Rolul Jocului Didactic ÎN Dezvoltarea Socio Emoțională A Copilului Prescolar

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA SOCIO‐EMOȚIONALĂ A COPILULUI PREȘCOLAR

Coordonator,

BAZGAN Marius

Absolvent,

SZŐCS Magda

BRAȘOV

2016

CUPRINS

Introducere

Capitolul I. Geneza și rolul jocului la vârstă preșcolară

1. Jocul – activitate specific umană

2. Teorii despre joc

3. Funcțiile și structura jocurilor

4. Particularitățile jocului la preșcolari

4.1. Aspecte psihopedagogice ale jocului

4.2. Tipuri de joc la preșcolari

5. Jocul didactic. Structură (scop, subiect, reguli, procedee, elemente de joc)

6. Valente formative ale jocului didactic

6.1. Rolul și importanța jocului în dezvoltarea fizică a preșcolarului

6.2. Rolul jocului în dezvoltarea intelectuala a preșcolarului

6.3. Contribuția jocului la dezvoltarea socio-emoțională a preșcolarului

Capitolul II. Caracterizare generală a vârstei preșcolare

1. Caracteristici ale dezvoltării fizice

2. Caracteristici ale dezvoltării psihice

2.1. Dezvoltarea psihică generală

2.2. Caracteristicile gândirii în perioada preșcolară

2.3. Imaginația și creativitatea la vârsta preșcolară

3. Caracteristici ale dezvoltării socio-emoționale la vârsta preșcolară

Capitolul III. Studiu privind rolul jocului didactic în dezvoltarea socio-emoțională a copilului preșcolar

1. Rațiunea generală a studiului

2. Metodologia cercetării

2.1. Obiectivele cercetării

2.2. Ipotezele cercetării

2.3. Metode și instrumente de cercetare

2.4. Lotul cercetării

3. Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării

5. Exemple de activități ce vizează dezvoltarea socio-emoțională la vârsta preșcolară

6. Discuții și concluzii privind rezultatele cercetării

6.1. Contribuții personale

6.2. Limitele cercetării

6.3. Direcții viitoare de cercetare

Capitolul I. Geneza si rolul jocului la varsta prescolara

1.Jocul – activitate specific umana

Jocul este o activitate specific umana deoarece are un rol foarte important in formarea personalitatii copilului. Jocul are caracter universal pentru ca este o manifestare a unei caracteristici comportamentale a copiilor de pretutindeni. Atunci cand se intalnesc copiii din diferite culturi limbajul lor comun nu intamplator este cel al jocului.

Omul descopera inca din copilarie ce inseamna a te juca si practica in continuare jocul toata viata lui.

Jocul este activitatea predominanta la varsta prescolara si este de baza in gradinita deoarece contribuie la instruirea si educarea copiilor prescolari . Precum se si stie, este cea mai importanta modalitate de exprimare a copilului. Aceasta activitate ludica face parte din activitatile perene umane iar acest aspect i-a determinat pe specialist sa atribuie jocului un character polivalent acesta fiind pentru copil in acelasi timp munca, arta, fantezie, si realitate.

Jocul reprezinta pentru copil viata si realitatea in toata complexitatea ei si este ocupatia preferata si cea mai intense a tuturor copiilor. Prin joc copilul se confrunta cu sine dar totodata si cu ceilalti, cu diferite materiale si procese si cu mediul inconjurator.

In societatea noastra actuala ideea de joc cunoaste valente noi, chiar daca in limbajul curent sunt si acele sensuri ale cuvantului ,, joc” care ne trimit la o conotatie negativa cum ar fi: ,, Mai intai munca dupa aceea urmeaza jocul!”, sau ,, Este doar un joc!”. Totusi in societatea noastra de astazi principiul performantei, dobandirea prestigiului, comportametul concurential si rasplata materiala sunt motivatiile principale pentru joc,valentele pentru fantezie sau creativitatea dobandec noi dimensiuni.

Activitatea fundamental in gradinita este reprezentata de joc, asa cum in scoala activitatea fundamental este reprezentata de invatare. Trebuie sa specificam diferenta dintre joc ca forma de loisir si jocul ca o forma principal de relizare a unor activitati de invatare la varsta prescolara. Datorita varstei prescolarilor, si a unor caracteristici specifice personalitatii lor si a intereselor pe care acestia le au la aceasta varsta singura cale eficienta de transmitere a informatiilor si de formare a deprinderilor precum si de educare a atitudinilor, de stimulare a aptitudinilor este jocul. Putem spune ca jocul este forma acceptata fara retineri de catre copii de a accede la cunoastere.

2. Teorii despre joc

Datorita faptului ca jocul are o importanta majora in viata copilului ca activitate fireasca de satisfacere a dorintei de manifestare, de actiune si de afirmare a independentei lui, acesta a inceput de foarte multa vreme sa-i intereseze pe filozofi, pe pedagogi, si pe psihologi sa enunte diferite teorii despre joc.

Majoritatea teoriilor considera jocul ca are implicatii majore in dezvoltarea psihologica a copilului. Teoriile contemporane considera jocul ca forma fundamental de activitate, acordandu-i importanta la fel de mare precum activitatilor de munca sau de invatare.

Toate aceste teorii vizeaza motvatia jocului. In analiza sa, Ed Claparede enumara opt teorii, care explica esenta si cauzalitatea ce au stat la baza jocului copilului ( Ed. Claparede, 1975, p, 60-61)

Prima teorie este cea a recrearii sau a odihnei ( Schaller, in 1891, Lazarus, in 1883), potrivit careia functia jocului ar fi aceea de a relaxa si detensiona atat corpul cat si spiritual obosit, ideea nesustinuta de Claparede deoarece el nu explica de ce copiii prefer sa se joace oricand, si nu doar cand sunt obositi.

O a doua teorie este propusa de poetul Schiller si apoi sustinuta de Spencer, in care vorbeste de surplusul de energie, precum ca surplusul de energie acumulat de copil se descarca prin joc, urmand niste canale create deja de obisnuinta. Claparede propune niste contraargumente in care se refera la caracterul invatator al actiunilor intreprinse de copii, precum si la acea categorie e copii care se joaca, desi nu manifesta un surplus de energie.

A treia teorie este propusa de Hall, si este vorba de teoria activismului in care el sustine ca este nevoie de joc, deoarece este un exercitiu necesra disparitiei tuturor functiilor rudimentare si nu are ca scop disparitia prin istovire, ci exercitarea trecatoare a unei influente asupra dezvoltarii altor functii. Desi Claparede sustine ca cele doua pozitii ale lui Hall sunt antagonice si sustine functia de instrument creator al jocului.

Cea de a patra teorie este elaborate de (K. Groos, in 1896) si se intituleaza teoria exercitiului pregatitor, autorul a plecat de la insuficienta explicative a teoriilor anterioare, sustinand pentru o reintoarcere la la punctul de vedere biologic pentru a explica problematica jocului. Insa Groos sustine a mai multor tipuri de joc in conformitate cu numarul instinctelor ( jocuri de intrecere, jocuri de vanatoare, jocuri de lupta etc.) sic a niciodata nu o sa vedem in jocurile unei specii animale exercitii instinctive (jocuri) practicate de alte specii. Astfel, functia jocului este de a fi un exercitiu pregatitor pentru viata adevarata. Ed. Claparede apreciaza aceasta teorie ca avand o importanta capitala pentru pedagogie, dar precizeaza ca ea, trebuie completata de o alta, care sa considere jocul ca pe un agent de dezvoltare, de expansiune a personalitatii.

A cincea teorie prezinta jocul drept un stimulant al cresterii. Acest punct de vedere isi are originea in ideile lui H. Carr, care a atras atentia asupra rolului pe care jocul il are in dezvoltarea organismului, in special ca stmulent pentru sistemul nervos, dar si pentru sistemul muscular, circulator etc.

Cea de a sasea teorie a fost elaborata tot de H. Carr, teoria exercitiului complementare ( sau a compensatiei) si se bazeaza pe ideea potrivit careia jocul intretine si improspateaza deprinderile noi dobandite. Astfel este caacteristica mai degraba jocului adultilor, functia jocului ar fi de exercitiu pregatitor, anterior. Ed. Claparede nu impartaseste punctul de vedere al lui H. Carr, precizand ca un exercitiu de repetare in vederea perfectionarii unei deprinderi u poate fi considerat joc si, in al doilea rand, daca este vorba de o intarire prin perfectionare a unei functii inca imperfecte, nu avem de-a face cu un exercitiu posterior, ci cu unul de perfectionare.

A saptea teorie a lui K. Lange este teoria intregirii, potrivit careia jocul ar fi un inlocuitor al realitatii care ar procra animalului, copilului, ocaziile pe care nu le gaseste in realitate. Insa prezentarea facuta de Claparede acestei teorii vizeaza sensul cuvantului intregire, care, potrivit autorului, trebuie dinamizat. Astfel, functia jocului nu ar fi atat complementara, cat mai degraba compensatoare, de a satisfice trebuintele presante.

Cea de a opta teorie si ultima, in care Claparede isi are originile tot in consideratiile lui H.Carr. Este vorba de teoria cathartica, dupa care functia jocului ar fi aceea de a ne purifica din cand in cand de tendintele antisociale cu care venim pe lume, dar nu in sensul de a le suprima, ci spre a le canalize spre comportamente acceptate.( psihopedagogie prescolara si scolara, pag. 153-154 copiat identic)

Alti psihologi au elaborat diferite teorii precum:

K. Buhler adera la teoria placerii functioanle, spunand ca un copil se joaca datorita placerii pe care o resimte in timpul jocului. Este o teorie nerealista deoarece copilul se joaca si jocuri care nu simt doar placeri.

S. Freud ne da explicatii in legatura cu jocul, prin teoria tendintelor refulate. In care acesta considera ca prin joc copilul isi satisfice anumite trairi refulate. Teoria psihodinamica a dezvoltarii considera ca prin joc copilul isi elibereaza anumite emotii ingradite. Copii folosesc jocul ca pe un mijloc de explorare si de controlare a sentimentelor proprii in legatura cu viata, exteriorizandu-si teama si anxietatea doar intr-o situatie sigura. Jocul, apara impotriva problemelor si poate fi o modalitate de control a realitatii, printr-un comportament gratuit.

Erikson ( 1963) afirma: ,, jocul copilului este forma infantile a abilitatii umane de a face fata experientei prin crearea situatiilor model si de a domina realitatea prin experimentare si planificare”.

,,Anna Freud spune ca jocul nu are in stapanire statutul de obiect prin el insusi ci acela de a servi activitatilor eu-lui si fantasmelor subiacente acestora. Toate aceste activitati rezulta direct dintre instinctele componente, care sunt investite cu energii pulsionale deplasate si sublimate. Jocurile copiilor isi au originea in activitatile imaginative de grup ale perioadei oedipiene, acestea determina evolutia in expresii simbolice formalizate, uneori in tendinte agresive ( aparare, competitive, etc.). Aceste manifestari fiind guvernate de reguli inflexibile la care fiecare persoana trebuie sa se supuna, un copil nu poate participa cu success la ele inainte de a achizitiona o oarecare adaptare la realitate si o oarecare toleranta la frustrare. Excelenta si placerea in joc sunt determinate si de bagajul genetic, de dezvoltarea copilului, implinirile din joc sunt determinate de intrebarile native, dar si de integritatea aparatului motor. In jocurile de grup sunt deosebit de importante angajarea pozitiva, agresivitatea controlata, rabdarea, implicarea si prezenta ambitiei.’’ ( Kelemen G., Sinteze de pedagogie prescoalara, Editura ,,Mihailo Palov’’, Vrsac, 2014, pag.152-153)

Adler atribuie jocului niste explicatii prin ,,teoria complexului de inferioritate’’, precum ca prin joc copilul isi satisfice complexele. Dar teoria savarsete o abatere de la realitate, deoarece jocul in realitate este mult mai complex decat cum il vede autorul acestei teorii. Prin joc autorul spune ca un copil poate fi pregatit pentru viitor si le vede ca pe niste stimulative ale educatiei. Prin intermediul jocului autorul sustine ca se dezvolta spiritul de imaginative si de dexteritate, prin organizarea raporturilor dintre copil si mediul sau de viata, dar isi exerseaza si sentimentul de comuniune sociala. Un alt aspect foarte important pe care il determina jocul, este dezvoltarea psihica a copilului, desi autorul acestei teorii evidentiaza faptul ca sunt putin jocuri care sa nu favorizeze cel putin unul din acesti factori: sentimentul de comuniune, setea de a comanda sau de a domina si pregatirea pentru viata. Dezvoltarea spiritului competitiv al copilului este determinate in mare parte de joc. (., Sinteze de pedagogie prescoalara)

Maria Montessori are o viziune pozitiva si explica jocul aratand valentele formative asupra dezvoltarii copilului, ea are o conceptie unilaterala si insista mai mult pe exersarea organelor de simt si mai putin pe dezvoltarea aspectelor intelectual-creative ale jocului.( Sinteze de pedagogie prescoalara)

P.H. Lesharft pune accentual pe teoria jocului ca exercitiu pregatitor pentru viata. Pentru perfectionarea si dezvoltarea copilului pentru viata reala, acest exercitiu necesita indrumare.

,,A.N. Leontiev lanseaza o noua teorie dupa care jocul este un tip fundamental de activitate cu rol decisive in dezvoltarea si evolutia necesara a copilului, constand in transpunerea si reproducerea vietii reale intr-o modalitate proprie. Jocul este transpunerea pe plan imaginar a vietii reale pe baza transfigurarii realitatii, prelucrarii aspiratiilor, tendintelor, dorintelor copilului. Jocul polarizeaza celelalte activitati din viata copilului, de aceea el reprezinta activitatea dominant ca durata si pondere, dar sic a eficienta deoarece jocul produce modificari substantiale in psihicul copilului’’. ( Kelemen G., Sinteze de pedagogie prescoalara, Editura ,,Mihailo Palov’’, Vrsac, 2014, pag.152-153)

J. Chateau asociaza jocul cu un motor de declansare a comportamentului ludic care conditioneaza intr-un mod necesar trezirea personalitatii, oferind posibilitatea de a-si da frau liber in lumea inconjuratoare a finitei umane si de anticipare a unor conduite superioare. In viziunea autorului jocul reprezinta activitatea prin care copilul isi interiorizeaza reguli de viata, isi formeaza atitudini si isi formeaza profilul moral.( Sinteze de pedagogie prescoalara)

Piaget a cercetat raportul dintre dezvoltarea gandirii si evolutia jocului si a ajuns la concluzia ca treapta de dezvoltarea a copilului poate fi dedusa fiecare in parte, din activitatile de joc. Autorul a formulat trei stadia principale ale activitatii de joc si anume:

stadiul senzorio-motor are la baza deprinderea de joc al dezvoltarii. Prin joc copilul isi exerseaza si isi contoleaza miscarile si are posibilitatea sa exploreze, obiectele prin atingere si observare. Activitatea de joc este alcatuita din mai multe miscari repetitive care sunt executate din simpla placere de catre copil, demonstrandu-si maiestria deprinderilor implicate.

stadiul preoperational corespunde jocului symbolic, deoarece copilul in acest stadiu isi implica fantezia si reproduce realitatea in joc. Copilul se bucura cand are posibilitatea sa foloseasca un obiect deoarece il poate simboliza pe altul.

stadiul operational este caracterizat de jocul cu reguli. In acest stadiu gandirea copilului devine mai logica si jocul propiu zis implica utilizarea unor reguli si procedee.

Piaget este de parere ca jocul este de fapt o adaptare, altfel spus o expresie a procesului de asimilare prin care copilul incearca sa inteleaga lumea inconjuratoare si sa o schimbe astfel incat sa fie la nivelul sau de experienta si intelegere. La originea sa jocul senzorio-motor nu este alceva decat decat o asimilare a realului la eu. Dupa opinia autorului formele principale de joc ale copilului sunt: jocul de exercitiu senzorio-motor si jocul de simbolism, cu ajutorul acestor doua forme de joc copilul poate asimilia realul sis i poate reproduce in activitatea persoanala, transformand realitatea la nivelul lui de cunoastere. Insa jocul are si o functie foarte importanta si anume cea de adaptare care se realizeaza prin asimilare si acomodare, se asimileaza realul la eu si acomodarea se realizaeza prin imitatie. In modul acesta jocul ocupa un character reactiv, dar si creativ, astfel se realizaeaza echilibrarea pe baza inteligentei dintre cele doua fenomene.

Vagotski (1967) este de parere ca activitatea de joc este principalul factor care determina dezvoltarea generala la copiii. El a realizat teoria zonei maximei dezvoltari, datorita jocului se mareste o zona de dezvoltare proximala, unde copilul poate realizeze operatii la un nivel superior varstei sale normale si este de parere ca poate fi o modalitate de a evalua potentialul de dezvoltare a copilului la un anumit moment, si se poate observa diferenta dintre nivelul de activitate obtinut in timpul jocului si cele ale comportamentului usual.

,,Burner ( 1976 ) considera jocul modalitatea principala de dezvoltare a deprinderilor psihice si fizice ale copilului. Prin joc potentialul de invatare al copilului se imbunatateste, creste motivatia lui pentru invatare. Jocul contribuie la dezvoltarea experientei de viata a copilului prin experimentare progresiva si acumulari complexe. Jocul contribuie la rezolvarea problemelor si la intelegerea modului de utilizare a instrumentelor din viata reala”. ( Kelemen G., Sinteze de pedagogie prescoalara, Editura ,,Mihailo Palov’’, Vrsac, 2014, pag.154)

W. Stern aprecizeaza foarte mult lucrarile lui Groos, si a preluat conceptia acestuia despre joc si a inclus-o in viziunea lui: ,, Din punctul de vedere al cercetarii biologice, sau mai exact teleologice, jocul este componenta necesara in sistemul de scopuri ale individului. Definitia sa spune: ,, Jocul este autodezvoltarea instinctive a predispozitiilor, exersarea anticipate inconstienta a viitoarelor functii serioase” ( 1922, pag.167). In alt loc W. Stern spune ca jocul tine de viata asa cum manevrele militare tin de razboi. Necesitatea jocului ca factor de exersare anticipate este dedusa de Stern din aparitia prematura a predispozitiilor interne. Dupa el, diferitele capacitate si priceperi ale omului ,, sunt chemate la lucru”, adica devin vital necesare in perioade diferite. Se constata ca ,, trezirea “ psihica a predispozitiilor interne care contribuie la acumularea deprinderilor nu concorda deloc cu perioada in care se manifesta trebuinta reala, ci se resimte mult mai devreme. Aceasta precocitate pare a fi o lege generala si nici o functie psihica nu este libera de actiunea ei. Cu o spontaneitate instinctive, pe neasteptate, se stabilesc acele directii ale activitatii care nu sunt inca adecvate vietii actuale a omului dar care prin energia lor, realmente spontana, arata spre ce scop tinde omul. Aceasta este activitatea de joc. In mersul de-a busilea si in ganguritul sugarului se manifesta deja jocul, asa cum se manifesta si instinctele mersului si ale vorbirii, care vor devein necesare abia peste un an; in jocurile impetuoase ale baietelului si in joaca fetitei cu papusile se manifesta instinctele de lupta si cele de ocrotire, a caror utilizare va devein necesara numai dupa vreo zece ani. Fiecare tendinta spre joc reprezinta zorile unui instinct serios”. ( D. B. Elkonin, 1980, pag.75-76)

,,Buytendijk critica tratarea jocului ca manifestare a instinctelor, considerand ca la baza jocului nu stau instinctele, ci pulsiunile cele mai commune. In aceasta problema, o influenta hotaratoare asupra lui Buytendijk a avut-o teoria generala a pulsiunilor, elaborate de S. Freud. Urmandu-l pe Freud, el indica trei pulsiuni primare ce se manifesta in joc:

pulsiunea spre eliberare ( Befreiungstrieb), in care se exprima tendinta fiimtei vi de a inlatura obstacolele pe care mediul le genereaza pentru a-I incatusa libertatea. Jocul satisfice aceasta tendinta catre autonomie individuala, care, dupa parerea lui Buytendijk, apare inca la nou nascut;

pulsiunea de contopire, de comuniune cu mediul inconjurator ( Wereinigungstrieb), care este opusa celei dintai. Ambele pulsiuni exprima caracterul profund ambivalent al jocului;

pulsiunea spre repetare ( Wiederholungstrieb ) pe care Buytendijk o analizeaza in raport cu dinamica incordare-descarcare esentiala pentru joc”.( D. B. Elkonin, 1980, pag.84-85)

Buytendijk este de parere ca jocul apare in momentul in care se produce ciocnirea intre obiectele care nu sunt pe deplin cunoscute si pulsiunile primare, din cauza particularitatilor dinamicii tanarului animal.

3. Functiile jocurilor

Jocul dupa cum stim este activitatea preferata a tuturor copiilor. Prescolarul in gadinita este incurajat sa se joace deoarece este activitatea de baza a organizarii procesului instructive educative desfasurat la nivelul invatamantului prescolar acesta respectand nevoia naturala de joc si valorificarea functiilor acestuia. Datorita jocului, care satisfice in cel mai inalt grad trebuintele copilului si anume: de miscare, de exprimare si de action, totul devine posibil pentru ca totul e permis. Este un foarte bun mijloc de cunoastere si autocunoastere precum si de exersare a gandirii si a unor deprinderi este o cale foarte importanta de relaxare si de distractie, un mijloc foarte efficient de invatare dar si un mijloc de exprimare si de exersare a originalitatii si creativitatii si, mai ales, de socializare a copilului prescolar.

Functiile jocului prezentate prin raportare la cateva dintre reperele centrale ale domeniului in conceptia lui Ed. Claparede, Jean Piaget, si Ursula Schiopu.

Ed. Claparede imparte functiile jocului in doua categorii: o functie cardinal sau principal (aceasta functie ii permite individului sa-si realizeze eul) si o a doua functie secundara, care are patru functii la randul ei: a) functia de divertisment ( apar elemente in joc pe care copilul nu le gaseste in mediu sau, iar prin aceasta functie de divertisment se inlatura rutina si plictiseala ), b) functia de recreere, relaxare ( fata de invatare, munca sau creatie, jocul oboseste cel mai putin), c) functia de agent de manifestare sociala ( in aceasta functie copilul isi manifesta nevoia de a fi cu ceilalti impreuna), si d) functia de agent de transmitere a ideilor si experientei ( jocul devine un instrument de educatie populara prin transmiterea credintelor, traditiilor, ritualurilor).

Din perspectiva lui Ed. Claparede, functia principal a jocului este reprezentata de manifestarea personalitatii prin unica activitate posibila, deoarece copilul nu este sufficient de dezvolat pentru a se putea exprima prin celelate activitati psihice. Autorul afirma ca jocul devine astfel un fenomen de derivare, ,,curentul dorintelor noastre, al intereselor care alcatuiesc eul nostru si cauta o iesire in fictiune, prin joc, atunci cand realitatea nu-i ofera cai suficiente de manifestare” (Ed, Claparede, 1975, p. 134).

In viziunea lui J. Piaget, prezentata in lucrarea Psihologia copilului, jocul are ca si functie de a adapta copilul la realitate. Jocul indeplineste si o importanta functie de socializare, deoarece el fiind formativ si informativ.

Piaget remarca faptul ca jocul se caracterizeaza prin placerea actiunii, prin dorinta de manifestare active si de stapanire a activitatii. ( psihopedagogie prescolara si scolara, p. 156)

Din punctul de vedere al unui specialist roman, prof. Ursula Schiopu, nominalizeaza trei categorii de functii: esentiale, secundare si marinale (U.Schiopu, 1970, p. 28)

Din functiile esentiale fac parte : functia de cunoastere, care este sustinuta de atentie si curiozitate , functia de exercitare complexa stimulativa a miscarilor (ca de exemplu jocurile sportive si cele de manuire a unor obiecte ), ce se exercita in mare parte in timpul copilariei si functia formativ-educativa, la care am facut referire analizand acontributia pe care o are jocul la dezvoltarea copilului.

A doua categorie este functia secundara, autoarea mentioneaza echilibrarea, tonifierea prin activism general si compensatia care au loc in timpul jocului.

A treia categorie sunt functiile marginale, Ursula Schiopu mentioneaza o functie terapeutica care intervine in situatii problematice la copil dar si la adult.

4. Particulritatile jocului la prescolari

In literatura pedagogica s-a incercat de-a lungul timpului stabilirea unor caracteristici si functii ale diferitelor tipuri de jocuri, accentuandu-se pregnant faptul ca intr-un anumit joc nu trebuie sa apara intotdeauna toate caracteristicile acestuia, existand etape distincte de trecere de la joc la inmagazinarea unor informatii, sau de la joc la munca.

Exista totusi un set de caracteristici generale, precum:

faptul ca jocul este voluntar, autodeterminat, eliberat de constrangeri si de seriozitatea cotidiana;

activeaza fantezia copiilor;

faciliteaza prelucrarea datelor din experienta cotidiana;

angajeaza procese de invatare, importante pentru dezvoltarea cognitiva, psihomotorie si sociala cum ar fi: atentia, motivatia, abilitatile sociale;

formeaza identitatea personala a copilului

invata anumite acte, actiuni, operatii, conduit care il ajuta sa rezolve problem din mediul sau;

invata sa comunice (vorbire, ascultare, intelegere);

cu toate ca are un anumit scop, este deschis modificarilor, finalul sau nefiind previzibil;

induce copilul intr-o stare de relaxare, recreere si de destindere;

dezvolta creativitatea

tine cont de niste reguli, produce placere, dar si teama;

4.1. Aspecte psihopedagogice ale jocului

Potrivit unor definitii, jocul este reprezentat de o activitate fizica sau mentala care nu are o finalitate practica si careia te dedici din pura placere. Pentru specificul varstei copilariei, jocul are o importanta hotaratoare in dezvoltarea psihica a copilului deoarece prin joc el exploreaza universul si realitatea inconjuratoare,dar si invata si se dezvolta.( psihopedagogie prescolara si scolara )

La varsta prescolaritatii, jocul stimuleaza evolutia efortului de perfectionare si are o dubla semnificatie: pe de o parte, face parte din cadrul in care copilul se manifesta, si isi exteriorizeaza intreaga sa viata psihica. Acesta prin joc exprimandu-si cunostintele, emotiile, satisfacandu-si dorintele si eliberandu-se. descarcandu-se tensional.

Copilul prin joc isi schimba realitatea lui imediata invatata ,, sa fie cu ceilalti”, invata multe lucruri noi si toate aceste intr-o stare de relaxare si placere, tot prin joc isi dezvolta intreaga sa fiinta iar personalitatea lui prinde contur.

Jocul are un rol deosebit de important in viata copilului deoarece jocul contribuie in foarte mare masura la formarea personalitatii copilului prescolar si in unele cazuri jocul poate devein chiar si mijloc terapeutic, avand un rol foarte important in echilibrarea psihica a copilului, vindecarea traumelo si poate fi o buna solutie pentru eliminarea regeresiilor afectiv-comportamentale.

4.2. Tipuri de joc la prescolari

Mai multi autor au identificat si au impartit pe categorii o gama foarte mare de tipuri de jocuri, in functie de scopul urmarit.

Jocuri de relaxare. Aceste jocuri au ca si scop de a crea o atmosfera relaxanta, dupa cum sugereaza si denumirea, prin care se diminueaza inhibitiile, se stimuleaza capacitatea de a-i accepta si de a-i cunoaste pe ceilati.

Jocuri de exprimare. Prin aceste jocuri se urmareste interactiunea copilui pe baza limbajului verbal, jocuri care se bazeaza pe diferite zgomote, diverse ritmuri si tonalitati.

Jocuri de interactiune. Copilul prin aceste jocuri invata sa coopereze sis a coordoneze ( jocuri cu un partener sau jocuri in grup ); jocuri care se bazeaza pe miscare, cu sau fara fond muzical; jocuri de relaxare, care pot fi pe fond fuzical sau pot fi fara fond muzical; jocuri de sensibilizare (pe baza acestor jocuri se poate exersa stabilirea increderii in partener, in grupa ); jocuri de forta ( copii prin acest tip de joc isi pot masura puterea sau indemanarea).

Jocuri de rol. Acest tip de joc pune accentul pe improvizatie, pantonima, dramatizare, mergand pena la socio-drama si psiho-drama.

Kis (1987) realizeaza o clasificare a jocurilor care se pot discrimina si in felul urmator:

jocuri de miscare;

jocuri de grupa;

jocuri de ghicire si cautare;

jocuri care implica limbajul;

jocuri de rol;

jocuri de indemanare;

jocuri sportive;

Autorii, Gilsdorf si Kristner spun despre:

jocuri prin care se stabilesc relatii prietenesti ( jocuri pentru cunoasterea numerelor celorlati);

jocuri care implica miscare;

jocuri de percepere;

jocuri de incredere;

jocuri de cooperare;

jocuri de aventura;

Nu se poate face o separare clara intre toate aceste tipuri de joc deoarece elementele unei categorii de joc se pot scoate si se pot introduce in alta, acesta avand un effect diferit.

Jocuri simbolice sau de creatie. Regulile si subiectul acestui joc sunt inventate de catre copii. Acestea redau aspecte ale realitatii, iar dupa varsta de 4 ani acestea iau forma jocului cu mai multe reguli. Jocul copilului sufera o transformare care incepe de la simbolistica si devine tot mai complexa si mai abstracta. Copilul incepe si utilizeaza tot mai multe simboluri si treptat jocul symbolic devine joc cu reguli.

Sunt jocuri simbolice: primare si evaluate.

Jocuri simbolice sau de creatie primare:

Jocuri de manipulare: jocuri cu material marunte;

jocuri cu material din natura;

jocuri cu material reziduale;

Jocuri imitative: stuctureaza actiuni sociale precum: Facem injectii, Hranim papusa, Citim revista.

Jocuri simbolice sau de creatie evaluate:

Jocuri cu subiecte din viata cotidiana:

jocuri de convietuire sociala, ele se raporteaza la cuoastere, indemanare, si motivatie, de exemplu: De-a mama si copilul, De-a doctoral, De-a scoala.

jocuri de constructii, este foarte frecvent intalnit in gradinita deoarece sunt la indemana copilului tot felul de materiale precum: cuburi, mozaic, material plastice, caramizi realizate din materiale foarte usoare, materiale naturale. Copilul de la 3 ani este dispus oricand sa insurubeze, sa isi confectioneze singur jucarii, sa isi construiasca adaposturi din tot felul de materiale la indemana copilului prescolar. Jocul de constructii are un rol foarte important in dezvoltarea simturilor, orientarea in saptiu tridimensional, dezvoltarea abilitatilor manual, in simtul echilibrului, al armoniei, coordonarea ochi-mana, coordonarea miscarilor, foarte important dezvolta gandirea proiectiva, imaginatia creatoare, gustul estetic, si inteligenta practica.

Pot fi: reproductive si fantastice

J. Piaget realizeaza o clasificare a jocurilor de constructie pe baza unor criterii psihologice, urmarind o directie evolutiva.

Au fost realizate si alte clasificari dupa alte criterii precum:

caracterul de complexitate;

numarul partenerilor;

natura activitatilor antrenate;

locul de desfasurare;

anotimpul in care se desfasoara etc.

Jocuri cu subiecte din basme si povesti:

Jocuri-dramatizari sunt conditionate de influentele pe care le au povestile asupra copiilor, de exemplu: De-a Capra cu trei iezi, De-a Sarea in bucate, De-a Scufita Rosie.

Dramatizarile au sarcinii create de specialisti, si sunt puse in practica cu ajutorul educatoarei, de exemplu: Cenusareasa, Motanul incaltat, Ridichea uriasa, etc.

Jocuri cu reguli, au un caracter competitiv si implica intelegerea regulii ca o conversatie. Regula este o conventie intre parteneri cu privire la modul de realizare al jocului si al rezultatului obtinut. Acest tip de joc apare dupa varsta de 4 ani si persista pana pana la intrarea in scoala si dupa aceea.

Jocuri didactice;

Jocuri distractive;

Jocuri didactice pot fi:

Jocuri de miscare:

Jocuri motrice simbolice simple care se realizeaza cu sau fara material sau jucarii, de exemplu: cu mingea, cu coarda, cu coarda de gimnastica, alergari, catarari, tarari, etc.

Jocuri motrice complexe care se desfasoara de cele mai multe ori in cadrul activitatilor de invatare dirijata, ca de exemplu ora de educatie fizica: diverse exercitii, alergare. Jocuri care formeaza deprinderi motrice de baza: catarare, tarare, aruncare, obstacole.

Jocuri sportive.

Jocuri de expresie afectiva: teatru de masa, teatru de papusi, teatru de umbre. In aceasta categorie intra si imitatia: plans, ras.

Jocuri care ajuta la dezvoltarea psihicului:

Jocuri senzoriale, de exemplu: cu trambite, fluiere, desene, desene cu degetele, etc.

jocuri pentru sensibilizarea auzului;

jocuri pentru sensibilizarea pipaitului;

jocuri pentru sensibilizarea gustului;

jocuri pentru sensibilizarea mirosului;

jocuri pentru sensibilizarea vazului (contribuie la cresterea sensibilitatii analizatorului si perceperea selectiva aunor forme, culori, dimensiuni, grosimi, etc., exemplu: puzzle, loto-uri, etc.)

jocuri pentru educarea simtului echilibrului.

Jocuri intelectuale:

jocuri fonematice;

jocuri pentru imbogatirea vocabularului;

jocuri pentru cunoasterea mediului inconjurator;

jocuri matematice;

jocuri muzicale;

jocuri logice ( propun copiilor compararea sau clasificarea, ordonarea pieselor dupa niste criteria deja date, apoi descrierea lor si motivarea alegerii facute prin verbalizare)

jocuri pentru dezvoltarea operatiilor gandirii;

jocuri cu text si cant;

jocuri de atentie etc.

Jocuri distractive, aceasta categorie de jocuri adduce mereu buna dispozitie copiilor, ele trebuie sa fie simple si foarte usor de asimilat de catre copii prin explicatii utile. Sunt atractive prin natura lor. Exemple de jocuri distractive: Unde s-a ascuns iepurasul, Statuile, Pisicuta si vrabiutele, Randunica fara cuib, Lupul la oi etc.

5. Jocul didactic. Structura( scop, subiect, reguli, procedee de joc)

Jocurile, in special cele didactice, imbina finalitatile educative cu bucuria copilului de a se juca. Sunt un mijloc intermediar si un mijloc potrivit de trecere de la joc la invatare pentru copilul prescolar deoarece dinamizeaza actiunea didactica prin intermediul motivatiilor ludice care sunt dependente de scopul activitatii de predare-invatare-evaluare, printr-o perspectiva formativa. Jocul didactic ajuta prescolarul in asimilarea de noi cunostinte si formeaza capacitati de cunoastere. Este propus, organizat condus de educatoare, in vederea realizarii unor sarcini didactice precise. Exista o varietate de jocuri didactice

Jocul didactic este:

un mijloc didactic facil de instruire si de educare a copiilor de varsta prescolara;

un mijloc didactic care sta la baza educarii limbajului, activitati matematice si cunoasterii mediului inconjurator;

un mijloc de realizare dintre actiunea de joc si sarcina didactica;

Jocurile didactice au o importanta deosebita in activitatea desfasurata la clasa deoarece:

datorita continutului lor, rezolva o mare parte din problemele intalnite in educatia intelectuala;

are un rol deosebit de important in consolidarea, sistematizarea, adancirea si verificarea cunostintelor;

Dupa activitatile realizate in gradinita putem realiza o astfel de clasificare:

dupa criterii pedagogice;

dupa obiectivele pe care le urmarim sunt: jocuri de observare, jocuri de stimulare a cunoasterii interactive, jocuri de dezvoltare a limbajului, jocuri senzoriale (auditive vizuale, motorii, tactile);

dupa continutul instruirii avem: jocuri musicale, jocuri matematice, jocuri literare/lingvistice si jocuri sportive;

dupa forma de exprimare avem: jocuri de orientare jocuri conceptuale, jocuri simbolice, jocuri de sensibilizare, jocuri de cuvinte incrucisate si jocuri-ghicitori;

dupa resursele folosite sunt: jocuri pe baza de intrebari, jocuri pe calculator, jocuri orale, jocuri material, jocuri pe baza de fise individuale;

dupa regulile stabilite sunt: jocuri cu reguli inventate, jocuri protocolare, jocuri spontane, jocuri cu reguli transmise prin traditie;

dupa competentele psihologice stimulate sunt: jocuri de miscare, jocuri de imaginatie, jocuri de memorie, jocuri de gandire, jocuri de atentie, jocuri de observatie, jocuri de creatie, jocuri de limbaj;

O alta clasificare a jocurilor didactice este intalnita in lucrarea, Sa comunicam cu placer, editata de Fundatia RENINCO sub protectia UNICEF, prezentata mai jos:

Jocul de explorare: care consta in incercarea copiluluide a cunoaste lucruri noi din mediul sau inconjurator;

Jocul de miscare: in acest tip de joc, copilul isi foloseste corpul in actiuni care ii solicita motricitatea, astfel exersand si dezvoltandu-si atat fizicul cat si psihicul care este in stransa legatura cu progresele corporale;

Jocul de manipulare: in acest tip de joc, copilul isi castiga o noua independeta in actiuni deoarece exerseaza manipularea obiectelor din jurul sau;

Jocul de socializare: implica interrelationarea cu ceilati prin imitatie si comunicare. In raport cu anteprescolarul jocul de socializare este una din caracteristicile a varstei prescolare;

Jocul de stimulare numit si jocul simbolic: copilul isi foloseste imaginatia pentru a transforma obiectele din jurul sau si a le da noi functii;

Jocul de solutionare a problemelor: aici copilul incearca sa gaseasca diferite rezolvari la problemele accesibile varstei;

Jocurile copiilor pot devein metoda de instruire doar daca ele dobandesc o organizare specifica si decurga in ordine logica a cunoasterii si a invatarii. Astfel copii pot ajunge sa descopere adevaruri, isi antreneaza capacitatea lor creative, deoarece strategiile jocului didactic sunt strategii euristice in care se manifesta inventivitatea, spontaneitatea, creativitatea, inteligenta, initiativa, rabdarea, indrazneala.

Spre deosebire de alte tipuri de joc structura jocului didactic este aparte deoarece cuprinde urmatoarele elemente: scopul, subiectul, regulile si procedeele de joc.

Jocul didactic este o autentica situatie de invatare, asadar scopul principal al jocului didactic este acela de a avea o finalitate si se formuleaza pe baza obiectivelor de referinta din programa scolara. Ceea ce se urmareste prin jocul didactic nu este divertismentul ci asimilarea de cunostinte, in vederea pregatirii copilului pentru scoala si viata. Scopul jocurilor didactice pot fi diferite, cum ar fi formarea deprinderilor de lucru, consolidarea de cunostinte teoretice, dezvoltarea capacitatii de exprimare, de orientare in spatiu si timp, de diferentiere a marmilor si formelor, culorilor, dezvolta capacitatea de relationare cu membrii echipei, cu mediu inconjurator si formarea unor trasaturi morale ale prescolarului. Asadar scopul jocului didactic este stabilit de catre educatoarei in functie de obiectivele instructive-educative urmarite in tema. El trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie instructiv, sa consolideze, sa sistematizeze si sa fixeze cunostintele prescolarilor.

Subiectul jocului este ales in functie de varsta prescolarilor participanti si de obiectivele didactice propuse. Subiectul presupune o corelatie intre situatia concreta unde aceasta se desfasoara si actiunile de joc. Depinde si de cunostintele anterioare ale copiilor si de experienta lor de viata sau cele dobandite in cadrul activitatilor commune cu intreaga grupa de copii si cunostinte ce se refera la om, plante, anotimpuri , animale, despre societate, reprezentari matematice.

Sarcina didactica arata ce anume trebuie sa faca participanti la joc pentru a duce la bun sfarsit scopul propus, si o regasim sub forma unei probleme de gandire, de recunoastere, denumire, ghicire, reconstituire, comparative. Este foarte important ca aceasta sa fie anuntata de catre educatoare si constientizata de catre copii, pentru a genera imaginatia si creativitatea copiilor. Jocurile didactice pot avea acelasi continut, insa diferenta consta in sarcina didactica urmarita in cadrul fiecarui joc.

Procedeele de joc sunt exprimate prin actiunile propriu-zise indeplinite de catre copii intr-un mod placut si atractiv, fara ca ei sa depuna efort in mod constient si cuprinde momentele joculu. Sarcina didactica este rezolvata intr-un mod placut si atractiv pentru copii.

Regulile jocului didactic indeplinesc o functie reglatoare asupra relatiilor dintre copii si concretizeaza sarcina didactica, brealizeaza legatura dintre acesta si actiunea jocului. Sunt neceesare regulile de joc deoarece ele precizeaza caile pe care trebuie sa le urmeze participantii in desfasurarea actiunilor pentru realizarea sarcini didactice. Acestea sunt deja fixate si sunt obligatorii pentru toti participantii jocului. Stabileste conduita si actiunile acestora in legatura cu structura jocului didactic. Cand ne referim la regulile jocului, avem in vedere urmatoarele aspecte: actiunile, ordinea desfasurarii jocurilor, succesiunea acestora, stimularea sau inhibarea anumitor manifestari comportamentale si activitatile desfasurate intre participantii la joc. Aceste reguli trebuie sa fie simple, usor de retinut si de respectat de catre toti participantii la joc.

Pentru organizarea si desfasurarea jocurilor didactice este nevoie sa prezentam etapele care faciliteaza indeplinirea obiectivelor metodologice propuse si rolul educatoarei.

Prima etapa consta in alegerea jocului. In aceasta etapa educatoarea selecteaza jocul in functie de caracteristicile grupei de prescolari (varsta, progrese realizate, dezvoltarea copiilor, aspect de imbunatatit), dar si de obiectivele propuse. In functie de jocul didactic ales, sunt sau nu necesare material didactice. Indiferent de natura acestora, poate fi confectionat acasa/in gadinita sau cumparat din comert. In joc didactic actiunea copilului este de baza alaturi de jucarie si nu jucaria in sine. Este important ca prescolarul sa isi implice toate abilitatile pe care le poseda pana in momentul de fata sis a isi dezvolte altele noi in cadrul jocului.

Cea de a doua etapa vizeaza pregatirea sa in vederea organizarii jocului la grupa de prescolari. In aceasta etapa se realizaeza: a) planificarea jocului, b) familiarizarea cu jocul didactic, c) intocmirea proiectlui didactic in mod obligatoriu, d) stabilirea materialului didactic necesar si mijloacele didactice, e) pregatirea spatiului si copiii pentru desfasurarea jocului. Educatoarea va trebui sa tina con si de realizarea mai multor variante de joc, sporind dificultatea sarcinii doar dupa ce s-a realizat prima varinta de joc mai simpla si inanite de a trece la utilizarea unor noi cunostinte, cele vechi vor fi intotdeauna reamintite.

Dupa ce sunt parcurse toate aceste etape, urmeaza desfasurarea propriu-zisa a jocului, preluand rolul conducatorului de joc, insemnand: a) organizarea jocului didactic ( aranjarea mobilierului din clasa, pregatirea materialul demonstrativ si pe cel de lucru, si pregatirea copiilor); b) asigurarea unei bune desfasurari a jocului didactic propus. Conducatorul jocului trebuie sa realizeze introducerea si sa creeze copiilor dispozitia necesara pentru activitate, sa faca captarea atentiei prin scurte povestioare, cantece, ghicitori. Dupa ce a realizat educatoarea captarea atentiei intr-un mod interesant pentru copii, ea trebuie sa tina cont de actualizarea cunostintelor, enumererea sarcinilor de indeplinit si apoi dirijarea noii invatari combinate cu joc pentru a ajunge la obiectivele propuse. Prima oara explica realizeaza demonstrarea jocului educatoarea, apoi se realizaeza jocul de proba care este urmat de executarea jocului de catre copii, se va relua jocul cu cresterea gradului de dificultate, iar la finalul activitati se realiza evaluarea jocului si incheierea acestuia.

Educatoarea are un rol foarte important in desfasurarea jocului didactic, deoarece ea trezeste curiozitatea copiilor si le mentine entuziasmul, le ofera explicatii in legatura cu actiunile jocului intr-un mod clar si simplu, respectand succesiunea fireasca si precizeaza in mod repetat sarcinile copiilor.

Acest rol deosebit de important care ii revine educatoarei trebuie inteles in contextul stabilirii obiectivelor in accord cu respectarea personalitatii copilului, a drepturilor acestuia, dar si imensa responsabilitate care ii revine educatoarei, fiind o figura centrala in formarea copilului si in sprijinirea dezvoltarii, si trezirea intereselor acestuia.

In mod evident, fiecare copil este diferit, iar educatoarea poate nu e intotdeauna sigura in a trasa frontiera dintre obiectivele pe care ea trebuie sa le indeplineasaca cu fiecare copil si posibilitatile acestuia. Din acest motiv trebuie sa facem unele precizari in legatura cu modul in care copiii executa jocurile. Este foarte important ca uneori prescolarul sa fie stimulat de catre educatoare pentru a-si ,,forta” posibilitatile si acest lucru poate fi obtinut cel mai bine prin introducerea unor noi variante de joc cu grad de dificultate crescut si sprijinirea prescolarului in a rezolva sarcina primita.

Evaluarea in joc, de cele mai multe ori ia forma unei competitii, a unui concurs, de exemplu sunt aplaudati cei care au obtiunt cele mai bune performante, se impart premii precum: forma de buline, stegulete etc. sau totul se termina cu o petrecere generala sub forma jocului liber cu jucarii, ghicitori sau cantece preferate de copii.

Elementele de joc, cuprind caile si mijloacele folosite pentru a creea o atmosfera placuta, distractiva, atractiva a activitatii desfasurate de exemplu: folosirea unor elemente surpriza precum: asteptarea, ghicirea, intrecerea individuala sau pe echipe,miscarea, surpriza, recompensarea rezultatelor bune, creeaza stari emotionale care intretin interesul copiilor pe tot parcursul activitatii. Ele trebuie sa fie cat mai variate, deosebite de cele folosite in activitatile anterioare si mai ales in cele cotidiene, in caz contrar existand riscul de a intervene plictiseala si ca intreaga activitatea realizata sa nu mai prezinte interes copiilor, esenta jocului fiind compromisa. Pentru un joc didactic cat mai reusit este deosebit de important folosirea materialelor didactice adecvate continutului, variate si attractive, usor de manevrat ca de exemplu: jetoane, planse, figure geometrice, jucarii etc.

6. Valente formative ale jocului didactic

Jocul didactic are un rol foarte important in viata copilului deoarece acesta contribuie in mod decisive la formarea personalitatii copilului prescolar. El este generator de bucurie si catharsis, devenind chiar un mijloc terapeutic deosebit de important pentru eliberarea psihica a copilului, vindecarea unor traume sau regresiilor afectiv-comportamentale.

Caracterul formator ii revine jocului, deoarece implica dezvoltarea tuturor dimensiunilor personalitatii prescolarului si grabeste procesele psihice si fizice prin descoperirea realitatii inconjratoare. Datorita jocului copilul asimileaza deprinderi, obisnuinte, isi formeaza priceperi si isi activeaza potentialul creativ. Jocul indeplineste anumite scopuri in dezvoltarea personalitatii copilului si anume:

cunoasterea spontana si treptata a lumii inconjuratoare;

controlul si intelegerea corespunzatoare a problemelor si temerilor;

cunosterea mai amanuntita propriei persoanei si a legaturii cu lumea;

descoperirea relatilor dintre fantezie si realitate;

dezvoltarea gandirii semiotice si intuitive;

Jocul cunoaste modificari progresive prin diversificare si complicare in raport cu varsta datorita evolutiei ontogenetice a copilului. Exista o etapizare a evolutiei in joc, din punct de vedere social, in special in primii ani de viata:

jocul solitar, care predomina pana la varsta de 18 luni cu sa fara obiecte;

jocul paralel, se observa o predominanta a jocului solitar sau cu ceilalti copii pana la varsta de 3 ani. Copilul uneori nu participa, doar observa si imita jocurile celorlalti copii dar fara o reala interactiune;

jocul social, ia nastere in jurul varstei de 4 ani cand copilul in cadrul jocului incepe sa interactioneze cu ceilalti copii. La inceput aceste interactiuni sunt destul de rigide, dar mai tarziu ele iau forma cooperarii.

In dezvoltarea laturilor personalitatii copilului prescolar, toate aceste categorii de jocuri au o contributie majora atunci cand sunt organizate si desfasurate pedagogic, potrivit cerintelor curiculare.

6.1. Rolul si importanta jocului in dezvoltarea fizica a prescolarului

Jocul este o metoda importanta de invatare si formare in dezvltarea fizica si psihica a copiilor deoarece fiecare actiune de joc reprezinta un act de invatare pentru prescolar.

Jocul pentru prescolar reprezinta un instrument prin care isi descarca energia si intareste organismal. La aceasta varsta se inregistreaza cea mai rapida crestere a organismului copilului, au loc intensificari in functionarea aparatelor circulator si respirator. Varsta dinamismului este caracteristica varstei prescolare. Copilul este mai activ, el isi coordoneaza foarte bine miscarile de baza, cum ar fi mersul, care devine sigur, si exerseaza alergarea.

Jocurile impreuna sau alaturi de ceilalti sunt jocuri de miscare prin care desfasoara o multime de actiuni. Ele au un pronuntat caracter recreativ – distractiv. Miscarile copilului incep sa circumscrie in anumit context care reflecta anumite secvente din viata adultilor. Ocupatile parintilor, profesile, viata din gradinita, toate acestea sunt actiuni preluate din filmele de desene animate si sunt temele preferate ale jocurilor de miscare la aceasta varsta. Pentru desfasurarea jocurilor de miscare este necesar un spatiu larg, atat in cadrul activitatilor commune cu intreaga grupa de copii, dar mai ales in cadrul jocurilor si activitatilor la alegere desfasurate in aer liber cu grupuri mici de copii si individual, in curtea gradinitei sau in drumetiile facute impreuna cu educatoarea. Jocul de miscare poate fi organizat in diferite momente, atat in cadrul activitatilor la alegere cat si in cadrul activitatilor commune. El largeste experienta motrica a copiilor, contribuie la formarea deprinderilor motrice, la consolidarea calitatilor motrice, la formarea deprinderii de a se orienta in timp si spatiu, la organizarea colectivului de copii si la disciplinarea acestora.

Indragite de catre copii sunt si jocurile concurs, deoarece prin aceste jocuri se exerseaza deprinderi motrice. Atmosfera de comptetitie este importanta pentru formarea copilului, trairea alaturi de colegi a spiritului de echipa resimtind o satisfactie atunci cand copilul iese ,,invingator”. Jocurile de miscare devin, pe masura ce copii inainteaza in varsta, jocuri cu subiect si reguli, si ofera prilejul de a exersa calitati ale vointei, de exmplu sa-si invinga temeri, sa se abtina, etc. In cadrul jocurilor didactice educatoarea va organiza jocuri exerciciu la varsta prescolare pentru dezvoltarea motricitatii fine a degetelor si a mainii si pentru dezvoltarea coordonarii oculo – motorii, ca de exemplu sa apuce, sa insire, etc., jocuri pentru dezvoltarea motricitatii generale, cum ar fi sa sara, sa se catere, etc., care influenteaza o buna functionare a organismului si a sanatatii.

6.2. Rolul jocului in dezvoltarea intelectuala a prescolarului

Jocul are o contributie foarte importanta in dezvoltarea intelectuala a prescolarului, deoarece implica dobandirea de noi cunostinte si dezvoltarea imaginatiei. Fiecare mecanism ofera materialul de prelucrare, la nivelul formarii operatiilor mentale si pregateste dezvoltarea mecanismului ulterior. In modul acesta, dezvoltarea initiala la nivelul senzatiilor si perceptiilor pregateste aparitia gandirii si a reprezentarii. Imaginatia pentru copil cat si pentru adult isi gaseste loc in joc deoarece este in mediul sau propice pentru manifestare si dezvoltarea sa. Prima etapa de imitare a unei situatii concrete este urmata de recombinarea reprezentarilor, care la randul ei este succedata de completarea creatoare personala a prescolarului. Datorita jocului se realizeaza o memorare involuntara, iar ea reprezinta o etapa de tranzitie pentru memoria voluntara (regulile jocului). Clasificarea si generalizarea, ca cerinte ale jocului didactic, implica operatii ale gandirii si atunci cand sunt motivate de cerintele jocului sunt mult mai usor de realizat. Achizitionarea limbajului este fundamentala in dezvoltarea copilului, aceasta se afla in stransa legatura cu gandirea si in acelasi timp cu indeplineste o importanta functie sociala si reglatoare.

Daca avem in vedere aspectul dezvoltarii verable in ciclul prescolar, in special jocul didactic, urmareste fixarea unor termini lexicali fundamentali, corectarea si imbunatatirea pronuntiei ,insusirea unor substantive commune care denumesc obiecte sau fenomene din mediu inconjurator, cu accent pe obiectele de igiena personala, partile corpului, anotimpuri si cristalizarea anumitor structure gramaticale. Se pune accent la nivelul clasei pregatitoare, pe insusirea de catre copil a unor cuvinte care exprima notiuni comportamentale, relatii sociale sau stari afective.

In cercetarea realizata de V. A.Nedospasova, jocul este prezentat sub forma unei activitati care produce o ,, decentrare” atat emotionala cat si cognitiva a copilului. Consideram ca in aceasta se afla o imensa semnificatie a jocului pentru dezvoltarea intelectuala. Nu este vorba numai de faptul ca in joc se dezvolta sau se formeaza din nou anumite operatii intelectuale, ci faptul ca acuma se produce o schimbare radical a pozitiei copilului fata de lumea inconjuratoare, se formeaza insusi mecanismul schimbului posibil de pozitie si cel al coordonarii propriului punct de vedere cu alte puncte de vedere posibile. Aceasta schimbare este initiatoare de posibilitati si cai pentru trecerea gandirii la un nou nivel si pentru formarea unor noi operatii care solicita intelectul copiilor prescolari.

Educatoarea trebuie sa fie mereu alaturi de copil, pentru a putea sa-l urmareasca, sa-l dirijeze subtil pe parcursul progreselor sale. Ea in gradinita este sursa de baza de stimulare a copilului, de imbogatire, de provocare, corectand, precizand, largindu-i cunostintele. Tot educatoarea ii incurajeaza si imaginatia, pe parcursul procesului de cunoastere si descoperire a lumii, provocand copilul prin diferite moduri sa isi exprime impresiile, parerile si dorintele de joc. Verbalizand, educatoarea il incurajeaza in dezvoltare, dar ii respecta si individualitatea acestuia.

6.3. Contributia jocului la dezvoltarea socio-emotionala a prescolarului

Jocurile din gardinita au un rol foarte important in dezvoltarea socio-emotionala a prescolarilor, pentru ca le dezvolta creativitatea si imaginatia si au un puternic impact in dezvoltarea emotionala a acestora.

Pentru a-si insusi principalele aptitudini emotionale si sociale, copilul are nevoie de jucarii si jocuri, ele reprezentand cel mai simplu si mai eficient mod de a dobandii aceste aptitudini.

Jocurile si jucarile sunt necesare la aceasta varsta, deoarece ele sunt foarte usor si clar intelese de catre copii. Chiar si cadrelor didactice le usureaza munca deoarece cu ajutorul acestor jocuri si jucarii se micsoreaza considerabil eforturile de a-i face sa inteleaga anumite lucruri.

Activitatile care contribuie la dezvoltarea emotionala a prescolarului sunt jocurile didactice, jocuri de societate, jucarile de plus si nu in ultimul rand jocurile de rol. cel mai important loc in dezvoltarea socio emotioanala il ocupa insa jocul de rol deoarece copilul este pus intr-o multitudine de situatii imaginare, din care el invata treptat sa socializeze cu ceilalti din jur.

Dezvoltarea socio-emotionala necesita foarte multa atentie din partea cadrului didactic, mai ales in cadrul jocurilor didactice din gradinita. Incepand de la varsta cea mai frageda, incearca sentimente de bucurie si de dragoste, frustrare si suparare, de rusine si de tristete, satisfactie si incredere, frica si ingrijorare, mandrire si recunostinta. Pentru un copil la varsta prescolara toate sentimentele sunt la fel de seminificative si nu exista sentimente corecte sau incorecte, de aceea este foarte important ca educatoarea sa canalizeze dezvoltarea emotionala a prescolarilor in directia potrivita. Din aceasta cauza cadrele didactice trebuie sa isi cunoasca foarte bine grupa de prescolari, sa cunoasca fobiile lor, ca prin intermediul jocului didactic sa nu ii oblige pe acestea sa faca lucruri de care ei se tem sau pur si simplu nu le plac.

Educatoarea trebuie sa fie foarte atenta la starea emotiva a copiilor din grupa, pentru a putea face o interpretare corecta in cazul in care acestea apar in cadrul jocului, sa fie capabila sa le ofere sprijin acestora, fara a-i forta, astfel incat sa-si piarda increderea de sine. Cunoscand temerile si fobiile prescolarilor, actionand cu multa prudenta acestea cu timpul se vor diminua si vor disparea.

Cadrul didactic observand prin contextele jocurilor didactice, va accepta trairile emotionale si sentimentele prescolarilor. Astfel incat atitudinea ei corecta va fi aceea de acceptare a copilului asa cum este el, cu emotiile proprii, fara a-l provoca sa se simta frustrat sau vinovat de trairile sale proprii. Cu foarte mare grija le va explica coppiilor cum este bine si frumos sa se comporte, fara a lua in batjocura anumite comportamente si fara a minimaliza manifestarile copiilor, care de altfel sunt sincere si inocente.

In cadrul jocurilor copii au nevoie de un comportament dezirabil, iar acesta se formeaza prin incurajari pozitive si nu prin interdictii, mustrari repetate, deoarece copii devin din ce in ce mai nesiguri si neincrezatori in sine, ajungand chiar sa se simta inferiori. Pentru formarea acestui comportament este necesara explicarea situatiilor neplacute si dureroase, nu ascunderea realitati acestora. Nu vom proteja copilul spunandu-i minciuni, deoarece sentimentele lor sunt la fel semnificative ca ale adultilor.

Insusi cadrul didactic trebuie sa aiba un comportament emotional stabil, vizavi de copii, prin trecerile bruste de la o stare placuta la una de enervare va dezorienta copiii si ii va conduce la reactii de teama si de rezistenta.

Capitolul II. Caracterizarea generala a varstei prescolare

1.Caracteristici ale dezvoltarii fizice

2. Caracteristici ale dezvoltarii psihice

2.1. Dezvoltarea psihica generala

2.2. Caracteristicile gandirii in perioada prescolara

2.3. Imaginatia si creativitatea la varsta prescolara

3. Caracteristici ale dezvoltarii socio-emotionale la varsta prescolara

INTRODUCERE (2 PAG)