Rolul Informatiei Contabile

Introducere

În condițiile economiei de piață, entitatea economică este nevoită să interacționeze cu partenerii de afaceri, bugetele de diferite niveluri, deținătorii de capital și alți subiecți, proces ce condiționează apariția relațiilor financiare. Astfel, rolul contabilității constă în asigurarea de informații obiective și veridice pentru toți utilizatorii, în special proprietarii și conducătorii entităților economice.

Obținerea informației economice integrale este posibilă numai cu ajutorul sistemului informațional, cunoscut ca un mijloc de culegere, prelucrare, generalizare și transmitere a datelor. Acest sistem se numește contabilitate și este principalul subsistem în sistemul informațional.

Datele privind activitatea economică a entității se introduc, inițial, în sistemul contabil, fiind prelucrate, iar informația utilă se generalizează, în final în vederea utilizării acesteia.

Una dintre componentele sistemului de organizare și gestionare a agentului economic o constituie circuitele sale informaționale.

Teoreticienii contabili au recunoscut de mult timp că sistemul informațiiilor contabile este o parte integrantă a sistemului de control al unei organizații și că informațiile contabile prevăd decizii critice care influențează și decizia de a facilita informații pentru control.

Informația contabilă dintr-o întreprindere se poate clasifica în două mari categorii: informație contabilă financiară și informație contabilă de gestiune.

Informația contabilă financiară este destinată utilizatorilor externi, cum sunt investitorii, salariații, creditorii, guvernul sau publicul larg și este desemnată prin situațiile financiare de sinteză sau, pe scurt, situațiile financiare. Anual, administratorii întreprinderilor trebuie să întocmească un set de situații financiare în formă standardizată, compus din: bilanț, cont de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie și politici contabile și note explicative la acestea.

Informația contabilă de gestiune este destinată utilizatorilor interni, respectiv conducerii întreprinderii. Această informație este nestandardizată, adesea nemonetară, și cuprinde informații privind costul unitar al produselor, comportamentul costurilor relativ la volumul activității sau profitabilitatea pe produs. Rapoartele sunt înaintate conducerii la intervale de timp scurte – lunar, săptămânal sau zilnic – și se circumscriu unor subdiviziuni ale întreprinderii, numite centre de responsabilitate sau de profit.

CAP I. Definirea principalelor noțiuni

Una dintre componentele sistemului de organizare și gestionare a agentului economic o constituie circuitele sale informaționale.

Informația, în sensul general, reprezintă o știre, o noutate, un mesaj care provine din orice domeniu al cunoașterii, acest concept exprimând o formulă scrisă, susceptibilă, de a aduce o cunoștință.

Informația poate fi considerată un bun de consum de masă, fiind folosită de o mulțime de utilizatori: întreprinderi mici și mijlociii, societăți cotate la bursă, investitori, stat, etc. Inițial, termenul de informație a fost introdus în domeniul tehnic pentru a desemna incertitudinea înlăturată prin realizarea unui eveniment dintr-un set de evenimente posibile. Ulterior, semnificația termenului s-a extins la cunoaștere, în general, adică la apariția unui element nou, necunoscut anterior, asupra realității înconjurătoare; în acest scop se utilizează simboluri care, prin asocierea lor cu realitatea, furnizează informație.

Existența unei piețe presupune existența unui produs. Informațiile contabile reprezintă produsul schimbat pe piața informației contabile. Acest produs nu există decât în funcție de regulile și normele care îl definesc.

Informația contabilă este un produs „juridic" specific deoarece producția, prezentarea și difuzarea sa trebuie reglementate.

O piață a informației contabile trebuie să asigure protejarea intereselor asociaților și terților prin favorizarea:

dezvoltării informației contabile publicate din punct de vedere cantitativ și calitativ;

publicării și inteligibilității informațiilor contabile (transparența);

creșterii posibilităților de comparare în timp și în spațiu.

Valoarea unei informații poate fi definită ca diferența dintre beneficiul net, generat de luarea unei decizii după obținerea informației și beneficiul net obținut de luarea aceleiași decizii, neafectată de informație.

Informațiile financiar contabile, în prezent, stau la baza deciziilor de investiții, acuratețea și relevanța acestora influențând în mod decisiv atingerea nivelului optim al rezultatelor scontate. Situațiiile financiare anuale au devenit o importantă sursă de informații, analizată cu deosebită atenție de toți participanții de pe piețele de capital. În ultimele decenii, documentele contabile de sinteză și de raportare au cunoscut o serie de modificări esențiale, în formă și conținut, jurisdicția și normele care guvernează piețele financiare internaționale punându-și tot mai mult amprenta asupra caracteristicilor informațiilor contabile.

CAP. II. Nevoia de informație financiar-contabilă

În era postindustrială realitatea economică a fost constituită din trecerea de la producția de bunuri și servicii la deținerea informațiilor și cunoștințelor specializate. Puterea economică și financiară a celor mai importante companii transnaționale constă în capacitatea acestora de a controla și utiliza informațiile pentru atingerea obiectivelor dorite.

Trăim astăzi în lumea fascinantă a informației, una dintre cele mai importante schimbări universale a constituit-o dezvoltarea tehnologiei informaționale reflectată în progresul uimitor al programelor informatice și al rețelelor de computere.

Valoarea unei informații depinde de impactul acesteia asupra deciziilor viitoare, de unde rezultă un mare grad de subiectivism al intrepretării și utilizării sale. O informație are valoare din punct de vedere contabil, dacă folosește utilizatorilor săi în luare de decizii care să conducă la rezultatele scontate.

Valoarea unei informații poate fi definită ca diferența dintre beneficiu net, generat de luarea unei decizii după obținerea unei informații și beneficiu net obținut de luarea acelei deciziii, neafectate de informație.

Globalizarea progresivă a piețelor financiare face tot mai acută nevoia de informație adecvată și competitivă.

Concurența și nivelul tot mai ridicat al cerințelor pieței au determinat progrese considerabile în domeniul comunicației, tehnologiei și al economiei, interesul pentru informația financiar-contabilă adecvată fiind din ce în ce mai mare.

În prezent, informațiile financiar-contabile stau la baza deciziilor de investiții, acuratețetea și relevanța acestora influențând în mod decisiv atingerea nivelului optim al rezultatelor scontate.

Conturile anuale au devenit o importantă sursă de informații, analizată cu deosebită atenție de toți participanții de pe piețele de capital.

CAP. III. Caracteristicile calitative ale informațiilor contabile

În analiza eficienței globale a unei întreprinderi este deosebit de importantă cantitatea și calitatea informațiilor de natură financiar-contabilă existentă la un moment dat în sistemul întreprinderii economice, de preferință la nivele din ce mai analitice. Caracteristicile calitative sunt atributele care determină utilitatea informației oferite de situațiile financiare.

Cele patru caracteristici calitative principale sunt:

a) Inteligibilitatea

O calitate esențială a informațiilor furnizate de situațiile financiare este aceea că ele trebuie să fie ușor înțelese de utilizatori. În acest scop, se presupune că utilizatorii dispun de cunoștințe suficiente privind desfășurarea afacerilor și a activităților economice, de noțiuni de contabilitate și au dorința de a studia informațiile prezentate, cu atenția cuvenită.

Totuși, informațiile asupra unor probleme complexe, care ar trebui incluse în situațiile financiare datorită relevanței lor în luarea deciziilor economice, nu ar trebui excluse doar pe motivul că ar putea fi prea dificil de înțeles pentru anumiți utilizatori.

b) Relevanța

Pentru a fi utile, informațiile trebuie să fie relevante pentru luarea deciziilor de către utilizatori. Informațiile sunt relevante atunci când influențează deciziile economice ale utilizatorilor, ajutându-i pe aceștia să evalueze evenimente trecute, prezente sau viitoare, să confirme sau să corecteze evaluărilelor anterioare. Relevanța informației este influențată de natura sa și de pragul de semnificație. În anumite cazuri, natura informației este suficientă, prin ea însăși, pentru a determina relevanța sa. În alte cazuri, atât natura, cât și pragul de semnificație sunt importante. În întelesul prezentelor reglementări, se consideră că o informație este semnificativă dacă omisiunea sau prezentarea sa eronata poate influența deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situațiilor financiare anuale. În analiza semnificației unui element sunt luate în considerare mărimea și/sau natura omisiunii sau a declarației eronate judecate în contextul dat.

c) Credibilitatea

Pentru a fi utilă, informația trebuie să fie și credibilă. Informația este credibilă atunci când nu conține erori semnificative, nu este părtinitoare, iar utilizatorii pot avea încredere că reprezintă corect ceea ce și-a propus să reprezinte sau ceea ce se aștepta, în mod rezonabil, să reprezinte. Pentru ca informația să prezinte credibil evenimentele și tranzacțiile pe care își propune să le reprezinte, este necesar ca acestea să fie contabilizate și prezentate în concordanța cu fondul și realitatea lor economică, și nu doar cu forma lor juridică.

De asemenea, pentru a fi credibilă, informația cuprinsă în situațiile financiare trebuie să fie neutră, adică lipsită de influențe, obiectivă. Situațiile financiare nu sunt neutre dacă, prin selectarea și prezentarea informației, influențează luarea unei decizii sau formularea unui raționament pentru a realiza un rezultat sau un obiectiv predeterminat. În exercitarea raționamentelor necesare pentru a face estimările cerute în condiții de incertitudine, este necesară includerea unui grad de precauție, astfel încât activele și veniturile să nu fie supraevaluate, iar datoriile și cheltuielile să nu fie subevaluate.

Pentru a fi credibilă, informația din situațiile financiare trebuie să fie completă. O omisiune poate face ca informația să fie falsă sau să inducă în eroare și astfel să nu mai aibă caracter credibil și să devină defectuoasă din punct de vedere al relevanței.

d) Comparabilitatea

Utilizatorii trebuie să poată compara situațiile financiare ale unei entități în timp, pentru a identifica tendințele în poziția financiară și performanțele sale. Astfel, măsurarea și prezentarea efectului financiar al acelorași tranzacții și evenimente trebuie efectuate într-o manieră consecventă în cadrul unei entități și de-a lungul timpului pentru acea entitate și într-o manieră consecventă pentru diferite entități.

Nevoia de comparabilitate nu trebuie confundată cu simpla uniformitate și nu trebuie să devină un impediment în introducerea de politici contabile îmbunătățite. Nu este indicat pentru o entitate să continue să evidențieze în contabilitate, în aceeași manieră, o tranzacție sau un alt eveniment dacă politica adoptată nu menține caracteristicile calitative de relevanță și credibilitate. Nu este indicat pentru o entitate să-și lase politicile contabile nemodificate atunci când există alternative mai relevante și mai credibile.

Pentru ca informația să fie relevantă și credibilă, sunt necesare următoarele:

informația să fie oportună pentru luarea deciziilor de către utilizatori;

beneficiile de pe urma informației să depășească costul acesteia;

să se stabilească un echilibru între caracteristicile calitative ale informației financiare.

CAP. IV. Teorii contabile aplicabile pe piețele de capital

Teoria contabilă s-a dezvoltat ca o structură de principii ce vin să descrie practica. Această structură convențională a evouluat treptat în timp, pe baza unei concepții pragmatice, ceea ce face ca rolul utilizatorilor informației contabile să nu fie recunoscut decât recent în literatura de specialitate.

Teoria contabilă trebuie să furnizeze celor ce iau decizii sau care elaborează politicile contabile instrumente care să le permită adoptarea celor mai bune soluții, în cadrul problemelor procedurale cu care se confruntă.

Teoria contabilă poate fi definită drept o formă logică de a raționa, reprezentată printr-un set de principii exhaustive, care:

să ofere un cadru general de referință prin care practica contabilă să poată fi evaluată

să orienteze dezvoltarea noilor practici și proceduri.

Teoria contabilă trebuie utilizată de asemenea pentru a explica practicile existente, cu scopul de a obține o mai bună înțelegere a acestora. Fiecare teorie constă într-un set de fraze sau propoziții, interconectate cu ajutorul unori reguli de logică sau raționamente evidente. Teoria trebuie sa conțină ipoteze testabile sau premise și conculzii bazate pe judecăți de valoare. Teoria contabilă a fost la început descriptivă, concentrându se în special asupra observării comportamentului contabililor practicanții, în loc să observe fenomenele din lumea reală.

Cea mai importantă schimbare adusă teoriei contabile în această perioadă a fost modificarea obiectivului contabilității, de la prezentarea informației contabile managerilor și creditorilor, la furnizarea de informații investitorilor și în special a acționarilor, presiunea schimbării venind din partea sectorului financiar .

În prezent atenția contabilității se îndreaptă asupra utilizatorilor informației contabile mai degrabă decât asupra producătorilor acestora (cum era cazul în perioada de pionierat a teoriei contabile contemporane).

Întâlnim două teorii contabile, normative și pozitive. Teoriile care pot explica și descrie fenomenele observate se numesc teorii pozitive, teoriile normative arată cum ar trebui să fie realitatea contabilă.

Distincția dintre aceste două teorii a fost marcată pentru prima dată de către Watt și Zimmerman, în 1986 în cartea intitulată Positive Accounting Theory paradigma în cauză fiind pe urmă recunoscută sub denumirea de Teoria pozitivă a Școlii de la Rochester.

Teoria pozitivă a contabilității a provocat o adevarată revoluție în cadrul doctrinei contabile generând numeroase polemici și confruntări de idei pe tărâm științific. Conform autorilor teoria pozitivistă a contabilității permite explicarea practicii contabile și a efectelor pe care acțiunile acesteia le au asupra diferitelor categorii de utilizatori.

Caracteristicile esențiale ale teoriilor pozitiviste și normative

Teoria pozitivă a contabilității a provocat și continuă să provoace numeroase criticii. Una ditre direcțiile polemicii se referă la confuzia pe care școala de la Rochester o face între entitățile contabile și contabil, teoria contabilă pozitivă mai poate fi numită o istorie a contabilității dar nu și o teorie a contabilității deoarece explică și prevede comportamentul contabililor și managerilor dar nu și fenomenele contabile. A doua direcție a criticii se referă la faptul că studiul teoriei pozitiviste a fost restrâns numai la sfera practicii contabile, de asemenea este acuzată dorința școlii de la Rochester de a demola toate celelalte teorii, de a restrânge metodele cercetării științifice și de a ignora realitatea.

Dezvoltarea unei teorii cuprinde două părți :

Definirea variabilelor;

Elaborarea previziunilor.

Dezvoltarea teoriei începe atunci când cercetătorul se gândește să explice un fenomen, mai departe sunt elaborate ipotezele care încearcă explicația fenomenului și care sunt pe urmă testate.

Deoarece contablitatea nu a dezvoltat propriile metode privind deciziile de investiție acestea au fost împrumutate din literatura financiară, ca de exemplu teoriile privind valoarea intrisecă, Ipoteza Pieței Eficiente și teorii manageriale de gestiune a portofoliului. La acestea se mai adaugă și teoriile comportamentale derivate din studiile psihosociologice ca de exemplu ipoteza fixației funcționale și ancorarea.

Teoria Pieței Eficiente

Această teorie se bazează pe presupunerea că piața de capital este înalt competitivă, ceea ce înseamnă că prețul titlurilor de valoare se mișcă liber, până este atins punctul de echilibru dintre cerere și ofertă, pentru fiecare titlu în parte. Când noi informații devin disponibile și sunt susceptibile de a altera așteptările investitorilor, prețul titlurilor de valoare se va modifica până când o nouă stare de echilibru va fi atinsă.

Nivelul noului preț va fi rezultanța unui numar de factorii privind condițiile economice generale, dar și a unor factorii specifici, legați de situația și evoluția emitentului titlului sau factorii pshihologici.

O piață de capital este eficientă atunci când prețul titlurior de valoare reflectă integral și rapid orice informație considerată a fi relevantă, deci orice informație nouă care se dovedește a fi relevantă este rapid și cu mare acuratețe înglobată în prețul titlului de valoare. În sens economic, o piață eficientă, nu este neaparat și o piață perfectă.

Atunci când se discută despre eficiența piețelor de capital, în literatura financiară se pune de fapt problema eficienței formării prețurilor.

Există trei forme de manifestare ale pieței eficiente:

Forma slabă;

Forma semiputernică;

Forma puternică;

1. Forma slabă a pieței eficiente – presupune că setul de informații conține numai prețurile trecute ale tillurilor de valoare sau numai informații despre valorile trecute ale tranzacțiilor cu titluri. Astfel de informații sunt disponibile pentru un număr larg de utilizatori la un cost foarte scăzut, prin urmare nu ne vom aștepta să observăm câștiguri anormale prin deținerea acestora.

O piață de capital este eficientă în forma slabă dacă nu dă posibilitatea de realizare a unei previziuni profitabile a cotațiilor titlurilor de valoare, utilizând informațiile incluse în prețurile trecute. În această piață informațiile disponibile au fost deja utilizate și înglobate în prețul activelor tranzacționate. Altfel spus prețurile de pe această piață vor avea o evoluție întamplătoare, deoarece întamplător înseamna neprevăzut.

2. Forma semiputernică a pieței eficiente- presupune că setul de informații cuprinde toate informațiile disponibile atât cele trecute cât și cele prezente, existente pe piață la un moment dat. Aceste date sunt deja disponibile la un cost scăzut, prin urmare nu vor genera câștiguri anormale.

Această formă de existență a pieței eficiente presupune ca, în momentul în care conturile anuale sunt publicate, informațiile deținute în aceste documente de raportare au fost deja aflate sau anticipate. Prin urmare, prețul titlui de valoare va reflecta informația în momentul în care aceasta devine disponibilă, prin publicare sau anticipare, nemaifiind necesare ajustări de preț în momentul publicării conturilor anuale.

3. Forma puternică a pieței eficiente- presupune că setul de informații va cuprinde toate informațiile cunoscute de toată lumea, la un moment dat. Existența unei astfel de piețe este foarte mică.

Teoria fixației funcționale

Ipoteza fixației funcționale a fost testată prima dată în pshihologie. Originile teoriei fixației în literatura psihologică sunt evidențiate începând cu prima jumătate a secolului nostru, fiind introdusă în contabilitate pentru prima dată în anul 1966 în cadrul studiului conceptual privind efectele modificării metodelor contabile asupra deciziilor manageriale.

Utilizarea ipotezei fixației funcționale în contabilitate se bazează pe următorul fundament psihologic: când o persoană se află într-o nouă situație aceasta va analiza obiectul sau fenomenul în cauză în același mod ca și până atunci, dacă produsele finite ale contabilității se numesc la fel cei care nu înteleg contabilitatea vor fi tentați să neglijeze faptul că metodele contabile alternative au fost utilizate pentru a determina aceste rezultate.

Această teorie indică faptul că indivizii utilizează simboluri, agregari sau surogate atunci când emit judecăți de valoare privind viitorul, într-un astfel de mod încât semnificația și relevanța acestora să fie constante în timp fără a se ține cont de modificările intervenite în consistența acestora. Din punct de vedere contabil această teorie implică faptul că investitorii utilizează cifrele contabile în mod conștient în timp, fără să le ajusteze în funcție de tehnicile contabile folosite.

Aspectul tradițional al teoriei fixației funcționale arată că indivizii interpretează informația contabilă fără să ia în considerare regulile utilizate în calcularea acesteia, ceea ce implică faptul că informația nu este agregată corect și prin urmare apar concluzii subiective asupra probabilității de distribuție a viitoarelor fluxuri monetare ale companiei .

O alta caracteristică nedorită a fixației funcționale este inconsistența sa cu ipoteza pieței eficiente, potrivit căreia piețele nu reacționează la acele modificări contabile care nu au implicații econimice. Dacă indivizii reacționează la aceste modificări contabile înseamnă că fie piața nu este eficientă, fie că există un număr suficient de mare de investitori care sunt fixați funcțional.

Ancorarea

Această metodă presupune că indivizii selectează o anumită informație ca punct de plecare și utilizează alte informații disponibile pentru a face diferite ajustării necesare elaborării de previziunii. Dificultatea principală a acestei metode este aceea că indivizii nu reușesc să ajusteze integral informația de bază la noile elemente care intervin.

Ancorarea nu este, în consistență cu ipoteza pieței eficiente, studiile întreprinse arată înclinațiile indivizilor în procesul luării deciziilor investiționale, totuși selectarea unei ancore și procesul de ajustare al acesteia sunt specifice fiecărui individ în parte și nu se poate determina evoluția acestora într-un cadru agregat .

Acest lucru nu înseamnă însă că înclinațiile subiective determinate prin utilizarea acestei metode nu sunt importante în contabilitate. Înclinațiile individuale afectează bunastarea persoanei în cauză și permit o distribuție mai puțin optimă a titlurilor de valoare printre investitori.

Concluzii

În contextul evoluțiilor contemporane ale activităților întreprinderii, dezvoltarea economiei de piață, creșterea gradului ei de complexitate a determinat o evoluție corespunzătoare a informației economico-financiare. Acest tip de informație caracterizează situația patrimonială a întreprinderii, rezultatele activității economico-financiare, modul de utilizare a resurselor materiale și umane, atât pentru nevoile proprii, cât și pentru terți (acționari, clienți, bănci, organe fiscale, alte persoane fizice sau juridice).

Evoluțiile actuale ale societății moderne impun perfecționarea continuă a informației economico-financiare. Ea trebuie construită astfel încât să răspundă atât cerințelor conducerii pentru fundamentarea deciziilor, cât și nevoilor informaționale ale partenerilor întreprinderii.

Totalitatea informațiilor financiar-contabile furnizate de conturile sintetice și analitice la nivelul fiecarei entități economice duc la construirea bilanțului contabil, ca o sinteză a tuturor mișcărilor de natură patrimonială regăsite în cadrul exercițiului financiar-contabil.

Calitatea informației contabile a fost propulsorul dezvoltării, așa încât toate cunoștințele noi se clădesc pe scheletul celor deja existente certificând astfel de fiecare dată calitatea acestora.

Performanța unei investiții este legată de calitatea informației financiar-contabile și de imaginea fidelă asupra realității unei operațiuni sau tranzacții de valori mobiliare. Investitorii actuali și potențiali evaluează în permanență întreprinderile cotate la bursă cu scopul de a lua cele mai bune decizii care să le aducă beneficii și să le satisfacă interesele prezente și viitoare.

Informația contabilă poate fi cel mai bun prieten al investitorului actual și potențial dacă este utilizată și înțeleasă cum trebuie.

Organismele de standardizare și normalizare contabilă din toată lumea încearcă să ușureze înțelegerea documentelor contabile de sinteză și să reducă posibilitățile de fraudă sau de cosmetizare a realități. Lucrurile ar fi mult mai simple dacă ar exista o teorie contabilă universală, cu obiective general acceptate în toată lumea, dar acest lucru este imposibil de realizat datorită existenței și acțiunii unor factori corelați, de exemplu problema adaptării teoriei la practică, problema alocării optime a resurselor, dificultăți în interpretarea normelor contabile etc.

Bibliografie

Bogdan Victoria – ”Bazele contabilității contemporane”, Ed. Universității din Oradea, 2005

Duțescu Adriana – ”Informația contabilă și piețele de capital”, Ed. Economică, București, 2000

Mihalciuc Camelia – ”Contabilitate financiară aprofundată”, Suceava, 2008

Toma Constantin, Dan Chirleșan – ”Informația contabilă și guvernanța corporativă în context european și global”, Ed. Junimea, Iași, 2011

”Informația contabilă – baza analizei financiare în deciziile de investiții”, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 4/2010

”Calitatea informației contabile suport al deciziei manageriale”, Analele Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 3/2011

Legea nr.82/1991 – Legea contabilității, actualizată 2014