Rolul Jocului Didactic In Formarea Notiunilor Despre Mediu Si Viata ale Prescolarului
ARGUMENT
CAPITOLUL 1. CARACTERISTICILE DEZVOLTĂRII COPILULUI LA VÂRSTA
PREȘCOLARĂ
1.1.Preșcolaritatea. Prezentare generală
1.2. Caracteristicile dezvoltării psihice
1.3. Caracteristicile dezvoltării cognitive
1.4. Afectivitatea
1.5. Adaptarea la mediul grădiniței
1.6 .Mediul – resursa esențială a dezvoltării personalității
CAPITOLUL 2. JOCUL DIDACTIC ÎN DOMENIUL EXPERIENȚIAL ȘTIINȚE
2.1. Prezentare generală
2.2.Finalități curriculare
2.3.Activități specifice
2.4.Metode și mijloace
2.5. Rolul jocului didactic ȋn formarea noțiunilor despre mediu si viață ale preșcolarului
CAPITOLUL 3. CERCETARE APLICATIVĂ- ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN FORMAREA NOȚIUNILOR DESPRE MEDIU ȘI VIAȚĂ ALE PREȘCOLARULUI
3.1. Scopul și obiectivele cercetării
3.2. Ipoteza cercetării
3.3. Variabilele cercetării
3.4. Metodologia cercetării
3.5. Coordonatele majore ale cercetării ( Locul de desfășurare, Perioada de cercetare, Eșantionul de subiecți )
3.6. Etapele cercetării
3.6.1 Etapa pre-experimentală
3.6.2 Etapa experimentului formativ
3.6.3.Etapa post-experimentală
3.7.Rezultate și interpretări
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
ARGUMENT
,,Pe copil îl educă tot ce îl înconjoară: câmpul, pădurea, râul, marea, munții, rândunelele, cucul. Faceți tot posibilul ca și copiii dumneavoastră să iubească tot ce-i înconjoară, pentru că fără dragostea față de natură și animale omul nu poate să simtă din plin, ceea ce numim, cu cel mai minunat dintre cuvinte –VIAȚA.” (C. Mihăiescu)
Ȋnvățămȃntul preșcolar are menirea să formeze copiii din punct de vedere intelectual, socio-afectiv și fizic pentru o adaptare ușoară la viața școlară și pentru integrarea socială viitoare.
„Copilăria – vȃrsta sincerității ”, a viselor fără opreliști, a tuturor posibilităților, a fost și va sta întotdeauna în centrul preocupărilor celor care se gândesc la viitorul omenirii.
Copilăria este un tărâm magic, în care orice se poate întâmplaː nu știm când și unde începe și nu știm când și unde se termină. Putem să ne întalnim oricȃnd cu balaurul cu șapte capete, cu vrăjitorii eroi din filme sau din desene animate, putem să vizităm orice loc din lume cu ochii minții și să credem c-am fost acolo cu adevarat. Copilăria este un moment din viața în care trăim cu totul la maximă intensitateː rȃdem și după un moment plȃngem, ne supărăm și iertăm imendiat, suntem singuri și în același timp cu toată lumea. Unde există copilarie, există și dragoste. Nu îmi imaginez că ar fi pe lume educatoare care să nu îsi iubească copiii, și nici copiii care să nu îsi iubească educatoarea, care i-a învatat să se joace, să cȃnte și numai lucruri bune in viață. Ȋn gradiniță copiii invață nu numai să privească, ci și să vadă, nu numai să perceapă lucrurile ci și să le înțeleagă, să gȃndească, să creeze, să acționeze, să se desfășoare. Pregătirea copiilor pentru școală se face progresiv, înca din primii ani de viață și se intensifică la grădiniță, deoarece numai într-un proces bine organizat se pot realiza legături între nivelul de dezvoltare psihică și cerințele pe care le solicită școala. Omenirea este într-o permanentă transformare. Într-o societate cu adevărat liberă și democratică este necesar ca învățământul să aspire spre deschidere, spre flexibilitate, iar opțiunile în planul educațional să fie multiple, generate în primul rând de învățământul preșcolar. (Ștefan, M. V. 1996)
Dezvoltarea și construirea societații omenești cere mari sacrificii și în același timp se bazează pe cultura și învățămant. Pentru a se atinge acest nivel de dezvoltare este necesar să se organizeze și să se desfășoare în procesul instructiv-educativ, activități dintre cele mai eficiente, care să formeze timpuriu gȃndirea și inteligența, elemente importante ale personalității.
Mediul înconjurător cuprinde totalitatea factorilor externi din natură și societate, care acționează asupra omului și condiționează existența lui. Mediul înconjurător în care copiii își desfășoară activitatea, prin variatele lui aspecte, constituie un prilej permanent de influențare a personalității acestora.
Pentru copil, mediul – prin condițiile materiale și culturale pe care le oferă – constituie un cadru necesar dezvoltării lui și în același timp, principala sursă de impresii, care vor sta la baza procesului de cunoaștere a realității.
Mai întâi de toate, mediul ambiant oferă copilului posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva nou pentru el, care îi stârnește curiozitatea, dorința de a-l cunoaște. Astfel, din contactul cu obiectele și jucăriile sale, cu lucrurile personale și cele ale adulților apar diferite întrebări din care rezultă că preșcolarul se interesează de denumirea, calitățile sau proveniența lor.
Adulții în familie, cât și educatoarele la grădiniță, trebuie să satisfacă aceste interese. Prin răspunsul dat se transmit atât cunoștințele solicitate de copil cât și cuvintele cu privire la atitudinea pe care trebuie să o aibă copilul față de fiecare lucru sau ființă. Cu alte cuvinte, concomitent cu transmiterea de cunoștințe, se formează copilului o atitudine corespunzătoare, un anumit mod de comportare. Astfel, se înlesnește cunoașterea treptată a mediului înconjurător, ca și integrarea din ce în ce mai corectă a copilului în acest mediu. Totodată, noile cunoștințe dobândite devin un îndreptar prețios al acțiunilor întreprinse ulterior.
Cunoașterea mediului înconjurător de către copiii preșcolari reprezintă o importanță
deosebită în dezvoltarea lor multilaterală, precum și o sarcină de bază a procesului instructiv-educativ desfășurat în grădinița de copii. În acest sens, activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător contribuie în mod deosebit la educația intelectuală a preșcolarilor.
În contact cu obiectele și fenomenele naturii și societății, se dezvoltă și se perfecționează sensibilitatea unor analizatori, se adâncește și se îmbogățește conținutul senzațiilor și percepțiilor, se formează reprezentările corespunzătoare și se lărgește sfera lor. Curiozitatea pe care copiii o manifestă față de fenomenele naturii trebuie menținută și transformată într-o puternică dorință de a o cunoaște și înțelege din ce în ce mai bine.
Observarea sistematică a dezvoltării și schimbării în timp a plantelor, a creșterii și îngrijirii animalelor, educă atenția, spiritul de observație deprinderea de a sesiza schimbările din natură și dorința de a cunoaște cauzele acestora. Noile cunoștințe transmise copiilor cu prilejul observării diferitelor fenomene ale naturii sunt înțelese și memorate cu multă ușurință.
Observarea sistematică a naturii de către copii, sub îndrumarea educatoarei contribuie la îmbogățirea cunoștințelor lor, la înțelegerea adecvată a fenomenelor naturii, la dezvoltarea spiritului de observație, a gândirii și limbajului. Observând natura, copiii pot, de asemenea, sub îndrumarea adultului să sesizeze frumusețile ei și să o îndrăgească. Ȋn felul acesta li se educă simțul estetic, sentimentul de admirație, de dragoste și mândrie pentru bogățiile și frumusețile naturii patriei noastre.
De asemenea, mediul înconjurător oferă copiilor și alte posibilități de cunoaștere. Este vorba de cunoașterea muncii oamenilor, a diferitelor meserii, a rezultatelor activității umane în diferite domenii. Prin însușirea de noi cunoștințe despre aceste aspecte ale vieții sociale, copiii își lărgesc orizontul, își dezvoltă interesul pentru cunoașterea activității omului, li se educă dragostea și respectul față de om și de rezultatele muncii lui.
Prin participarea sistematică la activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător, copiii au prilejul de a percepe procesele și fenomenele din realitatea înconjurătoare. Astfel ei intră în contact direct cu lumea viețuitoarelor și corpurilor lipsite de viață ( apă, aer, sol), cu procesele și fenomenele din mediul înconjurător. Prin intermediul acestor activități, preșcolarii își formează capacitatea de a sesiza transformările din natură, relațiile dintre viețuitoare, unitatea dintre organism și mediu.
O mare însemnătate a importanței activităților de cunoaștere a mediului rezidă în faptul că prin acestea se reușește cultivarea unei atitudini active de ocrotire a naturii și de protejare a mediului înconjurător, a unei conduite ecologice în relațiile copiilor cu natura și mediul. În aceste activități preșcolarii exersează deprinderile de îngrijire și ocrotire a mediului înconjurător, educând atitudinea pozitivă față de natură și în același timp stimulând curiozitatea pentru investigarea acesteia.
Încă de la începuturile existenței sale, omul s-a aflat în mijlocul naturii folosindu-se de toate darurile acesteia.
Protejarea planetei ,,Pământ”, casa noastră a tuturor este o problemă care trebuie să ne preocupe pe toți, adulți și copii, deoarece fenomenele de poluare nu cunosc distanțe și nu țin seama de frontiere. Ignorarea măsurilor ecologice de apărare a mediului poate declanșa o criză ecologică având consecințe grave.
De aceea este necesară formarea conștiinței și conduitei ecologice prin orice demers educativ, înca de la grădiniță, prin activități atractive, care să-i facă pe copii să înțeleagă rolul pe care îl joacă fiecare dintre noi în păstrarea și ocrotirea mediului înconjurător.
Natura trebuie protejată și îngrijită. Dacă iubim curățenia și o întreținem, totul în jurul nostru va fi curat și vom respira un aer de calitate, nepoluat iar lumina soarelui va fi blandă. Cea mai mare bogatie a oamenilor este formată din: apa limpede, aer curat, pămȃnt brun, plante și animale sănătoase. Toate acestea contribuie la o viață sănătoasa și armonioasă pentru oameni. De aceea este bine să-i învățăm pe copii cum pot proteja și ocroti natura. Să fie de mici buni ecologiști, păstrȃnd pamantul curat.
O deosebită însemnătate o prezintă fenomenele naturii, care oferă copiilor prilejul de a comunica în cadrul grupei descoperirile lor și de a interpreta date și simboluri din care ei extrag informații – este vorba aici de calendarul naturii, tabelul responsabilităților, jurnalul grupei, cu care copiii operează zilnic.
Activitățile de cunoaștere a mediului prezintă o importanță deosebită, deoarece oferă copiilor șansa de a descrie aspectele generale ale celor patru anotimpuri, de a clasifica elementele componente ale mediului natural, de a recepta frumosul din natură.
Se impune, astfel, ca încă de la vârste mici, copiii să fie educați în spiritul unei atitudini pozitive față de mediul înconjurător, în vederea formării ulterioare a conștiinței și comportamentului ecologic, favorabile unui stil de viață sănătos – mental, emoțional, fizic și socio-moral.
CAPITOLUL 1
CARACTERISTICILE DEZVOLTĂRII COPILULUI LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ
1.1 Preșcolaritatea. Prezentare generală
Copilăria este perioada în care dezvoltarea fizică și psihică atinge cote maxime având influențe asupra evoluției biopsihice ulterioare. În preșcolaritate se pun bazele personalității, se dezvoltă capacitatea de comunicare, de proiectare, capacitățile cognitive se amplifică posibilitățile de independență. Dezvoltarea psihică se datorează transformărilor biologice și mai ales contradicțiilor dintre solicitările externe și posibilitățile proprii, dintre propriile dorințe, nevoi și posibilități de satisfacere.
Perioada preșcolară, cuprinsă între 3 și 6-7 ani, este definită metaforic „vârsta descoperirii realității externe”, „perioada celei mai autentice copilării”, sau „vârsta grației”.
Stadiul copilului preșcolar se caracterizează prin transformări importante în planul dezvoltării somatice, psihice si relaționale. Cadrul grădiniței, în care sunt cuprinși majoritatea copiilor preșcolari, multiplică și diversifică relațiile cu cei din jur, lărgește orizontul de cunoaștere al copilului, contribuind astfel la dezvoltarea psihică a acestora.
Perioada preșcolară este perioada în care au loc achiziții intelectuale și se dezvoltă gândirea copilului. El pipăie, combină, exprimă – în același timp acționează, gândește și verbalizează acțiunea. Copilul este în plină evoluție a operațiilor gândirii. El este un explorator investigând lumea și însușirile sale.
Dezvoltarea psihică, intelectuală și morală a copilului depinde de modul cum știe adultul să-l susțină în a-și forma propriul destin.
Perioada preșcolară poate fi împărțită în trei subperioade: aceea a preșcolarului mic (3-4 ani), a preșcolarului mijlociu (4-5 ani) și a preșcolarului mare (5-6/7 ani).
Activitatea dominantă a acestei etape ramâne jocul. El este corelat tot mai mult cu sarcinii de natură instructiv-educativă, cu elemente de creație. Toate acestea favorizează complicarea și diferențierea treptată a proceselor cognitiv-operaționale ale preșcolarului, schimbarea atitudinii față de mediul înconjurător, extinderea relațiilor cu cei din jur, făcându-l apt pentru școală.
1.2. Caracteristicile dezvoltării psihice
Reperele psihologice fundamentale ce dau contur și individualitate celei de a doua copilărie sunt: activitatea de bază – jocul și respectiv, tipul relațiilor în care este antrenat individul (concret, se produc nuanțări în relațiile interfamiliale și o diversificare a celor extrafamiliale, ceea ce conduce la cristalizarea identității sale primare).
Dezvoltarea psihică în perioada preșcolară are un caracter complex, îmbrăcând forme noi de cunoaștere și comportament. Această dezvoltare nu este omogenă pe toată durata perioadei preșcolare.
Este una din perioadele de intensă dezvoltare psihică deoarece presiunea structurilor sociale, culturale, absorbția copilului în instituțiile preșcolare solicită toate posibilitățile lui de adaptare, diferențele de cerințe din grădiniță și din familie solicitȃnd o mai mare varietate de conduite, iar contradicțiile dintre solicitările externe și posibilitățile interne devin astfel mai active, acestea constituind puncte de plecare pentru dezvoltarea explozivă a comportamentelor, a conduitelor sociale diferențiate, a cȃstigării de modalitați diverse de activități, a dobȃndirii de abilități înscrise în programele grădinițelor. Ȋn aceste condiții, comunicativitatea și sociabilitatea copilului cresc.
Devine activă contradicția dintre cerințele interne, dorințele, aspirațiile, interesele copilului și posibilitătile de a fi satisfăcute. Copilul parcurge contradicții legate de modalitățile mai simple și primitive de satisfacere a trebuințelor și cerințelor implicate în trebuințele noi și în modalitățile mai complexe și civilizate de a fi satisfăcute.
Copilul descoperă faptul că imaginar poate să se transpună în orice situație, fie ea și fantastică, pe cȃnd în realitate situațiile de viața sunt foarte restrȃnse și banale ca semnificație. Legată de această contradicție se dezvoltă dorința de a crea, de a schimba, de a se îmbogăți și de a trăi din plin.
Perioada preșcolară mică se caracterizează printr-o creștere a intereselor, a aspirațiilor și a aptitudinilor mărunte implicate în satisfacerea plăcerii de explorare a mediului. De la un relativ echilibru la 3 ani, are loc o trecere spre o oarecare expansiune ce exprimă o mare decentrare de pe obiectele concrete și manipularea lor pe integrarea obiectelor în strategii mai largi de utilizare în care li se conferă funcții simbolice. Integrarea în gradiniță se face cu oarecare dificultate la această vȃrstă, dată fiind dependența mare a copilului preșcolar mic față de mama sa și de ambianța familială.
Ȋn perioada preșcolară mijlocie se intensifică dezvoltarea limbajului (între 3 și 5 ani achiziția lingvistică include cam 50 cuvinte pe lună). Este evidentă dezvoltarea autonomiei datorită progreselor ce se realizează în planul deprinderilor alimentare, de îmbrăcare, igienice. Receptivitatea copilului față de habitusurile conservate de familie și apoi de gradiniță crește – copilul își însușește regulile specifice implicate în conviețuirea din aceste colective. Copilul devine mai sensibil la semnificația evenimentelor. Conduitele lui devin mai nuanțate și încorporează numeroase reacții și adresări reverențioase, dar crește și fragilitatea sa afectivă. Ȋi plac poveștile, prezintă interes pentru cărți cu imagini, pentru desen, modelaj, jocuri cu cuburi, teatru de păpuși ori de marionete, TV, desene animate etc.
Preșcolarul mare (5-6 ani) manifestă o mai mare forță, agilitate, inteligență, reticențe în situații ușor penibile. Cȃmpul atenției este dominat de o înțelegere mai profundă a situațiilor.
Ȋn grădiniță copilul traversează programe educative diverse care-i măresc sensibilitatea intelectual-observativă, îl abilitează cu manualități tot mai complexe, uneori îl pun în contact cu elemente ale simbolisticii artistice. Imaginația utilizează probabilul fantastic și mai puțin în viața de fiecare zi rămȃnȃnd activă însa în joc. Vârsta preșcolară constituie perioada structurării viitoarei personalități; în această perioadă asistăm la progrese remarcabile ale sensibilității tuturor organelor de simț. Cooperarea dintre tact și văz se îmbogățește așa încât un obiect poate fi identificat fără a fi văzut, doar prin simpla palpare și invers.
Sub aspect auditiv se perfecționează abilitatea de a repera obiectele și fenomenele numai după sunetul lor. Copilul face progrese și pe plan gustativ și olfactiv, mediul de proveniență având un rol decisiv în reglarea preferințelor și aversiunilor sale pe acest plan. Sub raport perceptiv apar o serie de achiziții notabile, în sensul trecerii de la forme elementare de percepție la forme superioare, ca observația.
În domeniul reprezentărilor se produc modificări, ceea ce conferă mai multă consistență și fluiditate vieții sale interioare, contribuind la dezvoltarea gândirii. Datorită modestei experiențe de viață, granițele dintre real și imaginar sunt încă labile.
1.3. Caracteristicile dezvoltării cognitive
Vârsta preșcolară se caracterizează prin dezvoltare accelerată în toate planurile: fizic, cognitiv și socio-emoțional. Aceste planuri se află în strânsă interacțiune și pot fi separate doar artificial, pentru a fi investigate sau înțelese mai ușor. De exemplu, capacitatea de a inhiba un răspuns (funcție cognitivă ) depinde în mare măsură de maturarea ariilor cerebrale frontale ( aspect fizic ) și are consecințe importante la nivelul interacțiunilor sociale, de exempluː așteptarea rândului ( aspect socio-emoțional ).
Dezvoltarea cognitivă vizează acele aspecte ale inteligenței umane pe care le folosim ca să ne adaptăm la mediu și să îi conferim acestuia un sens.
Conform clasificării lui Piaget, școlarul mic se află în stadiul concret operațional al dezvoltării cognitive, caracterizat de transformarea fanteziei infantile în gȃndire logică și capacitatea de a întelege relația cauză-efect. Odată cu introducerea în mediul școlarității copiii au ca activitate principal, învățatul.
Procesele senzorial-perceptive se dezvoltă și se perfecționeaza în strânsa legatură cu procesul de creștere și maturizare.
Sensibilitatea tuturor analizatorilor se adânceste și se restructurează. Cea auditivă și vizuală au cea mai mare pondere. În jurul vârstei de 5 ani preșcolarii diferențiază și denumesc culorile fundamentale ale spectrului. Prin contactul cu obiectele se dezvoltă sensibilitatea tactilă‚ subordonată văzului și auzului. Se dezvoltă, de asemenea, și celelalte forme de sensibilitate: olfactivă, gustativă, kinestezică.
În cadrul jocurilor didactice, se realizează trecerea de la percepția spontană, neorganizată la percepția organizată, intenționată, orientată spre un scop- observația organizată. Un rol important îl deține limbajul și experiența anterioară.
Se perfecționează și se organizează unele forme ale percepției: perceptia spațiului, a timpului, a mișcării. Preșcolarii recunosc însușirile spațiale ale obiectelor ( mărimea, forma, relieful, poziția spațială ), proces care implică interacțiunea mai multor tipuri de senzații (vizuală, tactilă, kinestezică ).
La preșcolar reprezentările au un caracter intuitiv, situativ și sunt încărcate de elemente concrete, particulare. Paralel cu reprezentările memoriei se dezvoltă și reprezentările imaginației. Funcția cognitivă a reprezentărilor se dezvoltă mai ales după vârsta de 4 ani facilitând procesul înțelegerii.
Limbajul copiilor de 3 ani este destul de dezvoltat, în sensul că poate chiar susține o conversație. Totusi, limbajul preșcolarului se deosebeste de cel al adultului prin:
pronunțarea imperfectă, mai ales la începutul preșcolarității;
posibilele omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete;
greșeli gramaticale – în utilizarea verbelor cel mai bine se fixează timpul prezent.
Memoria este strâns legată de interesele copilului. Conținutul memoriei este foarte bogat: mișcări, stări afective, imagini, cuvinte, idei. Totuși memoria copilului rămâne difuză, incoerentă, nesistematizată.
În preșcolaritate, datorită dezvoltării gândirii și mai ales a limbajului interior, alături de memoria mecanică se dezvoltã memoria inteligibilă, intenționată. Aceasta din urmă se dezvoltă atunci când informațiile au semnificație pentru copil.
Imaginația la vârsta preșcolară are loc o explozie a procesului imaginativ datorată în special jocului- activitate dominantă – care poate fi desfășurat oricând și oriunde. În timpul jocului are loc un proces de conjugare a imaginației creatoare cu cea reproductivă; proces susținut și de experiența cognitivă bogată, de sfera reprezentărilor și de dezvoltarea gândirii și a noilor trebuințe, interese.
Impresionantă este imaginația copilului, ușurința cu care el trece în orice moment din planul realității în cel al ficțiunii. Imaginația este prezentă în activitatea creatoare a jocului, în desen, dar și atunci când reproduce o poezie, un cântec.
Confuzia și nediferențierea percepțiilor îl fac pe copil să nu diferențieze precis planul realității de cel al închipuirii, ceea ce dorește să aibă de ceea ce are. De asemenea imaginația copilului este mai activă, mai liberă decât a adultului care este mai controlată de realitate, mai disciplinată. Imaginația îndeplinește la copil un rol de echilibrare sufletească; rezolvă contradicția dintre dorințele și posibilitățile copilului.
Atenția este capacitatea de orientare, focalizare și concentrare asupra obiectelor și fenomenelor în vederea reflectării lor adecvate. În preșcolaritate începe sub influența gândirii și a limbajului organizarea atenției voluntare; sporește capacitatea de concentrare dar și stabilitatea prin activitate. Se mărește volumul atenției care dezvoltă un caracter tot mai selectiv și activ. În preșcolaritate predomină atenția involuntară, de aceea pot fi ușor distrași de la sarcinile de îndeplinit.
Atenția voluntară este alimentată de inflația mare a dorințelor și intențiilor și necesitatea de a le finaliza. Jocul este, de asemenea, un teren de antrenare a atenției, de focalizare, concentrare, ca și de dezvoltare extensivă a atenției, de distribuire, de lărgire a angajării psihice.
Curiozitatea copilului explorează caracteristicile fiecărui membru al familiei, identitatea acestora, comportarea, iar cunoașterea persoanelor din grădiniță se realizează ca o identificare a lor. Copilul începe să fie interesat de condițiile de viață, de activitățile și profesiunile umane de bază, ca și de bunurile implicate în aceste activități. Lumea uneltelor începe să fie cunoscută: bicicleta, motocicleta, automobilul, troleibuzul, tramvaiul, camionul, trenul, vaporul, barca, avionul etc. Ȋncep să fie cunoscute semnele de circulație, pentru pietoni, semafoarele colorate.
La copiii orbi și ambliopi percepția și logica spațială prezintă caracteristici care arată că în formarea lor au un rol important coordonarea mișcărilor de pipăire. La copiii cu tulburări evidente de limbaj, planul relaționărilor este mai puțin dezvoltat, procesul de decentrare mai lent. Reprezentările sunt încărcate de impresii concrete.
1.4. Afectivitatea
Afectivitatea parcurge și ea un traseu interesant pe linia dezvoltării în perioada preșcolară. Acesta influențează personalitatea, cunoașterea și întreaga evoluție a omului. Ea se manifestă prin trăiri afective și generează emoții și sentimente pozitive ( plăcere, mulțumire, entuziasm etc ) sau negative ( tristețe, nemulțumire, frustrare etc. ). Organizează conduita și susține energetic activitatea.
Afectivitatea suferă modificări, expansiune, reorganizări generate de pătrunderea copilului într-un nou mediu instituționalizat cu persoane noi de vârste diferite si contradicțiile dintre dorințele copilului de autonomie și restricțiile impuse.
Date fiind relațiile complexe, situațiile noi în care este antrenat copilul, cerințele diverse formulate de adult, față de el, activitățile ocupaționale în care se antrenează ( de joc, de creație, de învățare, de muncă ) se ajunge la un anumit grad de implicare, de formare a unui sistem atitudinal și la trăiri emoționale variate.
Aceasta se dezvoltă, se consolidează prin repetare, se extind și se îmbogățesc, capată un caracater mai stabil și cu o durabilitatea mai mare în timp, ceea ce contribuie la formarea de dispoziții și sentimente. Unele stări afective, ca și o parte din expresiile acestora, se dezvoltă și pe bază de imitație, când copilul adoptă trăirile celorlalți, în special ale mamei. Se produc fenomene de transfer afectiv și de identificare afectivã. Copilul își transferã dragostea și atenția către educatoare cu care se și identifică. Ea este pentru el, pentru o perioadă de timp, un substitut al mamei.
Se pot prelua și modele ale stărilor afective trăite de unele personaje din povești, desene animate, emisiuni T.V. etc. Ȋn perioada preșcolară afectivitatea dobȃndeste o serie de caracteristici noi. Instabilitatea emoțională este accentuată datorită succesiunii situaționale a emoțiilor, sentimentelor, afectelor care se află în plină formare. În colectivitatea de grădiniță sau în cea de joacă spectrul stărilor afective ale copilului se extind de la nivelul membrilor familiei la educatoare și copiii cu care vin în contact. Ele pot genera stări de adaptare rapidă, lejeră și dificilă la noile situații sau la noile persoane. Ca urmare a dezvoltării capacităților sale intelective, copilul poate să-și stârnească unele stări afective, iar pe altele le poate amâna.
Preșcolarul mic trece foarte ușor de la plans la rȃs și invers. Uneori se simte abandonat sau vrea să se simtă părăsit. Ȋncepe să conștientizeze culpabilitatea mai ales cȃnd încearcă să ascundă o “neascultare”. Ȋn această perioadă trebuie acordată atenție educativă, urmărită respectarea regulilor, delimitarea a ceea ce este voie de ceea ce nu este permis. Copilul provoacă, încearcă limitele, caută modalități de evitare a regulilor și folosește intens orice slăbiciune descoperă la părinții săi.
O caracteristică a vieții afective în perioada preșcolară este balansul dintre tentații și controlul moral. Copilul înțelege că nu este totul posibil, că dorințele pot fi îndeplinite doar în anumite condiții, că unele cereri vor fi respinse.
Ca fenomen al vieții de relație, dezvoltarea afectivității trebuie raportată, în perioada preșcolară, la procesul identificării care trece prin câteva faze. Astfel, la 3 ani, identificarea se manifestă prin creșterea stărilor afective difuze, în care copilul plânge cu lacrimi și râde cu hohote, după care manifestă o reținere vinovată, iar la 4-5 ani identificarea devine mai avansată.
Copiii parcurg o perioada lungă de maturizare a afectivitații. Instabilitatea este destul de evidentă ca și “crizele” de afectivitate. Pentru a ajuta copilul în formarea sa, părintele trebuie să de-a dovadă de calm, înțelegere, să păstreze un echilibru corect între ferm și flexibil, să fie atent la nevoile emoționale ale copilului.
Tulburările de afectivitate pot crea efecte nedorite pe termen scurt și necontrolabile pe termen lung. Se pot dezvolta frustrări, anxietate, fobii, depresii, care pot perturba dezvoltarea normală atȃt din punct de vedere fizic si psihic, cȃt și social și comportamental
Armonia familiei, principiile sănătoase, relațiile bazate pe încredere, respect, dragoste sunt elemente care pot face un copil fericit, care pot contribui la formarea lui ca om, care îi permit să-și atingă potențialul.
1.5. Adaptarea la mediul grădiniței
Intrarea în grădiniță este pentru copilul preșcolar un eveniment social important iar procesul adaptării la noua situație nu este foarte ușor. Copilul care trece pentru prima oară pragul gradiniței, părăsind universul familiar de acasă trăiește o aventură surprinzătoare: acasă era adesea singurul reprezentant al generației sale, într-un mediu alcătuit din personaje de dimensiuni și de importanță diferite, însă caracterizate prin faptul de a fi, toate, de neînlocuit. De la locul său binestabilit de părinți, printr-o trecere mai mult sau mai puțin bruscă, se trezește într-un mediu nou,de la care nu știe ce să aștepte și căruia nu știe cum să-i răspunda.
Primul fenomen care se produce este o stare de tensiune, generată de efortul stocării de către copil a unei cantității excesive de informații noi, între persoane pe care acum le vede pentru prima data.. Adaptarea,inclusiv de grup, se realizează ca acomodare și asimilare a ceea ce este important în caracteristicile grupului, ale solicitărilor pe care le impune și ale ofertelor de acceptare.
De socializarea efectuată anterior în familie, în mod corespunzator, depinde acum o adaptare bună, caracterizată de conduite de curiozitate și investigație activă, de relații rapide cu cei cu care va interacționa în acest mediu. În afara unor cazuri excepționale copiii se adaptează bine: odată acceptată separarea provizorie de mamă, gradinița pare să-i ofere un sentiment de siguranță, o lume pe măsura sa în care, treptat, se va simți mai liber și mai puternic. Pătrunderea copilului în noul mediu instituționalizat al grădiniței, unde intră în contact cu persoane străine, generează reacții afective variate: unii se adaptează rapid, alții dificil sau chiar deloc.
Procesul de adaptare este relativ dificil și complex, având particularități în care se exprimă vârsta, temperamentul și experiența anterioară dar adaptarea la mediul grădiniței oferă un potențial foarte mare de socializare a copilului. Majoritatea copiilor trec peste acest obstacol dificil mai ales daca educatoarea înțelege “mica dramă” care se desfășoară sub ochii săi și dacă părinții au știut să ușureze încercarea la care este supus copilul, renunțând ei înșiși la o atitudine prea posesivă față de acesta, realizându-i astfel cele mai bune condiții pentru adaptare.
Ȋn primele zile de adaptare la regimul vieții de grădiniță apar, ca relativ în stare critică, zonele afectivității. Ȋn etapa a doua, jocul este relativ blocat, copilul manifestȃnd mai mult o particularitate doar observativă după intrarea în grădiniță.
La copiii din grupa mijlocie și la mulți copii din grupa mare se constituie, după cȃteva săptȃmȃni, doua stiluri de conduită paralele: unul acasă, altul la grădiniță. Adaptarea la viața de grădiniță afectează tot latura afectivă și a conduitei de acasă, creȃnd o oarecare nervozitate și exuberanță timp de 3-4 săptămȃni, după începutul frecventării grădiniței. Ȋn această fază are loc transferul unor obișnuințe și deprinderi. Uneori se manifestă, o tendință de unificare a comportamentelor de acasă și de la grădiniță prin transfer activ al stilului și conținuturilor activitătilor de grădiniță la cel de acasă.
Este foarte cunoscut faptul că traiul în familie și integrarea în colectivitatea preșcolară determină complicarea reacțiilor afective după cum absența familiei și traiul în centrele de plasament a copiilor abandonați duc la întârzieri notabile ale dezvoltării afective, și aceasta cu atât mai mult cu cât în colectivitatea respectivă are loc deplasarea atenției spre un alt copil apărut între timp.
Imitația reacțiilor adultului joacă un rol important în constituirea unei stări afective noi. Procesul adaptării la colectivitate a copilului abandonat este destul de dificilă. Există copii foarte mobili, care se adaptează repede și bine, alții se adaptează mai greu, plâng, refuză programul, o altă parte dintre ei se adaptează aparent, rămânând tot timpul în alertă. Treptat, se produc transferuri de afecțiune față de educatori, care devin părinți ocazionali. În aceste condiții conduita se modifică mult, dispozițiile devin mai persistente, emoțiile mai profunde.
Rolul cadrului didactic este esențial întrucat educatoarea este principalul intermediar între preșcolar și lumea nouă: educatoarea este privilegiată din plin de atenția copilului și, ca atare, intră în zona socializării de prim grad. Mai mult, acum se produc interesante fenomene de transfer afectiv și de identificare afectivă, în sensul că preșcolarul își transferă toată dragostea și atenția către educatoare, cu care se și identifică, aceasta fiind pentru el un efort de substitut al mamei. O mare parte din viața copilului se va desfășora de-acum în grădiniță, iar de armonia dintre cele doua medii educaționale reprezentate de părinți și educatoare depinde dezvoltarea viitoare a copilului.
1.6 .Mediul – resursa esențială a dezvoltării personalității
Întreaga dezvoltare, ca și condiția umană însăși sunt inundate și stimulate de procesele de socializare prin care se constituie integrarea socială și identitatea persoanei. Influențele se exercită asupra copilului mai întâi prin familie și mai ordonat și sistematic cu ajutorul instituțiilor de învățământ, prin viața socială, în ansamblu, ca factori ce concură în a-i oferi modele de conduită, clișee de apreciere și reacții, opinii și cunoștințe despre tot ceea ce îl înconjoară.
Copilul, ca adult în devenire și nu ca adult în miniatură, posedă însușiri specifice datorate în primul rând vârstei și apoi faptului că fiecare individ al speciei umane este unic, însușiri care se vor transforma în comportamente adaptate sau inadaptate, în funcție de calitatea influențelor exercitate asupra lui.
Deprinderile cu care copilul se naște și se dezvoltă sunt influențate de anumite experiențe, pe măsură ce acesta se maturizează, iar vulnerabilitatea sau vivacitatea înnăscută a lui interacționează cu caracterul facilitator al mediului înconjurător.
Un mediu puternic facilitator este acela unde copilul are părinți iubitori și sensibili și este prevăzut cu experiențe bogate și stimulatoare astfel încât consecințele favorabile vor apărea în cazul acestui tip de mediu ambiental, în timp ce copilul crescut într-un mediu sărac, nesatisfăcător va trăi un dezavantaj enorm.
Mediul familial este cel mai direct legat de dezvoltarea armonioasă a copilului, având rol decisiv în devenirea copilului, iar în condițiile în care satisface permanent nevoia de suport afectiv și pe cea de protecție și oferă premisele pe baza cărora se vor structura modelele psihologice și sociale va reuși să valorifice total potențialul biologic al copilului. Este sistemul în care copilul are experiențe, observă modele sau pattern-uri de activități și interacțiuni,se dezvoltă în cadrul raporturilor dintre membrii familiei.
Dezvoltarea reprezintă un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la organizat printr-o succesiune de etape, fiecare avȃnd propriile caracteristici.
Individul înregistrează o dezvoltare fizică obiectivată în schimbări de natură fizică, morfologică și biochimică, o dezvoltare socială manifestată prin reglarea comportamentului în funcție de normele și cerințele impuse de societate și nu în ultimul rȃnd o dezvoltare psihică. Formarea proceselor psihice are loc sub acțiunea influențelor interne și externe, naturale sau sociale, directe sau indirecte, influențe subsumate categoriilor de ereditate, mediu și educație.
Predispozițiile ereditare reprezintă temelia, fundamentul pe care se construiește personalitatea. Mediul este implicat și el în devenirea psihicului, reprezentȃnd cadrul în care se naște, trăiește și se dezvoltă individual. Mediul natural are o anumita importanță în dezvoltarea personalității, de aceea nu trebuie neglijat nici un factor de existență. El reprezintă printre altele, condițiile ce determină interrelațiile dintre organismele vii și mediul lor de viață. Mediul ecologic concepe ca mediul de viață să fie pur, nepoluat pentru a asigura condițiile necesare vieții organismelor. Un rol important în descoperirea mediului de către copii il ocupa insăși educatoarea, care are sarcina de a oferi copiilor posibilitatea să cunoasca activ mediul înconjurător, asigurȃnd ocazii, timp, loc și mijloace pentru dobȃndirea de cunoștințe și experiențe atȃt spontane cȃt și organizate, de a le forma cultura mediului și obiceiuri de viață sigure și sănătoase.
Mediul înconjurător constituie cadrul necesar dezvoltării și progresului copiilor și sursa principală de informații pentru cunoașterea realității. Copiii trebuie orientați spre cunoaștere, spre dezvăluirea sensului fiecărui obiect și fenomen din natură și societate. Numai în aceste condiții li se va îmbogați universul cunoașterii, li se va trezi curiozitatea, li se vor forma interesele cognitive și vor descoperi satisfacția descoperirii proprii.
CAPITOLUL 2
JOCUL DIDACTIC ÎN DOMENIUL EXPERENȚIAL ȘTIINȚE
2.1. Prezentare generală
Domeniile experiențiale sunt instrumentele pedagogice cu ajutorul cărora se realizează individualizarea educației și învățării. Ele dau posibilitatea educatoarei să identifice atât aptitudinile, cȃt și dificultățile fiecărui copil în parte. Astfel, încă de la grădiniță, părinții pot afla care aspecte trebuie dezvoltate și care trebuie ameliorate, scopul fiind dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Prin predarea științelor naturii se urmărește o acumulare de fapte și informații științifice care să ducă la însușirea de concepte și raportarea copilului la mediul în care trăiește. Este de dorit ca domeniul Științe să nu îngrădească copilul doar în contextul disciplinelor matematice, ci să-i ofere posibilitatea de a explora și contexte ale unor componente curriculare. Ȋn cadrul activităților de cunoaștere a mediului înconjurător preșcolarii vor întelege principiile fundamentale ale lumiiː tot ce este viu se naște, trăiește și moare. Ȋn cadrul de cunoaștere a mediului sunt concepute teme despre cunoașterea regulilor de igienă individuală și colectivă. Prin intermediul activităților de cunoaștere a mediului înconjurător se creează atitudini active de protejare a mediului și ocrotire a naturii. Copiii își exprimă impresiile despre natură prin desene, prin selectarea unor imagini, reviste. Observarea naturii de către copii contribuie la îmbogățirea cunoștințelor lor, la înțelegerea fenomenelor naturii înconjurătoare, la dezvoltarea spiritului de observație, a gȃndirii și limbajului. Activitățile de cunoaștere a mediului contribuie la îmbogățirea conținutului jocurilor și formelor de activitate organizate în cadrul activităților instructive-educative. Rolul cel mai important în descoperirea mediului de către copii îl are însăși educatoarea care le oferă posibilitatea să cunoască activ mediul înconjurător asigurȃnd timp și mijloace prin dobȃndirea de cunoștințe și obiceiuri de viață sigure și sănătoase. Copiii își manifestă dorința de cunoaștere înca de la grădiniță din grupa mică.
Activitățile instuctiv-educative desfășurate în gradinița de copii sunt variate și interesante și trebuie să capete acea notă de firesc și naturalețe care nu stresează și nu creează emoții negative copiilor, avȃnd o formă frumoasă și coerentă, asemenea unei povești captivante, gȃndită bine, dar de fiecare dată altfel. Categoriile de activități de învațare prezente în Planul de învățămȃnt preprimar sunt: jocuri și activități didactice alese – ALA, Activități pe domenii de învațare/experiențial – ADE și Activități de dezvoltare personală – ADP.
Copiii odată ajunși la grădiniță, trebuie să găsească zone plăcute și interesante de explorat, numite centre sau arii de stimulare, unde întâlnesc o mulțime de materiale pregătite, activități care îi ajută pe copii să socializeze în mod progresiv și să se inițieze în cunoașterea lumii fizice și a mediului social. După sosirea tuturor copiilor, are loc:
Ȋntâlnirea de dimineață: cu reale valențe socio-comportamentale, precum și comunicarea evenimentului zilei/știrea zilei. Urmează completarea calendarului naturii, conform timpului de afară.
Mesajul zilei, în strȃnsă legătură cu tema sau proiectul stabilit pe zi/săptămână.
Jocurile și activitățile didactice alese nu se desfășoară frontal, ci pe grupuri mici, în perechi sau individual, copiii bucurȃndu-se de mobilitate și de libertatea de opțiune.
Alte activități inserate în Curriculum sunt:
Rutinele – activități reper, după care se derulează întreaga activitate a zilei;
Tranzițiile, care constituie liantul dintre activităti, copilul trecȃnd ușor de la o activitate la alta, contribuind la integrarea conținuturilor din ziua respectivă.
2.2 Finalități curriculare
Activitățile din grădiniță reprezintă un ansamblu de acțiuni cu caracter planificat, sistematic, metodic intensiv-organizate și conduse de cadrul didactic în scopul atingerii finalităților prevăzute în Curriculum. Activitățile de învățare se desfășoară fie cu întreaga grupă de copii, fie pe grupuri mici, sau individual. Ele pot lua forma activităților pe discipline sau integrate, a activităților liber alese sau a celor de dezvoltare personală.
Un spațiu amplu în gradiniță îl ocupă activitățile pe domenii de învățare/experențiale:
ADE: sunt activități integrate sau pe discipline, desfășurate cu copiii în cadrul unor proiecte planificate, în funcție de temele mari propuse de Curriculum, precum și de nivelul de vȃrstă , de nevoile și interesele copiilor din grupă. Conținuturile acestora trebuie legate de realitatea înconjurătoare și de experiența copilului, combinȃndu-se contexte ale mai multor componente curriculare. Obiectivele cadru sunt formulate în termeni de generalitate și exprimă competențele care trebuie dezvoltate pe durata învățământului preșcolar pe cele cinci domenii experențiale.
Obiectivele de referință, precum și exemplele de comportament, ca formulări explicite ale rezultatelor învățării (conceptelor, cunoștințelor, abilităților și atitudinilor, dar și ale competențelor vizate) sunt stabilite pentru fiecare temă și fiecare domeniu experiențial în parte. În formularea acestora s-a ținut cont de: posibilitățile, interesele și nevoile copilului preșcolar, precum și respectarea ritmului propriu al acestuia; corelarea fiecărei noi experiențe de învățare cu precedentele; încurajarea inițiativei și participarea copilului preșcolar la stabilirea obiectivelor, selecția conținuturilor și a modalităților de evaluare; încurajarea învățării independente prin oferirea de ocazii pentru a-și construi cunoașterea (atât în instituția de învățământ cât și în afara acesteia ), precum și a lucrului în grupuri mici pe centre de activitate (arii de stimulare) și, pe cât posibil, în grupuri cu o componență eterogenă; stimularea autoreflecției, autoevaluării, autoreglării comportamentului de învățare.
„ Copilul e și al nostru, și al meu, și al tău, al tuturor ” spunea psihologul Hernan Alice (Ionescu M., 2005, pag. 97) și ideea este valabilă și astăzi. Copiii de astăzi sunt adulții de mȃine, cei care vor construi la rȃndul lor, viitorul copiilor lor, societatea, așadar nu poate nimănui să-i fie indiferent cum se vor dezvolta și cum va arăta viața acestora. Adulții de azi comitem multe greșeli față de mediul înconjurător și din această cauză, trebuie să determinăm „adulții de mȃine ”, să nu repete aceleași greseli. O problemă de actualitate o reprezintă degradarea mediului înconjurător, care se petrece sub ochii noștri și care se datorează intervenției omului în natură.
Biologul Eugen Pora afirma că „este momentul să-i învățăm pe copii de ce trebuie protejată natura” deoarece asistăm la cel mai brutal amestec al omului în natură și se impune educarea în spirit ecologic, a tinerei generații, deoarece „copiii sunt mesaje vii pe care le trimitem către vremuri pe care noi nu le vom mai trăi”. (Bocoș M., 2003, pag. 117)
În învățămȃntul actual se pune accent pe formarea și educarea copiilor în spiritul unor responsabilități care vizează protecția mediului înconjurător. Trebuie să educăm generația viitoare în așa fel încȃt cunoștințele lor despre protecția mediului sa-i determine să nu încalce legile care guvernează natura. Copiii trebuie să cunoască natura, nu numai ca fiind locul de recreere, joacă, odihnă, ci ca izvor de oxigen, sursă de hrană pentru întreaga omenire. Cunoașterea importanței naturii, de către copii, îi integrează în mediul lor de viață, le stȃrnește spiritul de observație, curiozitatea și dragostea pentru aceasta.
De multe ori copiii sunt interesați de tot ceea ce îi înconjoară, adresează întrebări legate de locul, timpul și cauza unor fenomene sau existența unor viețuitoare și plante într-un anumit mediu, această curiozitate trezind interesul lor de a cunoaște natura, de a o întelege, de a o ocroti și de a participa la salvarea ei.
Ȋnvățȃndu-i pe copii să iubească natura le dăm o îndrumare nouă a minții și a sufletului lor, dar și posibilitatea de a înțelege că ceea ce pare neînsuflețit, un râu, un munte, un copac pot influența viața omului.
2.3 Activități specifice
Activitățile de cunoaștere a mediului aparțin ariei curriculare a științelor și în măsura posibilităților de cunoaștere formează modalități adecvate de explorare, dezvoltă capacitatea de cunoaștere și trezesc interesul pentru mediul înconjurător.
Educarea copilului preșcolar în spiritul dragostei pentru bogățiile și frumusețile patriei nu este deloc ușor de realizat mai ales că trebuie să îl faci pe copil să înteleagă că patria este un concept foarte cuprinzător. Ȋncă de mici, copiii acumulează o serie de cunoștințe prin contactul direct cu obiecte și fenomene din natură și societate, iar pentru a facilita acest contact nemijlocit sunt organizate activități specifice în cadrul procesului instructiv-educativ. Ȋn cadrul activităților, copiii sunt introduși treptat în cunoașterea unor elemente ale realității, care constituie un izvor nesecat pentru dezvoltarea și conturarea personalității lor.
Activitățile de cunoaștere a mediului înconjurator le oferă copiilor șansa de a recepta frumosul din natură, de a observa și descrie aspectele generale ale celor patru anotimpuri și de a realiza o clasificare a componentelor mediului natural. Participarea la activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător, oferă copiilor posibilitatea de a percepe fenomenele din realitatea înconjurătoare. Un limbaj adecvat pentru a prezenta fenomenele din natură se concretizează la copii în formarea abilităților de comunicare a ideilor pe baza observărilor făcute. Copiii pot adresa întrebări în legătură cu cele investigate, își pot exprima ideile și comunica în cadrul grupului rezultatele investigațiilor.
Activitatea out-door oferă posibilitatea creării unui mediu relaxant deoarece permite escaladarea unor nivele ȋnalte de imaginație. Pe copil ȋl educă tot ce îl ȋnconjoară: câmpul, pădurea, râul, marea, munții, rândunelele, cucul.
Educația ȋn aer liber poate fi definită ca ȋnvățare experențială cu privire la mediul ȋnconjurător, ea crează contactul direct cu natura, ȋn condițiile ȋn care protejarea mediului reprezintă un subiect de interes mondial asupra mediului
Educația ȋn aer liber este o modalitate extrem de benefică pentru schimbarea atitudinilor și comportamentelor față de mediu, este o puternică sursă de experiențe de ȋnvățare ȋntr-un mediu relaxant, liber, fără constrângerile și rigorile impuse de „sala de clasă” care poate crea o relație puternică ȋntre oameni bazată pe sprijin reciproc, asigură dezvoltarea personală atât a celor care o aplică, cât mai ales a copiilor, prin libertatea de exprimare și manifestare pe care le-o oferă, asigură dezvoltarea spiritului de echipă (dezvoltă relația copil-profesor și relația copil-copil ), crește gradul de participare activă.
Activitățile de tip out-door familiarizează copiii cu natura și le formează deprinderi și priceperi de cunoaștere prin experiență, bazându-se pe cunoștințele dobândite. Ȋn grădiniță activitățile de tip out-door se pot desfășura prin: plimbări, vizite, excursii, jocuri ȋn parc, etc., toate atent proiectate de educatoare.
Activitățile out-door oferă posibilitatea creării unui mediu relaxant, permite escaladarea unor nivele ȋnalte de imaginație ȋn vederea obținerii rezultatelor propuse.
Tot prin intermediul acestor activități se cultivă atitudini active de protejare a mediului înconjurător, se exersează deprinderile de îngrijire a naturii și este stimulată curiozitatea pentru investigarea acesteia. Copiii își exprimă trăirile, impresiile despre natură prin realizarea unor desene, reviste, picturi, colaje, lucrări practice sau construirea unor machete.
Copiii sunt martori oculari ai transformărilor petrecute în mediul înconjurător. Aceste aspecte cu care interacționează le stȃrnesc curiozitatea, pun o multitudine de întrebări, iar prin răspunsurile primite înteleg relațiile dintre anumite fenomene și rezultatul acestora. Astfel, orizontul de cunoaștere al copiilor se îmbogățește treptat, ei înțelegȃnd că plantele și animalele au nevoie de anumite condiții de dezvoltare ( hrană, căldură, lumină, adăpost ), și că trebuie îngrijite de către om sau că fiecare fenomen este rezultatul unei cauze, că fenomenele sunt legate între ele și depind unele de altele.
Mediul înconjurător le oferă copiilor posibilitatea de a cunoaște munca oamenilor și rezultatele activității lor în diferite domenii. Prin îmbogățirea cunoștințelor despre aceste aspecte ale vieții sociale, copiii își lărgesc orizontul, își dezvoltă interesul pentru cunoașterea activității umane, li se insuflă dragostea și respectul față de om și de rezultatele muncii acestuia.
Copiii trebuie orientați spre cunoaștere și spre dezvăluirea sensului fiecărui fenomen din natură. Activitățile de cunoaștere a mediului contribuie din plin , prin sarcini, obiective și strategii adecvate la toate aceste acumulări și progrese ale copilului. Ȋn acest fel, copiii vor putea să înțeleagă unul din principiile fundamentale ale lumii vii: tot ce este viu se naște, trăiește și moare. Pe parcursul vieții, animalele și plantele cresc, se maturizează și se înmulțesc. Prin activitățile planificate în grădinița de copii, aceștia trebuie să înteleagă că orice ființă are dreptul la viață.
2.4. Metode și mijloace
Cunoașterea mediului înconjurător reprezintă o activitate importantă a procesului instructiv-educativ, deoarece cunoștințele acumulate de copii în urma activităților stau la baza însușirii informațiilor din celelalte activități din grădiniță, de aici și importanța metodelor și a mijloacelor didactice utilizate, care trebuie să întrunească niște condiții pentru a-i putea ajuta pe copii să perceapă corect realitatea înconjurătoare.
Strategia didactică trebuie să fie riguroasă și utilizată la momentul potrivit, stȃrnind curiozitatea și interesul pentru activitate, menținȃnd trează atenția copiilor pentru cunoașterea mediului înconjurător. Educatoarea trebuie să fie preocupată de procurarea și pregătirea unor materiale didactice, care să corespundă scopurilor și obiectivelor activității propuse, conținuturilor date și nivelului de vȃrstă și intelectual al copiilor. Acestea ajută la comunicarea și înțelegerea, la formarea și exersarea deprinderilor, la fixarea, consolidarea și aplicarea în practică a cunoștințelor dobȃndite de către copii.
Mijloacele de învățămȃnt au o mare contribuție la realizarea obiectivelor operaționale propuse în cadrul activităților de cunoaștere a mediului înconjurător și a altor activități educaționale desfășurate în grădiniță, reprezentȃnd, alături de metodologia didactică o importantă componentă a „tehnologiei instruirii și autoinstruirii ” – un proces complex, care vizează toate etapele procesului de învățămȃnt, urmărind legăturile reciproce stabilite între acestea: proiectare, realizare, autoevaluare, autoreglare. Copiii trăiesc o experiență de cunoaștere amplă prin contactul direct cu lumea obiectelor și fenomenelor reale, reușind să-și formeze o imagine clară asupra realității acestora, însa nu întotdeauna o activitate poate să se desfășoare pe baza unor realități naturale, în astfel de cazuri recurgȃndu-se la substitutele realității (materiale ce redau obiecte și fenomene ce urmează a fi cunoscute de copii în cadrul activităților).
Mijloacele de învățămȃmant se caracterizează prin bogăție, adaptare, diversitate și restructurare continuă, însa eficiența activităților depinde de selectarea și folosirea adecvată a acestora: imagini pentru tema aleasă, animale, plante, planșe, diferite jetoane și mulaje.
Materialul didactic trebuie să fie atent selectat și folosit la momentul potrivit, pentru a stârni interesul și curiozitatea pentru activitate și cunoașterea mediului înconjurator. Prin utilizarea unui material didactic adecvat, copiii vor putea percepe corect realitatea și vor înțelege acțiunile nefaste pe care le manifestă omul asupra naturii: poluarea aerului, a solului, distrugerea livezilor, a rezervațiilor naturale, tăierea pădurilor, sunt doar câteva exemple negative care pot fi înlăturate printr-o educație a generațiilor actuale și viitoare.
,,Natura poate să-ți slujească de carte, de profesor, de povățuitor…Ea te îndeamnă, ea te cheamă, ea îți procură – cu mici mijloace – tot ceea ce vei avea nevoie mai târziu. Nu închideți această mare carte plină de învățături înțelepte! ,, ( I. Simionescu, 1983 )
Procesul de familiarizare al copiilor cu mediul ȋnconjurator, implică dezvoltarea capacităților de cunoaștere, ȋnsușirea unor cunoștințe valoroase pentru dezvoltarea lor ulterioară și formarea interesului și dorinței de acumulare de noi informații.
Mediul ȋnconjurător are influențe indirecte și directe asupra dezvoltării și formării copiilor atât ȋn formarea unui nivel cognitiv cât și ȋn procesul dezvoltării lor fizice sănătoase.
Ȋn cadrul activităților de cunoașterea mediului ȋnconjurător preșcolarii pot iniția activități de cunoștere științifică: măsurarea, clasificarea, comunicarea rezultatelor, analiza datelor, observarea, formularea ș testarea ipotezelor.
Prin contactul cu fenomenele și obiectele naturii, copiilor li se vor ȋmbogăți și adânci senzațiile și percepțiile, precum și dezvoltarea, perfecționarea și sensibilitatea unor analizatori.
Prin procesul de cunoaștere a mediului ȋnconjurător copiilor prescolari li se dezvoltă:
calitatea percepției;
spiritul de observație;
curiozitatea și dorința de cunoaștere;
sentimentele și deprinderile morale;
capacitatea de desfășurare prin analiză, comparație și sintetizare
deprinderea de a observa aspecte particulareși generale,de a sesiza diferențe și caracteristici ȋn domeniul animal, vegetal și al fenomenelor naturii.
Metodele și mijloacele didactice utilizate în grădiniță, trebuie bine selecționate, dozate cu grijă deoarece reușita activităților depinde nu doar de simpla prezență a acestora, ci de calitatea și cantitatea lor. Utilizarea unei strategii didactice slabe din punct de vedere calitativ nu va aduce rezultatul așteptat, ci va induce sentimentul de insatisfacție atȃt la copii cȃt și la educatoare.
Multiplele funcții pe care le au metodele și mijloacele de învățămȃnt întăresc importanța utilizării materialelor didactice în activitățile din gradiniță.
Metodele de ȋnvățământ pot fi definite ca „ modalități de acțiune cu ajutorul cărora, elevii, ȋn mod independent sau sub ȋndrumarea profesorului, ȋși ȋnșușesc cunoștințe, ȋși formează priceperi și deprinderi, aptitudini, atitudini, concepția despre lume si viață”. ( M. Ionescu, V. Chiș, pag. 126 ).
Metodele didactice reprezintă un ansamblu de procedee și mijloace integrate la nivelul unor acțiuni implicate ȋn realizarea obiectivelor pedagogice.
O pregătire eficientă a copiilor lasă ȋn urmă pregătirea tradițonală și pune accent pe conștientizarea problemelor, a valorilor umane și pe dezvoltarea deprinderilor de gândire critică.
Metodele actuale nu ar avea eficiența dorită dacă nu ar fi ȋnsoțite de materialul didactic reprezentativ, de măiestria educatorului fiind capabil să formeze atitudini pozitive față de mediul ȋnconjurător.
Rolul educatoarei este acela de a selecta metodele pe care le va utiliza, de a le aplica ȋn mod creativ atât pe cele tradiționale cât și pe cele moderne. Metodele constituie instrumente de prim rang ȋn mâna educatoarei, este calea eficientă de organizare și conducere a ȋnvățării care unește eforturile cadrului didactic și ale copiilor. Plecând de la o literatură ȋn domeniu metodele didactice sunt ȋmpărțite din punct de vedere istoric:
metode tradiționale/clasice: expunerea, conversația, exercițiul, demonstrația, observația, lucrul cu manualul și exercițiul;
metode moderne: algoritmizarea, problematizarea, modelarea, ȋnvățarea prin descoperire, metode de stimulare, instruirea programată, studiu de caz
Metodele moderne constau în implicarea activă și conștientă a copiilor ȋn procesul propriei formări și stimularea creativității acestora.
Principala metodă de educare a gândirii ȋn ȋnvățământul tradițional o constituie expunerea profesorului, completată cu studiul individual al elevului. Cealaltă metodă tradițională, convorbirea cu ȋntreaga clasă, antrenează mai mult participarea preșcolarilor, dar ei sunt ghidați, nu și cu ce se urmărește. Așadar forma clasică a ȋnvățământului dezvoltă puțin gândirea copiilor.
Metodele tradiționale au următoarele caracteristici:
pun accent pe ȋnsușirea conținutului, vizând, ȋn principal, latura informativă a educației;
sunt centrate pe activitatea de predare a profesorului, elevul fiind văzut ca un obiect al instruirii, dar comunicarea este unidirecțională;
sunt predominant comunicative;
sunt orientate, ȋn principal spre produsul final;
stimulează motivația intrisecă pentru ȋnvățare;
Metodele moderne se caracterizează prin următoarele note:
acordă prioritate dezvoltării personalității elevilor, vizând latura formativă a educației;
sunt centrate pe activitatea de ȋnvățare a elevului, acesta devenind subiect al procesului educațional;
sunt centrate pe acțiune, ȋnvățarea prin descoperire;
sunt orientate spre proces.
Din toate cele menționate rezultă faptul că profesorul trebuie să coopereze cu copiii, să devină un model real de educație permanentă, să se implice ȋn deciziile educaționale. Pregătirea managerială a educatoarei, ȋnsușirea culturii manageriale, nu numai cea tradițională psihopedagogică și metodică, pot asigura ȋnțelegerea și aplicarea relației autoritate-libertate, ca nou sens al educației, prin predare ȋnvățare și rezolvarea altor situații din procesul educațional școlar.
2.5. Rolul jocului didactic ȋn formarea noțiunilor despre mediu și viață ale preșcolarului
Așa cum îl definește J. Huizinga „ jocul este o actiune dezinteresată, închisă în timp și spațiu, bazată pe o ordine proprie și pe asumarea liberă a unor reguli. Jocul este o acțiune specifică, încărcată de sensuri și tensiuni întodeauna desfășurată după reguli acceptate de bună voie și în afara sferei utilității sau necesității materiale, însoțită de simțăminte de învățare și încordare, de voioșie și destindere”.( Ramona R.- T. , 2004, pag. 54 ).
Prin introducerea și utilizarea jocului didactic în activitățile de cunoaștere a mediului înconjurator, se realizează cea mai importantă cerință a educației preșcolare, de a-i învăța pe copii, nu prin metode școlare ci prin joc.
Prin jocul didactic de cunoaștere a mediului înconjurător, se dezvoltă la preșcolari formarea unor deprinderi de muncă intelectuală, spiritul de observație, concentrarea atenției, fiind apoi antrenati toți analizatorii: vizual, tactil, olfactiv, ajungându-se la formarea unor deprinderi de muncă, printre care, de a asculta cu atenție indicațiile educatoarei, de a analiza, a compara și a descrie obiectele din jurul lor stabilind deosebiri și asemănări între acestea, de a observa lucruri și fenomene, de a generaliza sau de a obseva lucruri în spațiu.
Prin joc didactic se pun bazele dezvoltării, la copiii preșcolari, precizând că realizarea cadrului didactic de joc depinde în cea mai mare masură de măiestria pedagogică a educatoarei. Procesul instructiv-educativ din gradiniță pune accent pe experiența personală a copilului, prin intermediul jocului didactic, asupra faptului ca le sunt furnizate informații corecte și suficiente despre mediul înconjurator, acestea sunt completate, corectate, organizate și sistematizate. De timpuriu li se realizează structura gândirii sistematice, facându-le posibilă integrarea noilor cunoștințe în sfera cunoștințelor pe care copiii o dețin.
Realizarea obiectivelor predării-învățării cunoștințelor despre mediul înconjurător, este una importantă, și anume, de a respecta reguli, de a lua decizii, de a elabora planuri de rezolvare, de a evalua și compara rezultatele obținute, iar în urma acesteia se dezvoltă interesul și curiozitatea copiilor pentru conținutul studiat, se formeaza deprinderile și interesul spiritual de investigare de folosire spontană a cunoștințelor dobândite.
Prin intermediul acestui joc se pot cunoaște particularitățile individuale ale preșcolarilor, unii dintre ei preferând diversitatea și frumusețea plantelor, alții traiul animalelor și relațiile dintre viețuitoare, unii coloritul deosebit al păsărilor, fiind capabili să scoată în evidență principalele aspecte ale influenței mediului înconjurător.
În concluzie jocul didactic de cunoaștere a mediului înconjurător are un rol deosebit de important la dezvoltarea proceselor psihice:
– memoria
– gândirea
– limbajul
– imaginația
– atenția
– voința
În utilizarea jocului didactic se ține seama de particularitățile de vârstă ale preșcolarilor, prin dozarea efortului de vârstă, printr-o bună organizare, jocurile didactice putând conduce la obținerea unor bune rezultate în însușirea cunoștințelor despre mediul înconjurător.
CAPITOLUL 3
CERCETARE APLICATIVĂ- ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN FORMAREA NOȚIUNILOR DESPRE MEDIU ȘI VIAȚĂ ALE PREȘCOLARULUI
3.1. Scopul și obiectivele cercetării
Scopul principal al cercetării este acela de a demonstra rolul major pe care ȋl ocupă jocul didactic în cadrul activităților de Cunoaștere a mediului ȋnconjurător, în cadrul domeniului Științe. Activitățile din domeniul Științe ȋi ajută pe copii să ȋnțeleagă lumea ȋnconjurătoare și să se integreze ȋn mediul natural și social.
Obiectivele cercetării
– stabilirea nivelului inițial de pregătire al preșcolarilor prin aplicarea unor teste inițiale;
– identificarea factorilor care favorizează descoperirea de componente ale mediului înconjurător prin implicarea activă a preșcolarilor în proiecte tematice;
– experimentarea modului în care jocul didactic utilizat în activitățile de cunoașterea mediului contribuie la modificarea atitudinilor preșcolarilor;
– demonstrarea eficienței sau ineficienței activităților de cunoașterea mediului în contextul dinamicii atitudinale a preșcolarilor de grupa mare;
3.2. Ipoteza cercetării
Presupunem că utilizarea cu precădere a jocului didactic în cadrul activităților de Cunoașterea mediului ȋnconjurător, de descoperire și explorare, stimulează interesul copiilor preșcolari să cunoască tot ceea ce ȋi ȋnconjoară și contribuie înțelegerea la temeinică, sistematică, a cunoștințelor despre mediu și prin aceasta, la mai buna adaptare a copiilor la mediul natural și social.
3.3. Variabilele cercetării
Variabila independentă: utilizarea jocului didactic ca activitate preponderentă în activitățile din domeniul Științe, în vederea consolidării, sistematizării și însușirii cunoștințelor copiilor despre mediul înconjurător.
Variabila dependentă: comportamentele, performanțele și rezultatele deținute de copii în cadrul activităților de Cunoașterea mediului înconjurător.
3.4. Coordonatele majore ale cercetării
3.4.1 Locul de desfășurare
Cercetarea s-a desfășurat la Grădinița cu program normal din localitatea Frunzeni și la Gradinița cu program normal din localitatea Lunca, județul Mureș, unde mi-am desfășurat practica pedagogică observativă.
3.4.2 Perioada de cercetare: În cercetare au fost cuprinse două grupe de copii, de la cele doua grădinițe, pe parcursul semestrului II al anului școlar 2014 – 2015.
3.4.3 Eșantionul de subiecți:
În vederea urmăririi obiectivelor și a verificării ipotezei specifice formulate, am cuprins în cercetare un număr de 37 copii .
Prima grupă, numită Grupa A (grupa experimentală) este formată din 16 copii, din care 6 băieți și 10 fete, de la Grădinița Frunzeni.
Grupa B (grupa de control) este formată din 21 copii, 8 băieți și 13 fete de la Grădinița Lunca.
Diagrama 1 EȘANTIONUL EXPERIMENTAL
Diagrama 2 EȘANTIONUL DE CONTROL
Preșcolarii celor două grupe cuprinși în eșantioanele stabilite la începutul cercetării sunt următorii:
3.4.4 Eșantionul de conținut
Experimentul didactic a constat în proiectarea, organizarea și desfășurarea unor seturi de experiențe de învățare la grupa experimentală, prin aplicarea lor in activitățile didactice de cunoașterea mediului înconjurător.
Activitățile didactice utilizate în etapa experimentală au fost selecționate cu atenție, tema acestora fiind aceiași cu temele proiectelor tematice desfășurate ȋn perioada respectivă.
3.5. Etapele cercetării
3.5.1 Etapa preexperimentală
S-a început cercetarea pedagogică, din punct de vedere cantitativ, prin aplicarea unor fișe de evaluare inițială (anexa 1 ). Evaluarea inițială este un tip de evaluare, care se aplică în faza de preproiect, menită să estimeze condițiile, nivelul inițial al preșcolarilor, punctul de plecare în proiectarea demersului cercetării și realizarea unui proces de învățământ.
Evaluarea inițială este indispensabilă pentru a stabili dacă preșcolarii au pregătirea necesară creării premiselor favorabile studiului diferitelor discipline. Acest tip de evaluare oferă educatoarei o reprezentare a potențialului de învățare, dar și a eventualelor lacune ce trebuie completate ori a unor aspecte ce necesită corectare sau îmbunătățire.
Evaluarea inițială nu își propune aprecierea performanțelor globale ale preșcolarilor și nici ierarhizarea lor, fapt pentru care se recomandă raportarea la bareme de evaluare/ apreciere. În cadrul evaluării inițiale am avut în vedere următoarele obiective:
– consolidarea, sistematizarea și ȋnsușirea cunoștințelor copiilor despre mediul ȋnconjurător
– stimularea activă a copiilor la activitățile de Cunoașterea mediului ȋnconjurător
– descoperirea personalității și a ȋnclinațiilor copiilor ȋn cadrul activităților din domeniul Științe.
Din obiectivele enumerate mai sus, în cadrul fișei de evaluare inițială aplicată preșcolarilor, derivă următorii descriptori de performanță. Fiecărui descriptor de performanță am acordat un punctaj, în funcție de gradul acestuia de dificultate.
Întrucât cele două eșantioane au primit teste de evaluare identice, scara de măsurare a rezultatelor obținute la testul de evaluare inițial este următoarea:
– F.B.: Ȋntre 9 și 10 puncte;
– B.: Ȋntre 7 și 9 puncte;
– S.: Ȋntre 5 și 7 puncte;
– I.: Sub 5 puncte.
Ȋn urma testului de evaluare inițială, s-au calculat rezultatele individuale ale fiecărui preșcolar din cele două eșantioane. Rezultatele obținute au fost concretizate ȋn tabelul de mai jos:
1.Eșantionul experimental:
Tabelul nr. 3.1.
Diagrama 3 Rezultatele testării inițiale – eșantionul experimental
2. Eșantionul de control:
Tabelul nr. 3.2.
Diagrama 4. Rezultatele testării inițiale – eșantionul de control
Aplicând aceste teste de evaluare inițială vom constata că majoritatea copiilor din eșantionul experimental au avut un bogat bagaj de cunoștințe și au reușit să rezolve sarcinile cerute, corect ȋn mare parte. De asemenea și eșantionul de control a obținut rezultate bune ȋn urma testării inițiale.
Comparând rezultatele celor două eșantioane, pot spune că preșcolarii sunt cu aproximație la același nivel.
3.5.2 Etapa experimentală
În cadrul acestei etape am introdus metode și tehnici noi în activitățile susținute la nivelul grupului experimental, am aplicat probe, am facut măsurători și determinări. Precizez că am acționat și la nivelul grupului de control aplicând aceleași reguli, dar fără a implementa programul de activități și jocuri didactice propus în lucrarea de față. Acest lucru s-a făcut cu scopul de a compara între ele rezultatele și scorurile obținute de copiii cuprinși în cele două grupe.
Jocuri didactice utilizate ȋn cadrul etapei experimentale:
Jocul 1
Domeniul: Cunoașterea mediului
Tema: „Bogățiile toamnei”
Mijloc de realizare: Joc didactic
Scopul:
Consolidarea și verificarea cunoștințelor copiilor despre anotimpul Toamna
Dezvoltarea capacității de a sesiza legăturile dintre diferite fenomene ale naturii, viața animalelor, plantelor și activitatea omului.
Obiective operaționale:
O.1 Să recunoască aspecte din natură, specifice anotimpului toamna, precizând acțiunile din ilustrații;
O.2 Să recunoască fenomenele care nu sunt specifice anotimpului toamna;
O.3 Să prezinte caracteristicile mediului ȋnconjurător ȋn fiecare lună a anotimpului toamna;
O.4 Să imite onomatopeele specifice fenomenelor ale naturii.
Sarcini didactice:
Completarea unui tablou reprezentând anotimpul Toamna, cu elemente specifice muncii omului și ale naturii;
Descoperirea elementelor care nu corespund anotimpului Toamna;
Identificarea poeziilor și a cântecelor ȋncepute de educatoare și continuarea lor.
Reguli de joc :
Copiii aleg pe rând câte un cartonaș cu aspecte ale naturii sau cu activitatea omului specifice anotimpului toamna;
Copiii ascultă un fragment dintr-un cântec sau poezie, ȋl recunosc, apoi continuă ei să- l redea.
Elemente de joc:
Aplauze, mișcări sugerate de textul cântecului, recompense
Material didactic:
Tablou reprezentând anotimpul toamna, jetoane cu elemente specifice anotimpului toamna, creioane colorate, fișe individuale;
Desfășurarea jocului:
Copiii sunt așezați ȋn semicerc la mese, având ȋn față un panou cu o imagine reprezentând anotimpul toamna. Pe masă au jetoane care reprezintă fenomene ale naturii sau caracteristici ale anotimpului.
Ei vor veni pe rând la masa cu jetoane. Vor alege un jeton, va denumi imaginea apoi va așeza jetonul pe panou conform sarcinii. Copiii vor fi antrenați într-o lucrare colectivă obținând un tablou de toamnă.
Pentru crearea unei bune dispoziții și pentru diversificare se alternează fragmente de cântece și poezii despre toamnă. Copiii trebuie să recunoască poeziile și cântecele și să continue reproducerea lor.
La final se realizează un joc de mișcare, ȋn care copii trebuie să redea prin gesturi fenomene ale naturii specifice anotimpului toamna.
Elevii au fost apreciați verbal pentru implicarea în cadrul jocului, dar au primit și recompense.
Pentru a verifica însușirea cunoștințelor de către copii, am aplicat o fișă individuală.
Jocul 2
Domeniul Știință: Cunoașterea mediului
Tema: „ Păsări de curte”
Subiectul : „ Ce știi despre….”
Mijloc de realizare: joc didactic
Tipul activității: evaluare
Scopul:
Consolidarea cunoștințelor și caracteristicile ȋnfățișării păsărilor, a hranei și a pagubelor aduse de unele dintre ele
Dezvoltarea capacității de a efectua clasificări pe baza unui criteriu
Obiective operaționale:
O1. Să recunoască pasărea reprezentată pe jetonul extras dintr-un plic;
O2. Să aleagă jetoanele care reprezintă imaginea adăpostului, a hranei, a foloaselor și a pagubelor potrivite pasărei reprezentată pe jetonul extras din plic;
O3. Să clasifice păsările după un criteriu dat, construind un diamant al păsărilor;
O4. Să-și exprime propriile sentimente, gânduri ȋn legătură cu păsările prin intermediul unor cântece, poezii și ghicitori.
Conținutul jocului: conținuturi referitoare la păsările domestice și sălbatice: mediul de viață, hrană, ȋnfățișare, foloase, pagube.
Sarcina didactică: cu ajutorul unor imagini cu animale sălbatice și domestice copii trebuie să identifice, să găsească și să descrie elementele comune ale acestora clasificându-le după un criteriu.
Regulile jocului:
Copilul desemnat alege imaginea pasărei preferate, descrie, identifică și stabilește o caracteristică specifică ( blană, copită, coarne, coadă );
Răspunsurile vor fi formulate ȋn propoziții;
Educatoarea enunță un criteriu de asemănare la un grup de animale, iar copii denumesc alegând imaginea corespunzătoare pentru a putea fi afișată la panou;
Răspunsurile corecte vor fi recompensate printr-un medalion cu pasărea preferată
Răspunsurile greșite sunt sancționate cu pedepse hazlii adecvate temei
Elemente de joc:
Semne distinctive, surpriza, bagheta magică pentru nominalizarea copilului, interpretarea unor poezii, cântece.
Metode : explicația, conversația, convorbirea, învățarea prin descoperire
Materiale didactice:
Jetoane reprezentând foloasele, pagubele, hrana și adăpostul animalelor ;
Jetoane cu păsări sălbatice și domestice;
Bagheta fermecată și plic-surpriză;
Medalioane cu animale;
Desfășurarea jocului:
Pentru captarea atenției copiilor se prezintă materialul didactic, se adresează câteva ȋntrebări cu privire la animalele sălbatice și domestice pe care copii le cunosc. Se prezintă copiilor regulile jocului, sarcinile acestuia și se demonstrează modul de desfășurare.
Copiii atinși cu bagheta fermecată vor extrage din plic un jeton reprezentând o pasăre, pe care o vor descrie. Dupa ce fiecare copil a ales câte un jeton, trecem la complicarea jocului.
Copiii trebuie să găsească jetoanele potrivite pasărei alese care să reprezinte adăpostul, hrana, foloasele și daunele pe care aceasta le aduce omului. Pe tot parcursul jocului nu vor lipsi poezii, cântece despre pasările descrise.
Pentru verificarea cunoștințelor asimilate, copiii, vor face un diamant al păsărilor.
Jocul 3
Domeniul Știință: Cunoașterea mediului
Tema: „Cutia cu surprize”
Mijloc de realizare: Joc didactic
Scop:
Ȋnsușirile specifice și fixarea cunoștințelor unor obiecte;
Sinteza, generalizarea și dezvoltarea capacității de analiză;
Obiective operaționale:
O.1. Să recunoască imaginea ființelor sau obiectelor reprezentată pe jetoane ( legume ) ;
O.2. Să descrie din ce categorie face parte obiectul;
O.3. Să ghicească după zgomot numele obiectului;
O.4. Să descrie ființele și obiectele reprezentate pe jetoane;
Sarcina didactică:
Precizarea, descrierea și recunoașterea categoriei din care acestea fac parte
Regulile jocului:
Educatoarea numește un copil care descrie, recunoaște și imită o ființă sau un obiect din aceeași categorie. Acel copil care recunoaște ce s-a imitat este următorul la cutia cu surprize.
Elemente de joc:
Recompensele, aplauzele, surpriza, ȋnchiderea și deschiderea ochilor
Material didactic:
Cutie cu jetoane pe care sunt desenate obiecte și ființe din diverse categorii ( fructe, legume, unelte, ȋmbrăcăminte );
Obiecte care produc sunete diferite (clopoțel, sticlă, chei, hârtie ).
Desfășurarea jocului:
Copiii sunt așezați ȋn semicerc și vor veni pe rând pentru a alege un jeton sau o ființă din „cutia cu surprize”. După extragerea, descrierea ființei sau a obiectului de pe jeton primul copil va imita o altă ființă sau un alt obiect din aceeași categorie, iar următorul care ghicește va alege din cutie (dacă un copil alege un jeton reprezentând pisica, după descrierea și numirea acestuia, va imita un cătel; dacă se extrage o periuță de dinți, atunci se imită acțiunea unui alt obiect de igienă personală).
După scoaterea obiectelor din „cutia cu surprize ”, toți copiii vor ȋnchide ochii, educatoarea va produce un zgomot (sună un clopoțel, rupe o hartie, mototolește, lovește o sticlă) le va cere copiilor să ghicească obiectul care a produs zgomotul.
La ȋncheierea jocului, copiii vor primi fișe de lucru, unde vor colora obiectele care s-au amintit in joc.
3.7 Rezultate și interpretări
Pe baza activităților desfășurate am constatat că au fost atinse obiectivele stabilite la ȋnceputul jocurilor copiii au fost atrași pe tot parcursul activității.
Dovada eficienței jocului didactic o reprezintă rezolvarea corectă din fișele de lucru. Din 16 copii, 11 copii au rezolvat fișele fără să fie ajutați, doar ascultând explicațiile de la ȋnceput, 4 copii au primit explicații ȋn plus și au reușit să rezolve corect sarcinile de lucru, doar 1 copil a fost ajutat de educatoare pentru a putea rezolva fișele.
Pe baza jocurilor desfășurate, copiii au fost antrenați printr-o activitate intelectuală efortul nu a fost conștientizat de către aceștia elementele de joc au fost cele care au dus la obținerea performanței și au dinamizat participarea copiilor. Copiii au fost puși ȋn situații de joc având scopul de a realiza sarcina didactică au exersat și antrenat concomitent analizatorii vizuali auditivi și motrici.
Introducând elementele distractive și cele de joc am constatat că sporește eficiența, prin captarea atenției și interesul de cunoaștere al copiilor. Elementele de joc sunt cele care antrenează și relaxează copii afectiv, mobilizând ȋnsușirea cunoștințelor prin calea cea mai apropriată lor, prin voioșie și bună dispoziție, cu condiția de a respecta posibilitățiile copiilor ȋn ceea ce privește durata, forma și conținutul jocurilor.
Urmărind calificativele obținute de eșantionul experimental, am ajuns la concluzia că desfășurarea activităților sub formă de joc didactic a fost eficientă, mai mult de jumătate din numărul copiilor au rezolvat sacinile de lucru, obținând calificativul F.B.
Rezultate parțiale
Eșantionul experimental
Diagrama 5
Pentru a realiza cercetarea la eșantionul de control, s- au folosit alte metode dar s- au desfășurat aceleași activități, probele de evaluare au fost aplicate la fel ca și la eșantionul experimental.
Rezultate parțiale
Eșantionul de control
Diagrama 6
Ȋn urma analizei situației calificativelor la eșantionul de control ȋn comparație cu eșantionul experimental, am constatat că jocul didactic aplicat în cadrul activităților de cunoașterea mediului îi ajută pe copii să își îmbogățească bagajul de cunoștințe. Copiii din această grupă experimentală au asimilat mai multe cunoștințe, având rezultate mai bune decât cei din grupa de control. Prin jocul didactic se stimulează capacitatea intelectuală a copiilor, deci este o metodă mai eficientă de învățare.
3.5.2 Etapa postexperimentală
Este etapa în care am înregistrat rezultatele obținute de cele două eșantioane de subiecți: grupa experimentală și grupa de control, am stabilit diferențele, am prelucrat statistic datele și am interpretat rezultatele.
Această probă constă ȋn evaluarea copiilor a celor două eșantioane printr-o evaluare finală și identică de cunoștințe la ambele eșantioane, urmărind stabilirea rezultatelor finale la eșantionul de control cât și la cel experimental. Datele le-am sesizat ȋn tabel, apoi cu ajutorul graficelor le-am comparat, determinând diferența dintre cele două eșantioane dacă este semnificativă.
Urmărind rezultatele ȋnregistrate de eșantionul experimental la testele aplicate, vom observa o evoluție de la testul inițial la cel final. În urma prelucrării datelor obținute, s-a constatat diferența dintre rezultatele eșantionului experimental și cele ale eșantionului de control fapt ce confirmă ipoteza cercetării.
3.5.3.Etapa de retestare
La evaluarea finală, am aplicat un nou test- retestul atât la eșantionul de control cât și la cel experimental, pentru stabilirea trăiniciei cunoștințelor dobândite de catre copii ȋn cadrul experimentului. Astfel am urmărit gradul de operaționalizare, consolidare și asimilare pe termen lung a cunoștințelor micilor preșcolari.
Am vrut să demonstrez dacă timpul și efortul investit ȋn experiment, a fost sau nu, direct proporționale cu rezultatele obținute.
Vom observa că diferența dintre eșantionul de control și cel experimental este pozitivă. Faptul acesta ȋmi confirmă că, prin utilizarea activităților de Cunoașterea mediului ȋnconjurător ȋn ȋnvățământul preșcolar, se asigură operaționalizarea, consolidarea și eficiența sporită privind asimilarea pe termen lung a achizițiilor.
Prezentarea, analiza și interpretarea datelor
Pe baza datelor obținute confirmăm ipoteza experimentului pedagogic: utilizarea cu precădere a activităților de Cunoașterea mediului ȋnconjurător va duce la sistematizarea și consolidarea bagajului de cunoștințe pe care aceștia le- au dobândit ȋn urma acestor activități, la stimularea interesului copiilor pentru a cunoaște tot ce-i ȋnconjoară.
Ca metodă de măsurare a datelor am folosit clasificarea, ordonarea și numărarea datelor ȋn funcție de calificativele obținute. Pentru interpretarea și prelucrarea datelor cercetării am folosit graficele statistice.
Rezultatele obținute la proba de evaluare inițială sunt clasificate ȋn următorul tabel:
Rezultatele la proba de evaluare inițială
Rezultatele obținute la proba de evaluare finală sunt ilustrate ȋn următorul tabel:
Rezultatul la proba de evaluare finală:
Rezultatele obținute la retestare sunt ilustrate ȋn tabelul următor:
Rezultatul la proba de retestare:
Eșantionul experimental
Eșantionul de control
La eșantionul experimental vom observa o creștere constantă a rezultatelor obținute la cele patru etape ale experimentului, iar la nivelul eșantionului de control constatăm doar o creștere ușoară.
Considerând valoarea calificativelor acordate ca fiind:
I = 4 puncte,
S = 6 puncte,
B= 8 puncte,
FB = 10 puncte, obținem următoarele medii:
3.6. Metodologia cercetării
Metoda experimentală
Experimentul psihopedagogic a avut loc după o verificare a nivelului de pregătire a grupei experimentale și de control, și a structurii colectivului de copii. Experimentul a fost principala metodă de investigare folosită la această cercetare, prin care am măsurat și observat efectele manipulării variabilei independente -activitate de joc, asupra variabilei dependente -performanțele obținute. Variabila independentă produce variația celei dependente.
Tehnica pe care am utilizat-o ȋn cadrul experimentului a fost aceea a eșantioanelor paralele, operând cu un eșantion de control și cu un eșantion experimental. Am realizat intergrupal comparații ȋntre acestea, studiind comparativ structura acestora.
Experimentul a constatat ȋn utilizarea noțiunilor despre mediu și viață a preșcolarului ȋn urma activităților de Cunoașterea mediului ȋnconjurător.
Scopul experimentului este acela de a infirma sau confirma ipoteza cercetării și de a sugera alte ipoteze sau ȋntrebări.
Realizarea experimentului presupune parcurgerea următoarelor patru etape:
Etapa preexperimentală
Etapa experimentală
Etapa postexperimentală
Retestul
Metoda observării sistematice
Metoda observării sistematice este o metodă cu rol esențial ȋn investigația pedagogică și care ȋnsoțește ȋn mod obligatoriu orice cercetare, indiferent de metoda prin care se realizează aceasta.
Observația sistematică și ȋndelungată a fenomenului instructiv- educativ constă ȋntr-un complex de evenimente educaționale, ȋn condiții obișnuite de desfășurare și de existență, ȋn scopul ȋnțelegerii, aplicării și ameliorării lor.
Am utilizat observația ȋn cadrul activităților de Cunoașterea mediului ȋnconjurător pentru a urmări modul de implicare al copiilor, interesul, ȋndemânarea, capacitatea de efort intelectual, influența aprecierilor și ritmul de lucru al acestora. Am realizat observații nemijlocite sistematice ȋn diferite momente ale activităților desfășurate: fixarea cunoștințelor, aplicarea lor ȋn practică, predare, notare, evaluare și feed- back. Pe parcursul cercetării am folosit observația sistematică ȋn combinație cu celelalte metode.
Prin intermediul activităților de Cunoașterea mediului ȋnconjurător am urmărit să le dezvolt copiilor capacitățiile intelectuale, să consolidez cunoștințele acumulate de către aceștia și să stimulez interesul lor pentru cunoașterea mediului ȋnconjurător.
Metoda testelor
Testul este o metodă de utilizare ȋn procesul de ȋnvățământ ce permite obținerea unor informații valoroase ȋn legatură cu nivelul de cunoștințe și competențe al acestora, cu personalitatea subiecților investigați și cu comportamentele lor.Testul reprezintă un instrument de cercetare alcătuit dintr- un ansamblu de itemi vizând cunoașterea fondului informativ și formativ dobândit de subiecții investigați: capacități, competențe, procese psihice, comportamente, respectiv identificarea prezenței sau absenței unor cunoștințe.
Am utilizat testul pentru a măsura cât mai exact calitatea cunoștințelor
CONCLUZII
Experimentul psihopedagogic realizat ȋmi ȋntărește convingerea că introducerea noțiunilor despre mediu și viață ȋn cadrul activităților de Cunoașterea mediului ȋnconjurător, ajută la consolidarea și ȋnsușirea cunoștințelor copiilor referitoare la mediul ȋnconjurător , dezvoltându-le astfel gândirea logică și sporindu-le capacitatea acestora de a aplica cele ȋnsușite ȋn situații noi.
Consider că prin aplicarea acestei metode, cresc performanțele copiilor și implicit motivația acestora . Rezultatele experimentului mă ȋndreptățesc să cred că desfășurarea activităților de cunoașterea mediului ȋnconjurător le- a oferit copiilor experiența colectivă plăcută, oferindu-le posibilitatea să trăiască experiențe de cunoaștere și senzoriale deosebite fără să-i obosească, le crează oportunitatea să folosească cele ȋnvățate ȋn situații de viață noi, integrarea eficientă ȋn mediul natural și socio- cultural și optimizează capacitatea de relaționare copil- adult. Am constatat deci, că au fost atinse obiectivele care le- am stabilit la ȋnceputul experimentului.
Pentru reușita acestor activității au avut o mare contribuție, elementele de joc care au stimulat copii ȋn timpul jocurilor, material didactic deosebit de atractiv și divers, astfel aceștia fiind foarte activi, rezolvând cu ușurință și plăcere aproape toate sarcinile, răspunzând la ȋntrebări, ceea ce dovedește că metoda de lucru este una eficientă.
Cunoștințele și experiența pe care le- au acumulat copiii pe tot parcursul experimentului, a confirmat ipoteza de la care am pornit, a jocurilor desfășurate, atestând așadar reușita experimentului. Activitățiile de Cunoașterea mediului din gradiniță, sunt transformate ȋntr-o aventură a cunoașterii ȋn care participantul activ este copilul, aducând o mulțime de satisfacții, care are de depășit tot felul de obstacole- sarcini de rezolvat, pentru a ajunge la final.
Formarea noțiunilor despre mediu și viață nu se rezumă numai la atragerea copiilor ȋn activitățile de cunoașterea mediului ȋnconjurător ci și la acumularea de cunoștinte despre acesta. Prin intermediul acestor activități copiii ȋnvață să rezolve sarcinile, problemele date, să dezvolte spiritul de ȋnvingători și să i-a decizii de grup.
Datorită curiozității sale, copilul face cunoștință cu numeroase fenomene și obiecte din mediul ȋnconjurător, intrând ȋn legături mai complexe cu el și se poate adapta mai bine acestui mediu, datorită curiozității sale și interesului de cunoaștere.
De cele mai multe ori copii sunt interesați de tot ceea cei ȋnconjoară adresând ȋntrebări legate de timpul, locul și cauza unor fenomene din mediul ȋnconjurător, existența unor plante și viețuitoare , ușurând trezirea copiilor de a cunoaște natura, de a o ocroti, de a o ȋnțelege, și de a participa la salvarea ei.
Aplicarea jocului didactic în activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător nu se rezumă doar la atragerea copiilor, ci mai cu seamă la dezvoltarea proceselor pshice influențând activitatea tuturor analizatorilor.
BIBLIOGRAFIE
1. Antonovici Ștefania, Florica Mitu, (2005), ”Jocuri didactice integrate pentru ȋnvățământul preșcolar”, Editura Humanitas Educațional.
2. Bocoș M., (2003), „Teoria și practica cercetării pedagogice„ Editura Casa Cărtii de Știință, Cluj- Napoca
3. Bocoș M., Catalano, H., (2008), „Pedagogia ȋnvățământului primar și preșcolar„ volumul I Cercetări- acțiune, Presa Universitară Clujeană, Cluj- Napoca.
4. Bocoș M., (2009), „Pedagogia ȋnvățământului preșcolar„ Colecția Pedagogia, Editura Presa Universitară Clujeana, Cluj- Napoca
5. Cerghit I., (1980), „Metode de Ȋnvățământ„ Editura Didactică și Pedagogică, București
6. „Curriculum pentru ȋnvățământul preșcolar 3-6 / 7 ani„ 2008.
7. Dulamă E., (2010), „Cunoașterea și protecția mediului de către copii, Teorie și aplicații„ Editura Presa Universitară Clujeana, Cluj- Napoca.
8. Ionescu M., ( 2005 ) , „Instrucție și Educație„ Vasile Goldiș University Press, Arad.
9. Ioan Cerghit, (1980), „Metode de Ȋnvățământ„ Editura Didactică și Pedagogică, București
10. Lespezenu M., (2007), „Tradițional și modern ȋn ȋnvățământul preșcolar„, Editura Omfal Esențial, București.
11. Ștefan, M. V. (1966), „Ghid pentru cunoașterea nivelului de dezvoltare psihică a copilului preșcolar- Revista Ȋnvățământului Preșcolar, Nr.3 – 4„.
12. Taiban M. și colaboratorii săi (1979), „Cunoștințe despre natura și om ȋn grădinița de copii,, Editura Didactică și Pedagogică, București.
ANEXE
Testare inițială – Nivel II
Recunoaște și colorează imaginile ( 3 puncte)
Recunoaște obiectele de uz personal ( 3 puncte )
Denumește fenomene, ființe, obiecte, plante. ( 3 puncte )
PROIECT DIDACTIC
Nivel II
Domeniul de activitate: Domeniul Știință
Tema anuală:„Când,cum și de ce se ȋntâmplă? ”
Tema activității: „ Păsări de curte”
Subiectul: „ Ce ști despre…”
Mijloc de realizare: joc didactic
Tipul activității: evaluare
Scopul:
Consolidarea cunoștințelor referitoare la caracteristicile ȋnfățișării animalelor, a foloaselor,a hranei, dar și a pagubelor aduse de unele dintre ele;
Dezvoltarea capacității de a face clasificări pe baza unui criteriu.
Obiective operaționale:
O 1. Să recunoască păsările din imagini și să descrie caracteristicile acestora ( hrană, foloase , pagube, mediu de viață );
O 2. Să clasifice păsările după un criteriu dat, construind un diamant al păsărilor;
O 3. Să-și exprime propriile sentimente, gânduri ȋn legăură cu păsările, prin intermediul cântecelor, poeziilor, ghicitorilor.
Metode: convorbirea, explicația, conversația: diamantul, învățarea prin cooperare;
Materiale didactice: Jetoane cu păsări domestice și sălbatice, jetoane reprezentând adăpostul, hrana, pagubele și foloasele aduse omului, bagheta fermecată, plic – surpriză și medalioane cu animale.
Forma de organizare: individuală, frontală.
Conținutul jocului: cunoștințe referitoare la păsările sălbatice și domestice: ȋnfățișare, foloase, hrană, mediu de viață.
Sarcina didactică: copii trebuie să identifice cu ajutorul unor imagini păsări sălbatice și domestice, să le găsească și să le descrie elementele comune, clasificându-le după un criteriu dat.
Regulile jocului:
Copilul desemnat alege imaginea pasărei preferate, descrie, stabilește și identifică o caracteristică specifică (copită, blană, coadă, etc)
Educatoarea enunță un criteriu de asemănare pentru un grup de păsări, iar copiii le denumesc alegând imaginea corespunzătoare pentru a putea fi afișată la panou;
Răspunsurile corecte sunt recompensate printr- un medalion cu pasărea preferată, iar răspunsurile greșite sunt sancționate cu o pedeapsă hazlie, (diferite mișcări specifice animalelor, onomatopee).
Elemente de joc:
Folosirea unei baghete magice pentru nominalizarea copilului, surpriza; folosirea unor semne distinctive (medalioane)
SCENARIUL DIDACTIC
Fișă- Nivelul II
Ȋncercuiește animalele domestice. ( 3 puncte )
Taie cu o linie animalele sălbatice. ( 3 puncte )
Ȋncercuiește animalele care nu locuiesc la noi ȋn țară. ( 3 puncte )
Considerăm valoarea calificativelor acordate ca fiind:
I = 4 puncte
S = 6 puncte
B= 8 puncte
FB = 10 puncte
Testare finală – Nivel II
1. Care animal din chenarul de mai jos trebuie să ajungă la pădure ? Dar la casa omului?
( 3 puncte)
2. Asociați fiecărei imagine de sărbătoare imaginea cu anotimpul corespunzator.
( 3 puncte )
3. Colorează legumele, ȋncercuiește fructele ! ( 3 puncte)
Considerăm valoarea calificativelor acordate ca fiind :
I = 4 puncte
S = 6 puncte
B = 8 puncte
FB = 10 puncte
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Jocului Didactic In Formarea Notiunilor Despre Mediu Si Viata ale Prescolarului (ID: 160533)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.