Rolul Individualizarii Si Importanta Ei In Jocul de Handbal

CUPRINS

INTRODUCERE

Performanța sportivă este determinată de o serie de factori și nimeni nu poate afirma cu certitudine care dintre aceștia deține ponderea cea mai mare. Obținerea performanței, ca și nevoia de realizare a ei, se bazează nu numai pe fenomenul de emulație, ci și pe dorința de perfecționare a individului, în amplul proces de antrenament.

Antrenamentul este un proces unitar, care se desfășoară după legile generale ale dezvoltării performanței în funcție de nivelul aptitudinilor motrice, a capacităților intelectuale și a trăsăturilor psiho-motrice.

În accepțiunea curentă, antrenamentul este definit în literatura de specialitate ca fiind “un proces pedagogic desfășurat sistematic și continuu, gradat, de adaptare a organismului omenesc la eforturile fizice și psihice intense, în scopul obținerii de rezultate înalte într-una din formele de practicare competitivă a exercițiilor fizice”, este una din cele mai importante verigi ale macrosistemului sport.

Alte puncte de vedere privesc antrenamentul sportiv ca „un proces complex, de transformare și dezvoltare, desfășurat sistemic și continuu gradat, care se bazează pe capacitatea de adaptabilitate a organismului uman la stimuli fizici și psihici de intensitate diferită, în scopul participării la competiții sportive, a ridicării nivelului de pregătire pentru creșterea performanței sportive.”

“Antrenamentul este în esență o activitate de solicitare a sistemului psihocomportamental al sportivului, dublat de solicitarea relațiilor psihosociale în cadrul echipelor și grupurilor”.

În accepțiunea mai largă termenul coincide în mare măsură cu conținutul său, cu termenul de ,,pregătire a sportivului care presupune utilizarea orientată a unui întreg ansamblu de mijloace, metode și condiții cu ajutorul cărora se asigură starea de pregătire a sportivului în vederea obținerii performanțelor sportive”.

Hahn E., consideră că ,,antrenamentul sportiv este un proces complex și planificat, la capătul căruia se cer atinse obiective de performanță, iar din punct de vedere medical și biologic, repetarea sistemică a exercițiilor trebuie planificată să evolueze crescător, în funcție de obiectivul de adaptare funcțional și morfologic”. Manno R. definește antrenamentul sportiv ca ,,un proces complex de intervenție, al cărui scop este învățarea și perfecționarea tehnicii, sub o formă simplă sau înlănțuită, pentru un individ, un grup sau o echipă, și care vizează dezvoltarea calităților fizico-psihice permițând atingerea unor performanțe sportive maxime, ținând cont de potențialitățile subiectului, grupului sau echipei”, iar Bompa T., ,,antrenamentul sportiv este o activitate sportivă sistematică de lungă durată, gradualizată în mod progresiv și individual”.

Handbalul, ca sport de performanță, îi solicită pe sportivi să depună o muncă intensă pentru a face față unor sarcini extrem de grele de antrenament, a căror rezolvare presupune concentrarea la maxim a tuturor capacităților fizice, morale, de voință și intelectuale.

Lecțiile de antrenament cu întreg efectivul, desfășurate pentru pregătirea de bază a sportivilor și pentru instruirea de ansamblu a echipei, nu rezolvă integral creșterea continuă a capacității de performanță a handbaliștilor. De aceea, pregătirea handbaliștilor trebuie întregită cu antrenamente de individualizare. Individualizarea instruirii jucătorilor de handbal este necesară ca urmare a diferențelor existente între particularitățile individuale ale acestora, atât din punctul de vedere a capacității motrice cât și a diferențelor existente în conținutul tehnico-tactic specific fiecărui post în parte.

În Dicționarul explicativ al limbii române (1994), cuvântul individualizare înseamnă, acțiunea de a individualiza și rezultatul ei, iar prin a individualiza se înțelege a scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații.

Se poate spune că individualizarea este necesară, pe de o parte pentru a orienta, instrui, dezvolta și perfecționa fiecare sportiv după potențialul acestuia, iar pe de altă parte pentru a ridica nivelul capacității individuale în funcție de cerințele antrenamentului și competiției.

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE

1.1. GRADUL DE ACTUALITATE AL LUCRĂRII

Toate competițiile de handbal, de orice nivel, fie de juniori sau seniori, competiții interne sau internaționale, competiții ale cluburilor sau ale echipelor naționale ne arata în permanență importanța conducătorului de joc, ”acel playmaker” care, prin prestația lui, reușește, de cele mai multe ori, să facă diferența între două echipe echilibrate valoric.

Știind că pe postul de coordonator de joc se folosește sportivul cu abnegație și spirit de sacrificiu, cu putere de analiză și sinteză foarte bune, cu un coeficient de inteligență crescut, cu o stăpânire de sine deosebită, cu o mare putere de mobilizare a colectivului, cu o disciplină tactică remarcabilă precum și cu o personalitate deosebită, consider că lucrarea “Creșterea calității instruirii prin metoda individualizării pentru postul de coordonator de joc la echipele de handbal feminine – junioare I” este o lucrare de de actualitate.

1.2. SCOPUL CERCETĂRII

Acesta constă în optimizarea procesului de pregătire a handbalistelor (junioare II) de perspectivă, prin dezvoltarea tuturor indicilor morfo-funcționali, în cadrul antrenamentului sportiv.

1.3. OBIECTUL CERCETĂRII

Obiectul cercetării îl constituie procesul de antrenament sportiv al unei jucătoare de perspectivă (junioară II), axat pe dezvoltarea tuturor indicilor morfo-funcționali, în dependență de postul de joc (conducător de joc) și oglindirea randamentului acesteia în jocuri oficiale la două nivele diferite (junioare II și junioare I).

1.4. IPOTEZA CERCETĂRII

S-a presupus că o jucătoare de handbal foarte talentată, cu un fizic corespunzător postului de conducător de joc poate face față cu prestație similară în competiții oficiale atât la junioare II cât și la junioare I.

1.5. OBIECTIVELE CERCETĂRII

1. Studierea și generalizarea datelor din literatura științifico metodică privind pregătirea handbalistelor junioare.

2. Aprecierea importanței individualizării pe posturi în cadrul procesului de pregătire al handbalistelor de performanță.

3. Realizarea modelului de joc pentru conducătorul de joc – nivelul de junioare II.

4. Elaborarea și argumentarea pregătirii handbalistelor junioare în cadrul antrenamentului sportiv.

5. Evaluarea prestației conducătorului de joc (ALEXANDRA LUP) în jocurile oficiale din campionatul național de junioare I și junioare II în campionatul 2010-2011.

CAPITOLUL II. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

A TEMEI DE CERCETARE

2.1. ROLUL INDIVIDUALIZĂRII ȘI IMPORTANȚA EI ÎN JOCUL DE HANDBAL

În sport, pregătirea trebuie realizată în funcție de particularitățile individuale ale sportivului, dar și de cerințele ramurii pentru care se pregătește. Nivelul calitativ al procesului instructiv-educativ depinde în mare măsură de tratarea diferențiată a sportivului în raport cu calitățile și potențialul acestuia. Așadar, individualizarea este un aspect important al pregătirii sportivilor.

După Bompa T., “individualizarea este o cerință principală a pregătirii sportive, cu ajutorul căreia antrenorul rezolvă pregătirea individuală a sportivului în funcție de potențialul acestuia, de particularitățile de învățare și de specificul jocului”.

Individualizarea este una dintre cerințele principale ale pregătirii sportive, care se referă la faptul că antrenorii trebuie să acorde atenție individual fiecărui sportiv, în funcție de calitățile și potențialul acestuia, de particularitățile de învățare și specificul sportului, indiferent de nivelul de performanță. Intreg conceptul de pregătire, se modelează în funcție de trăsăturile fiziologice și psihologice ale sportivului, pentru a ameliora în mod natural obiectivele pregătirii.

Individualizarea este considerată ca o activitate metodică specială de tratare a sportivilor în funcție de particularitățile individuale și de cerințele specifice ale ramurii de sport și care este caracterizează prin:

– dezvoltarea, instruirea, educarea, perfecționarea, armonizarea particularităților pozitive;

– prevenirea, frânarea, scăderea, înlăturarea sau corectarea unor particularități negative.

Individualizarea nu trebuie înțeleasă ca o metodă ce trebuie utilizată doar în corectarea tehnicii individuale sau în specializarea unui individ pentru un post în echipă, ea trebuie privită mai degrabă ca o modalitate prin care se poate evalua obiectiv și observa subiectiv un sportiv. In acest fel, antrenorul poate înțelege nevoile de pregătire ale sportivului și îi poate maximiza calitățile.

În pregătire, individualizarea impune deasemenea ca antrenorul să planifice programe individuale pentru fiecare sportiv, în funcție de calitățile proprii acestuia. Astfel de planuri sunt necesare pentru fiecare lecție de antrenament. Pregătirea unei lecții de antrenament poate fi organizată și realizată în grup. Pentru partea principală a lecției, antrenorul trebuie să-și îndrepte atenția către nevoile individuale sau ale unui mic grup, dat fiind că grupele mici prezintă calități fizice și tehnice similare.

Individualizarea antrenamentului este o activitate metodico-stiințifică specială de tratare a sportivilor, în funcție de particularitățile individuale și de cerințele specifice ramurii sportive.

Antrenamentul individualizat se poate realiza în 4 forme de lucru:

1. În cadrul antrenamentului colectiv, când se poate lucra concomitent cu 2 sau mai mulți sportivi.

2. În cadrul antrenamentului individual, supravegheat de către antrenor.

3. În cadrul antrenamentului individual independent, când sportivul lucrează singur, având sau nu sarcini trasate de antrenor.

4. În cadrul antrenamentului combinat, când sportivul realizează individualizarea prin combinarea primelor trei forme.

Adevăratul sens al individualizării antrenamentului îl reprezintă cunoașterea complexă și completă a particularităților sportivului și antrenarea lui pentru performanță, folosind metode și mijloace adaptate atât particularităților, cât și cerințelor jocului de handbal.

Între obiectivele prevăzute pentru instruirea juniorilor se află acela al aprofundării specializării pe post, până la un nivel de înaltă măiestrie sportivă. Totodată, se prevede însușirea treptată a unor subspecializări, pe alte posturi, în vedera lărgirii zonei de acțiune eficientă în joc de către fiecare jucător. Toate acestea se pot realiza în procesul instruirii prin individualizare.

Orice jucător din eșaloanele de performanță ale handbalului poate să-și însușească una sau mai multe subspecializări pe alte posturi decât acela în care s-a consacrat. Alegerea acestor subspecializări nu este întâmplătoare ci se face în funcție de cerințele concepției de joc ale handbalului modern. În raport de posturi, ordinea subspecializărilor este după cum urmează:

Portar

Pentru postul de portar nu se pune problema unor subspecializări, ci perfecționarea pregătirii pentru atingere celei mai înalte măiestrii.

Extremă stângă

Subspecializarea principală pentru extrema stângă este postul de pivot, iar subspecializarea secundară postul de extremă dreaptă. În anuite cazuri se poate specializa, parțial, pe postul de inter stânga, mai ales pentru acțiunile de învăluire interioară.

Extremă dreaptă

Subspecializarea principală este postul de pivot iar cea secundară postul de extremă dreaptă. În cazul în care jucătorul este stângaci se va specializa în acțiunile de învăluire interioară.

Pivot

Pentru pivot sunt necesare doua subspecializări, fără prioritate una față de cealaltă și anume extremă stânga și extremă dreapta.

Inter stânga și inter dreapta

Fiecare trebuie să-și însușească jocul pe celelalte două posturi din linia de 9 metri; dacă particularitățile jucătorilor specializați pe postul de inter permit, aceștia pot să-și însușească cel puțin o parte din conținutul tehnico-tactic al postului de pivot, în felul acesta putându-se realiza încăîn vedera lărgirii zonei de acțiune eficientă în joc de către fiecare jucător. Toate acestea se pot realiza în procesul instruirii prin individualizare.

Orice jucător din eșaloanele de performanță ale handbalului poate să-și însușească una sau mai multe subspecializări pe alte posturi decât acela în care s-a consacrat. Alegerea acestor subspecializări nu este întâmplătoare ci se face în funcție de cerințele concepției de joc ale handbalului modern. În raport de posturi, ordinea subspecializărilor este după cum urmează:

Portar

Pentru postul de portar nu se pune problema unor subspecializări, ci perfecționarea pregătirii pentru atingere celei mai înalte măiestrii.

Extremă stângă

Subspecializarea principală pentru extrema stângă este postul de pivot, iar subspecializarea secundară postul de extremă dreaptă. În anuite cazuri se poate specializa, parțial, pe postul de inter stânga, mai ales pentru acțiunile de învăluire interioară.

Extremă dreaptă

Subspecializarea principală este postul de pivot iar cea secundară postul de extremă dreaptă. În cazul în care jucătorul este stângaci se va specializa în acțiunile de învăluire interioară.

Pivot

Pentru pivot sunt necesare doua subspecializări, fără prioritate una față de cealaltă și anume extremă stânga și extremă dreapta.

Inter stânga și inter dreapta

Fiecare trebuie să-și însușească jocul pe celelalte două posturi din linia de 9 metri; dacă particularitățile jucătorilor specializați pe postul de inter permit, aceștia pot să-și însușească cel puțin o parte din conținutul tehnico-tactic al postului de pivot, în felul acesta putându-se realiza încă una din cerințele concepției de joc și anume de schimbare a sistemelor de atac prin infiltrarea interului la semicerc, ca pivot și revenirea pe postul inițial.

Centru

Subspecializarea principală a centrului este postul de pivot. În secundar el trebuie să-și însușească o subspecializare pe cel puțin unul din posturile de inter.

2.2. TACTICA ÎN JOCUL DE HANDBAL

Tactica reprezintă un sistem de acțiuni selecționate, planificate și pregătite anticipat spre a fi utilizate în jocul echipei în funcție de adversar, condiții de joc și în limitele regulamentului, cu scopul de a valorifica calitățile și particularitățile propriilor jucători dar și lipsurile în pregătire ale adversarilor.

În desfășurarea jocului de handbal modern, la nivel superior (seniori-senioare; loturile naționale) acolo unde deja s-a format o gândire tactică și o concepție de joc, rolul acesteia poate fi hotărâtor în desemnarea echipei câștigătoare. Există o interdependență între tactică, tehnică, pregătire fizică sau moral-volitivă.

Nu putem vorbi de plan tactic sau concepție tactică de joc până nu formăm jucătorului gândirea tactică, care constă în "capacitatea de a se orienta rapid, de a alege cele mai corespunzătoare mijloace" de anihilare și dominare a adversarului. Gândirea tactică se formează și se dezvoltă în cadrul unui proces metodic bine sistematizat numit pregătire tactică.

Pregătirea tactică a juniorilor are o pondere treptat mai mare. Acest lucru este necesar, întrucât ei trebuie să-și însușească și să-și perfecționeze întreaga sferă a tacticii jocului, sferă deosebit de largă dacă avem în vedere multitudinea formelor de desfășurare a fazelor de joc și a numeroaselor sisteme de atac și apărare. Jocurile școală, jocurile de antrenament, competițiile amicale și chiar cele oficiale formează categoria de mijloace preponderente folosite în perfecționarea componentei tactice la echipele de juniori.

Jocul tactic înseamnă să acționezi gândit, să recunoști situațiile de joc, să cântărești, să anticipezi, să apreciezi corect posibilitățile de acționare a adversarului și în cel mai scurt timp să acționezi cu varianta cea mai bună în situația respectivă. Toate acestea nu sunt posibile dacă jucătorul de handbal nu posedă capacitățile tactice de bază și anume:

capacitatea de observare – jucătorul trebuie să aibă o privire de ansamblu asupra evenimentelor jocului, să recepționeze rapid semnalele acustice și optice;

reactivitatea – constă în transformarea capacității de observare în acțiune în cel mai scurt timp;

simțul spațiului – ocuparea unei poziții sigure atât în atac cât și în apărare, folosirea completă a spațiului de joc iar în plus, jucătorul, trebuie să posede simțul necesar deplasării în spațiul general de mișcare al echipei (orientare în spațiu);

simțul timpului – jucătorii trebuie să aibă un simț temporal al desfășurării acțiunilor de joc;

simțul formației – poziționarea corectă în diferite formații de atac și apărare, recunoașterea schimbărilor de formații și echilibrarea condițiilor concrete de joc;

adaptabilitatea – jucătorii trebuie să prevadă succesiunea fazelor de joc, să le
prelucreze mental, să se pună în situația de atacant dar și de apărător, în funcție
de posesia mingii.

Principalul creator al progresului tactic este antrenorul, care trebuie să colaboreze permanent cu echipa. Cercetările actuale au condus la jocurile sportive colective (care presupun contact direct cu adversarul), la împărțirea tacticii pe trei grupe:

Tactica individuală – cuprinde acțiunile tactice individuale care trebuie să
ducă la creșterea capacității executantului de a "masca" adevăratele intenții,
surprinderea adversarului și folosirea unor procedee variate.

Fiecare jucător trebuie să posede "inteligența operațională" și anume posibilitatea de a face față cu ușurință oricărei situații de joc și pe orice post s-ar afla deoarece acțiunea este finalizată de un singur jucător dar construcția este realizată și de ceilalți șase (inclusiv portarul). Toate acestea se ridică pe un suport tehnic deosebit condus până la măiestrie, calități fizice și psihice, elemente ce au determinat apariția sportivilor de excepție.

Tactica colectivă – în care acțiunile de acest gen au ca scop simplificarea
situațiilor de joc sau a jocului pe ansamblu și se bazează pe abilitățile jucătorilor de a
intra în combinație cu un coechipier sau mai mulți, armonizarea intențiilor proprii cu
cele ale coechipierilor cu care combină.

Tactica colectivă are caracter decisiv mai ales în situațiile de superioritate numerică în atac și inferioritate numerică în apărare. Acțiunile colective au ca scop tranzitarea acțiunilor individuale spre cele de echipă și încadrarea în tactica joc a acesteia.

Tactica de echipă – trebuie să îmbine acțiunile individuale și colective după
concepția tactică de joc într-un sistem general, dar va fi elaborată în funcție de echipă
(alcătuirea ei) și de structura de bază a acesteia (jucătorii).

Tendința nouă este de activare a jucătorilor în teren, lucru care depinde de competența antrenorului, prin reducerea timpilor "morți" de joc (momentele în care jocul este temporizat și fiecare echipă se așează în dispozitivele de apărare și atac). Această acțiune trebuie să fie bazată pe o pregătire fizică excelentă a jucătorilor, dar poate fi ușor contracarată printr-un plan tactic bine alcătuit (ex. stoparea acțiunilor în faza incipientă în vederea reorganizării sistemului).

Autoactivarea este o pricepere pe care puțini jucători și-o însușesc sau reușesc să o materializeze în practică. Este vorba aici de simțul plasamentului, a demarcajelor succesive pe poziții mereu favorabile de primire sau intrare în posesia mingii, de "risipă" conștientă de energie chiar dacă aceste mijloace sunt ordonate de un sistem prestabilit.

2.2.1. Tactica în atac

Principiile tacticii în jocul de atac sunt:

– asigurarea mingii;

– variațiile de ritm la deplasarea în teren;

– alternarea acțiunilor tehnico-tactice;

– păstrarea posturilor;

– schimbarea jocului de pe o parte pe alta;

– variația în acțiuni.

Acțiuni tactice de bază în atac:

a) Paravanul: este o acțiune tactică de atac prin care se urmărește favorizarea aruncărilor la poartă din săritură de la distanță, peste apărători. Paravanul s-a format ca acțiune tactică de joc din nevoia de-a proteja jucătorii care execută aruncări libere de la 9 metri.

Paravanul nu se utilizează pentru a favoriza demarcajul unui coechipier, așa cum se petrec lucrurile cu acțiunile de blocaj ale apărătorilor. Paravanul și blocajul sunt acțiuni tactice diferite, care au scopuri și modalități de execuție independente. Paravanul poate fi făcut la momentele fixe de joc în cazul aruncărilor libere de la 9 metri, precum și în timpul fazelor curgătoare de joc, cum ar fi finalizarea fazei a II-a a atacului.

Uneori, în timpul circulației intense a jucătorilor pe semicerc, se pot constitui paravane ocazionale care, folosite promt, duc la înscrierea unor goluri de la distanță prin aruncări surprinzătoare.

b) Încrucișarea: reprezintă acțiunea tactică de bază ce constă în întretăierea traseelor a 2 sau 3 jucători pentru ca unul dintre ei să finalizeze dintr-o poziție cât mai favorabilă. Încrucișarea poate fi:

– simplă: se realizează între doi jucători în care jucătorul cu mingea pătrunde prin fața celui fără minge și apoi o pasează acestuia cu scopul de-a dezechilibra apărătorul.

– dublă: se realizează între 3 jucători și constă într-o succesiune de două încrucișări simple între cei 3 jucători.

c) Blocajul și plecarea din blocaj: inițial erau tratate diferențiat dar aceste 2

acțiuni sunt dependente una fața de alta pentru a reuși să-și atingă scopul. Blocajul are o mare importanță deoarece un apărător agresiv poate domina atacantul. Prin această acțiune, colaborarea dintre cei 2 apărători poate manifesta carențe care trebuie fructificate de atacanți. Blocajele se folosesc în mai multe scopuri: pentru a favoriza demarcajul, pentru formarea unui culoar de pătrundere sau de aruncare la poartă.

Prin blocaj se înțelege acțiunea prin care unul sau doi atacanți limitează acțiunea apărătorilor. Regulile jocului interzic blocarea cu brațele, picioarele sau îmbrâncirea adversarului. Blocajul poate fi: frontal (prin plasamentul frontal față de adversar); lateral (prin așezarea în lateral față de adversar); în spate (prin așezarea în spatele adversarului).

Realizarea lui constă prin interpunerea, prin poziționarea corpului, pe o direcție viitoare a apărătorului, fără ajutorul altor segmente ale corpului. Dacă schimbul de jucători s-a efectuat corect, jucătorul care a venit la blocaj poate pătrunde în spatele celuilalt apărător după care urmează angajarea lui.

Blocajele pot fi: cu minge, fără minge la un jucător cu minge, fără minge la un jucător fără minge.

Clasificarea blocajelor se poate face astfel:

– blocaj efectuat de pivot unuia dintre jucătorii de 9 metri;

– blocaj cu 2 jucători;

– blocaj exterior;

– blocaj pentru formarea unui culoar de pătrundere sau de aruncare la poartă;

– blocaj – plecare din blocaj.

d) Acțiunile tactice de atac în momente fixe de joc: principalele acțiuni tactice în momentele fixe de joc sunt:

– aruncarea de la 9 metri;

– aruncarea de la 7 metri;

– aruncarea de la margine;

– aruncarea de la colț;

– mingea de arbitru;

– aruncarea de începere.

e) Circulații de minge și de jucători în atac: pentru înfrângerea rezistenței apărătorilor echipei adverse jucătorii echipei în atac utilizează circulații de minge și de jucători pentru a determina apărătorii să se deplaseze în teren, ceea ce poate duce la comiterea unor greșeli în apărare. Circulațiile de mingi pun apărătorii în mișcare, impunându-le un efort susținut pentru a se plasa corect față de minge și de posesorul acesteia.

Circulațiile de jucători în atac, care nu pot fi despărțite și de-o anumită circulație a mingii, determină deplasarea apărătorilor pe distanțe mari, efectuând în același timp numeroase predări și preluări de oameni în apărare, ceea ce facilitează apariția unor greșeli. Numai după o bună pregătire a atacului, prin circulații de minge și de jucători, se crează condițiile propice folosirii unor acțiuni tactice de finalizare.

Circulația de minge și de jucători trebuie exersată foarte mult la antrenamente. Pe un astfel de fond de pregătire a atacului, pot fi utilizate cu succes toate mijloacele tacticii individuale și colective. Jocul competițional solicită din partea atacanților capacitatea de-a se orienta rapid în joc și, pe fondul unei pregătiri tehnico-tactice complexe, de-a rezolva situația tactică dată, întrerupând o circulație. Atacanții nu trebuie să rămână tributari unei circulații ordonate sau începute de conducătorul de joc ci, pe baza gândirii tactice creatoare, a capacității de analiză și anticipație, fiecare jucător este dator să modifice circulația în funcție de situația concretă de pe teren.

În continuare sunt denumite principalele acțiuni de circulație a mingii și jucătorilor în atac:

– pasarea mingii în potcoavă;

– pasa peste semicerc;

– pasarea mingii în pătrundere succesivă;

– circulația jucătorilor pe semicerc;

– circulația în opt;

– circulația în șarjă interioară sau exterioară;

– învăluirea.

2.2.2. Tactica în apărare

Principiile tacticii în jocul de apărare sunt:

Asigurarea echilibrului defensiv – acest principiu impune jucătorilor să ia din timp măsuri de prevedere pentru a nu fi surprinși descoperiți în cazul pierderii mingii în atac. Aplicarea echilibrului defensiv revine pe rând tuturor jucătorilor din linia de 9 metri și extremelor. Presupunând că atacanții adverși încearcă o acțiune de finalizare pe aripa stângă, atunci interul drept și extrema dreaptă se retrag spre propria poartă, urmărind evoluția fazei de joc. în acest fel, dacă se pierde mingea, cei doi jucători retrași pot ajunge la propriul semicerc înaintea adversarilor.

Replierea în timp util – jucătorii nu se pot replia întotdeauna în formație completă sau nu pot reveni pe posturile proprii din dispozitivul de apărare, din cauza crizei de timp provocată de viteza cu care adversarii au declanșat contraatacul. De aceea, primii jucători repliați în apărare se așează în zona centrală a apărării, pentru a acoperi zonele cele mai vulnerabile, iar jucătorii următori, de o parte și de alta a dispozitivului astfel format.

Repartizarea adversarilor – acest principiu este valabil în toate fazele apărării, fiind necesar ca toți jucătorii, din moment ce au trecut în apărare, să-și găsească adversarul pe care să-1 marcheze, împiedicându-1 prin mijloace regulamentare să acționeze în teren.

Atacarea permanentă a jucătorului aflat în posesia mingii – atacantul care amenință poarta, trebuie imediat întâmpinat și oprit să desfășoare acțiuni de atac.

2.3. CRITERII DE SELECȚIE – CONDUCĂTOR DE JOC – JUNIOARE I

La baza operațiunii de selecție a jucătorilor de handbal stau următoarele criterii:

a) Criteriile medico-biologice (starea de sănătate, dezvoltarea somatico-funcțională): starea de sănătate și dezvoltarea fizică se stabilesc printr-un examen clinic pe aparate, pe baza căruia medicul stabilește starea de sănătate și gradul de compatibilitate cu jocul de handbal.

Tipul somatic al jucătoarei de handbal face parte din tipul normosomilor înalți (170-180 cm) fiind bine cotate și tipurile de hipersomi adică peste 180 cm.

Pentru jucătoarele liniei de nouă metri valorile sunt de 170-175 cm pentru postul de centru și 180-185 pentru cel de inter.

Acestor valori le sunt necesare categoriile corespunzătoare de greutate, adică aceasta trebuie să fie mai mică cu aproximativ 5-10 kg decât cifra care indică numărul de centimetri ai taliei.

Anvergura jucătoarelor are o importanță deosebită, ea reprezentând la vârsta adultă 106% din talie, fiind cuprinsă între 174-183 cm pentru jucătoarele de centru și 180-191 cm pentru jucătoarele de pe postul inter.

Palma jucătoarelor trebuie să fie mai mare decât în mod obișnuit, 10,4% din talia celei măsurate, aproximativ 20-22 cm.

b) Criteriul stării funcționale globale interesează stările :

-endocrino-metabolice,

-neuro-musculare,

-neuropsihice,

-hepato-renale,

-cardiorespiratorie.

Aparatul cardiorespirator se adaptează cel mai ușor la efortul fizic. În general pentru aceasta se folosesc probele Martinet, Astrand și proba spirometrică.

c) Criteriul calităților motrice necesare jucătoarei de handbal privește în mod direct:

– viteza de reacție, repetiție, execuție,

– coordonare generală,

– detentă,

– forța explozivă la nivelul membrelor superioare,

– rezistența generală, specifică (în regimul altor calități motrice).

d) Calitățile psihice, datorită cărora jucătorii de mare performanță își pot pune în valoare calitățile motrice, tehnico-tactice și morfofuncționale sunt:

– perseverența și dârzenia ca expresie a voinței de pregătire și de participare în competiții.

– capacitatea de analiză rapidă a situațiilor de joc.

– combativitatea.

– încrederea în forțele proprii și ale coechipierelor.

– echilibrul afectiv.

2.4. MODELUL DE JOC – CONDUCĂTOR DE JOC – JUNIOARE I

,,Potrivit cerinței de modelare a pregătirii în raport cu caracterul și structura jocului, conținutul instruirii în handbal este caracterizat prin prezența simultană a tuturor componentelor antrenamentului”.

Pentru elaborarea propriu-zisă a modelului de joc, trebuie cercetate cu minuțiozitate toate problemele și fenomenele legate de capacitatea de performanță a echipei (jucătorilor) până la deplina lor înțelegere. Pentru jocul de handbal, individualizarea pregătirii ,,poate fi acceptată ca principiu sau ca metodă de lucru”.

Modelele individuale elaborate pentru jocul de handbal:

model individual impus de către structura motrică a jocului de handbal. Acest tip de model are drept scop identificarea persoanelor talentate sau cu vocație pentru jocul de handbal. Componentele modelului sunt însușirile (aptitudinile) de origine ereditară, determinate de mediul ambiant și particularitățile individuale ieșite din comun. Este folosit în procesul de orientare și selecție inițială. În acest sens trebuie avut permanent în vedere noutățile apărute în pregătire și competiție, precum și eventualele schimbări de regulament, ce impun anumite schimbări.

modele individuale pe posturi specifice jocului de handbal. Acest tip de model pune în discuție următoarele categorii de aptitudini: ereditare (particularități individuale) care au continuat să se dezvolte de la sine sau ca urmare a procesului de instruire; favorizante pentru îndeplinirea rolului (sarcinilor) pe care-l are de îndeplinit în cadrul echipei; elemente și procedee tehnice specifice postului; acțiuni tactice individuale specifice postului, sau angrenate în combinațiile colective și în sistemele de atac și apărare ale echipei; însușiri psihice și psihomotrice. Modelele individuale pentru jocul de handbal, sunt specifice postului de extremă, inter, pivot, portar și conducător de joc (centru).

2.4.1. Modelul somatic al conducătorului de joc – junioare I

Jucătoarea specializată pe postul de centru îndeplinește o funcție cheie în atacul echipei pe care o conduce. Atacul echipei trebuie condus, dirijat,elementele de judecată fiind atât de multiple și variate, întotdeauna fiind dependent de numeroși factori, unii chiar perturbatori, ceea ce reclamă și un profil psihologic adecvat a acestui jucător.

Din punct de vedere al calităților motrice nu întâlnim deosebiri mari față de cele ale interului; valorile sunt în general apropiate.

Centrii sunt jucători de mare viteză, mobilitate și îndemânare. Viteza de execuție și îndemânarea sunt două calități indispensabile și nu pot fi compensate în cazul în care lipsesc, prin nici o altă calitate, de orice natură ar fi ea. Îndemânarea îl ajută pe jucătorul de pe centru să execute cu iscusință procedee tehnice grele, complicate, în executarea cărora este de cele mai multe ori stânjenit de prezența sau acțiunea adversarilor.

Viteza de execuție îl favorizează pe jucătorul centru ca după ce a descoperit o posibilitate de aruncare la poartă, sau a unei angajări la semicerc să o poată efectua în timp util.

Timpul pe care îl are la dispoziție centrul atunci când acționează în fața semicercului aglomerat de apărători, de multe ori de proprii coechipieri este din ce în ce mai scăzut, datorită pregătirii speciale pe care o face antrenorul preocupat de perfecționarea jocului în apărare.

Instruirea specială a centrului pentru specificul jocului său trebuie să devină o preocupare deosebită a antrenorului. Centrul acționează în zona centrală a terenului, mai departe sau mai aproape de poartă, în funcție de sistemul de apărare advers. El își dirijează, inițiază și participă activ la circulația mingii, încrucișări, paravane, blocaje. Aceste acțiuni cer centrului o gândire tactică avansată, cunoștințe tehnico-tactice deosebite, implicate în manevrarea mingii precum și probleme de colaborare și sincronizare, bogată experiență de joc și fantezie creatoare. Centrul va amenința permanent poarta prin plasamentul său, va folosi tactic procedee tehnice, va executa rapid și fulgerător aruncările la poartă, pătrunderile hotărâte și depășirile. Acțiunile lui periculoase întreprinse pe centrul terenului constituie elemente hotărâtoare în demarcajul indirect al pivoților. Împreună cu interii asigură ducerea mingii spre poarta adversă; în atacul organizat este jucătorul cheie și tot el trebuie să se replieze primul. Acțiunile lui contribuie la executarea unor îmbinări ale acțiunilor specifice jucătorilor inter-centru, inter-extrema-pivot.

Indici antropometrici pentru jucătoarele specializate pe postul de conducător de joc:

IO-indice optim ; CA-cote admise

JUCĂTORI SPECIALIZAȚI PE POSTUL DE CONDUCĂTOR DE JOC:

Cerințele la selecția jucătoarelor de handbal-junioare I pentru jucătorii specializați pe postul de conducător de joc:

JUCĂTORI SPECIALIZAȚI PE POSTUL DE CONDUCĂTOR DE JOC:

2.4.2. Modelul motric al conducătorului de joc – junioare I

Jocul de handbal se caracterizează, ca dealtfel toate jocurile sportive, prin mișcări aciclice, cu participarea tuturor segmentelor corpului, obținându-se astfel o complexitate de mișcări executate cu și fără obiectul de joc, în condiții de luptă cu adversarul.

În timpul jocului sportivii sunt solicitați să depună eforturi caracterizate prin intensitate submaximală și maximală, în rare cazuri de intensitate medie și aceasta numai în cazul unor situații tactice de joc și în momentele fixe ale jocului.

Rezultatele sportive de înaltă performanță se obțin din ce în ce mai greu în condițiile în care, în ultima perioadă de timp, numărul și valoarea echipelor și jucătorilor care aspiră la locuri fruntașe sunt în continuă creștere. Rezultate greu de imaginat nu cu mult timp în urmă, au devenit evenimente obișnuite. Putem spune că în momentul de față, maximizarea performanței și reușitei sportive este rezultatul implicării unei multitudini de factori dinamizatori, pe care echipele de specialiști încearcă să le găsească continuu. Acest lucru a fost posibil în special prin desfășurarea antrenamentelor la intensitatea jocului competițional, precum și prin ,,creșterea numărului orelor de antrenament și prin creșterea duratei de instruire”

Principalul indicator ce caracterizeaza efortul – reacția organismului la volumul și intensitatea acestuia – îl reprezintă frecvența cardiacă. În repaos, pulsul la sportivii bine antrenați este de 50-55 bătăi/minut, iar la fete este mai ridicat. În regimul de antrenament cu efort de viteză-fortă (specific jocului de handbal), frecvența este de 170-180 bătăi/minut. În efortul submaximal se ajunge la 180-200 bătăi/minut, iar frecvența respiratorie la 30-40 respirații/minut. Efortul maximal prezintă o frecvență cardiacă de 200-240 bătăi/minut, iar cea respiratorie de 40-50 respirații/minut.

Din punct de vedere al continuității jocului, efortul este variabil, cu întreruperi voite sau impuse. Variabilitatea efortului nu poate fi controlată, aceasta variind de la un joc la altul și de la o fază la alta.

Rezultă că în anumite perioade de timp valorile intensive cresc sub aspectul efortului de ansamblu. Solicitările maximale sunt prezente în toate perioadele jocului, în rezolvarea individuală a fazelor de joc.

Capacitatea de efort, fiind unul din factorii de bază în obținerea performanței sportive, nu poate lipsi din analiza caracteristicilor efortului. Din punct de vedere al noțiunilor de sistem aerob și sistem anaerob, efortul este caracterizat ca mixt, dominant aerob cu momente de anaerob dublate de un consum psihic ridicat.

Analizând rezistența generală, calitate motrică reprezentativă pentru efortul din antrenamente și competiții, puterea maximă aerobă se situează la valori de 5400-5800 ml O2 la seniori, 2600-4000 ml O2 la senioare; raportat la kg greutate corporală vom avea valori de 62-70 %, respectiv 55-60 %. În ceea ce privește capacitatea anaerobă, acesta se situează la valori cuprinse între 3600-3800 ml O2 la seniori și ~2000 ml O2 la senioare, respectiv 40-46 % și 28-32 %. Aceste valori sunt reprezentative pentru sportivii handbaliști de mare valoare și care constituie elemente ale modelării pregătirii.

Controlul complex al efortului în jocul de handbal este dat de necesitatea păstrării unui ritm ridicat de joc și al unor solicitări cu un grad mare datorat condițiilor de adversitate și contact corporal.

Capacitatea maximă de efort este rareori pe deplin solicitată. Astfel, în relația: solicitare (muncă, activitate) – capacitate maximă de efort, se instalează următoarele raporturi procentuale:

Raporturi procentuale privind capacitatea maximă de efort

Factorii externi care determină efortul în antrenamentul în jocul de handbal sunt:

– durata campionatului, sistemul de desfășurare;

– creșterea numărului de jocuri interne și internaționale;

– solicitări pentru păstrarea formei sportive pe o perioadă îndelungată;

– creșterea ritmului de joc pe fondul unei adversități continue, aspecte constante în jocul echipelor reprezentative ce domină handbalul mondial.

2.4.3 Modelul psihic al conducătorului de joc – junioare I

Scopul pregătirii psihice pentru concurs constă din ,,formarea la sportiv a unui sistem de atitudini și conduite cu caracter operațional și reglator prin care acesta să se adapteze suplu și creator la situațiile concursului și la acțiunile adversarilor”

Psihologia contribuie la cunoașterea materialului uman, a sportivilor, cunoștințe indispensabile activității antrenorilor în performanța sportivă; ea va permite:

– observarea trăsăturilor de personalitate individuală în cadrul echipei.

– depistarea posibililor lideri ai echipei.

– evaluarea potențialului psihic, în primul rând al celui de luptă, de învingători.

– stabilirea gradului psihic de la care se va declanșa pregătirea psihologică direcționată pe antrenament sau competiție.

– cunoașterea principalilor factori care vor asigura motivația pentru competiție și obținerea victoriilor.

Din punct de vedere psihologic, pregătirea fizică urmărește dezvoltarea calităților motrice și a capacitații de efort, care sunt în esență aptitudini psihomotrice. O bună parte din conținutul exercițiilor fizice generale și speciale vor putea fi folosite de către antrenor pentru dezvoltarea kinesteziei, coordonării generale și segmentare, echilibrului static și dinamic, percepțiilor spațio-temporale, orientării mișcărilor corpului în spațiu, capacității de autoapreciere, încrederii în forțele proprii, capacității mobilizării voluntare și calităților voinței.

Efectele psihologice ale pregătirii tehnice realizate judicios constau din:

– stimularea capacității de învățare.

– dezvoltarea strategiilor de însușire a deprinderilor de tip perceptiv-motric și inteligent-motric.

– utilizarea cu încredere a supraînvățării și învățării prin repetare mentală (antrenament ideo-motric sau mental).

În însușirea tactică, accentul va cădea evident pe formarea capacității de discriminare a informațiilor relevante din câmpul luptei sportive, a capacității decizionale în condiții de criză de timp, a rezolvării euristice a situațiilor problematice, împreună cu dezvoltarea capacității de păstrare a lucidității gândirii, echilibrului afectiv și controlului voluntar a comportamentului în situații de stres și frustrare.

Pe plan psihologic se va urmări realizarea instruirii psihologice a sportivilor, clarificarea unor noțiuni fundamentale de psihologie și aplicarea lor în realizarea autoeducației, autocontrolului, autocunoașterii, autoreglării.

Etapele transpunerii în practică a acestui gen de pregătire sunt:

– studierea de către antrenor a problemelor de psihologie generale și psihologia sportului.

– realizarea progresivă și susținută a cunoașterii științifice, a personalității sportivilor.

– stabilirea cerințelor de ordin psihologic ale jocului de handbal față de sportivi, specifice pe posturi.

– urmărirea consecventă a programului de pregătire psihică a jucătorilor.

– angrenarea jucătorilor și factorilor socio-familiali în susținerea programului pregătirii psihice.

Pregătirea pentru concurs se relizează pe tot parcursul carierei sportive, dar dobândește aspecte deosebite de fiecare dată când se anticipează un anumit concurs. Pregătirea psihică pentru concurs constă din formarea unui sistem de atitudini și conduite cu caracter operațional și reglatoriu, prin care aceștia se adaptează suplu și creator la situațiile competiției și acțiunii adversarilor.

Un lucru foarte important este faptul că în sistemul pregătirii psihice a sportivilor sunt cuprinse și măsurile de asistență curentă, dintre care cele mai importante sunt cele privitoare la refacerea psihică a jucătorilor după antrenamente grele sau jocuri, atât după eșec cât și după succes.

Particularitățile psihologice ale jucătorilor de handbal pot fi sistematizate în trei categorii:

a) Orientare generală prin care se urmărește:

– capacitatea de concentrare a atenției.

– coeficientul de inteligență.

– echilibrul comportamental.

– tendințe spre risc.

– încredere în sine.

– independență.

– dorința de activitate.

b) Abilități specifice prin care se urmărește:

– forța eu-lui.

– agilitatea motrică.

– viteza de reacție.

– rezistența la ritm impus.

– orientare tactică.

– dorința de colectivitate.

c) Tendințe comportamentale:

– tendințe spre introversiune.

– tendințe spre extroversiune.

– spiritul de cooperare.

– tendințe spre ascendență.

– tenacitate.

2.4.4. Modelul cunoștințelor teoretice al conducătorului de joc – junioare I

Pregătirea teoretică a jucătorului de handbal s-a impus ca un factor important al antrenamentului devenind pentru mulți o necesitate. Are o importanță deosebită deoarece asigură sportivilor însușirea unor cunoștințe indispensabile legate de practicarea jocului în competiții și de sistemul complex de pregătire pentru realizarea performanțelor înalte.

Pregătirea teoretică se realizează în mod permanent, în tot cursul activității sportive. Cele mai cunoscute și eficiente modalități de relizare sunt: lecțiile sau prelegerile teoretice, referatele, discuțiile individuale și colective purtate de antrenor, analiza lecțiilor, a etapelor de pregătire și a participării în concursuri, explicațiile din timpul antrenamentului, a jocurilor școală și de verificare, indicații date în timpul, în pauza și după terminarea jocurilor, interpretarea materialelor video.

Cunoștințele teoretice ar trebui să urmărească următoarea orientare și eșalonare, în funcție de obiectivele propuse, modelul fiind perfectibil și elastic. Aceste direcții sunt:

– importanța și implicațiile sociale ale pregătirii exercițiului fizic în mod organizat, a unei ramuri de sport.

– date privind dezvoltarea jocului de handbal, a rezultatelor obținute, a tendințelor în joc (evoluția lui).

– organizarea unor lecții de învățare și verificare a cunoștințelor pe probleme de teorie și metodică a antrenamentului sportiv în handbal:

– caracteristicile lecției, a modalităților de pregătire pentru a participa la efortul din timpul lecțiilor.

– caracteristicile efortului și refacerii după efort.

– igiena individuală-colectivă.

– dieta sportivă.

– reguli de joc și modalități de aplicare în mod creator a acestora în joc.

– reguli de comportament în timpul deplasărilor la competiții, cantonamente.

– prezentarea modelului behavioristic competițional.

– prezentarea formelor de pregătire și a competițiilor la care se participă.

– autoanaliza și analiza coechipierilor, precum și a adversarilor pe care urmează să-i întâlnească echipa.

– analiza rezultatelor obținute la norma de control.

Pregătirea teoretică constă în însușirea de către jucători a numeroase probleme:

– de ordin general care se reflectă în cunoașterea principiilor generale ale sistemului nostru de educație fizică și sport, a perspectivelor dezvoltării educației fizice și sportului.

– specifice handbalului prin care să se asigure o fundamentare și o analiză științifică a tacticii și tehnicii, jucătorii să fie familiarizați cu metodica învățării și perfecționării deprinderilor de joc, să se prezinte probleme de bază ale antrenamentului de handbal.

– jucătorului de handbal i se va cere să cunoască sarcinile care îi stau în față, să știe să se orienteze asupra mijloacelor de educare a capacităților motrice, a formelor lecțiilor de antrenament, în periodizarea antrenamentului, conținutul perioadelor, specificul lor.

Cu cât jucătorul va avea mai multe cunoștințe teoretice pe care să le aplice în practică, cu atât își va accelera creșterea măiestriei sportive; factorul cel mai important în cadrul componentei teoretice este dorința de a dobândi cunoștințe, deși scopul principal al antrenamentului este de a forma deprinderi și abilitați practice, trebuie totuși ca jucătorii să dovedească și cunoștințe teoretice.

2.4.5. Modelul tehnico-tactic al conducătorului de joc – junioare I

Faza I:

– demarcarea spre poarta opusă vârfului de contraatac;

– pasa lungă pe contraatac;

Faza a II-a:

– alergarea de viteză;

– prinderea și pasarea în 2-3 jucători din alergare;

– driblingul din alergare de viteză, cu schimbare de direcție;

– depășirea – fenta de pasă – pătrundere;

– angajarea jucătorilor infiltrați la semicerc;

– aruncarea la poartă – azvârlită, din plonjon sărit;

– demarcarea la semicerc;

– prinderea mingii la semicerc în condiții de adversitate – pașii pivotului;

Faza a III-a:

– ocuparea postului de centru;

– driblingul;

– pasarea în potcoavă;

Faza a IV-a:

– prinderea mingii în pătrundere succesivă;

– demarcaj – direct, indirect;

– încrucișare simplă, dublă;

– blocajul – cu minge, fără minge, plecare din blocaj;

– angajarea pivotului;

– combinații tactice: în situația aruncărilor libere de la 9 metri și pe parcursul jocului;

– depășirea simplă, dublă, cu pivotare, cu rotare de braț;

– aruncarea la poartă: din săritură; din sprijin pe sol precedată de pași adăugați, încrucișati; din plonjon sărit.

2.4.6. Modelul tehnico-tactic pe fazele de joc în atac al conducătorului de joc

a) imediat după ce echipa a intrat în posesia mingii, se demarcă ușor lateral la 10-11 metri pentru a primi mingea și a o pasa ca intermediar, lansând contraatacul spre vârfuri cu pase lungi și precise.

b) pleacă pe faza a II-a în viteză accelerată prin pase scurte și sigure cu interii, iar dacă nu găsește jucători demarcați apelează la dribling.

c) conduce și organizează jocul în atac fără a renunța la intenția de a înscrie.

d) stopează faza a II-a și organizează echipa.

e) inițiază circulații și combinații specifice, luând permanent măsuri de revenire ofensivă în caz de nereușită.

f) intervine și organizează atacul în momente fixe.

g) în cazul aruncărilor libere de la 9 metri, face zid împreună cu pivotul și sugerează combinații.

h) în caz de superioritate sau inferioritate numerică liniștește jocul și recomandă o combinație sau o circulație cunoscută de toata echipa.

i) nu lasă echipa să joace haotic, trebuie să știe cum se acționează în fața oricărui sistem de apărare și în situații speciale de timp, scor și obiectivul jocului.

j) trebuie să cunoască sarcinile și acțiunile personale preferate ale fiecărui coechipier, să manifeste hotărâre și spontaneitate în decizii, să se impună în fața întregii echipe.

k) trebuie să fie în permanentă legatură cu antrenorul pentru a transmite echipei indicațiile acestuia.

2.4.7. Modelul tehnico-tactic pe fazele de joc în apărare al conducătorului de joc

Apărătorul intermediar are ca principal adversar interul. Principalele lui atribuții sunt:

a) supraveghează și stânjenește permanent jocul interului din fața sa, în faza de organizare și prefinalizare, schițând intenții de intercepții;

b) atacă pe momentul de prindere a mingii, împiedicând adversarul direct să recepționeze mingea;

c) dacă adversarul se îndreaptă spre poartă pentru aruncare, atunci îl atacă ferm la minge, oprind categoric și o eventuală depășire, iar în caz că întârzie toate aceste acțiuni caută să blocheze aruncarea la poartă;

d) dacă interul aflat în posesia mingii se deplasează spre centru sau spre extremă, îl va însoți în luptă până poate să facă schimb de oameni în condiții sigure sau până transmite mingea, împiedicându-l să fie eficace;

e) dacă mingea este la extrema de pe partea sa, se retrage oblic spre apărătorul lateral pe care-l dublează, închizând ferm culoarul de pătrundere;

f) dacă mingea este la centru sau la interul opus, se retrage oblic spre centru, cu fața la minge, dublând apărătorul central și împiedicând interul să paseze la pivot;

g) efectuează schimb de jucători numai când:

– pivotul este între apărătorul lateral și cel intermediar; preia pivotul și predă interul apărătorului central retras;

– centrul încrucișeaza cu interul pe care-l apără, preia centrul și predă interul apărătorului central;

– pivotul iese pentru blocaj-plecare spre inter, preia pivotul și predă interul apărătorului central.

Toate aceste schimbări de om se efectuează în siguranță deplină deoarece prima sarcină este să-l însoțească pe atacantul cu mingea până îl scoate complet din joc.

h) trebuie să recupereze mingile respinse de către portar sau venite din bară în zona sa ori a apărătorului lateral (dacă acesta este plecat pe contraatac).

Apărătorul central are ca principal adversar centrul. Atribuțiile sale sunt:

a) supraveghează permanent acțiunile centrului împiedicându-l să organizeze și să dirijeze jocul, iar atunci când acționează direct spre poartă îl atacă sever, oprind pătrunderea sau aruncarea la poartă;

b) prin marcaj la supraveghere și intercepție stânjenește circulația de minge și jucători în zona centrală;

c) atacă interii care au scăpat spre poartă în zona centrală, împiedicându-i să arunce sau să angajeze pivotul;

d) închide ferm culoarul lângă sau în spatele apărătorilor laterali când interii sau centrul încearcă să pătrundă;

e) în cazul pătrunderii sau plasării unui al doilea pivot, se retrage să-l acopere sau iese la unul dintre interi, în funcție de sistem și de opțiunile tactice de moment.

Apărătorul central retras are ca adversar principal pivotul. Atribuțiile sale sunt:

a) marchează pivotul în față, la supraveghere în toată zona centrală atunci când nu are mingea și sever din spate când o primește;

b) dacă se aruncă de la distanță de către inter, centru sau orice alt jucător ajuns central, trebuie să blocheze aruncarea, chiar dacă în acel moment marchează pivotul;

c) închide în final pătrunderea oricărui atacant ajuns în zona centrală cu riscul părăsirii pivotului.

Face schimb de oameni atunci când:

– pivotul se plasează spre extremă în spatele apărătorului lateral, îl predă acestuia și preia interul;

– pivotul iese la blocaj-plecare spre inter, îl predă apărătorului intermediar și preia interul;

– pivotul iese la blocaj-plecare spre apărătorul central avansat, îl predă acestuia și preia centrul;

– centrul reușește o depășire, face schimb cu celălalt central în sistemul 6:0, iar când pivotul se deplasează spre cealaltă jumătate de teren, îl predă celuilalt central și preia centrul.

2.5. MIJLOACE PENTRU REAILZAREA MODELULUI DE JOC

CONDUCĂTOR DE JOC – JUNIOARE I

2.5.1. Mijloace pentru pregătirea fizică generală

Ridicarea nivelului de dezvoltare și de mobilizare a capacității funcționale a organismului (pregătire funcțională).

Sunt indicate exerciții uniforme, prelungite, cu intensitate moderată, care se adresează grupelor musculare mari: cros pe teren variat 2000-3000 metri; alergări pe distanțe lungi în tempo moderat 25-30 minute; mers pe bicicletă 20-30 km; canotaj popular 60-120 m; înot pe distanțe lungi 500-800 metri; mers pe schiuri 1000-2000 metri; pedalat la hidrobicicletă 30-40 m; excursii lungi 10-20 ore.

Exerciții succesive de alergare și deplasare mare cu tempouri variabile:

– alergare ușoară în tempo 2/4, 10-20 m;

– alergare în tempo susținut 3/4, 5-7 m;

– mers pe teren plat sau variat 8-12 m;

– sprinturi pe distanța de 50-100 metri, alternate cu mers rapid;

– alergare ușoară 10-20 m.

Alergări repetate parcurse cu viteza medie:

– 5×200 metri cu pauza activă 5 minute;

– 4×400 metri cu pauză activă 3 minute și gimnastică;

– 2×800 metri cu pauză activă 3 minute.

Antrenament cu intervale, cu eforturi de înaltă solicitare, cu pauze de odihnă (10-15 s, solicitare maximă 30 s, pauză 30-40 s, solicitare submaximă, pauză 15 s):

– 6×30 metri – sprint pe pantă înclinată cu pauză 30 secunde:

– 4×20 metri – alergare pe scări cu pauză 30 secunde;

– 4×30 metri – sprint în nisip cu pauză 30 secunde;

– 3×200 metri – sprint cu pauză 30-40 secunde;

– 4×150 metri – sprint cu pauză 30-40 secunde;

– 8×20 metri – sărituri peste o bancă cu pauză activă 30-60 secunde.

Dezvoltarea musculaturii următoarelor segmente: membre inferioare, spate, abdomen, centura scapulo-humerală și membre superioare.

Exerciții pentru membrele inferioare:

– stând cu haltera pe umeri, ridicare pe vârfurile sprijinite pe-o șipcă înaltă de 5 cm;

– genuflexiuni cu haltera pe umeri;

Exerciții pentru musculatura spatelui:

– extensii libere și cu greutăți;

– stând depărtat: îndoiri laterale fără îngreuiere cu haltera ținută cu brațele întinse deasupra capului.

Exerciții pentru musculatura abdomenului:

– culcat pe spate, picioarele sau brațele sprijinite: ridicarea membrelor inferioare spre cap sau a trunchiului spre picioare;

– pe perechi, un jucător culcat pe spate, apucă gleznele partenerului: executantul ridică picioarele peste verticală, iar partenerul le împinge puternic spre poziția inițială. Executantul frânează mișcarea până revine în poziția de plecare, după care se reia exercițiul;

– culcat pe spate: ridicarea rapidă a mâinilor și a picioarelor, în așa fel încât acestea să se întâlnească pe verticală;

– pe perechi, șezând spate în spate, cu brațele prinse la nivelul antebrațului, picioarele întinse: unul dintre parteneri îndoaie picioarele și execută o extensie a trunchiului peste celălalt partener, care duce trunchiul peste coapse;

– banca de gimnastică sprijinită la un cap pe lada de gimnastică sau scara fixă: executantul culcat pe spate apucă banca cu brațele întinse deasupra capului: ridicarea picioarelor întinse și ducerea lor peste cap; schimbarea poziției fixându-se picioarele în partea de sus a băncii și ridicarea trunchiului cu brațele întinse deasupra capului.

Exerciții pentru musculatura scapulo-humerală:

– cu o ganteră de 300-500 g în mâini: rotări de brațe în plan lateral, frontal, adducții, abducții, extensii etc.;

– stând atârnat la inele cu brațele îndoite: întinderea brațelor și extensia corpului, cu vârfurile picioarelor fixate pe sol și cu rotarea trunchiului din articulația umerilor;

– stând atârnat la inele, cu picioarele mult depărtate, brațele îndoite: ducerea trunchiului și a bazinului înainte, a capului pe spate, cu extensia picioarelor sprijinite pe sol; tragerea bărbiei în piept, elan și trecerea înapoi în atârnat cu brațele îndoite, cu spatele rotunjit, picioarele apropiate și sprijinite pe sol;

– stând cu fața la scara fixă, la distanța de un pas: aplecarea trunchiului înainte cu apropierea spatelui de scară și apucarea unei șipci cu brațele răsucite din articulația umărului, ridicarea picioarelor întinse pe lângă scara fixă și coborârea lor pe sol: se execută 4-5 ridicări și coborâri.

Creșterea indicilor de forță extensori a următoarelor grupe musculare: membrele inferioare, extensorii spatelui, musculatura toracelui, flexorii și extensorii membrelor superioare, musculatura abdomenului

Exerciții pentru extensorii membrelor inferioare:

– ridicări pe vârfuri cu îngreuieri de 70-80% din posibilitățile maxime: 6-7 serii a 4-5 repetări, cu pauză de 3 minute;

– culcat pe spate: împingerea barei cu picioarele, cu 100-110% din posibilitățile maxime; 6 serii a 3-4 repetări, cu pauză de 3-4 minute;

– genuflexiuni cu 80-90% din posibilitățile maxime, 4-5×3-4 serii, cu 3 minute pauză.

Exerciții pentru musculatura spatelui:

– aplecarea trunchiului la orizontală, cu o bară de 30-40 kg în mâini și revenire; câte 6-7 aplecări în 4 serii;

– răsucirea trunchiului cu bara de haltere (de 25 kg) pe umeri, până aproape de limita posibilităților; 5 serii a 8-10 repetări;

– înclinări laterale cu haltera pe umeri, 5-6 înclinări a 4-5 serii.

Exerciții cu efecte generale:

– ridicarea halterei prin procedeul smuls, cu 80-90% din posibilități, 7-8 serii a 2-3 ridicări, cu pauză 3-4 minute.

Întărirea ligamentelor în articulațiile gleznelor și genunchilor; dezvoltarea mobilității în articulațiile coxofemurale, scapulo-humerală și a pumnului; perfecționarea supleței musculare:

Exerciții pentru articulația gleznelor și a genunchilor:

– apăsarea cu palmele spre interior și exterior a articulației genunchiului, 8-10s;

– stând cu picioarele încrucișate, cu sprijinirea tălpilor pe partea exterioară; genuflexiuni lente până în șezând și revenire până în poziția de plecare, 10-12 ori;

– stând pe un picior: ridicarea celuilalt picior la piept și menținerea acestei poziții timp de 15-20 s;

– stând într-un picior: tracțiunea labei piciorului până la limita posibilității, menținere 15-20 s;

Exerciții pentru articulațiile coxofemurale și ale coloanei vertebrale:

– treceri lente de pe un picior pe celălalt prin fandări laterale, 10-12 ori;

– stând cu fața la scara fixă, cu un picior sprijinit pe o șipcă, celălalt pe sol: aplecare alternativă la un picior și la celălalt, 8-10 aplecări la fiecare picior;

– stând în fandat înainte: răsucirea trunchiului spre înapoi pe piciorul din față, menținerea poziției 10-20 s și schimbarea piciorului;

– șezând: apucarea labei piciorului și apoi tracționarea ei spre cap, menținere 10-30 s;

– stând pe omoplați, cu picioarele la verticală sau peste cap, 30-50 s;

Exerciții pentru articulațiile scapulohumerală, cot, pumn, degete:

– rotări ample ale brațelor, 15-20 ori;

– rotări din articulația pumnilor, în ambele sensuri, cu strângerea și desfacerea degetelor, 20-30 ori;

– stând cu brațele încrucișate deasupra capului: apăsarea palmelor spre exterior, 20-30 s;

– presiunea palmelor și a degetelor pe diferite suprafețe plane până la limita mobilității lor, 20 s;

2.5.2. Mijloace pentru pregătirea fizică specifică

Pregătirea fizică specifică, acceptată ca fiind un proces orientat spre modificarea în sens pozitiv a calităților motrice și a dezvoltării morfo-funcționale, în concordanță cu eforturile specifice handbalului, devine pentru jucători o latură a antrenamentului, aflată în raport direct proportional cu valoarea sportivă. Realizarea unor indici superiori ai pregătirii fizice specifice este necesară cu atât mai mult cu cât aceștia sunt indici care concretizează practic randamentul sportivilor în condiții de joc, pregătirea fizică specifică fiind cea care apropie calitățile individuale de cerințele handbalului și a postului pe care este specializat jucătorul.

Exerciții pentru dezvoltarea vitezei de deplasare:

– alergări lente pe distanțe de 30 metri;

– alergări accelerate;

– alergări în pantă cu înclinație mică (mai ales la vale);

– alergări cu joc de glezne și cu aruncarea gambelor în spate;

– alergări cu genunchii la piept;

– alergare tropotită;

Exerciții pentru dezvoltarea vitezei de reacție:

– ștafete simple;

– deplasări în oglindă, pe perechi;

– exerciții la panoul de reflexe;

– la primul semnal alergare de viteză, la două semnale oprire și mers ghemuit, la trei semnale sărituri etc.;

Exerciții pentru viteza de repetiție:

– prinderea și pasarea mingii în mare viteză;

– prinderea și pasarea mingii sub formă de concurs;

– exerciții pentru dezvoltarea vitezei de deplasare;

– creșterea ritmului și a frecvenței pașilor;

Exerciții pentru viteza de execuție:

– executarea în mare viteză a paselor;

– executarea în mare viteză a procedeelor de aruncare la poartă;

– executarea în mare viteză a procedeelor de apărare, corelate cu viteza de deplasare;

Exerciții pentru îndemânarea specifică:

– exerciții pentru dezvoltarea simțului mingii;

– exerciții pentru dezvoltarea simțului porții;

– aruncări, prinderi, driblinguri cu mingea din diferite poziții, cu o mână și cu cealaltă;

– exerciții de jonglerie cu mingea;

– pase din diferite poziții;

– exerciții cu mingea de tenis, de cauciuc, de rugby;

Exerciții pentru dezvoltarea detentei:

– sărituri în nisip;

– sărituri de pe ladă pe sol și apoi pe o altă ladă mai joasă;

– sărituri în înălțime, lungime, triplu salt;

– jocuri de baschet, volei;

– aruncări la poartă din săritură peste obstacole;

Exerciții pentru forța specifică:

– pase și aruncări cu mingi umplute sau medicinale;

– utilizarea benzilor elastice și a halterelor mici;

– sărituri peste obstacole, imitând mișcarea de aruncare;

– mărirea numărului de aruncări din săritură;

– creșterea timpului de deplasare în poziția fundamentală;

Exerciții pentru rezistența specifică:

– repetarea exercițiilor, cu pauză scurtă între ele;

– utilizarea mijloacelor specifice, pe fondul oboselii fizice și psihice;

– joc de handbal cu reprize mai lungi decât cele normale;

Exerciții pentru perfecționarea elementelor tehnice în regim de rezistență:

– dribling în viteză maximă, 20-25 m, cu aruncare la poartă, 6-8 lungimi, cu pauză 1-2 min;

– pase în lungimea terenului, cu 1-2 jucători plasați pe laturile terenului. Executantul se deplasează în mare viteză, primește mingea și aruncă la poartă;

– aruncarea mingii de handbal de la linia de fund până la linia de centru, sprint, prinderea ei fără să cadă pe sol, dribling și aruncare la poartă;

– dribling de la linia de fund până la linia de centru a terenului, lansarea mingii pe sol, alergare cu spatele până la linia de plecare, oprire, sprint cu fața, ridicarea mingii, dribling până la semicercul opus, aruncare la poartă, culegerea mingii și deplasare în sprint până la locul de plecare; de 3 ori cu pauză de revenire;

– câte 3 jucători plasați la distanța de 4-6 metri: pase urmate de sprint până la poarta opusă, cu schimbarea locurilor (suveică), 6-7 sprinturi fiecare jucător;

Exerciții pentru executarea paselor și a aruncărilor la poartă:

– pase în trei, cu două mingi (în triunghi);

– pase cu o mână, între doi jucători, cu două mingi, de pe loc și din deplasare;

– câte doi jucători plasați la cele două semicercuri, la semnal alergare în viteză până la semicercul din partea opusă, aruncare la poartă (procedeu fixat de antrenor), întoarcere, aruncare la poartă, 6 aruncări a 2-3 serii;

– aruncări la poartă de la semicerc, cu pase de la coechipierii plasați pe cele 5 posturi, 4 serii a câte 5 aruncări;

Exerciții pentru dezvoltarea detentei prin componentele ei de forță:

– urcarea și coborârea alternativă, cu fiecare picior, pe o ladă cu înălțimea de 50-60 cm;

– serii de 10-15 sărituri, ținând în brațe o minge medicinală de 5 kg;

– sărituri în adâncime, de la diverse înălțimi (60-120 cm);

Exerciții pentru detentă în regim de rezistență:

– pas sărit cu două mingi medicinale ținute sub braț;

– pas săltat cu ducerea mingii deasupra capului;

– sărituri succesive pe un picior;

– pași cu elan pentru aruncarea la poartă, cu mingea medicinală ținută în mână;

– pași de aruncare la poartă din săritură, cu mingea medicinală ținută deasupra capului;

– pas adăugat și sărituri, cu mingea medicinală ținută sub braț;

– sărituri succesive pe un picior și aruncare la poartă;

Exerciții pentru perfecționarea paselor și a aruncărilor la poartă:

– pase din deplasare, cu mingea medicinală, pauză 20-30 s;

– simularea aruncărilor la poartă din săritură, la perete, serii de 8-10 aruncări;

– câte doi șezând: pase cu mingea medicinală, serii de 8-10 pase; se mărește treptat distanța dintre parteneri;

– aruncări cu o minge grea, peste fileu sau ștachetă, la perete, serii de 8-10 aruncări;

– aruncarea unei mingi grele la punct fix;

Exerciții pentru perfecționarea elementelor de mișcare în teren:

– schimbarea locului celor două mingi, așezate la distanța de 8-10 metri, 3 serii a 5 schimbări;

– parcurgerea în mare viteză a lungimii terenului, prin deplasare cu pași adăugați, cu fața și cu spatele, opriri și plecări bruște, 3-4 lungimi de teren;

– efectuarea unor elemente de mișcare în teren purtând în spate un coechipier, mingi medicinale, centură de plumb sau saci de nisip.

2.5.3. Mijloace tehnico-tactice pentru realizarea modelului de joc în atac

Faza I – lansarea contraatacului în calitate de intermediar

Ex.nr.1.- contraatac început pe o parte a terenului și finalizat de către vârful de pe partea opusă. Mingea este lansată de portar unuia dintre cei doi intermediari:

fig.1

Ex.nr.2. – intercepție urmată de contraatac cu lansarea vârfurilor:

fig.2

În cazul în care condițiile și împrejurările nu sunt favorabile declanșării și aplicării contraatacului, echipa are două alternative: fie trece imediat la contraatacul susținut, fie va transporta lent mingea către poarta adversă.

Faza a II-a – contraatacul susținut:

Ex.nr.3. – contraatac susținut, în care pasele se succed după un sistem: portar-vârf-celalalt vârf-jucători din al doilea val, iar finalizarea se face trecând printre jaloane:

fig.3

Ex.nr.4. – exercițiu complex pentru faza a II-a a contraatacului, care începe la o poartă, iar acțiunea finală și finalizarea se fac la cealaltă poartă, cu apărători semiactivi;

-se poate realiza cu: 3 atacanți și 3 apărători

4 atacanți și 4 apărători

6 atacanți și 6 apărători

– se efectuează pase repetate, în prezența unor apărători pasivi, între un jucător din linia a II-a și un vârf de contraatac, continuate cu angajarea celuilalt vârf:

fig.4 A

– se efectuează pase repetate, în prezența unor apărători pasivi, cu schimb de locuri între cei trei jucători care pasează între ei:

fig.4 B

Ex.nr.5. – antrenarea contraatacului susținut sub forma unei suveici fără încrucișare:

fig.5

Ex.nr.6. – antrenarea aruncărilor la poartă, după pase între jucătorii care pătrund succesiv spre poartă:

fig.6

Ex.nr.7. – pase în doi, cu pornire de la centrul terenului, terminate cu încrucișare simplă și aruncare la poartă de la distanță:

fig.7

Ex.nr.8. – pase în doi din deplasare, încrucișare simplă, retransmitera mingii jucătorului infiltrat la semicerc, aruncare din săritură sau plonjon:

fig.8

Faza a III-a – pasarea mingii în toate direcțiile de atac:

Ex.nr.9. – sistemul de pasare a mingii (1-7):

fig.9

Ex.nr.10. – sistemul de pasare a mingii (1-8):

fig.10

Ex.nr.11. – sistemul de pasare a mingii în potcoavă:

fig.11

Faza a IV-a – exerciții pentru pasarea în sistem (Bota 1990): – pentru ca atacul în sistem să aibă eficacitate sunt necesare eforturi individuale și colective organizate:

Ex.nr.12. – interul angajează surprinzător pivotul:

fig.12

Ex.nr.13. – interul pasează cu centrul, pătrunde spre semicerc în viteză și forță, reprimește mingea și apoi finalizează:

fig.13

Ex.nr.14. – interul depășește un apărător și angajează pivotul, centrul sau extrema:

fig.14

Ex.nr.15. – încrucișările sunt specifice jucătorilor din linia de nouă metri și se fac de regulă în dreptul locului de poziționare al pivotului, de exemplu între centrul și interul stâng:

fig.15

Ex.nr.16. – interul pătrunde spre poartă cu mingea, îl aduce la încrucișare pe interul opus, iar acesta va primi mingea și va finaliza:

fig.16

Ex.nr.17. – interul încrucișează cu centrul și pasează interului opus care va finaliza:

fig.17

Ex.nr.18. – circulația jucătorilor din linia de nouă metri, sub formă de opt:

fig.18

Ex.nr.19. – centrul pornește în dribling spre interul stâng, pasează înspre interul drept care este angajat în pătrundere pe extrema dreaptă, iar acesta face un retur de pasă spre interul stâng, care vine lansat în pătrundere și finalizează:

fig.19

Ex.nr.20. – dublu paravan făcut de interi pentru centru; în desen, blocaje indirecte în trei:

fig.20

Ex.nr.21. – blocaje succesive executate de centru și de inter pentru eliberarea interului opus:

fig.21

Ex.nr.22. – centrul pătrunde spre extremă, va primi mingea și îl va pune în valoare pe interul care vine lansat la finalizare:

fig.22

Ex.nr.23. – combinația: blocaj-plecare din blocaj, realizată cu pivotul:

fig.23

Ex.nr.24. – centrul scoate interul la încrucișare; acesta pasează extremei care finalizează:

fig.24

Ex.nr.25. – profitând de blocajul făcut de centru pentru inter, acesta din urmă pătrunde spre poartă pe pasa primită de la extremă:

fig.25

Ex.nr.26. – paravan dublu realizat de către centru și pivot pentru interul care finalizează:

fig.26

Ex.nr.27. – învăluirea interului pentru extremă, care angajează interul pe postul de pivot:

fig.27

Ex.nr.28. – pase între jucătorii liniei de nouă metri, urmate de angajarea unui pivot car

iese de pe semicerc și se deplasează în direcție opusă mingii:

fig.28

Ex.nr.29. – pase succesive, din pătrundere spre poartă, ale jucătorilor liniei de nouă metri, urmate de angajarea unui jucător din linia de la semicerc:

fig.29

Ex.nr.30. – pasa centrului este urmată de schimbul de locuri cu interul dreapta, acesta pasează interului opus care, după atacul porții, îi returnează mingea interului dreapta aflat în pătrundere în culoarul format prin blocajul pivotului:

fig.30

Ex.nr.31. – centrul pasează interului dreapta, acesta înaintează în dribling și îi pasează interului opus aflat în pătrundere, care va angaja pivotul fix:

fig.31

2.5.4. Mijloace tehnico-tactice pentru realizarea modelului de joc în apărare

Ex.nr.32. – jucătorii se răspândesc pe tot terenul (sau pe jumătate de teren), fiecare cu câte o minge în mână; se execută dribling cu deplasare, un atacant încercând să scoată mingea din dribling fără a o lovi (nici mâna jucătorului).

Ex.nr.33. – jucătorii se așează în linie la unul dintre semicercuri. La semnalul antrenorului vor sprinta în direcția indicată, la următorul semnal se opresc și alergă în viteză în sens invers.

Ex.nr.34. – jucătorii se plasează la cele două semicercuri în formație de suveică dublă; se execută pase în doi cu deplasare și revenire la propriul șir.

Ex.nr.35. – jucătorii sunt dispuși în coloană, pe mai multe linii, așezați cu fața spre mijlocul terenului. La semnal, jucătorii din prima linie sprintează până la centru, se opresc cu piciorul pe această linie după care aleargă cu spatele până la linia de start; se opresc, aleargă în viteză până la semicercul opus, se opresc, alergă cu față până la linia de centru după care aleargă cu spatele până la linia de plecare.

Ex.nr.36. – jucătorii sunt așezați în șir, câte unul, la semicerc; pe mijlocul terenului se vor pune mingi medicinale sau de handbal, la o distanță de 2-3 metri între ele. Se execută deplasări laterale urmate de deplasări cu pași adaugați.

fig.36

Ex.nr.37. – jucătorii se împart în trei grupe repartizate la cele două semicercuri (o grupă de atacanți și una de apărători). Grupa I în aparare, grupa a II-a în atac și grupa a III-a în repaos. Atacanții execută pase în potcoavă cu pătrunderi spre poartă, aparatorii execută atac la adversarul cu mingea și retragere oblică spre semicerc. La semnalul sonor al antrenorului, atacanții pasează mingea portarului și se retrag până la centrul terenului, aparatorii devin atacanți și conduc mingea în viteză până în terenul advers, se plasează pe posturi și execută pase în pătrundere.

fig.37

Ex.nr.38. – jucătorii se împart în 3 grupe după cum urmează: o grupă de apărători plasată la semicercul de 6 metri, o grupă de atacanți plasată la 10-11 metri și o grupă aflată în repaos la centrul terenului. La semnal, atacanții pasează din om în om de pe loc, apărătorii execută atacarea adversarului cu mingea și retragerea la semicerc; la următorul semnal, se schimbă grupele, apărătorii trecând în repaos și atacanții transformându-se în apărători.

fig.38

Ex.nr.39. – jucătorii se împart pe trei grupe: apărători, atacanți și o grupă în repaos. Se execută atacarea adversarului cu mingea și retragerea oblică spre direcția de pasare.

fig.39

Ex.nr.40. – jucătorii sunt dispuși la nivelul extremelor din apărare. La semicercul de 9 metri se vor plasa trei mingi sau trei jucători cu mingea în mână. Se execută deplasări laterale urmate de atacarea și retragerea până la centru; se reia exercițiul în sens invers.

fig.40

Ex.nr.41. – jucătorii se impart pe trei grupe: aparatori, atacanti si o grupa in repaos. Atacantii executa pase din om in om iar aparatorii deplasari rapide stanga-dreapta. La semnal grupele se schimba, aparatorii trec in repaos iar atacantii in aparare.

fig.41

Ex.nr.42. – colectivul este impartit pe perechi, plasate la mijlocul terenului. Antrenorul, cu mingea in mana, arunca intr-o directie (sus, lateral, jos), iar jucătorii lupta pentru castigarea ei; cel care prinde balonul executa dribling si arunca la poarta.

Ex.nr.43. – jucătorii sunt dispusi pe perechi la unul dintre semicercuri: aparatorii si atacantii. Atacantii cu mingea in mana vor executa fenta de aruncare precedata de elan cu trei pasi. Aparatroii vor ataca adversarul cu mingea pe partea bratului de aruncare, dupa care ambii jucători se retrag, repetand exercitiul.

fig.43

Ex.nr.44. – jucătorii sunt dispusi in atac pe posturile respective, iar in aparare actioneaza numai 4 aparatori. Atacantii executa pase in potcoava, iar aparatorii 1 si 3 ataca adversarul cu mingea si se retrag la semicerc. Aparatorul central 2 marcheaza pivotul, iar aparatorul 4 executa deplasari pentru impiedicarea aruncarilor la poarta de la distanta si dublarea intermediarului din stanga si din dreapta.

fig.44

Ex.nr.45. – jucătorii sunt dispusi pe posturile: inter stanga si dreapta in sir cate unul cu aparatorii de la semicerc; atacantii executa pase in patrundere, aparatorii laterali atacarea adversarului cu mingea, iar aparatorulu central dublarea in aparare.

fig.45

Ex.nr.46. – jucătorii sunt dispusi in atac pe posturile: inter stanga si dreapta in atac iar in aparare trei jucători. Se executa pase laterale cu patrundere spre poarta; aparatorii ataca adversarul cu mingea si se retrag oblic la semicerc, pentru dublare.

fig.46

Ex.nr.47. – jucătorii sunt plasati in formatie de suveica la semicercul de 9 metri, iar aparatorii la semicercul de 6 metri. Atacantul A va pleca in alergare paralel cu semicercul, jucătorul 1 se va deplasa cu pasi adaugati laterali pana in dreptul aparatorului 2, care-l va prelua si-l va conduce pana in dreptul aparatorului 3; acesta se va intoarce cu atacantul B pana la centru.

fig.47

Ex.nr.48. – jucătorii sunt repartizati pe trei grupe: aparatori, atacanti si rezerve. Aparatorii urmaresc atacantii care se deplaseaza paralel cu semicercul, in formatie de suveica. Se urmareste predarea si preluarea adversarului. Dupa mai multe repetari se schimba grupele.

fig.48

Ex.nr.49. – jucătorii sunt dispusi pe posturile interi si extreme. Se executa atacarea adversarului cu mingea de catre intermediar si deplasari laterale de catre extreme.

fig.49

Ex.nr.50. – jucătorii sunt dispusi in zona centrala, pe perechi inter-centru cu aparatori. Se exerseaza atacarea adversarului cu mingea si retragerea la semicerc, deci colaborarea dintre jucătorii aparatori plasati pe posturi invecinate.

fig.50

Ex.nr.51. – jucătorii sunt plasati in zona centrala a terenului, impartiti astfel: aparator (centru, intermediari), atacanti (inter, centru). Atacantii executa pase intre ei, aparatorii deplasari cu pasi adaugati pentru a ataca adversarul cu mingea si retragerea oblica, specifica apararii pe zona 6:0.

fig.51

Ex.nr.52. – jucătorii sunt plasati in atac pe posturile inter si pivot, cu aparatori (centru si intermediari). Atacantii executa pase laterale, iar aparatorii deplasari inainte pentru atacarea adversarului cu mingea si retragere oblica pana in dreptul pivotului care actioneaza static.

fig.52

Ex.nr.53. – atacantii sunt dispusi pe posturile interi stanga-dreapta si pivot, iar aparatorii sunt plasati in dreptul fiecarui atacant. Se perfectioneaza atacarea adversarului cu mingea, deplasarea oblica pana in dreptul pivotului (care actioneaza static). Dupa un anumit numar de repetari se schimba rolurile.

fig.53

CAPITOLUL III. ORGANIZAREA CERCETĂRII

3.1. CADRUL GENERAL AL LUCRĂRII

Cercetarea s-a desfășurat pe parcursul unui an competițional 2010-2011, la Liceul cu Program Sportiv Bistrița, la nivelul junioarelor II și junioarelor I, asupra jucătoarei ALEXANDRA LUP specializată pe postul de conducător de joc. Analiza cercetării s-a realizat în urma înregistrărilor evoluției jucătoarei mai sus menționată în jocurile oficiale ale campionatului național de junioare II sub îndrumarea mea și în jocurile oficiale ale campionatului național de junioare I sub îndrumarea colegului meu de catedră, domnul profesor CRĂCIUN IULIU DUȚU.

ALEXANDRA LUP a participat în pregătire alături de echipa de junioare II, având un program săptămânal de pregătire cu un număr de 11 antrenamente. În zilele premergătoare competiției junioarelor I, jucătoarea s-a pregătit alături de acestea.

Rezultatele echipelor Liceului cu Program Sportiv Bistrița junioare II și I

în campionatul 2010-2011

În campionatul Național de Junioare II, echipa Liceului cu Program Sportiv Bistrița a disputant 20 de jocuri, a câștigat 16, a pierdut 3 și a remizat într-un singur meci. Numărul total de goluri marcate de întreaga echipă este de 563 iar numărul golurilor primite este de 446. În urma disputării celor 5 turnee ale clasamentul seriei J situa echipa pe primul loc și calificare la turneul semifinal.

În campionatul Național de Junioare I, echipa Liceului cu Program Sportiv Bistrița a disputant 13 de jocuri, a câștigat 5, a pierdut 6 și a remizat două meciuri. Numărul total de goluri marcate de întreaga echipă este de 440 iar numărul golurilor primite este de 451, echipa necalificând-u-se în fazele superioare ale competiției.

Echipa LPS Bistrița junioare II

Junioare II feminin

Editia 2010-2011

SERIA J

1.     CS Marta Baia Mare

2.     CSS Nr.2 Baia Mare

3.     Extrem Baia Mare

4.     LPS Bistrita

5.     CSS Zalau

Turneu I  12 – 13 noiembrie 2010

 Etapa I              vineri 12 noiembrie 2010

 Etapa II vineri 12 noiembrie 2010           

 Etapa III            sambata 13 noiembrie 2010

Etapa IV           sambata 13 noiembrie 2010

Turneu II  03 – 04 decembrie 2010

Etapa I              vineri 03 decembrie 2010

 Etapa II             vineri 03 decembrie 2010          

Etapa III            sambata 04 decembrie 2010

 Etapa IV           sambata 04 decembrie 2010

Turneu III  11-12 februarie 2011

 Etapa I              vineri 11 februarie 2011

 Etapa II             vineri 11 februarie 2011 

 Etapa III            sambata 12 februrie 2011

 Etapa IV           sambata 12 februarie 2011

Turneu IV  11-12 martie 2011

Etapa I              vineri 11 martie 2011

 Etapa II             vineri 11 martie 2011     

Etapa III            sambata 12 martie 2011

 Etapa IV           sambata 12 martie 2011

Turneu V  20-21 aprilie 2011

Etapa I              miercuri 20 aprilie 2011

 Etapa II             miercuri 20 aprilie 2011

 Etapa III            joi 21 aprilie 2011

 Etapa IV           joi 21 aprilie 2011

Junioare I feminin

Editia 2010-2011

SERIA F

CSS Nr.2 Baia Mare

Extrem Baia Mare

CSS Zalau

CSS Viitorul Cluj-Napoca

SC Muresul Tg. Mures

LPS Bistrita

 Tur

 Etapa I              sambata 18 septembrie 2010                                

Etapa II             sambata 25 septembrie 2010 

 Etapa III            sambata 9 octombrie 2010 

 Etapa IV                  sambata 16 octombrie 2010

 Etapa V                        sambata 23 octombrie 2010

 LPS Bistrita – sta

 Etapa VI           sambata 6 noiembrie 2010

LPS Bistrita – sta

Etapa VII           miercuri 10 noiembrie 2010

Retur

 Etapa VIII                      sambata 15 ianuarie 2011           

 Etapa IX                       sambata 22 ianuarie 2011 

 Etapa X                                    duminica 06 februarie 2011 

 Etapa XI                       miercuri  02 martie 2011 

 Etapa XII                       sambata 5  martie 2011 

Turneul I – joi 31 martie – sambata 02 aprilie 2011

Organizator: CSS Zalau – Sala Sporturilor

Etapa XIII                     joi 31 martie 2011

Etapa XIV                    vineri 01  aprilie 2011

Etapa XV                     sambata 02  aprilie 2011

 Turneul II – vineri 8 aprilie – sambata 09 aprilie 2011             

3.2. METODE DE CERCETARE

În vederea realizării cercetării privind profilul jucătoarei de handbal de performanță specializate pe postul de conducător de joc, am utilizat următoarele metode și tehnici de cercetare:

Metoda studiului bibliografic

Analiza datelor literaturii s-a folosit în scopul cunoașterii opiniilor specialiștilor atât din România cât și din alte țări, privind problema pregătirii sportive în handbal în mod general și a jucătoarei specializată pe postul de conducător de joc în mod particular. Documentarea s-a realizat prin consultarea resurselor bibliotecilor Centrului de Cercetări pentru Problemele Sportului București, materiale bibliografice ale catedrei și personale cât și informații preluate prin utilizarea internetului.

Astfel, în fundamentarea teoretică a cercetării mele, un loc deosebit de important l-au avut lucrările publicate și cercetările unor specialiști români și străini, fragmente din aceste lucrări sunt inserate ca note de subtitlu în lucrare.

Metoda observației

Pe parcursul activității nemijlocite, au fost făcute observații asupra modalităților de realizare a instruirii în handbal a echipei de junioare II a echipei LPS Bistrișa, cât și asupra evoluțiilor jucătoarei ALEXANDRA specializată pe postul de conducător de joc. Jucătoarea în cauză fiind eleva mea, am avut un control permanent și total în desfășurarea procesului de instruire, ea participând în compețițiile oficiale la 2 nivele și anume: junioare II – seria J și junioare I – seria F.

Metoda statistico – matematică

Metoda matematică este legată de studiul cantitativ al lucrurilor și fenomenelor pe care fiecare domeniu le cuprinde, dar conduce și la studiul aspectelor calitative ale fenomenelor.

Măiestria cercetătorului constă nu numai în modul de formulare a ipotezei sau planului cercetării ci și din abilitatea de a prelua și interpreta datele culese.

În cercetarea mea am utilizat un singur indicator statistico – matematic:

Media Aritmetică, calculată după formulă:

în care: media aritmetică;

suma valorilor individuale;

număr de subiecți.

Media aritmetică ne indică valoarea mediei a șirului de date în jurul căruia se grupează celelalte valori. Aproximația este cu atât mai bună cu cât extremele sunt mai apropiate între ele.

Metoda tabelară și grafică

Exprimarea judicioasă, intuitivă a cifrelor ce exprimă rezultatele activității de cercetare este una dintre condițiile de bază ale folosirii cu succes a metodelor de prelucrare a datelor. Tabelarea se folosește în vederea organizării și centralizării rezultatelor pentru o prelucrare eficientă. Metoda grafică sau prezentarea grafică este rezultatul prelucrării și constă din construirea unor imagini spațiale cu caracter convențional ce prezintă tendințele datelor culese, a fenomenelor studiate în cercetare.

CAPITOLUL IV

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

4.1. PREZENTAREA DATELOR

ALEXANDRA LUP, sportiva Liceului cu Program Sportiv Bistrița, în anul competițional 2010-2011, a participat în competițiile oficiale ale secției de handbal atât la junioare II cât și la junioare I. Numărul total al minutelor jucate la junioare II este de 860 din 1000 posibile, asta însemnând o medie de 43 minute jucate /meci. La junioare I din totalul de 780 minute de joc ale celor 13 jocuri oficiale prezența în teren a ALEXANDREI LUP este de 546 minute însemnând o medie de 42 minute jucate /meci.

Grafic nr.1 – Numărul mediu de minute jucate ale ALEXANDREI LUP

În cele 20 de jocuri oficiale ale echipei Liceului cu Program Sportiv Bistrița din campionatul național de junioare II s-au înscris 563 de goluri. Jucătoarea Alexandra Lup, a marcat 201 goluri, însemnând 35,7% din numărul total de goluri înscrise de echipa L.P.S. Bistrița Junioare II, media fiind de 10 reușite/joc.

La nivelul junioarelor I, în cele 13 jocuri înregistrate, echipa înscrie 440 de goluri, numărul golurilor marcate de Alexandra Lup fiind de 106 cu media de 8,13 reușite/joc, însemnând 24% din numărul total de goluri înscrise de echipă.

Grafic nr.2 – Numărul mediu de goluri înscrise de ALEXANDRA LUP

Randamentul pe faza de finalizare

La junioare II randamentul pe faza de finalizare din acțiune este de 70%, iar la aruncările de la 7 m de 90%.

media aruncărilor ratate din acțiune fiind de 3 aruncări ratate/joc,

media aruncărilor ratate din aruncări de la 7 m fiind de 0,3 aruncări ratate/joc,

La junioare I randamentul pe faza de finalizare din acțiune este de 56,3%, iar la aruncările de la 7 m de 82%.

media aruncărilor ratate din acțiune fiind de 4,37 aruncări ratate/joc,

media aruncărilor ratate din aruncări de la 7 m fiind de 0,54 aruncări ratate/joc,

Grafic nr.3 – Randamentul fe faza de finalizare al ALEXANDREI LUP

Numărul mediu de goluri marcate pe fazele de joc

Făcând referire la numărul mediu de goluri marcate pe fazele de joc, prestația ALEXANDREI LUP este de 2 goluri marcate pe faza a II-a, 5 din acțiune în atacul pozițional și 3 reușite din aruncări de la 7 m – la junioare II. La junioare I, media reușitelor/joc este de 2 goluri marcate pe faza a II-a, 3,63 din acțiune în atacul pozițional și 2,5 reușite din aruncări de la 7 m.

Grafic nr.4 – Numărul mediu de goluri înscrise de ALEXANDRA LUP pe fazele de joc

Numărul mediu al reușitelor pe faza de finalizare

JUNIOARE II – Reușite pe faza de finalizare

Din totalul de 140 goluri înscrise din acțiune în jocurile oficiale ale junioarelor II, repartizarea reușitelor din punctul de vedere al procedeeler de aruncare este:

aruncare din săritură 38 cu o medie de 1,9 goluri/meci,

aruncare din alergare 22 cu o medie de 1,1 goluri/meci,

aruncare din sprijin 46 cu o medie de 2,3 goluri/meci,

aruncare din depășire 34 cu o medie de 1,7 goluri/meci,

JUNIOARE I – Reușite pe faza de finalizare

Din totalul de 73 goluri înscrise din acțiune în jocurile oficiale ale junioarelor II, repartizarea reușitelor din punctul de vedere al procedeeler de aruncare este:

aruncare din săritură 31 cu o medie de 2,38 goluri/meci,

aruncare din alergare 15 cu o medie de 1,15 goluri/meci,

aruncare din sprijin 14 cu o medie de 1,07 goluri/meci,

aruncare din depășire 13 cu o medie de 1,0 goluri/meci,

Grafic nr.5 – Numărul mediu de goluri înscrise de ALEXANDRA LUP (procedee de aruncare)

Numărul mediu al aruncărilor ratate în competițiile sezonului 2010-2011 sunt:

JUNIOARE II – aruncări ratate

Din totalul celor 60 de aruncări ratate din acțiune în jocurile oficiale ale junioarelor II, repartizarea acestora este:

aruncare apărată 30, cu o medie de 1,5 aruncări/joc,

aruncare în bară 6, cu o medie de 0,3 aruncări/joc,

aruncare pe lângă poartă 4, cu o medie de 0,2 aruncări/joc,

aruncare în blocaj 40, cu o medie de 0 aruncări/joc,

JUNIOARE I – aruncări ratate

Din totalul celor 61 de aruncări ratate din acțiune în jocurile oficiale ale junioarelor I, repartizarea acestora este:

aruncare apărată 32, cu o medie de 2,4 aruncări/joc,

aruncare în bară 4, cu o medie de 0,3 aruncări/joc,

aruncare pe lângă poartă 9, cu o medie de 0,7 aruncări/joc,

aruncare în blocaj 16, cu o medie de 1,2 aruncări/joc,

Grafic nr.6 – Numărul mediu al aruncărilor ratate în competițiile oficiale – ALEXANDRA LUP

Numărul mediu al combinațiilor tactice în competițiile sezonului 2010-2011 sunt:

JUNIOARE II – combinații tactice

Numărul mediu de combinații tactice în atac în competiția junioarelor II este de 32 repartizate în felul următor:

blocaj-plecare – 2/joc,

încrucișare conducător de joc-inter sau inter conducător de joc – 25/joc,

încrucișare dublă – 2/joc,

transformarea conducătorului de joc în pivot – 3/joc,

JUNIOARE I – combinații tactice

Numărul mediu de combinații tactice în atac în competiția junioarelor II este de 22 repartizate în felul următor:

blocaj-plecare – 3/joc,

încrucișare conducător de joc-inter sau inter conducător de joc – 11/joc,

încrucișare dublă – 6/joc,

transformarea conducătorului de joc în pivot – 2/joc,

Grafic nr.7 – Numărul mediu al combinațiilor tactice în competițiile sezonului 2010-2011

4.2. INTERPRETAREA DATELOR

Alexandra Lup a participat în competițiile oficiale ale campionatului 2010-2011 atât la junioare II cât și la junioare I aducându-și un aport bun și foarte bun la reușitele echipelor. Acest aport se oglindește și în numărul de goluri înscrise pentru echipele Liceului cu Program Sportiv Bistrița, 201 goluri înscrise de ea la junioare II din 563 înscrise de întreaga echipă respective 106 goluri înscrise de Alexandra Lup din 440 la junioare I.

Având o medie de 43 minute jucate într-un meci la junioare II și 42 de minute jucate într-un meci la junioare I, iar numărul mediu de goluri marcate într-un meci este de 10 respectiv 8,13 rezultă că frecvența medie de finalizare a Alexandrei Lup este de 1 gol marcat la fiecare 4,3 minute de joc la junioare II și 5,16 la junioare I.

Randamentele pe fazele de finalizare sunt de 80% la junioare II și 69.15% la junioare I (aici incluzând atât aruncările la poartă din acțiune cât și din 7 m). La aruncările din acțiune, la junioare II, Alexandra Lup realizează un randament de 70% iar la junioare I acesta scade la o valoare de 56,3% (menționăm că în anul competițional 2010-2011, Alexandra Lup intra în categoria de vârstă caracteristică junioarelor II).

Aceste randamente dovedesc faptul că sportiva supusă studiului este o jucătoare completă, cu reale calități pentru handbalul de performanță.

Făcând o comparație între numărului mediu de goluri marcate pe fazele de joc la junioare II și la junioare I, observăm un număr egal (2 goluri/meci) la finalizările pe faza a II-a, o diferență mică la golurile marcate din aruncări de la 7 m (3 la junioare II și 2,5 la junioare I) și o diferență mai mare între golurile marcate din acțiune la junioare II (5 goluri/meci) față de junioare I (3,63 goluri/meci). Această diferență pe faza de finalizare în atacul pozițional denotă din nou faptul că Alexandra Lup este o jucătoare tânără care joacă la o categorie de vârstă superioară vârstei ei.

Procedeul preferat de finalizare este cel din sprijin urmat de cel din săritură. Studiul efectuat ne demonstrează acest lucru cu precizarea că la nivelul junioarelor I numărul mediu pe joc al aruncărilor din sprijin este de 1,07 față de 2,3 la junioare II. Aruncarea la poartă din săritură oglindește exact contrarul și anume că la junioare I numărul mediu de aruncări din săritură dintr-un joc este de 2,38 față de competiția junioarelor II unde atinge valoarea de 1,9. Aceste lucruri demonstrează diferența dintre apărările întâlnite în cele 2 competiții. Viteza de deplasare a junioarelor I fiind superioară junioarelor II determină închiderea culoarelor dintre apărători, Alexandrei fiindu-i mai greu să folosească la finalizare aruncarea din sprijin. În schimb, la aruncarea la poartă din săritură, de la distanță, Alexandra reușește să finalizeze cu un elan de 2 sau 3 pași atât la junioare II cât și la junioare I, calitățile ei fizice ajuntând-o să depăsească apărarea adversă.

Media numărului de goluri aruncări ratate într-un joc este de 3 la junioare II și 4,69 la junioare I. Aceste valori diferite dintre cele două competiții se evidențiază din nou datorită diferenței de vârstă și a experinței acumulate de către junioarele I față de junioarele II.

Diferența dintre numărul de combinații tactice realizate într-un joc la junioare II față de junioare I este de 10 în favoarea junioarelor II. Acest lucru se datorează în primul rând relațiilor de joc dintre sportive, lucru firesc deoarece numărul de antrenamente de la junioarea II, la care a participat Alexandra, este net superior celor de la junioare I.

CONCLUZII

În procesul de instruire desfășurat la nivelul handbalului de performanță, trebuie avut în vedere pe lângă particularitățile și cerințele metodologice generale, și particularitățile individuale ale jucătoarelor privind profilul, somatic, motric fiziologic și psihologic, în deplină concordanță cu conținutul tehnico-tactic și efortul specific postului de joc.

Strategia de pregătire în antrenamentul de performanță actual pornește în primul rând de la modelul competiției și se bazează pe planuri și programe elaborate care trebuie să răspundă unor cerințe de perspectivă.

Utilizarea antrenamentului individualizat pentru jucătoarele de handbal de perspectivă, contribuie, atât la optimizarea performanțelor sportive, cât și la formarea acestora ca și jucător de complet și complex.

Selectarea mijloacelor specifice cele mai adecvate pentru pregătirea jucătoarei specializată pe postul de conducător de joc este extrem de importantă pentru obținerea unor rezultate superioare.

Pentru obținerea unor rezultate de valoare este necesar ca înaintea stabilirii obiectivelor operaționale, să se evalueze disponibilitățile bio-psiho-sociale ale sportivelor, prin aplicarea unor probe și teste de control care să testeze în mod fidel efortul specific jocului și postului de joc.

Referitor la ipoteza cercetării care a presupus că o jucătoare de handbal foarte talentată, cu un fizic corespunzător postului de conducător de joc poate face față cu prestație similară în competiții oficiale atât la junioare II cât și la junioare I.), putem emite următoarele concluzii:

Jucătoarea specializată pe postul de conducător de joc din echipele supuse cercetării prin prestațiile avute în jocuriile oficiale a contribuit pe deplin la atingerea obiectivelor de performanță propuse, lucru confirmat de înregistrările efectuate în cadrul jocurilor oficiale, procentajele de eficacitate fiind edificatoare.

Echipa LPS Bistrița junioare II, a obținut calificarea la turneul semifinal, fapt datorat în mare măsură jucătoarei LUP ALEXANDRA a cărei prestație în campionatul acestora a fost mulțumitoare.

Comparând evoluția jucătoarei Lup Alexandra în cele 2 competiții la care ea a luat parte, eficacitatea ei a avut valori apropiate, în campionatul junioarelor II având 1 gol marcat la fiecare 4,3 minute de joc și 5,16 la junioare I.

Prin intermediul studiului efectuat, ipoteza de cercetarea se confirmă aproape în totalitate, astfel putem afirma că o jucătoare de handbal foarte talentată, cu un fizic corespunzător postului de conducător de joc poate face față cu prestație similară în competiții oficiale atât la junioare II cât și la junioare I.

BIBLIOGRAFIE

ACSINTE, A., EFTENE, A., (2000) – Handbal, de la inițiere la marea performanță, Bacău, Editura Media

BOMPA, T., (2003 a), Performanța în jocurile sportive. Teoria și metodologia antrenamentului, Edit. Ex Ponto, București

BOTA I., PEREIRA A., (2003), Modelacao e preparacao no andebol, Instituto Piaget Horizontes Pedagogicos, Lisbona

DRAGNEA, A., (2002) – Teoria sportuli, Editura FEST, București

EPURAN, M., HOLDEVICI, I., TONIȚA, F., (2008), Psihologia sportului de performanță, Editura FEST, București

GHERMĂNESCU, I., K., GOGÂLȚAN, V., JIANU, V., NEGULESCU, I., (1983) – Teoria și metodica handbalului, București, Editura Didactică și Pedagogică

GOMBOȘ L., ZAMFIR GHE., – Handbal teorie și metodică, suport de curs pentru uz intern

HAHN, E., (1996), Antrenamentul sportiv la copii, M.T.S., C.C.P.S., București

HANTĂU C., (2004), Handbal antrenamentul copiilor și juniorilor, Editura Printech, București

MANNO, R., (1996), Les bases de l'entraînement Sportif, S.D.P, 371-374, București (traducere)

NEGULESCU, I., (1998), Argument pentru un debut timpuriu, Edit. Universitas Company, București

NICU, A., (1993), Antrenamentul sportiv modern, Editura Editis, București

OȘORHEAN MACRA M. D., (2010) – Handbal – aprofundarea unei ramuri de sport, Editura Dacia, Cluj-Napoca

TEODORESCU S., (2006), Teoria antrenamentului și competiției, ANEFS, București

TUDÖȘ, Ș., (1993), Elemente de statistică aplicată, M.T.S, București

WEINECK, J., (2005), Entrenamiento total, Editorial Paidotribo, Barcelona

ZAMFIR, GHE., și colab., (2001) – Handbal Teorie – Metodică, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință

http://www.coachesinfo.com

http://ihf.com

www.ehf.com

www.frh.ro

www.ushandball.org

www.eurohandball.org

www.eurosport.com/handball

http://hand-ball.tk

ANEXE

TABEL NR.1

DATE PERSONALE

TABEL NR.2

TESTĂRI MOTRICE

TABEL NR.3

TESTĂRI SOMATICE

TABEL NR.4

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE A DATELOR NECESARE ANALIZEI INDIVIDUALE

LUP ALEXANDRA

TABEL NR.5

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE A DATELOR NECESARE ANALIZEI INDIVIDUALE

LUP ALEXANDRA

TABEL NR.6

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE A DATELOR NECESARE ANALIZEI INDIVIDUALE

LUP ALEXANDRA – CONDUCĂTOR DE JOC – ATAC

TABEL NR.7

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE A DATELOR NECESARE ANALIZEI INDIVIDUALE – APĂRARE – APĂRĂTOR CENTRAL

BIBLIOGRAFIE

ACSINTE, A., EFTENE, A., (2000) – Handbal, de la inițiere la marea performanță, Bacău, Editura Media

BOMPA, T., (2003 a), Performanța în jocurile sportive. Teoria și metodologia antrenamentului, Edit. Ex Ponto, București

BOTA I., PEREIRA A., (2003), Modelacao e preparacao no andebol, Instituto Piaget Horizontes Pedagogicos, Lisbona

DRAGNEA, A., (2002) – Teoria sportuli, Editura FEST, București

EPURAN, M., HOLDEVICI, I., TONIȚA, F., (2008), Psihologia sportului de performanță, Editura FEST, București

GHERMĂNESCU, I., K., GOGÂLȚAN, V., JIANU, V., NEGULESCU, I., (1983) – Teoria și metodica handbalului, București, Editura Didactică și Pedagogică

GOMBOȘ L., ZAMFIR GHE., – Handbal teorie și metodică, suport de curs pentru uz intern

HAHN, E., (1996), Antrenamentul sportiv la copii, M.T.S., C.C.P.S., București

HANTĂU C., (2004), Handbal antrenamentul copiilor și juniorilor, Editura Printech, București

MANNO, R., (1996), Les bases de l'entraînement Sportif, S.D.P, 371-374, București (traducere)

NEGULESCU, I., (1998), Argument pentru un debut timpuriu, Edit. Universitas Company, București

NICU, A., (1993), Antrenamentul sportiv modern, Editura Editis, București

OȘORHEAN MACRA M. D., (2010) – Handbal – aprofundarea unei ramuri de sport, Editura Dacia, Cluj-Napoca

TEODORESCU S., (2006), Teoria antrenamentului și competiției, ANEFS, București

TUDÖȘ, Ș., (1993), Elemente de statistică aplicată, M.T.S, București

WEINECK, J., (2005), Entrenamiento total, Editorial Paidotribo, Barcelona

ZAMFIR, GHE., și colab., (2001) – Handbal Teorie – Metodică, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință

http://www.coachesinfo.com

http://ihf.com

www.ehf.com

www.frh.ro

www.ushandball.org

www.eurohandball.org

www.eurosport.com/handball

http://hand-ball.tk

ANEXE

TABEL NR.1

DATE PERSONALE

TABEL NR.2

TESTĂRI MOTRICE

TABEL NR.3

TESTĂRI SOMATICE

TABEL NR.4

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE A DATELOR NECESARE ANALIZEI INDIVIDUALE

LUP ALEXANDRA

TABEL NR.5

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE A DATELOR NECESARE ANALIZEI INDIVIDUALE

LUP ALEXANDRA

TABEL NR.6

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE A DATELOR NECESARE ANALIZEI INDIVIDUALE

LUP ALEXANDRA – CONDUCĂTOR DE JOC – ATAC

TABEL NR.7

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE A DATELOR NECESARE ANALIZEI INDIVIDUALE – APĂRARE – APĂRĂTOR CENTRAL