Rolul Jocului In Educatia Timpurie

ROLUL JOCULUI ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. FUNDAMENTE TEORETICE

DESPRE JOC

Delimitarea conceptelor fundamentale-joc, joacă, funcții, clasificare

Definirea conceptului de joc

Funcțiile jocului în grădinită

Clasificarea jocurilor

Specificul jocului în activitatea cu preșcolarii

Necesitatea cunoașterii particularităților vârstei preșcoalre în scopul educării copiilor

Grădinița-factor al dezvoltării

Dezvoltare și cunoaștere a copilului preșcolar

Particularitățile memoriei copilului preșcolar

Paerticularitățile limbajului preșcolarului

Particularitățile găndirii preșcolarului

Dezvoltarea psiho-pedagogică a copiilor de vârsta preșcolară

Cunoașterea psihologică a preșcolarului-premiză a proiectării activităților instrucitv-educative

Rolul jocului în educația multilaterală a preșcolarului

Competențele educatoarei

INTRODUCERE

Meseria de educatoare este o meserie grea și frumoasă deopotrivă. Ea nu poate fi practicată de oricine, implicând multă dăruire, cunoștințe de specialitate și un cadru adecvat desfășurării sale. Îndrumătorului primilor pași ai copilului în viață îi revine dificila sarcină de a insufla celor mici dorința de cunoaștere. Pentru aceasta e nevoie de multă răbdare și har, de cunoașterea psihopedagogică a specificului vârstei preșcolare. Imitația este cea mai simplă formă de redare a realității, dar aceasta trebuie realizată într-un mod atractiv, captivant pentru copil, implicându-l activ în învățarea prin descoperire.

Jocul este forma predominantă de activitate a preșcolarului, îmbinând utilul cu plăcutul. Sub formă de joc, preșcolarul dobândește cunoștințe, priceperi și deprinderi specifice, învață să comunice și să interacționeze, să conlucreze. Astfel, își formează deprinderi de lucru utile pentru viitor. Jocul este o formă de muncă specifică celor mici și nu numai. Într-o formă atractivă și stimulativă, orice cunoștințe pot fi transmise fără a solicita mult efort și oboseală din partea copiilor, fără a le provoca repulsie, ci, dimpotrivă, interes și satisfacție vis-à-vis de propriile realizări sau eșecuri. Educatorului îi revine menirea de a ști cum să transmită descoperirile generațiilor anterioare și contemporane tinerelor vlăstare.

Limbajul concret-situativ al preșcolarilor demonstrează implicarea lor activă în diferitele activități pe care le desfășoară ei sau colegii lor sau educatoarea. Gândirea preșcolarilor fiind concret-intuitivă, educatoarea le prezintă acestora diferite materiale, jucării pentru a le studia, a la analiza, dezvoltându-le astfel spiritul de observație, limbajul sub toate formele sale. Mimica, gesturile, dezvoltă limbajul non-verbal al copiilor, alături de mișcările sugerate de texte sau de educatoare sau de alți copii. Astfel, copiii comunică liber în diferite contexte. În timpul jocurilor educatoarea are rolul de a dirija activitatea copiilor, îndrumându-i spre atingerea scopurilor propuse, dar fără a-și face prea mult simțită prezența, astfel încât să nu-i inhibe pe cei mici, ci să le stimuleze potențialul creativ.

La vârsta preșcolară copiii comunică și socializează în grădiniță, atât în timpul activităților obligatorii, cât și în cele liber alese și recreative. Educatoarea le corectează defectele de pronunție și de exprimare, greșelile gramaticale sau lexicale, punând accent pe dezvoltarea limbajului, pe îmbogățirea vocabularului. Prin limbaj, copiii își exprimă nevoile și trebuințele, dorințele și nemulțumirile, comunică impresii și formulează cerințe, învață să se exprime fluent și coerent în propoziții și fraze. Comunicarea este esențială în socializare. Totodată, preșcolarii își dezvoltă memoria activă și pasivă, voluntară și involuntară, spiritul de cooperare și întrajutorare. Formularea clară a obiectivelor urmărite de educatoare asigură reușita atingerii acestora de către copii prin stimularea acestora cu mijloace și metode adecvate.

Toate formele de joc si joacă la preșcolar au ca scop educația copiilor, vizând aspecte formative, informative sau ludice. Învățarea și educația se realizează simultan prin cea mai îndrăgită formă de activitate de către cei mici –jocul. Însoțit de povești, povestiri, recitări, cântece, dar și de recompense, jocul devine o trebuință pentru preșcolari, o formă de manifestare liberă a spiritului lor creator și justițiar. Toate procesele psihice sunt antrenate în joc și în toate celelalte forme de activitate ale copiilor de vârstă mică. Grădinița devine astfel o trebuință pentru copil, o necesitate de a-și satisface nevoia de cunoaștere și perfecționare, de autostăpânire și perseverență. Cultivarea sentimentelor și a atitudinilor estetice și morale se realizează deopotrivă prin jocuri și alte activități specifice vârstei preșcolare. Odată realizată, vorbirea declanșează desăvârșirea reprezentărilor copiilor, oferindu-le modele de comportament. Prin povestiri, memorizări, lecturi după imagini, repovestiri, observări, jocuri didactice și jocuri de rol, jocuri de construcții sau de creație copiilor li se dezvoltă dragostea față de tot ce-i înconjoară, învățându-i să prețuiască tot ce este frumos și bun și să desconsidere ce este urât și rău. Categoriile estetice capătă valoare pentru ei prin implicarea activă a preșcolarilor în activități și în jocuri. Cuvântul are rol deosebit de important în cunoaștere și descoperire, în conducerea spre scopurile urmărite. O exprimare adecvată , un limbaj familiar copiilor , pe un ton calm, apropiat și stimulativ, pot conduce copiii spre înțelegerea mesajului transmis și spre realizarea tuturor aspectelor activității instructiv-educative.

Jocul este forma predominantă de activitate din grădiniță deoarece este cea mai îndrăgită și eficientă. Originea jocului este veche, din cele mai vechi timpuri animalele învățându-și puii să se joace și astfel să supraviețuiască. Primele jucării au fost confecționate din lemne, piatră sau alte materiale, cu timpul diversificându-se prin descoperirea altora noi. Prin imitație, copiii și puii animalelor au învățat să le mânuiască și să le prelucreze.

Rolul jocului în educația preșcolarilor este binecunoscut. Preocupările ludice specifice vârstei mici îl clasifică pe primul loc în ierarhia activităților copiilor preșcolari. Prin joc copiii învață să cunoască și să înțeleagă lumea, să o descopere și să o îndrăgească, cultivându-și trăsături pozitive de voință și caracter care să conducă la perpetuarea lor odată cu specia. Prin joc preșcolarii analizează, compară, gândesc și se gândesc la aflarea soluțiilor, memorează, comunică și se comunică pe sine prin limbaj, își dezvoltă spiritul de echipă și de colaborare și perseverența, creativitatea și originalitatea. Reproducerea realității sub formă de joc este un prilej de reflecție și reconstrucție a acesteia de către micile ființe umane. Interacțiunea între participanții la joc se face permanent, astfel dezvoltându-se relații de prietenie și încredere în forțele proprii și ale partenerilor.

Considerând că dezideratele majore ale învățământului formativ pot fi realizate cel mai bine prin jocuri ca activitate fundamentală la vârsta preșcolară, prin jocuri didactice de educarea limbajului, matematice, de cunoașterea mediului, prin jocuri de creație cu subiecte din viața cotidiană sau din povești și basme, prin jocuri de rol și jocuri de masă, dar și prin jocuri spontane,liber –alese de către copii, cât și prin activități extracurriculare, m-a preocupat găsirea celor mai eficiente metode educative în vederea dezvoltării personalității copiilor în ansamblu.

Motivația alegerii acestei teme „Rolul jocului în educația timpurie” se datorează:

-modernizării permanente a procesului instructiv-educativ care presupune selectarea strategiilor și folosirea lor într-o manieră inovatoare și accesibilă;

– necesității adaptării și diversificării metodelor folosite în educație în vederea stimulării copiilor ;

– creșterii interesului pentru stimularea atitudinii activ-participative a copiilor în cadrul activităților în ultimul timp;

– deoarece copilul este cel mai fericit atunci când se joacă și își exprimă liber nevoile și interesele, comunicând și interacționând cu ceilalți, dezvoltâdu-și personalitatea în ansamblul ei, prin explorare și cercetare, problematizare și descoperire;

– schimbării și evoluției permanente a societății în zilele noastre și nevoii de adaptare a participanților activi în procesul instructiv-educativ la cerințele mediului în care trăiesc;

Ca urmare a actualelor schimbări și orizonturi în educație, prezenta lucrare cu tema „Rolul jocului în educația preșcolarului mic” își propune reliefarea particularităților și a eficienței jocului în educația completă și complexă a preșcolarului. Abordarea lucrării va fi sub formă metodico-științifică , bazată pe analiza lucrărilor de specialitate și pe observații directe făcute în grădiniță.

Lucrarea va fi structurată pe trei capitole, respectiv:

Capitolul 1, în care sunt cuprinse fundamentele teoretice ale lucrării – definirea conceptelor de joc, joacă, precum și funcțiile jocurilor și clasificarea jocurilor; descrierea importanței jocurilor în activitatea cu preșcolarii; prezentarea particularităților vârstei preșcolare , cu precădere a celei mici și necesitatea cunoașterii acestora în educarea copiilor preșcolari; evoluția limbajului preșcolarilor în cadrul jocurilor și activităților de educare a limbajului , rolul acestor activități în dezvoltarea exprimării corecte și coerente , fluente; prezentarea competențelor educatoarei.

Capitolul 2, cu funcție aplicativă, în care sunt descrise jocurile și prezentate exemple de activități de învățare, dorind să evidențiez relația dintre jocurile utilizate în activitățile propuse pe domenii și nivelul de dezvoltare și educație a preșcolarilor.

Capitolul 3, care cuprinde rezultate, comentarii ale programului de aplicații.

În lucrarea de față am pornit de la premiza că educația preșcolară trebuie să fie o pregătire multilaterală pentru viață, asigurând în primul rând socializarea și dezvoltarea capacităților copilului astfel încât să poată fi integrat în programul de instrucție școlară și formare profesională, dezvoltându-i personalitatea în ansamblul ei .

CAPITOLUL I. FUNDAMENTE TEORETICE

1.DESPRE JOC

1.1.Delimitarea conceptelor fundamentale – joc, joacă, funcții, clasificare

1.1.1 Definirea conceptului de joc

Structura fundamentală a jocului este situația imaginară în care copilul își asumă rolul altor persoane, efectuând operațiile corespunzătoare în condiții speciale de joc. Jocul este înțeles în primul rând ca o manifestare a unei imaginații dezvoltate, iar în al doilea rând ca formă naturală de comportament ( K. Groos, w. Stern, K. Bϋhler). În cadrul jocului D.B. Elkonin susține că un copil desfășoară o activitate bazată pe imaginație înainte de toate și nu pe instict, așa cum o fac puii de animale.

În limba rusă „joc”, „a se juca” au multiple sensuri.”Joc” înseamnă „amuzament”, verbul „a se juca” presupune amuzament pe de o parte, execuție a unei lucrări muzicale pe de altă parte, dar și interpretarea rolului într-o piesă. La greci cuvântul „joc” desemna acțiunile proprii copiilor, „ a face copilării”, la evrei cuvântul „joc” corespunde noțiunii de glumă și haz, la romani „ludo” însemna bucuria, veselia, în sanscrită jocul avea echivalent cuvântul „kleada”, la germani cuvântul „spilän” desemna mișcarea ușoară, asemănătoare oscilației pendulului, care provoca o mare satisfacție.În latină „ludus” înseamnă „joc”. În Europa noțiunea de „joc” se referă la o largă sferă de acțiuni umane care nu presupun o muncă grea și oferă oamenilor satisfacție și veselie.

„Pentru copil , aproape orice activitate este joc. Tocmai prin joc el ghicește și anticipează conduitele superioare. La copil, scrie Claparède, jocul este munca, este binele, es de o parte, execuție a unei lucrări muzicale pe de altă parte, dar și interpretarea rolului într-o piesă. La greci cuvântul „joc” desemna acțiunile proprii copiilor, „ a face copilării”, la evrei cuvântul „joc” corespunde noțiunii de glumă și haz, la romani „ludo” însemna bucuria, veselia, în sanscrită jocul avea echivalent cuvântul „kleada”, la germani cuvântul „spilän” desemna mișcarea ușoară, asemănătoare oscilației pendulului, care provoca o mare satisfacție.În latină „ludus” înseamnă „joc”. În Europa noțiunea de „joc” se referă la o largă sferă de acțiuni umane care nu presupun o muncă grea și oferă oamenilor satisfacție și veselie.

„Pentru copil , aproape orice activitate este joc. Tocmai prin joc el ghicește și anticipează conduitele superioare. La copil, scrie Claparède, jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții.” Jocul este o pregătire pentru viitor, pentru preocupările serioase. El îmbină fantezia,ficțiunea cu realitatea muncii. Imitând adultul, copilul deprinde reguli de comportare și comportamente. Așa cum adultul se simte puternic și apreciat pentru munca și realizările sale, tot astfel copilul are nevoie să fie încurajat și lăudat pentru jocurile sale. Doar așa se simte „mare”, prin succesele sale ludice.

Dacă la vârsta preșcolară mică preferă jocurile solitare, către vârsta de cinci ani copiii încep să-și caute tovarăși de joc. Grupul de joc cuprinde de regulă doi-trei copiii la preșcolari, în jocurile inițiate de copii, nu conduse de educatoare.

„Jocul este una din activitățile umane fundamentale. El constituie o formă specifică omului, de apropiere a realității și de transformare a acesteia în sensul identității persoanei proprii. Jocul este deci activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară pe care și-o creează singur.Jocul este divertisment, recreere și în același timp nevoie vitală de reconstrucție imaginară a realității.”

Uneori și adulții se refugiază în lumea jocului din dorința de a scăpa de griji și de a părea mai puternici. Jocul este un prilej de relaxare și de evadare din realitate. Pentru copii, reușita în cadrul jocului este cea mai importantă. Succesele și realizarea sarcinilor, respectarea regulilor îi conferă preșcolarului încredere în forțele proprii , perseverență și dorință de a continua să aplice regulile jocurilor.

„Maria Montessori considera că jocul este munca copilului, atrăgând în felul acesta atenția asupra efortului pe care îl depune copilul în joc.

J. Piaget a făcut observații minuțioase și extinse asupra jocului. El considera că atunci când un copil se joacă, el pune în mișcare toată capacitatea sa de a stăpâni și influența realitatea.

E. Erikson considera jocul ca un instrument prin care copiii acționează și scot la lumină sentimente și idei interioare.Se pot astfel rezolva anumite experiențe traumatice sau plăcute, trăite de aceștia.Astfel, copilul câștigă în proces de joc noi înțelegeri asupra lumii înconjurătoare.

„Jocul poate fi definit drept un comportament motivat intrinsec, liber ales, plăcut pentru copil și orientat către proces.( J. E. Johnshon și J. Ershler).

Jocul este expresia cea mai înaltă a dezvoltării umane în copilărie,deoarece este singura expresie liberă a ceea ce se află în sufletul unui copil. (F. Foebel)

Jocul implică angajarea activă a celui care se joacă (J. Garvey) și este principala activitate în copilărie ( J. Bruner)”.

„Ca activitate specific umană, jocul determină și celelalte activități de îmvățare, de muncă și de creație”. Jocul îi dă copilului posibilitatea de a-și construi propria lume imaginară pornind de la lumea reală, de a se adapta la ea. Satisfacerea dorințelor și a aspirațiilor jucătorilor reprezintă scopul jocului, atingerea acestuia ducând la stabilirea unui echilibru în viața psihică și stimulând funcționalitatea sa în ansamblu.

Jocul asigură dezvoltarea copilului. Copilul sănătos se joacă.Cel care nu se joacă dă un semnal că ceva este în neregulă cu el. Copiii se joacă intuitiv, dar au nevoie de adulți pentru a le orienta jocul. Jocul este foarte important pentru dezvoltarea copilului.

„Jocul are și o dimensiune culturală,el este specific tuturor vârstelor umane deși constituie forma principală de dezvoltare și de construire a personalității la copil.Jocul copilului face posibilă învățarea”.

Jocul copiilor se poate face din proprie inițiativă,din plăcere și atunci el se dezvoltă sau se poate face pentru că i se spune și atunci el execută o sarcină de muncă. Când copilul se joacă după propria dorință și nevoie, nu mai are nevoie de recompensă pentru a se juca, el o face din plăcere și satisfacția vine din interiorul său. Când educatoarea cere realizarea unui anumit produs, copilul își canalizează întreaga atenție spre atingerea scopului, creația sa fiind limitată.

Pentru a învăța cât mai multe prin joc copiii trebuie să fie implicați activ în desfășurarea sa. Astfel, ei se concentrează pe ceea ce fac, rețin și doresc să repete. Un spațiu educativ amenajat corespunzător, dotat cu resurse astfel încât să stimuleze dezvoltarea copiilor, împreună cu eforturile educatoarei de a îndruma indirect jocul asigură succesul învățării prin joc. Prin joc, copilul poate învăța în grădiniță să numere, să citească anumite formule standard sau denumiri de magazine sau firme, numele copiilor, să construiască, să deseneze, să folosescă semne abstracte cum ar fi literele și cifrele, să joace diferite roluri din viața cotidiană sau din povești și basme, să se exprime verbal și corporal. Copiii trebuie să fie lăsați să se joace în ritmul lor propriu de dezvoltare și de învățare, să li se respecte personalitatea și să fie tratați diferențiat. Adultul trebuie să intervină indirect în joc, fără să inhibe cretivitatea copiilor, el trebuie să sprijine ocaziile de joc și să asigure condițiile necesare desfășurării acestuia. Copiii trebuie să învețe din propriile lor acțiuni, să observe și să descopere, să fie stimulați și încurajați să realizeze aceste activități și să se bucure de rezultatele lor.

Copilul trebuie stimulat să-și atingă zona proximei dezvoltări (ZPD). Mediul constituie al doilea profesor pentru copil. Micul vlăstar trebuie încurajat să observe particularitățile mediului, să facă descoperiri, comparații. Dacă Piaget și-a concentrat atenția cu precădere asupra copilului, Vigotsky a fost preocupat de profesor. Pentru Piaget limbajul reprezintă nivelul dezvoltării cognitive, pentru Vigotsky limbajul contribuie la dezvoltarea abilităților cognitive.

Ghidul de observație a copiilor de către Piaget cuprinde probe simple cum ar fi: limbajul, desenul, construcțiile din cuburi, relațiile copilului cu alți copii și cu adulții din grădiniță, relațiile cu părinții, folosirea jucăriilor, folosirea spațiilor sanitare, spălatul mâinilor și al dinților, concentrarea atenției, preferințele sale față de jucării și spații, jocul de rol preferat. Domeniile de înregistrare au fost: dezvoltarea fizică, dezvoltarea emoțională, dezvoltarea socială și dezvoltarea intelectuală.

Evaluarea comunicării prin joc și joacă la copilul preșcolar se face prin parametrii:

CUM? UNDE? CE? DE CE?

Sistem sau nivel Context Conținut sau funcție

Comunicarea se poate face prin gesturi, fizic, obiecte, fotografii, cuvinte scrise, limbajul semnelor, producția vocii, verbal. Ea se realizează prin lucrul cu profesorul, prin munca independentă, prin joacă, în timpul gustării, afară, în timpul tranziției de la o activitate la alta, acasă, în diferite contexte sociale. Copiii comunică o varietate de mesaje. Comportamentele lor pot fi clasificate în adaptative și dezadaptative. Ele reprezintă o manifestare a organizării datorită unor factori. Formele comunicării la vârsta preșcolară și nu numai sunt: cuvântul, propoziția, indicarea unei imagini , contactul vizual, tragerea unui adult, plânsul, mușcatul, crizele de isterie. Deficitul de atenție se bazează pe lipsa de comunicare. Funcțiile comunicării sunt: solicitarea de obiecte, activități, persoane, evadarea dintr-o solicitare sau dintr-o activitate, cererea de ajutor, solicitarea interacțiunii sociale. Jocul stimulează comunicarea și intensifică procesul de dezvoltare a abilităților de limbaj. Joaca stimulează imaginația și creativitatea. Joaca o putem face utilizând simțurile: auz, văz, miros, gust, pipăit. Există joacă senzorială motorie, joacă creativă și de îndemânare prin jocurile de construție și cu nisip, jocuri fizice, jocuri sociale („De-a gătitul”), jocuri de simulare („ De-a familia”) , joacă creativăcu forme geometrice, culori. Astfel copilul trăiește experiențe diverse de învățare, obținând lucruri personale, produse ale activității sale pentru care este bine să fie lăudat și încurajat. Asigurarea microclimatului adecvat desfășurării jocului ajută copiii să se concentreze la ce au de făcut și să rămână așezați până la sfârșitul activității sau jocului.

Dacă la vârsta de un an copilul se angajează în rostogolirea mingei, la 1,6 ani imită acțiunile făcute de alt copil, la doi ani se joacă singur în prezența altor copii, pentru ca la 2,6 ani să se joace și în apropierea altor copii sau să joace jocuri simple de grup sub supravegherea adultului. La 3 ani copiii încep să învețe să facă rândul, să-și aștepte rândul. La 3,6 ani copilul își așteaptă rândul când e supravegheat și dezvoltă forme temporare de atașament față de partenerii de joc, la 4,6 ani își așteaptă rândul și împărtășește cu alții diverse lucruri, fără a i se supune, la 5 ani se joacă și cooperează cu doi copii pentru cel puțin 15 minute și are mai mulți prieteni, dintre care unul este special, iar la 5,6 ani se joacă cooperant în grupuri mari de joacă – jocuri de echipă. Se remarcă abilitățile sociale dezvoltate prin joc la vârsta preșcolară.

Joaca presupune manipulare și explorare. Dacă la vârsta antepreșcolară copilul efectuează o joacă funcțională (prin ducerea ceștii la gură și a periei în păr la 2,6 ani), joaca poate fi simbolică în cadrul jocurilor de rol („Ne prefacem că …”) sau socială la 3-5 ani. La 3 ani joaca este paralelă, copilul se joacă independent. Explorarea se realizează prin încercare și eroare.Natura și mediul înconjurător oferă copilului posibilitatea dezvoltării prin tot ceea ce reprezintă interes de cunoaștere. Copilul se integrează prin joc în lumea înconjurătoare, se cunoaște pe sine și pe ceilalți, își descoperă interesele și nevoile.

Copiii explorează mediul înconjurător prin văz, auz, pipăit, atingere, miros,ascultare. Folosindu-și simțurile și manipulând obiecte, prin joc, copiii se dezvoltă intelectual, fizic și socio-emoțional. Așa cum spuneau K. Edenhammar și C. Wahlund în cartea cu același titlu „ Fără joc nu există dezvoltare.”

În timpul jocului, copiii mici duc la gură toate obiectele, dorind să le cunoască, să experimenteze, să descopere. Toate jucăriile care fac zgomot îi fascinează. Ei dau lucurrilor utilizări care dovedesc dorința lor de joc și imaginația lor deopotrivă. Dacă le oferă satisfacții, jucăria va mai fi folosită de copil, imitând acțiunile adulților, replicile lor, dar și sunetele din mediul înconjurător. Copiii imită în joc rolurile adulților, încercând să le adapteze propriei lor personalități, propriilor nevoi. Prin joc sunt antrenate toate domeniile de dezvoltare a personalității copiilor, asigurându-se o educație multilaterală.

Copiii au nevoie de mișcare, activitățile statice trebuind reduse . Copilului trebuie să i se asigure confortul în timpul activităților, pentru a-i înlesni concentrarea și participarea la cât mai multe activități. Preșcolarii simt nevoia să se miște liber în anumite jocuri.

„Ramură a didacticii speciale, metodica jocului, a activităților alese și a celor distractive are ca obiect ansamblul de principii, metode și mijloace de organizare și îndrumare a tuturor formelor de jocuri, activități alese și distractive desfășurate cu copiii în grădiniță, în afara programului comun (obligatoriu).”

Pe baza cercetărilor științifice privind specificul și dinamica evoluției psihofizice a copiilor de la 3 la 6 ani și a valorificării experienței pozitive a practicii preșcolare, urmărind scopurile instructiv-formative ale programei grădiniței de copii, metodica îndrumă educatoarele în desfășurarea jocurilor și activităților alese și distractive, oferindu-le metode diferite si adecvate specificului acestora.

Jocul contribuie astfel la dezvoltarea fizică a copilului, prin nevoia sa de mișcare. În timpul jocurilor de construcție, copiii se deplasează pentru a-și procura materialele necesare, trăiesc satisfacția muncii lor, învață să se perfecționeze, să capete încredere în forțele proprii. În timpul jocurilor de mișcare, își educă anumite comportamente și abilități, își dezvoltă deprinderi și calități motrice, dar și volitive și morale, respectând anumite reguli și contribuind la reușita echipei.

Jocul asigură și dezvoltarea socială a preșcolarului. Educatoarea are datoria de a-i încuraja pe copii în atitudinile lor pozitive și de a-i stimula pe toți să participe la realizarea sarcinilor jocului. Aprecierile sale adresate tuturor copiilor în mod diferențiat au rolul de a-i stimula de copii să își îmbunătățească rezultatele și să repete experiențele.

Prin joc se formează și deprinderi de muncă intelectuală. Se transmit cunoștințe, se exersează conceptele, se organizează forme noi de învățare. Copiii învață și unii de la alții. Fiecare are ritmul și stilul său propriu de învățare.

Jocul stimulează și dezvoltarea emoțională. Copiii se autocunosc prin joc, învață să-și stăpânească propriile emoții și să depășească anumite situații problematice. Învață să coopereze și să se integreze în societate, să lege prietenii.

1.1.2 Funcțiile jocului în grădiniță

Jocul este activitatea de bază din grădiniță. El se organizează atât în cadrul activităților obligatorii, cât și în cele liber alese, recreative. El are rol social.

Prin joc se realizează deopotrivă cunoașterea și învățarea. Prin joc copilul își dezvoltă personalitatea și capacitățile și competențele sale de bază. Prin jocurile spontane, pornind din inițiativa copilului, acesta își dezvoltă capacitatea de a înțelege și a-și apropia lumea, de a o analiza prin propriile simțuri, prin contactul direct cu obiectele. Cele mai frumoase amintiri le avem legate de un anumit joc în care am trăit satisfacția reușitei. Nu putem uita acele momente.

Există jocuri în care predomină aspectul formativ cum sunt cele prin care se urmărește dezvoltarea unor laturi ale personalității copilului, a unor procese psihice, formarea unor deprinderi,a unor abilități. Totodată, se urmărește și aspectul cognitiv pentru că jocurile prin care se predau sau se fixează anumite cunoștințe vizează și exersarea anumitor calități psihice ale gândirii, ale limbajului și altor procese psihice (analiza, comparația etc). Jocul are și o semnificație morală.

Jocurile-exercițiu , sub o formă atractivă, trezesc interesul copilului pentru executarea unei sarcini didactice și îl stimulează să depună efortul necesar realizării ei. Ele pot fi folosite atât în grădiniță, cât și în familie. Ele pot avea diferite variante și ajută la efectuarea în diferite forme a exercițiilor necesare consolidării unor cunoștințe (sub aspect cognitiv) sau formării unor deprinderi sau dezvoltării unor laturi ale personalității (sub aspect formativ). Există jocuri- exercițiu pentru dezvoltarea gândirii, pentru dezvoltarea imaginției și pentru dezvoltarea voinței.

Fiecare copil are propriul stil de învățare. Dar stilurile pot conlucra. Copiii trebuie încurajați să deseneze, sa descrie plimbarea la cumpărături sau obiecte în detaliu (stilul vizual de învățare). De asemenea, li se poate cere să spună povești, să scrie ceva, povești sau să fie foarte expresiv, convingător, asemenea unui crainic radio sau de la televizor. Copilului i se pot recita rime sau ghicitori care să-i dezvolte rapiditatea în gândire și fluența în exprimare, ajungând să compună propriile rime sau ghicitori( stilul auditiv de învățare). Matematica se poate învăța prin joacă, folosind culori și forme, apreciind distanțe sau poziții spațiale, prin observarea naturii și a elementelor sale, prin acțiunea directă și bucuria mișcării (stilul fizic-chinestezic-tactil). Logica poate fi folosită sub formă de joc provocând copilul să rezolve probleme, să argumenteze logic sau să reacționeze (stilul logico-matematic). Prin discuții despre frumusețea și minunile naturii și universului, copilului i se pot dezvolta imaginația și creativitatea (stilul intuitiv). El trebuie provocat și stimulat să descopere și să își pună întrebări. Colaborând cu cel mic, i se dezvoltă spiritul de echipă și de conlucrare, dorința de cunoaștere fiindu-i stimulată fie de mersul împreună la cumpărături sau în oraș, fie de vizitarea unui muzeu, lecturarea unei cărți (stilul social de învățare). Dar copilului îi place să se joace și singur uneori. Având materiale corespunzătoare (jucării, jocuri, creioane, hârtie, cărți) și spațiul adecvat, copilul trăiește bucuria jocului și singur. Pentru el jocul este captivant și necesar, este ceva serios și atrăgător în același timp (stilul solitar de învățare).

În joc sunt antrenate toate laturile personalității. Sub aspect informativ se transmit cunoștințe, priceperi, deprinderi, iar sub aspect formativ se formează capacități, se exersează și se automatizează prin exercițiu. Valențele cognitive ale jocului sunt binecunoscute. Prin joc copiii dobândesc noi cunoștințe sau le practică pe cele dobândite anterior, și le perfecționează, contribuind la educația lor intelectuală , motrică, dar și morală , volitivă și estetică. Învățând să prețuiască adevăratele valori morale, binele, frumosul, adevărul, copiii aplică în joc tot ce au învățat prin intermediul poveștilor, poeziilor sau pieselor de teatru. Dorința de a imita exemplele pozitive și de a le condamna pe cele negative este insuflată de conținutul textelor literare prin măiestria de care dă dovadă educatoarea. Dramatizările și jocurile de rol contribuie la punerea în practică de către copii a deprinderilor și regulilor sociale de comportarea civilizată. Prin jocurile cu subiecte din povești și basme sau cu subiecte din viața cotidiană, copiii sunt puși în postura de a interacționa și de a se comporta aidoma adulților. Exemplele furnizate contribuie la educația lor completă și complexă. Prin imitație, copiii transpun realitatea în propria viziune despre lume și viață. Astfel, putem cunoaște personalitatea copiilor și putem interveni în desfășurarea jocurilor lor, fără a-i stingheri și a le inhiba imaginația și creativitatea.Jocul implică efort și oboseală, o pregătire pentru muncă.

Rolul jocului în educația preșcolarului este foarte important, deoarece este cea mai des întâlnită formă de organizare a activității instructiv-educative din grădiniță. Educația se realizează concomitent cu instrucția, cu predarea, consolidarea si evaluarea cunoștințelor, priceperilor, deprinderilor.

Organizat atât în cadrul activităților obligatorii, cât și în timpul liber, spontan, jocul este o metodă atractivă de învățare și socializare. El este deopotrivă o formă de organizare a activităților din grădiniță, sub diferite tipuri. El poate avea reguli și sarcini dinainte stabilite de educatoare, dar poate fi și spontan, ocazional. Satisfacțiile trăite de copii , dar și stimulentele primite, aprecierile educatoarei le întăresc încrederea în forțele proprii și asigură reușita jocului, îndeplinirea sarcinilor de către copii și dorința lor de a repeta experiențele trăite sub o nouă formă sau aceeași.Jocul are legătură cu munca. El are un rol pedagogic, dar și moral.

Fiecare copil are dreptul la joc. Pe lângă alimentație, protecție și educație, jocul este necesar în dezvoltarea completă a unei persoane. Jocul copilului are nevoie să fie stimulat și organizat, nu controlat și dirijat. Jocul de manevrare a obiectelor este la fel de important pentru copil ca jocul împreună cu adultul. Unii copii preferă să se joace singuri, alții împreună cu adultul sau cu alți copii. Jocul trebuie să fie stimulat atât prin jucăriile alese, cât și prin jocul în comun cu adultul. Pentru aceasta , adultul sau educatoarea care se joacă împreună cu preșcolarul trebuie să aleagă activități corespunzătoare nivelului de creștere și dezvoltare a copilului, să cultive independența copilului, nu să-i subordoneze acțiunile, să laude și să încurajeze pozitiv eforturile copilului și în caz de nereușită, să comunice adecvat cu copilul, să încurajeze diferite jocuri pentru copil, să asigure un mediu adecvat și comod pentru copil, să exprime prin gesturi și mimică plăcerea acțiunii comune cu copilul, să nu ceară copilului să petreacă timp prea îndelungat, organizând jocul cu pași mici și repetându-l eventual, să sprijine învățarea unor comportamente prin demonstrarea celor de efectuat, să dea copilului posibilitatea de a se juca și singur.

Rolul și locul jocului în sistemul mijloacelor educative este recunoscut de către toți pedagogii. Vârsta preșcolară este vârsta jocului, acesta răspunzând unei adânci nevoi de manifestare și realizare a copilului, exersând mușchii și inteligența.

Jocurile didactice realizează o parte din sarcinile instructiv-educative ale activității din grădiniță, urmărind familiarizarea preșcolarilor cu noi cunoștințe și consolidarea celor însușite anterior.”Elementele de joc pe care le conțin jocurile didactice dau copilului posibilitatea să asimileze ceea ce este nou, fără să conștientizeze efortul și astfel să învețe jucându-se, întrucât jocul didactic îmbină elementul distractiv cu cel educativ, elementul surpriză cu cel de așteptare.”

La desfășurarea jocului didactic participă toți copiii, fiind un mijloc eficient de a depune toți același efort de gândire și de exprimare. Procesul de îmbogățire a cunoștințelor contribuie la dezvoltarea gândirii și la cultivarea limbajului, jocul didactic fiind un mijloc deosebit de eficient și agreat de copii .Jocul didactic poate fi organizat la începutul sau la sfârșitul activităților, pentru a pregăti sau a consolida anumite cunoștințe.Jocul este o pregătire pentru muncă, un exercițiu.

„Jocul ca metodă cunoaște o largă aplicabilitate regăsindu-se pe anumite secvențe de învățare în cadrul tuturor activităților matematice.”

Utilizarea jocului ca metodă accentuează rolul formativ al activităților matematice prin exersarea operațiilor gândirii (analiză, sinteză, comparație, clasificare), prin dezvoltarea spiritului de observație și a imaginației creatoare, prin dezvoltarea spiritului de inițiativă, de independență, dar și de echipă, prin formarea unor deprinderi de lucru corect și rapid, prin însușirea conștientă, într-o formă accesibilă, plăcută și rapidă a cunoștințelor matematice. Jocul presupune utilizarea regulilor de joc, realizarea unui scop și a unei sarcini, existența unor elemente de joc în realizarea sarcinii, conținut accesibil și atractiv. Educatoarea are rolul de a menține interesul copiilor pentru activitate prin cerințe cu caracter ludic, stimulând participarea la joc a tuturor copiilor. Jocul poate fi utilizat ca metodă pe o anumită secvență de instruire, sub forma specifică jocului didactic.

Copiii sunt atrași de jocurile în care obțin un rezultat, în care urmăresc un anumit scop. Ei imită lumea adulților din jur, copiii mai mici imitându-i la început pe cei mari, inițial având rolul de spectatori la jocurile celor mai mari ca ei. La început, jocul îi conduce pe cei mici la visare, ei rămânând să contempleze diverse scene sau obiecte din viață. Prin modelele morale pe care le observă și la primesc, copiii adoptă un comportament și a o atitudine similară, își constituie propriul sistem de valori etice și morale. Jocul presupune deopotrivă efort fizic și bucurie morală.

Jocul trebuie să fie activitatea principală în grădiniță. El are multiple valențe formative: dezvoltă spiritul de observație și de investigație, gândirea logică ,creativă, cultivă imaginația, dezvoltă memoria, formează conduita morală.

1.1.3 Clasificarea jocurilor

Pornind de la faptul că prin joc copilul cunoaște lumea obiectelor, lumea semenilor și se cunoaște pe sine însuși, există două abordări ale jocului:

– Jocul copilului cu obiectele pentru a le explora;

– Jocul cu ceilalți copii și cu adulții.

Jocul este activitatea care ocupă cel mai mult timp copilului între 3 și 6 ani.Ea îi stimulează facultățile intelectuale și motrice. Prin joacă, copilul învață să se concentreze asupra unei activități și s-o ducă la bun sfârșit.

„Referindu-ne la dezvoltarea psiho-socială a copilului, recunoaștem, în evoluția ontogenetică următoarele tipuri de joc (Barbu, Popescu, Șerban,1994):

-Jocul copilului sugar – prin zâmbet , priviri și gângurit ca răspuns la atenția și îngrijirea pe care i-o acordă adultul. La acest tip de joc suntem interesați să identificăm modalități de relaționare între părinte și copil ca bază ca acestuia.

-Jocul solitar- începe de la 1 an și este o formă de joc singur a copilului, sau cu adulții din jurul lui.

-Jocul paralel – caracteristic pentru vârstele de la 1 an și 6 luni la 2 ani.Copiii se joacă singuri, chiar când sunt împreună cu alți copii și sunt conștienți de prezența acestora.

– Jocul asociativ – în acest tip de joc copiii se reunesc cu alți copii pentru a face o activitate, dar nu lucrează împreună și nici nu colaborează.

– Jocul cooperant – copiii se adună pentru a vorbi, pentru a se juca, a realiza acțiuni împreună. Acest tip de joc apare după 3 ani.”

„ Între 3-7 ani, jocurile cele mai cunoscute ale copiilor, după modul de antrenare a structurilor și schemelor de cunoaștere sunt:

-Jocurile simbolice care folosesc situațiile create și simbolurile.

-Jocurile cu reguli care se referă la cunoașterea și respectarea unor reguli.

– Jocurile didactice sunt considerate în categoria jocurilor cu reguli.

După modul în care jocul contribuie la dezvoltarea copilului Sarah Smilamski și Leah Shefatya au identificat patru tipuri de jocuri : (Lindberg, 1985):

-Jocul funcțional – în care copiii explorează funcțiile și proprietățile obiectelor și ale materialelor din mediul lor. Ei trec acestea prin simțurile lor și astfel, curiozitatea este stimulată.

– Jocul de construcții : copiii utilizează obiectele pe care le-au cunoscut prin jocul funcțional, în a realiza construcții de case, drumuri, obiecte complexe.

-Jocul cu reguli – în acest tip de activități, copiii se conduc după reguli pe care le respectă toți participanții. Aceste reguli trebuie cunoscute, acceptate și respectate pentru ca jocul să reușească.Exemple:de-a v-ați ascunselea, jocurile cu jetoane și pe diferite table de joc.

– Jocurile de roluri – în acest tip de jocuri copiii se prefac că sunt cineva: De-a mama și de-a tata, de-a pompierii, de-a medicul, de-a grădinița etc.”

„Putem identifica din perspectiva dezvoltării și în respectul drepturilor copilului ( Hai să comunicăm, 1998), următoarele categorii de jocuri:

de explorare;

de mișcare;

de manipulare;

de socializare;

de stimulare;

de soluționare a problemelor.”

Dintre jocurile accesibile vârste preșcolare organizate în afara programului comun se disting :

-jocul de creație (cu variantele sale);

-jocul didactic;

-jocul logic;

-jocul senzorial;

-jocul de mișcare;

-jocul distractiv.

Groos spunea că jocul are drept rol exercițiul funcțiilor. La copilul mic regăsim jocurile funcționale (cum le numea Ch. Bϋhler). Deși poate părea că „nu face nimic” copilul mic se formează singur prin exercițiile sale de a lovi cu piciorul, de a lăsa să-i cadă ceva din mână, de a gânguri pentru a-și exersa limbajul, de a mișca mâinile prin apucarea obiectelor și lăsarea lor să cadă liber. Mișcările spontane și activitățile exploratoare ale copilului din primul an de viață apar ca o încercare, o exersare a unei funcții nou apărute: vorbirea, mersul.

Între 3 și 7 ani copiii se joacă jocuri bazate pe imitație, numite și jocuri de imitație. Scenele imitate sunt cele din viața adulților. Copiii se joacă de-a mama și de-a tata, de-a vânzătoarea, de-a educatoarea. Copiii imită ceea ce ar dori să fie în realitate. Ei îi caută pe adulți și vor să îi includă în jocurile lor.

La început jocurile copiilor sunt solitare, apoi caută compania altor copii sau a adulților. La început ele se bazează pe visare. Copilul inventează totul. Adultul este un model pentru ei și el trebuie să le ghideze jocul,să-i îndrume în desfășurarea lor, nu să-i lase singuri.

Copiii mici sunt foarte încântați când cei mari îi includ în jocurile lor, chiar și cu un rol nesemnificativ. Uneori ei se tachinează între ei, răsturnându-și jucăriile sau verbal.

„Un sugar se poate interesa câtva timp de un alt sugar, dar nu simte deloc nevoia acestei prezențe străine și se joacă tot atât de bine și singur. Copiii cei mai mici rămân izolați chiar la grădiniță. De-abia pe la patru ani apar primele grupuri de doi și trebuie să așteptăm vârsta de vreo cinci ani, pentru a se face într-adevăr simțită nevoia de tovarăși de joacă.”

După tematică, jocurile didactice și jocurile –exercițiu sunt grupate de Silvia Dima, Daniela Pâclea și Aurica Candrea în „Veniți să ne jucăm, copii!” în:

-Jocuri didactice pentru verificarea și consolidarea cunoștințelor despre om și mediul înconjurător , în care sunt incluse aspecte variate:

– jocuri didactice pentru verificarea și consolidarea cunoștințelor despre om (părțile corpului omenesc, obiecte de uz personal și de îmbrăcăminte; hrană, veselă, tacâmuri; obiecte de mobilier, jucării etc.);

– jocuri didactice pentru verificarea și consolidarea cunoștințelor despre activitatea omului (munca în grădină, pe câmp, cunoașterea profesiunilor, a mijloacelor de transport etc.);

– jocuri didactice pentru consolidarea cunoștințelor despre natură ( plante, animale, anotimpuri ș.a.);

-jocuri didactice pentru fixarea reprezentărilor de timp (momentele unei zile, programul unei zile etc.).

-Jocuri și exerciții senzoriale concepute și desfășurate în funcție de natura și specificul diferiților analizatori, urmărind antrenarea în mod organizat a tuturor simțurilor grupate astfel:

– jocuri și exerciții pentru dezvoltarea sensibilității tactile;

– jocuri și exerciții pentru dezvoltarea sensibilității auditive;

-jocuri și exerciții pentru dezvoltarea sensibilității vizuale;

– jocuri și exerciții pentru dezvoltarea sensibilității gustative;

– jocuri și exerciții pentru dezvoltarea sensibilității olfactive.

– Jocuri didactice și jocuri-exerciții pentru dezvoltarea gândirii:

– jocuri pentru dezvoltarea capacității de analiză;

– jocuri pentru dezvoltarea capacității de sinteză;

– jocuri pentru dezvoltarea capacității de comparație;

– jocuri pentru dezvoltarea capacității de generalizare și abstractizare.

– Jocuri și exerciții de mișcare asociate cu cei trei factori de mediu- apă,aer, soare- și exerciții cu obiecte portative și la aparate. În funcție de modul de organizare și de locul de desfășurare, am grupat jocurile astfel:

-jocuri și exerciții de mișcare desfășurate pe terenul de joc;

– jocuri și exerciții de mișcare desfășurate pe iarbă (pajiști și câmpii);

– jocuri și exerciții de mișcare desfășurate în păduri și lunci;

– jocuri și exerciții de mișcare desfășurate pe nisip și apă;

– jocuri și exerciții de mișcare desfășurate pe zăpadă;

– jocuri și exerciții de mișcare desfășurate cu obiecte portative;

-jocuri și exerciții de mișcare desfășurate la aparate.

Jocurile-exercițiu, cunoscute și sub denumirea de jocuri didactice în grădinițe, contribuie la desfășurarea sub diferite forme a exercițiilor necesare consolidării unor cunoștințe (sub aspect cognitiv) sau formării unor deprinderi sau dezvoltării unor laturi ale personalității (sub aspect formativ). Ele îmbracă o formă atractivă, trezesc interesul copilului pentru efectuarea unei sarcini didactice și mențin efortul necesar efectuării ei. Deși „orice joc-exercițiu declanșează automat, într-o formă mai vizibilă sau mai puțin vizibilă, mai multe procese psihice, chiar dacă ne propunem în mod explicit să se refere la unul dintre ele”, ele pot fi clasificate în:

-jocuri pentru dezvoltarea gândirii;

– jocuri pentru dezvoltarea imaginației;

– jocuri pentru dezvoltareavoinței.

„În funcție de conținutul noțional prevăzut pentru activitățile matematice organizate sub formă de joc, considerăm clasificarea jocurilor didactice matematice în:

-jocuri didactice de formare de mulțimi;

– jocuri logico-matematice;

-jocuri didactice de numerație.”

În cadrul jocurilor de construcție Monica Lespezanu include puzzle-urile, Combino, Lego, tăblițele cu ținte (mozaic), cuburile din lemn, plastic, metal, materiale din natură (nisip,pietre etc.).

În concepția aceleași autoare, jocurile de rol cuprind jocurile cu subiecte din viața cotidiană, jocurile cu subiecte din povești, dramatizări.

Jocurile de masă includ încastrări și mozaicuri, puzzle, cuburi, lego, loto, domino, povestiri după imagini, jocuri cu jetoane, jocuri de completare, jocuri de reconstituire a întregului din părți, jocuri de ordonare și clasificare de piese și imagini, jocuri de combinări în diferite structuri.

1.2Specificul jocului în activitatea cu preșcolarii

Jocul dramatic sau jocul de rol ajută cel mai mult la recunoașterea și exprimarea e-moțiilor la copii. Prin acest joc copilul imită comportamente sociale, se joacă singur sau cu alți copii, interpretând diferite roluri care îl atrag sau de care este interesat. Prin jocurile de rol copiii preșcolari își dezvoltă imaginația, fluența și corectitudinea limbajului, vocabularul, își dezvoltă deprinderile sociale și își asumă roluri diferite ca membru al familiei sau al comunității, își dezvoltă deprinderi noi, își formează noi concepte și și le clarifică pe cele însușite, își exprimă sentimentele și emoțiile. Educatoarea trebuie să creeze condiții de desfășurare și experimentare pentru jocul dramatic, să ofere ocazii de joc dramatic, să amenajeze spațiul corespunzător desfășurării jocului dramatic în sala de grupă, să selecționeze materiale și accesorii care să le sugereze copiilor rolurile de care sunt interesați , să planifice timpul necesar jocului dramatic pentru a dezvolta copiii, să observe comportamentele și să cunoască interesele și nivelul de înțelegere al copiilor, să nu intervină în joc decât când este nevoie să sprijine sau să stimuleze copiii, să sugereze roluri copiilor, să dirijeze copiii spre aspectele importante din mediu, să descopere ce învață copiii din jocuri prin observarea acestora în acțiune, să ceară ajutorul părinților pentru a procura materiale necesare jocurilor, să selecteze și să schimbe materialele în funcție de interesul copiilor pentru jocurile dramatice, să-și asume un anumit rol pentru o perioadă de timp, să creeze situații de joc de rol.

Jocul de explorare îi oferă copilului preșcolar posibilitatea de a cunoaște și a descoperi lucruri noi. El îi asigură dezvoltarea copilului, stimulându-i motivația spre cunoaștere, contribuind la dezvoltarea sa psiho-fizică și a aptitudinilor sale.

Jocul de mișcare urmărește dezvoltarea competențelorfizice ale copilului, precum și a celor psihice, controlul său asupra propriului corp și asupra lumii înconjurătoare.

Jocul de manipulare antrenează capacitățile de coordonare și control și aptitudinile necesare lor. El permite câștigarea independenței în acțiune și a autocontrolului. Prin el copilul poate controla și acționa asupra lumii.

Jocul de socializare implică interacțiunile copilului cu ceilalți, socializarea sa și comunicarea cu semenii.

Jocul de simulareconstă în utilizarea obiectelor de joacă în simboluri ale lumii înconjurătoare. Astfel el își dezvoltă imaginația și creativitatea și spiritul de cunoaștere prin substitut a realității.

Jocul de soluționare a problemelor este caracterizat prin efort de gândire și căutare a soluțiilor la diferite probleme. El dezvoltă curiozitatea de cunoaștere, luarea deciziilor, îmcrederea în forțele proprii.

Jocul copiilor trebuie stimulat și trebuie create situații favorabile dezvoltării. Copilul are nevoie de modele,chiar dacă se joacă spontan, dar și de ocazii de joc. Jocul are semnificație socio-culturală.

Jocul copiilor preșcolari nu trebuie stingherit, nu are nevoie de îndrumare și control, el trebuie să creeze condiții propice dezvoltării copiilor, nu limitării acesteia. Toate jocurile sunt importante pentru copil. Educatoarea trebuie să participe la jocul preșcolarilor cu acordul acestora, să folosească și să pună la îndemâna copiilor materiale care să-i stimuleze pe copii, colorate și atrăgătoare, sigure și durabile, să planifice activitățile de joc astfel încât să permită dezvoltarea a cât mai multe abilități ale copilului, să aprecieze eforturile și realizările copiilor, să extindă acțiunile de joc ale copiilor și să propună altele noi, să lase copiilor timp suficient pentru acțiune și gândire, găsire de soluții, fără a le sugera ea.

„Produselejocului au importanță pentru copil, au valoare și constituie nevoia lui de transformare a realității. Procesul de desfășurare a jocului constituie baza de dezvoltare și devenire a personalității.”

Jocul de creație sunt spontane, constând în imaginarea și transpunerea în joc a unor situații din viața cotidiană, din basme sau povestiri. Ele au structuri schimbătoare și deschise, subiectul lor fiind permanent supus dezvoltării sale prin cooperarea partenerilor. Ele ocupă un spațiu întins în cadrul grădiniței și au valoare informativă și formativă.

Jocul de creație are două variante: a) jocul cu subiecte și roluri din viața cotidiană sau din povești și basme; b) jocul cu materiale de construcții (jucării), denumit joc de construcție. El este jucat de copii la începutul perioadei preșcolare, dezvoltându-se pe parcursul preșcolarității. Dacă la 3-4ani copiii transpun situații izolate din viața adulților, prin imitație, spre sfârșitul vârstei preșcolare copiii reflectează asupra lor și asupra relațiilor sociale dintre membri comunității. Jocurile de construcție evoluează și ele odată cu vârsta copiilor, aceștia redând prin construcții aspecte mai elaborate ale realității, exersându-și gândirea, creativitatea, acest tip de joc având importante contribuții formative și sociale în dezvoltarea copiilor.

Jocul didactic este elaborat de adulți, spre deosebire de cel de creație, are o structură închegată, reguli și sarcini precise. El realizează îmbinarea instrucției cu jocul. El poate fi organizat în cadrul activităților de cunoașterea mediului înconjurător, al educării limbajului și al activităților matematice.

Jocurile logice și jocurile senzoriale îmbină și ele elementele distractive cu cele instructive. Dacă jocurile logice reproduc operațiile logice, relațiile și regulile logice în planul acțiunii cu obiectele, jocurile senzoriale propun exersarea analizatorilor, creșterea sensibilității acestora.

Jocul de mișcare este o activitate specifică educației fizice. Prin mișcare, el realizează dezvoltarea și perfecționarea deprinderilor motrice de bază ( mers, alergare, săritură, aruncare și prindere, târâre, cățărare, echilibru), cățirea organismului și formarea însușirilor motrice și morale de bază ( rezistență, viteză, forță, îndemânare, precizie, stăpânire de sine, perseverență etc.).

Jocurile distractive crează momente de voioșie și de relaxare psihică. Structura lor este simplă, regulile și sarcinile lor sunt mai puține, apar momente imprevizibile în desfășurarea lor.

Activitățile alese de către copii sunt acelea pe care ei le desfășoară în afara programului comun, fie în mod individual, fie în grupuri restrânse. Prin ele se perfecționează deprinderile și abilitățile însușite în activitățile comune prin desen, pictură, modelaj, activități practice. Ele cultivă aptitudinile și interesele copiilor, înclinațiile lor, contribuie la dezvoltarea relațiilor de prietenie, întrajutorare și cooperare.

Activitățile alese de educatoare sunt inițiate de aceasta în afara programului comun și includ: activități distractive, plimbări, vizite, drumeții, excursii, activități gospodărești, îngrijirea plantelor și a animalelor.

Activitățile distractice cuprind audițiile, vizionările, teatrele de păpuși, spectacole de teatru pentru copii, șezătorile care au ca scop reconfortarea copiilor,destinderea lor în vederea creșterii și dezvoltării lor sănătoase.

Aceste activități sunt mai liniștitoare pentru copii, implică mai puțin efort din partea lor. Ele se pot organiza fie înainte de activitățile obligatorii, comune cu întreaga grupă de copii, fie după acestea sau după-amiaza, de la trezirea copiilor până la plecare lor acasă. În aer liber, după activitățile comune, se pot organiza plimbări, jocuri de mișcare și distractive, jocuri de creație și alte activități distractive. După-amiaza se pot organiza și dramatizări.

La vârsta preșcolară mică ( 3 ani ) copiii preferă jocurile cu mașini și în special băieții. Fetele preferă rolul de mamă în jocurile de rol. Educatoarea are rolul de a îndruma jocul acestora, explicându-le și demonstrându-le cum să îndeplinească anumite sarcini , cum să se exprime, cum să se comporte politicos . Ea trebuie să supravegheze desfășurarea jocului și să îi stimuleze spre lărgirea și complicarea sa. Materialele implicate în joc trebuie să fie sigure și la îndemâna copiilor.

În jocurile de construcție copiii de 3-4 ani folosesc două- trei materiale pe care educatoarea îi învață cum sa le alăture, să le suprapună sau să le modeleze.

Jocurile copiilor de 4-5 ani sunt mai complexe și mai variate. Fetițele de 4-5 ani execută mai multe sarcini în jocul de rol ”de-a familia”, imitând acțiunile mamei. Copiii încep să se grupeze pentru a juca diferite jocuri. Ei trebuie stimulați să decidă subiectul jocului și să-l joace până la capăt. Construcțiile lor sunt mai elaborate, folosind diferite materiale în realizarea lor și apoi jucându-se cu ele.

Jocurile copiilor de 5 ani sunt mai lungi ca durată, mai complexe, mai închegate, se desfășoară după anumite reguli fixate de copii. Ei pot construi locuințe cu etaj, avioane, gara etc.

Dintre jocurile și activitățile alese și programate de educatoare dramatizarea se realizează periodic (cu toată grupa de copii sau cu grupuri mai mici) , după povestiri, povești sau basme audiate în activitățile comune. Astfel, copiii aprofundează textele literare și își formează deprinderi de înscenare și interpretare expresivă a rolurilor.

Jocurile didactice se desfășoară cu grupuri restrânse de copii sau individual, urmărind dezvoltarea proceselor psihice. Ele sepot realiza cu aceia dintre copii care rezolvă sarcinile didactice la un nivel inferior grupei . Cerințele sunt individualizate, în funcție de particularitățile, interesele copiilor și trebuințele lor.

Jocurile de mișcare organizate de educatoare în afara programului obligatoriu pot fi cu același conținut ca cel din activitățile comune, cu caracter competitiv (ștafete, parcursuri aplicative), jocuri cu elemente din sporturile adulților (tenis, baschet, fotbal), jocuri cu mingi, corzi, cercuri, popice, trotineta, tricicleta. Se urmărește creșterea rezistenței fizice și psihice a copiilor la efort, dezvoltarea motrică a copiilor, creșterea și dezvoltarea lor armonioasă.

Conținutul jocurilor distractive este format din cântece și versuri asociate cu mișcări sau nu, sarcini amuzante cum ar fi găsirea unui obiect după descrierea sa. Copiii se bucură și se întristează deopotrivă în aceste jocuri. Ei învață să coopereze și să trăiască reușite și înfrângeri, căpătând echilibru moral.

Activitățile distractive se planifică , alternând diferite tipuri de jocuri și de astfel de activități, care să asigure destinderea copiilor și înlăturarea rutinei.

„Jocul presupune formarea unui grup (spontan) în care să se instaureze diviziuni ocupaționale. Deci, grupul social are un rol uriaș în formarea sociabilității. H. Wallon ajunge la concluzia că grupul este indispensabil pentru copil nu numai pentru învățarea comportamentului social, dar și pentru faptul că grupul face conștient pe copil de posibilitățile și capacitățile sale, de poziția pe care o ocupă în cadrul grupului, de sentimentele altora față de el și ale lui față de alții. Ca atare, grupul este terenul practicii sociale.”

La vârsta de peste 2 ani copiii se joacă alături același joc sau un joc asemănător, dar fără a coopera între ei ( joc paralel). De la 3 ani încep să se joace în grupuri spontane de joc. La începutul anului școlar, la grupa mică, preșcolarii se joacă singuri, spre sfârșitul acestuia jucându-se în grupuri de 2-5 copii, integrându-se în colectivitate și interacționând bine cu semenii. Cooperarea este redusă, sociabilitatea la fel , în relațiile stabilite de cei mici.

La 4- 5 ani copiii se joacă în grupuri pe sexe, fiind mai stabili în componența acestora. Dacă grupurile sunt mixte, atunci conțin 6-7 copii la această vârstă. La 5 ani apar rivalitățile între liderii grupurilor. Ele se constituie pe bază de prietenii.

Jocurile și activitățile la alegerea copiilor sunt prilejuri de cunoaștere. Pn jocuri copiii testează materiale și jucării și se testează pe sine, învață cum să reacționeze în diferite situații. Orice schimbare apărută în societate se reflectă în jocurile cu caracter social ale copiilor (politicieni, personaje din seriale etc.). Educatoarea urmărește carențele educative ale copiilor și le corectează. Prin joc se poate realiza și educația ecologică, responsabilizând copiii să aibă grijă de animale, plante .

2.NECESITATEA CUNOAȘTERII PARTICULARITĂȚILOR VÂRSTEI PREȘCOLARE ÎN SCOPUL EDUCĂRII COPIILOR

2.1. Grădinița – factor al dezvoltării

Grădinița de copii este instituția de învățământ care se ocupă de educația și instrucția copiilor preșcolari ( între 3 și 6 ani). Ea asigură condițiile necesare unei dezvoltări multilaterale a copiilor. Programa grădinițelor din România este aceeași, cu excepția celor cu predare intensivă într-o anumită limbă străină care pot opta pentru o anumită programă avizată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului din țara noastră.

Grădinițele pot fi cu cămin de zi, cu cămin săptămânal, cu program normal, cu program sezonier, particulare sau de stat. Educația realizată în grădințe este multilaterală, fiind destinată copiilor cu vârsta între 3 și 6 ani. Rolul conducător în educație îl are educatoarea, asigurând, prin cele mai eficiente și adecvate metode, dezvoltarea copiilor sub aspect fizic și psihic.

La vârsta preșcolară creșterea se realizează concomitent cu dezvoltarea copiilor,de aceea educatoarei îi revine sarcina de a asigura condițiile propice, optime realizării unei dezvoltări armonioase a organismului preșcolarilor. Psihicul copiilor se dezvoltă intens la vârsta preșcolară sub aspect cognitiv, afectiv și volitiv. Dezvoltarea psihică a copilului este un proces complex, realizat concomitent cu educația intelectuală a acestuia prin forma predominantă de activitate specifică acestei vârste, jocul. Organizate sub conducerea educatoarei, jocurile au menirea de a asigura contactul copiilor cu realitatea, îmbogățirea percepțiilor și reprezentărilor acestora concomitent cu dezvoltarea gândirii în strânsă legătură cu limbajul și cu imaginația.

Mediul organizat din grădiniță contribuie și la dezvoltarea afectivă a copiilor preșcolari. Ei vor dobândi stabilitatea vieții psihice prin activitățile inițiate de educatoare, aceasta urmărind să le dezvolte sentimente morale, intelectuale și estetice. Pentru aceasta este foarte important să se țină cont de specificul vârstei și de individualitățile fiecărui copil în planificarea și desfășurarea activității instructiv- educative. Educația primită de copii în grădiniță are un rol fundamental în dezvoltarea ulterioară a copiilor, de aceea trebuie să i se asigure continuitatea în școală printr-o permanentă colaborare a celor două instituții prin resursele lor umane, dar și prin studiul permanent al programei și metodicilor respective.

Exemplele de bună practică din grădinițe și rezultatele cercetărilor științifice din domeniul psihologiei, pedagogiei, igienei asigură un mediu prielnic dezvoltării armonioase a copiilor preșcolari în grădiniță. Chiar dacă uneori grădința are și influențe negative ( în special la începutul frecventării ei de către cei mici din pricina dificultăților de adaptare cu noul program, regim de viață și de activitate), este indicat ca preșcolarii să se integreze în grădinițe pentru socializare și educație adecvată cerințelor societății.

În procesul de învățământ, condus de cadrele didactice, se realizează deopotrivă instruirea și educația.Grădinița de copii asigură condițiile necesare realizării acestui proces bilateral, prin colectivul de copii și educatoare, într-un cadru organizat și adecvat. În grădiniță se realizează predominant educația copiilor, instruirea având caracter formativ, rezultatul acestora fiind pregătirea copiilor pentru școală.Conținutul activității instructiv-educative și organizarea acesteia trebuie să fie determinate de vârsta copiilor preșcolari, fiind cuprinse în „Programa activității instructiv-educative în grădinița de copii”.

În grădiniță copilul dobândește un bagaj de cunoștințe, cunoaște lumea înconjurătoare prin intermediul simțurilor și al observărilor directe, prin educarea atitudinii corecte față de mediu, își însușește priceperi și deprinderi specifice muncii intelectuale și fizice, își formează calități ale personalității, acestea asigurând pregătirea lui pentru viitoarea integrare în școală și în societate. Prin colaborarea permanentă a celor trei factori antrenați în educația copilului preșcolar – familie, grădiniță, școală- acestuia i se asigură dezvoltarea într-un climat optim , ca membru de bază al unei societăți aflate în continuă transformare.

2.2. Dezvoltare și cunoaștere a copilului preșcolar

Pentru a realiza o educație individualizată a copiilor este necesară o bună cunoaștere a acestora pentru a-i dezvolta și a le stimula dezvoltarea. Astfel se întocmește un program de intervenție personalizată.

Instrumentele de cunoaștere a preșcolarului din grădiniță sunt:

-observația comportamentelor și atitudinilor;

– testele, proble și scalele de dezvoltare aplicate asupra diferitelor componente ale personalității și asupra proceselor psihice.

Există niște principii care caracterizează dezvoltarea copilului la vârsta preșcolară:

Dezvoltarea este secvențială. Copilul preșcolar se dezvoltă într-o succesiune de stadii care se leagă între ele și se succed, depinzând unul de celălalt. Copiii se dezvoltă în ritm diferit. Programele de intervenție trebuie individualizate deci, educatoarea urmărind cu grijă îndeplinirea tuturor sarcinilor de către copil,potrivit stadiului în care se găsește.

Un domeniu de dezvoltare influențează pe celelalte. Copiii se dezvoltă diferit pe domenii experimentale. Programele individuale contribuie la identificarea progreselor

în anumite domenii și sprijinirea progresului în celelalte. Trebuie stimulată dezvoltarea completă a personalității copiilor. Trebuie observate stagnările sau eșecurile în anumite domenii și încurajată implicarea personalității în activitate.

Copiii au ritmuri diferite de dezvoltare. Un copil de 3-4 ani va putea vorbi în propoziții cu dificultate sau deloc, în timp ce altul va putea recita poezii lungi și va putea povesti cu amănunte conținutul unor povești. Unul poate alerga foarte repede sau poate sări cu ușurință și este sociabil, în timp ce celălalt nu poate merge pe bicicletă și nu este sociabil.

Dezvoltarea se realizează de la simplu spre complex. Predarea cunoștințelor, formarea priceperilor și a deprinderilor se va desfășura treptat, pornind de la ușor la greu, de la mâzgălelile copilului mic la semnele grafice și apoi la legarea acestora pentru a realiza desene și scrierea.

Dezvoltarea individuală depinde atât de caracteristicile înnăscute cât și de mediu.

Fiecare copil se naște cu un bagaj genetic care poate fi prelucrat și valorizat prin educație. Zona proximei dezvoltări poate fi atinsă prin educație. Un mediu propice dezvoltării îl stimulează pe copil să acționeze în favoarea dezvoltării sale, a adaptării mediului la cerințele și nevoile sale.

Referindu-se la apariția și dezvoltarea capacităților cognitive la copil , J. Piaget descrie inteligența practică, senzorio-motorie care stă la baza lor. Inteligența este legată de noțiunile de acțiune, imagini și limbaj. Dezvoltarea cuprinde în concepția sa trei componente: experiența, învățarea și maturizarea.

În grădiniță copilul trebuie să acționeze independent pentru a-și forma experiențe de cunoaștere și învățare. Acestea sunt legate de oferirea de condiții favorabile explorării de către educatoare și în analiza obiectelor înconjurătoare și a fenomenelor de către copil.

Personalitatea copilului are ca domenii de dezvoltare: cognitivul, socio-afectivul, limbajul, psiho-motricitatea și unicitatea sau identitatea personală.

Secvența cognitivă sau intelectuală urmărește construirea schemelor de cunoaștere, a capacităților mentale : limbajul, memoria, gândirea, judecățile .

Componenta socio-afectivă se referă la reacția unică a fiecaruia la mediul înconjurător. Emoțiile copilului condiționează cunoașterea și dezvoltarea sa. Întărirea pozitivă din partea adulților îi stimulează copilului dorința de a repeta acțiunile sale.

Componenta fizică sau motorie a personalității se referă la capacitățile construite prin efort fizic. Nevoia de mișcare este foarte mare la copilul preșcolar și acesta efectuează mișcări fine sau ample care conduc la dezvoltarea sa armonioasă. Copiii care fac mișcare se dezvoltă echilibrat și sănătos.

Componenta limbajului se referă la exprimarea prin scris sau oral. Grafismele redau limbajul scris la vârsta preșcolară. Limbajul trebuie dezvoltat prin comunicare, el reflectă personalitatea copilului.

Componenta identității se referă la unicitatea fiecărei persoane și a fiecărui copil. Fiecare preșcolar vine în grădiniță cu anumite deprinderi de viață și de autoservire pe baza cărora se clădesc altele noi. De aceea educatoarea trebuie să țină cont de fiecare particularitate a copilului și să valorifice pozitiv fiecare experiență de cunoaștere, stimulând dezvoltarea personalității lui.

„ Copiii învață prin joc iar jocul este relația lor experiențială cu obiectele, cu semenii și cu propria devenire. Acționând din plăcerea jocului, copiii își dezvoltă abilitățile și capacitățile, dar și atitudinile pozitive în fața vieții.

Pentru ca jocul să fie un pas spre dezvoltare este necesară alegerea liberă și un mediu ambiant care să stimuleze, să provoace prin materiale și amenajări, oferind posibilitatea experimentării și explorării soluțiilor alternative”.

Analizând susținut și continuu progresele copiilor, alegând cele mai potrivite strategii didactice pentru dezvoltarea copiilor, educatoarea trebuie să măsoare și să observe progresele acestora, nu să-i eticheteze și să – i compare, să eșaloneze planul de măsuri individuale pe care le are de aplicat, să contribuie la progresul tuturor, să-i învețe să coopereze și să conlucreze, nu doar să se întreacă între ei, să depășească micile înfrângeri și să învețe constructiv.

Viața psihică a copilului începe prin contactul său senzorial cu obiectele și fenomenele înconjurătoare. De aceea, la vârsta preșcolară, are loc o dezvoltare intensă a tuturor analizatorilor.

Adaptarea psihică a copilului la mediul în care trăiește se face prin afirmarea de sine, gândirea sa sincretică, concret-intuitivă și prin joc. Efectuând activități care îi provoacă plăcere, copilul cunoaște și se cunoaște, dorește să le repete,creându-și situații noi de învățare.

Unii psihologi au ajuns la concluzia că inteligența este de origine socială. J. Piaget spunea că „viața socială esteo condiție necesarădezvoltării individului în însăși natura sa, făcându-l să treacă de la starea autistă la starea de personalitate”.

Claparède a descris un sistem psihogenetic cu trei stadii: stadiul de achiziție și de experimentare, stadiul de organizare și evaluare și stadiul de producție și muncă.

Sigmund Freud analizează stadiile: oral (0-1 ani), anal (1-3 ani), falic (3-5 ani), latenței (5 ani până la pubertate), genital.

Vîgotski afirma că gândirea se dezvoltă de la social la individual. El constata existența unei zone de dezvoltare proximă , zonă în care copilul beneficiază de ajutorul altor copii, pentru a atinge un nivel superior de eficiență. Din raporturile sociale și interpsihice interiorizate de copil rezultă funcțiile psihice superioare.

J. S. Bruner susține că dezvoltarea intelectuală a copilului este dependentă, în primul rând, de „ambianța culturală”. El afirma că „Oricărui copil, la orice stadiu de dezvoltare, i se poate preda cu succes orice obiect de învățământ într-o formă adecvată”.

J. Piaget afirma că manifestarea puternică a interesului de cunoaștere se datorează trecerii de la stadiul în care copilul confundă propriul eu cu lumea înconjurătoare la stadiul în care cele două realități se disociază în conștiința lui. Vârsta preșcolarității se mai numește și „vârsta curiozității” sau „vârsta întrebărilor”. Copilul începe să pună întrebări, manifestându-și interesul de cunoaștere pentru lumea din jur, ca dovadă a dezvoltării sale și a dorinței de a verbaliza această nevoie.

Interesul copiilor pentru cunoaștere trebuie stimulat prin noutatea stimulilor, elemente noi și neprevăzute, întreceri în joc. Interesul de cunoaștere este rezultatul educației intelectuale a copiilor , el devenind o premiză psihologică în dobândirea cunoștințelor, în dezvoltarea percepției, memoriei, gândirii, atenției, deci în educarea intelectuală a acestora. Jocul organizat și condus cu pricepere la vârsta preșcolară constituie unul dintre cele mai adecvate procedee de trezire, stimulare și dezvoltare a interesului de cunoaștere și descoperire a lumii cu fenomenele ei caracteristice. Pot fi organizate jocuri distractive de stimulare a interesului de cunoaștereprin desenarea imaginii unor animale lipsite de unele părți componente ale corpului lor, cerându-le copiilor să le ghicească. Materialul didactic trebuie să fie atrăgător, viu colorat și să stimuleze spiritul de observație și atenția copiilor.

Materialele ideale pentru a stimula dezvoltarea senzorială a copiilor de grupă mică este necesar să fie alese din sfera preocupărilor zilnice ale acestora (jucării, păpuși, animale, obiecte din mediul înconjurător și apropiat copilului). Pentru preșcolarul mic cel mai important este simțul tactil (pipăitul).

La grupa mijlocie preșcolarii realizează percepții mai complexe , antrenând mai multe simțuri, dar este necesar ca materialul să fie ales tot din mediul familiar lor. Cunoașterea obiectelor este mult mai detaliată, mai amănunțită.

La grupa mare se pot organiza jocuri de memorie sau de atenție vizuală, jocuri de construcție sau jocuri logice pentru a verifica cunoștințele copiilor și reprezentările lor. De asemenea, desenele și activitățile practice sunt un mijloc eficient de a testa cunoștințele acumulate de aceștia în activitățile comune cu grupa de copii.

Criteriile propuse pentru aprecierea dezvoltării copilului preșcolar de Ecaterina Vrășmaș în „ Educația copilului preșcolar” sunt redate prin câteva întrebări:

– Copilul termină sau nu sarcinile primite?

– Care sunt activitățile lui preferate?

– Cum lucrează copilul mai bine?

– Cum comunică copilul (prin gesturi, mimică, cuvinte?

– Cum folosește structurile gramaticale, părțile de vorbire?

– Cât de bogat este vocabularul?

– Ce stil de învățare predomină?

Informațiile despre copil trebuie să evidențieze specificul său psiho-fizic ( vârstă, paticularități individuale, aptitudini, ritmul și stilul de învățare, capacitatea de concentrare, dificultățile de adaptare și de învățare), acțiunile copilului (manipularea obiectelor, identificarea părților componente și a caracteristicilor lor, modul de acționare care predomină, tipurile de activități pe care le desfășoară) și relațiile psiho-sociale ale copilului ( cum interacționează copilul cu ceilalți din jurul său).

Educatoarea poate cunoaște copilul direct (prin folosirea unor teste, probe și scale de dezvoltare sau prin folosirea observației copilului) sau indirect ( prin discuțiile cu cei care cunosc copilul). Observarea curentă este atât o metodă de cunoaștere ,cât și o tehnică de lucru a educatoarei. Obiectivele observației curente sunt : colectarea informațiilor, interpretarea datelor și modelarea comportamentelor educative pe baza informațiilor cunoscute despre copil.

2.3.Particularitățile memoriei copilului preșcolar

Memoria este un proces psihic aflat în interdependență cu toate celelalte procese, însușiri și capacități psihice( gândirea, limbajul, atenția etc.).

Ea are anumite caracteristici la vârsta preșcolară și anume:

-este activă – aduce schimbări în subiectul care memorează și în materialul memorat;

– este selectivă – actualizează ceea ce este în concordanță cu preocupările, dorințele și

interesele subiectului;

-este relativ fidelă – nu o copie a realității, datorită personalității subiectului și datorită

uitării;

-este mijlocită –pentru a ușura reproducerea, trebuie folosite anumite mijloace de memorare ( obiecte, cuvinte, asociații)

– este situațională – în funcție de particularitățile situațiilor și de starea subiectului;

– este inteligibilă – presupune înțelegerea celor memorate și actualizate.

Memoria preșcolarilor este concret intuitivă, ei putând memora cu ușurință ceea ce are semnificație afectivă pentru ei. Cunoștințele sunt memorate, păstrate și reactualizate dacă declanșează anumite trăiri afective preșcolarilor. Memoria lor are mare plasticitate, ei au tendința de a memora pasiv și involuntar. Procesul de memorare trebuie stimulat de educatoare prin memorizări, povestiri și repovestiri, copiii fiind puși în situația concretă de a-și valorifica memorarea conștientă și activă a conținuturilor.

Procesele de cunoaștere se realizează în situații concrete de învățare prin acțiunea directă a subiectului (copilului) asupra obiectelor. Gândirea este concret situativă. Memoria poate fi de scurtă sau de lungă durată, în funcție de interesul de cunoaștere provocat de stimuli. Memorizările se pot organiza în cadrul activităților de educarea limbajului și de educație pentru societate.

Trăirile afective și emoționale ale subiectului îl determină pe acesta să rețină aspecte legate de trăsăturile observate prin activitățile și mijloacele specifice de organizare a lor. Dacă impactul lor asupra personalității copiilor este pozitiv, copiii fiind motivați să repete anumite comportamente, ei le vor memora și repeta cu plăcere în contexte noi și variate.

Capacitatea memoriei de a păstra informația crește odată cu vârsta. Pe măsură ce cresc, copiii rețin mai multe cuvinte și expresii și le folosesc în comunicarea lor mai des. Poeziile, poveștile , povestirile, cântecele și recitativele melodice au rolul de a le dezvolta rapiditatea memoriei. În mod natural, pentru a fi stocate noi informații cu ajutorul memoriei, intervine procesul uitării ,necesar memorărilor ulterioare.

Memorizările, lecturile educatoarei, observările, repovestirile copiilor sau lecturile după ilustrații sunt însoțite de imagini pentru a ușura memorarea logică a faptelor de către copii și redarea conștientă și fluentă a acestora. Predarea cântecelor și a poeziilor se face treptat, pe strofe, de la simplu la complex, pentru a ușura memorarea și a exersa structuri scurte. Prin poezii și cântece , copiii se familiarizează cu expresivitatea limbii și își îmbogățesc cunoștințele și reprezentările, memoria lor se dezvoltă odată cu limbajul, gândirea , atenția.

„Memorarea , ca proces psihic, este constituită dn trei faze succesive: faza de achiziție sau memorare, faza de reținere sau păstrare și faza de reactivare sau actualizare.”

Memoria are mai multe forme: involuntară sau neintenționată, voluntară , logică sau mecanică. Ea este complexă, presupunând o anumită desfășurare în timp, cu o strânsă interacțiune între formele ei, între trecut și prezent. Acțiunile de întipărire, păstrare și reactualizare au loc concomitent cu cele de cunoaștere. În timp ce copilul memorează, el vede, aude, miroase, citește, scrie, vorbește, face și altceva. Memoria are caracter selectiv, individul alegând ce dorește să rețină în conformitate cu trebuințele și interesele sale. Emoțiile intense asigură trăinicie memoriei.

2.4. Particularitățile limbajului preșcolarului

Limbajul și gândirea sunt procese psihice strâns legate între ele și care se intercondiționează. Prin limbaj se transmit informații sau se comunică. Cuvintele înlănțuite în propoziții și fraze capătă semnificație doar dacă au o explicație logică, pornind de la judecată.

Limbajul are mai multe funcții: de comunicare, cognitivă, simbolic-reprezentativă, expresivă, persuasivă, reglatorie, ludică și dialectică. El poate fi activ sau pasiv. Cel pasiv îl precede pe cel activ care presupune cultivare și exersare.

Limbajul oral este forma predominantă a limbajului. El este cea mai frecventă modalitate de exprimare a preșcolarilor. Cultivarea expresivității și a fluenței exprimării, a corectitudinii din punct de vedere gramatical este unul dintre obiectivele pe care educatoarea trebuie să și le propună permanent în activități. Corectarea greșelilor de pronunție sau de exprimare, gramaticale sau lexicale trebuie făcută spontan, fără mustrare însă, ci stimulând interesul copiilor pentru descoperirea frumuseților limbii materne. Intonația și expresivitatea contribuie la deslușirea corectă a mesajului. Limbajul preșcolarilor se caracterizează prin dezorganizare și caracter concret situativ, ca și gândirea.

Limbajul scris este cultivat în grădiniță prin exercițiile grafice, redarea simbolurilor pentru cifre și litere, precum și prin desene. Lecturile din grădiniță trebuie să poarte amprenta limbii vorbite, să fie cât mai aproape de nivelul de înțelegere al copiilor. Imaginile prezentate simultan cu lectura imaginilor sau a textelor au rolul de a menține atenția copiilor asupra conținutului prezentat.Conținutul textelor literare și semnele redate prin scris sau desen de către copii trebuie să fie adaptate nivelului lor de dezvoltare potrivit vârstei.

Limbajul intern este o vorbire cu sine și pentru sine realizată de individ în interiorul său.

În copilărie comunicarea orală are o contribuție importantă la dezvoltarea psihică a omului, a capacităților sale intelectuale și a personalității sale, acestea influentând-o la rândul lor. Limbajul este influențat de societate și are o încărcătură afectivă, de cunoaștere și cultură. Fiecare vorbitor are o motivație interioară în folosirea limbajului , în funcție de emoțiile și trăirile, trebuințele sale, de gândurile și sentimentele, cunoștințele pe care le deține.

„Bogăția vocabularului preșcolarului este relativ mare (700-800 cuvinte la 3 ani; 1000 la 4 ani; 1500 la 5 ani și 2000 la 6 ani ) și salturile calitative pe care le face de la o etapă la alta denotă posibilități reale de exprimare și de concentrare a ideilor, dar și de achiziționare diversificată a informațiilor cu care vine în contact.”

Limbajul preșcolarilor evoluează de la o etapă de vârstă la alta, îmbogățindu-se și exprimând gândurile lor sub o formă nuanțată, expresivă și cu încărcătură emoțională mare. Ei au un mare potențial creativ la această vârstă. Nivelul atins de dezvoltare a vorbirii preșcolarilor depinde de mediul în care aceștia trăiesc, dar și de potențialul lor mental. Mediul influențează dezvoltarea și educația copiilor. De aceea educatoarea, părinții și toți cei care intră în contact cu preșcolarul trebuie să îi corecteze greșelile de pronunție și de exprimare, gramaticale și lexicale prin lecturi după imagini care să stimuleze perceperea sistematică și organizată a tuturor elementelor ilustrate, dar și crearea premizelor pentru însușirea cititului. Percepția elementelor trebuie să fie realizată în ansamblu, unitar, nu pe structuri, angajând copiii în povestire, sub forma unor întreceri între aceștia, pentru realizarea unor descrieri cât mai complete și mai nuanțate a acțiunilor și a elementelor ilustrate.

Tulburările de vorbire ale preșcolarilor pot fi corectate prin aceste povestiri și mai ales prin intermediul jocurilor, având o încărcătură emoțională gradată și o bună organizare, urmărind scopuri precise. Se cunoaște că la vârsta preșcolară fetele sunt mai preocupate să realizeze o comunicare logică și fluentă decât băieții. Ele stabilesc mai ușor relații de comunicare și ocupaționale decât băieții la această vârstă și realizează povestiri mai ample, cu un vocabular mai bogat.

La preșcolarii mici limbajul este concret – situativ, în timp ce la cei mari devine mai liber și independent de situația prezentă. Copiii mari își aleg cuvintele pentru a comunica mai bine ideile și gândurile lor, pentru a-și exprima sentimentele lăuntrice, dovadă a dezvoltării personalității lor și a capacităților intelectuale ale acestora. Educatoarea trebuie să cunoască foarte bine nivelul de înțelegere verbală al copilului pentru a ști și a completa lacunele acestuia. Ea poate organiza jocuri lexicale de completare a unor enunțuri cu denumiri de acțiuni și obiecte uzuale din vocabularul activ al copiilor. Cuvintele care lipsesc din anunț se pot plasa la începutul, la mijlocul sau la sfârșitul propoziției. Astfel sunt stimulate dezvoltarea limbajului și a gândirii logice, dar și afirmarea personalității copilului. Limbajul copilului este mai mult sau mai puțin conștient. Odată cu înaintarea în vârstă, copilul folosește conștient vorbirea. Cei cu defecte de vorbire sau cu handicap mintal au tulburări de vorbire , transmit și recepționează deficitar gândurile și ideile.

Copiii care se exprimă liber, fluent, coerent și expresiv, având un vocabular bogat , demonstrează achiziționarea unui bagaj de cunoștințe, dar și dezvoltarea lor intelectuală, ca o reflectare a conștiinței lor. Totodată, comportamentul lor verbal influențează conștiința lor, prin exprimarea ideilor, a gândurilor aceștia căpătând o imagine de sine , cu implicații formative în personalitate.

2.5. Particularitățile gândirii preșcolarului

Gândirea preșcolarilor este formată prin constituirea și utilizarea reprezentărilor și prin utilizarea limbajului. Ea este concret intuitivă, find strâns legată de situația de comunicare generată de realitatea concretă în care se află subiectul la un moment dat.

Reprezentările copiilor de vârstă preșcolară sunt restrânse și reproductive ,dar au mare importanță în cunoaștere și învățare. La începutul vârstei preșcolare ele sunt legate de percepții, evoluând la cele anticipative. Experiența senzorială și operarea cu obiectele, concomitent cu dezvoltarea limbajului preșcolarului, asigură evoluția gândirii de la gândirea concret- intuitivă, preoperatorie, la cea operatorie, bazată pe operații concrete. Imaginile joacă un rol important în exersarea posibilităților de reprezentare a copilului în acțiune, pregătindu-l pentru școală.

Pornind de la obiecte și situații imaginate concret, prin manipularea lor, se dezvoltă percepțiile, reprezentările și toate procesele cognitive ale copiilor, pentru a atinge, la finalul preșcolarității și începutul școlarității, nivelul gândirii operațional – concrete.

Formarea gândirii la preșcolari începe prin lucrul direct cu obiectele pentru ca apoi acesta să se interiorizeze. De aceea educatoarea trebuie să urmărească și să asigure dezvoltarea funcțiilor senzorio-motorii, a percepțiilor și a reprezentărilor copiilor prin activitățile matematice și de cunoașterea mediului menite să îi pună pe aceștia să acționeze direct, nemijlocit și variat asupra obiectelor. Totodată, copiilor le sunt destinate activități motorii care să asigure dezvoltarea lor fizică și confortul , înlăturarea rutinei.

Copiii învață să clasifice și să încadreze obiectele în serii după caracteristicile lor, să se orienteze în spațiu și în timp, să denumească și să recunoască evaporarea, fierberea, înghețul, dezghețul, să aproximeze distanța, viteza etc. Copiilor li se cere să meargă spre cel mai apropiat sau mai îndepărtat scaun și apoi să constate durata în timp a fiecărei acțiuni, prin comparație. Stabilirea corectă a indicelui mai mare de viteză al mijloacelor de locomoție, prin comparație, este un test aplicat preșcolarilor mari pentru a stabili aptitudinea lor de școlaritate.Reprezentările lor legate de durată sunt acționale, ei neputând să dea o explicație științifică a mărimii, distanței sau a duratei în timp, a vitezei. Copiii preșcolari nu cunosc denumirea de „vapori” , ei o folosesc pe cea de „fum” sau „ aburi” pentru a exprima verbal evaporarea. Pentru a înțelege noțiunea de greutate, copiii preșcolari este nevoie să experimenteze direct cu obiectele, cu stările de agregare ale apei, pentru a determina dacă apa sau gheața, uleiul sau apa sunt mai grele.

Prin intuirea lor directă , repetând acțiunile și consolidând percepțiile și reprezentările copiilor despre obiecte, fenomene, acțiuni, se îmbogățește baza senzorio-motorie de cunoaștere a copiilor și se exersează capacitățile lor cognitive. Operațiile logico – matematice și gândirea imaginativă a copiilor preșcolari contribuie la formarea gândirii fizico – matematice a acestora.

2.6. Dezvoltarea psiho – pedagogică a copiilor de vârstă preșcolară

Dezvoltarea psihică a preșcolarului este determinată de mediul în care acesta crește și este educat. Prin activități specifice vârstei, desfășurate într-un cadru propice și organizat, sub îndrumarea competentă a educatoarelor, copilul preșcolar își lărgește permanent experiența cognitivă. Reprezentările sale capătă amploare și operațiile gândirii devin mai complexe.

Vârsta preșcolară mică și mijlocie (3 – 5 ani)

-Procese cognitive – percepții, memoria, imaginația, gândirea, limbajul – au caracter concret – situativ și se desfășoară în strânsă legătură cu situația de învățare. Copilul acționează direct asupra realității în funcție de interesele sale, reține ce-l interesează și ce îi atrage atenția, sesizează diferențele mai ușor decât asemănările. Educatoarea trebuie să-l susțină în explorările sale și să-l motiveze. Pentru copilul de 2-4 ani obiectele sunt niște ființe vii, având anumite capacități și putând să acționeze, asemenea oamenilor. Raționamentele sale sunt de tip intuitiv. Preșcolarul mic reușește să deosebească și să denumească culorile fundamentale (roșu, galben, verde, albastru). Sensibilitatea auditivă, tactilă , chinestezică devin de aproximativ două ori mai fine decât în perioada antepreșcolară. Preșcolarul percepe imaginea în ansamblul ei, fără analiza sau sinteza părților componente. Atenția sa poate fi atrasă de un element component nesemnificativ, perceput izolat de ansamblu. El are capacitate redusă de analiză și sinteză.

Preșcolarul mic percepe global, prin acumularea amănuntelor obiectele din jurul său. Materialele supuse experimentelor senzoriale trebuie alese din mediul apropiat copilului: jucării, păpuși, animale, diferite obiecte uzuale care au semnificație afectivă pentru el. El participă cu tot corpul său la experiențele de învățare. Predomină simțul tactil în perceperea obiectelor la această vârstă.

Preșcolarul mijlociu realizează descentrări, comparații și anticipări în percepția sa. Simțurile sunt toate antrenate în percepția senzorială.Capacitatea de analiză crește. Activitățile sunt legate între ele, urmărind verificarea și completarea informațiilor pe toate căile și prin toate metodele.

-Procese afectiv – motivaționale – copilul este foarte instabil emoțional la această vârstă și are accese de plâns, strigăt, agresivitate. Socializarea din grădiniță se face cu pași repezi, odată integrat copilul în colectiv, el învățând să interacționeze cu semenii treptat. Dacă la început preferă jocul solitar, cu timpul el cooperează cu semenii.Formarea morală a preșcolarului cuprinde domeniul cognitiv (ansamblul de imagini mintale, reprezentări și noțiuni, judecăți morale), domeniul afectiv (trăirile emoționale ale copilului valorizate etic) și comportamentul socio – moral al copilului ( exteriorizarea lui în fapte de conduită morală). Copiii dobândesc anumite comportamente morale pe care le exersează în contact cu ceilalți colegi și cu adulții, prind interacțiune. Imitând modelul adulților, copiii îmvață să simtă milă, tristețe, bucurie și să le exprime . Astfel se realizeazătrecerea de la subiectivism, egocentrism spre obiectivism, spre altruism, spre ceilalți. Copiii trebuie să pună în practică comportamentele însușite pentru a-și forma o conduită morală pozitivă. Copiii mici au capacitate de verbalizare a impresiilor limitată, noțiunea de „hărnicie” se confundă cu cea de „ politețe” , de „respect” față de adult.

Se impune o tratare diferențiată a copiilor mici, în grupuri restrânse sau individual, pentru explicarea și aprofundarea noțiunilor morale și exemplificarea lor prin jocuri.

-Conduita voluntară și comportamentul socio – moral

Conduita morală este aplicarea în practică a ceea ce este cinstit, corect, onest, echitabil. Reprezentările, noțiunile morale conduc la formarea comportamentului moral. Înțelegerea noțiunilor morale se face prin contrast cu cea opusă ca semnificație: bun – rău, obraznic – harnic. Copilul leneș este cel care nu se joacă în concepția preșcolarilor mici. Activitățile pe care ei le încep își modifică cursul, rămân nefinalizate. Au interese motrice și ludice bazate pe afectivitate puternică, pe emoțiile pe care le declanșează copiilor. Preșcolarii mici acționează potrivit obișnuințelor, regulilor stabilite cu educatoarea sau cu părinții, apoi sub simțul datoriei și al responsabilității.

Vârsta preșcolară mare (5- 6ani)

-Procesele cognitive sunt mai complexe. Percepția se realizează și detașat de situația concretă, prin acțiunea directă a copilului asupra realității obiectuale. Copiii mari analizează după anumite criterii obiectele: formă, mărime, culoare.

Copiii preșcolari de 5-6 ani reproduc modelele unor construcții din cuburi , asamblează unele imagini după model, pe baza diferențelor sesizate între piese. Spiritul de observație este dezvoltat la copiii preșcolari mari, ei sesizează cu ușurință greșelilestrecurate într-un desen sau în exprimare. Ei lecturează litere și silabe, cuvinte, cifre. Descoperă treptat anumite legături obiective.

Dacă între 2- 4 ani preșcolarul se află în primul sub-stadiu al gândirii preoperatorii, la 5-6 ani gândirea este marcată de al doilea sub-stadiu al gândirii preparatorii.J. Piaget o numea și sub-stadiul gândirii simbolice, gândirea trecând de la acțiune la operații. Copilul „gândește” mai ales cu ochii, urechile și mâinile, educația senzorială făcându-se atât în grădiniță, cât și în familie. La grupa mare rolul educației senzoriale constă în antrenarea preșcolarilor pentru a percepe diverse raporturi între mărimi, distanțe, poziții. Preșcolarii mari trebuie antrenați în jocuri educative de memorie și atenție vizuală, jocuri logice, jocuri de alăturări și de construcție. Verificarea cunoștințelor se face prin desenele copiilor după observare și prin activități practice.

Procesele afectiv – motivaționale – copilul mare trăiește mai multe emoții și sentimente, este pregătit pentru școală. A învățat să-și controleze emoțiile și trăirile negative, să-și înfrâneze izbucnirile de furie și eșecurile. Este mai degrabă prietenos decât ostil și agresiv, apreciază tot ce este frumos și bun din punct de vedere moral. Cunoștințele morale dobândite suntaplicate în practică prin acțiuni în consecință cu principiile învățate și trăirile afective însușite.

Dezvoltarea voinței și a conduitei socio –morale – Copilul renunță la interesele sale imediate în favoarea unor scopuri cu o motivație socio –morală. El reușește să îndeplinească sarcinile trasate, știe cum să facă față obstacolelor și să le depășească pentru a atinge scopul propus de educatoare. Realizarea sarcinii este importantă pentru el. Are control volitiv. Reușește să renunțe la lucruri care îi fac plăcere pe moment în favoarea celor care necesită muncă și răbdare, efort pentru a obține rezultatul așteptat. Trăiește satisfacția lucrului efectuat de sine, valorifică produsele muncii sale.

2.7. Cunoașterea psihologică a preșcolarului – premiză a proiectării activitățilorinstructiv – educative

Obiectul cunoașterii psihopedagogice este constituit de personalitatea copilului. Copilul preșcolar se află în plină evoluție la vârsta preșcolară. El simte, gândește, acționează și vorbește simultan. Pentru a-i asigura o creștere și dezvoltare sănătoasă psihică, intelectuală și morală educatoarea are nevoie de cunoașterea particularităților psiho – fizice și morale individuale ale copilului.

„Cunoașterea copilului reprezintă activitatea sistematică și continuă prin care educatoarea culege date referitoare la particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor din grupă. Îmbinând diferite metode și instrumente de cercetare, aceasta prelucrează datele obținute în vederea configurării profilului psihologic al copilului. În funcție de aceste rezultate, stabilește strategiile educaționale la nivelul posibilităților reale ale copiilor, în vederea realizării unui program educativ individualizat.”

Cunoașterea psihopedagogică a copilului preșcolar este necesară pentru respectarea principiilor pedagogice al accesibilității și al tratării diferențiate și individualizate a copiilor, pentru respectarea principiului reformei învățământului ce are la bază personalizarea actului didactic în scopul dezvoltării copilului în funcție de ritmul său propriu de dezvoltare și de bagajul său genetic, pentru corelarea strategiilor de proiectare, organizare și desfășurare a activităților de predare, verificare și evaluare a preșcolarilor în funcție de normele și legitățile dezvoltării psihofizice și individuale a copilului și pentru pregătirea adecvată a tânărului vlăstar pentru școală și viață.

Funcțiile cunoașterii psihopedagogice sunt: diagnostică, prognostică , de reglare, de informare și de condiționare a deciziilor pedagogice.

Pentru a realiza cunoașterea copiilor din grupă am organizat ședință cu părinții încă din prima zi la grădiniță, copiii și părinții intrând în clasă și prezentându-se. Ulterior, am organizat o ședință cu toată grupa unde am împărțit chestionare părinților din care am aflat date importante despre familie, copil ( preferințele acestuia în materie de jucării, activități, alimentație, parteneri de joacă, componența familiei și vârsta membrilor). În primele două săptămâni de grădiniță am realizat evaluarea inițială a copiilor pe baza fișelor de lucru și a observărilor directe, precum și a convorbirilor organizate cu cei mici individual și frontal. Vizitele la domiciliu și întâlnirile în diverse împrejurări au lărgit și completat informațiile despre preferințele copiilor și activitățile lor.Ședințele cu părinții și consultațiile organizate la două

săptămâni au întregit imaginea despre progresele copiilor prin frecventarea grădiniței prin aprecierile părinților și confirmările aduse despre preocupările și jocurile „ de-a grădinița” organizate de copiii lor acasă, în timpul liber. Cunoașterea copiilor prin discuțiile zilnice cu aceștia și cu părinții, ca și ședințele cu părinții organizate lunar au contribuit la evaluarea și proiectarea demersului didactic în conformitate cu specificul și nevoile grupei.

În cadrul ședințelor cu părinții am acordat consiliere și îndrumări potrivit cursului „Educăm așa!” pe care l-am urmat și aplicat la grupă. Datele culese de la membri familiei sau medicul de familie sau medicul pediatru au completat profilul familial și genetic al copilului. Am fost la curent cu diagnosticul copiilor cu astm bronșic și am urmărit evoluția lor în cadrul colectivului , precum și al copiilor cu alergii, evitând contactul lor cu factorii alergeni. Am îndrumat copiii și părinții spre persoane specializate în consiliere și diagnosticare. Am observat copiii în mediul familial, la grădiniță sau în alte împrejurări și am cules date prin observare directă și convorbiri, am întocmit fișe de evaluare a copiilor pe domenii: limbaj, matematic, cunoașterea mediului, artistic, plastic, practic, motric, al educației pentru societate.

Pentru a deveni eficientă, observația copiilor este necesar să fie însoțită de însemnări periodice ale educatoarei pentru a putea revizui comportamentele copiilor și a acționa adecvat individual,dar și în colectiv. Observația este principala metodă de cunoaștere a copiilor . Cunoașterea copiilor se poate face direct ( prin teste, probe și scale de dezvoltare a copiilor aplicate acestora sau prin observație psihopedagogică) sau indirect ( prin discuții cu cei care îl cunosc pe copil: părinți, frați, ceilalți copii din grupă etc.).

Educatoarea trebuie să dețină datele generale despre copil (elemente biografice, ocupația părinților, numărul de copii din familie, boli și aspecte ce pot avea influențe negative asupra dezvoltării copilului, condiții materiale, climat educativ, starea sănătății copilului și dezvoltarea sa fizică etc.), identitatea psiho – fizică a copilului ( particularitățile sale individuale și determinate de vârsta sa , aptitudinile copilului, ritmul și stilul său de învățare și de activitate, capacitatea de concentrare asupra activităților, dificultățile sale de adaptare și de învățare), acțiunile copilului ( manipularea obiectelor, identificarea elementelor componente, recunoașterea particularităților, modul de acționare predilect, tipul de activități efectuate cu precădere, condițiile în care au loc activitățile), relațiile psiho – sociale ale copilului ( cu ceilalți copii, cu personalul grădiniței, cu cei din familie, cu orice persoană care vine în contact cu el).

Am observat pe parcursul anului școlar încheiat că unii preșcolari mici sunt atrași de un anumit tip de activitate și nu prezintă interes pentru alt gen de activitate. Cei atrași de activitățile dinamice , fizice și de mișcare nu au răbdare și nu se concentrează pe parcursul activităților statice de la început la sfârșit, atenția lor este instabilă și trebuie dirijată spre atingerea scopurilor urmărite. De asemenea, am observat că unii copii sunt atrași de activitățile practice și plastice (îndeosebi fetele), iar alții de cele matematice și de cunoașterea mediului(majoritar băieții). De asemenea, unii copii preferă jocurile zilnice cu mașinile, în timp ce alții caută să fie lideri în jocurile spontane cu subiecte din viața cotidiană. Alți copii preferă jocurile de masă, puzzle-urile, cerându-le zilnic educatoarei. Am urmărit familiarizarea lor și cu alte tipuri de jocuri, observând că îmi cereau apoi să particip alături de ei la desfășurarea acestora, făcându-le plăcereși stârnindu-le interes. Am urmărit și asigurat climatul necesar desfășurării în bune condiții a activităților instructiv – educative, siguranța copiilor și sănătatea lor fiind principalul reper în organizare și realizare.

Am urmărit de asemenea progresul fiecărui copil prin jocuri și convorbiri individuale cu acesta, stabilirea relațiilor de prietenie și colegialitate între copii, de întrajutorare și inițierea spiritului de echipă. Am organizat lucrul pe echipe și în perechi, am folosit metode și mijloace atractive și moderne pentru a stimula interesul copiilor pentru cunoaștere și dezvoltarea lor armonioasă. Am achiziționat permanent jucării și materiale didactice noi la grupă, i-am inițiat pe copii în folosirea lor și le-am valorificat pe deplin în educația lor intelectuală.

Consemnarea datelor care prezintă semnificație în progresul copiilor s-a făcut și în fișele de consultații cu părinții. Datele înregistrate în fișele de observație a copiilor trebuie să constituie un mijloc de evaluare a activității educatoarei și un indice de bază în proiectarea demersului didactic ulterior. Informațiile adunate despre copii constituie o bază de date importante și pentru învățători, colaborarea cu aceștia conducând la o mai bună cunoaștere a copiilor de către aceștia și la o activitate viitoare fructuoasă și benefică pentru toți participanții la procesul instructiv- educativ.

Conversația liberă cu preșcolarii a adus informații despre preocupările acestora, gândurile, trăirile lor, vocabularul folosit, dificultățile de exprimare, bagajul lorde cunoștințe și interesele lor. Desfășurată sub formă de joc, într-o atmosferă destinsă și familială copilului, conversația a urmărit lărgirea sferei de preocupări a preșcolarului, înlăturarea inhibiției sale și apropierea de copil, instaurarea unei atmosfere calde, de parteneriat în activitatea instructiv –educativă. Am folosit jocuri și jucării care să-i atragă pe copii și să- i stimuleze în cunoașterea completă a obiectelor și fenomenelor realității înconjurătoare, evitând surmenajul și rutina. Am urmărit implicarea activă a copiilor în activitățile de cunoaștere și de joc, antrenarea tuturor analizatorilor.

Tranzițiile au urmărit repetarea și consolidarea deprinderilor de igienă și de comportare civilizată, verificarea cunoștințelor copiilor , dar și destinderea atmosferei, crearea ambientului pentru învățare. Versurile cântecelor și poeziilor învățate realizează o educație polivalentă a copiilor, aceștia recitând sau cântând de bunăvoie și din proprie inițiativă frecvent strofe învățate la grădiniță în diferite împrejurări: la masă, pe stradă, în magazine. La întrecerile sportivesub formă de ștafetă sau de parcurs aplicativ am urmărit consolidarea și aprofundarea deprinderilor motrice utilitar aplicative predate la activitățile comune cu grupa de copii ( mers, alergare, săritură, târâre, tracțiune, pășire peste obstacole,diferite exerciții ale brațelor și picioarelor), am alternat activitățile de mișcare cu cele statice, am realizat jocuri de respirație și de pronunție, de dezvoltare și corectare a vorbirii.Jocurile de dezvoltare a motricității generale au alternat cu cele de motricitate fină, prin desene și colaje, picturi și modelaje atât de îndrăgite de cei mici. Copiii au cerut aproape la două zile materiale necesare modelajului sau picturii, trăind satisfacția realizării produselor proprii atât în activitățile frontale, cât și opțional, în activitățile liber alese de copii.

Jocurile de construcție au urmărit familiarizarea copiilor cu materialele de construcție diferite, stimularea imaginației lor creatoare și a perseverenței în realizarea lucrărilor. Copiii au învățat ce însemnă orientarea spațială și cum să îmbine corect elementele de construcție pentru a realiza diferite obiective. Au lecturat imagini cu anumite teme de studiu și au învățat să fie responsabili și conștienți de datoria lor de explorare prin aducerea la grădiniță a diferitelor materiale și produse pentru centrul tematic. Au purtat convorbiri cu părinții pe diverse teme potrivit cerințelor formulate de educatoare și au enunțat concluziile frontal, răspunzând la întrebările educatoarei. Au recitat expresiv și cu intonația adecvată versurile cerute de educatoare, au fredonat cântecele însoțite de mișcări sugetate de text sau nu.

Zilnic am urmărit corectarea defectelor de pronunție și de exprimare, a greșelilor gramaticale ale copiilor, stimularea interesului acestora pentru limba vorbită și scrisă. Am organizat jocuri de atenție și lingvistice, am urmărit rostirea onomatopeelor, dar și exprimarea fluentă, în propoziții a copiilor.

Am organizat și desfășurat opționalul de limba engleză la grupă și am susținut programe distractive în această limbă cu preșcolarii grupei cu diferite ocazii ( serbarea de Crăciun, 1 Iunie). Am valorificat aptitudinile copiilor pentru această limbă străină și am evidențiat rezultatele lor prin programe recreative. Am corectat poziția copiilor în timpul scrisului sau desenatului, pictatului, am ajutat copiii care au dificultăți în mânuirea creionului sau a culorilor, în efectuarea mișcărilor de rotație sau de aplatizare a plastilinei. Am susținut copiii care nu erau atrași de folosirea creionului sau de colorat, ajutându-i să umple spațiul dat în interiorul conturului și să coloreze uniform, folosind culori adevate. Am atras atenția copiilor atunci când au greșit, le-am lăudat performanțele și realizările de fiecare dată. Am apreciat efortul copiilor în diferite domenii de activitate și le-am acordat recompense.

Am organizat și desfășurat o activitate practică în parteneriat cu școlarii clasei a treia, urmărind familiarizarea copiilor preșcolari cu viitoarele cerințe școlare, cu stilul de activitate dinșcoală și cu personalul ei. Am căutat să-i motivez pe copii în execuția cât mai bună a lucrărilor și să le stârnesc interesul pentru realizarea lor, precum și pentru activitatea instructiv –educativă din școală. Am organizat vizite și excursii în săptămâna „ Să știi mai multe, să fii mai bun!”, urmărind lărgirea sferei de preocupări a copiilor și completarea cunoștințelor lor în diferite domenii intelectual, fizic și motric.

Formarea , cultivarea, consolidarea și evaluarea, aprofundarea abilităților formate, a deprinderilor și atitudinilor copiilor se realizează pe baza cunoașterii psihologice a copiilor . Aceasta asigură continuitatea și reușita activității instructiv – educative odată cu integrarea copiilor în noul regim de viață și muncă din școală. Aptitudinea de școlaritate constă în pregătirea copilului pentru școală, în echilibrul său psihic și fizic deopotrivă în învățare și în dezvoltare. Particularitățile psihice determină deosebirile dintre copii din punct de vedere al vârstei și individual. Uneori copiii se dezvoltă potrivit altui nivel de dezvoltare decât al vârstei copilului. Particularitățile comune ale vârstei copiilor determină organizarea unor activități comune cu întreaga grupă. Astfel, am organizat și desfășurat activități specifice nivelului de vârstă 3-4 ani în anul școlar 2013- 2014, cu preșcolarii grupei mici.

Activitățile organizate individual au urmărit completarea nivelului de cunoștințe, abilități și deprinderi ale copiilor prin muncă diferențiată cu preșcolarii, în afara activităților comune, frontale, cu întreaga grupă de copii. Studiul permanent și susținut al materialelor de specialitate o ajută pe educatoare să găsească soluții optime în tratarea adecvată a fiecărui copil pentru îmbunătățirea rezultatelor sale și asigurarea dezvoltării sale complete și complexe. Interpretarea datelor potrivit studiului de caz pentru copiii cu probleme de dezvoltare pe anumite domenii ajută la stabilirea măsurilor ameliorative. Fișele de observație sunt documente importante referitoare la nivelul dezvoltării copilului și trebuie utilizate periodic de educatoare , aceasta consemnând orice modificare și observație asupra comportamentelor copilului.

Copilul este urmărit în diferite etape ale procesului de învățământ și datele sunt consemnate în fișa sa de observație psihopedagogică. Observația poate fi directă (realizată spontan sau în mod planificat) și indirectă ( imediat, educatoarea culegând informații de la membrii grupului în care copilul se joacă ). Obiectivele observației trebuie bine stabilite, educatoarea pregătindu-se în prealabil pentru cercetare prin documentare, selectarea instrumentelor, tehnicilor, observând propriu – zis copiii și analizând rezultatele, prelucrând și interpretând datele obținute. Fișele de observare cuprind date despre relațiile copilului cu activitatea și cu jocul, relațiile copilului cu obiectele, relațiile copilului cu ceilalți, relațiile copilului cu sine. Domeniile de referință ale fișei de observare sunt : intelectual, fizic, socio –emoțional, joc și acțiune, context educațional. Ele urmăresc „ ce poate face copilul” și „cum face”.

Datele înregistrate în fișele de observație psihopedagogică trebuie comunicate altor persoane cu grijă , astfel încât să nu cauzeze frustrări copilului sau nemulțumiri părinților sau acestuia. Copiii nu trebuie comparați între ei. Fiecare are ritmul propriu de creștere și dezvoltare. Fișa trebuie să conțină un diagnostic al copilului la un anumit moment al evoluției sale și totodată un prognostic eficient, aplicabil în viitor.

Fișa psihopedagogică a copilului cuprinde:

-date generale despre copil și familia sa;

– activitatea copilului în grădiniță și în afara grădiniței;

– caracteristici ale persoanei;

-concluzii.

În fișă se sintetizează informațiile obținute prin observația științifică a copiilor de către educatoare, înregistrarea și analiza datelor legate de particularitățile acestora atât în timpul activităților comune cu întreaga grupă, cât și în timpul celor alese și al jocurilor. Întrebările vor fi concise și exacte, cu referire la anumite domenii și sarcini care contribuie la dezvoltarea creativității, imaginației libere a copiilor, precum și a trăsăturilor lor afective și volitive. Testele pot fi aplicate individual sau pe grupuri mici de copii astfel încât educatoarea să poată observa particularitățile fiecărui copil și nivelul atins în dezvoltarea sa pe fiecare domeniu.

Evaluările nivelului de dezvoltare a copilului se realizează pe parcursul anului școlar (evaluarea formativă) și la sfârșitul acestuia (evaluarea sumativă).

Prin realizarea obiectivelor și conținutului programei în activități cu conținut practic – aplicativ (practice și plastice) produsele copiilor sunt analizate și educatoarea determină gradul de realizare a scopurilor propuse prin valorificarea cunoștințelor, a priceperilor și deprinderilor dobândite de către copii.

Discuțiile libere cu preșcolarii pe teme preferate de ei, din mediul lor apropiat de viață dovedesc particularitățile gândirii, limbajului, imaginației lor. Informațiile culese de educatoare despre copil sunt întregite și confirmate, verificate prin discuțiile cu părinții lui și cu personalul medical, apt pentru a furniza date valoroase și importante despre creșterea și dezvoltarea, istoricul preșcolarului de la naștere până la momentul investigării. Fișa psihopedagogică asigură cunoașterea sistematică și organizată a preșcolarului, educatoarea completând-o și asigurând individualizarea activității instructiv – educative în grădiniță și date importante pentru continuarea acestui demers în școală, de către învățător.

3.ROLUL JOCULUI ÎN EDUCAȚIA MULTILATERALĂ A PREȘCOLARULUI

Jocul și jucăria sunt prietenii preșcolarului, cei mai buni tovarăși de joacă ai copilului. Nevoia de a se juca a copilului rezultă din tendința acestuia de a cunoaște mediul înconjurător și de a imita adulții, precum și de a se manifesta activ și creativ.

Prin joc copilul desfășoară o activitate care imită semenii, fiind o reflectare a personalității acestuia, a nevoilor sale interne și de cunoaștere. În joc copilul capătă parteneri și întemeiază relații de prietenie și colaborare, învață și se învață, își exersează abilitățile de comunicare și mintale, depune efort voluntar și câștigă încredere în sine și în ceilalți. Se confruntă cu diferite situații de învățare și transformă realitatea potrivit nevoilor și trebuințelor sale, își asumă diferite roluri și inventează diferite funcții pentru obiectele incluse în joc.

Obiectivul principal al jocului ca formă predominantă de organizare a activității din grădiniță este educația copilului preșcolar. Ea interferează cu instrucția, formându-le copiilor deprinderi sociale de comunicare și interacționare.

Copiii mici și mari se joacă împreună, contribuind la dezvoltarea personalității acestora. În jocuri copiii stabilesc relații de cooperare, de întrajutorare. Cei mici își asumă impresiile referitoare la conduita în joc, cei mari își asumă rolurile importante, de conducători, simțindu-se mai importanți , mai mari.

În procesul instructiv – educativ, limbajul realizează transmiterea cunoștințelor și îmbogățirea acestora. El este un mijloc de comunicare și un mijloc de cunoaștere deopotrivă.

Copilul folosește vorbirea zilnic pentru a comunica trebuințele, interesele sale, problemele, bucuriile și impresiile lui. Dezvoltarea limbajului ajută la o mai bună comunicare, înțelegere și transmitere a mesajului. De aceea în grădiniță educatoarea are sarcina de a urmări, corecta și învăța copilul cum să se exprime corect și coerent din punct de vedere gramatical și lexical, fonetic și sintactic. Activitățile de educarea limbajului au o contribuție importantă în acest sens, dar ele pot fi completate de orice joc spontan organizat în diferite momente ale zilei și cu diferite ocazii.

În jocuri, copii sunt puși în diferite situații de a-și alege un partener de joacă sau mai mulți, să stabilească roluri pentru fiecare și relații cu ei, să se ajute șisă comunice pentru a realiza sarcinile. Trăirile afective și implicarea copilului în joc sunt o condiție importantă pentru reușita jocului. Totodată, creativitatea și seriozitatea tratării jocului și temei propuse reflectă preocuparea copilului pentru realizarea sarcinii. Astfel se formează deprinderile de lucru și de muncă actuale și viitoare , necesare integrării tânărului vlăstar în școală și în societate.

În jocurile de rol „De-a familia” copiii au ajutat mamele, interpretând rolul copiilor din familie , ștergând praful sau spălând vasele, ducând copiii bolnavi la doctor, au făcut curățenie. Prin aprecierea activităților lor, copiii au trăit satisfația muncii lor și a sarcinilor demne de laudă. Întărindu-le comportamentele pozitive, copiii au trăit sentimente de bucurie și au dorit să repete jocurile inițiate și alte dăți, sub noi forme. Educându-le copiilor sentimentul de grijă și dragoste față de copiii bolnavi din joc, am reușit să le dezvolt sentimente pozitive de compasiune pentru cei apropiați, prietenia și altruismul.

Paralel cu sentimentele morale care se îmbogățesc prin intermediul jocului, la preșcolari se dezvoltă și calități pozitive de voință și caracter cum ar fi: cinste, perseverență, dorința de a munci, spirit de inițiativă. Aceste trăsături pozitive de voință și caracter sunt cultivate în grădiniță prin activitățile libere, prin jocuri diferite, în timpul vizitelor, excursiilor sau plimbărilor, dar și prin activitățile frontale. Jocurile de mișcare presupun dezvoltarea unui spirit de echipă și de întrajutorare și colaborare pentru realizarea scopurilor. Organizate ca activități recreative sau frontale, ele au rol în educația morală a preșcolarilor concomitent cu cea fizică.

Educatoarea trebuie să aibă grijă ca sarcinile să fie îndeplinite de fiecare copil, să încurajeze participarea sa activă la joc și la activitatea de învățare. Valorificarea produselor muncii și activității copiilor are rol în educarea dragostei de muncă și a aprecierii acestei activități, dobândirea încrederii în forțele proprii și bucuria realizării scopurilor propuse.

Imaginația reproductivă și creatoare a copiilor este educată și ea prin jocurile de rol și de creație , sentimentele pozitive fiind educate și căutate de către copii tot timpul, provocându-le plăcere și bucurie. Gândirea copiilor este activă, ei comunicând verbal și prin gesturi,mimică, observând permanent realitatea înconjurătoare. Diferitele jocuri artistico-plastice și practice „Să desenăm frumos”, „Să coasem frumos”, „Să decorăm frumos” contribuie la dezvoltarea imaginației reproductive și creatoare a copiilor. Observația și percepția obiectelor se dezvoltă în procesele de analiză și sinteză a însușirilor de culoare și formă. Seringa capătă reprezentarea unui bețișor, în jocul de rol „De-a doctorul”, acesta căpătând însușiri imaginare, pe lângă cele reale.Copilul își dezvoltă astfel percepțiile, dar și spiritul de observație. Creativitatea copiilor se dezvoltă prin diferite interpretări pe care le dau jucăriilor, rolurilor interpretate. Observațiile lor anterioare sunt completate de noi simboluri create de copii și de situațiile de învățare.

Imaginația creatoare a copiilor se dezvoltă prin intermediul jocurilor în care cei mici completează temele propuse de adulți sau activitățile practicate de ei și imitate prin joc. Jocul nu se poate desfășura în absența unui colectiv, fără comunicare verbală. De aceea, limbajul are rol însemnat în activitatea gândirii. Transmiterea cunoștințelor acumulate prin activitățile de educarea limbajului sau de cunoașterea mediului este realizată prin formularea enunțurilor din cadrul activităților de educarea limbajului și reciproc. Astfel , activitățile organizate au caracter transdisciplinar. Abilitățile de comunicare și interrelaționare sunt exersate permanent și în diferite contexte de învățare. Astfel se realizează valorificarea cunoștințelor , jocul fiind activitatea dominantă la vârsta preșcolară cu valențe formative multiple în dezvoltarea psihică a copilului, a personalității sale în ansamblu.

Educația realizată prin jocuri și alte activități specifice vârstei preșcolare este realizată în conformitate cu particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor. Jocul este cea mai îndrăgită formă de activitate de copii, munca îmbrăcând adesea forma jocului. Jocul nu exersează doar inteligența, ci deopotrivă mușchii, educă sentimente și trăiri pozitive în conștiința copilului pe parcursul realizării sarcinii sale. Dragostea de muncă și pentru învățare, interesul pentru cunoaștere se educă în grădiniță permanent, în diferite contexte și momente ale zilei, cu scopuri propuse sau spontan.

Observarea succeselor copiilor în timpul jocului și încurajarea acestora în acțiune m-a determinat să folosesc jocul ca pe un mijloc de educație pentru muncă și prin muncă. Am urmărit cultivarea sentimentelor de prețuire a produselor muncii copiilor la aceștia, atât a celor proprii, cât și ale altor copii.

Atât în joc, cât și în muncă, copilul depune un efort pentru realizarea sarcinilor. De aceea el realizează sarcina prin mai multe încercări, acceptând datoria și executând operațiunea respectivă. Prin joc și prin muncă preșcolarul învață să interacționeze cu grupul, vine în contact cu o diversitate de opinii pe care învață să le accepte și să conlucreze cu partenerii pentru a realiza sarcinile jocului. Jocul îi familiarizează pe copii cu situațiile de muncă și viață, ei construiesc și imită astfel acțiunile zidarilor, ale adulților. Prin activitățile de grădinărit învață să cultive plante și să le îngrijească, să ocrotească animalele în activitățile organizate cu acest scop. Scopurile comune urmărite prin joc sau prin muncă sunt serioase și speciale, provoacă plăcere copiilor și îi mobilizează pentru a atinge obiectivele propuse prin orice efort necesar, individual sau colectiv. Unitatea scopurilor provoacă satisfacție și concentrarea atenției tuturor participanților pentru atingerea lor, organizarea și mobilizarea colectivului și întemeierea relațiilor de întrajutorare și cooperare.

Copiii își pot propune anumite scopuri singuri și le pot realiza prin diferite mijloace, ca dovadă a experienței lor proprii de învățare. Ei pot efectua aceeași temă în moduri diferite, folosind culori diferite, modele diferite. Construcțiile copiilor se diferențiază prin perceperea diferită a formei obiectivelor de realizat .

Jocul este un exercițiu, o pregătire pentru muncă, un subtitut al acesteia. Prin el se realizează prezentarea atractivă a diferitelor conținuturi de învățare. Activitățile frontale transmit cunoștințe sub o formă sau alta, dar nu suficientă. De aceea este necesar ca ele să fie aprofundate sub diverse forme atractive și stimulative pentru fiecare copil, astfel încât să contribuie la dezvoltarea sa. Jocurile pot fi organizate ca preambul la activitățile de bază, frontale sau ca o continuare și aprofundare a acestora, ca o completare sau fixare și sistematizare a lor. Copiii nu trebuie să simtă povara sau efortul depus în realizarea sarcinilor, ci lor trebuie să li se dea libertate de acțiune, să se joace mai mult decât să muncească. Totodată este nevoie să fie îndrumați de educatoare , dar acest lucru trebuie făcut cu pricepere și tact. Respectarea regulilor jocului și efectuarea unei activități independente și creatoare de către copii sunt scopuri care trebuie urmărite permanent atât de educatoare, cât și de către cei mici. Cunoștințele dobândite de copii în activitățile anterioare sau în alte împrejurări constituie baza jocurilor inițiate pentru consolidarea și aprofundarea lor .

În cadrul jocului copilul poate dobândi cunoștințe despre mediul înconjurător sau i se pot forma diferite procese și însușiri psihice. Activitățile de joc, ca și celelalte forme de activitate instructiv – educativă din grădiniță, se organizează pe baza planificării calendaristice , urmărind formarea deprinderilor legate de educarea limbajului și dezvoltarea acestuia, de cunoașterea mediului, de desen, de modelaj, de activități matematice și alte tipuri.

La grupa mică preșcolarii își însușesc cunoștințe legate de toamnă (fructe, aspecte ale vremii etc.), formându-le noțiunea de fruct, îmbogățindu-le vocabularul cu denumirea fructelor și a culorilor (struguri negri, verzi; mere roșii, galbene, verzi). În grupa mijlocie copiii își completează cunoștințele cu elemente caracteristice fructelor (coajă, sâmbure, semințe), iar la grupa mare fac diferența și clasifică fructele după modul de cultivare sau de conservare a acestora. Reprezentările copiilor se extind, funcția reglatoare a sistemului verbal este intensă, atingând nivelul adecvat intrării în școală. La nivelul grupei mijlocii observarea stărilor de agregare ale apei se poate organiza într-o formă atractivă , de joc didactic, fiecare copil experimentând direct, pe echipe, proprietățile apei sau laptelui . Apelând la toți analizatorii, copiii au desprins trăsăturile apei în diferite stări de agregare ( lichidă, solidă, gazoasă), au perceput forma pe care o ia sub influența temperaturii. În încheierea jocului copiilor li se pot pune întrebări legate de necesitatea folosirii apei în viața plantelor, animalelor și a omului, fiecare echipă răspunzând la acestea. Astfel se verifică deopotrivă cunoștințele copiilor legate de mediul înconjurător, îmbogățindu-le, dar și limbajul acetora, capacitățile lor de observare și investigare, li se formează interesul pentru cunoaștere și explorare, cercetare, învățare prin descoperire.

Procesele de cunoaștere ca memoria, imaginația, gândirea, limbajul se dezvoltă în timpul acțiunii directe a preșcolarilor cu obiectul de studiu, prin implicarea lor activă în descoperirea trăsăturilor obiectelor și fenomenelor și extragerea concluziilor, a observațiilor. Totodată, copiilor li se formează deprinderi practice, intelectuale, morale, contribuind la educația lor intelectuală.

Prin construcția pe plan mental a imaginii obiectului de realizat, copilul își antrenează deopotrivă imaginația, atenția, puterea de concentrare și operațiile gândirii, apoi trece la realizarea produsului propus, la activitatea practică propriu – zisă. Astfel, el realizează și activități practice și intelectuale concomitent.

Jocul didactic are un scop precis care trebuie formulat de educatoare înainte de a trece la realizarea sarcinii propuse, îmbinând jocul cu efortul copiilor, libertatea de acțiune cu munca. Jocurile didactice matematice cum ar fi „Te rog să-mi dai!” presupun clasificarea obiectelor de anumită formă și culoare de către copii și distingerea lor dintr-un ansamblu de piese sau jucării date. Totodată, se urmărește familiarizarea copiilor cu un limbaj matematic și folosirea sa în diferite contexte.

Educația intelectuală a copiilor preșcolari se desfășoară preponderent prin activitățile de cunoașterea mediului, de educarea limbajului și prin cele matematice, dar și prin alte tipuri de jocuri și activități.

Dacă la grupa mică se folosesc imaginile în predarea și consolidarea cunoștințelor, acestea fiind absolut necesare înțelegerii conținuturilor de către copii, la grupele mari convorbirile se pot desfășura și în absența acestora. Povestirile și repovestirile sunt mijlocul cel mai folosit pentru educarea limbajului la această vârstă. Dramatizările și jocurile de rol au ca scop aprofundarea cunoștințelor copiilor și exersarea lor în planul conștiinței.

Jocul didactic este cea mai eficientă metodă de dezvoltare a capacităților de comunicare verbală ale copiilor, el asigurând implicarea activă a acestuia în activitatea sa preferată, atractivă și stimulativă, reconfortantă. Prin joc copilul interacționează, comunică, socializează și își definește personalitatea. Jocul didactic îmbină învățarea cu distracția, sarcinile specifice jocului cu cele specifice învățării. Este un prilej de formare sau consolidare a deprinderilor, cunoștințelor și priceperilor intelectuale, fizice sau morale, estetice sau practice. El stimulează creativitatea și libertatea în exprimare. Am organizat și desfășurat jocuri didactice cum ar fi: „ Ce este și ce faci cu el?”, „Când se întâmplă?”, „ Jocul meseriilor”, „Cine l-a strigat pe ursuleț?”. Am urmărit dezvoltarea vocabularului activ și pasiv al copiilor, obișnuința sa de a se exprima în propoziții corecte din punct de vedere gramatical și lexical, corectarea defectelor de vorbire și de pronunție, cultivarea exprimării libere a copiilor.

Limbajul este implicat în toate activitățile din grădiniță, așa că am urmărit cultivarea sa în diferite ocazii. Comunicarea între copii se realizează permanent în jocuri, educatoarea intervenind doar pentru a dirija jocul și a-l călăuzi spre atingerea scopurilor. Este bine ca mediul educațional să stimuleze copiii în alegerea jocurilor colective și a activităților independente.Jucăriile pot să-l determine pe copil să le clasifice și să le grupeze pe serii, să le ordoneze dupa anumite criterii sau caracteristici ale lor, să le asocieze după anumite semnificații, să stabilească relații cauzale între ele, dezvoltându-le copiilor spiritul de observație și operațiile gândirii.

Pentru a stimula comunicarea verbală între copii se pot dota sălile de grupă cu telefoane de jucărie, cărți și imagini de diferite culori și forme, materiale de diferite greutăți și asperități, cântare de jucărie, etaloane nestandardizate pentru măsurat lungimi, diferite vase și recipiente pentru conservarea materialelor și a jucăriilor.

Jocul de masă „Răspunde repede și bine” are ca scop dezvoltarea spiritului de inițiativă, a atenției și perspicacității, a capacității de soluționare a problemelor, de colaborare a copiilor pentru realizarea sarcinilor, dezvoltarea exprimării corecte și expresive, a deprinderii de citire de imagini. Jetoanele le-am folosit în jocuri cu grupuri mici de copii pentru stimularea vorbirii acestora, preșcolarii recunoscând și denumind obiectele, clasificându-le și ordonându-le după diverse criterii, alcătuind scurte povestiri despre ele. Am urmărit dezvoltarea auzului fonematic, activizarea vocabularului cu noi cuvinte, integrarea cuvintelor în propoziții, îmbogățirea vocabularului, dezvoltarea capacității intelectuale a copiilor , menținerea interesului lor pentru activitate, cultivarea independenței în acțiune. Este important ca aceste activități să fie practicate la început zilnic , la grupa mică, apoi la grupele mijlocii și mari după activitățile comune, dimineața sau după somnul de după – amiază.

4.COMPETENȚELE EDUCATOAREI

Tendințele actuale ale sistemului de învățământ sunt descentralizarea și individualizarea sa, centrarea pe nevoile copilului, pe interesele sale. De aceea, educatoarele trebuie să fie în permanență la curent cu particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor, printr-o bună cunoaștere și monitorizare a acestora prin observație.

Permanenta informare a educatoarelor în legătură cu specificul psihofizic al copiilor și consultarea specialiștilor în domeniu este importantă în soluționarea problemelor ivite în educația actuală a copiilor.

Procesul instructiv – educativ este în permanentă schimbare, fiind adaptat cerințelor actuale și de perspectivă ale societății. În aceasta constă esența educației și de aceea este necesar ca perspectiva privirii sale ca pe un proces static, neactivizând copilul , să fie modificată și adaptată nevoilor sale de creștere și dezvoltare.

Educatoarea trebuie să se perfecționeze sistematic și continuu , să găsescă strategii spontane și de durată, să aibe atenția permanent concentrată pe găsirea de soluții cu privire la problemele întâmpinate de fiecare copil.

De aceea educatoarea îndeplinește mai multe roluri :

1.Pedagog – educatoarea are capacitatea de a stabili obiective, conținuturi,strategii didactice, modalități de evaluare și de măsurare a progresului, de a soluționa situații problematice noi, având pregătirea de specialitate și experiența necesară; pentru a face față cerințelor grupei combinate sau unui colectiv mare de copii, educatoarea este nevoie să organizeze activitatea pe grupuri, creând situații de învățare și evaluare , de interacțiune între copii și între grupuri, consemnând permanent observațiile legate de evoluția copiilor pe plan psihic, educativ și instructiv.

2.Psiholog – educatoarea este necesar să aibă cunoștințe în domeniul psihologiei legate de creșterea și dezvoltarea la preșcolari, evoluția proceselor fizice și psihice, factorii care influențează dezvoltarea acestora, utilizarea metodelor specifice cunoașterii copilului preșcolar, conceperea și aplicarea testelor psihologice în scopul depistării inteligențelor multiple și realizării tabloului psihologic al copilului preșcolar (3-7 ani), completarea cu responsabilitate a fișei psihopedagogice.

3.Scenograf și regizor – educatoarea pune în scenă secvența didactică cu toate amănuntele de rigoare astfel încât mediul educațional să corespundă activității. Existența unei soluții alternative, de rezervă, în cazul în care este nevoie să fie aplicată altă strategie, este necesară.

În acestă calitate și postură,educatoarea stabilește variantele de lucru, interacționează cu copiii, stabilește roluri pentru fiecare, interpretează roluri la rândul ei. Ea interpretează pe rând rolurile de:

-cercetător – prin derularea unor experimente și experiențe cu preșcolarii menite să faciliteze acestora înțelegerea unor procese și fenomene dinmediul înconjurător;

– matematician – operând cu noțiuni matematice perezentate copiilor într-un mod accesibil;

– antrenor – educatoarea le formează copiilor deprinderi motrice pe care le exersează în mod atractiv și variat, apoi le folosește în dansuri tematice, gimnastică, dans popular) în interesul dezvoltării copilului;

– orator –prezentând copiilor ființe, obiecte, fenomene, stări sufletești, situații reale pentru a fi analizate;

– narator – povestește astfel încât faptele să fie percepute corect și povestirea să fie audiată până la sfârșit cu interes;

4. Consilier – pe probleme de socializare sau curriculare.

Educatoarea trebuie să găsească soluții de adaptare a copiilor din punct de vedere social astfel încât aceștia să facă față dificultăților și cerințelor întâmpinate în viața din colectivul de copii. Reacțiile copiilor în colectiv sunt diferite, de la sentimentul de „abandon” pe care îl trăiesc cei mici în special,la cel de „independență” al celor mari sau obișnuiți cu colectivele din grădiniță. Educatoarea trebuie să-l stimuleze pe copil permanent și să-i canalizeze interesul spre activități care să-i facă plăcere, să alterneze activitățile statice cu cele dinamice și să fie alături de el în momentele în care activitatea sa stagnează, formându-i o imagine de sine pozitivă și întărindu-i încrederea în forțele proprii.

Totodată, la nivelul curriculumului, trebuie să selecteze conținuturile și strategiile de organizare a acestora și de proiectare a situațiilor de învățare corespunzătoare, de diferențiere a programelor educative în raport cu aptitudinile și interesele copilului, să cultive aptitudini și disponibilități atitudinale pentru fiecare activitate de consultanță.

5.Mediator – educatoarea trebuie să aibă în vedere vârsta fragedă la care copilul vine în grădiniță și să medieze conflictele sale multiple cu ceilalți din jur. Copilul se transformă din „spectator” în „actor”, aproape totul din jur reprezentând un pericol și o amenințare pentru el. Din acest motiv educatoarea este necesar să intervină și să medieze conflictele ivite între copii.

Educatoarea este deopotrivă „partener” în educație, „animator” al activităților, „proiectant” , copilul fiind o proiecție a propriului „eu” și o reprezentare a socializării conduitei sale.

Profesia de educatoare implică toate aceste competențe deoarece este complexă și dificilă, necesită dăruire și timp pentru găsirea soluțiilor optime pentru educația fiecărui copil. Metodele interactive sunt cele mai bune în acest sens, educatoarea căutând cele mai bune strategii în acest sens, în funcție de nivelul atins în dezvoltare de fiecare copil. Potențialul lui de dezvoltare cognitiv, creativ și afectiv – motivațional contribuie la reușita muncii în grup. Selectarea celor mai bune strategii de realizare a activităților trebuie făcută în funcție de specificul procesului instructiv – educativ, urmărind obiectivele sale de predare, consolidare, verificare sau evaluare.

Activitățile trebuie pregătite de educatoare pe etape, cu lux de amănunte, aceasta anticipând fiecare răspuns al copilului la cerințele sale. Între evenimentele activității, obiective, conținut, situații de învățare, metode, mijloace de învățământ, evaluare se stabilesc relații pe orizontal.