-ROLUL INTELIGENȚEI ARTIFICIALE ÎN PROIECTAREA DE ARHITECTURĂ ȘI ÎN ACTUL EDUCAȚIONAL AL CERCETĂRII- [308814]

UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM “ION MINCU”, [anonimizat]-

ÎNDRUMĂTOR:

Șef de Lucrări Dr. Arh. Mihaela ZAMFIR (GRIGORESCU)

AUTOR:

Student: [anonimizat]. Rareș-Ionuț MITRICIOIU

BUCUREȘTI, 2020

CUPRINS

CAPITOLUL I – Introducere

I.1 Argument

I.2 Stadiul actual al cunoașterii

I.3 Scopul si obiectivele cercetarii

I.4 Metodologia cercetarii

I.5 Rezultatele asteptate

I.6 Cuvinte cheie

I.7 Planul de idei

CAPITOLUL II

Incursiune în istoria spațiului universitar. De la nevoi la soluții

II.1 Despre cunoaștere de-a lungul timpului. Factorii și actorii implicați

II.2 Metodele trecutului

II.3 [anonimizat].4 Rolul arhitectului și posibile soluții ale viitorului

CAPITOLUL III

Inteligența artificială (I.A.)

III.1 Ce este inteligența artificială (I.A.)?

III.2 Nivelul actual de cunoastere I.A. și importanța acesteia (trecut-prezent)

III.3 I.A. [anonimizat]-student: [anonimizat].4 I.A. [anonimizat].1 Algoritmii în arhitectura contemporană

IV.2 Cercetarea cu algoritmi și mediul computațional

IV.3 Unelte digitale arhitecturale

CAPITOLUL V

Spațiul academic astăzi. Tipologii

V.1 Spațiul multifuncțional

V.2 Spațiul interactiv

V.3 Tipologii complexe

CAPITOLUL VI

Concluzii

VI.1 Sinteza și rezultatele cercetării

VI.2 Contribuția originală

VI.3 Direcții noi de cercetare

VI.4 Premisele proiectului de diplomă

BIBLIOGRAFIE:

Cărți și articole

Referințe web

CAPITOLUL I .Introducere

I.1 Argument

De-a [anonimizat] a [anonimizat], fie că este vorba de tehnologie sau pur și simplu de felul în care noi oamenii ne desfășurăm activitățile sociale și economice. Se știe foarte bine că tot ceea ce ne inconjoară evoluează…dar oare este așa? Felul în care ne deplasăm a evoluat puternic in ultimii 100 [anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat] a [anonimizat]-un stadiu atât de avansat in zilele noastre încat nimic nu mai pare imposibil.

Construim locuințe printate 3D, [anonimizat]. Dar oare de ce felul in care noi transmitem informațiile către generatiile urmatoare a ramas la fel ca acum 200 de ani? De ce școala are același sistem educativ in care o persoană vine si ne dă informația verbal sau în scris pe o tablă și nu prin alte metode mai avansate? [anonimizat]?

Lucrarea de față își propune conturarea spațiului universitar în contextul evoluției digitale și al provocărilor continue ale viitorului cu apel la experiențele de până acum. Am ales acest subiect în primul rând datorită cererii masive de tehnologie a societății contemporane. [anonimizat] viitor, în toate activitațile omului, exact cum ni s-a prezentat in filmele S.F încă de prin anii 70’. Tehnologia a devenit o realitate pe care societatea actuală o acceptă, iar pentru societatea viitorului va fi indispensabilă. Al doilea motiv pentru alegerea subiectului este unul personal, având o afinitate pentru tehnologie încă de mic. Am ales să îmbin domeniul academic cu tehnologia, pentru a arăta că evoluția acesteia din urmă poate impacta spatiul academic. Consider că pentru a înțelege premisele acestei lucrări este important să descifrăm rolul pe care tehnologia il poartă în dinamica societății umane și în modul de desfășurare a activității pedagogice. Prin expunerea schimbărilor aduse de-a lungul evoluției tehnologice în istoria umană, putem răspunde la întrebările “de ce?” și “cum?” înțelegând astfel spațiul universitar și cum va evolua cu ajutorul tehnologiei. De asemenea lucrarea își propune să exploreze ce înseamnă arhitectura parametrică și algoritmică și modul în care standardizarea absolută prin seturi de reguli, reducând totul la cifre, schimbă arhitectura și implicit relația noastră cu mediul contruit. Subiectul a fost ales din dorința personală de cercetare a modului în care spațiul arhitectural influențează modul în care noi oamenii transmitem informatia in mediul academic cu ajutorul tehnologiei și cum tehnologia poate oferi răspunsuri provocărilor actuale și viitoare, având ca bază practică a acestui studiu lucrarea de diplomă care are ca subiect “extinderea” Universității Creștine din Bucuresti cu o propunere arhitecturală ce inglobează atât parte de cercetare cât și interacțiune directă cu inteligența artificială și noile descoperiri tehnologice.

I.2 Stadiul actual al cunoașterii

În ultimii 50 de ani s-au făcut cercetări pe subiecte valente cu tema lucrării de față fiind expuse direcții ale societății moderne din punct de vedere arhitectural si academic. Russell J. Stuart expune in cuprinzătoarea sa lucrare “Inteligenta artificială-O abordare modernă” noțiuni ce țin de stadiul actual al cunoașterii digitale, decizii simple-complexe, know-how, certitudini despre diferente intre planificarea clasica si cea parametrică, modelele temoporale si atemporale, modelele Markov, filtrele Kalman, dinamica rețeli Baesyan, ramuri decizionale ale invățării, etc., toate aceste noțiuni sunt un suport bogat pentru lucrarea de față, oferind informații despre tot ce inseamnă inteligența artificială si aplicabilitatea in arhitectură si in procesul de invățare.

Tot pe această temă se organizează conferințe anuale precum Caaderia si Ecaade unde se dezbat teme de proiectare asistată inteligent cu diverse unelte digitale precum Rhino si Grashopper.

În domeniul digital cei de la NVidia lucrează la o rețea generativă numită GAN (Generative Adversarial Network), rețea inteligentă de învățare și proiectare deopotrivă ce folosește ca input imagini si generează imagini aplicat pe partiuri de arhitectură.

Berstecher Dieter a studiat prin anii 70’ actul educațional tradițional European si a formulat o lucrare teoretică elaborate în ceea ce privește educația viitorului in secolul 21.

I.3 Scopul si obiectivele cercetarii

SCOP│Explorarea valențelor arhitecturale ale spațiului universitar contemporan cu accent pe rolul inteligenței artificiale (A.I.) în proiectarea de arhitectură

Lucrarea de față își propune să analizeze modul în care arhitectul a proiectat spațiul universitar în raport cu activitatea pedagogică specifică, pornind de la primele forme arhitecturale cu această funcțiune până in prezent și cum o va face pe viitor raportându-se la ideea de proiectare asistată pe fondul evoluției digitale și a nevoilor utilizatorilor.

Lucrarea își propune să demonstreze că tehnologia influențează atât felul în care arhitectul proiectează si configurează spațiul academic cât si faptul că se eficientiză modul în care tutorii transmit informația generațiilor viitoare de studenți prin cercetare asistată și spatiu tehnologizat, flexibil.

Pentru atingerea scopului propus a fost identificat un set de 4 obiective specifice reflectate de capitolele lucrării de față.

O1│Înțelegerea funcționării spațiului universitar de-alungul timpului

(reflectat de Capitolul II)

Un prim obiectiv al acestei lucrari îl reprezintă detalierea modului în care functionează mediul universitar, definirea actorilor care iau parte la un astfel de proces, ce nevoi exista. În continuare vor fi expuse nevoile prezentului si posibilitățiile arhitecților de a proiecta spații inteligente ce vor asista și ușura munca actorilor din procesul de educație. (NEVOI-SOLUTII)

O2│Explicarea conceptului de Inteligență Artificială (I.A.) raportat la proiectarea spațiilor universitare

(reflectat de Capitolul III)

Al doilea obiectiv este explicarea agentului inteligent care intervine în asistarea actorilor din mediul academic. Astfel se va demonstra că tehnologia va facilita modul in care se se va desfășura procesul de educare și cercetare in raport cu spațiul. (INTELIGENȚĂ ARTIFICIALĂ-MEDIU ACADEMIC)

O3│Cercetarea aplicabilității Inteligenței Artificiale (I.A.) in contextul proiectării și funcționării spațiilor de invățământ superior

(reflectat de Capitolul IV)

După atingerea acestui obiectiv, se vor expune metodele prin care inteligența artificială va asista arhitectul în proiectarea de arhitectură a spatiilor universitare cu ajutorul acestei unelte inteligente și cum vor putea aceste spații sa lucreze mai eficient cu utilizatorii. (PROIECTANT-PROIECT-SPATIU TEHNOLOGIZAT).

O4│Identificarea și analiza critică comparativă a diferitelor tipologii contemporane de spații dedicate învățământului universitar

(reflectat de Capitolul V)

Prin studii de caz se face paralelă între diverse tipuri de spații in care se desfasoara activitatea educatională, spații multifunctioinale, interactive, spații tehnologizate in care inteligenta artificială asistă procesul de educatie si cercetare. În acest capitol voi demonstra utilitatea fiecarui tip de spațiu in functie de configuratie, spatialitate si flexibilitate.

I.4 Metodologia cercetarii

Metodologia de cercetare este una hibridă, interdisciplinară. Se apelează la cercetare bibliografică; cercetare semiologică; cercetare istorică; studii de caz; cercetare de tip sociologic-intrumente din domeniul sociologic- interviu/ chestionar.

I.5 Rezultatele asteptate

La finalul acestui studiu trebuie sa se fi clarificat de ce inteligența artificială este cheia evoluției educației și a felului în care mediul academic se va desfășura pe viitor în raport cu spațiul arhitectural alocat cercetării.

I.6 Cuvinte cheie

spațiul de invățământ universitar│inteligență artificială│

proiectare digitală │ parametrizare │flexibilitate│spațiu inteligent│morfoză

I.7 Planul de idei

Capitolul I exprimă introducerea în temă, argumentarea alegerii temei atât din punct de vedere obiectiv cât și subiectiv, cu descrierea pe scurt a obiectivelor ce vor fi dezbătute.

Capitolul II oferă o incursiune în istoria spațiului universitar cu referiri la nevoile utlilizatorilor și la soluțiile pe care arhitecții le-au propus pentru a le rezolva.

Capitolul III dezvoltă noțiunea de inteligență artificială și modul în care aceasta poate fi utilizată în spațiul de invățământ superior, gradul de cunoaștere al acestui concept contribuind la diluarea limitei dintre real și virtual ceea ce conduce la realități augmentate.

Capitolul IV cercetează aplicabilitatea inteligenței artificiale și suportul pe care arhitecții îl vor avea pe viitor în proiectarea de arhitectură cu accent pe spațiul academic.

Capitolul V identifică și analizează comparativ diferite tipologii contemporane de spații dedicate invățământului universitar și spații de cercetare create ca suport pentru cele academice.

Capitolul VI sintetizează rezultatele cercetării și le concluzionează oferind premizele atât pentru proiectul de diplomă cât și pentru cercetări viitoare.

CAPITOLUL II. Incursiune în istoria spațiului universitar. De la nevoi la soluții

Acest capitol oferă o incursiune în istoria spațiului universitar cu referiri la nevoile utlilizatorilor și la soluțiile pe care arhitecții le-au propus pentru a le rezolva.

II.1 Despre cunoaștere de-a lungul timpului. Factorii și actorii implicați

„După pîine, educația este prima necesitate a unei națiuni”

(George Danton)

Spațiile în sine sunt agenți pentru schimbare. Evoluția și modificarea spațiilor duc la schimbarea practicii.

Procesul de învățare poate avea loc oriunde. Educatorii sunt conștienți că elevii nu sunt vase goale, ci vin la școală cu înțelegeri derivate din viața lor mai largă. Învățarea informală poate avea loc în tot felul de situații aparent neașteptate. Deci, contează detaliile mediului fizic oferite de școli? Această exprimare simplistă ascunde sensul pe care îl au majoritatea oamenilor și care poate fi justificat rațional, că mediul fizic face diferența. Cu toate acestea, trebuie analizat cu atenție care este gradul de diferență și de ce fel. Deși un anumit mediu de învățare/ spațiu nu determină acțiunile de predare și învățare care se desfășoară acolo, acesta poate ajuta sau, din contră, împiedică activitățile specifice și felul în care se desfășoară.

Importante în acest subcapitol sunt expunerea și înțelegerea relației între factorii ce au conturat spațiul academic și felul în care acești factori s-au schimbat de-a lungul timpului.

Planificarea și construirea școlilor sunt influențate de o serie de factori, unele variabile generale ale societății, cum ar fi cei demografici și economici și unele specifice arhitecturii sau educației. Aceștia din urmă, caracterizați ca influențe directe asupra epocilor construcției școlare sau ca probleme mai vagi de fond, sunt ilustrați în figura urmatoare:

Fig.1. Schemă ce exprimă influențele asupra deciziei de proiectare în funcție de perioadă.

Sursa: Woolner, Pamela. 2010. The design of learning spaces

Acești factori influențează atât momentul apariției instituțiilor educaționale cât și stilul arhitectural și modul de organizare a spațiului. Schițate în acest fel, influențele asupra unei clădiri educaționale, deși numeroase, pot părea destul de explicabile și discrete. Cu toate acestea, acești factori vor interacționa bineînțeles și în legătură cu această interacțiune este faptul că la baza tuturor influențelor individuale se află presupunerile generale ale societății, idealurile și înțelegerile conexe care au impact asupra concepțiilor despre educație și arhitectură. O examinare detaliată a clădirilor școlare din orice perioadă tinde să dezvăluie această complexitate de bază.

“Gândirea umană a avut mereu o istorie lungă și dureroasă. Istoria universităților este unul din aspectele aventurii gândirii: sumbră, pe alocuri glorioasă, prin transformarea unei idei solitare într-o ideologie comună, organizată: aceasta este istoria spiritului ce caută modalități de exprimare, de transpunere, de realizare.

Fațeta dublă a istoriei universitare corespunde exact dublei direcții a intelectului uman: ce privește înainte și înapoi, care este contemplativ și organizator în același timp (dIrsay St., „Histoire des Universites”, p2). Și această ipostază ne plasează pe linia de întâlnire a facultăților creatoare de spirit ale universităților și celor receptoare, acolo unde progresul gândirii și descoperirile științifice se transformă din cele ce poartă denumire de inițiatoare în cele ce beneficiază de avantajele celor din urmă.”

“Antichitatea greco-romană (și cu atât mai puțin lumea Orientului) n-a avut o „universitate” în sensul propriu al cuvântului. A creat forme de învățământ (exemple celebre fiind „Academia” lui Platon sau „Liceul” lui Aristotel) de un nivel științific realmente superior – mai ales în domeniul filozofiei, al dreptului și al retoricii. Dar acest învățământ nu era organizat pe facultăți, nu avea o programă de studii și nici nu acorda un titlu academic la terminarea studiilor.

Această instituție – universitatea – este o creație specifică a civilizației occidentale, născută în Italia, Franța și Anglia, la începutul secolului al XIII-lea. Nici unei universități nu i se poate preciza cu exactitate data nașterii, dar pot fi considerate cvasicontemporane universitățile din Bologna, Paris și Oxford.

Universitatea medievală este matrice a universității moderne deci o instituție tipic europeană, absolut originală și caracteristică evului mediu.

O universitate trebuia să aibă cel puțin două facultăți: o facultate de „arte liberale” și o facultate „superioară”. Universitatea din Paris avea patru facultăți, grupând școlile care predau câte una din cele patru grupe de discipline – arte, teologie, drept și medicină. Cel mai mare număr de studenți și de profesori il avea prima, pentru că, spre a se putea înscrie la una din celelalte trei, candidatul trebuia să fi absolvit facultatea de „arte”.”

Ca origine, universitățile medievale au fost organizații corporative spontane născute în urma dezvoltării unor școli preexistente (Bologna, Paris, Oxford); fie mari organisme corporative constituite în urma migrației magiștrilor și școlarilor de la o universitate la alta (Cambridge, Padova); fie, în sfârșit, instituții create printr-o hotărâre a autorității ecleziastice (papalitatea) sau laice (împăratul sau principele) ca în cazul universităților din Napoli, Salamanca ș.a.

În linii generale, universitățile apărute în secolul al XIII-lea au avut o evoluție comună. Ceea ce le deosebea, erau cauzele care au determinat această evoluție și felul raporturilor stabilite între părți: între profesori și studenți sau între corporația universitară și autoritățile civile ori ecleziastice. Prin urmare, originile și natura universităților medievale sunt diferite, variind de la un caz la altul.

Totuși, în ceea ce privește modul în care s-au constituit, precum și în privința structurii și a evoluției lor, se pot distinge două tipuri de universități, ilustrate de Universitatea din Bologna și, respectiv, de cea din Paris (care au servit apoi ca model). Apariția a fost determinată, în fond, de cauze și de condiții locale specifice: sociale, religioase, politice sau culturale. Dezvoltarea civilizației urbane, intensificarea contactelor și sporirea posibilităților de comunicare între diferite țări și regiuni; avântul intelectual anunțat încă de la începutul secolului al XII-lea, care a stimulat setea de cunoaștere și pasiunea pentru stiință, toți acești factori au favorizat progresul învățământului. Dar împrejurările și cauzele concrete, locale, au fost, în fiecare caz în parte, altele.

Deci, la origine, obiectivul principal al acestei „universitas” n-a fost fixarea unui program de studiu sau stabilirea modalității de numire a profesorilor, ci acela de a garanta un tratament favorabil și de a apăra interesele studenților contra arbitrariului sau abuzurilor – cetățenilor, autorităților și chiar, eventual, ale profesorilor. Particularitatea tipului bolognez de universitate – corporație, așadar, exclusiv a studenților – a rezultat într-o mare măsură din faptul că papalitatea s-a dezinteresat de cazul Bolognei. Autoritatea ecleziastică a renunțat să intervină, din moment ce în acest oraș nu exista nici o formă de învățământ teologic (cu excepția celui predat în școlile mănăstirești locale); totul concentrându-se asupra studiilor juridice, care împingeau pe un plan secundar chiar și învățământul artelor liberale.

În schimb, în cazul celuilalt tip de universitate medievală, reprezentat de Universitatea din Paris, derivată din școala catedralei, Biserica a intervenit de la început și a continuat, cu fermitate absolută, să-și mențină controlul. În școlile catedralelor, în care, în secolul al XI-lea, predau mulți episcopi înșiși, era firesc ca aceștia să-și rezerve dreptul de a controla învățământul și de a recruta corpul profesoral. Adeseori, episcopul dădea această delegație unui cancelar capitular, totdeauna ales dintre cei mai instruiți canonici ai diocezei. În curând, cancelarul a luat locul episcopului, atât ca profesor cât și ca director al școlii.

În primii ani ai secolului al XIII-lea, profesorii se constituiseră deja, fără a mai cere încuviințarea episcopului sau a cancelarului, într-un corp profesional numit „collegium”, legându-se prin jurământ să-și apere în mod solidar interesele.

Studenții le-au luat exemplul și s-au alăturat grupului magiștrilor, pentru ca împreună să acționeze împotriva imixtiunii autoritare a cancelarului în problemele lor școlare, a abuzurilor sale de putere, a pretenției de a i se presta jurământ de ascultare, precum și a arestărilor arbitrare pe care le dispunea uneori cancelarul. În diferendul care era inevitabil, papa Inocențiu III s-a pronunțat (în 1212) în favoarea universitarilor parizieni. Papa îi sprijinea pe magiștri și pe studenți, pentru ca în felul acesta să-i mențină sub obediența sa. În 1215, le recunoaște un statut, care nu-i mai lăsa la discreția cancelarului. Deși rămasă încă sub jurisdicția episcopului și fără a avea încă dreptul de a poseda un sigiliu propriu cu care să-și poată autentifica actele emise, la această dată asociația corporativă este cunoscută sub denumirea pe care singură și-o dăduse, de „Universitas Magistrorum et Scholarium Parisiensium”. Din 1229 instituția este desemnată în acte prin simplul cuvânt: „Universitate”.

Analizând această perioadă, se poate spune că spațiul academic a fost influențat și dirijat într-o mare măsură de instituția bisericii, numarul celor inițiați în tainele științei fiind în număr redus și de cele mai multe ori aparținând clasei sociale înalte. În istoria recentă, lucrurile s-au schimbat. Biserica a pierdut din influența pe care a avut-o asupra spațiului universitar, factorii decisivi fiind de natură demografică și economică. Marile salturi evolutive și ieșirea din evul mediu odată cu revoluția industrilă aveau să schimbe fața mediului academic. Învățămîntul superior devine accesibil unui număr tot mai mare de oameni din clasa medie, astfel încep să apară spații universitare, mai mici dar multe, în tot spațiul European, cu precădere în vest si nord. Acest fenomen a continuat în acest fel până în secolul al XIX-lea.

Secolul al XX-lea a văzut cele două mari războaie mondiale, fapt ce a schimbat cursul omenirii radical. Începând cu anii 50, marea reconstrucție a adus dupa sine un număr mare de spații academice, accentul punându-se pe educație într-un procent foarte mare. Astfel un numar și mai mare de tineri au inceput să frecventeze această programă. În prezent spațiul academic este foarte răspândit, accentul punându-se foarte mult pe educație și este accesibil oricui.

II.2 Metodele trecutului

Pornind din antichitate și până în prezent, spațiile în care s-a desfășurat procesul de transmitere de informații s-a schimbat mult și este într-o continuă schimbare, factorii ce le-au influențat fiind în principal de ordin demografic, social si financiar, cel din urmă jucând un rol foarte important.

În cadrul mănăstirilor se preda educație teologică, călugarii inițiați fiind cei care transmiteau informația, deci se poate vorbi despre edificii bisericești, arhitectură religioasă în general. Aceste spații nu erau conformate ca spații de studiu ci erau fie chiliile călugărilor fie clădirea monahală principală, în care se țineau slujbe sau întâlniri de ordin religios.

Fig.2 Chilie veche

Sursa: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/ce-sunt-datori-sa-faca-monahii-cand-stau-chilie (accesat 14.03.2020)

Acesta este un exemplu de chilie veche, un spatiu în care un călugăr petrecea timp studiind și redactând scrieri bisericești.

Procesul de auto educare în știință avansată, având un început firav, se exercita aproape oriunde, cu precădere în natură, prin observație. Acești autodidacți precum Socrate, Platon sau Aristotel au început prin a preda în ateliere vernaculare, create special pentru studiul literelor. Academia lui Platon a fost amenajată într-o grădină, loc în care Platon a și locuit.

Fig.3 În această imagine, Socrate este angajat într-o discuție filozofică cu studenții săi, în natură.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Socrate (accesat 27.03.2020)

Arhitectura universității medievale nu este orientată spre utilizator, nu este la scară umană, are spații foarte mari, biblioteci și săli de curs supradimensionate decorate cu statui din piatră și alte elemente specifice vremii. Este o arhitectură monumentalistă, defensivă, un sistem închis, o fortăreață. Acestea dispuneau de spații de cazare, fiind primele instituții de acest fel.

Fig. 4 Universitatea medievală Oxford

Sursa: https://www.ox.ac.uk/about/organisation?wssl=1 (accesat 27.03.2020)

Universitățiile apărute în secolul al XIII-lea, precum cea din Paris – Sorbonne – sunt contruite în stil renascentist, spatiul academic fiind în continuare ieșite din scară, cu săli mari, neorientate spre utilizator.

Acest fapt se datora ideologiei perioadei, arhitectura reprezenta puterea unui stat, relațiile pe care statul le avea cu teritoriile învecinate, prin urmare și spatiul cunoașterii era grandios.

Fig.5 Universitatea Sorbona

Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/University_of_Paris_1_Pantheon-Sorbonne

Odată cu revoluția industrială, secolul al XIX-lea a văzut transformări mari. Pornind din Anglia, arhitectura universitară s-a transformat. La nivel teoretic, chiar și după apariția modelelor universitare moderne în vestul Europei și crearea unui sistem de învățământ superior în Sud-Estul Europei, s-a perpetuat conceptul de Universitate „universalistă” ce caracterizase Evul Mediu, independentă de contextul politic național sau international.

În secolul al XX-lea, în urma celor două războaie mondiale și a natalității explozive, ia naștere nevoia

de a construi rapid. O eră modernă în care arhitectura este la scară umană și pentru prima dată se pune problema nevoilor utilizatorilor. Apar școli si universități construite rapid, cu elemente prefabricate, iar numarul utilizatorilor crește foarte mult. Spațiul academic devine accesibil. Totodată tinde să crească interesul acordat nevoilor utilizatorilor și se demarează studii în ceea ce priveste siguranța în exploatare. Acest tip de invățământ focusat pe student împreună cu noile tehnici constructive au dat startul constructiei centrelor educaționale moderne. Aceste spații moderne se deosebesc de cele medievale în primul rănd prin dimensiune. Sălile sunt mai mici și mai diversificate. Mulțumită materialelor prefabricate și a tehnicii constructive moderne, sălile de studiu sunt bine illuminate, golurile perforate în pereți fiind de dimensiuni mai mari comparativ cu cele executate in perioada evului mediu. Cel mai bun exemplu în acest sens este școala de arte mixte Staatliches Bauhaus, înființată în 1913.

Fig.6-7.Vedere perpectivă. Plan

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Bauhaus

Fostele săli masive, cu ornamentele din piatră devin spații utile, alăturate, pentru a maximiza spațiul. Spațiile conexe și holurile nu mai sunt promenade spectaculoase, acestea sunt calculate și dimensionate pentru numărul de utilizatori ce utilizează obiectul de arhitectură.

Atenția acordată proiectării spațiilor, elementelor de design și utilizarea finisajelor va da tonul unui nou set de principii, pe care le vor urma arhitecții moderni în proiectarea centrelor educaționale și nu numai.

II.3 Nevoile prezentului, provocările viitorului

Societatea din ziua de astăzi este una hibridă, de tranziție între metodele vechi și cele noi ale tehnologiei. Oamenii se bazează din ce în ce mai mult pe faptul că tehnologia îi va ajuta să-și ducă mai ușor la bun sfârșit activități care până acum consumau mult timp și resurse. Procesele de orice natură ajung să fie facile cu ajutorul automatizării. Informația a devenit accesibilă la scară largă, mediul virtual fiind o platformă accesată și utilizată world wide. Astfel omenirea a intrat in epoca vitezei și a libertății cibernetice.

Învățarea este activitatea centrală a colegiilor și universităților. Uneori, acea învățare apare în sălile de curs (învățare formală); alteori rezultă din interacțiuni între indivizi (învățare informală). Spațiul – fie fizic sau virtual – poate avea un impact asupra învățării. Poate reuni oamenii, poate încuraja explorarea, colaborarea și discuțiile. Sau spațiul poate transporta mesaj nerostit de tăcere și deconectare. Din ce în ce mai mult vedem puterea pedagogiei construite (capacitatea spațiului de a defini modul în care cineva învață) colegii și universități.

Fig.8-13. Exemple de locuri în care actul studiului poate avea loc

Sursa: Diana, OBLINGER. Educause.2006

Învățarea are loc peste tot într-un campus universitar. De fapt, învățarea se întâmplă pretutindeni – pe trotuarele orașului, în avioane, în restaurante, în librării și pe locurile de joacă. Oamenii – oriunde s-ar afla – au capacitatea de a învăța prin experiențele și reflecțiile lor. Instituțiile de învățământ superior au sarcina de a încuraja tipuri specifice de învățare: abilități de gândire de ordin superior, abilități de comunicare și cunoaștere. Educatorii trebuie să creeze structuri care susțin această învățare. Spațiul poate avea un impact puternic asupra învățării; nu se poate trece cu vederea spațiul în încercările noastre de a ne îndeplini obiectivele. Exemple: O cameră cu șiruri de scaune cu brațe pentru tablete, orientate spre biroul unui instructor transmite abordarea pedagogică „Vorbesc sau demonstrez; asculți sau observi. " O cameră de mese pătrate cu un scaun pe fiecare parte transmite importanța muncii în echipă și a interacțiunii cu învățarea.

Fig.14-15.Model clasic de amenajare vs. model modern propus pentru incurajarea lucrului în echipă

Sursa: Pamela, WOOLNER. The design of learning spaces.2010

Spațiile care sunt armonioase cu teoria învățării și cu nevoile studenților actuali reflecta urmatoarele caracteristici:

Flexibilitate. Un grup de studenți ar trebui să poată trece de la ascultarea unui vorbitor (prelegere sau demonstrație tradițională) la lucrul în grupuri (echipă sau activități bazate pe proiect) la lucrul independent (citire, scriere sau accesarea resurselor tipărite sau electronice). În timp ce locuri specializate pentru fiecare tip de activitate (sala de lecții, laboratoare și biblioteci) pot găzdui fiecare un fel de muncă, fluxul de activități este adesea imediat. Face mai mult sens să se construiască spații capabile de reconfigurare rapidă pentru a susține diferite tipuri de activitate – mese și scaune mobile, de exemplu.

Confort. La o ședință recentă a primăriei din campusul Indiana University-Purdue University Indianapolis (IUPUI), facultățile au fost uimite să audă că două din patru grupuri de studenți mărturisesc că au abandonat cursurile din cauza unor scaune incomode din sălile de clasă. Scaunele trebuie să țină seama de dimensiunile diferite ale corpului și de perioadele lungi de timp în care elevii trebuie să stea fără să se miște. Disconfortul duce la distragerea de la învățare. De asemenea, ar trebui oferite suprafețe pentru scrierea și susținerea calculatoarelor, cărților și a altor materiale. Suprafețele mici, înclinate, pe majoritatea scaunelor cu braț pentru tablete standard sunt inadecvate în aceste scopuri. Scaunele presupun, de asemenea, un spațiu standard pentru circumferințele ocupanților.

O altă problemă legată de confort, o problemă des întâlnită dar pe care nimeni nu o ia in seamă, este aceea că există și studenti ce scriu cu mâna stângă și în anumite săli nu există bănci special conformate pentru ei cu acea măsuță de scris pe partea stângă. În consecință spatiile trebuie să fie conformate pentru confortul tuturor, oameni mari, oameni mici, stângaci, persoane cu dizabilități etc.

Stimularea senzorială. Mediile monotone constând în dreptunghiuri albe cu lumini deasupra și podele cu gresie creează o anumită stare pentru ocupanții acestor spații. Oamenii doresc culoare, iluminare naturală și adecvată pentru sarcinile desfășurate și forme de cameră interesante. Generația actuală de studenți, obișnuiți cu emisiuni de televiziune și spații stimulatoare din cafenele și cluburile pe care le frecventează, pare deosebit de sensibilă când vine vorba de ambianță. Un studiu facut arată că majoritatea studenților, bărbați și femei, și-au rearanjat continuu spațiile de locuit pentru a fi mai atrăgătoare. Într-un chestionar legat de locul în care învață, ei au specificat că ar dori un spatiu mai vioi, nu sobru cum era în trecut.

Suport tehnologic. Generația actuală de studenți se așteaptă la utilizarea tehnologiei fără probleme. Și profesorii ar aprecia această capacitate. Pe măsură ce tehnologia se schimbă, dispozitivele mai mici vor călători alături de utilizatorii lor, care se vor aștepta la medii wireless, la capacitatea de interconectare cu alte dispozitive și vehicule de afișare și acces la curent. Decat sisteme greoaie și proiectoare fixe montate pe tavan, spațiile viitorului vor avea nevoie de mai multe capabilități flexibile de conectare.

Centralizare. Subliniind principiile socioconstructivismului, spațiile trebuie să transmită co-învățare și co-construcție de cunoștințe. Implicațiile pentru arhitectură includ gândirea întregului campus ca fiind spațiu de învățare, mai degrabă, decât insistarea pe sălile de curs. În cadrul clasei, înseamnă să se evite mesajul că sala de curs are o „față” sau un pol „privilegiat”. În afara clasei, înseamnă a oferi locuri omniprezente pentru discuție și studiu. Înseamnă că fluxul de spații – de la bibliotecă sau birouri administrative la săli de clasă și coridoare și căile de acces intermediare – trebuie regândite în ceea ce privește învățarea.

Spațiile actuale de învățare prezintă mai multe oportunități dar și bariere substanțiale. Oportunitățile includ creșterea înscrierii și concurența pentru studenți – factori care conduc deja la construcția de noi spații de învățare moderne. Tehnologia care permite accesul omniprezent la informații și medii de învățare permite diferite utilizări ale spațiului fizic. Cu toate acestea, standardele spațiale tradiționale din agenda celor mai multe colegii și universități direcționează planificarea și construirea de noi facilități în moduri de gândire învechite. Mai mult, universitățile care nu sunt la curent cu noile evoluții în teoria învățării sau nu doresc să facă ajustări în abordările lor învechite reprezintă bariere semnificative pentru schimbare. Condițiile fiscale nefavorabile, în special în instituțiile private mici și cele publice, de asemenea constrâng ceea ce se poate face.

Într-un studiu recent asupra instituțiilor care interactionează excepțional de bine cu studenții, George Kuh a descoperit că mediul fizic este o caracteristică importantă a campusurilor. Una dintre recomandările principale din partea lui este ca instituțiile „să aliniaze mediul fizic cu prioritățile și obiectivele instituționale pentru succesul elevilor”. Pentru a exploata potențialul spațiului fizic pentru învățare avansată, discuțiile despre prioritățile campusului trebuie să includă spațiul ca factor critic ce afectează învățarea.

Ajutând comunitatea din campus să înțeleagă cum aranjamentele spațiale susțin inovația pedagogică este un prim pas esențial. De la consiliile de conducere la administrația locală, proiectanți, conducatori ai facultății și studenți, toți trebuie să realizeze că spațiul bun nu este un lux, ci cheia bunelor medii de învățare.

“Înțelegerea duce la o serie de modificări:

Modificarea standardelor spațiale antichizate;

Distrugerea mentalității tip despre studenți și spațiu: „Am învățat în bănci proaste și în căldură deci pot și ei”, „ Studenții vor fura tot ce nu este bătut în cuie”, „Studenții vor strica orice tapițat sau mocheat cu a lor nepăsare", „Geamurile distrag atenția studenților" etc. ;

Punerea în prim plan a procesului de învățare în planificarea spațială și in plan secund a altor chestiuni;

Căutarea resurselor pentru renovarea și construcția spațiului;

Schimbarea culturală necesară în gândirea spațiului într-un mod nou nu ar trebui să fie subestimată. Trebuie puse întrebări de bază, cum ar fi „Sălile de studiu ar trebui să aibe o față și un spate? ”, „Ar trebui ca birourile facultăților să fie separate de clase?”, „Ar trebui să se permită mâncatul și vorbitul în bibliotecă? ” ;

Simțul nostru pentru spațiu este unul dintre cele mai avansate dintre instinctele umane. Va fi nevoie de mult timp și răbdare pentru a schimba mentalitatea și atitudinea față de spațiu.”

De asemenea, trebuie regândite finanțele alocate spațiului. Multe campusuri publice, de exemplu, nu au alocări de finanțare pentru înlocuirea mobilierului. Mobila este finanțată în general o dată cu construcția unei clădiri noi sau când sunt renovări majore, dar înlocuirea de rutină a mobilierului și actualizarea iluminatului și a decorului depind de administrația cu un numerar mic la sfârșitul anului. Este normal să vezi scaune în vârstă de 40 de ani în săli de curs. În plus, universitățile adesea nu au o sursă de finanțare desemnată pentru spațiile de învățare informale. La cele mai multe campusuri, nu este clar cine are autoritate pentru aceste spații, în special pe holuri sau foaiere – pe care majoritatea oamenilor nu consideră oricum spații de învățare.

În cele din urmă, este nevoie de mai multă cercetare cu privire la impactul pe care spațiile experimentale le pot avea asupra studenților. Este nevoie de cercetări de bază privind influența mediului fizic asupra creativității, atenției și gândirii critice. Este nevoie de cercetare aplicată pentru a studia efectul diferitelor tipuri de iluminat și mobilier asupra confortului, satisfacției și interacțiunii. Trebuie studiate cu atenție modelele de mediu create anterior pentru a determina modul în care sunt influențati studenții, astfel încât cele viitoare să fie contruite pentru a facilita obiectivele acestora.

Dacă campusurile există pentru a încuraja anumite tipuri de învățare, acestea ar trebui să inspire și să încurajeze acest lucru atât fizic cât și intelectual. Alegerea scaunelor ar trebui să primească același grad de atenție pentru învățare ca alegerea manualelor; deciziile privind construirea spațiului ar trebui să fie luate cu același grad de importanță ca dezvoltarea programelor de învățământ.

Pe scurt, un campus ar trebui să proclame că este o locație concepută pentru a sprijini o Comunitate a savanților. Ar trebui să spună asta fizic – din inscripțiile de pe clădirile sale până la spațiile de studiu și reflecție create de peisajul universității, de la amplasarea de mobilier pentru munca în echipă și discurs intelectual până la modul în care lumina este folosită pentru a sprijini energia și creativitatea. Nu se mai poate presupune că orice mobilă veche și orice aranjament de sală vor funcționa și așa.

II.4 Rolul arhitectului și posibile soluții ale viitorului

Rolul arhitecților va fi în linii mari același ca până acum. Dacă în trecut spațiul dedicat învățământului superior era proiectat fără să se țină cont de scara umană, ci doar de simple nevoi funcționale logice, în prezent arhitectul trebuie să ia în considerare că noile generații trebuie să fie atrase de spațiu la fel de mult cum sunt atrași de tehnologie. Tinerii devin relaxați atunci când văd ceva ce le place și seamănă cu spațiul lor pers onal de acasă. Spațiul înseamnă psihologie. Această psihologie, studiată ani la rând arată că omul a fost, este si va fi atras de lucruri complexe dar și simple în același timp. Simplitatea complexă este greu de atins. Arhitectura erelor trecute a fost o arhitectură încărcată, cu frumusețea ei, serioasă, impunătoare, specifică gloriei și succesului unei așezări. Nu mai este cazul să fie demonstrată acea glorie. Este cazul ca arhitecții să creeze spațiul ca și cum este al studentului și al profesorului deopotrivă. Un mecanism autosuficient, creat special pentru toate tipurile de studenți, menit să acopere toate nevoile expuse.

Tehnologia este un factor cheie ce vine atât în ajutorul studentului cât și în ajutorul arhitectului. Programele de proiectare au avansat atât de mult în ultimii 20 de ani încât procesul de proiectare a fost simplificat atât ca execuție cât și ca process de gândire. A luat mare amploare proiectarea parametrică, un proces de gândire foarte complicat, care, doar cu ajutorul unor parametrii ficși introduși în program, acesta generează automat suprafete. Astfel de programe și soft-uri vin în asistența arhitectului pentru a genera automat un flux lung de soluții, care în mod normal ar consuma resurse semnificative.

Aceleași programe generative combinate cu inteligența artificială pot genera suprafețe, compartimentări, clădiri, lotizări, așezări teritoriale optimizate la maxim, cum nu s-a reușit până acum.

Dificil totuși pentru arhitecți va fi să înțeleagă nevoile umane intr-o continua schimbare. Tehnologia a cunoscut un salt evolutiv fantastic și continua să avanseze pe zi ce trece, tocmai de aceea prioritățile umane se schimbă sau sunt facilitate de tehnologie.

De-a lungul istoriei, spațiul universitar s-a transformat atât ca scop cât și ca spațiu. S-a pornit de la o formă neorganizată, spontană, fără o tipologie formală, avansând în timp într-o formă organizată, actul studiului având loc în modele diferite de-a lungul timpului. Stilul arhitectural al fiecărei ere și-a spus cuvântul în proiectarea tipologiilor spațiale de studiu. Recent s-a pus accentul pe student și pe nevoile acestuia mulțumită metodelor moderne de proiectare și a materialelor utlilizate.

CAPITOLUL III. Inteligența artificială (I.A.)

Inteligența artificială este tot mai prezentă în viața noastră și ea ne remodelează în permanență lumea în care trăim. Din acest motiv, trebuie să știm ce se înțelege prin inteligența artificială și cum funcționează aceasta.

Capitolul de față explică noțiunea de inteligență artificială si gradul de cunoaștere al acestui concept ce devine ușor realitatea spațiului augmentat. De asemenea, prezintă posibilitățile de utilizare în partea de cercetare în învățământul superior și în relația profesor – student.

III.1 Ce este inteligența artificială (I.A.)?

În anii ’50, părinții domeniului tehnologic Minsky și McCarthy, descriau inteligența artificială ca fiind orice sarcină îndeplinită de un program sau o mașină dar care necesitau totuși programare din partea omului, în sensul în care acesta trebuia să aplice inteligență umană pentru a îndeplini o sarcină.

Aceasta este, evident, o definiție destul de largă, motiv pentru care este discutabil dacă ceva este cu adevărat inteligent sau nu.

Inteligent/ță = caracteristică a omului de a avea rațiune, de a gândi, de a judeca o anumită situatie prin propriile filtre, o capacitate de a înțelege lucrurile pe baza experienței acumulate anterior, o capacitate a unui sistem tehnic evoluat de a obține performante cvasiumane.

Se poate observa din definiție că inteligența este și o capacitate a unui sistem creat de om, un sistem artificial care la bază a fost programat, dar a evoluat prin propria capacitate de a înmagazina informație.

Inteligența umană nu are o limită definită, pe când inteligența artificială este limitată de puterea de stocare.

O altă definiție a inteligenței artificiale (I.A.) este că I.A. este orice sarcină efectuată de program sau mașinărie, pentru care omul trebuie să aplice inteligență pentru a o realiza. Este știința și ingineria fabricării de mașini care să demonstreze inteligență în special percepția vizuală, recunoașterea vorbirii, luarea deciziilor și traducerea limbilor vorbite. I.A. este simularea proceselor de inteligență umană. Aceasta include învățarea, raționamentul, planificarea, auto-corectarea, rezolvarea problemelor, reprezentarea cunoștințelor, percepția, mișcarea, manipularea și creativitatea. Este o știință și un set de tehnici de calcul care sunt inspirate din modul în care oamenii își folosesc sistemul nervos și corpul pentru a simți, învăța, raționa și acționa. I.A este legată de învățarea automată (machine learning) și învățarea profundă (deep learning), în care învățarea automată folosește algoritmi pentru a descoperi tipare și pentru a genera perspective din datele pe care le analizează. Învățarea profundă este un subset al învățării automate, care apropie inteligența artificial de scopul de a gândi și lucra cât mai uman posibil. “Învățarea profundă necesită o arhitectură complexă care imită rețelele neuronale ale creierului uman pentru a da sens unor modele chiar și atunci când lipsesc detalii, datele disponibile sunt insuficiente sau atunci când acestea pot crea confuzie. Deși posibilitățile oferite de învățarea profundă sunt vaste, cerințele sale sunt pe măsură: avem nevoie de multe date și de o putere de calcul extraordinară.”

Deci, inteligența artificială este suma proceselor de imitare si reproducere de acțiuni umane cu posibilitatea de evoluție asemeni omului, un sistem programat capabil să se auto-susțină.

III.2 Nivelul actual de cunoastere I.A. și importanța acesteia (trecut-prezent)

Fig.16.Evoluția în timp a inteligenței artificiale

Sursa: https://www.stiintaonline.ro/inteligenta-artificiala-ce-este-si-cum-functioneaza/ (accesat 15.03.2020)

O primă formă de I.A. care a arătat lumii puterea și nevoia de astfel de mașinării a fost creată de către matematicianul britanic Alan Turing. În timpul celui de-al doilea război mondial, acesta a creat o mașină electromagnetică capabilă să spargă mesajele interceptate de pe submarinele germane. Aceste mesaje cu cifru transmise de celebra mașină Enigma erau introduse în computerul Turing, urmând să se efectueze o serie de combinații pentru a reda câte o literă pe un disc marcat, ajungându-se la un mesaj întreg în câteva ore de la începerea procesului. Astfel de mașină le-a permis Aliatilor să-I învingă pe naziști în multe lupte cruciale.

După război, automatizarea computațională și algoritmii au intrat în atenția universităților de seamă din lume.

Tot Alan Turing a elaborat în 1950 un test, valabil și astăzi, prin care se testează capacitatea unei mașinării de a arăta un comportament intelligent care să nu poată fi deosebit de cel uman.

“Bazele cercetării Inteligenței Artificiale, ca domeniu de cercetare, au fost puse în vara anului 1956, în timpul unui workshop la colegiul american Dartmouth. Ray Solomonoff, Marvin Minsky, și John McCarthy sunt cei trei cercetători care au participat și au coordonat toate lucrările workshopului în cadrul căruia, pe parcursul a aproape 6 săptămâni, s-au trasat liniile care vor călăuzi cercetările în domeniul I.A. pentru următoarele decenii.”

La începutul anilor ’70 cercetarea s-a sistat. Acest lucru s-a datorat faptului că tehnologia era limitată la vremea respectivă, urmând ca în anii ’80 să se reia cercetările. Tehnologia respectivei perioade a permis avansarea studiului informatic, astfel au fost alocate fonduri masive în acest domeniu.

Mai recent, investițiile și interesul în I.A. au atins pragul apogeului în primii ani ai secolului XXI și continuă și astăzi, susținute de evoluția puternică a puterii de calcul și de tehnologie.

În prezent există două tipuri de inteligență artificială:

Inteligența artificială slabă. Este cel mai des tip întâlnit în ziua de astăzi și se referă la calculatoarele care au fost învățate sau au învățat fără să fie programate, să îndeplinească sarcini simple. Asistenții virtuali cum ar fi Siri, Alexa sau Cortana intră în această categorie, la fel și sistemele autonome de șofat sau softurile care fac recomandări de produse, spre exemplu, în funcție de căutările precedente în mediul online. Tot în această categorie intră și programele generative create de diverși dezvoltatori cu scopul de a facilita proiectarea de arhitectură, urbanistică, cât și automatizarea procesului de management de proiect, prin generare de liste de materiale și cantități.

Inteligența artificială puternică. Este un tip de inteligență mult mai avansat, caracterizat prin adaptabilitate si abilitatea de a învăța din experiență cum să execute sarcini complexe, fără legătură intre ele, asemănător procesului uman de gândire. În prezent nu există o astfel de tehnologie, desi se speculează că țările lidere dețin astfel de aparate/ androizi.

Această ultimă afirmație este susținută de faptul că multiple experimente de conversație între două forme de inteligență artificială avansată au fost oprite în urma constatării faptului că acestea și-au dezvoltat propriul mod de comunicare, nefiind programate să facă acest lucru. În cadrul unui interviu înregistrat de CNBC, un android inteligent este de acord să distrugă omenirea. Exemplele în acest sens sunt multe, esențial este că tehnologia progresează și frica omului față de inteligența artificială avansată crește.

Nivelul actual de cunoaștere în acest domeniu permite utilizarea zilnică a diferitelor programe pentru a ușura activitățile omului.

În domeniul arhitecturii, programele dezvoltate pentru arhitecți au făcut posibilă trecerea de la planșeta de lucru la utilizarea facilă a calulatorului. Programele dezvoltatorilor de la Autodesk, Graphisoft, NVidia și CADware engeneering fac posibil ca arhitecții să genereze soluții de arhitectură intr-o manieră facilă.

Probabil cea mai fascinantă idee din ultimii 10 ani în acest domeniu al inteligenței artificiale este crearea softului GAN (Generative Adversarial Network). Această rețea generativă este o clasă de sisteme de învățare automată inventată de Ian Goodfellow și colegii săi în 2014. Două rețele neuronale se angrenează între ele într-un joc (în sensul teoriei jocului, deseori, dar nu întotdeauna sub forma unui joc cu sumă zero). Având în vedere un set de bază, această tehnică învață să genereze date noi cu aceleași caracteristici ca setul de bază. De exemplu, un GAN instruit pe fotografii poate genera noi fotografii care arată cel puțin superficial autentice pentru observatorii umani, având multe caracteristici realiste. Deși inițial propuse ca o formă de model generativ pentru învățarea nesupravegheată, GAN-urile s-au dovedit utile și pentru învățarea semi-supravegheată, învățarea completă supravegheată și învățarea de consolidare. În cadrul unui seminar din 2016, Yann LeCun a descris GAN-urile drept „cea mai tare idee de învățare a mașinilor din ultimii douăzeci de ani”

În cadrul proiectării de arhitectură, acest tip de rețea generativă poate analiza și recunoaște modele 2D pentru a genera modele 3D.

“Prima sarcină generativă explorată în această cercetare a fost generarea de planuri arhitecturale 2-D în stilul internațional de arhitectură reprezentat de opera lui Le Corbusier. Datele de instruire pentru această sarcină au fost alcătuite din 100 de imagini scanate ale planurilor arhitecturale ale lui Le Corbusier dintr-o varietate de proiecte […]. Ca punct de referință, dimensiunile seturilor de instruire care s-au demonstrat că ating performanța maximă pentru sarcinile de sinteză a imaginilor pot conține 10.000 până la 50.000 de imagini (Im și colab. 2018). Planurile erau în tonuri de gri și dimensionate pentru a se încadra într-o zonă de 256 x 256 pixeli. Prin urmare, planurile erau la diferite scări unele față de altele, creând un set de instruire care a prezentat diversitate ridicată la scară și conținut. Aceste date au fost pregătite de mână și au durat aproximativ șaisprezece ore.”

Fig.17. Planuri generate de inteligență artificială adaptivă în urma analizei a 100 de exemple de planuri schițate de Le Corbusier.

Sursa: https://robohub.org/yann-lecun-the-next-frontier-in-ai-unsupervised-cmu-ri-seminar/ (accesat 15.03.2020)

Fig.18. Planuri generate de inteligență artificială adaptive

Sursa: https://robohub.org/yann-lecun-the-next-frontier-in-ai-unsupervised-cmu-ri-seminar/ (accesat 15.03.2020)

În șirul de sus sunt exemple de fațade gotice generate G.A.N. în urma analizei a 500 de modele, fără set de instruire. În schimb, în șirul de jos, același proces a fost repetat, de această dată rețeaua a analizat 239 de imagini, având un set de instruire specific recunașterii elementelor arhitecturale.

Fig.19. Planuri generate de inteligență artificială adaptive

Sursa: https://robohub.org/yann-lecun-the-next-frontier-in-ai-unsupervised-cmu-ri-seminar/ (accesat 15.03.2020)

Același proces a fost repetat și pe alte modele arhitecturale.

Posibilitățile de utilizare a rețelei generative în arhitectură sunt vaste, rezultatele fiind suprinzătoare.

Pentru prima data arhitecții au posibilitatea să genereze planuri de arhitectură având la bază o fotografie din satelit a zonei de construcție, planuri ce vor fi generate în functie de elemente analizate din poză, distanțe, dimensiuni, pozitionare, accese, forme, tipare. Acest lucru va face posibil să se proiecteze cât mai aproape de potențialul maxim de ocupare, ținându-se cont de context.

III.3 I.A. ca suport esențial în învățământul superior, în relația profesor-student

Digitalizarea și utilizarea formei slabe de inteligență artificială nu au întârziat să apară și în metodele educaționale folosite de tutori și studenți deopotrivă, în cadrul universităților moderne. Încet dar sigur, se dorește traziția de la metodele convenționale de predare și cercetare la cele tehnologizate. Acest lucru nu se va înfăptui rapid, dată fiind nevoia de finanțare pentru a cumpăra astfel de sisteme inteligente cât și disponibilitatea profesorului de a lucra cu astfel de metode. Fenomenul digital a luat totuși amploare și există exemple de utilizare a plaformelor ce facilitează studiul și este atractiv pentru studenți.

A învăța inteligent reprezintă suma unor factori (eficiență + motivare + simplitate + interesant +…)

Procesul de educație modern a fost etapizat și presupune diferite stadii:

Stadiul 1.0: este stadiul cel mai des întâlnit, fiind cel mai simplu proces, radacinile învățării prescriptive. Acesta funcționează într-un singur sens, de la profesor la student, pe modelul “profesorul dictează și elevul scrie”. Receptorul primește cunoștințe de la un expert, cel din urmă având decizia asupra informației. Este necesară utilizarea unui spațiu conformat în acest sens, acesta fiind de tip clasic, cu o tablă și o catedră dispuse frontal într-o sală cu bănci de studiu orientate spre punctul de interes.

Stadiul 2.0: intervine atunci cand dialogul ia naștere, deci procesul este cu dublu sens. Totuși, încă există așteptarea ca profesorul să fie cel care deține răspunsurile corecte ce trebuie asimilate ca atare. Este etapa în care studentul pune întrebări ca să învețe. Spațiul utilizat este de cele mai multe ori asemenea celui amintit la stadiul 1.0, dar poate fi conformat și cu bănci de studiu cu scaune dispuse pe fiecare latură a mesei pentru a încuraja dialogul și munca în echipă.

Stadiul 3.0: produsul învățării nu mai este definit de profesori. Acest stadiu apare când informația este comparată și cu alte surse, procesul de învățare este împărtășit pe diverse platforme de cercetare pentru a fi modelat și schimbat prin cercetare continuă. Aceast stadiu a fost introdus încă din anii 2000 odată cu apariția platformelor online de schimb de informații. Din acest stadiu, spațiul se redefinește și poate lua diverse forme. Accesul pe platformele digitale facilitează locul și momentul schimbului de informații, fiind un process atemporal și nedefinit ca spațiu (virtual), ceea ce duce la posibilitatea utilizării virtualului pretutindeni. În acest sens arhitecții au rolul de a crea spații de studiu atât formale cât și informale, cele din urmă concretizându-se sub formă de spații ce asigură posibilitatea de socializare, relaxare și utilizare de intrumente digitale.

Stadiul 4.0: este apogeul din ziua de astăzi și posibilă formă a viitorului de învățare în care, pe lângă platformele online unde informația abundă, sunt utilizate forme de inteligență artificială pentru a selecta și compara automat seturi de date pentru rezultate mai bune. Acest proces este adoptat de un număr tot mai mare de studenți pentru că simplifică procesul de căutare și este mult mai interesant și interactiv.

Astfel, inteligența artificială devine atât suport esențial pentru facilitarea transmiterii de cunoștințe, cât și un mod de cercetare individuală cu certitudinea că rezultatele vor fi corecte, data fiind puterea de computare a datelor.

III.4 I.A. integrat în spațiul academic.

Inteligența artificială, pe lângă beneficiile amintite în subcapitolul precedent, poate fi implementată direct în spatiul academic, devenind un instrument puternic în desfășurarea activităților didactice.

Arhitecții trebuie să țină cont de acest factor încă din stadiul de proiectare, pentru a adapta spațiul la cerintele de conformare tipice pentru un astfel de proces. Sălile vor avea mobilier conformat în așa fel încât să încurajeze comunicarea, se vor integra tablete pentru studiul individual asistat inteligent, cu platforme electronice de analiză de date. Într-o școală de arhitectură, acest lucru ar permite studenților să vizualizeze și să studieze forme arhitecturale generate pe baza unui set de date introdus, lucru ce ar facilita studiul, mai mult decât atat, ar atrage un număr tot mai mare de studenți interesați să studieze fără să se plictisească sau să iși piardă concentrarea.

Fig.20. Studiu asistat inteligent

Sursa: https://blog.thomasnet.com/augmented-reality-manufacturing

O altă metodă de studiu care este în plin stadiu de dezvoltare, dar cu un posibil impact pozitiv, este spațiul virtual augmentat. Acesta permite utilizatorului să vizualizeze și interacționeze virtual cu informația.

Arhitecții pot proiecta astfel de spații fizice de studiu, atent gândite pentru a permite utilizarea fără pericole a ochelarilor de transpunere în lumea augmentată virtual.

Metoda observației libere, la fel ca la începuturi, este cea mai bună metodă de a întelege cum funcționează lucrurile. În domeniul arhitecturii se pot vizualiza și interacționa virtual cu structuri, materiale, clădiri, locuri, din confortul sălii de studiu.

Fig.21.Studiu augmentat asupra unei structuri, cu afisare de informații în timp real, ce pot fi accesate direct de pe tablet.

Sursa: https://blog.thomasnet.com/augmented-reality-manufacturing

În domeniul medicinei, tot virtual, se poate interacționa cu organismul uman, studiul devenind user-friendly pentru un număr și mai mare de studenți. Ca și proiectare, sălile nu vor mai acomoda mese de disecție pe cadavre, ci vor deveni săli cu inteligență artificială incorporată iar practica se va face virtual.

Fig.22.Studiu asupra inimii cu ajutorul ochelarilor cu augmentare de realitate virtuală în cadrul universității de medicină.

Sursa: https://blog.thomasnet.com/augmented-reality-manufacturing

Așadar, se poate observa că tehnologia impactează modul în care se va desfășura actul didactic.

Modificându-se activitatea implicit se modifică și spațiile de studiu în funcție de modul de organizare a noilor activități. Acestea devin spații flexibile, cu posibilitatea de configurare multiplă, menite să permită introducerea de gadget-uri inteligente. În ceea ce privește învățământul superior de arhitectură, tehnologia de tip holograme sau realitate augmentată virtual implementate în atelierele de studio pot genera noi moduri de studiu. Mai mult decât atat, tehnologia avansată poate veni în ajutorul profesorilor în ceea ce priveste predarea informațiilor către studenți, în timp ce aceștia vor avea la dispoziție informație nelimitată, croită special pentru acest domeniu.

CAPITOLUL IV. Algoritmii, intermediari între arhitect și arhitectură

Capitolul de față cercetează aplicabilitatea inteligenței artificiale și suportul pe care arhitecții îl vor avea pe viitor în proiectarea de arhitectură cu accent pe spațiul academic.

IV.1 Algoritmii în arhitectura contemporană

“Disponibilitatea recentă a tehnicilor de proiectare și producție automatizate schimbă dezvoltarea detaliilor clădirii. Prin metode de proiectare parametrice și algoritmice și utilizarea fabricării digitale, sunt necesare abilități noi din partea arhitecților pentru proiectarea detaliilor, în același timp în care noii jucători încep să ia parte la dezvoltarea lor.”

“Deși nu li se acordă întotdeauna atenția necesară, detaliile arhitecturale au o importanță extremă pentru multe aspecte ale unei clădiri. Acestea pot defini expresia teoretică și caracterul său tehnic și pot avea impact asupra procesului său de producție, a metodei sale de asamblare și chiar a amprentei sale ecologice. Arhitectura contemporană arată un nou interes pentru detalii, care nu trebuie confundat cu revenirea la aprecierea operei artizanale. Acest nou interes este legat de reimplicarea recentă a arhitectului în realizarea fizică a clădirilor, ca urmare a utilizării tehnologiilor digitale. Noul „maestru digital al construirii” se bazează pe procesele fișier-fabrică, în care morfologia detaliilor construcției este direct legată de cunoașterea proceselor de producție disponibile. ”

Fig.23-25. Piesă de mobilier proiectată parametric și executată la imprimantă 3D

Sursa: https://www.archdaily.com/tag/parametric (accesat 16.03.2020)

Exemplul de mai sus este un bun exemplu de relație proiectare-producție, în care proiectarea digitală parametrică este susținută de imprimanta 3D pentru a da naștere unui astfel de design de produs.

Această nouă tehnologie impactează atât produsul de arhitectură cât și cel de design interior.

Marile birouri de proiectare au adoptat metodele digitale, iar rezultatele sunt desprinse din filmele SF în care viitorul este depictat ca fiind organic, cu forme fluide ce se scurg către sol asemeni naturii.

Proiectarea parametrică este un proces bazat pe gândirea algoritmică care permite exprimarea parametrilor și regulilor care, împreună, definesc, codifică și clarifică relația dintre intenția de proiectare și răspunsul dat prin design.

În sine, această abordare este o paradigmă în design în care relația dintre elemente este utilizată pentru a manipula și informa proiectarea geometriilor și structurilor complexe.

Termenul de parametric provine din matematică (ecuația parametrică) și se referă la utilizarea anumitor parametri sau variabile care pot fi editate pentru a manipula sau modifica rezultatul final al unei ecuații sau a unui sistem. Deși astăzi termenul este folosit în referință la sisteme de proiectare computațională, există și precedente pentru aceste sisteme moderne în lucrările arhitecților precum Antoni Gaudí, care au folosit modele analogice pentru a explora spațiul de design.

Fig.26. Modelul creat de Gaudi pentru catedrala Sagrada Famiglia.

Sursa: https://www.flickr.com/photos/scottcphtoroma/2919253381 (accesat 27.03.2020)

Unul dintre primele exemple de proiectare parametrică a fost modelul analog al lui Antonio Gaudi. În proiectarea sa pentru Biserica din Colonia Güell, el a creat un model asemeni unui candelabru, din sfori tensionate cu greutati pentru a crea tavane boltite și arce. Prin ajustarea poziției greutăților sau a lungimii sforilor, el a putut modifica forma fiecărui arc și, de asemenea, a văzut cum această schimbare a influențat arcadele conectate la acesta. A așezat o oglindă pe partea de jos a modelului pentru a vedea cum ar trebui să arate cu susul în jos. Acest lucru tradus în limbajul digital, Gaudi a creat de fapt vertecși pe care îi acționa

manual, forma creată fiind simularea scurgerii tensiunilor.

Acest lucru a deschis calea către studiul formelor parametrice, proces în care se introduc parametrii inițiali cunoscuți și prin procesare digitală rezultă, în mod automat, forme stabile asemeni naturii.

În forma sa finală, arhitectura parametrică creează un algoritm destul de complicat, care este un set de reguli și constrângeri ce preia un grup de intrări pe care îl introduce arhitectul și apoi se realizează algoritmul pentru a calcula ieșirea, care poate fi cea mai bună structură sau o formă arhitecturală căutată.

Optimizarea se face în mod automat, inteligența artificială analizând modele și tipare ce au loc în natură, pentru că natura este cel mai bun exemplu de structuri și forme stabile. Proiectarea unui turn înalt poate fi o misiune dificilă pentru arhitecți și ingineri, insă dacă se urmează tiparul creșterii unui copac și se analizează modul în care acesta se compune fibră cu fibră, se poate ajunge la o soluție la o soluție optimă fără mari eforturi.

Cu ajutorul parametrizării se pot obține atât suprafețe cât și volume.

Fig.27. Exemplu de model 3D

Sursa: Model extras din programul de proiectare Rhino + Grasshopper 3D

Fig.28. Exemplu de model 3D

Sursa: Model extras din programul de proiectare Rhino + Grasshopper 3D

“Dinamica fluidelor poate avea un impact semnificativ asupra obiectelor arhitecturale, astfel că formele sunt optimizate, dar de obicei după proiectul conceptual. Prin urmare, în această lucrare, a fost luată în considerare posibilitatea găsirii formei inverse, care generează forme conform anumitor reguli pentru a obține structuri optime. De asemenea, subiectul principal a fost să explorăm în ce măsură tehnologiile digitale, software-ul pentru dinamica calculului fluidelor (CFD) să fie mai specific, ar putea contribui la includerea considerațiilor performanțelor aerodinamice în procesul de proiectare a obiectelor arhitecturale, îmbunătățind astfel procesul de proiectare .

Cu toate acestea, arhitectura generativă nu implică crearea directă a structurilor optime, ci utilizarea tehnologiilor digitale adecvate în conceperea formelor. Prin urmare, a apărut următoarea ipoteză – dacă procesul de generare s-a bazat pe legile de bază ale dinamicii fluidelor, rezultatul final ar fi formele care arată performanțele aerodinamice necesare? Pornind de la beneficiile utilizării programării vizuale în arhitectură, cercetarea a presupus și posibilitatea obținerii unui număr mare de soluții variabile sub formă de structuri complet neconvenționale.”

Proiectul de față prezintă un muzeu ce urmărește ideea dinamicii particulelor în interiorul fluidului.

“Utilizarea programării bazate pe vizual, precum Grasshopper pentru Rhinoceros, a contribuit la posibilitatea explorării arhitecturii generative. Cea mai mare parte a cercetării s-a bazat pe scrierea unui cod adecvat care are capacitatea de a genera particule, de a aplica diverse forțe care le definesc mișcarea și de a extrage volumele dorite din traiectorii.

Rezultatele simulărilor virtuale sunt împărțite în număr (forțe și coeficienți de tracțiune) și grafic (vizualizarea mișcării particulelor în jurul formei). Pe baza rezultatelor, s-a confirmat că coeficienții de tracțiune au fost redusi și că este un obiect aerodinamic, care a susținut ipotezele inițiale.

Fig.29-30. Model generat parametric

Sursa:https://www.inspireli.com/en/awards/detail/110?fbclid=IwAR1SeyGwSJJDgnhLabsrV3g4KL3EmWtirSzcAUTGpYOEfS_0ONUpZogsHCs (accesat 16.03.2020)

Fig.31-34.Secțiuni.Vederi.Perpective ale modelului parametric

Sursa:https://www.inspireli.com/en/awards/detail/110?fbclid=IwAR1SeyGwSJJDgnhLabsrV3g4KL3EmWtirSzcAUTGpYOEfS_0ONUpZogsHCs (accesat 16.03.2020)

IV.2 Cercetarea cu algoritmi și mediul computațional

Cercetarea este un proces de căutare sistematică, uneori accidentală, de cunoștințe. Acest proces se finalizează atunci când există rezultate satisfăcătoare sau o soluție a unei probleme.

Actul cercetării este de mai multe feluri, deci se poate spune că procesul de căutare variază ca și metodologie.

În matematică, pentru rezolvarea unei ecuații complexe se utilizează algoritmi. Arhitectura a preluat acest model matematic și l-a aplicat practic pentru soluționarea diverselor probleme de formă și structură.

Cercetarea în domeniul tehnologic (Research machine learning algorithms) cu algoritmi de învățare automată este diferită de modelul matematic al algoritmilor de sortare prin faptul că cei dintâi sunt independenți de date și chiar și adaptivi, prin analiza automată a istoricului proceselor. Sunt asemeni unui copil care stochează informație de-a lungul timpului și pe baza experienței poate analiza și reacționa în situații noi. În acest mod funcționează soft-urile devoltate în mediul computational ce vizează mediul academic. Aceste platforme digitale nu fac altceva decât să simplifice procesul de execuție a operațiunilor pentru utilizator.

La universitatea Vanderbilt cu specializare în inginerie electrică și știința calculatoarelor, cercetarea asupra algoritmilor se ocupă în primul rând de algoritmi de grafic și probleme care decurg din studiul algoritmilor de grafic. Un domeniu de specializare este reprezentat de algoritmii de recunoaștere pentru clase speciale de grafice. Această cercetare a condus la dezvoltarea algoritmilor rapizi recunoscuți pentru recunoașterea unor clase de grafice precum graficele de compatibilitate, grafice cu arc circular, grafice cu cercuri, grafice de permutare și grafice slab acordate.

Acești algoritmi stau la baza programelor utilizate zilnic precum. Aplicate pe proiect, arhitecții pot folosi puterea de decizie a algoritmilor pentru a realiza planuri de urbanism și arhitectură prin metoda grafică de reprezentare a informației. În prezent graficele se utilizează în reprezentări de proiect, în schimb datele sunt introduse manul în urma analizei efectuate de architect. Automatizarea acestui proces printr-un soft special creat pentru arhitecți poate ușura munca analizei multicriteriale. Mai mult decât atât, acuratețea rezultatelor va fi mai mare, întru-cât puterea de calcul și analiză a calculatorului este mai rapidă și mai precisă decât cea umană. În urma acestui proces, arhitectul poate rafina analiza introducând în rezultat factorul sensibil pe care doar omul îl are și care de cele mai multe ori cântărește mult în decizia de proiectare.

Această metodologie de cercetare precum și cea a recunoașterii automate de imagini pot fi unelte cheie pentru arhitecții viitorului pentru generarea de soluții optime specifice locului, în sensul în care obiectul de arhitectură va fi generat automat ținănd cont de factorii specifici și constrângerile sitului, arhitectul fiind un arbitru, un meșter ce șlefuiște soluția finală. Aceasta este o situație a viitorului la care aspiră arhitecții, o soluție precisă și facilă.

IV.3 Unelte digitale arhitecturale

Pasionați de mediul digital împreună cu arhitecți deopotrivă au pus bazele unor programe digitale arhitecturale cu ajutorul cărora executarea proceselor de proiectare să se simplifice sau să dea rezultate superioare cercetării clasice.

Astfel, birourile de proiectare utilizează încă de prin anii 2000 soft-uri precum Autocad, Archicad, 3DS MAX, etc. fiecare având un rol bine definit în procesul de proiectare.

O clasificare a acestor programe pe categorii va face posibilă diferențierea de funcționare și scop final al fiecăruia.

Pornind de la programele digitale simple, până la cele complexe, toate funcționează cu introducere de parametrii, cele din urmă ajungând prin computație să ofere un output, un rezultat al unui proces.

Autodesk oferă programe pentru realizarea de 2D si 3D, informația fiind introdusă manual și nu există procese de transformare către un rezultat complex. Acest program este asemeni planșetelor utilizate de arhitecții de dinaintea erei digitale, o planșă goală în care se realizează un desen, linie cu linie. Acesta este un exemplu de program digital simplu, ce a simplificat procesul de proiectare. Acest lucru a dus inclusiv la desfințarea halelor de proiectare în care zeci de arhitecti lucrau la planșetă.

Fig.35. Prinscreen din programul de proiectare Autocad

Fig.36. Metodă de lucru înainte de programele computerizate

Sursa: https://www.boredpanda.com/vintage-photos-life-before-autocad/?utm_source=google&utm_medium=organic&utm_campaign=organic (accesat 27.03.2020)

Un program ceva mai complex este cel de la dezvoltatorul Graphisoft, numit Archicad.

Prin introducere de date în 2D, se generează automat model 3D, din care se pot extrage date complexe.

Acesta generează automat celelalte piese desenate, cum ar fi fatade și secțiuni. Partea inteligentă a acestui soft este că extrage în mod automat dimensiuni de suprafețe și listă de cantități de materiale, proces deseori anevoios și de lungă durată. Prin analiza datelor introduse initial, programul execute un set de operațiuni complexe. Totuși nici acest program nu se poate clasifica în categoria celor ce folosesc inteligență artificială.

Din categoria programelor inteligente face parte Rhino cu plugin-ul Grasshopper 3D care, prin introducerea unui minim de parametrii, puncte și linii directoare, acesta poate genera suprafete parametrice stabile, process amintit în capitolul anterior.

Fig.37-41. Exemple de modele de arhitectură proiectate parametric

Sursa:https://www.google.com/search?q=parametric+architecture&safe=active&sxsrf=ALeKk012QjWDdRQqkyJnLhAGRrtpQgAyVw:1585327100459&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKEwibx7PVi7voAhUKi1wKHbMqA1QQ_AUoAXoECCUQAw&biw=958&bih=878

Arhitecții de-a lungul istoriei s-au folosit de varii metode pentru a-si exprima soluțiile, în schimb în era digitală cu ajutorul uneltelor inteligente, soluțiile de arhitectură au ajuns cu adevărat să imite modele naturale, în care oamenii se simt confortabil, căci natura este cheia funcționării eficiente a lucrurilor.

CAPITOLUL V. Spațiul academic astăzi. Tipologii

Și pentru că arhitectura are nevoie de concretețe, capitolul de față se bazează pe studii de caz din sfera spațiilor de învățământ universitar de tip hub cultural. Accentul studiului cade în special pe funcționalitate, cu evidențierea diferitelor tipologii contemporane.

V.1 Spațiul multifuncțional

Școala de management din Antwerp

Adresă: Boogkeers 5, 2000 Antwerp, Belgia

Arhitecți: HUB

Arie: 5500.00 mp

An: 2018

Programa de arhitectură cuprinde preponderent spații educaționale.

Noua clădire se caracterizează prin dispunerea flexibilă a spațiilor, în timp ce secvența de camere, circulația și saloanele specifice clădirilor istorice au fost păstrate cu meticulozitate. Atât clădirile noi, cât și cele istorice sunt conectate printr-un foaier central și cu un spațiu multifuncțional dimensionat generos. Acesta din urmă se deschide pe o curte interioară și o grădină de acoperiș.

Curtea interioară reprezintă un element spațial important în proiectare, oferind spațiu înconjurător semnificativ pentru fațadele posterioare istorice ale monumentului din Lange Gasthuisstraat, oferind în același timp spațiului multifuncțional lumină de zi și un sentiment de spațiu exterior și centralitate.

Acest partiu este compus din spații inchise, flexibile ca și regim de utilizare cât și spații deschise ce facilitează comunicarea între utilizatori. Aceată tipologie încurajează schimbul de informații și munca în echipă a unui grup mai mare de studenți și libera circulație.

Fig.42-47.Plan parter.Plan etaj.Vederi interioare.Secțiune.Vedere exterioară

Sursa:https://www.archdaily.com/924380/antwerp-management-school-hub?ad_source=search&ad_medium=search_result_projects (accesat 27.03.2020)

Universitatea din Viena

Adresă: Währinger Straße 29, 1090 Vienna, Austria

Arhitecți: NMPB Architekten

Arie: 1234.00 mp

An: 2010

Noua locație adăpostește întreaga facultate de informatică, distribuită anterior pe diferite clădiri, într-o structură unică. La parter și în cele două etaje ale subsolului este amplasată biblioteca pentru informatică și știința comunicării, precum o parte a bibliotecii pentru facultatea de chimie.

Cheia planificării universitare constă în construirea de oportunități adecvate de muncă și comunicare pentru studenți, oameni de știință și membri ai administrației. Noile zone au un design flexibil, care se adaptează și extinde pentru cerințele viitoare. În plus, sistemele și procesele sunt setate pentru a reduce costurile de operare și pentru a spori sustenabilitatea.

O atenție specială a fost acordată serviciilor și spațiilor de comunicare multifuncționale pentru studenți. Universitatea din Viena își continuă spațiul studențesc al proiectului: ținta centrală a acestui proiect este să modeleze „mediul” universitar într-un mod atractiv, să optimizeze spațiile de învățare și de cercetare, să crească spațiul de comunicare și să ofere o infrastructură adecvată în sali de seminar și sali de lectură.

Acest exemplu prezintă caracteristica unui spațiu multifuncțional cu săli mari, inchise, ce pot fi reamenajate pentru a schimba destinația în funcție de nevoia studenților. Astfel nicio sală de curs nu este fixă ca destinație și facilitează utilizarea interdisciplinară. Există și spații deschise destinate interacțiunii libere între studenți, fapt ce stimulează utilizatorii să renunțe la barierele personale în favoarea comunicării.

.

Fig.48-56.Plan parter.Plan etaj 1.Plan Etaj 2.Secțiune.Vederi interioare.Vedere exterioată

Sursa:https://www.archdaily.com/509814/department-building-waehringerstrasse-29-nmpb-architekten?ad_source=search&ad_medium=search_result_projects

Universitatea Erasmus din Rotterdam

Adresă: Rotterdam, Olanda

Arhitecți: Paul de Ruiter Architects

Arie: 8400,00 mp

An: 2015

Clădirea de cinci etaje cu mai mult de 600 de locuri moderne de studiu are o structură flexibilă. În acelaș timp, clădirea oferă cazare comunității științifice. În acest fel, Polak răspunde tendințelor educaționale actuale și evoluțiilor viitoare.

Interiorul clădirii se focusează complet pe nevoile diferitor utilizatori.

Pentru a se asigura că grupurile mari de studenți se pot deplasa liber între intrare și lecțiile lor, sălile de cursuri sunt situate la primul etaj. Studenții care preferă să studieze independent sau în grupuri mici găsesc un mediu de studiu calm și liniștit la etajele de deasupra. O scară lungă, în spirală, se înfășoară în jurul etajelor atriumului și îi conduce pe studenți către zonele superioare de studiu.

Caracteristica principală a acestui spațiu este de libertate totală în ceea ce privește utilizarea spațiului, spații deschise fiind mixate cu săli închise transparente sau partial închise. Astfel arhitecții au pus la dispoziție un spațiu flexibil. Multifuncționalitatea constă în acest caz, ca și in cele prezentate anterior, în faptul că utilizatorii au la dispoziție un spațiu pe care îl pot modela după propriile nevoi și îl pot utiliza interdisciplinar.

Fig.57-63.Plan parter.Plan etaje superioare.Secțiuni.Vederi interioare.Vedere exterioară

Sursa:https://www.archdaily.com/782555/erasmus-university-rotterdam-paul-de-ruiter-architects?ad_source=search&ad_medium=search_result_all

V.2 Spațiul interactiv

Universitatea de inginerie și știință a calculatoarelor din Dallas

Adresă: Richardson, Texas, S.U.A.

Arhitecți: SmithGroup

Arie: 19193,00 mp

An: 2018

Universitatea din Dallas a profitat de o rară oportunitate de a crea o unitate de cercetare de ultimă generație. Universitatea a folosit proiectul de clădire ca o oportunitate de a facilita o nouă structură curiculară, cu scopul de a atrage mai mulți studenți, cercetători și facultăți de nivel superior.

Sălile tradiționale de clasă și laborator sunt înlocuite cu spații de lucru accesibile, interactive, pentru a cufunda elevii în învățarea practică încă din prima zi. Noi spații și medii flexibile, de învățare activă, facilitează învățarea în colaborare, încurajând rezolvarea problemelor bazate pe echipă, implicând elevii în timp ce contribuie la construirea conexiunilor de la egal la egal. Spațiile pentru creatori sunt completate de o varietate bogată de noduri de colaborare în întreaga clădire, oferind un spațiu confortabil de cădere între clase sau săli de întâlnire pentru studiu de grup.

Caracteristica principală a spațiului interactiv este că studenții au la dispoziție tehnologie de care aceștia se pot folosi în desfășurarea actului educațional. Astfel, sălile sunt dotate cu proiectoare sau piese tehnologice menite să faciliteze studiul și interacțiunea dintre studenți. În acest exemplu există săli dotate cu inteligență artificială menită să augmenteze spațiul virtual, astfel studenții au posibilitatea să studieze bazându-se pe spațiul virtual.

Fig.64-69.Planuri.Secțiune.Vederi interioare.Vedere exterioară

Sursă: https://www.archdaily.com/935283/university-of-texas-at-dallas-engineering-and-computer-science-west-smithgroup?ad_source=search&ad_medium=search_result_all

Universitatea de muzică din Melbourne

Adresă: Melbourne Victoria, Australia

Arhitecți: John Wardle Architects

Arie: 9700.00 mp

An: 2019

Situat în cartierul de arte din inima Melbourne-ului și deschis la începutul anului 2019, Ian Potter Southbank Center (IPSC) este un conservator de muzică construit special și piesa centrală a campusului Southbank al Universității din Melbourne. Avînd o amprentă mică, acesta este organizat pe verticală ca un turn compact cu opt niveluri și își propune să creeze spații interactive pentru studiul direct și indirect. IPSC încurajează curiozitatea și interacțiunea dintre muzicieni și comunitatea lor. Ferestrele mari cu geam acustic creează conexiuni vizuale între spațiile principale, menținând totodată izolare acustică. Locul își propune să încurajeze un mediu acustic viu cu energie și care să permită sunetele învățării și practicilor să pătrundă în spațiile comune. Caracteristica interactivă a acestui tip de spațiu este de două feluri. Sălile de curs și de audiție sunt special conformate pentru a permite în primul rând interacțiunea între studenții muzicieni. Inteligența artificială se regăsește în fiecare sală de studiu pentru a facilita studiul cu instrumente. Studenții au posibilitatea să acționeze vocal diferite setări de sunet, lumini și de proiecție a informației prin softul de la Google, numit Alexa. Astfel, nu este necesară întreruperea utilizării instrumentului pentru a utiliza un laptop sau pentru a schimba partitura. Includerea inteligenței artificiale

Fig.70-76.Planuri.Schemă funcțională.Secțiune.Vederi interioare.Vedere exterioară

Sursă:https://www.archdaily.com/935526/the-ian-potter-southbank-centre-john-wardle-architects?ad_source=search&ad_medium=search_result_all

Universitatea mediului virtual din Cordoba

Adresă: Ciudad Universitaria, Cordoba, Argentina

Arhitecți: Deriva Taller de Arquitectura, Guillermo Mir, Jesica Grotter

Arie: 2520.00 mp

An: 2018

Clădirea Campusului Virtual UNC a luat naștere de la premisa creării unei noi referințe educaționale pentru Comunitatea Universității. Este destinat să devină un suport educațional și cultural contemporan al cărui scop este să ofere și să dezvolte programe educaționale într-un mediu virtual de comunicare. De la implantarea sa urbană, este un obiect singular la intrarea în campusul UNC. Volumul apare deasupra vegetației existente, ieșind în evidență în peisaj, fără a întrerupe continuitatea parcului. Parterul este liber, permeabil la peisaj și activități recreative, generând o zonă de interacțiune socială flexibilă și adecvată.

Rampa propusă oferă o continuitate fluidă între spațiul public, parterul și primul nivel al clădirii, unde se află programul camerelor audiovizuale, permițând o relație directă între clădire și comunitate. Programul de utilizare a clădirii este compus dintr-o hol de intrare, săli audiovizuale, birourile Campusului Virtual, Pro-Secretariatul de Informatică și Centrul de Microscopie din Cordoba. În legătură cu aceste funcții, una dintre premisele proiectului în ansamblu a fost o propunere spațială simplă, flexibilă, adaptabilă dinamicii în schimbare a tehnologiilor și noilor logici ale muncii și educației contemporane. Principala calitate a acestui spațiu este tocmai dotarea cu tehnologie avansată și desfășurarea cercetării prin interacțiune cu inteligență artificială. Înafară de funcțiunile conexe, cele principale se desfășoară în spații complet deschise.

Fig.77-82.Planuri.Secțiuni..Vedere exterioară

Sursă: https://www.archdaily.com/926222/unc-virtual-campus-deriva-taller-de-arquitectura-plus-guillermo-mir-plus-jesica-grotter?ad_source=search&ad_medium=search_result_all

V.3 Tipologii complexe

Centru de cercetare din Heidelberg

Adresă: Str. Speyerer, Heidelberg, Germania

Arhitecți: Heinle, Wischer und Partner

Arie: 15450.00 mp

An: 2019

Un viitor fără cancer – această viziune îi determină pe cercetătorii Centrului German de Cercetare a Cancerului (Deutsches Krebsforschungszentrum DKFZ). Utilizarea inteligenței artificiale rupe, de asemenea, un teren nou în conturarea diagnosticului și a evaluării imaginilor și datelor. Noul centru de cercetare și dezvoltare pentru imagistică și oncologie cu radiații oferă spațiu acestei viziuni, transformând în realitate legătura directă dintre cercetare, diagnostic și tratament. Rezultatul este o clădire reprezentativă, care reflectă precizia oamenilor de știință și care transmite vizitatorilor accesibilitate, direcție clară și transparență prin atria sa strălucitoare. Specific acestei tipologii este mixarea spațiilor cu diferite utilizări și echiparea extinsă cu I.A.

Fig.83-88.Planuri.Secțiune..Vederi interioare.Vedere exterioară

Sursă: https://www.archdaily.com/931926/german-cancer-research-centre-heinle-wischer-und-partner?ad_source=search&ad_medium=search_result_all

Laborator, centru de cercetare și manufatură

Adresă: Brooklyn, New York, S.U.A.

Arhitecți: Marvel Architects

Arie: 7803.85 mp

An: 2016

Natura inovatoare a acestui centru de cercetare și fabricație ecologică este conceptul din spatele designului Noului Lab din Brooklyn Navy Yard.Capsule translucide de birouri se află în această clădire în contrast dramatic cu armătura industrială lăsată la vedere.

Salile de întâlnire și spațiile interioare de la ambele etaje subliniază intenția dezvoltatorului de a crea un centru de proiectare și fabricare colaborativ. Un mezanin cu două etaje este lărgit pentru a găzdui încăperi suplimentare, conectate printr-o pasarelă cu grilaj de oțel luminată dedesubt pentru a marca lungimea clădirii. Axa central este păstrată ca o simplă coloană vertebrală de circulație.

Clădirea adăpostește funcțiuni mixte precum: proiectare și instalație de prototipare pentru dezvoltarea tehnologiilor avansate și a noilor tehnici de fabricație în robotică, inteligență artificială, tehnologie urbană, mediu construit, energie, dispozitive conectate, tehnologie aditivă, științe ale vieții și nanotehnologie.

Spațiile sunt mixate și conlucrează pentru atingerea scopului. Se regăsesc spații de lucru, permanente și flexibile, spații prototip pentru fabricarea lemnului, metalelor și materialelor plastice și a prototipării avansate cu ajutorul imprimantelor 3D, prelucrării CNC și electronice și spații pentru evenimente și expoziții.

Fig.89-95.Vedere exterioară.Vederi interioare.Planuri.Schemă funcțională

Sursă: https://www.archdaily.com/922614/new-lab-marvel-architects?ad_source=search&ad_medium=search_result_all

Campusul universității din Torino

Adresă: Lungo Dora Siena, Torino, Italia

Arhitecți: Foster și partenerii, Marco Visconti

An: 2013

Unind facultățile de Drept și Științe Politice într-un singur campus modern pentru 5.000 de studenți, proiectul a creat facilități noi și flexibile pentru Universitatea din Torino și a stabilit noi conexiuni între instituție și comunitatea mai largă. Designul leagă fostul site Italgas de pe malul sudic al râului Dora cu cartierul Borgo Rossini, regenerând un fost cartier industrial aproape de inima istorică a orașului și transformând fosta sursă de energie a Turinei într-o centrală educațională pentru a conduce prosperitate viitoare. Proiectul este unul complex, cu orientare spre viitor în care relațiile intre utilizatori sunt aduse în prim plan. Încadrarea acestui proiect în tipologia complexă este dată de mixarea funcțiunilor de studiu și cercetare și de utilizarea în diversele spații de cercetare a I.A. Astfel, complexitatea este dată de utilizarea spațiilor multifuncționale cât și interactive.

Fig.96-101.Vederi exterioare.Vedere interioară.Plan.Secțiune

Sursă: https://www.archdaily.com/407662/campus-luigi-einaudi-marco-visconti-and-foster-partners?ad_source=search&ad_medium=search_result_all

Analiza acestor tipologii scoate în evidență calitățile și oportunitățile oferite. Se poate observa că spre deosebire de instituțiile clasice de învățământ, formele avansate oferă o nouă abordare în ceea ce privește modul în care studenții își desfășoară activitățile didactice. Pe lângă oportunitățile oferite acestora și schimbul de informații intre studenți și profesori este facilitat de utilizarea unui spațiu flexibil special gândit să înglobeze inteligență artificială.

CAPITOLUL VI.Concluzii

VI.1 Sinteza și rezultatele cercetării

Studiul istoric multicriterial al actului de educație expune diferite ipostaze și moduri de abordare în funcție de spațiul utilizat. Această transformare a survenit datorită factorilor demografici și sociali. Forma inițială, neorganizată, avea loc indiferent de spațiu și avea ca scop împărtășirea de cunoștinte și cercetarea naturii și a legilor fizicii din pură curiozitate a firii umane. Personajele ce luau parte la astfel de întâlniri erau reduse ca număr, de aici rezultă și lipsa nevoii unui spațiu alocat studiului. Acest act a evoluat de-a lungul timpului, odată cu interesul acordat cunoașterii. În paralel cu studiul științelor naturii, instituția bisericii a contribuit la dezvoltarea conceptului de educație, fiind prima formă organizată, atât ca scop, cât și ca spațiu alocat. În perioada evului mediu timpuriu, în Europa s-au pus bazele primelor universități. Acestea erau mici fortărețe în care studenți din spațiul european veneau pentru a se pregăti în tainele științei și religiei. Erau unități autosuficiente în care studenții puteau să iși desfășoare activitățile. Totodată reprezintă bazele modelului universităților moderne.

În cadrul acestui proces, accentul s-a pus la început pe informația transmisă și mai putin pe nevoile sau pe spațiul în care o persoană învață. În funcție de fiecare epocă, stilul arhitectural și-a pus diferit amprenta în ceea ce priveste proiectarea spațiului. Se poate afirma că după secolul XIX, odată cu evoluția tehnicii și a utilizării materialelor de construcție, accentul a început să se pună pe calitatea spațiului de studiu. În secolul XX au demarat primele studii cu privire la impactul pe care proiectul de arhitectură îl are asupra studenților.

În mod evident, odată cu evoluția societății și a domeniilor de activitate a oamenilor, s-a modificat și programa de studiu și implicit spațiile destinate studiului. Acestea devin spații flexibile, cu posibilitatea de configurare multiplă, menite să permită introducerea de gadget-uri inteligente. În ceea ce privește învățământul superior de arhitectură, tehnologia de tip holograme sau realitate augmentată virtual implementate în ateliere pot genera noi moduri de studiu. Mai mult decât atât, tehnologia avansată poate veni în ajutorul profesorilor în ceea ce priveste predarea informațiilor către studenți, în timp ce aceștia vor avea la dispoziție informație nelimitată, croită special pentru acest domeniu.

Arhitecții de-a lungul istoriei s-au folosit de varii metode pentru a-si exprima soluțiile, în schimb în era digitală cu ajutorul uneltelor inteligente, soluțiile de arhitectură au ajuns cu adevărat să simuleze modele naturale, în care oamenii se simt confortabil, căci natura este cheia funcționării eficiente a lucrurilor.

Spațiile noastre actuale de învățare prezintă mai multe oportunități dar și bariere substanțiale. Oportunitățile includ creșterea înscrierii și concurența pentru studenți – factori care conduc deja la construirea de noi spații de învățare moderne. Tehnologia care facilitează accesul omniprezent la informații și medii de învățare permite diferite utilizări ale spațiului fizic. Cu toate acestea, standardele spațiale tradiționale din agenda celor mai multe colegii și universități direcționează planificarea și construirea de noi facilități în moduri de gândire învechite. Mai mult, universitățile care nu sunt la curent cu noile evoluții în teoria învățării sau nu reușesc să facă ajustări în abordările lor învechite reprezintă bariere semnificative pentru schimbare. Condițiile fiscale nefavorabile, în special în instituțiile private mici și cele publice, de asemenea constrâng ceea ce se poate face.

Ajutând comunitatea din campus să înțeleagă cum aranjamentele spațiale susțin inovația pedagogică este un prim pas esențial. De la consiliile de conducere la administrația locală, proiectanți, conducători ai facultății și studenți, toți trebuie să realizeze că un spațiu modern, adaptat cerințelor contemporane nu este un lux, ci cheia bunelor medii de învățare.

De asemenea, trebuie regândite finanțele alocate spațiului. Multe campusuri publice, de exemplu, nu au alocări de finanțare pentru înlocuirea mobilierului. Mobila este finanțată în general o dată cu construcția unei clădiri noi sau când sunt renovări majore, dar înlocuirea de rutină a mobilierului și actualizarea iluminatului și a decorului depind de administrația cu un numerar mic la sfârșitul anului. În plus, universitățile adesea nu au o sursă de finanțare desemnată pentru spațiile de învățare informale. La cele mai multe campusuri, nu este clar cine are autoritate pentru aceste spații, în special pe holuri sau foaiere – pe care majoritatea oamenilor nu consideră oricum spații de învățare.

În cele din urmă, este nevoie de mai multă cercetare cu privire la impactul pe care spațiile experimentale le pot avea asupra studenților. Este nevoie de cercetări de bază privind influența mediului fizic asupra creativității, atenției și gândirii critice. Este nevoie de cercetare aplicată pentru a studia efectul diferitelor tipuri de iluminat și mobilier asupra confortului, satisfacției și interacțiunii. Trebuie studiate cu atenție modelele de mediu create anterior pentru a determina modul în care sunt influențati studenții, astfel încât cele viitoare să fie contruite pentru a facilita obiectivele acestora.

Dacă insituțiile educaționale există pentru a încuraja anumite tipuri de învățare, acestea ar trebui să inspire și să încurajeze acest lucru atât fizic cât și intelectual. Alegerea scaunelor ar trebui să primească același grad de atenție pentru învățare ca alegerea manualelor; deciziile privind construirea spațiului ar trebui să fie luate cu același grad de importanță ca dezvoltarea programelor de învățământ.

Pe scurt, un campus ar trebui să proclame că este o locație concepută pentru a sprijini o comunitate a savanților. Ar trebui să spună asta fizic, din inscripțiile de pe clădirile sale până la spațiile de studiu și reflecție create de peisajul universității, de la amplasarea de mobilier pentru munca în echipă și discurs intelectual până la modul în care lumina este folosită pentru a sprijini energia și creativitatea. Nu se mai poate presupune că orice mobilă veche și orice aranjament de sală vor funcționa și așa.

Analiza tipologiilor scoate în evidență calitățile și oportunitățile oferite. Se poate observa că spre deosebire de instituțiile clasice de învățământ, formele avansate oferă o nouă abordare în ceea ce privește modul în care studenții își desfășoară activitățile didactice. Pe lângă oportunitățile oferite acestora și schimbul de informații intre studenți și profesori este facilitat de utilizarea unui spațiu flexibil special gândit să înglobeze inteligență artificială. Spațiile trebuie să fie orientate către utilizator, trebuie să se adapteze ușor în funcție de evoluția actului educațional, trebuie să țină cont inclusiv de evoluția constantă a tehnologiei și a posibilității integrării acesteia în proiectul de arhitectură.

Faptul că un spațiu este flexibil este un mare avantaj. Mixarea acestei tipologii cu spații fixe special gândite și mobilate pentru o anumită formă de utilizare duce la apariția tipologiei complexe. Complexitatea este dată de multitudinea posibilităților de utilizare a unui spațiu cât și de echiparea pe care arhitectul o oferă.

În concluzie, utilizarea inteligenței artificiale va fi cheia viitorului pornind de la proiectare până la utilizarea extensivă a acesteia în instituțiile de învățământ superior.

VI.2 Contribuția originală

Lucrarea de față pornește de la studiul istoric al spațiului de învățământ universitar și pune accent pe problematica desfășurării acestui proces ce implică profesorii, studenții și factorii de decizie, de natură economică și socială. Împreună cu informația despre tehnologie și modul în care arhitecții o pot utiliza și expunerea problematicii actuale și viitoare din domeniul educației, au fost create legături interdisciplinare în urma cărora s-a concluzionat că arhitecții pot utiliza inteligența artificială pentru proiectarea optimizată a spațiilor universitare, cât și faptul că aceeași tehnologie poate facilita actul educational. Tehnologizarea presupune optimizarea șirului de acțiuni și de decizii, pornind de la stadiul de proiectare până la scopul final și anume utilizarea spațiului.

Aducerea la cunoștință prin diferite metode a posibilităților de utilizare a inteligenței artificiale de către arhitecți în cadrul proiectării cât și de către studenți și profesori în spațiul universitar reprezintă scopul lucrării, implicit contribuția originală.

VI.3 Direcții noi de cercetare

Stadiul actual al cunoașterii domeniului tehnologic a permis realizarea acestui studiu și dezvoltarea concluziilor prezentate, în schimb odată cu evoluția puterii inteligenței artificiale, se pot prezenta viitoare posibilități de utilizare a tehnologiei, atât de către arhitecți în cadrul proiectării cât și de către studenți și profesori. Poate pe viitor spațiul academic va arăta diferit ca organizare. Spațiile vor fi configurate diferit, iar mobilierul va fi perfect ergonomic. Obiectele fizice vor face loc dispozitivelor de proiecție și interacțiune virtuală. Psihologia și implicațiile acestor transformări va cădea în sarcina arhitecților să le gestioneze în funcție de viitoarele descoperiri.

VI.4 Premizele proiectului de diplomă

Proiectul de diplomă pleacă de la această cercetare și dorește să înglobeze cele două domenii, tehnologia și actul educațional. Astfel, obiectul de arhitectură propus va avea destinația de Hub de cercetare și studiu cu ajutorul inteligenței artificiale. Se urmărește crearea unui spațiu multifuncțional, complex și complet în ceea ce privește studiul și cercetarea. În dispunerea funcțiunilor se va avea în vedere etapizarea gradului de complexitate, pe diferite paliere, pornindu-se de la funcțiuni cu caracter semi-public (cafenea, librărie, expoziție temporară cu tematică), funcțiuni semi-private (spații destinate studiului, săli multifuncționale) și funcțiuni private ( laboratoare de cercetare).

Introducerea acestui centru de cercetare în circuitul facultăților este un punct de pornire, un model pentru proiectarea centrelor universitare viitoare în Romania. Este un posibil model ce poate fi preluat pentru reconfigurarea centrelor actuale ce nu mai sunt de actualitate în ceea ce privește utilizarea tehnologiei în actul educațional.

Acestă propunere este prima de acest fel în Romania și dorește să pună la dispoziție atât studenților, profesorilor cât și cercetătorilor un spațiu special configurat pentru desfășurarea activităților de studiu și cercetare în care inteligența artificială este utilizată pentru rezultate eficiente.

BIBLIOGRAFIE:

Cărți și articole:

Top of Form

Top of Form

Bottom of Form

Top of Form

Bottom of Form

Bottom of Form

Top of Form

Bottom of Form

Top of Form

Bottom of Form

Top of Form

Bottom of Form

Top of Form

Bottom of Form

Top of Form

Bottom of Form

Top of Form

Bottom of Form

Top of Form

Bottom of Form

Berstecher, Dieter. 1974.  A university of the future. Hague: Nijhoff.

Curs Evoluția fenomenului arhitectural – antichitate și evul mediu – Arh. Hanna Derer

Diana, OBLINGER. Educause.2006

Dinesh, HAKUT et alii. IntechOpen e-article.2019

George, KUH.2005. Student success in college:creating conditions that matter

Horia, OPREA Istoria universităților.

Lilia, SIRGHI. Evoluția învățământului superior în lume

Nancy, VAN NOTE CHISM.2006. Challenging traditional assumptions and rethinking learning spaces

Nancy, VAN NOTE CHISM, Indiana University

Nvidia AI DEEP LEARNING – ArchiGAN (Generative Adversarial Network)

Russell, Stuart J. 2016. Artificial intelligence: a modern approach. Harlow: Pearson. “Artificial Intelligence Aided Architectural Design”, Jan Cudzik, Kacper Radziszewski.

Woolner, Pamela. 2010. The design of learning spaces

Referințe web:

https://www.academia.edu/9190460/Evolutia_invatamintului_superior_in_lume (accesat la 14.03.2020)

https://www.britannica.com/topic/university (accesat 27.03.2020)

https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/ce-sunt-datori-sa-faca-monahii-cand-stau-chilie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Socrate (accesat 27.03.2020)

https://awakeningclaritynow.com/dialectic-ego-and-the-unveiling-of-truth/ (accesat 14.03.2020)

https://www.ox.ac.uk/about/organisation?wssl=1 (accesat 27.03.2020)

https://en.wikipedia.org/wiki/University_of_Paris_1_Pantheon-Sorbonne (accesat 27.03.2020)

https://academiaromana.ro/sectii/sectia08_tehnica/doc2018/2018-0926-Banabic-DiscursReceptie.pdf (accesat 14.03.2020)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Bauhaus

http://www.opd.iupui.edu/uploads/library/APPD/APPD8980.ppt (accesat 16.01.2020)

https://www.zdnet.com/article/what-is-ai-everything-you-need-to-know-about-artificial-intelligence/ (accesat 15.03.2020)

https://dexonline.ro/definitie/inteligent (accesat 15.03.2020)

https://www.stiintaonline.ro/inteligenta-artificiala-ce-este-si-cum-functioneaza/ (accesat 15.03.2020)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Alan_Turing (accesat 15.03.2020)

https://ro.wikipedia.org/wiki/Testul_Turing (accesat 15.03.2020)

https://blog.thomasnet.com/augmented-reality-manufacturing

https://gotech.world/inteligenta-artificiala-definitie-tipuri-de-ai-cum-invata-si-ce-aplicatii-are/ (accesat 15.03.2020)

https://thenextweb.com/artificial-intelligence/2017/06/19/facebooks-ai-accidentally-created-its-own-language/#.tnw_mWKGOzpB (accesat 15.03.2020)

https://www.cnbc.com/video/2016/03/16/this-hot-robot-says-she-wants-to-destroy-humans.html (accesat 15.03.2020)

https://robohub.org/yann-lecun-the-next-frontier-in-ai-unsupervised-cmu-ri-seminar/ (accesat 15.03.2020)

https://www.learning30.co/ (accesat 16.03.2020)

https://blog.thomasnet.com/augmented-reality-manufacturing

https://blog.thomasnet.com/augmented-reality-manufacturing

https://www.archdaily.com/tag/parametric (accesat 16.03.2020)

https://www.flickr.com/photos/scottcphtoroma/2919253381 (accesat 27.03.2020)

https://en.wikipedia.org/wiki/Parametric_design (accesat 16.03.2020)

https://en.wikipedia.org/wiki/Parametric (accesat 16.03.2020)

https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/14606925.2017.1353029 (accesat 16.03.2020)

https://artsandculture.google.com/story/iQLiJvHIVcEzIw?hl=ro(accesat 16.03.2020)

https://www.inspireli.com/en/awards/detail/110?fbclid=IwAR1SeyGwSJJDgnhLabsrV3g4KL3EmWtirSzcAUTGpYOEfS_0ONUpZogsHCs (accesat 16.03.2020)î

https://machinelearningmastery.com/how-to-research-a-machine-learning-algorithm/ (accesat 16.03.2020)

https://engineering.vanderbilt.edu/eecs/Research/Algorithms.php

https://www.boredpanda.com/vintage-photos-life-before-autocad/?utm_source=google&utm_medium=organic&utm_campaign=organic (accesat 27.03.2020)

https://www.google.com/search?q=parametric+architecture&safe=active&sxsrf=ALeKk012QjWDdRQqkyJnLhAGRrtpQgAyVw:1585327100459&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKEwibx7PVi7voAhUKi1wKHbMqA1QQ_AUoAXoECCUQAw&biw=958&bih=878

https://www.archdaily.com/924380/antwerp-management-school-hub?ad_source=search&ad_medium=search_result_projects (accesat 27.03.2020)

https://www.archdaily.com/509814/department-building-waehringerstrasse-29-nmpb-architekten?ad_source=search&ad_medium=search_result_projects

https://www.archdaily.com/782555/erasmus-university-rotterdam-paul-de-ruiter-architects?ad_source=search&ad_medium=search_result_all

https://www.archdaily.com/935283/university-of-texas-at-dallas-engineering-and-computer-science-west-smithgroup?ad_source=search&ad_medium=search_result_all

https://www.archdaily.com/935526/the-ian-potter-southbank-centre-john-wardle-architects?ad_source=search&ad_medium=search_result_all

https://www.archdaily.com/926222/unc-virtual-campus-deriva-taller-de-arquitectura-plus-guillermo-mir-plus-jesica-grotter?ad_source=search&ad_medium=search_result_all

https://www.archdaily.com/931926/german-cancer-research-centre-heinle-wischer-und-partner?ad_source=search&ad_medium=search_result_all

https://www.archdaily.com/922614/new-lab-marvel-architects?ad_source=search&ad_medium=search_result_all

https://www.archdaily.com/407662/campus-luigi-einaudi-marco-visconti-and-foster-partners?ad_source=search&ad_medium=search_result_all