Rolul Kinetoterapiei In Dezvoltarea Coordonarii Oculo Motorii A Jucatorilor DE Tenis DE Masa

Planul lucrării

Introducere

1. Reflectarea temei in literatura de specialitate……………………………. pag. 4

2. Motivarea alegerii temei………………………………………………… pag. 5

Capitolul .I. Bazele teoretice ale cercetarii

I.1. Aspecte tehnice și biomecanice privind jocul de tenis de masă……. pag. 7

I.2. Calitățile motrice de bază specifice jucătorilor……………………… pag. 14

I.3. Caracteristicile de bază ale coordonării…………………………….. pag. 23

Capitolul .II. Elementele constitutive ale cercetării

II.1. Ipotezele cercetării………………………………………………… pag. 31

II.2. Obiectivele cercetării………………………………………………. pag. 32

II.3. Organizarea și deșfășurarea cercetării………………………………. pag. 33

II.3.1. Durata și etapele cercetării………………………………………… pag. 34

II.3.2. Locul de deșfășurare și condițiile de bază materială……… pag. 35

II.3.3. Eșantionul de subiecți cuprinși în cercetare……………….. pag. 36

II.3.4. Metodele de cercetare folosite…………………………….. pag. 37

Capitolul .III. Metodologia de lucru

III.1. Teste………………………………………………………………………………….. pag. 39

III.1.1. Robotul de tenis de masă………………………………………….. pag. 39

III.1.2.Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu

mingea de tenis de câmp…………………………………………………….. pag. 46

III.1.3. Test punctare ………………………………………………………….. pag. 47

III.2. Mijloace, Metode și Procedee specifice și nespecifice folosite

pentru dezvolatarea coordonării oculo-manuale……………………………… pag. 48

III.2.1. Metode specifice kinetoterapiei…………………………………. pag. 48

III.2.1.1. Masajul clasic………………………………………………………. pag. 48

III.2.1.2. Reflexoterapie………………………………………………………. pag. 53

III.2.1.3.Masaj transversal profund……………………………………….. pag. 55

III.2.1.4. Gimnastică medicală……………………………………………… pag. 57

III.2.2. Metode nespecifice kinetoterapiei……………………………… pag. 59

III.2.2.1. Stretching…………………………………………………………….. pag. 59

III.2.2.2. Psihoterapia…………………………………………………………. pag. 61

III.2.2.3. Robotul de tenis de masă……………………………………….. pag. 62

III.2.2.4. Test punctare………………………………………………………… pag. 64

III.2.2.5. Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta

cu mingea de tenis de câmp………………………………………………… pag.65

Capitolul .IV. Prezentarea și interpretarea rezultatelor…………………. pag. 65

Capitolul .V. Concluzii………………………………………………….. pag. 81

Anexe……………………………………………………………………….. pag. 83

Bibliografie……………………..…………………………………………………. pag. 120

INTRODUCERE

Reflectarea temei în literatura de specialitate

Literatura de specialitate nu oferă prea multe informații în legătură cu implicațiile kinetoterapeutice în pregatirea fizică a sportivilor din tenisul de masă. Acest lucru se datorează probabil domeniului Kinetoterapiei care este încă în dezvoltare sau domeniului Educației Fizice și Sportului care acceptă cu dificultate alte intervenții în pregatirea sportivilor nespecifice domeniului, sau lipsei de comunicare între specialiștii domeniului Cultură Fizică.

De aceea considerăm că tema propusă nu se regăsește în preocupările antrenorilor și sportivilor.

În acest sens prin mijloacele și metodele specifice Kinetoterapiei aceasta dorește să stabilească relații mai bune de colaborare și cu alți specialiști din domeniu, încercând prin aceasta dezvoltarea domeniului prin intermediul interdisciplinarității.

Rămâne astfel de văzut rolul Kinetoterapiei în acest sens și modul de acceptare a acesteia în cadrul altor specialități.

Motivarea alegerii temei

Performanța sportivă a progresat impresionant de mult în ultimii ani. Nivelurile de performanță sunt atinse de către acei sportivi care sunt capabili să transforme fiecare calitate în atu personal și să o dezvolte până la atingerea măiestriei sportive. În cadrul antrenamentelor devenite din ce în ce mai sofisticate, mai computerizate, parțial datorită ajutorului dat de specialiștii și oamenii de știință din sport își face loc astfel și kinetoterapia care prin mijloacele ei specifice poate contribui la îmbunătățirea și chiar dezvoltarea anumitor componente motrice. Întâlnirea deloc întâmplătoare a kinetoterapiei și performanța motrică în același domeniu, cel al culturii fizice se scot în evidență relațiile de colaborare ce se stabilesc între specialiștii aceluiași domeniu.

Una din motivațiile alegerii temei decurge tocmai din acest lucru, acela că prin o colaborare eficientă între specialiști prin aportul adus de fiecare dintre ei pot contribui la obținerea performanțelor sportive.

O altă motivație ar fi aceea că prin depistarea anumitor probleme medicale și funcționale cât mai precoce și tratarea corespunzătoare a lor putem contribui la dezvoltarea coordonării oculo-motorii/manuale specifice jucătorilor de tenis de masă.

CAPITOLUL I.

BAZELE TEORETICE ALE CERCETĂRII

I.1. Aspecte biomecanice și tehnice privind jocul

de tenis de masă

Priza paletei

Priza clasică europeană

Această priză preconizează o manieră de joc în care ambele fețe ale paletei sunt utilizate.

Degetul arătător este menținut întins pe bachhand-ul paletei, iar degetul mare, paralel cu indexul, pe partea forehand a acesteia,în timp ce mânerul paletei va fi prins de celelalte trei degete. Se recomandă ca nici un “spațiu gol” să nu existe între suprafața paletei și degetul arătător care trebuie să rămână în contact direct cu paleta pe toată lungimea lui.

Priza paletei este corespunzătoare atunci când toate procedeele tehnice pe care se bazează jocul se execută fără modificarea ei. Pentru asigurarea unei automatizări perfecte priza trebuie să rămână deci constantă la loviturile din dreapta ca și la cele din stânga, la atac și la apărare, la topspin ca și la preluarea acestuia.

După cum am vazut, calitățile individuale joacă un rol important, ele conducând la apariția unor variante care nu înlătură însă principiul: “indexul pe fața backhand și degetul mare pe forehand-ul paletei”. Menținerea acestui principiu înlătură una din variantele întâlnite în urmă cu mulți ani, în care pe fața backhand a paletei erau întinse două degete, arătătorul și medianul fie apropiate, fie ușor depărtate unul de celălalt.

În unele cazuri modificările provin de la maniera de plasare a degetului mare pe fața dreaptă a paletei, el poate fi ușor flexat sau menținut pe paletă într-o poziție mai “ înaltă” , în partea mediană a acesteia.

În alte cazuri indexul își modifică poziția, așa cum se întâmplă în situația în care ultima lui falangă se sprijină pe muchia paletei, alteori indexul alunecă spre stânga, fiind fie întins complet, fie sprijinindu-se pe paletă doar prin ultima falangă.

Se vorbește uneori de o priză care avantajează în general loviturile din forehand. În această situație paleta nu mai este prinsă între index și police, ci muchia ei se sprijină pe a doua falangă a degetului mare, oferind astfel de la început o înclinație mai închisă a paletei pe partea forehand. Coborârea prizei, care se realizează prin alunecarea în jos pe mânerul paletei, lasându-se un mic spațiu liber între police și index, este o altă variantă a prizei clasice, în care încheietura pumnului devine mai laxă, mărindu-și rolul în executarea loviturilor.

În nici o situație mânerul nu trebuie ținut prea strâns ci cât mai suplu și natural, fără crispare; strângerea exagerată a paletei duce la obosirea mai rapidă a antebrațului, diminuând simțul mingii și finețea mișcărilor.(DRAGOMIR M. 2004 Tenis de masă)

Foto nr 1 Priza paletei, forehand

Foto nr. 2 Priza paletei, backhand

Priza toc asiatică

Denumirea de priză toc este dată de modul în care paleta este ținută în mână, ca și cum am vrea să scriem cu ea. Degetul mare și indexul cuprind mânerul așezându-se apropiate pe aceeași parte a paletei, în timp ce celelalte trei degete sunt sprijinite pe partea opusă. Maniera de dipunere a degetelor pe paletă dă naștere unor variante ale prizei toc.

Folosind priza toc jucătorul lovește contant cu aceeași față a paletei atât din forehand cât și din backhand, paleta lui fiind acoperită cu material doar pe o singură parte, ceea ce duce la scăderea greutății totale a paletei, lucru cu implicații în tenisul de masă modern.

Priza toc asigură o lejeritate mai mare articulației pumnului, dar în condițiile jocului actual, bazat pe forță, în care automatizarea atinge cote deosebite, rolul poignet-ului este în scădere, astfel încât acesta nu mai constituie un mare avantaj.

Dacă loviturile cu forehand-ul pot fi executate la fel de bine ca în priza clasică, în schimb cele din backhand sunt realizate cu o mișcare mult mai puțin naturală, priza toc necesitând în această situație o mișcare de supinație pronunțată. Acesta este motivul pentru care majoritatea jucătorilor cu astfel de priză se bazează pe loviturile de forehand, a căror execuție e pe trei-sfertul mesei sau chiar pe toată masa necesită calități fizice deosebite, dublate de o tehnică înaltă a deplasărilor specifice la masa de joc.

Și în cazul prizei toc apar o serie de variații în funcție de modul în care sunt dispuse degetele în jurul mânerului și cele de pe suprafața cu care nu se joacă.(ANGHELESCU N. 1977 Tenis de masă)

Foto nr. 3 Priza paletei, toc, asiatică

Poziția de bază

Poziția de bază a jucătorului în tenisul de masă modern, reprezintă o legătură firească și funcțională între începutul și finalul oricărei loviri a mingii. Prin conținutul psihomotric al poziției de bază în teren aceasta trebuie să fie activă, suplă, echilibrată și dinamică.

Ca o primă regulă privind modul de executare a acestui element tehnic se impune necesitatea așteptării mingii cu fața spre adversar. Privirea este îndreptată întotdeuna spre minge, urmărindu-se totodată întreaga derulare a execuției adversarului, fapt ce contribuie la o anticipare corectă a acțiunilor acestuia.

Paleta este ținută în fața corpului, la o distanță corespunzătoare de trunchi, în dreptul liniei mediane a acestuia, în poziție de backhand, brațul si antebrațul formând un unghi de aproximativ 90°.

Corpul este plasat la mijlocul mesei, cu trunchiul puțin aplecat în față, centrul de greutate a întregului corp fiind coborât și deplasat înainte. Umerii sunt ușor coborâți și relaxați în mod natural, axa lor fiind paralelă cu linia de fund a mesei.

Picioarele sunt depărtate aproximativ cât lațimea umerilor, cu genunchii flexați, greutatea corpului fiind repartizată în mod egal pe ambele picioare, mai mult pe vârfuri.

Gradul diferit de flexare a genunchilor face să se poată vorbi despre o poziție de bază “joasă”, una “medie” și una “înaltă”. Dintre acestea, primele două răspund cel mai bine jocului actual, permițând o deplasare mai rapidă la masa de joc, corespunzătoare vitezei mari de circulație a mingii.

O bună poziție de bază necesită realizarea unui bun echilibru, favorizând totodată plecarea promptă spre minge, în orice direcție ar fi ea.

În funcție de caracteristicile tehnico-tactice ale jucătorilor, poziția de bază apare puțin modificată, exagerâdu-se sau atenuându-se unele componente, fără însă a devia de la principiile ei de bază.

Astfel, în cazul unor jucători bazați mai mult pe loviturile executate cu forehand-ul, se va modifica nu numai poziția de bază propriu-zisă, prin amplificarea răsucirii spre dreapta a trunchiului, umărul stâng fiind avansat odată cu piciorul de aceeași parte, ci și locul de situare a întregului corp față de linia mediană a mesei, în sensul plasării lui în stânga axei mediane, putându-se “controla” ¾ din supramare avantaj.

Dacă loviturile cu forehand-ul pot fi executate la fel de bine ca în priza clasică, în schimb cele din backhand sunt realizate cu o mișcare mult mai puțin naturală, priza toc necesitând în această situație o mișcare de supinație pronunțată. Acesta este motivul pentru care majoritatea jucătorilor cu astfel de priză se bazează pe loviturile de forehand, a căror execuție e pe trei-sfertul mesei sau chiar pe toată masa necesită calități fizice deosebite, dublate de o tehnică înaltă a deplasărilor specifice la masa de joc.

Și în cazul prizei toc apar o serie de variații în funcție de modul în care sunt dispuse degetele în jurul mânerului și cele de pe suprafața cu care nu se joacă.(ANGHELESCU N. 1977 Tenis de masă)

Foto nr. 3 Priza paletei, toc, asiatică

Poziția de bază

Poziția de bază a jucătorului în tenisul de masă modern, reprezintă o legătură firească și funcțională între începutul și finalul oricărei loviri a mingii. Prin conținutul psihomotric al poziției de bază în teren aceasta trebuie să fie activă, suplă, echilibrată și dinamică.

Ca o primă regulă privind modul de executare a acestui element tehnic se impune necesitatea așteptării mingii cu fața spre adversar. Privirea este îndreptată întotdeuna spre minge, urmărindu-se totodată întreaga derulare a execuției adversarului, fapt ce contribuie la o anticipare corectă a acțiunilor acestuia.

Paleta este ținută în fața corpului, la o distanță corespunzătoare de trunchi, în dreptul liniei mediane a acestuia, în poziție de backhand, brațul si antebrațul formând un unghi de aproximativ 90°.

Corpul este plasat la mijlocul mesei, cu trunchiul puțin aplecat în față, centrul de greutate a întregului corp fiind coborât și deplasat înainte. Umerii sunt ușor coborâți și relaxați în mod natural, axa lor fiind paralelă cu linia de fund a mesei.

Picioarele sunt depărtate aproximativ cât lațimea umerilor, cu genunchii flexați, greutatea corpului fiind repartizată în mod egal pe ambele picioare, mai mult pe vârfuri.

Gradul diferit de flexare a genunchilor face să se poată vorbi despre o poziție de bază “joasă”, una “medie” și una “înaltă”. Dintre acestea, primele două răspund cel mai bine jocului actual, permițând o deplasare mai rapidă la masa de joc, corespunzătoare vitezei mari de circulație a mingii.

O bună poziție de bază necesită realizarea unui bun echilibru, favorizând totodată plecarea promptă spre minge, în orice direcție ar fi ea.

În funcție de caracteristicile tehnico-tactice ale jucătorilor, poziția de bază apare puțin modificată, exagerâdu-se sau atenuându-se unele componente, fără însă a devia de la principiile ei de bază.

Astfel, în cazul unor jucători bazați mai mult pe loviturile executate cu forehand-ul, se va modifica nu numai poziția de bază propriu-zisă, prin amplificarea răsucirii spre dreapta a trunchiului, umărul stâng fiind avansat odată cu piciorul de aceeași parte, ci și locul de situare a întregului corp față de linia mediană a mesei, în sensul plasării lui în stânga axei mediane, putându-se “controla” ¾ din suprafața de joc cu forehand-ul.

Această poziție de bază o întalnim la marea majoritate a jucătorilor ofensivi cu priză toc, ale căror lovituri puternice din partea dreaptă sunt mult ușurate de caracteristicile lor biomecanice.

Deosebiri în privința poziției de bază se observă la jucătorii ofensivi față de cei defensivi, poziția mai joasă și mai depărtată de masă fiind caracteristica “apărătorilor”, de fapt explicabil prin natura deplasărilor specifice la masa de joc și prin suprafața mai mare pe care trebuie să o acopere.(ANGHELESCU N. 1977 Tenis de masă)

Foto nr 4 poziția de bază, backhand

Foto nr 5 poziția de bază forehand

Deplasările specifice

Prin deplasare se înțeleg toate mișcările efectuate de membrele inferioare aproape sau departe de masa de joc.

În tenisul de masă actual nu se poate concepe un jucător valoros fără o bună tehnică a pașilor de deplasare.

Unul din factorii care au determinat progresul tenisului de masă a fost viteza, sub toate formele ei de manifestare. Circulația rapidă a mingii a dus la o perfecționare deosebită a deplasărilor specifice la masa de joc atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ. Nevoia acoperirii unei suprafețe mai mari determină o permanentă mișcare a jucătorului, care-i permite acestuia executarea în cele mai bune condiții a diferitelor elemente și procedee tehnice.

Fără o deplasare specifică corespunzatoare, nu mai poate fi conceput un jucător de tenis de masă.

Deplasarea la masa de joc este elementul tehnic care:

face legatura dinamică firească între două lovituri consecutive;

asigură plasarea corectă a tuturor segmentelor corpului fața de minge și realizează plasarea optimă a centrului de greutate a corpului și un control permanent al echilibrului.

În funcție de traiectoria mingii venită de la adversar și de intențiile tactice ale jucătorului, deplasările specifice vor pune corpul în poziție de forehand sau backhand, apropiindu-l sau depârtându-l de masa de joc.

În vederea executării unei lovituri cu forehand-ul, deplasarea specifică se va realiza concomitent cu ușoara răsucire a trunchiului spre dreapta, piciorul drept lăsându-se lateral în urma celuilalt.

Pentru loviturile de backhand deplasarea specifică premergătoare va duce umărul drept înainte, datorită răsucirii spre stânga a trunchiului, piciorul stâng ocupând o poziție laterală, puțin retrasă.

Datorită ritmului vijelios de joc și a schimbului permanent de contraatacuri executate din imediata apropiere a mesei, în cazul jucătorilor ofensivi oblicitatea poziției picioarelor (cu dreptul în fața pentru backhand și cu stângul în față pentru forehand) se micșorează, fapt ce se compensează printr-o mai pronunțată răsucire a trunchiului care asigură linia oblică a umerilor, indispensabilă unei lovituri decisive, eficiente.

Deplasările specifice se execută cu pași adăugați, indiferent dacă ele sunt laterale,înainte sau oblic față de linia de fund a mesei. Doar în situații deosebite, se efectuează pașii de alergare, pe care nu-i indicăm, nefiind de natură să pastreze un echilibru corespunzător corpului.

Deplasarea cu pași adăugați începe întotdeuna spre partea care se execută, deci cu dreptul spre partea dreaptă și cu stângul spre partea stângă. În vederea deplasării corpului pe o distanță mai lungă în minimul de timp, greutatea acestuia se va lăsa în primul moment pe piciorul opus direcției de deplasare dorite, care printr-o împingere puternică va propulsa corpul în locul optim de lovire. Astfel, pentru a executa o lovitură cu forehand-ul din colțul backhand, din poziția de așteptare de la mijlocul mesei, greutatea corpului va trece un moment pe piciorul drept, care în acest sens se va flexa mai mult, pentru ca apoi, printr-o puternică împingere în sol cu piciorul drept, corpul să ajungă în colțul stâng al mesei.

Deplasările specifice ale jucătorului defensiv diferă de ale celui ofensiv.Îndepartarea de masă, caracteristică acestor jucători, determină necesitatea acoperirii unei zone mai largi, fapt ce amplifică deplasările specifice a căror execuție este ușurată de o bază de susținere mai mare și o poziție mai joasă. Pașii de deplasare în astfel de cazuri sunt mai mari, terminându-se cu fandări, în finalul fazei pregătitoare a loviturii defensive.

Raza de acțiune a jucătorilor ofensivi este mai scurtă, de aceea și deplasările specifice se realizează cu pași adăugați ceva mai mici, poziția flexată a genunchilor fiind diminuată fața de cea a aparătorilor.

O corectă deplasare la masa de joc nu trebuie să aducă în nici o situație la dezechilibrarea jucătorului sau la întoarcerea lui cu spatele spre adversar. În cazurile deosebite în care aceasta dezechilibrare se produce totuși, revenirea în poziția de bază se va realiza în cel mai scurt timp posibil.(OCHIANĂ N. 2006 Tenis de masă)

I.2. Calitățile motrice de bază specifice jucătorilor

Calitățile motrice necesare jucătorului de tenis de masă – de performanță – sunt: îndemânarea, viteza de reacție si de execuție, precum și o bună putere explozivă ( cuplu viteză/forță ).

Îndemânarea la care ne referim, este cea generală, pentru că îndemânarea specifică nu se câștigă decât cu “paleta în mână” . Aceasta rezultă din însușirea unor deprinderi tehnice, brodate pe elementele constitutive ale îndemânării generale, care este o calitate înăscută. Îndemânarea generală a jucătorului de tenis de masă trebuie să aibă în componența ei simțul:

diferențierii reproducerii direcției și vitezei de deplasare a corpurilor în spațiu,

coordonării mișcării membrelor,

aprecierii distanțelor,

orientării corpului în spațiu și al echilibrului; calități absolut necesare în acest sport.

Viteza, ca și îndemânarea, depinde de caracterele ereditare stabile, puțin sau deloc perfectibile prin antrenament, motiv pentru care exigența selecționerilor trebuie să fie sporită, în ce privește nivelul inițial de dezvoltare. “puterea explozivă necesară jucătorului de tenis de masă, privește deopotrivă, atât membrele inferioare, cât și cele superioare, startul rapid spre direcția de deplasare a mingii și lovirea imediată a ei cu paleta, fiind expresia nivelului de dezvoltare al acestei calități.”(OCHIANĂ N. 2006 Tenis de masă)

Viteza

Generalități

Definițiile date acestei calități motrice, deși formulate diferit, au același conținut, viteza fiind prezentată ca expresie a rapidității cu care se efectuează o mișcare (vezi formula generala a vitezei = spațiul parcurs în unitate de timp). Execuția actelor motrice poate fi exprimată în termeni calitativi (foarte repede, rapid, lent, foarte lent = tempou) și calitativi (care se refera la durata= scurta, foarte scurta, medie). Viteza poate fi uniformă sau neuniformă, modificarea vitezei în timpul execuțiilor fiind specifică efectuârii mișcărilor corpului omenesc (creșterea vitezei poartă numele de accelerație, iar scaderea ei, de decelerație).

Cursivitatea execuției conferă exercițiului corectitudine, trecerile de la un moment la altul al mișcării trebuind să fie line. Urmărind acest parametru ne putem da seama de nivelul atins în însușirea unei mișcări, deoarece o mișcare în curs de învățare nu pastrează ritmul, se execută “cu bruschețe”, nu are continuitate.

De asemeni, este important de reținut că cea care dă valoare mișcării este viteza optimă de execuție (și nu cea maximă).

S-a demonstrat ca viteza este condiționată genetic, depinzând în cea mai mare masură de zestrea ereditară a subiectului. Aceasta nu înseamnă ca această calitate nu poate fi influențată prin exercitare, chiar dacă destul de puțin. Ambii termeni de exprimare a vitezei – cantitativi și calitativi – pot fi influențați și indirect, prin dezvoltarea altor calități care să favorizeze manifestarea vitezei.

Caracteristica vitezei este determinată de aprecierea spațio-temporală a mișcărilor, de care se leagă tempoul și ritmul. Tempoul reprezintă densitatea (numărul) mișcărilor pe unitate de timp, care ne permite să calculăm intensitatea efortului și gradul de solicitare a organismului de către un anumit exercițiu. Ritmul reprezintă efectuarea unui efort în timp și spatiu, precum și raportul dintre aceste două mărimi. El este legat însă și de alte calități și manifestări ale organismului uman, fiind rezultantă a nivelului de coordonare, dar este legat și de precizie, abilitate, îndemânare, etc. Astfel, efectuarea unui exercițiu într-un ritm adecvat și cu o viteză optimă, determină cursivitatea și eficiența exercițiului respectiv.

Factorii care condiționează viteza sunt:

mobilitatea și forța proceselor nervoase fundamentale (excitația și inhibiția);

frecvența și alternanța succesiunii impulsurilor neuromotoare, a comenzilor;

timpul de reacție (latența);

timpul de transmitere a impulsurilor;

ritmul optim de alternare a contracției și relaxării grupelor musculare angrenate;

calitatea fibrelor musculare și a proceselor energetice;

forța musculară;

lungimea segmentelor, mobilitatea articulară, elasticitatea musculară;

capacitatea de concentrare a voinței;

capacitatea de coordonare a grupelor musculare.

Acești factori pot fi influențați pozitiv printr-o exercitare bine condusă. Astfel, se poate acționa asupra scăderii cronaxiei, îmbunătățindu-se excitabilitatea neuromusculara (prin scăderea perioadei de latență). În ceea ce privește calitatea fibrei musculare, este cunoscut că un mușchi care are mai multe fibre albe are o rapiditate de contracție mai mare, deoarece aceste fibre sunt mai bogate în compuși macroenergetici (de tipul creatin fosfat și acid adenozintrifosforic), precum și în glicogen, posedând și enzimele necesare producerii energiei anaerobe. Fibrele roșii conțin mioglobina, glicogen și enzime. Fibrele rapide (albe) și cele lente (roșii) se deosebesc nu numai structural ci și din punct de vedere al miozinATP-azei, care este în cantitate cu atât mai mare cu cât contracția durează mai puțin.

În ceea ce privește lungimea segmentelor și înalțimea, acestea au o influență decisivă de care trebuie să se țină seama (segmentele mai scurte favorizează o viteza mai mare), iar în funcție de dimensiunile corporale, bărbații au o mai bună viteza față de femei(MÂRZA D. 2001 Curs)

Viteza, cunoaște un nivel de maturizare în jurul vârstei de 14 ani. Aceasta presupune că în cadrul selecției secundare pe care o desfășurăm în tenisul de masă în jurul acestei vârste, să observăm nivelul de maturizare al vitezei, aceasta fiind la apogeu.

Viteza este determinată genetic și depinde foarte mult de fondul ereditar (80%), dezvoltarea sa nefiind spectaculoasă chiar și în condițiile desfășurării unui antrenament special.Tenisul de masă solicită sportivului viteză de execuție foarte bună, în concordanța cu acest aspect, selecția va trebui să urmarească acei indivizi dotați cu această calitate.(OCHIANĂ N. 2006 Tenis de masă)

Îndemânarea

Generalități

Dacă ar fi să facem o însumare a tot ceea ce s-a încercat ca definire a îndemânării, am defini-o triplu dimensional:

ca o calitate motrică complexă (Epuran, Ludu, Șiclovan);

ca o aptitudine a individului de a învața rapid o mișcare nouă (Mateev, Novicov și colab. Mathews);

ca o capacitate de a restructura rapid mișcările în condiții variate, în funcție de cerințele concrete de efectuare a acestora.

O serie de autori, consideră îndemânarea ca fiind o calitate complexă care nu are doar un singur criteriu de apreciere.

„Îndemânarea ca o aptitudine de a însuși rapid mișcări noi și în al doilea rând ca o aptitudine de a restructura rapid activitatea motrică potrivit împrejurărilor care se schimbă brusc”Matveev L.P. (1980), Novikov A.D. (1980),

Îndemânarea ca fiind „capacitatea omului de a executa mișcări coordonate și precise în timp și spațiu, conform sarcinii propuse în cele mai variate condiții de mediu” Semenov D.A., citat de Mitra Gh., Mogoș Al. (1980)

Îndemânarea reprezintă „nivelul coordonării motricități în funcție de schimbările ce intervin în procesul desfășurării activității”Nicola I. (2000)

Îndemânarea este „capacitatea organismului uman de a efectua acte și acțiuni motrice, mai ales în condiții variate și neobișnuite, cu eficiență maximă și cu un consum minim de energie din partea executantului”Cârstea Gh. (2000)

Îndemânarea stă la baza efectuării oricărei sarcini motrice, ceea ce diferă fiind tipul de îndemânare și specificitatea ei în timpul executării unei/unor mișcări. Ca aptitudine complexă, îndemânarea este destul de des definită ca abilitate sau, cu alte cuvinte, ca o aptitudine care poate realiza o coordonare fină a mișcărilor (vechi și noi), cu precizie și indici superiori de viteză și forță, fară ca acestea să fi fost executate anterior.

Factorii care condiționează îndemânarea

Factorii care condiționează îndemânarea sunt:

gradul de dificultate a coordonării, solicitat de exercițiile date;

precizia execuției, care are ca efect și o mare economie de energie;

timpul însușirii acțiunii motrice, care este mai mic la un om îndemânatec; (primii trei factori, dupa Zațiorski)

capacitatea scoarței cerebrale de a selecționa informațiile primite și de a programa coordonat impulsurile necesare contracției și relaxării mușchilor interesați în efectuarea acțiunii motrice corespunzatoare situației date;

nivelul de dezvoltare a analizatorilor;

experiența motrică anterioară, îndeosebi varietatea priceperilor și deprinderilor motrice stăpânite;

mobilitatea articulară, elasticitatea musculară și gradul de dezvoltare a celorlalte calități motrice;

gradul de stapânire a deprinderilor motrice și posibilitatea folosirii lor în condiții cât mai diferite;

posibilitatea de a elabora acțiuni motrice noi prin întrebuințarea adecvată a celor cunoscute;

posibilitatea de a încadra și de a sincroniza propriile acțiuni cu acțiunile partenerului.(MÂRZA D. 2001 Curs)

Îndemanarea are o maturizare precoce, în jurul vârstei de 12-14 ani, asigurând obținerea unor performanțe timpurii și în tenisul de masă. Procesul de selecție impune o mare exigență față de această calitate, îndemânarea generală stând la baza dezvoltării celei speciale. De precizat este faptul că îndemânarea trebuie să se facă de timpuriu, la grădiniță sau la școala elementară, deoarece efortul fizic produce modificări calitative iar în timpul pubertății se înregistrează un regres.

M. Epuran (1977) și Hirtz (1981) citați de Dragnea A. (1996) consideră că se poate numi cu titlu generic de îndemânare existența în sistemul integrator a unor factori condiționați de:

capacitate de orientare spațială,

capacitate de analiză kinestezică,

lateralitatea,

echilibru,

precizie,

ritm,

percepții socializate,

ambidextrie.

Îndemânarea are o mare determinare genetică iar procesul de selecție în tenisul de masă trebuie să fie orientat către persoanele cu disponibilități mari în această direcție. Dragnea A. (1996) consideră că perioadele cele mai favorabile pentru dezvoltarea îndemânarii sunt:

copilăria,

pubertatea,

adolescența,

De aceea, foarte importantă este selecția copiilor cu aptitudini de îndemânare și desfășurarea unor antrenamente cu accent pe dezvoltarea coordonării generale.(OCHIANĂ N. 2006 Tenis de masă)

Forța

Generalități

Forța se definește ca fiind capacitatea organismului uman de a realiza eforturi de învingere, menținere sau cedare în raport cu o rezistență internă sau externă, prin contracția uneia sau mai multor grupe musculare. Forța mai poate fi definită și ca fiind capacitatea organismului de a învinge o rezistență prin efort muscular, sau posibilitatea motrică de a:

ridica,

transporta,

impinge,

trage unele greutăți, pe baza contracției musculare.

Forța se apreciază în Kgf (kilograme forță) și se măsoară cu ajutorul dinamometrului sau al greutăților marcate. Valoarea ei (a lucrului mecanic efectuat) depinde de energia eliberată în unitate de timp și se situează, în medie, la o putere mecanica de 1,5 Kg./m/s.

Factorii care condiționează forța

Factorii care condiționează forța sunt:

grosimea mușchiului;

numărul de fibre musculare angrenate în contracție;

posibilitățile de coordonare a grupelor musculare;

avantajul mecanic oferit de pârghiile utilizate și de direcțiile în care acționează grupele musculare;

calitatea proceselor metabolice și a substanțelor energetice;

nivelul de dezvoltare al celorlalte calități motrice implicate în acțiune (viteză, rezistență);

vârstă și sex;

factori psihici (voință, motivație).(MÂRZA D. 2001 Curs)

Rezistența

Generalități

Rezistența poate fi definită ca fiind capacitatea organismului de a efectua timp îndelungat o activitate, fără a scade eficacitatea ei.

Rezistența poate fi:

fizică,

psihică,

intelectuală,

la stările de stress.

Manifestarea rezistenței este determinată de posibilitățile sistemelor cardio-vascular, respirator și ale celorlalte sisteme și funcții care susțin efortul, precum și de nivelul de dezvoltare a unor calități morale și de voință.

Rezistența se evidențiază în acțiunile motrice cele mai diferite, combinându-se cu toate celelalte calități și având o zonă specifică de manifestare în eforturile de durată, în mod deosebit, în cele de tip anaerob. Dar și acțiunile motrice care reclamă eforturi maximale și frecvență mare în repetarea lor, precum și cele care cer eforturi submaximale efectuate prin contractarea unei mari datorii de oxigen, necesită menținerea unei durate de lucru ridicată, deci rezistență în regim de viteză.

Factorii care determină rezistența

Factorii care determina rezistența sunt:

posibilitățile sistemelor cardio-vascular, respirator, muscular și ale celorlalte funcții ale organismului care susțin efortul;

calitatea metabolismului și a surselor energetice;

nivelul de dezvoltare al unor calități psihice;

nivelul de realizare a coordonării de către sistemul nervos central a aparatului locomotor și a funcțiilor vegetative, a activității mușchilor agoniști și antagoniști, alternanță în contracție a fibrelor musculare;

relația dintre efort și pauză (MÂRZA D. 2001 Curs)

Rezistența generală are la bază capacitatea sistemului cardio-respirator. Deși volumul maxim al cordului și consumul maxim de oxigen se maturizează după 19 ani, fetele la 14 ani și băieții la 16 ani prezintă un volum cardiac de 80% din cel al adultului (Cf. Dragnea A. 1996). Rezistența se dezvoltă atunci când organismul învinge oboseala producând o modificare a organismului în funcție de această stare(Cf. Dragnea A. 1996).

Desfășurarea proceselor de selecție în tenisul de masă trebuie să țină cont și de perioada de maturizare a acestora. (OCHIANĂ N. 2006 Tenis de masă)

I.3. Caracteristicile de bază ale coordonării

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române (1984), cuvântul „a coordona” înseamnă a pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop, iar „coordonarea” este acțiunea de a „îndruma” și rezultatul ei.

În literatura de specialitate, unii autori dau ca asociere a coordonării și termenul de îndemânare, alții consideră că definirea acestui termen este diametral opus termenului de coordonare.

O serie de autori, consideră îndemânarea ca fiind o calitate complexă care nu are doar un singur criteriu de apreciere.

„Îndemânarea ca o aptitudine de a însuși rapid mișcări noi și în al doilea rând ca o aptitudine de a restructura rapid activitatea motrică potrivit împrejurărilor care se schimbă brusc” Matveev L.P. (1980), Novikov A.D. (1980),

Îndemânarea ca fiind „capacitatea omului de a executa mișcări coordonate și precise în timp și spațiu, conform sarcinii propuse în cele mai variate condiții de mediu” Semenov D.A., citat de Mitra Gh., Mogoș Al. (1980)

Îndemânarea este „capacitatea organismului uman de a efectua acte și acțiuni motrice, mai ales în condiții variate și neobișnuite, cu eficiență maximă și cu un consum minim de energie din partea executantului” Cârstea Gh. (2000)

Îndemânarea este o calitate motrică complexă, care are multiple interferențe cu celelalte calități motrice cu deprinderile și priceperile motrice fapt pentru care unii specialiști îi contestă existența.

Îndemânarea condiționează însușirea și perfecționarea diferitelor acțiuni motrice ca și perfecționarea celorlalte calități motrice.

Îndemânarea este solicitată atât în învățarea și perfecționarea acțiunilor motrice cât și în aplicarea acestora în condiții neobișnuite. Îndemânarea are o arie de utilizare largă în acțiunile din viața cotidiană și în cele sportive.

În continuare, vom prezenta câteva interpretări ale coordonării emise de diferiți autori, reliefând astfel evoluția în timp a termenului de coordonare.

Coordonarea mișcării din punct de vedere fiziologic, reprezintă „depășirea nivelelor de libertate a mișcării segmentelor, adică, transformarea acestor mișcări libere într-un sistem bine dirijat” Bernștein N.A., (1947)

„Coordonarea este o activitate ordonată a diferitelor organe și sisteme ale organismului, condiționată de excitarea și inhibarea ce se produce în sistemul nervos central” Bernștein N.A., (1947, 1966); Farfeli V.S., (1976)

Autorul precizează despre coordonare, „că nu este o precizie deosebită sau precizie a impulsurilor efectori, ci un grup de mecanisme fiziologice, care creează acțiuni comune continue de organizare și ciclice cu procesele de percepție și de reproducere a acțiunilor motrice” Bernștein N.A. (1966)

„Coordonarea mișcării este una din cele mai mari minuni și cele mai complicate enigme ale fiziologiei fiind o activitate foarte sensibilă și precisă a tuturor mușchilor omului” Orbelli L.A. (1966)

Bazele fiziologice ale coordonării depind de coordonarea proceselor nervoase ale sistemului nervos central. Corpul uman este un ansamblu unitar alcătuit din diferite organe, sisteme și funcții. Complexitatea funcțiilor organelor și sistemelor este reglată și coordonată permanent de sistemul nervos central. O funcție principală a sistemului nervos central este selectarea și executarea unui răspuns rapid și adecvat la un stimul pe cale eferentă, dinspre centrii nervoși spre anumiți efectori. Mitra și Mogoș, (1980)

Pentru a înțelege mai bine noțiunea de capacitate de coordonare, ar trebui să ținem cont nu numai de sensul cuvântului a coordona, ci și de cuvântul capacitate.

Noțiunea de capacitate, cuprinde un volum de calități care dă omului libertatea de a realiza o activitate concretă și care depinde de calitățile psihomotorii și senzomotorii al acestuia (Frolova I., 1987).

Conform autorilor Prohorov A.M., (1976), Beglețov A.N. (1981), Teplov B.M. (1985), Grigorean A. (1986), sensul cuvântului capacitate este „particularitatea psihologico-individuală a personalității, de care depinde viteza procesului de acumulare a cunoștințelor, posibilităților și deprinderilor, precum și eficacității activităților lui”.

În lucrarea „Aptitudinile motrice. Structură și evaluare”, Thomas R., Eclache J.P., Keller J., (1995), adoptă o definiție pentru noțiunea de capacitate cele prezentate de Pieron H. (1968), conform căruia capacitatea „reprezintă putința de a obține o reușită în executarea unei sarcini sau în executarea unei sarcini sau în executarea unei profesii”.

Aceeași autori subliniază faptul că în psihologie există o serie de specialiști care folosesc în loc de capacitate, noțiunea de aptitudine. Pentru a exemplifica cele afirmate anterior, prezentăm lucrarea lui Manno R. „Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv”(1996) în care, autorul face referire la importanța aptitudinilor coordinative în realizarea actului motric.

Teoria psihologică a aptitudinilor, dezvoltată de Spearmen, Thurstone, Vernon ș.a. consideră coordonarea ca principalul factor al aptitudinilor de tip practic și de care sunt legați organic factorii „specifici” ca dexteritatea, ochirea, viteza operațiilor manuale, forța, rezistența ș.a.

În continuare, vor fi prezentate păreri ale mai multor autori care au definit termenul de capacitate de coordonare:

„Capacitatea de coordonare determină procesele de conducere și de control ale acțiunii”. Hirtz P., (1980), Grigorean A., (1986)

Capacitatea de coordonare a acțiunilor motrice ca fiind „o capacitate de corelare a anumitor acțiuni motrice într-o singură mișcare, ținând cont de scopul și acțiunea comună cu alte nivele de coordonare ale activității umane”. Blume D.D., (1978), Hirtz P., (1980), Suleimanov I.I., (1986), Zinner J., (1987)

„Capacitatea de coordonare reprezintă inițierea și perfecționarea efectivă a deprinderilor motrice, dar și premisa de atingere a rezultatelor de performanță în sport”. Hirtz P., (1980), Holtz D., (1977)

Autorul definește „capacitatea de coordonare ca fiind o calitate psihomotrică care are la bază corelația între sistemul nervos central și musculatura scheletică în timpul efectuării unei mișcări” Tudor V., (2002)

O serie de autori români Epuran M., (1996), Dragnea A., Bota A. (1999), Dragnea A., Mate-Teodorescu S.,(2000), consideră că termenul de îndemânare este depășit, propunând pentru această calitate motrică complexă noțiunea de capacități coordinative.

Conform părerilor emise de Dragnea A. și Bota A. (1999), „capacitățile coordinative desemnează generic un complex de calități preponderent psiho-motrice care presupun capacitatea de a învăța rapid mișcări noi, adaptarea rapidă și eficientă la condiții variate, specifice diferitelor tipuri de activități, prin restructurarea fondului motric existent”.

Termenul de îndemânare, utilizat de mulți autori în lucrările de specialitate li se păreau restrictiv în raport cu bogăția (complexitatea) manifestării acestor capacități, ca o unitate în diversitate, acelorași autori.

După Frey (1977), capacitățile coordinative au drept sinonime următoarele noțiuni: îndemânare, dexteritate, iscusință și sunt determinate de procesele de ghidare și reglare a gesturilor. Ele îl pun pe sportiv în situația de a-și coordona în mod sigur și economic acțiunile motrice și situațiile posibile (stereotipe) și imprevizibile (de adaptare) și de a învăța relativ repede gesturile sportive.

Clasificarea capacităților de coordonare

De-a lungul timpului mulți autori au încercat diferite clasificări ale acestor capacități coordinative. Dintre aceste tipuri de clasificări reținem următoarele:

Specialistul german Blume D.D., (1984), stabilește 7 tipuri de capacități de coordonare, astfel:

de orientare;

de reacționare;

de diferențiere cinetică;

de menținere a echilibrului;

ritmică;

de concordanță;

de restructurare.

Matveev L.P., (1991), clasifică capacitățile de coordonare în trei subgrupe:

capacitate de menținere a echilibrului;

capacitate de relaxare rațională a mușchilor corpului;

capacitate de respectare și reglare exactă a parametrilor spațiali ai mișcării.

Martin D., citat de Hahn E. (1996), consideră capacități de coordonare, următoarele:

capacitatea de control;

capacitatea ritmului;

capacitatea de diferențiere;

capacitatea de echilibru;

capacitatea de a reacționa.

Bompa T.O. (2002), clasifică coordonarea în coordonare generală și coordonare specifică.

Coordonarea generală reglează capacitatea de a executa rațional diferite deprinderi motrice, indiferent de specializarea sportivă. Orice sportiv cu o pregătire fizică multilaterala trebuie să dobândească o coordonare generală adecvată. Pregătirea fizică multilaterală trebuie să înceapă cu inițierea într-un sport, deoarece, în momentul specializării, coordonarea generală trebuie să fie bine asimilată. În aceste condiții, coordonarea generala reprezintă baza de la care se poate dezvolta coordonarea specifică.

Coordonarea specifică reflectă capacitatea de a executa diferite mișcări dintr-un anumit sport, rapid și, în același timp, perfect, cu ușurință și precizie. În felul acesta coordonarea este strâns legată de specificitatea deprinderilor motrice, sportivul ajungând să dobândească niște capacități suplimentare pe care le folosește în execuția eficientă a programelor de antrenament și competiționale. Coordonarea specifică este obținută, pe parcursul carierei sportive, ca rezultat al multelor repetări ale deprinderilor specializate și a unor elemente tehnice.

Coordonarea specifică include dezvoltarea coordonării împreună cu alte calități biomotrice, în funcție de caracteristicile sportului respectiv.

Factorii care condiționează îndemânarea/coordonarea/capacitățile coordinative

Factorii care condiționează îndemânarea după Moțet D., Mârza D. (1995), sunt:

gradul de dificultate a coordonării, solicitat de exercițiile date;

precizia execuției, care are ca efect și o mare economie de energie;

timpul însușirii acțiuni motrice, care este mai mic la un individ mai îndemânatic;

capacitatea scoarței cerebrale de a selecționa informațiile primite și de a programa coordonat impulsurile necesare contracției și relaxării mușchilor interesați în efectuarea acțiunii motrice corespunzătoare situației date;

nivelul de dezvoltare al analizatorilor;

experiența motrică anterioară, îndeosebi varietatea priceperilor și deprinderilor motrice stăpânite;

mobilitatea articulară, elasticitatea musculară și gradul de dezvoltare al celorlalte calități motrice;

gradul de stăpânire a deprinderilor motrice și posibilitatea folosirii lor în condiții cât mai diferite;

posibilitatea de a elabora acțiuni motrice noi, prin întrebuințarea adecvată a celor cunoscute;

posibilitatea de a încadra și de a sincroniza propriile acțiuni cu acțiunile partenerului

Factorii care condiționează coordonarea după Bompa T.O. (2002), sunt:

Inteligența sportivă. Un factor determinant îl reprezintă capacitatea de a analiza, de a selecta informații multiple captate de analizatorii motori, vizuali și senzoriali. În urma unei analize rapide (separarea în elemente a informațiilor primite de SNC), sportivul reține informațiile semnificative și le sintetizează pentru a produce răspunsul optim. Printr-o excelentă coordonare a contracției și relaxării, lanțurile musculare sunt selectate și ordonate pentru a executa mișcarea în funcție de un anumit timp și de anumite condiții de execuție. Rapiditatea aplicării acțiunii selectate poate garanta adesea superioritatea unui sportiv sau unei echipe asupra altora. Pe de altă parte, suplețea gândirii este rezultatul echilibrului dintre procesele nervoase fundamentale (excitația și inhibiția) și viteza de acțiune generată de puterea acestor procese;

Finețea și precizia simțurilor. Finețea și precizia organelor senzoriale, în special analizatorii motor și senzorii chinestezici (senzorii mișcărilor), la fel ca și echilibrul și ritmul contracțiilor musculare reprezintă factori deosebit de importanți. Chinestezia se ameliorează printr-un antrenament sistematic, având drept rezultat dobândirea capacității de a executa deprinderile la un nivel mai înalt de coordonare, precizie, eficiență și viteză;

Experiența motrică. Sportivul își dezvoltă și perfecționează coordonarea pe parcursul unui lung proces de învățare a diferitelor deprinderi și elemente tehnice;

Dezvoltarea celorlalte calități biomotrice.

Factorii care condiționează capacitățile coordinative după Dragnea A., Bota A. (1999), țin de aspectul fizic al performanței motrice, de particularitățile biologice și psihice:

nivelul de dezvoltare a celorlalte aptitudini motrice; orice sarcină motrică presupune un anumit nivel al vitezei, forței sau rezistenței determinante pentru o adaptare rapidă, eficientă și economică a individului;

volumul și complexitatea deprinderilor motrice stăpânite de subiect; repertoriul motric înmagazinat determină programul de acțiune care, cel puțin parțial determină un răspuns adecvat prin modele (semi)automatizate;

calitatea funcțională a analizatorilor care recepționează informația;

calitatea transmiterii nervoase și a inervației musculare;

plasticitatea scoarței cerebrale, instanță superioară cu rol în retro-informația corectivă permanentă a mișcării;

capacitatea de anticipare rapidă bazată pe experiența individuală are la bază răspunsuri reflexe, dobândite prin repetare îndelungată;

calitatea proceselor cognitive și mnemice.

CAPITOLUL II.

ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE CERCETĂRII

II.1. Ipotezele cercetării

În cadrul lucrării de față ne-am propus să verificăm următoarele ipoteze:

Se presupune că prin aplicarea corectă a mijloacelor kinetoterapiei putem contribui în dezvoltarea coordonării oculo motorii/manuale la jucătorii de tenis de masă.

Se presupune că prin intermediul mijloacelor kinetoterapeutice putem contribui la creșterea performanțelor sportive.

II.2. Obiectivele cercetării

În cadrul cercetării de față ne-am propus să respectăm etapele de bază și să stabilim obiectivele acesteia, astfel:

Consultarea literaturii de specialitate în vederea documentării din punct de vedere teoretic asupra caracteristicilor generale ale coordonării și de asemenea asupra evoluției pregătirii jucătorilor de tenis de masă.

Stabilirea relațiilor de colaborare între specialiștii din domeniu pentru o mai bună întelegere a particularităților specifice jocului de tenis de masă cât și a celor individuale (a sportivilor) cum ar fi:

Antrenor

Sportiv

Kinetoterapeut

Psiholog

Selectarea sportivilor în vederea aplicării testelor de evaluare inițiale pentru aprecierea nivelului coordonării.

Organizarea activității de cercetare ce presupune stabilirea programelor individuale pentru dezvoltarea coordonării oculo manuale/motorii.

Realizarea evaluărilor intermediare pentru îmbunătățirea sau modificarea planului de intervenție kinetoterapeutic în vederea atingerii scopului propus.

Prezentarea și interpretarea statistică și grafică a rezultatelor obținute în vederea evidențierii în dinamică a rezultatelor înregistrate pe parcursul cercetării.

În finalul cercetării prezentarea concluziilor desprinse și redactarea lucrării de față în vederea popularizării informațiilor printre specialiștii din domeniu.

II.3. Organizarea și desfășurarea cercetării

II.3.1. Durata și etapele cercetării

Cercetarea de față s-a desfășurat în perioada 15 septembrie 2005 – 15 iunie 2006 și a respectat patru etape de cercetare astfel:

Etapa I –S-a desfășurat în perioada 15 septembrie 2005 – 1 noiembrie 2005, a constat în consultarea bibliografiei de specialitate și documentarea teoretică asupra problematicii impuse de cercetarea de față

Etapa a II-a – S-a desfășurat în perioada 1 noiembrie 2005 – 30 decembrie 2005 și a constat în identificarea subiecților cuprinși în cercetare și selectarea acestora pentru grupul martor și experimental. Deasemenea tot în această etapă au fost stabilite testele de evaluare privind nivelul de dezvoltare a coordonării oculo manuale/motorii a jucătorilor de tenis de masă

Etapa a III-a – S-a desfășurat în perioada 30 decembrie 2005 – 15 aprilie 2006 și a constat în desfășurarea planului de intervenție kinetoterapeutic propus pentru fiecare sportiv. În această etapă de asemenea au fost aplicate testele intermediare pentru aprecierea evoluției sportivilor în urma programelor aplicate

Etapa a IV-a – S-a desfășurat în perioada 15 aprilie 2006 – 15 iunie 2006 și a constat în prezentarea și interpretarea grafică a rezultatelor obținute. Tot în această perioadă au fost desprinse și concluziile cercetării prin redactarea lucrării de licență.

II.3.2. Locul de desfășurare și condițiile de bază materială

Experimentul s-a desfășurat la sala de tenis de masă a facultății de Științe ale Mișcării Sportului și Sănătății unde își desfășoară antenamentele lotul de jucători de tenis de masă, atât seniorii cât și juniorii ai clubului sportiv “Atlantis Bacau”

Un factor important de care a depins eficiența exercițiilor și a metodelor kinetoterapeutice a fost baza tehnico-materială a sălii, care a constat în:

Mese de tenis de masă

Palete de tenis de masă

Mingi de tenis de masă

Mingi de tenis de câmp

Banchetă de masaj

Robotul de tenis de masă

II.3.3. Eșantionul de subiecți cuprinși în cercetare

Eșantionul de subiecți cuprinși în cercetarea de față a fost constituit din membrii lotului de tenis de masă “Atlantis Bacău”

Tabel nr. 1 Lotul experimental

Tabel nr. 2 Lotul martor

II.3.4. Metodele de cercetare folosite

Metodele de cercetare folosite în lucrarea de față au fost:

Metoda documentării teoretice

În cercetare, documentarea este o activitate indispensabilă, fiind în primul rând, individuală, personală, aparținând fiecărui specialist în parte, care trebuie să cunoască fondul de bază al disciplinei din care face parte tema de cercetare și datele noi într-o continuă dinamică pe care le furnizează monografiile și publicațiile periodice.

În această idee am consultat textele bibliografice a mai multor biblioteci selectând titlurile care prezentau interes ( cărți, publicații periodice, lucrări de referință, reviste, site-uri de internet ) și în urma studierii lor am întocmit fișe cu informațiile necesare în legătură cu tema, fișe al căror conținut a fost folosit în lucrare și consultat de câte ori a fost necesar.

Metoda anchetei

Ancheta, o altă metodă folosită, are un rol important în obținerea datelor. Din cadrul metodei anchetei am folosit convorbirea directă cu sportivii și antrenorii, pentru a culege informațiile necesare în vederea desfășurării activității.

Metoda observației

Fiind una dintre metodele principale de investigație directă a realității, această metodă a reprezentat punctul de plecare pentru obținerea materialelor faptice, concrete care au constituit baza analizei. Aplicarea acestei metode a constat din urmărirea intenționată, atentă și sistematică a comportării sportivilor, în timpul desfășurării întregii activități experimentale.

Metoda experimentală

Constă dintr-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental care prelucrează atât faptele provenite din observații cât și din experiment.

Pornind de la ipotezele cercetării și structurând intervențiile terapeutice atât pe baza datelor obținute în urma observării curente, am folosit experimental de verificare, de confirmare, organizându-l astfel încât să existe posibilitatea verificării măsurării în care aceste au fost sau nu confirmate.

Metoda măsurării-evaluării

În cadrul procesului de dezvoltare a coordonării oculo manuale-motorii la jucătorii de tenis de masă am folosit metoda măsurării, ca o modalitate de atribuire de valori subiecților, după anumite reguli, astfel încât valorile numerice să reprezinte relațiile relevante dintre acestea. Măsurarea reprezintă culegerea de date, informații, iar evaluarea este procesul de stabilire a valorii sau meritul datelor culese.

Metoda prezentării și interpretării grafice a rezultatelor

Datele obținute în urma aplicării măsurătorilor și testelor au fost introduse în tabelele centralizatoare, cuprinzând atât testările inițiale cât și cele finale ( anexe ). La încheierea activității datele respective au fost prelucrate statistic, calculându-se diferențele dintre cele obținute inițial și cele obținute final pentru a evidenția progresele făcute.

Tehnici moderne de înregistrare

Fotografia și înregistrările video sunt unele din acele modalități prin care se surprind o serie de imagini reprezentând antrenamentul de tenis de masă și exercițiile de coordonare care fac obiectul acestui experiment.

CAPITOLUL III

METODOLOGIA DE LUCRU

III.1. Teste de evaluare folosite

III.1.1. Testul cu robotul de tenis de masă

Robotul de tenis de masă

În cadrul lucrării de față am încercat să abordez mai multe tipuri de teste, de aceea am apelat la tehnologia modernă. Robotul de tenis de masă este o tehnică modernă de testare, evaluare și este folosit și în cadrul antrenamentelor propriu-zise din tenisul de masă. Robotul de tenis de masă este eficient, cu rezultate bune.

Robotul de tenis de masă este format din:

unitatea centrală ( turelă, panou de control )

capul de aruncare,

tava de aruncare

plasă de ghidare a mingilor

Unitatea centrală are trei parametrii de reglare prin comandă individuală:

viteza de aruncare a mingii

frecvența mingilor

viteza de pendulare a turelei ( stânga – dreapta )

Reglajul se poate face pe o scală de la 1 – 10

Robotul mai dispune de un reglaj manual:

reglaj manual în ce privește zona de pendulare a turelei cu o scală de la 1 – 5,

reglaj în ce privește înalțimea mingii cu o scală de la A – G.

Robotul prezintă o componentă de afișare formată din:

timer, pe care este dispusă durata execuției

scorere : – pentru pecizie

– pentru robot

Afișaj pentru seturi de 11 sau de 21 de puncte

Robotul mai dispune de un set de senzori de precizie care se conectează la robot și se plasează în anumite zone de pe suprafața de joc pentru antrenamentul coordonării și a preciziei.Senzorii sunt de formă circulară cu diametrul de 5, 10 și 20 cm.

În cadrul acestui test am folosit următoarele componente ale robotului de tenis de masă:

Timer-ul, care a fost setat la un minut

Reglaj-ul manual, de unde au fost setate zona de pendulare a turelei la nivel 3 ( nivel intermediar ) precum și viteza de pendulare a turelei la nivel 5 ( nivel intermediar )

Unitatea centrală, de unde a fost setată viteza de aruncare a mingilor, precum și frecvența mingilor, care a fost de 30 de mingi într-un minut.Vitezele care au fost folosite în testarea de față au fost:

mică ( 1 )

intermediară ( 5 )

mare ( 10 )

Senzorii de precizie, care au fost amplasați în partea superioară și central al mesei.Amplasamentul s-a făcut în funcție de sportiv, partea dinspre el fiind cea inferioară.

Testul conține două probe.Fiecare probă are câte șase variante de testare.

Proba numărul 1 este pentru testarea vitezei de reacție.

Proba numărul 2 este pentru testarea preciziei.

Proba numărul unu constă din șase verificări:

Verificare 1:

durata executuției: 1 minut

număr de mingi: 30 mingi ( o minge la două secunde )

viteză de pendulare a turelei: fixă

zona de pendulare a turelei: 3

înălțimea mingii: D

viteza de trimitere a mingii: 1

Verificare 2 :

durata executuției: 1 minut

număr de mingi: 30 mingi ( o minge la două secunde )

viteză de pendulare a turelei: 5

zona de pendulare a turelei: 3

înălțimea mingii: D

viteza de trimitere a mingii: 1

Verificare 3:

durata executuției: 1 minut

număr de mingi: 30 mingi ( o minge la două secunde )

viteză de pendulare a turelei: fixă

zona de pendulare a turelei: 3

înălțimea mingii: D

viteza de trimitere a mingii: 5

Verificare 4:

durata executuției: 1 minut

număr de mingi: 30 mingi ( o minge la două secunde )

viteză de pendulare a turelei: 5

zona de pendulare a turelei: 3

înălțimea mingii: D

viteza de trimitere a mingii: 5

Verificare 5:

durata executuției: 1 minut

număr de mingi: 30 mingi ( o minge la două secunde )

viteză de pendulare a turelei: fixă

zona de pendulare a turelei: 3

înălțimea mingii: D

viteza de trimitere a mingii: 10

Verificare 6:

durata executuției: 1 minut

număr de mingi: 30 mingi ( o minge la două secunde )

viteză de pendulare a turelei: 5

zona de pendulare a turelei: 3

înălțimea mingii: D

viteza de trimitere a mingii: 10

Specificăm că:

viteza de pendulare a turelei a fost setată în două moduri, fixă și la viteză intermediară ( 5 )

zona de pendulare este intermediară ( 3 )

înălțimea mingii este intermediară ( D )

Proba numărul 2 constă din șase verificări:

Verificare 1:

durata executuției: 1 minut

număr de mingi: 30 mingi ( o minge la două secunde )

viteză de pendulare a turelei: fixă

zona de pendulare a turelei: 3

înălțimea mingii: D

viteza de trimitere a mingii: 1

sensor de precizie: dimensiune 20 cm

Verificare 2 :

durata executuției: 1 minut

număr de mingi: 30 mingi ( o minge la două secunde )

viteză de pendulare a turelei: 5

zona de pendulare a turelei: 3

înălțimea mingii: D

viteza de trimitere a mingii: 1

sensor de precizie: dimensiune 20 cm

Verificare 3:

durata executuției: 1 minut

număr de mingi: 30 mingi ( o minge la două secunde )

viteză de pendulare a turelei: fixă

zona de pendulare a turelei: 3

înălțimea mingii: D

viteza de trimitere a mingii: 5

sensor de precizie: dimensiune 20 cm

Verificare 4:

durata executuției: 1 minut

număr de mingi: 30 mingi ( o minge la două secunde )

viteză de pendulare a turelei: 5

zona de pendulare a turelei: 3

înălțimea mingii: D

viteza de trimitere a mingii: 5

sensor de precizie: dimensiune 20 cm

Verificare 5:

durata executuției: 1 minut

număr de mingi: 30 mingi ( o minge la două secunde )

viteză de pendulare a turelei: fixă

zona de pendulare a turelei: 3

înălțimea mingii: D

viteza de trimitere a mingii: 10

sensor de precizie: dimensiune 20 cm

Verificare 6:

durata executuției: 1 minut

număr de mingi: 30 mingi ( o minge la două secunde )

viteză de pendulare a turelei: 5

zona de pendulare a turelei: 3

înălțimea mingii: D

viteza de trimitere a mingii: 10

sensor de precizie: dimensiune 20 cm

Specificăm că:

senzorul de precizie a fost amplasat în parte superioară și pe centrul mesei

viteza de pendulare al turelei a fost setată în două moduri, fixă și la viteză intermediară ( 5 )

zona de pendulare este intermediară ( 3 )

înălțimea mingii este intermediară ( D )

Foto nr. 6 Robotul de tenis de masă Foto nr. 7 Unitate centrală

Foto nr. 8 Timer Foto nr. 9 Senzor de precizie

III.1.2.Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp

În cadrul acestui test s-au verificat posibilitățile de coordonare oculo-manuală ale sportivilor, folosind ambele mâini.

Descrierea testului:

Sportivul se află cu fața la un perete, la o distanță de 3 metri fața de acesta.În mâna are o minge de tenis de câmp.Sportivul v-a arunca mingea înspre perete, aceasta v-a lovi podeaua în fața peretelui, apoi peretele și se v-a întoarce la sportiv care o v-a prinde cu mâna cealaltă, mingea este trecută în mâna inițială, și este rearuncată.Sportivul nu trebuie să se deplaseze în timpul testului de la poziția inițială.

Testul cuprinde două probe:

Sportivul aruncă mingea cu mâna dreaptă ( 3 minute )

Sportivul aruncă mingea cu mâna stângă ( 3 minute )

Traseul mingii:

Mâna dreaptă

Podea

Perete

Mână stângă

Transferul mingii în mâna dreaptă

Traseul mingii:

Mâna stângă

Podea

Perete

Mână dreaptă

Transferul mingii în mâna stângă

III.1.3. Test Punctare

În cadrul acestui test s-au verificat posibilitățile de coordonare oculo-manuală ale sportivilor, folosind ambele mâini.

Descrierea testului:

Un tabel de 10/10 centimetri este împărțit în pătrățele de câte un centimetru. În acest tabel sportivul este rugat să pună câte un punct cu un pix în fiecare pătrățel. Ordinea punctării este „șerpuită”, adică se începe punctarea de la stânga la dreapta, apoi când se ajunge la capătul liniei se punctează rândul de mai jos de la dreapta la stânga, regula aceasta este valabilă pentru tot tabelul.

Acest test se face cu mâna dreaptă prima dată apoi cu mâna stângă.

Baremul de testare este de 30 de secunde pentru o mână. Cu cât timpul de execuție este mai scurt cu atât sportivul are o coordonare mai bună.

Foto nr 10 Test punctare, mâna dreată; Foto nr 11 Test punctare mâna stângă

III.2.1. Mijloace, Metode și Procedee specifice și nespecifice folosite

III.2.1. Metode specifice kinetoterapiei

Programul de intervenție kinetoterapeutic a fost costituit ca urmare a lipsei performanțelor sportive a unor jucători de tenis de masă. În urma evaluărilor efectuate s-a constatat că sportivii prezentau diferite perturbări ale funcțiilor motorii,( echilibru, stabilitate), ale funcției analizatorului vizual care determinau probleme în coordonarea oculo-motorie/manuală, iar pentru obținerea performanțelor este nevoie de creșterea acestei componente și ca urmare programul kinetoterapeutic a urmat acest aspect

III.2.1.1. Masajul Clasic

Masajul constă în aplicarea, manuală, mecanică sau electrică, metodică și sistematică, a unor procedee specifice asupra părților moi ale corpului, în scop igienic (fiziologic), profilactic și terapeutic-recuperator.

Masajul este un mijloc de bază al kinetoterapiei, putând fi considerat indispensabil din punct de vedere al aplicării unui tratament eficient.

Luând în considerare “ședința de exercitare” din kinetoterapie, în care mijloacele se îmbină în vederea atingerii obiectivelor stabilite, masajul prezintă avantajul că poate fi folosit în cadrul așa numitelor “secvențe alternate”, din cadrul programului complex kinetoterapeutic. Masajul își exercită efectele asupra organismului în general și asupra mușchilor în special, în scopul diminuării durerii, contracturilor musculare,împrăștierii infiltratelor, a facilitării circulației sau chiar al stimulării contracției musculare.

Atât în scop terapeutic recuperator cât mai ales în scop igienic și profilactic, masajul se poate aplica și singur, în sedințe de sine stătătoare cu condiția selectării corecte a procedeelor și tehnicilor în funcție de scopul urmărit.

Aplicarea masajului este “metodică” deoarece se deșfășoară după anumite principii și reguli, are un început, o desfășurare prealabilă și un sfârșit. Procedeele fiind metodic selecționate, îmbinate și aplicate, ținând cont de efectele posibil a fi obținute și de scopurile urmărite, se poate afirma că masajul este o activitate sistematic organizată.Părțile moi ale corpului asupra cărora se acționează sunt: tegumentele (pielea, mucoasele), țesuturile conjunctive subcutanate, mușchii, tendoanele, ligamentele, elementele articulare, vase și nervi, organele interne.

În experimentul de față masajul a fost folosit în două scopuri:

Masaj stimulativ, pentru pregătirea musculaturii în vederea antrenamentului.

Masaj relaxator, pentru relaxarea musculaturii după executarea programului de antrenament.

Masajul a fost efectuat pe musculatura membrului superior și au fost folosite următoarele procedee:

Efleuraj (netezirea)

Fricțiunea

Frâmântatul ( petrisajul )

Tapotamentul

Vibrațiile

Efleurajul, constă în alunecări ritmice și ușoare, aplicate cu diverse părți ale mâinilor, în sensul circulației de întoarcere.

Din cadrul procedeului am folosit următoarele tehnici în masajul stimulativ:

Netezire introductivă ( inițială ), cu care se începe sedința de masaj, tehnicile de aplicare succedându-se de la simultane lungi, până la alternative scurte, ritmul și intensitatea vor crește treptat, urmărindu-se acomodarea, pregătirea suprafeței pentru următoarele procedee;

Neteziri mai profunde, este folosit pentru țesuturile subcutanate;

Neteziri alternative, mâinile lucrează una după cealaltă cu mișcări scurte pentru stimularea țesuturilor subcutanate;

Neteziri longitudinale, se execută în lungimea membrelor, sau a grupelor de mușchi;

Neteziri medii, au o direcție oblică și se aplică pe segmentele membrelor, la spate în regiunea scapulară, torace;

Neteziri în brațară, se aplică la nivelul membrelor;

Din cadrul procedeului am folosit următoarele tehnici în masajul relaxator:

Netezire introductivă ( inițială ), cu care se începe sedința de masaj, tehnicile de aplicare succedându-se de la simultane lungi, până la alternative scurte, ritmul și intensitatea vor crește treptat, urmărindu-se acomodarea, pregătirea suprafeței pentru următoarele procedee;

Neteziri ușoare superficiale, se acționează doar asupra pielii;

Neteziri simultane, se lucrează simultan cu ambele mâini în același timp, pe toată lungimea regiunii;

Neteziri longitudinale, se execută în lungimea membrelor, sau a grupelor de mușchi;

Netezire finală, cu care se termină ședința de masaj, cu succesiune inversă, de la alternative scurte la simultane lungi, ritmul și intensitatea descrescând treptat, urmărindu-se obținerea unui efect calmant;

Fricțiunea, constă în presarea țesuturilor moi subcutanate pe țesuturile profunde sau pe un plan dur, osos sau cartilaginos, și deplasarea lor, în limita elasticității proprii.

Din cadrul procedeului am folosit următoarele tehnici în masajul stimulativ:

Fricțiuni cu vârfurile degetelor, se aplică pe suprafețe mici

Fricțiuni elipsoidale, circulare

Fricțiuni liniare, cu mișcări scurte de și ritmice de “dute-vino”, pe regiunile sărace în țesuturi moi și mai puțin supple, pe tendoane, ligamente, spațiile interosoase și intermusculare

Fricțiuni medii, din punct de vedere al intensității

Din cadrul procedeului am folosit următoarele tehnici în masajul relaxator:

Fricțiuni cu vârfurile degetelor, se aplică pe suprafețe mici

Fricțiuni elipsoidale, circulare

Fricțiuni liniare, cu mișcări scurte de și ritmice de “dute-vino”, pe regiunile sărace în țesuturi moi și mai puțin supple, pe tendoane, ligamente, spațiile interosoase și intermusculare

Fricțiuni medii, din punct de vedere al intensității

Frământatul, reprezintă prinderea mușchilor și a altor țesuturi profunde, ridicarea lor atât cât le permite elasticitatea proprie și stoarcerea, prin comprimare sau prin presiuni pe planul profound.

Din cadrul procedeului am folosit următoarele tehnici în masajul stimulativ:

Frământat cu priză medie, între degete și rădăcina mâinii,

Frământat în brățară, se aplică la nivelul membrelor, cu cele două police la același nivel sau etajat, unul mai sus decât celalalt, mușchii fiind prinși și strânși între police și palme și, apoi presati pe planul dur.

Din cadrul procedeului am folosit următoarele tehnici în masajul relaxator:

Frământat cu priză medie, între degete și rădăcina mâinii,

Frământat în brățară, se aplică la nivelul membrelor, cu cele două police la același nivel sau etajat, unul mai sus decât celălalt, mușchii fiind prinși și strânși între police și palme și, apoi presați pe planul dur.

Tapotamentul, constă în aplicarea unor loviri ritmice și ușoare, executate cu diferite părți ale mâinii. Există și aparate mici care realizează loviri ritmice, acționate cu mâna sau de un motor electric, dar procedeul manual este de preferat, deoarece se poate adapta mai bine doza și mai ușor.

Din cadrul procedeului am folosit următoarele tehnici în masajul stimulativ:

Tocat cu partea cubito-palmară a mâinii

Tocat cu partea cubito-dorsală a mâinii

Vibrațiile, constau din mișcări oscilatorii ritmice și din presiuni intermitente, executate cu frecvență mare și uniform, cu ajutorul mâinii sau al unor aparate, numite vibratoare. Aceste mișcări realizează deplasări mici ( de câțiva mm ) ale pielii, țesuturilor și presiuni ondulatorii foarte variate.

Din cadrul procedeului am folosit următoarele tehnici în masajul stimulativ:

Vibrații manuale:

cu vârfurile degetelor sau cu fața lor palmară

cu palma

cu rădăcina mâinii

Presiunea vibrată:

cu un deget

cu trei degete ( index, inelar, medius )

Masaj general redus, în cazurile în care nu este suficient timp pentru un masaj general extins.

În cadrul masajului general redus unele tehnici pot fi combinate cum ar fii:

fricțiunile cu frământatul

diferite tehnici de tapotament

efleurajul cu vibrațiile

A fost executat pe:

Membrele superioare

Spate

Poziția sportivului

În timpul ședinței de masaj poziția sportivului a fost în funcție de zona masată:

Centura scapulară; sportivul se află așezat pe un scaun cu fața spre spătar, membrele superioare sprijinite pe spătar, capul sprijinit pe antebrațe.Centura scapulară mai poate fi masată și din decubit ventral, partea posterioară și decubit dorsal partea anterioară.

Foto nr 12 Masajul trapezului superior

Braț și antebraț; sportivul se află așezat pe un scaun, sprijinit cu spatele de spătar, kinetoterapeutul se află în lateral de partea segmentului masat. Kinetoterapeutul susține antebrațul cu o mână iar cu cealaltă execută masajul.

Spate; sportivul se află în decubit ventral pe bancheta de masaj, cu mâinile pe lângă corp

Foto nr 13 Masajul spatelui Foto nr 14 Masajul spatelui

III.2.1.2. Reflexoterapie

Este componenta reflexologiei care se ocupă cu tratamentul prin masaj al punctelor reflexe diagnosticate ca fiind sensibile ( dureroase ). Masajul se practică cu vârful degetului mare de la mână ( policele ) sau cu articulațiile interfalangiene, într-o ordine care ține seama de ecoul biologic al fiecărui organ reprezentat și fără obiecte intermediare ( bețișoare, baghete).

În timpul executării masajului, punctele reflexe trebuie controlate în permanență pentru a nu se traumatiza zonele învecinate și a evalua deblocarea cristalelor, deoarece defecțiunile organelor se manifestă și sub forma aglomerărilor, în punctele reflexe corespunzătoare, de cristale ( acid uric, săruri, alte impurități)

Prin masaj se facilitează circulația sangvină, “impunând” accelerarea transportului toxinelor spre organele de eliminare sau de detoxifiere.Perturbarea circulației în zonele reflexe face ca suferința organului corespondent să avanseze. Masarea zonelor reflexogene afectate, pe parcursul mai multor ședințe implică fisurarea cristalelor de toxine, depuneri pe care circulația sangvină le va trimite prin fluxul sangvin spre organele de eliminare, îmbunătățind astfel starea de sănătate.CHIRUȚĂ I. POSTOLICĂ V. ( 2001) Incursiune în Reflexoterapie.

În cadrul ședinței de coordonare oculo-manuală reflexoterapia a fost folosită pentru curățarea organismului de toxine ce ar putea interveni în buna funcționare a organismului.

Zonele pe care a fost efectuată ședința de reflexoterapie au fost tălpile și au fost masate următoarele puncte reflexogene:

Organele de eliminare, pentru a le pregăti în vederea eliminării intense din corp a toxinelor eliberate prin masaj:

rinichi

uretere

vezică urinară

uretră

Zona capului, ceea ce determină o bună coordonare și adaptare a organismului la tratament

creier, emisferele dreaptă și stângă

cerebel

hipofiză

Zonele corespondente organelor metabolice și de detoxifiere:

stomac

ficat

vezică biliară

intestin subțire

intestin gros

Zonele reprezentând partea limfatică din organism, stimulându-se astfel atât imunitatea specifică, cât și cea nespecifică:

limfă corp superior

limfă corp inferior

marea limfă

zonele corespondente ochilor,

Foto nr 15 Reflexoterapie Foto nr. 16 Reflexoterapie

III.2.1.3. Masajul transversal profund

Masajul transversal profund este o metodă codificată de către J. Cyriax, care se caracterizează prin forma foarte bine localizată a procedeului folosit și are ca scop mobilizarea pielii, țesuturilor subcutatanate și a straturilor musculare superficiale, pe elementele anatomice profunde (de obicei mobile). Această particularitate a făcut să fie numit și mobilizare transversală profundă sau fricțiune transversală profundă.

Metoda se adresează cu predilecție durerilor posttraumatice la nivelul aparatelor musculo-tendinos și capsulo-ligamentar. Paralel cu efectul său antalgic, se poate observa o rearmonizare funcțională, prin deparazitarea aferențelor proprioceptive perturbate inițial prin mesajele nociceptive.

Cyriax explică efectul calmant al masajului transversal profund asupra structurilor tendinoase tratate prin obținerea unui proces hiperemiant: îmbunătățirea circulației locale crește eliminarea PS (pain substance= substanța durerii), care este răspunzătoare de permanentizarea durerii locale.

Atunci când se referă la efectele metodei sale, Cyriax subliniază două aspecte principale, astfel:

A) În timpul ședinței, durerea provocată de fricțiune scade în general;

B) Dupa ședința de masaj, punerea în tensiune a tendonului, mușchiului sau ligamentului devine mai puțin dureroasă, uneori chiar indoloră.

Mecanismele, pe care se bazează obținerea acestor efecte sunt următoarele:

Hiperemia: Fricțiunea care se aplică, produce creșterea temperaturii locale (apărând o hiperemie localizată exact la locul leziunii), fapt care are un efect analgezic.

Mobilizarea: Aceasta se poate realiza la doua nivele:

mobilizarea în întregime a unui ligament sau a unui tendon pe planurile vecine sau mobilizarea tecii pe tendonul întins în prealabil; în acest ultim caz, masajul transversal trebuie să ușureze alunecarea tendonului în teaca sa, îndepărtând rugozitățile;

mobilizarea fibrelor ligamentare sau musculare, unele pe celelalte (fibrele musculare contractându-se. își măresc diametrul și se mobilizează unele pe celelalte).

Pentru a se înțelege bine esența acestei metode este necesară cunoașterea aplicațiilor sale. Astfel, masajul transversal profund, tratează:

elemente ale capsulei articulare;

ligamente;

fibre musculare;

tendoane;

ansamblul alcătuit din teaca sinovială și tendonul său.(MÂRZA D. MÂRȚ C. 2004 – 2005 Curs)

În cadrul ședinței de creștere a coordonării oculo-manuale, masajul transversal profund a fost folosit pentru înlăturarea unor posibile dureri musculare, ligamentare sau tendinoase la nivelul membrului superior folosit de către sportiv în tenisul de masă ce ar putea interveni în buna coordonare a sportivului pe timpul meciului.

Masajul tranversal profund a fost utilizat în combinație cu masajul clasic.În timpul ședinței de masaj dacă au fost găsite puncte dureroase s-a utilizat masajul transversal profund pentru eliminarea durerii.

III.2.1.4. Gimnastică medicală

Din cadrul gimnasticii medicale am folosit un set de exerciții în vederea recuperării echilibrului din timpul deplasărilor specifice din tenisul de masă.

Exerciții:

La placa de echilibru, sprijin pe un picior, celălalt picior este flectat și menținut posterior de brațul de aceeași parte, brațul liber este flectat la 90 de grade. Se menține poziția timp de 30 de secunde și apoi se schimbă piciorul.

Pe placa de echilibru în dreptul mesei de tenis, cu ambele picioare pe placă. Se joacă un set cu partener.

La placa de echilibru cu ambele picioarele pe placă, brațele în lateral la 90 de grade, se menține poziția timp de un minut.

Pe gymball, poziția sportivului este cu omoplații pe gymball, genunchii flectați, cu tălpile pe sol, se menține trunchiul și coapsele pe aceeași linie, brațele sunt în lateral în abducție la 90 de grade. Se menține poziția timp de un minut.

Pe gymball, aceeași poziție ca mai sus doar că sportivul se spijină doar cu un picior pe sol, celălalt fiind întins la orizontală. Se meține poziția timp de un minut și apoi se schimbă piciorul de sprijin.

Traversarea camerei cu pași alternativi, capul este în extensie, cu fața înspre tavan, brațele se află în abducție la 90 de grade.

Traversarea camerei cu pași adăugați, capul este în extensie, cu fața înspre tavan, brațele se află în abducție la 90 de grade.

Traversarea camerei cu pași alternativi, cu ochii închiși.

Poziția stând, menținerea poziției cu ochii închiși timp de un minut.

Poziția stând cu capul în extensie, menținerea poziției timp de un minut.

Poziția stând, circumducții ale capului cu ochii închiși, într-un sens și apoi în celălalt.

Sărituri la trambulină, pe un picior, apoi pe celălalt.

Sărituri la trambulină pe ambele picioare.

Poziția patrupedie, cu mâinile pe placa de echilibru, se încearcă dezechilibrarea sportivului

Poziția patrupedie, cu genunchii pe placa de echlilibru, se încearcă dezechilibrarea sportivului

Foto nr. 17, exerciții la Foto nr. 18, exerciții la

placa de echilibru placa de echilibru

Foto nr. 19, Exerciții la Foto nr. 20 Exerciții la

trambulină, pe un picior trambulină pe ambele picioare

III.2.2. Metode nespecifice kinetoterapiei

III.2.2.1. Stretching

Metode de stretching

În cadrul ședinței de coordonare oculo-manuală, din cadrul stretching-ului am folosit următoarele metode:

Arcuire și ținere (ballistic & hold) – se repetă de mai multe ori mișcările de balans ale membrului superior, iar apoi la cea de-a treia sau a patra repetare se menține partea corpului antrenată timp de șase secunde în poziție extremă. Sportivul se află așezat pe un scaun cu spatele sprijinit pe spătar, membrele superioare atârnă liber pe lângă corp. Kinetoterapeutul se află de partea membrului cu care se lucrează, cu o priză la nivelul umărului și cealaltă la nivelul cotului sau a pumnului.

Întindere și menținere pasivă (passive lift & hold) – cu ajutorul unui partener se duce membrul respectiv în poziție extremă unde se menține timp de șase secunde în timp ce musculatura este supusă unei contracții izometrice. Astfel de întinderi pasive urmate de o fixare activă cu o durată de un minut se repetă la interval de șase secunde. Se execută în general pe musculatura contracturată, pentru a obține relaxarea segmentului propriu-zis, pentru membrele inferioare poziția sportivului este decubit dorsal, kinetoterapeutul se află de partea segmentului care lucrează.

Stretching prelungit ( prolonged stretch) – înțelegem o întindere pasivă cu ajutorul unui partener care caută să atingă poziția extremă care se menține un minut fără să atingă pragul de durere. Este indicat în durerile lombare. Poziția sportivului este decubit dorsal, cu membrele inferioare flectate la piept, kinetoterapeutul presează pe genunchi pentru a întinde coloana lombară și pentru executarea mișcării de contranutație a bazinului. Alt exercițiu pentru coloana lombara este, sportivul în decubit dorsal, cu membrul inferior drept în tripla flexie cu călcâiul pe genunchiul membrului inferior stâng. Kinetoterapeutul se afla de partea membrului flectat, o priză este pe genunchi iar cealaltă pe umărul de partea lui. Genunchiul este împins către sol, iar umărul este menținut pe saltea.

PNF pasiv – articulația ce urmează a fi antrenată este dusă de partener în poziție extremă în decurs de șase secunde apoi urmează contracția izometrică a mușchilor antagoniști contra rezistenței opuse de partener. Întinderile și contracțiile pasive ale mușchilor antagoniști se repetă la interval de șase secunde timp de un minut. S-a lucrat în special pentru musculatura membrelor superioare. Poziția sportivului a fost șezând pe un scaun.

Metoda relaxării (relaxion method) – cu ajutorul unui partener se execută o întindere pasivă, lentă până ce se ajunge în poziție extremă. Aici se menține poziția timp de un minut, în timp ce executantul se relaxează psihic prin autocontrol. Prin conștientizarea stării de contracție a mușchiului executantul contribui active la frânarea reflexului de întindere. Metoda a fost folosită pentru relaxarea musculaturii sportivilor, de după antrenamentul propriu-zis din tenisul de masă.

Stretching-ul a fost executat în special pe membrele superioare dar și stretching general.

Poziția sportivului:

Pentru membrelor superioare sau folosit pozițiile șezând pe un scaun sau la marginea banchetei de masaj și decubit dorsal.

Pentru stretchig general sau folosit pozițiile stând și decubit dorsal.

III.2.2.2. Psihoterapia

Acest lucru a fost realizat cu sprijinul psihologului de echipă care a intervenit și el în rezolvarea problemelor individuale , în îmbunătățirea și chiar și dezvoltarea unor anumite componente psihologice care să reprezinte în final atuurile personale ale sportivilor.

Colaborarea cu psihologul echipei întregește echipa interdisciplinară care a contribuit la dezvoltarea coordonării oculo-motorii/manuale a componenților cuprinși în cercetare.

III.2.2.3. Robotul de tenis de masă

În cadrul ședinței de creștere a coordonării oculo-motorii/manuale am folosit următoarele componente ale robotului de tenis de masă:

Timer-ul, care a fost setat la 15 minute

Reglaj-ul manual, de unde au fost setate zona de pendulare a turelei la nivel 3 ( nivel intermediar ) precum și viteza de pendulare a turelei la nivel 5 ( nivel intermediar )

Unitatea centrală, de unde a fost setată viteza de aruncare a mingilor, precum și frecvența mingilor. Vitezele care au fost folosite sunt:

intermediară ( 5 )

mare ( 10 )

Senzorii de precizie, care au fost amplasați în partea superioară și central al mesei.Amplasamentul s-a făcut în funcție de sportiv, partea dinspre el fiind cea inferioară.

Au fost folosite patru tipuri de programe:

Program 1:

durata executuției: 15 minute

viteză de pendulare a turelei: fixă

zona de pendulare a turelei: 3

înălțimea mingii: D

viteza de trimitere a mingii: 5

Program 2:

durata executuției: 15 minute

viteză de pendulare a turelei: 5

zona de pendulare a turelei: 3

înălțimea mingii: D

viteza de trimitere a mingii: 5

Program 3:

durata executuției: 15 minute

viteză de pendulare a turelei: fixă

zona de pendulare a turelei: 3

înălțimea mingii: D

viteza de trimitere a mingii: 10

Program 4:

durata executuției: 15 minute

viteză de pendulare a turelei: 5

zona de pendulare a turelei: 3

înălțimea mingii: D

viteza de trimitere a mingii: 10

Specificăm că:

viteza de pendulare a turelei a fost setată în două moduri, fixă și la viteză intermediară ( 5 )

zona de pendulare este intermediară ( 3 )

înălțimea mingii este intermediară ( D )

Foto nr. 21 Exerciții cu ajutorul robotului de tenis de masă

III.2.2.4. Test Punctare

În cadrul ședinței de creștere a coordonării oculo-motorii/manuale testul punctare a fost folosit și ca metodă de creștere a coordonării oculo-motorii/manuale.

Descrierea testului:

Un tabel de 10/10 centimetri este împărțit în pătrățele de câte un centimetru. În acest tabel sportivul este rugat să pună câte un punct cu un pix în fiecare pătrățel. Ordinea punctării este „șerpuită”, adică se începe punctarea de la stânga la dreapta, apoi când se ajunge la capatul liniei se punctează rândul de mai jos de la dreapta la stânga, regula aceasta este valabilă pentru tot tabelul.

În cadrul ședinței sportivul a făcut testul de 10 ori cu mâna dreaptă și de 10 ori cu mâna stângă.

III.2.2.5. Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp

În cadrul ședinței de creștere a coordonării oculo- manuale acest test a fost folosit și ca metodă de creștere a coordonării oculo- manuale.

Descrierea testului:

Sportivul se află cu fața la un perete, la o distanță de 3 metri fața de acesta.În mâna are o minge de tenis de câmp.Sportivul v-a arunca mingea înspre perete, aceasta v-a lovi podeaua în fața peretelui, apoi peretele și se v-a întoarce la sportiv care o v-a prinde cu mâna cealaltă, mingea este trecută în mâna inițială, și v-a fi rearuncată.

Indicațiile pe care le-a primit sportivul înainte de începerea probei a fost:

Să încerce să arunce mingea în același loc pentru a nu fi necesară deplasarea în vederea prinderii mingii

Să încerce să arunce mingea cu aceeași viteză.

Ședința cuprinde două probe:

Sportivul aruncă mingea cu mâna dreaptă timp de 10 minute

Sportivul aruncă mingea cu mâna stângă timp de 10 minute

Traseul mingii:

Mâna dreaptă

Podea

Perete

Mână stângă

Transferul mingii în mâna dreaptă

Traseul mingii:

Mâna stângă

Podea

Perete

Mână dreaptă

Transferul mingii în mâna stângă

Grafic nr.1 Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp

CAPITOLUL IV

PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Datele obținute din măsurători au fost centralizate în tabele speciale și apoi s-a analizat evoluția fiecărui sportiv în parte.

Sportivul B.C., 27 ani, component al Clubului de tenis de masă Atlantis Bacău, senior cu o experiență de 12 ani, a fost luat în evidență la data de 01.01.2006 cu modificări ale coordonării oculo-motorii/manuale. Planul de intervenție kinetoterapeutic a constat din testările inițiale, testările finale și programul propriu-zis de kinetoterapie.

În continuare vom prezenta rezultatele obținute, sub formă de tabele și grafice cu dinamica evoluției testelor.

Tabel nr. 3 Testarea vitezei de reacție cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă, testare inițială și finală

Grafic nr. 2 Testarea inițială și finală a vitezei de reacție cu ajutorul

robotului de tenis de masă.

În graficul de mai sus se poate observa o îmbunătățire a vitezei de reacție a sportivului, la toate probele testării. Se mai poate oberva că sportivul are o mai bună viteză de reacție când turela robotului de tenis de masă este fixă.

Tabel nr. 4 Testarea preciziei cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă, testare inițială și finală

Grafic nr. 3 Testarea inițială și finală a preciziei cu ajutorul robotului

de tenis de masă.

În graficul de mai sus se poate observa ca în urmă ședințelor de kinetoterapie sportivul are o mai bună precizie la testarea finală decât la cea inițială. Numărul de mingi greșite a scăzut. Sportivul prezintă o mai buna coordonare când turela este fixă.

Tabel nr. 5 Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp, testare inițială și finală

Grafic nr. 4 Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp, testare inițială și finală.

Tabel nr. 6 Test punctare, testare inițială și finală

Grafic nr. 5 Test punctare, testare inițială și finală

Sportivul I.C., 23 ani, component al Clubului de tenis de masă Atlantis Bacău, senior cu o experiență de 8 ani, a fost luat în evidență la data de 01.01.2006 cu modificări ale coordonării oculo-motorii/manuale. Planul de intervenție kinetoterapeutic a constat din testările inițiale, testările finale și programul propriu-zis de kinetoterapie.

În continuare vom prezenta rezultatele obținute, sub formă de tabele și grafice cu dinamica evoluției testelor.

Tabel nr. 7 Testarea vitezei de reacție cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă, testare inițială și finală

Grafic nr. 6 Testarea inițială și finală a vitezei de reacție cu ajutorul

robotului de tenis de masă.

În urma testărilor finale sportivul prezintă o mai bună viteză de reacție față de testările inițiale.Sportivul a prezentat o mai bună viteză de reacție atunci când turela robotului de tenis de masă era fixă decât atunci când aceasta era mobilă.

Tabel nr. 8 Testarea preciziei cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă, testare inițială și finală

Grafic nr. 7 Testarea inițială și finală a preciziei cu ajutorul robotului

de tenis de masă.

După cum arată graficul de mai sus sportivul prezintă o mai bună precizie la testarea finală. Sportivul a prezentat o mai bună precizie a mingilor când turela este fixă. Numărul de mingi bune a crescut și cel de mingi greșite a scăzut.

Tabel nr. 9 Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp, testare inițială și finală

Grafic nr. 8 Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp, testare inițială și finală.

Tabel nr. 10 Test punctare, testare inițială și finală

Grafic nr. 9 Test punctare, testare inițială și finală

Sportivul C.A., 30 ani, component al Clubului de tenis de masă Atlantis Bacău, senior cu o experiență de 15 ani, a fost luat în evidență la data de 01.01.2006 cu modificări ale coordonării oculo-motorii/manuale. Planul de intervenție kinetoterapeutic a constat din testările inițiale, testările finale și programul propriu-zis de kinetoterapie.

În continuare vom prezenta rezultatele obținute, sub formă de tabele și grafice cu dinamica evoluției testelor.

Tabel nr. 11 Testarea vitezei de reacție cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă, testare inițială și finală

Grafic nr. 10 Testarea inițială și finală a vitezei de reacție cu ajutorul

robotului de tenis de masă.

În graficul de mai sus se poate observa o îmbunătățire a vitezei de reacție a sportivului, la toate probele testării. Se mai poate oberva că sportivul are o mai bună viteză de reacție când turela robotului de tenis de masă este fixă.

Tabel nr. 12 Testarea preciziei cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă, testare inițială și finală

Grafic nr.11 Testarea inițială și finală a preciziei cu ajutorul robotului

de tenis de masă.

În graficul de mai sus se poate observa ca în urmă ședințelor de kinetoterapie sportivul are o mai bună precizie la testarea finală decât la cea inițială. Numărul de mingi greșite a scăzut. Sportivul prezintă o mai buna coordonare când turela este fixă.

Tabel nr. 13 Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp, testare inițială și finală

Grafic nr. 12 Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp, testare inițială și finală.

Tabel nr.14 Test punctare, testare inițială și finală

Grafic nr.13 Test punctare, testare inițială și finală

Sportivul V.A., 25 ani, component al Clubului de tenis de masă Atlantis Bacău, senior cu o experiență de 11 ani, a fost luat în evidență la data de 01.01.2006 cu modificări ale coordonării oculo-motorii/manuale. Planul de intervenție kinetoterapeutic a constat din testările inițiale, testările finale și programul propriu-zis de kinetoterapie.

În continuare vom prezenta rezultatele obținute, sub formă de tabele și grafice cu dinamica evoluției testelor.

Tabel nr. 15 Testarea vitezei de reacție cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă, testare inițială și finală

Grafic nr. 14 Testarea inițială și finală a vitezei de reacție cu ajutorul

robotului de tenis de masă.

În urma testărilor finale sportivul prezintă o mai bună viteză de reacție față de testările inițiale.Sportivul a prezentat o mai bună viteză de reacție atunci când turela robotului de tenis de masă era fixă decât atunci când aceasta era mobilă.

Tabel nr. 16 Testarea preciziei cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă, tesatare inițială și finală

Grafic nr. 15 Testarea inițială și finală a preciziei cu ajutorul robotului

de tenis de masă.

După cum arată graficul de mai sus sportivul prezintă o mai bună precizie la testarea finală. Sportivul a prezentat o mai bună precizie a mingilor când turela este fixă. Numărul de mingi bune a crescut și cel de mingi greșite a scăzut.

Tabel nr. 17 Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp, testare inițială și finală

Grafic nr. 16 Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp, testare inițială și finală.

Tabel nr. 18 Test punctare, testare inițială și finală

Grafic nr.17 Test punctare, testare inițială și finală

Tabel nr. 19 Comparație între loturi, viteză de reacție ( turelă fixă, viteză 5)

Grafic nr. 18 Comparație între loturi,viteză de reacție, ( turelă fixă, viteză 5)

În graficul de mai sus s-a făcut o comparație între lotul experimental și lotul martor, pentru a putea vedea dacă există un progres mai mare din partea sportivilor din lotul experimental. După cum se poate observa sportivii din lotul experimental au arătat o mai bună evoluție a vitezei de reacție la testarea finală față de sportivii lotului martor care au beneficiat doar de antrenamentul propriu-zis din tenisul de masă.

Tabel nr. 20 Comparație între loturi, precizie, (turelă mobilă, viteză 10)

Grafic nr. 19 Comparație între loturi, precizie (turelă mobilă, viteză 10)

În graficul de mai sus s-a făcut o comparație între lotul experimental și lotul martor, pentru a putea vedea dacă există un progres mai mare din partea sportivilor din lotul experimental. După cum se poate observa sportivii din lotul experimental au arătat un progres mai mare la testarea finală a preciziei față de sportivii lotului martor care au beneficiat doar de antrenamentul propriu-zis din tenisul de masă. Graficul a fost făcut după testele computerizate cu ajutorul robotului de tenis de masă.

Tabel nr. 21 Comparație între loturi, test punctare

Grafic nr. 20 Comparație între loturi, test punctare

În graficul de mai sus s-a făcut o comparație între lotul experimental și lotul martor, pentru a putea vedea dacă există un progres mai mare din partea sportivilor din lotul experimental. După cum se poate observa sportivii din lotul experimental au arătat un progres mai mare la testarea finală a testului punctare față de sportivii lotului martor care au beneficiat doar de antrenamentul propriu-zis din tenisul de masă.

CAPITOLUL V.

CONCLUZII

Concluzii

În sportul de performanță calitățile fiecărui sportiv sunt foarte importante și ele trebuie valorificate la maxim, urmărindu-se în permanență dezvoltarea lor prin mijloace științifice impuse de antrenamente bazate pe o temeinică pregătire fizică, tehnică, tactică, teoretică și chiar psihologică.

Experimentul bazat pe implementarea unor seturi de exerciții, mijloace și metode kinetoterapeutice a urmărit să evidențieze pe de o parte eficiența acestor antrenamente pentru îmbunătățirea coordonării oculo-manuale, iar pe de altă parte implicațiile generale pe care le are acest gen de antrenament pentru creșterea performanței sportivilor.

În urma testelor aplicate s-a dovedit că prin mijloace kinetoterapeutice se poate ajuta la dezvoltarea coordonării oculo-manuale.

Mijloacele și metodele kinetoterapeutice au fost implementate atât în antrenamentul propriu-zis de tenis de masă cât și în ședințe proprii, în care s-a lucrat pe coordonarea oculo-manuală cât și pe cea generală.

ANEXE

Fișă individuală nr. 1

Date personale:

Nume și prenume: B.C.

Vârstă: 27 ani

Clasificare sportivă: Senior

Clubul sportiv: Atlantis Bacău

Experiență profesională: 12 ani

Sportivul nu prezintă afecțiuni oftalmologice

Sportivul prezintă tulburări de echilibru în timpul deplasărilor specifice din tenisul de masă

Teste inițiale aplicate în vederea stabilirii nivelului de coordonare oculo-manuală

Teste computerizate cu ajutorul robotului de tenis de masă

Tabel nr 22 Testarea vitezei de reacție cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă, testare inițială și finală

Tabel nr 23 Testarea preciziei cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă , testare inițială și finală

Tabel nr 24 Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp,testare inițială și finală

Tabel nr. 25 Test punctare, testare inițială

Tabel 26 Test punctare, testare finală

Concluzii

Concluzii desprinse în urma testelor aplicate:

Din testul cu robotul de tenis de masă s-au desprins următoarele concluzii:

Odată cu creșterea gradului de dificultate, crește și numărul de greșeli executate de către sportiv,

La testul de precizie au fost mai multe greșeli decât la testarea vitezei de reacție, de aici rezultând că nu e îndeajuns să ai o viteză bună de reacție pentru a avea o bună precizie.

Din testul de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp, sau desprins următoarele concluzii:

Sportivul prezintă o mai bună coordonare cu mâna dreaptă decât cu mâna stângă.

Din testul punctare, sau desprins următoarele concluzii:

Sportivul prezintă o mai bună coordonare cu mâna dreaptă decât cu mâna stângă.

Obiective

Obiective kinetoterapeutice pentru dezvoltarea coordonării oculo-manuale:

Creșterea coordonării generale a corpului;

Creșterea coordonării oculo-manuale;

Recuperarea echilibrului;

Tabel nr. 27 Tipul -I- de program de creștere a coordonării oculo-manuale a urmărit dezvoltarea coordonării numai pe membrul superior

Tabel nr. 28 Tipul -II- de program de creștere a coordonării oculo-manuale a urmărit dezvoltarea coordonării generale a corpului

Fișă individuală nr. 2

Date personale:

Nume și prenume: I.C.

Vârstă: 23 ani

Clasificare sportivă: Senior

Clubul sportiv: Atlantis Bacău

Experiență profesională: 8 ani

Nu prezintă afecțiuni oftalmologice

Teste inițiale aplicate în vederea stabilirii nivelului de coordonare oculo-manuală

Teste computerizate cu ajutorul robotului de tenis de masă

Tabel nr. 29 Testarea vitezei de reacție cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă, testare inițială și finală

Tabel nr 30 Testarea preciziei cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă , testare inițială și finală

Tabel nr 31 Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp, testare inițială și finală

Tabel nr. 32 Test punctare, testare inițială

Tabel nr. 33 Test punctare, testare finală

Concluzii

Concluzii desprinse în urma testelor aplicate:

Din testul cu robotul de tenis de masă s-au desprins următoarele concluzii:

Odată cu creșterea gradului de dificultate, crește și numărul de greșeli executate de către sportiv,

La testul de precizie au fost mai multe greșeli decât la testarea vitezei de reacție, de aici rezultând că nu e îndeajuns să ai o viteză bună de reacție pentru a avea o bună precizie.

Din testul de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp, sau desprins următoarele concluzii:

Sportivul prezintă o mai bună coordonare cu mâna dreaptă decât cu mâna stângă.

Din testul punctare, sau desprins următoarele concluzii:

Sportivul prezintă o mai bună coordonare cu mâna dreaptă decât cu mâna stângă.

Obiective

Obiective kinetoterapeutice pentru dezvoltarea coordonării oculo-manuale:

Creșterea elasticității musculaturii membrului superior;

Creșterea coordonării generale a corpului;

Creșterea coordonării oculo-manuale;

Tabel nr 34 Tipul -I- de program de creștere a coordonării oculo-manuale a urmărit dezvoltarea coordonării numai pe membrul superior

Tabel nr 35 Tipul -II- de program de creștere a coordonării oculo-manuale a urmărit dezvoltarea coordonării generale a corpului

Fișă individuală nr. 3

Date personale:

Nume și prenume: C.A.

Vârstă: 30 ani

Clasificare sportivă: Senior

Clubul sportiv: Atlantis Bacău

Experiență profesională: 15 ani

Nu prezintă afecțiuni otalmologice

Teste inițiale aplicate în vederea stabilirii nivelului de coordonare oculo-manuală

Teste computerizate cu ajutorul robotului de tenis de masă

Tabel nr 36 Testarea vitezei de reacție cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă, testare inițială și finală

Tabel nr 37 Testarea preciziei cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă , testare inițială și finală

Tabel nr 38 Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp, testare inițială și finală

Tabel nr. 39 Test Punctare, testare inițială

Tabel nr. 40 Test Punctare, testare finală

Concluzii

Concluzii desprinse în urma testelor aplicate:

Din testul cu robotul de tenis de masă s-au desprins următoarele concluzii:

Odată cu creșterea gradului de dificultate, crește și numărul de greșeli executate de către sportive;

La testul de precizie au fost mai multe greșeli decât la testarea vitezei de reacție, de aici rezultând că nu e îndeajuns să ai o viteză bună de reacție pentru a avea o bună precizie;

Din testul de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp, sau desprins următoarele concluzii:

Sportivul prezintă o mai bună coordonare cu mâna dreaptă decât cu mâna stângă.

Din testul punctare, sau desprins următoarele concluzii:

Sportivul prezintă o mai bună coordonare cu mâna dreaptă decât cu mâna stângă.

Obiective

Obiective kinetoterapeutice pentru dezvoltarea coordonării oculo-manuale:

Creșterea elasticității musculaturii membrului superior;

Creșterea coordonării generale a corpului;

Creșterea coordonării oculo-manuale;

Tabel nr. 41 Tipul -I- de program de creștere a coordonării oculo-manuale a urmărit dezvoltarea coordonării numai pe membrul superior

Tabel nr. 42 Tipul -II- de program de creștere a coordonării oculo-manuale a urmărit dezvoltarea coordonării generale a corpului

Fișă individuală nr. 4

Date personale:

Nume și prenume: V.A.

Vârstă: 25 ani

Clasificare sportivă: Senior

Clubul sportiv: Atlantis Bacău

Experiență profesională: 11 ani

Sportivul nu prezintă afecțiuni oftalmologice

Teste inițiale aplicate în vederea stabilirii nivelului de coordonare oculo-manuală

Tabel nr. 43 Testarea vitezei de reacție cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă, testare inițială și finală

Tabel nr. 44 Testarea preciziei cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă , testare inițială și finală

Tabel nr. 45 Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp, testare inițială și finală

Tabel nr. 46 Test Punctare, testare inițială

Tabel nr. 47 Test Punctare, testare finală

Concluzii

Concluzii desprinse în urma testelor aplicate:

Din testul cu robotul de tenis de masă s-au desprins următoarele concluzii:

Odată cu creșterea gradului de dificultate, crește și numărul de greșeli executate de către sportiv,

La testul de precizie au fost mai multe greșeli decât la testarea vitezei de reacție, de aici rezultând că nu e îndeajuns să ai o viteză bună de reacție pentru a avea o bună precizie.

Din testul de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp, sau desprins următoarele concluzii:

Sportivul prezintă o mai bună coordonare cu mâna dreaptă decât cu mâna stângă.

Din testul punctare, sau desprins următoarele concluzii:

Sportivul prezintă o mai bună coordonare cu mâna dreaptă decât cu mâna stângă.

Obiective

Obiective kinetoterapeutice pentru dezvoltarea coordonării oculo-manuale:

Creșterea nivelului de pregătire competițional;

Creșterea coordonării generale a corpului;

Creșterea coordonării oculo-manuale;

Tabel nr. 48 Tipul -I- de program de creștere a coordonării oculo-manuale a urmărit dezvoltarea coordonării numai pe membrul superior

Tabel nr. 49 Tipul -II- de program de creștere a coordonării oculo-manuale a urmărit dezvoltarea coordonării generale a corpului

LOTUL MARTOR

Fișă individuală nr. 5

Date personale:

Nume și prenume: A.C.

Vârstă: 22 ani

Clasificare sportivă: Senior

Clubul sportiv: Atlantis Bacău

Experiență profesională: 6 ani

Sportivul nu prezintă afecțiuni oftalmologice

Teste inițiale aplicate în vederea stabilirii nivelului de coordonare oculo-manuală

Tabel nr. 50 Testarea vitezei de reacție cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă, testare inițială și finală

Tabel nr 51 Testarea preciziei cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă , testare inițială și finală

Tabel nr. 52 Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp,testare inițială și finală

Tabel nr. 53 Test punctare, testare inițială

Tabel nr. 54 Test punctare, testare finală

Fișă individuală nr. 6

Date personale:

Nume și prenume: I.V.

Vârstă: 27 ani

Clasificare sportivă: Senior

Clubul sportiv: Atlantis Bacău

Experiență profesională: 13 ani

Sportivul nu prezintă afecțiuni oftalmologice

Teste inițiale aplicate în vederea stabilirii nivelului de coordonare oculo-manuală

Tabel nr. 55 Testarea vitezei de reacție cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă, testare inițială și finală

Tabel nr. 56 Testarea preciziei cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă , testare inițială și finală

Tabel nr. 57 Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp,testare inițială și finală

Tabel nr. 58 Test punctare, testare inițială

Tabel nr. 59 Test punctare, testare finală

Fișă individuală nr. 7

Date personale:

Nume și prenume: C.I.

Vârstă: 32 ani

Clasificare sportivă: Senior

Clubul sportiv: Atlantis Bacău

Experiență profesională: 18 ani

Sportivul nu prezintă afecțiuni oftalmologice

Teste inițiale aplicate în vederea stabilirii nivelului de coordonare oculo-manuală

Tabel nr. 60 Testarea vitezei de reacție cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă, testare inițială și finală

Tabel nr. 61 Testarea preciziei cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă , testare inițială și finală

Tabel nr. 62 Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp,testare inițială și finală

Tabel nr. 63 Test punctare, testare inițială

Tabel nr. 64 Test punctare, testare finală

Fișă individuală nr. 8

Date personale:

Nume și prenume: V.G.

Vârstă: 24 ani

Clasificare sportivă: Senior

Clubul sportiv: Atlantis Bacău

Experiență profesională: 10 ani

Sportivul nu prezintă afecțiuni oftalmologice

Teste inițiale aplicate în vederea stabilirii nivelului de coordonare oculo-manuală

Tabel nr. 65 Testarea vitezei de reacție cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă, testare inițială și finală

Tabel nr. 66 Testarea preciziei cu ajutorul metodelor computerizate, robotul de tenis de masă , testare inițială și finală

Tabel nr. 67 Test de coordonare oculo-manuală stânga/dreapta cu mingea de tenis de câmp,testare inițială și finală

Tabel nr. 68 Test punctare, testare inițială

Tabel nr. 69 Test punctare, testare finală

Bibliografie

OCHIANĂ N. (2006)Orientarea și selecția inițială în tenis de masă, noțiuni introductive, Editura Tehnopress, Iași;

ANGHELESCU N.,(1977) Tenis de masă, Editura Sport Turism, București;

DRAGOMIR M. (2004)Tenis de masă,Analiza procedeelor tehnice, Curs specializare, Tipografia universității din Craiova;

MÂRZA D. (2001)Curs- Bazele teoretico-metodice ale exercițiului fizic în kinetoterapie;

MÂRZA D. MÂRȚ C. (2001) Masaj Clasic (Curs)

CHIRUȚĂ I., POSTOLICĂ V. (2001) Incursiune în reflexoterapie, Editura Polirom, Iași;

BAȘTIUREA, E., (2004),Dezvoltarea capacităților de coordonare a handbaliștilor seniori în cadrul antrenamentului individualizat, în dependență de postul de joc, teză de doctorat, Chișinău;

BOMPA, T.O., (2002), Teoria și metodologia antrenamentului – Periodizarea, Editura EX PONTO, București;

CÂRSTEA, GH., (2000), Teoria și metodica educației fizice și sportului, Editura AN-DA, București;

DRAGNEA, A., BOTA, A., (1999),Teoria activităților motrice, Editura Didactică și Pedagogică, București;

DRAGNEA, A., (1996), Antrenamentul sportiv, Editura Didactică și Pedagogică, București;

EPURAN, M., (2005), Metodologia cercetării activităților corporale, Editura Fest, București;

MANNO, R., (1992), Les bases de l entraînement sportif, Ed. Revue E.P.S. Paris;

MITREA, GH., MOGOȘ, AL., (1977), Dezvoltarea calităților motrice, Editura Sport-Turism, București;

MOȚET, D., MÂRZA, D., (1995), Bazele teoretico-metodice ale exercițiului fizic în kinetoterapie (Activități motrice), note de curs, Bacău;

STOICA, M., (1996), Capacități coordinative, referat doctorat, București;

THOMAS R., ECLACHE J.P., KELLER J., (1995), Aptitudinile motrice. Structură și evaluare;

TUDOR, V., (1999), Capacități coordinative și intermediare, componente ale capacității motrice, Editura Coresi, București;