Rolul Jocului DE Handbal In Dezvoltarea Copiilor Clasele Vii Viii

Pedagogie

Rolul Jocului DE Handbal In Dezvoltarea Copiilor Clasele Vii Viii

Byadmin ianuarie 1, 2024

CAPITOLUL I

I.1.Contribuția educației fizice la realizarea celorlalte laturi ale educației

Concepția despre educația fizică reprezintă valorificarea conceptului de educație fizică, prin aplicarea lui la condițiile concrete ale anumitor societăți. Concepția despre educația fizică se desprinde din concepția generală asupra vieții unei societăți, diferită de la o epocă la alta, de la o țară la alta.

Conform legii educației fizice și sportului prin educație fizică și sport se înțeleg toate formele de activitate fizică menite, printr-o participare organizată sau independentă, să exprime sau să amelioreze condiția fizică și confortul spiritual, să stabilească relații sociale civilizate și să conducă la obținerea de rezultate în competiții de orice nivel.

Practicarea educației fizice și sportului este un drept al persoanei, fără nici o discriminare, garantat de stat, iar autoritățile administrative, instituțiile de învățământ și instituțiile sportive au obligația de a sprijini educația fizică, sportul pentru toți și sportul de performanță și de a asigura condițiile de practicare a acestora”.

I. Șiclovan definește educația fizică astfel:

„Educația fizică reprezintă un proces deliberat construit și dirijat în vederea perfecționării dezvoltării fizice, a capacității motrice a oamenilor, în concordanță cu particularitățile de vârstă, sex, cerințele de integrare socială a tinerilor» solicitările fizice ale profesiilor și menținerea condiției fizice”.

Particularități:

educația implică, presupune activitate – se desfășoară ca proces bilateral, unde este necesară prezența celor doi factori: educatorul și educații;

urmărește „cultivarea”, creșterea, educarea, formarea, învățarea, consolidarea, perfecționarea capacităților fizice ale oamenilor;

este proces instructiv-educativ.

Educația fizică este:

– fiziologică prin natura exercițiilor;

– pedagogică prin metodă;b#%l!^+a?b#%l!^+a?

– biologică prin efecte;

– socială prin organizare;

– accesibilă tuturor vârstelor și are obiective diferențiate pentru fiecare eșalon.

Subsisteme:

– educația fizică a tinerei generații:

– învățământul preșcolar;

– învățământul primar;

– învățământul gimnazial;

– învățământul liceal;

– învățământul tehnico-profesional;

– învățământul special;

– educația fizica profesională;

– educația fizică a vârstnicilor;

– educația fizică militară;

– autoeducația (activitatea independentă).

Note definitorii ale educației fizice:

– dispune de un sistem de mijloace și metode, tehnologii de predare, diferențiate conform condițiilor și obiectivelor proprii categoriilor de subiecți;

– răspunde cerințelor de realizare a dezvoltării fizice și capacității, motrice în vederea satisfacerii solicitărilor proprii diferitelor profesiuni și menținerii îndelungate a unei bune condiții fizice;

– îmbină în mod echilibrat instruirea cu educația în vederea formării unei personalități complete evoluate și armonioase.

– este o componentă a educației generale, realizată în cadrul unui proces instructiv – educativ sau în mod independent, în vederea dezvoltării armonioase a personalității și creșterii calității vieții.

– cuprinde un complex de stimuli ce influențează procesele de dezvoltare somato – funcțională, motrică și psihică.

– se reflectă ca un ansamblu de idei, norme și reguli, reunite într-o concepție unitară de b#%l!^+a?organizare și aplicare la diferite categorii de subiecți.

– se constituie ca un ansamblu de forme de organizare ce valorifică sistematic exercițiile fizice b#%l!^+a?în scopul realizării obiectivelor sale.

– este un sistem complex de instrumente care se exercită simultan asupra individului, favorizând ameliorarea condiției fizice, psihice și integrarea socio-culturală.

– implică un sistem de mijloace, metode, forme de organizare eu caracter mixt, care vizează dezvoltarea fizică, capacitatea motrică, capacitatea de efort, intr-o sinteză a acțiunii multilaterale a acestei activități.

– se constituie ca o necesitate pentru toți indivizii societății și în special pentru cei cu nevoi b#%l!^+a?speciale (cu diferite tipuri de deficiențe).

În înțeles general, exercițiul se definește ca o acțiune (fizică sau intelectuală) facută sistematic pentru a dobândi deprindere, îndemânare.

În Dicționarul de psihologie (1978), se înțelege prin exercițiu orice repetiție frecventă și tenace a unei activități în vederea însușirii și perfecționării ei, a formării de deprinderi și a obținerii de performanță.

„Exercițiul fizic este un important factor morfogenetic, mai ales pentru elementele aparatului locomotor. Oasele și periostul, articulațiile și mușchii, tendoanele și fasciile au o structură funcțională atât de evidentă încât capătă semnificația unei reprezentări grafice a forțelor mecanice, pe care acțiunile statice și dinamice le exercită asupra lor.”

Acțiunile mecanice, care se aplică asupra unui os – întinderea, presiunea și răsucirea, influențează așezarea sistemelor traiectoriale din strucutura epifizelor.

Cercetările din acest domeniu au subliniat faptul că exercițiul fizic determină o remaniere continuă a elementului fundamental al structurii osoase, osteocitul – în sensul unei ajustări, distrugeri sau reconstrucții concordante acțiunii mecanice.

În acest sens, unele poziții și mișcări care alcătuiesc exercițiile fizice, prin acțiunile mecanice imprimate asupra osului, pot fi folosite pentru creșterea în lungime și grosime a acestuia (legea osteogenezei a lui Delpech și Wolff). Totodată, exercițiile fizice aplicate în prima perioadă a vieții pot preveni și corecta, prin acțiune statică sau dinamică, deformațiile osoase mult mai ușor decât în celelalte perioade ale vieții.

Periostul are la rândul său o structură funcțională, demonstrată de grosimea, dispoziția și orientarea fibrelor din care este alcătuit. b#%l!^+a?

Forma articulației ca și calitățile sale funcționale, mobilitatea și stabilitatea, sunt determinate de rolul articulației în statica și motricitatea corpului omenesc. Amplitudinea b#%l!^+a?mișcărilor condiționează întinderea suprafețelor articulare, lungimea și grosimea capsulei și ligamentelor articulare.

În structura aparatului fibros periarticular, fibrele conjunctive sunt orientate în concordanță cu factorii mecanici de tracțiune directă sau indirectă, exercitată asupra articulației.

În tulburările de formă ca și în tulburările funcționale ale articulațiilor, executarea exercițiilor analitice la nivelul articulației, activ sau împotriva unei rezistențe, poate reda mobilitatea dar și stabilitatea articulației deficiente.

Orice activitate cu caracter fizic, fie sub forma efortului static sau a mișcărilor cu amplitudine și intensitate diferite, constituie o stimulare specifică pentru mușchi.

„Exercițiul fizic are, la orice vârstă, dar mai ales în perioada de creștere, un puternic rol educativ. Sistemul nervos este educabil mai ales printr-un mai bun control psihoneuromotor.”

Astfel, prin efectuarea repetată a unui exercițiu se ajunge să se stăpânească perfect o anumită mișcare, se elimină mișcările necontrolate și se stăpânesc cele necoordonate. Se constată o creștere a numărului de impulsuri efectoare la nivelul coarnelor anterioare ale măduvei spinării și chiar transmiterea prin iradiere a excitațiilor primite la grupele musculare sinergice.

Atitudinea corpului, mișcările și gesturile corpului precum și toate manifestările cu caracter motric sunt de fapt o adaptare continuă a funcției psihoneuromotoare la cerințele continue ale adaptării corpului în concordanță cu necesitățile lui.

Stimularea simultană a factorilor morali și de voință contribuie substanțial la realizarea corectării atitudinilor greșite, la perfecționarea și corectarea mecanismelor psihoneuromotorii.

Obiectivele lecției de educație fizică sunt următoarele:

Fortiﬁcarea sănătății, călirea organismului,sporirea capacității de muncă ﬁzică și intelectuală a studenților;

Formarea continuă a culturii sănătății elevilor și deprinderii de a duce un mod sănătos de viață;

Educarea calităților motrice de bază: forță, viteză, îndemînare, rezistență;

Formarea capacităților cognitive, afective, aplicative la nivelul potențialului maxim al elevului; b#%l!^+a?

Educarea comportamentului civilizat a elevilor;

Problema cunoștințelor de educație fizică, a raportului lor cu priceperile și deprinderile motrice și precizarea rolului cunostințelor în procesul de învățământ vizează, pe de o parte, b#%l!^+a?activitatea profesorului: predarea, transmiterea, iar pe de altă parte, activitatea studentului: învățarea, însușirea.

Curriculumul disciplinar „Educația fizică” prin obiectivele și conținuturile didactice proiectate urmărește îmbogățirea considerabilă a pregătirii teoretico-științifice, metodice și motrice aelevilor, care, finalmente, vor asigura unitatea dintre bogăția spirituală, puritatea morală șiperfecțiunea fizică – componente importante ale formării multilaterale a personalității elevuluicontemporan.

Educația fizică este unica disciplină de învățământ care le formează elevilor o atitudine competentă față de propriul organism și exigența autoperfecționării fizice și funcționale, totodată educând multiaspectual personalitatea elevului prin inserție socială plenară.

Una dintre particularitățile de bază ale curriculumului disciplinar „Educația fizică” constă înstructurarea judicioasă și justificată a obiectivelor (generale, cadru și de referință) și a b#%l!^+a?conținuturilor educaționale care asigură valorificarea potențialului educativ, asanativ, cognitiv, formativ etc. al culturii fizice și sportului – mijloace eficiente de formare a personalității elevului.

Curriculumul la educația fizică a fost elaborat în baza următoarelor principii :

principiul dezvoltării multilaterale a elevului;

principiul coerenței dintre conținutul educațional și finalitățile educației fizice școlare;

principiul pertinenței la elaborarea obiectivelor și conținuturilor educaționale;

principiul corelării cunoștințelor, capacităților și atitudinilor cu funcțiile procesului educațional.

Realizarea conținutului curricular mai solicită profesorului de specialitate cunoașterea și utilizarea teoriilor și tehnologiilor didactice avansate în vederea actualizării la elevi a

cunoștințelor conceptuale și a capacităților psihomotrice, reflexive, praxiologice etc., totodată influențând și sfera motivațională a elevului de a putea utiliza independent și rațional b#%l!^+a?mijloacele educației fizice în diverse scopuri: instructive, asanative, recreative, educative etc.

Evident că în cadrul învățământului creativ/formativ accentul se va pune și pe îmbogățirea experiențeimetodice a elevului, care în mod conștient și constructiv va folosi exercițiul fizic, factorii naturali și igienici în vederea fortificării sănătății, călirii organismului, educării calităților motrice,evitării apariției unor defecte fizice, maladii etc. b#%l!^+a?

Implementarea Curriculumului la educația fizică, în mare măsură, depinde de competența profesională a cadrului didactic, de atitudinea lui privind crearea condițiilor optime de organizareși desfășurare a procesului educațional.

În acest context intenționăm că profesorul va fi preocupat permanent de autoinstruirea sa profesională (pentru a spori pregătirea științifică, metodică,motrică), precum și de consolidarea bazei tehnico-materiale (confecționarea inventarului nestandardizat, amenajarea terenurilor și a sălilor de sport, aparataj audio-vizual etc.).

Obiectivele educației fizice anticipează rezultatul educației în termenii comportamentului, prescriind cum va trebui să răspundă subiectul după parcurgerea unei anumite secvențe sau etape de învățare.

Scopurile pot fi concretizate într-o multitudine de obiective, carevizează influențarea personalității în ansamblul ei.

Conținutul obiectivelor este de obicei măsurabil prin metode consacrate, pentru a oferi posibilitatea unui control riguros al activitățiieducaționale.

Educația fizică își realizează rolul în funcție de complexitatea și diversitatea obiectivelt context intenționăm că profesorul va fi preocupat permanent de autoinstruirea sa profesională (pentru a spori pregătirea științifică, metodică,motrică), precum și de consolidarea bazei tehnico-materiale (confecționarea inventarului nestandardizat, amenajarea terenurilor și a sălilor de sport, aparataj audio-vizual etc.).

Obiectivele educației fizice anticipează rezultatul educației în termenii comportamentului, prescriind cum va trebui să răspundă subiectul după parcurgerea unei anumite secvențe sau etape de învățare.

Scopurile pot fi concretizate într-o multitudine de obiective, carevizează influențarea personalității în ansamblul ei.

Conținutul obiectivelor este de obicei măsurabil prin metode consacrate, pentru a oferi posibilitatea unui control riguros al activitățiieducaționale.

Educația fizică își realizează rolul în funcție de complexitatea și diversitatea obiectivelor sale.

După gradul de generalitate:

a) Obiectivele generale evidențiază esența educației fizice, dimensiunile comune ale subsistemelor acesteia.

b) Obiectivele specifice reprezintă o particularizare aobiectivelor generate la nivelul subsistemelor educației fizice.

c) Obiectivele intermediare acționează la nivelul ciclurilor de învățământ, anilor de studii, etc.

d) Obiectivele operaționale vizează comportamentele imediate, observabile în timp scurt, ce pot fi urmărite și măsurate, adicăacțiunile pe care subiectul trebuie să le realizeze în timpul unei activități, lecții, ședințe.

Obiective generale:

– menținerea unei stări optime de sănătate;

– favorizarea dezvoltării fizice armonioase; b#%l!^+a?

-dezvoltarea capacității motrice generate, adică educareacalităților motrice de bază și formarea unui sistem de deprinderi și priceperi motrice, de bază, utilitar – aplicative și specifice unor ramuri de sport;

– formarea capacității de practicare sistematică și independentă a exercițiilor fizice; b#%l!^+a?

– dezvoltarea armonioasă a personalității. .

Obiective în plan motric :

– dezvoltarea componentelor fitness-ului (rezistență cardiovasculară, rezistență musculară, forță, mobilitate suplețe, compoziție corporală);

– dezvoltarea componentelor fitness-ului motor (echilibru, coordonare segmentară, agilitate, putere, timp de reacție, viteză);

– formarea unui sistem de deprinderi și priceperi motrice de bază, utilitar-aplicative și specifică unor ramuri și probe sportive;

– îmbunătățirea capacității de efort.

Obiective psihomotorii:

– dezvoltarea schemei corporale în două direcții:

• ca reper în reglarea mișcărilor;

• ca nucleu al imaginii de sine .

– dezvoltarea coordonărilor senzorimotorii normale;

– dezvoltarea echilibrului static și dinamic;

– realizarea unor reechilibrări în perioada pubertară;

-formarea coordonatelor de timp ale mișcării: ritm,tempou, durată, elemente ce conferă eficiență mișcării;

– dezvoltarea lateralității șt armoniei laterale;

– formarea reprezentărilor ideomotorii și a capacității de aopera cu ele;

– educarea capacității de relaxare generală și selectivă;

– dezvoltarea capacității de diferențiere kinestezică.

b#%l!^+a?

Obiective cognitive:

– dezvoltarea capacității de a cunoaște propria persoană, mediul ambiant, natural și social (percepere, descoperire, redescoperire, înțelegerea informațiilor sub diverse forme); b#%l!^+a?

– dezvoltarea calităților atenției, memoriei, aspectelor intuitive ale gândirii, creativității (motrice), adică generare de informații variate, pornind de la aceleași date, originalitate – „producție divergentă”.

Obiective în plan motivațional și afectiv – volitiv

– formarea unor convingeri referitoare la rolul exercițiilor fiziceîn creșterea calității vieții;

– echilibrarea și reglarea emoțională (prin descărcareaagresivității, derulare etc);

– educarea atitudinilor, convingerilor, sentimentelor morale(fair-play), respect, colaborare, b#%l!^+a?într-ajutorare, prietenie etc);

– educarea emoțiilor estetice (date de aprecierea frumusețiimișcărilor și a esteticii corporale);

– dezvoltarea capacității de autoreglare la nivelul comportamentului global (disciplină, spirit de organizare, curaj, perseverență, dârzenie etc).

Scopul educației fizice definește linia generală care orientează acțiunile de formare și dezvoltare a personalității subiecților, proiectate de ideal.

Scopul servește ca ghid în selectarea obiectivelor generale și specifice și vizează finalitatea acțiunii educaționale. În stabilirea scopului educației fizice trebuie respectate o serie de criterii (adaptate după J. Bewey, 1992):

– concordanța cu idealul educației fizice;

– depășirea nivelului actual prin acțiuni de perfecționare, ajustare, restructurare, reformulare, la nivel conceptual și practic(praxiologic);

– valorificarea potențialului existent, a resurselor și necesităților interne ale subsistemelor educației fizice;

– deschiderea spre nou, spre alte posibile alternative.

Scopul educației fizice trebuie să aibă:

– un caracter practic, să configureze direcțiile principale de acțiune într-o perioadă istorică definită;

– un caracter strategic prin care să se asigure dezvoltarea domeniului pe termen lung.

Scopul educației fizice îl constituie dezvoltarea complexă a personalității individului, în concordanță cu cerințele societății, de dobândire a autonomiei, eficienței și echilibrului cu mediul natural și social.

Finalitățile educației fizice reprezintă materializarea obiectivelor sub toate aspectele, cu alte cuvinte, progresul pe care îl înregistrează subiectul (individul) în plan somatic, funcțional, motric, cognitiv, afectiv și social. b#%l!^+a?

Apariția și dezvoltarea exercițiilor fizice este determinată de:

– condițiile sociale cu influențe din partea științei, religiei și nivelului de cultură;

– fundamentarea științifică – aceasta s-a realizat în timp, și s-a amplificat odată cu apariția T.M.E.F.S. și a altor discipline teoreticometodice;

– evoluția în timp a unor materiale și instalații sportive, inclusiv a bazelor sportive.

În fiecare etapă social istorică scopurile sau obiectivele educației fizice și sportului s-au adaptat, modificat conform comenzii sociale.

În epoci diferite și sisteme sociale diferite, comanda socială a fost diferită. Dar indiferent de aceasta, esența educației fizice și sportului a fost perfecționarea dezvoltării fizice și a b#%l!^+a?capacităților motrice a oamenilor.

Comanda socială asocietății actuale, solicită educației fizice și sportului să pregătească tineretul pentru muncă și viață. Acestea, trebuie să contribuie la educarea și formarea tineretului din punct de vedere moral, estetic, intelectual și profesional, să-l facă capabil să facă față cu de randament maxim cerințelor impuse de o societate de consum, concurențială.

Tocmai prin obiectivele și scopurile lor, esența exercițiilor fizice și a sportului are aplicabilitate pentru realizarea tuturor funcțiilor lor: culturaleducativă, socială recreativă, de destindere, morală etică, estetică și de emulație a indivizilor societății.

Studierea efectelor exercițiului fizic trebuie să pornească de la definirea corespunzătoare a acestuia.

Efectele exercițiilor fizice sunt:

a) Efecte morfogenetice și mofoplastice – stimulează formarea de noi celule și creșterea și mărirea organelor existente;

b) Efecte fiziologice – stimulează funcția diferitelor organe și aparate.

Așa se cunosc efectele favorabile pe care le exercită în buna funcționare a aparatului cardio-vascular, a celui resiprator, a glandelor cu secreție internă, a aparatului digestiv, a sistemului nervos, într-un cuvânt asupra întregului organism, contribuind la funcționarea echilibrată a acestuia.

c) Efecte educative – se execută fie individual, fie în colectiv, cultura fizică exercită efecte educative asupra omului, obișnuindu-l cu un regim ordonat de viață, în care munca profesională se îmbină armonios cu odihna și diferite alte activități social-obștești sau cultural educative. b#%l!^+a?

În acest fel, practicanții culturii fizice capătă deprinderi igienice în programul lor zilnic existând o înlănțuire naturală a diferitelor activități.

Aceste efecte apar mai însemnate sau mai reduse, la un nivel mai mare sau mai mic, în funcție de durata și cantitatea tratamentului și in special legat de reactivitatea organismului.

Planificarea strategică a învățământului și educației oferă un set de instrumente și b#%l!^+a?tehnici pertinente pentru elaborarea și pilotarea proiectelor de reformă și pentru o prognoză realistă a viitorului școlii pe termen scurt.

Direcțiile generale pentru dezvoltarea unei planificări strategice sunt:

în procesele de reformă prevalează „factorii de calitate”;

structura și funcționalitatea școlii ca instituție socială, preocupări pentru dezvoltare b#%l!^+a?instituțională de scurtă, medie și lungă durată;

conținuturile informaționale sunt centrate pe aspecte specificeadaptate noului tip de societate și respectă principiul conformității cupsihologia celor care învață;

dezvoltarea resurselor umane vizează cadrele didactice solid pregătiteși motivate pentru o acțiune educațională eficientă și coerentă;

factorul metodologic și strategic este centrat pe metode și tehnicididactice destinate optimului performanțial în învățământul de toate gradele.

I.2.Programa educației fizice și sportului pentru disciplina handbal

O caracteristică a procesului de învățământ, este acea privitoare la interacțiunea între informație și influența pe care o are profesorul și o exercită în planul dezvoltării psihice a elevului.

Caracteristicile procesului de învățământ școlar sunt:

proces bilateral;

proces informativ/cognitiv- educație;

proces ca act de cunoaștere;

proces cibernetic.

Pentru activitatea de educație fizică școlară, acest proces are o dublă destinație: de instruire și de educare, fiind un proces care se desfășoară sistematic, continuu, particularizat. b#%l!^+a?

Educația în procesul de formare a deprinderilor, priceperilor și capacităților motrice se influențează pozitiv și dezvoltarea capacităților intelectuale, deoarece se solicită atenția, gândirea, imaginația și memoria; în activitatea practică, elevii rezolvă acțiuni complexe, contribuind astfel la formarea personalității acestora.

Conținutul procesului de învățământ se exprimă prin fondul de valori preponderent informativ-formativ al învățământului.

În literatura de specialitate se folosește tot mai mult termenul de curriculum, la noi fiind în mod special asociat cu reforma învățământului.

În sens restrans curriculum desemnează chiar conținutul învățământului. Această unitate conceptual-programatică a elementelor menționate exprimă noțiunea de curriculum școlar.

Enciclopedia Internațională a Educației prezintă o tipologie nuanțată a curriculum-urilor, b#%l!^+a?în condiția unui învățământ descentralizat:

Actuala Reformă a învățământului acordă o atenție deosebită activității de educație fizică, ea formând în Curriculum Național, o arie curriculară de sine stătătoare, cu obiective și sarcini bine conturate în concordanță cu idealul societății noastre democratice.

Așa cum sunt stipulate în Curriculum-ul Național, obiectivele cadru ale ariei curriculare Educația Fizică și Sport sunt:

dezvoltarea capacității motrice generale a studenților, necesare desfășurării activității sportive;

asimilarea procedeelor tehnice și a situațiilor tactice specifice practicării diferitelor ramuri sportive de către elevi și în afara acesteia;

favorizarea întreținerii și îmbunătățirii stării de sănătate conform particularităților de vârstă și de sex ale elevilor;

Modelul educației fizice de la sfârșitul acestui ciclu de învățământ, trebuie să atingă obiectivele cadru cât și standardele de performanță, acestea fiind considerate criterii de evaluare a procesului instructiv-educativ.

Standardele de performanță curriculare asigură conexiunea între curriculum și evaluare, pe baza lor putând fi elaborate nivelurile de performanță, precum și itemii necesari de evaluare.

În prezent, programele școlare sunt concepute în concordanță cu planurile cadru de învățământ, viziunea curriculară de alcătuire a acestora permite o mai bună orientare a procesului instructiv-educativ, cu obiective care vizează componente de un nivel superior. b#%l!^+a?

Dezvoltarea anumitor abilități, formarea unor deprinderi individuale, mișcarea în sine, sunt caracteristici care favorizează socializarea elevului.

În general, implicarea în activitățile fizice dezvoltă și atributele sociale pozitive ale personalității considerându-se că un mediu propice pentru însușirea atitudinilor, valorilor și comportamentelor social personale, apreciate pe plan cultural și că ceea ce se învață prin activitatea fizică se transferă și în alte sfere ale vieții.

Pentru a înțelege mai bine fenomenul de practicare a exercițiilor fizice, este necesară cunoașterea exercițiilor fizice de-a lungul etapelor istorice de dezvoltare umană și de asemenea, raportul care a existat între dezvoltarea societății umane și practicarea exercițiilor fizice cu cerințele societății și de asemenea rolul exercițiilor fizice în aceste etape.

Originea exercițiilor fizice poate fi considerată în procesul muncii, încă din comuna primitivă, atunci neexistând o delimitare clară între practicarea exercițiilor fizice și b#%l!^+a?supraviețuirea individului în societatea din acea perioadă.

Pe măsură ce societatea evoluează, se simte nevoia transmiterii din generație în b#%l!^+a?generație a experienței acumulate, astfel antichitatea marchează un moment important în dezvoltarea exercițiilor fizice.

Sistemele naționale de educație fizică au constituit puncte solide de plecare în dezvoltarea activității fizice în anii care au urmat.

Concepțiile diferite care au stat la baza lor au fost generate în principal de curentul umanist mondial , care se manifesta la acea vreme, dar și de ideologia ce a stat la baza organizării statale , în țările în care aceste sisteme s-au înființat.

Lecția de educație fizică reprezintă principala formă de organizare a procesului instructiv – educativ, formă suplă cu un grad mare de adaptabilitate la condițiile concrete din diverse universități.

După Gheorghe Cârstea, există mai multe criterii de stabilire a tipurilor de lecții, pe care le sistematizează astfel:

După componența tematică abordată:

lecții cu teme din deprinderi și priceperi motrice;

lecții cu teme de dezvoltare a calităților motrice ;

lecții mixte.

După felul deprinderilor motrice:

lecții monosport; b#%l!^+a?

lecții bisport;

lecții polisport

După etapele învățării;

lecții de însușire;

lecții de consolidare;

lecții de perfecționare ;

lecții de verificare;

lecții mixte/combinate.

După plasamentul în structura anului de învățămant:

lecții de organizare;

lecții organizare/introductive;

lecții curente;

lecții bilanț; b#%l!^+a?

După locul și condițiile de desfășurare:

lecții în aer liber, în condiții atmosferice normale;

lecții în aer liber pe timp friguros;

lecții în interior, în condiții normale ;

lecții în interior în spații improvizate;

După numărul de teme abordate:

lecții cu o temă;

lecții cu două pană la patru teme.

Structura lecției de educație fizică trebuie înțeleasă ca o succesiune de verigi care respectă unele cerințe de ordin fiziologic, psihologic, metodic.

I.3. Caracteristicile jocului de handbal

Handbalul este un joc sportiv de echipă, încadrat în categoria jocurilor inventate. b#%l!^+a?Întrecerea se desfășoară între două echipe formate din câte 7 jucători, care mijloace tehnice regulamentare caută să marcheze cât mai multe goluri în poarta adversă.

Caracteristica de bază este jucarea mingii cu mâna. Jocul începe printr-o pasă dată unui partener, la centrul terenului, cu un picior pe linie și la semnalul sonor al arbitrului. Tot astfel se procedează la începutul reprizei secunde și după marcarea unui gol. Prin pase succesive, conducere a mingii în dribling și alte procedee tehnico-tactice, se caută să se marcheze un. Jucătorii sunt în număr de 12, din care 7 sunt în teren, iar restul pe banca de rezerve.

Portarul are rol la fel de important ca și jucătorii de câmp și are misiunea de a apăra poarta (poate folosi în acest scop orice parte a corpului). Odată cu părăsirea spațiului de poartă, portarul se supune acelorași reguli ca și jucătorii de câmp. În afară de rolul pe care îl are (de apăra poarta), acest jucător mai are misiunea de a lansa contraatacuri prin pase lungi și precise la jucătorii avansați pozițional.

Conducătorul de joc – centrul – trebuie să posede o bogată gamă de procedee tehnice de pasare și aruncare la poartă. El are sarcina de a organiza atacul pozițional în funcție de dispunerea adversarilor în sistemul defensiv. De asemenea, în cele mai multe cazuri, el este cel care angajează pivotul ori de câte ori acesta se eliberează de marcajul adversarului. Acest port b#%l!^+a?este încredințat unui jucător cu multă experiență de joc și spirit creativ, având capacitatea de a dezvolta sau improviza variante noi.

Extremele – (două) – sunt jucători cu o bună mânuire a mingii, posesori ai viteze de deplasare excepționale și bineînțeles buni aruncători la poartă. Ei participă și la fazele de apărare devenind apărători laterali, având ca sarcini de joc marcarea extremelor, colaborarea – întrajutorarea apărătorilor intermediari și închiderea culoarelor de pătrundere.

Interii, în număr de doi, acționează în zonele centrale, pe spații mai puțin întinse, atât în atac cât și în apărare. Sunt jucători cu un control deosebit al mingii, dispunând de forță mare de aruncare au sarcina importantă de înscrie goluri de la distanță, dar și cu pătrundere spre b#%l!^+a?semicercul de 6 m și finalizare din săritură sau plonjon.

Pivotul – acționează pe semicercul de 6m sau puțin înaintea acestuia, prin fața sau prin spatele apărătorilor, având un joc caracterizat prin luptă strânsă cu adversarii pentru primirea pasei în poziții de echilibru precar, efectuând întoarceri rapide și aruncări la poartă din plonjon.

Jucarea mingii. Jucătorii au dreptul să arunce, să lovească, să împingă, să oprească și să b#%l!^+a?prindă mingea în orice fel și din orice direcție, folosind mâinile, brațele, capul, trunchiul, coapsele și genunchii. Mai au dreptul să țină mingea maximum 3 secunde, chiar dacă aceasta se găsește pe sol. Au dreptul se deplaseze cu mingea în mână maximum 3 pași, să arunce o dată mingea spre sol și să o reprindă în momentul când aceasta revine, cu o mână sau cu ambele mâini de pe loc sau din mișcare.

Timpul de joc este de 2 reprize a câte 30 minute fiecare, cu 10 minute pauză între ele.

Schimbările de jucători sunt nelimitate și ele se efectuează printr-un spațiu de schimb, delimitat de o parte și de alta a liniei de centru, la 4,5 m. Orice schimbare greșită se sancționează conform regulamentului de joc.

Pentru a realiza scopul jocului (înscrierea de goluri în poarta adversă) jucătorii celor două echipe utilizează în limitele prevederilor regulamentare acțiuni individuale și colective specifice.

Aceste acțiuni constau din mai multe procedee tehnice prin care jucătorii mânuiesc mingea și execută diferite deplasări în teren, în condiții de colaborare cu coechipierii și de adversitate cu componenții celeilalte formații. Aceste acțiuni însoțite procedeele tehnice aferente constituie conținutul jocului. Deci, putem spune că jocul constă din acțiuni, precum și din b#%l!^+a?interacțiuni cu coechipierii, dar și cu adversarii.

Pentru evitarea și prevenirea succesului acțiunilor adversarilor și pentru asigurarea eficienței acțiunilor proprii, jucătorii fiecărei echipe își organizează și coordonează reciproc acțiunile în funcție de cele două faze de joc: apărarea și atacul. Modul de organizare și coordonare a acțiunilor în cadrul fazelor de joc constituie împreună cu acesta structura jocului.

Conținutul de joc de atac este constituit din procedee tehnice (deplasarea în teren, pasa, driblingul, aruncarea etc.) integrate în acțiuni de joc și organizate pe baza unor cerințe și principii obiectiv necesare rezolvării unor sarcini specifice fazei, dau structura jocului în atac.

La fel se aplică și pentru faza de apărare(dar cu procedeele specifice ei).

Este un joc sportiv accesibil din următoarele considerente:

nu necesită calități fizice deosebite până la un anumit nivel al performanței și nici o pregătire specială prea îndelungată în cazul inițierii (vezi educația fizică școlară);

în conținutul său are elemente tehnico-tactice ușor de însușit și aplicat;

elementele tehnico-tactice ale jocului se realizează pe baza deprinderilor naturale de alergare, săritură, aruncare; b#%l!^+a?

regulile de joc sunt ușor de înțeles și aplicat, oferind în scurt timp satisfacția practicării jocului global în limitele regulamentului;

nu necesită o bază sportivă sofisticată și nici materiale foarte costisitoare.

Angrenează toate segmentele corpului în susținerea efortului specific astfel:

musculatura membrelor inferioare este solicitată în timpul deplasărilor rapide (cu și fără minge, în atac și în apărare), săriturilor, opririlor, pornirilor etc.;

musculatura membrelor superioare participă în efort în toate momentele de joc în care se acționează pentru prinderea, pasarea, aruncarea la poartă, prin intermediul procedeelor tehnice. Efectuarea acestor aruncări cu eficacitate impune o bună dezvoltare a grupelor musculare;

trunchiul este solicitat în numeroase situații de joc efectuând aplecări, întoarceri, răsuciri, extensii și flexii – fapt ce duce la îmbunătățirea potențialului fizic general.

Solicită următoarele calități fizice:

viteza de execuție, de deplasare, și de reacție;

rezistența specifică;

capacitățile de coordonare corelate cu calitățile analizatorilor chinestezici (exemplu – cu cel tactil, care se poate traduce în joc prin “simțul mingii”; cu cel optic care permite b#%l!^+a?aprecierea fină a distanței și vitezei de pasare – aruncare “simțul distanței” etc.;

mobilitate generală și suplețea;

forța explozivă la nivelul membrelor superioare și inferioare (detenta).

În timp ce trunchiul și brațele efectuează mișcări variate care solicită toate lanțurile musculare, membrele inferioare îndeplinesc, pe lângă activitatea dinamică de alergare și un important rol static de asigurare a echilibrului corpului și de suport pentru mișcările trunchiului și ale brațelor.

Musculatura care efectuează lovitura formează un lanț muscular întins, care începe la brațul care ține mingea, trece peste trunchi și se termină la membrele inferioare. Acest lanț muscular, care depune o intensă activitate dinamică, de „învingere” este format din flexorii corpului, ai cotului, retroductorii și adductorii brațului, mușchii care coboară, deplasează ventral și basculează medial scapula. El se continuă cu lanțurile musculare ventrale ale trunchiului – în b#%l!^+a?principal rotatorii – și cu tripla extensie de la membrul inferior de sprijin.

Din punct de vedere psihologic sunt implicate procesele complexe și intercondiționate de reglare și autoreglare a stărilor psihice care vizează:

controlul emotivității; b#%l!^+a?

controlul și mobilizarea capacităților intelectuale;

capacitatea de angajare volițională maximă în timpul jocului;

mobilizarea motivațională și energetică a organismului pentru a răspunde cât mai bine solicitărilor impuse de complexitatea situațiilor de joc;

mobilizarea motorie corespunzătoare sarcinilor stabilite.

I.4. Metode specific instruirii copiilor pentru procesul de dezvoltare

Profesorul trebuie să cunoască capacitățile, interesele și atitudinile elevilor pentru o acțiune eficientă.

Direcția actuală de individualizare a formării și instruirii impune dezvoltarea la institutori a simțului diagnostic și utilizarea unor metodologii adecvate de cunoaștere.

„Metodele pentru cunoașterea personalității elevului sunt următoarele:”

metode clinice (observația, convorbirea, metoda biografică): b#%l!^+a?

din punctul de vedere al scopului, metodele clinice își propun ocunoaștere cât mai amănunțită a persoanei și explicația evoluției sale;

orientarea predominantă în cazul metodelor clinice este cea calitativă;

prezintă un grad de obiectivitate și precizie mai mic, deoarece sunt lipsite de criterii precise de interpretare, ele depinzând desubiectivitatea celui care face analiza.

metode psihometrice sau experimentale (experimentul, testul și chestionarul):

se orientează spre stabilirea rangului persoanei, a poziției sale înraport cu o populație normală, iar în cazul metodelor psihometrice interpretarea este predominant cantitativă;

în legătură cu gradul de precizie și obiectivitate, metodele psihometrice – folosind verificări statistice riguroase – sunt mult maiexacte, specificându-se de fiecare dată limitele de eroare. b#%l!^+a?

Dacă procesul de învățământ este cadrul în care elevul își îmbogățește, consolidează, corectează și transformă experiența cognitivă, își perfecționează formarea, atunci acesta, prin specificul curriculumului proiectat și realizat, nu face decât să activeze cognitiv – afectiv –emoțional – atitudinal, prin intermediul rolului conducător al profesorului.

Din perspectiva relației predare-învățare, orice cunoștință include două funcții:

de reflectare, pentru cunoașterea realității înconjurătoare (imagini,noțiuni, idei, fapte, modele etc.);

de operare, când cunoștințele devin instrumente în asimilarea altora,prin acțiunile proprii ale elevilor, stimulate și determinate prin actul predării, iar nu prin simpla transmitere, întipărire pasivă a lor.

Relația predare-învățare se prezintă în mod diferențiat de la un stadiu la altul al dezvoltării, al cunoașterii: de la stadiul unei dependențe aproape totale a învățării de predare, prin creșterea independenței învățării față de predare, până la învățarea autonomă (autoinstruirea).

Scopul educației fizice trebuie să aibă:

un caracter practic – să configureze direcțiile principale de acțiune într-o perioadă istorică definită; b#%l!^+a?

un caracter strategic – prin care să se asigure dezvoltarea domeniului pe termen lung.

Scopul educației fizice îl constituie dezvoltarea complexă a personalității individului, în concordanță cu cerințele societății, de dobândire a autonomiei, eficienței și echilibrului cu mediul natural și social.

Finalitățile educației fizice reprezintă materializarea obiectivelor sub toate aspectele, cu alte cuvinte, progresul pe care îl înregistrează subiectul (individul) în plan somatic, funcțional, motric, cognitiv, afectiv și social.

Aceste finalități sunt reprezentate de:

Indicii superiori ai dezvoltării fizice;

Funcționalitatea perfectă a principalelor aparate și sisteme ale organismului;

Indicii superiori ai calităților motrice – viteză, rezistență, forță, mobilitate, coordonare;

Sistem larg de deprinderi și priceperi motrice de bază, utilitar-aplicative și specifice ramurilor de sport;

Capacitate de efort crescută;

Capacitate psihică crescută (intelectuală, afectivă, morală, volitivă); b#%l!^+a?

Integrare superioară în mediul natural și social.

Idealul educației fizice și sportului reprezintă proiecția solicitată de societate pentru aceste activități în viitorul apropiat și îndepărtat, privind contribuția la determinarea modului de viață prefigurat, sistemul de priorități propus, sau ce anume este realmente important pentru individ într-o lume complexă, contradictorie, rareori confortabilă și întotdeauna stimulativă:

decurge din idealul social general și din idealul educațional integrat celui general;

poate fi definit ca finalitate de maximă generalitate;

desemnează "cum trebuie să arate", dar mai ales "ce trebuie să știe să facă subiectul", educat fizic și motric, capabil să se integreze cu succes în societate;

idealului educației fizice și sportului influențează pozitiv calitatea vieții cu condiția ca direcția de abordare a elementelor de progres să fie îndreptată asupra următoarelor b#%l!^+a?elemente:

Nivelul optim al capacității motrice prognosticat;

Stabilirea unui program rezonabil de educație fizică și sport și nivelul acestuia;

Activitățile fizice de dezvoltare necesare în paralel cu activitățile de timp liber; b#%l!^+a?

Atitudinile ce trebuie promovate în legătură cu menținerea sănătății și problemele ecologice;

Experiențele sportive recomandabile pentru majoritatea subiecților.

Aceste elemente sunt influențate de mai mulți factori:

valorile și normele stabile pe care societatea în general și fiecare individ în parte le-au apreciat de-a lungul timpului (conceptul de "om frumos și bun" din Grecia antică);

influențele politice în planul educațional care au determinat o abordare progresistă sau tradiționalistă cu efecte asupra educației fizice și sportului;

caracteristicile economice și civilizațiile industriale și post industriale care au condus la schimbări ale idealului;

influențele naționaliste și religioase.

Concepția românească despre educație fizică și sport:

– fac parte din măsurile privind dezvoltarea fizică armonioasă și menținerea unei stări optime de sănătate a populației;

– contribuie la pregătirea pentru muncă și viață;

– prin ele se urmărește angrenarea unui număr de oameni în practicarea exercițiilor fizice; b#%l!^+a?

– se urmărește afirmarea talentelor pe plan internațional;

– petrecerea în mod plăcut, util, recreativ a timpului liber;

– asigurarea unei conduceri unitare pe fondul unei autonomii locale;

– accent pe educația fizică școlară ca premisă pentru sportul de performanță.

Tendințe imediate pe care le presupune perspectiva socială:

-diminuarea diferenței între munca fizică și cea intelectuală, între diferite genuri de muncă fizică;

-crearea unor condiții organizatorice și materiale mai bune;

-necesitatea mișcării ca urmare a efectelor revoluției tehnicoștiințifice.

Elemente de referință ale idealului educației fizice:

– dezvoltarea fizică armonioasă concretizată în indici morfologici;

– aptitudinile (calitățile) motrice de bază;

– deprinderile și priceperile motrice de bază, utilitar-aplicative și specifice unor probe și ramuri de sport;

– cunoștințe și abilități privind practicarea independentă a exercițiilor fizice; b#%l!^+a?

– calități, trăsături morale, intelectuale și estetice;

– capacitatea de integrare socială și recunoaștere a valorilor generate de activitățile motrice.

Cel mai răspândit mod de organizare este ca proces de învățământ care și-a dovedit eficacitatea în realizarea obiectivelor, îl reprezintă organizarea pe clase și lecții.

Educația fizică se desfășoară în două forme distincte:

ca proces de instruire și educare deliberat conceput, desfășurat în forme instituționalizate (școli, licee, universități) cu ajutorul specialiștilor care dirijează acest demers.

Acest proces se bazează peprograme de instruire ascendente, pe clase sau ani de studii.

ca activitate independentă de timp liber, care se bazează pe sistemul de cunoștințe, achiziții, deprinderi, structuri operaționale.

Aceste forme deorganizare se particularizează în cadrul fiecărui subsistem al educației fizice.

Componentele corespund modeluluifiecărui subsistem de educație fizică, sunt finalități ale procesului instructiv-educativ. Nivelul lor oferă imaginea muncii specialistului.

Aceste componente sunt: b#%l!^+a?

cunoștințele teoretice de specialitate;

indicii morfo-funcționali ai organismului;

calitățile motrice;

deprinderile și priceperile motrice;

elementele de conținut ale celorlalte laturi ale educației generale.

Cunoștințele de specialitate:

sunt de natură teoretică;

pentru transmiterea lor se prevăd lecții teoretice sau se transmit întimpul procesului de instruire, pe cale verbală sau intuitivă;

au rol în conștientizarea elevilor;

se referă la întreaga sferă de practicare a exercițiilor fizice;

ajută la formarea, consolidarea și perfecționarea deprinderilor și priceperilor motrice și la dezvoltarea calităților motrice.

Indicii morfo-funcționali sunt:

în procesul instructiv-educativ se urmărește dezvoltarea unor indici superiori și b#%l!^+a?armonioși atât pe plan somatic cât și funcțional respectând particularitățile de vârstă și sex ale indivizilor;

nivelul lor sunt detereminați genetic;

nivelul lor condiționează capacitatea de muncă, randamentul oamenilor în viața de b#%l!^+a?zi cu zi;

constituie fondul biologic de bază pentru dezvoltarea calităților motrice și formarea priceperilor și deprinderilor motrice;

acești indici se îmbunătățesc atât prin practicarea exercițiilor fizice ca activitate independentă cât și în urma practicării lor sistematice încadrul lecțiilor de educație fizică școlară.

„Calitățile motrice sunt însușiri foarte importante ale organismului, materializate în posibilitatea acestuia de a executa acțiuni motrice care pretind într-o măsură mai mare sau mai mică, forță, rezistență, viteză, îndemânare” (Gh. Mitra, Al. Mogoș).

Întreaga varietate de acte, acțiuni și activități motrice efectuate de om dea-lungul vieții, în domenii varia, se efectuează în concordanță cu gradul de dezvoltare al calităților motrice

Calitățile motrice sunt viteza, îndemânarea, forța, rezistența, mobilitatea – suplețea -?elasticitatea fac parte, alături de deprinderile și priceperile motrice, din sfera capacităților motrice.

Acțiunea motrică simplă sau complexă, este rezultatul multiplelor forme de combinare a calităților motrice cu elemente de tehnică.

Indicii de dezvoltare a forței, vitezei, îndemânării, rezistenței, supleței, nu condiționează numai efectuarea deprinderilor de mișcare, ci și valorificarea maximă a acestora.

Ținând seama de legăturile indisolubile dintre calitățile motrice și priceperile și deprinderile de mișcare, este necesar ca dezvoltarea acestora să fie făcută diferențiat în concordanță cu cerințele specifice ale aplicării deprinderilor motrice în diferitele activități practice.

Calităților motrice favorizează creșterea capacității de efort a organismului.

Ele se dezvoltă în mod individual, de la naștere și până la moarte, fiind determinate de sex, vârstă, ereditate, componente genetice, experiența motrică anterioară, mediul geografic natural și de factori sociali.

Dezvoltarea lor favorizează creșterea capacității de efort a organismului, adaptarea organelor, funcțiilor și sistemelor la un nivel superior de solicitare.

Parametri proprii fiecărei calități motrice în parte sunt: b#%l!^+a?

viteza;

îndemânarea;

rezistența;

forța;

suplețea.

I.5. Dezvoltarea – proces calitativ – evolutiv al individului

I.5.1. Dezvoltarea și creșterea: procese interdependente

După pubertate, caracterizată de mari și rapide transformări somato-funcționale și psiho-motrice, urmează etapa de creștere și dezvoltare, denumită perioada post pubertară, care se caracterizează prin ritmuri lente și adaosuri reduse în creșterea dimensiunilor transversale.

La băieți, creșterea în înălțime continuă, iar la fete aproape că stagnează. În schimb, b#%l!^+a?diametrele și perimetrele cunosc o creștere însemnată atât la băieți cât și la fete. Este etapa în care diametrele și perimetrele segmentelor ( umeri, torace,brațe, abdomen, coapse, gambe, antebrațe ) cresc mai intens, compensându-și rămânerea în urmă față de creșterea lungimii acestora din perioada anterioară, pubertatea .

Structura oaselor se apropie de cea a individului adult. Musculatura înregistrează, de asemenea, o creștere cantitativă (volum) și calitativă (forță), ceea ce reprezintă 44,2% din greutatea corpului la băieți și de 37% la fete. Greutatea corpului crește atât la fete cât și la băieți. Fetele au o creștere ponderală mai accentuată decât băieții, cele din mediul rural mai mult decât cele din mediul urban. Proporțiile dintre dimensiunile segmentelor corpului se modifică și sunt apropiate de cele ale adultului.

Dobândirea unor indici somatici, morfologici și funcționali superiori ai organismului asigură dezvoltarea fizică armonioasă și echilibrată, ceea ce constituie scopul, ținta activității de educație fizică în școală.

Întărirea și menținerea unei stări optime de sănătate este rezultatul creșterii și dezvoltării normale a corpului.

„Această componentă a procesului instructiv-educativ constituie fondul biologic de bază ce se realizează prin practicarea exercițiilor fizice și a sportului, contribuind la dezvoltarea calităților motrice, la formarea și perfecționarea deprinderilor și competențelor.”

Perioada de școlar mic (de la 6-12 ani până la pubertate) este apreciată de unii autori ca fiind sfârșitul copilăriei și un început primar al pubertății. Este perioada caracterizată de o b#%l!^+a?creștere fizică mai redusă, dar foarte intensă din punct de vedere al dezvoltării emoționale și sociale. Familia nu mai reprezintă unica sursă de influență a copilului, școala are acum un rol important în influențarea și dezvoltarea comportamentului. Problemele acestei etape sunt legate de adaptarea școlară.

Pubertatea (12 – 14 ani) este perioada de dezvoltare a corpului de la copilărie spre maturitate. Este marcată de mari modificări fizice, cea mai importantă fiind maturizarea din punct de vedere sexual al băieților și a fetelor, care face posibilă reproducerea. În jurul vârstei de 10 ani la fete și între 12-13 ani la băieți are loc un salt de creștere.

Rata de creștere se diminuează semnificativ în jurul vârstei de 14-15 ani la fete și 16-17 ani la băieți. În acest moment, corpul este aproape adult și matur din punct de vedere sexual. b#%l!^+a?Pubertatea începe la orice vârstă cuprins între aproximativ 11 și 16 ani, media fiind de 13 ani.

„Sistemul nervos, slab dezvoltat la această vârstă, este caracterizat prin manifestări b#%l!^+a?fluctuante și prin maturizarea ariei corticale a analizatorului motor.”

„În ceea ce privește sfera proceselor corticale fundamentale, în această etapă excitația este predominantã în fața inhibiției, fapt demonstrat de agitația motrică, de mișcări de prisos etc., iar în sfera activitãții psihice, de labilitate, instabilitatea atenției, voință slabă.”

Activitatea sportivă are ca efect reglarea și modelarea funcțiilor sistemului nervos doar dacă activitățile fizice sunt bine dozate și sunt practicate cu o anumită regularitate, atenuând și nivelând anumite manifestări de comportament.

Deprinderile motrice sunt acum mai bine și mai operativ însușite, ca urmare a plasticității crescute a sistemului nervos.

Exercițiile de forță și viteză trebuie să fie simple, bazate pe eforturi de scurtă durată, deoarece intensitatea proceselor nervoase fiind joasă, capacitatea centrilor nervoși de a menține excitația un timp îndelungat este mică.

„Sistemul cardiovascular, aparatul respirator, inima și plămânii cunosc o dezvoltare progresivă, dar lentă. Astfel, inima are pereți subțiri și un volum sistolic mic, iar frecvența

cardiacă, deși mare la începutul perioadei (90-100 bătăi/min) tinde să scadă către sfârșițul perioadei (80-85 bătăi/min).”

Elasticitatea vaselor sanguine determinã valori scăzute ale tensiunii arteriale 105/72 mmHg [109], în ciuda frecvețtei cardiace ridicate. Indicii funcționali – tensiune arterială și b#%l!^+a?frecvența cardiacă – sunt foarte sensibili la această vârstă și prezintă uneori valori exagerate în efort, datorită labilității mari. Conținutul de hematii din sânge este bun (4,5-5 mii/mm3), iar hemoglobina este în cantități mai mari comparativ cu adulții.

„Ritmul cardiac crescut determină un consum suplimentar de energie și acest fapt conduce la instalarea unei stări de oboseală timpurie. Ca urmare, dozarea efortului trebuie să se facă cu mare grijă, ținând cont de natura și intensitatea acestuia, precum i manifestând o grijă deosebită pentru pauzele de revenire.”

Aparatul respirator are o funcționalitate relativ bună, caracterizată printr-o respirație de tip diafragmatic cu un ritm de 24 respirații/min, ceea ce nu indică o economie funcțională.

„Parametrii respiratori se ameliorează astfel: crește amplitudinea mișcãăilor respiratorii (de la 230 ml. volum curent la 12 ani, la 350 ml. la 15 ani), scade frecvența respiratorie (de la 22 resp./min la 18 resp./min), crește capacitatea vitală.” b#%l!^+a?

Diafragma este mai ridicată la copil decât la adult, iar toracele are formă cilindrică cu diametrele aproape egale. Articulația aproape orizontală a coastelor și faptul că toracele copiilor se găsește într-o stare de destindere maximă aproape permanent, reduce mult posibilitățile acestora de a-și mări volumul cutiei toracice în inspirație. Tipul respirator este diafragmatic.

În timpul efortului fizic, posibilitatea măririi capacității cutiei toracice este foarte redusă, însă această deficiență este compensată prin mărirea frecvenței respirațiilor, care și ea este limitată, dar suficientă pentru satisfacerea cerințelor normale.

Neuniformitatea ritmului respirator, oarecum normală în primele luni, se accentuează în efort și sub influența factorilor mecanici. Mărirea amplitudinilor mișcărilor respiratorii se realizează prin deplasarea mușchiului diafragmei.

Consumul maxim de O2 – indice care reflectă capacitatea aerobă de efort la 7 ani este, în medie de 1,5 l/minut, la 10 ani ajunge la 2 l/minut, la băieți și 1,7 l/minut la fete, ca la 13 ani să fie aproximativ egal 2,5 l/minut la cele două sexe.

„Aceste considerații legate de particularitățile morfo-funcționale și psihice ale elevilor din gimnaziu pot fi completate cu câteva aspecte sociale semnificative, legate de accelerarea maturizării somatosexuale și întârzierea maturizării psihice sociale, adică fenomenul de neotenie.”

Aceste manifestãri se concretizează în fenomene de detașare față de părinți, conflicte cu adulții, tendințe de autonomie și asumare a răspunderii. Ca urmare, relațiile dintre adolescenți și educator trebuie redefinite, așezate pe principii noi, încât interesul elevilor din gimnaziu să fie menținut constant.

Musculatura elevilor de vârstă pubertară se dezvoltă mai repede în prima parte a perioadei pubertare, pe baza alungirii, dar mai ales datorită îngroșării fibrelor musculare.

Practicarea sistematică a educaþției fizice și sportului de către elevi determină o evidentă îmbunătățire a parametrilor somatici și fiziologici. Influențele favorabile ale educației fizice și sportului asupra creșterii normale și dezvoltării armonioase, precum și asupra prevenirii tulburărilor și deficiențelor de creștere și dezvoltare pot constitui unul dintre cele mai mari succese ale acestei activități în cazul aplicării lor corecte. b#%l!^+a?

În concluzie, se pot desprinde câteva aspecte fundamentale legate de modificările substanțiale care au loc în etapa pubertarã:

la nivelul acestei etape de vârstă, se constată o eterogenitate puternică, determinată de marea diversitate a indivizilor, de ritmurile diferite de creștere și dezvoltare ale copiilor din gimnaziu;

nu există o corespondență perfectă între vârsta cronologică și cea biologicã; ca urmare, pregătirea trebuie să țină cont de acest aspect; b#%l!^+a?

decalajul între vârsta cronologică și cea biologică este completat de tendințele de accelerație și de neotenie în fenomenele de creștere și de dezvoltare, fenomen sesizat de antropologi, pediatri, fiziologi, igienișți, psihologi, sociologi.

I.5.2. Particularități psiho/fiziologice ale copiilor de 12-14 ani

Modalitățile cele mai frecvente folosite pentru introducerea „noilor educații” în curriculum-ul școlar sunt:

introducerea de noi discipline centrate pe un anumit tip de educație(dificultatea constă însă în supraîncărcarea programelor de învățământ și în pregătirea profesorilor capabili să predea astfel de discipline);

crearea de module specifice în cadrul disciplinelor tradiționale (module având caracter interdisciplinar, de tipul: „Mediul căruia îiaparținem și în care trăim”, „Unitatea b#%l!^+a?cultural-spirituală a Europei”, „Ce înseamnă o societate dezvoltată” ). Dificultatea constă în alcătuirea orarelor, fiind necesar aportul mai multor profesori;

dificilă este și pregătirea profesorilor pentru predarea în echipă;

tehnica „aproche infusionnelle” presupune infuzarea de mesaje ce țin de noile conținuturi în disciplinele „clasice”.

Tendința și preocuparea de a asimila noile educații este în creștere, dar decalajul dintre recomandările, rezolvările și studiile realizate la nivel internațional sau național și practica educațională rămâne încă mare, iar problematica lumii contemporane nu este încă o sursă care trebuie să alimenteze conținuturile învățământului pentru autorii de planuri și programe școlare b#%l!^+a?din multe țări și tendința de a organiza conținuturile predominant în manieră monodisciplinară, supraîncărcarea programelor școlare constituie obstacole serioase în calea acceptării și structurării noilor conținuturi în vederea completării educației generale a adolescenților și tinerilor.

Conținuturile, finalitățile și obiectivele specifice noilor educații propun un demers prin care educația încearcă să răspundă exigențelor lumii în care trăim și să producă o schimbare paradigmatică a actului educativ în favoarea educației bazată pe învățare inovatoare, societală și adaptativă.

Particularitățile psihice și acționale ale elevilor se dezvoltă concomitent cu dezvoltarea anatomofiziologică și cu evoluția ascendentă structural funcțională a creierului.

„Nivelul și calitatea particularităților psihice și acționale sunt determinate în mare măsură de influența agenților socio-educaționali (educația în familie și în școală) dar și de influențele factorilor extrafamiliali și extrașcolari reprezentați de mass-media și de alți factori educativi. ”

Atenția trece treptat de la forma involuntară spre cea voluntară, de la cea puțin stabilă spre cea stabilă. Acest fapt necesită organizarea duratei activităților educative corespunzător intensității procesului cognitiv și vârstei educabililor.

Gândirea concretă are o pondere însemnată la această vârstă dar este posibilă și necesară trecerea treptată la gândirea abstractă. Pentru demersul corelării gândirii concrete cu gândirea abstractă este necesar să se îmbine în procesul de predare-învățare materialul didactic intuitiv cu mijloacele logico-matematice.

Elevii trebuie pregătiți să înțeleagă și să opereze cu noțiuni, judecăți, raționamente, pentru ca la pubertate să se stimuleze gândirea logică. b#%l!^+a?

Imaginația este vie și fantastică la școlarii mici, de aceea este necesar să le stimulăm cât mai mult imaginația pentru a se putea trece de la imaginația fantastică la cea realist fantastică și pentru a putea ajunge la vârsta pubertății la o imaginație cu o doză importantă de realism.

Procesele afective se caracterizează prin simțiri, trăiri și sensibilități sufletești vii și puternice.

Procesele acționale se caracterizează printr-o intensă nevoie de mișcare, de acțiune datorită procesului intens de dezvoltare fizică, a necesității consumului de energie ce se acumulează. Trebuie să se creeze condiții favorabile pentru consumul surplusului de energie, înlăturând în b#%l!^+a?același timp situațiile de accidente și de poluare sonoră a celor din jur, conștientizându-i treptat să-și folosească acest surplus de energie pentru diverse scopuri: învățătură, jocuri didactice, sport, odihnă activă în spații organizate (terenuri de sport, săli de gimnastică etc.).

Importanța cunoașterii temperamentului unui elev este următoarea:

determinarea măsurilor corective pentru buna orientare și pentru a interveni pozitiv în procesul devenirii socio-morale a ființei umane. Dacă un student este activ, spre exemplu, este necesară orientarea spreactivități utile, valorizate social și temperarea tendinței de a lua hotărâri pripite, în grabă, în timp ce inactivii au nevoie de o stimulareconstantă, bine dozată și de un program de lucru strict supravegheat;

temperamentele nu sunt în relație cu aptitudinile, fapt evidențiat și deexistența unor persoane cu performanțe deosebite, aparținând tuturor structurilor temperamentale.

„Prin dezvoltarea psihică se înțelege procesul complex de formare, creștere și maturizare a funcțiilor, însușirilor și capacităților psihice ale copiilor.”

Acest proces se desfășoară neîntrerupt de la naștere până la atingerea vârstei adulte, în decursul dezvoltării sale, copilul parcurge succesiv și obligatoriu mai multe etape sau stadii de b#%l!^+a?dezvoltare psihică.

Fiecare etapă a dezvoltării psihice – ce corespund în linii mari unei perioade de vârstă – are un anumit tablou psihic, caracterizat prin existența unor procese și însușiri psihice cu particularități proprii acelei vârste. Acestea sunt denumite particularități psihice ale vâstei.

Trecerea de la o etapă la alta a dezvoltării psihice este determinată de apariția și formarea unor procese psihice tot mai complexe și mai perfecționate, care ameliorează continuu adaptarea la mediul social și natural al copilului.

Cunoașterea și respectarea particularităților de vârstă constituie o necesitate pedagogică, b#%l!^+a?întrucât condiționează modul de desfășurare a antrenamentelor, determină selectarea și folosirea metodelor și mijloacelor de pregătire în funcție de posibilitățile și perspectivele dezvoltării psihice a copiilor. Practica a dovedit elocvent că nerespectarea sau ignorarea lor duce la eșecul activității de instruire și educare.

Deși volumul creierului crește destul de puțin, circumvoluțiunile se adâncesc, mărind suprafața scoarței și numărul fibrelor de asociație, fiind sporită considerabil capacitatea de învățare. b#%l!^+a?

Dezvoltarea psihică are în această perioadă, un caracter complex și contradictoriu. Copiii se angajează cu entuziasm în diverse forme de activitate dezvoltandu-și astfel aptitudinile și talentul.

Activitatea în colectiv are posibilitatea de a forma trăsături pozitive de caracter, acum formându-se spiritul de echipă, intrajutorarea, colegialitatea, toleranța etc.

Apar totodată și unele fenomene negative, în comportamentul vârstei, băieții având tendințe de supraapreciere, îngâmfare, spirit vindicativ, vedetism, iar fetele având tendințe de subestimare, demobilizare, lipsa de curaj si hotărâre etc..

„Privindu-le în ansamblu particularitățile enumerate mai sus călăuzesc spre necesitatea respectării la această vârstă a următoarelor norme metodice:”

Ponderea predării exercițiilor cade asupre dezvoltării îndemânării, concretizate în indicii sporiți de stăpânire a aparatului locomotor, în condiții variate de echilibru, întoarceri, opriri, ocoliri, etc, precum și în executarea corectă a principalelor procedee tehnice;

Cultivarea în toate imprejurările (antrenament, joc) a actionării rapide cu indici crescuți de viteză de reacție și de execuție;

Dezvoltarea rezistenței și a forței trebuie făcută cu preponderentă, exercițiile fiind întotdeauna succedate de pauze pentru refacerea capacității de muncă a organismului;

Ponderea organizării sub formă de joc a exercițiilor sa fie judicios îmbinate cu însușirea analitică și precisă a mecanismului de bază al principalelor procedee tehnice;

Dezvoltarea treptată a gândirii tactice, cunoscând că posibilitatea de abstractizare a copiilor sporește mai ales dupa 13 ani;

Organizarea exemplară a instruirii, în sensul asigurării caracterului său educativ;

Influențarea în toate imprejurările a activității educației fizice a dezvoltarii trăsăturilor pozitive de caracter.

În condițiile învățământului modern ora de educație fizică reprezintă forma de bază a b#%l!^+a?organizarii procesului de educație fizică, în cadrul căreia un mijloc important în realizarea obiectivelor educației fizice școlare este jocul.

Din jocurile sportive practicarea la acest nivel se pot selecționa cele mai multe mijloace pentru dezvoltarea calităților motrice care la această vârstă se pot dezvolta în cele mai bune condiții. b#%l!^+a?

Posibilitățile crescute ale gândirii, ca și bogăția și varietatea cunoștințelor însușite în cadrul școlii determină restructurări în metodica instruirii. Este vârsta când se poate învăța tehnica perfectă. Se poate și este indicat să se facă apel la înțelegere, la explicarea elementelor și implicațiilor fiecărui act motric, a sensului și necesității respectării sfaturilor date.

Mișcările trebuie învățate conștient, aceasta presupunând însă expunerea clară, precisă a principiilor exercițiilor. Comportamentul față de copil trebuie să fie plin de tact pentru a contracara crizele de timiditate, de anxietate, teama de a nu apărea ridicol în fața membrilor grupei de antrenament, rezultate din execuția incorectă a exercițiilor. Încurajarea, lauda, descompunerea exercițiilor complicate în exerciții mai simple, ce pot fi efectuate cu succes, sunt câteva peocedee concrete de lucru. O indicație psihologică, valabilă de altfel pentru toate vârstele, constă în desfășurarea antrenamentelor într-o atmosferă de optimism, înțelegere, prietenie și sinceritate.

Între 11-14 ani copilul parcurge o etapă deosebit de dinamică în creștere si dezvoltare, fiind perioada de încheiere a copilăriei și începerea transformărilor care duc la maturizare.

Procesele de creștere și dezvoltare somatică și sexuală sunt mai accentuate decât în perioada anterioară, în ansamblu. Asistăm la o etapă de accentuare a procesului de osificare în care toracele se dezvoltă accentuat.

Ligamentele si articulațiile sunt încă slab dezvoltate fiind puțin rezistente la tracțiuni si întinderi. Creșterea taliei si greutății cunoaște o alternanță sezonieră, cu maximul în perioada aprilie-iulie, când crește maximum talia, în restul anului crescând greutatea si ceilalți parametrii somatici.

Asistăm la o perioadă de modificări importante ale proporțiilor corporale și accentuare a dimorfismului sexual.

Fetele cresc mai repede, iar băieții mai târziu și datorită acestor pușee, rezultă o b#%l!^+a?înfățișare nearmonioasă (brațe lungi, piept îngust, picioare lungi etc.) și există pericolul unor deformări ale coloanei vertebrale. b#%l!^+a?

Prin prelungirea segmentelor și a fibrelor musculare oboseala se instalează rapid în timpul efortului fizic, copiii având și o capacitate de coordonare scazută. Spre sfârșitul perioadei, la băieți se dezvoltă musculatura, iar la fete încep depunerile de țesut adipos mai ales în jurul bazinului. Forța muschilor flexori este mai mare decât cea a extensorilor.

Sistemul nervos cunoaște, la nivelul scoarței cerebrale, puține modificări, dar în aceasta își menține marea plasticitate. Predominanța este excitația, dar si inhibiția se dezvoltă rapid b#%l!^+a?favorizând procesele de analiză și sinteză. Reflexele condiționate și stereotipurile devin mai stabile existând tendința de iradiere a proceselor de excitație, totuși, aceasta făcând dificilă învățarea mișcărilor noi.

Educația fizică și sportul sunt inestimabile din acest punct de vedere perfecționând procesele nervoase, sporind randamentul intelectual și fizic al copiilor.

Se înregistrează o creștere a funcției respiratorii dublată și de mărirea capacității vitale, a debitului respirator maximum și minimum care, sfarșitul perioadei, maresc capacitatea de efort și rezistentă. Greutatea plămânilor este de 660 gr. la 12-13 ani (față de 1000 gr. la un adult). Capacitatea vitală atinge 3500 cmᶾ.

Dezvoltarea aparatului cardio vascular se face în ritm lent, dar continuu existând diferențieri între băieți si fete. Există și o mare labilitate a funcționării aparatului cardio-vascular, care poate duce la dereglări funcționale. Volumul inimii crește mult față de dezvoltarea vaselor sanguine. Se mărește numărul globulelor roșii și cantitatea de hemoglobină din sânge. Valorile sistemului sistolic și debitul cardiac maxim sunt încă mult diferite față de adult.

„Viteza de creștere a volumului și greutății inimii este minimă între 11-12 ani și maximă între 13-14 ani, greutatea fiind de 140 gr (în medie la 11 ani) si 220 gr. la 14 ani.”

Tabloul general al dezvoltării cunoaste 'furtuna vegetativa'. Prin acțiunea anabolizanta a hormonilor sexuali si prin aparitia în sange a unor metaboliti acizi, noi, care conduc la o hiperexcitabilitate cortico-viscerala marcată.

1.6. Contribuția educației fizice la realizarea celorlalte laturi ale educației

În lecția de educație fizică nu se poate lucra diferențiat în funcție de particularitățile fiecărui elev tocmai datorită numărului mare al acestora dintr-o clasă; astfel se folosește de cele mai multe ori munca diferențiată pe grupe omogene fiind numite de autorul Cârstea Gh., în cartea sa, „grupe de nivel valoric bio-motric”. b#%l!^+a?

Astfel, dacă se cunosc foarte bine particularitățile individuale ale fiecărui elev și activitatea de educație fizică se va organiza într-un mod corect.

Principalul criteriu îl constituie:

nivelul biomotric;

particularitățile individuale ale elevilor;

Numărul cel mai eficient este de aproximativ 7 elevi, iar în privința relațiilor apare de multe b#%l!^+a?ori problema liderului și a interacțiunii acestuia cu membrii grupului și cu cadrul didactic.

Intervenția cadrului didactic trebuie să creeze o atmosferă stimulativă, în care grupul să aibă voie de libertate și repaus stabilite. În același timp, lucrul diferențiat pe grupa de nivel presupune un plus de preocupare a cadrului didactic în sensul cunoașterii temeinice a fiecărui colectiv de elevi și a programării acțiunilor sub aspectul volumului intensității și complexității în concordanță cu caracteristicile fiecărei grupe pentru creșterea eficienței procesului instructiv-educativ.

Receptivitatea pasivă a elevului pus în situația de a executa exerciții la comandă se înlocuiește printr-o aderare activă, conștientă, chiar pasivă la procesul de instruire. În acest fel elevul devine un factor de inițiativă, un subiect al educației, un colaborator al educatorului, un conștient și un responsabil, se deschid porți largi inițiativei creatoare.

Fiecare copil este unic în felul lui, este o minune irepetabilă și ar fi păcat ca prin acțiunea noastră să uniformizăm aceste individualități. Prin urmare, tratarea diferențiată a elevilor trebuie să capete o accepție mai generoasă, ea devenind o calitate a management-ului educațional situațional, o abilitate a învățătorului în dezvoltarea personalității fiecărui copil.

Învățătorul este managerul clasei pe care o conduce. El formează elevii în cadrul unui proces educațional în care își are locul bine determinat, dar nu preponderent . El va trebui să- și formeze, în timp competențele manageriale și să dezvolte la clasă anumite tipuri de relații, care să favorizeze cunoașterea elevilor și tratarea lor diferențiată.

Relațiile de comunicare cu elevii presupun folosirea diferitelor canale și limbaje ce conduc la cunoașterea acestora. Aceste relații având la bază punerea copilului în situații de comunicare, antrenându-l într-o acțiune comunicativă, și își vor dovedi eficiența dacă vor depista cauzele pentu care elevii se manifestă diferit. Prin urmare, nu ne vom grăbi să taxăm b#%l!^+a?elevii, până când, pe baza unor astfel de relații, care cer mult tact, nu-i vom determina să se b#%l!^+a?dezvăluie pentru ai cunoaște și a intrevenii modelator;

Relațiile de educație, prin care învățătorul solicită elevul în mod activ pentru propria dezvoltare, cultivându-i încrederea în sine, prevenind descurajarea timpului. Depinde de învățător în ce modstimulează spontanietatea,inițiativa,creativitatea,acțiunea elevului sau b#%l!^+a?înlătură timiditatea și temerile lor,dezvoltând o motivație convenabilă formării acestora;

Relațiile de responsabilitate, în contextul cărora învățătorul răspunde pentru deciziile b#%l!^+a?sale dacă-l trece pe elev dintr-o grupă în alta în funcție de evoluția lui,dacă amână notarea contrar prevederii din regulament privitoare la notarea în mod ritmic,până când va considera că elevul poate fi notat.

Dezvoltarea responsabilității la elev este o altă latură a acelorașirelații,care favorizează transpunerea în practică a tratării diferențiate ,elevii primind sarcini, responsabilități în funcție de ce poate fiecare, de ceea ce face bine fiecare.

Relațiile de putere, înțelegând prin aceasta puterea de a influența comportamentul unui grup(clasa), al unui individ(elev),pentru ca acesta să realizeze ceva. De câte ori nu simțim cerbicia unor elevi care se opun unor cerințe. Învățătorul are nevoie de mult tact pentru a influența, pentru a-i motiva pentru activitate, dându-le satisfacția că ei sunt solicitanții unei acțiuni.

Privind tratarea diferențiată din acest unghi al management-ului educțional, interrelațiile din grupul clasei vor favoriza evoluția fiecărui copil după puterea lui.

Dincolo de această concepție,generatoare a unei atmosfere propice învățării, tratarea diferențiată presupune și o proiectare atentă și dinamică, pentru care nu se pot da reșete.

Este normal să pornim întotdeauna de la punctele forte ale elevilor și ale noastre,ca învățători, cum arfi:ce știe elevul, ce poate să facăm ce înclinații are, de ce abilități didactice dispune.

Trebuie să avem în vedere slăbiciunile elevilor pe care vrem să le îndreptăm: ce nu știe, ce n-a înțeles, ce nu reușește să facă,ce prag nu poate să depășescă, ce nu pot eu,învățătorul să facă necesitatea unei bune cunoașteri a elevilor și a autocunoașterii.

Nu se poate vorbi de activizarea elevilor fără a se avea în vedere individualizarea procesului de predare-învățare și evaluare, De fapt, este vorba de o activizare diferențiată pe fondul unei individualizări corect practicate.

Individualizarea și tratarea diferențiată a elevilor constituie două dintre strategiile principale de ameliorare a randamentului școlar și de înlăturare a insucceselor.

Astfel putem identifica următoarele tipuri de acțiuni:

Terapeutice destinate elevilor aflați în limitele situației normale, dar cu unele lacune în b#%l!^+a?cunoaștere, datorate fie unor ritmuri mai lente,fie unor situații de adaptare mai greoaie la sarcinile didactice,precum și datorită unor momente critice în dezvolatrea psihofizică (tulburări psihoafective, instrumentale);

Recuperatorii destinate elevilor aflați în situații de deficiență ușoară; b#%l!^+a?

De suplimentare a programului de instruire destinat elevilor care dispunn de capacități și abilități sau de structuri motivaționale ți preferențiale conturate și orientate favorabil spre o anumită disciplină;

De orientare sau reorientare, verificare și control, destinate celor care solicită sau li se impun asemenea programe.

La clasele a V-a pograma educației fizice prevede pentru fiecare din disciplinele sportive o serie de elemente tehnice, exerciții și structuri de exerciții care cer o pregătire prealabilă.

„La educația fizică, problema ritmului de muncă este deosebit de importantă cu atât mai mult cu cât înglobează mai multe aspect vizând coordonarea motrică, reprezentarea spațio-temporală și gradul de oboseală.”

Astfel, ritmul este extreme de important în efectuarea activităților fizice și depinde de următoarele două aspecte:

pregătirea fizică;

capacitatea motrică.

Sarcina profesorului constă în adecvarea corespunzătoare a conținutului programei în funcție de particularitățile individuale, de gamă largă a variabilelor ce trebuie luate în considerare, iar modul în care este eșalonat conținutul programei de la clasă realizează un system în care conținutul dintr-o clasă superioară se bazează pe ceea ce s-a predate și însuțit anterior, întrucât problem ace trebuie rezolvată constă în sesizarea progresului elevilor de la lecție la lecție în așa fel încât fiecare elev să avanseze la sfârșitul fiecărei clase.

„În educația fizică aspectul motric este predominant, iar studiul particularităților individuale ale motricității trebuie adâncit până la cele mai fine coordonate de ordin somatic, fiziologic, psihologic și metodic.”

O modalitate de tratare diferențiată o reprezintă gruparea elevilor după disponibilități și rezultatele obținute, cunoscute sub numele de grupe de nivel (setting).

În cele mai multe cazuri se creează trei grupe de nivel:

pentru elevii foarte capabili;

pentru cei cu capacități mijlocii; b#%l!^+a?

pentru cei cu posibilități mai reduse.

Acest model încearcă să realizeze în condițiile claselor eterogene, diferențierea și chiar b#%l!^+a?individualitatea formelor de învățământ prin folosirea tehnicilor de lucru pe grupe omogene, fiind facilitata trecerea unor elevi de la o grupă valorica la alta de nivel mai ridicat pe parcursul unui an școlar numindu-se grupe deschise sau rămânerea în aceeași grupă pe parcursul unui an școlar numindu-se grupe închise.

Constituirea grupelor ridică numeroase aspecte, dintre care se impun:

criteriile de grupare a elevilor;

numărul și relațiile dintre membrii fiecărei grupe în funcție de nivelul de școlarizare;

conținutul; b#%l!^+a?

specificul activității.

Activitatea de educație fizică, cel mai adesea, se organizează sub formă frontală, adică se lucrează pe perechi, talia și greutatea individului fiind cele mai importante, iar profesorul conduce îndeaproape activitatea elevilor, aceștia respectând indicațiile profesorului.

„Activitatea frontală reprezintă o subsolicitare ce determină o mai slabă preocupare din b#%l!^+a?partea elevilor și scăderea interesului pentru această activitate.”

„La educația fizică, problema diviziunii muncii în cadrul grupului se pune într-un mod diferit, astfel că elevii cooperează în sensulcorectării greșelilor cu effect în xecuția fiecăruia în parte, atât a celui care acordă ajutor cât și a celui ajutat, iar pe parcursul acestei activități, rolurile se inversează continuu, unde eficiența activității pe grupe depinde de alegerea judicioasă a temelor.”

În activitatea pe grupe, câmpul de observare a fiecărui elev se mărește, fiecare grupă stabilindu-și un plan de acționare și se autoconduce, iar problemele de ordine și disciplină sunt rezolvate considerabil, instalându-se o dorință mai mare a elevilor de a reuși, făcăndu-i parterneri de joc.

„Activitatea individuală are ca obiectiv operaționalizarea conținutului activității în idea dezvoltării și educării laturilor positive ale personalității individului”

Astfel, trăsăturile individuale ale elevului pot fi relevante doar dacă sunt raportate la trăsăturile generale și la influența exercitată asupra lor de cître colectivul clasei din care face parte, nivelul mediu al performanței fiind un punct de referință pentru fiecare elev.

Solicitând elevii conform principiului respectării particularităților individuale se realizează, pe lângă o încadrare optima în activitate, o stimulare a dorinței de autodepășire.

b#%l!^+a?

CAPITOLUL II

2.1. Motivația alegerii temei de cercetare

În contextul dezvoltării societății actuale, considerăm că se impun unele modificări în modul de abordare a programelor de instruire focalizate pe obiective care vizează educarea capacităților psihomotrice, având în vedere particularitățile individuale de vârstă și sex specifice elevilor.

Lucrarea de față se vrea a fi un îndemn adresat celor care lucrează cu copiii pentru folosirea jocurilor de mișcare în cadrul pregătirii fizice și specifice jocului de handbal și nu numai.

Acest lucru m-a determinat să studiez, să cercetez și să experimentez modul și ponderea cu care contribuie jocurile de mișcare la dezvoltarea capacității motrice a tinerilor handbaliști.

În concluzie lucrarea se vrea a fi o poartă de acces care să faciliteze crearea unor relații b#%l!^+a?strâns legate între antrenori și copii și totodată un mijloc care să ușureze și să eficientizeze b#%l!^+a?procesul de inițiere specific în handbal.

2.2. Obiectivul cercetării

Cunoașterea obiectivei a subiecților nominalizați în studiu, a randamentului lor reprezintă o activitate complexă în cadrul căreia intră:

observarea subiecților;

organizarea unor acțiuni de cercetare;

experimente sau anchete;

administrarea de teste;

studierea comportamentului;

studierea eficienței activității tehnico-tactice pe baza rezultatelor înregistrate în jocuri.

Pentru realizarea temei propuse pentru studiu s-a formulat următoarea ipoteză:

recoltarea prin măsurare a unor informații cât mai exacte privind prestația echipei și jucătorilor în jocurile oficiale precum și prelucrarea și analiza informațiilor recoltate poate conduce la aprecierea capacității de performanță a echipei și jucătorilor, pe baze obiective.

Concluziile parțiale și finale contribuie la luarea unor decizii care să amelioreze activitatea de pregătire și joc a subiecților propuși pentru studiu.

2.3. Sarcinile cercetării

Lucrarea de față evidențiază importanta utilizării jocurilor de mișcare în vederea dezvoltării capacității motrice specifice jocului de handbal.

Este cunoscut faptul că majoritatea antrenamentelor sunt construite din sisteme de mijloace de acționare care uneori datorită complexității sarcinii pe care o au de îndeplinit sunt pe alocuri greoaie și nestimulative.

Subliniem faptul că multe din mijloacele de acționare utilizate pentru dezvoltarea calităților motrice specifice jocului de handbal pot fi înlocuite cu succes de jocurile de mișcare.

Antrenamentul sportiv este structurat pe mai multe părți în funcție de complexitatea sportului pe care îl deservește. În handbal antrenamentul este împărțit astfel: pregătirea fizică, pregătirea tehnică, pregătirea tactică, pregătirea psihologică și pregătirea teoretică. b#%l!^+a?

Pregătirea fizică constituie piatra de temelie pentru formarea viitorului handbalist. Aceasta pregătire nu este una ușoară, dar modul cum se desfășoară poate atenua dificultatea ei.

Jocurile de mișcare reprezintă mijlocul eficient și calea de compromis pentru a ușura pregătirea fizică și pentru a o face chiar plăcută. În pregătirea tehnico-tactică structurile și sistemele de acționare clasice sunt indispensabile pentru învățarea corectă a procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice.

Însă în consolidarea/perfecționarea acestora jocurile de mișcare sunt foarte utile prin crearea unor situații mereu noi în continuă schimbare.

Așadar, sarcinile lucrării ar fi următoarele:

Construirea unui program de pregătire pentru handbal, în care jocurile de mișcare au o pondere semnificativă;

Stabilirea strategiei de cercetare;

Stabilirea metodelor de cercetare;

Prelucrarea și interpretarea datelor experimentului;

Formularea de concluzii și propuneri.

2.4. Ipoteza cercetării

Pentru realizarea studiului ne-am propus să ne concentrăm preocupările asupra următoarelor probleme și sarcini:

extragerea-selecționarea din literatura de specialitate a problemelor referitoare la tema lucrării;

valorificarea unor parametri prezentați în lucrările de specialitate ca „modele de referință”;

prezentarea componenței și structurii echipei subiect;

valorificarea foilor de arbitraj de la jocurile realizate de echipa subiect;

prelucrarea datelor recoltate din foile de arbitraj și la stabilirea lor pe probleme:

jocuri câștigate-pierdute;

nr. puncte marcate-primite

pe total joc;

pe perioade de joc; b#%l!^+a?

contribuția jucătorilor la scorul final:

individuală;

pe posturi;

evaluarea privind prestația în atac a:

echipei;

jucătorilor;

evaluarea privind prestația în apărare pe baza numărului de greșeli personale:

de echipă; b#%l!^+a?

de jucători;

concluzii parțiale și finale.

2.5. Metode de cercetare

Cecetarea s-a defășurat pe parcursul a mai multe etape:

Experiment constatativ;

Experiment formativ.

Etapa I:

stabilirea grupelor de experiment și de control;

conceperea sistemelor de acționare.

Etapa a II – a:

realizarea testărilor inițiale;

sistematizarea grupelor de exerciții în conformitate cu ipotezele formulate pentru experimentul formativ;

identificarea strategiilor didactice și realizarea unei proiectări curriculare semestriale, cu evaluarea stategiilor didactice și al algoritmilor de lucru.

Etapa a III – a:

identificarea factorilor limitativi și reformularea unor algoritmi la nivelul de pregătire al grupei de experiment;

realizarea testelor finale;

prelucrarea statistică și interpretarea datelor obținute;

finalizarea lucrării și prezentarea în formă definitivă.

Pentru realizarea acestei lucrări am făcut uz de următoarele metode specifice de cercetare: b#%l!^+a?

analiza teoretică a literaturii de specialitate;

metoda observației;

experimentul pedagogic;

metoda comparativă;

metode statistico – matematică de prelucrare și interpretare a datelor.

Experimentul atât în forma constatativă cât și în cea formativă a fost folosită pentru a evidenția eficiența programului de pregătire supus experimentării prin lecția de educație fizică.

Experimentul constatativ a scos în evidență nivelul elevilor la demararea experimentului formativ, atât din punct de vedere al dezvoltării fizice cât și al dezvoltării capacității motrice.

Experimentul constatativ a avut ca obiectiv principal estimarea dezvoltării fizice și motrice a eșantioanelor de experiment și control pentru a avea o viziune de ansamblu asupra dezvoltării fizice și motrice asupra acestora, fiind baza demarării experimentului formativ, în timp ce experimentul constatativ a avut ca obiect verificarea în practică a ipotezelor demersului științific.

Experimentul formativ s-a realizat pentru verificarea în practică a ipotezelor demersului științific în ceea ce privește calitatea motrică – viteza, obiectiv de bază în activitatea instructiv – educativă , în învățământul gimnazial.

Metoda testelor: s-au constituit o serie de teste, care au avut ca obiectiv testarea eșantioanelor ( de control și de experiment ) din punct de vedere fizic, motric și într-o oarecare măsură fiziologic. Testele au fost individuale pentru a scoate în evidență performanțele fiacărui elev.

Metodă statistică: a fost folosită în scopul analizei și interpretării datelor din punct de vedere matematic, pentru evaluarea corectă a experimentului.

Măsurarea și interpretarea datelor fiind o condiție de bază a validității oricărei cercetări,

s-au folosit următorii parametrii statistici: media aritmetică, abaterea standard, coeficientul de variabilitate.

Experimentul a fost organizat și desfășurat la Școala gimnaziala „nr 1 Dobirceni- Botoșani”, din orașul Botoșani, pe perioada anului școlar 2014-2015 (19 săptămâni, eșalonate în felul următor: 9 săptămâni – semestrul I, respectiv 10 – semestrul al II – lea), în condițiile bazei tehnico – materiale existente (teren handbal, sală de sport de 14/28m cu toate anexele necesare: vestiare, sală de forță, etc.).

Pentru demersul științific, experimentul a fost ales un eșantion de 21 de subiecți, cu vârstă de 13 – 14 ani ( 14 de fete și 7 băieți ). b#%l!^+a?

Procesul didactic urmărește integrarea și valorificarea în activități practice a achizițiilor acumulate în perioada analizată.

Programa prevede o gamă de conținuturi din care de stabilesc conținuturile complete care pot fi abordate corespunzător condițiilor de dotare materială și de mediu geografic.

La baza oricărei cercetări se află o sumă de cunoștințe, asimilate în urma studierii unor lucrări de specialitate care dau cercetătorului o viziune specifică, de ansamblu, asupra obiectului cercetării, și care reprezintă placa de bază a unei astfel de lucrări.

Pentru bună desfășurare a unui experiment este ideal să se plece de la beneficierea unei baze de informații cât mai completă (atât literatura mai veche cât și informații dintre cele mai recente), și cât mai variate, fiind necesară o viziune integrală, de plecare. Literatura studiată este anexată la sfârșitul acestei lucrări la lista cu materiale bibliografice. Pe lângă literatura de specialitate, am studiat materiale aparținând altor domenii, cum ar fi: pedagogia, psihologia, medicina sportivă, statistică.

Metoda observației, deși pare o metodă simplă și ușor de realizat, deține un rol deosebit de important în cunoașterea științifică. b#%l!^+a?

Din punct de vedere definitoriu, observația, este o contemplare intenționată și metodică a unui obiect, fenomen sau eveniment, condiționată de prelucrarea prin rațiune a datelor obținute.

În observație sunt angajate, atât procese senzoriale ale cunoașterii cât și cele intelectuale. Prin observație se înregistrează și se consemnează cele văzute, așa cum ele se manifestă.

Practic observația se aplică acelor date, fenomene sau fapte, ce pot fi cunoscute, descrise și sistematizate, în scopul stabilirii relațiilor, cât și al efectelor dintre ele.

Din punct de vedere al modului în care se aplică, observația se poate realiza direct și experimental. Observația directă este naturală, realizată în condiții obișnuite, fără ca cercetătorul să intervină.

În cercetarea noastră, am folosit observația experimentală, care are la bază provocarea de către cercetător a observației și verificarea în urma acesteia, a reacțiilor și comportamentului celor observați. Este observația în care se stabilește o ipoteză, și care alături de înregistrarea cantitativă sau calitativă a rezultatelor, interesează conduita subiecților sau a fenomenelor, cu care se completează datele cercetării.

În cadrul cercetării efectuate, am observat modul în care subiecții au înțeles o cerință fundamentală a exercițiilor progresive și cum răspund ei din punct de vedere cantitativ b#%l!^+a?exercițiilor efectuate, pornind de la ipoteza că în urma aplicării programului trebuie se se observe vizibil o îmbunătățire a amplitudinii mișcării.

De asemenea am observat modul în care aceștia s-au racordat experimentului, constatând acomodări rapide cu specificul exercițiilor ca efect al unei scăderi a stării de tensiune generală a organismului care conform literaturii de specialitate contribuie la succesul acestui tip de exerciții.

Experimentul pedagogic este o metodă a cunoașterii științifice ce pune în valoare aspectele cunoscute anterior în sfera domeniului educație fizică și sport.

Această metodă constă în efectuarea de experiențe pentru a controla sau valorifica valoarea unei idei experimentale.

În experiment, subiectul se găsește într-o stare activă care implică o acțiune dirijată, orientată spre un scop precis în vederea verificării unei ipoteze. Prin experiment se stabilesc anumite legi, ipoteze, aparate, instalații ale căror folosire reclamă corectări, adăugiri ale activității într-un anumit domeniu în scopul îmbunatățirii acestei cunoașteri.

Pentru atingerea scopului și verificarea ipotezei de lucru în am procedat la organizarea experimentului.

În această fază inițială am avut în vedere cooptarea unor subiecți utilizând tehnica de selecție întâmplătoare. Fiecare membru al populației trebuie să aibă șanse egale de a fi ales.

Acest experiment mi-a permis să verific eficiența exercițiilor în dezvoltarea amplitudinii și elasticității musculare exprimată prin indici obiectivi cât și metodele aplicate.

Metoda comparativă s-a concretizat comparând două metode diferite de lucru pentru dezvoltarea amplitudinii și a elasticității musculare.

Datele care au stat la baza comparării sunt reprezentate de indicatorii statistici ca rezultat al folosirii unor formule specifice acestui domeniu de activitate.

Mediile a două șiruri de date pot diferi semnificativ sau nesemnificativ. Pentru determinarea diferenței dintre medii am apelat la „Testul Student”. Rezultatele se pot folosit ca argumente considerabile în confirmarea ipotezelor acestei lucrări.

Metoda statistico-matematică este fundamentată teoretic de statistica descriptivă, aritmetica politică după cum afirmă specialiștii. Aceștia consideră că satistica modernă presupune depășirea stadiului descriptiv al reprezentării cantitative și duce la obținerea concluziilor inductive prin interpretarea analitică a fenomenelor de masă, pe baza observațiilor empirice. b#%l!^+a?

În urma testărilor pe care le-am efectuat în cadrul cercetării noastre am folosit următorii indicatori statistico-matematici:

media aritmetică;

abaterea standard;

coeficientul de variabilitate;

corelația liniară;

testul Student.

Media aritmetică este un indicator care caracterizează o colectivitate din punctul de vedere al unei caracteristici cu niveluri individuale diferite. Ea sintetizează într-o singură expresie cantitativă toate nivelurile individuale concrete ale caracteristicii și exprima ceea ce este esențial și tipic în dezvoltarea caracteristicii pentru o anumită colectivitate.

Este vorba de suma variabilelor individuale care se împarte la numărul de cazuri. Media este o cantitate care aproximează un nucleu spre care și în jurul căruia gravitează datele culese dintr-o măsurare reală.

Abaterea standard reprezintă un număr care aproximează în ce măsură rezultatele se împrăștie în jurul valorii medii.

Abaterea standard este un indicator al dispersiei aflându-se în strânsă legătura din punct de vedere al valorii. Dispersia este egală cu pătratul abaterii mediei pătratice (abaterea standard). Sursele normale au dispersia în jurul mediei aritmetice.

Coeficientul de variabilitate este utilizat în scopul măsurării gradului de omogenitate a unei colectivități și se obține prin raportarea abaterii medii pătratice la media aritmetică și este exprimată în procente. b#%l!^+a?

Corelația liniară reprezintă raportul legăturii de tip liniar (y=a*x+b) între diferitele variabile ale aceleiași populații. Se poate aprecia astfel legătura dintre diferitele etape ale structurii de întinderi progresive în influențarea îmbunatățirii calități motrice mobilitate și evoluția acestei calități. Gradul de legătură între diferitele variabile se exprimă prin coeficientul de corelație „r” cu valori intre –1 și +1.

Prin testul Student se poate constata dacă mediile a două șiruri de date diferă semnificativ sau nesemnificativ.

În cazul unei diferențe semnificative se poate argumenta eficiența mijloacelor în dezvoltarea amplitudinii și elasticități musculare.

Experiența metodicii moderne a antrenamentului sportiv a arătat că pentru realizarea b#%l!^+a?performanțelor superioare, organismul sportivului trebuie adus la o stare de capacitate funcțională optimă în momentul intrării în competiție. Această stare favorabilă se bazează pe gradul de antrenament însușit în urma unei îndelungate perioade de pregatire anterioară, presupunand în plus o activitate preliminară competiției care este realizată de așa numita încălzire a sportivului.

Termenul de „încălzire” corespunde numai parțial conținutului și analizei atente din punct de vedere terminologic, deși face parte din „argoul sportiv”; denumirea de „încălzire” a fost acceptată și în terminologia sportivă științifică, dată fiind larga ei circulație.

Încălzirea poate fi privită ca un proces de adaptare fizică și psihică a organismului la efort și la activitatea care urmează să fie depusă în joc. Această adaptare se realizează și în lipsa încălzirii, direct în procesul jocului. În acest caz, randamentul jucătorilor este mai scăzut la începutul jocului, iar pericolul accidentărilor specifice (în special întinderi sau rupturi de fibră musculară, entorse etc.) mai mare, în plus, randamentul scăzut la începutul jocului poate fi decisiv în privința rezultatului.

Se știe că atât mecanismele coordonatoare ale sistemului nervos central, cât și funcțiile vegetative ale organismului nu pot să atingă de la începutul activității nivelul optim. Pentru a trece la starea de repaus la o activitate intensă, organismul are nevoie de un anumit timp de acomodare pentru a se „întroduce în lucru” sau pentru „a se regla”.

În această situație, rezervele nutritive existente sunt suficiente pentru producerea de energie, organismului lipsindu-l, însă, cantitățile necesare de oxigen pentru a o putea elibera. Este necesar, deci, să se mărească rapid transportul de oxigen, ceea ce se poate realiza numai prin intermediul circulației. Timpul necesar organismului pentru a ajunge în stare de funcționare optimă este deci în funcție de viteza cu care se adaptează circulația la noile cerințe.

La începutul efortului intens, activitatea declanșată întrece posibilitățile de absorbție a oxigenului, ea fiind acoperită ulterior prin recuperarea datoriei de oxigen.

Încălzirea urmărește să realizeze stimularea și accelerarea acestor procese, astfel încât în momentul începerii competiției să fie asigurată o capacitate ridicată de absorbție a oxigenului, fapt ce corespunde adaptării circulației la cerințele pe care le va impune efortul care urmează.

Condiția principală pentru intensificarea circulației sângelui în eforturile fizice este intensificarea funcției cardiace.

În stare de repaos, inima are un debit de 4-6 litri de sânge pe minut. Cercetările au arătat că în cazul eforturilor sportive, cantitatea de sânge pompată de inima (minut-volumul inimii) poate să atingă valoarea de 40-50 litri pe minut, fapt care demonstrează că circulația sângelui în b#%l!^+a?eforturile sportive poate să depașească pe cea din repaos de zece ori.

Această creștere considerabilă a minut – volumului inimii nu se poate produce instantaneu. În același timp nu este suficientă numai intensificarea rapidă a frecvenței cardiace. Afluența sângelui spre inima depinde de mobilizarea întregului sistem vascular, de funcția pompei musculare, de intensitatea acțiunii de aspirare a toracelui și de multe alte cauze.

Pentru ca sistemul circular să poată fi mobilizat în măsura necesară, este nevoie de cel puțin 3 – 5 minute de activitate fizică susținută.

Activitatea depusă de sportiv în timpul încălzirii asigură intensificarea treptată a circulației până la valoarea necesară pentru începerea efortului.

În timpul executării exercițiilor fizice, simultan cu accelerarea circulației sângelui, are loc intensificarea respirației. Volumul respirației pe minut (valoarea ventilației pulmonare) poate să crească în timpul eforturilor sportive de 10 – 15 ori. Pentru realizarea eficacitații mișcărilor sportivului este necesar să se stabilească o concordanță precisă între intensitatea lor și a respirației.

Neglijându-se încălzirea, organismul privat de posibilitatea de reglare prealabilă este nevoit să se adapteze în timpul desfășurării efortului, iar ca urmare apare o perioadă de slăbiciune, așa numitul „punct mort”, care duce la scăderea randamentului sportiv.

Oamenii de știință au explicat această stare prin discrepanța care există între oxigen și posibilitațile de moment ale circulației, sistemul cardio-vascular nereușind să se adapteze în acest răstimp la efort.

Una dintre principalele acțiuni ale încălzirii este și încălzirea masei musculare. Se știe că un muschi încălzit este mai excitabil, deci se contractă și se relaxează mai repede, iar datorită stării lui de încălzire întârzie apariția oboselii și înlătură în mare măsură pericolul ruperii fibrelor musculare.

Activitatea depusă în încălzire contribuie la modificarea proprietăților fizice ale mușchiului, în special al elasticitații și extensibilității.

Ridicarea temperaturii influențează și asupra proceselor biochimice care se petrec la nivelul mușchilor. Ea contribuie la activarea proceselor fermentative, care la rândul lor influențează viteza și durata reacțiilor chimice necesare contracțiilor musculare.

În afară de aceasta, ridicarea temperaturii mușchiului creează condiții favorabile pentru b#%l!^+a?separarea oxigenului de hemoglobină și trecerea lui mai rapidă la nivelul țesuturilor.

O altă sarcină principală a încălzirii este realizarea unei coordonări neuromusculare care să b#%l!^+a?favorizeze ritmul, intensitatea și viteza necesară desfașurării jocului. Importanța realizării b#%l!^+a?acestei sarcini este pusă în evidență de „nervismul pavlovist” – este vorba de bătătorirea căilor neuromusculare, de o trezire a automatismelor – a deprinderilor motrice specifice procedeelor tehnice și tactice ale jocului.

Influența pozitivă a încălzirii asupra organismului sportivului este un rezultat al creșterii excitabilitații scoarței, a unei mai bune echilibrări a proceselor și a îmbunătățirii activitații ei analitice și sintetice.

Încercările de a suplini încălzirea activă printr-o sursă de căldura exterioară s-au dovedit a fi ineficace, majoritatea opiniilor științifice considerând această metodă ca nefavorabilă, deoarece numai printr-o încălzire activă se realizează în același timp o pregătire musculară și o îmbunătățire a activitații nervoase superioare.

2.6. Probe și norme de control

Studiul materialului bibliografic m-a ajutat foarte mult în conceperea și redactarea unor jocuri dinamice care, cred că pot fi folosite în învățarea și perfecționarea jocului de handbal la copii.

Am căutat ca aceste jocuri pregătitoare să fie cât mai originale și într-o oarecare măsură să ofere condiții de pregătire care să asigure progresul în evoluția copiilor și juniorilor pentru activitatea de mai târziu.

Folosirea lor în procesul instructiv-educativ al copiilor și juniorilor nu este obligatorie, dar este necesar ca antrenamentul acestor copii să cuprindă o serie de jocuri pregătitoare concepute de specialiști, deoarece prin conținutul lor pot preîntâmpina monotonia și plictiseala în orele de educație fizică, pot crea condiții apropiate de joc în pregătire, condiții care trebuiesc respectate pentru atingerea nivelului de tehnică propus pentru un elev de clasa a VII-a.

Probele stabilite la început de an școlar la clasa la care se organizează experimentul ( respectiv clasa a VII cu 21 elevi din care 14 fete și 7 băieți cu vârste de 13-14 ani) sunt următoarele:

alergare de viteza 50 m

săritura în lungime de pe loc

aruncarea mingii de oină de pe loc

alergare de rezistență

naveta

La aceste probe voi urmări aspecte privind evoluția indicilor antropometrici ( talie, greutate, perimetru toracic) și aspecte privind evoluția indicilor calităților motrice ( viteza, forța, îndemanare și rezistență).

2.7. Mijloace de acționare

Handbalul este un joc sportiv, este un mijloc al educației fizice, este o disciplină sportivă. Ca mijloc al educației fizice, prin practicarea lui se realizează sarcinile educației fizice. Întărirea sănătății, dezvoltarea multilaterală a capacității motrice, însușirea unor cunoștințe speciale, educarea calității de voință și simțurilor estetice. b#%l!^+a?

Handbalul este o disciplină sportivă, dat fiind caracterul pronunțat de întrecere și gradul și gradul emoțional ridicat al acțiunilor de joc.

Handbalul este un sport de îndemânare și echilibru deoarece toate acțiunile se desfășoară din stând, din treceri, din poziții de echilibru și invers și mai ales de folosire a mâinilor ca mijloc principal de a-1 practica.

Echipamentul este același indiferent de anotimp, de variațiile de temperatură, de teren, de adversari, de importanța jocului.

Acestea în totalitatea lor fac ca handbalul să fie considerat ca unul din cele mai dificile jocuri (sporturi) dar și unul dintre cele mai spectaculoase.

Scopul principal al învățării copiilor, de clasa a VII-VIII a este atingerea unui nivel cât mai înalt sub raportul desăvârșirii tehnice, adică însușirea unei stăpâniri perfecte a mingii, a stăpânirii regulilor jocului și a tacticii ce se impune în funcție de adversar.

Realizarea jucătorului complet, reclamat tot mai mult de handbalul de performanță, impune un drum lung și anevoios, judicios organizat, începând dacă se poate din clasa a IV-a.

Perfecțiunea deprinderilor tehnico-tactice impune procesului de instruire aplicarea cu consecvență a principiilor pedagogice „de la ușor la greu”, „de la simplu la complex”, „de la cunoscut la necunoscut'”.

De aceea, elementele și procedeelor se execută la începutul etapei de instruire în mod izolat, analitic sau într-o înlănțuire minimă în condiții ușoare.

Ulterior, instruirea urmărește formarea și stabilirea relațiilor de grup, cu exerciții cât mai corecte ca în ultima parte a perioadei junioratului să se modeleze efortul și structurile de joc la cerințele reclamate de competiție.

Perioada de instruire cuprinsă între 10-15 ani are o importanță deosebită deoarece trebuie să asigure baza specializării de mai târziu.

Dacă până la acest moment s-au folosit exerciții pentru ușurarea învățării, consolidării unor deprinderi, de la această vârstă apelăm în mod frecvent la acțiuni de joc, dar și la perfecționarea exercițiilor specifice funcțiilor de bază și secundare pentru facilitatea acestora.

Se va acorda o permanentă atenție pentru realizarea sarcinilor duble atât în acțiunile de b#%l!^+a?atac cât și în cele de apărare. Efortul în executarea acțiunilor este cel reclamat de joc, adică ridicat. Repetarea eforturilor de viteză și cu opoziție pentru realizarea rezistenței în regim de activitate specifică devine obiectul principal.

În cazul în care execuțiile rămân încă deficitare, ordinea de instruire va fi următoarea: b#%l!^+a?

Însușirea execuțiilor în condiții ușurate;

Creșterea treptată a vitezei de execuție și de acționare;

Introducerea adversarului de la inferioritate, la superioritate numerică.

O primă fază fundamentală ce trebuie respectată de jocurile pregătitoare în organizarea instruirii copiilor, constă în asigurarea concordanței conținutului acestora cu cerințele specifice activității practice, în cazul de față, jocul de handbal.

Orientată în acest fel, instruirea are întotdeauna un caracter concret, strâns legat de practică.

Conform principiului intuiției, la baza organizării instruirii trebuie să stea perceperea clară a priceperilor și deprinderilor ce urmează a fi însușite.

Demonstrarea jocurilor, aplicarea lor, precum și folosirea materialelor intuitive, acționează gândirea executanților care sub îndrumarea antrenorului descoperă atât elementele generale ce stau la baza efectuării deprinderii respective, cât și cele esențiale.

Explicarea jocului de către profesor este foarte importantă, deoarece prin ea se orientează observația executanților nu numai sub cunoașterea aprofundată și multilaterală a înlănțuirii diferitelor componente ale deprinderii, ci și a modului concret de efectuare.

Perceperea nemijlocită a materialelor intuitive și îmbinarea acestora cu o explicație a jocului, realizează legătura nemijlocită dintre primul și al doilea sistem de semnalizare.

Utilizarea materialelor intuitive nu este foarte necesară în cazul folosirii unui joc care b#%l!^+a?conține noi procedee tehnice sau acțiuni tactice.

Foarte importantă este filmarea jocului executat de copii și apoi vizionarea evoluțiilor respective, deoarece contribuie la descoperirea multor detalii care în activitatea nemijlocită nu pot fi observate întotdeauna de cel ce le execută.

Folosirea jocurilor dinamice în învățarea tehnicii jocului de handbal și a jocului în general nu trebuie să constituie un refugiu de la efort. Prin jocurile pregătitoare învățăm să ne perfecționăm jucându-ne, dar această joacă este organizată, este dozată, urmărește niște scopuri bine definite, este în ultimă instanță o joacă științifică.

Rolul profesorului în această joacă este foarte mare. Jocurile pregătitoare în învățarea tehnicii jocului de handbal la copiii claselor VII-VIII, nu trebuie confundate cu ceva care vine să umple golurile ce se nasc într-un moment dat în desfășurarea procesului de instruire. Aceasta ar însemna o mare greșeală și fără îndoială performanța este compromisă de pe acum.

Caracterul complex al jocurilor pregătitoare ajută nemijlocit drumul ascensional al jocurilor de handbal și întotdeauna când sunt folosite sunt capabile să creeze un antrenament atractiv și plăcut a căror înlănțuire de-a lungul anilor asigură marea performanță.

CAPITOLUL III

3.1. Rezultatele cercetării

Experimentul a avut ca obiectiv principal estimarea dezvoltării fizice și motrice a eșantioanelor de experiment și control pentru a avea o viziune de ansamblu asupra dezvoltării fizice și motrice asupra acestora, fiind baza demarării experimentului formativ, în timp ce experimentul constatativ a avut ca obiect verificarea în practică a ipotezelor demersului științific.

Tabel 3.1. Sinteza datelor prelucrate statistic înregistrate la experimentul constatativ

Testarea inițială

Tabel 3.2. Sinteza datelor prelucrate statistic înregistrate la experiment

Testarea finală

Tabel 3.3. Sinteza datelor prelucrate statistic înregistrate la experimentul constatativ

Testarea inițială

Tabel. 3.4. Sinteza datelor prelucrate statistic înregistrate la experiment

Testarea finală

Tabel 3.5. Sinteza datelor prelucrate statistic înregistrate la experimentul constatativ

Testarea inițială

b#%l!^+a?

Tabel. 3.6. Sinteza datelor prelucrate statistic înregistrate la experiment

Testarea finală

Tabel 3.7. Sinteza datelor prelucrate statistic înregistrate la experimentul constatativ

Testarea inițială

b#%l!^+a?

Tabel. 3.8. Sinteza datelor prelucrate statistic înregistrate la experiment

Testarea finală

TABEL CENTRALIZATOR CU DATELE PRELUCRATE STATISTIC

Pentru evaluarea dezvoltării somatice a celor două eșantioane, de experiment și de control, s-au folosit trei parametrii, rezultatele fiind înregistrate în tabelele centralizate și reprezentate grafic.

X : s-a plecat de la performanța de 158.15, ajungându-se la testarea finală la 161. 15, realizându-se o diferență de 3cm.

S : obținandu-se la testarea inițială o valoare de +/- 6 , 66 s-a ajuns în final la o valoare de +/- 5 ,51 , înregistrandu-se o diferență de 1 ,15 .

Cv : obținând diferența de 0 ,79% , grupul de experiment dovedește că prezintă o omogenitate mare a colectivului.

Eșantion control:

X : de la o valoare de 159 .05, s-a realizat o medie de 160 .75, deci un progres de 1.7.

S : se constată o egalitate perfectă între testarea inițială și cea finală, diferența între valori fiind

nulă, ceea ce dovedește că, grupul de elevi a avut o abatere nesemnificativă.

Cv : obținând o valoare diferențială de 0.04 între cele două testări, grupul poate fi considerat că făcând parte din grupurile cu omogenitate mare.

Greutatea

Eșantion experiment:

X : de la o medie de 48.47, la sfarșitul experimentului s-a realizat o cifră de 50.89, deci, o creștere în greutate de 2.42.

S : plecând de la o valoare de +/- 56 și ajungand la o valoare de +/- 6.02, cu o diferență de 1.46, se dovedește că grupul și-a mărit abaterea de la medie, justificată prin răspunsul motric dat de elevi în urma pregătirii specifice.

Cv : creșterea ponderală a unor fete a dus la trecerea grupului de la omgenitate mare la o omogenitate medie.

Eșantion control:

X : plecându-se de la 47.23 s-a ajuns la 50.64, înregistrându-se progresul de 3.41.

S : valoarea inițială de +/- 3.04 este depășită cu +/- 2.43 unități, înscriindu-se în limitele normalului din punct de vedere al împrăștierii față de medie.

Cv : aceeași problemă se întâlnește, ca și la eșantionul experiment, cu o valoare de 10.8 %, grupul este plasat în categoria grupurilor cu omogenitate medie.

Perimetrul toracic

Atât la eșantionul de experiment cât și la cel de control, el a fost într-un continuu progres, datorită faptului că este un parametru perfectibil.

X : datorită vârstei postpubertare , se constată o normalitate a creșterii cu o valoare de 2.73 cm., între cele două testări.

S : se constată o foarte mică abatere de la medie, valoarea acesteia fiind de 0.08.

Cv : plecând de la valoarea de +/- 4.23% grupul realizează un progres de +/- 0.11%, ajungând la valoarea de +/- 4.12% , ceea ce dovedește că grupul este caracterizat printr-o omgenitate mare.

Eșantion control:

X : în testarea finală grupul de control realizează tot o creștere, aflată în normalitate biologică cu o valoare de 1.75 cm.

S : având un grad de împrăștiere foarte redus, abaterea standard este nulă, găsindu-se la valoarea de +/- 5.51.

Cv: datorită unei dispersări reduse și omogenitatea colectivului este foarte bună, ea realizează o valoare de 4.24%.

Greutatea

Eșantion experiment:

X : o diferență de 2.18 arată că a existat o creștere în greutate a subiecților, aflânduse, totuși în limitele normalului. b#%l!^+a?

S : de la o valoare de +/- 6.7, s-a ajuns la o valoare de +/- 5.16, îmbunătățindu-se rezultatul cu 1.54.

Cv : eșantionul a reușit ca să treacă bariera de la grupul cu o omogenitate medie la grupul cu omogenitate mare, obținând de la 11.71 % o valoare de 8.69%.

Eșantion control:

X : realizează o creștere mai mare în greutate, concretizată în valoarea de 3.38.

S : nu se înregistrează abateri spectaculoase, totuși, considerăm că valoarea de +/- 6.36 este o valoare destul de ridicată.

Cv : grupul realizează un progres de 2.71% în schimb, ei nu pot să depășească bariera grupului de omogernitate medie, obținând 10.66 % în testarea finală față de 13.37 % din testarea inițială.

Din studiul reprezentărilor grafice se poate observa clar că: grupul de experiment supus unui program riguros de pregătire prin exerciții fizice de atletism a obținut și o dezvoltare fizică nu prea spectaculoasă dar oricum semnificativă față de grupul de control.

Alergare de viteză: 50m

Eșantion experiment:

X : obținând o valoare de 8.08 față de 8.43 se constată un process de 0.35.

S: valoarea de 0.01 a diferențelor înregistrate între cele două testări, demonstrează că grupul nu are o abatere semnificativă de la medie.

Cv : cu o valoare de 2.97 %, deși are o creștere de 0.10 % față de testarea inițială, grupul se înscrie , totuși, în categoria celor cu omogenitate mare.

Eșantion control:

X : între cele două testări se constată o creștere doar de 0.15.

S: plecând de la +/- 0.28 s-a ajuns la o valoare finală de +/- 0.23, înregistrându-se o diferență de +/- 0.05.

Cv : valorile de 3.38 % și apoi de 2.28 % în stadiul final dovedesc un progres de 0.56 plasând grupul în categoria cu omogenitate mare.

Alergare cu genunchii sus cu sprijin: 15 sec.

Eșantion experiment:

X : diferența dintre cele două testări este de 4.63 , ceea ce arată un progres bun.

S: o foarte bună valoare obține în abaterea față de medie, aceasta fiind de +/- 0.26 față de +/- 0.25.

Cv : cu o valoare de 2.78 % se înscrie în categoria grupurilor cu omogenitate mare.

Eșantion control:

X : se constată o creștere mai mică față de grupul de experiment, dar totuși, ea este realizată, valoarea fiind depășită cu 2.18 față de testarea inițială.

S: abaterea de 0.22 este nesemnificativă.

Cv : grupul este omogen, fiind între valorile de 0.73 % în testarea inițială și 0.56 % în testarea finală.

Naveta 5X10 m.

Eșantion experiment:

X : de la o testare inițială de 17.26 s-a obținut 15.51 cu o diferență de 1.75.

S: o abatere nesemnificativă de +/- 0.39.

Cv : se constată un progres de la 4.92 % la 2.51 %, diferența fiind de 2.41 %

Eșantion control:

X : deși inferior grupului de experiment , realizează, totuși , o îmbunătățire de 0.81 a performanței.

S: valoarea de +/- 0.26 arată că abaterea este nesemnificativă.

Cv : prezintă un regres în testarea finală cu o diferență de 3.06%, dar se înscrie, totuși, în linia grupurilor omogene.

Alergare de viteză : 50m.

Eșantion experiment:

X : progresul realizat este de 0.27, performanța finală de 6.9 ca medie fiind în categoria performanțelor foarte bune.

S: valoarea de 0.01 dovedește o abatere nesemnificativă.

Cv : se încadrează în categoria grupelor cu omogenitate foarte bună, cu rezultatul final de b#%l!^+a?2.75%.

Eșantion control:

X : plecând de la valoarea de 7.13 grupul înregistrează o îmbunătățire a mediei cu 0.20, ajungând la 6.93.

S: de la +/- 0.23 s-a ajuns la +/- 0.18, realizând un progres de 0.05.

Cv : valoarea de 2.59 % dovedește o omogenitate mare a grupului.

Alergare cu genunchii sus cu sprijin: 15 sec.

Eșantion experiment:

X : diferența dintre cele două testări de 6.54 dovedește o foarte bună comportare a întregului grup.

S: îmbunătățită doar cu +/- 0.02, abaterea este ,totuși, nesemnificativă.

Cv : se înscrie în limitele omogenității mari, cu o performanță de 0.54%.

Eșantion control:

X : prezintă o creștere de 2.53.

S: obține un progres de la +/- 0.25 la +/- 0.22, diferența fiind de +/- 0.03.

Cv : cu 0.45% îmbunătățit de la 0.54% , este un grup cu o omogenitate mare.

Naveta 5X10 m.

Eșantion experiment:

X : de la o valoare de 14.8, prezintă o îmbunătățire de 1.38 a mediei.

S: are, totuși, înregistrat un regres, de la +/- 0.27 la +/- 0.42, dar se înscrie, totuși, în limitele normalului.

Cv : valoarea de 3.12 crescută, totuși, cu 1.3% față de 1.82%, dovedește ,totuși, o omogenitate bună.

Eșantion control:

X : progresul este concretizat în 0.86, față de testarea inițială, ceea ce caracterizeză ca bună comportarea grupului.

S: progresul de 0.19 dovedește o valoare destul de bună.

Cv : a fost îmbunătățit de la 3.73% la 2.57%, ceea ce înseamnă o diferență de 1.16%.

Referindu-ne la perioada de dezvoltare fizică a elevilor, prezentăm rezultatele testărilor somatice, obținute la etapa inițială și finală.

În tabelul următor (tabel nr. 3.9.) sunt incluse datele prelucrate statistic la următorii parametri: înălțime, greutate, parametrul toracic, perimetrul taliei și perimetrul bazinului. Analiza statistică s-a efectuat prin două modalități. Prima s-a referit la analiza statistică a datelor eșantioanelor neconjugate, în care s-a urmărit obținerea diferențelor între indicii inițiali și finali ai grupelor experiment și martor, iar a doua modalitate a constat în stabilirea diferențelor între eșantioanele conjugate la etapa inițială comparativ cu etapa finală a experimentului.

Tabel nr. 3.9. Date prelucrate statistic de la diferiți parametri

Astfel, analizând datele parametrilor somatici ai elevilor eșantioanelor neconjugate

(experiment și martor) la etapa inițială, s-a stabilit că între grupe nu există diferențe semnificative între toți parametrii studiați unde pragul de semnificație este mai mare de 0,05 (p >0,05).

b#%l!^+a?

Fig. 3.1. – Testarea inițială la indicii somato-metrici

La testarea finală a înălțimii s-a constat că valorile mediei aritmetice ale grupei experimentale sunt de 165,53 cm, cu o eroare a mediei de 1,40 cm, în timp ce la grupa martor

sunt de 167,20 cm, cu o eroare a mediei 1,36 cm.

Pentru indicele de greutate la testarea finală valorile mediei aritmetice ale grupei

experimentale sunt de 60,33 kg, cu o eroare a mediei de 1,52 kg, în timp ce la grupa martor sunt

de 68,40 kg, cu o eroare a mediei 1,45 kg.

Fig. 3.2. – Testarea finală la indicii somato-metrici

Analiza comparativă dintre rezultatele finale între grupele experiment și martor demonstrează o diferență esențială, care este confirmată prin semnificația dintre cele două mărimi la pragul de p < 0,05, 0,01, 0,001, excepție face numai înălțimea.

Rezultatele statistice obținute între eșantioanele conjugate ale grupei experiment inițial-final și ale grupei martor inițial-final demonstrează o diferență semnificativă la toți indicii la subiecții grupei experiment p < 0,05, 0,01, 0,001.

Astfel, experimentul a permis să constatăm că mijloacele și metodele folosite în acțiunile experimentale au contribuit la îmbunătățirea semnificativă a majorității indicilor de dezvoltare fizică a elevilor din grupa experimentală, comparativ cu indicii grupei martor, în care au fost desfășurate lecții tradiționale de educație fizică.

Tabel 3.10. Dinamica și analiza comparativă la testele funcționale pe perioada experimentului

În cadrul testării inițiale la perimetrul toracic:

în inspirație (cm), valorile mediei aritmetice ale grupei experimentale sunt de 91,68 cm, cu eroare a mediei 1,55 cm, iar ale grupei martor sunt de 91,75 cm, cu eroare a mediei 1,57 cm;

în expirație (cm), valorile mediei aritmetice ale grupei experimentale sunt de 90,00 cm, cu eroare a mediei 1,63 cm, iar ale grupei martor sunt de 90,15 cm, cu eroare a mediei 1,69 cm;

în repaus (cm), valorile mediei aritmetice ale grupei experimentale sunt de 90,40 cm, cu eroare a mediei 1,45 cm, iar ale grupei martor sunt de 90,85 cm, cu eroare a mediei 1,44 cm.

În cadrul testării inițiale între grupa experimentală și grupa martor nu există deosebiri semnificative între parametrii examinați p>0,05. b#%l!^+a?

Fig. 3.3. – Indici inițiali la perimetrul toracic

În cadrul testării finale la perimetrul toracic:

în inspirație (cm), valorile mediei aritmetice ale grupei experimentale sunt de 87,75cm, cu eroare a mediei 1,54 cm, iar ale grupei martor sunt de 93,40 cm, cu eroare a mediei 1,56 cm;

în expirație (cm), valorile mediei aritmetice ale grupei experimentale sunt de 84,48 cm, cu eroare a mediei 1,55 cm, iar ale grupei martor sunt de 90,75 cm, cu eroare a mediei 1,69 cm;

în repaus (cm), valorile mediei aritmetice ale grupei experimentale sunt de 85,56 cm, cu eroare a mediei 1,40 cm, iar ale grupei martor sunt de 92,58 cm, cu eroare a mediei 1,48cm.

În cadrul testării finale între grupa experimentală și grupa martor există deosebiri semnificative între parametrii examinați p < 0,05, 0,01.

Fig. 3.4. – Indici finali la perimetrul toracic

În cadrul testării inițiale la capacitatea generală de efort, valorile mediei aritmetice ale grupei experimentale sunt de 43,40, cu eroare a mediei 2,24, iar ale grupei martor sunt de 42,93, cu eroare a mediei 2,38.

b#%l!^+a?

Fig. 3.5. – Indici inițiali la capacitatea generală de efort

În cadrul testării inițiale între grupa experimentală și grupa martor nu există deosebiri

semnificative p > 0,05.

În cadrul testării finale la capacitatea generală de efort, valorile mediei aritmetice ale grupei experimentale sunt de 51,97 cu eroare a mediei 2,16, iar ale grupei martor sunt de 44,80 cu eroare a mediei 2,40.

Fig. 3.6. – Indici finali la capacitatea generală de efort

La grupa experimentală toți parametrii au devenit semnificativi. La grupa martor rezultatele diferențelor dintre testări sunt nesemnificative.

În ceea ce privește testele funcționale la testarea inițială și cea finală la lotul experimental, rezultate semnificative s-au obținut la capacitatea generală de efort t = 4,12 la un p < 0,001.

3.2. Analiza rezultatelor cercetării

Pentru a evidenția adaptarea organismului la efortul fizic în cadrul lecției de educație fizică, am testat capacitatea funcțională prin Testul Ruffier.

La testarea inițială s-a constat că valorile mediei aritmetice ale grupei experimentale sunt de 9,36, cu o eroare a mediei de 0,80, în timp ce la grupa martor sunt de 9,89, cu o eroare a

mediei 0,85.

Fig. 3.7. – Indici inițiali la Testul Ruffier

La testarea finală valorile mediei aritmetice ale grupei experimentale ajung la 6,76, cu eroare a mediei de 0,75, în timp ce valorile mediei ale grupei martor ajung la 9,07, cu eroare a mediei de 0,83.

Fig. 3.8. – Indici finali la Testul Ruffier

Examinând diferențele dintre testările inițiale și finale ale grupei experimentale, se

evidențiază că “t” calculat de valoare 3,56 este mai mare decât “t” tabelar (Fisher) la pragul de

semnificație 0,01, demonstrând diferențe semnificative între testări.

În ceea ce privește grupa martor, valoarea lui “t” calculat este de 2,04, fiind mai mic decât “t” statistic, rezultând de asemenea diferențe nesemnificative între testări la p > 0,05.

Tabel 3.11. Dinamica și analiza comparativă a condiției fizice după proba Ruffier pe perioada experimentului

b#%l!^+a?

Testul „t” calculat la testarea finală indică o valoare de 3,56, fapt ce demonstrează că între cele două testări în urma exercițiilor fizice, grupa experimentată înregistrează un progres semnificativ din punct de vedere statistic și matematic pentru un progres de semnificație de p < 0,01.

Rezultatele experimentului au demonstrat o îmbunătățire evidentă și semnificativă la toți indicii grupei experimentale.

În același timp, considerăm că trebuie delimitată influența fiecărei componente aplicate în cercetare asupra stării supraponderale a elevilor. Astfel, a fost stabilită și argumentată metodologic contribuția fiecărei componente în parte:

influența mijloacelor educației fizice stabilite în curriculumul școlar;

influența mijloacelor aplicate în cadrul lecțiilor de educație fizică;

eficiența aplicării unui regim alimentar corespunzător;

În acest sens, determinarea influenței componentelor menționate s-a efectuat pe tot parcursul desfășurării cercetării experimentale.

În urma unor teste morfo-funcționale, psiho-motrice și fizice, efectuate la etapa inițială și finală a experimentului, s-a demonstrat eficiența acestor mijloace.

Rezultatele obținute de elevii din grupa martor au demonstrat o dinamică ascendentă la toți parametrii testați, însă este de menționat că nu au fost obținute rezultate semnificative la toți parametrii.

Analiza comparativă între datele somato-metice obținute inițial-final și modelul stabilit, demonstrează o diferență nesemnificativă la parametrii măsurați.

În figurile de mai jos sunt prezentate datele reale a diferențelor stabilite între parametri inițiali (D1) și finali (D2) raportate la datele modelului caracteristice ale vârstei recomandate de Institutul de Igienă din București.

Analizând rezultatele obținute de grupa martor la parametri de greutate prezentate în figura următoare se poate constata că între rezultatele obținute la testarea inițială și model (D1), precum și la testarea finală și model (D2) nu există deosebire semnificativă.

Fig. 3.9. Rezultatele comparative ale indicilor de greutate – grupa martor

La indicii de greutate s-a obținut o medie a diferențelor de 0,93 între cele două testări – inițial și final.

Urmărind rezultatele comparative ale indicilor perimetrelor toracice, perimetrul abdominal și a bazinului la grupa martor se poate constata că diferențele la testările finale raportate la model s-au modificat neesențial, în comparație cu diferențele de la testările inițiale.

Aceasta se poate explica că influența activității motrice efectuată de elevi, la lecțiile de educație fizică nu contribuie la scăderea în centrimetri a țesutului adipos.

Fig. 3.10. Rezultatele comparative la perimetrul toracic – grupa martor

La indicii perimetrului toracic s-a obținut o medie a diferențelor de 1,8 între cele două testări – inițial și final.

Fig. 3.11. Rezultatele comparative la perimetrul taliei – grupa martor b#%l!^+a?

La indicii perimetrului taliei s-a obținut o medie a diferențelor de 1,89 între cele două testări – inițial și final.

Fig. 3.12. Rezultatele comparative la perimetrul bazinului – grupa martor

La indicii perimetrului bazinului s-a obținut o medie a diferențelor de 1,71 între cele două testări – inițial și final.

Pentru stabilirea influenței mijloacelor din educația fizică asupra elevilor incluși în grupa experiment, prezentăm analiza rezultatelor indicilor somato-metrici obținuti în cadrul experimentului.

În acest sens s-a recurs la același sistem de analiză și abordare a rezultatelor obținute de studenți din grupa martor. Astfel, datele comparative a diferențelor dintre testarea inițială și finală raportate la modelul stabilit prezintă o schimbare esențială în scăderea greutății și mărirea masei musculare.

Este de menționat după cum se observă din grafic că la unii elevi supraponderali s-a obținut o scădere a greutății cu 7 – 8 kilograme.

Fig. 3.13. Rezultatele comparative ale indicilor de greutate – grupa experiment

La indicii de greutate s-a obținut o medie a diferențelor de 8,2 între cele două testări – inițial și final.

Referindu-ne la indicii parametrilor toracic, abdominal și ai bazinului, se poate afirma că diferențele între datele inițiale și finale sunt cu mult mai mari decât cele obținute la grupa martor, constând într-o medie de 4-5 cm.

Îmbunătățirile obținute nu pot fi considerate optime însă este de menționat că practic toți elevii din grupa experimentală au dezvoltat un tonus muscular bun, iar activitatea motrică s-a îmbunătățit.

Fig. 3.14. Rezultatele comparative la perimetrul toracic – grupa experiment

La indicii perimetrului toracic s-a obținut o medie a diferențelor de 2,14 între cele două testări – inițial și final.

Fig. 3.15. Rezultatele comparative la perimetrul taliei – grupa experiment

b#%l!^+a?

La indicii perimetrului taliei s-a obținut o medie a diferențelor de 4,51 între cele două testări – inițial și final.

Fig. 3.16. Rezultatele comparative la perimetrul bazinului –experiment

La indicii perimetrului bazinului s-a obținut o medie a diferențelor de 5,06 între cele două testări – inițial și final.

Prin rezultatele date, se poate afirma că exercițiile fizice au contribuit la reducerea greutății cu 13,59%.

Prin urmare, armonia dezvoltării organismului poate fi obținută în baza existenței concordanței între indicii somatometrici, funcționali și psihomotrici care asigură capacitatea motrică și de efort adecvată particularităților fiecărei categorii de subiecți angrenați în activitatea de educație fizică.

Însă acesta se realizează în mod treptat cu ponderi și priorități diferite în funcție de particularitățile morfofuncționale pentru a dezvolta o ținută corectă sau a preveni și corecta unele deficiențe fizice.

Unii indici ai creșterii și dezvoltării fizice se pot modifica sub acțiunea factorilor de mediu – indicii ereditari labili. Din ei fac parte:

creșterea în grosime (apreciată prin perimetrele corpului) care depinde de mărimea masei musculare;

de grosimea țesutului adipos, ce pot fi modificate mult prin antrenamente și regim alimentar adecvat.

Foarte importantă este determinarea componentei de grăsime a corpului. Surplusul stratului de grăsime indică obezitatea, ca o consecință a dereglării metabolismului lipidic și caloric în condițiile unei alimentații neadecvate și abundente și a lipsei de activitate fizică. Cu vârsta, acest proces progresează. Activitatea fizică contribuie la normalizarea masei corporale și la reducerea stratului de grăsime.

În contextul afirmațiilor prezentate mai sus, s-a întreprins încercarea de a stabilii care din parametrii studiați au legături corelative veridice cu indicii nivelului de supraponderabilitate a elevelor din grupa experimentală.

Cercetarea corelațională explorează relațiile care există între variabile. Relația este uneori utilizată în scopul efectuării de previziuni.

Analiza corelativă s-a efectuat între șapte parametrii – ai pregătirii fizice, funcționali și psihomotrici și șase parametri – ai nivelului de supraponderabilitate (perimetrul toracic, perimetrul taliei și perimetrul bazinului).

Eficiența procesului de instruire este dată de raportul dintre rezultatele obținute și resursele consumate. Resursele asumate exprimă timpul didactic necesar îndeplinirii obiectivelor.

Obținerea unor rezultate în dezvoltarea calităților motrice trebuie să țină seama de dinamica efortului. Densitatea motrică a lecției, adică raportul dintre volum și intensitate, în cadrul celor două lecții din program, este de 40%.

Fig. 3.17. Densitate motrică în lecțiile din program

Durata lucrului efectiv al lecției este mică, deoarece, pe lângă mijloacele din educația fizică la jocul de handbal sunt incluse și celelalte mijloace pentru desfășurarea temelor lecțiilor, iar pauzele sunt datorate schimbărilor dintre ele.

In cadrul lecției de educație fizică, pe baza modificării volumului, intensității sau complexității exercițiilor, densitatea motrică a ajuns la 70-80%, deoarece acestea se desfășoară într-o atmosferă plăcută, atractivă, în care oboseala nu este simțită deși persoanele participante sunt într-o mișcare continuă. b#%l!^+a?

Fig. 3.18. Densitate motrică în cadrul lecției de educție fizică

Una din metodele de bază în cercetările științifice în domeniul educației fizice la jocul de handbal este anchetarea (interogarea) specialiștilor din domeniu, pe diferite probleme supuse studierii.

Cu scopul de a studia baza metodologică a procesului de învățământ la educația fizică în perioada actuală, examinând, totodată, unele aspecte metodologice referitoare la aplicarea diferitor mijloace ale educației fizice în procesul educativ cu elevii, s-a organizat anchetarea profesorilor de educație fizică, având următoarele obiective:

cunoașterea nivelului de corespundere a conținutului materiei de învățământ din programa școlară;

determinarea influenței mijloacelor educației fizice asupra stării funcționale a organismului elevilor;

evidențierea formelor efective în desfășurarea procesului educațional cu elevii supraponderali.

Ancheta pe bază de chestionar, la care au participat 4 specialiști – profesori de educație fizică.

Chestionarul a cuprins 11 întrebări, la care subiecții anchetați și-au expus opiniile privind reflectarea rezultatelor experienței de viață în utilizarea conținuturilor programelor de învățământ și planificarea conținuturilor didactice prin diverse forme.

Toate rezultatele au fost prelucrate statistic și sunt prezentate în figurile de mai jos.

Chestionar

Vă rugăm să participați la cercetările efectuate în scopul măririi eficacității educației fizice, mai exact a jocului de handbal în școală. Sperăm că împreună cu dumneavoastră vom reuși să perfecționăm procesul instructiv-educativ la disciplina „educația fizică”. Citiți atent întrebările și variantele de răspuns, apoi fixați cu „x” pe cele care le considerați corecte. Acolo unde, după părerea dumneavoastră, răspunsul corect lipsește, înscrieți-l la sfârșitul fiecărei enumerări.

La ce nivel se află procesul instructiv-educativ la disciplina „educația fizică” în școală ?

foarte bun

bun

mediocru

slab

foarte slab

La ce nivel se află procesul instructiv-educativ la disciplina „educația fizică” la vârsta elevilor medie?

foarte bun

bun

mediocru

slab

foarte slab

Care din formele de organizare a educației fizice în școală necesită o atenție deosebită în scopul îmbunătățirii procesului instructiv- educativ?

lecția de educație fizică

gimnastica de dimineață (înainte de lecții) b#%l!^+a?

pauza fizică

recreații cu jocuri organizate

secții pe probe de sport

concursuri, competiții, olimpiade

marșuri turistice

alte forme

Care este rolul lecției de educație fizică în procesul instructiv-educativ?

foarte mare

mare

mediocre

mic

foarte mic

Care parte a lecției de educație fizică necesită o atenție sporită în scopul îmbunătățirii procesului instructiv-educativ?

partea pregătitoare

partea de bază

partea de încheiere

lecția în întregime

Care din obiectivele lecției de educație fizică necesită o atenție sporită pentru îmbunătățirea procesului instructiv-educativ?

dezvoltarea calităților motrice

însușirea curriculumului școlar

întărirea sănătății

educarea calităților moral-volitive

cultivarea interesului pentru sport

pregătirea pentru muncă și activitatea socială

alte obiective

Care din calitățile motrice necesită o dezvoltare mai sporită la lecțiile de educație fizică?

viteza

forța

forța-viteza

rezistența

elasticitatea

capacitățile coordinative

alte calități

Căror componente ale capacităților coordinative acordați mai multă atenție la lecțiile de educație fizică?

aprecierea și reglarea parametrilor dinamici, de spațiu și timp

păstrarea echilibrului

simțul ritmului

orientarea în spațiu

autoreglarea contracțiilor musculare

capacitatea de coordonare a mișcărilor

toate componentele

Care sunt mijloacele cele mai eficiente în dezvoltarea capacităților coordinative la lecția de educație fizică?

jocurile de mișcare

elemente din gimnastică

elemente din atletism

elemente din jocuri sportive

elemente din alte probe de sport

alte mijloace

În care parte a lecției de educație fizică este mai optimală dezvoltarea capacităților coordinative?

partea pregătitoare

partea de bază

partea de încheiere

lecția în întregime

Care este volumul optimal de timp necesar pentru dezvoltarea capacităților coordinative în fiecare din părțile lecției de educație fizică?

partea pregătitoare b#%l!^+a?

4 min.

6 min.

2 min.

8 min.

10 min.

partea de bază

8 min.

10 min.

6 min.

12 min.

4 min.

2 min.

partea de încheiere

4 min.

2 min.

6 min.

Vârsta ___________________

Vechimea de muncă ________

Gradul didactic ____________

Vă mulțumim pentru colaborare.

b#%l!^+a?

În debutul anchetei am căutat să determinăm care sunt condițiile obiective de desfășurare a procesului educațional la disciplina educația fizică în școală la jocul de handbal.

Astfel, în opinia profesorilor de educație fizică, participanți la anchetă, s-a constatat că procesul educațional la această disciplină se află la un nivel mediocru – 32,5 %. Realitatea corespunde unui nivel bun de desfășurare a educației fizice în școală în viziunea a 28,75 %, și numai 17,5% pentru un nivel foarte bună.

Fig. 3.19. Nivelul de desfășurare a procesului educaționalla disciplina educația fizică în școală

Condițiile existente și modalitățile de desfășurare a procesului educațional la educația

fizic au fost apreciate cu calificativul „bine”, pentru el pledând peste 40 % din cei chestionați.

Fig. 3.20. Nivelul de desfășurare a educației fizice

În scopul îmbunătățirii procesului educațional, lecția de educație fizică, fiind și

actualmente formă de bază în practicarea exercițiilor fizice, în opinia a 36,25 % de respondent, b#%l!^+a?urmează a fi modernizată considerabil.

Aceasta se explică prin faptul că majoritatea elevilor, în afară de activitatea motrică desfășurată în jocul de handbal incluse obligatoriu în orar, nu practică alte exerciții fizice. De asemenea, necesită o atenție deosebită și secțiile pe probe de sport -26,25%.

Fig. 3.21. Forme de organizare a educației fizice

Prin aceasta, profesorii scot în evidență tendința de a intensifica activitatea motrică a elevilor la aceste forme de organizare, determinând în unele cazuri și conținuturi concrete pentru vârste diferite. Totodată, profesorii conștientizează rolul jocul de handbal în îmbunătățirea activității motrice la elevi, acesta indicând un nivel mediocru de 37,5%.

Și numai 18 profesori consideră că handbalul joacă un rol hotărâtor în dezvoltarea fizică a studenților: 13,75% pentru un nivel mare și 8,75% – nivel foarte mare.

b#%l!^+a?

Fig. 3.22. Rolul jocului de handbal în procesul educațional

Analizând lecția din punct de vedere structural în practica educației fizice, se menționează că eficacitatea ei în majoritatea cazurilor depinde foarte mult de modalitatea de organizare și desfășurare a părților ei. Aici se poate accentua conținutul selectat pentru vârsta respectivă de elevi, formele de organizare și metodele de instruire.

Astfel, dintre părțile lecției care necesită o atenție sporită în scopul îmbunătățirii procesuluieducațional, cea mai solicitată a fost partea de bază (42,5%). Profesorii insistă pe această componentă a lecției, deoarece aici trebuie să se rezolve cele mai multe obiective.

Fig. 3.23. Obiectivele lecției de educație fizică

Pentru formarea priceperilor și deprinderilor motrice la un nivel înalt în procesul educațional la educația fizică școlară este necesară o pregătire fizică optimală. Aceasta este posibilă prin dezvoltarea calităților motrice de bază.

În viziunea profesorilor calitățile motrice care ar trebui dezvoltate mai bine pe parcursul anului școlar, luând totodată în considerație compartimentul practicat, au fost eșalonate în felul următor:

rezistența – 25 %;

forța-viteza – 20 %; b#%l!^+a?

capacitățile coordinative – 17,5 %;

forța – 13,75 %;

Fig. 3.24. Dezvoltarea calităților motrice la lecția de educație fizică

Formarea deprinderilor motrice la elevi depinde într-o oarecare măsură și de nivelul de dezvoltare a capacităților coordinative. În acest context profesorii (33,75 %) sunt de părerea că în timpul jocului de handbal este necesar de a acorda atenție dezvoltării componentelor capacităților coordinative în complex.

Fig. 3.25. Componentele capacităților coordinative

b#%l!^+a?

Aceasta se explică prin faptul că evident, conținutul curriculumului școlar la educația fizică, care include diverse probe din gimnastică, atletism, fitness, baschet, handbal și jocuri sportive, necesită o aplicare eficientă a mijloacelor pentru dezvoltarea coordonării specifice fiecărei probe de sport.

Totodată, cele mai eficiente mijloace de dezvoltare a capacităților coordinative, după părerea profesorilor sunt:

jocurile de mișcare – 31,25%;

elementele din jocurile sportive – 28,75%;

elemente de gimnastică – 20 %;

elemente din atletism – 17,5 %.

Fig. 3.26. Mijloacele de dezvoltare a capacităților coordinative

Reieșind din structura lecției de educație fizică, dezvoltarea optimală a capacităților coordinative este mai eficientă în partea pregătitoare, fapt ce este argumentat și de profesorii anchetați – 48,75%.

În partea de bază aceste capacități pot fi dezvoltate în viziunea a 33,75% din profesori, și numai 12,5% pledează pentru partea de încheiere.

b#%l!^+a?

Fig. 3.27. Dezvoltarea capacităților coordinative în funcție de părțile lecției

În concluzie se poate afirma că rezultatele chestionării au permis să scoatem în evidență că elevii care au deficiențe de sănătate nu sunt luați în considerație pentru a organiza cu ei jocul de handbal specific stării lor funcționale și motrice.

CONCLUZII

În lucrarea de față am ajuns la o serie de concluzii practice care pot fi transpuse în viață de fiecare viitor profesor în parte.

Calitățile motrice în general și rezistența în special se pot dezvolta mult peste nivelul pe care îl ating în cursul dezvoltării obișnuite, normale organismului, atunci cand se acționează direct în cadrul procesului de educație fizică.

Pregătirea fizică multilaterală a elevilor, se înscrie pe o curbă continuu ascendentă, rata relativ mare a progresului datorându-se nivelului oarecum scăzut, inregistrat inițial.

Progresul realizat pe linia dezvoltării fizice și a calităților motrice viteza și rezistența s-a datorat următorilor factori:

lucrul efectuat pentru dezvoltarea vitezei și rezisstenței în fiecare lecție de educație fizică pe întreaga durată a experimentului;

folosirea cu precădere a exercițiilor de atletism cunoscute pentru eficiența lor, verificate în practică;

realizarea unei participări conștiente și active și a unei cointeresări, în egală măsură a tuturor elevilor;

folosirea elementului de întrecere;

realizarea unei bune densități motrice a lecțiilor.

Jocul de handbal a dus la sporirea indicilor de rezistență, fapt reflectat prin creșterea performanțelor în cadrul probelor de control stabilite în experiment, procedeele folosite permițând adaptarea de programe precise de lucru, științifice.

Fără îndoială că jocul de handbal reprezintă o substanțială contribuție spre eficientizarea procesului didactic și de ce nu, spre modernizarea lui.

Bineînțeles, că modernizarea nu înseamnă fuga după nou cu orice preț, nu înseamnă nici modă sau renunțarea la tradiții, ci dimpotrivă, înnodarea solidă a tradiției cu noul, care duce la îmbogățirea activității de instruire cu posibilitățile noi determinate de elementul nou ce apare în conținutul actual al cunoștințelor, ca urmare a progresului și tehnicii moderne.

Metodele și mijloacele folosite în cadrul experimentului, au plasat stilurile de predare într-un camp psihosocial favorabil situațiilor de instruire în concordanță cu particularitățile de vârstă ale subiecților, programul experimental proiectat inițial fiind permanent.

Probele care au testat parametrii somatici au scos în evidență că subiecții sunt armonios dezvoltați, sunt normoponderali, fiind încă în plin proces de creștere și dezvoltare.

Probele motrice au testat dezvoltarea capacității motrice, au evidențiat creșterea lineară și ascendentă a acesteia datorându-se particularităților de creștere și dezvoltare motrică a subiecților.

Probele care au măsurat rezistența, au relevat un potențial mediu al subiecților datorită, în primul rând, nu dezvoltării fizice specifice vârstei ci unor tehnici pe alocuri defectuoase de alergare, cea ce ne permite să apreciem că programul experimental de pregătire trebuie să b#%l!^+a?conțină și exerciții care să asigure dobândirea unei tehnici ridicate a deprinderii motrice, alergarea.

Evaluarea progresului experimental s-a realizat prin testarea finală, care a scos în evidență creșteri semnificative pentru eșantionul de experiment comparativ cu cel de control dar și implicațiile deosebite ale programului asupra educației subiecților în formarea personalității acestora.

În urma demersului experimental, eșantionul de experiment comparativ cu cel de control, a dat dovadă de o mai mare flexibilitate în adaptarea la diferite situații, ceea ce ne permite să apreciem că lucrarea de față este rezultatul unei încercări de a găsi modalități de dezvoltare a capacității motrice în general și a rezistenței în special.

În prima parte am urmărit să dezvolt calitățile motrice de bază și să le inițiez pe fete în

procedeele specifice jocului de handbal cu și fără minge. Am pus accent în mare parte pe dezvoltarea vitezei și îndemânării, dar nu am neglijat însă forța, rezistenta și detentă, calități care au avut o pondere mai mică în cadrul antrenamentelor.

Jocul bilateral nu a lipsit din cadrul niciunui antrenament. Am încercat prin aceasta să le deschid fetelor apetitul pentru joc și să le dau posibilitatea să-și manifeste și compare calitățile și priceperile/deprinderile motrice dobândite.

În această parte a procesului de instruire jocurile de mișcare au ponderea cea mai mare.

Aici am încercat să le familiarizez cu regulile jocului de handbal (și a jocurilor de mișcare) și cu respectarea acestora.

În a doua parte m-am axat pe continuarea dezvoltării calităților motrice de bază și pe

consolidarea procedeelor tehnice cu mingea. Își fac apariția în cadrul procesului de instruire și acțiunile tactice individuale/colective de atac/apărare. Acestea au fost exersate cu precădere în cadrul jocurilor bilaterale, jocuri care nu au lipsit de la nici un antrenament.

În ultima parte a cercetării prioritare în procesul de instruire au fost acțiunile tactice

individuale/colective de atac și apărare. Concomitent cu acestea, dintre calitățile motrice am pus accent doar pe dezvoltarea îndemânării. Din punct de vedere tehnic m-am ocupat de consolidarea procedeelor specifice jocului cu mingea.

Jocul bilateral contribuie la punerea în aplicare a celor învățate, nelipsind de la nici un antrenament. Ritmul jocurilor de verificare este același cu cel din partea a doua.

Cercetarea se încheie cu o testare finală care confirmă îndeplinirea cu succes a ipotezei

lucrării.

Dezvoltarea motricității este condiționată de factori interni (necunoscuți în caracterele ereditare și în activitatea marilor funcțiuni ale organismului) și factori externi (condițiile de viață, de educație, de mediu, de solicitările organismului și diversele sale activități).

Calitățile motrice care condiționează bunele rezultate în handbal sunt dominate de îndemânare în toate compartimentele sale: coordonare neuromotrie; orientarea corpului și a segmentelor în spațiu; simțul echilibrului. Aceasta îndemânare trebuie completată de o bună viteză de execuție și de deplasare, mobilitate articulară, detență, rezistență.

Indicatorii calităților motrice, cât și cei ai deprinderilor și priceperilor motrice, au

înregistrat un real progres, fundamentat pe baza rezultatelor obținute la probele de control finale, fapt evidențiat în capitolul precedent.

Pentru reușita în selecție trebuie să avem în vedere că anumite calități sunt perfectibile mai puțin:

ușurarea și în același timp eficientizarea muncii depuse de antrenor în procesul de instruire la handbal;

atragerea atenției asupra efectelor pozitive și asupra stărilor motivaționale pe care le induc copiilor jocurile de mișcare;

introducerea situațiilor imprevizibile în cadrul antrenamentului prin intermediul jocurilor de mișcare;

creșterea activității și a motivației în rândul sportivelor care vin la antrenamente;

formarea unei personalități puternice în rândul fetelor care iau parte la procesul de instruire specific jocului de handbal.

În rezultatul cercetării teoretico-metodologice privind abordarea conținutului procesului de educație fizică din școală, se poate constata că metodologia organizării și desfășurării acestui proces este în continuă perfecționare.

Sunt propuse noi tehnologii de lucru pentru diferite vârste și categorii de elevi. În același timp, trebuie să menționăm că elevii desfășoară o activitate motrică redusă, au o pregătire fizică necorespunzătoare, persistă multiple forme de sedentarism datorită cărora apare starea de supraponderabilitate.

Prin aplicarea sondajelor și chestionarelor s-a stabilit că procesul educațional la această disciplină se află la un nivel mediocru (32,5%). O bună parte din profesori constată că educația fizică nu a obținut un rating înalt în procesul de instruire a studenților – 37,5%.

Rezultatele chestionării au permis să scoatem în evidență că elevii care au diferite b#%l!^+a?afecțiuni nu sunt luați în considerație pentru a organiza cu ei procesul de educație fizică specific stării lor funcționale și motrice.

În urma experimentului constativ s-a evidențiat că nivelul dezvoltării fizice și motrice a elevilor este scăzut și prezintă o abatere considerabilă de la normal. Se constată că valorile somato-metrice obținute la fetele demonstrează o varietate mare între model și indicii reali.

Implementarea Programului experimental la nivelul elevilor a demonstrat o ameliorare a stării funcționale și o îmbunătățire a dezvoltării fizice. Astfel prin analiza statistico-matematică a parametrilor somato-motric, funcționali și psihomotrici s-au obținut diferențe semnificative la fetele din lotul experimental unde p <0,05, p< 0,01, p< 0,001.

Prin sintetizarea rezultatelor analizei corelative între parametrii somato-metrici, dezvoltării fizice și parametrii nivelului de supraponderabilitate s-au demonstrat legături strânse, în special cel mai mare coeficient de corelație obținându-se între indicii psihomotrici și cei de greutate, circumferința taliei; perimetrul bazinului, unde diapazonul coeficientului variază între 0,593-0,833.

Studiul experimental a confirmat ipoteza și a ilustrat că practicarea jocului de handbal în procesul educației fizice generează ridicarea nivelului stării psihomotrice, apariția posibilităților de mișcare și reducerii surprusului de grăsime cu 13,59%.

S-au formulat un șir de coordonate pentru funcția formativă a lecției de educație fizică, care se realizează prin:

accentuarea activității independente a elevilor, stimulând efortul lor în formarea competențelor motrice și cognitive;

promovarea activă a autoconducerii, metodă eficientă pentru afirmarea personalității, pentru dezvoltarea spiritului critic și autocritic;

instaurarea unui climat de colaborare și cooperare în relația profesor-elev.

Colaborând cu profesorul la propria sa formare, elevul devine tot mai mult subiect al educației, deoarece nu recepționează pasiv influența educațională, ci participă activ la propria sa formare. Rolul conducător al profesorului se realizează în așa fel încât crește independența studenților, li se dezvoltă spiritul de inițiativă și de răspundere;

Problema științifică importantă a fost rezolvată prin fundamentarea teoretico-metodologică a programului de handbal care a influențat eficient procesul de educație fizică și a contribuit la reducerea surprusului de grăsime a elevilor.

În vederea motivării elevilor pentru o dezvoltare somato-funcțională armonioasă în general și a evitării fenomenului de supraponderalitate în special se propun următoarele recomandări b#%l!^+a?practico-metodice:

restructurarea procesului de educație fizică în cadrul învățământului prin includerea lecției de educație fizică fapt ce ar echilibra;

procesul instructiv-educativ trebuie organizată în dependență de nivelul și starea somato-funcțională a elevilor, în special, cu persoanele care au careva deficiențe fizice inclusiv exces ponderal;

în cadrul orelor de educație fizică trebuie aplicate multiple și variate forme de activitate motrică, în special din fitness;

programul experimental poate fi inclus în curricula școlară și implementat în procesul instructiv de educație fizică cu o durată de 30% în cadrul fiecărei lecții.

Reieșind din datele indicilor de dezvoltare fizică furnizate de experimentul pedagogic, este rațional de a elabora programe tipologice de aplicare a fitness-ului aerobic în vederea eficientizării lecției de educație fizică.

Aceste programe pot pune în valoare instruirea personalizată, reieșind din specificul indicilor somatici, funcționali și motrici, fapt ce ar echilibra reglarea efortului fizic depus de elevi, acest lucru generând la rândul lui, rezultativitate în procesul educațional în ansamblu.

b#%l!^+a?

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

BIBLIOGRAFIE

Albu C., Albu A., „Psihomotricitatea”, Editura Spiru Haret, Iași, 1999;

Balint E., „Instruirea în jocul de handbal – Conținut tehnic”, Editura Universității Transilvania, Brașov, 2004;

Bota I., Bota M., „Handbal”, Editura Sport –Turism, București, 1989;

Bota I., Bota M., „Handbal – 500 de exerciții pentru învățarea jocului”, Ed. Sport-Turism, București, 1990;

Cârstea Gh., „Educație fizică-teorie și bazele metodicii”,ANEFS,București 1998;

Cârstea Gh., „Teoria și metodica educației fizice și a sportului”,Editura Universul, București 1993;

Chiriță G. „Optimizarea lecției de educație fizică prin corelarea cunoștințelor cu priceperile și deprinderile motrice”, Ed. Stadion, București, 1972;

Dîrjan, C; Mircioiu, C; Tăbăraș, C; Ionescu, Șt. „Obiectivarea competiției și implicarea acesteia în strategia pregătirii”, Sesiune de comunicări, Rm. Vâlcea, 1988;

Dragnea A. „Teoria Eucației Fizice și Sportului”, Editura Cartea Școlii, București, 2000;

Epuran M., „Dezvoltarea psihică – Aspecte al dezvoltării psihice în ontogeneză”, Bacău, 2002;

Epuran M., „Psihologia”, Institutul de Educație fizică și sport, București, 1984;

Georgescu L., „Fiziologia educației fizice”, Editura Universitaria, Craiova, 2003;

Ghermănescu I.K., Gogâltan V., Jianu E., Negulescu I., „Teoria și metodica handbalului”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1983;

Horghidan V., „Problematica psihomotricității”, Editura Globus, București, 2000;

Holban I., „Testele de cunoștințe”,E.D.P.,RA.,București,1995, p. 57;

Marolicaru M., „Tratarea diferențiată în educație fizică”, Editura Sport-Turism,București 1986;

Nicola I., „Pedagogie școlară”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980;

Păun E., Iucu R., „Educația preșcolară în România”, Editura Polirom, Iași, 2002;

Rizescu I.M., „Diferențierea activității cu elevii din ciclul primar în cadrul lecției”, E.D.P., București,1976;

Roșca Al., Chircev A., „Psihologia copilului preșcolar”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2001;

Tătar C. „Terminologie în educație fizică și sport” – sinteze – Editura Alma Mater, Sibiu;

Tomșa Gh., Oprescu N., „Bazele teoretice ale psihopedagogiei preșcolare”, Editura V&I INTEGRAL, București, 2007;

Tudor V. „Măsurare și evaluare în cultura fizică și sport”, Editura Alpha, București, 2005;

Șiclovan I. „Teoria educației fizice și sportului” (Ediția a III-a revizuită și adăugită), Editura Sport-Turism, București, 1979;