Rolul Jocului In Activitatea Instructiv Educativa In Gradinita

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I-LOCUL ȘI ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN ACTIVITĂȚILE COMUNE DE EDUCAREA LIMBAJULUI

1.1.Jocul-metodă instructiv-educativă utilizată în grădiniță

1.2.Conceptul de joc

1.3.Tipuri de jocuri

1.4.Clasificarea jocurilor

1.5.Funcțiile jocului

1.6.Jocul copilului preșcolar

CAPITOLUL II-JOCUL DIDACTIC 2.1.Importanța jocului didactic

2.2.Conducerea jocurilor didactice

2.2.1.Pregătirea jocului didactic

2.2.2.Organizarea jocului didactic

2.2.3.Desfășurarea jocului didactic

2.3.Valențe formative ale jocului didactic

2.3.1.Specificul jocului didactic

2.3.2.Legătura dintre jocul didactic și celelalte jocuri

CAPITOLUL III-ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN ÎMBOGĂȚIREA VOCABULARULUI LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

3.1.Jocul didactic și activizarea limbajului

3.2.Dezvoltarea comunicării și a gândirii prin jocurile didactice

3.3.Metode și procedee îmbinate cu jocul utilizate în organizarea activităților de educare a limbajului

3.3.1.Povestirea

3.3.2.Memorizarea

3.3.3.Lectura după imagini

3.3.4.Convorbirea

3.4.Jocul didactic de educare a limbajului-formă a evaluării sumative

CAPITOLUL IV–ASPECTE METODOLOGICE ALE JOCURILOR DIDACTICE

4.1.Particularități ale limbajului și ale gândirii la vârsta preșcolară

4.2.Depistarea, prevenirea și corectarea tulburărilor de vorbire la vârsta

preșcolară

4.3.Contribuția activităților de joc la dezvoltarea proceselor psihice și a personalității preșcolarilor

CAPITOLUL V-CERCETARE CONSTATATIV-AMELIORATIVĂ PRIVIND PERFECȚIONAREA AUZULUI FONEMATIC ȘI PRONUNȚAREA CORECTĂ A SUNETELOR

5.1. Ipoteza

5.2.Scopul cercetării

5.3. Obiectivele cercetării

5.4. Metode de cercetare

5.5. Probe de evaluare.Măsurători

5.6. Programe de intervenție

5.7. Măsurători și grafice

5.8. Concluziile cercetării

CONCLUZII

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

ARGUMENT

Preșcolaritatea este apreciată tot mai mult ca vârsta ce cuprinde cea mai importantă experiență educațională din viața unei persoane. Pe parcursul ei se înregistrează ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea individualității umane și unele din cele mai semnificative achiziții cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale.

Educarea conduitei verbale a preșcolarului constituie o premisă psiho-pedagogică a pregătirii lui pentru școală.

Din această perspectivă, întreaga experiență instructiv-educativă din gradiniță atestă posibilitatea și utilitatea cultivării limbajului, în strânsă legătură cu dezvoltarea operațiilor gândirii.

Strădania noastră, ca și cadre didactice, trebuie canalizată îndeosebi spre realizarea obiectivelor educării limbajului prin folosirea unor variate forme de activitate.

În lucrarea de față am încercat să prezint unele modalități de lucru cu copiii preșcolari cu privire la contribuția jocurilor didactice și a diverselor tipuri de exerciții la dezvoltarea vorbirii lor, având in vedere faptul că jocul, ca tip de activitate didactică, oferă cadrul organizatoric inedit de desfășurare a activității didactice de dezvoltare a vorbirii.

În acest sens am parcurs o bogată literatură psihologică, lingvistică și metodică, mi-am ordonat ideile și le-am dat o ordine logică, în concordanță cu planul pe care l-am alcătuit, străduindu-mă să realizez o lucrare metodico-științifică cu bogate idei.

În cadrul acestei preocupări am valorificat creator cu maximă eficiență ceea ce s-a scris despre jocul didactic și despre diferitele exerciții pentru dezvoltarea vorbirii preșcolarilor.

De asemenea, am încercat și eu să propun alte exerciții și jocuri didactice care să contribuie la dezvoltarea vorbirii copiilor de vârstă preșcolară.

Pedagogia copilului preșcolar pentru activitatea intelectuală, pentru actul conștient al învățării din școală este o sarcină primordială a grădiniței, iar jocul didactic este forma cea mai eficientă ce asigură trecerea treptată a copiilor de la activitatea de ,,învățare” de tip preșcolar la cea specifică școlarului mic.

În grădiniță, copilul, această ființă vie, cu o lume proprie, această ființă trebuie să fie redescoperită mereu de către educatoare, în ipostaze mereu inedite ale individualității în devenire.

A pregăti condiții optime de învățare, așa cum apreciază psihopedagogul R.H.Goul, constituie doar un process educativ de determinare a premiselor unor procese de învățare ulterior mai compexe.

Dacă jocurile didactice și diversele tipuri de exerciții contribuie la dezvoltarea vorbirii copilului preșcolar reprezintă ipoteza lucrării de față.

În vederea realizării ipotezei lucrării, am avut în vedere urmatoarele demersuri metodologice:

documentarea științifică și fundamentarea psihopedagogică și psiholingvistică a fiecărei probleme;

cunoașterea particularităților psihologice și de limbaj ale copiilor; depistarea și corectarea eventualelor tulburări de vorbire;

adecvarea creatoare a strategiilor creatoare, a strategiilor didactice la specificul fiecărui joc didactic în vedera contribuției lor eficiente la îmbogățirea vocabularului la preșcolari;

dezvoltarea auzului fonematic și a pronunției corete a sunetelor;

familizarea copiilor cu noțiunea de propoziție, cuvânt, silabă, sunet;

îmbogățirea și activizarea vocabularului;

însușirea unor structuri gramaticale corecte;

am urmărit evoluția copiilor pe baza evaluării formative, continue și sumative, luând măsuri ameliorative (folosirea cu bune rezultate a testelor, a diferitelor fișe de activitate independentă).

CAPITOLUL I

LOCUL ȘI ROLUL JOCULUI DIDACTIC

ÎN ACTIVITĂȚILE COMUNE

DE EDUCARE A LIMBAJULUI

Este știut faptul că performanțele școlare ale învățământului modern se raportează – prin evaluare – la obiectivele prestabilite și la sisteme de valori pedagogice și sociale, numai dacă se sprijină pe cunoștințe funcționale și operaționale și mai ales, pe competențe, abilități și capacități intelectuale și creative.

Întreaga pregătire din instituțiile de învățământ – indiferent de treapta pregătitoare – urmărește să formeze personalități care să aibă capacități, competențe, abilități și atitudini cerute de nevoile societății și ale perspectivei progresului uman și social și puse în evidență prin comportamente.

Dezvoltarea ulterioară a ființei umane este marcată de felul în care la vârstele mici (în învățământul preșcolar) se dezvoltă comportamentul cognitiv (adică aspirația, motivația, interesele cognitive, curiozitatea, sentimentele intelectuale ca sentimentul noului, al îndoielii, al certitudinii) și comportamentul comunicativ (adică capacitatea copilului de a-și însuși coduri și limbaje și de a le utiliza adecvat).

Dezvoltarea capacitaților de comunicare verbală constituie una dintre sarcinile foarte importante ale educației din instituțiile preșcolare, pentru că limba este condiție de baza în formarea, fixarea și diferențierea noțiunilor și în transmiterea informației. Ea contribuie la realizarea sarcinilor de pregătire intelectuală, morală și estetică, la dezvoltarea gândirii și a capacităților creatoare.

Studiile întreprinse în domeniul importanței pe care o are vârsta preșcolară în evoluția și dezvoltarea unor comportamente ale persoanei umane confirmă teza că ”la vârsta preșcolară copilul dobândește cele mai profunde, durabile și productive însușiri psihice ale individualității proprii, o intensivă receptivitate, sensibilitate și flexibilitate psihică”.

Cercetările psihologice arată că până la vârsta de 5-6 ani, copilul își dezvoltă 40% din capacitatea intelectuală pe care urmează să o atingă la maturitate. ”Pentru orice cetățean – indiferent de vârstă și profesie – gradul de stăpânire și de folosire a limbii a devenit o trăsătură definitorie a personalității sale.”

Scopul învățământului preșcolar este formarea personalității copiilor de la 3 la 6-7 ani, atât sub aspectul dezvoltării fizice, armonioase, cât și al simulării inteligenței și creativității acestora, al educației estetice și moral – civice, al socializării lor în condițiile specifice grădiniței, potrivit particularităților vârstei, precum și pregătirea adecvată pentru o bună integrare în clasa pregătitoare.

Prin toate activitățile din grădiniță se urmărește accentuarea individualității copiilor, ca un proces continuu de definire umană, oferindu-le posibilități de manifestare a creativității, inițiativei, spiritului de cooperare, dezvoltându-le capacități intelectuale și de adaptare la schimbările pe care le presupun condițiile unui învățământ preșcolar cu valențe formative accentuate.

O componentă a personalității și un element important în pregătirea copilului preșcolar este ”dezvoltarea limbajului, ca bază de formare a unor deprinderi de comunicare verbală.”

Pentru dezvoltarea comportamentului comunicativ sunt luate încă din grădiniță măsuri speciale, existând ca disciplină de învățământ cu un mare rol în educația intelectuală: „Educarea limbajului” la cele trei grupe – mică, mijlocie și mare.

Dezvoltarea limbajului și a comunicării orale la preșcolari are o influență favorabilă pentru întreaga evoluție intelectuală a acestora.

Cultivarea și educarea limbajului implică educarea gândirii, învățându-i pe copii să se exprime clar și corect, aceștia implicit gândesc clar și corect.

Limbajul, spunea Henry Wallon ” nu este cauza gândirii, ci instrumentul și suportul indispensabil progresului ei”

Știută fiind importanța pe care o are limbajul la vârsta preșcolară, în dezvoltarea multilaterală și în special intelectuală a copilului, programa activităților comune de educarea limbajului se orientează spre următoarele obiective:

însușirea corectă a compoziției fonetice a limbii, respectiv perceperea, articularea și pronunțarea clară și corectă a tuturor sunetelor și grupurilor de sunete din cuvinte și a cuvintelor în propoziții;

sporirea capacității de discriminare perceptiv – fonematică a cuvintelor în vorbirea rostită de cei din jur și conștientizarea exprimării proprii sub aspect fonetic;

depistarea și corectarea eventualelor tulburări ale vorbirii;

dezvoltarea cantitativă și calitativă a vocabularului activ al copiilor;

valorificarea datelor perceptive și a reprezentărilor copiilor în îmbogățirea vocabularului sub aspect semantic; păstrarea mai îndelungată și reproducerea cu ușurință a datelor perceptive, a reprezentărilor și trăirilor afective ce au fost fixate prin intermediul cuvântului;

formarea, consolidarea și perfecționarea deprinderii de exprimare corectă din punct de vedere gramatical, în vorbirea reproductivă și adresativă;

însușirea în mod practic a raporturilor complexe, gramaticale ale limbii sub aspect morfologic și sintactic și dezvoltarea capacităților copiilor de a forma propoziții și fraze simple;

din formarea și perfecționarea deprinderilor de exprimare corectă și expresivă;

dezvoltarea vorbirii dialogate, stimularea vorbirii monologate prin activizarea întregului volum de cuvinte în diferite forme de activitate;

cultivarea sentimentelor de prețuire și dragoste față de frumusețea și armonia limbii romane, față de creațiile literare pentru copii, de folclorul poporului român.

Educarea limbajului sub aspect fonetic, lexical, semantic și gramatical se poate realiza în mod special prin formele de activitate caracteristice acestei discipline și anume: lecturi după imagini, povestiri, repovestiri, povestiri create de copii, lecturi ale educatoarei, poezii, convorbiri, jocuri didactice și jocuri exerciții.

Activitățile specifice de educarea limbajului se pot realiza cu grupa întreagă, cât și individual, avându-se în vedere dozarea cu mare grijă, în funcție de particularitățile de vârstă, respectiv individuale.

Educarea vorbirii se realizează treptat, se îmbogățește în condiții cât se poate de variate pe parcursul procesului instructiv-educativ.

Curriculumul pentru învățământul preșcolar urmărește prin conținutul cunoștințelor v – fonematică a cuvintelor în vorbirea rostită de cei din jur și conștientizarea exprimării proprii sub aspect fonetic;

depistarea și corectarea eventualelor tulburări ale vorbirii;

dezvoltarea cantitativă și calitativă a vocabularului activ al copiilor;

valorificarea datelor perceptive și a reprezentărilor copiilor în îmbogățirea vocabularului sub aspect semantic; păstrarea mai îndelungată și reproducerea cu ușurință a datelor perceptive, a reprezentărilor și trăirilor afective ce au fost fixate prin intermediul cuvântului;

formarea, consolidarea și perfecționarea deprinderii de exprimare corectă din punct de vedere gramatical, în vorbirea reproductivă și adresativă;

însușirea în mod practic a raporturilor complexe, gramaticale ale limbii sub aspect morfologic și sintactic și dezvoltarea capacităților copiilor de a forma propoziții și fraze simple;

din formarea și perfecționarea deprinderilor de exprimare corectă și expresivă;

dezvoltarea vorbirii dialogate, stimularea vorbirii monologate prin activizarea întregului volum de cuvinte în diferite forme de activitate;

cultivarea sentimentelor de prețuire și dragoste față de frumusețea și armonia limbii romane, față de creațiile literare pentru copii, de folclorul poporului român.

Educarea limbajului sub aspect fonetic, lexical, semantic și gramatical se poate realiza în mod special prin formele de activitate caracteristice acestei discipline și anume: lecturi după imagini, povestiri, repovestiri, povestiri create de copii, lecturi ale educatoarei, poezii, convorbiri, jocuri didactice și jocuri exerciții.

Activitățile specifice de educarea limbajului se pot realiza cu grupa întreagă, cât și individual, avându-se în vedere dozarea cu mare grijă, în funcție de particularitățile de vârstă, respectiv individuale.

Educarea vorbirii se realizează treptat, se îmbogățește în condiții cât se poate de variate pe parcursul procesului instructiv-educativ.

Curriculumul pentru învățământul preșcolar urmărește prin conținutul cunoștințelor și prin formele de activitate prevăzute la ”educarea limbajului”, la cele trei grupe, o organizare concentric cantitativă, adăugându-se pe niveluri de vârstă componenți ai aceleiași probleme abordate în grupa precedentă, dar și într-o organizare concentric calitativă, prin sporirea gradului de generalizare și abstractizare a cunoștințelor prevăzute pentru grupele mai mari, ținând seama de nivelul dezvoltării gândirii logice a preșcolarilor.

Având în vedere importanța pe care o are limbajul în viața, omului, vârsta preșcolară are un rol mare în formarea capacităților de comunicare verbală.

Din multiplele forme de activitate utilizate în grădiniță la dezvoltarea vorbirii preșcolarilor, o valoare deosebită o are jocul didactic.

Jocul didactic ca formă de activitate ocupă un rol important în programa instructiv educativă din grădiniță ( aproximativ 64% din timpul pe care copiii și-l petrec în grădiniță) și trebuie înțeles ca o modalitate modernă de educație.

Jocul didactic ocupă cea mai mare pondere în contextul activităților de dezvoltare a vorbirii, pentru că este mijlocul cel mai eficient de instruire și educare, este forma de învățare ce asigură o participare activă, atractivă și deconectantă a copiilor.

Jocul didactic are un loc bine definit în programul grădinițelor de copii, determinat de faptul că pe măsură ce copilul își însușește, pe baza experienței sale de viață, cât și pe alte căi, o serie de cunoștințe, priceperi și deprinderi, rolul său crește în vederea acumulării altora superioare.

Ceea ce caracterizează jocul didactic în esența sa, constă tocmai în aceea că ei îmbină într-un tot unitar și armonios atât sarcini și funcții specifice jocului, cât și sarcini specifice învățării.

Prin urmare, jocurile didactice au drept scop, pe de o parte, însușirea și educarea copiilor într-un anumit domeniu al cunoașterii, iar pe de altă parte, sporirea interesului pentru activitatea respectivă prin utilizarea unor elemente distractive caracteristice jocului care facilitează atingerea scopului formativ – educativ urmărit.

Valoarea jocului, se măsoară desigur prin rezultate , prin eficiență, dar rezultatele muncii de dezvoltare a vorbirii nu se văd imediat, ci după exerciții și acumulări de lungă durată.

De aceea metodele sau procedeele folosite în jocurile didactice trebuie astfel alese și aplicate încât ele să respecte cerințele și etapele mecanismului formării vorbirii, să antreneze una sau mai multe funcții ale limbajului, să sporească interesul pentru cunoaștere, curiozitatea copilului, capacitatea de imitație, să dezvolte receptivitatea față de influențele sociale.

Se poate spune chiar că jocul didactic se situează pe primul loc în cadrul activităților de dezvoltare a vorbirii, datorită structurii lui deosebite, reușind mai bine decât oricare alt gen de activitate să îmbine elementele instructive cu cele educative și distractive.

Locul și rolul jocului didactic în sistemul mijloacelor educative a fost și este recunoscut de marea majoritate a pedagogilor lumii.

Plecând de la faptul că activitatea de bază în grădiniță este jocul și cum frumos aprecia L. Blaga ”Copilul râde: înțelepciunea și iubirea mea e jocul”, jocul este acela care contribuie din plin la realizarea obiectivelor dezvoltării vorbirii deoarece:

același conținut se poate repeta de mai multe ori și totuși jocul să fie nou, datorită sarcinilor didactice multiple și gradat complicate și formei sale inedite, conturate de îmbinările originale ale regulilor cu acțiunile de joc;

aceeași sarcină didactică se exersează pe conținuturi și materiale diferite, cu reguli și acțiuni de joc variate;

regulile și elementele de joc aduc mereu surpriza în modul de succesiune a acțiunilor, în ritmul și calitatea îndeplinirii sarcinilor didactice, în sancționarea greșelilor;

forma de joc antrenează intens copilul și îi stimulează vorbirea, i-o exersează în direcția propusă în cadrul fiecărui joc, fără ca el să conștientizeze acest efort;

exersarea vorbirii este strict delimitată și orientată pe anumite aspecte de la care nu se poate abate nici un copil, dată fiind organizarea jocului reglementată de reguli precise și acceptate benevol;

îndeplinirea sarcinilor asumate fiind îmbrăcate în haina mult doritului și îndrăgitului joc, nu apare ca ceva impus din afară cu caracter de obligativitate, ci ca o strădanie personală a fiecărui copil de a îndeplini cât mai bine regula jocului, de a obține punctajul maxim, de a câștiga încrederea etc., ceea ce contribuie din plin la atingerea aspectului calitativ al obiectivelor propuse prin fiecare joc.

”Strategia jocului este în esență o strategie euristică” spunea Ioan Cerghit în lucrarea ”Metode de învățământ”

În joc copilul se găsește în situația de actor protagonist și nu de spectator, ceea ce corespunde foarte bine dinamismului gândirii, imaginației și vieții lui afective, unei tendințe interioare de acțiune și afirmare.

Prin natura lor, jocurile didactice de dezvoltare a vorbirii au un rol important în procesul dezvoltării limbajului copiilor preșcolari.

Astfel ele contribuie la:

dezvoltarea auzului fonematic (prin jocuri și exerciții de recunoaștere și pronunțare corectă a limbii române, de analiză și sinteză practică – sunet, silabă, cuvânt, propoziție):

dezvoltarea capacității de a sesiza semnificația cognitivă a cuvintelor și propozițiilor;

însușirea practică a raporturilor gramaticale sub aspect morfologic și sintactic;

formarea exprimării logice, clare, corecte a ideilor;

activizarea și îmbogățirea vocabularului, la îmbunătățirea pronunției, la formarea unor noțiuni, la însușirea unor construcții gramaticale;

dezvoltarea independenței în vorbire;

dezvoltarea fluenței și fluidității exprimării în vorbirea monologată și dialogată;

prevenirea și corectarea tulburărilor de vorbire.

Trebuie subliniat faptul că, în organizarea și desfășurarea jocurilor didactice, educația are posibilitatea să depisteze cu mai multă ușurință tulburările de vorbire ale copilului deoarece în cadrul jocului el se manifestă liber, nestingherit, fără rezervele determinate uneori de intervențiile directe ale educatoarei și la care unii copii, mai ales la grupa mica, refuză să se manifeste.

Jocurile didactice destinate dezvoltării vocabularului contribuie în mare măsură la dezvoltarea acuității auditive, a auzului fonematic.

El solicită perceperea corectă a sunetelor, descifrarea compoziției sonore sau semnalizarea prezenței sau absenței unui anumit sunet într-un cuvânt.

Asemenea sarcini pot fi realizate prin jocurile didactice: „Cine face așa?”,

„Ce se aude?”, „Spune ce ai auzit!”, „Cine a venit la noi”, „Să vorbim corect”, „Am spus bine, n-am spus bine”, „De-a trenul”, „Repetă ce am spus eu”, „Cu ce sunet începe?”.

O altă sarcină pe care o pot îndeplini jocurile didactice destinate dezvoltării vocabularului se referă la clarificarea și precizarea unor noțiuni, sarcină ce se realizează concomitent cu cele care se referă și la activizarea vocabularului.

De pildă, prin jocul didactic „Găsește aceeași culoare”, se precizează și se verifică denumirile diferitelor culori, prin jocul didactic „Cu ce construim?” se fixează denumirile diferitelor unelte și materiale folosite la construcția unei clădiri, jocul „Ce a găsit păpușa?” activează unele denumiri ale jucăriilor.

Perfecționarea limbajului și îmbogățirea vocabularului sunt legate direct de dezvoltarea memoriei, de educarea calității memoriei.

Jocurile de tip: „Ce s-a schimbat?” sau „Ghicește ce lipsește!” solicită copiilor să rețină felul obiectelor și gruparea lor, pentru a putea apoi arăta modificările făcute de conducătorul jocului, ceea ce duce la dezvoltarea spiritului de observație ți a memoriei voluntare.

În acest sens se poate organiza și jocul didactic „Căutați lucrul ascuns!”

La grupa mare li se poate cere copiilor să compare un obiect cu altul spre a scoate în evidență asemănările și deosebirile dintre ele.

Asemenea cerințe solicită într-un grad înalt operațiile gândirii: analiza, sinteza, comparația, abstractizarea, generalizarea.

De mare eficiență, în sensul celor relatate mai sus, este și jocul didactic „Ce s-a mișcat?” care, conceput în multiple variante, mai simple sau mai complexe, în funcție de nivelul de dezvoltare al copiilor și după obiectivele urmărite, are avantajul că aduce o contribuție de seamă la îmbogățirea vocabularului copiilor cu noi noțiuni referitoare la relațiile spațiale, la folosirea corectă a conjuncțiilor, a propozițiilor, a adverbelor, a acordului sau a unor structuri gramaticale deosebit de importante pentru formarea si dezvoltarea exprimării clare și corecte.

Totodată el solicită într-un grad înalt atenția, spiritul de observație, capacitatea de a analiza, de a compara, de a exprima clar și corect cele observate, capacitatea de a respecta cu strictețe regulile jocului. Dacă ne referim la valoarea lor psihologică, este justificată afirmația că ele sunt jocuri care solicită la un înalt grad reprezentările copiilor, experiența lor cognitivă, capacitățile și potențele lor de a folosi în mod independent cunoștințele , dobândite în diferite ocazii.

Jocurile didactice contribuie la formarea și perfecționarea percepțiilor (de culoare, formă mărime etc.), pe care le leagă de cuvinte.

De exemplu, jocurile „Folosește aceeași culoare”, „Găsește obiectele de aceeași mărime”, „Alege obiectele de aceeași formă”.

Prin intermediul regulilor și sarcinilor didactice , educatoarea poate să actualizeze percepțiile anterioare ale copiilor, atât prin stimulenți concreți neverbali(material didactic), cât ți prin stimulenți verbali(indicații verbale).

Prin prezența tuturor caracteristicilor situației de joc, jocul didactic solicită o antrenare deplină a tuturor capacităților intelectuale ale copiilor, deprinzându-i cu o muncă intelectuală independentă atât de necesară în școală.

În condițiile jocului didactic copiii învață să raționeze, să judece, într-un cuvânt își dezvoltă gândirea și calitățile ei, își perfecționează și dezvoltă memoria, atenția și spiritul de observație, imaginația și conduita verbală creatoare.

Rapiditatea și promptitudinea în gândire, cât și îmbogățirea și activarea vocabularului copiilor se poate realiza în jocuri didactice de tipul: „Găsește cuvântul potrivit”, „Spune mai departe”, ”Cine răspunde primul?” .

Vorbirea preșcolarului nu este legată numai de suma elementelor lexicale deținute, de cantitatea de cuvinte pe care și-a însușit-o, ci și de capacitatea creatoare a acestuia, de modul în care poate îmbina cuvintele pentru a exprima nuanțat gândurile.

Spiritul creator, imaginația sunt stimulate intens prin jocurile didactice care pun în fața copiilor sarcina didactică de a compune o ghicitoare, de a crea o propoziție, o poveste, de exemplu jocurile „Ghicește cine este”, „Povestește mai departe”, „Ghicește la cine m-am gândit!” etc.

Greșelile de ordin gramatical trebuie să fie corectate în momentul apariției. Educarea unei vorbiri corecte este o cerință de prim ordin în grădiniță, iar educatoarei îi revine rolul de a soluționa această problemă.

Întrucât la vârsta preșcolară copiii nu sunt apți pentru înțelegerea și învățarea unor reguli gramaticale, educatoarea nu are la dispoziție decât exercițiile practice de exprimare verbală și jocurile didactice. Dintre jocurile didactice desfășurate amintesc: „Eu spun una, tu spui multe”, „A cui e jucăria?”, „Completează ce lipsește”, „Răspunde repede și bine”, „Ce e bine, ce e rău?” etc.

Dezvoltarea vorbirii copiilor sub aspect fonematic, lexical și gramatical prin jocurile didactice îl ajută pe copil să-și însușească cu ușurință cititul în clasa I.

Urmărind prin obiectivele propuse pregătirea pentru școală a copiilor din grupa mare și cunoscând că însușirea citit – scrisului în clasa I depinde în mare măsură de nivelul la care se realizează pronunția, iar aceasta depinde de calitatea auzului fonematic, am urmărit ca și prin jocurile didactice să dezvoltăm auzul fonematic.

Astfel jocurile cum sunt: „Spune mai departe”, „Completează cuvântul”, „Unde se găsește sunetul”, „Cu ce sunet începe cuvântul”, „Jocul silabelor” contribuie la dezvoltarea auzului fonematic, la exersarea pronunției corecte a unor sunete, atât în mod izolat cât și în cuvinte.

De aici reiese importanța și locul deosebit pe care îl ocupă jocul didactic în pregătirea copiilor pentru însușirea citit-scrisului.

Prin regulile impuse, jocurile didactice sunt un mijloc deosebit de eficient pentru dezvoltarea stăpânirii de sine pentru dezvoltarea disciplinei conștiente, autocontrolului, spiritului de independență, perseverență, sociabilitate, precum și multe alte calități de voință și trăsături incipiente de caracter.

Copilul deprinde astfel tehnica unor răspunsuri prompte și complete. De asemenea, prin reguli, jocul didactic educă la copii simțul de răspundere, onestitate, comportament și atitudini corecte, se dezvoltă spiritul de colectiv.

Copiii învață să se ajute unii pe alții, să se bucure de succesele colegilor lor, să aprecieze și să recunoască succesele altora.

Astfel de obiective pot fi realizate prin jocurile didactice ca: „Cine știe mai bine”, „Cine știe câștigă”, „Echipa gândește, echipa câștigă”, „Cine știe răspunde repede”.

Jocul didactic este o formă de învățare eficientă pentru că este efectuată direct de către copil, prin efortul lui, iar forma de joc antrenează intens copilul în stimularea și exersarea vorbirii, în direcția propusă în cadrul fiecărui joc, fără ca ei să conștientizeze acest efort.

Valoarea principală a jocului rezidă în faptul că face pe copiii participanți nemijlociți, direct interesați la propria lor formare.

În general jocul didactic este o formă de activitate cu rol mai mic în privința transmiterii de cunoștințe, dar cu o contribuție mai mare în precizarea, consolidarea, adâncirea, sistematizarea și verificarea cunoștințelor.

Astfel, prin intermediul jocului didactic se fixează, precizează și activează vocabularul copiilor, se contribuie la îmbunătățirea pronunției, la formarea unor noțiuni, la însușirea unor construcții gramaticale.

Eficiența jocurilor didactice la îmbogățirea vocabularului depinde în mare măsură de modul în care educatoarea știe să le selecționeze în raport cu situațiile concrete existente la grupa de copii.

Acest lucru presupune o foarte bună cunoaștere a copiilor sub raportul nivelului atins în dezvoltarea limbajului, precum și sub aspectul tulburărilor de vorbire pentru ca în funcție de aceste realități să se acționeze prin intermediul acestui eficient mijloc de formare și educare a copiilor – jocul didactic.

1.1.JOCUL-METODĂ INSTRUCTIV- EDUCATIVĂ UTILIZATĂ ÎN GRĂDINIȚĂ

Precum se știe,cea mai importantă modalitate de exprimare a copilului preșcolar o reprezintă jocul.

Din această cauză jocul reprezintă o formă de activitate preferată și adecvată specificului activităților realizate în grădiniță, dar și principala metodă de instruire și educație utilizată în activitățile cu copiii preșcolari.Jocul satisface în cea mai mare măsură trebuințele de manifestare și de exprimare ale copilului.

Valoarea activităților de joc este apeciată după capacitatea acestora de a-l ajuta pe copil să sec integreze în mediul natural și social și pentru a înțelege lumea înconjurătoare.

În esență,experiența acțională pe care o dobândește copilul jucându-se se reflectă asupra dezvoltării sale psihice prin:

achiziția unor competențe socio-emoționale adecvate:să intre cu ușurință în relație cu ceilalți ,să aibă inițiativă în raporturile lui cu semenii,să fie tolerant,îngăduitor,înțelegător,milos,compătimitor,răbdător,ceea ce înseamnă să-și optimizeze capacitatea de adaptare la mediul social;

activarea și optimizarea potențialului intelectual:a observa,a descoperi,a analiza,a înțelege,a numi,a exprima,toate acestea reprezentând dimensiuni esențiale ale inteligenței;

activarea și optimizarera potențialului fizic:să apuce,să apropie,să depărteze,să sară,să se cațere,să arunce,să prindă,mișcări și acțiuni prin intermediul cărora se vor dezvolta toți mușchii mari și se va întări simțul echilibrului psiho-fizic.

Activitatea de joc este extrem de solicitantă pentru copil în ciuda aparenței pe care o creează,adică aceea de a fi relaxantă,lejeră.

Educatoarea trebuie să știe,din această cauză,cât poate să-l solicite pe copil prin joc și în ce fel,convertind jocul într-o veritabilă situație de învățare.

Pentru realizarea unui asemenea scopeste util de evidențiat că jocurile pot fi integrate în mai multe categorii după funcțiile didactice îndeplinite:

Jocul funcțional-în cadrul căruia copiii sunt aduși în situația de a explora caracteristicile și proprietățile anumitor obiecte și materiale din mediul lor de existență;

Jocul de construcție-prin intermediul căruia copiii explorează diverse materiale cu ajutorul cărora vor construi diferite obiecte.Ei vor avea astfel posibilitatea să compare unele materiale:hărtie,lemn,cauciuc,plastic.Vor observa,de asemenea,diferite forme ale obiectelor:cubice,cilindrice,sferice(chiar dacă nu le pot numi încă) și vor constata diferitele lor însușiri:aspre,dure,lucioase,moi;

Jocul cu reguli-în cadrul cărora copiii învață să se supună unor norme/prescripții care sunt mai presus decât propriile lor dorințe.

Prin astfel de forme de joc ei află că nerespectarea regulilor este sancționată,cel mai adesea,prin excluderea din joc atunci când prescripțiile sunt încălcate.Copiii învață în felul acesta să-și elaboreze comportamentul social de tip normativ,ceea ce va facilita procesul integrării lor în mediul organizațional.

Interpretarea de roluri-prin intermediul cărora copilul învață să-și asume diferite roluri sociale pe care,mai întâi,le imită.Jocurile„De-a mama și de-a tata”, „De-a constructurul” , „De-a doctorul” , „De-a școala” sunt ocazii de a arăta modul în care ei percep împărțirea sarcinilorsociale și îndeplinirea lor.

În activitățile instructiv-educative organizate în grădinițe se pot folosi oricare dintre formele de joc prezentate mai sus ori combinații între acestea prin adaptarea lor strategică la scopurile fixate cu multă claritate de către educatoare.

Jocul devine „didactic”atunci când prin modul de formulare al sarcinii de învățare copilul este adus în situația de a-și utiliza energiile și potențialul psiho-fizic pentru a-și optimizaparametrii comportamentali.

La vârsta preșcolară un asemenea scop e relativ ușor de atins având în vedere nevoia de mișcare a copilului și trebuințele lui acționale care sunt native și nu necesită stimulări suplimentare.

1.2.CONCEPTUL DE JOC

Jocul este o activitate umană deoarecenumai oamenii îl practică în adevăratul sens al cuvântului.Similitudinea cu comportamentul numit joc al animalelor este neconcludentă din următoarele motive:

Jocul este una din variantele activităților umane,e determinat de celelalte activități și invers,ele le determină pe acestea;învățarea,munca,creația,nu s-ar realiza în afara jocului,după cum acestea nu pot să nu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esență neludică ale oricărei ocupații specific umane.

Jocul introduce pe cel care-l practică în specificitatea lumii imaginare care și-o creează jucătorul respectiv,scopul jocului este acțiunea însăși,capabilă să-i satisfacă jucătorului imediat dorințele sau aspirațiile proprii.Prin atingerea unui asemene scop se restabilește echilibrul vieții psihice și se stimulează funcționalitatea de ansamblu a acesteia.

Importanța deosebită a jocului pentru vârsta preșcolară este astăzi un adevăr incontestabil.Jocul are un caracter universal,fiind o manifestare în care aste evidentă o luptă a contrariilor,un efort de autodepășire,având rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării.Cert este faptul că jocul nu lipsește indiferent de vârsta omului.

Raportul dintre joc și celelalte activități condiționează eficient planul formării personalității pe etape de vârstă,în plan ontogenetic,transformările jocului pot viza mai multe aspecte.Este vorba de schimbarea funcției jocului în raport de etapele vârstei.De exemplu,funcția de reflectare și funcția distractivă prezintă grade diferite la copil și adult,funcția motrică se schimbă o dată cu depășirea vârstei copilăriei.Jocul capătă o pondere și un rol deosebit,ca valoare formativă bine determinată în momentul când cadrul relațional al copilului se lărgește prin venirea lui la grădiniță.Posibilitățile sporite de contact și cu adulții din afara cercului familial determină un proces de emancipare reflectată în joc.

Prin intermediul jocului dobândește deprinderea modului de autoservire în satisfacerea propriilor trebuințe ca apoi însuși jocul să devină mai complex,să se structureze tocmai datorită interacțiunii cu adultul.Contactul cu adultul oferă în mod curent copilului modele de conduită,stimulând dorința copierii acestora.

Jocul evoluează simultan cu construirea primelor reprezentări ce permit copilului să opereze pe plan mental cu experiența pe care o dobândește în fiecare zi.

Jean Piajet acordă un rol deosebit factorului imitației îm evoluția jocului,în timp ce alți psihologi socotesc de maximă importanță evoluția proceselor de cunoaștere și mai ales trecerea de la planul concret la cel abstract al acțiunii.

Imitația nu este decât de scurt timp spontană.Ea devine apoi captivantă și deliberată.Copilul devine el însuși adult prin alții.

Jocul este o școală deschisă cu un program tot așa de bogat precum viața,în joc copiii își modelează activ achizițiile,s-ar putea spune real,în joc ei intră deplin în stăpânirea unor scheme de acțiune și raportare.Aceasta înseamnă însă și un început în constituirea EU-lui.Jocurile de rol sunt obligatorii și formează discriminarea eu-tu-el.Acțiunile sunt coordonate între parteneri conform unor reguli prestabilite.Copiii învață să-și stăpânească tendințele ce contrazic normele jocului,să-și subordoneze motivele pe baza altora superioare și devin conștienți de propriile dorințe pe care le obiectivează prin scopuri.Totodată,jocul de roluri și regulile obligă la aprecierea altora și la aprecierea de sine.

Jocul este condiționat ca realitate psihocomportamentală de o motivație intrinsecă și de un continuu fond emoțional stenic,de plăcere,de satisfacție.Totuși,treptat,pe măsura complicării jocurilor,intervin și motivele indirecte,interdicții,supuneri,reguli.Este ceea ce marchează tranziția de la jocul pur la alte activități complexe cum sunt învățarea și munca.Nu este însă învățare decât în formă latentă,implicită a acestuia și nu este încă muncă,pentru că efortul deja prezent nu este resimțit ca atare și raportat la un scop util.

1.3.TIPURI DE JOCURI

Varietatea de jocuri specifice vârstei preșcolare se poate, totuși, grupa în câteva categorii fundamentale:

1. Jocul cu subiect și roluri alese din viața cotidiană, jocuri aparținătoare celor de creație dar care, la începutul perioadei sunt, mai degrabă, jocuri de imitație.

2. Jocuri cu subiecte și roluri din basme și povestiri – jocuri dramatizare. Și acestea sunt jocuri de creație, creația fiind mai evidentă în jocul propriu-zis decât în dramatizare unde subiectul este propus de adult, costumația este dată. copilul prelucrând rolul doar între niște limite destul de strânse. În jocul liber de creație cu subiecte din basme și povestiri, simbolistica este liberă; un batic poate fi mantie, covor zburător, munte (dacă acoperă un obiect cu un anume 23 relief). Copiii pot reconstrui subiectul, accentuând ceea ce i-a impresionat mai mult sau ceea ce le place în mod special.

3. Jocul de construcție trece de la manipularea materialului de construcție cu eventuale încercări și reușite de suprapuneri, specifică la 3 ani, la realizarea unor construcții sofisticate din cuburi, combino și lego. Subiectele acestor construcții pot fi propuse de adulți sau sunt alese de copii în funcție de interese, de aspecte ce i-au impresionat în momente anterioare jocului, sau pot fi sugerate de natura materialelor utilizate. Uneori, jocurile de construcții oferă și „modele" sugestie pe care copiii le ignoră la 3-4 ani, încearcă să le rezolve, din ce în ce mai performant pe la 5 ani iar către 6 ani încearcă să le depășească. Deseori jocul de construcție precede sau se îngemănează cu jocul de creație. Prin el copiii își construiesc cadrul de joc necesar subiectului din jocul de creație: șantierul, tărâmul zmeilor, cabinetul doctorului, grădina zoologică etc.

Jocurile de construcție sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea deprinderilor manuale ale copiilor.

4. Jocul de mișcare este strâns legat de specificul vârstei, o vârstă a dinamismului, a mișcării. El se va păstra până la vârsta adultă, îmbrăcând alte forme dar păstrându-și motivația interioară. La vârsta preșcolară mișcările încep să fie încadrate într-un anume context care reflectă fragmente din viața reală, în special din viața „celor care nu cuvântă". Literatura de specialitate enumera jocurile „Broasca și barza", „Pisica și vrăbiile", „Lupul și oile" etc., în grădiniță sau în grupul de joacă se reiau sub forma jocurilor de mișcare conflicte arhicunoscute din filmele de desene animate; astfel, personaje ca Tom și Jerry, Chip și Dale reînvie cu ajutorul copiilor. De asemenea, viața adulților, în special profesiile dinamice sunt reflectate de jocurile de mișcare. Sunt cunoscute jocuri de tipul: „Pompierii", „Piloții", „Polițiștii", „Extratereștrii" etc.

Deosebit de răspândite sunt jocurile fără o tematică anume, jocuri cu reguli ce au ca scop exersarea unor deprinderi motrice: atmosfera de joc este realizată prin spiritul de competiție imprimat. Din această categorie fac parte: Șotronul, Elasticul, Coarda, Cine aleargă mai repede? etc. Pe măsură ce se înaintează către vârsta școlară mică, jocurile de mișcare cu subiect vor câștiga în complexitate în vreme ce cele cu reguli vor recurge la formule din ce în ce mai complicate. Acest tip de jocuri este, în general preluat de la generațiile anterioare (ca subiecte și tipuri de reguli) chiar dacă, fiecare generație realizează uneori prelucrări și adaptări specifice. 24

5. Jocurile hazlii foarte apropiate uneori de cele de mișcare nu se confundă cu acestea,

întrucât există astfel de jocuri în care mișcarea lipsește cu desăvârșire. Ele se aseamănă și cu jocurile didactice prin faptul că, de obicei pun în fața celor mici o problemă de rezolvat. Au și ele reguli iar funcția lor dominantă este cea recreativă. Sunt deosebit de valoroase din perspectiva valențelor formative în plan psihologic (dezvoltă atenția, perspicacitatea, spiritul de observație etc.) Atmosfera de joc este creată prin cerința de a ghici ceva, (Jocul „Cald, rece, fierbinte”), de a rezolva o sarcină surpriză (jocul „Ghicește și taci!" care educă și stăpânirea de sine), sau competiția. În prima parte a preșcolarității, inițiativa unor astfel de jocuri aparține adulților sau copiilor mai mari; odată însușite regulile și exersată plăcerea de a juca, se naște și inițiativa proprie pe la 5-6 ani.

6. Jocurile didactice sunt o categorie aparte de jocuri. Ele sunt integrate demersului educațional explicit, sunt propuse de către adultul educator, au obiective educaționale bine precizate și reprezintă forma ideală prin care jocul, ca activitate fundamentală a vârstei preșcolare poate sprijini învățarea „deghizat" dirijată, pregătind integrarea ulterioară a copilului în școală. Originea jocului didactic este fixată de către U. Șchiopu în jocurile exercițiu ale vârstei antepreșcolare. El are o sarcină didactică specifică (o problemă de rezolvat pentru copil, problemă ce vizează explicit dezvoltarea pe o anume coordonată psihologică). Alături de sarcina didactică, jocul didactic are reguli specifice și elemente de joc. Cu cât vârsta copiilor este mai mare raportul dintre aceste elemente structurale se schimbă; ponderea elementelor de joc scade în favoarea complexității sarcinilor de rezolvat. Dacă este bine realizat sub conducerea adultului se poate regăsi, coordonat de un copil mai mare sau de către liderul informai al grupului de copii și în contextul activităților libere din grădiniță.

1.4.CLASIFICAREA JOCURILOR

Prin caracter,conținut și structură,jocurile sunt foarte numeroase și variate.Clasificarea lor ridică prin urmare problema criteriilor după care pedagogul sau psihologul se orientează în această operație.

În literatura de specialitate sunt cunoscute mai multe încercări de clasificare a jocurilor.

Pornind de la concepția generală a dezvoltării psihice a copilului,psihologul german W. Stern elaborează o teorie a jocului ținând seama de factorii interni și externi ai dezvoltării,în conformitate cu acțiunea formativă a acestor factori și cu structura jocurilor:

jocuri individuale;

jocuri sociale.

Jocurile individuale sunt determinate de factori interni iar cele sociale sunt generate de factori externi.Această clasificare a jocurilor nu ia în considerare valoarea.

Ch. Buhler clasifică jocurile în cinci grupe astfel:

jocuri funcționale(senzorio-motrice);

jocuri iluzorii(de ficțiune);

jocuri receptorii;

jocuri de construcție;

jocuri colective.

Potrivit concepției acestui autor,copilul trece de la o categorie la alta de jocuri în conformitate cu tendințele dezvoltării,pe măsură ce dobândește rând pe rând funcțiile necesare mediului înconjurător.Această clasificare ține seama de influența jocului în planul dezvoltării senzorial-motrice,intelectuale și chiar afectiv-caracteriale(sociabilitatea în cazul jocurilor colective).

J. Piajet clasifică jocurile în:

jocuri-exercițiu care presupun repetarea de plăcere a unei activități însușite pe alte căi,în scopul adaptării,cel mai adeseori presupun o repetare a unei acțiuni care nu se finalizează;

jocurile simbolice bazate pe transformarea realului prin asimilarea lui la trebuințele, „ eu-lui” ;funcția lor de asimilare la „eu” se manifestă atât sub raportafectiv cât și subordonat unor interese cognitive ale copilului;

jocurile cu reguli se transmit în cadrul social de la copil la copil și a căror importanță crește odată cu dezvoltarea vieții sociale a copilului;

jocurile de construcție sunt prelungiri ale jocurilor simbolice,impregnate la început de simbolism ludic,dar care,mai târziu se subordonează rezolvării problemelor,creațiilor inteligente.

Această clasificare are la bază structuri genetice în funcție de care evoluează jocul:exercițiul,simbolul și regula.

După poziția copilului în timpul jocului se pot distinge două grupe de jocuri:

jocuri de mișcare;

jocuri secundare.

Această clasificare este unilaterală,ea restrânge mult prea mult tipologia jocului.

Din cele arătate mai sus rezultă o clasificare unanim acceptată a jocurilor este greu de realizat.Pentru elaborarea unei clasificări acceptabile este necesară selectarea criteriilor,pe de o parte ținând seama de sarcinile educației armonioase a preșcolarilor,iar pe de altă parte de ponderea influenței formative a jocurilor asupra dezvoltării psihice generale a copilului.

În funcție de aceste considerente,pedagogia preșcolară clasifică jocurile în trei categorii:

jocuri de creație;

jocuri de mișcare;

jocuri didactice.

Jocurile pot fi clasificate și după alte criterii:formă,conținut,sarcină didactică prioritară,gradul lor de evoluție.Practica demonstrează că se pot obține cele mai bune clasificări atunci când primează operațiile și criteriile logice.

În toate științele,mai ales în cele exacte,se apelează la clasificări prin diviziune.Atunci când diviziunea nu este suficient de operantă și când ea numai este necesară din considerente practice,se continuă clasificarea prin enumerare.Se poate obține o imagine a întregului numai dacă enumerarea începe acolo unde,din diverse motive,încetează diviziunea,în niciun caz nu poate fi situată în primul plan de clasificare,deoarece,aceasta neoperând cu criterii logice nu poate fi atribuită diviziunii.

Clasificarea jocurilor după A. N. Leontiev:

jocurile cu rol în care în prim plan apare rolul asumat de copil,care reprezintă de fapt o funcție socială generalizată a adultului;

jocurile cu rol și subiect în care copilul își asumă o funcție socială anume pe care o realizează prin acțiunile sale;

jocurile cu reguli care apar mai târziu,în cadrul lor copilul subordonează unei ordini fixe și raporturi între participanți,includ o anumită sarcină,au un mare rol în structurarea personalității și în socializarea copilului;

jocurile de tranziție spre activitatea de învățare:jocuri distractive,dramatizările,jocurile sportive,jocurile didactice.Acestea pregătesc învățarea,încep să substitue procesul de joc cu învățarea.

Clasificarea jocurilor după E. Claparede:

Jocuri de funcții generale:

jocuri senzoriale;

jocuri motrice;

jocuri psihice:intelectuale care solicită o activitate intelectuală complexă,antrenează strategii ale gândirii cu grade diferite de complexitate;afective care antrenează o gamă variată de emoții cu conotații negative sau pozitive.

Jocuri cu funcții speciale:

jocuri de luptă-exersează forța fizică și îndemânarea;

jocuri de vânătoare-îmbracă în copilărie forma jocului de urmărire,cum ar fi„De-a v-ați ascunselea”;

jocuri sociale-dezvoltă instinctele sociale prin imitarea unor comportamente sociale(plimbările);

jocuri familiale-jocuri de imitație dar a comportamentelor specifice cadrului social, familial;se bazează pe instinctul matern sau pe instinctul de familie;

jocuri de imitație:imitația ca atare și care ar avea mai ales scopul de a procura elemente pentru îndeplinirea jocului;imitația-joc în care copilul imită pentru simpla plăcere de a imita.

K. Gross identifică următoarele categorii de jocuri:

jocuri de experimentare;

jocuri de funcții generale;

jocuri senzoriale;

jocuri motorii;

jocuri intelectuale;

jocuri afective;

jocuri de voință.

Această clasificare a jocurilor este făcută după gradul de complexitate și în ordinea evoluției ontogenetice a lor.Dacă se ia în considerare și alte criterii(conținutul,caracterul jocului,finalitatea lui) vor mai fi întâlnite și alte categorii care pot fi încadrate în cele stabilite de Piajet.Jocurile cu subiect pot fi încadrate în jocurile simbolice.Jocurile cu roluri ditribuite mai multor copii sau jocul de alternanțe,care presupune interpretarea ,pe rând,de unul și același copil a mai multor roluri-sunt specii ale jocului ce reguli.Jocurile creative,cele dramatice și într-o oarecare măsură și jocurile didactice fac parte din rândul jocurilor de construcție.

Cel mai adesea jocurile sunt complexe și conțin elemente din mai toate categoriile.

1.5.FUNCȚIILE JOCULUI

Funcțiile jocului au fost puse în evidență de numeroase studii și observații.

Astfel, au fost identificate, in raport cu etapa de dezvoltare si cu aportul în procesul de

evoluție și integrare socială următoarele funcții ale jocului :

– functii principale sau esețiale,

– funcții secundare

– funcții marginale ale jocului,

Funcția principală a jocului se exprimă în :

– asimilarea practica si mentala a caracteristicilor lumii si vietii – este o funcție de cunoaștere, care scoate in evidenta amplitudinea caracteristicilor cognitive ale jocului pe parcursul dezvoltării copilului.

– exersare complexa stimulativă a misșcărilor, de contribuție activă la creșterea și dezvoltarea organismului. Este funcția pusa in evidenta de Carr si Gross. Se manifesta ca funcție principală în copilărie, devenind, treptat, funcție marginală in perioada adolescenței. Aceasta functție apare ca principală în jocurile de mișcare sau în jocurile sportive de competiție si secundară in jocurile simple de mânuire de obiecte proprii copiilor mici sau in jocurile didactice de tipul loto-urilor, șah-ului etc.

Funcția formativ-educativă a fost pusă in evidentă de timpuriu de pedagogul Frobel și dezvoltată de pedagogia modernă. Prin joc se dezvoltă întreaga personalitate a copilului. Se poate spune, arata Ursula Schiopu, că jocurile constituie o școala a 14 energiei, a educației, a conduitei, a gesturilor, a imaginației ; jocul educă atenția, abilități si capacităti fizice si intelectuale, trăsăturile operative ale caracterului (perseverența, promptitudinea, spiritul de ordine, dârzenia etc.), trăsături legate de atitudinea fata de colectiv, corectitudinea, spiritul de dreptate, cel de competitie, sociabilitatea in genere. In felul acesta jocul modeleaza dimensiunile etice ale conduitei.(cf. U Șchiopu).

Există etape ontogenetice in care copiii trebuie invatati sa se joace. Copiii mici de sub și peste un an privati de joc au o dezvoltare lenta si sinuoasa. Experimentul realizat de Rene Spitz, care a studiat dezvoltarea psihomotorie a unor copii aflati in conditii de ingrijire optima in orase ultramoderne, fara mamele lor si, in paralel, dezvoltarea unor copii nascuti si crescuti in penitenciare impreuna cu mamele lor, a scos in evidenta faptul ca cei din urma au o dezvoltare mult mai favorabila, psihica, intelectuala, in primii ani de viata, datorita prezentei mamei care facilitează invățarea de contact social și de joc a copilului (cf. Ursula Schiopu, p.53).

Printre functiile secundare ale jocului se numară : funcția de echilibru și tonificare prin caracterul activ și compensator pe care-l întreține complementar jocul față de activitățile cu caracter tensional (jocul ca activitate de tip loisir) ; funcția de compensare este strâns legată de funcțiile catartice si proiective ale jocului. Cu cât viața socială este mai tensionată cu atât loisir-urile capătă un rol mai important compensator și complementar în existețta individului.

Funcția terapeutică, considerată ca marginală, se utilizeaza cu succes in cazuri maladive (copii care nu știu să se joace). Se constituie pe seama proprieățtilor proiective ale jocului precum și pe funcția de integrare în rol prin transfigurarea trăăaturilor de personalitate individuale și a comutării lor in trăsăturile personajelor substituite în joc.

Funcția terapeutic-compensatorie devine funcție principalăîin procesul de terapie complexă recuperatorie integrată la diferitele categorii de copii cu tulburări de dezvoltare. Jocul poate fi întarziat la copiii cu retard intelectual sau cu deficiente senzoriale. De asemenea, jocul poate dezvolta forme anormale sau poate fi întarziat in cazul copiilor care au perturbări emoționale sau tulburări de comportament. În aceste situații, intervenția specialiștilor pentru crearea unor programe structurate de dezvoltare și susținere a jocului este imperios necesară .

1.6.JOCUL COPILULUI PREȘCOLAR

La această vârstă, jocul, este forma specifică și dominantă de activitate, care face posibil progresul, evoluția sa în plan psihologic. La începutul perioadei copilul nu diferențiază jocul de alte forme de activitate complementare, învățătura și munca. Această diferențiere este posibilă doar în jurul vârstei de 5 ani . După șase ani, deși ca pondere rămâne activitatea principală desfășurată de copil, jocul capătă forme în care se manifestă complex elemente ocupaționale, evoluția jocului conducând spre adâncirea și perfecționarea fermelor și felurilor de joc conturate de-a lungul vârstei preșcolare.

În prima parte a perioadei se înregistrează trecerea de la jocurile de manipulare, sau mânuire de obiecte caracteristice vârstei anterioare la jocul de creație, sub forma jocului cu subiect și roluri și a celor de construcție. Jocul de creație capătă cel mai important loc la vârsta preșcolară. În joc, copilul are capacitatea de a reflecta într-o formă proprie impresiile dobândite din lumea înconjurătoare. Începutul vârstei preșcolare se caracterizează prin frecvența relativ mare a jocurilor de creație cu subiecte din viața de zi cu zi. Copilul transpune în plan ludic impresiile imediate, nuanțatrea elementelor surprinse realizându-se proporțional cu nivelul de dezvoltare a copilului. Jocurile cu roluri, la început sunt jocuri fără subiect sau cu subiecte construite pe măsură ce jocul se derulează; de aici apare tendința de abandonare a unui subiect în favoarea altuia mai atrăgător. La 3-4 ani, subiectele sunt reflectări fragmentare a unui șir de episoade, adesea nelegate între ele, din viața cotidiană. După 4 ani subiectele capătă în consistență, tematica jocului se îmbogățește.

Spre 6 ani, jocul poate reflecta o povestire întreagă. Când copiii se joacă la grădiniță este posibil ca în jocul de creație, să se dezvolte subiecte diferite, în grupuri restrânse, pentru ca apoi să manifeste tendința de unificare în jurul unei teme comune. Vorbim astfel despre un joc central și despre jocuri adiacente.Astfel jocul ,,De-a familia” poate unifica jocurile ,,De-a coaforul” , ,,De-a doctorul” , ,,De-a cumpărăturile”.Pe măsură ce copilul crește,locul jocului individual este luat de jocul colectiv. În jocul de creație cu roluri se manifestă tendința și capacitatea copilului de a se identifica cu personajul interpretat.Pe măsură ce crește, preșcolarul este capabil de trăiri imaginare din ce în ce mai profunde. Fenomenul de dedublare ia naștere atunci când copilul devine conștient de propria lui persoană și de aceea a modelului pe care îl imită.

Din perspectiva jocului simbolic trebuie subliniat că la vârsta preșcolară schemele simbolice câștigă mult în complexitate. Dacă până la 3 ani, 3 ani și jumătate putem întâlni doar tipuri A1, A2, B2, B3, C3, C4 după această vârstă schemele simbolice devin tot mai complexe, realizându-se ample combinații.

Principalele elemente structurale ale jocului sunt: scopul, subiectul, rolurile și regulile. Scopul se conturează după vârsta de trei ani.

La 3 ani subiectul nu exprimă o anume intenționalitate; la 5-6 ani însă, copilul acționează în baza unei intenționalități clare, care denotă o creștere a potențialului cretiv. Jocul copilului este un joc cu scop, ceea ce determină creionarea unui plan anterior, prealabil, conturat în momentul în care se pregătește organizarea jocului și se stabilesc rolurile (posibil doar în preșcolaritatea mare).

Intenționalitatea la vârsta preșcolarității mari, implică necesitatea cunoașterii de către educatoare a prezenței scopului în joc și să acționeze în vederea diminuării treptate a fluctuației subiectelor.

Subiectul jocului, principala componentă a acestuia, nu este specific doar jocului de creație ci și altor tipuri de joc: de mișcare, jocuri didactice (în care subiectul este construit de propunătorul și organizatorul jocului, de obicei un adult educator).

Alegerea subiectului, în jocul de creație, este dată de impresiile cele mai puternice sau cele mai constante care sunt culese de copil în relația sa cu mediul ambiant

Astfel, la 3-4 ani (grupa mică) sunt evidențiate impresiile cele mai puternice din viața cotidiană, însă subiectul are un aspect nestructurat și reflectă o arie restrânsă a realității. Jocul are un caracter imitativ evident, intervenția creativă a copiilor fiind redusă.

La 6 ani (grupa mare) subiectul jocului se îmbogățește, copilul poate transpune în joc și situații la care nu a participat personal, despre care a auzit, i s-a relatat, i s-a citit (Batman, țestoasele,extratereștii, vor coexista cu zâne, Harap-Alb etc.). Șirul acțiunii jocului urmează șirul surselor (povestirii sau filmului ) și în mai mică măsură este determinat de materialul perceptiv.

Rolul poate oglindi o largă diversitate de conduite umane, trăsături de caracter, atitudini. Prin rol copiii exprimă modul în care ei percep anumite profesiuni, în care înțeleg locul și relația dintre anumite statusuri sociale. Copilul preșcolar manifestă preferințe pentru rolurile din zona profesională care dau și denumirea unora dintre jocuri .Copilul se va juca de-a aviatorul, de-a frizerul, de-a vânzătorul, de-a doctorul, de-a educatoarea, fiecăruia corelându-i instrumente sau contexte de lucru caracteristice; nu vom întâlni însă jocuri „de-a inginerul", „de-a cercetătorul",„de-a contabilul" profesiuni a căror esență este greu de înțeles încă la această vârstă. În chiar interiorul vârstei preșcolare se constată o evoluție interesantă a rolurilor. Ca și în cazul subiectelor, copiii de grupă mică își aleg roluri cu care viața cotidiană îi pune direct în contact, roluri active, refuzându-l pe acela de spectator. La grupa mijlocie, roluri din povestirile sau filmele preferate își fac din ce în ce mai simțită prezența și se diversifică la grupa mare , întrucât, odată cu vârsta, posibilitățile de cooperare cresc și relația dintre roluri se diversifică.

La vârstele mari se constată detașarea rolului de temă. Copiii se joacă acum „de-a școala„de-a grădinița" și nu „de-a învățătoarea, respectiv, „de-a educatoarea". Nu doar denumirea s-a schimbat ci și concepția despre joc. Acum sunt acceptate roluri multiple, asumate cu o anume stabilitate, atribuite în raport cu criterii ce tind a se explicita și între ele se stabilesc anumite legături acceptate.

Din perspectiva evoluției rolurilor în preșcolaritate se remarcă tendința de trecere de la roluri puține, active (principale) către un număr mai mare de roluri, cu creșterea celor pasive secundare, cu nuanțarea acțiunii în rol și a legăturii dintre roluri ceea ce determină conturarea unor subiecte mult mai complexe.

Regulile apar și se dezvoltă într-o dinamică deosebit de interesantă în jocurile de creație cu rol ajungând apoi să dea naștere unui tip special de joc- jocul cu reguli. „Ele reprezintă acele reglementări de natură internă sau externă prin care acțiunile copiilor sunt organizate și corelate unele cu altele.'"(U. Șchiopu, p. 106). Copilul învață treptat aceste reguli și învață să li se supună,ceea ce reprezintă un câștig imens în planul dezvoltării sale socio-afective și morale. Regulile pot fi de mai multe feluri:

Reguli ce decurg din conținutul jocului, din acțiunea lui; aceste reguli au un caracter intern, cerința de bază fiind concordanța cu realitatea transpusă; astfel bolnavii care, conform concordanței cu realitatea trebuie să aștepte la doctor, se plictisesc repede în joc și încep să preia dintre atribuțiile doctorului, ceea ce dă un caracter confuz subiectului. Pe măsura înaintării în vârstă, realitatea acționată este înlocuită cu transpunerea în plan verbal: nu se mai redă așteptarea la doctor, discuția cu asistenta (imitate la vârsta mică) ci se povestește despre ele (așteptasem și vorbisem cu sora și acum intrăm deja la doctor,după care jocul implică rolul acestuia);

Reguli cu caracter extern,decurg din folosirea jucăriilor;la cei mici principiul „cine a luat primul” stă chiar și la baza asumării rolurilor.Uneori,luând o jucărie și acceptându-i-se „proprietatea”copilul deodată dorește jucăria celuilalt,moment al apariției dorinței de colaborare cu partenerul de joacă.

Dacă la începutul vârstei preșcolare copiii se supun regulilor dar nu manifestă prea mare interes pentru ele,spre sfârșitul acestei vârste se poate vorbi de o adevărată intransigență față de respectarea regulilor.Cine nu o face este repede sancționat cu drastica formulă „Nu știe să se joace!”.

CAPITOLUL II

JOCUL DIDACTIC

Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea vorbirii și a gândirii logice a preșcolarilor. Eficiența jocului didactic față de celelalte activități obligatorii constă în faptul că la desfășurarea lui participă toți copiii, ei depunând eforturi de gândire și exprimare dar fără a conștientiza aceasta, considerând că se joacă.

Printr-o alegere judicioasă, procesul asimilării și al adâncirii cunoștințelor este adaptat la cerințele și specificul vârstei preșcolare.

Jocul didactic, ca mijloc de bază în dezvoltarea vorbirii, realizează una dintre cele mai importante cerințe ale educației preșcolare, aceea de a-i învăța pa copii o varietate de noțiuni jucându-se în mod organizat.

Jocul didactic organizat este o formă de instruire a copiilor, desfășurat sub conducerea directă a educatoarei, care antrenează întreag grupă de copii. Jocul didactic se desfășoară atât în activitățile obligatorii (frontale), cât și în diferite momente ale zilei – etapa jocurilor la liberă alegere. Jocul didactic prin natura sa se deosebește de celelalte activități cu conținut asemănător. Din punct de vedere al proiectării didactice se va ține seama de următoarele aspecte: sarcina didactică, regula de joc, acțiunea de joc – forma distractivă pe care o păstrează permanent.

Jocul didactic se caracterizează printr-o structură specifică, originală (el îmbină organic jocul cu instruirea), deosebită de celelalte activități care se practică în grădiniță. Datorită unității depline pe care o realizează între sarcina didactică și acțiunea ludică, ca și formei distractive pe care o îmbracă și o păstrează permanent, jocul didactic este apreciat drept unul dintre cele mai accesibile și mai eficiente mijloace instructiv-educative folosite la vârsta preșcolară. Jocul didactic este subordonat pedagogului, este creat de el și intră în fondul mijloacelor lui pedagogice. În comparație cu celelalte jocuri cu subiecte și reguli stabilite de educatoare, jocul didactic este destinat mai cu seamă rezolvării unor sarcini ale educației intelectuale, respectiv ale cunoașterii mediului înconjurător, dezvoltării vorbirii și însușirii număratului și socotitului. El își aduce, desigur, contribuția și la educația morală și estetică a copiilor.

Pentru a scoate mai bine în evidență specificul jocului didactic, nu este însă suficient să-l analizăm numai în raport cu celelalte feluri de activități și jocuri. Problema principală care se pune în acest sens constă în determinarea structurii sale, prin care își menține esenșa de joc și specificul de activitate didactică. Componentele de bază ale jocului didactic sunt următoarele: sarcina didactică, conținutul jocului, acțiunea de joc, elementele de joc, regulile jocului.

Esența și specificul jocului didactic constă în întrepătrunderea și interacțiunea acestor componente. De asemenea, în echilibrul dintre sarcina didactică și acțiunea de joc. Ponderea mai mică sau mai mare a uneia dintre aceste două componente poate duce la denaturarea jocurilor didactice, la schimbarea profilului lor. De exemplu, jocurile didactice în care elementul de joc este slab exprimat, accentul căzând numai pe rezolvarea sarcinii instructive, își pierd caracterul ludic, se transformă pur și simplu în exerciții cu material, în convorbiri sau în convorbiri după imagini, și invers, atunci când acțiunea ludică devine predominantă, jocul didactic se transformă într-o activitate pur distractivă, își pierde caracterul instructiv.

Jocul didactic se poate desfășura atât în cadrul activităților obligatorii cât și în afara lor, fiind repetat de către copii la inițiativa unuia dintre ei sau la sugestia educatoarei. Sfera de utilizare a jocului didactic este foarte largă, deoarece el poate fi practicat în orice moment din programul zilei și poate fi extins chiar și în viața de familie a copilului.

2.1.IMPORTANȚA JOCULUI DIDACTIC

Jocul didactic rezolvă prin conținutul său o mare parte din problemele educației intelectuale. Deși rolul lui este mai neînsemnat în privința transmiterii noilor cunoștințe, în schimb el are o contribuție largă în prezentarea, consolidarea, adâncimea, sistematizarea și verificarea cunoștințelor. De exemplu, prin jocul didactic „Găsește aceeași culoare” de la grupa mare, se precizează și se verifică denumirea diferitelor culori învățate anterior; prin jocul „Cu ce construim?”, de la aceeași grupă, se fixează denumirile diferitelor unelte și materiale folosite la construcția unei clădiri; prin jocul didactic „Cine are aceeași figură?”, de la grupa mijlocie, se actualizează reprezentările de formă: cerc, pătrat, dreptunghi, triunghi, oval; de asemenea, prin jocul „Ce-a găsit păpușa?”, de la grupele mici, se activizează unele cuvinte care denumesc jucării. O mare parte dintre jocurile didactice comandate în tematica programei are drept scop sistematizarea cunoștințelor copiilor. De exemplu, jocurile didactice „Cu ce călătorim?”, „Spune unde trăiește?”, „Anotimpurile” sau „După mine, cine vine?”.

Valoarea jocului didactic nu se răstrânge însă numai la atât. El are o largă contribuție mai cu seamă în stimularea și dezvoltarea tuturor proceselor psihice. Cea mai mare parte a jocurilor didactice, cu tot aspectul lor atractiv, cuprind valoroase exerciții senzoriale și mintale. Astfel, jocurile didactice influențează în mod nemijlocit activitatea tuturor analizatorilor. De exemplu, jocurile „Spune cun face?” sau „Cine face așa?” contribuie la dezvoltarea sensibilității vizuale și tactile; în jocul „Ghicește ce ai gustat?” accentul cade pe perfecționarea sensibilității gustative și olfactive.

Un deosebit aspect îl au jocurile didactice în educarea memoriei, a calităților ei. De exemplu, jocurile de tipul „Ce s-a schimbat?” sau „Ghicește ce lipsește?” solicită copiii să rețină felul obiectelor și așezarea lor, pentru a putea apoi arăta modificarea făcută de conducătorul jocului – ceea ce implicit duce la dezvoltarea memoriei voluntare.

Spiritul creator, imaginația sunt stimulate intens prin jocurile care pun în fața copiilor sarcina de a inventa o ghicitoare, de a plăsmui o povestire. De exemplu, jocurile „Ghicește cine este?”, „Telefonul”, „Ghicește la ce ne-am gândit” antrenează în mod deosebit activitatea creatoare a preșcolarului.

Jocurile didactice solicită în mare măsură activitatea gândirii, ele reclamând întotdeauna rezolvarea, în mod individual, a unor probleme. Astfel, în cadrul unor jocuri didactice, copiii trebuie să deosebească obiectele mari de cele mici („Este mic, este mare?”), pe cele lungi de cele scurte („Panglicuțele”), să compare obiectele în funcție de forma, de culoarea lor („Caută-ți căsuța”). Alte jocuri didactice pun pe copii în situația de a efectua clasificări ale obiectelor după diferite criterii concrete („Ce se potrivește?”), clasificări ale unor obiecte după anotimp („Spune unde trăiește?”), clasificări ale unor animale după mediul și locul unde trăiesc ele etc. în aceste cazuri, copiii sunt deprinși să efectueze generalizări și abstractizări. Sunt jocuri didactice, care presupun stabilirea unor judecăți și raționamente simple. Astfel, în jocul didactic „Cine a trimis scrisoarea?” copiii trebuie să deducă după produsul său unealta desenată pe o ilustrație, ce meseriaș a trimis scrisoarea.

În strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii, jocul didactic contribuie la dezvoltarea limbajului. În acest sens, în afară de jocurile didactice prin care se fixează, se precizează și se activizează vocabularul copiilor, se planifică și jocuri speciale, care ajută la îmbunătățirea pronunțării unor consoane mai greu de rostit pentru preșcolari. De exemplu jocurile „Spune cum face?” pentru pronunțarea corectă a consoanelor c, m, h, r; „Ce face Andrei?” pentru pronunțarea corectă a consoanelor r, s, ș, t, ț, cât și a unor grupuri de consoane etc. Alte jocuri didactice rezolvă probleme mai complexe, și anume, în legătură cu formarea unor reprezentări generale și noțiuni, cum ar fi: animale domestice, animale sălbatice, îmbrăcăminte, încălțăminte, mobilă, veselă etc. În sfârșit, contribuția unor jocuri didactice constă în obișnuirea copiilor cu formarea pluralului („Eu zic una, tu zici multe”), cu acordul corect între predicat și subiect („Răspunde repede și bine”), cu folosirea frazelor în a căror componență să existe propoziții subordonate, cauzale sau temporale în jocul didactic „Când se întâmplă?”

Jocul didactic contribuie fie direct, fie indirect și la educarea emoțiilor, a sentimentelor morale și a trăsăturilor pozitive ale voinței și caracterului. Jocuri ca: „Cine știe mai bine?”, „Cine a trimis scrisoarea?” ș.a. îmbogățesc reprezentările copiilor, contribuie la formarea noțiunilor și judecăților morale.

În multe jocuri didactice se dezvoltă cinstea, răbdarea, spiritul critic și autocritic, stăpânirea de sine. În jocurile didactice „Ce s-a schimbat?” sau „Unde a zburat pasărea?” se cere copiilor să fie cinstiți, să nu privească în timp ce educatoarea schimbă sau ascunde jucăriile. O situație asemănătoare se creează și în jocul didactic „Găsește și taci”, în care regula impune copilului să se rețină de la manifestarea spontană pe care ar avea-o la găsirea obiectului ascuns. Aceasta, cu scopul de a nu deruta pe ceilalți jucători. În unele jocuri, regula interzice copiilor să se uite la vecini, să copieze după aceștia.

Jocul didactic are un aport valoros la închegarea colectivului și la formarea disciplinei conștiente. În joc, copilul este obligat să respecte inițiativa colegilor lui, să le aprecieze munca și să le recunoască meritele; de asemenea, să respecte regulile jocului, să reacționeze în conformitate cu ele, să-și autoregleze propria activitate.

Trebuie subliniat, de asemenea, influența pe care o au jocurile didactice în educarea estetică a copiilor. Mânuind diferite materiale artistic realizate, făcând aprecieri asupra lor, copiii învață să aprecieze frumosul, își dezvoltă gustul estetic.

2. 2. CONDUCEREA JOCURILOR DIDACTICE

2.2.1. PREGĂTIREA JOCULUI DIDACTIC

Inclus în categoria activităților frontale (obligatorii), jocul didactic trebuie pregătit în prealabil cu multă atenție, pentru a asigura toate condițiile unei desfășurări metodice. Cele mai importante măsuri de care trebuie să se țină seama sunt:

-planificarea jocului didactic;

-cunoașterea conținutului acestuia;

-întocmirea proiectului didactic de activitate;

-stabilirea mijloacelor didactice, asigurarea materialului didactic necesar și corespunzător;

-pregătirea sălii de grupă și a copiilor în vederea desfășurării în condiții optime a jocului didactic.

Planificarea jocului didactic

Jocurile didactice pentru dezvoltarea vorbirii trebuie proiectate în planurile anuale și calendaristice, respectându-se scopul acestora (precizarea, verificarea, consolidarea cunoștințelor, corectarea pronunției, însușirea unei structuri gramaticale corecte a limbii române).

Acestea se planifică întotdeauna după ce au fost predate cunoștințele referitoare la obiecte, animale, fenomene, relații spațiale etc. De exemplu, anterior jocului didactic „Când facem așa?” copiii au fost familiarizați cu adverbele de timp: seara, dimineața, ziua; în activitățile de observare, de convorbire, jocul „Cu ce ne jucăm?” impune reconoașterea și denumirea corectă a jucăriilor și a materialelor de joc accesibile copiilor.

Jocul „Să vorbim corect!” urmărește o pronunțare clară a grupurilor de consoane, vocale situate în diferite poziții în cuvânt și se planifică după ce în prealabil s-a afectut jocuri-exerciții repetate de pronunțarea corectă a sunetelor (consoanelor) și a grupurilor de litere.

În proiectarea jocurilor didactice educatoarea trebuie să se orienteze întotdeauna după sarcina didactică pe care acestea o cuprind. În același timp, se ține seama de ansamblul activităților care se desfățoară în grădiniță.

Cunoașterea conținutului jocului didactic

Jocul didactic trebuie studiat cu atenție mărită înainte de a fi executat cu gupa de copii. Educatoarea trebuie să cunoască bine sarcina didactică de joc, elementele de joc ce se pot întrebuința, să respecte regulile de joc, aplicându-le corect în activitatea pe care o conduce. Efectuarea „jocului de probă” pentru constatarea însușirii componentelor mai sus enumerate, introducerea variantelor de joc accesibile și atractive vârstei trebuie aplicate creator, cu tact pedagogic, contribuind astfel activ la imbogățirea structurii jocului didactic, la adaptarea acestuia la grupa la care se desfășoară.

Se impune, deci, studierea structurii jocului didactic de către educatoare, pentru a desfășura corect din punct de vedere metodic și, în același timp, pentru a-i îmbogăți conținutul.

Exemplu concludent de aplicare creatoare a unui joc didactic la grupa mică (3-4 ani) este jocul didactic „Spune ce face?” care are ca sarcină didactică recunoașterea animalelor și reproducerea onomatopeelor corespunzătoare fiecăruia.

Regulile jocului sunt: la primirea jucăriei sau a imaginii, copilul trebuie să imite glasul animalului respectiv, iar ceilalți copii să-l recunoască și să-l denumească. La semnalul dat, toți copiii sau doar un grup imită onomatopeele specifice animalului și execută mișcări corespunzătoare acestuia.

În desfășurarea jocului, se impune o succesiune în prezentarea imaginilor sau a jucăriilor, începând cu onomatopeele mai ușor de pronunțat (pisica: miau!) și terminând cu celelalte, ale căror onomatopee prezintă oarecare dificultate (albina: bâzz, cocoșul: cu-cu-ri-gu!) se va urmări ca reproducerea onomatopeelor să se facă la început individual, apoi în grupuri mici și, în final, în colectiv, iar cu copiii care prezintă dificultăți în pronunțarea unor sunete se va lucra separat și în mod individual.

Pentru a stârni atenția, gândirea și interesul pentru joc, educatoarea poate întrebuința variante de joc, în funcție de grupă: două-trei la grupa mică, trei-patru la grupa mijlocie, cinci-șase la grupa mare. Se reia jocul, dar mătind dificultatea sarcinii.

Copiii ascultă onomatopeea produsă de educatoare, repetate de către un copil (sau înregistrată pe bandă de magnetofon), apoi alege jetonul care ilustrează animalul al cărui glas l-a auzit și-l reproduce individual sau în grupuri mici, după indicațiile date.

O altă variantă în complicarea jocului ar fi următoarea:

Copiii stau la măsuțe cu capul pe masă, fără a avea voie să privească. Educatoarea așează un animal-jucărie în dreptul unuia dintre ei. Cel care a primit jucăria reproduce onomatopeea corespunzătoare denumind, totodată, animalul. Pisica face „miau”, ceilalți copii imită acțiunile caracteristice animalului și repetă onomatopeea specifică acestuia.

O altă variantă: copilul chemat la masa educatoarei ia o jucărie și o duce în dreptul unui copil ales de el. Acesta răspunde la întrebarea „Cine este și cum face?”. Răspunsurile corecte date de copii se pot recompensa cu aplauze și alte stimulente.

Acesta este un simplu exemplu din care rezultă faptul că educatoarea are posibilitatea să desfășoare jocuri didactice interesante, instructive, creând condiții favorabile pentru perceperea clară a imaginilor, a obiectelor de către toți copiii și, în consecință, rezolvând optim sarcina didactică.

Asigurarea și pregătirea materialului didactic adecvat

Cea mai mare parte a jocurilor didactice, chiar și cele de dezvoltare a vorbirii, se desfășoară cu material didactic, intuitiv, ținând cont de faptul că, la vârsta preșcolară, gândirea copilului este concret intiutivă. Materialul didactic trebuie procurat din timp și selecționat potrivit jocului care se organizează. Astfel, sunt jocuri didactice în care putem întrebuința ca material didactic jetoane, ilustrate, ediatate sau confecționate de către educatoare. Trusele de material didactic: „Alegeți și grupați”, „Basme în bucățele”, „Răspunde corect”, „Piramida”, „Animale sălbatice”, „Domino” pot fi competitive ca jocuri de masă și, în același timp, adaptate următoarelor jocuri didactice: „Cine ești?”, „Ce se potrivește?”, „Oglinda fermecată” etc.

Materialul didactic întrebuințat în jocurile didactice trebuie să îndeplinească cerințe speciale în afară de cele cunoscute (accesibilitate, aspect atrăgător, calități artistice). Materialul didactic, indiferent de natura lui, nu trebuie să fie încărcat, greoi, pentru a nu-i împiedica pe copii în rezolvarea sarcinii didactice.

Astfel, pentru jocul „Căsuța fermecată”, joc în care copiii trebuie să recunoască unele personaje din poveștile cunoscute și să verbalizeze acțiunile întreprinse de acestea, jetoanele trebuie să fie desenate expresiv, să reprezinte un singur personaj care să fie situat în prim-plan.

Materialul didactic trebuie să fie corespunzător și din punct de vedere al dimensiunii.

Sunt jocuri în care întrebuințând numai material demonstrativ: „Spune ce faci?”, „Ce s-a schimbat?”, „Să servim musafirii”. În acest caz jetoanele întrebuințate trebuie să fie de dimensiuni mai mari pentru a fi bine percepute de către copii.

Materialul distributiv trebuie să aibă dimensiuni mai mici. Atunci cănd unui copil i se distribuie 10-12 jetoane (jocul „Ce se potrivește?”, „Așează la locul potrivit”) ele trebuie să fie mai mici decât cele două sau trei jetoane.

În majoritatea cazurilor, materialul mânuit de către educatoare diferă de cel pe care-l utilizează copilul. De exemplu, în jocul „Unde s-a oprit roata?”, materialul demonstrativ este format dintr-un disc cu mai multe diviziuni în care sunt desenate expresiv obiecte, ființe, anotimpuri, fructe etc. (depinde la care grupă este proiectat jocul didactic).

Materialul copiilor constă în unu-două jetoane de dimensiuni mai mici reprezentând aceleași obiecte, ființe, anotimpuri. Când roata s-au oprit, copiii au desenat pe jetoane aceeași imagine în dreptul căreia s-a oprit roata. O denumesc, o descriu – și, în funcție de sarcina didactică a jocului, execută sau imită onomatopeea și acțiunea.

Pregătirea materialului didactic necesită, așadar, o atenție specială și un efort susținut din partea educatoarei care în același timp, trebuie să găsească soluții interesante de prezentare a acestuia astfel încât, prin procedeul folosit, să trezească interesul copiilor pentru jocul didactic.

Pregătirea copiilor, a sălii de grupă pentru jocul didactic

În funcție de natura jocului, sala de grupă poate fi pregătită în prealabil astfel: copiii pot fi așezați în formă de semicerc pe scăunele, materialul fiind așezat în fața lor, sau pe măsuță, pe stativ, pe tablă; copiii mai pot fi așezați în grupuri mici de câte doi, trei la o masă, atunci când jocul are caracter de competiție; sau în formă de plasă, câte doi la o măsuță, când jocul impune selectarea jetoanelor mărunte, necesare unui copil care are sarcina să le grupeze unu-două pe coloane de dimensiuni mai mici.

Pentru unele jocuri didactice care prin natura lor sunt mai complexe și presupun precizarea, verificarea sau sistematizarea unui nunăr mai mare de cunoștințe se simte nevoia pregătirii în prealabil a copiilor.

Jocul didactic „Găsește cuvinte potrivite” având ca sarcină didactică completarea unei propoziții cu cuvântul corespunzător, poate fi pregătit prin jocul „Spune cum este mai bine?”; jocul didactic „Să așezăm cartonașe” poate fi pregătit, în etapa jocurilor la alegere liberă, prin focul „Cum aranjăm cartonașele?”.

În analiza, înțelegerea jocului, planificarea lui judicioasă și pregătirea copiilor în vederea participării lor active și în condiții optime, condiționează eficiența jocului didactic.

Pregătirea și îndrumarea jocurilor didactice desfășurate în afara activităților obligatorii

Pentru jucăriile și materialele pe care educatoarea le pune la îndemâna copiilor, în perioadele destinate jocurilor și activităților alese de ei, este necesar să figureze și câteva materiale didactice, de regulă legate de ultimele jocuri desfășurate în activitățile obligatorii. Uneori pot fi date copiilor chiar materialele folosite în activitățile respective. Adesea este necesar să fie pregătite și materiale noi, pentru a se acoperi nevoia repetării în mai multe forme și în contexte diferite a acelorași cunoștințe, în vederea înțelegerii lor cît mai depline și a asimilării trainice a acestor cunoștințe. De exemplu, la grupele mai micipot fi pregătite materiale cât mai variate pentru jocurile didactice de numărat (obiecte denumind: baloane, bile, mașini, avioane, diverse fructe ori animale). Firește, materialele se eșalonează trepatat pe un interval mai mare de timp, oferindu-se copiilor cu fiecare împrejurare numai un singur fel de material. Operarea cu materiale diferite este mai atractivă pentru copii (mânuirea acelorași obiecte ducând la lipsă de interes și chiar la oboseală), și în același timp facilitează pe plan mintal trecerea de la particular la general. Aceeași varietate de materiale trebuie să fie asigurată copiilor mici și atunci când este vorba de însușirea și fixarea cunoștințelor despre culori, mărimi sau a altor cunoștințe care li se transmit și care pot fi implicate în jocurile didactice.

Trecând la celelalte grupe (mijlocie și mare), este necesar, de asemenea, să se ofere copiilor pentru jocuri pe lângă materialele folosite în activitățile obligatorii, și altele noi care să fie astfel alcătuite, încât fie să se preteze la modalități noi de rezolvare a sarcinilor didactice incluse în aceste activități și chiar la aplicarea lor, fie să corespundă jocurilor didactice suplimentare prevăzute în programă pentru grupele respective.

Materialele pregătite pentru jocurile didactice care se desfășoară în afara activităților obligatorii vor fi așezate pe o masă ori într-un loc anume destinat, alături de celelalte materiale și jucării pe care le vor folosi copiii în jocurile și activitățile lor. Preșcolarii mijlocii și mari își vor lua singuri obiectele de joc necesare, în timp ce preșcolarii mici este necesar să le fie distribuite personal de către educatoare.

Jocurile didactice practicate în afara activităților obligatorii trebuie să fie în strânsă legătură cu jocurile didactice, având rolul de a preciza și îmbogăți unele cunoștințe transmise prin intermediul activităților respective. Prin urmare în selecționarea jocurilor didactice vor avea întâietate cele care au legătură mai directă și mai strânsă cu volumul de cunoștințe transmis în ultimul interval de timp, evident ținând seama de importanța lor pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor, precum și de unele lacune pe care aceștia le prezintă și care, pe calea jocului (reluat în mai multe etape), pot fi înlăturate. Tot în legătură cu activitățile obligatorii vor fi eșalonate în timp și jocurile didactice suplimentare.

Educatoarea poate prevedea de aesemenea și unele jocuri cu caracter pregătitor, jocuri a căror practicare să înlesneascăpreșcolarilor înțelegerea unor teme mai dificile, ce vor face obiectul activităților obligatorii care urmează. De exemplu, pot fi prevăzute unele jocuri didactice menite să pregătesacă teme cu subiecte mai cuprinzătoare, care presupun sinteza și sistematizarea de cunoștințe cum sunt: convorbirile după imagini sau jocurile orale despre un anumit anotimp (eventual despre toate anotimpurile), despre mijloace de locomoție, despre activitatea adulților, despre unelte și mașini, pentru corectarea pronunției, pentru familiarizarea copiilor cu forme de exprimare corectă din punct de vedere gramatical tec.

Spre a nu suprasolicita copiii, dat fiind faptul că jocurile didactice îi angajează în mai mare măsură pe plan intelectual în comparație ce celelalte jocuri, este bine să fie planificate numai de două ori pe săptămână.

Îndrumarea acestor jocuri comportă la rândul ei diferențieri de la o grupă de copii la alta și de la un moment de influențare la altul. La grupa mică educatoarea trebuie să acorde copiilor, prin comparație, un sprijin mult mai larg și mai susținut, începând cu momentele de organizare a jocului și sfârșind cu încheierea lui.

În cea mai mare parte a lor, jocurile didactice desfășurate la grupele mici trebuie să fie organizate de către educatoare și trebuie să cuprindă, pentru început, întreaga grupă de copii sau grupruri mai numeroase de preșcolari care să fie urmăriți îndeaproape și cu toată atenția. Temeiurile care stau la baza acestei recomandări sunt mai multe: în primul rând faptul că preșcolarii mici nu au experiența necesară să-și selecționeze singuri materialele de care au nevoie și, ceea ce este mai greu, să-și aleagă singuri o temă și să o dezvolte în mod cuprinzător (educatoarea este, prin urmare, aceea care trebuie să organizeze jocurile copiilor mici și să le distribuie cele necesare desfășurării lor); în al doilea rând, faptul că fiind vorba de jocuri didactice, a căror eficiență atârnă de rezolvarea corectă a sarcinilor instructive implicate, copiii nu pot fi lăsați să le desfășoare la întâmplare, transformându-le în activități inutile, dar care le răpesc din timp și din energie. Educatoarea trebuie să urmărească atent felul cun rezolvă fiecare copil sarcina didactică a jocului și să-l ajute, ori de câte ori este nevoie, să o înțeleagă și să o soluționeze corect. Acest lucru este greu realizabil în condițiile în care copiii din grupă ar fi angajați în jocuri foarte variate, iar educatoarea ar fi obligată să-și distribuie în mod egal atenția asupra tuturor. Cei mici sunt rar dispuși să se concentrze în jocuri care îi solicită pe plan intelectual mai intens, în timp ce colegii lor dezvoltă jocuri mai ușoare, și în definitiv mai atrăgătoare (cu păpușile, cu mașinile, cu materialele de construcții). Practic în asemenea condiții, atenția le este continuu sustrasă de jocul celelolalți copii.

Jocurile didactice suplimentare vor fi organizate, cum este și normal, cu întreaga grupă de copii, ei primind recomandările necesarepe măsură ce acestea se desfășoară. Totuși, uneori educatoarea trebuie să organizeze și jocuri didactice individuale sau în grupuri mai restrânse de copii, atunci când unii dintre ei au evidente rămâneri în urmă datorate absențelor de la grădiniță sau faptului că sunt distrați, nedisciplinați sau prezintă unele întârzieri în dezvoltarea intelectuală. Educatoarea va alege în aceste cazuri jocurile didactice potrivite recuperării cunoștințelor copiilor și aducerii lor la nivelul celorlalți.

În concluzie, la grupa mică , educatoarea trebuie să organizeze personal jocurile didactice ale copiilor, să le îndrume atent, urmărind rezolvarea corectă a sarcinilor didactice implicate. Aceleași jocuri pot fi repetate de mai multe ori, mai ales când este vorba de activități necunoscute (jocurile didactice suplimentare prevăzute în programă) și, firește, atunci când întraga grupă, captivată de un anumit joc, optează în unanimitate pentru el. La aceste grupe jocurile didactice desfășurate de copii trebuie să fie urmărite cu toată atenția de către educatoare, , ca îndrumându-i la nevoie să soluționeze corect problemele pe care le ridică jocurile respective. Față de frupa anterioară însă, educatoarea are șanse mai mari de supraveghere și îndrumare a jocurilor individuale sau colective. Pe de o parte, copiii se angajează în joc cu mai multă seriozitate, sunt mai constanți și mai deprinși să solicite sprijinul educatoarei atunci când consideră că au dificultăți, pe de altă parte, jocurile didactice destinate preșcolarilor de 6-7 ani au o durată mult mai mare în comparație cu cele care se practică la grupa mică și, ca atare, educatoarea are posibilitatea să urmărească și să îndrume concomitent atât jocurile didactice cât și celelalte jocuri inițiate de către copii.

Pentru o mai bună urmărire și îndrumare a jocurilor didactice individuale, se recomandă ca educatoarea să grupeze la o singură masă copiii care au optat pentru asemenea jocuri, subînțelegându-se de la sine că cele colective nu se pot desfășura decât în acest sistem. Jocurile didactice trebuie să fie cultivate în mod special, încurajate și îndrumate cu tact, pentru a ajuta copiii să-și mărească treptat capacitatea de a rezolvaîn mod independent sarcini cu caracter didactic, de a colabora între ei în vederea celor mai bune soluționări, de a deveni mai atenți, mai promți și cu mai multă perspicacitate.

2.2.2. ORGANIZAREA JOCULUI DIDACTIC

Reușita jocului didactic depinde de felul în care se asigură condițiile necesare bunei lui desfășurări, de organizarea acestuia. Organizarea jocului presupune un complex de măsuri predabile, care, în majotitatea cazurilor sunt aceleași ca la orice activitate obligatorie de dezvoltare a vobirii, și anume: aranjarea mobilierului, pregătirea materialului didactic, adunarea copiilor și așezarea lor după cerințele jocului.

În ceea ce privește aranjarea sălii de clasă aceasta trebuie să se facă totdeauna potrivit jocului didactic care urmează a se desfășura. Astfel, la jocurile didactice care presupun mișcare („Caută-ți căsuța”, „Așează la locul potrivit”, „De-a magazinul”, „Animalele și puii lor”, „Anotimpurile” etc.) este necesar să se utilizeze un spațiu cât mai mare pentru ca jocul să se poată desfășura în voie. În acest sens, mobilierul trebuie strâns și așezat într-o parte a sălii, lăsând liberă cea mai mare parte a ei. Scăunelele se pot așeza pe o singură latură a încăperii, lângă peretele la care au fost strânse mesele. În partea opusă se vor face , după caz, amenajările necesare, de exemplu, aranjarea magazinului, a machetelor etc. Unele jocuri didactice trebuie să se desfășoare la măsuțe, fapt care necesită, de asemenea, unele amenajări. De exemplu jocul: „Ce se potrivește?”. În aceste cazuri, cea mai bună distribuire a meselor și a scăunelelor este aceea în sistem liniar (ca la școală) deoarece copiii pot fi supravegheați ușor de către educatoare.

În jocurile la care se folosește numai material demonstrativ, iar acesta se află pe masa educatoarei, copiii pot fi așezați pe scăunele, în semicerc. În fața semicercului se va așeza masa educatoarei. De exemplu în jocurile „Ghici ce face păpușa?”, „Cu ce se îmbracă păpușa? ”, „Unde s-a oprit roata? ” etc. În felul acesta copiii pot percepe mai ușor materialul care va fi mânuit în joc.

La grupele mijlocie și mare, la așezarea mobilierului, trebuie antrenați și copiii de serviciu, sau după caz, un grup mai mare de copii. O atenție specială necesită și aranjarea sau distribuirea materialului care va fi folosit în joc. În majoritatea cazurilor, în jocurile didactice de cunoașterea mediului înconjurător, materialul distributiv, poate fi repartizat la mese înainte de începerea activității. Atunci când nu este nevoie ca el să fie intuit, sau atunci când prezența lui ar stânjeni urmărirea atentă a explicației de către copii, materialul poate fi pus în plicuri sau în coșulețe acoperite.

Acestea pot fi păstrate pe masa educatoarei până la începerea jocului sau chiar repartizate, în prealabil, la mesele copiilor.

Materialul demonstrativ trebuie să fie astfel aranjat încât să poată fi văzut sau mânuit ușor de către toți copiii.

O altă sarcină care revine educatoarei pentru a asigura buna desfășurare a jocului o constituie adunarea copiilor și așezarea lor la locuri. Educatoarea poate să scoată copiii din sala de grupă înainte de aranjarea mobilierului sau în caz că nu are unde, să asigure în clasă un spațiu anumit pentru recreere și reorganizare.

2.2.3. DESFĂȘURAREA JOCULUI DIDACTIC

Principalele momente-etape care trebuie respectate în desfășurarea jocurilor de dezvoltare a vorbirii sunt:

Introducerea în activitate care cuprinde:

-organizarea activității – cu următoarele faze: captarea atenției, actualizarea cunoștințelor, enunțarea sarcinilor;

– dirijarea noii învățări: în funcție de obiectele urmărite, se vor organiza: exlicarea și demonstrarea jocului, jocul de probă, executarea jocului de către copii, reluarea jocului, cu mărirea dificultății sarcinii sau obținerea performanței, evaluarea activității. Ultima etapă este încheierea activității.

În conținutul unei activități de dezvoltare a vorbirii cu forma de realizare joc didactic, în proiect vor apărea: activitatea educatoarei, activitatea copiilor, strategii didactice abordate, evaluarea, observații.

Acesta este, pe scurt, scenariul desfășurării activității.

În organizarea activitățiii, educatoarea urmărește pregătirea materialului didactic, distribuirea acestuia pe măsuțele copiilor sau pe masa educatoarei, pe stativ, pe tablă. Va avea în vedere și aranjarea măsuțelor și a scăunelelor, care se poate efectua chiar cu ajutorul copiilor din grupă sau cu copii de serviciu.

Etapa captării atenției poate fi realizată prin ghicitori, versuri, cântece, scurte povestioare, convorbiri în funcție de tema jocului didactic. Jocul didactic „Al cui este?” la grupa mijlocie, are ca sarcină didactică denumirea puiului de animal reprezentat într-o imagine intuită sau prezentarea puiului și numirea animalului căruia îi aparține (folosind corect cazul genitiv în exprimare, repoducerea onomatopeelor caracteristice). Captarea atenției se poate realiza fie direct, descoperind animalele jucării ori bibelouri și informându-i pe copii că se vor juca cu acestea, fie prin două-trei ghicitori referitoare la recunoașterea animalelor puse în joc, fie printr-o scurtă convorbire cu copiii despre animalele observate în avtivitățile de cunoașterea mediului înconjurător. De exemplu, în jocul didactic „Ce-a găsit ursulețul?” care se organizează cu grupa de 3-4 ani, educatoarea povestește copiilor că în grădinița lor a venit în vizită un ursuleț-jucărie. El a găsit în sala de joc mai multe jucării, care i-au plăcut mult. Le-a strâns într-un săculeț și acum a venit să le arate copiilor. După aceasta educatoarea prezintă săculețul și ursulețul și anunță jocul pe care copiii îl vor executa în continuare.

Actualizarea cunoștințelor se realizează în funcție de grupa la care se desfășoară activitatea prin prezentarea unor siluete desenate, reprezentând animale cunoscute și puii lor, pe care copiii le denumesc și răspund la întrebările educatoarei referitoare la ce fel de animal este: domestic sau sălbatic, unde trăiește: pe lângă casa omului, în pădure?

Enunțarea obiectivelor. Educatoarea anunță tema: azi vom juca un joc didactic cu tema „Al cui este?”. Doi-trei copii vor repreta titlul jocului. Vor fi familiarizați cu materialul didacticîntrebuințat – cel distributiv (priviți ce aveți în plicurile din fața voastră!); pentru fiecare copil, în plic va fi pus câte un pui de animal cunoscut. „Cu acestea și cu celelalte animale pe care vi le-am adus, ne vom juca azi, pentru a cunoaște animalele și puii lor.”

Dirijarea (conducerea) noii învățări are ca faze:

Explicarea și învățarea jocului. Educatoarea explică și demonstrează copiilor modul în care se va desfășura jocul. Cu un balon în mână, educatoarea recită, trec’nd prin fața copiilor:

„Balonul ușor plutește

Și pe tine te poftește

Să spui frumos

Care-i puiul cel ascuns?

Și al cui este oare?”

Educatoarea trebuie să se exprime accesibil când explică regulile jocului și elemente de joc adecvate; copilul poftit să răspundă va privi imaginea din plicul său și va spune numele puiului și al animalului adult, apoi îl va așeza pe panoul din fașa clasei, spunând: „Puiul ascuns în plicul meu se numește miel. Mama lui este oaia. El face: mee!”

În următoarea fază, jocul de probă, educatoarea dirijează și explică fiecare acțiune. Va efectua jocul de probă, verificând înțelegerea informațiilor date, cu ajutorul unui, sau a doi copii, aceasta permițând educatoarei să constate măsura în care copiii au reținut necesitatea acțiunilor și cum le pot aplica.

O sarcină mai diicilă care revine educatoarei în conducerea jocului didactic este aceea a explicării lui la nivelul de înțelegere al copiilor. În explicațiile pe care le dă, educatoarea trebuie să facă pe deplin înțelese atât acțiunea jocului cât și regulile care îl reglementează.

Explicarea jocului, metodele și procedeele la care recurge educatoarea pentru a-l face înțeles de la caz la caz, după natura și complexitatea lui ca și după posibilitățile de înțelegere a grupei. În general, la grupele mică și mijlocie metodele folosite sunt explicația și demonstrația. Cu ajutorul acestor metode, educatoarea arată în amănunt felul cum decurge acțiunea jocului și regulile care trebuie respectate.

Sunt jocuri la care acțiunea poate fi prezentată paralel cu reguluile: de exemplu, jocul „Cine face așa?”. În alte cazuri, mai ales în jocurile bazate pe o anumită acțiune cu material distributiv, educatoarea trebuie să demonstreze mai întâi procedeul de mânuire a acestuia, pentru ca după aceea să treacă la precizarea regulilor. Această situație se întâlnește in jocul „Să împodobim bradul”, în care educatoarea trebuie să arate în prealabil copiilor felul cum vor așeza globurile în brad, unde și în ce moment. După ce a împodobit bradul, educatoarea precizează regulile, și anume: copiii trebuie să așeze o jucărie de aceeași culoare cu cea arătată de educatoare și numai la locul indicat de ea. Deci educatoarea demonstrează în prealabil acțiunea jocului și apoi trece la fixarea regulilor.

În alte jocuri, tot la grupa mareeducatoarea poate recurge la o cale deductivă, și anume, arată copiilor regulile și apoi exemplifică sau demonstrează parțial acele aspecte ale jocului carear putea să fie înțelese mai greu de ei.

La grupa mare, educatoarea poate descrie la început fazele acțiunii jocului și apoi, să treacă la precizarea regulilor.

De exemplu, în jocul „Oglinda fermecată”, educatoarea descrie următoarele faze ale jocului:

-trecerea „oglinzii” din mână în mână;

-recitarea versurilor de către copii;

-oprirea „oglinzii” la copilul la care s-au terminat versurile;

-deschiderea „oglinzii” și povestirea episodului ilustrat pe imaginea din oglindă.

Pentru a ajuta pe copii să înțeleagă cea mai complexă sarcină a jocului, și anume, povestirea episodului din ilustrație, educatoarea poate recurge la exemplificare: deschide oglinda și povestește episodul sugerat de ea. Apoi se precizează regulile jocului.

În unele jocuri, în timpul explicației și exemplificării, educatoarea apelează și la copii. De exemplu, în jocurile didactice orale de la grupa mare, în care sarcina didactică cere să se găsească cuvinte cu sens contrar, să se completeze propoziții eliptice de predicat sau de subiect, să se compună ghicitori despre obiecteleprezentate etc. Iată cum se poate explica jocul în care se cere copiilor să găsească cuvinte cu sens contrar celor date de educatoare. „Trebuie să ascultați cu atenție. Eu o să vă spun un cuvânt iar voi trebuie să găsiți repede inversul lui. De exemplu, eu o să vă spun înalt: voi ce trebuie să răspundeți?”… Astfel copiii sunt antrenați, încă din timpul explicației, la rezolvarea problemei didactice puse și înțeleg, din exemplele concrete date de educatoare felul cun se ve desfășura activitatea.

În unele jocuri cu o acțiune mai complicată, educatoarea poate să eșaloneze explicația, s-o facă în mai multe etape. De exemplu, poate să prezinte o serie de reguli și în timpul desfășurării jocului. Acest procedeu este nimerit la jocurile „Ce se potrivește?” de la grupa mare, „Care este culoarea ta?” de la grupa mea.

În concluzie, trebuie să reținem că indiferent de grupa la care se face explicația și de modul în care decurge, ea trebuie să cuprindă următoarele:

-descrierea acțiunilor jocului, în succesiunea lor firească;

-indicații cu privire la folosirea materialului;

-precizarea sarcinilor copiilor;

-formarea clară a regulilor jocului, precum și a rezultatului urmărit.

Explicația trebuie făcută în mod precis și concis, uitându-se excesul de vorbire, cuvintele de prisos care ar îngreuna înțelegerea celor arătate. Educatoarea trebuie să folosească în același timp un limbaj simplu, însoțit de gesturi și mimcă adecvată.

Pentru buna desfășurare a jocului nu este întotdeauna suficient ca educatoarea să enunțe regulile. Ea trebuie să se asigure dacă toți copiii și le-au însușit corect. De multe ori educatoarea își dă seama încă din timpul explicației dacă copiii au înțeles sau nu regulile jocului și în consecință ia măsurile adecvate. Astfel, intervine cu unele sublinieri la sfârșitul explicației, înainte de a începe jocul propriu-zis. Când acesta este mai dificil, fixarea regulilor se poate face prin intermediul „jocului de probă” (educatoarea dirijează și explică copiilor fiecare acțiune). Jocul de probă permite educatoarei să constate măsura în care copiii au reținut succesiunea acțiunilor și pot să aplice corect regulile transmise.

Executarea jocului cu întrega grupă de copii

Jocul trebuie să se realizeze în varianta explicată a sarcinii didactice precizate, insistânu-se pe o exprimare clară, coerentă, în propoziții, cu sens logic. Educatoarea atrage în joc întreaga gupă de copii.

În această etapă, care are loc sub conducerea educatoarei, trebuie să se urmărească mai multe probleme, și anume: îndeplinirea acțiunilor în succesiunea dată; respactarea regulilor, reamintirea lor atunci când este necesar; îndeplinirea corectă a sarcinilor didactice; atragerea în joc a tuturor copiilor, sprijinirea celor care nu reușesc să efectueze corect sarcina; îmbinarea armonioasă a elementelor de joc cu cele educative; asigurarea unui ritm vioi de joc, a unei atmosfere corespunzătoare lui, menținerea disciplinei, pregătirea copiilor pentru autoconducerea jocului, introducerea unor noi variante de joc, complicarea lui.

Conducând jocul, educatoarea trebuie să urmărească, așa cum spuneam mai sus, îndeplinirea de către copii a sarcinilor în succesiunea dată. De exemplu, în jocul „De-a magazinul”, ei trebuie să-și ia „banii” înainte de a pleca „la magazin”; trebuie să salute vînzătorul, să privească atent „marfa” expusă și apoi să și-o aleagă, să spună clar „vânzătorului” ce doresc să cumpere, să aștepte până primesc marfa, să plătească înainte de a pleca. Sunt nenumărate cazurile când copiii omit unele acțiuni, din dorința de a mânui mai repede „marfa”; de a se juca cu ea (nu așteaptă la rând, nu au răbdare să li se dea marfa și o iau singuri din raft etc.)

Educatoarea este obligată să intervină ori de câte ori constată asemenea abateri. Ea poate să ceară copiilor să respecte acțiunile respective, pentru a le îndeplini corect. Numai astfel jocul devine eficient.

Sunt jocuri didactice la care educatoarea poate grada sarcinile date copiilor, le poate cere treptat eforturi sporite (se crează pentru început o perioadă de acomodare, sarcinile date sunt mai simple, apoi limitele cerute de joc). De exemplu, în jocul „Roata animalelor”, copiii vor denumi și vor descrie mai întâi imaginile care le sunt foarte cunoscute, apoi se va trece treptat la denumirea și descrierea unor imagini sau jucării mai puțin familiare lor.

În ceea ce privește urmărirea felului cum rezolvă copiii sarcina didactică, aceasta depinde de specificul fiecărui joc. În unele jocuri didactice în care copiii trebuie să aducă un anumit material la masa educatoarei, sau să plaseze un jeton pe un anumit spațiu de pe loton (de exemplu, în jocul didactic „Ce se potrivește?”) este suficient ca educatoarea să privească cu atenție felul cum au rezolvat practic sarcina respectivă și să intervină în joc numai în cazul nerezolvării corecte a problemei date. În jocurile didactice în care copiii nu mânuiesc permanent și direct materialul, educatoarea controlează pe cale verbală rezolvarea problemei. De exemplu, în jocul didactiv „Cine face așa?” sau „Ghici cum face?” sunt puși mai mulți copii să repete răspunsul corespunzător, iar în anumite jocuri didactice, în special în cele de corectare a pronunției, se poate alterna răspunsul individual cu cel colectiv, bineînțeles numai după ce s-a precizat cu unu-doi copii pronunțarea corectă a cuvintelor respective.

În desfășurarea jocului, educatoarea trebuie să urmărească în egală măsură și respectarea regulilor de către toți copiii. Abaterile de la regulă trebuie semnalate de fiecare dată, iar copiii în cauză vor fi ajutați să le aplice corect. Toată atenția trebuie însă acordată desfășurării jocului în prima etapă. Dacă încă de la inceput se insistă ca regulile să fie respectate, iar apoi copiii sunt îndrumați și ajutați să le aplice corect (lucru care se poate face în jocul de probă), activitatea evoluează fără dificultăți de natură să necesite întreruperea jocului, explicații suplimentare, atrageri de atenție. În general educatoarea trebuie să-și dozeze la maximum intervențiile pentru ca jocul să nu-și piardă cursivitatea și intensitatea – fapt care face ca preșcolarii să nu-l mai urmărească cu interes. Intervențiile prea numeroase, conducerea rigidă a jocului se soldează întotdeauna cu rezultate slabe. Iată un exemplu: jocul „Ghicește la ce m-am gândit?”. Dorind să sprijine cât mai mult copiii în compunerea ghicitorilor, o educatoare a uzat de foarte multe întrebări, transformând până la urmă jocul într-o convorbire plictisitoare. Dacă educatoarea ar fi folosit mult mai puține și în forme mai variate întrebările: din ce este format, din ce material este făcut, cine o folosește; ar fi creat o atmosferă mai propice jocului; i-ar fi lăsat pe copii să se manifeste mai degajat și mai spontan. Aceeași activitate ținută de o altă educatoare și-a schimbat complet caracterul. La compunerea ghicitorii participau toți copiii. Fiecare dintre ei completa, dacă era nevoie pe cel care era numit s-o facă, apoi se sintetizau toate propunerile, alcătuindu-se o ghicitoare. Intervențiile educatoarei erau făcute numai după ce copiii își aduceau aportul lor la construirea ghicitorii și numai în cazul când aceasta era incompletă sau nesatisfăcător realizată. Deci, în loc să conducă copiii prin întrebări, educatoarea respectivă i-a antrenat să participe în comun la alcătuirea ghicitorii, i-a interesat pe toți, lăsându-le în același timp toată inițiativa. În aceste condiții, indiscutabil, activitatea își atinge țelul.

Educatoarea trebuie să urmărească permanent antrenarea în joc a tuturor copiilor, activizarea lor permanentă. În acest sens, există jocuri didactice care, prin insăși structura lor, asigură o participare activă a copiilor. Ne referim la jocurile didactice în care ei mânuiesc permanent material distributiv, trebuind să-l selecteze, să acționeze cu el într-un anumit fel. De exemplu, la jocurile „Găsește aceeași culoare”, „Caută-ți semnul”, „Ce se potrivește?”, „Știți unde trăiesc?” etc. În alte jocuri didactice, copiii acționează pe rând cu materialul demonstrativ. În aceste cazuri, educatoarea trebuie să găsească procedee potrivite pentri care să mențină atenția și interesul copiilor chiar și atunci când ei nu acționează direct în joc. În această privință, intervenirea unor elemente de întrecere, creșterea ritmului desfășurării jocului, folosirea unor amendamente pentru cei neatenți pot să sctivizeze copiii care au, la un moment dat, un rol pasiv.

În aceeași ordine de idei, este important ca educatoarea să stimuleze copiii timizi, copiii retrași, dându-le sarcini atractive în joc. De exemplu, să mânuiască materialul demonstrativ, („Roata animalelor ”), să plaseze jucăriile la locul potrivit („Așează la locul potrivit”) etc.

În timpul jocului, educatoarea trebuie să fie atentă și în ceea ce privește stabilizarea unor relații corespunzătoare între copii. Ei trebuie deprinși treptat să acționeze numai atunci când suntsolicitați sau când jocul o cere, să răspundă numai când sunt întrebați și să urmărească răspunsul colegilor, să nu repete ceea ce s-a mai spus, să nu stingherească pe alții în timpul jocului, să recunoască cinstit greșeala făcută și să accepte penalizarea dată de colectiv sau de către conducătorul jocului. Principala sursă de dezordine și de confuzie în joc o constituie necunoașterea și nerespectarea acestor reguli elementare de comportare.

Complicarea jocului constituie următoarea fază, în care se realizează o altă variantă de joc. De exemplu, în jocul „Al cui este?”.

Educatoarea denumește puiul (mânzul), proiectând cu retroproectorul imaginea în negativ a animalului pe care îl ghicesc copiii. Se cere să caute, apoi, pe machetă animalul și să așeze puiul lîngă mama lui, imitând onomatopeea. Toate aceste acțiuni se verbalizează de către copil…(„așez mânzul lângă mama lui, iapa”).

Următoarea variantă este prin prezentarea unor ghicitori sau strofe din poeziile învățate despre animalele implicate în joc. Se va proceda ca și în cazul variantelor enumerate. Tot timpul se va avea în vedere întrebuințarea corectă a cazului genitiv.

Ultima fază, evaluarea activității, (obținerea performanței) se poate realiza, în cazul de față, solicitându-i pe copii să-și aleagă căte un pui sau animal îndrăgit și să organizeze un minitetru de păpuși, în care să mânuiască animalele, spunându-le numele și imitând onomatopeele.

Educatoarea va face aprecieri asupra felului cum s-au jucat copiii și cum au mânuit materialul.

Încheierea activității se face prin aprecierea și evidențierea copiilor care au dat răspunsuri bune și au participat mai activ la activitate.

Încheierea activității nu trebuie să fie bruscă, pentru a nu diminua dispoziția copiilor față de joc. În acest sens, se întrebuințează procedee atractive prin care se anunță încheierea jocului.

2.3.VALENȚE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC

Orice proces de însușire a unor cunoștinte (receptare și fixare) activează o serie de procese psihice (atenție, memorie, gândire etc.) fără de care însăși însușirea n-ar putea avea loc. Totuși, aceste variate procese psihice se pot dezvolta, într-o măsură mult mai mare și într-un ritm mult mai rapid, dacă se folosesc mijloacele care li se adresează în mod special sau activitățile în care se cere atenția să fie îndreptată cu precădere asupra lor. Activitățile care se pretează în cea mai mare măsură la atingerea acestui scop sunt jocurile, în general, și cele didactice , în special. În jocurile didactice pot fi întrunite aspectul cognitiv, cu cel formativ – în doze foarte variate – ceea ce dă educatoarei posibilitatea să acorde după dorință prioritate fie unui aspect, fie celuilalt sau să le îmbine în proporții oarecum egale. Ele mai prezintă avantajul că se pot adresa – în funvție de necesități – unui copil, unui grup de copii sau unei grupe întregi din grădiniță, că pot fi folosite în etapa activităților alese sau în aceea a activităților obligatorii.

De exemplu, în jocul didactic „Cine trebuie să plece?” pe lângă latura cognitivă cu caracter de fixare (folosirea unor cunoștințe dobândite anterior), apare deosebir de accentuată latura formativă. Se poate urmări, de asemenea, posibilitatea de adaptare a jocului didactic la necesitățile procesului de învățământ desfășurat într-un anumit loc, într-un anumit moment, cu unii sau cu toți copiii grupei.

Jocul „Cine trebuie să plece?” poate fi introdus la preșcolarii mai mari. Este potrivit vârstei de 5 ani, dar poate fi jucat în anumite cazuri, și de copiii de 4 ani și jumătate. El constă în expunerea pe flanelograf, pe stativ, pe tabla magnetică sau chiar pe masă (când se joacă de către mai puțini copii) a unor figurine (siluete decupate și pictate) reprezentând toate personajele principale și elementele importante (plante, lucruri, animale) ale unei povești. Între figurine trebuie să se păstreze oarecare proporție. (Nu vor fi la fel de mari cele ce reprezintă adulți cu cele ce reprezintă copii sau cele ce reprezintă oameni și cele ce reprezintă animale mici ca șoareci, insecte etc.).

Figurinele trebuie să reprezinte toate personajele principale ale poveștii, care pot ajuta pe copii să recunoască povestea. De asemenea, nu trebuie să lipsească accesoriile caracteristice care contribuie la recunoașterea poveștii. Totuși, nu vor figura decât elemente absolut necesare recunoașterii ei. Nu vor fi expuse elemente sau personaje secundare, care mai mult ar încurca pe copii, distrăgându-le atenția spre lucruri neesențiale. Astfel, în joc nu vor apărea persoane din suita împăratului, păsări, insecte, flori, elemente de decor, care pot figura în diverse basme, deci nu ajută la definirea uneia dintre ele. De exemplu, din povestea „Fata moșului și fata babei ” vor figura: moșul, baba, fata moșului, fata babei, căinele, copacul, fântâna, cuptorul, animalele cărora fetele le-au dat mâncare, lăzile pe care le-au luat. Nu vor fi expuse: drumul, pădurea, casa la care au ajuns, baba (Sfânta Vineri), acestea fiind elemente neesențiale pentru cunoașterea poveștii. În povestea „Motanul încălțat” vor apărea motanul (încălțat și cu pășărie cu pene), stăpânul sau (îmbrăcat sărăcăcios), împăratul, fiica lui, capcaunul. Nu vor figura: frații băiatului, suita împăratului, caleașca, secerătorii etc. care constituie personaje și accesorii nesugestive. În basmul „Alba ca Zăpada și cei șapte pitici” personajele reprezentate vor fi: Alba ca Zăpada, mama vitregă cu oglinda în mână, vânătorul, piticii. Nu vor figura: împăratul, mama Albei ca Zăpada, prințul care au roluri secundare în poveste. Nu va fi necesar să apară nici baba (mama vitregă în diferite ipostaze) care deși deține roluri principale nu mai este necesară pentru necunoașterea poveștii. În povestea „Ursul păcălit de vulpe” vor fi folosite figurinele reprezentând: moșul, carul cu pește, vulpea, ursul. Nu va fi necesară prezența pădurii sau a lacului. De asemena, în povestea „Scufița Roșie” vor fi necesare următoarele personaje: Scufișa Roșie, lupul, vânătorul. Nu este necesar să apară mama Scufiței, casa ei și cei a bunicii, pădurea. În povestea „Puf alb și Puf gri” pot figura numai acei doi iepurași și mama lor și borcanul cu dulceață (eventual și o scenă din iarmaroc, de plidă, un scrânciob cu bărcuțe și unul cu lanțuri ).

În momentul expunerii, printre personajele poveștii va fi introdus și un personaj din alt basm, copiii urmând să recunoască din care poveste este personajul introdus și să-l elimine. Acesta trebuie să fie astfel ales încât să sugereze neaparat povestea din care face parte. Nu se va alege un personaj chiar principal, care ar putea fi întâlnit în altă poveste sau care nu este suficient de sugestiv. De exemplu, din povestea „Motanul încălțat” va fi ales chiar motanul cu pălărie cu pene și încălțat cu cizme. Nu va fi ales împăratul, nici fiica și nici căpcăunul și nici chiar stăpânul pisicii, deoarece fiecare dintre aceștia luați separat ar putea reprezenta și personaje din alte povești. La fel din povestea „Turtița” va fi aleasă Turtița și nu moșul sau baba ori vreunul din animalele pe care le întâlnește. Turtița pentru că în multe povești este vorba de moși și babe sau de diferite animale.

Dacă povestea nu cuprinde un astefel de personaj se alege acela care întovărășit de unul sau mai multe accesorii să poată fi situat numai într-o anumită poveste. Astfel, din basmel „Cenușăreasa” va putea fi ales feciorul de împărat cu pantoful în mână. În nici un caz nu va fi aleasă Cenușăreasa deoarece ar putea fi confundată cu alte personaje reprezentând fie fete sărace (de pildă, fata moșului), fie zâne (când este îmbrăcată pentru bal), din povestea „Puf alb și Puf gri” va fi ales numai iepurașul cu borcanul de dulceață.

În cazul în care nu se poate alege un personaj nici în aceste condiții, se va alege un grup de personaje care vor fi reprezentate împreună. De exemplu, Albă ca zăpada și cei șapte pitici sau Albă ca Zăpada și împărăteasa transformată în negustoreasă, întinzându-i un măr sau Albă ce Zăpada și vânătorul. În situașia aceasta poate fi vorba chiar de introducerea unei scene caracteristice numai unei povești prin care aceasta va fi recunoscută.

Se recomandă ca îmbrăcămintea, accesoriile și atitudinile personajelor din ambele povești să fie astfel alese încât să constituie caracteristici ale poveștii respective. De exemplu, vulpea din povestea „Ursul păcălit de vulpe” să aibă în bot un pește, iepurașul din povestea „Puf alb și Puf gri” să fie surprins trăgând borcanul cu dulceață sau plângând mânjit cu dulceață sau plângând mânjit cu dulceață și borcanul spart pe jos, iepurașul din povestea „Căsuța vulpii și căsuța iepurașului” va fi reprezentat plângând lângă o buturugă.

Este bine ca intr-o activitate să fie folosit un personaj (sau grup) iar în alta, alt personaj (sau grup de personaje) din aceeași poveste, pentru a se cere copiilor recunoașterea acesteia în moduri variate de reprezentări a ei. Aceste figurine pot fi introduse printre personajele aceleiași povești cu care cea de-a doua a fost combinată anterior sau printre personajele altei povești. Combinațiile pot fi extrem de variate. De exemplu, motanul încălțat poate fi introdus în grupul de figurine ce reprezintă povestea „Turtița”, fie în grupul reprezentând povestea „Fata moșului și fata babei”. În alte ședințe, printre figurinele poveștilor amintite mai sus mai pot figura și alte personaje, de pildă, moșul cu căruța cu pești din povestea „Ursul păcălit de vulpe” sau din același basm poate fi aleasă vulpea cu un pește în bot sau ursul stând cu coada în lac.

Din povestea „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” pot fi introduse printre personajele altei povești fie Albă ca Zăpada cu piticii, fie Albă ca Zăpada și vânătorul, fie Albă ca Zăpada și împărăteasa transformată în babă, oferindu-i mărul sau cingătoarea sau pieptănele, fie numai împărăteasa cu oglinda în mână în care se privește.

Aceste combinații variate permit ca jocul să prezinte mereu interes pentru copii. Este bine totuși să nu se introducă multe personaje din cea de-a doua poveste deoarece acest lucru ar putea deruta pe copii în stabilirea celor ce sunt intruse și a celor ce reprezintă povestea în care au fost introduse.

Expunerea siluetelor poate fi făcută linear (la început). După ce copiii se obișnuiesc cu acest joc ele pot fi răspândite pe toată suprafața flanelografului, a tablei magnetice sau a mesei. Dacă din a doua poveste se introduce un grup de personaje sau un personaj întovărășit de anumite accesorii acestea trebuie grupate la un loc pentru a ușura recunoașterea poveștii din care fac parte.

Expunerea figurinelor introduse va fi făcută în așa fel încât copiii să nu observe în timpul memorării că ele nu aparțin primei povești. De aceea, nu vor fi așezate nici la începutul expunerii, nici la urmă, nici nu vor fi situate separat (pe altă linie sau într-un colț).

Figurinele odată expuse se va explica preșcolarilor că în fața lor au fost aranjate personajele principale (eroii) dintr-o poveste, dar că printre ele s-a rătăcit și un personaj din altă poveste. Ei trebuie să le privească bine pe toate, să spună despre ce basme este vorba, precum și care personaj nu este din acea poveste și trebuie să plece. Când va fi introdus un grup un grup de personaje din a doua poveste (de exemplu, Alba ca Zăpada și piticii) se va atrage atenția că mai multe personaje din alt basm s-au rătăcit acolo. Este bine ca la început să se introducă numai câte un personaj străin, eventual cu un accesoriu sugestiv, și abia după ce copiii s-au deprins cu jocul să se introducă mai multe personaje străine din povestea reprezentată. Cu timpul, după ce copiii s-au obișnuit cu jocul acesta, nu li se va mai cere să spună din ce basme sunt toate personajele, ci ei vor indica numai pe cel ce „trebuie să plece”. În acest caz operația mintală de recunoaștere a poveștii și a intrusului este implicită.

Jocul poate fi jucat de mai multe ori, schimbând mereu basmul reprezentat. Jocul poate cuprinde pe toți copiii unei grupe, dar poate fi jucat și individual (sau ăn grupuri mici).

În aceste joc se face apel în mod implicit la memorie și la imaginație reproductivă, copiii trebuind să-și reamintească și să-și reprezinte basmele auzite (sau văzute în diafilme, filme) și se exersează în principal capacitatea de analiză (alegerea basmelor dintre cele cunoscute și a personajelor dintr-un basm ales), de selecție după un anumit criteriu (alegerea personajelor după importanța lor de reprezentarea a poveștilor respective), de sinteză (gruparea personajelor într-un basm).

2.3.1.SPECIFICUL JOCULUI DIDACTIC

Jocul didactic este o activitate care se deosebește prin structura sa specifică de celelalte activități.Unitatea deplină dintre sarcina didactică și asțiunea de joc,forma distractivă pe care o îmbracă și o păstrează permanent,trebuie să caracterizeze jocul didactic.

Activitatea organizată de instruire a copiilor,care se desfășoară cu întreaga grupă face ca jocul didactic să se poată desfășura atât în cadrul activităților obligatorii cât și în afara lor atunci când este repetată de copii la inițiativa unuia dintre ei sau la sugestia educatoarei.

Sfera de utilizare a jocului didactic este foarte mare,deoarece el poate fi practicat în diferite momente din programul zilei.Jocul didactic este creat de pedagog.Specificul lui constă în faptul că este subordonat,în sensul că intră în fondul mijloacelor sale pedagogice,este însușit treptat de către copii și poate deveni apoi conținutul activităților individuale.Comparat cu celelalte jocuri cu subiect și cu reguli stabilite de educatoare,jocul didactic se deosebește prin conținutul pe care-l dezvăluie și prin faptul că accentul cade pe rezolvarea sarcinilor educației intelectuale,respectiv pe cunoașterea mediului înconjurător,pe dezvoltarea facultăților mentale,pe dezvoltarea vorbirii sau formarea reprezentărilor matematice.

Între mijloacele instructiv-educative,jocul didactic ocupă locul cel mai important prin influența pe care o exercită asupra celor mai profunde laturi ale personalității copilului prin rolul său în formarea unei gândiri corecte.

În determinarea jocului didactic,problema care se ridică,constă în determinarea părților sale componente,a trăsăturilor sale caracteristice prin care își menține esența sa de joc și în același timp specificul său de activitate didactică.

Pedagogia școlară fundamentează bazele teoretice ale jocului didactic ocupându-se de:

conținutul jocului;

sarcina didactică;

acțiunea și elementele de joc;

regulile jocului.

De exemplu,în jocul didactic „Cu ce călătorim?” se prevede ca scop formarea deprinderii de a se exprima corect în propoziții și fraze,prin utilizarea cunoștințelor despre mijloace de transport.Ca sarcină didactică este propusă descrierea după un plan dat a unui mijloc de locomoție.Ca reguli de joc se are în vedere transmiterea plicului din mână în mână la invitația dată de culoarea verde a semaforului și oprirea la culoarea roșie.Copilul la care s-a oprit plicul arată imaginea grupului și o descrie după criteriile date de educatoare.Grupa imită mișcarea și reproduce onomatopeea corespunzătoare,iar elementele de joc sunt:mânuirea plicului,onomatopeele,mișcarea,aplauzele.Esența și specificul jocului didactic constau în întrepătrunderea și interacțiunea acestor componente,cât și în echilibrul dintre sarcina didactică și acțiunea de joc.Ponderea mai mică sau mai mare a uneia dintre cele două componente,poate duce la deturnarea jocului,la schimbarea profilului său.De exemplu,jocurile didactice în care elementul de joc este slab,accentul căzând numai pe rezolvarea sarcinii didactice își pierd caracterul ludic,se transformă pur și simplu în exerciții cu material individual,în convorbiri sau în lecturi după imagini.Invers,atunci când acțiunea ludică continuă, jocul didactic se transformă într-o activitate pur distractivă,își pierde caracterul instructiv și numai servește scopului pe care își propune să-l atingă.În vederea atingerii obiectivelor propuse,jocul didactic trebuie să îmbine elementele surpriză cu cele de așteptare.

Jocul didactic poate fi folosit la toate grupele și în cadrul diferitelor activități.Pentru a influența dezvoltarea copiilor prin intermediul jocului didactic este necesar să ținem seama de particularitățile de vârstă ale copiilor,în același timp este necesar ca sarcina didactică să fie complicată gradat pentru a nu întârzia sau stagna dezvoltarea copiilor.

Jocul didactic este activitatea cea mai firească,ce corespunde cerințelor de dezvoltare a copiilor,tendințele lor de a fi în contact cu adultul și cu alți copii,de a percepe activ,de a înțelege „oglinda” lumii înconjurătoare.

2.3.2.LEGĂTURA DINTRE JOCUL DIDACTIC ȘI CELELALTE JOCURI

Jocul didactic intră în rândul formelor de organizare a activității didactice, este creat de către pedagog și condus de acesta. În comparație cu jocurile didactice cu neobiecte și reguli, jocul didactic se deosebește prin conținut și prin faptul că accentul cade pe rezolvarea unor sarcini de joc dar acestea urmăresc, de fapt, sarcini ale educației intelectuale.

Prin jocul didactic copiii învață să recunoască mărimi, forme, relații spațiale, învață cuvinte, semnificația unei noțiuni, ceea ce lărgește sfera folosirii acestor cuvinte și dezvoltarea operațiilor gândirii: analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea. Prin intermediul jocului se fixează, se precizează și se activizează vocabularul copiilor; jocul este un mijloc foarte eficient pentru corectarea pronunției și însușirea unor construcții gramaticale. Eficiența jocului didactic în dezvoltarea vorbirii depinde, în mare măsură, de modul în care educatoarea știe să selecteze jocul, în raport cu situațiile concrete existente în grupa de copii. Aceasta presupune o foarte bună cunoaștere a copiilor sub raportul nivelului atins în dezvoltarea limbajului, precum și sub aspectul defectelor de vorbire. De asemenea, jocul didactic își aduce contribuția la precizia, consolidarea, adâncirea, sistematizarea și verificarea cunoștințelor.

Sub aspectul dezvoltării vorbirii jocul didactic poate oferi posibilitatea de a percepe cuvintele ca unități lexicale deschizând căi în vederea analizei pe unități lexicale (operații de analiză și sinteză silabică a cuvintelor).

Prin jocul didactic copiii au posibilitatea să aprofundeze cunoștințele dobândite în alte activităț obligatorii și să-și dezvolte creativitatea. Jocurile didactice de tipul „găsește cuvântul potrivit!”. „Completează ce lipsește!”, „Ce e bine, ce e rău?”, „Cu ce sunet începe cuvântul?”, „Spune mai departe” etc. contribuie la consolidarea cunoștințelor privitoare la cuvânt, silabă, sunet și propoziție. Altele ca: „Oglinda fermecată”, „Poștașul” ajută la pronunțarea corectă a sunetelor situate în diferite poziții în cuvinte (inițiale, mediane, finale), precum și la îmbogățirea vocabularului de cuvinte care denumesc obiecte, ființe, fenomene, însușiri, acțiuni, trăiri afective.

Aportul jocului didactic la educarea memoriei este deosebit, de exemplu, în jocurile „Ce s-a schimbat?”, „Ghicește ce lipsește!” care solicită copiii să rețină însușirile obiectelor și așezarea lor în spațiu, să sesizeze esențialul prin exersarea memoriei voluntare. Gândirea este exersată și solicitată mai ales în jocurile „Spune unde trăiește?”. „Este mare, este mic?”, „Cu ce trebuie să lucrăm?”.

În strânsă legătură cu gândirea se dezvoltă limbajul. Jocurile didactice care facilitează dezvoltarea limbajului fixează și activează vocabularul copiilor, ajută la îmbunătățirea pronunției unor consoane mai greu de rostit de către copii – c, m, r, t, ț, g; de exemplu jocurile didactice „Spune cum facem?”, „Cine a venit?”, „Ce face copilul?”.

Prin efectul distractiv, jocul didactic favorizează efortul intelectual și susține vie atenția copiilor în timpul jocului. Faptul acesta are o importanță deosebită pentru antrenarea atenției voluntare.

Prin jocul didactic se exersează nemijlocit analizatorii. Jocurile „Ghicește cum este?”, „Spune cum face?” contribuie la dezvoltarea sensibililității auditive. Jocul „Ce ai pipăit?” dezvoltă sensibilitatea vizuală și tactilă, iar jocul „Spune ce ai gustat?” dezvoltă sensibilitatea gustativă și pe cea olfactivă.

Este cunoscut faptul că jocurile didactice, prin comparație cu celelalte jocuri, au un caracter instructiv mult mai pronunțat și se utilizează în grădinită mai cu seamă în scopul îmbunătățirii și aprofundării experienței cognitive a copiilor, precum și în vederea dezvoltării optime a proceselor și funcțiilor psihice. Dată fiind substanța și finalitatea acestori jocuri ele trebuie să se participe în mod curent și în afara activităților obligatorii, paralel cu celelalte forme de joc.

Pentru ca jocurile didactice să se poată desfășura cu eficiența scontată și în perioadele care depășesc cadrul strict al activităților obligatorii se impune să se asigure copiilor de fiecare dată toate condițiile materiale necesare și în același timp să se prevadă sarcinile didactice care vor face obiectul acestor jocuri – în raport cu volumul de cunoștințe și deprinderi însușite anterior.

Valoarea educativă principală a jocului rezidă în faptul că îi face pe copii participanți direcți, activi și interesați la actul instruciv- educativ. Astfel, jucându-se de fapt prin utilizarea metodelor active de educație, cât și a materialului corespunzător, ci reușesc să asimileze realități care, fără aceasta rămân, „exterioare inteligenîei copiilor”.

Valoarea educativă a jocului didactic constă în stimularea cinstei, a răbdării, a spiritului critic, a stăpânirii de sine (Găsește și taci!, Ce s-a schimbat?); jocul încheagă colectivul de copii al grăniței sau al grupei educându-i pe copii să devină disciplinați; prin respectarea sarcinilor de joc, a regulilor de joc, copiii învață să-și antreneze propriile activități. Apreciem , de asemenea, rolul jocului didactic în educarea estetică a copiilor. Întrebuințând un material adecvat – realizat estetic, artistic, copiii învață să aprecieze fenomenul dezvoltându-și gustul estetic. Deci, jocul didactic constiutie activitatea cea mai firească, cea mai eficientă în dezvoltarea multilaterală a copilului, în perceprea și înțelegerea lumii înconjurătoare, în stimularea dorinței preșcolarului de a cunoaște și de a-și exprima gândurile și impresiile. Toate acestea potențează considerabil valoarea educativă a jocului didactic pentru dezvoltarea vorbirii.

CAPITOLUL III

ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN ÎMBOGĂȚIREA VOCABULARULUI LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

Jocul – ca și limbajul – a constituit obiectul a numeroase studii și cercetări care au relevat valențele lor formative la vârsta preșcolară. Începând cu vârsta de trei ani, sub influența mediului și a educației, are loc dezvoltarea intensă a limbajului activ, ceea ce aduce cu sine noi modalități în activitatea cognitivă a copilului și exercită o influență reglatoare asupra conduitei sale.

În practica educației preșcolare, dezvoltarea vocabularului se înscrie ca parte inseparabilă a probelmelor privind cunoașterea mediului înconjurător. La grupa de 3 ani, ponderea cea mai mare în activitățile speciale de dezvoltarea vorbirii o dețin jocurile didactice. Fenomenul este riguros comentat ștințific. Jocurile reprezintă forma de activitate care îmbină în mod armonios sarcinile instructice cu latura distractivă. Prin intermediul lor se realizează în practica preșcolară dezideratul „învățării prin joc”. Este cunoscut că, în joc, copilul se exersează în ceea ce privește pronunția, îți îmbogățește și își activează vocabularul, învăță să facă unele generalizări care duc la precizarea conținutului noțional, însă nu în mod organizat. Datele cercetăriilor și observațiile psihologice arată că jocul însuși ca formă a„preînvățării” contribuie la dezvoltarea proceselor și însușirilor psihice, la dezvoltarea formelor de analiză și de sinteză verbală, la nivelul potențialului intelectual al fiecărei vârste, numai dacă devine activitate obligatorie (de tipul jocului didactic). Îmbinând elementele de învățare cu cele de joc și invers, copilul își îmbogățește sistematic cunoștințele și vocabularul. În îmbogățirea lexicului calea cea mai adecvată a verbalizării activității prezente și trecute, dar mai ales a însușirii cuvintelor în percepția obiectului, a acțiunilor naturale, a situației – cale oferită plenar de specificul jocurilor didactice.

Majoritatea jocurilor didactice vizează îmbogățirea și activizarea vocabularului în strânsă unitate cu extinderea sferei cognitive. Sarcina didactică, de care se leagă direct sensul principal al jocului și atracția copilului pentru el, apare sub forma unor probleme de recunoaștere, de denumire, de ghicire, de comparare, urmărind îmbogățirea și activizarea lexicului. Astfel, în jocurile: „Săculețul cu surpize”, „Spune ce este?”, sarcina didactică, respectiv problema intelecuală, constă în recunoașterea și denumirea mobilierului. În jocul „Ce-a găsit ursulețul?”, copiii sunt solicitați să recunoască și să denumească jucăriile; în jocurile „Cu ce să îmbrăcăm păpușa?”, „Ce trebuie la masa păpușii?” copiii recunosc și denumesc articolele de îmbrăcăminte, veselă, imită și verbalizează unele acțiuni. Jocul „Ghicește ce face păpușa?”vizează recunoașterea și denumirea părților corpului omenesc și diverse acțiuni. Unele jocuri didactice au drept sarcină cunoașterea și precizarea însușirilor obiectelor. De exemplu, în jocul „Cu ce ne jucăm?” copiii diferențiază culorile și odată cu aceasta învață și denumirea lor. Prin alte jocuri, ca: „Este mare, este mic?”, „Ce formă are jucăria ta?” ei învață să deosebească și să denumească formele (rotund, pătrat) și dimensiunile (mare – mic). În jocul „Unde sunt jucăriile?” copilul se familiarizează cu raporturile spațiale (sus – jos); în jocul „Când facem așa?” se formează unele reprezentări temporale. Jocurile didactice „Cine face așa?”, „Spune cum face?” activează vocabularul referitor la animalele cunoscute.

Desigur că valorificarea rolului formativ al jocului didactic privind îmbogățirea și activizarea lexicului nu este deloc ușoară, dat fiind specificul jocului la această vârstă, pe de o parte, și particularitățile de vârstă și individuale ale limbajului sub aspect lexical, pe de altă parte. După cum se știe, preșcolarii mici nu reușesc să desfășoare în mod independent jocul didactic. Sunt atrași de acțiunea ca atare a jocului, de situația lui nemijlocită. Impresiile concrete acționează mai puternic decât cuvântul educatoarei. Copiilor nu le este ușor să înțeleagă sarcina didactică, să realizeze acțiunile de joc, să respecte regulile. În ce privește dezvoltarea lexicului există mari diferențe individuale independente de mediu, de educație. Toate acestea ridică probleme de ordin psiho-pedagogic și metodic, atunci când se urmărește îmbogățirea și activizarea vocabularului la vârsta preșcolară, fără a uita că jocul trebuie să rămână tot joc, chiar dacă este didactic.

În literatura psihologică și pedagogică găsim recomandări de principiu privitoare la îndrumarea jocului didactic. Metodicile și materialele auxiliare oferă indicații generale, precum și schițe sumare în legătură cu fiecare joc didactic, lăsând câmp liber căutărilor, investigațiilor, spiritului creator referitor la optimizarea jocului în scopul dezvoltării vorbirii.

Este unanim recunoscut că eficiența acțiunilor educative exercitate prin activitatea ludică este condiționată concepția noastră teoretică despre jocul didactic ca mijloc de dezvoltare a vorbirii. Condițiile psihologice sumar examinate mai sus se cer a fi luate în considerare în stabilirea conținutului informațional și lexical, a sarcinii didactice, în gradarea exercițiilor de îmbogățire și de activizare a lexicului. În îndrumarea jocurilor se impune selectare și îmbinarea laturii instructive cu cea distractivă, în raport cu specificul jocului și cu vocabularul posibil vârstei, precum și cu registrul psihologic lexical al fiecărui copil. De asemenea, sunt necesare corelarea jocului didactic cu conținutul informațional și lexical însușit în activitățile anterioare, în procesul comunicării cu cei din jur, precum și asigurarea condițiilor materiale optime pentru desfășurarea jocului. De măiestria cu care educatoarea știe să aplice teoria științifică despre joc și despre legitățile însușirii cuvintelor, să folosească creator indicațiile metodice și materialele auxiliare depinde de aportul jocului didactic la dezvoltarea vocabularului.

În practica educației preșcolare s-a conturat în acest sens, două modalități de îndrumare a jocului, diametral opuse și anume:

1.Îndrumarea jocurilor de dezvoltarea vorbirii prin aplicarea mai mult sau mai puțin selectivă a indicațiilor metodice, a materialelor auxiliare; ignorarea recomandărilor de principii; promovarea practicii empirice.

2. Îndrumarea jocurilor de dezvoltarea vorbirii prin aplicarea creatoare a teoriei, a materialelor auxiliare, racordarea metodologiei jocului la particularitățile vârstei psihologice, la potențialul intelectual și lexical al copiilor, promovarea unei experiențe didactice pozitive în problema abordată.

Ambele modalități de abordare a jocului prezintă variante diferite cu implicații psiho-pedagogice, cu evoluții numeroase și cu perspective diferite în dezvoltarea vocabularului prin folosirea jocului didactic. Referitor la prima modalitate prezentăm câteva variante surprinse în desfășurarea jocurilor: „Ce este și ce faci cu el?”, (obiecte de uz personal), „Săculețul cu surpize ”(mobilierul), „Ce-a găsit ursulețul?”(jucăriile), „Ce trebuie la masa păpușii?” variante care se por desfășura după cum urmează:

a.În îndrumarea jocului accentul cade pe dezvoltarea vorbirii prin exerciții de recunoaștere și denumire a obiectelor prevăzute în indicațiile metodice și în materialele auxiliare.

În joc participă un număr restrâns de copii în raport cu numărul obiectelor date (recunoaștere, denumire). Elementele de joc sunt limitate la folosirea surprizei în prezentarea materialului, la deplasarea copiilor de la măsuța lor la masa educatoarei, pentru a denumi și recunoaște obiectele, a verbaliza acțiunile. În respectarea sarcinii didactice, copiii sunt dirijați să-și încadreze răspunsurile în formulele date de educatoare, în raport cu întrebarea pusă.

b. Îndrumarea jocului are loc, ca și în cazul precedent, deosebirea constând în antrenarea tuturor copiilor la răspunsuri, indiferent de particularitățile individuale lexicale.

c. Îndrumarea jocului didactic cu accent pe exerciții de vorbire adecvate registrului psihologic lexical al fiecărui copil. Ca și în variantele precedente, elementele de joc sunt în mare parte estompate, anihilate. În variantele menționate s-a folosit numai materialul demonstrativ al educatoarei. Rezolvarea sarcinii didactice – rezolvarea intelectuală – a fost dirijată prin formule stereotipizate. (Ce este?, Ce vedeți?, Ce face cu el?, Arată-mi ce-a găsit ursulețul?) în raport cu materialul perceput.

După cum este bine de observat, în cele trei variante prevalează latura instructivă a jocului didactic. Pornind de la ideea că „exercițiul” este elementul constitutiv al jocului, prin care se stimulează dezvoltarea gândirii, educatoarea trece pe plan secundar elementele de joc care conferă activității ludice un caracter plăcut, facilitând rezolvarea sarcinii didactice.

În exercițiile desfășurate se respectă riguros schemele din materialele auxiliare, uitându-se uneori faptul că ele, având un caracter orientativ, se cer aplicate adecvat cu potențialul intelectual al copiilor, cu vocabularul grupei, fără a neglija particularitățile individuale privitoare la lexicul copiilor. Materialul didactic fiind limitat la cel demonstrativ (al educatoarei), un număr restrâns de copii au ajuns să-l mâniuască, să-l lege nemijlocit de semnalele verbale. Ori, este îndeobște cunoscut că, mânuind materialul didactic, se realizează relația „obiect-cuvinte”, copilul se joacă, dar în același timp învață să deosebească formele obictelor și denumirea lor. Metodologia variantelor amintite a dus la rezultate diferite , cu aport scăzut în dezvoltarea vorbirii. Astefel, în prima variantă, ele au contribuit efectiv la îmbogățirea și activizarea vocabularului la copiii solicitați să răspundă. O parte din copii au dat răspunsuri exprimate printr-un singur cuvânt, însă aproape 50% din ei au rămas simpli spectatori. Firește, este greu de descifrat în ce măsură jocul astfel desfășurat a clarificat sensul unor cuvinte și a activizat cuvintele însușite anterior. Un lucru este cert și anume: în cazul în care în rezolvarea sarcinilor didactice sunt antrenați doar copiii comunicativi, educatoarea poate cunoaște cum au fost însușite și activizate cuvintele programate doar de către câțiva copii. Legătura inversă (de la copil- educatoare) este incompletă, fragmentară. În astfel de condiții, educatoarea nu este informată despre efectul acțiunii educative asupra tuturor copiilor, respectiv despre contribuția jocului la îmbogățirea și la activizarea vocabularului. De aici necesitatea utilizării materialului distributiv rațional dozat, a folosirii unor preocedee adecvate, care să determine reacții verbale la toți copiii. Numai astfel acțiunea formativă este în acord cu legitatea lexicală potrivit căreia „cuvântul este purtătorul informației despre obiect numai în măsura în care se află în relație de designare, de denumire cu obiectul respectiv. Această relație se stabilește în cursul vieții fiecărui individ cu prilejul însușirii limbii în procesul comunicării”. Numai astfel pot fi cât de cât verificate rezultatele jocului desfășurat.

În varianta a doua (b), majoritatea copiilor participă la joc, rezolvând sarcina didactică mai mult sau mai puțin corespunzător. Unii răspund corect, alții repetă mecanic răspunsurile colegilor, alții dau răspunsuri confuze, alții răspund monosilabic. Fenomenul se explică prin lipsa de diferențiere a problemei intelectuale (sarcinii) ridicate în raport cu nivelul fiecărui copil. Se uită faptul că jocul este eficient dacă sunt luate în considerare diferențele posibile între copiii de aceeași vârstă, privind nivelul de experiență (informație-formație) specificul fiecărei individualități la efort intelectual, capacitiatea de asimilare a cunoștințelor, de îmbogățire a vocabularului. În jocurile didactice de dezvoltare a vorbirii, recomandările metodice de principiu ne ajută numai dacă găsim o încadrare adecvată fiecărui caz particular. Acestea trebuie aplicate selectiv, întrucât copiii nu pot fi uniformizați, cu atât mai mult în dezvoltarea vocabularului, chiar dacă se întâmplă ca influențele să fie neindividualizate, nediferențiate.

Evident, se poate admite că orice copil este capabil să realizeze nivele evolutive succesiv progresive în dezvoltarea limbajului sub aspect lexical. Dar, după cum se știe, procesul însușirii lexicului se produce în fiecare caz în mod riguros individualizat, mai devreme sau mai târziu, mai accelerat sau mai încetinit, în dependență de o serie de condiții externe (mediu, educație) și interne. În această situație apare necesitatea de a cunoaște nivelul de dezvoltare a vocabularului și pornind de aici să programăm îmbogățirea și activizarea vorbirii în activitățile următoare.

În varianta a treia (c) copiii participă pe măsura disponibilităților individuale iar dialogul educatoare-copil este rigid. Lipsind elementele de joc, în pofida indicațiilor verbale ale educatoarei privind regulile, sarcina, formularea răspunsurilor, a interdicțiilor în lanț, copiii rămâneau deseori nereceptivi, nu urmăreau cu interes mersul jocului.

Rezultatele sumar prezentate confirmă din plin ideea că jocul didactic în care elementul de joc este slab exprimat, accentul punându-se pe latura instructivă, își pierde caracterul ludic, se transformă într-un exercițiu rigid, fapt ce diminuează valoarea lui formativă. Concluzia pedagogică este lesne de deprins. În jocurile didactice este absolut necesar ca problema intelectuală (sarcina didactică) să fie prezentată într-o formă atractivă, saturată de elemente de joc, care facilitează rezolvarea sarcinii didactice, stimulează vorbirea, trezește la copii dorința de a-și comunica gândurile, impresiile, de a se mai juca. Pe această cale, jocul devine o activitate irezistibilă, prin care copilul își dezvoltă vorbirea.

Altă variantă pe care o adoptă unele educatoare pentru a potența valențele formative ale jocului păcătuiește în sens contrar. În îndrumarea jocului, bazat pe un bogat material didactic demonstrativ și distributiv, prevalează elementele de joc, iar sarcina didactică rămâne pe plan secundar; un număr restrâns de copii este solicitat să răspundă la întrebările formulate stereotip (Ce este?, Ce fac cu el?). majoritatea copiilor imită acțiunile sugerate de educatoare, aleg din materialul distributiv obiectul cerut, fără a fi puși în situația să-și exerseze vorbirea. Într-un astfel de joc copii trăiesc momente plăcute de așteptare, ghicire, surprize, mânuiesc materialul, se deplasează, imită acțiunile, dar verbalizarea este minimă. Nu încape îndoială că perceperea nemijlocită a obiectelor asociate cu denumirea lor (realizată numai de câțiva copii) precizează sensul cuvintelor noi, activează vocabularul, dar în lipsa exercițiului cuvintele predate și mai ales cele actualizate riscă să rămână pe mai departe în vocabularul pasiv al copiilor. Aceste succinte sublinieri atestă aserțiunea că jocurile în care prevalează acțiunea ludică se transformă într-o activitate pur distractivă, fapt ce minimalizează aportul lor în dezvoltarea vorbirii sub aspect lexical. După cum se poate vedea, valorificarea maximă a rolului formativ al jocului didactic de dezvoltare a vorbirii nu este posibilă prin adoptarea variantelor puse în discuție, în care accentul cade fie pe latură instructivă, fie pe cea distractivă. Cum se poate ieși din impas ca să apărăm copilăria cu jocul și totuși să stimulăm dezvoltarea vocabularului?

A doua modalitate de îndrumare a jocurilor didactice încearcă să aplice creator recomandările prescrise de teoria pedagogică, precum și de materialele auxiliare. În stabilirea conținutului informațional și lexical se pornește de la datele psihologice, de la nivelul grupei, sarcinile didactice sunt dozate gradat, adecvate cu disponibilitățile lexicale ale copiilor și cu particularitățile individuale. Metodele de predare, fixare, respectiv cele folosite pentru înbogățirea și activizarea vocabularului sunt selectate potrivit scopului urmărit. În desfășurarea jocului, latura instructivă se îmbină armonios cu acțiunile de joc (ghicire, mișcare, așteptare, surpriză, vorbire). Ilustrative sunt în acest sens câteva aspecte surprinse din desfășurarea jocurilor: „Al cui glas este?”, „Unde s-a oprit roata?”.

Un rol deosebit de important pentru dezvoltarea limbajului sub aspect lexical îl dețin jocurile didactice repetate în etapa de jocuri și activități alese. Se organizează cu toată grupa, pe grupe restrânse și individuale, se desfășoară sub îndrumarea permanentă a educatoarei. Jocurile pe grupe mici de copii, cât și cele individuale se organizează cu copiii care dovedesc evidente rămâneri în urmă în ceea ce privește identificarea unor obiecte, denumirea lor, diferențierea și denumirea formelor, culorilor. Sarcinile didactice se diferențiază de la caz la caz. De exemplu, într-un caz sarcina urmărită este de a-i învăța pe unii copii să denumescă corect unele obiecte, într-un alt caz, să deosebească însușirile-formă, culoare, mărime. Pe calea jocului toate aceste sarcini vor rămâne nedezvăluite ca atare pentru copii. El se va juca și în fiecare zi va învăța să denumească obiectele corect, să deosebească însușirile acestora, îmbogățindu-și și activizându-și vocabularul.

Practica educației preșcolare desfășurată în condiții optime ne cere să aplicăm în mod creator măsurile prescrise de teoria pedagogică referitoare la jocurile didactice de dezvoltarea vorbirii. Nu în orice împrejurare aceste prescripții sunt valabile, dat fiind caracterul lor general. Acesta cu atât mai mult atunci când se urmărește îmbogățirea vocabularului.

Valorificarea rolului formativ al jocurilor didactice de dezvoltare a vorbirii nu este posibiliă fără a conferi activităților ludice un caracter plăcut, atractiv. A face jocul eficient și atractiv înseamnă a satura conținutul cu imagini și reprezentări, emoții și sentimente, cu dorințe și năzuințe, cu fapte și acțiunim, a înlesni comunicarea vie dintre educatoare-copii.

3.1. JOCUL DIDACTIC ȘI ACTIVIZAREA LIMBAJULUI

În cadrul jocurilor didactice cea mai mare pondere o dețin metodele de învățare prin acțiune efectivă (joacă), acțiunea, mișcarea fiind elementele specifice jocului.

În aplicarea metodologiei didactice se are permanent în vedere atât factori obiectivi, care țin de natura finalității, de logica și specificul activității desfășurate, de legitățile actului învățării, cât și factori subiectivi: psihologia și nivelul grupei, particularitățile de vârstă și individuale ale preșcolarilor.

Raportul dintre principiile învățământului și metodologia didactică, dinamica acestor categorii pedagogice, atât în plan teoretic, cât și practic, sunt condiționate de înțelegerea caracterului iterativ al predării și învățării.

Întrepătrunderea între principii, metode și forme de organizare este evidentă. Orice formă de activitate a cuplului educatoare-preșcolar este „o înmănunchere de metode și procedee, reprezentând în același timp și câmp de acțiune a principiilor didactice” (M. Ionescu ).

La însușirea temeinică a cunoștințelor participă atât factori externi, cât și interni. Factorii externi, după R. Iagne, sunt încorporați în principiile sistematizării și continuității și însușirii temeinice a cunoțtințelor, cei interni vizează stările interne care devin posinbile pentru reactualizarea cunoștințelor, în memoria copilului, a materialului însușit anterior (cunoștințe, priceperi, deprinderi, atitudini).

Având în vedere aceste principii am planificat jocurile didactice și jocurile-exercițiu în așa fel încât o predare să fie urmată de un joc de fixare și apoi consolihdare a cunoștințelor predate. Fixarea cunoștințelor însușite a fost desfășurată de fiecare dată sub altă formă, pentru evitarea monotoniei.

În desfășurarea jocului trebuie să căutăm să trezim trebuințe, interes pentru joc (anunțarea subiectului, prezentarea materialului stimul, anunțarea obiectivelor și motivarea acestora). Procedând astfel copilul este dornic de cunoaștere, de găsire a unor soluții de natură să-l satisfacă. Știind că una dintre principalele trebuințe ale copilului este jocul, trebuie găsit mijlocul de a-l face să considere orice sarcină un joc. Să stabilm o deplină concordanță între trebuință, dorință internă și exteriorizare.

Pentru copilul care se joacă, care cunoaște precis motivația și sarcinile jocului nu există din punct de vedere subiectiv, impresia de oboseală sau aceea de stare de apatie. Oboseala, cauzată de joc, îi apare ca o activitate plină de plăcere, pe care o depune bucuros. Este ceea ce numea Karl Buhlea „plăcerea funcțională” care acționează în joc.

Asigurarea design-ului internațional și ambiental este cerința obiectivă și subiectivă a reușitei fiecărei activități.

3.2. DEZVOLTAREA COMUNICĂRII ȘI A GÂNDIRII PRIN JOCURI DIDACTICE

La vârsta preșcolară, cu deosebire la grupa mare, când copilului i se solicită și i se antrenează susținut spre dezvoltare procesele psihice (semzoriale) și procesele cognitive (superioare), precum și alte procese reglatorii, în vederea formării sale ca ființă umană cu personalitate, capabilă să facă față sistemului social în care să-și găsească locul și să funcționeze corect, comunicarea devine procesul primar și esențial de cunoaștere, de achiziție (însușire) de informații.

La nivelul grupelor mari din grădiniță se intensifică activitățile de antreanare a gândirii și comunicării, pe de o parte datorită unui factor intern – accelerarea naturală al dezvoltării copilului – corespunzătoare stadiului evidențiat de j. Piaget ca fiind cel operațional, în care procesul este accentuat, accelerat, intensificat, iar pe de altă parte, datorită cerințelor unui factor extern – necesitățile de raportare la sistemul social, adică trecerea către și în mediul școlar de învățământ.

Pentru a face față acestor evoluții de dezvoltare și integare a copilului, fără a avea un impact emoțional negativ asupra sa, grădinița prevede numeroase obiective și conținuturi specifice fiecărui nivel de vârstă, în parte, pa care noi, educatoarele, le folosim ca vectori în activitățile pe care la desfășurăm cu copiii.

La vârsta preșcolară trebuie avut în atenție dezvoltarea comunicării verbale și a limbajului corporal al copiilor, prin antrenarea gândirii. Trebuie remarcat, în primul rând, ce înseamnă nedobândirea deprinderilor de comunicare sau ce implică aceasta: la nivelul comportamental se manifestă o formă de timiditate, care îl împiedică pe copil să stabilească relații cu colegii săi în activitățile comune; copilul se manifestă circumspect, reținut, fiind perceput de colegii săi ca fiind inapt. Inapt în stabilirea relațiilor de prietenie, de colaborare, inapt în participarea la jocuri și activități, în a face și a realiza alături de ei scopurile impuse sau propuse. O consecință a unei atare perecepții exterioare a sa este rejectarea din colectiv, prin izolare. Această situație conduce la profunde sentimente de frustare, care generează neadaptare socială și școlară și, mai departe, eventualul eșec școlar sau manifestări de agresivitate. Atât copilul are de suferit, cât și familia sa, și trebuie subliniat faptul că o colaborare bună cu familia, în care dialogul informează reciproc părțile despre comportamentul copilului, ori în care exersarea sau extinderea activităților din grădiniță sunt preluate și continuate acasă, condtituie o premisă de normalitate sau normalizare a cazului.

Pe de altă parte, copilul izolat în colectiv, chiar dacă are un fond psihic solid ori, prin gândire, reușește să cântărească cât de cât situația și să o evalueze (la nivelul său, bineînțeles), astfel încât să nu se îndrepte spre eșec și agresivitate, are totuși de suferit în privința alterării imaginii de sine, estimării de sine, categorisindu-se singur la un nivel inferior celui al colegilor săi.

Astfel de situații (deficitare) trebuie avute în vedere în planificările de activități și, în vederea evitării sau a stopării lor trebuie prevăzute mijloace de reglare specifice lor: jocurile didactice fiind cea mai de bază metodă (dar și mijloc sau instrument) de educare a copiilor, cea mai la îndemână prin multitudinea tematică și de formă, și cea mai acceptată și mai agreată de copii, se poate mula pe fiecare obiectiv și conținut educațional, așa încât să faciliteze dobândirea de către copii a deprinderii de interrelaționare și a formării unei imagini de sine pozitive.

Iată câteva mijloace generale și particulare prin care se încearcă dezvoltarea gândirii și a comunicării preșcolarilor:

Pentru comunicarea orală – jocuri cu întrebări și răspunsuri, numind cel mai frecvent pentru răspuns copiii cu deficiențe (în comunicare, limbaj etc.), pentru cei cu tulburări de vorbire (dislalie, rotacism etc.) se aplică jocuri didactice cu exersare și corectare a pronunției. Bineînțeles, trebuie înlăturate dezaprobările și disprețul colegilor față de o anumită greșeală de pronunție a cuiva, identificând-o cu o situație intens pozitivă: pentre graseire (rotacism) am asociat copilul cu un vorbitor nativ de limbă franceză; apoi am asociat numelui său porecla „francezul” astfel încât să aibă permanent ca sprijin o consemnare pozitivă a „calităților”. La fel, pentru peltici („englezul”) etc.; la cel care frecvent inversează literele – „anagramistul” (povestindu-le copiilor despre anagrame și valoarea lor intelectuală).

Tot pentru dezvoltarea comunicării orale și deprinderea gesticii se aplică jocuri de rol: interpretarea de pasaje din scene ori impunerea de roluri după un subiect ales sau impus, în care „echipele de scenă” sau mixte – copiii mai volubile cu cei mai timizi, cei cu un vocabular activ mai bogat schimbă replici cu cei mai puțin deprinși cu vorbirea emplă etc. Se utilizează jocuri de creație – atât creație verbală cât și artistico-plastică, numind copiii cu rețineri în comunicare să exprime ceea ce au desenat ei (pictat, modelat), dar să încerce să exprime și ceea ce deduc din realizările colegilor lor.

Pentru dezvoltarea expresivității trebuie insistat pe deprinderea asocierii conținutului cu intonația, pe accentuarea și nuanțarea corespunzătoare a vocii, arătând (de exemplu) prin jocul „Ce vreau să spun?” că o propoziție exprimată cu aceleași cuvinte poate avea înțelesuri diferite în funcție de cele expuse mai sus (intonație, nuanțare etc.).

Pentru comunicarea gestică. De un deosebit ajutor este jocul „Mima” în care se pornește de la exprimarea gestică a unui singur cuvânt (substantiv) și se ajunge la exprimarea propoziției întregi: „Ce sunt eu?” – pe meserii (pianist, polițist, doctor, tăietor de lemne, dactilograf etc.), pe fenomene ale naturii (ploaie, vânt, iarnă, mare, copac etc), pe ființe (pisică, bătrân, cerșetor, prot etc.).

Pentru estimarea de sune – se poate aplica jocul „Să ne cunoaștem” în care fiecare copil este rugat să-și facă o descriere, atât fizică (corporală), cât și comportamentală sau caracterială, apoi, anumiți copii, în special cei mai timizi sau mai retrași sunt numiți să facă descrieri ale colegilor lor. De notat este că aceste (auto)aprecieri sau (auto)evaluări se notează pe fișe, iar analiza acestora arată diferențele de percepție asupra fiecărui subiect în parte, sau exact ce anume trebuie – în opinia fiecăruia – să fie corectat.

Pentru dezvoltarea gândirii, pe lângă jocurile care servesc și dezvoltările verbale, se aplică jocuri matematice și logice, insistând pe desfășurarea celor care solicită atenția și concentrarea. Se includ aici jocuri distractive și recreative de tipul puzzle și labirint, în mod particular legând soluționarea lor de analiza cunoștințelor în privința personajelor pe care la figurează: „Să ajutăm pisica să-și găsească puii” (labirint) era urmat de discuții libere pe tema „Ce știu despre pisică?”, „Ce povești, povestiri, poezii sau cântece cunoaștem despre pisică?” etc.

Tot pentru estimarea pozitivă de sine se consideră oportun ca educatoarea să decerne premii, medalii, diplome, confecționate la activitățile practice cu copiii și decorate artistic de către ei. Astfel, pentru o perioadă de timp poate funcționa poziția „Copilul zilei” – pe care era numit „Cel mai … (liniștit, cuminte, curat, isteț, bun desenator, iute dezlegător de exerciții, bun coleg etc.)”. Desigur, printre aceștia își găsesc „un titlu” cei cu probleme în comunicare și relaționare. „Copilul lunii ” este ales dintre cei evidențiați pe zile (săptămâni) și primește o medalie. Cei care se evidențiază de mai multe ori sau la mai multe capitole, ajung să primească un premiu.

Sunt multe posibilități de a suscita interesul copiilor de a se schimba ei înșiși, dintrea acestea fiecare educatoare o poate găsi pe cea optimă în funcție de specificul cazului – amploarea deficienței, modul de percepție a acestuia în cadrul grupei, mijloacele și posibilitățile materiale. Foarte mult ține reușita corectării de talentul și aptitudinile noastre, ale educatoarelor, de gradul nostru de implicare activă și interesul de a face ceva concret, de devoțiunea cu care ne aplecăm asupra lucrului cu copiii.

3.3.METODE ȘI PROCEDEE ÎMBINATE CU JOCUL UTILIZATE ÎN ORGANIZAREA ACTIVITĂȚILOR DE EDUCARE A LIMBAJULUI

3.3.1.POVESTIREA

Povestirile sunt forme de activități organizate,care au un loc important contribuind la lărgire orizontului copiilor,la dezvoltarea proceselor psihice (a gândirii,memoriei,imaginației,atenției) ,a limbajului sub toate aspectele sale,la educația morală și estetică a copiilor.

Solicitând latura afectivă a psihicului,povestirea este folosită intens în activitățile de dezvoltarea vorbirii pentru multiplele ei valențe informativ-formative.

Prin intermediul povestirii copiii dobândesc un cerc de reprezentare despre obiecte,fenomene,fapte,întâmplări,situații ce nu pot fi percepute ca atare.

În grădinița de copii se desfășoară două tipuri de povestiri:

Povestirile educatoarei;

Povestirile copiilor.

Povestirile educatoarei oferă copiilor cunoștințe referitoare la cele mai variate aspecte de viață și domenii de activitate,îi familiarizează cu natura înconjurătoare,lumea animal,lumea vegetală,cea a fenomenelor fizice.

Varietatea bogată și noutatea ideilor transmise prin intermediul povestirii alături de prezentarea făcută de educatoare contribuie la cunoașterea mai adâncă a vieții de către copii.

Povestirile educatoarei sunt activități care se organizează cu întreaga grupă,ca activitate obligatorie sau în timpul jocurilor și activităților alese cu toată grupa sau pe grupe mici de copii.

Povestirea devine un model de vorbire când aceasta este prezentată într-o formă corespunzătoare din punc de vedere gramatical și stilistic.Este calea prin care copiii asimilează noi expresii poetice(epitete,comparații sau chiar cuvinte specific lexicului nostrum,dar pe care copii nu le cunosc încă).Ei memorează formulele de început și încheiere a basmelor cât și expresiile care se repeat și asrfel limba cu expresiile ei intră în limbajul current al copiilor.

Povestirile cu o deosebită valoare etică și morală contribuie la formarea conștiinței morale,a unor trăsături positive de voință și caracter.

Basmele și povestirile pe care le spunem copiilor prin conținutul lor ,sunt pline de învățăminte,au atât valoare formative cât și etică contribuind la formarea conștiinței morale.Copiii scot în evidență calitățile eroilor și își aleg modele de viață cum ar fi:

Făt-Frumos este admirat pentru bunătatea și curajul lui;

Albă ca Zăpada este frumoasă,harnică,prietenoasă,sinceră.

Copiii compară atitudinea diferiților eroi și raportează propria atitudine la modelele oferite,noțiunile morale având un caracter abstract devin accesibile gândirii prin forța exemplelor oferite de eroi,personaje ori situații redate prin poveste.

Povestirea exercită o puternică influență și asupra educației estetice.Diferitele specii literare,pe lângă faptul că îmbogățesc limbajul, oferă o gamă largă de cuvinte și expresii stilistice punând în evidență trăsăturile morale positive,sporesc accesul gândirii spre conceptele morale de bază.

Valoarea stilistică a povestirilor este cu atât mai mare cu cât reflectă frumusețea morală a oamenilor și pune clar în fața copiilor idealul concret spre care să tindă.Prin înfățișarea a tot ce ste mai frumos,mai uman în viață,povestirile influențează estetica comportării copilului.

În povestirea „Dumbrava Minunată”de Mihail Sadoveanu,copiii găsesc lucruri care-I încântă și le stârnesc interesul pentru povestire.Se impune mult discernământul și exigența în activitatea de selectare a textelor,în alegerea unor imagini reușite din punct de vedere artistic și adecvate la text.

În cadrul activităților de dezvoltare a limbajului acestea sunt niște condiții esențiale,folosirea unui suport intuitiv este nelipsită în activitățile ce preșcolarii și este necunoscut sprijinul pe care îl poate da în receptarea literaturii pentru copii.Copiii sunt dornici oricând să asculte un basm căruia trebuie să-i rezervăm loc corespunzător fără a-l transforma vreodată în obligație.

De aceea, întotdeauna în grădiniță asigurăm o atmosferă prielnică acestor momente,copiii strângându-se mai aproape de educatoare, într-o intimidate care-l unește foarte mult sufletește.

O altă problemă ar fi aceea a citirii textului ca atare sau a povestirii lui de către educatoare.

Povestirea respectă textul,cu condiția ca educatoarea să-l citească întocmai ca și cum l-ar spune,l-ar improviza pe loc și ar însuma prin dialog viu fiecare situație a basmului sau a povestirii.

Să ne închipuim acum o activitate de povestire cu tema „Iedul cu trei capre” de O. Pancu- Iași (grupa mijlocie).Tema operei i-a fost inspirată scriitorului de atitudinea caracteristică a unor copii răsfățați și neascultători care refuză să facă cel mai mic efort fără ajutorul altora.În expunerea povestirii se va apela la diverse tehnici de exprimare:dialogul;suspansul.De asemenea cu ajutorul ironiei se stimulează acordul depilin al povestitorului cu modul de a se comporta iedul răsfățat:„grozav de bine o mai ducea iedul!…dacă m-ar fi lăsat să stau măcar o zi în casa aceea,nu mi-ar mai trebui nimic”.

Pentru a sublinia atitudinea iedului,autorul folosește repetiția:

„Capră-mamă!Îmbracă-mă,nu pot singur…!”

„Capră-mătușă!Ospătează-mă,nu pot singur…!”

„Capră-bunică!Adoarme-mă,nu pot singur…!”

De asemenea în povestire este prezentată și o personificare pe care o putem explica copiilor:„dis-de-dimineață,pe când soarele încă se mai freacă la ochi din somn”.

În final apar trei personaje:vulpea șireată,ursul lacom și lupul hain,care prin felul de a acționa îl lecuiesc pe ied de toate deprinderile rele.

Copiii ascultă de fiecare data cu placer povestea,urmărind cu sufletul la gură peripețiile prin care trece iedul și dezaprobându-i comportamentul până în momentul schimbării acestuia în „cel mai harnic și ordonat ied”.

După expunerea ilustrării se vor prezenta ilustrații cu momentele principale ale povestirii care vor fixa și mai fine conținutul de idei al acesteia.

Pentru a testa capacitatea de receptare a mesajului de către copii,se poate organiza în partea a treia a zilei un joc test,numit „Cine știe mai bine?”

Se vor fixa următorii itemi:

Să găsească cel puțin o însușire pentru fiecare personaj astfel:Iodul era:leneș,răsfățat,etc.Capra-mamă era:iubitoare,căuta hainele iedului prin toată casa,îl îmbrăca.Capra-bunică era:în fugă își scăpa ochelarii și îi spărgea,îl adormea pe ied.

Să formeze propoziții cu cuvintele:răsfățat,a ospăta,vicleană,flămând.

Să despartă în silabe cuvintele menționate.

Repovestirea

Repovestirile sunt povești ale copiilor care au ca scop principal formarea deprinderii acestora de a expune cursive și logic povestiri,povești,basme și exercitarea vorbirii sub toate aspectele.Copiii trebuie să fie capabili de a-și exprima trebuințele,gândurile și sentimentele și să comunice între ei și cu adulții.

La grupa mică se cere copiilor:

Să reproducă povești cu acțiuni simple,în care desfășurarea intrigii se repeată(exemplu:„Căsuța din oală”);

Să desprindă trăsături ale personajelor;

Să știe să aprecieze faptele acestora;

Să comunice gânduri și impresii despre personale;

Să aleagă personajul care le-a plăcut mai mult .

Atât povestirea cât și repovestirea unui text literar și povestirea create de educatoare se pot realiza în forme diferite astfel:

repovestirea după un șir de tablouri reprezentând episoadele principale ale povestirii;

repovestirea după un plan verbal(după fragmente logice);

repovestiri libere;

repovestirea după un text citit.

Repovestirile după planul verbal și după tablouri oferă copiilor puncte de sprijin.

Repovestirile după tablouri:

educatoarea anunță titlul și autorul;

amintește copiilor pe scurt conținutul povestirii;

cere copiilor repovestirea conținutului povestirii pe baza tablourilor care completează expunerea;

fiecare episode este povestit de către alt copil;

se relatează integral povestirea.

Repovestirea după un plan verbal :se realizează de către educatoare un plan verbal care constă în delimitarea episoadelor ce urmează să fie redate de copii.În funcție de grupa respectivă,planul poate fi mai scurt sau mai amplu.

De exemplu,la 4-5 ani planul poate fi mai amplu,se poate întocmi sub formă de întrebări care să fie pe înțelesul copiilor și să determine o participare mai activă a acestora și o mai bună înțelegere.

După 5 ani se recomandă stimularea repovestirii libere.

În cadrul activității de repovestire a poveștii „Scufița Roșie” de Ch. Perrault,se prezintă pe rând patru ilustrații reprezentând momentele principale ale poveștii astfel:

1.Scufița Roșie își ia rămas bun de la mama ei;

2.Scufița Roșie se întălnește cu lupul;

3.Scufița Roșie discută cu lupul costumat în hainele bunicii;

4.Bunica și Scufița Roșie mulțumesc vânătorului că le-a salvat de lup.

Copiii se pot costuma în lup,Scufița Roșie,bunică sau vânător,pentru ca activitatea să devină mai activă.Se constată un interes sporit al copiilor care vor povesti cursiv,expresiv,nuanțat,folosind cuvinte și expresii din text.

Încă de la vârsta preșcolară,copiii trebuie să dobândească deprinderea de a-și exprima cu ușurință impresiile,gândurile,atitudinile,de a reda în mod inteligibil,cursive,logic o poveste,un basm cunoscut,o întâmplare sau un fapt trait,auzit de la alții sau imaginat de ei.

Formarea acestor deprinderi este necesară copiilor în procesul comunicării cu cei din jur,în procesul însușirii cunoștințelor și mai cu seamă,în viitoarea activitate școlară.Aceste deprinderi se formează în grădiniță,mai ales în cadrul activităților de educare a limbajului,printe care un loc important îl ocupă poveștile copiilor.

Structura activității de povestire create de copii pe bază de ilustrații conține următoarele secvențe:

prezentarea ilustrațiilor;

dirijarea observației copiilor pentru a percepe elementele semnificative ale ilustrației pe baza căreia se va realiza povestirea;

elementele percepute de către copii se discută,iar educatoarea realizează sinteza celor observate;

compunerea povestirii de către copii pe fragmente și apoi integral,încheierea activității.

3.3.2.MEMORIZAREA

Una din activitățile de educare a limbajului în grădinița de copii este și memorizarea.Memorizarea constă în însușirea conștientă de către copii a poeziilor.Valoarea formativă a acestei activități se centrează pe dezvoltarea memoriei logice voluntare a copiilor având ca premisă specificul proceselor psihice la această vârstă.

Poeziile ascultate și învățate de copii la grădiniță le lărgesc orizontul de cunoaștere,le dezvoltă și le îmbogățesc reprezentările despre obiecte și fenomene ale naturii.Memorarea este un proces psihic constituit din trei faze succesive astfel:

1.faza de achiziție(memorare);

2.faza de reținere(păstrare);

3.reproducerea.

Alături de gândire,memoria stă la baza activității de învățare.

Caracteristici specifice memoriei preșcolarilor:

caracterul concret intuitiv;

mare plasticitate;

ușurința cu care copilul memorează,păstrează și reproduce ceea ce are rezonanță afectivă pentru ei;

tendința memorizării pasive;

nestăpânirea mecanismelor de memorare.

Memorizarea este procedeul psihic care constă în înregistrarea și reținerea în memorie a informațiilor din lumea înconjurătoare.Memorarea poate fi:mecanică,logică,involuntară și voluntară.

Memorarea mecanică este formă a memorării care duce la fixarea,conservarea și reproducerea cunoștințelor,informațiilor fără a le prelucra,înțelege și integra într-un system.

Memorarea logică este o formă a memorizării susținută de înțelegerea relațiilor rationale,a cauzalităților,a legilor care privesc informațiile ce urmează a fi păstrate în memorie.În memorarea logică este foarte activă gândirea,realizându-se asociații între date și integrarea lor în sisteme de cunoștințe,priceperi și deprinderi.Ea se opune memorării mecanice.

Memorarea involuntară sau neintenționată,ca formă a memorării este facilitate de proprietățile sensibile și de conținutul materialului.

Memorarea voluntară sau intenționată este caracterizată prin prezența intenției de a memora și este o activitate orientate conștient spre un scop.Memorizarea ca activitate de educare a limbajului,organizată,sistematică,productivă trebuie proiectată judicious și corespunzător în funcție de particularitățile de vârstă ale copiilor.Textele literare alese trebuie să fie cele mai potrivite scopului educative,trebuințelor cognitive și affective ale copiilor.

Principalele sarcini ce revin educatoarei în cadrul activității de memorizare sunt:

dezvoltarea interesului și a dorinței de a memora o poezie;

îmbogățitrea conținutului vieții afective a copiilor prin intermediul poeziei;

însușirea conștientă a poeziei;

formarea deprinderii de a memora și reproduce voluntar și logic poeziile,a deprinderilor de a le reda nuanțat și expresiv;

însușirea în mod practice a conținutului și frumuseții limbii,dezvoltarea gândirii logice a copiilor;

dezvoltarea atenției voluntare și a puterii de concentrare;

dezvoltarea memoriei voluntare prin comunicarea unor obiective urmărite în demersul didactic;

dezvoltarea auzului fonematic.

Tipuri de activități de memorizare:

după sarcina didactică urmărită,activitățile de memorizare se impart în:

activități de predare,prin care educatoarea face cunoscut copiilor textul și procedează la învățarea lui de către copil;

activități de fixare,cu ajutorul cărora se asigură însușirea temeinică a poeziilor predate și se consolidează deprinderea de a le reproduce conștient și expresiv;

activități de verificarea exactității reproducerii,a însușirii poeziei.

În general,în învățământul preșcolar sunt activități mixte,adică într-o activitate de predare-învățare a unei poezii trebuie realizată și o secvență de fixare-consolidare a unei memorizări anterioare înrudite ca tematică.

Etapele metodice ale activităților de memorizare sunt:

organizarea activității de memorizare în care educatoarea asigură condițiile necesare care să favorizeze buna desfășurare a activității: ordinea și curățenia sălii de grupă,aerisirea,așezarea mobilierului în semicerc sau careu,pregătirea materialului didactic și a copiilor;

desfășurarea activității cuprinde mai multe verigi:

introducerea copiilor în tema activității;

familiarizarea cu conținutul poeziei;

recitarea model a poeziei de către educatoare;

reproducerea poeziei de către copii.

În activitățile de memorizare se pot folosi jocuri exercițiu,în special la grupele mari.Acestea au ca scop fixarea cuvintelor noi,activizarea vocabularului,fixarea unor reguli fonetice sau gramaticale.

3.3.3.LECTURA DUPĂ IMAGINI

Este o activitate de educare a limbajului specifică învățământului preșcolar.Desfășurarea acestei activități conține două componente:observarea dirijată a imaginilor și dezvoltarea capacităților de exprimare a mesajelor.Prima component constă în perceperea organizată și dirijată de către educatoare a imaginilor pe baza analizei,sintezei și a generalizării datelor,prin relevarea cauzelor și relațiilor dintre elementele constitutive ale imaginilor.Percepția se realizează prin metoda conversației,pornind de la elementele cunoscute de către copii,de la experiența lor cognitivă;suntactualizate reprezentările stocate în memoria copiilor,pe baza cărora se realizează noi achiziții de cunoaștere.Componenta verbală a activității se realizează concomitent cu perceperea imaginilor.Copiii trebuie să analizeze imaginile,trebuie să le descrie,să le compare și să le interpreteze,folosind un limbaj propriu.

Materialul intuitive are conținut variat,legat de diverse aspect ale realității.Prin natura sa,materialul intuitive contribuie la îmbogățirea și sistematizarea percepției și a reprezentărilor copiilor,la dezvoltarea gândirii acestora.

Activitatea de lectură după imagini duce la:

dezvoltarea capacităților intelectuale;

dezvoltarea proceselor psihice;

exersarea și îmbunătățirea deprinderilor de exprimare corectă și coerentă;

dezvoltarea unor trăiri afective,morale și estetice.

Metodica lecturilor pe bază de imagini este determinată de particularitățile de vârstă ale copiilor și de scopul activității.

Particularitățile de vârstă ale copiilor sunt:

atenție de scurtă durată;perceperea nesistematică,izolată a unor elemente adesea nesemnificative,fără sesizarea relațiilor dintre acestea,incapacitatea de a recepta esențialul;de aceea se impune dirijarea percepției și interpretarea datelor sub îndrumarea educatoarei;

experiență de viață redusă.

Materialul intuitive trebuie să îndeplinească anumite condiții:

Sub aspect tematic:

să corespundă programei,fiind accesibil și interesant;

să asigure realizarea obiectivelor cognitive și afective;

să îndeplinească cerințe didactice(accesibilitate,vizibilitate,claritate,atractivitate).

Din perspectiva scopului didactic:

să asigure formarea unor reprezentări corecte;

să contribuie la exersarea capacității de comunicare orală,prin care copiii trebuie să descrie,să explice relații,să relateze acțiuni;

să aibă dimensiuni corespunzătoare,pentru a permite analiza și compararea elementelor componente,pentru a fi vizibile,pentru a fi percepute fără dificultate.

În lectura după imagini nu trebuie folosite multe ilustrații,pentru a nu dispersa atenția copiilor.Ilustrațiile sunt studiate temeinic,în prealabil,de către educatoare,pentru a elabora chestionarul pe baza căruia se ajunge la formularea ideilor principale.Planul de întrebări trebuie să orienteze atenția copiilor,să dirijeze percepția lor către elemente esențiale și către detalii semnificative,organizând gândirea.Întrebările trebuie să asigure înțelegerea unitară a tabloului,să conducă spre concluzii parțiale și finale.Întrebările trebuie să creeze situații-problemă,să ăibă funcții cognitive și educative-formative;să indeplinească următoarele condiții:

să fie clare;

să fie precise;

să fie accesibile;

să nu sugereze răspunsul și să nu necesite răspuns monosilabic(da,nu).

Planul de întrebărise poate realiza și pe parcursul desfășurării activității,pe măsură ce se trece de la un aspect principal la altul.

Răspunsurile copiilor trebuie:

să fie corecte;

să fie clare;

să fie concise;

să fie complete;

să fie o formulare conștientă,bazată pe înțelegerea aspectelor principale ale ilustrațiilor.

Structura activității de lectură după imagini:

Organizarea activității:

pregătirea sălii de grupă(aerisirea,așezarea mobilierului corespunzător:în careu,pe două rânduri sau în semicerc);

pregătirea și așezarea materialului ilustrativ pe suporturi și adunarea copiilor.

Desfășurarea activității conține următoarele secvențe:

introducerea în activitate,realizată prin anunțarea temei,prezentarea imaginilor și pregătirea pentru perceperea acestora;reușita activității depinde de calitatea dialogului cu copiii.

perceperea/intuirea ilustrațiilor prin analiza,descrierea,compararea și interpretarea acestora,prin convorbirea dintre educatoare și copii și prezentarea sintezelor parțiale,prin expuneri narrative,descriptive sau explicative.

fixarea conținutului principal al imaginilor și sinteza finală.

Încheierea activității constă în integrarea noilor cunoștințe în sistemul celor însușite anterior și asigurarea retenției.

3.3.4.CONVORBIREA

Este o activitate care îi pune pe copii în situația de a se exprima independent,folosind cuvinte intrate în vocabularul lor activ,în urma unor activități de observare,povestire,jocuri didactice,lecturi după imagini sau în contactul direct cu obiectele și fenomenele lumii înconjurătoare.Ei au posibilitatea de a se exprima și de a-și susține părerile în fața unui colectiv,dezvoltându-și curajul opiniei,calități ce le sunt necesare la intrarea în ciclul primar.

Caracteristici:

este o activitate complex de evaluare a limbajului;

se bazează pe cunoștințe însușite anterior în alte activități;

reușita acestei activități este condiționată de volumul de cunoștințe accumulate și de temeinicia însușirii lor;

se folosește cu precădere metoda conversației,pe o durată mai lungă,fără suport intuitiv;

se organizează un număr relativ redus de activități de convorbire,la grupa mare;

prin această activitate se actualizează și se sistematizează cunoștințele,se dezvoltă la copii capacitatea de a-și ordona și sistematiza reprezentările despre lumea reală;

această activitate contribuie la exersarea exprimării copiilor;pentru a răspunde întrebărilor,copiii trebuie să selecteze lexicul adecvat,să utilizeze anumite structuri gramaticale,concomitent cu urmărirea desfășurării discuției,pentru a completea răspunsurile colegilor și pentru a continua logic dialogul;

participarea copiilor la convorbire necesită activitate intelectuală,constând în:

-concentrarea atenției pentru a recepta mesajul(pentru a înțelege mesajul);

-selecționarea cunoștințelor în vederea formulării răspunsului potrivit;

-selectarea mijloacelor lingvistice pentru formularea corectă,logică a răspunsului;

-efectuarea generalizărilor necesare pe baza analizei,sintezei,comparației și a abstractizării;astfel este dezvoltată gândirea prin exersarea operațiilor și prin antrenarea calităților ei;

prin tematica și conținutul convorbirilor se formează și se consolidează reprezentări științifice și morale,se formează sentimente și atitudini morale(de exemplu,temele:Cum ne comportăm în grădiniță și acasă?,Cum îi ajutăm pe părinți?,Să spunem adevărul!);

prin modul de desfășurare a convorbirii se creează condițiile exersării unor deprinderi de comportare civilizată în colectiv,se formează calități morale precum politețea,stăpânirea de sine,curajul,spiritual de cooperare,și prietenia;

convorbirea prilejuiește afirmarea opiniei,contribuie la dezvoltarea capacității de a exprima și de a susține părerile copiilor în cadrul colectivului,la dezvoltarea limbajului contextual și la educarea atenției voluntare.

Convorbirea se organizează,în general,cu întreaga grupă,dar se poate realiza și cu grupuri mici sau individual.

Eficientizarea convorbirii impune:

planificarea activității din timp;

alegerea temei,care trebuie să fie accesibilă și atractivă,să corespundă intereselor și preferințelor copiilor;

crearea unor diverse situații de viață;

elaborarea unui plan de întrebări adecvat temei,permițând concluzii parțiale și finale.

Convorbirile se pot clasifica astfel:

După scopul didactic:

convorbiri pentru fixarea cunoștințelor,realizate după anumite evenimente:o observare,o plimbare în parc,o excursie;

convorbiri pentru sistematizarea cunoștințelor,când tema permite sistematizări și generalizări,de exemplu:Natura;Familia mea;

convorbiri pentru verificarea cunoștințelor,de exemplu:Anotimpurile.

După tematică:

tematică referitoare la natură:anotimpurile,animale,plante;

teme de viață cotidiană:comportarea copilului la grădiniță,în familie,în societate;

teme referitoare la evenimente sociale,care pot fi interesante și educative pentru copii;

teme abordate în unele opere literare(povești,povestiri despre copilărie și despre viețuitoare).

Structura activității de convorbire:

Organizarea și desfășurarea activității de convorbire impune pregătirea temeinică a educatoarei,adică planificarea convorbirii la intervale optime și în număr restrâns,corespunzător nivelului grupei de vârstă,elaborarea planului de discuție,sub formă de întrebări care să actualizeze cunoștințe ale copiilor,alegerea procedeelor,care să asigure participarea acestora pe tot parcursul activității.

Activitatea de convorbire cuprinde aceleași etape ca și alte activități de educare a limbajului;intervin elemente specific,care țin de obiectivele,de conținutul,de metodele și procedeele caracteristice acestei activități cu preșcolarii.

Organizarea activității constă în asigurarea cadrului potrivit.

Desfășurarea convorbirii:

Introducerea în activitate;

Convorbirea propriu-zisă-copiii pot fi antrenați în construirea planului de întrebări carea are următoarele caracteristici:

Planul de întrebări trebuie să conțină întrebări principale,cărora li se pot adăuga întrebări ajutătoare.

Întrebările vizează:

scopul activității;

conținutul convorbirilor;

complexitatea tematică;

volumul de cunoștințe actualizat.

Întrebările diferă în funcție de scopul activității:

convorbirea de verificare-care solicită în primul rând memoria-presupune:

-enumerare;

-reproducerea unor evenimente sau acțiuni.

convorbirea de sistematizare-care solicită în principal operațiile gândirii.

Întrebările de evaluare necesită motivarea fenomenelor,a acțiunilor,sesizarea cauzelor și a consecințelor,interpretarea și clasificarea fenomenelor și a acțiunilor,de asemenea solicit generalizarea.

Întrebările trebuie să îndeplinească anumite criteria:

să fie accesibile,tinând seama de nivelul grupei;

să vizeze experiența de viață a copiilor;

să fie formulate simplu,corect,succinct,clar.

Succesiunea întrebărilor și a răspunsurilor alternează cu sublinieri,repetări ale unor aspecte principale,cu sistematizări ale răspunsurilor în forma concluziilor parțiale și finale.Concluziile se realizează oral,fie cu copiii,cel mai adesea de către educatoare,în altă formă decât s-a desfășurat discuția,de aceea se pot folosi și elemente de joc,se pot reconstitui tablouri sau machete,acțiunea fiind dublată de verbalizare,se pot comenta unele proverbe.

Încheierea activității

Este adesea inclusă în concluzii.Pentru diversificarea și antrenarea tuturor copiilor,se poate recurge la intonarea unui cântec,desfășurarea unui joc aplicativ,dramatizarea unor acțiuni discutate,premierea răspunsurilor foarte bune și încurajarea celorlalți copii,audierea/vizionarea unor programe artistice.

3.4.JOCUL DIDACTIC DE EDUCARE A LIMBAJULUI-FORMĂ A EVALUĂRII SUMATIVE

După cum se știe, în grădinițele de copii acțiunea de educare a preșcolarilor se desfășoară pe baza unei organizări sistematice a procesului educativ și pe baza alcătuirii unor proiecte de activitate, astfel încât, în permanență să fie controlabilă măsura în care ne-am îndeplinit menirea de educator.

Aprecierea activității copilului și în același timp a activității desfășurate de educatoare se realizează prin evaluare.

Preocupările în direcția perfecționării acțiunilor de evaluare a rezultatelor sunt stimulate de recunoașterea faptului că evaluarea este „ o activitate a activității de învățământ în general, a procesului didactic în special”

Ea este „punctul final într-o succesiune de evenimente" după cum considera R. Ausubel.

Evaluarea fiind "componentă a tehnologiei didactice” învățământul preșcolar tinde să realizeze într-o măsură mai mare obiectivele pregătirii copilului preșcolar pentru o integrare optimă în învățământul primar.

Specialiștii în problemele învățării apreciază că o metodă de învățământ fie ea și expozitivă „dă rezultate mai bune când regulile învățate sunt măsurate imediat”

Este vorba de evaluarea formativă, realizată de educatoare pe durata frecventării grădiniței de către copii, cu ajutorul unor probe care permit culegerea de informații privind nivelul atins de ei după anumite secvențe de învățare, pentru a înregistra la timp eventualele lacune, greșeli și corectarea lor în secvențele următoare prin măsuri ameliorative, cât și înregistrarea rezultatelor pozitive pentru continuarea procesului de învațare.

În cazul limbajului, în multe situații practice, evaluările au în vedere deseori răspunsurile orale ale copiilor, modul de exprimare.

În jocurile didactice de dezvoltare a vorbirii se poate face atât evaluarea formativă orală, cât și pe cea pe fișe individuale, în funcție de obiectivele operaționale urmărite.

De asemenea, jocurile didactice destinate dezvoltării vorbirii pot fi și o formă de activitate propice prin care se poate face o evaluare sumativă a cunoștințelor copiilor preșcolari.

Evaluarea sumativă „ este tipul de evaluare prin care se constată nivelul de performanță atins în raport cu anumite exigențe de formare care au fost stabilite la începutul unei perioade lungi de învățare sau care se formează abia în momentul evaluării”

CAPITOLUL IV

ASPECTE METODOLOGICE ALE JOCURILOR DIDACTICE

Jocul didactic este apreciat ca o formă de activitate care corespunde cel mai bine cerințelor unui învățământ formativ și „el rămâne joc numai dacă conține elemente de așteptare, de surpriză, de întrecere, elemente de comunicare reciprocă între copii”.

Jocul didcatic se caracterizează prin crearea unor condiții favorabile necesare aplicării multilaterale a cunoștințelor și pentru exersarea priceperilor și deprinderilor în cadrul unor activități plăcute și atractive.

El are o anumită structură, un anumit specific, în sensul că are un conținut, o sarcină didactică, reguli, elemente de joc și că aceste componente trebuie să fie coprezente și în echilibru.

Neglijarea unei dintre ele dăunează bunei sale desfășurări.

Conținutul jocului didactic îl constituie suma cunoștințelor căpătate de copil prin activitățile comune, cât și prin experiența sa nemijlocită de viață.

Sarcina didactică înseamnă de fapt problema de gândire dată copilului spre rezolvare (a cunoaște, a denumi, a descrie, a reconstitui, a ghici etc.) și adecvarea comunicării la situatiile de învățare create.

Regulile au rolul de a direcționa jocul copilului, de a-i arăta cum să resolve problema respectivă. Ele sunt condiționate de conținutul și sarcinile didactice ale fiecărui joc.

Acțiunea de joc (elementul de joc) este componenta jocului didactic care face ca rezolvarea sarcinii didactice să placă și să-i atragă pe copii.

Pregătirea educatoarei pentru o activitate atât de complexă și de importantă ca aceea de joc didactic este o sarcină majoră de a cărei îndeplinire, cu maximum de conștiinciozitate și spirit de răspundere, depinde reușita fiecărui joc în parte, în ceea ce privește succesul copiilor în problemele stăpânirii corecte a limbii materne și a utilizării ei ca un mijloc de comunicare cu cei din jur.

Jocul didactic este eficient dacă se desfășoară după o anumită metodologie științifică și trebuie să se ia în prealabil următoarele măsuri:

planificarea judicioasă a jocurilor didactice;

cunoașterea lor temeinică;

întocmirea proiectelor de tehnologie didactică;

procurarea sau confecționarea materialului didactic necesar;

pregătirea copiilor în vederea desfășurării jocului didactic.

Planificarea jocurilor didactice

Se face în funcție de obiectivele operaționale urmărite, în concordanță cu obiectivele generale formulate în curriculumul preșcolar.

Astfel, jocurile didactice ce au ca obiectiv predarea unor cunoștințe noi și îmbogățirea lexicului copiilor se planifică de obicei la începutul anului școlar, în funcție de celelalte activități comune de predare, așa fel încât să se respecte transmiterea gradată a cunoștințelor.

Exemplu: jocul didactic „Cu ce îmbrăcăm păpușa” se planifică după observarea obiectelor de îmbrăcăminte ale copiilor în diferite anotimpuri, jocul urmărind verificarea și sistematizarea cunoștințelor referitoare la obiectele de îmbrăcăminte și de încălțăminte folosite în cele patru anotimpuri.

Jocul didactic „Ce știm despre profesii” face parte din jocurile de sistematizare a cunoștințelor cu privire la denumirea unor profesii ale adulților, a uneltelor, acțiunilor și produselor specifice.

Jocurile didactice care presupun completarea unor propoziții eliptice de subiect vor fi planificate înaintea celor care presupun completarea unor propozitii eliptice de predicat. De exemplu, jocul didactic „Găsește cuvântul potrivit” (la grupa mare).

De asemenea, jocurile didactice care presupun pronunțarea unor sunete mai dificile pentru copii trebuie să urmeze după cele care cer pronunția unor sunete mai ușor de articulat.

În planificarea jocurilor didactice, educatoarea trebuie să tină seama de legătura lor directă cu celelalte tipuri de activități de sarcina didactică urmărită în joc și de particularitățile specifice ale jocurilor la cele trei grupe.

b)Cunoașterea temeinică a jocului didactic

Educatoarea trebuie să studieze cu multă atenție jocul înainte de a fi executat cu copiii, pentru a cunoaște bine sarcina didactică urmărită, regulile care-l reglementează, materialul necesar cât și elementele de joc pe care le propune „pentru că numai așa obiectivele operaționale urmărite se vor realize în totalitate”.

De exemplu, jocul „Cu ce călătorim” face parte din categoria jocurilor didactice de sistematizare a cunoștințelor referitoare la mijloacele de locomoție și de precizare a unor reguli de circulație.

Se planifică după activitatea de observare a diferitelor mijloace de transport, plimbări, lecturi după imagini.

Trebuie să esiste o interacțiune între componentele organizării și desfășurării jocului didactic.

Toate duc la reușita sau nereușita jocului ales.

„Este necesar un echilibru între rezolvarea sarcinii didactice și acțiunea de joc. Fiecare joc trebuie să conțină înainte de toate un efort de gândire și un efort de muncă” preciza Ștefania Zlate.

c)Întocmirea proiectului de activitate

Cunoașterea temeinică a jocului didactic este urmată de elaborarea proiectului didactic.Conform didacticii moderne trebuie acordată o atenție deosebită formulării clare a obiectivelor operaționale, precizarea sarcinilor didactice, a regulilor și elementelor de joc.

De asemenea, educatoarea trebuie să stabilească corect strategiile didactice și mijloacele de învățământ necesare realizării obiectivelor operaționale propuse.

Scenariul desfășurării activității cuprinde:

momentul organizatoric;

captarea atenției;

enunțarea obiectivelor;

reactualizarea cunoștințelor;

prezentarea sarcinilor de învățare;

obținerea performanței;

asigurarea feed-back-ului;

evaluarea rezultatelor;

asigurarea retenției și transferului.

Corectitudinea întocmirii proiectului didactic reliefează în mare măsură nivelul de cunoaștere a jocului didactic și contribuie la realizarea unui joc didactic de înaltă eficiență formativă.

d)Procurarea sau confecționarea materialului didactic necesar

Materialul didactic, numit și mijloc de învățământ, trebuie procurat sau confecționat din timp, selecționat în funcție de obiectivele urmărite în joc.

În jocurile didactice se pot folosi următoarele tipuri de materiale didactice:

materiale tipărite;

materiale confecționate de educatoare (sau de copii);

jucării;

rechizite;

deșeuri textile, obiecte mărunte etc.

Astfel, la jocurile didactice „A cui este?”, „Poștașul”, „Găsește un cartonaș asemănător” se pot utiliza ilustrațiile din jocurile pentru învățământul preșcolar „Alegeți și grupați” sau „Răspunde repede și bine”. La fel și la jocurile „Ce știi despre mine?”, „Cu ce sunet începe cuvântul?”.

Pentru jocurile didactice „La teatrul de păpuși”, „Ce știm despre eroii din povești?”, „Călătorie în lumea poveștilor” se pot folosi păpuși de mânuit din trusele de povești din cadrul „Cabinetului Metodic”.

Sunt jocuri la care se pot adapta ilustrațiile jocurilor de masă din comerț, ca de pildă: Animalele sălbatice”, „Domino ilustrat”.

În jocurile didactice se mai folosesc diferite jucării sau obiecte special confecționate. Astfel de jucării sunt: 2-3 păpuși cu trusa lor de îmbrăcăminte pentru toate anotimpurile și din materiale de diferite culori; casa păpușii, cu mobilierul necesar; „sculețul fermecat”- cu diverse truse de obiecte: veselă, obiecte de uz individual, jucării în miniatură, animale sălbatice și domestice din material plastic; diferite mijloace de locomoție. Aceste materiale pot fi folosite în jocuri didactice ca: „Să îmbrăcăm păpușa”, „Cu ce călătorim”, „Magazinul de jucării”.

Sunt jocuri didactice care presupun folosirea unor materiale simple ca deșeuri, obiecte mărunte, materiale care contribuie prin diferitele lor însușiri (culoare, mărime, grosime, lățime), la precizarea unor cunoștințe ale copiilor.

Astfel, educatoarea trebuie să procure panglici de diferite culori și mărimi pentru jocul „Panglicuțele”, resturi de stofă, de pânză, de mătase pentru jocul „De-a magazinul de textile”, rechizite școlare pentru jocul „Magazinul de jucării”.

Indiferent de proveniența lui, materialul folosit în jocurile didactice trebuie, prin conținutul său, să răspundă integral obiectivelor activității.

În majoritatea cazurilor, în jocul didactic se utilizează atât materialul demonstrativ, cât și materialul distributiv.

Materialul distributiv trebuie să aibă dimensiuni mici, iar cel demonstrativ să aibă dimensiuni mai mari pentru a fi bine perceput de copii.

De cele mai multe ori, materialul mânuit de educatoare diferă de cel pe care-l utilizează copiii. De pildă, în jocul „Știți unde trăiește?”, materialul demonstrativ este format dintr-un disc cu mai multe despărțituri și din cele trei machete, reprezentând diferite medii în care trăiesc animalele; materialul copiilor constă din 1-2 jetoane reprezentând diferite animale domestice sau sălbatice cunoscute. De calitatea și varietatea materialului depinde eficiența jocurilor didactice. De aici reiese și importanța materialului în cadrul acestei forme de activitate – jocul didactic.

În alegerea materialului didactic, educatoarea trebuie să țină cont de cerințele pe care trebuie să le întrunească acesta, și anume:

accesibilitatea;

calități estetice (să fie atrăgător);

să aibă dimensiuni adecvate.

Mai trebuie făcută o precizare legată de forma de prezentare a materialului, de forma de distribuire a lui. Acestea țin de felul jocului didactic, particularitățile de vârstă ale preșcolarilor și de modul în care a fost conceput să se desfășoare.

J.Piaget considera că: „Toate metodele active de educație a copiilor mici cer să li se furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca, jucându-se, ei să reușească să asimileze realitățile intelectuale, care iară acestea, rămân exterioare inteligenței copilului”.

e)Pregătirea copiilor în vederea desfășurării jocului didactic

Pentru buna desfășurare a jocului didactic, care presupune verificarea sau sistematizarea, evaluarea unui volum de cunoștințe, copiii trebuie să fie pregătiți în prealabil pentru că numai așa se va obține performanța dorită.

Această pregătire se poate face prin diferite forme de activitate, în diferite momente ale zilei, atât în etapa jocurilor și activităților alese, în alte activități comune, cât și în programul distractiv.

Astfel, pentru a pregăti jocul didactic „Oglinda fermecată„ ce are ca sarcină didactică recunoașterea unei scene din povești și reproducerea episodului respectiv, se pot pune la dispoziția copiilor în etapa activităților alese diferite imagini cu scene din povești și jocuri de masă (Basme în bucățele, Cuburi ilustrate pentru reconstituirea poveștilor și basmelor).

De asemenea, povestirile și repovestirile copiilor din cadrul activităților comune, cât și dramatizările îi ajută în acest caz cel mai mult pe copii să participe activ și să rezolve sarcina didactică a jocului propus.

Reușita jocurilor didactice depinde și de modul în care se organizează și se asigură condițiile unei bune desfășurări a jocului (aranjarea mobilierului, aranjarea copiilor în funcție de cerințele jocului) și nu în ultimul rând de conducerea jocului.

Desfășurarea jocului didactic

Înainte de a începe activitatea se folosește, de obicei, o scurtă introducere cu caracter pregătitor și care are în același timp menirea de a capta atenția copiilor și de a crea o atmosferă cât mai prielnică desfășurări jocului.

În această introducere, în funcție de tema jocului și de vârsta copiilor cu care se lucrează, se pot folosi povestiri scurte, ghicitori, versuri, convorbiri.

La grupele mică și mijlocie, dată fiind vârsta copiilor, trebuie să se folosească povestirile foarte scurte, pentru a nu răpi foarte mult din timpul activității.

Prin povestire, educatoarea poate familiariza copiii cu tema jocului („Să servim păpușa”), poate stimula curiozitatea copiilor față de materialul care urmează să fie prezentat („Ce-a greșit ursulețul?”, „Cu ce îmbrăcăm păpușa?” sau față de acțiunea jocului „Ghici cum face?”).

De pildă, în jocul didactic „Ce-a găsit ursulețul?”, care se organizează cu grupa de 3-4 ani, educatoarea poate povesti copiilor că în grădinița lor a venit în vizită un ursuleț jucărie. El a găsit într-o sală de joc mai multe jucării care i-au plăcut mult. Le-a strâns într-un săculeț și a venit să le arate copiilor. Apoi educatoarea prezintă ursulețul și săculețul și anunță jocul pe care copiii îl vor juca în continuare.

La grupa de 5-6 ani, pot fi folosite în introducere ghicitorile și versurile. Utilizarea ghicitorilor este recomandată mai cu seamă pentru familiarizarea copiilor cu titlul jocului sau cu materialul care urmează să fie prezentat.

De pildă, la jocurile: „Poștașul”, „Cine a trimis scrisoarea?”, „Cui trimit scrisoarea?”, activitatea se poate începe printr-o ghicitoare despre poștaș (sau despre scrisoare):

„În burduful lui de piele

Poartă mii de scrisorele!”

La jocul „Cu ce călătorim?” se pot spune copiilor ghicitori despre mijloacele de transport:

„O căruță fără cai

Merge bine doar pe șine și se

numește … (tramvai)!”

sau:

„Cameră pe groase roate

Duce călători-n spate!

În oraș; și în afară

Chiar și-n întreaga țară!”

sau:

„Trenul galben fără cai

Nu-i nici birjă, nici tramvai,

Dar te duce repede ca vântul!”

La jocul „Telefonul” se poate folosi ghicitoarea:

„Cine te ajută să vorbești

Din Brăila-n București?”

În jocul „Oglinda fermecată” pot fi spuse-n introducere versurile pe care copiii urmează să le utilizeze în cursul acestuia și anume:

„Oglindă fermecată

Te rog să-mi spui pe dată

Ce-i în spatele tău,

Că vreau să știu și eu.”

O parte din jocurile prevăzute la grupa de 5-6 ani pot să înceapă cu o scurtă convorbire.

Scopul convorbirii poate să fie diferit: fie de a actualiza cunoștințele copiilor în legătură cu conținutul jocului, fie de a face trecerea la tema jocului care urmează să fie predat.

În introducerea jocului „De-a magazinul”, se pot reaminti impresiile copiilor dobândite cu ocazia observării magazinului, punându-se accentul pe relațiile dintre vânzător și cumpărător.

În unele jocuri didactice, educatoarea poate prezenta în introducere materialul care urmează să fie folosit în joc. Această mai cu seamă atunci când materialul este mai complex.

În felul acesta se realizează economie de timp, deoarece atunci când introducerea în joc se face prin alte modalităti, este necesar să se rezerve timp și pentru intuirea materialului de către copii.

Indiferent ce modalitate se alege pentru introducere, este important ca prin ea să se prefigureze sarcina pe care o implică jocul didactic, astfel încât să se creeze premisele unui „fond problematic” pentru care să se desfășoare jocul.

Introducerea în joc se finalizează de obicei cu anunțarea titlului jocului, însoțită de o scurtă motivare ce arată de ce este necesar jocul respectiv.

Prezentarea și intuirea materialului ce se folosește în joc poate contribui la crearea unei atmosfere plăcute, propice jocului.

Intuirea materialului se poate face în întregime sau parțial în funcție de natura, cantitatea și dificultatea mânuirii lui.

Acest moment poate fi îmbinat cu verificarea acelor cunoștințe de care depinde desfășurarea locului.

Conținutul jocului se reprezintă scurt și concis și poate sugera acțiunea de joc sau materialul folosit.

Explicarea și demonstrarea jocului

Explicația și demonstrația se pot îmbina diferit după nivelul grupei și complexitatea jocului didactic.

Educatoarea realizează acest moment în jocul de probă arătând succesiunea jocului didactic, modul de utilizare a materialului și felul în care copii trebuie să realizeze sarcina didactică, respectiv regulile cerute.

Explicațiile trebuie să fie scurte, necesare numai pentru fixarea unor cunoștințe.

La grupa mare, demonstrația poate fi valorificată în scopul deducerii de către copii a regulilor jocului, după ce acțiunea a fost demonstrată de educatoare sau de copil.

De exemplu, la jocul didactic „Să așezăm cartonașele” copiii au reușit să deducă că de fiecare dată vor răspunde cei care au imagini potrivite cu cea prezentată de conducătorul jocului.

Educatoarea demonstrează și explică jocul concomitent, cele două metode completăndu-se reciproc, aportul lor în înțelegerea jocului fiind în mare măsură de aceeași valoare.

In unele jocuri didactice demonstrația este subordonată explicației având funcția de ilustrare a unor acțiuni mai complexe.

Sunt și situații cănd explicația este în general suficientă, iar demonstrația este făcută cu ajutorul copiilor sau grupei întregi.

Astfel, deducerea regulilor poate reveni copiilor pe baza exemplificărilor făcute.

Pentru a verifica dacă jocul a fost înțeles de copii se folosește, „jocul de probă”. Aceasta presupune o desfășurare dirijată, completată cu explicații și indicații cu un grad de independență mai scăzut al acțiunii copiilor și cu un ajutor mai mare din partea educatoarei în rezolvarea sarcinii didactice.

Executarea jocului de către copii

Este etapa principală a activității, momentul de participare efectivă a copiilor la realizarea celor propuse, ca și de verificare a modului în care jocul a fost înțeles și acceptat de către copii.

Îndrumarea acestei etape ridică următoarele probleme:

îndeplinirea acțiunilor în succesiunea dată;

executarea controlului cu privire la respectarea regulilor;

rezolvarea rapidă și corectă a sarcinii didactice;

antrenarea și activizarea tuturor copiilor în joc;

sprijinirea celor ce nu reușesc să realizeze corect sarcina didactică;

îmbinarea armonioasă a elementelor de joc cu sarcina didactică;

asigurarea unui climat plăcut, destins, bazat pe interesul susținut al copiilor pentru joc, stimularea spiritului de independență al copiilor;

antrenarea copiilor la conducerea jocului;

introducerea unor noi variante în joc (complicarea lui).

Când copii încep să cunoască jocul, ei acționează liber și educatoarea trece la îndrumările indirecte, educând copiii în direcția relațiilor de colaborare între ei și relațiilor de subordonare față de conducătorul jocului.

Când jocul permite, se introduc variante noi, iar în scopul evaluării se pot utiliza cu succes fișe de muncă independentă.

Încheierea jocului didactic

Este momentul de analiză a rezultatelor, de evaluare a lor, de evidențiere a echipei câștigătoare, a copiilor ce au răspuns corect și frumos, care au înregistrat progrese, de strângere a materialului folosit.

În funcție de diversitatea imitative sarcinilor didactice pe care le urmărește jocul didactic, de conținutul lui, poate fi concepută și încheierea acestuia conform proiectului didactic (asigurarea retenției și transferului).

Procedeele cel mai frecvent folosite în încheierea jocului didactic sunt:

joc liber cu jucăriile folosite (de pildă în jocul didactic „Cu ce ne jucăm?” – la grupa mică);

mișcări imitative ?(imitarea trenului, automobilului, la jocul didactic „Gici cum face?”);

reproducerea unor onomatopee, imitarea păsărilor, animalelor în jocul „Cine face, ce face?”;

stabilirea câștigătorilor jocului prin numărarea punctelor și aplaudarea lor;

îndeplinirea acțiunii finale, consecință firească a acțiunii jocului: închiderea magazinului (în jocul didactic „De-a magazinul”), plecarea păpușilor la plimbare (în jocul didactic „Să întrebăm păpușa”);

folosirea unei ghicitori, a unei poezii, a cântecului, acestea în cazul în care n-au fost folosite în introducere.

Aspecte ale organizării și desfășurării jocului didactic, pe grupe de vârstă

La grupa copiilor de 3-4 ani, introducerea în joc se face sub formă de surpriză (sosirea personajului, prezentarea materialului, vorbirea șoptită, bătaia în ușă, aducerea săculețului fermecat etc.) sau de scurtă povestire.

Prin aceasta se urmărește atât realizarea unei atmosfere plăcute de joc, trezirea interesului și a curiozității pentru ceea ce va urma, cât și anunțarea jocului propriu-zis de către educatoare.

Imediat se trece la joc, demonstrarea și explicarea acestuia făcânde-se din mers și constituind prima etapă propriu-zisă a jocului.

Un astfel de procedeu înregistrează bune rezultate atât pe linia înțelegerii și practicării jocului, cât și în ceea ce privește menținerea interesului copiilor față de joc și a ritmului antrenant al acestuia.

La grupa mică, educatoarea sau un anumit personaj este întotdeauna conducătorul jocului, acestuia revenindu-i sarcini importante pe linia antrenării tuturor copiilor în acțiune, a supreavegherii respectării regulilor jocului și a corectitudinii răspunsurilor, a sancționării greșelilor, a aprecierii răspunsurilor corecte, a complicării jocului (dacă se ivește cazul).

Pe parcursul jocului se are în vedere antrenarea tuturor copiilor în răspunsuri individuale, la toate aspectele propuse pentru a fi exersate în cadrul jocului respectiv.

Totodată se acceptă și răspunsurile în cor. La această grupă, răspunsurilor verbale li se asociază multă mișcare (de brațe, de corp, efectuată pe loc sau prin clasă), mimică.

Toate acestea atrag copiii, ajutându-i să rezolve cu bine sarcinile de limbaj propuse de fiecare dată.

Atunci când prin jocul didactic se transmit cuvinte noi (denumiri de culori, forme, poziții spațiale), educatoarea este aceea care denumește prima, apoi repetă, accentuând în mod intenționat asupra diferitelor părți de cuvânt pentru a fi percepute corect de către copii. Apoi, se cere copiilor în mod individual repetarea acestora, asociindu-le de concretul obiectivai.

Astfel, cuvintele noi capătă conținut, au sens, sunt reținute cu ușurință, sunt reproduse corect.

Repetițiile ca și corectarea greșelilor din exprimarea copiilor trebuie făcute cu mult tact pentru a nu supăra copiii și a nu le diminua din dorința de a participa activ pe plan vertical la joc; efortul copiilor chiar și atunci când nu este încununat de un succes deplin, trebuie apreciat, răsplătit, pentru a-i încuraja și a-i determina în continuare să încerce, să persevereze.

În acest mod nu se crează condiții de apariție a unor atitudini negative a copiilor cu mai multe greutăți de exprimare.

Încheierea jocului didactic se face în strânsă legătură cu conținutul acestuia, cu materialul folosit, pentru a obține adeziunea copiilor și asupra acestui moment al activității.

Formele pe care le îmbracă în fond încheierea jocului didactic pot fi următoarele:

aranjarea materialului la locul lui în clasă;

continuarea jocului cu acesta în mod liber;

ieșirea din clasă imitând prin mișcări anumite acțiuni efectuate de personajele prezente în joc sau prin onomatopee, glasul anumitor animale;

aprecierea asupra rezultatelor obținute pe plan verbal sau comportamental.

Cu aceasta se urmărește păstrarea atmosferei de voie bună și de satisfacție a tuturor copiilor.

La grupa copiilor de 4-5 ani se mențin aceste caracteristici, în special la începutul anului școlar (ca etapă de tranziție pentru copiii care continuă grădinița și de adaptare pentru cei care vin la 4 ani la grădiniță pentru prima dată).

Treptat în organizarea și desfășurarea jocului didactic apar aspecte noi.

De exemplu, introducerea în joc se mai poate realiza și sub formă de ghicitoare, de prezentare a câtorva versuri prin care li se anunță copiilor tema și li se captează atenția și interesul pentru joc.

Ca manifest aparte se realizează intuirea materialului de către copii cu sprijinul educatoarei, moment prin care se satisface curiozitatea copilor față de secretele pe care le conține și se asigură astfel înțelegerea modului în care el va fi folosit în activitate.

Expilcarea și demonstrarea jocului se realizează de către educatoare și cu ajutorul unui copil sau a mai multor copii.

Acest moment privește întreaga desfășurare a jocului sau numai a câte unei părți (dacă jocul are 2-3 variante în desfășurarea sa).

Explicația trebuie făcută în cuvinte puține, precise, clare în concordanță deplină cu demonstrația.

Numai în aceste cpondiții ea durează puțin, nu secționează cursul firesc al jocului și este înțeleasă de copii.

În unele jocuri, educatoarea poate transfera rolul ei de conducător anumitor copii care, în aspectul respectiv de limbaj luat in discuție, nu are defecțiuni sau greutăți (ca de exemplu în jocurile: „Poștașul”, „Este ziua păpușii”, „Magazinul de jucării” ș. a.).

Se mențin și la această grupă cerințele referitoare la manifestarea, tactului pedagogic de către educatoare (în special în cazul copiilor timizi, cu persistente defecțiuni de pronunție și de exprimare corectă) și la practicarea metodicii jocurilor prin care se continuă învățarea de noi cuvinte, formularea de noi propoziții dezvoltate, înlocuirea substantivului cu pronumele etc.

În desfășurarea jocului poate să fie inclusă spre sfârșitul anului, ca un stimulent al rapidității formulării răspunsurilor, al calității vorbirii întrecerea între copii.

Încheierea activității se mai poate realiza și sub formă de cântec, ghicitoare, poezie, aprecieri cu caracter stimulativ.

La grupa copiilor de 5-6 ani, deși se mențin unele aspecte mai sus prezentate, care țin de esența jocului, apar totuși cracteristici noi, dat fiind faptul că sarcinile privind dezvoltarea vorbirii copiilor vizează în special calitatea și cantitatea vocabularului, structura gramaticală și expresivitatea.

Introducerea în activitate se poate realiza sub toate formele prezentate la cele două grupe (mai ales la începutul anului școlar) la care se mai adaugă și alte procedee cum sunt: convorbirea – prin care se face o reactualizare a acelor cunoștințe care au implicație directă în jocul respectiv sau prezentarea directă a materialului și anunțarea jocului.

Aceste procedee, prin caracterul lor mai serios, cer din partea copiilor mai multă răspundere față de modul de rezolvare a sarcinilor prin joc.

Intuirea materialului se realizează în întregime de către copii.

Atunci când este cazul, materialui distributiv, ca și la celelalte două grupe, se ia de către fiecare copil prin autoservire la începutul activității sau în momentul în care jocul necesită aceasta.

Orientarea copiilor în joc se face integral (adică se explică și se demonstrează atunci când jocul este nou în întregime sau se prezintă în variante complexe) sau parțial (numai prin explicații, numai prin material; în cazul jocurilor cunoscute) de la începutul jocului sau se completează și pe parcurs.

În această orientare prealabilă accentul continuă să cadă pe sarcina didactică, elemente de joc, reguli.

Totodată, se mențin aceleași rigoli cu privire la durata și calitatea acestui moment introductiv al jocului

Eficiența unei asemenea orientări este verificată prin aplicarea ei în jocul a 1-2 copii.

Eventualele carențe se înlătură prin precizări suplimentare

În desfășurarea jocului se alternează momentele ce aparțin conducătorului jocului, educatoarea (în prima etapă) și copilul (când se repetă).

La grupa mare, o deosebită atenție se acordă calității jocului, care se constituie ca o rezultantă a mai multor factori: activizarea corectă, promptă a cuvintelor, schimbarea lor corectă din punct de vedere gramatical, rapiditatea închegării răspunsului, intonația adecvată, modularea intensității vocii.

Pe parcursul jocului se accentuează asupra caracterului de întrecere: cine rezolvă repede și bine ținând seama de toate regulile jocului.

Întrecerea se poate declara frontal, între toți copiii, între două sau mai multe echipe.

Punctajul se realizează fie prin aportul fiecărui membru al echipei, fie prin aportul reprezentantului echipei.

Rezultatele obținute se înregistrează pe un panou sau la tabla magnetică pentru a se evidenția clasamentul final. De exemplu, jocul didactic: „Echipa gândește, echipa câștigă”.

În special la această grupă, în cadrul careia se intendâsifică pregătirea copiilor pentru școală, se impune exersarea vorbirii fiecărui copil în parte, în aceleași cerințe de tact pedagogic și în condiții de stimulare și încurajare a copiilor pe planul gândirii și exprimării.

În încheierea jocului didactic se analizează aportul fiecărui copil, se declară câștigătorii și se împart recompensele (care trebuie să vizeze diferite aspecte în raport cu progresul înregistrat de fiecare copil în parte).

Conducănd jocul, educatoarea trebuie să creeze cele mai bune condiții de desfășurare a lui, astfel încât jocul didactic să-și păstreze specificitatea și să-și mărească eficiența.

În concluzie, jocul didactic este un mijloc util în realizarea obiectivelor dezvoltării și îmbogățirii vocabularului și în același timp adecvat particularităților de vârstă ale preșcolarilor.

4.1. PARTICULARITĂȚI ALE LIMBAJULUI

LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

Deseori, termenii „limbă” și „limbaj” sunt folosiți ca sinonimi deși fiecare are altă sferă semantică.

Limba este un cod, un sistem de semne lingvistice, un ansamblu de mijloace de comunicare.

Prin natura sa, limba este un fenomen social-istoric, în sensul că existența ei nu depinde de existența fiecărui individ, ci de existența unui grup social (popor, națiune) care o folosește ca mijloc de comunicare și de gândire.

Limbajul este utilizarea corectă a limbii de către fiecare individ. De aceea, limbajul este un fenomen individual care se formează la fiecare individ în condițiile vieții sociale, adică limbajul este rezultatul vieții omului în societate.

Limbajul este o activitate umană de comunicare prin intermediul limbii, este „limba în acțiune”.

În literatura psihologică limbajul este definit drept „o formă de activitate specific umană, care constă in esență în folosirea limbii în procesul de comunicare și de gândire” sau „ activitate de comunicare interumană, realizată prin – intermediul limbii și al tuturor resurselor ei”.

Deși sunt fenomene distincte care nu pot fi confundate, „limba” și „limbajul” formează o unitate indisolubilă: limbajul nu se poate realiza fără limbă, dar nici limba nu există în afara limbajului. Dezvoltarea vorbirii se înscrie ca sarcină esențială a educației intelectuale la vârsta preșcolară.

Vorbirea trebuie înțeleasă ca parte componentă a limbajului, din punct de vedere psihologic, limbajul include în sfera sa vorbirea, dar și mijloace de comunicare neverbală cum ar fi mimica, gestica etc.

Există premise psihologice favorabile pentru educarea limbajului de la vârstă timpurie.

Însușirea limbajului este un proces complex, începe din primul an de viață al copilului și se înfăptuiește prin comunicarea verbală cu adultul și sub influența împrejurărilor concrete de viață și a relațiilor mereu noi, ce se stabilesc între copil și realitatea înconjurătoare.

În mod firesc și necesar copilul trebuie să dobândească capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a formula în mod inteligibil cerințele, de a exprima verbal bucuriile sau necazurile.

În perioada preșcolară, când copilul frecventează grădinița și când influențele pe care aceasta le exercită asupra copilului se realizează în mod dirijat sistematic, crește mult preocuparea pentru îmbogățirea vocabularului.

Curriculumul pentru învățământul preșcolar înscrie educarea limbajului printre obiectivele principale, în vederea pregătirii copilului pentru școală.

Educarea limbajului copilului se realizează în mod treptat, prin lărgirea relațiilor verbale cu cei din jur, în condițiile manifestării de către copil a curiozității de cunoașterea obiectelor, a însușirilor acestora pe de o parte, a atitudinii interogative referitoare la originea și la cauza unor fenomene, pe de altă parte.

Gândirea datorează mult acelor exersări și structurări operaționale, pe care le presupune însușirea limbajului.

Fără cultivarea limbajului, fără dezvoltarea funcției sale comunicative, gândirea cursivă, logică nu se poate dezvolta.

La vârsta preșcolară, limbajul copiilor înregistrează modificări cantitative și calitative însemnate, se perfecționează sub aspect fonetic, volumul de cunoștințe este relativ bogat, copiii folosesc în exprimarea orală forme corecte din punct de vedere gramatical, stăpânesc semnificația multor cuvinte, crește gradul de generalizare al cuvintelor noțiuni, dispun de unele posibilități pentru nuanțarea exprimării.

Alături de limbajul situativ se dezvoltă limbajul contextual, care duce la creșterea funcției intelectuale a limbajului, la apariția unor elemente de planificare a activității pe plan mintal.

Pentru ca fiecare copil să-și însușească particularitățile limbajului specific vârstei se impune o activitate susținută a educatoarelor, activitate care trebuie să aibă la bază cunoașterea limbii române, a gramaticii limbii române.

Conform studiilor psihologice particularitățile limbajului la preșcolari se prezintă astfel:

a)Latura fonetică a limbajului preșcolar.

Procesul de asimilare a structurii sonore a limbajului nu se încheie la sfârșitul vârstei antepreșcolare, ci continuă și în etapa preșcolară când, în mod natural, trebuie să înregistreze unele perfecționări.

Dificultatea de pronunție există mai ales la 3-4 ani, când sunetele din componența cuvintelor nu se disting cu ușurință.

Sunt frecvente la această vârstă omisiunile („criu” în loc de „scriu”), substituirile („scoală” în loc de „școală”) sau inversiunile („plocoțel” în loc de „clopoțel”).

Aceste fenomene dispar treptat, ca urmare a perfecționării aparatului fonator, sub influența acțiunilor instructiv-educative și nu trebuie să reprezinte un motiv de îngrijorare.

În general, cu toate deosebirile de ordin individual, către vârsta de 6 ani, aproape toți copiii ajung să pronunțe corect chiar și sunetele cele mai dificile, fără a le confunda unele cu altele.

Când aceste dificultăți persistă totuși, apare necesitatea intervenției logopedului, pentru că deficiențele din pronunție necorectate în timp util vor provoca greutăți mari în etapa imediat următoare, în însușirea scris-cititului.

b)Aspectul lexical al limbajului preșcolar.

Și sub aspect lexical, limbajul copilului preșcolar înregistrează progrese subliniate în privința numărului de cuvinte, dar și în privința dobândirii semnificației cuvintelor.

Frecventarea grădiniței, extinderea formelor de comunicare, îmbogățirea cunoștințelor despre obiectele și fenomenele realității înconjurătoare, sunt de natură să contribuie la îmbogățirea vocabularului.

Mai importantă decât numărul de cuvinte este semnificația pe care copilul o dă acestor cuvinte (sensul clar al cuvintelor stând la baza unei comunicări eficiente).

„Dintre cele două elemente constitutive ale cuvântului – suportul sonor și semnificația – aceasta din urmă este componenta în care se reflectă în mod direct gândirea” , aprecia Salma Cazacu T.

Într-adevăr, gândirea concretă a copilului, cu accentuate note afective operează mai ușor cu situații concrete.

De aceea, îmbogățirea vocabularului se realizează mai ales cu cuvintele cu un conținut concret (de obicei verbe și substantive).

Cuvintele abstracte se folosesc mai rar, iar când sunt folosite, copilul preșcolar se referă, de cele mai multe ori, la aspectele fenomenului respectiv, la ceea ce l-a impresionat mai mult.

Acest aspect ține nu numai de gândirea copilului ci și de bogăția cunoștințelor lui.

Însușirea unor cuvinte cu semnificație corect înțeleasă se realizează pe baza materialului intuitiv, asociind învățarea cuvintelor cu perceperea directă a obiectelor sau situațiilor, ori manipulând obiectul a cărui denumire este învățată.

Este o modalitate eficientă prin intermediul căreia cuvântul însușit în strânsă legătură cu obiectul sau fenomenul pe care îl desemnează, nu va rămâne pentru copil o simplă expresie sonoră.

Acest procedeu se opune totodată memorizării mecanice a unor poezii sau texte, care ar duce cu siguranță la însușirea unor semnificații greșite a cuvintelor utilizate.

Legarea cuvintelor de obiecte sau fenomene, de o situație concretă trebuie completate prin explicații cu ajutorul unor cuvinte cu sens apropiat sau contrar.

Sunt necesare apoi discuții intenționat provocate de educatoare pentru a-i determina pe copii să folosească cuvintele nou învățate.

Volumul și calitatea vocabularului activ al copilului sunt elemente de bază pe care se sprijină instrucția.

În mod frecvent, copiii preșcolari nu utilizează toate cuvintele pe care le cunosc (există și pentru ei un vocabular pasiv).

Pentru acest motiv, preocuparea educatoarelor, trebuie să se axeze nu numai pe îmbogățirea vocabularului, dar și pe activizarea acestuia, pe formarea deprinderii copiilor de a folosi în vorbirea lor cuvinte pe care le cunosc si le înțeleg.

La 6 ani, vocabularul copiilor poate depăși 3500 de cuvinte, ceea ce înseamnă învățarea de bază al limbii.

c)Aspectul gramatical al limbajului preșcolar.

Din punct de vedere gramatical, vârsta preșcolară se caracterizează prin folosirea neadecvată a formelor gramaticale.

În cele mai frecvente situații, copilul preșcolar extinde unele scheme gramaticale deja însușite la situații noi.

De exemplu, formele pentru nominativ și acuzativ sunt utilizate cu funție de genitiv sau dativ.

Întrebuințarea genitivului și a dativului este de fapt o adevărată problemă pentru preșcolari. Ei folosesc, de obicei, în construirea genitivului și dativului forme specifice numelor proprii masculine.

Exemple: ”pisica lui Geta prinde șoareci”, ”lu bunica i-a făcut injecția”.Exprimarea copilului preșcolar abundă în dezacorduri între subiect și predicat. Una din cauzele acestor dezacorduri trebuie căutată în prelucrarea formei pe care a întrebuințat-o antevorbitorul, fără a o mai adapta în vederea constituirii unei replici corecte:

Exemple:

„ Si fata moșului i-a spălat pe copii”. „După aia i-a dat să mănânce la copii” (completează alt copil).

De asemenea, dacă limbajul care se folosește în jurul copilului este defectuos, în lipsa unui model corect copilul continuă a face dezacorduri.

Limbajul copilului preșcolar prezintă particularități și în ceea ce privește topica (modificări în ordinea firească a cuvintelor în propozitie și a propozițiilor în frază, care sunt mai frecvente decât la adult).Modificările topicii provin din „ ordinea firească a gândirii copilului, ordine care provine fie dintr-o gândire insuficient organizată care urmărește imaginile în ordinea apariției lor, fie din infiltrarea motivelor afective în gândire.”

Exemple:

„Si lupul a căzut în foc…

– Ajutor… striga, că mă arde inima”.

Formele pronominale sunt folosite, în general corect:

„Iedul cel mic a deschis ușa și i-a spus ce s-a întâmplat”.

Uneori copiii greșesc folosind forma pronominală specifică persoanei a III-a plural (copiii preșcolari nu realizează ușor formele pentru singular, plural, feminin și masculin).

De exemplu:

„Capra i-a spus la iezișori să nu deschidă”

Foarte frecvente sunt greșelile de concordanța a timpurilor.

Acestea se datoresc în mare parte faptului că la această vârstă reprezentările despre timp sunt foarte vagi, în propozițiile simple timpurile sunt folosite în general corect.

În momentul în care într-o frază mai complexă copilul trebuie să folosească mai multe timpuri greșește, baza logică a scurgerii timpului nefiind elaborată.

Limbajul copiilor preșcolari cunoaște o anumită evoluție, sistemul gramatical al limbii fiind stăpânit în mod diferit în funcție de vârstă.

Pe la 5-6 ani putem vorbi de însușirea corectă a unor structuri gramaticale, de posibilitatea construirii propozițiilor și chiar a frazelor nu prea lungi.

Tatiana Salma-Cazacu apreciază că frazele bine închegate sunt rare, iar construcțiile complexe cu mai mult de o subordonată sunt aproape inexistente. Această constatare este valabilă în condițiile vorbirii curente.

Pe baza exercițiilor se pot atinge însă performanțe însemnate (în repovestiri, de pildă, unde copilul încearcă să reproducă structurile folosite de educatoare).

Exemplu:

„Si fata a vrut 1) să ia parte 2) dar părul și-a ridicat crengile în sus 3) pentru că fata nu l-a curățat 4) când el o roagă 5).

În general, vârstei preșcolare îi sunt caracteristice frazele cu propoziții în raport de coordonare copulativă prin conjuncția „și”.

Iată un exemplu care reprezintă de fapt continuarea unei povestiri cu început dat de educatoare:

„Eu cred că dacă băiatul a ieșit în stradă a venit o mașină…și l-a călcat, și la urmă a venit salvarea…, și l-a dus la spital…, și la făcut până la urmă bine”.

Aglomerația de conjuncții copulative dă impresia că vorbirea copilului preșcolar este continuă. În realitate însă, vorbirea copilului are în mare parte un caracter fragmentar analitic, fapt evidențiat nu numai prin intonație, ci și prin pauzele care separă , de fapt, propozițiile frazei respective.

Uneori copilul apelează la conjuncția „și” sau la alte mijloace de legătură (și pe urmă, și atunci) când nu-și amintește ceea ce vrea să spună.

La vârsta preșcolară este posibilă o perfecționare a structurii gramaticale a limbajului și această problemă reprezintă, de fapt, un obiectiv principal al procesului instructiv-educativ desfășurat îngrădiniță.

În atingerea acestui obiectiv, trebuie precizat că modelul verbal al educatoarei este deosebit de important (explicabil prin înclinația copilului de a imita), dar nu și suficient. Copilul preșcolar nu învață regulile gramaticale, nu cunoaște definiții, nu știe ce este substantivul, verbul, declinarea etc., dar respectă în vorbire aceste reguli, pentru că are în jur modelul de vorbire este antrenat să le cunoască prin jocuri și exerciții, este corectat atunci când greșește.

Tocmai de aceea modelul de vorbire trebuie să fie corect, iar educatorul trebuie să aibă o exprimare îngrijită, să respecte regulile gramaticale după care este structurată vorbirea.

Acumularea expresiei verbale duce treptat la formarea unor generalizări lingvistice empirice, la așa-numitul „simț al limbii”.

Pe baza acestuia copiii ajung să folosească tot mai corect formele gramaticale. Uneori generalizarea excesivă duce la apariția „greșelilor” caracteristice vorbirii copiilor.

Cercetările făcute de Tatiana Salma-Cazacu arată că verbele timpului prezent se fixează cel mai bine generalizându-se și asupra celorlalte timpuri mai slab consolidate.

Exemplu:

În loc să spună „ca să se joace cu” … spune: „ca să se joacă cu”.

Structurile gramaticale folosite de preșcolari sunt, de regulă simple. Enunțurile sunt propoziții cu topică fixă, structurile lor sintactice ( subiect + predicat, uneori subiect + predicat + complement) sunt completate și e ușor de înțeles motivul, prin mimică, gesturi și interjecții.

Adverbul „mai” se află așezat înaintea pronumelui ce însoțește verbul (exemplu „nu mai mă joc cu tine”, „nu mai te duce” etc.).

În ceea ce privește verbul, copiii folosesc forme populare de viitor „o să-ți dau” și imperfectul cu valoare de conjunctiv ( exemplu: „eu eram vânzătorul – tu veneai și cumpărai”).

Prin acest „simț al limbii” se poate explica și un alt fenomen caracteristic preșcolarității și anume creația independentă a cuvintelor. De exemplu, copiii se exprimă astfel: „tată te rog desface cutia ”, „ca să se joace cu fetița”, „să-l bage în apă”, „am sughiț”.

În vorbirea copiilor apar uneori cuvinte născocite ca: visești, poezește, glumează, pâinerie, câineluș.

De regulă, către 5-6 ani, această generalizare difuză a unor forme gramaticale dispare sub influența colectivă a mediului de vorbire și mai ales a instrucției preșcolare. Aceste greșeli săvârșite de copii trebuie corectate cu mult tact pentru a evita fixarea unei vorbiri incorecte, defectuoase.

De asemenea, atenția copilului trebuie orientată asupra unor aspecte gramaticale pentru a le înțelege și ale folosi apoi corect.

La această vârstă se pot cunoaște probleme cum ar fi: trecerea unui substantiv de la singular la plural sau invers (de exemplu, in jocul „Eu spun una, tu spui multe”).

În formarea pluralului substantivelor, copiii greșesc uneori chiar când li se propun cuvinte uzuale, pe care în vorbirea curentă le pot folosi corect. Explicația constă în aceea că, în momentul în care li se cere să formeze pluralul, în mintea copiilor interferează mai multe forme.

Exemple: „haine – haini, hotele – hoteluri, brazi – braduri, căciule – căciuli”.

De asemenea, oferind copilului exemple de folosire a genitivului pentru substantive diferite ca gen și număr, jocul didactic „Al cui este?” ajută la diferențierea formelor de exprimare a cazului genitiv.

Probleme cum ar fi acordul adjectivului cu substantivul sau acordul prin oferirea unor exemple, sau prin răspunsuri construite de copii, dar legate cât se poate mai mult de realitatea concretă – toate acestea prin jocuri și exerciții- reprezintă o modalitate de lucru.

Pentru ai-i obișnui pe copii cu o exprimare logică în vorbire este de mare folos jocul – exercițiul în care se va da ordinea logică a cuvintelor schimbată într-o propoziție sau frază

Exemplu:

„Veverița își strânge alune pentru iarnă” poate fi dată sub forma „Strânge și veverița pentru alune iarnă”.

Pe baza cunoașterii corecte a nivelului grupei și a fiecărui copil în parte, prin exerciții individuale sau colective, este posibilă perfecționarea structurii gramaticale a limbajului copilului preșcolar.

Evoluția vorbirii copilului în jurul vârstei de 6 ani, atinge nivelul de dezvoltare a limbajului interior. Se intensifică mult funcția intelectuală a limbajului „care constă în planificarea mintală și reglarea activității psihice”

Vorbirea copilului către preșcolaritatea mare devine mai coerentă, mai logică, desprinzându-se tot mai mult de situația prezentă: concretă.

Caracterul situativ al limbajului se diminuează mult între 5-6 ani.

Sub forma povestirii monologate copilul poate să relateze o serie de fapte cu conținut detașat de o anume situație, concretă, fapt ce pune în evidență operația limbajului cu caracter contactual.

În sprijinul acestei evoluții este necesar ca educatoarea să se sprijine cât mai mult pe exersarea pe calea povestirilor, convorbirilor, organizate astfel încât la grupa mare să se poată realiza fără suport intuitiv.

Particularitățile limbajului copilului depind de o serie de factori intelectuali și extraintelectuali. Activitatea de acumulare prin intermediul diferitelor activități duce la dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului, care la rândul său facilitează insușirea de cunoștințe. Toate acestea se reflectă informarea și evoluția personalității copilului”

În concluzie „buna desfășurare a copilului este importantă în preșcolaritate cu atât mai mult cu cât la această vârstă evoluția e foarte rapidă și diversificată, iar educatoarea trebuie să-și adapteze activitatea la particularitățile copiilor”

4.2. DEPISTAREA, PREVENIREA ȘI CORECTAREA

TULBURĂRILOR DE VORBIRE

LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

Formarea și dezvoltarea la copiii preșcolari a unor exprimări verbale corecte și expresive constituie unul din obiectivele dezvoltării vorbirii în grădiniță, dar și un factor important în eviterea insuccesului școlar.

„Precum se știe, vorbirea este o activitate comunicativă ce se însușește treptat, se învață și se sistematizează prin nenumărate exersări”

Imposibilitatea de a comunica prin limbaj ar produce o stagnare în dezvolarea personalității copilului, ar modifica relațiile lui cu oamenii, cu realitatea înconjurătoare, l-ar singulariza și împiedica în mare măsură să participe la o activitate sau alta, dacă nu s-ar organiza o muncă instructiv-educativă specială.

„La copil, comunicarea verbală își pune amprenta asupra dezvoltării psihice, a capacităților intelectuale și influențează personalitatea acestuia”, afirmă Emilia Boșcaiu.

Deci necorecterea unor tulburări de vorbire poate duce la tulburări grave ale personalității acestor copii.

Pentru a depista și corecta tulburările de vorbire fiecare educatoare trebuie să cunoască atât particularitățile dezvoltării ontogenetice normale ale limbajului, cât și eventualele tulburări ale vorbirii copilului preșcolar.

Vârsta preșcolară este vârsta însușirii intensive a limbajului. Până la 6 ani copilul își însușește aproximativ 3500 de cuvinte (lexical de bază), cât și structura gramaticală a limbii.

La preșcolari unele greșeli de pronunție dispar în mod spontan până la vârsta de 4-5 ani, iar dacă nu dispar devin deficiențe de pronunție și necesită măsuri de corectare.

Există totuși și la vârsta preșcolară unele greșeli de pronunție care nu pot fi considerate tulburări de vorbire, ci doar particularități normale ale vorbirii la această vârstă:

Omisiunea unei consoane dintr-o asociație de două sau trei consoane consecutive (exemplu: în loc de tren, urs , galben – pronunță ten, us, gaben).

După 4 ani, aceste omisiuni apar doar la cuvintele necunoscute copilului.

Substituirea – înlocuirea unor consoane cu alte sunete (exemplu: trei – tlei, șase – sase, joc – zoc, sanie – tanie, zice – dice);

Inversiunea – în care ordinea ordinea firească a sunetelor din cuvânt este inversată (exemplu: prentu in loc de pentru, potogan în loc de topogan);

O dată cu sporirea complexității exprimării prepoziționale, apar unele repetiții, întreruperi și ezitări în vorbire, disfluențe, care însă nu pot fi considerate bâlbâială.

Pe lângă aceste particularități normale, în dezvoltarea vorbirii copilului pot să apară unele tulburări care au tendința să se stabilizeze sau chiar să se agraveze.

Aceste tulburări le mai numim și defecte de vorbire și ele pot apărea, în special, datorită unor deprinderi greșite de vorbire, cauzate sau susținute de o educație lacunară sau incompetentă.

Pentru a contribui în mod adecvat și sistematic la depistarea, prevenirea și corectarea diverselor tulburări ale conduitei verbale la preșcolari este necesară cunoașterea acestora în prealabil.

Acest lucru se realizează încă din primele săptămâni de grădiniță, iar pe baza datelor obținute se pot preconiza măsurile, mijloacele și metodele de corectare.

Metodele pe care le-am folosit în depistarea copiilor cu tulburări de vorbire sunt: observația, conversația, testul. Datele culese prin aceste metode trebuie să oglindească:

dacă copilul are sau nu dezvoltată vorbirea la nivelul vârstei sale;

dacă are sau nu o pronunție corectă;

dacă face greșeli gramaticale;

dacă are tulburări de vorbire.

Tulburări de vorbire

„Greutățile și greșelile de pronunție provin din dezvoltarea încă insuficientă a analizatorului motor verbal, inclusiv a aparatului fonator.

Exercițiul verbal realizat zi de zi, audiția pronunției corecte a adultului contribuie la dezvolterea corespunzătoare a copilului” apreciază Ursula Șchiopu.

În vorbirea copiilor tulburările de vorbire se manifestă sub trei aspecte: fonetic, lexical, gramatical.

Din unele cercetări, sub aspect fonetic,în vorbirea copiilor de 3-4 ani întâlnim cel mai frecvent deficiențe ca: dislalia, rinolalia, bâlbâiala.

Dislalia sau pelticia este o tulburare de vorbire care se manifestă prin omiterea, substituirea sau denaturarea pronuntiei uneia sau a mai multor sunete.

După cum arată Emilia Boșcaiu, de obicei la dislalici, sunt afectate consoanele și foarte rar vocalele, deoarece acestea au un mod de articulare mai simplu.

Consoanele mai frcvent denaturate, având un mod de articulare mai complex, sunt cele care apar mai târziu în vorbirea copilului, adică: s, z, c, g, t, ș, j, r.

Rinolalia, denumită și vorbirea nazalizată, este considerată tot o deficiență de vorbire, iar bâlbâiala este o tulburare de comunicare care afectează ritmul și fluența vorbirii.

Dacă aceste abateri de la vorbirea corectă nu dispar, sau depășesc cadrul particularităților normale vârstei etc. pot deveni defecte.

Corectarea acestor tulburări de vorbire trebuie făcută cât mai de timpuriu.

Sub aspect lexical deficiențele de vorbire se întâlnesc alături de deficiențele de pronunție a sunetelor.

Cele mai frecvente deficiențe sunt provocate de neînțelegerea semnificației unor cuvinte, de sărăcia vocabularului, de un decalaj foarte mare între vocabularul activ și cel pasiv.

Abateri de la structura gramaticală a limbii române se constată în vorbirea copiilor preșcolari ascultându-i cum vorbesc, povestesc sau recită.

La grupa mică unii copii reduc o propoziție la un cuvânt. Exemplu: „mașina” sau „dă-mi pentru „vă rog, dați-mi mașina”, iar la cele trei grupe de vârstă preșcolare întâlnim dezacorduri între diferitele părți de vorbire ca: „eu sunteam” (eu eram), „copiii se bate” (copiii se bat).

Greșeli se întâlnesc și în formarea unei propoziții: „Păpușa este a lui Irina” (a Irinei), „Am lăsat creionul la păpușa” (păpușii).

O altă deficiență cu caracter general care se manifestă puternic la această vârstă este vorbirea neexpresivă.

Preșcolarii povestesc, recită sau vorbesc grăbiți fără să se facă pauze între cuvinte.

Cauzele acestor deficiențe de vorbire se găsesc la nivelul evoluției normale a copilului.

Marea majoritate a tulburărilor de vorbire și comunicare la preșcolarii din grupa mică sunt de natură fiziologică, deci particularități de vărstă și individuale.

Multe se corectează spontan în cadrul procesului instructiv – educativ din grădiniță ca urmare a dezvoltării aparatului fono – articular, auzului fonematic, lărgirii posibilităților de imitație verbală și cu ajutorul logopedului în cazurile mai grave.

Depistarea tulburărilor de vorbire

Se poate aprecia că vârsta preșcolară deține recordul tulburărilor de vorbire.

Depistarea tulburărilor de vorbire la copiii preșcolari este foarte dificil de realizat în special la grupa mică și mijlocie, pentru că după cum am mai precizat nu există o delimitare precisă între deficiențele de vorbire și particularitățile specifice limbajului lor.

Pentru a depista și apoi a corecta deficiențele de vorbire este necesar ca „noi educatoarele” să cunoaștem foarte bine modul de articulare și de pronunțare corectă a sunetelor limbii române.

Vocalele sunt sunete sonore care se formează prin vibrarea corzilor vocale. Pronunțarea corectă a vocalelor este condiționată de forma cavității bucale și de mișcarea limbii.

Consoanele sunt sunete ale vorbirii ce se formează prin zgomote produse în diferite puncte ale canalului fonator, prin închiderea sau strâmtarea lui.

Sunetul ca element al vorbirii se face cunoscut prin exerciții senzoriale de diferențiere a acestuia de zgomot, de un sunet muzical redat de un instrument muzical sau prin atingerea unui obiect cu rezonanțe sonore.

Pentru depistarea deficiențelor de vorbire este necesar ca încă din primele zile ale anului școlar să se urmărească cum vorbește fiecare copil (observația), notându-se pe fișe deficiențele constatate în vorbirea fiecăruia sub aspect fonetic, lexical, gramatical, cât și al expresivității.

Copiii timizi, retrași, puțin sociabili necesită o atenție deosebită și mult tact pedagogic pentru a le câștiga încrederea. De asemenea se pot desfășura cu copiii scurte conversații.

În scopul depistării deficiențelor de vorbire se pot folosi atât materiale instructive, jetoane din jocurile „Răspunde repede și bine”, „Alegeți și grupați”, diferite ilustrații din cărțile de colorat și de povești.

De asemenea, de un real folos în munca de depistare a tulburărilor de vorbire au fost și sunt testele (probele).

Crearea unor situații de joc în timpul examinărilor are o mare eficiență, deoarece numai așa copilul execută fără sfială.

Pentru obținerea unor rezultate cât mai bune, de o mare importanță este atitudinea educatoarei în timpul măsurilor ce se iau, fără să-i critice, să-i ironizeze, fără să manifeste dezaprobare, ceea ce ar determina „apariția unor complexe de inferioritate, care pot provoca întârzieri în evoluția limbajului, în dezvoltarea personalității copilului”

În continuare voi prezenta câteva probe aplicate copiilor din grupă în vederea depistării tulburărilor de limbaj.

Proba nr.1 „Repetă ce auzi!”

Scop: – verificarea capacității de diferențiere perceptiv-fonetică a sunetelor și a grupelor de sunete separate și situate în poziții diferite în structura cuvântului.

Aplicare: – am cerut pe rand fiecăriu copil să asculte cu atenție și să repete după mine ceea ce aude: l, s, z, j, r, v, f, t, ș, c, ci, ge, gi, roată, pernă, portar, șarpe, vișine, fruntaș, lac, fular, deal, sare, masă, urs, joc, cojoc, garaj, zid, varză, orez, vie, avion, morcov, țap, cuțit, fluier, telefon, fotograf, cer, parcelă, pace, cireșe, Cecilia, cinci, ger, degetar, fuge, Gina, Gigi.

Rezultat:

Nr subiecti: 22

Au pronunțat corect: 20(91%)

Nu au pronunțat corect toate sunetele: 2(9%)

Proba nr.2 „Ascultă și repetă”

Scop: – verificarea pronunției următorilor diftongi și triftongi: ea, oa, eau, în structura cuvintelor.

Aplicare: – am cerut fiecărui copil să asculte cu atenție și să repete după mine: perdea, cartea, deal, găleată, moară, floare, stropitoare, soare, vreau, beau.

Rezultat:

Nr. Subiecți: 22

Au pronunțat corect: 22(100%)

Proba nr.3 „Spune după mine”

Scop: – verificarea pronunției următoarelor grupuri bi și triconsonantice: mn, cr, șt, str.

Aplicare: – am cerut fiecărui copil să asculte cu atenție și să repete ceea ce aude după mine: pumn, creangă, creion, Ștefan, stradă, strugure, stropitoare.

Rezultat:

Nr. subiecți: 22

Au pronunțat corect: 20(91%)

Nu au pronunțat corect: 2(9%)

În urma constatărilor făcute pe baza probelor și a observărilor am depistat doi copii cu dislalie.

Modalități de prevenire și corectare a tulburărilor de vorbire

Mobilitatea organului fonator, plasticitatea sistemului nervos central, precum și puterea de imitație a copilului la vârsta preșcolară constituie argumante ce pledează pentru perceperea activității de cercetare a deficiențelor de vorbire încă din perioada preșcolară pentru că „la copii deprinderile de exprimare greșită nefiind încă prea adânc fixate, pot fi înlăturate cu totul și înlocuite cu deprinderile corecte de vorbire”.

Copii cu tulburări de vorbire trebuie în așa fel educați încât să devină activi, sociabili, îndrăzneți, vorbăreți.

În cazul copiilor cu tulburări de vorbire mai extinse sau mai persistente se va lucra în plus, pe grupe mici sau individual, în timpul activităților la alegere.

Pentru prevenirea și corectarea tulburărilor de vorbire la preșcolari este necesară folosirea unor metode și procedee variate, constând în exerciții și jocuri didactice specifice muncii de corectare, care să fie integrate în activitatea instructiv educativă din grădiniță.

În acest sens, jocurile didactice, alături de exercițiile de joc, aduc o contribuție de seamă nu numai la: perceperea clară și corectă a sunetelor corespunzătoare, ci și pentru corectarea pronunției defectuoase a acestora, solicitând copiilor audierea lor cu atenție și reproducerea lor corectă.

Astfel, jocul didactic „Focul și Vântul” contribuie la însușirea pronunțării corecte a consoanelor „f-v”.

Prin jocul didactic „Cocoșul și gâsca” se urmărește însușirea deprinderii de a articula corect consoanele c și g în diferite poziții ale cuvântului, iar prin jocul didactic „Șarpele și albinuța” însușirea corectă a pronunțării consoanelor s, z aflate în diferite părți ale cuvântului.

Prin intermediul jocului didactic „Trenul și vântul” se urmărește însușirea corectă a pronunțării șuierătoarelor ș și j și diferențierea acestora de siflantele s, și z .

Exersarea pronunțării corecte a unor consoane ca: r, c, g, s, ș, z, aflate în diferite poziții ale cuvintelor se folosește cu succes în jocurile didactice: „Spune cum face”, „Săculețul fermecat”, „Când este bine, când este rău?”, „Cine spune mai frumos”.

Poeziile ritmate, pe lângă faptul că sunt asimilate ușor și repede de copii, mai au calitatea de a le preveni și corecta anumite deficiențe de vorbire.

Exemplific cu câteva strofe:

„Am urs de ciocolată

Într-o pungă colorată

S-a-ntâlnit cu o lămâie

Si o roagă să mai rămâie”

„Patru urși de plastilină

Au găsit o mandarină

Și-au tăiat patru felii

Și le-au pus pe farfurii”

De asemenea, folositoare sunt și versurile din „Alfabetul” cântat al Soficăi Matei:

„Rața merge lipa, lipa

Către râu pe lângă casă,

Sare voinicește-n apă

Dup-un rac și-o râmă groasă”

„Câinele lui Valerică

Înspre ea ca vântul-aleargă

Vulpe fugi ca vijelia

Ca să scapi cu blana întreagă!”

Atrăgătoare și antrenante sunt și jocurile de cuvinte prin care copiii exersează cu plăcere.

Exemple:

a)„Stanca stă-n castan ca Stan”.

b)„Eu știu că știi că știuca-i știucă,

Dar mai știu că știi că știuca-i pește”.

c)„Am o prepeliță pestriță și doi pui de prepeliță pestriți. Este pestriță prepelița, dar sunt mai pestriți puii de prepeliță decât prepelița pestriță”.

În același scop, a corectării tulburărilor de vorbire și al prevenirii lor, am folosit în cadrul exercițiilor joc și versuri din folclorul copiilor.

Exemple:

„Ieși soare din nori

Că-ți dau doi bujori

Bujorii au înflorit

Și soarele a ieșit!”

„Luci, soare, luci

Că ți-am bute nuci

Nuci și cu alune

Care sunt mai bune

Și ți-am da cireși

Ieși, soare, ieși.”

„Vine ploaia pe la noi

Și-o hrănim cu usturoi

O hrănim cu miez de nucă

De la noi să nu se ducă”.

„Lună, lună nouă

Taie pâinea în două

Și ne dă și nouă:

Ție jumătate,

Nouă sănătate!”

Procedând cu tact pedagogic, trebuie stimulată activitatea verbală a copiilor prin diferite procedee.

Numai în acest fel putem contribui la prevenirea și corectarea tulburărilor de vorbire.

Jocurile didactice constituie activități care solicită din plin comunicarea verbală între copii și, ca atare, exersarea pronunției corecte.

Succesul obținut de copil îl va bucura, îi va spori încrederea în sine, îi va alimenta dorința de a se exersa (corecta) mereu.

Pentru a concluziona cele spuse până acum trebuie precizat că în activitatea de prevenire și corectare a tulburărilor de vorbire la copiii preșcolari trebuie găsite cele mai eficiente metode și procedee care să ducă la înlăturarea abaterilor de la vorbirea corectă.

Metodele și procedeele folosite trebuie să țină seama de cauza care a generat deficiența de vorbire cât și de natura acesteia.

Un factor hotărâtor în obținerea succesului deplin în munca de prevenire și corectare a tulburărilor de vorbire îl constituie colaborarea strânsă cu familiile copiilor a căror vorbire prezintă abateri de la vorbirea corectă.

De asemenea, limbajul educatoarei trebuie să fie un model literar.

4.3.CONTRIBUȚIA ACTIVITĂȚILOR DE JOC LA DEZVOLTAREA PROCESELOR PSIHICE ȘI A PERSONALITĂȚII PREȘCOLARILOR

Înclinarea balanței către învățare, ca activitate fundamentală, creează o complementaritate fericită exprimată în faptul că jocul devine activitate compensatorie a învățării, creând condiția de odihnă pentru aceasta. Structura jocului suferă modificări, conținutul acestuia devenind mai complex, mai cultivat, mai socializat datorită influenței dominantelor activității de învățare și raționalizare. Este perioada când cu mare plăcere, școlarul mic se îndreaptă spre jocurile de construcție (asamblare și montaj), spre jocuri în care se împletește imaginativul cu realul. Singuri dar mai ales în grupuri mici, copiii se întâlnesc (fete, sau băieți) și inițiază jocuri de rol („de-a școala”, „de-a familia”)sau de mișcare („de-a prinselea”, „de-a ascunselea”). Nu sunt neglijate nici jocurile sociale în cadrul cărora copiii socializează,comunică, colaborează. Nevoia de mișcare (copilul are încă nevoie să sară, să strige, să alerge)este satisfăcută de jocurile în aer liber, de plimbările / adevăratele curse cu bicicleta, trotineta,rolele sau de practicarea sportului (înot, gimnastică, fotbal, baschet, handbal, volei, karate etc.).

Învățarea și respectarea regulilor, viața de echipă, consolidarea imaginii de sine, toate cu efecte benefice asupra dezvoltării personalității școlarului mic se dezvoltă prin practicarea în formă organizată a unui sport.

“Timpul este un copil care se joacă“, este metafora “cu deschidere ludică maximă,generatoarea unei considerabile literaturi filosofice în care, sub masca jucătorului divin, s-au perindat pe rând Natura, Ideea, Voința, Noul Primordial, sau la limită, Nimeni, în care caz lumea a putut fi înțeleasă și ca un joc fără de cel care se joacă.”

Copilăria este perioada celei mai intense dezvoltări fizice și psihice a ființei umane, de aceea, intrarea în școală, frecventarea și parcurgerea cu succes a sarcinilor impuse de obiectivele pedagogice ale cursului primar reprezintă momente hotărâtoare ale vieții. Învățarea de tip școlar își are rădăcinile în formele de experiență spontană ale vârstei preșcolare, care se îmbină când cu manipularea obiectelor, când cu jocul, când cu forme elementare de muncă. Se poate susține că în jurul vârstei de șase ani, luată ca normă, se formează premisele trecerii de la activitatea de joc la cea de învățare. Deși se implică și se întrepătrund, situându-se într-o ordine de succesiune genetică, jocul și învățarea, privite ca forme de activitate distincte ale conduitei infantile, se află în raporturi antinomice. Jocul este considerat ca o activitate liberă, spontană, bazată pe comunicarea nemijlocită și pe simpatie interpersonală, pe “jocul” dispersional al atenției,realizându-se un raport de noutate, creativitate și autodirijare ce nu permite instalarea oboselii și plictiselii iar învățarea se constituie ca fiind o activitate obligatorie, cu program stabilit și efort dozat, cu operații și prestații măsurate prin raportare la un etalon. Datorită notelor definitoriicelor două tipuri de activitate, raportându-se la caracteristicile de personalitate și indicele de maturizare, trecerea și adaptarea la noua situație, cea de școlar, cu status și rol bine definit, pot să decurgă inegal de la un copil la altul. Astfel pot fi admise valide cele două situații: a copiilor la care premisele necesare trecerii la școlaritate s-au maturizat, dar formal ei rămân însă preșcolari,deși pot realiza activitatea de învățare; și cea a copiilor la care premisele trecerii cunosc o oarecare întarziere în formarea lor, deși formal, ei au început să desfășoare noua formă de activitate, învățatura, dezvoltarea lor fiind încă dependentă de structurile jocului.

Completarea și perfecționarea condițiilor psihologice interne sunt absolut necesare,deoarece rămânerea în urmă se poate croniciza.Jocul ca activitate fundamentală din gradiniță nu va dispărea complet, ci dimpotrivă va însoți și va completa activitatea de învățare. Acum jocul va avea în considerație mai mult sarcinile didactice, constituindu-se ca o activitate ce trebuie să ocupe un loc prioritar în procesul de predare-învățare.

Ocupându-se cu observarea, descrierea și explicarea jocului copiilor și al oamenilor adulți, psihologia și sociologia caută să stabilească natura și semnificațiile acestuia și să indice locul lui în planul vieții așa cum școlii i s-a atribuit calitatea formatoare asupra laturii psihice a copilului.

CAPITOLUL V

CERCETARE CONSTATATIV-AMELIORATIVĂ PRIVIND AUZUL FONEMATIC ȘI PRONUNȚIA CORECTĂ A SUNETELOR

Cercetarea s-a desfășurat la Grădinița cu program normal Broșteni-Produlești pe un lot de 22 de copii în cadrul unei grupe eterogene.

5.1.IPOTEZA CERCETĂRII:

Dacă și numai dacă se vor folosi strategiile didactice corespunzătoare și un număr suficient de exerciții bazate pe perfecționarea auzului fonematic și pronunția corectă a sunetelor numai atunci se va realiza pronunția corectă a sunetelor și se va perfection auzul fonematic.

5.2.SCOPUL CERCETĂRII:

Perfecționarea auzului fonematic și formarea unei pronunții corecte în cadrul grupei de copii.

5.3. OBIECTIVELE CERCETĂRII:

perfecționarea auzului fonematic;

pronunția corectă;

dezvoltarea și nuanțarea vocabularului copiilorcu ajutorul jocurilor didactice;

perfecționarea cu ajutorul exercițiilor de limbaj;

îmbogățirea comunicării orale.

Așa cum se știe, „forma de bază, naturală și corectă a limbajului este vorbirea”

Formarea și dezvoltarea limbajului constituie o preocupare permanentă a educatoarei.

Pentru fiecare demers în formarea limbajului trebuie să se țină seama de faptul că nu pot fi omise sau inversate momentele sau treptele firești ale dezvoltării lui.

I. Etapa procesului receptive (audierea);

II. Etapa procesului productive (emisia).

Pentru a favoriza educarea conduitei verbale a preșcolarilor este necesar ca activitatea educatoarei să fie făcută în așa fel încât copiii să fie stimulați să participle în mod activ verbal sau mintal.

Una din modalitățile folosite cu success încă de grupa copiilor de trei ani a fost aceea a utilizării exercițiilor și jocurilor verbale.

Aceste exerciții – jocuri „îmbrăcând o haină atractivă, trezesc interesul copilului pentru executarea unei sarcini didactice și întrețin efortul necesar executării ei…”

Exercițiile joc „prin marea lor diversitate, prin variantele pe care le poate avea fiecare dintre ele, precum și faptul că pot fi jucate de o grupă numeroasă, de collective mici sau chiar individual, constituie un instrument didactic foarte maleabil”.

5.4.METODE DE CERCETARE:

Metodele pe care le-am folosit în cercetarea problematicii au fost următoarele:

teste verbale și scrise, raportate la diferite componente ale limbii (fonematic, lexical și morfosintactic);

aplicarea unor măsuri de înlăturare a inadvertențelor în exprimare în jocurile didactice;

adecvarea strategiilor didactice de învățare și evaluare, caracteristice jocurilor didactice (exercițiul, conversația, descoperirea, problematizarea, munca independentă, interdisciplinaritatea).

5.5.PROBE DE EVALUARE.MĂSURĂTORI

Cu ocazia aplicării unei observări sistematice, a perceperii și pronunțării sunetelor limbii române de către copii, am constatat următoarele:

aparatul fono-auditiv prezintă integritatea necesară la toți copiii;

dezvoltarea neuropsihică a preșcolarilor este normală; copiii grupei articulează corect aproape toate sunetele limbii române;

copiii grupei sunt capabili să formuleze propoziții simple;

folosesc dialogul mai ales in jocurile de creație cu subiecte, dar și în alte forme de activitate.

Paralel cu observațiile am aplicat probe cu specific fonetic cu rol constatativ și predictiv.

Proba nr.1

Scop: verificarea pronunției următoarelor sunete și grupuri de sunete: r, s, ș, t, g, z, j, v, f, ț, ce, ci, ge, gi.

Aplicare: am cerut fiecărui copil să asculte și să repete ceea ce aude.

Rezultat:

Proba nr.2

Scop: verificarea pronunției următorilor diftongi și triftongi: ea, oa, eau.

Aplicare: am cerut fiecărui copil să asculte cu atenție și să repete ceea ce aude: jgheab, floare, vreau, vicleană, culoare.

Rezultat:

Proba nr.3

Scop: verificarea pronunției următoarelor grupuri bi și triconsonantice: mn, cr, șt, str, ltf.

Aplicare: am cerut fiecărui copil să asculte cu atenție și să repete ceea ce aude: pumn, creangă, Ștefan, stradă, altfel.

Rezultat:

În urma constatărilor făcute am propus un program de recuperare cu copiii ce au prezentat tulburări de vorbire.

Pentru a le stimula acestora pronunția am folosit diferite imagini ce reprezentau obiecte, ființe, fenomene și un „Catalog cu fenomenele limbii române” în trei poziții diferite inițială, mediană, finală.

În vederea perfecționării auzului fonematic și a pronunțării corecte a sunetelor am propus copiilor diferite jocuri didactice și jocuri – exercițiu.

Joc – exercițiu „Ghemul”

Obiective:

– exersarea pronunției corecte a sunetelor și a grupurilor de sunete ( în special ge, gi, ghe, ghi, ce, ci, che, chi);

– perfecționarea auzului fonematic.

Material:

– un ghem de lână.

Durata:

– 10 – 15 minute

Desfășurarea exercițiului:

Copiii au fost așezați în semicerc. Am aruncat ghemul și am spus:

„Ghemul se rostogolește

Fugi de îl oprește”

Am numit apoi un copil care fuge după ghem, îl prinde, se oprește și spune:

„Jos m-am ghemuit

Ghemul l – am oprit!”

Apoi este rugat să pronunțe 2-3 sunete pe care le aude.

Exercițiul a continuat până când au fost solicitați toți copiii.

În acest joc-exercițiu am constatat că cei doi copii cu dislalie au întâmpinat greutăți în pronunțarea unor sunete (r, s, ș, ce, ci, t).

Cu ei am lucrat individual repetând jocul – exercițiu „Ghemul”, cât și prin frământări de limbă.

Am făcut aprecieri positive cu privire la pronunțarea sunetelor limbii române.

Joc – exercițiu „Am spus bine sau n-am spus bine?”

Obiective:

– dezvoltarea acuității auditive și perfecționarea laturii fonetice a limbajului;

– pronunțarea cu claritate și siguranță a unor consoane și grupuri de consoane

Materiele: jucării, jetoane, obiecte diferite.

Durata: 15 minute

Desfășurarea exercițiului:

Copiii au fost așezați pe scăunele sub formă de semicerc, în fața lor, pe o masă, au fost așezate materiale acoperite. Am recitat versurile:

„Foicică mărăcine

Ascultați copii la mine

Și ghiciți dacă am spus bine,

Dacă vreți ca să ghiciți

Trebuie să și primiți

Fiți atenți aici!”

Am prezentat copiilor o jucărie și am denumit-o greșit.

Copii care au sesizat greșeala s-au anunțat prin ridicarea mâinii.

Copilul solicitat la răspuns a spus: „Bine” ( sau „Nu-i bine”) și a spus apoi corect cuvântul.

Copiii au aplaudat în timp ce am spus versurile:

„Foicică mărăcine

Ai știut foarte bine

Și noi ne vom sili

Și ca tine vom ghici”

sau:

„Foicică mărăcine

Nu e bine, nu e bine

Însă nut e necăji

Altă dată vei ghici!”

Exercițiul a continuat până când s-au terminat materialele pregătite. Pe parcursul exercițiului au pronunțat correct denumirile jucăriilor și am solicitat la răspuns și copiii cu deficiențe de pronunție.

Am constatat că toți copiii participanți la joc au fost atenți și au recunoscut cu ușurință greșelile intenționate din pronunția mea. Au fost apreciați și aplaudati.

Joc didactic: „Îndreaptă greșeala”.

Obiective:

– îsușirea pronunției corecte a cuvintelor;

– perfecționarea auzului fonematic;

– educarea spiritului de observație (în sesizarea greșelilor de pronunție a unor sunete din componența cuvintelor);

– activizarea vocabularului cu cuvinte referitoare la denumirea unor fructe legume, alimente, și a unor însușiri ale acestora.

Sarcina didactică:

– găsirea greșelilor în pronunțarea unor cuvinte și enunțarea lor în formă corectă.

Regulile jocului:

– copii aplaudă atunci când păpușa Mihaela pronunță corect cuvintele și o corectează atunci când aceasta greșește. Se pronunță un cuvânt greșit (de către păpușă), iar cel care a fost atins pe umăr răspunde pronunțând cuvântul correct.

Material: păpușa Mihaela.

Elemente de joc: aplauze, atingerea cu o baghetă pe umăr.

Durata: 25 – 30 minute.

Desfășurarea jocului didactic:

Copiii au fost așezați pe scăunele în semicerc. Jocul a început cu prezentarea păpușii Mihaela. Acțiunea de corectare a greșelilor a fost motivată prin necesitatea de a învăța pe Mihaela să pronunțe correct cuvintele.

În desfășurarea jocului am acordat atenție la început alegerii unor cuvinte mai cunoscute de copii, apoi altele cu un grad de dificultate mai mare în pronunțare.

S-au făcut greșeli de omisiune a unor sunete , de pildă: „pane”- „pâine”; „abastru” – „albastru”; „gaben” – „galben”; „macaoane” – „macaroane” etc.

De asemenea s-au făcut greșeli de înlocuiri de sunete, de pildă: „pală” – „pară”; „cascaval” – „cașcaval”; „măi” – „măr”; „aldei” – „ardei” etc.

În cursul jocului am complicat sarcina pe două căi:

1) prin găsirea unor cuvinte cu un grad de dificultate mai mare de pronunțare: portocală, portocaliu, zarzavat, pătrunjel, castravete friptură etc.

2) prin prenzentareaunor propoziții simple formate din mai multe cuvinte pronunțate greșit.

În acest joc didactic copiii au rezolvat corect sarcina didactică.

Copiii au fost apreciați pozitiv.

Evaluarea formativă

Scop: verificarea realizării obiectivelor propuse în cadrul jocurilor- exercitii și jocurilor didactice.

Stabilirea itemilor:

item 1 – care este gradul de percepere a sunetelor și cum le pronunță copiii;

item 2 – însușirea diferitelor forme de articulare a cuvintelor

Măsuri ameliorative:

Item 1: am exersat cu cei doi copii cu dislalie următoarele jocuri:

„Ghemul”, „Am spus bine sau n-am spus bine?”.

Item 2: am propus programul de recuperare și am lucrat individual diferite jocuri cu copiii.

Paralel cu probele și complexul de jocuri – exerciții privind perfecționarea auzului fonematic, am aplicat o seri de probe vizănd capacitatea de analiză și sinteză a cuvintelor, cu rol constatativ și predictiv.

Proba nr 1

Scop: verificarea posibilității de a construi propoziții cu sens.

Aplicare: am cerut fiecărui copil să construiască cu cuvintele date propoziții cu sens (floare, păpușă, grădiniță, măr, creion, tren, pisică, caiet, pantof ac).

Rezultat:

Proba nr. 2

Scop: verificarea posibilității copiilor de a separa cuvintele din propoziții.

Aplicare: am cerut fiecărui copil să separe cuvintele din propoziția formulată de mine.

Rezultat:

Proba nr. 3

Scop: verificarea posibilității copiilor de a diferenția silabele ca părți componente ale cuvintelor.

Aplicare: am cerut fiecărui copil să separe cuvintele în silabe (după modelul meu), bătând din palme pentru fiecare deschizătură de gură ( am folosit cuvinte formate din 1 – 4 silabe);

Rezultat:

Proba nr. 4

Scop: verificarea posibilității copiilor de a desprinde sunetele din cuvinte.

Aplicare: am cerut fiecărui copil să separe sunetele din cuvunte: ac, ață, casă, carte

Rezultat:

Făcând o analiză succintă a celor patru probe, am constatat că rezultatele cele mai slabe le-au înregistrat copiii în determinarea silabelor din cuvinte și a sunetelor din cuvinte.

În concluzie, pot spune că atât jocurile – exerciții, cât și în special jocurile didactice reprezintă o modalitate eficientă de lucru cu preșcolarii în ceea ce privește dezvoltarea vorbirii lor, prin perfecționarea auzului fonematic, exersarea pronunției corecte a sunetelor prin analize și sinteze fonetice, în vederea pregătirii pentru școală.

Situațiile în care au fost puși copiii cu scopul realizării sarcinilor didactice au antrenat și exersat concomitent analizatorii auditivi, vizuali, verbali și motrici.

ÎMBOGĂȚIREA ȘI ACTIVIZAREA VOCABULARULUI COPIILOR – OBIECTIV AL JOCURILOR DIDACTICE; REPERE ALE EVALUĂRII;

MĂSURI AMELIORATIVE

Îmbogățirea și activizarea vocabularului copiilor preșcolari este un obiectiv important în ceea ce privește dezvoltarea vorbirii și se face în același timp cu îmbogățirea cunoștințelor, cu dezvoltarea proceselor psihice și ale formării personalității.

Fondul de cuvinte deținut de preșcolari are la bază zestrea lexicală acumulată, altfel spus, platforma lexicală de pornire a copiilor supus acțiunii educative în grădinițe nu este aceeași, ci diferă de la copil la copil.

Limba se învață vorbind, ca atare, pe linia îmbogățirii și activizării vocabularului, jocul didactic contribuie din plin la realizarea acestui obiectiv al dezvoltării vorbirii preșcolarilor.

Pentru formarea limbajului și capacităților de comunicare verbală, un rol important îl au acele jocuri didactice care sporesc numărul de cuvinte cunoscute și folosite activ, precum și acelea care solicită întrebuințarea cuvintelor în conteste noi neînvățate, dar care concordă cu sistemul limbii, pentru că vorbirea poate avea atât caracter reproductiv, cât și creator.

În ceea ce privește bogăția vocabularului copiilor de la grupă, am aplicat o serie de probe cu caracter constativ și predictiv

Proba nr. 1

Scop: verificarea volumului vocabularului și gradul de înțelegere al noțiunilor.

Aplicare: am denumit obiecte din experiența curentă a copilului și am pus întrebarea „Ce știi despre…..?” (păpușă, scaun, măr, pisică, mașină, brad, pușculiță, macara, poștaș, școală). Am acordat două puncte pentru fiecare răspuns corect (conținut, flux verbal)

Rezultat:

Proba nr. 2

Scop: verificarea capacității copilului de a utiliza raportul de contrast între noțiuni.

Aplicare: am cerut fiecărui copil să arate sensul opus al următoarelor cuvinte: bun (rău), vesel (trist), înainte (înapoi), gros (subțire), sus (jos), mult (puțin), mare (mic), slab (gras), lumină (întuneric), ușor (greu). Am notat cu un punct fiecare răspuns corect.

Rezultat:

Proba nr. 3

Scop: verificarea capacității copilului de a face analogii prin opoziție.

Aplicare: am precizat fiecărui copil că va asculta mai multe propoziții din care lipsesc cuvintele de la urmă și trebuie să ghicească cuvântul care lipsește.

Materialul utilizat:

Fratele este băiat; sora este …………….;

O masă este făcută din lemn; un geam din …………..;

Lămâia este acră; mierea este ………….;

Pasărea zboară; peștele ……………..;

Căinele mușcă; pisica …………….;

Vara plouă; iarna ……………;

Ziua este luminoasă; noaptea este …………..;

Vara este cald; iarna este …………..;

Mergem cu picioarele și prindem cu ………….;

Crescând băieții devin bărbați și fetițele ……………. .

Rezultat:

Proba nr.4 proba de intergare a noțiunilor

Scop: verificarea capacității de generalizare a copiilor și gradul de însușire a unor noțiuni din domenii variate și posibilitatea raportării acestor noțiuni la respectivele categorii integratoare.

Aplicare:

Varianta I:

Am propus fiecărui copil grupe de noțiuni, aparținând acelorași categorii integratoare, și i-am cerut să denumească respectivele categorii:

crizantema, lalea, ghiocel;

roșie, ardei, vânătă;

lapte, brânză, unt;

lup, urs, vulpe;

masă, scaun, dulap;

păpușă, mingea, coarda;

mașină, elicopter, vapor;

căciulă, mânuși, palton;

zidar, brutar, frizer;

cerc, pătrat, triunghi.

Rezultat:

Varianta II:

Am cerut fiecărui copil să denumească cel puțin două noțiuni ce fac parte din următoarele categorii: fructe, legume, animale sălbatice, animale domestice, alimente, meserii, unelte, mijloace de transport, copaci, mobilă, îmbrăcăminte, culori, forme geometrice, jucării, membrii familiei.

Am acordat câte un punct pentru fiecare noțiune indicată corect.

Rezultat:

Proba nr. 5 Proba pentru denumirea acțiunilor specifice unor meserii

Scop: verificarea bogăției vocabularului prin cunoașterea cuvintelor ce denumesc acțiuni profesionale;

Aplicare: Am formulat propoziții cu cuvintele date și am cerut fiecărui copil să răspundă la întrebarea „Ce face ….?” (electricianul, zidarul, medicul, grădinarul, croitorul, polițistul, învățătorul, aviatorul, bucătarul, frizerul), se notează cu un punct fiecare răspuns exact.

Rezultat:

De asemenea, am observat limbajul copiilor și am făcut notații privitoare la problemele legate de lexic.

Cele constatate prin observarea limbajului, prin probele aplicate și rezultatele obținute le-am sistematizat într-o formă generalizatoare ce o prezint în rândurile următoare.

Volum restrâns de cuvinte

9 copii – 5 copii datorat gradului de cultură și a preocupărilor familiei față de copil;

– 4 copii – datorat particularităților individuale legate de temperament și procese psihice

Ponderea părților de vorbire în componența morfologică a vocabularului

substantive: foarte frecvent

adjective: foarte frecvent

numerale ordinale: foarte frecvent

verbe: foarte frecvent

adverbe: mai puțin frecvent

cuvinte de legătură: mai puțin frecvent

După gradul de abstractizare al cuvintelor

concrete: foarte frecvente

abstracte: puțin frecvente

Aș sublinia că orice demers privind sporirea „zestrei” lexicale, achiziționarea vechilor și noilor achiziții trebuie făcută pornind de la ideea că nu tot ce s-a transmis și „s-a însușit” în grădiniță constituie în întregime achiziții ferme atât cantitative, cât și mai ales calitative.

În continuare am organizat un program de jocuri didactice pentru formarea și consolidarea deprinderilor de a folosi cuvinte: antonime, omonime, sinonime pentru dezvoltarea creativității verbale.

Joc didactic: „Ne jucăm cu cuvinte opuse”

Obiectiv: formarea deprinderii copiilor de a opera cu antonime, adjective și de a le folosi corect în propoziții.

Sarcina didactică: să găsească pe panou imaginea prin care se dovedește opusul cuvântului spus la început, să alcătuiască propoziții cu cele două cuvinte opuse.

Regulile jocului: va fi solicitat la răspuns numai copilul care este îmbrăcat cu obiecte ce au culoarea precizată de educatoare.

Elemente de joc: mânuirea plicurilor și a jetoanelor, a siluetelor personajelor din diferite povești, aplauze.

Material: plicuri cu diferite imagini ce reprezintă ființe, cu diferite însuțiri, panou, siluete cu personaje din diferite povestiri.

Durata: 30 de minute

Desfășurarea jocului didactic:

În prima parte a jocului copiii au fost solicitați prin regula de joc să extragă, pe rând, câte un plic, să-l deschidă, să privească și să spună cum este ființa respectivă. Apoi a fost rugat să aleagă după panou imaginea prin care se dovedea opusul cuvântului spus de el la început.

Astfel, dacă un copil a găsit în plic o imagine cu un copil murdar, a ales de pe panou imaginea cu un copil curat.

Varianta a-II-a

Copiii au fost rugați să aleagă de pe masă siluetele personajelor din poveștile cunoscute care au însușirile opuse celor spuse de educatoare (bun, harnic, ascultător).

Varianta a-III-a

Așezati în semicerc, copiii au fost împărțiții în două echipe.

De la fiecare echipă, fiecare copil a spus un cuvânt (adjectiv), iar ultimul a denumit opusul lui, alcătuind apoi o propoziție cu acesta.

S-a continuat jocul cu următoriicopii până au fost solicitați toți.

În acest joc didactic, toți copiii participanți au rezolvat corect sarcina didactică și au folosit corect în propoziții antonimele adjectivale.

Am făcut aprecieri pozitive.

Joc didactic: „La televizor”

Obiectiv: formarea deprinderii copiilor de a opera cu omonime și de a le folosi corect în propoziții.

Sarcină didactică: să aleagă din imaginile primite pe aceea pe care o vede la televizor, să numească obiectul cu glas tare, să arate la ce sau cum se folosește și să alcătuiască cu cuvântul respectiv o propoziție, să le grupeze pe tabla magnetică.

Regulile jocului: va răspunde copilul ce are în față imaginea asemănătoare cu cea de la televizor.

Elemente de joc: mânuirea imaginilor, aplauze.

Material: câte 2 – 3 imagini ce reprezintă obiecte diferite, dar care se numesc la fel (omonime); aceleași imagini, dar mai mari pentru educatoare; un ecran de televizor, tablă magnetică.

Durata: 30 minute

Desfășurarea jocului didactic

Am expus pe rând câte o imagine într-un ecran de televizor și am cerut ca cel care-și vede la televizor imaginea să numească obiectul cu glas tare, să arate la ce sau cum se folosește și să alcătuiască cu cuvântul respectiv o propoziție. Apoi a fost solicitat să o așeze pe tabla magnetică. Am procedat astfel până s-au epuizat imaginile pregătite și au fost solicitații toți copiii.

După ce s-au epuizat imaginile, ce reprezentau omonimele unui cuvânt, am întrebat copiii: „Căror obiecte le-am spus capră?”. Copiii au explicat cele trei accepții fără a se sprijini pe folosirea imaginilor.

Am procedat astfel și cu alte omonime: toc, port, broască, cățel, cocoș, leu, piuliță, corn

În final am cerut copiilor să grupeze imaginile omonime pe tabla magnetică.

În acest joc didactic copiii s-au deprins să folosească cuvintele omonime în propoziții și au rezolvat corect sarcina didactică. S-au făcut aprecieri pozitive.

Au existat totuși și cinci copii care au întâmpinat greutăți.

Ca măsuri ameliorative, am aplicat lucru cu fișele individuale și am reluat jocul didactic „La televizor”.

Joc – exercițiu „Cum putem să mai spunem?”

Obiective: formarea deprinderii copiilor de a opera cu sinonime.

Material: imagini cu diferite animale sau oameni în acțiune.

Regula jocului: răspunde copilul la care s-au terminat versurile.

Durata: 15 minute.

Desfășurarea exercițiului:

Am prezentat câte o imagine și am cerut copiilor să înlocuiască cuvântul care ne arată ce face cel din imagine prin întrebarea: „Cum putem să mai spunem?”

La propozițiile formate de ei cu ajutorul imaginilor am găsit și altă formulare prin folosirea sinonomelor.

Exemple:

„Iepurașul roade (mănâncă) varză în grădină”.

„Lupul vine (dă târcoale) la stână”.

„Vulpea vine (dă târcoale) la cotețul de găini”.

„Mama face mâncare (gătește)”.

„Iepurașul fricos (sperios) a fugit”.

„Vulpea se hrănește (mănâncă) cu pește, iepuri, păsări”.

De fiecare dată am folosit versurile:

„Roata mare se-nvârtește

Fiecare se gândește

Apoi spune cu glas tare

Cum se mai spune oare?”

În acest joc exercițiu, copiii s-au deprins să opereze cu sinonime.

Doar trei dintre ei au întâmpinat greutăți în acest sens și am reluat cu ei acest joc – exercițiu.

S-au făcut aprecieri pozitive, stimulative.

Evaluare formativă

Scop: verificarea gradului de însușire a antonimiei, omonimiei și sinonimiei pe baza jocurilor didactice și a jocului exercițiu exersate.

Stabilirea itemilor:

Item 1: cum formează serii de cuvinte antonime;

Item 2: cum formează serii de cuvinte omonime;

Item 3: cum formează serii de cuvinte sinonime.

Rezultate:

Măsuri ameliorative:

Item 1: am exersat în continuare cu cei cinci copii jocul „Ne jucăm cu cuvintele opuse” și am aplicat lucrul cu fișele individuale.

Item 2: am exersat în continuare cu cei nouă copii jocul didactic „La televizor” și am aplicat lucrul cu fișele individuale.

Item 3: am exersat în continuare jocul „Cum putem să mai spunem?”

Acțiunea de îmbogătire și activizare a vocabularului preșcolarilor nu este nici simplă, nici ușoară, dar este frumoasă și nobilă, dacă avem în vedere cultivarea limbii române.

Referindu-mă la vocabular aș putea considera însușite la vârsta preșcolară acele cuvinte și expresii specifice limbajului cotidian prin intermediul cărora preșcolarii se vor putea integra în clasa pregătitoare.

În acest sens conchid că jocurile didactice sunt importante forme de activitate prin care se poate realiza acest obiectiv principal al îmbogățirii și activizării vocabularului, fapt ce cred că s-a putut constata în paginile anterioare.

SPECIFICUL ORGANIZĂRII, DESFĂȘURĂRII ȘI EVALUĂRII JOCURILOR DIDACTICE DE CULTIVARE A EXPRIMĂRII CORECTE PRIN ÎNSUȘIREA UNOR STRUCTURI MORFOSINTACTICE ALE LIMBII ROMÂNE

Preșcolarii își însușesc structura gramaticală a limbii prin contactul continuu cu adulții cu precădere pe bază de imitație și mai ales prin exerciții verbale.

Cercetările efectuate de numeroși psihologi au relevat că în dezvoltarea lexicului, ca și în însușirea structurii gramaticale ale limbii, există mari diferențe individuale care depind, în primul rând , de condițiile de viață și de educație.

O dată cu asimilarea fondului lrxical, copilul își însușește și semnificația cuvintelor și folosirea corectă a acestora.

Deci structura gramaticală a limbii se însușește pe cale situațional – concretă operațională prin exerciții și modelul oferit de educatoare.

Este cunoscut faptul că orice limbă implică un sistem de reguli și folosirea ei este susceptibilă de greșeli , de încălcarea aestora.

Greșelile de ordin gramatical trebuie corectate în momentul apariției.

Întrucât la vârsta preșcolară copiii nu sunt apți pentru înțelegerea și învățarea unor reguli gramaticale, educatoarea nu are la dispoziție decât exerciții practice de exprimare verbală și jocurile didactice, toate formele de învățare create în toate tipurile de activități.

Prin executarea corectă a sarcinilor didactice cerute de joc, copiii sunt puși în situația de a opera cu elemente de vocabular în situații gramaticale diferite cu mult înainte de a studia gramatica.

Jocurile didactice de cultivare a exprimării corecte prin însușirea unor structuri morfo-sintactice sunt de fapt o expresie a posibilităților largi de a-I familiariza pe copii cu exprimarea corectă din punct de vedere gramatical, o expresie a faptului că „gramatica se învață prin mijlocirea limbii și nu limba prin mijlocirea gramaticii”.

De asemenea, Mioara Avrarn apreciază că : „ Gramatica este un ansamblu de reguli privitoare la forma cuvântului si modificările ei si la îmbinarea cuvântului în procese comune ”

În ceea ce priveste aspectele gramaticale ale lirnbajului am aplicat copiilor următoarele probe de constatare și predicție.

Proba nr. 1

Scop : verificarea folosirii corecte a substantivelor în cazul genitiv.

Aplicare : am cerut fiecărui copil să privească cu atenție imaginile si să răspundă la întrebările mele : A (al) – cui este?

(ghiozdanul, undița, foarfeca, etc);

Rezultat:

Proba nr. 2

Scop : verificarea folosirii corecte a substantivelor în cazul dativ.

Aplicare : am cerut fiecărui copil să privească atent și să răspundă la întrebarea mea: „Cui am dat jucăria?”.

Rezultat:

Proba nr. 3

Scop : verificarea folosirii corecte a numărului singular si plural al substantivelor;

Aplicare : „Privește și spune ce vezi" (măr, mere, creion, creioane, casă, case, păpușă, păpuși, nucă, nuci, porumbel, porumbei,etc.).

Rezultat:

Proba nr. 4

Scop: verificarea folosirii corecte a acordului adjectivelor cu substantivele.

Aplicare : Privește atent și spune : „Cum este, cum sunt?" ( cartea, mărul, creioanele, fularul, cuburile, păpușa, fusta, foaia, mingea etc.).

Rezultat:

Proba nr. 5

Scop : verificarea folosirii corecte a prenumelor demonstrative.

Aplicare : am cerut fiecărui copil să privească cu atenție imaginea și să răspundă ( folosind pronumele demonstrative) la întrebarea

„Ce este acesta (aceasta)?".

Rezultat:

Ca urmare a observațiilor zilnice asupra aspectelor gramaticale ale limbajului și a probelor aplicate, am propus copiilor un program de jocuri didactice care să determine în principal folosirea corectă a cazurilor și numărului substantivelor, a prenumelor demonstrative, a acordului între adjective și substantive, între predicat și subiect, folosirea corectă a timpurilor verbelor.

1. Joc didactic „Eu spun una, tu spui multe”

Obiective : Formarea deprinderii de a folosi corect numarul substantivelor (singular și plural) în propoziții corecte din punct de vedere gramatical, respectând acordul între subiect și predicat; activizarea vocabularului copiilor.

Sarcina didactica : alegerea corectă a jetonului cu una sau mai multe imagini și exprimarea corectă a singularului și pluralului.

Regulile jocului: copilul chemat de educatoare vine la masa ei, alege un cartonaș (jeton) și spune daca pe el este reprezentat un element sau mai multe elemente; Copilul care are jetonul cu imaginea mai multor elemente de același fel (sau cu o imagine a obiectului), ridică cartonașul sus, repede și formulează propoziția.

Elemente de joc : mânuirea materialelor (jetoanelor).

Material: jetotne cu diferite obiecte, reprezentând unul sau mai multe.

Desfășurarea jocului didactic :

Se explică și se demonstrează jocul. Copilul vine la masa educatoarei și alege un jeton. De exemplu, ridicând jetonul cu mai multe elemente a spus: ,,Eu am pe cartonaș multe flori”. Copilul la care se află cartonașul cu o singură floare spune : „Eu am cartonașul cu o floare”. Apoi acesta formează propoziția despre floare.

Copilul care se află la masa mea trece la plural propoziția respectivă. Jocul se repeta până se epuizează jetoanele.

Varianta a II -a „Eu greșesc, tu nu greși”.

Sarcina didactică a fost ca propoziția formulată de mine greșit să fie corectată de copil și pronunțată corect.

Exemplu:

Am cinci deget. Am cinci degete.

Am șase floare. Am șase flori.

Am două mână. Am două mâini.

Am propus copiilor un joc rapid „Eu zic una, tu zici multe”. Copiii au avut sarcina de a denumi rapid mai multe obiecte de același fel cu obiectul numit de mine.

Exemplu :

casa case

floare flori

copil copii

mașină mașini

masă mese

La evaluare am dat copiilor fișe de tipul „Colorează imaginea ce are desenate mai multe obiecte de același fel”.

Toți copiii participanți la joc au rezolvat corect sarcina didactică atât oral, cât și pe fișele individuale.

Am făcut aprecieri asupra corectitudinii răspunsurilor obținute, cât și a rezolvării sarcinii didactice pe fișe.

2. Joc didactic „Ce știi despre mine? ”

Obiective: formarea deprinderii de a folosi correct pronumele personal singular (eu, tu, el, în propoziții).

Sarcina didactică: enunțarea unei caracteristici (însușiri) a unui copil folosind pronumele personal.

Regulile jocului: va răspunde numai copilul atins pe umăr (în propoziție).

Element de joc: mișcare, versuri.

Durata: 30 minute.

Desfășurarea jocului didactic:

Copiii au fost asezați în cerc în mijlocul căruia stă conducătorul jocului (la început educatoarea, apoi pe rând câte un copil).

Le-am explicat jocul, atrăgându-le atenția că nu trebuie să folosească nume proprii.

Copiii s-au învârtit în cerc timp în care se spuneau versurile :

„Ne-nvârtim, ne-nvârtim

Dar ca să nu amețim

Ne mai și oprim”

Apoi conducătorul jocului întreabă : „Ce știi despre mine?” și atinge pe umăr unul din colegi. Copilul respectiv trebuie să formuleze o propoziție folosind pronumele personal la persoana I-a și a II-a singular, în care să arate o însușire a conducătorului. În explicarea jocului le-am dat un exemplu: „Eu știu că tu desenezi frumos ”.

În cazul în care copilul respectiv formulează corect propoziția are dreptul să adreseze grupei întrebarea : „ Ce mai știți despre el (ea) ? ” și apoi către copil: „ Spune tu ”.

Copilul numit trebuie să răspundă printr-o propoziție care să cuprindă pronurnmele personale la persoanele a II-a și a III-a singular.

De exemplu : „Eu știu că el (ea) este cuminte ”.

În cazul în care al doilea copil formulează corect propozitția, el rămâne conducaătorul jocului și jocul continuă.

Copiii au rezolvat sarcina didactică.

Am făcut scurte aprecieri stimulative.

Joc didactic: „Cui îi arunc mingea?”

Obiective: formarea deprinderii de a folosi correct substantivul în cazul dativ, în propoziții; activizarea vocabularului cu cuvintele: iepure, veveriță, vulpe, urs lup etc.; dezvoltarea spiritului de observație, a atenției.

Sarcina didactică: denumirea corectă a numelui copilului căruia i s-a aruncat mingea; pronunțarea corectă a substantivelor în cazul dativ.

Regulile jocului: răspunde copilul care primește mingea. În partea a doua a jocului copilul care aruncă mingea spune numele cui i-a aruncat-o.

Element de joc: mișcarea, aruncarea și prinderea unei mingi, aplauze.

Material didactic: minge, tablouri.

Desfășurarea jocului didactic

Li s-a explicat copiilor că vor primi câteva tablouri în care sunt reprezentate animale; va trebui să le privească cu atenție deoarece unele sunt desenate incomplet. Copiii vor trebui să spună cărora dintre animale le lipseste ceva.

După ce copiii au privit tablourile, am aruncat mingea unui copil și am întrebat:

– Cui i-am aruncat mingea?

Copiii au răspuns :

– Dumneavoastră ați aruncat mingea Irinei.

Copilul care a primit mingea a răspuns la întrebarea mea:

– Cui îi lipsește urechile în acest tablou?

Răspunsul a fost:

– Iepurelui îi lipsesc urechile.

Am procedat în acest mod pânâ s-au epuizat tablourile.

Dacă răspunsurile sunt corecte, copiii aplaudă.

Răspunsurile greșite sunt corectate de mine. În partea a doua a urmat jocul cu mingea între copii, sub supravegherea mea.

Astfel un copil a aruncat mingea și a spus ,,Eu i-am aruncat mingea lui Costel”. Apoi trece la loc și aruncă mingea copilului care-a primit-o și spune: ,,Eu i-am aruncat mingea Valentinei”. Jocul a continuat până ce mingea a fost aruncată cel puțin o dată la fiecare copil.

În încheiere, fiecare copil a răspuns rapid la una din întrebările puse de mine. De exemplu:

o Cui îi plac alunele?

o Cui îi place morcovul?

o Cui îi place mierea?

o Cui îi plac oile?

o Cui îi plac găinile?

o Cui îi plac oasele?

Am urmărit participarea tuturor copiilor în joc pentru a depista pe cei ce întâmpină dificultăți în exprimare pentru corectare.

Am constatat că doar 4 copii nu au folosit întotdeauna corect substantivul în cazul dativ.

De aceea mi-am propus ca măsuri de corectare solicitarea mai intensă în jocuri de acest tip și multe exerciții individuale.

Copiii care s-au remarcat prin răspunsuri corecte au fost apreciați și aplaudați.

4. Joc didactic „Etajera cu surprise”

Obiective : formarea deprinderii de a folosi corect în propoziție pronumele demonstrativ de genul feminin și genul masculin la numărul singular și plural; dezvoltarea capacității de a compara obiectele cu imaginile lor, de a le identifica și de a evidenția deosebirile;

Sarcina didactică : recunoașterea jucăriilor și grupelor de jucării. Alcătuirea propoziției în care să se folosească corect pronumele demonstrativ și acordurile.

Regulile jocului: răspunde copilul la care s-a oprit numărătoar. Fiecare propoziție răspuns trebuie să cuprindă pronumele demonstrativ ( aceea, aceasta, acesta, acestea, acelea).

Elemente de joc : numărătoarea, versuri recunoaștere, mânuirea jucăriilor și imaginilor, aplauze.

Material didactic: o etajeră cu jucării în care unele vor fi așezate câte una, altele în grupuri, câteva imagini ce reprezintă același fel de obiecte în aceeași formație.

Desfășurarea jocului didactic

Copiii au fost așezați în semicerc în fața etajerei cu jucării și a măsuței pe care se află imaginile.

În introducere am purtat o scurtă convorbire cu copiii în care am stabilit ce poate cuprinde o etajeră și am exprimat cerința ca preșcolarii să denumească toate obiectele ce se găsesc pe ea sub formă de joc.

Am anunțat tema jocului, s-a precizat sarcina didactică și regulile jocului. S-a explicat și demonstrat jocul, printr-un joc de probă cu 1-2 copii și apoi s-a trecut la jocul propriu-zis.

Am început jocul prin numărătoarea :

„ Balonul plutește

Și la tine se opreste ”.

Copilul la care s-a oprit numărătoarea trebuia să răspundă la întrebarea:

„Foaie verde de cicoare,

Spune ce-i aceasta oare?”,

după ce i s-a arărat o jucărie (papusă) .

Răspunsul lui a fost: „Aceasta este o păpușă”.

În felul acesta s-a desfășurat jocul încercând să solicit pe toți copiii și să primesc răspunsurile corespunzătoare.

Răspunsurile bune au fost aplaudate. În cazul în care un răspuns nu a fost corect, am făcut apel la alți copii. În încheiere am făcut aprecieri asupra răspunsurilor copiilor si le-am dat jucării de pe etajeră pentru a se juca câteva minute.

5.Joc didactic „A câta jucărie lipsește?”

Obiective : formarea deprinderii de a folosi corect numeralele ordinale; activizarea vocabularului; dezvoltarea memoriei vizuale.

Sarcina didactică : denumirea corectă a locului fiecărui obiect prin folosirea numeralelor ordinale.

Regulile jocului: copiii închid și deschid ochii la sunetul clopoțelului; va răspunde copilul care se anunță primul.

Element de joc : închiderea și deschiderea ochilor, mânuirea materialului, aplauze.

Durata: 30 minute.

Desfășurarea jocului didactic

Se explică și se demonstrează jocul prin joc de probă.

Se începe apoi jocul propriu-zis. La semnal copiii au închis ochii, iar eu am luat din mulțimea jucăriilor asezate pe panou al treilea ursulet.

Când s-a dat semnalul de deschidere a ochilor, copiii au fost îndemnați prin cuvintele ,,A câta jucarie lipseste?”.

A răspuns copilul care s-a anunțat primul. Jocul s-a repetat prin folosirea altor jucării și luarea din mulțimea așezată orizontal sau vertical a uneia dintre ele (a doua, a cincea, a opta, a zecea etc.).

În final am dat o fișă de evaluare prin care am cerut să se coloreze al treilea brad, a patra ciupercă, al șaselea ursulet.

În acest joc didactic am constatat că toți copiii au denumit corect numeralele ordinale și au rezolvat corect sarcina pe fișa de evaluare.

Am facut aprecieri pozitive stimulative.

Joc didactic „Când faci (ai făcut, vei face) așa?”

Obiective : formarea deprinderii de a folosi corect, în propoziții, folosind verbele la timpul prezent, trecut sau viitor ale modului indicativ; verificarea cunoștințelor copiilor cu privire la unele acțiuni ale lor și ale oamenilor mature.

Sarcina didactică : recunoașterea acțiunilor reprezentate în ilustrațiile primite, stabilirea lor în timp și expunerea, cu cuvinte potrivite, a celor văzute.

Regulile jocului: răspunde copilul la care s-a oprit imaginea la semnalul „Stop! ”. Dacă răspunsul a fost formulat corect, grupa va repeat propoziția imitând acțiunea redată.

Element de joc : mânuirea ilustrațiilor, imitarea acțiunii redate în propoziție.

Material: ilustrații care să redea o acțiune legată de diferite anotimpuri (un peisaj de sfârșit de iarnă cu un copil care culege ghiocei; un peisaj de toamnă în care un copil culege frunze ruginii sau mere/pere; un peisaj de vara cu un copil care face baie la mare; iarna un copil se dă cu sania, face un om de zăpadă, se bate cu altul cu bulgări de zăpadă).

Durata: 30 minute.

Desfășurarea jocului didactic

Copiii au fost așezați în semicerc aproape unul de celălalt. Li s-a explicat și demonstrat jocul didactic printr-un joc de probă.

S-a trecut apoi la jocul propriu-zis.

Copiii au trecut din mână în mână o ilustrație dată de educatoare, până la semnalul „Stop! ”

Cel la care s-a oprit imaginea, a primit-o, a arătat-o colegilor și a spus ce vede pe ea.

De exemplu : „Eu văd o fetiță care culege ghiocei” (verbul la prezent). Apoi eu am adresat grupei întrebarea : „ Când ai făcut (sau vei face) așa Mihai? ”

Copilul numit a trebuit să răspundă, folosind verbul la trecut sau viitor, după cum era cazul.

De exemplu : „Eu voi culege ghiocei la primăvară” sau „Eu am cules ghiocei astă primăvară”.

Dacă răspunsul a fost corect formulat toată grupa a repetat la îndemnul meu propoziția spusă de copil, imitând totodată și acțiunea redată în propoziție .

Jocul a reînceput, trecând din mână în mână o nouă imagine dată de educatoare.

Am constatat în acest joc didactic că majoritatea copiilor au fost în stare să se exprime corect folosind verbele la timpul prezent, trecut sau viitor ale modului indicativ.

Acestia au fost apreciați pozitiv și aplaudați.

Evaluare formativă

Scop: verificarea deprinderii de a folosi corect cazurile substantivului, pronumele demonstrativ, numeralul cardinal.

Stabilirea itemilor

Item 1: cât de corect este folosit substantivul în cazul nominativ cu rol de subiect;

Item 2 : care este capacitatea copiilor de a folosi substantivul în cazul genitiv și dativ;

Item 3 : cât de corect este folosit numărul singular și plural al substantivelor;

Item 4 : care este capacitatea de a diferenția și folosi pronumele demonstrative la masculin, feminin singular și plural;

Item 5 : cât de corect este folosit numeralul ordinal;

Item 6 : cât de corect sunt folosite timpurile verbelor.

Rezultate:

5.6.PROGRAME DE INTERVENȚIE

Item 1: am desfășurat cu cei trei copii jocul „Ce știi despre?”;

Item 2: am desfășurat cu cei șapte copii jocul „Cui îi arunc mingea?”;

Item 3: am desfășurat cu cei patru copii jocul „Eu spun una, tu spui multe”;

Item 4: am desfășurat cu cei cinci copii jocul „Etajera cu surprise”;

Item 5: am desfășurat cu cei patru copii jocul „A câta jucărie lipsește?”;

Item 6: am desfășurat cu cei trei copii jocul „Când faci așa?”.

Am constatat ca o activitate sistematică, gradată, realizată prin descoperire, problematizare sau muncă independentaă, prin exerciții numeroase a dus la însușirea unui limbaj corect și expresiv, la însușirea tuturor sarcinilor prevăzute în curriculumul preșcolar.

Jocurile didactice, fiind o activitate atractivă și accesibilă, îmbinând elementul distractiv cu cel instructiv, au oferit copiilor posibilitatea cea mai eficace să-și însușească treptat formele structurii gramaticale a limbii.

JOCUL DIDACTIC DE EDUCARE A LIMBAJULUI-FORMĂ A EVALUĂRII SUMATIVE

Pentru a evidenția faptul că jocul didactic de dezvoltare a vorbirii poate fi o formă eficientă de evaluare sumativă, exemplific în continuare cu câteva jocuri didactice:

Joc didactic „Poștașul”

Obiective operaționale: să denimească sunetul cu care începe cuvântul; să despartă cuvântul în silabe; să alcătuiască o propoziție cu cuvântul respectiv;

Sarcina didactică: să recunoască prin deschiderea plicului primit imaginea respectivă; să denumească sunetul cu care începe cuvântul, să-l despartă în silabe și să alcătuiască cu el o propoziție;

Regulile jocului: copilul poștaș numește un copil (la alegerea lui) care să rezolve sarcina didactică; dacă acesta răspunde corect trece în locul poștașului;

Elemente de joc : mânuirea unor plicuri cu imagini, purtarea unei genți de poștaș, rostirea unor formule, aplauze;

Material: plicuri cu imagini, geantă de poștaș.

Desfășurarea jocului didactic:

Copiii sunt organizați într-un semicerc. Introducerea în activitate se face prin reactualizarea cunoștințelor legate de sunete, silabe, cuvinte, propoziții.

După ce se explică regulile jocului și se prezintă sarcina didactică se face un joc de probă.

Se trece apoi la jocul propriu-zis.

Un copil numit de educatoare pentru a îndeplini funcția de poștaș ia geanta cu scrisori, iese din clasa și bate la ușă.

Copiii întreabă : „Cine este?”

Poștașul răspunde : „Poștașul”.

Copiii: „ Ce-a adus?”

Poștașul : „ O scrisoare”

Copiii: „ Pentru cine? ”

Poștașul: „Pentru …. Alexandru ”

Copilul numit lasă scrisoarea de la poștaș, o deschide și îndeplinește sarcina didactică (citește scrisoarea).

Dacă răspunde corect este aplaudat și preia rolul de poștaș. Jocul a continuat până au fost solicitați toți copiii. S-au făcut aprecieri pozitive .

În acest joc didactic copiii au realizat corect sarcina didactică.

Joc didactic „Cine știe răspunde”

Obiective operaționale: să denumească sunetul cu care începe cuvântul; să despartă cuvintele în silabe; să alcătuiască propoziții corect formulate din punct de vedere geamatical;

Sarcina didactica : să denumească sunetul cu care începe cuvântul (de pe imagine, rostit de educatoare, la răspunsul ghicitorii, după ce a introdus borna la răspunsul ghicitorii); să despartă în silabe cuvântul (de pe imagine, din versuri, cuvântul răspuns al ghicitorii dezlegate prin precizarea primei silabe); să alcătuiască propoziții (cu cuvântul de pe imagine, cu cuvântul auzit, cu cuvântul răspuns al ghicitorii);

Regulile jocului :va răspunde câte un reprezentant din fiecare echipă;

Elemente de joc : mânuirea jetoanelor și bornelor de la panoul electric, ghicitori, versuri, aplauze, întrecere;

Material: jetoane, panoul electric, ghicitori, fișe de evaluare pentru fiecare obiectiv.

Desfășurarea jocului didactic:

Introducerea în activitate se va face printr-o scurtă convorbire legată de pregătirea copiilor pentru intrarea în clasa I și prin prezentarea „Abecedarului”. După anunțarea jocului și reactualizarea cunoștințelor copiilor despre sunet, silabe, cuvinte, propoziții se face un joc de probă prin prezentarea sarcinii didactice și a regulilor de joc.

Copiii au fost împărțiți în doua echipe (isteții și curajoșii). Fiecare obiectiv urmărit a fost realizat prin trei variante :

Obiectivul I

Varianta I: – priviți imaginea de pe jeton, denumiți-o și spuneți cu ce sunet începe (două cuvinte pentru fiecare echipă);

Varianta a II-a: – ascultați cu atenție cuvântul și spuneți cu ce sunet începe (două cuvinte pentru fiecare echipă);

Varianta a III-a: – dezlegați ghicitoarea introduceți borna la răspunsul ghicitorii, spuneți cu ce sunet începe cuvântul (două ghicitori pentru fiecare echipă);

Evaluare : pe fișă : „încercuiți obiectele ale căror cuvinte încep cu sunetul „r”.

Obiectivul II

Varianta I: – priviți cu atenție imaginea de pe jeton, denumiți-o și despărțiți cuvântul în silabe (trei imagini pentru fiecare echipă);

Varianta a II- a : – ascultați versurile și spuneți cu ce silabă începe cuvântul (câte două ghicitori pentru fiecare echipă);

Varianta a III-a : – dezlegați ghicitoarea și spuneți cu ce silabă începe cuvântul (două ghicitori pentru fiecare echipă);

Evaluare : pe fișă : „Despărțiți în silabe cuvintele ce denumesc obiectele desenate. Colorați-le pe cele formate din doua silabe”.

Obiectivul III

Varianta I: – priviți imaginea, alcatuiți o propoziție despre ceea ce vedeți (două imagini penru fieeare echipă);

Varianta a II-a : – alcătuiți o propoziție cu cuvântul pe care-l auzitți;

Varianta a III-a : dezlegați ghicitoarea, introduceți borna la răspunsul ghicitorii și cu cuvântul respectiv alcătuiți o propoziție;

Evaluare : pe fișă : „Alcătuiți o propoziție despre ce vedeți și trasați pe etichetă atâtea liniuțe câte cuvinte are propoziția formată de noi” .

Jocul s-a desfășurat sub formă de întrecere, iar răspunsurile au fost marcate prin puncte pe tabla magnetică.

Rezultatul întrecerii s-a făcut prin punerea punctelor în corespondență, cu ajutorul copiilor.

Echipa câștigătoare a fost evidențiată prin aprecieri și aplauze.

În urma efectuării jocurilor didactice de evaluare sumativă în scopul verificării obiectelor propuse, am stabilit următorii itemi:

Item 1 : dacă copiii recunosc sunetul cu care începe cuvântul;

Item 2 : dacă copiii despart corect în silabe cuvintele;

Item 3 : dacă copiii alcătuiesc propoziții corecte din punct de vedere grammatical.

Rezultate:

Astfel, la itemul 1, dacă din 22 de subiecți au răspuns corect numai 16, la evaluarea sumativă au răspuns corect 18.

La itemul 2, dacă din 22 de copii testați au răspuns corect numai 16, la evaluarea sumativă au răspuns corect 19.

La itemul 3, dacă din 22 de copii testați au răspuns corect numai 16, la evaluarea sumativă au răspuns corect 20.

În concluzie, analizând rezultatele obținute, prin comparația cu probele de cunoaștere la începutul anului școlar, am constatat că preșcolarii au înregistrat progrese importante.

De asemenea, am propus copiilor și jocuri didactice de evaluare sumativă a obiectului dezvoltării vorbirii, de îmbogățire și activizare a vocabularului preșcolarului.

Joc didactic „Ce știți despre?”

Obiective operaționale: să denumească și să recunoască obiectele (ființele) de pe imagini; să recunoască și să denumească sensul cuvintelor; să formuleze propoziții;

Sarcina didactică : recunoașterea și denumirea obiectelor (ființelor), recunoașterea și denumirea sensului unor cuvinte, alcătuirea unor propoziții;

Regulile jocului : va răspunde copilul solicitat de educatoare;

Elemente de joc : mânuirea jetoanelor, aplauze;

Desfășurerea jocului didactic:

Copiii au fost așezați la mese în careu deschis.

S-a anunțat tema jocului, s-au explicat regulile, și s-a făcut un joc de probă. S-a trecut apoi la jocul propriu-zis. .

Copiii au schimbat între ei ilustrațiile așezate cu fața în jos și la semnalul educatoarei „Stop!” se opresc, întorc imaginile pe față și le observă atenți.

Copilul căruia ne-am adresat cu cuvintele : „ Ce știi despre … ? ”, a denumit ceea ce a văzut pe imaginea lui și a formulat o propoziție.

După fiecare răspuns, imaginile au fost puse din nou în mișcare, tot cu fața în jos. În alegerea materialului am avut în vedere imagini din toate categoriile (flori, fructe, legume, alimente, îmbrăcăminte, animale, meserii, unelte, mijloace de transport).

Varianta a II-a

Am cerut copiilor să spună ce înseamnă sau cum se mai poate spune unor cuvinte.

Exemplu : „Cum se mai poate spune?”

• a face alb (a albi);

• a face galben (a îngălbeni);

• a face negru (a înnegri);

• a face nod ( a înnoda);

• a se face noapte (a înnopta);

• a primi ceva nou (a se înnoi);

• a se murdări de noroi (a se înnoroi),

Cu fiecare cuvânt spus de ei, copiii au alcătuit propoziții. În încheiere am făcut aprecieri asupra corectitudinii răspunsurilor copiilor.

Joc didactic „Răspunde”

Obiective operaționale: să opereze cu sinonime, omonime, antonime; să formuleze propoziții.

Sarcina didactică : să răspundă la întrebările educatoarei, folosind corect în propoziție sinonimele, omonimele, antonimele;

Regulile jocului: va răspunde un copil atins usor pe umar cu o baghetă;

Elemente de joc : atingerea pe umăr cu bagheta, aplauze;

Desfășurarea jocului didactic:

După anunțarea temei jocului, precizarea sarcinii didactice și a regulilor, s-a trecut la jocul propriu-zis.

Am trecut printre copii și în timp ce am formulat o propoziție am atins un copil cu bagheta și i-am solicitat să răspundă (sinonime).

Exemplu : „Zapada a acoperit pământul” .

„Cum poți să mai spui?”

Răspuns : „Neaua a acoperit pământul”.

Exemplu : „Vulpea este vicleană„ .

Răspuns : „Vulpea este șireată„.

ExempIu : „Se simte o adiere de vânt”.

Răspuns : „Se simte o boare de vânt” .

Exemplu : „Ioana este bucuroasă pentru că a primit o notă bună”.

Răspuns : „Ioana este mulțumită pentru că a primit o notă bună”.

La fel am procedat și pentru antonime, folosind formularea „Găsește contrarul” .

Exemplu : ,,Eu cos o rochie”.

Răspuns : „Tu descoși o rochie”.

Exemplu : ,,Elena este ordonată”.

Răspuns : ,,Elena este dezordonată”.

Exemplu :,,Radu este îndemanatic”.

Răspuns : ,,Radu este neîndemânatic”

Pentru omonime am formulat propoziții și am folosit formularea „Folosește același cuvânt!”.

Exemplu :„Copiii sar capra”.

Răspuns : „Capra ne dă lapte”.

Exemplu : ,,Am pus ochelarii în toc”.

Răspuns : „Tocul de la pantof s-a rupt”.

Exemplu : ,,Portul meu cel românesc

E ușor ca să-l ghicești.”

Răspuns : „În port au sosit vapoarele”.

În încheiere am făcut aprecieri asupra constatărilor făcute cu ocazia acestui joc (realizarea obiectivelor propuse).

În urma efectuării probelor jocul didactic de evaluare sumativă a activizării vocabularului preșcolarilor, în scopul verificării realizării obiectivelor propuse, am stabilit următorii itemi:

Item 1 : – dacă copiii recunosc, denumesc obiecte și formulează propoziții corecte;

Item 2 : – dacă copiii denumesc corect sensul cuvintelor;

Item 3 : – dacă opereaza cu sinonime, omonime, antonime în propoziții.

Rezultate:

Și cu această ocazie am avut prilejul să constat că preșcolarii din grupă au progresat.

Jocurile didactice de evaluare sumativă s-au dovedit importante probe pentru stabilirea performanțelor copiilor în ceea ce privește dezvoltarea vorbirii lor.

Activitatea instructiv-educativă din grădiniță poate fi privită ca o îmbinare a proceselor de predare – învațare – evaluare.

Dacă succesiunea lor, într-o secvență care le încorporează pe toate, indica în mod logic, realizarea acțiunilor evaluative după desfășurarea activității de predare-învățare, ale căror efecte le vizează, aceasta nu poate estompa și nici minimaliza efectele pe care acțiunile evaluative le induc asupra celorlalte procese.

Tocmai aceste incidente pun în evidență funcțiile specifice ale evaluării în activitatea didactică.

În consecință vă pot spune că jocul didactic în general, dar și jocul de dezvoltare a vorbirii în special, este o formă eficientă de evaluare sumativă.

5.7.MĂSURĂTORI ȘI GRAFICE

Verificarea pronunției sunetelorr, s, ș, t, ț, g, z, v, f; a grupurilor de sunete ce, ci, ge, gi; a diftongilor și triftongilor ea, oa, eau; a grupurilor bi și triconsonantice mn, cr, șt, str, ltf.

Verificarea posibilității de a construe propoziții cu sens; de a separa cuvintele din propoziții; de a diferenția silabele ca părți component ale cuvintelor și de a desprinde sunetele din cuvinte.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Verificarea volumului vocabularului și gradul de înțelegere al noțiunilor, a capacității de a utiliza raportul de contrast între noțiuni, a capacității de a face analogii prin opoziție, a gradului de însușire a unor noțiuni din domenii variate și a bogăției vocabularului prin cunoașterea cuvintelor ce denumesc acțiuni profesionale.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Verificarea gradului de însușire a antonimiei, omonimiei și sinonimiei pe baza jocurilor didactice și a jocului exercițiu exersate.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Verificarea folosirii corecte a substantivelor în cazul genitiv și dativ, a folosirii corecte a numărului singular și plural al substantivelor, a acordului adjectivelor cu substantivele și a folosirii corecte a pronumelor demonstrative.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Verificarea deprinderii de a folosi correct cazurile substantivului, pronumele demonstrative, numeralul cardinal.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Verificarea recunoașterii sunetului cu care începe cuvântul, a despărțitii corecte în silabe și a alcătuirii corecte din punct de vedere grammatical a propozițiilor.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Verificarea recunoașterii și denumirii corecte a obiectelor și a formulării de propoziții, a denumirii corecte a sensului cuvintelor și a operării în propoziții cu sinonime, omonime și antonime.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

5.8.CONCLUZIILE CERCETĂRII

Învățământul preșcolar are ca obiectiv principal pregătirea copiilor pentru școală, iar în cadrul eforturilor conjugate spre o mai bună integrare școlară, dezvoltarea vorbirii reprezintă nu numai o sarcină de bază, dar și condiția „sine qua non” a dezvoltării intelectuale a preșcolarilor.

Având în vedere importanța pe care o are limbajul în viața omului, rolul etapei preșcolare în formarea capacităților de comunicare verbală și mai ales faptul că planul de învățământ nu acordă suficient loc activităților de dezvoltare a vorbirii, am simțit necesar să-mi sporesc preocuparea pentru găsirea soluțiilor capabile să pună în stare de funcționalitate toți factorii care contribuie la formarea și dezvoltarea limbajului, a comunicării orale corecte.

De aceea, în lucrarea de față am încercat să prezint valorificarea în practică a jocurilor didactice, ele fiind mijlocul cel mai eficient de dezvoltare a capacității de comunicare verbală, deoarece asigură o participare activă, atractivă și deconectantă.

În acest sens, specialiștii au apreciat că ,,Antrenat la joc în calitatea sa de coparticipant la propria formare, copilul este sprijinit să dobândească metodele și procedeele, căile accesibile lui de cunoaștere pentru ca pe temeiul acestor condiții importante, el să poată cuceri orice cunoștință de care are nevoie”.

Călăuzită de ideea găsirii unor modalități cât mai variate și eficiente de desfășurare a jocurilor didactice, am avut în vedere diverse procedee de stimulare a limbajului preșcolarilor sub toate aspectele : fonetic, lexical, gramatical.

Obiectivele urmărite în realizarea dezvoltării vorbirii preșcolarilor au fost:

• perfecționarea auzului fonematic, pronunțarea corectă a sunetelor, însușirea analizei și sintezei fonetice;

• îmbogățirea și activizarea vocabularului;

• cultivarea unei exprimări corecte prin însușirea unor structuri morfosintactice;

• prevenirea si corectarea tulburărilor de vorbire.

În funcție de obiectivele propuse, jocurile didactice s-au dovedit a fi forme utile de învățare, consolidare, verificare și evaluare a capacităților verbale (fonetice, lexicale și morfosintactice).

Eșalonarea lor a făcut posibilă accesibilitatea sarcinii didactice și obținerea unor rezultate calitativ superioare.

Experiența acumulată de copii, precum și materialul verbal bogat și variat au contribuit substanțial la perfecționarea auzului fonematic, la dezvoltarea cantitativă și calitativă a vocabularului copiilor.

Jocurile didactice exersate mi-au permis să constat cu ușurință progresele pe care le-au înregistrat copiii de la o etapă la alta, cât și greutățile pe care le-au întâmpinat unii dintre ei.

De asemenea, cei doi copii cu dislalie au înregistrat progrese remarcabile și am putut constata că s-au corectat în proporție de 97%.

Astfel, la cei doi copii, a apărut posibilitatea de pronunțare a sunetelor care în prealabil lipseau, iar pronunțările alterate s-au redus în mod simțitor.

În acțiunea de dezvoltare a vorbirii preșcolarilor, care nu este simplă, dar este frumoasă și nobilă n-am pierdut din vedere nici un moment faptul că cei mai apropiați colaboratori ai mei au fost înșiși copiii.

Prin jocurile didactice propuse copiilor am constatat că activitatea de dezvoltare a vorbirii realizată prin descoperire, problematizare și evaluată prin munca independentă pe fișe a dus la însușirea de către copii a tuturor sarcinilor prevăzute de programa școlară.

În concluzie, pot afirma că folosind jocurile didactice cu maximă eficiență, în măsura în care limbajul folosit de educatoare constituie un model permanent pentru copii, gradinița poate și trebuie să contribuie la dezvoltarea vorbirii preșcolarilor în vederea pregătirii procesului de învățare în școală.

Copilul care pășește pragul școlii după parcurgerea celor trei trepte, va ști să vorbească corect, să se exprime în enunțuri cel puțin la nivelul propoziției, pronunțandu-se clar și precis, având dezvoltat auzul fonematic, înțelegând semnificația cuvintelor, dovedind capacitatea de a combina cuvintele în propoziții și fraze.

CONCLUZII GENERALE

Folosirea timpurie a jocului în activitatea copilului este benefică dezvoltării sale intelectuale și socializării, crescându-i gradul de adaptabilitate prin lărgirea sferei de relaționare.

În alegerea jocurilor, se au în vedere mai multe aspecte legate de vârstă, diagnostic, potențial de

învățare, ritm propriu de dezvoltare și maturizare al fiecărui copil.Jocurile contribuie la dezvoltarea gândirii logice și a disciplinei, ajută la formarea percepțiilor și ușurează înțelegerea unor noțiuni abstracte.

Jocurile obișnuiesc copilul cu activitățile de grup, stimulează spiritul de echipă și încurajează cooperarea și,în același timp,cultivă încrederea în forțele proprii. Obiectivul principal al activităților instructiv-educative din drădinița de copii este formarea personalității individuale a copilului, ținând seama de ritmul său propriu, de nevoile sale afective și de activitatea fundamentală: jocul. Prin jocul didactic se fixează, se precizează și se activează vocabularul copiilor; jocul este un mijloc foarte eficient pentru corectarea pronunției și însușirea unor construcții gramaticale.

Întrebuințând un material adecvat – realizat estetic, artistic, copiii învață să aprecieze frumosul, dezvoltându-și gustul estetic. Jocul didactic constituie activitatea cea mai firească, cea mai eficientă în dezvoltarea multilaterală a copilului în priceperea și înțelegerea lumii înconjurătoare, în stimularea dorunței preșcolarului de a cunoaște și de a-și exprima gândurile și impresiile. Toate acestea potențează considerabil valoarea educativă a jocului didactic pentru dezvoltarea vorbirii.

Concluzia pedagogică este lesne de desprins. În jocurile didactice este absolut necesar ca problema intelectuală (sarcina didactică) să fie prezentată într-o formă atractivă, saturată de elemente de joc, care facilitează rezolvarea sarcinii didactice, stimulează vorbirea, trezește la copii dorința de a-și comunica gândurile, impresiile, de a se mai juca. Pe această cale, jocul devine o activitate irezistibilă, prin care copilul își dezvoltă vorbirea.

În concluzie, dacă îi acordăm atenția cuvenită în grădiniță copilului și experiențelor în domeniul limbajului, , acesta va avea un ascendent la școală față de colegii care nu au frecventat deloc grădinița. În esență, copilul care frecventează grădinița și care este sprijinit în această perioadă este apt pentru școală și reușește să se adapteze bine la cerințele ulterioare ale școlii.

ANEXE

PROIECT DE ACTIVITATE

GRUPA: mare

TEMA: „Când, cum și de ce se întâmplă?”

SUBTEMA: „Mijloace de locomoție”

FORMA DE REALIZARE: Activitate integrată

TIPUL ACTIVITĂȚII: consolidare

CATEGORII DE ACTIVITATE – TEME:

ADE: DLC – Educarea limbajului -„ Silabe, cuvinte, propoziții” -joc didactic

ALA: Arta – „Trenul” – aplicație

Construcții – „Trenul pe șine”; „Mașinile pe șosea”

.SCOPUL: Îmbogățirea vocabularului activ și pasiv pe baza experienței, activității personale și/sau a relațiilor cu ceilalți; dezvoltarea capacității de a despărții cuvintele în silabe și de a alcătui propoziții cu cuvinte date .

. OBIECTIVE OPERATIONALE:

Biblioteca:

– Să despartă în silabe cuvinte și să precizeze nr. silabelor;

– Să recunoască sunetul inițial al unui cuvânt și să dea exemple de cuvinte care încep cu acel sunet;

– Să alcătuiască propoziții cu cuvinte date;

– Să distingă prima silabă dintr-un cuvânt și să găsească alte cuvinte care încep cu silaba precizată;

– Să reprezinte grapfic propoziții, cuvinte, silabe;

– Să dea exemple de propoziții alcătuite din 2-3 cuvinte;

Artă:

– Să respecte poziția corectă a corpului față de suportul de lucru;

– Să utilizeze corect instnunentele de lucru;

– Să aplice lipici pe suprafețele de hârtie și apoi să le lipească corespunzător realizând imaginea unui tren;

Construcții: .

– Să realizeze din jucării irnaginea unui tren pe șine;

– Să realizeze din jucării imaginea unei șosele cu mașini;

– Să păstreze liniștea și ordinea la locul de joacă.

SARCINA DIDACTICA:

Recunoașterea mijloacelor de transport, despărțirea în silabe a cuvintelor precizând. numărul silabelor, sesizarea sunetului inițial, găsirea altor cuvinte care încep cu sunetul precizat, distingerea primei silabe dintr-un cuvânt, găsirea altor cuvinte care încep cu silaba dată, alcătuirea de propoziții cu cuvinte date și precizarea numărului de cuvinte dintr-o propoziție.

REGULILE JOCULUI:

Copii trebuie: – să răspundă numai la solicitare;

– să se exprime în propoziții și limbaj potrivit fiecărui domeniu;

– să respecte cerințele educatoarei .

ELEMENTE DE JOC:

– aplauze

– cutia cu surprize

– plicuri

– stimulente .

STRATEGII DIDACTICE:

Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, exercițul, jocul, munca independentă, observația.

Resurse materiale: jetoane, plicuri, cutie din carton, fișe de muncă independentă, hârtie colorată, lipici, bloc de desen, creioane, creioane colorate.

BIBLIOGRAFIE:

– Curriculum pentru învățământul preșcolar;

– Metodica activităților instructiv-educative în învățământul preșcolar.

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

GHICITORI

1. Trei ochi în trei cuIori

E atent la trecători

Și-ți arată fară grai:

Când să treci și când să stai.

2. Două roți, două pedale

Îți fac loc pe orice cale.

3.Vagoane muIte pe șine

.. Te plimbă când vrei pe tine

Ori la munte ori la mare

. Zapadă de e, sau soare.

4. E o pasăre de fier

Unde vrei tu zbori eu el.

5. E un tren pe sub pământ

Ce te duce mai cu-avânt.

PROIECT DE ACTIVITATE

GRUPA: mare

CATEGORIA DE ACTIVITATE: DLC (Educarea limbajului)

TEMA ACTVITĂȚII: „Răspundeți și veți câștiga”

MIJLOC DE REALIZARE: joc didactic

SCOPUL ACTIVITĂȚII:

– Perfecționarea deprinderii de a formula propoziții coerente și corecte din punct de vedere gramatical;

– Consolidarea capacității de diferențiere perceptiv- fonetică și analitico sintetică a cuvintelor; silabelor și sunetelor;

TIPUL DE ACTIVITA TE: consolidare și sistematizare

OBIECTIVE OPERAT,IONALE:

O1 – să formuleze propoziții logice și coerente pornind de la un cuvânt dat;

O2 – să despartă corect cuvinte în silabe, precizând numărul acestora;

O3 – să identifice sunetele dintr-un cuvânt dat;

O4 – să asocieze elemente grafice numărului de silabe și sunete dintr-un cuvânt dat;

O5 – să găsească cuvinte care încep cu un sunet dat;

SARCINA DIDACTICA:

Dezlegarea unor ghicitori. Formularea de propoziții, precizarea numărului de silabe și de sunete din cuvânt, reprezentarea grafică a acestora. Găsirea unor cuvinte care încep cu un anumit sunet.

REGULILE JOCULUI:

Jocul se desfășoară pe grupe. Grupul care dă răspunsul la ghicitoare își trimite pe rând câte un reprezentant pentru a rezolva sarcina didactică. Cu fiecare sarcină rezolvată grupul primeste o bulină vesela. Copilul care nu reușește să rezolve sarcina didactică poate fi ajutat de un coleg din grupul sau.

STRATEGII DIDACTICE:

METODE ȘI PROCEDEE: metoda analitico sintetică, explicația, demonstrația, exercițiul, brainstormingul ,conversația;

MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT:

Jetoane cu mijloace de transport, planșe format A3 cu mediul în care se deplasează fiecare categorie de mijloace de locomoție și transport, tablă, cretă.

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

JOCURI DIDACTICE PENTRU EDUCAREA LIMBAJULUI ȘI COMUNICĂRII

GRUPA MICĂ

1.COCOȘUL ȘI GÂSCA

Sarcina didactică: recunoașterea păsării, denumirea acesteia, imitarea sunetelor emise, construirea unei propoziții simple care să se refere la acțiunea percepută.

Regulile jocului: copiii imită sunetele emise de păsările care apar pe rând la teatrul de păpuși. Copilul numit enunță acțiunea și o execută împreună cu întreaga grupă.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Așezarea copiilor se poate face în semicerc sau ca la vizionările de spectacole pe 4-5 rânduri a câte 4-5 scaune, astfel încât toți să aibă scena în fața ochilor.

Jocul se desfășoară prin prezentarea pe rând a celor două păsări în cadrul teatrului de păpuși. Educatoarea poate motiva sosirea lor. Cu această ocazie se precizează și denumirea lor, mai ales pentru gâscă, pasăre mai puțin cunoscută de către copiii de 3-4 ani. După denumirea celor două păsări se pot face câteva exerciții de pronunțare corectă a sunetelor prevăzute c și g. Educatoarea prezintă modul de articulare: se va urmări ca limba să fie retrasă spre fundul cavității bucale.

În cursul jocului vor fi executate cu cele două păsări diferite acțiuni menționate mai sus. Copilul solicitat va răspunde indicând ce face pasărea, după care grupa va imita mișcarea și va pronunța onomatopeea corespunzătoare.

NOTĂ Copiii care au dificultăți în pronunțarea consoanelor c-g, vor fi solicitați să încerce articularea, prin poziția gurii larg deschise, limba ghemuită în fundul cavității bucale, în timp ce, cu degetul mare și cel arătător își palpează, apăsând ușor regiunea superioară a gâtului.

2. FOCUL ȘI VÂNTUL

Sarcina didactică: redarea corectă a unor sunete izolate și a sunetelor din componența unor cuvinte.

Regulile jocului: copiii reproduc prin mișcări și onomatopee fenomenele despre care se relatează în povestirea educatoarei, respectând sensul acesteia.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Copiii vor sta fie pe scăunele, fie pe covor în semicerc.

În introducerea activității se vor reactualiza reprezentările despre foc și vânt, cerându-se copiilor să reproducă onomatopeele fâșș-fâșș, vâjj-vâjj. În acest scop se vor prezenta pe rând cele două ilustrații și se vor denumi fenomenele : foc și vânt.

În continuare, educatoarea introduce exercițiile de pronunțare în contextul unei povești simple. Regula jocului cere copiilor ca atunci când povestea se întrerupe, ei să reproducă sunetele corespunzătoare fenomenului enunțat în contextul poveștii. De exemplu: „În casă s-a făcut frig. Mama a pus lemne în sobă și a aprins focul. Focul făcea…”. Copiii vor imita zgomotul focului. „S-au ars lemnele și focul s-a stins, apoi tata a ieșit în curte să aducă altele. Afară era frig și bătea vântul…”. Copiii vor reproduce mișcarea vântului, zgomotul produs de acesta (vâj-vâj).

Povestea poate continua sau poate fi reluată într-o altă formă asigurându-se repetarea pronunțării de către copii a sunetelor corespunzătoare.

În partea a doua a jocului educatoarea imită unul din fenomenele discutate mai sus, iar copiii formulează propoziții simple în legătură cu acțiunea percepută: „focul arde” sau „focul face fâșș-fâșș” (educatoarea și copiii mimează acțiunea de aprindere a focului) sau „vântul bate” (educatoarea și copiii leagănă puternic brațele deasupra capului).

În pronunțarea onomatopeelor care încep cu consoanele f-v, se recomandă articularea exgerat conturată prin aducerea buzei inferioare sub incisivii superiori.

3. ȘARPELE ȘI ALBINUȚA

Sarcina didactică: pronunțarea corectă a consoanelor s și z.

Regulile jocului: la semnalul educatoarei, grupul de copii care alcătuiește șarpele, execută deplasarea pe un traseu dat imitănd sunetele emise de șarpe. La alt semnal albinele pornesc spre șarpe ca să-l alunge reproducând zumzăitul acestora.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Educatoarea va amenaja înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze o poiană cu flori. Grupa de copii va fi împărțită în două, o parte dintre ei vor fi albine, iar restul vor alcătui șarpele. Fiecare din subgrupe va avea un rol prestabilit, eventual marcat. Educatoarea conduce jocul indicând deplasarea șarpelui, apoi cea a albinelor. Grupul de copii reprezentând șarpele se va deplasa pe traseul desenat dinainte in linie șerpuită reproducând șuieratul șarpelui: sss.., în timp ce albinele stau într-o parte a sălii de grupă. La un semnal al educatoareo copiii-albine vor imita zborul și zumzetul acestora înaintând spre șarpe. Șarpele se retrage la locul său ferindu-se să nu fie înțepat. Jocul se continuă schimbându-se rolurile.

În cursul jocului se vor asigura momente de odihnă, având în vedere că alergarea poate să influențeze corectitudinea emiterii sunetelor prin modificările în respirație. În același scop se va doza atent timpul afectat alergării, evitându-se prelungirea acestuia.

În pronunțarea unor onomatopee care încep cu consoanele s-z, se recomandă atragerea atenției asupra locului de articulare, în cazul în care copiii articulează incorect, cu limba ieșită printre dinți consoanele s-z. Se recomandă articularea exagerat conturată prin strângerea dinților, ca spațiul deschis să nu fie mai mare de 1-2 mm, limba va fi plasată jos, în spatele incisivilor inferiori, iar colțurile gurii puternic trase în părți.

4.TRENUL ȘI VÂNTUL

Sarina didactică: pronunțarea corectă a consoanelor ș și j.

Regulile jocului: la semnalul dat de educatoare, un grup de copii execută deplasarea pe un traseu, imitând trenul. La alt semnal, un alt grup ajunge trenul, reproducând vântul.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Educatoarea va avea înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze linia ferată. Grupa de copii va fi împărțiă în două. Educatoarea conduce jocul indicănd deplasarea trenului ș, ș, ș, (acțiune însoțită de mișcarea brațelor). A doua grupă de copii așteaptă semnalul pentru a depăși trenul, alergând cu o viteză mai mare, în timp ce pronunță j, j, j (brațele lateral). Jocul continuă schimbând-se rolurile.

În partea a doua a jocului, acțiunea se amplifică prin prezența a patru grupe: albinuțele (z, z, z), șarpele (s,s), trenul (ș, ș, ș), vântul (j, j, j).

Nu se va scăpa din vedere faptul că, dacă consoanele s-z necesită articularea prin plasarea limbii în spatele incisivilor inferiori și colțurile gurii bine trase în părți; în articularea consoanelor ș-j dimpotrivă, vârful limbii este inspre palat și gura rotunjită.

SPUNE CUM SE FACE

Sarcina didactică: recunoașterea animalelor și reproducerea onomatopeelor corespunzătoare glasului acestora.

Regulile jocului: la privirea jucăriei sau a imaginii, copilul trebuie să imite glasul animalului respectiv, iar ceilalți copii trebuie să-l recunoască și să-l denumească. La semnalul dat, toți copiii imită glasul animalului și execută mișcări corespunzătoare acestuia.

Material didactic: animale-jucării sau imagini reprezentând câinele, pisica, oaia, calul, găina, cocoșul, rața, gâsca, vrabia, albina etc.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Materialul necesar jocului va fi acoperit sau introdus într-un săculeț (coșuleț) pentru a crea surpriza la prezentare și a da posibilitatea să se perceapă pe rând fiecare animal al cărui glas va trebui imitat. Copiii vor fi așezați pe scăunele în jurul mesei cu materialul de joc.

În desfășurarea jocului, se va asigura o anumită succesiune în prezentarea imaginilor sau a jucăriilor, începând cu cele al căror glas este mai ușor de pronunțat (pisica) și terminând cu cele al căror glas (onomatopee) prezintă oarecare dificultate în reproducere. Se va urmări sistematic ca reproducerea să se facă la început individual, apoi se va trece la pronunțarea în mod individual cu copiii care întâmpină dificultăți în pronunțarea unor sunete.

În complicarea jocului se modifică ordinea acțiunilor. Copiii ascultă onomatopeea (reprodusă de educatoare, înregistrată pe bandă de magnetofon) apoi aleg animalul al cărui glas l-au auzit și-l reproduc individual sau în colectiv, după cum li se cere.

SPUNE CE FACE

Sarcina didactică: indicarea acțiunii executate.

Regulile jocului: copilul chemat de educatoare execută mișcarea indicată. La întrebarea „Spune ce face?” copilul atins pe umăr exprimă verbal acțiunea.

Material didactic: creion, pensulă, măturică, prosop, pieptăne, perie, pahar, lingură, cuburi, păpușă, minge etc.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Organizarea grupei de copii se realizează în semicerc pe scăunele. Ținând seama de cunoștințele copiilor intuirea se face integral, selectiv sau nu se face deloc. Pentru executarea acțiunilor necesare desfășurării poate să fie invitat un copil mai mare (la început) sau se face apel la toți copiii din grupă. Acțiunea jocului cuprinde câteva momente pe care copiii la vor desprinde din desfășurare:

chemarea unui copil lângă educatoare;

indicarea unei acțiuni astfel încât să nu fie auzită de ceilalți copii;

alegerea de către copil a obiectului necesar acțiunii;

executarea acțiunii de către copil;

exprimarea în propoziții scurte a acțiunii percepute de către copilul atins pe umăr sau numit de educatoare.

AL CUI GLAS ESTE ?

Sarcina didactică: recunoașterea copiilor din grupă după glas. Formularea corectă a genitivului.

Regulile jocului: copilul indicat de către educatoare printr-un gest, va da semnalul de sculare al copilului care simulează că doarme. Cel strigat va trebui să numească copilul care l-a trezit.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Copii stau pe scăunele în semicerc. În fața semicercului se va așeza la o mică distanță o masă cu un scaun la care va sta copilul numit de educatoare (trimis la culcare). El se va așeza cu spatele la grupă, cu brațele pe masă, cu capul pe brațe și va simula că doarme. În acest timp se va face liniște desăvârșită pentru a se crea condiții de somn. Educatoarea va trece apoi prin dreptul copiilor (pe la spatele lor) și va atinge pe unul din ei. Acesta va spune: „Trezește-te…, Mihai…”. Copilul în cauză se va întoarce cu fața spre grupă și va răspunde la întrebarea adresată în cor: „Al cui glas este?”. În răspunsul său copilul va formula o propoziție ca: „Este glasul lui Vasilică Popescu”, „Este glasul Ioanei Manolescu” etc.

Se va acorda atenție în mod special folosirii corecte a genitivului substantivelor proprii feminine, ținând seama de tendințele preșcolarilor de a extinde forma masculină.

NE JUCĂM CU BALOANE

Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea culorilor, formularea corectă a propoziției respectând acordul dintre substantiv și adjectiv.

Regulile jocului: copiii care au jetoanele de coloarea corespunzătoare balonului prezentat de educatoare, le vor ridica și vor preciza culoarea baloanelor cu care se joacă.

Copiii vor căuta alte obiecte de aceeași culoare cu a balonului educatoarei și vor denumi culoarea acestora.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Copiii vor fi așezați la măsuțele dispuse în careu deschis.

În prima parte a jocului se va urmări ridicarea corectă de către copii a jetonului cu imaginea balonului de aceeași culoare cu culoarea aceluia ridicat de educatoare. Copiii vor denumi culoarea baloanelor respective. În acest sens educatoarea pune întrebarea „Cu ce baloane ne jucăm?”, iar copiii răspund: „Ne jucăm cu baloanele roșii” etc. Se vor utiliza și întrebări adresate în mod individual: „Cu ce balon te joci?” pentru a determina și folosirea singularului.

În partea a doua a jocului, educatoarea ridică un anumit balon, iat copiii indicați caută pe o masă special pregătită obiectele sau imaginile acestora de aceeași culoare, formulând corect o propoziție care să cuprindă atât substantivul cât și adjectivul corespunzător. Se va insista asupra acordului corect între substantiv li adjectivul care îl însoțește: balon roșu – minge roșie; balon albastru – rochiță albastră etc.

CINE ESTE ȘI CE FACE ?

Sarcina didactică: denumirea corectă a ființelor și a acțiunilor specifice acestora.

Regulile jocului: copiii deschid și închid ochii la semnalul educatoarei. La întrebarea „Cine este și ce face?” copiii răspund pe rând denumind animalul și precizând de fiecare dată altă acțiune posibilă.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Mobilierul va fi așezat în formă de careu deschis.

În timp ce copiii stau cu capul aplecat pe masă, educatoarea afișează silueta unui animal. La semnal copiii privesc ce s-a aflat la flanelograf sau la tablă. Răspunsul copilului întrebat va cuprinde atât denumirea animalului cât și a unei acțiuni pe care acesta o poate efectua, de exemplu:

Câinele: 1. latră pisica: 1. mianună

2. mușcă 2. prinde șoareci

3. roade oase 3. zgârie

4. fuge vrăbiuța: 1. ciripește

5. păzește casa 2. zboară

Pentru stimularea copiilor să găsească un număr cât mai variat de acțiuni (să utilizeze cât mai multe verbe), educatoarea le poate sugera acțiunea prin mișcări imitative sau crearea de situații-problemă.

CÂND FACEM AȘA ?

Sarcina didactică: determinarea momentului din zi în care se efectuează o anumită acțiune.

Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască acțiunea din imaginea la care s-a oprit acul cadranului și momentul în care se petrece ea. La întrebarea educatoarei, copilul indicat relatează cele observate iar ceilalți copii imită acțiunile caracteristice în succesiunea lor.

Material didactic: un cadran din carton sau placaj (material plastic) – împărțit în două – una din părți fiind colorată deschis (eventual un soare deasupra acesteia), iar cealaltă parte fiind de culoare inchisă. Pe fiecare parte se vor fixa câte trei-patru imagini reprezentând acțiuni efectuate de copii: pentru dimineață: un copil se dă jos din pat; se spală la chiuvetă; servește micul dejun, pleacă spre grădiniță, se joacă etc.; pentru seară: copilul se dezbracă, copilul face duș, se urcă în pat, doarme. La mijlocul cadranului este un ac indicator ce poate fi îndreptat spre oricare din imagini.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Pentru a asigura reușita jocului, se va preciza în introducere semnificația cuvintelor utilizate mai frecvent – respectiv: dimineața și seara. La grupe avansate se pot folosi și alte adverbe de timp, de exemplu: la prânz. În desfășurarea jocului, prin mișcarea acului se vor alterna acțiunile de dimineață cu cele de seară.

11. UNDE S-A OPRIT ROATA ?

Sarcina didactică: diferențierea și enunțarea corectă a substantivelor la singular și la plural constituind corect propoziția.

Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască imaginea la care s-a oprit roata și să indice corect dacă este a unui obiect sau a mai multor obiecte.

Materialul didactic: un disc cu segmente pe care sunt desenate obiecte într-un grup sau într-un singur exemplar. Pe acest disc este fixat de un ax, un alt disc cu un segment lipsă. Prin învârtirea acestuia, se descoperă pe rând o singură imagine.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Copiii vor fi așezați pe scăunele dispuse în semicerc.

În timpul jocului se va acorda atenția formulării corecte de către copii a propozițiilor: „Roata s.a oprit la măr”. În funcție de nivelul de dezvoltare a grupei se poate cere copiilor să însoțească substantivele de adjectivul care arată culoarea obiectului din imagine, de exemplu „Roata s-a oprit la creionul albastru”.

Copiii numiți vor alege de pe masă un jeton reprezentând un obiect sau mai multe obiecte după cum indică imaginea de pe disc.

GRUPA MIJLOCIE

SĂCULEȚUL FERMECAT

Sarcina didactică: denumirea corectă a obiectului scos din săculeț, raportarea lui la alte obiecte, de aceeași categorie.

Regulile jocului: copiii la care se oprește săculețul la semnalul educatoarei, scot obiectul (imaginea lui), îl denumesc și îl așează la locul potrivit pa masă sau panou.

Materialul didactic: un săculeț de pânză de dimensiune mică în care se introduc jucării sau alte obiecte de uz personal ca de exemplu: creion, cretă, cratiță, batistă, chibrit, șervețel, prosop, solniță etc.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Înainte de începerea jocului educatoarea așează pe panou sau pe mai multe mese câte un obiect care să indice criteriul de clasificare a obiectelor găsite de copii în săculeț. De exemplu: masă pentru mobilier, o pisică pentru animale, pieptăne pentru obiecte de uz personal. Rochiță pentru obiecte de îmbrăcăminte. Se discută cu copiii ce alte obiecte pot fi așezate alături de cele aflate pe mese în funcție de criteriul utilității.

În săculeț vor fi introduse obiecte din categorii diferite. Ele vor fi date copiilor așezați în semicerc pentru a le trece din mână în mână. La semnalul educatoarei săculețul se oprește. Copilul la care s-a oprit săculețul trebuie să scoată un singur obiect; îl denumește și-l oferă vecinului cu rugămintea de a-l așeza la locul potrivit. Acesta va căuta grupul de obiecte corespunzător și va motiva așezarea efectuată.

A SPUS BINE SAU N-A SPUS BINE ?

Sarcina didactică: compararea pronunțării corecte cu cea incorectă, găsirea formei corecte de pronunțare a cuvintelor auzite.

Regulile jocului: păpușa (Țăndărică, Așchiuță) va prezenta pe rând câte un obiect și-l va denumi pronunțând unele cuvinte corect, iar altele eronat.

Grupa repetă cuvântul în cor atunci când este corect spus, iar atunci când este greșit întrerupe păpușa printr-un semnal convenit. Unul din copii va pronunța forma corectă iar un altul va construi o propoziție cu acel cuvânt.

Material didactic: obiecte cunoscute de copii sau imagini ale acestora.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Introducerea în joc se poate realiza prin prezentarea personajului de la teatru de păpuși in jurul căruia se poate purta o scurtă discuție. Educatoarea va supune pe Așchiuță unui examen de vorbire corectă pentru a stabili dacă mai trebuie să învețe în grădiniță sau nu. Va descoperi obiectele de pe masă și va cere păpușii să aleagă una dintre ele să spună copiilor cum se numește. Apoi educatoarea va interveni cu întrebarea leit-motiv a jocului – „A spus bine sau n-a spus bine?”. Pe baza comparației cu forma corectă copiii vor reacționa repetând forma corectă sau corectând păpușa, după caz.

CINE (CE) FACE AȘA ?

Sarcina didactică: reprezentarea corectă a onomatopeii la acțiunea ilustrată, pronunțarea onomatopeii în contextul unei propoziții.

Regulile jocului: copii trebuie să aleagă imaginea corespunzătoare onomatopeii pronunțată de educatoareși să răspundă complet. Grupa repetă onomatopeea și redă prin mișcare acțiunea.

Material didactic: ilustrații reprezentând: un copil rupe o creangă uscată (prrr), un ceas deșteptător (sună țrrr), bunica toarce (fusul sfârâie sfârr) etc.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Educatoarea pronunță sunetele emise de unul din obiectele sau personajele ilustrate și pune întrebarea: „Ce (cine) face așa?”. Unul din copii se deplasează și arată imaginea corespunzătoare onomatopeii, după care răspunde la întrebarea pusă. La semnalul educatoarei toți copiii imită onomatopeea. Deoarece consoana r este extrem de dificilă de pronunțat, se va avea în vedere ca sunetul respectiv să fie articulat prin vibrații ale vârfului limbii, ridicat în spatele incisivilor superiori, cu musculatura facială încordată.

REPETĂ CE SPUN EU

Sarcina didactică: găsirea unor silabe paronimice.

Regulile jocului: educatoarea va pronunța o anumită silabă (sau un cuvânt), iar copilul cu care aceasta dă mâna, trebuie să repete și să găsească o altă silabă asemnănătoare (sau un alt cuvânt), diferind doar printr-un singur sunet. Dacă cel solicitat nu răspunde promt, educatoarea trece la un alt copil.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Se vor pronunța silabe perechi după cum urmează:

pa-ta ca-ga la-ra

fa-va sa-ca

ma-la șa-ga etc.

Apoi se vor căuta combinații de silabe care să aibe un sens:

casa-masa cal-car corn-horn

mere-pere ceață-gheață varză-barză

așă-rață cine-ține muscă-mușcă

lac-rac vine-șine patru-patu etc.

Atmosfera de joc va fi imprimată prin rapiditatea cu care educatoarea va solicita copiilor răspunsurile provocând o întrecere pentru găsirea silabei sau cuvântului corespunzător.

EU SPUN UNA, TU SPUI MULTE

Sarcina didactică: alegerea corectă a jetonului cu una sau mai multe imagini și exprimarea corectă a singularului și pluralului.

Regulile jocului: copilul chemat de educatoare vine la masa ei, alege un cartonaș și spune dacă pe el este reprezentat un element sau mai multe elemente. Copilul care are jetonul cu imaginea mai multor elemente de același fel (sau o imagine a obiectului), ridică acel cartonaș sus, repede și formulează propoziția.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Pentru fiecare substantiv propus în joc vor exista două cartonașe, unul cu un singur element, iar altul cu două sau mai multe elemente.

Pe rând câte un copil vine la masa educatoarei și alege un cartonaș. De exemplu, ridicând un cartonaș cu mai multe elemente copilul spune: „Eu am pe cartonaș multe flori”. Copilul la care se află cartonașul cu o singură floare se ridică și spune: „Eu am cartonașul cu o singură floare”. Apoi copilul formulează propoziția despre floare. Copilul care se află la masa educatoarei trece la plural propoziția respectivă.

În partea a doua a jocului educatoarea (sau copiii) spune un cuvânt la singular (sau plural), iar copiii trebuie să spună același cuvânt la plural – respectiv la singular.

POȘTAȘUL

Sarcina didactică: recunașterea și denumirea lucrătorului care folosește anumite unelte sau face anumite produse.

Regulile jocului: copilul care a primit scrisoarea de la poștaș, trebuie să spună de cine a fost trimisă, orientându-se după imaginile uneltelor sau a produsului din ilustrată. Grupa de copii mimează a acțiune specifică lucrătorului de la care a primit scrisoarea.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

În organizarea jocului se va urmăricrearea atmosferei prin anunțarea și sosirea poștașului.

La început educatoarea va utiliza un exemplu cu ajutorul căruia va explica și demonstra. Astfel, la întrebarea: „De la cine ai primit scrisoarea?”, copilul poate răspunde: „Eu am primit scrisoarea de la croitor, deoarece pe ea este desenat acul cu care el coase”, sau: „Eu am primit scrisoarea de la bucătar, deoarece pe ea este desenat un cozonac pe care-l pregătește bucătarul”.

Până când copiii pot formula fraze atât de lungi se pot folosi două sau chiar trei întrebări consecutive. De exemplu: „De la cine ai primit scrisoarea?” copilul răspunde: „De la croitor”. Urmează cea de-a doua întrebare: „De unde ști?”. Copilul răspunde: „Fiindcă pe ea este desenat un mosor cu ață”. A treia întrebare va fi: „Ce face croitorul cu ața?”. Copilul precizează: „Croitorul coase cu ața”.

La grupele cu nivel mai dezvoltat se va putea solicita denumirea uneltei sau a pronumelui de către un alt copil. După „lectura” scrisorii, grupa va mima dacă se poate, o acțiune specifică profesiunii respective. Propunerea acțiunii o face la începutul jocului educatoarea, apoi o pot sugera copiii. În cursul jocului, se va avea grijă ca rolul poștașului să fie interpretat, pe rând de mai mulți copii.

CARE ESTE CULOAREA TA ?

Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea culorilor, formularea corectă a propozițiilor.

Regulile jocului: copilul întrebat de educatoare va trebui să răspundă repede și corectcare este culoarea obiectului primit. La semnalul educatoarei: „Care este culoarea ta?” copiii care au obiecte de aceeași culoare trebuie să le aducă la masa educatoarei și să le grupeze în funcție de culoare.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Copiii vor fi așezați la măsuțe dispuse în careu deschis.

În prima parte a jocului, copiii denumesc obiectele primite și precizează culoarea acestora („Coșulețul meu este roșu”, „Panglica mea are culoarea albastră”). Educatoarea va avea grijă să ofere alternativ un obiect, două și chiar mai multe obiecte pentru a utiliza adjectivele nu numai la genul masculin și feminin ci și la singular și plural. Pentru stimularea vorbirii se va putea cere copiilor să construiască propoziții despre același material cum ar fi: „Stegulețele roșii împodobesc casele noastre”.

În partea a doua a jocului, accentul va cădea pe gruparea obiectelor în funcție de culoare.

UNDE AM AȘEZAT JUCĂRIA ?

Sarcina didactică: folosirea corectă a cuvintelor care indică poziția în spațiu, compararea poziției obiectelor unele față de altele.

Regulile jocului: copiii închid și deschid ochii la semnal. Ei trebuie să observe ce schimbări de poziție a jucăriilor a efectuat conducătorul jocului (educatoarea), iar unul dintre ei să răspundă la întrebarea acestuia. Un alt copil va modifica poziția unei jucării din sala de grupă, reproducând aceeași relație spațială.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Copiii sunt așezați la măsuțe aranjate ăn careu deschis.

În desfășurarea jocului, educatoarea va respecta o anumită gradare în succesiunea modificărilor. La început va acționa cu un singur obiect – realizând așezarea unei jucării sau a alteia pe ceva sau sub ceva. Ulterior vor putea fi utilizate două jucării deodată.

În complicarea jocului educatoarea poate folosi flanelograful sau o machetă cu personaje din povești cunoscute și va efectua unele schimbări, solicitând copiilor să le transpună în acțiunea cu obiectele. De exemplu: să așeze păpușa în aceeași poziție cu piticul de pe machetă. Astfel, dacă piticul stă pe scaun, copilul va așeza păpușa tot pe scaun sau dacă piticul se află în spatele scaunului, păpușa va fi așezată în aceeași poziție.

20.DE-A MAGAZINUL CU JUCĂRII

Sarcina didactică: folosirea corectă a formulelor de adesare; descrierea jucăriei preferate subliniind unele caracteristici ale acesteia.

Regulile jocului: solicitarea jucăriei se face nu prin denumirea ei ci prin descriere și menționarea jocului în care va fi folosită.

Vânzătorul eliberează jucăria numai dacă a fost bine descrisă. El are voie să pună întrebări referitoare la structura și caracteristicile jucăriei.

Materialul didactic: rafturi sau mese pentru amenajarea cadrului asemănător unui magazin de jucării; diverse jucării cunoscute de copii.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Scăunelele pe care se vor așeza copiii sunt grupate în funcție de numărul de echipe ce se vor forma. Fiecare echipă ocupă un grup de scăunele. Scăunelele din fiecare grup vor fi așezate în semicerc.

În introducere copiii vor vizita „magazinul de jucării” pentru a vedea ce se află în el de vânzare, pentru a-și alege jucărille pe care doresc să le cumpere. În funcție de numărul copiilor educatoarea îi împarte apoi îm 3-4 echipe și oragnizează trimiterea pe rând a reprezentanților la magazin. Înințial educatoarea va interpreta rolul de vânzător pentru a putea orienta mai bine modul în care copiii descriu jucăria. În acest scop va putea pune întrebări de genul: „Ce părți are jucăria?”, „Din ce material este făcută?”, „În ce jocuri vrei s-o folosești?”.

În a doua parte a jocului se va renunța la întrebări pentru a obține o descriere independentă a jucăriei.

Înainte de solicitarea jucăriei copiii din fiecare echipă se vor sfătui asupra jucăriei ce urmează a fi cumpărată și eventual asupra modului de descriere. Acolo unde nivelul grupei permite, se poate recomanda ca să se fixeze tema unui joc și în funcție de aceasta să se cumpere jucăriile corespunzătoare din magazin. În acest caz, jocul începe după ce echipele și-au stabilit fiecare tema.

În cazul în care descrierea jucăriei este necorespunzătoare, cumpărătorul n-o va primi, echipa respectivă fiind în situația de a avea mai puține jucării la sfârșitul jocului.

În încheiere, fiecare echipă își va desfășura jocurile preferate.

GRUPA MARE

21.CE E BINE, CE E RĂU ?

Sarcina didactică: găsirea greșelilor în pronunțarea unor cuvinte și enențarea lor în forma corectă.

Regulile jocului: copiii aplaudă atunci când Așchiuță (sau alt personaj) pronunță corect cuvintele și îl corectează atunci când acesta greșește.

Se pronunță un cuvânt greșit, iar cel care a primit mingea, răspunde pronunțând cuvântul corect.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Copiii stau pe scăunele în semicerc. Jocul poate începe cu prezentarea lui Așchiuță sau a unui alt personaj de la teatrul de păpuși. Acțiunea de corectare a greșelilor va fi motivată prin necesitatea de a-l învăța pe Așchiuță să pronunțe cuvintele corect.

În desfășurarea jocului educatoarea va acorda atenție la început alegerii unor cuvinte mai cunoscute de copii, apoi altele cu un grad de dificultate mai mare în pronunțare. Se vor face greșeli

de omisiune a unor sunete:

pâne-pâine cheion-creion

ahăr-zahăr gaben-galben

macaoane-macaroane abastru-albastru

de înlocuiri de sunete:

mală-mamă

pală-pară

cată-casă

coln-corn

cascaval-cașcaval

lață-rață

În cursul jocului se poate complica pe trei căi:

prin găsirea unor cuvinte cu un grad de dificultate mai mare în pronunțare: portocală, portocaliu, zarzavat, pătrunjel, castravete etc.

prin prezentarea unor propoziții cu dezacorduri sau cu alte greșeli de ordin gramatical.

prin prezentarea unor propoziții simple formate din mai multe cuvinte pronunțate greșit.

Se va exersa distingerea după auz a articulațiilor greșite și corecte și cu alte ocazii. Având în vedere că stigmatismul interdentar reprezintă cea mai frecventă articulare uncorectă a consoanelor (s-z, ș-j, ce, ci, je, ji, ț) educatoarea va pronunța cuvinte care încep cu unul din sunetele amintite în mod corect sau incorect.

22.CINE SPUNE MAI MULTE CUVINTE ?

Sarcina didactică: alegerea imaginilor corespunzătoare unor cuvinte care încep cu sunetul dat și pronunțarea corectă a cuvintelor.

Regulile jocului: la semnalul dat, echipele selectează din imaginile obiectelor primite pe acelea a căror denumire începe cu sunetul dat. Câștigă echipa care în timupl acordat selectează corect cele mai multe imagini.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Fiecare echipă formată din 5-6 copii primește un coșuleț cu 20-25 jetoane reprezentând diferite obiecte cunoscute. Educatoarea va pronunța un sunet de preferință din sunetele mai dificil de pronunțat: c, g, r, s, ș, ț, j, v, și va cere copiilor să aleagă acele imagini care corespund cuvintelor ce încep cu sunetul respectiv, de pildă s: sanie, sac, sapă, sacoșă, solniță, scafandru, scaun, scară etc. sau pentr g: gâscă, guler, gutuie, greblă, grădină, grâu; pentru ș: șarpe, șoșoni, șosete, șorț, șapcă, șoarece, șopârlă etc.

Copiii au un timp limitat pentru alegerea imaginilor. Pe rând fiecare copil din echipă va fi solicitat să denumească o imagine din cele alese de echipa din care face parte. Se notează pe echipe numărul răspunsurilor corecte sau al jetoanelor corect alese. În încheierea jocului se stabilește echipa câștigătoare totalizând punctele obținute de fiecare echipă.

23 .JOCUL SILABELOR

Sarcina didactică: să completeze silaba dată cu alte silabe pentru a obține un cuvânt. Să alcătuiască propoziții cu cuvântul dat și să despartă apoi toate cuvintele în silabe, menționând numărul silabelor din fiecare cuvânt spus.

Regulile jocului: copilul indicat prin intermediul unei baghete va pronunța silaba enunțată de educatoare și o va completa construind un cuvânt. Copiii vor căuta alte cuvinte care să aibă în cuprinsul lor aceeași silabă și se vor anunța să le spună.

Material didactic: ilustrații care să sugereze copiilor diferite cuvinte cu silabele mai frecvent întâlnite în vorbire, de exemplu:

casă, cadă, cană

masă, mazăre, macara

tavă, taburet, taxi

măgar, mălai, mănușă, mătură

ladă, lamă, lacăt

cuvinte care conțin două-trei consoane consecutive:

capră, castană, castel, carte, castravete

creion, cretă, crap, parc, porc, patru , scrisoare, stropitoare.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Copiii vor sta pe scăunele în cerc, lăsând doar un loc pentru educatoare. Educatoarea organizeazăîn introducere cîteva exerciții de analiză a structurii unor cuvinte cunoscute, pentru a familiariza copii cu noțiunea de silabă. După ce educatoarea va da exemple, copiii pot asocia pronunțarea silabelor cu bătăi ritmice din palme, cu palmele bine întinse oblic, în față, pentru ca pauzele necesare să fie cât mai bine maracte, va începe jocul. Ea pronunță o silabă din cele mai frecvent întâlnite în structura cuvintelor: ma, na, la, pa, da, ca etc. și lasă timp copiilor. Ea se deplasează prin spatele copiilor și atinge pe rând copiii cu bagheta punându-i în situația de a completa silaba spusă pentru a forma un cuvânt. Nu va limita copiii în ceea ce privește numărul sau structura silabelor. Va putea accepta și cuvinta care au silaba în interiorul cuvântului.

În amplificarea jocului, se poate introduce cerința de a se formula propoziții cu cuvinte găsite.

Pentru înviorarea jocului se poate utiliza întrecerea între copii.

24.RĂSPUNDE REPEDE ȘI BINE

Sarcina didactică: găsirea antonimelor unor cuvinte, formularea unor propoziții cu acestea.

Regulile jocului: fiecare echipă are dreptul să spună, pe rând, 2-3 cuvinte la care cealaltă echipă trebuie să-i găsească antonimul. Echipele n-au voie să repete un cuvânt care s-a mai spus. Fiecare echipă trebuie să respecte timpul dat pentru consultare: la sunetul clopoțelului să pună întrebarea sau să dea răspunsul. Echipa care nu se încadrează în timp sau nu răspunde corect pierde un punct sau un steguleț din cele ce i-au fost repartizate la început.

Câștigă echipa care cele mai multe din stegulețele primite.

Material didactic: un clopoțel sau un alt instrument cu care se poate da un semnal auditiv, stegulețe (câte 20 de fiecare echipă) așezate într-un vas sau pe un suport.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

La începutul jocului copiii vor fi împărțiți în două echipe, cu un număr egal de membri. Alegerea unui conducător nu este o cerință obligatorie ci rămâne la latitudinea educatoarei, în funcție de nivelul dezvoltării copiilor.

Se va insista pe baza unui exemplu sau două asupra însușirii tehnicii de a adresa o întrebare de către un grup prin reprezentantul său și a tehnicii de a se consulta în formularea întrebării și în alegerea reprezentantului. Se va urmări respectarea regulii de a nu enunța de mai multe ori același cuvânt și nici ca aceeași copii să fie mereu reprezentanții echipei (la întrebări și răspunsuri). Se va stimula spiritul de creativitate a copiilor în găsirea unor antonime cât mai variate pornind de la aspecte concrete: dimensiuni, asperitate, intensitate, rapiditate, duritate, temperatură, grutate, culori, ajungând până la însușiri morale: harnic-leneș, bun-rău, corect-incorect, ascultător-neascultător, vesel-trist, curajos-fricos.

Unul din copii sau educatoarea va avea grijă ca la fiecare greșeală să îndepărteze un steguleț din colecția echipei respective. Educatoarea va participa alternativ la o echipă sau la alta în prima parte a jocului pentru a-i organiza în consultarea reciprocă și la alegerea reprezentantului. În partea a doua a jocului va acorda independență cât mai mare copiilor în rezolvarea sarcinilor jocului.

În încheiere, se va stabili echipa câștigătoare, care va avea latitudinea să ofere echipei necâștigătoare un dar de consolare.

25..GĂSEȘTE CUVINTELE POTRIVITE

Sarcina didactică: completarea propoziției enunțate de conducătorul jocului cu cuvântul corespunzător, formularea unor propoziții în care să se includă în mod logic un cuvânt dat.

Regulile jocului: copilul atins pe umăr cu bagheta, completează cuvântul care lipsește din propoziție, reluând apoi întreaga propoziție cu un cuvânt dat. Grupa de copii aprobă prin aplauze răspunsurile corecte.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Copiii vor fi așezați pe scăunele dispuse în semicerc.

În funcție de nivelul grupei, educatoarea va formula propoziții eliptice începând cu cele cărora copilul trebuie să le adauge fie complementul, fie predicatul, fie atributul, fie subiectul.

Astfel se pot utiliza propoziții de tipul:

– Merele se culeg din….

– Toamna, copiii merg la ….

– Cireșele….

– Primăvara, pomii….

În genere, copiii pot fi solicitați să găsească mai multe cuvinte potrivite pentru aceeași propoziție.

În partea a doua a jocului pot să fie antrenați copiii în calitatea de conducători ai jocului. De asemenea, se modifică sarcina didactică. Conducătorul jocului spune un cuvânt, iar copiii trebuie să construiască o propoziție cu sens în care să fie inclus cuvântul respectiv.

26.CUM ESTE ?

Sarcina didactică: găsirea răspunsului corect.

Regulile jocului: alegerea și descrierea imaginii de pe cartonaș de către copil se va face la indicația conducătorului jocului. Cel care are cartonașul ce exprimă inversul se va anunța foarte repede și va răspunde.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Copiii vor primi atâtea cartonașe câte răspunsuri li se vor cere.

În cursul jocului de conducător va fi interpretat la început de educatoare , iar după însușirea lor de către copii. Conducătorul face un semn ca la „jocul tăcerii” prin mișcarea degetului arătător. Copilul indicat vine la masa educatoarei și alege un cartonaș, denumește succint elementul cu caracteristica lui – „un coș gol”. Copilul care are imaginea coșului plin o aduce la masă și spune o propoziție în care cuprinde elementul redat cu caracteristica lui: „Coșul plin este greu” sau „Mama aduce acasă un coș plin cu fructe”.

În partea a doua a jocului, educatoarea împarte copiilor jucării având caracteristici diferite: o păpușă mare, o păpușă mică, un tren lung, un tren scurt, o masă rotundă, o masă pătra

27.CUM CIRCULĂM?

Sarcina didactică: traversarea numai prin locurile marcate sau cu circulație dirijată; exprimarea corectă a motivului: găsirea indicatoarelor cerute și așezarea lor acolo unde se potrivesc.

Regulile jocului: traversarea străzilor numai la semnalul dat de educatoare și numai acolo unde întâlnesc indicatoarele: trecere pietoni (zebre și semafor). Pe străzile fără indicatoare, copiii trebuie să treverseze asigurându-se întâi din stânga până la jumătatea șoselei dacă nu vin mașini, apoi din dreapta.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Jocul se va desfășura în curtea grădiniței sub formă de întrecere între două echipe. Un copil din fiecare echipă va fi însoțitorul grupului. Educatoarea va avea rolul polițistului care va schimba mereu culorile semaforului pentru a-i face atenți pe copii la trecere. În partea a doua a activității copiii vor veni și vor alege indicatoarele după cum le spune educatoarea, le așează pe șosele – să circule numai la culoarea verde a semaforului.

În mediul rural, copiii vor fi deprinși să circule numai pe partea „stângă” pentru observarea vehiculelor care vin din față.

28.GHICEȘTE LA CE M-AM GÂNDIT ?

Sarcina didactică: alcătuirea unei ghicitori prin unificarea tuturor sugestiilor date de un grup de copii.

Regulile jocului: copiii vor face ghicitori numai despre obiecte sau unelte.

Ghicitoarea trebuie să se refere la părțile componente, forma și materialul din care sunt făcute obiectele sau uneltele.

Copilul sau copiii care trebuie să ghicească vor sta în afara clasei în timpul cât se alcătuiește ghicitoarea și vor reveni numai la chemarea educatoarei. Ghicirea se va face numai pe baza descrierii. Dacă cei întrebați nu reușesc să ghicească au voie să pună grupei întrebarea: „La ce folosește”.

Material didactic: imagini reprezentând obiectele despre care ar urma să se alcătuiască ghicitoarea ca: greblă, cazma, stropitoare, centimetru, foarfece, mașină de cusut, degetar, ac cu ață, calapod, ciocan, ferăstrău, rindea etc. Ele se vor folosi numai în cazul unei grupe de copii cu greutăți în elaborarea ghicitorul fără ajutorul unui suport intuitiv.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Copiii vor fi așezați pe scăunele în semicerc.

În prima parte a jocului educatoarea va participa împreună cu copiii la compunerea ghicitorilor. Îi va stimula să-și spună fiecare părerile cu privire la unealta pusă în discuție. Apoi va sugera copiilor să valorifice cele discutate elaborând ghicitoarea. Totodată, se va stabili în comun care din copii va expune ghicitoarea pentru cel care a fost izolat temporar. După ce se însușește tehnica alcăuirii în comun a ghicitoarei, copiii sunt împărțiți în 2-3 echipe și alcătuiesc în mod independent ghicitori despre obiecte și unelte care n-au mai fost discutate în cursul jocului. În această situație vor fi trimiși în afara clasei tot atâția copii câte echipe au fost stabilite (dacă sunt trei echipe – câte un copil din fiecare echipă). Educatoarea va urmări toate echipele, va acorda însă ajutor numai atunci când copiii nu reușesc să se descurce în grup. Va aprecia în final echipa care a creat cele mai frumoase ghicitori și care a colaborat în cele mai bune condiții. Pentru o mai bună coordonare, fiecare echipă poate să-și aleagă un conducător.

BIBLIOGRAFIE

– AVRAM, Mioara. Gramatica pentru toți. București, Ed. Academiei, 1986;

– ANGEL, Manole. Dicționar de pedagogie. București, E.D.P., 1979; .

– BOȘCAIU, Emilia. Prevenirea și corectarea tulburărilor de limbaj. București, E.D.P., 1973;

– BOȘCAIU, Emilia. Prevenirea și corectarea tulburărilor de limbaj. București, E.D.P., 1974;

– BUNESCU, Victor. Direcții de modernizare a metodelor de învățământ în limbă și literatură, vol IV. București, E. D. P., 1979;

– CAZACII, Salma. Relațiile dintre gândire și limbaj în ontogeneză. București, Ed. Academiei, 1957;

-CERGHIT, L Metode de învățământ. București, E: D. P., 1976;

-CERGHIT, I.; RADU, LT., POPESCU, E. Didactica pentru scoli normale, București, E.D.P., 1990;

-CHATEAU, J. Copilul și jocul. Rolul pedagogic al jocului, E.D.P. București, 1976;

. -CHIOSA, Clara Georgeta. Baze Iingvistice pentru teoria și practica limbii române. București, E.D.P., 1974;

-CAZACU, Salma. Relațiile dintre gândire și lirnbaj în ontogeneză , București, Ed. Academiei, 1957;

-DOTTRENS, Robert. A educa, a instrui. București, E. D. P., 1975;

-EZECHIL, Liliana, PĂIȘI-LĂZĂRESCU, Mihaela,Laborator preșcolar-ghid metodologic-ediția a IV-a revizuită, Editura V&INTEGRAL, București, 2011;

-GAGNE, Robert. Condițiile Învățării . București, E. D. P. 1975;

-GHEORGHION, E., TAIBAN, M., Metodica jocului și a programului distractive în grădinița de copii, E.D.P., București, 1971;

-LOVTNESCU, A. V. Jocuri-exercițiu pentru preșcolari. București, E,D.P., 1979;

-MITU, Florica, ANTONOVICI, Ștefania,Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar, București, Ed. Humanitas Educațional,2005;

-MATEI AȘ, Alexandra. Evaluarea rezultatelor activității preșcolarilor în grădiniță în cunoașterea copilului preșcolar. Col. Catfaedra, 1992

-NEVEANU, Popescu și colaboratorii. Psihologie. București, E.D.P., 1991;

-PIAGET, Jean, Psihologie și Pedagogie, București, E.J.C.L.P., 1972;

-TAIBAN, Maria, Jocuri didactice pentru grădinița de copii, E.D.P. ,București, 1976;

-ZLATE, Ștefania. Metodica activităților de dezvoltare a limbajului și contribuția jocului didactic la îmbogățirea vocabularului, Ed. Bren, București, 2003;

– ZLATE, Ștefania, Didactica aplicată a limbii române în învățământul primar și preprimar, Ed. Bren, București,2006.

-ZLATE, Ștefania, Vlaicu, Claudia,Psihopedagogia jocului,Ed. PRO Universitaria, București, 2012.

BIBLIOGRAFIE

– AVRAM, Mioara. Gramatica pentru toți. București, Ed. Academiei, 1986;

– ANGEL, Manole. Dicționar de pedagogie. București, E.D.P., 1979; .

– BOȘCAIU, Emilia. Prevenirea și corectarea tulburărilor de limbaj. București, E.D.P., 1973;

– BOȘCAIU, Emilia. Prevenirea și corectarea tulburărilor de limbaj. București, E.D.P., 1974;

– BUNESCU, Victor. Direcții de modernizare a metodelor de învățământ în limbă și literatură, vol IV. București, E. D. P., 1979;

– CAZACII, Salma. Relațiile dintre gândire și limbaj în ontogeneză. București, Ed. Academiei, 1957;

-CERGHIT, L Metode de învățământ. București, E: D. P., 1976;

-CERGHIT, I.; RADU, LT., POPESCU, E. Didactica pentru scoli normale, București, E.D.P., 1990;

-CHATEAU, J. Copilul și jocul. Rolul pedagogic al jocului, E.D.P. București, 1976;

. -CHIOSA, Clara Georgeta. Baze Iingvistice pentru teoria și practica limbii române. București, E.D.P., 1974;

-CAZACU, Salma. Relațiile dintre gândire și lirnbaj în ontogeneză , București, Ed. Academiei, 1957;

-DOTTRENS, Robert. A educa, a instrui. București, E. D. P., 1975;

-EZECHIL, Liliana, PĂIȘI-LĂZĂRESCU, Mihaela,Laborator preșcolar-ghid metodologic-ediția a IV-a revizuită, Editura V&INTEGRAL, București, 2011;

-GAGNE, Robert. Condițiile Învățării . București, E. D. P. 1975;

-GHEORGHION, E., TAIBAN, M., Metodica jocului și a programului distractive în grădinița de copii, E.D.P., București, 1971;

-LOVTNESCU, A. V. Jocuri-exercițiu pentru preșcolari. București, E,D.P., 1979;

-MITU, Florica, ANTONOVICI, Ștefania,Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar, București, Ed. Humanitas Educațional,2005;

-MATEI AȘ, Alexandra. Evaluarea rezultatelor activității preșcolarilor în grădiniță în cunoașterea copilului preșcolar. Col. Catfaedra, 1992

-NEVEANU, Popescu și colaboratorii. Psihologie. București, E.D.P., 1991;

-PIAGET, Jean, Psihologie și Pedagogie, București, E.J.C.L.P., 1972;

-TAIBAN, Maria, Jocuri didactice pentru grădinița de copii, E.D.P. ,București, 1976;

-ZLATE, Ștefania. Metodica activităților de dezvoltare a limbajului și contribuția jocului didactic la îmbogățirea vocabularului, Ed. Bren, București, 2003;

– ZLATE, Ștefania, Didactica aplicată a limbii române în învățământul primar și preprimar, Ed. Bren, București,2006.

-ZLATE, Ștefania, Vlaicu, Claudia,Psihopedagogia jocului,Ed. PRO Universitaria, București, 2012.