Rolul Institutiilor Publice In Implementarea Proiectelor Transfrontaliere

CUPRINS

INTRODUCERE

Lucrarea de fața prezintă în parcursul capitolelor sale începuturile unei cooperări transfrontaliere pentru implementarea unui sistem informatic la nivel regional, prin realizarea unei platforme de date epidemiologice – InEpiR-2 – comună celor doua țări vecine – România și Ungaria – în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, numit – „Joint Health Network” (JOHN), HURO/0901/200/2.4.2 .

Acest proiect constituie un pas extrem de important, fiind de fapt concretizarea unei cerințe a Uniunii Europene – componenta sine qua non – în realizarea dezideratului ca toate țările membre să fie conectate la sistemele informatice existente care să se dezvolte în timp, constituindu-se ca o bază de date comună, strategică, deosebit de valoroasă în domeniul sănătății publice, concretizată prin crearea unui sistem epidemiologic de alertă comun, uniformizarea metodelor aplicate pentru furnizarea datelor, analize comparative pe baza principiilor comune, monitorizarea epidemiologică comună în zonele antrenate și măsuri corelate privind starea de sănătate a populației, căutarea punctelor comune de intervenție, organizarea comună a programelor de sănătate, sprijinirea apropierii populației și a specialiștilor în special în domeniul protejarii sănătății, creșterea gradului de siguranță epidemiologică, lichidarea rapidă a focarelor epidemice.

Implementarea unei platforme informatice comunitare comune, se impune din următoarele considerente:

Practici si situații diferite în domeniul epidemiologiei;

Apariții și frecvențe a bolilor diferite;

Sistem de vaccinare diferit;

Intensificarea traficului transfrontalier datorită “deschiderii frontierei”;

Intensificarea și aprofundarea legăturilor;

Intersectarea “lanțurilor alimentare”;

Stabilirea și întărirea cooperării în domeniul epidemiologiei;

Schimbul de date și experiențe dobândite;

Elaborarea unei baze de date integrabilă în sistemele naționale;

Îmbunătățirea capacității de reacție în epidmiologie, primele măsuri în vederea obținerii unui nivel comun;

Inființarea unui sistem de raportare online unitar si extinderea acestuia;

Instruirea comună a medicilor de familie și a specialiștilor epidemiologi;

Cooperarea specialiștilor din sănătate publică din cele două țări, realizarea practicilor comune;

Efectuarea evaluărilor paralele după aceeași metodica;

Scăderea numărului cazurilor de îmbolnăvire prin îmbunătățirea nivelului de siguranța epidemiologică în zonă;

Înlocuirea modalității de furnizarea a datelor prin intermediul serviciilor poștale, în Ungaria;

În România, reprezintă baza constituirii unui sistem național de supraveghere epidemiologică,;

Furnizarea rapidă a datelor ar constitui șansa de reducere a riscului unor epidemii teritoriale.

În conformitate cu viziunea celor doua parți implicate, sistemul comun de supraveghere epidemiologică va îmbunătăți în mod semnificativ securitatea sanitară a regiunii de frontieră, și va reduce posibilitatea de boli și infecții. În România acest lucru este în prezent prevăzut numai prin lege, dar sistemul de raportare stabilit nu funcționează bine din cauza laxității(încetineală) de raportare, în timp ce în Ungaria sistemul de raportare se face prin utilizarea cărților poștale, care nu este suficient de sigur și este destul de lent. 

Bazele unui sistem bazat pe web comun este stabilită de către un proiect INTERREG anterior, dar aceasta nu este din punct de vedere geografic, și nici tehnic, în măsură să furnizeze date complete. Sistemul afișează numai acele date care sunt deja primite în mod tradițional. Cheia pentru a reduce riscul de formare a epidemiilor regionale este transmisia de date cât mai rapidă. Prin urmare, acest proiect își propune să dezvolte un sistem bazat pe web comun, care ar putea înlocui cărțile poștale în Ungaria, și ar putea constitui baza unui sistem național de supraveghere epidemiologică în România.

Sistemul comun va fi compatibil cu standardele UE, de asemenea. Atât metodologia cât și activitatea de prevenire sunt diferite în cele două țări, din punct de vedere a sistemului de supraveghere epidemiologică. Transferul de cunoștințe și dezvoltare în comun IT va avea ca rezultat un sistem de informare internațional și asigurarea sănătății publice europene. Rețeaua de supraveghere și control în comun se bazează pe o forță de muncă profesionala comună, ale cărui competențe sunt dezvoltate în paralel, acest lucru ducând la eliminarea inegalităților regionale, constituind o plus valoare pentru sistem.

CAPITOLUL I – ASPECTE TEORETICE privind administraȚia publicĂ

1.1 Considerații generale privind administrația publică

Dicționarul limbii române reține pentru verbul “a administra” explicația: a conduce, a cârmui, iar pentru “administrație” – totalitatea autorităților administrative existente într-un stat, secție său serviciu, care se ocupă de probleme administrative ale unei instituții sau agent economic.

Amplu analizata in literatura de specialitate in statele europene si totodata abordata din perspective diferite, notiunea de administratie publica a fost major influentata de doctrina franceza, atat in perioada interbelica cat si dupa al doilea razboi mondial, stabilirea unor limite clare atat a continutului cat si sferei notiunii de administratie avand atat importanta teoretica cat si practica, necesitand explicarea reglementarilor juridice existente prin raportare la elementele constante ale doctrinei unui sistem democratic.

Gasirea unei definiții universal valabile pentru conceptul de administrației pare o utopie, dificultatea constand in plaja intinsa a funcțiilor administrației publice, aceasta fiind determinata de organizarea constituțională a separației puterilor din fiecare tara, fiind imposibil ca vreuna din definițiile formulate de specialist să sa fie general valabila.

Luand in considerare sensul original al termenului „administer” izvorat din vechiul drept roman, este imperios necesar sa se faca distinctie între administrația publică și cea privată care se manifesta in mediul social, in care proprietarii isi manifesta puterea prin administrator pentru realizarea propriilor interese, guvernantii realizand necesitatile sociale prin administratia publica, respectarea legilor fiind obligatory atat in mediul privat cat si in cel de stat.

La nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, principiile comune aplicabile administrației publice creează premizele unui „Spațiu Administrativ European”, spațiu care include un set de standarde de acțiune comune în cadrul administrației publice, definite prin lege și întărite de practici și mecanisme responsabile.

Spațiul Administrativ European reprezintă un proces evolutiv al convergenței dintre legislația națională privind administrația publică și practicile administrative ale statelor membre.

Principiile aplicabile administrației publice, ce vizează atât organizarea și managementul administrației publice cât și relațiile dintre administrații și cetățeni sunt consacrate în sistemele de drept ale țărilor membre ale Uniunii Europene, atât în legi cât și în acte ale Guvernului și chiar și în jurisprudența instanțelor care soluționează litigii ce presupun implicarea administrației publice.

În doctrină a fost subliniată necesitatea de a se face distincție între acele principii care sunt prevăzute în acte normative, situație în care chiar acele acte normative sunt izvoare ale dreptului administrativ și acele principii care, fără a fi prevăzute expres în vreun act normativ, se degajă prin generalizare, căpătând valoarea unor izvoare distincte de actele normative respective.

În doctrina occidentală se pot identifica ca principii aplicabile în ipoteza absenței bazei legale, în activitatea administrației comunitare: principiul securității juridice și al protecției încrederii legitime, principiul libertății de decizie a administrației, principiul egalității și nediscriminării și cel al proporționalității – pe lângă cel al legalității.

Principiul dominant aplicabil administrației publice în toate țările Uniunii Europene, evocat deja în contextul analizei izvoarelor dreptului administrativ este principiul legalității, ce constă în esență în necesitatea ca, întreaga activitate a acestor autorități să se desfășoare pe baza legilor și în conformitate cu acestea urmărindu-se în principal punerea lor în aplicare.

Principiul legalității este considerat în doctrina administrativă europeană, ca un principiu esențial al Statului de drept care împreună cu principiul separației puterilor trebuie să garanteze libertatea cetățenilor împotriva abuzului de putere al executivului.

Un principiu ce se impune tot mai mult în majoritatea sistemelor de drept occidentale, recunoscut și de instituțiile de jurisdicție internaționale este principiul proporționalității. Acesta presupune că acțiunea administrativă să decurgă în mod proporțional cu procesul și respectiv cu finalizarea pe cale legală, neprivând cetățenii de nici un aspect care să faciliteze atingerea scopului propus și corect din punct de vedere legal.

Principiul transparenței în administrația publică este un principiu fundamental consacrat în legislația multor state ale Uniunii Europene și implicit, în doctrina occidentală.

Concepția modernă a transparenței administrative determină administrația publică la motivarea actelor administrative precum și la obligarea funcționarilor publici de a satisface solicitările de informare ale publicului în limitele legale.

Principiul motivării impune necesitatea ca autoritatea care emite un act administrativ să arate în mod expres și implicit, elementele de fapt și de drept care determină soluția adoptată.

Orice document administrativ luat la nivelul unei autorități a administrației publice trebuie însoțit de o motivare. Din aceasta trebuie să rezulte în mod firesc motivele care au condus la luarea deciziei finale, fiind necesară de asemenea corelarea celor solicitate cu legislația în vigoare. Prin urmare, această motivare trebuie să includă faptele și evidența lor, la fel ca și justificarea legală.

Spre deosebire de administrația publică centrală, competentă la nivelul întregii țări, administrația publică locală este competentă numai în limitele unității administrativ-teritoriale în care funcționează.

Organizarea locală reflectă regimul politic, transpunând pe plan local, spiritul și instituțiile. Independent de caracterul regimului politic, organizarea autorităților centrale va influența organizarea și funcționarea autorităților locale.

Între cele două categorii, administrația publică centrală și cea locală există legături strânse în statele unitare, dar și delimitări determinate de faptul că la baza organizării și funcționării administrației publice locale se află principiul autonomiei locale, având de cele mai multe ori, o consacrare constituțională.

Modelul liberal cel mai des întâlnit în studiul de specialitate din țări precum Franța, Marea Britanie, Germania și Italia, bazat pe regimul statului legal, în care administrația nu este decât un instrument al puterii legislative, cât și modelul weberian „în care birocrația este tipul cel mai pur de dominație legală”, capătă o reconsiderare, printr-o nouă interpretare dată principiului separației puterilor în stat a lui Montesquieu.

Alte dimensiuni ale „instrumentalității” pe care încă din 1791, Carre de Malberg a încercat să le redefinească, accentuează și demonstrează egalitatea celor trei puteri fără de care unitatea statului ar fi distrusă, fără însă a merge mai departe pentru a recunoaște autonomia administrației, întrucât autorul susține teoria necesității existenței unui organ suprem care să realizeze unitatea statului.

Într-o altă abordare mai recentă, Raymond Aron, apreciază că Montesquieu a promovat separația puterilor ca idee esențială „nu ca o separație în sens juridic, ci ceea ce s-ar putea numi echilibrul puterilor sociale, condiție a libertății politice”.

Raymond Aron, pornind de la condiția echilibrului puterilor sociale pentru realizarea libertății, examinează noile societăți contemporane capitaliste prin descrierea și relevarea rivalităților permanente între clasele conducătoare și interesele acestora.

Dintre confruntările identificate, autorul examinează în mod particular pe acelea dintre funcționari și oamenii politici, dintre cei aleși și cei numiți, dintre scopurile acestor categorii prin prisma interesului direct al fiecărei părți.

Altfel, prin prezentarea poziției parțial echilibrată dintre funcționarul public, oarecum supus față de șeful său, omul politic, de care este obligat a ține seamă, dar și poziția omului politic care nu poate ignora bunul comun în favoarea intereselor sale, Raymond Aron vrea să susțină echilibrul celor două puteri sociale pe baza parțialei autonomii a administrației.

O altă tendință a teoreticienilor contemporani a fost aceea de a demonstra că modelele clasice propuse nu-și mai găsesc aplicabilitate nici sub aspectul raționalizării propuse.

Opus modelului weberian ce excludea orice element de natură emoțională, personală, accentuând chiar dezumanizarea administrației, teoreticienii anilor 1930-1940, din care amintim pe americanul Robert K. Merton, demonstrează că tocmai aceste trăsături conduc la

Disfuncții, la formalism și ritual rigid, la un comportament stereotip, împotriva administrației.

Conturarea unor noi modele sau idealuri de administrație, noi prospecțiuni ale viitorului pe care le imaginează teoreticienii ca administrații ideale, este o altă tendință. Dintre aceste noi „scenarii” propuse pentru o administrație ideală, ar fi de subliniat: teoria descentralizării și teoria statului holding. Teoria statului holding este de dată mai recentă și ea reprezintă o prelungire a curentului de sorginte economică care a pătruns în toate domeniile, respectiv managementul în administrația publică.

Michel Crozier, susținătorul idealului descentralizării – este acela care încearcă să demonstreze că remediul în administrație, și baza schimbării sale o constituie descentralizarea. Așadar, elementul de blocaj al sistemului francez îl reprezenta centralismul excesiv, înțeles nu ca o concentrare a puterii în mâna agentului aflat în vârful ierarhiei, ci ca o incapacitate a decidenților de a dispune în concordanță cu realitatea pe care nu o cunosc și de care sunt rupți.

Schimbarea propusă prin descentralizare este o problemă conceptuală care implică o nouă distribuție a competențelor între cei care decid și nu cunosc problemele administrației și respectiv cei care realizează decizia și care dispun de cunoștințe și informații dar nu au drept de decizie.

Principala motivație a susținătorilor acestui model o reprezenta remedierea celor două crize cu care se confruntă statul contemporan, supra ierarhizat și rigid, criza civilizației (a finalităților) și criza gestiunii (a mijloacelor).

Soluția propusă este eliminarea birocrației și înlocuirea sistemului piramidal ierarhizat cu „o multitudine de agenți însărcinați, printr-un domeniu specific, cu optimizarea rezultatelor intervențiilor publice”.

Modelul suedez, constituie unul din modelele care permit schimbarea administrației și idealul să devină realitate.

Centralizarea, descentralizarea, deconcentrarea, principii proprii administrației publice, trebuie transpuse în sistemul de relații din administrația publică, în tipul de modele concepute de teoreticieni, în așa fel încât, limbajul propus să permită nu numai țărilor dezvoltate care le aplică deja, dar și țărilor în curs de dezvoltare și celor în tranziție să poată selecta între acestea pe cel care reflectă într-un grad mai înalt sistemul său propriu administrativ și, permite într-un timp relativ scurt și cu cât mai puține sacrificii, transformarea și schimbarea administrației sale.

Prin aplicarea centralizării și descentralizării se încearcă rezolvarea celor două tendințe care se manifestă în guvernarea oricărei țări și anume: tendința la unitate (centralizatoare) și tendința la diversitate (descentralizatoare).

Centralizarea caracterizată prin dependența organelor locale de cele centrale ce stabilesc deciziile aplicabile în teritoriu, presupune o strictă subordonare.

Cu alte cuvinte, centralizarea concentrează ansamblul sarcinilor administrative din teritoriul național la nivelul statului, sarcini a căror îndeplinire și-o asumă printr-o administrație ierarhizată și unificată.

Descentralizarea nu reprezintă opusul centralizării, ci micșorarea ei, diminuarea concentrării puterilor, ea sporind pe măsură ce scade centralizarea, amândouă fiind fenomene relative în viața oricărei societăți. Problemă ce preocupă orice națiune este deci, cea a gradului de descentralizare necesar, ce variază după întinderea teritoriului, mărimea populației, condițiile economice și politice existente, tradiții etc.

Descentralizarea administrativă presupune existența unor persoane publice locale, desemnate de comunitatea teritoriului, cu atribuții proprii, ce intervin direct în gestionarea și administrarea problemelor colectivității, implicând autonomia locală.

Deconcentrarea constituie o măsură intermediară în procesul descentralizării, fiind privită că transfer de atribuții de la centru la agenții puterii centrale aflați la conducerea diferitelor organisme locale; ea înseamnă mult mai puțin decât descentralizarea și presupune recunoașterea unei anumite puteri de decizie, în favoarea agenților statului repartizați pe întreg teritoriul țării (prefectul, serviciile exterioare ale ministerelor răspund ideii de deconcentrare).

Între deconcentrare și descentralizare teritorială nu trebuie pus semnul egalității. Ele au elemente care le aseamănă și elemente care le disting fundamental. Ceea ce le unește este faptul că decizia este luată de o autoritate care se află implantată în teritoriu. Dar în cazul deconcentrării se vorbește despre o autoritate etatică, supusă autorității ierarhice a puterii centrale, în timp ce în descentralizarea teritorială, deciziile sunt luate de autorități autonome, responsabile în fața electorilor și supuse nu unei puteri ierarhice, ci doar unui control al autorității ierarhice. Rezultă că ceea ce le deosebește este natură diferită a organului care ia decizia. În cazul deconcentrării este vorba de un organ de stat iar în cazul descentralizării este vorba de un organ autonom ales de comunitatea locală.

Ca o ultimă treaptă de dezvoltare a descentralizării, autonomia locală, “formă modernă a principiului” – reprezintă dreptul recunoscut unităților administrativ-teritoriale de a-și satisface interesele proprii după cum consideră oportun, cu respectarea legalității, dar fără intervenția puterii centrale. Fiecare constituție înglobează o formă particulară de reglementare a autonomiei locale ce ține de condițiile istorice ale formării statului respectiv, de structura acestuia și de formă de guvernământ, de coloratură etnică a populației și de tradițiile și aspirațiile cetățenilor respectivi. Autonomia locală constituie principiul fundamental al organizării administrativ-teritoriale a unui stat.

În ce privește, autonomia financiară, componentă esențială a autonomiei locale, aceasta este reglementată expres în legislația specială a unor state, în timp ce, în legislația altor state europene nu se fac referiri la acest principiu.

Prin urmare, descentralizarea administrativă nu poate fi concepută în statele unitare, fără existența unui control statal, cunoscut în doctrină sub denumirea de tutelă administrativă.

Tutela administrativă constituie în esență, dreptul autorităților centrale de a controla activitatea autorităților locale, învestite cu personalitate juridică; reprezintă totalitatea mijloacelor prin intermediul cărora organele centrale supraveghează respectarea legalității de către organele din teritoriu.

În Europa Occidentală, politica de descentralizare s-a manifestat cu pregnanță, începând cu anii ’60-’70, urmărind raționalizarea descentralizării, cu două obiective fundamentale: reorganizarea administrativă și repartizarea competențelor.

Reformele hărții administrative au vizat două mari direcții: reorganizarea colectivităților teritoriale locale de bază, prin reducerea numărului acestora și sporirea dimensiunilor lor și regionalizarea. În paralel, s-a urmărit să nu se multiplice numărul eșaloanelor inferioare.

Prin autoritate de bază se înțelege autoritatea locală situată cel mai aproape de cetățean, dispunând de propriile sale structuri ale democrației și de autonomie și deci de competențe suficiente pentru ca această autonomie să aibă un obiect real asupra căruia să se exercite.

1.2 Administrația publică în România

România, așa cum este relevat în tratatul de Drept administrativ, n-a fost la periferia preocupărilor europene și mondiale în ceea ce privește instituționalizarea cercetărilor științifice asupra administrației publice, dimpotrivă a făcut parte din ariergarda acestor bătălii, fiind suficient să amintim că în 1925 se înființează Institutul de Științe Administrative al României, iar în 1928 pe lângă Institut, prin lege specială, se înființează „Școala superioară de documentare și științe administrative”, România fiind membru fondator al Institutului Internațional de Științe Administrative, înființat la Bruxelles. Doctrina elaborată în cadrul Institutului, ca și experiența Școlii din 1928 au constituit modele de urmat pentru occidentali, inclusiv pentru francezi, după cum ne informează Prof. Paul Negulescu în cursul său de Politică administrativă din 1938.

După ocuparea României de trupele sovietice și adoptarea constituțiilor socialiste știința administrației a intrat într-un serios con de umbră, prin anii 70 există, în limba română, doar traducerea lucrării autorului polonez Z. Storosciak, situație care s-a menținut până la schimbarea de regim politic din 1989.

România este, în conformitate cu prevederile constituționale, un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Caracteristică de bază a României este aceea de stat de drept, democratic și social, organizat potrivit principiului separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale.

În baza acestor prerogative și trăsături, administrația publică românească are la bază cele trei niveluri de putere – legislativă, executivă/administrativă și judecătorească – ce își au reflectarea în cele trei niveluri instituționale ale sale și anume Parlamentul, Guvernul, Sistemul Judecătoresc.

În lucrarea sa “Drept administrativ”, Antonie Iorgovan definește administrația ca fiind “ansamblul activităților Președintelui României, Guvernului, autorităților administrației autonome centrale, autorităților administrației autonome locale și după caz structurilor acestora, prin care, în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire legile sau, în limitele legii, se prestează serviciul public”.

Într-o altă definiție, administrația publică reprezintă “activitatea complexă de organizare și executare concretă a legilor, realizată de autoritățile publice, în regim de putere publică, în mod continuu și care nu intră în competența Parlamentului sau a autorităților judecătorești”.

Administrația publică presupune două componente de bază și anume, executarea legii și prestarea de servicii publice.

Trăsăturile caracteristice ale serviciului public:

• realizarea unei activități de utilitate publică;

• caracterul permanent și existența continuă a unui raport juridic cu administrația publică care l-a înființat;

• prestarea unor diverse forme de activități continuu și egal pentru toți membrii colectivității care au, de altfel, acces neîngrădit la acesta;

• executarea, indiferent de costuri, a serviciului public, întrucât acesta reprezintă o activitate de utilitate socială pe care statul și-a asumat-o vis-a-vis de cetățean, furnizarea acestuia neputând fi întreruptă în detrimentul celui din urmă (serviciile de transport în comun, furnizarea energiei electrice, a celei termice – acolo unde este cazul, a gazelor, etc.)

Diferenta dintre administratia publica si cea privat o face interesul urmarit. Daca in cazul administratiei private interesul este unul personal, in cel al administratiei publice este un interes general al intregii societatii/ comunitati. Aspectele avute in vedere atunci cand vorbim de notiunea de administratie: sunt sensul material/functional si cel organic. In cazul primului, este acela conform caruia adminstratia publica organizeaza activitatea in vederea executarii in concret a legilor pentru interesul public prin asigurarea unor servicii publice de calitate, celalalt se refera la ansamblul autoritatilor publice ca si putere publica, care presteaza servicii publice respecatand legislatiain vigoare.

În doctrina actuală românească se evidențiază două mari direcții în definirea conceptului de administrație publică.

Prima direcție redă faptul că puterea executivă este sinonimă cu statul sau autoritățile sale publice centrale și teritoriale, respectiv guvern, ministere, precum și structurile acestora din teritoriu, adică prefect și serviciile publice deconcentrate, în vreme ce administrația locală (consilii locale și județene, respectiv primării) reprezintă o cu totul altă instituție fundamentală ce nu poate fi inclusă în puterea executivă, neândeplinind o funcție executivă.

A doua direcție, contrar celei mai sus subliniate, relevă faptul că administrația publică este un sistem unitar, în frunte cu guvernul, indiferent de structurile sale centrale, teritoriale sau locale, reprezentând ansamblul autorităților constituite în mod distinct în capitolul V al titlului III din Constituție sub denumirea juridică generică de administrație publică.

Constituția României din 1991, în spiritul constituționalismului de la sfârșitul secolului XX, operează cu noțiunea de autoritate publică, prin care se înțelege să evoce, în primul rând, organe de stat, iar, în al doilea rând, organe ale administrației locale, care administrație publică este realizată pe baza principiului autonomiei locale.

Astfel, Titlul III, denumit „Autoritățile publice”, debutează cu un capitol intitulat „Parlamentul”, mai exact, cu Secțiunea consacrată „Organizării și funcționării”, iar în primul articol se spune expres că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare în țară”.

Noțiunea de autoritate publică sau ”autoritățile publice”, sunt utilizate și in cazul agențiilor guvernamentale sau a funcționarilor publici, care prin atributiile sale are contact direct cu cetățeanul, apărându-i sau, după caz, încălcându-i un drept, sensul principal al sintagmei „autoritate publică” ramanand acela de organ public, organizat de oameni (colectiv) avand prerogative de putere publică, atat intr-o activitate de la nivel central cat si într-o activitate din administrația locală. Se poate spune ca organul administrației publice reprezintă structură care potrivit Constituției și legilor are personalitate de drept public actionand pentru executarea legii sau, dupa caz, de indeplinire a serviciilor publice, în limitele competentei si cu respectarea legii, sub controlul, direct sau indirect, al Parlamentului.

Potrivit Constituției, structură administrativă externă este împărțită astfel:

Administrația centrală:

– organele supreme ale administrației publice: Președintele României și Guvernul;

– organele centrale de specialitate: ministerele și alte organe subordonate Guvernului alături de autoritățile autonome;

– instituțiile centrale subordonate ministerelor sau autorităților autonome (inclusiv cele organizate ca regii sau societăți naționale).

Administrația de stat din teritoriu, cuprinzand institutia Prefectului și serviciile deconcentrate ale ministerelor(institutii publice locale) și ale celorlalte organe centrale.

Administrația locală, formată din:

– Consiliul local și primarul;

– Consiliul județean. Noțiunea de administrație/de organ al administrației locale se refera la autoritățile alese prin vot popular, de la baza in sus, care isi desfasoara activitatea pe principiul autonomiei locale, în județe, comune, orașe și municipii.

Preluând terminologia din doctrina franceză, se evocă această administrație și prin expresiile „persoane administrative teritoriale” sau „colectivități teritoriale”, deși ele nu sunt, încă consacrate de legislația noastră. În schimb, prin Legea nr. 24/1996 s-a introdus noțiunea de „colectivitate locală”, de unde și posibilitatea de a folosi noțiunea de „organe ale colectivității locale” sau noțiunea de „administrație a colectivităților locale”

Noua lege a administrației publice locale, Legea nr. 215/2001, nu numai că menține sintagma „colectivități locale”, dar oferă și o definiție: „Prin colectivități locale se înțelege totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială”.

În calitate de stat candidat la Uniunea Europeană, iar mai apoi în calitate de membru, România a întreprins reforme vizibile în ceea ce privește administrația publică locală, atât la nivelul competențelor sale, în ceea ce privește descentralizarea, cât și la nivelul procedurilor aplicate în ceea ce privește relația dintre aleși și funcționari, pe de o parte și cetățeni pe de altă parte. 

Trebuie, totuși, diferențiat între norme și practică. Practicile întâlnite în administrația publică românească, atât locală, cât și centrală, nu sunt întotdeauna la nivelul standardelor Uniunii Europene, pentru a putea vorbi despre o democrație consolidată în beneficiul cetățenilor. În acest moment este nevoie de o dezbatere consistentă, cu toți factorii interesați, pentru a construi o legislație fundamental necesară unei administrații transparente, receptive la nevoile cetățeanului, eficiente, profesioniste și performante.

În România nu există o lege unică prin care să se stabilească regulile după care se desfășoară guvernarea locală. De altfel, nu există niciun pachet legislativ consistent, care să însumeze principalele aspecte privind funcționarea administrației publice, într-un mod structurat. Din aceste motive, câteva dintre reglementări tind să se suprapună și să creeze neclarități sau contradicții.

Deși România a făcut progrese în privința elaborării unei legislații privind descentralizarea, crearea unui cadru transparent de funcționare a administrației locale și unor acte normative care să clarifice statutul alesului local, mai există caracteristici care nu creditează structurile administrației locale ca fiind funcționale conform standardelor europene.

Descentralizarea se referă la transferarea unor atribuții ale autorităților centrale către autoritățile locale. Efectele acestui proces sunt multiple. În primul rând este vorba de preluarea de către acestea din urmă a unor sarcini ale guvernării centrale, a cărei responsabilitate trebuie să fie tratarea chestiunilor de ordin general și nu aspectele particulare ale guvernării. În al doilea rând, este mult mai eficient ca o administrație locală să se ocupe de problemele comunității datorită contactului direct cu aceasta. Trebuie să avem în vedere și faptul că aleșii locali și funcționarii provin din cadrul comunității respective și astfel pot formula mai eficient politici publice. Subsidiaritatea subliniază faptul că autoritățile centrale ar trebui să intervină în guvernarea locală doar când este cazul. Deși toate segmentele administrației publice sunt legate între ele, fiecare dintre ele trebuie să fie lăsată să își exercite propriile competențe.

Acest instrument este menționat în Carta Europeană a Autonomiei Locale (European Charter of Local Self- Government), la care România a aderat. Actul normativ a fost ratificat prin legea nr. 199 din 17 noiembrie 1997.

Carta menționează faptul că: „Exercițiul responsabilităților publice trebuie, de manieră generală, să revină, de preferință, acelor autorități care sunt cele mai apropiate de cetățeni. La atribuirea unei responsabilități către o altă autoritate trebuie să se țină seama de amploarea și de natura sarcinii, precum și de cerințele de eficiență și economie”.

1.2.1 Administrația publică locală – furnizor de servicii publice

Administrația publică locală are unul dintre cele mai importante roluri în dezvoltarea regiunilor României. Prin funcția lor de coordonare și gestiune și prin continuitatea pe care o oferă, autoritățile publice se află în cea mai bună poziție, atât în raport cu nevoile de schimbare, cât și cu restul actorilor implicați în astfel de procese, pentru a asigura eficiența și

Calitatea rezultatelor.

Implicarea autorităților locale, în calitatea lor de furnizori de servicii publice, este esențială pentru implementarea unor strategii valabile pe termen lung pentru bunuri și servicii publice, precum cele legate de dezvoltarea infrastructurii TIC și a platformelor de tip e-Guvernare, resurse regenerabile, sisteme de management adecvate pentru protejarea naturii, cultură sau turism.

Pentru îmbunătățirea procedurilor, calității și promptitudinii serviciilor publice, multe state europene au implementat conceptul de e-Guvernare, care simplifică relaționarea dintre administrație și cetățeni prin utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC). Unul din beneficiile așteptate aduse de existența serviciilor publice online este reducerea timpului de reacție și a costurilor aferente. Acest lucru se traduce prin creșterea productivității la nivelul instituției.

Informatizarea administrației publice reprezintă o condiție importantă a dezvoltării economice și sociale la nivelul întregii societăți. Promovarea și implementarea tehnologiilor informatice la nivelul instituțiilor publice vor alinia economia națională la standardele internaționale. Economia internațională este bazată pe cunoaștere și mijloace electronice, iar neutilizarea acestora, va deveni o frână în calea progresului și dezvoltării unei națiuni.

Până acum, în România, conexiunile broadband s-au dezvoltat în special în zonele urbane. În restul țării, dezvoltarea unei astfel de infrastructuri a fost considerată neprofitabilă de către operatorii economici, având în vedere cererea insuficientă a pieței.

Sectoarele strategice prioritare, care joacă un rol principal în dezvoltarea pieței serviciilor broadband, sunt: guvernare, educație, sănătate și economie. Astfel, operațiunile finanțate prin această axă prioritară sunt complementare operațiunilor derulate prin strategiile naționale din sectoarele specifice menționate.

Un serviciu public de calitate presupune raporturi de calitate între părțile care interacționează, iar toate acestea presupun ca persoanele implicate să acționeze în limita bunului simț și să aibă o conduită corespunzătoare, fie că este vorba despre funcționari publici – indiferent de categoria căreia îi aparțin – fie că este vorba despre cetățeni. În general trebuie să se acorde un respect reciproc, însă în situația în care funcționarul public trebuie să aibă de a face cu persoane care au un nivel scăzut de cultură sau educație, atunci acesta dintâi trebuie să continue să fie la fel de civilizat și respectuos și să nu ia în seamă toate vorbele licențioase sau injuriile aduse de astfel de persoane, continuând să arate profesionalism în relațiile cu acestea.

A acționa în limitele prevăzute de lege presupune cunoașterea acesteia. Prin urmare, mai ales funcționarii publici, care se află în slujba cetățenilor, trebuie să cunoască și să aplice normele în vigoare. Pe de altă parte, există un principiu de drept conform căruia necunoașterea legii nu exonerează de la răspunderea în fața acesteia pe nici o persoană, ca urmare functionarii publici ar trebui să cunoască prevederile legislative și să știe dacă situația respectivă este reglementată de vreun act juridic în vigoare.

CAPITOLUL II – PREZENTAREA INSTITUȚIEI

2.1 Scurt istoric al Direcției de Sănătate Publică Arad

Ca urmare a reformei administrativ-teritorială din anul 1968, în urma căreia se înființează județul Arad, în anul 1969 apare prima structură organizatorică cu denumirea de Direcția Sanitară Arad, aflată in subordinea Ministerului Sanătații de la acea vreme, având ca atribuții prevenirea și monitorizarea îmbolnăvirilor pe raza județului Arad.

În prezent, structura reprezentativă a Ministerului Sănătății la nivel județean care are rolul de a implementa politicile de sănătate publică, este Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, fiind organizată și funcționând în baza Legii nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată și completată, a Ordinului Ministrului Sănătății nr.1078 din 27 iulie 2010, privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare și a structurii organizatorice ale direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București și a Ordinului Ministrului Sănătății Publice nr. 824 din 5 iulie 2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și funcționarea Inspecției Sanitare de Stat.

Conducerea Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad este asigurată de un comitet director, compus din: directorul executiv, directorul executiv adjunct în sănătate publică și directorul executiv adjunct economic.

Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad are în coordonare și răspunde direct de întreaga activitate a DSP Arad, instituția fiind structurată în servicii, birouri și compartimente funcționale.

Personalul Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad este compus din:

a. funcționari publici: inspectori de sănătate publică, economiști, auditori, statisticieni, etc.

b. personal contractual: medici, personal sanitar superior (chimiști), asistenți medicali (cu studii medii și cu studii superioare)

c. personal contractual din biroul administrativ și mentenanță.

Potrivit actelor normative amintite, Direcția de Sănătate Publică în calitatea sa de autoritatea de sănătate publică la nivel local are următoarele atribuții principale:

– evaluează, coordonează și monitorizează modul de asigurare a asistenței medicale curative și profilactice din unitățile sanitare din teritoriul arondat, luând măsuri pentru asigurarea accesului la asistență medicală a oricărei persoane din raza județului;

– coordonează, organizează și evaluează programele naționale de sănătate ce se derulează în teritoriul arondat și exercită atribuții specifice de control în sănătatea publică, prin personalul împuternicit, cu aprobarea Ministerului Sănătății;

– organizează activități în domeniul sănătății publice în colaborare cu autoritățile locale, cu instituții de învățământ și organizații guvernamentale și nonguvernamentale;

– coordonează serviciile de asistență medicală din teritoriu, organizează și coordonează asistența medicală în caz de calamități, dezastre, catastrofe și alte situații deosebite, organizează, coordonează și răspunde de organizarea rețelei sanitare pentru apărare, sub coordonarea Ministerului Sănătății;

– participă la coordonarea acordării primului ajutor calificat împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență și cu alte structuri din Ministerul Sănătății;

– organizează culegerea și prelucrarea datelor statistice de la toți furnizorii de servicii medicale, indiferent de forma de organizare, întocmește și transmite rapoarte statistice către instituțiile desemnate în acest sens;

– furnizează date statistice către alte autorități, la solicitare și cu respectarea confidențialității datelor;

– avizează și supune aprobării Ministerului Sănătății propunerile privind structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului și a denumirii unităților sanitare din subordine;

– la cerere, efectuează, potrivit dispozițiilor legale, servicii de sănătate publică (determinari de noxe, determinari sonometrice, analize de laborator chimice si bacteriologice), pentru care se percep tarife potrivit actelor normative în vigoare.

In consecința, Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, fiind singurul reprezentant al Ministerului Sănătății si implicit al Guvernului României în județul Arad, este autoritatea de sănătate publică la nivel local care realizează si implementează politicile și programele naționale de sănătate, elaborează programe locale, organizează structuri medicale, evidențe statistice pe probleme de sănătate, planifică și derulează investițiile finanțate de la bugetul de stat pentru sectorul sanitar. Organizează, coordonează, îndrumă activitățile pentru asigurarea sănătății populației, acționează pentru prevenirea și combaterea practicilor care dăunează sănătății.

În vederea realizării misiunii sale Direcția de Sănătate Publică urmărește îmbunătățirea stării de sănătate a populației și realizarea un sistem de sănătate modern și eficient, compatibil cu sistemele de sănătate din celelalte țări ale Uniunii Europene, pus permanent în slujba pacientului în vederea realizării următoarelor deziderate:      

respectarea dreptului la ocrotirea sănătății populației;

garantarea calității și siguranței actului medical;

creșterea rolului serviciilor preventive;

asigurarea accesibilității la servicii medicale;

respectarea dreptului la libera alegere și a egalității de șanse;

aprecierea competențelor profesionale și încurajarea dezvoltării lor;

transparența decizională.

Principalele priorități de acțiune actuale si de perspectivă sunt:       

realizarea efectivă a accesului egal al cetățenilor la îngrijirile medicale de bază;

creșterea calității vieții, prin îmbunătățirea calității și siguranței actului medical;

apropierea de indicatorii de sănătate și demografici ai țărilor civilizate, în același timp cu scăderea patologiei specifice țărilor subdezvoltate.

2.2 Situația actuală a sistemului de sănătate în județul Arad

Starea de sănătate a populației este determinată de accesul la sănătate, pe de o parte, și de accesul la servicii de sănătate, pe de altă parte.

Accesibilitatea cetățenilor la serviciile de sănătate este influențată în mare măsura de factorii externi sistemului de sănătate, cum ar fi: factori socio-culturali, factori genetici, factori de dezvoltare economică și de mediu, și este influențat aproape în totalitate de managementul si organizarea sistemului sanitar, accesul la servicii de îngrijire medicală fiind determinat de convergența dintre oferta și cererea de servicii, sau într-o alta formulare, de disponibilitatea reală a facilităților de îngrijiri raportat la cererea bazată pe nevoia reală pentru sănătate.

Disparitățile în accesul la îngrijiri apar din cel puțin patru motive: etnice sau rasiale; economice, (aici incluzând costurile directe suportate de populație: co-plăți, costuri legate de tratamente și spitalizare, precum și cele indirecte: cost transport, timpi de așteptare); așezare geografică inadecvată a facilităților de îngrijiri; calitatea inegală a serviciilor de același tip.

În județul Arad sunt evidențiabile toate cele patru tipuri de inechități în accesul la serviciile de îngrijiri, ceea ce determină inechități în starea de sănătate a diferitelor grupuri de populație, a unor comunități din diferite zone geografice și a grupurilor defavorizate economic. Aceste disparități se manifestă prin indicatori de bază ai stării de sănătate modești (speranța de viață la naștere, mortalitatea infantilă, mortalitatea generală pe cauze de deces evitabile, grad de morbiditate, ani de viață în stare de sănătate), dar și prin nivelul scăzut de informare privind factorii de risc și de protecție pentru sănătate sau sistemul de îngrijiri de sănătate și pachetul de servicii de bază din România.

Sistemul de sănătate din România este de tip asigurări sociale și are ca scop asigurarea accesului echitabil și nediscriminatoriu la un pachet de servicii de bază pentru asigurați. În consecință, accesibilitatea la serviciile medicale constituie o preocupare continuă a decidenților din sănătate.

Factorii determinanți care influențează gradul de accesibilitate al populației la serviciile de sănătate sunt în general reprezentați de: nivelul sărăciei, șomajul, ocupația, mediul de rezidență, statutul de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, gradul de acoperire cu personal medical.

La finele anului 2013 situația principalilor furnizori de servicii medicale era următoarea:

a) Spitale –10 spitale din care 7 publice și 3 private cu un total de 2.319 paturi;

Tabelul 2.1– Situatia numarului de paturi raportat la fiecare spital din jud. Arad

http://www.asparad.ro/raport – Raportul de activitate al DSP Arad pentru 2013

b) Serviciul de Ambulanță Județean Arad – 1 stație centrală plus 8 substații

c) Cabinete medicale de familie – 301

d) Cabinete medicale de specialitate – 274

e) Cabinete de stomatologie – 380

f) Laboratoare medicale private – 24

g) Farmacii private – 146

2.2.1 Date statistice privind starea de sănătate a populației județului Arad

Așa cum rezultă din datele colectate de la furnizorii de servicii medicale (spitale, cabinete medicale de specialitate, etc.), prelucrate și centralizate de către Compartimentul de Statistică și Informatică în Sănătate Publică, indicatorii statistici ai stării de sănătate arată necesitatea implicării tuturor factorilor decizionali în optimizarea acestora.

Evoluția ratei brute de natalitate prezintă o scădere semnificativă în 2013 față de anii precedenți, perioadă caracterizată printr-o relativă constanță, în 2013 înregistrându-se un indice de 6,6 la 1.000 locuitori, față de 8,7 în 2012; 8,1 în 2011 și 8,8 în 2010 (tabelul 2.2 și graficul 2.1).

Tabelul 2.2 – Situația statistică a ratei brute de natalitate

Graficul 2.1 – Reprezentarea grafică a evoluției natalității

Sporul natural este negativ, dar în ușoară creștere, fiind de -3,7 în 2013; –4,0 în 2012; –4,3 în 2011 și –4,4 în 2010 (tabelul 2.3 si graficul 2.2).

Tabelul 2.3 – Situatia statistica a sporului natural negativ al natalității

Graficul 2.2 – Reprezentarea grafică a sporului natural negativ al natalității

Menținerea indicelui de mortalitate generală ridicat se corelează cu populația îmbătrânită a județului și profilul de morbiditate marcată de dominanta bolilor cardiovasculare, al tumorilor maligne și nu în ultimul rând al bolilor aparatului respirator. Comparativ cu anii precedenți, rata mortalității generale prezintă o valoare în ușoară scădere față de anul 2012, fiind anul cu cea mai scăzută valoare din ultimii 7 ani (tabelul 2.4 și graficul 2.3).

Tabelul 2.4 – Situația statistică a indicelui de mortalitate generala

Graficul 2.3 – Reprezentarea grafică a indicelui de mortalitate generala

Mortalitatea infantilă în 2013 a fost de 4,3 la 1.000 născuți vii, în ton cu mortalitatea generală (tabelul 2.5 si graficul 2.4).

Tabelul 2.5 – Situația statistică a indicelui de mortalitate infantila

Graficul 2.4 – Reprezentarea grafică a indicelui de mortalitate infantila

Ca urmare a realizării acestor analize statistice, specialiștii din sănătate publică au putut trage o serie de concluzii, dintre care enumerăm câteva:

valorile crescute ale cancerului bronho-pulmonar, cel de sân și de col uterin impun intensificarea acțiunilor de educație sanitară și a celor de screening, în vederea conștientizării populației privind riscurile și metodele de prevenire pe de o parte și depistarea acestor afecțiuni în stadii incipiente pe de altă parte;

creșterea semnificativă a numărului pacienților diagnosticați cu afecțiuni cronice, cu evoluție de lungă durată, care implică cheltuieli crescute, subliniază necesitatea asigurării asistenței medicale, profilactice și curative cu implicarea atât a pacienților cât si a întregului corp medical;

implementarea Programelor Naționale de Sănătate, în special a celor profilactice și responsabilizarea specialiștilor coordonatori în ceea ce privește o analiză riguroasă a rezultatelor, în vederea corectării eventualelor disfuncționalități care pot împiedica atingerea obiectivelor;

atragerea specialiștilor în genetică medicală, dotarea cu aparatură performantă a secțiilor de obstetrică și pregătirea suplimentară a personalului – dacă este cazul – pentru a putea fi evidențiate la timp eventualele malformații congenitale și anomalii cromozomiale depistabile;

creșterea numărului de boli infecțioase cu cale de transmitere digestivă, subliniază importanța și necesitatea cunoașterii și respectării condițiilor igienico-sanitare atât în mediul familial cât și în colectivități.

necesitatea elaborării și implementării unei strategii transfrontaliere și apoi extinse la nivel național și regional și realizarea unei baze informatice, a unei platforme comune, actualizate în permanență și la care să aibă acces toți specialiștii din domeniul sănătății publice.

CAPITOLUL III – Studiu de caz privind implicarea Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad în realizarea unui sistem de raportare a datelor epidemiologice

3.1 PREZENTAREA PROIECTULUI

3.1.1 Considerații generale

Obiectivul de cooperare teritorială sprijină întărirea cooperării teritoriale transfrontaliere, transnaționale și interregionale. Obiectivul este de a sprijini regiunile de frontieră în găsirea de soluții commune pentru probleme comune.

Particularitatea obiectivului de cooperare teritorială constă în faptul că programele nu sunt implementate de către o singură țară, în cadrul unei structuri de administrare proprii, programele fiind realizate prin structuri comune, cu sisteme instituționale comune prin utilizarea de fonduri comune.

La nivelul UE, împărțirea procentuală a celor 7,55 miliarde Euro destinate obiectivului de cooperare teritorială – pentru cooperarea transfrontalieră, transnațională și interregională – este redată în graficul de mai jos:

Graficul 3.1 – Reprezentarea procentuală a banilor alocați obiectivelor de cooperare teritorială

Finanțarea proiectelor implementate în cadrul obiectivului de cooperare teritorială se realizează din fonduri UE, completate de contribuția guvernelor naționale sau regionale precum și de către contribuția proprie a beneficiarilor.

Proiectele implementate în cadrul obiectivului de cooperare teritorială se realizează în principal cu sprijinul Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR). Acest fond este menit să asigure finanțare pentru întărirea coeziunii economice, sociale și teritoriale. Susținerea financiară pentru statele din exteriorul Uniunii Europene se realizează prin intermediul Instrumentului de Preaderare (IPA – Instrument for Pre-Accession), sau a Instrumentului European pentru Vecinătate și Parteneriat (ENPI – European Neighbourhood and Partnership Instrument).

Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 este cel mai mare program de cooperare transfrontalieră din această regiune, scopul său fiind de a apropia oamenii, comunitățile și actorii economici a zonei de frontieră, creând astfel premisele dezvoltării comune a regiunii pe baza avantajelor comparative ale acesteia.

Au fost disponibili 248 de milioane de Euro pentru dezvoltarea economică și socială a zonei de frontieră româno-maghiare în perioada 2007-2013, sumă care se compune din contribuția UE prin FEDR și contribuția celor două State Membre. Aria eligibilă a programului a constituit-o, pe partea maghiară a graniței, județele Csongrád, Békés, Hajdú-Bihar și Szabolcs- Szatmár-Bereg, iar pe cea română, județele Timiș, Bihor, Arad și Satu Mare.

Analiza zonei unde urma să fie implementat programul a identificat ca puncte forte relațiile de cooperare constituite anterior precum și cooperarea între instituții de învățământ superior, imaginea de ansamblu fiind însă afectată de infrastructura insuficientă, poluarea și numărul mare de afaceri mai puțin competitive. De asemenea, nu a putut fi ignorat faptul că nivelul de dezvoltare al regiunii transfrontaliere în cauză era mult mai scăzut decât media europeană: numărul de întreprinderi raportat la totalul populației, precum și ponderea angajaților de vârstă înaintată se situa sub media europeană. Sa considerat că programul de cooperare, în sine, poate fi un instrument de stimulare a dezvoltării acestei regiuni, asigurând finanțarea proiectelor commune româno-maghiare care generează efecte transfrontaliere demonstrabile.

Pentru a beneficia de sprijin din partea programului, de regula, proiectele trebuie să îndeplinească cel puțin două dintre criteriile comune: dezvoltare comună, implementare comună, personal comun, finanțare comună. Au avut prioritate acele proiecte care generează rezultate ale căror impact transcende programarea bugetară comunitară care se încheie în 2013, avantaj care l-a avut si proiectul de fata prezentat – „Joint Health Network (JOHN) – Dezvoltarea și extinderea de-a lungul graniței româno-maghiare a unui sistem de raportare și colectare a datelor epidemiologice.”

3.1.2 Considerații specifice

Proiectul „Joint Health Network (JOHN) – Dezvoltarea și extinderea de-a lungul graniței româno-maghiare a unui sistem de raportare și colectare a datelor epidemiologice” – a avut un buget alocat de 181.594 euro, contribuția comunitară fiind de 154.354,90 euro, diferența fiind suportată de partenerii implicați in proiect.

Scopul acestui proiect a fost de îmbunătățire a nivelului de siguranță epidemiologică în zonă, scăderea numărului cazurilor de îmbolnăvire – în Ungaria înlocuind furnizarea datelor prin intermediul serviciilor poștale, în România constituind baza unui sistem național de supraveghere epidemiologică. Furnizarea rapidă a datelor constituie un factor deosebit de important, șansa de reducere a riscului unor epidemii teritoriale fiind foarte mare.

Sectorul principal căruia i sa adresat proiectul este sectorul asistenței regionale de sănătate publică, prin medicii epidemiologi, de laborator și informaticieni, notificați prin fișele de boală transmisibilă oferite de către rețeaua de asistență medicală primară. Aceste fișe, care sunt pe suport hârtie, necesitau introducerea în sistemul anterior EFRIR, pentru a putea fi apoi prelucrate și analizate.

Subsectorul beneficiar al proiectului este subsectorul asistenței medicale primare de la nivelul cabinetului de medicină de familie fiind legat prin acest sistem informatic de raportarea directă cu specialiștii din sănătate publica, medicii epidemiologi, care pot efectua rapid analiza unui fenomen infecțios apărut pe raza acelui sau acelor teritoriu/cabinete medicale, nemaifiind necesară introducerea datelor deja existente la acest nivel. În fapt sa realizat trecerea de la registrele de evidență naționale la registrele multinaționale prin realizarea sistemului INEPIR.

Partenerii: Direcția de Sănătate Publică a Prefecturii Județului Békés

Direcția de Sănătate Publică a Prefecturii Județului Csongrád

Direcția de Sănătate Publică a Prefecturii Județului Hajdú-Bihar

Direcția de Sănătate Publică Arad

Direcția de Sănătate Publică Timiș

Direcția de Sănătate Publică Bihor

Backgroundul proiectului – În cadrul programului INTERREG IIIA județele Békés, Bihor și Arad au realizat cu succes proiectul „HURO 0602/099 – Sporirea nivelului siguranței epidemiologice – consolidarea sistemului de supraveghere epidemiologică de-a lungul graniței româno-maghiare”. Institutiile implicate în proiect au realizat o relație de bun-parteneriat, iar rezultatele obținute ia stimulat în a căuta adâncirea colaborării, partenerii participând la proiect pe măsura capacității profesionale și financiare, garantate și de Ministerul Sănătății din România, respectiv din Ungaria.

3.2 ANALIZAREA PROIECTULUI

3.2.1 Descrierea activității 2007-2013

Istoricul activității.

Programul de colaborare transfrontalieră derulat sub lozinca “ Două țări, un scop comun” are o istorie care se datorează necesității cooperării profesionale transfrontaliere, pentru a fi îndeplinite cerințele Uniunii Europene de conectare a țărilor membre la sistemele informatice existente (sistem epidemiologic de alertă, baze de date ale Agenției Europene pentru Produse Chimice etc.), pentru a asigura uniformizarea metodelor aplicate pentru furnizarea datelor, analizelor comparative pe baza principiilor comune, în scopul monitorizării stării de sănătate a populației, prin căutare punctelor comune de intervenție, pentru creșterea gradului de siguranță epidemiologică și lichidarea rapidă ale focarelor epidemice.

Aceste cerințe sau impus având în vedere că cele două țări au:

Practici și situații diferite în domeniul epidemiologiei;

Apariții și frecvențe diferite ale bolilor transmisibile;

Sistem de vaccinare diferit,

Și ca urmare a:

Intensificari-i traficului transfrontalier datorită “deschiderii frontierei”;

Obiceiuri – diferențe și asemănări;

Intensificarea și aprofundarea legăturilor;

Intersectarea “lanțurilor alimentare”;

Începutul cooperării a constat prin realizarea unui Proiect comun cu participarea a trei (3) județe, în anul 2004, proiect care avea ca scop – cooperare in domeniul epidemiologiei și elaborarea unui sistem informațional comun . Nu a obținut finanțare !

Cooperare concretă a debutat în 2006-2007 cand in cadrul programului INTERREG IIIA, județele Békés, Bihor și Arad au realizat cu succes proiectul „HURO0602/099 – Sporirea nivelului siguranței epidemiologice – consolidarea sistemului de supraveghere epidemiologică de-a lungul graniței româno-maghiare” prin implementarea sistemului EFRIR.

Instituțiile implicate în proiect au realizat o relație de bun parteneriat, iar rezultatele obținute ia determinat la adâncirea colaborării. Partenerii au participat la proiect pe măsura capacității profesionale și financiare, garantate atât de Ministerul Sănătății din Ungaria cât și de Ministerul Sănătății din România.

Scopurile concrete și rezultatele proiectului HURO/0901/200/2.4.2 –JOHN, au fost:

Stabilirea și întărirea cooperării în domeniul epidemiologiei;

Schimbul de date și experiențe dobândite;

Elaborarea unei baze de date integrabilă în sistemele naționale;

Îmbunătățirea capacității de reacție în epidemiologie, primele măsuri în vederea obținerii unui nivel comun.

3.2.2 Considerații preliminare privind studiul de fezabilitate și activitatea medicului de familie

Studiul de fezabilitate s-a elaborat pentru mai multe direcții de acțiune. În mod sintetic, acestea au vizat demararea unei acțiuni, care poate fi minim lucrativă odată ce instrumentul de lucru ce va fi dedicat, în cazul de față, soft de evidență statistică a datelor conținute în registrele medicale de orice tip, sub forma unei baze de date sau restructurarea uneia existente, pentru diversificarea rezultatelor finale (studii statistice analitice complexe).

S-a concluzionat ca inițiativa informatică, în condițiile în care dezvoltarea, modernizarea și creșterea performanțelor din medicină sunt cerințe stringente pentru România și Ungaria, are o relevanță deosebită pentru a atinge obiective strategice de comunicare rapidă între țări. De aceea, acest spirit întreprinzător este absolut necesar de a fi cultivat și susținut prin politici adecvate și prin crearea unui mediu de lucru propice. În acest fel, apare un produs nou care identifică și fructifică oportunitățile din mediul ambiant și pune în valoare numeroase resurse umane, sporind oferta de produse informatice, cu final în tezaurizarea datelor și interpretarea lor rapidă și curată.

În aceste condiții, studiul de fezabilitate este un instrument deosebit de util aflat la îndemâna medicului, care îl ajută să fundamenteze cercetarea aplicată la nivelul cabinetului medical și să facă predicții asupra viabilității academice și economice a acesteia, fiind necesară o a doua evaluare a acestor activități, la un an de la aplicare. Studiul de fezabilitate constituie domeniu de abordare, din punct de vedere teoretic, dar și practic, a activității complexe a unor membrii ai societății românești, a medicilor. Studiul de fezabilitate are o arie de cuprindere mult mai mare decât un plan de afaceri, cu toate că anumiți indicatori se regăsesc în ambele documente.

Elementele avute în vedere – pe lângă denumire, statutul juridic, obiectul de activitate, asociați sau parteneri, structura forței de muncă după diferite criterii (pregătirea profesională, vârstă etc.), activitățile (datele) ce urmează a fi procesate, luând în considerare caracteristicile legislative ale partenerilor implicați și acceptul decidenților în domeniu pentru diferite inițiative, necesitatea acțiunilor (studii de urmărire a bolilor transmisibile de-a lungul granițelor celor două țări) – țin de acceptanța și complianța participanților pentru ca proiectul să aibă succes si să-și atingă scopul prin utilitatea lui.

Pentru preîntâmpinarea unor probleme și dificultăți care ar fi putut apărea în absența acceptanței și complianței medicilor din rețeaua de asistență medicală primară, prin neacceptare programului și/sau introducerea incomplete a datelor care ar afecta acuratețea analizelor ulterioare, medicii de familie implicați au fost informați cu privire la beneficiile pe care le au prin utilizarea acestui program informatic, cel puțin prin evidențierea timpului câștigat prin generarea automată a rapoartelor, după care s-a realizat un studiu pentru aflarea opiniei utilizatorilor.

În acest context, s-a subliniat că studiul de fezabilitate trebuie să reprezinte un instrument real de raportare pentru investitor, realizările urmând să fie comparate cu prevederile din studiu. Acest lucru favorizează luarea unor decizii de corecție, când realizările nu sunt la nivelul celor prestabilite, astfel încât să fie atinse obiectivele urmărite inițial.

Activitatea pe care o fundamentează un astfel de studiu trebuie să asigure integrarea, menținerea sau extensia pe domeniul respectiv de activitate, ceea ce presupune că, în prealabil au fost îndeplinite nivelurile indicatorilor care să certifice fezabilitatea proiectului, prin demonstrarea necesității unui instrument informatic care să ajute activitatea medicilor rezultata din atribuțiile acestora, care sunt pe zi ce trece tot mai complexe.

În România, începând cu anul 1990, Medicina Generala a fost recunoscută ca specialitate medicală de sine stătătoare, practicarea ei fiind condiționată de admiterea în rezidențiat cu durata de studiu de 3 ani. Medicina Generală a cunoscut pe plan internațional o amplă dezvoltare atât ca specialitate medicală, cât și ca disciplină academică, fiind inclusă în programele de educație medicală universitară și postuniversitară.

În conformitate cu Nomenclatorul Național al Specialităților Medicale, prin Ordinul MS 378/1999, Medicina Generala a fost redenumită Medicina de Familie. Plecând de la experiența altor țări europene și în România au fost create discipline și catedre de MF în centrele de învățământ superior medical.

Asigurările sociale de sănătate au avut rolul cel mai important în reafirmarea MF în viața medicală românească, acestea având obligația să ofere asiguraților accesul la o asistență medicală eficientă. În acest context asigurările de sănătate au avut în vedere în primul rând MF care și-a dovedit potențialul în rezolvarea în modul cel mai prompt și relativ mai ieftin, necesarul de servicii medicale (peste 80% din nevoi). Aceste acțiuni de reformă se concretizează în Legea Asigurărilor Sociale de Sănătate 145/1997 și în Normele Metodologice de aplicare a Contractului Cadru de furnizare a serviciilor medicale în asistența medicala primară, în România.  

Medicina de familie este o disciplină de sinteză care integrează în practică o serie de atitudini și aptitudini medicale și personale, fiind un model de prestare a îngrijirilor primare de sănătate ("Primary Health Care"), care se situează la baza organizării oricărui sistem de sănătate.  MF reprezintă poarta de intrare a pacienților în sistemul de sănătate și coordonează circuitul pacientului în sistemul de servicii medicale, colaborând cu toate specialitățile medicale, indiferent daca medicul de familie lucrează în sistem privat sau public, el făcând parte din sistemul național de sănătate, având o poziție centrală.

În țari ca Anglia, Olanda sau Canada, medicul de familie este cel care are primul contact cu pacientul avand rolul de a coordona accesul pacienților la serviciile medicale (secundare sau terțiare). În alte tari (Franța, SUA), pacientul se poate adresa direct atât specialistului, cât și medicului de familie.

Medicul de familie, prin poziția fundamentală pe care o ocupă în prezent în ocrotirea și promovarea sănătății atât pe plan mondial, cât și în România și Ungaria, are un pachet de servicii menite să asigure îngrijirea globală necesară – "total care", a persoanei, familiei și comunității. După Organizația Mondială a Sănătății, medicul de familie, este medicul de prim contact, asigurând asistența medicală primară, considerată "cheia de boltă a sănătății pentru toți".

Atribuțiile medicului de familie sunt complexe, ocupând diverse segmente din sfera serviciilor medicale, ele variind de la o țara la alta în funcție de politicile de sănătate. Aceste sarcini se grupează în următoarele categorii: preventive, curative, educaționale, administrativ-organizatorice si de cercetare științifică.

Referindu-ne la activității sale, medicul MF este:

Medicul filtru – fiind cel care are primul contact cu pacienții, selectând cazurile și găsind soluții optime potrivit competenței sale;

Medicul integrator – este cel care colectează datele pacienților, analizandu-le și ierarhizându-le, urmând să stabilească indicațiile de investigare și tratament;

Medicul coordonator – este cel care trimite pacienții la serviciile medicale potrivite pentru a primi ajutor de altă specialitate în rezolvarea problemelor de sănătate.

Medicul tezaurizator – este cel care deține informații cheie privind istoricul sănătății paciențiilor și familiilor acestora, realizând baza de date privind sănătatea acestora.

Medicul judecator – este cel care face analiza finală a calității actului/actelor medicale de care au beneficiat pacienții săi.

Obligatiile medicilor de familie, astfel cum rezulta din contractul de servicii medicale incheiat cu Casa de Asigurari de Sănătate sunt:

– stabilirea unui program de activitate zilnic, cabinet+domiciliu – 7 ore/zi, 35 ore/săptămână);

– activitatea medicală prestata sa fie de calitate potrivit competenței dobandite;

– furnizarea serviciilor medicale sa fie de calitate, conform pachetului de servicii medicale prevazut in contractul incheiat;

– respectarea prevederilor legale privind desfășurarea activității în asistența primară;

– reactualizarea lunară a listei de pacienți (intrări/ieșiri).

Medicul de familie are obligația de a ține si completa o serie de registre specifice activității, cum ar fi: Registru formulare timbru sec, Registru evidență produse substanțe stupefiante, Registru de memorat fișe și foi de observație, Registru evidență specială bolnav, Registru de evidență a gravidelor, Registru consultații medicale, Registru tratamente medicale, Registru vaccinări, Registru boli cornice, Registru boli transmisibile, Registru cancer, Registru diabet zaharat.

3.2.3 Analiza oportunității unui registru nou

Acest registru de boli transmisibile, dacă va fi extins la nivel național, va fi un instrument deosebit de util în medicina preventivă, și nu numai, alăturându-se altor registre electronice naționale, implementate sau în curs de implementare, cum ar fi:

– Registrul Național de Evidență a Vaccinărilor – RENV;

– Registrul Național de Boli Rare, care se ocupă de cele 6-8% din populație care dezvoltă aceste afecțiuni, în curs de implementare;

– Registrul Național de Diabet, în curs de implementare;

– Registrul Național al Donatorilor, care face obiectul noii legi a sănătății, inclusiv cu includerea contractului de asistență reproductivă;

– Registrul Național de Transplant, un deziderat;

– Registrul Național de Cancer, implementat, cu evidența pentru ultimii 5 ani;

– Registrul Național de Scleroză multiplă, deziderat;

– Registrul Național de Poliartrită și boli asociate reumatismului, deziderat;

– Registrul Național de Boli Cronice Netransmisibile(BCN), în proiect.

Realizarea și implementarea unui registru nou de boli transmisibile are următorul scop:

prezentarea activității de depistare, izolare, confirmare și raportare a tuturor bolilor transmisibile apărute la pacienții unui cabinet de medicină de familie;

existența unui fond de informații vizând date care pot fi ulterior prelucrate pentru obținerea incidențelor și prevalențelor pentru afecțiunile urmărite;

asigurarea securitații datelor confidențiale.

Determinarea rolului și duratei registrului

După stocarea datelor care reprezintă fondul de informații, acestea trebuie:

să fie transmise partenerilor în timp real;

să poată extrapola tendințele cu ajutorul unor metode statistice și analitice;

să genereze rapoarte adecvate tuturor forurilor aflate în relații contractuale cu cabinetul medical;

să permită interogări după criteriile rapoartelor cerute;

să permită modificări ale datelor, cu autorizarea acestui lucru de către utilizator sau administrator;

să asigure în timp, conectarea la rețelele naționale, pentru cuprinderea exhaustivă a patologiei, prin datele conținute;

să asigure o platformă utilă și altor utilizatori în viitor, intrând în circuitul registrelor naționale;

Identificarea și evaluarea surselor de date

Sursele de date sunt reprezentate de fișele tip impuse, cu câmpuri obligatoriii și conformații specifice fiecărei boli transmisibile, în conformitate cu legislația fiecărei țări. Metodologia de lucru respectă recomandările internaționale privind definițiile de caz în boala transmisibilă, elementele necesare efectuării anchetelor epidemiologice ale fiecărui caz, standardizarea tehnicilor de laborator în identificarea germenilor responsabili de boală, etc.

Deoarece fiecare medic, implicat în activitatea de supraveghere epidemiologică a populației de care răspunde, trebuie să stocheze aceste date în mai multe forme de prezentare, se justifică existența unui instrument informatic care să permit utilizarea ulterioară adecvată a datelor.

Dezvoltarea unui registru de succes depinde de realizarea următoarelor deziderate:

să fie simplu de utilizat;

să permit transmiterea datelor în timp real;

să conțină toate câmpurile obligatorii pentru fiecare entitate urmărită;

să asigure confidențialitatea datelor;

să permit generarea rapoartelor în funcție de interogările dorite de utilizator;

să nu consume timp;

să permit prelucrarea statistic și analitică a datelor;

Planul de realizare și implementare

Au fost analizate :

cerințele legale în domeniul raportării bolilor transmisibile ale celor două țări;

cerințele epidemiologilor din cele două țări, care sunt responsabili de validarea fiecărui caz de boală transmisibilă;

dotarea cu personal și logistică (rețea informatică, acces internet) a cabinetelor medicale vizate pentru implementarea proiectului;

posibilitățile tehnice de elaborare a unui soft dedicat, bilingv, împreună cu experți IT.

După ce softul dedicat a fost finalizat, a urmat o perioadă de probă, în care epidemiologii au simulat introducerea datelor, au apreciat necesitatea unor corecții și au efectuat instruirea utilizatorilor.

Documentarea adecvată a registrului

În cadrul Programului de Colaborare Transfrontalieră România-Ungaria 2007- 2013, operatorii sistemului de sănătate din județele Arad, Bihor, Timiș, Bekes, Csongrad și Haidu-Bihar, au selectat elementele comune și particulare necesare raportării online a datelor conținute în fișele de boală transmisibile (Imaginea 3.1).

Imaginea 3.1 – Așezarea geografica a

județelor participante în cadrul sistemului INEPIR

În documentarea adecvată a registrului a fost stabilit, în funcție de capacitățile logistice ale partenerilor, stabilindu-se ca cele două servere să fie amplasate la Bekescsaba si Oradea (Imaginea 3.2).

Imaginea 3.2 – Amplasarea serverelor

3.3 CERCETAREA PRIVIND COMPLIANȚA MEDICILOR ÎN RAPORT CU REGISTRUL DE BOLI INFECȚIOASE ȘI BOLI TRANSMISIBILE

3.3.1 Ipoteza de lucru

S-a plecat de la ipoteza că un număr de 600 medici vor fi instruiți în cadrul ședințelor de lucru privind utilizarea softului de către toți partenerii implicați în proiect, presupunându-se că 90% sunt favorabili introducerii unui registru electronic de evidență al bolilor transmisibile, operabil transfrontalier, atunci vor fi necesare 100 de chestionare valide, pentru “intervalul de încredere” 5,37, pentru un procent de 90% din eșantion, mărimea eșantionului fiind de 100, la un nivel de încredere de 95%, pentru care cel puțin 77 respondenți să se declare „pentru”, ceea ce duce la “marginea de eroare” de 3,266.

Obiective

Au fost realizate chestionare pentru medicii participanți la instruire, în număr de 100, care au răspuns la cele 30 întrebări cu variante de răspuns „da – nu – nu știu”. Întrebările au fost selectate din manualul de utilizare al softului, disponibil online și au vizat:

– Experiența în ani a utilizării unui PC;

– Vechime în specialitatea medicală;

– Genul (masculin/feminin);

– Locul de muncă;

– Vârsta;

– Necesitatea fișelor electronice;

– Complianța;

– Timpul câștigat prin introducerea electronică a datelor și interogarea pentru generarea rapoartelor;

– Aspectele legate de confidențialitatea și protecția datelor personale.

Material și metodă

Metoda de analiză a datelor statistice a urmărit respingerea sau acceptarea ipotezei.

Datele au fost importate din chestionare, reorganizate și transpuse în SPSS 17.0 for Windows, codate și analizate pentru observarea frecvențelor, compararea acestora prin testele ”chi pătrat”. Acolo unde distribuția nu a fost uniformă sau au intervenit categoriile, s-a utilizat regresia logistică.

Rezultatele și validarea lor statistică

Respondenții au fost 100 medici de familie, 40 din Ungaria și 60 din România, cu vârsta minimă 30 ani, maximă 66 ani, (medie 48,55 ani), cu minimum 3 ani experiență de utilizare a calculatorului și maximum 21 ani (medie 12,81 ani) și activitate în cabinetul medical de minim 1 an și maxim 40 de ani (medie 17,76 ani).

Tabelul 3.1 – Abaterea standard raportată la vechimea medie în activitate

În funcție de gen, medicii bărbați au media vârstei de 49,84 ani, 13,58 ani de utilizare a calculatorului și 18,40 ani de activitate în cabinetul medical, iar medicii femei au media vârstei de 47,49 ani, utlilizează calculatorul în medie de 12,18 ani și au vechimea medie în cabinetul medical de 17,76 ani.

Tabelul 3.2 – Abaterea standard raportată la varsta, anipc,anicab, gen

*anipc = nr. ani experienta calculator; **anicab = nr. ani de activitate in cabinet

După mediul de rezidență, medicii din mediul urban au vîrsta medie de 47,42 ani, utilizează calculatorul de 12,97 ani și au vechime medie în cabinetul medical de 17,20 ani.

Medicii din mediul rural au vîrsta medie cea mai mare, de 50,74 ani, utilizează calculatorul de 12,50 ani în medie și au vechime medie în cabinetul medical de 17,67 ani.

Tabelul 3.3 – Abaterea standard în functie de mediul de rezidenta (rural)

raportat la vârstă, anipc, anicab

Graficul 3.1 – Diagrama vârstelor

Distribuția procentuală strict pe genuri și media vârstelor este: medicii bărbați reprezentând 45% dintre respondenți, cu media vârstei nestratificate la 49,84 ani, iar medicii femei 55%, cu media varstei de 47,49 de ani. (Graficul 3.2)

Graficul 3.2 – Distribuția procentuală pe genuri și media vârstelor

Graficul 3.3 – Distribuția frecvenței anilor de experiență cu calculatorul a respondenților, pe genuri

Graficul 3.4 – Distribuția în funcție de vechime respondenților în cabinetele de medicină de familie

Rezultate privind investigația referitoare la registrul pentru boli infecțioase pe baza chestionarului:

Tabelul 3.4 – Relația între anii de utilizare a calculatorului și softul bilingv dedicat.

Rezultate privind cunoștințele respondenților referitoare la utilizarea calculatorului:

La întrebarea: Vă convine platforma de navigare Internet ?

Analizând răspunsurile în funcție de vârsta respondenților, nu s-a observat nici o diferență între vârsta și acceptarea platformei internet. 95% fiind de accord cu această platformă.

Apreciind apropierea naturală între anii de utilizare a PC și platforma internet a aplicației, sa observat că sunt pentru această platforma peste 61% dintre utilizatorii cu media anilor de utilizare a PC peste 16 și 39% dintre cei cu 10 ani experiență PC.

La întrebarea: Limbajul bilingv deranjează?

Analizând răspunsurile în funcție de limbajul bilingv de acces, s-a observat că 54% nu sunt deranjați de această prezentare.

Rezultate privind cunoștințele respondenților referitoare la fișa medical electronică și cel de registru medical:

La întrebarea: Este un avantaj listarea tulpinilor ?

Analizând răspunsurile în funcție de listele preformate ale tulpinilor, s-a observat că 79% sunt de acord cu această prezentare.

La întrebarea: Interogarea simultană a datelor este convenabilă?

Analizând răspunsurile în funcție de interogarea simultană a datelor, s-a observat că 61% sunt de acord cu această facilitate.

La întrebarea: Vă deranjează autentificarea unică?

Analizând răspunsurile în funcție de autentificarea unică, se observă că 77% sunt de acord cu această facilitate.

La întrebarea: Autoritatea utilizatorului care decide introducerea datelor este satisfăcătoare?

Analizând răspunsurile în funcție de autoritatea utilizatorului, se observă că 77% sunt de acord cu această facilitate.

La întrebarea: Delogarea în cazul neutilizării îndelungate este binevenită sau nepotrivită ?

Analizând răspunsurile în funcție de criteriul “delogare după neutilizare îndelungată”, s-a observat că 53% sunt de acord cu această facilitate.

Analizând răspunsurile în funcție de criteriile: ani de activitate în cabinetul medical, ani de utilizare a calculatorului personal, vârstă și:

– limbajul bilingv, s-a observat că cei care nu au fost deranjați de limbajul bilingv au fost in medie cu cel puțin 5 ani mai tineri decât ceilalți deși utilizează calculatorul în medie cu mai puțin cu 4 ani.

– autoritatea conferită utilizatorului de către acest soft dedicat, s-a observat că autoritatea utilizatorului care decide introducerea datelor a fost preferata de cei de 50 ani vârsta si peste 10 ani utilizare PC.

– facilitatea de interogare simultană pe care o prezintă softul dedicat, s-a observat că medicii cu media vârstei de 50 ani, utilizatori ai PC de peste 10 ani, prefer interogarea simultană.

– autentificarea unică, s-a observat că autentificarea unică nu deranjează 48% dintre respondenții cu 12 ani vechime PC și peste 17 ani de activitate la cabinet.

– delogarea după neutilizarea îndelungată, s-a observat că 48% dintre respondenții cu 13 ani vechime PC și peste 17 ani de activitate la cabinet o consideră binevenită.

– aprecierea transmiterii confidențiale a datelor, s-a observat că 50% dintre respondenții cu peste 13 ani vechime PC și peste 18 ani de activitate la cabinet au considert-o suficient de confidențială.

– necesitatea accesării după autentificare cu nume și parolă, s-a observat că 48.18% dintre respondenții cu 12.14 ani vechime PC și peste 17 ani de activitate la cabinet nu au fost deranjați de acest lucru.

– necesitatea introducerii datelor de identificare după accesare, înainte de inițierea raportării, s-a observat că 48.64% dintre respondenții cu 12.64 ani vechime PC și peste 18 ani de activitate la cabinet nu au fost deranjați de acest lucru.

– introducerea datelor care nu poate fi evitată prin ieșire și accesare nouă, sa observat că 44.68% dintre respondenții cu peste 13 ani vechime PC și peste 16 ani de activitate la cabinet nu au fost deranjați de acest lucru.

– structura prietenoasă a softului, s-a observat că 49.71% dintre respondenții cu peste 13 ani vechime PC și peste 18 ani de activitate la cabinet au considerat-o prietenoasă.

– meniul pe banda stângă, s-a observat că 49.53% dintre respondenții cu peste 11 ani vechime PC și peste 16 ani de activitate la cabinet au considerat-o convenabilă.

– posibilitatea modificării datelor personale, s-a observat că 47.62% dintre respondenții cu peste 12 ani vechime PC și peste 17 ani de activitate la cabinet au considerat-o convenabilă.

– posibilitatea creării grupurilor, s-a observat că 49% dintre respondenții cu peste 13 ani vechime PC și peste 16 ani de activitate la cabinet au apreciat-o.

– drepturile setate pentru aparținătorii la un grup, s-a observat că 48% dintre respondenții cu peste 14 ani vechime PC și peste 17 ani de activitate la cabinet le-au considerat un avantaj.

– posibilitatea apartenenței la mai multe grupuri, s-a observat că 48.76% dintre respondenții cu peste 15 ani vechime PC și peste 17 ani de activitate la cabinet l-au considerat un avantaj.

– faptul că interogările se pot realize pe datele proprii, s-a observat că 47.87% dintre respondenții cu peste 14 ani vechime PC și peste 17 ani de activitate la cabinet l-au considerat un avantaj.

– faptul că odată interogările generate prin raport se pot păstra în șabloane cache, s-a observat că 49.67% dintre respondenții cu peste 13 ani vechime PC și peste 17 ani de activitate la cabinet l-au considerat un avantaj.

– generarea cifrei tehnice, s-a observat că 47.86% dintre respondenții cu peste 13 ani vechime PC și peste 16 ani de activitate la cabinet l-au considerat un avantaj.

– posibilitatea utilizării listelor preformate, s-a observat că 48.56% dintre respondenții cu peste 13 ani vechime PC și peste 17 ani de activitate la cabinet l-au considerat un avantaj.

– posibilitatea păstrării datelor nesalvate în memotia temporală, s-a observat că 46.89% dintre respondenții cu peste 11 ani vechime PC și peste 17 ani de activitate la cabinet l-au considerat un avantaj.

– concordanța câmpurilor cu cele din formularul tipizat, s-a observat că 47.76% dintre respondenții cu peste 13 ani vechime PC și peste 17 ani de activitate la cabinet l-au considerat concordant.

– utilitatea unui registru electronic de boli transmisibile, s-a observat că 48.76% dintre respondenții cu peste 12 ani vechime PC și peste 17 ani de activitate la cabinet l-au considerat util.

– implicațiile consimțământului informat în activitatea registrelor medicale, s-a observat că 48.71% dintre respondenții cu peste 13 ani vechime PC și peste 16 ani de activitate la cabinet au admis că există implicații ale consimțământului informat.

– avantajele registrelor medicale, s-a observat că 47.37% dintre respondenții cu peste 12 ani vechime PC și peste 16 ani de activitate la cabinet au admis că există avantaje ale registrelor medicale electronice.

– timpul cîștigat la redactarea registrelor electronice, s-a observat că 48.51% dintre respondenții cu peste 13 ani vechime PC și peste 18 ani de activitate la cabinet au admis că se câștigă timp prin registrelor medicale electronice.

– necesitatea introducerii raportării unice activității medicale, s-a observat că 48.08% dintre respondenții cu peste 12 ani vechime PC și peste 17 ani de activitate la cabinet au admis că raportarea electronic unică a activității medicale este oportună.

– îngrijorările privind protecția datelor cu character personal, s-a observat că 47.63% dintre respondenții cu peste 13 ani vechime PC și peste 17 ani de activitate la cabinet aveau îngrijorări privind protecția dateșlor cu character personal.

Analize statistice privind acceptanța și complianța respondenților:

Transmiterea datelor se realizează pe canale suficient de confidențiale ?

Au fost de acord cu securizarea softului 42% dintre respondenți.

Va deranjează că trebuie să aveți un nume de utilizator și o parolă ca să accesați programul?

Nu au fost deranjați de necesitatea unei parole și a identificării nominale 79% dintre respondenți.

După accesare trebuie să vă introduceți datele de identificare. Doar după acest pas puteți iniția raportarea. Vă deranjează?

Nu au fost deranjați de introducerea datelor de identificare 70% dintre cazuri.

Introducerea datelor nu poate fi evitată nici prin ieșire și accesare nouă. Este deranjant?

Au fost deranjați de modul de introducere a datelor 53% dintre respondenți.

Structura platformei este prietenoasă?

Structura platformei a fost considerată prietenoasă de 76% dintre respondenți.

Structura de meniu ca bandă stîngă este convenabilă?

Structura de meniu ca bandă stîngă era convenabilă pentru 66% dintre respondent.

Ca utilizator puteți modifica majoritatea datelor personale, parola, adresa e-mail, numărul de telefon. Credeți că este suficient?

77% considerau că este suficientă paleta de date care se pot modifica.

Posibilitatea creării de grupuri, pentru a economisi munca, este apreciată?

Posibilitatea creării de grupuri, pentru a economisi munca, a fost apreciată de 65% dintre respondenți,

Odată cu apartenența uni grup, aveți drepturile setate pentru acel grup. Este un avantaj?

Drepturile setate pentru acel grup este un avantaj, au considerat 54% dintre respondenți.

Faptul că puteți aparține mai multor grupuri este un avantaj?

Faptul că pot aparține mai multor grupuri a fost considerat un avantaj de către 72% dintre respondenți,

Interogările utilizatorului se pot realize cu datele proprii. Este convenabil?

Este convenabil că interogările utilizatorului se pot realiza cu datele proprii, au considerat 60% dintre respondenți.

Păstrarea șabloanelor odată descărcate, in cache, este un avantaj?

Păstrarea șabloanelor odată descărcate, în cache, era considerat un avantaj pentru 70% dintre respondenți.

In absența CNP, se generează automat o cifră tehnică, pentru concordarea cazurilor. Este bine ?

In absența CNP, generarea automat a unei cifre tehnice, pentru concordarea cazurilor, era considerată bună pentru 84% dintre respondenți.

Vă deranjează necesitatea câmpurilor obligatorii?

Nu au fost deranjați de necesitatea câmpurilor obligatorii 66% dintre respondenți.

Căutarea dinamică prin oferirea de liste preformatese aplică la adresa, diagnostic, germeni, ocupație pacient etc. Este bine ?

Căutarea dinamică prin oferirea de liste preformate care se aplică la adresa, diagnostic, germeni, ocupație pacient era buna pentru 87% dintre respondenți.

Datele nesalvate se mențin în memoria temporala și sunteți semnalizat de acest lucru la următoarea înregistrare. Este un avantaj ?

Datele nesalvate se mențin în memoria temporala și se semnalizează acest lucru la următoarea înregistrare, era considerat un avantaj pentru 53% dintre respondenți.

Rezultate analitice privind utilizarea registrului electronic al bolilor transmisibile:

Din rezultatele de mai sus rezultă că vârsta nu este un criteriu absolut în acceptanța și complianța, în raport cu utilizarea registrelor electronice medicale, dar experiența utilizării computerului personal PC în activitatea medicală, este importantă, în raport cu aceste registre și chiar mai mult, în raport cu modul în care aceste registre electronice trebuie concepute.

3.4 Rezultate – beneficii Și beneficiari

3.4.1 Beneficiile și beneficiarii sistemului INEPIR

Sectorul principal căruia i se adresează proiectul și a legăturilor cu celelalte sectoare de sănătate este sectorul asistenței regionale de sănătate publică, medicii epidemiologi, de laborator și informaticienii, care sunt notificați prin fișele de boală transmisibilă oferite de către rețeaua de asistență medicală primară. Aceste fișe, care sunt pe suport hârtie, necesită introducerea ulterioară în sistemul EFRIR, pentru a putea fi apoi prelucrate și analizate, iar prin noua platformă de lucru INEPIR sau eliminat multe verigi intermediare din actualul sistem de evidență și raportare, greoi și latent, ducând la o eficientizare considerabilă.

Subsectorul beneficiar al proiectului este subsectorul asistenței medicale primare de la nivelul cabinetului de medicină de familie, legat prin acest sistem informatic direct cu specialiștii din sănătatea public – medicii epidemiologi, care pot efectua rapid analiza unui fenomen infecțios apărut pe raza acelui, sau a celor cabinete medicale, nemaifiind necesară introducerea datelor deja existente la acest nivel.

Deoarece programul funcționeza pe platforma de navigare internet, limbajul fiind bilingv, s-a creat posibilitatea accesării acesteia de către toți utilizatorii, pe ambele pagini, inclusiv textul listat al tulpinilor germenilor responsabili de boala transmisibilă, formularele de raportare solicitând toate acele informații care sunt înscrise în fișele de raportare.

Având în vedere situația prezentată pe parcursul acestui material, potrivit căreia în Ungaria se utiliza pentru identificarea pacienților – numărul TAJ, iar în România – CNP-ul, în cazul lipsei de identificare, programul/registrul electronic, generează automat o cifră tehnică, care dă posibilitatea concordării ulterioare a cazurilor, cifra tehnică nereprezentând o persoană ci ea reprezintă doar identificarea cazului.

Pentru a veni în întâmpinarea medicului utilizator, au fost preformate liste cu diagnosticul bolilor infecțioase, tulpinile implicate, profesiile recunoscute în nomenclatorul meseriilor, adresa cazului, inclusiv cu codul poștal al străzii, care pot fi legate de caz sau de cifra tehnică, iar la finalizarea culegerii datelor despre caz, acesta sa poată fi încadrat în variantele, de asemenea preformate: de caz suspect, posibil, confirmat sau infirmat.

Colectarea și pregătirea datelor aparține în primul rând profesiei medicale și se efectuează prin metodele specifice – de anamneză, consult clinic și paraclinic – la care se adaugă efectuarea anchetei epidemiologice a fiecărui caz, iar după întrunirea criteriilor de boală, prin respectarea definiției de caz, se redactează fișa de confirmare, transmiterea și disponibilitatea datelor în acest caz, prin intermediul platformei INEPIR, acest aspect fiind de fapt deosebit de important.

Introducerea datelor și întreaga activitate este condiționată de autoritatea utilizatorului, nivelul de autoritate fiind stabilit în momentul autentificării. Este necesară autentificarea unică, prin introducerea numelui de utilizator și parolă. Utilizatorul nu se poate înregistra de unul singur în sistem, aceasta fiind atribuția utilizatorului de rețea. Pagina de logare afișează limba utilizata în țara respectivă, apoi se introduc datele utilizatorului, care completează câmpurile obligatorii. Utilizatorul poate modifica majoritatea datelor personale, parola, adresa e_mail, numărul de telefon etc.

Administratorul de rețea poate seta acele valori care reglează parametrii numelui și parolei de utilizator, cum ar fi lungimea și complexitatea caracterelor.

Există posibilitatea creării de grupuri, prin interconectarea cărora se poate economisi semnificativ volumul de muncă administrativă. La aplicarea posibilității grupului, fiecare membru al grupului va dobândi drepturile setate pentru grup, fiind posibilă și modificarea simultană a unui grup de utilizatori, un utilizator putând face parte din mai multe grupuri.

Calitatea datelor din registrele medicale este asigurată prin aceea că nu poate fi închisă fișa electronica decât după completarea tuturor câmpurilor existente, ceea ce exclude posibilitatea omisiunii unor date de către utilizator; dacă omisiunea apare, utilizatorul fiind atenționat și corecția putând fi aplicata.

Registrul medical aparține, ca activitate, medicului utilizator, care nu poate vicia datele, câmpurile fiind obligatorii și necompletarea lor fiind semnalizată, inclusive prin limitarea încheierii sau transmiterii unei fișe incomplete, protecția datelor personale aparținând mai ales administratorului de rețea iar apoi utilizatorului, care trebuie să nu difuzeze datele personale de logare.

CONCLUZII

Există posibilitatea creării de grupuri, prin interconectarea cărora li se poate economisi semnificativ volumul de muncă administrativă. Utilizarea acestui program informatic de către medicii de familie duce și la câștigarea de timp prin generarea automată a rapoartelor.

Calitatea datelor din registrele medicale este asigurată prin aceea că nu poate fi închisă fișa electronic decât după completarea tuturor câmpurilor existente, ceea ce exclude posibilitatea omisiunii unor date de către utilizator; dacă omisiunea apare, utilizatorul este atenționat și corecția se aplică.

Domeniile de colaborare se extind ca problematică și la consilierea HIV_SIDA și la cercetări comportamentale ale populației la risc pentru această infecție, cum sunt tinerii.

Se realizează și integrarea serviciilor de educație sanitară, inclusiv în domeniul alimentației sănătoase, pe lângă evaluarea serviciilor publice de alimentație.

Se realizează trecerea de la registrele naționale la registre multinaționale.

Probleme, dificultăți – în absența acceptanței și complianței medicilor din rețeaua de asistență medicală primară, datele incomplete pot afecta acuratețea analizelor ulterioare.

Proiectul INEPIR (în curs de implementare) presupune:

Un sistem de raportare online;

Extinderea teritorială a sistemului;

Instruirea comună a medicilor de familie și a specialiștilor epidemiologi (Imaginea 3.3; 3.4 și 3.5).

Imaginea 3.3 – Interfața platformei INEPIR – pagina de logare

Imaginea 3.4 – Meniul principal al platformei de raportare INEPIR

Imaginea 3.5 – Pagină a registrului electronic

Proiectul EFRIR (anterior):

Este emergent și se caracterizează prin transmiterea datelor online, însa doar la nivelul autorităților de sănătate publică ale partenerilor implicați (Imagine 3.6), INEPIR acoperind întreaga rețea medicală.

Imaginea 3.6 – Reprezentarea circuitului informatiilor in sistemul EFRIR

Partenerii implicați – conform declarației de intenție a proiectului prin care se afirmă că se dorește realizarea dezideratului de a crea un sistem epidemiologic comun, extins, în vederea asigurării siguranței epidemiologice în zonă (Imaginea 3.7) și a formularului de notă conceptuală (Imaginea 3.8) – continuă colaborarea transfrontalieră, proiectul având susținerea organismelor de specialitate europene, lucru ilustrat prin scrisorile emise de ECDC ( Imaginea 3.9) și a Ministerului Sănătății din România (Imaginea 3.10).

Imaginea 3.7 – Declarația de intenție a proiectului

Imaginea 3.8 – Formularul notei conceptuale

Imaginea 3.9 – Scrisoarea ECDC

Imaginea 3.10 – Scrisoarea de susținere a Ministerului Sănătății din România

Concluziile preliminare privind inițierea registrului electronic al bolilor transmisibile au fost următoarele:

experiența registrelor medicale electronice depinde de experiența utilizării PC în cabinetul medical;

acceptanța medicilor pentru introducerea raportărilor online, redactarea rapoartelor, a analizelor de date și activitatea de grup, etc., este bună;

complianța medicilor față de programul informatic oferit de acest proiect este bună;

șansele ca acest program informatic să fie extins la nivel național se confirmă;

acest program informtic, este o platformă versatilă care ar putea permite ca interfața să cuprindă prin dezvoltare, raportarea unică a activității medicale, pe care majoritatea repondenților o prezintă ca deziderat;

avantajele oferite de această aplicație își dovedesc eficiența și au fost apreciate.

BIBLIOGRAFIE:

1. Alexandru Ioan – Drept administrativ comparat, Ed. Lumina Lex, București, 2000, pag.23-32;

2. Alexandru Ioan – Tratat de administratie publica, Editura Universul Juridic 2008, pg. 21 (www.cartesiarte.ro).

3. Apostol Tofan Dana – Note de curs, Institutii administrative europene, București 2008

4. Carré de Malberg – Contribuție la teoria generală a statului, Sirey, reeditată în 1962, vol.II, p.49-52

5. Cezar Manda Corneliu – Controlul administrativ în spațiul juridic european, Ed. Lumina Lex, 2005, pag 34.

6. Crozier Michel – Fenomenul birocratic, (“Le fenomene birocratique”) Ed. du Seuil , 1971, p.218-236

7. Iorgovan Antonie – Tratat de drept administrativ, Volumul 1, Ediția 4, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, pag.3-4 si 262.

8. Massenet Michel – Noua gestiune publică, Ed. Hommes et techniques, 1975, p.142-146)

9. Miulescu Nicoleta – Lucrarea „Dimensiuni contemporane ale teoriilor privind organizarea și funcționarea administrației publice. Privire specială asupra sistemelor europene”, Primăria Craiova, Dolj, România

10. Raymond Aron – Etapele gândirii sociologice, Gallimard, Biblioteque des sciences politique, 1967, p.40-46

11. *** European Charter of Local Self-Government (Carta Europeană a autonomiei locale) – text disponibil pe pagina web a Consiliului Europei (http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/Html/122.htm) și Legea nr. 199 din 17 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997.

12. *** Practici Europene pentru Administrația Publica Româneasca, publicat în cadrul proiectului “Ghidarea aleșilor locali spre practici europene” – Asociația Pro Democrația

13. *** Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 824 din 5 iulie 2006;

14. *** Ordinul Ministrului Sănătății nr.1078 din 27 iulie 2010;

15. *** Legea Administratiei publice locale nr. 69/1991, republicata.

16. *** Datele cu caracter specific domeniului medical au fost culese din documentele proiectului transfrontalier „Joint Health Network” (JOHN) – ”Dezvoltarea si extinderea de-a lungul graniței româno-maghiare a unui sistem de raportare si colectare a datelor epidemiologice.”

17. *** http://www.asparad.ro/raport – Raportul de activitate al DSP Arad pentru anul 2013

18. *** http://www.dspbihor.ro/wp-content/uploads/2011/10/JOHN_files/JOHN.htm

19. *** http://www.huro-cbc.eu/en/project_info/610

20. *** http://www.eudirect.ro – Dezvoltarea administrației publice la standarde- le Uniunii Europene – Surse de finanțare”, Editor Aurora Matei, materiale informative preluate de pe site-urile gestionate de C.E. și organisme afiliate – Centrul de informare “EUROPE DIRECT” Iași

22. *** http://www.scritub.com/medicina/INTRODUCERE-IN-MEDICINA-DE-FAM651323620.php

23. *** http://ro.scribd.com/doc/222355013/sfs

24. *** http:// biblioteca-digitala-online.blogspot.ro/2013/01/conceptul-administratiei-publice-in.html

25. *** http://biblioteca-digitala-online.blogspot.ro/2012/12/administratia-publica-locala-in-trei.html

26. *** http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/drept/

BIBLIOGRAFIE:

1. Alexandru Ioan – Drept administrativ comparat, Ed. Lumina Lex, București, 2000, pag.23-32;

2. Alexandru Ioan – Tratat de administratie publica, Editura Universul Juridic 2008, pg. 21 (www.cartesiarte.ro).

3. Apostol Tofan Dana – Note de curs, Institutii administrative europene, București 2008

4. Carré de Malberg – Contribuție la teoria generală a statului, Sirey, reeditată în 1962, vol.II, p.49-52

5. Cezar Manda Corneliu – Controlul administrativ în spațiul juridic european, Ed. Lumina Lex, 2005, pag 34.

6. Crozier Michel – Fenomenul birocratic, (“Le fenomene birocratique”) Ed. du Seuil , 1971, p.218-236

7. Iorgovan Antonie – Tratat de drept administrativ, Volumul 1, Ediția 4, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, pag.3-4 si 262.

8. Massenet Michel – Noua gestiune publică, Ed. Hommes et techniques, 1975, p.142-146)

9. Miulescu Nicoleta – Lucrarea „Dimensiuni contemporane ale teoriilor privind organizarea și funcționarea administrației publice. Privire specială asupra sistemelor europene”, Primăria Craiova, Dolj, România

10. Raymond Aron – Etapele gândirii sociologice, Gallimard, Biblioteque des sciences politique, 1967, p.40-46

11. *** European Charter of Local Self-Government (Carta Europeană a autonomiei locale) – text disponibil pe pagina web a Consiliului Europei (http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/Html/122.htm) și Legea nr. 199 din 17 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997.

12. *** Practici Europene pentru Administrația Publica Româneasca, publicat în cadrul proiectului “Ghidarea aleșilor locali spre practici europene” – Asociația Pro Democrația

13. *** Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 824 din 5 iulie 2006;

14. *** Ordinul Ministrului Sănătății nr.1078 din 27 iulie 2010;

15. *** Legea Administratiei publice locale nr. 69/1991, republicata.

16. *** Datele cu caracter specific domeniului medical au fost culese din documentele proiectului transfrontalier „Joint Health Network” (JOHN) – ”Dezvoltarea si extinderea de-a lungul graniței româno-maghiare a unui sistem de raportare si colectare a datelor epidemiologice.”

17. *** http://www.asparad.ro/raport – Raportul de activitate al DSP Arad pentru anul 2013

18. *** http://www.dspbihor.ro/wp-content/uploads/2011/10/JOHN_files/JOHN.htm

19. *** http://www.huro-cbc.eu/en/project_info/610

20. *** http://www.eudirect.ro – Dezvoltarea administrației publice la standarde- le Uniunii Europene – Surse de finanțare”, Editor Aurora Matei, materiale informative preluate de pe site-urile gestionate de C.E. și organisme afiliate – Centrul de informare “EUROPE DIRECT” Iași

22. *** http://www.scritub.com/medicina/INTRODUCERE-IN-MEDICINA-DE-FAM651323620.php

23. *** http://ro.scribd.com/doc/222355013/sfs

24. *** http:// biblioteca-digitala-online.blogspot.ro/2013/01/conceptul-administratiei-publice-in.html

25. *** http://biblioteca-digitala-online.blogspot.ro/2012/12/administratia-publica-locala-in-trei.html

26. *** http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/drept/