Rolul Impozitului In Bugetul Local

Economie

Rolul Impozitului In Bugetul Local

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1 – Cadrul fiscal al impozitelor în România

Capitolul 2 – Proiectarea aplicației

2.1 Limbajul Java

2.2 Elemente pentru realizarea interfețelor grafice în Java

2.2 Baza de date MySQL

Capitolul 3 – Prezentarea aplicației

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Prin intermediul acestei lucrări voi încerca să evidențiez rolul impozitului în bugetul local, aspecte generale, analize, teorii și practici.

Primul capitol al lucrării cuprinde cadrul fiscal, reglementările fiscale ale impozitelor în România, articole si legi din noul Cod Fiscal al României, cu privire la situația fiscală a impozitelor. Tot în acest capitol vom trece în revistă o clasificare a impozitelor percepute în România și reglementate fiscal.

În cel de-al doilea capitol am descris elementele utilizate în crearea aplicației pentru gestionarea taxelor și impozitelor locale.

În cel de-al treilea capitol am descris modul de utilizare al aplicației.

Capitolul 1 – Cadrul fiscal al impozitelor în România

1.1 CARACTERISTICILE IMPOZITULUI ÎN ROMÂNIA

Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărui apariție este legată de existența statului și a banilor. Încă de la început, impozitele au fost concepute și aplicate diferit, în funcție de dezvoltarea economico-socială și de cheltuielile publice acceptate de fiecare stat.

În perioada contemporană, exercitarea dreptului parlamentelor de a institui și modifica impozitele a fost dominată de creșterea permanentă a cheltuielilor publice în toate statele. De aceea, parlamentele statelor contemporane au fost și sunt nevoite să sporească impozitele și taxele, iar consimțământul cetățenilor la aceste impozite se consideră exprimat prin votarea, de către reprezentanții lor în parlament, a legilor referitoare la impozite și taxe.

Etimologic, impozitul (impozitele) reprezintă o plată obligatorie stabilită prin lege, pe care cetățenii o varsă din venitul lor la bugetul statului (în trecut „bir”) – din latină impositum.

În marile enciclopedii și dicționare, impozitele sunt definite în mod original, în funcție de specificul național, dar conținutul economic rămâne, în esență, același:

„impôt” (n.m.) – taxe, droit dont sont frappées les personnes ou les choses pour subvenir aux depenses publiques. L’impot est aujourd’hui le mode de recouvrement ordinaire des ressources publiques. On distingue les impôts directs (…) et les impôts indirects (taxe à la valeur ajoutée, taxes sur les alcools, le tabac, les carburants, les spectacles).

„tax” – a sum of money demanded by a government for its support or for specific facilities or services, levied upon incomes, property, sales etc.

Deși în literatura de specialitate există mai multe definiții date impozitelor, considerăm că „impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu definitiv (nerambursabil) și fără contraprestație directă din partea statului”. Pentru înfăptuirea obiectivelor privind dezvoltarea economică și socială a țării este necesar ca bugetul statului și bugetele locale să fie alimentate sistematic cu venituri corespunzătoare.

Din definiție rezultă că impozitele au caracter obligatoriu, iar prelevarea acestora se efectuează cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului.

Caracterul obligatoriu al impozitelor rezultă din faptul că plata acestora către stat constituie o sarcină impusă persoanelor fizice și/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care datorează impozit. De asemenea, impozitele se prelevă cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului, plătitorii acestora neputând solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată.

Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevări obligatorii și de aceea se impun definirea impozitului și precizarea conținutului său, atât din punct de vedere juridic și economic, cât și tehnic.

Definiția clasică a impozitului spune că acesta este o contribuție obligatorie, necondiționată și fără contraprestație la suportarea sarcinii publice.

În legătură cu impozitul sunt de remarcat următoarele lucruri:

a) impozitul nu este un scop în sine, ci urmărește asigurarea satisfacerii sarcinii publice, adică participarea tuturor cetățenilor la cheltuielile publice;

b) prin impozite se realizează și o redistribuire a veniturilor cetățenilor între diferitele pături ale populației;

c) scopul inițial al impozitului îl reprezintă procurarea de resurse pentru autoritatea publică dar, de regulă, lui i se asociază și unul aflat dincolo de sfera financiară, anume faptul că este folosit de stat pentru a-și asigura intervenția în viața social-economică;

d) ca regulă generală, impozitul este o contribuție obligatorie necondiționată, deoarece contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de către autoritatea publică;

e) impozitul nu are o destinație specială.

Asociat impozitelor, există și categoria de taxe. Și taxele sunt instituite prin lege și au un caracter obligatoriu, dar au obiective precizate, colectându-se în scopuri precise. În cadrul taxelor există și taxe care sunt obligatorii numai dacă populația solicită un serviciu și presupun o contraprestație, adică sunt condiționate. Putem exemplifica în acest sens cu unele taxe administrative de genul celor notariale sau a taxelor de pașaport.

REGLEMENTĂRILE FISCALE ALE IMPOZITELOR ÎN ROMÂNIA

“ Art. 1 – Scopul și sfera de cuprindere a Codului fiscal

(1) Prezentul cod stabilește cadrul legal pentru impozitele și taxele prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat și bugetele locale, precizează contribuabilii care trebuie să plătească aceste impozite și taxe, precum și modul de calcul și de plată al acestora. Prezentul cod cuprinde procedura de modificare a acestor impozite și taxe. De asemenea, autorizează Ministerul Finanțelor Publice să elaboreze norme metodologice, instrucțiuni și ordine în aplicarea prezentului cod și a convențiilor de evitare a dublei impuneri.

(2) Cadrul legal de administrare a impozitelor și taxelor reglementate de prezentul cod este stabilit prin legislația privind procedurile fiscale.

(3) În materie fiscală, dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal.

(4) Dacă orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederea acelui tratat.

(5) Orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007.

Art. 2 – Impozitele și taxele reglementate de Codul fiscal

Impozitele și taxele reglementate prin prezentul cod sunt următoarele:

a) impozitul pe profit;

b) impozitul pe venit;

c) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;

d) impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți;

e) impozitul pe reprezentanțe;

f) taxa pe valoarea adăugată;

g) accizele;

h) impozitele și taxele locale.

Art. 9 – Moneda de plată și de calcul a impozitelor și taxelor

(1) Impozitele și taxele se plătesc în moneda națională a României.

(2) Sumele înscrise pe o declarație fiscală se exprimă în moneda națională a României.

(3) Sumele exprimate într-o monedă străină se convertesc în moneda națională a României, după cum urmează:

a) în cazul unei persoane care desfășoară o activitate într-un stat străin și își ține contabilitatea acestei activități în moneda statului străin, profitul impozabil sau venitul net din activități independente și impozitul plătit statului străin se convertesc în moneda națională a României prin utilizarea unei medii a cursurilor de schimb valutar pentru perioada căreia îi este aferent profitul impozabil sau venitul net;

b) în oricare alt caz, sumele se convertesc în moneda națională a României prin utilizarea cursului de schimb valutar la data la care se primesc sau se plătesc sumele respective ori la altă dată prevăzută în norme.

(4) În înțelesul prevederilor alin. (3), cursul de schimb valutar, folosit pentru a converti în moneda națională a României sumele exprimate în moneda străină, este cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, exceptând cazurile prevăzute expres în norme.

Titlul IX

Impozite și taxe locale

Cap. I

Dispoziții generale

Art. 247 – Definiții

În înțelesul prezentului titlu, expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) rangul unei localități – rangul atribuit unei localități conform legii;

b) zone din cadrul localității – zone stabilite de consiliul local, în funcție de poziția terenului față de centrul localității, de rețelele edilitare, precum și de alte elemente specifice fiecărei unități administrativ-teritoriale, conform documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, registrelor agricole, evidențelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau altor evidențe agricole sau cadastrale care pot afecta valoarea terenului;

c) nomenclatură stradală – lista care conține denumirile tuturor străzilor dintr-o unitate administrativ-teritorială, numerele de identificare a imobilelor pe fiecare stradă în parte, precum și titularul dreptului de proprietate al fiecărui imobil; nomenclatura stradală se organizează pe fiecare localitate rurală și urbană și reprezintă evidența primară unitară care servește la atribuirea adresei domiciliului/reședinței persoanei fizice, a sediului persoanei juridice, precum și a fiecărui imobil, teren și/sau clădire.

ART. 248 Impozite și taxe locale

Impozitele și taxele locale sunt după cum urmează:

a) impozitul pe clădiri;

b) impozitul pe teren;

c) taxa asupra mijloacelor de transport;

d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor;

e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate;

f) impozitul pe spectacole;

g) taxa hotelieră;

h) taxe speciale;

i) alte taxe locale.

CAP. 2

Impozitul și taxa pe clădiri

ART. 249 Reguli generale

(1) Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit.

(2) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe clădiri, precum și taxa pe clădiri prevăzută la alin. (3) se datorează către bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasată clădirea. În cazul municipiului București, impozitul și taxa pe clădiri se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasată clădirea.

(3) Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri.

(4) În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spațiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă.

(5) În înțelesul prezentului titlu, clădire este orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă.

(5) În înțelesul prezentului titlu, clădire este orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spațiul din interiorul unei clădiri.

ART. 251 Calculul impozitului pentru persoane fizice

(1) În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii.

(2) În cazul unei clădiri care are pereții exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a clădirii se identifică în tabelul prevăzut la alin. (3) valoarea impozabilă cea mai mare corespunzătoare tipului clădirii respective.

(3) Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a acesteia, exprimate în metri pătrați, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/mp.

(4) Suprafața construită desfășurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol, exceptând suprafețele podurilor care nu sunt utilizate ca locuință și suprafețele scărilor și teraselor neacoperite.

(5) Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de rangul localității și zona în care este amplasată clădirea, prin înmulțirea valorii determinate conform alin. (3) cu coeficientul de corecție corespunzător, prevăzut în tabelul următor:

(6) În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente, coeficientul de corecție prevăzut la alin. (5) se reduce cu 0,10.

(7) Valoarea impozabilă a clădirii, determinată în urma aplicării prevederilor alin. (1) – (6), se reduce în funcție de anul terminării acesteia, după cum urmează:

a) cu 20%, pentru clădirea care are o vechime de peste 50 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință;

b) cu 10%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani și 50 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință.

(8) În cazul clădirii utilizate ca locuință, a cărei suprafață construită depășește 150 de metri pătrați, valoarea impozabilă a acesteia, determinată în urma aplicării prevederilor alin. (1) – (7), se majorează cu câte 5% pentru fiecare 50 metri pătrați sau fracțiune din aceștia.

(8^1) În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de renovare majoră, din punct de vedere fiscal, anul terminării se actualizează, astfel că acesta se consideră ca fiind cel în care a fost efectuată recepția la terminarea lucrărilor. Renovarea majoră reprezintă acțiunea complexă care cuprinde obligatoriu lucrări de intervenție la structura de rezistență a clădirii, pentru asigurarea cerinței fundamentale de rezistență mecanică și stabilitate, prin acțiuni de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, precum și, după caz, alte lucrări de intervenție pentru menținerea, pe întreaga durată de exploatare a clădirii, a celorlalte cerințe fundamentale aplicabile construcțiilor, conform legii, vizând, în principal, creșterea performanței energetice și a calității arhitectural-ambientale și funcționale a clădirii. Anul terminării se actualizează în condițiile în care, la terminarea lucrărilor de renovare majoră, valoarea clădirii crește cu cel puțin 25% față de valoarea acesteia la data începerii executării lucrărilor.

(9) Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafața construită desfășurată a clădirii se determină prin înmulțirea suprafeței utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,20.

Conform anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1309/2012 valorile impozabile prevăzute la art. 251 alin. (3) au fost actualizate astfel:

ART. 252 Majorarea impozitului datorat de persoanele fizice ce dețin mai multe clădiri

(1) Persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri datorează un impozit pe clădiri, majorat după cum urmează:

a) cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

b) cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

c) cu 300% pentru a treia clădire și următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

(2) Nu intră sub incidența alin. (1) persoanele fizice care dețin în proprietate clădiri dobândite prin succesiune legală.

(3) În cazul deținerii a două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determină în funcție de ordinea în care proprietățile au fost dobândite, așa cum rezultă din documentele ce atestă calitatea de proprietar.

(4) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) au obligația să depună o declarație specială la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în raza cărora își au domiciliul, precum și la cele în raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora. Modelul declarației speciale va fi cel prevăzut prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.

ART. 255 Plata impozitului

(1) Impozitul/taxa pe clădiri se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.

(2) Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.

(3) Impozitul anual pe clădiri, datorat aceluiași buget local de către contribuabili, persoane fizice sau juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plătește integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deține în proprietate mai multe clădiri amplasate pe raza aceleiași unități administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe clădiri cumulat.

CAP. 3

Impozitul și taxa pe teren

ART. 256 Reguli generale

(1) Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel.

(2) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe teren, precum și taxa pe teren prevăzută la alin. (3) se datorează către bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasat terenul. În cazul municipiului București, impozitul și taxa pe teren se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasat terenul.

(3) Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.

(4) În cazul terenului care este deținut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.

(5) În cazul unui teren care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe teren se datorează de locatar.

(6) În cazul în care contractul de leasing încetează, altfel decât prin ajungerea la scadență, impozitul pe teren este datorat de locator.

ART. 258 Calculul impozitului

(1) Impozitul pe teren se stabilește luând în calcul numărul de metri pătrați de teren, rangul localității în care este amplasat terenul și zona și/sau categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.

(2) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosință terenuri cu construcții, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel (actualizare conform HG 956/2009):

(3) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută la alin. (4), iar acest rezultat se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut la alin. (5).

(4) Pentru stabilirea impozitului pe teren, potrivit alin. (3), se folosesc sumele din tabelul următor (actualizare conform HG 956/2009):

(5) Suma stabilită conform alin. (4) se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut în următorul tabel:

(5^1) Ca excepție de la prevederile alin. (2), în cazul contribuabililor persoane juridice, pentru terenul amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul pe teren se calculează conform prevederilor alin. (3) – (5) numai dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

a) au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură;

b) au înregistrate în evidența contabilă venituri și cheltuieli din desfășurarea obiectului de activitate prevăzut la lit. a).

(5^2) În caz contrar, impozitul pe terenul situat în intravilanul unității administrativ-teritoriale, datorat de contribuabilii persoane juridice, se calculează conform alin. (2).

(6) În cazul unui teren amplasat în extravilan, impozitul pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în ha, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel, înmulțită cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut la art. 251 alin. (5) (actualizare conform HG 956/2009):

“

IMPOZITUL PE TEREN ÎN ROMÂNIA

ELEMENTELE IMPOZITULUI PE TEREN

Impozitul pe teren este o taxă locală pe care o datorează toate persoanele și se face venit la bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasat terenul.

Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual. În cazul terenului care este deținut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.

Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, dupa caz, în condiții similare impozitului pe teren.

În cazul unui teren care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe teren se datorează de locatar. În cazul în care contractul de leasing înceteaza, altfel decât prin ajungerea la scadență, impozitul pe teren este datorat de locator.

Pentru ca prin impozite să se poată realiza obiectivele financiare, economice și sociale urmărite de către stat la introducerea lor, este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate atât de organele fiscale, cât și de contribuabili.

“Printre elementele impozitului se numără: subiectul (plătitorul), suportatorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota (cotele) impozitului, asieta, termenele de plată, etc.

Subiectul impozitului (contribuabilul) este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia. Este contrabuabil, spre ex: salariatul pentru impozitul pe salariu, agentul economic pentru profit, moștenitorul pentru impozitul pe succesiune. Uneori conform legii plătitor poate fi și altcineva decât contribuabilul: angajatorul este obligat să plătească impozitul pe salariu datorat de angajat.

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul.

Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusa impunerii. La impozitele directe, obiect al impunerii poate fi venitul sau averea.

Sursa impozitului arată din ce anume se plătește impozitul, de exemplu în cazul impozitelor pe venit, obiectul coincide cu sursa; în cazul impozitelor pe avere, impozitul se plătește din venitul realizat de pe urma averii.

Unitatea de impunere se folosește pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil. Drept unitate de impunere putem intâlni: unitatea monetară, metrul pătrat de suprafață utilă, hectarul de teren, bucata, kilogramul, litrul, etc

Cota impozitului sau cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere.

Asieta (modul de așezare al impozitului) reprezintă totalitatea măsurilor care se iau de organele fiscale în legatură cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului datorat statului.

Termenul de plata indică data până la care impozitul trebuie achitat statului.”

CONTRIBUȚIA IMPOZITULUI PE TEREN LA BUGETUL LOCAL

SISTEMUL BUGETULUI LOCAL

„În statele democratice, administrația locală se bazează pe principiile descentralizării și autonomiei locale conform unui cadru legislativ adecvat și a mecanismelor necesare privind finanțele administrațiilor locale.

Problematica generală a autonomiei locale pentru statele europene face obiectul cartei europene a autonomiei locale.

În funcție de modul de organizare administrativ teritorială se organizează și finanțele și bugetul. Pentru România – legea privind finanțele publice locale și legea administrației publice locale și a legii bugetare anuale. În România bugetele locale au două verigi:

Bugetele proprii ale județelor și al municipiului București administrate de către consilile județene.

Bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor și ale sectoarelor municipiului București, administrate de către primari bineînteles cu susținerea consiliilor locale respective.

Bugetele locale sunt incluse în structura bugetului public național ( sau, mai bine zis, în cadrul sistemului bugetar), dar se elaborează, se adoptă și se execută de către fiecare entitate administrativ teritorială. În consecință, ele au venituri proprii și utilizări proprii .

Impozitele și taxele directe mobilizate la aceste bugete sunt cu mult mai multe, în comparație cu acelea care se mobilizează la bugetul administrației de stat . De asemenea, în formarea bugetelor locale ponderea acestora este cu mult mai mare față de cea deținută de impozitele indirecte, comparativ cu aceleași ponderi înregistrate în cadrul bugetelor administrației centrale de stat.

O altă trăsătură caracteristică a acestei categorii de venituri bugetare se referă la faptul că ele provin în proporție covârșitoare de la populație. În situația actuală în România, cu tot numărul lor relativ mare, impozitele și taxele directe percepute la bugetele locale se află cu mult sub nivelul necesităților de resurse ale acestor bugete. Ca urmare pentru realizarea echilibrului acesta, de la bugetul administrației de stat, se aloca transferuri și sume defalcate din impozitul pe veniturile salariale.

Potrivit reglementărilor locale în vigoare la bugetele locale sunt mobilizate următoare impozite și taxe directe :

1.impozitul pe profit datorat de regiile autonome locale ( în cazul când acestea obțin profit)

2. impozitul pe venitul agricol

impozitul pe veniturile liberprofesioniștilor, al meseriașilor și al altor persoane reglementat prin decretul nr.153/1954, cu modificările ulterioare

impozitul pe veniturile asociațiilor familiare și ale persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități economico sociale în mod independent, reglementat prin decretul lege 154/1990

impozitul asupra veniturilor realizate de oamenii de litere, artă și știință

impozitul asupra veniturilor de înscrieri și subînscrieri de clădiri, terenuri și camere mobilate sau nemobilate

impozitul pe clădiri

impozitul pe terenurile ocupate de clădiri și alte construcții

taxa asupra mijloacelor de transport

taxa pentru folosirea locurilor publice de desfacere

taxele pentru eliberarea certificatelor, a vizelor și autorizațiilor în domeniul construcțiilor

taxele pentru folosire mijloacelor de publicitate , afișaj și reclamă

taxa pentru șederea în stațiunile balneoclimaterice

taxa pentru vizitarea muzeelor caselor memoriale, monumentelor istorce de arhitectură și arheologie

taxa pentru cazanele de fabricat rachiu, mașinile de cereale și ferestraiele mecanice pentru lemn, piesele de ulei

taxa pentru daracele, pentru boia de ardei

taxa pentru deținerea de câini

alte taxe specifice, pentru serviciile publice ( acestea fiind interpretate de legea bugetului de stat pentru anul 1995 cu venituri nefiscale)

taxe pentru folosirea terenurilor propietate de stat în alte scopuri decât producția agricolă sau silvică în calitate de venit atribuit de la bugetul administrației centrale de stat

taxele de timbru asupra succesiunilor si alte taxe de timbru de la populație

Această enumerare reprezintă numai o mică parte a tuturor veniturilor și cheltuielilor participante la formarea bugetului local al unui municipiu.

Bugetul local cuprinde doua mari capitole, si anume:

un prim capitol cuprinzând toate veniturile care sunt colectate la buget

al doilea capitol este format din totalitatea cheltuielilor pe care un municipiu le are.

Structura veniturilor este următoarea:

Venituri proprii ale bugetelor locale reglementate prin lege.

Venituri atribuite în care intra sumele defalcate din anumite venituri cuvenite potrivit legii bugetului statului.

Transferuri de la bugetul statului pentru finanțarea unor obiective de interes național, acțiuni de protecție socială, investiții, etc.

Împrumuturi contractate de pe piața internă sau externă.

Venituri curente – impozite, vărsăminte, diverse venituri.

Venituri din capital – încasările din valorificarea unor bunuri.

Venituri cu destinație specială – taxe speciale, venituri din vânzări de bunuri, din fonduri pentru intervenție, din fonduri pentru locuințe, din amortizarea mijloacelor fixe, donații, sponsorizări.

Strucutura cheltuielilor este următoarea:

Autoritățile executive – serviciile publice generale.

Învățământ, sănătate, cultura și religie, asistență socială, ajutoare și indemnizații.

Servicii, dezvoltare publică și locuințe.

Transporturi, agricultură, alte acțiuni economice.

Alte acțiuni.

Fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, plata dobânzilor și a comisioanelor aferente.

Plăți de dobânzi și comisioane.

Rambursări de împrumuturi.

Fonduri de rezervă.

Cheltuieli cu destinație specială.

Impozitele sunt cea mai importantă resursă financiara a statului și cea mai veche, în ordinea apariției veniturilor publice.

Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărei apariție este legată de existența statului și a banilor.

Aprobarea bugetului local se acordă în termen de 30 de zile de la intrarea în viguare a legii bugetului de stat pe anul respectiv.

Se publica în presa locală și se afișează la sediul primăriilor, odată cu aprobarea acestuia.

Se pot aproba rectificări pe parcursul exercițiului bugetar.

Trebuie avută în vedere repartizarea pe trimestre în funcție de încasarea veniturilor.

După aprobare de către consiliile locale, direcțiile județene ale finanțelor publice transmit la Ministerul Economiei și Finantelor bugetele pe ansamblul fiecărui județ dar și pe celelalte sub-diviziuni.

Execuția de casă se realizează prin trezoreria finanțelor publice cu asigurarea echilibrului bugetar.

Resursele financiare ale unităților administrativ teritoriale se constituie din impozite, taxe și alte venituri fiscale, venituri nefiscale, venituri din capital, cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și venituri cu destinație specială.

Fundamentarea, repartizarea și dimensionarea cheltuielilor publice locale, de destinații și ordonatori de credite, se efectuează în concordanță cu atribuțiile care revin administrației publice locale și cu prioritățile stabilite de acestea, în vederea fundamentării lor și îninteresul comunității respective.

Formarea, și utilizarea resurselor financiare publice locale și costul de execuție al bugetelor locale sunt supuse controlului Curții de Conturi, potrivit legii .Trecerea de către Guvern, în administrarea și fundamentarea administrației publice locale, a unor cheltuieli publice noi se face prin lege, numai cu asigurarea resurselor financiare necesare utilizării acesteia.

La baza eleborării aprobării și execuției bugetare stau priincipiile autonomiei locale , echilibrului, realității, anualității și publicității.

În bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziția consiliului local, și al Consiliului Județean, după caz, în cotă de până 5% în totalul cheltuielilor. Acesta sa pot utiliza, pe baza hotărârilor consiliilor respective , pentru finanțarea acțiunilor sau sarcinilor intervenite în cursul anului și pentru înlăturarea efectelor unor calamități naturale.

Consiliile locale, județene și Consiliul Județean , după caz, pot aproba și utiliza, în întregime, sume încasate din veniturile proprii peste cele aprobate prin bugetul local, pentru suplimentarea cheltuielilor prevăzute în aceste bugete, în următoarele condiții :

depășirea încasărilor să fie realizate pe total venituri proprii aprobate prin bugetul local respectiv și să mențină până la finele anului.

bugetele respective să aibă împrumuturi restante, precum și dobânzi și comisioane neachitate, aferente împrumuturilor contractate

Există două nivele în construcția bugetelor locale. Unul dintre ele se referă la veniturile și cheltuielile realizate pe plan local, iar celălalt la ceea ce se primește de la nivel central. Întregul buget local (și venituri proprii și venituri primite de la nivel central) parcurge traseul proiectării și adoptării trecând prin autoritatea centrală, în speță

Ministerul de Finanțe.

Cotele și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cotele adiționale la unele venituri ale bugetului de stat și transferurile cu destinație specială de la bugetul de stat formează venituri ale bugetelor locale și, în consecință, sunt cuprinse ca atare în bugetele unităților administrativ-teritoriale. În stabilirea, aprobarea și distribuirea acestora sunt implicate atât autoritățile administrației publice locale cât și cele ale administrației centrale, competențele lor în materie fiind stabilite prin lege.

Procedura bugetară privitoare la aceste venituri se întinde pe parcursul a mai multe luni, debutând prin elaborarea proiectelor de bugete locale la nivelul unităților administrativ-teritoriale de către primarii comunelor, orașelor și președinții consiliilor județene (ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale).

Până la data de 15 mai a fiecărui an, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale menționați au obligația de a prezenta proiectul de buget pentru unitatea administrativ-teritorială din subordine la direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat a județului de care aparțin. În cazul în care se solicită majorări ale transferurilor, cotelor și sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru anul următor, față de anul în curs, consiliile locale și consiliile județene au obligația de a comunica Ministerului Finanțelor Publice propunerile în acest sens, cu precizarea cauzelor și fundamentărilor care le determină, până la data de 1 mai. Proiectele bugetelor sunt însoțite de note de fundamentare menite în principal să justifice pretențiile financiare ale autorităților locale.”

1.2 ROLUL IMPOZITULUI PE TEREN ÎN BUGETUL LOCAL

Potrivit teoriei sacrificiului, statul este un produs necesar al dezvoltării istorice, iar impozitul reprezintă un produs necesar al raportului putere. În consecință, în calitatea sa de instituție de suprastructură, statul are dreptul să ceară supușilor să facă un anumit sacrificiu menit să acopere cheltuielile publice. Potrivit primei variante a teoriei, utilitatea absolută specificată prin impozite, trebuie să fie egală pentru toți indivizii. În varianta a treia se consideră că impozitul este egal cu predarea proporțională din utilitatea individuală, raportată la calitatea totală . Varianta a treia susține că impunerea trebuie să aibă o sarcină minimă pentru totalitatea plătitorilor de impozite.

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înțeles în sensul că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice și/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit. Dreptul de a introduce impozite îl are statul și el se exercită prin intermediul puterii legislative (Parlamentul), iar uneori și, în anumite condiții, prin organele de stat locale. Parlamentul se pronunță în legătură cu introducerea impozitelor de stat de importanță națională, iar organele de stat locale pot introduce unele impozite în favoarea unităților administrativ teritoriale. În România, conform Constituției, consiliile locale sau județene stabilesc impozitele și taxele locale, în limitele și condițiile legii.

Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă prin utilizarea lor ca instrument al redistribuirii unei părți importante a PIB . Această redistribuire apare în procesul mobilizării la buget a impozitelor directe și indirecte și are influență mai mult sau mai puțin intensă asupra comportamentului economic al diverselor categorii de contribuabili. Totodată, efectele impozitelor se restrâng și în domeniul democratic a întreținerii sănătății, și în ultimă instanță al asigurării unui nivel de trai rezonabil pentru populația aflată în nevoie .

Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic și social. Modul concret de manifestare a acestui rol cunoaște anumite diferențieri de la o etapă de dezvoltare economico-socială la alta.

Rolul prioritar al impozitelor este în plan financiar, deoarece acestea constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice.

În plan economic rolul impozitelor rezidă în încercările statului de a folosi mai mult impozitele ca mijloc de intervenție în activitatea economică. În funcție de intenția legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca un intrument de încurajare sau de frânare a unei activități economice, de creștere sau de reducere a producției sau a consumului unui produs, de impulsionare sau de îngrădire a comerțului exterior.

În plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că , prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părți importante din produsul intern brut între grupuri sociale și indivizi, între persoanele fizice și cele juridice.

Prin urmare, impozitele constituie unul din principalele instrumente de care statul dispune pentru redistribuirea veniturilor și a averii.

Concepțiile vizând necesitatea și rolul impozitelor se întemeiază pe teoriile despre stat și criteriile ce trebuie luate în considerare pentru dimensionarea taxelor fiscale. În legătură cu acestea au fost formulate teoria echivalenței, teoria sacrificiului și cele trei variante ale sale – teoria sacrificiului proportional, teoria sacrificiului egal și teoria sacrificiului minim.

Adepții teoriei echivalenței susțin că impozitele reprezintă o contraprestație pe care cetățenii o datorează statului pentru serviciile aduse de către acesta .

Teoria siguranței susține că impozitele trebuie considerate drept prime de asigurare pentru viața și averea cetățenilor . Creând condiții pentru desfășurarea în siguranță a diferitelor activități (prin legi, instituții și organe de stat ), statul trebuie să primească o parte din veniturile realizate sub protecția sa sub forma impozitelor.

1.3 IMPLICAȚII BUGETARE ALE IMPOZITULUI PE TEREN

Încasarile reprezentând restanțe, din impozite și taxe, ce ulterior au trecut ca sursa de venit la alt buget, se fac venit la bugetul la care erau datorate la data stabilirii obligatiei de plată.

Încasarile din sursele ce se regăsesc atât la bugetul Consiliului Județean cât și la bugetele sectoarelor și a căror destinație nu este stabilită printr-o reglementare specifică, se repartizează în raport de situația concretă: subordonarea instituției ce efectuează prestația, administrează bunurile sau domeniul public/privat; bugetul de la care s-au finanțat cheltuielile; subordonarea agentului constatator, etc.

Conform prezentei hotărâri pentru anul 2006, venitul din impozitul pe clădiri, impozite pe teren, taxe judiciare, taxe extrajudiciare se fac venit la bugetele comunelor și orașelor.

Prevederile din prezenta anexa se corelează și se completează cu prevederile din Legea bugetului de stat pe anul 2006 și a altor acte normative specifice.

Impozitul pe teren face parte din categoria venituri fiscale curente la bugetul local, reprezentând un impozit direct.

Romania ocupă ultimul loc într-un clasament realizat la nivel mondial cu privire la contribuțiile fiscale pe care trebuie să le plătească o companie de talie medie.

Clasamenul lansat de compania de consultanta financiara PricewaterhouseCoopers Romania (PwC) si Banca Mondiala arată că țara noastră, Polonia și Italia au cele mai complexe sisteme fiscale din Uniunea Europeană, iar într-un clasament privind ușurința cu care se plătesc taxele și impozitele, România se situează pe locul 146, sub Polonia și Italia, scrie Ziua.

Aproximativ 48% din profitul companiilor din Romania merge la bugetul public, deși cota de impozit pe profit este de numai 16%.

Experții PWC au calculat această sarcină fiscală luând în considerație toate taxele pe care trebuie să le plătească firma, inclusiv contribuțiile de asigurări sociale sau impozitele pe dividende.

Daca în 2007 erau necesare 202 ore pentru ca o companie din România să plătească taxele și impozitele într-un an, situându-se pe locul 74 în lume, în 2008, țara noastră s-a clasat pe locul 70 în ediția 2008.

Cea mai mare parte a plăților pe care trebuie să le efectueze o firmă din România sunt cele legate de forța de muncă – 84 din 113 (74%). După indicatorii agregați – număr de plăți, timpul alocat – România se situează pe locul 146 în lume față de locul 134 cu un an în urma.

Firmele din România evită să ceară rambursarea TVA-ului, oficialul PwC spune ca, unul dintre motive este cu siguranță acela ca soluționarea cererilor de rambursare este foarte lentă. Deși termenul legal de soluționare este de 45 de zile, în practică lucrurile merg foarte greu, ajungându-se până la 12 luni sau chiar mai mult.

Fluxul de lichidități al firmelor din România va fi afectat din cauza crizei internaționale, iar aceasta situație va pune probleme Fiscului și altor autorități care colectează taxele, a declarat Arabela Aprahamian, specialist pentru dezvoltarea sectorului privat, în cadrul Biroului Băncii Mondiale în România.

Impozitul pe teren se plătește de către orice persoană care deține un teren în România. Acest impozit anual, se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia este situat terenul.

Potrivit legii nr.189 din 14 decembrie 1998 privind finanțele publice locale, publică în Monitorul Oficial nr.404 din 22 octombrie 1998, se stabilesc normele privind formare, administrarea, utilizarea și controlul resurselor financiare ale unităților administrativ teritoriale și ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local .

Impozitele și taxele locale se stabilesc de către consiliile locale, județene și Consiliul Județean , după caz, în limitele și în condițiile legii.

Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și transferurile cu destinație specială din bugetul de stat se aprobă anual, prin legea bugetului de stat, pe ansamblul fiecărui județ.

Din bugetele locale se finanțează acțiuni social – culturale sportive, inclusiv ale cultelor, acțiuni de interes local în beneficiul comunității, cheltuieli de întreținere și funcționare a administrației publice locale, cheltuieli cu destinație specială, precum și alte cheltuieli prevăzute prin dispoziții legale.

Consiliului Județean Arad și consiliile locale, după caz, pot aproba colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrări și servicii de interes public local. Colaborarea sau asocierea se realizează pe bază de convenții sau contracte de asociere în care se prevăd și resursele financiare reprezentând contribuția fiecărei autorități a administrației publice locale implicate. Convențiile sau contractele de asociere se încheie de către ordinatorii principali de credite, în condițiile mandatelor aprobate de fiecare consiliu implicat în colaborare sau asociere.

Veniturile și cheltuielile prevăzute și bugetele locale se repartizează pe trimestre, în funcție de termenele legale de încasare a veniturilor și de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor și se aprobă de către Ministerul Economiei și Finanțelor pentru sumele defalcate din unele venituri al bugetului de stat și pentru transferurilor de la acest buget, pe baza propunerilor ordinatorilor principali de credite ai bugetelor locale, transmise de direcțiile generale ale finanțelor publice și controlul financiar de stat, în termen de 20 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat.

Pe baza bugetelor locale aprobate, în condițiile legii, de consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, în condițiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat întocmește și transmit Ministerului Finanțelor bugetele pe ansamblul fiecărui județ, respectiv al municipiului București, cu repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor grupate în cadrul fiecărui județ și a municipiului București pe comune, orașe, municipii, sectoare ale municipiului București și bugetul propriu , pe structura clasificației bugetare de Ministerul Finanțelor.

Principalul impact al impozitului pe teren asupra bugetului de stat îl constituie asigurarea veniturilor bugetare, care să permită finanțarea cheltuielilor bugetare angajate de guvern.

Consecințele asupra bugetului depind în mod direct de randamentul fiscal al impozitării. După cum s-a văzut anterior, nu orice creștere a impozitării (a gradului de fiscalitate) are drept efect creșterea venitului bugetar, datorită micșorării bazei de impozitare, ca urmare a reacției comportamentului consumatorului și producătorului la instituirea sau creșterea impozitării.

Economiștii consideră că există un prag (diferit de la țară la țară și de la un moment la altul, în cadrul aceleiași țări), dincolo de care creșterea în continuare a gradului de fiscalitate conduce nu la creșterea, ci la diminuarea venitului bugetar.

S-a observat că în perioadele de criză de subproducție, cum este cazul României în prezent, este de preferat o politică fiscală relaxată (grad de fiscalitate mic), care să încurajeze oferta, mărind astfel baza de impozitare și, implicit, veniturile bugetare. În practică, acest deziderat este realizat prin diferențierea impozitelor indirecte, în așa fel încât anumite activități să fie încurajate, iar altele să fie descurajate.

De aici rezultă că impozitele indirecte nu au numai un rol pur tehnic, de canale de colectare a veniturilor bugetare, ci constituie un important instrument de politică economică (politica fiscală).

Capitolul 2 – Proiectarea aplicației

2.1 Limbajul Java

Java este o tehnologie inovatoare lansată de compania Sun Microsystems în 1995, care a avut un impact remarcabil asupra întregii comunități a dezvoltatorilor de software, impunându-se prin calități deosebite cum ar fi simplitate, robustețe și nu în ultimul rând portabilitate. Denumită inițial OAK, tehnologia Java este formată dintr-un limbaj de programare de nivel înalt pe baza căruia sunt construite o serie de platforme destinate implementarii de aplicații pentru toate segmentele industriei software.

Limbajul de programare Java a fost folosit la dezvoltarea unor tehnologii dedicate rezolvarii unor probleme din cele mai diverse domenii. Aceste tehnologii au fost grupate în așa numitele platforme de lucru, ce reprezinta seturi de librarii scrise în limbajul Java, precum și diverse programe utilitare, folosite pentru dezvoltarea de aplicații sau componente destinate unei anume categorii de utilizatori.

• J2SE (Standard Edition): Este platforma standard de lucru ce ofera suport pentru crearea de aplicații independente și appleturi. De asemenea, aici este inclusa și tehnologia JavaWeb Start ce furnizeaza o modalitate extrem de facila pentru lansarea și instalarea locala a programelor scrise în Java direct de peWeb, oferind cea mai comoda soluție pentru distribuția și actualizarea aplicațiilor Java.

• J2ME (Micro Edition): Folosind Java, programarea dispozitivelor mobile este extrem de simpla, platforma de lucru J2ME oferind suportul necesar scrierii de programe dedicate acestui scop.

• J2EE (Enterprise Edition): Aceasta platforma ofera API-ul necesar dezvoltarii de aplicații complexe, formate din componente ce trebuie sa ruleze în sisteme eterogene, cu informațiile memorate în baze de date distribuite, etc. Tot aici gasim și suportul necesar pentru crearea de aplicații și servicii Web, bazate pe componente cum ar fi servleturi, pagini JSP, etc.

În ceea ce privește Java SE, este în lucru varianta Java JDK 7. Ca și medii de dezvoltare a programelor Java există o mulțime în prezent, cum ar fi: JDeveloper, NetBeans, Eclpise, etc. Aplicația prezentată în acestă lucrare a fost realizată în NetBeans.

Pe data de 27 ianuarie 2010, Oracle anunța că a finalizat preluarea firmei Sun Microsystems. Oracle anunța că va asigura în continuare dezvoltarea produselor Sun cum ar fi SPARC, Solaris, Java și MySQL.

Crearea oricarei aplicații Java presupune efectuarea urmatorilor pași:

1. Scriererea codului sursă

Toate aplicațiile Java conțin o clasa principala(primara) în care trebuie sa se găsească metoda main. Clasele aplicației se pot găsi fie într-un singur fișier, fie în mai multe.

2. Salvarea fișierelor sursă

Se va face în fișiere care au obligatoriu extensia .java, nici o alta extensie fiind acceptata. Este recomandat ca fișierul care conține codul sursa al clasei primare sa aiba același nume cu cel al clasei, deși acest lucru nu este obligatoriu.

Sa presupunem ca am salvat fișierul C:\intro\FirstApp.java.

3. Compilarea aplicației

Pentru compilare vom folosi compilatorul javac din distribuția J2SDK. Apelul compilatorului se face pentru fișierul ce conține clasa principala a aplicației sau pentru orice fișier/fișiere cu extensia java. Compilatorul creează câte un fișier separat pentru fiecare clasa a programului. Acestea au extensia .class și implicit sunt plasate în același director cu fișierele sursa. javac FirstApp.java

În cazul în care compilarea a reușit va fi generat fișierul FirstApp.class.

4. Rularea aplicației

Se face cu interpretorul java, apelat pentru unitatea de compilare corespunzatoare clasei principale. Deoarece interpretorul are ca argument de intrare numele clasei principale și nu numele unui fișier, ne vom poziționa în directorul ce conține fișierul FirstApp.class și vom apela interpretorul astfel: java FirstApp

Clasa este un concept de bază al programării orientate obiect, domeniu în care reprezintă structura care definește caracteristicile abstracte ale unui lucru (obiect), printre care caracteristicile acestuia (atributele sale, câmpuri sau proprietăți), precum și comportamentele acestui lucru (lucrurile pe care le poate face, sau metode, operații sau proprietăți). Pentru a da consistență atributelor este nevoie de cearea unui obiect într-o clasă. Astfel, un obiect se mai numește și instanță a unei clase.

Declararea unei clase respectă următorul format general:

[modificatori clasa] class NumeClasa

[extends NumeSuperclasa]

[implements Interfata1 [, Interfata2 … ]]

{

// Corpul clasei

}

Corpul unei clase urmează imediat după declararea clasei și este cuprins între acolade. Conținutul acestuia este format din:

• Declararea și, eventual, inițializarea variabilelor de instanță și de clasă (cunoscute împreună ca variabile membre).

• Declararea și implementarea constructorilor.

• Declararea și implementarea metodelor de instanța și de clasă (cunoscute împreună ca metode membre).

• Declararea unor clase imbricate (interne).

Crearea obiectelor se realizează prin instanțierea unei clase și implică următoarele lucruri:

• Declararea: Presupune specificarea tipului acelui obiect, cu alte cuvinte specificarea clasei acestuia (vom vedea că tipul unui obiect poate fi și o interfață).

NumeClasa numeObiect;

• Instanțierea: Se realizează prin intermediul operatorului new și are ca efect crearea efectivă a obiectului cu alocarea spațiului de memorie corespunzător.

numeObiect = new NumeClasa();

• Inițializarea: Se realizează prin intermediul constructorilor clasei respective. Inițializarea este de fapt parte integrantă a procesului de instanțiere, în sensul că imediat după alocarea memoriei ca efect al operatorului new este apelat constructorul specificat.

Mai general, instanțierea și inițializarea apar sub forma:

numeObiect = new NumeClasa([argumente constructor]);

Un concept de bază în ceea ce privește POO este moștenirea, în Java existând doar varianta de moștenire simplă, ceea ce înseamnă că o clasă poate avea un singur părinte. O clasă va moșteni o altă clasă prin menționarea cuvântului cheie extends în declararea clasei:

class B extends A {…}

Cea mai generală clasă Java, care nu are părinte, este clasa Object. În rest, orice clasă Java are (implicit sau explicit) un părinte.

Prin mostenire o clasa poate fi reutilizată pentru a modela o alta clasă, care este o specializare a celei dintâi. Prima clasa se numeste clasa de baza sau (sau superclasa sau clasa parinte), iar cea de-a doua, clasa derivata (sau subclasa).

2.2 Elemente pentru realizarea interfețelor grafice în Java

Interfața grafică cu utilizatorul (GUI) se referă la toate tipurile de comunicare vizuală între un program și utilizatorii săi. Aceasta este o particularizare a interfeței cu utilizatorul (UI) prin care se întelege conceptul generic de interacțiune dintre program și utilizatori.

Limbajul Java pune la dispoziție numeroase clase pentru implementarea diverselor funcționalitati GUI.

De la apariția limbajului Java, bibliotecile de clase care oferă servicii grafice au suferit o multitudine de schimbări în trecerea de la o versiune la alta a Java. Acest lucru se datorează, pe de o parte dificultății legate de implementarea noțiunii de portabilitate, pe de altă parte nevoii de a integra mecanismele GUI cu tehnologii apărute și dezvoltate ulterior.

În momentul actual, există două modalități de a crea o aplicație cu interfață grafică și anume:

• AWT (Abstract Windowing Toolkit) – este API-ul inițial pus la dispoziție începând cu primele versiuni de Java;

• Swing – parte dintr-un proiect mai amplu numit JFC (Java Foundation Classes) creat în urma colaborării dintre Sun, Netscape și IBM, Swing se bazează pe modelul AWT, extinzând funcționalitatea lui și adăugând sau înlocuind componente pentru dezvoltarea aplicațiilor GUI.

În principiu, crearea unei aplicații grafice presupune următoarele lucruri:

• Design:

– Crearea unei suprafețe de afișare (cum ar fi o fereastră) pe care vor fi așezate obiectele grafice (componente) care servesc la comunicarea cu utilizatorul (butoane, controale pentru editarea textelor, liste, etc);

– Crearea și așezarea componentelor pe suprafața de afișare la pozițiile corespunzătoare;

• Funcționalitate:

– Definirea unor acțiuni care trebuie să se execute în momentul când utilizatorul interacționează cu obiectele grafice ale aplicației;

– ”Ascultarea” evenimentelor generate de obiecte în momentul interacțiunii cu utilizatorul și executarea acțiunilor corespunzătoare, așa cum au fost ele definite.

Aplicația prezentată în această lucrare folosește tehnologia Swing.

Din familia Swing fac parte pachetele javax.swing, javax.swing.event și altele. De remarcat că Swing nu înlocuiește, ci completează AWT cu noi pachete de clase. Multe din clasele AWT sunt necesare și atunci când se lucrează în Swing. Obiectele grafice din Swing au nu numai aceeași funcționalitate, ci și același aspect pe orice platforma. Mai mult, acest aspect poate fi ales de programator dintre mai multe variante posibile.

Librăria Swing este parte a JFC care oferă componentele necesare programatorilor pentru crearea de interfețe grafice moderne și “prietenoase” aplicațiilor Java. Swing aduce îmbunătățiri calitative față de pachetul AWT. Printre îmbunătățirile aduse de Swing, înafară de noile componente adăugate, putem enumera: mod de prezentare și comportare pentru interfață independentă de platformă, posibilitate de a avea componente cu forme nerectangulare, accesibilitate sporită, etc.

2.2.1 Suprafețe de afișare

Crearea obiectelor grafice nu realizează automat și afișarea lor pe ecran. Mai întâi ele trebuie așezate pe o suprafață de afișare și vor deveni vizibile în momentul în care suprafața respectivă va fi vizibilă. O astfel de suprafață pe care sunt plasate componentele reprezintă o instanța a unei clase derivată din clasa Container.

O parte din clasele a căror părinte este Container este prezentată mai jos:

• Window – este superclasa tututor ferestrelor. Din această clasă sunt derivate:

– Frame – ferestre standard;

– Dialog – ferestre de dialog modale sau nemodale;

• Panel – o suprafață fără reprezentare grafică folosită pentru gruparea altor componente. Din această clasă derivă Applet, folosită pentru crearea appleturilor.

• ScrollPane – container folosit pentru implementarea automată a derulării pe orizontală sau verticală a unei componente.

2.2.2 Gestionarea poziționării

Un gestionar de poziționare (layout manager) este un obiect care controlează dimensiunea și aranjarea (poziția) componentelor unui container.

Așadar, modul de aranjare a componentelor pe o suprafața de afișare nu este o caracteristică a containerului. Fiecare obiect de tip Container (Applet, Frame, Panel, etc.) are asociat un obiect care se ocupă cu dispunerea componentelor pe suprafața sa și anume gestionarul său de poziționare.

Sunt însă situații când dorim să plasăm componentele la anumite poziții fixe iar acestea să ramâna acolo chiar dacă redimensionăm containerul. Folosind un gestionar această poziționare absolută a componentelor nu este posibilă și deci trebuie cumva să renunțăm la gestionarea automată a containerul. Acest lucru se realizează prin trimitera argumentului null metodei setLayout().

La instanțierea unui container se creează implicit un gestionar de poziționare asociat acestuia. De exemplu, pentru o fereastră gestionarul implict este de tip BorderLayout, în timp ce pentru un panel este de tip FlowLayout.

• FlowLayout: așează componentele pe suprafața de afișare în flux liniar, mai precis, componentele sunt adăugate una după alta pe linii, în limita spațiului disponibil. În momentul când o componentă nu mai încape pe linia curentă se trece la următoarea linie, de sus în jos.

• BorderLayout: împarte suprafața de afișare în cinci regiuni, corespunzătoare celor patru puncte cardinale și centrului. O componentă poate fi plasată în oricare din aceste regiuni, dimeniunea componentei fiind calculata astfel încât să ocupe întreg spațiul de afișare oferit de regiunea respectivă. La adăugarea unei componente pe o suprafață gestionată de BorderLayout, metoda add va mai primi pe lânga referința componentei și zona în care aceasta va fi amplasată, care va fi specificată prin una din constantele clasei: NORTH, SOUTH, EAST, WEST, CENTER. BorderLayout este gestionarul implicit pentru toate containerele care descind din clasa Window, deci al tuturor tipurilor de ferestre.

• GridLayout: organizează containerul ca un tabel cu rânduri și coloane, componentele fiind plasate în celulele tabelului de la stânga la dreapta, începând cu primul rând. Celulele tabelului au dimensiuni egale iar o componentă poate ocupa doar o singură celulă.

• CardLayout: tratează componentele adăugate pe suprafața sa într-o manieră similară cu cea a dispunerii cărților de joc într-un pachet. Suprafața de afișare poate fi asemănată cu pachetul de cărți iar fiecare component ă este o carte din pachet. La un moment dat, numai o singură componentă este vizibilă (”cea de deasupra”).

• GridBagLayout: Este cel mai complex și flexibil gestionar de poziționare din Java. La fel ca în cazul gestionarului GridLayout, suprafața de afișare este considerată ca fiind un tabel însă numărul de linii și de coloane sunt determinate automat, în funcție de componentele amplasate pe suprafața de afișare. De asemenea, în funcție de componentele gestionate, dimensiunile celulelor pot fi diferite cu singurele restricții ca pe aceeași linie să aibă aceeași înălțime, iar pe coloană aibă aceeași lățime. O componentă poate ocupa mai multe celule adiacente, chiar de dimensiuni diferite, zona ocupată fiind referită prin ”regiunea de afișare” a componentei respective.

2.2.3 Componente Swing

Toate componentele Swing sunt definte de clase proprii ce se găsesc în pachetul javax.swing, clasa JComponent fiind superclasa abstractă a tuturor acestor clase.

• JButton – butoane cu eticheta formată dintr-un text pe o singură linie;

• JCheckBox – componentă ce poate avea două stări; mai multe obiecte de acest tip pot fi grupate folosind clasa JCheckBoxGroup;

• JComboBox – liste în care doar elementul selectat este vizibil și care se deschid la apăsarea lor;

• JLabel – etichete simple ce pot conține o singură linie de text needitabil;

• JList – liste în care toate elementele sunt vizibile, cu selecție simplă sau multiplă;

• JTextField – casete de text (pe o singură linie) și JTextArea (pe mai multe linii).

• JTable – tabel. Aceasta este o clasă mai complexă decât cele enumerate mai sus și în continuare vom prezenta puțin mai pe larg câteva aspecte legate de utilizarea tabelelor în Java.

Exemplu de cod: Calculul impozitului pe cladiri:

import java.awt.Color;

import java.sql.Connection;

import java.sql.DriverManager;

import java.sql.ResultSet;

import java.sql.SQLException;

import java.sql.Statement;

public class CladiriAdaugare extends javax.swing.JFrame {

String sql;

private ResultSet rs;

private Statement stmt = null;

int an_fiscal;

float cota_impozit;

public CladiriAdaugare() {

initComponents();

String url = "jdbc:mysql://localhost/impozite_locale?user=root";

try {

Class.forName("com.mysql.jdbc.Driver");

} catch (ClassNotFoundException e) {

System.out.println("Eroare incarcare driver !\n" + e);

return;

}

getContentPane().setBackground(new Color(255, 225, 235));

setTitle("Adaugare cladire noua");

//this.addWindowListener(new Main.WindowEventHandler());

try {

String ss;

Connection con = DriverManager.getConnection(url);

stmt = con.createStatement();

sql = "select an_fiscal from an_fiscal";

rs = stmt.executeQuery(sql);

while (rs.next()) {

an_fiscal = rs.getInt("an_fiscal");

}

sql = "select cota from cota_impozit_cladiri";

rs = stmt.executeQuery(sql);

while (rs.next()) {

cota_impozit = rs.getFloat("cota");

}

sql = "select cnp from contribuabili order by cnp";

rs = stmt.executeQuery(sql);

while (rs.next()) {

ss = rs.getString("cnp");

jComboProprietar.addItem(ss);

}

sql = "select tip_cladire from impozit_cladiri";

rs = stmt.executeQuery(sql);

while (rs.next()) {

ss = rs.getString("tip_cladire");

jComboTipCladire.addItem(ss);

}

sql = "select zona_rang from coeficienti_cladiri";

rs = stmt.executeQuery(sql);

while (rs.next()) {

ss = rs.getString("zona_rang");

jComboZonaRang.addItem(ss);

}

jComboMentiuni.addItem("NU");

sql = "select tip_cladire from mentiuni_cladiri";

rs = stmt.executeQuery(sql);

while (rs.next()) {

ss = rs.getString("tip_cladire");

jComboMentiuni.addItem(ss);

}

con.close();

} catch (SQLException e) {

e.printStackTrace();

}

setSize(500, 435);

setLocationRelativeTo(null);

}

/**

@SuppressWarnings("unchecked")

private void jButton1ActionPerformed(java.awt.event.ActionEvent evt) {//GEN-FIRST:event_jButton1ActionPerformed

String proprietar, adresa, tip_cladire, zona_rang, mentiuni;

int nr_niveluri, nr_apart, an_construire, suprafata, cladire_suplim, pret_mp = 0, majorare_supraf;

float val_impozit, coeficient = 0, cota = 0;

proprietar = jComboProprietar.getSelectedItem().toString();

adresa = jTextAreaAdresa.getText();

tip_cladire = jComboTipCladire.getSelectedItem().toString();

zona_rang = jComboZonaRang.getSelectedItem().toString();

mentiuni = jComboMentiuni.getSelectedItem().toString();

nr_niveluri = Integer.parseInt(jTextFieldNrNiveluri.getText());

nr_apart = Integer.parseInt(jTextFieldNrApart.getText());

an_construire = Integer.parseInt(jTextFieldAnConstr.getText());

suprafata = Integer.parseInt(jTextFieldSupraf.getText());

cladire_suplim = Integer.parseInt(jTextFieldCladireSuplim.getText());

String url = "jdbc:mysql://localhost/impozite_locale?user=root";

try {

Class.forName("com.mysql.jdbc.Driver");

} catch (ClassNotFoundException e) {

System.out.println("Eroare incarcare driver !\n" + e);

return;

}

try {

String ss;

Connection con = DriverManager.getConnection(url);

stmt = con.createStatement();

sql = "select pret_mp from impozit_cladiri where tip_cladire='" + tip_cladire + "'";

rs = stmt.executeQuery(sql);

while (rs.next()) {

pret_mp = rs.getInt("pret_mp");

}

sql = "select coeficient from coeficienti_cladiri where zona_rang='" + zona_rang + "'";

rs = stmt.executeQuery(sql);

while (rs.next()) {

coeficient = rs.getFloat("coeficient");

}

if (!mentiuni.equals("NU")) {

sql = "select cota from mentiuni_cladiri where tip_cladire='" + mentiuni + "'";

rs = stmt.executeQuery(sql);

while (rs.next()) {

cota = rs.getFloat("cota");

}

con.close();

} catch (SQLException e) {

e.printStackTrace();

}

if ((nr_niveluri > 3) && (nr_apart > 8)) {

coeficient = coeficient – 0.1f;

}

val_impozit = suprafata * pret_mp * coeficient;

System.out.println("Pas 1: Valoarea impozabila=" + val_impozit);

int vechime_cladire = an_fiscal – an_construire;

if (vechime_cladire > 50) {

val_impozit = val_impozit * 0.8f;

} else if (vechime_cladire > 30) {

val_impozit = val_impozit * 0.9f;

}

System.out.println("Pas 2: Valoarea impozabila=" + val_impozit);

if (suprafata > 150) {

majorare_supraf = (((suprafata – 150) / 50) + 1) * 5;

val_impozit = val_impozit + val_impozit * majorare_supraf / 100;

}

System.out.println("Pas 3: Valoarea impozabila=" + val_impozit);

if (cladire_suplim > 0) {

if (cladire_suplim == 1) {

val_impozit = val_impozit * 1.65f;

} else if (cladire_suplim == 2) {

val_impozit = val_impozit * 2.5f;

} else if (cladire_suplim >= 3) {

val_impozit = val_impozit * 4;

}

System.out.println("Pas 4: Valoarea impozabila=" + val_impozit);

val_impozit = val_impozit * cota_impozit;

System.out.println("Pas 5: Valoare impozit=" + val_impozit);

try {

String ss;

Connection con = DriverManager.getConnection(url);

stmt = con.createStatement();

sql = "INSERT INTO cladiri VALUES ('" + proprietar + "','" + adresa + "','" + tip_cladire + "','" + zona_rang + "','" + mentiuni + "',"

+ nr_niveluri + "," + nr_apart + "," + an_construire + "," + suprafata + "," + cladire_suplim + "," + val_impozit + ")";

stmt.executeUpdate(sql);

con.close();

} catch (SQLException e) {

e.printStackTrace();

}

}//GEN-LAST:event_jButton1ActionPerformed

private void formWindowClosing(java.awt.event.WindowEvent evt) {

// TODO add your handling code here:

this.dispose();

}

/**

* @param args the command line arguments

*/

public static void main(String args[]) {

/* Set the Nimbus look and feel */

//<editor-fold defaultstate="collapsed" desc=" Look and feel setting code (optional) ">

/* If Nimbus (introduced in Java SE 6) is not available, stay with the default look and feel.

* For details see http://download.oracle.com/javase/tutorial/uiswing/lookandfeel/plaf.html

*/

try {

for (javax.swing.UIManager.LookAndFeelInfo info : javax.swing.UIManager.getInstalledLookAndFeels()) {

if ("Nimbus".equals(info.getName())) {

javax.swing.UIManager.setLookAndFeel(info.getClassName());

break;

}

} catch (ClassNotFoundException ex) {

java.util.logging.Logger.getLogger(CladiriAdaugare.class.getName()).log(java.util.logging.Level.SEVERE, null, ex);

} catch (InstantiationException ex) {

java.util.logging.Logger.getLogger(CladiriAdaugare.class.getName()).log(java.util.logging.Level.SEVERE, null, ex);

} catch (IllegalAccessException ex) {

java.util.logging.Logger.getLogger(CladiriAdaugare.class.getName()).log(java.util.logging.Level.SEVERE, null, ex);

} catch (javax.swing.UnsupportedLookAndFeelException ex) {

java.util.logging.Logger.getLogger(CladiriAdaugare.class.getName()).log(java.util.logging.Level.SEVERE, null, ex);

}

//</editor-fold>

/* Create and display the form */

java.awt.EventQueue.invokeLater(new Runnable() {

public void run() {

new CladiriAdaugare().setVisible(true);

}

});

}

// Variables declaration – do not modify//GEN-BEGIN:variables

private javax.swing.JButton jButton1;

private javax.swing.JComboBox jComboMentiuni;

private javax.swing.JComboBox jComboProprietar;

private javax.swing.JComboBox jComboTipCladire;

private javax.swing.JComboBox jComboZonaRang;

private javax.swing.JLabel jLabel1;

private javax.swing.JLabel jLabel10;

private javax.swing.JLabel jLabel11;

private javax.swing.JLabel jLabel2;

private javax.swing.JLabel jLabel3;

private javax.swing.JLabel jLabel4;

private javax.swing.JLabel jLabel5;

private javax.swing.JLabel jLabel6;

private javax.swing.JLabel jLabel7;

private javax.swing.JLabel jLabel8;

private javax.swing.JLabel jLabel9;

private javax.swing.JScrollPane jScrollPane1;

private javax.swing.JTextArea jTextAreaAdresa;

private javax.swing.JTextField jTextFieldAnConstr;

private javax.swing.JTextField jTextFieldCladireSuplim;

private javax.swing.JTextField jTextFieldNrApart;

private javax.swing.JTextField jTextFieldNrNiveluri;

private javax.swing.JTextField jTextFieldSupraf;

// End of variables declaration//GEN-END:variables

}

2.2 Baza de date MySQL

Baza de date utilizată în aplicație cuprinde 16 tabele, proiectate pe baza detaliilor necesare impunerii impozitelor, descrise în Codul fiscal în vigoare.

Capitolul 3 – Prezentarea aplicației

Fereastra principal a aplicației:

Adăugare contribuabil:

Adaugare cladire:

Incasari:

Concluzii

Încasarea taxelor și impozitelor la bugetele locale a constituit o preocupare permanentă a administrației publice și a contribuabililor. Pe de o parte, edilii doresc o colectare cât mai apropiată de sută la sută, pe de alta publicul se plânge de dificultățile cărora trebuie să le facă față pentru a putea achita aceste taxe. Fraudele și criminalitatea sunt alte probleme cu care se confruntă acest domeniu. Apreciind că trebuie găsite noi soluții pentru a consolida bugetele locale și a ușura plata taxelor.

Pentru vistieria statului, doar cinci categorii de taxe și impozite aduc peste 80% din venituri. Este vorba de contribuțiile sociale, impozitele pe venit și profit, TVA, accizele și taxele vamale. Prin urmare, restul taxelor ar putea fi definite de sintagma: „multe…multe, dar mărunte“, principalul lor efect fiind cel de a împovăra activitatea antreprenorilor, prin birocrație

Impozitul pe clădiri și pe teren ar putea fi calculat, începând cu anul fiscal 2011, în raport cu valoarea de piață a imobilelor, stabilită pe baza cererii și ofertei, ceea ce va determina majorări substanțiale corespunzătoare ale sumelor plătite anual de către proprietari pentru aceste bunuri. Impozitul pe clădiri și pe teren ar putea fi calculat, începând cu anul fiscal 2011, în raport cu valoarea de piață a imobilelor, stabilită pe baza cererii și ofertei, ceea ce va determina majorări substanțiale corespunzătoare ale sumelor plătite anual de către proprietari pentru aceste bunuri. Potrivit acestora, noul sistem de calcul ar putea fi introdus în ideea unei creșteri a autonomiei locale în ce privește administrarea impozitelor legate de proprietate, inițierii unei reforme radicale a sistemului instituțional al administrației publice locale privind evaluarea și impozitarea proprietarilor și unei schimbări profunde a modului de abordare a principiilor de echitate ce guvernează așezarea sarcinilor fiscale pe proprietate.

Impozitul pe teren este o taxa locală pe care o datorează toate persoanele și se face venit la bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasat terenul.

Pentru atingerea acestor deziderate se propune realizarea de măsuri pentru impozitarea la valoarea de piață a proprietăților imobiliare, au arătat sursele.

Așa cum reiese din analiza efectuată impozitul pe teren nu are o contribuție semnificativă la bugetul local. Cota sa de participare la bugetul local, este foarte mică în comparație cu celelalte impozite impuse de Guvernul Romaniei.

Impozitul pe teren este unul din sutele de impozite pe care persoanele fizice și persoanele juridice sunt obligate să le plăteasca statului.

Cota de impunere a impozitului pe teren nu a avut o evoluție semnificativă de-a lungul anilor, n-a avut o creștere semnificativă s-au o scădere semnificativă.

Impozitul pe teren, deși n-are o contribuție semnificativă ca valoare la buget, el contribuie împreună cu celelalte impozite la crearea veniturilor bugetare și efectuarea cheltuielilor bugetare.

Statul este dator să caute și să încerce să găsească soluțiile corecte de atribuire a veniturilor din impozite, astfel încât fiecare sector să fie acoperit din punct de vedere al cheltuielilor și să fie adus la același nivel.

Bibliografie

1.Bălan Emil „Adiminstrația finanțelor publice locale”, Editura Lumina Lex, 1999;

2. Bistriceanu D. Gheorghe „ Lexicon de finanțe, bănci, asigurări”, volumul II, Editura Economică, București, 2001;

3. Condor Ioan „Impozitele, taxele și contribuțiile datorate de persoanele juridice”, Tribuna Economică, 1998;

4. Drehuță Emilian „Trezoreria Finanțelor publice”, Editura Agora, 1998;

5. Moșteanu Tatiana „Finanțe publice”, Editura Universitară, București, 2004;

6. Popeangă Gabriel „Managementul finanțelor publice locale”, Editura Expert, 2002;

7. Ungureanu Mihai Aristotel „Finanțe publice”, Editura Conphys. Rm Vâlcea, 2005;

8. Toma Mihai „Finanțe și gestiunea financiară de întreprindere”, Editura Economică, 2003;

9. Văcărel Iulian „Finanțe publice”, ediția a VI-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007;

10. Voinea M Gheorghe „Impozite, taxe și contributii”, Editura Junimea, Iași, 2005;