Rolul Kinetoterapiei In Depresie

Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………………………………………………….3

CAPITOLUL I – DEPRESIA – BOALA MILENIULUI III……………………………………………4

I.1. Depresia în statistici și cifre…………………………………………………………………………………………4

I.2. Generalități………………………………………………………………………………………………………………..6

I.3. Cauzele depresiei………………………………………………………………………………………………………..7

I.4. Semnele și simptomele depresiei…………………………………………………………………………………..9

I.5. Mecanism fiziopatogenic……………………………………………………………………………………………11

I.6. Boli asociate……………………………………………………………………………………………………………….12

I.7. Factori de risc……………………………………………………………………………………………………………..12

I.8. Consult de specialitate și investigații……………………………………………………………………………13

I.9. Tratament și profilaxie…………………………………………………………………………………………………15

I.10. Medicația antidepresivă……………………………………………………………………………………………..19

I.11. Depresia la vârstnici…………………………………………………………………………………………………..24

CAPITOLUL II – METODE KINETOTERAPEUTICE ÎN DEPRESIE…………………….28

II.1. Psihoterapia…………………………………………………………………………………………………………….28

II.2. Tehnici de relaxare…………………………………………………………………………………………………..28

II.3. Masajul…………………………………………………………………………………………………………………..31

II.4. Masajul Tuina………………………………………………………………………………………………………….36

II.5. Tehnica Qigong……………………………………………………………………………………………………….38

CAPITOLUL III – STUDIU: KINETOTERAPIA ÎN DEPRESIE……………………………….43

III.1. Scopul studiului……………………………………………………………………………………………………..43

III.2. Prezentarea datelor………………………………………………………………………………………………….43

III.2.1. Analiza pe criteriul sexului…………………………………………………………………………44

III.2.2. Analiza pe criterii de vârstă………………………………………………………………………..45

III.2.3. Analiza pe criterii etiologice……………………………………………………………………….47

III.3. Studiu: Masajul Tuina vs. Qigong…………………………………………………………………………….49

III.3.1. Prezentarea grupurilor de studiu………………………………………………………………….49

III.3.2. Analiza statistică……………………………………………………………………………………….52

Concluzii………………………………………………………………………………………………………………………55

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………………..56

Introducere

Depresia este cea mai răspândită stare psihică patologică. Se manifestă ca o stare de tristețe, pesimism, dezinteres generalizat, lipsa puterii, dar și a dorinței de concentrare și de comunicare.

Această afecțiune poate avea ca punct de plecare un eșec, o pierdere, o stare de stres accentuat sau prelungit, anumite nerealizări sau incapacități, factori care prin asociere sau repetare pot da indicații privind originea depresiei. Depresia poate avea mai multe nivele, semne, simptome sau forme, și se poate întinde pe intervale de timp variabile.

Răspândirea largă a acestei stări patologice, ce crește din punct de vedere statistic de la an la an, probabil datorită vieții alerte pe care o trăim și care are potențialul de a duce individul către epuizare, a determinat Organizația Mondială a Sănătății să numească depresia „boala secolului al XXI-lea” sau „regina afecțiunilor psihice”. Tot OMS vorbește și despre efectele directe și colaterale ale depresiei, și arată că ea este responsabilă pentru cele mai multe cazuri de invaliditate, absență la locul de muncă, lipsă de randament, etc.

Depresia constituie cauza cea mai frecventă a vizitei la medicul de familie, în asistența medicală primară. Se apreciază că mare parte din persoanele care se prezintă la un consult general suferă de „depresie mascată” sub diferite simptome: tulburări digestive, cardiovasculare, renale, psihice, sexuale. Ca și simptome ale acestei patologii sunt dintre cele mai frecvente: oboseală, apatie, bulimie sau anorexie, neliniște, tulburări de dinamică sexuală, constipație, senzația de uscăciune a gurii, etc.

Uneori, tristețea se poate ascunde în spatele celui mai larg zâmbet și în dosul unei aparente jovialități debordante, molipsitoare. Multe persoane „afișează” o falsă bună dispoziție, pentru ca în spatele acesteia să fie ascunse și camuflate drame și tragedii personale, familiale, profesionale.

În lucrarea de față am analizat cauzele și simptomele depresiei și factorii de risc, punând accent pe tratamentul acesteia, atât prin mijloace clasice și de specialitate, cât și pe mijloacele kinetoterapeutice care ar putea duce la îmbunătățirea stării psihice a persoanelor afectate.

Pe baza unor chestionare completate de către pacienții incluși în studiu, atât înainte, cât și după terminarea programului kinetic, am analizat din punct de vedere statistic și științific importanța și impactul unui program kinetic corect și țintit pe afecțiunea de bază, demonstrând astfel îmbunătățirea stării psihice și de spirit a pacienților.

CAPITOLUL I

DEPRESIA – BOALA MILENIULUI III

I.1. Depresia în statistici și cifre

Organizația Mondială a Sănătății apreciază că, în prezent, peste 10% din populația planetei suferă de depresie, iar 50% probabil va cunoaște simptomele unei astfel de suferințe sufletești cel puțin o dată în timpul vieții. Aceasta înseamnă că una din cinci persoane suferă, la un moment dat din viața ei, de depresie.

Comparativ cu anul 1945, rata creșterii ei este de 200-700%, în funcție de regiune, clasă socială, vârstă, sex, etc. Rata anuală actuală a creșterii ei este de 8%.

În mod similar, costurile tratării ei sunt semnificative și în continuă creștere. Pierderile înregistrate în ineficiența muncii reprezintă 28% din nota de plată a depresiei; mortalitatea datorată ei crește, la nivel mondial, cu 17% cheltuielile medicale, iar lipsa la locul de muncă este vinovată pentru 27% din costurile totale.

Chiar și vânzările de medicamente probează acest adevăr. Din anul 1990, ritmul vânzării de medicamente antidepresive a crescut cu peste 42%. Sau, în alți termeni, anual, în lume, se consumă zece mii de tone de tranchilizante pentru ameliorarea stărilor de depresie.

Pentru toate aceste considerente, Organizația Mondială a Sănătății a demarat programe în care se arată că identificarea depresiei și administrarea unor tratamente eficace trebuie să constituie o prioritate pentru orice societate și pentru oricare program de sănătate.

Programul actual al Organizației Mondiale a Sănătății se extinde pe trei dimensiuni: promovarea sănătății mintale în cadrul comunităților umane și a inserției sociale; prevenirea, depistarea și tratarea eficientă a depresiei; prevenirea și scăderea numărului sinuciderilor.

În ceea ce privește rata sau succesul tratării ei, atunci când este depistată la timp și bine diagnosticată, ea are șanse mari de ameliorare. Cu toate acestea, statisticile arată că doar o treime din persoanele afectate se prezintă la medic; doar unul din cinci bărbați și una din trei femei solicită ajutor de specialitate. La aceste persoane, rata vindecării este de 80-90%.

Răspândirea depresiei în lume și la omul contemporan

Statisticile arată că depresia poate afecta orice om, în orice etapă a vieții sale, indiferent de țară, rasă, religie, cultură sau sex, de starea de sănătate, de condiția socială sau materială. Cu toate acestea, se pot identifica unele zone și grupuri etnice în care aceasta este mai larg întâlnită.

Un risc deosebit prezintă, mai întâi, țările sărace și în special cele din Sudul Asiei și continentul african, unde nivelul de viață este precar, iar sărăcia este la ea acasă, țări supuse unor dese mișcări sociale și unor frecvente catastrofe naturale. Rasa caucaziană este, de asemenea, predispusă la depresie și suicid de șase ori mai mult decât celelalte tipuri.

Țărilor sărace, li se adaugă țările puternic industrializate, la care depresia este cel mai adesea un efect al inadaptabilității omului la schimbările majore și rapide provocate de revoluția industrială.

Potrivit statisticilor medicale, 10% din populația țărilor puternic industrializate suferă de nevroze somatice, de singurătate, de succes sau de epuizare, de nevroze ecologice, sau de afecțiuni psihice legate de pierderea sau lipsa sensului vieții, așa-zisele depresii existențiale sau noogene. În aceste țări, în ultimii 65 de ani, numărul celor afectați a crescut de 24 de ori.

Astfel, în Statele Unite ale Americii, se aproximează oficial că 12% din populație suferă de depresie (neoficial 40-50%), în Canada 7%, în Noua Zeelandă 11%, iar în Franța, denumită „țara luminilor”, 16%.

De asemenea, se preconizează că următorul segment care va fi afectat îl reprezintă țările în curs de dezvoltare, cu perioade dificile de tranziție și convulsii frecvente. La aceste regiuni și țări, se adaugă zonele calamitate, afectate de dezastre naturale și războaie civile, precum: Bosnia Herțegovina, Irlanda, etc.

Cel mai scăzut nivel îl înregistrează Taiwanul – 2% și Coreea – 3%. O posibilă explicație, dată de autoritățile medicale din țările respective, o constituie rata mică a divorțurilor. Stabilitatea afectivă, psihică, emoțională, este puternic influențată de armonia sau dizarmonia familială.

Rată scăzută de depresie au și țările cu o cultură tradițională puternică, în care sunt respectate valori morale imutabile, cu o religiozitate sporită. Toate acestea, îi dau omului stabilitate, învățându-l cum să depășească diferitele momente ale vieții, unele dintre ele neplăcute.

În ceea ce privește incidența depresiei la români, statisticile generale arată, din nefericire, că, în timp ce tinerii din Elveția înregistrează cele mai multe tentative de suicid, adolescenții români sunt cei mai depresivi din întreaga Uniune Europeană.

I.2. Generalități

Depresia este o tulburare a stării afective, care duce la apariția unei trăiri de tristețe sau de pierdere a speranței pentru o perioadă îndelungată de timp. Fiind mai serioasă decât un simplu episod de tristețe, de supărare sau decât o trăire temporară de scădere a energiei, depresia poate avea un impact semnificativ asupra bucuriei de a-și trăi viața, asupra capacității de muncă, asupra stării generale de sănătate și asupra persoanelor apropiate.

Depresia se manifestă diferit de la o persoană la alta. Unii se simt "dărâmați" pentru o perioadă lungă de timp, în timp ce la alte persoane trăirilcace trebuie să constituie o prioritate pentru orice societate și pentru oricare program de sănătate.

Răspândirea depresiei în lume și la omul contemporan

I.2. Generalități

Depresia se manifestă diferit de la o persoană la alta. Unii se simt "dărâmați" pentru o perioadă lungă de timp, în timp ce la alte persoane trăirile de depresie vin și pleacă. În cazul în care o persoană are episoade scurte de depresie ușoară, aceasta poate fi capabilă să își continue viața profesională și să facă față activităților cotidiene. Totuși, dacă persoana în cauză nu urmează o formă sau alta de tratament pentru depresie, este supusă riscului de a deveni din ce în ce mai depresivă sau de a se îmbolnăvi fizic.

În cazurile severe de depresie, persoana respectivă poate ajunge la incapacitatea de a comunica, la incapacitatea de a efectua activitățile de rutină și chiar la suicid. În aceste cazuri, consultul unui specialist și urmarea unui tratament sunt esențiale. Persoanele cu depresie pot fi refractare la ideea de a căuta ajutor deoarece consideră că acest lucru este o dovadă de slăbiciune personală sau un defect de caracter sau cred că trebuie să fie capabile să iasă singure din această stare.

Astăzi se știe că depresia, ca și orice altă afecțiune medicală, are o bază biologică și chimică. Tratamentul depresiei este sigur și de regulă eficace chiar și în cazul persoanelor cu depresie severă.

I.3. Cauzele depresiei

Depresia este considerată inclusiv în prezent, în secolul tehnologiei și cercetării, o boală multifactorială, însă fără a avea un substrat clar și bine reprezentat. Cauza principală a depresiei, împreună cu cauzele accesorii ale acesteia constituie problema principală a numeroase echipe de cercetători în domeniul gândirii umane, și funcțiilor psihice.

Recent, s-a descoperit faptul că depresia are o bine-susținută entitate genetică. Oamenii de știință britanici de la Colegiul Kings, coordonați de Gerome Breen, în colaborare cu specialiștii americani de la Școala de Medicină din cadrul Universității Washington au identificat o secțiune de ADN despre care susțin că este responsabilă de apariția depresiilor. Această regiune, cunoscută drept cromozomul 3p25-26, conține până la 40 de gene, dintre care cel puțin una ar fi implicată în apariția depresiilor. Pentru a ajunge la această concluzie, experții britanici au analizat ADN-ul a peste 800 de familii britanice, în care existau unul sau doi membri ai familiei care se confruntau cu stările de anxietate. În același timp, echipa de cercetători americani a realizat același tip de analize a AND-ului pentru 116 familii. Rezultatele, publicate în ultimul număr al revistei American Journal of Psychiatry, indică faptul că frații cu depresii au aceeași mutație genetică într-o anumită secțiune de ADN. Această descoperire sugerează faptul că depresia este o afecțiune ce se transmite genetic. În perioada ce urmează, cercetătorii speră să identifice cu exactitate gena sau genele ale căror mutații provoacă această afecțiune.

Predispoziția genetică, împreună cu evenimentele de viață stresante, afecțiuni medicale, administrarea de medicamente sau alți factori, pot determina un dezechilibru al anumitor substanțe chimice din creier, denumite neurotransmițători, ducând la apariția depresiei. Deși depresia este declanșată de multe ori de evenimente traumatice, cercetătorii susțin că anumiți oameni sunt mai susceptibili de a prezenta simptomele acestei afecțiuni, comparativ cu alții.

Au fost descrise de către specialiști numeroase situații în care un episod depresiv de durată variabilă de timp își poate face apariția.

Unele medicamente și substanțe chimice, cum ar fi narcoticele folosite pentru îndepărtarea durerii sau în anesteziile generale cu intubație orotraheală pot avea ca efect advers un episod depresiv, manifestat intraspital, sau chiar după externare, însă fără a se manifesta la toți pacienții. O altă categorie de substanțe ce pot produce secundar episoade depresive sunt steroizii, administrați pentru diferite patologii suprarenaliene, spre exemplu; steroizii consumați de către practicanții de culturism pot manifesta aceleași probleme, și instabilități ale stării psihice. De obicei simptomele depresive dispar odată ce medicamentul este oprit.

Tulburări ale secreției hormonale, cum ar fi un dezechilibru al glandei tiroide sau suprarenale, pot provoca depresii, atât prin transformările corporale pe care le induc (modificări de greutate, pigmentări ale pielii, exoftalmie, gușă, etc.), posibilelor modificări hidroelectrolitice ce duc la dezechilibre chimice sanguine, cât și prin acțiunea lor la nivel cerebral, determinând sinteza și eliberarea de substanțe depresogene.

O serie de patologii cronice îndelungate pot produce depresii secundare. Printre acestea se numără afecțiuni precum artrita, bolile cardiace, cancerul, cu impact mai mare sau mai mic asupra stării psihice a pacienților, în funcție de gravitatea și prognosticul acestora.

Infecțiile sunt o categorie aparte, atât prin gravitatea simptomelor produce, precum febră, astenie, fatigabilitate, stare generală alterată, cât și prin posibilitatea diseminării de la un anumit focar, către diferite organe, precum ficatul, cordul sau creierul. Orice organ afectat determină o scădere importantă a funcțiilor metabolice și energetice ale organismului, acestea resimțindu-se și la nivelul stării psihice a pacientului, cauzând deseori depresii. Diseminarea unei infecții la nivelul creierului poate infiltra și comprima formațiunile anatomice cerebrale, putând produce modificări ale comportamentului alimentar, modificări de personalitate, alterări ale stării psihice, ce determină schimbări radicale în stilul și de viață a persoanei afectate.

Factorii de stres sunt și ei cu o implicare majoră în apariția unei stări depresive. Moartea unei persoane dragi, spre exemplu, sau orice accident tragic, are un caracter de factor de risc major. Printre factorii de risc cronici se numără: sărăcia, dificultățile familiale, neînțelegeri în mediul familial sau chiar la locul de muncă, probleme medicale proprii, sau ale unei persoane apropiate. În timp, o stare continuă de stres determină o stare de oboseală cronică, ceea ce, din nou, poate duce la o stare depresivă.

Categoriile extreme de vârstă au de asemenea un potențial crescut pentru dezvoltarea unei stări depresive. Vârstnicii care trec de la o viață independentă la o viață în care depind de ceilalți au deseori depresie; la fel se întâmplă și în cazul copiilor sau adolescenților, atunci când sunt supuși la presiuni în mediul familial sau în societate.

Nu este de neglijat efectul consumului de substanțe dăunătoare. Consumul de alcool, droguri, și problemele legate de abuzul acestora, pot duce la apariția depresiilor, însoțite de degradări ale numeroase sisteme și aparate.

În rândul persoanelor de sex feminin există și o serie de cauze specifice: sindromul premenstrual cronic care este întâlnit la aproximativ 40% dintre femei, menopauza, sau nașterea recentă. Toate acestea pot fi declanșatoarele unor stări depresive.

I.4. Semnele și simptomele depresiei

Persoana care are depresie se poate simți lipsită de speranță, tristă sau nu mai poate simți plăcere în aproape nimic din ceea ce face. Se poate simți "dărâmată" sau descurajată, plânge ușor. De asemenea, poate fi irascibilă sau anxioasă sau poate avea un nivel scăzut de energie. Deseori, simptomele depresiei pot fi subtile la început. Poate fi dificil de recunoscut că simptomele pot avea legătură între ele și că persoana respectivă ar putea avea depresie.

Cele mai semnificative două simptome ale depresiei sunt:

tristețea sau lipsa de speranță;

pierderea interesului sau a plăcerii în efectuarea majorității activităților din viața de zi cu zi.

Alte simptome pot fi:

pierderea sau luarea în greutate din cauza modificărilor în apetitul alimentar;

creșterea sau diminuarea nevoii de somn;

sentiment de neliniște și incapacitatea de a putea sta liniștit sau din contră, sentimentul că orice mișcare necesită un mare efort;

senzație de oboseală permanentă;

sentimente de vinovăție sau de devalorizare fără un motiv aparent;

gânduri recurente de moarte sau de suicid.

În cazul în care o persoană prezintă cel puțin cinci din aceste simptome, pentru o perioadă mai lungă de 2 săptămâni și dacă unul din aceste simptome este fie tristețea, fie pierderea interesului, persoana respectivă este diagnosticată cu depresie majoră. Totuși, chiar dacă sunt prezente mai puțin de cinci simptome, poate fi vorba de o depresie și este nevoie de administrarea unui tratament.

În cazul în care sunt prezente 2 până la 4 simptome pe o perioadă de cel puțin 2 ani (la copii – 1 an), poate fi vorba de o formă de depresie pe termen îndelungat, numită tulburarea distimică (distimia). Numeroase femei pot avea modificări ale dispoziției înainte de menstruație. Simptome premenstruale fizice și emoționale care interferă cu relațiile interpersonale sau cu responsabilitățile cotidiene sunt cunoscute sub denumirea de sindrom premenstrual (SPM). Totuși, femeile care prezintă simptome premenstruale fizice și emoționale care interfera serios cu viața cotidiană pot avea o formă de depresie, denumită tulburare premenstruală disforică.

Mulți medici, de obicei generaliști, consultă persoane care prezintă simptome generale care pot fi dificil de atribuit unei depresii. Aceste simptome, care apar în mod frecvent în depresie, pot fi:

dureri de cap și alte dureri cu diferite localizări;

probleme digestive, inclusiv constipație Di diaree;

pierderea interesului în activitatea sexuală sau incapacitatea de a mai avea o viață sexuală activă;

sentimente de anxietate sau de îngrijorare fără un motiv evident;

autoacuzarea sau acuzarea altora pentru starea de depresie;

lipsa mișcării sau a vorbirii timp de ore întregi.

Alte simptome de depresie pot fi:

mâncatul excesiv și câștigul în greutate, care apar mai frecvent decât pierderea poftei de mâncare;

creșterea duratei de somn, mai frecventă decât insomnia:

plâns facil, mânie, stare generală proastă, împreună cu anxietate și stare de tensiune interioară;

uneori, o senzație de îngreunare a brațelor sau a picioarelor;

sensibilitate excesivă la rejecție (respingere).

Depresia este o afecțiune serioasă la persoanele de orice vârstă, dar persoanele în vârstă care prezintă simptome de depresie trebuie să înceapă un tratament cât mai curând posibil. Depresia la vârstnici poate duce la apariția unei stări de confuzie sau a uitării. De asemenea, depresia a fost identificată ca fiind un factor de risc semnificativ de deces la persoanele vârstnice care au afecțiuni cardiace. Este deosebit de importantă recunoașterea din timp a semnelor de avertizare ale depresiei, pentru ca persoana respectivă să poată primi un tratament corespunzător cât mai devreme posibil.

Simptomele depresiei sunt adesea subtile la început. Poate fi greu de recunoscut dacă aceste simptome pot avea legătura între ele și dacă ele pot fi datorate unei depresii.

La copii și la adolescenți, simptomele depresiei sunt uneori diferite față de cele apărute la adulți, ceea ce face ca diagnosticarea și începerea unui tratament să fie mai dificilă.

Depresia poate duce la suicid. Semnele prevestitoare ale unei tentative de suicid se modifică cu vârsta:

semnele prevestitoare ale suicidului la copii și adolescenți pot fi: preocuparea în legătură cu moartea sau suicidul sau ruperea recentă a unei relații;

semnele prevestitoare ale suicidului la adulți pot include: abuzul de alcool sau de altă substanță, pierderea recentă a slujbei sau divorțul;

semnele prevestitoare ale suicidului la vârstnici pot cuprinde: moartea recentă a partenerului de viață sau diagnosticarea de curând cu o boală severă, care îi poate scurta durata de viață.

I.5. Mecanism fiziopatogenic

Depresia poate debuta cu simptome de anxietate (cum ar fi o îngrijorare excesivă) sau cu simptome precum tristețea sau lipsa de energie, care durează de mai multe zile sau luni, înainte de instalarea completă a depresiei.

Pot apărea tulburări în capacitatea de concentrare sau de memorare, sentimentul de pierdere a plăcerii în activitățile care altădată erau plăcute, sentimentul de pierdere a speranței, scăderea energiei, modificări ale somnului și ale poftei de mâncare. Persoana cu depresie se poate izola social de ceilalți și își poate pierde interesul pentru activitatea sexuală.

Evoluția depresiei variază de la o persoană la alta. Pot fi prezente simptome ușoare sau severe de depresie, pentru o perioadă îndelungată de timp sau pentru o perioadă scurtă. Un procent mic de persoane se simt depresive în marea majoritate a vieții lor; acestea necesită un tratament de întreținere.

Majoritatea persoanelor cu depresie pot fi tratate cu succes cu medicamente, consiliere profesională sau o combinație a celor două.

Tulburările depresive sunt clasificate în funcție de severitatea și de durata lor. Depresia poate fi ușoară, moderată sau severă.

Ea poate debuta brusc (depresie acută) sau poate dura o perioadă îndelungată (depresie cronică). De exemplu, tulburarea distimică, este o depresie cronică ușoară. Unii oameni pot avea un episod de depresie majoră care se poate suprapune peste o tulburare distimică (depresie dublă). În cazul unei depresii severe, poate fi necesară o internare într-un spital pentru o perioadă scurtă de timp, în special dacă sunt prezente gânduri de sinucidere. Deoarece, depresia creează riscul de tentativă de suicid, persoana respectivă trebuie să urmeze imediat un tratament dacă sunt prezente idei de autodistrugere.

Adeseori depresia reapare. Dacă o persoană are un episod de depresie, probabilitatea ca depresia să revină la un anumit moment al vieții acelei persoane, este mai mare decât la restul oamenilor care nu au avut niciodată depresie.

Riscul de apariție a unui nou episod de depresie crește cu fiecare episod.

I.6. Boli asociate

Depresia poate contribui la dezvoltarea anumitor afecțiuni, cum ar fi boala arterelor coronare.

Persoanele depresive care au o afecțiune cronică cum ar fi diabetul zaharat sau boala arterelor coronare, suferă mai mult din cauza simptomelor acestor afecțiuni, au o capacitate mai scăzută de funcționare, prezintă o scădere a calității vieții și suportă costuri medicale mai mari.

Persoanele cu depresie au o probabilitate mai mică de a se autoîngriji și acest lucru poate duce la înrăutățirea stării lor de sănătate. Uneori, episoadele de depresie pot fi precedate sau urmate de perioade de creștere a energiei (manie). Dacă există un ciclu de episoade depresive și respectiv maniacale, este vorba de o afecțiune care poartă numele de tulburare bipolară. în cazul în care simptomele depresive apar numai în anumite anotimpuri din an, cum ar fi în lunile de toamnă și de iarnă, este o depresie sezonieră.

I.7. Factori de risc

Anumiți factori cresc riscul de depresie. Dacă o persoană are o rudă de gradul întâi, cum ar fi tatăl sau mama, cu depresie, riscul de apariție a depresiei la persoana respectivă este de până la trei ori mai mare decât în populația generală.

Dacă a existat în trecut un episod de depresie, probabilitatea de a face din nou depresie este mult mai mare.

Alți factori de risc pentru depresie sunt:

afecțiuni cardiace în trecut, precum boala arterelor coronare;

o afecțiune severă, continuă (cronică), cum ar fi diabetul zaharat, cancerul sau durerea cronică;

probleme maritale;

consumul de alcool sau de droguri;

administrarea unor medicamente ce pot provoca simptome depresive, cum ar fi narcoticele pentru îndepărtarea durerii sau steroizii;

un eveniment de viață stresant, ca de exemplu pierderea unei persoane dragi sau intrarea în șomaj (acest lucru este valabil mai ales la vârstnici, care pot avea mulți factori stresanți sociali, cum ar fi faptul că devin dependenți de alții pentru a fi îngrijiți);

anumite condiții medicale generale, precum anemia sau afecțiunile tiroidiene;

o afecțiune severă descoperită recent;

o intervenție chirurgicală recentă;

un istoric de abuz sexual sau fizic în copilărie;

o îngrijorare excesivă, constantă sau o anxietate excesivă;

o tulburare de alimentație;

o tulburare anxioasă.

Factori de risc suplimentari pentru depresie la femei sunt:

nașterea recentă;

folosirea de anticoncepționale orale (la unele femei, contraceptivele pot îmbunătăți dispoziția);

un istoric de tulburare disforică premenstruală (sindrom premenstrual sever)

I.8. Consult de specialitate și investigații

Consultul de specialitate cât mai timpuriu este esențial în tratamentul precoce al depresiilor și prevenirea tentativei tardive autolitice. Este indicat ca la primul episod depresiv intens să fie solicitată imediat o ambulanță sau un serviciu de intervenție rapidă.

Simptomele care impun un ajutor specializat de urgență, sunt dintre cele mai diverse. Persoana căzută într-o stare depresivă accentuată poate avea ieșiri necontrolabile de vătămare de sine sau a unei persoane din încăpere sau mediu. Vocile auzite sau halucinațiile de orice gen reprezintă simptome grave, și necesită tratament de specialitate.

O categorie extrem de sensibilă sunt tentativele de suicid. Dacă o persoană a prezentat în antecedente o tentativă de suicid sau prezintă semne prevestitoare de suicid, precum discuții profunde și prelungite despre o tentativă autolitică, sau vătămarea unei alte persoane, ajutorul specializat trebuie instaurat de urgență, pentru a putea preveni o tragedie.

Semnele de psihoză, reprezentate de o detașare de realitate, aparent fără o cauză anume, precum și consumul de alcool în cantități exagerate, sau de droguri, sunt categorii aparte, care trebuie tratate cu o grijă deosebită, necesitând tratamente complexe și multidisciplinare. Acestea se aplică obligatoriu și în cazul tentativelor de suicid: tratament medicamentos, psihoterapie, kinetoterapie.

Medicul curant va face o anamneză (adică va pune întrebări în legătură cu starea generală de sănătate) și va efectua o examinare fizică completă. De asemenea, poate recomanda și efectuarea unor teste, descrise în cele ce urmează:

examene de laborator – hemoleucogramă, ionogramă, coagulogramă, funcții hepatice și renale, eventual dozări hormonale în cazul în care este suspectată o disfuncție endocrină – acestea pot evidenția anumite patologii cunoscute sau nu de către pacient, prezența unei anemii, a unui dezechilibru hidroelectrolitic, o afecțiune neoplazică sau cronică, stări patologice care pot fi răspunzătoare pentru apariția unei stări depresive;

evaluarea stării de sănătate mentale – implică un interviu extrem de complex, în care sunt urmăriți cu strictețe anumiți parametri psihici, și care trebuie efectuat de un profesionist în sănătate mentală, un medic psihiatru;

teste sau chestionare verbale sau scrise, sau alte teste de natură psihologică, verbale sau scrise, ce pot detecta un sindrom depresiv.

Medicul psihiatru poate pune întrebări, pentru a determina cât de mult este afectată persoana respectivă de starea depresivă pe care o are, inclusiv dacă au fost sau sunt prezente idei de sinucidere.

Dacă a existat vreodată o perioadă de veselie anormală (excesivă, inadecvată), iritabilitate sau o senzație de energie intensă care a durat 4 zile sau mai mult, medicul trebuie informat asupra acestui lucru. Episoadele maniacale, sau episoadele mai ușoare hipomaniacale, fac parte din tulburarea bipolară. Unele tipuri de medicamente antidepresive pot agrava simptomele tulburării bipolare, de aceea este foarte important ca simptomele să fie diagnosticate cu precizie. Atunci când este consultat medicul curant, este important să se discute cu acesta despre orice simptom care s-ar putea datora depresiei. Aproximativ jumătate din totalitatea cazurilor de depresie sunt subdiagnosticate și subtratate. De aceea, trebuie ca medicii generaliști și medicii de familie să pună întrebări de rutină legate de depresie, cu ocazia fiecărui consult efectuat.

I.9. Tratament și profilaxie

Tratament inițial

Tratamentul depresiei poate cuprinde administrarea de medicamente antidepresive, consiliere terapeutică, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală sau o combinare a celor două modalități de tratament, la care pot fi adăugate și exercițiile fizice și masajul, sub îndrumarea unui kinetoterapeut.

Consilierea terapeutică (psihoterapia) poate fi suficientă în cazul depresiei ușoare sau moderate. în cazul în care simptomele de debut sunt severe, cel mai probabil tratamentul inițial va include atât medicamente antidepresive cât și consiliere terapeutică.

Internarea în spital poate fi necesară dacă sunt prezente semne prevestitoare ale unui suicid, ca de exemplu gânduri sau planuri de auto-vătămare sau de vătămare a altei persoane, detașare de realitate (psihoză) sau un consum excesiv de alcool sau de droguri.

Uneori este nevoie de mai multe încercări de a se găsi medicamentul și tipul de psihoterapie care sunt cele mai eficace la persoana respectivă.

Poate fi necesară o perioada de 4 până la 12 săptămâni până când medicamentele să își facă efectul, deși de obicei ele acționează mai rapid. De aceea, este foarte important ca persoana cu depresie să colaboreze cu medicul curant pentru a găsi împreună cel mai bun tratament.

La o femeie care a născut de curând, învățarea strategiilor de a face față depresiei postpartum poate ajuta la dobândirea mai rapidă a vindecării.

În cazuri rare, terapia electroconvulsivantă (ECT) poate fi opțiunea inițială de tratament pentru persoanele care nu pot lua medicamente antidepresive, care nu au răspuns la alte modalități de tratament, sau care au o depresie severă în care sunt prezente simptome psihotice, comportament sinucigaș sau incapacitatea de a se hrăni. ECT presupune o stimulare electrică ușoară, aplicată în regiunea tâmplelor, care provoacă o scurtă convulsie. Se consideră că acest procedeu poate determina restabilirea echilibrului substanțelor chimice cerebrale numite neurotransmițători, al căror dezechilibru a dus la apariția depresiei.

Tratament de întreținere

Cel puțin jumătate din cei care au un episod depresiv vor prezenta o recurență a simptomelor (recădere). Continuarea tratamentului pe o perioadă de la 7 până la 15 luni după recuperare va duce la scăderea riscului de recădere.

De asemenea, tratamentul de întreținere mai cuprinde și:

o dietă alimentară echilibrată;

evitarea consumului de alcool;

efectuarea de exerciții fizice în mod regulat;

somn odihnitor.

De asemenea, poate fi extrem de utilă acordarea de suport social și moral din partea membrilor familiei și a prietenilor.

Dacă este prezentă și o altă afecțiune în afară de depresie, este necesară continuarea tratamentului și pentru acea afecțiune. Depresia poate fi însoțită și de alte tulburări ale dispoziției, precum anxietatea și tulburările anxioase, psihoză sau simptome maniacale.

Tratament în cazul agravării bolii

În cazul în care depresia se agravează, la o persoană care urmează doar consiliere terapeutică, se poate adăuga un medicament antidepresiv.

Datele obținute din experiență arată că, în cazul depresiei severe, adăugarea de medicamente la consilierea terapeutică este mai eficientă decât utilizarea doar a psihoterapie. La persoanele cu depresie recurentă, poate fi nevoie de tratament cu medicamente antidepresive pentru tot restul vieții.

Dacă depresia se agravează în timp ce persoana respectivă este deja sub tratament medicamentos și consiliere terapeutică, se pot încerca alte medicamente în locul celui administrat în prezent, sau acestea se pot adăuga la tratamentul inițial.

S-a demonstrat că terapia electroconvulsivantă (ECT) este o modalitate de tratament eficientă pentru depresia severă sau pentru depresia în care alte tratamente nu au avut efect.

ECT trebuie să fie continuată cu tratament medicamentos și consiliere, deoarece reapariția simptomelor este frecventă.

În cazul în care simptomele depresive se accentuează, este esențial ca persoana respectivă să discute cu medicul pentru a se găsi tratamentul eficient.

Depresia majoră poate fi un factor de risc în dezvoltarea afecțiunilor cardiace precum boala arterelor coronare sau infarctul miocardic.

Totuși, cel mai mare pericol al depresiei este suicidul. Aproximativ 15% din persoanele cu depresie mor prin suicid.

Profilaxia

Deși este posibil ca o persoană să nu poată preveni apariția unui prim episod de depresie, se poate preveni apariția unei recurențe (recădere) sau a unei agravări a simptomelor prin:

luarea cu regularitate a medicamentelor, așa cum au fost ele prescrise; deseori depresia reapare deoarece tratamentul antidepresiv este oprit prea devreme sau nu este administrat așa cum a fost prescris de medicul psihiatru;

continuarea administrării medicației pentru cel puțin 7 până la 15 luni de la ameliorarea simptomelor; administrarea în continuare a medicamentelor chiar și după ce persoana respectivă a început să se simtă mai bine, ajută la prevenirea reapariției simptomelor depresive;

continuarea terapiei cognitiv-comportamentale chiar și după ce tratamentul medicamentos a fost oprit; cercetătorii au demonstrat că persoanele care au continuat să facă acest tip de consiliere terapeutică încă 2 ani de zile de la oprirea medicamentelor au avut o rata mai mică de recădere;

dietă alimentară echilibrată; exerciții fizice efectuate cu regularitate (kinetoterapie)

căutarea imediată a unui tratament, atunci când persoana respectivă începe să observe că apar noi simptome de depresie sau că cele prezente se accentuează, precum ar fi trăirile de lipsă de speranță, tristețe sau pierderea interesului sau a plăcerii în majoritatea activităților;

menținerea unui program regulat de somn;

evitarea consumului de alcool sau de droguri.

Este dificil să se poată preveni toate recăderile depresiei. Totuși, persoana respectivă poate reuși să prevină apariția, sau să reducă severitatea unor episoade viitoare.

În cazul în care urmează un tratament de întreținere cu o doză minimă eficace de antidepresiv, trebuie să se asigure că ia toate medicamentele așa cum au fost ele prescrise de medicul curant. Este important să nu renunțe la ședințele de consiliere. De asemenea, este important să apeleze la ajutor atunci când observă că apar primele simptome de depresie, în special dacă episoadele depresive sunt de regulă moderate sau severe.

Tratament ambulator (la domiciliu)

În timp ce psihoterapia și medicamentele antidepresive sunt cele mai eficiente tratamente pentru depresie, tratamentul ambulator este de asemenea important.

Sunt mai mulți pași, pe care persoana în cauză îi poate face pentru a se ajuta pe sine în timpul unui episod depresiv și pentru a preveni episoadele viitoare. Un pas important este să stabilească țeluri realiste pentru sine și să își asume o parte rezonabilă de responsabilitate, să împartă sarcinile mari în unele mai mici, pe care să le efectueze treptat, dupa ce a stabilit mai întâi prioritățile.

Pacientul trebuie îndemnat să facă atât cât poate face, atunci când este în stare și să amâne luarea deciziilor majore de viață (ca de exemplu schimbarea profesiei, mutarea în altă casă, căsătoria sau divorțul) atunci când sunt într-o perioadă de depresie.

Împărtășirea cu cineva a sentimentelor, de obicei este de preferat în comparație cu izolarea; acceptarea ajutorului venit de la familie sau prieteni, participarea la diferite activități intelectuale, culturale sau artistice, exercițiile fizice regulate, o alimentație echilibrată, sau în cazul lipsei poftei de mâncare se recomandă consumul de gustări în cantități mici.

Somnul corespunzător este de asemenea recomandat, cu diferite acțiuni terapeutice în cazul tulburărilor de somn:

să meargă la culcare la aceeași oră în fiecare seară și, mai important, să se scoale la aceeași oră în fiecare dimineață;

să aibă un dormitor întunecos și ferit de zgomote;

să nu facă exerciții fizice după ora 17.00;

să evite consumul de băuturi cofeinizate după ora 17.00;

să evite folosirea de medicamente pentru somn neprescrise de medic, să evite consumul de alcool (deoarece acestea pot provoca un somn neodihnitor și pot interacționa cu medicamentele antidepresive);

să aibă răbdare cu propria persoană; să își amintească și să își spună că depresia nu este din cauza ei și că nu poate fi depășită doar cu propria voință; tratamentul este necesar în cazul depresiei, la fel ca în orice altă afecțiune;

să încerce să aibă mereu o atitudine pozitivă, optimistă, să își amintească și să își spună, că este nevoie de timp până va începe să se simtă mai bine și că dispoziția se va ameliora treptat, puțin câte puțin.

I.10. Medicația antidepresivă

Antidepresivele sunt principii active indicate, în primul rând, pentru tratamentul simptomatologiei din depresia majoră și episoadele depresive din tulburarea bipolară. Alte utilizări: simptomele depresive secundare unor probleme medicale, fobia socială, tulburarea anxioasă, atacurile de panică, sindroame obsesivo-compulsive, tulburări afective sezoniere, depresii postpartum. S-a constatat prin studii ca atunci când ele sunt utilitzate cum trebuie, 50% până la 70% din pacienții cu depresie majoră răspund bine la tratament dacă diagnosticul este corect, pacientul tolerează medicamentul, sunt folosite doze și durate de administrare adecvate.

Farmacocinetica antidepresivelor

Absorbția: Antidepresivele ciclice, ca substanțe lipofile, de regulă, se absorb bine din tubul digestiv, îndeosebi intestinul subțire. Însă acest proces poate fi lent și incomplet la preparatele cu efect anticolinergic prin reducerea peristaltismului. Concentrația maximă se atinge peste 2-8 ore, dar poate fi și chiar peste 12 ore, dar care nu corelează cu efectul clinic. Efectul sedativ, de exemplu, se manifestă peste câteva ore sau zile, iar cel antidepresiv în câteva săptămîni (7-28 zile). Aprecierea efectului antidepresiv se efectuiază nu mai devreme de 4-6 săptămâni.

Distribuția: Antidepresivele heterociclice se cuplează intens cu proteinele plasmatice (85-90%) și țisulare. Preparatele pot concura cu alte remedii pentru proteinele plasmatice. este deolumul de distribuție este de 10-50l/kg ce ne explică aflarea preponderentă în țesuturi. Nivelul concentrației plasmatice este comparativ important pentru apariția efectelor adverse. Cele terapeutice ascilează între 50-300ng/ml, iar cele toxice peste 1g/ml iar uneoride 2 ori mai mică. Însă instabilitatea parametrilor farmacocinetici, cauzate de particularitățile genetice individuale, nu permit stabilirea unei corelații strânse între nivelul plasmatic și efectul antidepresiv. Aceasta este adecvată doar pentru efectul anticolinergic. Deci și determinarea nivelului plasmatic nu este atât de prețios în vederea tratamentului și controlului după supradozare.

Metabolismul: Antidepresivele ciclice se supun unui intens efect de metabolizare presistemică în ficat, prin ce se explică nivelul scăzut la biodisponibilității. Biotransformarea are loc în câteva etape:

mai întâi are loc demetilarea lanțului lateral cu formarea de metaboliți monometilați activi (imipraminădezipramină; amitriptilinănortriptilină; doxepinănordoxepină);

apoi are loc hidroxilarea inelului cu pierderea într-o anumită măsură a activității farmacologice. Acest proces este reglat de activitatea enzimelor hepatice, precum și de factorii genetici;

conjugarea metaboliților intermediari cu acidul glucuronic și excreția lor;

Metaboliții activi pot avea proprietăți farmacocinetice diferite față de predicesorii săi. Metabolismul antidepresivelor triciclice este mai intens la copii și mai redus la pacienții peste 60 ani (din care cauză pot fi mai manifeste efectele anticolinergice, îndeosebi constipații, retenție urinară.

Este destul de important influența remediilor ce induc enzimele hepatice. Fumatul, alcoolul și barbituricele reduc la nivele în ser, pe când inhibitorii enzimatici (neurolepticele, anticoncepționale orale și alți steroizi) cresc nivelul lor și măresc T1/2 a antidepresivelor și riscul reacțiilor adverse. Inactivarea și eliminarea completă a antidepresivelor triciclice are loc timp de câteva zile.

Eliminarea: Antidepresivele heterociclice se excretă preponderent prin urină (70%) sub formă de produse metabolice neactive și parțial prin bilă și intestin (30%). Nemodificat se elimină circă 5%, ceea ce nu neceită corecția dozelor în insuficiența renală. Preparatele slabe se dializează din cauza cuplării intense cu proteinele și volumul de distribuție mare. Se pot elimina și prin laptele matern, circa 1% din doza administrată de mamă, dar nu e clară semnificația clinică. În caz de ciroză hepatică se reduc clearence-ul antidepresivelor cu riscul de creștere a efectului inhibitor asupra SNC.

Efectele antidepresivelor

Timoleptic (antidepresiv) – capacitatea de a ridica, restabili dispoziția. Treptat dispar simptomele caracteristice – tristețea, pesimismul, durerea morală, senzațiile de prisos, de autoacuzare, disperare, inhibiția psihomotorie, tulburările de somn (îndeosebi trezirea precoce), ideile suicidale, diminuarea apetitului.

Timeretic (activator, stimulant) – ameliorarea dispoziției se asociază cu activare psihomotorie, restabilirea motivației, inițiativei, înlăturarea aboselei psihice și fizice. Uneori poate fi cauza de agitație, insomnie.

Sedativ și anxiolitic (adjuvant) – capacitatea de a înlătura emoțiile negative, spaima, neliniștea (lipsește acest efect la IMAO), gradul de reacție la stimului exogeni,

Analgezic propriu și de potențare a preparatelor analgezice – după potență nu cedează neurolepticelor.

Anticolinegic – uneori destul de semnificativ, îndeosebi din partea sistemului cardiovascular, manifestat prin tahicardie, hipotensiune, uscăciune în gură etc.

Vasodilatator – cauzate preponderent prin blocada -adrenoreceptorilor și manifestate prin hipotensiune arterială, tahicardie.

Membranostabilizator – de tip chinidinic cu deprimarea miocardului.

Anorexigen – efect adjuvant rezultat posibil, din efectul timeoretic.

Antihistaminic.

Serotoninolitic.

Simpatomimetic – efecte cardiovasculare caracteristice pentru IMAO.

Se pare că mulți clinicieni folosesc doze prea reduse.

De exemplu în cazul inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei curbele doză-efect sunt în general plate, adică pacienții răspund la tratament pe măsură ce li se administrează 40 mg fluoxetină, 40 mg paroxetină sau 100 mg sertralină. În cazul venlafaxinei, relația doza-efect este liniară, deci pacienților care nu răspund la tratament este necesar să li se crească doza.

Procentul celor care răspund la tratament poate fi mărit prin folosirea unor asociații de medicamente. Înainte de a trece la utilizarea unei astfel de asociații, este necesar să se verifice dacă monoterapia a fost corect aplicată.

Un tratament corect presupune administrarea medicației care să realizele nivele terapeutice pe o perioadă de minim 4-6 săptămâni. La fel, trebuie să fie evitate modificările premature în tratament și luat în considerare faptul că răspunsul terapeutic poate fi întârziat de unele stări fiziologice, precum vârsta înaintată (poate apărea răspuns la 8 săptămâni de tratament).

Un alt aspect ar fi trecerea de la un antidepresiv la altul. În această situație trebuie avute în vedere particularitățile farmacologice ale substanțelor active. Antidepresivele cu timp de înjumătățire lung (fluoxetina) pot fi întrerupte brusc. În cazul întreruperii bruște a celor cu timp scurt (paroxetina) pot apărea simptome de sevraj. Oprirea administrării acestora trebuie făcută, bineînțeles, prin reducerea treptată a dozei, în decurs de 4 zile.

Când se face înlocuirea unui IMAO (inhibitorii de monoaminooxidază) cu un alt antidepresiv se face o pauză de cel puțin 2 săptămâni pentru eliminarea lui din organism. Când se instalează sevrajul, simptomele sunt similare pentru inhibitorii recaptării serotoninei și antidepresivele triciclice. Se poate manifesta prin amețeli, confuzie, vertij, insomnii, transpirații sau chiar parestezii.

La adăugarea unui al doilea antidepresiv în schema de medicație sau folosirea unor combinații majoritatea studiilor realizate sunt puțin relevante datorită dimensiunilor reduse ale loturilor de pacienți și perioadei scurte de urmărire în timp.

În privința tratamentului cu litiu studiile controlate au arătat că în 50% din cazuri efectele au fost superioare celor placebo. S-a remarcat frecvent apariția răspunsului în doar 48 ore, deși la majoritatea pacienților efectele apar după 2-3 săptămâni. A fost urmărit nivelul sanguin al litiului, când s-a administrat inițial 300 mg de două ori pe zi , timp de 3 zile, apoi doza fiind crescută la 300 mg de trei ori pe zi. Această schemă este de elecție la pacienții cu istoric personal sau familial de tulburare bipolară. Litiul pare să fie eficient în aproximativ 50% din cazuri.

Triiodotironina (T3) a fost folosită ca tratament auxiliar în studii, la peste 200 de pacienți, iar ea pare să fie eficientă la mai puțin de jumătate din cazuri. La unii pacienți pot apărea efecte spectaculoase în câteva zile, dar la majoritatea sunt necesare câteva săptămâni de tratament.

Buspirona și pindololul sunt adjuvante eficiente, pentru că prin mecanism de feedback, permit o eliberare a unei cantități crescute de serotonină și astfel suplimentează activitatea antidepresiva.

Astfel, medicația antidepresiva trebuie studiată înainte de a fi aplicată și împreună cu un bun diagnostic să se urmărească răspunsul și beneficiul, spre o evoluție bună a pacientului. În cazul celor care nu răspund la două cure de antidepresive corect administrate, se indică evaluarea lor și de către un al doilea specialist. În cazul în care pacientul cu depresie majoră nu răspunde la tratamentul cu un singur medicament, tratamentul va dura 6 până la 9 luni, apoi doza va fi redusă gradat, până la întrerupere.

Când există pacienți care au suferit trei sau mai multe episoade de depresie recurentă, riscul recăderii este atât de ridicat, încât trebuie avută în vedere medicația continuă (tratamentul de întreținere).

Efectele adverse ale antidepresivelor

Pot apărea însă efectele secundare ale medicamentelor. Multe din acestea sunt temporare și dispar în timp ce se continuă administrarea tratamentului, însă altele (cum ar fi uscarea gurii, constipația și efectele sexuale) pot persista. Persoana respectivă nu trebuie să oprească administrarea medicamentului fără să se consulte cu medicul curant, decât cu excepția cazurilor în care apar dureri în piept, urticarie, respirații superficiale, tulburări în deglutiție (înghițire) sau tumefierea buzelor. Se recomandă contactarea imediată a medicului psihiatru în cazul în care apare oricare din aceste efecte secundare severe. În cazul în care efectele secundare sunt mai puțin severe, dar sunt supărătoare, este indicată discutarea acestui lucru cu medicul psihiatru curant pentru a se vedea dacă trebuie continuat tratamentul cu acel medicament sau acesta trebuie înlocuit cu altul. Există numeroase modalități de contracarare a efectelor secundare ale medicației atunci când acestea sunt deranjante.

În urma unor studii, s-a descoperit că utilizarea unor antidepresive ce aparțin unor clase de medicamente mai vechi cresc cu până la 35% riscul dezvoltării de boli cardiovasculare. Consumul de medicamente care fac parte din clase mai noi nu a fost asociat cu acest pericol.

Cercetările efectuate de University College din Londra au implicat un număr de 15.000 de persoane din Scoția, eșantion reprezentativ pentru comunitate, în ansamblu. În cadrul studiului s-a comparat efectul pe care îl aveau asupra oamenilor antidepresivele aparținând atat claselor mai vechi de medicamente (antidepresive triciclice) cât și celor mai noi (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei), informează Daily Telegraph.

Rezultatele descoperirilor sugerează faptul că există o asociere între utilizarea de antidepresive triciclice și riscul crescut de boli de inimă, care nu este justificat de prezența tulburăii psihice. Un aspect important, menționat de specialiști, este că întreruperea tratamentului nu trebuie să se facă brusc.

Din moment ce aceste antidepresivele triciclice se administrează nu doar în caz de depresie, dar și în cazul migrenelor, durerilor de spate, anxietate și insomnie, e clar că numarul celor care le iau este foarte mare. În plus, acest tip de antidepresive se știe că are, printre efectele secundare, creșterea presiunii arteriale, câștigarea în greutate și diabetul, toți fiind factori de risc în bolile cardiovasculare.

S-a demonstrat științific și că persoanele depresive sunt predispuse la obiceiuri nesănătoase, cum ar fi: fumatul, consumul excesiv de alimente, activitate fizică redusă. Prin schimbarea stilului de viață, bolnavii pot reduce riscul de a dezvolta boli de inimă.

I.11. Depresia la vârstnici

În întreaga lume, speranța de viață este în creștere, aproximativ 10% din populația generală având peste 65 de ani. Din perspectiva psihiatrică, aceasta înseamnă creșterea implicită a patologiei neurodegenerative și totodată a tulburărilor afective.

Perioada de bătrânețe aduce schimbări importante în modul în care individul se percepe pe sine și lumea din jur, schimbări ce apar pe întregul palier existențial, de la regresia și fragilizarea biologică până la cele ce privesc interacțiunile profesionale, sociale și familiale.

Depresia vârstnicilor nu diferă semnificativ de depresia aparută în alte etape ale vieții, cu toate acestea fiind frecvent nediagnosticată și netratată, fapt cu atat mai grav cu cât sunt studii care arată că într-un număr important de cazuri de sinucidere a persoanelor în vârstă (până la 70%) a existat adresabilitate la medicul generalist în perioada ce a precedat gestul autolitic.

Mitul conform căruia tristețea este un dat al batrâneții, și respectiv că tulburarea depresivă nu poate fi diferențiată de îmbătrânirea normală este fals. Spre deosebire de traumele și experiențele normale emoționale cum sunt tristețea, doliul, pierderea, sau modificări trecătoare ale dispoziției, simptomele tulburării depresive au tendința de a persista și interfera semnificativ cu funcționalitatea individuală.

Fenomenologia depresivă cuprinde o serie de manifestări, comune la orice vârstă: dispoziția depresivă susținută timp de minim 2 săptămâni, scăderea interesului sau plăcerii în activitățile obișnuite, lipsa de energie, fatigabilitatea, scăderea încrederii și stimei de sine, sentimente de vinovăție excesivă, gânduri recurente de moarte, indecizie, diminuarea evidentă a capacității de concentrare, schimbări privind activitatea psihomotorie, tulburări de somn, modificări ale apetitului și secundar ale greutății corporale.

Există o serie de factori care pot modifica tabloul general al tulburării depresive diagnosticate la vârste înaintate. Astfel, persoanele vârstnice depresive acuză mult mai rar sentimente de tristețe, spre deosebire de preocupările legate de sănătatea fizică și acuzele hipocondriace foarte frecvent raportate de către acestea. Dificultățile subiective amnezice sunt de asemenea deseori acuzate, fără o concordanță generală cu rezultatele evaluărilor obiective, existând o corelație semnificativă între dispoziția depresivă și aceste tulburări de memorie subiective, mai ales în perioada bătrâneții timpurii (65 -75 ani). Anxietatea acompaniază frecvent depresia geriatrică, și chiar și atunci când domină tabloul clinic trebuie suspectată și investigată o depresie subiacentă. Alte fenomene aflate în strânsă corelație cu depresia, care pot masca simptomatologia hipertimic negativă, sunt: apatia și lipsa motivației, demența, disfuncțiile cognitive.

Nu sunt încă suficiente date pentru a valida un subtip specific al depresiei la vârsta înaintată. Cu toate acestea sunt studii ce identifică o formă distinctă a tulburării depresive geriatrice, caracterizată mai putin prin dispoziție negativă și ideație depresivă decât prin deficit motivațional, dificultăți de concentrare, retard psihomotor, disfuncție cognitivă și boli somatice asociate.

O clasificare practică a depresiei la vârstnici împarte entitatea în două mari categorii: depresia majoră și depresia non majoră. Depresia majoră include: episodul depresiv (ușor, mediu sau sever), tulburarea depresivă majoră și tulburarea depresivă recurentă, iar depresia non majoră: depresia minoră, distimia, tulburarea de adaptare cu dispoziție depresivă, tulburarea mixtă anxioasă și depresivă. Ambele categorii presupun riscuri similare, cum sunt sănătatea precară, izolarea, nemulțumirea și insatisfacția vieții, și se asociază cu reducerea activității fizice, disfuncție și retragere socială, mortalitate ridicată.

Din punct de vedere etiologic, există o balanță între factorii de risc și factorii de protecție în dezvoltarea depresiei. În mod cert însă, îmbătrânirea nu reprezintă un factor de risc pentru depresia majoră, asociațiile raportate explicându-se prin creșterea problemelor generale de sănătate, acesta fiind de fapt adevăratul factor de risc.

Susceptibilitatea genetică are un rol substanțial redus în etiologia depresiei geriatrice, mai ales în cazul în care debutul bolii este tardiv. În ceea ce privește sexul, femeile sunt mai predispuse la depresie, ceea ce nu se modifică cu înaintarea în vârstă, fapt explicat parțial de expunerea ridicată la alți factori de risc ai depresiei. Un rol important îl joacă starea civilă, depresia fiind mai frecventă la persoanele singure, văduve sau divorțate.

Procesul normal de îmbătrânire se asociază cu scăderea concentrațiilor neurotransmițătorilor (serotonina, dopamina, noradrenalina) și a metaboliților acestora, fapt care ar putea favoriza instalarea fenomenelor depresive, dar care nu este suficient demonstrat înca.

Modificări de structură cerebrală, cum este atrofia cerebrală moderată, pot să apară în depresie la orice vârstă. Se pare că în ceea ce privește depresia majoră cu debut tardiv s-au evidențiat leziuni la nivelul substanței albe profunde și leziuni subcorticale la nivelul substanței gri. De altfel, se știe că în bolile care afectează circuitele subcortico-frontale (Parkinson, Huntington) incidența depresiei este ridicată.

Relația între factorii vasculari și depresie a fost stabilită de numeroase studii. Hipertensiunea, dezechilibrele lipidelor serice, fumatul, consumul de alcool se corelează pozitiv cu depresia. În plus, la vârstnici, și hipotensiunea reprezintă factor de risc pentru tulburarea depresivă, probabil mai ales prin hipoperfuzia cerebrală secundară.

Dizabilitățile și handicapurile generate de alte condiții medicale cresc suplimentar susceptibilitatea pentru depresie, în general existând un raport direct proporțional între severitatea acestora și intensitatea fenomenologiei depresive.

Factorii externi de stres cronic concură la instalarea și menținerea depresiei, printre aceștia enumerându-se: declinul stării de sănătate, scăderea mobilității, deficitele senzoriale, declinul funcțiilor cognitive, probleme majore ce afectează membrii familiei, dificultăți financiare și maritale, izolarea socială, dependența de alte persoane, îngrijirea altor persoane cu boli cronice.

Un alt aspect semnificativ îl reprezintă capacitatea de adaptare la evenimentele negative de viață, care apar frecvent în perioada aceasta: pierderea partenerului (doliu), afecțiuni somatice acute, îmbolnăvirea persoanelor apropiate, crizele financiare majore, instituționalizarea, dificultățile de relaționare sociale și familiale.

Importanța diagnosticării și tratării depresiei geriatrice derivă din impactul acestei boli, prin ea însăși. dar și prin riscul pe care îl reprezintă pentru o serie de condiții medicale. Astfel, depresia este un factor de risc independent pentru accidentele vasculare, insuficiența cardiacă, neoplazii (probabil prin intermediul afectării sistemului imunitar), afectează negativ prognosticul infarctului miocardic și accelerează declinul general al stării psihice.

În multe cazuri, depresia este mascată (și de aici subdiagnosticată) de altă patologie psihiatrică, ce poate domina tabloul clinic. Astfel, anxietatea, tulburarea obsesiv -compulsivă, panica, ce apar pentru prima dată la vârstă înaintată, ascund de fapt simptomele unei depresii. Comorbiditatea depresie-demență se întâlnește frecvent în practica psihiatrică, dar de cele mai multe ori, severitatea deteriorărilor psiho-cognitive și existența unor simptome comune celor două patologii fac dificilă diagnosticarea tulburării depresive.

Managementul ideal al depresiei geriatrice include intervenții pe toate segmentele și aspectele deficitare ale pacientului cu: asigurarea echilibrului și suportului familial, social, financiar, diagnosticarea și tratarea corespunzătoare a afecțiunilor asociate.

În ceea ce privește sfera psihică, modalitățile de terapie sunt reprezentate în principal de psihoterapie și de tratamentul farmacologic. Psihoterapiile pe termen scurt, mai ales terapia cognitiv-comportamentală și terapia interpersonală, s-au dovedit a fi eficiente, chiar și ca monoterapie. Beneficiul maxim se obține prin combinarea psihoterapiei cu administrarea medicației antidepresive, obținându-se efecte pozitive în până la 80% din cazuri. Dintre clasele de antidepresive, este preferată cea a inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei, atât pentru efectul terapeutic, cât și pentru efectele potențiale secundare reduse ca frecvență și severitate

CAPITOLUL II

METODE KINETOTERAPEUTICE ÎN DEPRESIE

II.1. Psihoterapia

Consilierea terapeutică este o parte importantă în tratamentul depresiei. Terapii complementare cum ar fi terapia prin masaj, pot de asemenea să ajute la obținerea unei vindecări mai rapide și la îmbunătățirea calității vieții.

Terapia de familie poate fi de ajutor, persoanei respective și celor din jur, să facă față depresiei.

Psihoterapia este o parte importantă a tratamentului depresiei.

Tipurile de psihoterapie cele mai folosite sunt:

terapia cognitiv-comportamentală, un tip de psihoterapie care învață o persoană cum să aibă o viață mai sănătoasă prin modificarea anumitor modalități de a gândi sau de a se comporta; acest tip de consiliere terapeutică se poate face individual sau în grupuri de terapie ce cuprind persoane cu probleme asemănătoare;

terapia interpersonală, care pune accent pe relațiile sociale și interpersonale, și pe problemele asociate cu acestea;

terapia de tip problem-solving, care pune accent pe problemele actuale cu care se confruntă persoana respectivă și ajutarea ei în găsirea de soluții la aceste probleme;

terapia familială, un tip de consiliere în care este implicată întreaga familie.

II.2. Tehnici de relaxare

Pentru tratamentul depresiei, este deosebit de important un tratament utiliyând în primul rând tehnici de relaxare intrinsecă, acestea având scopul de a liniști psihicul pacientul prin mișcări ample ale corpului, sub supravegherea atentă a unui specialist în kinetoterapie.

Relaxarea intrinsecă este cea prin care subiectul își induce el însuși, în mod activ, relaxarea. În cadrul acestui tip de relaxare se disting 2 mari linii metodologice: orientarea fiziologică (somatică) și orientarea psihologică (cognitivă, mentală).

Metoda Jacobson

Linia fiziologică, introdusă de Eduard Jacobson, se bazează pe identificarea kinestezică a stării de tensiune musculară, în antiteză cu lipsa contracției (relaxarea). Durata metodei Jacobson (numită și metoda relaxării progresive) este între 20-40 min. pentru o relaxare locală (zonală), dar se poate prelungi la 1-4 ore pentru relaxări globale (în cazul pacienților care nu pot executa continuu ședința de relaxare, se aplică reprize de relaxare, care însă să nu fie mai scurte de 5 min.). Se execută o ședință pe zi, dar se poate repeta de 4-6 ori pe zi. Antrenamentul durează luni de zile și presupune cunoașterea miologiei și a mecanicii respiratorii normale (ordinea inspirului dar și a expirului fiind – abdominal, toracic inferior, toracic superior).

Condițiile de microclimat trebuie respectate. Ochii nu trebuie închiși repede, ci treptat (în 2-3 min.). Avându-se în vedere și relaxarea mușchilor mimicii, mușchilor limbii, i se cere pacientului să se deconecteze mental de problemele cotidiene, iar concentrarea pe formulele sugestive sau autosugestive, impuse prin comenzile kinetoterapeutului, să se facă fără un efort prea mare (pacientul să învețe să se relaxeze mai degrabă "gândindu-se" la indicațiile de relaxare, decât să se cramponeze printr-o excesivă concentrare). Vocea kinetoterapeutului să aibă o tonalitate plăcută, blândă, iar intensitatea vocii să scadă progresiv pe parcursul ședinței.

Pacientul este poziționat în decubit dorsal, capul pe o pernă mică, genunchii ușor flectați – sprijiniți pe un sul, umerii în ușoară abducție de 30o, palmele pe pat. Metoda se poate aplica, în funcție de nivelul problemei-afectării și de timpul avut la dispoziție, atât global (adică referindu-ne la întregul membru), cât și analitic (adică pe segmente-articulații ale membrului, ordinea fiind de la distal spre proximal); acțiunea se începe cu un grup restrâns de mușchi, treptat trecându-se la grupe musculare mai mari, apoi la musculatura întregului membru, urmând musculatura trunchiului, gâtului și în final la întreg corpul.

Tehnica de lucru cuprinde următoarele 3 părți:

Prologul respirator, ce durează 2-4 min și constă în respirații ample, complete ("în val"), liniștite (inspir pe nas, expir pe gură).

Antrenamentul propriu-zis – în inspirație MS se ridică lent de pe pat, doar până când nu mai atinge patul, menținându-se poziția pe apnee timp de 15-30 sec. Apoi brusc, se lasă MS să cadă, pe expirație (cu un "uufff"), realizând o liniște kinetică totală pe timp de 1 min.

Revenirea, constă la reîntoarcerea la tonusul muscular normal, prin menținerea de câteva ori pe apnee, a unei contracții izometrice puternice a mușchilor feței și mâinilor ("Strânge fața și pumnii"!).

Într-o etapă superioară se urmărește realizarea unei relaxări diferențiate, pe grupe de mușchi, printr-un control al mușchilor în timpul activităților cotidiene, atât în statică cât și în dinamică. După luni de antrenament, se ajunge perceperea și anihilarea tensiunilor musculare, care sunt generate de (sau care generează) tensiuni emoționale și implicit de stres.

Metoda Schultz

Linia psihologică, din a cărei categorie fac parte și terapiile comportamentale, sofronizarea, etc este reprezentată cel mai bine de metoda lui Johannes Heinrich Schultz; metoda vizează obținerea relaxării prin tehnici de tip central, care induc prin autocontrol mental, imaginativ, o relaxare periferică. Numită și metodă de relaxare autogenă sau "antrenamentul autogen" (din gr. autos – prin sine și genan – a produce), după spusele autorului, este o autopsihoză, cu ajutorul căreia se pot obține controlul unor funcții ale anumitor organe, și implicit relaxare; este o metodă de autodecontractare concentrativă, subiectul creându- și prin concentrare o stare hipnotică. Eficiența deconexiunii obținută prin starea hipnoidă se materializează prin starea de greutate și prin senzația de căldură.

Metoda se aplică individual sau în grup, specialistul conducând doar primele ședințe de relaxare. Metoda are la bază faptul că toate funcțiile organismului sunt dirijate și controlate de creier și că o parte din funcțiile controlate, conștiente, sunt învățate pe parcursul existenței noastre. Astfel, scrisul, cititul, mâncatul, conducerea automobilului pot deveni deprinderi. Multe persoane au reușit să învețe cum să dirijeze unele funcții ale sistemului nervos (chiar și a sistemul nervos vegetativ). Prima condiție pentru această realizare este obținerea decuplării sistemului nervos central de la impulsurile neuromusculare posturale. Acest lucru este posibil numai într-o poziție corectă, comodă, relaxantă, a întregului corp; deci se va trece la luarea unor poziții confortabile (vizitiu de birjă sau poziția de cadavru), pe un pat sau într-un fotoliu, suficient de mare.

Primul ciclu cuprinde opt exerciții ce urmăresc: introducerea calmului, decontracturarea musculară segmentară și progresivă, obținerea senzației de greutate într-unul din segmente sau într-unul din membre, realizarea senzației de căldură, obținerea senzației de rărire a bătăilor inimii și dobândirea controlului asupra inimii, obținerea senzației de calm respirator și reglarea fazelor respirației, obținerea de calm digestiv și de obținere de căldură la nivelul plexului solar, obținerea senzației de frunte proaspătă-răcorită.

Durata acestui ciclu este de la trei luni aproximativ până la șase luni, dar de multe ori poate fi și de un an, frazele (formulele) standard putându-se înregistra pe benzi. După însușirea perfectă și sesizarea obținerii senzațiilor de mai sus, se va trece la însușirea ciclului II, ce constă în tehnici de hipnoză sub stricta îndrumare și supraveghere a unui specialist (psiholog), durata lui fiind de câțiva ani.

Antrenamentul autogen Schultz se aplică cu foarte bune rezultate de către sportivi, artiști și ca metodă de profilaxie și de tratament recuperator spitale sau în școli special, fiind indicat în: hipertensiunea arterială, angina pectorală, infarctul miocardic, insomnii, nevroze, astm bronșic, ulcer gastrointestinal, impotența sexuală, frigiditate, alcoolism.

II.3. Masajul

Masajul clasic dispune de câteva manevre extrem de bine tolerate de pacienți, cu efecte benefice în diferite tipuri de afecțiuni. În cadrul depresiei, aceste manevre își pot arăta valoarea prin faptul ca odată relaxată musculatura diferitelor regiuni, se produce și o ameliorare a stării psihice. Manevrele principale ale masajului clasic vor fi prezentate în continuare.

Netezirea constă în alunecarea ușoară și ritmică efectuată asupra tegumentelor, în sensul circulației de întoarcere (venoasă și limfatică). Mâna maseurului alunecă cu palma ferm și complet aplicată pe piele în sens centripet, cu o presiune crescândă, atingând un maxim la mijlocul suprafeței și scăzând intensitatea presiunii spre sfârșit, cu următoarele precizări: policele se poate opune celorlalte degete, în funcție de segmentul masat; degetele mâinii pot fi lipite între ele sau larg deschise; mâna poate fi împinsă sau trasă; mișcarea poate fi scurtă sau lungă; poziția palmei poate fi paralelă, perpendiculară sau oblică, față de direcția mișcării. Procedeul de netezire poate avea diferite derivații:

– netezirea în greblă, ce se execută cu nodozitățile articulare ale falangelor degetelor flectate, pumnul fiind închis, iar alunecarea pătrunzătoare (în spațiile intermusculare sau în cazul unor regiuni acoperite de fascii puternice: plantă, fața laterală a coapsei, etc).

– netezirea șerpuită – mâna aplicată longitudinal, cu degetele strânse se mișcă în zig-zag în sens centripet, fără avăntări bruște.

– netezirea în clește – degetul mare împreună cu celelalte degete, imitând acțiunea unui clește, alunecă în această poziție pe tot traiectul mușchiului sau tendonului masat.

– netezirea cu extremitatea degetelor – degetul mare (policele) sau mai multe degete dispuse aproape perpendicular pe regiunea masată se deplasează încet, apăsând adânc țesuturile.

– netezirea alternantă, în care se lucrează alternant cu ambele mâini care execută același tip de manevră, cu ritm specific, iar mâinile dau impresia că se încrucișează sau că se deplasează una pe sub cealaltă.

– netezirea concentrică, în care ambele mâini cuprind ca într-o brățară articulația, policele și degetele arătătoare atingându-se, și se execută mișcări circulare.

– netezirea lungă – palmele cu degetele strânse se aplică paralel cu axul longitudinal regiunii masate sau ușor oblic, în așa fel încât se va masa segmentul sau membrul întreg de la extremitatea să înspre rădăcină, (pe toata lungimea sa).

Este important a se preciza că există numeroase reguli generale, pentru a putea efectua un masaj corect și eficient. Sensul în care se execută netezirea este cel al circulației venoase și limfatice, liniștit și ritmic, fără întrerupere, având ca sens ganglionii și cisternele limfatice, de la extremitatea cea mai îndepărtată de trunchi la zona cea mai apropiată de acesta.

Presiunea cu care se execută netezirea trebuie să crească progresiv pe prima jumătate a segmentului masat, să atingă maximul la mijloc și să scadă treptat spre sfârșit. Pentru că mâna trebuie să alunece liberă pe zona masată, se vor folosi cantități mici de ulei de masaj sau pudră de talc. În cazul apariției durerilor, netezirea se execută ceva mai sus de zona dureroasă, cu presiune cât mai mică, timp de 3 – 5 minute. O netezire de 15-30 minute este un adevărat calmant al durerii.

Efectele principale ale acestei manevre sunt activarea circulației superficiale (capilare și limfatice) și stimularea sau calmarea nervilor și mușchilor periferici.

Fricțiunea reprezintă apăsarea și deplasarea pielii și a țesuturilor moi subcutanate pe țesuturile profunde sau pe plan dur, osos, atât cât permite elasticitatea acestora. Putem descrie diferite tehnici de fricțiune:

– fricțiunea rectilinie, care mobilizează pielea până la limita ei elastică în sens rectiliniu, a cărei intensitate și extindere crește treptat. Manevra se poate face cu: pulpa policelui, pulpele celorlalte degete, palma întreagă de la o singură mână sau de la ambele mâini, cu pumnul sau cu cantul mâinii.

– fricțiunea în spirală – cu pulpa degetelor sau cu rădăcina mâinii aplicate pe regiunea masată se imprimă fricțiunii o direcție în zig-zag, sau în spirală.

– fricțiunea în clește, în care se formează un clește din degetul mare și celelalte degete și se fricționează elementele anatomice prin mișcări rectilinii sau circulare.

– fricțiunea în greblă (mobilizarea profundă, rapidă și energică a pielii cu ajutorul feței dorsale a degetelor și nodozităților lor), circulară (degetele ce masează păstrează o poziție asemănătoare cu cea din varianta simplă însă pulpele degetelor fac o mișcare circulară), sau cea de îngreuiere.

Fricțiunea se execută pe o porțiune limitată a suprafeței cutanate și poate fi executată atât în sensul circulației venoase, cât și în sens contrar circulației limfei și sângelui venos, aceasta fiind procedeul principal în majoritatea cazurilor patologice și singurul care influențează pozitiv mobilitatea, rezistența și elasticitatea a paratului articular.

În timpul fricțiunii, forța de presiune crește gradat prin unghiul de înclinare a l degetelor față de orizontală. Forța de apăsare folosită în timpul fricțiunii este destul de mare și poate provoca leziuni și traumatisme ale pielii. Deci, trebuie să se acorde o atenție deosebită tehnicii de execuție. Fricțiunile energice în locurile dureroase reduc starea de hiperexcitabilitate a nervilor, accelerează circulația locală și îmbunătățesc hrănirea țesuturilor. Cu ajutorul fricțiunii, un maseur talentat poate recunoaște modificările patologice care au loc în țesuturile profunde (în special în regiunea articulațiilor).

Fricțiunile au efecte vizibile: atunci când se execută lent, ușor, au un efect de relaxare musculară și calmare nervoasă iar când se execută energic, profund, au un efect de excitare, stimulare cu efecte trofice și circulatorii, sau înlăturarea rezervelor de grăsime și a reziduurilor infiltrate și sporirea elasticității și supleții pielii și a țesuturilor conjunctive. Efectele fricțiunii sunt de lungă durată.

Frământatul reprezintă prinderea în cută a mușchilor și a țesuturilor profunde, ridicarea și străngerea acestora atât cât permite elasticitatea țesutului respectiv. La fel ca și manevrele precedente, frământatul poate fi practicat prin mai multe metode:

– frământatul în cută reprezintă cuprinderea mușchiului (sau a țesutului gras) într-o cută formată de către cele patru degete, pe o parte și degetul mare și rădăcina palmei pe de altă parte, ridicarea și strângerea acestuia printr-o stoarcere, strângere propriu-zisă sau printr-o presare pe planul osos.

– frământatul în inel – mâinile se așează transversal pe mușchi, față în față , astfel încât arătătoarele și policele se ating iar mușchiul, cuprins ca într-un inel, trece dintr-o mână în alta.

– frământatul lung în care se aplică ambele mâini pe mușchiul masat astfel încât pulpele degetelor mari vin deasupra acestuia, iar celelate degete pe marginea lui externă respectiv internă; în timpul deplasării înainte prin salturi mici, policele se îndreaptă înspre celelalte degete, realizând ridicarea și stoarderea mușchiului.

– frământatul în clește – mușchii scurți sau lați sunt cuprinși într-un clește format de cele patru degete, de pe o parte și degetul mare pe de altă parte, sunt ridicati și strânși.

– frământatul cu pumnii – cu pumnii strănși se execută mișcări de frământare asemănătoare cu frământatul pâinii, efectuându-se mișcări de rotație care ridică mușchiul și în același timp execută o presiune asupra lui.

– frământatul șerpuit unde degetele, printr-o mișcare de alunecare continuă, presează mușchiul așa cum sar stoarce de apă un burete, ridicându-l și strângându-l cu ambele mâini; înaintarea spre zonele învecinate dă aspectul unui val al mișcării.

Frământatul este singurul procedeu care acționează intens asupra vaselor limfatice și sanguine mari, accelerând neutralizarea produselor de descompunere și sporind procesul de nutriție al țesuturilor. Această manevră mărește puterea de contracție a fibrelor musculare, deci constituie un exercițiu de gimnastică pentru mușchi. În ceea ce privește mușchii striați, această manevră are o importanță deosebită în cazul scăderii capacității de muncă a mușchilor.

În timpul frământatului trebuie evitate manevrele bruște, răsucirea mușchiului sau provocarea durerilor, executându-se într-un ritm lent și continuu.

Cu ajutorul acestei manevre se poate trata atrofia și insuficiența musculară, ducând la o refacere și recuperare medicală. Poate produce creșterea considerabilă a mobilității tendoanelor, întinderea fasciilor și îmbunătățirea circulației limfei și sângelui, ceea ce produce intensificare hrînirii grupelor musculare și resorbția rapidă a substanțelor obținute pe cale metabolică, precum și eliminarea elementelor de descompunere din fasciculele musculare.

Tapotamentul constă în bătăi sau loviri ușoare și ritmice, cu degetele, palmele sau canturile palmelor, aplicate pe țesuturile moi. Tehnicile prin care poate fi executat sunt:

– tocat – palmele așezate paralel, față în față, cu degetele ușor flectate și depărtate, lovesc într-un ritm vioi, alternativ, locul masat în așa fel încât ambele mâini să bată în același loc, progresându-se treptat în sensul dorit. Degetele cad fie cu partea latero-dorsală, fie cu muchia. Degetele sunt relaxate, pasive, golul de aer care se formează între degete amortizând astfel loviturile.

– plescăitul – derivă din varianta anterioară însă aici prin mișcări simple și repezi se produce o supinație alternativă, pe corp căzând degetele flectate care parcă ridică de pe el un fir. Loviturile produc un sunet clar specific care a dat și numele acestei variante.

– percutatul – loviturile în această variantă se efectuează cu pulpa degetelor ușor îndoite care cad oblic sau perpendicular pe regiunea masată. Ritmul de aplicare este rapid și se practică cu ambele mâini care lovesc simultan sau alternativ.

– bătătoritul cu palmele – în această variantă palmele și degetele cad moi pe suprafața corpului de la o distanță mică, iar loviturile sunt scurte și dese, producând un sunet deschis caracteristic. Se mai pot executa și mișcări cu degetele apropiate de palmă, mâna îmbrăcând forma unei cutii. Se mai pot folosi și lovituri ușoare cu dosul mâinilor.

Tapotamentul se adresează țesutului superficial sau profund, în funcție de intensitatea de lovire și viteză, profunzimea fiind dată de varianta aleasă și de pârghia folosită. Ritmul de aplicare diferă de la o variantă la alta. Astfel, tocatul se execută cu o viteză de 1-3 lovituri/sec. timp de 1-4 min., bătătoritul cu palmele 10-70 de lovituri / minut, etc.

Această manevră crește excitabilitatea neuro-motorie și acționează asupra sistemului vegetativ-simpatic, având influență benefică asupra terminațiilor nervoase senzitive în special și ajută la micșorarea și încetarea durerilor, când gradul de excitație al nervului este mărit. Manevra aduce un aflux puternic de sânge spre regiunea masată, determinând astfel îmbunătățirea nutriției acelei regiuni, provocând și o hipertermie profundă, o înviorare a tonusului tuturor mușchilor, acționând în mod reflex pe locul de aplicare a loviturilor.

Vibrațiile sunt mișcări oscilatorii pe un fond de presiune continuă și constantă, de intensitate redusă. Asemeni manevrelor precedente, poate avea variate tehnici de execuție:

– vibrația simplă, care se execută cu o singură mână, în următoarele variante: cu vârful degetelor sau cu fața lor palmară; cu podul palmei; cu rădăcina mâinii; cu toată palma, având degetele depărtate, cuprinzând mușchiul; cu degetele întinse; cu pumnul deschis sau închis.

– trepidația – vibrație a căror mișcări oscilatorii au o amplitudine și intensitate mare; se execută cu palmele, având degetele depărtate cuprinzând mușchiul și imprimându-i mișcări în spirală.

– vibrația combinată, asociată cu alte manevre dau fricțiune vibratoare, frământat vibrator sau presiune vibratoare.

Vibrațiile necesită un antrenament prealabil din partea maseurului fiind unul dintre cele mai obositoare procedee de masaj, iar când nu sunt însoțite de trepidații, vibrațiile devin presiuni, cu ritmul oscilațiilor de peste 200 mișcări/minut. Trepidațiile se aplică pe grupe musculare mari, mâinile putând aluneca pe segmentul masat, cuprinzând și alte regiuni.

Printre efectele acestei tehnici se numără cel calmant, relaxant, reduce sensibilitatea nervoasă, îmbunătățește capacitatea de efort, calmează durerile în diferite afecțiuni (ginecologice, nevralgii, migrene). De asemenea, intensifică funcționarea glandelor, acționează asupra nervilor periferici (nervii motori, senzitivi, vasomotori și secretori), acționează asupra parezelor, spasmelor musculare și reduc durerea.

Toate aceste manevre sunt incluse în diferite tehnici mai vaste cu originea în diverse culturi ale lumii, din care am ales să dezvolt și să compar în cele ce urmează două din principalele tehnici ale masajului chinezesc, și anume Tuina și Qigong.

II.4. Masajul Tuina

Masajul Terapeutic Tuina este o metodă terapeutică orientală, utilizată în China de peste 2000 ani. Pe masură ce arta masajului a continuat să se dezvolte și să capete formă, ea s-a contopit (în jurul anului 1600 d.C.) cu o altă tehnică, ce reprezenta specialitatea așezării oaselor prin folosirea unei manipulări profunde. Cam în această perioadă, Tuina a devenit populară, avand propriul sau set de reguli și metode.

Termenul de Tuina se traduce în chineză prin "apasă-apucă". Fizic constă dintr-o serie de apăsări (presări), bateri și fricțiuni care îndepartează blocajele de-a lungul meridianelor energetice ale corpului și stimulează circulația qi-ului și a sângelui pentru a înlesni vindecarea, în mod similar cu principiile acupuncturii, arderilor moxa și presopuncturii. Tehnicile Tui-Na, asemănătoare celor de masaj, acoperă o gamă largă de bateri ușoare ce acționează în profunzimea țesutului. Tuina poate fi foarte puternică și uneori destul de dureroasă în timpul manipulării țesuturilor profunde.

Alături de fitoterapia chineză, acupunctură, dietetică și gimnastică energetică (Qigong), masajul tradițional chinezesc constituie cele 5 ramuri principale ale medicinei tradiționale chinezești. În masajul Tuina se folosesc manevre speciale ce au valoare terapeutică sporită, și diferă de tehnicile de masaj occidentale, în special datorită conceptului energetic pe care se bazează (armonizarea forței vitale Qi), dar și a multiplicității metodelor sale, permițând astfel organismului să se vindece într-un mod natural.

Tehnicile utilizate variază în functie de zonele supuse tratamentului, de tipul dezechilibrului, vârsta și constituția pacientului. Astfel, terapeutul pune în aplicare peste 300 tehnici de masaj, clasificate riguros în functie de forța și funcția lor. În general, terapeutul utilizează degetele, palma, mâna, antebrațțul sau cotul în executarea acestor tehnici, dar uneori chiar și picioarele sau genunchii.

Masajul Tuina este un procedeu medical care constă dintr-un ansamblul de manevre: atingere, presare, strângere, fricționare, tapotare, vibrare, balansare, rotire, tragere, extindere etc., realizate asupra pielii, țesuturilor moi, mușchilor și încheieturilor cu anumite instrumente sau direct cu mâna, prin intermediul cărora se urmărește detensionarea musculară. În spatele acestor proceduri există teoria conform căreia partea fizică a corpului uman este strâns legată de partea psihică și spirituală a acestuia. Omul nu este împărțit în mai multe părți ci formează un întreg. Astfel, dacă musculatura va fi relaxată prin diferite procedee, dacă exteroceptorii vor fi stimulați armonios, psihicul se va liniști și el, creandu-se o armonie interioară.

Centrii energetici (chakre sau vortexuri) au rolul de a gestiona energia primită din univers către câmpurile corpului, de a filtra energia primită pentru organele interne sau funcțiile diverselor sisteme ce mențin ansamblul biologic al ființei. Meridianele sunt canale, care datorită energiei care circulă prin ele, înviorează organele și viscerele. Meridianele principale sunt în număr de 12 și realizează conexiunea cu cele 5 organe Zang (Yin) și cele 5 viscere Fu (Yang) și armătura energetică externă a corpului. Exprimă o funcție, care poate fi legată de organul respectiv. Meridianul este o linie imaginară care unește mai multe puncte energetice. Fiecare meridian are un punct de intrare și unul de ieșire. Energia intră prin punctul de intrare, străbate întreg meridianul, trece prin toate punctele energetice și iese prin punctul de ieșire. Atunci când apare o afecțiune sau o boală, unul sau mai multe puncte energetice blocheză fluxul energetic, îngreunând sau stopând circulația naturală a energiei prin corp. Există 12 meridiane principale. Fiecare meridian corespunde unuia dintre cele 5 organe (inimă, splina-pancreas, plămânii, rinichii și ficatul), unuia dintre cei 6 excretori (intestinul subțire, stomacul, intestinul gros, vezica urinară, vezica biliară, triplul încălzitor – un termen vechi care denumește sistemul endocrin) și pericardului (Stăpânul inimii). Fiecărui organ îi corespunde o energie.

Tui-Na acționează asupra unor părți și funcții diferite ale corpului. El elimină blocajele și stimulează capacitățile de autovindecare ale organismului. În plus, favorizează circulația sangvină și energetică și contribuie la diminuarea durerii. Deseori utilizat în combinație cu alte terapii, masajul chinezesc Tuina este utilizat pentru atenuarea unui număr mare de afecțiuni frecvente.

Datorită capacității crescute de a influența starea musculaturii, viscerelor sau chiar structura osoasă, masajul Tuina este deosebit de eficient într-o gamă largă de afecțiuni:

– hipercontracturi musculare

– discopatii

– lombosciatică

– artroze

– spondiloză cervicală

– înlăturarea migrenelor și a cefaleelor

– eliminarea toxinelor

– îmbunătățirea circulației sângelui și a limfei

– echilibrarea presiunii sanguine

– mărirea amplitudinii de mișcare la nivelul articulațiilor

– flexibilitate sporită

– reducerea stresului fizic și mental

– scăderea anxietății

– înlăturarea oboselii mentale și fizice

– înlăturarea problemelor legate de somn

Masajul Tuina se bazează pe conceptul energetic (armonizarea forței vitale Qi). Masajul Tuina cuprinde peste 300 de tehnici de masaj care sunt combinate în funcție de zona în care se efectuează masajul cât și în funcție de obiectivele masajului, de vârsta pacientului și de constituția acestuia. Masajul Tuina se efectuează în urma unei examinări energetice cât și în urma unei anamneze amănunțite. Însă acest tip de masaj poate fi utilizat și pentru relaxare, neexistând efecte adverse. Într-o sedință tipică, pacientul este așezat pe o masă de masaj sau pe o saltea. Terapeutul examinează problemele sale specifice și începe să aplice o metodă adecvată de tratament. Se insistă cu precădere asupra locurilor dureroase, a punctelor de presopunctură, a meridianelor energetice, a mușchilor și articulațiilor. Pacientul se simte de obicei relaxat, dar plin de energie.

În ultimii ani, interesul din ce în ce mai mare pentru metodele terapeutice neconvenționale este pe deplin justificat, întrucât nu au efecte secundare și, ceea ce este foarte important, nu provoacă alergizarea organismului. Chiar și o intervenție de scurtă durată poate dezvălui nebănuite forțe vitale ale organismului uman. Masajul Tuina se adaptează cel mai bine fiziologiei umane, fiind natural și profund. Experiența milenară pe care a acumulat-o a dus la permanente perfecționări și la dezvoltarea de noi tehnici. Masajul Tuina este organizat științific, dispune de metode și tehnici proprii, are o filozofie proprie și poate fi considerat chiar o știință.

În studiul prezentat în cadrul acestei lucrări, am aplicat tehnica de masaj Tuina pentru recuperarea depresiei la un lot de 30 de pacienți, urmârind efectele obținute, și durata de timp scursă până la îmbunătățirea sau chiar revenirea completă a stării psihice a bolnavilor.

II.5. Tehnica Qigong

Masajul Qigong este o formă a masajului Tuina și, ca o formă de terapie fizică implică apăsarea și baterea pe punctele de acupunctură cu scopul de a echilibra energia corpului și de a favoriza o stare de sănătate generală.

Această artă având o origine antică se bazează pe teoria medicinală tradițională chineză. În cosmologia chineză, sursa tuturor lucrurilor este Tao, legea universului. Din Tao derivă unul, sau existența. De aici se polarizează doua forțe, yin și yang, care sunt în același timp opuse și complementare. Prin jocul dintre yin și yang, prin fluxul și refluxul între cele două principii se creează energia qi, și astfel cele două devin trei.

Qi exista în mai multe forme, de la cele mai pure, cum este lumina, la cele mai brute, cum ar fi granitul, căci chiar și materia neînsuflețită este alcătuită din qi în forma sa cea mai densă, la fel cum întreaga materie este alcătuită din particule de energie. În conformitate cu filozofia chineză antică, qi se manifestă sub forma a cinci aspecte diferite ale energiei, respectiv cele Cinci Elemente – Focul, Pământul, Metalul, Apa și Lemnul. Fiecare element are propria sa calitate pe care o trasmite unui anumit aspect al creației, unuia dintre cele zece mii de lucruri.

Ființele omenești sunt un amestec, o combinașie a tuturor celor cinci elemente, legându-ne cu mediul înconjurător, cu ciclul anotimpurilor și cu orele. Felul cum reacționăm, fizic și emoțional, la influențele externe și la forțele naturii, depinde de echilibrul elementelor din interiorul nostru. Totul în natură, fiecare din cele zece mii de lucruri, este compus dintr-un anumit amestec de yin și yang, alături de o anumită combinație a celor cinci elemente, aceste combinații fiind unice și formează "adevaratul qi" al respectivului obiect sau a respectivei ființe.

Yin și yang sunt cele două aspecte opuse și totodată complementare ale existenței- umbra și lumina. Yin corespunde cu ceea ce este întunecat, rece, umed, moale, receptiv, feminin și care se scufundă; Yang corespunde cu ceea ce este luminos, fierbinte, uscat, dur, activ, masculin și care se înalță. Yin și Yang sunt totuși stări relative, nu absolute, așa încât un lucru poate fi yin față de un altul și yang față de un al treilea.

Acolo unde este prea mult yin, există o tendința spre răceală, spre umezeală și condensare în substanță (de exemplu, formarea tumorilor). Dacă este prea mult yang, există hiperactivitate și căldura excesivă. Cand yin este deficitar, chiar daca energia yang este normală, apar simptome de tip yang, cum ar fi excitibilitatea nervoasă, insomnie, uscăciunea gurii, etc. Cand yang este deficitar, se instalează oboseala, raceala și o circulație deficitară.

Meridianele sunt canalele prin care qi circulă prin întreg corpul. Cele mai cunoscute sunt cele douăsprezece meridiane din acupunctură. Fiecare din cele cinci elemente are câte o pereche de meridiane, unul yin și unul yang, cu excepția Focului care are două perechi. Meridianele pereche sunt apropiate între ele și funcțiile lor sunt complementare. Fiecare meridian este asociat unui anumit organ sau unei anumite funcții psiho-fizice, dar prin efectele lui depășește cu mult ca arie de acoperire activitatea organelor, așa cum este ea înțeleasă de știința occidentală. Două meridiane "suplimentare" sunt de obicei incluse în categoria meridianelor asociate cu organele: Vasul Guvernor, care este un fel de rezervor de energie yang și Vasul Concepției, echivalentul energiei yin. Cand apăsăm sau lovim un punct de pe un meridian, nu sunt stimulați doar nervii și țesuturile locale, ci influențată și circulația energiei qi prin întreg meridianul respectiv.

Fiecare element guvernează un meridian sau o funcție organică a corpului omenesc și totodată un aspect al personalității sau al emoțiilor, astfel încât orice tulburare a elementelor afectează în mod specific psihicul și corpul fizic al persoanei respective.

Qigong-ul contine o mare varietate de tehnici, dar toți practicienii sunt legați printr-un principiu comun, și anume credința într-o energie vitală (qi), care circulă prin canale conectate (meridiane) prin tot corpul. Fiecare meridian este legat de un anumit organ sau de o funcție psiho-fizică, iar qi-ul său poate fi contactat în anumite puncte pe traseu, acestea fiind punctele de acupunctura din MTC. Când omul este sănătos, predomină o stare de echilibru și qi circulă lin prin meridiane, aprovizionând și întreținând toate parțile corpului. Dar cand corpul a fost slăbit, ca urmare a unui stil de viață lipsit de moderație, a unui stres emoțional sau a unei accidentări, qi nu mai circulă lin și devine deficitar în anumite regiuni și excedentar în altele, astfel se instalează o stare de boală. La cei mai mulți dintre noi, starea de sănătate nu este complet echilibrată, astfel că metoda preventivă împotriva îmbolnăvirii, baterea qigong, este un remediu ideal deoarece pur și simplu reechilibrează qi-ul, astfel încât organismul se poate vindeca singur.

Cand începem să practicăm baterea qigong, este important să ne amintim că ne propunem să tratăm nu numai simptomele partenerului nostru, ci și cauzele acestora. Să tratăm numai capul de o durere de cap înseamnă să ignorăm nu doar întregul sistem de meridiane interconectate care face din qigong o metodă atât de eficientă, dar în același timp unul din principiile MTC, și anume faptul că mintea și corpul, psihicul și fizicul, sunt indivizibile, alcătuind un întreg organic. Pentru a diagnostica cauza exactă a simptomelor unei persoane este nevoie de o înțelegere profundă a teoriei MTC și de o înțelegere a stării emoționale și psihologice a persoanei respective. Până la dobândirea unor astfel de deprinderi, este mai sigur și mai eficace să fie tratat întregul corp.

Baterea qigong este ușor de practicat. Nu este nevoie de echipamente speciale si nu se folosește nici un fel de ulei. Nu avem nevoie decât de o încăpere caldă și aerisită, imbrăcăminte comfortabilă atât pentru cel care aplică tratamentul, cât și pentru receptor. Putem practica fără probleme baterea qigong oriunde și oricând.

Tehnicile de batere qigong sunt extrem de diferite de cele folosite în formele occidentale de masaj, nu există mișcări line și fluente, nici manevre de frământare și de fricțiune. (doar pe ceafa și pe mușchiul trapez de pe umăr). De fapt, sunt întrebuințate doar două tehnici principale – presiune și baterea, și cu toate acestea este o formă de masaj extraordinar de dinamică. Cheia unei tehnici qigong este să fii cât mai relaxat și mai natural în aplicarea baterii. Aceasta înseamnă să folosești greutatea âainii într-o manieră controlată dar lipsita de efort.

În conformitate cu învățăturile MTC, o afecțiune a coloanei vertebrale ne afectează la toate nivelurile – fizic, emoțional și spiritual. Nervii coloanei vertebrale leagă creierul cu toate celelalte părți ale corpului și, intrucât se află aproape de suprafața spatelui, baterea poate avea un profund efect de relaxare.

Principalul meridian de pe spate este meridianul Vezicii urinare, cel mai lung de pe corpul omenesc. Întrucat este aspectul yang al elementului Apă din organism, acest meridian acoperă, pe lângă funcția urinară, toate asociațiile înrudite cu reproducerea, vigoarea, oasele, dinții și părul de pe cap. El coboară pe ambele părți ale coloanei vertebrale spre regiunea sacrată, unde se rotește de două ori, după care reapare în partea superioară a spatelui pentru a forma "un meridian extern al vezicii urinare" paralel cu primul. Meridianul intern are un efect mai pronunțat fizic, în vreme ce cel extern influențează mai ales psihicul și emoțiile. Spatele reflectă în structura sa starea organelor interne.

Cel mai important aspect al aplicării metodei qigong pe spate este stimularea nervilor spinali care alimentează toate organele interne. Aproape toate punctele de pe meridianul VU influențează rezerva de energie qi a altui meridian. Punctele situate cel mai sus influențează plămânii și inima; cele din regiunea mediană a spatelui afectează organele responsabile cu digestia – cele din partea dreaptă fiind legate în principal de stomac, iar cele din partea stângă de ficat și de vezica biliară. Splina afectează o mică zonă din preajma celei de-a douăsprezecea vertebră. Rinichii și intestinele domină regiunea lombară iar Sacrumul reflectă Vezica urinară. Zonele cu probleme de pe spate pot indica tulburări în funcționarea organelor corespunzătoare.

Pentru început, nu este necesar să cunoaștem exact corespondențele. Simpla dar temeinica aplicare a tehnicii de-a lungul coloanei va echilibra energia qi în mod natural.

Din punct de vedere structural, șoldurile reprezintă o zonă complexă, întrucât constituie punctul de joncțiune dintre principala masă a corpului și mijlocul sau principalele părți de susținere și de transport, picioarele.

Dezechilibrul structural al șoldurilor este de multe ori consecința unei lipse de coordonare între picioare și axa coloanei vertebrale – ca atunci când un picior este mai scurt sau cand coloana este răsucită spre stânga sau spre dreapta – și aceasta provoacă dureri în regiunea lombară sau un discomfort în regiunea pelviană. Impulsurile primare de mânie și sexualitate sunt generate tot în șolduri, deoarece mânia implică lovirea cu piciorul și reflexul de a bate din picioare, iar sexualitatea presupune mișcarea liberă a șoldurilor. Regiunile lombare și fesiere pot deveni tensionate și dureroase ca urmare a unei reprimări de lungă durată a oricăruia dintre aceste instincte, sau pur și simplu ca urmare a vieții nefiresc de sedentare pe care o duc mulți dintre noi. Meridianul Vezicii urinare este principalul meridian de pe șolduri, așa cum este și pe spate. Meridianul Vezicii biliare de pe părțile laterale ale feselor are un punct principal situat ușor posterior și deasupra punctului unde oasele șoldului proemină. Aplicarea tehnicii qigong aici poate fi de mare folos pentru alinarea durerilor lombare sau a durerilor sciatice, dar nu trebuie să lovim prea tare pentru a nu inflama nervul sciatic. Bătăile aplicate la nivelul șodurilor detensionează regiunea lombară, potolesc durerile menstruale și cele provocate de cistită și toate felurile de congestie și de dureri din zona pelviană. Este extrem de calmant și de relaxant, mai ales pentru femei, care sunt mai susceptibile la congestii pelviene decat bărbații.

Pe ambele laturi ale coloanei vertebrale se întind ganglionii simpatici, stație de releu foarte importantă pentru impulsurile nervoase ale sistemului nervos simpatic. Masajul acestei zone ajută la alinierea corectă a coloanei vertebrale și fortifică sistemul nervos. De asemenea intensifică circulația lichidului cerebrospinal și amplifică descărcarea neuronilor.

Așa cum se întamplă la majoritatea tratamentelor care au la bază energia, în urma tratamentului pacienții se simt de obicei ori relaxați ori suprinzător de energici și eliberați de durere.

CAPITOLUL III

STUDIU: KINETOTERAPIA ÎN DEPRESIE

III.1. Scopul studiului

În cadrul acestui capitol voi prezenta scopul acestui studiu, eșantionul reprezentativ și proveniența acestuia, categoriile de vârsta, repartiția pe sexe, etiologia, si alte caracteristici, toate reprezentate grafic cu ajutorul diagramelor.

De asemenea, dupa prezentarea detaliilor despre loturile de pacienți, voi demonstra importanța statistică și științifică a acestui studiu, prin observarea și analiza datelor obținute în urma aplicării tratamentului kinetoterapeutic pentru tratamentul depresiei ce consta în tehnici de masaj chinezesc.

Am analizat perioada de vindecare și de dispariție a simptomelor depresive. Am demonstrat, de asemenea, ca din punct de vedere științific și statistic, tehnicile de masaj chinezesc aplicate la cele două loturi împiedică fenomenul de recurență al depresiei.

Reprezentările grafice și analizele din punct de vedere statistic vor fi prezentate în cele ce urmează.

III.2. Prezentarea datelor

Pentru prezenta lucrare, am efectuat un studiu în cadrul recuperării kinetoterapeutice a depresiei incluzând un număr de 60 de pacienți, luați în evidență și tratați pentru patologia curentă în cadrul Clinicii de Psihiatrie … .

După administrarea tratamentului psihiatric de specialitate și a patologiilor asociate, precum și a ședințelor de psihoterapie, medicii curanți au solicitat și un tratament kinetoterapeutic adjuvant, pentru tratarea completă a depresiei prin armonizarea și echilibrarea stării psihice cu cea fizică, încercând astfel prevenirea unor recurențe ale depresiei, patologie în care este binecunoscut fenomenul de recidivă, probabil și datorită unor predispoziții genetice, prezentate în capitolul anterior.

Cei 60 de pacienți în cauză au fost primiți în serviciul nostru pentru încercări de recuperare a stării lor psihice, cu ajutorul kinetoterapiei, gimnasticii medicale și energetice. Pentru aceasta, am împărțit cei 60 de pacienți în două loturi a câte 30, Grupul 1 și Grupul 2. Pentru recuperarea pacienților din Grupul 1 am utilizat masajul Tui-Na, iar pentru Grupul 2 gimnastica energetică Qigong, variantă mai complexă a masajului Tui-Na, tehnici ale masajului chinezesc descrise mai sus.

În continuare, voi aborda diferite criterii pe care am efectuat o analiză statistică.

III.2.1. Analiza pe criteriul sexului

Din cei 60 de pacienți incluși în studiu, am observat că există o predominență a sexului feminin.

Din totalul pacienților tratați, 39 au sexul feminin, iar 21 sexul masculin, după cum poate fi observat și în diagrama de mai jos:

Această distribuție procentuală, respectiv 65% în favoarea sexului feminin, poate fi datorată unei potențiale slăbiciuni emoționale a acestuia.

Nu trebuie exclus faptul că femeia este cea responsabilă cu bunul mers al familiei, și cea care dă naștere copiilor, un mare procent dintre femeile luate în studiu suferind de depresie post-partum, depresie datorată copleșirii emoționale ce are loc la nașterea unui copil, împreună cu acumularea de noi griji și responsabilități.

De asemenea, este binecunoscut faptul că sexul feminin este mult mai ușor afectat de stressul cotidian, de evenimentele din viața omului, sau de pierderea unei persoane dragi.

Atunci când toate aceste aspecte emoționale ajung să copleșească o femeie, rezultatul nefavorabil este cel al apariției unei depresii, care de multe ori poate fi extrem de greu de controlat, orice mic factor putând perturba echilibrul interior al acesteia.

III.2.2. Analiza pe criterii de vârstă

Am împărțit cei 60 de pacienți incluși în studiu în 6 categorii de vârstă, după cum urmează:

– categoria <20 ani

– categoria 20-30 ani

– categoria 30-40 ani

– categoria 40-50 ani

– categoria 50-60 ani

– categoria >60 ani

În categoria pacienților sub 20 de ani, am avut în evidență un număr de 5 pacienți. Cauzele depresiei din această categorie de vârstă le-am observat ca fiind consumul excesiv de droguri și substanțe dăunătoare organismul, care au depresia ca unul din efectele secundare. În cazul consumului de droguri, cu incidență crescută la aceste vârste, depresia poate apărea și ca urmare a sevrajului datorat lipsei consumului. Alte cauze asociate sau nu acestora pot fi: pierderea unui apropiat, condițiile grele de muncă, un eșec în începerea carierea, etc.

Am avut în evidență 13 pacienți cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani. Cele mai frecvente cazuri pe care le-am întâlnit în această categorie de vârstă au fost tinere mame, suferind de depresie postpartum. Alte cauze ale depresiei întâlnite în această categorie de vârstă au fost: pierderea unei persoane dragi, responsabilitățile create de întemeierea unei familii, imposibilitatea găsirii unui loc de muncă, stressul cotidian. În această categorie de vârstă sunt ceva mai rare depresiile cauzate de excesul consumului de droguri, însă crește incidența consumului de alcool sau substanțe medicamentoase.

Cea mai mare incidență a sindromului depresiv am observat-o în categoria de vârstă 30-40 ani, și anume la un număr de 19 din cei 60 de pacienți studiați. La aceste vârste, viața atinge cote maxime, iar asigurarea unui bun trai familiei, în special copiilor devine o problemă majoră. Cele mai frecvente cazuri sunt datorate veniturilor insuficiente pentru asigurarea unui trai decent, aceasta fiind si perioada în care copiii ajung la vârsta la care au anumite necesități. Chiar și în această categorie am observat o predominență pentru sexul feminin, acesta fiind direct afectat emoțional de factorii perturbatori, așa cum arată și diagrama de mai jos.

În cazul categoriei de vârstă 40-50 ani, se observă o scădere majoră a incidenței depresiei la pacienții avuți în vedere. Cazurile de depresie la aceste vârste pot fi apariția unor patologii organice, care necesită tratament medicamentos, astfel producând anumite dezechilibre în organism. De asemenea, am observat o incidență crescută a consumului de alcool, în comparație cu categoriile de vârstă precedente, în special la pacienții de sex masculin, dar nu numai.

Grupa de vârstă 50-60 de ani are ca principală cauză a depresiei diferitele boli asociate, care fie direct (de exemplu, apariția cancerului), fie indirect (ca urmare a administrării de medicamente) produc dezechilibre majore în organism. Nici în această categorie nu este de neglijat consumul excesiv de alcool, dar cu o incidență mai scăzută, sau administrarea necorespunzătoare sau excesivă a substanțelor medicamentoase.

Vârstele peste 60 de ani sunt caracterizate de apariția depresiei datorate vârstei. Astfel, majoritatea pacienților peste 60 de ani dobândesc impotențe fizice sau funcționale de diferite naturi, boli degenerative, patologii canceroase, etc., care au ca efect secundar apariția unui sindrom depresiv. Tot în cadrul acestei categorii, singurătatea este cea care, de foarte multe ori, produce o depresie deseori irecuperabilă: vârstnicii se văd în situația în care copiii lor sunt fie departe, fie extrem de ocupați cu asigurarea venitului și unui trai corespunzător, un deces recent al partenerului de viață, condiții care duc la apariția unui sindrom depresiv.

Așa cum se poate observa din graficul de mai sus, în toate categoriile de vârstă există o preponderentă netă a incideței depresiei pentru sexul feminin.

III.2.3. Analiza pe criterii etiologice

Am observat anumite criterii etiologice predominante la grupul de pacienți luați în studiu. Acestea vor fi enumerate în cele ce urmează:

– Administrare excesivă de medicamente – 8 cazuri

– Consum de droguri – 7 cazuri

– Consum de alcool – 13 cazuri

– Depresie postpartum – 17 cazuri

– Evenimente stresante – 9 cazuri

– Patologii asociate – 6 cazuri

În continuare, voi atașa o reprezentare grafică a ponderii acestor etiologii ale depresiei, pentru a putea realiza o comparație pertinentă pe baza acesteia.

După cum se poate observa din graficul de mai sus, cele mai multe cazuri din lotul luat în studiu au fost cele ale femeilor cu depresie postpartum, cauzată de marea schimbare determinată de un copil, apărută în viața unei femei. Aceste 17 cazuri reprezintă un procent de 28,33%.

Consumul de alcool, dar mai ales stările rezultate în urma sistării consumului din diferite motive, ocupă locul doi în clasamentul etiologiilor, fiind prezente 13 din 60 cazuri, adică un procent de 21,67%

Evenimentele stresante din viața omului sunt iarăși o cauză deosbit de importantă a depresiei, la fel ca și administrarea necorespunzătoare de medicamente, consumul de droguri sau eventuale patologii, ce reprezintă procente de 15%, 13,33%, 11,67%, respectiv 10% din totalul cazurilor, asa cum se poate observa în diagrama de mai jos:

De asemenea, în anumite categorii, unul dintre sexe este afectat predominant, reprezentat foarte sugestiv în graficul de mai jos:

III.3. Studiu: Masajul Tuina vs. Qigong

III.3.1. Prezentarea grupurilor de studiu

Așa cum am menționat și în capitolul anterior, din totalul de 60 de pacienți incluși în studiu pe baza criteriilor prezentate, am alcătuit două grupuri de pacienți selectați aleator, Grupul 1 și Grupul 2, fiecare a câte 30 de pacienți.

Pentru cele două grupuri de pacienți alcătuite aleator, am utilizat metode terapeutice diferite:

– pentru Grupul 1, am utilizat masajul Tui-Na;

– pentru recuperarea Grupului 2, m-am folosit de beneficiile citate în literatură ale gimnasticii energetice Qigong.

Astfel, am observat că din cei 30 de pacienți din Grupul 1, 21 femei și 9 bărbați, 19 pacienți au fost recuperați complet, iar la 11 dintre aceștia am observat fenomene și simptome de revenire a depresiei.

Din acești 11, la 6 dintre ei, semnele depresiei au început să reapară odată cu întreruperea tratamentului kinetoterapeutic, fapt care l-am pus pe baza încetării relaxării periodice a musculaturii, care astfel să poată stabiliza partea psihică.

La cei 5 pacienți rămași, nu am observat semne de ameliorare a depresiei, nici cu ajutorul tratamentelor antidepresive, dar nici la aplicarea tratamentului de recuperare. Nu am reușit să observ nicio schimbare benefică în comportamentul acestora, psihicul lor nereacționând la conexiunile cu trupul.

Din cei 19 pacienți recuperați, 13 au fost de sex feminin, iar 6 de sex masculin, adică un procent de din femei și de din bărbați, așa cum se poate observa și în diagrama de mai jos. Am raportat aceste procente la totalul pacienților incluși în Grupul 1.

În cazul Grupului 2, din cei 30 de pacienți tratați cu ajutorul gimnasticii energetice Qigong, s-a obținut recuperarea completă a unui număr de 26 de pacienți, 18 de sex feminin și 8 de sex masculin.

Recuperarea s-a dovedit a fi fără succes în cazul a 4 pacienți de sex masculin, din totalul de 12 pacienți de sex masculin incluși în mod aleator în Grupul 2. Din cei 4 pacienți de sex masculin, în două cazuri am observat reapariția semnelor de depresie majoră odată cu terminarea tratamentului kinetoterapeutic, iar în 2 cazuri nu am reușit să observ nicio îmbunătățire a dispoziției și stării psihice nici în timpul gimnasticii, nici după terminarea tratamentului. Am observat că toate pacientele au dobândit o stare psihică favorabilă în urma recuperării cu ajutorul gimnasticii energetice, așadar din cele 18 paciente incluse în acest grup, toate au fost recuperate, dobândind o stare psihică și o dispoziție favorabilă, fără semne ale depresiei prezente tardiv.

III.3.2. Analiza statistică

Pentru a analiza din punct de vedere statistic cele două grupuri, am utilizat programul de statistică GraphPad InStat.

Cu ajutorul datelor obținute experimental și reprezentate mai sus, am alcătuit câte un tabel de contingență pentru fiecare grup și am aplicat două teste statistice din cadrul acestui program, testul Fisher și testul Chi-pătrat, evidențiind valorile pragului de semnificație statistică a fiecărui grup.

Grupul 1:

Testul Fisher – are o specificitate și sensibilitate extrem de mare, dezanvantajul acestuia fiind faptul că este mai puțin cunoscut. Am obținut următoarele:

Așa cum se poate observa în rezultatele oferite de programul GraphPad, valoarea pragului de semnificație cu privire la recuperarea pacienților din acest grup este p = 1,00, cu mult mai mare de pragul de semnificație statistică, adică p = 0,05.

Valoarea riscului relativ este mai mică decât 1, așadar există o posibilitate moderată de a trata depresia complet cu ajutorul masajului Tuina. Cu cât riscul relativ are o valoare mai crescută, cu atât există o asociere mai puternică între depresie, și tratarea acestei cu ajutorul acestui complex de manevre terapeutice.

Testui Chi-pătrat – este mai puțin exact în ceea ce privește calitatea rezultatelor, însă este extrem de cunoscut:

Ca și o confirmare a parametrilor obținuți la testul Fisher, obținem și aici o valoare p = 0,8041, mult mai mare decât p = 0,05, fiind de asemenea nesemnificativ statistic.

Riscul relativ este calculat de către testul Chi-pătrat ca având tot o valoare mai mică decât 1, așadar relevând o asociere scăzută între aplicarea masajului Tuina asupra vindecării depresiei si instituirii unei stări de bine.

Este obligatoriu de menționat faptul că dacă aceste teste aplicate nu au generat o semnificație statistică, există posibilitatea ca ele să aibă o valoare științifică marcată, care însă poate fi descrisă cu adevărat numai după mulți ani de experiență în acest domeniu.

Grupul 2:

Testul Fisher:

În cazul Grupului 2, am obținut la testul Fisher o valoare p = 0,0181, mult mai mică decât pragul de semnificație statistică de p = 0,05, astfel putând considera o semnificație statistică clară a acestui test.

Diferențe față de grupul precedent se pot observa și la valoarea riscului relativ, acesta fiinr RR = 1,500, mai mare decât 1, astfel fiind o asociere puternică între tratarea depresiei și acest tratament kinetoterapeutic.

Testul Chi-pătrat

Și între rezultatele acestui test aplicat la Grupul 2 se observă valori favorabile și semnificative statistic, și anume p = 0,0373, mai mic decât p = 0,05, precum și valoarea RR = 1,500, identică cu cea obținută la testul Fisher, și mai mare decât 1.

Astfel, la acest Grup 2 recuperat cu ajutorul gimnasticii energetice Qigong se observă la analiza statistică valori extrem de semnificative, putând demonstra astfel aplicabilitatea și rezultatele mai bune ale acestei metode, comparativ cu masajul Tuina.

Concluzii

Depresia este una din patologiile dominante ale mileniului III, datorată stresului de diferite naturi, consumurilor din ce în ce mai cronice de substanțe dăunătoare organismului, sau postpartum într-o lume în care nașterea unui copil este pe cale să devină un lux.

Diferitele metode de diagnosticare, dar și pasivitatea multor medici ce își desfășoară activitatea în zilele noastre, din păcate nu sunt capabile mereu să depisteze cele mai fine semne clinice ale depresiei, din această cauză, un număr semnificativ de pacienți ajung să fie diagnosticați și tratați doar când semnele depresiei majore încep să se facă simțite.

Există diferite metode de tratament pentru această patologie, de la psihoterapie, medicație antidepresivă sau anxiolitică, la metodele kinetoterapeutice complexe, acestea din urmă și-au dovedit eficacitatea în majoritatea cazurilor în care au fost aplicate regulat, după programe clar alcătuite și respectate de către pacienți.

Am realizat o comparație atât statistică, cât și științifică între două metode kinetoterapeutice complexe, ce au scopul de a armoniza interiorul cu exteriorul, fizicul cu psihicul, demonstrând astfel importanța acestora, bazându-mă pe rezultatele obținute la cei 60 de pacienți studiați.

Am obținut în cadrul grupului recuperat cu ajutorul gimnasticii energetice Qigong o valoare a pragului de semnificație de 0,0181, considerată extrem de semnificativă statistic, demonstrând astfel cu cifre importața miscărilor generatoare de energie pozitivă în tratamentul depresiei.

Așadar, sunt de părere că tratamentul diferitelor forme de depresie ar trebui să includă ca primă, cel mult secundară alternativă kinetoterapia, în special practicarea gimnasticii energetice Qigong, fără ca pacientul să fie nevoit să se confrunte cu administrarea de medicamente, ședințele de psihoterapie cu costuri ridicate, sau chiar vătămarea corporală și nu numai datorată efectelor depresiei.

Bibliografie

"American College of Sports Medicine Position Stand. Exercise and physical activity for older adults" Med Sci Sports Exerc 30(6), 2002

Comunicarea medic-pacient, Pașca Maria, University Press Tg. Mureș, 2012

Curs de Neurologie, Rodica Bălașa, University Press, Tg. Mureș, 2006

Farmacologie specială, Monica Monea, University Press, Tg. Mureș, 2003

Kinesiologie, stiința miscării, Sbenghe Tudor, Ed. Medicală, Bucuresti, 2002

Kinetoterapie, Vasile Marcu, Mirela Dan, Editura Universității din Oradea, 2006

Manual de masaj tradițional chinez, Michel Deydier-Bastide, Editura Polirom, 2006

Masajul chinezesc clasic, A.V. Taubert, Editura Rovimed, 2008

Masajul chinezesc Tuina, Vei Sin Wu, Editura Rovimed, 2008

Principiii de kinetoterapie recuperatorie la vârsta a treia, Cristea Călin; Lozincă Izabela , Editura Universității din Oradea, 1999

Psihologie generală și psihologia comportamentului alimentar, Gabriela Buicu, University Press Tg. Mures, 2005

Sănătate mintală și psihiatrie, Iosif Gaboș-Grecu, University Press Tg. Mures, 2004

Științe comportamentale, bioetică și sociologie medicală, Iosif Gaboș-Grecu, University Press Tg. Mures, 2006

www.bodymassage.ro

www.infomedicina.ro

www.sfatulmedicului.ro

www.wikipedia.org

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Rolul Kinetoterapiei In Depresie (ID: 151633)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Rolul Kinetoterapiei In Depresie

Copyright Notice

Metode DE Recuperare Medicale B.f.t. In Artculatia Pumnului Si Mainii Posttraumatice

Terapia Prin Masaj Realitate sau Fantasma

Masajul Terapeutic Kinetoterapie

Bft In Artroza Gleznei Si Labei Piciorului

Studiul Privind Eficienta Programului Kinetic In Recuperarea Herniilor de Disc Operate

Maduva Spinarii

Copyright Notice

Similar Posts