Rolul Informatiei In Dezvoltarea Economica a Firmei

INTRODUCERE

Încă din perioada preistorică, oamenii și-au manifestat dorința de a comunica prin diferite modalități începând cu diverse înscrisuri pe pereții peșterilor până la semnale cu foc sau codul morse. Prin colectarea datelor, gruparea și analizarea acestora se poate defini conceptul de informație.

Informația se definește drept o reprezentare simbolică asupra realității, având caracter de noutate și utilitate. Aceasta poate fi exprimată sub diverse forme, putând fi înregistrată și vehiculată pe suport clasic (documente tipărite), pe suport analogic (film), sau electronic (CD, DVD), inclusiv în rețele de calculatoare.

Societate informatică era sintagma predominantă în anii ’70 iar principala preocupare era cea a realizării unui sistem informatic care să aibă la bază tendințe și idei care să vizeze societatea informațională, concept care s-a dezvoltat din ce în ce mai mult devenind o realitate în momentul exploziei internetului, care este considerat cea mai importantă componentă a acesteia.

Societatea informațională aplică reguli tuturor nivelelor care duc la o nouă formă de percepere a realității mai exact la o percepere virtuală. Termenii cei mai utilizați la nivelul societății moderne includ e-business, e-commerce, e-learning, e-mail, e-governement, e-health.

Trăim într-o lume neclară, în care știm puțin despre mult, de obicei percepem libertatea ca fiind acea situație în care putem face ceea ce ne dorim, iar lipsa acesteia, ca o restricție în a face ceea ce ne dorim. Tocmai de aceea, folosirea unor sisteme informaționale a devenit extrem de importantă iar semnificația informațiilor oferite de aceste sisteme unește o serie de însușiri cum ar fi utilitatea, corectitudinea și oportunitatea.

Lucrarea intitulată Rolul informației în dezvoltarea economică a firmei este structurată în 5 capitole.

Capitolul 1 al lucrării are la bază informații generale cu privire la informații și bunuri informatice dar și cu privire la piața informatică și totodată și la sistemul informatic.

Privind din punctul de vedere al necesității schimbului de informații și a circulării acestora am considerat absolut necesară dezvoltarea informațiilor cu privire la poziția IMM-urilor. Din aces motiv al doilea capitol al lucrări se referă la rolul și importanța care o deține informația, atât cea informatică cât și cea contabilă, în cadrul IMM-urilor din țara noastră.

Studiul de caz necesar întocmirii acestei lucrări a fost efectuat la societatea Rama România Textile S.R.L din Bacău care are ca principal domeniu de activitate comerțul en-gros cu ață de cusut. Capitolul 3 al aceste lucrări pune la dispoziție toate informațiile cu privire la istoricul și structura organizatorică a societății. Tot în cadrul acestui capitol sunt incluse atât lucrările contabile de închidere a exercițiului financiar 2014 cât și noțiuni cu privire la comportamentul societății pe piața informației și importanța internetului în dezvoltarea acesteia.

Pe baza bilanțului contabil și a contului de profit și pierdere s-a efectuat analiza celor mai importanți indicatori economico-financiari la sfârșitul anului 2014, informații ce se regăsesc în capitolul patru al prezentei lucrări.

În ultimul capitol al acestei lucrări am arătat cum se realizează o bază de date cu resurse online necesare în domeniul economic, cu ajutorul limbajului de programare Visual Basic.

Lucrarea se încheie cu propriile concluzii și cu anexele necesare studiului de caz.

ROLUL INFORMAȚIEI ÎN DEZVOLTAREA

ECONOMICĂ A FIRMEI

Capitolul 1 Economia informației – expresie a revoluției cunoașterii în perioada actuală

Dezvoltarea contemporană a pieței informației este determinată de accentuarea necesității de cunoaștere și intervenție inteligentă asupra creșterii complexității sistemelor economico-sociale.

Avansul societății informaționale este considerat a fi indus prin dezvoltarea explozivă, în ultimele trei decenii, a tehnologiei informatice, a industriei calculatoarelor și serviciilor de telecomunicații, precum și al infrastructurilor specifice, îndeosebi al rețelei INTERNET.

În principiu, producerea, circulația și utilizarea informației se pot încadra în două variante de regim economic și anume:

Evoluții recente, bazate pe cel mai utilizat și mai atractiv serviciu de Internet cunoscut sub numele de WWW (World Wide Web) reprezintă un nou mod de organizare a informațiilor din rețeaua Internet, un spațiu informațional universal, comun tuturor, o modalitate de comunicare flexibilă și creativă.

Industria informației oferă, pe baze comerciale, o gamă largă de bunuri și servicii informaționale: programe și baze de date, publicații, servicii informaționale, pagini de INTERNET etc.

Societatea contemporană aduce în fața științei o multitudine de probleme, printre care una din cele mai importante este informația.

Fig 1.1 Global Internet users-2014

[ Sursa: www. internetlivestats.com]

Numărul de utilizatori de Internet a crescut constant după cum se arată în Figura 1.1, reflectând adoptarea și creșterea diverselor servicii de Internet. Pe baza unei previziuni recente a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (ITU), putem să anticipăm că numărul de 3 miliarde de utilizatori va fi atins la începutul anului 2015.

Informația și bunurile informaționale – definire, obiect al economiei,

proprietate intelectuală

„Informațiile sunt date investite cu relevanță și sens”

(Peter Drucker)

Informația poate fi abordată în modalități multiple, ce decurg din caracterul ei plurivalent și din statutul ei de obiect de studiu multidisciplinar.

Cuvântul „informație” provine din limba latină „informatio”, ce înseamnă explicare sau comunicare.

Informația se definește drept o reprezentare simbolică asupra realității, având caracter de noutate și utilitate.

Informația poate exista fie internalizată în intelectul uman, fie în forme diverse:

– imagini;

– numere;

– sunete;

– cuvinte;

Informația poate fi înregistrată și vehiculată:

– Pe suport clasic ( documente manuscrise sau tipărite);

– Pe suport analogic (film, bandă magnetică);

– Pe suport electronic ( compact-disc, disc magnetic);

– în rețele de calculatoare.

Orice informație presupune unitatea dintre latura sa semantică, orientată către conținutul și sensul atribuit reprezentării realității, latura sintactică, referitoare la forma de prezentare adoptată, și latura pragmatică, ce ține de utilitatea și importanța asociate informației respective de către subiecții receptori.

Pertinența oricărei informații decurge din următoarele trei caracteristici ale acesteia:

Autenticitatea;

Exactitatea;

Oportunitatea;

Autenticitatea se referă la acuratețea reprezentării realității prin informație. Din acest punct de vedere, reprezentările alcătuiesc un „dual informațional” omolog realității supuse cunoașterii.

Exactitatea se referă la fidelitatea fixării, prin informație, a caracteristicilor comensurabile ale realității supuse cunoașterii.

Oportunitatea se referă la asigurarea disponibilității informației pentru utilizare, la locul și în momentul în care ea este cerută.

Ca entitate existențială diferită față de materie și energie, informația prezintă următoarele caracteristici:

Este de esență umană prin origine și destinația finală; ea se formează în intelectul individual și tot aici își încheie circuitul;

Este un substituent pentru alte resurse (materie, energie, muncă), putându-le înlocui direct în procesul de combinare a factorilor de producție sau facilitând gestionarea lor mai eficientă;

Este ușor de vehiculat, rețelele de calculatoare și comunicații permițând ca ea să fie transferată și accesată la distanță, în timp real și cu acuratețe;

Se amplifică pe măsură ce i se măresc aria și durata de utilizare; o informație existentă își extinde prezența ori de câte ori intervine în rezolvarea unei noi probleme sau în producerea de informații noi;

Poate fi considerată atât pe latura conținutului (prin agregare și sintetizare), cât și pe cea a formatului de înregistrare (de exemplu, prin arhivare compactă);

Este susceptibilă de propagare liberă, iar aplicarea de regimuri controlate de difuzare (acces autorizat, comercializare sub licență) necesită măsuri speciale;

Devine codisponibilă prin comunicare: cel care o furnizează continuă, totuși, să o dețină pe deplin, în egală măsură cu cei ce o primesc și cărora nu le mai poate fi retrasă.

Informația devine obiect al economiei sub forma bunurilor informaționale și a resurselor informaționale, împreună cu procesele de creare, administrare, tranzacționare și utilizare a acestora.

Întrucât prezintă utilitate ca resursă, iar obținerea sa presupune efort uman și cheltuieli, informația pune în evidență – în calitatea sa de obiect al economiei – o serie de particularități ce o disting radical de bunurile corporale:

Caracterul non-aditiv: informația presupune costuri înalte de producere (decurgând din dificultatea și complexitatea obținerii ei prin acte de cunoaștere), comparativ cu costurile relativ reduse de reproducere și de stocare a informațiilor deja obținute;

„Incorporabilitatea: transferul informației de pe un suport tehnic pe altul este facil, deoarece, din punct de vedere tehnic, informațiile pot fi reproduse și diseminate în modalități tehnologice simple, larg accesibile și doar parțial controlabile; posibilitatea accesului neautorizat la colecțiile de informații este inerentă, implicând măsuri de protecție adecvate;”

„Durabilitatea: consumul informației este nedistructiv și, prin aceasta, multiplicativ; accesul unui subiect uman la o informație deținută de un altul nu-l deposedează pe cel dintâi de informația respectivă, de utilitatea ei beneficiind, astfel, toți subiecții care accesează acea informație; de asemenea odată diseminată, cu sau fără contrapartidă, o anumită informație este în egală măsură disponibilă tuturor celor ce ajung să o dețină, iar deținătorul inițial nu mai poate recupera de la deținătorii ei ulteriori exclusivitatea asupra conținutului informațional;”

Uzura morală: informația are un caracter perisabil datorită afluxului continuu de noi achiziții ale cunoașterii umane, al cărei orizont este infinit.

Demersul de administrare a activelor informaționale ale firmelor se cere exercitat într-o concepție și cu mijloace conforme cu aceste particularități, implicând soluții radical diferite de cele aplicabile resurselor clasice și bunurilor corporale.

Aceste particularități își manifestă prezența și efectele pe întregul parcurs al ciclului de viață a informației.

Figura 1.2 Ciclul de viață a informației

În statele cu o economie avansată, activitățile care au ca obiect producerea, prelucrarea, administrarea și difuzarea informațiilor formează un domeniu distinct, denumit sectorul economic al informației sau sectorul cuaternar.

Acest sector nu formează, în structura economiilor naționale respective, o ramură de activitate în sensul clasic al termenului, întrucât nu se compune numai din unități economice specializate; el include în virtutea omogenității de conținut și activități informaționale cu caracter transversal, care intersectează și integrează funcțiile firmelor de afaceri din orice alt sector de activitate.

De exemplu: activitățile de evidență, calcul sau documentare din cadrul oricărei firme de afaceri aparțin, în sens logic, sectorului economic al informației, chiar dacă ele sunt grefate pe structura firmelor care beneficiază direct de rezultatele activităților respective.

Gama activităților aparținând sectorului cuaternar al economiilor avansate poate fi structurată pe două componente:

Activitățile informaționale propriu-zise: evidența contabilă sau statistică, documentare tehnico-științifică, cercetare, învățământ, mass-media, publicitate, proiectarea de sisteme informaționale și de sisteme de asistare a deciziei, de sisteme cu inteligență artificială etc.;

Activitățile producătoare de tehnologii și echipamente destinate funcționării celor din prima categorie: producția de calculatoare electronice și mijloace de telecomunicații, elaborarea în regim industrial de programe informatice standard (de firmă) pentru calculatoare, de microprocesoare și circuite imprimate, producția de programe radio și TV, transmisii de date, imprimarea de publicații și producerea de echipamente de tehnoredactare, înregistrarea de casete video, audio și compact discuri etc.

Acest sector înregistrează, în prezent, în țările avansate, ritmuri de creștere deosebit de ridicate, mult superioare față de sectoarele tradiționale. În mod corespunzător, crește ponderea ocupării în acest sector; de exemplu, în SUA, începând din anii ’50, peste 50% din populația ocupată lucrează în sectorul informației.

În funcție de utilitatea practică a informaticii trebuie delimitat cadrul său de manifestare și anume sistemul social-economic.

Într-o accepțiune largă sistemul reprezintă un ansamblu de elemente dependente între ele, care formează un tot organizat și care funcționează în scopul realizării unui obiectiv comun final.

Orice sistem este alcătuit din trei componente: intrările, procesul de prelucrare și ieșirile.

Intrările sunt acele elemente care vor fi incluse în sistem în vederea prelucrării lor (materii prime și materiale, energie electrică/termică, date, efortul uman etc.).

Procesul de prelucrare reprezintă totalitatea procedeelor, regulilor, legilor etc. aplicate intrărilor în vederea realizării rezultatelor previzionate (calcule decizionale/matematice, analize și prognoze financiar-contabile, etc.)

Ieșirile sunt elementele rezultate din procesul de modificare a intrărilor (servicii, rapoarte și situații finale etc.).

Pentru a-i dezvolta utilitatea, pe lângă aceste trei componente de bază, un sistem trebuie prevăzut cu încă două componente: reglarea și controlul.

Reglarea poate fi realizată prin feed-back, prin anticipare (feed-before) și prin alertă.

Feed-back-ul privește datele relative la randamentul sistemului și se bazează pe analiza abaterilor de la obiectivele prestabilite.

Reglarea prin anticipare are la bază principiul după care sistemul de conducere poate prevedea apariția perturbației și în consecință poate acționa pentru influențarea ei.

Prin intermediul sistemelor informatice se pot elabora previziuni în domeniul administrativ asigurând eficiența unei astfel de reglări.

Reglarea prin alertă corespunde conducerii prin excepție. Sistemul de conducere este informat de către sistemul operațional pe baza indicatorilor de alertă. Problema principală constă în fixarea acestor indicatori.

Controlul constă în evaluarea și observarea atentă a feed-back-ului pentru a verifica dacă sistemul nu a deviat de la obiectivul prestabilit. Funcția de control ajustează, deci, intrările și procesul de prelucrare, înainte de a obține rezultatele scontate.

Adesea, feed-back-ul este inclus în noțiunea de control, constituind o parte esențială a acestuia.

În structura organizatorică și funcțională a unui organism social-economic complex se disting trei sisteme (figura 1.3):

sistemul de conducere/decizional;

sistemul condus/operațional;

sistemul informațional.

Figura 1.3 Relațiile dintre componentele unui sistem economic complex

Sistemul decizional/de conducere – constă în mulțimea centrelor de analiză informațională și luare a deciziilor.

În cadrul acestui sistem sunt elaborate deciziile organizatorice care sunt de două tipuri:

decizii tactice (pe termen scurt/ mediu)

decizii strategice (pe termen mediu/ lung)

Sistemul operațional (condus/executant) cuprinde ramurile organizației legate de producție, de marketing și vânzări, de dezvoltarea produselor, resurse umane, financiar-contabil.

Sistemul operational cuprinde activitățile de execuție pentru realizarea obiectivelor stabilite de sistemul decizional.

Elementele sistemului operațional sunt alcătuite din:

resurse umane (personalul organizației)

resurse materiale (mașini, echipamente, clădiri, material, etc.)

Sistemul informațional garantează caracterul funcțional al sistemului de conducere, prin realizarea raportului între sistemul decizional și sistemul operațional. El reprezintă de fapt totalitatea fluxurilor și circuitelor informaționale organizate într-o concepție unitară.

Sistemul informațional cuprinde ansamblul metodelor, procedeelor și mijloacelor de preluare, clasare, stocare, prelucrare, transmitere/difuzare și valorificare a datelor și informațiilor în vederea fundamentării și urmăririi deciziilor la toate nivelurile unei entități social economice.

Astfel, sistemul informațional asigură legătura dintre sistemul decizional și sistemul operațional. În acest scop funcționarea sistemului informațional presupune desfășurarea următoarelor activități:

inserarea datelor cu privire la sistemul operațional;

prelucrarea datelor cu scopul de a asigura informații utile procesului decizional;

dobândirea informațiilor solicitate și adoptarea deciziilor pentru sistemul operațional;

efectuarea controlului și urmăririi respectării deciziilor.

Între activitățile și elementele unui sistem informațional (resurse umane, materiale, logice și date) există numeroase conexiuni (figura 1.4).

Figura 1.4 Activitățile și componentele unui sistem informațional

Dacă pentru desfășurarea activităților de prelucrare sunt utilizate, cu preponderență echipamente electronice, sistemul informațional devine sistem informatic.

În țările dezvoltate datorită nivelului tehnologic ridicat, literatura de specialitate care folosea information system pentru sistemul informațional și computer based information system pentru sistem informatic, a renunțat la această delimitare, folosind doar termenul de information system.De-a lungul anilor funcțiile sistemelor informaționale s-au diversificat.

Majoritatea sistemelor informatice pentru management (MIS – Management Information Systems) sunt privite ca sisteme care ajută operațiile manageriale și procesele decizionale ale unei organizații sociale să elaboreze decizii prin favorizarea unui flux de informații structurate sub formă de rapoarte care însă, pentru probleme de excepție, singulare, sunt limitate ca valoare.

Pentru creșterea rezultatelor unei organizații, sistemul informațional trebuie să fie îmbunătățit continuu, obiectiv care se atinge prin raționalizarea acestui sistem, acțiune ce implică:

sporirea calității informațiilor astfel încât să corespundă cerințelor așteptate;

circulația operațională a informațiilor;

circulația economică a informațiilor;

construirea rațională a suporților datelor de intrare – ieșire prin tipizare;

asigurarea concepției unitare a sistemului informațional prin integrarea metodelor și tehnicilor moderne de prelucrare a datelor.

În concluzie, principala modalitate de îmbunătățire a sistemului informațional este dezvoltarea și implementarea sistemului informatic.

Bunurile informaționale sunt produse intelectuale care satisfac nevoi umane de cunoaștere și informare și a căror utilitate specifică se regăsește în conținutul (sensul, forma de structurare și reprezentare) mesajelor pe care ele le conțin. Bunurile informaționale sunt variate ca forme de existență și ca destinații posibile de utilizare. Ele pot consta în informații și cunoștințe disponibile pentru utilizare, inclusiv serviciile și facilitățile de acces și regăsire aferente acestora.

De exemplu, publicațiile de orice gen (cărți, ziare, lucrări de cercetare, proiecte și soluții tehnico-științifice), informațiile din baze și bănci de date, înregistrările vizuale și sonore, programele radio și TV constituie bunuri informașionale.

În definirea bunurilor informaționale este important a se face o distincție netă între conținutul semantic al informației, ca aspect incorporal, pe de o parte, și suport material pe care este înregistrată, ca aspect corporal, pe de altă parte. Deși utilizatorii percep unitatea dintre aspectul corporal și cel incorporal ca fiind inseparabilă, în realitate, utilitatea bunurilor informaționale este determinată de latura conținutului lor informațional.

Conținutul informațional reprezintă latura soft (inteligentă) a bunurilor informaționale în calitatea lor de elaborări intelectuale, în timp ce suportul lor tehnic artificial reprezintă latura hard, respectiv tehnologia și infrastructura tangibilă a funcționării lor.

Elementele de suport clasic sau tehnic care găzduiesc conținutul informațional util, precum și structurile și procedurile de stocare, organizare, regăsire și acces aferente acestora prezintă interes prin faptul că ele pun în evidență o serie de atribute esențiale ale bunurilor informaționale:

caracterul reproductibil- este reflectat de posibilitatea de multiplicare, după necesități, a unui bun intelectual, într-un număr de exemplare cu același conținut informațional;

caracterul difuzabil – semnifică faptul că bunurile informaționale sunt, prin natura lor, destinate diseminării, putându-și realiza efectiv utilitatea prin promovarea lor către utilizatori;

caracterul transferabil – în sensul posibilității vehiculării lor, pe suportul inițial sau prin reproducerea conținutului lor pe un alt suport;

caracterul partajabil, în sensul că mai mulți utilizatori pot beneficia concomitent, prin acces multiplu, de utilitatea unui anumit bun informațional.

Aceste atribute prezintă o importanță deosebită pentru explicarea modului de operare a tranzacțiilor cu bunuri informaționale și de funcționare a pieței informației în ansamblul său.

Incorporaliatea și reproductibilitatea sunt caracteristici ale informației care fac dificilă atât exercitarea proprietății asupra ei, cât și controlul respectării drepturilor aferente.

Se disting două categorii de drepturi asociate proprietății intelectuale:

Drepturi asupra obiectului propriu-zis al proprietății, respectiv dreptul de a obține profit din utilizare limitând numărul de utilizatori;

Drepturi morale: dreptul la recunoașterea statutului de creator al bunului și dreptul la integritatea creației;

Obiectul proprietății intelectuale poate fi protejat juridic prin:

Drepturi de autor (copyright) ;

Brevete de invenție;

Mărci înregistrate;

Regimul proprietății intelectuale generează stimulente bănești prin care autorul este recompensat de fiecare data când o creație științifică, tehnică sau artistică este utilizată.

1.2 Structura și funcționarea pieței informației – cererea de bunuri informaționale

Piața informațiilor reunește tranzacțiile care au ca obiect bunuri și servicii informaționale, considerate împreună cu infrastructura, cadrul legal, instrumentele și procedurile de funcționare specifice.

Piața informației funcționează datorită următoarelor categorii de operatori:

Purtătorii cererii de bunuri informaționale, reprezentați de utilizatorii individuali sau instituționali de informație comercializată;

Purtătorii ofertei de bunuri informaționale sunt reprezentați de producătorii sau furnizorii autorizați de bunuri informaționale (de exemplu: agenții de știri, studiouri, posturi de radio, firme de software);

Intermediarii tranzacțiilor cu bunuri informaționale sunt cei ce intervin pe diferite segmente ale lanțului valorii adăugate a bunurilor informaționale (de exemplu: centrele de informare și documentare, portalurile INTERNET de interfață între furnizori și clienți etc.)

Structura caracterstică a piețelor de bunuri informaționale este concurența monopolistă. Ea decurge din gradul ridicat de diferențiere a bunurilor informaționale și din substituibilitatea limitată între bunuri, inclusiv atunci cand ele au funcțiuni și utilizări similare.

Această situație conferă furnizorilor puteri apropiate de dominare a pieței, chiar dacă nu există bariere de intrare și iesire.

Piața informației a apărut și se dezvoltă sub acțiunea următorilor factori:

Dezvoltarea necesităților de informare ale organizațiilor și ale indivizilor, atât din rațiuni profesionale și manageriale, cât și de ordin social;

Condiționarea calității deciziilor adoptate de agenții economici de obținerea de informații relevante și actuale despre mediul de afaceri;

Intensificarea nevoilor de schimb de informații între agenții economici;

Dezvoltarea tehnologiilor de prelucrare și transmitere a informației;

Principalele caracteristici actuale ale pieței mondiale a informației sunt următoarele:

Globalizarea fluxurilor de schimb de informații și dezvoltarea acestora ca fluxuri transfrontieră;

Creșterea accesibilității produselor și serviciilor informatice, sub aspectul costurilor și al facilităților de utilizare;

Disponibilitatea unei game complete de produse și servicii, ce permite instalarea lor rapidă în diferite medii de utilizare, cu adaptare facilă la caracteristicile acestora și la cerințele specifice ale beneficiarilor;

Orientarea către clienții produselor și serviciilor, prin intermediul interfețelor, paralel cu creșterea gradului de educație informatică (reducerea progresivă a „analfabetismului informatic”).

Întrucât piața informației găzduiește tranzacții cu obiecte de proprietate intelectuală, deținătorii acestora sunt interesați ca autoritățile de stat să acționeze pentru limitarea și controlul drepturilor obținute de către cumpărători prin achiziționarea de bunuri informaționale.

Piața informației prezintă un grad înalt de segmentare; atât cererea, cât și oferta, care au caracter extrem de dinamic, se diferențiază în raport cu conținutul și sensul propriu fiecărei informații solicitate sau oferite.

Nevoia de informare este orientată către latura semantică percepută de pe poziții de utilizator; pe de altă parte, oferta este prezentată în termeni specifici furnizorilor de mărfuri informaționale.

Ca urmare, solicitanții întâmpină deseori dificultăți în a-și defini propria cerere de informații într-un mod inteligibil pentru ofertanți.

Din aceste motive, întâlnirea cererii cu oferta de informații este mediată de către operatori de piață special calificați în acest sens, care îndeplinesc rolul de „info-brokeri”.

Cererea unui bun informațional cuprinde atât bunul propriu-zis, cât și drepturile de care beneficiază cumpărătorul în raport cu acesta.

Originalitatea și caracterul durabil al informației determină manifestarea o singură dată a cererii unui utilizator pentru un anumit bun informațional.

Venitul obținut de furnizor variază în funcție de intensitatea cererii acestui produs și gradul de saturație al pieței.

Întrucât cumpărătorul achiziționează bunul informațional solicitat sub o licență care îi limitează durata și drepturile de utilizare, el îsi asumă față de furnizor, sub controlul acestuia, obligații ulterioare livrării și plății, ceea ce nu se întâmplă în cazul bunurilor corporale.

Pe piața bunurilor informaționale, oferta este prezentată potențialilor cumpărători prin intermediul a trei categorii de caracteristici unice asociate fiecărui bun:

Caracteristicile de identificare sunt făcute publice de către producător sau distribuitor și oferă posibilitatea de a se aprecia calitatea bunului respectiv inainte de a-l achiziționa.

Caracteristicile sesizabile prin experiența utilizării efective determină manifestarea unui efect paradoxal în comportamentul de cumpărare.

Astfel, odată cunoscute calitatea și conținutul bunului respectiv, dorința de a cumpăra poate să dispară. În aceste condiții, ofertanții acceptă soluțiile unui regim controlat de utilizare experimentală care conduce la o eventuală decizie de cumpărare:

Utilizarea parțială (selectivă), prin prezentarea gratuită a unor fragmente dintr-un bun informațional cu conținut stabil (trailer-ul unui film, rezumate de cărți);

Acces temporar (pe o perioadă de încercare) la surse de conținuturi informaționale ce se modifică frecvent (variante demo a unor programe informatice, abonamente de probă la ziare);

Referințele date de terți intervin în cazul bunurilor informaționale care presupun cerințe înalte de calitate. Aceste referințe permit potențialilor cumpărători să-și orienteze opțiunea finală și în funcție de evaluările externe referitoare la produs și la furnizor.

Strategiile concurențiale ale producătorilor de bunuri informaționale sunt:

Strategia diferențierii produselor;

Strategia dominației prin costuri;

Întrucât utilizarea frecventă a unui bun informațional nu conduce la cumpărări repetate, furnizorii își promovează interesele de profit diferențiind drepturile de utilizare ale cumpărătorilor, printre soluțiile comerciale aplicabile se numără închirierea bunurilor în regim de utilizare controlată, tarifarea serviciilor în raport cu timpul de acces, cu volumul de informație extrasă sau cu numărul de sesiuni de lucru.

Piața informației este delimitată în fucție de veniturile și preferințele clienților și de disponibilitatea acestora de a plăti prețuri diferite pentru unul și același bun.

Regimul economic al bunurilor informaționale este determinat caracteristicile lor specifice, referitoare la:

Structura costului de producție;

Reproductibilitatea în serie;

Posibilitatea utilizatorului de a anticipa conținutul și calitatea lor.

Deși bunurile informaționale sunt durabile, valoarea lor este variabilă în timp, înregistrând uneori tendință de declin datorită uzurii morale a conținutului acestora.

Informația cu cât este mai recentă, cu atât este mai valoroasă decât cea preexistentă.

Modalități de formare a prețului, specifice principalelor categorii de bunuri informaționale:

informațiile cu caracter de bun de larg consum, valoarea maximă de piață se poate obține în condițiile celei mai ample difuzări către utilizatorii interesați;

bunurile informaționale elaborate pe bază de comandă sau cu utilizare dedicată anumitor categorii de clienți, cum sunt rapoartele de consultanță, studiile de piață, programele informatice-unicat etc., valoarea maximă de piață se obține în condițiile restricționării accesului numai la clienții care și-au rezervat exclusivitatea;

Forme de manifestare a eșecului pieței informației:

Subproducția de bunuri informaționale intervine dacă producătorii nu sunt în măsură să-și recupereze cheltuielile efectuate, fiind privați de venitul aferent bunurilor obținute de utilizatori fără licență și fără plată.

Subutilizarea unor bunuri produse apare prin difuzarea largă, autorizată sau nu, a unor bunuri informaționale cu conținut și calitate modeste; ele ocupă piața căreia i se adresau produse de marcă, mai scumpe, deja lansate și limitează, astfel, veniturile obtenabile de către furnizorii acestora. De asemenea, în cazul în care producătorii nu-și pot recupera integral cheltuielile inițiale, ei vor fi în mai mică măsură apți să susțină financiar promovarea produselor lor pe piață,

Subordonarea clientului față de un anumit furnizor este de natura închiderii celui dintâi într-o anumită piață (efectul „lock-in”), prin blocarea sau limitarea posibilităților lui de optiune în favoarea altui furnizor. O asemenea situație oferă furnizorului inițial avantaje substanțiale și stabile, el asigurându-și desfacerea pentru noile serii sau versiuni ale produselor deja livrate.

Acest tip de eșec al pieței poate rezulta din aplicarea unor strategii comerciale diverse:

Costul ridicat al reorientării clientului către o altă marca de produs/furnizor;

Folosirea unor formate dedicate și protejate de organizare a datelor prelucrate sau furnizate de programele informatice de firmă;

Programe de stimulare a clienților.

Aceste eșecuri, inevitabil prezente în forme latente pe piața informației, devin manifeste în lipsa unor intervenții adecvate din partea autorităților de stat (prin legislație, instituții și politici publice) sau a operatorilor prezenți pe piață (prin strategii de afaceri adecvate).

Pirateria informatică este reprezentată de actele ilegale de producere, distribuire și utilizare de programe de calculator și alte bunuri informaționale (înregistrări muzicale, baze de date accesibile în rețea etc.), efectuate cu încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală ale autorilor/producătorilor.

Ea generează o economie „subterană” a bunurilor informaționale. Se estimează că aproximativ 40% din programele informatice aflate în uz sunt procurate ilicit.

Forme de practicare a pirateriei informatice:

contrafacerea de programe informatice, înregistrări muzicale, în vederea difuzării;

utilizarea de copii neînregistrate ale programelor informatice de marcă;

vânzarea de calculatoare electronice având instalate programe informatice fără licență de utilizare;

consultarea neautorizată, fără plată, de pagini de INTERNET, biblioteci virtuale, baze de date și servicii de informare profesionale, organizate în regim comercial, prin violarea parolelor și a condițiilor de acces;

modificarea tendențioasă a unor conținuturi informaționale sau programe informatice.

Efecte economice ale pirateriei informatice:

prejudicierea beneficiarilor prin: calitatea necertificată a bunurilor contrafăcute, lipsa documentației și asistenței tehnice, neobținerea noilor versiuni din ciclul de dezvoltare a produselor de marcă omologe;

prejudicierea producătorilor de bunuri informaționale de marcă prin reducerea cotelor de piață, a încasărilor și cu riscul ieșirii din afaceri.

CAPITOLUL 2 IMM – urile în România – istoric, performanțe, obiective

P. Drucker afirma că micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al creșterii economice.

Conform legislației românești, prin întreprindere, se înțelege orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit, în condiții de concurență.

La baza dezvoltării oricărei țări stau întreprinderile mici și mijlocii acestea având un rol foarte important în structura tuturor economiilor moderne, reprezentând sursa cheie a locurilor de muncă și a ideilor în afaceri.

Pe lângă meritul de a fi contribuit la apariția unui sector privat, din ce în ce mai puternic, unele dintre aceste întreprinderi se caracterizează printr-o deosebită flexibilitate și capacitate de adaptare la nou, manifestându-se ca o forță motrice remarcabilă a progresului economic în România.

În prezent consumatorii sunt orientați către o gamă standard de produse totodată aceștia îndreptându-și atenția spre bunuri și servicii personalizate prezentând o exigență crescândă în ceea ce privește calitatea și aspectul acestora.

Într-o piață unică, fără granițe interne, este esențial ca măsurile de încurajare a IMM-urilor să se bazeze pe o definiție comună, în scopul îmbunătățirii consistenței și eficacității lor și pentru limitarea distorsiunilor și competiției.

Existența economică este dată de două tipuri de IMM –uri:

întreprinderile tradiționale – acestea nu au o strategie pe termen lung având piața de desfacere restrânsă iar procedeele de realizare a produselor sunt transmise din generație în generație;

IMM – urile moderne – la baza acestora stă tehnologie de vârf, fiind în căutarea de piețe noi acestea încearcă să producă bunuri de calitate superioară potrivite destinației lor.

2.1 Poziția IMM-urilor în economia românească în perioada tranziției și post-tranziție

Principalul motiv a declanșării crizei economice care a afectat țările din estul și centrul Europei a fost dat de prăbușirea regimului și sistemului comunist.

Întreprinderile mici și mijlocii din România, în acest moment, sunt într-o poziție care generează consecințe negative, majoritatea resimțindu-se pe plan economic dar și pe plan social. În România domeniul întreprinderilor mici și mijlocii are o importanță ce nu poate fi negată, acesta beneficiind de legislația specifică acestora care este asigurată de Legea 133/1999 privind simularea întreprinzătorilor privați, pentru înființarea și dezvoltarea IMM-urilor și de o atenție deosebită din partea Guvernului.

În țara noastră, pe baza programelor elaborate de Agenția Națională pentru IMM-uri, guvernul aprobă în fiecare an programe prin care încurajează și stimulează înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, acestea consultându-se și cu organizațiile care reprezintă interesele acestora.

Ca urmare a analizei Raportului fundației post privatizare privind sectorul IMM din România se poate afirma că, după opt ani de la integrarea țării noastre în Uniunea Europeană și ținându-se cont și de consecințele crizei mondiale, domeniul IMM-urilor este unul slab datorită faptului că pe piața unică europeană acesta nu ar putea concura cu succes.

Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii din țara noastră a fost extrem de afectat în perioada 2007-2010 datorită regresului sever al economiei naționale și datorită faptului că la nivelul populației consumul s-a redus în timp ce evoluția indicatorilor macroeconomici a evoluat negativ. Datorită acestui fapt în perioada imediat următoare, și anume în anii 2010-2013 a fost evidențiată influența neprielnică cu privire la performanța întreprinderilor mici și mijlocii active cât și evoluția demografică a afacerilor.

În ciuda declinului din perioada trecută sectorul întreprinderilor mici și mijlocii continuă să posede o pondere majoră, în totalul firmelor active din țară, având și o contribuție semnificativă la crearea locurilor de muncă, cuantificat în procentul de 65,7% din numărul total de angajați români care lucrează în IMM-uri.

În urma numeroaselor studii realizate de specialiștii în domeniu, s-a concluzionat că sectorul întreprinderilor mici și mijlocii din România nu poate fi considerat nici solid și nici ca fiind unul competitiv. Evaluările din anul 2013 ale Comisiei Europene privind acest sector evidențiază felul dramatic în care au fost afectate de criză întreprinderile mici și mijlocii din România.

Dat fiind faptul că timp de zece ani acest sector a înregistrat o creștere continuă, în această perioadă acesta a înregistrat cele mai mari reduceri ale numărului de angajați și a valorii adăugate, din Uniunea Europeană.

Aceeași evaluatori susțin că gradul de inovare a IMM-urilor din România este unul modest, iar cele mai mici procente ale IMM-urilor inovatoare se înregistrează în economiile din estul Europei: Letonia, Polonia, Ungaria, Lituania, Bulgaria și România.

Comisia Europeană previzionează că în anul 2015 va crește valoarea adăugată din IMM-uri cu mai mult de 3 procente și crearea a peste 600.000 de locuri de muncă până la final de an, relevă un studiu realizat de Fundația Post-Privatizare.

După o lungă perioadă de instabilitate și pierderi de performanță se estimează reînceperea creșterii consecutive în 2014 și în 2015 pentru IMM-urile din România. Indicatorii caracteristici pot avea ritmuri mai înalte decât media europeană, cu 7,8% pentru valoarea adăugată și 2,8% în ceea privește numărul locurilor de muncă din IMM.

2.2 Rolul informației în IMM-urile românești de-a lungul perioadei analizate

O societate comercială sau, în general, o organizație, poate fi comparată cu un organism viu care, pentru a supraviețui, are nevoie de aer și o alimentație nu numai bună, dar și judicioasă, pentru a evita orice disfuncție a unui organ, iar dacă acest fapt totuși se întâmplă, se caută mijloacele cele mai adecvate pentru a fi tratată.

Toate aceste activități se desfășoară pe baza unei decizii luate de către creier, în baza informațiilor furnizate de către organele însărcinate cu observarea, colectarea, tratarea și comunicarea datelor obținute. Prin urmare, rolul de bază al unui sistem informațional în cadrul firmei este unul decizional, adică luarea deciziei celei mai pertinente în baza datelor furnizate de către toate mijloacele de sesizare, culegere, informare și prelucrare a informațiilor privind mersul de zi cu zi al societății.

Sistemul informațional managerial mai are și un rol de documentare, în sensul că numeroasele informații vehiculate în cadrul și către exteriorul firmei, îmbogățește cunoștințele personalului pe de o parte, iar pe de altă parte obliga firma sa utilizeze cele mai performante mijloace electronice pentru formarea unei baze de date, totul deservit de un personal de înaltă calificare, ceea ce pe termen lung va asigura eficiența firmei în lupta concurențială de pe piața economică.

2.3 Riscul pirateriei informatice și impactul acestuia asupra IMM-urilor din România

În încercarea de a da o definiție pirateriei informatice putem afirma că aceasta este o încălcare intenționată a drepturilor de autor prin copierea, reproducerea și vânzarea produselor care dețin astfel de drepturi.

În prezent, sistemele computerizate oferă noi oportunități cu ajutorul căror se poate încălca legea creând astfel un potențial ridicat de comitere a diferite infracțiuni ce se pot realiza diferit decât în modurile tradiționale.

Dezvoltarea globală extraordinar de rapidă a rețelelor de calculatoare dar și extinderea accesului la acestea cu ajutorul telefoniei mobile au condus la creșterea vulnerabilității sistemelor și bineînțeles la crearea de noi oportunități pentru producerea infracțiunilor informatice. Sistemele computerizate și tehnologia informațională fac parte din viața cotidiană a oricărei persoane, activitatea zilnică a acesteia fiind afectată în formă, conținut și timp de calculator.

Din cauza avansării din ce în ce mai accelerate a tehnologiei informatice, legile tuturor statelor se află într-o continuă schimbare ceea ce determină o creștere a criminalității în domeniu, cooperarea internațională fiind pusă în fața unei provocări continue. Majoritatea țărilor au încercat să invoce propriile legislații în ccea ce privește combaterea ciminalității în domeniul informatic, consecințele fiind doar mulțumitoare neputându-se vorbi de stârpirea fenomenului.

Cele mai importante subiecte discutate în cadrul reuniunilor internaționale privind combaterea criminalității informatice sunt următoarele:

necesitatea unui acord global privind definiția „criminalității informatice” și necesitatea cunoașterii motivației realizării acestor fapte;

absența expertizelor din partea unor persoane autorizate care aparțin unor instituții cu atribuții de control în domeniu;

inexistența unor norme legale adecvate privind accesul și investigația sistemelor informatice, inclusiv lipsa normelor prin care pot fi confiscate bazele de date computerizate;

lipsa armonizării legislative privind investigațiile în domeniu;

caracterul transnațional al acestui tip de infracțiune;

existența unui număr redus de tratate internaționale privind extrădarea și asistența mutuală în domeniu.

Criminalitatea informatică poate fi definită ca fiind acțiunea ilegală în care un calculator este instrumentul sau obiectul delictului, altfel spus orice infracțiune al cărei mijloc sau scop este influențarea funcției unui calculator.

Abuzul informatic este definit, la rândul său, prin „orice incident legat de tehnica informatică în care o persoană a suferit sau ar fi putut să sufere un prejudiciu și din care autorul a obținut sau ar fi putut obține intenționat un profit” sau prin „totalitatea faptelor comise în zona noilor tehnologii, într-o anumită perioadă de timp și pe un anumit teritoriu bine determinat”

Ca orice fenomen social, criminalitatea informatică reprezintă un sistem cu proprietăți și funcții proprii, distincte din punct de vedere calitativ de cele ale elementelor componente.

Astăzi, în România există în vigoare mai multe prevederi legale, cuprinse în legi speciale, care reglementează diferite fapte în legătură cu sistemele informatice ori societatea informațională în ansamblul ei. Din analiza dispozițiilor cu caracter penal se poate concluziona că avem un cadru legal coerent și conform cu ultimele dispoziții internaționale în domeniu. Se poate asigura, prin mijloacele existente, o protecție efectivă a valorilor sociale din acest domeniu, realizându-se scopul prevenției generale a săvârșirii de infracțiuni.

2.4 Direcții de dezvoltare a IMM-urilor în contextul bunurilor informaționale de pe piața informației

Pentru a înțelege modul de dezvoltare al sistemului informațional managerial în viitor trebuie luată în considerare dorința de cunoaștere și informare a ființei umane. La un moment dat, evoluția omenirii a fost în legatură directă cu informațiile societății umane. Dezvoltarea multitudinilor de societăți comerciale a condus la o luptă concurențială înverșunată, învingător fiind cel care deținea cele mai multe informații în domeniul respectiv. Dezvoltarea sistemului informațional și automat depășirea cadrului național a făcut ca informarea să devină tot mai greoaie, motiv pentru care s-a trecut la înființarea unei piețe de date, urmând ca acestea să fie transmise de organisme specializate.

La mijlocul secolului al XIX-lea apar agenții de presă. Prin agenție de presă se înțelege o instituție, de stat sau particulară, cu ajutorul căreia sunt culese informații din toate domeniile de activitate, furnizându-le pe bază de contract organelor de presă, organizațiilor de radio și televiziune.

Înființarea și dezvoltarea agențiilor de presă au marcat extinderea pieței de informații și datorită progresului tehnic dar și curiozitatea publicului au transformat piața informației intr-una mondială, majoritatea organelor de presă nemaiputând întreține corespondențe la mari depărtări din cauza costurilor ridicate.

În prezent cele mai cunoscute agenții de presă, pe plan internațional, sunt: Agenția Franceză de Presă, care nu este altceva decât secția de informații a Agenției Havas, Agenția Reuter, Associated Press și United Press International.

Globalizarea informației a condus la înființarea de programe și instituții comune cu activități de informare. La nivel european aceasta s-a concretizat EUTEL SAT adică Organizația Europeană pentru Telecomunicații prin Satelit. Programul a fost lansat în 1977, prin acordul comun al Conferinței Europene a Administrațiilor de Poștă și Telecomunicații și de Agenția Europeană a Spațiului Cosmic. Instituțiile comune de informare au fost create în ultimele două-trei decenii și sunt mai frecvente în Europa Occidentală, al căror număr se ridică la cca. 30.

Sunt două tipuri de astfel de instituții comune de informare: guvernamentale și neguvernamentale, ultimele fiind creația mai multor firme interesate în informații într-un anumit domeniu; ele pot furniza informații firmelor fondatoare și unor terți, contra cost. Aceste instituții comune de informare sunt specializate pe diferite domenii.

Ele depozitează informații în legătură cu evoluția tehnico-științifică, în diferite ramuri și domenii de activitate, la nivelul unei economii regionale, naționale sau mondiale, pe care le pun la dispoziția solicitanților. Avantajele constau în economisirea cheltuielilor de investigare și de preluare a informațiilor, lărgirea ariei informaționale și dinamizarea acestei activități. Exemple:

Federația Internațională de Documentare, cu sediul la Haga, este una din organizațiile neguvernamentale dintre cele mai puternice;

Centrul European de Traduceri, creat în 1961 în Olanda și care se ocupă cu colecționarea și preluarea informațiilor pe care le pun la dispoziția celor dornici să le obțină;

Biroul Rezultatelor Analitice al Consiliului Internațional al Uniunilor Științifice, care funcționează la Bruxelles, adună și sistematizează informații științifice din toate domeniile, pe care le pun la dispoziția celor interesați, sub formă de scurte rezumate, fotocopii după articole, adnotări, bibliografii, etc. ;

Institutul Internațional al Patentelor, care procură și pune la dispoziția unor persoane și societăți particulare sau de stat, informații tehnico-științifice și documentări în legătură cu patentele;

Serviciul de Documentare Cosmică, difuzează în țările vest-europene, membre a C.E.E., informații cu privire la cele mai noi descoperiri și investiții în domeniul respectiv.

Atât agențiile de presă cât și programele și instituțiile comune de informare au avut și au drept scop transmiterea informației, ca mijloc de comunicare generală. Volumul, diversitatea, viteza și libertatea de circulație a informației în procesul comunicării, reprezintă indicatorii de bază ai stadiului de dezvoltare a unei societăți. Acești factori au ajuns să exprime performanțele economice ale statului precum și stadiul lor real de democrație.

Prin urmare, societățile comerciale pentru a avea un sistem informațional eficient trebuie să se doteze cu cele mai performante mijloace electronice de colectare, stocare, prelucrare și transmitere a datelor, precum și angajarea de personal cu înaltă calificare pentru deservirea acestei tehnici. În acest mod firma își poate modela sistemul informațional în funcție de necesitățile de moment sau pe termen lung, luând decizia cea mai judicioasă pentru a asigura eficiența societății.

CAPITOLUL 3 Economia cunoașterii transpusă la nivelul agentului economic

3.1 S.C. Rama România Textile S.R.L. în contextul mediului de afaceri

3.1.1 Structura organizatorică

Date de identificare a societății:

denumire: S.C. RAMA ROMÂNIA TEXTILE S.R.L. BACĂU;

cod de înregistrare fiscală: 14801238, atribut fiscal RO prin opțiune de la înființare;

sediul social: mun. Bacău, str. Bicaz, nr. 64, județul Bacău;

obiect principal de activitate: comerț en-gros cu ață de cusut (cod CAEN 5141)

nr. de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului: J 04/671/02.10.2002

Forma de proprietate este privată, forma juridică este de societate comercială cu răspundere limitată având capitalul social subscris și vărsat de 600 lei. Asociatul unic al societății Rama România Textile S.R.L este CUCIRINI RAMA S.R.L cu sediul în Italia, localitatea Concordia Sulla Secc, str. Antonio Grandi, nr. 12/B, act de înființare nr. 146483, emis de Oficiul Registrului Întreprinderilor Modena, la data de 18.01.2003.

În baza încheierii nr. 1065/07.08.2002 dată în ședința din 07.08.2002 de judecătorul delegat de Tribunalul Județean Buzău la Oficiul Registrului Comerțului și a actului constitutiv al S.C. Rama România Textile S.R.L s-a autorizat constituirea și s-a dispus înmatricularea cu următoarele date: Buzău, str. Înfrățirii, nr. 12 fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Buzău sub nr. J 10/421/2002.

Prin Certificatul de Înscriere Mențiuni eliberat de Camera de Comerț și Industrie Buzău mențiunea constând în mutarea sediului societății în județul Bacău, str. Bicaz nr. 64, județul Bacău, conform act adițional autentificat sub nr. 3811/11.09.2002 a fost înscrisă în registrul comerțului la data de 12.09.2002 în baza încheierii judecătorului delegat nr. 5646/12.09.2002.

Conform actului constitutiv al societății asociatul unic al societății comerciale Rama România Textile S.R.L este S.C. CUCIRINI RAMA cu sediul în Concordia, Italia.

Misiunea acestei firme este de a comercializa ață de cusut pentru industria confecțiilor. Aceasta ață de cusut este produsă de către firma italiană CUCIRINI RAMA care o și comercializează pe piața italiană. Firma Rama România Textile S.R.L a apărut la cererea clienților italieni care lucrează lohn cu firme producătoare de confecții din România.

Fiind o societate nou înființată pe piață, își propune pe termen scurt o mai bună infiltrare pe piața națională. Acest lucru tinde să se realizeze rapid prin agenții de vânzări ai firmei care sunt specialiști în domeniul confecțiilor și cunosc foarte bine industria confecțiilor, agenți ce vizitează firmele de confecții pentru a prezenta produsele.

Rama România Textile S.R.L dorește să ofere tuturor clienților un eficient serviciu tehnic bazat pe experiența și pe cunoștințe specifice pentru sfaturile inevitabile ale folosirii aței de cusut CUCIRINI RAMA, fără a pierde din vedere un raport echilibrat între calitate și cheltuieli.

3.1.2 Structura economico-funcțională a societății

Rama România Textile S.R.L.

În cadrul procesului de organizare, stabilirea modului în care oamenii lucrează împreună, precizarea aportului fiecăruia la activitatea de ansamblu printr-o încărcare rațională, au o deosebită importanță. Astfel, definirea funcțiilor constă în precizarea următoarelor elemente: poziția ierarhică, rolul, atribuțiile, relațiile interumane.

Evidențierea funcțiilor în structura organizatorică a oricărui agent economic are în vedere următoarele obiective:

perfecționarea structurii organizatorice;

perfecționarea salariaților pentru creșterea performanțelor pe posturi;

aprecierea periodică a salariaților pentru elaborarea unor programe de perfecționare.

Fiecare funcție componentă a structurii organizatorice se caracterizează prin mai multe elemente: obiective, activități, atribuții, sarcini, responsabilități, competențe și autoritate.

Obiectivele funcției, exprimă, într-o formă concretă și măsurabilă, scopurile stabilite a fi realizate și perioada de timp afectată îndeplinirii acestora.

Activitățile, reprezintă un ansamblu de atribuții de o anumită natură (tehnică, economică, administrativă) pentru a căror efectuare sunt necesare cunoștințe de specialitate în domenii bine determinate.

Atribuțiile, reprezintă ansamblul sarcinilor identice necesare pentru realizarea unei părți dintr-o activitate, care presupune responsabilitate cu privire la termenul de execuție și nivelul calitativ impus.

Sarcinile, sunt cele mai mici unități de muncă individuală, care reprezintă o acțiune clar formulată, orientată spre realizarea unui obiectiv precis și care se desfășoară după o procedură stabilită.

Responsabilitățile, sunt obligații de a îndeplini sarcinile pe care le presupune o anumită atribuțiune.

Competențele, reprezintă capacitatea unei persoane care ocupă o anumită funcție de a îndeplini atribuțiile proprii. Se deosebesc două categorii de competențe:

competențe acordate, reglementate prin norme legislative sau prin decizii ale managerului de vârf

competențe intrinseci ale persoanei care ocupă o funcție și care sunt confirmate prin nivelul de cunoștințe profesionale și experiența practică.

Autoritatea, este dreptul de a da dispoziție, de a face să se acționeze potrivit unor decizii adoptate de o persoană investită în acest sens.

Structura organizatorică a oricărui agent economic reprezintă ansamblul persoanelor și subdiviziunilor organizatorice astfel constituite, încât să asigure condițiile realizării obiectivelor previzionate.

În cadrul structurii organizatorice se deosebesc două componente principale:

structura de conducere;

structura de producție-personal de execuție.

În elaborarea structurii organizatorice S.C. Rama România Textile S.R.L. a utilizat criteriul funcțional care constă în stabilirea dimensiunilor structurale astfel încât fiecare dintre acestea să fie specializată în realizarea unei activități sau grupe de activități relativ identice.

Structura organizatorică a societății este determinată de complexitatea activității, caracteristicile procesului de vânzări și nivelul dotării tehnice și este proiectată încât să asigure premisele realizării obiectului de activitate.

Ansamblul structurii organizatorice este reprezentat grafic prin organigrama care reflectă în mod clar și concis elementele de bază ale structurii organizatorice, facilitând cunoașterea și înțelegerea de către cei interesați a organizării societății.

S.C. Rama România Textile S.R.L. are următoarea structură organizatorică:

Administrator unic;

Directorul economic care are în subordine:

Serviciul marketing-vânzări;

Reprezentanții zonali de vânzări;

Gestionarii de clienți din sediul societății;

Biroul contabilitate financiară, fiscalitate, bănci;

Biroul clienți, furnizori, bugete, trezorerie, analiză economico-financiară, prețuri, control financiar preventiv;

Magazioneri, șoferi;

Compartimentul aprovizionare.

Organigrama societății înscrie în partea de sus organele de conducere colectivă și posturile de conducere de nivel superior, sub care sunt redate succesiv celelalte subdiviziuni organizatorice corespunzător poziției și dependenței lor ierarhice.

3.1.3 Analiza compartimentelor funcționale

compartimentul de marketing – vânzări

Asigură îndeplinirea sarcinilor ce revin societății S.C. Rama România Textile S.R.L. în domeniul desfacerii produselor pe piață. În activitatea sa răspunde de punerea în valoare a tuturor produselor comercializate de societate, executarea contractelor economice de vânzare, preluarea comenzilor de la clienți, livrarea cât mai rapidă a comenzilor, etc.

Acest compartiment este structurat in doua părți:

Reprezentanți zonali de vânzări – persoane externe ce vizitează societățile comerciale cu profil producție confecții pentru a face cunoscute produsele, persoane specializate în confecții ce pot oferi și consultanță de specialitate. Reprezentanții de vânzări au ca arie de acoperire o anumita zonă geografică.

Gestionarii de clienți – persoane interne ce își desfășoară activitatea în sediul firmei. Fiecare gestionar subordonează un reprezentant de vânzări deci implicit toate firmele pe care le deservește acel agent. Ei se ocupă cu preluarea ordinelor de la clienți, redactarea scrisorilor comerciale către clienți.

compartimentul financiar contabil

Acest compartiment colectează și controlează resursele bănești ale organizației. Situațiile financiare reprezintă sursa cea mai importantă de informație asupra stării și dinamicii transformării societății. Analizele financiare stau la baza deciziilor de investiții și/sau împrumuturi de la sursele externe de capital.

Componentele importante sunt asociate cu elementele esențiale ale funcției de cercetare-dezvoltare și control, respectiv de utilizare a resurselor financiare.

Deci procesarea datelor contabile este o operațiune continuă din punct de vedere strategic; prezintă interes prezentarea acesteia la anumite momente (lunar, trimestrial, anual) ale situației economice. Situația financiară este reflectată financiar în valori absolute și relative, calculul făcându-se după anumite procedee standardizate la nivel național.

Analiza financiară se bazează pe utilizarea unui set de instrumente cu caracter obiectiv, mai pronunțat decât cele utilizate în cazul celorlalte funcții și a unui bogat pachet de informații exprimate financiar. Între instrumentele exprimate, cele clasice sunt: bilanțul, conturile; instrumentele capacității strategice a societății sunt analiza rapoartelor financiare.

Analiza rapoartelor financiare prezintă avantajul focalizării asupra unor rezultate financiare esențiale: profitabilitate, datorii, active, lichiditate, și a exprimării acestora în valori relative. Deși se bazează pe rezultatele contabilității și organizația prezintă unele particularități contabile, în tratarea datelor, standardizarea la nivel național atinge nivelul ce permite obținerea de informații strategice, din comparațiile în timp.

Serviciul contabilitate se caracterizează prin fundamentarea și justificarea tuturor datelor contabilității pe baza de acte, prin care se consemnează operațiunile economice în momentul efectuării lor. Deci, documentele sunt acte scrise, întocmite în operațiuni economice, în momentul efectuării acestora pentru a le dovedi fidelitatea, precum și actele ocazionate de exercitarea funcțiilor organizatorice și administrative a unității patrimoniale. În funcție de conținutul și destinația lor, documentele au roluri diferite în cadrul societății: unele servesc ca bază la efectuarea înregistrărilor contabile, altele, prin datele furnizate, servesc la întocmirea altor documente ce se înregistrează în contabilitate, iar altele sunt folosite pentru necesități organizatorice și administrative. Deci cu alte cuvinte, documentele pot avea două caractere de funcții diferite: informațională și gestionară.

În cadrul S.C. Rama România Textile S.R.L. activitatea financiar-contabilă se desfășoară în biroul contabilitate financiară, fiscalitate, bănci, în care sunt angajate două persoane și în biroul clienți, furnizori, bugete, trezorerie, analiză economico-financiară, prețuri, două persoane, coordonate de directorul economic.

În cadrul societății informația economică rezidă într-un sistem de indicatori care formează repertoriul de date necesare în conducerea proceselor economice. Sintetizarea lor urmărește imaginea piramidală: de la indicatori cantitativ-valorici analitici la indicatori cantitativ – valorici sintetici. Sistemul informațional al S.C. Rama România Textile S.R.L. este un sistem deschis, dezvoltându-se atât în mediul intern cât și extern.

Rolul sistemului informațional contabil derivă din obiectivul fundamental al contabilității–furnizarea de informații care să ofere o imagine fidelă asupra patrimoniului, evoluției și performanțelor situației financiare și a rezultatelor la care se adaugă noile aspecte sub care poate fi privită contabilitatea :

ca instrument de descriere și modelare a întreprinderii;

ca sistem de prelucrare a informațiilor necesare acestei modelări;

ca practică socială .

Prin contabilitatea financiară se furnizează informații în primul rând utilizatorilor externi și apoi celor interni – conducerii, în procesul decizional.

Pentru obținerea informațiilor contabile sunt utilizate procedee și instrumente într-o succesiune logică în ce privește documentarea, evaluarea, calculația, gruparea și ordonarea, centralizarea și verificarea, inventarierea, generalizarea și sintetizarea. Acest proces de prelucrare a datelor contabile sunt reprezentate în etapele ciclului de lucrări contabile.

Fluxurile informaționale desemnează traiectul pe care-l parcurg informațiile contabile între emițător și prelucrător, între emițător sau prelucrător și destinatar, implicit returul lor.

Fluxurile informaționale contabile se realizează sub forma transmiterii documentelor justificative de la emițător la prelucrător, prin situațiile financiar-contabile folosite pentru transmiterea informațiilor de cunoaștere și gestiune necesare întreprinzătorilor ca gestionari de patrimoniu, proprietarilor (asociaților și altor persoane fizice sau juridice), creanțierilor ca parteneri de afaceri, precum și aparatului fiscal pentru activitatea de impunere.

În cadrul structurii funcționale, compartimentul contabil-financiar ocupă un loc central, având rolul de colector, centralizator, și sintetizator a informațiilor privind operațiunile economice desfășurate prelucrate în prealabil în celelalte compartimente funcționale, și este direct subordonat directorului economic.

3.1.4 Lucrări contabile de închidere a exercițiului financiar

Fiecare exercițiu financiar se încheie la sfârșitul anului moment în care se întocmesc documentele de sinteză contabilă. În România, documentele de sinteză contabilă se întocmesc lunar, trimestrial, semestrial și anual, celelalte țări din Uniunea Europeană le întocmesc doar la sfârșitul anului. Documentele centralizatoare, sunt documente obligatorii pentru orice entitate care are contabilitate proprie și gestionează bunuri si valori economice.

Conform Legii Contabilității nr. 82/1991, exercițiul financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie, excepție făcând primul an de activitate, când, exercițiul financiar începe la data înființării societății.

În momentul închiderii exercițiului financiar orice unitate patrimonială trebuie să parcurgă următoarele etape:

să înregistreze obligatoriu în evidența contabilă toate operațiile economice aferente exercițiului respectiv;

să întocmească balanța provizorie care să cuprindă prelucrarea tuturor documentelor aferente exercițiului.

Balanța de verificare este documentul contabil care se întocmește cel puțin la încheierea exercițiului financiar sau ori de câte ori se consideră necesar. Acesta cuprinde toate conturile din registrul Cartea Mare, soldurile inițiale, rulajele, total sume și soldurile.

Rolul balanței de verificare este:

verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operațiunilor efectuate;

controlul concordanței dintre contabilitatea sintetică și cea analitică;

principalul instrument pe baza căruia se întocmesc raportările contabile stabilite potrivit legii.

Una din funcțiile balanței de verificare este aceea de a realiza legătura dintre cont și bilanț, datorită faptului că la întocmirea bilanțului, se folosesc soldurile finale ale conturilor de activ și pasiv preluate din balanță.

Pe baza Registrului – inventar și a balanței de verificare de la 31 decembrie se întocmește bilanțul care face parte din situațiile financiare anuale, ale cărui posturi trebuie să corespundă cu datele înscrise în contabilitate, puse de acord cu situația reală a elementelor de activ și de pasiv stabilită pe baza inventarului.

prin inventarierea anuală a patrimoniului se verifică faptic existența și starea mijloacelor economice, a creanțelor și datoriilor unei unități patrimoniale urmărindu-se parcurgerea următoarelor etape:

concilierea soldurilor atât cu clienții cât și cu furnizorii societății;

determinarea stocului faptic deținut de entitate;

determinarea ajustărilor și provizioanelor aferente elementelor supuse unor deprecieri și ajustări temporare;

determinarea și calculul de amortizare pentru luna decembrie;

rezultatul inventarierii se înregistrază obligatoriu în evidența contabilă;

pentru elementele supuse reevaluării se evaluează operațiile exprimate în valută;

se calculează impozitului pe profit și se înregistrează în evidența contabilă;

se redactează balanța de verificare;

se întocmește bilanțul contabil și se înaintează spre aprobare.

Bilanțul contabil este documentul oficial de sinteză sau de raportare financiară ce se folosește pentru finalizarea exercițiului financiar, care trebuie să dea o imagine fidelă, completă și clară a situației patrimoniului și a rezultatelor obținute.

În scopul stabilirii indicatorilor economico-financiari privind situația patrimoniului și rezultatele obținute se întocmește bilanțul contabil. Această activitate, care este una complexă, se concretizează într-o serie de lucrări și operații care se pot delimita în lucrări cu caracter premergător și lucrări de redactare propriu-zisă a bilanțului.

Înregistrarea în conturi a tuturor operațiunilor economice și financiare și verificarea exactității datelor înregistrate cu ajutorul balanței de verificare este condiția esențială ce redă bilanțului contabil caracterul real al acestuia.

Bilanțul contabil se completează, de toate unitățile patrimoniale, pe documente tipizate după o machetă emisă de Ministerul Finanțelor, lucru ce dă posibilitatea întocmirii anuale a bilanțului general al economiei naționale.

Societatea comercială Rama România Textile S.R.L, după parcurgerea mai multor lucrări premergătoare, a întocmit bilanțul contabil la 31 decembrie 2014 conform reglementărilor în vigoare.

Pe baza fișelor de cont a fost întocmită balanța de verificare urmând ca societatea să facă inventarierea generală a patrimoniului, procedându-se astfel la verificarea înregistrării concrete a tuturor operațiilor contabile și anume:

au fost verificate toate înregistrările și documentele care au stat la baza operațiilor economice efectuate în decursul anului;

verificarea concordanței dintre contabilitate și evidența operativă;

au fost verificate echivalențele dintre totalurile stabilite în registrul stocurilor și soldul din registru de casă;

au fost verificate legăturile dintre rulajele, soldurile conturilor analitice și elemente corespunzătoare ale contului sintetic cu ajutorul balanței de verificare;

ultima etapă a fost întocmirea balanței de verificare înainte de inventariere moment în care a fost verificată exactitatea înregistrării datelor în conturi, la finalul căreia nu s-au constatat erori de înregistrare.

La închiderea exercițiului financiar în cadrul societății Rama România Textile SRL au fost evaluate elementele de activ și de pasiv de natura datoriilor, acestea reflectându-se în situațiile financiare întocmite la valoarea de intrare. Astfel se poate afirma că:

pentru toate creanțele evidențiate în contabilitate s-au întocmit extrase de cont solicitându-se de asemenea confirmarea acestora. Pentru clienții rău platnici, societatea nu a constituit ajustări pentru depreciere datorită faptului că aceasta dorește recuperarea creanțelor și menținerea legăturilor cu partenerii săi.

datorită legăturilor cu parteneri străini, societatea a înregistrat la 31 decembrie 2014 o cheltuială din diferență de curs valutar în valoare de 2.907 lei. Aceasta a fost calculată la cursul comunicat de BNR în data de 31.12.2014.

pentru disponibilitățile, atât în lei cât și în euro, existente la banca cu care societatea colaborează s-au examinat extrasele de cont din data de 31.12.2014 cu soldul existent în fișa de cont și balanța de verificare – nu au existat diferențe.

pentru furnizorii societății s-au comparat evidența analitică a firmei cu extrasele de cont primite de la aceștia – nu au existat diferențe.

pentru partenerii externi s-au reevaluat datoriile în valută la cursul BNR din care a rezultat un venit din diferențele de curs valutar în sumă de 3.092 lei

Înregistrările contabile care au loc la închiderea exercițiului financiar sunt:

Închiderea conturilor de T.V.A.

Închiderea conturilor de cheltuieli

Închiderea conturilor de venit

Aceste înregistrări au fost urmate de completarea tuturor fișelor de cont și întocmirea balanței de verificare definitivă.

Se calculează profitul brut

Se calculează impozitul pe profit

Se calculează rezultatul net al exercițiului

Profitul s-a reportat conform notelor explicative

Pentru un sistem contabil modern este necesar ca informațiile financiare să fie conforme cu normele internaționale, structura conturilor să fie standardizată iar pentru țările de tranziție să existe un nomenclator.

Fără a pierde din suplețe, un tablou de trecere între rezultatul contabil și cel fiscal trebuie să permită autorităților fiscale să se sprijine pe documente fiscale conform normelor emise de sistemul contabil. Pornind de la aceste documente standardizate, organismele statistice pot să extragă informațiile necesare pentru elaborarea unor agregate fiabile.

3.2 Evaluarea sistemului informațional financiar contabil existent la

Rama România Textile S.R.L.

Sistemul informațional s-a născut din necesitatea colectării, stocării, prelucrării și sintetizării informațiilor, astfel încât să devină operabile într-un anumit context strategic.

Automatizarea acestor funcții se datorează:

creșterii complexității și mărimii organizațiilor în contextul exploziei informaționale;

dispersării și descentralizării organizațiilor, fapt care impune tehnici de control statistice conform unui plan;

utilizatorii pe scara largă a procesării electronice a informațiilor la costuri din ce în ce mai scăzute.

Analiza competentelor aferente funcției în discuție este îndreptată asupra următoarelor elemente principale:

focalizarea atenției managerilor asupra elementelor strategice cu cel mai profund impact asupra societății.

calitatea informației înseamnă acuratețe, cost minim și furnizarea acesteia la locul și momentul potrivit;

Flexibilitatea în abordarea modificărilor ce apar atât în mediul intern cât și în cel extern, permite evitarea situațiilor de criză.

Orice sistem adaptabil la caracteristicile dezvoltării este alcătuit din trei sisteme distincte interdependente:

sistemul condus – asigură obținerea de rezultate în funcție de stările anterioare ale sistemului, alocarea de resurse și adaptarea deciziilor depinzând atât de mediul interior cat și de mediul exterior;

sistemul informațional intern – asigură legătură între conducere și execuție având rolul de a culege, prelucra și selecta informații pentru diferite etape ierarhice ale conducerii;

sisteme de conducere – îndeplinesc rolul de reglare și autoreglare a activității în vederea atingerii obiectivelor prestabilite. Prin deciziile pe care le generează, sistemul de conducere influențează evoluția sistemului condus.

Informatizarea impune o abordare strategică prin natura caracteristicilor noului sistem informațional generat:

costurile de implementare si operare a sistemului necesita un interval de timp destul de consistent pentru recuperare;

sistemele informaționale funcționale trebuie integrate si coordonate la nivelul societății.

Fiecare societate, își va construi propriul ei model de colectare a informațiilor adaptat momentului de operare. Ceea ce este relevant pentru o societate poate fi lipsit de importanță pentru alta. În consecință sursele de informații strategice vor fi combinate diferit, în funcție de disponibilitatea lor și de interesul general al organizației.

La modul general informațiile pot fi culese:

comunicare orală;

surse scrise de comunicare;

sisteme informatice;

previziuni.

Sistemele informatice financiar-contabile au la bază principul introducerii unice a datelor și prelucrării multiple a acestora, în concordanță cu specificul subsistemelor și aplicațiilor componente ceea ce conduce la conceptul de sistem informatic integrat.

Structura generală de principiu a unui sistem informatic cuprinde un ansamblu de intrări, prelucrări și ieșiri, definite în funcție de obiectivele sistemului.

Sistemul informatic asigură prelucrarea mulțimii intrărilor de date sub diverse variante, în vederea obținerii mulțimii ieșirilor de informații, astfel încât caracteristica generală a acestuia o constituie triada:

INTRĂRI PRELUCRĂRI IEȘIRI

Obiectivele generale ale sistemului informatic vizează probleme cu caracter global a conducerii unității și structurile specifice compartimentelor funcționale, scopul realizării atributelor conducerii și ale funcțiilor economice. Aceste obiective sunt:

Răspunde de organizarea sistemului informațional al societății, elaborează studii, analize si proiecte de raționalizare și perfecționare a acestuia și corelarea cu sistemele cele mai eficiente.

Își însușește programele de prelucrare automată a datelor existente în economia națională referitoare la activitatea de evidență contabilă, propune măsuri de răspundere și aplicare a acestora în societate.

Face propuneri pentru dotarea cu echipament de calcul urmărind utilizarea și eficiența dotării.

Asigură prelucrarea automată a datelor pe echipamente de mică și medie mecanizare.

Urmărește lucrările de întreținere și reparare a echipamentului de calcul din dotarea societății.

Codificarea datelor prelucrate

De la început trebuie specificat că datele reprezintă o materie primă neprelucrată și neanalizată a proceselor informațional – decizionale. Informația redă de obicei mesaje, comunică asupra mersului unor evenimente și elimină nedeterminările. Informația este generată de date pe care managerii le prelucrează și le interpretează, înțelegând pe această cale fenomenele din interiorul organizației si pe cele din exteriorul acesteia, ce pot interveni asupra evoluției organizației. Într-o accepțiune generală, însăși deciziile se pot considera informații.

Pentru ca informația să poată servi eficient procesului decizional și operațional este necesar ca aceasta să îndeplinească următoarele criterii de calitate:

să fie oportună;

să fie clară;

să fie concisă;

să fie fidelă;

să fie completă;

să aibă relevanță;

Oportunitatea informației este legată de timp. O informație este oportuna dacă este disponibilă imediat după ce s-a produs evenimentul, sau în orice caz, înainte de a fi utilizată în procesul decizional.

Claritatea înseamnă percepție fără echivoc a faptelor ce se petrec. Cerința asupra calității evită greșelile ce s-ar putea produce în procesul decizional din cauza confuziilor și ambiguității.

Completitudinea informației este conferită de existența unui fond suficient de date pertinente. Asigurarea acestei condiții impune o anumită cumpănire deoarece pot exista cazuri in care datele achiziționate sa depășească necesarul ducând la birocrație precum și în cazul când datele sunt prea puține și nu permit descrierea satisfăcătoare a fenomenelor.

Concizia constă în redarea informațiilor cât mai comprimat, fără detalii inutile, care în pragul procesului decizional pot consuma timp și resurse suplimentare.

Fidelitatea informațiilor urmărește să asigure exprimarea adevărului, a realității nefalsificate.

Relevanța exprimă gradul în care informația are utilitate programatica. Pragul admisibil de relevanță este dictat de impactul pozitiv pe care îl dă informația folosită.

Un sistem informațional este un sistem care colectează date și informații, le prelucrează și le distribuie pentru a fi utilizate de organizație. Acest mecanism constă în oameni, echipamente, programe și proceduri dintr-un sistem comunicațional de circulație și fluxuri informaționale.

Rolul principal al calculatoarelor este de a prelucra date. În mod evident, această prelucrare de date se efectuează în memoria internă, pe baza unui program conceput și transmis calculatorului de către utilizator.

În cazul programelor de contabilitate și gestiune, de regulă datele se introduc de la tastatură, fiind în principal culese de pe documentele primare.

S.C. Rama România Textile S.R.L. folosește programul de contabilitate WinMentor creat special pentru lucrul în rețea. Acest program este destinat utilizării de către firme cu profil de comerț en-gros și en-detail, producție industrială, servicii etc. În momentul introducerii datelor din documentele primare în machete, programul generează automat înregistrările contabile aferente, acestea putând fi vizualizate imediat.

3.3. Rolul internetului în dezvoltarea societății Rama România Textile S.R.L.

Toate sectoarele economiei au la bază un sistem informațional dar și activități economice electronice care sunt folosite atât în funcție de natura ofertei și de dimensiunea pieței cât și în funcție de strategiile de marketing.

În cadrul societății Rama România Textil S.R.L. sistemul informațional joacă un rol important în înnoirea produselor dar și în ceea ce privește reducerea termenelor de execuție. În industria textilă se utilizează des programe informatice în scopul proiectării și cel al producției.

Activitățile economice electronice din cadrul societății Rama România Textile S.R.L. se folosesc mai ales în procesul necesar administrării lanțului de aprovizionare mai ales că circa 20% din activitatea firmei se desfășoară exclusiv online.

Încercând să dăm o definiție conceptului de comerț electronic putem spune că acesta reprezintă una dintre cele mai noi modalități prin care se schimbă bunurile materiale sau imateriale, într-un interval de timp scăzut și la prețuri mai avantajoase decât în cazul comerțului clasic. Internetul a devenit o metodă de comerț cu o putere inimaginabilă în a facilita și crește vânzările unei game variate de produse și servicii.

Comerțul electronic este un concept ce desemnează o gamă largă de servicii suport pentru procesele de afaceri, incluzând poșta electronică între organizații, cataloage electronice, sisteme suport pentru comerțul cu mărfuri și servicii; sisteme suport pentru preluare de comenzi, logistică și tranzacții; sisteme de raportare statistică și informații pentru management.

În urma analizei eficienței utilizării comerțului electronic în cadrul societății Rama România Textile S.R.L. cu scopul încheierii afacerilor, sunt remarcate următoarele avantaje:

viteza de comunicare prezintă o creștere semnificativă mai ales în cazul relațiilor internaționale;

s-a observat o îmbunătățire a eficienței atât din partea vânzătorului cât și a cumpărătorului;

anumite costuri au fost reduse, spre exemplu prin utilizarea e-mail-ului, au fost reduse costurile cu poșta sau mesageria;

informarea în timp real a clienților și furnizorilor cu ajutorul site-ului web al firmei;

canale alternative de vânzare, cum sunt afacerile prin intermediul site-ului web.

Cu ajutorul aplicațiilor curente care s-au dezvoltat pe internet, societatea Rama România Textile S.R.L. a reușit să integreze în sistemul informațional a societății atât aplicația de magazin electronic (e-shop) cât și cea de aprovizionare electronică (e-procurement). Pe lângă toate acestea mai trebuie menționat și faptul că departamentul marketing-promovare a societății a realizat un site de prezentare, www.ramasrl.com, în cadrul căruia oferă date despre firmă precum și fotografii de prezentare a diferitelor produse.

Intranetul reprezintă utilizarea tehnologiilor internet cu scopul de a forma legături într-un tot unitar a resurselor informaționale ale societății. El este răspunsul momentan pentru nevoile legate de gestiunea informațiilor și lucrul în grup al unei organizații. Intranet-ul facilitează comunicarea între oamenii unei organizații, concretizându-se în infrastructura tehnologică necesară, unei bune și eficiente colaborări.

Ca orice firmă de pe piața actuală și societatea Rama România Textile S.R.L trebuie să se adapteze cerințelor pieței actuale și pentru ca aceasta să înregistreze creșteri economice este necesară personalizarea, extinderea, actualizarea și integrarea aplicațiilor informatice printr-o modalitate flexibilă și rapidă, oferind tuturor utilizatorilor acces instantaneu, interactiv și consistent la modelul sau de date.

CAPITOLUL 4 Informația economică – potențial de dezvoltare a firmelor

4.1 Rolul informației în atragerea și combinarea factorilor de producție

Procesul de creare de bunuri, care oferă prosperitate entității, fiind considerat și unul din cele mai importante verigi în procesul de satisfacere a nevoilor umane este cel al producției de bunuri. Activitatea de producție poate fi privită, în ultimă instanță, ca un ansamblu de operații de utilizare și transformare a factorilor de producție în vederea atingerii funcției obiectiv a producătorului: maximizarea profitului în condițiile minimizării eforturilor.

Reprezentantului școlii Clasice J.B. Say evidenția în lucrarea Tratat de economie politică, că la baza producerii bunurilor destinate consumului participă trei factori dintre care munca și natura fiind considerați primari, iar capitalul rezultând din interacțiunea primilor doi.

munca reprezintă o acțiune conștientă, specific umană, îndreptată spre un anumit scop, în cadrul căreia sunt puse în mișcare aptitudinile, experiența și cunoștințele ce îl definesc pe om, consumul de energie fizică și intelectuală. Munca este un factor determinant și activ al producției, ce solicită ceilalți factori în vederea obținerii de bunuri și servicii.

factorul natural este constituit atât de substanța și condițiile materiale primare ale producției, cât și de forța motrice, virtuală, care este necesară pentru dezvoltarea producției de bunuri materiale și servicii.

capitalul reprezintă ansamblul bunurilor reproductibile, rezultate ale unei activități anterioare, utilizate în producerea de bunuri materiale și servicii destinate realizării ca mărfuri pe piață în scopul obținerii unui profit.

Combinarea factorilor de producție și alegerea variantei de combinarea cea mai favorabilă au ca scop obținerea de profit cât mai mare posibil. Modul de acțiune al întreprinzătorului în acest domeniu definește comportamentul său iar pe lângă răspunsul la întrebări cum sunt „Ce să producă?”, „Cât să producă?”, acesta trebuie să răspundă și la întrebarea „Cum să producă?”.

Combinarea factorilor de producție reprezintă o modalitate specifică de unire a factorilor de producție privit atât sub aspect cantitativ, cât și din perspectivă structural – calitativă; atât din punct de vedere tehnic,cât și economic.

Din punct de vedere tehnic, combinarea factorilor de producție este specifică fiecărui proces de producție; obținerea oricărui bun presupune, de exemplu, unirea factorului de muncă cu elemente de capital tehnic specifice domeniului respectiv. Din punct de vedere economic, activitatea combinării factorilor de producție semnifică atingerea obiectivelor dorite, mai exact costuri de producție cât mai mici și respectiv profit cât mai mare.

Din cauză că acest proces are o determinare multiplă, care este limitată de resurse productive este urmărită adoptarea acelei combinații care eficiența economică maxim posibilă. Întreprinzătorul, prin abilitatea sa va combina factorii de producție în așa fel încât să se poată adapta la exigențele pieței și să obțină un profit maxim.

Proprietățile tuturor factorilor de producție și respectiv manifestarea simultană a acestora fac procesul de combinare posibil.

Divizibilitatea oferă factorului de producție posibilitatea de a se împărți în unități simple, în subunități omogene fără a fi afectată calitatea factorului de producție.

Adaptabilitatea reprezintă capacitatea de asociere a unei unități dintr-un factor de producție cu mai multe unități din alt factor de producție.

Procesul prin care sunt stabilite raporturile cantitative ale factorilor de producție care iau parte la fabricarea unui anumit produs se numește complementaritate.

Substituibilitatea reflectă posibilitatea de înlocuire a unei cantități date dintr-un factor de producție printr-o cantitate determinată dintr-un alt factor, în condițiile în care se mențin același nivel al producției.

Informația, în calitate de neofactor de producție, apare ca un element de intrare obligatoriu pentru funcționarea oricărui sistem de producție, în cadrul căruia ea se combină cu factorii „clasici” (munca, natura, capitalul); ea acționează sub forma inovației, a experienței de producție, a procedurilor de organizare și gestiune economică a firmelor; această ipostază a informației se regăsește, în primul rând, în cazul sistemelor de producție conduse direct cu calculatorul.

4.2 Diagnosticul financiar și rolul său în realizarea obiectivelor firmei

Orice unitate patrimoniala are ca scop principal obținerea profitului motiv pentru care problemele legate de rentabilitate și profitabilitate vor fi prezente mereu în planul abordării teoretice și practice a oricărei societăți care realizează activități economice.

Performanța financiară a întreprinderii este definită în funcție de interesele consumatorilor și de politicile contabile alese de conducerea întreprinderii pentru determinarea acesteia.

Diagnosticul financiar – contabil presupune o cercetare complexă în vederea descoperirii disfuncționalităților apărute în activitatea întreprinderii și a cauzelor acesteia, în scopul elaborării unor decizii care să permită redresarea situației și îmbunătățirea performanțelor.

Chiar dacă atât diagnosticul financiar cât și analiza financiară au orientări către rentabilitate și risc putem afirma că diagnosticul vizează latura fiscală iar analiza funcția contabilă.

Evoluția în timp a unității și aprecierea rezultatelor financiare ale acesteia se țin cu ajutorul diagnosticului financiar – contabil. Finalitatea acestei evidențe stă în elaborarea unor previziuni stabilite pe baza situațiilor financiare și a principalilor indicatori economico-financiari previzionați.

Diagnosticul financiar-contabil are ca rol principal orientarea deciziilor manageriale având ca scop obținerea performanței și totodată oferă managerilor informații cu privire la „starea de sănătate” a întreprinderii respective. Punctele forte și punctele slabe a activității întreprinderii sunt stabilite cu ajutorul identificării atât factorilor interni cât și a celor externi cu care se determină tendința de evoluție și se estimează impactul modificării lor.

Diagnosticul financiar-contabil ajută la cunoașterea întreprinderii atât din punct de vedere juridic, al performanței economico – financiare, al obiectului de activitate, a potențialului său dar și la cunoașterea relațiilor pe care le are cu partenerii și mediul intern și extern.

Diagnosticul financiar – contabil analizează riscul economic, financiar și de insolvență iar datorită acestui fapt putem afirma că în perioada analizată se vor putea identifica aspectele privind evoluția sau involuția întreprinderii.

Diagnosticul financiar – contabil are rolul de a aprecia manifestarea funcției financiare a întreprinderii ce face obiectul evaluării. Cu ajutorul acestuia se poate verifica dacă societatea are activitate rentabilă în urma căreia să ia naștere venituri care să îi permită remunerarea furnizorilor de resurse și rambursarea lor, asigurându-se astfel și menținerea unui rezultat satisfăcător pe o perioadă cât mai lungă posibil.

Fig. 4.1 Obiectivele diagnosticului financiar

La baza elaborării diagnosticului financiar – contabil stă necesitatea parcurgerii mai multor etape pentru care se va apela la un sistem de date și informații cât mai reale despre situația exactă a entității care este supusă diagnosticării.

4.2.1 Analiza poziției financiare pe baza bilanțului contabil

Bilanțul contabil este punctul de plecare în ceea ce privește analiza activității economico – financiare a entității patrimoniale. Cu ajutorul acestuia se face analiza indicatorilor economico financiari, rezultatelor și rezervelor exercițiului financiar, și tot pe baza acestuia se stabilesc și metodele de perfecționare a activității unității.

Analiza economico – financiare a unității este efectuată periodic de managerii acesteia atât pe baza bilanțului contabil cât și pe cea a anexelor acestuia și a raportului de gestiune.

Funcția previzională a bilanțului contabil ajută la întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli pentru perioada următoare pe baza rezultatului din perioada de raportare oferind de asemenea posibilitatea reorientării activității societății.

Orice unitate are ca scop atingerea principalului obiectiv și anume maximizarea profitului, realizarea acestuia fiind posibilă numai în condițiile în care societatea are profit și se menține un echilibru financiar.

La baza realizării echilibrului financiar stă echilibrul pe termen lung, pe termen scurt și echilibrul curent și reprezintă o egalitate între mijloacele economice și sursele financiare de care este nevoie pentru ca societatea sa își desfășoare activitatea atât pe termen scurt cât și pe termen lung.

Baza de pornire pentru analiza echilibrului financiar este respectarea a două relații:

activele stabile, cu lichiditate peste 1 an, sunt finanțate din surse stabile (cu exigibilitate mai mare de 1 an);

activele circulante, ciclice, cu lichiditate sub 1 an, trebuie finanțate din datorii pe termen scurt (cu exigibilitate sub 1 an).

Aprecierea echilibrului financiar se face cu ajutorul analizei fondului de rulment, a necesarului de fond de rulment și a trezoreriei.

4.2.2 Analiza performanțelor economico – financiare pe baza contului de profit și pierdere

Pe baza contului de rezultate și a soldurilor intermediare se pot analiza indicatorii ce oferă informații cu privire la profitabilitatea firmei pe diverse paliere. Acestea pot fi determinate de caracteristici de activitate (de exploatare, financiară, excepțională), dar și de monetaribilitate sau de participare a anumitor stakeholderi la distribuirea rezultatelor financiare.

Pe baza Contului de profit și pierdere se calculează soldurile intermediare de gestiune (SIG) care, în esență, reprezintă paliere succesive ce duc la formarea rezultatului final.

Soldurile intermediare de gestiune

Tabel 4.2 Soldurile intermediare de gestiune

4.2.3 Analiza principalilor indicatori la S.C. Rama România textile S.R.L.

Pe baza datelor înscrise în situațiile financiare încheiate de S.C. Rama România Textile S.R.L. la data de 31.12.2014, indicatorii sintetici de analiză financiară ce se regăsesc și în nota explicativă – nr. 9, au următoarele valori:

Indicatori de lichiditate – rezultatul acestui indicator ne arată care este capacitatea elementelor de activ de care dispune societatea de a se transforma în bani

Indicatorul lichidității curente

Din calculul de mai sus se poate vedea că proprietatea elementelor de a se transforma în bani pentru a acoperi datoriile pe termen scurt este foarte satisfăcătoare, ținând cont că mărimea acesteia ar trebui să se încadrează între 1 și 2.

Indicatorul lichidității imediate

Ca în orice entitate stocurile nu se pot transforma rapid în lichidități, iar cu ajutorul acestui indicator putem analiza capacitatea societății de a-și acoperi datoriile într-un timp scurt. Valoarea acestui indicator trebuie să fie mai mare de 1, iar din calculul de mai sus putem afirma că situația societății Rama România Textile S.R:L. este una satisfăcătoare.

Indicatori de risc – cu ajutorul acestui indicator este analizată capacitatea societății de a-și acoperi datoriile mai mari de un an. În cazul societății Rama România Textile S:R:L: se poate observa și din bilanțul acesteia, valoarea acestui indicator este 0 deoarece aceasta nu deține datorii mai mari de un an.

Indicatori de activitate sau de gestiune

Rezultatele acestor indicatori ne oferă informații cu privire la:

Viteza de rotație a stocurilor – putem analiza viteza cu care societatea își rotește stocurile pentru a susține o valoare dată a vânzărilor.

Viteza de rotație a debitelor –clienți – arată perioada de timp în care întreprinderea își încasează contravaloarea produselor finite, semifabricatelor sau serviciilor prestate.

Datorită faptului că societatea are încheiate contracte de colaborare cu toți clienții săi iar plata facturilor se face la termen, 30, 60 și chiar 90 de zile se poate concluziona că aceasta încasează facturile într-un termen mediu de circa 100 zile.

Viteza de rotație a creditelor – furnizori – rezultatul acestui indicator ne arată în câte zile întreprinderea își achită obligațiile față de furnizori.

Dat fiind faptul că societatea are încheiate contracte de colaborare cu furnizorii în care este specificată plata facturilor ca fiind la 60 de zile putem estima că societatea nu are probleme în ași achita îndatoririle față de furnizori.

Viteza de rotație a activelor imobilizate – cu ajutorul acestui indicator se poate evalua eficiența managementului activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri în comparație cu valoarea activelor imobilizate

Viteza de rotație a activelor totale – se evaluează eficiența managementului activelor totale prin examinarea cifrei de afaceri generate de activele entității.

Indicatori de profitabilitate – din calculul acestor indicatori se poate analiza eficiența unității în realizarea de profit din resursele disponibile.

Rentabilitatea capitalului angajat – cu ajutorul acestui indicator, prin examinarea cifrei de afaceri generate de activele entității, se evaluează eficiența managementului activelor totale.

Marja brută din vânzări – rezultatul exprimă capacitatea entității în controlarea costurilor de producție

În urma aceste analize se poate afirma că dacă în perioada imediat următoare se va observa o scădere a acestui procent înseamnă că societatea Rama România Textile S.R.L. nu este capabilă să își țină costurile de producție sub control.

Profitabilitate – analiza acestui indicator se face pe baza comparației cu rata dobânzii de referință pe termen lung.

Indicatori de solvabilitate – rezultatul acestui indicator exprimă capacitatea societății de a face față datoriilor pe termen lung.

Raportul datorii la capitalul propriu – arată capacitatea entității de a face față gradului de îndatorare.

Analiza acestui indicator este foarte importantă deoarece o creștere a acestuia este nefavorabilă societății, pe când o scădere ar însemna o perioadă de expansiune pentru aceasta.

Raportul imobilizării corporale nete la capitalul propriu

Dacă va fi observată o tendință de creștere a evoluției acestui indicator ar putea semnifica o scădere a profitului în scopul acoperirii nevoilor unității.

Necesarul de fond de rulment

Datorită faptului că stocurile societății sunt formate din mărfuri ușor vandabile către clienți putem afirma că valoarea pozitivă a necesarului de fond de rulment este un lucru bun pentru societate.

Rate ale activului

Rata activului imobilizat (RAI)

Rata stocului

O creștere a acestui indicator reflectă o creștere mai rapidă a stocurilor în comparație cu activele circulante, ceea ce, corelat cu reducerea vitezei de rotație a stocurilor are drept consecință reducerea gradului general de lichiditate a activelor circulante.

Rate pentru sursele de finanțare

Rata de autonomie globală (RAG) – exprimă proporția din patrimoniul societății finanțată pe baza surselor proprii, exprimând gradul de independență financiară a întreprinderii.

O creștere a ratei semnifică o majorare a autonomiei financiare globale a societății ca urmare a modificării capitalurilor proprii într-un ritm superior totalului resurselor.

Rata îndatorării globale (RÎG)

În acest capitol al lucrării au fost calculați principalii indicatori economico-financiari care ar trebui să fie calculați de orice societate în momentul în care se dorește o analiză a patrimoniului având ca bază situațiile financiare.

Din calculele de mai sus se poate aprecia că activitatea economică desfășurată de societate în exercițiul financiar 2014 „s-a soldat cu rezultate favorabile, fapt care, dacă managementul acesteia va avea în vedere toate particularitățile pe care le oferă o economie de piață, este posibilă dezvoltarea acesteia cu eficiență sporită”.

Capitolul 5 Bază de date cu resurse online necesare informării

în domeniul economic

În lucrarea „Bases de données et systèmes relationnels”, Dunod Informatique, Paris, 1982, C. Delobel și M. Adiba definesc baza de date astfel:

Baza de date este un ansamblu structurat de date înregistrate pe suporturi accesibile de către calculator pentru a satisface, chiar simultan, mai mulți utilizatori, de o manieră selectivă și în timp oportun.

În ultimii ani, dezvoltarea sistemelor de baze de date reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte în domeniul tehnologiei informației, având un impact decisiv asupra modului de organizare și funcționare a numeroaselor instituții și servicii. Acestea sunt companiile de comunicație, întreprinderile de comerț, serviciile bancare, serviciile de transport, asigurările, universitățile etc. Acestea sunt dependente de funcționarea corectă și neîntreruptă a sistemelor de baze de date.

Sistemele de baze de date reprezintă un element important a vieții de zi cu zi în societatea modernă. Zilnic, majoritatea indivizilor desfășoară activități care implică interacțiunea cu o bază de date: depunerea sau extragerea unei sume de bani din bancă, rezervarea biletelor de tren sau de avion, căutarea unei cărți într-o bibliotecă computerizată, gestiunea angajaților dintr-o firmă, cumpărarea unor produse etc.

Bazele de date pot avea mărimi (număr de înregistrări) și complexități extrem de diferite, de la câteva zeci de înregistrări (de exemplu, baza de date pentru o agendă de telefon a unei persoane) sau pot ajunge la milioane de înregistrări (de exemplu, baza de date pentru cărțile dintr-o bibliotecă, baza de date cu stocarea · angajaților unei firme sau baza de date unde se păstrează informații despre situația studenților etc).

Se utilizează o bază de date care permite accesarea celor mai frecventate site-uri care furnizează informații din domeniul economic.

Baza de date nu este relațională (Access, SQL) ci este un mashup (graf) bazat pe controale de tip ListBox, în care se încarcă date de tip String.

Acestea sunt convertite în URI ( Universal Resource Identifier) iar datele de tip URI (Adrese) sunt invocate în controale de tip Web browser, pe platforma NET, folosind limbajul de programare Visual Basic.

Pentru a începe crearea bazei de date, trebuie să faceți clic pe fișier și sa selectați New Project. Va apărea următoarea casetă de dialog VB 2008 New Project.

Caseta de dialog ne oferă cinci tipuri de proiecte pe care le putem crea. Pentru a creea aplicații Windows, vom selecta Windows Forms Application.

În partea de jos a acestei casete de dialog, putem schimba numele proiectului implicit WindowsApplication1 cu un alt nume , de exemplu, >> informatie_econ<<. După ce am redenumit proiectul, facem click pe OK pentru a continua.

În Form1 am adaugat 4 butoane de control pe care le-am redenumit:

Butonul1 = Informații financiare

Butonul2 = Informații monetare

Butonul3 = Informații macroeconomice

Butonul4 = Informații fiscale

În partea de sus a aplicației am inserat o imagine cu ajutorul PictureBox, iar în partea dreaptă jos am adăugat un GroupBox.

Acest GroupBox l-am redenumit Login și am inserat 2 căsuțe text și un buton Continua.

Cele patru butoane se afișează doar dacă ne vom autentifica prin username și parolă.

După ce am făcut click pe butonul Continua, iar dacă numele de utilizator și parola sunt corecte, atunci ni se afișează mesajul Autentificare OK.

Printr-o simplă apăsare de buton vom putea vizualiza in timp real informații din domeniul economic de pe diferite site-uri de specialitate.

În urma apăsării butonului Informații financiare este afișat Form2 în care am adăugat un ListBox, acesta va cuprinde cele mai utilizate site-uri care furnizează informații financiare.

Pentru a vizualiza în timp real informațiile din domeniul financiar, am adaugat controlul WebBrowser. Acesta poate urmări în mod automat link-uri pe care utilizatorul face click în document.

Pentru a accesa informațiile dorite trebuie sa fim conectați la internet.

În urma apăsării butonului Informații monetare este afișat Form3 în care am adăugat un ListBox, acesta va cuprinde cele mai utilizate site-uri care furnizează informații monetare.

După ce am făcut click pe link-ul dorit vom apăsa butonul Incarca date.

În urma apăsării butonului Informații macroeconomice este afișat Form4 în care am adăugat un ListBox, acesta va cuprinde cele mai utilizate site-uri care furnizează informații macroeconomice.

După ce am făcut click pe link-ul dorit vom apăsa butonul Incarca date.

În urma apăsării butonului Informații fiscale este afișat Form5 în care am adăugat un ListBox, acesta va cuprinde cele mai utilizate site-uri care furnizează informații fiscale.

După ce am făcut click pe link-ul dorit vom apăsa butonul Incarca date.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Odată cu trecerea de la societatea informațională la cea a cunoașterii dar și datorită schimbărilor rapide care s-au înregistrat în ultima perioadă au afectat atât aspectele vieții umane cât și modul de organizare și conducere a societății actuale.

„Informația, cu toate aspectele ei esențiale începând de la producere și transferare și până la integrarea și exploatarea acesteia, constituie în prezent principala sursă a avantajului competitiv al oricărei organizații. De aici, rezultă interesul tot mai mare acordat informației, de la apariția, accesul și până la gestionarea acesteia în mod corespunzător.

Este remarcat faptul că, informația este unul dintre factorii esențiali care au determinat apariția și dezvoltarea procesului de globalizare și că ea reprezintă resursa fundamentală a societății contemporane.

O dovadă de netăgăduit a importanței pe care informația și societatea informațională o au în zilele noastre este reprezentată de faptul că Organizația Națiunilor Unite la nivel mondial, Comisia Europeană la nivel European și Guvernul României la nivel național, sunt preocupate intens de elaborarea și implementarea unor strategii privind accesul la informație și bunul mers al Societății Informaționale.

Analizarea întregii problematici cu ajutorul studiilor teoretice și a lecturii literaturii de specialitate, a permis necesitatea evidențierii unor aspecte importante cu privire la organizațiile contemporane, în noul context al schimbărilor la care trebuie să se adapteze, precum și la rolul informației în evoluția procesului globalizării.

În cadrul lucrării, o importanță deosebită se acordă Internetului, devenit element de bază al societății informației, acesta reprezintă totodată principalul pivot al globalizării, prin intermediul lui informația circulând aproape nestingherit între cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Sunt puse astfel în evidență, atât părțile bune cât și pe cele rele ale globalizării informaționale, dintre acestea din urmă putând menționa pe cel mai sever ca fiind inegalitatea distribuției informației la nivel mondial, aspect ce ține de gradul de dezvoltare socială al unei societăți anume, sau mai simplu spus, ce se rezumă la existența unui calculator conectat la internet.

Un lucru devenit cert în acest prim deceniu al mileniului trei, este că informația digitală se manifestă în aproape toate domeniile existenței noaste: economic, financiar, cultural, politic etc, constituind astfel premisa unei tranziții facile către societatea informațională. În domeniul cultural, existența Bibliotecilor Digitale Europene, Mondiale și a celor naționale reconfirmă importanța deosebită acordată informației digitale și seriozitatea cu care este tratată activitatea de digitizare a valorilor culturale fundamentale.

Societatea informațională și noua economie pot juca un rol decisiv în configurarea viitorului planetei. Fiecare națiune, fiecare organizație și fiecare individ trebuie să-și pună problema valorificării oportunităților oferite de societatea informațională, noua arhitectură a lumii urmând să depindă atât de capacitatea valorificării acestor oportunități cât și de efectul globalizării informaționale asupra mentalității guvernelor, comunităților și în special asupra individului.

Tehnologia informației și a comunicațiilor, accesul global la informație, volumul tot mai mare de informație electronică, precum și globalizarea au un impact major și asupra organizației moderne, noile tehnologii determinând îndepărtarea barierelor geografice și ducând astfel la crearea unei organizații globale.

Studiul efectuat prezintă clar că utilizarea corespunzătoare a tehnologiei informației la toate nivelurile unei organizații, printr-o planificare corespunzătoare a proiectelor este necesară. Planul ar trebui să cuprindă adoptarea informației tehnologiei utilizând capabilitățile și infrastructura fiecărei organizații în parte. Din păcate, țările în curs de dezvoltare au o carență în cunoștințe și abilități de IT. Consecințele acestor lipsuri se observă, în managementul organizațional, ceea ce implică lipsa atenției asupra diverselor fațete ale tehnologiei informației. Acest lucru duce la o promovare slabă a activităților principale ale unei organizații precum și la neglijarea importanței avantajului competitiv. Înainte de a aplica tehnologia informației în diferite sectoare, organizațiile trebuie să pună accent pe instruirea angajaților în diferite sfere de activități ale sistemelor suport precum și alte tipuri de software. Dacă aceste lucruri sunt respectate, productivitatea și implicit succesul organizațiilor va fi sporit. Ca urmare, rezultatul prezentat în acest studiu arată că rolul informației tehnologiei în organizații este de a le spori productivitatea și eficiența.

În consecință, organizațiile trebuie să acorde o atenție sporită investițiilor într-o infrastructură adecvată, ceea ce trebuie să includă instruirea personalului în vederea utilizării și implementării adecvate a sistemelor de software, care trebuie să corespundă cu cultura și regulile specifice fiecărei organizații. Ca urmare, fiecare organizație va trebui să investească în instruirea personalului pentru ca acesta să fie capabil să utilizeze sisteme de tehnologie a informației.

Informațiile în general, și cele contabile în special, cunosc o schimbare continuă a sferei de interes în condițiile turbulențelor economice actuale. Elaborarea unor decizii corecte, care să fie în concordanță cu realitatea și să contribuie la soluționarea problemelor apărute în activitatea economico-financiară a întreprinderii, este dependentă de calitatea și cantitatea informațiilor furnizate de sistemul informațional economic. În cadrul acestuia, informația contabilă deține rolul esențial, iar în acest sens pot fi aduse o serie de argumente, precum: marea majoritate a informațiilor vehiculate în cadrul unei economii sunt de natură contabilă; oferă posibilitatea unei reprezentări exacte a fenomenelor și proceselor economice; au gradul cel mai ridicat de certitudine; caracterizează mărimea și valoarea fluxurilor ce iau naștere în cadrul procesului reproducției sociale atât la nivel micro, cât și macroeconomic.

Performanța unei investiții este legată de calitatea informației financiar contabile și de imaginea fidelă asupra realității unei operațiuni sau tranzacții de valori mobiliare. Investitorii actuali și potențiali evaluează în permanență întreprinderile cotate la bursa cu scopul de a lua cele mai bune decizii care să le aducă beneficii și să le satisfacă interesele prezente și viitoare.

Cunoașterea și utilizarea informațiilor contabile relevante pentru întreprindere constituie materia primă fundamentală în luarea tuturor deciziilor manageriale și de investiții pe piețele de capital. Utilizatorii informației contabile acționează, operează și iau decizii în mod constant, utilizând și înțelegând informațiile contabile furnizate de situațiile financiare. Informația contabilă poate fi cel mai bun prieten al investitorului actual și potențial dacă este utilizată și înțeleasă cum trebuie.

Putem spune, în concluzie, că în contextul societății informaționale, asistăm la o revenire spectaculoasă a rolurilor jucate de bibliotecă și bibliotecar în procesul, destul de dificil am putea spune, de structurare a acestui „haos” informațional produs de dezvoltarea fără precedent a mijloacelor ce facilitează atât transmiterea și crearea de informații dar mai ales de digitizarea moștenirii culturale a umanității.

Bibliografie

A) CĂRȚI

1. Academia de Studii Economice, Economie – ediția a V-a, Editura Economică, București 2000

2. Angelescu C., Academia de studii Economice, Facultatea de economie generală, Catedra de economie și Politici Economice, Economie ediția a VII-a, Editura Economică 2005

3. Amza T., Amza C.P, Criminalitatea Informatică, Editura Lumina Lex, 2003

4. Bică G., prof. univ. dr. Mihail G., Introducere în economie și politici economice, Ed. Fundației România de Mâine, 2014,

5. Conf. univ. Dr. Nicolae Bârsan Pipu, Sisteme informatice de business intelligence, Editura Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, Brașov.

6. Dicționar de economie, Ediția a II-a, Editura Economică, București, 2001

7. Dobrinoiu M., Infracțiuni în domeniul informatic, București, 2006

8. Dodescu Gh., Calculatoare, Editura All, Buurești, 2000

9. Dragotă V., Ciobanu A., Obreja L.; Dragotă M., Management financiar, Editura Economică, București, 2002

10. Dragomirescu S. E., Bazele Contabilității, Editura Alma Mater, Bacău, 2012

11. Gilbert Abraham Frois, Economie politique, Editura Economică, Paris, 1988

12. Kenneth Arrow, Information and the Organization of Industry, Occasional Paper, Catholic University of Milan, April 12, 1994,

13. Lipsey, G.R; Chrystal, A.K, Economia pozitivă, Editura Economică, București, 1997

14. Marinescu G., Previziuni de marketing, Editura Graphix, Iași, 1992,

15. Năstase C. Macroeconomie și politici macroeconomice, Universitatea „Ștefan Cel Mare” Suceava 2005- 2006

16. Nechita E., „Baze de date”- Curs universitar- 2012, Editura Alma Mater, Bacău 2012

17. Nistoreanu Ghe., C. Păun, Criminologie, Editura Europa Nova, 1996

18. O’Brien J., Les systemes d’information, De Boeek Université, Montreal, 1995

19. Oprea D., Meșniță G., Dumitriu F., Analiza sistemelor informaționale, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2005

20. Petrescu S., Mihalciuc C. C, Diagnostic Financiar-Contabil privind performanța întreprinderii (aspecte teoretice și aplicative de contabilitate și analiză financiară), Editura Sedcom Libris, Iași, 2006 pg. 3

21. Petrescu S. Diagnostic ecomonic-financiar, Editura Sedcom Libris, Iași, 2004

22. Pîslaru D., Modreanu I. Contribuția IMM-urilor la creșterea economică – prezent și perspective, Editura Economică, București 2012

23. Richard Mason, Florence Mason, Mary Culnan, Ethics of Information Management, London, SAGE Publications, 1995

24. Solomon D. C., „Analiză economico-financiară 2” – curs universitar 2013, ed. Alma Mater, Bacău, 2013

25. Sorlescu M., „Microeconomie” – curs universitar

26. Stancu I., Finanțe, Editura Economică, București, 2008

27. Tardieu, H., Guthmann,B., Strategie, structure et technologie de l'information, Collection Inginerie de Systemes d'information, Paris,1994

28. Turcu O. L., Ciucescu N., Mironescu R., Drob C., Simionescu Ghe., Feraru A., Stan A. Management, Editura Alma Mater, Bacău 2008

29. Vasiu I., Criminalitatea Informatică, Editura Nemira, 1998

30. Vâlceanu Gh, Robu V., Georgescu N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2004

B) STUDII ȘI RAPOARTE

1. Raportul fundației post privatizare privind sectorul IMM din România 2013

C) REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE

1. *** Legea 346/2004, art. 2

2. *** Ordinul nr. 3.512 / 2008 privind documentele financiar-contabile, actualizat la 01/01/2009 – Norme metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile

D) SITE-URI INTERNET

1. http://www.cursdeguvernare.ro

2. http://www.cs.ubbcluj.ro

3. https://www.gabimanolache2010.wordpress.com

4. http://www.installservices.blogspot.com

5. http://www.internetlivestats.com

6. https://www.moodle.ro

7. http://www.postprivatizare.ro

8. http:// www.studiijuridice.ro/keywords/drept-penal-partea-speciala

9. http://www.svedu.ro