Rolul Jocului Didactic In Imbogatirea Si Activizarea Vocabularului Prescolarului

ARGUMENT

Preșcolarizarea este apreciată tot mai mult ca vârstă ce cuprinde cea mai importantă experiență educațională din viața unei persoane; pe parcursul ei, se înregistrează ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea individualitații umane și unele din cele mai semnificative achiziții cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale.

Însușirea limbii moderne are o importanță deosebită in formarea personalității omului în general, a copilului în mod deosebit, pentru că limba constituie principalul mijloc de comunicare, socializare a individului; modalitate de exprimare și povestire a informațiilor, ea este totodată mijlocul cel mai eficace prin care acesta ajunge să cunoască limba cu valorile ei materiale și spirituale.

În ce privește preșcolarii, însușirea limbii condiționează dezvoltarea gândirii, a celorlalte procese psihice și intelectuale și îi ajută să-și însușească treptat acele deprinderi și abilități care-i fac apți pentru activități de tip școlar.

Bogatul conținut cognitiv și formativ al activităților din gradinița de copii devine accesibil copilului prin intermediul limbajului și se transformă în deprinderi hotărâtoare pentru profilul personalității acestuia, în etapele ulterioare ale evoluției sale.

Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecință poate să acționeze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu ne putem imagina copilărie fără râsetele și fără jocurile sale.

Jocul este activitatea fundamentală a copilului și totodată este și metodă și mijloc de dezvoltare intelectuală și comportamentală. Jocul are aceleași atribuții pe care le are cartea în activitatea elevului și așa cum la școală elevii sunt învățați cum să învețe, în grădiniță, noi îi învățăm pe copii cum să învețe prin joc, urmărind să le dezvoltăm curiozitatea științifică, să le deschidem calea pentru cunoașterea concret intuitivă, familiarizându-i în același timp cu efortul fizic și intelectual.

“În condițiile în care educația este un factor principal al progresului social, idealul educațional al societății noastre este formarea unei personalități armonioase și creatoare, se pun multiple întrebări referitoare la rolul educației intelectuale în dezvoltarea individului, necesitatea și posibilitatea realizării ei la vârstă preșcolară, cerințele psihopedagogice care trebuie respectate pentru asigurarea raportului optim între joc, învățare și creație. “

Pregătirea pentru școală în preșcolaritate vizează atât latura informativă cât și cea formativă. Nu atât însușirea unui volum mare de cunoștințe îl face pe copil apt pentru școală, ci mai ales achiziționarea unor capacități și abilități intelectuale care să-i înlesnească munca de învățare (spirit de observație, memorie logică, gândire convergenta și divergentă, imaginație creatoare, inteligență generală, verbală, aplicativă, creativitate inventivă, inovatoare) cu valoare strategică în evoluția permanentă a personalității umane. Copilul , ca subiect al educației trebuie să fie ajutat, să fie învățat cum să învețe.

Cu cât educația preșcolară va pune accent, prin mijloace specifice, pe dezvoltarea intelectuală cu atât mai performantă va fi aptitudinea pentru școlaritate.

“Vârsta preșcolară mare și pregătitoare se află la granița dintre gândirea preoperatorie și operatorie. Este motivul pentru care demersul didactic trebuie să conducă la dezvoltarea unor caracteristici comportamentale, ce influențează procesul de constituire a gândirii operatorii. Întrucât în centrul factorilor intelectuali se situează gândirea, dezvoltarea operațiilor ei se constituie în premisa esențială a pregătirii copilului pentru învățarea școlară.”

b#%l!^+a?

CAPITOLUL I

CADRUL TEMATIC AL PROBLEMEI STUDIATE

1.1 Obiective prevazute in curriculum prescolar in domeniul limba si comunicare

Într-o accepțiune generală, educația este procesul (acțiunea) prin care se realizează formarea și dezvoltarea personalității umane. Ea constituie o necesitate pentru individ și pentru societate. Ca urmare, este o activitate specific umană, realizată în contextul existenței sociale a omului și, în același timp, este un fenomen social specific, un atribut al societății, o condiție a perpetuării și progresului acesteia. Așadar, ea se raportează, în același timp, la societate și la individ. Între formele educației figurează și educația formală, care are un caracter organizat, sistematizat, instituționalizat.

În ansamblul procesului permanent al educației, ea constituie o perioadă de formare intensivă care face din acțiunea educativă un obiectiv central. Ea se adresează vârstei de formare și asigură asimilarea sistematică a cunoștințelor, exersarea intensivă a comportamentelor sociale și dezvoltarea capacităților individuale. Numeroase cercetări arată că, pentru orice problemă care apare în dezvoltarea unui copil, cu cât intervenția este mai timpurie, cu atât șansa de remediere este mai mare. De asemenea, cu cât intervenția se produce mai târziu, cu atât mai mari sunt costurile asociate și prognosticul poate fi nefavorabil

Domeniul limbă și comunicare – acoperă stăpânirea exprimării orale și scrise, ca și abilitatea de a înțelege comunicarea verbală și scrisă. Se apreciază că prin ascultare și exprimare în situații de grup, preșcolarii devin capabili să exploreze experiențele altor persoane și să-și extindă astfel propriul repertoriu de experiențe semnificative. Se urmărește ca aceștia să vorbească cu încredere, clar și fluent, utilizând modalități de exprimare adecvate pentru diferite categorii de auditoriu. Se recomandă ca toate instituțiile de învățământ preșcolar să furnizeze contexte în care preșcolarii să se poată exprima și să utilizeze activ mijloacele de comunicare.

Din această perspectivă, se apreciază că studiul operelor literare specifice vârstei rafinează gândirea și limbajul acestora, extinde capacitatea lor de a înțelege situații interpersonale complexe și aduce o contribuție importantă la dezvoltarea capacităților de evaluare. Tot în cadrul acestui domeniu includem și primul contact al copilului cu o limbă străină sau regională. În acest sens, copilul va fi obișnuit sistematic să asculte sonoritatea specifică limbii studiate, să o recunoască, să reproducă ritmul, fonemele și intonația (atenție, el este sensibil la particularitățile limbii necunoscute, cum ar fi: succesiunea silabelor accentuate sau neaccentuate, ritmul….etc.).

De asemenea, copilul va fi ajutat să învețe cuvinte care să îi permită să vorbească despre el însuși și despre mediul înconjurător, care să îi faciliteze relații/contacte sociale simple cu vorbitorii nativi ai limbii respective și care să îl ajute să participe oral la viața/activitatea din clasă/comunitate. Activitățile cele mai potrivite pentru această învățare sunt: o memorarea de cuvinte/ propoziții, cântece și jocuri muzicale; o imitarea ritmurilor diferite, acompaniind frazele auzite și repetate cu o tamburină; o jocuri de limbă. Astfel, copilul va fi încurajat/stimulat să învețe și câteva elemente ale culturii țării/regiunii respective (istoria locurilor, creații artistice specifice, mâncăruri, activități tradiționale etc.).

Obiectivele procesului de învățământ reprezintă orientările valorice ale activităților organizate în acest cadru, la nivel general, specific, concret. În termenii unui concept pedagogic fundamental, obiectivele constituie finalitățile microstructurale ale educației/instruirii, valabile în zona procesului de învățământ. Structura obiectivelor vizează elementele componente care delimitează orientările valorice asumate la nivelul procesului de învățământ, din punctul de vedere al spațiului și al timpului pedagogic.

Din această perspectivă, obiectivele instruirii intervin la nivelul unui model conceptual care ordonează raporturile ierarhice dintre planul temporal: lung – mediu – scurt; planul spațial general – specific / intermediar – concret. Taxonomia obiectivelor procesului de învățământ reprezintă o clasificare realizată pe criterii riguroase și specifice domeniului științelor educației (taxonomia sau taxinomia – știința clasificărilor; în limba greacă, taxis – ordine; nomos – lege).

Exemplificarea acestui model depinde de sistemul de referință – de exemplu, dacă b#%l!^+a?avem în vedere procesul de învățământ, privit în ansamblul său, rezultă următoarea taxonomie a obiectivelor:

a) obiectivele generale – vizează proiectarea planului de învățământ;

b) obiectivele specifice / intermediară – vizează proiectarea programelor și a manualelor școlare (la acest nivel ierarhic pot fi identificate obiectivele-cadru și obiectivele de referință);

c) obiectivele concrete / operaționale – vizează proiectarea lecției, orei de dirigenție etc.

În orice circumstanță sau variantă de exprimare, obiectivele generale și specifice sunt elaborate la nivel de politică a educației sau de politică școlară; obiectivele concrete / operaționale sunt opera de creație pedagogică a fiecărui profesor.

Dezvoltarea capacității de exprimare orală, de înțelegere și utilizare corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale; Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic,lexical, sintactic; Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral; Dezvoltarea capacității de a înțelege și transmite intenții, gânduri, semnificații mijlocite de limbajul scris.

Din această perspectivă, se apreciază că studiul operelor literare specifice vârstei rafinează gândirea și limbajul acestora, extinde capacitatea lor de a înțelege situații interpersonale complexe și aduce o contribuție importantă la dezvoltarea capacităților de evaluare. Tot în cadrul acestui domeniu includem și primul contact al copilului cu o limbă străină sau regională. În acest sens, copilul va fi obișnuit sistematic să asculte sonoritatea specifică limbii studiate, să o recunoască, să reproducă ritmul, fonemele și intonația (atenție, el este sensibil la particularitățile limbii necunoscute, cum ar fi: succesiunea silabelor accentuate sau neaccentuate, ritmul….etc.).

De asemenea, copilul va fi ajutat să învețe cuvinte care să îi permită să vorbească despre el însuși și despre mediul înconjurător, care să îi faciliteze relații/contacte sociale simple cu vorbitorii nativi ai limbii respective și care să îl ajute să participe oral la viața/activitatea din clasă/comunitate. Activitățile cele mai potrivite pentru această învățare sunt: o memorarea de cuvinte/ propoziții, cântece și jocuri muzicale; o imitarea ritmurilor diferite, acompaniind frazele auzite și repetate cu o tamburină; o jocuri de limbă. Astfel, copilul va fi încurajat/stimulat să învețe și câteva elemente ale culturii țării/regiunii respective (istoria locurilor, creații artistice specifice, mâncăruri, activități tradiționale etc.).

Astfel, metodica dezvoltării vorbirii valorifică creator metodele și procedeele cele mai eficiente pentru a asigura durabilitate cunoștințelor, ținând, însă, cont de aspectele afective și volitive proprii vârstelor preșcolare, delimitând sistemul acestora la nivelul grupelor. De asemenea, se bazează pe legile fundamentale ale activității nervoase superioare, pentru a regla mecanismul formării reflexelor condiționate; se bazează pe cunoașterea perticularităților dezvoltării fizice a copiilor, precum și pe igiena preșcolară, pentru a cunoaște capacitatea de muncă intelectuală și fizică a preșcolarului.

Funcțiile și obiectivele dezvoltării vorbirii în grădiniță se integrează contextului mai larg al funcțiilor și obiectivelor generale ale acestei prime trepte a învățământului. De altfel, funcțiile și obiectivele activităților de dezvoltare a vorbirii din învățământul preșcolr se confundă cu cele ale predării limbii române la nivel școlar, având în vedere faptul că prin dezvoltarea vorbirii se urmărește formarea în fază incipientă a unor intrumente ale muncii intelectuale.

Funcția instrumentală alternează, în această primă treaptă, cu cea informaționalică creator metodele și procedeele cele mai eficiente pentru a asigura durabilitate cunoștințelor, ținând, însă, cont de aspectele afective și volitive proprii vârstelor preșcolare, delimitând sistemul acestora la nivelul grupelor. De asemenea, se bazează pe legile fundamentale ale activității nervoase superioare, pentru a regla mecanismul formării reflexelor condiționate; se bazează pe cunoașterea perticularităților dezvoltării fizice a copiilor, precum și pe igiena preșcolară, pentru a cunoaște capacitatea de muncă intelectuală și fizică a preșcolarului.

Funcțiile și obiectivele dezvoltării vorbirii în grădiniță se integrează contextului mai larg al funcțiilor și obiectivelor generale ale acestei prime trepte a învățământului. De altfel, funcțiile și obiectivele activităților de dezvoltare a vorbirii din învățământul preșcolr se confundă cu cele ale predării limbii române la nivel școlar, având în vedere faptul că prin dezvoltarea vorbirii se urmărește formarea în fază incipientă a unor intrumente ale muncii intelectuale.

Funcția instrumentală alternează, în această primă treaptă, cu cea informațională și formativ-educativă, în vederea pregătirii preșcolarului pentru integrarea fără dificultăți în clasa I. Ca toate metodicile, metodica dezvoltării vorbirii se vrea o utilă aprofundare a problematicii privind conducerea acțiunilor educaționale, a activităților specifice b#%l!^+a?obiectului, asigurând îmbinarea armonioasă a metodologiei clasice și moderne în stimularea prin diverse activități, a disponibilităților de acțiune și relaționare optimă în grupul de copii, acomodarea ritmului de activitate propriu cu cel al grupului, aspectele instrumentale, abilitățile cognitive specifice (capacitatea de a memora sistematic, capacitatea de concentrare și orientare selectivă a atenției, orientarea în raport cu o situație viitoare la care să adere intelectual, afectiv și volițional copilul).

Rolul metodicii dezvoltării vorbirii este și acela de a oferi posibilități de fixare și de control al eficienței activităților de povestire, de memorizare a convorbirilor, a lecturilor după imagini, jocurilor didactice în condițiile unei anumite grupe de vârstă sau ale grupei combinate. Ameliorarea comunicării preșcolarilor, se susține , de asemenea, în condițiile cunoașterii factorilor de mediu și ale învățământului bine organizat.

Un obiectiv important al lucrării îl constituie preocuparea pentru „raportarea gradului de transferare a celor învățate, la gradul de utilizare a influențelor formative” (Kulcsar) prin evaluarea cunoștințelor copiilor, ca modalitate obiectivă de punere în evidență a randamentului obținut. Criteriile evaluării vor decurge din obiectivele programei de dezvoltare a limbajului. Ele trebuie să releve gradul de conlucrare a copilului cu cadrul didactic, pentru asigurarea unei învățări eficiente, al capacității de receptare a informațiilor logico-verbale, al formării deprinderilor de exprimare corectă, fluidității verbale, bogăției lexicale; de asemeni se pot depista eventualele tulburări de vorbire.

Educatoarea trebuie să știe că la vârsta preșcolară crește forța fizică generală a copilului, el devine mai rezistent la efort, obosește mai greu decât antepreșcolarul, mișcările îi devin coordonate și mai diferențiate, i se dezvoltă procesele psihice de cunoaștere, iar jocul devine activitate specifică.

Comportarea preșcolarului este mai stăpânită, impulsivitatea mai atenuată, trăirile emotive mai variate; i se dezvoltă intens procesele intelectuale, crește receptivitatea, setea de cunoaștere, se dezvoltă procesele voliționale, se schițează unele trăsături morale. Intelectual preșcolarul se dezvoltă în procesul învățării, în activitățile care stimulează procesele de cunoaștere, îmbogățindu-i percepțiile și reprezentările, formarea noțiunilor. Sub influeța procesului instructiv, bine organizat de educatoare, comunicarea preșcolarului cu adultul, perfectându-se sub aspect fonetic, lexical, gramatical, evoluează datorită diferitelor forme de activități organizate în grădiniță în cadrul dezvoltării vorbirii.

Realizarea acestor deziderate și ale altora în procesul instructiv-educativ din grădiniță, se bazează și pe nivelul mai evoluat al gândirii preșcolarilor, care, pornind de la simple noțiuni și judecăți, își vor insuși evolutiv, noțiuni mai abstracte începând să dispună de principalele operații logice: comparația, generalizarea, abstractizarea. Având o contribuție substanțială la realizarea sarcinilor dezvoltării vorbirii și la educarea atenției sub aspectul ei voluntar, memoria este stimulată prin activități specifice.

Scopul principal al metodicii dezvoltării vorbirii rămâne stimularea comunicării verbale a preșcolarilor, deoarece întreaga experiență instructiv-educativă din grădiniță atestă posibilitatea și utilitatea cultivării limbajului oral, în strânsă legătură cu dezvoltarea operațiilor gândirii, efectuându-se exerciții de pronunțare, de exprimare, de conversație și de povestire.

Programarea activităților instructiv-educative în grădinița de copii stabilește principalele obiective privind dezvoltarea vorbirii preșcolarilor corelate cu conținutul și mijloacele de realizare a acestora. Pe primul loc se situează dezvoltarea auzului fonematic, vizând perceperea și pronunțarea corectă a vocalelor, a consoanelor (în difeite poziții), a silabelor, a diftongilor și a grupurilor de sunete, precum și deprinderea de a le intona corect și de a face pauzele necesare în timpul vorbirii. Paralel cu însușirea sunetelor limbii române se pune accent pe corectarea defectelor de vorbire, specifice vârstei, precum și ale unor copii ce prezintă dificultăți de pronunție mai accentuată.

Îmbogățirea, precizarea, fixarea și activizarea vocabularului se face concomitent cu însușirea noilor cunoștințe și cu fixarea acestora la nivelul fiecărui grupe. Accentul se pune pe folosirea unui material intuitiv adecvat și accesibil preșcolarilor.

În realizarea acestui deziderat, în toate activitățile comune și la alegere, copiii trebuie antrenați în actul verbalizării. Ei au permanent ca model conduita verbală a educatoarei, iar acasă, a părinților și a celolalți adulți din jurul lor. Înțelegerea cuvintelor noi și a expresiilor insușite în cadrul diverselor activități se fixează prin activizarea acestora, cerându-se copiilor să la utilizeze în contexte noi.

Adeziunea preșcolarilor la o vorbire corectă din punct de vedere gramatical trebuie privită în relație cu formarea deprinderilor de a-și exprima gândurile într-o comunicare coerentă și corectă. Astfel se are în vedere, gradat, la nivelul fiecărei grupe, formarea deprinderilor de vorbire dialogată, exprimarea în propoziții simple, apoi în propoziții dezvoltate, a gândurilor, ideilor, sentimentelor, formarea corectă a pluralului, acordul b#%l!^+a?predicatului cu subiectul și al adjectivului cu substantivul; folosirea corestă a flexiunii verbale și a celei nominale, cunoașterea și folosirea în comunicare a pronumelui de politețe și a principalelor părți de vorbire neflexibile.

Expresivitatea exprimării preșcolarilor este, de asemenea, un principal obiectiv al activităților de dezvoltare a vorbirii, depreindere dobândită și prin activități de povestire, prin lecturi după imagini, prin memorizări sau jocuri didactice. De gradul de corectitudine și expresivitate al exprimării preșcolarilor depin însușirea tuturor cunoștințelor din programă și planul de învățământ în mod conștient, precum și viitoarele succese școlare.

Eficiența activității didactice a educatoarei este determinată de personalitatea sa, de cantitatea și calitatea cunoștințelor transmise, dar și de gradul în care ele au fost interiorizate la vârsta maximei receptivități. Facând dovada bunei pregătiri profesionale, cadrul didactic va exercita influență pozitivă asupra preșcolarului prin claritatea și precizia conceptelor puse în discuție, prin realizarea unei permanente acțiuni interdisciplinare; aceasta presupune informarea sa la zi în cât mai multe domenii, cunoașterea problemelor metodologice și epistemologice.

1.2. Tipuri de jocuri didactice in activitatile de: dezvoltarea vorbirii, activitatile matematice si cunoasterea mediului

Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea vorbirii și a gândirii logice a preșcolarilor. Eficiența jocului didactic față de celelalte activități obligatorii constă în faptul că la desfășurarea lui participă toți copiii, ei depunând eforturi de gândire și exprimare dar fără a conștientiza aceasta, considerând că se joacă.

Printr-o alegere judicioasă, procesul asimilării și al adâncirii cunoștințelor este adaptat la cerințele și specificul vârstei preșcolare.

Jocul didactic, ca mijloc de bază în dezvoltarea vorbirii, realizează una dintre cele mai importante cerințe ale educației preșcolare, aceea de a-i învăța pa copii o varietate de noțiuni jucându-se în mod organizat.

Jocul didactic organizat este o formă de instruire a copiilor, desfășurat sub conducerea directă a educatoarei, care antrenează întreag grupă de copii. Jocul didactic se desfășoară atât în activitățile obligatorii (frontale), cât și în diferite momente ale zilei – etapa jocurilor la liberă alegere. Jocul didactic prin natura sa se deosebește de celelalte activități cu conținut asemănător. Din punct de vedere al proiectării didactice se va ține seama de următoarele aspecte: sarcina didactică, regula de joc, acțiunea de joc – forma distractivă pe care o păstrează permanent.

Jocul didactic se caracterizează printr-o structură specifică, originală (el îmbină organic jocul cu instruirea), deosebită de celelalte activități care se practică în grădiniță. Datorită unității depline pe care o realizează între sarcina didactică și acțiunea ludică, ca și formei distractive pe care o îmbracă și o păstrează permanent, jocul didactic este apreciat drept unul dintre cele mai accesibile și mai eficiente mijloace instructiv-educative folosite la vârsta preșcolară. Jocul didactic este subordonat pedagogului, este creat de el și intră în fondul mijloacelor lui pedagogice.

În comparație cu celelalte jocuri cu subiecte și reguli stabilite de educatoare, jocul didactic este destinat mai cu seamă rezolvării unor sarcini ale educației intelectuale, respectiv ale cunoașterii mediului înconjurător, dezvoltării vorbirii și însușirii număratului și socotitului. El își aduce, desigur, contribuția și la educația morală și estetică a copiilor.

În cadrul jocurilor didactice cea mai mare pondere o dețin metodele de învățare prin acțiune efectivă (joacă), acțiunea, mișcarea fiind elementele specifice jocului.

În aplicarea metodologiei didactice se are permanent în vedere atât factori obiectivi, care țin de natura finalității, de logica și specificul activității desfășurate, de legitățile actului învățării, cât și factori subiectivi: psihologia și nivelul grupei, particularitățile de vârstă și individuale ale preșcolarilor.

Raportul dintre principiile învățământului și metodologia didactică, dinamica acestor categorii pedagogice, atât în plan teoretic, cât și practic, sunt condiționate de înțelegerea caracterului iterativ al predării și învățării.

Întrepătrunderea între principii, metode și forme de organizare este evidentă. Orice formă de activitate a cuplului educatoare-preșcolar este „o înmănunchere de metode și procedee, reprezentând în același timp și câmp de acțiune a principiilor didactice” (M. Ionescu ).

La însușirea temeinică a cunoștințelor participă atât factori externi, cât și interni. Factorii externi, după R. Iagne, sunt încorporați în principiile sistematizării și continuității și însușirii temeinice a cunoțtințelor, cei interni vizează stările interne care devin posinbile pentru reactualizarea cunoștințelor, în memoria copilului, a materialului însușit anterior (cunoștințe, priceperi, deprinderi, atitudini).

Având în vedere aceste principii am planificat jocurile didactice și jocurile-exercițiu în așa fel încât o predare să fie urmată de un joc de fixare și apoi consolihdare a cunoștințelor predate. Fixarea cunoștințelor însușite a fost desfășurată de fiecare dată sub altă formă, pentru evitarea monotoniei. b#%l!^+a?

În desfășurarea jocului trebuie să căutăm să trezim trebuințe, interes pentru joc (anunțarea subiectului, prezentarea materialului stimul, anunțarea obiectivelor și motivarea acestora). Procedând astfel copilul este dornic de cunoaștere, de găsire a unor soluții de natură să-l satisfacă. Știind că una dintre principalele trebuințe ale copilului este jocul, trebuie găsit mijlocul de a-l face să considere orice sarcină un joc. Să stabilm o deplină concordanță între trebuință, dorință internă și exteriorizare.

Pentru copilul care se joacă, care cunoaște precis motivația și sarcinile jocului nu există din punct de vedere subiectiv, impresia de oboseală sau aceea de stare de apatie. Oboseala, cauzată de joc, îi apare ca o activitate plină de plăcere, pe care o depune bucuros. Este ceea ce numea Karl Buhlea „plăcerea funcțională” care acționează în joc.

Asigurarea design-ului internațional și ambiental este cerința obiectivă și subiectivă a reușitei fiecărei activități.

JOCURI DIDACTICE PENTRU DEZVOLTAREA VORBIRII

1. COCOȘUL ȘI GÂSCA

Sarcina didactică: recunoașterea păsării, denumirea acesteia, imitarea sunetelor emise, construirea unei propoziții simple care să se refere la acțiunea percepută.

Regulile jocului: copiii imită sunetele emise de păsările care apar pe rând la teatrul de păpuși. Copilul numit enunță acțiunea și o execută împreună cu întreaga grupă.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Așezarea copiilor se poate face în semicerc sau ca la vizionările de spectacole pe 4-5 rânduri a câte 4-5 scaune, astfel încât toți să aibă scena în fața ochilor.

Jocul se desfășoară prin prezentarea pe rând a celor două păsări în cadrul teatrului de păpuși. Educatoarea poate motiva sosirea lor. Cu această ocazie se precizează și denumirea lor, mai ales pentru gâscă, pasăre mai puțin cunoscută de către copiii de 3-4 ani. După denumirea celor două păsări se pot face câteva exerciții de pronunțare corectă a sunetelor prevăzute c și g. Educatoarea prezintă modul de articulare: se va urmări ca limba să fie retrasă spre fundul cavității bucale.

În cursul jocului vor fi executate cu cele două păsări diferite acțiuni menționate mai sus. Copilul solicitat va răspunde indicând ce face pasărea, după care grupa va imita mișcarea și va pronunța onomatopeea corespunzătoare.

NOTĂ Copiii care au dificultăți în pronunțarea consoanelor c-g, vor fi solicitați să încerce articularea, prin poziția gurii larg deschise, limba ghemuită în fundul cavității bucale, în timp ce, cu degetul mare și cel arătător își palpează, apăsând ușor regiunea superioară a gâtului.

2. FOCUL ȘI VÂNTUL

Sarcina didactică: redarea corectă a unor sunete izolate și a sunetelor din componența unor cuvinte.

Regulile jocului: copiii reproduc prin mișcări și onomatopee fenomenele despre care se relatează în povestirea educatoarei, respectând sensul acesteia.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Copiii vor sta fie pe scăunele, fie pe covor în semicerc.

În introducerea activității se vor reactualiza reprezentările despre foc și vânt, cerându-se copiilor să reproducă onomatopeele fâșș-fâșș, vâjj-vâjj. În acest scop se vor prezenta pe rând cele două ilustrații și se vor denumi fenomenele : foc și vânt.

În continuare, educatoarea introduce exercițiile de pronunțare în contextul unei povești simple. Regula jocului cere copiilor ca atunci când povestea se întrerupe, ei să reproducă sunetele corespunzătoare fenomenului enunțat în contextul poveștii. De exemplu: „În casă s-a făcut frig. Mama a pus lemne în sobă și a aprins focul. Focul făcea…”. Copiii vor imita zgomotul focului. „S-au ars lemnele și focul s-a stins, apoi tata a ieșit în curte să aducă altele. Afară era frig și bătea vântul…”. Copiii vor reproduce mișcarea vântului, zgomotul produs de acesta (vâj-vâj).

Povestea poate continua sau poate fi reluată într-o altă formă asigurându-se repetarea pronunțării de către copii a sunetelor corespunzătoare.

În partea a doua a jocului educatoarea imită unul din fenomenele discutate mai sus, iar copiii formulează propoziții simple în legătură cu acțiunea percepută: „focul arde” sau „focul face fâșș-fâșș” (educatoarea și copiii mimează acțiunea de aprindere a focului) sau „vântul bate” (educatoarea și copiii leagănă puternic brațele deasupra capului).

În pronunțarea onomatopeelor care încep cu consoanele f-v, se recomandă articularea exgerat conturată prin aducerea buzei inferioare sub incisivii superiori. b#%l!^+a?

3. ȘARPELE ȘI ALBINUȚA

Sarcina didactică: pronunțarea corectă a consoanelor s și z.

Regulile jocului: la semnalul educatoarei, grupul de copii care alcătuiește șarpele, execută deplasarea pe un traseu dat imitănd sunetele emise de șarpe. La alt semnal albinele pornesc spre șarpe ca să-l alunge reproducând zumzăitul acestora.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Educatoarea va amenaja înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze o poiană cu flori. Grupa de copii va fi împărțită în două, o parte dintre ei vor fi albine, iar restul vor alcătui șarpele. Fiecare din subgrupe va avea un rol prestabilit, eventual marcat. Educatoarea conduce jocul indicând deplasarea șarpelui, apoi cea a albinelor. Grupul de copii reprezentând șarpele se va deplasa pe traseul desenat dinainte in linie șerpuită reproducând șuieratul șarpelui: sss.., în timp ce albinele stau într-o parte a sălii de grupă. La un semnal al educatoareo copiii-albine vor imita zborul și zumzetul acestora înaintând spre șarpe. Șarpele se retrage la locul său ferindu-se să nu fie înțepat. Jocul se continuă schimbându-se rolurile.

În cursul jocului se vor asigura momente de odihnă, având în vedere că alergarea poate să influențeze corectitudinea emiterii sunetelor prin modificările în respirație. În același scop se va doza atent timpul afectat alergării, evitându-se prelungirea acestuia.

În pronunțarea unor onomatopee care încep cu consoanele s-z, se recomandă atragerea atenției asupra locului de articulare, în cazul în care copiii articulează incorect, cu limba ieșită printre dinți consoanele s-z. Se recomandă articularea exagerat conturată prin strângerea dinților, ca spațiul deschis să nu fie mai mare de 1-2 mm, limba va fi plasată jos, în spatele incisivilor inferiori, iar colțurile gurii puternic trase în părți.

4.TRENUL ȘI VÂNTUL

Sarina didactică: pronunțarea corectă a consoanelor ș și j.

Regulile jocului: la semnalul dat de educatoare, un grup de copii execută deplasarea pe un traseu, imitând trenul. La alt semnal, un alt grup ajunge trenul, reproducând vântul.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Educatoarea va avea înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze linia ferată. Grupa de copii va fi împărțiă în două. Educatoarea conduce jocul indicănd deplasarea trenului ș, ș, ș, (acțiune însoțită de mișcarea brațelor). A doua grupă de copii așteaptă semnalul pentru a depăși trenul, alergând cu o viteză mai mare, în timp ce pronunță j, j, j (brațele lateral). Jocul continuă schimbând-se rolurile.

În partea a doua a jocului, acțiunea se amplifică prin prezența a patru grupe: albinuțele (z, z, z), șarpele (s,s), trenul (ș, ș, ș), vântul (j, j, j).

Nu se va scăpa din vedere faptul că, dacă consoanele s-z necesită articularea prin plasarea limbii în spatele incisivilor inferiori și colțurile gurii bine trase în părți; în articularea consoanelor ș-j dimpotrivă, vârful limbii este inspre palat și gura rotunjită.

SPUNE CUM SE FACE

Sarcina didactică: recunoașterea animalelor și reproducerea onomatopeelor corespunzătoare glasului acestora.

Regulile jocului: la privirea jucăriei sau a imaginii, copilul trebuie să imite glasul animalului respectiv, iar ceilalți copii trebuie să-l recunoască și să-l denumească. La semnalul dat, toți copiii imită glasul animalului și execută mișcări corespunzătoare acestuia.

Material didactic: animale-jucării sau imagini reprezentând câinele, pisica, oaia, calul, găina, cocoșul, rața, gâsca, vrabia, albina etc.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Materialul necesar jocului va fi acoperit sau introdus într-un săculeț (coșuleț) pentru a crea surpriza la prezentare și a da posibilitatea să se perceapă pe rând fiecare animal al cărui glas va trebui imitat. Copiii vor fi așezați pe scăunele în jurul mesei cu materialul de joc.

În desfășurarea jocului, se va asigura o anumită succesiune în prezentarea imaginilor sau a jucăriilor, începând cu cele al căror glas este mai ușor de pronunțat (pisica) și terminând cu cele al căror glas (onomatopee) prezintă oarecare dificultate în reproducere. Se va urmări sistematic ca reproducerea să se facă la început individual, apoi se va trece la pronunțarea în mod individual cu copiii care întâmpină dificultăți în pronunțarea unor sunete.

În complicarea jocului se modifică ordinea acțiunilor. Copiii ascultă onomatopeea (reprodusă de educatoare, înregistrată pe bandă de magnetofon) apoi aleg animalul al cărui b#%l!^+a?glas l-au auzit și-l reproduc individual sau în colectiv, după cum li se cere.

SPUNE CE FACE

Sarcina didactică: indicarea acțiunii executate.

Regulile jocului: copilul chemat de educatoare execută mișcarea indicată. La întrebarea „Spune ce face?” copilul atins pe umăr exprimă verbal acțiunea.

Material didactic: creion, pensulă, măturică, prosop, pieptăne, perie, pahar, lingură, cuburi, păpușă, minge etc.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Organizarea grupei de copii se realizează în semicerc pe scăunele. Ținând seama de cunoștințele copiilor intuirea se face integral, selectiv sau nu se face deloc. Pentru executarea acțiunilor necesare desfășurării poate să fie invitat un copil mai mare (la început) sau se face apel la toți copiii din grupă. Acțiunea jocului cuprinde câteva momente pe care copiii la vor desprinde din desfășurare:

chemarea unui copil lângă educatoare;

indicarea unei acțiuni astfel încât să nu fie auzită de ceilalți copii;

alegerea de către copil a obiectului necesar acțiunii;

executarea acțiunii de către copil;

exprimarea în propoziții scurte a acțiunii percepute de către copilul atins pe umăr sau numit de educatoare.

AL CUI GLAS ESTE ?

Sarcina didactică: recunoașterea copiilor din grupă după glas. Formularea corectă a genitivului.

Regulile jocului: copilul indicat de către educatoare printr-un gest, va da semnalul de sculare al copilului care simulează că doarme. Cel strigat va trebui să numească copilul care l-a trezit.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Copii stau pe scăunele în semicerc. În fața semicercului se va așeza la o mică distanță o masă cu un scaun la care va sta copilul numit de educatoare (trimis la culcare). El se va așeza cu spatele la grupă, cu brațele pe masă, cu capul pe brațe și va simula că doarme. În acest timp se va face liniște desăvârșită pentru a se crea condiții de somn. Educatoarea va trece apoi prin dreptul copiilor (pe la spatele lor) și va atinge pe unul din ei. Acesta va spune: „Trezește-te…, Mihai…”. Copilul în cauză se va întoarce cu fața spre grupă și va răspunde la întrebarea adresată în cor: „Al cui glas este?”. În răspunsul său copilul va formula o propoziție ca: „Este glasul lui Vasilică Popescu”, „Este glasul Ioanei Manolescu” etc.

Se va acorda atenție în mod special folosirii corecte a genitivului substantivelor proprii feminine, ținând seama de tendințele preșcolarilor de a extinde forma masculină.

NE JUCĂM CU BALOANE

Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea culorilor, formularea corectă a propoziției respectând acordul dintre substantiv și adjectiv.

Regulile jocului: copiii care au jetoanele de coloarea corespunzătoare balonului prezentat de educatoare, le vor ridica și vor preciza culoarea baloanelor cu care se joacă.

Copiii vor căuta alte obiecte de aceeași culoare cu a balonului educatoarei și vor denumi culoarea acestora.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Copiii vor fi așezați la măsuțele dispuse în careu deschis.

În prima parte a jocului se va urmări ridicarea corectă de către copii a jetonului cu imaginea balonului de aceeași culoare cu culoarea aceluia ridicat de educatoare. Copiii vor denumi culoarea baloanelor respective. În acest sens educatoarea pune întrebarea „Cu ce baloane ne jucăm?”, iar copiii răspund: „Ne jucăm cu baloanele roșii” etc. Se vor utiliza și întrebări adresate în mod individual: „Cu ce balon te joci?” pentru a determina și folosirea singularului.

În partea a doua a jocului, educatoarea ridică un anumit balon, iat copiii indicați caută pe o masă special pregătită obiectele sau imaginile acestora de aceeași culoare, formulând corect o propoziție care să cuprindă atât substantivul cât și adjectivul corespunzător. Se va insista asupra acordului corect între substantiv li adjectivul care îl însoțește: balon roșu – minge roșie; balon albastru – rochiță albastră etc.

CÂND FACEM AȘA ?

Sarcina didactică: determinarea momentului din zi în care se efectuează o anumită acțiune.

Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască acțiunea din imaginea la care s-a oprit b#%l!^+a?acul cadranului și momentul în care se petrece ea. La întrebarea educatoarei, copilul indicat relatează cele observate iar ceilalți copii imită acțiunile caracteristice în succesiunea lor.

Material didactic: un cadran din carton sau placaj (material plastic) – împărțit în două – una din părți fiind colorată deschis (eventual un soare deasupra acesteia), iar cealaltă parte fiind de culoare inchisă. Pe fiecare parte se vor fixa câte trei-patru imagini reprezentând acțiuni efectuate de copii: pentru dimineață: un copil se dă jos din pat; se spală la chiuvetă; servește micul dejun, pleacă spre grădiniță, se joacă etc.; pentru seară: copilul se dezbracă, copilul face duș, se urcă în pat, doarme. La mijlocul cadranului este un ac indicator ce poate fi îndreptat spre oricare din imagini.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Pentru a asigura reușita jocului, se va preciza în introducere semnificația cuvintelor utilizate mai frecvent – respectiv: dimineața și seara. La grupe avansate se pot folosi și alte adverbe de timp, de exemplu: la prânz. În desfășurarea jocului, prin mișcarea acului se vor alterna acțiunile de dimineață cu cele de seară.

UNDE S-A OPRIT ROATA ?

Sarcina didactică: diferențierea și enunțarea corectă a substantivelor la singular și la plural constituind corect propoziția.

Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască imaginea la care s-a oprit roata și să indice corect dacă este a unui obiect sau a mai multor obiecte.

Materialul didactic: un disc cu segmente pe care sunt desenate obiecte într-un grup sau într-un singur exemplar. Pe acest disc este fixat de un ax, un alt disc cu un segment lipsă. Prin învârtirea acestuia, se descoperă pe rând o singură imagine.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

Copiii vor fi așezați pe scăunele dispuse în semicerc.

În timpul jocului se va acorda atenția formulării corecte de către copii a propozițiilor: „Roata s.a oprit la măr”. În funcție de nivelul de dezvoltare a grupei se poate cere copiilor să însoțească substantivele de adjectivul care arată culoarea obiectului din imagine, de exemplu „Roata s-a oprit la creionul albastru”.

Copiii numiți vor alege de pe masă un jeton reprezentând un obiect sau mai multe obiecte după cum indică imaginea de pe disc.

Un rol deosebit de important în desfășurarea întregului proces instructiv-educativ din grădiniță îl au metodele și procedeele folosite de educatoare în predarea cunoștințelor.

Experiența ne-a demonstrat că eficiența metodelor de instruire crește dacă aceste metode răspund curiozității și intereselor copiilor.

În activitățile de formare a reprezentărilor matematice se folosesc metode și procedee variate, care solicită copiii în acțiunile permanente la învățarea prin participare activă și conștientă, la căutare și descoperire.

Învățământul modern preconizează o metodologie axată pe acțiune operatorie, deci, pe promovarea metodelor interactive care să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenței, ale imaginației și creativității. ,,Activ”este copilul care depune efort de reflecție personală, interioară și abstractă, care întreprinde o acțiune mintală de căutare, de cercetare și redescoperire a adevărurilor, de elaborare a noilor cunoștințe.,,Activismul exterior” vine deci să servească drept suport material ,,activismului interior”, psihic, mental, să devină un purtător al acestuia.

Interdisciplinaritatea presupune o învățare prin cooperare, prin colaborare, produce o confruntare de idei, opinii și argumente, creează situații de învățare centrate pe disponibilitatea și dorința de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directă și activă, pe influența reciprocă din interiorul microgrupurilor și interacțiunea socială a membrilor unui grup.

Implementarea acestor instrumente didactice moderne presupune un cumul de calități și disponibilități din partea cadrului didactic, receptivitate la nou, adaptarea stilului didactic, mobilizare, dorința de autoperfecționare, gândire reflexivă și modernă, creativitate, inteligența de a accepta noul și o mare flexibilitate în concepții.

În asemenea activități, pe lângă obiectivele vizând învățarea copiilor li se formează și deprinderea de a munci în grup. La nivelul grădiniței, învățarea prin cooperare este o activitate frecvent utilizată în programul zilei.

Cooperarea și colaborarea se întâlnesc și în jocurile de creație-jocuri de rol, în echipele formate, în cadrul jocurilor de mișcare de la educație fizică, în jocurile didactice, în manifestările artistice: serbări, scenete, dansuri, lucrări practice colective.

La nivelul activităților matematice din grădiniță, explicația este folosită atât de educatoare, cât și de copii:

de clarificare, de aprofundarea cunoștințelor;

de consolidare și sistematizare;

de verificare sau control.

Educatoarea trebuie să creeze cât mai multe situații generatoare de întrebări, căutări, să dea posibilitatea copilului de a face o selecție a posibilităților de lucru, să regurgă la întrebări-problemă, sa-i încurajeze să formeze ei înșiși întrebări, să pună probleme. Întrebările de tipul:,,Ce ai aici ?’’,, Ce ai făcut?’’, ,, De ce?’’, pun copiii în situația de a motiva acțiunea și astfel limbajul relevă conținutul matematic al acțiunii obiectuale și se realizează schimbul de idei.

Exemplu: ,,Cum este această piesă?’’ – ,, Piesa aceasta este pătrat și nu e mare ’’.

O atenție deosebită se va acorda întăririi pozitive a răspunsului nefiind recomandate metodele de dezaprobare totală ce au efect descurajator.

Problematizarea – o metodă care solicită copilului un efort intelectual orientat spre descoperirea de noi cunoștințe sau procedee de acțiune și de verificare a soluțiilor găsite.

Folosită ca metodă în activitățile matematice din grădiniță, poate fi considerată o variantă a conversației euristice. Aplicată cu consenvență și discernământ, problematizarea rezolvă la copilul preșcolar gândirea independentă, productivă, scheme operatorii și asigură motivația intrinsecă a învățării.

Ca aplicație specifică a metodei problematizării este rezolvarea de probleme, situație în care copilul lucrează individual , iar dirijarea este realizată de educatoare.

Rezolvarea problemelor matematice înseamnă pentru copilul preșcolar achiziționarea unor strategii, parcurgerea unor pași, traversarea unor etape succesive absolut necesare.

Prima etapă: Înțelegerea problemei și organizarea informațiilor.

Copilul trebuie să înțeleagă ce îi cere problema, ce trebuie să facă? O problemă matematică i-ar putea cere să clasifice, alta să grupeze, să sorteze sau să completeze o structură. În acest prim stadiu el își organizează informația, cu ajutorul nemijlocit al educatoarei, pentru ca în următoarele etape să o folosească corect. Iată câteva exemple concrete de parcurgere a acestor etape care pregătesc copilul pentru înțelegerea algoritmului, pentru însușirea modului de rezolvare a problemelor matematice.

1. Sortare – clasificare – grupare: Când lucrează acest tip de probleme, copiii sunt puși în situația de a compara, de a găsi asemănări și diferențe între obiecte, de a le alege și ordona, în funcție de diferite criterii. Ei identifică obiectele care nu se potrivesc sau pe cele care se potrivesc într-un grup dat și verbalizează motivul pentru care unele obiecte stau împreună, iar altele nu.

Înainte de a trece la utilizarea fișelor, copiii manipulează direct obiectele, aleg și grupează diferite jucării. Tot timpul se subliniază motivele pentru care sunt grupate, așezate sau clasificate obiectele / imaginile/jucăriile într-un anume fel.

Beneficii: dezvoltarea gândirii logice, verificarea spiritului de observație, a concentrării atenției, exersarea operațiilor gândirii, verificarea limbajului matematic, stimularea activității verbale în general.

Exemple:

* „ Privește imaginea, spune ce reprezintă fiecare desen. Care desen NU se potrivește cu celelalte? De ce?”

b#%l!^+a?

* „De ce sunt grupate obiectele acestea împreună? Explică legătura dintre ele

* „ Unește printr-o linie obiectele care se potrivesc. Explică care este legătura dintre ele. Ce obiecte nu se potrivesc? Taie-le cu o linie.”

* „ Hai să potrivim lucrurile!”

* „ Decupați desenele din dreapta paginii și lipiți-le în dreptul imaginilor care se potrivesc.

Explicați legătura dintre ele’’

2. Utilizarea structurilor: În acest tip de probleme, copiii trebuie să continue un șir, stabilind ce obiect sau imagine urmează. El va ști cine / ce urmează dacă observă, compară și analizează cu atenție modelul prezentat. Copilul este pus în situația de a estima și a explica locul unui obiect într-un șir, într-o structură. La început sunt utilizate structuri simple, apoi din ce în ce mai complicate, iar după ce au învățat algoritmul, copiii sunt încurajați să creeze singuri structuri.

Beneficii:Sunt exersate, de asemenea, operațiile gândirii, spiritul de observație, atenția și limbajul.

Se exersează numărarea, se dezvoltă capacitatea de a observa structurile și de a formula propoziții despre ele. Copiii văd, manipulează și discută despre structuri, acest lucru contribuind la înțelegerea acestui tip de probleme.

Exemple:

* „ Completează șirul cu desenul potrivit!” Copilul motivează de fiecare dată acțiunea executată.

* „ Câte grupuri de același fel ai numărat? Să numărăm obiectele din fiecare grup. Câte obiecte sunt în fiecare grup? Copilul observă diferențele cu privire la numărul de elemente din fiecare grup. Va înțelege, astfel, ce grup urmează, care-i ordinea, care este logica structurilor prezentate. Educatoarea pune întotdeauna întrebări ajutătoare: Câți iepuri va avea grupul următor? Dar următorul? Etc.

3.Colectarea și sortarea datelor în tabel:

Se prezintă copiilor o imagine în care apar obiecte numărabile. Aceștia descoperă de câte ori se repetă un personaj/un obiect și completează un tabel. Tabelele pot fi așezate fie orizontal, fie vertical.

Copiii sunt puși în situația de a număra, compara, raporta cantitatea la cifră / cifra la cantitate, de a completa un tabel, cu sau fără scrierea cifrei care corespunde numărului de elemente.

Aceste tipuri de probleme se desfășoară, la început, frontal, apoi, pe măsură ce copiii deprind procedura, se trece la lucrul în grupuri, în perechi sau individual.

Beneficii: Sunt exersate operațiile gândirii, spiritul de observație, se dezvoltă atenția, capacitatea de a verbaliza, de a motiva o acțiune, de a compara obiecte sau imagini.

Exemple:

*” Desenează în spațiile date tot atâtea linii orizontale/ verticale câte obiecte de același fel ai descoperit în imagine.”

Într-o fază mai avansată, i se poate cere copilului să deseneze tot atâtea linii/puncte/steluțe/buline câte obiecte de același fel a descoperit, dar și să scrie cifrele corespunzătoare sau să verifice dacă cifrele date corespund numărului de obiecte numărabile sau să încercuiască cifra care corespunde numărului de elemente.

b#%l!^+a?

Etapa a doua: Folosirea informațiilor și rezolvarea problemei

În această fază copilul utilizează informațiile colectate pentru a înțelege ce îi cere problema.

Educatoarea explică cu claritate problema, le oferă ori le sugerează strategii ce pot fi folosite în rezolvare, îi ajută să-și reorganizeze datele care să-i ducă la găsirea soluției. În acest scop, sunt folosite bine cunoscutele probleme ilustrate sau problemele vizualizate pe hârtie. Imaginea utilizată este foarte importantă pentru înțelegerea enunțurilor de către copii, de aceea aceasta trebuie să îndeplinească câteva condiții: să fie clară, dinamică, sugestivă, succesiunea să fie logică, ușor de intuit/ de înțeles de către copil. Sprijinul perceptiv să fie deplin și corect pentru copii.

La început, în perioada de familiarizare cu acest tip de probleme, se recomandă folosirea elementelor decupate, detașabile, ușor mânuibile, apoi se folosesc imagini compacte.

Până la această etapă, copilul a rezolvat probleme prin intermediul sortării, clasificării, completării structurilor și a tabelelor . Acum i se cere să găsească rezolvarea pe baza datelor exprimate de ilustrații. Soluția, răspunsul la problemă poate fi oral sau scris – semne grafice sau cifre.

Se recomandă verificarea permanentă a corectitudinii soluției / răspunsului problemelor. Acest lucru se face cu ajutorul copiilor.

Utilizarea imaginilor: b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Exemple:

* „Spune dacă numărul elementelor corespunde cifrei. Verifică, la capătul rândului, dacă totalul elementelor corespunde cifrei din casetă.”

* „ Adună elementele celor două mulțimi. Alege și încercuiește cifra corespunzătoare numărului total de elemente.”

Introducerea semnelor matematice + / – / =.

Formularea enunțurilor de către copii / Compunerea de probleme după imagini date:

Se formulează sarcini de genul: „Observă și alege răspunsul corect”, „Alege și încercuiește din casete cifra care reprezintă rezultatul operației de mai jos”, „Observă acțiunea din imagine și compune o problemă”, „Calculează și spune care este răspunsul corect”, „Enunță problema și găsește rezolvarea ei!”, „Privește cu atenție imaginea și creează o problemă”, „Scrie în căsuță cifrele corespunzătoare exercițiului”, „Observă și rezolvă!”.

Exemple:

Pentru înțelegerea și rezolvarea problemelor matematice educatoarea poate folosi și alte tehnici: dramatizarea problemelor, rezolvarea cu ajutorul desenelor, rezolvarea orală, probleme în versuri, introducerea textului scris alături de ilustrarea prin desen, punerea copilului în situația de a alege singur operația: adunare sau scădere.

Concluzionând, se observă că, analiza sistemică a procesului de învățământ și proiectarea activității matematice într-o viziune modernă, în perspectiva formării reprezentărilor matematice corecte, scoate în evidență legătura logică între obiective, mijloace, metode, forme de organizare a activității și interdependența funcțională a acestor componente.

Jean Piaget clasifică jocurile astfel:

a) jocuri exerciții;

b) jocuri simbolice;

c) jocuri cu reguli.

* Jocurile exerciții presupun repetarea de plăcere a unor activități însușite pe alte b#%l!^+a?căi, în scopul adaptării (antepreșcolar, preșcolar, cu persistență în școlaritate). Cel mai adesea presupunem o repetare a unei acțiuni care nu se finalizează (hrăni rea păpușii). Antrenarea ludică se realizează spontan în cadrul unei mari bogății de jucării.

*Jocurile simbolice, bazate pe transformarea realului prin asimilarea lui la trebuințele propriului „eu” se manifestă atât sub raport afectiv, cât și subordonat unor interese cognitive ale copilului. La vârsta școlară mică, copilul are nevoie de parteneri (chiar adulți), dar el poate crea subiectul unui joc fără partener sau cu partener imaginar, atât de activă fiind forța subiectului.

*Jocurile cn reguli se transmit în cadrul social de la copil la copil și importanța lor crește odata cu dezvoltarea vieții sociale a copilului. Predominantă este regula.

Preluând partea bună a tipurilor de jocuri amintite pedagogia științifică optează pentru următoarea clasificare:

* jocuri de creație;

* jocuri de mișcare;

* jocuri didactice.

Apreciat în mod deosebit, jocul de creație este acela în care subiectul, conținutul și regulile sunt creații ale elevului, care reproduce de regulă subiecte din viața cotidiană, din povestiri sau din basme. Jocurile de creație nu se desfășoară fără reguli. Creând singuri subiectul .și regulile jocului, elevul câștigă experiență socială apreciabilă. Un rol bine determinat în cadrul jocurilor de creație îl au jocurile de construcție. Pentru acest joc, încă de la grupa mică copilul găsește un material foarte bogat cu care poate realiza diferite construcții sub îndrumarea institutorului, fie din imaginație, fie după o temă data. Materialele sunt variate și numeroase: cuburi, forme geometrice din plastic, cercuri, hârtie, nisip etc., din care elevul își confecționează singur jucăriile cu care se joacă. Ceea ce este specific jocului de construcție este faptul că în aceste jocuri totul este plănuit de elev, rolul principal revenindu-i tot elevului.

Jocurile de mișcare corespund atât particularităților de vârstă cal și cerințelor

de ordin instructiv – educativ. În aceste jocuri regulile au drept scop indicarea unor moduri de mișcare în timpul jocului, realizarea atmosferei de disciplină și a deprinderii de autostăpânire în unele situații. Jocul de mișcare îl apropie pe elev de înțelegerea vieții, este activ, fiind angrenat întregul organism.

Jocul de mișcare contribuie la dezvoltarea motricității, asigură formarea unei ținute corecte și contribuie la evitarea unor eventuale deformări ale elevului. b#%l!^+a?

Jocurile didactice reprezintă o formă de activitate atractivă și accesibilă copilului prin care se realizează o mare parte din sarcinile educaționale în grădiniță și în școală. Jocurile didactice organizate în lumina cerințelor psihologiei învățării reprezintă un mijloc activ și eficace de instruire și educare a școlarului mic. Acest tip de activitate, cu un aparent aspect de divertisment, este în fond o activitate aptă să răspundă unor importante obiective ale procesului instructiv – educativ.

Prin jocul didactic elevul își angajează întregul potențial psihic, își ascute observațiile, își cultivă inițiativa, voința, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, își dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă.

În învățământul primar, jocul didactic se poate organiza cu succes la toate disciplinele școlare în orice moment al lecției, ca activitate de sine stătătoare sau doar ca metodă, urmărindu-se fie dobândirea noilor cunoștințe, priceperi și deprinderi, fie fixarea și consolidarea acestora, fie verificarea și aprecierea nivelului de pregătire al elevilor.

Asimilarea cunoștințelor matematice de la cea mai fragedă vârstă are o importanță deosebită, acestea stimulând dezvoltarea intelectuală generală a elevului și influențând pozitiv dinamica vieții sale spirituale. Pe de alta parte, cunoștințele matematice au o tot mai mare aplicare în practică, în toate domeniile de activitate. Jocul didactic mai matematic este acela prin care se realizează un scop și o sarcină didactică din punct de vedere matematic, folosind un conținut accesibil, atractiv și recreativ atât prin forma de desfășurare cât și prin materialul didactic folosit.

Deși este dificil să facem o clasificare a jocurilor didactice matematice, totuși în funcție de scopul și de sarcina didactică propusă, acestea se pot împărți astfel:

1. După momentul în care se folosesc în cadrul lecției, ca formă de bază a procesului ție învățământ:

* jocuri didactice matematice, ca lecție de sine stătătoare;

* jocuri didactice matematice folosite ca momente propriu – zise ale lecției;

* jocuri didactice matematice în completarea lecției, intercalate pe parcursul

lecției sau la final.

2. După conținutul capitolelor de însușii în cadrul obiectului de învățământ (matematica) sau în cadrul anilor de studii:

× jocuri didactice matematice pentru aprofundarea însușirii cunoștințelor b#%l!^+a?specifice unui capitol sau grup de lecție;

× jocuri didactice matematice specifice unei vârste sau clase.

Există și jocuri didactice matematice folosite pentru familiarizarea elevilor cu unele concepte moderne de matematică (cum sunt cele de mulțime și relație), pentru consolidarea reprezentărilor despre unele forme geometrice (triunghi, dreptunghi, pătrat, cerc), pentru cultivarea unor calități ale gândirii și exersarea unei logici elementare. In acest sens se utilizează jocurile logico-matematice.

Se știe că activitatea de învățare necesită un efort susținut și de aceea introducând cu mult tact, cu pricepere, activități de joc, realizăm o legătura, o continuitate cu perioada de vârf antepreșcolară, preșcolară și școlară, trezindu-i elevului interesul pentru activitatea de învățare, împletind-o cu activitatea de joc, dorită de el- Jocul didactic poate fi introdus în orice moment al lecției în care observăm starea de oboseală, când atenția nu mai poate fî captată prin alte mijloace didactice sau pot fi organizate lecții joc, în care jocul să domine urmărind fixarea, consolidarea și sistematizarea cunoștințelor.

Inclus inteligent în structura lecției, jocul didactic matematic poate să satisfacă nevoia de joc a copilului, dar poate în același timp să ușureze înțelegerea, asimilarea cunoștințelor matematice și formarea unor deprinderi de calcul matematic, realizând o îmbinare între învățare și joc. Cu atât mai mult jocul didactic este indicat a fi conceput în activitățile matematice și în lecțiile de matematică din clasa I unde noțiunile de număr și de operație cu numere sunt abstracte.

Folosirea jocului didactic în predarea matematicii oferă numeroase avantaje pedagogice, dintre care amintim:

– constituie o tehnică atractivă de exploatare a realității, de explicare a unor noțiuni abstracte, dificil de predat pe alte căi;

– constituie o admirabilă modalitate de a-i determina pe copii să participe activ la lecție;

– dezvoltă la elevi iscusința, spiritul de observație, ingeniozitatea, inventivitatea;

– angajează la lecție atât elevii timizi cât și pe cei slabi și dezvoltă spiritul de cooperare, ceea ce conduce la creșterea gradului de coeziune a clasei.

În școală, jocurile de recunoaștere a culorilor, formelor, mărimilor, figurilor geometrice, de formare a numerelor în concentrul l – 10, de efectuare a operațiilor aritmetice de adunare și scădere cu una sau două unități constituie activitățile de bază ale elevului. Orice exercițiu sau problemă poate deveni joc dacă se precizează sarcinile de rezolvat și scopul urmărit, dacă se b#%l!^+a?creează o atmosferă deconectantă, trezind elevilor interesul, spiritul de concurență și de echipă.

Jocuri pentru cunoașterea mediului

CINE A VENIT?

Jumătate din efectivul participanților la joc stă pe scăunele, într-un colț al sălii, cealaltă jumătate trece în partea opusă, iar conducătorul de joc le dă (în secret) nume de animale domestice sau sălbatice: câine, pisică, oaie, lup, cuc, pupăză, urs ale căror sunete pot fi imitate.

În fața celor de pe scăunele se plasează un suport cu două brațe, de care se prinde un clopoțel, la o înălțime la care să ajungă copiii când întind brațele sus.

La semnalul conducătorului de joc de începere a jocului, unul dintre copii aleargă la suport și atinge clopoțelul, făcându-l să sune de trei ori. La auzul acestuia conducătorul de joc întrabă: „Cine a venit?” „Ham, Ham!”, sau altă onomatopee, răspunde copilul, după numele pe care îl are. Conducătorul de joc indică un copil care să recunoască animalul. Dacă nu ghicește i se dă o pedeapsă hazlie propusă de copii. Dacă ghicește, schimbă rorurile între ei și jocul continuă.

ANIMALELE ȘI PUII LOR

Materialele necesare:

Imagini colorate decupate din reviste sau copiate din cărți și colorate, reprezentând animalele domestice cunoscute copilului: câinele, pisica, calul, măgarul, oaia, capra etc. Fiecare imagine ca fi lipită pe câte un cartonaș.

Planșe (obținute ca în același mod ca mai sus) reprezentând puii animalelor domestice alese.

Imagini identice cu cele din primele două serii (copiate după ele) reprezentând numai siluetele (contururi) animalelor și puilor lor.

Copii și conducătorul de joc sunt așezați în jurul mesei. Conducătorul de joc împarte cartonașele cu animalele mari. Pe rând, fiecare copil denumește animalul pe care îl are în față. (De exemplu „Eu am calul!”, „Eu am vaca!” etc.). conducătorul de joc scoate apoi cartonașele reprezentând puii animalelor domestice și arătând câte unul copiilor, îl așează în mijlocul mesei și întreabă: „Al cui este puiul acesta?”.

Conducătorul de joc a scos de pildă mânzul. Copilul are în fața lui cartonașul b#%l!^+a?reprezentând calul, trebuie să spună: „E puiul calului: mânzul, eu am calul”. Și căpătând imaginea respectivă, el o pune peste cealaltă, întorcându-le pe amândouă cu fața în jos.

Jocul continuă apoi, conducătorul de joc arătând pe rând cartonașele până la epuizarea lor.

Jocul poate fi jucat și invers și anume, împărțind copiilor cartonașele puii animalelor și expunând apoi pe masă cele cu animale mari.

În ambele cazuri se va insista nu numai asupra procesului de recunoaștere cât și asupra dezvoltării vorbirii. Copiii să denumească corect animalul și puiul respectiv.

Jocul poate fi îmbogățit pentru copii mai mari, construind în același timp și planșe cu păsări domestice și animale sălbatice mai cunoscute.

CUM CIRCULĂM?

Material necesar:

Semafor, mașinuțe, baston și uniformă de polițai, indicatoare cu „trecere pietoni”, cretă albă și colorată pentru marcarea benzilor și trotoarelor.

Jocul urmărește învățarea regulilor de circulație; recunoașterea unor indicatoare; respectarea ordinii și disciplinei în timpul jocului; dezvoltarea spiritului de observație.

Copiii trebuie să traverseze numai prin locurile marcate sau cu circulație dirijată, să exprime corect motivul, să găsească indicatoarele cerute și să le așeze acolo unde se potrivesc.

Copiii traversează străzile numai la semnalul dat de educatoare „pornim” și numai acolo unde întâlnesc indicatoarele: „trecere pietoni” (zebră și semafor). Pe străzile fără indicatoare, copiii trebuie să traverseze asigurându-se întâi din stânga până la jumătatea șoselei dacă nu vin mașini, apoi din dreapta.

BROASCA ȚESTOASĂ – joc pentru captarea atenției

Materialul necesr: fișe de lucru, set cu animale, imagini cu anotimpuri

Acest joc urmărește găsirea drumului prin labirint pentru ca broasca să ajungă la căpșună.

Educatoarea trasează drumul spre căpșună, apoi copiii trebuie să identifice animalele care hibernează, anotimpul iarna.

De aici pornește o discuție despre ce înseamnă „hibernare”, când are loc acest fenomen și de ce se petrece el în lumea animalelor. b#%l!^+a?

ORARUL unei săptămânii la grădiniță

b#%l!^+a?

1.3. Specificul jocului didactic: sarcina didactica, regulile jocului, elemente de joc, variante

Specificul și valoarea jocului didactic nu constă în contribuția sa la dezvoltarea multilaterală a copiilor. Elementele sale componente, trăsăturile caracteristice, prin care își menține esența de joc și, în același timp, specificul său de activitate didactică se exprimă prin:

conținutul jocului;

sarcina didactică;

elementele de joc (acțiunea de joc);

regulile jocului.

Este importantă existența întrepătrunderii și a interacțiunii acestor componente precum și păstrarea unui echilibru între sarcina didactică și elementele de joc. Ponderea mai mare a unei dintre aceste componente în defavoarea alteia poate duce la denaturarea jocului didactic sau la schimbarea profilului acestuia. Educatoarea trebuie să cunoască exact modul de dozare a acestor componente, în așa fel încât, într-o activitate de acest gen, să nu predomine numai elementul de joc, deoarece riscă să transforme activitatea într-una pur distractivă, pierzându-și caracterul instructiv și nu reușește să își atingă scopul și obiectivele operaționale.

Pe de altă parte, jocul didactic în care elementul de joc este slab, accentul punându-se pe rezolvarea sarcinii instructive își pierde caracterul ludic, transformându-se în simple exerciții, în convorbiri sau convorbire după ilustrații.

Conținutul și felul jocului didactic pentru dezvoltarea vorbirii

Varietatea jocurilor didactice pentru dezvoltarea vorbirii desfășurate în grădinița de copii impune găsirea unor criterii de exemplificare a acestora. Astfel întâlnim: b#%l!^+a?

Jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii prin care se urmărește formarea unei pronunțări clare, a unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical: Focul și Văntul, Șarpele și Albinuța, Cocoșul și Gâsca, Trenul și Vântul – la grupa mică; Ghicește ce spun eu?, Săculețul fermecat, Cu ce sunet începe cuvântul?, Cine spune mai departe?, Repetă ce spun eu – la grupa mijlocie; Îndreaptă greșeala, Cine spune mai multe cuvinte?, Să așezăm cartonașe – la grupa mare.

Jocuri didactice pentru dezvoltarea gândire logice. La grupa mică: Ce daruri putem oferi lui Radu?, Jocul culorilor; la grupa mijlocie: Găsește o poză la fel, Ce ne trebuie în casă? La grupa mare: Găsește ce se potrivește, Să facem ordine, Desenează numai ce ți se cere.

Jocuri didactice pantru însușirea normelor de comportare civilizată. La grupa mică: Spune cum te cheamă?, La cine se află stegulețul? La grupa mijlocie: De-a grădinița, Știți cine este?, Să primim musafiri, E ziua mamei. La grupa mare: De-a poștașul, Cine te-a chemat la telefon? De-a circulația, De-a magazinul.

Cunoașterea conținutului și a felurilor didactice le ajută pe educatoare să se orienteze cu ușurință în alegerea și în conducerea metodică a acestora.

Jocul didactic este o activitate care se deosebește prin structura sa specifică de celelalte activități de conținut asemănător. Unitatea deplină dintre sarcina didactică și acțiunea de joc, forma distractiva pe care o îmbracă și o păstrează permanent trebuie să caracterizeze jocul didactic. El se deosebește prin conținutul și prin faptul că accentul cade pe rezolvarea sarcinilor educației intelectuale, respectiv pe cunoașterea mediului înconjurător, pe dezvoltarea facultăților intelectuale, pe dezvoltarea vorbirii sau reprezentațiilor matematice.

Prin părțile componente și trăsăturile caracteristice jocul didactic își menține esența sa de joc și în același timp specificul său de activitate didactică. Pedagogia preșcolară fundamentează bazele teoretice ale jocului didactic ocupându-se de:

– conținutul jocului; b#%l!^+a?

– sarcina didactică;

– acțiunea și elementul de joc;

– regulile jocului.

“Conținutul jocului didactic este reprezentat de sfera cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor. El trebuie să fie prezentat într-o formă accesibilă și atractivă de desfășurare. Deși jocurile didactice pot avea același conținut, totuși ele dobândesc mereu alt caracter datorită faptului că sarcinile didactice sunt de fiecare dată diferite. Aceasta dă o notă de noutate și, combinată cu folosirea unui material didactic nou, atrage interesul și curiozitatea copilului.”

Sarcina didactică acționează operațiile gândirii. Ea este formulată în funcție de conținutul activității si de nivelul de vârstă al copiilor. Pentru copii, sarcina didactică apare ca o problemă de gândire (de recunoaștere, denumire, descriere, comparație, reconstituire,ghicire, etc.), pe care trebuie să o rezolve.

Acțiunea de joc este componenta prin care se realizează rezolvarea sarcinii didactice într-un mod plăcut și atractiv.

Ea cuprinde variate elemente de joc : surpriza, ghicirea, întrecerea, așteptarea, mișcarea, recompensa, aplauzele, etc., alegerea lor făcându-se în funcție de conținutul jocului, de vârsta copiilor etc.

Regulile jocului didactic sunt prestabilite și obligatorii pentru toți copiii (participanții). Ele sunt menite să arate cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă, succesiunea acțiunilor în joc, ce este și nu este permis în timpul jocului .Regulile sunt determinate de conținutul și sarcina didactică.

“Jocul didactic este activitatea cea mai firească, care corespunde cerințelor de dezvoltare a copilului, tendințelor lui de a fi în contact cu adultul și cu alți copii , de a percepe activ, de a înțelege oglinda lumii înconjurătoare, dorinței lui de a-și exprima gândurile.”

1.4. Valoarea educativa a jocului didactic – (strategii didactice: mijloace, material, procedee folosite in predarea jocului didactic)

Orice proces de însușire a unor cunoștinte (receptare și fixare) activează o serie de b#%l!^+a?procese psihice (atenție, memorie, gândire etc.) fără de care însăși însușirea n-ar putea avea loc. Totuși, aceste variate procese psihice se pot dezvolta, într-o măsură mult mai mare și într-un ritm mult mai rapid, dacă se folosesc mijloacele care li se adresează în mod special sau activitățile în care se cere atenția să fie îndreptată cu precădere asupra lor.

Activitățile care se pretează în cea mai mare măsură la atingerea acestui scop sunt jocurile, în general, și cele didactice , în special. În jocurile didactice pot fi întrunite aspectul cognitiv, cu cel formativ – în doze foarte variate – ceea ce dă educatoarei posibilitatea să acorde după dorință prioritate fie unui aspect, fie celuilalt sau să le îmbine în proporții oarecum egale. Ele mai prezintă avantajul că se pot adresa – în funvție de necesități – unui copil, unui grup de copii sau unei grupe întregi din grădiniță, că pot fi folosite în etapa activităților alese sau în aceea a activităților obligatorii.

De exemplu, în jocul didactic „Cine trebuie să plece?” pe lângă latura cognitivă cu caracter de fixare (folosirea unor cunoștințe dobândite anterior), apare deosebir de accentuată latura formativă. Se poate urmări, de asemenea, posibilitatea de adaptare a jocului didactic la necesitățile procesului de învățământ desfășurat într-un anumit loc, într-un anumit moment, cu unii sau cu toți copiii grupei.

Jocul „Cine trebuie să plece?” poate fi introdus la preșcolarii mai mari. Este potrivit vârstei de 5 ani, dar poate fi jucat în anumite cazuri, și de copiii de 4 ani și jumătate. El constă în expunerea pe flanelograf, pe stativ, pe tabla magnetică sau chiar pe masă (când se joacă de către mai puțini copii) a unor figurine (siluete decupate și pictate) reprezentând toate personajele principale și elementele importante (plante, lucruri, animale) ale unei povești. Între figurine trebuie să se păstreze oarecare proporție. (Nu vor fi la fel de mari cele ce reprezintă adulți cu cele ce reprezintă copii sau cele ce reprezintă oameni și cele ce reprezintă animale mici ca șoareci, insecte etc.).

Figurinele trebuie să reprezinte toate personajele principale ale poveștii, care pot ajuta pe copii să recunoască povestea. De asemenea, nu trebuie să lipsească accesoriile caracteristice care contribuie la recunoașterea poveștii. Totuși, nu vor figura decât elemente absolut necesare recunoașterii ei. Nu vor fi expuse elemente sau personaje secundare, care mai mult ar încurca pe copii, distrăgându-le atenția spre lucruri neesențiale. Astfel, în joc nu vor apărea persoane din suita împăratului, păsări, insecte, flori, elemente de decor, care pot figura în diverse basme, b#%l!^+a?deci nu ajută la definirea uneia dintre ele.

De exemplu, din povestea „Fata moșului și fata babei ” vor figura: moșul, baba, fata moșului, fata babei, căinele, copacul, fântâna, cuptorul, animalele cărora fetele le-au dat mâncare, lăzile pe care le-au luat. Nu vor fi expuse: drumul, pădurea, casa la care au ajuns, baba (Sfânta Vineri), acestea fiind elemente neesențiale pentru cunoașterea poveștii. În povestea „Motanul încălțat” vor apărea motanul (încălțat și cu pășărie cu pene), stăpânul sau (îmbrăcat sărăcăcios), împăratul, fiica lui, capcaunul. Nu vor figura: frații băiatului, suita împăratului, caleașca, secerătorii etc. care constituie personaje și accesorii nesugestive. În basmul „Alba ca Zăpada și cei șapte pitici” personajele reprezentate vor fi: Alba ca Zăpada, mama vitregă cu oglinda în mână, vânătorul, piticii. Nu vor figura: împăratul, mama Albei ca Zăpada, prințul care au roluri secundare în poveste. Nu va fi necesar să apară nici baba (mama vitregă în diferite ipostaze) care deși deține roluri principale nu mai este necesară pentru necunoașterea poveștii. În povestea „Ursul păcălit de vulpe” vor fi folosite figurinele reprezentând: moșul, carul cu pește, vulpea, ursul. Nu va fi necesară prezența pădurii sau a lacului. De asemena, în povestea „Scufița Roșie” vor fi necesare următoarele personaje: Scufișa Roșie, lupul, vânătorul. Nu este necesar să apară mama Scufiței, casa ei și cei a bunicii, pădurea. În povestea „Puf alb și Puf gri” pot figura numai acei doi iepurași și mama lor și borcanul cu dulceață (eventual și o scenă din iarmaroc, de plidă, un scrânciob cu bărcuțe și unul cu lanțuri ).

În momentul expunerii, printre personajele poveștii va fi introdus și un personaj din alt basm, copiii urmând să recunoască din care poveste este personajul introdus și să-l elimine. Acesta trebuie să fie astfel ales încât să sugereze neaparat povestea din care face parte. Nu se va alege un personaj chiar principal, care ar putea fi întâlnit în altă poveste sau care nu este suficient de sugestiv. De exemplu, din povestea „Motanul încălțat” va fi ales chiar motanul cu pălărie cu pene și încălțat cu cizme. Nu va fi ales împăratul, nici fiica și nici căpcăunul și nici chiar stăpânul pisicii, deoarece fiecare dintre aceștia luați separat ar putea reprezenta și personaje din alte povești. La fel din povestea „Turtița” va fi aleasă Turtița și nu moșul sau baba ori vreunul din animalele pe care le întâlnește. Turtița pentru că în multe povești este vorba de moși și babe sau de diferite animale.

În cazul în care nu se poate alege un personaj nici în aceste condiții, se va alege un grup de personaje care vor fi reprezentate împreună. De exemplu, Albă ca zăpada și cei șapte pitici sau Albă ca Zăpada și împărăteasa transformată în negustoreasă, întinzându-i un măr sau Albă ce Zăpada și vânătorul. În situașia aceasta poate fi vorba chiar de introducerea unei scene caracteristice numai unei povești prin care aceasta va fi recunoscută.

Se recomandă ca îmbrăcămintea, accesoriile și atitudinile personajelor din ambele povești să fie astfel alese încât să constituie caracteristici ale poveștii respective. De exemplu, vulpea din povestea „Ursul păcălit de vulpe” să aibă în bot un pește, iepurașul din povestea „Puf alb și Puf gri” să fie surprins trăgând borcanul cu dulceață sau plângând mânjit cu dulceață sau plângând mânjit cu dulceață și borcanul spart pe jos, iepurașul din povestea „Căsuța vulpii și căsuța iepurașului” va fi reprezentat plângând lângă o buturugă.

Este bine ca intr-o activitate să fie folosit un personaj (sau grup) iar în alta, alt personaj (sau grup de personaje) din aceeași poveste, pentru a se cere copiilor recunoașterea acesteia în moduri variate de reprezentări a ei. Aceste figurine pot fi introduse printre personajele aceleiași povești cu care cea de-a doua a fost combinată anterior sau printre personajele altei povești. Combinațiile pot fi extrem de variate.

De exemplu, motanul încălțat poate fi introdus în grupul de figurine ce reprezintă povestea „Turtița”, fie în grupul reprezentând povestea „Fata moșului și fata babei”. În alte ședințe, printre figurinele poveștilor amintite mai sus mai pot figura și alte personaje, de pildă, moșul cu căruța cu pești din povestea „Ursul păcălit de vulpe” sau din același basm poate fi aleasă vulpea cu un pește în bot sau ursul stând cu coada în lac.

Din povestea „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” pot fi introduse printre personajele altei povești fie Albă ca Zăpada cu piticii, fie Albă ca Zăpada și vânătorul, fie Albă ca Zăpada și împărăteasa transformată în babă, oferindu-i mărul sau cingătoarea sau pieptănele, fie numai împărăteasa cu oglinda în mână în care se privește.

Aceste combinații variate permit ca jocul să prezinte mereu interes pentru copii. Este bine totuși să nu se introducă multe personaje din cea de-a doua poveste deoarece acest lucru ar putea deruta pe copii în stabilirea celor ce sunt intruse și a celor ce reprezintă povestea în care au fost introduse. b#%l!^+a?

Expunerea siluetelor poate fi făcută linear (la început). După ce copiii se obișnuiesc cu acest joc ele pot fi răspândite pe toată suprafața flanelografului, a tablei magnetice sau a mesei. Dacă din a doua poveste se introduce un grup de personaje sau un personaj întovărășit de anumite accesorii acestea trebuie grupate la un loc pentru a ușura recunoașterea poveștii din care fac parte.

Expunerea figurinelor introduse va fi făcută în așa fel încât copiii să nu observe în timpul memorării că ele nu aparțin primei povești. De aceea, nu vor fi așezate nici la începutul expunerii, nici la urmă, nici nu vor fi situate separat (pe altă linie sau într-un colț).

Figurinele odată expuse se va explica preșcolarilor că în fața lor au fost aranjate personajele principale (eroii) dintr-o poveste, dar că printre ele s-a rătăcit și un personaj din altă poveste. Ei trebuie să le privească bine pe toate, să spună despre ce basme este vorba, precum și care personaj nu este din acea poveste și trebuie să plece. Când va fi introdus un grup un grup de personaje din a doua poveste (de exemplu, Alba ca Zăpada și piticii) se va atrage atenția că mai multe personaje din alt basm s-au rătăcit acolo. Este bine ca la început să se introducă numai câte un personaj străin, eventual cu un accesoriu sugestiv, și abia după ce copiii s-au deprins cu jocul să se introducă mai multe personaje străine din povestea reprezentată. Cu timpul, după ce copiii s-au obișnuit cu jocul acesta, nu li se va mai cere să spună din ce basme sunt toate personajele, ci ei vor indica numai pe cel ce „trebuie să plece”. În acest caz operația mintală de recunoaștere a poveștii și a intrusului este implicită.

În aceste joc se face apel în mod implicit la memorie și la imaginație reproductivă, copiii trebuind să-și reamintească și să-și reprezinte basmele auzite (sau văzute în diafilme, filme) și se exersează în principal capacitatea de analiză (alegerea basmelor dintre cele cunoscute și a personajelor dintr-un basm ales), de selecție după un anumit criteriu (alegerea personajelor după importanța lor de reprezentarea a poveștilor respective), de sinteză (gruparea personajelor într-un basm).

Valoarea formativă a jocurilor didactice, ca și diversitatea obiectivelor jrmărite, au condus la necesitatea stabilirii unor categorii de jocuri didactice. Această categorisire se poate realiza după conținutul și obiectivele activității de joc. după materialul folosit, după procesele de cunoaștere solicitate în joc ș.a. Cele mai semnificative criterii de clasificare b#%l!^+a?a jocurilor didactice sunt: conținutul activității, care este un conținut de învățare (informații, deprinderi, capacități), obiectivele urmărite și materialul folosit.

După conținutul lor, jocurile didactice pot fi: jocuri didactice

pentru cunoașterea mediului înconjurător, pentru comunicare, jocuri pentru dezvoltarea reprezentărilor matematice, jocuri muzicale ș.a. La baza acestui criteriu stau conținuturile activității de învățare.

După criteriile urmărite, ele pot fi: de dezvoltare a proceselor

psihice, de cunoaștere, de formare a percepțiilor și reprezentărilor de spațiu, timp, mărime, formă, culoare, de orientare în spațiu, de însușire a structurii gramaticale a limbii ș.a.

După materialul folosit, jocurile didactice se clasifică în: jocuri cu

material didactic ajutător (jucării, material didactic, obiecte din natură, obiecte de întrebuințare zilnică ș.a.). Ele mai pot fi: jocuri de interpretare a unor povești și lecturi sau jocuri fără material didactic (ghicitori, alcătuire orală de propoziții și fraze).

Jocurile intelectuale mai pot fi clasificate în: jocuri senzoriale de ghicire sau de recunoaștere a unui obiect cu ajutorul simțurilor, jocurile de analiză perceptuală de reconstituire de imagini din fragmente, jocuri de construcție după model ș.a. b#%l!^+a?

CAPITOLUL II

METODOLOGIA CERCETARII

Cercetările psihologice efectuate în secolul nostru în problema jocului au pus în evidență numeroasele elemente psihologice care conturează această formă de activitate specific umană. Este vorba de acele elemente psihologice care definesc jocul în general și care sunt suficient de operante chiar la copiii de vârstă preșcolară. Prin prezența și acțiunea acestor elemente psihologice, copiii ies „din anonimat” și ni se înfățișează ca ființe cu personalitatea în formare, care gândesc, acționează motivat după posibilități și aspiră la perfecționare.

Practica și teoria educației au demonstrat locul pe care-l ocupă jocul în viața preșcolarului, în activitatea de instruire și educare a acestuia din grădiniță. Prin intermediul jocului, copiii își îmbogățesc experiența cognitivă , își educă voința și pe această bază formativă își conturează profilul personalității.

Jocul didactic este o formă de activitate distractivă și accesibilă copilului, prin care se realizează o bună parte din sarcinile instructiv-educative în instituțiile preșcolare.

2.1.Descrierea succinta a populatiei studiata

Studiul se realizează, pe un grup de 27 de copii de grupă mare (5-6 ani), comparativ cu un alt grup de 16 de copii de grupă mare.

Preșcolarii se găsesc aproximativ la același nivel de dezvoltare a limbajului, posedă o capacitate verbală bună.

Proiectul se aplică pe un lot de subiecți aleși și clasificați după următoarele criterii:

sex:

mediu rezidențial:

b#%l!^+a?

performanțe școlare:

2.2. Obiectivele cercetarii

În vederea formării și perfecționării deprinderilor de exprimare corectă prin joc, mi-am propus să urmăresc la preșcolarii din grupa mare, următoarele obiective:

– Sa creeze un mediu nou în contextul obișnuit al activităților prin aplicarea de strategii didactice active, respectând principiul unității și interdisciplinarității;

– Definirea și aprecierea valorilor morale;

– Dezvoltarea gustului estetic și cultivarea faptelor morale;

– Optimizarea demersului metodologic favorabil însușirii conținutului unui basm prin metode participative și euristice.

– Dezvoltarea capacității de înțelegere, însușire și folosire a cuvintelor și expresiilor literar-artistice din conținutul basmului.

– Dezvoltarea gândirii copilului, prin ieșirea din pasivitate și stabilirea unor legături de cauzalitate ce stabilește relațiile dintre fapte și personaje

– Alegerea modelelor de viață, cunoașterea întruchipărilor și manifestarea binelui și răului.

– Activizarea și optimizarea potențialului intelectual și fizic prin utilizarea jocului didactic;

– Dobândirea unor însușiri sociale prin intermediul jocului didactic.

2.3. Ipoteza cercetarii

Presupunem că utilizarea jocului didactic asigură optimizarea performanțelor școlare ale preșcolarilor.

2.4. Variabile

În lucrare am pornit de la următoarele premise:

1) Dacă în procesul de însușire a conținutului unui joc se folosește o metodologie b#%l!^+a?participativă iar demersul metodologic parcurge trei etape, atunci preșcolarii reușesc să-și însușească conținutul jocului și pot să-l reproducă logic și expresiv, respectând succesiunea episoadelor.

Dacă în etapa de fixare a conținutului jocului se folosește metoda conversației euristice, copiii pot să-și însușească și să înțeleagă mesajul etic al jocurilor și reușesc să realizeze transferul de cunoștințe.

Unul dintre reperele noului curriculum pentru învățământul preșcolar este acela de a socoti copiii subiecți ai propriei formări, de a-i implica direct în procesul didactic, de a le crea condiții variate de învățare, de a le dezvolta o personalitate deschisă, creatoare, capabile să rezolve o problemă prin identificarea și combinarea unor puncte de vedere diferite.

Activitățile interdisciplinare reprezintă o formă de organizare a activităților în grădiniță pe care educația preșcolară se concentrează tot mai mult în ultimul timp, deoarece acestea răspund acestui deziderat.

2.5. Metode utilizate in cercetare: analiza produselor activitatii copiilor; observarea curenta a copiilor; experimentul didactic

Metodă este definită de S. Chelcea ca fiind “modul de cercetare, sistemul de reguli și principii de cunoaștere și transformare a realității obiective” (Chelcea, 2000, p. 64)

– Metode de colectare a datelor cercetării: metoda observației, metoda experimentului psihopedagogic, metoda biografică (ancheta biografică), metoda analizei produselor activității copiilor, metoda testelor;

– Metode de cuantificare a datelor:

numărarea rezultatelor, a răspunsurilor, a copiilor cu anumite rezultate, a categoriilor de dificultăți, interpretarea calitativă prin analize variate;

clasificarea, ordonarea, ierarhizarea rezultatelor, a copiilor, în diferite etape ale experimentului, folosind scările de evaluare;

compararea rezultatelor copiilor din grupa experimentală, cu cele ale copiilor din grupa de control; raportarea la sisteme de valori (standarde, etaloane);

– Metode matematico-statistice de culegere și prelucrare a datelor: întocmirea tabelelor de rezultate (tabele analitice și sintetice, procente), interpretarea cantitativă a constatărilor b#%l!^+a?acumulate( reprezentări grafice, calcularea unor indici ).

Alte metode

1) Metode de cunoaștere a individualității copilului:

– observația;

– analiza produselor activității;

– analiza psihologică de dezvoltare a abilităților creatoare.

2) Metode de cunoaștere a individualității copiilor în care se solicită colaborarea persoanei:

convorbirea;

3) Metode folosite în prelucrarea informației:

– metoda interpretativă;

– intercorelația psihică dintre probe;

– metodă statistică.

4) Metoda Studiului de caz,

– oferă posibilitatea exprimării libere a stărilor emoționale prin care copilul reflecta lumea

Procedura utilizata

Conținutul probelor a cuprins noțiuni din programa preșcolară de la educarea limbajului, care au fost date spre rezolvare subiecților.

Probele aplicate au pornit de la un nivel redus de dificultate până la un grad ridicat de dificultate.

Cercetarea a cuprins trei etape distincte:

Etapa constatativă – (pretest)- au fost recoltate datele de start, pe bază de observații, probe de control, teste, conturându-se nivelul de cunoștințe și deprinderi, existent în momentul inițierii experimentului, în grupa experimentală și de control.

Etapă experimentală –etapa fundamentală, cu caracter instructiv/ formativ, în care a fost introdusă variabila independentă/modalitatea nouă de lucru (conținut, metode, tehnici, forme de organizare), numai la grupa experimentală.

Etapa finală – o etapă de control, în care au fost evaluate rezultatele: datele finale au fost raportate la datele de start, pentru a testa relevanța diferențelor obținute, urmărindu-se în paralel evoluția grupei de control, pentru a se constata dacă rezultatele obținute în grupa b#%l!^+a?experimentală sunt similare, semnificativ superioare/inferioare.

Atât probele inițiale cât și cele finale au fost aplicate la ambele grupe.

Metoda observatiei curente a prescolarilor

Constă în urmărirea sistematică a faptelor educaționale, așa cum se desfășoară în condiții obișnuite și înregistrarea datelor și constatărilor așa cum se prezintă, cercetătorul așteptând ca ele să se producă pentru a le putea surprinde.

Această metodă se folosește în toate etapele cercetării și însoțește toate celelalte metode și anume:

Conversația

Este un dialog între cercetător și subiecții supuși investigației în vederea acumulării unor date (opinii, interese, dorințe, aspirații) în legătură cu anumite fenomene manifestări.

Pentru chestionar se folosesc întrebări clar formulate, adecvate situației, să se refere la un aspect concret, să respecte o logică internă a acestora cea ce îl obligă pe cel care răspunde să fie consecvent cu el însuși și să nu se contrazică de la o întrebare la alta.

În timpul experimentului am folosit întrebări deschise care dau deplină libertate în formularea răspunsului.

Analiza produselor activitatii copiilor

Portofoliile individuale ale copiilor oferă date multiple despre prezența și nivelul deprinderilor, intereselor, aptitudinilor copiilor. Pot fi studiate desene, fise de lucru, picturi, diferite obiecte confecționate specifice abilitaților practice.

Specificul potențialului creativ la preșcolari:

Termenul de creativitate își are originea în cuvântul latin „CREARE” care înseamnă a zămisli, a făurii, a crea. Însăși originea cuvântului ne demonstreaz ă că termenul de creativitate definește un proces, un act dinamic care se dezvoltă, se desăvâr șește și cuprinde atât originea cât și scopul.

În psihologie, conceptul de creativitate are următoarele trei accepțiuni:

de comportament și activitate psihică cretoare;

• de structură a personalității sau stil creativ;

• creativitatea de grup, în care interacțiunile și comunicarea mijlocesc generarea de noi idei, deci duc la efecte creative.

Funcția psihică esențială procesului de creație este imaginația, proces de sinteză a unei reacții, fenomene psihice noi. Însușirile ei definesc particularitățile actului creator: b#%l!^+a?

1 .Fluiditatea – posibilitatea intuirii de numeroase imagini sau idei (numărul variantelor imaginate ca soluții ale problemei puse)

2. Flexibilitatea – ușurința de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, atunci când cel utilizat anterior nu dă rezultate (gradul de diversitate a soluțiilor)

3. Originalitate – este expresia noutății care se observă, în unele cazuri, prin raritatea statistică a soluției.

Imaginația constituie o aptitudine, deci factorul ereditar are o influență mai mult sau mai puțin importantă. Totuși, întotdeauna, fără experiență, fără muncă susținută nu se realizează nimic original. Pentru a se ajunge la o imaginație reușită, fluiditatea, flexibilitatea și originalitatea trebuie dezvoltate. Imaginația interacționează cu memoria, cu gândirea, cu limbajul. Ea este proprie numai omului, prin intermediul ei sfera cunoașterii umane se lărgește mult și se poate realiza unitatea între trecut, prezent și viitor. Dezvoltarea imaginației depinde foarte mult și în mare măsură de nivelul limbajului. La preșcolari are loc o adevărată explozie a imaginației.

Jocul și învățarea oferă copilului numeroase ocazii de a-și combina și recombina reprezentările de care dispune. În timpul jocului nu există oameni mai serioși decât copiii mici: jucându-se ei nu numai c ă râd, dar tr ăiesc și emoții profunde, se bucură și suferă.

Copilul imaginează și crează multe lucruri: ascultând pove ști, basme, povestiri el reconstituie mintal momentele narațiunii, amplifică sau diminuează structurile inițiale, multiplică sau omite numărul de elemente structurale. Acum se dezvoltă capacitatea copilului de a integra psihicul în real.

Convorbirile, povestirile, repovestirile, memorizările, jocurile didactice contribuie la combinarea de imagini și idei, la stârnirea interesului pentru nou, la lărgirea orizontului de cunoaștere, la valorificarea tuturor disponibilităților angajate în dezvoltarea capacității de a vorbi. Imaginația reproductivă și imaginația creatoare sunt foarte active și voluntare de prelucrare a unui material cognitiv divers: imagini, idei, capacități de figurare, etc.

Creativitatea verbală este surprinzătoare chiar la această vârst ă. Când termenul îi lipsește din vocabular copilul crează cuvinte și ne surprinde prin originalitatea asocierilor.

Manifestă încercări de versificare chiar dacă utilizează cuvinte fără sens pentru a crea rime. Apoi apare povestirea expresivă în construirea de povești, teatru de păpuși, dramatizări cu text b#%l!^+a?creat și cu temă dată.

Pornind de la aceste teorii, în studiul de față am luat în considerare că ipoteze de lucru următoarele:

eficiența stimulării creativității poate crește, dacă este concepută și abordată practic ca funcție a întregii personalități a copilului;

educatoarea poate contribui hotărâtor la dezvoltarea potențialului creativ al copilului, dacă v-a diversifica și diferenția adecvat conținutul și metodologia activităților de educare a limbajului în raport cu receptivitatea optimă a preșcolarului față de aceste activități.

În accepțiunea modernă, metodele de învățământ reprezină modalități de acțiune, instrumente cu ajutorul cărora copiii, sub îndrumarea educatoarei își însușesc cunoștințe, își formează și dezvoltă priceperi și deprinderi intelectuale și practice, aptitudini și atitudini. Acestea sunt: metode tradiționale (clasice) și metode moderne (de dată recentă).

Pentru a se concretiza cele mai sus menționate, m-am oprit asupra câtorva dintre aceste metode, iar pentru aplicarea lor am ales ca temă „ Călătorie în lumea poveștilor” – activitate de evaluare în categoria de activitate – Domeniul limbă și comunicare.

Metoda colțurilor

Pentru ilustrarea acestei metode am ales povestea „Capra cu trei iezi”. În pregătirea aplicării Metodei Colțurilor a fost audiat un fragment din poveste (s-a folosit casetofonul), copiii au recunoscut povestea, au enumerat apoi personajele, le-au analizat pe cele pozitive și pe cele negative, au evidențiat trăsături specifice de caracter, toate acestea generând dezbateri cu păreri contradictorii.

De exemplu: situația lupului, a iezilor, mijlociu și mare, comportamentul lor și situația generată și chiar înțelegerea atitudinii acestora.

-Cu cine putem asemăna capra? (mamă bună, iubitoare, dă sfaturi iezilor: „s ă nu deschideți ușa!”);

Ce calități are? (foarte harnică, ocrotitoare cu copiii, atentă, dar își face singură dreptate, răzbunându-se și pedepsindu-l pe lup: „dac ă mă vede că-s văduvă, sărmană și cu o casă de copii, apoi trebuie să-și bată joc de mine”);

-Care din iezi seamănă caprei? (iedul cel mic – cuminte, ascult ător);

Lupul personaj negativ – („un du șman de lup”), chiar cumnatul caprei – viclean, crud, b#%l!^+a?lacom, dar putea fi și el flămând. Unii copii s-au gândit c ă este un animal sălbatic și când este înfometat mănânc ă tot ce preinde.

Morala: Există și oameni asemănători lupului: răi, vicleni, de care trebuie să ne ferim, dar în relație cu ei învinge întotdeauna binele.

Prin Metoda Colțurilor am urmărit generarea unei dezbateri referitoare la problemele controversate, în cadrul căreia participanții la discuție au avut puncte de vedere diferite.

Joc de rol

Povestirea „Fata babei și fata moșneagului”, de Ion Creangă, a fost prezentată în fața grupei de copii printr-o secvență de dialog dintre babă și moșneag:

Baba: – „Moșule, apoi trebuie să-ți spun că fata ta n-ascultă, îi ușuratică, leneșă, soi rău…și trebuie alungată de acasă, ca să nu învățășească și pe fata mea”.

Moșneagul: – „Draga tatei, iaca ce-mi spune m ă-ta de tine…”. -Cu care dintre fete ați vrea să semănați?

De ce?

-Copiii mimează pe rând comportamentul fetei moșneagului față de păr, cățelușă, fântână, cuptor, …

-În contrast, alți copii mimează atitudinea fetei babei în situațiile din poveste, subliniind și limbajul acesteia: „-Da cum nu, că nu mi-oi feșteli mânuțele mămicuții și tăticuțului; multe slugi ați avut ca mine?”

Am cerut copiilor să-și amintească sfârșitul poveștii, subliniind morala: „Întotdeauna când faci bine, Dumnezeu te răsplătește”.

Asumându-și rolurile, copiii nu numai că și-au fixat conținutul, dar prin acțiunile premergătoare și-au conturat mai bine convingerile, și-au exprimat în manieră proprie atitudinile privitoare la situație, și-au antrenat abilitățile psihodramatice și și-au dezvoltat competențele.

Toate acestea au condus la formarea comportamentelor dezirabile în viața de zi cu zi a copiilor.

Metoda Philips 6 – 6

Am audiat un fragment din cântecul „Marșul piticilor”, copiii și-au amintit că l-au mai auzit în dramatizarea poveștii „Alb ă ca Zăpada și cei șapte pitici”. b#%l!^+a?

Am ales șapte băieți din grupă care urmau să întruchipeze piticii din poveste. Lor le-am dat căciuli și alte obiecte caracteristice piticilor, așa încât imaginat lor în fă ța copiilor din restul grupei să păstreze nealterat spiritul poveștii. În pas de marș piticii s-au aliniat, iar copiii i-au identificat numeric pe toți. Restul grupei a avut ca sarcină găsirea tuturor soluțiilor posibile, astfel încât în poveste „Alb ă ca Zăpada” să aibă cât mai puțină muncă de făcut.

S-au constituit trei grupe a șase copii, fiecare grup având un reprezentant ce a expus în plen ideile grupului său în vederea soluționării sarcinii.

Liderii au dezbătut soluțiile găsite și au optat pentru cele mai interesante dintre ele.

Diagrama Venn.

Metodă ce se aplică cu maximă eficiență în activitățile de observare, povestiri, jocuri didactice, convorbiri pentru sistematizarea unor cunoștințe, sau pentru restructurarea ideilor extrase dintr-o poveste.

Am aplicat această metodă, făcând o compara ție în cazul poveștilor „Scufi ța Roșie" și „Capra cu trei iezi", plecând de la faptul că în ambele povești personajul negativ este același – lupul.

Am pregătit un poster dintr-o coală de carton duplex pe care era realizată diagrama Venn (două cercuri care se intersectează, un cerc fiind de culoare roșie, celălalt de culoare verde, iar intersecția lor având culoarea galben ă) și materialul didactic format din siluetele b#%l!^+a?personajelor din cele două povești, desene, plăcuțe dreptunghiulare colorate nescrise, siluete ale unor chipuri vesele, chipuri triste, buline negre, buline colorate.

Am completat diagrama cu elemente, acestea reprezentând idei de la fiecare copil. Am adresat întrebări precum: „Care sunt personajele din povestea „Scufița Roșie"?", „Dar din povestea „Capra cu trei iezi?", „Cum pute ți caracteriza personajele din povestea „Scufița Roșie"?", „Dar pe cele din povestea „Capra cu trei iezi?". În intersecția celor două cercuri au fost atașate elementele ce simbolizează asemănările dintre cele două povești, acestea fiind rezultatul întrebării „Prin ce se aseamănă povestea „Scufița Roșie" cu povestea „Capra cu trei iezi?", (personaje pozitive și negative, personajul negativ este comun – lupul, naivitatea Scufiței Roșii și a iezilor, ignorarea sfaturilor adulților, etc.).

Metoda cubului

Strategia de predare învățare descoperită în anul 1980 urmărește un algoritm ce vizează descrierea comparația, asocierea, analizarea, aplicarea, argumentarea atunci când se dorește explorarea unui subiect nou sau unul cunoscut pentru a fin îmbogățit cu noi cunoștințe sau a unei situații privite din mai multe perspective. Valentele formative ale metodei sunt relevante.

Am format grupe de 2-3 copii

b#%l!^+a?

Acestea sunt doar câteva din metodele ce pot fi utilizate în cadrul procesului instructiv-educativ din grădiniță în scopul valorificării operelor literare; posibilitățile fiind multiple acestea desfășurându-se în funcție de particularitățile individuale și de vârstă ale copiilor.

2.6. Operationalizarea conceptelor cheie

Studiul a fost aplicat în cadrul a două grupe de preșcolari: grupa experimentală – Grupa Strumfilor, grupă la care s-au folosit în cadrul activităților de educarea limbajului numai metode moderne și grupa martor – Grupa Fluturasilor, grupă la care s-au folosit numai metode tradiționale.

Au fost aplicate trei probe ambelor grupe:

grupa martor – metoda REPOVESTIRE

grupa experimentală – metoda PĂLĂRIILE GÂNDITOARE

Pentru ambele grupe tema a fost: „Albă ca Zăpada"

grupa martor – metoda LECTURA EDUCATOAREI

grupa experimentală – metoda PREDICȚIILE

Pentru ambele grupe tema a fost: „O zi cu bunica" ( poveste creată de educatoare)

grupa martor – metoda LECTURĂ DUPĂ IMAGINI

grupa experimentală – metoda MOZAICUL

Pentru ambele grupe tema a fost: „Fata babei și fata moșului"

PROBA NUMARUL 1 b#%l!^+a?

Grupa experimentală a fost împărțită în 6 echipe, fiecare având un conducător individualizat prin culoarea pălăriei: albă, neagră, roșie, galbenă, albastră și verde. Următorul pas al activității a fost stabilirea sarcinilor pentru fiecare echipă: echipa pălăriilor albe a avut sarcina să redea imaginea clară, obiectivă a faptelor din poveste, pălăriile negre au exprimat întâmpl ările și personajele negative, pălăriile roșii au redat personajele pozitive și sentimentele provocate de faptele acestora, pălăriile galbene au găsit soluții prin care se pot corecta întâmpl ările și faptele negative din poveste, pălăriile albastre au relatat și explicat morala ce reiese din poveste, pălăriile verzi au exprimat o variantă nouă a poveltii.

După împărțirea pălăriilor și a sarcinilor, am adresat copiilor o serie de întrebări (câte 6 pentru fiecare echipă). Fiecare echipă, prin intermediul conducătorului a răspuns numai la întrebările care se potrivesc cu sarcina fiecărei culori. După fiecare set de întrebări, echipele fac schimb de pălării, dându-se astfel posibilitatea tuturor copiilor de a se transpu ne în rolurile fiecărei culori.

Exemplificăm în continuare, un set de întrebări pentru fiecare culoare:

Spuneți titlul și scriitorul povestirii (Pălăriile albe);

Care sunt personajele negative din poveste (P ălăriile negre);

Denume ște personajele pozitive (Pălăriile roșii);

Ce ar trebui să facă Albă ca Zăpada ca să scape de primejdii? (Pălăriile galbene);

Ce învățăm noi din poveste? (Pălăriile albastre);

Găsiți alt final pentru poveste (Pălăriile verzi).

În cazul grupei martor activitatea realizată prin "Repovestire", a avut următorul scenariu: după ce li s-a făcut cunoscut titlul și s-a anunțat pe scurt conținutul, copiii au fost solicitați să reproducă povestea pe episoade în ordinea prezentării tablourilor; fiecare episod corespunzător unui tablou, este povestit de către alt copil. După ce povestea a fost reprodusă pe fragmente ea este redată în întregime de copii, fără ca aceștia să se mai sprijine pe tablouri.

Rezultatele obținute în urma aplicări primei probe au fost consemnate în următoarele

tabele:

Tabel nr.l

Tabel nr. 2

PROBA NUMĂRUL 2

La grupa experimentală, am folosit ca metodă modernă: PREDICȚIILE. Este o metodă care poate fi aplicată cu succes în cadrul activități de educare a limbajului, mai ales la

povestiri sau lecturi.

Am desenat pe o bucată de carton tabelul predicțiilor:

Copiilor le-au fost date câteva cuvinte cheie, iar ei au spus ce cred c ă se întâmpl ă legat de cuvintele respective; răspunsurile se trec în coloana 1 și 2 din TABELUL PREDICȚIILOR. b#%l!^+a?

Am citit primul fragment și am scos câteva idei despre ce s-a întâmplat și se trec în coloana 3. Am pus întrebarea: „Ce crede ți că se întâmpl ă în continuare?". Predicțiile copiilor se trec în coloana 1 și 2, apoi am citit următoarele fragmente, am formulat 2-3 idei pe care le-am trecut în coloana nr.3, apoi se merge mai departe cu întrebarea: ce credeți că se va întâmpla, se notează predicțiile și motivația: De ce credeți că așa se va întâmpla … până se termină povestea.

Pentru aplicarea acestei metode am ales o poveste creată de noi cu titlul „O zi cu bunica” tocmai pentru a putea urmări mai bine manifestarea particularităților actului creator: flexibilitatea, fluiditatea, originalitatea.

La grupa martor – Grupa Fluturasilor, activitatea de educare a limbajului s-a desfășurat cu ajutorul metodei LECTURA EDUCATOAREI, și a avut următorul scenariu: am făcut cunoscut copiilor titlul povești ce urmează a fi citită, apoi s-a trecut la expunerea propriu-zisă. expunere care a fost clară, accesibilă și expresivă, pentru a pitea capta atenția, pentru a trezi emoții și pentru a asigura motivația învățării. Expunerea a alternat cu dialogul succint cu copii, menit să le întrețină atenția, să creeze tensiune emoțională și dinamism. La încheierea activității am pus câteva întrebări pentru a fixa conținutul povești: Ce personaje v-au plăcut și de ce?, Cu ce personaje ați dori să semănați și de ce?, ș.a.m.d. Rezultatele obținute la proba a doua au fost consemnate în tabelele de mai jos:

Tabel nr. 3

PROBA NUMĂRUL 3

Pentru grupa experimentală –Grupa strumfilor, s-a folosit metoda modernă MOZAICUL. Este o metodă de învățare prin colaborare și are la bază împărțirea grupului în mai multe grupuri de lucru, coordonate de educatoare.

Etapele metodei:

Am împărțit grupa de copiii în 4 grupe de câte 4, astfel: fiecare copil a spus un număr de la 1 la 4, toți cei cu numărul 1 au mers într-un grup, cei cu numărul 2, într-un alt grup, ș.a.m.d.

Le-am explicat copiilor că au sarcina să relateze ce văd în imaginea pe care o vor primi. Să privească cu atenție , să discute între ei și să stabilească, în grup, cum vor descrie imaginea, reținând propozițiile formulate. Fiecare grup trebuie să aibă un lider care va explica celorlalți ce au stabilit că trebuie spus despre ilustrația primită.

După ce grupele de copii și-au încheiat lucrul, liderul fiecărui grup prezintă celorlalți conținutul pregătit

La grupa martor – Grupa Fluturasilor, activitatea s-a desfășurat pe baza metodei LECTURĂ DUPĂ IMAGINI. Activitatea a avut două componente: observarea dirijată a imaginilor și dezvoltarea capacităților de receptare și exprimare a mesajelor. Le-am prezentat copiilor imaginile sub formă de surpriză, trecând apoi la analiză, descrierea, compararea și interpretarea acestora, prin convorbirea dintre noi: educatoarele și copiii. Următorul pas a fost prezentarea sintezelor parțiale, prin expuneri narative, descriptive sau explicative, urmând apoi concluziile realizate prin povestire relevându-se semnifica ția ansamblului. b#%l!^+a?

Rezultatele obținute la proba a treia au fost consemnate în următoarele tabele:

Tabel nr.5

Tabel nr.6

Pentru a vedea în ce măsură lumea poveștilor, care le-a oferit copiilor exemple de comportare, fapte pozitive și negative, provocă atitudini, generează sentimente, în ce măsură funcționează discernământul infantil, am organizat o serie de jocuri didactice care presupuneau lecturarea unor imagini în care noțiuni morale cu reprezentare în lumea imaginară a poveștilor, aveau, de data aceasta, reprezentări concrete din viața reală.

Așa s-a desfășurat, de pildă, jocul didactic „Este bine, nu este bine?". Imaginile afișate la panou reprezentau, așa cum spuneam, aspecte concrete din viața reală: un copil îngrijind plantele, un altul rupându-le; un copil cedând locul unui bătrân în autobuz, un altul care-și păstrează locul, un copil care repară o jucărie, un altul care o strică etc. Sarcina copiilor era aceea de a alege dintre imaginile afișate pe cele care ilustrau atitudini corecte și, respectiv, pe b#%l!^+a?cele care ilustrau atitudini incorecte, de a lectura imaginea și de a denumi printr-o noțiune morală atitudinea ilustrata.

Le-am adresat întrebări ajutătoare, de genul: „Cum este copilul care oferă locul său bătrânului? – Politicos; „Cum este celălalt, care nu cedează locul”? – Nepoliticos. Cât de puternică este impresia pe care exemplele oferite de povestiri o lasă în sufletul și conștiința copiilor, mi-am dat seama în timpul desfășurării acestei activități. În vreme ce un preșcolar analiza atitudinea copilului care cedează locul bătrânului, un altul i-a venit în ajutor raportând imaginea copilului politicos la fetița politicoasă din povestirea Cei șapte ani de acasă de Silvia Dima. Iata remarca sa: „Copilul ăsta seamănă cu fetița din poveste, care avea cei șapte ani de-acasă".

Pentru a verifica în ce măsură, preșcolarul care a făcut această remarcă, cunoaște înțelesul expresiei „șapte ani de acasă", i-am adresat întrebarea „Ce înseamnă < șapte ani de acasă > ?" Iar răspunsul său dovedește că în momentul receptării povestirii respective, a înțeles explicațiile pe care le oferisem eu: înseamnă cât de bine a învățat copilul, de la părinții săi, să se poarte bine, să fie politicos și să vorbească frumos."

La momentul potrivit – al predării povestirii – am completat înțelesul expresiei explicându-le că, până la șapte ani când merg la școală, ei își petrec o mare parte din timp și la grădiniță unde învata, de asemenea, să se poarte, deci ar trebui să fie la fel de politicoși și bine crescuți ca și fetița din poveste.

Revenind la desfășurarea jocului didactic, am constatat că preșcolarii, fără a se putea desprinde în totalitate de exemplele oferite de povești și povestiri, au analizat corect fiecare atitudine, au denumit corect trăsătura morală ce caracteriza autorul acțiunii ilustrate, dovedind astfel că gândesc, judecă moral, evaluând corect faptele altora. Este evident că preșcolarul înțelege legile elementare și fundamentale ale lumii reale prin analogie cu specificitatea confruntărilor din lumea poveștilor care se întemeiază întotdeauna pe ciocnirea dintre bine și rău. Grădinița îl poate ajuta, deci, pe copil să acumuleze posibilități noi de percepere a existenței, cu întâmplări care conturează un început de viziune asupra lumii reale.

Jocul este principala formă de activitate în grădinița de copii. Pentru un copil sănătos, nimic nu este mai impropriu decât starea de apatie și nemișcare. Jocul este atât de necesar dezvoltării multilaterale a copilului ca și lumina soarelui. Jocul copilului trebuie îndrumat de către adult, fără ca spontaneitatea copilului să fie stingherită. Pentru copil, jocul este distracție, este învățătură, este muncă, mijloc prin care se educă, mijloc eficient de cunoaștere a lumii b#%l!^+a?înconjurătoare și de educare a limbajului.

Jocul didactic este o activitate de învățare dirijată, dar și o metodă didactică; îmbină elementul instructiv-educativ cu cel distractiv.

Se situează printre activitățile distractive, plăcute care dau posibilitatea copiilor să expună pe scurt sau în detaliu conținutul unui text literar.

Jocul didactic este un "tip de joc care educatorul consolidează, precizează cunoștințele predate copiilor le îmbogățește sfera de cunoștințe. Conținutul, sarcina didactică (problema intelectuală), regulile și acțiunile de joc (ghicire, surpriză, mișcare, etc.) conferă jocului didactic un caracter specific, înlesnind rezolvarea problemelor puse copiilor" (dicționar de pedagogie).

În jocul didactic sunt implicate că procese psihice; gândirea, memoria, atenția, voința, imaginația, limbajul. Jocul didactic are o componentă informativă și una formativă. Structura jocului constă din conținutul jocului, sarcina didactică, regulile jocului și acțiunile de joc.

Conținutul jocului reprezintă cunoștințele asimilate anterior, în grade diferite, în funcție de acestea, jocul având menirea de a le consolida și verifică.

Sarcina didactică este problema intelectuală pe care copiii trebuie să o rezolve. Regulile jocului arată căile de organizare a acțiunii ludice.

Acțiunile de joc sunt mijloace prin care jocul devine o acțiune plăcută, atractivă, relaxantă.

Un joc care combină materialul oral cu cel intuitiv este jocul "Povestește mai departe", care cere copiilor să urmărească începutul său fragmentul dintr-un basm cunoscut, să-1 denumească, să continue povestea pân ă la un moment dat și să aleagă imaginea corespunzătoare episodului relatat.

Un alt joc este "Găsește povestea" în care sarcina didactică este asocierea unor elemente cu poveștile din care fac parte: Se prezintă un element, iar copii precizează titlul poveștii în care l-au întâlnit; exemplu: pe ște – "Ursul păcălit de vulpe"; ied – "Capra cu trei iezi, Iedul cu trei capre"; dovleac – "Cenușăreasa" ; pitic – " Alba ca zăpada". Copii povestesc un fragment din " Cenușăreasa".

Variante de joc:

Educatoarea prezintă copiilor fragmente, expresii din poveștile cunoscute. Copiii au ca sarcină să recunoască povestea căreia aparține fragmentul.

Exemplu: „În c ăsuță toate erau mici”;

"Trei iezi cucuieți ușa mamei descuieți?"; b#%l!^+a?

" N-ai nici tu nici împăratul bani să-mi cumpere băiatul !"

Jocul prin care se verifică însușirea conținutului unor povești învățate și dezvoltarea capacității de exprimare corectă și coerentă, este jocul "Povestiri amestecate".

Exemplu: Educatoarea arată copiilor trei imagini din trei povestiri cunoscute în care s-au strecurat greșeli. Copiii descoperă greșelile și motivează răspunsurile.

1 . În cadrul de poveste "Capra cu trei iezi" apare cocoșul din "Punguța cu doi bani";

În cadrul din povestea " Punguța cu doi bani" apare un pitic.

În cadrul din povestea "Alba ca Zăpada" apare capra.

Cele trei personaje, cocoșul, piticul, capra care au încurcat poveștile vor fi interpretate de trei copii. Ele se vor prezenta, vor spune cine sunt, din ce poveste fac parte și ce rol au acolo (exemplu: piticul. – Eu trebuie s-o ajut pe Albă ca Zăpada să scape de împărăteasa cea rea).

Prin jocul didactic „Spune mai departe” am urm ărit respectarea acordului între subiect și predicat, activizarea gândirii logice prin g ăsirea cuvintelor corespunzătoare ca sens și rapiditatea în gândire.

Pentru acest joc am folosit textul povestirii „Alb ă ca Zăpada și cei șapte pitici”, din care intenționat am omis cuvinte. În timpul jocului, copiii au dat dovadă de multă atenție ascultând povestea, pentru a g ași rapid cuvintele omise pe parcursul expunerii.

Prin participarea activă a copiilor, am înțeles că ei cunosc foarte bine conținutul poveștii și în mod special dialogurile între Albă ca Zăpada și oglindă, dintre mamă vitregă și Albă ca Zăpada, dintre pitici și Albă ca Zăpada.

Într-o altă variantă de joc, am solicitat copiii să găsească un alt final fericit pentru această poveste, stimulând gândirea și imaginația creatoare a acestora.

Jocurile și variantele de joc enumerate, necesită o activitate intelectuală complexă, copiii observă, sesizează, recunosc și reproduc, ele constituie un prețios exercițiu de dezvoltare a gândirii, a exprimării și a imaginației reproductive.

2.7. Calendarul cercetarii: etapa initiala, etapa continua, etapa finala

Etapele cercetării:

– etapa initiala s-a desfășurat în primele 2 săptămâni din anul școlar 2015, în perioada evaluării inițiale. Rezultatele obținute la probele inițiale mi-au furnizat informații despre b#%l!^+a?nivelul la care se află preșcolarii la începutul anului școlar și cu precădere la activitățile matematice.

– etapa continua

În urma centralizării datelor furnizate de testele inițiale s-au proiectat o serie de activități interdisciplinare, care răspund solicitării noului curriculum. În această perioadă s-au măsurat cunoștințele preșcolarilor.

– etapa finală s-a desfășurat în martie 2015.

După aplicarea testelor inițiale, sumative și finale, s-au centralizat datele furnizate de acestea în tabele centralizatoare analitice și sintetice, care au facilitat sesizarea eventualelor lacune, a eficienței mai mari sau mai reduse a strategiilor alese, inițierea unor programe de compensare sau dezvoltare specifice, prin valorificarea valențelor activ-participative ale metodei didactice ce a fost aleasă ca factor de progres.

CAPITOLUL III

COLECTAREA, ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR

Pentru a evalua nivelul receptivității și sensibilității copilului, influența personajelor, a acțiunilor asupra copilului, am folosit metoda Studiului de caz, ce oferă posibilitatea exprimării libere a stărilor emoționale prin care copilul reflecta lumea. Această metodă este eficientă mai ales în cazul povestirilor scurte, cu morală, cum ar fi Scufita Rosie, Capra cu trei iezi, Alba ca Zapada, Fata babei și fata moșneagului, Punguța cu doi bani, Ursul păcălit de vulpe, adică determină copiii să analizeze, să compare, să identifice corespondenți cu personajele și comportamentele acestora, în lumea reală.

CAPACITĂȚI VIZATE:

Să descrie personaje, fapte

Să făcă generalizări

Să stabilească legătura „cauză-efect”(comportament-consecințe)

Să evidențieze analogii între personaje,întâmplări

Să judece faptele altora

Să-și analizeze corect conduita proprie

PROCEDEE DE APLICARE:

Iedul (Capra cu trei iezi)

Analogie între personaje

Iedul (Iedul cu trei capre)

Asemănări, deosebiri, consecințe

Analogie dublă- personaje pozitive, personaje negative

Similitudini, diferențe de atitudini, comportamente

Fata moșului (Fata babei și fata moșului) bunătate

Alba ca Zapada (Alba ca Zapada) înțelepciune

hărnicie

Fata babei (Fata babei și fata moșului) lingușeală

Mama vitrega (Alba ca Zapada) prefăcătorie

Am conceput fișe de monitorizare a corectitudinii reprezentărilor morale, respectiv a b#%l!^+a?noțiunilor morale:

REPREZENTĂRI MORALE

Activitățile în care am monitorizat corectitudinea reprezentărilor morale ale copiilor au fost cele organizate sub forma jocului didactic. Copiii, împărțiți în două echipe, concurau pentru prezentarea cât mai convingătoare a personajului-personajelor ce reprezentau subiecții „studiului de caz”.

În cazul analogiei duble sarcinile erau diferențiate: primul grup analiza personajele pozitive, cel de al doilea pe cele negative. La momentul evaluării receptării corecte a legăturii „cauză-efect”(comportament-consecințe), fiecare grup adresa celuilalt întrebări vizând noțiunile morale ce își aflau corespondent în fiecare dintre personajele analizate.

Interpretarea datelor evidențiază faptul că 90% dintre copii recunosc personajele, povestesc întâmplări, evenimente, 70% reproduc dialoguri, 50% dintre copii compară comportamente, analizează consecințe ale diferitelor comportamente și pot argumenta legături de cauzalitate-acțiuni care țin de gândirea și creativitatea fiecărui copil, deci reflecta nivelul dezvoltării proceselor cognitive. Procentul celor care identifică corespondenți ai personajelor analizate, în viața reală, se ridică la aproape 70%, ceea ce dovedește că reprezentările morale ale copiilor sunt corecte.

3.1. Probe de evaluare initiala b#%l!^+a?

Obiectiv de referință:

– să reproducă formula de început și de încheiere a basmelor și să redea firul întâmplărilor

Din activitatea la grupă am constatat că acești copii cunosc poveștile și basmele transmise în activitățile de educare a limbajului, pot să redea conținuturile studiate utilizând un limbaj oral b#%l!^+a?corect din punct de vedere gramatical cu determinarea calității personajelor pozitive-negative.

3.2. Probe de evaluare continua

Obiectiv: Sa desprinda însușirile morale ale personajelor din poveștile studiate

ITEMI:

1. Enumerați patru motive pentru care o îndrăgiți pe „fata moșneagului”.

2. Alege din următoarele însușiri morale pe cele comune fetei moșneagului și Albei ca

Zăpada.

Bunătate

Hărnicie

Răutate

Modestie

În urma aplicării la clasă a celor două probe, am comparat rezultatele obținute de către copii la proba inițiala și la proba finala și am obținut urmatoarele rezultate, în care se poate observa progresul copiilor preșcolari.

3.3. Probe de evaluare finala

Au fost testați un număr de 16 copii și s-au înregistrat următoarele rezultate :

C H E S T I O N A R

SCOP: stabilirea nivelului de însușire a basmelor predate; MATERIAL: chestionarul „Cine știe mai bine?”

MOD DE DESFĂȘURARE: educatoarea chestionează fiecare copil la cele cinci întrebări și notează răspunsul dat cu un X în caseta corespunzătoare.

Întrebări:

Care sunt personajele principale din basm;

Care personaje au o comportare bună și care nu?;

Ce știți despre personajul principal?;

Povestiți pe scurt, conținutul unui basm;

Ce învățătură trageți voi din această întâmplare?.

Rezultatele înregistrate (în scris pentru fiecare copil) au fost interpretate, ținând seama de problemele enumerate mai sus. b#%l!^+a?

MOD DE INTERPRETARE: se urmărește:

– înțelegerea textului povestirilor de către copii;

– reținerea personajelor principale și clasificarea lor;

– perceperea sensului etic, sesizarea moralei.

A = F.B. = 4-5 puncte ;

B = B. = 3-4 puncte ;

C = S. = 2-3 puncte ;

STRUCTURA GRUPEI ÎN FUNCȚIE DE NATURA CHESTIONARULUI

A=62,5% 10 copii – F.B.

B= 18,75% 3 copii – B.

C=18,75% 3 copii – S.

3.4. Descriptori de perrformanta, itemi

ITEMI:

numeste titlul poveștii;

recunoaste personajele; b#%l!^+a?

povesteste cursiv;

exprima corect din punct de vedere gramatical.

Descriptori:

1. Recunoașteți personajele din imagine și denumiți poveștile în care le întâlniți;

2. Colorați personajele întâlnite în povestea Scufita Rosie si Capra cu trei iezi

3. Identificati personajele pozitive si negative din povestile prezentate

Item 1 = 4 puncte

2 = 2 puncte

3 = 4 puncte

TOTAL = 10 puncte

Au fost testați un număr de 16 copii și s-au înregistrat următoarele rezultate:

FB – 9 copii=56,25 %

B – 4 copii=25 %

S – 3 copii=18,75%

3.5. Grile, tabele

b#%l!^+a?

b#%l!^+a?

CONCLUZII

Lumea poveștilor îi este nespus de dragă copilului, în măsura în care apelează la afectivitatea acestuia generând intense și variate trăiri emoționale, în măsura în care, prin semnificațiile sale, îi satisface trăirile din planul imaginației, îi îmbogățește universul propriu de cunoaștere, contribuind la educarea sa în spiritul unor virtuți morale alese, integrându-l în aria valorilor consacrate de lumea adulților. Este lumea prin intermediul căreia copilul acumulează posibilități noi de percepere a existenței, prin varietatea modelelor cu care ia contact, prin soluțiile pe care le oferă în rezolvarea unor situații problematice, antrenând întreaga activitate psihică a copilului.

În ce privește valoarea lor etică, creațiile literare oferă surse inepuizabile de formare a conștiinței morale, de educare a unor trăsături pozitive de voință și caracter. Optimizarea conduitei verbale a copilului, cultivarea deprinderilor de comunicare în termeni specifici, reprezintă un alt câștig al întâlnirii copilului cu literatura.

Am încercat să evidențiez resursele nebănuit de mari pe care literatura pentru copii le oferă educatoarei în încercarea acesteia de a educa, la copil, trăsături pozitive de caracter, de a influența benefic personalitatea în formare a acestuia. În acest context, mi se pare necesară existența, în Programa activității instructiv-educative, la capitolul Educării limbajului sau la cel al Educației pentru societate, a unor obiective precise de realizare a educației morale prin intermediul literaturii pentru copii.

Primul aspect pe care 1-am dezvoltat în lucrare, a fost acela al formării sau, după caz, al îmbogățirii reprezentărilor morale. Am evidențiat rolul educatoarei care, printr-o tratare diferențiata, poate realiza o legătură între reprezentările și sentimentele morale pe de o parte și deprinderile și acțiunile morale, pe de altă parte.

Am arâtat în ce măsură creațiile literare acționează asupra receptivității și sensibilității preșcolarului, în ce măsură actul perceperii unei povești influențează sensibil psihicul copilului, fixând momentul în conștiința acestuia.

Receptarea conținutului poveștilor și al povestirilor influențează capacitatea de pătrundere a semnificației unui cuvânt, aprofundând noțiuni, concepte morale. Am oferit b#%l!^+a?exemple de activități, modalități de realizare a acestora astfel încât să antreneze capacitatea copiilor de a stabili o analogie între trăsături pozitive și negative de caracter, prin evidențierea asemănărilor și a deosebirilor între personaje-simbol.

Organizând în această manieră activitățile de povestire, copilul va fi capabil să analizeze comportamente și să evidențieze consecințele comportamentului greșit. Fiind capabil de a stabili legături „cauză-efect”, de a făce analogii între personaje și întâmplări, copilul va dobândi, treptat, o gândire morală, o experiență morală care va conduce la situația în care copilul va putea să se orienteze el însuși într-o situație problemă și să evalueze faptele altora. Mai mult decât atat, procedând astfel, copilul dobândește o gândire morală verbală.

Am explicat în ce măsură, prin intermediul literaturii pentru copii, se formează și se îmbogățesc reprezentările copilului despre adevăr, dreptate, curaj, hărnicie, prietenie etc. Acest lucru este posibil a fi realizat numai prin însoțirea fiecărei noțiuni morale de o reprezentare concretă a acesteia prin personaje-simbol pe care literatura pentru copii le oferă cu generozitate. Că este posibil de realizat și eficient am arâtat-o prezentând modalități de evaluare a reprezentărilor copiilor referitoare la noțiuni morale.

În ce privește formarea trăsăturilor morale pozitive, am reliefat faptul că acest proces deosebit de complex este dependent de acțiune, de practica morală, de antrenarea copiilor în exercițiul moral. Măiestria pe care trebuie să o dovedească educatoarea constă în crearea unor situații și cerințe care prin importanța și necesitatea lor să declanșeze la copil comportamentul cerut de societate. Am evidențiat importanța realizării unității dintre conținut și formă, astfel încât forma, deci modul în care copilul reacționează la o anumită cerință, să fie în concordanță cu conținutul, adică cu nivelul capacităților, al dezvoltării posibilităților sale. Am oferit, și în acest caz, exemple concrete de procedee ce pot conduce eficient la scopul propus.

Am încercat să reliefez eficiența dramatizărilor în procesul educării sensibilității și reacției emoționale fata de evenimente cu semnificație pozitivă sau negativă. În acest sens, am arâtat care sunt etapele care pot conduce la situația în care dramatizarea unor povești și a unor povestiri poate constitui o modalitate de influențare formativă a copilului prin participarea afectivă intensă a acestuia Exemplele pozitive și negative, oferite de lumea poveștilor pot conduce, prin valorificarea lor eficientă, la evitarea sau aplanarea conflictelor dintre copii, a manifestărilor negative de comportament.

Nu lipsit de importanță este stilul de lucru al educatoarei, influența sa asupra dezvoltării b#%l!^+a?personalității copilului. În fapt, tactul și măiestria educatoarei trebuie să se manifeste pe parcursul desfășurării întregului proces de educare morală a preșcolarului. Aceste calități, ce trebuie să o caracterizeze pe educatoare, se reflecta și în maniera în care aceasta concepe planul de întrebări-problemă, ce însoțesc inevitabil momentul receptării oricărei povești sau povestiri. Aceste întrebări vor fi formulate astfel încât să conducă la interpretări ale unor atitudini, la nuanțări, la generalizări.

De asemenea, am încercat să demonstrez în ce măsură materialul didactic, în speță planșele ce ilustrează momente esențiale ale conținutului unei povești, sau care redau diferitele nuanțe ale expresiei chipului personajelor, îndreaptă copilul spre activitatea de analiză, descriere, interpretare și spre formularea unor judecăți morale.

În esență, consider că, înaintea oricăror alte forme de activitate, povestirile, repovestirile, povestirile create, dramatizările, tot ceea ce este legat de universul vast al literaturii pentru copii contribuie în cea mai mare măsură la educarea morală a preșcolarului, la influențarea personalității în formare a acestuia.

BIBLIOGRAFIE

Badea, E. (1992), Corelații și dominante în universul preșcolar în Revista învățământului preșcolar nr. 3-4;

Bocos, M., (2002), Instruire interactivă. Repere pentru reflecție si acsiune, Ediția a II-a, revăzută, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj- Napoca;

Calinescu, G, (1964), Cronicile optimistului, Editura Litera International, Bucuresti;

Cerghit I., Neacșu I., (1982), Metodologia activității didactice, în Didactica (coord. D. Salade) Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti;

Cosmovici, A., Iacob, L., (2005), Psihologie scolară, Editura Polirom, Iasi;

Crețu, C., (1998), Curriculum diferențiat si personalizat, Editura Polirom, Iasi;

Cucos, C., (1996), Pedagogie, Editura Polirom, Iasi;

Golman, D., (2001), Inteligența emoțională, Editura Curtea Veche, Bucuresti;

Hancheș, L. (2003), Instruire diferențiata. Aspecte moderne în elaborarea strategiilor didactice, Editura Eurostampa, Timișoara;

Hancheș, L., Mariș, A. (2004), Evaluarea între demersul de proiectare și realizare, Editura Eurostampa, Timișoara;

Iacob, L. M. (1992), Cunoașterea copilului preșcolar, în Revista învățământului preșcolar b#%l!^+a?nr.1-2;

Ionescu, M., (2000), Demersuri creative în predare si învățare, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

Ionescu, M., Radu, I., (2001), Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj- Napoca;

Joița, E.(2000), Managementul educațional, Polirom, Iași;

Mitrofan, N. (1992), Noi perspective privind cunoașterea copilului, în Revista învățământului preșcolar nr.1-2, București;

Muresan, M, (2008),  Procesul de integrare a României în economia europeană. Dimensiuni istorice și contemporane, Editura ASE, Bucuresti

Neacșu, I., (1990), Metode si tehnici de învățare eficientă, Editura Militară, Bucuresti;

Pascadi, I, (1972), Nivele estetice, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti;

Păun, E., Potolea, D., (coord.), (2002), Pedagogie. Fundamentări teoretice si demersuri aplicative, Editura Polirom, Iasi;

Piaget, J. (1975), Judecata morală la copil, Editura Faclă;

Salade, D. (1995), Educație și personalitate, Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca;

Schiopu, U, Verza, E., (1981), Psihologia vârstelor, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti;

Vrășmaș, E. (1999), Educația copilului preșcolar, Editura Pro Humanitate, București;

Zlate M., (2000), Introducere în psihologie, Ediția a III-a, Editura Polirom, Iasi.

b#%l!^+a?

ANEXA 1

PROIECT DIDACTIC

PENTRU ACTIVITATE INTEGRATÃ DE O ZI

Nivelul/ Grupa: 5-7 ani, nivel II, grupa mare

Tema anuală de învățare: Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?

Tema săptămânii: Lumea fermecată a poveștilor

Tema activității: „Călatorie în lumea poveștilor”

Tipul activitatii : integrata

Elementele componente ale activității integrate:

ADP: „Cu ce personaj de poveste vreau să semăn? De ce?” (convorbire),

,,Azi, cerul este …”(completarea calendarului naturii),

,,Facem ordine unde lucrăm”(rutină – deprinderea de a face ordine la locul unde au

lucrat),

Tranziții: “10 Degețele” – joc muzical ; “În lumea basmelor” – bătăi din palme și legănarea mâinilor în ritmul melodiei;  b#%l!^+a?

ALA 1: “Surprize de la Veronica”

Bibliotecă : “ Unește fiecare personaj cu povestea căruia îi aparține.Colorează doar personajele care și-au găsit căsuța. Lipește tot atâtea personaje cât îți indică cifra” – fișă

Joc de masă : “Povești în bucăți”-puzzle ;

Artă:“Personaje din povești”-pictură ;

ALA 2: ,,Întrecerea personajelor din povești ” (joc de mișcare)

ADE: DLC ,,Trăistuța cu povești”;- joc didactic

DOS ,,Căsuța fermecată” – machetă (decupare,asamblare,lipire)

Scopul activității: verificarea cunoștințelor despre poveștile cunoscute și aplicarea acestora în diverse contexte de învățare;

Obiective operaționale:

ACTIVITĂȚI PE DOMENII EXPERENȚIALE:

DOMENIUL LIMBÃ ȘI COMUNICARE

O1 – să identifice pe baza fragmentelor prezentate titlul poveștilor, asociind imaginea cu cuvintele scrise;

O2 – să ordoneze imaginile din poveste în ordinea desfășurării evenimentelor;

O3 – să recunoască personajele după însușirile lor și după replicile spuse;

O4 – să formuleze propoziții cu anumite cuvinte, reprezentând grafic propozițiile, cuvintele și silabele;

O5 – să asocieze personajele din povești cu cadrul de poveste corespunzător;

O6 – să formuleze întrebări și răspunsuri la întrebări legate de povestea indicată;

DOMENIUL OM ȘI SOCIETATE

O1 – să mânuiască materialele din natură și sintetice în vederea obținerii unor imagini ce redau aspecte din realitatea înconjurătoare;

O2 – să utilizeze deprinderea de a decupa, asambla, de a lipi în vederea realizării machetei cu personaje din povești;

ACTIVTĂȚI LIBER ALESE (I)

BIBLIOTECÃ b#%l!^+a?

O1 – să unească fiecare personaj cu povestea căruia îi aparține;

O2 – să coloreze doar personajele care și-au găsit casa (povestea);

O3 – să lipească tot atâtea personaje cât indică cifra;

JOC DE MASÃ

O1 – să lipească piesele puzzle pe coli, reconstituind imagini din povești cunoscute;

O2 – să realizeze din imaginile obținute o carte de povești;

ARTÃ

O1 – să picteze după contur, personajele din povești;

O2 – să utilizeze o gamă variată de culori în realizarea lucrării ;

ACTIVTĂȚI LIBER ALESE (II)

O1 – să respecte regulile jocului;

O2 – să manifeste spirit de echipă, atitudini de cooperare, spirit de competiție și fair-play;

Sarcina didactică:

identificarea pe baza fragmentelor prezentate a titlului poveștilor, asociind imaginea cu cuvintele scrise;

ordonarea imaginilor din poveste în ordinea desfășurării evenimentelor;

recunoașterea personajelor după însușirile lor și după replicile spuse (metoda piramidei);

formularea de propoziții cu anumite cuvinte și reprezentarea grafică a propozițiilor, cuvintelor și silabelor;

asocierea personajelor din povești cu cadrul de poveste corespunzător;

formularea de întrebări și răspunsuri la întrebări legate de povestea indicată (metoda explozia stelară);

Regulile jocului:

Un copil numit de educatoare rostogolește cubul poveștilor. În funcție de culoarea cărții indicată de cub se rezolvă sarcinile specifice, fiind aduse în centrul atenției materialele necesare. Jocul continuă până ce toate sarcinile specifice fiecărei cărți colorate din cubul poveștilor va fi rezolvată corect. b#%l!^+a?

Fiecare răspuns corect este apreciat de colegi prin aplauze și oferă celui care a dat răspunsul corect posibilitatea de a deschide un cufăr care cuprinde o surpriză. Răspunsurile greșite sunt corectate de ceilalți copii, copilul care corectează greșeala având dreptul de a deschide unul din cuferele cu surprize.

Strategii didactice:

Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, jocul, explozia stelară, piramida, exercițiul, munca independentă, problematizarea, turul galeriei;

Elemente de joc: mânuirea materialului, aplauzele, întrecerea, mișcări;

Resurse materiale: ecusoane (cărți de povești roșii, portocalii și galbene), cadrul teatrului de păpuși, marioneta “Veronica”, planșe din povești cunoscute, siluetele personajelor din povești, etichete cu denumirile poveștilor, ghicitori, piramida, suport planșe, jetoane, tablă magnetică, semne magnetice, steluțe (o stea mare, cinci stele mici), săgeți, jetoane, baloane, cufere, fișe, creioane colorate, puzzle cu imagini din povești, lipici, suporturi cu personaje, acuarele, vase cu apă, machetă, casă polistiren, siluete personaje (albe), cartoane colorate, foarfece, bețișoare, aracet, materiale textile, medalioane cu personaje din povești, baghete, măști, casetofon cu CD, CD – “În lumea poveștilor”, “10 Degețele”, “Zăpăcești poveștile”, CD – “PitiClic pe drumul cărții”, panoul prezenței (copăcel personalizat), siluete de fete și băieți, recompense;

Forme de organizare: frontal, pe grupe, individual

Durata: o zi

Bibliografie:

Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Curriculum pentru învățământul preșcolar (3 – 6/ 7 ani), 2008

Proiectarea pas cu pas (îndrumător pentru cadrele didactice din învățământul preșcolar), Daniela Răileanu, Dorina Vieriu, Iuliana Alecsa, Editura Diamant, 2010

Aplicații ale noului curriculum pentru învățământul preșcolar, Daniela Răileanu, Elena Ungureanu, Otilia Flocea, Anișoara Bereholschi, Editura Didactica Publishing House, 2010

b#%l!^+a? b#%l!^+a?

SCENARIUL ACTIVITĂȚII INTEGRATE

Ziua începe prin descoperirea materialelor din cadrul centrului tematic. Se denumesc materialele găsite aici, se discută despre modul în care trebuie păstrate și răsfoite cărtile de povești. Prin intermediul lui Piti Clic copiii descoperă o bibliotecă și scurte informații legate de modul de păstrare și utilizare a cărților împrumutate de la bibliotecă (activitatea de grup).

Pe fond muzical, copiii fac cunoștință cu marioneta „Veronica” care îi introduce pe copiii în lumea fermecată a poveștilor. Ea le prezintă copiilor trăistuța cu povești în care se află cubul poveștilor și căsuța fermecată în care și-ar dori să locuiască alături de alte personaje din povești. Copiii urmează ca pe parcursul acestei zile să rezolve sarcinile date de cubul poveștilor, descoperind surprizele din cele șase cufere și să realizeze noi prieteni din povești alături de care Veronica să locuiască în căsuța fermecată. (noutatea zilei).

În cadrul întâlnirii de dimineață, copiii se vor grupa în cerc și se vor saluta cu formula ,,Bună dimineața, copil vesel/frumos!” salut însoțit de o mângâiere pe fața colegului, apoi fiecare grupă de copii va fi salutată de educatoare cu aceleași formule (salutul).

Li se va cere copiilor să precizeze cum e vremea în această dimineață și cum au venit îmbrăcați până la grădiniță, dacă le-a fost cald sau frig și vor completa calendarul naturii, specificând anotimpul, starea vremii, cu ajutorul etichetelor tipărite și cu simboluri corespunzătoare. Pentru a marca ziua în care ne aflăm se atașează cărții de povești de pe panou personajul corespunzător. Apoi, vor completa tabela prezenței – un copăcel personalizat, fiecare copil așezându-și silueta (fetiță sau băiat) în dreptul pozei (Câti copii călătoresc astăzi în lumea poveștilor?). Se vor identifica absenții (spațiile din dreptul pozelor rămase fără siluetă), o fată va număra băieții absenți și va așeza tot atâtea flori în coșulețul băieților, un băiat va număra fetele absente și va așeza tot atâtea flori în coșulețul fetelor. Se vor număra, compara, care sunt mai b#%l!^+a?mulți, mai puțini.

Așezați pe covor în cerc, copiilor li se va propune un exercțiu de imaginație, trebuind să răspundă la întrebarea „Cu ce personaj de poveste vreau să semăn? De ce?”(împărtășirea). În momentul în care copilul va răspunde la această întrebare, motivând răspunsul dat, va ține în mână o carte mică de povești pe care o va înmâna apoi altui coleg. În urma împărtășirii se va desprinde și mesajul zilei:,,Poveștile ne învață lucruri bune despre viață!” (mesajul zilei).

Copiii vor fi invitați să rezolve sarcinile date de cubul poveștilor. Astfel, un copil numit de educatoare rostogolește cubul poveștilor. În funcție de culoarea cărții indicată de cub se rezolvă sarcinile specifice, fiind aduse în centrul atenției materialele necesare. Jocul continuă până ce toate sarcinile specifice fiecărei cărți colorate din cubul poveștilor va fi rezolvată corect. Jocul este demonstrat inițial de educatoare apoi se trece la desfășurarea lui propriu-zisă.

Fiecare răspuns corect este apreciat de colegi prin aplauze și oferă celui care a dat răspunsul corect posibilitatea de a deschide un cufăr care cuprinde o surpriză. Numărul cufărului care trebuie deschis este dat de biletul ascuns în balon. Răspunsurile greșite sunt corectate de ceilalți copii, copilul care corectează greșeala având dreptul de a deschide unul din cuferele cu surprize.

Trei dintre surprizele găsite în cufere vor fi rezolvate de copii în cadrul celor trei centre deschise. Astfel, pe fond muzical, executând mișcările sugerate de versurile jocului muzical „10 Degețele”, se va realiza tranziția spre etapa următoare, copiii fiind grupați în trei echipe, în funcție de simbolul primit în piept la începutul zilei (echipa cărților roșii, portocalii și galbene ) și invitați să rezolve sarcinile de la cele trei centre puse la dispoziție. La centrul „Bibliotecă” copiii rezolvă sarcinile unei fișe de lucru, copiii trebuind să unească personajele din povești cu povestea căruia îi aparține, să coloreze doar personajele care și-au găsit casa și să lipească tot atâtea personaje cât indică cifra. La centrul „Știință” copiii reconstituie imaginile din povești, lipind piesele puzzle pe coli și realizând din acestea o carte de povești. La centrul „Artă” copiii pictează personajele din povești folosind culori variate. La final, toate lucrările realizate la cele trei sectoare vor fi așezate lângă cadrul teatrului de păpuși, în scopul surprinderii plăcute a marionetei Veronica.

Pentru că marioneta Veronica este singură în „Căsuța fermecată”, copiii sunt invitați să realizeze prietenii din povești, să orneze casa și să înveselească peisajul cu flori și copăcei. Toate lucrările realizate de cele patru grupe formate prin numărare de la 1 la 4 vor fi așezate pe machetă. Pe fond muzical „În lumea basmelor”, bătând din palme și legănându-se în ritmul muzicii, se va realiza tranziția între cele două etape ale activității. b#%l!^+a?

Așezați în jurul „Căsuței fermecate”, copiii constată că este plină de viată și că marioneta Veronica cu siguranță nu se va mai simți singură.

Utilizănd surprizele descoperite in celelalte trei cufere (medalioane cu personaje din povești, măști, baghete) copiii vor participa la finalul activității integrate la un joc de mișcare „Întrecerea personajelor din povești”. În funcție de culoarea medalionului de la gât se formează două echipe (echipa medalioanelor albastre și echipa medalioanelor roșii). La semnalul educatoarei, două personaje din povești (câte unul din fiecare echipă), pornesc pe traseu ținând în mâna bagheta magică. Ei trebuie să ocolească obstacolele din cale, să atingă cu bagheta magică clopoțelul și să traverseze tunelul poveștilor prin târâre. Copilul care ajunge primul la linia de sosire aduce echipei din care face parte un punct. Echipa care cumulează cele mai multe puncte este considerată echipa câștigătoare. Jocul continuă până ce toți copiii au participat la joc.

b#%l!^+a?

ANEXA 2

PROIECT DE ACTIVITATE

b#%l!^+a?

PROIECT DE ACTIVITATE

UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: Liceul Teoretic „Gheorghe Lazar Avrig”
PROFESOR PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR SI PRIMAR: POPA ADRIANA

GRUPA: Mare
TEMA ZILEI: ”În lumea poveștilor”
TEMA ACTIVITĂȚII: ”Cutiuța cu surprize”
Forma de realizare: joc didactic
TIPUL ACTIVITĂȚII: ACTIVITATE INTEGRATA – EVALUARE ALA + ADE+ ADP
DOMENII EXPERENȚIALE: Domeniul Limbă și Comunicare, Domeniul estetic si creativ, Domeniul stiinte – matematica
SCOP: consolidarea cunoștințelor despre poveștile și personajele din poveștile cunoscute exersând un limbaj corect din punct de vedere gramatical.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
-să recunoască povestea din cărțile prezentate, enumerând personajele acesteia și autorul;

-sa prezinte pe scurt firul povestilor;

-sa coloreze imaginile cu diferite scene din povesti;
-să ghicească raspunsurile la ghicitorile realizate din cărțile de povești;
-să identifice personajele pozitive și pe cele negative din poveștile învățate;
-să respecte cerințele educatoarei pentru a desfășura jocul cu cubul;

-sa aseze corect imaginile respectand metoda ciorchinelui;

-sa numere personajele din povesti;

-sa lipeasca corect imaginile in diagrama Venn;
-să rezolve fișa de lucru cu atenție respectând cerințele;

-sa realizeze graficul prieteniei ;
SARCINA DIDACTICĂ:
-identificarea personajelor și a poveștilor pe baza imaginilor și a replicilor personajelor prin intermediul metodelor activ participative
REGULA JOCULUI:- copilul care a fost atins cu bagheta fermecată va rezolva o sarcină, b#%l!^+a?astfel echipa din care face parte va fi recompensată.
ELEMENTE DE JOC: surpriza, bagheta fermecată, întrecerea, ghicirea, aplauzele, limitarea timpului, mânuirea materialelor.
METODE ȘI PROCEDEE DIDACTICE: conversația, explicația, observația, lectura educatoarei, exercițiul, ciorchinele, cubul, diagrama Venn
MATERIALE DIDACTICE: cutia cu surprize, cărți cu povești, flip-chart, jetoane cu personaje din povești, replici ale personajelor, bagheta, plicuri cu întrebări, scrisoarea, ecusoane, carton pentru realizarea ciorchinelui, cubul, fișe de lucru.

SCENARIUL ZILEI

Intalnirea de dimineata „ personajul preferat”

Dupa servirea micului dejun copiii se aduna in sala de grupa. Activitatea debuteaza cu intalnirea de grup intre copii si educatoare, prin intermediul salutului de dimineata. Copiii sunt salutati cu versurile :

„Dimineata a sosit

Toti copiii au venit

In cerc sa ne adunam

Cu totii sa salutam

Buna dimineata, dragi copii

Ma bucur ca sunteti aici

A inceput o noua zi!

Se realizeaza prezenta, apoi calendarul naturii: se indica pe plansa unde se aseaza cartonasele pe care sunt scrise ziua, luna si anul in care suntem.

Se inroduc copii in lumea povestilor prin povestirea pe scurt a unora dintre ele ( Scufita Rosie, Capra cu trei iezi, Punguta cu doi bani, Ursul pacalit de vulpe, Cei trei purcelusi ). Ne vom juca apoi jocul „Adevarat sau fals” in care le voi spune propozitii adevarate sau false despre personajele din povestile cunoscute, iar ei vor recunoaste in care dintre ele am incercat sa-i pacalesc.

„Scufita Rosie a fost mancata de lup.”

„Scufita Rosie a fost insotita in drumul prin padure de mama ei.”

„Lupul s-a deghizat in bunicuta Scufitei Rosii.”

„Cei trei purcelusi au construit casute din caramida.” b#%l!^+a?

„Lupul a mancat toti purcelusii.”

„Capra avea doi iezi.”

„Mama capra s-a impacat cu lupul”

„Ccosul a gasit o punguta cu doi bani.”

„Cocosul a primit imediat punguta cu doi bani.”

„Ursul a prins multi pesti cu ajutorul cozii.”

„Vulpea este vicleana.”

Copiii vor lucra apoi la centrele Biblioteca unde vor citi imagini cu povesti si vor identifica personaje pozitive si negative si la sectorul Arta unde vor colora diferite scene din povesti. Dupa acest moment se trece la activitatea pe domenii experientiale care se realizeaza sub forma de joc, apoi in cadrul ADP copiii vor realiza graficul prieteniei.

b#%l!^+a?

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

BIBLIOGRAFIE

Badea, E. (1992), Corelații și dominante în universul preșcolar în Revista învățământului preșcolar nr. 3-4;

Bocos, M., (2002), Instruire interactivă. Repere pentru reflecție si acsiune, Ediția a II-a, revăzută, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj- Napoca;

Calinescu, G, (1964), Cronicile optimistului, Editura Litera International, Bucuresti;

Cerghit I., Neacșu I., (1982), Metodologia activității didactice, în Didactica (coord. D. Salade) Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti;

Cosmovici, A., Iacob, L., (2005), Psihologie scolară, Editura Polirom, Iasi;

Crețu, C., (1998), Curriculum diferențiat si personalizat, Editura Polirom, Iasi;

Cucos, C., (1996), Pedagogie, Editura Polirom, Iasi;

Golman, D., (2001), Inteligența emoțională, Editura Curtea Veche, Bucuresti;

Hancheș, L. (2003), Instruire diferențiata. Aspecte moderne în elaborarea strategiilor didactice, Editura Eurostampa, Timișoara;

Hancheș, L., Mariș, A. (2004), Evaluarea între demersul de proiectare și realizare, Editura Eurostampa, Timișoara;

Iacob, L. M. (1992), Cunoașterea copilului preșcolar, în Revista învățământului preșcolar b#%l!^+a?nr.1-2;

Ionescu, M., (2000), Demersuri creative în predare si învățare, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

Ionescu, M., Radu, I., (2001), Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj- Napoca;

Joița, E.(2000), Managementul educațional, Polirom, Iași;

Mitrofan, N. (1992), Noi perspective privind cunoașterea copilului, în Revista învățământului preșcolar nr.1-2, București;

Muresan, M, (2008),  Procesul de integrare a României în economia europeană. Dimensiuni istorice și contemporane, Editura ASE, Bucuresti

Neacșu, I., (1990), Metode si tehnici de învățare eficientă, Editura Militară, Bucuresti;

Pascadi, I, (1972), Nivele estetice, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti;

Păun, E., Potolea, D., (coord.), (2002), Pedagogie. Fundamentări teoretice si demersuri aplicative, Editura Polirom, Iasi;

Piaget, J. (1975), Judecata morală la copil, Editura Faclă;

Salade, D. (1995), Educație și personalitate, Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca;

Schiopu, U, Verza, E., (1981), Psihologia vârstelor, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti;

Vrășmaș, E. (1999), Educația copilului preșcolar, Editura Pro Humanitate, București;

Zlate M., (2000), Introducere în psihologie, Ediția a III-a, Editura Polirom, Iasi.