Rolul Jocului Didactic In Dezvoltarea Competentelor Socio Emotionale LA Prescolari
ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR SOCIO-EMOȚIONALE LA PREȘCOLARI
CUPRINS
ARGUMENT
CAPITOLUL I ROLUL FORMATIV ȘI COGNITIV AL JOCULUI DIDACTIC
I. 1. Natura și eficiența jocului didactic ca activitate fundamentală a preșcolarilor
I. 2. Locul și importanța jocului didactic în activitatea instructiv – educativă din grădiniță
I. 3. Conținutul și caracteristicile jocului didactic
I. 4. Tipuri de jocuri didactice privind dezvoltarea abilităților socio – emoționale
CAPITOLUL II REPERE ÎN DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR SOCIO – EMOȚIONALE LA PREȘCOLARI
II. 1. Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari
II. 2. Strategii de dezvoltare a competențelor emoționale și sociale în relația educator- copil
II. 3. Gestionarea eficientă a emoțiilor – gestionarea conflictelor
II. 4. Factori de risc pentru dezvoltarea competențelor emoționale și sociale
CAPITOLUL III STUDIU ASUPRA ROLULUI JOCULUI DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA SOCIO-EMOȚIONALĂ A PREȘCOLARILOR
Tema cercetării
Prezentarea problemei de cercetare
Realizarea design-ului cercetării
Scopul cercetării
Obiectivele cercetării
Ipoteza cercetării
Variabilele cercetării
Variabila independentă
Variabila dependentă
Eșantionul de participanți
Eșantionul de conținut
Proiectul de cercetare
Organizarea și desfășurarea cercetării
Etapa preexperimentală
Etapa experimentală
Etapa postexperimentală
Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor obținute
Concluziile cercetării
Bibliografie
Anexe
ARGUMENT
Pedagogia preșcolară arată ca jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului generată de trebuințe, tendințe specifice copilului preșcolar.
Jocul copilului este și o pregătire pentru viață, dar mai presus de toate el este însăși viața copilului. Rolul și locul jocului în sistemul de mijloace educaționale este recunoscut de majoritatea pedagogilor lumii.
Jocul didactic este o formă specifică de organizare a activității din grădiniță care permite realizarea obiectivelor importante din curriculum pentru preșcolari. El are o contribuție largă în verificarea cunoștințelor, exersarea deprinderilor și priceperilor dobândite de copii în procesul de predare, învațare și totodata, stimulează acțiunile de evaluare din partea educatoarei.
În jocul didactic copilul are în față motivația a ceea ce face, este apreciat, aplaudat, recompensat pentru răspunsurile pe care acesta le dă. Jocul este un puternic stimulent pentru relațiile sociale, copilul învață să se adapteze la ceilalți, să comunice cu ei, iși formezî primele noțiuni a ceea” ce este bine”,”ce este frumos”,”ce este urât”. Jocul didactic bine organizat și condus cu pricepere poate modela copilul, i se pot insufla conceptele standard de viață, de care el nu-și va da seama decât mai târziu, poate dezvolta capacitatea copilului de a lucra în grup, de a ști să se comporte în colectivitate, nelăsându-l să devină izolat și să-și interiorizeze trăirile.
Am ales aceasta temă pentru lucrarea mea, fiindcă din punctul meu de vedere pedagogia modernă este din ce în ce mai mult axată pe acest tip de educație și anume „educația socio-emoțională”. Grădinița fiind prima treaptă pe care ființa umană trebuie să o treacă în devenirea sa, este necesar ca peșcolarii secoului XXI, să știe cum să facă față stresului emoțional al timpurilor moderne și controlându-și eficient emoțiile, ei iși vor putea dezvolta abilitățile sociale necesare pentru a-și face și a-și menține prietenii apropiați.
Motivația alegerii temei este determinată și de faptul că viitorul societății este reprezentat de copii, de dezvoltarea armonioasă a acestora depinzând evoluția umanității. În acest sens relevarea semnificațiilor posibile pentru această etapă de vârstă, a modificărilor ce se produc sub influența condițiilor de mediu, a educației, a culturii și a rolurilor sociale exercitate asupra copilului este mai indicată decât necunoașterea acestora, necunoaștere ce se poate solda cu dezechilibru și neadaptare a conduitei umane în relațiile cu mediul social.
Sugestivă în acest sens este și afirmația pedagogului Maurice Debesse, care afirma:
" Fericit este copilul care găsește în fiecare etapă a drumului său pe educatorul capabil să-i insufle treptat forța și elanul necesar împlinirii destinului său ca om”. (pedagogul Maurice Debesse).
Toate laturile vieții psihice începând de la cele mai simple pâna la cele mai complexe se dezvoltă prin intermediul activităților ludice. Așadar atât latura emoțională cât și cea socială se pot dezvolta cel mai bine prin joc, cu atât mai mult jocul organizat.
CAPITOLUL I
ROLUL FORMATIV ȘI COGNITIV AL JOCULUI DIDACTIC
I.1. Natura și eficiența jocului didactic ca activitate fundamentală a preșcolarului
”Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecință poate să acționeze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu ne putem imagina copilăria fără râsetele și jocurile sale”(Edouard Claparede).
Potrivit definiției, jocul reprezintă o activitate fizică sau mentală fără finalitate practică și căreia i te dedici de bună plăcere. Specific vârstelor copilăriei, el are importanță hotărâtoare pentru dezvoltarea psihică a copilului. Prin joc copilul învață și se dezvoltă totodată. Jocul înseamnă o explorare a universului, a realității, tot prin joc, el reproduce, reconstruiește secvențe din viață sau creează o nouă lume, o altă realitate.(Floarea Stan, Jocul didactic: jocurile exercițiu și rolul lor în dezvoltarea limbajului copiilor preșcolari, Ed. Rovimed Publishers, Bacău, 2013, pag. 31).
Originile cuvântului sunt latine – jocus – care înseamnă acțiunea de a se juca. În ”Mic Dicționar Enciclopedic”(1986), găsim aproximativ șapte accepțiuni ale termenului, prima referindu-se la o activitate distractivă practicată din plăcere, mai ales de către copil.(Elena Bonchiș (coord.), Psihologia jocului, Ed. SPER – Colecția Alma Mater, București, 2014, pag. 17).
Preșcolaritatea, a doua copilărie, este dominată de joc, acesta fiind activitatea de bază a copilului, căruia i se dedică cu toată ființa lui, și pe care o desfășoară în cele mai diverse forme.
Jocul reprezintă cea mai importantă sursă de învățare pentru copii și principala lor preocupare la vârsta preșcolară. Prin joc copiii învață nu numai despre regulile sociale și modul de interacțiune cu ceilalți, dar și despre manifestarea adecvată a emoțiilor. În plus, jocul favorizează inclusiv achiziționarea unor abilități cognitive cum ar fi: orientarea atenției, concentrarea într-o activitate pe perioade de timp îndelungate, dezvoltarea capacității de memorare, a limbajului etc.
Jocul stimulează creșterea capacității de a trăi din plin, cu pasiune, fiecare moment, organizând tensiunea proprie acțiunilor cu finalitate realizată, având funcția de amplă și complexă școală a vieții. Datorită tuturor acestor efecte produse, jocul este considerat ca reprezentând tipul fundamental de activitate a copilului preșcolar. (coord. Emil Păun, Romiță Iucu, Educația preșcolară în România, Ed. Polirom Iași, 2002, pag. 166).
Capacitatea copiilor de a se integra în grup crește odată cu vârsta, pe măsură ce reușesc să controleze interacțiunea cu un număr din ce în ce mai mare de copii. Vârsta preșcolară, se distinge prin însemnate transformîri în viața afectivă a copilului, apar schimbări complexe în plan cognitiv, afectiv și relațional.
Comparativ cu jocul antepreșcolarului, jocul preșcolarului are un nivel mai crescut de complexitate. Dacă la antepreșcolar dominau jocurile funcționale ( E. Claparede), jocurile-exercițiu (J. Piaget), la preșcolar, pe primul loc se află jocurile cu subiect și cele cu reguli. ( Tinca Crețu, Psihologia vârstelor, Ed. Polirom, Iași, 2009, pag. 184/ 185).
Jocul este activitatea care dă specific preșcolarității. El își găsește motivația și împlinirea în sine însuși. Spre deosebire de muncă, jocul nu are ca finalitate obținerea unor bunuri materiale, iar spre deosebire de învățătură, nu țintește în mod explicit obținerea de noi cunoștințe sau alte produse ale învățării. (Adina Glava, Cătălin Glava, Introducere în pedagogia preșcolară, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 2002, pag. 194).
Preșcolaritatea, stadiul care se întinde între 3 și 6-7 ani, se distinge printr-o creștere semnificativă a capacităților fizice și psihice ale copilului, făcând posibilă o echilibrare cu ambianța, în cadrul căreia ”principiul realității”, cum îl numește Freud, își face tot mai mult loc și dă siguranță și reușită în adaptare. Toate acestea sunt trăite cu bucurie și săninătate de către copil, ceea ce face ca acestui stadiu să i se atribuie denumirea de ” vârsta de aur a copilăriei”.( Tinca Crețu, Psihologia vârstelor, Ed. Polirom, Iași, 2009, pag. 131).
” Copilăria servește la joc și la imitație. Un copil e considerat copil nu pentru că nu are experiență, ci pentru că simte nevoia naturală de a dobândi această experiență. Copilul este tânăr nu pentru că nu este mare, ci pentru că un instinct tainic îl împinge să facă tot ceea ce trebuie ca să crească. Dar, această tendință instinctivă spre dezvoltare se manifestă prin joc și imitație” (Edouard Claparede, Psihologia copilului și pedagogia experimentală, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1975, pag. 74)
În joc, preșcolarul investește toate disponibilitățile sale psihice și se lasă absorbit până la uitare de sine. Interesul pentru joc este puternic. Copiii simt nevoia de a se juca în fiecare zi, atât la grădiniță, cât și acasă. Pentru preșcolar important este să aibă cu cine se juca. Sunt și diferențieri în preferința pentru jocuri între băieți și fete, dar sunt și ocazii când construiesc un grup comun de joacă. Dar băieții sunt înclinați către jocuri care solicită mai multă forță și mișcare, luptă și întrecere; iar fetele, spre cele cu păpuși, sau cu reguli și întreceri prin care se pun în evidență abilități cognitive și practice.
Nicio perioadă a dezvoltării psihice umane nu are caracteristici atât de numeroase, explozive, neprevăzute ca perioada preșcolară. În mod curent această perioadă intră ca notificație în ”cei șapte ani de acasă”, sintagmă prin care se evocă rolul formativ deosebit de mare al familiei în dezvoltarea psihică ce are loc.
Jocul apare la toți copiii și, cu o frecvență mai mică și o semnificație întrucâtva diferită, este prezent și la adulți. Dar, dacă pentru aceștia din urmă jocul constituie cel mai adesea o formă de divertisment, pentru copil el nu este nicidecum o distracșie. El este în esență o modalitate de investigație și cunoaștere a lumii reale, o pre-învățare (L. S. Vâgotski, J. Piaget, Berlyne, H. Wallon), un spațiu de satisfacere a dorinței firești de manifestare și independență(S. Freud), un mijloc de comunicare (G. Bateson). Implicarea în joc a preșcolarului este totală. El își antrenează spontan și voluntar în joc toate posibilitățile fizice, intelectuale, afective, jocul reprezentând astfel un mijloc de realizare de sine (E. Claparede) și de formare a eu-lui (J. Chateau). . (Adina Glava, Cătălin Glava, Introducere în pedagogia preșcolară, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 2002, pag. 195).
Jocul asigură acea încredere fără de care copilul nu poate decât să se retragă în sine, lipsit de orice elan. Chiar dacă jocul este implicat în contextul vieții la toate timpurile, există ”vârsta jocului”, iar aceasta este copilăria și ceea ce jocul nu i-a oferit copilului la timp nu mai poate fi recuperat nicicând în întregime. (Elena Bonchiș (coord.), Psihologia jocului, Ed. SPER – Colecția Alma Mater, București, 2014, pag. 17).
Astfel, ceea ce jocul îi poate oferi copilului la timpul potrivit rămâne o achiziție pentru toată viața. Ceea ce nu i-a oferit la timp, nu poate foți copiii și, cu o frecvență mai mică și o semnificație întrucâtva diferită, este prezent și la adulți. Dar, dacă pentru aceștia din urmă jocul constituie cel mai adesea o formă de divertisment, pentru copil el nu este nicidecum o distracșie. El este în esență o modalitate de investigație și cunoaștere a lumii reale, o pre-învățare (L. S. Vâgotski, J. Piaget, Berlyne, H. Wallon), un spațiu de satisfacere a dorinței firești de manifestare și independență(S. Freud), un mijloc de comunicare (G. Bateson). Implicarea în joc a preșcolarului este totală. El își antrenează spontan și voluntar în joc toate posibilitățile fizice, intelectuale, afective, jocul reprezentând astfel un mijloc de realizare de sine (E. Claparede) și de formare a eu-lui (J. Chateau). . (Adina Glava, Cătălin Glava, Introducere în pedagogia preșcolară, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 2002, pag. 195).
Jocul asigură acea încredere fără de care copilul nu poate decât să se retragă în sine, lipsit de orice elan. Chiar dacă jocul este implicat în contextul vieții la toate timpurile, există ”vârsta jocului”, iar aceasta este copilăria și ceea ce jocul nu i-a oferit copilului la timp nu mai poate fi recuperat nicicând în întregime. (Elena Bonchiș (coord.), Psihologia jocului, Ed. SPER – Colecția Alma Mater, București, 2014, pag. 17).
Astfel, ceea ce jocul îi poate oferi copilului la timpul potrivit rămâne o achiziție pentru toată viața. Ceea ce nu i-a oferit la timp, nu poate fi recuperat în întregime, oricât de multe soluții ar fi puse la încercare.
Totodată, formele de colaborare între diferitele instituții educative (familie, grădiniță, școală) capătă valențe sporite. Sprijinirea viitoarei activități școlare o realizează grădinița, scopul final al activității ei fiind pregătirea multilaterală a copilului pentru ”munca” din școală, prin formele ei specifice: jocul și învățarea. (coord. Georgeta Pânișoară, Psihologia copilului modern, Ed. Polirom, Iași, 2011).
Durata jocului în ansamblu este mai mare, dar e direct legată de conținutul jocului și de caracterul lui antranant, așa că dacă îi place se poate prelungi mult, se poate repeta.
Jucăria este pentru preșcolar un element de mare atracție, dar nu este indispensabilă ca la antepreșcolar. Poate fi utilizat și un obiect oarecare, după cum una și aceeași jucărie poate fi divers transfigurată.( Tinca Crețu, Psihologia vârstelor, Ed. Polirom, Iași, 2009, 184/185).
Tinca Crețu, subliniază în lucrarea Psihologia vârstelor, că dacă antepreșcolarii se joacă unul alături de celălalt, preșcolarii se joacă unii împreună cu alții, colaborând foarte bine. Reușesc să-și coordoneze acțiunile, să respecte regulile, să controleze acțiunile proprii, dar și pe cele ale partenerului. Dezvoltarea atenției, a memoriei, a voinței, a capacității de înțelegere, toate asigură desfășurarea în bune condiții a jocului.`
Ținând seama de specificul vârstei și de dorința arzătoare a copilului de cunoaștere, poporul a creat o serie de poezii și jocuri educative care nu numai că îi desfată pe copii, dar îi și instruiește, le formează noțiuni noi și le imbogășesc vocabularul.(Ramona Radut-Taciu, Pedagogia jocului de la teorie la practică, Ed.: Casa cartii de stiinta Cluj -Napoca 2004, pag.36).
Rolul si importanța jocului didactic constă în faptul că facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștiințelor, dezvoltând totodată și personalitatea copilului. Pentru ca jocul didactic să aibă finalitatea dorită se impune respectarea câtorva condiții. Conform literaturii de specialitate aceste condiții sunt:
Crearea unei atmosfere de lucru antrenante din partea educatoarei;
Conceperea jocului astfel încât să corespundă particularităților de vârstă ale copiilor, nivelului lor de dezvoltare intelectuală;
Imbinarea corecta a sctivitatilor concret-operatorii cu cele abstracte;
Prezentarea cunostiintelor in succesiune gradata;
Asigurarea unui continut bogat, structurat in forme variate, vizand esentialul;
Stabilirea precisa a regurilor jocului;
Utilizarea unui material didactic adecvat;
Stimularea copiilor in functie de rezultate
Jocul didactic este o activitate dirijată, prin care se consolidează, se precizează și se verifică cunoștințele predate copiilor. Jocul este elementul vital al copilului cu o dezvoltare normală.
Esența jocului didactic constă în faptul că îmbină într-un tot unitar și armonios atât sarcini și funcții specifice jocului, cât și sarcini și funcții specifice învățării. Astfel preșcolarii acumulează o cantitate mare de cunoștințe, impresii, își cultivă sentimente și interese fără a resimți efortul.
La vârsta preșcolarității, jocul are o dublă semnificație: pe de o parte, el este cadrul în care se manifestă, se exteriorizează întreaga viață psihică a copilului, acesta exprimându-și în joc cunoștințele, emoțiile, satisfăcându-și dorințele și eliberându-se tensional; pe de altă parte, jocul constituie principalul instrument de formare și dezvoltare a capacităților psihice ale copilului.(coord. Emil Păun, Romiță Iucu, Educația preșcolară în România, E. Polirom, Iași, 2002, pag.166).
Jocul dă posibilitatea copilului de a-și apropia realitatea înconjurătoare, de a-și însuși funcția socială a obiectelor, de a se familiariza cu semnificația socioumană a activității adulților, de a cunoaște ambientul.
Jocul este o modalitate distractivă prin care ființa umană își satisface nevoia de activitate, modalitate mai frecvent utilizată în copilărie. Dacă acceptăm ideea lui W. Wundt, care consideră că ”jocul este copilul muncii”, atunci jocul poate fi utilizat în procesul de învățământ cu scopul de a obișnui copiii să muncească. ”Jocul este munca. Este binele, este datoria, este idealul vieții.”( Maria Eliza Dulamă, Metodologii didactice activizante-teorie și practică, Ed. Clusium, Cluj-Napoca, 2008, pag. 376).
Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mișcare și de acțiune a copilului. Jocul oferă copilului prilejul de a pătrunde în universul relațiilor interumane, dezvoltând dorința copilului de a se comporta ca adulții. El dă posibilitatea preșcolarului de a-și apropia realitatea înconjurătoare, de a cunoaște lumea ambiantă.
Specificul jocului didactic este dat de următoarele aspecte: conținutul jocului didactic, sarcina didactică, regulile și elementele de joc. (Ștefania Antonovici; Gabriela Nicu, 2003, p…..).
Jocul constituie tipul fundamental de activitate a copilului preșcolar, datorită faptului că sub influența lui se formează, se dezvoltă și se restructurează întreaga lui activitate psihică. Jocul este așadar o piatră de temelie, un element vital în întreaga dezvoltare fizică, intelectuală, emoțională și socială a copilului.
Jocul didactic este un important mijloc de educație care pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale copilului. Rolul și importanța jocului constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor. Datorită caracterului său formativ jocul influențează dezvoltarea personalității copilului.
Edouard Claparede spunea că principala trebuință a copilului este jocul, este activitatea ce-i permite copilului să se manifeste conform naturii sale, să treacă pe nesimțite la munca serioasă.
Jocul este o activitate cu sarcini didactice diverse, axat pe învățare, în condiții relaxante, agreabile fără ca micuțul preșcolar să conștientizeze efortul intelectual pe care îl depune. Prin joc, activitatea didactică are un caracter atragător și dinamic, previne oboseala și monotonia și induce destinderea și bucuria. Cunoștințele sunt însușite, fixate și sistematizate foarte bine prin joc, este ocupația perfectă și cea mai captivantă pentru copii. Ideea de joc ne arată, în sens pozitiv, că trebuie să îndrăznim, să luptăm, să ne lăsăm ademeniți de aceste activități. Copilul se confruntă plăcut cu el însuși, cu ceilalți, cu elemente din mediul înconjurător.
Jocul, prieten nelipsit al copilului, reprezintă pentru perioada preșcolară principala activitate, o formă de manifestare fără bariere, o activitate care îi reunește pe copii și în același timp îi reprezintă. Copilul acționează asupra obiectelor din jur, cunoaște realitatea, își satisface nevoia de mișcare, dobândește încredere în forțele proprii, își îmbogățește cunoștințele.
I.2. Locul și importanța jocului didactic în activitatea instructiv – educativă din grădiniță
Copilăria cuprinde primul și cel mai important avânt în marele zbor al unei vieți omenești. În perioada copilăriei influențele educative sunt hotărâtoare. Vârstele mici constituie baza și dezvoltarea personalității, preocuparea educației de a interveni cât mai devreme în formarea și dezvoltarea copilului. Cel mai potrivit loc pentru îndeplinirea acestui scop este – grădinița. Aici copilul intră într-un mediu cald, protector și stimulativ. Grădinița este un mediu creativ și interesant, care pune baza educației copilului și îl ajută să deprindă primele aptitudini necesare pentru școală. Îi oferă oportunitatea de a descoperi lucruri noi și de a-și dezvolta abilități esențiale pentru viața de zi cu zi.
Grădinița de copiii reprezintă instituția menită să ocrotească și să facă educația copiilor aflați la vârsta copilăriei mijlocii (3-6/7ani). Numită de-a lungul timpului ”casa jocurilor”(Vittorino da Feltre), ”grădină de copii”(F. Freobel), ”casa copiilor” (M. Montessori), ”școală de copii mici”(Legea pentru învățământul primar și primar-normal, 1924), instituția de învățământ preșcolar, numită din 1956 încoace ”grădiniță de copii”, reprezintă primul segment al sistemului de învățământ care își propune în mod explicit finalități educaționale pentru activitățile pe care le organizează și desfășoară.(curs UBB Cluj- PIPP Pag 22/23).
Astfel, putem spune că grădinița de copii, ca parte integrantă a învățământului preuniversitar, are drept scop de a oferi copiilor aflați la vârsta preșcolară condițiile necesare pentru o dezvoltare normală și deplină. Ea are în vedere asigurarea acelor experiențe care să țină seama de ritmul propriu al copilului, de nevoile sale afective și de activitatea sa de bază – jocul.
Grădinița nu este și nu trebuie să devină o mică școală. Ea are propria ei importanță pentru copil. Este instituția care oferă ocaziile jocului în sensul dezvoltării copilului și, astfel, face trecerea de la informal la formal. Problema apropierii copilului de cunoașterea normelor, regulilor de viață și de conviețuire, de conceptele de bază pe care le va folosi la școală trebuie văzută prin prisma jocului și amenajării adecvate a spațiilor educative. (coord. Emil Păun, Romiță Iucu, Educația preșcolară în România, Ed. Polirom Iași, 2002, pag. 63).
Așa cum aprecia și Elena, Anghel în Psihologia educației pe tot parcursul vieții, pag. 168, ”intrarea în grădiniță este o deschidere formidabilă spre viață”, dar experiența trebuie gestionată și pregătită din timp, pentru a evita eventualele reacții de respingere din partea copilului.
Grădinița este un mediu care încurajează interacțiunile între copii. Din contactul cu ceilalți copii, preșcolarul are ocazia de a învăța aptitudini noi, utile pentru dezvoltarea lui de mai târziu. În momentul în care intră într-o astfel de instituție, copilul pătrunde într-o colectivitate, din care va învăța o mulțime de aptitudini valoroase pentru dezvoltarea lui socială.
Pentru mulți copii, grădinița este cea care marchează momentul apariției prieteniilor. Copilul are ocazia să își facă primii prieteni, să coopereze și să colaboreze în echipe, să împartă lucruri și jucării cu alți copii, adică să dobândească abilități esențiale de socializare.
Grădinița este instituția de învățământ care face trecerea de la informal la formal, orientând în sensul dezvoltării manifestările și activitățile tipice copilăriei (jocul).
Una din responsabilitățile cele mai importante ale cadrului didactic este de a-i ajuta pe copii să învețe din propria lor experiență de viață. Folosind situațiile de învățare ivite în contextul activității de joc (atât spontan, cât și organizat), aceasta trebuie să le furnizeze permanent ocazii de acțiune, trezindu-le și totodata, stimulându-le responsabilitatea. Oferind un mediu securizant și stimulativ, care îl susține și îl încurajează în dezvoltare, dascălul îl face încrezător în forțele sale, creativ, capabil sa-și asume decizii și responsabilități, construindu-i șansa la independență și libertate de exprimare, care îl va ajuta în viitor.
Jocul reprezintă ”munca” preșcolarului, iar locuința sau grădinița constituie ”locuri de muncă”, în care el învață prin intermediul jocului. (Florinda Golu, Psihologia dezvoltării umane, Ed. Universitară, București, 2010, pag.132).
La intrarea în grădiniță copilul se întâlnește cu un univers necunoscut: spații noi, obiecte, copii, cadrul didactic. Schimbarea mediului cunoscut, de acasă, cu unul nou, cel al grădiniței, poate determina copilul să fie timid, speriat. Pe măsură ce se obișnuiește cu mediul grădiniței, cu jocurile și jucăriile, se va adapta și va începe să participe și să se implice în activități. Este foarte important să se creeze un mediu sigur, care să-i faciliteze învățarea, asumarea responsabilităților și luarea deciziilor.
Grădinița este o etapă în cadrul programelor de dezvoltare care are în vedere experiența deja acumulată de copil în mediul familial. De aceea, intervenția educativă de la nivelul grădiniței trebuie construită în parteneriat educativ cu familia și comunitatea și constituie premisa cea mai importantă a dezvoltării copilului. . (coord. Emil Păun, Romiță Iucu, Educația preșcolară în România, Ed. Polirom Iași, 2002, pag. 63).
Grădinița, ca treaptă de tranziție între familie și școală, îl antrenează pe copil în sarcini similare celor școlare, date însă sub formă de joc, îi amplifică disponibilitățile intelectuale, îl activează mental și motivațional, îl pune în contact cu solicitările pregătitoare pentru școală, contribuind la creearea premiselor începerii școlarității în condițiile unei pregătiri psihologice optime a copilului.(Florinda Golu, Psihologia dezvoltării umane, Ed. Universitară, București, 2010, pag.137).
Funcția principală a grădiniței este aceea de a pregăti copiii preșcolari pentru începerea activității școlare. Succesul sau eșecul în viitoarea activitate, cea școlară, depind în mare măsură de natura influențelor exercitate asupra lui în perioada anterioară, în grădiniță: dobândirea independenței, a încrederii în sine, adaptabilitatea socială și curiozitatea intelectuală. Dar obiectivul central nu îl constituie numai pregătirea pentru școală ci și formarea nucleului de personalitate în și prin relațiile sociale pe care le oferă grădinița. . (coord. Emil Păun, Romiță Iucu, Educația preșcolară în România, Ed. Polirom Iași, 2002, pag. 63).
În perioadele de dinaintea grădiniței, mediul copilului, controlat în totalitate de părinți, este limitat la cămin. Câmpul contactelor sociale ale copilului se lărgește și se diversifică treptat, pe măsură ce el începe să meargă, să intre în legătură cu membrii familiei, cu alte personae care vin în casă.
Mediul familial are un rol decisiv în devenirea copilului fiind cel mai direct legat de dezvoltarea armonioasă a acestuia. Familia reprezintă sistemul în care copilul acumulează experiențe, părinții oferă copilului suport afectiv și protecție. De asemenea în cadrul familiei copilul observă modele sau pattern-uri de activități și interacțiuni. Părinții îndeplinesc în principal rolurile afective și comunicaționale, dar mai ales, prin intermediul mamei se pun bazele ulterioare de acțiune ale educatorilor, care la rândul lor vor influența dezvoltarea ulterioară a copilului.
În grădiniță jocul este activitatea de bază și se regăsește în toate ariile de activitate, realizând procesul de învățare într-un mod atractiv, antrenat și ușor asimilabil de către copil. Copilul se joacă de la intrarea în grădiniță până la micul dejun, în timpul activităților didactice de dimineață, apoi se joacă în cadrul activităților comune, se distrează jucându-se în timpul activităților complementare și numai masa de prânz și somnul opresc temporar jocul, el urmând să își reia cursul după trezire.
În concepția părinților, grădinița reprezintă ”mijlocul principal de educație”, iar rolul ei este de a forma generațiile viitoare.( coord. Emil Păun, Romiță Iucu, Educația preșcolară în România, Ed. Polirom Iași, 2002, pag.17).
Grădinița este locul în care copiii învață să comunice între ei. Aici sunt îndemnați să își exprime toate ideile, indiferent că ele sunt bune sau nu. De asemenea, la gradiniță micuțul va învăța despre lucrul în echipă, ambiție, provocare și dorința de a câștiga.
Grădinița asigură copilului extinderea experienței personale, dar totodată și condițiile unei activități sociale variate, bogate prin intermediul cărora va stabili relații de încredere în ceilalți și va fi conștient de rolul și locul său în cadrul colectivității.
Intrarea în grădiniță conduce la investirea copilului cu un nou statut, pe care nu l-a mai avut până acum și care aduce dupa sine un ansamblu de drepturi dar și îndatoriri pe care trebuie să le respecte.
În acest sens, rolul învățământului preșcolar în socializarea copiilor are în vedere, mai ales, latura de integrare socială, care constituie expresia fundamentală a naturii umane, iar grădinița, ca primă treaptă de învățământ, este implicată activ în această acțiune de formare a copilului din perspectiva socială. Astfel, integrarea socială devine o finalitate a educației, în urma căreia copilul va realiza o adaptare socială bună la relații inedite, va dobândi o bună percepție de sine, o percepție corespunzatoare a relațiilor sociale și un comportament sociabil, participând activ la activități comune, toti aceștia fiind factori socio-afectivi necesari pentru integrarea ulterioara. Socializarea realizată în gradiniță include atât organizarea motrică cât și îmbogățirea conținuturilor cognitive, modelarea afectivă și însușirea largă a experienței umane: limbajul,cunoștintele și modalitățile practice de acționare, normele de comportament sunt toate cuprinse în sfera socializarii.
Intrarea în grădiniță determină o nouă extindere a câmpului interacțiunilor sociale. Deși familia are în continuare influența dominantă, copilul este confruntat cu un alt mediu, structurat diferit. El nu mai este centrat grupului mic (familia), ci membru egal cu ceilalți copii din grupa sa de grădiniță. Trebuie acum să învețe, împins de nevoia de a stabili bune relații, avantajele cooperării, ale activităților desfășurate împreună. Tipul de raportare la adultul – cadru didactic este diferit de cel cunoscut, stabilit cu adultul din familie – cu părinții. Familia îl accepta aproape necondiționat, așa cum era el pe baza unor norme relative simple. Odată cu intrarea în grădiniță a copilului se dă o adevărată luptă între copii pentru primul loc în aprecierea cadrului didactic.
Activitățile pe care educatoarea le desfășoară cu copiii în cadrul grădiniței influențează sociabilitatea astfel încât copilul să poată trăi în asociere permanentă cu ceilalți, să fie capabil să stabilească relații de prietenie și să fie pătruns de dorința de a întreține legături, contacte și relații sociale cu semenii săi.
Socializarea din grădiniță este diferită în conținut și ca modalitate de cea din familie (deși grădinița nu diminuează importanța educației oferite până acum): se trece de la interacțiunea directă copil-părinti la integrarea copilului în raporturi umane și sociale. Este o socializare de tip adaptativ sau integrativ, conducând la formarea acelor capacități personale ce facilitează integrarea, participarea și realizarea sociala a unor activități în cadrul grădiniței. Integrarea, care se realizează prin interacțiunile dintre copil și mediul grădiniței, se desfășoara în mai multe faze:
acomodare: schemele de acțiune și modul de gândire dobândit până acum se modifică la contactul cu mediul grădiniței;
adaptare: relațiile complexe care se stabilesc ajută copilul să capete cunoștinte șideprinderi necesare pentru a rezolva situațiile impuse de acest mediu, astfel încât să poată răspunde pozitiv cerințelor acestuia;
participarea este echivalentă cu asumarea rolurilor și promovarea inițiativelor personale.
Jocul este principala formă de activitate în grădinița de copii. Pentru un copil sănătos,
nimic nu este mai impropriu decât starea de apatie și nemișcare. Jocul este tot atât de necesar dezvoltării multilaterale a copilului ca și lumina soarelui. În concluzie, se poate spune că jocurile copiilor sunt o formă de activitate în care se reflectă, în mod specific, unele relații între oameni și, mai ales, relații de muncă. Jocul copilului trebuie îndrumat de către adult, fără ca spontaneitatea copilului să fie stingherită. Pentru copil, jocul este distracție, este învățătură, este muncă, mijloc prin care se educă, mijloc eficient de cunoaștere a lumii înconjurătoare.( Dumitru Gherghina coord., et all, Metodica activităților instructiv-educative în învățământul preprimar, Ed. Didactica Nova, Craiova, 2007, pag.76).
3. Conținutul și caracteristicile jocului didactic
Conținutul și caracteristicile jocului didactic. Taxonomia jocurilor
Jocul este activitatea preferată a preșcolarului, o activitate aparent gratuită fără un scop material, a cărei motivare este intrinsecă. Jocul satisface în cel mai înalt grad trebuințele copilului: de mișcare, de exprimare originală, de realizare a năzuințelor și dorințelor pe care nu le poate satisface în plan real. În lumea imaginată în joc, copilul se simte puternic, inteligent, adult, aici el este capabil de fapte eroice, de acțiuni spectaculoase; totul este permis în joc, el poate reflecta insatisfacțiile proprii asupra păpușii sau ursulețului pe care le ceartă, le hrănește, le obligă să facă ce dorește el. (Elisabeta Voiculescu, Pedagogie preșcolară, Ed. Aramis, București, 2003, pag. 82).
Copilăria este vârsta speranței și a visului, iar copilul este unica ființă care trăiește prin ea însăși. În joc copilul se implică afectiv, se descoperă pe sine, căci copilăria reprezintă o mișcare spre înainte, un avânt spre orizonturi multiple. În anii copilăriei, jocul este principala modalitate de socializare, el deschide în fața copilului nu doar universul activității, ci și universul extrem de variat al relațiilor interpersonale.
”Jocul asigură dezvoltarea copilului, între acesta și dezvoltare fiind o relație de interdependență și necesitate. Lipsa jocului ne oferă un semnal că este ceva în neregulă cu copilul respectiv. Copilul știe să se joace intuitiv, dar are nevoie de sprijin pentru a-și orienta jocul”(coord. Georgeta Pânișoară, Psihologia copilului modern, Ed. Polirom, Iași, 2011, pag. 58).
Spre deosebire de jocul liber ales, jocul didactic este un tip de joc direcționat spre îndeplinirea anumitor finalitați pedagogice. ( Pedagogia jocului de la teorie la practică, Ramona Răduț- Taciu, editura Colecția Ștințele Educației)
Aceasta înseamnă o implicare totală din partea educatoarei în proiectarea, organizarea eficientă în conducerea acestui tip de activitate.
Literatura de specialitate ne spune că jocul didactic presupune proiectarea elementelor structurale, în care se includ: scopul didactic, sarcina și conținutul ludic.
Scopul didactic al jocului este dat de finalitatea instructiv educativă și formativă vizată, trebuie astfel format încât să facă referire nemijlocită la obiectivele specifice ariei de conținut în care se înscrie conținutul jocului.
Sarcina didactică a jocului reprezintă problema de gândire sau de acține pusă în fața copilului (de a compara, de a descrie, de a ghici, indica, măsura sau parcurge un anumit traseu). Acesta se regăsește în formularea cerinței de joc și trebuie precizată cât mai clar, în termeni operaționali.
Gradul de complexitate al sarcinii jocului trebuie să fie optim, astfel încât cerința acestuia să motiveze și să susțină desfășurarea acțiunii.
Conținutul jocului este alcătuit din asamblul cunoștințelor și capacităților obținute în diversele activități instructiv-formative, care sunt activate în funcție de sarcina jocului ce presupune reactualizarea, completarea, aplicarea lor practică. Sarcina educatoarei este aceea de a solicita în cadrul jocului nu doar activitați de recunoaștere sau reproducere a informației pe care copiii au achiziționat-o, ci și activități de reorganizare a cunoștințelor pentru rezolvarea unor situații- problemă sau chestiuni aplicative. Oricum, la un conținut identic, educatoarea poate atașa sarcini diferențiate și chiar individualizate.
Regulile jocului concretizează sarcina didactică și realizează legatura dintre aceasta și acțiunea jocului. Precizează care sunt căile pe care trebuie să le urmeze copiii în desfășurarea jocului pentru realizarea sarcinii didactice. Ele sunt stabilite dinainte și sunt obligatorii pentru toți participanții.
Regulile jocului prezintă o mare varietate:
indică acțiunile de joc;
precizează ordinea, succesiunea acestora;
reglementează acțiunile dintre copii;
stimulează sau inhibă anumite manifestari comportamentale.
În proiectarea jocului didactic, educatoarea trebuie să formuleze explicit și regulile jocului, astfel încât ele să fie aplicabile pentru perioada derulaării întregului joc și pentru toți participanții, chiar dacă sarcinile trasate sunt diferențiate. Regulile jocului trebuie să vizeze asigurarea unui comportament corect și dișciplinat pe parcursul activității, dar au și rolul de a descrie cadrul de rezolvare a sarcinii jocului, de aceea , ele trebuie să restricționeze comportamentul copiilor în limitele asigurării unui caracter incitant.
În ceea ce privește asigurarea materialului de joc trebuie elaborat și proiectat, în conformitate cu particularitățile de vârsta și individuale ale copiilor, fiind în același timp stimulativ și diferit de materialele folosite în activități obișnuite de învățare.
Jocul fiind activitatea de bază în grădiniță, alături de învățare, cunoaște forme și realizări diverse, ceea ce face dificilă o inventariere a tuturor jocurilor. În realizarea unei taxonomii ludice, putem apela la mai multe criterii:
După scopul educațional urmărit:
a) jocuri de miscare (jocuri motrice) – care urmaresc dezvoltarea calitatilor, priceperilor si deprinderilor motrice;
b) jocuri ce vizează dezvoltarea psihică – acestea se pot clasifica in:
jocuri senzoriale ce vizeaza, in principal dezvoltarea sensibilitatii. Se pot organiza jocuri diferite pentru:
* dezvoltarea sensibilitatii auditive;
* dezvoltarea sensibilitatii tactile si chinestezice;
* dezvoltarea sensibilitatii vizuale;
* dezvoltarea sensibilitatii gustativ – olfactive.
jocuri intelectuale care, la randul lor, se pot diferenția în:
* jocuri vizand precizarea, imbogatirea cunostintelor (jocuri cognitive);
* jocuri de dezvoltare a capacitatii de comunicare orala sau scrisa;
* jocuri de exersare a pronuntiei corecte;
* jocuri de atentie si orientare spatiala;
* jocuri de dezvoltare a memoriei;
* jocuri de dezvoltare a gandirii;
* jocuri de dezvoltare a perspicacitatii;
* jocuri pentru dezvoltarea imaginatiei si creativitatii;
* jocuri pentru stimularea inhibitiei voluntare si a capacitatii de autocontrol;
* jocuri de dezvoltarea socio-emoțională.
Dupa sarcina didactica urmarita cu prioritate, jocurile didactice se impart in:
– jocuri pentru fixarea și sistematizarea cunostintelor;
– jocuri de verificare si evaluare a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor;
– jocuri de transmitere si insusire de noi cunostinte.
Dupa conținut, jocurile didactice se pot grupa în:
– jocuri didactice pentru cunoasterea mediului inconjurator;
– jocuri didactice pentru educarea limbajului;
– jocuri logico – matematice;
– jocuri pentru insusirea unor norme de comportament civilizat, formarea unor deprinderi si obisnuinte de conduita morala, de circulatie rutiera.
Dupa prezența sau absența materialului didactic, deosebim:
– jocuri cu material didactic natural sau confecționat: jucarii, jocuri de masă, imagini, diafilme, diapozitive, obiecte de uz casnic sau personal, mozaicuri, materiale din natura (conuri de brad, ghinde, castane, frunze, flori, scoici) s.a.
– jocuri fara material didactic.
Dupa locul pe care-l ocupă în activitate, jocurile didactice pot fi:
– jocuri organizate ca activitate de sine statatoare;
– jocuri integrate in activitate, ca momente ale acesteia sau in completarea ei.
După sarcinile și influența formativă a jocului asupra copilului, putem distinge: jocuri de creație, jocuri de construcție, jocuri logice, jocuri de mișcare, jocuri distractive.
Exemple de jocuri de creație: De-a mama; De-a doctorul; De-a magazinul etc.
Jocuri de construcție: mașini, turn, nave, blocuri, palate, castele, submarine, scene din povești, roboți, avioane, iar materialul folosit este divers: cuburi, rotodiscuri, Lego, materiale plastice sau materiale din natură.
Jocul logic: Așează-mă la căsuța mea, Ghicește unde sunt.
Joc de mișcare: Șoarecele și pisica, Rațele și vânătorul, Trenul etc.
Jocuri distractive: Zboară, zboară!, Baba-oarba etc.
”Jocul asigură dezvoltarea copilului, între acesta și dezvoltare fiind o relație de interdependență și necesitate. Lipsa jocului ne oferă un semnal că este ceva în neregulă cu copilul respectiv. Copilul știe să se joace intuitiv, dar are nevoie de sprijin pentru a-și orienta jocul”(coord. Georgeta Pânișoară, Psihologia copilului modern, Ed. Polirom, Iași, 2011, pag. 58).
Jocul este, așadar, o caracteristică a comportamentului tuturor copiilor normali, sănătoși. În joc copiii născocesc, modifică realitatea, ca urmare își dezvoltă capacitatea de inventivitate. Încercând să țină minte regulile unui joc copiii își amplifică posibilitățile memoriei; conformându-se acțional regulilor jocului, ei se dezvoltă sub raportul activității voluntare, își formează însușiri ca: răbdarea, perseverența, stăpânirea de sine etc. Tot în joc sunt modelate însușirile și trăsăturile de personalitate: respectul față de alții, responsabilitatea, cinstea, curajul, corectitudinea. .(coord. Emil Păun, Romiță Iucu, Educația preșcolară în România, E. Polirom, Iași, 2002, pag.166).
În lucrarea sa ”Psihologia dezvoltării”, Ann Birch redă o serie de caracteristici ale jocului, menționate de Garvey (1977) după cum urmează:
Jocul este în mod esențial plăcut și asociat cu afecte pozitive;
Este o activitate executată de dragul ei, este recompensatoare în sine și nu depinde de realizarea scopurilor din afara situației de joc;
Este spontan și voluntar și nu este controlat sau provocat de altcineva;
Necesită o implicare activă a participantului;
Nu este acelați lucru cu”viața reală” și nu trebuie luat în sensul strict.( Ann Birch, Psihologia dezvoltării- din primul an de viață până în perioada adultă”, Ed. Tehnică, București, 2000, pag. 77-78).
Putem spune că jocul este o metodă importantă în învățare și memorare, este important pentru dezvoltarea fizică și psihică a copiilor, ocupă un loc de frunte, iar fiecare formă de joc fiind un act de învățare. El este o metodă, care are un mare potențial de formare și dezvoltare a copilului preșcolar sub aspect fizic, intelectual, afectiv.
Jocul didactic este un mijloc de accelerare a trecerii de la joc la învățare, deoarece îmbină ludicul cu asimilarea de cunoștințe și formarea unor capacități de cunoaștere. Jocul didactic este propus, organizat și condus de educator, în scopul realizării unor sarcini didactice precise. (Elisabeta Voiculescu, Pedagogie preșcolară, Ed. Aramis, București, 2003, pag. 85).
Prin jocurile de construcție, copiii intră în relație, cooperează, dialoghează, contribuind astfel la dezvoltarea socializării, a vorbirii. Prin jocurile de construcție copiii mai timizi sunt stimulați, încurajați, cooperează cu ceilalți copii. De exemplu la grădiniță în cadrul activităților pe grupe, când au de construit ceva (un pod, un tren etc.) copiii interacționează. Prin relațiile pe care le stabilește copilul cu ceilalți încetul cu încetul dezvoltă abilități de cooperare, de negociere, de a conduce și a fi conduși, de a lega prietenii, de a-și exprima sentimentele într-o manieră acceptată social.
Prin interacțiunea cu copiii, copilul învață să țină cont de dorințele și nevoile celorlalți, învață să respecte drepturile altor copii.
În jocul de construcție copilul este implicat afectiv. Trăiește intens fiecare moment, se bucură dacă i-a reușit construcția sau se supără, plânge dacă nu a obținut ceea ce și-a dorit. Elementul de joc conferă activității de construire acele emoții care au o influență pozitivă asupra interesului copilului pentru construcție. Copilul învață să simtă, învață să exprime și să înțeleagă propriile emoții și emoțiile celorlalți, de la emoțiile primare (bucurie, frică, mînie) la cele mai complexe (mîndrie, rușine, vină).
Unul din comportamentele cu progres spectaculos la vârsta preșcolară este jocul. Copilul învață să fie împreună cu alți copii în cursul activităților de joc. Copilul mic se joacă alături de cei de aceeași vârstă cu el. Interacțiunea cu ceilalți este mai degrabă săracă și de multe ori conflictuală. Doi sau mai mulți copii vor în același timp exact aceeași jucărie și nu se mulțumesc cu una similară. Un copil vrea să smulgă jucăria din mâna celuilalt și amândoi plâng la fel de tare. Mai târziu, copiii încep, dacă nu să coopereze, cel puțin să accepte și activitatea celuilalt. Jocul în nisip este de mare ajutor – mai mulți copii pot face exact același lucru, fără însă a interfera unul cu celălalt. Jocurile predominant fizice (jocul cu mingea, cercul) contribuie și ele la crearea, dacă nu a acțiunii, măcar a atmosferei de cooperare, a sentimentului de a fi împreună.
Copilul preșcolar se joacă foarte bine cu alții atâta vreme cât aceștia se supun propriilor lui dorințe; dar, treptat, el începe să aibă o bucurie din ce în ce mai mare când se întâlnește cu alți copii. Dorește să le fie plăcut, dorește să păstreze relațiile, va renunța la unele dorințe ale sale, va accepta să-și schimbe comportamentul pentru a fi acceptat ca prieten.
De la 5 ani, jocul devine calitativ altul: apare jocul de roluri, sunt create situații complexe în care fiecare copil îndeplinește un rol inspirat de evenimentele pe care le trăiește zi de zi. Acest tip de joc este fundamental pentru socializarea copilului. Interpretarea de roluri îi apropie pe preșcolari de viața socială a adulților.
El învață și repetă astfel atitudinile pe care trebuie să le adopte mai târziu în situații reale de viață, precum și comportamentele la care trebuie să se aștepte. De exemplu, în jocul << de-a doctorul>>, copilul este o dată doctor, a doua oară bolnav, a treia oară asistentă medicală ori părinte îngrijorat pentru copilul său. El repetă gesturile importante, se pregătește pentru situațiile vieții reale: ia temperatura ”bolnavului”, telefonează la Salvare, scrie o rețetă pentru Paracetamol și așa mai departe.
Părintele trebuie să fie conștient că aceste jocuri nu sunt ”o joacă”, ci o pregătire foarte serioasă pentru mai târziu.
În joc, copilul este independent, nu are nevoie de sprijinul adultului, se poate întrece cu colegii sau prietenii, care-i sunt egali. În joc, adultul are doar rolul de sursă de inspirație pentru copii, este un minunat mijloc de cunoaștere și autocunoaștere, de exersare a unor capacități, de socializare primară, de antrenare a capacităților cognitive și de exteriorizare a emoțiilor și sentimentelor.
Deși este un mijloc de relaxare și distracție, jocul are importante funcții instructiv-educative, contribuie la dezvoltarea intelectului, include elemente afective: bucurie, surpriză, satisfacții, insatisfacții, călesc organismul, dezvoltă creativitatea, inventivitatea, transpunerea în pielea personajului, găsirea de soluții noi, originale, respectă reguli și algoritmi, învață să împartă jucăriile cu alții, să colaboreze cu coechipierii, își dezvoltă altruismul, spiritul de echipă, devine mai sociabil și mai tolerant cu cei din jur, mai atent la dorințele și sugestiile celorlalți.
I. 4. Tipuri de jocuri didactice privind dezvoltarea abilităților socio – emoționale
”Jocul didactic este o formă de activitate accesibilă copilului, prin care se realizează o parte din sarcinile instructiv-formative ale activităților obligatorii, dar și acelor alese, într-o atmosferă distractivă, antrenantă și motivantă”(Adina Glava, Cătălin Glava, Introducere în pedagogia preșcolară, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002, pag.2011).
În și prin joc, copilul învață, cunoaște, se autoconduce, se deprinde să coopereze cu ceilalți copii, pătrunde într-o realitate complexă, pe care o cunoaște activ. Totodată, prin joc copilul devine capabil să-și reprezinte obiecte, situații, evenimente, persoane și personaje, devine capabil să stabilească legături multiple cu ceilalți.
Jocul este un agent de manifestare socială. Nu numai pentru că exercită mai dinainte la copil tendințele sociale, ci și pentru că le menține (serbări populare, reuniuni, baluri etc.).( Edouard Claparede, Psihologia copilului și pedagogia experimentală, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1975, pag. 74).
Fiind prima formă de activitate umană fundamentală, este normal și firesc ca jocul să constituie un element și un factor important de socializare.
În lucrarea Psihologia dezvoltării”, Ann Birch, surprinde aspectele sociale ale jocului, menționate de Patern (1932) astfel:
Până la vârsta de 18 luni predomină jocul solitar cu obiecte cum ar fi jucăriile;
La 3 ani apare jocul paralel – jocul cu ceilalți copii – uneori observarea și imitarea celorlalți copii, dar fără o interacțiune reală.
În jurul vârstei de 4 ani, jocul devine din ce în ce mai mult social și au loc interacțiuni simple. .( Ann Birch, Psihologia dezvoltării- din primul an de viață până în perioada adultă”, Ed. Tehnică, București, 2000, pag. 78-79).
Jocul didactic stârnește curiozitatea, copilul devine apt sa-și aprecieze posibilitățile și performanțele, dorind sa cunoască mai mult, vrând ca performanțele sale să fie mai bune.Jocurile și jucăriile reprezintă cel mai facil mod de a dezvolta competențele emoționale și sociale ale preșcolarilor iar printre aceste jocuri se numară în primul rând jocurile de rol, jocuri de societate etc.
Jocul de rol este o metodă activă de predare- învățare, bazată pe simularea unor funcții, relații, activități, fenomene, sisteme etc. Preșcolarii devin „actori” ai veții sociale pentru care se pregătesc, având ăn vedere faptul că ei vor ocupa ăn societate anumite poziții sau statusuri profesionale, culturale, științifice, este util sa joace rolurile corespunzătoare acestora, adică să-și formeze anumite competențe, abilități, aptitudini, convingeri. Literatura de specialitate spune că finalitățile vizate prin jocul de rol sunt următoarele:
Facilitarea inserției sociale a indivizilor, grație interpretării unor roluri specifice;
Formarea și modelarea comportamentală, cu verificarea corectitudinii comportamentelor deja formate, validarea celor învățate corect și invalidarea celor eronate;
Învățarea anumitor moduri cognitive și afectiv-atitudinale;
Dezvoltarea capacității empatice;
Formarea spiritului de rezolvare a situațiilor problematice, dificile;
Perfecționarea aptitudinilor de activitate în grup;
CAPITOLUL II
REPERE ÎN DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR SOCIO – EMOȚIONALE LA PREȘCOLARI
II. 1. Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari
Vârsta preșcolară constituie o perioadă destul de lungă în care se produc schimbări importante în viața afectivă a copilului. Emoțiile și sentimentele preșcolarului însoțesc toate manifestările lui, fie că este vorba de jocuri, de cântece, de activități educative, fie de îndeplinirea sarcinilor primite de la adulți. Ele ocupă un loc important în viața copilului și exercită o puternică influență asupra conduitei lui.
Formarea competențelor începe în grădiniță, iar acestea vor fi certificate pe parcursul școlarității. Este evidentă importanța solicitărilor care au loc în cursul acestor primi ani. Grădinița este cea dintâi etapă a sistemului educativ, prima zală din acest lanț, și le permite tuturor copiilor să obțină bazele unei dezvoltări cognitive, sociale, afective și motorii. Acum sunt trezite sensibilitatea socială și curiozitatea lor intelectuală.(Catherine Bogaret, Sandrine Delmarle, Viorica Preda, Formarea competențelor în grădiniță, Ed. Aramis, București, 2013, pag. 9).
Dezvoltarea emoțională cuprinde sentimentele pe care le avem despre noi înșine, precum și capacitățile noastre ce ne ajută să relaționăm cu ceilalți din punct de vedere social.
Bucuria, entuziasmul, tristețea, supărarea, furia, mânia sunt forme diferite ale atitudinii subiective a omului față de realitate, stări afective sau emoționale, prin intermediul cărora oamenii reflectă lumea reală într-un mod cu totul diferit de modul cum se realizează restul proceselor de cunoaștere. Emoțiile reflectă relația dintre om și obiectele sau evenimentele care acționează asupra lui. (Florinda Golu, Psihologia dezvoltării umane, Ed. Universitară, București, 2010, pag.119).
Cercetările din domeniul psihologiei dezvoltării au arătat faptul că nu este suficient să dezvoltăm abilitățile intelectuale ale copiilor. Abilitățile copiilor de a-și conștientiza trăirile emoționale, de a le gestiona în mod adecvat sau de a-și face prieteni sunt cel puțin la fel de importante ca și abilitățile intelectuale.
Copiii învață despre emoții mai ales în contextul relațiilor. Relațiile interpersonale apropiate sunt în mod invariabil ”afaceri” emoționale- pline de iubire sau ură, mândrie sau rușine, tristețe sau bucurie – iar în timpul interacțiunii cu alții, copiii au oportunitatea de a observa nu doar cum anume fac față emoțiilor și sentimentelor lor ceilalți oameni, ci și modul în care propriile comportamente emoționale îi afectează pe ceilalți. (H. Rudolph Schaffer, Introducere în psihologia copilului, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2010, pag.124).
Emoția este o trăire a unei persoane față de un eveniment important pentru aceasta. Emoțiile pot fi pozitive și negative. Cele pozitive apar atunci când ceea ce o persoană își dorește corespunde cu ceea ce i se întâmplă (bucurie, mulțumire) iar cele negative atunci cînd există o contradicție între ceea ce i se întâmplă sau ceea ce obține o persoană și așteptările ei (tristețe, nemulțumire, dezamăgire, îngrijorare, furie, etc). Emoțiile, fie pozitive sau negative, pot facilita sau periclita adaptarea individului la evenimentul activator. Astfel, atât emoțiile pozitive cât și cele negative pot fi funcționale – facilitând adaptarea individului sau disfuncționale – împiedecănd adaptarea individului la situație. (Catrinel A Ștefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid practic pentru educatori, Ed. ASCR, Cluj – Napoca, 2010, pag.10).
Dezvoltarea emoțională vizează îndeosebi capacitatea copiilor de a-și percepe și exprima emoțiile, de a înțelege și a răspunde emoțiilor celorlalți, precum și dezvoltarea conceptului de sine, crucial pentru acest domeniu. În strânsă corelație cu conceptul de sine se dezvoltă imaginea despre sine a copilului, care influențează decisiv procesul de învățare.
Competența emoțională este o sintagmă utilizată pentru a denumi abilitățile indivizilor de a se adapta atât la propriile emoții, cât și la emoțiile celorlalți. Este echivalentul emoțional pentru termenul ”inteligență” care se referă la funcțiile cognitive. (H. Rudolph Schaffer, Psihologia copilului, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2010, pag. 125).
Competența emoțională reprezintă abilitatea indivizilor de a se adapta atât la propriile emoții cât și la emoțiile celorlalți. (Catrinel A Ștefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid practic pentru educatori, Ed. ASCR, Cluj – Napoca, 2010, pag.12).
Dezvoltarea abilităților emoționale este importantă la preșcolari pentru că ajută la formarea și menținerea relațiior cu ceilalți, ajută preșcolarul să se adapteze mai bine la cerințele din grădiniță. Copiii care înțeleg emoțiile și modul în care acestea sunt exprimate vor fi capabili să empatizeze cu ceilalți copii și să-i sprijine, acești preșcolari sunt priviți de ceilalți copii ca fiind parteneri mai buni de joacă și mai distractivi.
Dezvoltarea competențelor emoționale cât mai bună, previne totodată și apariția unui comportament indezirabil.
Competențele emoționale sun împărțite în trei categorii:
Experiențierea (trăirea) și exprimarea emoțiilor;
Înțelegerea și recunoașterea emoțiilor;
Reglarea emoțională. (Catrinel A Ștefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid practic pentru educatori, Ed. ASCR, Cluj – Napoca, 2010, pag. 18).
Modul în care educatorul reacționează la exprimarea emoțională a copiilor determină exprimarea sau inhibarea emoțiilor viitoare ale preșcolarilor, de aceea trebuie să vorbim cu preșcolarii despre emoții.
Începând cu vârsta preșcolară, diferitele tipuri de interacțiuni în care se implică copilul vor forma abilități emoționale diferite, iar calitatea de membru atât al familiei, cât și al grupurilor de prieteni va ajuta în consecință la lărgirea paletei de abilități aflate la îndemâna copiilor. (H. Rudolph Schaffer, Introducere în psihologia copilului, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2010, pag.145).
Experiențierea (trăirea) și exprimarea emoțiilor vizează dezvoltarea la copiii a competențelor de conștientizare a trăirilor emoționale proprii, transmiterea adecvată a mesajelor cu încărcătură emoțională, manifestarea empatiei.
Emoțiile sunt reacții subiective la un eveniment relevant, caracterizat prin modificări fiziologice, experiențiale (trăiri subiective), cognitive (de gândire) și comportamentale. (Catrinel A Ștefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid practic pentru educatori, Ed. ASCR, Cluj – Napoca, 2010, pag. 19).
Conștientizarea emoțiilor permite înțelegerea trăirilor emoționale proprii și ale celorlalți. Copiii învață despre emoții și despre modul în care pot fi gestionate corect în contextul interacțiunilor sociale. Competențele emoționale influențează dezvoltarea competențelor sociale, deoarece în lipsa acestora nu s-ar putea vorbi de inițierea și menținerea relațiilor cu ceilalți.
Înțelegerea și recunoașterea emoțiilor presupune dezvoltarea la copiii a competențelor de identificare a emoțiilor pe baza indicilor non-verbali, denumirea emoțiilor (”sunt bucuros”, ”sunt trist”), înțelegerea cauzelor și consecințelor emoțiilor.
În perioada preșcolară, limbajul emoțiilor câștigă rapid în acuratețe, claritate și complexitate și, ceea ce e cel mai semnificativ, în privința referirilor la posibilele cauze ale sentimentelor oamenilor. Astfel, remarci ca ”E întuneric. Mi-e frică”, ”Bunica nervoasă, eu scris pe perete” și ”Mi-e frică de Hulk. Închid ochii” arată foarte clar că emoțiile nu sunt tratate ca simple evenimente izolate. Acești copii mici speculează deja rapid în ceea ce privește cauzele pentru care oamenii se simt așa cum se simt. … O dată ce au înțeles cum apar emoțiile, ei pot începe să manipuleze emoțiile celorlalți (”Tati, dacă ești furios, te spun la mami.”)
Din moment ce copiii sunt capabili să vorbească despre emoții înseamnă că pot să aibă o viziune obiectivă asupra emoțiilor – atât ale lor, cât și ale altor oameni”. (H. Rudolph Schaffer, Introducere în psihologia copilului, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2010, pag.133/134).
Reglarea emoțională are în vedere formarea la copiii a competenței de utilizare a strategiilor de reglare emoțională adecvate vârstei.
În vederea identificării factorilor care contribuie la procesul adaptării și atingerea succesului în viață, începând cu anii `90 s-a accentuat foarte mult investigarea rolului jucat de trăirile afective. S-a observat că utilizarea eficientă a informațiilor cu încărcătură emoțională are un rol deosebit în procesul adaptării și în atingerea confortului emoțional personal. Aceste abilități au fost denumite Inteligență Emoțională.
Catrinel A Ștefan, Kallay Eva, definesc Inteligența Emoțională ca abilitatea de a percepe, înțelege și exprima emoțiile într-un mod adecvat, și de a le gestiona astfel încât să faciliteze atingerea scopurilor propuse. (Catrinel A Ștefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid practic pentru educatori, Ed. ASCR, Cluj – Napoca, 2010, pag.10/11).
Dezvoltarea emoțională este un factor important pentru dezvoltarea echilibrată a copilului din toate punctele de vedere și pentru inserția lui armonioasă în viață, mai târziu, ca adult. Dar pentru aceasta, copilul are nevoie să dobândească pe lângă competențele socio – emoționale și un set de competențe adaptative. Acestea fac referire la conștientizarea propriilor trăiri și ale altora, asumarea și exprimarea liberă și deschisă, abilitățile empatice, capacitatea de a înfrunta obstacole, frustrările și conflictele și de ale rezolva într-un mod creativ. Toate acestea reprezintă aspecte cruciale în dezvoltarea personală a copilului.
Importanța dimensiunii emoționale este majoră, deoarece oferă copilului șansa de a-și popula lumea cu prieteni și de a compensa astfel ceea ce nu-i oferă realitatea.(Elena Bonchiș(coord.), Psihologia Jocului, Ed. SPER, București, 2014, pag. 73).
În perioada preșcolară, copiii parcurg câteva etape specifice în achiziționarea competențelor emoționale. (http://www.unicef.ro/wp-content/uploads//dezvoltare-abilitati-pt-pdf.pdf).
Inainte de 2 ani.
Principala achiziție din punct de vedere emoțional până la 6 luni este sentimentul de frică, acesta se manifesta prin frica de persoane străine. În primele 24 de luni reglarea emoțională se realizează prin comportamente de genul suptul degetului, sau căutarea suportului din partea adultului (privire, suport fizic, etc,…).
De la 2 la 4 ani.
Între 2 și 4 ani copiii sunt capabili să identifice expresiile faciale (ex.bucurie, tristețe , furie, frică), tot la această vârstă ei ăncep să-și manifeste frecvent accese de furie și teama de separare. În această perioadă, copiii apelează și la strategii coportamentale de autoreglaj emoțional precum căutarea suportului unui adult.
De la 4 la 5 ani.
La această vârstă identifică emoțiile și pe baza altor indicii decât expresiile faciale, de exemplu tonul vocii. În această perioadă pot categoriza emoțiile în emoții pozitive (bune) și emoții negative (rele). La această vârstă copii manifestă interes în explorarea emoțiilor celorlați. ("Mamă de ce plângi?"), (Tată de ce ești trist?"). Copii de 4-5 ani tolerează trăirile de frustrare care nu au o soluție imediată, este perioada când interiorizează regulile și se supun cu ușurință lor, cea ce înseamnă că reglarea emoțională se realizează mai ușor.
De la 5 la 7 ani.
Datorită dezvoltarii intense a limbajului, în jurul vârstei de 5-7 ani , copii pot denumi nu numai identifică emotiile, nu le plac emoțiile negative și încep să devină critici cu cu ei înșiși. Cea mai importantă achiziție în această perioadă este dezvoltarea empatiei.
Deși la aceasta vârstă au destui prieteni copii apelează la un adult pentru reglarea emoțiilor negative.
În Curriculumul pentru educația timpurie a copilului de la 3 la 6/7 ani, citând un important document: Reperele fundamentale privind învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului între naștere și 7 ani, sunt prezentate cinci domenii ale dezvoltării copilului:
domeniul Dezvoltarea fizică, sănătate și igienă personală;
domeniul Dezvoltarea limbajului și a comunicării;
domeniul Capacități și atitudini în învățare;
domeniul Dezvoltarea cognitivă;
domeniul Dezvoltarea socio-emoțională.
Potrivit autorilor, aceste domenii constituie direcții prioritare în aplicarea curriculumului.
Domeniul Dezvoltarea socio-emoțională – vizează debutul vieții sociale a copilului, capacitatea lui de a stabili și menține interacțiuni cu adulți și copii. Interacțiunile sociale mediază modul în care copiii se privesc pe ei înșiși și lumea din jur.
Dezvoltarea socială cuprinde activități referitoare la:
Dezvoltarea abilităților de interacțiune cu adulții
Dezvoltarea abilităților de interacțiune cu copiii de vârstă apropiată
Acceptarea și respectarea diversității
Dezvoltarea comportamentelor prosociale
Dezvoltarea emoțională cuprinde activități referitoare la::
Dezvoltarea conceptului de sine
Dezvoltarea controlului emoțional
Dezvoltarea expresivității emoționale
Socializarea desemnează un proces complex de formare a personalității, prin care individul, însușindu-și limba colectivității și iteriorizând cunoștințe, reguli, modele culturale, valori și norme sociale de comportament, devine membru al acestui grup sau al acelei societăți. Procesul de socializare este posibil datorită unor premise biologice. Aceste premise biologice țin în special de posibilitatea însușirii și a limbajului simbolic, de capacitatea de învățare specific umană, de dependența îndelungată a copilului față de adult și de componentele sferei motivaționale, impulsul și nevoia de interacțiune umană. (Nicolae Jurcău, Rodica Mihaela Niculescu, Psihologie școlară, 2002, pag 178)
Prin însăși natura sa omul este, așa cum afirma Darwin, o ființă socială, sociabilitatea constituind o condiție pentru progresul social și o sursă pozitivă de o forță morală.
Dezvoltarea sociabilității remarca U. Șchiopu parcurge un drum lent și dificil și este legată de dezvoltarea intelectuală și afectivă a copilului. Întregul sistem este constituit în parte de un sistem de modele de comportare socială ce reflectă gradul de dezvoltare a personalității în diferite etape.(Ursula Șchiopu, Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1970, pag. 234).
Competența socială se referă la abilitatea copiilor de a forma relații funcționale cu ceilalți copii și cu adulții din viața lor. (Catrinel A Ștefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid practic pentru educatori, Ed. ASCR, Cluj – Napoca, 2010, pag.12).
Sociabilitatea, ca trăsătură ce are capacitatea de a facilita adaptarea, se dezvoltă prin unificarea a numeroase deprinderi specifice, care au aceeași semnificație adaptativă generală pentru persoană, asfel încât sociabilitatea se structurează în funcție de condițiile mediului exterior.
Procesul de socializare în care este angrenat copilul foarte de timpuriu, facilitează asimilarea unor comportamente, reguli, norme și principii acceptate într-o anume comunitate. Conceptul de socializare este folosit tocmai pentru descrierea și explicarea modului în care copiii dobândesc un comportament necesar adecvărilor la cultura și societatea din care fac parte, comportament exprimat în reguli de conduită, sisteme de credințe și atitudini ( Ann Birch, Psihologia dezvoltării, Ed. Tehnică, București, 2000, pag. 112).
În psihologie procesul de socializare a copilului este privit ca un aspect esențial în dezvoltarea personalității, cercetările pe această temă se bazează pe teorii ale unor mari personalități marcante precum L.S.Vâgotski, J.Piaget, H.Wallon, fiecare axându-se pe anumite aspecte ale socializării.
Competențele sociale ale preșcolarilor au fost împărțite în două categorii:
abilități interpersonale de relaționare și de rezolvare de probleme;
abilități intrapersonale. (Catrinel A Ștefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid practic pentru educatori, Ed. ASCR, Cluj – Napoca, 2010, pag.27).
Competențele sociale interpersonale presupun formarea la preșcolari a competențelor de relaționare socială și rezolvarea de probleme sociale. Abilitățile de relaționare socială pot fi mai bine observate în situațiile de joc de la grupă.
Așa cum am mai arătat jocul are o valoare informativă ridicată, pentru vârsta preșcolară, oferind copiilor numeroase situații de învățare și exersare a comportamentelor sociale.
Dezvoltarea abilităților interpersonale de relaționare socială la preșcolari duc la dobândirea din partea acestora a unor competențe cum ar fi: interacționează cu ceilalți copii prin jocuri adecvate vârstei, inițiază interacțiuni cu ceilalți copii, împarte obiecte/jucării, oferă și cere ajutor, își așteaptă rândul, utilizează formule de adresare politicoase.
Între abilitățile de relaționare socială și abilitățile de rezolvare de probleme există o relație de interdependență. Se consideră că, copiii ale căror abilități de relaționare sunt suficient de bine dezvoltate, au în general șanse mai mari de a rezolva situațiile problematice. Astfel atunci când apar probleme, copiii pot rezolva un eventual conflict prin strategii adecvate vârstei. De exemplu în situația în care doi copii doresc aceeași jucărie cum vor proceda? Copilul a cărui abilități de relaționare socială sunt bine dezvoltate își va reorienta atenția către un alt obiect, cedându-i jucăria colegului, pe când copilul ale cărui abilități de relaționare socială sun mai puțin dezvoltate va reacționa agresiv, furios, va dori să obțină jucăria prin orice mijloace.
A doua categorie de competențe (intrapersonale) sunt strâns legate de competențele emoționale. Exemple de competențe intrapersonale dezvoltate la preșcolari: respectarea reguluilor, tolerarea situațiilor care provoacă frustrarea.
Copiii trebuie să știe că fiecare context social presupune respectarea anumitor reguli. Regulile trebuie stabilite și discutate, dar mai mult decât atât copilul are nevoie de contexte în care să exerseze comportamentul și în care să i se reamintească acea regulă.
Dobândirea strategiilor de reglare emoțională favorizează capacitatea de exercitare a controlului asupra propriului comportament. Pentru stabilirea și menținerea relațiilor cu ceilalți este esențial ca copilulsă aibă abilitatea de a înțelege emoțiile proprii și ale celorlalți și să le exprime adecvat.
Mediul social poate influența direct dezvoltarea pshică a oamenilor. Se poate opera o distincție între mediu social restrâns al unei persoane (familia, grupul de prieteni, vecini, etc…) și mediul socio-cultural în sens larg, carcateristic pentru societatea în care trăiește un subiect uman. Mediul social restrâns influențează evoluția psihologică prin tot cea ce un copil preia de la părinți și din familie cu privire la modalitățile de comportare, aspirații, atitudini, valori. Mediul socio-cultural în sens larg influențează posibilitățile de transformare a subiectului uman prin instrumentația sociala pe care i-o poate oferi societatea. ( Neacșu I. Instruire și îinvățare, Editura Științifică, București, 1990, pag. 95).
În orice societate familia constituie factorul primordial al formării și socializării copilului, aici în cadrul familiei se formează socializarea primară și anume de dobândire a regulilor vieții.
Copilul își însușește tot ceea ce observă în jurul său, manifestările sale de comportament fiind replici la tipurile de acțiune și de comunicare realizate în familie astfel încât conduitele copilului vor fi dependente de valorile, trebuințele și normele pe care le manifestă părinții, ca principale modele ai ființei sociale a copilului.
Pe măsură ce copilul iese din casă pentru perioade de timp din ce în ce mai lungi, alți adulți din comunitate încep să aibă impact asupra lui: rudele mai îndepărtate, prietenii, vecinii.
Învățarea socială reprezintă mecanismul principal care este responsabil, în preșcolaritate, de maturizarea și dezvoltarea psihosocială, reprezentată de modalități optime de relaționare interpersonală a copilului, de capacitatea de integrare în activități de grup, de strategiile de raportare la normele și valorile acceptate de grup, de motivația pentru activitățile desfășurate în comun și de dorința de a coopera cu ceilalți.
În lucrarea ”Teorii ale dezvoltării copilului”, Elena Bonchiș menționează că dezvoltarea sau dobândirea unor competențe sociale sunt strâns legate de dimensiunea emoțională a personalității, pentru că abilitatea de a face față emoțiilor proprii și ale celorlalți este considerată centrală pentru interacțiunile sociale. Datele studiilor realizate de o serie de cercetători relevă acest fapt astfel: Copiii care își gestionează mai bine emoțiile au mai mult succes în relațiile cu alții; copiii care știu să-și facă celorlalți cunoscute emoțiile sunt mult mai plăcuți; copiii care se exprimă preponderent pozitiv au relații mai bune cu alții; copiii care pot decodifica mai bine și mai repede emoțiile altora au șanse mai mari să fie aprobați social; copiii care-și pot stăpâni furia devin mai plăcuți, sunt mai competenți din punct de vedere social.
Copilul preșcolar manifestă o puternică sociabilitate și dorință de contact social dar el nu este sociabil în general ci învață, prin unități specifice de învățare, să ajungă la un comportament adaptativ și expresiv. Astfel putem spune că evoluția copilului este influențată de interacțiunile între el, ca individ în dezvoltare și ceilalți, de interesul pe care începe să-l arate față de alții, cu care descoperă că poate acționa împreună.
Pornind de la afirmația ”Omul este o ființă socială” putem spune că prima relație a copilului se stabilește cu mama, iar de confortul și de securitatea acestei relații depinde în mare măsură capacitatea copilului de a stabili alte relații mai târziu, precum și calitatea acestora.
Catrinel A Ștefan, Kallay Eva, susțin că: copiii care prezintă deficite la nivelul competențelor emoționale și sociale riscă să dezvolte probleme serioase, atât în timpul copilăriei, al adolescenței, cât și al vieții adulte, într-o serie de domenii cum ar fi: sănătatea mentală, dezvoltarea cognitivă, pregătirea pentru școală. (Catrinel A Ștefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid practic pentru educatori, Ed. ASCR, Cluj – Napoca, 2010, pag.12).
De asemenea copiii ale căror competențe sociale sunt insuficient dezvoltate întâmpină dificultăți în formarea și menținerea relațiilor sociale, de exemplu aceștia pot fi marginalizați, respinși de colegii lor.
Redau aici tabelul din lucrarea ”Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid practic pentru educatori” a lui Catrinel A Ștefan și Kallay Eva, care prezintă problemele cauzate de deficite la nivelul competențelor emoționale și sociale:
Competența emoțională este strâns legată de competența socială, mai ales pentru că abilitatea de a face față emoțiilor proprii și ale celorlalți este centrală pentru interacțiunile sociale. Acest lucru devine evident atunci când ne referim la grupul de copii, unde popularitatea și prietenia depind în mare măsură de succesul cu care un copil poate să facă legătura sensibil între emoțiile sale și ale altora. …..Competența emoțională și cea socială sunt concepte care se suprapun, existând autori care le consideră o entitate, care ar putea fi numită mai adecvat competență afectiv-socială.(H. Rudolph Schaffer, Introducere în psihologia copilului, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2010, pag.148/149).
Astfel, abilitatea unei persoane de a se adapta cerințelor vieții și de a face față situațiilor problematice depinde de funcționarea integrată a abilităților sale emoționale și sociale. De aceea este esențial ca părinții și educatorii, prin activitățile pe care le desfășoară, șă sprrijine și să ofere copiilor oportunități care să-i ajute în dezvoltarea abilităților socio – emoționale în mod adecvat.
II. 2. Strategii de dezvoltare a competențelor emoționale și sociale în relația educator- copil
Fără emoții nu există comunicare și fără comunicare nu există viață socială.(Jacques Cosnier, Introducere în psihologia emoțiilor și a sentimentelor, Ed. Polirom, Iași, 2002, pag. 24).
Rolul educatorilor în dezvoltarea competențelor socio-emoționale este foarte important mai ales că preșcolarul își petrece o bună parte din zi la gradiniță. Grădinița reprezintă o "nouă viață socială" pentru copil, unde acesta interacționeză, învață despre emoții și comportamente sociale adecvate. Grădinița reprezintă în sine un context social în care copiii au ocazia să interacționeze cu ceilalți copii în mai mare măsură decât în cadrul familiei. Unii copii se intergrează foarte ușor noiilor reguli de la grădiniță, se conformează foarte ușor cerințelor educatorului, însă altii nu corespund întocmai expecanțelor cadrului didactic și din păcate acesti copii sunt numiți "copii problemă". Dacă așteptările față de ei sunt negative, atunci orice comportament pozitiv poate fi perceput ca un accident și să nu fie încurajat ca un comportament adecvat. Ca urmare, nici copilul nu va încerca să se comporte dezirabil și nici nu va primi sprijin suficient pentru a repeta comportamentul din partea educatorului.
De asemenea, atitudinea educatorului față de disciplină precum și consecvența cu care se aplică recompensele și pedepsele este extrem de importantă. De acea trebuie să le explicăm clar și corect anumite reguli care trebuie respectate în societatea numită grădiniță și mai ales consecințele nerespectarii lor, trebuie sa fim consecvenți in pedepse și recompense, astfel preșcolarul iși va putea regla emoțiile și mai ales autonomia. Sarcina educatoarei nu este una ușoară, ea este un model dar și un antrenor pentru dezvoltarea competențelor emoționale și sociale a preșcolarilor. Felul în care le comunicăm preșcolarilor emoțiile este important și constiutuie o piatră de temelie pentru viitorul adult.
A respecta emoțiile unui copil, înseamnă a-i permite să simtă cine este, să devină conștient de el însuși. Înseamnă să-l punem în pozția de subiect, înseamnă să-i dăm voie să simtă diferit față de noi, să-i dăm posibilitatea de a raspunde în felul lui specific. (Isabelle Filliozat, Emoțiile și trăirile copiilor-Să le înțelegem limbajul, râsetele și plânsetele, Ed. Cosmos 1999, pag 98).
Ca educatori trebuie să cultivăm ceea ce preexistă în suflet, și în sufletul fiecărui copil există acea frumusețe naturală, după cum spunea J.J.Rousseau "suntem buni de la natură, societatea ne strică", bunătatea și empatia sunt înscrise în genele copilului, însă aceste trăsături dacă nu sunt cultivate, vor dispărea.
Preșcolarul reprezintă o personalitate în devenire, el trebuie cunoscut și educat în consecință, stimulat în devenirea sa umană, sprijinit prin educație să-și dezvolte potențialul bio-psihic, să-și materializeze posibilitățile, să dobândească acele competențe spre care-l îndrumă capacitîțile și disponibilitățile proprii și să-și formeze aptitudini care să-i servească integrării școlare și apoi profesionale și sociale.
S-a constatat faptul că o bună relație educator-copil are variate implicații. Pentru menținerea disciplinei și buna desfășurare a activităților de la grupă, este necesar ca relația educator-copil să fie una bazată pe respect și încredere. Există și situații când pentru o influență pozitivă asupra copiilor, educatorul trebuie să adopte o relație de atașament securizantă. Este vorba aici de cazul copiilor proveniți din familiile cu probleme, pentru care atitudinea educatorului poate să compenseze lipsurile din familie, să-i ajute să se integreze cu succes din punct de vedere social și să dezvolte abilitățile necesare pentru a face față cerințelor școlare.
Uneori educatorii pot întâmpina dificultîți în stabilirea unei relații pozitive cu unii copii. De aceea este important ca educatorii să țină cont de faptul că interacționează cu copii proveniți din medii familiale diferite și cu istorii de viață diferite. Astfel, trebuie să ținem cont că orice comportament al copilului poate fi mai degrabă cauza unor probleme diverse: probleme de familie, mici întârzieri în dezvoltarea anumitor abilități sau dificultăți în gestionarea propriilor emoții datorate temperamentului.
Pentru a putea lucra cu copiii, inclusiv cu cei mai dificili, este nevoie de implicarea activă a educatorului în dezvoltarea unor relații pozitive cu aceștia
Formarea unei relații de colaborare educator-copil bazată pe încredere și sentimentul copiilor că sunt acceptați necondiționat de către educator, sunt extrem de importante pentru a dezvolta și optimiza competențele sociale și emoționale.(Catrinel A Ștefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid practic pentru educatori, Ed. ASCR, Cluj – Napoca, 2010, pag. 126).
La grădiniță copilul interacționează, stabilește relații de simpatie/antipatie, de prietenie cu alți copii și cu persoanele adulte, începe să-și formeze o imagine de sine, își consolidează deprinderile însușite acasă și își formează altele noi, învață reguli de comportament în cadrul grădiniței, dar și în afara ei, caută admirația celor din jur, primește laude sau este dojenit când greșește.
În lucrarea, Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Catrinel A Ștefan și Kallay Eva, propun o serie de modalități concrete prin care educatorul poate dezvolta o relație pozitivă cu copiii.
O primă strategie de relaționare cu copiii constă în adunarea a cât mai multe informații legate de copiii din grupă.
În acest sens, educatorul va trebui să se intereseze de lucrurile care îi plac copilului, să observe care sunt activitățile sau jucăriile preferate, care sunt abilitățile bine dezvoltate, ce abilități ar trebui îmbunătățite, care sunt activitățile la care participă în afara grădiniței.
Educatorul poate afla toate aceste informații din conversațiile cu copiii. Copilul trebuie încurajat în permanență să se implice în activități, să i se dea atenție, toate acestea îl vor stimula pe copil în sens pozitiv, dându-i mai multă încredere în sine.
Totodată este foarte important ca educatorul să cunoască familia din care provine copilul, căci de multe ori comportamentul copilului este ghidat de valorile vehiculate în familie.
De asemenea este relevant ca educatorul să dezvolte o relație de comunicare cu familiile copiilor pentru a afla care sunt atitudinile părinților față de educație și disciplină, așteptările pe care le au de la grădiniță, etc.
Altă strategie pentru dezvoltarea unei relații pozitive educator-copil presupune ca educatorul să asculte ceea ce îi spun copiii și să-i încurajeze să vorbească despre ei înșiși.
"Comunicarea înseamnă mai mult decât a vorbi" spunea Adina Botiș în cartea sa despre " Disciplinarea pozitivă sau cum sa disciplinezi fără să rănești", altfel spus trebuie să știm să-i ascultăm, să nu ne supărăm când nu sunt deacord cu noi.
În timpul alocat activităților libere educatorul poate încuraja copiii să vorbească și să se exprime prin stabilirea unor teme de discuție cum ar fi: să povestească despre o activitate preferată, despre un joc preferat, gespre o întâmplare/eveniment în care s-au simțit fericiți, etc. Toate aceste discuții favorizează dezvoltaraea vocabularului copiilor, permițându-le să se cunoască mai bine și să stabilească relații de prietenie.
Relațiile de comunicare verbală constituie forma principală a interacțiunii umane, mijlocitoare a tuturor celorlalte relații interpersonale și este generată de trebuința general-umană de comunicare…..permite impunerea normelor de grup, dezvoltarea sociabilității indivizilor și integrarea lor socială. (Elena Truța; Sorina Mardar, Relația profesor-elevi: blocaje și deblocaje, Ed. Aramis, București, 2007, pag. 35).
Discuțiile cu copiii și mesajele non-verbale pot constitui o altă strategie de dezvoltare pozitivă a relației educator-copil.
Discuțiile cu copiii despre activitățile lor preferate, despre o întâmplare fericită, transmit interes din partea educatorului. La fel de importante sunt și mesajele non-verbale. Pentru a le arăta aprecierea, educatorul trebuie să fie alături de copiii în orice situație, să-i îmbrățișeze când sunt triști, să râdă cu ei, căci în multe contexte un semnal non-verbal poate să însemne mai mult decât o mie de cuvinte. Este important de știut că de multe ori mesajele verbale, chiar dacă uneori sunt pozitive își pierd valoarea dacă nu sunt însoțite de reacții non-verbale consistente.
Participarea educatorului la jocurile copiilor, poate de asemenea contribui la stabilirea unei relații pozitive educator-copil.
Așa cum știm, jocul este activitatea de bază a preșcolarului. Prin joc copiii își dezvoltă multe abilități, permițându-le să își exprime emoțiile, să găsească soluții la situații problemă, deoarece jocul reprezintă un context în care copiii au un sentiment ridicat de confort și siguranță.
Este recomandat ca educatorul să se implice în jocul copiilor pentru a le câștiga încrederea, a echilibra relația dar și de a stabili limite în comportamentul copiilor atunci când este cazul.
Altă strategie de menținere a unei relații pozitive educator-copil presupune ca educatorul să ofere copiilor libertatea de a alege jocurile și să descrie activitățile pe care le fac.
Copiii au nevoie de situații în care să gândească și să decidă singuri, de aceea este bine ca educatorul să-i lase pe copii să-și aleagă singuri jocul. Astfel copilului îi va crește stima de sine și încrederea în alegerile pe care le face.
De exemplu atunci când copiii se joacă educatorul este tentat să pună întrebări: Ce formă are obiectul acesta? Ce culoare are floarea pe care ai desenat-o? Ce vrei să faci cu acele creioane?. Unii copiii se simt evaluați prin întrebări și pot refuza să răspundă. Pentru a evita astfel de situații este indicat ca educatotul să descrie activitățile în care sunt implicați copiii: Văd că desenezi un peisaj. Aici ai făcut niște copaci frumoși și ai folosit culorile potrivite. Se vede că ești mulțumit de desenul tău. Prin descrierea activității pe care o face copilul, educatorul îi oferă atenție și încurajare. Aceste discuții contribuie la dezvoltarea vocabularului copiilulor, inclusiv cel despre emoții și le oferă feedback despre activitățile lor.
Totodată este indicat ca educatorul să laude creativitatea copiilor, să le transmită prin mimică aprobarea și să se arate entuziasmați față de jocul lor.
O altă modalitate de dezvoltare a relației educator-copil constă în organizarea de către educator a diferite jocuri și punerea la dispoziția copiilor a cât mai multe jucării.
În situațiile în care în grupă există un număr mare de copii, pentru a putea menține mai ușor controlul și pentru a observa activitatea tuturor copiilor, educatorul va trebui să creeze un mediu ”prietenos”. Astfel în ce privește organizarea spațiilor de joc acestea ar trebui să fie suficient de mari pentru ca copiii să nu stea înghesuiți și pentru a permite educatorului contactul vizual cu ei pe perioada jocului.
Educatorul trebuie să pună la dispoziția copiilor cât mai multe jucării: creioane colorate, cărți de povești, cuburi pentru construcții, ș.a. totodată sectoarele/spațiile de joc trebuie separate și să se creeze sectoare prin care copiii să se familiarizeze cu anumite teme. De exemplu educatorul poate construi un sector numit”cabinetul medicului”, unde va pune cărți sau obiecte specifice unei astfel de locații(seringă, termometru etc.). pentru a nu crea”timpi morți” și pentru a asigura continuitatea activităților, sectoarele vor trebui organizate înainte de sosirea copiilor. Jocurile trebuie să fie variate, iar sectoarele de joc și cele tematice necesită a fi reorganizate și modificate periodic pentru a nu interveni plictiseala și lipsa interesului din partea copiilor.
O altă strategie pentru optimizarea relației educator-copil se referă la implicarea părinților în educația copiilor.
Este eficient ca educatorul să stabilească o relație de colaborare cu părinții pentru găsirea unei strategii comune în educarea copiilor. Pentru discuțiile cu părinții educatorul va organiza ședinșe pe parcursul semestrelor, precum și întâlniri individuale având în vedere că timpul la ședințe sete prea scurt pentru a discuta cu fiecare părinte în parte, iar unele aspecte nu pot fi discutate decât în particular.
Este indicat ca educatorul să transmită părinților nu doar aspectele negative legate de copiii lor, ci și aprecierea progreselor acestora. Dacă uneori o întâlnire este mai greu de stabilit educatorul nu trebuie să lase timpul să treacă, ci să regurgă la alte mijloace pentru a înștiința părinții în legătură cu o situație. De exemplu educatorul poate folosi telefonul pentru a le transmite părinților aspecte legate de copiii lor.
Pe parcursul anului școlar educatorul poate organiza activități în care părinții pot fi implicați alături de copiii lor: excursii împreună cu copiii, ieșiri în parc, confecționarea decorațiunilor pentru împodobirea sălii cu ocazia Crăciunului etc.
Pentru dezvoltarea unei relații pozitive educator-copil o altă strategie importantă este stabilirea parteneriatului educator-părinte. Se consideră esențială o relație de comunicare optimă între educatori și părinți pentru a asigura dezvoltarea competențelor emoționale și sociale ale copiilor. ”Cu cât stilurile de relaționare, metodele de disciplină și atitudinile în relația cu copiii sunt mai asemănătoare, cu atât posibilitatea manifestării problemelor de comportament este mai redusă”. (Catrinel A Ștefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid practic pentru educatori, Ed. ASCR, Cluj – Napoca, 2010, pag. 130).
Parteneriatul educator-părinte presupune munca în echipă, o relație bazată pe respect și colaborare.
Se recomandă ca, educatorul să discute deschis cu părinții problemele de comportament ale copiilor. Educatorul trebuie să informeze cât mai repede părinții în legătură cu comportamentele problematice ale copiilor, să nu aștepte până ce situația devine insuportabilă, tensionată.
Este indicat ca educatorul să utilizeze mesaje la persoana I(”eu”), în locul celor la persoana a II-a ”tu”), asta pentru a atrage cooperarea părintelui. Este important ca educatorul să pună accent pe ceea ce dorește să facă pentru remedierea unei situații problematice.
De exemplu: ”Copilul dumneavoastră este insuportabil. Îi bate pe colegii lui, aruncă jucăriile pe jos și în timpul activităților îi deranjează. Pierd jumătate de oră încercând să-l liniștesc. Așa nu mai putem continua. Puteți să-mi spuneți ce se întâmplă cu el?”. Nu este recomandat să informăm astfel părintele despre copilul lui, ci putem găsi o alternativă, cum ar fi:” Sunt îngrijorată de faptul că Tudor își lovește colegii și deranjează activitățile de la grupă. Aș vrea să găsim împreună o soluție, astfel încât să învețe să se integreze în grup”.(idem op.cit.) Astfel educatorul va căștiga încrederea părintelui și va stimula cooperarea cu acesta.
De asemenea în cazul unui comportament inadecvat al copilului, educatorul trebuie să critice comportamentul copilului și nu copilul. Educatorul nu trebuie să eticheteze copilul ”e rău”, ”e dezordonat”, ”nu e cuminte”. De exemplu în cazul în care un copil nu reușește să achiziționeze o anumită competență educatorul nu trebuie să spună ” Ioana e incapabilă să numere” , ci va spune: ”Mă preocupă faptul că progresele la numărat ale Ioanei sunt mai lente”.
Este important ca educatorul să încerce să obțină părerea părintelui în legătură cu problema copilului. De exemplu, dacă părintele se adresează educatorului cu o problemă :” Nu reușesc să rezolv problema. Este posomorât ori de câte ori încerc să-l ajut”. Indicat este ca educatorul să-l încurajeze părintele să găsească o explicație: ” Care credeți că este motivul acestei reacții a copilului dumneavoastră”. Astfel părintele și educatorul trebuie să colaboreze pentru soluționarea problemei.
În decursul discuțiilor cu părinții educatorul se poate confrunta cu situații în care părintele îi cere de pildă să se ocupe mai mult de copilul lui pentru a remedia o problemă în achiziționarea competenței de citit. În această situație educatorul trebuie să se focalizeze pe ceea ce poate face, în loc de lucrurile pe care nu le poate face.
Nu va spune: ” Am mulți copiii în grupă. Nu mă pot ocupa de fiecare copil în parte. Indicat este ca educatorul să-i răspundă părintelui astfel: ” Aș vrea să acord mai multă atenție acestei probleme. Voi încerca să mă ocup eu de el, dar ar fi bine să vă alocați timp pentru a lucra suplimentar cu el și acasă”.
Educatorul va trebui să păstreze legătura cu părintele pentru a putea monitoriza împreună progresele copilului.
Calitatea de educator este una dintre cele mai importante pe care trebuie să și le asume cadrul didactic, deoarece dincolo de calitatea de furnizor de informații, acesta trebuie să-l formeze, să-l îndrume pe elev către dezvoltarea capacităților proprii, să reprezinte pentru acesta un model, un partener, un sfătuitor. (Constantin Cucoș, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, editia a-III-a, editrura Polirom,2009).
Preșcolarul reprezintă o personalitate în devenire, el trebuie cunoscut și educat în consecință, stimulat în devenirea sa umană, sprijinit prin educație să-și dezvolte potențialul bio-psihic, să-și materializeze posibilitățile, să dobândească acele competențe spre care-l îndrumă capacitîțile și disponibilitățile proprii și să-și formeze aptitudini care să-i servească integrării școlare și apoi profesionale și sociale.
A fi educator înseamnă să fii în măsură să dezvolți sentimente pozitive (încredere, respect, generozitate), să poți să-l faci pe copil să se manifeste liber, să coopereze, să fie creativ. Educatorul trebuie să adopte o disciplină afirmativă și nicdecum sa adopte dirijismul, autoritarismul, etichetarea, suspiciunea.
3. Gestionarea eficientă a emoțiilor – gestionarea conflictelor
Viața emoțională se dezvoltă odată cu dezvoltarea organismului, pe măsură ce înaintăm in viață emoțiile au o mai mare stabilitate. Copilul preșcolar trece foarte repede de la o stare afectivă la alta. Procesul evolutiv al vieții afective este marcat de apariția unor stări complexe ca, starea de vinovăție, de mândrie, de pudoare etc.Familia cât și educatoarele trebuie să-i ajute pe copiii să verbalizeze emoțiile, acest lucru facilitează gestionarea corectă a emoțiilor.
Deși încă din antichitate se știe că unul din elementele cheie ale funcționării optime constă în abilitatea de a diferenția clar între cauzele emoțiilor și gestionarea lor, de exemplu de a ne înfuria„pe cine trebuie, cât trebuie, când trebuie, pentru ceea ce trebuie și cum trebuie” (Aristotel), rareori reușim aceasta performanță. Desigur că fiecare dintre noi ne-am dori să avem numai emoții pozitive și să le evităm pe cele negative, însă și emoțiile negative își au rostul lor fiind necesare pentru supraviețuire. Trăirea emoțiilor negative ne atenționează ca există o problema care trebuie rezolvată. Pentru a ne putea gestiona emoțiile, și mai ales emoțiile copiilor trebuie să comunicăm eficient cu aceștia. Prin comunicare transmitem mesajele noastre, receptăm mesajele celorlalți, inițiem, întreținem relații cu celialți.
Gestionarea emoțiilor nu are ca scop rezolvarea problemei care declanșează emoția negativă, ci și ameliorarea acestei trăiri emoționale negative. Preșcolarii își pot regla emoțiile la fel ca și adulții și anume prin implicarea în activități domestice, prin imitare ei învață de la adulți că atunci când sunt supărați pot face curat, pot să-ți aranjeze jucăriile etc.
În grădinița de copii este necesară o comunicare asertivă, adică să vorbim deschis, sincer și mai ales să transmitem preșcolarilor emoție. Numai așa vom putea obține o relație pozitiva și numai prin comunicarerea asertivă le putem citi gandurile și emoțiile copiilor.Conform specialiștilor termenul de conflict denumește o dispută sau o competiție între două sau mai multe persoane care au nevoi, idei, credințe,convingeri și scopuri diferite, chiar opuse.
Vechii chinezi spuneau „Conflictul este începutul tuturor lucrurilor”. Pornind de la acest proverb putem deduce ca sursa unui conflict poate duce la o dispută negativă sau la un schimb constructiv de idei, în care toată lumea are de câștigat în care se obține o rezolvare acceptabilă a situației.
II. 4. Factori de risc pentru dezvoltarea competențelor emoționale și sociale
În procesul cunoașterii realității și al transformării ei, copilul nu rămâne indiferent față de ceilalți oameni cu care coexistă sau cooperează. El are o anumită atitudine față de oameni, față de alte ființe, față de obiecte, atitudine determinată de specificul împrejurărilor de viață, de raporturile în care se află cu acestea, raporturi care favorizează interesele și trebuințele lui în viață. Pe oameni și, implicit, pe copii, unele obiecte sau fenomene, unele întâmplări sau împrejurări îi bucură, îi satisfac, altele îi întristează, îi supără, chiar îi indignează, unele îi uimesc, iar altele îi înspăimântă. (Florinda Golu, Psihologia dezvoltării umane, Ed. Universitară, București, 2010, pag.119).
Interesul copiilor pentru emoții și înțelegerea acestora se dezvoltă în timpul interacțiunilor sociale. Copiii nu doar trăiesc diferite emoții, ci, pe măsură ce cresc, ei se gândesc tot mai mult la ele. Ei încearcă să înțeleagă ce înseamnă acestea pentru ei și pentru alți oameni, să fie implicați în episoade emoționale și să înțeleagă cauzele emoțiilor pe care le întâlnesc.
Preșcolarii de aceeași vârstă pot fi diferiți din punct de vedere al dezvoltării socio-emoționale.Aceasta depinde în cea mai mare măsură de factori intrapersonali și interpersonali.Pentru dezvoltarea optimă a competențelor emoționale și sociale copilul trebuie să trăiască într-un mediu adecvat familial și mai târziu educațional, dar această dezvoltare depinde și de componenta genetică. Părinții și educatoarele trebuie să țină cont de acesti factori deoarece intercațiunea eficientă a acestora poate reprezenta un factor de protecție, care asigură adaptarea eficientă a preșcolarului la cerințele mediului și totodata contribuie la prevenția problemelor de sănătate mintală. Pe de altă parte dacă unul din acești factori lipsește, asta nu înseamnă neapărat că respectivul copil va dezvolta o tulburare psihică. Deși conflictele din familie reprezintă un factor de risc pentru dezvoltarea adecvată a competențelor emoționale, nu toți copiii care provin din aceste familii vor fi deficitari din punct de vedere emoțional.Se poate ușor observa ca un număr relativ mare de copii au rezultate slabe la învățătură deși au o inteligență de nivel mediu sau chiar peste medie, ceea ce înseamnă că datorită instabilității emoționale, a toleranței reduse la frustrare, a supramotivării sau integrării deficitare a personalității lor ei sunt incapabili să-și utilizeze în mod eficient aptitudinile. Deci,afectivitatea joacă un rol central în determinarea gradului de adaptabilitate. Tulburările sferei afective a personalității se obiectivizează în moduri specifice de reacții dezadaptate la solicitările mediului. Aceste reacții sunt determinate de factori afectivi bipolari ca: retragere-expansiune, supunere-dominare, inerție-agitație, indiferență-hipersensibilitate, anxietate-agresivitate.
Particularitățile individuale de vârstă la copiii preșcolari pot fi evidente și la nivelul de dezvoltare a competențelor emoționale și sociale. Dezvoltarea optimă a competențelor emoționale și sociale are o puternică componență genetică specifică fiecărui copil cât și influențele de mediu social și educațional în care se dezvoltă copilul. Astfel, cunoașterea rolului acestora este esențială pentru prevenirea problemelor de sănătate mentală și menținerea unei funcționalități normale.
Copiii de aceeași vârstă pot fi diferiți din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare a competențelor emoționale și sociale. Aceste competențe sunt influențate de factori interpersonali și intrapersonali. Interacțiunea inadecvată a acestor factori poate contribui la dezvoltarea deficitară a competențelor emoționale și sociale, care în timp pot deveni sursa unor tulburări mentale și emoționale. (Catrinel A Ștefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid practic pentru educatori, Ed. ASCR, Cluj – Napoca, 2010, pag. 37).
Copilul nu va dezvolta neaparat o tulburare psihică la acțiunea unuia sau a mai multor factori de risc. Nu se poate spune că un anumit factor de risc predispune copilul preșcolar în mai mare măsură decât altul la probleme de sănătate mentală. Riscul crește în funcție de numărul factorilor de risc la care sunt expuși copiii.
Factorii intrapersonali cuprind: factorii biologici și factorii cognitivi.
Prima categorie de factori intrapersonali, factorii biologici se referă la componenta genetică înnăscută care influențează modul în care copilul reacționează la stimulii din mediu(intern sau extern), ușor observabilă la vârsta preșcolară prin reacții comportamentale.
Diferențele temperamentale cu origine în primul rând genetică, sunt în mare parte responsabile de variațiile comportamentului emoțional. (H. Rudolph Schaffer, Introducere în psihologia copilului, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2010, pag.151).
Deși temperamentul se schimbă într-o foarte mică măsură de-a lungul vieții, influențele mediului pot facilita dezvoltarea capacității de adaptare a copiilor.
A doua categorie de factori intrapersonali, factorii cognitivi, cu o mare influență asupra competențelor socio-emoționale sunt: teoria minții și nivelul de dezvoltare al limbajului.
Voi prezenta în continuare pe scurt: temperamentul, teoria minții și dezvoltarea limbajului.
În ”Psihologia copilului”, temperamentul este definit drept ”reacțiile comportamentale și emoționale stabile care apar devreme și sunt influențate parțial de constituția genetică”.(Robin Harwood, Scott A. Miller, Ross Vasta, Psihologia copilului, Ed. Polirom, Iași, 2010, pag.501).
În lucrarea ”Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari”, Catrinel A Ștefan și Kallay Eva arată că din punct de vedere al temperamentului copiii pot fi împărțiți în trei categorii:
Copiii cu temperament ”ușor” sunt bine adaptați din punct de vedere social, capabili să dezvolte relații cu ceilalți, respectă regulile, explorează mediul în situații noi și sunt capabili să-și gestioneze în mod adecvat emoțiile.
Copiii cu temperament ”dificil” nu respectă regulile, au dificultăți în urmarea instrucțiunilor, se implică în interacțiuni caracterizate prin reacții de agresivitate și manifestă crize de furie atunci când nu obțin ceea ce-și doresc; sunt de regulă percepuți ca impulsivi, agresivi și au probleme în gestionarea reacțiilor de furie sau de frustrare în situații în care sunt nevoiți să aștepte.
Copiii cu temperament ”greu de activat” sunt în general retrași, evită situațiile de relaționare cu ceilalți, își exprimă rar emoțiile sau dorințele, au nevoie de încurajări din partea adulților pentru a se implica în activitîți noi; acești copii sunt descriși ca fiind timizi și sunt predispuși către izolare socială, reacții de teamă în situații noi, nefamiliare sau de tristețe excesive.
Oferirea de modele comportamentale la momentul potrivit pentru copii poate contracara neajunsul reacțiilor înnăscute. Deși componenta genetică rămâne neschimbată de-a lungul vieții, experiența și modul în care copiii învață comportamentele sociale sunt o sursă de compensare a diferitelor deficite, reducând simultan și riscul de dezvoltare a problemelor psihice.
O a doua sursă de influență asupra dezvoltării competențelor emoționale și sociale este așa numita ”teoria minții”. Teoria minții reprezintă cunoștințele acumulate în copilărie despre faptul că ceilalți oameni au o lume internă de gânduri și sentimente, care este independentă de starea mentală a copilului. (H. Rudolph Schaffer, Introducere în psihologia copilului, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2010, pag.138).
Adică capacitatea copiilor de a înțelege faptul că alte persoane pot avea gânduri și emoții diferite de cele proprii, sau altfel spus teoria minții.
În timpul perioadei preșcolare, copiii realizează gradual că nu situația ca atare e cea care determină reacția emoțională, ci caracteristicile mentale ale fiecărui individ și, de aceea, ceea ce este înfricoșător pentru o persoană nu este așa și pentru alta, iar ceea ce cauzează o surpriză plăcută pentru una poate să determine dezamăgire la alta. (H. Rudolph Schaffer, Introducere în psihologia copilului, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2010, pag.138).
Astfel copiii devin eficienți în precizarea reacțiilor emoționale ale celorlalți, ei devin capabili să se detașeze de propria perspectivă și, prin intermediul unui salt imaginar să intre în mintea altora.
Copiii care au teoria minții insuficient dezvoltată vor întâmpina dificultăți în cooperarea cu ceilalți, fapt ce va duce la experiențe sociale sortite eșecului, sentimente de frustrare și chiar la probleme de sănătate mentală.
Un alt instrument important pentru dezvoltarea emoțională și socială a copiilor îl reprezintă limbajul.
La intrarea în grădiniță, copiii dețin experiențe diferite de comunicare, fie cu alți copii, fie cu adulții, în funcție de mediile sociale din care fac parte. În această perioadă, adultul trebuie să-și focalizeze conținutul limbajului cu copilul pe învățarea de către aceștia a denumirii obiectelor, pe învățarea formulării și pronunțării corecte a propozițiilor și frazelor, pe modalități de exprimare inteligentă, prin intermediul limbajului.(Florinda Golu, Psihologia dezvoltării umane, Ed. Universitară, București, 2010, pag.117).
Se consideră că în cazul copiilor care beneficiază de un mediu care încurajează exprimarea emoțiilor riscurile datorate dezvoltării inadecvate a limbajului, respectiv a limbajului despre emoții sunt mult mai reduse.
Dezvoltarea limbajului privește atât îmbogățirea vocabularului, cât și însușirea structurii gramaticale a limbii. Preșcolarii au o atitudine activă față de limbă; își dau seama de defectele de pronunțare, compară pronunțarea lor cu a adulților și se corectează. Își formulează astfel simțul limbii materne. Capacitatea lor de a-și însuși cuvinte noi este deosebit de accentuată. Înainte de intrarea în școală, preșcolarul ajunge să cunoască până la 3000-3500 de cuvinte. Aceasta îl ajută să exprime destul de închegat ceea ce are de comunicat altora.(Emil Păun, Romiță Iucu, Educația preșcolară în România, Ed. Polirom, Iași, 2002, pag. 155).
Pentru reducerea riscului de a dezvolta probleme la nivelul competențelor emoționale și sociale, copiii trebuie să poarte conversații cu adulții (în cadrul familiei sau la grădiniță) despre emoții, să fie încurajați șă-și comunice emoțiile și să pună întrebări despre acestea.
Copiii cu un nivel inadecvat de dezvoltare al limbajui pentru vârsta lor cronologică, și în mod special al limbajului despre emoții au șanse mult mai reduse de a interacționa eficient cu ceilalți, izolându-se sau fiind izolați, ceea ce duce la expunerea lor limitată la interacțiuni în care ar putea achiziționa abilități necesare adaptării emoționale și sociale optime. (Catrinel A Ștefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid practic pentru educatori, Ed. ASCR, Cluj – Napoca, 2010, pag. 40).
Factori interpersonali
O altă categorie de factori de risc în dezvoltarea competențelor socio-emoționale o reprezintă factorii interpersonali. Dezvoltarea copiilor are loc în contextul relațiilor interpersonale, iar acestea sunt întâlnite în primul rând în cadrul familiei. Primele influențe provin din mediul familial, după care copiii sunt influențați și de o serie de factori din mediul educațional.
Prima experiență a copiilor cu relațiile are loc, în general în familie. Acest grup mic și intim este cadrul de bază în care cei mai mulți copii sunt introduși în viața socială, unde sunt dobândite regulile comportamentului interpersonal și care va continua să le servească drept bază de securitate atunci când întâlnesc lumea din afară, care adesea induce confuzie. (H. Rudolph Schaffer, Introducere în psihologia copilului, Ed. ASCR, Cluj-Napoca, 2010, pag.87).
Familia reprezintă mediul socio-cultural în care copilul s-a născut și în care crește și de aceea este foarte important modul în care se pun bazele în educația, formarea și dezvoltarea acestuia.
Un factor de risc s-a dovedit a fi legat de cunoștințele precare ale părinților despre modul în care se dezvoltă copiii și expectanțele inadecvate legate de copiii lor..
Atitudinile părinților față de copiii lor variază de la toleranță excesivă până la atitudini extrem de dure față de comportamentele inadecvate ale copii lor. Sursa acestor atitudini este reprezentată de așteptările părinților, care pot fi nepotrivite în raport cu vârsta, respectiv cu abilitâțile copilului. Așteptările realiste ale părinților și modul în care percep disciplinarea sunt extrem de importante pentru dezvoltarea competențelor emoționale și sociale. (Catrinel A Ștefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid practic pentru educatori, Ed. ASCR, Cluj – Napoca, 2010, pag. 40).
Un alt factor de risc este reprezentat de modul în care părinții se manifestă din punct de vedere emoțional și comportamental în situații conflictuale. Reacțiile comportamentale ale părinților în situații critice sunt foarte ușor preluate de către copii prin învățarea observașională, aceștia ajungând să imite comportamentele părinților în situații similare. Catrinel A Ștefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid practic pentru educatori, Ed. ASCR, Cluj – Napoca, 2010, pag. 41).
O altă categorie de factori de risc se referă la atitudinea părinților și a educatorilor față de disciplină, precum și consecvenșa cu care aplică recompensele și pedepsele este extrem de importantă. Educatorii care nu obișnuiesc să le explice copiilor regulile și nu aplică consecvent consecințele stabilite în legătură cu încălcarea regulilor, favorizează lipsa sentimentului de control și împiedică dezvoltarea autonomiei copilului. (Catrinel A Ștefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Ghid practic pentru educatori, Ed. ASCR, Cluj – Napoca, 2010, pag. 44).
Educația vârstelor mici este privită într-o viziune globală ca temelia personalități, iar societatea nu-și poate permite să lase la voia înâmplării procesele și situațiile în care se formează copilul. Identificarea și evitarea riscurilor copilăriei, identificarea timpurie a situațiilor și dificultăților de adaptare ca dificultăți de învățare constituie o direcție prioritară în educația preșcolară. Nu se mai vorbește la vârste mici despre copii anormali și copii normali, ci despre copii aflați în situații de risc prin raportare la învățare. Pentru acești copii, sprijinul venit la timp în mod eficient poate constitui cxriteriul dezvoltării specifice sau nespecifice. Trebuie evidențiată unicitatea fiecărui copil, cu aspecte particulare și trăsăturile caracteristice, considerându-se importantă cunoașterea inițiala, globală și particulară a personalității, în orice tip de intervenție educativă. Cf. E., Păun și R., Iucu, Educația preșcolară în România, Editura Polirom, Iași 2002.
CAPITOLUL III
STUDIU ASUPRA ROLULUI JOCULUI DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA SOCIO-EMOȚIONALĂ A PREȘCOLARILOR
3.1. Prezentarea problemei de cercetare
Copiii sunt viitorul omenirii. De felul în care ne creștem și educăm urmașii depinde lumea de mâine. Poate fi o lume a progresului, a concordiei, sau o lume măcinată de conflicte, de ură și distrugeri. Trăim într-un prezent în care grija pentru educație și pentru copii este o soluție a polarizării eforturilor și un prilej de conlucrare la nivel național și internațional. Toate popoarele își iubesc copiii și toți părinții sunt ocrotitorii vlăstarelor lor. În câmpul preocupărilor pentru creșterea calității intervenției educative se pot întâlni toate națiunile și toți adulții responsabili. Devine tot mai necesar să se identifice soluții pentru ca toți copiii să aibă acces la educație și să participe la viața socială, să se integreze în societate și să fie cât mai adaptați. Acesta este un drept al tuturor copiilor, dar și o obligație a tuturor adulților.(coord. Emil Păun, Romiță Iucu, Educația preșcolară în România, Ed. Polirom, Iași, 2002, pag. 51).
Dezvoltarea umană în ansamblul său este influențată de procesul de socializare, precum și de integrarea socială și de identitatea persoanei. Familia are o influență hotărâtoare asupra formării copilului, iar apoi într-un mod mai organizat și mai sistematic – grădinița.
Părinții și educatorii reprezintă principalii factori ce pot să-i ofere copilului modele de conduită, opinii și cunoștințe despre tot ceea ce îl înconjoară, uneori bune, alteori nu.
Dezvoltarea abilităților emoționale și sociale începe deci în familie, dat fiind că primii adulți cu care ei intră în contact vor fi membrii familiei.
Copiii vor prelua prin imitare, prin modelare și în funcție de consecințele impuse acțiunilor lor, comportamente pe care le vor manifesta în relație cu ceilalți copii și adulți din preajma lor.
Încă de la vârste foarte fragede, copiii interacționează cu alți copii, merg apoi la grădiniță. Așadar, încă de pe acum, copilul va avea nevoie de abilități sociale și emoționale pentru a putea fi acceptat de ceilalți și, practic, încă de la aceste vârste va fi nevoie să știe să împartă jucării, să se manifeste afectuos față de ceilalți, pentru ca mai târziu să ajungă să rezolve conflicte, să respecte regulile fără a fi nevoie de intervenția părinților, să rezolve sarcini împreună cu alți copii, să ceară și să ofere ajutor.
Cu cât părinții și educatorii vor interveni mai mult în dezvoltarea abilităților emoționale și sociale ale copiilkor, cu atât acestora le va fi mai ușor mai târziu, căci vor putea să îi lase să se descurce în relație cu ceilalți, în siguranță, fără a mai fi nevoie permanent de intervenția lor.
În societate, în general, pornim de la adevărul că preferința este o realitate. Oamenii nu iubesc în mod egal pe toți oamenii cu care intră în relații. Fenomenul este evident chiar și în mica copilărie. În afara celor iubiți sau repudiați, marea masă intră în sfera indiferenței. Dacă acesta este un adevăr, este cu totul necesar ca omul să învețe de mic să fie corect cu cei pe care nu-i preferă, ca și cu ceilalți. Trebuie educat de mic să lase jucăriile și altor copii, pentru că e rândul lor la joc … ( N.C. Matei, Psihologia relațiilor morale interpersonale: Studii de antropologie psihologică, Ed. Scrisul Românesc, Craiova 1981, p. 130).
Ca educatori trebuie să cultivăm ceea ce preexistă în suflet, și în sufletul fiecărui copil există acea frumusețe naturală, după cum spunea J.J.Rousseau "suntem buni de la natură, societatea ne strică", bunătatea și empatia sunt înscrise în genele copilului, însă aceste trăsături dacă nu sunt cultivate, vor dispărea.
Psihologii și pedagogii au considerat de-a lungul timpurilor că dezvoltarea unui copil nu poate să existe în lipsa jocului. Jocul îi oferă copilului posibilitatea de a se dezvolta în plan social, emoțional, fizic, intelectual și, ceea ce este deosebit de important, să se cunoască pe sine.
Jocul este considerat un gen fundamental de activitate a copilului care se află în consonanță cu însăși natura copilului: ”Această consonanță nu vizează natura biologică, ci natura socială a copilului, trebuința lui foarte timpurie de comunicare cu adulții, ce se transformă în tendința de a trăi cu aceștia în comun.(Elena Bonchiș(coord.), Psihologia jocului, Ed. SPER, București, 2014, pag. 65).
Jocul este prezent în întreaga viață a copilului, influențând și subordonând celelalte activități, interese și preocupări. Jocul copilului este o formă de activitate în care se reflectă un variat conținut social: gradul de sociabilitate al unui copil se poate observa mai ales în joc. În cadrul lui, învață să observe cadrul social, situații sociale de diferite feluri și să ia atitudine corespunzătoare. El se comportă în joc în funcție de comportamentul partenerilor de joc pentru că jocul, pe lângă regulile pe care le conține, presupune stabilirea de relații socio-afective.( Mariana-Nina Simion, Rolul jocului în dezvoltarea personalității copilului, Ed. Rovimed Publishers, Bacău, 2010, pag. 48).
Pe de altă parte, jocul reprezintă o arenă majoră, în care copilul învață să-și exprime emoțiile. Exprimarea emoțională constă în abilitatea copilului de a exprima afectele pozitive sau negative, de regulă într-o situație de joc simulat. Recunoașterea expresiilor emoționale se realizează începând cu înțelegerea și recunoașterea emoțiilor pozitive și ulterior a celor negative. Dacă la început expresiile emoționale ale copiilor reflectă fidel ceea ce simt, cu trecerea timpului, ei învață să le proceseze, să le modeleze, să le regleze și să le folosească în moduri adaptative. .(Elena Bonchiș(coord.), Psihologia jocului, Ed. SPER, București, 2014, pag. 73).
Motivul principal al activității ludice este obținerea plăcerii regăsite în confortul și bucuria din joc. Capacitatea de a se bucura și de ”a se pierde”în experiența joculuieste exprimată în abilitatea de a experimenta diverse stâri emoționale pozitive, cum ar fi plăcerea și bucuria, dar și implicarea în sarcina dată. Jocul se realizează spontan și din plăcere, ceea ce produce mari satisfacții copilului, mai ales datorită faptului că este o ”plăcere gratuită”, așa cum afirma Chateau. (Elena Bonchiș(coord.), Psihologia jocului, Ed. SPER, București, 2014, pag. 74).
Educația preșcolară actuală își propune ca direcție principală de acțiune: pregătirea copilului pentru viață, pentru integrarea activă în mediul social. Domeniul curricular dezvoltare socio-emoțională devine astfel vital în atingerea acestui deziderat, iar cea mai bună cale de realizare a acestuia este jocul didactic.
Luând în calcul această considerație voi aplica în cercetarea pe care o desfășor diferite jocuri pentru dezvoltarea abilităților sociale și emoționale ale preșcolarilor.
3.2. Design-ul cercetării
Organizarea și desfășurarea cercetării
Locul și perioada de desfășurare
Cercetarea s-a desfășurat la Grădinița………..În cercetare au fost implicate 2 grupe mari de preșcolari, respectiv 35 copii.
Cercetarea s-a desfășurat pe o perioadă de………. luni, între 15 noiembrie 2014 și 15 martie 2015
Scopul cercetării:
Scopul cercetării este de a vedea eficiența jocului didactic în dezvoltarea competențelor socio-emoționale la preșcolari. Cunoașterea și precizarea locului pe care-l ocupă jocul didactic ca formă de activitate în grădiniță și ca metodă de predare – învățare. De a arăta că jocul didactic ajută preșcolarul în promovarea exprimării emoțiilor în diversitatea situațiilor de viață pentru a înțelege complexitatea rezolvării problemelor personale, de familie, din societate, în etapele ulterioare ale vieții de școlar.
Obiectivele cercetării :
Evaluarea obiectivă a competențelor socio – emoționale dobândite de preșcolari până la debutul grupei pregătitoare;
Tratarea conceptului de joc didactic și prezentarea valențelor sale formative în dezvoltarea competențelor socio – emoționale la preșcolari.
Utilizarea la grupul experimental, în mod constant, a unor strategii variate, atractive, bazate pe jocul didactic, ca factor determinant al dezvoltării abilităților socio – emoționale la preșcolari, reflectate în progresul și îmbunătățirea performanțelor acestora;
Identificarea și experimentarea în cadrul programului educațional specific a unor tehnici și strategii de formare a comportamentelor socio-emoționale adecvate și de corectare a comportamentelor indezirabile la copii;
Formarea și consolidarea abilităților specifice dezvoltării sociale și emoționale a copilului de vârstă preșcolară;
Dobândirea, la nivelul preșcolarilor, a unor însușiri sociale prin intermediul jocului didactic;
Înregistrarea, compararea și interpretarea rezultatelor obținute la proba inițială, formativă și sumativă, urmărind evidențierea progresului realizat de preșcolari;
Ipoteza cercetării :
Pornind de la obiectivele propuse, pe baza studiului aprofundat al literaturii de specialitate privind dezvoltarea socio-emoțională la preșcolari, am formulat următoarea ipoteză a demersului nostru experimental:
Presupunem că utilizarea unei strategii coerente de dezvoltare socio-emoțională a copiilor din învățământul preșcolar, bazată pe jocuri didactice, stimulează dezvoltarea competențelor socio – emoționale ale acestora.
Variabilele cercetării:
Variabila independentă: Jocul didactic ca formă de activitate în învățământul preșcolar.
Variabila dependenă: Dezvoltarea competențelor socio –emoționale a preșcolarilor.
Eșantionul de subiecți:
În vederea atingerii obiectivelor și a verificării ipotezei specifice formulate, au fost cuprinși în cercetare un număr de……..copii de la Grădinița…………………, iar dintre aceștia 17 au participat la programul de intervenție, ceilalți constituind grupul de control. Copiii au vârste între 5 și 7 ani. Părinții copiilor provin din categorii sociale diverse, nivelul studiilor lor fiind la fel de divers. În cercetare au fost implicate 2 grupe de preșcolari, respectiv 2 grupe mari, astfel:
Eșantionul experimental: Grupa Mare, GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL……….., formată din 17 copii, 7 băieți și 10 fete.
Eșantionul de control: Grupa Mare, GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL ……….., formată din 15 copii, 8 băieți și 7 fete.
Toți copiiii implicați în experiment au vârsta de 5-6 ani, sunt în aceleași grupe la grădiniță și nu provin din medii sociale foarte diferite. Considerăm, prin urmare că eșantioanele sunt echivalente. (vezi graficul nr. 1).
Graficul nr.1- Eșantion de subiecți – Repartiția pe sexe
Eșantionul de conținut
Eșantionul de conținut a inclus conținuturi științifice în concordanță cu Curriculum Național pentru preșcolari. Astfel mi-am propus să respect cerințele unui program de formare legat de organizarea și desfășurarea învățării și educației din grădiniță reprezentat de folosirea jocului didactic în cadrul Domeniilor Experențiale: OM ȘI SOCIETATE
LIMBĂ ȘI COMUNICARE
Metodologia cercetării:
Metodele didactice pe care le-am aplicat au fost selectate astfel încât să răspundă principalelor cerințe ale unei investigații și să preîntâmpine eventualele erori de investigare și prelucrare a materialului faptic. Astfel pentru confirmarea sau infirmarea ipotezei de la care am plecat am folosit un sistem metodologic compus din:
Metode de cunoaștere a individualității copilului:
– observația;
– analiza produselor activității;
– analiza psihologică de dezvoltare a abilităților socio-emoționale
Metode de cunoaștere a individualității copiilor în care se solicită colaborarea persoanei:
convorbirea;
testele psihologice aplicate folosite în prelucrarea informației.
Metode folosite în prelucrarea informației:
– metoda interpretativă;
– metoda statistică.
Metode și tehnici de organizare a informației:
– tabele.
Metodele de evaluare inițiala (pretestare), continua, sumativă (posttestare).
Metoda experimentului psihopedagogic.
Instrumente de cercetare
Pentru a obține informații în legătură cu competențele socio-emoționale ale copiilor, cu nivelul de cunoștințe și competențe ale acestora, cu comportamentele și gradul de implicare al lor în procesul educativ, am folosit ca instrumente de cercetare:
– testele pedagogice de cunoștințe;
– fișele de lucru;
– chestionarul.
Aceste instrumente, în marea lor majoritate, au fost preluate și adaptate conținuturilor vehiculate, particularităților copiilor și obiectivelor vizate.
3.3. Organizarea și desfășurarea cercetării
3.3.1. Etapa preexperimentală
Această etapă a cercetării are rolul de a stabili nivelul existent în momentul inițierii experimentului psihopedagogic, atât la eșantionul experimental, cât și la cel de control.
Etapa preexperimentală reprezintă o etapă complexă, de pregătire a intervenției experimentale, fază care a presupus o multitudine de demersuri.
Pentru a vedea nivelul de dezvoltare al competențelor socio-emoționale a preșcolarilor implicați în experiment, am utilizat grila de observare a sociabilității copilului preșcolar propusă de Octavian Bărbulescu în Adaptarea copilului preșcolar la mediul din grădinițăîn debutul preșcolarității.
Autorul citat, a grupat competențele socio-emoționale pe trei dimensiuni convergente:
Adaptare socială (itemii 1-3) – manifestată prin receptivitate și reactivitate socio-afectivă față de normele de conviețuire în colectivitate, față de activitățile instructiv-educative, de rezultatele acestor activități, față de copii și de cadre didactice
Capacitate socială ( itemii 4-11) – reprezintă posibilitatea de reușită și competență corelată cu particularități ale voinței și trăsături de caracter manifestate în procesul de integrare în colectivitatea de copii și față de activitate: capacitatea de a îndeplini decizia (sarcina), de a dovedi inițiativă și independență în îndeplinirea sarcinii, de a respecta adultul și munca acestuia, de a fi disciplinat și capacitatea de a formula independent scopuri în activitățile obligatorii și activitățile de joc.
Integrare socio-afectivă (itemii 12-17) – se prezintă și reactivitatea emoțională (reacții pozitive: arată solidaritate, sprijină, ajută, destinde atmosfera, glumește, râde, exprimă satisfacție, exprimă acordul.
Astfel, am aplicat atât la grupa experimentală cât și la grupa de control: Fișa de apreciere a dezvoltării competențelor socio-emoționale la copilul preșcolar.(Tabel nr. 1).
FIȘĂ DE APRECIERE A DEZVOLTĂRII COMPETENȚELOR SOCIO-EMOȚIONALE LA COPILUL PREȘCOLAR
Numele și prenumele……..
Vârsta ( în ani împliniți)…..
Grupa…….
Tabel nr.1
În vederea desfășurării cercetării experimentale, am procedat astfel:
Am verifcat nivelul general al grupelor, prin aplicarea unui test inițial.
Am desfășurat activități de predare desfășurate în mod tradițional la grupa de control și activități de predare axate pe jocul didactic la grupa experiment;
Am aplicat o probă de evaluare sumativă, pentru confirmarea ipotezei.
Acest plan a fost elaborat conform Curriculumului.
Rezultatele obținute în urma aplicării testului inițial le-am centralizat în următoarele tabele:
Tabelul nr. 2. Rezultatele obținute la grupa experiment – Pretext
Tabelul nr. 3. Rezultatele obținute la grupa de control – Pretext
După cum se poate observa grupele de preșcolari, respectiv grupa experiment și grupa de control sunt relativ egale în ceea ce privește dezvoltarea socio-emoțională, diferențele fiind nesemnificative, deci ambele grupe pornesc cu șanse relativ egale.
Centralizând datele pentru domeniul integrare socială, în etapa de pre-test, am identificat 2 copii cu dificultăți de integrare (punctaj sub 7) și 5 copii care au ocazional probleme de integrare în grup (punctaj 8-9). Restul de 11 copii reprezentând 62% sunt în mare și foarte mare măsură integrați social.
Graficul nr. 1 – Integrare socială
În urma aplicării grilei de observare privind capacitatea socială am constatat că cei mai mulți preșcolari sunt la un nivel mediu în ceea ce privește procesul de integrare în colectiv, capacitatea de a dovedi inițiativă și independență în îndeplinirea sarcinilor. Voi reprezenta grafic rezultatul obținut la itemii privind integrarea socială.
Graficul nr. 2 – Adaptare socială
După aplicarea itemilor privind dezvoltarea competențelor emoționale am identificat că 30% dintre preșcolarii din grupa experiment respectiv 35% din grupa de control au probleme privind reglarea emoțională și exprimarea emoțiilor.
Graficul nr. 3 – Dezvoltarea competențelor emoționale
În urma aplicării testului inițial privind dezvoltarea competențelor socio- emoționale s-a putut constata că preșcolarii sunt la un nivel mediu privind această competență.
Etapa experimentului formativ
Etapa experimentului formativ a presupus implementarea – la grupele experimentale – a planului de intervenție educațional, respectiv aplicarea jocurilor de dezvoltare socio-emoțională a preșcolarilor. La eșantionul de control maniera de lucru a fost una obișnuită, neinfluențată de variabila independentă, manipulată la eșantionul experimental.
Consider că prin joc poate fi transmisă cea mai mare parte a informațiilor cuprinse în Curriculum și implicit prin joc copilul își însușește numeroase cunoștințe cu privire la varietatea conduitei umane, la profesiuni și activități, înțelege mai bine caracteristicile lor sociale. Jocul copilului este o formă de activitate în care se reflectă un variat conținut social.
Competența socială este abilitatea de a atinge diferite ținte personale în interacțiunile sociale și de a cultiva și menține relații pozitive cu ceilalți.
Relațiile dau un înțeles experiențelor din mediul școlar și implicit, celor din mediul social. Interacțiunile stabilite din perioada copilăriei timpurii oferă copiilor un sens al stării de bine, care îi determină să participe pozitiv în activitățile zilnice. Sprijinul emoțional și relațiile sigure îi ajută pe copii să dobândească încrederea în sine și abilitatea de a funcționa ca membru al unui grup.
Așadar, dezvoltarea emoțională se dezvoltă odată cu dezvoltarea socială. Copiii încep să înțeleagă faptul că acțiunile lor pot avea consecințe și, în acest context, ei învață să își controleze diferitele emoții: frică, mânie, timiditate etc.(Viorica Preda, et. All. 450 de jocuri educaționale. Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului, Ed. Didactica Publishing House, București, 2011).
În etapa experimentului formativ mi-am propus atingerea următoarelor obiective:
Obiective specifice pentru dezvoltarea abilităților emoționale:
Să identifice propriile emoții și ale altor persoane
Să exprime verbal sau nonverbal diferite tipuri de emoții(emoții primare sau complexe)
Să folosească strategii de autoreglare emoțională
Obiective specifice pentru dezvoltarea abilităților sociale:
Să manifeste comportamente prosociale
Să respecte reguli
Să inițieze și să mențină o relație
Dezvoltarea competențelor socio-emoționale
Importanța dimensiunii socio-emoționale este majoră la această vărstă, ea contribuind semnificativ la dezvoltarea altor abilități care vor facilita adaptarea copilului la cerințele mediului.
Având în vedere faptul că perioada preșcolară se caracterizează prin achiziții fundamentale la nivel emoțional și social și că activitatea de bază a copiilor este jocul am aplicat la grupa experimentală următoarele jocuri pentru dezvoltarea competențelor socio-emoționale:
”Harta emoțiilor”
Obiective:
Să identifice emoțiile de bucurie, furie, tristețe, teamă, dezgust, surprindere;
Să exprime corect emoțiile observate;
Să eticheteze corect emoțiile prezentate.
Durata: 10-15 minute
Materiale: ”harta emoțiilor”(vezi Anexa C.E.1), poveste (vezi Anexa C. E.2).
Conținutul jocului:
Educatoarea citește copiilor povestea.(pentru detalii, vezi Anexa C.E.2). Copiii vor identifica reacțiile emoționale ale personajelor, le vor indica cu ajutorul ”hărții emoțiilor”. (Cum s-a simțit….?”
Educatoarea identifică împreună cu copiii etichetele verbale corespunzătoare fiecărei emoții.
Educatoarea încurajează și lăudă copiii pentru recunoașterea și etichetarea corectă a emoțiilor.
Prin această activitate copiii învață să identifice corect emoțiile și etichetele verbale corespunzătoare și achiziționează cuvinte care denumesc emoții.
”Cum mă simt azi…”
Obiective:
Să identifice și să conștientizeze emoțiile trăite
Să asocieze o etichetă verbală expresiei emoționale din desen
Durata: 10-15 minute
Materiale: coli de hârtie, creioane colorate.
Conținutul jocului:
Educatoarea împarte fiecărui copil câte o coală de hârtie și creioane colorate.
Copiii sunt rugați să deseneze cum se simt (au voie să folosească ce culori doresc).
La final fiecare copil va trebui să arate desenul colegilor săi și să denumească emoția desenată.
Fiecare copil este încurajat să povestească despre o situație în care a trăit o emoție asemănătoare celei desenate.
Nu trebuie criticate desenele copiilor, important este să identifice corect emoția trăită!
Prin această activitate copiii învață să identifice corect emoțiile proprii și etichetele verbale corespunzătoare;încep să se familiarizeze cu posibilele cauze ale emoțiilor; învață despre emoții prin intermediul desenului, o activitate specifică vârstei.
”Cum te-ai simți dacă…”
Obiective:
Să asocieze anumite situații cu anumite reacții emoționale (inclusiv emoții sociale: mândrie, rușine)
Să înțeleagă faptul că două persoane pot avea reacții diferite față de aceeași situație
Să identifice cauzele și consecințele reacțiilor emoționale.
Durata: 10-15 minute
Materiale: listă cu situații (Anexa C. E. 3)
Conținutul jocului:
Educatoarea citește copiilor situațiile descrise în Anexa C.E.3 și îi întreabă pe copiii cum s-ar simți dacă s-ar afla într-una dintre situațiile prezentate. Se cere copiilor să identifice care ar putea să fie cauzele respectivelor reacții emoționale. (”De ce credeți că se simt….). copiii sunt încurajați să spună care ar putea fi consecințele faptului că trăiesc acele reacții emoționale. (”Ce credeți că s-ar putea întâmpla după aceea?”).
Această activitate facilitează înțelegerea faptului că oamenii pot avea diferite reacții emoționale, dezvoltă capacitatea de identificare a consecințelor și ajută copiii aă asocieze anumite contexte cu manifestarea unor emoții specifice. Deasemenea această activitate permite copiilor să achiziționeze etichetele verbale ale emoțiilor și să identifice consecințele trăirilor emoționale.
”Livada cu emoții”
Obiective:
Să identifice la personajele poveștii emoțiile de bază (bucurie, tristețe, furie, teamă)
Să exemplifice cu cel puțin o situație din experiența lor de viață trăirea emoțiilor prezentate
Durata: 10 – 15 minute
Materiale: povestea ”Livada cu emoții” (Anexa C. E. 4)
Conținutul jocului:
Educatoarea citește copiilor povestea ”Livada cu emoții”. Copiii vor identifica cu ajutorul ”hărții emoțiilor”(Anexa C. E. 1) emoțiile personajelor din poveste.
Educatoarea cere fiecărui copil să se gândească la o situație din experiența lor de viață o situație în care s-a simțit bucuros, respectiv o situație în care a simțit tristețe/furie/teamă.
Prin intermediul acestei activități este facilitată exprimarea adecvată a emoțiilor, copiii își dezvoltă vocabularul emoțiilor.
”Oglinda fermecată”
Obiective:
Să mimeze emoțiile de bază (bucuria, furia, tristețea, teama, dezgustul, surprinderea)
Să învețe să asocieze corect eticheta verbală cu exprimarea facială a emoției respective
Să eticheteze corect emoțiile
Durata: 10 -15 minute
Materiale: oglinzi, ”harta emoțiilor” (vezi C. E. 1)
Conținutul jocului:
Educatoarea le spune copiilor că se vor juca cu oglinzile.
Educatoarea arată copiilor una dintre emoțiile de pe ”harta emoțiilor” și le cere să denumească emoția indicată. Copiii sunt rugați de către educatoare să mimeze emoția respectivă ținând oglinda în mână. În cazul în care copiii confundă anumite expresii emoționale, educatoarea le va oferi ajutor mimând emoția respectivă.
Se va repeta scenariul pentru fiecare emoție menționată.
Prin această activitate copiii pot exersa exprimarea facială corectă a emoțiilor de bucurie, furie, tristețe, teamă, dezgust, surprindere.
Prin această activitate copiii învață să asocieze corect etichetele verbale ale emoțiilor cu expresile faciale corespunzătoare.
”Bruno și Bruni ne învață despre cum să ne exprimăm emoțiile”
Obiective:
Să diferențieze între reacțiile emoționale adecvate și cele inadecvate
Să-și diversifice repertoriul de strategii de reglare emoțională
Durata: 10 -15 minute
Materiale: scenarii (pentru detalii, vezi Anexa C. E. 5), 2 păpuși
Conținutul jocului:
Educatoarea interpretează scenariile ( vezi Anexa C. E. 5) cu ajutorul păpușilor.
După fiecare pereche de scenete, educatoarea, cere copiilor să identifice reacțiile emoționale ale personajelor. ( ”Cum s-a simțit … atunci când … ?”).
Educatoarea identifică împreună cu copiii posibilele reacții emoționale ale personajelor. Se cere copiilor să prezinte prin joc de rol reacțiile comportamentale aferente emoțiilor identificate.
Educatoarea prezintă copiilor reacția inadecvată cu ajutorul păpușilor..
Copiii vor prezenta prin joc de rol soluția adecvată. Jocul de rol se va începe cu acei copii ale căror abilități sunt bine dezvoltate, astfel încât ei să constituie un exemplu pentru ceilalți copii.
Dacă este nevoie educatoarea va interveni cu sugestii pe parcursul jocurilor de rol și va lăuda copiii pentru prestația lor în timpul jocurilor de rol.
Prin această activitate copiii sunt familiarizați cu faptul că în aceeași situație mai multe persoane pot avea reacții diferite. Copiii încep să diferențieze între reacțiile emoționale și comportamentale adecvate sau inadecvate. Copiii exersează modalități adecvate de gestionare a emoțiilor negative.
Pentru dezvoltarea competențelor sociale am aplicat la grupa experimentală următoarele jocuri:
”Să învățăm cum să fim prieteni”
Obiective:
Să identifice modalități de a se juca împreună
Să exerseze abilitățile de cooperare în joc
Să recunoască la ceilalți comportamentele prietenoase
Durata: 10 – 15 minute
Materiale: povestea (pentru detalii, vezi Anexa C. S. 1).
Conținutul jocului:
Educatoarea va citi copiilor povestea. (Anexa C. S. 1). Pe parcursul citirii povești copiii vor identifica ajutați de educatoare unde este cazul, comportamentele prietenoase și neprietenoase ale personajelor din poveste.
Educatoarea discută cu copiii despre cum se comportă prietenii. (Cum vă jucați cu prietenii?”).
Educatoarea va realiza împreună cu copiii un joc de rol pentru a demonstra anumite comportamente. Se va pune accent pe comportamente cum ar fi: oferirea ajutorului, cererea ajutorului, împărțirea jucăriilor, așteptarea rândului, atitudinile politicoase (să spună ”te rog” și ”mulțumesc”, cererea permisiunii pentru a se juca cu jucăria altcuiva).
Prin această activitate copiii învață să identifice comportamentele care facilitează stabilirea și menținerea relațiilor de prietenie. Copiii exersează comportamentele de cooperare esențiale pentru dezvoltarea implicării în joc, precum și comportamentele prosociale.
”Obiectul misterios”
Obiective:
Să-și dezvolte abilitățile de conversație
Să exerseze abilitățile de interelaționare prin dialog
Durata: 10 – 15 minute
Materiale: un obiect din sală
Conținutul jocului:
Etapa I:
Educatoarea spune copiilor că va alege un obiect din sala de grupă iar ei trebuie să pună întrebări (maxim 10) pentru a afla care este obiectul la care s-a gândit.
Educatoarea prezintă regula jocului și anume: se va răspunde la întrebări doar prin ”da” sau ”nu”.
Etapa II:
Educatoarea cere unuia dintre copiii să aleagă un obiect.
Ceilalți vor trebui să pună întrebări pentru ca să ghicească obiectul. Apoi, educatoarea numește un alt copil care să aleagă ”obiectul misterios”, astfel încât să fie implicați cât mai mulți copiii în această activitate.
Educatoarea va încuraja și lăuda copiii pentru găsirea obiectului misterios.
Prin această activitate copiii învață să identifice comportamentele care facilitează stabilirea și menținerea relațiilor de prietenie. Copiii exersează comportamentele de cooperare esențiale pentru dezvoltarea implicării în joc, precum și comportamentele prosociale.
”Mă plac cum sunt – te plac cum ești”
Obiective:
Să descopere diversitatea și diferențele dintre oameni
Să se ccepte pe ei înșiși așa cum sunt
Durata: 10 – 15 minute
Materiale: o planșă cu căpșuna din poezie
Conținutul jocului:
Educatoarea prezintă copiilor tabloul cu căpșuna și poezia ”Căpșuna cu pistrui” de Daniela Crăsnaru:
”O căpșună cu pistrui
Și cu fes micuț, verzui
Se plângea că de la soare
Toți pistruii-i cresc mai tare
Și că are mult necaz
Că-i prea roșie-n obraz,
Și pân’ să răsară luna
Se tot văicărea întruna
Of și vai, fir-ar să fie,
De ce n-am , precum ciuperca,
Pe căpșor o pălărie?
Educatoarea poartă o discuție cu copiii despre nemulțumirile căpșunei și se stabilește faptul că nu toți suntem la fel, suntem diferiți din multe puncte de vedere cum ar fi: religia, etnia, culoarea pielii și că fiecare dintre noi avem și calități și defecte, dar trebuie să ne acceptăm așa cum suntem.
În jocul: ”Mă plac așa cum sunt – te plac așa cum ești” , copiii trebuie să-i spună Căpșunei lucruri bune și frumoase pentru a o ajuta să-și schimbe părerea despre ea. Se scot în evidență calitățile și importanța căpșunilor în alimentația noastră: este roșie, zemoasă, cu multe vitamine. Se pun întrebări copiilor de genul: Ce s-ar întâmpla dacă Căpșuna ar avea o pălărie? Ce nu vă place la voi? De ce?
Se scoate în evidență necesitatea de a accepta diversitatea și diferențele dintre oameni, de a ne accepta unii pe alții.
”Ami ne învață despre reguli”
Obiective:
Să se familiarizeze cu regulile
Să cunoască comportamentele aferente regulilor
Dutata: 10 – 15 minute
Materiale: poster cu reguli, povestea (pentru detalii, vezi Anexa și C.S. 3)
Conținutul jocului:
Etapa I:
Educatoarea cere copiilor să se așeze în cerc, apoi le prezintă posterul cu reguli. Copiii trebuie să descrie regulile pornind de la desenele prezentate.
Etapa II:
Educatoarea citește copiilor povestea (vezi Anexa C.S 3) pentru a le reaminti regulile sau pentru a-i familiariza cu cele noi. Educatoarea discută împreună cu copiii conținutul poveștii. (Credeți că lui Ami i-a plăcut ce a văzut la grădiniță?”, ”Ce credeți că i-a plăcut?”, ”Ce nu i-a plăcut?”, Cum credeți că ar trebui să se comporte copiii?”.
La finalul poveștii educatoarea cere copiiilor să descrie regulile prezentate.
Se vor repeta regulile (mai ales cele noi) în contexte diferite pentru a facilita înțelegerea lor.
Prin această activitate copiii sunt familiarizați cu regulile de comportament de la grădiniță. Copiilor li se explică rolul regulilor și modul în care ar trebui să se comporte.
”O greșeală recunoscută este pe jumătate iertată”
Obiective:
Să înțeleagă faptul că orice comportament are consecințe
Să achiziționeze strategii pentru rezolvarea adecvată a unor situații problemă
Să exerseze modul în care pot rezolva problemele: să își ceară scuze atunci când au greșit
Durata: 10 – 15 minute
Materiale: scenarii (pentru detalii, vezi Anexa C. S. 4), 2 păpuși
Conținutul jocului:
Educatoarea interpretează scenariile cu ajutorul păpușilor.
După fiecare scenariu educatoarea identifică împreună cu copiii soluția adecvată.
Copiii sunt încurajați să exerseze soluțiile prin joc de rol.
Educatoarea identifică și alte situații asemănătoare și cere copiilor să ofere soluții prin
joc de rol.
După aceea educatoarea exersează împreună cu copiii modul în care pot să-și ceară scuze pentru ceea ce au făcut greșit.
Prin această activitate copiii dezvoltă abilitatea de a rezolva situații problemă. Copiii pot exersa rezolvarea de probleme în situații asemănătoare cu cele din contexte cotidiene. De asemenea copiii achiziționează strategii de relaționare adecvată (comportamente prosociale).
”A fost drept sau nedrept?”
Obiective:
Să înțeleagă faptul că orice comportament are consecințe
Să facă diferența între o consecință dreaptă sau nedreaptă
Să evalueze o posibilă soluție din perspectiva corectitudinii față de persoanele implicate în conflict și în funcție de emoțiile pe care le generează
Durata: 15 – 20 minute
Materiale: scenarii (pentru detalii, vezi Anexa C. S. 5), 2 păpuși
Conținutul jocului:
Educatoarea interpretează scenariile cu ajutorul păpușilor.
Educatoarea întreabă copiii în ce măsură rezolvarea propusă a fost dreaptă sau nedreaptă pentru personaje.
Copiii sunt solicitați să identifice reacțiile emoționale ale personajelor implicate și să le denumească.
Se compară soluțiile din fiecare scenariu și se stabilește împreună cu copiii soluția adecvată.
Educatoarea încurajează copiii să evalueze consecințele și să țină cont de emoțiile celorlalți.
Prin această activitate copiii achiziționează repere privind evaluarea soluțiilor implementate și învață să rezolve conflictele în mod adecvat. Această activitate facilitează dezvoltarea capacității de a înțelege gândurile și emoțiile altei persoane.
Etapa postexperimentală
În această etapă a cercetării voi prezenta comparativ rezultatele obținute de copiii din grupa experimentală și din grupa de control în urma aplicării jocurilor didactice din etapa experimentului formativ cu scopul verificării ipotezei.
Pentru confirmarea sau infirmarea ipotezei. am aplicat atât la grupa experimentală cât și la grupa de control: Fișa de apreciere a dezvoltării competențelor socio-emoționale la copilul preșcolar. În aplicarea Fișei de apreciere a dezvoltării competențelor socio-emoționale la copilul preșcolar am ținut cont de cerințele prevăzute în Curriculumul pentru educația timpurie a copilului de la 3 la 6/7 ani privind Domeniul Dezvoltare Socio-emoțională.
Astfel, i am grupat competențele socio-emoționale pe trei dimensiuni convergente
Adaptare socială (itemii 1-3) – manifestată prin receptivitate și reactivitate socio-afectivă față de normele de conviețuire în colectivitate, față de activitățile instructiv-educative, inițierea și menținerea unei relații/interacțiuni cu alți copii și cadre didactice.
Capacitate socială ( itemii 4-11) – reprezintă posibilitatea de reușită și competență corelată cu particularități ale voinței și trăsături de caracter manifestate în procesul de integrare în colectivitatea de copii și față de activitate: capacitatea de a îndeplini decizia (sarcina), de a dovedi inițiativă și independență în îndeplinirea sarcinii, de a respecta adultul și munca acestuia, de a fi disciplinat și capacitatea de a formula independent scopuri în activitățile obligatorii și activitățile de joc.
Controlul emoțional (itemii 12-17) – se prezintă și reactivitatea emoțională (reacții pozitive: arată solidaritate, sprijină, ajută, destinde atmosfera, glumește, râde, exprimă satisfacție, exprimă acordul.
FIȘĂ DE APRECIERE A DEZVOLTĂRII COMPETENȚELOR SOCIO-EMOȚIONALE LA COPILUL PREȘCOLAR
Numele și prenumele……..
Vârsta ( în ani împliniți)…..
Grupa…….
Rezultatele obținute în etapa posttest la grupa experiment
Tabelul nr. 3. Rezultatele obținute în etapa postest la grupa de control
Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor obținute
În următoarul tabel voi prezenta comparativ rezultatele preșcolarilor din grupa experiment, la grila de observație privind dezvoltarea socio-emoțională.
Tabelul nr. 2. Rezultatele obținute în etapa pretext și posttest la grupa experiment
Graficul nr.6 – Integrare socială a preșcolarilor în pretest și postest
Grafic nr. 7- Adaptare socială în pretest și postest
Grafic nr. 8- Dezvoltarea competențelor emoționale în pretest și postest
Din datele rezultate constatăm că după intervenția experimentală atât competențele emoționale cât și cele sociale s-au dezvoltat progresiv la un numar ridicat de preșcolari din grupa experiment. Un numar mare de copii din grupa experiment care inițial aveau devieri medii sau ușoare de conduită au ajuns să se comporte adecvat în contextul noilor relații educaționale care le-au cultivat atât încrederea în forțele proprii cât și încrederea în ceilalți.
Am constatat că în urma aplicării jocurilor didactice la grupa experiment, frecvența conduitelor deviante scade simțitor și preșcolarii își exprimă mult mai ușor emoțiile recunoscându-le.
Am realizat și o analiză inter-grup, dorind să comparăm rezultatele obținute de copiii din lotul experimental și cei din cel de control în etapa de post-test. Menționez că punctajul maxim care putea fi obținut la itemii 1-3 (adaptare socială) este de 15 puncte, iar la itemii 4-11 (capacitate socială) de 40 pucte, iar la itemii socio-afectivi respectiv 12-17 este de 30 de pucte.
Am grupat punctajele obținute astfel: competențe socio-emoționale (totalul punctajului).
Foarte bune : între 75 și 80 puncte ;
Bune : între 70 și 74 puncte ;
Medii : între 60 și 69 puncte ;
Slabe : între 55 și 59 puncte ;
Foarte slabe : sub 55 puncte.
Situația comparativă în etapa de post-test, privind nivelul dezvoltării competențelor socio-emoționale la grupul experimental și cel de control este reprezentată în graficul nr. 9.
Graficul nr.9-Grupa experiment/grupa control în pos-test
Din rezultatele obținute s-a constatat că la proba finală, colectivul grupei experiment, a înregistrat o creștere relativ mare în ceea ce privește adaptarea socială și a competențelor emoționale, în timp ce grupa de control cărora nu le-au fost aplicate jocurile didactice aproape că a stagnat. Având în vedere că ambele grupe au pornit cu șanse relativ egale, putem afirma că jocul didactic este primordial în dezvoltarea și recunoașterea emoțiilor preșcolarilor, dar și că prin acest tip de activitate copiii relaționează mai ușor cu adulții si totodată cu ceilalți copiii.
Concluzii
Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieții omului. Acum se formează deprinderi, acum se corectează deficiențe mult mai ușor, acum se pun bazele personalității umane viitoare, iar factorul principal în dezvoltarea acestora este jocul.
Jocul este o activitate complexă, specifică copiilor și așa cum remarca Schiller: ”Omul nu este întreg decât atunci când se joacă!”
În concluzie se poate spune că dezvoltarea abilităților sociale și emoționale se realizează progresiv, pe măsură ce copiii cresc dar în același timp se impune să facem precizarea că în absența unor răspunsuri adecvate din partea adulților care trăiesc în contextul de zi cu zi al copilului, nu se poate realiza o educație emoțională și socială adecvată.
Maturizarea copilului asigurată de creșterea în vârstă oferă un teren propice pe care se pot dezvolta abilități emoționale și sociale cât mai complexe (exprimarea emoțiilor complexe de vină, vinovăție, utilizarea tehnicilor cognitive de autoreglare emoțională etc) dar nu generează în mod automat dezvoltarea lor.
Pentru ca abilitățile sociale și emoționale să se dezvolte este necesar să oferim copiilor preșcolari contexte adecvate de învățare și exersare a lor, să oferim modele adecvate de exprimare a propriilor emoții, de rezolvare a propriilor probleme emoționale, să avem răspunsuri adecvate care să sprijine copiii să își înțeleagă propriile emoții să învețe să și le gestioneze în cadrul relațiilor cotidiene.
ANEXE:
C. E. 1
C.E.2
Ursul – Moș Martin
Într-un orășel de munte, pe o străduță liniștită, locuia un vestit croitor. Toate animalele pădurii își comandau hainele la atelierul său.
Așa s-a întâmplat că , într-o zi apăru în ușa atelierului, ursul.
Era tare trist. Nu se putea prezenta la serbarea pădurii, penrtu că, n-avea haine.
Meșterul croitor îl privi cu surprindere pe deasupra ochelarilor. Oare ce haine să-i facă? Din blană? Cât de călduroase să fie? Dar, mai alea, să nu semene cu a altuia din pădure. Să fie verzi? Nu se poate! Îi era teamă că nu-l va vedea nimeni prin poiană. Să aibă pene? Ce-ar zice păsările? L-ar privi cu dezgust ori poate cu furie! Greu de făcut!
Tocmai atunci apăru pe ușă, Rița – Veverița:
– Ce faci meștere? întrebă ea spărgând o nucă. Supărat?
-Păi uite . Mă așteaptă ursul pădurii și nu știu ce haină să-i cos pentru serbare.
Doar o clipă făcu Rița – Veverița ochii roată. Parcă ar fi căutat ceva. Luă apoi foarfecele meșterului croitor și ieși grabnic cu ele pe ușă.
Meșterul privi mirat în urma ei. Oare unde se dusese? Și-i luase și foarfecele! Se uită la ceas. Cucul se pregătea să cânte, dar mai repede auzi clopoțelul la ușă.
Intrând Rița – Veverița răsturnă pe masa meșterului, tot ce ținea-n lăbuțe și zise:
-Să-i croiești haină de blană moșului. Culoare să-i dai după coaja de nucă, frunza toamnei, petecul de scoarță de copac și-un smoc de păr din coada mea. și-o semăna cu noi care-l vom ocroti și…
Luându-și coada la spinare, Rița – Veverița fugi repede la serbarea pădurii.
Meșterul se apucă grabnic de lucru. Haina de blană o coloră cu ron-maron, iar la serbarea pădurii, ursul se dovedi cel mai frumos. Era tare bucuros. Nimeni nu era ca el, ci doar dintr-un colț se auzi un ronțăit. Cine?
Rița – Veverița îi zâmbea prietenește. Oare cine era frumosul-frumos? Nimeni altul decât ursul Moș – Martin.
(Prelucrare după povestea terapeutică ”Ursul Moș-Martin” de Maria Dorina Pașca)
C. E. 3
Cum te-ai simți dacă
Situații:
C. E. 4
LIVADA CU EMOȚII
E toamnă. Soarele își face loc cu greu printre brațele livezii. Pline de rod și Doamne ce mireasmă au degetele toamnei! Pomii stau la sfat de dimineață. Care e vestea? Păi, scările, coșurile și vorbele copiilor auzite aseară.
Spuneau doar atât: ”Mâine culegem!”
N-am să las o nucă să se desprindă din coama mea de crengi și frunze, strigă furios NUCUL.
Mi-e frică! Tot gem de prune o să ajung! Acum sau mai târziu mă voi acri ca o … PRUNĂ.
Ce bucurie! Le voi spune povești cu merele de aur, Albă ca Zăpada și-apoi copt, necopt, nevoie mare, la cuptor sau în compot. Da, bun, proaspăt și la iarnă, spuse MĂRUL.
Ce mă fac? Începu să plângă para. Toți vor spune: ”Pică pară mălăiață – n gura lui Nătăfleață!”. Eu rămân cu pierderile pentru toți, tot eu. Of! Of! Of! Rău e să fii … PARĂ.
Soarele se-ngrozi și se ascunse repede după un nor. Ce ți-e și cu pomii ăștia! Vorbesc de parcă ar fi oameni!
Ia spală-i norule și potolește-i ! mai adăugă soarele privind livada.
Și ultima ploaie spălă gândurile livezii, umplând coșurile cu picuri de rod bogat.
(Prelucrare după povestea terapeutică ”Livada ” de Maria Dorina Pașca)
C.E. 5
Bruno și Bruni ne învață cum să ne exprimăm emoțiile
C.S. 1
Cum să fim prieteni
Pisicuța Pufi s-a trezit într-o dimineață și a plecat la plimbare hotărâtă să-și găsească ceva de mâncare. Deodată a văzut un măr roșu, mare, exact așa cum îi plăcea ei. ”Cu mărul ăsta o să mă satur sigur și o să-l pot mânca singură pe tot”, și-a spus ea.
S-a tot învârtit în jurul pomului încercând să-și dea seama cum ar putea să ajungă la măr. Era chiar aproape de vârful pomului și nu avea curaj să se cațere până acolo.
Of! a exclamat ea. O să fie tare greu, dar nu merg să cer ajutor nimănui.
S-a cățărat în copac hotărâtă să ajungă în vârful pomului, dar nicicum nu părea să poată să urce atât de sus.
Ei, na! Nu pot să cred. Sunt așa de aproape și nu reușesc! A bombănit ea.
Pușu, motanul, tocmai a trecut pe acolo. Auzindu-i bombănelile, a întrebat-o:
Ai nevoie de ajutor ? (comportament prietenos – oferă ajutor).
Hmmm ! a spus Pufi. Nu am nevoie de ajutorul nimănui, cu atât mai puțin de la un motan bleg ca tine. (comportament neprietenos: îi spune motanului că este bleg).
Eu am vrut doar să te ajut, a răspuns Pușu. Sunt mai mare și mai puternic decât tine. Eu mă pot cățăra cu ușurință până în vârf.
Nu am nevoie de niciun ajutor. Am să-l culeg singură și am să-l mănânc tot singură! (comportament neprietenos: nu vrea să împartă).
Bine, cum vrei! A spus Pușu și a pornit mai departe.
S-a făcut după – amiază și oricât ar fi încercat Pufi nu a reușit să ajungă la măr. Tocmai când tot încerca ea să-și culeagă mărul, au trecut pe acolo Alfi și Ami, cei doi câini.
Ai nevoie de ajutor să ajungi la mărul acela? A întrebat Alfi. (comportament prietenos-oferirea ajutorului).
Eu n-am nevoie de ajutorul vostru. Nici de-al unui motan bleg, nici de-al unor câini. (comportament neprietenos – îi jignește pe Ami și Alfi).
Cum vrei, a spus Ami. și amândoi au pornit mai departe, lăsând-o pe Pufi să se chinuie în continuare să culeagă mărul.
Încăpățânată, Pufi a sărit hotărâtă pe ultima cracă, a înaintat încet, încet și a prins mărul. L-a
cules fericită și și-a spus ”Am reușit!”. Dar cum a vrut să coboare și-a dat seama că nu mai poate. Dacă încerca să coboare, ar fi scăpat mărul dintre lăbuțe. Mai mult, dacă ar fi dat drumul mărului, tot n-ar fi putut coborî: îi era prea frică de înălțime.
Ah, nu se poate ! Eram atât de aproape și e deja seară, toate animalele dorm deja și nimeni nu mă mai poate ajuta. Dacă Pușu, Alfi și Ami ar fi aici sigur m-ar ajuta.
Toată noaptea și-a petrecut-o în copac. Imediat cum s-a făcut dimineață, Ami și Alfi au ieșit
ca de obicei la plimbare.
Bună dimineața ! a strigat Pufi din vârful copacului (comportament prietenos – salută). Vă rog să mă ajutați. (comportament prietenos – cere ajutor).
Dar unde ești? A întrebat Ami.
Sunt aici sus în copac și nu pot coborî.
Ha! Ha! A râs Alfi. Parcă nu aveai nevoie de ajutorul nostru pentru că vroiai să mănânci mărul numai tu.
Da, știu! Dar uite ce mi s-a întâmplat. Am nevoie de ajutorul vostru. Îmi pare rău că am fost așa de rea cu voi. (comportament prietenos – își cere scuze).
Alfi, mergi te rog și cheamă-l pe Pușu, i-a spus Ami. Noi doi nu ne putem cățăra în copac.
În scurt timp, Alfi s-a întors cu Pușu. Motanul s-a cățărat repede în copac. A luat mărul și l-a aruncat lui Alfi care l-a prins cu îndemănare. (comportament prietenos – cooperează).
Urcă-te pe spatele meu ! a spus Pușu. Te ajut să cobori. (comportament prietenos – oferirea ajutorului).
După ce au coborât Pufi a spus:
Mulțumesc că m-ați ajutat. (comportament prietenos – mulțumește). Haideți să împărțim mărul acesta. (comportament prietenos – împarte mărul).
Am o idee și mai bună. Haide să adunăm mai multe mere împreună. (comportament prietenos – colaborează).
Împreună, cei patru prieteni au reușit să adune multe mere. Apoi, s-au așezat și au mâncat cu
poftă merele culese. De atunci, Pufi a învățat să împartă și să-și ajute noii prieteni.
C. S. 3
Cățelușa Ami îi vizitează pe copiii de la grădiniță
Într-o zi, Ami s-a gândit să le facă o vizită prietenilor ei, copiii de la grădiniță.
Când a ajuns acolo Ami a salutat dar nimeni nu abăgat de seamă faptul că a venit. Toți copiii vorbeau tare și strigau unii la alții. Zgomotul acoperea totul și nimeni nu se putea înțelege cu nimeni. Ami se Gândi:” Cum să se audă unii pe alții și să se înțeleagă dacă strigă așa de tare?”.
Ami a încercat să le spună ceva, dar nu a reușit. Atunci s-a gândit să ia fluierul de pe masă și a suflat tare de tot.toți copiii au întors capul către ea.
În sfârșit ! spuse Ami. Acum ne putem auzi.
Ami, ce bine că ai venit! Au zis copiii bucuroși.
Și eu mă bucur să vă văd din nou. Am venit de ceva vreme, dar voi nu m-ați auzit pentru că era zgomot mare.
Ne pare rău, au spus copiii.
Vă propun un joc. De acum încolo atunci când sunteți la grădiniță să vorbiți încet. (Regula:-
vorbiți încet). Așa sigur o să auziți ce spune fiecare.
Bucuroasă Ami s-a gândit să se joace și ea împreună cu copiii, mai ales că îi plăcea foarte mult să construiască tot felul de obiecte. Dar ceea ce a văzut a întristat-o. Copiii nu vroiau să-și împartă jucăriile. Alții luau jucăriile fără să ceară voie, iar câțiva copiii s-au apucat chiar să arunce cu ele. Ami s- a hotîrât să le spună că ceea ce fac nu este bine.
Văd că astăzi nu sunteți prietenoși deloc unii cu alții. Credeți că așa se comportă prietenii –
adevărați?
Nu, au răspuns copiii.
Atunci trebuie să știți că prietenii adevărați își împart jucăriile. (Regula: împărțiți –
jucăriile). Iar dacă vreți să vă jucați cu altă jucărie cereți voie așa cum fac eu acum: ”Dana, pot să mă joc și eu cu tine?”. (Regula: cereți voie pentru a vă juca cu jucăria altuia).
Dar nici nu a terminat bine să le spună despre cum se comportă prietenii că a început să s
se uite cu mai multă atenție la felul în care arăta sala. Toate jucăriile copiilor erau împrăștiate pe jos, cutiile cu jucării erau răsturnate și ei călcau peste ele. Nici nu și-au dat seama când jucăriile au început să se strice din cauza neatenției lor. Vâzând cât de dezordonați și de neatenți sunt, Ami le-a spus:
Dacă vreți să nu vi se strice jucăriile va trebui să aveți grijă de ele. După ce terminați să vă
jucați puneți toate jucăriile la locul lor. (Regula: adunați jucăriile).
Copiii au ascultat de Ami și s-au apucat să strângă jucăriile.
Bravo! A spus Ami. Sunt mândră de toți pentru că ați reușit să adunați jucăriile atât de
repede.
După ce au terminat cu adunatul jucăriilor copiii s-au așezat la măsuțe pentru ca doamna educatoare să le citească o poveste. Numai că toți copiii erau ocupați să vorbească unii cu alții. Ami s-a gândit un pic și apoi le-a spus:
Atunci când altcineva vorbește este important să fiți ochi și urechi. (Regula: ascultați –
atunci când vorbește altcineva). Altfel doamna educatoare nu o să vă mai citească povestea. Dacă vreți să o întrebați ceva atunci, ridicați mâna. (Regula: ridicați mâna când vreți să spuneți ceva).
Doamna educatoare le-a citit povestea, în timp ce copiii au stat cuminți să o asculte. După aceea, copiii au întrebat-o pe Ami:
Vii cu noi la teatru de păpuși?
Da, mi-ar plăcea tare mult să vin cu voi.
Atunci când ar fi trebuit să facă rândul pentru a pleca le teatru de păpuși în loc să stea
ordonați în rând, copiii au început să se împingă și să alerge pentru a vedea cine ajunge mai repede. Câțiva copii au căzut și s-au lovit. Văzând ce se întâmplă Ami le-a atras atenția.
Dacă alergați, vă puteți lovi. De aceea, trebuie să mergem încet ca să nu ne lovim. (Regula:-
mergem încet).
Dar nu e drept ! Unii copii se bagă în față și îi împing pe ceilalți ! A spus unul dintre copii.
Alex are dreptate : trebuie să învățăm să ne așteptăm rândul. (Regula: așteptați-vă rândul).
Toți ajungem la teatrul de păpuși, nu contează dacă suntem primii sau ultimii din rând.
Atât copiilor, cât și lui Ami, le-a plăcut foarte mult teatrul de păpuși. La sfîrșit, Ami și
copiii au mers fiecare către casă și s-au înțelessă se mai întâlnească și în altă zi.
C. S. 4
Greșelile recunoscute sunt pe jumătate iertate
C. S. 5
Drept sau nedrept
INFORMATII PE CARE LE POT FOLOSI:
http://www.devpsychology.ro/wp-content/uploads/01_Prescolari-dezvoltare-socio-emotionala.pdf
– UN MATERIAL FF BUN CU JOCURI DE SOCIALIZARE PE GRUPE DE VARSTA: http://www.academia.edu/3647577/47534159-Tipuri-de-Jocuri-Didactice-Alese-in-Vederea-Socializarii-Prescolarilor
– Tot bun si
http://ro.scribd.com/doc/140472994/Socializarea-Copiilor-Prin-Joc-La-Prescolari
– O LUCRARE CU TOT CU CERCETARE PE TEMA APROPIATA:
http://www.academia.edu/4510502/ADAPTAREA_COPILULUI_PRESCOLAR_LA_MEDIUL_DIN_GRADINITA_IN_DEBUTUL_PRESCOLARITATII. Din acest ultim document mi-a placut foarte mult asta:
BIBLIOGRAFIE
XXX, Programa activităților instructiv – educative din grădiniță, București, 2008
XXX, Programa activităților instructiv – educative din grădiniță, București, 2010
XXX, Curriculum pentru educația timpurie a copilului de la 3 la 6/7 ani, București, 2008
Achim, Florina, Boja, Alina, Ignat, Olimpia, Maier, Monica, Pirău, Maria-Tereza, Prelegeri de didactică generală – în sprijinul candidaților la examenele de definitivat și gradul II din învățământ, Editura Universității de Nord, Baia Mare, 2009
Antonovici Ștefania; Nicu Gabriela, Jocuri interdisciplinare, Ed. Aramis, 2003
Birch, A., Psihologia dezvoltării din priml an de viață până în perioada adultă, Ed. Tehnică, București, 2000;
Băban, Adriana, Consilierea educațională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere , Ed. ASCR, 2009;
Boja, Alina, Managementul clasei de elevi, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2012;
Catrinel A Stefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competentelor emotionale si sociale la prescolari. Ghid practic pentru educatori, Ed. Asociația de stiințe cognitive din România,
Claparede, E., Despre natura și funcțiile jocului, în Psihologia copilului și pedagogie experimentală, E.D.P., București, 1975
Cosmovici, Andrei, Iacob,Luminița, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 2008;
Glava Adina, Glava Cătălin, Introducere în pedagogia preșcolară, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2002;
Huizinga, Johan, Homo ludens, Ed. Humanitas, București, 2012;
Lorincz, E.A, Carcea, Maria, Prevenirea dezadaptării școlare, ed??
Ozunu, D., Pedagogie preșcolară și a jocului, Ed. Genesis, Cluj Napoca, 2000
Roco Mihaela, Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, Iași, 2001;
Stan, Cristian, Studii de pedagogie aplicată, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2000;
Șchiopu, Ursula, Psihologia copilului, Ed. Romania Press, 2009;
Tinca Crețu, Psihologia vârstelor, Ed. Polirom, Iași, 2009;
Tomșa, Gheorghe (coordonator), Psihipedagogie preșcolară și școlară, București, 2005;
Florinda Golu, Psihologia dezvoltării umane, Ed. Universitară, București, 2010, pag.137).
Debesse, Maurice, Etapele educației, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981;
Elena, Anghel, Psihologia educației pe tot parcursul vieții, Ed. For You, București, 2011.
Neacsu I., Instruire si invatare, Editura Stiintifica, București,1990
Pașca Dorina Maria, Povești terapeutice, Editura Ardealul, Mureș, 2004.
BIBLIOGRAFIE
XXX, Programa activităților instructiv – educative din grădiniță, București, 2008
XXX, Programa activităților instructiv – educative din grădiniță, București, 2010
XXX, Curriculum pentru educația timpurie a copilului de la 3 la 6/7 ani, București, 2008
Achim, Florina, Boja, Alina, Ignat, Olimpia, Maier, Monica, Pirău, Maria-Tereza, Prelegeri de didactică generală – în sprijinul candidaților la examenele de definitivat și gradul II din învățământ, Editura Universității de Nord, Baia Mare, 2009
Antonovici Ștefania; Nicu Gabriela, Jocuri interdisciplinare, Ed. Aramis, 2003
Birch, A., Psihologia dezvoltării din priml an de viață până în perioada adultă, Ed. Tehnică, București, 2000;
Băban, Adriana, Consilierea educațională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere , Ed. ASCR, 2009;
Boja, Alina, Managementul clasei de elevi, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2012;
Catrinel A Stefan, Kallay Eva, Dezvoltarea competentelor emotionale si sociale la prescolari. Ghid practic pentru educatori, Ed. Asociația de stiințe cognitive din România,
Claparede, E., Despre natura și funcțiile jocului, în Psihologia copilului și pedagogie experimentală, E.D.P., București, 1975
Cosmovici, Andrei, Iacob,Luminița, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 2008;
Glava Adina, Glava Cătălin, Introducere în pedagogia preșcolară, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2002;
Huizinga, Johan, Homo ludens, Ed. Humanitas, București, 2012;
Lorincz, E.A, Carcea, Maria, Prevenirea dezadaptării școlare, ed??
Ozunu, D., Pedagogie preșcolară și a jocului, Ed. Genesis, Cluj Napoca, 2000
Roco Mihaela, Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, Iași, 2001;
Stan, Cristian, Studii de pedagogie aplicată, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2000;
Șchiopu, Ursula, Psihologia copilului, Ed. Romania Press, 2009;
Tinca Crețu, Psihologia vârstelor, Ed. Polirom, Iași, 2009;
Tomșa, Gheorghe (coordonator), Psihipedagogie preșcolară și școlară, București, 2005;
Florinda Golu, Psihologia dezvoltării umane, Ed. Universitară, București, 2010, pag.137).
Debesse, Maurice, Etapele educației, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981;
Elena, Anghel, Psihologia educației pe tot parcursul vieții, Ed. For You, București, 2011.
Neacsu I., Instruire si invatare, Editura Stiintifica, București,1990
Pașca Dorina Maria, Povești terapeutice, Editura Ardealul, Mureș, 2004.
ANEXE:
C. E. 1
C.E.2
Ursul – Moș Martin
Într-un orășel de munte, pe o străduță liniștită, locuia un vestit croitor. Toate animalele pădurii își comandau hainele la atelierul său.
Așa s-a întâmplat că , într-o zi apăru în ușa atelierului, ursul.
Era tare trist. Nu se putea prezenta la serbarea pădurii, penrtu că, n-avea haine.
Meșterul croitor îl privi cu surprindere pe deasupra ochelarilor. Oare ce haine să-i facă? Din blană? Cât de călduroase să fie? Dar, mai alea, să nu semene cu a altuia din pădure. Să fie verzi? Nu se poate! Îi era teamă că nu-l va vedea nimeni prin poiană. Să aibă pene? Ce-ar zice păsările? L-ar privi cu dezgust ori poate cu furie! Greu de făcut!
Tocmai atunci apăru pe ușă, Rița – Veverița:
– Ce faci meștere? întrebă ea spărgând o nucă. Supărat?
-Păi uite . Mă așteaptă ursul pădurii și nu știu ce haină să-i cos pentru serbare.
Doar o clipă făcu Rița – Veverița ochii roată. Parcă ar fi căutat ceva. Luă apoi foarfecele meșterului croitor și ieși grabnic cu ele pe ușă.
Meșterul privi mirat în urma ei. Oare unde se dusese? Și-i luase și foarfecele! Se uită la ceas. Cucul se pregătea să cânte, dar mai repede auzi clopoțelul la ușă.
Intrând Rița – Veverița răsturnă pe masa meșterului, tot ce ținea-n lăbuțe și zise:
-Să-i croiești haină de blană moșului. Culoare să-i dai după coaja de nucă, frunza toamnei, petecul de scoarță de copac și-un smoc de păr din coada mea. și-o semăna cu noi care-l vom ocroti și…
Luându-și coada la spinare, Rița – Veverița fugi repede la serbarea pădurii.
Meșterul se apucă grabnic de lucru. Haina de blană o coloră cu ron-maron, iar la serbarea pădurii, ursul se dovedi cel mai frumos. Era tare bucuros. Nimeni nu era ca el, ci doar dintr-un colț se auzi un ronțăit. Cine?
Rița – Veverița îi zâmbea prietenește. Oare cine era frumosul-frumos? Nimeni altul decât ursul Moș – Martin.
(Prelucrare după povestea terapeutică ”Ursul Moș-Martin” de Maria Dorina Pașca)
C. E. 3
Cum te-ai simți dacă
Situații:
C. E. 4
LIVADA CU EMOȚII
E toamnă. Soarele își face loc cu greu printre brațele livezii. Pline de rod și Doamne ce mireasmă au degetele toamnei! Pomii stau la sfat de dimineață. Care e vestea? Păi, scările, coșurile și vorbele copiilor auzite aseară.
Spuneau doar atât: ”Mâine culegem!”
N-am să las o nucă să se desprindă din coama mea de crengi și frunze, strigă furios NUCUL.
Mi-e frică! Tot gem de prune o să ajung! Acum sau mai târziu mă voi acri ca o … PRUNĂ.
Ce bucurie! Le voi spune povești cu merele de aur, Albă ca Zăpada și-apoi copt, necopt, nevoie mare, la cuptor sau în compot. Da, bun, proaspăt și la iarnă, spuse MĂRUL.
Ce mă fac? Începu să plângă para. Toți vor spune: ”Pică pară mălăiață – n gura lui Nătăfleață!”. Eu rămân cu pierderile pentru toți, tot eu. Of! Of! Of! Rău e să fii … PARĂ.
Soarele se-ngrozi și se ascunse repede după un nor. Ce ți-e și cu pomii ăștia! Vorbesc de parcă ar fi oameni!
Ia spală-i norule și potolește-i ! mai adăugă soarele privind livada.
Și ultima ploaie spălă gândurile livezii, umplând coșurile cu picuri de rod bogat.
(Prelucrare după povestea terapeutică ”Livada ” de Maria Dorina Pașca)
C.E. 5
Bruno și Bruni ne învață cum să ne exprimăm emoțiile
C.S. 1
Cum să fim prieteni
Pisicuța Pufi s-a trezit într-o dimineață și a plecat la plimbare hotărâtă să-și găsească ceva de mâncare. Deodată a văzut un măr roșu, mare, exact așa cum îi plăcea ei. ”Cu mărul ăsta o să mă satur sigur și o să-l pot mânca singură pe tot”, și-a spus ea.
S-a tot învârtit în jurul pomului încercând să-și dea seama cum ar putea să ajungă la măr. Era chiar aproape de vârful pomului și nu avea curaj să se cațere până acolo.
Of! a exclamat ea. O să fie tare greu, dar nu merg să cer ajutor nimănui.
S-a cățărat în copac hotărâtă să ajungă în vârful pomului, dar nicicum nu părea să poată să urce atât de sus.
Ei, na! Nu pot să cred. Sunt așa de aproape și nu reușesc! A bombănit ea.
Pușu, motanul, tocmai a trecut pe acolo. Auzindu-i bombănelile, a întrebat-o:
Ai nevoie de ajutor ? (comportament prietenos – oferă ajutor).
Hmmm ! a spus Pufi. Nu am nevoie de ajutorul nimănui, cu atât mai puțin de la un motan bleg ca tine. (comportament neprietenos: îi spune motanului că este bleg).
Eu am vrut doar să te ajut, a răspuns Pușu. Sunt mai mare și mai puternic decât tine. Eu mă pot cățăra cu ușurință până în vârf.
Nu am nevoie de niciun ajutor. Am să-l culeg singură și am să-l mănânc tot singură! (comportament neprietenos: nu vrea să împartă).
Bine, cum vrei! A spus Pușu și a pornit mai departe.
S-a făcut după – amiază și oricât ar fi încercat Pufi nu a reușit să ajungă la măr. Tocmai când tot încerca ea să-și culeagă mărul, au trecut pe acolo Alfi și Ami, cei doi câini.
Ai nevoie de ajutor să ajungi la mărul acela? A întrebat Alfi. (comportament prietenos-oferirea ajutorului).
Eu n-am nevoie de ajutorul vostru. Nici de-al unui motan bleg, nici de-al unor câini. (comportament neprietenos – îi jignește pe Ami și Alfi).
Cum vrei, a spus Ami. și amândoi au pornit mai departe, lăsând-o pe Pufi să se chinuie în continuare să culeagă mărul.
Încăpățânată, Pufi a sărit hotărâtă pe ultima cracă, a înaintat încet, încet și a prins mărul. L-a
cules fericită și și-a spus ”Am reușit!”. Dar cum a vrut să coboare și-a dat seama că nu mai poate. Dacă încerca să coboare, ar fi scăpat mărul dintre lăbuțe. Mai mult, dacă ar fi dat drumul mărului, tot n-ar fi putut coborî: îi era prea frică de înălțime.
Ah, nu se poate ! Eram atât de aproape și e deja seară, toate animalele dorm deja și nimeni nu mă mai poate ajuta. Dacă Pușu, Alfi și Ami ar fi aici sigur m-ar ajuta.
Toată noaptea și-a petrecut-o în copac. Imediat cum s-a făcut dimineață, Ami și Alfi au ieșit
ca de obicei la plimbare.
Bună dimineața ! a strigat Pufi din vârful copacului (comportament prietenos – salută). Vă rog să mă ajutați. (comportament prietenos – cere ajutor).
Dar unde ești? A întrebat Ami.
Sunt aici sus în copac și nu pot coborî.
Ha! Ha! A râs Alfi. Parcă nu aveai nevoie de ajutorul nostru pentru că vroiai să mănânci mărul numai tu.
Da, știu! Dar uite ce mi s-a întâmplat. Am nevoie de ajutorul vostru. Îmi pare rău că am fost așa de rea cu voi. (comportament prietenos – își cere scuze).
Alfi, mergi te rog și cheamă-l pe Pușu, i-a spus Ami. Noi doi nu ne putem cățăra în copac.
În scurt timp, Alfi s-a întors cu Pușu. Motanul s-a cățărat repede în copac. A luat mărul și l-a aruncat lui Alfi care l-a prins cu îndemănare. (comportament prietenos – cooperează).
Urcă-te pe spatele meu ! a spus Pușu. Te ajut să cobori. (comportament prietenos – oferirea ajutorului).
După ce au coborât Pufi a spus:
Mulțumesc că m-ați ajutat. (comportament prietenos – mulțumește). Haideți să împărțim mărul acesta. (comportament prietenos – împarte mărul).
Am o idee și mai bună. Haide să adunăm mai multe mere împreună. (comportament prietenos – colaborează).
Împreună, cei patru prieteni au reușit să adune multe mere. Apoi, s-au așezat și au mâncat cu
poftă merele culese. De atunci, Pufi a învățat să împartă și să-și ajute noii prieteni.
C. S. 3
Cățelușa Ami îi vizitează pe copiii de la grădiniță
Într-o zi, Ami s-a gândit să le facă o vizită prietenilor ei, copiii de la grădiniță.
Când a ajuns acolo Ami a salutat dar nimeni nu abăgat de seamă faptul că a venit. Toți copiii vorbeau tare și strigau unii la alții. Zgomotul acoperea totul și nimeni nu se putea înțelege cu nimeni. Ami se Gândi:” Cum să se audă unii pe alții și să se înțeleagă dacă strigă așa de tare?”.
Ami a încercat să le spună ceva, dar nu a reușit. Atunci s-a gândit să ia fluierul de pe masă și a suflat tare de tot.toți copiii au întors capul către ea.
În sfârșit ! spuse Ami. Acum ne putem auzi.
Ami, ce bine că ai venit! Au zis copiii bucuroși.
Și eu mă bucur să vă văd din nou. Am venit de ceva vreme, dar voi nu m-ați auzit pentru că era zgomot mare.
Ne pare rău, au spus copiii.
Vă propun un joc. De acum încolo atunci când sunteți la grădiniță să vorbiți încet. (Regula:-
vorbiți încet). Așa sigur o să auziți ce spune fiecare.
Bucuroasă Ami s-a gândit să se joace și ea împreună cu copiii, mai ales că îi plăcea foarte mult să construiască tot felul de obiecte. Dar ceea ce a văzut a întristat-o. Copiii nu vroiau să-și împartă jucăriile. Alții luau jucăriile fără să ceară voie, iar câțiva copiii s-au apucat chiar să arunce cu ele. Ami s- a hotîrât să le spună că ceea ce fac nu este bine.
Văd că astăzi nu sunteți prietenoși deloc unii cu alții. Credeți că așa se comportă prietenii –
adevărați?
Nu, au răspuns copiii.
Atunci trebuie să știți că prietenii adevărați își împart jucăriile. (Regula: împărțiți –
jucăriile). Iar dacă vreți să vă jucați cu altă jucărie cereți voie așa cum fac eu acum: ”Dana, pot să mă joc și eu cu tine?”. (Regula: cereți voie pentru a vă juca cu jucăria altuia).
Dar nici nu a terminat bine să le spună despre cum se comportă prietenii că a început să s
se uite cu mai multă atenție la felul în care arăta sala. Toate jucăriile copiilor erau împrăștiate pe jos, cutiile cu jucării erau răsturnate și ei călcau peste ele. Nici nu și-au dat seama când jucăriile au început să se strice din cauza neatenției lor. Vâzând cât de dezordonați și de neatenți sunt, Ami le-a spus:
Dacă vreți să nu vi se strice jucăriile va trebui să aveți grijă de ele. După ce terminați să vă
jucați puneți toate jucăriile la locul lor. (Regula: adunați jucăriile).
Copiii au ascultat de Ami și s-au apucat să strângă jucăriile.
Bravo! A spus Ami. Sunt mândră de toți pentru că ați reușit să adunați jucăriile atât de
repede.
După ce au terminat cu adunatul jucăriilor copiii s-au așezat la măsuțe pentru ca doamna educatoare să le citească o poveste. Numai că toți copiii erau ocupați să vorbească unii cu alții. Ami s-a gândit un pic și apoi le-a spus:
Atunci când altcineva vorbește este important să fiți ochi și urechi. (Regula: ascultați –
atunci când vorbește altcineva). Altfel doamna educatoare nu o să vă mai citească povestea. Dacă vreți să o întrebați ceva atunci, ridicați mâna. (Regula: ridicați mâna când vreți să spuneți ceva).
Doamna educatoare le-a citit povestea, în timp ce copiii au stat cuminți să o asculte. După aceea, copiii au întrebat-o pe Ami:
Vii cu noi la teatru de păpuși?
Da, mi-ar plăcea tare mult să vin cu voi.
Atunci când ar fi trebuit să facă rândul pentru a pleca le teatru de păpuși în loc să stea
ordonați în rând, copiii au început să se împingă și să alerge pentru a vedea cine ajunge mai repede. Câțiva copii au căzut și s-au lovit. Văzând ce se întâmplă Ami le-a atras atenția.
Dacă alergați, vă puteți lovi. De aceea, trebuie să mergem încet ca să nu ne lovim. (Regula:-
mergem încet).
Dar nu e drept ! Unii copii se bagă în față și îi împing pe ceilalți ! A spus unul dintre copii.
Alex are dreptate : trebuie să învățăm să ne așteptăm rândul. (Regula: așteptați-vă rândul).
Toți ajungem la teatrul de păpuși, nu contează dacă suntem primii sau ultimii din rând.
Atât copiilor, cât și lui Ami, le-a plăcut foarte mult teatrul de păpuși. La sfîrșit, Ami și
copiii au mers fiecare către casă și s-au înțelessă se mai întâlnească și în altă zi.
C. S. 4
Greșelile recunoscute sunt pe jumătate iertate
C. S. 5
Drept sau nedrept
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Jocului Didactic In Dezvoltarea Competentelor Socio Emotionale LA Prescolari (ID: 160522)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.