Rolul Kinetoterapiei In Afectiunile Si Traumatismele Specifice

Medicina

Rolul Kinetoterapiei In Afectiunile Si Traumatismele Specifice

Byadmin ianuarie 1, 2024

ROLUL KINETOTERAPIEI ÎN AFECȚIUNILE ȘI TRAUMATISMELE SPECIFICE

ARTELOR MARȚIALE

Cuprins

Capitolul 1. Introducere în problematica cercetării

1.1. Actualitatea temei

1.2. Motivarea alegerii temei

Capitolul 2. Fundamentarea teoretică a problemei studiate

2.1. Artele marțiale – caracteristici psiho-fizice caracteristice

2.2. Identificarea afecțiunilor și traumatismelor specific artelor marțiale

2.3. Rolul mijloacelor și metodelor kinetoterapeutice în recuperarea afecțiunilor și traumatismelor artelor marțiale

Capitolul 3. Organizarea și desfășurarea cercetării

3.1. Obiectivele, sarcinile și etapele cercetării

3.2. Ipotezele cercetării

3.3. Eșantionul de subiect si condițiile de desfășurare ale cercetării

3.4. Metodele de cercetare folosite

3.4.1.Metoda documentării

3.4.2. Metoda observației

3.4.3.Metoda anchetei

3.4.4.Metoda evaluări folosite

3.4.5.Metoda experimentului

3.4.6.Metode de prelucrare a datelor și de reprezentare grafică a datelor

3.4.7.Tehnici moderne de înregistrare

3.5. Desfășurarea cercetării

Capitolul 4. Rezultatele cercetării și interpretarea lor

4.1. Prezentarea și analiza datelor

4.2. Interpretarea analizelor

Capitolul 5. Concluzii

Bibliografie

Anexe

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII

ACTUALITATEA TEMEI

În cadrul acestei lucrări vor fi prezentate rolul și importanța tratamentului kinetic în afecțiunile și traumatismele specifice din diferitele stiluri și/sau ramuri ale artelor marțiale, și se vor pune în evidență necesitatea alcătuirii unor programe recuperatorii individualizate pentru sportivii din acest domeniu.

În cadrul antrenamentelor și competițiilor sportive contemporane, tinerii care practică artele marțiale, fiind într-un număr din ce în ce mai mare, iar dorința lor de a realiza performanțe sportive competitive, conduce la o creștere permanentă a numărului de sportivi accidentați în timpul desfășurării acestora.

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Investigațiile realizate în diferite țări au vizat problematica dezvoltării artelor marțiale ca metodă de formare a personalității. Artele marțiale se adresează în aceiași măsură corpului și spiritului indiferent de stilul practicat , obiectivul său principal fiind realizarea echilibrului perfect și al complementarității acestora în scopul dezvoltării unei personalități umane echilibrate.

Aceste evenimente ne dorite determină implicații deosebit de importante pe mai multe planuri, cunoașterea lor fiind benefică tuturor factorilor implicați în activitatea sportivă de orice fel.

Cercetarea de față pleacă de la premisa că accidentările dintr-un sport de luptă, precum artele marțiale și contactul direct, nu pot fi evitate sau eliminate în totalitate, însă cunoașterea modului de producere a acestora poate conduce la stabilirea unor strategii de pregătire, conduită sportivă, recuperare funcțională și reducerea considerabilă a numărului de traumatisme și posibile afecțiuni ce pot apărea după încheierea activității sportive. Această situație implică și generează problema cercetării: care este rolul kinetoterapiei în afecțiunile și traumatismele dobândite sau provocate în artele marțiale.

CAPITOLUL 2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI STUDIATE

2.1. ARTELE MARȚIALE– CARACTERISTICI PSIHO-FIZICE

"Sportul de performanță contemporan este o activitate de întrecere constituită dintr-un ansamblu de acțiuni motrice, diferențiate pe ramuri de sport, care vizează perfecționarea capacităților morfofuncționale și psihice ale sportivilor, concretizate în performanțele realizate în forme competiționale" (Dragnea, A., și colab, 2008)

„Sportul se adresează în aceeași măsură corpului și spiritului, obiectivul său principal fiind realizarea echilibrului psiho-fizic perfect și al complementarității acestora în scopul dezvoltării unei personalități umane armonioase, integre, orientate spre valorile eterne sociale" (Șalgău, S. și Mârza, D., 2007)

Atingerea performanțelor în sport este determinată de calitatea procesului de antrenament. Pe parcursul anilor antrenamentul a evoluat continuu, în cadrul lui conturându-se principii, cerințe, metode, mijloace, factori de refacere, etc. Întreg ansamblul de cunoștințe continuă să se îmbogățească.

Volumul crescut de efort depuns în antrenamente și competiții, împreună cu dorința de a obține performanțe într-un timp cât mai scurt, se numără printre factorii ce determină creșterea considerabilă a numărului de sportivi accidentați.

Sportul de performanță fiind „o activitate specifică de limită a posibilităților fizice și psihice ale individului" (Epuran, M., 1990), se înțelege faptul că depășirea acestor limite poate duce la apariția accidentărilor.

Artele marțiale, au în general origine orientală și presupun căutarea de către practicanți a unui sens mai adânc decât simpla pregătire pentru o confruntare fizică. Aceste țeluri se constituie într-un evantai larg, de la aspirații religioase până la simpla menținere a unei sănătăți perfecte.

http://www.wikihow.com/Prepare-for-Martial-Arts-Training

Din cauza scopurilor urmărite de fiecare tip de artă marțială, acestea nu sunt în esență sporturi, însă spiritul de competiție prezent în unele dintre ele și pregatirea fizică pe care o presupun au dus la includerea unora (sau a formelor fizice de manifestare a lor) în această categorie.

În realitate, practicarea artelor marțiale înseamnă în principal dezvoltarea unei conștiințe superioare, în armonie cu mediul înconjurator și autocontrol realizat prin exerciții fizice și mentale, cunoștiințe extinse de medicină, filosofie orientală, tehnologia materialelor (pentru folosirea armelor), psihologie și așa mai departe.

În funcție de principiile strategice folosite, rolul acordat forței, vitezei și inițiativei, artele marțiale se împart în două mari ramuri sau sunt încadrate ca și școli: stilul extern și stilul intern.

Nu se poate face referire la arte marțiale (Marte – zeul războiului), în acceptul oriental, fără a face referire la celebra lucrare chinezească a lui Sun Tzu – Arta Războiului. La ora actuală, există în lume, sute de stiluri de arte marțiale.(Muay Boran – Arta Regilor Thailandezi, Nicu Parlog, Descoperă)

Termenul de Karate

Este o artă marțială Japoneză ce se practică cu mâinile și picioarele goale. ,,KARA ,, care înseamnă gol și ,, TE ,, înseamnă mână. Karate-ul este deci arta combaterii cu mâna goală a tuturor armelor ca și a tuturor intențiilor rele. În acest sens Karate-ul reprezintă, îndeosebi ARTA APĂRĂRII.

http://www.wikihow.com/Prepare-for-Martial-Arts-Training

ORIGINE

Tehnica practicată în present este provenită din cea perfecționată de OKINAWA începând cu secolul al XIII lea.

În 1957, când părintele Karate-ului a murit, arta sa a început să trezească intens și în Europa. Din artă a războiului, artele marțiale au devenit un sport care poate fi practicat în competiții rămânând , totodată, o metodă violent de auto-apărare.

STILUIRI – ȘCOLI

Există mai multe stiluri de karate, căci după FUNAKOSI și alți experți ce au trecut prin Japonia pentru a preda metoda lor. Cele mai cunoscute stiluri sunt: SHOTOKAN, WADO-RYU, SHITO-RYU, GOJU-RYU. Deseori diferențele dintre stiluri – școli sunt minime.

PRINCIPII FUNDAMENTALE

ATEMI – LOVITURA SURPRINZĂTOARE ( TRĂZNET )

Aceasta stă la baza Karate-ului, așa cum aruncarea este procedeul principal din JUDO. În ATEMI toată forța este concentrată pe cea mai mică suprafață de lovire posibilă. Sunt mai importante viteza și precizia loviturii decât forța acesteia. Pasările sau blocările sunt și ele ATEMI-uri pentru brațul sau piciorul care atacă și au rolul să descurajeze adversarul să reia atacul.

KIME – CONCENTRAREA ÎN MOMENTUL IMPACTULUI

Într-o clipă luptătorul trebuie să-și concentreze toate forțele fizice și psihice asupra punctului vital atacat. Principiul este valabil și în cazul parării unei lovituri, sincronizarea între impact și KIME este esențială. Pentru a amplifica KIME se execută HIKITE, adică brațul care atacă este tras puternic în direcția opusă, ceea ce mărește forța de reacție a mâinii care dă lovitura. În același timp se expiră rapid (scurt și forțat; este vorba de o expirație blocată în momentul impactului) pentru a contracta mai bine mușchii, în special cei abdominali. O mișcare de karate executată fără concentrare este total ineficace! KIME este imediat urmată de o relaxare fizică și psihică totală până la o nouă mișcare.

MIZU- NO- KOKORO – UN SPIRIT ÎN APĂ

În fața unui adversar este necesar ca spiritul luptătorului să rămână calm precum ,,suprafața unei ape care doarme,, nu vă gândiți la nimic, dar fiți receptivi nu fixați privira asupra unui punct fix , ci străduiți-vă să observați adversarul în ansamblu, în integralitatea sa. În acest fel puteți ,,simți,, atacuri încă din pornire, înainte chiar de a se declanșa.

STĂPÂNIREA DE SINE

Luptătorul trebuie să-și păstreze sângele rece. Numai liniștea spiritului (calmul) permite o reacție eficace, căci un om furios ( care întrerupe armonia și echilibrul dintre minte – corp – spirit ) nu mai dispune de mijloacele sale de apărare și atac, decât în mică măsură. Deci artele marțiale și precum Karate-ul presupune așadar, o severă autodisciplină.

Una dintre stiluri cel mai stimat și disciplinate karate, a Shotokan a fost infiintata acum un secol de Gichin Funakoshi, un om modest care poseda o pasiune pentru nu numai artele marțiale, dar de caligrafie, de asemenea. Shoto a fost pseudonimul a folosit pentru caligrafie, și cum el castigat experienta ca un instructor de karate, sistemul de lupta a devenit cunoscut ca Shotokan.
Deja un instructor venerat când sa mutat in Japonia de la Okinawa în 1922, Funakoshi sa stabilit ca o autoritate la nivel mondial pe karate. În timp ce în 70 de ani mai devreme, el a câștigat o luptă dificilă pentru a ajuta la karate devină o artă marțială recunoscut oficial în Japonia. La momentul morții sale în 1957, Shotokan a fost unul dintre artele marțiale cele mai apreciate din lume. Rămâne așa că astăzi.
Așa cum Martin Luther a lui "95 de Teze" au influențat religia, Funakoshi a "20 de Principii de Karate" au ghidat artele marțiale. Puțini documente, de fapt, au avut un impact profund asupra karate modern. Și, deși cele mai multe dintre principiile Funakoshi au aplicații spirituale, acestea se referă, de asemenea, să hands-on de auto-apărare.
De exemplu, Principiul 12 spune așa: "Nu cred că trebuie să câștige. Gândiți-vă, mai degrabă, că nu trebuie să-și piardă " Principiul 16 recomandă disponibilitatea constant:" Imediat ce pleca acasă pentru muncă, cred că milioane de adversarii sunt în așteptare pentru tine ". Funakoshi sugerează de ce este ideal pentru auto-apărare: Arta oferă totală stăpânire de sine, nu doar un sistem mecanic de blocuri, greve de mână și lovituri.
"Adevărat karate-do pune greutate pe probleme spirituale, mai degrabă decât fizice " a scris el în Karate-do Kyohan. "Adevărat Karate-do este aceasta: Că în viața de zi cu zi, mintea și corpul să fie instruiți și dezvoltat într-un spirit de umilință și că, în momente critice, o fi dedicată în întregime cauzei justiției ".

2.2. IDENTIFICAREA AFECȚIUNILOR ȘI TRAUMATISMELE SPECIFICE ARTELOR MARȚIALE

Cele mai fecvente afecțiuni sunt cele de natură traumatică și de aceea traumatologia sportivă va aborda în special afecțiunile de natură traumatică.

“Traumatologia sportivă, ocupându-se de studiul afecțiunilor traumatice care se produc în timpul practicării exercițiilor fizice, în general, și al sportului de performanță, în special, ne oferă, pe baza experienței ultimilor ani, o clasificare ce corespunde factorilor patogeni care le generează, orientănd atât terapeutica, cât mai ales măsurile profilactice.” (Manole, V., 2005 )

În ultimii ani au început să apară cercetări cu privire la factorii traumatizanți în practicarea sporturiloreră totală stăpânire de sine, nu doar un sistem mecanic de blocuri, greve de mână și lovituri.
"Adevărat karate-do pune greutate pe probleme spirituale, mai degrabă decât fizice " a scris el în Karate-do Kyohan. "Adevărat Karate-do este aceasta: Că în viața de zi cu zi, mintea și corpul să fie instruiți și dezvoltat într-un spirit de umilință și că, în momente critice, o fi dedicată în întregime cauzei justiției ".

2.2. IDENTIFICAREA AFECȚIUNILOR ȘI TRAUMATISMELE SPECIFICE ARTELOR MARȚIALE

Cele mai fecvente afecțiuni sunt cele de natură traumatică și de aceea traumatologia sportivă va aborda în special afecțiunile de natură traumatică.

“Traumatologia sportivă, ocupându-se de studiul afecțiunilor traumatice care se produc în timpul practicării exercițiilor fizice, în general, și al sportului de performanță, în special, ne oferă, pe baza experienței ultimilor ani, o clasificare ce corespunde factorilor patogeni care le generează, orientănd atât terapeutica, cât mai ales măsurile profilactice.” (Manole, V., 2005 )

În ultimii ani au început să apară cercetări cu privire la factorii traumatizanți în practicarea sporturilor de contact ( I. Drăgan, T. Sbenghe, V. Maru, M. Ifrim, etc)

Cercetarea de față pleacă de la premiza că accidentările dintr-un sport de luptă și contact direct, așa cum este cazul diferitelor stiluri din artele marțiale nu pot fi eliminate în totalitate, însă cunoașterea și înțelegerea cazelor de producere a acestora poate conduce la stabilirea unor strategii de pregătire și conduită sportivă , recuperare și reducere a traumatismelor.

Artele marțiale fac parte din sporturile care se desfășoară pe categorii de greutate și cu contact direct cu adversarul. Din punct de vedere biomecanic este un sport aciclic-dinamic. După caracteristicile biomecanice, pentru artele marțiale avem în componență sisteme complexe, care antrenează segmente numeroase ale corpului și pot avea aspecte diferite în condiții mecanice identice; sisteme omogene, componentele mișcării sunt străns legate și dependente unele de altele; sisteme dinamice, caracterizate printr-o modificare continuă; sisteme statice, puțin variabile, cu componente în echilibru. (I. Dragan,1974)

Lupta se desfășoară în două moduri: „la sol” și „în picioare” . Sportivul trebuie să cunoască tehnici „de bloc”, tehnici „articulare”, „imobilizări la sol” și tehnici „de proiectare a adversarului la sol”. Durata normală a luptei este de 1 – 4 minute, timp în care se folosesc tehnicile menționate sub supravegherea unui antrenor sau a unui arbitru în cazul competițiilor.

Solicitarea marcată a sistemului nervos, a analizatorilor, precum și a aparatului osteoarticular îl situează între sporturile cu dominantă neuropsihică, neuromusculară.

Numeroasele argumente științifice susțin influența favorabilă pe care o au educația fizică și sportul asupra dezvoltării armonioase a organismului. Performantele realizate cu ocazia întrecerilor sportive internaționale și mai ales a Jocurilor Olimpice sunt dovezi de necontestat că organismul uman are posibilități nebănuite de adăptare și rezistența la eforturi foarte mari.

Aceste eforturi pot avea uneori, chiar dacă nu imediat, repercursiuni nefavorabile asupra organismului, creând condiții propice pentru apariția și dezvoltarea unor leziuni sau afecțiuni ce pot pune în pericol starea de sănătate a sportivului, motiv pentru care se subliniază tot mai des atenția deosebită ce trebuie acordată stării de sănătate ca factor de selecție a sportivilor. Starea de sănătate perfectă trebuie să fie o condiție obligatorie pentru începerea și continuarea activității sportive de performanță. (I.Drăgan, 1979)

În urma analizării datelor din literatura științifico – metodică reiese că artele marțiale, ca sport de luptă, expune practicanții la producerea de accidente, în special traumatice, prin contactul direct, manifestarea capacităților de forță, viteză, îndemnare, mobilitate, precum și a altor manifestări complexe determinate de specificul luptei. Pregătirea tehnică este cea mai responsabilă de producerea traumatismelor din artele marțiale, în interdependență cu ceilalți factori ai antrenamentului sportiv. Practicanții de arte marțiale depun un travaliu fizic și psihic foarte mare, de aceea, atât în timpul antrenamentelor, cât și al competițiilor se produc accidente de gravitate diferită. Reiese faptul că cea mai mare parte a accidentelor 74,66% se produc în timpul antrenamentelor și doar 24,44% din accidentări se produc în competiții. Cele mai frecvente traumatisme sunt contuziile, atât la nivelul feței, dar mai ales la nivelul membrelor. Cu toate acestea, ele nu sunt și cele mai grave sau cu impotență funcțională mare. Dintre traumatismele grave în urma cărora, de cele mai multe ori, rămân sechele, cele mai numeroase sunt entorsele la nivelul cotului, genunchiului și gleznei, deci reiese că cel mai ridicat procent de accidente 43,8% apare la membrele inferioare, 39,62% la membrele superioare, 6,22% la cap, 9,55% în zona trunchiului.
Depistarea permatură a stresului și / sau depresiei ne permite să putem interveni cu cadre specializate în vederea rezolvării problemelor în timp util. „Intervenția psihologică” are totodată rolul de a grăbi și de a face mai puțin stresantă recuperarea, în același timp, ea trebuie să-l convingă pe pacient să accepte durerea și regimul sever al terapiei. (www.medicinasportiva.ro)

Deoarece capaciatea de adaptare a organismului la cerințele efortului fizic și psihic la nivelul performanțelor actuale se apropie de limita superioară, se impune elaborarea unor normative științifice, care să corespundă cerințelor antrenamentului sportiv actual. Biomecanica exercițiilor fizice și a sportului studiază statica și dinamica corpului omenesc în efortul specific, practicat la diferite vârste și în funcție de particularitățile probei.

O sarcină principală constă în studiul interrelațiilor dintre forțele interne, în primul rând forța musculară, cu forțele externe – gravitația, presiunea atmosferică, curenții de aer, apă și așa mai departe. Pornind de la aceste interrelații, biomecanica stabilește caracteristicile motricității, eficiența mecanică și pe baza lor, indică metodele practice pentru creșterea randamentului în funcție de scopul urmărit prin antrenament.

Cercetările biomecanice au ca scop descoperirea folosind metode obiective, greșelile care apar în decursul efectuării activităților fizice, cauzele mecanice și biologice ale acestora și stabilirea consecințelor în procesul însușirii mișcărilor.

După caracteristicile biomecanice, pentru artele marțiale avem în componență sisteme complexe, care antrenează segmente numeroase ale corpului și pot avea aspecte diferite în condiții mecanice identice; sisteme omogene, componentele mișcării sunt străns legate și dependente unele de altele; sisteme dinamice, caracterizate printr-o modificare continuă; sisteme statice, puțin variabile, cu componente în echilibru. (I. Dragan,1974)

Morbiditatea, prin afecțiuni ortopedo-traumatologice, în special în ultimele decenii, ocupă o poziție de mare importanță în patologia sportivă.

Acest fapt nu este întâmplător deoarece, în vederea creșterii continue a performanțelor sportive, se crește atât volumul cât și intensitatea efortului, din antrenamente și competiții. Sunt modificați (îmbunătățiți, modernizați) factorii de mediu în care au loc aceste antrenamente și competiții.

Totodată creșterea violenței în sport este, din păcate, o realitate a sportului contemporan, ea mergând uneori la un anume fanatism pentru a fi cel mai bun. Acest fapt justifică pe deplin interesul acordat problematicii de traumatologie sportivă în lumea sportului de competiție, fapt ce face ca la mai toate reuniunile științifice de specialitate, traumatologia sportivă și recuperarea traumatismelor sportive să ocupe cel puțin o sesiune din programul congresului.

Artele marțiale reprezintă o latură sportivă care poate induce (cauza) variate leziuni traumatice care necesită îngrijire medicală de specialitate.

Numeroasele forme de traumatisme survenite în timpul practicării artelor marțiale sunt în general cunoscute, dar în literatura de specialitate nu se întâlnesc prelucrări ale datelor legate de actele medicale, practicate în scopul reintegrării sportivului în competiție și nici date legate de mijloacele medicinii fizice, folosite în recuperarea acestor sportivi.

Orice proces și metodă de practicare a exercițiilor fizice (bilateral, în mod special sau independent) trebuie să aibă o eficiență maximă, mai ales în raport cu "investițiile" pe care le presupun (Gh. Cîrstea, 2000). În scopul realizării acestui obiectiv major, se impune ca organizarea și desfășurarea procesului respectiv să se efectueze în concordanță cu anumite normative, reguli, directive pe care le impune obligatoriu, comanda socială.

În cadrul antrenamentelor și competițiilor sportive contemporane, tinerii practică artele marțiale într-un număr din ce în ce mai mare, iar dorința lor de a realiza performanțe sportive competitive cât mai rapid, conduce la o creștere permanentă a numărului sportivilor accidentați. Aceste evenimente nedorite determină specialiștii să studieze evoluția artelor marțiale, impactul pozitiv și consecințele negative transpuse în diverse traumatisme.

Între acestea se remarcă urmările suportate de sportivul accidentat, caracterizate prin suferințe, întreruperi temporale ale activităților sportive, cotidiene, sechele de tip fizic și psihic. De aceea sportivul necesită o reabilitare, reintegrare eficientă și rapidă în activitatea sportivă și socială.

"Reabilitarea reprezintă o formă de asistență medico-socială complexă, dar în același timp unitară în concepție, care se desfășoară continuu și are ca scop final recuperarea deficiențelor în societatea productivă, mijloacele ei de acțiune urmărind obținerea unor valori optimale ale tuturor celor patru parametri vitali ai oricărui individ: capacitatea morfo-funcțională, starea psihică, pregătirea profesională și condiția socială" (Cl. Baciu, 1981).

Pentru o reabilitare cât mai bună a sportivului se acționează prin anumite mijloace, și anume: recuperarea fizică medicală, readaptarea psihică, educarea-reeducarea profesională și readaptarea socială.

În ultimii ani au început să apară cercetări cu privire la factorii traumatizanți în practicarea sporturilor de contact ( I. Drăgan, T. Sbenghe, V. Maru, M. Ifrim, etc)

Toate aceste aspecte conferă antrenamentului sportiv o compexitate care trebuie anlizată și studiată cu atenție de către cei ce conduc activitatea sportivă de performanță, pentru că instruirea sportivă de performanță este o adevărată știință în care sunt folosite noțiuni de pedagogie, psihologie, fiziologie, biochimie, biomecanică, matematică și chiar de genetică. În acest proces complex se produc uneori greșeli care conduc de cele mai multe ori la scăderea performanței și uneori la apriția unor afecțiuni.

Traumatismele majore și cel mai des întâlnite în timpul practicării artelor martiale sunt:

Periostitele tibiale;

Entezitele;

Miozitele;

Hematomul cvadricepsului;

Entorsele de genunchi sau gleznă;

Luxațiile de genunchi;

Leziunile de menisc;

Fracturile ( cele mai frecvent întâlnite sunt fracturile închse ) – atât la membrele superioare, cât și la membrele inferioare.

2.3. ROLUL MIJLOACELOR ȘI METODELOR KINETOTERAPEUTICE ÎN RECUPERARE AFECȚIUNILOR ȘI TRAUMATISMELOR ARTELOR MARȚIALE

Scopul constă în perfecționarea procesului de recuperare funcțională a sportivilor traumatizați, ce practică orice ramură/stil din cadrul artelor marțiale, prin intermediul strategiilor complexe de recuperare a traumatismelor.

Rolul și importanța kinetoterapiei este de a participa la procesul de refacere al sportivilor după perioada completițională, dar și după cea a antrenamentelor îndelungate chiar poate să dirijeze acest proces.

Orice proces și metodă de practicare a exercițiilor fizice trebuie să aibă o eficiență maximă, mai ales în raport cu investițiile pe care le presupun. În scopul realizării acestui obiectiv major, se impune ca organizarea și desfășurarea procesului respectiv să se efectuieze în cocncordanță cu anumite normative, reguli, directive, pe care le impune obligatoriu comanda socială.

Asocierea metodelor de recuperare fizice – kinetoterapie și masaj cu metodele psihopedagogice – relaxarea și autosugestia poate avea un efect pozitiv, fapt exprimat prin creșterea procentului recuperator cu 5-15 % și scăderea cu 16-28% a zilelor alocate recuperării. Prin urmare după efectuarea unui sondaj pe un lot experimental de sportivi care practică artele marțiale s-a constatat că metodele de recuperare fizică și anume kinetoterapia 62,8% ( cu eficiența cea mai are în procesul de recuperare ), masajul 17,1% și fizioterapia 13,8% sunt cele mai utilizate, iar acupunctura 3,2%, climatoterapia 1,1%, hidroterapia 1% sunt metode mai puțin uzitate în recuperarea sportivilor.
În aceea ce privește metodele psihipedagogice, antrenamentul mental 41,1%, relaxarea 21.8%, gândirea pozitivă 12,75% sunt cele mai folosite, iar celelalte metode psihopedagogice sunt folosite într-o mică măsură: respirația și relaxarea 10,1%, sugestia și autosugestia 6,8%, autohipnoza 4,8%, hipnoza 2,1%. (www.medicinasportiva.ro)

CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.1. OBIECTIVE, SARCINI ȘI ETAPELE CERCETĂRII

Obiectul cercetării îl constituie procesul de recuperare a traumatismelor sportive ce survin în urma accidentărilor suferite de către sportivii ce practică artele marțiale în timpul desfășurării antrenamentelor și competițiilor sportive din diferite stiluri de arte marțiale.

Metodele de cercetare s-au conformat obiectului și scopului:

Analiza literaturi de specialitate.

Metoda testelor

Metoda statistico-matematică de prelucrare și interpretare a datelor.

Eșantionul cercetării s-a constituit din 2 sportivi, componenți ai seciței de Arte marțiale stilurile Shotokan și Goday-ryu din cadrul Clubului Sportiv Kanku-Dai Bacău, subiecții având vârsta de 21, respectiv 10 ani.

În cadrul cercetarii……………

Baza experimentală a lucrării este reprezentată de următoarele aparate și instrumente: goniometrul, banda metalică, , taliometrul, cântarul, tija rigidă, dinamometrul. De asemenea, s-au folosit, fișe de evaluare și tratament, teste, chestionare.

Cercetarea de față s-a efectuat în două etape, după cum urmează:

Etapa a I-ia a cuprins studierea izvoarelor literaturii de specialitate pe problematica artelor marțiale, traumatismelor întâlnite în artele marțiale, metodelor de recuperare clasice și kinetice

Etapa a II-a a constat în organizarea cercetarii , prelucrarea și interpretarea științifică a datelor obținute și totodată verificarea eficienței metodicii experimentale propuse.

Subiecții cu vârste între 10 și 21 de ani, reprezentând perioada de juniorat și (peste 18 ani) de seniorat. Subiecții, în număr de 2, au fost urmăriți începând cu luna …………, în ordinea accidentărilor.

Înregistrarea datelor s-a făcut, pe baza evenimentelor din timpul antrenamentelor și competițiilor, apoi pe baza actelor emise de serviciile medicale de specialitate.

Am urmărit evoluția posttraumatică a sportivilor cuprinzându-i într-un program riguros și complex de recuperare în vederea găsirii celor mai eficiente modalități de tratament pentru reîntoarcerea cât mai timpurie a sportivilor la activitatea competițională.

În cazul cercetării am pus în observație atât conduita sportivilor de performanță (gradul de pregătire fizică generală, tehnică specifică), cât și condițiile materiale a bazelor sportive și echipamentul de protecție al sportivilor.

3.2. IPOTEZELE CERCETĂRII

Ipoteza de lucru a cercetării. Strategiile de recuperare a traumatismelor în artele marțiale vor contribui la diminuarea considerabilă a perioadei de recuperare a sportivilor și optimizarea procesului vizat dacă:

vor fi conștientizate bazele teoretico-metodice privind aplicarea metodelor și mijloacelor de recuperare în procesul antrenamentelor sportivilor din diferite stiluri de arte marțiale.

vor fi analizate structura și conținutul aplicări strategiilor actuale de recuperare în procesul de instruire a sportivilor ce practică diverse stiluri de arte marțiale.

vor fi elaborate strategii complexe de recuperare aplicate sportivilor cu diverse traumatisme ale aparatului locomotor

– vor fi aprobate experimental strategiile complexe de recuperare în diferitele stiluri de arte marțiale.

Atingerea scopului și verificarea ipotezei a necesitat realizarea următoarelor

obiective:

Elaborarea bazelor teoretico-metodice privind aplicarea metodelor și mijloacelor de recuperare în procesul antrenamentului sportivilor în diferite stiluri de arte marțiale

Analiza structurii și conținutului aplicării strategiilor actuale de recuperare a traumatismelor în diferite stiluri de arte marțiale.

Elaborarea unor strategii noi, complexe de recuperare, aplicate sportivilor cu traumatisme ale aparatului locomotor.

3.3. Eșantionul de subiect si condițiile de desfășurare ale cercetării

3.4. METODELE DE CERCETARE FOLOSITE

Pe parcursul cercetării, am utilizat mai multe metode, în scopul asigurării fundamentului științific teoretic al lucrării și pentru recoltarea, înregistrarea, preluarea datelor, care vor susține activitatea desfășurată și rezultatele finale.

Metodele de cercetare folosite în această lucrare vor fi prezentate în ordinea abordării lor.

3.4.1.METODA DOCUMENTĂRII

Documentarea constiuie o activitate de bază în cercetare, fiind individuală iar fiecare specialist trebuie să și-o însușească cunoscând atât fondul de bază al disciplinei și temei puse spre cercetare, cât și datele de actualitate.

Pentru documentarea necesară cercetării am apelat la materiale bibliografice din domeniul anatomiei, biomecanicii, fiziologiei, fiziopatologiei strucurilor anatomice implicate in sindromul Morsier.

Este de menționat faptul că documentarea s-a desfășurat pe toată durata de desfășurare a cercetării. De asemenea, a implicat consultarea și alegerea celor mai eficiente teste de evaluare a subiectului, în scopul unei cât mai bune evaluări. Astfel, pentru evaluarea echlibrului și a mersului am făcut apel volumul de cunoștințe și experiența practică din momentul inițierii cercetării, cunoștinte care au fost îmbunătățite prin explorarea cărților, publicații lor periodice, lucrărilor de referință, studiilor de sinteză.

3.4.2. METODA OBSERVAȚIEI

Observația, constituie una din principalele metode de investigare directă a realității fiind este foarte folosită și utilizată în acțiunile premergătoare și în timpul cercetării propriu -zise.

Aceasta a stat la baza activității de înregistrare a datelor și la realizarea programul de recuperare individualizat.Ca metodă de investigație, observația s-a efectuat vizual și funcțional. Aceasta a dat posibilitatea stabilirii problemelor specifice pacientului , cauzele care au produs modificări față de parametri normali, și efectele lor asupra datelor investigate.

Observația a fost de mare importanță și la înregistrarea progreselor făcute de subiect, la modificarea programului atunci când exercițiile erau prea solicitante sau când pacientul își pierdea interesul.

3.4.3.METODA ANCHETEI

Printre metodele utilizate în cadrul cercetarii fost ancheta, ocupând un rol important pentru obținerea datelor necesare cunoașterii subiectului și a dinamicii evoluției lor în urma programului recuperator aplicat.

Cunoașterea condițiilor și cauzelor bolii, cât și cauzelor care au generat afecțiunea au fost posibile datorită acestei metode.Astfel s-a putut alcătui un tablou complex asupra aspectelor subiective și obiective privind pacientul propus.In urma discuției cu bunica (fiind cea care a însoțit copilul la terapie) au fost culese date anamnestice și personale ale pacientei.

Ancheta a stat la baza realizării anamnezei din cadrul fișei individuale a subiectului. In plus au fost adăugate și datele medicale (fișa medicală, foaia de observație, bilet de externare) împreună cu rezultatele obținute in urma explorărilor și evaluărilor făcute la începutul și pe parcursul programului.

3.4.4.METODA EVALUĂRII FOLOSITE

3.4.5.METOD EXPERIMENTULUI

3.4.6.Metode de prelucrare a datelor și de reprezentare grafică a datelor

3.4.7.Tehnici moderne de înregistrare

3.5. DESFĂȘURARE CERCETĂRII

Capitolul 4. Rezultatele cercetării și interpretarea lor

4.1. PREZENTAREA ȘI ANALIZA REZULTATELOR

Pentru a prezenta și analiza datele culese în timpul evaluărilor inițiale, și finale, consider necesar să amintesc că cercetarea de față s-a desfășurat pe 6 subiecți cu vârsta cuprinsă între 1 și 3 ani. Având în vedere aspectele legate de datele somato-antropometrice și cele funcționale, datele culese în timpul evaluărilor efectuate, pentru fiecare subiect în parte, s-au concretizat în aprecierea elementelor somatoscopice evaluate, parametrii și indicii antropometrici măsurați.

Prezentarea și analiza datelor pentru subiectul D.A.

Tab. nr.2 Înregistrarea valorilor parametrilor somato-funcționali

În graficul nr. 1 sunt prezentate valorile înregistrate la testarea inițială și finală pentru subiectul D.A. parametrii somato-funcționali măsurați.

Prezentarea și analiza datelor pentru subiectul B.V.

Tab. nr.3 Înregistrarea valorilor parametrilor somato-funcționali

În graficul nr. 2 sunt prezentate valorile înregistrate la testarea inițială și finală pentru subiectul B.V. pentru parametrii somato-funcționali măsurați.

Prezentarea și analiza datelor pentru subiectul D.A.

Tab. nr.4 Înregistrarea valorilor parametrilor somato-funcționali

În graficul nr. 3 sunt prezentate valorile înregistrate la testarea inițială și finală pentru subiectul D.A. pentru parametrii somato-funcționali măsurați.

Prezentarea și analiza datelor pentru subiectul G.A.

Tab. nr.5 Înregistrarea valorilor parametrilor somato-funcționali

În graficul nr. 4 sunt prezentate valorile înregistrate la testarea inițială și finală pentru subiectul G.A. pentru parametrii somato-funcționali măsurați.

Prezentarea și analiza datelor pentru subiectul F.I.

Tab. nr.6 Înregistrarea valorilor parametrilor somato-funcționali

În graficul nr. 5 sunt prezentate valorile înregistrate la testarea inițială și finală pentru subiectul F.I. pentru parametrii somato-funcționali măsurați.

Prezentarea și analiza datelor pentru subiectul A.R.

Tab. nr.7 Înregistrarea valorilor parametrilor somato-funcționali

În graficul nr. 6 sunt prezentate valorile înregistrate la testarea inițială și finală pentru subiectul A.R. pentru parametrii somato-funcționali măsurați.

4.2. INTERPRETAREA REZULTATELOR

În urma evaluărilor inițiale și finale precum și a efectuării prezentărilor și analiza rezultatelor, putem realiza interpretarea acestora astfel:

pentru subiectul D.A. constatăm o creștere a taliei cu ., un indice corespunzător raportului talie greutate, creșterea elasticității toracice cu iar pentru dimensiunile circulare (perimetrul abdominal și perimetrul șoldului) acestea cresc cu , respectiv . Dimensiunile sagitale și transversale păstrează proporția dezvoltării armonioase, fără abateri semnificative. Măsurătorile funcționale rămân la valori normale și constante ca evoluție.

pentru subiectul B.V. constatăm o creștere a taliei cu ., un indice constant al raportului talie greutate, creșterea elasticității toracice cu iar pentru dimensiunile circulare (perimetrul abdominal și perimetrul șoldului) acestea rămân constante. Dimensiunile sagitale păstrează proporția dezvoltării armonioase, fără abateri semnificative. Măsurătorile funcționale rămân la valori normale și constante ca evoluție.

pentru subiectul D.A. constatăm o creștere a taliei cu ., un indice corespunzător raportului talie greutate, creșterea elasticității toracice cu iar pentru dimensiunile circulare (perimetrul abdominal și perimetrul șoldului) acestea cresc cu , respectiv . Dimensiunile sagitale păstrează proporția dezvoltării armonioase, fără abateri semnificative. Măsurătorile funcționale rămân la valori normale și constante ca evoluție.

pentru subiectul G.A. constatăm o creștere a taliei cu ., un indice corespunzător raportului talie greutate mai mic 400g pentru testarea iniȚială Și cu 800g mai mic pentru testarea finală, creșterea elasticității toracice cu iar pentru dimensiunile circulare (perimetrul abdominal și perimetrul șoldului) acestea cresc cu , respectiv menȚinerea valorii constante cm. Dimensiunile sagitale păstrează proporția dezvoltării armonioase, fără abateri semnificative. Măsurătorile funcționale rămân la valori normale și constante ca evoluție prezentând o variație de 4 bătăi /min. la frecvența cardiacă și 1 respirație /min. la frecvența respiratorie.

pentru subiectul F.I. constatăm o creștere a taliei cu ., un indice corespunzător raportului talie greutate, creșterea elasticității toracice cu iar pentru dimensiunile circulare (perimetrul abdominal și perimetrul șoldului) acestea rămân constante, respectiv creșterea cu . Dimensiunile sagitale păstrează proporția dezvoltării armonioase, cu o creștere de la 1-. Măsurătorile funcționale rămân la valori normale și constante ca evoluție prezentând o variație de 4 bătăi /min mai puțin la frecvența cardiacă și 3 respirație /min. la frecvența respiratorie.

pentru subiectul F.I. constatăm o creștere a taliei cu ., un indice corespunzător raportului talie greutate astfel: diferență pentru testarea inițială și o diferență de pentru cea finală, creșterea elasticității toracice cu iar pentru dimensiunile circulare (perimetrul abdominal și perimetrul șoldului) acestea rămân constante, respectiv creșterea cu . Dimensiunile sagitale păstrează proporția dezvoltării armonioase, cu o creștere pentru diametrul bicret de . Măsurătorile funcționale rămân la valori normale și constante ca evoluție prezentând o variație de 4 bătăi /min mai puțin la frecvența cardiacă și 2 respirație /min. la frecvența respiratorie.

4.1. Prezentarea și analiza datelor

4.2. Interpretarea analizelor

În cadrul acestei lucrări sunt prezentate rolul si importanta tratamentului kinetic specific în traumatismelor sportive ale aparatului locomotor din diferite stiluri de arte martiale, și se pune in evidență necesitatea alcătuirii unor programe recuperatorii individualizate pentru sportivii de performanță.

Analiza rezultatelor obținute evidențiază că obținerea de rezultate favorabile este direct proporționala cu aplicarea precisă a programelor de recuperare si reabillitare fizică, cît și a seriozitătii celor care sunt implicați direct in program.

Capitolul 5. Concluzii

DISCUȚII:

Kinetoterapia alături de hidroterapie și celelalte procedee fizicale are o importanță decisivă în programele de recuperare si reabilitare funcțională dupa traumatismele sportive la nivelul aparatului locomotor.

CONCLUZII:

Rezultatele acestui studiu demonstreză ca la sportivii de perfomanță se impune o strategie proprie de recuperare, utilizînd programe kinetice personalizate, utilizînd cele mai noi si eficiente mijloace din domeniul terapiei si recuperării, dar și al diagnosticului de finetețe în folosul sportivilor și al logevității sportive.

Profilaxia traumatică are o importanță substanțială iar modalitățile eficiente de punere in aplicarea sunt: buna stare de sanatate, echilibru psiho afectiv si motivatia activitatii competitionale,grad superior de antrenament psiho- fizic,echipament adecvat, pregatire generala, specifica si incalzire adaptata la conditiile locale,regim de viata sportiva,refacere optima dupa efort.
Analiza rezultatelor obținute în urma aplicării metodelor de recuperare fizice asociate cu metodele psihopedagogice ne dă posibilitatea recoltării unor informații cu privire la relațiile dintre medic – sportiv – kinetoterapeut – antrenor, a înțelegerii mai bune a sensului și semnificației pentru sportiv a afecțiunilor sale, de unde rezultă necesitatea aplicării metodelor psihopedagogice corelate cu metodele fizice convenționale. Din sondajul efectuat în rândul specialiștilor reiese că 77,6% au considerat eficientă și necesară colaborarea inerdepartamentală, în realitate însă foarte puțini dintre specialiști colaborează între ei, iar calitatea actului recuperator este scăzută.
Asocierea metodelor de recuperare fizice cu cele psihopedagogice are un impact pozitiv asupra sportivului traumatizat, iar programul de recuperare trebuie să fie conceput în funcție de vârstă, sex, posibilitățile fizice și psihice ale subiectului.
Inovația științifică a cercetării constă în elaborarea strategiilor de recuperare a traumatismelor sportive în karate – do Shotokan, obiectivată în testarea prealabilă a sportivilor traumatizați, pentru depistarea unor eventuale depresii sau stres, înaintea începerii programului de recuperare, asocierea metodelor clasice de recuperare fizică cu cele psihopedagogice, substituirea unor termeni și exerciții de cultură fizică medicală cu exerciții specifice karate – ului, elaborarea și implementarea următoarelor strategii:

strategia psihopedagogică de depistare a stresului și depresiei;

strategia recuperării fizice medicale prin intermediul kinetoterapiei și masajului;

strategia de recuperare prin intermediul relaxării și autosugestiei;

strategia de recuperare prin substituirea unor termeni și exerciții din kinetoterapie cu elemente din artele marțiale;

strategia de recuperare prin implementarea unei alimentații raționale și a vitaminizării adecvate, la indicația specialistului.

Bibliografie

Amălinei N.(1996). Shotokan Karate – do Kumite, Edit. A92, Iași.

Dorgan V., Slăvilă M. (2003) Studiu privind dezvoltarea Artelor și Marțiale de la origine până în perioada actuală, Ed. INEFS, Chișinău.

Drăgan I.(1994). Medicina sportivă aplicată, Edit. Editis, București.

Drăgan I. (2002). Medicina sportivă, Edit. Medicală, București.

Epuran M. (2001). Psihologia sportului de performanță, teorie și practică, Edit. Fest, București.

Poenaru D. (1958). Traumatologie și recuperare funcțională la sportivi, Edit. Facla, Timișoara.

Sbenghe T.(1987).Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Edit. Medicală, București.

Baciu, C.Clemnt „Aparatul locomotor” ,București, Edit. Medicală, 1981.

Baciu, C.Clement „Kinetologia pre și post operatorie”, Bucuresti,Edit. Sport Turism, 1981.

Kiss, Iaroslav„Fizio-kinetoterapia și recuperarea medicală în afectiunile aparatului locomotor” , București , Edit. Medicală, 2002.

Pásztai, Zoltán „Kinetoterapia in recuperarea funcțională posttraumatică a aparatului locomotor”, Oradea , Edit. Universității din Oradea, 2001.

Sbenghe, Tudor „Kinetologia profilactica, terapeutica și de recuperare”, București, Editura Medicală, 1991

Charles M. Terry. (2006) The Martial Arts. Physical Medicine and Rehabilitation Clinics of North America.

COLIBABA-EVULEȚ, D., BOTA, I., (1998), Jocuri sportive, Ed. Aldin, București;

2. DOBOȘIU, C., BACIU, CL., (1978), Traumatologie sportivă curentă, Ed.Sport-Turism, București;

3. MANOLE, V., (2005), Kinetoterapia în activitatea sportivă I și II,- Note de curs, Universitatea din Bacău;

4. SBENGHE, T., (2002), Kineziologie – Știința mișcării, Ed. Medicală, București.

Pagini web:

http://morphopedics.wikidot.com/colles-fracture 121

http://www.lectiadeortopedie.ro/traumatologia-membrului-superior/fractura-de-epifiza-distala-de-radius/

http://ortopediaonline.ro/content/view/39/52/

http://www.wikihow.com/Prepare-for-Martial-Arts-Training

http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1047965106000271

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9154740

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16247253

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16914371

http://www.amsciepub.com/doi/abs/10.2466/pms.1990.70.2.459

Anexe

Fișă individuală nr. 1

I DATE PERSONALE

Nume și prenume: I.A.

Vârsta: 24 ani

Sex: F

II ANAMNEZA

…….

III EXAMENUL CLINICO-FUNCTIONAL

Examenul subiectiv:

Evaluarea durerii

Examenul funcțional

Testingul articular

Testingul muscular

Teste funcționale

IV DIAGNOSTICUL FUNCTIONAL

DEFICIT MOTOR PE FLEXIE…. , EXTENSIE…., ÎNCLINARE RADIALĂ….., ÎNCLINARE ULNARĂ….. A MÂINII

V OBIECTIVE DE RECUPERARE

– combaterea durerii la nivelul antebrațului și a mâinii drepte;

– diminuarea edemului la nivelul mâinii drepte;

– îmbunătățirea troficității la nivelul antebrațului și mâinii drepte;

– îmbunătățirea mobilității la nivelul articulației pumnului drept;

– îmbunătățirea și creșterea forței musculare;

– îmbunătățirea coordonării oculo-manuale;

– recuperarea ADL-urilor;

– reintegrarea în activitatea sportivă.

VI. PROGRAM DE RECUPARARE

Etapa I – perioada de imobilizare

Etapa II – perioada cresterii mobilitatii articulare

Etapa III – perioada cresterii articulare

Etapa IV

Refacerea mobilitatii

Refacerea fortei muscular

Va urma…..

Programul de recuperare

Etapa 1. Perioada de imobilizare.

Obiective :

Diminuarea proceselor inflamatorii.

Intretinerea tonusului muscular pe MS afectat

Metode, mijloace, tehnici

Administrarea medicamentelor:antiiflamatoare, sedative.

Pozitionarea antidecliva a membrului superior afectat cu ajutorul unor perne, saci de nisip, scripete.

Masajul bratului si umarului, relaxator.

Masajul membrului superior sanatos, stimulativ.

Miscarea degetelor libere.

Etapa 2. Perioada postimobilizare.

Refacerea sensibilitatii.

Imbunatatirea circulatie de intoarcere.

Refacearea /Cresterea mobilitatii articulare a pumnului , policelui , pronatie si supinatie.

Refacerea /cresterea fortei musculare a pumnului si a Ms .

Refacerea prehensiunii si a propioceptie.

Refacerea/cresterea stabilitatii, abilitatii si coordonarii articulatiei pumnului.

Reintegrare in activiatatea sportiva.

OB 1-2

Metoade, tehnici , mijoace.

Pensulari pe partea radiala a mainii si degeteor 1,2,3-4 .

Masaj cu gheata.

Ciupituri .

Fizioterapie- elecrtroterapie.

Masaj terapeutic asociat cu mobilizarea degetelor , mainii si pumnului.

Stretch-reflex

3.Refacerea/cresterea mobilitatii

prin adoptarea unor posturi:

Din patrupedie:

Membrele superioare in rotatie extena, palmele privesc inapoi, pacientul se aseaza cu fesele pe calcaie si mentine cateva secunde.

Cu palmele orinentate spre inainte:pacientul executa o usoara deplasare spre inainte a trunchiului si mentine cateva secunde.

Cu palmele in lateral , pacientul flecteaza coatele si mentine cateva secunde.

Din sezand:

pacientul în șezând, mâna se introduce sub coapsă, cu palma în contact cu aceasta; extensia cotului apropie antebrațul de corp accentuând flexia/extensia pumnului.

din șezând , cu mâna pe langa, pe scaun se forțează extensia/flexia.

Cu ajutorul MS sanatos se efectueaza stretching pe musculatura extensoare.

Mobilizari pasive.

Kinetoterapeutul efectueaza mobilizari pe miscarile de flexie-extenis, abd-add a degetelor, flexie-extensie, inclinare radiala –cubitala din articulatia pumnului si miscarile de pronatie –supinatie.

Mobilizari active.

1.Asezat cu antebratul in pronatie si fata palmara a mainii pe masa , subiectul efectuaza abd-add degetelor, inclinare radiala-cubitala a mainii , extensia degetelor si a mainii de 5-8 ori pe fiecare miscare.

2. Asezat cu antebratul in supinatie si fata dorsala a mainii pe masa , subiectul efectuaza abd-add degetelor, inclinare radiala-cubitala a mainii , flexia degetelor si a mainii de 5-8 ori pe fiecare miscare.

3. Asezat, cu antebratul in sprijin pe suprafata mesei cu mana inafara planului mesei executa flexia-extenia degetelor , inclinare radiala-cubitala , circumductii pumn , pronatie-supinatie. 5-8 repetari pe fiecare miscare.

Mobilizari autopasive

Tehnnici FNP. I.R. C.R ( F1-F2)

I.R. pacientul in asezat , cu antebratul in pronatie , kt cu prize la nivelul art metacarpofalangiana si contrapriza la nivelul antebratului. Comnada data este „Relaxeaza-te si lasa-ma pe mine sa-ti misc mana„ Se executa pasiv , pasivo- activ si activ pe miscarea de flexie /extensie su pe inclinare laterala stanga/dreapta.

C.R

Hidrokinetotarapie.

Din ortostatism .

Antebratul flectat , pacientul executa toate miscarile din articutia metacarpofangiana ,articulatia pumnului si miscarile supinatie si

pronatie.

Pacientul cu o minge de tenis in mana suferinda strange si relaxeaza de 20 ori.

Cu mingea in mana executa flexia si extensia antebratului.

Aruncarea mingii in sus si priderea ei cu strangerea degetelor.

Cu mingea pe planul mesei: rulari inainte si inapoi , plecare cu flexia pumnului si dirijarea mingii cu varful degetelor pe miscarea de inainte iar pe miscarea de inapoi plecare din extensia pumnului si dirijarea mingii cu dosul palmei

4. Refacera /cresterea fortei musculare

Asezat cu antebratul in pronatie si fata palmara a mainii pe masa , subiectul efectuaza abd-add degetelor, inclinare radial-cubitala a mainii , extensia degetelor si a mainii cu rezistenta pusa de kt .

Asezat cu antebratul in supinatie si fata dorsala a mainii pe masa , subiectul efectuaza abd-add degetelor, inclinare radial-cubitala a mainii , flexia degetelor si a mainii cu rezistenta pusa de kt

Din ortostatism . Antebratul flectat , pacientul executa toate miscarile din articutia metacarpofalangiana ,articulatia pumnului si miscarile supinatie si pronatie impotriva rezistentei pusa de kt.

Miscari active cu rezistenta

antebratul pe masa in pronosupinatie, kt pune rezistanta pe miscarea de flexie si extensie .

Cotul flectat , antebratuul in supinatie, kt- pune rezistenta pe miscarea de flexie –extensie +izometrie 5 sec .

Cotul flectat antebratul in pronosupinatie , kt pune rezistenta de miscare de inclinare radiala-cubitala cu izometrie 5 sec.

Contractii izotonice concentric si excentrice.

Tehnici FNP/ C.R F4-F5 . I.A,I.L, ILO,

Exercitii:

In orostatism , pacientul cu mana la perete impinge cu degetele tinand izometrie.

In ortostatism , pacientul arunga o minge in perete si o prinde cu mana afectata.

In ortostatism , cu un bastion la spate; pacientul executa flexii-extensii ale pumnului.

In otostatism pacientul executa flexi si extensii ale pumnului cu o gantera.

In ortostatism cu un cordon elastic prins pe sub picioare; pacientul executa flexia –extensia pumnului.

In ortostatism cu un cordon elastic prins pe sub picioare; pacientul executa flexia bratului concomitnd cu flexia pumnului.

Stand departat cu o greutate in mana balansarea bratului inainte si inapoi.

Stand departat cu hantera in mana efectueaza circumductiii ale pumnului , inclinari radiale si cubitale si pronatii-supinatii.

In ortostatism , bate o minge de handball pe sol.

KT ii arunca mingea si el trebuie sa o prinda.

Pacietul impinge in mana kinetoteraputului.

Cu o bananda elastica pusa la nivelul ambelor maini mai aexact la articulatiiei metacarpofalangiene , pacietul executa inclinarea radiala.

5. Refacerea prehensiunii.

Flexia si extensia fiecarui deget;

Circumductia fiecarui deget;

flexia si extensia falangelor;

Apucarea obiectelor cu ajtorul degetelor;

Miscari de pronatie/supinatie (rotatia mainii circular spre interior sau spre exterior); cu ochii inchisi si deschisi.

Cu o minge in pumn, strangem si relaxam;

Cu un prosop in palme strangem in directii opuse si relaxam;

Cu un prosop in palma , antebratul in pronatie strangerea prosopului alternativ incapand cu degetul mic si invers. Cu ochii deschisi si ochii inchisi.

Palma-n palma, strangem si relaxam;

La perete, usoare presiuni la nivelul degetelor;

Usoare flotari in degete, la perete etc.

Se introduc între police si index un carton și se încearcă tracționarea ei, subiectul opunându-se prin strângerea degetelor. La fel pentru fiecare deget.

6. Refacerea stabilitatii, abilitatii si reintegrarea in activitatea sportiva

FNP.

Asezat , cotul flectat , antebratul in pronatie , iZA si IR , la fel si un pronosupinatie si supinatie.la fel si cu cotul extins.

Asezat cu o minge pe masa ,pacientul se sprijina de minge cu varful degetelor in timp ce kt misca mingea in toate directiile el trebuie sa mentina pozitia initiala. KT face PR, IZA

PR. Asezam o minge pe fata si rugam pacietul sa o ia in timp ce noi apunem rezistenta .

Din patrupedie:

In patrupedie , pacientul sta pe pumni, kt destabilizeaza de la nivelul antebratului.

In patrupedie , pacientul se spijina pe varful degetelor, kt face destabilizari la nivelul antebratului .

Din patrupedie cu o fasa elastica pusa la niveul articulatiei metacarpofalangiene , kt in fata acestuia trage spre el , pacientul apune rezistenta. KT in lateralul acestuia , aceeasi actiune.

Mers in patru labe pe fata dorsala a falangelor.

Mers in patru labe pe o saltea , cu fata palmara , cu fata palmara-dorsala si pe pumni..

Ortostatism:

In ortostatism aruncarea unei mingi de handbal la cos.

Stand departat , mingea la picioare, pacientul ridica mingea si o arunca la cos.

Stand departat , pacientul arunca mingea pe spate kt. La fel si in lateral.

Stand departat efectueaza un dribbling.

Stand departat cu o franghie in maini si celalat capat la kt , pacientul trage spre el franghia alternad mainile.

Stand departat pasa cu mana stanga, prinderea mingii cu dreapta – pasa cu dreapta prinderea mingii cu stanga.

Stand departat rotirea mingii in aer.

Prinderea mingii prin apucarea si efect de rotatii ample din art. pumnului.

Pase repetate, impinse de la piept in fata unui perete

Mers fandat cu trecerea mingii printre picioare;

Stand departat cu bratele flectate cu o minge in mana ,luarea mingii fortate de kt.