Rolul Kinetoterapiei In Corectarea Cifozei

CUPRINS

CAPITOLUL 1 : INTRODUCERE

1.1. Actualitatea temei

1.2. Motivarea alegerii temei

CAPITOLUL 2 : CIFOZA – definiție, cauze și manifestări

2.1 Anatomia coloanei vertebrale

2.1.1. Sistemul osos

2.1.2.Sistemul articular

2.1.3. Sistemul muscular

2.2. Biomecanica coloanei vertebrale

2.2.1.Axe și planuri

2.2.2. Mișcările coloanei vertebrale

2.3. Gimnastica – mijloacele și rolul acesteia în corectarea/combaterea cifozei

CAPITOLUL 3 : PROGRAM KINETIC ÎN CIFOZA DORSALĂ

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE / p

CAPITOLUL 1: INTRODUCERE

Actualitatea temei

Studiile arată că tot mai mulți tineri, adolescenți, de cele mai multe ori, copii de clase primare și generale sunt predispuși la afecțiuni ale coloanei vertebrale, așa-numitele atitudini deficiente (cifoze, scolioze, lordoze). Cel mai des întâlnite sunt cifoza și scolioza în rândul elevilor, datorită purtării în mod greșit a ghiozdanului( pe un singur umăr, sau ghiozdanul mult prea greu la elevii de scoală primară,ce duc la ducerea umerilor înainte, a capului și gâtului deasemenea); statul incorect în bancă, lipsa de mișcare(ora de educație fizică și sport de cele mai multe ori este înlocuită cu alte discipline considerate mai importante), anumite afecțiuni sunt factori ce duc la aceste deficiențe.

În ziarul Glasul Hunedoarei din 21.01.2014, Andrei Faur vorbește în articolul Sănătatea, legată strâns de școală. Ghiozdanele prea grele provoacă probleme elevilor, despre ghiozdanele grele ce afectează coloana vertebrală a elevului, spunând că ghiozdanul elevului nu trebuie să depășească 8,2% din greutatea corpului elevului. Potrivit medicilor ortopezi, secțiile spitalelor sunt asaltate tot mai des de părinți ai căror copii acuză dureri de spate. Universități de prestigiu de peste ocean au tratat și dezbătut această problemă intens.

Aceiași specialiști susțin că ceea ce e pus în ghiozdanul copilului trebuie să fie atent verificat și nu umplut cu lucruri inutile. Greutatea rucsacului nu trebuie să depășească două kilograme în cazul unui copil de 25 de kilograme.

Medicii vin și cu vești bune, deoarece aceste deviații ale coloanei, depistate la timp, pot fi corectate și tratate.

Disciplina Educatie fizică și sport, mai ales în învățământul liceal este văzută de unii elevi inutilă, sau dificilă sau plictisitoare. Mulți se orientează pe celelalte discipline dorind să aibe o meserie ce nu implică efortul fizic, ca de exemplu munca de birou.

Astfel, persoanele care iși desfășoară activitatea, fie ea de secretar, dactilograf, operator calculatoare, în învățământ, resurse umane, logistică, financiar, informatică, editură, stau cea mai mare parte a programului în poziția așezat. Datorită acestei poziții de lucru, trunchiul stă înclinat înainte, cu spatele curbat, aproape pe toată durata programului, mișcările sunt efectuate de mâini, iar corpul este menținut, multă vreme, într-o poziție, în care cutia toracică este blocată.

În concluzie, nu numai că se formează o atitudine greșită, dar conduce la un aport de oxigen redus, din cauza mișcărilor respiratorii ce sunt stânjenite, fapt ce face ca respirația să fie superficială și deci o ventilație pulmonară insuficientă. Datorită aportului scăzut de oxigen, se resimte o influență negativă asupra întregului organism.

Un alt efect negativ produs de poziția așezat îl reprezintă tulburările circulatorii de la nivelul membrelor inferioare. Acest lucru, la rândul său, produce pe cale de consecință, o insuficientă oxigenare a țesuturilor din zona menționată.

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Luând în calcul faptul că majoritatea persoanelor prestează munca de birou, ceea ce implică statul timp indelungat în poziția așezat, la birou, poziție „incomodă” pentru coloana vertebrală, care este cel mai important segment al corpului uman, poziție în care coloana vertebrală este arcuită și torsionată, ce conduce în timp la apariția unor deficiențe fizice de tipul cifozei sau scoliozei, faptul că copiii sunt nevoiți să poarte ghiozdane mult prea grele, ce pot afecta în timp coloana vertebrală am ales ca temă și obiect de studiu ,, Rolul kinetoterapiei în corectarea cifozei.

„Cifoza este acea deficiență fizică ce se manifestă la nivelul coloanei vertebrale și se caracterizează printr-o accentuare a curburii fiziologice a coloanei în zona toracală.( Dumitru Dumitru, „Rreeducarea funcțională în afecțiunile coloanei vertebrale”, Editura Sport Turism, București, 1987).

Kinetoterapia reprezintă metoda de bază pentru consolidarea sau refacerea funcțiilor unor părți ale corpului uman afectate de boală, de traumatisme, de poziții vicioase. Kinetoterapia se defineste ca terapie prin mișcare efectuată prin programe de recuperare medicală care urmaresc refacerea unor funcții diminuate sau creșterea nivelului funcțional în diverse suferințe.

Astfel, prin kinetoterapie, prin formarea unui program special de exerciții fizice adecvate fiecarui pacient în parte putem preveni, ameliora sau chiar corecta o deficiență, suferință sau boală.

CAPITOLUL 2 : CIFOZA

DEFINIȚIE

Cifoza sau altfel spus, gibozitate sau pe întelesul tuturor “cocoașă” reprezintă o deviație a coloanei vertebrale în plan sagital(antero-posterior), cu convexitatea curburii orientată posterior.

CAUZE ȘI MANIFESTĂRI

Cauzele apariției cifozei sunt multiple , fapt pentru care s-a realizat o clasificare a acesteia în funcție de mai mulți parametrii.

În funcție de localizare , cifozele sunt clasificate în:

Cifoze tipice – reprezintă exagerări ale curburii fiziologice a coloanei vertebrale

Cifoze atipice – situate pe anumite segmente ale coloanei vertebrale , localizate în : regiunea cervicală, regiunea dorsală, lombară și în zonele de trecere cervico-dorsal, dorso-lombar, sacro-lombar

În funcție de mecanismul de producere , cifozele sunt:

Cifoze funcționale care reprezintă tulburari ale coloanei vertebrale cu evoluție lungă și lentă , fiind cel mai ușor de corectat cum sunt:

Atitudine cifotică

Atitudine habituală

Atitudine profesională

Cifoze structurale sau patologice manifestate prin modificări structurale anatomice:

Cifoza congenitală

Cifoza rahitică datorată hipotoniei musculare la copii

Cifoza reumatică ca urmare a unui reumatism deformant cum este poliartrita reumatoidă

Cifoza paralitică ce apare ca urmare a unei paralizii localizate la nivelul coloanei vertebrale

Cifoza traumatică

În funcție de momentul apariției , avem:

cifoze primare

cifoze secundare

În funcție de distanța pe care se întind , cifozele se clasifică astfel:

cifoze scurte – se întind doar pe câteva corpuri vertebrale și sunt în formă de unghi

cifoze medii – au formă rotunda, fiind cele mai întalnite la pacienti

cifoze lungi – au formă ovalară și cuprind mai multe corpuri vertebrale

cifoze totale – cuprind în întregime coloana vertebrală

În faza incipientă , boala nu prezintă simptome, ea evoluează lent și silentios modificând puțin câte puțin aspectul corpului , de la umeri adusi înainte, cap și gat înclinat înainte , coloana vertebrală cervicală mai accentuată decât în mod normal la un aspect al corpului complet deficitar cu întreaga coloană vertebrală curbată exagerat, la care se poate adauga, la unii pacienți durerea de spate.

Statul timp îndelungat la birou în fața computerului, anumiți factori reumatoizi, statul incorect pe scaun la masă sau la birou, purtarea de greutați pe spate(la nivelul coloanei cervicale) (cărat), la copii purtarea ghiozdanului prea greu pe spate( se poate înlocui cu ghiozdanul pe rotile tip troler), toate acestea duc la o atitudine incorectă a corpului , care neidentificată și netratată la timp poate duce la o modificare ireversibilă a coloanei , corectată numai prin intervenție chirurgicală.

Mai pot suferi de cifoză persoanele foarte înalte și slabe cu hipotonie, persoane cu miopie, persoane cu rahitism, cu modificari ale auzului.

Devierile coloanei vertebrale duc în timp la distrugerea întregului aparat locomotor, apar greutați în respirație, alterări ale metabolismului și sistemului nervos.

2.1. ANATOMIA COLOANEI VERTEBRALE

2.1.1. SISTEMUL OSOS

Coloana vertebrală este formată din vertebre în numar de 33-34 repere osoase suprapuse una peste alta . Privite de sus in jos , acestea corespund regiunii cervicale( gâtului), regiunii toracale(toracelui), regiunii lombare și regiunii sacrale(pelvisului).

Vertebrele cervicale sunt în număr de șapte, notate de la C1 la C7, împreuna formând coloana cervicală.

Vertebrele toracale sunt în număr de 12 , notate de la T1 la T12 , și formează coloana toracală.

Vertebrele lombare sunt în număr de 5 ( L1-L5) și formează coloana lombară.

Vertebrele sacrale în număr de 5 și cele coccigiene în număr de 4-5 formează pelvisul .

Vertebrele cervicale, toracale și lombare sunt numite vertebre adevarate fiind mobile și independente, pe când cele sacrale și coccigiene se mai numesc și vertebre false fiind sudate între ele.

Fiecare vertebră adevarată prezintă o parte anterioara sub forma unui segment de cilindru numită corpul vertebrei , și o parte posterioară numită arcul vertebrei.

Între corpul vertebrei și arc se află pediculi vertebrali ce prezintă o margine inferioară mai scobită și una superioară , prin a caror suprapunere rezultă un orificiu numit gaura intervertebrală prin care trec nervii spinali.

Arcul vertebral este format din doua lame vertebrale,procesul spinos, două procese transversale,si patru procese articulare.Cele două lame vertebrale se întind de la pediculi la procesul spinos, o prelungire posterioară ce pornește de la locul de unire al celor două lame . Procesele transversale reprezintă două proeminențe stânga/ dreapta ce pornesc de pe părțile laterale ale arcurilor vertebrale.

Corpul vertebrelor cervicale este mic și alungit transversal, procesul spinos este scurt și bifid, procesele transverse au baza strabatuta de un orificiu prin care trec artera și vena vertebrala, procesele articulare sunt orientate într-un plan ușor oblic

Corpul vertebrei toracale prezintă în partea superioară două scobituri inferioare și două superioare în care pătrunde capul coastei, procesele transverse prezintă câte o fețișoară care se articulează cu tuberculul coastei corespunzătoare, iar procesele articulare sunt verticale și dispuse în plan frontal.

Corpul vertebrei lombare are dimensiuni mari cu diametrul transvers mai mare decât cel antero-superior , procesul spinos este foarte bine dezvoltat,procesele articulare sunt dispuse in plan sagital, fețele celor superioare privesc medial iar a clor inferioare privesc lateral.

Vertebrele adevarate prezinta și caractere specifice cum sunt:

atlasul – prima vertebră cervicală, nu prezinta corp vertebral și este formată din două mase laterale unite printr-un arc anterior și unul posterior.Se articulează cu condilii occipitalului.

Axisul – este a doua vertebră cervicală ce prezintă pe fața superioară a corpului o proeminentă numită dinte prin care vine în contact cu arcul anterior al atlasului.

Vertebra C7 are cel mai proeminent proces spinos.

Sacrul este un os median si nepereche îndreptat de sus în jos și dinainte – înapoi astel ăncat formează cu ultima vertebră lombară un unghi numit promontoriu. Prezintă o față pelvină, o față dorsală, un vârf , două fețe laterale, și o baza cu două procese articulare prin care se articulează cu procelese articulare ale vertebrei L5, canalul vertebral și corpul.

Coccisul este format din unirea a 4-5 vetebre atrofiate.

Curburile coloanei vertebrale

Coloana vertebrală prezintă curburi în plan sagital și în plan frontal, ea nefiind rectilinie.

În plan sagital:

Curburile orientate cu convexitatea înainte sunt numite lordoze, iar cele cu convexitatea înapoi sunt numite cifoze

Curburile în plan sagital sunt în număr de patru , și anume: curbura cervicală cu convexitatea înainte, curbura toracală cu convexitatea inapoi, curbura lombara cu convexitatea înainte, curbura sacro-coccigiana cu convexitatea înapoi.

În plan frontal:

Curbura cervicală și curbura lombară cu convexitatea la stânga

Curbura toracală cu convexitatea la dreapta

2.1.2. SISTEMUL ARTICULAR

Articulațiile capului cu coloana vertebrală

Capul se articulează cu coloana vertebrală prin două articulații:

– una superioară ce unește occipitalul cu atlasul, numită și atlantooccipitală

– una inferioară ce unește atlasul cu axisul, numită și atlantoaxoidiană

Articulația atlantooccipitală

Suprafețele articulare sunt reprezentate de condilii occipitali și de suprafețele articulare ale atlasului.

Ca mijloace de unire , articulația prezintă o capsulă articulara și două membrane.

Capsula articulară are forma unui manșon ce contribuie la menținerea în contact a suprafețelor articulare formată din două straturi: un strat extern, fibros și un strat intern, sinovial.

Membrana atlantooccipitală anterioara se inseră pe marginea anterioară a găurii occipitale și pe marginea superioară a arcului anterior al atlasului. Înaintea membranei intâlnim ligamentul vertebral longitudinal anterior.

Membrana atlantooccipitală posterioară se inseră la nivelul occipitalului pe partea posterioară a găurii occipitale, iar la nivelul atlasului pe marginea superioară a arcului posterior al atlasului.

Articulația atlantoaxoidiană

Cele două vertebre se articulează între ele prin două articulații laterale și una mediană.

Articulațiile atlantooccipitale laterale sunt articulații plane având drept suprafețe articulare fața inferioară a maselor laterale la nivelul atlasului și fețele proceselor articulare superioare la nivelul axisului.

Articulațiile prezintă ca mijloc de unire capsula articulară acoperită pe suprafața inferioară de un start sinovial și două membrane atlantoaxoidiene ,una anterioară și alta posterioară.

Articulația atlantoaxoidiana mediană este o articulație trohoidă,având ca suprafața articularăun inel osteofibros la nivelul atlasului și un dinte la nivelul axisului.

Mijloacele de unire a articulației sunt ligamentul apical al dintelui, ligamentele alare, membrana tectoria.

Articulațiile vertebrelor adevarate

Articularea vertebrelor adevarate se realizază prin corpurile lor și prin procesele articulare, iar de la distanță prin procesele transversale, procesele spinoase și lamele vertebrale.

Suprafețele articulare ale corpurilor vertebrale sunt fețele inferioare si superioare ale acestora, iar mijloacele de unire reprezentate de discurile intervertebrale și ligamentele vertebrale.

Suprafețele articulare ale proceselor articulare sunt acoperite de cartilaj hialin, iar ca mijloc de unire de descrie o capsulă fibroasă.

2.1.3. SISTEMUL MUSCULAR

Mușchii sunt principala componentă a mișcării, reprezentând componenta activă, oasele și articulațiile fiind doar componente pasive a acesteia.

Mușchii coloanei vertebrale sunt reprezentați de mușchii regiunii posterioare a toracelui și mușchii regiunii anterioare a toracelui, împarțiți pe doua planuri: profund și superficial.

Planul profund este format din mușchii proprii ai coloanei vertebrale.

Planul superficial este format din mușchii ce leagă membrul superior de coloana vertebrală.

Mușchii regiunii posterioare a toracelui:

Planul superficial

Mușchiul trapez are forma triunghiulară și se inseră medial pe linia nucală superioară,pe protuberanța occipitală externă,ligamentul supraspinos toracal și pe procesele spinoase ale vertebrelor C7 –T12. De aici fibrele superioare merg oblic descendent și se inseră pe marginea posterioară și fața superioară a claviculei, în treimea laterală, fibrele mijlocii se prind pe marginea posterioară a acromionului și a spinei omoplatului, iar fibrele inferioare , merg oblic ascendent și se inseră pe marginea posterioară a spinei scapulei.

Muschiul latissim sau marele dorsal este cel mai lat mușchi , are forma triunghiulară fiind situat in partea postero-inferioară a trunchiului. Pleacă de pe fața externă a ultimelor 3-4 coaste, de la procesele spinoase ale ultimelor 6 vertebre toracale, procesele spinoase ale vertebrelor lombare ,de pe creasta sacrală mediană, merg spre axilă și se inseră pe șanțul intertubercular humeral.

Planul profund:

Mușchiul angular sau ridicător al scapulei este situat de o parte si de alta a gatului, are originea pe procesele transverse ale primelor patru vertebre cervicale și inserția pe unghiul superior al omoplatului.

Mușchiul romboid( împarțit în romboidul mic și mare) cu originea pe primele patru vertebre toracale, la nivelul proceselor spinoase și ultima vertebră cervicală și inserșia pe marginea medială a scapulei.

Mușchiul splenius ce are originea pe procesele spinoase ale primele 4-5 vertebre toracale și a ultimei vertebre cervicale. De aici fibrele merg în sus și se despart inserându-se prima porțiune(splenius al capului) pe fața laterală a mastoidei și pe linia nucală superioară, iar a doua porțiune (splenius al gatului) pe vârful proceselor transverse ale primelor două vertebre cervicale.

Mușchiul erector spinae format din :

Masa comună

Mușchiul iliocostal

Mușchiul longissimus(lungul dorsal)

Mușchiul spinal

Mușchiul iliocostal cu originea la nivelul sacrului, a crestei iliace, la nivelul coastelor 1-12 și inseția pe unghiul costelor 1-12 și la nivelul proceselor transverse ale ultimelor patru vertebre cervicale.

Mușchiul longissimus are originea pe sacru și pe procesele spinoase ale vertebrelor lombare și inseția la nivelul proceselor transverse ale vertebrelor toracale și cervicale.

Mușchiul spinal situat medial , leagă procesele spinoase între ele.

5.Mușchiul dințat postero-superior, situat sub romboid,pleacă de la procesele spinoase ale vertebrei cervicale C7 și a primelor trei vertebre toracale ajungând să se insere pe fața externă a coastelor 2,3,4,5.

6. Mușchiul dințat postero-inferior pleacă de la apofizele spinoase ale vertebrelor toracale D11-D12 și a primelor două vertebre lombare, inserându-se pe ultimele patru coaste.

Mușchii regiunii anterioare a toracelui:

Marele pectoral , mușchi superficial de formă triunghiulară cu baza pe marginea anterioară a claviculei,pe fața anterioară a sternului și pe cartilajeleprimelor șapte coaste. Cele trei fascicule se inseră printr-un tendon comun pe creasta tuberculului mare a humerusului.

Micul pectoral , mușchi toracoscapular ce pleacă de pe fețele anterolaterale ale costelor 3-5 și se inseră proximal pe apofiza coracoidă.

Subclavicularul se întinde transversalde la prima coastă la fața inferioară a claviculei.

Marele dințat , mușchi lat ce ocupă cea mai mare parte a toracelui antero-lateral. Se inseră pe margine medială a omoplatului până la primele 10 coaste.

Intercostalii unesc două coaste între ele și sunt externi și interni. Intercostalii externi se prind pe buza externă a marginilor a două coaste învecinate cu fasciculele orientate de sus în jos. Intercostalii interni se inseră pe buza internă a marginii superioare coastei suiacente.

Supracostalii sau mușchii ridicători ai coastelor, cu originea pe vârful proceselor transverse ale vertebrelor C7- T11 și se inseră pe în spațiul dintre tuberculul și unghiul coastei.

Mușchii subcostali sunt situați în interiorul toracelui, intre pleură și intercostalii interni.

Mușchiul transvers al toracelui cu originea pe fața posterioară a procesului xifoid și inserția pe marginile inferioare ale cartilajelor coastelor 2-6.

BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE

Biomecanica este știința ce studiaza mișcarile ființelor umane.

Mișcarile corpului uman pleacă de la o poziție de echilibru numită poziție anatomică : corpul este în ortostatism, membrele superioare pe lângă corp, palmele orientate în afară, membrele inferioare apropiate și paralele, capul drept, privirea înainte.

2.2.1. Axe și planuri

Mișcările corpului uman sunt raportate la 3 axe și 3 planuri.

Axele corespund dimensiunilor spațiului și sunt:

Axul longitudinal – vertical prezintă doi poli: superior și inferior . pleacă din vertex și merge pâna la centrul de susținere al corpului

Axul sagital –antero-posterior este axul grosimii corpului și prezintă doi poli:anterior și posterior

Axul transversal este axul lățimii cu un pol drept și unul stâng.

Planurile sunt suprafețe care intersectează imaginar corpul și sunt în număr de trei:

Planul frontal este paralel cu fruntea, trece prin axul longitudinal și transversal și împarte corpul în două părți : anterioară(ventrală) și posterioară(dorsală)

Planul sagital trece prin axul sagital și longitudinal și împarte corpul în două jumatați simetrice

Planul transversal (orizontal) trece prin axul sagital și transversal și împarte corpul în două jumatați: superioară (cranială)și inferioară(caudală).

2.2.2.Mișcările coloanei vertebrale

Mișcările realizate la nivelul coloanei vertebrale sunt flexia, extensia, înclinare laterala(stânga-dreapta), rotația și circumducția, limitate de anumiți factori cum sunt:

forma și apofizele vertebrelor

înălțimea discurilor corpurilor vertebrale

prezența coastelor pe regiunea dorsală

Însă, mișcările care contribuie la ameliorarea/ corectarea cifozei sunt extensia coloanei vertebrale și adductia omoplaților.

Voi prezenta în continuare mișcările coloanei vertebrale, limitându-mă doar la flexie și extensie și mușchii care iau parte la realizarea mișcărilor pe fiecare segment al coloanei vertebrale: cervical, toraco-lombar.

Coloana cervicală

Flexia este mișcarea anterioară a gâtului în plan sagital , cu o amplitudine 00-300. Mușchii care participă la acțiune sunt:

Sternocleidomastoidian , principalul mușchi ce realizează mișcarea, cu originea pe manubriul sternal și treimea medială a claviculei și inserția pe apofiza mastoidă.

Dreptul anterior al capului cu originea pe fața anterioară a atlasului și inserția pe occipital.

Lungul capului(micul complex) cu originea pe procesele transverse ale vertebrelor dorsale T1-T5 și inserția pe osul occipital și marginea posterioară a procesului mastoid.

Mușchii scaleni (scalenul anterior, scalenul mijlociu, scalenul posterior) cu originea pe primele două coaste și inserșia pe apofizele transverse ale vertebrelor cervicale C2-C7

Extensia este mișcarea posterioară a gâtului în plan sagital. Mușchii care participă la mișcare sunt:

Mușchiul trapez superior cu originea pe marginea posterioară a treimii externe a claviculei și pe acromion și inseția pe protuberanța occipitală externă și partea superioară a ligamentului occipital.

semispinal al capului (marele complex) cu originea pe procesele transverse ale vertebrelor toracale T1-T6 și ale ultimelor vertebrecervicale C2-C7 și inserția între cele două linii nucale ale occipitalului.

splenius al capului cu originea pe porțiunea superioară a ligamentului nucal, pe procesele spinoase ale ultimei vertebre cervicale și ale primelor patru vertebre toracale și inserția pe fața laterală a mastoidei și pe linia nucală superioară.

splenius al gâtului cu originea pe porțiunea superioară a ligamentului nucal, pe procesele spinoase ale ultimei vertebre cervicale și ale primelor patru vertebre toracale și inserția pe vârful proceselor transverse ale primelor două vertebre cervicale.

2.Coloana toraco-dorsală este cea mai rigidă, datorită înălțimii reduse a discului intervertebral și a suprapunerii apofizelor spinoase care limitează extensia.

Flexia este mișcarea anterioară a trunchiului în plan sagital, cu o amplitudine de 800-900. Mușchii care iau parte la realizarea mișcării sunt:

marele drept abdominal se inseră proximal pe cartilajele coastelor 5,6,7 și distal pe marginea superioară a pubisului

oblic intern se inseră distal pe spina iliacă antero-superioară, pe creasta iliacă și pe apofizele transverse ale primei vertebre sacrate și a ultimelor lombare.

oblic extern se inseră proximal pe ultimele 7-8 coaste și distal pe marginea crestei iliace, pe marginea anterioară a oxalului, pe pubis și pe linia albă.

Extensia este mișcarea posterioară a trunchiului în plan sagital, cu o amplitudine de 200-300.

iliocostalii (sacrolombari) cu originea la nivelul sacrului, a crestei iliace, la nivelul coastelor 1-12 și inseția pe unghiul costelor 1-12 și la nivelul proceselor transverse ale ultimelor patru vertebre cervicale.

Spinalii ce leagă procesele spinoase între ele.

Marele dorsal pleacă de pe fața externă a ultimelor 3-4 coaste, de la procesele spinoase ale ultimelor 6 vertebre toracale, procesele spinoase ale vertebrelor lombare, de pe creasta sacrală mediană, merg spre axilă și se inseră pe șanțul intertubercular humeral.

pătratul lombar cu cele trei fascicule ale sale, ilio-costal,ilio-transversal și costo-transversal, se întinde de la a-12-a coastă până la creasta iliacă

2.3. GIMNASTICA – ROLUL ȘI MIJLOACELE ACESTEIA ÎN CORECTAREA CIFOZEI

Încă din antichitate gimnastica a fost ramura ce a ajutat la dezvoltarea și formarea societații, fiind definită de către greci ca și ,, totalitatea exercițiilor fizice practicate cu scopul de a contribui la întreținerea sănătății, la întărirea corpului și la înfrumusețarea vieții spirituale,,(Kirițescu,C., 1964).

Gimnastica reprezintă un cumul de exerciții fizice realizate în scopul :

Dezvoltării fizice armonioase a corpului

Dezvoltării aptitudinilor , a mobilitații articulare , a supleții musculare, dar și a aptitudinilor psihice

Formării unei atitudini corporale corecte și prevenirea deficientelor fizice

Educării estetice corporale

Formării priceperilor și deprinderilor specifice gimnasticii.

Gimnastica se caracterizează printr-un conținut bogat și variat de mijloace sistematizate pe grupe de exerciții:

Exerciții de organizare și ordine

Exerciții aplicative(târâre, cățărare, escaladare, ridicare și transport de obiecte , mers, alergare, aruncare/prindere)

Exerciții de dezvoltare fizică generală(exerciții libere, exerciții cu partener , exerciții cu obiecte portative: baston, minge medicinala, corzi, cercuri,etc, exerciții la aparate de gimnastică: banca de gimnastică, scara fixă, scripeți cu autorezistență.

Sărituri( libere/ cu sprijin)

Exerciții la aparate de gimnastică

Gimnastica, ca ramură aplicată prezintă drept obiective prevenirea, ameliorarea, întretinerea capacității generale a corpului asigurându-i dezvoltarea armonioasă a corpului și îmbunatățirea stării de sănătate a omului.

Gimnastica recuperatorie (medicală) are ca obiective reeducarea funcțională, corectarea deficientelor fizice, refacerea volumului și proprietaților muschilor, dezvoltarea mobilității articulațiilor, restabilirea capacității neuromotorii( tulburări de coordonare, echilibru), ameliorarea capacităților și funcțiilor organismului, în special reglarea funcției respiratorii.

În cazul în care pacientul cu cifoză este adult , gimnastica medicală nu poate decat să prevină agravarea gibozității(tratament profilactic), să tonifice și să dezvolte musculatura(tonifiere în condiții de scurtare a musculaturii spatelui , tonifiere in condiții de alungire a musculaturii anterioare a toracelui), să-i imprime pacientului o ținută corectă, adecvată activităților zilnice și ștergerea deprinderii atitudinii greșite. În cazul în care pacientul este un copil în continuă dezvoltare, gimnastica medicală intervine complet diferit, putănd corecta o cifoză în procent de 100%, deoarece coloana vertebrală și mușchii ce ajută la mobilizarea acesteia nu sunt în totalitate dezvoltați.

În cadrul ședinței de recuperare se pot utiliza atat exerciții statice realizate din pozițiile fundamentale (stând, pe genunchi, așezat,culcat, atârnat,sprijin) și derivatele acestora, cat și exerciții dinamice .

CAPITOLUL 3 :

PROGRAM KINETIC ÎN CIFOZA DORSALĂ

Nume prenume :

Vârsta:

Sex:

Profesia:

Diagnostic:

Istoric:

Obiectivele kinetoterapiei:

Tonifierea, în condiții de scurtare, a musculaturii paravertebrale;

Tonifierea, în condiții de alungire, a musculaturii abdominale și

toracice;

Reeducarea reflexului corect de postură.

Eliminarea posturilor vicioase care accentuează cifoza

Eliminarea contracturilor musculare

Creșterea volumului respirator

Mijloace folosite:

Înaintea începerii programului este recomandat un masaj calmant la nivelul toracelui posterior

Exerciții fizice bazate pe extensia trunchiului, realizate din pozițiile stând, culcat, atârnat, pe genunchi

Pentru o eficacitate mai mare se vor folosi și instrumente ca: mingi medicinale, bastoane, greutăți ușoare.

Este recomandat ca odihna să se realizeze pe pat tare, fără perna sub cap, cu genunchii întinși.

Se poate folosi și electroterapia în scopul reducerii contracturilor musculare și creșterii forței musculare. Un alt obiectiv important al electroterapiei îl reprezintă ameliorarea durerii și conștientizarea musculaturii extensoare a spatelui.

Exerciții de asuplizare necesare în redorile articulare și în contracturile musculare.

BIBLIOGRAFIE

Papilian,V.- Anatomia omului, vol I, ed. a-VII-a, Ed. Didactică și Pedagogică,1982

Nenciu,G.- Biomecanica în educație fizică și sport, Ed. Fundației România de mâine, 2005â

Fozza, C.- Îndrumar pentru corectarea deficiențelor fizice ,

Sidenco, El-L.- Evaluare Articulară și Musculară a membrului superior,Ed. Fundației România de mâine

http://www.glasul-hd.ro/S%C4%83n%C4%83tatea-legat%C4%83-str%C3%A2ns-de-%C5%9Fcoal%C4%83-Ghiozdanele-prea-grele-provoac%C4%83-probleme-elevilor_19_21582.html, 5/4/2015, 17:42