este unul dintre cele mai frecvente simptome la tinerii cu vicii de postură ,determinând o dizabilitate complex .Variate măsuri terapeutice ,au fost utilizate pentru controlul scoliozei.

Așadar obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece tratarea scoliozei trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode active din ce în ce mai perfecționate , care vizează inițial menținerea și readucerea pacienților într-o stare fizică și psihică satisfăcătoare.La astfel de pacienți se impun o serie de exerciții în vederea unei recuperări cât mai eficiente .

Obiectivele urmărite au fost :

●Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate al temei și posibilitățile de intervenție terapeutică ;

●Selectarea celor mai eficiente cazuri și stabilirea celor mai noi metode de evaluare funcțională ;

●Aplicarea programelor de tratament kinetoterapeutice specifice  pentru cazul prezentat ;

● Efectuarea explorărilor periodice,în vederea ameliorării durerilor ;

●Stabilirea strategiei de intervenție kinetoterapeutică, selectând mijloacele și metodele care influențează eficient recuperarea funcțională precoce ;

●Permanenta colaborare a kinetoterapeutului cu medicul specialist ,care a recomandat trastamentul medicamentos ;

●Evaluarea parametrilor funcționali , compararea lor ,înregistrarea și interpretarea rezultatelor obținute pentru a confirma sau infirma ipoteza stabilită .

●Înregistrarea în permanență a rezultatelor obținute și interpretarea lor pentru a evidenția evoluția pacientului în dinamica sa;

●Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetări în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în dome

●Prevenirea apariției recidivelor prin kinetoterapie secundară și terțiară și protejarea structurilor lezate prin programe kinetoterapeutice de întreținere.

4.2.Ipoteza cercetării

Lucrarea își propune să dovedească următoarele ipoteze:

1.În ce măsură aplicarea tratamentului precoce recuperator prin kinetoterapie asigură optimizarea rezultatelor și scurtarea timpului de refacere pentru cazul prezentat;

2.Dacă prin aplicarea unui program de recuperare, conceput special , putem obține o scurtare a timpului de tratament în scolioze cu ajutorul mijloacelor kinetoterapiei

3.În ce măsură aplicarea precoce a tratamentului kinetoterapiei poate influența evoluția parametrilor de mișcare (mobilitate, forță, stabilitate).

4.3.Scopul cercetării

Scopul studiului este compararea impactului a două programe de asistență medicală asupra parametrilor durere și self-controlului.

Scopul fundamental a fost demonstrarea atât importanței și eficienței pe care o deține purtarea hamului de memorie într-o atitudine scoliotică cțt și a introducerii și conceperii cât mai precoce a unui plan terapeutic complex în cadrul reabilitării liceanului cu durere scoliotică de cauză postural ,precum și implicațiile acestuia asupra self-controlului și calității vieții .

4.4. Metodele de cercetare

În vederea desfășurării cercetării, a acumulării datelor și prelucrării subiectului și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, am folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice .Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea lor, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute.Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre efectele exercițiilor fizice asupra organismului, a modalităților de aplicare a acestora în scop terapeutic și recuperator precum și a diferitelor caracteristici prezentate de un pacient cuscolioză.

Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza consultării fișei medicale al pacientului și a discuțiilor purtate cu personalul medical.

Metoda observației a constituit una dintre metodele principale de investigație directă a realității, reprezentând punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei.

Metoda interviului și convorbirii directe cu cadrele medicale și cu pacientul s-a desfășurat după un plan dinainte stabilit urmărind obținerea datelor necesare despre subiectul în cauză și evoluția lui precedentă cercetării.

Metoda experimentului a constat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce a prelucrat atât fapte provenite din observație cât și din teste.Experimentul a presupus o stare activă a subiectului și a implicat o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei.

Metode de înregistrare, prelucrare a datelor au urmărit stabilirea nivelului de abilitate ,consolidarea deprinderii mișcărilor și a gradul de abatere de la normal.

4.5.Desfășurarea cercetării

În prezenta cercetare , am ales un pacient în vârsta de 15 de ani,cu atitudine scoliotică dorso-vertebrală și accentuarea cifozei fiziologice.Pacientul a beneficiat de servicii de recuperare , în cadrul Cabinetului de Kinetoterapie din orașul în perioada aprilie-mai 2017.Asistența medical de recuperare a constat din 12 ședințe șinetice (antrenament fizic aerob ,de3 ori/săptămână ). Datele personale ale pacientului au fost culese din condicile de consultații și foile de observație aflate în arhiva spitalului.Au fost determinate frecvențele relative ale variabilelor înregistrate de studiu.Progresele înregistrate în terapiascoliozelor,m-a îndreptățit să fiu optimist (ă) ,mie personal revenindu-mi rolul hotărâtor în a conferi pacientului,supus cercetării ,o viață normală ,cu condiția să -i pun la dispoziție o terapie completă și complexă.

Activitatea practică mi-a demonstrat influența nefavorabilă a scoliozei asupra pacientului.În utilizarea și dozarea tehnicilor propuse în programul de recuperare am ținut cont de stadiul evolutiv ,forma clinică ,vârsta pacientului și gradul de alterare a stării generale,recuperarea presupunând obiective precise ,în realizarea cărora,s-a urmărit îmbinarea kinetoprofilaxiei cu kinetologia de recuperare ,mai ales în cazul instalării deficiențelor caracteristice bolii.

În vederea întocmirii programului de recuperare ,dar și a urmăririi evoluției bolii și eficienței programului recuperator,am întocmit,pe baza manevrelor și metodelor de testare specifice ,fișa individuală,cu înregistrarea parametrilor obținuți.

Metoda de lucru utilizată a constituit-o ședințele individuale de recuperare folosind tehnicile de recuperare cu un program zilnic ,la început mai redus,la sfârșitul primei săptămâni de recuperare ajungând la o durată de aproximativ 30 minute.

Programul de recuperare propriu- zis a fost precedat de tehnici de relaxare și un program de gimnastică respiratorie ,care,de fapt ,au fost prezentate pe toată durata ședinței.Fiecare ședință ,la rândul său, a urmat după proceduri pregătitoare ca baia termală,numărul mediu al ședințelor ,efectuat de pacient fiind de 15.

Condițiile de bază materială de care dispune spitalul ,unde s-a efectuat activitatea de recuperare sunt următoarele:

●secție de electroterapie;

●secție de kinetoterapie;

●secție de masaj.

Modelul de evaluare clinico-funcțională a fost realizat prin parcurgerea următoarelor etape :etiopatogenică,clinică ,paraclinică și funcțională.

Criteriile de includere au fost :

●durerea mecanică trenantă ala nivelul coloanei vertebrale

●prezența semnelor inflamatorii la nivelul coloanei vertebrale

●absența altor programe de reabilitare kinetice anterioare pentru statusul algo-disfunțional.

Studiul s-a derulat timp de 1 lună.

La evaluarea clinică am apreciat starea fizică generală: a fost examinat cu multă atenție aparatul locomotor,în special coloana vertebrală:

●inspecâie- s-a urmărit aspectul morphologic ,starea de nutriție,precum și formarea și dezvoltarea musculară;

●palpare- cu atenție pentru reperele osoase,aprecierea tegumentului coloanei vertebrale ,punctele dureroase ,tonusul și troficitatea grupelor muscular,tulburări de sensibilitate superficială;

●amplitudinea de mișcare și testing manual muscular- pentru toate mișcările în toate planurile ,active și pasiv ,apreciindu-se existența focarelor de mobilitate anormală.

Simptomele prezentate de pacientă au fost : durere cu caracter cauzalgic, accentuate noaptea ,dureri persiste în special în timpul mișcării,diminuarea mișcării în activitățile zilnice.Acestui pacient i s-a recomandat începerea tratamentului recuperator . Parametrii studiați au fost durerea –scala VAS și scorul scalei ASES (Artriths Self-Efficacy Scale) pentru calitatea vieții.Aprecierea s-a realizat inițial și după un interval de 1 lună.

Evaluarea paraclinică a constat din probele screening de laborator ,examinarea imagistică radiologică și RMN ,unde a fost strict necesară eliminarea altor suferințe.

Evaluarea funcțională am realizat-o în conformitate cu clasificarea internațională ICF;pacientul a completat două scale de evaluare,iniâial ( la momentul includerii programului de reabilitatre ,la un interval de 1 lună)

●Scala VAS pentru durere- a constat dintr-o linie orizontală pe care pacientul a ăntretăiat-o cu o linie vertical ( între 0-10) acolo unde a considerat că este gradul de durere pe care o acuza în momentul respective.

●Scala de evaluare ASES pentru aprecierea stării de bine ( tabelul 1)

Tabelul 1.Scala ASES

Tratamentul de reabilitare a pus accent pe menținerea poziției corecte a coloanei vertebrale înainte și după programul de kinetoterapie ,cu ajutorul hamului de memorie.

Obiectivele principale au fost:

● combaterea durerii;

●asuplizarea coloanei vertebrale și a centurii scapulare în zonele cu rigiditate crescută;

●tonifierea musculaturii hipotone paravertebrale în condiții de scurtare ,precum și a musculaturii abdominal și tonifierea în condiții de alungire a musculaturii vertebrale și pectorale;de asemenea s-a avut în vedere și corectarea dezechilibrelor musculare care perturb funcția static și dinamică a coloanei vertebrale;

●învățarea și adoptarea unor posture corecte în viața zilnică ți profesională,precum și îndepărtarea factorilor mecanici iritativi;

●îmbunătățirea funcției respiratorii,prin restabilirea unei mecanici respiratorii funcționale bazată pe un control bun al participării costale și amplificarea cursei diafragmatice;

●conștientizarea poziției corecte a coloanei și a bazinului prin metodologia școlii spatelui scool back;

Îmbunătățirea self-controlului ți calitatea vieții.

Pentru combaterea durerii s-au folosit următoarele mijloace medicamentoase:

♦masajul sedative și procedure de electroterapie antalgică de joasă frecvență (TENS; curenți dinamici).

Asuplizarea locală a zonelor cu rigiditate a fost bl=ndă și riguros adaptată pacientului ,aceasta s-a realizat prin stretching și mobilizări active.

Pentru tonifierea musculaturii s-a recurs la exerciții resistive cu obiecte tip halteră și exerciții izometrice.

Reeducarea postural s-a făcut în fața oglinzii și în diverse moment fără control prin: cunoașterea poziției defectuoase ,învățarea poziției corecte, susținerea acestora și folosirea lor în diferite activități ,purtarea hamului de memorie .

Am insistat pe deprinderea regulilor de igienă ortopedică ale coloanei vertebrale:

♦evitarea activității fizice intense,a ortostatismului prelungit și combinarea activității zilnice cu repaus în poziții corijate;

♦odihna se recomandă în un pat tare cu o pernă mică sub cap;

Masajul a constituit unul din prioritățile principale care a vizat calmarea durerilor pe plan local și activarea circulației sanguine și a trioficității locale,reducerea contracturilor musculare.Netezirea și frământatul au fost elementele importante care au stat la baza recuperării .

Reeducarea prin gimnastică

Ținând cont de faptul că reeducarea gimnică vertebrală și respiratorie nu poate obține o redresare importantă a curburilor,sau când osificarea este pe cale de a se termina ,obiectivele reeducării prin gimnastică au fost :

– dezvoltarea și echilibrarea musculaturii paravertebrale

– ameliorarea funcției respiratorii

– refacerea și controlarea mișcării coloanei vertebrale

-combaterea durerii care s-a realizat prin corectarea poziției coloanei vertebrale;

-efectuarea exercițiilor pasive sau active

4.6.Etapele experimentului au fost următoarele

În prima etapă – am studiat bibliografia existentă legată de tema propusă și modul de rezolvare al cazurilor, am discutat pentru aceasta cu specialiștii implicați în echipa interdisciplinară de recuperare (medici de specialitate, kinetoterapeuți) asupra metodelor și mijloacelor aplicate și rezultatelor lor, care mi-au oferit informații pentru alcătuirea programului de kinetoterapie.

În etapa a doua – am ales un pacient în vârstă de 15 de ani cu scolioză. Tot în această etapă am pregătit locul de desfășurare a experimentului, materialele și instrumentele necesare explorării și evaluării; apoi am trecut la alcătuirea fișei personale cu datele necesare pentru fixarea diagnosticului clinico-funcțional.

În etapa a treia – s-au aplicat metode și tehnici de kinetoterapie în scopul observării evoluției pacientului în cadrul parametrilor investigați pentru a face o comparație între testările inițiale și cele finale,în vederea verifcării eficienței mijloacelor aplicate.

În etapa a patra – am avut în vedere aprecierea evoluției dinamice generale a subiectului.

Principiile instituirii și aplicării terapiei somatice a scoliozei

În instituirea kinetoterapiei pentru pacienții cu scolioză,am urmărit adaptarea și corelarea continuă a tehnicilor ce se impun ,succedate de particularitățile și necesitățile individuale ,impunându-mi respectarea următoarelor principii :

•,,Înainte de toate să nu faci rău ,, , principiu care mi-a impus folosirea rațională a mijloacelor și metodelor de aplicare a tehnicilor și evitarea practicării empirice sau generalizarea pripită a tratamentului ;

•Cunoașterea de către pacient a efectelor profilactice și terapeutice,a constituit o condiție indisponibilă în indicarea și conducerea tratamentului;

•La baza selecției ,adaptării și combinării procedeelor și tehnicilor de kinetoterapie folosite , a stat principiul accesibilității ,punând accent pe poziția inițială ,ritmul,mișcării ,precum și precizia executării tehnicilor permanent adaptate necesităților și posibilităților pacienților;

•Nu mi-a scăpat din vedere nici dozarea și gradarea efortului, ceea ce a necesitat o aplicare judicioasă a intensității acestuia,mărimea efortului realizând-o prin creșterea numărului de repetări;

•Prescrierea individualizată kinetoterapiei în funcție de forma bolii,de reacțiile particulare ale organismului ,condițiile privitoare la vârstă,sex ,au stat la baza dozării efortului;

•Importanță cuvenită am acordat influențării psihice pozitive a bolnavului ,în sensul asigurării unei bune dispoziții ,a încurajării continue ,prin solicitarea participării active și conștiente.

Enunțarea acestor preocupări am făcut-o în dorința de a asigura o orientare metodologică corectă activității de recuperare pe care am desfășurat-o într-o strânsă colaborare cu întreaga echipă din care fac parte și nu în ultimul rând ,cu pacientul. Recuperarea pacientului a constituit unul din prioritățile principale care au vizat calmarea durerilor pe plan local și activarea circulației sanguine și a trioficității locale.

Structura programului de recuperare

Programul de recuperare a fost structurat pe baza obiectivelor urmărite și a indicatorilor rezultați în urmării testării inițiale ,cuprinzând partea de introducere cu exerciții de relaxare,urmate de exerciții respiratorii.Înainte de a începe terapia pacientului am preferat abordarea exercițiilor specifice pornind de la structura pe care am dat-o programului de recuperare ,tratarea și aplicarea lor în practică în această ordine și sub această formă,considerând că permite respectarea și realizarea obiectivelor programului de recuperare stabilit.

s-a folosit hamul de memorie care este o orteză cervico-toracică ,confecționată din material elastic ce înconjoară o parte a regiunii cervical și toracale și are închidere Velcro la partea din față.

CAPITOLUL 5

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Toate măsurile terapeutice sunt eficiente în ameliorarea parametrului de durere,dar măsurile kinetice asigură îmbunătățirea calității vieții ,cu impact pozitiv asupra statusului de self/control.

Studiul derulat și prezentat a fost fundamentat pe aprecierea frecvent dezbătută în literature medical de specialitate ։atitudinile vicioase (deficiente) globale ale coloanei vertebrale perturb activitatea cotidiană, generează pierderea de energie și scăderea randamentului.

După cum am menționat,am efectuat un studio clinic pe un pacient în vârstă de 15 de ani care a fost diagnosticat cu atitudini vicioase ale coloanei vertebrale de tip scoliotic ,după ce acesta s-a prezentat inițial la cabinetul medical din incita școlii pentru dureri persistente la nivelul coloanei vertebrale.

Alcătuirea studiului s-a fundamentat pe obținerea consimțământului liceanului de a participa la activitatea de cercetare medical.Criteriile de includere au fost:

●durerea vertebrală mecanică,trenantă;

●absența altor afectări ale coloanei vertebrale,cu excepția tulburărilor de postură funcțională de tip scoliotic; nu au existat tulburări de aliniament sctructuralizate de tip scolioză,cifo-scolioză.

Folosind hamul de memorie ,acesta a ajutat pacientul , la trezirea senzației de postură corectă a coloanei toracice superioare și a segmentului interscapular .Hamul de memoraie i-a fost indicat pacientului pentru corectarea pozițiilor vicioase ale coloanei vertebrale.I s-a atras atenția pacientului că pentru o eficiență maximă trebuie respectată durata zilnică de utilizare a tratamentului ,urmând indicațiile medicale și de asemenea exercițiile de kinetoterapie pentru evitarea atrofiilor muscular.( Demonstrația 1)

Demonstrația 1

Din motive de igienă și confort I s-a recomandat pacientului purtarea unui material textile,de preferat fără cusături,pe sub ortreză. Demonstrația 2

Demonstrația 2

Pentru o funcționare corectă pacientul a folosit mărimea corectă ce i-a fost indicată.

Cele două benzi au fost trecute ,peste umeri în jurul brațelor,pe sub axilă încrucișâ-ndu-se în spate și apoi banda Velcro s-a închis în partea din față peste talie.

Randomizarea pacientului s-a făcut în funcție de complianța acestuia la purtarea hamului de memorie , după orogramul kinetic de reabilitare.

Menționez că pacientul a acceptat să efectueze exercițiile kinetic pentru corectarea statusului algo- disfuncțional vertebral.

Așa cum este precizat în literature de specialitate,programul kinetic adaptat tulburării de aliniament și postură la copil și tânăr are un rol deosebit în controlul parametrului durere și a self-controlului ,cu impact favorabil direct asupra calității vieții .

Am constat că valorile medii ale celor două scale studiate au avut o evoluție favorabilă .Nu au existat diferențe semnificative între valorii medii ale celor două scale .

Scorul mediu al scalei VAS s-a ameliorat cu peste 30 % rezultatele precizate au fost confirmate prin aspectul histogramelor obținute când am efectuat curba de regresie pentru parametrul durere , pentru fiecare dintre ele .

Atât corelația (R) cât și predictivitatea (R pătrat) au avut o semnificație static mai bună.

În ceea ce privește ameliorarea scorul scalei ASES am constat că procentul a fost relative egal ,cu ușoară superioritate.

Valorile medii ale durerii

Valorile medii inițiale și finale ale celor două scale VAS și ASES ,confirmând efectul favorabil complex al asocierii programului kinetic cu purtarea hamului de memorie.

Vechimea durerii =exprimată în lunile de zile și tulburarea de aliniament ,respectiv mediu de proveniență , s-a diminuat.

Deși hamul de memorie reprezintă una dintre cele mai folosite ortreze toracice din multitudinea de tipuri de ortreze indicate,asocierea sa cu un program kinetic pentru controlul durerii scoliotice generate de tuburările funcționale de aliniament al coloanei vertebrale la adolescenți și tineri nu a fost menționată până în prezent în literatura de specialitate.

Rezultatele obținute confirmă complexitatea factorilor ce concură la menținerea unei atitudini corecte a corpului,în particular ale coloanei vertebrale.

Nu este posibilă o postură adecvată a trunchiului dacă aferentarea de la propioceptori la mușchi,tendoane,articulații nu se transmite și se prelucrează corect în sistemul nervos,cu elaborarea ewferențelor la periferie și obținerea unui tonus muscular adecvat pentru pozițiile corecte în diferite circumstanțe biomecanice .

Prin programul kinetiv derulat se refac aceste aspecte ale unității morfofuncționale neuro-mio-artro-kinetice.

Educarea funcției de atitudine se bazează pe două principii sau căi aflate în strânsă corelație =reflexul de atitudine există doar dacă musculatura are tonus normal, iar musculatura nu asigură o atitudine corectă fără educarea reflexului de atitudine.

Pe lângă daunele de ordin estetic ,aceste atitudini vicioase pot stânjeni diferitele funcții organice,ca de exemplu respirația ,iar menținerea lor tip îndelungat poate să ducă la modificări ale tonusului și lungimii mușchilor țși ligamentelor și la instalarea deviațiilor structurale ale coloanei vertebrale ,deviații structurale în care,pe lângă modificarea ireductibilă sau puțin reductibilă a curburilor ,apar modificări ale corpilor vertebrali și o tendință netă de agravare .

Deviațiile funcționale ,nestructurale , netratate la timp pot să evolueze către stadii de o gravitate extremă,către adevărate devieri ale coloanei ,care pot fi controlate numai chirurgical cu impat funcțional complex.

CONCLUZII

Din analiza rezultatelor obținute de-a lungul desfășurării experimentului pe care s-a bazat lucrarea, am tras următoarele concluzii:

Toate ipotezele au fost verificate;

Aplicarea precoce a tratamentului kinetoterapeutic la pacientul cu scolioză a dus la rezultate bune privind refacerea funcțională a zonei afectate într-un timp relativ scurt.

●Prin mijloacele selectate și aplicate după metodologia expusă în cadrul programelor de

recuperare s-au înlăturat pozițiile vicioase cauzate de scolioză conferându-i forța necesară de asigurare a echilibrului static și dinamic al corpului dând posibilitatea de a reveni la viața socio-profesională;

●Pentru realizarea unui tratament de recuperare funcțională eficient a fost necesar să se

facă apel la toate posibilitățile de care dispune terapia modernă, realizându-se așa-zisa recuperare multifuncțională;

●Instruirea pacientului încă de la începutul programului recuperator asupra obiectivelor

urmărite și efectele exercițiilor fizice asupra organismului, formarea unor motivații puternice, au dus la optimizarea tratamentului prin participarea conștientă și activă a acestuia.

Asistența medicală a pacientului cu scolioză presupune contribuția unei echipe medicale care examinează pacientul în raport cu modelul de evaluare clinico-funcțional menționat și alcătuiește un program de reabilitare adecvat.

Obiectivul fundamental al programului îl reprezintă refacerea funcționalității optime a coloanei vertebrale în condiții de integrare structurală.

BIBLIOGRAFIE

VICTOR PAPILIAN ,Anatomia și fiziologia omului ,Vol.II, ed.Medicală, București ,1999

G.FLOROIU-Anatomie Practică, Editura Universitară, Craiova,2009

ION STROESCU ,MIHAI NEGOESCU ,MARIETA STOICESCU- Scolioza ,Editua All ,2003

SBENGHE, T. -Kinetologie profilactică, terapeutica si de recuperare , Editura Polirom,București,1997 

SBENGHE, T.- Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare. Bucuresti, Editura Medicala, 1987 

Conf.Univ.Dr.ANTONELA CREȚU-Ghid clinic și teerapeutic fizival kinetic în bolile reumatice

BACIU CLEMENT –Kinetoterapie pre și post operatorie ,editura Didactică și Pedagogică,București,1999

C.BACIU – Programe de gimnastica medicala, Editura Științifică,București 2006

ANGHEL DIACONU – Manual de tehnică a terapeutic masajului , Editura Medicală , București 2001

ANGHEL DIACONU -Kinetoterapie ,Editura Polirom,2009

KISS, I., Fiziokinetoterapia si recuperarea medicală. București, Editura Medicală, 1999

POPESCU, R., BIGHEA, A., Notiuni practice de medicina recuperatorie. Craiova, Editura Agora, 1997

=== 7309fdd5ba3b0b706beac741e6782e28ce83d3a1_99766_2 ===

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ BUCUREȘTI

SPECIALIZAREA :KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

ROLUL KINETOTERAPIEI ÎN PREVENIREA ȘI RECUPERAREA SCOLIOZEI

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2017

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ BUCUREȘTI

ROLUL KINETOTERAPIEI ÎN PREVENIREA ȘI RECUPERAREA SCOLIOZEI

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2017

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. 1.FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI STUDIATE

ANATOMIA ȘI BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE…………………………………………..1

1.1.Noțiuni de anatomie și fiziologie ale coloanei vertebrale……………………………………………….. 1

1.1.1.Particularitățile vertebrelor coloanei vertebrale ………………………………………………………….3

1.1.2. Biomecanica articulară și bilanț articular………………………………………………… 6

CAP. 2.SCOLIOZA=DELIMITĂRI CONCEPTUALE………………………………………17

2.1.Definiție ………………………………………………………………………………………17

2.2.Etiologie……………………………..……………………………………………………… 19

2.3.Clasificare……………………………..…………………………………………………… 19

2.3.1.Scoliozele nestructurale…………………………………………………………………. 20

2.3.2.Scoliozele structurale ………………………………………………………………………20

2.4.Manifestări clinice…………………………………………..……………………………… 24

2.5.Evoluția ……………………………………………………………………………………….24

2.6.Diagnosticul clinic al scoliozelor…………………………………………………………… 34

2.7.Tratamentul …………………………………………………………………………………29

2.7.1.Tratamentul tulburărilor ……………………………………………………………………30

2.7.2.Tratamentul profilactic ……………………………………………………………………31

2.7.3.Tratamentul medicamentos ……………………………………………………………….31

CAP .3.ROLUL KINETOTERAPIEI ÎN PREVENIREA ȘI RECUPERAREA SCOLIOZEI 32

3.1.Tratamentul kinetic………………………………………………………………………… 32

3.1.1.Scheme de kinetoterapie aplicabile în perioada acută …………………………………….33

3.1.2. Scheme de kinetoterapie aplicabile în perioada subacută…………………………………34

3.1.3. Scheme de kinetoterapie aplicabile în perioada cronică …………………………………35

3.2.Baia kinetoterapeutică ……………………………………………………………………….37

3.3.Hidroterapie………………………………………………………………………………… 37

3.4.Balneoterapia ………………………………………………………………………………..39

3.5.Tratamentul prin electroterapie…………………………………………………………….. 41

3.5.Gimnastica …………………………………………………………………………………..44

3.5.1.Gimnastica de aucontrol …………………………………………………………………..47

3.5.2.Gimnastica bolnavilor cu corsete ortopedice …………………………………………….47

3.6.Masajul medical…………………………………………………………………………….. 48

3.7.Scheme de kinetoterapie aplicabile …………………………………………………………50

CAP. 4.ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII……………………………….55

4.1.Obiectivele cercetarii……………………………………………………………………….. 55

4.2.Ipoteza cercetării …………………………………………………………………………….56

4.3.Scopul cercetării…………………………………………………………………………… 56

4.4. Metodele de cercetare ………………………………………………………………………56

4.5.Desfășurarea cercetării ………………………………………………………………………57

4.6.Etapele experimentului au fost următoarele………………………………………………………………… 61

CAP.5.REZULTATE ȘI DISCUȚII …………………………………………………………….64

CONCLUZII ……………………………………………………………………………………..68

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………….. 69

INTRODUCERE

Scolioza =boală cu multiple implicații de ordin preventiv ,terapeutic ,recuperator și social= nu reprezintă la drept vorbind o problemă controversată ,ci doar una incomplet rezolvată.Introducerea vaccinului antipoliomielitic a adus rezolvarea preventivă și în masă a scoliozei poliomielitice .

Introducerea vaccinului antitetanic a desființat practic scolioza tetanică ,pe care o găsim citată numai în cărțile de specialitate mai vechi și pe care o menținem ca posibilitate teoretică etiopatogenică ,dar care nu a mai fost întâlnită de imensa majoritate a specialiștilor.

Așa zisa scolioză idiopatică sau boala scoliotică = fiindcă aceasta rămâne central problemei,precum și scolioza congenitală nu cunosc deocmdată soluționări terapeutice cauzale și în cadrul lor continuăm să căutăm rezolvări simptomatice cât mai eficiente.

A te încumeta astăzi să scrii despre scolioze înseamnă a-ți lua o mare răspundere.

Acest vast domeniu al unor diformități ,uneori monstruoase și greu de explicat ,ale coloanei vertebrale ,studiat și explorat de-a lungul secolelor-încă din vremea lui Hipocrate- a rămas în mare parte ,nelămurit.

În ultimii 5-10 ani publicațiile de specialitate abundă de lucrări consecrate scoliozelor .Noile metode de tratament produc adevărate revoluții ,la care aderă o mare parte a ortopezilor , în special din generațiile mai tinere,aceleași generații cărora li se încredințează azi realizarea celor mai îndrăznețe proiecte în domeniul acestei efecțiuni.

Actualiatea temei

Lucrarea ROLUL KINETOTERAPIEI ÎN PREVENIREA ȘI RECUPERAREA SCOLIOZEI tratează o temă de actualitate, ținând cont de faptul că , recuperarea constituie un câmp larg de aplicații pentru mijloacele kinetoterapiei.

Kinetoterapia este de multe ori principalul ,,medicament,, indicat atât pentru tratamentul curativ, cât și pentru recuperarea medical a unui pacient cu scolioză.

În realizarea acestei lucrări predomină aducerea contribuției personale, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în care este implicată scolioza.

Menționez că partea finală este complexă prin analiza subieților prezentați și încheie lucrarea, nu însă înainte de a fi trecute în revistă principalele concluzii succeptibile.

Bibliografia este selectivă și de actualitate ,dând posibilitatea acestei lucrări să fie prezentată în anul 2017.

Motivarea alegerii temei

Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează personalului angajat în activitatea de recuperare funcțională și, în egală măsură, studenților și masteranzilor secțiilor de kinetoterapie deoarece aici sunt abordate o paletă largă de manifestări patologice, care oferă o bogată documentare teoretică și practică despre unele aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate.

Motivul acestei lucrări este:

●Studiul vizând incidența, prognosticul și evaluarea tuturor posibilităților kinetoterapeutice pentru prevenirea și recuperarea scoliozei ;

●Gruparea procedeelor și a mijloacelor utilizate în kinetoterapie necesare prevenirii și recuperării scoliozei;

●Realizarea evaluării inițiale, aplicarea tratamentului de recuperare și evaluare finală.

Apare deci necesitatea tratării ,printr-o acțiune concertată, fizioterapeutică care să realizeze o recuperare locală pentru a preveni apariția recidivelor și a tulburărilor scoliotice.