Rolul Informatiei In Societatea Cunoasterii
INTRODUCERE
Lucrarea de față cu titlul ,,Rolul informației în societatea cunoașterii’’ reprezintă rezultatul cercetării pe parcursul unui an de studiu al programului de master Intelligence Competitiv din cadrul Academiei Naționale de Informații ,, Mihai Viteazul” din București.
Obiectivul general al temei alese constă în elaborarea unui model de analiză privind importanța informației în luarea deciziilor, descrierea rolului acesteia în societatea cunoașterii, definirea și analizarea conceptului de intelligence și globalizare având ca scop perfecționarea conceptelor de cunoaștere și întelegere al acestora.
Direcțiile de cercetare urmărite pentru realizarea prezentei lucrări au evidențiat faptul că, în prezent, când oamenii se află în societatea informațională și se îndreaptă cu rapiditate spre societatea cunoașterii, informația a devenit pentru toate tipurile de organizări ale societății și pentru toate domeniile cunoașterii, un concept indeispensabil, esențial pentru dezvoltarea și supraviețuitea acestora. Se scoate în vedere, de asemenea, că informația reprezintă unul din factorii cei mai importanți care au determinat începutul și evoluția globalizării, participând la dezvoltarea acestui fenomen de mare amploare ce a cuprins întreg globul.
Modul de valorificare al temei îl constituie analizarea domeniul informației tratat impreună cu fenomenul globalizării, în cadrul reprezentării teoretice a temei, caracterul interdisciplinar al lucrarii fiind completat de caracterul eficace al prototipului informațional, aplicabil la nivel național și internațional, care actionează în favoarea globalizării într un mod util și eficient.
Dezvoltarea accelerată a informației din ultimii ani a avut un impact major asupra societății și a economiei, arătând în primul rând schimbări fundamentale ale modelelor de distribuție și producție, ocupării forței de muncă, condițiilor comerciale și vieții cotidiene.
Economia nou relansată se va baza pe cunoștinte, care se va înfăptui în ceea ce va deveni societate a cunoasterii și va integra obiectivele dezvoltării durabile, bazate pe dezvoltare și egalitate socială, a sanselor, activitate ecologică, libertate, diversitate culturală, dezvoltare a inovării, transformarea industriei și a mediului de afaceri, reprezentând o nouă etapă a civilizației umane care permite și va utiliza accesul larg la informație, un nou mod de lucru și de cunoaștere, amplificând posibilitatea globalizării economice și cresterea de unitate socială.
Globalizarea mai poate fi explicată prin legătura economiei care se manifestă între state, ca urmare a creșterii coeficientului de supunere față de economia mondială. Pe de altă parte, globalizarea poate fi înțeleasă și ca acel proces de reducere a taxelor vamale, al renunțării la politica vamală și la restricțiile impuse circulație mărfurilor, serviciilor, tehnologiilor și capitalurilor, pe măsura dezvoltării schimburilor economice. Procesul de globalizare ce se desfășoară, de ceva vreme, influențează intr-un procent foarte mare problema securității între state. Tehnologia informației va destabiliza procesul social actual astfel încât va permite accesul la informație pentru popuația din zonele izolate, defavorizate sau pentru populația care nu are posibilitatea de a accesa ușor informația.
Vor fi implementate noi structuri sociale, formate din cei care nu au aptitudinile necesare de utilizare și prelucrarea informației în procesul muncii, aceștia vor deveni noii șomeri. Prin societatea informațională se dorește o creare și cerere mare de forță de muncă calificată, cei care reprezintă forța de muncă fiind nevoiți să învețe cum să lucreze cu informația dată .
Studiile de intelligence au o istorie scurtă, părinții fondatori elaborându-și operele începând cu perioada interbelică, abia în ultimele două decenii cunoscându-se o impulsionare a procesului de reflecție teoretică. Teorema lui Thomas ne dezvăluie posibilități nebănuite, arătându-ne cum actorii sociali ai intelligence-ului pot, la un moment dat, învesti cu semnificații noi împrejurările în care acționează.
În contextul actual, mass-media reprezintă mijlocul de comunicare socială dominant, care propune receptării un flux continuu de date, fapte și idei și, în paralel cu informațiile transmise, semnificații prin prisma cărora configurează o imagine despre lume. Mass-media definește realitatea prin intermediul știrilor, al comentariului și al ficțiunii, iar procesele firești de selecție și ierarhizare determină ceea ce este inclus și ceea ce este exclus, impun anumite evenimente și omit alte evenimente.
Dezvoltarea rapidă a tehnologiei informației a avut un efect major asupra societății și a economiei globale, punând în prim plan schimbări fundamentale ale tiparelor de productie și distribuție, ocupării forței de muncă, condițiilor comerciale și vieții cotidiene. La începutul unui nou mileniu, economia actuală se află într-un proces de tranziție de la societatea industrială la un nou set de reguli catre societatea informațională, care conduce la apariția unei noi ecomonii.
Motivele utilizării societății informaționale sunt date de dezvoltarea foarte puternică a noii economii, în care tehnologiile informaționale fac tot mai ușoară și mai ieftină accesarea, ,utilizarea, procesarea, stocarea și transmiterea tuturor informațiilor.
CAPITOLUL I.
Informația și rolul activității de intellignce în societatea cunoașterii
1.1 Definirea informației……………………………………………………………………11
1.2 Clasificarea informației…………………………………………………………………13
1.3 Importanța informației într-o societate în schimbare……………………15
1.4 Riscurile folosirii inadecvate a informației…………………………………….17
CAPITOLUL I. Informația și rolul activității de intellignce în societatea cunoașterii
O societate informațională este aceea societatea în care producerea și consumul de informații este cel mai important mod de activitate, informația este considerată drept resursa principală, tehnologiile informației, comunicațiilor, mediul informațional, cel social și cel ecologic reprezintă tehnologiile de bază.
Societățile informaționale și cele ale cunoasterii prezintă următoarele dimensiuni:
Socială – se aplică asupra îngrijirii sănătății și protecției sociale, democrației sociale.
Educațională – crește abilitatea de concepție și de lucru în sistem informatizat, gestionarea inteligentă a proceselor de educație și învățămînt la distanță, biblioteci virtuale,
Ambientală – are ca impact utilizarea resurselor și protecția mediului înconjurător.
Culturală – se dorește conservarea și dezvoltareai patrimoniului, a industriei (muzee, galerii de arta pe internet, digitizarea informatiei: manuale digitizate, digitizarea patrimoniului national și internațional).
Economică – este cea care dezvoltă noi paradigme ale economiei digitale și ale economiei bazată pe cunoaștere.
Expansiunea informatională la care asistăm astăzi a generat transformarea societății industriale, influențata de dezvoltarea tehnologică și creșterea producției de bunuri materiale și servicii, într-o societate informațională, cu o dezvoltare vertiginoasă a mijloacelor de comunicație în masă și a tehnologiei informaționale.
Pentru a realiza numeroasele procese de reglare pe care trebuie să le desfășoare, atât la nivel molecular, cât și la scară socială, organismul uman are nevoie de cât mai multe informații, acestea reprezentând, de fapt, materia de bază a creierului.
Existând concluzia conform căruia, în mare masură, creșterea enormă a volumului de informații vehiculate în societatea contemporană, organismul uman recepționează, cu ajutorul organelor sale de simț, aproximativ 10 milioane de biți/secundă, din care circa 1 milion de biți sunt trimiși în fiecare secundă spre sistemul nervos central, de unde sunt canalizați sub forma de impulsuri nervoase, de-a lungul sistemului de comunicații al organismului oamenilor, spre diferitele aparate și organe a caror activitate va fi, astfel, adaptată la modificarile ce au generat informația respectivă.
Însemnătatea exploziei informaționale. Mediul natural în care trăiesc îi asaltează pe oameni cu un volum enorm de informații, care este mai mare decât capacitatea lor normală de recepționare și prelucrare. Se apreciază că, la scară mondială, sunt publicate, anual, peste 100 000 de reviste din domeniul ștințifiic ce includ milioane de articole, și alte un milion de cărți, într-un tiraj de aproximativ opt miliarde de exemplare. Pe lângă lucrările din domeniile stiințifice, în lume apar peste 400 000 de periodice, dintre care aproximativ 8 000 sunt cotidiene, fiecare tipărit în peste 400 de milioane de exemplare.
Datele de bază ale teoriei informației sunt de o mare importanță și generalitate, ele având aplicabilitate în domenii precum matematica, sociologia, literatura și informatica. Informația evidențiează unul sau mai multe evenimente dintr-un ansamblu finit de acțiuni ce se pot desfășura, iar entropia reprezintă termenul utilizat pentru măsurarea gradului de informatizare a unui sistem. În cadrul unui sistem de informații se regăsesc: documentele purtătoare de informații, personalul, informația vehiculată, sisteme de prelucrare a informației , mijloace de comunicare, etc.
Informația reprezintă astăzi putere. Pe parcursul anilor, puterea a fost prezentată în mai multe variate. Preistoria atribuia reale calități de lider, altfel spus, puterea, celui superior din punct de vedere fizic, deci cu aptitudini fiziologice ieșite din comun. În epoca medievală, suveranii reprezentau întruchiparea de facto a autorității. Cuvântul regelui era mai presus de lege sau, în cele mai multe cazuri, legea însăși. Sute de ani mai târziu, în perioada revoluției industriale, capitalul material a devenit adevărata și, nu de puține ori, unica sursă de putere.
În noua eră care se profileaza la orizont: era multimedia, fluxul taifunic de informații atribuie o putere aproape nemărginită celui care se află în posesia lor. John Galbraith scria: "În societatea informației, puterea este reprezentată de cunoștințele avute. Din acest moment, vedem aparând o nouă structură a claselor, împărțite între cei care posedă informația și cei care trebuie să lucreze pornind de la neștiință. Aceasta nouă clasă își datorează puterea nu banilor, ci cunoștințelor".
George Grisham este de părere că, în ziua de azi, "cheia puterii este la îndemâna tuturor".
"Cunoștințele nu sunt decât o putere potențială, pâna în momentul în care cad în mâinile celui care știe cum să procedeze astfel încât să ia măsuri eficiente", mai consideră Grisham, care concluzionează că puterea este conferită de modul de a acționa.
Definirea informaței
Societatea contemporană aduce în fața științei o multitudine de probleme, printre care una din cele mai importante este informația. Apariția informației este indisolubil legată de istoria societății omenești. Pe parcursul tuturor etapelor de dezvoltare a societății omul a manifestat necesitatea de a informa și de a fi informat. Astfel între informație și societate există o inter-dependență strânsă și reciprocă.
Cuvântul informație – căpăta mai multe semnificații, ce sunt în sttrânsă legătură cu domeniile și contextele foarte variate în care este folosit acesta. În afara înțelesurilor din limbajul de zi cu zi, el are și alte sensuri, atribuite fie prin definirea sa ca termen științific sau tehnic, fie drept concept în cadrul unor ramuri ale filosofiei sau ale unor științe și tehnologii al căror obiect de studiu este ceea ce numim informația.
Termenul “informație” este legat și de un proces informațional – ce reprezintă succesiunea acțiunilor prin care se face informarea, dar și rezultatul acestui volum al informațiilor, varietatea de informații obținute, precum și de unele fenomene specifice fenomenului informațional, etc. De asemenea informația a început să fie considerată un factor primordial, ce stă la originea tuturor lucrurilor, împreună cu materia și energia.
Societatea contemporană aduce în fața științei o mulțime de probleme, dintre acestea informația este cea mai importantă. Apariția informației este strâns legată de dezvoltarea societății omenești. În timpul tuturor proceselor de dezvoltare ale societății, omul a manifestat necesitatea de a se informa și de a fi informat. Astfel între informație și societate există o legătură strânsă.
Informația este considerată nu doar o simplă transmitere de știri, ci ca informație științifică. Informația științifică este acea informație logică, care a fost obținută în procesul de cunoaștere, care reflectă adecvat fenomenele și legile naturii, societății și gândirii și care își găsește aplicare în activitatea practică. În această definiție se subliniază patru particularități ale informației științifice:
ea este obținută în procesul de cunoaștere;
este supusă prelucrării și generalizării prin intermediul gândirii abstracte și logice;
reflectă adecvat legile naturii, societății și gândirii;
presupune utilizarea sa necondiționată în activitatea practică.
Informația, prin funcțiile pe care le îndeplinește: interne – păstrarea, prelu-crarea, și căutarea și externe – intrare-ieșire sau de transfer a informației, asigură legătura dintre societate și natură pe de o parte și dintre știință și activitatea practică pe de altă parte.
Folosind această definiție se are în vedere că noțiunea “informație” cuprinde ace-le date pe care oamenii le cunosc, precum și pe acele care există indiferent de oa-meni, există datorită faptului că există diversitate. Anume diversitatea și este sursa de informație.
Unite, masa și energia (Albert Einstein, 1905), energia și informația (Cla-ude Shannon, 1948) permit concluzionarea că lumea în care trăim este o lume logică, unitară, subtil programată, cu sens, semnificație și telefinalitate. Odată calculat echivalentul termic al entropiei informaționale, se poate stabili cu multă precizie cantitatea de energie necesară trecerii unui sistem de la un nivel entropic la altul.
Tot mai mulți cercetători își pun întrebarea în ultimul timp dacă este posibil de realizat o teorie a informației unică, general valabilă. Pe de altă parte, impasul în care au ajuns cercetările în unele domenii precum (biologie, psihologie, robotică, inteligența artificială etc.), se remarcă tot mai multe încercări de a îmbina și de a suprapune diversele interpretări ștințifice într-un singur concept universal acceptat.
Se poate afirma că enunțarea unui concept unic al informației se află comparativ la aceiași etapă în care se găsea elaborarea unui concept al energiei la mijlocul sec. XIX, deși acest concept era cunoscut de mai multe secole, cercetătorii au început să înțeleagă cum poate fi transformată o formă de energie în alta și să scrie ecuația acestor conversii abia prin anii 40 ai secolului XIX.
Din cele spuse reiese următoarea definiție a informației: Informația este reflectarea diversităților obiectelor și fenomenelor lumii reale. Folosind această definiție se are în vedere că noțiunea “informație” cuprinde toate datele pe care oamenii le stiu, precum și pe acelea care există indiferent de aceștia, există datorită faptului că există diversitate. Informația oferă omului posibilitatea de a acumula cunoștințe, de a rezolva probleme de diferite tipuri, de a lua toate deciziile în cunoștință de cauză. Atunci când ai toate datele unei probleme, date obținute din informațiile strânse din mai multe surse care pot fi surse deschise, poți lua cele mai bune decizii, vei putea conduce negocieri, vei deține puterea.
1.2. Clasificarea informației
Clasificarea reprezintă modalitatea prin care se asigură tratarea consecventă a informației de către toate persoanele care intră în contact cu aceasta. Pentru a ține informația sub control și pentru a diminua riscurile de manipulare a acesteia trebuie elaborat un model de clasificare.
Pentru domeniul public dar și pentru companiile deținute integral sau parțial de stat, precum și pentru celelalte tipuri de organizații este obligatorie respectarea legislației privind informațiile clasificate. Sub aspectul cerințelor de protecție, informațiile clasificate se diferențiază după nivelul de clasificare, pe de o parte, și după forma în care ele se regăsesc, pe de altă parte.
Informațiile unei organizații se pot clasifica astfel:
Informații clasificate – acele informații care necesită protecție împotriva dezvăluirii neautorizate și care poartă identificatori specifici în acest sens. Acestea pot fi informații secrete de stat și informații secrete de servciu.
Informațiile secret de stat sunt informații care au nivelurile de secretizare:
SECRET – informații a căror divulgare este de natură să producă daune securității naționale;
STRICT SECRET –reprezintă informațiile ce au lugătură cu domeniul securității naționale, iar divulgarea acestora pot aduce daune acestui domeniu;
STRICT SECRET DE IMPORTANȚĂ DEOSEBITĂ – sunt informațiile care daca sunt divulgate pot aduce daune excepționale securității naționale;
Informațiile secret de serviciu sunt informații de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat.
Informații neclasificate – care nu sunt destinate tuturor oamenilor, al publicului și care sunt protejate prin măsuri interne, specifice fiecărei organizații.
Există diferite criterii, și respectiv, clasificări ale informațiilor. Una din ele este următoarea:
1. După forma de expunere a fenomenelor pe care le reflectă:
cantitativă:
analogică, ce caracterizează parametrii cu variație continuă a fenomenelor, proceselor ,evenimentelor (exemplu: viteza, temperatura, presiunea, etc.);
digitală, ce exprimă aspectul cantitativ al fenomenelor sub formă de numere, care se obțin prin numărare, măsurare, calcule.
calitativă – exprimă aspectele calitative și se prezintă într-o mare varietate de forme: texte, rapoarte, concepte, liste bibliografice.
2. După suportul informațional utilizat pentru redare, transmitere și păstrare:
sonoră, inclusiv verbală;
verbală;
scrisă;
grafică (imagini fixe);
video (imagini în mișcare);
în formă de unde electromagnetice;
în formă optică;
în formă codificată;
discuri magnetice, etc.
3. După situarea în timp față de momentul desfășurării procesului sau fenomenului reprezentat, se deosebesc informații:
active (operative) – caracterizează procesele sau fenomenele în curs de desfă-șurare;
pasive – reflectă procese sau fenomene care au avut loc și sau terminat;
previzionale – caracterizează procese și fenomene, care se presupune că se vor desfășura în viitor, au un caracter de direcționare a activității viitoare.
4. După conținut informațiile pot fi:
elementare – definesc operații și fenomene indivizibile (ce nu se mai descompun în alte elemente);
complexe – sunt rezultate din agregarea informațiilor elementare pentru a ca-racteriza un proces sau fenomen;
sintetice – reflectă aspecte legate de obținerea unor indicatori sintetici, de exemplu: prețul, costul, productivitatea și permit caracterizarea de ansamblu a obiectului.
5. După domeniul de activitate la care se referă: informațiile pot:
tehnologice – caracterizează procesele tehnologice și sunt folosite pentru ur-mărirea și dirijarea cu aceste procese.
tehnico-științifice – se determină și se utilizează în cercetările științifice și proiectările tehnologice;
economice – se utilizează în procesul conducerii activităților economico-sociale;
1.3. Importanța informației în luarea deciziilor
Mediul actual se află astăzi într-o permanentă schimbare, iar procesul luării de decizii devine tot mai dificil. Managerii, dar și cei care sunt puși în situația luării unei decizii sunt constrânși de mediul și echipele în care acționează. A lua o decizie reprezintă un proces dinamic și în permanentă dezvoltare, deciziile au câteva elemente comune. Fiecare decizie este luată în mediul caracteristic unei organizații și toate deciziile presupun parcurgerea mai multor pași pentru început.
Cei care se află în posturi de conducere iau deciziile într-un număr mai mare de situații și anume; tipul de decizie variază în funcție de nivelul din cadrul organizației pe care îl ocupă managerul, precum și de atribuțiile postului pe care îl ocupă. Putem evidenția două tipuri de decizii: deciziile programate și deciziile neprogramate.
Deciziile programate sunt acele decizii care se iau zi de zi, repetă și de rutină. În condițiile frecvenței ridicate a apariției unei anumite situații, managerul fiind cel care trebuie să ia decizia își creează un obicei (o regulă a sa, o procedură, care poate fi internă) prin care dorește a rezolva această situație. Organizațiile, companiile au politici interne scrise și nescrise care au rolul de a simplifica luarea unei deciziilor, de a economisi timpul de rezolvare a problemelor și de a permite organizațiilor să își coordoneze și controleze activitatea. Un astfel de exemplu al unei decizii programate îl reprezintă decizia de angajare luată de departamentul de resurse umane al unei organizații.
Deciziile, analizate, programate sunt cel mai repede și ușor de luat, acest fapt se datorează managerilor care au la dispoziție o serie de reguli, standarde, proceduri și politici. În luarea acestor decizii managerul trebuie să aibă în vedere faptul că aceste planuri au aplicabilitate doar în anumite situații și condiții.
Deciziile de rutină, nu sunt foarte simplu de luat și sunt considerate importante pentru companie. Într-o situație în care o problemă apare în mod frecvent și elementele ei pot fi definite, prevăzute și analizate, atunci poate fi descrisă ca o decizie programată în legătură cu problema respectivă.
Deciziile neprogramate, spontane sunt acele decizii care sunt luate în condiții nestabilite sau în situații rare, unice. Pentru a rezolva aceste probleme nu există proceduri standard, fie datorită faptului că nu au fost foarte frecvent întâlnite, sau pentru că sunt de o importanță deosebită și complexeă. Un astfel de exemplu de decizie spontană îl constituie luarea deciziei de lansare a unei noi linii de produse.
Pe măsură ce un manager urcă pe o poziție superioară pe scara ierarhică a organizației, foarte importantă devine abilitatea și capacitatea lui de a lua decizii neprogramate, iar timpul pentrut luarea acestor decizii trebuie să fie relativ mic, deoarece poate fi în dezavantajul timpului alocat luării de decizii programate, care înseamnă preocuparea principală a celor din nivelele manageriale inferioare. Gradul de incertitudine al rezultatelor fiecărei decizii formulate repezintă unul din factorii ce influențează mnagerii în procesele de luare a deciziilor. Managerii iau decizii în condiții de certitudine, risc sau incertitudine, în cadrul organizațiilor.
Deciziile luate în condiții de certitudine. Sunt luate atunci când managerii știu cu siguranță care sunt rezultatele și alternativele asociate fiecărei decizii, în situația dată putem spunem că există condiții de certitudine.
La nivelul organizațiilor, însă, sunt mai puțin frecvente deciziile care au fost luate în astfel de condiții, datorită gradului de complexitate și natura schimbătoare a societății prezente. O teorie ideală o poate reprezenta condiția de certitudine furnizează în cadru unei evaluării a condițiilor de risc în luarea unei astfel de decizii. Gradul de încredere al unui manager într-o anumită decizie depinde foarte mult de nivelul de certitudine în care este luată decizia respectivă. În altă ordine de idei, cu cât devine mai sigur un manager de rezultatele unei decizii, cu atât va avea mai multă încredere pe viitor în luarea unei decizii.
Deciziile luate în condiții de risc. Deciziile de risc se apreciază că există în condițiile când trebuie luată o decizie pe baza unor informații care nu sunt complete. Totuși când informațiile nu sunt complete, managerii au posibilitatea să evalueze probabilitățile unor evenimente, precum și rezultatele și costurile acestora, utilizând apoi alternativa cea mai bună și favorabilă.
1.4. Riscurile folosirii inadecvate a informației
În zilele noastre auzim și citim tot mai des despre riscurile utilizării tehnologiilor informaționale. Conducerea organizațiilor și implicit managerii sunt din ce în ce mai interesați de sensul elementelor de management al riscurilor și analiză a acestora, aplicate tuturor tehnologiilor informaționale existente și utilizate în cadrul unei organizației. Acest lucru este datorat nivelului de dependență crescut al business-ului față de tot ceea ce înseamna tehnologiile informaționale:
Bazele unei afaceri sunt tot mai mult dependente de aceste procese ale tehnologiilor informaționale, respectiv eșuarea acestor procese pot fi cauza eșuării proceselor de afaceri cu o mai mare probabilitate;
Procesele de afacerii sunt în creștere, iar acestea pot fi influențate de punctele critice ale acestui domeniu si tot ceea ce ține de infrastructura informațională devin mai complex;
Timpul în care are loc o cădere a serviciilor TI s-a micșorat considerabil acest lucru este resimțit în procesele de afaceri;
Micile probleme ce pot să apară la utilizarea serviciilor TI sunt tot mai mult puține acestea fiind vizibile și resimțite în afara centrului de procesare a datelor, astfel crescând numărul de persoane afectate ce-și manifestă nemulțumirea.
Informațiile tehnologice au astăzi această posibilitate mai mult ca oricând de a aduce succesul unei afaceri, după cum și scăderile tehnologiilor informației, eșecul în acest domeniu. Aceast motiv reprezintă, pe lângă obiectivele prezentate de analiza riscurilor, și un procesul de dezvoltare și întocmire a planului de asigurare a continuității sistemului informațional al organizației ce trebuie menționat ca fiind de etapă preliminară
În funcție de implicarea și suportul oferit în procesul de management și analiza riscurilor de managementul organizației depinde eșecul sau succesul unui astfel de proces. Managementul de vârf al organizației este responsabil de coordonarea și inițierea procesului, și asigurarea raportării în timpi utili a deciziilor. Suportul managementului este esențial, chiar dacă implicarea lui nu este directă.
Atribuțiile specifice managementului de vârf în procesul de analiză a riscurilor pot fi:
Desemnarea și selectarea echipei și a liderulul acesteia;
numirea autorităților și atribuțiilor pentru această sarcină;
verificarea și suportul rezultatelor obținute;
luarea unei ultime decizii cu privire la implementarea măsurilor de securitate.
Managerul echipei care este si liderul acesteia trebuie să se implice la formarea echipei ce va participa la procesul de analiză, să stabilească un plan al activităților urmarite a fi efectuate și să asigure îndeplinirea acestora în termenii stabiliți. În formatul prestabilit adresat managementului de vârf întocmirea rapoartelor va fi efectată și coordonată tot de liderul echipei.
Echipa poate fi formată dintr-un număr variat de membri, în relație cu nivelul organizației, este de preferat să nu fie un număr mai mic trei membri, sau să existe cel puțin un reprezentant activ al fiecărei subdiviziuni ce utilizează resurse informaționale. Selecția echipei trebuie făcută cu grijă, verificându-se competența lor în ce privește coordonarea unei afaceri ce au loc în cadrul departamentelor din care fac parte și modul în care aceste procese sunt realizate si depindența lor de tehnologiile informaționale.
O folosire incorectă , dar foarte des aplicată a utilizării informațiilor, este aceea în care este folosită prima soluție pe care liderul o poate emite, fără să se gîndească la alternative, la dezavantajele soluției alegerii acesteia. Managerii i-au o astfel de decizie regulă pentru că o condideră o strategie mai simplificată și pentru că fac doresc a evita stresul în la luarea unei hotărîri și a optimiza timpul de lucru.
A folosi o strategie mai simplificată are și dezavantaje evident: iar de cele mai multe ori, managerii trebuie să suporte consecințele unor astfel de decizii luate în grabă, fără ca acestea să mai poată fi rezolvate la fel de repede cum au emis soluția greșită. De foarte multe ori, pe termen mediu s-a constatat că se repară mai greu consecințele unei decizii incomplete, greșite, iar proverbul „graba strică treaba” este poate cel mai bun exemplu pentru un astfel de deciziie și implicit comportament.
O decizie bună se înfăptuiește de manager atunci când poate analiza foarte bine consecințele ce pot sa apară pentru afacere daca decizia sa este folosită inadecvat, și decide să îți foloseasca toată energia pentru a creea perspective de dezvoltare mai bune pentru echipa sa, pentru organizație și nu în ultimul rând pentru ca la sfârșitul proiectlui, negocierii, preocesului în care este coordonator să-i ofere satisfacția profesională.
CAPITOLUL II. Intelligence în societatea cunoașterii
Societatea cunoașterii asigură o dezvoltare a cunoașterii către toți oamenii prin mijloace cum ar fi, folosirea cu prioritate a Internetului, cartea electronică este de asemenea folosită si ea și nu în ultimul rând sunt folosite metodele de învățare prin procedee electronice ce urmărește extinderea și însuțirea cunoașterii științifice și a adevărului despre existență aceasta, Din punct de vedere ecologic este singurul mod prin care se va asigura o societate sustenabilă și va deveni o nouă etapă în cultura care se bazează pe cunoaștere, aici fiind implicate toate formele inclusiv cunoașterea literară, artistică, etc). Bazele unei viitoare societăți a conștiinței, a adevărului, moralității, creativității și spiritului sunt pune incă de la începuturi..
În ultima perioadă, societatea cunoasterii a fost cunoscută ca un nou mod al proceselor informaționale respectiv a Societății Informaționale. În ,,Raportul Comisiei Națiunilor Unite pentru Dezvoltarea Stiinței și Tehnologiei”, publicat în 1998, noțunea de Societate a cunoașterii este prezentată astfel: ,,În prezent noțiunea de Societate a cunoasterii a fost utilizată pentru a evidenția faptul ca rolul tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) a fost schimbat dintr-un instrument de schimbare tehnologică într-un instrument care oferă un nou potențial din combinarea informațiilor înglobate în sistemele TIC cu potențialul creativ al oamenilor pentru dezvoltarea cunoasterii acestora” (Mansell Robin, 1998).
Societatea cunoasterii constituie baza fundamentală necesară pentru a se crea o societate sustenabilă din punct de vedere al sistemului ecologic, deoarece fără cunoastere stiințifică, cunoaștere tehnologică și managementul acestor cunoștințe nu se vor putea produce acele bunuri și servicii, organizări și transformări tehnologice și economice necesare pentru a evita dezastrul ecologic ce poate să apară în secolul al XXI-lea.
Societatea cunoașterii are un caracter global și este un factor generator al globalizării. Prin cei doi vector, mai exact cel informațional și vectorul sustenabil, societatea cunoașterii are un caracter global după cum am menționat, în cadrul căreia și informația și cunoasterea vor deveni de asemenea globale.
Societatea cunoașterii poate fi descrisă ca și o etapă nouă în domeniul culturii, pe primul plan va fi reprezentată cultura cunoașterii care include toate formele de cunoaștere, inclusiv cele de cunoașterea literară, artistică, etc.
În centrul procesului de producere a cunoașterii se află factorul uman. Care are o importanță deosebită și este considerat factorul de producție ce devine ființa umană, cheia unui domeniu competitiv ăl reprezintă capacitatea indivizilor, a grupurilor de a produce și a o utiliza în mod eficient cunoașterea. Actorului social care este reprezentat de individ sau colectivitate îi este acordat un rol central în producerea cunoașterii, se schimbă oarecum percepția privitoare la capacitatea productivă a națiunilor.
De foarte multe ori termenul de economie bazată pe cunoaștere este îndreptat și asupra societății, iar alteori cercetătorii vorbesc despre o societatea informațională pentru care economia bazată pe cunoaștere este factorul său economic.
Termenul ce definește societatea informațională a fost enunțat inițial de Fritz Machlup, începând cu anul 1933 și având un impact major odată cu publicarea, în anul 1962, a cărții cu titlui „The production and distribution of knowledge in United States”. Tot același autor a introdus și noțiunea de industrie a cunoașterii. Astăzi, fie că se considera că am făcut trecerea într-o societate a cunoașterii, sau doar ne îndreptăm spre aceasta, termenul de societate a cunoașterii, informațională și de economie, industrie a cunoașterii se cunoaște în lume de cel puțin cinci decenii.
Noțiunea de economia cunoașterii a fost evidențiat și de Peter Drucker în cartea intitulată “The Age of Discontinuity”, publicată în anul 1969, și care avea la baza și idei dezvoltate anterior de autor, cum ar diferențele evidente dintre lucrătorul manual și un lucrător cu cunoștințe (“knowledge worker”).
Acest concept este cunoscut în sub denumirea de economie ce este bazată pe cunoaștere sau economie nouă, iar principalele trăsături definitorii ale acestei economii sunt:
factorul primar al producției îl reprezintă cunoștințele și nu capitalul;
valorilor intangibile au un rol deosebit (serviciile sunt mai importante decât bunurile);
economie de rețea este reprezentată de rețele de oameni și mașini;
posibilității uriașe de transfer, păstrare și procesare al informație.
2.1. Ce este cunoașterea? Definirea conceptului de intelligence
În ultima perioadă, stiința și tehnica și-au accentuat caracterul lor sistematic. Este demonstreat de viteza cu care unele progrese, produse stiințifice au ajuns să aibă aplicații industriale, datorită accentuării și utilizării fenomenelor de piață în domeniul stiinței. Pe plan internațional, a devenit tot mai accentuată tendința de creștere a colaborării dintre organizațiile de cercetare fundamentală și acele organizațiile de cercetare aplicativă și introducere a noului în procesul de producție .
În actualul context, importanța transferului de tehnologie între ceea ce numim cercetare fundamentală și cercetare aplicativă sau de dezvoltare și aplicațiile industriale crește. Acest transfer devine realizabil prin raportul inter-relațiilor cercetării cu producția și cu învățământul, prin diverse modalități, cum ar fi creșterea numărului, a importanței colaborărilor între cercetarea publică și diversele firme private de tip industrial, sub forma unor parteneriate sau a unor proiecte care pot fi de colaborare, cât și prin mărirea numărului de companii care doresc sa creeze condiții de colaborare cum ar fi parcuri tehnologice și științifice, centre pentru transfer al tehnologiei, broker de tehnologie etc.).
Astfel, colaborarea între inginerul capătă din ce în ce mai multe cunostințe din domeniul stiinței și omul de stiință s-a accentuat, iar atenția publică acordată celor două dintre categorii tinde să fie la egalitate. O disciplină apărută în a doua jumătate a secolului XX când procedurile informaționale au început să influențeze modul de a trata și interpreta reprezentările complete și complexe și anume procesele cognitive ale minții, este ceea ce definim astăzi știința cognitivă. În anii 70 ai aceluiași secol s-au înființat institutuția ce denumită Cognitive Science Society si revista Cognitive Science iar zeci de universități din lume au introdus cursuri de stiință cognitivă.
Sherman Kent susținea, încă din 1949, existența unei confuzii conceptuale în ceea ce privește termenul intelligence: „În condițiile date, este surprinzător faptul că mai multe puncte de vedere convergente nu există și nu se diminuează încurcătura cu privire la sensul termenilor de utilizați. S-ar părea că dificultatea principală este legată de natura cuvântului intelligence, care a ajuns să semnifice atât activitatea persoanelor angrenate în acest domeniu, cât și produsul activității lor”.
Globalizarea este astăzi un termenul modern folosit la definirea schimbărilor în societăte și în economia globală, care rezultă din comerțul internațional foarte crescut și din schimburi culturale. Creșterea investițiilor și a comerțului se datorează liberei circulații, căderii barierelor și interdependenței dintre state lumii. În contextul economic, este mai des întâlnită referirea, aproape numai, la efectele comerțului și, în particular, la liberalizarea comerțului sau la liberul schimb al acestuia.
Ca profesie, intelligence-ul există de milenii. Ca disciplină academică, de numai câteva decenii. Discrepanța aceasta enormă rezidă mai ales în caracterul enigmatic al acestui domeniului. Este firesc totuși ca obținerea datelor despre procesele și structurile care se consideră ar avea caractere secrete să nu permită o abordare mai amplă și cu atât mai puțin științifică a domeniului intelligence-ului. Astfel, ultimii ani au arătat o tendință cu două direcții foarte interesantă.
Pe de o parte, este vorba despre un interes accentuat al clasei politice și al societății, în general, pentru realitățile acestei lumi a secretelor, determinat, nu în ultimul rând, de nevoia de a cunoaște și controla mai bine tot ce ține de acest fenomen, iar pe de altă parte, se observă și o mai mare deschidere a organizațiilor din domeniul intelligence, profund interesate de o relație obiectivă, transparentă cu beneficiarii acestor produse ale sale, dar și cu opinia publică în stuctura ei.
Indiferent de motive, această evoluție dinspre și înspre serviciile de intelligence creează un flux de cunoaștere, dar și un aparat metodologic critic atât de necesar eforturilor intelectuale de a studia pragmatic, dar și teoretic, intelligence-ul. Și în România studierea intelligence-ului își face loc atât între disciplinele din diverse centre universitare (fără a include aici și Academia Națională de Informații) cu atât mai mult cu este de o reală importanță pentru zona de business, cât și în dezbarerile mediatice, din ce în ce mai frecvente.
2.2. Aplicarea și utilizarea cunoștințelor
În societatea prezentă, în care accesul la informații și date este tot mai facil de realizat datorită ritmului și modului de dezvoltare a telecomunicațiilor și tehnologiilor informației, se ia in considerare capacitatea de a cunoaște tot mai mult, de a ști cum să se folosească imensitatea de informații de care poți dispune la un moment dat. În această lucrare am vrut să evidențiz terminologia și opiniile aparute legate de aceste concepte relativ noi, cum ar fi c management al cunoștințelor, cunoștința, capital intelectual, enumerând câteva initiative care s-au bucurat de succes, pe care le-au avut în acest domeniu diferite firme de renume.
Management al cunoștințelor pornește de la ideea că aceast termen este mult mai larg decât cea de informație, dată sau capital intelectual.
Cunoștințele, datele, informațiile se referă la aceleași lucruri, dar descrierile acestora se schimbă pe masură ce ele devin mai valoroase, mai însemnate, iar oamenii învață cum să le manipuleze.
Pe baza celor expuse mai sus, în figura nr. 1 încercăm se reprezentăm noțiunile în care sunt evidențiate dependențele și elementele care le diferențiază între ele, dar și modul în care acestea evoluează de la simplu la complex.
La baza piramidei se află datele. Acestea sunt scoase dintr-un anumit context și nu au sens luate ca atare. Atunci când se pot încadra într-un anumit tipar sau li se poate da un anumit scop, acestea se transformă în informații.
Secțiunea imediat urmatoare a piramidei o reprezintă informațiile. Concluzia constă în faptul că informațiile sunt acele date care devin utile, adică sunt datele pe care le putem folosi într-un mod util, pentru a avea rezultatele dorite
La nivel mai înalt al piramidei se situează cunoștințele. Informațiile se transformă cunoștințe în momentul când persoana care le folosește este capabil de a întelege modelele care există în informații ce pot fi aplicate imediat sau le poate aplica în viitor.
2.3. Nivelul de dezvoltare al societății cunoașterii
Descoperirile științifice determină productivitatea economică, conducând, astfel, la creșterea nivelului de trai în societate. Așa cum este ușor de observat în societățile actuale, securitatea vieții depinde într-o foarte mare măsură de nivelul de trai. De asemenea, considerăm că securitatea socială crescută determină o mai ușoară integrare culturală.
Educația a fost declarată în mod universal un drept al oricărei ființe umane. Urmărim, în ultimii ani, apariția unui număr impresionant de instrumente și standarde, un exemplu concludent fiind conceptul de „e-learning”. Aceste instrumente considerăm că reprezintă, de fapt, efectul schimbării percepției atât politice, cât și economice asupra învățării, această schimbare fiind necesară societății cunoașterii.
Progresul științific reprezintă o direcție fundamentală a societății cunoașterii. Provocarea
existentă constă în a găsi un răspuns la întrebarea: cum putem face ca dezvoltarea economică, bazată pe cercetare, să fie universală, astfel încât întreaga lume să poată beneficia de ea?
În prezent, există un decalaj mare între țările bogate și cele sub-dezvoltate sau în curs de dezvoltare. Deși știința este, prin natura ei, universală, se pare că progresul științific se realizează doar în anumite părți ale globului. Un indicator utilizat adesea în dezbaterile privind situația cercetării într-o țară îl reprezintă procentul alocat din PIB pentru cercetare și dezvoltare.
Schimbările globale, la care asistăm în prezent, sunt comparabile cu acelea care au adus schimbarea de la societatea bazată pe agricultură la societatea industrială. Schimbarea reprezintă, de fapt, accentuarea acelei componente, care aduce creșterea prosperității și a nivelului de trai. Mediul economic a generat dintotdeauna nevoia creșterii competitivității organizaționale, în vederea obținerii supremației pe piețe puternic concurențiale.
Dezvoltarea spre o societate a cunoașterii poate conduce la dezvoltarea a două noi situații: noul context economic va manifesta o creștere a concurenței și a luptei pentru supremație în contextul în care companiile vor satura piața cu produse și servicii – sau va fi generat acel context care să permită companiilor „inteligente”, evadarea din acest cadru economic închis, către o zonă neconcurențială.
2.4. Perspectivele intelligence-ului în societatea cunoașterii
Ultimii 20 de ani au însemnat, pentru serviciile de informații, o continuă reinventare, pentru a gestiona probleme de securitate tot mai complexe. Proliferarea formelor asimetrice, neconvenționale de conflict, și caracterul transnațional al amenințărilor s-au suprapus apariției de noi medii de comunicare, în care transmiterea și schimbul de informații pot avea loc neîngrădit, la adăpost de intervenția forțelor de securitate, prin eliminarea treptată a barierelor „tehnice”, dar în care intențiile și identitatea emitentului sunt dificil de stabilit.
Amenințări precum spionajul și criminalitatea organizată, considerate „tradiționale” în structurile de intelligence, au dobândit dimensiuni suplimentare, legate de dezvoltarea tehnologică. În plus, au apărut pericole noi, precum cele cibernetice, a căror natură difuză, anarhică și interconexată, le face extrem de greu de identificat și gestionat.
De altfel, Robert Cooper avertiza, în lucrarea sa “Destrămarea națiunilor – geopolitica secolului al XXI-lea” (2007), că “secolul în care tocmai am intrat riscă să fie deturnat de anarhie și tehnologie, iar acești doi mari distrugători s-ar putea susține reciproc”. Vechile paradigme de explicare a cadrului internațional sunt tot mai contestate sau insuficiente, iar o nouă teorie unanim acceptată se lasă așteptată.
Statele sunt mai vulnerabile (în cel mai bun caz, mai nepregătite) ca oricând la aceste provocări. Accesul la tehnologie, la mijloace de comunicare și propagandă, la diferite alte resurse de putere, care s-au aflat în mod tradițional în monopolul statului, este acum la îndemâna a ceea ce generic s-a numit „nonstat”, care a profitat de propagarea inovațiilor, și-a modificat metodele de acțiune și le-a folosit în detrimentul intereselor globale de securitate.
În acest univers dual, online – offline, caracterizat de circulație largă, rapidă, în rețele extrem de eterogene, s-au amplificat incertitudinile atât în ceea ce privește procesele actuale, dar mai ales predictibilitatea celor viitoare. A devenit evident că lumea se află într-o criză de adaptare care, comparativ cu alte etape în evoluția societății umane, prin rapiditatea și spațiile pe care le acoperă, demonstrează că, pentru o înțelegere reală, nu mai este suficientă calea reducționistă. Toate aceste evoluții au transformat profund procesul de intelligence, obligând structurile informative să adapteze permanent și în timp foarte scurt strategii, planuri, tactici și forme de management.
Strategia „Educație și Cercetare pentru Societatea Cunoașterii” se constituie ca al treilea pas dintr-un demers sistematic la care s-a angajat Președinția României. În 19 ianuarie 2007 a fost înființată Comisia Prezidențială pentru Analiza și Elaborarea Politicilor din domeniile educației și cercetării, o comisie de experți care a prezentat într-un raport făcut public pe 12 iulie 2007 și intitulat România educației, România cercetării diagnoza sistemului, ca și principalele soluții la problemele identificate.
Pe baza raportului și a discuțiilor publice ulterioare, a fost elaborat Pactul Național pentru Educație, semnat în data de 5 martie 2008 de către liderii tuturor partidelor parlamentare și ulterior de Academia Română și reprezentanții altor 22 de organizații sindicale, studențești, asociația părinților, de alte organizații neguvernamentale interesate de bunul mers al educației și cercetării în România. Strategia de față vizează dezvoltarea educației și cercetării în perioada 2009-2015 și se întemeiază, așadar, pe două tipuri de demersuri: unul de expertiză, celălalt de angajament politic major.
Educația și cercetarea, oricât de nobile ar fi, nu sunt activități în sine; ele sunt mijloace prin care construim un tip de societate. Întrebarea „Ce-i de făcut cu educația și cercetarea în România?” este strâns legată de o alta, și anume „Ce fel de țară ne dorim?”. Strategia de față conține soluțiile operaționale pentru perioada 2009-2015, astfel încât prin educație și cercetare să construim în România o societate a cunoașterii, singura care poate aduce prosperitatea, dezvoltarea durabilă și dezvoltarea personală a fiecărui cetățean.
Toate măsurile și acțiunile propuse în această strategie țintesc nu numai un nou aranjament instituțional și legislativ, cât mai ales un nou angajament axiologic, o nouă ierarhie de valori care să ne scoată din debusolarea axiologică pe care am trăit-o după 1989. Nu putem să realizăm în România o economie și o societate a cunoașterii fără să credem în valorile: învățarea înseamnă dezvoltarea-inovarea instituțiilor și tehnologiilor, cercetarea pusă în slujba rezolvării problemelor complexe cu care ne confruntăm.
Obiectivul final al acestei strategii este asumarea socială, reală, a unei noi scale de valori,
necesară pentru realizarea consecventă a opțiunilor ce corespund unei economii a cunoașterii. Vom reuși dacă aceste valori se vor regăsi în acțiunile noastre, nu doar în discursurile ocazionale ale mai marilor zilei.
În societatea cunoașterii, securitatea a devenit, mai mult decât oricând, un bun comun, iar principala caracteristică a noilor realități este „transparența determinată de multiple interdependențe”. Astfel, serviciile de intelligence tind să devină furnizoare de cunoaștere, în cadrul unei rețele interdisciplinare, în care rolurile de beneficiar și furnizor sunt
CAPITOLUL III.
Beneficiile implementării retelei de internet în zonele slab dezvoltare
3.1. Politica statelor de dezvoltare a Internetului în economia de piață……34
3.2. Cunoașterea, factor economic………………………………………………………..39
3.3. Matricea SWOT…………………………………………………………………………….42
CAPITOLUL III. Beneficiile implementării retelei de internet în zonele slab dezvoltare
Infrastructura și serviciile de bază neadecvate constituie principalul element care menține un decalaj accentuat între zonele rurale și zonele urbane din România și cu atât mai mult, o piedică în calea egalității de șanse și a dezvoltării socio-economice a zonelor rurale. Modernizarea și extinderea infrastructurii fizice rurale de bază reprezintă o cerință esențială pentru îmbunătățirea calității vieții și creșterea atractivității zonelor rurale.
Dezvoltarea infrastructurii de bază presupune ca zonele rurale să poată concura efectiv în atragerea de investiții, asigurând totodată și furnizarea unor condiții de viață adecvate și servicii sociale necesare comunității. Potrivit analizei situației existente, infrastructura de baza din mediul rural, prezinta discrepante majore in asigurarea, igienei, sanatatii, mobilitatii, accesului la educatie in mediul rural fata de mediul urban.
Complexitatea nevoilor de dezvoltare și modernizare a localităților rurale reclamă o susținere integrată pe principii solide care necesită abordări inovative în identificarea de soluții fiabile, realiste și eficiente adaptate condițiilor din zonele rurale mai ales prin consolidarea parteneriatelor ca bază pentru întărirea strategiilor locale care pot facilita inovarea, promovarea cooperării și creșterea economică locală.
Satele românești reprezintă importante centre culturale, adăpostind un bogat patrimoniu și un mod de viață bazat pe valori tradiționale. Totuși, nevoia ca satele românești să utilizeze cu succes aceste resurse unice în avantajul economic al populației nu este valorificată suficient. Cu toate că tradițiile și obiceiurile sunt influențate de poziția geografică a zonei și de prezența resurselor naturale, identitatea culturală nu este definită doar de simpla lor amplasare. Păstrarea și conservarea moștenirii rurale sunt esențiale pentru dezvoltarea turismului rural, etno-folcloric, cultural, ecologic, gastronomic, etc., reprezentând o posibilitate de promovare a satelor românești cu efect pozitiv pentru populația locală.
Este nevoie de integrarea acțiunilor care să contribuie la promovarea și conservarea tradițiilor locale prin intermediul strategiilor de dezvoltare locală în vederea conservării moștenirii rurale.
Există necesitatea dezvoltării unei rețele de comunicații (internet) în zonele rurale pentru a le face mai atractive pentru dezvoltarea socio-economică, inclusiv instalarea și consolidarea afacerii, crearea de locuri de muncă și diversificare economică, transmiterea informațiilor la mai mulți utilizatori, comunicații, analiză și planificare strategică, coeziune socială (dezvoltarea unui interes social și a unor grupuri culturale), servicii de sănătate și educație, etc.
Dezvoltarea unei rețele de comunicații moderne/de mare viteză ar ajuta la reducerea discrepanței în calitatea serviciilor care există în prezent între zonele rurale din România și centrele urbane. Dezvoltarea infrastructurii ar trebui să includă internetul de bandă largă care să permită un acces mai bun la informații (inclusiv centre comunitare, biblioteci, administrații locale) și deschiderea către inovare a exploatațiilor agricole și forestiere.
Intenetul a fost probail inovatia cu cel mai mare impact, in domeniul comunicatiilor, din toata istoria omenirii. Ca orice lucru inovator, internetul are propriile lui avantaje si dezavantaje, dar de obicei o gama larga de avantaje, depasesc dezavantajele.
În urma cu zece ani, termenul de internet, era practic necunoscut majorității oamenilor. Astazi, internetul a devenit cel mai puternic instrument pentru oamenii din întreaga lume. Internetul este o vastă colecție de resurse și servicii și folosirea lui are mai multe avantaje decât dezavantaje, după cum urmează:
E-mail: Emailul este un instrument esențial de comunicare în afaceri. Cu ajutorul lui, poți trimite și primi instantaneu mesaje electronice, și funcționează asemenea scrierii scrisorilor. Mesajele sunt livrate direct la destinatari de oriunde în lume, spre deosebire de poșta tradițională care are nevoie de mult timp pentru a îndeplini sarcina. Folosirea acestui serviciu este gratuită, rapidă și eficientă.
Informare: Informațiile reprezintă probabil cel mai mare avantaj pe care internetul îl oferă. Există o imensă cantitate de informații disponibilă pentru orice subiect și domeniu. Poți găsi aproape orice informație pe orice temă pe care o cauți, folosind motoare de căutare precum google, yahoo, msn, etc.
Chat: Este posibilă accesarea asa numitor ‘camere de discuții’ pe Internet, iar acestea pot fi folosite pentru a cunoște oameni noi, a lega prietenii, dar și pentru a menține legatura cu vechile cunoștinte.
Servicii: Nenumarate servicii sunt asigurate pe internet precum verificarea conturilor bancare, căutarea de slujbe, procurarea de bilete, rezervarea de camere de hotel și multe altele.
Comerț electronic: Pe langă faptul că obții informații cu ajutorul internetului, poți face și cumpărături on-line. Există multe magazine on-line și site-uri care pot fi folosite pentru a căuta produse, plata fiind făcută prin card. Nu trebuie să ieți din casă și poți face toate cumpărăturile stând comod în fața calculatorului.
Descarcări de programe: Există posibilitatea de a descarca gratuit programe software, jocuri, muzica filme și multe altele de pe internet.
Fredric Brown, un scriitor american de proză SF de mici dimensiuni, într-una din lucrările sale (Answer, volumul „Angels and Spaceships” din 1954) aducea în discuție, asemeni altor autori ai vremii, ideea unui super-calculator. Până aici, nimic deosebit. Calculatoarele omnisciente au dominat literatura SF, mutându-se de acolo pe platourile de filmat de la Hollywood și ne amintim cu toții de War Games (1984) unde un astfel de super-calculator apare ca fiind capabil să declanșeze holocaustul nuclear. Dar în timp ce Hollywood-ul n-a impresionat vreodată prin imaginație, Fredric Brown rămâne un creator. Un inovator.
Mașina gânditoare visată de el se distinge clar încă din momentul ipoteticei sale treziri la viață când, întrebat dacă există Dumnezeu, răspunde sec și fără ezitate: „Acum, da.” Dincolo ipoteza tulburătoare, una care-l determină pe eroul povestirii, Dwar Ev, să dezactiveze super-calculatorul, dependența societății umane de aceste dispozitivele electronice se contura încă din a doua jumătate a secolului al XX-lea, Fredric Brown reușind să anticipeze generația a cincea de calculatoare, dominată de inteligență artificială.
Iar întrucât anticipația și știința sunt mai strâns legate decât titlul unei reviste de pe vremuri, visul lui Fredric Brown își poate găsi un corespondent, cercetătorii testând în ultimii ani posibilitatea de a implementa organismelor cibernetice funcții asemănătoare celor umane (auz, văz, limbaj), folosind mecanisme de recunoaștere a formelor, de interpretare a imaginilor sau chiar prin recurgerea la un limbaj articulat.
Profesorul Claude Shannon, în ceea ce avea să rămână cunoscut drept una dintre cele mai importante lucrări din toate timpurile („A Symbolic Analysis of Relay and Switching Circuits”) a demonstrat în 1936, cum folosindu-se aplicațiile electrice ale algebrei boolene se poate construi și rezolva orice relație logică numerică.
3.1. Politica statelor de dezvoltare a internetului în economia de piață
În ultima vreme, se constată o semnificativa mobilizare la nivel internațional, menită să consolideze libertatea de exprimare în spatiul virtual, în detrimentul unor forme nerezonabile de cenzură și control. O serie de organizații internaționale, guvernamentale și neguvernamentale, au adoptat, în aceasta privință, documente al caror conținut juridic afirmă extinderea principiului constituțional al liberei expresii asupra mediului electronic.
Comitetul de Coordonare al Organizațiilor privind Libertatea Presei, întrunit la Viena, în data de 21 noiembrie 2002, a emis o declaratie care cuprinde urmatoarele principii fundamentale:
știrile din spațiul cibernetic trebuie să beneficieze de aceeași protecție a libertății de expresie ca și mass-media tradițională;
tentativele de a institui forme de control asupra mediei electronice, invocand motive politice, sisteme de valori regionale sau suveranitatea națională în domeniul informațiilor, reprezintă încălcări ale Declarației Universale a Drepturilor Omului;
întrucât miza o constituie principiul libertății de exprimare, există îngrijorarea că formele de control orientate asupra noilor tehnologii vor putea determina tendința de a prelua controlul asupra mediilor de informare tradiț ionale;
temerile exprimate de politicieni cu privire la noile tehnologii informaționale pun, de fapt, în evidență anxietatea lor față de un mediu nou și nefamiliar, pe care nu îl pot controla. O asemenea anxietate reflecta adesea ignoranța și teama de libertate;
știrile pe Internet au aceeași natură precum știrile din orice alt mediu. Noile tehnologii nu impun o reconsiderare a drepturilor și libertăților fundamentale, printre care și libertatea de exprimare.
La nivelul Consiliului Europei, Comitetul de Miniștri a adoptat Declarația privind libertatea comunicării în Internet (Strasbourg, 28 mai 2003). Dintre ideile expuse în acest document reținem, în mod deosebit, urmatoarele:
libertatea de exprimare și libera circulatie a informațiilor în Internet se impun a fi reafirmate;
libertatea de a asigura servicii de Internet va contribui la garantarea dreptului utilizatorilor de a accesa conținuturi pluraliste dintr-o varietate de resurse de pe tot globul;
necesitatea limitării răspunderii juridice a furnizorilor de servicii Internet, atunci când aceștia acționează ca intermediari sau când, cu bună-credință, asigura accesul la conținuturi create de terți, ori găzduiesc asemenea conținuturi;
libertatea de comunicare în Internet nu trebuie să prejudicieze demnitatea umană, drepturile omului și libertățile fundamentale ale altora, în special, cele ale minorilor;
statele membre ale Consiliului Europei nu trebuie să restricționeze conținuturile în Internet în limite mai largi decât cele aplicabile conținuturilor transmise prin alte medii;
statele membre trebuie să încurajeze autoreglementarea și co-reglementarea cu privire la conținuturile generate în Internet;
autoritățile publice nu trebuie ca, prin măsuri generale de blocare și filtrare, să impiedice accesul publicului la informații și la alte forme de comunicare în Internet, indiferent de frontiere. Acest principiu nu se opune instalării de filtre pentru protecția minorilor, în special, în locuri accesibile lor, cum ar fi școlile și bibliotecile;
statele membre trebuie să încurajeze accesul la serviciile Internet pe baze nediscriminatorii și la prețuri rezonabile. Participarea directă a publicului la comunicările prin Internet, de pildă, prin crearea de pagini Web proprii, nu trebuie să formeze obiectul unor aprobări ori al îndeplinirii altor cerințe având un efect similar;
furnizarea de servicii prin Internet nu trebuie să facă obiectul unor autorizații doar pe motivul mijloacelor de transmisie utilizate de furnizori;
statele membre nu trebuie să impună furnizorilor de servicii Internet o obligație generală de a monitoriza conținutul electronic la care facilitează accesul, pe care îl transmit sau pe care il stochează, ori de a căuta, în mod activ, fapte sau imprejurări de natura să indice o activitate infracțională;
statele membre trebuie să respecte voința utilizatorilor de servicii Internet, de a nu își dezvălui identitatea.
Aceasta nu impiedică adoptarea de măsuri de urmărire a utilizatorilor care au săvârșit fapte penale, în acord cu dreptul intern și tratatele internaționale din acest domeniu.
Un document relevant a fost emis și în cadrul Conferinței O.S.C.E. de la Amsterdam (13 -14 iunie 2003) privind libertatea de exprimare în Internet. Documentul, intitulat Recomandările de la Amsterdam, Libertatea mediilor de informare și a Internetulu , se concentrează asupra urmatoarelor idei esențiale:
noile tehnologii nu trebuie considerate responsabile pentru eventuala lor abuzare;
elementele de ordin tehnic, structural sau educațional, prin care se tinde la obstacularea accesului la rețelele digitatale, trebuie înlăturate;
avantajul creat de existența unei vaste rețele digitale de resurse online și de libera circulație a informațiilor este precumpănitor în raport cu pericolul utilizării abuzive a Internetului. Cu toate acestea, conținuturile negative trebuie anchetate în statele de unde provin;
într-o societate democratică modernă, cetățenii trebuie să decidă singuri ce conținuturi doresc să acceseze în Internet. Dreptul de a disemina și de recepționa informații reprezintă un drept fundamental al omului. Toate mecanismele de filtrare și blocare a conținuturilor sunt inacceptabile;
orice mijloace de cenzură care sunt de neacceptat în raport cu mass-media tradițională nu trebuie să fie utilizate pentru a cenzura media electronică. Noi forme de cenzură nu trebuie dezvoltate.
Utilizarea Internetului în scopul facilitării dezbaterilor și formării opțiunilor politice, ca o componentă a procesului democratic, reprezintă deja un fapt real, aflat în corelație cu fenomenul, tot mai des evocat, de E-Government.
Serviciile electronice au darul de a permite utilizatorilor să ia parte la dezbaterea de idei politice, precum și la adoptarea de hotărâri cu caracter politic la anumite nivele. O asemenea participare mediata electronic este aptă să reducă în mod subsțantial costurile aferente procedurilor democratice clasice din mediul offline (întruniri publice, solicitarea de comentarii scrise asupra proiectelor de acte normative, organizarea alegerilor).
În afara acestui fapt, potențialul novator al democrației electronice derivă din caracterul multi-dimensional al Internetului, constând în capacitatea acestuia de a oferi multiple variante pentru forme deliberative și structuri decizionale, bazate pe tehnologii dinamice. Internetul facilitează, în același timp, transparența și dialogul liber dintre autorități și cetățeni, precum și comunicările multi-directionale. Într-un asemenea cadru multi-direcțional, nici una din părțile care interactionează nu deține un control exclusiv asupra timpului afectat comunicării ori asupra conținutului acesteia
Economia digitală este compusă din piețe bazate pe tehnologii digitale care facilitează și desfășoară comerțul de mărfuri și servicii prin intermediul comerțului electronic pe internet. Importanța mereu crescândă a Internetului pentru piețele cu amănuntul ridică mai multe probleme de concurență, datorită creșterii transparenței prețurilor. În acest context, obiectivul lucrării este de a oferi o imagine de ansamblu asupra unor probleme care par să devină mai provocatoare și frecvente privind concurența în piețele digitale și modul de evaluare a acesteia, începând cu sistemele de distribuție selectivă (în special, restricția verticală numită menținerea prețului de revânzare) și terminând cu efectele piețelor duale și extrem de dinamice asupra concurenței pe piață și modul de evaluare a acestora.
Astfel, prima secțiune identifică principalii factori care schimbă mediul în care funcționează reglementarea concurenței. A doua secțiune pune întrebarea dacă reglementatorii de concurență sunt înzestrați cu suficiente instrumente pentru a face față acestor schimbări drastice sau sunt oare depășiti de astfel de schimbări. După ce vom răspunde la această dilemă, a treia secțiune analizează care ar putea fi rolul autorităților de concurență într-o economie bazată pe cunoaștere și cum ar trebui să se aplice regulile de concurență în cazul piețelor digitale. Unele remarci de încheiere vor urma.
Criza economică globală a avut și are în continuare un impact puternic asupra economiilor din întreaga lume. În același timp, aceasta a afectat peisajul de afaceri la nivel global și comportamentul consumatorului în mod considerabil. Condițiile economice actuale au determinat un număr mare de întreprinderi să migreze către sisteme bazate pe Internet pentru creșterea eficienței, scăderea costurilor de operare și capacitatea de a opera în timp real între diferite platforme. Iată de ce multe firme reproiectează procesele de afaceri principale, prin investiții în tehnologii cheie – mobilitate, cloud computing (de exemplu, utilizarea de software pe bază de închiriere), sisteme informatice de analiză economică și suport decizional și rețelele sociale.
Ca o consecință, produse și servicii noi complet bazate pe internet au apărut și continuă să fie dezvoltate și pot concura cu cele existente. Alte modele de afaceri care au apărut se referă la platforme online care acționează ca intermediar între vânzători și cumpărători.
Ca urmare, în prezent asistăm la apariția în întregime de noi piețe, industrii, întreprinderi și practici de lucru, care formează o economie digitală. Acest nou model al economiei este caracterizat de digitalizare și utilizarea intensivă a tehnologiilor de informații și comunicare (TIC), de codificare a cunoștințelor, schimburi de informații și noi moduri de organizare a muncii și a producției.
Centrul de cercetare din domeniul vânzării cu amănuntul a studiat și estimat de asemenea tendințele vânzărilor cu amănuntul online pentru opt țări europene (Marea Britanie, Germania, Franța, Suedia, Olanda, Italia, Polonia și Spania) și SUA în perioada 2013-2014. Studiul arată că vânzările în țările europene care au făcut obiectul cercetării vor ajunge la un total de 111,2 mld. £ în 2014 (155,3 mld. € sau 212,8 mld $), iar în SUA este de așteptat ca vânzările online să ajungă la 306,0 mld. $ (224 mld. €) în 2014.
Tabel nr.1
Concluziile aceluiași studiu au relevat că recesiunea a indus mulți cumpărători să cumpere mai degrabă on-line decât de la magazine tradiționale. În plus, concentrarea comerțului cu amănuntul pe utilizarea crescândă a tehnologiei mobile este un factor suplimentar care face vânzarea cu amănuntul online atractivă.
După cum arată datele din tabelul de mai jos, piața online europeană continuă să fie dominată de Marea Britanie, Germania și Franța, care dețin în comun 81,3% din vânzările europene în aceste opt țări.
Internetul favorizează o interacțiune mai stransă intre guvernanți, in sensul că el poate servi drept suport unei mai mari transparențe a acțiunii publice. Această transparență reprezintă in acelasi timp condiția, mijlocul si scopul democrației. Ea permite verificarea respectării principiilor insesi ale democrației, corespunde unui drept de control al societății civile asupra sistemului politic si este de natură să amelioreze calitatea proceselor de decizie. Prin consum informatia nu se uzeaza fizic si nu se distruge fiind, de asemenea, inepuizabila.
3.2. Cunoașterea, factor economic
Economia bazată pe cunoaștere reprezintă un nou concept, un nou mod de abordare a economiei care cred că va ajuta România să evolueze rapid și să le ajungă din urmă națiunile dezvoltate. Această nouă economie este o cale de acces pe care profesorul Joseph E. Stiglitz, laureat al Premiului Nobel în Economie în 2001, o consideră ca având o „șansă mai mare pentru o creștere economică democratică și susținută ce va aduce, în viitorul apropiat, prosperitate și dreptate socială”.
Economia bazată pe cunoaștere este principalul pilon al societății cunoașterii. Conceptele cunoașterii, ale evoluției, ale interacțiunii și instituției ar trebui luate în considerare într-o viziune globală. Cunoașterea alături de informație reprezintă principalele forțe ale economiei moderne. Economie bazată pe cunoaștere este singurul mecanism pentru o creștere economică rapidă în România. În societatea secolului XXI, valoarea nu este reprezentată de bunurile tangibile, ci de cele intangibile cum ar fi capitalul uman. Investițiile în capitalul uman, în educație, în cercetare și dezvoltare conferă externalități pozitive.
Generarea și exploatarea de cunoaștere au devenit surse vitale ale creșterii bunăstării pe plan global. Cunoașterea reprezintă totodată elementul central ce determină competitivitatea și ca atare statele lumii, în special cele dezvoltate, s-au angajat în generarea sistematică a acesteia, dezvoltând sisteme naționale și interacțiuni internaționale tot mai sofisticate.
Accentuarea globalizării a condus la creșterea importanței colaborării internaționale, a schimbului de cunoaștere explicită și a creat comunități șțiințifice internaționale puternice, fără însă a reduce importanța pe care complexul de factori locali o are în adaptarea și valorificarea cunoașterii. În acest mediu colaborativ și competitiv în același timp, semnificația excelenței a cunoscut o creștere exponențială. Entitățile și indivizii care ating acest nivel devin extrem de valoroși, având capacitatea de a atrage resurse și de a influența atât mediul științific, cât și sistemele socio-economice.
Economia viitorului, pe de altă parte, va trebui să fie mult mai eficientă decât cea de astăzi; motivația este cunoscută deja: populația crește mereu, iar resursele sunt adesea limitate. Societatea cunoașterii are câteva trăsături definitorii care o disting net din punct de vedere calitativ de modelele precedente de societăți
Tabel nr.2
De observat că unele caracteristici ale societății cunoașterii sugerează potențialul acesteia pentru:
realizarea performanței ridicate a funcționării statului de drept democratic;
realizarea condițiilor de funcționare performantă a pieții;
realizarea creșterii bunăstării sociale, respectiv a nivelului de trai al populației
Societatea cunoașterii conferă noi dimensiuni procesului învățării. Acesta nu va mai fi cantonat exclusiv în școli și instituții de învățământ. Centrul de greutate al învățării se va transfera progresiv din școli spre organizații și instituții, de la școlari, liceeni și studenți către salariați. Fiecare organizație și instituție care utilizează salariați va deveni, astfel, o a doua școală, în care diverse forme de instruire vor constitui monedă curentă: învățarea salariaților cum să învețe; rotirea specialiștilor în domenii ale specialității lor și în alte domenii; lucrul în “echipe de intervenție” (task force) încrucișate funcțional; participarea la cursuri și seminarii periodice, la reuniuni periodice de reflecție, la ședințe de stimulare a creativității; efectuarea de stagii de specializare și de vizite de studii, studiul individual continuu pe bază de programe actualizate etc.
În societatea bazată pe cunoștințe schimbările sunt mai consistente și se succed într-un ritm care se accelerează continuu. Iar aceste schimbări se concentrează în câteva mari direcții care, chiar dacă nu pot fi considerate exhaustive, dau o imagine suficient de clară asupra provocărilor viitorului și a impactului pe care acestea le vor avea asupra existenței și activității organizațiilor.
În România conceptul de economia cunoașterii a apărut în 1986, inițiat de către academicianul Mihai Drăgănescu, care bazându-se pe conceptul filosofic al legii tendințelor, a prefigurat o viitoare societate a cunoașterii.
În ultimii 15 ani Societatea Cunoașterii a fost recunoscută ca un nou stadiu al erei informaționale, al Societății Informaționale. În “Raportul Comisiei Națiunilor Unite pentru Dezvoltarea Știintei și Tehnologiei”, publicat în 1998, noțiunea de Societate a Cunoașterii este prezentată astfel: “Recent termenul de Societate a Cunoașterii a fost utilizat pentru a pune accentul pe faptul că rolul tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) a evoluat de la un instrument de schimbare tehnologică la un instrument care oferă un nou potențial rezultat din combinarea informațiilor înglobate în sistemele TIC cu potențialul creativ al oamenilor pentru dezvoltarea cunoașterii acestora”.
3.3. Matricea SWOT
O societate bazata pe diversitate culturala trebuie de aceea sa investeasca predilect in educatie, in ocrotirea sanatatii si in alte programe cu caracter social. Principiul cheie care trebuie sa guverneze in societatile moderne politcile de investitii, private sau publice, ar trebui sa fie cel care sa permita si sa favorizeze o investire predilecta in capitalul uman si in cel social. Acest principiu poate fi aplicat si legat de sistmele de asigurare a bunastarii si calitatii vietii precum si in cazul altor aspecte ale dezvoltarii social-economice.
Bunastarea abordata in stil traditional,bazata pe sistemul platilor transferabile,pe servicii birocratice si pe asa-numita inginerie sociala,trebuie sa cedeze locul noilor abordari legate de bunastarea activa,de educatia continua si de dezvoltarea unor sisteme de asigurare a calitatii vietii prin apelarea la un set de programe investitionale prioritare,de tipul celor legate de investitia in educatie.
In opinia lui Gerardo Berthrin,autor al National Human Development Report, Romania 2000,”…Sinergia si articularea acestor trei dimensiuni vor asigura premise favorabile pentru ca actiunile guvernamentale sa conduca la acceptarea Romaniei ca membru in UE si la asigurarea unei dezvoltari umane pe termen lung.”
Societatea cunoasterii in general si economia cunoasterii in special conduce, in opinia unor autori, chiar la modificarea regulilor specifice dezvoltarii economice in mod traditional” Societatile sau regiunile pot evolua de la economii cu un pronuntat caracter agrarian catre economii ale cunoasterii fara a fi absolut necesara parcurgerea unei faze de industrializare.”
In civilizatia globala noile economii care se bazeaza pe inovatii au drept componenta prioritara dezvoltarea tehnologica care conduce la un nivel inalt de competitivitate si la dezvoltarea umana. Progresul tehnologic este esential pentru progresul uman. Inovatiiile digitale, genetice, moleculare deschid noi perspective si “sparg frontierele” legate de modul in care oamenii pot utiliza tehnologiile pentru a extinde cunoasterea,stimuland cresterea si dezvoltarea. Noile tehnologii sunt difuzate,atat intre diferite tari,cat si in interiorul acestora. Noile tehnologii sunt difuzate,atat intre diferite tari, cat si in interiorul acestora.
Matricea SWOT
Tabel nr.3
Măsurile ce trebuiesc adoptate de către România pentru a urma calea spre economia bazată pe cunoaștere.
Considerat, de asemenea, un obiectiv pentru țările în curs de dezvoltare care aspiră la o creștere economică rapidă și care se alătură economiei mondiale bazate pe cunoaștere, este încurajarea dezvoltării sectorului destinat serviciilor, un factor determinant al competitivității naționale.
Din perspectiva dezvoltării economice există multe motive pentru ca economiile în curs de dezvoltare să promoveze sectorul serviciilor. Pentru a începe, extinderea acestui sector ajută la crearea bogăției naționale: există o legătură directă între nivelul ridicat al PIB (produsul intern brut) pe cap de locuitor și intensitatea activității serviciilor într-o economie, îndeosebi datorită nivelului compensațiilor din acest sector care îl depășește pe cel din agricultură sau industrie.
Mai mult, în cadrul economiilor ce pun o mare importanță pe servicii oamenii tind să „urce” pe scara socială într-un ritm mult mai rapid. Și, cum afacerile cu servicii se bazează intensiv mai mult pe abilități decât pe investiții, acestea reprezintă soluția ideală pentru țările cu un capital limitat dar cu mână de lucru calificată. Țări precum România, care posedă mari resurse de mână de lucru profesională și științifică, au mult de câștigat prin dezvoltarea acestei industrii a serviciilor.
Pe măsură ce România înaintează în dezvoltarea acestei noi economii, este evident faptul că este absolut necesară o forță de muncă calificată, capabilă să folosească în mod optim noile tehnologii, și flexibilă, adaptându-se cu ușurință noilor situații. Pentru aceasta cursurile de instruire în domeniul informatic au devenit foarte întâlnite în cadrul companiilor. Deoarece în acest mediu economic aflat în continuă schimbare accentul este pus pe idei aplicabile și inovație, numai firmele care vor avea capacitatea de a se adapta la noile concepte și tehnologii vor supraviețui în societatea informațională.
Pe termen lung, succesul economiei bazate pe cunoaștere necesită inovație și creativitate, calități care sunt promovate în special de sistemul de educație superioară, decât de cel mediu, ce dezvoltată mai mult abilitățile de bază. Studii arată că sectorul de educație cu cea mai mare importanță în dezvoltarea entreprenorilor și liderilor este cel universitar. Totuși, sistemul actual de învățământ mai are mult până să fie unul optim.
Concluzii
În procesul de rezolvare a problemelor umane, o persoană are la dispoziție un set de alternative, fiind conștient de consecințele posibile pentru fiecare dintre acestea, în cazul în care o va alege. Teoretic, un om rațional va lua decizia pe baza „cântăririi” prealabile a tuturor opțiunilor pe care le are la dispoziție, și alegând varianta optimă. Teoreticienii din diferite domenii, precum cel economic, al științelor sociale și psihologiei au studiat îndelungat comportamentul indivizilor puși în postura de a lua o decizie. Au fost făcute nenumărate experimente și sau scris și mai multe cărți în acest sens.
Au fost, de asemenea, create teorii și modele pe baza datelor obținute. Un rol primordial în procesul de luare a deciziei în constituie informația de care dispune cel ce trebuie să ia decizia, dar este foarte important și modul în care el raționează, cât de importante sunt pentru el anumite lucruri etc. Cu alte cuvinte, fiecare individ se așteaptă la anumite rezultate ca urmare a deciziei pe care o ia, privitor la o anumită acțiune. Dacă acțiunea este completă, probabilitatea ca rezultatul așteptat să fie obținut va depinde de opțiunea aleasă. Întotdeauna subiectul va alege opțiunea care îl va conduce la rezultatul așteptat cel mai probabil.
Identificarea criteriilor de selecție specifice diferitelor situații este o activitate care poate ușura sau îngreuna procesul decizional. Sunt cazuri în care decizia implică compararea a două sau mai multe produse, dintre care trebuie ales unul. Un astfel de proces decizional nu este complicat, dacă se pot determina caracteristici similare ale tuturor produselor aflate la dispoziție. În momentul în care informația este redusă, apare incertitudinea, iar procesul decizional se complică și se lungește. Cu cât informația utilă este mai bogată, cu atât procesul decizional poate fi mai simplu și mai scurt.
La luarea deciziei sunt importante criteriile de selecție. Cu cât vor fi mai multe criterii, cu atât șansele de a se lua o decizie mai bună sunt mai mari, dar și procesul durează mai mult. La aceasta se mai adaugă și faptul că este necesară o ierarhizare a criteriilor de selecție. Diverși indivizi, cu pregătiri diferite, pot avea diferite păreri despre același lucru. Și în acest caz procesul se complică. În multe situații nu se pot determina cu precizie prea mare consecințele
aplicării diferitelor opțiuni posibile. Și în acest caz este vorba tot de necunoaștere sau incertitudine.
Procesul luării deciziei este complex și, de cele mai multe ori, implică o mare cantitate de incertitudine și riscuri. Indiferent de domeniul implicat, decizia poate fi individuală sau colectivă și poate beneficia de sprijin din partea sistemelor de calcul.
În domeniul militar deciziile sunt foarte importante și, uneori, de ele depind vieți omenești. Managementul resurselor specifice domeniului militar este deosebit de complex, iar deciziile de obicei sunt individuale, dar pe baza unei fundamentări judicioase. În aceste condiții suportul din partea echipelor de experți este esențial.
Acestea trebuie să studieze problemele și să ofere soluții posibile, dintre care elementul de decizie trebuie aleagă pe cea mai concludentă. Există diferite stiluri și metode de luare a deciziei. Lucrarea de față nu face altceva decât să prezinte succint anumite aspecte ale procesului luării deciziei, și mai ales să scoată în evidență că procesul este, de obicei complicat și poate fi supus erorilor.
În anumite situații calculatorul poate ajuta în înțelegerea mai bună a problemei, în determinarea unor soluții posibile, dar până la urmă omul este cel care va lua decizia întotdeauna. Având în vedere cele prezentate, susțin că pregătirea celor care iau decizii în teoria deciziei este foarte importantă și ea trebuie făcută înainte de a ajunge să ia decizii de care pot depinde viețile unor oameni.
Cel mai important factor de producție devine ființa umană, cheia competitivității stă în capacitatea indivizilor și a grupurilor de a produce cunoaștere și a o utiliza în mod eficient. Rolul central acordat actorului social, individ sau colectivitate, în producerea cunoașterii, modifică percepția privitoare la avuția productivă a națiunilor.
,,Cei care au avut șansa unei pregătiri foarte bune, urmată de o perioadă de experiență la locul de muncă, având o activitate complexă, pot să devină tot mai valoroși cu timpul, fiind greu de depășit de alții. De fapt, avantajele lor se pot prelungi peste generații, atunci când câștigurile lor suplimentare sunt investite în studiile copiilor lor”. Fundamentarea, adoptarea și aplicarea deciziilor manageriale au repercusiuni economice, sociale ecologice pentru organizații, salariați și mediul natural. A lua decizii implică incertitudini și riscuri, atât din punct de vedere individual cât și colectiv. Luarea unei decizii reprezintă arta alegerii celei mai optime soluții din toate versiunile disponibile, alegere ce va fi făcută prin cele 3 posibile situații privind informațiile existente: certitudine, risc sau incertitudine.
BIBLIOGRAFIE
Alexandru Nedelcu, Revista Lumea Militara, nr.1/2011, Procesul de globalizare și evoluția sa actuală. Prezent și perspectivă în mediul de securitate al României, articol din data de 23.11.2011,
Analize geopolitice, ONU în contextul actual de Securitate și Globalizare, Autor Andrei Sereș, articol din 19.04.2012,
Andone Ioan, Păvăloaia Daniel, Bâcâin Ionela, Genete, Laura-Diana, Modelarea cunoașterii în organizații, Editura Tehnopress, Iași, 2004,
A. Toffler, Powershift. Puterea în mișcare, București, Editura ANTET, 1995,
Bari, I., Globalizare și probleme globale, Editura Economică, București, 2001,
Cătălin Turliuc -Globalizarea-simbolul contemporaneități, 28 septembrie 2008,, Ziarul Lumina,
Conferința Națională de Învățământ Virtual, ediția a VI-a, 2008,
C.A. Samudavanija – „Eludarea statului asiatic” în schimbarea ordinii globale de N. Gardels, Ed. Antet,
Dragoș Cristea, Societatea cunoșterii, Universitatea Dunarea de jos, Galați, pag 5,
Dan Nica, Guvern, Cetățean, Societate informațională, Editura SEMNE, 2001,
Dinu, M., Societatea cunoașterii. O perspectivă postreferențială asupra resurselor, în Roșca, Gh.I. (editor). Societatea cunoașterii, Editura Economică, București, 2006,
Geopolitica, Revista de Geografie Politică, GeoPolitică si GeoStrategie, nr. din 19.03.2014,
Globalizarea Economica si Institutiile Financiare, University Library of Munich, Germany, MPRA Paper 01/2008,
George Ciuciureanu, Economie bazată pe cunoaștere, articol publicat in 05.04.2015,
Kent, Sherman (1947), Prospects for the National Intelligence Service în Yale Review, No. 36, p. 117,
Lester C. Thurow, The future of Capitalism, William Marrawaard Co, Inc., New York, 1996,
Legislația națională și ordinele Directorului ORNISS cu privire la informațiile clasificate (Legea 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.
Lester C. Thurow, The future of Capitalism, William Marrawaard Co, Inc., New York, 1996,
Marian Stoica, Catedra de Informatică Economică, A.S.E. București,
Marin Prisacaru, Concursul Internațional „Securitatea Informațională – 2004, Chișinău,
Mariana Lupan, Globalizarea economiei, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, Universitatea Stefan cel Mare, Suceava, pag.4,
McKinseyGlobal Institute, Internet Matters: The Net’s Sweeping Impact on Growth, Jobs, and Prosperity, 2011 May.
Mihai Drãgãnescu, Societatea Informațională și a Cunoașterii. Vectorii Societății Cunoașterii, studiu pentru
Mihaela Muntean, Revista Informatica Economică, nr. 2 (18)/2001, pag 5,
Mihai Drãgãnescu, Societatea Informațională și a Cunoașterii, București, 9 iulie 2001. Publicat, p.43 -112,
Naisbit J., Megatendințe, Editura Pedagogică, București 1989,
Nica Panaite, Zaiț Dumitru, Roman Teodora, Neștian Andrei, Convergența economică și rolul cunoașterii în condițiile integrării în Uniunea Europeană, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2008,
Popa, I. Management strategic, București, Editura Economică, 2004, pag. 3,
Popescu Radu, Managementul proprietății intelectuale, Editura Chiminform Data, București, 2006,
Proiectul SI-SC (Societatea Informațională – Societatea Cunosșterii) al Academiei Române, București, 9 iulie 2001. Publicat, p.43 – 112,
Robert B. Reich, Munca națiunilor, Pregătindu-ne pentru capitalismul secolului XXI, București, Editura Paideia, 1996,
Revista Informatica Economica, nr.4 (16)/2000, pag 1.
Revista Româna de Studii de Intelligence, nr.1-2/decembrie 2009, București, pag. 6, argumnet Dl. George Cristian Maior,
Revista Română de Studii de Intelligence, nr. 3 octombrie 2010, pag. 38,
Suciu Marta-Christina, Economia cunoașterii și civilizația globală, investiția și speranța în om, Editura ASE, București, 2002,
Ștefan Iancu, Societatea cunoașterii necesită gândire, articol publicat pe internet , pag 5,
Strategia Națională pentru Promovarea Noii economii și implementarea societății informaționale – draft, 21 februarie 2002,
Selected Topics in Indeterministic Systems Intersystems Publications: California, 1989, pag. 21,
Viorel Cornescu, Management de la teorie la peactică, Universitatea din București-capitolul 4, Editura București 2004,
Voia Iacob I., Managementul cunoașterii, Editura Sudura, Timișoara, 2006,
http://www.bmj.ro/articles/2001/11/01/opinii-importanta-patologiei-informationale-societatea-informationala,
http://www.secant.ro/servicii-protectia-informatiilor-clasificate.html
http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/cornescu/cap4.htm, accesat la data de 26.11.2015,
http://geo.finand.ro/4311/globalizare-si-intelligence/, accesat la data de 23.11.2015,
http://www.lumeamilitara.ro/index.php?mod=articol&idart=66&numar=1/2011§iune=Azimut%2021, accesat la data de 26.11.2015
http://www.researchgate.net/publication/46446347_Globalizarea_Economica_si_Institutiile_Financiare_InternationaleThe_Globalization_and_the_International_Financial_Institutions, accesat la data de 26.11.2015,
http://www.seap.usv.ro/~ro/cursuri/ECTS/ECTS_GE.pdf, accesat la data de 26.11.2015,
http://geopolitics.ro/onu-in-contextul-actual-de-securitate-si-globalizare-partea-a-ii-a/, accesat la data de 24.11.2015,
http://stirileprotv.ro/stiri/international/noua-ordine-mondiala-cum-va-arata-economia-peste-30-de-ani.html. accesat la data de 26.11.2015,
http://www.mae.ro/node/1473, accesat la data de 26.11.2015,
http://itpforadea.ro/lista-statelor-membre-ale-uniunii-europene-spatiului-schengen-si-spatiului-economic-european, accesat la data de 26.11.2015,
http://www.referat.ro/, accesat la data de 26.11.2015,
http://cogito.ucdc.ro/nr_2/16%20%20Stefan%20Iancu%20%20SOCIETATEA%20CUNOASTERII%20NECESITA%20GANDIRE.pdf, accesat la data de 27.11.2015,
http://www.management.ase.ro/reveconomia/2004-2/6.pdf, accesat la data de 27.11.2015
Cât de noi sunt “economia nouă” şi “societatea cunoaşterii”?
http://cogito.ucdc.ro/nr_2/16%20%20Stefan%20Iancu%2%20SOCIETATEA%20CUNOASTERII%20NECESITA%20GANDIRE.pdf, accesat la data de 27.11.2015,
http://revistaie.ase.ro/content/18/danaiata.pdf, accsat la data de 27.11.2015,
http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2011-01/12_DRAGOS_CRISTEA.pdf, accesat la data de 27.11.2015,
http://www.presidency.ro/static/ordine/Educatie_si_Cercetare_pentru_Societatea_Cunoasterii.pdf, accesat la data de 27.11.2015,
http://businesscoaching.typepad.com/the_business_coaching_.html, accesat la data de 03.12.2015,
http://conference.dresmara.ro.pdf, accesat la data de 03.12.2015,
http://businesscoaching.typepad.com/the_business_coaching_.html, accesat la data de 03.12.2015,
http://www.management.ase.ro/reveconomia/2004-2/6.pdf, accesat la data de 03.12.2015,
http://www.ccia-arad.ro/files/1446034052.pdf, accesat la data de 30.12.2015,
http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/programe/Programul-National-de-Dezvoltare-Rurala-2014-2020-proiect.pdf, accesat la data de 06.01.2016.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Informatiei In Societatea Cunoasterii (ID: 107944)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.